PREDA CĂLIN ȘTEFAN

Cls. a V – a B
Școala Gimnazială „Sfinții Voievozi”
Biologie
ECOSISTEMUL MĂRII NEGRE

Deşi nu are o diversitate biologică ridicată, Marea Neagră formează un ecosistem complex cu

trăsături unice în ceea ce priveşte caracteristicile fizico-chimice şi biologice.

Mediul propice vieţii se desfăşoară, în general, până la adâncimea de 150 – 200 m şi este
influenţat de condiţiile mediului ambiant şi de dinamica apei. Mai jos, prezenţa hidrogenului sulfurat
(H2S), face ca 85 – 90% din întreaga masă a apei (cu excepţia bacteriilor anaerobe) să fie complet lipsită
de viaţă.

  Ecosistemul marin este alcătuit din biotop (apa, natura substratului, factorii geografici şi
climatici, salinitate, elementele minerale) şi biocenoză (totalitatea organismelor vii din biotop, ce aparţin
unor specii diverse şi sunt interdependente din punct de vedere funcţional), care împreună formează un
ansamblu integrat şi în permanentă interacţiune.

Biotopul Mării Negre

Bentalul este format din stânci, nisipuri, mâluri, depuneri organice sau minerale. O caracteristică a
Mării Negre o constituie salinitatea ei redusă, care se explică prin însemnatul aport de apă dulce ce îl
primeşte de la fluviile mari care se varsă în bazinul ei. Un rol însemnat în dinamica speciilor marine îl au
mişcările apelor mării. Variaţia termică este destul de mare între lunile de vară, când apele ajung la 25 –
27°C şi cele de iarnă când pot coborî sub 0°C. Variaţiile de temperatură cu inversarea lor între anotimpul
cald şi rece au loc numai până la adâncimea de 75 – 100 m. Sub această adâncime există o temperatură

constantă de 7°C ce creşte către fund până la 9°C. Oxigenarea apei variază cu anotimpul şi adâncimea. În
perioada rece păturile superficiale sunt suprasaturate de oxigen. Concetraţia oxigenului scade odată cu
adâncimea. Structura biotopului determină configuraţia ecosistemului.

În Marea Neagră acesta poate fi împărţit în şase etaje principale: supralitoral, mediolitoral,
infralitoral, circalitoral, periazoic, azoic.

 Etajul supralitoral
Etajul mediolitoral sau pseudolitoralul, cuprinde zona de spargere a valurilor (între 0 şi 0,5 m
adâncime) şi se împarte după natura substratului în zone pietroase, respectiv nisipoase sau mâloase.

2
  Etajul mediolitoral
Zonele pseudolitorale pietroase adăpostesc organisme capabile să reziste perioadelor scurte de
deshidratare şi care se pot fixa bine de substrat. Aici intră unele specii de alge şi scoici cum sunt
bancurile de midii. Lor li se adaugă vieţuitoare care vin periodic din etajul supralitoral sau infralitoral. În
anumite condiţii şi în acest mediu apar depozite de materie organică făcând legătura cu biotopul anterior.

Bancuri de midii
 Etajul infralitoral
Etajul infralitoral se află la adâncimi de 0,5 – 12 (maximum 18) m. Este zona cea mai favorabilă vieţii
în care se află majoritatea  speciilor de alge, cea mai mare parte a biomasei organismelor vegetale
unicelulare, precum şi numeroase specii de animale.

Algele ocupă substratul dur din infralitoral până la adâncimea de 10 m (cel mai mare număr de specii
concentrându-se la adâncimi de 1 – 5 m).
3
 Pe litoralul românesc al Mării Negre au fost identificate 131 specii de pești Cele 9 specii critic
amenințate cu dispariția sunt: Squatina squatina (rechinul înger), Acipenser
gueldenstaedtii (nisetrul), Acipenser nudiventris (viza), Acipenser persicus (sturionul
persan), Acipenser stellatus (păstruga), Acipenser sturio (șipul), Huso huso (morunul), Anguilla
anguilla (anghila europeană), Knipowitschia cameliae (guvidul mic din Delta Dunării).
Cele mai numeroase specii sunt: zarganul, calcanul, chefalul, guvidul de mare, guvidul negru,
hanosul, sardeaua, scrumbia, țiparul.

Chefalul

Guvizi

4
  Etajul circalitoral

Etajul periazoic, aflat între 100 (uneori 50) şi 150 (rar 200) m adâncime, face trecerea între stratul de
apă oxigenat, care permite viaţa animalelor şi plantelor acvatice şi stratul specific bazinului pontic, cel al
sulfobacteriilor, contaminat cu hidrogen sulfurat. În etajul periazoic se întâlnesc asociaţii de tanatocenoze
(animale moarte recent) sau subfosile, pe care trăiesc un număr restrâns de vietăţi. Microbiologic zona
prezintă un amestec între bacteriile aerobe şi respectiv anaerobe.

Etajul azoic începe de la 150 – 200 m şi coboară până la adâncimea maximă a Mării Negre (2.212
m). El formează un biotop unic, unde singurele specii existente sunt bacteriile
sulforeducătoare (Microspira, Desulfovibrio).

Biocenoza Mării Negre

Între vieţuitoarele din biocenoza ecosistemului, sunt stabilite diferite relaţii  privind hrana,
reproducerea, răspândirea, apărarea, sau altele. Cele mai importante sunt relaţiile trofice (de nutriţie), care
alcătuiesc, după locul pe care organismele marine îl ocupă în cadrul acestora,  trei sisteme funcţionale,
interdependente: producătorii, consumatorii şi reducătorii (descompunătorii).
Cele mai cunoscute componente ale vegetaţiei marine sunt algele.

Relaţii trofice în ecosistemul marin

Surse:
https://ecomareaneagra.wordpress.com/ecosistemul/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Marea_Neagra
5