Suport de Curs Dreptul Familiei IFR 2022 - 2023

Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Facultatea de Drept
Anul universitar 2022-2023
Semestrul I
Cuprins
Introducere ................................................................................................................................. 5
Chestionar evaluare prerechizite ............................................................................................... 7
Unitatea de învăţare 1. ............................................................................................................... 8
1.1. Introducere ........................................................................................................... 8
1.2. Competenţe........................................................................................................... 8
1.3. Durata medie de parcurgere ................................................................................ 8
1.4. Exemple .............................................................................................................. 11
1.5. Rezumat .............................................................................................................. 11
1.6. Test de evaluare/autoevaluare ........................................................................... 12
Unitatea de învăţare 2. ............................................................................................................. 13
2.1. Introducere ......................................................................................................... 13
2.2. Competenţe......................................................................................................... 13
2.3. Durata medie de parcurgere .............................................................................. 13
2.4. Exemple .............................................................................................................. 15
2.5. Rezumat .............................................................................................................. 15
3.1. Introducere ......................................................................................................... 17
3.2. Competenţe......................................................................................................... 17
3.4. Exemple .............................................................................................................. 21
3.5. Rezumat .............................................................................................................. 22
4.1. Introducere ......................................................................................................... 23
4.2. Competenţe......................................................................................................... 23
4.4. Exemple .............................................................................................................. 36
1
4.5. Rezumat .............................................................................................................. 36
5.1. Introducere ......................................................................................................... 38
5.2. Competenţe......................................................................................................... 38
5.4. Exemple .............................................................................................................. 42
5.5. Rezumat .............................................................................................................. 43
6.1. Introducere ......................................................................................................... 44
6.2. Competenţe......................................................................................................... 44
6.4. Exemple .............................................................................................................. 50
6.5. Rezumat .............................................................................................................. 51
7.1. Introducere ......................................................................................................... 52
7.2. Competenţe......................................................................................................... 52
7.4. Exemple .............................................................................................................. 57
7..5. Rezumat ............................................................................................................. 57
8.1. Introducere ......................................................................................................... 59
8.2. Competenţe......................................................................................................... 59
8.4. Exemple .............................................................................................................. 63
8.5. Rezumat .............................................................................................................. 64
9.1. Introducere ......................................................................................................... 65
92.2. Competenţe....................................................................................................... 65
2
9.4. Exemple .............................................................................................................. 71
9.5. Rezumat .............................................................................................................. 71
Unitatea de învăţare 10. ........................................................................................................... 72
10.1. Introducere ....................................................................................................... 72
10.2. Competenţe....................................................................................................... 72
10.3. Durata medie de parcurgere ............................................................................ 72
10.4. Exemple ............................................................................................................ 74
10.5. Rezumat ............................................................................................................ 74
10.6. Test de evaluare/autoevaluare ......................................................................... 75
11.1. Introducere ....................................................................................................... 77
11.2. Competenţe....................................................................................................... 77
11.4. Exemple ............................................................................................................ 83
11.5. Rezumat ............................................................................................................ 84
11..6. Test de evaluare/autoevaluare ........................................................................ 84
12.1. Introducere ....................................................................................................... 85
12.2. Competenţe....................................................................................................... 85
12.4. Exemple ............................................................................................................ 91
12.5. Rezumat ............................................................................................................ 92
12.6. Test de evaluare/autoevaluare ......................................................................... 92
13.1. Introducere ....................................................................................................... 93
13.2. Competenţe....................................................................................................... 93
13.4. Exemple .......................................................................................................... 100
13.5. Rezumat .......................................................................................................... 100
13.6. Test de evaluare/autoevaluare ....................................................................... 101
Unitatea de învăţare 14. ......................................................................................................... 102
14.1. Introducere ..................................................................................................... 102
14.2. Competenţe..................................................................................................... 102
3
14.3. Durata medie de parcurgere .......................................................................... 102
14.4. Exemple .......................................................................................................... 105
14.5. Rezumat .......................................................................................................... 106
14.6. Test de evaluare/autoevaluare ....................................................................... 106
4
Introducere
Cursul Dreptul familiei analizează principalele instituții juridice centrate pe familie.

Privită ca și grup de persoane între care există drepturi și obligații, care se nasc din căsătorie,
rudenie, adopție, precum și din alte raporturi asimilate de lege, sub anumite aspecte,
raporturilor de familie.
Obiectivele cursului
Însuşirea unor principii, noţiuni, concepte din dreptul familiei.
Cunoaşterea şi interpretarea legislaţiei în vigoare incidenţă în materia raporturilor de familie.
Crearea unui vocabular specific domeniului
Competenţe conferite
După parcurgerea materialului, , studenţii vor fi capabili să :
§ Explice noțiunile predate;
§ Descrie instituțiile din dreptul familiei ;
§ Utilizeze regulile teoretice în cazurile practice;
§ Analizeze pragmatic soluțiile posibile la care ajung în urma aplicării regulilor teoretice.
Structura cursului
Unitatea de învățare 1: Noțiuni introductive privind familia și dreptul familiei -2 ore
Unitatea de învățare 2: Logodna – 2 ore
Unitatea de învățare 3: Căsătoria- condiții de fond – 2 ore
Unitatea de învățare 4: Căsătoria- condiții de formă. Nulitatea căsătoriei -2 ore
Unitatea de învățare 5: Efectele căsătoriei – 2 ore
Unitatea de învățare 6: Desfacerea căsătoriei – 2 ore
Unitatea de învățare 7: Regimuri matrimoniale. Regimul primar imperativ – 2 ore
Unitatea de învățare 8: Regimuri matrimoniale. Regimul comunitatii legale - 2 ore
Unitatea de învățare 9: Regimuri matrimoniale. Regimul comunitatii convenționale - 2 ore
Unitatea de învățare 10: Filiația față de mamă – 2 ore
5
Unitatea de învățare 11: Filiația față de tată – 2 ore
Unitatea de învățare 12: Adopția – 2 ore
Unitatea de învățare 13: Obligația legală de întreținere – 2 ore
Unitatea de învățare 14: Autoritatea părintească – 2 ore
Tema de control nr. 1 – Unitatea de învățare 4

Cerinţe preliminare
Înscrierea la curs este condiţionată de parcurgerea cursurilor de D r e p t c i v i l . P a r t e a
generală. Persoana fizică, Drept constituțional.
Discipline deservite
Drept civil. Contracte. Succesiuni , Drept internațional privat
Durata medie de studiu individual

Fiecăre unitate de învățare va trebui parcursă în 2 ore.
Evaluarea
- Evaluare finală – examen scris: 80%
- Evaluare formativă continuă: 20%
6
Chestionar evaluare prerechizite
1. Arătați cum a evoluat familia de-a lungul timpului și care sunt tendințele fenomenului
familial în societatea contemporană.
2. Care sunt funcțiile și caracterele juridice ale familiei?
3. Ce înțelegeți prin principiul monogamiei?
4. Ce înseamnă rude în linie directă și în linie colaterală.
5. Corelația dintre ramurile de dreptului privat și dreptul familiei.
6. Corelația dintre ramurile de dreptului public și dreptul familiei.
7. Analizați dispozițiile constituționale aplicabile în domeniul dreptului familiei.
7
Unitatea de învăţare 1. Noțiuni introductive privind familia și dreptul familiei
Cuprins
2. Introducere
Unitatea de învățare prezintă: structura, izvoarele, noțiunile, raporturile juridice
specific dreptului familiei
1.2. Competenţele unităţii de învăţare

- cunoaşterea importanţei familiei în ictive e juridic şi social
- identificarea dreptului familiei în sistemul dreptului privat
- delimitarea dreptului familiei de alte ramuri de drept privat, precum şi de unele
ramuri de drept public
- cercetarea izvoarelor dreptului familiei
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2ore.
Conținutul unitații de învățare

1. Noțiunea de familie
Termenul de „familie” provine din latinescul familia (e) care desemna totalitatea
membrilor dintr-o casă sau dintr-o gintă. În vechiul drept roman, prin familie se
înţelegea un grup larg de persoane libere şi sclave, care locuiau în acelaşi domus şi
care se aflau sub puterea aceluiaşi pater familias.
3. Funcţiile familiei
Familia îndeplineşte următoarele funcţii:
1) funcţia biologică – familia este o entitate biologică, îndeplineşte funcţia de procreare
a speciei umane
2) funcţia economică- este expresia raporturilor patrimoniale dintre soţi, dintre părinţi-
copii, a obligaţiei legale de întreţinere
3) funcţia educativă – art. 258 alin. 1 C. Civ.: Familia se întemeiază pe dreptul şi
îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea şi educarea copiilor lor. Potrivit art. 261,
8
părinţii sunt cei care au, în primul rând, îndatorirea de creştere şi educarea a copiilor lor
minori. Potrivit art. 487 C. Civ., părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul,
îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia,
învăţătura şi pregătirea.
1. Ramura dreptului familiei
Totalitatea relaţiilor personale şi patrimoniale născute din căsătorie, filiaţie,
adopţie sau alte reglementări asimilate de lege relaţiilor de familie, reglementate de
norme juridice alcătuiesc dreptul familiei. Dreptul familiei reglementeză raporturile
existente între membrii unei familii, precum şi cele dintre aceştia şi alte persoane.
Obiectul de reglementare al dreptului familiei este format din:
1) raporturi de căsătorie: norme juridice care preved încheierea căsătoriei, norme
juridice care reglementează raporturile personale şi matrimoniale dintre soţi, desfacerea
sau desfiinţarea căsătoriei.
2) raporturi rezultate din încheierea logdonei
3) raporturi rezultate rudenie
a) raporturi bazate pe rudenia de sânge (raporturi de filiaţie) între mai multe persoane
– rudenie în linie dreaptă şi rudenie în linie colaterală – norme juridice care
reglementează filiaţia faţă de mamă, filiaţia faţă de tată, situaţia legală a copilului
din căsătorie şi din afara căsătoriei.
b) raporturi bazate pe rudenia civilă– raporturi de adopţie – norme juridice care
reglementează încuviinţarea adopţiei, raporturile personale şi patrimoniale izvorâte
din adopţie, nulitatea şi desfacerea adopţiei.
4) raporturi privitoare la ocrotirea părintească – norme juridice care reglementează
drepturile şi obligaţiile ce le revin părinţilor pentru realizarea şi apărarea intereselor
copiilor lor minori, norme juidice relative la creşterea şi educarea copiilor, sancţiunile
care intervin.
5) raporturile asimilate de lege raporturilor de familie: norme juridice care
reglementează tutela, curatela minorilor; normele juridice care prevăd plasamentul,
raporturile născute dintre foştii soţi.
Metoda de reglementare a dreptului familiei se caracterizează fie prin egalitatea
părţilor în raport de dreptul familiei – egalitatea dintre soţi, fie prin subordonarea părţilor
– raporturile dintre părinţi şi copii. Totodată, dreptul familiei se caracterizează şi prin
metoda reglementării unui statut legal (instituţia căsătoriei).
9
Calitatea subiectelor în raporturile de dreptul familiei este una specială specială: soţ,
soţie, părinte – copil, adoptat – adoptator, rudă, afin.
Predominante în dreptul familiei sunt normele imperative, fie că sunt prohibitive, fie
onerative.
Sancţiunile în dreptul familiei sunt specifice (de exemplu decăderea din drepturile
părinteşti).
Principiile dreptului familiei: principiul ocrotirii familie şi a căsătoriei; principiul
căsătoriei liber consimţite între soţi; principiul monogamiei; principiul egalităţii în
drepturi şi obligaţii a soţilor; principiul exercitării drepturilor şi îndatoririlor părinteşti
în interesul copiilor; principiul egalităţii în drepturi a copiilor.
4. Izvoarele dreptului familiei

► Codul Civil
► Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă;
► Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei;
►Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Acte internaţionale :
► Convenţia asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiilor încheiată la
Haga, la data de 29 mai 1993 şi ratificată de România prin Legea nr. 84/1994;
► Convenţia cu privire la drepturile copilului adoptată de către Adunarea Generală
O.N.U. la data de 20 mai 1989 şi ratificată de România prin Legea nr.18/1990
► Convenţia de la Haga cu privire la regimurile matrimoniale, încheiată la data de 1
septembrie 1992.
5. Principiie dreptului familiei

- Principiul ocrotirii căsătoriei şi a familiei
- Principiul căsătoriei liber consimţite între soţi
- Principiul monogamiei
- Principiul egalităţii în drepturi şi obligaţii a soţilor
- Principiul interesului superior al copilului
- Principiul egalităţii în drepturi a copiilor
10
Exemple
De exemplu, instanța de tutelă va ține cont de principiul interesului superior

al copilului va prevala atunci cân stabilește locuința minorului după divorț,
având în vedere următoarele:
a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de
securitate şi stabilitate şi apartenenţă la o familie;
b) opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate;
c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situaţiile de abuz,
neglijare, exploatare sau orice altă formă de violenţă asupra copilului, precum şi
potenţialele situaţii de risc care pot interveni în viitor;
d) capacitatea părinţilor sau a persoanelor care urmează să se ocupe de
creşterea şi îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;
e) menţinerea relaţiilor personale cu persoanele faţă de care copilul a
dezvoltat relaţii de ataşament.
Identificați și descrieți 3 raporturi juridice de dreptul familiei în care sunteți

parte.
Să ne reamintim...
Dreptul familiei poate fi definit ca acea ramură a dreptului privat care
reglementează raporturile patrimoniale şi personal nepatrimoniale care decurg din
căsătorie, rudenie şi din alte raporturi asimilate de lege raporturilor de familie.
Rezumat
Familia reprezintă nucleul care are capacitatea unică de a influenţa multe domenii
ale vieţii noaste. Definirea exactă a noţiunii ridică unele dificultăţi, generate de faptul
că familia constituie obiectul de cercetare al mai multor ştiinţe, precum psihologia,
sociologia, medicina, ştiinţe juridice. Obiectul ramurii dreptului familiei îl constituie
11
acele raporturi sociale de natură patrimonială şi personal nepatrimonială care se nasc
din căsătorie, rudenie şi din alte raporturi asimilate de lege celor de familie.
Test de evaluare a cunoştinţelor
Daţi două exemple pentru a evidenţia importanţa principiului exercitării

drepturilor şi îndatoririlor părinteşti în interesul copiilor.
Unitatea de învăţare 2. Logodna
12
Cuprins
4. Introducere
Unitatea de învățare prezintă: noțiunea de logodnă, condițiile de validitate,
efectele logodnei, desfacerea logodnei

- cunoaşterea importanţei logodnei în ictive e juridic şi social
- delimitarea condițiilor de validitate ale logodnei
- identificarea efectelor logodnei și a sancţiunilor în cazul în care logodna este ruptă
abuziv
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

1. Logodna: noțiune, natură juridică, caractere juridice
Logodna este promisiunea reciprocă dintre un bărbat şi o femeie de a încheia, în viitor,
o căsătorie. Încheierea căsătoriei nu este condiţionată de încheierea logodnei. Logodna
reprezintă starea juridică prealabilă încheierii căsătoriei născută din înţelegerea
prealabilă a viitorilor soţi.
Natura juridică a logodnei: teza contractualistă şi teza potrivit căreia logodna este un
simplu fapt juridic.
Caractere juridice
► act juridic bilateral
► act juridic consensual
► uniune între un bărbat şi o femeie
► este liber consimţită
► facultativă
► se încheie în scopul încheierii căsătoriei
► se întemeiază pe egalitatea în drepturi şi obligaţii a logodnicilor
13
2. Condiţiile de fond pentru încheierea logodnei
2.1. Vârsta necesară pentru logodnă: regula este că se pot logodi persoanele care au împlinit
vârsta de 18 ani sau au dobândit capacitate de exerciţiu anticipată. Minorii între 16 şi 18 ani se
pot logodi cu încuviinţarea părinţilor, a tutorelui, a persoanei sau a instituţiei care exercită
drepturile părinteşti, doar dacă există motive temeinice precum: boala, starea de graviditate a
femeii, naşterea unui copil, relaţiile intime notorii dintre logodnici.
2.2. Consimţământul la logodnă să îndeplinească următoarele condiţii:
– să provină de la o persoană cu discernământ;
– să fie exprimat personal, nu prin reprezentare;
– să fie liber exprimat şi neviciat prin eroare, dol sau violenţă.
2.3. Lipsa impedimentelor
● starea de persoană căsătorită sau persoană logodită
● rudenia firească sau civilă. Logodna este interzisă între rudele în linie dreaptă, iar între
rudele în linie colaterală, până la gradul al patrulea inclusiv. Pentru motive temeinice, rudele în
linie colaterală de grad IV se pot logodi. Impedimentul subzistă şi în cazul adopţiei, în sensul
că adoptatul nu se poate logodi cu rudele sale din adopţie şi nici cu rudele fireşti, din familia de
origine;
● tutela. Tutorele nu se poate logodi cu persoana aflată sub tutela sa;
5. Condiţiile de formă pentru încheierea logodnei

Potrivit art. 266 alin. (3) C. civ., logodna nu este supusă niciunei formalităţi. Cu toate
acestea, logodnicii pot opta pentru încheierea logodnei în formă scrisă sau prin act autentic
legalizat de notar. De asemenea, logodnicii pot încheia logodna la biserică.
2. Efectele logodnei
În mod cert, logodna nu obligă la încheierea căsătoriei, pentru că ar contraveni dreptului la
căsătorie al unei persoane. Logodna dă naştere la o serie de efecte personale și nu dă naștere la
efecte patrimoniale.
3. Ruperea logodnei
Din punct de vedere patrimonial, ruperea logodnei conduce la restituirea darurilor primite
de logodnici, la acoperirea prejudiciului cauzat prin ruperea abuzivă a logodnei şi caducitatea
donaţiilor făcute de un terţ viitorilor soţi sau unuia dintre ei, sub condiţia încheierii căsătoriei.
Partea care rupe logodna în mod abuziv sau care în mod culpabil l-a determinat pe celălalt să
rupă logodna poate fi obligată la despăgubiri. Răspunderea pentru ruperea abuzivă a logodnei
intervine numai atunci când logodna este ruptă în mod culpabil şi se creează un prejudiciu,
14
putem considera această răspundere ca fiind una delictuală. Logodnicul care introduce acţiune
în răspundere pentru ruperea logodnei trebuie să dovedească fapta ilicită (ruperea abuzivă a
logodnei), culpa, prejudiciul material sau/şi moral suferit, precum şi legătura de cauzalitate
dintre ruperea abuzivă a logodnei şi prejudiciu. Acţiunea poate fi pornită de către logodnicul
nevinovat de ruperea logodnei împotriva celui vinovat. Termenul de prescripţie pentru
introducerea acţiunii este de un an şi curge de la ruperea logodnei. Data la care a fost ruptă
logodna se dovedeşte prin orice mijloc de probă.
Exemple
A și B au încheiat o logodnă și cu această ocazie au primit mai multe daruri din partea
părinților, precum electrocasnice, bani și articole pentru casă. În cazul în care ar interveni
ruperea logodnei celor doi, aceștia nu le vor restitui, deoarece sunt considerate daruri obișnuite.
Identificați și descrieți 2 modalități de rupere a logodnei, una care să fie încadrată

la ruperea logodeni si alta care presupune ruperea abuzivă a logodnei.
Să ne reamintim...
În art. 266 alin. (1) C. civ., logodna este definită ca promisiunea reciprocă de
a încheia căsătoria.
Rezumat
Logodna este o instituţie juridică de dreptul familiei, alcătuită din norme juridice
specifice, care reglementează încheierea, efectele, nulitatea, ruperea ei. Logodna este
un act consensual, prin urmare ea poate fi ruptă de oricare dintre logodnici, fără
îndeplinirea vreunei formalităţi.
Încheierea şi ruperea logodnei pot fi dovedite cu orice mijloc de probă.
15
- Arătaţi ce sancţiune intervine în situaţia în care o persoană încheie mai multe

logodne? Dar dacă o persoană căsătorită se logodeşte?
- Daţi trei exemple de daruri care sunt supuse restituirii în cazul ruperii
logodnei.
16
Unitatea de învăţare 3. Căsătoria – condiții de fond
Cuprins
6. Introducere
Unitatea de învățare prezintă: noțiunea, natura juridică, caracterele juridice,
principiile căsătoriei, condițiile de fond și impedimentele la căsătorie

- cunoaşterea instituţiei căsătoriei; delimitarea de logodnă şi de alte acte juridice
- însuşirea condiţiilor de validitate ale căsătoriei
- identificarea sancţiunilor care intervin în cazul nerespectării condiţiilor de fond

7. Noţiune:
Căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii.
Căsătoria desemnează şi:
- starea de persoană căsătorită, statutul legal al persoanelor căsătorite;
- ansamblul normelor juridice care reglementează încheierea căsătoriei şi starea legală de
persoană căsătorită şi
- ceremonia care are loc când se încheie actul juridic al căsătoriei.
2. Natura juridică:
1. căsătoria este un contract – contrazisă de faptul că statutul de persoană căsătorită este unul
legal şi soţii nu pot stabili de comun acord drepturile şi obligaţiile lor;
2. căsătoria este un act statutar – unicitatea este dată de cauza juridică unică;
3. căsătoria este o instituție juridică.
3. Caractere juridice:
- civil sau laic – încheierea şi înregistrarea căsătoriei sunt de competenţa exclusivă a autorităţilor
statului [art. 259 alin. (3) C. civ.];
17
- solemn – pentru încheierea ei valabilă, legea prevede prezenţa personală, împreună, a viitorilor
soţi pentru exprimarea consimţământului în faţa ofiţerului de stare civilă [art. 287 alin. (1) C.
civ.].
4. Principiile căsătoriei sunt:
- principiul căsătoriei liber consimţite între soţi [art. 258 alin. (1) şi art. 259 alin. (1)];
- principiul egalităţii în drepturi a soţilor [art. 258 alin. (1)];
- principiul monogamiei [art. 258 alin. (4) şi art. 259 alin. (1)];
- principiul interzicerii căsătoriilor între persoane de acelaşi sex [art. 258 alin. (4) şi art. 259
alin. (1) şi (2)];
- principiul solemnităţii căsătoriei [art. 259 alin. (4)];
- principiul egalităţii în drepturi a copiilor din afara căsătoriei cu cei din căsătorie (art. 260).
8. Condiţiile de fond pozitive pentru încheierea căsătoriei sunt:
5.1. Consimţământul la căsătorie

Pentru a fi valabil, consimţământul soţilor trebuie să fie exprimat personal şi liber, în
conformitate cu prevederile art. 271 C. civ. În acest sens, la încheierea căsătoriei, ofiţerul de
stare civilă va lua consimţământul viitorilor soţi, liber şi deplin exprimat.
Prin urmare, consimţământul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
– să existe;
– să fie exprimat în cunoştinţă de cauză, adică să provină de la o persoană cu discernământ;
– să fie dat cu intenţia de a produce efecte juridice, adică să fie serios;
– să fie liber exprimat, adică să nu fie viciat;
– să fie exprimat personal şi simultan de către viitorii soţi;
– să fie actual, adică să fie dat în momentul încheierii căsătoriei;
– să fie constatat în mod direct de cătţre ofițerul de stare civilă.
Viciile de consimţământ la căsătorie sunt:
- eroarea [numai asupra identităţii fizice a celuilalt soţ – art. 298 alin. (2) C. civ.];
- dolul (cel mai des prin omisiune);
- violenţa.
5.2. Diferenţa de sex
Prevederile art. 277 C. civ. interzic în mod expres căsătoria între persoane de acelaşi
sex. Totodată, căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate
fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România. Parteneriatele
18
civile dintre persoane de acelaşi sex sau de sex opus încheiate sau contractate în străinătate fie
de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România.
În practică, respectarea acestei condiţii de validitate poate ridica probleme la persoanele al
căror sex nu este bine determinat (intersexuali) şi doresc să se căsătorească şi la transsexuali.
Dreptul român permite schimbarea identităţii sexuale, cu efectele juridice de rigoare,
conform Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă (republicată). În aceste condiţii,
recunoaşte ca valabilă şi califică drept căsătorie uniunea între persoana care a suferit o
intervenţie medicală de schimbare a sexului şi o persoană de sex opus sexului rezultat ca urmare
a intervenţiei respective.
5.3. Vârsta matrimonială (vârsta legală minimă cerută pentru încheierea valabilă a unei
căsătorii)
Regula: 18 ani împliniţi atât la bărbat, cât şi la femeie – art. 272 C. civ.
Excepţie: Minorul între 16 şi 18 ani se poate căsători cu îndeplinirea următoarelor condiţii
speciale:
- să existe motive temeinice (de exemplu, sarcina femeii sau naşterea unui copil);
- un aviz medical;
- încuviinţarea părinţilor minorului sau, după caz, a tutorelui şi
- autorizarea instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie minorul îşi are domiciliul. Instanţa de
tutelă hotărăşte şi în cazul divergenţei între părinţi referitor la încuviinţarea căsătoriei.
5.4. Comunicarea reciprocă a stării de sănătate

Potrivit dispoziţiilor art. 278 C. civ., căsătoria nu se poate încheia dacă viitorii soţi nu îşi
comunică reciproc starea de sănătate. Această condiţie de formă este instituită de legiuitor din
considerente de ordin eugenic şi medical, ca o măsură de protecţie a soţilor.
Respectarea prevederilor art. 278 C. civ. se realizează prin obligativitatea soţilor de a
depune, odată cu declaraţia de căsătorie, un certificat medical (certificat prenupţial) cu
menţiunea apt pentru căsătorie, care cuprinde rezultatele unor examinări medicale: evaluare
psihologică, analize de sânge pentru depistarea bolilor transmisibile prin sânge (boli venerice,
virusul HIV, factorul RH) şi radiografie pulmonară (pentru depistarea tuberculozei). Acest
lucru nu înseamnă că oamenii bolnavi nu se pot căsători, cu excepţia cazului când suferă de
anumite boli pentru care există dispoziţii legale care opresc în mod expres încheierea căsătoriei.
6. Condiţiile de fond negative sau impedimentele la încheierea căsătoriei
6.1. Starea de persoană căsătorită sau bigamia – art. 273 C. civ.
19
Articolul 273 C. civ. interzice încheierea unei noi căsătorii de către o persoană care este
căsătorită. Interdicția derivă din principiul monogamiei care guvernează instituția căsătoriei și
care este de ordine publică. Prin urmare, interdicția se impune și cetățenilor străini căsătoriți
care doresc să incheie o nouă căsătorie în România; în schimb, căsătoriile încheiate de aceștia
potrivit legii lor naționale care permite poligamia sau poliandria, nu vor fi considerați bigami
potrivit legii române.
Distingem mai multe situaţii:
● dacă prima căsătorie încetează prin moartea fizic constatată a unuia dintre soţi, soţul
rămas în viaţă poate încheia o nouă căsătorie după data morţii, data celei de –a doua căsătorii
trebuie să se situeze ulterior datei decesului;
● dacă unul dintre soţii din căsătoria anterioară a fost declarat mort prin hotărâre
judecătorească, soţul rămas în viaţă se poate recăsători după data stabilită prin hotărâre
judecătorească rămasă definitivă ca fiind data morţii.
În situaţia în care cel declarat mort reapare şi hotărârea judecătorească declarativă de moarte
este anulată, conform art. 293 alin. (2) C. civ., noua căsătorie este considerată valabilă atât timp
cât soţul celui declarat mort a fost de bună-credinţă. Prima căsătorie se consideră desfăcută pe
data încheierii noii căsătorii.
● dacă prima căsătorie încetează prin divorţ, ea se consideră desfăcută pe data eliberării
certificatului de divorţ (în cazul divorţului pe cale administrativă sau notarială) sau în ziua în
care hotărârea judecătorească prin care a fost pronunţat divorţul a rămas definitivă (în cazul
divorţului pe cale judiciară). Dacă soţul reclamant decedează în timpul procesului de divorţ şi
acţiunea este continuată de moştenitori, numai dacă instanţa constată culpa soţului pârât,
căsătoria se consideră desfăcută pe data decesului. Desfacerea primei căsătorii prin divorţ nu
acoperă nulitatea celei de-a doua căsătorii.
● dacă soţul dintr-o căsătorie declarată nulă încheie o nouă căsătorie, iar prima căsătorie
este declarată nulă după data încheierii celei de-a doua, starea de bigamie nu există. Starea de
persoană căsătorită interesează la data încheierii celei de –a doua căsătorii, însă datorită
efectelor ex tunc ale nulității, impedimentul nu se mai reține. Starea de bigamie nu intervine
nici în situația în care este declarată nulă căsătoria subsecventă, pentru o altă cauză decât
bigamia. Anularea celei de-a doua căsătorii validează efectele celei dintâi.
6.2. Rudenia firească sau adoptivă

Regula: Nu se pot căsători între ele rudele în linie dreaptă şi cele în linie colaterală până la al
patrulea grad inclusiv (art. 274 C. civ.).
20
Este indiferent dacă rudenia este din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie, rudenie
stabilită legal sau rudenie de fapt.
Excepţia:
Rudele în linie colaterală de gradul al patrulea se pot căsători cu îndeplinirea unor condiţii
speciale:
- existenţa unor motive temeinice;
- existența unui aviz medical;
- autorizarea instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul cel care cere
încuviinţarea.
6.3. Starea de tutelă. Tutorele nu se poate căsători cu persoana aflată sub tutela sa (art. 275 C.
civ. modificat prin Legea nr. 140/2022).
Exemple
În practica judiciară s-a reţinut vicierea consimţământului prin dol prin reticenţă atunci
când soţia a ascuns starea de graviditate rezultată din relaţiile intime avute înainte de căsătorie
cu un alt bărbat, când a fost ascunsă boala gravă, incompatibilă cu desfăşurarea normală a vieţii
de familie, când a fost ascunsă o neputinţă maladivă de a avea copii sau de a realiza actul sexual,
malformaţia genitală care nu constituie o nediferenţiere sexuală, ci are caracterul unei
maladii. Dacă nu se face dovada că soţul pârât suferea de o boală gravă la încheierea căsătoriei,
boala fiind ascunsă soţului reclamant, nu se poate reţine nulitatea căsătoriei pentru dol prin
reticenţă.
Care sunt viciile de consimţământ în cazul căsătoriei? Analizaţi-le şi daţi

exemple pentru fiecare situaţie.
Să ne reamintim...
Căsătoria este uniunea liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie, încheiată cu
respectarea dispoziţiilor legale, în scopul întemeierii unei familii.
21
Rezumat
Căsătoria valabilă presupune îndeplinirea unor condiţii de fond şi de formă prevăzute

de lege, dar şi lipsa impedimentelor legale. Condiţiile de fond reprezintă acele
împrejurări care trebuie să existe la încheierea căsătoriei pentru ca ea să fie valabilă.
Impedimentele reprezintă acele împrejurări care nu trebuie să existe la încheierea
căsătoriei pentru ca ea să fie valabilă.

Care sunt condiţiile de fond pentru încheierea căsătoriei a căror încălcare atrage
nulitatea ictive a căsătoriei?
Test de autoevaluare a cunoştinţelor
În cazul în care soţul celui ictive mort se recăsătoreşte şi apoi se anulează

hotărârea ictive e de moarte:
a) prima căsătorie rămâne valabilă întrucât a fost valabilă la data încheierii ei şi
este mai veche;
b) a doua căsătorie, care este mai actuală, rămâne valabilă;
c) ambele căsătorii vor fi lovite de nulitate ictive .
Răspuns ictive: b)
X s-a căsătorit la vârsta de 16 ani cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de
formă, ictive cele prevăzute pentru încheierea căsătoriei de către un minor
între 16 şi 18 ani. După decesul tatălui său survenit la aproximativ 2 ani de la
căsătorie, X a formulat o acţiune în anularea căsătoriei. În motivarea acţiunii a
ictive viciul de consimţământ al violenţei, susţinând că a acceptat încheierea
căsătoriei doar din cauza faptului că tatăl său era foarte sever şi nu a îndrăznit să
ictiv solicitarea acestuia de a se căsători. Care va fi soluţia instanţei, având în
vedere că reclamanta a dovedit că tatăl său era autoritar, dar nu violent, şi că
acesta a icti foarte mult ca fiica sa să se căsătorească?
22
a) Va admite acţiunea întrucât consimţământul lui X a fost viciat prin violenţă.
b) Va respinge acţiunea întrucât simpla temere izvorâtă din respect, fără să fi fost
violenţă, nu atrage nulitatea.
c) Va respinge acţiunea reţinând că violenţa nu constituie viciu de consimţământ
în cazul căsătoriei.
Răspuns ictive: b)
23
Unitatea de învăţare 4. Căsătoria – condiții de formă. Nulitatea căsătoriei
Cuprins
9. Introducere
Unitatea de învățare prezintă condițiile de formă ale căsătoriei și sancțiunile care
intervin în caz de încălcare a acestora

- însuşirea condiţiilor de formă ale căsătoriei
- identificarea sancţiunilor care intervin în cazul nerespectării condiţiilor de formă

10. Formalităţi prealabile încheierii căsătoriei presupun:
Declaraţia de căsătorie- art.280
Persoanele care vor să se căsătorească vor completa, în scris, declaraţia de căsătorie. Ca
regulă generală, aceasta se face la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor
sau, după caz, la primăria competentă unde urmează a se încheia căsătoria. Cetăţenii români
domiciliaţi în străinătate pot depune declaraţia de căsătorie la misiunile diplomatice ori oficiile
consulare ale României din străinătate.
Pentru motive temeinice, dacă unul dintre viitorii soţi se află în imposibilitatea de a se
deplasa la sediul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, al
primăriei competente, declaraţia de căsătorie se poate face şi în afara sediului acestuia/acesteia,
în faţa ofiţerului de stare civilă.
În cazul în care unul dintre viitorii soţi nu se află în localitatea unde urmează a se încheia
căsătoria, el poate face declaraţia de căsătorie la primăria în raza căreia se află, care o va
transmite, în termen de 48 de ore, la primăria unde urmează a se încheia căsătoria. Persoanele
arestate sau condamnate, în baza unor mandate de arestare ori de executare a pedepsei privative
de libertate, pe timpul măsurii arestării şi executării pedepsei, pot depune declaraţia de căsătorie
la primăria în a cărei rază teritorială se găseşte sediul arestului/penitenciarului, care va fi şi
24
competentă să o încheie, indiferent de domiciliul sau reşedinţa viitorilor soţiDeclaraţia de
căsătorie trebuie să cuprindă:
● datele de identificare a fiecăruia dintre viitorii soţi
● manifestarea voinţei de a se căsători
● menţiunea că nu există impedimente la căsătorie
● declaraţia că au luat cunoştinţă reciproc, de starea sănătăţii lor
● menţiunea cu privire la numele pe care au convenit să-l poarte în timpul căsătoriei
● regimul matrimonial ales
● indicarea locului unde urmează a se încheia căsătoria, dacă viitorii soţi au făcut declaraţiile
de căsătorie la servicii de stare civilă diferite.
Publicitatea declaraţiei de căsătorie – art. 283, 284 C. civ.
Ofiţerul de stare civilă este obligat să confrunte datele înscrise în declaraţia de căsătorie cu
documentele prezentate, iar semnarea declaraţiei se face în prezenţa sa. După aceasta, va
dispune publicarea declaraţiei de căsătorie în chiar ziua primirii ei. Publicitatea se realizează
prin afişarea declaraţiei în extras, într-un loc special amenajat la sediul serviciului public
comunitar local de evidenţă a persoanelor sau al primăriei, respectiv al misiunii diplomatice sau
al oficiului consular unde urmează să se încheie căsătoria, precum şi pe pagina de internet a
acestuia/acesteia. După caz, declaraţia de căsătorie se afişează şi la sediul serviciului public
comunitar local de evidenţă a persoanelor sau al primăriei unde celălalt soţ îşi are domiciliul
sau reşedinţa.
Unde celălalt soţ are domiciliul sau reşedinţa. Extrasul cuprinde:
● datele de stare civilă ale viitorilor soţi
● data afişării
● încuviinţarea părinţilor/tutorelui
● înştiinţarea că orice persoană poate face opunere la căsătorie în 10 zile de la data afişării. La
calcularea acestor zece zile se ia în considerare atât ziua afişării declaraţiei, cât şi ziua în care
are loc oficierea căsătoriei.
Reînnoirea declaraţiei de căsătorie- art. 284: în cazul în care căsătoria nu s-a încheiat în 30
zile de la data afişării declaraţiei de căsătorie.
Opoziţia la căsătorie – art. 285 C. civ.
Opoziţia la căsătorie este actul juridic unilateral prin care o persoană aduce la cunoştinţa
ofiţerului de stare civilă existenţa unui împrejurări de fapt sau de drept (un impediment legal,
neîndeplinirea unor condiţii de fond) care nu permite încheierea căsătoriei constă în aducerea
la cunoştinţa ofiţerului de stare civilă a unor împrejurări care afectează valabilitatea căsătorie.
25
Opoziţia se face numai în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, de orice
persoană, chiar dacă nu justifică vreun interes, sau chiar din oficiu, de ofiţerul de stare civilă. În
acest caz, ofiţerul de stare civilă va întocmi un proces-verbal motivat, în două exemplare, în
care va indica motivele pentru care nu încheie căsătoria. Un exemplar îl va înmâna celor care
doresc să se căsătorească.
Opoziţia trebuie formulată în termenul de 10 zile stabilit pentru încheierea căsătoriei. La
calcularea termenului se socotesc ziua în care s-a făcut declaraţia de căsătorie şi ziua încheierii
căsătoriei. În cazul reînnoirii declaraţiei de căsătoriei, va curge un nou termen de 10 zile. Dacă
a fost formulată opoziţie în termenul legal şi viitorii soţi şi-au manifestat voinţa de a modifica
declaraţia de căsătorie iniţială, opoziţia formulată va rămâne fără obiect, urmând să fie for-
mulată o nouă opoziţie, după publicarea noii declaraţii de căsătorie.
2. Formalităţi privind încheierea căsătoriei

2.1. Solemnitatea şi publicitatea căsătoriei presupun:
► încheierea căsătoriei în faţa ofiţerului de stare civilă
► prezenţa personală a viitorilor soţi
► prezenţa a 2 martori- art. 288
► constatarea încheierii căsătoriei de ofiţerul de stare civilă
► publicitatea căsătoriei-publicul trebuie să aibă acces; în caz contrar, căsătoria este
clandestină care este diferită de căsătoria secretă
2.2. Competenţa ofiţerului de stare civilă- art. 3 din Legea nr. 119/1996
Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 119/1996, sunt ofiţeri de stare civilă:
– primarii municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor;
– şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare de carieră ale României;
– comandanţii de nave şi aeronave;
– ofiţerii de stare civilă desemnaţi prin ordin al ministrului apărării naţionale sau, după caz,
al ministrului administraţiei şi internelor.
Exercitarea atribuţiilor de ofiţer de stare civilă poate fi delegată viceprimarului, secretarului
unităţii administrativ-teritoriale sau altor funcţionari publici din aparatul propriu cu competenţă
în acest domeniu, respectiv agentului diplomatic care îndeplineşte funcţii consulare sau unuia
dintre funcţionarii consulari. Ofiţerul de stare civilă nu poate întocmi acte de stare civilă când
este parte sau declarant. În asemenea cazuri, el va delega o altă persoană.
Competenţa ofiţerului de stare civilă este materială, teritorială şi personală. Competenţa
materială şi cea teritorială sunt reglementate de art. 2 din H.G. nr. 64/2011, iar competenţa perso-
26
nală rezultă din interpretarea prevederilor art. 279 alin. (2) C. civ. şi ale art. 24 alin. (3) din Legea
nr. 11/1996.
Competenţa materială (ratione materiae) este determinată de calitatea legală de persoană
învestită cu atribuţii de stare civilă. Încheierea căsătoriei de către o persoană care nu are calitatea
legală de ofiţer de stare civilă este lovită de nulitate absolută. Efectele nulităţii sunt înlăturate
atunci când există o aparenţă în drept (error communis facit ius), reglementată în art. 17 şi art. 102
C. civ. Potrivit art. 102 C. civ., atunci când o persoană care nu are calitatea de ofiţer de stare civilă
exercită în mod public atribuţiile de ofiţer de stare civilă, cu respectarea tuturor prevederilor le-
gale, căsătoria este valabilă, afară de cazul în care soţii au cunoscut lipsa acestei calităţi.
Competenţa teritorială (ratione loci) este trasată de limitele teritoriale ale unităţii
administrativ-teritoriale ori a spaţiului geografic de competenţă a misiunilor diplomatice şi
oficiilor consulare ale României în străinătate, a navei ori a aeronavei aflate în afara apelor
teritoriale sau a spaţiului aerian al României. Încălcarea dispoziţiilor privind competenţa
teritorială nu afectează valabilitatea căsătoriei, ci doar sancţiuni disciplinare pentru ofiţerul de
stare civilă.
Competenţa personală (ratione personae) este determinată de domiciliul sau reşedinţa
viitorilor soţi. Ofiţerul de stare civilă are competenţa să încheie o căsătorie dacă cel puţin unul
dintre viitorii soţi îşi are domiciliul sau reşedinţa în raza teritorială a primăriei unde exercită
atribuţiile legale de ofiţer de stare civilă.
2.3. Locul încheierii căsătoriei- art. 287
Locul încheierii căsătoriei este acela al sediului serviciului de stare civilă din localitatea
în care cel puţin unul dintre viitorii soţi îşi are domiciliul sau reşedinţa. Căsătoria se poate
încheia în afara sediului serviciului de stare civilă numai în situaţii excepţionale, atunci când
unul dintre soţi se află în imposibilitatea de a se deplasa. Cum ar fi grădinile publice, parcurile,
muzeele şi alte locuri în aer liber, la cererea viitorilor soţi, cu aprobarea primarului.” Nu se
oficiază căsătorii în restaurante, locații de alimentație publică, locații speciale pentru
nunți/conferinte, la domiciliu, la piscină sau pe marginea piscinelor. Nerespectarea acestei
prevederi sau schimbarea locației fără aprobarea prealabilă a dlui primar duce la anularea cererii
și oficierea va avea loc la sediul SSC. Cererea tip pentru oficiere în afara sediului SSC însoțită
de cópii după actele de identitate ale solicitanților și fotografia locației unde se dorește oficierea
se depune la sediul Serviciului Stare Civilă Iași cu minim 30 de zile înainte de data oficierii.
2.4. Momentul încheierii căsătoriei- art. 289
27
Momentul încheierii căsătoriei este acela în care ofiţerul de stare civilă, constatând
îndeplinirea tuturor cerinţelor legale cerute pentru valabilitatea căsătoriei, declară pe viitorii
soţi căsătoriţi. Distincţia dintre data şi momentul încheierii căsătoriei poate avea implicaţii
juridice. Spre exemplu, dacă soţia va da naştere unui copil după momentul încheierii căsătoriei,
copilul va fi considerat ca fiind din căsătorie.
2.5. Data încheierii căsătoriei-art. 283, 284

Regula generală cu privire la data încheierii căsătoriei este enunţată în art. 27 din Legea
nr. 119/1996, potrivit căruia căsătoria se încheie după 10 zile de la afişarea declaraţiei de
căsătorie. Termenul de 10 zile cuprinde atât data afişării, cât şi data încheierii căsătoriei. Pentru
persoanele condamnate sau arestate, termenul de 10 zile se socoteşte de la data când s-a primit
declaraţia la primăria unde urmează a se încheia căsătoria.
Cu titlu de excepţie, căsătoria se poate încheia înaintea expirării termenului de 10 zile, dacă
starea de sănătate a unuia dintre soţi impune aceasta, numai cu aprobarea primarului, consulului
sau diplomatului cu atribuţii consulare, în cazul căsătoriilor încheiate la misiunile diplomatice
şi oficiile consulare ale României.
2.6. Limba în care se oficiază căsătoria- art. 287 alin. 3, art. 33 din Legea nr. 119/1996
Căsătoria se oficiază în limba română sau în limba maternă pentru minorităţile naţionale, cu
condiţia ca ofiţerul de stare civilă să cunoască limba.
2.7. Solemnitatea şi publicitatea căsătoriei
La data stabilită pentru încheierea căsătoriei, ofiţerul de stare civilă procedează la
identificarea viitorilor soţi, constată îndeplinite condiţiile de fond, lipsa impedimentelor şi a
opoziţiilor. Soții trebuie să fie prezenți concomitent și personal în fașa ofițerului de stare civilă,
reprezentarea nefiind admisă în materie.
După luarea consimţământului viitorilor soţi, liber şi deplin exprimat, în faţa a 2 martori,
ofiţerul de stare civilă îi declară căsătoriţi, le citeşte dispoziţiile Codului civil privind drepturile
şi obligaţiile soţilor.
Martorii la căsătorie atestă faptul că soţii şi-au exprimat consimţământul personal, liber, în
faţa ofiţerului de stare civilă. Calitate de martor la căsătorie poate avea orice persoană, inclusiv
rudele sau afinii, indiferent de gradul de rudenie.
Întrucât prezenţa martorilor constituie o garanţie pentru respectarea şi îndeplinirea
condiţiilor de validitate a căsătorie, nu pot avea această calitate: persoanele incapabile şi
persoanele care, din cauza unei deficienţe fizice sau psihice, nu sunt apte să ateste valabilitatea
căsătoriei.
28
Oficierea căsătoriei se face în limba română de către ofiţerul de stare civilă, într-o încăpere
corespunzător amenajată, având o ţinută vestimentară adecvată caracterului solemn al acestui
act. Ceremonia se poate desfăşura, la cerere, şi în limba maternă a persoanelor care urmează să
se căsătorească, dacă ofiţerul de stare civilă cunoaşte limba respectivă. La oficierea căsătoriei,
ofiţerul de stare civilă este obligat să poarte eşarfa în culorile drapelului naţional român, aşezată
pe umărul stâng, cu banda albastră în sus.
3. Formalităţi ulterioare încheierii căsătoriei

3.1. Întocmirea actului de căsătorie- art. 290 CC
Înregistrarea căsătoriei în registrul actelor de stare civilă se face imediat după încheierea
căsătoriei de către ofiţerul de stare civilă. Actul de căsătorie se semnează de către soţi cu numele
pe care s-au învoit să-l poarte în timpul căsătoriei, de doi martori şi de ofiţerul de stare civilă.
Pe baza actului de stare civilă va fi eliberat certificatul de stare civilă soţilor şi livretul de
familie.
11. Formalităţi privind regimul matrimonial- art. 291 CC
►pe actul de căsătorie, ofiţerul de stare civilă face menţiune privind regimul matrimonial ales
de soţi şi indicat în declaraţia de căsătorie
► dacă au încheiat convenţie matrimonială, o copie a actului de căsătorie se trimite de către
ofiţerul de stare civilă la Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale şi notarului
public care a autentificat convenţia
12. Proba căsătoriei- art. 292 CC
În ceea ce priveşte proba căsătoriei, aceasta nu poate fi dovedită decât prin certificatul de
căsătorie eliberat pe baza actului întocmit în registrul de stare civilă. Atunci când se pretind
efecte de stare civilă precum vocaţia succesorală, pensia de urmaş, dovada se face exclusiv prin
certificatul de căsătorie. Dacă proba căsătoriei este necesară în alte scopuri, probaţiunea se
poate face prin orice mijloc de probă.
4. Desființarea căsătoriei intervine atunci când la încheierea căsătoriei nu au fost respectate
condițiile de fond sau de formă impuse de lege.
4.1. Nulitatea absolută a căsătoriei
Cazuri
● Lipsa materială a consimţământului la încheierea căsătoriei
Căsătoria se încheie prin exprimarea consimțământului în mod expres de către fiecare soț la
momentul celebrării acesteia. Exprimarea consimțământului în mod expres implică prezența
personală a soților în fața ofițerului de stare civilă. Lipsa materială a consimțământului. Art.
29
293 alin. 1 C. Civ. prevede că este lovită de nulitate absolută căsătoria încheiată cu
nerespectarea art. 271 C. civ.
● Lipsa vârstei matrimoniale
Conform art. 294 alin. (1) C. civ., căsătoria încheiată de minorul care nu a împlinit vârsta
de 16 ani este lovită de nulitate absolută. Cu toate acestea, nulitatea absolută se acoperă în acest
caz dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, ambii soţi au împlinit vârsta de
18 ani sau dacă soţia a rămas însărcinată ori a dat naştere unui copil.
● Bigamia
Art. 293 alin. 1 C. civ. sancționează cu nulitatea absolută încheierea unei noi căsătorii de către
o persoană căsătorită, legiuitorul apărând astfel principiul monogamiei, care este unul de ordine
publică.
● Rudenia în grad prohit de lege. Potrivit art. 274 alin. 1 C. Civ., este sancţionată cu
nulitatea absolută căsătoria încheiată între rudele în linie dreaptă, indiferent de gradul de
rudenie, precum şi între rudele în linie colaterală până la gradul IV inclusiv.
Nulitatea absolută intervine şi în cazul căsătoriei între persoanele devenite rude prin adopţie:
adoptator şi ascendenţii săi, pe de o parte, şi cel adoptat şi descendenţii săi, pe de altă parte; copiii
adoptatorului, pe de o parte, şi cel adoptat şi copiii acestuia, pe de altă parte; precum şi între
persoanele adoptate de acelaşi adoptator.
Prin derogare de la acestă regulă, căsătoria între rudele în linie colaterală de gradul IV poate fi
autorizată de către instanța de tutelă din circumscripția căreia domiciliază solicitantul, fără a se
face distincție între rudenia firească și cea adoptivă. În lipsa autorizării, sancțiunea este nulitatea
absolută a căsătoriei.
● Lipsa diferenței de sex. Nediferențierea sexuală a viitorilor soți se poate reține în cazul
intersexualilor și a persoanelor de același sex. Trebuie avute în vedere și prevederile art. 277
alin. 2 C. Civ. care nu permite recunoașterea căsătoriilor încheiate sau contractate în străinătate
între persoane de același sex, cetățeni străini.
● Necompetenţa materială a ofiţerului de stare civilă. Competența materială (rationae
materiae) este determinată de calitatea și de atribuțiile atribuite de lege unei persoane. În cazul în
care căsătoria este încheiată de o persoană lipsită de această competență, sancțiunea este nulitatea
absolută a căsătoriei.
Prin excepție, nulitatea absolută a căsătoriei se acoperă atunci când căsătoria a fost încheiată
de o persoană care nu avea calitatea de ofiţer de stare civilă, dacă acesta a exercitat această
atribuţie în mod public, astfel încât toată lumea să se fi aflat într-o eroare comună şi invincibilă
(error communis facit jus). Dacă cel puțin unul dintre soți a cunoscut, la momentul încheierii
30
căsătoriei, lipsa calității de ofițer de stare civilă, nulitatea nu se mai acoperă, chiar dacătoate
celelalte persoane prezente au fost în eroare.
● Lipsa de solemnitate. În raport de prevederile art. 287 alin. (1) C. civ., solemnitatea
căsătoriei întruneşte mai multe elemente: prezenţa simultană a viitorilor soţi în faţa ofiţerului
de stare civilă, exprimarea consimţământului în mod personal, public şi simultan, în prezenţa a
doi martori, la sediul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor. Lipsa a cel
puţin unui element de solemnitate atrage nulitatea absolută a căsătoriei.
● Lipsa de publicitate. Exprimarea consimţământului la căsătorie într-un mod public
presupune ca publicul să aibă acces în locul unde se încheie căsătoria.
De asemenea, publicitatea căsătoriei este asigurată şi prin afişarea declaraţiei de căsătorie în
extras la sediul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau al primăriei
unde urmează a se încheia căsătoria şi, atunci când este cazul, unde celălalt soţ îşi are domiciliul
sau reşedinţa, precum şi pe pagina de internet a acestora.
● Căsătoria fictivă reprezintă acea căsătorie la încheierea căreia consimţământul a cel puţin
unuia dintre soţi nu a fost sincer, ci simulat, în sensul că au urmărit interese străine de adevăratul
scop al căsătoriei, şi anume întemeierea unei familii. În literatură juridică putem identifica mai
o serie de termeni care se referă la căsătoria încheiată în alte scopuri decât întemeierea unei
familiii precum: „căsătorie frauduloasă”, „căsătorie simulată”, „căsătorie de complezenţă”,
„căsătorie de convenienţă”.
Regimul juridic al nulității absolute
● Titularii acțiunii
Nulitatea absolută a căsătoriei poate fi invocată de orice persoană care justifică un interes:
soţii, rudele acestora, creditorii lor, instanţa de judecată din oficiu şi procurorul.
Articolul 296 teza finală C. civ. precizează că procurorul nu poate introduce acţiunea după
încetarea sau desfacerea căsătoriei, cu excepţia cazului în care ar acţiona pentru apărarea
drepturilor minorilor sau a persoanelor puse sub interdicţie.
● Prescriptibilitatea acțiunii
Acţiunea în constatarea nulităţii este imprescriptibilă; ea poate fi invocată atât pe cale de
acţiune, cât şi pe cale de excepţie.
● Acoperirea nulității absolute
Nulitatea absolută a căsătoriei nu poate fi acoperită, cu excepţia următoarelor situaţii:
– nulitatea căsătoriei încheiate de minorul care nu a împlinit vârsta matrimonială se acoperă
dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, ambii soţi au împlinit 18 ani sau
soţia a rămas însărcinată ori a dat naştere unui copil;
31
– nulitatea căsătoriei fictive se acoperă dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii
judecătoreşti, a intervenit convieţuirea soţilor sau soţia a născut ori a rămas însărcinată sau au
trecut 2 ani de la încheierea căsătoriei;
– nulitatea căsătoriei încheiate de o persoană care nu avea calitatea de ofiţer de stare civilă
se acoperă atât timp acea persoană a exercitat în mod public atribuţiile respective, iar soţii nu
cunoşteau, în momentul încheierii căsătoriei, lipsa calităţii de ofiţer de stare civilă a acelei
persoane (art. 17 şi art. 102 C. civ.).
4.2. Nulitatea relativă
Cazuri
● Lipsa încuviinţărilor sau autorizării în cazul căsătoriei minorului. Căsătoria încheiată de
minorul de 16 ani, fără încuviinţarea părinţilor sau a părintelui care exercită autoritatea
părintească ori, după caz, a tutorelui sau a persoanei ori autorităţii abilitate să exercite drepturile
părinteşti (persoana, familia, asistentul maternal sau şeful serviciului de tip rezidenţial care a
primit copilul în plasament în regim de urgenţă; preşedintele consiliului judeţean sau primarul
sectorului municipiului Bucureşti, pentru copilul aflat în plasament) este lovită de nulitate
relativă.
O condiţie distinctă de încuviinţarea părinţilor este autorizarea instanţei de
tutelă. Încheierea căsătoriei de către minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă în lipsa unei
astfel de autorizări atrage nulitatea relativă a căsătoriei.
● Viciile de consimţământ. Vicierea consimţământului prin eroare, dol sau violenţă atrage
nulitatea relativă a căsătoriei.
● Lipsa vremelnică a discernământului unuia dintre soţi la încheierea căsătoriei atrage,
potrivit art. 299 C. civ., anularea acesteia.
● Tutela. Conform art. 300 C. civ., este sancţionată cu nulitatea relativă căsătoria încheiată
între tutore şi persoana aflată sub tutela sa.
2.2. Regimul juridic al nulității relative
● Titularii acțiunii
Acţiunea în anularea căsătoriei are caracter personal. Prin urmare, titularul acţiunii în
anulare este diferit, în funcţie de cauza de nulitate relativă invocată. Acesta poate fi:
– cel a cărui încuviinţare era necesară la încheierea căsătoriei;
– reprezentantul Ministerului Public, dacă a fost încheiată căsătoria fără autorizarea instanţei
de tutelă;
– soţul al cărui consimţământ a fost viciat prin eroare, dol sau violenţă la încheierea
căsătoriei;
32
– soţul lipsit de discernământ la încheierea căsătoriei;
– cel aflat sub tutelă.
Dreptul la acţiunea în anularea căsătoriei nu se transmite moştenitorilor titularului. Cu toate
acestea, în temeiul art. 302 teza finală C. civ., dacă acţiunea a fost pornită de unul dintre soţi şi
acesta decedează după introducerea acţiunii sau în timpul judecăţii, ea poate fi continuată de
către oricare dintre moştenitorii săi. În situaţia în care soţul reclamant decedează în acelaşi
timp şi în aceleaşi împrejurări sau în împrejurări diferite cu soţul pârât şi nu poate fi stabilită
ordinea deceselor, intervine încetarea căsătoriei.
● Prescriptibilitatea acțiunii
Acţiunea în anularea căsătoriei este prescriptibilă în termen de 6 luni. Termenul de
prescripţie curge diferit, în funcţie de cauza de nulitate relativă, după cum urmează:
– în cazul lipsei încuviinţărilor părinţilor sau a autorizării instanţei de tutelă, termenul curge
de la data la care cei a căror încuviinţare sau autorizare lipseşte au luat cunoştinţă de aceasta;
– în cazul viciilor de consimţământ, termenul curge de la data la care cel interesat a cunoscut
eroarea sau dolul sau a încetat violenţa;
– pentru lipsa discernământului, termenul curge de la data la care soţul în cauză a cunoscut
lipsa vremelnică a discernământului;
– în cazul tutelei, termenul curge de la data încheierii căsătoriei.
● Acoperirea nulității relative
Nulitatea relativă a căsătoriei poate fi acoperită. Astfel, legiuitorul a prevăzut două cauze
speciale de acoperire a nulităţii, atunci când:
– până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti au fost obţinute încuviinţările şi
autorizarea cerute de lege pentru căsătoria minorului care a împlinit vârsta de 16 ani;
– soţii au convieţuit timp de 6 luni de la data descoperirii erorii, dolului, a lipsei de
discernământ ori de la data încetării violenţei. Termenul de 6 luni pentru acoperirea nulităţii
curge de la aceeaşi dată cu termenul de prescripţie, cu excepţia cazului când acesta din urmă a
fost suspendat sau întrerupt.
Cauzele generale de acoperire a nulităţii intervin dacă:
– între timp, ambii soţi/soţul care nu avea vârsta legală pentru căsătorie au/a împlinit vârsta
de 18 ani. Nulitatea relativă a căsătoriei încheiate anterior datei de 1 octombrie 2011 de un
minor fără încuviinţările cerute de Codul familiei, în vigoare la acel moment, se acoperă dacă,
până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, s-au obţinut încuviinţările sau autorizările
cerute de noul Cod civil;
33
– soţia a născut sau a rămas însărcinată. Nulitatea căsătoriei intervine numai dacă soţia a rămas
însărcinată sau a dat naştere unui copil în urma relaţiei cu soţul din căsătoria anulabilă.
Efectele nulităţii căsătoriei
Regula generală
Ca regulă generală, nulitatea absolută şi nulitatea relativă a căsătoriei conduc la desfiinţarea,
cu efect retroactiv, a drepturilor şi obligaţiilor personale şi patrimoniale dintre soţi, ca şi când
căsătoria nu ar fi existat.
● Cu privire la relaţiile personale dintre soţi, se consideră că nu a existat niciodată calitatea
de soţ, cu următoarele consecinţe:
– soţul minor care a dobândit prin căsătorie capacitate de exerciţiu deplină o va pierde, cu
excepţia cazului când a fost de bună-credinţă [art. 39 alin. (2) C. civ.];
– soţii revin la numele avut anterior căsătoriei;
– obligaţia de sprijin moral, de fidelitate, de coabitare se consideră că nu au existat niciodată;
– nu va opera suspendarea cursului prescripţiei extinctive şi nici a dreptului de a cere
executarea silită;
– nu va exista bigamie dacă unul dintre soţi a încheiat o nouă căsătorie până la rămânerea
definitivă a hotărârii.
● Cu privire la relaţiile patrimoniale dintre soţi:
– regulile regimului matrimonial ales de soţi nu se vor mai aplica, astfel că bunurile
dobândite de soţi în timpul căsătoriei desfiinţate vor fi considerate bunuri proprii sau în
coproprietate pe cote-părţi;
– obligaţia de întreţinere între soţi nu va opera, aşadar, soţii vor putea cere restituirea
întreţinerii prestate;
– soţul supravieţuitor nu are drept la moştenire, chiar dacă decesul a intervenit înainte de
desfiinţarea căsătoriei;
– donaţia făcută soţului de rea-credinţă este lovită de nulitate relativă.
Excepţiile de la regula desființării retroactive a căsătoriei
Ca excepţii de la principiul retroactivităţii efectelor nulităţii, distingem două situaţii:
căsătoria putativă şi situaţia a copiilor născuţi din căsătoria nulă sau anulabilă.
13. Căsătoria putativă
Căsătoria putativă este aceea căreia legea îi păstrează efectele unei căsătorii valabile,
chiar dacă ea este nulă sau anulabilă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti,
pentru soţul sau soţii de bună-credinţă la încheierea ei.
Pentru ca o căsătorie să fie una putativă, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
34
– să existe o căsătorie nulă sau anulabilă;
– cel puţin unul dintre soţi să fie de bună-credinţă la încheierea ei.
În situaţia în care ambii soţi au fost de bună-credinţă, se consideră că aceştia păstrează
calitatea de soţ până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de constatare a nulităţii
sau de anulare a căsătoriei. Astfel:
– conform art. 309 C. civ., soţii sunt ţinuţi să respecte obligaţia de respect, fidelitate, sprijin
moral şi de a locui împreună;
– cursul prescripţiei extinctive se suspendă;
– soţul care a dobândit capacitate de exerciţiu deplină prin căsătorie o păstrează şi după
desfiinţarea acesteia;
– soţii revin la numele avut anterior căsătoriei.
În situaţia în care numai unul dintre soţi a fost bună-credinţă, toate efectele căsătoriei
putative se produc numai în persoana acestuia.
● Efectele căsătoriei putative cu privire la raporturile patrimoniale dintre foştii soţi
În situaţia în care ambii soţi au fost de bună-credinţă:
– regimul matrimonial încetează de la data introducerii cererii de constatare a nulităţii sau
anulare a căsătoriei;
– obligaţia de întreţinere între soţi încetează, ea putând fi înlocuită cu obligaţia de întreţinere
între foştii soţi;
– oricare dintre soţi va beneficia de un drept la moştenire, dacă celălalt soţ decedează înainte
de data rămânerii definitive a hotărârii de desfiinţare a căsătoriei; de asemenea, va opera clauza
de preciput stipulată în convenţia matrimonială;
– fiecare soţ păstrează donaţiile care i-au fost făcute.
În situaţia în care numai unul dintre soţi a fost bună-credinţă:
–regimul matrimonial ales de soţi se consideră că a existat şi se vor aplica regulile de la
divorţ în ceea ce priveşte lichidarea şi încetarea regimului matrimonial;
– soţul de bună-credinţă poate cere întreţinere de la soţul de rea-credinţă;
– soţul de bună-credinţă beneficiază de dreptul la moştenire asupra bunurilor soţului de
rea-credinţă, dacă acesta decedează până la rămânerea definitivă a hotărârii de desfiinţare a
căsătoriei;
– donaţiile făcute soţului de rea-credinţă sunt lovite de nulitate relativă.
35
Exemple
A.M. şi D.C. vor să se căsătorească. După ce au completat şi depus declaraţia de căsătorie, la
termenul ictive ca ict pentru încheierea căsătoriei, cei doi, împreună cu martorii şi cu
invitaţii lor, s-au prezentat la sediul primăriei. Ofiţerul de stare civilă a luat consimţământul
soţilor şi i-a ictive căsătoriţi, după care a suferit un infarct şi a fost transportat la spital.
Căsătoria celor doi este valabil încheiată, urmând ca ulterior să fie înregistrată în registrul de
acte de stare civilă.
Care sunt condiţiile de formă pentru încheierea căsătoriei a căror încălcare atrage
nulitatea ictive a acesteia? Dar cele a căror încălcare atrage nulitatea relativă?
Să ne reamintim...
Condiţiile de formă la încheierea căsătoriei sun acele formalităţi prealabile,
concomitente şi ulterioare încheierii căsătoriei. În scopul asigurării respectării
condiţiilor de fond cerute de lege şi garantării recunoaşterii publice a căsătoriei şi
dovedirii ei.
Rezumat
Condiţiile de formă împiedică încheierea unei căsătorii ce încalcă cerinţele legale,

realizează publicitatea care să ictiv persoanelor interesate să ictive opoziţii şi
asigură proba căsătoriei prin intermediul actelor de stare civilă.

Precizați conţinutul declaraţiei de căsătorie şi efectele juridice ale acesteia.
36
În cazul încheierii unei căsătorii pe teritoriul României, este posibilă reprezentarea unuia
dintre viitorii soţi în faţa ofiţerului de stare civilă?
a) da, dar numai a unuia dintre soţi şi numai dacă mandatarul are o procură autentică;
b) da, dacă este reprezentat unul sau ambii soţi, dar numai dacă viitorii soţi au fost
prezenţi anterior, au semnat declaraţia de căsătorie şi invocă o situaţie excepţională;
c) nu, în nicio situaţie
Răspuns corect: c)
X, cetăţean al unui stat care permite poligamia, fiind căsătorit, a depus la serviciul de
stare civilă din Bucureşti, unde locuieşte de peste doi ani, o declaraţie de căsătorie cu o
femeie de cetăţenie română. Ofiţerul de stare civilă a refuzat încheierea căsătoriei
întrucât X era deja căsătorit. A procedat corect?
a) Da, pentru că principiul monogamiei este de ordine publică în România, iar căsătoria
trebuie să îndeplinească cerinţele de valabilitate prevăzute de legea locului încheierii
căsătoriei.
b) Nu, pentru că legea naţională a lui X permite poligamia şi aceasta se aplică pentru el
în ccea ce priveşte condiţiile de fond, iar legea română se aplică doar pentru condiţiile
de formă.
c) Nu, pentru că legea română nu se aplică cetăţenilor străini, în caz contrar încălcându-
se principiul suveranităţii statelor.
Răspuns corect: a)
Completarea şi semnarea declaraţiei de căsătorie de către cei doi viitori soţi:
a) are valoare juridică de logodnă;
b) obligă persoanele care au semnat-o să se căsătorească la data stabilită;
c) nu naşte nicio obligaţie de căsătorie în sarcina persoanelor care au semnat-o
Răspuns corect: a), c)
37
Temă de control
Redactați o declarație de căsătorie.
Tema va fi transmisă prin intermediul platformei Teams
38
Unitatea de învăţare 5. Efectele personale ale căsătoriei
Cuprins
14. Introducere
Unitatea de învățare prezintă efectele pe care le presupune încheierea căsătoriei

- identificarea efectelor căsătoriei
- delimitarea dintre efectele personale și cele patrimoniale ale căsătoriei

1. Efectele căsătoriei cu privire la raporturile personale dintre soţi
Relaţiile personale dintre soţi sunt guvernate de o serie de principii, precum principiul
egalităţii depline dintre bărbat şi femeie; principiul că soții hotărăsc de comun acord în tot
ceea ce privește căsătoria; principiul că soții convin asupra numelui pe care îl vor purta
pe parcursul căsătoriei. Ca o consecinţă directă, deciziile privind căsătoria sunt luate de
soţi de comun acord (art. 308 C. civ.). Drepturile şi obligaţiile soţilor sunt reglementate în
Capitolul V din Titlul II, art. 307-311: obligaţia de respect şi sprijin moral reciproc, obli-
gaţia de fidelitate, obligaţia de coabitare (art. 309 C. civ.), obligaţia de a purta numele ales
la încheierea căsătoriei (art. 311 C. civ.), independenţa soţilor (art. 310 C. civ.).
Principiul codeciziei soților reglementat de art. 308 C. Civ. și de art. 48 alin. 1 din Constituție
vizează atât raporturile personale dintre soți, cât și cele patrimoniale.
Legiuitorul a înțeles să restrângă imixtiunea în sfera vieții de familie și a celei private a
soților și să reglementeze un număr restrâns de raporturi personale, lăsând la latitudinea soților
personalizarea statutului conjugal potrivit propriilor credințe, înțelegeri, etc. Vechiul Cod al
familiei nu prevede în mod expres efectele personale ale căsătoriei, ceea ce a condus la
interpretări neunitare în practica judiciară.
15. Numele soţilor- art. 282 CC
39
Soţii sunt obligaţi să poarte în timpul căsătoriei numele comun declarat în declaraţia de
căsătorie. Potrivit art. 282 C. civ., la încheierea căsătoriei, soţii pot alege una dintre următoarele
posibilităţi:
- fiecare să îşi păstreze numele avut anterior căsătoriei;
- ambii pot purta ca nume comun numele lor reunite;
- ambii pot purta ca nume comun numele unuia dintre ei;
- un soţ poate să îşi păstreze numele avut anterior căsătoriei, iar celălalt să poarte numele lor
reunite.
Dacă soţii au convenit să poarte în timpul căsătoriei un nume comun, unul dintre soţi nu
poate cere schimbarea acestui nume pe cale administrativă decât cu consimţământul celuilalt
soţ.
În situaţia în care unul dintre soţi este adoptat, el va putea să poarte numele adoptatorului
dacă nu are un nume comun cu celălalt soţ; în cazul în care poartă un nume comun cu celălalt
soţ, acesta din urmă trebuie să îşi exprime consimţământul în faţa instanţei judecătoreşti care
încuviinţează adopţia. Soţul care şi-a exprimat consimţământul va putea solicita schimbarea
numelui pe cale administrativă dacă doreşte să poarte acelaşi nume cu soţul său. În caz de
divorţ, soţul adoptat care nu şi-a schimbat numele ca efect al adopţiei nu va reveni la numele
avut anterior căsătoriei, ci va lua numele adoptatorului.
Soţul supravieţuitor sau divorţat care poartă numele comun din căsătoria anterioară poate
purta într-o nouă căsătorie acest nume ca nume comun.
1.2. Obligaţia de respect şi sprijin moral- art. 309 CC

Această îndatorire capătă noi valențe în lumina Legii nr. 217/2003 privind prevenirea și
combaterea violenței domestice (republicată)1, în conformitate cu care soții sunt ținuți să țină
cont de integritatea lor psihică și fizică și să se abțină de la orice “inacţiune sau acţiune
intenţionată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială, spirituală sau
cibernetică, care se produce în mediul familial sau domestic ori între soţi sau foşti soţi” (art. 3
din Legea nr. 217/2003). De asemenea, soţii trebuie să îşi acorde atenţie, să nu neglijeze
dorinţele celuilalt şi să îşi onoreze fiecare în parte îndatoririle conjugale. Nerespectarea îndatorii
de respect poate conduce la desfacerea căsătoriei prin divorț.
Obligaţia de sprijin moral reciproc are un conţinut foarte larg. Legiuitorul a lăsat la aprecierea
soţilor, de la caz la caz, să stabilească modul în care se poate concretiza această obligaţie. Spri-
1
Publicată în M. Of. Al României, Partea I, nr. 948 din 15 octombrie 2020
40
jinul moral derivă în mod firesc din relaţiile de afecţiune, prietenie şi solidaritate care sunt de
natura căsătoriei. De asemenea, în cazul în care neîndeplinirea obligaţiei de sprijin moral se
concretizează în acte sau fapte materiale, se poate antrena răspunderea civilă, penală sau
contravenţională a soţului vinovat, cum ar fi în cazul infracţiunii de abandon de familie
1.3. Obligaţia de fidelitate -art. 309 CC
Obligaţia de fidelitate constă în îndatorirea soţilor de a nu întreţine raporturi sexuale cu
alte persoane. Această obligaţie decurge din principiul monogamiei şi se
fundamentează pe unicitatea sentimentelor de iubire.
Obligaţia conjugală este distinctă de obligaţia de fidelitate şi de obligaţia de coabitare. Unul
dintre soţi poate să îşi îndeplinească obligaţia conjugală şi, în egală măsură, să încalce obligaţia
de fidelitate. Mai mult, imposibilitatea soţilor de a coabita nu îi împiedică să respecte obligaţia
conjugală.
16. Obligaţia de coabitare -art. 309 CC
Obligaţia de coabitare constă în îndatorirea soţilor de a locui împreună. Atingerea scopului
încheierii căsătoriei se poate realiza dacă soţii convieţuiesc. Drepturile şi îndatoririle soţilor se
exercită în mod firesc prin traiul de zi cu zi. De comun acord, soţii pot stabili locuinţa familiei,
care poate să nu coincidă cu domiciliul lor. Refuzul nejustificat de a locui împreună poate să
constituie motiv de divorţ. Mai mult, separarea faptică a soţilor pe o perioadă de minim 2 ani
justifică desfacerea căsătoriei.
Alungarea unui soţ din locuinţa comună sau refuzul de a-l primi în locuinţă îl îndreptăţeşte
pe soţul nedreptăţit să solicite instanţei reintegrarea pe calea ordonanţei preşedinţiale. Un aspect
considerat controversat în literatura juridică şi în practică îl constituie evacuarea din locuinţa
comună a soţului care, prin comportamentul lui, face imposibilă convieţuirea cu celălalt soţ sau
cu membrii familie, deoarece ar provoca o separaţie în fapt a soţilor
1.4. Independenţa soţilor- art. 310 CC.
Independenţa soţilor vizează mai multe laturi: corespondenţa, relaţiile sociale şi independenţa
profesională. Prevederile art. 310 C. civ. constituie o garanţie în plus a respectării vieţii private,
inclusiv în relaţiile dintre soţi. Cenzurarea corespondenţei (corespondenţa electronică, conturile
din reţelele de socializare, mail-urile, sms-urile primite sau transmise, listingurile apelurilor)
constituie deseori un motiv de divorţ. Cea mai dificilă problemă rămâne însă cea a probaţiunii.
Niciunul dintre soţi nu are dreptul de a controla relaţiile sociale ale celuilalt soţ
(comunicarea, întâlnirile cu alte persoane, cercul de prieteni).
Fiecare soţ este liber să îşi aleagă ocupaţia, profesia pe care o doreşte, fără a avea nevoie de
consimţământul celuilalt soţ. Cu toate acestea, un climat familial normal presupune ca soţii să
41
se consulte cu privire la alegerea profesiei sau a locului de muncă. Această libertate se manifestă
și în ceea ce privește schimbarea profesiei sau decizia unuia dintre soți de a renunța la calitatea
de angajat, fără acordul celuilalt soț, deși astfel de decizii unilaterale pot afecta stabilitatea
financiară a cuplului.
Soții au libertatea de a dispune de veniturile obținute din desfășurarea profesiei.
Noțiunea de venituri trebuie interpretată în sens larg, în sensul că trebuie incluse în această
categorie toate veniturile profesionale: salariul, indemnizații, prime, compensații, pensii,
dividende, precum și orice alte venituri: chirii, venituri din drepturile de author, dobânzile
produse de creditele bancare.
17. Capacitatea de exercițiu

Potrivit art. 272 alin. 2 C. civ., minorii se pot căsători de la împlinirea vârstei de 16 ani,
cu încuviințările necesare cerute de lege. Minorul care se căsătorește în aceste condiții,
dobândește, în temeiul prevederilor art. 39 alin. 1 C. civ., capacitate deplină de exercițiu. În
cazul desființării căsătoriei pentru o cauză de nulitate, minorul care a fost de bună-credință la
încheiera căsătoriei păstrează capacitatea de exercițiu dobândită.
Exemple
Nu constituie refuz nejustificat de a locui împreună cu soţul, ci motive întemeiate ca soţii să

aibă domicilii separate: exercitarea profesiei într-o altă localitate sau în străinătate, definitivarea
sau completarea studiilor, necesitatea urmării unui tratament medical într-o unitate sanitară,
mobilizarea în forţele armate.
Exemplificați situații de încălcare a obligațiilor personale ale soților care conduc la desfacerea
căsătoriei din culpa exclusivă a unuia dintre soți.
42
Să ne reamintim...
Căsătoria produce efecte juridice multiple și complexe în cadrul raporturilor personale
nepatrimoniale ale soților. Libertatea de voință a soților este limitată, putând fi
exercitată doar în cazurile și în condițiile strict permise de lege.
Rezumat
Raporturilor personale nepatrimoniale ale soților reprezintă principalul conținut al
relațiilor dintre soți și principalul efect al căsătoriei. Ele implică o serie de obligații
reciproce ale soților, care afectează, într-o anumită măsură, libertatea lor individual.

Ce sancțiuni intervin în cazul nerespectării obligațiilor personale ale soților?
43
Unitatea de învăţare 6. Desfacerea căsătoriei prin divorț
Cuprins
18. Introducere
Unitatea de învățare prezintă efectele pe care le presupune desfacerea căsătoriei

- Delimitarea modalitatilor de desfacere a căsătoriei
- Cunoașterea procedurilor de desfacere a căsătoriei

19. Divorţul prin acordul soţilor
Potrivit art. 373 lit. a) C. civ., soţii pot divorţa de comun acord. Indiferent de procedura la
care soţii recurg pentru desfacerea căsătoriei: administrativă, notarială sau judiciară, pentru
admisibilitatea divorţului prin acordul soţilor trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
a) fiecare soţ trebuie să exprime un consimţământ valabil, liber şi neviciat.
b) capacitatea de exerciţiu deplină a ambilor soţi
c) acordul soţilor cu privire la cererile accesorii obligatorii (numele de familie pe care
fiecare dintre soţi îl va purta după desfacerea căsătoriei sau, dacă au copii minori, acordul cu
privire la exercitarea în comun a autorităţii părinteşti, stabilirea locuinţei minorilor, modalităţile
de păstrare a legăturilor personale a părintelui separat cu fiecare dintre copii, contribuţia comună
la cheltuielile ocazionate de creşterea, educarea şi pregătirea profesională a copiilor).
Divorțul prin acordul soților poate fi realizat în fața ofițerului de stare civilă, a
notarului public sau a instanței de tutelă. În primele două situașii, soții trebuie să aibă
capacitate de exercițiu deplină. Dacă soțul/soții sunt puși sub consiliere judiciară sau
tutelă specială, ei pot divorța prin acorda doar prin procedura judiciară.
20. Divorţul pentru motive temeinice
Potrivit art. 373 lit. b) C. civ., desfacerea căsătoriei pentru motive temeinice intervine atunci
când sunt îndeplinite următoarele condiţii:
44
a) existenţa unor motive temeinice. Legiuitorul nu defineşte noţiunea de „motive temeinice”
b) motivele invocate să vatăme grav raporturile dintre soţi
c) datorită vătămării relaţiilor dintre soţi, continuarea căsătoriei este imposibilă.
Motivele temeinice de divorț nu trebuie să cauzeze o vătămare superficială relațiilor de
familie. Instanța judecătorească trebuie să aprecieze dacă prin modul de manifestare motivele
invocate conduc la deteriorarea relațiilor de familie sau sunt doar neînțelegeri neînsemnate și
efemere între soți. Vătămarea gravă poate privi numai raporturile nepatrimoniale sau numai
cele patrimoniale ale soților ori și unele, și altele
21. Divorţul pentru separarea în fapt
Pentru a se pronunţa acest divorţ prevăzut de art. 373 lit. c) C. civ., trebuie îndeplinite
cumulativ următoarele condiţii:
a) soţii să fi fost separaţi în fapt, în sensul că nu mai locuiesc împreună. Simpla separare
materială nu produce efecte, ea trebuie dublată şi de elementul intenţional, şi anume voinţa
soţilor de a renunţa la viaţa în comun;
b) separarea în fapt a soţilor să fie de minim 2 ani anterior formulării cererii de divorţ. În
cazul în care soţii se împacă şi ulterior se separă, va începe să curgă un nou termen de 2 ani;
c) soţul care solicită divorţul să îşi asume responsabilitatea pentru eşecul căsătoriei. Soţul
reclamat este prezumat a fi în culpă. Prin excepţie, potrivit art. 379 alin.(2) C. civ., dacă pârâtul
este de acord cu divorţul, instanţa va pronunţa divorţul fără să mai facă menţiune cu privire la
culpă.
În conformitate cu prevederile art. 935 C. proc. Civ., calitate procesuală activă poate
avea oricare dintre soții care sunt despărțiți în fapt. În cazul în care termenul de separare este
mai mic de 2 ani, se va putea desface căsătoria, dar în condițiile celorlalte modalități de divorț.
Soțul reclamant trebuie să-și asume responsabilitatea eșecului căsătoriei, adică, în concret, să
ceară desfacerea căsătoriei din vina sa exclusivă. Dacă reclamantul înțelege să motiveze cererea
de divorț pe culpa exclusivă a pârâtului sau pe culpa comună, divorțul nu se mai poate pronunța
în condițiile art. 935 C. proc. Civ.
22. Divorţul din cauza stării de sănătate a unuia dintre soţi

Din analiza prevederilor art. 373 lit. d) C. civ., care reglementează posibilitatea desfacerii
căsătoriei la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea
căsătoriei, reiese că, pentru a fi admisă cererea de divorţ, trebuie îndeplinite următoarele
condiţii:
45
a) soţul care cere desfacerea căsătoriei are o stare de sănătate precară, suferind de o
afecţiune fizică sau psihică;
b) boala să fie de o anumită gravitate, astfel încât să facă imposibilă continuarea căsătoriei.
23. Efectele desfacerii căsătoriei

5.1.Efecte cu privire la relaţiile dintre soţi
24. Personale
Ø încetează obligaţia de coabitare, de sprijin moral reciproc şi de fidelitate
Ø soţii revin la numele avut înainte de încheierea căsătoriei, dacă prin căsătorie şi-au schimbat
numele. La desfacerea căsătoriei, soții pot conveni să păstreze numele purtat în timpul
căsătoriei. În cazul în care soții au ales calea judiciară pentru desfacerea căsătoriei, instanța va
lua act de această înțelegere prin hotărârea de divorț.
Ø minorul care prin căsătorie a dobândit capacitate deplină de exerciţiu, o păstrează
B. Patrimoniale
Ø încetează regimul matrimoniala ales de soţi şi are loc lichidarea acestuia
Øobligaţia legală de întreţinere dintre soţi încetează şi e înlocuită cu obligaţia de întreţinere
între foştii soţi.
Condițiile speciale ale obligației legale de întreținere între foștii soți sunt prevăzute în art.
389 C. civ. și se referă la:
- incapacitatea de muncă a fostului soț aflat în nevoie; incapacitatea să fi survenit înainte, în
timpul căsătoriei sau în decurs de 1 an de la desfacerea căsătoriei (incapacitatea fiind cauzată
de o împrejurarea în legătură cu căsătoria);
- soțul din a cărui culpă exclusivă s-a desfăcut căsătoria beneficiază de întreținere din partea
fostului soț doar timp de 1 an de la desfacerea căsătoriei
- fostul soț datorează întreținere în raport cu mijloacele materiale
- soțul îndreptățit la întreținere pierde acest drept dacă se recăsătorește
Øcu privire la locuinţa familiei, atribuirea beneficiului contractului de închirie se face potrivit
art. 324 CC
Ø dreptul la moştenire a soţului supravieţuitor se pierde
Ø soţul nevinovat, care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate pretinde soţului
vinovat să îl despăgubească
Dreptul la despăgubiri operează doar în cazul divorțului pronunțat din culpa exclusivă a
unuia dintre soți. Prevederile art. 388 C. civ. operează în favoarea soțului neculpabil, indiferent
dacă aceasta are calitatea de reclamant în cererea principală sau în cererea reconvențională. De
46
asemenea, despăgubirile pot fi solicitate, prin cerere reconvențională, de către soțul pârât, în
cazul divorțului pentru separarea în fapt, când se reține culpa exclusivă a soțului reclamant.
Soțul nevinovat trebuie să sufere un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei. Prejudiciul poate fi
material (diferența dintre nivelul de trai din timpul căsătoriei și cel de după desfacerea
căsătoriei); profesional (pierderea beneficiului unui contract sau orice altă pagubă materială
determinată de pierderea calității de soț) sau moral (prejudiciu de imagine, profesional, o
suferință emoțională).
Ø dacă divorţul se pronunţă din culpa exclusivă a soţului pârât, soţul reclamant poate beneficia
de o prestație compensatorie
Din analiza sistematică a dispozițiilor art. 390 alin. (1) C. civ. pot fi desprinse condițiile în
care poate fi acordată prestația compensatorie:
● Divorțul a fost pronunțat din culpa exclusivă a soțului pârât (din cererea principală sau din
cererea reconvențională). Poate beneficia de prestația compensatorie numai soțul reclamant
neculpabil. Soțul pârât din a cărui vină exclusivă a fost desfăcută căsătoria este obligat la
prestația compensatorie. Prestația compensatorie nu se acordă atunci când, la desfacerea
căsătoriei, instanța reține culpa comună a soților și nici în cazul divorțului prin acordul soților
sau din motive de sănătate. În cazul divorțului pentru separarea în fapt, se prezumă culpa soțului
reclamant și, prin urmare, prestația compensatorie nu poate fi acordată.
● Prin divorț să se producă un dezechilibru semnificativ în condițiile de viață ale soțului
reclamant. Acordarea prestației compensatorii are rolul de a contrabalansa diferențele dintre
patrimoniile soților. Dezechilibrul semnificativ în condițiile de viață trebuie să fie determinat
exclusiv de divorț. Nu este îndreptățit la prestație compensatorie fostul soț reclamant al cărui
dezechilibru în condițiile lui de viață este determinat de alte cauze, străine de divorț. Instanța
judecătorească va aprecia de la caz la caz dacă divorțul cauzează un dezechilibru în viața soțului
inocent. Dezechilibrul trebuie să fie semnificativ, adică de natură să îl destabilizeze patrimonial
pe soțul reclamant. Aceasta este o chestiune de fapt care trebuie probată de soțul care formulează
cererea. Instanța va cuantifica acest dezechilibru ținând cont de următoarele criterii prevăzute în
art. 391 alin. (2) C. civ.: resursele soțului reclamant; mijloacele soțului pârât; efectele lichidării
regimului matrimonial; vârsta, starea de sănătate a soților, contribuția la creșterea copiilor minori
pe care a avut-o și urmează să o aibă fiecare soț; pregătirea profesională; posibilitatea de a desfă-
șura o activitate producătoare de venituri și alte asemenea.
● Durata căsătoriei să fi fost de cel puțin 20 de ani. Doar o căsătorie de durată poate cauza prin
desfacerea ei un dezechilibru semnificativ.
47
● Prestația compensatorie se solicită doar odată cu desfacerea căsătoriei, fiind o cerere
accesorie cererii de divorț
● Soțul inocent care suferă un dezechilibru material ca urmare a desfacerii căsătoriei poate
solicita fie acordarea unei prestații compensatorii, fie stabilirea unei pensii de întreținere, dacă
sunt îndeplinite condițiile art. 389 C. civ., cele două neputând să fie cumulate.
Prestația compensatorie poate fi stabilită în bani, sub forma unei sume globale sau a unei rente
viagere. Renta poate fi stabilită într-o cotă procentuală din venitul debitorului sau într-o sumă
de bani determinată.
Prestația compensatorie, în cuantumul stabilit de instanță prin hotărâre judecătorească
definitivă, poate suferi modificări, după cum se schimbă resursele creditorului și mijloacele
debitorului. Ca atare, în funcție de aceste elemente, cuantumul inițial al prestației compensatorii
poate fi majorat sau diminuat.
Încetarea prestației compensatorii intervine în cazurile enumerate limitativ în art. 395 C. civ.
și anume: decesul unuia dintre soți; recăsătorirea soțului creditor; obținerea de către soțul creditor
a unor resurse de natură să îi asigure condiții de viață asemănătoare celor din timpul căsătoriei. În
situația în care unul dintre soți decedează, prestația compensatorie încetează dat fiind caracterul
ei intuitu personae, aceasta nefiind susceptibilă de a fi transmisă activ sau pasiv pe cale
succesorală ori contractuală.
5.2. Efecte cu privire la relaţiile dintre părinţi şi copii

A. Personale
Ø instanţa de tutelă va hotărâ odată cu pronunţarea divorţului cu privire la raporturile dintre
părinţi şi copiii lor minori. Ca regulă generală, autoritatea părintească revine în comun ambilor
părinţi. Instanţa va ţine seama de interesele copiilor, concluziile raportului de anchetă
psihosocială şi de înţelegerea părinţilor, pe care îi ascultă. Dacă există motive temeinice,
instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi.
Celălalt părinte va veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului şi va păstra dreptul
de a consimţi la adopţie. În lipsa acordului părinţilor, instanţa va stabili şi locuinţa copilului
după divorţ, care, de regulă, este la părinţi.
În vederea stabilirii raporturilor dintre părinți și copiii lor minori, instanța de tutelă trebuie să
țină seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială
și de învoiala părinților. În cazul în care există mai mulți copii minori, instanța trebuie să se
pronunțe cu privire la fiecare. În acest sens, va dispune audierea minorilor care au împlinit
vârsta de 10 ani, în camera de consiliu. Audierea minorului care nu a împlinit vârsta de 10 ani
48
nu este obligatorie, însă instanța de tutelă îl poate asculta, atunci când consideră necesar pentru
soluționarea cauzei.
Opinia copilului va fi luată în considerare în raport cu vârsta și gradul său de
maturitate. Minorul peste 10 ani este audiat și de către notarul public care instrumentează
procedura divorțului, în toate cazurile.
Raportul de anchetă psihosocială este întocmit de către autoritatea tutelară. Învoiala
părinților cu privire la exercitarea autorității părintești este supusă controlului instanței de
tutelă. Aceasta va decide având în vedere interesul superior al copilului, iar dacă acordul
părinților contravine acestuia, instanța îl poate cenzura.
B. Patrimoniale
Ø contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională
Conform art. 529 alin. (1) C. civ., întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui ce o cere
și cu mijloacele celui care urmează a o plăti. Alineatul (2) al aceluiași art. reglementează un
plafon maxim legal în funcție de numărul copiilor părintelui obligat la întreținere:
- până la ¼ din venitul lunar net pentru un copil;
- până la 1/3 din venitul lunar net pentru doi copii;
- până la ½ din venitul lunar net pentru trei sau mai mulți copii.
Așadar, indiferent de nevoile copilului, instanța nu poate depăși aceste plafoane maximale.
În practica instanțelor se remarcă tendința judecătorilor de a acorda maximul legal. În cazul
în care sunt doi sau mai mulți copii, trebuie avute în vedere nevoile concrete ale fiecărui
copil în parte, instanța putând stabili fracții diferite.
Pensia de întreținere se poate stabili sub forma unei sume fixe, care se indexează de
drept, trimestrial, în funcție de rata inflației, sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar
al celui care datorează întreținere, fiind astfel incluse în această categorie numai veniturile
impozabile cu caracter de continuitate. La stabilirea întreținerii se au în vedere toate
mijloacele patrimoniale ale debitorului și nu doar veniturile sale din muncă. Instanțele
apreciază că este în interesul minorului stabilirea unei pensii în cotă procentuală și nu în
sumă fixă, prin raportat la starea conflictuală existentă între părinți și pentru a evita alte
litigii pe viitor. În ipoteza în care părintele nu realizează venituri, însă este apt de muncă,
raportarea se face la nivelul venitului minim pe economie garantat în plată. Instanțele au
arătat în repetate rânduri că împrejurarea că părintele nu are loc de muncă nu este de natură
a-l exonera de la obligația de a contribui la cheltuielile de creștere și educare a copiilor săi,
deoarece stabilirea și executarea obligației de întreținere nu pot fi determinate de diligența
debitorului în găsirea unui loc de muncă
49
6. Data desfacerii căsătoriei
Potrivit art. 382 alin. (1) C. civ., căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin
care s-a pronunțat divorțul a rămas definitivă. Prin excepție, atunci când soțul reclamant
decedează și moștenitorii acestuia continuă acțiunea, căsătoria este considerată desfăcută la data
decesului. Hotărârea judecătorească definitivă se va trimite de către instanță, din oficiu,
serviciului de stare civilă unde a fost încheiată căsătoria, Registrului național notarial al
regimurilor matrimoniale și Registrului comerțului, dacă unul dintre soți este profesionist. În
baza hotărârii divorț, se înscriu mențiuni pe actul de căsătorie, conform art. 43 lit. c) din Legea
nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă și pe actele de naștere ale fiecărui fost soț.
Exemple
Legiuitorul nu definește noțiunea de „motive temeinice” de divorț, însă sunt stabilite

criteriile generale pe care instanța de judecată este obligată să le ia în considerare pentru a
decide, de la caz la caz, dacă se justifică sau nu desfacerea căsătoriei la cererea unuia dintre
soți. În practica judecătorească au fost considerate astfel de motive: neînțelegeri grave de ordin
material între soți, conflicte fizice, infidelitatea, întreținerea unei relații extraconjugale,
consumul excesiv de alcool, părăsirea domiciliului conjugal, incompatibilitatea sexuală,
disensiuni de natură religioasă, imposibilitatea de a procrea, lipsa de afectivitate.
Stabiliți rolul culpei în desfacerea căsătoriei.
Să ne reamintim...
Divorțul remediu este încurajat. Divorțul din culpă atrage efecte cu caracter de
sancțiune față de soțul din vina căruia a fost desfăcută căsătoria. Efectele desfacerii
căsătoriei sunt diferite în funcție de tipul de divorț: remediu sau sancțiune.
50
Rezumat
Divorțul remediu reprezintă recunoașterea imposibilității continuării căsătoriei, ca
stare de fapt, indiferent dacă este sau imputabilă vreunuia dintre soți. Divorțul
sancțiune reprezintă desfacerea căsătoriei din vina unuia sau a ambilor soți.

Cum se soluționează cererea de divorț în cazul în care soții nu se înțeleg asupra
cererilor accesorii obligatorii la divorț?
Care pot fi avantajele divorțului prin acordul soților?
Ce rol are culpa în stabilirea despăgubirilor la divorț?
Temă de control
Redactați o acțiune de divorț bazat pe motive temeinice.
Tema va fi transmisă prin intermediul platformei Teams.
51
Unitatea de învăţare 7. Regimuri matrimoniale. Regimul primar imperativ
Cuprins
25. Introducere
Unitatea de învățare prezintă regimul matrimonial imperativ.

- identificarea regulilor care stau la baza tuturor regimurilor matrimoniale

Regimul primar imperativ se impune indiferent de regimul matrimonial ales de către soți.
Regimul primar imperativ esteb un regim incomplet, care reglementează doar anumite aspecte
ale raporturilor patrimoniale dintre soți, în situațiile de pace sau criză conjugală
Caractere juridice
● imperativ- norme obligatorii de la care soţii nu pot deroga
● aplicaţie generală
●fundamental
1. Reprezentarea între soţi

Mandatul convenţional
●un soţ poate să îi dea mandat celuilat soţ să îl reprezinte pentru exercitarea drepturilor pe care
le are potrivit regimului matrimonial
● se aplică regulile de la mandat
→ acte de conservare şi administrare; acte de dispoziţie- împuternicire expresă
→ bunuri comune ale soţilor sau bunuri proprii ale soţului mandant
→ se prezumă a fi gratuit, chiar dacă este dat pentru acte de exercitare a unei activităţi
profesionale
52
→ poate fi încheiat în scis, prin înscris autentic sau sub semnătură privată- se aplică principiul
simetriei de formă
→ valabil timp de 3 ani
→ poate fi revocat oricând de către soţul mandant
→ prezumţie relativă- soţul neparticipant la încheierea unui act juridic poate face dovada că s-
a opus la încheierea lui= anularea actului juridic, dacă terţul contractant a fost de rea-credinţă
(a cunoscut existenţa opunerii sau inexistenţa consimţământului soţului necontractant)
Mandatul judiciar
● în situaţiile în care un soţ se află în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa (boală gravă,
dispariţie, punere sub interdicţie)
● nu s-a instituit tutela sau curatela
● pentru actele juridice care nu se pot încheia decât cu consimţământul ambilor soţi- art. 322,
345, 346 CC
● instanţa de tutelă va stabili condiţiile, limitele şi valabilitatea mandatului judiciar
● încetează la expirarea termenului, instituirea tutelei, curatelei sau soţul reprezentat îşi poate
exprima voinţa
● sancţiunea = nulitatea relativă
Excepţia-art. 316 CC
● în situaţia în care interesele familei sunt puse în pericol grav prin încheierea unor acte juridice
de către unul dintre soţi, celălalt soţ poate cere instanţei de tutelă ca dreptul de a dispune de
anumite bunuri să poată fi exercitat numai cu consimţământul său expres
● condiţii:
→ soţul pârât să fi încheiat unul sau mai multe acte juridice care, potrivit regimului
matrimonial, nu necesită consimţământul ambilor soţi
→ actele juridice încheiate să pună în pericol interesele familiei
→ pericolul să fie de o anumită gravitate
● instanţei de tutelă va dispune măsura pentru o perioadă determinată, care poate fi prelungită,
fără a depăşi, în total, 2 ani
● hotărârea judecătorească e supusă formelor de publicitate mobiliară sau imobiliară
● actele încheiate cu nerespectarea hotărârii judecătoreşti- lovite de nulitate relativă
● dreptul la acţiune se prescrie în termen de 1 an- de la data la care soţul vătămat a luat
cunoştinţă de existenţa actului
2. Independenţa patrimonială a soţilor=libertate contractuală între soţi şi între soţi şi terţi
53
Operaţiunile bancare- art. 317 alin. (2) şi (3)
● instituie prezumţia bancară= fiecare soţ poate să facă singur, fără consimţământul celuilalt,
depozite bancare, precum şi orice alte operaţiuni în legătură cu acestea
● fiecare soţ e liber să deschidă orice cont bancar, singur sau împreună cu soţul, şi să efectueze
toate operaţiunile, fără consimţământul celuilalt soţ
● vizează relaţia cu banca
● soţul titularului contului poate face dovada că sumele de bani îi aparţin şi poate cere
recuperarea lor prin acţiune în justiţie
Dreptul la informare-art. 318
● regula= soţii îşi comunică situaţia patrimonială
● constituie o limitare a independenţei patrimoniale
● prezumţia relativă- susţinerile soţului reclamant sunt adevărate în cazul în care celălalt soţ
refuză să le solicite, iar aceste informaţii nu pot fi obţinute altfel
Veniturile din profesie- art. 327= salariul + sporuri, indemnizaţii, prime + venituri din
activităţi independente + dreturi de asigurări sociale (ajutor de şomaj, pensie)
● regimul comunităţii convenţionale- în funcţie de voinţa soţilor
● un soţ poate exercita orice profesie, o poate schimba, poate renunţa oricând, fără
consimţământul celuilalt
● dreptul de dispoziţie asupra veniturilor încasate este limitat de contribuţia la cheltuielile
căsătoriei
Dreptul la compensaţie- art. 328
● soţul care a participat efectiv la activitatea profesională a celuilalt soţ are dreptul la o
compensaţie, dacă a fost depăşită limita sprijinului material reciproc şi a obligaţiei de a
contribui la cheltuielile căsniciei, în măsura îmbogăţirii soţului căruia i-a profitat
→ unul din soţi a contribuit efectiv la activitatea profesioanlă a celuilalt soţ
→ contribuţia a depăşit limitele obligaţiei de sprijin moral reciproc şi ale obligaţiei de a
contribui la cheltuielile căsniciei
→ nu există un raport juridic în baza căruia a prestat contribuţia şi care presupune obţinerea
unei contraprestaţii
26. Locuinţa familiei- art. 321-324
Locuinţa familiei reprezintă locuinţa comună a soţilor sau, în lipsă, locuinţa soţului la care se
află copii.
→ un element material- locuirea efectivă a familiei în spaţiul respectiv
→ un element intenţional- atribuirea destinaţiei de locuinţă
54
→ un imobil deţinut de unul dintre soţi sau de ambii cu orice titlu (proprietate comună,
devălmaşă, pe cote-părţi, contract de închiriere, comodat sau simplu tolerat)
● fiecare soţ are un drept locativ propriu, independent de dreptul de proprietate asupra
imobilului
→ oricare dintre soţi, chiar dacă nu este proprietar, poate cere notarea în cartea funciară a unui
imobil ca locuinţă a familiei
→ în lipsa notării în cartea funciară se prezumă că nu există o locuinţă a familiei şi fiecare soţ
poate dispune de imobilele pe care le deţine în funcţie de regimul matrimonial
→ dacă soţii nu au copii şi locuiesc separat, se înţeleg ca un anumit imobil să aibă destinaţia de
locuinţă a familiei
→ în cazul separaţiei în fapt, locuinţa rămâne cea stabilită prin înţelegerea soţilor
● consimţământul expres al ambilor soţi pentu actele de dispoziţie şi actele care afectează
folosinţa
→ consimţământul soţului neproprietar= autorizarea actului de dispoziţie
→ dispoziţia materială (demolarea) şi juridică care au ca efect pierderea sau limitarea folosinţei
locuinţei comune
- vânzarea nudei proprietăţi şi partajul sunt valabil încheiate de un singur soţ
- testamentul soţului proprietar exclusiv este valabil- soţul supravieţuitor păstrează un drept de
abitaţie până la partaj, dar nu mai devreme de 1 an de la data deschiderii succesiunii şi dacă nu
se recăsătoreşte
→ actele de administrare încheiate de un singur soţ sunt valabile dacă nu afectează folosinţa
→ actele de folosinţă- soţul neproprietar nu ar dreptul asupra fructelor pe care bunul le produce
→actele de conservare
→ în acţiunea în evacuare sau posesorie soţii sunt împreună reclamanţi /pârâţi
● bunurile care mobilează sau decorează locuinţa nu pot fi deplasate fără consimţământul scris
al celuilalt soţ (autorizare)
→ în cazul refuzului nejustificat, instanţa de tutelă va autoriza actul
● sancţiuni
→ locuinţa e notată în cartea funciară – nulitate relativă a actelor de dispoziţie încheiate fără
consimţământul scris al celuilalt soţ
→ locuinţa nu e notată în cartea funciară, dar terţii cunoşteau calitatea de locuinţă a familiei –
nulitate relativă a actelor de dispoziţie încheiate fără consimţământul scris al celuilalt soţ
→ locuinţa nu e notată în cartea funciară- daune-interese
→ nulitate relativă şi în cazul deplasării bunurilor fără consimţământul soţului
55
● acţiunea în anulare
→ se prescrie in termen de 1 an de la data la care a luat cunoştinţă de actul juridic, dar nu mai
târziu de 1 an de la data încetării regimului matrimonial
→ dacă soţul reclamant decedează înainte de expirarea termenelor de prescripţie, moştenitorii
(descendenţii) pot introduce acţiunea
●locuinţa închiriată- art. 323
→ fiecare soţ are un drept locativ propriu, chiar dacă numai un soţ e titularul contractului de
închiriere sau contractul a fost încheiat înainte de căsătorie
→ notarea în cartea funciară se face cu acordul locatorului
→ un soţ nu poate face fără acordul celuilalt soţ acte de reziliere, cesiune, subînchiriere etc.
→ un soţ nu poate deplasa fără acordul celuilalt soţ bunuri din locuinţa închiriată
→ în caz de refuz nejustificat, instanţa de tutelă poate autoriza actele
→ sancţiunea- nulitatea relativă
→ în caz de deces al unuia dintre soţi, soţul supravieţuitor poate continua exercitarea dreptului
locativ dacă nu renunţă expres la acesta în 30 de zile de la data decesului
→ la divorţ
~ partaj de folosinţă, dacă partajarea folosinţei e comodă şi soţii mai pot convieţui
~ atribuirea unuia dintre soţi în funcţie de: interesul superior al copiilor minori, culpa în
desfacerea căsătoriei, posibilităţile locative proprii ale foştilor soţi, cu plata unei indemizaţii
4. Cheltuielile căsătoriei- art. 325
● obligaţia de sprijin material reciproc
● obligaţia de a contribui la cheltuielile căsătoriei (alimente, medicamente, întreţinerea
bunurilor comune, a locuinţei, vacanţe, întreţinerea copiilor, etc.)
→ se realizează prin traiul zilnic al familiei
→variază în funcţie de nivelul de trai al soţilor, posibilităţile lor materiale, nevoile cuplului
→nu sunt incluse cheltuielile voluptorii făcute de un singur soţ, repararea prejudiciilor cauzate
din culpa exclusivă a unuia dintre soţi
● se execută în natură, când soţii locuiesc împreună şi prin echivalent, când soţii trăiesc separat
● modul de contribuţie al soţilor se stabileşte prin convenţia matrimonială sau prin orice altă
convenţie
● sumă fixă, globală sau periodică, procent din venituri sau cheltuielile căsătoriei
● contribuie în raport cu mijloacele fiecăruia în lipsă de stipulaţie expresă
56
● în caz de neînţelegere cu privire la executarea obligaţiilor sau unul dintre soţi nu participă la
cheltuielile căsătoriei, indiferent de motiv, instanţa de tutelă va stabili partea ce revine fiecăruia
şi modul de executare
● convenţia prin care doar unul dintre soţi este obligat să suporte cheltuielile căsătoriei nu
produce efecte juridice
● munca în gospodărie a soţilor şi pentru creşterea copiilor este considerată contribuţie la
cheltuielile căsătoriei- în regimurile comunitare/ creanţă- în regimul separaţiei de bunuri.
Exemple
Un soț nu poate să vândă un tablou amplasat pe peretele din sufracgeria imobilului locuință
familiei fără consimțământul scris al celuilalt sot.
Arătați care sunt mecanismele juridice de corecție a puterilor dintre soți în

situații de criză conjugală.
Să ne reamintim...
Regimul primar imperativ nu reprezintă un regim matrimonial în sine, ci un set de
reguli obligatorii, de la care soții nu se pot abate indiferent de regimul matrimonial
ales.
Rezumat
Legiuitorul a creat un set de norme juridice prin care să prevină ca situația

patrimonială a soților să frâneze libertatea circutului civil și autonomia lor juridică și
să afecteze căsătoria.
57
Test de autoevaluare a cunoștințelor
Un imobil folosit de soţI poate fi considerat locuinţă de familie:

a) numai dacă este proprietatea comună a soţilor;
b) dacă este afectat intereselor locative ale familiei, ictive e de proprietar;
c) numai dacă unul dintre soţI este proprietar al imobilului.
Răspuns corect: b)
Cheltuielile obișnuite ale căsătoriei presupun:
a) obligația de sprijin material
b) în mod ictive , obligația de a se gospodări împreună
c) ictive , munca femeii în gospodărie ori pentru creșterea copiilor
Răspuns ictive: -
Actele de dispoziție asupra locuinței de familie sunt supuse:
a. regulilor cogestiunii soților
b. reglementărilor regimului matrimonial ales de soți
c. reglementărilor regimului primar
Răspuns ictive: c)
58
Unitatea de învăţare 8. Regimuri matrimoniale. Regimul comunității legale.
Cuprins
1.2. Introducere
Unitatea de învățare prezintă regimul comunității legale.

- delimitarea regimului comunității legale de regimurile convenționale
- cunoașterea regulilor care guvernează regimul comunității legale

Regimul matrimonial al comunităţii legale- art. 339- 359
- se aplică dacă soţii nu au încheiat o convenţie matrimonială prin care să
aleagă un alt regim
- în raporturile cu uthen de bună-credinţă, dacă nu au îndeplinit formele de
publicitate ale convenţiei matrimoniale
- dă naştere la proprietatea comună în devălmăşie
- există 2 categorii de bunuri ale soţilor: uthent şi uthent
◊Bunurile uthent ale soţilor- art. 339- regula
- instituie prezumţia relativă de comunitate a bunurilor soţilor: toate bunurile
dobândite de oricare dintre soţi în timpul comunităţii legale sunt uthent,
dacă nu se încadrează în categoria bunurilor uthent
- toate bunurile dobândite prin act juridic cu titlu oneros
- regimul comunităţii legale se naşte de la data încheierii căsătoriei şi încetează
dacă soţii, în timpul căsătoriei, aleg alt regim prin convenţiematrimonială/în
caz de divorţ- de la data introducerii acţiunii de divorţ sau de la data
separaţiei în fapt, dacă soţii cer să se constate că a încetat regimul
comunităţii/data morţii stabilită prin hotărâre judecătorească de declarare a
morţii
59
- veniturile din muncă ale soţilor, sumele de bani cuvenite cu titlu de pensie,
în temeiul unui drept de proprietate intelectuală sau orice alte venituri
uthentic , uthentic a de data dobândirii lor, însă numai în cazul în care
creanţa privind încasarea lor devine scadentă în timpul comunităţii
◊Bunurile uthent ale soţilor- art. 340- excepţia

●lit. a: bunurile dobândite prin moştenire legală, legat sau donaţie, cu
excepţia cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi
uthent
- se referă numai la bunurile dobândite prin moştenire legală
- legatul (universal, cu titlu universal, cu titlu particular) şi donaţia sunt acte
uthen personae
→ legatul constituie bun propriu dacă testatorul a urmărit să I se asigure
înmormântarea şi întreţinerea, cheltuieli la care a participat şi soţul legatarului
→ donaţia cu sarcini- bun propriu al soţului uthent dacă sarcina a fost executată
din bunuri uthent; din surse uthent cu soţul-bun propriu, soţul va avea un
drept de creanţă
- darurile de nuntă- bunuri uthent dacă sunt daruri obişnuite; dacă au
valoare deosebită- bunuri uthent, afară de cazul în care dsipunătorul a
prevăzut că vor fi comun
●lit.b: bunurile de uz personal
- bunul e dobândit de unul dintre soţi în scopul folosirii pentru uz personal,
uthentic a de provenieţa sumelor de bani cu care a fost achiziţionat- soţul
care a participat la dobândirea lui va avea un drept de creanţă
- bunul să fie uthentic uzului personal şi este folosit efectiv de unul dintre
soţi- bunurile de o valoare mare (obiecte de lux) pot fi bunuri uthent,
funcţie de situaţia uthenti a soţilor
●lit. c: bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi, dacă
nu sunt elemente ale unui fond de comerţ care face parte din comunitatea de
bunuri
- dacă bunul a fost dobândit cu bani comuni, soţul care a contribuit la
dobândirea lui are un drept de creanţă
60
- soţii au aceeaşi profesie- bunuri uthent sub forma coproprietăţii pe cote-
părţi
- bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi sunt bunuri uthent
dacă sunt elemente ale unui fond de comerţ care face parte din comunitatea
de bunuri
●lit. d: drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra
creaţiilor sale şi asupra semnelor distinctive pe care le-a înregistrat
- cuprinde drepturile morale şi drepturi patrimoniale de autor
- veniturile obţinute din valorificarea drepturilor patrimoniale sunt bunuri
uthent
●lit. e: bunurile dobândite cu titlu de premiu sau uthentic ,
manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele
de invenţii şi alte asemenea bunuri
- primele şi premiile uthent ca un accesoriu salarial sunt bunuri uthent
- constituie suportul material al drepturilor de proprietate intelectuală
●lit. f: indemnizaţia de asigurare şi despăgubirile pentru orice
prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soţi
- vizează asigurarea de uthenti în beneficiul unui soţ, uthentic a de
provenienţa sumelor de bani cu care au fost plătite primele de asigurare- soţul
care a contribuit la plata primelor=drept de creanţă
- despăgubirile menite să acopere un prejudiciu moral sau material= bun propriu
- nu se referă la asigurările de bunuri, care sunt bunuri uthent/ uthent, funcţie
de natura bunului
●lit. g: bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun
propriu, precum şi bunul dobândit în schimbul acestora
- subrogaţia reală cu titlu particular
●lit. h: fructele bunurilor uthent
●bunurile dobândite anterior căsătoriei sau aplicării regimului
comunităţii legale pentru care a fost întocmit inventarul
●art. 341
◊ Datoriile uthent ale soţilor – art. 351-354
- constituie excepţia; datoriile uthent-regula
61
●lit. a: obligaţiile născute în legătură cu conservarea, administrarea
sau dobândirea bunurilor uthent- debitor este numai unul dintre soţi;
operează prezumţia mandatului tacit; datoria nu e comună dacă soţul
necontractant s-a opus la încheierea actului
● lit. b: obligaţii pe care soţii le-au contractat împreună – uthentic a
de cauza lor
●lit. c: obligaţii asumate de oricare dintre soţi pentru acoperirea
cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei- în funcţie de nevoile şi posibilităţile
concrete ale soţilor
●lit. d: repararea prejudiciului cauzat prin însuşirea, de către unul
dintre soţi, a bunurilor aparţinând unui terţ, în măsura în care, prin aceasta,
au sporit bunurile uthent ale soţilor- însuşirea trebuie să fie ilicită, săvârşită
de unul dintre soţi, în timpul căsătoriei; uthentic a să fie cert; sumele însuşite
au fost utilizate în comun sau pentru întreţinerea sau achiziţionarea de bunuri
uthent; legătura de cauzalitate între însuşire şi sporirea bunurilor uthent
◊ Regimul juridic al datoriilor soţilor
- creditorii personali urmăresc întâi bunurile uthent ale soţului debitor; dacă nu
se acoperă creanţa pot cere partajul bunurilor uthent
- creditorii comuni urmăresc întâi bunurile uthent, apoi în uthentic ,
bunurile uthent- un soţ va suporta riscul insolvabilităţii celuilalt soţ înaintea
creditorilor
- soţul solvabil care se subrogă în drepturile creditorilor soţului peste cota-parte
care I se cuvine la lichidarea regimului are un drept de retenţie asupra bunurilor
uthent ale celuilalt soţ până la acoperirea uthenti a creanţei
- veniturile din muncă ale unui soţ, precum şi cele uthentic acestora, nu pot
fi urmărite pentru datoriile uthent, cu excepţia datoriilor uthent derivate din
obligaţiile asumate de soţi pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei
◊ Lichidarea regimului comunităţii
- regimul comunităţii se lichidează prin partaj (prin hotărîre judecătorească sau
act uthentic notarial)
- poate înceta fie în timpul căsătoriei, fie la sfârşitul căsătoriei
62
- comunitatea subzistă până la finalizarea lichidării cu uthent la bunurile
dobândite şi obligaţiile asumate pentru care se aplică în continuare regulile de
gestiune specificeregimului comunităţii
- când regimul comunităţii încetează prin divorţ, foştii soţi rămân coproprietari
în devălmăţie asupra bunurilor uthent, până la stabilirea cotei-părţi ce revine
fiecăruia
- în caz de deces, lichidarea va avea loc între soţul supravieţuitor şi moştenitorii
soţului decedat, obligaţiile defunctului împărtindu-se între moştenitori,
uthentic al cu cotele ce le revin din moştenire
- în practică, stabilirea cotei se face prin acelaşi act sau în acelaşi uthent prin
care se face şi lichidarea comunităţii
◊ Partajul bunurilor uthent
-soţii preiau bunurile uthent, după care se trece la partajul bunurilor uthent
-se determină cota-parte care revine fiecrui soţ, pe baza a 2 criterii: contribuţia
la dobândirea bunurilor uthent şi îndeplinirea obligaţiilor; până la proba
contrară, se prezumă o cotă egală
- se face regularizarea datoriilor
- acţiunea de partaj este imprescriptibilă
- partajul se face în natură, pentru bunurile comod partajabile sau prin atribuirea
întregului bun unuia dintre soţi ori vânzarea (prin buna învoială sau licitaţie
publică), dacă bunul este indivizibil
◊ Partajul în timpul comunităţii
- se face prin prin bună-învoială (act uthentic notarial) sau, în caz de
neînţelegere, pe cale judecătorească
- presupune împărţirea bunurilor, şi nu lichidarea regimului
Exemple
Dacă X, căsătorit sub imperiul comunității legale, achiziționează un autoturism
din salariul său, bunul este comun.
63
Identificați mecanismele de gestiune a bunurilor comune ale soților.
Să ne reamintim...
Comunitatea legală este cea mai răspândită formă de reglementare a raporturilor
patrimoniale dintre soți. Aceasta se bazează pe proprietatea devălmașă a soților asupra
tuturor bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.
Rezumat
Dintre toate regimurile matrimoniale posibile, regimul comunităţii legale
corespunde cel mai mult ideii de familie, fiind o consecinţă firească a relaţiilor
personale izvorâte din căsătorie. Regimul comunității legale se caracterizează prin
faptul că bunurile soților sunt, în mare parte, comune. Bunurile proprii sunt doar cele
indicate în mod expres de legiuitor. Administrarea, folosința și dispoziția asupra
bunurilor comune sunt reglementate astfel încât fiecăruia dintre soți să i se confere
practic aceleași puteri asupra acestor bunuri.
Test de autoevaluare a cunoștințelor
Arătăți care sunt avantajele și dezavantajele regimul comunității legale.
64
Unitatea de învăţare 9. Regimuri matrimoniale. Regimul comunității convenționale
Cuprins
27. Introducere
Unitatea de învățare prezintă regimurile matrimoniale convenționale.

- identificarea regimurilor matrimoniale convenționale
- delimitarea dintre regimurile matrimoniale convenționale și cel al comunității
legale
- alegerea regimului matrimonial

1. Alegerea regimului matrimonial. Convenţia matrimonială
Convenţia matrimonială reprezintă acordul de voinţă al viitorilor soţi sau al soţilor, exprimat
în mod liber şi solemn, prin care aleg regimul matrimonial al comunităţii convenţionale sau
al separaţiei de bunuri.
Condiţii de validitate
◊Condiţii de fond
● consimţământul valabil exprimat de către viitorii soţi sau soţi
● capacitatea de exerciţiu deplină
- minorul care a împlinit vârsta matrimonială poate încheia sau modifica o convenţie
matrimonială cu încuviinţarea ocrotitorului legal şi cu autorizarea instanţei de tutelă
- minorul care a împlinit 16 ani şi a dobândit capacitate de exerciţiu anticipată poate încheia
singur convenţie matrimonială
● obiectul convenţiei- alegerea de către soţi a unuia dintre regimurile matrimoniale
- nu pot fi incluse în convenţie clauze contrare sau incompatibile cu regimul matrimonial ales→
nulitatea absolută a acestor clauze
65
- nu se poate aduce atingere egalităţii dintre soţi, autorităţii părinteşti şi devoluţiunii legale
succesorale
● cauza convenţiei- intenţia părţilor de a se căsători şi de a se supune regulilor specifice unui
regim matrimonial
◊Condiţii de formă
- înscris autentificat de notarul public
- soţii îşi exprimă personal consimţământul sau prin mandatar cu procură specială, autentică şi
cu conţinut predeterminat (să facă referire la regimul matrimonial pe care soţul mandant
înţelege să îl aleagă şi la clauzele pe care doreşte să le insereze în convenţie).
◊ Simulaţia convenţiei matrimoniale- art. 331
- soţii pot încheia un act secret prin care să aleagă un alt regim matrimonial sau să modifice
regimul matrimonial existent pentru care sunt îndeplinite condiţiile de publicitate
- actul secret produce efecte numai între soţi, nu şi faţă de terţi de bună-credinţă
◊ Publicitatea convenţiei matrimoniale- art. 334
- se înscrie în Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale
- se face menţiune pe actul de căsătorie- notarul public va expedia, din oficiu, un exemplar al
convenţiei la serviciul de stare civilă unde s-a încheiat căsătoria
- în funcţie de natura bunurilor, se vor nota în cartea funciară, registrul comerţului sau în alte
registre de publicitate
Efecte
- convenţia supusă formelor de publicitate sau despre care terţii au aflat pe alte căi este
opozabilă terţilor cu privire la actele încheiate cu unul dintre soţi
- înainte de încheierea căsătoriei, convenţia matrimonială nu poate fi opusă terţilor
- terţii pot cerceta registrele în care este înscrisă convenţia şi pot solicita eliberarea de extrase
certificate
◊Nulitatea convenţiei matrimoniale
●nulitatea absolută
- lipsa consimţământului
- lipsa capacităţii de exerciţiu
- nerespectarea formei solemne
- inserarea unor clauze prin care se aduce atingere egalităţii dintre soţi, autorităţii părinteşti sau
devoluţiunii succesorale legale
- inserarea unor clauze prin care se derogă de la dispoziţiile legale privind regimul matrimonial
ales
66
●nulitatea relativă
- vicii de consimţământ
- încheierea convenţiei de către un minor, fără încuviinţarea părinţilor sau autorizarea instanţei
de tutelă
- acţiunea în anulare poate fi introdusă în termen de 1 an de la încheierea căsătoriei
- acţiunea în anulare poate fi introdusă de reprezentantul legal al minorului sau de minorul care
a împlinit vârsta matrimonială
● Efectele nulităţii- se va aplica regimul comunităţii legale
◙Caducitatea convenţiei matrimoniale
- în cazul în care nu se mai încheie căsătoria
- nulitatea căsătoriei
→rămân valabile actele juridice care nu au legătură cu căsătoria sau cu regimul
matrimonial
◙Clauza de preciput- art. 333
-clauză cuprinsă în convenţia matrimonială prin care se stipulează că soţul supravieţuitor
preia, fără plată, înainte de partajul moştenirii, unul sau mai multe bunuri comune, deţinute în
devălmăşie sau în coproprietate
- stipulată reciproc, în beneficiul fiecăruia dintre soţi sau numai în beneficiul unuia dintre ei
Obiectul clauzei de preciput
- unul sau mai multe bunuri aflate în devălmăşie sau coproprietate (mobile, imobile,
corporale, incorporale, determinate cu titlu particular)
Caracteristici
- se aplică numai în regimurile convenţionale
- drept eventual, sub condiţia suspensivă a supravieţuirii
- nu este supusă raportului donaţiilor
- este supusă reducţiunii în condiţiile art. 1096 alin. 1 şi 2→clauza devine ineficace dacă
încalcă drepturile moştenitorilor rezervatari
- bunurile ce fac obiectul clauzei nu sunt indisponibilizate sau insesizabile- nu aduce atingere
drepturilor creditorilor comuni de a urmări aceste bunuri înainte de încetarea comunităţii
- creditorii pot urmări bunurile şi după încetarea comunităţii
- creditorii personali ai unui soţ nu pot urmări bunurile care fac obiectul clauzei, întrucât ei
trebuie să urmărească bunurile proprii ale soţului debitor
Efecte
- crearea unui avantaj soţului supravieţuitor faţă de moştenitorii rezervatar
67
- preluarea bunurilor se face înainte de lichidarea regimului matrimonial şi de partajul
succesoral
- bunurile se preiau gratuit
- se aplică numai bunurilor care intră în cotitatea disponibilă a moştenirii
- executarea clauzei se face în natură, sau dacă acest lucru nu mai este posibil, se face prin
echivalent, din valoarea activului net al comunităţii (după ce a fost scăzut pasivul)
Caducitatea clauzei de preciput
- comunitatea de bunuri a soţilor încetează în timpul vieţii soţilor (desfacerea sau desfiinţarea
căsătoriei; soţii aleg regimul separaţiei de bunuri)
- soţul beneficiar a decedat înaintea soţului dispunător
- soţii au decedat în acelaşi timp
- bunurile care au făcut obiectul clauzei au fost vândute la cererea creditorilor comuni
28. Regimul separaţiei de bunuri- art. 360-365

◊ Izvoare:
- convenţia părţilor: prin convenţie matrimonială soţii aleg acest regim
- judiciară: când unul dintre soţi încheie acte care pun în pericol înteresele patrimoniale
ale familiei
◊ Regimul juridic al bunurilor soţilor
- acest regim asigură o independenţă patrimonială soţilor
- fiecare soţ administrază, foloseşte şi dispune liber de bunurile proprii
- bunurile dobândite sunt proprii, indiferent d edata dobândirii sau modul de dobândire
Masa de achiziţii netă- masa de bunuri dobândită de fiecare dintre soţi în timpul
regimului matrimonial din care se deduce pasivul (cheltuilelile căsniciei, etc).
Creanţa de participare- cotă din diferenţa valorică dintre cele două mase de
achiziţii nete şi care este datorată de către soţul a cărui masă de achiziţii nete este mai
mare; poate fi plătită în bani sau natură. Cota de participare poate fi stabilită prin
convenţia matrimonială; în lipsă, creanţa de participare va fi de jumătate din diferenţa
valorică dintre cele două mase de achiziţii nete. Dovada bunurilor mobile proprii se face
prin inventar întocmit de notarul public, iar inventarul se anexează la convenţia
matrimonială. În lipsa inventarului, soţul posesor se prezumă a fi proprietar. Soţii pot
dobândi şi bunurile proprietate comună pe cote-părţi.
◊ Folosinţa bunurilor celuilat soţ
68
- soţul care se foloseşte de bunurile celuilat soţ, fără împotrivirea acestuia, are obligaţiile unui
uzufructuar
◊ Obligaţiile soţilor
- regula generală: obligaţiile contractate de soţi sunt proprii
- excepţii: 1. Un soţ, singur, îşi asumă o obligaşie pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite
ale căsătoriei sau pentru creşterea şi educarea copiilor- soţii rsăpund solidar- soţul
necontractant poate face dovada că obligaţia contractată a fost excesivă sau inutilă, caz
în care solidaritatea este îndepărtată
1. convenţia soţilor prin care decid ca anumite obligaţii, indiferent de scopul contractării
lor, să fie solidare- trebuie expres prevăzută în actele încheiate cu terţii
2. soţii sunt asociaţi în societate comercială în nume colectiv, în comandită simplă sau în
comandită pe acţiuni
◊ Dreptul de retenţie: la încetarea regimului (încetarea sau desfacerea căsătoriei,
modificarea regimului matrimonial), fiecare dintre soţi are un drept de retenţie asupra bunurilor
celuilalt soţ până la acoperirea integrală a oricărei datorii pe care .o au unul faţă de celălalt
29. Regimul comunităţii convenţionale- art. 366-368
- constituie, de fapt, regimul comunităţii legale, de la care soţii pot deroga prin convenţie
matrimonială cu privire la: compunerea maselor de bunuri comune, limitele în care se
exercită actele referitoare la bunurile soţilor, lichidarea regimului
5. Modificarea regimurilor matrimoniale se face pe cale convenţională sau judiciară

5.1. Modificarea convenţională- art. 369
- înainte de încheierea căsătoriei, soţii pot modifica convenţia matrimonială oricând
- după încheierea căsătoriei, regimul matrimonial poate fi modoficat dacă sunt îndeplinite
următoarele condiţii: a trecut 1 an de la încheierea căsătoriei şi să fie respectate condiţiile de
fond, de formă şi de publicitate pentru convenţia matrimonială
- minorul care a dobândit prin căsătorie capacitate de exerciţiu deplină poate încheie singur o
nouă convenţie matrimonială prin care să modifice regimul matrimonial
- între soţi, modificarea regimului matrimonial operează din ziua încheierii convenţiei
- faţă de terţi, modificarea regimului matrimonial operează din momentul în care au fost
îndeplinite formalităţile de publicitate
- creditorii (comuni sau personali) ai soţilor pot introduce acţiune revocatorie dacă lichidarea
sau modificarea regimului matrimonial i-a prejudiciat- art. 1562 CC→creditorul trebuie să
69
dovedească un prejudiciu şi debitorul a urmărit să îl fraudeze prin încheirea convenţiei (şi-a
mărit sau şi-a creat o stare de insolvabilitate)
- acţiunea este prescriptibilă în termen de 1 an de la data la care au fost îndeplinite formele de
publicitate sau de la data la care au luat cunoţtinţă mai înainte de existenţa convenţiei pe altă
cale
- admiterea acţiunii revocatorii conduce la inopozabilitatea convenţiei faţă de creditorul care
a introdus acţiunea cât şi faţă de creditorii care, putând să introducă acţiunea, au intervenit în
cauză
5.2. Modificarea judiciară- art. 370-372
Separaţia judiciară de bunuri intervine în următoarele condiţii:
- regimul matrimonial al soţilor este cel al comunităţii legale sau convenţionale
- unul dintre soţi încheie acte care pun în pericol interesele patrimoniale ale familiei (rămâne la
aprecierea instanţei)
- soţul nevinovat formulează o cerere prin care solicită instanţei să pronunţe separaţia de bunuri
Efecte
-între soţi:
● încetează regimul matrimonial anterior
● va opera regimul separaţiei de bunuri
- instanţa va proceda la lichidarea regimului matrimonial comunitar anterior, după care va trece
la partajarea bunurilor
- regimul separaţiei va produce efecte de la data formulării cererii; prin excepţie- soţii pot
solicita ca efectele să se producă de la data despărţării în fapt
- soţii vor întocmi inventarul bunurilor mobile proprii
- hotărârea instanţei este definitivă, însă soţii pot încheia o nouă convenţie matrimonială prin
care să revină la unul dintre regimurile comunitare
- faţă de terţi: creditorii nu pot cere separarea de bunuri
- pot introduce acţiunea revocatorie
70
Exemple
Dacă un soț pierde bani la jocuri de noroc, punând în pericol interesela patrimoniale ale
familiei, celălalt soț poate să ceară pe cale judiciarăînlocuirea comunității legalesau
convenționale cu separația de bunuri.
Realizați o convenție matrimonială, în care să inserați o clauză de preciput.
Să ne reamintim...
Regimul matrimonial desemnează ansamblul de norme juridice care reglementează
raporturile patrimoniale dintre soţi şi terţi (rude în linie dreaptă sau colaterală, afini,
creditori.
Rezumat
Regimul comunităţii se aplică în temeiul legii soţilor care nu au optat pentru alt
regim matrimonial prin convenţie matrimonială. Soţii pot alege prin convenţia
matrimonială regimul separaţiei de bunuri sau al comunității convenționale. Instanţa
de judecată poate dispune, la cererea unuia dintre soţi, separaţia de bunuri, atunci când
celălalt soţ încheie acte care pun în pericol interesele patrimoniale ale familiei.
Test de evaluare a cunostintelor

În ce condiții se poate realiza modifcarea convențională și judiciară a regimului matrimonial?
71
Unitatea de învăţare 10. Filiația față de mamă
Cuprins
30. Introducere
Unitatea de învățare prezintă modalitățile de stabilire și contestare a maternității

- însuşirea noţiunilor de bază privind stabilirea filiaţiei faţă de ict
- cunoaşterea modalităţilor în care se poate stabili filiaţia faţă de ict
- înţelegerea efectelor pe care le produce stabilirea filiaţiei faţă de ict
- cunoaşterea posibilităţilor de a contesta filiaţia faţă de ict

31. Stabilirea filiației față de mamă prin faptul nașterii
→ Regula: filiaţia faţă de mamă rezultă din faptul naşterii
● Declararea naşterii se face în termen de 15 zile pentru copilul născut viu şi în termen de 3
zile pentru copilul născut mort.
● Întocmirea actului de naştere se face pe baza:
– declaraţiei verbale a oricăruia dintre părinţi, iar dacă, din diferite motive, aceştia nu o pot
face, obligaţia declarării revine medicului, persoanelor care au fost de faţă la naştere,
personalului desemnat din unitatea sanitară în care a avut loc naşterea sau oricărei persoane
care a luat cunoştinţă despre naşterea copilului;
– actului de identitate al mamei şi al declarantului;
– certificatului medical constatator al naşterii;
– după caz, a certificatului de căsătorie al părinţilor.
32. Stabilirea filiației față de mamă prin recunoaștere

Situații în care intervine recunoaşterea:
– naşterea nu a fost înregistrată în registrul de stare civilă;
72
Recunoaşterea copilului deja recunoscut de o altă femeie nu este posibilă decât după contestarea
primei recunoaşteri.
– copilul a fost trecut în registrul de stare civilă ca fiind născut din părinţi necunoscuţi.
Este cazul copilului găsit, abandonat de mamă în maternitate şi identitatea mamei nu poate fi
stabilită. În eventualitatea adoptării copilului găsit sau abandonat, este valabilă recunoaşterea
făcută ulterior de mama naturală, chiar şi în ipoteza puţin probabilă că aceasta este chiar
adoptatoarea, întrucât recunoaşterea de filiaţie produce efecte retroactiv.
Copiii care pot fi recunoscuți:
- copilul minor;
- copilul major;
- copilul decedat, cu condiția să fi lăsat descendenți firești;
- copilul conceput, dacă la momentul naşterii se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 415
alin. (1) C. civ.
33. Stabilirea filiației față de mamă prin hotărâre judecătorească

→ Cazuri:
● dacă, din orice motiv, dovada filiaţiei faţă de mamă nu se poate face prin certificatul
constatator al naşterii.
- acţiunea în stabilirea maternităţii poate fi introdusă numai dacă există o imposibilitate
absolută de a dovedi maternitatea prin certificatul de naştere, întrucât naşterea nu a fost
înregistrată;
- acţiunea este inadmisibilă atunci când actul de naştere poate fi reconstituit sau întocmit
ulterior.
● dacă se contestă realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al naşterii, adică există
neconcordanţă între starea de drept, care rezultă din actul de naştere, şi starea de fapt (posesia
de stat).
→ Acţiunea în stabilirea filiaţiei faţă de mamă
- are caracter personal, putând fi introdusă numai de către copil. Copilul cu capacitate de
exerciţiu deplină sau restrânsă poate să introducă singur acţiunea, în timp ce pentru copilul fără
capacitate de exerciţiu acţiunea este pusă în mişcare în numele lui de către reprezentantul legal.
Moştenitorii copilului pot porni sau, după caz, pot continua acţiunea. De asemenea, procurorul
poate introduce acţiunea;
- se porneşte împotriva pretinsei mame şi a moştenitorilor acesteia;
73
- dreptul la acţiune este imprescriptibil în timpul vieţii copilului. Dacă copilul a decedat înainte
de a introduce acţiunea, pentru moştenitorii lui curge un termen de un an de la data decesului
pentru introducerea acţiunii;
- admiterea acţiunii are ca efect principal stabilirea filiaţiei faţă de mamă a copilului, cu efect
retroactiv, de la data naşterii sau de la momentul concepţiei (dacă este vorba numai de drepturi);
- dacă mama este căsătorită, datorită faptului că hotărârea judecătorească are efect declarativ,
va opera prezumţia de paternitate faţă de soţul mamei, cu condiţia ca momentul concepţiei sau
al naşterii să fie situat în timpul căsătoriei.
34. Contestarea filiației față de mamă

→ Situații:
- la naştere a avut loc o substituire de copii, în sensul că, înainte de întocmirea actului de
naştere, o femeie care a născut un copil ia din eroare copilul altei femei, crezând că este al său,
şi invers;
– a fost înregistrată ca mamă a unui copil o altă femeie decât aceea care l-a născut, adică o
altă femeie îşi arogă, în mod fraudulos sau din eroare, calitatea de mamă a unui copil;
- recunoaşterea filiaţiei faţă de mamă nu corespunde adevărului.
De reținut: nicio persoană nu poate reclama o altă filiaţie faţă de mamă decât aceea care rezultă
din actul său de naştere şi posesia de stat conformă cu ea.
Observație: Hotărârea judecătorească prin care instanţa de tutelă s-a pronunţat cu privire la
filiaţia faţă de mamă are autoritate de lucru judecat între părţi (copilul reclamant şi mama
pârâtă).
Exemple
În cazul mamei surogat, mama copilului este femeia care îi dă naștere și nu femeia donatoare
de ovule. Față de aceasta, maternitatea s-ar putea stabili doar prin hotărâre judecătorească.
Arătați în ce cazuri poate fi contestată filiația față de mamă.
74
Să ne reamintim...
Filiația față de mamă se stabilește prin faptul nașterii. Dacă mama era
căsătorită la momentul concepției sau al nașterii, filiația față de tată se stabilește prin
efectul prezumției de paternitate.
Rezumat
Conform prevederilor art. 408 C. civ., filiaţia faţă de mamă rezultă din faptul
naşterii. Aşadar, stabilirea maternităţii presupune dovedirea faptului material al
naşterii. Totodată, trebuie dovedit faptul că identitatea copilului pretins a fi al mamei
respective coincide cu cea a copilului născut în realitate de aceasta.
Potrivit art. 409 C. civ., dovada filiaţiei se face prin actul de naştere întocmit în
registrul de stare civilă, precum şi cu certificatul de naştere eliberat pe baza
acestuia. Pentru copilul din căsătorie, dovada se face prin actul de naştere şi prin actul
de căsătorie al părinţilor, precum şi prin certificatele de naştere şi de căsătorie.
75
Poate fi recunoscut:
a. orice copil găsit;
b. copilul abandonat de mamă în maternitate;
c. copilul adoptat înregistrat ca născut din părinți necunoscuți.
Răspuns corect: c)
Recunoașterea de maternitate:
a. produce efecte indiferent de forma în care a fost făcută;
b. este irevocabilă;
c. poate fi făcută de mandatarul cu procură specială și autentică.
Răspuns corect: b), c)
Acțiunea în stabilirea maternității:

a. se pornește numai de copilul cu capacitate de exercițiu deplină;
b. poate fi continuată de moștenitorii copilului;
c. poate fi introdusă pe tot timpul vieții copilului.
Răspuns corect: b), c)
Contestarea filiației față de mamă:

a. nu este permisă dacă posesia de stat este conformă cu actul de naștere;
b. aparține oricărei persoane interesate;
c. poate fi dovedită prin orice mijloc de probă.
Răspuns corect: a), c)
76
Unitatea de învăţare 11. Filiația față de tată
Cuprins
35. Introducere
Unitatea de învățare prezintă modalitățile de stabilire și contestare a paternității

- cunoaşterea noţiunilor de bază legate de stabilirea filiaţiei faţă de ict
- calcularea timpului legal al concepţiei
- înţelegerea modului de operare a prezumţei de paternitate
- aplicarea în practică a cunoştinţelor legate de acţiunile privind filiaţia

36. Timpul legal al concepţiei copilului
- Timpul legal al concepţiunii reprezintă intervalul de timp cuprins între a trei suta şi a o
suta optzecea zi dinaintea naşterii copilului.
- Data concepţiei prezintă importanţă pentru stabilirea paternităţii copilului din căsătorie şi
din afara căsătoriei.
- Termenul se calculează pe zile. El este de 121 de zile, ceea ce înseamnă că ziua naşterii,
care este ziua de plecare a termenului (dies a quo), nu se ia în calcul, însă se socoteşte ziua de
împlinire (dies ad quem).
- Dacă cel puţin o zi din această perioadă se situează în timpul căsătoriei, copilul va fi
considerat ca fiind din căsătorie. Totodată, dacă mama şi prezumtivul tată au întreţinut relaţii
intime în perioada de concepţie, acţiunea în stabilirea paternităţii este admisibilă.
- Prin mijloace de probă științifice se poate face dovada concepțiunii copilului într-o
anumită perioadă a timpului legal al concepțiunii.
- Art. 412 alin. (2) C. civ. instituie prezumţia timpului legal al concepţiei, care este o
prezumție legală, mixtă, intermediară.
37. Filiaţia faţă de tată a copilului din căsătorie
77
→ Prezumţia de paternitate
Potrivit art. 414 alin. (1) C. civ., copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată
pe soţul mamei, dacă:
- la data concepţiei sau naşterii copilului mama era căsătorită cu prezumtivul tată;
- naşterea a avut loc după cel mult 300 de zile de la încetarea, desfacerea sau desfiinţarea
căsătoriei şi mama nu s-a recăsătorit.
Dacă naşterea se situează în afara acestui termen, pentru a opera prezumţia, trebuie să se facă
dovada prin mijloace ştiinţifice că momentul concepţiei se situează în timpul căsătoriei.
Prezumţia de paternitate are caracter relativ, ea putând fi răsturnată prin acţiune în tăgada
paternităţii, dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.
→ Conflicte de paternitate (dubla paternitate)

Conflictele de paternitate pot să apară în următoarele ipoteze:
– mama a conceput copilul în timpul unei căsătorii care a fost desfăcută, desfiinţată sau a
încetat, se recăsătoreşte şi, la mai puţin de 300 de zile de la data încetării, desfacerii sau
desfiinţării primei căsătorii, naşte;
– soţul mamei este declarat mort prin hotărâre judecătorească definitivă, soţia se
recăsătoreşte şi dă naştere unui copil la mai puţin de 300 de zile de la data încheierii căsătoriei
subsecvente, iar soţul declarat mort reapare, anulându-se astfel hotărârea judecătorească;
– mama bigamă dă naştere unui copil.
Cu privire la soluţionarea acestor conflicte de paternitate, soluţia propusă de doctrină este
aceea că tatăl copilului este soţul mamei din cea de-a doua căsătorie, motivat de faptul că
legiuitorul a stabilit o ordine preferenţială prin dispoziţiile art. 414 alin. (1) C. civ.
→ Tăgada paternității
● Prezumţia de paternitate nu are caracter absolut, ea putând fi răsturnată prin acţiune în tăgada
paternităţii în condiţiile art. 414 alin. (2) C. civ., dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl
copilului.
● Subiecții acţiunii în tăgada paternităţii sunt desemnaţi de legiuitor în art. 429 alin. (1)
C. civ. și termenele de prescripție:
Reclamant Pârât Termen de prescripție
78
Soțul mamei / moștenitorii Copilul/ mama copilului sau 3 ani
acestuia alți moștenitori ai copilului Termenul curge:
(dacă a decedat copilul) - - de la data la care reclamantul
a cunoscut că este prezumtivul
tată;
- de la o dată ulterioară, când
a aflat că prezumţia nu
corespunde realităţii;
- de la data ridicării interdic-
ţiei, dacă soțul mamei e pus
sub interdicție și acțiunea nu a
fost pornită de tutore
Observație:
Dacă soţul mamei decedează
înainte de împlinirea ter-
menului de 3 ani şi nu
porneşte acţiunea,
moştenitorii lui beneficiază de
un termen de 1 an de la data
decesului pentru a introduce
acţiunea.
Mama/ moștenitorii acesteia Soțul mamei/ moștenitorii 3 ani
acestuia Termenul curge:
- de la data naşterii copilului;
- - de la data ridicării inter-
dicţiei, pentru cazul în care
mama a fost pusă sub
interdicţie şi acţiunea nu a fost
pornită de tutore.
Observație:
- Dacă mama decedează înainte
de împlinirea termenului de 3
ani şi nu porneşte acţiunea,
79
moştenitorii ei beneficiază de
un termen de 1 an de la data
decesului pentru a introduce
acţiunea.
Copilul Soțul mamei/ moștenitorii Acțiunea este imprescriptibilă
acestuia
Tatăl biologic Soțul mamei și copilul/ Acțiunea este imprescriptibilă
moștenitorii lor
● Efectele admiterii acţiunii în tăgada paternităţii
Hotărârea de admitere a acţiunii în tăgada paternităţii are efect declarativ, prin urmare,
paternitatea copilului este înlăturată retroactiv, copilul fiind considerat a fi din afara căsătoriei
începând cu momentul naşterii. Din această împrejurare decurg următoarele efecte:
– potrivit art. 450 alin. (1) C. civ., copilul va lua numele mamei din momentul naşterii;
– autoritatea părintească va fi exercitată doar de către mamă;
– locuinţa copilului va fi la mama sa;
– obligaţia de întreţinere revine doar mamei; soţul mamei care a contribuit la întreţinerea
copilului va continua să îl întreţină cât timp este minor şi numai dacă părinţii săi fireşti au murit,
sunt dispăruţi ori în nevoie.
● Contestarea filiaţiei faţă de tatăl din căsătorie

Contestarea filiaţiei faţă de tatăl din căsătorie intervine în situaţia în care prezumţia de
paternitate a fost greşit aplicată. Astfel, copilul are ca tată pe soţul mamei, deşi la momentul
concepţiei sau al naşterii părinţii săi nu erau căsătoriţi sau naşterea a avut loc peste 300 de zile
de la data încetării, desfacerii sau desfiinţării căsătoriei şi fostul soţ al mamei apare ca fiind tatăl
copilului.
Acţiunea în contestarea paternităţii din căsătorie poate fi introdusă de orice persoană
interesată împotriva prezumtivului tată sau a moştenitorilor acestuia. Când acţiunea este pornită
de prezumtivul tată, pârât este copilul. Părinţii copilului şi copilul vor fi citaţi obligatoriu, chiar
şi atunci când nu sunt părţi în proces.
Acțiunea este imprescriptibilă.
În cazul admiterii acțiunii, copilul dobândește cu efect retroactiv situația de copil din afara
căsătoriei.
38. Filiaţia faţă de tată a copilului din afara căsătoriei
80
→ Stabilirea filiaţiei faţă de tată a copilului din afara căsătoriei prin recunoaştere
Caracterele recunoaşterii de paternitate sunt identice cu cele ale recunoaşterii de maternitate,
prin urmare:
- act juridic unilateral;
- personal de către tată sau prin mandatar cu procură specială şi autentică;
- caracter irevocabil, chiar şi atunci când este făcută prin testament;
- declarativă, producând efecte din momentul naşterii copilului sau al concepţiei, dacă este
vorba de drepturi;
- act juridic solemn, care poate fi făcută doar prin declaraţie la serviciul public comunitar
local de evidenţă a persoanei, prin testament şi prin înscris autentic;
- act juridic pur şi simplu, care nu poate fi afectat de modalităţi;
- facultativă;
- produce efecte erga omnes.
Formele recunoașterii de paternitate:
- declarație la serviciul de stare civilă;
- înscris autentic;
- testament.
Copiii care pot fi recunoscuți:
- copilul minor sau major;
- copilul născut sau conceput, cu condiţia ca el să aibă statutul legal de copil din afara căsă-
toriei;
- copilul decedat poate fi recunoscut numai dacă a lăsat descendenţi fireşti.
Nulitatea recunoașterii
Cazurile de nulitate absolută:
- recunoașterea se referă la un copil care la data recunoașterii avea filiația stabilită; dacă
ulterior recunoașterii filiația mai întâi stabilită este înlăturată prin hotărâre judecătorească,
recunoașterea lipsită inițial de efecte juridice devine valabilă;
- recunoașterea privește un copil decedat, care nu a lăsat descendenți firești;
- recunoașterea a fost făcută în altă formă decât cele legale.
Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acțiune sau de
excepție. Dreptul la acțiune este imprescriptibil.
Cazurile de nulitate relativă: eroarea, dolul și violența. Dreptul la acțiune aparține autorului
recunoașterii și se prescrie în termen de 3 ani care curge de la data încetării violenței, a
descoperiii erorii sau a dolului.
81
→ Stabilirea filiaţiei faţă de tată a copilului din afara căsătoriei prin hotărâre judecăto-
rească
Acţiunea în stabilirea paternităţii are ca obiect determinarea legăturii de filiaţie dintre copilul
din afara căsătoriei şi tatăl său.
Acţiunea în justiţie poate fi pornită în situaţia în care tatăl copilului din afara căsătoriei nu
vrea să îl recunoască.
● Dreptul la acțiune
- titularul acțiunii este copilul
Pentru minorul sub 14 ani, acțiunea se porneşte în numele lui de către mamă, chiar dacă
este minoră, sau de către reprezentantul lui legal. Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani
poate promova singur acţiunea, fără încuviinţare prealabilă şi fără să fie asistat. Acţiunea
poate fi pornită sau, după caz, continuată de moştenitorii copilului. Procurorul poate să
introducă acţiunea sau, după caz, o poate continua, atunci când copilul este minor, pus sub
interdicţie judecătorească sau dispărut şi consideră că este în interesul copilului. Acţiunea
nu poate fi pornită pentru copilul conceput decât după naşterea acestuia.
- pârâtul este pretinsul tată. Dacă aceasta a decedat, acţiunea poate fi introdusă împotriva
moştenitorilor săi. Dacă acesta nu are moştenitori sau, deşi are, sunt renunţători, moştenirea
fiind vacantă, acţiunea se îndreaptă împotriva unităţii administrativ-teritoriale de la locul
deschiderii moştenirii.
- nu se prescrie în timpul vieții copilului. Dacă acesta a decedat înainte de introducerea
acţiunii, moştenitorii săi o pot porni în termen de 1 an de la data decesului.
- obiectul acțiunii: dovedirea naşterii copilului; existența legăturilor intime dintre mama
copilului şi presupusul tată în perioada concepţiei acestuia; stabilirea neechivocă a faptului că
bărbatul cu care mama a întreţinut relaţii intime este tatăl copilului
● Mijloace de probă
- Mărturisirea sau recunoaşterea pârâtului cu ocazia interogatoriului are o valoare probatorie
destul de puternică, constituind o recunoaştere prin înscris autentic;
- Art. 426 C. civ. instituie o prezumţie de paternitate în favoarea bărbatului care a convieţuit cu
mama copilului în perioada timpului legal al concepţiei. Prezumţia are un caracter relativ,
putând fi răsturnată dacă pretinsul tată dovedeşte că este exclus ca el să fi conceput copilul;
- Proba cu martori, care sunt rude sau afini până la gradul al treilea inclusiv cu părţile;
- Expertizele medico-legale: serologică, antropologică sau antropometrică, dermatoglifică sau
dactiloscopică, în sistem HLA, ADN, a capacităţii de a procrea a bărbatului, a duratei sarcinii
● Efecte
82
Stabilirea paternităţii copilului în mod retroactiv, din momentul naşterii sau concepţiei, cu
privire la drepturile lui. Hotărârea judecătorească rămasă definitivă are efect declarativ şi este
opozabilă erga omnes.
Stabilirea paternităţii produce efecte cu privire la numele copilului, autoritatea părintească,
locuinţă, obligaţia de întreţinere, vocaţia succesorală.
● Dreptul la despăgubiri al mamei
În temeiul art. 428 C. civ., mama copilului are dreptul de a solicita despăgubiri pretinsului
tată pentru acoperirea a jumătate din cheltuielile făcute cu ocazia naşterii şi pe perioada lehuziei,
precum şi pentru cheltuielile naşterii şi ale lehuziei.
Mama poate solicita aceste cheltuieli chiar şi atunci când copilul s-a născut mort sau a murit
înainte de pronunţarea hotărârii privind stabilirea paternităţii. Solicitarea acoperirii acestor
cheltuieli este condiţionată de introducerea unei acţiuni în stabilirea filiaţiei faţă de tată.
Dreptul la acţiune al mamei se prescrie în termen de 3 ani de la naşterea copilului. Acţiunea
în despăgubiri poate fi solicitată şi pe cale separată.
De asemenea, în cazul în care sunt cauzate şi alte prejudicii morale şi materiale, mama şi
moştenitorii ei au dreptul la acoperirea acestora, potrivit dreptului comun.
Exemple
Dacă A a dat naștere unui copil și a conviețuit cu B în perioada timpului legal al concepției, B
se prezumă a fi tatăl copilului.
1. Ce implicații juridice prezintă timpul legal al concepției copilului?

2. Cum se stabilește paternitatea copilului din căsătorie și din afara
căsătoriei?
3. Care sunt subiectele acțiunii în tăgada paternității?
83
Să ne reamintim...
Prezumţia de paternitate nu are caracter absolut, ea putând fi răsturnată prin acţiune
în tăgada paternităţii în condiţiile art. 414 alin. (2) C. civ., dacă este cu neputinţă ca soţul
mamei să fie tatăl copilului.
Rezumat
Filiaţia copilului conceput sau născut în timpul căsătoriei se stabileşte în baza
prezumţiei de paternitate reglementate de art. 414 alin. (1) C. civ. Potrivit acestor
prevederi legale, copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul
mamei, dacă la data concepţiei sau naşterii copilului mama era căsătorită cu pre-
zumtivul tată sau naşterea a avut loc după cel mult 300 de zile de la încetarea,
desfacerea sau desfiinţarea căsătoriei şi mama nu s-a recăsătorit. Dacă naşterea se
situează în afara acestui termen, pentru a opera prezumţia, trebuie să se facă dovada
prin mijloace ştiinţifice că momentul concepţiei se situează în timpul căsătoriei.

La data de 12.05.2016 reclamantul C.T. a chemat în judecată pe minorul S.T. (născut la 8.01.2013),
prin reprezentantul legal, solicitând să se constate că nu este tatăl biologic al minorului. Se arată de
reclamant că minorul a fost conceput în afara căsătoriei, care s-a încheiat la 10.11.2012. Pârâta
arată în întâmpinarea depusă în termen că înainte de încheierea căsătoriei au avut relaţii intime în
mod constant și că după încheierea căsătoriei reclamantul a devenit extrem de gelos, reproșându-I
adesea că el nu este tatăl copilului. Pârâta arată, însă, că reclamantul a ajutat-o permanent în
creşterea copilului. La cererea reclamantului, instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu expertiza
medico-legală, test I, care a concluzionat cu probabilitate de 99,9999944% că reclamantul este tatăl
biologic al copilului. Această probă nu a fost combătută cu alte dovezi. Ce va decide instanţa?
a. va respinge acţiunea ca fiind prescrisă;
b. va respinge acţiunea ca neîntemeiată, în baza art. 429 Cod civil, raportat la art. 430 şi art.408
alin.2 Cod Civil;
c. va admite acţiunea.
84
Unitatea de învăţare 12. Adopția
Cuprins
39. Introducere
Unitatea de învățare prezintă particularitățile instituției adopției

- însuşirea principiilor şi scopului adopţiei
- cunoaşterea condiţiilor de fond ale adopţiei
- identificarea paşilor care trebuie urmaţi pentru finalizarea procedurii
adopţiei
- delimitarea cauzelor de încetare a adopţiei
- conturarea efectelor adopţiei
- prezentarea condiţiilor în care adopţia internaţională poate fi încuviinţată

1. Condiții de fond la încheierea adopției
1.1. Condiții cu privire la persoana adoptată
→ Persoanele care pot fi adoptate
Regula: pot fi adoptaţi copiii minori
- minorul care a dobândit capacitate de exerciţiu deplină ca efect al căsătoriei nu poate fi
adoptat;
- minorul emancipat în temeiul art. 40 C. civ. nu poate fi adoptat;
- copilul ai cărui părinţi fireşti nu au împlinit 14 ani nu poate fi adoptat;
- copilul din afara căsătoriei, recunoscut de ict pe cale ictive e ve, precum şi copilul
a cărui paternitate a fost stabilită prin hotărâre judecătorească prin care s-a luat act de recunoaşterea
de către ict sau care consfinţeşte învoiala părţilor, fără a se fi cercetat temeinicia cererii, pot fi
adoptaţi de către soţia tatălui numai dacă filiaţia este confirmată prin rezultatul expertizei realizate
prin metoda serologică I. În cazul adopţiei copilului de către soţia celui care a recunoscut copilul
85
născut în afara căsătoriei, instanţa judecătorească va admite cererea de încuviinţare a adopţiei numai
dacă paternitatea este confirmată prin rezultatul expertizei;
- copilul a cărui naştere a fost înregistrată din părinţi necunoscuţi; pentru acesta managerul de
caz stabileşte adopţia ca finalitate a planului individualizat de protecţie în termen de 30 de zile de la
eliberarea certificatului de naştere;
- fraţii să fie adoptaţi de către acelaşi adoptator sau, după caz, de aceeaşi familie adoptatoare.
Excepţia: majorii pot fi adoptaţi dacă au fost crescuţi în timpul minorităţii de către cei care doresc
să îi adopte.
→ Consimţământul adoptatului
Numai adoptatul care a împlinit vârsta de 10 ani trebuie să îşi exprime consimţământul.
Consimțământul se dă în faţa instanţei judecătoreşti, în faza încuviinţării adopţiei. Anterior
exprimării consimţământului, direcţia în a cărei rază teritorială domiciliază copilul care a împlinit
vârsta de 10 ani îl va sfătui şi informa pe acesta, ţinând seama de vârsta şi de maturitatea sa, în special
asupra consecinţelor adopţiei şi ale consimţământului său la adopţie, şi va întocmi un raport în acest
sens.
→ Consimţământul părinţilor fireşti
Părinţii fireşti sau, după caz, tutorele copilului ai cărui părinţi fireşti sunt decedaţi, necunoscuţi,
declaraţi morţi, dispăruţi sau puşi sub interdicţie trebuie să îşi exprime consimţământul în vederea
adopţiei.
Consimțământul acestora se dă în faţa instanţei judecătoreşti odată cu soluţionarea cererii de
deschidere a procedurii adopţiei.
Consimţământul la adopţie nu poate fi exprimat în locul părinţilor fireşti/tutorelui copilului de
către curator, mandatar sau o altă persoană împuternicită în acest sens.
În mod ictive e , în situaţia în care unul dintre părinţii fireşti, ict au fost realizate
demersuri suficiente, nu a putut fi găsit pentru exprimarea consimţământului, consimţământul
celuilalt părinte este îndestulător. Când ambii părinţi se află în această situaţie, adopţia se poate
încheia fără consimţământul lor.
Instanţa poate încuviinţa luarea consimţământului la locuinţa celui chemat să exprime
consimţământul, printr-un judecător ictive , dacă partea, din motive temeinice, este împiedicată
să se prezinte în faţa instanţei. Dacă părintele locuieşte în circumscripţia altei instanţe, îşi exprimă
consimţământul prin comisie rogatorie.
2.2. Condiții cu privire la persoana care adoptă
→ Persoanele care pot adopta
86
Regula: pot adopta doar persoanele cu capacitate de exercițiu deplină.
Nu pot adopta:
- persoana lipsită de capacitate deplină de exerciţiu;
- persoana care a fost condamnată ictive e pentru o infracţiune contra persoanei sau
contra familiei, săvârşită cu intenţie, precum şi pentru infracţiunea de pornografie ictive şi
infracţiuni privind traficul de droguri sau precursori;
- persoana ori familia al cărei copil beneficiază de o măsură de protecţie ictive sau care este
decăzută din drepturile părinteşti;
- persoana care doresc să adopte singure, ai cărei soţ este bolnav psihic, are handicap
mintal sau a fost condamnat ictive e pentru o infracţiune contra persoanei sau contra
familiei, săvârşită cu intenţie, infracţiunea de pornografie ictive , infracţiuni privind traficul
de droguri sau precursori sau decăzut din drepturile părinteşti.
→ Vârsta adoptatorului
Adoptatorul trebuie să fie cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât adoptatul. Pentru motive
temeinice, instanţa de tutelă poate încuviinţa adopţia, chiar dacă diferenţa de vârstă este mai mică
decât 18 ani, dar nu mai puţin de 16 ani.
Legiuitorul nu a prevăzut o vârstă maximă pentru adoptator.
→ Consimțământul adoptatorului sau al soților adoptatori
Consimţământul adoptatorului sau familiei adoptatoare se dă în faţa instanţei judecătoreşti
odată cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei.
2.3. Impedimente la adopție
˅ Rudenia: este interzisă adopţia între fraţi
˅ Calitatea de soţ: adopţia a doi soţi sau foşti soţi de către acelaşi adoptator sau familie
adoptatoare este interzisă; adopţia între soţi sau foştii soţi este inadmisibilă
˅ Adopţia simultană sau succesivă: o nouă adopţie poate fi încuviinţată atunci când:
- adoptatorul sau soţii adoptatori au decedat;
- adopţia anterioară a încetat din orice alt motiv;
- copilul adoptat are un singur părinte, necăsătorit, iar acesta se află într-o relaţie stabilă şi
convieţuieşte cu o persoană de sex opus, necăsătorită, care nu este rudă cu acesta până la gradul al
patrulea, şi declară prin act autentic notarial că noul adoptator a participat direct şi nemijlocit la
creşterea şi îngrijirea copilului pentru o perioadă neîntreruptă de cel puţin 5 ani.
40. Procedura adopției interne
2.1.Deschiderea procedurii adopţiei interne cuprinde:
87
˅ Evaluarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare în vederea obţinerii atestatului
˅ Stabilirea adopţiei interne ca finalitate a planului individualizat de protecţie a copilului
˅ Hotărârea judecătorească definitivă prin care instanţa admite cererea direcţiei produce
următoarele efecte:
- drepturile şi obligaţiile părinteşti ale părinţilor fireşti sau, după caz, cele exercitate de ictive
fizice ori juridice se suspendă şi vor fi exercitate de către preşedintele consiliului judeţean sau, după
caz, de către primarul sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială domiciliază copilul;
- drepturile şi obligaţiile părinteşti exercitate la momentul admiterii cererii de către preşedintele
consiliului judeţean, primarul sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială domiciliază
copilul sau, după caz, de tutore se menţin.
2.2. Potrivirea dintre copil şi persoana/familia adoptatoare
- este o etapă premergătoare încredinţării în vederea adopţiei prin care se identifică şi se
selectează persoana/familia atestată ca fiind aptă să adopte, care răspunde nevoilor identificate ale
copilului, şi se stabileşte compatibilitatea dintre copil şi persoana/familia adoptatoare;
40.3. Încredinţarea copilului în vederea adopţiei
- încredinţarea în vederea adopţiei se dispune de către instanţa judecătorească de la domiciliul
copilului, pentru o perioadă de 90 de zile;
- pe durata încredinţării copilului în vederea adopţiei, domiciliul acestuia se află la persoana sau
familia căreia i-a fost încredinţat;
- direcţia de la domiciliul adoptatorului sau familiei adoptatoare urmăreşte evoluţia copilului şi a
relaţiilor dintre acesta şi persoana sau familia căreia i-a fost încredinţat, întocmind în acest sens
rapoarte bilunare;
- adoptatorul sau, ictive , oricare dintre soţii familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse
impozitului pe venit din activităţi salariale şi ictive e acestora sau, după caz, activităţi
independente sau activităţi ictive , poate beneficia de un concediu de acomodare cu durata de
maximum un an, care include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei, precum şi de o
indemnizaţie lunară.
Nu este necesară în următoarele cazuri:
- pentru adopţia persoanei care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu;
- pentru adopţia copilului de către soţul părintelui firesc sau ictive ;
- pentru adopţia copilului pentru care a fost deschisă procedura adopţiei şi acesta se află în
plasament la unul dintre soţii familiei adoptatoare sau la familia adoptatoare de cel puţin 6 luni;
88
- pentru adopţia copilului de către tutorele său, dacă au trecut cel puţin 6 luni de la data instituirii
tutelei.
40.4. Încuviințarea adopției
Încuviinţarea adopţiei este de competenţa instanţelor judecătoreşti. Cererea de încuviinţare a
adopţiei poate fi introdusă direct de către adoptator sau familia adoptatoare în situaţia adopţiei
persoanei care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu şi în cazul adopţiei copilului de către soţul
părintelui firesc sau adoptiv.
În toate celelalte cazuri, cererea de încuviinţare a adopţiei va fi introdusă fie de către adoptator
sau familia adoptatoare, fie de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului de la
domiciliul acestora la sfârşitul perioadei de încredinţare în vederea adopţiei sau, după caz, la
împlinirea termenelor prevăzute pentru adopţia copilului pentru care a fost deschisă procedura
adopţiei interne şi care se află în plasament la unul dintre soţii familiei adoptatoare sau la familia
adoptatoare de cel puţin 6 luni şi pentru adopţia copilului de către tutorele său.
41. Efectele adopției
˅ Data adopţiei: adopţia produce efecte de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti
prin care a fost încuviinţată
˅ Numele şi prenumele adoptatului: adoptatul dobândeşte numele de familie al adoptatorului;
pentru motive temeinice, la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare, cu consimţământul
copilului care a împlinit 10 ani, instanţa de tutelă poate dispune şi schimbarea prenumelui adoptatului
˅ Rudenia civilă: se stabilesc raporturi de filiaţie între adoptat şi descendenţii lui, pe de o parte, şi
adoptator şi rudele acestuia, pe de altă parte și încetează raporturile izvorâte din filiația firească
˅ Drepturi şi îndatoriri părinteşti: adoptatorul are faţă de adoptat drepturile şi îndatoririle
părintelui faţă de copilul său firesc
˅ Domiciliul şi locuinţa adoptatului: domiciliul şi locuinţa acestuia vor fi la adoptatori sau la
adoptatorul cu care locuieşte în mod statornic
˅ Obligaţia legală de întreţinere şi vocaţia succesorală: se nasc între adoptat şi adoptator.
˅ Cunoaşterea identităţii părinţilor fireşti: poate fi dezvăluită înainte de dobândirea de către acesta
a capacităţii depline de exerciţiu numai pentru motive medicale, de către Autoritatea Naţională pentru
Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, la cererea oricăruia dintre adoptatori, a adoptatului, a
soţului sau a descendenţilor acestuia ori a reprezentantului unei instituţii medicale sau a unui spital
89
˅ Cetăţenia: minorul cetăţean român pierde cetăţenia română dacă adoptatorii solicită în mod
expres şi adoptatul dobândeşte cetăţenia străină
˅ Întocmirea unui nou act de naştere: se va întocmi un nou act de naştere, în care adoptatorii vor
fi trecuţi ca părinţi fireşti; vechiul act de naştere se păstrează şi pe marginea lui se face menţiune cu
privire la întocmirea noului act.
˅ Confidenţialitatea informaţiilor: dezvăluirea adopţiei poate fi făcută numai în cazul persoanelor
care au dobândit capacitate deplină de exerciţiu.
4. Desfacerea adopţiei
● când adoptatorul sau soţii adoptatori au decedat
● când faţă de adoptat a fost luată o măsură de protecţie
● la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare, atunci când:
– adoptatul a atentat la viaţa adoptatorului/familiei adoptatoare sau a descendenţilor ori a
ascendenţilor lor;
– adoptatul s-a făcut vinovat faţă de adoptatori de fapte penale pedepsite cu o pedeapsă privativă
de libertate de cel puţin 2 ani.
● la cererea adoptatului, dacă:
– adoptatorul a atentat la viaţa adoptatului sau a descendenţilor ori ascendenţilor acestuia;
– adoptatorul s-a făcut vinovat faţă de adoptat de fapte penale pedepsite cu o pedeapsă privativă
de libertate de cel puţin 2 ani.
5.Nulitatea adopţiei
˅ Nulitatea relativă
- consimţământul persoanelor care trebuie să consimtă la adopţie este viciat prin eroare asupra
identităţii adoptatului, dol sau violenţă
- nulitatea relativă poate fi invocată de persoana al cărei consimţământ a fost viciat, în termen de 6
luni de la descoperirea erorii, dolului sau de la data încetării violenţei, dar nu mai târziu de 2 ani de
la încheierea adopţiei.
˅ Nulitatea absolută
- adopţia fictivă (încheiată în al scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului)
- adopția încheiată cu încălcarea oricăror condiţii de fond sau de formă prevăzute de lege, cu excep-
ţia acelora pentru care legea prevede sancţiunea nulităţii relative
- acţiunea în constatarea nulităţii poate fi introdusă de orice persoană interesată, iar dreptul la
acţiune este imprescriptibil
90
- instanţa poate respinge cererea privind nulitatea dacă menţinerea adopţiei este în interesul celui
adoptat
- ascultarea adoptatului care a împlinit 10 ani este obligatorie
Din momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, adopţia încetează. Nulitatea adopţiei
produce efecte retroactiv.
Exemple
A și B pot solicita instanței să încuviințeze adopția majorului X, nepotul lui A și B, întrucât acesta a
locuit la ei încă de la naștere, părinții lui locuind în altă localitate.
Imaginaţi-vă o situaţie în care adopţia se desface.
Să ne reamintim...
Adopţia reprezintă operaţiunea juridică prin care se stabilesc raporturi de rudenie,
asemănătoare celor de rudenie firească, între adoptat şi descendenţii săi, pe o parte, şi
adoptator şi rudele acestuia, pe de altă parte.
Rezumat
Adopţia are o natură juridică complexă, care poate fi analizată pe trei coordonate:
operaţiune juridică, raport juridic şi instituţie juridică. Ca operaţiune juridică, adopţia
presupune un ansamblu de proceduri legale, prin care ea se realizează. Ca raport
juridic, reprezintă legătura de filiaţie care ia naştere între adoptat, pe de o parte, şi
adoptator şi rudele acestuia, pe de altă parte, ca urmare a procedurilor legale necesare
pentru definitivarea adopţiei. Ca instituţie juridică, adopţia cuprinde totalitatea
normelor juridice referitoare la încheierea, efectele şi încetarea ei.
91
Reclamantul C.T. în contradictoriu cu pârâtele C. A și DGASPC a solicitat
constatarea nulităţii adopţiei încuviinţată prin sentinţa civilă din 2010. În motivare
s-a arătat că reclamantul s-a căsătorit cu mama pârâtei când aceasta avea vârsta de
12 ani. După căsătoria cu mama pârâtei, au locuit împreună o perioadă scurtă de
timp și ulterior a plecat în străinătate unde a lucrat permanent, iar acasă nu venea
decât în concediu o ict sau de două ori pe an. Mama pârâtei a insistat foarte mult
ca el să o adopte şi, deoarece nu a droit să strice relaţiile de familie, a solicitat
adopţia. Crede că adevăratul motiv din partea adoptatei şi a mamei acesteia a fost
obţinerea de avantaje materiale întrucât fostul soţ nu avea venituri, nu plătea pensie
copiilor, iar veniturile mamei erau modeste. Instanța:
a. va admite cererea în constatarea nulității motivate de faptul că reclamantul
nu a crescut-o în timpul minorității pe pârâtă;
b. va admite cererea întrucât adopția are un caracter fictiv;
c. va respinge cererea deoarece nu există nicio cauză de nulitate.
92
Unitatea de învăţare 13. Obligația legală de întreținere
Cuprins
1.1. Introducere
Unitatea de învățare prezintă noțiunea, caracterele juridice ale obligației legale
de întreținere, condițiile și persoanele între care există obligația legală de
întreținere

- delimitatarea caracterelor juridice ale obligaţiei legale de întreţinere
- identificarea persoanelor între care există obligaţia legală de întreţinere şi a ordinii
în care aceştia îşi datorează întreţinere
- cunoaşterea condiţiilor generale privitoare la creditorul şi debitorul obligaţiei
legale de întreţinere
- prezentarea aspectelor particulare privind obligaţia de întreţinere între anumite
categorii de persoane
- cunoaşterea modalităţilor în care obligaţia de întreţinere se stinge
- însuşirea aspectelor procedurale

1. Caracterele juridice ale obligației legale de întreținere
Caracterul legal – obligaţia de întreţinere e prevăzută de lege şi există numai între persoanele
şi în condiţiile arătate de lege. Obligaţia legală de întreţinere e diferită de obligaţia de întreţinere
contractuală. Ele pot însă coexista, întrucât nu există compatibilitate între ele, în sensul că
acelaşi creditor poate fi îndreptăţit la întreţinere din partea aceluiaşi debitor atât în temeiul
dispoziţiilor Codului familiei cât şi prin convenţie.
Caracterul personal – obligaţia de întreţinere există numai între anumite persoane prevăzute
de lege, fiind strâns legată de calitatea persoanei şi destinată exclusiv asigurării traiului de zi cu
zi. Decurg următoarele consecinţe:
- obligaţia de întreţinere e insesizabilă, dar nu în întregime
93
- obligaţia de întreţinere este incesibilă – cesiunea de creanţă, novaţia prin schimbare de debitor,
stipulaţia pentru altul nu sunt permise
- compensaţia legală nu operează. Compensaţia judecătorească poate fi dispusă de
instanţă, dar numai cu privire la creanţele de întreţinere (stabilirea pensiei de întreţinere la divorţ
când ambilor părinţi li s-a încredinţat câte un copil). Creanţa de întreţinere nu poate fi
compensată cu creanţe de altă natură
- obligaţia de întreţinere nu este transmisibilă moştenitorilor
- obligaţia de întreţinere nu poate forma obiectul acţiunii oblice
Caracterul reciproc – obligaţia de întreţinere este reciprocă între: soţi şi foştii soţi, rudele în
linie dreaptă, fraţi şi surori. Prin excepţie, există obligaţia unilaterală de înteţinere în sarcina
sau în beneficiul unor categorii de persoane:
- obligaţia de întreţinere a părinţilor faţă de copilul minor şi major, aflat în continuarea studiilor,
până la vârsta de 26 de ani
- soţul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ este obligat să dea întreţinere
copilului pe timpul minorităţii. Obligaţia de întreţinere devine reciprocă dacă întreţinerea
copilului a fost prestată timp de 10 ani
- moştenitorii persoanei care a întreţinut un minor fără a fi avut obligaţia legală sunt datori să
asigure acestuia întreţinere pe timpul minorităţii, dar numai în limita bunurilor moştenite şi dacă
părinţii fireşti sunt decedaţi, dispăruţi sau în nevoi
- fostul soţ de rea-credinţă din căsătoria desfiinţată datorează întreţinere soţului de bună-
credinţă
- fostul soţ din a cărui culpă exclusivă s-a pronunţat divorţul are obligaţia unilaterală de
întreţinere, însă numai la împlinirea termenului de un an de la desfacerea căsătoriei; timp de un
an de la rămânerea irevocabilă a hotărârii de divorţ din culpa exclusivă a unuia dintre soţi,
obligaţia de întreţinere este reciprocă
- soţul divorţat şi recăsătorit datorează întreţinere fostului soţ. El nu beneficiază de reciprocitate,
întrucât prin recăsătorire a pierdut acest drept
Caracterul succesiv al obligaţiei de întreţinere – executarea sa se face de regulă, prin prestaţii
periodice. De aceea, în principiu, plata anticipată a întreţinerii, sub forma unei sume globale nu
este admisă.
Caracterul variabil al obligaţiei de întreţinere – existenţa cuantumului şi modalităţile de
executare ale acesteia diferă de la caz la caz.
Caracterul divizibil al obligaţiei de întreţinere, atât sub aspect activ al creditorilor întreţinuţi,
cât şi sub aspect pasiv, al debitorilor obligaţi (art. 521 alin. 1 şi art. 523 CC).
94
De la regula divizibilităţii există două excepţii, atunci când debitorii sunt ţinuţi să
răspundă solidar, debitorul plătitor urmând să se întoarcă împotriva celorlalţi, pe partea
fiecăruia cu acţiune în regres.
- părintele îndreptăţit la întreţinere, în caz de urgenţă, se poate îndrepta împotriva unuia dintre
copii săi şi cu posibilitatea recunoscută descendenţilor care au prestat întreţinerea de a se
întoarce împotriva celorlalţi obligaţi pentru partea fiecăruia
- părinţii sunt obligaţi în solidar să dea întreţinere copilului lor minor
- oricare dintre moştenitorii persoanei obligate la întreţinerea unui minor sau dintre moştenitorii
celui care a dat întreţinere unui copil fără a avea obligaţie legală, poate fi acţionat în justiţie
pentru întreaga creanţă cuvenită minorului prin acţiunea în regres – împotriva celorlalţi debitori
solidari, pentru partea fiecăruia, stabilită proporţional cu valoarea bunurilor moştenite
2. Persoanele între care există obligaţia legală de întreţinere şi ordinea în care se datorează
întreţinerea
Obligaţia de întreţinere se fundamentează pe îndatorirea morală a membrilor unei familii
de a-şi acorda sprijin atunci când unul dintre aceştia s-ar afla în stare de nevoie. Astfel, potrivit
art. 516 CC, obligaţia legală de întreţinere există între următoarele persoane: soţ şi soţie; rudele
în linie dreaptă; fraţi şi surori; foştii soţi; părintele şi copilul vitreg; moştenitorul persoanei care
a fost obligată la întreţinerea unui minor sau care i-a dat întreţinere acestuia fără a avea obligaţia
legală şi acel minor.
În situaţia în care mai mulţi debitori sunt ţinuţi să acorde deopotrivă, întreţinerea
aceluiaşi creditor, legiuitorul stabileşte ordinea imperativă a prestării întreţinerii, în funcţie de
calitatea sau de proximitatea relaţiilor de rudenie faţă de cel îndreptăţit la întreţinere. Astfel:
1. soţii şi foştii soţi îşi datorează întreţinere înaintea celorlalţi obligaţi
2. descendentul este obligat la întreţinere înaintea ascendentului, iar dacă sunt mai mulţi
ascendenţi sau descendenţi, cel în grad mai apropiat este obligat înaintea celui în grad mai
îndepărtat
3. fraţii şi surorile îşi datorează întreţinere după părinţi, dar înaintea bunicilor
4. soţul care a contribuit la întreţinerea copilului firesc al celuilat soţ datorează
întreţinere copilului după părinţii fireşti
5. copilul întreţinut timp de 10 ani de părintele vitreg datorează întreţinere după copii
fireşti
95
6. moştenitorii persoanei obligate la întreţinerea unui copil sau care i-au acordat
întreţinere în lipsa vreunei forme legale sunt obligaţi în limita valorii bunurilor moştenite, cît
timp este minor, dacă părinţii copilului sunt morţi, dispăruţi sau în stare de nevoie
7. adoptatul poate cere întreţinere de la rudele sale fireşti sau soţul său după încetarea
adopţiei
3. Condiţii generale ale obligaţiei de întreţinere

3.1.Condiţiile privitoare la creditorul obligaţiei legale de întreţinere
O persoană este îndreptăţită la întreţinere dacă sunt îndeplinite cumulativ, două condiţii:
- starea de nevoie a creditorului întreţinut
- imposibilitatea de întreţinere din muncă sau din bunurile sale
Starea de nevoie a creditorului obligat de întreţinere reprezintă neputinţa unei persoane,
totală sau parţială, de a-şi procura prin mijloace proprii cele necesare traiului zilnic: alimente,
îmbrăcăminte, locuinţă , medicamente, etc. Se află în această stare persoanele care nu pot obţine
venituri din muncă sau produse de bunurile sale şi nici nu deţin bunuri pe care le-ar putea
valorifica. Starea de nevoie este o chestiune de fapt, apreciată de instanţa de judecată, de la caz
la caz, în funcţie de situaţia concretă în care se găseşte cel care pretinde întreţinerea, nivelul
general de viaţă păstrându-se echilibrul între standardul de viaţă al creditorului şi cel al
debitorului întreţinut.
Pe perioada minorităţii, descendentul minor are dreptul la întreţinere oricare ar fi starea
de nevoie în care se află. Principala cauză a stării de nevoie a minorului este incapacitatea de a
munci şi procesul de şcolarizare. Faptul că minorul refuză să urmeze vreo formă de învăţământ
sau să se încadreze în muncă, deşi are vârsta legală, nu are nici o consecinţă asupra dreptului
descendentului minor de a pretinde şi obţine întreţinere.
Prezumţia stării de nevoie a descendentului minor are caracter relativ, părinţii neputând
fi obligaţi la întreţinere dacă au făcut dovada că minorul dispune de venituri proprii fie din
muncă, fie din alte surse. Atunci când minorul solicită întreţinere altor persoane decât părinţii,
starea de nevoie nu se mai prezumă, ci trebuie să decurgă din incapacitatea de a munci. Starea
de nevoie se va aprecia cu mai multă exigenţă şi nu va primi întreţinere decât dacă nu are bunuri
proprii valorificabile.
Imposibilitatea de a se întreţine din munca sau bunurile sale este determinată din
incapacitatea de a munci şi din inexistenţa bunurilor care ar putea fi valorificate. Incapacitatea
de a a munci poate avea cauze diferite: vârsta înaintată, boală etc., şi poate fi totală sau parţială,
definitivă sau temporară. Dreptul la întreţinere se apreciază în funcţie de potenţialul real de
96
muncă al beneficiarului întreţinerii. Atingerea vârstei de pensionare de către o persoană nu
poate fi echivalată , obligatoriu, cu pierderea capacităţii de muncă. Obţinerea întreţinerii de
către o astfel de persoană este condiţionată de proba incapacităţii de muncă. Proba incapacităţii
poate fi făcută prin orice mijloc de probă.
Prin excepţie, este scutit de proba incapacităţii de muncă descendentul minor care
solicită întreţinere de la ascendentul său.
3.2. Condiţii privitoare la debitorul obligaţiei legale de întreţinere
- debitorul să dispună de mijloacele de plată sau posibilitatea de a dobândi aceste mijloace
- să nu existe o altă perosană obligată la întreţinere înaintea sa , potrivit ordinii stabilite de
lege
Vor fi luate în considerare toate mijloacele materiale ale debitorului cum ar fi veniturile
din muncă, salarii, premii, ajutorul pentru incapacitatea temporară de a munci, compensaţia
acordată în caz de desfacere a contractului individual de muncă, indemnizaţia de şomer,
bunurile care nu-i sunt necesare şi pot fi valorificate. La stabilirea posibilităţilor materiale ale
debitorului se va ţine seama şi de alte obligaţii de întreţinere care îi incumbă, cheltuielile cu
nevoile personale etc.
Creditorul nu are dreptul de opţiune în privinţa debitorului care îi acordă întreţinerea.
Un debitor de rang inferior e obligat să presteze întreţinerea numai dacă debitorul aflat înaintea
sa nu poate fi obligat pentru că nu dispune de mijloace materiale, e decedat sau dispărut.
4. Executarea întreţinerii
Potrivit art. 530 alin. 1 CC, întreţinerea se execută în natură, prin asigurarea celor
necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor de educare, învăţătură şi pregătire profesională.
Dacă debitorul nu execută de bună-voie, instanţa de tutelă dispune executarea ei prin plata unei
pensii de întreţinere, stabilită în bani, fie sub forma unei cote-fixe, fie într-o cotă procentuală
din venitul lunar net al debitorului. Pensia de întreţinere poate fi mărită sau micşorată, prin
hotărârea instanţei de tutelă, la cererea debitorului sau creditorului, în funcţie de schimbările
intervenite.
Cauzele generale de stingere a obligaţiei de întreţinere sunt:
1) dispariţia stării de nevoie a creditorului întreţinut
2) debitorul obligat nu mai dispune de mijloace îndestulătoare prestării întreţinerii.
3) decesul creditorilor sau al debitorilor obligaţi la întreţinere
4) pierderea calităţii avută în vedere de legiuitor la impunerea obligaţiei de întreţinere.
Această cauză decurge tot din caracterul personal al obligaţiei legale de întreţinere. Astfel
97
obligaţia de întreţinere între soţi subzistă pe perioada căsătoriei, din care decurge calitatea de
soţ.
În unele situaţii, stingerea obligaţiei legale de întreţinere e determinată de dispariţia unor
cerinţe anume prevăzute de lege.
De asemenea, în situaţii expres prevăzute, este posibilă restituirea cheltuielilor privind
întreţinerea unei persoane pe calea acţiunii în regres.
5. Aspecte particulare ale obligaţiei de întreţinere

1.1.Obligaţia legală de întreţinere între soţi
Poate fi definită ca o îndatorire legală reciprocă a soţilor izvorâtă din instituţia căsătoriei,
de a-şi asigura la nevoie unul altuia cele necesare traiului. Obligaţia are caracter prioritar, soţii
datorându-şi întreţinere înaintea altor persoane.
În mod normal, executarea obligaţiei de întreţinere se realizează prin simplul fapt al
convieţuirii soţilor şi prin contribuţia fiecăruia la toate sarcinile căsniciei. Obligaţia de
întreţinere între soţi subzistă pe tot timpul căsătoriei, inclusiv în timpul procesului de divorţ.
În caz de neînţelegeri, soţul aflat în nevoie va putea solicita obligarea celuilalt la a-i
presta întreţinerea. Refuzul unuia dintre soţi de a-i acorda celuilalt întreţinerea poate constitui
infracţiunea de abandon de familie.
Soţul care pretinde întreţinerea trebuie să facă dovada stării de nevoie în care se află. În
cazul căsătoriei putative, soţul de bună-credinţă are dreptul la întreţinere până la rămânerea
definitivă a hotărârii prin care s-a constatat nulitatea căsătoriei.
1.2.Obligaţia legală de întreţinere între foştii soţi
Izvorul acestei obligaţii este tot căsătoria dar desfăcută sau desfiinţată. Presupune
îndeplinirea condiţiilor generale, cu unele particularităţi. Se cer îndeplinite următoarele
condiţii:
a) fostul soţ se află în nevoie datorită incapacităţii de a munci
b) incapacitatea de muncă trebuie să fi survenit înainte de căsătorie sau în timpul acesteia
c) fostul soţ creditor să nu se se fi recăsătorit
Dreptul la întreţinere al fostului soţ se stinge prin recăsătorirea sa sau prin moartea
creditorului sau debitorului întreţinut. Obligaţia de întreţinere subzistă chiar dacă debitorul se
recăsătoreşte. Acesta poate fi ţinut concomitent la întreţinerea atât faţă de fostul soţ, cât şi faţă
de soţul din căsătoria actuală. Pensia de întreţinere se datorează de la data cererii de chemare în
judecată.
1.3.Obligaţia de întreţinere între părinţi şi copii
98
a) Starea de nevoie a copilului minor- este singura cerinţă impusă de legiuitor descendentului
minor şi aceasta se prezumă iuris tantum pe toată durata minorităţii.
b) Obiectul obligaţiei de întreţinere – constă în asigurarea mijloacelor necesare pentru creşterea,
educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copilului. Obligaţia de întreţinere a părinţilor
minorului are caracter complex, având ca finalitate atât procurarea mijloacelor necesare traiului
cât şi asigurarea condiţiilor materiale impuse de procesul de formare a copilului prin şcolarizare
şi pregătire profesională
c) Data de la care se datorează întreţinerea – de regulă, întreţinerea copilului minor se
înfăptuieşte voluntar de către părinţi prin convieţuirea în cadrul aceleiaşi familii. Atunci când
executarea acestei obligaţii se face prin intervenţia instanţei judecătoreşti, întreţinerea se
datorează de la data cererii de chemare în judecată. Prin excepţie, se poate stabili pensie de
întreţinere pentru o perioadă anterioară cererii de chemare în judecată dacă promovarea acţiunii
a fost întârziată din cauze imputabile debitorului.
În caz de divorţ, întreţinerea se datorează tot de la data introducerii cererii de chemare
în judecată. Dacă pensia cuvenită copilului minor a fost stabilită printr-o hotărâre anterioară
pronunţării divorţului, instanţa investită cu soluţionarea divorţului este datoare să se pronunţe
cu privire la obligaţia de întreţinere a părintelui şi va dispune obligaţia părintelui-debitor cu
începere de la data pronunţării hotărârii de divorţ.
Copilul din afara căsătoriei a cărui paternitate a fost stabilită pe cale judiciară, poate
solicita întreţinerea tatălui de la data introducerii cererii în stabilirea paternităţii.
d) Cuantumul obligaţiei de întreţinere: până la o pătrime pentru un copil; până la o treime pentru
doi copii; până la jumătate pentru trei sau mai mulţi copii.
e) Caracterul solidar al obligaţiei legale de întreţinere a părinţilor faţă de copiii lor minori – ca
regulă generală, obligaţia legală de întreţinere e solidară.
Descendentul major beneficiază de dreptul la întreţinere dacă este în continuarea
studiilor, până la vârsta de 26 de ani. Nu prezintă importanţă dacă sunt urmate cursurile unei
instituţii de învăţământ particulare sau de stat, sau dacă frecventează o unitate de învăţământ
superior sau o şcoală profesională.
6. Aspecte procesuale privind obligaţia legală de întreţinere

Neînţelegerile privind existenţa sau întinderea obligaţiilor legale de întreţinere se
soluţionează de către instanţa de tutelă. Competentă teritorial este instanţa de la domiciliul
pârâtului. Dacă cererea e formulată de ascendent sau descendent, competenţa teritorială e
alternativă – competentă e şi instanţa de la domiciliul reclamantului. Dacă cererea pentru
99
acordarea întreţinerii este accesorie unor acţiuni principale care au ca obiect desfacerea,
desfiinţarea căsătoriei sau stabilirea filiaţiei din afara căsătoriei, instanţa competentă se
determină în funcţie de cererea principală.
Titularul dreptului la întreţinere cu capacitate deplină de exerciţiu îşi poate valorifica
dreptul fie personal, fie prin reprezentant. În numele copilului minor lipsit de capacitate de
exerciţiu, acţiunea va fi exercitată de părinte sau reprezentantul său legal. Minorul cu capacitate
de exerciţiu restrânsă poate sta personal în proces, dar asistat de ocrotitorul legal.
Hotărârea instanţei de tutelă poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la
comunicare Hotărârea este provizorie, în sensul că e valabilă câtă vreme rămân neschimbate
împrejurările de fapt avute în vedere la data pronunţării. Dacă au intervenit modificări, pensia
de întreţinere poate fi sistată sau cuantumul ei redus sau majorat. Instanţa se va pronunţa numai
la cererea celui interesat.
Hotărârea primei instanţe este executorie de drept. Pentru sumele datorate cu titlu de
obligaţie de întreţinere, când executarea se face asupra salariului sau asupra altor venituri
periodice cunoscute, instanţa va dispune, din oficiu, înfiinţarea propririi.
Exemple
Dacă părintele obligat la întreținere nu este angajat, însă locuiește în străinătate, nu face dovada
că este inapt de muncă sau că ar avea capacitatea de muncă diminuată, se prezumă că poate
realiza venituri, cel puțin la nivelul salariuluiminim pe economie din statul în care locuiește.
Stabiliţi valoarea de adevăr a următoarelor afirmaţii:

1. Părintele aflat în nevoie are dreptul să obţină întreţinere de la fiul său, student
la o instituţie de învăţământ superior privată, fără condiţionare de reciprocitatea
îndeplinirii.
2. Obligaţia legală de întreţinere poate fi executată de o altă persoană în numele
celei obligate pe timpul unei împiedicări obiective în executare.
100
Să ne reamintim...
Obligaţia de întreţinere este îndatorirea legală a unei persoane de a asigura altei
persoane mijloacele necesare traiului şi educării şi pregătirii profesionale.
Fundamentul obligaţiei de întreţinere constă în îndatorirea de sprijin moral şi material
a persoanei aflate în raporturi de rudenie, de căsătorie şi alte raporturi asimilate celor
de rudenie.
Rezumat
Obligaţia legală de întreţinere derivă în mod natural din relaţiile de familie,
fundamentate pe sprijin moral şi material, pe solidaritatea dintre membrii
familiei. Obligaţia legală de întreţinere îşi are izvorul fie în raporturile de rudenie, fie
în raporturile de căsătorie, fie în relaţiile asimilate celor de familie. Obligaţia legală
de întreţinere se datorează în temeiul legii şi este diferită de obligaţia de întreţinere
care se naşte din contractul de întreţinere, în temeiul voinţei părţilor contractante

1. Arătaţi care sunt particularităţile obligaţiei legale de întretinere a părinţilor
faţă de copiii lor minori.
2. Prezentaţi situaţiile în care se stinge obligaţia legală de întreţinere.
Temă de control
Redactați o acțiune prin care să solicitați stabilirea pensiei de întreținere a unui
părinte față de copilul lui major, student.
101
Unitatea de învăţare 14. Autoritatea părintească
Cuprins
1.1. Introducere
Unitatea de învățare prezintă noțiunea de autoritate părintească, principiile care
guvernează instituția, conținutul și exercitarea autorității părintești.

- însuşirea noţiunilor de bază privind autoritatea părintească
- cunoaşterea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti
- identificarea situaţiilor şi a soluţiilor când autoritatea părintească se exercită
doar de un singur părinte sau este scindată
- prezentarea sancţiunilor care intervin în cazul neexercitării îndatoririlor
părinteşti
- cunoaşterea măsurilor de protecţie specială de care poate beneficia minorul
lipsit de ocrotire părintească

1. Principiile autorității părinteşti
1. Principiul egalităţii părinţilor în privinţa drepturilor şi îndatoririlor faţă de copil
2. Principiul exercitării autorităţii părinteşti numai în interesul superior al copilului, cu
respectarea persoanei acestuia
3. Principiul egalităţii copilului din căsătorie cu cel din afara căsătoriei şi din adopţie
4. Principiul independenţei patrimoniale dintre părinte şi copil
5. Principiul consultării copilului la luarea deciziilor care îl privesc, ţinând cont de vârsta
şi gradul său de maturitate
6. Principiul răspunderii ambilor părinţi pentru creşterea copiilor lor minori
2. Conţinutul autorităţii părinteşti
102
Autoritatea părintească are o latură personală şi o latură patrimonială. Latura personală
vizează ocrotirea persoanei copilului. Latura patrimonială priveşte administrarea bunurilor
copilului, reprezentarea minorului sub 14 ani în actele juridice, încuviinţarea actelor juridice
ale minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
2.1. Drepturile şi îndatoririle părinteşti cu privire la persoana minorului
1. Dreptul şi îndatorirea de a creşte şi educa copilul, de a-i supraveghea şi decide educaţia
şi pregătirea profesională. Copilul care a împlinit 14 ani poate cere părinţilor să îşi schimbe
felul învăţăturii sau al pregătirii profesionale. Dacă părinţii se opun, copilul se va adresa
instanţei de tutelă, care va hotărî luând în considerare concluziile raportului de anchetă
psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil.
2. Dreptul de a stabili locuinţa copilului. Locuinţa copilului minor este la părinţii săi. Dacă
părinţii nu locuiesc împreună, indiferent dacă sunt căsătoriţi sau nu, aceştia vor stabili, de
comun acord, locuinţa copilului. În caz de neînţelegeri, hotărăşte instanţa de tutelă, luând în
considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială, ascultându-i pe părinţi şi pe copilul
care a împlinit 10 ani. Copilul care nu a împlinit 10 ani poate fi ascultat de instanţa de tutelă
dacă aceasta consideră necesar. Locuinţa copilului nu poate fi schimbată fără acordul ambilor
părinţi. În caz de divorţ, părinţii stabilesc tot prin înţelegere locuinţa copilului, iar în caz de
neînţelegeri, va stabili instanţa de tutelă.
3. Dreptul de a avea legături personale cu minorul. Relatiile personale se pot realiza prin:
a) intalniri ale copilului cu parintele ori cu o alta persoana care are, potrivit prezentei legi,
dreptul la relatii personale cu copilul;
b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia;
c) gazduirea copilului pe perioada determinata de catre parintele sau de catre alta persoana la
care copilul nu locuieste in mod obisnuit;
d) corespondenta ori alta forma de comunicare cu copilul;
e) transmiterea de informatii copilului cu privire la parintele ori la alte persoane care au, potrivit
prezentei legi,
dreptul de a mentine relatii personale cu copilul;
f) transmiterea de informatii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluari medicale
sau scolare, catre parintele sau catre alte persoane care au dreptul de a mentine relatii personale
cu copilul. Transmiterea informatiilor se va face cu respectarea interesului superior al copilului,
precum si a dispozitiilor speciale vizand confidentialitatea si transmiterea informatiilor cu
caracte
4. Dreptul de a consimţi la adopţia copilului
103
5. Dreptul părinţilor de a cere înapoierea copilului de la orice persoană care îl ţine fără
drept. Instanţa de tutelă pe baza probelor administrare, inclusiv ascultarea copilului de 10 ani,
va aprecia dacă înapoierea este în interesul copilului.
6. Dreptul de încuviinţa logodna şi căsătoria minorului
7. Dreptul şi îndatorirea de a întreţine copilul
2.2. Drepturile şi îndatoririle părinteşti cu privire la bunurile copilului
1. Dreptul şi îndatorirea de a administra bunurilor copilului şi
2. Dreptul şi îndatorirea de a-l reprezenta legal pe minorul lipsit de capacitate de exerciţiu şi
de a încuviinţa actele juridice încheiate de minorul între 14–18 ani.
3. Exercitarea ocrotirii părinteşti

3.1. Exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi
Ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea copiilor lor. Exercitarea drepturilor şi
îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să
asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin
menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale,
precum şi prin reprezentarea sa legală şi administrarea patrimoniului său.
Cu titlu de excepţie, autoritatea părintească se realizează numai de către unul dintre ei în
următoarele situaţii:
1. moartea unuia dintre părinţi;
2. decăderea din drepturile părinteşti a unui dintre părinţi;
3. punerea sub interdiţie a unuia dintre părinţi;
4. neputinţa unui părinte de a-şi manifesta voinţa.
3.2. Scindarea ocrotirii părinteşti
Autoritatea părintească poate fi exercitată în mod neegal de către părinţi în anumite situaţii:
1. desfacerea căsătoriei
2. desfiinţarea căsătoriei
3. stabilirea filiaţiei copilul din afara căsătoriei
4. plasamentul copilului dispus de instanţa de tutelă
4. Sancţiunile de dreptul familiei în materia autorităţii părinteşti
- decăderea din drepturile părinteşti
- instituirea unor măsuri de protecţie specială
- exercitarea autorităţii părinteşti de către alte persoane
104
- stabilirea locuinţei copilului la bunici sau la alte ude sau pesoane, cu consimţământul
acestora sau la o instituţie de ocrotire
Decăderea din drepturile părinteşti poate fi dispusă împotriva părintelui care nu exercită
sau exercită în mod necorespunzător autoritatea părintească. Competenţa revine instanţei de
tutelă, care poate fi sesizată de organele administraţiei publice cu atribuţii în domeniul
protecţiei copilului sau de procuror. Participarea procurorului şi citarea sunt obligatorii.
Cererea se judecă de urgenţă.
Părintele decăzut din drepturi pierde provizoriu exerciţiul drepturilor părinteşti
referitoare la persoana şi bunurile copilului, cu excepţia dreptului de a consimţi la adopţie şi
a obligaţiei de întreţinere. Decăderea este totală, în sensul că operează asupra tuturor copiilor
născuţi la data pronunţării hotărârii. Cu toate acestea, instanţa poate dispune decăderea
numai cu privire la unii copii, dacă nu sunt primejduite creşterea, educarea, învăţătura,
pregătirea profesională a celorlaţi. Decăderea parţială, numai cu privire la anumite drepturi,
este posibilă.
Dacă au încetat împrejurările care au condus la decădere, la cererea părintelui decăzut, a
copilului sau a autorităţii administraţiei publice cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului,
instanţa de tutelă poate reveni asupra măsurii decăderii. Ascultarea copilului nu este
obligatorie.
Exemple
Stabilirea autorității părintești cu privire la minor în favoarea mamei este în interesul superior
al copilului atât timp cât tatăl manifestă neglijență gravă cu privire la acesta.
Arătaţi cum se pot soluţiona neînţelegerile dintre părinţi cu privire la exerciţiul

drepturilor şi îndatoririlor părinteşti.
105
Să ne reamintim...
Autoritatea părintească desemnează ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc
atât persoana, cât şi bunurile copilului şi care aparţin în mod egal ambilor părinţi.
Rezumat
Autoritatea părintească este definită în art. 483 alin. (1) C. civ. ca fiind ansamblul
de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin
în mod egal părinţilor. Potrivit art. 36 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, exercitarea
drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul
superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în
special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin
asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, precum şi prin reprezentarea sa legală
şi administrarea patrimoniului său.

1. Imaginaţi-vă o situaţie în care să se impună decăderea din drepturile
părinteşti.
2. Prezentaţi situaţiile în care autoritatea părintească se scindează.
106
Bibliografie
1. M.Avram, Drept civil. Familia, ed. a 3-a, Ed. Hamangiu, București, 2022;
2. C. Nicolescu, Dreptul familiei, Ed. Solomon, 2020;
3. B. D. Moloman, L. C. Ureche, Codul civil. Cartea a II-a. despre familie. Art. 258-534.
Comentarii, explicații și jurisprudență, ed. a 2-a, Ed. UJ; Bucureșri, 2022;
4. V. Terzea, Codul civil adnotat cu doctrina si jurisprudenta. Vol. I. Art. 1-952, Ed. UJ;
Bucureșri, 2021;
5. M. Avram, E. Florian (coord), Fise de drept civil. Familia, Ed. UJ, Bucuresti, 2018;
6. L. Irinescu, Curs de dreptul familiei, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2015.
107

Suport de Curs Dreptul Familiei IFR 2022 - 2023

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport de Curs Dreptul Familiei IFR 2022 - 2023

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Cursul Dreptul familiei analizează principalele instituții juridice centrate pe familie.

Tema de control nr. 1 – Unitatea de învățare 4

Durata medie de studiu individual

1.2. Competenţele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2ore.

Conținutul unitații de învățare

4. Izvoarele dreptului familiei

5. Principiie dreptului familiei

De exemplu, instanța de tutelă va ține cont de principiul interesului superior

Identificați și descrieți 3 raporturi juridice de dreptul familiei în care sunteți

Test de evaluare a cunoştinţelor

Daţi două exemple pentru a evidenţia importanţa principiului exercitării

Unitatea de învăţare 2. Logodna

1.2. Competenţele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

Conținutul unitații de învățare

5. Condiţiile de formă pentru încheierea logodnei

Identificați și descrieți 2 modalități de rupere a logodnei, una care să fie încadrată

- Arătaţi ce sancţiune intervine în situaţia în care o persoană încheie mai multe

1.2. Competenţele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

Conținutul unitații de învățare

8. Condiţiile de fond pozitive pentru încheierea căsătoriei sunt:

5.1. Consimţământul la căsătorie

5.4. Comunicarea reciprocă a stării de sănătate

6.2. Rudenia firească sau adoptivă

Care sunt viciile de consimţământ în cazul căsătoriei? Analizaţi-le şi daţi

Căsătoria valabilă presupune îndeplinirea unor condiţii de fond şi de formă prevăzute

Test de evaluare a cunoştinţelor

Test de autoevaluare a cunoştinţelor

În cazul în care soţul celui ictive mort se recăsătoreşte şi apoi se anulează

1.2. Competenţele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

Conținutul unitații de învățare

2. Formalităţi privind încheierea căsătoriei

2.4. Momentul încheierii căsătoriei- art. 289

2.5. Data încheierii căsătoriei-art. 283, 284

3. Formalităţi ulterioare încheierii căsătoriei

Condiţiile de formă împiedică încheierea unei căsătorii ce încalcă cerinţele legale,

Test de evaluare a cunoştinţelor

1.2. Competenţele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

Conținutul unitații de învățare

15. Numele soţilor- art. 282 CC

1.2. Obligaţia de respect şi sprijin moral- art. 309 CC

17. Capacitatea de exercițiu

Nu constituie refuz nejustificat de a locui împreună cu soţul, ci motive întemeiate ca soţii să

Test de evaluare a cunoştinţelor

1.2. Competenţele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

Conținutul unitații de învățare

22. Divorţul din cauza stării de sănătate a unuia dintre soţi

23. Efectele desfacerii căsătoriei

5.2. Efecte cu privire la relaţiile dintre părinţi şi copii

Legiuitorul nu definește noțiunea de „motive temeinice” de divorț, însă sunt stabilite

Stabiliți rolul culpei în desfacerea căsătoriei.

Test de evaluare a cunoştinţelor

1.2. Competenţele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

Conținutul unitații de învățare

1. Reprezentarea între soţi

Arătați care sunt mecanismele juridice de corecție a puterilor dintre soți în