Dispersia luminii

Indicele de refracție în teoria electromagnetică a luminii

Unda luminoasă este o undă electromagnetică, adică o undă reprezentată de doi

vectori, ⃗ (intensitatea câmpului electric) și ⃗ (inducția magnetică), vectori care, în timp ce
oscilează după două direcții perpendiculare între ele, se și propagă în spațiu după o direcție
normală la planul ce conține acești doi vectori. Efectele luminoase sunt produse de vectorul
electric al undei.

În vid, viteza de propagare a undei electromagnetice este constantă (nu depinde de

frecvența sau lungimea de undă a radiației) și se calculează (conform teoriei
electromagnetice) cu relația:

Într-un mediu oarecare, caracterizat prin constantele și (permitivitatea relativă

și permeabilitatea relativă), viteza undelor electromagnetice prevăzută de teoria lui Maxwell
este dată de expresia:

Postulând indicele de refracție al unui mediu străbătut de undele electromagnetice, ca

raportul dintre viteza undelor în vid și viteza lor în acel mediu:

rezultă:

Această relație, care exprimă o legătură între refracția radiației electromagnetice printr-un
mediu dat (caracterizată prin n) și proprietățile electrice și magnetice (caracterizate prin și
) ale mediului respectiv este valabilă îndeosebi pentru radiații de lungime de undă mare.
Constantele și sunt cunoscute din măsurători efectuate în câmpuri electrice și magnetice
statice (constante în timp).

Dispersia undelor electromagnetice

La frecvențe mari (lungimi de undă scurte) ale radiațiilor electromagnetice,

experiența nu mai verifică deducerile teoretice anterioare, indicele de refracție n având valori
diferite pentru diferite frecvențe (sau lungimi de undă).

1
 Fenomenul de variație a indicelui de refracție cu lungimea de undă se numește
dispersie.

Vidul este un mediu “nedispersiv”; prin el toate undele electromagnetice se propagă cu

aceeași viteză, indiferent de lungimea lor de undă. Celelalte medii materiale sunt medii
“dispersive”.

În general, în mediile optice obișnuite, indicele de refracție crește cu scăderea lungimii

de undă (dispersie normală): .

Există însă și cazuri în care indicele de refracție scade cu scăderea lungimii de undă
(dispersie anormală): .

Un dispozitiv simplu cu care se poate obține dispersia luminii este prisma optică.

Prisma optică

Prisma optică este un mediu transparent mărginit de mediul exterior prin două suprafeţe
plane. Dreapta după care se intersectează cele două suprafeţe se numeşte muchia prismei iar
unghiul dintre cele două suprafeţe se numeşte unghi refringent sau unghiul prismei. Orice
plan perpendicular pe muchia prismei determină în prismă o secţiune principală.

Folosim mai întâi o radiație monocromatică ce cade pe suprafața unei prisme.

I r’ I’
r
i i’

S
B C

 Legea a doua a refracţiei în punctul I: (presupunem că prisma se află

în aer).

 Legea a doua a refracţiei în punctul I’:

2
 

 Unghiul de deviaţie este unghiul dintre direcţia razei incidente şidirecţia razei
emergente: ( ) ( ) ( ) ( ) ( )

 Unghiul de deviaţie este minim în cazul mersului simetric al razelor prin prismă:

; ; => ; .

 Condiţia de emergenţă este condiţia ca o rază de lumină ce a intrat în prismă prin

faţa AB să poată ieşi prin faţa AC (să nu sufere reflexie totală pe faţa AC):
( ).
Dacă unghiul de incidență este maxim, , condiția de emergență devine:
.

 Dacă prisma are un indice de refracție absolut n2 și se află într-un mediu cu indicele de
refracție absolut n1, legea a doua a refracției în I și I’ se scrie:
; iar relația dintre valoarea
minimă a unghiul de deviație și indicele de refracție relativ al materialului prismei în

raport cu mediul în care se află este: .

Dispersia luminii prin prismă

Lumina albă poate fi descompusă cu ajutorul unor dispozitive (prismă, de exemplu) în

culori (ROGVAIV), acestea formând spectrul continuu al luminii albe.

Dispersie normală: razele violete vor fi refractate mai puternic decât cele galbene, iar
acestea, mai puternic decât decât cele roșii.

3
Dispersie anormală: prisme umplute cu vapori de iod, cu fuxină sau cianină; fenomenul este
strâns legat de absorbția luminii în materialul prismei; toate corpurile prezintă dispersie
anormală într-un anumit domeniu de lungimi de undă, în care absorb puternic lumina.