MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” DIN ALBA IULIA

conf. univ. dr. Tamas Szora Attila

EXPERTIZĂ CONTABILĂ ŞI
CONSULTANŢĂ FISCALĂ

Alba Iulia
2022

1
 FIŞA DISCIPLINEI

Denumirea
EXPERTIZĂ CONTABILĂ ŞI CONSULTANŢĂ FISCALĂ
disciplinei
Titularul de
conf. univ. dr. Tamas Szora Attila
disciplină

Cod Anul III, Semestrul II Număr de credite

V

Facultatea De Ştiinţe

Date privind Ciclul de studii Durata: 3 ani/6

Licenţă
programul semestre
de studii Domeniul Contabilitate
Specializarea Contabilitate şi informatică de gestiune

Tipul Categoria formativă (F – fundamentală, S – de specialitate, C – F

disciplinei complementară)
Categoria de obligativitate (O – obligatorie, Op – opţională, F OP
– facultativă)

Discipline anterioare obligatorii Cod

Număr de
ore/săptămână Nr. de Total ore/
Activităţi de învăţare
săpt. semestru
SI TC AT AA Total
Date
privind Activităţi didactice
24 20 4 12 24
parcursul comune
de studiu Activităţi individuale de învăţare în
al 24 12 24
cursul semestrului
disciplinei
Activităţi de învăţare în sesiunea de
20 4 20
examene
Total 68

2
Obiective

Cunoaşterea fundamentelor teoretice privind conceptualizarea şui tipologia

expertizei contabile
Însuşirea cunoştinţelor cu privire la expertiza contabilă judiciară
Cunoaşterea modului de derulare a activităţii de expertiză contabilă în
România
Formarea deprinderilor de a întocmi practic raportul de expertiză contabilă

Conţinuturi (descriptori)

EXPERTIZĂ CONTABILĂ
CAPITOLUL 1 Noţiuni generale privind expertiza şi expertiza contabilă
1.1 Conceptul de expertiză
1.2 Expertiza contabilă
1.1.1 Expertiza contabilă judiciară
1.1.2 Expertiza contabilă amiabilă sau extrajudiciară
1.3 Obiectul de cercetare al expertizei contabile
1.4 Obiectivele expertizei contabile în diverse domenii de activitate

CAPITOLUL 2 Expertiza contabilă judiciară

2.1 Expertiza contabilă în procesul civil
2.1.1 Caracteristicile procesului civil
2.1.2 Obiectivele de expertiză contabilă în procesul civil
2.1.3 Numirea expertului contabil în cauze civile
2.1.4 Efectuarea expertizei contabile în procesul civil
2.1.5 Conţinutul raportului de expertiză contabilă
2.3 Expertiza contabilă în procesul penal
2.3.1 Caracteristicile şi etapele procesului penal
2.3.2 Măsuri de siguranţă în procesul penal
2.3.3 Repararea pagubei în procesul penal
2.3.4 Obiectivele expertizei contabile în procesul penal
2.3.5 Numirea expertului în cauze penale
2.3.6 Conţinutul raportului de expertiză contabilă în cauze penale
2.4 Costul expertizei contabile judiciare şi onorariul expertului contabil

CAPITOLUL 3 Organizarea şi desfăşurarea activităţii de expertiză contabilă

în România
3.1 Definirea expertului şi a expertului contabil
3.2 Condiţii şi modalităţi de obţinere a calităţii de expert contabil

3
 3.3 Modul de exercitare a profesiei de expert contabil
3.4 Conduita etică şi profesională a expertului contabil
3.5 Răspunderea expertului contabil
3.6 Organizaţia profesională a experţilor contabili
3.6.1 Corpul Experţilor Contabili şi a Contabililor Autorizaţi
3.6.2 Atribuţiile CECCAR, organele de conducere şi relaţia acestuia cu MFP

CAPITOLUL 4 CONSULTANŢĂ FISCALĂ

4.1. Conţinutul activităţii de consultanţă fiscală
4.2. Drepturile şi obligaţiile membrilor Camerei Consultanţilor Fiscali
4.3. Organele de conducere ale Camerei Consultanţilor Fiscali

Evaluare
Forma de evaluare finală (E – examen, C – colocviu, VP – verificare pe parcurs) E
Stabilirea - nota obţinută la forma de evaluare finală 100%
notei - nota pentru activităţi aplicative atestate (proiecte, referate,
finale lucrări practice)
(ponderi
- nota la forme de evaluare continuă (teste, lucrări de control)
în
procente - alte forme de evaluare
)

Bibliografie minimală

1. Boulescu M., Expertiza contabilă, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 2001.
2. Crăciun Ştefan, Controlul şi auditul financiar. Expertiza contabilă. Editura
Economică, Bucureşti, 2002.
3. Domnişoru S., Controlul financiar-contabil şi expertiza contabilă, Editura
Stachi, 2005.
4.Ordonanţa nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă
şi a contabililor autorizaţi, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 13 din
08.01.2008.
5. Standardul profesional CECCAR 35 Expetizele contabile
6. Codul de procedură fiscală.
7.Codul de procedura civila
8. Codul de procedura penala

4
Mijloace de învăţământ şi materiale didactice

Legislaţia recomandată, Suport de curs, Videoproiector, Retroproiector,

Copiator

OBIECTIVE GENERALE
ŞI INSTRUCŢIUNI DE STUDIU

Disciplina intitulată „Expertiză contabilă şi consultanţă fiscală”

abordează problematica expertizei contabile şi a consultanţei fiscale, aceasta
urmărind însuşirea de către studenţi a cunoştinţelor teoretice cu privire la
activitatea de expertiză contabilă şi consultanţă fiscală, însuşirea cunoştinţelor
cu privire la expertiza contabilă judiciară, cunoaşterea modului de derulare a
activităţii de expertiză contabilă în România, formarea deprinderilor de a
întocmi practic raportul de expertiză contabilă.Cursul este destinat studenţilor
de la ID de la programul de licenţă Contabilitate şi informatică de gestiune,
dar în egală măsură şi tuturor celor interesaţi de expertiza contabilă şi mai nou
de activitatea de consultanţă fiscală.
Compoziţional, materialul de studiu este structurat pe 4 module, divizate în
lecţii şi unităţi de studiu ceea ce facilitează învăţarea graduală şi structurată.. Fiecare
modul este plasat şi prezentat într-o înlănţuire logică, introducând noţiunile noi pe
baza celor prezentate anterior. În felul acesta se respectă principiul continuităţii în
activitatea didactică.
Fiecare dintre aceste module este construit din trei părţi, şi anume:
a) o parte de început, în care sunt prezentate: scopul urmărit, competenţele
dobândite de studenţi prin însuşirea conţinutuluişi timpul nrcesar pentru însuşirea
conţinutului;
b) una de cuprins, dată de conţinutul propriu-zis; şi
c) una de final, ce conţine întrebări recapitulative.
Timpul mediu necesar asimilării fiecărui modul este precizat în fişa disciplinei.
De menţionat însă că acest timp este orientativ, el se referă strict la activitatea de
informare obligatorie. Pe lângă aceasta în vederea clarificării, aprofundării şi
autoevaluării prin posibilitatea de operaţionalizare cu noţiunile întâlnite este necesar
timp suplimentar, care depinde de capacităţile fiecărui student, şi standardul de
performanţă ce se doreşte a fi atins.
MOD DE LUCRU. În vederea asimilării conţinutului, formării priceperilor şi
deprinderilor necesare dobândirii competenţelor formulate în obiective, este necesar
ca studenţii să parcurgă cu atenţie conţinutul fiecărui capitol, să localizeze în text şi să
5
înţeleagă noţiunile prezentate, să poată răspunde la întrebările recapitulative sub
forma unor expuneri verbale sau în scris şi să evalueze răspunsurile pe baza
manualului şi a bibliografiei indicate.

6
 CUPRINSUL MATERIALUL DE STUDIU
(DIN PROGRAMA ANALITICĂ)

Modulul I NOŢIUNI GENERALE PRIVIND EXPERTIZA ŞI

EXPERTIZA CONTABILĂ............................................................8
1.1. Conceptul de expertiză................................................................................8
1.2. Expertiza contabilă....................................................................................10
1.2.1 Expertiza contabilă judiciară...................................................12
1.2.2 Expertiza contabilă amiabilă sau extrajudiciară......................13
1.3. Obiectul de cercetare al expertizei contabile.............................................13
1.4. Obiectivele expertizei contabile în diverse domenii de activitate........................14

Modulul II EXPERTIZA CONTABILĂ JUDICIARĂ.................17

2.1. Expertiza contabilă în procesul civil.........................................................17
2.1.1. Caracteristicile procesului civil..................................................17
2.1.2. Obiectivele de expertiză contabilă în procesul civil...................18
2.1.3. Numirea expertului contabil în cauze civile...............................19
2.1.4. Efectuarea expertizei contabile în procesul civil........................20
2.1.5. Conţinutul raportului de expertiză contabilă..............................24
2.1.6. Utilizarea expertizei contabile ca mijloc de probă.....................26
2.2. Particularităţile expertizei contabile în cauze comerciale.........................27
2.3. Expertiza contabilă în procesul penal........................................................28
2.3.1. Caracteristicile şi etapele procesului penal.................................28
2.3.2. Măsuri de siguranţă în procesul penal........................................30
2.3.3. Repararea pagubei în procesul penal..........................................31
2.3.4. Obiectivele expertizei contabile în procesul penal.....................31
2.3.5. Numirea expertului în cauze penale...........................................31
2.3.6. Conţinutul raportului de expertiză contabilă în cauze penale....32
2.3.7. Utilizarea expertizei contabile ca mijloc de probă.....................33
2.4. Costul expertizei contabile judiciare şi onorariul expertului contabil..................34

Modulul III ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA

ACTIVITĂŢII DE EXPERTIZĂ CONTABILĂ ÎN
ROMÂNIA....................................................................................36
3.1. Definirea expertului şi a expertului contabil.............................................36
3.2. Condiţii şi modalităţi de obţinere a calităţii de expert contabil.................37
3.3. Modul de exercitare a profesiei de expert contabil...................................38
3.4. Conduita etică şi profesională a expertului contabil.................................39
3.5. Răspunderea expertului contabil...............................................................40
7
3.6. Organizaţia profesională a experţilor contabili.........................................42
3.6.1. Corpul Experţilor Contabili şi a Contabililor Autorizaţi...........42
3.6.2. Atribuţiile CECCAR, organele de conducere şi relaţia acestuia
cu MFP.............................................................................................................42

Modulul IV CONSULTANŢA FISCALĂ..................................45

4.1. Conţinutul activităţii de consultanţă fiscală..............................................45
4.2. Drepturile şi obligaţiile membrilor Camerei Consultanţilor Fiscali..........47
4.3. Organele de conducere ale Camerei Consultanţilor Fiscali......................48

8
 Modulul I
NOŢIUNI GENERALE PRIVIND EXPERTIZA ŞI
EXPERTIZA CONTABILĂ

 Scopul acestui modul îl reprezintă însuşirea fundamentelor teoretice ale

disciplinei de expertiză contabilă.

 Competenţe dobândite prin însuşirea conţinutului:

După studierea acestui capitol studenţii vor putea să:
 definească noţiunile de expertiză şi expertiză contabilă;
 clasifice expertiza contabilă în funcţie de obiectivele acesteia;
 explice deosebirile dintre noţiunile de expertiză contabilă şi control
financiar-contabil;
 arate prin ce se deosebeşte expertiza cintabilă juridică de expertia contabilă
amiabilă sau extrajudiciară;
 prezinte care este obiectivul de studiu al expetizei contabile.

 Timp necesar pentru asimilarea temei: 5 ore

1.1. Conceptul de expertiză

Noţiunea de „expertiză” îşi are originea în limba latină, şi provine din
cuvântul „expertus” care se traduce prin „priceput”. Este, de fapt, vorba de un
individ care se pricepe foarte bine la ceva. Expertiza este, deci, lucrarea unei
persoane pricepute, experimentate, specializate.
În literatura de specialitate se întâlnesc mai multe definiţii date
conceptului de expertiză, în general definirea conceptului a constituit o
preocupare a juriştilor, şi mai puţin a economiştilor. Astfel în „Tratat de drept
şi procedură penală” editat în 1927, T. Tănoviceanu defineşte expertiza ca
fiind „un mijloc de investigaţie prin care se ajunge la obţinerea unei probe sau
la evaluarea exactă a unei probe deja existentă”.
Gh. Teodoroiu consideră expertiza „o cercetare care constă în diferite
operaţiuni specifice fiecărei specialităţi”, în „Codul de procedură civilă
comentat şi adnotat”, Gr. Porumb defineşte expertiza drept „un mijloc de
probă reglementat de codul de procedură civilă, la care instanţa recurge, în
cazul în care pentru stabilirea adevărului, sunt necesare lămuriri privind unele
împrejurări de fapt, lămuriri ce necesită cunoştinţe de specialitate în domeniul
ştiinţei, tehnice, artei, cunoştinţe pe care judecătorul nu le posedă”.
Ultima definiţie limitează conţinutul conceptului la domeniul civil, dar
conţine celelalte elemente care fundamentează stratific definiţia. Toate
definiţiile date de către jurişti au în vedere aspectul de probă în cauze juridice,
9
neluând în seamă faptul că expertiza nu este exclusiv judiciară. Ea poate fi
cerută şi în alte situaţii decât cauze juridice. Din acest punct de vedere,
definirea expertizei de către economişti pare mai completă.
Dintre economiştii care au dat definiţii expertizei amintim pe Grigore
Trancu-Iaşi şi pe Mircea Boulescu. Primul consideră expertiza „o lucrare de
luminare a justiţiei şi particularilor cuprinzând şi părerea experţilor". Mircea
Boulescu defineşte expertiza drept "un mijloc de probă, de constatare,
confirmare, evaluare, lămurire sau dovedire, pe baza cercetării ştiinţifice de
specialitate, a adevărului obiectiv cu privire la o anumită faptă, împrejurare,
problemă, situaţie, cauză sau litigiu”. (M. Boulescu şi M. Ghiţă, „Control şi
expertiză contabilă”, Editura Eficient, Bucureşti, 1996).
Ultima definiţie este ceea mai completă. Din ea rezultă calitatea expertizei
de a fi mijloc de probă în cauze sau litigii de natură juridică, dar şi calitatea
expertizei de a fi o constatare, o confirmare, o evaluare, o lămurire, în orice
altă împrejurare. De asemeni rezultă ca pentru o expertiză este necesară o
cercetare ştiinţifică de specialitate cu privire la fapte, împrejurări, probleme,
situaţii, cauze sau litigii.
În funcţie de natura şi conţinutul faptei, împrejurării, problemei, situaţiei,
cauzei sau litigiului ce se impune a se cerceta expertiza se diferenţiază în:
- expertiză tehnică în care faptele, împrejurările, situaţiile, problemele şi
cauzele cercetate sunt de natură tehnică, şi aparţin domeniilor tehnice:
construcţii, miniere, tehnologice, transporturi (auto, feroviare, navale, aeriene);
- expertiza medico-legală în care faptele, împrejurările, problemele,
situaţiile şi cauzele cercetate sunt din domeniul medical, şi se referă la
constatarea stării de sănătate sau boală (inclusiv a bolilor psihiatrice care
diminuează discernământul bolnavului), constatarea cauzelor decesului;
- expertiza grafologică în care se cercetează caracteristicile scrisului
dintr-un document pentru a stabili persoana care 1-a scris, perioada când a fost
scris, etc.
- expertiza artistică în care sunt cercetate opere de artă pentru a le
stabili apartenenţa din punct de vedere al creaţiei;
- expertiza contabilă în care se cercetează documentele justificative şi
registrele de contabilitate pentru a stabili diverse aspecte legate de
contabilitatea unei persoane juridice sau fizice.
În funcţie de destinaţia lor expertizele pot fi:
- expertize judiciare, respectiv cele cerute de organele de cercetare sau
de judecată, pentru lămurirea unor aspecte din cauzele cercetate sau judecate;
- expertize extrajudiciare, respectiv cele solicitate de persoane fizice
sau juridice interesate în anumite fapte, împrejurări, probleme, situaţii.

10
 1.2.Expertiza contabilă
Expertiza contabilă este una din formele de expertiză, ţinând seama de
natura şi conţinutul faptelor, evenimentelor, problemelor, situaţiilor, cauzelor
sau litigiilor cercetate în cursul expertizei. Aspectele cercetate în cursul
expertizei contabile sunt cele referitoare la modul de evidenţiere a averii şi
tranzacţiilor efectuate de persoane juridice sau fizice. Evident, şi expertiza
contabilă poate fi judiciară sau extrajudiciară. Chiar în definirea expertizei
contabile, la modul general, uneori, se pierde din vedere existenţa expertizei
contabile extrajudiciare.
Transpunând definiţia expertizei în domeniul contabil, putem considera
expertiza contabilă „o formă de cercetare ştiinţifică efectuată în vederea
lămuririi modului în care sunt reflectate în documente, evidenţa tehnic-
operativă şi contabilă, anumite fapte, împrejurări, situaţii de natură
economico-financiară” (Mircea Boulescu, Marcel Ghiţă, „Expertiza
contabilă”, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 2001).
Expertiza contabilă se individualizează între celelalte expertize prin
anumite caracteristici de conţinut şi formă. Aceste caracteristici se regăsesc
Normele profesionale referitoare la expertiza contabilă editate de Corpul
Experţilor Contabili şi a contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), şi
sunt tratate în literatura de specialitate. Ceea mai completă tratare a
caracteristicilor expertizei contabile o regăsim în lucrarea lui M. Boulescu şi
M. Ghiţă citată mai sus.
În primul rând expertiza contabilă este o activitate specializată.
Această caracteristică este comună tuturor formelor de expertiză. Ca activitate
specializată, expertiza în general, şi expertiza contabilă în special, trebuie să
cerceteze cu mijloace ştiinţifice specifice evenimente, fapte, situaţii, cazuri sau
litigii de specialitate. În cazul expertizei contabile specializate evenimentelor,
faptelor, situaţiilor, cazurilor sau litigiilor este contabilă. Ori în sfera de
preocupări a contabilităţii intră fenomene, fapte situaţii de natură economică
financiară, patrimonială şi gestionară. Ca urmare expertiza contabilă trebuie să
cerceteze evenimente, fapte, situaţii cazuri sau litigii economice, financiare,
patrimoniale şi gestionare.
În al doilea rând expertiza contabilă se bazează, în cercetarea
efectuată, pe suporţii de informaţii contabile: documente justificative şi
registre de contabilitate. Este chiar imperativ stabilită această cerinţă în
Normele profesionale ale CECCAR (comentariu la norma 3513 Calitatea
expertizei contabile, vol. Expertiza contabilă, Norme profesionale, Editura
CECCAR, Bucureşti, 2002). Ba mai mult, expertiza contabilă nu se poate baza
„pe prezumţii, declaraţii ale părţilor, şi sau martorilor”, ci doar pe documente
contabile (comentariu la norma 3524 Documentarea lucrărilor privind
expertiza contabilă, volumul citat mai sus).

11
 În al treilea rând expertiza contabilă interpretează datele din
evidenţă şi formulează opinii cu privire la aspectele investigate ţinând
seama de principiile, normele şi regulile contabile. Chiar dacă unii autori
reduc baza de interpretare la legi şi acte normative (M. Boulescu şi M. Ghiţă,
op. citate), considerăm că tendinţa de armonizare a contabilităţii româneşti cu
normele internaţionale (IAS-uri) şi europene (Directivele europene), impune
luarea în considerare a unui evantai mai larg de reguli. De altfel, luarea în
considerare a principiilor practicii şi teoriei contabile, pe lângă actele
normative, reprezintă recunoaşterea prevalentei economicului asupra
juridicului, principiu specific contabilităţii anglo-saxone în acelaşi timp,
trebuie ţinută seama de raţionamentul profesional, un alt concept întâlnit în
normele contabile internaţionale.
Menţionăm faptul că prevalenta economicului asupra juridicului şi
raţionamentul profesional trebuie utilizate cu discernământ, expertul fiind
obligat să facă referire în primul rând, la norma juridică, şi apoi să explice
contradicţia dintre aceasta, pe de o parte, şi principiul prevalentei
economicului asupra juridicului şi raţionamentul profesional, pe de altă parte,
în acest fel se pun în evidenţă eventualele neajunsuri ale normelor juridice,
mai ales în perioada de adaptare a legislaţiei la normele europene şi
internaţionale, în final, în expertiza contabilă judiciară, instanţa este ceea care,
cunoscând aspectele contabile, atât prin prisma normei juridice naţionale, cât
şi prin prisma regulilor internaţionale şi europene, adoptă soluţia considerată
justă.
În funcţie de natura obiectivelor expertizei contabile aceasta poate fi:
- expertiză contabilă civilă dispusă sau solicitată în cauze civile;
- expertiză contabilă penală dispusă sau solicitată în cauze penale;
- expertiză contabilă comercială dispusă sau solicitată^în cauze
comerciale;
- expertiză contabilă fiscală dispusă sau solicitată în cauze fiscale;
- alte categorii de expertize contabile dispuse sau solicitate în cauze
diverse, care necesită cercetări de natură contabilă.
Expertiza contabilă nu trebuie confundată cu controlul în domeniul
financiar contabil. O primă deosebire între controlul financiar contabil şi
expertiza contabilă este referitoare la executantul celor două activităţi.
Controlul financiar contabil se exercită de către organe interne sau externe cu
atribuţii în acest sens, cu o calificare corespunzătoare, dar nu, neapărat,
specialişti cu înaltă calificare şi solidă experienţă. Expertiza contabilă se poate
efectua numai de specialişti cu o calificare superioară, cu o experienţă solidă şi
cu o reputaţie profesională şi morală neştirbite. Anumite forme de control sunt
atribute ale conducerii entităţilor patrimoniale, pe când expertiza contabilă este
un apanaj al unor profesionişti neutrii. Prin control conducerea entităţilor
patrimoniale sau organele statului verifică modul de realizare a obiectivelor
propuse, respectiv modul de calcul şi de plată a impozitelor şi taxelor, în timp
12
ce prin expertiza contabilă se obţine un mijloc de probă, fie într-o cauză
judiciară, fie într-o altfel de împrejurare în care astfel de mijloace sunt
necesare. Controlul, sub diverse forme, cuprinde întreaga activitate a
entităţilor patrimoniale, în timp ce expertiza contabilă se limitează la
problemele strict delimitate de beneficiarii expertizei. Ca urmare sunt supuse
controlului financiar contabil toate documentele contabile, expertiza
rezumându-se la cele necesare lămuririi aspectelor cercetate. Controlul este o
activitate permanentă, iar expertiza contabilă este o activitate ocazională.
În sfârşit, în expertiză se aşteaptă nu numai rezultatul cercetării
faptelor, evenimentelor, împrejurărilor, situaţiilor, cauzelor sau litigiilor ci şi,
mai ales, opinia, punctul de vedere al expertului despre aspectele cercetate.

1.2.1. Expertiza contabilă judiciară

Expertiza contabilă judiciară este un mijloc de probă în justiţie, o
formă de cercetare şi lămurire a unor fapte sau împrejurări de natură
economico-financiară indicate de organele judiciare în scopul soluţionării
litigiilor dintre persoane juridice, dintre acestea şi persoane fizice, precum şi a
proceselor penale privind infracţiuni prin care au fost cauzate pagube
patrimoniului1.
Rezultă că expertiza contabilă judiciară este un mijloc de probă necesar
organelor de cercetare penală sau instanţei de judecată pentru lămurirea unor
aspecte de specialitate contabilă, stabilirii adevărului obiectiv. Stabilirea
adevărului obiectiv este idealul spre care tinde orice judecată de valoare,
inclusiv organele de cercetare şi instanţele de judecată. Dar acest ideal este
dificil de atins, necesită cunoştinţe solide din diverse domenii de activitate.
Uneori asemenea cunoştinţe sunt deţinute numai de specialişti cu înaltă
calificare şi temeinică experienţă. Nici un organ de cercetare şi nici o instanţă
de judecată nu pot deţine cunoştinţe de asemenea nivel din toate domeniile de
activitate. Evident în asemenea situaţii este benefic să se facă apel la specialişti
capabili să lămurească aspectele specifice profesiei lor. în cazul expertizei
contabile judiciare specialiştii în cauză sunt profesioniştii contabili numiţi
experţi contabili, cărora li se încredinţează misiunea de a cerceta fapte,
evenimente, situaţii contabile în vederea stabilirii adevărului pe care organele
de cercetare sau instanţele de judecată nu 1-ar putea cunoaşte cu forţe proprii.
Expertiza contabilă judiciară are ca principală sarcină să contribuie la
stabilirea adevărului şi să ajute, în acest fel, organele de cercetare şi instanţele
de judecată, în soluţionarea corectă a diverse cauze sau litigii. Realizarea
acestei sarcini impune fundamentarea temeinică a expertizei contabile

1
M. Boulescu, M Ghiţă, Expertiza contabilă, Editura didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 2002.

13
judiciare, astfel încât aceasta să nu poată fi combătută prin nici un argument
contrar.

1.2.2. Expertiza contabilă amiabilă sau extrajudiciară

Acest tip de expertiză se efectuează la solicitarea diverşilor beneficiari,
alţii decât organele de cercetare sau instanţele de judecată. Beneficiarii
expertizei contabile amiabile se pot afla într-un litigiu, sau pot apela la
expertiză fără a se afla într-un litigiu. Ei pot fi puşi, pur şi simplu, în situaţia de
a nu putea aprecia cu propriile cunoştinţe anumite aspecte financiar contabile,
şi, ca atare, apelează la un expert contabil.
Expertiza contabilă amiabilă poate fi utilizată de către beneficiari
pentru a-şi fundamenta deciziile investiţionale, pentru a proceda la partaje,
fuziuni, divizări etc. Apelul la expertiza contabilă amiabilă poate avea drept
scop, pur şi simplu, confirmarea corectitudinii unor aspecte financiar
contabile. Această corectitudine poate fi verificată atât paralel cu acte de
control, cât şi în lipsa actelor de control. Pot fi expertizate prin expertiza
contabilă amiabilă toate documentele contabile, inclusiv aşa-zisele documente
de sinteză contabilă (situaţiile financiare), dar se pot face limitări numai la
unele categorii de documente, de regulă cele de sinteză contabilă. Prin
expertizarea acestora din urmă se obţine o asigurare rezonabilă că informaţiile
din acestea corespund cu registrele entităţii patrimoniale şi cu realitatea.
Expertiza contabilă amiabilă poate constitui baza de pornire a unei
acţiuni judiciare, atunci când prin expertiză se pun în evidenţă anumite situaţii
generatoare de litigiu.
Poate solicita o expertiză contabilă amiabilă orice categorie de
utilizatori ai informaţiilor contabile: manageri, asociaţi sau acţionari, bănci sau
alţi creditori, furnizori, clienţi, salariaţi etc.

1.3.Obiectul de cercetare al expertizei contabile

În sfera de cuprindere a expertizei contabile intră fapte, evenimente,
împrejurări sau situaţii de natură financiar contabilă şi de gestionare a
patrimoniului unor persoane fizice sau juridice. Aspectele de natură financiar
contabilă sunt cercetate în cursul expertizei contabile aşa cum rezultă ele din
documentele justificative în care se consemnează, Conform legii 2, orice
operaţiune referitoare la patrimoniul persoanelor juridice şi fizice, şi din
registrele de contabilitate. Registrele contabile obligatorii sunt registrul jurnal,
cartea mare şi registrul inventar3.
În cursul expertizei contabile se poate proceda, în funcţie de rezultatele
urmărite, la o analiză economico-financiară a activităţii entităţii patrimoniale.
În acest mod se poate descoperi comportamentul diverselor persoane sau
2
Legea contabilităţii, nr. 82/1991, art. 6, al. (2) şi (3).
3
Camerei Consultanţilor Fiscali.
14
grupuri de persoane în activitatea desfăşurată de entitatea patrimonială.
Comportamentul descoperit poate fi unul normal, conform cu interesele
entităţii patrimoniale, anormal în contradicţie cu interesele acesteia, sau unul
neutra dar neglijent.
Este extrem de important să arătăm că expertiza contabilă trebuie să se
rezume, ca obiect de cercetare, la aspectele economico-financiare şi contabile
ale problemelor cercetate, şi să nu facă referire la încadrarea juridică a
faptelor, împrejurărilor etc. cercetate. Expertiza este lucrarea unui individ
priceput (expertus), ori, în nici un caz expertul contabil nu este mai priceput
decât juriştii (organe de cercetare sau instanţe de judecată), în ceea ce priveşte
încadrarea juridică a unor fapte. Deci nu pentru încadrarea juridică a faptelor
se face apel la expertiză, în general, şi la expertiza contabilă, în special.

1.4.Obiectivele expertizei contabile în diverse domenii de

activitate
Obiectivele expertizei contabile sunt, în general, întrebări la care se
cere un răspuns din partea expertului. Obiectivele sunt formulate de către cel
sau cei care solicită expertiza. Chiar şi într-o cauză judiciară solicitarea
expertizei poate veni de la una sau alta din părţile în cauză, în acest caz partea
care solicită expertiza ca mijloc de probă formulează obiectivele şi le supune
organului de cercetare sau instanţei spre aprobare.
Organele de cercetare sau instanţele pot aproba obiectivele aşa cum au
fost formulate, le pot completa, reformula, sau le pot respinge. Cercetarea se
va efectua cu scopul de răspunde la obiectivele-întrebări aşa cum au fost
aprobate de organele de cercetare sau de instanţe.
Evident organele de cercetare sau instanţele de judecată pot dispune o
expertiză contabilă fără să existe solicitarea părţilor.
În cazul expertizelor contabile amiabile formularea obiectivelor pentru
expertiză se face de către beneficiarul care a solicitat expertiza.
Formularea obiectivelor pentru expertiza contabilă se face în scris, în
cazul expertizelor contabile judiciare, prin actul prin care s-a dispus expertiza.
Actul prin care se dispune expertiza judiciară este încheierea de şedinţă, în
cazul celor dispuse de instanţele de judecată, şi ordonanţa, în cazul celor
dispuse de organele de cercetare, în încheierea de şedinţă sau în ordonanţă sunt
consemnate obiectivele formulate pentru expertiza contabilă judiciară.
Actul prin care se dispune expertiza contabilă judiciară trebuie să
conţină: organul sau instanţa care a dispus expertiza, numărul dosarului pe rol
la organul de cercetare sau la instanţă, părţile în cauză, scopul efectuării
expertizei contabile, faptele ce urmează a se cerceta şi încadrarea juridică a
acestora, numele expertului desemnat, actele ce trebuie avute în vedere la
efectuarea expertizei, onorariu provizoriu cuvenit expertului, termenul de

15
finalizare a expertizei, şi bineînţeles, obiectivele-întrebări la care se solicită
răspunsuri.
În cazul expertizei contabile amiabile Normele profesionale elaborate
de CECCAR, recomandă existenţa unui contract între profesionistul expert
contabil şi beneficiarul expertizei, în contract se cuprind: scopul şi descrierea
expertizei contabile, referiri la normele profesionale (dacă este cazul),
obligaţiile părţilor (ale expertului contabil şi a beneficiarului), termenele de
execuţie, condiţiile financiare, modalităţile de modificare a clauzelor
contractuale, de încetare a raporturilor contractuale şi de rezolvare a
eventualelor litigii legate de contract. Ori principalele obligaţii ale expertului
contabil se referă la a răspunde obiectivelor-întrebări. Evident în cuprinsul
acestei părţi a contractului sunt prezentate obiectivele expertizei contabile.
În toate cazurile obiectivele-întrebări pentru expertiza contabilă trebuie
formulate clar şi concret, să se refere numai la aspecte de competenţa
expertului contabil, să privească problemele care necesită cunoştinţe de
specialitate financiar-contabilă, să fie legate de cauza ce urmează a se
soluţiona, să epuizeze aspectele nelămurite din cauză, şi să nu se refere la
încadrarea juridică a unor fapte, în cazul în care expertul consideră obiectivele
insuficient de clare, el poate cere lămuriri, reformulări ale acestora.
O serie de aspecte de natură financiar contabilă ar putea determina
anumite obiective specifice fiecăj6rui aspect în parte. M. Boulescu şi M. Ghiţă
în lucrarea citată mai sus realizează o sistematizare a acestor obiective,
sistematizare pe care o prezentăm mai jos.
a. Referitor la constituirea şi funcţionarea societăţilor comerciale
problemele care ar putea fi obiective pentru expertiza contabilă sunt:
- evaluarea aporturilor în natură la constituirea diverselor tipuri de
societăţi;
- verificarea operaţiunilor realizate de fondatori în contul societăţii;
- verificarea avantajelor rezervate fondatorilor;
- majorarea capitalului social prin aporturi în natură;
- existenţa infracţiunilor de bancrută sau bancrută frauduloasă;
- fuziunea şi divizarea societăţilor;
- stabilirea părţii de profit ce revine unui asociat sau acţionar,
- verificarea operaţiunilor efectuate de manageri;
- data înregistrării societăţii;
- existenţa registrelor comerciale.
b. Referitor la cauze de natură civilă obiectivele expertizelor contabile
ar putea fi:
- verificarea asociaţiei între societăţile comerciale;
- verificarea operaţiunilor de cedare-preluare de imobile;
- verificarea operaţiunilor de cumpărări-vânzări de natură civilă;
- verificarea operaţiunile de mandat;
- verificarea operaţiunilor de partaj;
16
 - verificarea contractelor de servicii.
c. Referitor la cauze de natură comercială obiectivele expertizei
contabile ar putea fi:
- verificarea unei operaţiuni cu mărfuri sau în comision;
- verificarea operaţiunilor de bancă, a extraselor de cont, a contractului
de cont curent, şi a contractelor de depozite bancare;
- verificarea operaţiunilor de participare la profituri;
- verificarea contractelor comerciale de cumpărare, vânzare, prestări
servicii.
d. În domeniul cauzelor penale obiectivele expertizei contabile ar putea
viza:
- verificarea gestiunii comercianţilor sau administratorilor;
- verificarea corectitudinii actelor întocmite de organele de control;
- verificarea inventarelor periodice efectuate conform normelor;
- verificarea modului în care s-au calculat impozitele şi taxele datorate;

BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ
 Cărţi:
1. Boulescu M., Expertiza contabilă, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2001.
2. Crăciun Ştefan, Controlul şi auditul financiar. Expertiza contabilă.
Editura Economică, Bucureşti, 2002.
3. Domnişoru S., Controlul financiar-contabil şi expertiza contabilă,
Editura Stachi, 2005.

 Acte normative:
1. Ordonanţa nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă
şi a contabililor autorizaţi, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 13 din
08.01.2008.
2. Ordonanta Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea
activităţii de consultanţă fiscală, actualizată la data de 27.06.2007.
3. Codul de procedură fiscală.
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE

1. Definiţi conceptul de expertiză contabilă şi arătaţi care sunt formele

acesteia.
2. Definiţi expertiza contabilă şi prezentaţi caracteristicile acesteia.
3. Arătaţi care sunt principalele diferenţe între expertiza contabilă şi
controlul financiar contabil.
4. Caracterizaţi expertiza contabilă judiciară.
5. Caracterizaţi expertiza contabilă amiabilă sau extrajudiciară.
6. Prezentaţi obiectul de studiul al expertizei contabile

17
 Modulul II
EXPERTIZA CONTABILĂ JUDICIARĂ

 Scopul acestui modul îl reprezintă însuşirea cunoştiinţelor legate de

expertiza contabilă în cauze civile şi penale, precum şi a caracteristicilor
acestora.

 Competenţe dobândite prin însuşirea conţinutului:

După studierea acestui capitol studenţii vor putea să:
 precizeze caracteristicile expertizei contabile în procesul civil;
 prezinte obiectivele expertizei contabile în cauze civile;
 explice procedeul de numirea a expertului contabil în cadrul procesului civil;
 enumere etapele efectuarii expertizei contabile în cauze civile;
 prezinte conţinutul raportului de expertiză contabilă;
 caracterizeze procesul penal şi să arate care sunt etapele acestuia;
 identifice obiectivele expertizei contabile în procesul civil;
 explice cum se face numirea experţilor contabili în cauze civile

 Timp necesar pentru asimilarea temei: 15 ore

2.1. Expertiza contabilă în procesul civil

2.1.1. Caracteristicile procesului civil
Procesul civil este activitatea desfăşurată de instanţele de judecată
având drept scop restabilirea drepturilor ori intereselor de natură civilă a unei
persoane juridice sau fizice.
Se presupune, deci, că o persoană juridică sau fizică se consideră lezată
în drepturile sale de către o autoritate publică, printr-un act administrativ, prin
nesoluţionarea unei cereri, sau prin acţiunea ori inacţiunea altei persoane fizice
sau juridice. Persoana lezată în drepturile sale este îndreptăţită să se adreseze
instanţei de judecată şi să solicite recunoaşterea dreptului ce i-a fost încălcat,
anularea actului prin care a fost lezată şi repararea pagubei. Actul prin care se
realizează solicitarea recunoaşterii dreptului încălcat este acţiunea civilă.
Acceptarea judecării unei asemenea solicitări reprezintă deschiderea unui
proces civil, într-un proces civil sunt implicate cel puţin două părţi: persoana a
cărei drept a fost încălcat şi persoana care a încălcat dreptul persoanei lezate.
Cele două părţi se numesc reclamant şi pârât (în faza judecării în fond),
apelant şi intimat (în faza apelului), recurent şi intimat (în faza de recurs),
contestator şi intimat (în faza contestaţiei în anulare).

18
 O acţiune civilă are un obiect reprezentat de ceea ce se solicită prin
acţiunea în cauză. Obiectul poate fi plata unei sume de bani, predarea unui
bun, protejarea unor interese, etc.
Cauza acţiunii civile este neînţelegerea dintre părţi, scopul
reclamantului sau a pârâtului, şi temeiul juridic al solicitării. Cauza acţiunii
civile trebuie să existe, să fie reală, licită şi morală.
Judecarea se realizează de către instanţele judecătoreşti. De regulă,
instanţele judecătoreşti sunt specializate pe tipuri de cauze, instanţele
specializate pe cauze civile făcând parte din secţiile civile ale judecătoriilor,
tribunalelor, curţilor de apel, etc. Există şi organe cu atribuţii jurisdicţionale
specializate, cum ar fi de exemplu, arbitrajul Curţii de Conturi.
Pe parcursul procesului civil sunt întocmite o serie de acte: chemarea în
judecată, întâmpinarea, cererea «convenţională, încheierile, hotărârea
judecătoreasă, depoziţia de martor, raportul de expertiză, comunicări.
În cursul judecăţii instanţele de judecată sunt datoare să stăruie pentru a
afla adevărul despre faptele, împrejurările, problemele ce reprezintă obiectul
cauzei. Aflarea adevărului se realizează prin aprecierea probelor propuse de
părţi, şi considerate de instanţe ca fiind relevante pentru cauză, între probe se
află şi expertiza contabilă. Urmare a expertizei contabile ia naştere actul
Raport de expertiză contabilă.
Procesul civil nu se finalizează odată cu pronunţarea hotărârii instanţei.
Hotărârea rămasă definitivă se pune în executare, executarea silită fiind parte a
procesului civil. Pentru a rămâne definitivă o hotărâre judecătorească trebuie
să nu fie atacată prin apel la o instanţă de judecată competentă să judece
apelul. Prin atac se solicită desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti anterioare.

2.1.2. Obiectivele de expertiză contabilă în procesul civil

Expertiza contabilă în procesul civil este reglementată prin Codul de
procedură civilă şi prin Normele profesionale ale organismelor profesionale
contabile (CECCAR). Se prevede că instanţele de judecată pot recurge la
expertiza contabilă, ca mijloc de probă, oricând consideră că este necesară
lămurirea unor împrejurări de către specialiştii contabili. Proba expertizei
contabile poate fi cerută de oricare dintre părţi, iar instanţa poate admite sau
respinge cererea părţilor, dar există şi situaţii în care expertiza contabilă este
indispensabilă. Aceste situaţii se referă la evaluarea aporturilor în natură,
avantajele rezervate fondatorilor, operaţiunile efectuate de fondatori în contul
societăţii.
Obiectivele expertizei contabile în procesul civil se referă la aspecte
amintite într-un paragraf anterior, în mod concret, expertiza contabilă în cauze
civile ar putea fi chemată să răspundă la întrebări privind asocierile dintre
întreprinderi (cotele de beneficii cuvenite, contribuţiile la asociere etc.),
operaţiunile cu imobile (raportul valoare-preţ), cumpărări-vânzări (valorile de
plătit ca preţ, penalizare, etc).
19
 În litigiile dintre comercianţi obiectivele expertizei contabile se pot
concretiza în întrebări referitoare la calculele dintr-un extras de cont, calcule
privind afaceri cu mărfuri, sconturi, participaţi!, cumpărări-vânzări de bunuri
şi servicii, etc.
În litigiile privind societăţile comerciale obiectivele expertizei contabile
se referă la cota parte din profit şi/sau din patrimoniu net cuvenit unui asociat,
răspunderea administratorului pentru gestionare, neglijenţă, delapidare, etc. în
contractele de asigurări obiectivele expertizei contabile vizează stabilirea
valorii bunurilor asigurate, a despăgubirilor cuvenite, etc. în cazuri de faliment
obiectivele expertizei contabile ar putea viza stabilirea patrimoniului net al
falitului, raportul datorii activ, valorile de recuperat de la asociaţi în cazul
societăţilor în nume colectiv.

2.1.3. Numirea expertului contabil în cauze civile

Expertul contabil este specialistul în domeniul contabil, profesionistul
contabil cu înaltă calificare chemat să lămurească anumite aspecte din cauza
judiciară referitoare la competenţele sale. El ajută judecătorii în formarea
convingerii intime privind adevărul în cauza de judecat.
Expertul contabil nu este un martor în sensul adevărat al noţiunii de
martor. Martorul relatează judecătorului fapte pe care le cunoaşte personal
dintr-o experienţă anterioară. Expertul nu cunoaşte faptele ce formează cauza,
dar face uz de cunoştinţele sale de specialitate pentru a pătrunde în detaliile
faptelor şi a formula o opinie specializată privind modul de desfăşurare a
acestora. Opinia expertului se formează în urma examinării faptelor,
prelucrării şi sistematizării datelor referitoare la acestea prin prisma
cunoştinţelor de specialitate. Martorul intervine în cauză ca urmare a unor
împrejurări obiective în timp ce expertul este numit de instanţă.
Expertul contabil este numit de instanţa de judecată. Mecanismul de
alegere a expertului numit este specific fiecărei instanţe. De regulă,
compartimentul de evidenţă a experţilor de pe lângă tribunalele judeţene şi cel
al municipiului Bucureşti, propun un număr de 3-5 experţi, din care instanţa
alege şi numeşte unul pentru a efectua expertiza. Părţile pot conveni asupra
unui expert pe care instanţa îl numeşte, apoi pentru a efectua expertiza. Când
părţile nu convin asupra unui expert, instanţa va numi un expert, acesta nefiind
propus de nici una dintre părţi.
Expertul contabil propus trebuie să îndeplinească trei condiţii esenţiale
pentru a putea efectua expertiza contabilă. În primul rând, el trebuie să aibă
calitatea de expert obţinută, conform Regulamentului CECCAR, în urma unui
examen de acces la profesie, a efectuării unui stagiu de trei ani pe lângă cu
experienţă, şi a unui examen de deontologie profesională. În al doilea rând,
expertul trebuie să fie membru activ al CECCAR, înscris în Tabloul Corpului.
Tabloul Corpului se publică anual în Monitorul Oficial al României. În al
treilea rând expertul nu trebuie să se afle într-o situaţie de incompatibilitate.
20
 Problema incompatibilităţilor este extrem de acută pentru profesia
contabilă din România. Acută, dar de loc limpede. Legea 186/1999 prevede că
„experţii contabili nu pot să îşi exercite atribuţiile conferite de această calitate
pe durata în care desfăşoară orice activitate salarizată în afara CECCAR sau
activitate comercială, cu excepţia activităţilor didactice, literare, publicistice în
domeniu şi cea de parlamentar, consilier local sau judeţean, pe durata
mandatului.” La data adoptării acestei legi peste 90% din persoanele care
aveau calitatea de experţi contabili nu ar mai fi putut exercita atribuţiile
conferite de această calitate, în realitatea prevederile legii s-au aplecat doar în
ceea ce priveşte strict expertiza contabilă judiciară. Celelalte atribuţii conferite
de calitatea de expert au fost şi sunt îndeplinite în continuare de orice
persoană, fără ca organele abilitate ale statului să ia vreo măsură.
Întrebarea care se pune este dacă prevederea din Legea 186/1999 este o
situaţie de incompatibilitate sau nu. După părerea noastră această prevedere nu
este un caz de incompatibilitate, ci mai curând o interdicţie menită să protejeze
profesia contabilă liberală. Cazurile de incompatibilitate sunt cele în care
expertul trebuie să se abţină a accepta misiunea efectuării expertizei, sau în
care el poate fi recuzat: când are un interes direct, prin soţ, sau prin rude sau
afini până la al patrulea grad în proces, a fost sau este în judecată cu una din
părţi, este tutore, curator, sau consilier al uneia din părţi, şi-a spus părerea
privind cauza care se judecă, a primit de la una din părţi daruri, primeşte
onorarii pentru alte servicii de la una din părţi, este în vrăjmăşie cu una din
părţi sau cu rudele acestora până la al patrulea grad de rudenie.
Sub nici o formă expertul contabil nu trebuie să accepte să răspundă
unor obiective-întrebări care depăşesc competenţele sale dobândite prin studii
şi experienţă. Judecătorii apelează la experţii contabili pentru că ei înşişi nu
posedă cunoştinţele necesare lămuririi unor aspecte de specialitate. Dar tot mai
mult apar în interiorul contabilităţii aspecte sectoriale, astfel că, nu toţi experţii
contabili se pot considera experţi („pricepuţi”) în toate aspectele contabile, în
cazul în care se consideră incapabil să lămurească situaţiile neclare pentru
judecători, expertul contabil nu trebuie să accepte misiunea încredinţată.

2.1.4.Efectuarea expertizei contabile în procesul civil

Efectuarea expertizei contabile într-o cauză civilă se poate face în
instanţă sau în afara instanţei. Expertiza contabilă se efectuează în instanţă
atunci când este nevoie doar de o simplă părere a expertului contabil asupra
unor probleme ridicate de cauza de judecat. În acest caz instanţa procedează la
ascultarea expertului contabil, ascultare efectuată în şedinţă, iar părerea
expertului este consemnată de grefierul de şedinţă. Acest tip de expertiză este
mai rar întâlnită.
Expertiza contabilă se efectuează în afara instanţei, atunci când este
necesară consultarea altor documente decât cele din dosarul cauzei, iar
expertul trebuie să facă verificări ale acestora, să se documenteze din acte
21
normative, din literatura de specialitate, şi să analizeze şi sistematizeze
informaţiile obţinute prin consultările şi verificările făcute. Expertiza contabilă
efectuată în afara instanţei este cea mai frecvent întâlnită.
Efectuarea propriu-zisă a expertizei contabile trebuie să parcurgă mai
multe etape:
- examinarea materialului documentar pus la dispoziţia sa; Materialul
documentar se află la dosarul cauzei, în arhiva părţilor sau în arhiva altor
persoane juridice sau fizice. Printre documentele examinate se pot afla şi acte
de control financiar, expertize contabile anterioare, sau expertize tehnice în
cauză.
- ascultarea şi analiza explicaţiilor persoanelor care au organizat şi
condus contabilitatea părţilor, a celor care au efectuat sau au participat
efectiv la desfăşurarea operaţiunilor economico-financiare, ori a altor persoane
care cunosc împrejurările în care s-au desfăşurat operaţiunile în cauză; Pot fi
ascultaţi şi inspectori ai organele de control, care au întocmit anterior acte de
control fiscal.
Documentele din arhiva părţilor sau a altor persoane juridice sau fizice
se examinează, de regulă, la sediul sau domiciliul acestora, în acest sens
expertul urmează a se deplasa la adresa unde se află sediul sau domiciliul. El
este obligat, însă, să anunţe (citeze) părţile, care au dreptul să participe la
examinarea documentelor de expertizat. Prin citare părţile sunt încunoştinţate
cu privire la data şi locul când se efectuează examinarea documentelor în
cauză. Dacă expertul nu procedează la citarea părţilor, raportul întocmit de
expert poate fi declarat nul la cererea părţii necitate. Cererea trebuie formulată
la primul termen ce urmează depunerii raportului de expertiză, altfel este
considerată tardivă şi nu se mai poate invoca necitarea părţilor pentru nulitatea
raportului. Un raport de expertiză declarat nul pentru necitarea părţilor
presupune refacerea expertizei cu citarea corectă a părţilor.
Verificarea documentelor contabile (justificative - în care operaţiunile
economico-financiare se consemnează la locul şi în momentul desfăşurării
acestora, respectiv registrele de contabilitate) este de ceea mai mare
importanţă pentru efectuarea expertizei contabile. Ea presupune mai multe
aspecte.
În primul rând expertul contabil trebuie să verifice modul de
organizare şi conducere a contabilităţii persoanei în arhiva căreia se află
documentele. Modul de organizare a contabilităţii este de mare importanţă
pentru verifica dacă în sfera de preocupări a acesteia sunt cuprinse toate
operaţiunile patrimoniale, dacă nu cumva neajunsuri de organizare permit
„ignorarea” de către contabilitate a unor operaţiuni patrimoniale, fie din faza
de efectuare prin neconsemnarea în documentele justificative, fie din faza de
contabilizare prin neînregistrarea în registrele de contabilitate. O contabilitate
care nu răspunde principiului integralităţii nu poate constitui o bază temeinică
pentru producerea unei probe juridice.
22
 Din domeniul organizării contabilităţii face parte şi sinceritatea
acesteia. Contabilitatea poate fi aranjată astfel încât eventuale neregularităţi să
nu poată fi descoperite, iar neregularităţile sunt menite să ascundă fraude şi
falsuri.
În al doilea rând se verifică valabilitatea documentelor contabile şi
realitatea datelor din acestea. Din punctul de vedere al sincerităţii contabilităţii
documentele justificative se verifică după cum sunt interne sau externe.
Documentele justificative interne (întocmite în întreprinderea al cărui
patrimoniu este afectat prin operaţiunea consemnată) se verifică sub aspectul
concordanţei dintre modul de desfăşurare efectivă a operaţiunilor şi cele
consemnate în documente. Este extrem de dificil pentru expertul contabil din
afară să stabilească existenţa sau inexistenţa acestei concordanţe. Expertul
contabil poate verifica doar aspectele formale ale concordanţei: existenţa
semnăturilor celor care au efectuat operaţiunea, a celor care au consemnat
operaţiunea în documente, a celor care au verificat operaţiunea, menţionarea
clară a datei când operaţiunea a avut loc, a modificărilor patrimoniale
intervenite ca urmare a operaţiunii, în cazul documentelor gestionare trebuie să
se verifice corelaţiile gestionare: consum de materii prime, materiale-producţie
obţinută, predări de la o gestiune-intrări în altă gestiune etc.
Documentele justificative externe (provenite de la terţi, dar care
afectează patrimoniul persoanei la care se efectuează verificarea) se verifică
sub aceleaşi aspecte, dar verificarea se poate face şi printr-o verificare aşa-zis
încrucişată, respectiv la partenerii de la care provin documentele externe.
Valabilitatea documentelor justificative şi a înregistrărilor în registre
are ca obiectiv, pe de o parte, stabilirea concordanţei dintre normele legale în
domeniu şi modul concret de întocmire a documentelor contabile, iar pe de
altă parte, realitatea datelor din documente. Comparaţia dintre condiţiile legale
impuse unor înscrisuri pentru a căpăta caracter de documente justificative şi
modul în care sunt întocmite cele verificate poate releva existenţa unor
înscrisuri neoficiale, neconforme cu normele. Acestea sunt luate în considerare
numai dacă sunt confirmate de alte înscrisuri întocmite conform normelor.
Sigur documentele justificative trebuie să se întocmească conform unor
norme. Părerea noastră este, însă, că nu trebuie exagerat cu aspectele de formă,
neglijând total aspectele de conţinut. Lipsa unor elemente minore, cum ar fi,
de exemplu, ora la care s-a efectuat livrarea unor bunuri înscrise într-o factură,
nu poate anula informaţiile din aceea factură, mai ales dacă, informaţiile sunt
confirmate de alte documente (bunurile din factură au fost utilizate în
producţie, fiind confirmate de producţia realizată). Expertul poate să ţină
seama de astfel de documente, dar este obligat să menţioneze neregularităţile
de formă din documente.
Realitatea datelor înscrise în documente nu poate fi verificată în toate
cazurile, astfel că expertul trebuie să considere reale datele din documente.
Eventualele îndoieli se menţionează în raportul de expertiză. Verificarea
23
realităţii, în unele cazuri, presupune refacerea unor evidenţe, cu utilizarea
aceloraşi metode sau cu utilizarea unor metode diferite, pentru a se confirma
datele din documentele din arhiva persoanei la care se efectuează verificarea,
în alte cazuri verificarea realităţii foloseşte relaţii logice de calcul cum ar fi:

Stoc maxim posibil = Stoc inventar + Intrări – Ieşiri

În al treilea rând verificarea documentelor contabile se corelează cu

explicaţiile părţilor şi a altor persoane fizice implicate în efectuarea
operaţiunilor economico-financiare sau în consemnarea şi înregistrarea
operaţiunilor. Explicaţiile părţilor şi a altor persoane nu pot fi luate în seamă în
expertiza contabilă dacă contravin documentelor sau nu sunt confirmate de
documente. Părţile şi alte persoane implicate sunt obligate de lege să dea tot
concursul expertului contabil, inclusiv prin explicaţii şi lămuriri, pentru
efectuarea expertizei contabile.
În al patrulea rând sunt analizate actele de control întocmite anterior
şi, eventual, expertizele contabile care au mai fost întocmite în cauză. Analiza
acestora se face sub aspectul respectării normelor legale cu ocazia efectuării
controlului, corectitudinii calculelor din actele de control şi din expertizele
anterioare. Pentru fiecare problemă din obiectivele-întrebări puse expertului
contabil, acesta trebuie să prezinte, în paralel, constatările din actul de control,
din expertizele anterioare şi din propria expertiză. Pentru fiecare problemă
tratată diferit va fi justificat tratamentul din raportul de expertiză curentă.
Organele de control ale căror acte sunt analizate pot fi contactate şi consultate
de către expertul contabil, mai ales dacă între constatările expertului şi cele ale
organelor de control sunt diferenţe apreciabile.
Expertizele tehnice întocmite uneori anterior expertizei contabile sunt
analizate de către expertul contabil. Expertizele tehnice se efectuează de
experţi tehnici. Ele sunt luate în calcul de către expertul contabil dacă
lămuresc aspecte cu implicaţii contabile. De exemplu se poate efectua o
expertiză tehnică care să confirme sau să infirme consumurile specifice ale
unui utilaj, instalaţii etc.
Expertul contabil poate fi în imposibilitatea de a efectua expertiza
contabilă. Imposibilitatea efectuării expertizei contabile este consecinţa unei
contabilităţi neadusă la zi, a necesităţii unei expertize prealabile, a formulării
unor obiective-întrebări greşite sau care depăşesc competenţele expertului
contabil, a cantităţii prea mari de documente ce urmează a se verifica pentru a
răspunde obiectivelor-întrebări, a necesităţii unor inventare prealabile etc. În
această situaţie expertul contabil întocmeşte un act prin care aduce la
cunoştinţa beneficiarului expertizei că nu poate efectua expertiza, enumerând
cauzele pentru care este imposibilă efectuarea expertizei contabile. Actul
întocmit este un proces-verbal.

24
 În unele situaţii nu se poate răspunde la toate obiectivele-întrebări puse
expertului contabil, ci doar la o parte din acestea. În acest caz expertul contabil
întocmeşte raportul de expertiză, răspunzând obiectivelor pentru care poate
formula concluzii, şi arătând cauzele din care nu poate răspunde celorlalte
obiective.

2.1.5. Conţinutul raportului de expertiză contabilă

Expertul contabil îşi finalizează lucrările de expertiza contabilă printr-
un raport de expertiză contabilă. Acesta se înaintează beneficiarului expertizei
contabile. În raportul de expertiză contabilă trebuie să se răspundă tuturor
obiectivelor-întrebări formulate de beneficiarul expertizei, sau să fie prezentate
cauzele pentru care nu se poate răspunde unora din acestea. În mod normal,
expertul contabil trebuie să prezinte răspunsuri exacte, într-o singură variantă.
Aceasta chiar dacă, uneori, obiectivele-întrebări sunt astfel formulate încât
impun, aparent, mai multe variante de răspuns. Expertul contabil trebuie să
considere astfel de obiective-întrebări ca fiind, nu un singur obiectiv, ci două
sau mai multe obiective.
Expertiza contabilă poate fi efectuată de doi sau mai mulţi experţi, în
acest caz toţi experţii semnează raportul de expertiză contabilă. Dacă aceştia
au puncte de vedere diferite, acestea sunt prezentate distinct la fiecare
obiectiv-întrebare, şi experţii îşi motivează, fiecare, propriul punct de vedere.
Raportul se depune la beneficiar, în cazul când acesta este o instanţă de
judecată sau un organ de cercetare, depunerea se face cu cinci zile înainte de
termenul de judecată stabilit în cauză.
Raportul de expertiză contabilă conţine cel puţin trei capitole:
Introducere, Desfăşurarea expertizei, Concluzii. Fiecare capitol are anumite
paragrafe specifice.
Capitolul Introducere conţine paragrafe referitoare la:
- identificarea expertului sau experţilor contabil(i) care a(u) fost
numit(ţi) să efectueze expertiza contabilă: numele şi prenumele, domiciliul,
numărul carnetului de expert, şi poziţia din Tabloul experţilor contabili.
- identificarea beneficiarului expertizei contabile, adică a organului care
a dispus expertiza (instanţă de judecată sau organ de cercetare), sau a
clientului persoană juridică sau fizică; în cazul expertizei contabile judiciare
care a fost dispusă de instanţă sau de organele de cercetare se va menţiona
actul pe baza căruia s-a făcut numirea expertului (încheiere de şedinţă sau
ordonanţă), iar în cazul expertizei contabile amiabile se va menţiona
denumirea (numele) clientului, sediul (domiciliul) acestuia, contractul în baza
căruia se efectuează expertiza.
- identificarea părţilor, sediul (domiciliul) acestora, numărul şi anul
deschiderii dosarului cauzei, paragraf întâlnit numai în cazul expertizei
contabile judiciare;

25
 - prezentarea împrejurărilor în care a luat naştere cauza în care este
necesară, s-a dispus sau s-a contractat expertiza contabilă;
- obiectivele expertizei contabile; în cazul expertizelor contabile
judiciare obiectivele-întrebări se preiau, întocmai, din actul de dispunere a
expertizei contabile, iar în cazul expertizelor contabile amiabile se preiau din
contractul misiunii.
- perioada şi locul în care s-a efectuat expertiza contabilă şi s-a redactat
raportul de expertiză;
- materialul documentar utilizat în expertiza contabilă; Este vorba de
documentele contabile (justificative şi de prelucrare contabilă) verificate, dar
şi de referinţele etalon: acte normative, norme internaţionale în domeniu,
buletine emise de organe de specialitate sau de organizaţii profesionale,
literatură de specialitate etc. Se face precizarea dacă s-a utilizat şi o altă
expertiză contabilă sau tehnică.
- persoanele de la care s-au solicitat şi de la care s-au obţinut explicaţii
privind aspectele expertizate;
Capitolul „Desfăşurarea expertizei” contabile trebuie să descrie
amănunţit operaţiunile efectuate de expert pentru a verifica documentele
expertizate, pentru a analiza informaţiile din documente, locul unde a efectuat
verificarea, dacă părţile au participat sau nu la verificare, dacă acestea au
formulat obiecţiuni, dacă a ţinut seama de aceste obiecţii. Calculele, rezultatele
obţinute şi interpretarea acestora şi modul de formulare a concluziilor se
prezintă detaliat. Eventual, se apelează la anexe pentru calculele necesare,
raportul făcând trimitere la acestea şi la rezultatele calculelor.
În acest capitol fiecărui obiectiv-întrebare i se rezervă câte un paragraf '
numerotat în aceiaşi ordine cu prezentarea obiectivelor din capitolul anterior.
Fiecare paragraf trebuie încheiat cu răspunsul expertului contabil la
obiectivul respectiv. Răspunsul trebuie formulat „precis, concis, fără echivoc,
redactat într-o manieră analitică, ordonată şi sistematizată, fără a face aprecieri
asupra calităţii documentelor justificative, înregistrărilor contabile,
expertizelor şi actelor de control anterioare şi nici asupra încadrărilor legale” 4.
Chiar dacă prevederea de mai sus este extrasă din Normele profesionale
în domeniul expertizei contabile, considerăm că expertul contabil poate să-şi
spună părerea cu privire la concordanţa documentelor contabile cu normele
juridice şi profesionale referitoare la acestea. Nu vedem cum altfel ar putea
expertul contabil să justifice o concluzie de specialitate, decât comparând
procedurile contabile utilizate pentru operaţiunile expertizate cu modul ideal
de desfăşurare a acestor proceduri. Interdicţia din paragraful citat mai sus este
valabilă numai pentru încadrarea legală a faptelor.

4
Expertiza contabilă, norme profesionale, CECCAR, Bucureşti, 2002.
26
 Atunci când expertiza contabilă a fost efectuată de mai mulţi experţi, iar
aceştia au opinii diferite, în capitolul Desfăşurarea expertizei contabile sunt
menţionate şi motivate detaliat opiniile fiecărui expert în parte.
Capitolul „Concluzii” conţine câte un paragraf distinct, numerotate în
aceiaşi ordine ca în capitolele anterioare, pentru prezentarea concluziei la
fiecare obiectiv în parte. Practic, concluziile din capitolul Desfăşurarea
expertizei contabile sunt reluate în i acest capitol.
Atunci când expertul contabil consideră necesar, poate formula o părere
proprie, bazată pe raţionamentul său profesional, asupra obiectivelor expertizei
contabile, a eventualelor alte răspunsuri posibile dacă obiectivele ar fi fost
altfel formulate. Aceste aspecte pot face obiectul unui capitol distinct
„Consideraţii personale ale expertului contabil”.
Raportul de expertiză contabilă se semnează, pagină cu pagină, inclusiv
anexele, de către expertul (experţii) contabil (contabili) care au efectuat
expertiza. Raportul se depune la beneficiarul expertizei contabile, instanţă de
judecată, organ de cercetare, client, într-un număr de exemplare solicitat sau
convenit.

2.1.6. Utilizarea expertizei contabile ca mijloc de probă

Raportul de expertiză contabilă judiciară se depune la organul
beneficiar al expertizei, dar părţile sunt în drept să cunoască conţinutul
acestuia. Ca urmare, părţile primesc fiecare câte un exemplar al raportului de
expertiză. Instanţa de judecată sau organul de cercetare se asigură, în acest fel,
că părţile pot formula observaţii sau obiecţiuni faţă de concluziile expertizei.
Observaţiile sau obiecţiunile se formulează în scris şi se depun la dosarul
cauzei.
Expertul contabil care a efectuat expertiza are obligaţia de răspunde
observaţiilor şi obiecţiunilor părţilor. Instanţa sau organul de cercetare
analizează temeinicia observaţiilor şi a obiecţiunilor formulate de părţi,
răspunsul expertului la acestea, şi îşi formează sau nu convingerea privind
adevărul despre împrejurările cauzei. În situaţia în care instanţa sau organul de
cercetare nu este pe deplin lămurită (lămurit), poare solicita expertului un
supliment de expertiză sau chiar o expertiză nouă. Expertiza nouă poate fi
efectuată de acelaşi expert sau de un alt expert, în cel de al doilea caz avem de
a face cu o contraexpertiză. Pentru efectuarea acesteia se numesc, de regulă,
trei experţi contabili.
Ori câte expertize ar fi efectuate, în cazul celor al căror beneficiar este o
instanţă de judecată, concluziile acestora sunt analizate de judecător pentru a
lămuri aspecte de specialitate referitoare la cauza ce formează obiectul
dosarului. El este liber să le ia în considerare, la fel ca orice altă probă, sau să
nu ţină seama de acestea.
În cazul celor al căror beneficiar este un organ de cercetare, organul
care a dispus expertiza poate adopta aceiaşi atitudine ca şi judecătorul.
27
Oricum, expertiza rămâne în dosar, iar dacă acesta ajunge la o instanţă de
judecată, aceasta are aceiaşi libertate de a aprecia expertiza drept probă sau nu.
Instanţa poate ordona o altă expertiză contabilă.
Atât instanţa de judecată cât şi organul de cercetare în actele pe care le
emit trebuie să motiveze luarea sau neluarea în considerare a expertizei
contabile.
Forţa probantă a expertizei contabile rezultă din faptul că judecătorul
este legat de următoarele aspecte constatate de expertul contabil: data
raportului de expertiză contabilă şi constatările făcute şi susţinerile părţilor, cu
ocazia cercetării în prezenţa acestora. Aceste aspecte din raportul de expertiză
contabilă nu pot fi combătute şi înlăturate decât prin înscrierea în fals.
Expertiza contabilă poate fi declarată nulă de către instanţă dacă la
efectuarea acesteia nu au fost citate corespunzător părţile, sau dacă nu a fost
depus la termen raportul de expertiză, iar prin nedepunerea raportului la timp,
s-a cauzat unei din părţi o pierdere ce nu poate fi reparată altfel decât prin
nulitatea expertizei. Orice neregulă din expertiza contabilă ce poate fi
înlăturată nu constituie motiv de anulare a expertizei.

2.2. Particularităţile expertizei contabile în cauze comerciale

Expertiza contabilă în cauze comerciale este prevăzută de Codul
comercial pentru situaţiile în care urmează a se verifica „socoteli, înscrisuri,
registre de comerţ”5. În aceşti caz Tribunalul poate numi unul sau mai mulţi
experţi care sub coordonarea unui judecător ascultă părţile, examinează
socotelile, înscrisurile şi registrele, şi consemnează într-un proces verbal
constatările făcute pe baza acestora.
Evident expertiza contabilă în cauze comerciale trebuie să lămurească
aspecte în care s-au produs litigii între comercianţi, sau între un comerciant şi
o persoană particulară. Comercianţi sunt consideraţi cei „care fac fapte de
comerţ, având comerţul ca profesiune obişnuită, şi societăţile comerciale” 6.
Deci, este vorba de persoane fizice şi de societăţi comerciale. În timp ce
societăţile comerciale sunt considerate comercianţi fără nici o condiţie,
persoanele fizice trebuie să îndeplinească anumite condiţii: să facă fapte de
comerţ, şi comerţul să reprezinte pentru acestea o profesiune obişnuită şi nu o
ocazie.
Obiectivele expertizei contabile în cauze comerciale au fost prezentate
anterior. Din prevederile Codului comercial7 rezultă un anume obiectiv de
expertiză, fără a se face referire expresă la expertul contabil. Acest obiectiv
este de evaluare a bunurilor societăţilor aflate în procedura de faliment. Aceste
bunuri trebuie „a se estima... prin experţi” numiţi de Tribunal. Chiar dacă nu
5
Codul comercial, art. 909, Codul comercial adnotat, Editura Tribuna, Craiova, 1994.
6
Idem, art. 5.
7
Idem, art. 803.
28
se face trimitere expresă la experţii contabili, având în vedere că printre
atribuţiile ce pot fi îndeplinite de experţii contabili figurează şi cea referitoare
la „evaluări patrimoniale”8, deducem că aceştia pot primi asemenea misiuni
din partea instanţelor de judecată.

2.3. Expertiza contabilă în procesul penal

2.3.1. Caracteristicile şi etapele procesului penal
a. Organele de cercetare penală şi actele de constatare
Obiectul unei cauze penale îl reprezintă judecarea unei infracţiuni
comise de una sau mai multe persoane fizice. Infracţiunea este fapta care
prezintă pericol social, este săvârşită cu vinovăţie şi este prevăzută de legea
penală9. Fapta care prezintă pericol social poate fi o acţiune sau o inacţiune.
Vinovăţia există când fapta este săvârşită cu intenţie sau din culpă. Intenţia
este prezentă în săvârşirea faptei atunci când făptuitorul prevede rezultatul
faptei sale şi îl urmăreşte, sau prevede rezultatul faptei sale, nu îl urmăreşte,
dar acceptă posibilitatea producerii lui. Culpa este prezentă în săvârşirea faptei
atunci când făptuitorul prevede rezultatul faptei, dar nu îl acceptă, socotind
fără temei că nu se va produce, sau nu prevede rezultatul faptei sale, deşi
trebuia să-1 prevadă.
Prima etapă în constituirea unui dosar penal este cercetarea penală, în
această etapă se adună probele necesare privind existenţa infracţiunii, existenţa
făptuitorului, şi existenţa răspunderii, în cazul existenţei celor trei elemente, se
poate dispune trimiterea în judecată a făptuitorilor.
Cercetarea penală se efectuează de către procuror sau de către alte
organe de cercetare penală, respectiv organele de cercetare ale poliţiei, dar sub
supravegherea procurorului. Sarcina organelor de cercetare penală este să
adune probe necesare stabilirii adevărului referitoare la cauza de soluţionat,
precum şi să stabilească împrejurările care au determinat, înlesnit sau favorizat
săvârşirea infracţiunii. Pe tot parcursul cercetării penale organele de cercetare
trebuie să explice învinuitului sau inculpatului drepturile pe care le au în
această calitate.
Organele de cercetare penală transpun măsurile pe care le iau pe
perioada cercetării penale prin ordonanţe sau rezoluţii motivate.
O serie de infracţiuni sunt de natură să se lămurească cu privire la
împrejurările în care s-au comis, ori cu privire la consecinţele lor, prin
expertiza contabilă. Acestea sunt: subminarea economiei naţionale,
compromiterea unor interese de stat, comunicarea de informaţii false,
divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului, neglijenţa în păstrarea
secretului de stat, abuzul de încredere, abuzul în serviciu, delapidarea,

8
Ordonanţa Guvernului 65/1994, art. 6.
9
Codul penal, art. 17.

29
deturnarea de fonduri, distrugerile, falsul, falsul intelectual, gestiunea
frauduloasă, înşelăciunea, lovirea, neglijenţa în serviciu, exercitarea fără drept
a unei profesii, sabotajul, uzul de fals etc.
Actele utilizate de organele de cercetare penală sunt declaraţiile şi
procesele verbale. Declaraţiile sunt luate de la făptuitor, iar procesele verbale
sunt întocmite de organele de control, în exercitarea atribuţiilor ce le revin.
Organele de control sunt organe specializate ale statului, ale administraţiei
publice sau ale agenţilor economici.
b. Sesizarea organelor de cercetare penală
Procesul penal are ca scop constatarea faptelor care constituie
infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie
pedepsită conform vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă
la răspundere penală. Procesul penal se desfăşoară în faza urmăririi penale, dar
şi în faza judecăţii.
Acţiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a
persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Ea se pune în mişcare prin actul de
inculpare, şi se poate exercita în tot cursul procesului penal. Actul de inculpare
este ordonanţa întocmită de procuror. Odată cu punerea în mişcare a acţiunii
penale, încetează urmărirea penală.
Acţiunii penale îi poate fi alăturată acţiunea civilă. Aceasta are ca
obiect tragerea la răspundere civilă a învinuitului sau inculpatului într-un
proces penal. Ea se alătură acţiunii penale, prin constituirea părţii vătămate ca
parte civilă. Aceasta solicită repararea pagubei.
Sesizarea organelor de urmărire penală se face prin plângere, denunţ,
din oficiu, sau pe orice altă cale. Plângerea este încunoştinţarea făcută de o
persoană sau de o organizaţie căreia i s-a cauzat o vătămare printr-o
infracţiune, şi care se numeşte persoană vătămată. Denunţul este
încunoştinţarea făcută de o persoană sau organizaţie despre săvârşirea unei
infracţiuni, în unele cauze urmărirea penală nu poate începe decât printr-o
sesizare specială, venită de la un organ competent. Sesizarea din oficiu a
organului de urmărire penală se efectuează printr-un proces verbal.
Persoana care este cercetată penal, fără ca împotriva acesteia să fie
pusă în mişcare acţiunea penală se numeşte învinuit. După punerea în mişcare
a acţiunii penale, persoana împotriva căreia s-a efectuat punerea în mişcare se
numeşte inculpat.

c. Procesul penal şi părţile în procesul penal

În procesul penal instanţa de judecată urmăreşte descoperirea

adevărului şi aplicarea legii. Convingerea instanţei de judecată cu privire la
adevăr se formează pe baza de probe, una dintre acestea fiind reprezentată de
expertiza contabilă. Pentru a judeca într-un proces penal este necesară o
anumită procedură. Un pas important al procedurii este citarea părţilor a
30
martorilor experţilor. Citarea are loc după ce instanţa de judecată a luat
cunoştinţă de cauză, a fixat un termen şi a dispus citarea. La termenul de
judecată sunt citaţi şi experţii, care, spre deosebire de martori, pot fi prezenţi
în sala de şedinţă pe timpul dezbaterii. Pe parcursul judecăţii cauzelor penale,
instanţa de judecată poate efectua, printre alte acte specifice, o cercetare
judecătorească. Aceasta constă în ascultarea părţilor, martorilor şi a experţilor,
inclusiv a experţilor contabili. Aceştia pot răspunde direct la unele întrebări,
sau pot efectua o expertiză contabilă.
Persoana vătămată se poate constitui parte civilă contra învinuitului sau
inculpatului. Această constituire poate avea loc în faza de cercetare penală, sau
în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare. Persoana
vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, poate acţiona pe
cale civilă pentru repararea pagubei pricinuite prin infracţiune, în timpul sau
după procesul penal. Dacă acţiunea civilă distinctă este formulată în timpul
procesului penal, aceasta se suspendă până la rezolvarea definitivă a cauzei
penale.
Persoana care răspunde, în procesul penal, de pagubele produse părţii
civile se numeşte parte civilmente responsabilă.

d. Acţiunea civilă în procesul penal

Acţiunea civilă în procesul penal urmăreşte tragerea la răspundere

civilă a inculpatului sau a părţii civilmente responsabilă. Ea este pusă în
mişcare de cererea persoanei vătămate care se constituie ca parte civilă, sau
din oficiu, când persoana vătămată este o entitate de interes public. Entitatea
de interes public trebuie să prezinte instanţei de judecată situaţia pagubelor ce
i-au fost cauzate prin fapta penală.
Cuantumul despăgubirilor cuvenite părţii civile este la nivelul
pierderilor suferite ca urmare a faptei ilicite săvârşite de inculpat. Uneori
există, în procesul penal, mai mulţi inculpaţi. Pentru a stabili contribuţia
fiecăruia la producerea pagubei, este necesară o analiză a raportului de
cauzalitate dintre pagubă şi faptele ilicite.

2.3.2. Măsuri de siguranţă în procesul penal

Odată cu punerea în mişcare a acţiunii penale şi, respectiv, terminarea
cercetării penale, organele de cercetare penală predau dosarul cauzei
procurorului. Predarea dosarului de cercetare către procuror poartă denumirea
specifică de înaintare, înaintarea dosarului cauzei la parchet se face printr-un
referat cu privire la motivul punerii în mişcare a acţiunii penale, învinuit,
faptele cercetate, probele adunate, locul unde se află aceste probe, încadrarea
juridică dată faptelor săvârşite de învinuit, cheltuielile judiciare şi măsurile de
siguranţă dispuse în cauză. Unele dintre măsurile de siguranţă au efect asupra

31
aspectelor civile ale cauzei. Ele reprezintă măsurile asigurătorii privind
reparaţiile civile luate în cursul cercetării penale.
Dintre măsurile asiguratorii prevăzute de Codul penal amintim
confiscarea specială10, instituirea unui sechestru a bunurilor mobile şi imobile
în vederea reparării pagubei produse, precum şi pentru garantarea executării
pedepsei amenzii11, poprirea12.

2.3.3. Repararea pagubei în procesul penal

Repararea prejudiciului cauzat ca urmare a unei infracţiuni se face,
după caz, în natură, sau prin plata unui echivalent valoric. Repararea
prejudiciului în natură presupune restituirea bunului, restabilirea situaţiei
anterioare săvârşirii infracţiunii, anularea unui înscris, sau orice altă modalitate
de despăgubire.

2.3.4. Obiectivele expertizei contabile în procesul penal

Obiectivele expertizei contabile în procesele penale sunt formulate de
către părţi (învinuit sau inculpat, parte civilă, parte civilimente responsabilă),
de către organele de cercetare sau de către instanţa de judecată.
Obiectivele expertizei contabile în procesele penale pot constitui
întrebări referitoare la modalităţile de organizare şi conducere a contabilităţii
(infracţiunile referitoare la Legea contabilităţii 82/1991, infracţiunile
referitoare la Legea privind combaterea evaziunii fiscale 87/1995), dar şi la
existenţa şi întinderea pagubei suferite de partea civilă.
Obiectivele expertizei contabile în cazurile penale sunt în funcţie de
tipul de infracţiune. Sunt astfel posibile infracţiuni privind patrimoniul (furtul,
gestiunea frauduloasă, înşelăciunea, delapidarea, distrugerea, tăinuirea, abuzul
de încredere), infracţiuni privind serviciul (abuzul în serviciu, neglijenţa în
serviciu), infracţiuni de fals (falsificarea de valori, timbre, bilete, falsul
material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, uzul de fals), infracţiuni legate
de anumite activităţi economice (specula, înşelăciunea, divulgarea secretului
economic, concurenţa neloială, deturnarea de fonduri), infracţiuni de evaziune
fiscală, infracţiuni privind societăţile comerciale.

2.3.5. Numirea expertului în cauze penale

Numirea expertului contabil în cauzele penale se face de către instanţa
de judecată sau de către organul de cercetare. Fiecare dintre părţi are dreptul să
recomande un expert care să participe la efectuare expertizei. Experţii au

10
Idem, art. 112-118.
11
Codul de procedură civilă, art. 163.
12
Idem, art. 167.

32
drepturi egale fie că sunt numiţi de instanţă sau de organul de cercetare, fie că
sunt recomandaţi de părţi.
Experţii trebuie să nu se afle într-o situaţie de incompatibilitate.
Situaţiile de incompatibilitate sunt:
- o altă calitate anterioară în aceiaşi cauză (martor, reprezentant,
judecător, procuror, etc.);
- un interes direct sau prin intermediul unei rude sau a soţului (soţiei) în
soluţionarea cauzei într-un anume fel;
- este cuprins în structura uneia din părţile în proces;
- exprimarea anterioară a unei opinii privind cauza sau aspecte ale
acesteia în calitate de organ de control, conducător, etc.;
- executarea operaţiunilor contabile şi de evidenţă operativă în cadrul
contabilităţii ce urmează a se expertiza.
Experţii contabili incompatibili au obligaţia de a se abţine de la
efectuarea expertizei, comunicând instanţei sau organului de cercetare situaţia
de incompatibilitate, în cazul în care expertul nu se abţine de la efectuarea
expertizei deşi se află într-o situaţie de incompatibilitate, el poate fi recuzat de
oricare dintre părţi.
Expertul contabil numit are dreptul de a consulta întreaga documentaţie
a cazului, fie din dosarul de judecată sau de cercetare, fie din arhiva părţilor.
El poate participa la formularea obiectivelor expertizei şi poate solicita
instanţei sau organului de cercetare modificarea sau/şi completarea
obiectivelor la care trebuie să răspundă. Cu aprobarea organului care 1-a numit
expertul contabil poate obţine explicaţii de la părţi, în cazul când consideră
necesar, expertul contabil poate solicita un control prealabil efectuării
expertizei.
Expertul contabil este obligat să fie imparţial, să execute personal, cu
competenţă şi la termen expertiza dispusă. El trebuie să respecte normele
legale şi profesionale pe parcursul efectuării expertizei. Nu poate delega altei
persoane efectuarea expertizei, nu are dreptul să comunice informaţiile primite
cu ocazia efectuării expertizei terţilor.

2.3.6. Conţinutul raportului de expertiză contabilă în cauze penale

Raportul de expertiză contabilă în cauze penale are aceiaşi structură ca
şi în cauzele civile. Dacă este cazul se întocmesc anexe în care informaţiile din
raport sunt fundamentate explicit pentru a fi lămuritoare pentru instanţă sau
pentru organul de cercetare.
Redactarea raportului de expertiză contabilă trebuie să asigure
corectitudine şi claritate. Fiecare problemă formulată de către instanţă trebuie
analizată cu competenţă, iar soluţiile oferite trebuie argumentate prin
documente legale. Expertul contabil trebuie să se refere la documente (acte
normative, documente justificative, registre contabile şi situaţii financiare), şi
nu la presupuneri sau aprecieri nefundamentate documentar. Datele
33
manipulate de expert trebuie să se coreleze logic, bazat pe proceduri contabile
uzuale.
Expertul contabil trebuie să ignore în fundamentarea concluziilor sale
documentele nevalabile puse direct la dispoziţie de către părţi, chiar dacă
menţionează
aceste documente în raport, în cazul în care există o expertiză tehnică
anterioară, ea este utilizată de către expertul contabil.
Expertul contabil nu are voie să se substituie organului judiciar trăgând
concluzii de natură juridică privind încadrarea faptelor, a legalităţii sau
ilegalităţii unor documente de altă natură decât ceea contabilă.
Rapoartele care nu se încadrează în cerinţele de mai sus nu sunt
întocmite corespunzător.

2.3.7. Utilizarea expertizei contabile ca mijloc de probă

Printre mijloacele de probă expertiza contabilă în cauze penale, este
utilizată atunci când instanţele de judecată sau organele de cercetare au nevoie
să verifice modul de gestionare a patrimoniului unei persoane sau atunci când
vor să cunoască dimensiunile prejudiciilor cauzate prin gestionarea
necorespunzătoare a patrimoniului. Cei care au gestionat patrimoniul sunt
comercianţii sau administratorii, în aceste cazuri instanţele de judecată sau
organele de cercetare folosesc expertiza contabilă ca mijloc de probă 13, în
materie penală mijloacele de probă sunt utilizate pentru a se constata existenţa
sau inexistenţa infracţiunii, pentru a identifica persoanele care au săvârşit sau
favorizat infracţiunea şi pentru a cunoaşte împrejurările în care s-a săvârşit
infracţiunea.
Aprecierea expertizei contabile ca mijloc de probă se face de către
instanţa de judecată sau de către organul de cercetare. Expertiza contabilă este
egală cu celelalte mijloace de probă: declaraţiile, înscrisurile sau alte mijloace
similare (înregistrări audio sau video), mijloacele materiale de probă (obiecte
sau urme de la locul faptei), constatările tehnice.
Expertiza contabilă poate fi solicitată de către orice parte a procesului
penal. Instanţele de judecată sau organele de cercetare pot solicita efectuarea
expertizei contabile în orice fază a procesului penal. Partea care a solicitat
expertiza contabilă, instanţa sau organul de cercetare formulează obiectivele
pentru expertiză, în funcţie de aspectele pe care le consideră insuficient de
clare pentru modul de desfăşurare a cauzei. Obiectivele formulate de părţi sunt
cenzurate de către instanţă sau de organul de cercetare, care poate accepta
obiectivele aşa cum au fost formulate sau le poate modifica.

13
Proba este definită ca fiind orice element care serveşte judecătorului sau organului
de cercetare la formarea convingerii intime cu privire la modul de desfăşurare a
activităţilor care se supun judecăţii sau cercetării.

34
 2.4. Costul expertizei contabile judiciare şi onorariul
expertului contabil
Expertul contabil care efectuează o lucrare de expertiză contabilă are
dreptul la un onorariu conform pregătirii, competenţei şi performanţelor sale.
Onorariu depinde, fără îndoială, de volumul de muncă necesar pentru
efectuarea expertizei contabile.
Expertul contabil trebuie să justifice timpul consumat pentru efectuarea
expertizei. Acest timp se referă la activităţile de studiere a dosarului,
documentare în vederea efectuării expertizei (consultarea actelor normative, a
lucrărilor de specialitate şi a arhivei părţilor), deplasare la faţa locului, întâlniri
cu părţile, sistematizarea datelor culese, redactarea raportului de expertiză.
Timpul total necesar efectuării expertizei ponderat cu tariful orar
practicat de expert, duce la stabilirea onorariului cuvenit expertului. La acesta
se adaugă eventualele cheltuieli efectuate de expert cum ar fi transport,
cheltuieli poştale, telefon, consumabile. Suma totală cuvenită expertului se
aprobă14 de către instanţa sau organul de cercetare care a dispus expertiza.
Onorariul expertului contabil se adaugă la celelalte cheltuieli de
judecată. Partea care a solicitat expertiza sau statul, în cazul în care aceasta a
fost solicitată de către instanţa de judecată sau de către organul de cercetare,
avansează sumele necesare pentru acoperirea onorariului expertului. La
finalizarea procesului penal sumele avansate pentru cheltuieli de către stat,
inclusiv onorariu expertului contabil, sunt suportate de către inculpat sau
partea civilimente responsabilă în cazul condamnării, partea vătămată, partea
civilă sau inculpat în cazul achitării, în cazul încetării procesului penal, şi în
cazul clasării cauzei. Sumele avansate de părţi pentru cheltuieli judiciare,
inclusiv onorariu expertului contabil, sunt suportate în acelaşi mod.

BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ
 Cărţi:
1. Boulescu M., Expertiza contabilă, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2001.
2. Crăciun Ştefan, Controlul şi auditul financiar. Expertiza contabilă.
Editura Economică, Bucureşti, 2002.
3. Domnişoru S., Controlul financiar-contabil şi expertiza contabilă,
Editura Stachi, 2005.

 Acte normative:

14
Aprobarea onorariilor de către instanţă sau de către organul de cercetare este
o prevedere legală ,dar acest procedeu este în contratimp cu regulile economiei
de piaţă.
35
1. Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de
expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, republicată în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 13 din 08.01.2008.
2. Ordonanta Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea
activităţii de consultanţă fiscală, actualizată la data de 27.06.2007.
3. Codul de procedură fiscală.
4. Regulamentul de organizare şi funcţionare al Camerei Consultanţilor
Fiscali, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 700/17.10.2007.

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE

1. Prezentaţi caracteristicile procesului civil.

2. Care sunt obiectivele expertizei contabile în procesul civil?
3. Cum se face numirea expertului contabil în cauze civile?
4. Prezentaţi etapele de efectuare a expertizei contabile în procesul civil.
5. Prezentaţi conţinutul raportului de expertiză contabilă.
6. Care sunt particularităţile expertizei contabile în cauze civile?
7. Prezentaţi caracteristicile şi etapele procesului penal.
8. Cum se face numireaa expertului în cauze penale?
9. Care sunt obiectivele expertizei contabile în procesul penal?
10. Prezentaţi conţinutul raportului de expertiză contabilă în cauze penale.
11. Prezentaţi diferenţele dintre utilizarea expertizei contabile ca mijloc de
probă în cauze civile şi cauze penale.
12. Care este costul expertizei contabile judiciare şi cum se stabileşte
onorariul expertului.

36
 Modulul III
ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII DE
EXPERTIZĂ CONTABILĂ ÎN ROMÂNIA
 Scopul acestui modul îl reprezintă însuşirea cunoştiinţelor legate de
dobândirea calităţii de expert contabil şi a pricipalei organizaţii profesionele în
domeniul contabil : CECCAR.

 Competenţe dobândite prin însuşirea conţinutului:

După studierea acestui capitol studenţii vor putea să:
 definească noţiunile de exper şi expert contabil;
 prezinte condiţiile de obţinere a calităţii de expert contabil;
 enumere şi să explice principiile etice ale profesiei contabile;
 precizeze organele de conducre CECCAR şi să arate atribuţiile acestora.

 Timp necesar pentru asimilarea temei: 5 ore

3.1. Definirea expertului şi a expertului contabil

Expertul este persoana care posedă o cunoştinţe temeinice într-un
anumit domeniu, un specialist de mare clasă 15 . Expertului i se recunoaşte o
competenţă de specialitate deosebită într-un anumit domeniu, şi, ca atare, este
solicitat pentru a efectua o expertiză. Cum am văzut, expertiza este o cercetare
cu caracter ştiinţific asupra unei situaţii, a unei probleme a cărei lămurire
necesită cunoştinţe deosebite. Expertul este consultat de către diverse
persoane, instituţii sau organe cu privire la situaţiile, problemele, cauzele în
care competenţa sa este atestată şi recunoscută.
De regulă competenţa deosebită a expertului se obţine ca urmare a unei
pregătiri superioare şi a unei experienţe practice în domeniu. Modul de
dobândire a statutului de expert într-un domeniu sau altul este reglementat prin
norme profesionale sau/şi juridice.
Expertul contabil este persoana care a dobândit această calitate în
condiţiile prevăzute de actele normative specifice, are competenţă profesională
pentru a verifica şi aprecia modul de organizare şi conducere a contabilităţii,
pentru a supraveghea gestiunea patrimoniilor, pentru a verifica corectitudinea
situaţiilor16 financiare ale întreprinderilor şi pentru a analiza poziţia
economico-financiară şi performanţele acestora.
15
Coteanu L, Seche L., Seche M., Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura
Academiei, 1984.
16
Prin "situaţii" se înţelege, în acest context, complexul de documente de sinteză
contabilă pe care le întocmesc periodic întreprinderile, conform prevederilor legale în
vigoare.
37
 3.2. Condiţii şi modalităţi de obţinere a calităţii de expert
contabil
Accesul la calitatea de expert contabil este permis absolvenţilor unei
instituţii de învăţământ superior cu profil economic şi care au o anumită
experienţă ca urmare a practicării profesiei de economist o perioadă de trei ani,
în cazul absolvenţilor specializărilor de contabilitate şi/sau finanţe, respectiv
de cinci ani, în cazul absolvenţilor altor specializări din profilul economic.
Candidaţii trebuie să aibă capacitatea de exerciţiu deplină şi să nu fi suferit
condamnări care interzic dreptul de gestiune şi administrare a întreprinderilor.
Accesul se realizează pe baza unui examen de acces constând din probe
la şapte discipline (contabilitate, fiscalitate, drept, audit, evaluare, control
financiar, expertiză), examen la care trebuie să se obţină cel puţin media şapte,
şi minim nota şase la fiecare disciplină. Tematica de examen pentru cele şapte
discipline se stabileşte de către Corpul Experţilor Contabili şi a Contabililor
Autorizaţi din România17 cu avizul Ministerului Finanţelor.
Dosarul pentru prezentarea la examenul de acces la profesia de expert
contabil trebuie să conţină: o cerere de înscriere, curriculum vitae, certificat
medical privind capacitatea de exerciţiu deplină copie legalizată actului de
studii, dovada privind experienţa (copie după carnetul de muncă sau
adeverinţa de la locurile de muncă) şi certificat de cazier judiciar.
Corpul Experţilor Contabili şi a Contabililor Autorizaţi din România
organizează examenul de acces, de regulă, în centrele universitare din
Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Timişoara, şi Iaşi odată pe an. Comisia de
examen se numeşte prin decizia comună a Ministerului Finanţelor Publice la
Ministerului Educaţiei şi Cercetării. La nivelul centrelor universitare sunt
numite, prin hotărârea Consiliului Superior al Corpului, subcomisii de examen
compuse din cadre universitare, experţi contabili, reprezentanţi ai Ministerului
Finanţelor Publice şi ai Ministerului justiţiei.
Promovarea examenului de acces dă dreptul candidatului să devină
stagiar. Stagiul presupune o activitate de trei ani pe lângă un expert contabil
cu vechime, numit tutore de stagiu. Stagiarul cere, în scris, admiterea la stagiu,
având acordul tutorelui de stagiu cu care va efectua stagiul. Pe perioada
stagiului stagiarul va efectua cel puţin două sute de ore de lucrări în timpul
programului de muncă a tutorelui de stagiu.
Tutorii de stagiu sunt persoane fizice membre ale Corpului care au
aprobarea Consiliului Superior al Corpului, la propunerea filialelor judeţene.
Propunerea filialelor se face pe baza cererii de abilitare"depusă de expert.

17
Organismul profesiei contabile gestionează experţii contabili şi contabilii autorizaţi,
calităţi distincte ale aceleiaşi profesii.

38
Pentru li putea cere abilitarea ca tutore de stagiu, experţii trebuie să aibă o
vechime de cel puţin cinci ani ca expert.
Stagiul presupune efectuarea unor lucrări din categoria celor specifice
profesiei sub îndrumarea tutorelui de stagiu, dar şi pregătire profesională
privind comportamentul profesional şi etic. Pregătirea profesională şi
deontologică se poate face în cadrul cabinetului tutorelui "sau a societăţii de
expertiză, dar şi prin participarea la acţiuni specifice organizate de Corp.
Pregătirea profesională a stagiarilor vizează organizarea profesiei,
documente specifice profesioniştilor, sistemul contabil naţional, evaluarea
bunurilor şi a întreprinderilor, fiscalitate, drept şi legislaţie contabilă, etc.
Stagiarii întocmesc semestrial un raport de activitate în care prezintă un studiu
de caz.
Controlul stagiului se efectuează de către controlorii de stagiu
desemnaţi la nivelul filialelor judeţene ale Corpului sau la nivelul Consiliului
Superior al Corpului. Controlul urmăreşte respectarea de către stagiari a
obligaţiilor ce le revin, comportamentul acestora, preocuparea pentru calitatea
lucrărilor la realizarea cărora contribuie, pentru pregătirea profesională^
deontologică, etc.
Poate fi recunoscută ca perioadă de stagiu activitatea desfăşurată într-
un cabinet sau societate de expertiză contabilă, membră a Corpului, în calitate
de angajat cu carte de muncă.
Examenul de aptitudini este susţinut de către persoanele care au
efectuat perioada de stagii prezentată mai sus. Ca într-un film cu copii
handicapaţi, persoanele care solicită înscrierea la examenul aptitudini, trebuie
să prezinte certificatul de admitere la stagiu certificatul de stagiu, copie după
diploma de studii (din nou) şi cerere de înscriere.
Examenul de aptitudini constă dintr-o probă scrisă (un caz practic
specific profesiei şi întrebări de legislaţie financiar contabilă), şi o probă orală
(întrebări de legislaţie, finanţe, contabilitate ,audit).

3.3. Modul de exercitare a profesiei de expert contabil

Exercitarea profesiei liberale contabile se poate organiza individual sau
în cadrul unor societăţi comerciale cu activitate specifică, în cadrul societăţilor
comerciale, experţii contabili pot avea calitatea de acţionari (asociaţi), sau
calitatea de salariaţi.
Exercitarea individuală a profesiei poate fi efectuată numai în nume
propriu. Persoanele fizice care au calitatea de expert contabil pot să exercite
activităţi specifice profesiei în condiţiile Legii 186/1999, respectiv dacă nu
sunt salariaţi ai unor societăţi din afara Corpului, dacă nu desfăşoară activităţi
comerciale de orice fel la societăţi din afara Corpului. Excepţie de la aceste
condiţii fac parlamentarii şi consilierii pe perioada mandatului, cadrele
didactice şi redactorii din editurile de specialitate.

39
 Societăţile de expertiză contabilă trebuie să aibă ca obiect de activitate,
activităţi specifice profesiei, majoritatea acţionarilor (asociaţilor) trebuie să fie
experţi contabili, majoritatea acţiunilor (părţilor sociale) trebuie deţinute de
experţi contabili, şi să fie înscrise în Tabloul Corpului Experţilor Contabili şi a
Contabililor Autorizaţi din România.
Membrii Corpului, persoane fizice sau societăţi comerciale, au nevoie,
pentru exercitarea profesiei, de viză anuală. Aceasta se acordă la nivelul
filialelor Corpului, în condiţiile în care, atât persoanele fizice cât şi societăţile
de expertiză, au depus Fişa de activitate pentru anul precedent şi au achitat
toate obligaţiile către Corp pentru anul curent, respectiv obligaţiile fiscale
pentru anul precedent.

3.4. Conduita etică şi profesională a expertului contabil

Pentru a asigura profesiei contabile un statut bazat pe acceptare şi
credibilitate din partea comunităţii de afaceri, profesioniştii contabili trebuie să
respecte cu stricteţe o serie de reguli şi standarde etice şi profesionale.
Principiile etice fundamentale în profesia contabilă sunt:
- Integritate profesională care presupune ca, în efectuarea lucrărilor
specifice, profesionistul contabil să fie drept, cinstit şi sincer.
- Obiectivitate profesională care impune profesionistului contabil să fie
corect, să nu aibă prejudecăţi şi să fie imparţial.
- Independenţă profesională care impune profesionistului contabil să fie
şi să se manifeste liber faţă de orice interes care să-i afecteze integritatea şi
obiectivitatea. El nu poate avea interese în cazurile asupra cărora îşi spune
părerea ca specialist. Interesele care ar putea afecta integritatea şi
obiectivitatea profesionistului contabil se referă la implicarea financiară a
acestuia (salarizarea de către clienţi sau părţi, deţinerea de acţiuni sau părţi
sociale la clienţi, primirea sau acordarea de împrumuturi de la client(ului),
primirea sau acordarea de gajuri de la client(ului)), implicarea în activităţile
clienţilor sau părţilor (membru în consiliul de administraţie, angajat), relaţii
familiale şi personale cu clienţii sau părţile. Independenţa profesionistului
contabil este indispensabilă obiectivităţii, principialităţii, corectitudinii, şi, în
ultima instanţă, exprimării adevărului.
- Secretul profesional impune profesionistului contabil să respecte
confidenţialitatea informaţiilor pe care le obţine cu ocazia efectuării lucrărilor
la care s-a angajat. Confidenţialitatea nu acoperă cazurile penale descoperite
de profesionist cu ocazia efectuării lucrărilor de specialitate.
- Respectarea regulilor tehnice şi profesionale sau regularitatea impune
profesionistului contabil să respecte toate regulile şi normele legale cu ocazia
efectuării lucrărilor de specialitate.
- Competenţa profesională care presupune ca profesionistul contabil să
aibă un nivel de cunoştinţe şi competenţe profesionale ridicat, să se preocupe
permanent de dezvoltarea acestora, astfel încât să ofere clienţilor sau părţilor
40
servicii de înaltă ţinută profesională, la nivelul celor mai noi cunoştinţe tehnice
şi legislative şi în concordanţă cu practica naţională, europeană şi
internaţională. Profesionistul contabil, în special expertul contabil solicitat de
instanţe sau organe de cercetare, nu trebuie să accepte decât lucrări pe care le
poate efectua cu maximum de competenţă.
- Comportarea deontologică presupune ca profesionistul contabil să se
comporte astfel încât să nu aducă atingere ci să întărească reputaţia profesiei.
Pentru a asigura respectarea regulilor de mai sus profesionistului
contabil are o serie de obligaţii cum ar fi:
- să aibă cunoştinţe de specialitate aprofundate şi o experienţă temeinică;
- să dea dovadă de răbdare, prudenţă, imparţialitate, luciditate;
- să fie discret, să nu considere că opinia lui este o decizie;
- să caute argumente pentru orice afirmaţie;

3.5. Răspunderea expertului contabil

Expertul contabil răspunde disciplinar, civil sau penal după caz, pentru
faptele care reprezintă abateri de la normele profesionale şi juridice în vigoare.
Faptele care pot atrage răspunderea disciplinară a expertului contabil privesc
conduita acestuia ca membru al unei organizaţii profesionale (CECCAR), care
are un Regulament propriu de organizare şi funcţionare, şi care are stabilite
norme profesionale şi etice de comportament. La acest Regulament şi la
normele profesionale şi etice aderă fiecare membru al Corpului din momentul
în care dobândeşte calitatea de expert şi solicită să fie înscris în Tabloul
Corpului.
În mod concret abaterile disciplinare ale experţilor contabili se referă
la:
- neplata cotizaţiei profesionale;
- absenţa nemotivată şi repetată de la adunarea generală a filialei;
- absenţa nemotivată de la formele de pregătire şi perfecţionare
profesională;
- prestarea de servicii fără contract scris încheiat cu clientul;
- divulgarea secretului profesional;
- nedeclararea sau declararea parţială a veniturilor cu scopul sustragerii
de la plata obligaţiilor faţă de Corp;
- efectuarea de lucrări în cazuri de incompatibilitate;
- refuzul de a se supune controlului efectuat de Corp;
- declaraţii nereale care produc consecinţe juridice;
- alte abateri de la Codul de conduită etică şi profesională.
Sancţiunile disciplinare ce se pot aplica pentru abaterile referitoare la
faptele de mai sus sunt în raport cu gravitatea faptei şi consecinţele acesteia.
Ele sunt: mustrarea, avertismentul, suspendarea dreptului de a exercita
profesia pe o anume perioadă de timp (de la trei luni la un an), interzicerea

41
dreptului de a exercita profesia. Ori care ar fi sancţiunea ea se poate aplica
numai în cel mult un an de la data săvârşirii faptei imputate.
Răspunderea civilă a expertului contabil decurge din prevederile
contractelor dintre acesta şi clienţi (răspundere civilă contractuală), sau din
săvârşirea unei fapte ilicite în realizarea contractului cu clienţii (răspundere
civilă delictuală). Răspunderea civilă contractuală este urmare a neexecutării
sau executării defectuoase a obligaţiilor contractuale. Efectuarea defectuoasă
are în vedere erorile săvârşite, dar şi întârzierile care cauzează pagube
clienţilor. Răspunderea civilă delictuală decurge dintr-o faptă ilicită care
produce clientului o pagubă. Fapta ilicită poate fi o acţiune sau o inacţiune
prin care se încalcă prevederile legale
Pentru a garanta clienţilor pentru pagubele cauzate experţii contabili
pot încheia un contract de asigurare pentru risc profesional, sau pot vărsa o
garanţie la dispoziţia clienţilor.
Răspunderea penală a expertului contabil este urmare a săvârşirii unei
infracţiuni de către acesta. Infracţiunile pe care le poate săvârşi un expert
contabil se referă la:
- obţinerea de foloase necuvenite, solicitarea sau primirea unor avantaje
mai mari decât onorariul stabilit;
- cuprinderea unor date nereale în raportul de expertiză contabilă;
Trebuie făcută distincţia între acest gen de fapte în cazul expertizelor în cauze
civile şi cele în cauze penale, în cazul expertizelor în cauze penale,
cuprinderea unor date nereale în raportul de expertiză poate avea drept scop
acoperirea unor infracţiuni, şi în acest caz avem de a face cu reaua-credinţă în
concluziile expertizei contabile.
- în cazurile penale îngreunarea aflării adevărului poate fi o faptă de natură
penală şi ea se manifestă prin întocmirea unei expertize contabile
necorespunzătoare sau incorecte.
Deşi nu se referă la experţii contabili activi, trebuie să amintim despre
infracţiunea prevăzută de Legea 186/1999, respectiv, exercitarea oricărei
atribuţii ce decurge din calitatea de expert contabil de către persoane
neautorizate sau aflate într-o situaţie de incompatibilitate.

3.6. Organizaţia profesională a experţilor contabili

3.6.l. Corpul Experţilor Contabili şi a Contabililor Autorizaţi
Corpul Experţilor Contabili şi a Contabililor Autorizaţi din România
(CECCAR), este persoană juridică de utilitate publică, autonomă din care fac
parte profesioniştii contabili - experţi contabili şi contabili autorizaţi. Cum am
mai arătat, acesta are filiale în toate judeţele ţării şi în municipiul Bucureşti.
42
Filialele judeţene şi a municipiului Bucureşti nu au personalitate juridică.
Corpul acordă şi retrage dreptul de exercitare a profesiei contabile, şi
gestionează exercitarea profesiei, în cadrul gestionării profesiei avem în
vedere preocuparea pentru menţinerea nivelului de competenţă a membrilor
săi, asigurarea calităţii serviciilor oferite de experţii contabili, respectarea
codului etic al profesioniştilor.
Corpul este organizat pe baza Regulamentului aprobat de Conferinţa
Naţională, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice şi a Ministerului Justiţiei.
În cadrul Corpului activitatea se desfăşoară prin secţiuni, comisii şi
departamente.
Secţiunile Corpului se organizează pe categorii profesionale: una
pentru experţii contabili, alta pentru contabili autorizaţi. Secţiunile organizate
pe categorii profesionale sunt conduse de câte cinci membrii desemnaţi de
către Consiliul Superior dintre membrii săi. La nivelul fiecărei filiale se
regăsesc corespondente ale secţiunilor Corpului.
Un loc aparte în structura Corpului îl ocupă Secretariatul general.
Acesta execută hotărârile şi deciziile privind activitatea administrativă a
Corpului. El pregăteşte, analizează şi centralizează proiectele de buget ale
filialelor şi a Corpului, asigură execuţia acestora, răspunde de organizarea şi
ţinerea contabilităţii Corpului şi a filialelor, asigură evidenţa centralizată a
membrilor Corpului, întocmirea şi publicarea în Monitorul Oficial a Tabloului
Corpului, organizează publicitatea pentru membrii Corpului, propune schema
de personal şi grila de salarizare.

3.6.2. Atribuţiile CECCAR, organele de conducere şi relaţia

acestuia cu MFP
Organele de conducere a Corpului sunt Conferinţa Naţională a
Corpului, Consiliul Superior, şi Biroul permanent al Consiliului Superior.
Conferinţa Naţională a Corpului Experţilor Contabili şi a Contabililor
Autorizaţi din România este organul superior de conducere şi control a
Corpului. Se constituit din membrii Consiliului Superior, membrii
Consiliilor Filialelor, membrii comisiei de disciplină, reprezentanţi a
Ministerului Finanţelor Publice, şi reprezentanţi ai filialelor desemnaţi de
Adunările generale conform normei de un delegat la o sută de membrii.
Conferinţa Naţională poate fi ordinară sau extraordinară.
Conferinţa Naţională ordinară se întruneşte anual şi are ca atribuţii
aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Corpului, a Codului
de conduita etică şi profesională, a planurilor anuale de activitate a Corpului, a
Codului de conduită etică şi profesională, a planurilor anuale de activitate a
Corpului, a bugetului de venituri şi cheltuieli, a raportului de activitate a
Consiliului Superior, a raportului comisiei de cenzori, a grilei de salarizare şi a
schemei de personal, alegerea preşedintelui şi a Consiliului Superior al
Corpului, a comisiei de cenzori şi a comisiei de disciplină. La nivelul filialelor
43
judeţene şi a municipiului Bucureşti corespondentul Conferinţei
Naţionale este Adunarea generală, cu menţiunea că atribuţiile acesteia sunt
limitate de lipsa de personalitate juridică a filialelor.
Conferinţa Naţională extraordinară are loc în cazuri deosebite, se
convoacă de către Consiliul Superior sau de către filiale reprezentând o
cincime din membrii înscrişi în Tabloul Corpului.
Consiliul Superior al Corpului este constituit din 24 de membri şi opt
supleanţi aleşi prin vot secret. Mandatul este pentru patru ani. Jumătate din
numărul mandatelor membrilor Consiliului superior se reînoiesc din doi în doi
ani. Consiliul Superior îşi desfăşoară activitatea prin sesiuni la un interval de
cel puţin odată pe semestru.
Atribuţiile Consiliului Superior privesc alegerea vicepreşedinţilor,
elaborarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare
Corpului, Codului de conduită etica şi profesională, administrarea şi
gestionarea patrimoniului, coordonarea activităţilor filialelor.
Biroul permanent al Consiliului Superior al Corpului se compune din
preşedinte şi vicepreşedinţi. Se întruneşte lunar.
Corespondentul organelor executive de conducere a Corpului la nivelul
filialelor este Consiliul filialei, cu aceiaşi menţiune privind atribuţiile limitate
de lipsă personalităţii juridice pentru filiale.
Biroul permemanent a Consiliului Superior se compune din preşedinte
şi vicepreşedinte şi se întruneşte lunar. La nivelul filialelor există un consiliu
al filialei şi un birou permanent a consiliului filialelor. Numărul membrilor a
Consililor filialelor diferă în funcţie de mărimea filialelor.

BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ

 Cărţi:
1. Boulescu M., Expertiza contabilă, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2001.
2. Crăciun Ştefan, Controlul şi auditul financiar. Expertiza contabilă.
Editura Economică, Bucureşti, 2002.
3. Domnişoru S., Controlul financiar-contabil şi expertiza contabilă,
Editura Stachi, 2005.

 Acte normative:
1. Ordonanţa nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă
şi a contabililor autorizaţi, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 13 din
08.01.2008.
2. Codul de procedură fiscală.

44
 ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE

1. Definiţi noţiunile de expert şi expert contabil.

2. Cum se obţine calitatea de expert contabil?
3. Cum se poate exercita profesia de expert contabil?
4. Precizaţi care sunt principiile etice ale profesiei contabile şi descrieţi ce
se înţelege prin integritate şi obiectivitate profesională.
5. Ce presupune principiul de independenţă profesională?
6. Descrieţi principiile de competenţă profesională şi comportare
deontologică.
7. La ce se referă abaterile disciplinare ale experţilor contabili?
8. Caracterizaţi cele două tipuri de răspundere ale experţilor contabili.
9. Ce este CECCAR şi care sunt organele de conducere ale acestiua?
10. Ce este Conferinţa Naţională şi care sunt atribuţiile acesteia?
11. Precizaţi atribuţiile Consiliului Superior.

45
 Modulul IV
CONSULTANŢA FISCALĂ

 Scopul acestui modul îl reprezintă acumularea cunoştiinţelor legate de

dobândirea calităţii de consultant fiscal, drepturile şi obligaţiile acestora, precum
şi cunoaşterea atribuţiilor organului profesional în acest domeniu, Camera
Consultanţilor Fiscali.

 Competenţe dobândite prin însuşirea conţinutului:

După studierea acestui capitol studenţii vor putea să:
 preznte ceea se înţelege prin activitatea de consultanţă fiscală;
 enumere condiţiile de dobîndire a calităţii de consultant fiscal;
 precizeze care sunt drepturile şi obligaţiile consultanţilor fiscali;
 enumere organele de conducere a Camerei Consultanţilor fiscali şi
atribuţiile acestora;
 enumere organele aparatului executiv al Camerei şi să prezinte principalele
atribuţii ale acestora.

 Timp necesar pentru asimilarea temei: 7 ore

4.1. Conţinutul activităţii de consultanţă fiscală

Activitatea de consultanţă fiscală este definită de către specialiştii
atestaţi şi constă în:
- acordarea de servicii profesionale în domeniul fiscal contribuabilor;
- acordarea de asistenţă de specialitate pentru întomirea declaraţiilor
de impozite şi taxe;
- acordarea de asistenţă pe diverse probleme de procedură fiscală;
- acordarea de asistenţă pentru întocmirea diverselor tipuri de
documentaţie în domeniul fiscal;
- reprezentarea contribuabililor în faţa organelor fiscale inclusiv pe
parcursul derulării inspecţiei fiscale;
- realizarea de expertize fiscale la solicitarea diverşilor utilizatori
(organe judecătoreşti, organe de cercetare, organe fiscale, părţi
interesate);
Specialistul care desfăşoară activitatea de consultanţă fiscală trebuie să
fi dobândit această calitate şi să fie înregistrat în Registrul Consultanţilor
Fiscali. Dobândirea calităţii de consultant fiscal este accesibilă persoanelor
fizice care îndeplinesc următoarele condiţii:
- sunt licenţiaţi ai unei facultăţi cu profil economic;
- au o experienţă de minim 5 ani după licenţă în elaborarea, avizarea,
aprobarea sau aplicarea legislaţiei fiscale în servicii de administrare
46
 a legislaţiei fiscale, în elaborarea sau aprobarea reglementărilor
contabile sau în servicii financiar-contabile;
- să nu aibă antecedente penale;
- să aibă capacitate de exerciţiu deplină;
- să promoveze examenul pentru atribuirea calităţii de consultant
fiscale.
Consultanţii fiscali care au obţinut această calitate pot să-şi desfăşoare
activitatea individual sau în societăţi comerciale de consultanţă fiscală. Atât ca
persoane fizice cât şi ca persoane juridice, pot desfăşura şi activitate contabilă,
audit financiar şi instruire şi perfecţionare în domeniul fiscal cu respectarea
condiţiilor prevăzute în actele normative care reglementează aceste activităţi.
După promovarea examenului de atribuire a calităţii de consultant
fiscal, persoanele fizice sunt obligate să se înregistreze în Registrul
Consultanţilor Fiscali, într-un termen de 60 de zile de la comunicarea
rezultatului. Pentru aceasta se va depune un dosar care conţine: cerere tip de
înscriere, copie după actul de identitate, dovada plăţii taxei de înscriere şi
fotografii necesare legitimaţiei. Persoanele fizice înscrise în Registrul
Consultanţilor Fiscali primesc carnetul profesional şi o parafă. Pesoanele
fizice care au calitatea de consultanţi fiscali pot înfiinţa societăţi de
consultanţă fiscală. Acestea se înregistrează în Registrul Consultanţilor Fiscali
pe baza unor documente similare celor de la persoane fizice (cerere tip,
certificat de înmatriculare, act constitutiv, certificat constatator, certificat de
cazier fiscal, dovada plăţii taxelor).
Persoanele fizice şi/sau juridice care au calitatea de consultant fiscal
într-un alt stat membru al Uniunii Europene se pot înregistra în Registrul
Consultanţilor Fiscali în urma unei evaluări a documentaţiei depuse de aceştia.
Persoanele fizice care au dobândit calitatea de consultant fiscal pot fi
activi sau inactivi. Membrii activi sunt cei care desfăşoară activitatea de
consultanţă fiscală în condiţiile prevăzute de lege. Membrii inactivi sunt
persoanele fizice care au dobândit calitatea de consultant fiscal, dar care
desfăşoară activităţi incompatibile cu calitatea de consultant fiscal pe perioad
desfăşurării acestor activităţi.
Gestionarea profesiei de consultant fiscal se realizează de către Camera
Consultanţilor Fiscali. Aceasta este o organizaţie profesională de utilitate
publică, persoană juridică fără scop lucrativ. Atribuţiile Camerei sunt:
- coordonează activitatea de consultanţă fiscală;
- apără interesele profesionale ale emmbrilor săi;
- organizează examenul pentru atribuirea calităţii de consultant
fiscal;
- oferă sprijin şi asistenţă membrilor în problem financiare;
- elaborează noeme privind activitatea de consultanţă fiscală;
- ţine Registrul Consultanţilor Fiscali;
- organizează cursuri de perfecţionare a consultanţilor fiscali;
47
 - colaborează cu alte asociaţii profesionale din ţară şi din străinătate;
- editează publicaţii de specialitate;
- stabileşte măsuri disciplinare;
- elaborează şi aprobă Codul de conduită etică şi normele de
pregătire profesională;
- ca entitate juridică îşi acoperă cheltuielile din venituri proprii
reprezentate de taxe, cotizaţii, din publicaţii proprii, donaţii şi
sponsorizări etc.
Registrul Consultanţilor Fiscali şi a societăţilor de consultanţă fiscală
cuprinde atât membrii activi cât şi membrii inactivi. El se actualizează anual şi
se publică în Monitorul Oficial al României. Fiecare consltant fiscal/ societate
comercială va fi prezentat în Registrul Consultanţilor Fiscali prin:
- nume şi prenume/denumire;
- domiciliu/sediu social;
- numle asociaţilor/acţionarilor, administratorilor care au calitatea de
consultant fiscal;
- alte date de identificare.
Orice modificare în statul personal al consultanţilor fiscali faţă de ceea
ce este publicat în Monitorul Oficial se aduce la cunoştiinţa Camerei
Consultanţilor Fiscali în termen de 30 de zile de la data când a intervenit
modificarea.

4.2. Drepturile şi obligaţiile membrilor Camerei

Consultanţilor Fiscali
Membrii Camerei Consultanţilor Fiscali au următoarele drepturi18:
- să exercite activităţi specifice profesiei în conformitate cu
prevederile actelor normative, adică O.G. nr.71/2001 şi a
regulamentului Camerei Consultanţilor Fiscali;
- să aleagă şi să fie aleşi în organele de conducere ale Camerei;
- să voteze în Conferienţa Naţională a Consultanţilor Fiscali;
- să solicite sprijin pentru rezolvarea unor litigii de etică şi practică
profesională;
- să contreste eventualele sancţiuni primite.
Obligaţiile membrilor Camerei Consultanţilor Fiscali sunt19:
- să menţină un nivel ridicat de pregătire profesională prin
participare la cusuri;
- să declare exact şi corect veniturile realizate la termenele prevăzute
în regulament;
- să achite la termen cotizaţiile şi taxele profesionale;

18
Regulamentul de organizare şi funcţionare al Camerei Consultanţilor Fiscali, art. 8,
alin. (1)
19
Idem art. 8, alin. (2).
48
 - să respecte hotărârile Conferinţei Naţionale şi a Consiliului
Superior;
- să nu devină membrii a altei asociaţii profesionale din România cu
scop identic cu cel al Camerei;
- să nu aducă atingere reputaţiei şi intereselor organizaţiei
profesionale a consultanţiilor fiscali;
- să păstreze secretul profesional asupa informaţiilor care le deţin ca
urmare a exercitării profesiei.
Membrii Camerei sunt obligaţi să înformeze în scris în termen de 30 de
zile aupra unor evenimente cum ar fi:
- aplicarea unor sancţiuni pe linie profesională de către autoritate sau
organism profesional;
- condamnare penală definitivă;
- interdicţii judecătoreşti cu privire la exercitarea atribuţiilor de
administrator sau late atribuţii de gestionare;
- încadrarea în situaţii de insolvenţă sau lichidare;
- orice alte informaţii cu privire la reputaţia profesională şi etică a
consultantului fiscal.

4.3. Organele de conducere ale Camerei Consultanţilor

Fiscali
Organele de conducere ale Camerei Consultanţilor Fiscali sunt:
Conferinţa Naţională, Consiliul Superior şi Biroul Permanent.
Conferinţa Naţională este formată din toţi consultanţii fiscali însrişi în
evidenţa Camerei cu drept de vot. Au drept de vot consultanţii fiscali care şi-
au îndeplinit obligaţiile faţă de Cameră. Nu au drept de vot membrii Camerei
suspendaţi ca urmare a aplicării unor măsuri disciplinare. Conferinţa Naţională
este de două feluri: ordinară şi extraordinară. Conferinţa Naţională ordinară se
desfăşoară anul în cel mult 4 luni de la închiderea exerciţiului financiar.
Aceasta are următoarele atribuţii:
- dezbate şi aprobă raportul anual de activitate a Consiliului
Superior;
- dezbate, modifică (dacă este cazul) şi aprobă situaţiile financiare
anuale ale Camerei;
- dezbate şi aprobă raportul comisiei de auditori statutari privind
gestiunea financiară;
- aprobă execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul
precedent;
- aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul următor;
- alege, eliberează şi revocă membrii Consiliului Superior;
- alege, eliberează şi revocă membrii Comisiei de auditori statutari;
- alege, eliberează şi revocă membrii Comisiei de Apel.

49
Conferinţa extraordinară poate fi convocată la cererea Biroului permanent a
cel puţin două treimi din membrii Consiliului Superior sau a unei cincimi dim
membrii Camerei cu drept de vot. Aceasta trebuie să aibă ordine de zi
extraordinară.
Convocarea conferinţelor se face cu 30 de zile înainte de data
desfăşurării.
Consiliul Superior este format dim membrii aleşi în cadrul Conferinţei
ordinare pe o perioadă de 5 ani. Un consilier poate avea această calitate cel
mult două mandate. Componenţa Consiliului Superior este de 15 membrii.
Acesta se întruneşte lunat sau ori de câte ori este necesar şi are următoarele
atribuţii:
- alege la prima şedinţă din rândul membrilor săi prin vot secret un
preşedinte, un prim-vicepreşedinte şi 5 vicepreşedinţi;
- asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor conferinţei;
- asigură condiţiile pentru administrarea şi gestionarea patrimoniului
Camerei;
- prezintă conferinţei raportul de activitate, proiectul bugetului de
venituri şi cheltuieli şi situaţiile financiare al Camerei;
- aprobă organigrama şi politicile privind resursele umane;
- aprobă anula indemnizaţiile memnrilor Comisiei de Auditori
statutari şi a Comisiri de Apel;
- aprobă şi modifică regulamentul de organizare şi funcţionare a
Camerei, Codul de Conduită Etică şi Profesională şi normele de
pregătire profesională;
- aprobă normeme şi termenele de plată a cotizaţiei;
- aprobăregulamentul de organizare a examenului pentru atribuirea
calităţii de consultant fiscal;
- aprobă normele privind controlul în vederea constatării
contravenţiilor şi aplicării sancţiunilor;
- validează candidaturile depuse pentru organele alese de conferinţă;
- stabileşte criteriile de acreditare a celor ce pot desfpşura cursuri de
pregătire profesională;
- stabileşte nivelul şi condiţiile de acordare a indemnizaţiilor
cuvenite membrilor Consiliuluo Superior;
- aprobă angajarea de credite pentru activităţi de investiţii;
- emite hotărâri în cazurile de abateri disciplinare.
Preşedintele ales de Consiliul Superior devine drept preşedintele
Camerei Consultanţilor Fiscali. El este şi preşedintele Biroului permanent şi
are următoatele atribuţii20:
a) reprezintă Camera în raporturile cu terţe persoane fizice şi juridice, cu
autorităţile publice, precum şi cu organizaţiile naşionale profesionale din alte

20
Idem art. 33, alin. (1).
50
ţări şi organismele internaţionale ale profesiei de consultant fiscal, apărând
prestigiul şi independenţa profesionala a membrilor Camerei;
b) semnează acorduri/convenţii privind exercitarea profesiei de consultant
fiscal în străinatate şi pe teritoriul României cu organizaţii similare din alte
ţări;
c) convoacă şi conduce lucrările Conferinţei, Consiliului superior şi Biroului
permanent;
d) semnează hotărârile emise de Consiliul superior şi deciziile adoptate de
Biroul permanent;
e) prezintă anual spre adoptare Consiliului superior proiectul de buget pentru
exerciţiul viitor;
f) aprobă angajarea şi efectuarea cheltuielilor prevăzute în buget;
g) prezintă situaţiile financiare anuale şi execuţia bugetului de venituri şi
cheltuieli spre adoptare Consiliului superior şi spre aprobare Conferinţei;
h) numeşte şi revocă în baza aprobării Biroului permanent secretarul general şi
personalul din cadrul aparatului executiv al Camerei prevăzut în organigramă;
i) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de Conferinţa, Consiliul superior şi
Biroul permanent.
Biroul permanent este format din preşedinte, prim-vicepreşedinte şi 5
vicepreşedinţi. Acesta se întruneşte cel puţin o dată pe lună şi ori de câte ori
este necesar şi ia decizii cu votul majorităţii simple a membrilor săi. Deciziile
emise de Biroul permanent între şedinţele Consiliului superior se prezintă
acestuia pentru validare.
Biroul permanent are următoarele atribuţii principale21:
a) avizează proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli anual, pe care îl
înaintează spre adoptare Consiliului superior, nu mai târziu de data de 15
decembrie a fiecărui an anterior anului la care se referă bugetul respectiv;
b) supraveghează lunar execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli al Camerei;
c) examinează şi propune spre aprobare Consiliului superior programul de
activitate al Camerei;
d) aprobă programele de activitate ale direcţiilor executive;
e) aprobă deplasările în străinătate;
f) aprobă numirea, sancţionarea şi revocarea secretarului general, şefilor
direcţiilor Camerei şi a altor persoane cu funcţii de conducere din aparatul
executiv al Camerei;
g) aprobă salarizarea pentru fiecare funcţie prevăzută în organigramă;
h) aprobă eliberarea autorizaţiilor de funcţionare ale societăţilor comerciale de
consultanţă fiscală;
i) îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite de Conferinţă şi de Consiliul superior.

21
Idem art. 35 alin. (2).
51
 Aparatul executiv al Camerei este format din:
- secretarul general;
- secretariatul general;
- direcţia de învăţământ;
- direcţia de servicii pentru membri;
- direcţia de monitorizare, control şi competenţă profesională;
- direcţia de conduită şi disciplină profesională;
- direcţia de servicii generale;
- direcţia de relaţii naţionale şi internaţionale.
Secretarul general al Camerei este propus de Biroul permanent şi
numit de preşedintele Consiliului superior.
Secretarul are următoarele atribuţii22:
a) prezintă Biroului permanent proiectul programului de activitate al Camerei;
b) propune spre aprobare preşedintelui Biroului permanent angajarea
personalului executiv, potrivit organigramei Camerei;
c) asigură punerea în aplicare a deciziilor Biroului permanent cu privire la
execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli al Camerei;
d) propune Biroului permanent ordinea de zi a şedinţelor acestuia şi ale
Consiliului superior, asigurând elaborarea şi prezentarea documentelor care
fac obiectul şedinţelor respective;
e) execută alte atribuţii stabilite de Consiliul superior şi de Biroul permanent.
Secretariatul general prezintă urmatoarele atributii:
a) asigură serviciile de secretariat pentru lucrările Conferinţei, Consiliului
superior şi Biroului permanent;
b) conduce Registrul de procese-verbale de şedinţă şi urmăreşte realizarea
sarcinilor stabilite;
c) asigură serviciile juridice pentru activităţile proprii ale Camerei;
d) asigură serviciile de registratură, relaţii publice şi protocol;
e) întocmeşte raportul de activitate pe perioada anterioară şi elaborează
proiectul programului de activitate al Camerei;
f) asigură transmiterea spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea
I, a hotărârilor Conferinţei naţionale şi ale Consiliului superior;
g) executa alte atributii stabilite de Consiliul superior si de Biroul permanent.
Direcţia de învaţământ are, în principal, următoarele atribuţii:
a) stabileşte tematica, bibliografia şi subiectele pentru examenele de atribuire a
calităţii de consultant fiscal;
b) stabileşte cerinţele de pregătire profesională şi organizarea acestei activităţi;
c) elaborează normele privind pregătirea profesională a consultanţilor fiscali şi
programul anual de perfecţionare continuă a membrilor;
d) întocmeşte evidenţa şi documentaţia privind pregătirea profesională a
consultanţilor fiscali;

22
Idem art. 42 alin (2).
52
e) asigură asistenţa profesională pentru membrii Camerei;
f) asigură materialele pentru pregătirea profesională şi informarea periodică a
consultanţilor fiscali;
g) propune oportunităţi de colaborare cu entităţile care îndeplinesc condiţiile
de organizare a cursurilor de pregătire profesională;
h) execută alte atribuţii stabilite de Consiliul superior şi de Biroul permanent.
Directia de servicii pentru membri are urmatoarele atributii:
a) organizează examenul de atribuire a calităţii de consultant fiscal;
b) primeşte şi verifică dosarele de înscriere ale candidaţilor;
c) conduce Registrul consultanţilor fiscali şi al societăţilor comerciale de
consultanţă fiscală şi toate evidenţele operative privind consultanţii fiscali, în
sistem informatizat;
d) eliberează carnetele profesionale, parafele şi autorizaţiile de funcţionare;
e) primeşte declaraţiile cu veniturile realizate şi acordă viza anuală pe
carnetele profesionale şi autorizaţiile de funcţionare;
f) asigură publicarea anuala în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a
Registrului consultanţilor fiscali şi al societăţilor comerciale de consultanţă
fiscală şi procedează la actualizarea site-ului Camerei;
g) organizează activitatea de informare a membrilor cu privire la hotărârile
Consiliului superior şi ale Biroului permanent;
h) gestionează dosarele profesionale ale consultanţilor fiscali şi ale societăţilor
comerciale de consultanţă fiscală;
i) execută alte atribuţii stabilite de Consiliul superior şi de Biroul permanent.
Direcţia de monitorizare, control şi competenţă profesională are, în
principal, următoarele atribuţii:
a) asigură controlul calităţii activităţii profesionale a consultanţilor fiscali;
b) asigură controlul realităţii veniturilor din activitatea de consultanţă fiscală
declarate Camerei;
c) urmăreşte respectarea normelor de conduită etică şi profesională în
domeniul consultanţei fiscale;
d) urmăreşte aplicarea normelor şi procedurilor privind activitatea de
consultanţă fiscală;
e) verifică dacă sunt îndeplinite cerinţele ordonanţei şi ale prezentului
regulament privind folosirea sintagmei "fiscal";
f) identifică persoanele care nu au obţinut calitatea de consultant fiscal şi care
exercită această profesie;
g) execută alte atribuţii stabilite de Consiliul superior şi de Biroul permanent.
Direcţia de conduită şi disciplină profesională analizează cazurile de
abatere disciplinară. Aceasta execută şi alte atribuţii stabilite de Biroul
permanent.
Direcţia de servicii generale are, în principal, următoarele atribuţii:
a) coordonează şi asigură serviciile: resurse umane, tehnologia informaţiei,
administrativ şi de gestionare a patrimoniului Camerei;
53
b) elaborează proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al Camerei, pe care îl
prezintă spre dezbatere şi avizare Biroului permanent;
c) conduce şi organizeaza activităţi financiar-contabile şi asigură execuţia
bugetară, în sistem informatizat;
d) urmăreşte încasarea cotizaţiilor, taxelor şi a altor venituri ale Camerei;
f) execută alte atribuţii stabilite de Consiliul superior şi de Biroul permanent.
Direcţia de relaţii naţionale şi internaţionale are următoarele atribuţii:
a) efectuează documentări referitoare la activitatea de consultanţă fiscală şi la
organizaţiile profesionale din alte ţări şi prezintă informări Consiliului superior
şi Biroului permanent;
b) asigură realizarea măsurilor necesare în vederea aderării Camerei la
organismele profesionale internaţionale de profil, iniţierea şi încheierea
acordurilor/convenţiilor cu organizaţii similare din alte ţări privind exercitarea
profesiei de consultant fiscal în străinătate şi pe teritoriul României;
c) asigură colaborarea şi cooperarea cu instituţiile din alte ţări care activează în
domeniul consultanţei fiscale;
d) asigură participarea reprezentanţilor Camerei la diverse manifestări
naţionale şi internaţionale pe teme profesionale;
e) elaborează propuneri privind actualizarea legislaţiei, precum şi a normelor
de consultanţă fiscală;
f) asigură colaborarea şi cooperarea cu alte organisme profesionale din ţară;
g) execută alte atribuţii stabilite de Consiliul superior şi de Biroul permanent.

BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ

 Cărţi:
1. Boulescu M., Expertiza contabilă, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2001.
2. Crăciun Ştefan, Controlul şi auditul financiar. Expertiza contabilă.
Editura Economică, Bucureşti, 2002.
3. Domnişoru S., Controlul financiar-contabil şi expertiza contabilă,
Editura Stachi, 2005.

 Acte normative:
1. Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de
expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, republicată în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 13 din 08.01.2008.
2. Ordonanta Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea
activităţii de consultanţă fiscală, actualizată la data de 27.06.2007.
3. Codul de procedură fiscală.
4. Regulamentul de organizare şi funcţionare al Camerei Consultanţilor
Fiscali, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 700/17.10.2007.

54
 ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE

13. Ce se înţelege prin activitatea de consultanţă fiscală şi care sunt

condiţiile pentru dobândira calităţii de consultant fiscal?
14. Precizaţi drepturile membrilor Camerei Consultanţilor Fiscali.
15. Precizaţi obiectivele membrilor Camerei Consultanţilor Fiscali.
16. Conferinţa Naţională: structură şi atribuţii.
17. Consiliul Superior: structură şi atribuţii.
18. Precizaţi structura aparatului executiv al Camerei Consultanţilor Fiscali
şi enumeraţi atribuţiile a două dintre structurile acestuia.
19. Care sunt atribuţiile Direcţiei de învăţământ?
20. Precizaţi atribuţiile Direcţiei de monitorizare, control şi competenţă
profesională.
21. Enumeraţi atribuţiile Direcţiei de servicii generale.
22. Enumeraţi atribuţiile Direcţiei de relaţii naţionale şi internaţionale.

55