Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
EXPERTIZĂ CONTABILĂ ŞI
CONSULTANŢĂ FISCALĂ
Alba Iulia
2009
1
FIŞA DISCIPLINEI
Facultatea De Ştiinţe
Număr de
ore/săptămână Nr. de Total ore/
Activităţi de învăţare
T A A Tot săpt. semestru
SI
Date C T A al
privind Activităţi didactice
parcursul 24 20 4 12 24
comune
de studiu
al Activităţi individuale de învăţare în
24 12 24
disciplinei cursul semestrului
Activităţi de învăţare în sesiunea de
20 4 20
examene
Total 68
2
Obiective
Conţinuturi (descriptori)
EXPERTIZĂ CONTABILĂ
CAPITOLUL 1 Noţiuni generale privind expertiza şi expertiza contabilă
1.1 Conceptul de expertiză
1.2 Expertiza contabilă
1.1.1 Expertiza contabilă judiciară
1.1.2 Expertiza contabilă amiabilă sau extrajudiciară
1.3 Obiectul de cercetare al expertizei contabile
1.4 Obiectivele expertizei contabile în diverse domenii de activitate
3
3.4 Conduita etică şi profesională a expertului contabil
3.5 Răspunderea expertului contabil
3.6 Organizaţia profesională a experţilor contabili
3.6.1 Corpul Experţilor Contabili şi a Contabililor Autorizaţi
3.6.2 Atribuţiile CECCAR, organele de conducere şi relaţia acestuia cu MFP
Evaluare
Forma de evaluare finală (E – examen, C – colocviu, VP – verificare pe parcurs) E
Stabilirea - nota obţinută la forma de evaluare finală 100%
notei - nota pentru activităţi aplicative atestate (proiecte, referate,
finale lucrări practice)
(ponderi - nota la forme de evaluare continuă (teste, lucrări de control)
în
procente - alte forme de evaluare
)
Bibliografie minimală
4
OBIECTIVE GENERALE
ŞI INSTRUCŢIUNI DE STUDIU
5
CUPRINSUL MATERIALUL DE STUDIU
(DIN PROGRAMA ANALITICĂ)
7
Modulul I
NOŢIUNI GENERALE PRIVIND EXPERTIZA ŞI
EXPERTIZA CONTABILĂ
8
definiţiile date de către jurişti au în vedere aspectul de probă în cauze juridice,
neluând în seamă faptul că expertiza nu este exclusiv judiciară. Ea poate fi
cerută şi în alte situaţii decât cauze juridice. Din acest punct de vedere,
definirea expertizei de către economişti pare mai completă.
Dintre economiştii care au dat definiţii expertizei amintim pe Grigore
Trancu-Iaşi şi pe Mircea Boulescu. Primul consideră expertiza „o lucrare de
luminare a justiţiei şi particularilor cuprinzând şi părerea experţilor". Mircea
Boulescu defineşte expertiza drept "un mijloc de probă, de constatare,
confirmare, evaluare, lămurire sau dovedire, pe baza cercetării ştiinţifice de
specialitate, a adevărului obiectiv cu privire la o anumită faptă, împrejurare,
problemă, situaţie, cauză sau litigiu”. (M. Boulescu şi M. Ghiţă, „Control şi
expertiză contabilă”, Editura Eficient, Bucureşti, 1996).
Ultima definiţie este ceea mai completă. Din ea rezultă calitatea expertizei
de a fi mijloc de probă în cauze sau litigii de natură juridică, dar şi calitatea
expertizei de a fi o constatare, o confirmare, o evaluare, o lămurire, în orice
altă împrejurare. De asemeni rezultă ca pentru o expertiză este necesară o
cercetare ştiinţifică de specialitate cu privire la fapte, împrejurări, probleme,
situaţii, cauze sau litigii.
În funcţie de natura şi conţinutul faptei, împrejurării, problemei, situaţiei,
cauzei sau litigiului ce se impune a se cerceta expertiza se diferenţiază în:
- expertiză tehnică în care faptele, împrejurările, situaţiile, problemele şi
cauzele cercetate sunt de natură tehnică, şi aparţin domeniilor tehnice:
construcţii, miniere, tehnologice, transporturi (auto, feroviare, navale, aeriene);
- expertiza medico-legală în care faptele, împrejurările, problemele,
situaţiile şi cauzele cercetate sunt din domeniul medical, şi se referă la
constatarea stării de sănătate sau boală (inclusiv a bolilor psihiatrice care
diminuează discernământul bolnavului), constatarea cauzelor decesului;
- expertiza grafologică în care se cercetează caracteristicile scrisului
dintr-un document pentru a stabili persoana care 1-a scris, perioada când a fost
scris, etc.
- expertiza artistică în care sunt cercetate opere de artă pentru a le
stabili apartenenţa din punct de vedere al creaţiei;
- expertiza contabilă în care se cercetează documentele justificative şi
registrele de contabilitate pentru a stabili diverse aspecte legate de
contabilitatea unei persoane juridice sau fizice.
În funcţie de destinaţia lor expertizele pot fi:
- expertize judiciare, respectiv cele cerute de organele de cercetare sau
de judecată, pentru lămurirea unor aspecte din cauzele cercetate sau judecate;
- expertize extrajudiciare, respectiv cele solicitate de persoane fizice
sau juridice interesate în anumite fapte, împrejurări, probleme, situaţii.
9
1.2.Expertiza contabilă
Expertiza contabilă este una din formele de expertiză, ţinând seama de
natura şi conţinutul faptelor, evenimentelor, problemelor, situaţiilor, cauzelor
sau litigiilor cercetate în cursul expertizei. Aspectele cercetate în cursul
expertizei contabile sunt cele referitoare la modul de evidenţiere a averii şi
tranzacţiilor efectuate de persoane juridice sau fizice. Evident, şi expertiza
contabilă poate fi judiciară sau extrajudiciară. Chiar în definirea expertizei
contabile, la modul general, uneori, se pierde din vedere existenţa expertizei
contabile extrajudiciare.
Transpunând definiţia expertizei în domeniul contabil, putem considera
expertiza contabilă „o formă de cercetare ştiinţifică efectuată în vederea
lămuririi modului în care sunt reflectate în documente, evidenţa tehnic-
operativă şi contabilă, anumite fapte, împrejurări, situaţii de natură
economico-financiară” (Mircea Boulescu, Marcel Ghiţă, „Expertiza
contabilă”, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 2001).
Expertiza contabilă se individualizează între celelalte expertize prin
anumite caracteristici de conţinut şi formă. Aceste caracteristici se regăsesc
Normele profesionale referitoare la expertiza contabilă editate de Corpul
Experţilor Contabili şi a contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), şi
sunt tratate în literatura de specialitate. Ceea mai completă tratare a
caracteristicilor expertizei contabile o regăsim în lucrarea lui M. Boulescu şi
M. Ghiţă citată mai sus.
În primul rând expertiza contabilă este o activitate specializată.
Această caracteristică este comună tuturor formelor de expertiză. Ca activitate
specializată, expertiza în general, şi expertiza contabilă în special, trebuie să
cerceteze cu mijloace ştiinţifice specifice evenimente, fapte, situaţii, cazuri sau
litigii de specialitate. În cazul expertizei contabile specializate evenimentelor,
faptelor, situaţiilor, cazurilor sau litigiilor este contabilă. Ori în sfera de
preocupări a contabilităţii intră fenomene, fapte situaţii de natură economică
financiară, patrimonială şi gestionară. Ca urmare expertiza contabilă trebuie să
cerceteze evenimente, fapte, situaţii cazuri sau litigii economice, financiare,
patrimoniale şi gestionare.
În al doilea rând expertiza contabilă se bazează, în cercetarea
efectuată, pe suporţii de informaţii contabile: documente justificative şi
registre de contabilitate. Este chiar imperativ stabilită această cerinţă în
Normele profesionale ale CECCAR (comentariu la norma 3513 Calitatea
expertizei contabile, vol. Expertiza contabilă, Norme profesionale, Editura
CECCAR, Bucureşti, 2002). Ba mai mult, expertiza contabilă nu se poate baza
„pe prezumţii, declaraţii ale părţilor, şi sau martorilor”, ci doar pe documente
contabile (comentariu la norma 3524 Documentarea lucrărilor privind
expertiza contabilă, volumul citat mai sus).
10
În al treilea rând expertiza contabilă interpretează datele din
evidenţă şi formulează opinii cu privire la aspectele investigate ţinând
seama de principiile, normele şi regulile contabile. Chiar dacă unii autori
reduc baza de interpretare la legi şi acte normative (M. Boulescu şi M. Ghiţă,
op. citate), considerăm că tendinţa de armonizare a contabilităţii româneşti cu
normele internaţionale (IAS-uri) şi europene (Directivele europene), impune
luarea în considerare a unui evantai mai larg de reguli. De altfel, luarea în
considerare a principiilor practicii şi teoriei contabile, pe lângă actele
normative, reprezintă recunoaşterea prevalentei economicului asupra
juridicului, principiu specific contabilităţii anglo-saxone în acelaşi timp,
trebuie ţinută seama de raţionamentul profesional, un alt concept întâlnit în
normele contabile internaţionale.
Menţionăm faptul că prevalenta economicului asupra juridicului şi
raţionamentul profesional trebuie utilizate cu discernământ, expertul fiind
obligat să facă referire în primul rând, la norma juridică, şi apoi să explice
contradicţia dintre aceasta, pe de o parte, şi principiul prevalentei
economicului asupra juridicului şi raţionamentul profesional, pe de altă parte,
în acest fel se pun în evidenţă eventualele neajunsuri ale normelor juridice,
mai ales în perioada de adaptare a legislaţiei la normele europene şi
internaţionale, în final, în expertiza contabilă judiciară, instanţa este ceea care,
cunoscând aspectele contabile, atât prin prisma normei juridice naţionale, cât
şi prin prisma regulilor internaţionale şi europene, adoptă soluţia considerată
justă.
În funcţie de natura obiectivelor expertizei contabile aceasta poate fi:
- expertiză contabilă civilă dispusă sau solicitată în cauze civile;
- expertiză contabilă penală dispusă sau solicitată în cauze penale;
- expertiză contabilă comercială dispusă sau solicitată^în cauze
comerciale;
- expertiză contabilă fiscală dispusă sau solicitată în cauze fiscale;
- alte categorii de expertize contabile dispuse sau solicitate în cauze
diverse, care necesită cercetări de natură contabilă.
Expertiza contabilă nu trebuie confundată cu controlul în domeniul
financiar contabil. O primă deosebire între controlul financiar contabil şi
expertiza contabilă este referitoare la executantul celor două activităţi.
Controlul financiar contabil se exercită de către organe interne sau externe cu
atribuţii în acest sens, cu o calificare corespunzătoare, dar nu, neapărat,
specialişti cu înaltă calificare şi solidă experienţă. Expertiza contabilă se poate
efectua numai de specialişti cu o calificare superioară, cu o experienţă solidă şi
cu o reputaţie profesională şi morală neştirbite. Anumite forme de control sunt
atribute ale conducerii entităţilor patrimoniale, pe când expertiza contabilă este
un apanaj al unor profesionişti neutrii. Prin control conducerea entităţilor
patrimoniale sau organele statului verifică modul de realizare a obiectivelor
propuse, respectiv modul de calcul şi de plată a impozitelor şi taxelor, în timp
11
ce prin expertiza contabilă se obţine un mijloc de probă, fie într-o cauză
judiciară, fie într-o altfel de împrejurare în care astfel de mijloace sunt
necesare. Controlul, sub diverse forme, cuprinde întreaga activitate a
entităţilor patrimoniale, în timp ce expertiza contabilă se limitează la
problemele strict delimitate de beneficiarii expertizei. Ca urmare sunt supuse
controlului financiar contabil toate documentele contabile, expertiza
rezumându-se la cele necesare lămuririi aspectelor cercetate. Controlul este o
activitate permanentă, iar expertiza contabilă este o activitate ocazională.
În sfârşit, în expertiză se aşteaptă nu numai rezultatul cercetării
faptelor, evenimentelor, împrejurărilor, situaţiilor, cauzelor sau litigiilor ci şi,
mai ales, opinia, punctul de vedere al expertului despre aspectele cercetate.
1
M. Boulescu, M Ghiţă, Expertiza contabilă, Editura didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 2002.
12
judiciare, astfel încât aceasta să nu poată fi combătută prin nici un argument
contrar.
14
finalizare a expertizei, şi bineînţeles, obiectivele-întrebări la care se solicită
răspunsuri.
În cazul expertizei contabile amiabile Normele profesionale elaborate
de CECCAR, recomandă existenţa unui contract între profesionistul expert
contabil şi beneficiarul expertizei, în contract se cuprind: scopul şi descrierea
expertizei contabile, referiri la normele profesionale (dacă este cazul),
obligaţiile părţilor (ale expertului contabil şi a beneficiarului), termenele de
execuţie, condiţiile financiare, modalităţile de modificare a clauzelor
contractuale, de încetare a raporturilor contractuale şi de rezolvare a
eventualelor litigii legate de contract. Ori principalele obligaţii ale expertului
contabil se referă la a răspunde obiectivelor-întrebări. Evident în cuprinsul
acestei părţi a contractului sunt prezentate obiectivele expertizei contabile.
În toate cazurile obiectivele-întrebări pentru expertiza contabilă trebuie
formulate clar şi concret, să se refere numai la aspecte de competenţa
expertului contabil, să privească problemele care necesită cunoştinţe de
specialitate financiar-contabilă, să fie legate de cauza ce urmează a se
soluţiona, să epuizeze aspectele nelămurite din cauză, şi să nu se refere la
încadrarea juridică a unor fapte, în cazul în care expertul consideră obiectivele
insuficient de clare, el poate cere lămuriri, reformulări ale acestora.
O serie de aspecte de natură financiar contabilă ar putea determina
anumite obiective specifice fiecăj6rui aspect în parte. M. Boulescu şi M. Ghiţă
în lucrarea citată mai sus realizează o sistematizare a acestor obiective,
sistematizare pe care o prezentăm mai jos.
a. Referitor la constituirea şi funcţionarea societăţilor comerciale
problemele care ar putea fi obiective pentru expertiza contabilă sunt:
- evaluarea aporturilor în natură la constituirea diverselor tipuri de
societăţi;
- verificarea operaţiunilor realizate de fondatori în contul societăţii;
- verificarea avantajelor rezervate fondatorilor;
- majorarea capitalului social prin aporturi în natură;
- existenţa infracţiunilor de bancrută sau bancrută frauduloasă;
- fuziunea şi divizarea societăţilor;
- stabilirea părţii de profit ce revine unui asociat sau acţionar,
- verificarea operaţiunilor efectuate de manageri;
- data înregistrării societăţii;
- existenţa registrelor comerciale.
b. Referitor la cauze de natură civilă obiectivele expertizelor contabile
ar putea fi:
- verificarea asociaţiei între societăţile comerciale;
- verificarea operaţiunilor de cedare-preluare de imobile;
- verificarea operaţiunilor de cumpărări-vânzări de natură civilă;
- verificarea operaţiunile de mandat;
- verificarea operaţiunilor de partaj;
15
- verificarea contractelor de servicii.
c. Referitor la cauze de natură comercială obiectivele expertizei
contabile ar putea fi:
- verificarea unei operaţiuni cu mărfuri sau în comision;
- verificarea operaţiunilor de bancă, a extraselor de cont, a contractului
de cont curent, şi a contractelor de depozite bancare;
- verificarea operaţiunilor de participare la profituri;
- verificarea contractelor comerciale de cumpărare, vânzare, prestări
servicii.
d. În domeniul cauzelor penale obiectivele expertizei contabile ar putea
viza:
- verificarea gestiunii comercianţilor sau administratorilor;
- verificarea corectitudinii actelor întocmite de organele de control;
- verificarea inventarelor periodice efectuate conform normelor;
- verificarea modului în care s-au calculat impozitele şi taxele datorate;
BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ
Cărţi:
1. Boulescu M., Expertiza contabilă, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2001.
2. Crăciun Ştefan, Controlul şi auditul financiar. Expertiza contabilă.
Editura Economică, Bucureşti, 2002.
3. Domnişoru S., Controlul financiar-contabil şi expertiza contabilă,
Editura Stachi, 2005.
Acte normative:
1. Ordonanţa nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă
şi a contabililor autorizaţi, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 13 din
08.01.2008.
2. Ordonanta Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea
activităţii de consultanţă fiscală, actualizată la data de 27.06.2007.
3. Codul de procedură fiscală.
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE
16
Modulul II
EXPERTIZA CONTABILĂ JUDICIARĂ
17
O acţiune civilă are un obiect reprezentat de ceea ce se solicită prin
acţiunea în cauză. Obiectul poate fi plata unei sume de bani, predarea unui
bun, protejarea unor interese, etc.
Cauza acţiunii civile este neînţelegerea dintre părţi, scopul
reclamantului sau a pârâtului, şi temeiul juridic al solicitării. Cauza acţiunii
civile trebuie să existe, să fie reală, licită şi morală.
Judecarea se realizează de către instanţele judecătoreşti. De regulă,
instanţele judecătoreşti sunt specializate pe tipuri de cauze, instanţele
specializate pe cauze civile făcând parte din secţiile civile ale judecătoriilor,
tribunalelor, curţilor de apel, etc. Există şi organe cu atribuţii jurisdicţionale
specializate, cum ar fi de exemplu, arbitrajul Curţii de Conturi.
Pe parcursul procesului civil sunt întocmite o serie de acte: chemarea în
judecată, întâmpinarea, cererea «convenţională, încheierile, hotărârea
judecătoreasă, depoziţia de martor, raportul de expertiză, comunicări.
În cursul judecăţii instanţele de judecată sunt datoare să stăruie pentru a
afla adevărul despre faptele, împrejurările, problemele ce reprezintă obiectul
cauzei. Aflarea adevărului se realizează prin aprecierea probelor propuse de
părţi, şi considerate de instanţe ca fiind relevante pentru cauză, între probe se
află şi expertiza contabilă. Urmare a expertizei contabile ia naştere actul
Raport de expertiză contabilă.
Procesul civil nu se finalizează odată cu pronunţarea hotărârii instanţei.
Hotărârea rămasă definitivă se pune în executare, executarea silită fiind parte a
procesului civil. Pentru a rămâne definitivă o hotărâre judecătorească trebuie
să nu fie atacată prin apel la o instanţă de judecată competentă să judece
apelul. Prin atac se solicită desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti anterioare.
C
Documentele din arhiva părţilor sau a altor persoane juridice sau fizice
se examinează, de regulă, la sediul sau domiciliul acestora, în acest sens
expertul urmează a se deplasa la adresa unde se află sediul sau domiciliul. El
este obligat, însă, să anunţe (citeze) părţile, care au dreptul să participe la
examinarea documentelor de expertizat. Prin citare părţile sunt încunoştinţate
cu privire la data şi locul când se efectuează examinarea documentelor în
cauză. Dacă expertul nu procedează la citarea părţilor, raportul întocmit de
expert poate fi declarat nul la cererea părţii necitate. Cererea trebuie formulată
la primul termen ce urmează depunerii raportului de expertiză, altfel este
considerată tardivă şi nu se mai poate invoca necitarea părţilor pentru nulitatea
raportului. Un raport de expertiză declarat nul pentru necitarea părţilor
presupune refacerea expertizei cu citarea corectă a părţilor.
Verificarea documentelor contabile (justificative - în care operaţiunile
economico-financiare se consemnează la locul şi în momentul desfăşurării
acestora, respectiv registrele de contabilitate) este de ceea mai mare
importanţă pentru efectuarea expertizei contabile. Ea presupune mai multe
aspecte.
În primul rând expertul contabil trebuie să verifice modul de organizare
şi conducere a contabilităţii persoanei în arhiva căreia se află documentele.
Modul de organizare a contabilităţii este de mare importanţă pentru verifica
dacă în sfera de preocupări a acesteia sunt cuprinse toate operaţiunile
patrimoniale, dacă nu cumva neajunsuri de organizare permit „ignorarea” de
către contabilitate a unor operaţiuni patrimoniale, fie din faza de efectuare prin
neconsemnarea în documentele justificative, fie din faza de contabilizare prin
neînregistrarea în registrele de contabilitate. O contabilitate care nu răspunde
21
principiului integralităţii nu poate constitui o bază temeinică pentru producerea
unei probe juridice.
Din domeniul organizării contabilităţii face parte şi sinceritatea
acesteia. Contabilitatea poate fi aranjată astfel încât eventuale neregularităţi să
nu poată fi descoperite, iar neregularităţile sunt menite să ascundă fraude şi
falsuri.
În al doilea rând se verifică valabilitatea documentelor contabile şi
realitatea datelor din acestea. Din punctul de vedere al sincerităţii contabilităţii
documentele justificative se verifică după cum sunt interne sau externe.
Documentele justificative interne (întocmite în întreprinderea al cărui
patrimoniu este afectat prin operaţiunea consemnată) se verifică sub aspectul
concordanţei dintre modul de desfăşurare efectivă a operaţiunilor şi cele
consemnate în documente. Este extrem de dificil pentru expertul contabil din
afară să stabilească existenţa sau inexistenţa acestei concordanţe. Expertul
contabil poate verifica doar aspectele formale ale concordanţei: existenţa
semnăturilor celor care au efectuat operaţiunea, a celor care au consemnat
operaţiunea în documente, a celor care au verificat operaţiunea, menţionarea
clară a datei când operaţiunea a avut loc, a modificărilor patrimoniale
intervenite ca urmare a operaţiunii, în cazul documentelor gestionare trebuie să
se verifice corelaţiile gestionare: consum de materii prime, materiale-producţie
obţinută, predări de la o gestiune-intrări în altă gestiune etc.
Documentele justificative externe (provenite de la terţi, dar care
afectează patrimoniul persoanei la care se efectuează verificarea) se verifică
sub aceleaşi aspecte, dar verificarea se poate face şi printr-o verificare aşa-zis
încrucişată, respectiv la partenerii de la care provin documentele externe.
Valabilitatea documentelor justificative şi a înregistrărilor în registre
are ca obiectiv, pe de o parte, stabilirea concordanţei dintre normele legale în
domeniu şi modul concret de întocmire a documentelor contabile, iar pe de
altă parte, realitatea datelor din documente. Comparaţia dintre condiţiile legale
impuse unor înscrisuri pentru a căpăta caracter de documente justificative şi
modul în care sunt întocmite cele verificate poate releva existenţa unor
înscrisuri neoficiale, neconforme cu normele. Acestea sunt luate în considerare
numai dacă sunt confirmate de alte înscrisuri întocmite conform normelor.
Sigur documentele justificative trebuie să se întocmească conform unor
norme. Părerea noastră este, însă, că nu trebuie exagerat cu aspectele de formă,
neglijând total aspectele de conţinut. Lipsa unor elemente minore, cum ar fi,
de exemplu, ora la care s-a efectuat livrarea unor bunuri înscrise într-o factură,
nu poate anula informaţiile din aceea factură, mai ales dacă, informaţiile sunt
confirmate de alte documente (bunurile din factură au fost utilizate în
producţie, fiind confirmate de producţia realizată). Expertul poate să ţină
seama de astfel de documente, dar este obligat să menţioneze neregularităţile
de formă din documente.
22
Realitatea datelor înscrise în documente nu poate fi verificată în toate
cazurile, astfel că expertul trebuie să considere reale datele din documente.
Eventualele îndoieli se menţionează în raportul de expertiză. Verificarea
realităţii, în unele cazuri, presupune refacerea unor evidenţe, cu utilizarea
aceloraşi metode sau cu utilizarea unor metode diferite, pentru a se confirma
datele din documentele din arhiva persoanei la care se efectuează verificarea,
în alte cazuri verificarea realităţii foloseşte relaţii logice de calcul cum ar fi:
24
- identificarea părţilor, sediul (domiciliul) acestora, numărul şi anul
deschiderii dosarului cauzei, paragraf întâlnit numai în cazul expertizei
contabile judiciare;
- prezentarea împrejurărilor în care a luat naştere cauza în care este
necesară, s-a dispus sau s-a contractat expertiza contabilă;
- obiectivele expertizei contabile; în cazul expertizelor contabile
judiciare obiectivele-întrebări se preiau, întocmai, din actul de dispunere a
expertizei contabile, iar în cazul expertizelor contabile amiabile se preiau din
contractul misiunii.
- perioada şi locul în care s-a efectuat expertiza contabilă şi s-a redactat
raportul de expertiză;
- materialul documentar utilizat în expertiza contabilă; Este vorba de
documentele contabile (justificative şi de prelucrare contabilă) verificate, dar
şi de referinţele etalon: acte normative, norme internaţionale în domeniu,
buletine emise de organe de specialitate sau de organizaţii profesionale,
literatură de specialitate etc. Se face precizarea dacă s-a utilizat şi o altă
expertiză contabilă sau tehnică.
- persoanele de la care s-au solicitat şi de la care s-au obţinut explicaţii
privind aspectele expertizate;
Capitolul „Desfăşurarea expertizei” contabile trebuie să descrie
amănunţit operaţiunile efectuate de expert pentru a verifica documentele
expertizate, pentru a analiza informaţiile din documente, locul unde a efectuat
verificarea, dacă părţile au participat sau nu la verificare, dacă acestea au
formulat obiecţiuni, dacă a ţinut seama de aceste obiecţii. Calculele, rezultatele
obţinute şi interpretarea acestora şi modul de formulare a concluziilor se
prezintă detaliat. Eventual, se apelează la anexe pentru calculele necesare,
raportul făcând trimitere la acestea şi la rezultatele calculelor.
În acest capitol fiecărui obiectiv-întrebare i se rezervă câte un paragraf '
numerotat în aceiaşi ordine cu prezentarea obiectivelor din capitolul anterior.
Fiecare paragraf trebuie încheiat cu răspunsul expertului contabil la
obiectivul respectiv. Răspunsul trebuie formulat „precis, concis, fără echivoc,
redactat într-o manieră analitică, ordonată şi sistematizată, fără a face aprecieri
asupra calităţii documentelor justificative, înregistrărilor contabile,
expertizelor şi actelor de control anterioare şi nici asupra încadrărilor legale”4.
Chiar dacă prevederea de mai sus este extrasă din Normele profesionale
în domeniul expertizei contabile, considerăm că expertul contabil poate să-şi
spună părerea cu privire la concordanţa documentelor contabile cu normele
juridice şi profesionale referitoare la acestea. Nu vedem cum altfel ar putea
expertul contabil să justifice o concluzie de specialitate, decât comparând
procedurile contabile utilizate pentru operaţiunile expertizate cu modul ideal
4
Expertiza contabilă, norme profesionale, CECCAR, Bucureşti, 2002.
25
de desfăşurare a acestor proceduri. Interdicţia din paragraful citat mai sus este
valabilă numai pentru încadrarea legală a faptelor.
Atunci când expertiza contabilă a fost efectuată de mai mulţi experţi, iar
aceştia au opinii diferite, în capitolul Desfăşurarea expertizei contabile sunt
menţionate şi motivate detaliat opiniile fiecărui expert în parte.
Capitolul „Concluzii” conţine câte un paragraf distinct, numerotate în
aceiaşi ordine ca în capitolele anterioare, pentru prezentarea concluziei la
fiecare obiectiv în parte. Practic, concluziile din capitolul Desfăşurarea
expertizei contabile sunt reluate în i acest capitol.
l
Atunci când expertul contabil consideră necesar, poate formula o părere
proprie, bazată pe raţionamentul său profesional, asupra obiectivelor expertizei
contabile, a eventualelor alte răspunsuri posibile dacă obiectivele ar fi fost
altfel formulate. Aceste aspecte pot face obiectul unui capitol distinct
„Consideraţii personale ale expertului contabil”.
Raportul de expertiză contabilă se semnează, pagină cu pagină, inclusiv
anexele, de către expertul (experţii) contabil (contabili) care au efectuat
expertiza. Raportul se depune la beneficiarul expertizei contabile, instanţă de
judecată, organ de cercetare, client, într-un număr de exemplare solicitat sau
convenit.
5
Codul comercial, art. 909, Codul comercial adnotat, Editura Tribuna, Craiova, 1994.
6
Idem, art. 5.
27
Obiectivele expertizei contabile în cauze comerciale au fost prezentate
anterior. Din prevederile Codului comercial7 rezultă un anume obiectiv de
expertiză, fără a se face referire expresă la expertul contabil. Acest obiectiv
este de evaluare a bunurilor societăţilor aflate în procedura de faliment. Aceste
bunuri trebuie „a se estima... prin experţi” numiţi de Tribunal. Chiar dacă nu
se face trimitere expresă la experţii contabili, având în vedere că printre
atribuţiile ce pot fi îndeplinite de experţii contabili figurează şi cea referitoare
la „evaluări patrimoniale”8, deducem că aceştia pot primi asemenea misiuni
din partea instanţelor de judecată.
7
Idem, art. 803.
8
Ordonanţa Guvernului 65/1994, art. 6.
9
Codul penal, art. 17.
28
O serie de infracţiuni sunt de natură să se lămurească cu privire la
împrejurările în care s-au comis, ori cu privire la consecinţele lor, prin
expertiza contabilă. Acestea sunt: subminarea economiei naţionale,
compromiterea unor interese de stat, comunicarea de informaţii false,
divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului, neglijenţa în păstrarea
secretului de stat, abuzul de încredere, abuzul în serviciu, delapidarea,
deturnarea de fonduri, distrugerile, falsul, falsul intelectual, gestiunea
frauduloasă, înşelăciunea, lovirea, neglijenţa în serviciu, exercitarea fără drept
a unei profesii, sabotajul, uzul de fals etc.
Actele utilizate de organele de cercetare penală sunt declaraţiile şi
procesele verbale. Declaraţiile sunt luate de la făptuitor, iar procesele verbale
sunt întocmite de organele de control, în exercitarea atribuţiilor ce le revin.
Organele de control sunt organe specializate ale statului, ale administraţiei
publice sau ale agenţilor economici.
b. Sesizarea organelor de cercetare penală
Procesul penal are ca scop constatarea faptelor care constituie
infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie
pedepsită conform vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă
la răspundere penală. Procesul penal se desfăşoară în faza urmăririi penale, dar
şi în faza judecăţii.
Acţiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a
persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Ea se pune în mişcare prin actul de
inculpare, şi se poate exercita în tot cursul procesului penal. Actul de inculpare
este ordonanţa întocmită de procuror. Odată cu punerea în mişcare a acţiunii
penale, încetează urmărirea penală.
Acţiunii penale îi poate fi alăturată acţiunea civilă. Aceasta are ca
obiect tragerea la răspundere civilă a învinuitului sau inculpatului într-un
proces penal. Ea se alătură acţiunii penale, prin constituirea părţii vătămate ca
parte civilă. Aceasta solicită repararea pagubei.
Sesizarea organelor de urmărire penală se face prin plângere, denunţ,
din oficiu, sau pe orice altă cale. Plângerea este încunoştinţarea făcută de o
persoană sau de o organizaţie căreia i s-a cauzat o vătămare printr-o
infracţiune, şi care se numeşte persoană vătămată. Denunţul este
încunoştinţarea făcută de o persoană sau organizaţie despre săvârşirea unei
infracţiuni, în unele cauze urmărirea penală nu poate începe decât printr-o
sesizare specială, venită de la un organ competent. Sesizarea din oficiu a
organului de urmărire penală se efectuează printr-un proces verbal.
Persoana care este cercetată penal, fără ca împotriva acesteia să fie
pusă în mişcare acţiunea penală se numeşte învinuit. După punerea în mişcare
a acţiunii penale, persoana împotriva căreia s-a efectuat punerea în mişcare se
numeşte inculpat.
10
Idem, art. 112-118.
11
Codul de procedură civilă, art. 163.
12
Idem, art. 167.
31
2.3.5. Numirea expertului în cauze penale
Numirea expertului contabil în cauzele penale se face de către instanţa
de judecată sau de către organul de cercetare. Fiecare dintre părţi are dreptul să
recomande un expert care să participe la efectuare expertizei. Experţii au
drepturi egale fie că sunt numiţi de instanţă sau de organul de cercetare, fie că
sunt recomandaţi de părţi.
Experţii trebuie să nu se afle într-o situaţie de incompatibilitate.
Situaţiile de incompatibilitate sunt:
- o altă calitate anterioară în aceiaşi cauză (martor, reprezentant,
judecător, procuror, etc.);
- un interes direct sau prin intermediul unei rude sau a soţului (soţiei) în
soluţionarea cauzei într-un anume fel;
- este cuprins în structura uneia din părţile în proces;
- exprimarea anterioară a unei opinii privind cauza sau aspecte ale
acesteia în calitate de organ de control, conducător, etc.;
- executarea operaţiunilor contabile şi de evidenţă operativă în cadrul
contabilităţii ce urmează a se expertiza.
Experţii contabili incompatibili au obligaţia de a se abţine de la
efectuarea expertizei, comunicând instanţei sau organului de cercetare situaţia
de incompatibilitate, în cazul în care expertul nu se abţine de la efectuarea
expertizei deşi se află într-o situaţie de incompatibilitate, el poate fi recuzat de
oricare dintre părţi.
Expertul contabil numit are dreptul de a consulta întreaga documentaţie
a cazului, fie din dosarul de judecată sau de cercetare, fie din arhiva părţilor.
El poate participa la formularea obiectivelor expertizei şi poate solicita
instanţei sau organului de cercetare modificarea sau/şi completarea
obiectivelor la care trebuie să răspundă. Cu aprobarea organului care 1-a numit
expertul contabil poate obţine explicaţii de la părţi, în cazul când consideră
necesar, expertul contabil poate solicita un control prealabil efectuării
expertizei.
Expertul contabil este obligat să fie imparţial, să execute personal, cu
competenţă şi la termen expertiza dispusă. El trebuie să respecte normele
legale şi profesionale pe parcursul efectuării expertizei. Nu poate delega altei
persoane efectuarea expertizei, nu are dreptul să comunice informaţiile primite
cu ocazia efectuării expertizei terţilor.
33
clare pentru modul de desfăşurare a cauzei. Obiectivele formulate de părţi sunt
cenzurate de către instanţă sau de organul de cercetare, care poate accepta
obiectivele aşa cum au fost formulate sau le poate modifica.
BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ
Cărţi:
1. Boulescu M., Expertiza contabilă, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2001.
2. Crăciun Ştefan, Controlul şi auditul financiar. Expertiza contabilă.
Editura Economică, Bucureşti, 2002.
3. Domnişoru S., Controlul financiar-contabil şi expertiza contabilă,
Editura Stachi, 2005.
14
Aprobarea onorariilor de către instanţă sau de către organul de cercetare este
o prevedere legală ,dar acest procedeu este în contratimp cu regulile economiei
de piaţă.
34
Acte normative:
1. Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de
expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, republicată în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 13 din 08.01.2008.
2. Ordonanta Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea
activităţii de consultanţă fiscală, actualizată la data de 27.06.2007.
3. Codul de procedură fiscală.
4. Regulamentul de organizare şi funcţionare al Camerei Consultanţilor
Fiscali, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 700/17.10.2007.
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE
35
Modulul III
ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII DE
EXPERTIZĂ CONTABILĂ ÎN ROMÂNIA
Scopul acestui modul îl reprezintă însuşirea cunoştiinţelor legate de
dobândirea calităţii de expert contabil şi a pricipalei organizaţii profesionele în
domeniul contabil : CECCAR.
15
Coteanu L, Seche L., Seche M., Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura
Academiei, 1984.
36
situaţiilor16 financiare ale întreprinderilor şi pentru a analiza poziţia
economico-financiară şi performanţele acestora.
16
Prin "situaţii" se înţelege, în acest context, complexul de documente de sinteză
contabilă pe care le întocmesc periodic întreprinderile, conform prevederilor legale în
vigoare.
17
Organismul profesiei contabile gestionează experţii contabili şi contabilii autorizaţi,
calităţi distincte ale aceleiaşi profesii.
37
stagiului stagiarul va efectua cel puţin două sute de ore de lucrări în timpul
programului de muncă a tutorelui de stagiu.
Tutorii de stagiu sunt persoane fizice membre ale Corpului care au
aprobarea Consiliului Superior al Corpului, la propunerea filialelor judeţene.
Propunerea filialelor se face pe baza cererii de abilitare"depusă de expert.
Pentru li putea cere abilitarea ca tutore de stagiu, experţii trebuie să aibă o
vechime de cel puţin cinci ani ca expert.
Stagiul presupune efectuarea unor lucrări din categoria celor specifice
profesiei sub îndrumarea tutorelui de stagiu, dar şi pregătire profesională
privind comportamentul profesional şi etic. Pregătirea profesională şi
deontologică se poate face în cadrul cabinetului tutorelui "sau a societăţii de
expertiză, dar şi prin participarea la acţiuni specifice organizate de Corp.
Pregătirea profesională a stagiarilor vizează organizarea profesiei,
documente specifice profesioniştilor, sistemul contabil naţional, evaluarea
bunurilor şi a întreprinderilor, fiscalitate, drept şi legislaţie contabilă, etc.
Stagiarii întocmesc semestrial un raport de activitate în care prezintă un studiu
de caz.
Controlul stagiului se efectuează de către controlorii de stagiu
desemnaţi la nivelul filialelor judeţene ale Corpului sau la nivelul Consiliului
Superior al Corpului. Controlul urmăreşte respectarea de către stagiari a
obligaţiilor ce le revin, comportamentul acestora, preocuparea pentru calitatea
lucrărilor la realizarea cărora contribuie, pentru pregătirea profesională^
deontologică, etc.
Poate fi recunoscută ca perioadă de stagiu activitatea desfăşurată într-
un cabinet sau societate de expertiză contabilă, membră a Corpului, în calitate
de angajat cu carte de muncă.
Examenul de aptitudini este susţinut de către persoanele care au
efectuat perioada de stagii prezentată mai sus. Ca într-un film cu copii
handicapaţi, persoanele care solicită înscrierea la examenul aptitudini, trebuie
să prezinte certificatul de admitere la stagiu certificatul de stagiu, copie după
diploma de studii (din nou) şi cerere de înscriere.
Examenul de aptitudini constă dintr-o probă scrisă (un caz practic
specific profesiei şi întrebări de legislaţie financiar contabilă), şi o probă orală
(întrebări de legislaţie, finanţe contabilitate audit).
39
- Respectarea regulilor tehnice şi profesionale sau regularitatea impune
profesionistului contabil să respecte toate regulile şi normele legale cu ocazia
efectuării lucrărilor de specialitate.
- Competenţa profesională care presupune ca profesionistul contabil să
aibă un nivel de cunoştinţe şi competenţe profesionale ridicat, să se preocupe
permanent de dezvoltarea acestora, astfel încât să ofere clienţilor sau părţilor
servicii de înaltă ţinută profesională, la nivelul celor mai noi cunoştinţe tehnice
şi legislative şi în concordanţă cu practica naţională, europeană şi
internaţională. Profesionistul contabil, în special expertul contabil solicitat de
instanţe sau organe de cercetare, nu trebuie să accepte decât lucrări pe care le
poate efectua cu maximum de competenţă.
- Comportarea deontologică presupune ca profesionistul contabil să se
comporte astfel încât să nu aducă atingere ci să întărească reputaţia profesiei.
Pentru a asigura respectarea regulilor de mai sus profesionistului
contabil are o serie de obligaţii cum ar fi:
- să aibă cunoştinţe de specialitate aprofundate şi o experienţă temeinică;
- să dea dovadă de răbdare, prudenţă, imparţialitate, luciditate;
- să fie discret, să nu considere că opinia lui este o decizie;
- să caute argumente pentru orice afirmaţie;
40
- declaraţii nereale care produc consecinţe juridice;
- alte abateri de la Codul de conduită etică şi profesională.
Sancţiunile disciplinare ce se pot aplica pentru abaterile referitoare la
faptele de mai sus sunt în raport cu gravitatea faptei şi consecinţele acesteia.
Ele sunt: mustrarea, avertismentul, suspendarea dreptului de a exercita
profesia pe o anume perioadă de timp (de la trei luni la un an), interzicerea
dreptului de a exercita profesia. Ori care ar fi sancţiunea ea se poate aplica
numai în cel mult un an de la data săvârşirii faptei imputate.
Răspunderea civilă a expertului contabil decurge din prevederile
contractelor dintre acesta şi clienţi (răspundere civilă contractuală), sau din
săvârşirea unei fapte ilicite în realizarea contractului cu clienţii (răspundere
civilă delictuală). Răspunderea civilă contractuală este urmare a neexecutării
sau executării defectuoase a obligaţiilor contractuale. Efectuarea defectuoasă
are în vedere erorile săvârşite, dar şi întârzierile care cauzează pagube
clienţilor. Răspunderea civilă delictuală decurge dintr-o faptă ilicită care
produce clientului o pagubă. Fapta ilicită poate fi o acţiune sau o inacţiune
prin care se încalcă prevederile legale
Pentru a garanta clienţilor pentru pagubele cauzate experţii contabili
pot încheia un contract de asigurare pentru risc profesional, sau pot vărsa o
garanţie la dispoziţia clienţilor.
Răspunderea penală a expertului contabil este urmare a săvârşirii unei
infracţiuni de către acesta. Infracţiunile pe care le poate săvârşi un expert
contabil se referă la:
- obţinerea de foloase necuvenite, solicitarea sau primirea unor avantaje
mai mari decât onorariul stabilit;
- cuprinderea unor date nereale în raportul de expertiză contabilă;
Trebuie făcută distincţia între acest gen de fapte în cazul expertizelor în cauze
civile şi cele în cauze penale, în cazul expertizelor în cauze penale,
cuprinderea unor date nereale în raportul de expertiză poate avea drept scop
acoperirea unor infracţiuni, şi în acest caz avem de a face cu reaua-credinţă în
concluziile expertizei contabile.
- în cazurile penale îngreunarea aflării adevărului poate fi o faptă de natură
penală şi ea se manifestă prin întocmirea unei expertize contabile
necorespunzătoare sau incorecte.
Deşi nu se referă la experţii contabili activi, trebuie să amintim despre
infracţiunea prevăzută de Legea 186/1999, respectiv, exercitarea oricărei
atribuţii ce decurge din calitatea de expert contabil de către persoane
neautorizate sau aflate într-o situaţie de incompatibilitate.
41
3.6. Organizaţia profesională a experţilor contabili
3.6.l. Corpul Experţilor Contabili şi a Contabililor Autorizaţi
Corpul Experţilor Contabili şi a Contabililor Autorizaţi din România
(CECCAR), este persoană juridică de utilitate publică, autonomă din care fac
parte profesioniştii contabili - experţi contabili şi contabili autorizaţi. Cum am
mai arătat, acesta are filiale în toate judeţele ţării şi în municipiul Bucureşti.
Filialele judeţene şi a municipiului Bucureşti nu au personalitate juridică.
Corpul acordă şi retrage dreptul de exercitare a profesiei contabile, şi
gestionează exercitarea profesiei, în cadrul gestionării profesiei avem în
vedere preocuparea pentru menţinerea nivelului de competenţă a membrilor
săi, asigurarea calităţii serviciilor oferite de experţii contabili, respectarea
codului etic al profesioniştilor.
Corpul este organizat pe baza Regulamentului aprobat de Conferinţa
Naţională, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice şi a Ministerului Justiţiei.
În cadrul Corpului activitatea se desfăşoară prin secţiuni, comisii şi
departamente.
Secţiunile Corpului se organizează pe categorii profesionale: una
pentru experţii contabili, alta pentru contabili autorizaţi. Secţiunile organizate
pe categorii profesionale sunt conduse de câte cinci membrii desemnaţi de
către Consiliul Superior dintre membrii săi. La nivelul fiecărei filiale se
regăsesc corespondente ale secţiunilor Corpului.
Un loc aparte în structura Corpului îl ocupă Secretariatul general.
Acesta execută hotărârile şi deciziile privind activitatea administrativă a
Corpului. El pregăteşte, analizează şi centralizează proiectele de buget ale
filialelor şi a Corpului, asigură execuţia acestora, răspunde de organizarea şi
ţinerea contabilităţii Corpului şi a filialelor, asigură evidenţa centralizată a
membrilor Corpului, întocmirea şi publicarea în Monitorul Oficial a Tabloului
Corpului, organizează publicitatea pentru membrii Corpului, propune schema
de personal şi grila de salarizare.
BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ
Cărţi:
1. Boulescu M., Expertiza contabilă, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2001.
2. Crăciun Ştefan, Controlul şi auditul financiar. Expertiza contabilă.
Editura Economică, Bucureşti, 2002.
3. Domnişoru S., Controlul financiar-contabil şi expertiza contabilă,
Editura Stachi, 2005.
43
Acte normative:
1. Ordonanţa nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă
şi a contabililor autorizaţi, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 13 din
08.01.2008.
2. Codul de procedură fiscală.
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE
44
Modulul IV
CONSULTANŢA FISCALĂ
45
- au o experienţă de minim 5 ani după licenţă în elaborarea, avizarea,
aprobarea sau aplicarea legislaţiei fiscale în servicii de administrare
a legislaţiei fiscale, în elaborarea sau aprobarea reglementărilor
contabile sau în servicii financiar-contabile;
- să nu aibă antecedente penale;
- să aibă capacitate de exerciţiu deplină;
- să promoveze examenul pentru atribuirea calităţii de consultant
fiscale.
Consultanţii fiscali care au obţinut această calitate pot să-şi desfăşoare
activitatea individual sau în societăţi comerciale de consultanţă fiscală. Atât ca
persoane fizice cât şi ca persoane juridice, pot desfăşura şi activitate contabilă,
audit financiar şi instruire şi perfecţionare în domeniul fiscal cu respectarea
condiţiilor prevăzute în actele normative care reglementează aceste activităţi.
După promovarea examenului de atribuire a calităţii de consultant
fiscal, persoanele fizice sunt obligate să se înregistreze în Registrul
Consultanţilor Fiscali, într-un termen de 60 de zile de la comunicarea
rezultatului. Pentru aceasta se va depune un dosar care conţine: cerere tip de
înscriere, copie după actul de identitate, dovada plăţii taxei de înscriere şi
fotografii necesare legitimaţiei. Persoanele fizice înscrise în Registrul
Consultanţilor Fiscali primesc carnetul profesional şi o parafă. Pesoanele
fizice care au calitatea de consultanţi fiscali pot înfiinţa societăţi de
consultanţă fiscală. Acestea se înregistrează în Registrul Consultanţilor Fiscali
pe baza unor documente similare celor de la persoane fizice (cerere tip,
certificat de înmatriculare, act constitutiv, certificat constatator, certificat de
cazier fiscal, dovada plăţii taxelor).
Persoanele fizice şi/sau juridice care au calitatea de consultant fiscal
într-un alt stat membru al Uniunii Europene se pot înregistra în Registrul
Consultanţilor Fiscali în urma unei evaluări a documentaţiei depuse de aceştia.
Persoanele fizice care au dobândit calitatea de consultant fiscal pot fi
activi sau inactivi. Membrii activi sunt cei care desfăşoară activitatea de
consultanţă fiscală în condiţiile prevăzute de lege. Membrii inactivi sunt
persoanele fizice care au dobândit calitatea de consultant fiscal, dar care
desfăşoară activităţi incompatibile cu calitatea de consultant fiscal pe perioad
desfăşurării acestor activităţi.
Gestionarea profesiei de consultant fiscal se realizează de către Camera
Consultanţilor Fiscali. Aceasta este o organizaţie profesională de utilitate
publică, persoană juridică fără scop lucrativ. Atribuţiile Camerei sunt:
- coordonează activitatea de consultanţă fiscală;
- apără interesele profesionale ale emmbrilor săi;
- organizează examenul pentru atribuirea calităţii de consultant
fiscal;
- oferă sprijin şi asistenţă membrilor în problem financiare;
- elaborează noeme privind activitatea de consultanţă fiscală;
46
- ţine Registrul Consultanţilor Fiscali;
- organizează cursuri de perfecţionare a consultanţilor fiscali;
- colaborează cu alte asociaţii profesionale din ţară şi din străinătate;
- editează publicaţii de specialitate;
- stabileşte măsuri disciplinare;
- elaborează şi aprobă Codul de conduită etică şi normele de
pregătire profesională;
- ca entitate juridică îşi acoperă cheltuielile din venituri proprii
reprezentate de taxe, cotizaţii, din publicaţii proprii, donaţii şi
sponsorizări etc.
Registrul Consultanţilor Fiscali şi a societăţilor de consultanţă fiscală
cuprinde atât membrii activi cât şi membrii inactivi. El se actualizează anual şi
se publică în Monitorul Oficial al României. Fiecare consltant fiscal/ societate
comercială va fi prezentat în Registrul Consultanţilor Fiscali prin:
- nume şi prenume/denumire;
- domiciliu/sediu social;
- numle asociaţilor/acţionarilor, administratorilor care au calitatea de
consultant fiscal;
- alte date de identificare.
Orice modificare în statul personal al consultanţilor fiscali faţă de ceea
ce este publicat în Monitorul Oficial se aduce la cunoştiinţa Camerei
Consultanţilor Fiscali în termen de 30 de zile de la data când a intervenit
modificarea.
18
Regulamentul de organizare şi funcţionare al Camerei Consultanţilor Fiscali, art. 8,
alin. (1)
19
Idem art. 8, alin. (2).
47
- să declare exact şi corect veniturile realizate la termenele prevăzute
în regulament;
- să achite la termen cotizaţiile şi taxele profesionale;
- să respecte hotărârile Conferinţei Naţionale şi a Consiliului
Superior;
- să nu devină membrii a altei asociaţii profesionale din România cu
scop identic cu cel al Camerei;
- să nu aducă atingere reputaţiei şi intereselor organizaţiei
profesionale a consultanţiilor fiscali;
- să păstreze secretul profesional asupa informaţiilor care le deţin ca
urmare a exercitării profesiei.
Membrii Camerei sunt obligaţi să înformeze în scris în termen de 30 de
zile aupra unor evenimente cum ar fi:
- aplicarea unor sancţiuni pe linie profesională de către autoritate sau
organism profesional;
- condamnare penală definitivă;
- interdicţii judecătoreşti cu privire la exercitarea atribuţiilor de
administrator sau late atribuţii de gestionare;
- încadrarea în situaţii de insolvenţă sau lichidare;
- orice alte informaţii cu privire la reputaţia profesională şi etică a
consultantului fiscal.
48
- alege, eliberează şi revocă membrii Consiliului Superior;
- alege, eliberează şi revocă membrii Comisiei de auditori statutari;
- alege, eliberează şi revocă membrii Comisiei de Apel.
Conferinţa extraordinară poate fi convocată la cererea Biroului permanent a
cel puţin două treimi din membrii Consiliului Superior sau a unei cincimi dim
membrii Camerei cu drept de vot. Aceasta trebuie să aibă ordine de zi
extraordinară.
Convocarea conferinţelor se face cu 30 de zile înainte de data
desfăşurării.
Consiliul Superior este format dim membrii aleşi în cadrul Conferinţei
ordinare pe o perioadă de 5 ani. Un consilier poate avea această calitate cel
mult două mandate. Componenţa Consiliului Superior este de 15 membrii.
Acesta se întruneşte lunat sau ori de câte ori este necesar şi are următoarele
atribuţii:
- alege la prima şedinţă din rândul membrilor săi prin vot secret un
preşedinte, un prim-vicepreşedinte şi 5 vicepreşedinţi;
- asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor conferinţei;
- asigură condiţiile pentru administrarea şi gestionarea patrimoniului
Camerei;
- prezintă conferinţei raportul de activitate, proiectul bugetului de
venituri şi cheltuieli şi situaţiile financiare al Camerei;
- aprobă organigrama şi politicile privind resursele umane;
- aprobă anula indemnizaţiile memnrilor Comisiei de Auditori
statutari şi a Comisiri de Apel;
- aprobă şi modifică regulamentul de organizare şi funcţionare a
Camerei, Codul de Conduită Etică şi Profesională şi normele de
pregătire profesională;
- aprobă normeme şi termenele de plată a cotizaţiei;
- aprobăregulamentul de organizare a examenului pentru atribuirea
calităţii de consultant fiscal;
- aprobă normele privind controlul în vederea constatării
contravenţiilor şi aplicării sancţiunilor;
- validează candidaturile depuse pentru organele alese de conferinţă;
- stabileşte criteriile de acreditare a celor ce pot desfpşura cursuri de
pregătire profesională;
- stabileşte nivelul şi condiţiile de acordare a indemnizaţiilor
cuvenite membrilor Consiliuluo Superior;
- aprobă angajarea de credite pentru activităţi de investiţii;
- emite hotărâri în cazurile de abateri disciplinare.
49
Preşedintele ales de Consiliul Superior devine drept preşedintele
Camerei Consultanţilor Fiscali. El este şi preşedintele Biroului permanent şi
are următoatele atribuţii20:
a) reprezintă Camera în raporturile cu terţe persoane fizice şi juridice, cu
autorităţile publice, precum şi cu organizaţiile naşionale profesionale din alte
ţări şi organismele internaţionale ale profesiei de consultant fiscal, apărând
prestigiul şi independenţa profesionala a membrilor Camerei;
b) semnează acorduri/convenţii privind exercitarea profesiei de consultant
fiscal în străinatate şi pe teritoriul României cu organizaţii similare din alte
ţări;
c) convoacă şi conduce lucrările Conferinţei, Consiliului superior şi Biroului
permanent;
d) semnează hotărârile emise de Consiliul superior şi deciziile adoptate de
Biroul permanent;
e) prezintă anual spre adoptare Consiliului superior proiectul de buget pentru
exerciţiul viitor;
f) aprobă angajarea şi efectuarea cheltuielilor prevăzute în buget;
g) prezintă situaţiile financiare anuale şi execuţia bugetului de venituri şi
cheltuieli spre adoptare Consiliului superior şi spre aprobare Conferinţei;
h) numeşte şi revocă în baza aprobării Biroului permanent secretarul general şi
personalul din cadrul aparatului executiv al Camerei prevăzut în organigramă;
i) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de Conferinţa, Consiliul superior şi
Biroul permanent.
Biroul permanent este format din preşedinte, prim-vicepreşedinte şi 5
vicepreşedinţi. Acesta se întruneşte cel puţin o dată pe lună şi ori de câte ori
este necesar şi ia decizii cu votul majorităţii simple a membrilor săi. Deciziile
emise de Biroul permanent între şedinţele Consiliului superior se prezintă
acestuia pentru validare.
Biroul permanent are următoarele atribuţii principale21:
a) avizează proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli anual, pe care îl
înaintează spre adoptare Consiliului superior, nu mai târziu de data de 15
decembrie a fiecărui an anterior anului la care se referă bugetul respectiv;
b) supraveghează lunar execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli al Camerei;
c) examinează şi propune spre aprobare Consiliului superior programul de
activitate al Camerei;
d) aprobă programele de activitate ale direcţiilor executive;
e) aprobă deplasările în străinătate;
f) aprobă numirea, sancţionarea şi revocarea secretarului general, şefilor
direcţiilor Camerei şi a altor persoane cu funcţii de conducere din aparatul
executiv al Camerei;
20
Idem art. 33, alin. (1).
21
Idem art. 35 alin. (2).
50
g) aprobă salarizarea pentru fiecare funcţie prevăzută în organigramă;
h) aprobă eliberarea autorizaţiilor de funcţionare ale societăţilor comerciale de
consultanţă fiscală;
i) îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite de Conferinţă şi de Consiliul superior.
22
Idem art. 42 alin (2).
51
a) stabileşte tematica, bibliografia şi subiectele pentru examenele de atribuire a
calităţii de consultant fiscal;
b) stabileşte cerinţele de pregătire profesională şi organizarea acestei activităţi;
c) elaborează normele privind pregătirea profesională a consultanţilor fiscali şi
programul anual de perfecţionare continuă a membrilor;
d) întocmeşte evidenţa şi documentaţia privind pregătirea profesională a
consultanţilor fiscali;
e) asigură asistenţa profesională pentru membrii Camerei;
f) asigură materialele pentru pregătirea profesională şi informarea periodică a
consultanţilor fiscali;
g) propune oportunităţi de colaborare cu entităţile care îndeplinesc condiţiile
de organizare a cursurilor de pregătire profesională;
h) execută alte atribuţii stabilite de Consiliul superior şi de Biroul permanent.
Directia de servicii pentru membri are urmatoarele atributii:
a) organizează examenul de atribuire a calităţii de consultant fiscal;
b) primeşte şi verifică dosarele de înscriere ale candidaţilor;
c) conduce Registrul consultanţilor fiscali şi al societăţilor comerciale de
consultanţă fiscală şi toate evidenţele operative privind consultanţii fiscali, în
sistem informatizat;
d) eliberează carnetele profesionale, parafele şi autorizaţiile de funcţionare;
e) primeşte declaraţiile cu veniturile realizate şi acordă viza anuală pe
carnetele profesionale şi autorizaţiile de funcţionare;
f) asigură publicarea anuala în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a
Registrului consultanţilor fiscali şi al societăţilor comerciale de consultanţă
fiscală şi procedează la actualizarea site-ului Camerei;
g) organizează activitatea de informare a membrilor cu privire la hotărârile
Consiliului superior şi ale Biroului permanent;
h) gestionează dosarele profesionale ale consultanţilor fiscali şi ale societăţilor
comerciale de consultanţă fiscală;
i) execută alte atribuţii stabilite de Consiliul superior şi de Biroul permanent.
Direcţia de monitorizare, control şi competenţă profesională are, în
principal, următoarele atribuţii:
a) asigură controlul calităţii activităţii profesionale a consultanţilor fiscali;
b) asigură controlul realităţii veniturilor din activitatea de consultanţă fiscală
declarate Camerei;
c) urmăreşte respectarea normelor de conduită etică şi profesională în
domeniul consultanţei fiscale;
d) urmăreşte aplicarea normelor şi procedurilor privind activitatea de
consultanţă fiscală;
e) verifică dacă sunt îndeplinite cerinţele ordonanţei şi ale prezentului
regulament privind folosirea sintagmei "fiscal";
f) identifică persoanele care nu au obţinut calitatea de consultant fiscal şi care
exercită această profesie;
52
g) execută alte atribuţii stabilite de Consiliul superior şi de Biroul permanent.
Direcţia de conduită şi disciplină profesională analizează cazurile de
abatere disciplinară. Aceasta execută şi alte atribuţii stabilite de Biroul
permanent.
Direcţia de servicii generale are, în principal, următoarele atribuţii:
a) coordonează şi asigură serviciile: resurse umane, tehnologia informaţiei,
administrativ şi de gestionare a patrimoniului Camerei;
b) elaborează proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al Camerei, pe care îl
prezintă spre dezbatere şi avizare Biroului permanent;
c) conduce şi organizeaza activităţi financiar-contabile şi asigură execuţia
bugetară, în sistem informatizat;
d) urmăreşte încasarea cotizaţiilor, taxelor şi a altor venituri ale Camerei;
f) execută alte atribuţii stabilite de Consiliul superior şi de Biroul permanent.
Direcţia de relaţii naţionale şi internaţionale are următoarele atribuţii:
a) efectuează documentări referitoare la activitatea de consultanţă fiscală şi la
organizaţiile profesionale din alte ţări şi prezintă informări Consiliului superior
şi Biroului permanent;
b) asigură realizarea măsurilor necesare în vederea aderării Camerei la
organismele profesionale internaţionale de profil, iniţierea şi încheierea
acordurilor/convenţiilor cu organizaţii similare din alte ţări privind exercitarea
profesiei de consultant fiscal în străinătate şi pe teritoriul României;
c) asigură colaborarea şi cooperarea cu instituţiile din alte ţări care activează în
domeniul consultanţei fiscale;
d) asigură participarea reprezentanţilor Camerei la diverse manifestări
naţionale şi internaţionale pe teme profesionale;
e) elaborează propuneri privind actualizarea legislaţiei, precum şi a normelor
de consultanţă fiscală;
f) asigură colaborarea şi cooperarea cu alte organisme profesionale din ţară;
g) execută alte atribuţii stabilite de Consiliul superior şi de Biroul permanent.
BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ
Cărţi:
1. Boulescu M., Expertiza contabilă, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2001.
2. Crăciun Ştefan, Controlul şi auditul financiar. Expertiza contabilă.
Editura Economică, Bucureşti, 2002.
3. Domnişoru S., Controlul financiar-contabil şi expertiza contabilă,
Editura Stachi, 2005.
Acte normative:
53
1. Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de
expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, republicată în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 13 din 08.01.2008.
2. Ordonanta Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea
activităţii de consultanţă fiscală, actualizată la data de 27.06.2007.
3. Codul de procedură fiscală.
4. Regulamentul de organizare şi funcţionare al Camerei Consultanţilor
Fiscali, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 700/17.10.2007.
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE
54