UNIVERSITATEA CONSTANTIN BRANCOVEANU

FACULTATEA DE MANAGEMENT, MARKETING IN AFACERI

ECONOMICE

PROIECT RAPORT AUDIT FINANCIAR

Indrumator: Masterand,
Lect. Univ. dr. Popa Ionela Dincă Florian Mădălin- MA
Prof. univ. dr. Sîrbu Alexandrina

1
Cuprins:

Organizarea auditului financiar si continutul raportului de audit financiar

1.1 Planificarea auditului financiar contabil
1.2 Organizarea misiunii propriu-zise
1.3 Elementele raportului de audit financiar
1.4.Certificarea raportului de audit financiar in cadrul societatilor
comerciale
1.5 Obiectivele auditului financiar contabil

Organizarea auditului financiar si continutul raportului de audit financiar

1.1 Planificarea auditului financiar contabil

Obiectivele planului misiunii sunt de a sintetiza informaţiile obţinute şi de a orienta şi

coordona întreaga activitate de audit.
Redactarea planului general de audit presupune:
1) alegerea membrilor echipei în funcţie de experienţa şi specializarea lor în sectorul de
activitate al unităţii respective, ţinându-se seama de gradul de încărcare a acestora şi de
necesitatea respectării regulilor de etică profesională cu privire la integritatea, obiectivitatea
şi independenţa auditorilor;
2) repartizarea lucrărilor pe oameni în timp şi în spaţiu (pe subunităţi);
3) stabilirea modului în care auditul se poate sprijini pe controlul intern;
4) coordonarea cu cenzorii şi cu alţi auditori externi;
5) solicitarea sau colaborarea cu alţi specialişti din domeniul informaticii, juridic, fiscal,
tehnic etc.;
6) stabilirea modului de utilizare a registrelor de şedinţă ale Adunării Generale a Acţionarilor
şi ale Consiliului de Administraţie;
7) fixarea termenului de depunere a raportului de audit.
Planul de audit cuprinde informaţii cu privire la:
1) Prezentarea întreprinderii: denumirea, sediul social, capitalul social, înregistrare, scurt
istoric, consideraţii succinte privind obiectul de activitate, piaţa, concurenţa;
2) Informaţii contabile: principiile contabile utilizate, bugete şi conturi previzionate,
particularităţile sistemului contabil, compararea pe mai mulţi ani a conturilor anuale;
3) Definirea misiunii: natura misiunii (certificarea de conturi anuale, de conturi consolidate,
atestarea unor situaţii particulare etc.), alţi auditori, experţi sau cenzori cu misiuni în
întreprindere;
4) Sisteme şi domenii semnificative pragul de semnificaţie funcţii şi conturi semnificative,
zone de risc identificate, controale semnificative pe care se pot sprijini auditorii;

2
5) Orientarea programului de lucru: aprecierea controlului intern, lucrări deosebite,
confirmări de obţinut (interne şi externe ), inventare fizice, asistenţă de specialitate necesară
(informatică, fiscalitate etc.), documente de obţinut;
6) Echipa şi bugetul
7) Planificarea lucrărilor, repartizarea lucrărilor, datele intervenţiilor pe etape, lista
raporturilor, a scrisorilor de confirmare şi a altor documente ce urmează a fi emise (datele-
limită ale acestor rapoarte).
Planul de audit urmăreşte să stabilească următoarele:
-lucrările care trebuie să fie efectuate de către auditor, data efectuării lor şi
succesiunea în care urmează să fie efectuate;
-rapoartele şi relaţiile pe care auditorul trebuie să le stabilească cu
cenzorii, cu auditorii precedenţi, cu specialişti din alte domenii, cu
conducerea unităţii etc.
-mijloacele de care are nevoie auditorul şi costul misiunii.

1.2 Organizarea misiunii propriu- zise

1.2.1 Acceptarea mandatului -Obiective

Atunci când un auditor este solicitat pentru a accepta un mandat sau pentru a fi de acord cu o
propunere de audit contractual, el trebuie să primească informaţii de bază referitoare la
întreprindere în scopul de a aprecia particularităţile, de a face a primă delimitare a riscurilor
sale specifice şi a punctelor sale forte.
Aceste imformaţii trebuie să-i permită să verifice faptul că, cabinetul:
-dispune de mijloace intelectuale şi materiale necesare executării misiunii
-respectă regulile de obiectivitate şi de independenţă
-a apreciat toate riscurile inerente misiunii şi clientului
1.2.2 Informaţia căutată
Natura informaţiilor căutate este foarte apropiată de cele necesare fazei de luare la cunoştiinţă
a întreprinderii.
Aceste informaţii trebuie să fie suficient de precise pentru a-i permite identificarea riscurilor
de erori cele mai importante şi dificultăţi majore pe care el le va putea întâlni în misiunea sa,
dar pentru a evita costuri nerecuperabile dacă misiunea este refuzată.
Tehnici utilizate
La acest stadiu, auditorul caută să colecteze un maxim de informaţii într-un minim de timp, el
procedează prin:
-întreţineri cu responsabilii întreprinderii,
-examinarea anumitor documente(conturi anuale, bugete, proceduri…) ;
-vizita localurilor
Dacă sectorul este în mod particular nou pentru el, el procedează la consultarea specialiştilor
sau documentelor externe. Această etapă este realizată de către un auditor experimentat.
1.2.3 Scrisoarea de misiune
La finele acestei etape, auditorul apreciază dacă o scrisoare de misiune este necesară sau
nu.Această procedură permite, în mod general, de a asigura că,clientul este de acord cu
termenii intervenţiei sale, în special în cazul misiunii contractuale..
1.2.4 Orientarea şi planificarea misiunii
Trebuie început prin:

3
-luarea la cunoştiinţă, în mod general, a întreprinderii,
-determinarea domeniilor semnificative;
-redactarea unui program de muncă general;
1.2.5 Aprecierea controlului intern şi analiza operaţiilor punctuale şi excepţionale
Aprecierea controlului intern cuprinde două etape:
-înţelegerea procedurilor de tratare a datelor;
-verificarea funţionării pentru dacă a şti dacă este legitim posibil de a insista pe fiabilitatea
lor;
1.2.6 Controlul conturilor
Trebuie făcute controale care ne permit să apreciem:
-continuitatea exploatării;
-permanenţa metodelor;
-specializarea exerciţiilor.
1.2.7 Lucrări de final de misiune
Cabinetul de audit financiar va face o sinteză a concluziilor sale şi constată lucrările sale. El
verifică cu această ocazie coerenţa conturilor anuale cu informaţiile obişnuite.

1.3 Elementele raportului de audit

Raportul de audit trebuie sa contina 2 dosare si anume:

1.3.1 Dosarul permanent
După cum indică numele său, este vorba de elemente colectate care pot fi utilizate pe
mai multe exerciţii.
Este vorba, de exemplu, de orice element care permite de a vedea ceea ce poate
conduce la identificarea întreprinderii, controlul său intern, analiza permanentă a
principalelelorrubrici ale conturilor anuale, tot ceea ce vizează mediul juridic, adică:statutele,
procesele - verbale, principalele contracte şi diversele desemnări ale anilor precedenţi (dacă
este vorba de un client nou), rate şi indicatori de calcul, etc.

Index dosar permanent

T Informatii despre client
1
T1-1 -informatii generale
T1-2 -detalii despre activitate
T1-3 -organigrama
T1-4 -conturi bancare si personale cu drept de semnatura
T1-5 -administratori si alt personal relevant
T1-6 -parti afiliate
T Detalii despre angajament
2
T2-1 -scrisoarea de angajament
T2-2 -scrisoarea de la auditoriul precedent
T2-3 -autorizari
T Informatii si contracte sau alte acte cerute de lege
3

4
 T3-1 -act consultativ si acte aditionale
T3-2 -extrase ale proceselor verbale ale sedintelor AGA si CA
T3-3 -contracte de imprumut
T3-4 -contracte leasing si titluri de proprietate
T3-5 -evaluari de terenuri si cladiri
T3-6 -declaratii ale impozitului pe profit
T3-7 -detalii despre capitalul social subscris si varsat
T3-8 -cereri de inscrieri de mentiuni la Registrul Comertului sau Registrul Roman al
actionarilor
T3-9 -detalii despre legile si alte acte normative relevante
T 1.Sistemul contabil
4
T4-1 -prezentare a registrelor si evidentelor
T4-2 -sinteza sistemului contabil
T4-3 -prezentarea sistemului informatic
T4-4 -politicile contabile semnificative
T4-5 -scrisori de recomandare catre conducere
T4-6 -situati financiare

1.3.2 Dosarul anual

Este vorba de elemente primite în cursul anului şi a cărui utilizare nu va fi necesară
decât în cadrul exerciţiului vizat şi controlat.
El va cuprinde, desigur, programul de lucru, referitor la date, vizite efectuate,
compoziţia echipei de lucru, urmărirea bugetelor, supervizarea efectuată, teste de apreciere a
controalelor interne şi orice colectare de elemente care probează conturile, scrisoarea de
confirmare primită de la societate, conturile anuale ale societăţii.Acestea sunt dosare care
trebuie să fie conservate 10 ani.

Lista de verificare a finalizarii angajamentului A

Revizuirea generala a situatiilor financiare B
Lista de verificare a documentelor de lucru C
Observatii financiare si intalniriile cu clientul D
Confirmarea planului de audit E
Abordarea auditului F
Active imobilizate – corporale si necorporale G
Investitii H
Stocuri I
Creante si plati in avans J
Disponibilati in conturi la banca sau in casa K
Creditori si angajamente L
Impozite si taxe M
Capital ,rexerve N
Contul de profit si pierderi O

5
Credite si imprumuturi P
Cartea marc si balanta de verificare R
Corespondenta S

Raportul auditorului cuprinde elementele de bază următoare şi în general în această ordine:

-titlul
-destinatarul
-un paragraf de deschidere sau introducerea corespunzătoare
-identificarea conturilor anuale auditate.
-o menţiune a responasbilităţilor respective de conducere şi ale auditorului ,un paragraf care
prezintă întinderea lucrărilor şi natura misiunii de audit Referinţele la Normele Internaţionale
de audit ( ISA ) sau la normele sau practicile naţionale
-o descriere a lucrărilor efectuate de auditor:
-un paragraf de opinie care conţine expresia opiniei asupra conturilor anuale;
-data raportului;
-adresa auditorului;
-semnătura auditorului.
Este de dorit ca auditorul să aibă o anumită uniformitate în conţinut şi anume forma pentru a
facilita înţelegerea din partea lectorului.
Titlul
Raportul auditorului trebuie să aiba un titlu apropriat, este recomandabilă utilizarea
termernului de auditor independent în titlu pentru a distinge raportul auditorului de rapoartele
care ar fi putut fi emise de către alte persoane, precum conducători, Consiliul de
Administraţie sau rapoarte ale altor auditori.

Destinatar
Raportul trebuie sa fie adresat unui destinatar apropiat în funcţie de circumstanţele misiunii şi
ale obligaţiilor legale. În mod ordinar raportul este adresat , fie acţionarilor , fie consiliului de
administraţie al entităţilor ale cărui conturi anuale au fost audiate .
Paragraful de introducere
Raportul auditorului trebuie să se identifice conturile anuale care constituie obiectul auditului
ca şi data şi perioada acoperite de aceste documente.
Raportul trebuie să indice că conturile anuale relevă responsabilitatea conducerii entităţii şi că
responsabilitatea auditorului este de a formula o opinie asupra acestor conturi anuale.
Conturile anuale sunt reprezentarea faptelor conducerii şi pregătirea lor cere ca, conducerea
să facă estimări contabile şi să poarte judecăţi care au o incidenţă semnificative, ca ea să
determine principiile şi metodele contabile însuşite care trebuie să fie utilizate pentru
pregătirea conturilor anuale.
O ilustrare a paragrafului de introducere :
„Am precedat la auditul bilanţului societăţii X încheiat la 31 dec 200x precum şi a contului de
rezultat şi al tabloului fluxului de trezorerie pentru exerciţiul închis la această dată , care sunt
anexate prezentului raport. Aceste conturi anuale relevă responsabilitatea conducerii .
Responsabilitatea noastră este , pe baza auditului nostru, de a exprima o opinie asupra acestor
conturi anuale”.
Paragraful referitor la întinderea lucrărilor şi natura misiunii de audit

6
Raportul auditorului trebuie să descrie întinderea lucrărilor de audit indicând că ele au fost
îndeplinite după normele IAS sau după normele şi practicile internaţionale .Întinderea
lucrărilor acoperă posibilitatea, pentru auditor , de a pune în operă procedurile de audit
judecate necesare. Lectorul are nevoie de a avea asigurarea că auditul a fost efectuat conform
normelor şi practicilor în vigoare .
Raportul trebuie să specifice că auditul a fost planificat într-un mod de a obţine o asigurare
rezonabilă că conturile anuale nu comportă anomalii semnificative .
Raportul de audit trebuie să descrie auditul ca , comportând :
-Examinarea pe bază de sondaje , a elementelor probante care justifică valorile şi informaţiile
conţinute în conturile anuale
-Evaluarea principiilor şi metodelor contabile urmărite pentru stabilirea conturilor anuale
-Revederea prezentării ansamblului conturilor anuale
-Raportul trebuie să indice că auditul furnizează o bază rezonabilă expresiei opiniei .
O ilustrare a paragrafului referitor la întinderea lucrărilor care comportă aceste diferite puncte
este dată mai jos :
„Am efectuat auditul nostru după normele internaţionale ISA. Aceste norme solicită ca
auditul nostru sa fie planificat şi executat astfel încât să obţinem o asigurare rezonabila că,
conturile anuale nu comportă anomalii semnificative. Un audit constă în examinarea pe baza
sondajelor, a elementelor probante care justifică sumele si informaţiile conţinute în conturile
anuale. El constă de asemenea, în a evalua principiile şi metodele contabile urmărite si
estimările semnificative făcute de conducere pentru închiderea conturilor anuale, precum şi
de a efectua o revedere prezentării lor de ansamblu. Estimând ca auditul efectuat furnizează o
bază suficienta expresiei opiniei noastre”
Paragraful de opinie
Raportul auditorului trebuie in mod clar sa facă starea opiniei auditorului asupra faptului de a
şti dacă conturile anuale dau o imagine fidelă( sau sunt prezentate intr-o manieră fidelă in
toate aspectele lor semnificative), în acord cu referentialul contabil şi conform cu prescripţiile
legale.
Termenii utilitzaţi pentru examinarea opiniei auditorului sunt ,, dau o imagine fidelă” sau ,,
prezintă intr-o manieră fidelă in toate aspectele semnificative”; aceste formulări sunt
echivalente. Aceste doua formulări semnifică faptul că, auditorul nu consideră decât
elementele semnificative referitoare la conturile anuale.
Referenţialul contabil este constituit din normele IASS, din regulile emise de instituţiile
profesionale si de practica generală care sunt puse in evidenţă intr-o ţară şi iau în
consideraţie, într-o manieră apropiată, exigenţele de sinceritate şi legislaţia locală. În plus faţă
de opinia relativă la imaginea fidela (sau la prezentarea fidelă a conturilor anuale, în toate
aspectele lor semnificative), poate fi necesară includerea cu raportul auditorului a unei opinii
asupra faptului de a şti dacă aceste conturi sunt conforme cu alte prescripţii legale sau
statutare.
O ilustrare a paragrafului de opinie ce comporta aceste puncte este dată:
“Cu avizul nostru, conturile anuale dau o imagine fidelă a situaţiei financiare a societăţii la 31
decembrie 200x, a rezultatului acestor operaţii şi a fluxurilor sale de trezorerie pentru
exerciţiu încheiat la această dată, în conformitate cu …”
Dacă conturile anuale fac obiect al unei distribuţii extensive în afara frontierelor ţarii de
origine, este recomandat ca auditorul să facă referiri la normele ţării de origine în maniera
următoare:

7
“… in conformitate cu principiile contabile generale admise în xxx ...”
Această menţiune va ajuta utilizatorul să identifice mai bine că, principiile contabile au fost
urmate pentru stabilirea conturilor anuale.
Data raportului
Raportul auditorului trebuie să se refere la data de finalizare a lucrărilor de audit. Lectorul
este astfel informat că auditorul a apreciat efectele, asupra conturilor anuale şi asupra
raportului său, a evenimentelor şi tranzacţiilor care au intervenit şi de care are cunoştinţă
până la această dată.
Dacă responsabilii contabili au cunoştinţă de “evenimente posterioare” după emisiunea
raportului, ar trebui, în ciuda puterii de a cere modificarea conturilor de a pregăti o
comunicare pe care să o dea publică adunării.
Adresa auditorului
Raportul trebuie să menţioneze un loc specific care este în general cel al oraşului în care sunt
situate birourile auditorului.
Semnătura auditorului
Raportul trebuie să poarte semnătura cabinetului de audit al auditorului. Raportul de audit
poartă, în general, semnătura cabinetului de audit deoarece acesta din urmă îşi asumă
responsabilitatea auditului.

1.4 Certificarea raportului de audit financiar in cadrul societatilor comerciale

1.4.1 Opinia cu rezerve
O opinie fără rezerve trebuie să fie emisă de către auditor dacă acesta concluzionează că,
conturile anuale dau o imagine fidelă conformă referenţialului contabil identificat. O opinie
fără rezerve semnifică, de asemenea că orice schimbare în modalităţile lor de aplicare,
precum şi incidenţa lor, au fost în mod corect înţelese şi descrise în anexă.
Certificarea alta decât pur şi simplă
Raportul auditorului poate fi modificat în situaţiile următoare:
-Elementele care nu afectează opinia auditorului; punerea în evidenţă a unui punct important
(paragraful de observare).
-Elemente care afectează opinia auditorului:
• opinia cu rezerve
• imposibilitatea de a exprima o opinie
• opinia defavorabilă
-Elemente care nu afectează opinia auditorului
În anumite cazuri, raportul auditorului poate fi modificat adăugând un paragraf de observare
al cărui obiectiv este de a clarifica lectorul asupra unui punct referitor la conturile anuale,
expus într-un mod detaliat în anexă. Adiţionarea unui astfel de paragraf nu modifică opinia
auditorului. El este situat după paragraful de opinie şi precizează, de asemenea, că el nu
constituie o rezervă.
Un paragraf care ilustrează o situaţie de incertitudine semnificativa este dat după cum
urmează:
,, Cu avizul nostru, conturile anuale...
Fără a exprima o rezervă asupra conturilor anuale, atragem atenţia asupra notei X din anexă.
Societatea face obiect al unui proces in care ea este acuzată de infracţiune in utilizarea
brevetelor si in care este reclamată de plata de redevenţe şi de compensaţii si la dobânzi.
Societatea a angajat o contra-acţiune si audienţele preliminare precum si procedurile

8
infracţionale a celor doua acţiuni sunt in curs. Rezultatul final al acestei afaceri nu poate,
actualmente, să fie determinat si in consecinţă nu poate fi constituit un provizion pentru
acoperirea cheltuielilor care pot rezulta”
Elemente care afectează opinia auditorului
Auditorul poate să nu fie in măsură de a exprima o opinie asupra conturilor atunci când una
dintre situaţiile următoare există si are o incidentă semnificativa asupra conturilor anuale.
-există o limitare a întinderii lucrurilor auditorului
-există un dezacord cu conducerea, referitor la regulile si metodele contabile reţinute,
modalităţile lor de aplicare sau caracterul adecvat al informaţiei dat in conturile anuale.

1.4.2 Opinia cu rezerve

O opinie cu rezervă trebuie să fie emisă atunci când auditorul concluzionează ca o opinie fără
rezerva nu poate fi dată, dar ca efectele dezacordului cu conducerea sau limitarea lucrărilor,
nu sunt suficient de semnificative pentru a conduce la formularea unei opinii defavorabile sau
la imposibilitatea de a exprima o opinie. Rezerva trebuie să fie exprimată, utilizând formula ,,
cu excepţia “
1.4.3 Imposibilitatea de a exprima o opinie
O imposibilitate de a exprima o opinie trebuie să fie formulată când incidenţele posibile ala
unei limitări in întinderea lucrurilor sunt astfel încât auditorul nu a avut posibilitatea de a
obţine elemente suficiente si apropiate si că, de asemenea el nu poate să formuleze o opinie
asupra conturilor anuale.
1.4.4 Opinia defavorabilă
O opinie defavorabilă este exprimată atunci când efectele unui dezacord au o incidenţă
oarecare asupra conturilor anuale când auditorul nu poate să formuleze o opinie cu rezervă,
aceasta nemaifiind suficientă pentru a reda contului caracterul mincinos sau incomplet al
conturilor anuale.
De fiecare dată când un auditor emite o opinie ,, fără rezervă ’’ o descriere clară a tuturor
motivelor trebuie să fie făcută in raport si o cuantificare a incidentelor posibile asupra
conturilor anuale trebuie să fie dată.

1.5 OBIECTIVELE AUDITULUI FINANCIAR CONTABIL

Pentru a asigura o opinie competentăşi independentă asupra imaginii fidele clare şi complete
a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor întreprinderilor, auditul are în vedere
respectarea unor criterii şi obiective ce guvernează un audit al situaţiilor financiare:
1.5.1 Criteriul exhaustivităţii şi integrităţii înregistrărilor
Acest criteriu are în vedere că toate operaţiunile patrimoniale au fost înregistrate corect şi
integral în contabilitate.
Pentru îndeplinirea acestui criteriu, auditorul are două soluţii :
a) auditorul trebuie să verifice cu mare atenţie procedurile utilizate de întreprindere pentru
validarea tuturor modificărilor patrimoniale: creşteri/diminuări de active, respectiv diminuări
de pasive. Această soluţie are dezavantajul că necesită un timp îndelungat pentru validare.
b) auditorul poate utiliza rezultatele inventarierii. El trebuie să se asigure că inventarierea a
fost făcută potrivit legii. Dacă prin inventariere s-au descoperit tranzacţii neînregistrate în
contabilitate, iar acestea au fost operate, se consideră că toate operaţiunile sunt corect
înregistrate şi evidenţiate.

9
Respectarea acestui criteriu presupune ca auditorul să se asigure că:
- toate operaţiunile reflectate în documente justificative corespunzătoare sunt evidenţiate în
contabilitate, deci fără omisiuni;
- nu există operaţiuni contabilizate de mai multe ori.
1.5.2 Criteriul realităţii înregistrărilor
Auditorul are obligaţia să urmărească dacă toate elementele de activ şi de pasiv înregistrate în
contabilitate sunt justificabile şi verificabile, corespund cu cele identificate fizic prin
inventariere sau prin alte proceduri cum ar fi: confirmări primite de la terţi, analize de
laborator, etc.
De asemenea, se verifică dacă activele şi pasivele respectă principiul entităţii patrimoniale,
adică toate operaţiunile efectuate aparţin şi sunt în numele firmei.
1.5.3 Criteriul corectei înregistrări în contabilitate şi a corectei prezentări cu ajutorul
conturilor anuale
Acest criteriu are mai multe obiective şi se referă la localizarea corectă a perioadei privind
elementele patrimoniale, evaluarea corectă a modificărilor, imputarea corectăşi întocmirea
corectă a situaţiilor financiare.
a)Perioada corectă în care sunt evidenţiate modificările patrimoniale presupune respectarea
principiului independenţei exerciţiilor, utilizarea unei contabilităţi de angajament şi folosirea
conturilor de regularizare.
Regularizarea operaţiunilor după inventariere conferă corecta delimitare în timp a
cheltuielilor şi a veniturilor pe întreaga perioadă a exerciţiului financiar prin:
-constituirea, respectiv transferul unor provizioane asupra veniturilor;
-înregistrarea diferenţelor de curs valutar aferente lichidităţilor în devize;
-înregistrarea cheltuielilor plătite şi a veniturilor încasate aferente exerci
ţiilor următoare prin utilizarea conturilor de regularizare;
-repartizarea diferenţelor de preţ asupra cheltuielilor şi stocurilor, calculul
şi contabilitatea corectă a variaţiei stocurilor de producţie finită;
-analiza amortismentelor şi a provizioanelor pentru depreciere.
Corecta lor evidenţiere reprezintă o corecţie a costului istoric şi atenuează
efectul de desincronizare în evaluarea elementelor patrimoniale în cele două momente ale
sale: intrare – ieşire.
b) Evaluarea corectă presupune ca elementele patrimoniale să fie evaluate conform cu
prevederile Legii Contabilităţii nr. 82/1991şi cu Cadrul general de întocmire şi prezentare a
situaţiilor financiare elaborat de Comitetul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate.
Situaţiile financiare: bilanţul contabil, contul de profit şi pierdere, situaţia fluxurilor de
trezorerie, informaţiile adiţionale ce trebuie furnizate sub forma notelor la conturile anuale
vor fi armonizate şi cu Standardele Internaţionale şi Naţionale de Contabilitate. Pentru o
evaluare corectă, trebuie să se ţină cont de următoarele tratamente contabile:
- la data intrării în patrimoniu, bunurile se evalueazăşi se înregistrează în contabilitate la
valoarea de intrare denumită valoare contabilă. Auditorul trebuie să verifice dacă bunurile
aduse ca aport la capitalul social au fost înregistrate în funcţie de preţul pieţei, utilitatea,
starea şi amplasarea acestora, în urma evaluării efectuate potrivit legii.
De asemenea, dacă bunurile obţinute cu titlu gratuit sunt evaluate la valoarea de utilitate în
funcţie de preţul pieţei, de starea şi de amplasarea acestora.
Achiziţiile cu titlu oneros sunt evaluate la costul de achiziţie şi la costul de producţie dacă
sunt fabricare în întreprindere. Auditorul trebuie să verifice dacă sunt prinse toate elementele

10
ce compun costul de achiziţie: preţul de cumpărare, taxele nerecuperabile, cheltuielile de
transport-aprovizionare şi alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de utilitate
sau intrare în gestiune a bunului respectiv.
De asemenea, costul de producţie se verifică cu scopul de a nu fi incluse cheltuielile generale
de administraţie, cheltuielile de desfacere şi cele financiare. În costurile de producţie pot fi
incluse dobânzile aferente perioadei de fabricaţie în cazul producţiei cu ciclu lung de
fabricaţie, fără să cuprindă cheltuielile cu dobânzile pentru perioade în „prelungire“
Auditorul trebuie să verifice dacă evaluarea creanţelor şi datoriilor este înregistrată la
valoarea lor nominală, respectiv valoarea de intrare (valoare contabilă).
Evaluarea elementelor patrimoniale cu ocazia inventarierii trebuie verificată de auditor dacă a
fost realizată la valoarea actuală sau de utilitate a fiecărui element, dacă a fost stabilită în
funcţie de utilitatea bunului şi preţul pieţei. Se validează faptul că datoriile şi creanţele au fost
evaluate la valoarea lor probabilă de încasat, respectiv de plată.
La închiderea exerciţiului, auditorul verifică dacă există diferenţe constatate în plus pentru
elemente de activ, între valoarea de inventar şi valoarea de intrare, diferenţă care nu trebuie
contabilizată (principiul prudenţei). Pentru diferenţele constatate în minus între valoarea de
inventar şi valoarea de intrare a elementelor de activ, auditorul constată dacă în contabilitate
s-a înregistrat diferenţa prin amortismente, dacă deprecierea este ireversibilă sau dacă
deprecierea de valoare este reversibilă s-a constituit un provizion.
Pentru elementele de pasiv de natura obligaţiilor sau datoriilor, diferenţele constatate în
minus între valoarea de inventar şi valoarea de intrare nu trebuie să fie înregistrate în
contabilitate, ele se menţin la valoarea de intrare (principiul prudenţei).
Dacă există diferenţe constatate în plus între valoarea de inventar şi cea de intrare a
elementelor de pasiv de natura obligaţiilor sau datoriilor, auditorul urmăreşte dacă această
diferenţă a fost înregistrată în contabilitate prin utilizarea provizioanelor pe seama
cheltuielilor.
La data ieşirii din patrimoniu a bunurilor, acestea trebuie evaluate la valoarea lor de intrare.
Auditorul trebuie să verifice dacă există imobilizări corporale produse sau circulante cu ciclu
lung de fabricaţie mai mare de un an şi cuprind în costul de producţie şi dobânzile aferente
capitalului împrumutat pentru finanţarea producerii bunului. Aceste aspecte trebuie
evidenţiate şi prezentate în notele la conturile anuale.
Auditorul verifică dacă imobilizările pentru care s-au constituit provizioane sunt prezentate în
bilanţ la valoarea netă bilanţieră = valoarea contabilă de intrare
– amortizări – provizioane pentru deprecieri. Evaluarea la bilanţ a activelor circulante
depreciate va fi evidenţiată la valoarea realizabilă netă.
Dacă întreprinderea aplică tratamente contabile alternative (prezentarea elementelor
patrimoniale la bilanţ pe baza metodei valorii de înlocuire sau a altor metode care săţină cont
de inflaţie), auditorul verifică influenţa fiecărui element bilanţier ca urmare a aplicării altei
evaluări decât costul istoric, prezentate de întreprindere separat în notele la conturile anuale.
De asemenea, auditorul verifică modul de evaluare a elementelor patrimoniale prezentate în
bilanţ, precum şi politicile conturilor utilizate: dacă imobilizările sunt incluse în conturile
anuale la costul istoric sau la valoarea reevaluatăşi dacă situaţiile financiare au fost întocmite
conform cu Legea Contabilităţii nr. 82/1991 şi cu prevederile cuprinse în volumele 1-3
privind Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a C.E.E. şi cu IAS.
c) Imputarea corectă. Toate operaţiunile contabile trebuie înregistrate în conturi astfel încât să
se respecte corespondenţa dintre conturi stabilită în normele de aplicare a Planului Contabil

11
General, respectiv cu Regulamentul de aplicare a Legii Contabilităţii şi cu modificările aduse
acestuia potrivit legii.
d) Întocmirea corectă a bilanţului contabil. Auditorul urmăreşte concordanţa care trebuie să
existe între datele înregistrate în contabilitatea sintetică şi balanţa de verificare după
inventariere ca bază de referinţă pentru bilanţ. Există două tipuri de corelaţii :
-corelaţia dintre Registrul jurnal de evidenţă cronologică şi totalul rulajelor curente ale
conturilor deschise în evidenţa sistematică prin fişele sintetice şah (Registrul Cartea Mare).
- corelaţia dintre conturile analitice şi conturile sintetice care se realizează prin balanţa de
verificare analitică deschisă pentru fiecare cont sintetic de gradul I sau II dezvoltat în analitic.
Soldurile finale prezentate în balanţa după inventar reprezintă situaţia de referinţă pentru
întocmirea corectă a bilanţului contabil.
Obiectivele auditului au în vedere: patrimoniul, rezultatul exerciţiului, bilanţul şi situaţia
financiară a întreprinderii. Validarea de către auditor a integrităţii patrimoniului are în vedere:
-ţinerea corectăşi la zi a contabilităţii;
-realizarea inventarierii patrimoniului, corecta valorificare a rezultatelor acesteia şi
cuprinderea sa în bilanţul contabil;
-preluarea corectă în balanţa de verificare a datelor din conturile sintetice şi concordanţa lor
cu conturile analitice;
-efectuarea corectă a tuturor operaţiunilor legate de înregistrarea şi modificarea capitalurilor
proprii;
-evaluarea corectă a patrimoniului conform Regulamentului de aplicare a Legii Contabilităţii
nr. 82/1991şi Cadrului general
-întocmirea bilanţului contabil pe baza balanţei de verificare după inventariere.
Contul de profit şi pierdere trebuie realizat pe baza datelor din contabilitate privind perioada
de raportare. Se va urmări de către auditor dacă au fost respectate conform legii aplicarea
corectă a principiilor independenţei, prudenţei, permanenţei metodelor, evaluarea separată a
elementelor de activ sau pasiv, respectiv cheltuieli şi venituri, noncompensarea, pragul de
semnificaţie (dacă anumite cheltuieli sau venituri au o valoare semnificativă trebuie
prezentate separat în situaţiile financiare, dacă sunt abateri de la principiile contabile şi
evaluarea acestora asupra profitului sau pierderii, asupra activelor sau datoriilor şi a situaţiilor
financiare).
Situaţia financiară a întreprinderii rămâne un obiectiv important în activitatea auditorului.
Auditorul trebuie să urmărească tratamentele contabile utilizate pentru evaluarea corectă a
soldurilor bancare, analiza detaliată a cecurilor returnate/emise, inventarierea monetarului etc.
De asemenea, trebuie să valideze existenţa garanţiilor pentru împrumuturi şi credite obţinute
de agentul economic sau acordate de alţi agenţi economici, existenţa sau nu a unor resurse
financiare insuficiente.
Auditorul poate propune utilizatorului unele soluţii pentru viitoarele decizii:
-obţinerea unor venituri financiare maxime;
-minimizarea cheltuielilor financiare;
-minimizarea riscului şi efectelor nefavorabile ce pot rezulta din variaţiile
cursului valutar;
-maximizarea fluxului de trezorerie.

12