Şi iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era

gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum; Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-

a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, şi ea îndată
s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu. Luca 13-10

Problema noastra a oamenilor, ca nu mai vedem nimic altceva decat bogatia lumii
prin materie, asa cum femeia garbova nu vedea decat lucrurile pamantesti, lucrurile de
jos. Si as vrea sa ne gandim ca un om care are verticalitate, un om vertical si cu coloana
vertebrala – daca vreti fizic luand – dar cu verticalitate duhovniceasca, vede nu doar lucrurile
de sus. Adica femeia garbova vede lucrurile de jos, omul vertical nu vede numai lucrurile
de sus, ci vede tot, adica si cele de sus si cele de jos. Si asta are o importanta extraordinara,
pentru ca omul investeste in ceea ce vede. Adica ceea ce vede pentru el este de mare pret,
de mare importanta, are un impact foarte mare.
In mall-uri, in magazine, oamenii stiu, vanzatorii stiu, cei care organizeaza
acolo stiu foarte bine ca produsele care sunt puse la nivelul ochiului se cumpara
cel mai mult. Degeaba le pui jos, undeva ascunse acolo, ca acelea le vad oamenii,
dar mai greu; sau sus, foarte sus – omul e foarte comod – ce vede in fata ochilor
sai se vinde foarte repede. Si lucrul asta se intampla chiar in psihologia noastra, in
tot ce priveste viata noastra de zi cu zi. Uitati-va, cum ni se baga la televizor anumite
lucruri zilnic, zilnic sa le tot vedem. Incepem sa ne obisnuim cu ele si sa credem ca
aia e normalitatea. Vedem pe internet anumite lucruri, si zilnic ni se face reclama
– reclama tocmai asta face, ii baga omului in cap, fara sa vrea el, o anumita imagine,
sa se obisnuiasca cu anumite lucruri in asa fel incat la un moment dat sa creada ca
asta e normalitate.
Ei, omul care este vindecat de Hristos, care e ridicat de Hristos cu privirea in sus, cu
privirea la Dumnezeu, acela stie sa priveasca si cele de sus, si cele de jos. Daca
vreti, mergi in magazin si nu iei toate care iti sunt la nivelul ochiului, te uiti care sunt mai
de calitate, care au pret mai bun. Deci, un om care se straduie sa gandeasca face lucrul
asta, omeneste vorbind, apoi duhovniceste nu ar trebui sa fie cu atat mai mult? Sa
analizeze lucrurile si cele de jos, si cele de sus. Omul care vede lucrurile de jos, investeste
in cele de jos. Si zicea Sf. Nicolae Velimirovici foarte interesant ca, daca vezi cele de jos, cele
pamantesti, si investesti in ele, le dezvolti foarte tare – si lumea de astazi, Europa de astazi a
ajuns ca o femeie garbova – s-a dezvoltat asa de puternic pentru ca a investit si a privit
lucrurile acestea pamantesti, de jos, si a investit tot in ea, in lumea aceasta de jos. Si de-aia au
aparut acum, vedeti, mijloace moderne de comunicare, a aparut o tehnologie
extraordinara, pentru ca omul a investit foarte mult in cele de jos.
Omul duhovnicesc nu investeste doar in cele de sus, ci investeste cel mai mult in cele de
sus, si le dezvolta si pe cele de jos, implicit; adica are o viziune mult mai mare. Daca vreti e
ca si comparatia dintre un vultur si o gaina. Pai, ce ar intelege gaina cand ar veni un vulturi
si i-ar zice: „Pai, stai, ca lumea asta atat e de mare si de frumoasa, sunt munti extraordinari,
si paduri, si vai, si flori, si campii.” Ce ar intelege gaina? Ea ar zice: „Asta e curtea mea, asta
e totul, asta e toata lumea mea, am ce manca, am de toate aicea.” Exact asa este diferenta
intre un om duhovnicesc si un om lumesc care isi vede curtea lui, ograda lui foarte bine
pusa la punct – are gunoi, are rame, are unde sa doarma, are ce manca si nu il mai
intereseaza nimic altceva.
 Bunicii noştri ne-au crescut altfel. Mai în sărăcie, dar mai aproape de
Dumnezeu…Da, mâncau cu mâna, dar erau mai fericiţi. Acum avem câte zece
tacâmuri, dar nu ştim ce mâncăm. Românul trebuie să se adune din risipirea lui!
România seamănă cu un stup bezmetic.
Am pornit pe un drum greşit şi nici măcar acum nu ne dăm seama unde ne
aflăm. Nu mai avem noroc de comandanţi care să ne adune, care să ne înţeleagă şi
care să ştie să ne mobilizeze. Aici este marele necaz.”

UNITATEA --- funia de iarba opreste elefantul….de ce ca iarba e unita……

musuroiul de furnici….

V-as intreba: cand sunteti singuri, la ce va ganditi? Cand stai singur acolo, te pui
seara la culcare sau ramai odata singur la serviciu, intr-o parte sau in alta, la ce te
gandesti? Ca sa vedem cat suntem de garboviti sau de drepti, ce coloana
vertebrala avem, duhovniceste. Haide sa ne luam si sa ne analizam
mintea noastra si sufletul nostru. Pentru ca daca face unul o pasiune din
Dumnezeu, atunci Dumnezeu trebuie sa vina in mintea noastra cand suntem singuri,
Dumnezeu trebuie sa vina in mintea noastra si cand suntem bucurosi, si cand suntem
necajiti, si cand avem realizari, si cand suntem daramati, cand suntem imbolnaviti.
Omul duhovnicesc le priveste pe toate si alege din fiecare – asa, ca
si albina – din fiecare floare alege nectarul, alege partea cea buna, cum
zicea Sf. Vasile cel Mare despre carti: Luati si cititi, cititi carti, si alegeti din
ele toate lucrurile de folos, asa cum albina isi alege mierea si nectarul.

Eu as zice: haideti sa incercam, duhovniceste, sa ne dez-garbovim, cu ajutorul

Domnului Iisus Hristos, sa-L rugam pe Hristos sa-Si trimita mana Lui si harul Lui peste
noi, ca sa ne ridice mintea spre cele ceresti, sa ne ridice inima, sa investim si in cele de sus,
nu numai in cele de jos, sau sa investim fiecare, la fiecare parte, asa cat merita. Zicea Sf.
Maxim Marturisitorul:
Da fiecarei parti a umanitatii tale ceea ce merita.

Adica trupului sa-i dai mancare, imbracaminte, atat cat este necesar. Dar sa-i dai si
sufletului. Aici este pacaleala garboveniei duhovnicesti: omul da trupului de toate si
incepe sa investeasca in el, incepe sa ii dea mult mai mult decat ii trebuie, si sufletului nu
mai are timp, nu mai are chef, nu mai are pasiune sa-i daruiasca nimic.

LIBERTATEA si CREAREA lui Dumnezeu, am refuzat dumnezeirea, am fost

create cu mana sin u la porunca!!!!!
 VOI CAUTATI ADE-VARUL si NOI PUTEREA!!! Decebal ---Mihai
Eminescu

ROMANI ce nu ii mai invata pe copii romaneste,,,,

POEZIE

Capul lui Mihai Viteazu

De la Torda se ridică,
Şi întreabă de ce Ţara
A rămas aşa de mică?

Şi Câmpia Tordei tristă

Îi răspunde lui cu jale:
„Fiindcă astăzi ducem lipsa
capului Măriei Tale!”

Eu atât aş vrea sa aflu,

Arătându-ne obrazul:
„Totuşi, unde-au fost românii,
Când a fost tăiat Viteazul?!”

Totuşi, unde-au fost ai noştri

Şi atunci, şi-n vremea asta?
Cum se-ajunge pan’ la gâtul
Voievodului de Ţară,
Dacă nu-s trădări acasă,
Lângă ura de afară?

Nu contează că străinii
Nu aveau nici pic de scrupul.
Eu de-o singură-ntrebare,
Mă scârbesc şi mă mai mânii:
„Totuşi, unde-au fost românii?!
Totuşi, unde sunt românii?!”