FORMARE DUHOVNICEASCĂ

Lenea

„Duhul trândăviei nu mi-l da mie!” (Sfântul Efrem Sirul)

Înţelepciunea lui Dumnezeu are multe căi prin care să ajungă la noi, în mintea
noastră, dar mai ales în inima noastră. Cerurile „povestesc” mărirea lui Dumnezeu
(Ps 18, 1) şi creaţia întreagă ne „vorbeşte” despre Creatorul ei şi ar fi bine dacă omul
ar lua aminte la această „carte”, care nu poate fi pusă în bibliotecă, dar care ne
relatează cu lux de amănunte cât de mare este Domnul Dumnezeul nostru.
Ei bine, la această sursă de cunoaştere este trimis leneşul sau trândavul. Noi
ne rugăm – în Postul Mare – împreună cu Sf. Efrem Sirul şi-I zicem lui Dumnezeu
aşa: „Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei nu mi-l da mie”, adică acel
duh care ne îndeamnă la statul cu mâna în sân, la a nu face nimic, la lâncezeală, la
inerție, la comoditate. Leneşul nu-şi poate impune un minim efort de voinţă, nici în
ordinea firească a lucrurilor, dar nici în ordinea spirituală, duhovnicească.
Leneşul poate că n-a avut părinţi care să-l înveţe că trebuie să muncească şi dacă i-a
avut, poate că n-a fost dispus să-i asculte... Şi atunci, Domnul îl trimite la acest mijloc
sau la această sursă de înţelepciune care este creaţia întreagă: „Du-te leneşule
la furnică! Priveşte-i cu luare aminte deprinderile şi – dacă se poate – fii mai înţelept
decât ea!” (Pilde 6, 6). Du-te şi vezi cum funcționează creaţia lui Dumnezeu, tu care
nu „funcţionezi”, tu care stai degeaba, tu care stai într-o condamnabilă inerție; du-
te şi vezi şi ia aminte şi înţelepţeşte-te!
Aş vrea să vă amintesc despre istorisirea despre creaţia lumii din Cartea Facerii
(cap. 1-2) şi să subliniez că toate verbele din acele texte sunt verbe de mişcare: „Să
dea pământul din sine verdeață şi pomi roditori” – asta înseamnă acţiune; Dumnezeu
a spus luminătorilor de pe cer să lumineze şi să încălzească pământul; a spus „Să
mișune apele de vietăți”; a spus păsărilor să zboare prin văzduh; i-a spus omului să
lucreze, să crească să se înmulțească, să umple pământul. Creaţia lui Dumnezeu este
o creaţie „dinamică”! Dumnezeu a încărcat-o cu har, cu energie, care s-o ajute să
tindă mereu spre scopul ei ultim care este „asemănarea” cu Dumnezeu.
Înțeleptul Solomon, în Cartea Ecclesiastului, chiar în primul capitol, spune că o
generaţie se duce şi o altă generaţie vine, soarele răsare şi apoi apune, toate râurile
curg spre mare; nimic nu stă pe loc; totul se mișcă, totul este în mişcare. Ochiul
omului nu se mai satură de ceea ce vede şi urechea lui de ceea ce aude. Toată creaţia
este ca o „scenă” imensă în care toate „personajele” sunt în mişcare, dar este şi o
„simfonie” care desfătează urechile celor care ştiu şi au învăţat s-o asculte.
1
Dacă n-ai învăţat acest lucru, atunci universul şi creaţia lui Dumnezeu rămâne opacă
pentru tine şi nu eşti în stare să vezi „spectacolul” pe care aceasta ţi-l oferă gratuit în
fiecare zi, în fiecare ceas, în fiecare clipă. Este un „uriaş organism” această creaţie,
în care fiecare piesă, fiecare rotiță se mișcă spre ţinta şi ţelul ei fixat de Creator.
Se pare că singura „piesă” care dezechilibrează acest organism este leneşul;
trândavul este fiinţa care nu se integrează în creaţie; el stă pur-şi-simplu, el zace, el
este inert! Soarele strălucește, apa curge, pomii din livadă cresc şi rodesc, regnul
mineral, regnul vegetal, regnul animal, lumea însuflețită, cea cuvântătoare, cea
necuvântătoare, totul este dinamism şi mişcare. Un singur corp, o singură „piesă” nu
se mișcă şi perturbă – prin inerția sa – acest mecanism minunat şi această „piesă”
este omul trândav, leneşul.
Iată câteva texte biblice care ne arată că leneşul strică armonia şi buna
funcționare a creaţiei lui Dumnezeu: „Cel ce nu se ajută pe sine prin faptele sale e
frate cu cel ce pe sine se nimiceşte şi se distruge” (Pilde 18, 9). „Am trecut pe lângă
ogorul unui leneş şi pe lângă via unui om fără minte şi erau numai spini şi buruieni”
(Pilde 24, 30); „Toamna leneşul nu ară, iar la seceriș ar vrea să strângă roade, dar n-
are de unde” (Pilde 20, 4); „Cum este oțetul pentru dinți şi fumul pentru ochi, aşa este
leneşul pentru cel ce-l pune la lucru”. Acidul acetic pe care-l folosim în alimentație
distruge calciul şi dacă cineva consumă oțet în exces riscă să-şi distrugă dantura.
De aceea (DS) omul harnic este o binecuvântare pentru societatea umană,
pentru Biserică, dar şi pentru semenii lui. Cineva spunea că leneşul este asemenea
Scăldătorii Vitezda – despre care ne vorbeşte Sfânta Evanghelie – scăldătoare care
nu vindeca pe nimeni, dacă apele ei nu erau mișcate şi tulburate de îngerul Domnului.
Vine la noi „duhul trândăviei” şi ne șoptește la ureche: „Îţi trebuie puţină
dormitare, îţi trebuie nițel somn, puţin să stai cu mâinile în sân...; şi dacă asta vei
face, îţi ies în cale sărăcia şi lipsa” (Pilde 24, 33-34).
(DS) Am încercat – plecând de la câteva texte din cartea Pildelor lui Solomon –
să descopăr „profilul” leneşului, al omului trândav, al celui care trăieşte ca un
parazit pe spinarea altora, psihologia acestui om, personalitatea lui, căci are şi el
personalitatea lui, chiar dacă nu face nimic.
Omul leneş are foarte multe dorinţe: „Leneşul doreşte mult şi totuşi n-are
nimic” (Pilde 13, 4); Are o închipuire (o imaginație) foarte bogată: „Leneşul zice –
fără să vadă, fără s-audă – afară este un leu care m-ar putea ucide pe uliță”. Leneşul
are un sistem de gândire al lui, o filozofie a lui, care-i sunt proprii, o filozofie a
scuzelor, a justificărilor, a explicaţiilor, atunci când înțeleptul vine la el şi-l
îndeamnă să iasă din trândăvia lui şi să producă ceva: „Trândavul îşi pare luişi mai
deștept şi nu se lasă înaintea celui cu dreaptă judecată” (Pilde 26, 16). Cel care şi-a
îngropat talantul în pământ şi nu l-a înmulțit a avut filozofia lui, a avut el
explicaţiile lui; când Stăpânul i-a cerut talantul cu dobândă, trândavul a răspuns:
„Am ştiut că eşti un om aspru care seceri de unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai
împrăștiat, mi-a fost teamă, am ascuns talantul tău în pământ şi acum ţi-l restitui aşa
cum mi l-ai dat!” (Matei 25, 24-25). Avea, după cum vedeţi, filozofia lui, explicaţia
2
lui pe care Domnul Hristos a numit-o „şmecherie”, „viclenie”. Vedeţi? Leneşul
are multe dorinţe, are multe pofte, are o imaginaţie bogată şi un sistem de gândire şi
dacă încerci să-i dai de lucru îţi va spune: „Apoi, nu pot! Nu merge! Sunt
bolnav! Poate pică ceva din altă parte... şi astfel de oameni pot fi găsiţi peste tot
în societate şi, din păcate, chiar în Biserică găseşti astfel de oameni, care vor să fie
ajutați cu bunăvoință şi ei nu mișcă un deget, deşi sunt întregi şi sănătoşi şi ar avea
posibilitate să facă ceva, să muncească.
Munca te ajută să-ţi clarifici şi să-ţi simplifici dorinţele; te ajută să-ţi dai seama
că nu le poţi avea pe toate, că nu le poţi face pe toate şi atunci te concentrezi pe
câteva; munca te ajută să-ţi domoleşti imaginaţia; oamenii care n-au ce face, care n-
au de lucru le umblă mintea, te şi miri pe unde, însă omul care are de lucru se
concentrează asupra lucrului său şi mintea nu i-o mai apucă cine ştie pe unde. Munca
îl ajută foarte mult şi mai cu seamă îl ajută să fie sănătos fizic şi mental, dar şi
sufleteşte. Munca nu e doar un izvor sau o sursă de venit, ci un izvor de
sănătate fizică şi psihică. I-am auzit pe unii spunând aşa: „Dacă aş câştiga la
Bingo sau la Loto un milion de euro, m-aş lăsa servici a doua zi!”. Ştiţi ce
înseamnă asta? Boală curată! Pentru că munca, dincolo de avantajele materiale este
şi leac, este şi vindecare, este şi sănătate.
Regele David a fost un om activ, chiar foarte activ; aşa a fost de mic copil şi la
fel a rămas şi când a crescut mare: un războnic neînfricat, un cântăreţ ca nimeni altul,
un poet inspirat, dar, la un moment dat, şi-a propus şi el să lenevească şi a lenevit
câteva ore pe acoperişul palatului său în timp ce generalii săi se aflau pe câmpul de
luptă. S-a plimbat singur pe acoperişul palatului său şi a văzut o femeie frumoasă
scăldându-se. Şi l-a „năpădit” pofta trupească şi a dorit-o pe acea femeie. Poate că
şi-a zis: „Da ce, nu sunt eu împărat? Da nu-s toate femeile regatului ale mele? Dar nu
mă vede nimeni, dar n-au mai păcătuit şi alţii la fel? Dar nu se întâmplă nimic! O
clipă doar, şi dulceţilor vieţii cu voia rob s-a făcut! Şi David a făcut un păcat
regretabil prin care a distrus familia generalului său, Urie, şi am putea spune şi
familia lui după aceea, dar şi relaţia sa cu Dumnezeu, relaţia sa cu Cel prin a Cărui
voie David a ajuns rege.
Să ştiţi, (DS) că pe „terenul lenevirii” încolțesc cele mai grave păcate şi
multe boli şi suferințe îşi au izvorul în acest păcat.
Două lucruri sunt cele mai apropiate omului leneş – ne spune textul biblic – şi
ştiţi care sunt acestea? Unul este „patul” şi al doilea este „sărăcia”! „Până când
vei sta culcat leneşule? Când te vei ridica din somnul tău?”. Singurul efort pe care-l
face leneşul este să se răsucească-n pat!
Sărăcia va veni – spune textul biblic – ca un hoţ, ca un rău călător, adică tiptil,
aşa pe nesimţite, pe nebăgare de seamă şi leneşul se va trezi că n-are nimic! Şi va
veni cu o asemenea putere – spune textul, „ca un om înarmat” – că nu vei mai avea
putere să scapi de ea! Sărăcia vine ca un hoţ şi te va învăţa cele ale hoţului: cu
alte cuvinte te va învăţa să furi! Aşa te îndeamnă sărăcia: „Fură! Câştigă ceva
furând!” Sărăcia vine ca un om înarmat care te va învăţa că poţi să folosești otrava,
3
arma minciunii, arma înșelăciunii, poţi folosi toporul, pistolul şi cuțitul, numai ca să
ieși din starea aceea. Din acest motiv, se spune că sărăcia vine ca un om înarmat, dar
nu cu armele dreptăţii ca să ieși curat din ea, ci cu armele nedreptăţii pe care
le-am enumerat mai devreme. În general, în vremuri de restrişte şi de sărăcie cruntă
se înmulţesc hoţiile, se înmulțesc nelegiuirile, se înmulțesc crimele.
Deşi urmaţi acum cursuri universitare şi post-universitare, vreau să vă amintesc
că sfatul acesta de a ne feri de lenevire şi de obiceiurile omului leneş l-am primit
de la părinţii şi de la educatorii noştri încă din fragedă pruncie (exemplificare –
„Nu, la noi în mușuroi / Nu e timp pentru zăbavă / Că de n-am fi de ispravă / Ar fi vai
şi amar de noi”). Le-am primit atunci, dar ele nu strică să fie repetate şi acum, pentru
că tot timpul suntem ameninţaţi de ispita unei vieţi uşoare, a unei vieţi
comode, superficiale, în care câștigul să ne vină fără efort şi fără prea multă
osteneală. E plin orașul nostru, şi nu numai orașul nostru, de oameni care adună în
niște cutii de plastic transparente bilețele scrise de oameni necăjiţi, cu salarii şi cu
pensii mici, în speranța că cineva de la televizor le va găsi biletul şi-i va îmbogăți
peste noapte. E plin orașul de aşa-zisele „case de pariuri” care tot un fel de
îmbogăţire rapidă promit, fără efort şi fără osteneală.
De aceea, înţelepciunea vine la omul leneş şi-i spune: „Du-te, leneşule, la
furnică! Du-te, leneşule la albină şi vezi cât este de harnică şi cât de curat şi de
folositor îi este lucrul” (Pilde 6, 6-8). Unde l-a găsit înţelepciunea pe omul acesta? În
pat !!! Şi de aceea i-a zis: „Scoală-te şi du-te!”. L-a găsit Domnul pe Ilie într-o
peşteră descurajat şi plictisit şi el şi i-a zis: „Ce faci aici Ilie? Scoală-te şi întăreşte-
te, căci lung îţi este drumul şi lungă îţi este calea!” (3 Regi 19, 9. 13. 15); altul
lenevea într-un sistem teologic şi spunea: „Eu nu pot să-l ajut pe aproapele meu,
decât numai pe evreu, dar pe un păgân nu!” şi Domnul i-a spus Pilda Samarineanului
milostiv şi l-a făcut să înţeleagă că „aproapele” este orice om! Iar la sfârşit i-a zis:
„Du-te şi fă şi tu la fel!” (Luca 10, 37).
Sfânta Scriptură ne atrage atenţia că Domnul Dumnezeu va judeca lenea – care
este un păcat – lenea spirituală, dar şi lenea fizică. L-a numit pe robul leneş care şi-a
îngropat talantul „Slugă netrebnică şi leneșă!”. Aţi auzit cum i-a spus?
„Netrebnică”, adică „De nimic”, care nu trebuieşte la nimeni şi care e bună de
aruncat la gunoi!
E bine să ne amintim acum câteva versuri din lirica norvegiană:
„Învaţă de la apă să ai statornic drum; învaţă de la flăcări că toate-s numai
scrum; învaţă de la umbră să taci şi să veghezi; învaţă de la stâncă cum neclintit să
crezi; învaţă de la piatră cât trebuie să spui; învaţă de la vântul ce-adie pe poteci, cum
trebuie prin lume de liniștit să treci; învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat, învaţă de
la nufăr să fi mereu curat; învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi; învaţă de la ape
să nu dai înapoi; învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea; învaţă de la soare ca
vremea să-ţi cunoşti; învaţă de la greier când singur eşti să cânţi; învaţă de la vultur
când umerii ţi-s grei şi du-te la furnică să vezi povara ei; învaţă de la floare să fii
gingaş ca ea; învaţă de la mamă să ai blândeţea sa; învaţă de la păsări să fii mai mult

4
în zbor; învaţă de la toate că totu-i trecător. Ia seama, fiul al jertfei prin lumea în
care treci, să-nveţi din tot ce piere ca să trăieşti în veci!

Pr. Conf. Alexandru Moldovan