Sfantul Nichita Stithatul, ucenicul Sfantului Simeon

Noul Teolog

Despre viata Sfantului Nichita cel numit "Stithatul" nu stim foarte

multe lucruri. Spre deosebire de Sfantul Simeon Noul Teolog, a carui
biografie ne-a fost lasata in scris chiar de Cuviosul Nichita, ucenicul
sau, acesta din urma nu are o biografie, caci nimeni nu i-a scris viata. Date
biografice importante se pot desprinde, insa, din chiar biografia Sfantului Simeon.
Asadar, pentru stabilirea anului nasterii sale, ne vom folosi de mentiunea din
Viata Sfantului Simeon conform careia, in anul mortii acestuia din urma - adica in
1022 - lui Nichita de abia incepuse sa-i apara puful barbii, deci, putea sa aiba vreo
17 ani. Ar urma deci ca s-a nascut pe la anul 1005.
Nichita ne informeaza in aceeasi Viata ca a intrat in Manastirea Studion la
varsta de 14 ani, pe la anul 1019, si ca a stat in legatura apropiata cu Sfantul
Simeon, inainte cu 2-3 ani de moartea lui. In acea vreme, fostul egumen de la
Manastirea Sfantul Mamas, desi reabilitat de catre patriarh, vietuia la Manastirea
Sfanta Marina si compunea "Imnele iubirii dumnezeiesti", pe care le dadea lui
Nichita spre a fi copiate. Tot Sfantului Nichita ii da sarcina de a-i edita scrierile.
Aceasta sarcina este neglijata de catre Sfantul Nichita, pana cand ii este reamintita
de catre cel ce i-a incredintat-o, Sfantul Simeon insusi, intr-o viziune, la 13 ani de
la trecerea sa catre Domnul, adica in anul 1035.
Neofitul de la Manastirea Studion, devine staretul acesteia la o varsta
inaintata si moare catre anul 1090. Cunoscut prin tratatele sale de teologie mistica,
dintre care cele mai importante sunt: cele trei Centurii de capete practice, fizice si
gnostice, precum si tratatele despre suflet, Despre rai si Despre ierarhie, editate de
catre P. J. Darrouzes A.A., in Sources chretiennes, 81, 1961. Este important, de
asemenea, prin participarea sa la conflictul dintre patriarhul Mihail Cerularie si
cardinalul Humbert, la anul 1054, cand a scris o serie de tratate antilatine, in
special privitor la azime.
In ceea ce priveste scrierile Sfantului Nichita, unele dintre ele au caracter
polemic, altele aghiografic, altele teologic, cu accentuata nota duhovniceasca;
altele au cuprins liturgic. La acestea mai trebuie adaugate scrisorile sale.
In gandirea Sfantului Nichita Stithatul se resimte puternic influenta
dascalului sau, in convingerea pe care o are despre rolul deosebit de important al

1
Duhului Sfant in urcusul duhovnicesc al credinciosului, dar si in convingerea ca
propovaduirea este incoronarea acestui urcus. Darrouzes identifica urmatoarea
diferenta intre cei doi: "Nichita pare sa fi avut un temperament cu totul diferit de al
lui Simeon; el e cu mult mai iubitor de constructii logice, de simetrie, de ordine in
expunere, cum dovedeste alcatuirea organizata a tratatelor sale si recurgerea la
rationament. Simeon este, dimpotriva, cu mult mai entuziast, mai plin de
imaginatie si mai mistic.”
Cu toate acestea, deosebirea dintre cei doi este mai mult de exprimare decat
de continut. Nichita foloseste mai mult categoriile intelectuale, de natura filosofica,
in timp ce Sfantul Simeon este cu mult mai pastoral, mai direct in exprimarea
propriilor sale experiente si a trairii sale in general. La Sfantul Simeon simtirea e
atat de puternica, incat ea se revarsa chiar si in exprimare, in timp ce la Nichita
simtirea trece prin filtrul intelectului. Nichita, totusi, reda foarte fidel gandirea
Sfantului Simeon dar si traditia parintilor mai vechi - care e pastrata si de catre
Sfantul Simeon.
Referindu-ne la modul in care trateaza tema lacrimilor si a plansului - si
cautand sa identificam felul cum invatatura dascalului se reflecta in cea a
ucenicului - gasim ca punctele de vedere esentiale ale Sfantului Simeon, se
regasesc si in cuvintele Sfantului Nichita Stithatul. Vom cita in continuare cateva
pasaje din Sfantul Nichita care vin in sprijinul afirmatiei de mai sus.
Asadar, intalnim si la Sfantul Nichita invatatura despre efectul curatitor al
lacrimilor. El o exprima diferit de Sfantul Simeon, pastrand insa esenta - anume ca
prin lacrimi, omul se poate curati de intinaciunea provocata de pacat:
"Doua sunt in noi curgerile naturale care pornesc din insasi fiinta noastra: a
semintei si a lacrimilor. Prin cea dintai ne intinam haina sufletului, prin lacrimi o
curatim iarasi. De aceea e neaparat de trebuinta sa spalam intinaciunea care vine
din fiinta noastra, prin lacrimile care vin din aceeasi fiinta. Caci altfel este cu
neputinta sa curatim intinaciunea care vine din fire."
"Nu orice lacrima este si umilinta. Ci e o mare departare intre lacrimi si
umilinta. Caci lacrima vine din parerea de rau pentru purtari gresite si in amintirea
vechilor caderi ale sufletului, ca un foc si ca o apa fierbinte ce curata inima. Iar
umilinta coboara de sus, din roua mangaietoare a Duhului, spre mangaierea si
inviorarea sufletului care a intrat cu caldura in adancul smeritei cugetari si a primit
vederea luminii neapropiate."
Nici lacrimile dulci, lacrimile pricinuitoare de bucurie nu lipsesc din cugetarea
Cuviosului Nichita:
2
 "Uneori, din curgerea lacrimilor, vine in simtirea intelegatoare a inimii,
amaraciune si durere; alteori, veselie si bucurie. Cand ne curatim prin pocainta de
veninul si de intinaciunea pacatului prin caldura focului din care ies dupa cuviinta
lacrimi invapaiate de focul dumnezeiesc si suntem loviti in cuget ca de niste
ciocane grele de suspinele pornite din adancul inimii, simtind cu mintea si cu
simtirea amaraciune si durere. Dar cand, curatiti indeajuns prin astfel de lacrimi,
ajungem la eliberarea de patimi, atunci, mangaiati de Duhul dumnezeiesc ca unii
ce am dobandit inima senina si curata, lacrimile pricinuitoare de bucurie ale
umilintei ne umplu de o bucurie si de o dulceata de negrait."
Una dintre mangaierile Duhului este vederea lui Dumnezeu; mintea curatita de un
parau neretinut de lacrimi ajunge sa-L vada pe Dumnezeu:
"Smerita cugetare, patrunzand in adancurile sufletului si cazand ca un
bolovan greu intr-insul, il apasa si il frange cu atata putere, incat ii stoarce toata
taria intr-un parau neretinut de lacrimi; iar mintea i-o curata de toata intinaciunea
gandurilor, facand-o sa ajunga la vederea lui Dumnezeu, ca Isaia, si sub lucrarea
Lui."
Aceasta asemanare sesizata in textele de mai sus constituie o dovada in plus
ca ucenicul isi urmeaza maestrul asa cum este firesc intr-o astfel de relatie. Si
pentru ca din prisosul inimii graieste gura, se trage in mod firesc concluzia ca,
asemenea si de asta data Sfantului Simeon, Sfantul Nichita Stithatul a si experiat in
mod profund bogatia Ortodoxiei. Experierea aceasta s-a petrecut nu sub
indrumarea fizica a Sfantului Simeon - pentru ca timpul in care au fost aproape din
punct de vedere fizic a fost relativ scurt - ci sub indrumarea lui duhovniceasca, prin
ajutorul sau nevazut.

Iulian Predescu