Experiența mistică la Sfântul Simeon Noul Teolog

Un articol de: Pr. Dr. Florin Ionică - 31 Aug, 2022

Căci sălășluindu-Te Tu în acela și strălucind prin lumina slavei dumnezeiești, apropiindu-mă

de acela și ținându-i în pocăință și credință picioarele lui, de îndată am simțit o căldură
dumnezeiască, mai apoi scânteind o mică strălucire, mai apoi un suflu dumnezeiesc din
cuvintele aceluia, mai apoi un foc în inimă și țâșnind prin lacrimi cu curgeri necontenite, mai
apoi o rază ușoară străbătând în mintea mea mai repede decât fulgerul, după care mi s-a
arătat ca o lumină în noapte și ca un mic nor în chip de flacără șezând pe capul meu, pe când
zăceam cu fața la pământ și-mi făceam rugăciunea; după care a zburat și nu după mult timp
mi s-a arătat în cer... Într-o formă oarecare firește a lui Dumnezeu, desigur, Dumnezeu nu Se
arată într-o figură sau într-o întipăritură, ci luând chip într-o lumină neînțeleasă,
neapropiată și fără chip - căci nu putem spune sau exprima mai mult - dar Cel nevăzut Se
arată în chip arătat și Se face cunoscut în chip foarte cunoscut și Se vede în chip foarte
limpede, Cel ce este Dumnezeu prin fire vorbește și ascultă în chip nevăzut și grăiește ca un
prieten cu prietenul său, față către Față, cu cei născuți din El după har, iubește ca un tată și
este iubit foarte fierbinte de către fii și Se face acestora priveliște străină și auzire înfrico-
șătoare, care nici nu poate fi rostită în chip vrednic de către ei, nici nu suportă să fie
acoperită de tăcere (Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheza 35, pp. 359-362).

De nenumărate ori, Sfântul Simeon Noul Teolog nu vorbește în mod direct despre experiența
sa mistică, ci această experiență este sugerată. El trece de la un tip alegoric mai general la
unul mai personal. Pentru Sfântul Simeon anumite pasaje din Sfânta Scriptură au fost
considerate tipic pentru propria sa experiență mistică. Sfântul Simeon și-a dat seama că
experiența sa mistică este similară experienței altora și a încercat să găsească în acest sens
paralele în Sfânta Scriptură. Un exemplu izbitor pentru o astfel de interpretare se găsește în
Imnul 19, unde toată Istoria Sfântă este considerată de Sfântul Simeon drept prototip al
propriei experiențe a vederii lui Dumnezeu în stare de bucurie negrăită-extaz:

Acesta a depășit văzduhul întunecos pe care David îl numește zid și părinții l-au numit marea
vieții, a trecut de el și a ajuns la liman... fiindcă acolo este raiul, acolo este pomul vieții,
acolo pâinea cea dulce, acolo băutura dumnezeiască, acolo este bogăția neistovită a
darurilor harului, acolo rugul arde și nu se mistuie și sandalele picioarelor mele se dezleagă
degrabă, acolo marea se rupe în două și eu singur trec prin ea... acolo văd lemnul aruncat și
inima mea și toate apele amare se prefac în dulci, acolo am strâns miere care țâșnea din
piatră... acolo am mâncat mana și pâinea îngerilor și n-am dorit nimic din cele omenești,
acolo am văzut toiagul lui Aaron care uscat fiind a înflorit și m-am minunat de lucrurile
uriașe ale lui Dumnezeu (Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnul 19, în Scrieri III, pp. 119-120).
Pentru Sfântul Simeon acest vast spectru de înțelesuri se ascunde de fapt în spatele fiecăreia
dintre imaginile enumerate, însă el se vede acolo în primul rând pe sine și experiența sa.
Pentru el acestea nu sunt doar evenimente din istoria Israelului, care au prefigurat tainele
Noului Testament, ci și faptele biografiei sale mistice.

Prima sa experiență mistică, la vârsta de douăzeci de ani, a fost însoțită de pierderea

cunoștinței, lacrimi, uimire și alte fenomene care ar putea fi numite extatice. În cadrul
Catehezei 16 sunt cuprinse mai multe referiri cu privire la experiența mistică-extaz. Aici
Sfântul Simeon spune că înainte de a avea experiența mistică, lua cina cu părintele său
duhovnic, Simeon Evlaviosul, timp în care stătea ca în extaz, arzând de dorința unirii cu
Dumnezeu. După cină, întorcându-se în chilie, a început să rostească rugăciunea
Trisaghionului. Sfântul Simeon spune că această vedere a lui Hristos i-a întărit atât de mult
mușchii și mădularele, încât nu a simțit nici un fel de oboseală și a crezut chiar că se
eliberează de trup. În alt loc, cateheza 36, o cateheză autobiografică, Sfântul Simeon descrie
așa: Am văzut iarăși o altă taină înfricoșătoare. Căci luându-mă și înălțându-Te la cer, m-ai
luat împreună cu Tine, fie în trup, nu știu, fie în afară de trup, Tu singur știi, Cel care ai făcut
acestea. Căci fiind eu acolo o vreme împreună cu Tine, Cel Care m-ai făcut și izbit de măreția
slavei... și uimit de înălțimea nemăsurată, tremuram cu totul (Sfântul Simeon Noul Teolog,
Cateheza 36, pp. 368-369).

Toate experiențele au multe în comun atât între ele, cât și cu descrierile făcute de Sfinții
Macarie și Isaac Sirul, părinți isihaști. Sunt foarte multe asemănări între cei doi sfinți și
Sfântul Simeon Noul Teolog. În acest sens, un teolog rus spunea: Mai întâi de toate, atât la
Macarie și la Isaac pe de o parte, cât și în descrierile Sfântului Simeon pe de altă parte,
experiența începe din timpul rugăciunii, este legată de vederea lui Dumnezeu și este însoțită
de lacrimi, bucurie și dulceață, ca și de anumite fenomene fizice, cum ar fi pierderea
cunoştinţei și ieșirea din lume (Ilarion Alfeyev, Sfântul Simeon Noul Teolog și tradiția
ortodoxă, p. 301). Diferența dintre părinții menționați mai sus și Sfântul Simeon constă în
faptul că dacă pentru Sfinții isihaști Macarie și Isaac Sirul experiența mistică este un fenomen
rar, pentru Sfântul Simeon Noul Teolog, experiența mistică însoțită de pierderea cunoştinţei și
alte fenomene fizice similare este o stare caracteristică mai degrabă celor care abia au intrat în
viața duhovnicească decât asceților înaintați duhovnicește:

O asemenea răpire a minții este caracteristică nu celor desăvârșiți, ci începătorilor... Căci

sufletul care înaintează puțin câte puțin, pe măsură ce se obișnuiește cu vederea luminii
inteligibile, se eliberează de multa uimire, fiind inițiat în vederea care este mai desăvârșită și
mai înaltă decât această treaptă... Văzând lumina imaterială, sufletul care este cu totul în
această experiență... El rămâne în această stare, ca și cum ar fi fost răpit în rai și silit să fie
acolo... să vadă lumina, ziua și noaptea (Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri etice, 1, 12,
338-412, pp. 338-339, 373-377, 406-412).

În ceea ce privește experiența mistică, în viziunea Sfântului Simeon există două trepte
distincte: cea năvalnică, entuziastă și rară a celor începători și cea de a doua, cea neîncetată a
celor desăvârșiți, anume contemplarea luminii divine fără pierderea cunoștinței sau ieșirea din
trup. Prima treaptă trebuie să fie înlocuită de cea de-a doua. Această concepție se datorează
probabil propriei evoluții a Sfântului Simeon ca mistic, de la experiența dramatică și rară din
tinerețe la viziunile și revelațiile mai frecvente și poate mai stăpânite din punct de vedere
emoțional de la bătrânețe. Nichita, ucenicul Sfântului Simeon Noul Teolog, cel care l-a
cunoscut în timpul ultimilor lui ani de viață, vorbește despre obișnuitele lui viziuni și
iluminări. Așadar experiența mistică a Sfântului Simeon este una ieșită din comun chiar și în
comparație cu alți mari reprezentanți ai tradiției creștine. Ceea ce Sfântul Apostol Pavel
descria ca un eveniment unic în paisprezece ani, de care era încă bucuros (II Cor. 12, 2-4),
Sfântul Simeon a trăit de multe ori, ca să nu spunem în mod regulat. Sfântul Simeon considera
un dat al începătorilor ceea ce era recunoscut de obicei ca o reanalizare a marilor sfinți și
stârnea uimirea hagiografilor.