Îndrumarea duhovnicească și spovedania în viziunea Sfântului Simeon

Noul Teolog

Un articol de: Pr. Dr. Florin Ionică - 13 Decembrie 2022

E, așadar, cu putință, fraților, ca toți și nu numai monahii, să se căiască, să plângă și să se

roage pururea și necontenit lui Dumnezeu și să dobândească prin asemenea fapte toate
celelalte virtuți. Că acest lucru este adevărat dă mărturie împreună cu mine și cu Ioan cu
graiul de aur, marele stâlp și învățător al Bisericii, care în cuvintele sale despre David
explică Psalmul 50, spunând că este cu putință celui care are femeie și copii și slujnice și
mulțime de casnici și averi multe nu numai să poată face aceasta, adică să plângă și să se
roage și să se mărturisească și să se căiască în fiecare zi, dar să ajungă, dacă vrea, la
desăvârșirea virtuții și să primească Duhul Sfânt și să se facă prieten al lui Dumnezeu și să se
desfete de vederea Lui, așa cum au fost mai înainte de venirea lui Hristos Avraam, Isaac și
Iacob, Moise și David, iar în harul cel nou și la arătarea Dumnezeului și Mântuitorului
nostru Petru care împreună cu alții, vestește pe Dumnezeu Cel ce S-a arătat (Sfântul Simeon
Noul Teolog, Cateheza 5, în Scrieri II, pp. 77-78).

La intrarea în mănăstire este nevoie, potrivit viziunii Sfântului Simeon Noul Teolog, de o
mărturisire completă din copilărie în fața duhovnicului sau a egumenului, ca în fața lui
Dumnezeu Însuși: și erau botezați de către El în râul Iordan, mărturisindu-și păcatele (Matei
3, 6). Comparația dintre mărturisire și Botez, ca și tema celui de-al doilea Botez, este
tradițională în literatura ascetică, deoarece apare la Origen, la Sfântul Grigorie Teologul, în
Omiliile Sfântului Macarie, la Sfântul Ioan Scărarul și la alți autori. Un alt aspect important
este faptul că Sfântul Simeon Noul Teolog prezintă două posibilități de mărturisire: una
înaintea duhovnicului și alta la egumenul mănăstirii.

Mărturisirea înaintea egumenului

După cum putem vedea și în Capitolul 1, mărturisirea potrivit relatărilor Sfântului Simeon
Noul Teolog era considerată normă în tradiția studită. Oricum, în cazuri excepționale exista și
posibilitatea de a avea un alt duhovnic. Putem lua drept exemplu Typikon-ul mănăstirii
Sfântului Mamas, care include un capitol intitulat Despre mărturisirea fraților, despre faptul
că toți trebuie să îl aibă duhovnic pe egumenul mănăstirii. Textul propune mărturisirea
înaintea egumenului, chiar dacă acesta nu este preot. În același timp, dacă este necesar, poate
fi numit și un alt duhovnic pentru cineva, însă nu la alegerea persoanei în cauză, ci în funcție
de decizia egumenului. Textul se încheie cu următoarea afirmație: trebuie să precizăm, însă,
că am spus acestea cu mare pogorământ, întrucât tradițiile părinților nu concep ca egumenul
să nu fie duhovnic (Hilarion Alfeyev, Sfântul Simeon Noul Teolog și tradiția ortodoxă, p.
136). Acum Sfântul Simeon recomandă unui monah să meargă să se mărturisească unuia
dintre frați, ales de monahul însuși și nu de egumen. Totuși, subliniază că mărturisirea
înaintea egumenului rămâne idealul: Dacă ai dobândit credință și încredere în unul dintre
frați, ca să îi poți descoperi gândurile tale, nu înceta niciodată de a-l vizita și de a-i mărturisi
gândurile care îți vin în fiecare ceas și zi. Să meargă toți la egumen pentru acest lucru, însă
dacă unii evită să o facă, din cauza marii lor slăbiciuni și a neîncrederii în egumen, facem
acest pogorământ (Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri etice, p. 35). Constatăm și aici
faptul că Sfântul Simeon nu a fost rigorist, vorbind despre regulă, el îngăduie și excepții. Se
poate ca el să fi avut în minte și propria lui situație atunci când a scris această recomandare.
Continuând, Sfântul Simeon spune faptul că orice monah trebuie să-și păzească încrederea în
părintele său duhovnic. Duhovnicul trebuie să fie privit ca un sfânt și nici un gând nu trebuie
ascuns de el, accentuează Sfântul Simeon Noul Teolog în scrierile sale. Ascultarea față de
duhovnic trebuie să fie absolută, până la moarte, dacă așa o cere duhovnicul său. Descoperirea
gândurilor trebuie aibă loc în fiecare zi, iar ceea ce spune duhovnicul trebuie primit cu toată
încrederea, ca din gura lui Dumnezeu, iar un călugăr nu trebuie să întrebe dacă ceea ce a spus
duhovnicul său este bine sau este rău. Aceste recomandări ale Sfântului Simeon reflectă o
înțelegere a îndrumării duhovnicești care ține de tradiția monahismului răsăritean.
Recomandări asemănătoare găsim și la Sfântul Ioan Scărarul, la Avva Dorotei și la alte perso-
nalități ale vieții monahale. Pe lângă descoperirea gândurilor, Sfântul Simeon Noul Teolog
sugerează autoacuzarea zilnică înainte de a adormi: când s-a terminat ziua și s-a lăsat seara,
vorbește astfel cu tine însuți, cum ai petrecut această zi, cu ajutorul lui Dumnezeu. Poate că
ai judecat pe cineva, sau ai rănit, sau ai smintit, sau ai ucis duhovnicește, sau ai privit cu
patimă, sau nu ai ascultat superiorul în timpul lucrului și ai fost astfel neglijent, sau te-ai
certat cu cineva, sau în timpul slujbei te-ai gândit la lucruri lumești, sau încercat de lene, ai
părăsit biserica și slujba (Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheza 35, p. 358). Aceasta este un
fel de mărturisire, însă realizată față în față cu Dumnezeu. A fost recomandată și de Sfântul
Vasile cel Mare, cu mult înaintea Sfântului Simeon Noul Teolog. Dorotei sugerează că o
asemenea autoacuzare trebuie să aibă loc nu doar seara, ci și dimineața și apoi la fiecare șase
ore.

Recomandări date duhovnicului de către Sfântul Simeon Noul Teolog

Aceste recomandări sunt date duhovnicului cu privire la îndrumarea către ucenicii săi. Potrivit
relatărilor Sfântului Simeon Noul Teolog, trebuie avută mare atenție cu atitudinea practică a
duhovnicului, cunoașterea psihologiei monahilor și priceperea lui în ceea ce privește
îndrumarea duhovnicească. Duhovnicul trebuie să evite orice gând de neîncredere la adresa
fiilor săi duhovnicești, mai ales dacă aceștia merg să stea de vorbă cu altcineva. Dacă
duhovnicul, la rândul său, începe să își piardă încrederea în duhovnicul său din orice motiv,
cum ar fi gelozia pe alți ucenici sau falsa rușine în descoperirea gândurilor, părintele trebuie
să își dea seama de aceasta după chipul ucenicului și după schimbările din fizionomia lui.
Numai cineva care a testat aceste mijloace în practică poate să scrie astfel despre ele. Este de
remarcat menționarea mângâierii trupești, printre alte remedii, aceasta arată realismul
Sfântului Simeon în calitate de îndrumător duhovnicesc. De subliniat faptul că Sfântul Simeon
Noul Teolog recomanda, înainte de mărturisirea la duhovnic, puterea rugăciunii de umilință
pe care monahul o săvârșea în chilia sa: ascultă fără să te smintești și cu pricepere, frate, care
este modul pocăinței pe care ți-l propun sfătuindu-te părintește! Deci după ce ți-ai pregătit,
rogojina așternutului în care te vei culca, stai în picioare la rugăciune ca un osândit. Spune
mai întâi Sfinte Dumnezeule, apoi rostește Tatăl nostru, spunând aceasta adu-ți aminte cine
ești și Cine este Cel pe care îl numești Tată. Iar când vii să spui Doamne miluiește și vrei să-
ți întinzi mâinile la înălțimea cerului, privind spre El cu ochii sensibili și luând aminte la ele,
adunându-ți mintea în tine însuți, adu-ți aminte de faptele tale cele rele câte le-ai păcătuit
prin aceste mâini și la care lucru de rușine te-ai folosit de ele și temându-te, spune în tine
însuți, vai mie, necuratului și întinatului! (Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheza 30, în
Scrieri II, p. 318).