Voiculetiu Oana Elena

AMF II A

Vâscul- planta medicinala

Familia: Loranthaceae

Denumire populara: Vasc alb, Vasc de brad, Vasc de par, Stoletnic

Denumire stiintifica: Viscum album

Vâscul (Viscum album L.) este o plantă semi-parazită, veșnic verde, originară
din Europa, Asia de Nord și Africa de Nord. Cel mai des crește pe măr, păr și
plopi. A nu se confunda cu vâscul de stejar (Loranthus europaeus L.), care
poate fi identificat datorită culorii sale gălbui-închise. Aceasta din urmă este o
foioasă și nu este o plantă medicinală. Vâscul alb crește sferic pe ramurile
plantei gazdă, cu un diametru chiar și de 3 metri, înălțimea de maxim 1 metru,
iar vârsta ajungând chiar și la 70 de ani. Frunzele cresc opuse, sunt lunguiet-
ovale, de culoare galben-verzuie. Florile, care cresc la subsuoara frunzelor și la
capătul crengilor între martie și mai, au culoare galbenă. Fructele sunt rotunde,
sticloase, de mărimea unui bob de mazăre, având în interior o substanță
cleioasă, apar în perioada noiembrie-decembrie. Fructul este toxic pentru om,
însă pițigoiul și sturzul de vâsc îl ciugulesc cu plăcere. Fructul are în interior o
sămânță uriașă, care nu germinează nici în apă, nici în sol, doar pe crengile
copacului. Datorită proprietății sale cleioase, în trecut s-a folosit pentru
pregătirea unui clei de prins păsărele și pentru lipici.

Substanțe active
Vâscul conține saponozide triterpenice, colină, acetilcolină, viscotoxină,
aminoacizi liberi, substante grase (acizii: oleic, linoleic, palmitic, viscic etc.),
zaharuri și săruri minerale. Pectina și viscotoxina în cantități mari sunt toxice,
astfel trebuie respectate cu strictețe și nu trebuie depășite dozele zilnice în nici
un caz!

Legende
Vâscul este una dintre plantele cunoscute din străvechi. Celții o considerau o
plantă sacră, și o tăiau numai cu o seceră de aur, ca rugina să nu înlăture
efectul miraculos al acestuia. Sub copac, fecioare țineau mantia albă în care
cădea vâscul, care nu trebuia să atingă pământul. Datorită rarității sale, în
viziunea lor, cel mai prețios vâsc era cel crescut pe stejar, fiind recoltat în a
cincea zi a anului nou celtic, în ianuarie. Pe războinici i-a făcut invulnerabili, iar
vâscul agățat deasupra pătuțului i-a apărat pe nou-născuți de zânele rele care
schimbau copii între ei. Dacă fata tânără a pus o crenguță de vâsc sub perna ei
în noaptea din Ajunul Crăciunului, îl visa pe soțul hărăzit. Este simbolul
eternității și a nemuririi sufletului. Anglo-saxonii asociau puterile vâscului cu
legenda zeiței iubirii, iar orice băiat care se întâlnea din întâmplare sub vâsc cu
o fată trebuia să o sărute și să rupă apoi o bobiță din tufa respectivă. Acesta
este gestul iertării și al iubirii, care a apărut în urma unei legende nordice.

Recoltarea
Se adună frunzele vâscului și ramurile tinere, groase de cel mult 5 mm, din
noiembrie până în februarie. Cantitatea de substanțe active este mult
influențată de perioada recoltării și de planta gazdă. De exemplu, vâscul cules
de pe măr sau păducel este mai eficient în scăderea tensiunii arteriale și
eliminator al acidului uric. Recoltarea plantei este extrem de dificilă. Se taie
curățat de boabe, iar după tăiere urmează uscarea, un proces lent deoarece
pot fi și părți lemnoase în plantă. Dacă uscarea nu se face în încăperi bine
aerisite, ferite de lumină, se poate ușor mucegăi.
Să nu adunăm vâsc de pe arțar, tei, nuc, salcie și plop.

Efecte terapeutice
Are o gamă extrem de largă de utilizare. Cel mai des se folosește la
hipertensiunea arterială, congestii, arterioscleroză și în reglarea ritmului
cardiac. Îmbunătățește permeabilitatea vaselor sanguine, astfel poate fi
întrebuințat în tratarea amețelii, vertijului, a varicelor și ajută la concentrare,
totodată având și efect diuretic. Calmează hemoragiile intestinale, pulmonare,
nazale, deoarece vâscul are proprietăți hemostatice. Poate fi utilizat și în caz de
tuse, crize astmatice sau crize de altă natură. Datorită efectului său calmant se
recomandă și la prevenirea crizelor epileptice și la dureri de cap.
Îmbunătățește sistemul imunitar. Întărește musculatura la nivelul uterului, și
crește șansele concepției. În cantități mici scade nivelul de zahăr în sânge, fiind
recomandat și diabeticilor.

Utilizare

Ceai de plante: Din vâsc nu se prepară niciodată ceai fierbinte. Peste 3 grame
de plante uscate, o cantitate cât o lingură rasă, se toarnă 2,5 dl apă rece
distilată sau altă apă fără var, se acoperă, și se lasă la macerat timp de 12 ore.
Se recomandă să se lase la macerat peste noapte, să se filtreze dimineața și să
se consume rece sau călduț înainte de mese.
În caz de hipertensiune arterială, arterioscleroză se bea câte o cană de
dimineața pe stomacul gol. Pentru bolnavii de inimă se recomandă de 1-3 ori
pe săptămână, înainte de culcare. În caz de tensiune oscilantă se bea de 2-3 ori
pe săptămână, pe stomacul gol. Pentru întărirea musculaturii la nivelul uterului
câte o linguriță mică de tinctură de 3 ori pe zi, timp de 4 săptămâni. În scop
preventiv este suficient consumul a 2-3 căni de ceai pe lună, preparat și
consumat conform descrierii de mai sus. Vâscul este plantă medicinală, însă
utilizarea sa necesită o atenție specială.

Vin medicinal: 40 grame de vâsc proaspăt se lasă la macerat într-un litru de vin
alb timp de 10 zile, la temperatura camerei. Se filtrează și se bea câte o cană pe
zi, împărțită în două etape, înainte de mese. Ca tratament se consumă de 2-3
ori pe an, timp de câte 15 zile fiecare.

Uz extern: În caz de vasoconstricție, de vene varicoase, dureri articulare, se pot

aplica comprese calde din frunzele vâscului și din boabele zdrobite.

Cercetări
În tratamentul afecțiunilor maligne, vâscul a fost folosit și de către celebrul
medic elvețian Rudolf Steiner (1861-1925). Potrivit celor mai recente studii
germane, vâscul are proprietăți citostatice și imunostimulatoare, și inhibă
formarea de metastaze.