MÃRTURISIREA DE CREDIN|Ã

1. Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu.

Noi credem i mãrturisim cã, Sfintele Scripturi ale Vechiului i Noului Testament sunt inspirate de Duhul Sf`nt.
Ele sunt cuv`ntul lui Dumnezeu scris, o revelaie (descoperire) cãtre neamul omenesc, sunt izvorul fãrã gre al
contiinei de Dumnezeu. (Gal.1:11; 2Petru 1:21; 2Timotei 3:16; Ioan 10:35; Ioel 2:28; Mat.10:20; 1Cor.2:10;
11:23)
Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu scris prin inspiraia Duhului Sf`nt e singura normã i regulã de credincioie i
purtare în viaa aceasta. (Ef.1:13; 2Tim.1:13; Rom.10:17; 2Tim. 3:17;Ps.119:105)
Biblia este singura autoritate în materie de religie; ea e suficientã pentru învããtura noastrã. Astfel nu e nevoie
de sprijinul tradiiei. (Mat.15:6; Ioan 17:17; Ioan 5:39; Isaia 34:16; Fapte 17:11; Ioan 20:31)
2. Despre Dumnezeu
Noi credem i mãrturisim cã este un Dumnezeu, Creatorul, Susinãtorul i stãpânitorul tuturor lucrurilor. (Genesa
1:1; Efes.4:6; Maleahi 2:10; Iov 31:15; Romani 1:19, 20; Ps.94:9; Fa.17:24
În Biblie descoperim pe Dumnezeu, ca Tatãl, Fiul i Duhul Sf`nt, cu desãvârire una i nedespãrii în fiina Lor. (2Cor.
13:14; Mat. 28:19; 1Ioan 5:7)
2.1. Dumnezeu Tatãl: Ioan 6:27; 1Petru 1:2; Mat.11:25; Marcu 14:36; Luca 22:42; 23:24...)
2.2. Dumnezeu Fiul, Isus Hristos: Mat.16:16; Ioan 1:1; Luca 1:32; Fa. 8:37; 1Ioan 2:24...)
2.3. Dumnezeu Duhul Sf`nt: Ioan 4:24; 2Cor. 3:3; Iov 33:4; Isaia 48:16; Ioan 14:26...)
3. Despre om
Noi credem i mãrturisim cã omul e creat de Dumnezeu. Trupul omului (partea materialã) e fãcutã din ãrânã, iar
natura spiritualã a omului e din Dumnezeu dupã chipul i asemãnarea lui Dumnezeu. (Genesa 1:27)
Dumnezeu a fãcut pe om fãrã prihanã, perfect dar nu desãvârit, cu voina liberã de a alege binele sau rãul. (Gen
1:31; Ecl.7:29; Gen. 2:17; Ps. 107: 17; Deut. 30:15)
Prin cãderea în pãcat, omul a cãzut sub blestem, i a devenit incapabil de a trãi voia lui Dumnezeu. Prin naterea
fireascã, fiecare motenete sãmâna pãcatului, înclinarea spre rãu, firea pãcãtoasã. (Rom 5:6,12,19;
7:17,18,20,23)
Omul fiind fiinã liberã e rãspunzãtor înaintea lui Dumnezeu, de toate faptele, vorbele i gândurile sale. Toi
oamenii trebuie sã moarã, iar dupã moarte urmeazã judecata i rãsplãtirea venicã. (Rom.14:12; Mat.12:36;
2Cor.5:10; Evr.9:27)
4. Despre pãcat
Noi credem i mãrturisim cã omul, creat de Dumnezeu dupã chipul i asemãnarea Sa, pentru preamãrirea Sa i o
viaã fericitã în El, a fost ademenit de Diavol, devenind neascultãtor de porunca lui Dumnezeu, i astfel a intrat
în lume pãcatul i blestemul. Pãcatul e lipsa de conformitate faã de legea moralã a lui Dumnezeu fie într-o
aciune, dispoziie sau atitudine. (Gen. 3:13; Rom.14:23; Iacov 4:17; Ioan 8:34...)
Universalitatea pãcatului: toi sunt pãcãtoi. (Romani 3:23...)
Consecina pãcatului: moartea spiritualã. (Romani 6:23)
5. Despre mântuire
Noi credem i mãrturisim cã mântuirea este scãparea omului de sub urmãrile cãlcãrii legilor divine. Ea are de-a
face cu natura omului i cu faptele fãcute de el.
Omul nu se poate mântui pe sine. El nu se poate spãla de pãcatele sale, nu se poate desvinovãi i nici nu se
poate ascunde de pedeapsa pentru pãcat. (Ieremia 2:22)
El nu-i poate crea merite, prin fapte bune, ca sã-i acopere trecutul vinovat, i sã dobândeascã mântuirea.
(Romani 3:20)
Mânturea e prin harul lui Dumnezeu. Ea este un har care ni se dã gratuit, fãrã sã o meritãm. Faptele bune sunt
roade ale mântuirii. (Tit 2:11; Efeseni 2:8, 9)
Mijlocul de mântuire este Domnul Isus, care a fost rãstignit în locul nostru. Un alt mijloc (cruce, taine, sfini) nu
existã. (Fapte 4:12)
Aceastã mântuire sãvâritã pe cruce, care se poate primi în mod gratuit, e pentru toi oamenii, indiferent de
rasã, naionalitate sau clasã socialã. (Tit 2:11)
Pentru ca omul pãcãtos cã se poatã bucura de acestã mântuire, el trebuie sã îndeplineascã douã condiii:
pocãina i credina. Ele sunt totdeauna nedespãrite.
Pocãina înseamnã recunoaterea pãcatului, pãrerea de rãu pentru el, pãrãsirea lui i mãrturisirea lui în faa
Domnului, adicã întoarcerea la Dumnezeu. (Luca 15:11- 24)
Credina înseamnã primirea de cãtre pãcãtos a harului divin pe care il oferã Dumnezeu în Hristos, spre
mântuire i viaa venicã. (Luca 13:3; Fapte 2:28; Fapte 17: 30)
6. Naterea din nou
Noi credem i mãrturisim cã naterea din nou e regenerarea vieii, înzestrându-ne cu o dispoziie i atitudine
duhovniceascã sfântã; ea cuprinde întregul caracter, intelectul sentimentul i voina. Astfel, fiecare pãcãtos,
pentru a deveni un adevãrat credincios, trebuie sã fie nãscut din nou. (Ioan 3:7)
Prin puterea sa proprie, omul nu se poate nate din nou, nu se poate schimba. (Ier.13:23)
Fãrã naterea din nou, toate încercãrile de a face fapte bune pe care sã le rãsplãteascã Dumnezeu în ziua
judecãii, de a trãi voia lui Dumnezeu, sunt falimentare, nu pot da nici un rezultat bun. Prin naterea fireascã, noi
motenim o fire pãcãtoasã, care dã roadele pãcatului. (Mat.7:16-18)
Naterea din nou e lucrarea divinã pe care o face Dumnezeu în viaa pãcãtosului pentru a corespunde voinei
Sale. (1Petru 1:23)
Naterea din nou e schimbarea radicalã a vieii (2Cor. 5:17)
Naterea din nou ne dã caltatea de copii ai lui Dumnezeu. (Ioan 3:6)
Prin naterea din nou devenim motenitori ai lui Dumnezeu. (Ioan 3:3)
7. Despre bisericã
Noi credem i mãrturisim cã, Noul Testament, totalitatea credincioilor, fãrã deosebire de rasã, naionalitate sau
clasã socialã, din toate timpurile, din cer i de pe pãmânt, formeazã Biserica lui Hristos; Biserica Universalã.
Aceastã Bisericã nu e o organizaie pãmânteascã vizibilã, ci e organismul viu, spiritual, al celor mântuii, adicã a
celor ce au crezut în Hristos i au fost nãscui din nou. (Evrei 12:23)
În limba greacã, cuvântul <Bisericã> (ekklesia) a însemnat o adunare a celor chemai de acasã i de la afacerile
lor ca sã se ocupe de chestiuni de interes public. Acest cuvãnt a fost adaptat pentru a numi nu numai Biserica
Universalã, ci i o Bisericã localã, organizatã i independentã, a urmailor lui Hristos dintr-o localitate, care se
întruneau pentru închinãciune.
Biserica localã, dupã învããtura Noului Testament, esteunitatea voluntarã a unui grup de credincioi dintr-o
localitate, nãscui din nou, i botezai pe baza mãrturisirii personale a credinei lor în Domnul Isus Hristos, ca
Mântuitorul lor. Ei se unesc la olaltã cu scopul de a se închina lui Dumnezeu, de a se zidi sufletete, de a se
pãstra curatã credina i învããtura cretinã, potrivit cu învããturile Noului Testament, i de a colabora la
propovãduirea Cuv`ntului lui Dumnezeu.
La început Biserica se întrunea în case particulare. (Mat.18:20)
Conducerea directã a Bisericii o are Hristos, prin Duhul Sf`nt. Nu recunoatem grade ierarhice. Cei ce primesc
anumite însãrcinãri sunt slujitori ai Bisericii, nu stãpâni care sã porunceascã. (Col. 1:18)
Dreptul de membru al Bisericii nu se motenete, ci se primete în mod individual, prin naterea din nou.
Acceptarea în r`ndurile membrilor unei biserici locale se face în chip voluntar i personal, în urma botezului, pe
baza mãrturisirii credinei în Domnul Isus. Membrii între ei se numesc <frai> i sunt egali în drepturi i îndatoriri
indiferent de rasã, naionalitate, clasã socialã sau pregãtire educaionalã. (Mat.23:8)
Organizaia Bisericii locale e fãcutã pe principiul democraiei autonome.
Programul Dumnezeiesc are ca scop stabilirea Împãrãiei lui Dumnezeu în inimile oamenilor, iar Bisericile sunt
mijloace alese de Dumnezeu pentru atingerea acestui scop. Bisericile au menirea de a proslãvi pe Dumnezeu,
de a rãspândi Evanghelia i prin pãrtãia frãeascã de a da cretere spiritualã necesarã fiecãrui membru în parte.
(Mc.16:15)

8 Despre slujitorii bisericii

Noi credem i mãrturisim cã în Bisericile din Noul Testament au fost diferite feluri de lucrãtori speciali, dar ele
au avut numai douã clase de slujire, care au condus afacerile spirituale i materiale ale Bisericilor: bãtrânii
(prezbiteri, pãstori, episcopi) i diaconii. (Filipeni 1:1)
8.1. Titlul de <episcop>, <prezbiter> i <pãstor> au fost date celui mai înalt slujitor din Bisericile Noului
Testament. Tote aceste numiri sunt pentru una i aceai slujbã: supravegherea, pãstorirea i cârmuirea spiritualã
a Bisericii. (Fapte 20:17, 28)
Pentru ca cineva sã fie în aceastã slujbã trebuie sã aibã calitãile descrise de apostolul Pavel în 1Tim. 3:1-7 i Tit
1:5-9.
Metoda alegerii este arãtatã prin cuvântul grec <Xeirotonia>, tradus câteodatã <rânduit>, care înseamnã <a
vota cu ridicare de mânã>.
Aceastã alegere se face de Biserica adunatã în acest scop. (Fapte 14:23)
Pãstorul e supus i el disciplinei bisericii, când învinuirea e bine întemeiatã. (1Tim.5:19)
8.2. Diaconii sunt chemai a ajuta pe pastor în însãrcinarea administrãrii bunurilor materiale ale bisericii. Ei au
menirea sã cultive dãrnicia membrilor, sã inspire aciuni filantropice. Ei trebuie sã aibã calitãile arãtate la 1Tim.
3:8-13.
Însãrcinarea atât a pastorilor cât i a diaconilor se face prin punerea mâinilor. (Fapte 6:6)
Noi credem i mãrturisim cã, preoia în conformitate cu Noul Testament nu formeazã o clasã specialã, ci o
calitate pe care o are fiecare credincios; ea e universalã. Fiecare credincios e un preot. Fiecare are dreptul de a
se apropia de Dumnezeu direct prin Domnul Isus, fãrã alt mijlocitor. Fiecare are dreptul de a oferi jertfe
bisericeti. (1Petru 2:5)
9. Simbolurile Noului Testament
Noi credem i mãrturisim cã, Biserica Nou-Testamentalã are douã simboluri: botezul i Cina Domnului. Ele nu
sunt taine.
9.1. Botezul. Cuv`ntul grec pentru botez e <baptizo> i înseamnã <afundare>. Deci, însãi traducerea cuvântului
aratã forma botezului, cã e prin afundare i nici de cum prin stropire. Afundarea se face o singurã datã, în
numele Sfintei Treimi. (Matei 28:19)
Botezul e simbolul înmormântãrii omului vechi, i a învierii omului celui nou, a firii noi, pentru o altã viaã.
(Romani 6: 4)
Botezul nu are calitatea de a curãi pãcatele; curãirea pãcatelor o face numai sângele Domnului Isus. Botezul
însui e mãrturia publicã a individului cã, a primit aceastã curãire. (Fa.8:13; 21)
Pentru ca cineva sã fie botezat, el trebuie sã primeascã mai întâi mântuirea, ca sã aibã un cuget curat; trebuie
sã fi îndeplinit condiiile mântuirii; pocãina i credina. Copiii, întrucât nu pot mãrturisi cã au îndeplinit aceste
condiii nu pot fi admii pentru botez. (Marcu 16:16)
9.2. Cina Domnului, e simbolul morii Domnului Isus în locul nostru. Ea se compune din pâine i vin ne
amestecate. Pâinea frântã ne amintete de trupul Lui frânt pentru noi , iar vinul ne amintete de sângele Sãu
vãrsat pentru spãlarea pãcatelor noatre. (Matei 26:26-28)
Cina Domnului nu are calitatea de a ierta pãcatele. Ea are doar menirea de a ne aminti cã pentru iertarea
pãcatelor noastre a trebuit ca trupul Lui sã fie frânt i sângele Sãu sã fie vãrsat. Pentru acest scop, El a poruncit
ca noi sã facem Cina. (Luca 22:19)
Cina se poate lua de cãtre toi acei ce i-au mãrturisit credina în Domnul Isus i au fost botezai. (Fapte 2:41, 42)
De fiecare datã, la Cinã, credinciosul trebuie sã-i facã cercetarea de sine. (1Cor. 11:28)
10. Ziua Domnului
Noi credem i mãrturisim cã, ziua Domnului este o rânduialã cretinã, care trebuie inutã în continuu, petrecutã
în închinãciune i cugetare spiritualã, atât în public cât i acasã. Spre deosebire de vechiul aezãmânt, mozaic,
când se inea ziua a aptea, cretinii, ca membri ai aezãmântului nou, trebuie sã inã ziua întâia a sãptãmânii
(Duminica) care a fost sfinitã de Dumnezeu prin învierea din mori a Fiului Sãu i prin trimiterea Duhului Sf`nt.
Primii cretini au inut-o ca zi de închinãciune. În ea trebuie sã ne odihnim de lucrurile i de distraciile trupeti,
având voie sã facem faptele milei i cele care sunt absolut necesare.
Sãrbãtori închinate sfinilor nu avem. (Marcu 16:9)
11. Disciplina în Bisericã
Noi credem i mãrturisim cã Biserica are dreptul de a exercita disciplina frãeascã asupra membrilor care s-au
abãtut de la învããtura cretinã a cuv`ntului lui Dumnezeu, prin atitudine, învããturã sau faptele vieii. Disciplina
constã în mustrare, ridicarea drepturilor i excluderea din Bisericã. Reprimirea unui exclus se face, la fel, pe
baza mãrturisirii. (Matei 18:15-17)
12. Despre rugãciune
Noi credem i mãrturisim cã, rugãciunea e starea de pãrtãie intimã a omului cu Dumnezeu. Ea e exprimarea
sincerã a lãuntrului în faa Domnului. Din aceastã cauzã nu avem cãri de rugãciuni i nu îndemnãm pe alii sã
învee rugãciuni pe dinafarã. (Ps.62:8)
Dupã starea inimii, rugãciunea poate fi de mulumire, de cerere i de mijlocire.(1Tim.2:1)
Rugãciunea trebuie adresatã Tatãlui, în numele Domnului Isus. El fiind singurul mijlocitor între om i
Dumnezeu. Rugãciunile adresate sfinilor, credem cã nu sunt în conformitate cu Sfintele Scripturi. (Ioan 16:23)
Rugãciunea este absolut necesarã vieii spirituale pentru creterea, întãrirea, ferirea de ispite i biruinã asupra
vrãjmaului. (Luca 18:1)
Rugãciunea privatã se poate face oriunde, iar rugãciunea comunã se face în pãrtãie cu ceilali credincioi din
biserici. (Mat.6:6)
Rugãciunile pentru cei mori nu au fost practicate în Biserica Cretinã. Noi credem cã ele nu au nici o valoare,
deoarece cel mort a ajuns la locul lui imediat dupã moarte, fãrã sã mai fie posibilitate de schimbare de la un
loc la altul. (Luca 16:26)
13. Despre sfinenie
Noi credem i mãrturisim cã, sfinirea e lucrarea progresivã pe care o face Dumnezeu prin Duhul Sf`nt în viaa
pãcãtosului mântuit. Ea începe la naterea din nou i prin ea suntem fãcui potrivii voiei Lui. (1Tes. 4:3)
Ea înseamnã curãirea de pãcat i punerea la o parte a vieii pentru Dumnezeu, prin despãrirea de lume. Curãirea
de pãcat e fãcutã de sângele Domnului Isus. (1Ioan 1:7)
Despãrirea de lume i punerea la o parte pentru Dumnezeu, se face prin Cuvântul lui Dumnezeu i prin Duhul
Sf`nt, care ne dã putere de a ne împotrivi ispitelor i a trãi voia Lui. (Ioan17:17).
Sfinirea e o lucrare la care Dumnezeu îi are partea Lui, iar omul a lui. Dumnezeu prin Duhul Sf`nt influeneazã
voina noastrã i ne dã puterea, iar omul acceptã pentru sine, în totul voia i puterea lui Dumnezeu. (Filipeni
2:13)
14. Despre cãsãtorie
Noi credem i mãrturisim cã, în conformitate cu Sfintele Scripturi, cãsãtoria este orânduitã de Dumnezeu.
(Genesa 1:27, 28)
Cãsãtoria este actul de bunãvoie prin care un bãrbat i o femeie consimt sã trãiascã împreumã toatã viaa.
Bãrbatului îi este îngãduit a avea o singurã femeie, ca soie; la fel i femeii îi este îngãduit sã aibã un singur
bãrbat ca so. Dupã moartea unuia din soi, cel rãmas se poate cãsãtori. (1Cor. 7:39)
Întrucât i cãsãtoria e i o orânduialã cetãeneascã, ea trebuie întâi încheiatã cu acte dupã legile statului, apoi
urmeazã binecuvântarea Bisericii. Noi inem ca cretinii sã încheie o cãsãtorie numai în Domnul, adicã numai cu
credincioi. (2Cor. 6:14)
Cãsãtoria nu trebuie desfãcutã prin divor. Divorul e un lucru oprit pentru cei credincioi. (Maleahi 2:16)
În cazul de adulter dovedit sau a unei pãrãsiri rãutãcioase a cãminului, credem cã Sfânta Scripturã admite
divorul. (Matei 19:9)
15. Dãrnicia cretinã
Noi credem i mãrturisim cã, potrivit cu învããtura Cuv`ntului lui Dumnezeu i practica primilor cretini, membri
Bisericii sunt datori, în chip moral, sã contribuie din bunurile lor pãmânteti, de bunã voie i dupã putinã, la
susinerea cauzei Evangheliei. (2Cor.9:6,7)
15.1. Susinerea persoanelor ce se aflã în slujba Evangheliei pentru a nu duce lipsã (Filip.4:18)
15.2. Ajutorarea sãracilor, orfanilor i vãduvelor.(Fapte 11:29)
15.3. Clãdirea de locauri pentru închinãciune. (Exod 35:21)
16. Mijlocitorul nostru în faa lui Dumnezeu
Noi credem i mãrturisim cã, Isus Hristos este mijlocitorul rânduit în mod divin, între Dumnezeu i om. Luând
asupra Sa natura omeneascã, totui fãrã pãcat, El a suferit i a murit pe cruce pentru mântuirea pãcãtoilor. El a
fost îngropat, a înviat a treia zi, i s-a înãlat la Tatãl, la reapta Cãruia trãiete pururea ca sã mijloceascã pentru
poporul Sãu. Es este singurul mijlocitor, Profet, Preot i Împãrat al Bisericii Sale. (1Tim. 2:5)
17. Pãstrarea sfinilor în har
Noi credem i mãrturisim cã un credincios mântuit prin jertfa salvatoare a Domnului Isus Hristos în urma
pocãinei personale i a credinei, e pãstrat în aceastã stare de har prin putere lui Dumnezeu pânã în clipa de
necredincioie (când de bunã voie pãrãsete aceastã pãstrare). În acest scop a dãruit credincioilor Duhul Sf`nt
sã-i mângâie, lumineze, cãlãuzeascã i sã-i desãvâreascã. Aceastã conlucrare între Duhul Sf`nt i om se vede în
toate laturile vieii. În rãmânerea în har, se împlinete voina omului cu voina divinã, lupta lui, care e sprijinitã de
puterea lui Dumnezeu, pentru a birui ispitele i încercãrile pãcatului. (Isaia 41:10-13)
18. Biserica i statul
Noi credem i mãrturisim cã autoritatea Statului este de la Dumnezeu, fiind îmbrãcatã cu putere pentru
pãstrarea dreptului, ordinii i pedepsirea rãufãcãtorilor, potrivit cu învããtura Cuvântului lui Dumnezeu suntem
datori a ne supune legilor, a ne îndeplini în îndatoririle cetãeneti i a ne ruga pentru toate autoritãile statului.
(Tit 3:1)
19. Lucrãrile vieii de apoi
19.1. Starea intermediarã
Noi credem i mãrturisim cã la moartea fizicã, trupul care e din ãrânã (materie) e coborât în mormânt, iar
sufletul, care e de la Dumnezeu (spirit) se duce în cer. În acea lume sunt douã stãri diferite i complet despãrite:
una de fericire, odihnã i desfãtare, numitã rai, <Sânul lui Avraam>, <casa din cer>, etc. I alta de pedeapsã, de
chin i de suferinã, numitã iad, <loc de chin>, <întunericul de afarã>, <adâncul>, etc.
Dupã moarte sufletele celor mântuii i împãcai cu Dumnezeu se duc în rai, iar ale celor nemântuii se duc în iad.
În ambele aceste stãri sufleteti sunt pe deplin contiente i în ateptarea judecãii. Ele sunt fãrã trupuri.
a)Starea celor mântuii: Luca 16:22; 23:43 b) Starea celor nemântuii: Luca 16:23
19.2. Venirea Domnului
Noi credem i mãrturisim cã potrivit învããturii Noului Testament, Domnul nostru Isus Hristos, care s-a înãlat la
cer, va veni cu slavã i strãlucire pentru a face judecata celor vii i a celor mori. Venirea sa va fi vãzutã de toi i se
va petrece în clipa pe care o tie numai Dumnezeu Tatãl. La venirea Sa, morii vor învia, iar cei credincioi care au
rãmas în viaã, vor fi schimbai într-o clipã i rãpii în întâmpinarea Mirelui. (Fapte 1:11)
19.3. Învierea morilor
Noi credem i mãrturisim cã la venirea Domnului morii vor învia spre a se înfãia înaintea scaunului de judecatã;
trupurile înviate vor fi schimbate i ele în nemurire, vor fi asemenea trupului înviat al Mântuitorului. Cu acest
trup se va moteni viaa de veci, cei mântuii în fericirea venicã iar cei nemântuii în pedeapsa venicã. (Ioan 5:28,
29)
19.4. Judecata de apoi
Noi credem i mãrturisim cã fiecare om va fi judecat în mod drept de Dumnezeu prin Domnul nostru Isus
Hristos, pentru a primi rãsplata sau pedeapsa dupã felul sãu de vieuire în viaa pãmânteascã. (Fapte 17:30, 31)
19. 5. Starea dupã judecatã
Noi credem i mãrturisim cãdupã judecatã, potrivit Noului Testament, cei mântuii vor moteni viaa de veci în
fericirea cereascã, iar cei nemântuii vor fi lepãdai de la faa lui Dumnezeu în chinul venic spre pedeapsa venicã.
În aceste stãri va fi fiina întreagã; i trupul înviat, schimbat în nemurire i sufletul.
a) Starea celor mântuii (Matei 25:46) b) Starea celor nemântuii (Matei 25:46)