Citatele şi aforismele părintelui Arsenie Boca

„A fi fericit înseamnă a-l face fericit pe celălalt”.

„De la cârma minţii atârnă totul. Dacă nu ai ordine în minte nu poţi avea ordine în
viaţă”.

„Iubeşte smerenia, că prin ea Dumnezeu îţi va acoperi păcatele. Smerenia este sarea
virtuţilor”.

„Toate diamantele lumii sunt un gunoi, faţă de o clipă petrecută în lumina

dumnezeiască”.

„Oare ştii, omule, că din prima şi până în ultima zi a vieţii tale alergi mereu? Îţi
transporţi sufletul spre limanul împărăţiei lui Dumnezeu, în căruţa trupului tău. Fii
hotărât! Încearcă şi ai să vezi cât poate un om care vrea să fie curat”.

„Când vin necazurile tu să rosteşti: aşa-mi trebuie”.

„Fă binele şi aşteaptă răul”.

„Fără îndoială, la ziua Judecăţii nu vom fi întrebaţi ce-am citit, ci ce-am făcut; nici dacă
vom vorbi cu dibăcie, ci dacă am trăit cum se cuvine”.

„Nu suntem născuţi de timp, ci de veşnicie. Aşa se face, că avem într-o fărâmă de ţărână
şi celălalt tărâm. Deşi trăim o vreme îmbrăcaţi de lumea aceasta, totuşi ni se întâmplă
clipe când fratele vis şi sora moarte ne dau târcoale şi ne despică făptura în două”.

„Viaţa înfrânată duce la redobândirea sănătăţii încât să poţi deosebi binele de rău”.

„Rugăciunea e respiraţia sufletului, iar postul e apa care stinge văpaia patimilor”.

„Cea mai grea luptă în viaţa aceasta nu este alta decât biruirea de sine. Căci biruirea de
sine duce la propăşirea binelui”.

„Voi, ca tineri începători ai vieţii, sunteţi poate ispitiţi de ideea că tineri fiind, de ce să
începem cu copii din primul an, ci să ne mai trăim puţin viaţa că mai avem vreme şi de
copii. Cu acest gând, dacă-l primiţi şi-l luaţi de bun, vă deschideţi calea către păcat şi
către tot felul de necazuri care vin”.
„La convieţuirea căsătoriţilor, nu-i bun nici abuzul, nici refuzul. Abuzul îl atinge pe soţ,
refuzul pe soţie, dar şi pe soţ”.

„Copiii sunt roadele dragostei; evitarea nu e dragoste, ci crimă. Căutarea plăcerii numai,
cu evitarea rostului firesc al instinctului, e viciu şi păcat”.

„Când te scoli dimineaţa din somn, gândeşte-te că Dumnezeu îţi dă ziua pe care n-ai fi
putut să ţi-o dai singur, şi pune deoparte prima oră sau măcar un sfert de oră din ziua
ce ţi s-a dat şi adu-o drept jertfă într-o rugăciune de mulţumire şi de cerere bună”.

„Oamenii se roagă lui Dumnezeu să-i scape de necazuri, iar Dumnezeu se roagă de
oameni să părăsească păcatul. Acum judecaţi, care şi de cine să asculte întâi: Dumnezeu
de oameni sau oamenii de Dumnezeu?”

„Când îţi iei răspunderea de a rodi copii, Stăpânul vieţii îţi va ajuta să ai şi ce le da de
mâncare şi-ţi va asigura şi cinstea căsătoriei. Deci, nici abuzul, nici refuzul, ci o dreaptă
socoteală şi o convieţuire corectă şi cinstită”.

„Oare de ce vin oamenii aşa de în silă la spovedit? – Fiindcă ştiu că li se cere lepădarea
de păcate. Ori lor le plac păcatele mai mult decât înfrânarea de la ele”.

„Nu e un biruitor mai mare pe pământ, decât acela care se biruieşte pe sine însuşi şi
domneşte asupra patimilor sale”.

„Când Mântuitorul porunceşte iubirea de vrăjmaşi, El n-o face ca să te îngenuncheze în

faţa celui rău, ci ca să te elibereze de răul din tine şi în felul acesta să-l limiteze”.
„În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”.

„Dă-ţi osteneala să suferi cu răbdare lipsurile şi slăbiciunile altora, oricare ar fi ele,

pentru că şi tu ai multe din acestea pe care trebuie să le sufere alţii”.

„Să nu laşi nici pe fratele tău să se culce întristat împotriva ta, nici tu să nu te culci
scârbit împotriva lui, ci mergi şi te împacă cu fratele tău”.

„Nu există vrăjmaş mai mare pentru om, decât omul însuşi şi de nimic nu trebuie să se
teamă omul ca de el însuşi. Cine îşi stăpâneşte simţămintele, acela îşi petrece viaţa în
pace”.
„În cadrul familiei există o gamă întreagă a desfrânării, prin aşa-zisele aberaţii sexuale,
încât se pune accentul numai pe plăcerea erotică, nebunească, care devine o a doua
natură a soţilor, încât ajung sărăciţi de putere şi robiţi de durere”.

„Plăcerea, căutată numai pentru ea însăşi, cheamă repetarea din ce în ce mai deasă a
actului, până ce ajunge la distrugerea sistemului nervos. Mai mult chiar: ea aprinde
organismul şi-l împinge până dincolo de posibilităţile sale funcţionale; ea cere
extenuarea şi atrage urmările ei, aberaţiile şi nenumitele perversiuni; ea provoacă
frângerea oricărei cenzuri morale şi-şi duce supuşii până la doaga nebuniei”.

„Iubirea nu are marginile omului, nici spaţiul, nici timpul. Nu piere niciodată, e
puternică, încât străbate dincolo de mormânt şi ajunge pe cel iubit. Străpunge iadul,
care nu-i poate sta împreună şi străbate cerul”.

„Nimeni nu-i atât de înţelept să se poată îndrumă singur, dar se cade să ne suferim, să
ne mângâiem şi să ne ajutăm, să ne învăţăm şi să ne îndrumăm unii pe alţii. Ceea ce te
face atât de supărăcios nu-i zelul pentru aproapele, ci o iubire de sine, năzuroasă,
arţăgoasă, posomorâtă. Pietatea cea adevărată e blajină şi răbdătoare, fiindcă ea te
arată cine eşti…”
„Închide-i gura celui ce bârfeşte la urechile tale, ca să nu săvârşeşti păcat îndoit
împreună cu acela: pe ţine obişnuindu-te cu patimă pierzătoare iar pe acela neoprindu-l
de a flecări împotriva aproapelui”.

„Dacă pe unii îi urăşti, pe alţii nici nu-i iubeşti, nici nu-i urăşti, pe alţii iarăşi îi iubeşti dar
potrivit, şi în sfârşit pe alţii îi iubeşti foarte tare, din această neegalitate se cunoaşte că
eşti departe de dragostea desăvârşită care cere să iubeşti pe tot omul la fel deopotrivă”.