Man Ioan Eugen Biserici Lemn Romanilor Tinuturile Muresene 2012

https://biblioteca-digitala.
ro
J l MAt. 2015
.1 a. r.u. •
ilZ fi::.!. 2j1a
'LJ ,•, ,:.:·„- '2.ll1i
.,111.a • II
...
. I
~
~a.1U\1
. ""~
"·
~-t. AUG. 29 1d '·.,___
https://biblioteca-digitala.ro
IOAN EUGEN MAN
"
BISERICI DE LEMN ALE ROMANILOR
DIN ŢINUTURILE MUREŞENE
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
MAN, IOAN EUGEN
Biserici din lemn ale românilor din ţinuturile mureşene I
Ioan Eugen Man; pref.: Gheorghe Nicolae Şinvcan; pref., ed.:
Nicolae Băciuţ. - Târgu-Mureş : Editura Nico, 2012
Bibliogr.
ISBN 978-606-546-211-3
I. Şinvcan, Gheorghe Nicolae (pref.)
II. Băciuţ, Nicolae (pref. ; ed.)
726.5(498-35 Mureş)
.... ~ ·, .. ... ._
'
'
• .. ·I·.~' •·... •
......
.. - -- ...
Coperta de Nicolae Băciuţ
Editura NICO
Str. Ilie Munteanu nr. 29
Târgu-Mureş
Apărut
2012
Copyright© IOAN EUGEN MAN 2012
Toate drepturile rezervate
Lector Nicolae Băciut
Format 16/70X100, coli tipo 34,5
Tiparul executat la SC Intermedia Group SRL
Târgu-Mureş, str. Cuza Vodă nr. 57
"
RO MANIA
IOAN EUGEN MAN
BISERICI DE LEMN ALE ROMÂNILOR

DIN TINUTURILE MURESENE
' -
'
.-E\b\1oteca ludeţeană
MUl.U:$
\ î1".RGU-MURE
952976
llllllllllllllllllllllllllllllllllllllll
Editura NICO
3
. ,
A w w A
CATA CREDINŢA, ATATA ISTORIE,

A W' A '-'
CATA ISTORIE, ATATA CREDINŢA

Nimeni nu se mai poate îndoi de importanţa bisericilor de lemn din întreaga istorie
a devenirii noastre naţionale, atât ca spaţii ale sacralităţi, cât şi ca opere ale artei şi
civilizaţiei româneşti.
Şi
tot mai mulţi îşi dau seama de ceea ce înseamnă pierderea acestor mărturii, sub
prvirile neputincioase ale multora dintre noi!
Iar unii realizează situaţia dramatică în care se află unele dintre acestea, dar nu au
nicio putere, financiară sau administrativă, să facă ceea ce ar vrea, ceea ce ar trebui să
facă!
În spaţiul mureşean, semnificaţia bisericilor de lemn are un plus de încărcătură,
pentru că ele rămân să depună mărturie pentru toate vitregiile istoriei, pentru toate
nedreptăţile făcute unui neam credincios, iubitor de Cer, dar dispreţuit de cei care ne-au
confiscat, adesea, destinul. Care au deturnat rosturile cursului nostru în lume.
Şi care continuă să mai aibă decizie în ceea ce priveşte soarta noastră şi a istoriei
noastre. Fiindcă mi se pare sfidare şi dispreţ ca într-un Program Naţional de Restaurare,
pe 2012, de pildă, între cele 14 obiective - monumente istorice - finanţate de la buget,
să nu figiureze nicio biserică românească - a se vedea site/ul INP (Institutul Naţional al
Patrimoniului), de parcă nici n-ar exista pe aceste meleaguri.
Şi totul în văzul public, cu complicităţi politice, politici care ignoră tocmai valorile
naţionale.
Într-un astfel de context, e un miracol că există oameni ca Ioan Eugen Man, care
să-şi adune energiile unei respectabile vârste, pentru a face puţină ordine în istoria
naţional[, prin prisma a ceea ce reprezintă bisericile de lemn.
Ani de muncă trudnică, cercetări în arhive şi pe teren, un entuziasm ce ţine mai
degrabă de tinereţe, o motivaţie intimă, ce vine din sentimentul românesc al fiinţei -
toate acestea devin, iarăşi carte, document, mărturie.
NICOLAE BĂCIUŢ,
Director, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Mureş
5
Muncă,
pasiune şi implicare
Vechile biserici de lemn din judeţul Mureş
Din punct de vedere spiritual, omul credincios îşi găseşte împlinirea şi
desăvârşirea în Biserică. Aici a fost şi va rămâne locul de manifestare a cultului divin
public. Actele religioase desfăşurate în Biserică, au menirea de a-l pune în relaţie pe om
cu Dumnezeu, şi de a-şi exprima respectul şi cinstea faţă de Creator. Biserica a fost
ridicată pentru împlinirea nevoilor spirituale ale credincioşilor, devenind locul de
formare şi educare a vituţilor, dar şi spaţiul pentru împărtăşirea de harul divin în vederea
desăvârşirii sale. Aici sunt cinstiţi sfinţii, eroii, înaintaşii şi toţi cei dragi mai înainte
dispăruţi.
În decursul timpului viaţa religioasă a influenţat şi organizat viaţa credincioşilor.
În funcţie de orarul slujbelor bisericeşti credincioşii şi-au stabilit programul lor zilnic.
Evenimentale majore ale vieţii lor au fost consemnate aici, începând cu botezul şi
sfărşind cu înmormântarea. Biserica nu este doar spaţiul de exprimare a religiozităţii, ci
şi cel de cunoaştere, de integrare, de comuniune, de susţinere şi de întărire a unei
comunităţi, rurale sau urbane. Nu de puţine ori prezenţa semnificativă şi constantă a
credincioşilor în spaţiul ecclesial, a reprezentat un factor de stabilitate pentru acea
localitate. Prin rugăciunea liturgică şi prin cultul divin public din biserică, se depăşeşte
particularismul şi egoismul, cultivându-se sentimentul şi conştiinţa universalităţii
Bisericii. În Biserică, poporul a găsit întotdeauna un refugiu şi nădejdea că viitorul
aparţine trecutului. Biserica creează o legătură între trecutul poporului nostru şi viitorul
neamului, al ţării şi al credinţei noastre, oglindind unitatea românească şi argumentând
deplin afirmaţia lui Nicolae Iorga: "creaţiunea multilaterală a poporului nostru este
aceeaşi peste toate provinciile" ele fiind în acelaşi timp o mărturie convingătoare "că
românii s-au aflat pretutindeni acasă în marele spaţiu carpatic şi că din nefericire chiar şi
în vremurile modeme, procesul de răşluire a posesiunilor strămoşeşti şi de
deznaţionalizare s-a săvârşit în dauna poporului nostru".
Primele biserici româneşti au fost construite din lemn, iar apariţia acestora a fost
o practică adânc înrădăcinată în tradiţia românilor, graţie unei civilizaţii a lemnului
foarte dezvoltate. Tradiţia ridicării bisericilor de lemn s-a dovedit foarte puternică în
mediul rural până în a doua jumătate a secolului XIX. Din acest motiv ea şi-a lăsat
amprenta asupra unor biserici din secolele XVIII, XIX şi chiar XX, ridicate din
materiale mai durabile. Bisericile de lemn, care constituie zestrea edilitară moştenită din
străbuni, o realitate definitorie pentru cultura spirituală a poporului roman, aşezate sub
poale de codrii, pe locul vechilor vetre ale satelor sau chiar în mijlocul localităţilor, sunt
martorele unui anumit tipar comunitar. Ele s-au constituit şi constituie încă, o
componentă de bază a patrimoniului cultural al ţării fiind socotite ca monumente
reprezentative pentru arhitectura lemnului din toate zonele României. Neglijate de
comunităţi şi de autorităţile competente în a le proteja şi restaura, bisericile de lemn
formează un patrimoniu unic şi din nefericire foarte puţin cunoscut. Remarcabile prin
specificitatea construcţiei lor şi prin fiumuseţea picturilor interioare, aceste biserici sunt
acum în pericol. Clasate ca patrimoniu naţional, bisericile de secol XVIII şi XIX au fost
parţial studiate.
Pentru locuitorii localităţilor din această parte a Transilvaniei, şi nu numai,
aceste biserici au o valoare spirituală deosebită. Înţeleasă ca locaş de închinare, o
biserică de lemn este cerul cel de pe pământ, de care românul a fost legat indisolubil,
prin sărăcie, prin oprimare şi prin răbdarea şi l-au însoţit prin secole până în ziua de azi.
Importanţa bisericilor de lemn este vitală în conştientizarea rolului jucat de religie în
viaţa comunităţii din satele transilvănene, mai ales că românilor multă vreme le-a fost
interzis să construiască biserici de piatră. Ele au adus, din adâncul istoriei, tipuri de
plan, modele decorative şi sisteme constructive, elemente care le-au conferit atributul de
documente ale existenţei şi dăinuirii, poporului roman.
Pentru satele de pe Mureş, bisericile de lemn sunt şi martori ai consecinţelor
grave ale deznaţionalizării la care au fost supuşi românii, acţiuni însoţite adesea şi de
persecuţii religioase. Privite sub acest aspect, putem înţelege valoarea remarcabilă a
bisericilor din zona Mureşului, de la Porumbeni, în al cărei lemn se păstrează slova
secolului al XVI-iea, a aceleia de la Văleni (Oaia), ridicată între anii 1695 - 1696, sub
protopopul Toader "cu îndemnarea şi toată cheltuiala satului", a aceleia de la Păcureni,
strămutată după anii 1990 în mijlocul satului, sau a aceleia de la Valea (fostă Iobăgeni),
ridicată din temelie "de cinstiţii săteni, în locul celei risipite", care din păcate în 20
martie 1990, a fost incendiată de o mână criminală şi a ars în întregime. Prin grija
Protopopiatului Târgu Mureş, în anul 2000 biserica a fost refăcută în aceeaşi formă şi pe
acelaşi amplasament.
Sunt puţine chemări pe care Dumnezeu ni le îngăduie pe pământ! Unele aduc
mărire, altele aduc bani. Printre cei ce n-au ales nici mărirea, nici banii, la loc de cinste
stă tehnicianul arhitect Ioan Eugen Man, care de ani buni străbate judeţul Mureş, şi nu
numai, în timpul liber, cu pasiune şi vocaţie, pentru a ajunge în cele mai îndepărtate
locuri în care se află câte o bisericuţă de lemn pe care o cercetează, o fotografiază şi
vrea să o aducă în atenţia publicului, ca să afle cât mai multă lume ce valori
extraordinare au românii. Nu îmi aduc aminte cum şi când l-am cunoscut, nu-mi
amintesc nici măcar de ce l-am îndrăgit. Probabil că drumurile noastre s-au intersectat în
vremea în care era angajat la Primăria Municipiului Târgu Mureş unde împlinea
ascultarea de şef al Biroului de urbanism şi gestiune date umane. L-am cunoscut, l-am
îndrăgit şi l-am apreciat pentru toate calităţile lui! De câte ori l-am întâlnit, am fost
uimit de pasiunea pe care o arăta pentru subiectul ce se referea la patrimoniul cultural
naţional şi în mod special la Bisericile de lemn din judeţul Mureş. Pasiunea pentru
patrimoniu s-a dovedit peste ani ca una constantă şi a fost concretizată nu doar în
articole şi studii publicate în reviste de specialitate ci şi în lucrări de mare interes. Una
dintre ele a atras în mod deosebit atenţia specialiştilor în domeniu, dar nu numai
:„Biserici de lemn din Judeţul Mureş. Monumente de artă populară'', o lucrare completă,
detaliată, bine documentată şi structurată, şi admirabil scrisă.
Autorul are acum pregătit materialul pentru reeditare, ce va cuprinde pe lângă
cartea propriu-zisă şi alte texte, publicate anterior, sau trimise spre publicare unor
reviste de specialitate.
Cu cât trece mai mult vremea, cu atât conştientizez mai mult faptul că Ioan
Eugen Man şi-a urmat cu ambiţie şi determinare pasiunea, într-un gest recuperator demn
de toată lauda. Lumea de astăzi are nevoie de oameni care să se dăruiască cu simplitate
şi entuziasm slujirii generoase oamenilor şi lui Dumnezeu.
Nu am destule cuvinte să-l felicit îndeajuns pe autorul acestei lucrări pentru
munca lui laborioasă şi rezultatul ei!
Pr.dr. Gheorghe Nicolae Şincan

Protopop de Târgu Mureş
7
CUVINTE DE ÎNCEPUT
Pe parcursul mai multor ani, fie în anuare, publicaţii ocazionale, fie în reviste de
specialitate sau în presa locală, am publicat mai multe studii privitoare la bisericile de
lemn din judeţul Mureş. Unele materiale au apărut în revista „Marisia" a Muzeului
Judeţean Mureş, altele, în culwegerea „Reghinul cultural" a Bibliotecii Municipale din
Reghin. Peste 40 de articole au fost prezentate în cotidianul local „Cuvântul liber"şi
sunt păstrate ca dactilograme.
Între anii 2003-201 O, la solicitarea unor preoţi de parohii, am întocmit
documentaţiile tehnice pentru repararea, renovarea unor biserici de lemn, precum cele
de la Sântandrei - Miercurea Nirajului, Culpiu, Troiţa, Mura Mică, Cuştelnic, fapt
determinant în cunoaşterea mai îndeaproape a monumentelor respective, îndeosebi prin
efectuarea releveului acestora, cât şi în realizarea de numeroase fotografii, unele fiind
prezentate în publicaţiile de specialitate mai sus amintite.
În cele mai numeroase cazuri, bisericile de lemn au fost amplasate în locuri
retrase faţă de vatra satului, aproape izolate, în multe cazuri, în cimitirele săteşti de pe
versanţii ce mărginesc localitatea. Prin proporţiile lor reduse şi uneori prin absenţa
totală a turnurilor-clopotniţă, ca simbol al unui locaş de cult, au determinat ignorarea
acestora, îndeosebi a celor situate în Câmpia Transilvaniei, faţă de suratele din ţinuturile
Maramureşene sau cele din nord-vestul Transilvaniei, considerate ca reprezentative
pentru asemenea construcţii. Lipsa unei bibliografii, cercetarea sporadică a acestor
monumente, au contribuit şi la crearea unei imagini false atât în ceea ce priveşte
valoarea lor artistică, dar şi a numărului.
După actul Marii Uniri de la 1918, unii cercetători au remarcat valoarea istorică
şi artistică a acestor monumente ale poporului român, lăsând descrieri, uneori însoţite de
planşe şi fotografii, casa formeayă un excepţional fond documentar. Unul dintre
pasionaţii în ale artei populare este Coriolan Petranu, a cărui activitate este cuprinsă în
numeroase cărţi şi publicaţii 1 şi constituind adevărate apeluri în vederea salvării şi
conservării bisericilor de lemn. 2 Un alt cercetător, Atanasie Popa, descrie mai multe
biserici de lemn, dispărute, precum cele de la Corneşti, 3 Iernut, 4 Lunca, 5 dar şi pe aceea
existente la Reghin, 6 cunoscută ca biserica lui Petru Maior.
Privitor la cercetarea trecutului istoric şi a valorii artistice a bisericilor de lemn
din Transilvania, şi nu numai din această provincie istorică, se cuvine să menţionăm
contribuţia câtorva istorici de artă şi arhitecţi, îndeosebi din perioada postbelică, între
care Eugenia Greceanu, Ioana Cristache-Panait 8 sau Ioan Opriş. 9 Meritul lor pentru
7
I George Manea, Coriolan Petranu şi arta populară din Transilvania, în Rev.Muz, nr.2,VII, 1970, p. l 08-
11 o.
Coriolan Petranu, Monumente istorice ale judeţului Bihor, Bisericile de lemn, Sibiu, 1931; Ibidem,
2
Bisericile de lemn din judeţul Arad, Sibiu, 1927; Ibidem, Bisericile de lemn ale românilor ardeleni, Sibiu,
1934, ca să enumerăm doar câteva asemenea lucrări.
Atanasie Popa, Biserica de lemn din Corneşti, înACMI, 1930-1931, 1932, p.239-255.
3
Atanasie Popa, Biserica de lemn din Iernut (Târnava Mică), înACMI, 1930-1931, 1932, p. 256-279.
4
Atanasie Popa, Biserica de lemn din Lunca (Jud. Mureş). 1781, înACMI, 1932-1938, vol.IV, p.57-79.
5
6
Atanasie Popa, Biserica de lemn din Reghin, în ActaMN, XIV, 1977, p.405-409.
7
Eugenia Greceanu, Tipologia bisericilor, p.22-69 ..
Ioana Cristache-Panait, Biserici de lemn, p.151-301, pentru judeţul Mureş
8
cunoaşterea acestui valoros patrimoniu este cu atât mai mare, cu cât curentul de înnoire
ce a cuprins lumea sătească în perioada dintre cele două războaie mondiale ameninţa
existenţa a numeroase biserici de lemn, ca urmare a tendinţei de construire de noi
lăcaşuri de zid, cele de lemn urmând a fi demolate şi vândute ca lemn de foc, în cel mai
fericit caz vândute altor obşti săteşti. Încă din anul 1938, savantul Emil Racoviţă
menţiona: „Trebuie să ne grăbim să mai observăm ce mai rămâne de observat, să
culegem ce mai rămâne de cules, căci mâine poate numai urme neînţelese vor rămâne
din acele minunate relicte, ce sunt martore aproape neschimbate ale unui trecut ce
numără zeci de secole, şi pe care avem încă marele noroc de a-l putea cerceta pe
materialul viu, dar şi marea răspundere de a nu-l lăsa să piară necercetat". 10
Pierderile produse, prin dispariţia multor asemenea biserici de lemn din judeţul
Mureş, cunoscute documentar, sunt deosebit de grave, situaţia lor fiind prezentată în
literatura de specialitate. 11 Nu mă consider unul dintre adepţii istoriei cantitative, dar
cred că dacă în urmă cu peste un secol existau 224 biserici, ca în anul 1986 numărul
acestora să ajungă la 70 biserici de lemn, iar în anul 2005 la circa 65 asemenea
aşezăminte. Din nefericire, procesul de dispariţie a bisericilor de lemn a continuat şi în
ultima perioadă de timp, unele fiind pierdute cu totul, fără a mai rămâne vreo urmă
materială, altele au fost reconstruite din acelaşi material de bază - lemnul - dar cu
modificarea dimensiunilor, planimetriei şi elevaţiei. Pentru bisericile dispărute în
ultimele trei-patru decenii, am înfăţişat într-un studiu 12 un număr de 10 asemenea
monumente. În raport de materialul documentar obţinut, am reuşit totuşi să fac cunoscut
aceste edificii, unele fiind afectate accidental, precum biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi
Gavril" de la Oroiu care a ars, altele, din cauza neglijenţei obştei săteşti au ajuns
aproape în situaţia de a se prăbuşi sub propria lor greutate, cum s-a petrecut cu edificiile
de la Trei Sate, Mura Mare (biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril"), sau au fost
demolate în mod conştient, cum s-a petrecut la Cecălaca sau Logig.
Deoarece consultarea de către marea masă de cititori a acestor studii, publicate
în revistele de specialitate o considerăm prea puţin probabilă, publicarea lor, fie şi
parţială, într-un volum aparte, este binevenită. Un prim pas l-a constituit publicarea în
anul 2005 a consistentei lucrări dedicate bisericilor de lemn din judeţul Mureş, în care
am înfăţişat un număr de 65 de biserici de lemn. 13 Pentru fiecare monument,pe lângă
prezentarea unor date privind vechimea localităţii, denumirile avute de-a lungul
secolelor, structura şi evoluţia populaţiei, am înfăţişat şi monumentul în sine. Acolo
unde sursele documentare ne-au permis, sau la cele cercetate personal, am adus unele
date suplimentare privitoare la structura lor. Partea descriptivă a volumului este întregită
de partea ilustrativă, ce conţine planuri de încadrare în zonă, planuri de situaţie, relevee
ale bisericilor mai vechi sau mai recente, precum şi numeroase fotografii, atât ale
9
Ioan Opriş, Protejarea mărturiilor culturale artistice. 1988.
10
Emil Racoviţă, Etnografia, o disciplină a ştiinţelor naturii, în Transilvania, Sibiu, an 59, iulie-august,
1928, nr. 7-8, p.523.
11
Ioana Cristache-Panait, Biserici de lemn, p.12, 14; Ioan Eugen Man, Vechi biserici de lemn din
judeţul Mureş dispărute în ultimele decenii, în Marisia, XXVII, Studii şi Materiale, Etnografie.Artă.Artă
populară, Fascicola 2, 2005, p.7-92.
12
I. E. Man, Ibidem.
13
I. E. Man, Biserici de lemn.
monumentului în sme, cât şi ale elementelor sculptural-decorative şi decoraţiilor
interioare.
Toate aceste lucrări le-am realizat în scopul formării unui fond documentar pri-
vind aceste monumente ale creaţiei populare româneşti, atât de mult supuse dispariţiei,
fie prin factori biologici, datorită materialului din care sunt realizate, fie din cauza pără
sirii lor ca loc de închinăciune, ele fiind înlocuite cu altele noi, din zid, şi ca urmare, lă
sate dispariţiei. Aceasta, deoarece, aşa cum se arăta într-un articol din anul 1941, în
„cele peste 1400 biserici vechi de lemn răspândite pretutindeni în Ardeal şi cu deose-
bire în cel de nord, mai modeste, mai sărace decât cele de zid, dar totuşi - arta nu se
măsoară cu metrul - monumente de adevărată arhitectură create de geniul nostru
naţional". 14
În lucrarea de faţă ne propunem prezentarea câtorva studii dedicate bisericilor de
lemn din judeţul Mureş, cu menţiunea că acolo unde a fost posibil s-au adus completări
cu date privind istoricul şi, îndeosebi, descrierea monumentului. Un prim studiu cuprins
în volum este : "Aspecte ale situaţiei istorice şi actuale a bisericilor de lemn din judeţul
Mureş ", din anul 2007, care prezintă situaţia bisericilor de lemn din judeţ, la data
respectivă făcând cunoscute edificiile ce prezentau pericolul dispariţiei. De-a lungul
timpului, până la sfărşitul secolului al XX-iea, în judeţ s-au mai păstrat doar 70 biserici,
faţă de cele 154 dispărute de care s-a avut ştire, la care mai adăugăm şi cele 25 de
mănăstiri şi schituri. 15 Existenţa acestor biserici este deosebit de importantă, istoriceşte
vorbind, cu mult peste valoarea lor arhitecturală, faţă de care istoricul Ion I. Russu arăta:
„Oare nu s-ar fi fost pus la îndoială faptul, de nu erau bisericile de aici, că la Iobăgeni
(azi Valea), Oaia (azi Vălenii), Sântandrei (Miercurea Nirajului), toţi sătenii, întreaga
obşte a fost românească, adevăr scris răspicat în slova pisaniilor". 16
Dintre cele 65 de edificii din volumul dedicat bisericilor de lemn, un număr de
1O au fost demolate cam cu trei-patru decenii în urmă, în ordinea prezentării lor fiind
cele din următoarele localităţi: Band, Cecălaca, Logig, Mura Mare (biserica din lara),
Oroiu (Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril), Subpădure (Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril),
Trei Sate, Valea, Valea Largă (Cuvioasa Paraschiva şi Pogorârea Sf. Duh), ele
constituind un studiu aparte: "Vechi biserici de lemn din judeţul Mureş dispărute în
ultimele decenii. "
Studiul, " Două vechi monumente de artă românească de pe valea superioară a
Mureşului, " prezintă bisericile de lemn din Reghin şi Săcalu de Pădure, ambele de o
calitate artistică şi arhitecturală excepţională, având concomitent şi o încărcătură istorică
aparte. Independent, în revistele de specialitate „Marisia", „Reghinul cultural", cât şi în
cotidianul local „Cuvântul liber", am prezentat câteva biserici de lemn, în ordinea
alfabetică a localităţilor de care aparţin, ele fiind cele din: Culpiu, Cuştelnic, Iclănzel
Mădărăşeni, Mura Mică, Sântandrei, Troiţa, Vălenii. Pentru bisericile prezentate în
cotidianul local, am întocmit studii aparte, aducând numeroase date istorice şi de ordin
tehnic, inclusiv partea ilustrativă privind releveul construcţiei, fotografii, decoraţii
sculpturale şi picturale.
V.S. Transilvania şi Banatul, în Arhitectura, Bucureşti, an. VII, 1941, aprilie - iunie. nr. 2, p.24-25.
14
15
Ioana Cristache-Panait, Biserici de lemn, p.14.
I. I. Russu, Românii şi secuii, p. 183.
16
10
ASPECTE ALE SITUATIEI ISTORICE SI ACTUALE A
' '
BISERICILOR DE LEMN DIN JUDETUL MURES
' '
Judeţul Mureş constituie o zonă geografică şi etnografică bogată în monumente

ale artei populare. Acestea s-au bucurat de atenţia cercetătorilor ceva mai târziu faţă de
alte zone istorice ale ţării, precum s-a petrecut cu cele de la Arad 17 sau din zona
Bihorului. 18 Preocupat de istoria artei româneşti, în perioada interbelică, Atanasie Popa
lasă câteva descrieri de biserici, precum cele de la Corneşti, 19 Iernut, 20 Lunca, 21 iar ceva
mai târziu, din 1977, şi despre biserica de lemn din Reghin, 22 însoţite de fotografii şi
planuri ale acestora, constituind o adevărată sursă documentară şi de cunoaştere a
monumentelor respective, unele în prezent fiind demolate. Între anii 1962-1965,
arhitecta Eugenia Greceanu, cercetează un număr de 44 biserici de lemn, 23 din zona
centrală a Transilvaniei, corespunzătoare actualelor judeţe Mureş, Harghita şi Covasna,
stabilindu-le încadrarea tipologică, concomitent cu prezentarea de numeroase date
istorice, fotografii, planuri. Deosebit de importantă pentru cunoaşterea acestora este
redarea inscripţiilor descifrate de autoare.
Numeroasele păduri, care în urmă cu câteva secole cuprindeau o bună parte a
teritoriului judeţului, au oferit locuitorilor principalul material de construcţie necesar
edificării celor mai multe case ţărăneşti, unele rezistând vicisitudinilor veacurilor până
în prezent. Era firesc ca, la rândul lor, şi bisericile să fie realizate din lemn, la început
preluând structura tradiţională a caselor: cu pereţi din cununi de bârne orizontale, prinse
la capete în „cheoturi", iar acoperişul în două ape. Aceasta, în ceea ce priveşte sistemul
constructiv. Desigur, noul ritual creştin, liber adoptat de români, încă de la formarea lor
ca popor, a impus unele transformări ale clădirilor, deoarece, cum bine observa Dinu
Antonescu, „ oricât de modeste ar fi fost organizaţiile bisericeşti, acestea trebuiau totuşi
să satisfacă cerinţele liturgice ce necesitau trei încăperi înşiruite de la est la vest:
altarul, naosul şi pronaosul, la care se adăuga, fără a fi generalizată, tinda" 24 •
Cerinţele creştinismului au impus adăugarea pronaosului, cu redimensionarea spaţiilor,
inclusiv la altar, care cuprinde şi cele două compartimente, aşezate simetric:
proscomidia şi diaconiconul, precum şi despărţitura dinspre altar, la început aceasta
17
Coriolan Petranu, Bisericile de lemn din judeţul Arad, Sibiu, 1931.
18
Coriolan Petranu, Monumente istorice ale judeţului Bihor. Bisericile de lemn, Sibiu, 1931.
19
Atanasie Popa, Biserica de lemn din Corneşti, în A CMJT, 1930-1931, 1932, p.239-255.
20
Atanasie Popa, Biserica de lemn din Iernut (Târnava-Mică), Ibidem, p.256-279.
21
Atanasie Popa, Biserica de lemn din Lunca Oudeţul Mureş) 1781, în ACMIT, 1932-1938, voi. IV, p.57-
79.
22
Atanasie Popa, Biserica de lemn din Reghin, în ActaMN, XIV, 1977, p.405-409.
23
Eugenia Greceanu, Tipologia bisericilor, p. 27-69.
24
Dinu Antonescu, Originea dacică a arhitecturii bisericilor transilvane de lemn, în Îndr.past., II, 1978,
p.82.
11
fiind o simplă balustradă, înlocuită mai apoi, cu iconostasul, noile schimbări
efectuându-se, desigur, de-a lungul secolelor. Abordând această categorie de
monumente, istoricul Vasile Drăguţ mai remarca: „ Nu ştim cum vor fi arătat bisericile
de lemn la români în acea vreme, dar ţinând seama de adevărul, uşor de verificat, că,
nu numai în Transilvania, ci la scara întregului teritoriu românesc, din Maramureş la
Dunăre şi din Crişana până în Moldova de răsărit; se constată o perfectă unitate
tipologică şi, totodată, o intimă consubstanţialitate cu casa ţărănească, se poate a.firma
că încă de atunci procesul de constituire era, principal, încheiat".
25
Condiţiile istorice din Transilvania, până la 1918, nu permiteau dezvoltarea unei

arhitecturi monumentale naţional-româneşti şi, de aceea, documentele „de piatră" create
de arta cultă românească sunt puţine. În schimb, mai numeroase au fost „documentele în
lemn" ale artei noastre populare, răspândite pe întregul teritoriu transilvan, mai modeste,
mai sărace decât cele de zid, dar, totuşi, monumente de adevărată arhitectură, deoarece,
cum remarca un istoric: „ arta nu se măsoară cu metrur'. 26 Numărul mare de biserici de
lemn îl explicăm, deci, şi prin existenţa odinioară a pădurilor, ca material de construcţie
aflat la îndemână şi ieftin. Pe de altă parte, expansiunea regatului feudal maghiar în
Transilvania, s-a făcut în detrimentul românilor, care pierzând stăpânirea propriilor
pământuri şi bunuri, s-au văzut îngrădiţi şi în alte drepturi, între care şi cel de a-şi folosi
propria credinţă. La acestea mai adăugăm şi interdicţiile papale, menţinute timp de mai
multe secole, de a practica cultul ortodox şi, ca urmare, de a construi biserici
monumentale din piatră.
Prin urmare, acestor biserici de lemn le-a revenit rolul de a exprima creaţia
poporului român, multe dintre ele constituind monumente de adevărată arhitectură.
Referindu-se la această stare de lucruri, acelaşi Dinu Antonescu remarca: „În aceste
condiţiuni cerinţa de a satisface pe mai departe nevoile spirituale ortodoxe a stat sub
semnul .fireştii continuităţi în sarcina arhitecturii populare de lemn, practicată de
anonimii meşteri cioplitori, purtători ai tradiţiei dacice în ceea ce priveşte construcţiile
bisericeşti de lemn. "27
Trebuie, totuşi, să remarcăm un aspect al vechimii bisericilor de lemn, deoarece
unii cercetători au tendinţa să le amplaseze geneza cel mai devreme în secolul al XVII-
lea, pe considerentul că cele mai multe dintre ele provin din veacul al XVIII-iea,
îndeosebi după 1750. În unele cazuri, fără a avea un suport documentar, aceştia
opinează că bisericile provin din secolul al XIV-iea, ca derivaţie a arhitecturii de piatră.
Dar cum bine observă Dinu Antonescu, „ Există o arhitectură a pietrei după cum şi una
a lemnului, fiecare manifestându-se şi influenţându-se reciproc; dar atunci când
pădurea domină de veacuri, arta lemnului poate ea singură să producă capodopere de
valoare universală ". 28 La rândul său, Paul Petrescu menţiona: „ O împrejurare esenţială
nu trebuie lăsată la o parte în judecarea vechimii biserici/or de lemn româneşti; avem
de-a face pe teritoriul de formare a poporului nostru cu o lume creştină încă din secolul
25
Vasile Drăguţ, Bisericile de lemn de pe Mureş, Arieş şi Târnave în lumina mesajului lor istoric şi
artistic, în Ioana Cristache-Panait, Biserici de lemn., p.16.
26
V.S. Transilvania şi Bizanţul, în Arhitectura, An VII, Bucureşti, 1941, aprilie iunie, nr. 2, p.24-25.
27
Dinu Antonescu, op. cit., p.83
28
Ibidem, p.86.
12
al /V-lea". Autorul mai presupune că de-a lungul veacurilor „ meşterii ţărani obişnuiţi
cu lucrul lemnului să fi ajuns la unele formule proprii de construcţie, fără să fie nevoie
să aştepte contactul cu arhitectura de piatră apuseană, contact produs abia târziu, în
secolele al Xiii-lea şi al XIV-iea. "29 Mai putem menţiona părerea unor autori, că aceste
edificii, unele păstrate până în prezent, nu ar face dovada existenţei românilor în Ardeal.
Însă, prin forma lor arhitecturală perfect închegată sub raport stilistic, ele nu pot fi decât
rezultatul unei evoluţii îndelungate de prototipuri de mult dispărute, din cauza trăiniciei
mai limitate a lemnului, şi a căror origine se pierde cu veacuri în urmă. Abordând
tematica despre arta ţăranului român, respectiv geneza şi originile ei, cunoscutul om de
cultură Alexandru Tzigara Samurcaş (1872-1952) preciza: „ Vechimea artei noastre
ţărăneşti trebuie să fie aceeaşi ca şi a primelor aşezări mai stabile ale poporului nostru.
Perfecţiunea tehnicilor şi mai ales complicaţia măiestrită a unora din izvoade sunt cea
mai bună dovadă a unei vârste înaintate. Căci asemenea forme desăvârşite se nasc
spontan. Sunt ultima treaptă a unei dezvoltări succesive. Şi chiar atunci când modelele
mai vechi nu se mai găsesc, totuşi ele se pot reconstitui de cele mai multe ori prin
produsele mai noi, care nu sunt decât o copie servilă a unui izvod foarte vechi, care s-a
repercutat nealterat până în zilele noastre ". 30
Odată cu actul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, în patrimoniul ţării a intrat
un imens material cultural. Conştienţi de bogata moştenire culturală, oamenii de ştiinţă
români, istorici, etnografi etc, au trecut la protejarea acestor valori, indiferent de
apartenenţa lor etnică, 31 însă cu ocrotirea deosebită a celor româneşti, mult timp neglijate
de către stăpânitorii anteriori şi, prin urmare, mai puţin cunoscute. Un studiu din anul
1919, între altele, prezintă şi un impresionant număr de clădiri din lemn, 433.146
exemplare, faţă de 130.178 case de cărămidă, existente în anul 191 O în cele 17 comitate
din Ardeal, între care şi parţial din actualul judeţ Mureş. 32 Referindu-se la aceste valori
ale trecutului, aflate în pericol de dispariţie, savantul Emil Racoviţă, ca preşedinte al
Academiei Române sublinia sugestiv: „ Trebuie să ne grăbim să mai observăm ce mai
rămâne de observat, să culegem ce mai ;:Jmâne de cules, căci mâine poate numai urme
neînţelese vor rămâne din acele minunate relicte, ce sunt martore aproape neschimbate
ale unui trecut ce numără zeci de secole, şi pe care avem încă marele noroc de a-l
putea cerceta pe materialul viu, dar şi marea răspundere de a nu-l lăsa să piară
necercetat. "33
Din mulţimea de biserici de lemn existente odinioară, multora le-a fost sortit să
dispară, în moduri şi din cauze diferite, fenomen care, de la început, a determinat
îngrijorarea şi, mai ales, intervenţia a numeroşi oameni de cultură români. Încă din
prima parte a secolului al XX-lea, Coriolan Petranu, studiind cu pasiune arta populară
29
Paul Petrescu, Unitatea de concepţie constructivă şi decorativă a biserici/or de lemn româneşti, în
SC/A, 1967, tom. 14, nr. 1, p.37.
30
Al. Tzigara-Samurcaş, Scrieri despre arta românească, Ediţie îngrijită de C. D. Zeletin, Bucureşti,
Ed. Meridiane, 1987, p.40.
31
I. Opriş, Protejarea mărturiilor cultural-artistice, în care sunt prezentate eforturile de salvare a
numeroase asemenea vestigii culturale.
32
Cristu S. Negoiescu, Ardealul nostru. Transilvania, Banatul, Crişana, Maramureşul. Din punct de
vedere geografic, economic, administrativ şi mai ales financiar, Ed. Gutenberg, Bucureşti, 1919, p.125.
33
Emil Racoviţă, Etnografia. O disciplină a ştiinţelor naturii, în Transilvania, an 59, iulie-august, 1928,
nr. 7-8, p.523.
13
românească, evidenţiază valoarea istorică şi culturală a bisericilor de lemn, contribuind
din plin la salvarea şi conservarea a numeroase monumente, între altele arătând: „ Nu se
poate îndeajuns accentua datoria intelectualului a impune un respect mai mare faţă de
aceste comori de artă, ... a ajuta conservarea lor pe cât posibil şi mai ales publicarea
lor însoţită de fotografii, planşe arhitectonice, inscripţii".34 Iar într-un raport din anul
1940, adresat lui Nicolae Iorga, Constantin Daicoviciu menţiona: „ Unul din rosturile
Comisiunii Monumentelor Istorice este salvarea şi păstrarea monumente/or istorice şi
artistice ale trecutului, condamnate, altfel, să piară fără urmă, mai ales în această
epocă de înnoire şi prefacere rapidă a vieţii noastre culturale. E bine cunoscut cazul
vechilor şi frumoaselor biserici de lemn ce dispar din mijlocul nostru, fiind înlocuite, pe
zi de trece, cu biserici nouă de piatră. Dacă, pe de o parte, ne bucură progresul grăbit
în cele materiale ale satelor româneşti, ne întristează, în schimb, pierderea ireparabilă
a atâtor giuvaere de artă românească veche." 35 În anul 1940, pe teritoriul Transilvaniei
încă mai existau peste 1400 biserici vechi de lemn,36 care pe parcurs s-au împuţinat. Din
nefericire, judeţului Mureş i-a fost dat să cunoască pierderile cele mai grele, până la
finele secolului al XX-iea, aici, potrivit datelor oferite de Ioana Cristache-Panait,
păstrându-se doar 70 biserici de lemn, faţă de cele 154 dispărute, la care mai adăugăm
alte 25 de mănăstiri şi schituri. 37 O adevărată dramă s-a petrecut în zona de pe valea
Nirajului, unde, în urmă cu câteva secole existau mai multe biserici româneşti, şi cu
toate că, în unele sate, numărul românilor înregistraţi de conscripţia lu~-
1762) era redus, ele le păstrau memoria. Salvate în ultimul moment, în perioada anilor
1965-1989, cele câteva biserici de la Pănet, Troiţa, Sân tandrei, Nicoleşti, Vălenii etc.,
împreună cu crucile din piatră sau lemn, încă mai constituie singurele mărturii ale
existenţei satelor româneşti de odinioară. Referindu-se la acţiunea de maghiarizare a
românilor de pe Valea Nirajului, în anul 1934, I. Bozdog observă că: „ ... numai în valea
Nirajului au reuşit să înstrăineze 40 de comune, unde azi inscripţiile pietrelor de
mormânt şi însem-;ur,.z/e din scoarţele căr/1/or7iliericeşti mai stau mărturii dureroase
ale gloriei apuse ".38 Existenţa acestor biserici în zona respectivă este cu mult mai
importantă, istoriceşte vorbind, decât valoarea lor arhitecturală, deşi unele monumente
constituie adevărate capodopere ale artei populare româneşti. Privitor la rolul acestor
monumente, istoricul Ion I. Russu menţiona: „ Oare nu ar fi fost pus la îndoială faptul,
de nu erau bisericile de aici, că la Iobăgeni (azi Valea), Oaia (Vălenii), Sântandrei
(Miercurea Nirajului), toţi sătenii, întreaga obşte a fost românească, adevăr scris
răspicat de slova pisaniilor ". 39
Cauzele fenomenului de dispariţie a bisericilor de lemn sunt multiple, ele tăcând
obiectul unui capitol al volumului dedicat bisericilor de lemn din judeţul Mureş, 40 iar
pentru zece monumente, dispărute în ultimele decenii, am întocmit un studiu
Coriolan Petranu, Monumente istorice ale judeţului Bihor. Bisericile de lemn, Sibiu, 1931, p.6.
34
I. Opriş, op.cit., p.85-86.

35
36
V.S. Transilvania şi Bizanţul, în Arhitectura, an VII, Bucureşti, 1941, aprilie-iunie, nr. 2, p.25.
37
Ioana Cristacbe-Panait, Biserici de lemn., p.14.
I. Bozdog, Antroponime româneşti din valea Nirajului in veacul al XVII-iea, în Transilvania, Sibiu,
38
LXX, 1934, p.343.

I. I. Russu, Românii şi secui., p.183.
39
40
I. E. Man, Biserici de lemn., p.15-20.
14
documen-ar, 41
Un factor ce a generat degradarea şi, ca urmare, dispariţia multor biserici de
lemn, este chiar materialul din care acestea sunt realizate. Casele, ca şi bisericile de
lemn, erau ridicate acolo unde terenul permitea, fie direct pe pământ, fie aşezate pe nişte
pietre puse din loc în loc sub talpa masivă din lemn de esenţă tare, care din cauza
greutăţii edificiului, cu timpul, se afundau în pământ. Acoperişul fiind foarte înalt, cu
coama prelungă, unghiul format de căpriori cu cununa era foarte mare, astfel apa cădea
foarte aproape de pereţi creând pericolul unei putreziri rapide a acestora şi, în special, a
tălpii. Pentru a obţine o anumită protejare, la numeroase biserici, ca adaos ulterior, s-a
realizat prispa, de regulă pe latura sudică, unde se afla şi intrarea, fără ca aceasta să
constituie o caracteristică hotărâtoare. La aceasta adăugăm învelitoarea - şindrila sau
şiţa - care, nefiind tratată contra umezelii, are o durată de existenţă destul de redusă.
Acolo unde s-a intervenit, edificiul fiind aşezat pe o temelie solidă de piatră, la cel puţin
câteva zeci de centimetri deasupra solului, procesul de degradare a structurii lemnoase
s-a încetinit, aproape s-a stabilizat, aşa cum s-a procedat la bisericile din Târgu-Mureş,
Sântandrei, Păcureni, Sânişor, Nadăşa, Beica de Jos, Săcalu de Pădure etc.
Curentul de înnoire ce a cuprins lumea sătească în perioada interbelică, cu o vie
activitate de construcţii, ca urmare a înlăturării restricţiilor impuse de fosta stăpânire,
ameninţa existenţa monumentelor, fiind solicitări ca multe biserici de lemn să fie
demolate şi vândute ca material de construcţie sau de foc. Conştiinţa asupra valorii
artistice şi culturale a monumentelor era departe în gândul oamenilor satului, statul încă
neavând elementele necesare pentru a interveni prompt în vederea stăpânirii acestui
fenomen. Legat de acest proces de dispariţie, într-o adresă din anul 1929, Muzeul
Etnografic din Cluj arăta că „pretutindeni am constatat faptul că locuitorii îşi clădesc
biserici noi din piatră, fără nici un gust şi fără nici o legătură cu tradiţia artistică. În
schimb bisericile cele vechi de lemn, care sunt adevărate opere de artă sunt vândute ca
simplu lemn de clădit sau sunt distruse ". 42 Sunt amintite mai multe biserici de lemn din
judeţul Mureş care au făcut obiectul demolării. Fără să abordăm mai temeinic acest
fenomen, nu este nici intenţia noastră, amintim doar câteva asemenea biserici demolate
în perioada interbelică. În anul 1927 se cere demolarea bisericii de lemn din Ogra, din
Papiu Ilarian (fost Budiul de Câmpie); în primăvara anului 1929 este demolată biserica
din Sânpaul, datată de prin 1830; în anul 1934 Atanasie Popa aprobă demolarea bisericii
din Aţintiş, edificată pe la 1848; tot în acel an este demolată biserica din Luduş,
consemnată de conscripţia lui Micu Clain din anul 1733, renovată pe la 1847. În anul
1924, mai sunt demolate bisericile de la Viişoara şi Chimitelnic,
43
despre ultima,
istoricul Roska notând că, ea reprezintă „ tipul gotic şi anume variantul cu coridor la
latura de sud" ... ''pereţii constau din bârne de molizi", având şi inscripţia de la uşă:
„ anul 1670 Craiu Mihăilă Apo.fi ". 44 Nu arareori, în mod conştient, obştea sătească lăsa
bisericile în paragină pentru a nu întâmpina greutăţi cu ocazia înstrăinării, aşa cum s-a
41
Ioan Eugen Man, Vechi biserici de lemn din judeţul Mureş dispărute în ultimele decenii, în Marisia,
Studii şi Materiale. Etnografie. Artă. Artă populară, XXVIII, p.7-92.
42
I. Opriş, op. cit., p.54.
43
Ibidem, p. 51, 53, 60, 65.
44
Ştefan Meteş, Istoria bisericii româneşti din Transilvania, Sibiu, 1935, p.41 O.
15
procedat cu bisericile de lemn de la Corneşti şi Iernut, fapt sesizat de Atanasie Popa,
care observa că, acestea erau lăsate „într-o stare neadmisibilă numai pentru aceea ca nu
cumva bisericile să fie declarate monumente istorice şi să nu poată fi vândute "
45
Descriind biserica din Corneşti, Atanasie Popa remarca: „Întrucât această biserică a
fost foarte rău stricată, începute fiind lucrările de dărâmare, ar fi bine ca să nu se
ceară cercetarea bisericilor prea târziu ci măcar cu un an înainte pentru că la o
eventualitate că biserica este vrednică de a fi între monumentele istorice să nu fie
distrusă înainte de vreme şi în aşa fel, că s-ar face imposibilă orice restaurare, cum este
şi cazul de faţă ". 46 Cât despre biserica din Iernut, care avea o remarcabilă pictură
interioară, autorul menţiona: „Neîngrijită, în mijlocul cimitirului vechiu şi el în
părăsire, acoperită cu pânză şi şindrilă, iar în interior aproape devastată. Cred că se
putea da o mai mare cinste acestui lăcaş sfânt nu numai sfinţit, să fie cruţat până când
îi va veni soarta să.fie dat altei destinaţii". 47
Tot din cauza neglijenţei era aproape să dispară fermecătoarea biserică „Sfinţii
Arhangheli Mihail şi Gavril" din Cheţani, datând de prin sec. al XVII-iea, din fericire,
reparată după anul 1965; precum şi cele de la Troiţa, atestată pe la 1775, şi Hărţău,
datând cel târziu din anul 1753. Ambele au fost renovate după anul 1975.
O situaţie mai fericită era în cazul când se solicita cumpărarea bisericii de alte
obşti săteşti, dar şi în această împrejurare, nu în puţine cazuri reconstruirea făcându-se
fără o asistenţă tehnică corespunzătoare. Cel puţin două monumente mureşene au avut o
asemenea soartă fericită, 48 şi anume: biserica de la Maioreşti, într-o primă etapă, în anul
1934, fiind dusă la Sinaia, apoi transportată la mănăstirea din Techirghiol şi biserica din
Lueriu, strămutată la schitul din Jercălăi, judeţul Prahova. Din nefericire, procesul de
dispariţie a bisericilor de lemn a continuat şi după anul 1945, îndeosebi în perioada
primelor două decenii, fenomenul continuând şi în prezent.
Aceasta a fost enumerarea faptelor unei perioade mai mult sau mai puţin
îndepărtată, dar fără a avea intenţia descrierii bisericilor de lemn de pe teritoriul
judeţului Mureş, dispărute de-a lungul veacurilor. Nu acesta a fost scopul demersului
nostru şi nici nu este posibil, datorită penuriei de date privitoare la aceste monumente.
De aceea, ne mărginim să amintim, pe scurt, cele I O biserici dispărute în ultimele trei-
patru decenii, pentru care am avut posibilitatea culegerii unui material documentar mai
consistent, atât sub aspectul trecutului lor istoric, cât şi cel al cunoaşterii monumentului,
menţionând faptul că, aproape toate au avut valoare istorică, fiind adevărate
49
exemplare ale civilizaţiei lemnului din România. Unele au fost înlăturate în mod
conştient, motivat de construirea unei alte biserici din cărămidă, fără nici o prealabilă
încercare de conservare a lor, după care să se treacă la renovarea acestora. Aproximativ
I. Opriş, op. cit., p.57.

45
Atanasie Popa, Biserica de lemn din Corneşti, în ACMIT, 1930-1931, Cluj, 1932, p. 255.
46
Atanasie Popa, Biserica de lemn din Iernut (Târnava-Mică), Ibidem, p.257.

47
Ioana Cristache-Panait, Bisericile de lemn călătoare la sudul munţilor - originare din sate ale
48
Efarhiei de Alba Iulia, în Îndrumător Pastoral, Misionar şi Patriotic, X, Sibiu, 1986, p.68-71.
Materialul obţinut l-am prezentat în studiul Vechi biserici de lemn din judeţul Mureş dispărute în
4
ultimele decenii, publicat în Marisia, XXVIII, Etnografie. Artă. Artă populară., Fascicola 2, 2005, p.7-92,
pentru bisericile din Band (p.12-15), Cecălaca (p.15-17), Logig (p.1 7-18), Mura Mare (p.18-20), Oroiu
(P.20-23), Subpădure (p.23-25), Trei Sate (p,25-27), Valea (p.27-30), Valea Largă (p.30-32).
16
cronologic, aceste biserici sunt următoarele: biserica „Sf. Maria" din Band, una dintre
cele mai mari biserici de lemn din judeţ, provenind de prin 1770, dărâmată în anul 1997,
fără a mai fi reconstruită; 50 biserica „Cuvioasa Paraschiva" din Cecălaca, de pe la
stărşitul sec. al XVII-iea, demolată fără drept de apel în anul 2000, după construirea
unei noi biserici de cărămidă; biserica „Stănta Treime" din Logig, provenind din anul
183 7, demolată în anul 1977, după construirea bisericii de zid; biserica „Sfinţii
Arhangheli" din Oroiu, realizată prin sec. al XVIII-iea, care a ars în anii 1977-1978;
biserica „Cuvioasa Paraschiva" din Valea Largă, atestată prin anii 1784-1785, demolată
după anul 1992, când se afla în ruină şi, tot de aici, biserica „Sf. Nicolae", adusă în anul
1836 din localitatea Boju, jud. Cluj, în cimitirul aflat la nordul localităţii, demolată în
jurul anului 1994. Câteva biserici au avut norocul de a fi reconstruite, fie pe vechiul
amplasament, fie în alte localităţi, uneori cu pereţi din cărămidă, precum următoarele:
Biserica din lara de Mureş, datând probabil din sec. al XVIII-iea, a fost reconstruită în
incinta Muzeului Etnografic din Reghin în anul 1977, prin grija şi strădania doamnei
director Maria Borzan. A fost sfinţită la 14 iunie 1998, cu hramul „Tăierea capului Sf.
Ioan Botezătorul"; Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril" din Subpădure, datând
din 1789. Ajunsă în ruină, în anul 1994 o parte din materialele componente sunt aduse
la Târgu-Mureş, unde este reconstruită în incinta Brigăzii 2 Tancuri Mureş, prin grija
preotului militar Visarion Cioca, a Protopopiatului Ortodox din Târgu-Mureş, şi a
comandantului unităţii, col. Virgil Lăcătuşu. Este sfinţită la 2 octombrie 2001, primind
hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril şi al Marelui Mucenic Sf. Gheorghe"; Biserica
„Adormirea Maicii Domnului" din Trei Sate. Realizată în prima parte a sec. al XVIII-
lea, în anul 2003 era aproape să se prăbuşească, când, într-un articol publicat în
cotidianul local „Cuvântul liber" am sesizat starea ei şi am solicitat renovarea. 51 În anul
2004, prin grija preotului Toader Muică şi cu sprijinul material al unui patron din
Sovata, Ioan Piroşca, biserica este reconstruită, cu o elevaţie portantă din cărămidă, dar
preluând principalele elemente de construcţie din lemn ale vechiului edificiu, precum
turnul, pridvorul, intrarea şi ferestrele. Este sfinţită la 11 iulie 2004; Biserica „Sfântul
Nicolae" din Valea, una dintre cele mai valoroase biserici din judeţ, o inscripţie
indicând anul 1659 ca data a realizării, este aprinsă de mâini criminale în primăvara
anului 1990. Este reconstruită prin efortul Protopopiatului Ortodox din Târgu-Mureş, în
anii 1998-1999, şi sfinţită la 10 iulie 2004.
Pornind de la necesitatea cunoaşterii bisericilor vechi de lemn de pe teritoriul
judeţului Mureş şi întocmirea unei bănci de date privind aceste edificii (planuri de
situaţie, planşe, fotografii mai vechi sau contemporane etc), în anul 2005 am publicat
vasta lucrare despre 65 biserici de lemn, 52 cu valoare istorică şi arhitecturală, cuprinse în
nomenclatorul monumentelor de pe teritoriul judeţului.
Din nefericire, nu puţine sunt bisericile de lemn aflate în stare de paragină, unele
în ruină, altele fiind în pericol de a-şi pierde stabilitatea. În perioada anilor 1967-1989,
50
Prin grija Protopopiatului Ortodox din Târgu-Mureş în anul 1999 s-a întocmit documentaţia în vederea
reconstruirii bisericii, solicitându-se şi sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte în vederea realizării
lucrărilor, dar acesta nu a fost acordat.
51
E.I. Man, Biserici de lemn din Trei Sate. Un monument care aşteaptă renovarea, în Cuvântul liber, an.
XV, Târgu-Mureş, nr. 23 (3523), din 26 iunie 2003, p.3.
52
I. E. Man, Biserici de lemn.
17
mai multe biserici au fost salvate de la pierire, îndeosebi cele din localităţile rămase fără
populaţie românească. Unele biserici au fost reconstruite pe alte amplasamente, la altele
s-au efectuat renovări, preluând materialele şi elementele decorative componente ale
vechiului edificiu, însă după atâţia ani de la data realizării lucrărilor, unele, din nou,
necesită o grabnică evaluare a situaţiei în care se află, cu propuneri concrete pentru
renovare. Din această categorie de biserici amintim doar pe următoarele: biserica
„Stăntu Nicolae" din Cuştelnic, renovată în 1965, biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi
Gavril" din Cheţani (1968-1969), biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril" din
Chinciuş (1973), biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril" din Troiţa (1975), biserica
„Buna Vestire" din Deag (1975), biserica „Sf'antu Nicolae" din Nadăşa (1976-1977),
biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril" din Culpiu (1976 - strămutată), biserica
„Intrarea în Biserică a Maicii Domnului" din Oroiu (1976), biserica „Sf. Arhangheli
Mihail şi Gavril" din Cerghid (1976), biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril" din
Sânmărtinu de Câmpie (1977), biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril" din Sânişor
(1981 - strămutată), biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril" din Sâmnărghita (1981),
Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril" din Cuci ( 1981-1982), biserica „Stăntu
Nicolae" din Chiheru de Jos (1982-1983), biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril" din
Hărţău (1982), biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril" din Sărmăşel Gară (1983-
1984 ), biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril" din Bernadea ( 1982), biserica „Stăntu
Nicolae" din Răstoliţa ( 1984 ), biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril" din Păcureni
( 1986), biserica „Buna Vestire" din Glodeni ( 197 4, 1986), sau biserica „Sf. Arhangheli
Mihail şi Gavril" din Beica de Jos (1987). Faţă de situaţia cunoscută de noi în care se
află unele biserici, considerăm necesară o grabnică intervenţie la următoarele biserici:
- Biserica „Stăntu Nicolae" din Mura Mare, la care naosul şi absida altarului
sunt prăbuşite, iar pronaosul şi pridvorul, cu turnul-clopotniţă deasupra, la rândul lor în
pericol de a se prăbuşi. Construcţia provine din secolul al XVII-iea, în anul 1817 fiind
extinsă cu pridvorul cu turn deasupra;
- Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril" din Bobohalma, realizată ante 1877,
fiind amplasată aproape direct pe pământ, cu pereţii înclinaţi, prezentând pericol de
prăbuşire;
- Biserica „Stăntu Nicolae" din Reghin, remarcabil monument de arhitectură
populară românească, la care s-au efectuat unele lucrări de înlocuire a şindrilei, dar
necesită realizarea unei infrastructuri pentru a-i asigura stabilitatea, precum şi protecţia
pereţilor din bârne;
- Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril" din Pănet, ante 1733, remarcabil
prin partea decorativă, ce necesită reparaţii la acoperiş şi infrastructură.
- Biserica „Stăntu Ioan Botezătorul" din Porumbeni, deşi renovată la partea
structurală, necesită intervenţii urgente de recondiţionare a excepţionalei picturi
interioare aflată în stare de conservare;
- Bisericile „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril" din Crăciuneşti (1749), „Sf.
Arhangheli Mihail şi Gavril" din Vaideiu (ante 1733), „Stăntu Vasile cel Mare" din
Grindeni (adusă de la Cuci în 1840), „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril" din Dâmbău
(cca. 1844 ), care sunt tencuite, pierzând din valoarea lor arhitecturală şi artistică, din
care cauză degradarea este mai accentuată.
18
Pentru evaluarea corectă a situaţiei reale a tuturor bisericilor vechi de lemn de pe
teritoriul judeţului, considerăm necesar ca principalii factori răspunzători şi interesaţi în
păstrarea acestor monumente: parohiile locale, protopopiatele, Consiliul Judeţean
Mureş, consiliile locale, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural
Naţional Mureş, să treacă la formarea unei bănci de date pentru fiecare monument, care
să conţină:
- un dosar tehnic cuprinzând: planul de situaţie şi de încadrare în zonă a
monumentului, releveul actual al construcţiei (plan nivel, secţiuni, faţade, detalii de
construcţie), planuri şi fotografii mai vechi ale bisericii, fotografii actuale de ansamblu
şi de detaliu ale bisericii, fotografii şi desene ale tuturor elementelor sculptural -
decorative, fotografii şi desene ale decoraţiei picturale etc.
- fişa monumentului cu principalele date tehnice şi stilistice (planimetrie) ale
monumentului, precum şi trecutul istoric al acestuia. În situaţia existenţei unei asemenea
fişe, aceasta să fie revizuită şi completată cu datele mai nou cunoscute.
- în vederea asigurării fondurilor necesare efectuării lucrărilor de reparaţii,
parohiile locale, cu sprijinul protopopiatelor aparţinătoare, să întocmească şi să
promoveze proiectele prevăzute de lege, fiind una din cele mai eficiente căi de obţinere
a fondurilor de investitii.
'
Efectuarea unor măsuri de protecţie a acestei categorii de monumente este cu
atât mai mult necesară, cu cât ele constituie adevărate documente ale dezvoltării sociale,
o expresie vie a capacităţii creatoare a poporului român.
NOTĂ: Material prezentat la simpozionul „Valori ale patrimoniului

bisericesc - mărturie de credinţă şi artă", Lăpuşna, 29 iunie -
1 iulie 2007 şi publicat în volumul cu acelaşi nume. Documentar de
Nicolae Băciuţ, Târgu-Mureş, Ed. Nico. 2007. P.227-233
10
VECHI BISERICI DE LEMN DIN JUDETUL MURES
' '
DISPĂRUTE ÎN ULTIMELE DECENII
Întâlnite pe întregul teritoriu al ţării, bisericile de lemn româneşti întruchipează

una dintre cele mai particulare realităţi ale vieţii spirituale ale poporului român.
Rezultatul unei evoluţii de secole, bisericile de lemn îşi au originea în arhitectura
populară, respectiv casa ţărănească de lemn, formând o unitate tipologică şi
ornamentală, însă cu o diversitate de forme şi aspecte specific zonale. 53 Beneficiind de
întinse păduri seculare, ţăranul român şi-a construit din lemn în principal casa, folosind
diferite tehnici constructive, dar şi construcţii gospodăreşti sau de tehnică populară. Însă
lemnul, ca principal material de construcţie, fiind perisabil a făcut ca viaţa construcţiilor
să nu fie îndelungată, din care cauză multe edificii au dispărut cu veacuri în urmă.
Un aspect asupra căruia dorim să stăruim este cel de ordin cantitativ. Timp de
secole, până târziu în epoca modernă, pe teritoriul ţării nu au fost efectuate recensăminte
care să înregistreze bisericile de lemn, deşi ele erau numeroase, cel puţin câte una,
uneori şi două sau trei, în fiecare localitate. Care a fost numărul bisericilor de lemn pe
parcursul veacurilor este imposibil de determinat, motivele fiind multiple. Pe de o parte,
datorită materialului de construcţie din care au fost realizate, prea puţin trainic la
acţiunea timpului, în cele mai numeroase cazuri nelăsând nici un martor arheologic, iar
pe de altă parte, ca urmare acţiunii omului, fie în mod voit, mai mult pe considerente
politice şi confesionale, fie datorită unor accidente nefericite, precum incendii, alunecări
de teren sau furtuni puternice. De aceea, mărturiile depozitate în memoria locaşurilor de
lemn dispărute, se cuvine să le cunoaştem, întrucât ele ne dau măsura timpului pierdut.
Eruditul istoric Nicolae Iorga, conştient de valoarea vechilor monumente, remarca
faptul că „ ... ceia ce s-a păstrat împotriva răutăţii vremurilor şi a lipsei de înţelegere a
oamenilor este de aşa mare preţ încât rostul nostru în istoria civilizaţiei se fixează mai
mult de jumătate prin aceasta. Restul vitejia, isteţimea diplomatică, cultura, literatura,
alcătuiesc cealaltă jumătate. Dar nu oricine citeşte o carte literară, pe când lucrurile
acestea se înfăţişează imperativ în faţa oricui are puţin simţ" ... "Căci monumentul
istoric cuprinde în sine mai multe lucruri: un meşteşug de a clădi care nu se mai
obişnuieşte, o frumuseţă care nu se mai poate îndeplini şi, pe lângă acestea, o sumă mai
V. Vătăşianu, Contribuţie, p.27-35; Paul Petrescu, Unitatea de concepţie constructivă şi decorativă a

53
bisericilor de lemn româneşti, în SC/A, Seria arta plastică, torn 14, 1967, nr. 1, p.23-40; Pompei
Mureşan, Contribuţii la studiul aşezărilor şi construcţiilor ţărăneşti din Câmpia Transilvaniei, înAMET.
pe anii 1965-1967, Cluj, 1969, p. 139-190; Ioan Toşa, Probleme de evoluţie planimetrică a bisericilor de
lemn din Transilvania, în AMET. pe anii 1971-1973, p. 227-251; Grigore Ionescu, Arhitectura pe
teritoriul României de-a lungul veacurilor, Bucureşti, 1982, Ed. Academiei, p. 69-79.
20
mare sau mai mică de amintiri, ceva din viaţa oamenilor care s-au strecurat rugându-
se, luptând, trăind între acele ziduri sau între păreţii aceia" 54
Numărul mare al bisericilor de lemn din Transilvania întâlnite până la începutul
secolului al XX-iea nu este întâmplător. Un prim factor determinant îl constituie însăşi
măsurile represive ale fostului regat ungar luate împotriva românilor. Încă în anul 1279
Sinodul bisericesc de la Buda a hotărât pe seama românilor din Transilvania că nu le e
permis „ ... să oficieze serviciul divin, să ridice capele şi biserici" 55 La rândul lor regii
angevini interzic construirea de biserici ortodoxe din piatră sau cărămidă. În asemenea
condiţii este de înţeles constatarea că „ în timp ce arhitecturii destinate cultului ortodox
i se nega dreptul de existenţă, arhitectura apuseană a putut să-şi imprime nestingherită
pecetea asupra caracterului urbanistic al aşezărilor din Transilvania". 56 În anul 1291
regele Andrei al Ii-lea al Ungariei dispune demantelarea fortificaţiilor construite „
deasupra bisericilor sau alte locuri", ca în Dieta din 1298 să se ia hotărârea că numai
regele are dreptul de a admite construirea de edificii din materiale de construcţie
durabile, 57 fapt ce a determinat dezvoltarea unei arhitecturi de lemn, cu forme specifice
româneşti. În aceste condiţii istorice este de înţeles că dezvoltarea unei arhitecturi
monumentale româneşti nu era posibilă şi ca urmare numărul unor astfel de monumente
durate „în piatră" este mai mic. În schimb bisericile de lemn, mai modeste ca
dimensiuni, constituie adevărate monumente de arhitectură populară. Referindu-se la
această stare de lucruri cercetătorul Dinu Antonescu remarca; „ în aceste condiţiuni,
cerinţa de a satisface pe mai departe nevoile spirituale ortodoxe a stat sub semnul
fireştii continuităţi în sarcina arhitecturii populare de lemn, practicată de anonimii
meşteri cioplitori, purtători ai tradiţiei dacice în ceea ce priveşte construcţiile
. .
bzserzceştz. d e 1emn „ .58
Abundenţa lemnului în secolele trecute, pe teritoriul Transilvaniei, firesc şi în cel
al judeţului Mureş, cum era de aşteptat, a creat posibilitatea dezvoltării unei civilizaţii a
lemnului, între care bisericile ocupă un loc aparte. Pornind de la casa ţărănească şi
ţinând seama de caracterul popular al creştinismului la români, liber acceptat şi nu
impus forţat, noul ritual creştin a impus unele transformări a clădirilor, întrucât „ oricât
de modeste ar fi fost organizaţiile bisericeşti acestea trebuiau totuşi să satisfacă
cerinţele liturgice ce necesitau trei încăperi înşiruite de la est la vest: altarul, naosul şi
pronaosul, la care se adăuga, fără a fi generalizată, tinda". 59 Aşa cum se prezintă
astăzi bisericile de lemn ele sunt rezultatul strădaniei colective şi anonime, în foarte
puţine cazuri fiind cunoscut şi autorul, ce „ reprezintă, în esenţă ultima etapă a unei
evoluţii ce a preluat, perfecţionând, tipare mult mai vechi, care din cauza materialului
şi-au încheiat cândva existenţa, după cum, arhitectura lor desăvârşită apărută din acel
simţ deosebit al compunerii volumelor şi al plasării decorului, presupune o
Nicolae Iorga, Ce este vechea noastră artă, în BCW, 1942, p. 113.

54
Virgil Vătăşianu, Vechile biserici de piatră româneşti din judeţul Hunedoara, în ACWT. 1930, p.180.
55
56
Istoria artelor plastice in România, I, Bucureşti, p. 121.
57
Ibidem.
58
Dinu Antonescu. Originea dacică a arhitecturii bisericilor transilvane de lemn, în indr.Past„ II,
1978, p.83.
59
Ibidem.
21
neîndoielnică cunoaştere a meşteşugului de a lucra lemnul întemeiat pe o străveche
.. 60
tradzţze. „
Un aspect aparte pe care dorim să-1 prezentăm, fie şi în mod succint, este cel al
vechimii bisericilor de lemn din Transilvania. În condiţiile istorice cunoscute ridicarea
de către români a noilor lăcaşuri de închinăciune era mereu primejduită şi doar puterea
tradiţiei mai putea face faţă urgiei timpurilor. Privite fără prejudecăţi, bisericile de lemn
nu pot fi considerate replici ale celor de zid. Acceptând faptul că au existat unele
influenţe reciproce, lăcaşurile de lemn se circumscriu unui context cultural distinct, le
preced pe cele de piatră sau cărămidă arsă, tocmai de aceea, încercarea unora de a data
bisericile de lemn româneşti ca provenind din secolul al XIV-iea, ca derivaţie din
arhitectura de piatră (romanică şi gotică), nu are nici un suport documentar. După cum
bine sesizează Dinu Antonescu „ Există o arhitectură a pietrei după cum şi una a
lemnului, fiecare manifestându-se şi influenţându-se reciproc; dar atunci când pădurea
domină de veacuri, arta lemnului poate ea singură să producă capodopere de valoare
universală". 61 La rândul său, Paul Petrescu abordând problema vechimii locaşurilor de
lemn din Transilvania arăta: „O împrejurare esenţială nu trebuie lăsată la o parte în
judecarea vechimii bisericilor de lemn româneşti: avem de-a face pe teritoriul de
formare a poporului nostru cu o lume creştinată încă în secolul al /V-lea. Trăind în
ţinuturi acoperite de codrii imenşi ce coborau din munţi şi dealuri peste câmpiile din
sudul şi vestul ţării şi peste podişul de est, poporul român, a cărui lungă perioadă de
formare poate fi socotită încheiată în secolele VIII-IX, a înălţat lăcaşuri pentru nevoile
de cult, imperioase în epocile prefeudale şi feudale, care nu se deosebeau prea mult de
locuinţele de lemn. Este de presupus că, în curgerea timpului, generaţiile de meşteri
ţărani obişnuiţi cu lucrarea lemnului să fi ajuns la unele formule proprii de construcţie,
fără să fie nevoie să aştepte contactul cu arhitectura de piatră apuseană, contact
produs de-abia târziu, în secolele al XIII-iea şi al XIV-iea ". 62
Cu toată penuria de date privitoare la vechimea bisericilor de lemn: de ordin
material, întrucât nici un vechi locaş nu s-a păstrat datorită materialului perisabil din
care erau realizate, dar şi de ordin istoric, în care autorităţile epocii s-au dovedit
deosebit de zgârcite în a face referiri la bisericile românilor, considerate „schismatice",
totuşi tradiţia consemnează unele date. Limitându-ne la teritoriul judeţului Mureş, aflăm
că biserica „Sf. Arhangheli" din Bărboşi (fost Săcalu de Câmpie), datează din anul
1312, ca primă edificare, urmată de repetate reconstruiri şi renovări. Veche este şi
63
biserica „Sf. Arhangheli" din Sărmaşu, existentă pe la 1348, despre care se notează:
„ ecclesiaparohialis in Sarmos ":
64
Din acelaşi secol, al XlV-lea, potrivit tradiţiei, ar
proveni schitul călugărului Nicolae din Nicoleşti 6\comuna Crăciuneşti). Era
posibilitatea ca, în anul 1446, pe domeniul cnezatului din Ulieş: „ knezius de Vlues ", să
fi fost o biserică de lemn, întrucât în anul 1790 este reconstruită o biserică ce purta
60
Ibidem.
61
Ibidem.
62
Pau l Petrescu, op.cit., p.37.
Ştefan Meteş, Istoria bisericii şi vieţii religioase a românilor din Ardeal şi Ungaria, I, Arad, 1918,
63
Ei.411.
Ibidem. Autoarea remarcă concordanţa dintre toponimul Nicoleşti cu antroponimul Nicolae.
65
22
hramul „Sfântu Gheorghe", 66 ce a dăinuit până în anul 1932. Iar în anul 1447, la
Grebenişu de Câmpie este consemnată o biserică de lemn românească cu casă parohială:
„ domus plebanus walahorum ".
67
Şematismul jubiliar din anul 1900 consemnează
existenţa în acel an, a urmaşei bisericii din Chinari, 68 de lângă Târgu-Mureş, ca edificată
în 1479, în 1500 avem ştiri despre biserica de la Sălcud, 69 în anul 1532, despre biserica
din Căpuşu de Câmpie, iar în anul 1539, despre fosta biserică de la Urisiu de Jos, 71
70
precum şi aceea de la Chimitelnic 72 (fost Chimitelnicu de Câmpie), realizată în anul

1670. O constatare generală se impune: construcţiile de lemn evoluează şi trăiesc
datorită obiceiului de a înlocui treptat, cu altele noi, bârnele care au putrezit ori s-au
deteriorat. Trupul edificiului păstrează în acest fel elemente vechi de două sau trei
veacuri, asociate cu altele mai recente. Cu toate aceste înlocuiri uneori edificiul este
sortit pieririi. Nefiind intenţia noastră de a dezbate această latură a trecutului bisericilor
de lemn, ne oprim aici cu prezentarea istoricului vechilor monumente de mult dispărute.
Măsurile represive şi restrictive luate împotriva românilor din Transilvania au
avut numeroase urmări nefaste, pricinuind, între altele, distrugerea bunurilor culturale
ale acestora. Pornind de la faimoasa „unio trium nationum" din 143 7, care exclude pe
români din viaţa politică şi socială în Transilvania, codul de legi votat în Dieta din
ianuarie 1653, cunoscut sub denumirea de ,,Approbatae Constitutiones ", înlătură
naţiunea română şi religia ortodoxă de la drepturile publice sau politice. Art. 1 al titlului
LUI din partea a III-a, referindu-se la călugări, arată: „ întrucât nici religia naţiunii
române nu e dintre cele patru religii recepte, aşa nici ordinul din care cei ce fac parte
se numesc călugări nu a fost acceptat, ba mai curând a fost interzis, S-a lăsat de aceea
şi acum la libera dispunere a ţării şi principilor, aşa că dacă vor socoti cândva de
cuviinţă sau de lipsă, să.fie excluşi cu totuz". De la aceste măsuri până la pedepsirea în
73
modul cel mai cumplit a românilor, inclusiv demolarea unor biserici şi a mănăstirilor, n-
a rămas decât un pas. În luna martie a anului 1761, Curtea din Viena însărcinează pe
generalul austriac Adolf Buccow să restaureze ordinea în provincie. Deşi Maria Tereza
a cerut ca „ în mod special, în chestiunile religioase din ţara aceasta să se folosească
mai mult zel nu în asprime ci în propovăduirea învăţăturii de credinţă „ 74 acesta a
acţionat cu violenţă, chiar şi în locurile unde s-a înregistrat cea mai mică opoziţie din
partea ortodocşilor, recurgând la intervenţii militare numeroase şi puternice: „Cu

ajutorul armatei a ocupat satele românilor neuniţi, iar în unele locuri, ca de exemplu la
Făgăraş, a instalat spânzurători, a umplut închisorile cu preoţi ortodocşi şi a dispus
distrugerea tuturor mănăstirilor" („monasteria lapidea destruantur, lignea vero
66
C. Suciu, DIL T, li, p.21 7.
67
Entz Geza, Mittelalterliche rnmanische Holzkirchen in Siebenburgen, în Omagiu lui George
Oprescu, Bucureşti, 1961, p.164.
68
Şematism, 1900, p.501.
69
Entz Geza, op. cit., p. 168.
70
Ibidem.
71
Două icoane împărăteşti din biserică datează din anul 1539.
72
Inscripţia: „Anul 1670 Craiu Mihael Apaji", menţionată în Şematism, 1900, p.379.
73
D. Prodan, Suplex Libellus Va/achornm, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1967, p.64.
74
„pro cura religionis in diesen Landen, eine mehr eifrie Obsorge nicht in der Strenge sondern in
Befordernng der Lehre anzuwenden sein wil/ '', în Silviu Dragomir, Istoria dezrobirii religioase a
românilor din Ardeal în secolul al XVIII-iea, II, Sibiu, 1930, Anexe. Doc.52.
23
conburrantur"). 75 Aceste distrugeri provocate în deceniul al şaptelea al secolului al
XVTII-lea s-au datorat, primordial, divergenţelor dintre cele două biserici româneşti:
ortodoxă şi greco- catolică. La intervenţia celei din urmă, autoritatea laică a intervenit în
forţă, însă remarcăm faptul că obiectul lichidării nu-1 formau atât bisericile cât
mănăstirile, care au fost reflexul culturii româneşti, adevărate centre de cultură. Sunt
distruse în judeţul Mureş, între altele, mănăstirea de la Deag, schitul de la Aţintiş,
76 77
1 eru d e sus, a urem. (fiost c oe ), Ib-aneş tt" , RAacm.

- - . ·1 e d e 1a Ch"h 78 p-d 79 80 . 81 InA anu1
manastm
1782 este desfiinţată mănăstirea de la Sânmărtinu de Câmpie. Scapă de urgia lui
82
Buccow mănăstirile de la Deda, Dumbrava-Lighet, Râpa de Jos, Ruşii Munţi.

83
În
secolul următor sunt distruse mănăstirile de la Chiheru de Jos şi Nadeş.
84 85
Privind cercetarea trecutului istoric şi a valorii artistice a bisericilor de lemn

dispărute din Transilvania, şi nu numai din această provincie istorică, se cuvine să
menţionăm contribuţia unor istorici de artă şi cercetători , între care Ştefan Meteş, 86
Atanasie Popa, 87 Coriolan Petranu, 88 Eugenia Greceanu, 89 Ioana Cristache-Panait, 90 Ioan
Opriş 91 sau Ioan I. Russu, 92 ca să amintim doar câţiva dintre cei mai de seamă. Ei sunt
cei care au avut o contribuţie decisivă în formarea treptată a unei conştiinţe civice în ce
priveşte ocrotirea avuţiei naţionale. Cu atât mai mult curentul de înnoire a determinat
construirea a noi şi numeroase edificii de cult din materiale durabile, tot mai multe
parohii solicitând demolarea vechilor biserici de lemn, în unele situaţii, datorită
neglijenţei, multe aflate într-o stare deplorabilă. Meritul lor este cu atât mai mare,
întrucât prin actul Marii Uniri din anul 1918, în patrimoniul nostru naţional a intrat un
număr imens de bunuri care reclamau o urgentă inventariere, rămase prea mult timp
neglijate de stăpânitorii anteriori. Cu o mare experienţă în activitatea de ocrotire a
patrimoniului, la 3 aprilie 1919, Iuliu Marţian din Năsăud, între altele, scria Comisiunii
75
Ioan Lupaş, Biserica ortodoxă română din Transilvania şi unirea religioasă în cursul veacului al
XVIII-iea.
Dicţionarul mănăstirilor, p.124. Biserică ridicată pe la 1660 sub hramul „Buna Vestire'', distrusă în
76
1765.
77
Ioana Cristache-Panait, Biserici de lemn, p.159. Schit existent în secolul al XVIII-iea.
Ioanichie Bălan, Vetre de sihăstrie românească. Secolele IV-XX Bucureşti, Ed. Institutului Biblic şi
78
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1982, p. 499. Biserică ante sec. XVII-iea, distrusă în 1761.
79
Ibidem, p. 499. Biserică din sec. XVIII-iea, arsă în 1761.
80
Ibidem, p.500. Biserică ante sec. XVII-iea, distrusă în 1761.
81
Ibidem, p.502. Biserică sec. XVIII-iea, distrusă în 1761.
Dicţionaru/ mănăstirilor, p. 229-230. Biserică greco-catolică cu hramul „Sf. Arhengheli", menţionată
82
în 1765, 1772-1774.
Şt. Meteş, Mănăstirile româneşti, p. 131-13 7.
83
Dicţionarul mănăstirilor, p.102.

84
85
Ibidem, p. 182
86 ş
t. Meteş, Mănăstirile româneşti, p. 131-13 7.
Atanasie Popa. Biserici vechi de lemn româneşti din Ardeal, în A CMIT. III (1930-1931 ), 1932,
87
fi.161-314; Ibidem, Biserici de lemn în ACMIT. IV, (1932-1938), 1938, p. 55-154.

Coriolan Petranu, Bisericile de lemn dinjudeţuil Arad. Sibiu, 1927; Ibidem, Bisericile de lemn ale
8
românilor ardeleni, Sibiu, 1934; Ibidem, Noui cercetări şi apreciaeri asupra arhitecturii în lemn din
Ardeal, Bucureşti, Ed. Imprimeria Naţională, 1936.
89
Eugenia Greceanu, Tipologia biserici/or, p.22-69.
Ioana Cristache-Panait, Monumente jud. Mureş, p. 72-75; Ibidem, Biserici de lemn, p. 151-301
90
~entru judeţul Mureş.

I. Opriş, Protejarea mărturiilor cultural artistice, 1988.
1
I. I. Russu, Românii şi secuii, 1990.

92
24
Monumentelor Istorice din Bucureşti: „ Ca cunoscător temeinic al Ardealului din
punctul de vedere al monumentelor istorice sunt de părere că conscrierea acestora ar
trebui să de facă cât mai în grabă pentru a se asigura existenţa monumentelor
româneşti şi de altfel puţine la număr". 93 De aceea, arhitectura de lemn a intrat în
atenţia învăţaţilor români a căror intervenţie este meritorie. În anul 1928 savantul Emil
Racoviţă menţiona: „ Trebuie să ne grăbim să mai observăm ce mai rămâne de
observat, să culegem ce mai rămâne de cules, căci mâine poate numai urme neînţelese
vor rămâne din acele minunate relicte, ce sunt martore aproape neschimbate ale unui
trecut ce numără zeci de secole, şi pe care avem încă marele noroc de a-l putea cerceta
pe materialul viu, dar şi marea răspundere de a nu-l lăsa sa piară necercetat". 94
Curentul de înnoire ce a cuprins lumea sătească în perioada dintre cele două
războaie mondiale, ameninţa existenţa a numeroase monumente, multe biserici de lemn
fiind solicitate pentru a fi demolate şi vândute ca materiale de construcţie sau pentru
foc. O situaţie mai fericită era cazul când se intervine pentru vânzarea sau cedarea
edificiului respectiv altei obşti săteşti, dar şi în acest caz reconstruirea făcându-se fără o
asistenţă tehnică corespunzătoare şi cu ample modificări ale construcţiei şi structurii
sale. Faţă de acest fenomen al înstrăinării bisericilor de lemn, Atanasie Popa face
următoarea remarcă: „ înstrăinarea bisericilor ar trebui să se facă de către parohii cu
mai multă înţelegere, biserica veche nu poate fi un obiect de vânzare ca oricare altul şi
în special icoanele şi celelalte obiecte de cult". 95
Dacă la sfârşitul deceniului patru al secolului al XX-iea, monumentele româneşti
durate în piatră erau mai rare, existau nenumărate mărturii ale creaţiei populare în lemn,
întrucât cu „ cele peste 1400 biserici vechi de lemn răspândite pretutindeni în Ardeal şi
cu deosebire în cel de nord, mai modeste, mai sărace decât cele de zid, dar totuşi - arta
nu se măsoară cu metrul - monumente de adevărată arhitectură, create de geniul nostru
. l" .96
naţzona
În urma inventarului întocmit în anul 1953, în anul 1955 este aprobată o primă
listă a monumentelor la nivel naţional, 97 care cuprinde şi biserici de lemn, insă şi acesta
fiind departe de a fi complet, datorită ,în principal, lipsei unei riguroase cercetări pe
teren şi unei bibliografii care să confere mai multe date pertinente. Rămânând la arealul
care ne interesează, potrivit listei, se înregistra următorul număr de biserici din lemn:
Maramureş - 29; Transilvania - 188, Crişana - 89; Banat - 14. Între anii 1963-1965
Direcţia Monumentelor Istorice din fostul Comitet de Stat pentru Construcţii,
Arhitectură şi Sistematizare (CSCAS), efectuează ample cercetări pe teren, folosind şi
fişele existente ale monumentelor. Pentru zona centrală a Transilvaniei, care cuprinde o
mare parte a judeţului Mureş, faţă de cele 26 biserici de lemn anterior inventariate, se
mai propun ca monument încă 18 edificii, între care şi biserica din Vălenii (Oaia). 98
Ceva mai târziu, ca urmare a cercetărilor efectuate în ţinuturile istorice mai sus
93
Arhivele Naţionale ale judeţului Bistriţa-Năsăud, Fond V. Şotropa, dosar 20, fila 81.
94
Emil Racoviţă, Etnografia, o disciplină a ştiinţelor naturii, în Transilvania, Sibiu, an. 59, 1928,
iulie-august, nr. 7-8, p.523.
95
I. Opriş, Protejarea mărturiilor cultural artistice, p. 71, nota 189.
96
V.S. Transilvania şi Bizanţul, în Arhitectura, an VII, 1941, nr.2, aprilie-iunie, p.24-25.
97
Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1160/1955. Lista cuprinde doar 26 biserici de lemn.
98
Eugenia Greceanu, Tipologia bisericilor, p. 31-32.
25
menţionate, situaţia bisericilor existente se prezenta astfel: Maramureş - 29,
Transilvania -238, Crişana - 109, Banat-21. 99
Pierderile suferite prin dispariţia bisericilor de lemn în judeţul Mureş, documentar
cunoscute, sunt deosebit de grave. La 154 biserici şi 25 mănăstiri şi schituri dispărute pe
parcursul secolelor, în anii 1985-1987 se mai păstrau doar 70 biserici din lemn. 100
Despre majoritatea celor dispărute, cu excepţia unor date istorice sau unor descrieri, şi
acestea, uneori puse sub semnul întrebării, aproape că nu avem de ştire, fară putinţa de a
le cunoaşte tipologia avută, tehnica de construcţie, aspectul general, repertoriul
ornamental sculptat sau cel pictural. Din fericire, unii cercetători ne-au lăsat descrieri
ale unor vechi monumente dispărute, uneori însoţite de planşe şi fotografii, permiţând
reconstituirea, cel puţin parţială, a tezaurului cultural avut. Atanasie Popa, unul dintre
cei mai sârguincioşi cercetători a bisericilor de lemn, vizitează numeroase monumente
de pe teritoriul judeţului Mureş. În anul 1931 cercetează bisericile din Corneşti şi Iernut,
ambele lăsate „ într-o stare neadmisibilă numai pentru aceea ca nu cumva bisericile să
fie declarate monumente istorice şi să nu poată fi vândute". 101 Cercetează şi biserica
din Lunca, 102 remarcabilă prin decoraţia picturală interioară. Azi respectivele biserici nu
mai există, însă mărturiile scrise şi partea ilustrativă rămasă ne oferă prilejul să le
cunoaştem. Mai cercetează bisericile de la Aţintiş, Luduş, Cucerdea, dar şi monumentul
de la Reghin, considerând că „ biserica este un monument istoric, arhitectonic şi
sufletesc. Un ajutor dat ei se dă şi celor care au rătăcit şi trebuie aduşi la adăpostul
stranelor şi cărţilor bisericeşti atât de numeroase, tipărite de Petru Maior " 103
Din nefericire procesul de dispariţie a bisericilor de lemn a continuat şi în ultima
perioadă. Unele au dispărut cu totul, fără să rămână vreo urmă materială; alteori au fost
reconstruite din acelaşi material de construcţie, dar cu modificarea planimetriei şi a
formelor, constituind, totuşi, continuatoare ale precedentului edificiu; iar în ultima
situaţie s-a renunţat la materialul lemnos, fiind reconstruite din cărămidă, fără a mai
prezenta valori deosebite, unele fiind de o arhitectură îndoielnică.
Ne mărginim la a înfăţişa doar 1O biserici de lemn dispărute până în ultimele trei -
patru decenii, aproape în totalitatea lor, cu o largă încărcătură istorică, purtătoare ale
unei adevărate civilizaţii a lemnului, al căror interior a păstrat imagini sfinte, picturi
murale şi icoane, toate acestea constituind mărturii de neînlocuit ale vieţii spirituale a
Vasile Drăguţ, Bisericile de lemn de pe Mureş, Arieş şi Târnave in lumina mesajului lor istoric şi
99
artistic, în lucrarea lui Ioana Cristache-Panait, Biserici de lemn, p. 14.

100
Ibidem, p. 15.
ACMIT (1930-1931), 1932, p. 239-255, pentru biserica din Corneşti şip. 256-270 pentru biserica din
101
Iernut. Biserica din Corneşti, renovată în 1839, înscria un plan dreptunghiular cu absida circulară, cu
pridvor pe latura sudică. În lungime de 16 m şi cu o lăţime de 6 m biserica avea clopotniţa detaşată, după
străvechiul obicei la români. Pictura murală a fost realizată de Profirie şi Leon din Feisa. Biserica din
Iernut, în 1930 cînd a fost cercetată, avea peste 200 ani vechime şi fiind părăsită. Avea un plan
dreptunghiular cu absida poliogonală în 5 lasturi, decroşată, pe latura sudică având pridvorul. Deasupra
pronaosului se înălţa turnul scund. Pictura realizată în 1735 de zugravul Pop Vasile şi Pop Ionescu din
Făgăraş.
Ibidem, pentru anii 1932-1938, voi.IV, p. 57-79. Consemnată ca realizată în 1783, de fapt
102
reprezentând anul când este pictată de Toader Zugrav, biserica exista şi în anul 1733. Realizată din lemn
de stejar, biserica înscria un plan în cinci laturi, decroşată. Avea o excelentă pictură murală şi numeroase
icoane pe lemn.
103
Atanasie Popa, Biserica de lemn din Reghin, în ActaMN, XIV. 1977, p.405-409.
26
românilor. În memoria acestor locaşuri de lemn, ce s-au mistuit de-a lungul acestor
ultimele decenii, şi despre care ştirile sunt mai puţine, am pornit să le înfăţişăm, pentru
că ele ne dau măsura tezaurului pierdut. Bisericile ce formează obiectul analizei noastre,
în număr de opt, în ordinea alfabetică a localităţilor unde sunt situate, sunt următoarele:
Band - biserica „ Sfânta Măria"; Cecălaca - biserica „ Cuvioasa Paraschiva"; Logig -
biserica „ Sfânta Treime"; Mura Mare - biserica din lara de Mureş, reconstruită la
Reghin; Oroiu - biserica „ Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril "; Subpădure - biserica
„ Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril ", reconstruită la Târgu-Mureş; Trei Sate - biserica
„ Adormirea Maicii Domnului" şi Valea - biserica „ Sfântu Nicolae" şi Valea Largă,
bisericile „Cuvioasa Paraschiva" şi „ Sfântu Nicolae".
BAND. Biserica „Sfânta Maria"

Localitatea Band, sau Bandu de Câmpie cum era cunoscută în perioada
interbelică, este situată la cca 20 km de municipiul Târgu-Mureş, pe cursul mijlociu al
pârâului Lechinţa şi pe drumul judeţean ce duce spre Cluj-Napoca. Localitate veche, cu
numeroase mărturii arheologice ce confirmă perenitatea, aici, a românilor, Band îşi are
prima atestare documentară din anii 1332 şi 1334, când preotul Petru plăteşte diferite
sume de bani ca dijmă papală. 104
De la început trebuie să ne exprimăm regretul că monumentul nu mai există, 105 el
fiind demolat în anul 1997 din cauza stării precare în care se afla. Fostul monument de
la Band este cunoscut în literatura de specialitate sub hramul „Sfânta Măria", 106 dar
Şematismul Ortodox din anul 1996 îl prezintă sub hramul „Înălţarea Domnului". 107 În
schimb, acelaşi Şematism, pentru anii 1996-2000 îi atestă existenţa sub hramul „Sfânta
Maria", ca provenind din anul 1772. 108 Privitor la acest monument, fac referire două
surse documentare. Şematismul jubiliar din anul 1900 care consemnează: „ Parohie
veche. Biserica de lemn din anul 1770 în onoarea ss. Archangheli " 109 Data este
confirmată de o însemnare de pe un Triod, o carte de rugăciuni, tipărită la Blaj în anul
1771, „ în care se spune că această carte este dăruită bisericii din Mezii Bandului 110 de
Savu, la 1771, martie 19 ". 111 Deci, în ultima parte a secolului al XVIII-iea vechiul
edificiu, atestat în prima parte a secolului, este înlocuit cu monumentul dispărut în 1997.
A doua sursă documentară, un epitaf pe pânză, a cărui pictură este de bună calitate,
certifică şi terminarea tuturor lucrărilor: anul 1809.
Potrivit fişei monumentului întocmite în anul 1962 de tehnicianul Szep Zoltan, ale
cărei date au fost preluate de la Parohia Ortodoxă din localitate, biserica a fost adusă din
Făgăraş în secolul al XVII-iea, fără o datare concretă. Ctitorii bisericii au fost Zahie
104
Pentru anul 1332: ,,Petrus sac. De Band solv. 15 denarias ".Pentru anul 1334: „Petrus sac. De Band
solv. 5 ban verencenes et 14 chulaquenos ", în Orban Balâzs, A szekelyfăld leirasa (Descrierea secuimii),
Pest, IV, 1870, p.268.
105
Monument istoric prin H.C.M. nr. 1160/1955, poz.3325, listă revizuită şi completată sub noul cod
MS-II-m-A-15599, poziţia nr. 419.
106
Ioana Cristache-Panait, Biserici de lemn, p. 163-164.
Şematism Alba Iulia, 1996, p.250.
107
108
Ibidem Alba Iulia, 2000, p. 313.
Şematism, 1900, p. 421.
109
110
De la Mezoband, ceea ce înseamnă Bandul de Câmpie.
111
Eugenia Greceanu, Tipologia bisericilor, p.43.
27
Hodoş şi Vasile Moldovan. Unele grinzi erau inscripţionate în scriere chirilică, între
altele găsindu-se şi data sfinţirii edificiului: „1800". Biserica era situată în cimitirul din
partea de sud a localităţii, în strada Oroiului, aflat pe un promontoriu natural mărginit de
proprietăţi particulare.
Monumentul înscria un plan de formă dreptunghiulară, cu absida poligonală în
cinci laturi, nedecroşată. Confecţionată din bârne de brad, în câte 10-11 rânduri, aşezate
pe o talpă masivă din lemn de esenţă tare, biserica avea mărimi destul de ample în
comparaţie cu alte edificii similare.1 12 Nava avea o lungime de 15,0 m şi o lăţime de 8,0
m, ce cuprindea pronaosul în mărimi de 7,65 m lăţime şi 5,75 m lungime şi naosul de
7 ,65 m lăţime şi 8,60 m lungime. Între aceste două spaţii se afla primezul ce avea o
deschidere centrală de 1,60 m lăţime. La doar 20 cm distanţă de capătul estic al navei,
spre naos, se afla iconostasul, de factură neoclasică, cu cele trei deschideri: uşile
împărăteşti de 1,05 x 1,95 m şi cele două intrări diaconeşti a câte 0,80 x 1,95 m. La
capătul navei se afla absida cu o lungime de 4,0 m, ale cărei laturi, de la sud la nord,
aveau mărimi de 3,20 m? 1, 70 m, 1,90 m 1, 70 m şi 3,20 m, deci cele două laturi paralele
erau mai lungi, conferind altarului un spaţiu mai mare. Bârnele pereţilor erau îmbinate
în sistemul „coadă de rândunică", formă străveche folosită în arta lemnului de către
români. Interiorul navei avea o boltă semicilindrică unică, realizată din scânduri prinse
pe arcuri sau nervuri din lemn ascunse în pod, la capătul de vest terminându-se printr-un
timpan semicircular. Absida altarului avea un acoperiş combinat, realizat dintr-o boltă
tronconică care se racorda spre naos la bolta semicilindrică mare, iar spre poligonul
absidei se unea cu conturul semicalotei confecţionată din două panouri triunghiulare.
Semicalota avea planul naşterilor la aproximativ 35 cm retrasă în interior faţă de laturile
absidei, precum avea şi bolta semicilindrică a navei. Pe latura de vest a pronaosului se
afla intrarea destul de generoasă (1,60 x 1,80 m), pe cele două laturi ale navei, de
miazăzi şi miazănoapte, fiind câte trei ferestre arcuite în mărimi de O, 70 x 0,90 cm, iar
la altar alte două, tot de câte O, 70 x 0,90 cm
În a doua jumătate a secolului al XIX-iea, dar înainte de anul 1882, dată înscrisă
pe catapeteasmă şi un clopot, biserica este extinsă spre vest adăugându-se pridvorul
închis, de 8,0 x 2, 1O m, iar deasupra cu turnul scund, de secţiune pătrată, înzestrat cu un
coif în opt pante. În anul 1943 biserica era prevăzută a fi strămutată în altă parte, însă s-
a păstrat pe vechiul amplasament, ulterior fiind şi conservată. Anterior anului 1985
biserica este renovată prin înnoirea învelitorii din şindrilă, fără a se mai consolida
structura de rezistenţă.
Având dimensiuni ample, acoperişurile interioare, evident, sunt în raport cu
acestea. Desigur lăţimea dintre pereţii de nord şi sud în mărime de 7 ,65 m a solicitat din
plin priceperea meşterului în realizarea acoperişului interior, întrucât o deschidere de
asemenea anvergură, în secolul al XVIII-iea, în construcţiile de lemn, ridica probleme
de rezistenţă, la propria greutate şi de împingeri laterale cu efecte asupra sistemului
constructiv. Cu toate cestea, prin slăbirea capacităţii de rezistenţă a pereţilor, urmate de
împingerile laterale ale bolţii, ce au condus la flambarea pereţilor, bolta deformându-se,
Descrierea monumentului dispărut am făcut-o în baza proiectului de restaurare întocmit de arh. Pojan
112
Draga Camelia, pus la dispoziţie cu amabilitate de protopopul Ortodox Târgu-Mureş, Gheorghe Şincan,
căruia îi mulţuumesc şi pe această cale.
28
se periclita nu numai pictura, ci însăşi întreaga structură a clădirii. Pentru a
preîntâmpina o asemenea situaţie meşterul a redus diametrul bolţii cu cei 35 cm pe
ambele laturi, pentru a atenua împingerile laterale. Calculele s-au dovedit corecte, însă
vechimea materialului de construcţie, lipsa unor lucrări preventive de consolidare, au
dus la degradarea monumentului şi punerea sub semnul întrebării a stabilităţi sale.
În anul 1997, biserica se afla într-o stare de degradare deplorabilă, fapt ce
determină parohia din Band să solicite Oficiului pentru patrimoniu al Muzeului
Judeţean Mureş, verificarea stării de fapt 113 şi luarea unor măsuri concrete. La 9 iunie
1997, în procesele verbale nr. 6 şi 7, cu participarea membrilor Consiliului parohial şi a
delegaţilor Oficiului de patrimoniu, se constată prăbuşirea parţială a bisericii, cu măsuri
concrete de depozitare a materialului recuperat în vederea unei viitoare restaurări.
Desfacerea părţii prăbuşite a avut loc la 20 iunie 1997. Prin procesul-verbal de control,
Cod. 9-17-102, încheiat la 17 septembrie 1997, Inspecţia în Construcţii a Judeţului
Mureş constată starea de fapt bisericii, pronaosul, naosul şi absida fiind demolate,
păstrându-se numai pridvorul şi turnul-clopotniţă, dispunându-se intrarea în legalitate în
ce priveşte demolarea şi construirea. Prin străduinţa Protopopiatului Ortodox Târgu-
Mureş şi a Parohiei Ortodoxe Band, s-a promovat întocmirea documentaţiei tehnice
necesare obţinerii autorizaţiei de instrucţie în vederea restaurării monumentului.
Proiectul a fost întocmit de arh. Pojan Draga Camelia. S-a emis şi Certificatul de
urbanism nr. 130/2095, din 4 mai 1999, de către Consiliul Judeţean Mureş, iar
Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia, la 2 decembrie 1997, solicită Secretariatului de
Stat pentru Culte sprijinul pentru obţinerea fondului bănesc necesar.
Fotografiile realizate în anul 1997, când nava bisericii era în mare parte prăbuşită,
arată că o parte din scândurile bolţii semicilindrice erau desprinse, căzute în interior,
lăsând să se vadă structura acoperişului, ele încă mai purtând semne ale decoraţiei
interioare avută cândva. Biserica a fost pictată între anii 1868-1882 într-o manieră ce
aminteşte pictura lui Gheorghe Tătărescu din bisericile Zlătarilor-Bucureşti şi din
Câmpulung-Muscel. Pe timpanul de vest al navei se afla scena cu „Răstignirea'', pe
bolta navei scenele „J ertfa lui Avram", „Sfântu Ilie'', „Pilda fecioarelor",
„Evangheliştii", iar în absidă „Sfânta Treime" şi „Ierarhii". Din fericire, iconostasul
realizat în anul 1882, a scăpat aproape neatins, la care remarcăm uşile împărăteşti al
căror decor sculptat în ajur conţine şase panouri circulare pictate.
CECĂLACA. Biserica „Cuvioasa Paraschiva"

Component al comunei Aţintiş, satul Cecălaca este situat pe cursul superior al văii
cu acelaşi nume, pe drumul comunal ce leagă oraşul Luduş de comuna Bichiş. Cecălaca
îşi are prima atestare documentară în anul 1296 sub denumirea de Chekelooka, iar ceva
mai târziu, în anul 1331, ca Chekelaka. 114 În anul 1334 este amintit preotul Luca, care
achită în două rânduri dijma papală. 115 Până cu un veac în urmă Cecălaca era o localitate
113
Documentele amintite şi cele următoare, în copie, se află şi în posesia autorului prezentului volum.
114
C. Suciu, DILT, I, p.130.
115
Pentru prima plată: „De asemenea Luca, preotul din Cecălaca a plătit douăzeci de denari" Pentru
plata a doua: ,,De asemenea Luca preotul din Cecălaca a plătit optsprăzece dinari", în DIR, veac XIV,
vol.III (1331-1340), p. 178, 195.
29
destul de însemnată, în anul 1857 având un număr de 711locuitori,
116
în anul 1900 cu
77 4 locuitori, 117
în anul 191 O un număr de 731 locuitori, 118
ca în anul 1992, numărul
total să fie doar de 436 locuitori. 119
Biserica ortodoxă de lemn din Cecălaca a intrat în literatura de specialitate cu

hramul „Cuvioasa Paraschiva", uneori sub denumirea de „Sf'anta Paraschiva", însă
120
Şematismele de Alba Iulia pentru anii 1996 121 şi 2000 122 o indică sub hramul „Sfântu
Nicolae", ca fiind construită în anul 1870. Până în momentul de faţă nu dispunem de
date certe privind ridicarea edificiului de lemn din această localitate. În privinţa istoriei
sale documentele vorbesc de existenţa unui locaş de lemn încă din cursul secolului al
XVIII-iea: în 1733, 123 1750, 124 1760-1762. 125 Faţă de aceste informaţii, însemnarea de
pe cele două părţi ale intrării de pe latura de vest a navei vine şi atestă existenţa
monumentului la mijlocul secolului: „ am scris Chirii, 1761 ", deci nu se referă la
construirea bisericii. Iar dacă luăm în considerare însemnarea de pe icoana împărătească
„Deisis": „ ano bojiu 1715, mnogo gresni Ioan zugrav 1715 ", putem aşeza realizarea
edificiului la sfărşitul secolului al XVII-iea, ori începutul celui următor. Faţă de alte
asemenea monumente, cu excepţia însemnării: „Bis. de lemn în onoarea Cuv.
Paraschiva " 126 Şematismul jubiliar nu consemnează data realizării sau a eventualelor
renovări. Dacă ne luăm după tradiţia locului, atunci biserica a fost „ ... furată, cu
înţelegere, din Sâniacob ", o localitate învecinată, componentă a aceleiaşi comune. O
anterioară examinare a pereţilor perimetrali de lemn a permis constatarea existenţei unor
însemne încrustate în bârne, obicei adeseori folosit la bisericile de lemn atunci când
împrejurările solicitau refacerea edificiului pe vechiul amplasament sau strămutarea pe
un nou aşezământ, mai convenabil, din vatra satului. Această constatare vine în sprijinul
tradiţiei invocate, dar fără specificarea localităţii de unde a fost adusă.
Biserica prezenta un plan rectangular, cu absida decroşată, poligonală în cinci
laturi. La absidă, bârnele îmbinate în sistemul „coadă de rândunică" aveau prelungiri ce
formau console cioplite în retragere succesivă, toată structura sprijinindu-se pe talpa
masivă din lemn de esenţă tare, diferită de aceea a navei, ceea ce ne îndeamnă să
credem că cel puţin această parte a edificiului este mai veche. Cele 1O -11 rânduri de
bârne ce constituiau structura portantă a navei aveau liniatura întreruptă doar de cele
două ferestre de mărime moderată. Interiorul edificiului avea acoperişuri formate dintr-o
boltă semicilindrică în leagăn peste naos, la fel şi la altar, cu deosebirea că aceasta se
afla în lăţimea pereţilor paraleli, fiind racordată poligonului de est prin intermediul celor
trei făşii curbe. Existenţa tavanului drept peste pronaos ne îndeamnă să presupunem că,
Recensământ, 1857, p. 360-361.

116
117 ş
ematism, 1900, p.443.
Recensământ, 1910, p.408-409.
118
Recensământ, 1992, p.187.

119
120
Şematism, 1900, p.443. („Cuvioasa Paraschiva"); Ioana Cristache-Panait, Biserici de lemn, p.159-
160 („Cuvioasa Paraschiva); Ibidem, Arhitectura de lemn, p. 134 („Sfănta Paraschiva").
Şematism, Alba Julia, 1996, p.231.
121
Şematism, Alba Julia, 2000, p.302.

122
123 CI
ain, 1733, p.183.
124
Aaron, 1750, p. 256.
125
Buccow, 1760-1762, p. 626.
126
30
fie concomitent cu ridicarea edificiului, fie ulterior acestei acţiuni, deasupra acestuia s-a
ridicat turnul-clopotniţă, dotare la care ulterior s-a renunţat, construindu-se o nouă
clopotniţă detaşată edificiului de bază. Probabil tot atunci, sau cu o altă ocazie, s-a
procedat la prelungirea naosului spre vest, prin cuprinderea vechiului pronaos şi
construirea altuia. Schimbarea este dovedită de prezenţa aproape la mijlocul naosului a
picturii ce reprezintă „Evangheliştii", temă care, de regulă, indică capătul de vest al
încăperii. În deceniul şaselea al secolului XX alte lucrări aduc modificări structurale
bisericii: la capătul de vest este adăugată o încăpere realizată din scânduri, un fel de
pridvor închis, ce nu avea nimic în comun cu arhitectura construcţiei iniţiale, iar
învelitoarea din şiţă a fost înlocuită cu alta din ţiglă. Îngreunându-se sarcina pereţilor,
pentru consolidarea întregii structuri, s-a procedat la montarea perimetrală a unor stâlpi
de susţinere.
Din vremuri vechi, biserica din Cecălaca a avut zugravi buni, ca urmare a
existenţei în apropiere a mănăstirii de la Aţintiş, însă din cauza vicisitudinilor vremii,
acţiunii apei ce a pătruns prin acoperiş, decorul pictural a fost grav afectat. Pronaosul şi
tronsonul de vest al naosului nu păstrau urme care să indice un eventual decor pictural.
Erau resturi de pictură în partea estică a naosului care, cu toată degradarea survenită,
demonstrau talentul zugravului. Un medalion înconjurat de heruvimi şi îngeri este
delimitat de friza mucenicilor, reprezentaţi în arcade; în registrul naşterii bolţii, pe
laturile de nord şi sud, într-un chenar format din panglici, exista imaginea câte unui
Evanghelist şi câte o scenă din ciclul Patimilor lui Iisus Hristos, precum „Biciuirea pe
stâlp", „Încununarea cu spini". Acestea, împreună cu friza Apostolilor şi icoana „Iisus
arhiereu", le putem atribui lui Popa Nicolae, cunoscutul zugrav din Feisa care, în 1790,
activează şi la Cheţani. În schimb, timpanul din vestul naosului cu scena „Răstignirea
lui Iisus Hristos" cu mucenicii, ca şi icoana împărătească „Deisis", pe care se afla
însemnarea din 1715, dovedeşte prezenţa lui Ioan Zugravu, activ în primele decenii ale
secolului al XVIII-iea. Tot el este autorul uşilor împărăteşti cu scena „Buna Vestire şi
cei patru Evanghelişti", reprezentată într-un decor arhitectural. În 1719 este prezent la
mănăstirea din Chiheru de Sus. Icoana „Deisis", prezentată într-o factură brâncove-
nească, este realizată în anul 1728 de zugravul Iacov de la Răşinari. În schimb icoana de
hram „Cuvioasa Paraschiva", rămasă dintr-o friză a praznicelor, este creaţia lui Toader
zugravu, asemănătoare celei din 1753 de la Hărţău. Pe la 1745 a realizat şi icoanele.
Ultima icoană, „Iisus Hristos", datată la 1761, cu o reţea de romburi, pe fondul neutru,
ce înscriu rozete, prin liniatura ochilor şi petelor roz ce conturează obrajii, îl aminteşte
pe pictorul Nechita zugravu, 127 însă paternitatea lui Toader zugravu nu este exclusă.
Din nefericire în anul 2000 biserica este demolată în modul cel mai brutal, nefiind
întocmită, în prealabil, o documentaţie (releveu) care să-i facă cunoscută elevaţia,
elementele de construcţie, decorul exterior şi interior avut. La data cercetării pe teren, în
vara anului 2004, mai existau două grămezi de materiale de construcţie rămase: bârne
ale pereţilor, arce dublouri, resturi ale tălpii de susţinere. În locul bisericii demolate s-a
realizat un nou edificiu din cărămidă, departe de a avea o formă asemănătoare cu aceea
a bisericilor româneşti.
127
31
LOGIG. Biserica „Sfânta Treime"
Component al comunei Lunca, satul Logig se află situat lateral drumului ce leagă
Reghin de Bistriţa. Registrele de dijme papale din anul 1332 fac cunoscută prima
atestare documentară a localităţii, aici fiind amintit preotul Hengmann ca „ sacerdos de
Trzz
„ z a L udv"zcz.„, „ v.·11 · .„.128
z a L ud uzez
Anul ridicării locaşului de aici nu ne este cunoscut. Şematismul jubiliar din anul
1900, pe lângă unele date privind structura pe confesiuni a locuitorilor, face menţiunea:
„Biserica de lemn din an. 1837 în onoarea Prea Sântei Treimi" 129 La rândul său,
Şematismul ortodox din anul 1996 indică ca dată a realizării bisericii anul 1827.
130
Dacă tradiţia spune anul 183 7, conscripţia lui Clain indică existenţa unui locaş de cult la
Logig în anul 1733, 131 atestare confirmată atât în 1750, 132 cât şi în 1760-1762. 133
Aşadar, rară intenţia de a conferi vechime mai mare decât are în realitate, informaţia din
prima conscripţie devine precumpănitoare în aprecierea ridicării monumentului, care
trebuie considerată în raport cu anul 1733, deci o datare ante quem. În această situaţie
considerăm că în anul 1837 a avut loc strămutarea pe actualul amplasament a bisericii
mai vechi, iniţial situată pe un deal învecinat.
Cu tot regretul că biserica a fost demolată, avem satisfacţia păstrării unor date cu
statut de document privind monumentul: releveul întocmit cu ocazia solicitării acordului
de desfiinţare şi unele imagini realizate înainte de demolare. Purtând hramul „Sfănta
Treime" biserica înscria un plan în formă dreptunghiulară, specific locaşurilor de lemn
româneşti, la capătul de est având absida poligonală în cinci laturi, nedecroşată. Nava
bisericii avea o lungime de 13,80 m şi o lăţime de 5,90 m. Iniţial biserica avea laturile
de miazăzi şi miazănoapte mai scurte, însă presupunem că în anul 183 7 capătul de vest
al navei este prelungit cu circa 2,80 m, formând spaţiul pronaosului în lungime totală de
6, 70 m, la care surprindem limita vestică anterior avută, precum şi naosul în lungime de
6,90 m. Limita dintre cele două spaţii liturgice este marcată de uşa primezului ce forma
peretele despărţitor. Deasupra pronaosului extins s-a realizat turnul-clopotniţă, a cărui
siluetă se înălţa binişor deasupra coamei acoperişului navei. La capătul estic al navei,
din dreptul peretelui divizor al iconostasului, se afla absida altarului, poligonală în cinci
laturi, nedecroşată, cu o lungime de 2,90 m, la care sesizăm cele două laturi de pornire,
în lungime de circa 2,60 m, pe când cele de capăt erau cu mult mai reduse, doar de circa
l,Om.
Spaţiul interior al navei iniţiale avea o boltă semicilindrică al cărei punct de
pornire, prin arcele dublouri, îl constituiau grinzile interioare adăugate cununii, punctul
maxim de înălţime a bolţii fiind de 4,20 m de la pardoseală, diferenţa de înălţime faţă de
aceea a altarului fiind suplimentată de un arc sculptat cu motivul viţei de vie. Absida
Pentru prima plată: ,,De asemenea Hengmann preotul din satul Logig a plătit trei sectini de argint şi
128
(aceea) din care un sectin face un pond şi jumătate", pentru plata a doua: „De asemenea Henchmann
preotul din satul Logig a plătit cinsprăzece (banali) vechi şi de verece şi şase (dinari)m/c ", în DIR, XIV,
vol.111 (1331-1340), p. 126, 154.
129
Şematism Alba Iulia, 1996, p. 243.
130
131 Cl ain, 1733, p. 179.

132
Aaron, 1750, p. 278.
133
Buccow, 1760-1762, p. 634.
32
avea un acoperiş interior format dintr-un segment de arc şi trei panouri curbe care
convergeau spre bolta navei.
Tot cu ocazia strămutării, pereţii bisericii au fost tencuiţi în interior şi exterior,
intervenţie ce a acoperit eventualele picturi interioare, dar şi decoraţia exterioară a
structurii portante. Stratul de tencuială s-a aplicat pe leaţuri prinse de bârnele pereţilor.
Pe laturile de nord şi sud ale navei se aflau ferestrele, simetric poziţionate: câte una
pentru cele două module ale pronaosului, câte două la naos, în mărimi de 80 x 100 cm şi
70 x 100 cm şi trei ferestre la absidă cu deschideri de 50 x 70 cm, dimensiunea, cât şi
aşezarea lor demonstrând faptul că erau o creaţie ulterioară ridicării bisericii. Probabil
tot atunci, învelitoarea din şiţă a fost înlocuită cu aceea din ţiglă solzi. Era firesc ca
vechea decoraţie picturală să nu se mai păstreze. În anul 1912, pictorul Burani Emil
pictează sau repictează friza Apostolilor şi praznicele. Uşi le împărăteşti, databile din
secolul al XVIII-iea, conţin decoraţii ce reprezintă coarde de struguri în jurul icoanelor
destinate Bunei Vestiri, aducând cu cele aflate la Băiţa sau Reghin.
Numai că, ridicându-se între anii 1977-1980 o biserică nouă de zid, alături de
aceea veche de lemn, aceasta din urmă nu a mai primit reparaţiile necesare, deşi
cercetătoarea Ioana Cristache-Panait considera atunci că a sosit „ .. prilejul restaurării
celei de lemn, în forma originară şi a recuperării decoraţiei pictate ". 134 Din nefericire,
fără a se mai încerca restaurarea vechiului monument, la solicitarea parohiei, în anul
1977, acesta este demolat, 135 pe locul unde era situat altarul ridicându-se o troiţă de
marmură. Din patrimoniul bisericii de lemn s-au păstrat iconostasul şi chivotul.
MURA MARE. Biserica din lara de Mureş, reconstruită la Reghin sub

hramul „Tăierea capului Sf. Ioan Boteză torul"
În secolul al XX-iea satul Mura Mare, aparţinător de comuna Gomeşti, încă avea
două biserici de lemn, între care şi biserica „Sfântu Nicolae'', de tipologie diferită, cu
absidă poligonală în cinci laturi, nedecroşată. Timp îndelungat, biserica ce formează
obiectul lucrării de faţă, a fost omisă din lista monumentelor istorice şi de artă. Istoria ei
are prea puţine documente şi mărturii de epocă. Component al comunei Gomeşti, satul
Mura Mare este situat aproape de izvoarele pârâului Petrilaca, pe drumul comunal ce
face legătura cu drumul judeţean D. 135/A. Timp de secole localitatea a purtat
denumirea de Sidrieşu Mare, documentar fiind atestată sub această denumire din anul
1359 ca Zedryes (Sidrieş), iar din 1733 ca Nagy Szederjes (Sidrieşu Mare). 136
Permanent a fost o localitate mică, dar cu o populaţie majoritar românească. În anul
1857, la un total de 167 locuitori, erau 159 români uniţi,
137
în anul 1900 la 250 suflete
erau 230 români, 138
în 1832, din 334 locuitori românii reprezentau 328 locuitori. 139 În
ultimele decenii numărul locuitorilor scade drastic, întrucât în anul 1992 localitatea mai
140
avea doar 80 locuitori.
134
Ioana Cristache-Panait, Biserici de lemn, p.245
135
Autorizaţia de desfiinţare nr. 3/4175 din 26 mai 1977 a Consiliului Popular Judeţean Mureş„
136
C. Suciu, DILT, l, p.411.
137
138
Şematism, 1900, p. 502.
139
Recensământ. 1992, p.192.
140
33
De la început arătăm faptul că vechea biserică de lemn din lara de Mureş nu mai
există, însă ajungând în stare de prăbuşire a fost reconstruită pe un alt amplasament, în
incinta Muzeului Etnografic din Reghin. Odinioară sătenii din Mura Mare vorbeau de o
strămutare a bisericii de la lara de Mureş, eveniment petrecut cu mai multe decenii în
urmă. Provenienţa ei de la lara de Mureş este preluată de unii autori, sub această formă
fiind şi cunoscută. 141 În orice caz, la lara de Mureş de mult timp nu mai exista edificiu
de lemn, însă potrivit Şematismului jubiliar din 1900 aici încă exista „ Biserica de lemn
din an 1790 ". 142 Despre Mura Mare, tot Şematismul din 1900, arată: „ Biserica de lemn
din an 1817 în onoarea Sf Nicolae", 143 care exista şi în secolul al XVID-lea, precum
ne indică conscripţiile din 1750 144 şi 1760-1762. 145 Am putea accepta ca dată a
realizării monumentului, cu unele rezerve, anul 1790, o motivaţie fiind şi faptul că
bisericile cu muchie în ax, ca cele din Nadăşa, Vălenii sau Cuci, au fost ctitorite cel
târziu până la mijlocul secolului al XVIII- lea.
Şi totuşi, biserica poate fi considerată mai veche, remarcă făcută de cercetătoarea
Ioana Cristache-Panait când arăta: „La întâlnirea laturilor capetele tuturor bârnelor se
prelungesc în exterior, amintind tehnica de la exemplare străvechi de case şi şuri din
Munţii Apuseni. Un luminator, în formă de aripi deschise (0,25 x 0,17 m) a fost crestat
în două bârne ale absidei" ... „Elementele relevate, la care adăugăm dimensiunile
pereţilor (ai navei JO m x 3,80 m, ai absidei doi de 2 m fiecare, iar cei în ax de câte
1, 70 m; înălţimea de 1,60 m), ne determină să afirmăm că ne aflăm în faţa unui
monument din al XVII-iea veac " 146
Planul bisericii înscria formele tradiţionale: o navă de formă rectangulară care
spre est cuprindea absida poligonală uşor decroşată, în patru laturi, cu muchie în ax.
Pereţii bisericii erau realizaţi din câte şase bârne de stejar, străpunse doar de
minusculele ferestre. Potrivit acestei dispoziţii planimetrice intuim şi partiul ce asigura
schema: pridvor - pronaos - naos - altar, fiecare având formă dreptunghiulară, cu
excepţia absidei în forma poligonală. Decroşarea acesteia din urmă e soluţionată discret,
prin reducerea lărgimii cu circa 10-15 cm pe fiecare parte. Intrarea în biserică se afla pe
latura de vest a pronaosului, al cărei ancadrament se termina într-un segment de arc cu
ajutorul unor contrafişe profilate concav. Spre apus era pridvorul care avea pălimar şi
stâlpi, ale cărui părţi laterale erau închise cu scânduri, categoric realizat ulterior
bisericii, probabil, odată cu strămutarea la Mura Mare.
Rămânând la istoricul monumentului, îl putem include în categoria bisericilor
călătoare, cunoscând câteva strămutări de la o localitate la alta. Rămasă fără enoriaşi ca
urmare deznaţionalizării românilor din lara de Mureş, dar şi din zonă, biserica este
vândută unui localnic din satul Isla, pentru a construi din ea o anexă gospodărească.
Întâmplarea face ca, în anul 1920, biserica (materialele păstrate) să fie răscumpărată de
Ioana Cristache-Panait, Biserici de lemn, p. 223-234; Maria Borzan, Biserica „ Tăierea capului Sf
141
Ioan Botezătorul" din secţia în aer liber a Muzeului Etnografic din Reghin, în Marisia, XXVI,
Etnografie. Artă populară. Artă, 2000, p. 95-100.
142
143
Ibidem, p.502.
144
Aaron, 1750, p. 278.
145
Buccow, I760-1762, p. 641.
146 I
oana Cristache-Panait, Biserici de lemn, p. 223.
14
un anume Boţog Iosif din Mura Mare, care o aşează în grădina gospodăriei sale, aflată
în sat, devenind biserica familiei. O perioadă, biserica s-a aflat în grija familiei, până la
moartea urmaşului lui Boţog Iosif, probabil un nepot, după care intră în acel vârtej al
degradării totale. Expusă timp de mai mulţi ani tuturor anotimpurilor, agenţilor
atmosferici şi factorilor biologici, cu învelitoarea acoperişului inaptă de a mai reţine apa
şi vântul, în ultimele decenii ale secolului al XX-iea biserica s-a prăbuşit, singurele
elemente care s-au mai păstrat fiind cele de compartimentare a spaţiului şi prestolul
improvizat dintr-un capitel baroc, din piatră.
Însă monumentul nu a dispărut cu totul. Prin grija şi strădania personalului de la
Muzeul Etnografic din Reghin, materialul de construcţie rămas a fost adus şi tratat în
incinta instituţiei, în vederea reconstruirii. Alegerea acestei biserici pentru salvare este
motivată chiar de directorul instituţiei, doamna Maria Borzan: „ Două au fost motivele
care au determinat această alegere. În primul rând, biserica reconstruită este un
monument de arhitectură şi în al doilea rând biserica este un veritabil document istoric,
o pagină din zbuciumata istorie a acestor meleaguri, certificatul prezenţei odinioară
acolo a populaţiei româneşti". 147 Din vechiul edificiu au mai putut fi folosite doar 1O
bârne, lucrările de reconstruire debutând la 20 martie 1997. Meşterii noului edificiu au
fost o echipă din Bârsana, judeţul Maramureş, condusă de I. Vlasin. O pertinentă
descriere a fazelor de lucru, precum şi prezentarea unor date tehnice privind noul
• ne-a lwasat aceeaşi• autoare. 148
ed1"fi1cm
În general, noul edificiu preia formele monumentului aflat la Mura Mare (PI.
XX.a). În lungime de 7,50 m, biserica înscrie un dreptunghi cu laturile de 5,0 x 3,5 m,
corespunzător naosului, precum şi absida poligonală în patru laturi, cu o lungime de
2,50 m, cu vârf în ax, decroşul fiind mai accentuat, câte 26 cm pe fiecare parte, însă
laturile de pornire având un uşor unghi. În partea de vest a bisericii s-a amplasat
pridvorul, cu o lăţime doar de 80 cm, ce cuprinde trei deschizături, pe mijloc aflându-se
accesul ce corespunde intrării în biserică. Deasupra pridvorului şi parţial al naosului se
înalţă turnul-clopotniţă, scund şi cu galerie, acoperit cu un coif în 8 pante şi 8
dublocorni de câte 2,80 m, respectiv 2,0 m lungime. Capetele bârnelor se prelungesc în
exterior câte 13 cm. În interior remarcăm cele două spaţii: naosul în mărimi de 4,78 x
3,30 m şi altarul, în lungime de 2,36 m. Învelişul interior formează o cupolă
semicilindrică care se racordează la altar prin intermediul unei bolţi curbate, căptuşită
cu scânduri. Iconostasul, opera sculptorului Ioan Moldovan din satul Idicel Pădure,
poartă decoraţii sculpturale reprezentând funia răsucită, rozete, flori, ciorchini de
struguri. Uşile împărăteşti şi cele diaconeşti au ghirlande de flori şi frunze.
Valoroase sunt icoanele montate la prăznicar ce reprezintă scenele: „Naşterea
Precistei", „Buna Vestire", „Întâmpinarea lui Iisus", „Intrarea în Ierusalim", „învierea",
„Înălţarea la cer", „Pogorârea Sfântului Dud", „Schimbarea la faţă" şi „Adormirea
Maicii Domnului". Remarcabile sunt cele două icoane împărăteşti: „Iisus împărat" şi
„Măria împărăteasă", aduse de la bisericile din lbăneşti şi Jabeniţa, autor fiind Popa
Gheorghe din Şerbeni (1832-1875). Uşile diaconeşti, răstignirea şi Moleniile au fost
147
Maria Borzan, op.cit., p.95.
148
Ibidem, p.95-99.
---------------„
i ~ !: r11: 11r i::e§ JudeteJf!!f~
pictate de Constantin Gabor din Lunca Bradului. La 14 iunie 1998, cu participarea Prea
Sfinţitul Andrei, Episcop al Alba Iuliei, noua biserică este sfinţită, primind hramul
„Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul".
OROIU. Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril"

Component al comunei Band, satul Oroiu este situat pe cursul superior al pârâului
Valea din Jos, la sud de centrul de comună, fiind rezultatul contopirii celor două
localităţi istorice alăturat aşezate: Oroiu de Câmpie şi Oroiu Secuiesc (Ungureni) a căror
vatră era străbătută de graniţa dintre Comitatul Turda şi Scaunul Mureş. Localitatea este
atestată documentar din anul 1332 în care este amintit acel „saceros de Vrei". 149 Deşi
denumirea oficială de „Oroiu Secuiesc" ne conduce cu gândul la ideea că era o aşezare
locuită numai de secui sau aceştia constituiau majoritatea locuitorilor, localitatea a fost
locuită aproape în exclusivitate de români. Dintre numeroasele surse documentare
amintim recensământul din 1857, în care, din cei 503 locuitori, după confesiune 497 o
reprezentau românii, 150 apoi Şematismul jubiliar din 1900, în care, din cei 43 7 locuitori,
426 erau tot români. 151
În fiecare localitate componentă se afla câte o biserică de lemn, ambele
constituind monumente de seamă ale arhitecturii populare româneşti. În Oroiu de
Câmpie s-a păstrat biserica cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului" ridicată
în anul 1784, în locul alteia mai vechi, ce păstrează valori sculpturale şi picturale
deosebite. Cea de-a doua biserică, cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril", a
dispărut în anii 1977-1978, fiind mistuită de flăcările unui incendiu. O analizăm pentru
că făcea parte din categoria monumentelor istorice şi de arhitectură, 152 constituind un
adevărat exemplu al artei populare româneşti şi a cărui reconstituire o considerăm
imperios necesară.
Despre construcţia lăcaşului se cunosc prea puţine lucruri, deoarece odată cu
ancadramentele care au ars împreună cu biserica a dispărut şi inscripţia care menţiona
anul edificării. Era situată în cimitirul aflat în sud-vestul localităţii, la nr. poştal 52.
O primă atestare ne oferă conscripţia anilor 1760-1762, 153 când ambele sate Oroiu
apar cu câte o biserică. La rândul lor, conscripţiile anterioare, din anii 1733, 154 şi 1750
amintesc Oroiu cu câte o biserică, ce n-ar fi exclus să fie chiar aceea care astăzi nu
155
mai există. Aceasta cu atât mai mult că surata sa cu hramul „Intrarea în biserică" îşi
atestă provenienţa din anul 1784. La rândul său Şematismul din 1900 156 vine şi aduce o
primă dovadă documentară menţionând: „Bis. de lemn renovată la an I 883 în onoarea
ss. Archangeli. " Potrivit tradiţiei, biserica este produsul ultimelor decenii ale secolului
al XVII-lea, ea având nervuri, ce susţin bolta semicilindrică a navei, decorate cu rozete,
„De asemenea Pavel preotul din Oroiu a plătit patru banali vechi şi şapte denari", în DIR, XIV,
149
voi.III (1331-1340), p.133.

150

151
152
Monument istoric prin HCM nr. 1160/1955, poziţia nr. 89.
153
Buccow, 1760-1762, p.684.
154 CIain, 1733, p. 186.
155
Aaron, 1750, p. 281.
156
36
forme asemănătoare cu cele aflate la biserica „Buna Vestire" din comuna Rădeşti, satul
Şoimuş, jud. Alba, provenind din anul 1675. Prin urmare, locaşul a fost înălţat, probabil,
înainte de anul 1733 ca, mai apoi, în anul 1883, să treacă printr-o amplă renovare şi
extindere soldată cu lărgirea pronaosului şi naosului pe ambele laturi, alungirea spre
vest a pronaosului şi juxtapunerea asimetrică a turnului - clopotniţă. În anul 1952, noi
intervenţii modifică aspectul bisericii, prin lărgirea navei, astfel încât numai absida
altarului a mai rămas neatinsă, motiv pentru care, în contextul de după lărgirea şi
extinderea navei, nu se mai armoniza cu noile volume.
Din fişa monumentului putem uşor constata formele şi aspectul bisericii dispărute,
dar fără a oferi date corecte în ce priveşte dimensiunile şi forma pereţilor bisericii.
Pentru renovarea bisericii, într-o primă etapă, Cooperativa „Constructorul" din Târgu-
Mureş, în anul 1973, întocmeşte documentaţia tehnică, între care şi releveul edificiului,
pe care îl considerăm ce 1 mai pertinent întocmit, acesta stând la baza descrierii
monumentului dispărut.
Biserica înscria un plan dreptunghiular simplu, cu laturile lungi în mărime de
10,50 m pe latura sudică, 11,65 m pe latura nordică şi o lăţime totală de 7,40 m, deci o
mărime considerabilă dacă o comparăm cu aceea a altor edificii similare. Interiorul
cuprinde cele două spaţii tradiţionale: pronaosul în lungime de 4,30 m pe latura de sud
şi 4,05 m pe latura de nord şi naosul cu latura de sud de 5,73 m şi latura de nord de 5,88
m. Ambele încăperi au o lăţime de 7,28 m, ele fiind despărţite doar de primez, a cărui
deschizătură are 1,0 m lăţime. Extinderea navei pe cele două laturi lungi este uşor de
determinat prin păstrarea celor doi stâlpi de susţinere intermediari, aflaţi pe latura estică,
ea fiind de 1,34 m la miazăzi şi 1,26 m la miazănoapte. Pardoseala pronaosului este cu
20 cm mai joasă decât aceea a naosului. Pe latura de est a naosului se afla iconostasul,
ce cuprindea cele trei intrări: ale uşilor împărăteşti de 77 x 176 cm şi celor două uşi
diaconeşti de câte 58 x 172 cm. La capătul de est al navei este situată absida altarului,
poligonală în cinci laturi, de la nord la sud în mărimi de 2, 16 m, 1,33 m, 1,68 m, 1,48 m
şi 2, 16 m. Iniţial, decroşul absidei avea 0,41 m spre sud şi 0,40 m spre nord, după
extinderile laterale ajungând la 1,85 m spre sud şi 1,76 m spre nord. În punctul de
pornire altarul are o lăţime de 3, 70 m, peretele estic aflându-se la o distanţă de 3, 12 m
faţă de peretele divizor al iconostasului. Remarcăm faptul că cele două laturi mai lungi
ale absidei nu sunt paralele, ele având o înclinaţie faţă de latura estică a navei, formând
un unghi. Pereţii bisericii erau confecţionaţi din lemn de brad, în 8-9 rânduri, aşezate pe
o talpă din lemn de stejar, la rândul ei sprijinindu- se pe o fundaţie slabă din zid uscat de
bolovani. Datorită terenului în pantă, capătul de vest al pronaosului era îngropat în
pământ, necesitând realizarea unui zid din cărămidă, ulterior tencuit, a cărui înălţime
ajungea până la nivelul coamei. În anul 1924, cu ocazia unor lucrări de renovare la turn,
partea inferioară a acestuia este umplută cu pământ pentru a-i conferi stabilitate,
concomitent cu construirea anexei din lemn cu rolul de a adăposti scara clopotniţei.
Interiorul bisericii era constituit dintr-o boltă în leagăn, deasupra pronaosului şi
naosului având o înălţime de 3,75 m; o boltă discret tronconică în absida altarului şi o
semicalotă din panouri triunghiulare racordat la aceasta din urmă. Întregul edificiu avea
o şarpantă din lemn de brad cioplit, ce proteja semicilindrul bolţii susţinut pe arce,
acoperit cu şindrilă, partea dinspre răsărit fiind terminată în trei panouri oblice, dinspre
37
radiar deasupra bolţii absidei. Din cauza deteriorării şindrilei aceasta a fost dublată de o
învelitoare din carton asfaltat, luându-i mult din arhaismul şi farmecul avut, situaţie ce a
durat până la renovarea din anii 1976-1977. Intrarea în biserică se afla pe latura sudică a
pronaosului, nu departe de primez, care, în anul 1883, este protejată de micul pridvor
din lemn. Odată cu biserica au ars şi decoraţiile avute. A rămas doar partea de jos a
ancadramentului intrării dintre pronaos şi naos, „ străbătut de pro.file, unele decorate în
~ h•
Jrang ze sau presarate cu cercurz .
V 157
o IJ
După anul 1970, biserica prezenta serioase semne de pierdere a stabilităţii şi de

degradare a principalelor elemente de construcţie, impunând o urgentă intervenţie de
renovare. O primă intenţie are loc în anul 1973, când Cooperativei „Constructorul" îi
este comandat primul proiect de renovare. În anul 1975, Protopopiatul Ortodox din
Luduş, împreună cu autoritatea publică judeţeană, iau măsuri concrete de renovare a
monumentului. 158 Proiectul de renovare este întocmit de ing. Szabo Ecaterina, şi este
curând aprobat de Comisia Centrală de Stat a Patrimoniului Cultural Naţional, Consiliul
Ştiinţific Tehnico-Economic, prin preşedintele acesteia, Vasile Drăguţ şi de
Departamentul Cultelor. Faţă de releveul anterior descris, proiectul de renovare a
bisericii din Oroiu prevede aducerea pereţilor navei la forma dreptunghiulară iniţială, iar
absida cu cei doi pereţi de pornire paraleli. Cu Autorizaţia de construcţie nr.
438/10778/2099, din 12.08.1986, emisă de fostul Consiliu Popular Judeţean Mureş, sunt
autorizate lucrările de consolidare, protejare şi reparare a monumentului, a căror valoare
este de 79.000 lei. Din nefericire, destul de curând, datorită neglijenţei, monumentul
avea să fie distrus de un incendiu şi ca urmare definitiv pierdut.
SUBPĂDURE. Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril".

reconstruită
Ia Târgu-Mureş sub hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril"
Secole de-a rândul localitatea Subpădure, componentă a comunei Găneşti, a fost o
însemnată localitate românească, cu toate că, începând cu a doua parte a secolului al
XX-iea, a cunoscut o depopulare drastică. Documentar este consemnată în anul 1466 ca
„poss. Erdewallya ", adică „Subpădure'', ca, din anul 1733, şi sub forma românească de
„ Szupt Ped ure "159
.
Încă în urmă cu câteva veacuri, satul Subpădure avea două biserici de lemn,
ambele adevărate monumente de artă populară românească: biserica „Sf. Arhangheli
Mihail şi Gavril'', a ortodocşilor, care face obiectul analizei de faţă, şi biserica
„Arhanghelul Mihail", a greco-catolicilor, care a rămas pe vechiul amplasament. Chiar
dacă anterior nu avea o populaţie prea numeroasă: în 1750 fiind conscrişi 307 români
uniţi; în 1857 din 557 locuitori fiind 253 ortodocşi şi 304 greco-catolici; 161 în anul
160
157
Ioana Cristache-Panait, Biserici de lemn, p. 167.
Asemenea măsuri de renovare sunt toate concomitent şi pentru biserica „Intrarea în biserică a Maicii
158
Domnului" din Oroiu.

159
C. Suciu, DILT. II, p. 149.
160
Aaron, 175 o, p. 263.
161
38
1900 la 554 locuitori fiind 162 ortodocşi şi 378 greco-catolici, 162 Începând cu secolul al
XX-lea numărul locuitorilor cunoaşte o continuă descreştere, în 1930 existând 378
locuitori, ca în anul 1992 să scadă la 88 locuitori. 164
163
Biserica era situată pe „dealul bisericii" până în anul 1994, când, urmare a
dezafectării şi părăsirii totale a ajuns în stare de ruină. O însemnare din proscomidie, al
cărei text îl datorăm Eugeniei Greceanu, 165 face cunoscute următoarele: „ Cu vrearea
Tatălui şi cu ajutoriul Fiului şi cu săvârşirea Duhului sfânt s-au plătit această Sfântă
besearecă de robul lui Dumnezeu Hancu Constantin şi fămeaea sa Siia şi feciori lor
Ion, Loghin, Vasilie, Gheorghe, Cătălina să le fie pomenire lor şi la tot neamul lor,
fiind paroh popa Ion şi dascăl Vasilie fraţi fiind. Zugrav Ban Vasilie Porfirie, de la
Feisa, Sfărşit-au şi lui Dumnezeu Laudă - 1789 ". Aşadar, în anul 1789, Hancu
Constantin cu familia sa suportă plata unei însemnate sume de bani pentru ridicarea
bisericii. Analizând monumentul şi coroborând datele istorice cu tipologia bisericii îl
putem considera ca provenind din ultima parte a secolului al XVII-lea, dar nu mai târziu
de începutul celui următor. Acest tip de biserică este considerat ca vechi şi de Atanasie
Popa, el preluând formele casei ţărăneşti, în judeţul Mureş mai fiind şi bisericile de la
Cuştelnic, Aţintiş şi Deag, cu menţiunea că monumentul de la Subpădure este menţionat
de autor ca realizat în anul 1824. 166 Anul 1824 reprezintă, de fapt, data când Porfirie
zugrav împodobeşte pereţii navei şi nu vedem cum ar fi luat în discuţie.
Preluând o tradiţie mai veche, Ioana Cristache-Panait arată că biserica ar proveni
de la o alta, adusă „ de la Laslău Mare, în locul celei atribuite minorităţii
unite". 167 Afirmaţia poate fi considerată corectă, deoarece este cunoscut faptul că în
secolul al XVIII- lea, cu deosebire în anii 1761-1762, în timpul lui Buccow, numeroase
biserici au fost luate de la ortodocşi şi date în stăpânirea greco-catolicilor. Biserica
înscria o formă de plan dreptunghiulară, după Ioana Cristache-Panait cu laturile de 7,68
x 4,30 m, confecţionate din câte şase rânduri de bârne de stejar, care avea un acoperiş
interior ce forma o boltă unică, semicilindrică. Nava avea o singură fereastră, de mici
dimensiuni, situată pe latura nordică. Probabil odată cu strămutarea sa de pe „dealul
bisericii", sau după o scurtă perioadă, absida bisericii este reconstruită din bârne de
brad, cu un traseu poligonal, în cinci laturi, cu un decroş de 55 cm, formă avută probabil
şi anterior strămutării. Cele cinci laturi ale absidei, de la sud spre nord, aveau
următoarele mărimi: 2,20 m, 1,09 m, 1,20 m, 1,30 m şi 2, 1O m. Deci, am putea
considera anul 1789, cel menţionat de pisanie, data când s-au realizat aceste lucrări,
concomitent cu săvârşirea noului veşmânt mural. În elevaţie noul spaţiu al altarului avea
o boltă tronconică, care se racorda la traseul pereţilor prin intermediul unor panouri
curbe.
Interiorul bisericii cuprindea cele trei staţii liturgice: pronaosul cu o lăţime de 4,20
m şi o lungime de 2, 1O m, care, pe latura de sud cuprindea intrarea; naosul în lungime
de 4,50 m în aceeaşi lăţime şi absida altarului în lungime de 2,90 m. În urma unor
162
Şematism, 1900, p. 315-316
Dicţionar geografic, p. 167.
163
164
Recensământ, 1992, p.191.
165
Eugenia Greceanu, Tipologia bisericilor, p. 36.
166
At. Popa, Caracteristicile stilistice, p.696, 703.
167
39
lucrări de „renovare", tradiţionala
învelitoare de şindrilă caldă a fost înlocuită cu alta de
ţiglă profilată, considerată mai rezistentă la acţiunea intemperiilor, însă sub a cărei
greutate pereţii au început să cedeze, necesitând montarea ulterioară a unor stâlpi de
sprijin, însă şi aceştia, până la urmă, au cedat.
La data cercetării monumentului, 168 acesta încă mai păstra unele picturi murale.
Terminând împodobirea bisericii din Cuştelnic în anul 1788, pictorul Vasilie Porfirie
Ban din Feisa, pictează în anul 1789 altarul bisericii „Sf. Arhangheli" din Subpădure, în
vremea preotului Ion şi a fratelui său Vasilie (Vasilie Porfirie din Feisa, Porfir Vasilie),
pomeniţi de pisania ce se afla lângă scena „Viziunii Sf. Petru" .Pe bolta altarului se mai
aflau resturi din picturile cu tema: „Maria cu Arhanghelii Mihail şi Gavril", cete de
îngeri şi fragmente din „Sf. Troiţă". Resturi de pictură cu figuri pline de lumină se mai
aflau pe pereţi, ca şi compoziţia „Aron şi Moise" într-un decor arhitectonic, pe locul
unde ar trebui să fie uşile împărăteşti, peretele despărţitor având doar uşile diaconeşti.
După o perioadă de timp în care pereţii navei au rămas rară decoraţii interioare, în anul
1824 Porfirie zugrav săvârşeşte pictarea acesteia, între care şi scenele cu „Adam şi
Eva", „Prorocul Ilie cu carul de foc". Împărţită în trei registre, prin chenare formate din
panglici răsucite şi rozete cu patru petale, bolta cuprindea medalioane înfăţişând pe
„Arhanghelii Mihail şi Gavril", „Maica Domnului", „Iisus Hristos" reprezentări din
ciclul hristologic, iar pe timpanul de vest scena „Răstignirii", datată 1824. Un inventar
aflat în dosarul monumentului menţiona 17 icoane vechi, precum şi un frumos prestol
sculptat.
Încă din deceniul al optulea al secolului al XX-iea, biserica prezenta semne
serioase de pierdere a stabilităţii. Ioana Cristache-Panait, în anul 1987, arăta: „ Sub aripa
ameninţătoare a prăbuşirii, sub greutatea ţiglei, căreia nici seria stâlpilor de sprijin
numai stă împotrivă, bunurile culturale au fost strămutate", 169 ca, în anul 1993, să
menţioneze: „Lăcaşul părăsit după dezafectare, se află în stare de degradare". 17 Fără °
putinţa de a mai fi renovată de către mica comunitate sătească, biserica părea a fi sortită
dispariţiei totale, precum s-a întâmplat cu alte numeroase vechi biserici de lemn. A avut
însă norocul să renască precum pasărea Phoenix, să aibă continuitate prin noul edificiu,
chiar dacă acesta nu a mai păstrat tipologia şi aspectul iniţial. După ce s-au recuperat
unele elemente componente de la vechiul edificiu de către Brigada 2- Tancuri „Mureş"
din Târgu-Mureş, în anul 1998 s-a trecut la realizarea lucrărilor de construire a unei noi
biserici în incinta unităţii, cu forţe proprii, prin străduinţa preotului militar Visarion
Cioca, a Protopopiatului Ortodox din Târgu- Mureş, dar şi a unor cadre militare precum
col. Virgil Lăcătuşu - comandantul unităţii, col. Adrian Ţintă, col. Ioan Lunca etc.
Biserica este efectiv realizată de maistrul Gydofalvi Carol, fost militar în termen la
această unitate. La 2 octombrie 2001, într-o atmosferă de înălţătoare sărbătoare
spirituală, se desfăşoară festivităţile de sfinţire a noii biserici, ce primeşte hramul
„Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril şi al Marelui Mucenic Sf. Gheorghe", cu
Ibidem, p. 214-215; Marius Porumb, Un veac de pictură românească din Transilvania. Secolul
168
XVIII. Bucureşti, Ed. Meridiane, 2003, p. 47.

169
170
Ioana Cristache-Panait, Arhitectura de lemn, p. 144.
40
participarea I.P.S. Andrei, arhiepiscop al Alba Iuliei şi a oficialităţilor locale de atunci,
între care, prefectul Ioan Togănel şi primarul dr. Dorin Florea.
Noul edificiu preia, în mare, formele tipologice ale vechiului monument dispărut:
o navă de formă dreptunghiulară, în mărimi de 11,0 m x 5,80 m, care la capătul estic
cuprinde absida pentagonală, cu un decroş de 70 cm. La capătul de vest, unde este
situată intrarea, s-a realizat un pridvor deschis de 2,0 m lăţime. Pereţii bisericii sunt
realizaţi din bârne de lemn de brad, cioplite pe patru feţe, aşezate suprapus în 33 de
rânduri, conferind edificiului o înălţime considerabil mai mare decât cea avută de
vechiul monument. În punctul de întâlnire a ultimelor opt bârne s-au creat frumoase
console sculptate, preluând decoraţia sculptată de la edificiul dispărut. Deasupra
întregului edificiu se află acoperişul unic la care remarcăm generoasa streaşină cu o
deschidere de 1,35 m lăţime ce urmăreşte perimetrul pereţilor. Deasupra pridvorului
deschis şi, parţial, a navei se înalţă turnul de secţiune pătrată la care remarcăm
acoperişul înalt de secţiune octogonală. Alături de biserică s-a construit o clopotniţă, pe
o structură de lemn, deschisă pe toate laturile, formând două registre suprapuse.
TREI SATE. Biserica „Adormirea Maicii Domnului"

Până de curând fosta biserică de lemn din staul Trei Sate încă mai constituia
singura mărturie vie a existenţei de odinioară, aici, a românilor. Actuala localitate Trei
Sate, componentă a comunei Ghindari, se află pe drumul judeţean ce leagă Sângeorgiu
de Pădure de Sovata, structural fiind formată din cele trei localităţi istorice: Cioc,
Stefănesti si Hotesti.
' ' ' '
În fosta componentă Cioc a existat biserica de lemn „Adormirea Maicii
şi a
171
Domnului", mărturie istorică dispărută ca urmare a împuţinării românilor
îndelungatei părăsiri, cauzând degradarea acesteia. Documentar, fosta localitate Cioc
este atestată în anul 1332, ca „sacredos de Chakfalua ", de-a lungul veacurilor având
172
o populaţie românească destul de numeroasă. În anul 1761 sau într-unul din cei patru
următori, ortodocşii din Cioc se plâng episcopului Dionisie Novacovici, că deşi ei
constituie un număr de 4 7 familii, totuşi cele trei familii de uniţi deţin biserica. Ca
urmare, aceştia solicită sprijin pentru asigurarea unui teren în vederea ridicării altui
locaş de cult. 173 Luându-se în considerare datele fumizate de document putem aprecia
că la acea perioadă numărul românilor din Cioc se ridica la 250. La aproape două
decenii, în anul 1849, cu ocazia recenzării bisericilor şi şcolilor din protopopiatul
ortodox Mureş, la Cioc mai existau 18 români ortodocşi.
174
În anul 1857, sunt recenzaţi
175
13 ortodocşi şi 40 greco-catolici, deci 53 români, ca în anul 191 O din cei 1641
locuitori să mai rămână doar 4 români.
176
171
În anul 2000 existau în întreaga localitate doar 13 ortodocşi şi aceştia doar după o îndelungată
perioadă în care nu s-au mai înregistrat români, în Îndr. Past., col.XIX-XX, Alba Iulia, 1996-2000, p.
316.
172
C.Suciu, DILT, I, p. 149.
173
Nicolae Iorga, Scrisori şi inscripţii ardelene şi maramureşene, II, Bucureşti, 1906, p. 241. Data
documentului se află între anii 176111765.
174
ANDJ Mureş. Fondul Protopopiatul ortodox român Târgu/Mureş, dosar 5, fila 6/9.
175
Recensământ, 1857, p. 384/385.
176
41
Cunoscută în literatura de specialitate sub hramul „Adormirea Maicii
Domnului",1 biserica era situată în strada Principală nr. 25 a localităţii Trei Sate. A
77
fost construită la începutul secolului al XVIII-lea, prin forma pereţilor realizaţi din
bârne de stejar, înscriind un plan dreptunghiular, cu absida de răsărit, nedecroşată, în
trei laturi. Datări concrete privind realizarea bisericii nu avem, doar inscripţia chirilică
de pe cutia de mir care s-a mai păstrat: „Ala Toader, 1800 ", îndreptăţindu-ne să o
datăm ante quem. Referindu-se la această biserică, istoricul Ion I. Russu face
următoarea remarcă: „La Treisate (Comuna Ghindari), biserica de lemn cu hramul
Adormirea Maicii Domnului, de tip arhaic, dreptunghiular, cu altarol nedecroşat,
poligonal cu 3 laturi, este deasemeni veche. Precizări privind momentul ridicării cât şi
înfăţişarea sa de la început, pot fi aduse numai după înlăturarea modificărilor survenite
la reparaţii". 178 înseşi proporţiile sale o plasează în prima parte a secolului al XVill-lea.
Sub forma întâlnită în anul 2003, când am relevat planul bisericii, în ordinea
desfăşurării spaţiilor ea cuprindea: prispa îngustă, naosul şi absida altarului, poligonală
în trei laturi. Ca principal spaţiu divizor, naosul avea o lungime exterioară de 6,05 m pe
latura sudică şi 6,20 m pe latura nordică, şi datorită pereţilor care s-au deformat, precum
şi o lăţime de 5,50 m. În partea de vest peretele naosului avea o intrare simplă, cu o
lăţime de 1,45 m, pe când spre est spaţiul este marcat de iconostas, ce cuprindea trei
deschideri identice ca mărime. Absida avea trei laturi de mărimi diferite, începând cu
latura de sud-est, fiind de 2,05 m, latura de est 3,28 m şi latura de nord-est 2, 15 m.
Extremitatea estică a absidei nu era paralelă cu peretele iconostasului, având 1,5 m
distanţă în partea sudică şi 1,60 m în partea nordică.
În anul 1876 sunt efectuate importante lucrări de extindere şi amenajare a bisericii
prin adăugarea pridvorului şi clopotniţei, înlocuirea bolţii semicilindrice cu tavan,
modificarea acoperişului, precum şi tencuirea pereţilor în interior şi exterior. Prispa
desfăşurată pe toată latura de vest a bisericii avea o lăţime de 1,05 m. Partea din faţă,
spre stradă, forma o structură alcătuită din patru stâlpi de lemn ce susţin acoperişul, cei
din mijloc mărginind şi intrarea în prispă, a cărui parapet era înfundat cu scândură
simplă. Presupunem că ceva mai târziu s-a înlocuit şi învelitoarea din şindrilă, cu alta
din ţiglă solzi, considerată mai rezistentă, însă cu efecte negative asupra pereţilor şi aşa
destul de şubrezi. Exteriorul bisericii era destul de sobru prin simplitatea formelor,
singurele elemente menite de a oferi divertisment fiind faţada principală şi cele 5
ferestre (3 la navă şi 2 la absidă), uşor arcuite. Ferestrele erau de aceeaşi mărime, de 95
x 135 cm, disproporţionat de mari faţă de suprafaţa pereţilor, contrar mărimilor
tradiţionale care prevăd deschideri cu mult mai reduse, ceea ce ne îndeamnă să
presupunem că şi acestea au fost montate ulterior, probabil tot în anul 1876. În anul
1959, când în localitate existau doar 6 familii de români, preotul Iuliu Moldovan
realizează unele reparaţii curente la biserică, iar în anul 1981, preotul Teodor Muică
repară acoperişul.
Datorită faptului că timp îndelungat edificiul nu a mai fost folosit, fără a mai fi
reparat corespunzător, la data cercetării, în anul 2003, starea acestuia era deplorabilă,
În Şematism Alba Iulia 1996 este trecută cu hramul „ Sfinţii Arhangheli", P. 316.
177
178
I.I.. Russu, Românii şi secuii, p. 193.
42
pereţii prezentând dislocări accentuate, punându-i în pericol stabilitatea. Această stare în
care se afla monumentul a fost prezentată în anul 2003 în presa locală, 179 atrăgând
atenţia factorilor răspunzători. În lipsa unor credincioşi care să suporte renovarea
bisericii, prin grija protopopului Gheorghe Şincan şi străduinţa preotului Teodor Muică
din Sângeorgiu de Pădure, a Protopopiatului ortodox Târgu-Mureş şi cu sprijinul
material al lui Ioan Piroşca, administratorul SC. „ALUNIŞ" S.R.L., în anul 2003 se
trece la reconstruirea bisericii, sfinţirea noului edificiu având loc la 11 iunie 2004, cu
participarea I.P.S Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei.
Considerându-se că biserica de lemn nu mai avea cum să fie renovată, noul
edificiu s-a realizat din cărămidă, păstrând însă forma tipologică avută, cu absida
nedecroşată, în trei laturi, inclusiv mărimile: 6,20 m în lungime, 4,90 m în lăţime, iar
pridvorul cu 1,28 m lăţime. În schimb, printr-o bună inspiraţie, s-a refolosit tâmplăria
predecesorului edificiu: uşa intrării şi patru ferestre, două la navă situate simetric şi
două pe pereţii laterali ai altarului.
VALEA. Biserica „Sfântu Nicolae"

Localitatea Valea, componentă a comunei Vărgata este situată pe cursul mijlociu
al râului Niraj, pe drumul comunal ce duce spre Chiheru de Jos. Până în anul 1964
aşezarea purta denumirea de Iobăgeni, sau Iobagifalău, constituind cel mai veritabil
exemplu al originii sale etnice. Documentar este consemnată în anul 14 70 sub
denumirea de Jobagisthwanfalwa adică „Satul Iobagilor", numele perpetuând de-a
lungul veacurilor. 180 Numeroasele documente atestă existenţa neîntreruptă, odinioară, a
românilor. Dacă lustra din anul 1614 prezintă populaţia doar după structura socială, un
document din 24 ianuarie 1699 consemnează direct pe români, despre care se arată: „
Vreau să rămână în situaţia de acum în religia în care s-au născut nu se despart"
181
Conscripţia din 1733 consemnează cele 73 familii de uniţi care aveau biserică. 182 În
1760-1762 conscripţia lui Buccow menţiona 17 familii de uniţi care aveau biserică şi 2
familii de ortodocşi, fără biserică sau preot. 183 În anul 1857, localitate destul de
însemnată, la cei 550 locuitori, Valea încă mai avea un număr de 146
184
români, dar în
1900 Şematismul jubiliar prezintă doar 49 români, faţă de cei 404 maghiari. 185 Mai face
Şematismul precizarea: „ Bis. de lemn din an. 1787 în onoarea ss. Arhangeli ". Începând
cu sfârşitul secolului al XIX-iea, ca urmare a maghiarizării locuitorilor, elementul
românesc aproape dispare încât „ ... numai în valea Nirajului au reuşit să înstrăineze 40
de comune, unde azi numai inscripţiile pietrelor de mormânt şi însemnările din
scoarţele cărţilor bisericeşti mai stau mărturii dureroase ale gloriei apuse. „
186
În
1910, din cei 731 locuitori recenzaţi, după limba maternă mai exista doar un român, însă
179
Articolul "Biserici de lemn din Trei Sate. Un monument care aşteaptă renovarea", în Cuvântul liber,
Târgu/Mureş, an XV, nr. 23 (3523), 26 iunie 2003, p.3.
180
C. Suciu, DILT, 11, p. 225.
181
I. Ranca, Românii, I, p. 216.
182
Clain, 1733, p. 189.
183
Buccow, 1760-1762, p. 683.
184
185
Şematism, 1900, p. 420.
186
Transilvania, LXV, 1934, p. 343.
43
după religie 57 greco-catolici, deci foşti români. 187 Şematismul ortodox din 2000 atestă
existenţa la Valea doar a 4 ortodocşi, cu menţiunea că monumentul provine din anul
188
1646.
Existenta monumentului de la Valea, consemnată veacuri la rând, este curmată în
'
noaptea de 20-21 martie 1900, când mâini criminale i-au dat foc, odată cu el arzând
toate podoabele ce le mai avea. Acţiunea nu este întâmplătoare, ea având menirea de a
dispărea şi ultimul martor material al existenţei, aici, a românilor, întrucât după cum
bine observa Ion I. Russu: „ în aşezări, de-a rândul, au existat odinioară biserici
româneşti şi chiar redusul număr de români menţionat de conscripţia lui Buccow,
pentru unele sate, le păstrau memoria. Oare nu ar fi fost pus la îndoială faptul, de nu
erau bisericile de aici, că la lobăgeni (azi Valea), Oaia (Vălenii), Sîntandrei
(Miercurea Nirajului), toţi sătenii, întreaga obşte a fost românească, adevăr scris
~ .
raspzcat J
ue s l ova pzsanzz
. „ 1or „ . 189
Dacă Şematismul din 1900 ne indică anul 1787 ca data ridicării bisericii, o
inscripţie din anul 1659 ne indică data construirii ei, iar pe dosul altarului cu litere
chirilice se putea citi: „ ... refăcut-am acest altar io Molnar - Moraru. " 190 Eugenia
Greceanu o consideră ca realizată în anul 1734, 191 după cum arăta o inscripţie de pe
tavanul pronaosului. Dintr-un „chestionar" întocmit la 18 septembrie 1962 de parohul
bisericii 192 putem cunoaşte conţinutul inscripţiei: „ TABULATUM HOC. ERECTUM
EST TEMPORE AD MODUM R-01 D-NI GEORGY JÂKO PLEBANI HODOSTENS,
AC ECCLESIAR R-NO CATHOLICAR SEDIS MAROS ARCHIDIACONI STUDIO D-NI
GREGORY BERECZKJ MAIORIS CICJCCC. XXXIV-DIEBRIS - 1734". Aşadar,
biserica ar fi fost adusă de la Hodoşa, unde se afla în posesia Parohiei romano-catolice
şi, potrivit tradiţiei, aici, fiind adusă de la Sângeorgiu de Pădure, unde în anul 1642 a
fost construită sub hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril".
Din fericire, pe spatele crucii Răstignirii, de la fruntariu, s-a descoperit pisania
care scrisă în graiul străbun, menţiona: „Anul Domnului 1754, s-au fost risipit sfânta
biserică de la Iobagifalău şi s-au îndemnat cinstiţii sătenii şi o au ridicat pe temelie şi
ce au fost lipsă s-au isprăvit şi cei mai desăvârşit au fost dumnealui One morariu şi„.
iară dumnealui One morariu fiindcă au aşezat dumnealui catapeteasma bisericii, n-au
cruţat puţină cheltuială şi au făcut aceasta Raspetie să-i fie pomenire a tot neamul
dumnealui, octombrie 29 de zile " 193 înţelegem că în acel an s-au efectuat vaste lucrări de
refacere a bisericii, preluând bunurile antecesorului edificiu, ea fiind monumentul aflat
în evidenţele patrimoniului naţional. 194 Lucrările sunt terminate în anul 1758, precum
arată inscripţia sculptată pe pragul superior, din stejar, al intrării de pe latura de vest:
„ 1758 DIEBUS-IUNII". Potrivit obiceiului, datarea de pe ancadramentul intrărilor, la

187
Şematism Alba Iulia, 2000, p. 315.

188
189
I.I. Russu, Românii şi secuii, p. 183.
190 I bdi em, p. 129.
191 .
Eugema Greceanu, Tipologia biserici/or, p.36.
192 f1
A at în copie . şi în posesia autorului prezentei lucrări.
193
I.I. Russu, Românii şi secuii, p.197.
194 M onument istoric
. prin H.C.M. nr. 1160/1955, poz. 3338.
44
bisericile de lemn, indică perioada terminării lucrărilor de ridicare a edificiului. În anul
1772 biserica revine ortodocşilor, fiind atunci preoţi hirotoniţi în Ţara Românească. 195
Biserica se afla situată în partea vestică a localităţii, pe terenul de sub numărul
poştal 145, înconjurat de imobile clădite. Releveul anexă la fişa monumentului 196 ne
prezintă un edificiu de formă dreptunghiulară, în mărimi de 8,90 x 5,0 m, ce cuprinde
pronaosul în lungime de 3,0 m, naosul de 5,45 m, spre est fiind amplasată absida cu o
lungime interioară de 3,50 m şi o lăţime de 4,50 m. Edificiul era realizat din grinzi
cioplite din lemn de brad, aşezate pe tălpi de stejar, la rândul lor sprijinite pe lespezi de
râu. Capetele bârnelor erau îmbinate în sistemul popular „coadă de rândunică", ulterior
ascuns de stratul de tencuială. Pe latura sudică a navei, lângă altar, se afla mica
fereastră, prevăzută cu zăbrea de lemn. Pe latura de vest se afla intrarea, protejată de
pridvorul realizat ulterior. Data ce o poartă, anul 1758, a fost încrustată pe cele două
părţi ale decoraţiei centrale, ce cuprinde rozeta petalată în şase colţuri, din care iau
naştere ciorchini de struguri şi flori stilizate. Cadrul intrării mai conţine un chenar
sculptat cu motivul grupului de linii şi a festonului, rozeta în patru colţuri înscrisă într-
un colac de frânghie, care cuprinde mai mult de 2/3 din înălţimea montanţilor laterali.
Cele câteva imagini păstrate ne oferă posibilitatea cunoaşterii mai îndeaproape a
monumentului dispărut.
Alte obiecte ce aparţineau bisericii întregesc valoarea acesteia. O cruce de lemn,
pictată şi inscripţionată, are pe verso capul lui Iisus Hristos precum şi însemnarea:
„XLA U-GNA!B - 1802 ". O masă sculptată dintr-un butuc de lemn de stejar, purta anul
1872, ea fiind donată de Csizmadia Ioan cu soţia Moldovan Susana. Strana din partea
stângă a bisericii era donaţia lui Szasz Zsigmond şi soţia Moldovan Iudita, purtând data:
„ 1859 Ianuarie 3 ". Din fericire, o parte din patrimoniul artistic al bisericii se păstrează
la Protopopiatul Ortodox din Târgu-Mureş. Dintre cele cinci icoane, două par a fi
creaţia aceluiaşi autor (Pl.XLIII.a,b), ele reprezentând acelaşi personaj. Prima icoană,
„Iisus Hristos Pantocrator" (71 x 41,5 cm) îl redă făcând cu mâna dreaptă gestul
binecuvântării, iar în stânga ţine cartea deschisă împreună cu o batistă. În partea
superioară, la dreapta se află Fecioara Maria, iar în partea stângă, Sfântul Ioan. Iisus
Hristos este îmbrăcat în veşminte episcopale, iar rama tabloului este înflorită cu pensula,
din loc în loc. Pe rama inferioară se află inscripţia ce prezintă donatorii: „Această
icoană au plătit Chifor Ioan şi soaţa sa Mărie „ .Următoarea icoană, tot „Iisus Hristos
Pantocrator" (71 x 41,5 cm), prezintă o înfăţişare aparte a Mântuitorului. Aidoma
icoanei de la Crăciuneşti, Iisus Hristos este încadrat de ambele mâini îndoite din cot,
înălţate în sus, fiind îmbrăcat într-un splendid costum episcopal. Şi aici rama este
înflorată, din loc în loc având motive decorative pictate în roşu. A fost pictată la 1789 de
Vasile zugrav, împreună cu altele din registrul împărătesc. O altă icoană, cu aceeaşi
temă, în mărimi de 71,5 x 44 cm, a fost identificată ca aparţinând lui Marcu din
Sântandrei (Marcu Vlaşcovici, popa Marcu Zugravul), fiind pictată la 1772. În parte
icoana este repictată ulterior, deoarece, cu excepţia togii care este scorojită, restul
picturii este mai nou. De mici dimensiuni (42,7 x 25 cm), icoana „Sfântul Teodor", bine
195
ANDJ Mureş, fond 681, inventar 781. Prezentat de Elena Mihu, Biserica de lemn din satul Valea, în
Îndr. Past 199612000, voi. XIX-XX, Alba Iulia, 2000, p. 235.
196
Aflat la Consiliul Judeţean Mureş, Direcţia de urbanism şi amenajarea teritoriului.
45
conservată, ce poate proveni din secolul al XIX-iea, îl prezintă pe sfânt ţinând în mână
lancea pe care o împlântă în gura unui monstru. De amintit icoana „Cuvioasa
Paraschiva" (36,3 x 26,6 cm) ce pare a fi geamănă cu precedenta, precum şi icoana
„Fecioara cu pruncul" (41 x 31 cm), pictată în ulei într-o manieră occidentală, probabil
de un pictor transilvănean.
În Protocolul Raţiunilor, pentru anii 1833-1885, prezentat de Elena Mihu, este
197
menţionată biserica din Valea cu întregul ei inventar, care îl redăm parţial: ,Jn anul
1855, 8 august/27 iuliu, ieşind din graţioasa Arhiepiscopie, ca ordinaţiune a prea
luminatului Alesandru Şterca Şuluţiu, metropolitul Bă/gradului de 13 iunii a. c. nr. 472
în cercul şi subcercul M Vaşarheiului (Târgu-Mureş) comuna Jobbagyfalva, la
specifica consemnare a tuturor odoarelor bisericeşti, veştmintelor fundurilor interne şi
externe, clădirilor, viilor, morilor. Se află precum urmează: 1. ln biserica care e una
clădire de lemn de gorun /stazforind/ pe dinafară văruită pe dinlontru molipsită, se află
următoare Ier ... "Aşa dar în perioada respectivă biserica era tencuită în interior şi
exterior.
Ajunsă în stare de degradare, obştea românească cumpără materialul recuperat de
la biserica din Hodoşa, demolată la 1874, cu care realizează lucrări de extindere la
pronaos, tăvănuirea acestuia cu scânduri ce conţin casete pictate şi inscripţionate,
inclusiv menţionatul text în limba latină. Altarul are o boltă semicilindrică mai joasă,
având trei făşii curbe tangente faţă de linia pereţilor. Şi ea conţine materiale provenite
de la Hodoşa, pictate cu flori şi datate: 1642;
În deceniul opt al secolului al XX-lea, biserica necesita serioase lucrări de
renovare, îndeosebi consolidarea fundamentului şi înlocuirea elementelor de construcţie
deteriorate. Lucrările sunt vizate de Consiliul Culturii prin avizele nr. 58, din 30 martie
1891 şi nr. 42, din 5 mai 1993, acordul final de renovare fiind dat prin Autorizaţia de
construcţie nr. 118/20080 din 25 aprilie 1983, emisă de fostul Consiliul Popular al
Judeţului Mureş. Proiectul de execuţie este întocmit de arh. Gabor Ioan, deosebit de
valoroase pentru cunoaşterea monumentului dispărut fiind planşele ce reprezintă planul
şi secţiunile. Potrivit acestora, nava dreptunghiulară a bisericii avea 8, 78 m lungime şi
5,0 m lăţime, spre est având absida poligonală în cinci laturi, decroşată, ale cărei laturi,
de la sud la nord, erau de câte 2,50 m, 1,34 m, 2,25 m, 1,48 m şi 2,33 m. Decroşul este
de 60 cm la sud şi 58 cm la nord. Interiorul navei cuprindea pronaosul de 3,45 m
lungime şi 4, 70 m lăţime, naosul de 5,35 m lungime în aceeaşi lăţime, despărţite de
primez a cărui deschidere era de 1,60 m Iconostasul avea deschizături de 72 x 200 cm la
uşile împărăteşti şi de câte 66 x 200 la uşile diaconeşti. Remarcăm cele două mici
ferestre, din partea de sud a naosului, de 30 x 40 cm şi latura de est a absidei, de 37 x 40
cm. Spre vest se află pridvorul de 1,52 m lăţime, din care se pătrunde în biserică prin
uşa de 90 x 200 cm. În secţiune, semicilindrul bolţii avea deschizătura de 4,0 m, cu câte
35 cm mai retrasă faţă de linia pereţilor.
În anul 1989, sau prevăzut alte lucrări de renovare a bisericii, care nu au mai fost
realizate. În noaptea de 20-21 martie 1990, doar cu câteva zile înainte de debutarea
lucrărilor, biserica este incendiată, dispărând astfel unul dintre cele mai valoroase
197
Elena Mihu, op. cit., p.236-237.
46
monumente de artă românească din judeţ. Prin grija unor mari suflete de români, în anii
1998-1999, pe locul bisericii arse, este ridicat un nou edificiu de lemn, sfinţirea având
loc la 10 iulie 2004 cu participarea Î.P.S. Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei. Noul
edificiu preia formele generale ale precedentului edificiu, dar nu mai poartă încărcătura
istorică şi valoarea artistică a monumentului dispărut.
VALEA LARGĂ
Însemnată localitate rurală, centru de comună, Valea Largă se află pe cursul
inferior al pârâului Valea Mare, la doar 5 km de cunoscuta localitate Zau de Câmpie.
Odinioară Valea Largă purta denumirea de Ţicud (Cicud), sub această formă fiind
întâlnită şi în anul 1332, ca „sacerdos de Chikud'',
198
cu ocazia primei atestări
documentare.
Veche aşezare românească, începând cu secolul al XVIII-lea, documentele atestă
un număr însemnat de români: în anul 1733 conscripţia lui Clain înregistrează 80 familii
de români care aveau patru preoţi, din care trei greco-catolici şi un ortodox,
199
pe când
a lui Buccow consemnează 3 familii de uniţi şi 128 familii de ortodocşi care aveau
biserică. Recensământul ortodocşilor din anul 1805 înregistrează 80 familii,
200 201
deci o
scădere. În anul 1857 sunt înregistraţi 104 ortodocşi şi 1446 greco-catolici din cei 1561
locuitori în total. 202 O situaţie clară ne oferă recensământul din anul 191 O, la cei 2396
locuitori recenzaţi existând 2246 români.
203
Deci, nu întâmplător la Valea Largă până în
ultimul deceniu al secolului al XX- lea au existat trei biserici de lemn, două dintre ele:
„Cuvioasa Paraschiva" şi „Sfântu Nicolae", datorită stării precare în care au ajuns, din
nefericire, au fost demolate. S-a păstrat biserica „Adormirea Maicii Domnului", după
tradiţie provenind din anul 1695, fiind printre cele mai vechi monumente durate în lemn
din judeţ.
Biserica „Cuvioasa Paraschiva"
Era situată în livada din partea de miazăzi a localităţii, nu departe de biserica
păstrată cu hramul „Adormirea Maicii Domnului". Date precise privitoare la realizarea
bisericii nu prea avem. Un act datat la 23 februarie 1785, dezvăluie mărturisirea
preotului greco-catolic Petru Cristinas, membru al sinodului din Miceşti, precum şi a lui
Ioan Cristinovici, arhidiacon greco-catolic din Turda, privind construirea unei biserici în
satul Valea Largă. 204 Lipsa unui indiciu mai concret privind biserica ridică unele semne
de întrebare, situaţie remarcată şi de Ioana Cristache-Panait: „ Să fie vorba de
reconstrucţia bisericii, mai sus prezentate („Adormirea Maicii Domnului" n.n.) sau
despre înălţarea celei în hramul „ Cuvioasei Paraschiva".
205
Documentul ne dezvăluie
şi ctitorii bisericii, membrii unei familii de moţi, Matieş, din localitatea Râul Mare.
Implicaţi în răscoala din anii 1784- 1785, unii membri ai familiei Matieş ajung în
198
C. Suciu, DILT, p.228.
199
Clain, 1733, p. 185.
200
Buccow, 1760-1762, p.640.
201
M. Voileanu, Contribuţiune la istoria bisericească din Ardeal, Sibiu, 1828, p.44
202
203
204
Arhivele Naţionale. Direcţia Judeţeană Alba, fond Mitropolia Greco/Catolică, pachet 1785-1787.
205
Ioana Cristache-Panait, Biserici de lemn, p. 296-297.
47
închisoarea cetăţii din Alba Iulia, alţii precum Ion Matieş, Gheorghe Matieş, V asilie
Matieş şi, mai ales, Nuţu Matieş din satul Albac, căruia ca recompensă „pentru
abilitatea şi particulare fidelitate ce a arătat-o dânsul cu prinderea lui Ursu Nicula
numit şi Horea'', 206 este iertat de condiţia de iobag, devenind libertin. După aceste
evenimente membrii unei familii Matieş se stabilesc la Valea largă, unde ctitoresc, după
tradiţie, o biserică de lemn. Mai târziu, în anul 1850, urmaşii acestei familii extind şi
renovează edificiul.
Lipsa unor documente care să prezinte monumentul dispărut îl fac mai puţin
cunoscut. A fost cercetat de Ioana Cristache-Panait încă din anul 1982,
207
când deja
monumentul prezenta deteriorări serioase, ca în anul 1992 să ajungă în stare de ruină 208
şi ca urmare, demolat. În locul bisericii de lemn, între anii 1982-1991, se construieşte
biserica de zid cu hramul „Pogorârea Sf. Duh". Monumentul dispărut prezenta un plan
de formă dreptunghiulară, capătul estic având absida poligonală în trei laturi,
nedecroşată. Interiorul pronaosului şi naosului era acoperit cu o boltă semicilindrică
unitară, retrasă de la linia pereţilor prin intermediul unei grinzi de sprijin, spaţiul rămas
fiind acoperit cu scânduri, pe când absida avea o boltă în formă de trunchi de con,
intersectată pe est de timpanul tangent al peretelui. Iconostasul încă mai păstra urme ale
frizei Apostolilor, opera unui zugrav din Feisa.
Biserica „Sfântu Nicolae"

Biserica era situată în cimitirul aflat în partea nordică a localităţii, în locul ei, între
ann 1994-1995, construindu-se o capelă aidoma unei biserici. Potrivit tradiţiei, fosta
biserică „Sfăntu Nicolae" a fost adusă la Valea Largă în anul 1836 din localitatea Boju,
judeţul Cluj, „ ... amintire pe care o păstrează şi sătenii despre biserica de pe deal. "209
La rândul său, Şematismul jubiliar din 1900 face următoarea menţiune: „ Par. Conversă
la an 1836. Bis de lemn din an 1836, renovată în an 1898, în onoarea Prea Curatei
Vergure Măria". 210 Aşadar, biserica a fost ridicată în anul 1836 fără să avem date
despre trecutul ei până la data strămutării. Probabil cu ocazia aducerii la Valea Largă
latura de vest a bisericii este extinsă cu circa 3,0 m, spaţiu corespunzător pronaosului,
peste care s-a adăugat clopotniţa.
Realizată din bârne de lemn, ca şi precedenta descrisă, biserica înscria un plan
dreptunghiular, cu o terminaţie nedecroşată, spre est, în trei laturi, ce adăposteşte altarul.
De remarcat existenţa consolelor ce aveau o terminaţie sub forma „cap de cal'', decor
întâlnit şi la biserica „Înălţarea Domnului" din Săcalu de Pădure. Spaţiul interior al
bisericii era acoperit cu cunoscuta boltă semicilindrică, unică peste pronaos şi naos, pe
când la altar, tot printr-o asemenea boltă, retrasă de la linia pereţilor şi intersectată, pe
est, de un timpan, Tot cu ocazia reconstruirii la Valea Largă în 1836, probabil, a fost
D. Prodan, Răscoala lui Horea, II, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1979, p. 141, 144-145,
206
382.
Ioana Cristache-Panait, Valori de cultură şi artă ce evocă răscoala condusă de Horea, Cloşca şi
207
Crişan, în Rev.Muz.Mon, nr. 2, 1984, an. XV, p. 1-20; Ibidem, Biserici de lemn, p.296-297.
208
Ioana, Cristacbe-Panait, Arhitectura de lemn, p.163.
209
Şematism, 1900, p. 380-381.
210
48
realizat şi ancadramentul intrării, al cărui registru superior, ce se sprijinea pe montanţi
masivi, se încheia într-o acoladă şi chenar cu profile crestate.
Tencuindu-se pereţii, au dispărut şi resturile decoraţiei picturale care s-a mai
păstrat, realizată de zugravul Dimitrie Ispas din Gilău. 211
OLD WOODEN CHURCHES IN COUNTY MUREŞ,

THAT HAVE DISAPPERAED IN THE PAST DECADES
(Summary)
Having a secular evolution, wooden churches originate from peasant architecture,

namely the wooden peasant houses which were the image of the deepest realities of
spiritual life of Romanian people.
There have been numerous wooden churches în Transylvania for centuries and
until modem ages, owing to poplitieal and social circumstances of Romanians on this
land. However, it is impossible to tell their number along the centuries. În any case,
Mureş county has had numerous wooden churches and monasteries and losses have
been more severe compared to other counties: 154 churches and 25 monasteries and
hermitages. There werw still 70 wooden churches în 1985-1987, all of them either
monuments or historical and architectural valuables.
Thanks to writings of researchers, especially Atanasie Popa, certain churches have
been known to us, as testimonials of the Romanians' existence and culture, like the ones
at Comeşti, Iernut, Aţintiş, Luduş, Cucerdea, etc. On the other hand, we have no other
information, except for historical data, about the churches that have disappeared,
because the communities they had belonged to had long forgotten them. În the past
three decades many other churches have disappeared on account of varied reasons and
circumstances. This is why în order to preserve them, as long as possible, here they are
presented both by means of description or images that have been preserved.
NOTĂ: Materialul a fost publicat în revista „Marisia",

XXVIII. Studii şi Materiale. Etnografie. Artă.
Artă populară. Fascicola 2, Târgu-Mureş, 2005,
p. 7 - 92.
211
Atanasie Popa, Zugravi şi şcoli de zugravi ai bisericilor de lemn din Transilvania. Dimitrie Ispas din
•
Gilău, în AMET, 1965/1967, p.585
49
t' .
JJ
. 37l
BANO
J,4 •
.@ bis~rica _ de- l~mn Q

O . SO · 100 19> . 200 2S0m
Wt!t!UJUIJ zonă prot~jată
,.
a
CI naos
O O 1 2 3 4 5 m.
.Dl a
c
Band. Biseric~ „Sf. Maria". a - Planul de situaţie;

Releveul construcţiei. b - Plan parter; c - Secţiune longitudinală
50
a
Band. Biserica „Sf. Maria".

a - Vedere sud-vest; b-Veder e sud-est
51
Q
t\~:.
~
·.
Band. Biserica „Sf. Maria".

a - Vedere est - absida; b - Vedere nord înainte de demolare
52
a·
Band. Biserica „Sf. Maria" . Proiectul de restaurare.

1977. a - Plan parter; b- Secţiune prin turn
53
r
I
•·
I
' ~
· ...·„1·.
-T:.
~t
"
. . . . . .·. ·. : ·.„ . . „ . ... ~ . •· :.
Band. Biserica „Sf. Maria". Proiectul de restaurare.

1977. a - Secţiune prin pronaos; b-Secţiune prin naos
54
o
Band. Biserica „Sf. Maria". Aspect din anul 1977.

a - Interiorul navei; b- Naosul cu iconostasul
55
® o so 200 25{) m.
a
b
Cecălaca. Biserica „Cuvioasa Paraschiva11
a - Planul de situaţie; b -Aspect general
56
Q
Cecălaca. Biserica „Cuvioasa Paraschiva"

a - Resturi ale vechii biserici; b - Biserica nouă
57
® bisQrico de? IQmn @ bisQrico nouă O 50 100 150 200 250m.
o
.' \
. \
I
. I
I
I
I naos
I
I
. I
I
~
./
b
O 1 2 3 4 Sm
ClxtirdQrCl uttorioară PZZ/I
c
Logig. Biserica „Sf. Treime. A - Planul de situaţie;
b - Plan parter; c - Secţiune transversală
58
...
/~
\ '
I\.
„ •
1
I
/ '
§3 ~ E8 .tB m
'~ I
-
I
logig. Biserica „Sf. Treime.

a - Faţada la terală; b - Faţada principală
59
a
Logig. Biserica „Sf. Treime. Aspect înainte de demolare

a - Vedere sud-est; b - Vedere sud
60
a
b
Logig. Biserica 11 Sf. Treime. Aspect înainte de demolare
a - Vedere generală; b - Troiţa de pe vechiul amplasament
61
® bis~rica d~ IQmo Q ? _1QO 2QO 390 4QO 590 m.
pronaos naos absidă
fZ/Z2f oxtindt>ro ultorioară o 1 2 3 Sm.
Mura Mare. Biserica din lara .

a - Planul de situaţie; b - Plan parter
62
-- ---
rb
Mura Mare. Biserica din lara. Starea din anii 1965-1970

a - Vedere vest cu pridvorul; b - Vedere sud
63
a
b
Mura Mare. Biserica din lara. Starea din anii 1985-1990
a, b - Aspect general cu biserica prăbuşită
64
, ....
,
.
'
" \
\
\
'
I naos -~bsidă
I
I
I
/
/
/
o. 1 2 3 4 Sm.
o.. ·_lml!I
_~ -===---~=---·
Mura Mare. Biserica din lara, reconstruită la Reghin

a - Plan parter; b-Vedere est - absida
65
a

a - Vedere nord-est; b - Vedere sud-est
66
a - Iconostasul; b - Icoană cu „Maica Domnului cu Pruncul"
67
® bis<?rica d<? l~mn a
100 150 200 250 ffi·
~20 o
VIQ
b @ casa parohială
Oroiu. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril"

a - Încadrarea în zonă; b - Planul de situaţie
68
69
B
I\ /
A I \ / A
l 1
-+ ·r-- ·- · · --- · - ·
PfO')®S naos
I I
lJ " /
/
______ _/ /
/
o.
o 1 2 3 4 Sm.
f/7/ /J "xtlnder~ 1883
~"'"'1 lărgire novă 1952
o 1
Oroiu. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril". Proiectul de renovare din

1975. a - Plan parter; b- Secţiunea longitudinală; c - Secţiune transversală
70
O 1 2 3 4 5m.
lw++J µ J
.~ lărgi m navă 1952.
o:g
Qj)
~ .:---=-===== =::: ..=::....----=--~
~':'Cf.".~
~ ·: · ·: .· ·. g
pronaos naos _9bsidă
f ." :~. ·._:·_'::·.·~
~ :· : · · .. ·. ·'.<] ( ~®])
?,.o&
(1 ..... ~-. : .:•·.„:· ·
Pl . ' .. . .
..:_:···.·•.·,···· i -------------
I ·····----·--- - - - - ··- - - - - -
!
-=---:..-_-.. .:.-_:::: =..:-:--=-=-=:_-::::_-::-_·==
&~~L,~~~E~=======:::;;m.-+-~#1:=~~===-=====~===tJ
pridvor o 3 Sm
::.-_-:..-::.= locu l ori9inol ol r..'Q r ~ţilor

~ umpluturâ u l trnioară
c
Oroiu. Biserica „ Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril", înainte de 1966
a - Plan parter; b - Secţ iu ne; c - Proiect ul din anul 1973
71
/l /
i '; .
! . .; .
. i . ;
!. " .·.
@ bis12rica dQ IQmn
o 50 100 150 200 250m.
a
o q c o o o Cl
o CI o a c
b
EB
c
o 1 2 3 4 Sm.
Subpădure . Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavri1 11 •

a - Planul de situaţie; b - Plan parter; c - Secţiune longitudinală
72
a
Subpădure. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril".

a, b - Aspecte înainte de anul 1990
73
A bis<?rica de? lC?mn a
f':·-·- · - ·- ·- ·- · -·- ·- ·- ·- ·- ·- ·- ·- ·-.,

~ n .
I •
c
11 I ·- · -·--..........
'
ii o
"'·"1- '
\ ·1
· -ţ-
Ii pr idvolr
~·- -.--~~os · -- ·-·-· - · -
iI i. o I
1 I.
.I
I .
...L._
/
.J
I
„
/
lI / . ,,w :::i
LI / - · - · -./
./
· -·- ·- ·- · - ·- ·- ·- ·- · -·- · - ·- ·- · -·_/

b O 1 2 3 4 Sm.
Subpădure.
A
Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril" strămutatav Ia
I
Targu-Mureş. a - Planul de încad rare în zonă; b- Plan parter
74
a
b
Subpădure. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril", strămutată la
Târgu-Mureş. a - Vedere nord-vest; b - Vedere est-absi da
75
.)~.... „ -
., :1 ,,)
... . ..
~ o o O G ;J .
'
o o •,) ')
Cioc
„
TREÎ 'SATE·
"
@ bis.((>rica dQ IQmn '

a ~-· ---soc'==='X))•·---150c'===2\)l..__.2ji>m
I.
\...
o
>
~ naos bsidă
\...
o.
Trei Sate. Biserica „Adormirea Maicii Domnului"

a - Planul de situaţie; b - Plan parter
76
a
Trei Sate. Biserica „Adormirea Maicii Domnului", înainte de anul 2003

a - Vedere vest cu intrarea; b - Vedere nord
77
. ·.
t
~·-·
..,;.:
"'
.
l .."
„
b
Trei Sate. Biserica „Adormirea Maicii Domnului", înainte de anul 2003
a - Vedere sud-vest a prispei; b - Vedere nord a prispei
78
a
Trei Sate. Biserica „Adormirea Maicii Domnului", după renovarea din 2003
a - Vedere sud-vest; b - Vedere sud cu absida
79
·-- - --- --
® bis9rica de IClmn
a
o 50 1X) 150 200 isom.
I
„ N
~
? 5 10 15 20 25m
I I I \ !
® biserica de l~mn
Valea. Biserica „Sf. Nicolae"

a - Încadrarea în zonă; b- Planul de situaţie
80
I-
o pronaos __ naos absidă
>
"O
l-
a.
a ~ 1 2 3 f Ş m.
[„
o o o
b O 1 21,,,,.,,,43 Li,___,5 m.
.......
Valea. Biserica „Sf. Nicolae". Releveul după fişa monumentului

a - Plan parter; b - Secţiunea longitudinală; c - Portalul, desen
81
a
Valea. Biserica „Sf. Nicolae"

a - Aspect general; b - Intrare a, partea superioară
82
„
.'
rid vor pronaos naos absidă
o 2 3 S m.
EB ffi
b
Valea. Biserica „Sf. Nicolae" Proiectul de renovare din 1982

a - Plan parter; b - Secţiune longitudinală
83
o
„ I'/
~3},
~ ~~
~ii
b
? 1 2 j 4I
Sm.
1
Valea. Biserica „ Sf. Nicolae" Proiectul de renovare din 1982

a - Secţiune prin turn; b - Secţiune prin naos
84
a
b
Valea. Biserica „Sf. Nicolae" Proiectul de renovare din 1982
a - Aspect general; b - Vederesud-vest
85
. .&l
86
@ Bisorico d(_) lomn o 50 100 150 200 250 m
a
b
Valea Largă . Biserica „Cuvioasa Paraschiva"
a - Planul de situaţie; b - Noua biserică
87
I '. 322,7:t /
\ r
\ -\
o
o sp
I
100
I
+ 810
..3L..
+ 530
L
l>t:. ·.•: ; . ..;.:·.··. ;.;,i \• ;:·
„„ '•
m .m
-0,15
. b
Valea Largă. Biserica „Sf. Nicolae"
a - Planul de situaţie; b - Noua capăelă i.:
88
..., ..., A. ...,
DOUA VECHI MONUMENTE DE ARTA ROMANEASCA

DE PE V ALEA SUPERIOARĂ A MURESULUI
'
Suprapus pe arcul superior al Mureşului, pe bazinul Târnavei Mici şi mai la sud,

parţial, pe cel al Târnavei Mari, judeţul Mureş prezintă trăsături specifice care s-au
repercutat şi asupra arhitecturii de lemn, în general, şi în mod special a celei bisericeşti.
De-a lungul arterelor de circulaţie, pe maluri de ape, în văi şi pe creste de deal, încă mai
dăinuie monumente laice şi de cult, durate în lemn şi piatră, oglindind nivelul superior
la care ajunsese arta de a construi. Natura a fost deosebit de darnică, oferind materiale
de construcţie, ca piatra şi lemnul de diferite esenţe, resurse practic inepuizabile.
Cu toate îngrădirile religioase impuse din secolul al Xlll-lea de către papalitate şi a
212
regilor angevini, inclusiv cele de a ridica biserici de piatră, românii din satele
transilvănene, în cerinţa de a satisface pe mai departe nevoile spirituale ortodoxe, îşi
edifică biserici de lemn. Această cerinţă a stat sub semnul continuităţii, arhitectura
populară de lemn fiind practicată de meşterii anonimi, purtători ai tradiţiei dacice în ce
priveşte construcţiile bisericeşti de lemn. Din nefericire multe asemenea monumente de
arhitectură românească au fost sortite pieririi, fie că fiind realizate din materiale
perisabile - din lemn - sub acţiunea agenţilor atmosferici, a factorilor biologici, ele s-au
degradat, fie că au fost mistuite de flăcările incendiilor izbucnite de la lumânări, ori
distruse în urma războaielor religioase, sau pur şi simplu au fost rase de pe suprafaţa
pământului„ ... cu tunul şi cu focul de generalul Bucow în 1761-1762 în cinstea crăiesei
Maria Tereza şi spre gloria Romei catolice." 213
Aceeaşi soartă au împărtăşit-o şi mănăstirile. După ce a înfrânt mişcarea religioasă
a lui Sofronie, în vara anului 1761 „ „. dete ordin ca toate mănăstirile de lemn să fie
arse, iar cele de piatră să fie distruse, dacă cineva s-ar opune înaltei porunci regale
dată de mărita comisie să fie negreşit pedepsit cu moarte prin spânzurare sau prin
pierderea capului." Aşa explicăm faptul că în judeţul Mureş , prin anii 1980 se mai
214
păstrau cca. 70 biserici de lemn faţă de 154 care au dispărut, iar nu mai puţin de 25
schituri si mănăstiri au avut aceeasi soartă.
' '
Cu toate acestea bisericile aflate pe teritoriul judeţului Mureş aduc, peste veacuri,
mărturia unor tipuri de plan şi un bogat repertoriu decorativ, sculptural şi pictural, ele
constituind certificatul prezenţei, odinioară, a colectivităţii româneşti, autohtone, încă de
la început pe aceste meleaguri. Formele preluate sunt a celor „ lăcaşuri de lemn a căror
obârşie porneşte din pragul anterioarelor veacuri legându-se atât de acele locuinţe
Sinodul ţinut la Buda în anul 1279 hotăreşte relativ la preoţii schismatici (de sacerdotibus
212
schismaticis): ,.Acestora nu le este iertat de a ţinea cult dumnezeiesc, a zidi capele sau alte case sfiinţite,
nici credincioşilor nu le este iertat a lua parte la astfel de cult dumnezeiesc, sau a intra i'n astfel de
l „
Î~f eAet . .popa, Caracterzst1ce · · p. 699
· · st1·11st1ce,
Şt. Meteş, Mănăstirile româneşti, p.LXXVI
214
89
rectangulare cu încăperi înşiruite cât şi de acele clădiri de cult liniare absidale
dacice· "215 Oricât de modeste erau organizaţiile bisericeşti, acestea trebuiau să satisfacă
cerinţele liturgice care necesitau trei încăperi înşiruite de la est la vest şi anume : altarul,
naosul şi pronaosul, la care, uneori, se adaugă tinda. Deci, noile cerinţe solicitau crearea
unor încăperi noi, pronaosul, concomitent cu o redimensionare a spaţiilor. Faţă de
planul simplu al bisericilor-sală apar, cu timpul, două elemente noi: turnul- clopotniţă,
care nu constituie un element de structură, el fiind însuşit cu câteva secole mai târziu,
probabil de prin secolul al XV-lea datorită goticului târziu şi altarul decroşat, care
anterior îmbrăca diferite forme rectangulare sau semicirculare, nedecroşate. Preluând
forma decroşată, cu trei sau cinci laturi, acest fel de altar este întâlnit la aproape toate
bisericile de lemn din Transilvania. Remarcăm în unele cazuri prezenţa pridvorului,
element cu caracter generalizat la locuinţe, care a fost preluat în acelaşi scop de adăposti
re şi de protejare a structurii de lemn a pereţilor.
Ajungând la această evoluţie a bisericilor de lemn din Transilvania, putem
considera că acestea îşi continuă evoluţia naturală, ,Jnfrumuseţându-se prin decoraţia
crestăturilor şi meşteşugite/or îmbinări spre a înălţa şi deosebi casa Domnului de aceea
a omului. De bună seamă cea mai măiastră caracteristică a bisericilor din lemn
transilvănene este întâi panta rapidă a acoperişului care-i schimbă favorabil proporţia,
apoi turnul, ce dă un neasemuit farmec lăcaşului sfânt prin verticalitatea şi avântarea-i
de neînchipuit a cărui culme de vrea credinciosul s-o zărească, greu să nu-i pice
căciula din cap·"216 Prezenţa bisericilor de lemn poate fi socotită încă din secolul al
XVI-iea, după tipuri arhitectonice mai vechi, deoarece schimbările în tipologia acestora
sunt mai lente decât la casele de locuit. Sunt pomenite asemenea vechi locaşuri din
străbune timpuri, ca biserica de la Chinari, de lângă Târgu-Mureş, edificată în 1479, sau
aceea de la Chimitelnic, comuna Sânger, judeţul Mureş, din anul 1670. Un lucru devine
clar şi, anume că, bisericile de lemn din Transilvania nu îşi au prototipul în arhitectura
similară din piatră, existentă în secolul al XIV-iea, însă „ ... cert este că nu au lipsit
influenţe şi ele nu trebuiesc negate, fiind fireşti, dar acestea s-au altoit, perfecţionând
numai fondul viu şi original puternic înrădăcinat pe o milenară tradiţie· '"217
Revenind la bisericile de lemn din judeţul Mureş, observăm larga frecvenţă a
celor două străvechi forme ca, planul dreptunghiular şi absidă decroşată poligonală,
întâlnită la biserici vechi precum aceea de la Socolu de Câmpie, 218 strămutată Ia
Fânaţele Silivaşului Uud. Bistriţa-Năsăud), care ar fi avut o inscripţie din anul 1312,
apoi locaşul de lemn, dispărut de la Lunca, 219 sau cel de la Săcalu de Pădure. 220 Două
biserici de lemn, aceea de la Reghin, cu planul trilobat şi cea de la Săcalu de Pădure, cu
bolţi în plan poligonal şi prispă pe latura sudică, sunt mărturia legăturii permanente cu
Dinu Antonescu, Originea dacică a arhitecturii bisericilor transilvănene din lemn, în Îndr. Past, II,
215
1978, p.84.
216
Ibidem, p.84
217
Ibidem, p.86
Ioana Cristache-Panait, arh. Ion Schelleti, Bisericile de lemn din judeţul Bistriţa Năsăud în lumina
218
istoriei, în Rev.Muz.Mon, nr. 1, p.69.

At. Popa, Biserici vechi româneşti din Ardeal, în ACMIT IV 1938 p 57-58
219
0 0
220
Ioana Cnstache-Panait, Monumentul istoric de la Săcalu de Pădure, în IndrPast, IV 1980 p 141-
0 • ' ' A
144. ' ' .
90
Moldova, unde, în secolul al XVIII- lea, anonimii meşteri au adus unele înnoiri în arta
lemnului. Ca toate celelalte biserici de lemn, ele sunt realizate pe bârne aşezate unele
peste altele, cu îmbinări de diferite forme la capete, între care şi cel în care ultimele
grinzi din partea superioară, fiind treptat mai lungi decât restul grinzilor, la întretăierea
pereţilor formând o serie de console ornate, pe care se sprijină căpriorii. Remarcăm
faptul că la îmbinări se folosesc mijloacele tradiţionale, inclusiv fixarea prin cuie
cioplite din lemn.
Deşi realizată cu mijloacele simple, tradiţionale, ale sculpturii populare de lemn,
decoraţia exterioară a bisericilor oglindeşte talentul artistic al meşterului popular. Aşa
cum ţăranul şi-a împodobit casa, la fel a înţeles să-şi înfrumuseţeze biserica. Tehnica şi
motivul adoptat sunt aceleaşi, ele înscriindu-se în ornamentica geometrică a artei
populare. Cele mai expresive decoraţii le găsim la ancadramentul uşilor sau cele situate
în adăpostul intrării în incintă, cum aflăm la Săcalu de Pădure, care uneori este acoperit
în întregime cu sculptură geometrică şi florală. Simbolul cel mai des întâlnit în
ornamentica bisericilor de lemn este soarele, ca izvor dătător de viaţă, pe care oamenii I-
au zeificat si i-au conferit aura divinitătii. Cercetătorul Paul Petrescu referindu- se la
' '
acest simbol, arăta : "Ne va părea cu atât mai limpede persistenţa motivelor solare în
arta noastră populară şi transmiterea lor neîntreruptă de-a lungul unei foarte lungi
perioade istorice - din neolitic şi din epoca bronzului - cu cât arta noastră locală nu a
avut de suferit contacte cu arte atât de prestigioase şi cu efecte mult mai durabile, cum
arta romană sau mezoarabă, cum a fost cazul în Spania". 221 Beneficiind de întinse
păduri, românii au creat o adevărată civilizaţie a lemnului, din care şi-au creat case,
biserici, tehnică populară, porţi şi unelte gospodăreşti, în judeţul Mureş formându-se
adevărate şcoli în arta lemnului, ca cele de pe Valea Superioară a Mureşului, sau Valea
Gurghiului. Multe biserici de lemn din judeţ, între care cele de la Pănet, Petea,
Porumbeni, Sărmăşel Gară (1692), Lăpuşna, Oroiu, Băiţa, Reghin, Săcalu de Pădure,
Luieriu etc, au creaţii de rară valoare artistică în ce priveşte simbolul solar, în care
rozeta, sau crucea înscrisă într-un cerc, sunt distinct reprezentate pe ancadramentele
intrărilor, pe stâlpii de susţinere, sau la capetele consolelor, cum întâlnim la Oroiu. Mai
întâlnim diverse forme de linii, drepte sau curbe, constituite în figuri geometrice, ca
semne ale gândurilor, sau motivul balaurului cu trup spiralat, de veche tradiţie în arta
românească.
Reghin. Biserica „Sf. Nicolae"

În fosta localitate rurală Reghin-Sat, 222 azi cuprinsă în teritoriul municipiului
Reghin, în strada Măcieşului, la nr. 5, în mijlocul unei livezi, este situată biserica de
lemn ce poartă hramul „Sfântu Nicolae", monument istoric şi de arhitectură de seamă, 223
cunoscut mai mult sub denumirea de Biserica lui Petru Maior, datorită faptului că
remarcabilul cărturar român a slujit în această biserică între anii 1784-1809, când a
Paul Petrescu, Motive decorative celebre, Bucureşti, 1971, p.19.

221
222
Reghin Sat sau Reghinul Unguresc (Magyar Regen. 1358 - Magyarregen, 1381 - poss. Magyar
Regun, 1645 - Magyar Regen, 1756 - Magyar Regin, 1760-1762 - Magyar Regen, 1850 - Regyien
ungureszk, în C. Suciu, DILT, II, p.74.
Declarat monument istoric prin H.C.M. nr. 1180-1955, poziţia 3295
223
91
îndeplinit funcţia de protopop al Gurghiului. Monumentul face parte din grupul
tipologic caracteristic zonei superioare a râului Mureş, „importat" din Moldova, cu o
compozitie planimetrică de tip trilobat cu abside poligonale (sâni laterali sau absidiole)
şi care ~oate fi încadrat în tipul II, ~arianta c. 3. stabilită de Virgil Vătăşianu. În
224
judeţul Mureş acest tip de biserică a mai fost întâlnit la fosta biserică „Buna Vestire" din
Breaza, datată la 1777, care a fost distrusă de o furtună în anul 1912. Rămânând pe
Valea Superioară a râului Mureş, în judeţul Harghita, întâlnim alte trei biserici de
acelaşi tip, cronologic fiind biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril" din Tulgheş,
realizată după anul 1790, biserica „Sf'antu Nicolae" din Bilbor, ridicată la 1800 în locul
unei biserici mai vechi şi Biserica mănăstirii „Sf'antu Ilie" din Topliţa, începută după
anul 1845 (PI. I. 3. ). Este tipul cel mai rar de biserici întâlnite în Transilvania, în număr
total de 12, inclusiv cele din Maramureş.
Deşi este cea mai îndepărtată de Moldova, biserica din Reghin datează din prima
jumătate a secolului al XVill-lea, între anii 1733-1744. Datarea o facem luând în
considerare datele statistice coroborate cu ştirile furnizate de inscripţiile întâlnite la
biserică. În anul 1750 la Reghin sunt înregistraţi 88 credincioşi care aveau deja o
226
biserică, 225 care, la 1760-1762, era sub stăpânirea uniţilor. Din inscripţia aflată pe
icoana „Sfântul Arhanghel Mihail", dăruită bisericii de comunitatea românilor din satul
Bărdeşti, de lângă Târgu-Mureş, deducem că aceasta a fost donată în anul 1744, ceea ce
înseamnă că punerea pietrei de temelie a bisericii e înainte de 1744 şi, în orice caz, post
1733.
Timp de secole biserica a avut menirea îndeplinirii vieţii spirituale a românilor din
localitate, 227 dar şi din împrejurimi, unde au slujit numeroşi parohi, între care şi marele
cărturar Petru Maior. Deşi biserica nu a fost ridicată de el, datorită îndelungatei sale
păstoririi, a făcut să fie uitat hramul ce-l poartă biserica, numele său fiindu-i atribuit în
mod spontan de către populaţia românească din zonă. De numele lui sunt legate şi cele
două clopote, donate bisericii, ale căror inscripţii, pe lângă altele, mai arată: „S-au
renovat per pagum Magyar-Regen sun arhiadicono Petro Maior J 780 ", sau: „L-au
cumpărat Gorea Fiind protopop în Magyarregen Petru Maior J 79 J ". Încă în anul
1800, cărturarul român constată că biserica de lemn este mult prea mică pentru cei o mie
de credincioşi care o frecventau, întrucât numai în oraş sunt mai mult de 60 de gazde, al
-
caror .
ajutor 1 recunoaşte. 228 Dupa
Al - ce, Am anu l 1760 , catapeteasma este refăcută, la 1857
sunt realizate ample lucrări de reparare, cu care ocazie, se pare, că s-a realizat şi
pridvorul închis. O inscripţie pictată în negru pe una dintre grinzile bisericii
consemnează: ,,Făcutus-au acestfruntariu cu cheltuialajupan Hrişcu, Radu cu soţia sa
Ioana şi Tănase Manu să fie întru pomenire veşnică, la anul 1760 ".. Într-un al doilea
medalion se arată: „S-au înnoit acest fruntariu şi Sf Biserică, de vrednica de pomenire
domni Şerban Lupu şi soţia sa, Costa Veronica, care au îmbunătăţit soarta preoţească,
întru pomenire veşnică, la anul Domnului 185 7 ". O altă inscripţie aflată pe icoana
224
V. Vătăşianu, Contribuţie, în Ali.Cluj, 1960, fig.2
225
Aaron, 1750, p.279.
226
Buccow, 1760-1762, p.641.
227
Î~ a_nul 1850 sunt înregistrate 160 case, 213 locuinţe cu 865 locuitori, din care 313 români 436
~:ghian, ~saşi, 10 germani, 65 ţigani şi 37 evrei, în Recensământ, 1850, p.228-229. '
Eugema Greceanu, Tipologia bisericilor, p.57, 59, 65.
92
pantocratorului de la catapeteasmă arată numele a doi donatori: „ Să se ştie că această
sfântă icoană au plătit Iacov şi cu Achima din Magyar Reghin". 229 Mai apoi, în jurul
anului 1783 renumitul pictor Toader Zugrav, împreună cu Lică, acoperă pereţii absidei
altarului cu picturi asemănătoare cu cele din biserica de lemn din Lunca. 230 După
aproape 125 ani, în anul 1982, în urma aprobărilor primite, se realizează lucrări de
„reparare şi protejare a bisericii ortodoxe de /emn." 231
Ca la mai toate bisericile de lemn din Transilvania, dimensiunile monumentului de
la Reghin sunt modeste. Lungimea totală a construcţiei, pe axul longitudinal, este de
18,85 m, lăţimea în dreptul naosului de 5,30 m, în dreptul absidiolelor de 9,60 m, iar a
altarului de 3, 30 m. În dreptul naosului, coama acoperişului se ridică la 7,30 m de la
nivelul pardoselii, iar turnul, realizat mai târziu, şi cu o secţiune de 3,80 x 4, 40 m, are o
înălţime de 11, 70 m.
După cum am remarcat anterior, biserica înscrie un plan trilobat, cu abside
poligonale, cu o dispoziţie planimetrică asemănătoare cu aceea a bisericii din Tulgheş.
Întrucât ambele biserici au pronaosul dreptunghiular şi nu poligonal ca la celelalte
biserici, după V. Vătăşianu le-am putea codifica într-un grup aparte, ca tipul II. C. 4, iar
după criteriile stabilite de At. Popa în tipul VII. a. 232 Aşa cum se înfăţişează azi, biserica
a luat naştere în două etape constructive. În prima etapă, realizată deci între anii 1733-
1744, pornind de la tipul arhitecturii populare de pe versantul estic al Carpaţilor, dar
păstrând un pronunţat colorit local transilvănean, se realizează clădirea compusă dintr-
un spaţiu dreptunghiular, cu absidă pentagonală decroşată şi cu două absidiole, tot
poligonale, care pe axa longitudinală circumscrie trei spaţii înlănţuite şi anume
:pronaosul cu o lungime de 3, 50 m, naosul în lungime de 8, 15 m şi parţial altarul cu 1,
30 m, toate cu o lăţime interioară de 4,90 m. La capătul de est este situat iconostasul,
după care se pătrunde în altar, care cuprinde şi absida de 2,40 m lungime şi 2,90 m
lăţime. Cu toată asemănarea cu biserica din Topliţa, semnalăm unele deosebiri ale
formei absidelor decroşate şi anume :cu pereţi oblici faţă de axa longitudinală la biserica
din Topliţa şi cu pereţi dispuşi perpendicular pe sensul lungimii construcţiei la biserica
din Reghin.
Atât pronaosul cât şi naosul au pereţi comuni din bârne lungi fasonate, care se
sprijină pe rame masive de stejar, ce cuprind pronaosul şi naosul până la absidiole.
Construite pe fundaţii de piatră, absidiolele îşi ridică formele pe o talpă de grinzi groase
de stejar, îmbinate în sistemul „în cheoturi". Pereţii poligonali ai absidiolelor sunt
confecţionaţi din bârne scurte cu capete retezate, care, cam de la o treime sub streaşină,
dau naştere acelor aripi-consolă, deosebit de eficace în cadrul sistemului constructiv şi
cu mare efect decorativ. Situate pe cele două părţi ale naosului, din care se poate trece
nestingherit, absidiolele au în interior o lăţime de 2,20 m, iar în adâncime 2, 15 m. După
absidiole, spre răsărit, se continuă pereţii naosului, care în dreptul catapeteasmei
formează alte console, prelucrate tot în trepte. Mai îngustă decât lăţimea naosului,
229
Ibidem, p.57.
230
At. Popa, Biserica de lemn din Reghin, în ActaMN, XIV, 1977, p.405-409.
Conform fişei monumentului păstrată la Consiliul Judeţean Mureş, Autorizaţia de construire nr.
231
115/20439, din 14 aprilie 1981.

232
At. Popa, Caracteristicile stilistice, p. 697.
93
absida altarului are la bază grinzi masive, groase de peste 50 cm, peste care se înalţă
pereţii din bârne ce se îmbină tot în cheoturi, care, în partea lor superioară formează alte
aripi-console.
În anul 1857 este adăugat pridvorul, ca a patra încăpere, cu turn deasupra,
proporţionat ca formă şi dimensiuni, cele două faze de ridicare a bisericii putând fi
observate datorită sistemului constructiv diferit. Pentru prima fază pereţii sunt realizaţi
din bârne lungi, cioplite pe patru feţe şi aşezate orizontal unele peste altele, îmbinate,
după cum am mai văzut, în console care descresc ca lungime. Ea moşteneşte tipul de
plan elaborat cu multă vreme înainte, de arhitectura populară de lemn românească. Nici
meşterii şi nici comanda socială nu preconizau atunci o eventuală extindere spre vest. Pe
aceste considerente intrarea a fost amplasată pe latura sudică, aşa cum o întâlnim la
bisericile de lemn din Bilbor, Tulgheş sau Topliţa. A doua etapă cuprinde pridvorul,
deasupra căruia se înalţă turnul, care calitativ diferă de biserica iniţială, însă constituind
principalul element al elevaţiei. Turnul se sprijină pe stâlpi masivi de lemn şi se
compune dintr-un corp prismatic, închis cu scânduri rânduite vertical, cu un acoperiş în
trunchi de piramidă până la un mic foişor cu deschideri traforate şi care se termină cu un
coif prismatic de dimensiuni mai mici. Foişorul împreună cu acoperişul piramidal
depăşesc cu puţin nivelul coamei bisericii, producând astfel un uşor dezichilibru al
formelor. Închis pe cele trei laturi exterioare, pridvorul are deschidere doar la capătul de
vest, unde este situată intrarea în biserică.
Spaţiul interior al bisericii prezintă unele caracteristici particulare, spre deosebire
de celelalte trei biserici cu plan asemănător. Pridvorul închis este acoperit cu tavan, de
unde, printr-o scară de lemn, comunică cu podul bisericii şi clopotele din turn. Separate
doar de un primez scund de lemn, pronaosul şi naosul sunt cuprinse sub un acoperiş
unic, cu o boltă semicirculară confecţionată din scânduri prinse pe intradosul arcelor
dublou. De-a lungul bolţii, în punctul superior al deschiderii, este situată o bârnă, care
pe lângă efectul plastic, are rolul de a prelua greutatea arcurilor dublou. În partea vestică
a bolţii, purtate pe peretele sudic de un stâlp angajat, cu rol de pilastru, iar în partea
opusă de o consolă retrasă în perete. Retrasă cu cca. 15 cm de fiecare parte a pereţilor,
bolta se reazemă pe console, formă de altfel inedită în Transilvania, având corespondent
doar la biserica din Călineşti-Susani din Maramureş, ridicată în anul 1784. Deasupra
absidiolelor, dezvoltate pe plan pentagonal, se află acoperişul tronconic, care aduce cu
semicilindrul, în realitate format din opt scânduri, dispuse după forma unui semicilindru
cu profil de poligon, la care se racordează trei panouri triunghiulare, corespunzătoare
laturilor ce strâmtează şi închid absidiolele. Planul naşterii acestor bolţi e marcat prin
console încrucişate şi tăiate în trepte. Pentru soluţionarea unor probleme de natură
static-constructivă s-a procedat la introducerea unor grinzi care trec deasupra amintitelor
console, care fac legătura dintre pereţii naosului fragmentaţi de golul absidiolelor.
Spaţiul naosului este ocupat de scaune de epocă, pe unul fiind trecut anul 1845. Separată
de naos prin catapeteasmă, absida altarului, ce circumscrie un plan poligonal, este
acoperită cu o boltă cilindrică, mai coborâtă decât aceea din naos. Şi aici găsim un
sistem de boltire constând din semicilindru dispus pe axul principal, la care sunt
racordate trei panouri curbe în formă dreptunghiulară, corespunzând fiecărei laturi a
absidei. Diametrul bolţii este mai mic decât lărgimea laturilor de nord şi sud ale
94
încăperii. Prin amplasarea catapeteasmei la 1,30 m în faţa planului format de colţul
naosului s-au creat mici spaţii pentru proscomidie şi diaconicon.
Trecând la prezentarea exteriorului bisericii remarcăm, în primul rând turnul, care
deasupra streşinii se ridică pe o înălţime de 8,80 m, fiind acoperit aproape în întregime
cu şindrilă. La extremitatea estică a altarului, ca şi la cele două absidiole grinzile zidului
se intersectează în console, cele situate în partea superioară repetându-se cu o a doua
intersecţie de console a pereţilor învecinaţi. Remarcăm aspectul plastic al consolelor,
crestate în linii drepte şi curbe, oferind o operă plastică desăvârşită. Acest sistem de
îmbinare a grinzilor în console, sau aripi cum îl mai întâlnim în literatura de specialitate,
a fost adaptat de meşterii populari la mai multe biserici de lemn din Transilvania. Îl
aveau fosele biserici „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril" din Lunca, cu crestături
populare, biserica „Buna Vestire" din Breaza de lângă Reghin, sau biserica „Sf.
Arhangheli Mihail şi Gavril" din Pănet, biserica din Cheţani, la biserica „Sf. Apostoli
Petru şi Pavel" din Iclănzel, la care consolele au mărunte crestături paralele, ori la
biserica din Săcalu de Pădure, cu terminaţie sub formă de cap de cal, după cum vom
vedea mai încolo.
Înzestrat cu pante repezi, acoperişul bisericii este confecţionat dintr-o şarpantă de
lemn, peste care este aşezată învelitoarea din şindrilă. Forma inedită a planului impunea
o anume structură a acoperişului, care să reproducă organizarea spaţiului interior. Faţă
de învelitorile unitare, cum întâlnim la bisericile din Moldova, la biserica din Reghin,
fiecare parte care formează planul trilobat poartă acoperiş propriu, separat de celelalte
prin dolii de tablă.
Liniatura bârnelor este întreruptă doar de deschiderile ferestrelor: două pe latura
de nord, ambele la capătul naosului, cu dimensiuni de 80 x 60 cm şi 60 x 45 cm; trei
ferestre pe latura de sud, din care două la navă, aşezate relativ simetric faţă de
precedentele, cu dimensiuni de 80 x 60 cm şi respectiv de 60 x 40 cm. A treia fereastră
este situată în pronaos în zona învecinată cu naosul, cu dimensiuni de 80 x 60 cm.
Această ultimă fereastră a fost realizată în anul 1857, prin desfiinţarea vechii intrări,
care a fost înfundată, păstrându-se doar usciorii (montanţii) care o marcau, intervenţia
dovedindu-se arbitrară. Odinioară ancadramentul uşii se prezenta cu un arc de cerc în
partea superioară, îmbinat cu usciori şi întărit cu ajutorul cuielor de lemn şi era decorat
cu frumoase motive geometrice reprezentând frânghia, rândul de zimţi, iar la bază
rozeta cu şase petale înconjurată de zimţi. Aceste motive, de largă popularitate în
Transilvania, fac parte din vocabularul artei populare, în zonă fiind regăsite la bisericile
din Răstoliţa şi Topliţa. În schimb la Reghin, pe aproape o treime din lăţimea usciorilor,
şerpuieşte un lujer cu capătul înflorat. Mai găsim prezentat capul de balaur cu trup
spiralat.
La capătul altarului şi a celor două absidiole mai sunt amplasate ferestre cu
deschideri de 60 x 45 cm. La fereastra de la altar şi la aceea situată la absidiola de sud,
cadrul este decorat cu câte un balaur încoronat, asemănător cu cel existent la fosta
intrare.
Din pictura interioară s-a păstrat doar aceea din absida altarului şi care cuprinde o
iconografie diversă. Pe o grindă a peretelui de vest se află şi semnătura celui care a
realizat-o: Toader Zugravul. Acesta, în anul 1747, realizează icoana Deisis, în anul
95
1748, o icoană ce reprezintă pe „Stănta Măria cu Pruncul", flancată de Sfinţii Mihail şi
Gavril, apoi alte picturi, ca, icoana „Sfântul Nicolae", sau pictura de pe peretele sudic al
altarului ce reprezintă arhiereii Silvestru, Nicolae şi Atanasie.
Concluzionând analiza bisericii de lemn din Reghin, putem aprecia că aceasta face
parte din grupul de monumente care „... reprezintă un caz rar în arhitectura de
lemn", 233 prin forma sa trilobată, întâlnită prin excelenţă la bisericile de zid şi nu la cele
de lemn. Deşi este cea mai îndepărtată de zona unde acest tip a germinat, ea este
anterioară celorlalte biserici amintite, aşa cum bine observa Eugenia Greceanu că „ ...
apariţia bisericilor nu respectă însă sensul pătrunderii influenţei. " Putem, aşadar,
234
considera biserica din Reghin drept focar de iradiere a planului trilobat, de inspiraţie
moldovenească, dar cu păstrarea de către anonimul constructor a sistemelor tradiţionale
din Transilvania, conferindu-i anumite caracteristici particulare, spre deosebire de restul
monumentelor din zonă. Face parte din categoria monumentelor istoric şi de arhitectură,
fiind cuprinsă în listă la poziţia nr. 666, cod nr. MŞ-II-m-A-15.774.
Săcalu de Pădure. Biserica „Inălţarea Domnului"

La nord de municipiul Reghin, la cca. 13 km distanţă, este situată localitatea
Săcalu de Pădure, veche aşezare românească, azi fiind componentă a comunei
Brâncoveneşti. Documentar, aşezarea este pomenită încă din jurul anului 1169,
împreună cu alte localităţi, unele dispărute, sub denumirea de Zakalus, 235 localitate care
în acele timpuri cuprindea patru gospodării. O reîntâlnim amintită în anul 1228, într-o
danie a regelui, sub denumirea de Zakal. 236 În schimb, în anul 1319, localitatea este
pomenită sub denumirea de Magiar Zakal (Săcalu Unguresc), în 1336 Zazzakal, în 1366
Magiar-Erdeo Szakal (Săcalu de Pădure Unguresc), în 1760-1762 Erdo Szakal, iar în
anul 1854 Erdo Szakal sau Săcal. 237 Atribuirea denumirii de Magyar (Unguresc) unei
localităţi locuită în întregime de o populaţie românească nu este întâmplătoare, ea a fost
practicată de-a lungul veacurilor pentru numeroase aşezări româneşti. De altfel, la 1850,
deci după veacuri de dominaţie ungurească, Săcalu de Pădure înregistra 648 locuitori,
din care 643 români şi 5 ţigani. 238
Purtând hramul „Înălţarea Domnului", biserica de lemn din Săcalu de Pădure este
situată pe locul cunoscut de localnici sub toponimul de „Grui", într- o fostă livadă,
folosită ca cimitir, sub numărul poştal 156. Tradiţia locală arată că anterior acesteia a
existat o altă biserică, de la care s-ar fi preluat şi forma planului, biserică de altfel
înregistrată de conscripţia lui Buccow, din anii 1761-1762, cu care ocazie sunt conscrise
şi cele 1O1 de familii ortodoxe. Biserica este ctitoria preotului Popa Chirii, venit din
239
Moldova, care împreună cu Cengher Simion, epitrop primar, potrivit inscripţiei :"anno
1809" înscrisă pe ancadramentul superior al intrării în locaş, au desăvârşit lucrările de
233
234
Ibidem, p. 57.
235
„ Zakalus cum quator mansionibus" în DIR, veac XI, XII, XIII ( 1075-1250), 1951, p.4-5, documentul
nr. 110.
236
„ „.ap~i se îndreaptă spre apus şi se urcă pe muntele ce se chiamă Zaka/" (Săcal), Ibidem, p. 233.
237
C. Suciu, DILT; 11, p.101.
238
239
Buccow, 1860-1862, p.641.
96
De această dată cunoaştem şi meşterul care a realizat biserica şi anume
240
edificare.
Valeriu Zaharia din Răstoliţa. 241
Deşi este o realizare mai veche, biserica intră în literatura de specialitate doar în
anul 1976, cu prilejul unei sesiuni de comunicări ştiinţifice, la care arhitectul Tudor
Oteteleşeanu prezintă lucrarea :"Contribuţii la cunoaşterea arhitecturii bisericilor de
lemn din Transilvania. "242 În anul 1975, luându-se în considerare valoarea sa artistică,
biserica este declarată monument de arhitectură, sub nr. 6820, ca patrimoniu, 243 în
prezent fiind cuprinsă în listă la poziţia nr. 679, cod nr. MŞ-II-m-A-15.783. Accesul în
incinta cimitirului unde se află biserica este asigurat printr-o intrare adăpostită de un
foişor de lemn. Mărginită de un ancadrament de lemn masiv, bogat decorat, ce se
încheie printr-o arcuire, intrarea este formată dintr-o foaie de uşă compusă din scânduri
rânduite sub forma acelor de brad. Privitor la această intrare vom reveni la timpul
potrivit. Pătrunzând în incintă, în imediata apropiere, pe partea stângă, ne întâmpină
vechea clopotniţă de lemn în care îşi au locul cele trei clopote.
Aidoma bisericii de lemn din Reghin, dimensiunile locaşului din Săcalu de
Pădure sunt modeste. Lungimea totală a bisericii este de 16,25 m, lăţimea în dreptul
naosului de 6, 08 m, iar la altar de 4,22 m. La capătul de sud al bisericii este juxtapus
turnul, de secţiune aproape pătrată, cu dimensiuni la bază de 3,27 x 3,05 m. În
ansamblul ei,construcţia prezintă un plan dreptunghiular. La capătul de vest este situat
pronaosul, în lungime de 4, 4 7 m, care se termină într-o formă poligonală cu trei laturi.
După ce trecem de primez, al cărui loc de trecere, în lăţime de 1,20m, este mărginit de
doi montanţi masivi de lemn, pătrundem în naos, în lungime de 7, 40 m şi care se
termină cu un capăt poligonal cu cinci laturi. Presupunem că această formă de plan, cu
pronaosul poligonal şi absidă încroşată, este direct influenţată de forma anterioarei
biserici săteşti. Volumul spaţiilor create este strâns legat de rolul şi funcţiunea pe care o
îndeplinesc, ele prezentând înălţimi şi sisteme de acoperire interioară diferite. Deasupra
pronaosului şi a naosului se află câte o boltă (cupolă) pe plan poligonal, cu câte opt
laturi. Prima boltă se sprijină pe nişte bârne solide, dispuse în trepte, orientate
transversal pe pronaos şi care se termină în partea superioară printr-o cheie de boltă,
între nervurile curbate de lemn având fâşii de scândură repartizate pe două registre.
Următoarea boltă, care este situată în dreptul cafasului, are punctul de pornire din partea
superioară a golului de la cor, ce se deschide spre naos, tocmai pentru a dobândi
înăltime fată de restul navei.
' '
Pe latura de sud a bisericii, în dreptul pronaosului este situat turnul. În urma unei
puternice furtuni, care a avut loc în anul 1892, vechiul turn, a cărui înfăţişare nu o
cunoaştem, a fost distrus, iar acoperişul bisericii a suferit degradări. Ca urmare, sunt
efectuate ample lucrări de reconstruire şi reparare a acoperişului, cu care ocazie vechea
învelitoare a bisericii, care nu putea fi decât din şindrilă, este înlocuită cu ţiglă solzi,
concomitent cu ridicarea actualului turn. În contrast cu compoziţia bisericii, inclusiv
240
Preot Todea Romulus, Monografia satului Săcalu de Pădure, la ANDJ Mureş. Mss, nr.189/1977. În
această bisericăpreotul Popa Chirilă a păstorit timp de 43 de ani.
241
Ibidem, p.65.
242
Ioana Cristache-Panait, Monumentul istoric de la Săcalu de Pădure (jud.Mureş), în Îndr.Past, IV,
1980, p.141.
243
Ibidem, p.196.
97
pridvorul şi târnaţul de pe latura sudică, ca elemente constructive identice cu cele din
Moldova de unde au germinat, turnul ne prezintă o altă înfăţişare :o structură de l~mn
aproape pătrată, care, pe măsură ce se înalţă se strâmtează, terminându-se cu un fmşor
pătrat de 1,8 x 1,8 m şi cu un acoperiş în două pante, totul formând trei suprapuneri de
streşini din şiţă, asemănătoare cu cele ale bisericilor din Răduleşti şi Lăpugiul de Jos,
ambele în zona Hunedoarei.
Sprijiniţi pe tălpi masive de lemn de stejar, pereţii confecţionaţi din bârne de brad,
cioplite pe patru feţe, prezintă o unitate de forme şi doar pe latura de nord a absidei, în
partea de jos, prezintă o retragere, pentru ca în partea superioară din interior să se obţină
nişa unde se săvârşeşte proscomidia. În locurile de întâlnire a grinzilor situate sub
nivelul streşinii, acestea formează perechi de console, în lungimi treptate, care la capăt
au cioplituri stilizate sub forma de „cap de cal", asemănătoare celor de la biserica din
Reghin.
Potrivit criteriilor stabilite de V. Vătăşianu, biserica poate fi încadrată în tipul II.
b. 4 , iar după At. Popa în tipul IV. 245 Este tipul de biserică care se regăseşte pe
244
întreaga arie de formare a poporului român, cu elemente de construcţie întâlnite cu

deosebire în Moldova. Un asemenea element îl constituie târnaţul, prispa desfundată, de
pe latura sudică a bisericii, în lungime de 9,90 m şi cu o lăţime de 1,45 m. Prin acest
detaliu, putem apropia biserica de fostul locaş de la Lunca, situată tot în jurul
Reghinului. Existenţa acestei prispe la biserica din Săcalu de Pădure nu este
întâmplătoare, ea fiind direct influenţată şi de vechile case de lemn din localitate, având
menirea de adăpostire în caz de timp nefavorabil, dar şi de protejare a pereţilor din
bârne. Case de lemn, prinse în sistemul al „cheotorilor" sau al "mucurilor", cu târnaţuri
pe una , două sau trei laturi, sunt cunoscute la Săcalu de Pădure de mai multă vreme. 246
Erau târnaţuri „desfundate" cu stâlpi ciopliţi, dar şi „înfundate" la nivelul parapetului,
cu scânduri traforate. La capătul de vest al târnaţului, alipit de spaţiul (pridvorul) de sub
turn, sunt situate scările de lemn care conduc la cor şi spaţiul podului, a căror rampă
acoperă parţial montantul de lemn sculptat.
Liniatura exterioară a bârnelor ce formează pereţii este întreruptă doar de
ferestrele de dimensiuni modeste, cu cadre masive din lemn, nedecorate, cu excepţia
ferestrei de pe latura de sud care are încrustate rozete. La capătul poligonal al
pronaosului se află o fereastră de 72 x 4 7 cm, la naos, spre iconostas, mai sunt două
ferestre, simetric amplasate, cu dimensiuni de 72 x 4 7 cm. Ultima fereastră, cu
dimensiunile de 73 x 48 cm, este situată la capătul de est al altarului.
Valoarea istorică şi arhitecturală a monumentului este fericit complementată de
valorile artistice, spaţiul dedicat acestora constituindu-l ancadramentele intrărilor, pe
care anonimul artist a creat o varietate de motive sculptate. De la început te întâmpină
varietatea de forme încrustate pe cei doi montanţi, cu dimensiuni de 204 x 48 x 14 cm,
care încadrează accesul în incinta bisericii. La baza ambelor decoraţii se află câte 0
244
V. Vătăşianu, Contribuţie, în Ali, III, 1960, fig.2.
245
At. Popa, Caracteristicile stilistice, p.697.
Pompei Mureşan, Contribuţii la studiul aşezărilor şi construcţiilor ţărăneşti din câmpia
246
Transilvaniei, în AMET (1965-1969). 1969, p.165-176. Lucrarea prezintă mai multe exemple de case din
Săcalu de Pădure care aveau asemenea tâmaţuri (prispe).
98
rozetă petalată în şase colţuri, ca vechi simbol al soarelui în sculptura de lemn a
românilor. Pe rozeta montantului din partea dreaptă a intrării se sprijină o cruce, ca
simbol al creştinismului, din care ia naştere un ram cu frunze, între care desluşim frunza
rotundă în care este încrustată o mică rozetă cu şase petale. Pe rozeta montantului din
partea stângă se sprijină pomul vieţii, reprezentând eternitatea, din care izvorăsc ramuri
înfrunzite, flori de lalea şi ciorchini de struguri. Între montanţi, la o înălţime de 160 cm,
poarta se încheie într-un arc frânt în al cărui vârf se află o mică rozetă petalată în şase
colţuri. Erau asemenea porţi sculptate la numeroase case din Săcalu de Pădure, însă au
devenit tot mai rare. Remarcăm, totuşi, poarta casei de la nr. 252, pe care anonimul
sculptor a împodobit-o cu un vrej de viţă cu struguri şi linii în zig-zag. Pe
ancadramentul superior al porţii este încrustat următorul text : „ACIAST A POARTA
SA CONSTRUIT ÎN ANUL 1868/LUNA DECEMVRIE ZIUA DE 4. PROPRIETARI
STOICA ION Sl SOFIA".
'
Cele mai originale şi variate creaţii artistice le oferă cele două accese la pridvorul
de sub turn (în plan notate cu nr. 1). În locul de trecere din târnaţ în pridvor, pe partea
stângă se află un montant, cu dimensiuni de 184 x 49 x 13 cm, a cărui margină este
tivită cu linii în zig-zag şi dinte de lup, motivul sculptural principal formându-l rozeta
cu 12 petale, pe care se sprijină o cruce. De la marginile superioare ale rozetei se înalţă
şerpuitor trupul a doi balauri, ale căror capete cu limbi ameninţătoare tind spre animalul
patruped aflat deasupra, al cărui corp, din păcate, este parţial acoperit de bârna de sprijin
a scării care duce la podul bisericii. În schimb, cei doi montanţi ai intrării în pridvorul
de pe latura de sud, a căror dimensiune este de 184 x 55 x 13,5 cm, pe teşitură au
încrustaţi zimţişori mărunţi. Montantul din dreapta, în partea inferioară, are motivul
pomul vieţii ce răsare dintr-o cană, floarea de lalea, floare în formă de inimă, alte ramuri
cu frunze, însă ceea ce este surprinzător este vârful ce se termină cu două animale
fantastice, poate şerpi, asemănători cu reprezentările întâlnite la biserica din Reghin. În
schimb, montantul din stânga, în partea inferioară are două mici rozete petalate, din care
pornesc ramuri cu frunze în formă de liră, ce conţin ghindă stilizată.
Faţă de aceştia, ancadramentul uşii de acces în biserică, format din montanţi de
214 x 35 x 16 cm, are cu mult mai puţine decoraţii: o rozetă cu 12 petale, o cruce, o
parte de rozetă în spirală, un profil parţial realizat, toate presupunând că lucrarea a
rămas neterminată, probabil datorită decesului celui care a creat-o, fără ca altcineva să
se încumete a continua ideea predecesorului. Rămâne importantă înscrierea de pe
ancadramentul superior al uşii, care indică clar anul realizării bisericii :"Ano 1809".
Vrând parcă să compenseze dimensiunile reduse ale bisericii, interiorul acesteia a
fost conceput ca o frescă murală în care „ ... bogăţia temelor iconografice, compunerea
acestora, dezvăluie, fără greutate, mâna unui harnic artist ţăran, înzestrat cu fantezie,
cu darul povestirii cu dragoste pentru flori, pe care le adună în glastre, le presară pe
veşminte, le anină de ancadre şi în părul fetelor înţelepte". Acest artist ţăran este
247
Ş ten ţel Condrat, care potrivit pisaniei de pe peretele de vest al naosului, 248 în anul 1816
247 Ioana Cristache-Panait, Monumentul istoric de la Săcalu de Pădure (jud.Mureş), în Îndr.Past, IV,
1980,p.143.
Potrivit acesteia, rezultă că biserica ,,s-au zugrăvit în vremea Împăratului Francisc, mitropolit Vasile
248
Moga, preot Chirii, cu ajutorul jupânului Simeon Cengher şi cu tot satul şi s-au zugrăvit în anul de la Hs.
99
a pictat biserica. 249 Alături de pisanie pictorul şi-a făcut portretul, la acea dată fiind „ ...
În puterea vârstei, faţa rotundă şi luminoasă, fiind încadrată de un păr lung negru
pieptănat cu cărare pe mijlocul capului. "250 Pe peretele de vest al altarului harnicul
pictor înfăţişează pe preotul Chirii, cel prin a cărui străduinţă s-a ridicat biserica. Cu
timpul, mai sunt adăugate portretele preoţilor Mihail Fulea (mort la 1890) şi a
succesorului său Ioan Duma ca proaspăt hirotonit. Ca şi pictura altor biserici de lemn
din zona centrală a Transilvaniei, pictura de la Săcalu de Pădure este de factură
populară, o colaterală a picturii brâncoveneşti transilvănene. Ca şi ceilalţi pictori care au
activat în Transilvania, precum Toader Zugravul, Coman Zugrav, Gavril Zugrav şi alţii,
Ştenţel Condrat nu este de formaţie brâncovenească, dar în compoziţiile sale întâlnim
numeroase elemente din ornamentica muntenească.
Tabloul iconografic al bolţii pronaosului, remarcabil prin compunerea şi culoarea
acestuia, este rezervat ciclului de povestiri ale patimilor apostolilor, ale căror scene sunt
repartizate pe două registre suprapuse. Sunt înfăţişate scene din viata şi martiriul unor
sfinţi, ca tăierea capului lui Zevedia, Sfântul Pavel, Sfântul Petru, Sfântul Toma, sau
Sfântul Simeon. Rămânând la pronaos, remarcăm pictura ce înfăţişează pe Iisus Hristos
ca învăţător, sub forma unui dascăl român într-un portic de biserică, sau scenele biblice
şi cele legate de Geneză, Nunta din Cana Galilei şi altele, caracteristice iconografiei
ortodoxe. Bolta naosului este rezervată amplei compoziţii a Dreptei Judecăţi, pe când
pictura pereţilor cuprinde scene din viaţa lui Iisus Hristos şi galeria unor sfinţi, între
care Dimitrie, Ecaterina, Anastasia şi Agata, precum şi Isus Hristos. Partea superioară a
absidei cuprinde scene din viaţa Mântuitorului, pe când pereţii sunt rezervaţi unor sfinţi
ca Vasile cel Mare şi galeria preoţilor, între care lui Ioan Duma hirotonit.
Putem concluziona faptul că biserica de la Săcalu de Pădure, prin anumite
elemente constructive, ca structura bolţilor şi amplasarea turnului cu pridvor pe latura
sudică a pronaosului, îşi are obârşia din Moldova, însă cu adaptarea unor forme din
Transilvania, unele chiar locale, precum prispa - târnaţul - de pe latura sudică. Făcând o
analiză generală a celor două biserici, atât prin forma planului, înfăţişare, cât şi prin
elementele decorative, ele aparţin zonei centrale a Transilvaniei, care cuprinde partea de
mijloc a Mureşului, Câmpia şi zona Târnavelor. Faţă de alte regiuni sau zone
geografice, acesteia îi sunt caracteristice bisericile ale căror dimensiuni sunt mai
modeste, poate şi datorită sărăciei locuitorilor, îndeosebi a celor de pe Câmpie. Unele
biserici aproape nu se deosebesc de o casă ţărănească mai arătoasă, care uneori avea şi
câte un turn mai mic. Altele, cu toate că păstrează proporţii reduse, au o bogăţie de
forme, cu crestături la uşi şi ferestre precum şi frumoase aripi - consolă la îmbinări. În
schimb bisericile de la Reghin şi Săcalu de Pădure, prin formele adoptate, formează
aproape un unicat, constituind adevărate monumente de artă populară şi dovada
capacităţii creatoare artistice a ţăranului român.
1816, În luna lui septembrie, şi s-au zugrăvit de mine smeritu, Ştenţel Condrat. Şi meşterul care au făcut
biserica de lemn au şi ... "
Original din Ţigău, zona Bistriţei năsăudene, Ştenţel Condrat încă la 1807 îşi confirmă prezenţa prin
249
pictarea bisericii de la Năsal (jud. Cluj), apoi la 20 septembrie termină pictura bisericii de la Sărmaş. în
1839 îl întâlnim la biserica din Lueriu, azi aflată la Jercălăi (jud. Prahova).
Ioana Cristache-Panait, Monumentul istoric de la Săcalu de Pădure Oud.Mureş), în Îndr.Past, IV,
250
1980,p.143.
100
NOTĂ: Lucrarea a apărut în revista „Marisia'', a Muzeului
Judeţean Mureş, XXVII. Studii şi materiale, Etnografie.
Artă. Artă populară. Fascicola 2, Târgu-Mureş, 2003,
p. 7 -48.
101
@ - biserica da l~mn
Reghin. Biserica „Sf. Nicolae".

a - Încadrare în zonă; b - Aspect general
102
: -l_n_ag_:ş -
?.._-==:1of--=~=:::17_.;i1 m.
<l
.. . .
O 2 3 4 5 m.
Reghin. Biserica „Sf. Nicolae". Releveul bisericii din anul

1980. a - Plan parter; b - Secţiune longitudinală
103
b
O ţ ? 3 4 5 m.
•'--•'===l:i......i'==::=i..'--•'-
Reghin . Biserica „Sf. Nicolae". Releveul bisericii din anul

1980. a - Secţiune prin naos; b - Secţiune prin absidiole
104
a
o 2 3 4 5 m.
b
Reghin. Biserica „Sf. Nicolae". Releveul bisericii din anul

1980. a - Faţada de vest; b - Faţada de nord
105
a
Reghin. Biserica „Sf. Nicolae". a - Vedere sud-vest

cu turnul-clopotniţă; b - Vedere nord a navei cu turnul-clopotniţă
106
a
b
a - Vedere vest; b - Vedere nord-e st cu absida
107
a
Reghin. Biserica „Sf. Nicolae". a -Vedere nord a pronaosului:

b - Vedere nord a pronaosului cu turnul-clopotniţă
108
a
Reghin. Biserica „Sf. Nicolae". a -Absidiola laterală stânga

b - Absidiola laterală dreapta
109
a
Reghin. Biserica "Sf. Nicolae". a - Absida altarului nord-est·I

b -Absida altarului sud-est
110
a
b
Reghin. Biserica „Sf. Nicolae" .
a - Coiful turnului; b - Tâmpla
111
a
Reghin. Biserica „Sf. Nicolae". a - Interior pronaos cu scara

de acces la turn; b - Interior, absidiola stânga
112
a
b
a - Cupola altarului; b - „Sf. Nicolae", icoană
113
[55]!] casQ do locuit şi OnQX(!
IJ!!!J clădi ri mai importantQ O 100 200m.
@ bi s~rica
a
Săcalu de Pădure. Biserica ,,Înălţarea Domnului".

a - Încadrare în zonă; b - Aspect general
114
n fl,, n
li
•' "
,
/1
//
</
//
2 2 V
==~:J
pridvor
,,„'• târnot, .,'•
"u '1
tJ
:·
a
o 2 3 4 Sm.
D
b
Săcalu de Pădure: Biserica „Înălţarea Domnului" . Releveul din anul 1995.

a - Plan parter; b - Secţiune longitudinală; c- Secţiune transversală prin turn
115
~I
1~1
1{
,, ~
'I
I :!·'
·- ·- ·=t,i - - ;-w
; Jnl
!
I
a I
~-
e
§
a
e
s
@
@
Săcalu de Pădure . Biserica ,,Înălţarea Domnului" . Proiectul de renovare din

anul 2003. a - Plan parter; b - Secţiune transversală prin turn
116
o
~6 7
0.15
o.~o
1:'
'·.
. (~ ... .;i..
~·
RU T~"u~~G:'~~~1..îM111 I U:."s
J\J;UUJIU!.l I f' l,
'-='-'"'"'-=""-'---·-c_·"_" """':"";
"" · _ ~"·( T~irrr-
Săcalu de Pădure. Biserica ,,Înălţarea Domnului" . Proiectul de renovare din

anul 2003. a - Secţiune longitudinală; b - Secţiune transversală naos
117
7S1 m ,.
„ .„. ~
:-.~ \
~,f(':
..:...! , . :o.:-
1~: ·"'>t:..'.;,
a ,„ !'o · ~
Săcalu de Pădure. Biserica ,,Înălţarea Domnului" . Proiectul de renovare din

anul 2003. a - Faţada de sud; b - Vedere sud. Starea actuală
118
a
Săcalu de Pădure. Biserica „Înălţarea Domnului". a - Poarta de

Intrare în incinta bisericii; b- Detaliu montant stânga
.119
a
Săcalu de Pădure. Biserica ,,Înălţarea Domnului". Aspecte din anii

1975-1980. a -Vedere generală; b-Vedere sud cu prispa
120
a
b
Săcalu de Pădure. Biserica ,,înălţarea Domnului".
a - Vedere sud-vest . Pridvorul cu turnul
121
~: i"I:
. - vlţarea Domnu IUl.„

Saca I de Pădure. Biserica „dln~e est cu absida
a - uVedere nor d-vest . Ve e
V
122
.~-- ~
i' !Jr •
~·
.-: ... •
~'#~ .~
~-··
•f
.. \
Săcalu de Pud
aa ure. Biserica
-V edere nord
~lnălt-
)area
" -est.
-
oomnului" . Ab s1.d a alt arulu·
b - Vede
re sud-est r
123
a
b
Săcalu de Pădure. Biserica ,,Înălţarea Domnului".
A - Vedere dinspre est a turnului; b - Vedere est a bisericii
124
o
Săcalu de Pădure. Biserica ,,Înălţarea Domnului" .

a - Pridvorul înainte de renovare; b- Detaliu pridvor
125
a
Săcalu de Pădure . Biserica ,,Înălţarea Domnului". a - Montantul lateral

al pridvorului după înlăturarea scării; b - Prispa de pe latura sudică
126
a
Săcalu de Pădure. Biserica „Înălţarea Domnului".

Bolta peste pronaos. a, b - Vedere generală
127
a
Săcalu de Pădure. Biserica ,,Înălţarea Domnului". Detalii pictură din bolta

pronaosului. a - „Sf. Simion", „Sf. Toma", b - „Sf. Pavel", „Sf. Petru"
128
a
Săcalu de Pădure. Biserica ,,Înălţarea Domnului". a - Detaliu

pictură din bolta absidei; b- Interior la pronaos
129
Săcalu de Pădure. Biserica „Înălţarea Domnului". Pictură interioară
a - Sfinţii Dimitrie, Ecaterina şi Vasile; b - Sfântă
130
CULPIU. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril"
Comunei Ceuaşu de Câmpie, din care face parte şi satul Culpiu, i-a fost dat, încă
cu mai multe decenii în urmă, ca în fiecare localitate componentă să aibă câte o biserică
de lemn. Biserica din satul de reşedinţă a fost demolată încă în anul 193 7, iar aceea de la
Herghelia în anul 1960. Dăinuie însă bisericile de la Bozed, Culpiu şi Porumbeni, toate
trei edificii beneficiind de renovări care le-au pus în valoare formele arhitecturale, cât şi
podoabele artistice sculpturale şi picturale, constituind, totodată, mărturia vie a
existenţei, aici, din negura vremurilor a românilor.
Satul Culpiu (Culpiu de Câmpie, în ungureşte Mezokolpeny) este aşezat pe
cursul superior al pârâului cu acelaşi nume, pe drumul judeţean Târgu-Mureş - Râciu,
în fundul unei văi, făcând parte din categoria localităţilor cu vechi atestări documentare.
Originile acestei aşezări româneşti se stabilesc după tradiţie, în plin ev mediu, la
începutul secolului al XVI-lea. O găsim menţionată în anul 1332 în a cărei biserică era
preotul Avram, ca „sacerdos de Kulpen ". 251 În anul 1334 îl găsim pe preotul Iacob care
achită dijma de opt dinari. 252 În continuare, localitatea este atestată în anul 14 70 cu
denumirea de Kewlpen, în 1563 - Keolpen, în 1564 - Keolpneny, în 1602 - Keolpen, în
1639 - Colpen, în 1656 - Kolpeny, iar ca denumiri româneşti având în 1733 - Kulpi,
1750 - Kulpij, 1850 - Kulpiu, iar în anul 1854 - Chiolpen, ungureşte - Kolpeny. 253
Deşi localitatea este amintită în conscripţia românilor uniţi din anul 1733, cu un
număr de 19 familii (90 persoane), biserica nu este amintită. Potrivit mărturisirilor de
254
epocă, satul figurează cu biserică în anul 1750, conscripţia vicarului episcopesc Petru
Pavel Aaron consemnând existenţa a 166 credincioşi uniţi, 255 care aveau biserica, preot
şi cantor. Conscripţia lui Buccow, din anii 1760-1762, consemnează prezenţa la Culpiu
a 18 familii unite, cu preot şi biserică şi 8 familii de ortodocşi, fără preot şi biserică. 256
Recensământul din anul 1857, mai consistent în date, prezintă Culpiul ca pe o localitate
relativ mare în cadrul comunei aparţinătoare, cu 165 case, 174 gospodării şi 829
locuitori, din care 269 români greco-catolici, 19 romano-catolici, 539 reformaţi şi 2
unitarieni. 257 În Şematismul anului 1900, 258 din cei 708 locuitori, consideraţi ca existenţi
în localitate doar 191 erau români de confesiune greco-catolică, o reducere destul de
însemnată faţă de totalul populaţiei. Totodată Şematismul indică anul 1815 ca data
realizării bisericii" ,,Bis. de lemn din an 1815 În onorea ss. Archangeli ". Contradicţia
este însă flagrantă şi, totuşi, o putem explica prin faptul că actuala biserică, cert datată
1815, este succesoarea alteia, mai vechi, dispărută în împrejurări necunoscute.
Aparţinând de parohia Bozed, biserica de la Culpiu este o biserică de cimitir.
Construită din lemn, ea are un plan rectangular, absida decroşată, poligonală, în 5 laturi
251 ,,De asemenea Avram preotul din Cu/piu a plătit trei banali vechi şi trei dinari", DIR. XIV, voi.III
(1331- 1340), p. 133.
252
,,De asemenea Iacob preotul din Cu/piu a plătit opt dinari", Ibidem, p.198.
253
C. Suciu, DILT, I. p.183
254
Clain, 1733, p.180.
255
Aaron, 1750, p. 280 ..
256
Buccow, 1760-1762, p. 684.
256
Recensământ, 1900, p. 429.
257
Şematism. 1900, p. 429
258
131
ale cărei ultime trei bârne ale coroanei sunt îmbinate în console, cu retrageri succesive,
capetele fiind decorate. Iniţial, biserica era situată pe dealul ce mărgineşte la nord-est
localitatea. Ploile abundente din anul 197 5 au erodat solul care a început să alunece,
situaţie care a periclitat stabilitatea construcţiei, ea fiind avariată, luându-se, prin
urmare, măsuri de strămutare. În anul 1976, biserica este coborâtă de pe deal şi refăcută
în curtea casei parohiale, dobândind înfăţişarea ce trebuie să o aibă creaţiile arhitecturii
populare. Potrivit proiectului de restaurare, nava bisericii are o lungime de 8,50 m şi o
lăţime de 4, 75 m, înălţimea pereţilor este de 1, 70 m, iar bolta ajunge la 4, 1O m de la
nivelul pardoselii.
Interiorul este organizat după obiceiul tradiţional: cel al pronaosului de 4,50 m
lăţime şi 3,40 m pe direcţia longitudinală, iar naosul de 4,50 m lăţime şi 4,70 m
lungime. Între aceste prime două încăperi se găseşte primezul cu intrarea dezaxată. La
capătul de est se află absida, printr-un decroş de câte 50 cm, despărţită de restul navei
prin iconostasul în planul unde se produce decroşarea, care cuprinde cele trei
deschizături traditionale, identice ca mărime, de câte 60 x 199 cm. În interior absida are
o lăţime de 3,5rr{ şi o lungime de 2,65 m. În total, potrivit proiectului, biserica are o
lungime de 11,27 m şi o lăţime de 6,20 m, din care 1,45 m reprezintă prispa de pe latura
sudică.
Interiorul bisericii este acoperit printr-o boltă semicilindrică, peste naos şi
pronaos şi o boltă tronconică în absidă, între pereţi paraleli, la care este racordată o
semicalotă făurită dintr-un panou trapezoidal încadrat de unul triunghiular. La bolta
navei observăm că planul naşterilor se află pe o grindă alăturată ultimei cununi a
pereţilor, cum găsim la bisericile de lemn de la Sărmăşel-Gară, Pănet sau Hărţău. Bolta
are ca armătură un schelet din arcuri dublou, situat pe extradosul acoperişului interior.
Realizată în întregime din material lemnos, biserica este alcătuită în sistemul folosit
tradiţional la construirea bisericilor de lemn şi anume: tălpi din lemn de stejar, cioplite
pe patru feţe, bârne din lemn de stejar aşezate unele peste altele, căptuşite în interior cu
scânduri orientate vertical. Şarpanta este alcătuită din lemn de brad rotund şi cioplit,
care acoperă şi prispa laterală, având învelitoarea din şindrilă. Ca şi la bisericile de lemn
din Bozed şi Sărmaşu, balconul pentru cor se află în pronaos, element care a apărut mai
târziu, cu ocazia unor lucrări de renovare. Timpanul, care închide capătul apusean al
bolţii, este aşezat mai interior, şi el fiind susţinut de o grindă. Ulterior a fost realizată şi
prispa pe toată latura de miazăzi, al cărei acoperiş se sprijină pe şase stâlpi de lemn ce
poartă umeraşi de susţinere, luând biserica sub protecţia sa.
Liniatura bârnelor, ce formează pereţii edificiului, este întreruptă doar de
intrarea în pronaos, de pe latura sudică, precum şi de ferestre: două la naos în mărimi de
câte 60 x 70 cm, amplasate simetric la 1,00 m distanţă de iconostas şi trei ferestre la
absidă, de dimensiuni diferite: 30 x 35 cm, 30 x 30 cm şi de 60 x 70 cm. Sculptura în
lemn care odinioară împodobea ancadramentele intrărilor şi ale ferestrelor nu se mai
păstrează, ea fiind înlocuită cu ocazia repetatelor reparaţii. Singurul martor rămas al
sculpturii avute o reprezintă masa prestolului, de secţiune poligonală, al cărui picior este
înconjurat de toruri puternic profilate precum şi decoruri în frânghie sau dinte de lup.
Remarcăm pictura murală care ne surprinde prin bogăţia temelor iconografice,
meşterul zugrav dovedindu-se a fi un bun povestitor, situaţie întâlnită şi la biserica de
lemn din Săcalu de Pădure. Picturile ~urale executate pe o preparaţie subţire de var,
sunt aplicate direct pe bârnele de lemn. Infăţişează picturi restaurate, originalul trebuind
să fie pe pânze lipite pe trupul monumentului. O inscripţie românească în chirilice, de
pe timpul împăratului Francisc, de pe grinda de la tâmpla stângă, ştearsă în mare parte
lasă să se descifreze următorul text: „S-au zugrăvit această sfântă biserică ... în zilele
prea luminatului bunului împărat Francisc... George Bob (Kilovici ?)bisericii Borşe
132
Ioan ... şi s-au săvârşit mai 18 ... ". Deşi
numele zugravului este şters, îl putem completa
cu cel al lui Stenţel Condrad din Ţigău, cel care a pictat la Săcalu de Pădure şi Sărmaşu.
Anul realizării îl putem completa după data întâlnită pe icoanele împărăteşti: 1821.
Tavanul bisericii este decorat cu 9 medalioane de proroci, figuraţi bust, ca pe
laturile de miazăzi şi de miazănoapte să aibă reprezentări precum „Botezul Domnului",
„Adormirea Maicii Domnului", „Vindecarea orbului", „Naşterea Fecioarei Maria" etc.,
la sud, sau „Coborârea de pe cruce", „Judecata lui Iisus de arhiereul Ana", „Învierea", în
care Iisus se înalţă din sarcofag încărcat de lumină şi ţinând un drapel în mâna dreaptă,
„Necredinţa lui Toma", „Mironosiţele la mormânt" etc., la nord. Pereţii naosului şi ai
pronaosului au un singur rând de picturi: „Sf. Gheorghe", „Învierea fiicei lui Iair",
„Cina cea de taină", în care în jurul mesei rectangulare sunt doar 6 apostoli, „Sf.
Cristofor cu cap de câine" şi cruce de mucenic în mână, „Pilda celor 1O fecioare",
întreruptă la mijloc de pomul binelui şi răului (Adam şi Eva),etc. Pe peretele de miazăzi,
de la vest spre est s-a zugrăvit „Iadul", „Fiul risipitor", „Suferinţa lui Iov", cât şi alte
teme biblice. Bolta absidei este dominată de „Încoronarea Mariei de Treime", ca la sud
şi la nord, la poalele bolţii un grup de îngeri ce poartă un pergament desfăşurat pe care
scrie: „sfânt, sfânt, sfânt". Scena înălţării e încadrată de la miazăzi de „Buna Vestire",
în care Fecioara Maria e în genunchi, îngerul vine din dreapta, la miazănoapte
Tetramorful are în stânga „Vedenia lui Ezechiel". Ferestruica de la răsărit a hemiciclului
e încadrată de „Arhidiaconul Ştefan" şi de „Sf. Nicolae episcop", iar spre miazănoapte
„Sf. Vasile cel Mare", „Ioan Gură-de-Aur", „Vedenia lui Petru de Alexandria". Alte
reprezentări, ierarhi şi arhidiaconi acoperă pereţii altarului. Întregul ansamblu pictural al
bisericii de la Culpiu este legat de arta maramureşeană, însă intervenţiile restauratorului
nu au schimbat fizionomia şi carcaterul iconografiei.
Pentru valorile istorice şi artistice ce le întruneşte, biserica a fost cuprinsă în lista
monumentelor din anul 2004, fiind înscrisă la poziţia nr. 494, cod numeric MŞ-II-m-B-
15.645, sub hramul Sf. Arhangheli", ca provenind din secolul al XIX-iea.
După cum am mai arătat, fiind în pericol de degradare totală, în anul 1976
biserica este adusă în vatra satului, în curtea parohiei de la nr. 168 (fost 165), unde este
situată şi casa parohială, cu o capelă, precum şi clopotniţa de lemn, adusă aici cu ani în
urmă de lângă biserica strămutată. Proiectul de restaurare este întocmit de ing. Crişan
Teodor, în anul 1975, documentaţia fiind vizată de către Direcţia Monumentelor Istorice
cu nr. 276 din 17 iunie 1975 şi de Departamentul Cultelor, cu nr. 12497/911 T/1975,
lucrările de strămutare şi de reconstruire fiind evaluate la suma de 150.000 lei. Cu
ocazia strămutării din anul 1976, biserica este aşezată pe o temelie din piatră, care la
capătul de est are încastrată o piatră de mormânt a unui preot român. Lucrările de
renovare se desfăşoară în timpul preotului paroh Teodor Crişan, sfinţirea având loc la 9
septembrie 1979 de către P .S. Emilian Bardaş, Episcop de Alba Iulia.
La solicitarea preotului Daniel Hancu, în anul 2008, am întocmit documentaţia
tehnică în vederea realizării unor lucrări de renovare la biserică. Au fost prevăzute
lucrări de înlocuire a şindrilei, înlocuirea leaţurilor şi a căpriorilor subdimensionaţi sau
deterioraţi, izolarea bolţii în extrados contra pătrunderii apei pluviale, înlocuirea
grinzilor de la prispă şi realizarea unei noi tăvănuiri, realizarea unei noi pardoseli de
lemn la navă şi altar, construirea unui trotuar de protecţie, repararea turnului-clopotniţă.
Prin grija protopopului Gheorghe Nicolae Şincan, cu sprijinul Direcţiei pentru Cultură
şi Culte a Judeţului Mureş şi Binecuvântarea Înalt prea Sfinţitului Andrei, Arhiepiscop
al Alba Iuliei, biserica şi clopotniţa sunt reparate. Şindrila a fost adusă din Vicovul de
Sus, judeţul Suceava, lucrările de restaurare fiind realizate de meşterul Şopterean Dănilă
şi echipa sa.
133
Summary
CULPIU. TEHE WOODEN CHURCH OF THE ST. ARCHANGELS

MICHAEL AND GABRIEL
The village of Culpiu has perserved one the best known wooden churches of
county Mureş. lt was first mentioned in documents in 1733, in the Conscription of Micu
Clain, as being dedicated to the Saint Archangels. Later documents, of 1750 and 1760-
1762 also mention it. It is a graveyard church and has a rectangular plan with an
unhooked five side polygonal apse whose upper bneams join each other and form
carved consoles.
In 1976 the church was moved from its location into the village center. The
internai painting is particularly beautiful, painted by painter Stenţel Conrad from Ţigău
wlo was at the same time a good marrator, a fact supported by the great variety of
iconography topics, probably completed in 1821.
NOTĂ: Sub o formă mai restrânsă, lucrarea a apărut în

cotidianul local "Cuvântul liber", an XVII, nr. 90,
(4008), din 18 mai 2005, p.11, sub titlul: Biserica
de lemn "Sfinţii Arhangheli" din Cu/piu.
'
.:.-.f IJ4
Bis<rl ca ,,S r111111 Arl1anghdl"
ClopoU> IJa
Cl1>e.la
Culpiu. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril".

a - Încadrare în zonă; b- Plan de situaţie
Jlblioteca JudetHattA
MURf:5
TĂRGU -MUREŞ
..., -
-ţ·_l/S --Ll~·-··-----~s -~
~~
0 ··-·-·-· • I
'N
-·
~·
~ .,.
---.......
·-~ ·- i
1
-
- 3.4-0 ----4-- .)~--
--
4.7·
1 ~
J-+r
\:
.......'•
B ~'lJ_
[ţo. ?o' [±_o._oi J ~,
-· "·
""'i i
-
w
O\
~
90
d
•'
iI
~ ..:-:v
/ '/t'U
~ . '
~ ~.
,..,,
-....~ ''>
;'!) ••„,
I ..._--~
·~/
ef/' .J
I
1
IH
Q_ J,.,;l;;r'..l: ... ~ w
tfl- ~i.I -- ~·•- ·,-· >' "V ·- V

Proiectul de renovare din anul 1975. Plan parter
........
w
-...)
-1.Bo
-· '<( ~ '~
.. ---··""" ..,. -·----::~-·"
'\rti,~c:·---,001~ ~o><ă ·Ro~în'itJ..~\
13-B ' Se . /:50 ,_. ~ .JOI .~n~
• . . .·• I
SECTl!JliEA a ·e $' e;11:>1u . "
seni.ir,.;y1 .. Tf · ·-- \c " ·. ;1
, ~·.~..'
\)~Rlr: \C /\f'i;\'.\"'. :. \~tJ\~
' . . ~·..
;
o~ t~ ' ...- ~ n ' ·.~ , ,,,,_.,,.~
......
B~ (J'"l(\<.1.\-.ira ..:.--~'" „ .. ~ ·.· ··
~„.r.--:--'.,..:-:-~" .. ~
l „ . .• ..
„ •.••• 1 ·~

Proiectul de renovare din anul 1975. Secţiune longitudinală
_ , „~ - ./
vC . /: 50
Culpiu. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril". Proiectul de renovare din

anul 1975. a - Secţiune transversală; b -Aspect general sud-vest
138
i- !05
~
1S,17mp 21,1smp
p . du~vmqo • p, d~umto
Scară din piltfă n aturo~
~ ·-- -
:-~ -----
Culpiu. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril" . Proiectul de renovare din

a.nul 2008. a - Plan parter; b - Secţiune longitudinală; c - Secţiune transversală
139
a
b
Cui piu. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril".
a - Vedere sud; b - Vedere nord-est
140
a
b
a - Vedere est; b - Vedere nord absidă
141
o
b
a - Intrarea în biserică; b - Turnul clopotniţă cu casa parohială
142
a
b
Culpiu. Biserica ,,Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril" . Turnul-clopotniţă.
a -Vedere est cu intrarea; b-Vedere sud
143
a b
350
Culpiu. Biserica 11 Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril" . Turnul-clopotniţă.

Proiectul de renovare din anul 2008. A - Secţiune verticală; b - Faţada
cu intrarea; c - Planul turnului-clopotniţă
144
a
b
Culpiu. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril". Bolta navei.
Medalioane cu proroci
145
a
Culpiu. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril". Timpanul de vest, faţa estică.
a - Aspect general; b - Scena cu Iisus în faţa marilor preoţi
146
o
Culpiu. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril". Timpanul de vest, faţa estică.
a - Scena cu Judecata lui Pilat; b - Scena cu Pătimirea lui Iisus
147
a
Culpiu. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril". Pronaos.

a - Mucenice; b- Mucenici
148
a
Culpiu. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril". Peretele de vest a navei.

a - Scena cu Cina cea de taină; b - Scena cu Adam şi Eva
149
a
Cui piu. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril". Peretele de nord.

a - Scena cu Învierea lui Iisus; b - Scena cu Învierea unui mort
150
a
Culpiu. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril". Bolta şi peretele absidei.

a - Scena cu Încoronarea Mariei de Treime; b- Scena cu Bunavestire
151
a
Culpiu. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril". Nava bisericii

a - Scenă religioasă cu Fecioara Maria; b - Scenă religioasă
152
CUŞTELNIC. Biserica „Sfântu Nicolae"
Localitatea Cuştelnic se află situată nu departe de municipiul Târnăveni, de care

şi aparţine, 259 pe drumul ce duce spre centrul de reşedinţă, pe malul drept al râului
Târnava Mică. Aici, în cimitirul situat pe dealul ce mărgineşte la nord localitatea, cu
numărul poştal 159, la care ajungem pe drumul ce porneşte din strada principală, se află
două biserici de lemn, mărturii ale trecutului istoric şi spiritual al comunităţii româneşti
de odinioară: biserica ortodoxă „Sf. Nicolae" şi biserica greco-catolică (unită)
„Arhanghelul Mihail". 260
Veche localitate românească, Cuştelnic 261 îşi are obârşia documentară destul de
timpurie, încă din anul 1383, când documentele o prezintă ca „poss. Chedeutelek", în
1403, ca „Chywdothelke", în 1412, ca „villa Chedetelke", în 1461, ca „census
quinquagesimalis de Chidethelke ", întărind existenţa românilor prin forma de impunere
cu darea oilor visteriei regale (quinquagesima ovium), în 1478, ca „ Cydewthelke ", în
1502, ca „ Chwdewthelke ", în 1517, ca „ Chydew Thelke ", „ Chijdewthelke ", în 1519, ca
„ Chydethelke ", în 1540, ca „ Chydetelke ", în 1733, ca „Kutsitjelnik", în 1750, ca
„Kucsitelnik", în 1805, ca „ Csudotelke ", în 1835, ca „Csobdotelke", în 1850, ca
„Kustelnyik", iar în anul 1854, ca „ Csudotelke ", „ Cuetelnic ".
Se pare că denumirea de „Cuştelnic" a localităţii nu are corespondent în limba
maghiară şi cu toată asemănarea denumirea provine de la definiţia „Cuscă", din
latinescul „custodis", folosit la acele timpuri cu sensul de „loc de pază". Prima
însemnare documentară din anul 1383, de „Chedentelek," ne prezintă localitatea ca
fiind inclusă în posesiunile domeniului Teleki. 262 De fapt, acest „custode" exista şi pe
timpul lui Ştefan cel Mare, care avea în stăpânire Cetatea de Baltă, unde existau gărzi
puternice, împreună cu localităţile înconjurătoare, printre care se afla şi Cuştelnic, ca
fiind cel mai înaintat loc de pază a teritoriului aflat în stăpânire. Această feudă a
domnitorilor moldoveni avea să dăinuie încă mult timp. Ajuns în 1538 domnitor al
Moldovei, printr-o scrisoare datată la 1O aprilie 1540, Ştefan Lăcustă reclamă
voievodului Transilvaniei, Mailat, dreptul asupra acestor proprietăţi. 263
Neavând un urbariu, datele privind populaţia Cuştelnicului le putem obţine din
conscripţiile secolului al XVIII-lea şi din recensămintele secolelor următoare. Date ne
oferă conscripţia din anul 1733 a lui Inochenţie Micu Clain care consemnează existenţa
a 30 familii, adică circa 150 suflete, la care mai putem adăuga circa 50 pentru celelalte
naţionalităţi şi confesiuni, ca atare, localitatea avea peste 200 locuitori. Tot cu această
ocazie se notează existenţa a doi preoţi români. Existenţa bisericii este susţinută şi de
conscripţia din anul 1750 (doar cu un an înainte de data susţinută pe baza tradiţiei), apoi
de aceea a anilor 17 60-1762, datări ce nu trebuie ignorate. 264 După Şematismul jubiliar
259
Până în anul 2000 Cuştelnic era sat component al comunei Găneşti, când prin referendum locuitorii
au decis să treacă la municipiul Târnăveni. Prin Legea nr. 25 din 1O ianuarie 2002 Cuştelnic trece la
municipiul Târnăveni, ca localitate componentă.
260
Ambele biserici au fot înfăţişate în vasta lucrare a lui I. E. Man, Biserici de lemn„ p. 245-248 pentru
biserica „Sf. Nicolae" şip. 501-502 pentru biserica „Arh. Mihail".
261
C. Suciu, DILT„ I, 1968, p.185.
262
Csaki Dezso, Magyarosrszag torteneti foldrajza a Hunyadiak koraban (Geografia istorică a Ungariei
în epoca Huniazilor), Budapest, 1913, V (Hunyadiak kora Magyarorszagon), p. 873.
Meruţiu V., Judeţele din Ardeal şi Maramureş până În Banat, Cluj, 1929, p.141
263
264
Clain, 1733, p. 200; Aaron, 1750, p.263; Buccow, 1760-1762, p. 126, p.637
153
din 1900, „preoţi erau doi: popa Dumitru şi popa George, cest din urmă neunit, de
unde putem deduce că o parte însemnată dintre celea 150 suflete vor fi fost neunite. De
altecum încă în decursul veacului al XVIII-iea, probabil imediat după moartea popii
Dumitru, au defecţionat toţi de la S. Unire. Convertirea s-a întâmplat la an 1828,
precum aflăm în Şematism an 1842 ". 265 Conscripţia vicarului episcopesc Petru Pavel
Aaron din anul 1750 atestă existenta la Custelnic a 240 uniti, care aveau în posesie şi
biserica 266 ca în anii 1760-1762, ~onscriptia românilor lui Buccow să consemneze 10
' ' '
familii unite, car~ aveau r,reot, dar ~ră biserică ~i ~4 familii. de oi:todocşi, ~are av~au
biserică, dar nu ş1 preot. 2 7 Erau, deci, la Cuştelmc m acele ttmpun un numar de ctrca
250 români, majoritatea ortodocşi, ca urmare a mişcărilor izbucnite în anul 1744, ale lui
Visarion, când s-a înregistrat o reîntoarcere la ortodoxie în masă.
Cu recensământul din anul 1857, datele privitoare la Cuştelnic sunt mai
complexe şi mai exacte. 268 Cu această ocazie sunt înregistrate 78 case cu 81 locuinţe
precum şi 391 locuitori, fiind o localitate relativ mică. De această dată, este prezentată şi
structura populaţiei pe confesiuni: 187 ortodocşi, 142 greco-catolici, 3 romano-catolici,
55 reformaţi şi 4 izraeliţi, românii reprezentând 84% din totalul populaţiei.
Recensământul din anul 1880, 269 înregistra 103 case şi 519 locuitori, din care: 183
ortodocşi, 211 greco-catolici, 7 romano-catolici, 111 reformaţi, 3 unitarieni, 4 izraeliţi,
iar după naţionalitate: 373 români, 109 maghiari, 15 alte naţionalităţi. După
reconvertirea din anul 1828 a unei părţi din locuitori la greco-catolici, Şematismul din
1900 270 înregistrează 250 greco-catolici, 162 ortodocşi, 130 reformaţi şi 8 izraeliţi,
românii reprezentând încă 75% din totalul populaţiei. Încheiem şirul acestor date
statistice cu Şematismul din anul 1932, care atestă existenţa a 283 greco-catolici, 185
ortodocşi, 2 romano-catolici, 103 reformaţi şi 12 izraeliţi. 271
Aşadar, în cimitirul de pe dealul de la Cuştelnic se află două biserici de lemn,
situaţie cu care puţine localităţi din judeţ se mai pot mândri. În partea de jos a
cimitirului, spre uliţă, este situată biserica greco-catolică, sau „biserica din jos'', ce
poartă hramul „Arhanghelul Mihail", redeschisă la 11 aumst 1990. A fost construită în
anul 1891, aşa cum ne indică Şematismul de la 1900, 72 mai probabil constituind o
reconstruire a bisericii aduse de la Bord, sat component al comunei Cucerdea. Tipologia
acesteia, precum şi unele elemente componente îi devansează ctitorirea cel târziu Ia
mijlocul secolului al XVIII-iea, ca în anul 1891, să fie adusă pe actualul amplasament,
concomitent cu extinderea de pe latura vestică ce cuprinde pridvorul şi turnul-clopotniţă
deasupra. Ceea ce este important este forma planului bisericii, având o navă
dreptunghiulară care circumscrie pronaosul şi naosul, la est având absida decroşată,
semicirculară, formă mai rar întâlnită, precum la bisericile din zonă de Ia Abuş şi
Cerghizel.
Doar cu câţiva metri mai sus se află biserica de lemn cu hramul „Sf. Nicolae'',
care face parte din grupul de monumente ce se regăsesc, ce-i drept, într-un număr mai
mic, în zona de câmpie a Transilvaniei. Este cuprinsă în lista monumentelor istorice şi
de artă emisă în anul 2004, la poziţia nr. 497, sub codul MS-II-m-A-15647, sub hramul
„Sf. Arhangheli'', ca provenind din anul 1780. Sub hramul „Sf-ţii Arhangheli" este
Şematism, 1900, p.297-298.

265
266
Aaron, 1750, p. 237-291.
267
Buccow, 1760-1762, p.616-686.
Recensământ 1857, p.380-381.
268
269
Recensământ 1880, p.
270
Şematism 1900, p. 297-298.
Şematism 1932, p.89.
271
272
Şematism 1900, p.297-298.
154
menţionată şi de Eugenia Greceanu, 273 ca fiind „construită conform tradiţiei în 1751 şi
are pictura altarului şi a iconostasului executată în 1756" ... "Biserica din Cuştelnic nu
a avut turn". Înscrierea sub acest hram o considerăm greşită deoarece, după cum vom
vedea, în literatura de specialitate, ca şi pe o ştampilă veche, cu litere chirilice o
întâlnim cu hramul „Sf. Nicolae".
Datarea construcţiei sau modul realizării pun şi problema originii bisericii.
Potrivit tradiţiei, biserica de lemn „Sf. Nicolae" a fost ridicată în anul 17 51, la care s-a
folosit material de la biserica anterioară, menţionată de conscripţia lui Micu Clain, aflată
pe un deal la vest, precum şi de la o alta, provenită din zona Deda, adusă cu plutele prin
Ogra. În anul 1756 se realizează şi decorul pictural la altar şi iconostas. În privinţa
datării, nu trebuie să ignorăm documentele de epocă. Dacă tradiţia indică anul 1751 ca
dată a realizării bisericii, conscripţia lui Clain din anul 1733 menţionează ca existentă o
biserică, atestare confirmată şi de conscripţia din anul 1750, deci cu un an înaintea datei
susţinute pe baza tradiţiei. O găsim menţionată şi în conscripţia lui Buccow din 1760-
17 62, dar şi în conscripţia ortodocşilor din anul 1805. 274 Chiar dacă indică doar anul
realizării picturii la altar, inscripţia de pe ancadramentul intrării în naos şi următoarea,
de pe proscomidie, vin şi întregesc tradiţia mai sus menţionată. Graţie Ioanei Cristache-
Panait, suntem în măsură a cunoaşte, cel puţin fragmentar, textul inscripţiilor. Inscripţia
de pe intrarea în naos, după cum arată autoarea „ dificil de urmărit şi descifrat
integral", 275 cu rezerva cuvenită pe care şi-o asumă, este următoarea: „ Titorii anume
Ganlav, întocmai nimenea a i se pune împotriva sa„. în zilele popii„, aceasta sfântă
biserică s-au îndemnat anume Ganea Pătru cu soţul său şi fratele său anume One şi
fii ... Macavei„. în zilele protopopului însemnat. Şi să-l pomenească pe acest vrednic
anume Pătru Muraru din Sămălrtinl au făcut această sfântă biserică să se pomenească
şi ei împreună cu titorii, ca să se pomenească în veci amin„. la biserica Răsăritului şi
să fie afurisit cine o da la cei uniţi". Rolul familiei Ganea în reconstruirea bisericii este
lămurit de pisania de pe proscomidie, datată la 1756 când este realizată pictura, al cărei
text dat de autoare este următorul: „Pomelnicul lui Ganea Pătru care au muncit şi au
cheltuit mult la această sfântă biserică şi oltariul au zugrăvit: Pătru, Andonie, Macavei,
Mărie, Pătru, Toader.Maria, Todor, Ioan şi tot neamul lor să se pomenească, fiind
îndemnător popa Grigorie preot satului 1756 ".
De această dată, suntem în măsură de a cunoaşte şi pe realizatorul bisericii, în
cele mai multe situaţii acesta fiind necunoscut, anume pe Petre morarul, cunoscut
meşter în Transilvania, care a înţeles necesitatea degajării spaţiului de elementele de
acoperire şi a adoptat forme sculpturale deosebite ca formă şi conţinut. Ultima parte a
inscripţiei de pe ancadramentul intrării în naos ne prezintă atmosfera creată de disputele
confesionale din acea perioadă, prin ameninţarea vechii legi româneşti cu deposedarea
ortodocşilor de bisericile avute şi atribuirea lor uniţilor. Este singura însemnare în lemn
cunoscută a acestui gen de blestem, faţă de multiplele însemnări întâlnite în filele
cărţilor bisericeşti. A doua însemnare nu prezintă zugravii scenelor pictate, ci doar
cheltuitorii acestora.
Biserica de lemn cu hramul „Sf. Nicolae" face parte dintr-o categorie
planimetrică mai deosebită, semnificativă atât prin originile sale mai îndepărtate, cât şi
ca unitate în spaţiul românesc, atât în Transilvania, cât şi în Moldova, unde este mai
frecventă. Biserica prezintă tipul de plan în formă de „corabie", adică o navă
273 Eugenia Greceanu, „ Tipologia bisericilor, p. 41.

274 Mateiu Voileanu, Contribuţiune la istoria bisericească din Ardeal, Sibiu, 1928, în care se publică
lucrarea lui Eugen Gâgyi de Eted: Documente istorice. Regulatio Diocesis Transsilvanicae Disunitae
anno 1805, în Transilvania, an XLVII, 1911, nr. 1, p.38-61; nr.2, p.147-161 şi nr.3, p.265-294.
275
Ioana Cristache-Panait, Biserici de lemn, p.210-213.
155
dreptunghiulară, având în partea răsăriteană o absidă poligonală, decro~ată, î_n cin~i
laturi, iar în partea apuseană pronaosul, încheiat poligonal, nedecroşat, m trei latun.
Această formă de plan o mai întâlnim la alte biserici de lemn din judeţul Mureş şi
anume: biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril" din Băiţa, biserica „Sf. Ioan
Botezătorul" din Porumbeni, biserica „Înălţarea Domnului" din Săcalu de Pădure. Tot în
aceeaşi formă de plan, doar că absida altarului nu este decroşată, apare şi biserica
„Sf.Arhangheli Mihail şi Gavril" din Mura Mică şi biserica „Sf.Arhangheli Mihail şi
Gavril" din Petelea. Grupul de biserici, de care aparţine şi biserica din Cuştelnic,
prezintă forme vechi ale arhitecturii populare în lemn, preluate încă în prima parte a
secolului al XVIII-lea când, în 1733, la Cizer, Horia Ursu ridică o splendidă biserică.
276
Potrivit tipologiei referitoare la Transilvania, stabilită de Atanasie Popa, cele

patru monumente mureşene fac parte din grupa V, poziţia d.
277
Potrivit lui Radu
Creteanu, pentru bisericile din Muntenia, acestea pot fi incluse între cele de forma II.
g. 278 Pe un plan care ar îmbrăţişa întreaga creaţie în domeniul constructiilo! de lemn,
după Virgil Vătăşianu clădirile mureşene se pot înscrie în tipul II. b.4. 279 In lucrarea
dedicată bisericilor de lemn din judeţul Mureş, luând în considerare formele tipologice
ale bisericilor, cele patru monumente, enunţate mai sus, le-am cuprins în tipul VI.
280
La solicitarea preotului bisericii „Sf. Nicolae", Găinar Gligor-Ovidiu, am

elaborat documentaţia tehnică de arhitectură în vederea realizării unor lucrări de
reparaţii la biserică, îndeosebi la acoperiş, cu care ocazie am întocmit şi releveul
edificiului, oferind date concrete privitoare la aceasta. 281 Dimensiunile bisericii sunt
destul de modeste, în întregimea ei având o lungime de 12,64 m şi o lăţime de 4,68 m la
navă şi de 3,66 m la altar. De formă dreptunghiulară, nava are o lungime de 7 ,87 m, la
capătul de est, printr-o decroşare de 0,51 m, având absida altarului, delimitată de
iconostas şi de cele cinci laturi, cu o lungime totală de 3, 18 m, iar laturile de pornire
având câte 2,09 m aceea din sud şi 2, 16 m aceea din nord, restul câte 1,57 m, 1,53 m şi
1,47 m. Spre vest se află terminaţia pronaosului în trei laturi, nedecroşată, cu o lungime
de 1,59 m, restul laturilor, de la sud spre nord, fiind e câte 1,91 m, 2, 15 m şi 2, 12 m. În
interior, de-a lungul axei longitudinale, de la vest la est, se desfăşoară cele trei spaţii
liturgice: pronaosul, naosul şi altarul.
Cu o lungime de 3,92 m şi o lăţime de 4,42 m, pronaosul are cele două laturi
paralele în lungimi de câte 2,40 m, iar cele trei laturi ce încheie forma poligonală având
lungimi, de la sud spre nord, de câte 1,80 m, 2.03 m şi 1,90 m. Pe latura sudică este
situată intrarea. La capătul estic al pronaosului se află primezul, ca prim perete divizor
care, pe axa centrală, dispune de un acces de 1,40 m înălţime de la pragul inferior şi o
lăţime de doar 0,55m, ce se încheie printr-o deschizătură în cerc, cu diametrul de O, 76
m, imprimându-i forma unei găuri de cheie. Lateral montanţilor ce mărginesc intrarea se
află două deschideri de câte 1,57 x 0,60 m şi respectiv 1,04 x 0,48 m, ulterior create prin
secţionarea bârnelor peretelui, pentru a permite femeilor care stau în pronaos (tinda
femeilor) să participe şi ele la desfăşurarea slujbei divine. După acest perete divizor se
desfăşoară naosul, ceva mai spaţios, cu o lungime de 5, 15 m şi o lăţime de 4,40 m.
Luminarea naturală a naosului se face prin intermediul a trei ferestre, de dimensiuni
relativ mici. Pe peretele sudic se află două ferestre: prima, aproape la mijlocul peretelui,
Ioana Cristache-Panait, Cu privire la bisericile de lemn ale Sălajului, în Monumente istorice

276
bisericeşti din Eparhia Oradiei. Jude/ele Bihor, Sălaj şi Satu Mare, Bisericile de lemn, Oradea, 1978,
p.300.
277
278
R. Creţeanu, Bisericile din Muntenia.Bucureşti, Ed. Meridiane, 1988, p.11-12.
279
V. Vătăşianu, Contribufie, fig.2.
2so I
. E. Man, Biserici de lemn, p.236-268.
281 .
Proiect nr. 15/2008 întocmit de PF. MAN IOAN EUGEN, colaborator arh. Adriana Raus.
156
în mărimi de 0,46 x 0,40 m, a doua, la câţiva cm distanţă de peretele iconostasului, în
mărimi de 0,3 7 x 0,41 m. A treia fereastră, aproape de aceleaşi mărimi se află pe
peretele de nord al naosului. La capătul de est al naosului se află iconostasul, deosebit
de alte asemenea dotări prin existenţa a doar două intrări în altar, identice ca mărime, de
câte 0,64 x 1,56 m, constituind încă un argument al vechimii monumentului. Spre est se
desfăşoară altarul, mai redus ca volum, cu o lungime totală de 3,05 m şi o lăţime de 3,40
m, ce înscrie o formă pentagonală, cele două laturi de pornire având câte 2, 13 m
lungime. Pe laturile de sud, sud-est, est şi de nord se află minuscule ferestre, variabile
de la un caz la altul, cu deschideri de câte 0,29 x 0,30 m, O, 17 x 0,23 m, O, 14 x O, 19 m şi
0,34 X 0,21 m.
Acoperirea interioară dezvăluie măiestria meşterului anonim care a ridicat-o.
Astfel, deasupra naosului şi a pronaosului, respectiv a navei, a realizat o boltă
semicilindrică unitară. Spre deosebire de bisericile de la Băiţa sau Porumbeni, de
exemplu, cu care se aseamănă, unde întâlnim şi tavane, semicilindrul boltei ajunge până
în planul unde cresc cele trei laturi ale pronaosului şi acolo se omogenizează cu conturul
semicilindric al celor trei panouri curbate plecate de pe laturile poligonului. Înălţimea
maximă a bolţii, faţă de nivelul pardoselii, este de 3,45 m, iconostasul mascând această
diferenţă. Acelaşi sistem de acoperire îl găsim şi la absida altarului, cu o boltă mai
joasă, la 2,99 m de la nivelul pardoselii, rezultată din asamblarea a atât de des
întâlnitelor panouri curbate.
Structural, biserica are o infrastructură din lespezi masive de piatră naturală,
peste care s-au aşezat bârne masive din lemn de stejar, late de peste 35 cm, ce formează
talpa. Peste acestea s-au ridicat pereţii confecţionaţi din bârne din lemn de brad,
aproximativ câte 8-10 bucăţi, în tehnica „blockbau", prin suprapunerea acestora, cu
îmbinări în „coadă de rândunică". Primele trei rânduri de bârne ale registrului superior,
în locul de îmbinare dau naştere la console, care, în partea superioară, au lungimi de
circa 40 cm şi pe măsură ce coboară formând retrageri treptate, ele având atât un rol
decorativ, dar şi de susţinere a cununii acoperişului. Şarpanta acoperişului ce susţine
învelitoarea este realizată simplu, prin intermediul unor căpriori ce se sprijină direct pe
cosoroabă, fiecare pereche fiind întărită prin intermediul unor cleşti. Faţă de alte
biserici, edificiul de la Cuştelnic nu a avut turn, deoarece, dacă îl comparăm ce cel de la
Băiţa, de exemplu, al cărui tavan situat deasupra pronaosului este drept, în cazul de faţă
el este boltit, ceea ce elimină posibilitatea să fi avut turn. Ilustraţii, dar şi planuri mai
vechi, ne arată că anterior a existat un turn-clopotniţă la capătul de sud-vest al bisericii,
ulterior demolat, asupra căruia o să revenim.
Biserica atrage atenţia atât prin armonia proporţiilor, dar mai ales prin
elementele decorative ce le conţine, stârnind admiraţia, între care şi cele două intrări, ale
căror ancadramente au forma găurii de cheie, „o formă rar întâlnită", 282 aflată doar la
biserica din Lăpuşna, judeţul Mureş. Această formă de intrare nu se găseşte la nici o altă
biserică de lemn din România, ea fiind întâlnită la o poartă dintr-o localitate din sud-
Ioana Cristache-Panait remarcă existenţa acestei forme străvechi
283
estul Transilvaniei.
de intrare la biserica de lemn sileziană de la Wierzbie, din secolul al XVI-lea, „ nu fără
a remarca rolul păstorilor transilvăneni în „ sloboziile" din Polonia de-a lungul
Însă cum s-a ajuns la această formă nu se dă nici o explicaţie. În scurtul
284
veacurilor".
istoric (doar 25 pagini scrise într-un caiet), dedicat localităţii şi bisericii de lemn,
282
Ion Vlăduţiu, Etnografia românească, Ed. Ştiinţifică, 1973, p.146, fig.8.
283
284
Ioana Cristache-Panait, Biserici de lemn . p.211.
157
îndeosebi picturii decorative, fostul preot al bisericii, Sămărghiţan Ioan, motivează
285
această formă prin ,/aptul că biserica fiind mai mică, dintre ce, de pe afară pot privi
mai mulţi şi asculta slujba la fel şi la femei. De altecum şi cei de afară nu sunt bărbaţi,
ci pătrund din pronaos în naos, iar femeile rămân în afara bisericii, mai ales la
praznicile mari". Pe lângă forma ce o prezintă cele două intrări, remarcabilă este
decoraţia lor sculpturală. La intrarea de pe latura sudică a pronaosului montanţii cuprind
în partea inferioară rozete în câte 4 şi 6 petale, iar în partea superioară pomul vieţii,
marginile acestora fiind bordate de chenare ce cuprind forme geometrice, specifice artei
populare româneşti: romburi, cercuri, dinte de lup. În schimb, ancadramentul intrării în
naos este mai simplu decorat, conţinând rozete cu spiţe, chenare profilate, al căror câmp
a fost ales de meşter pentru săparea inscripţiei mai sus amintite. Rămânând la decoraţiile
sculpturale, remarcăm prestolul din altar, cioplit dintr-un singur trunchi, decorat cu
motive geometrice, precum romburi, linii în zigzag, triunghiuri, amintind de cel de la
biserica de lemn din Bemadea, aflată în apropriere. Remarcabile sunt şi sfeşnicele
realizate în lemn, ce conţin decoraţii tot în motive caracteristice artei populare.
De-a lungul timpului, biserica a avut parte de mai multe intervenţii, reparaţii,
uneori extinderi, conferindu-i-se diferite forme, îndeosebi la acoperiş, dar cu păstrarea
planimetriei iniţial concepute. Cele mai vechi reprezentări cunoscute ale bisericii sunt
două fotografii din anul 1938, făcute probabil cu ocazia unor sărbători, datarea fiind
trecută pe versoul unei imagini. Din aceste fotografii deducem că la acea dată biserica
avea un acoperiş unic, ce acoperea atât edificiul istoric, cât şi prispa de pe latura sudică,
existenţa absidei altarului nefiind subliniată de o altă formă de acoperire aparte. Spre
capătul de sud-vest al bisericii, la o mică distanţă se afla clopotniţa, a cărei formă este
aidoma clopotniţelor existente la alte biserici, având un plan pătrat, pe două niveluri, cel
inferior fiind închis cu scânduri, spre est aflându-se şi intrarea, pe când nivelul superior
prezintă deschideri pe toate laturile. Când a fost biserica extinsă cu prispa de pe latura
sudică nu se ştie. Cert este faptul că, iniţial, aceasta nu a avut acest spaţiu, situaţie
demonstrată de existenţa independentă a consolelor la toate colţurile, precum şi faptul
că are tălpi şi căpriori aparte.De asemenea, biserica nu a avut turn deasupra pronaosului
întrucât naosul, cât şi pronaosul, de la început au fost acoperite cu o boltă unică,
semicilindrică. Nu este exclus ca prispa să fi fost realizată odată cu reconstruirea din
anul 1751. Însă, în anul 1938 biserica prezenta degradări, îndeosebi la acoperiş şi
învelitoare, necesitând grabnice intervenţii, cu atât mai mult că în acel an s-a ridicat
noua biserică de zid din vatra satului, şi ca urmare, vechea biserică de lemn primindu-şi
soarta de a nu mai fi folosită decât ocazional.
Cu sprijinul lui Nicolae Iorga, cu puţin timp înainte de a fi asasinat, biserica
286
este reparată. Realizarea lucrărilor de renovare este confirmată printr-o adresă a

Oficiului Parohial Cuştelnic, datată la 25 septembrie 1940. 287 O fotografie a bisericii,
realizată probabil la puţin timp după terminarea lucrărilor de renovare, ne prezintă
schimbările la acoperiş. De această dată, biserica nu mai are acoperişul unic. Printr-o
frântură verticală de circa 50 cm, acoperişul absidei este mai jos decât coama navei,
prezentând 5 feţe ce urmăresc conturul orizontal al pereţilor perimetrali. În dreptul
locului de încheiere a bârnelor pereţilor de la absidă s-au montat stâlpi verticali pentru 0
Manuscrisul, cât şi alte documente şi informaţii deţinute, mi-au fost date de preotul bisericii, părintele
285
Găinar Gligor-Ovidiu, căruia îi aduc mulţumiri şi pe această cale. Arhiva Parohiei Arhiva Parohiei
Ortodoxe din Cuştelnic. Identificarea autorului manuscrisului am obţinut-o prin compararea scrisului cu
cel din unele adrese ale preotului aflate în aceeaşi arhivă.
Potrivit datelor fumizate de preotul Găinar Gligor-Ovidiu, Nicolae Iorga a donat bisericii suma de
286
1O.OOO lei.
287 h
Ar iva Comisiunii Monumentelor Istorice, Fond 5, adresa nr. 68, din 25 septembrie 1940.
158
mai bună consolidare a edificiului. La mijlocul secolului al XX-iea starea fizică a
bisericii solicita noi lucrări de reparaţii. La solicitarea Arhiepiscopiei Ortodoxe Române
şi a Parohiei Ortodoxe din Cuştelnic, în anul 1962 arhitectul Ernst Sontag întocme~te
documentaţia tehnică de arhitectură, în al cărei memoriu justificativ, din 17 mai 1962, 88
arată: ,,Acum 20 de ani învelitoarea de şindrilă s-a deteriorat şi a fost înlocuită cu ţigle
de falţ, fără a se ţine seamă că biserica a primit astfel un aspect străin, fundaţiile din
piatră unui coridor înspre sud, la intrarea în biserică există şi astăzi, dar scheletul
coridorului lipseşte. Prin intemperii a suferit o parte din şarpantă atât cât şi o parte din
lemnele pereţilor exteriori„„ Biserica primeşte iarăşi coridorul ca şi o clopotniţă în
aproprierea clădirii, unde se mai văd şi astăzi urmele fundaţiilor vechi. Învelitoarea de
ţigle va fi înlocuită cu şindrile„. ". Din acest memoriu putem concluziona că
aproximativ în anul 1942, la scurt timp după anterioara reparaţie, învelitoarea din
şindrilă a fost înlocuită cu alta, din ţiglă, inexplicabilă fiind o asemenea intervenţie la un
timp atât de scurt, probabil această înlocuire efectuându-se mai târziu. De asemenea, în
anul 1962, din prispa avută a mai rămas doar temelia din piatră, iar clopotniţa nu mai
exista şi doar unele resturi de fundaţie mai arătau locul unde aceasta a fost. Un releveu
întocmit, probabil anterior anului 1962, ne înfăţişează biserica în acel moment. Prin
proiectul întocmit de arhitectul Ernst Sontag se propune renovarea bisericii la formele
avute după renovarea din anul 1940, cu refacerea prispei, cu o lăţime de 1,50 m precum
şi a clopotniţei, cu un plan de 3,70 x 3,70 m. Lucrările de ,,Restaurare şi reparaţii
capitale la biserica Ortodoxă Română "Sf Arhangheli" (hramul fiind greşit), în valoare
de 18265 lei au fost aprobate prin Autorizaţia pentru executare de lucrări nr.
320150016696, din 6 octombrie 1965, emisă de către fostul Sfat Popular al Regiunii
Mureş A.M. 289 Nu cunoaştem altă variantă de proiect, însă cert este faptul că în urma
lucrărilor de restaurare, biserica a primit actuala formă exterioară: fără prispa de pe
latura sudică, cu denivelarea celor două acoperişuri, dar nu prin frântura anterior avută,
ci din dreptul unde în interior se află iconostasul, acesta coboară şi se prelungeşte peste
absida altarului, ondulându-se lin după conturile trapezoidale ce compun semicalota. De
altfel, Eugenia Greceanu arată că în urma reparaţiilor la biserica de la „Cuştelnic se
păstrează fără adăugări şi refacerea învelitorii de şindrilă în 1965 i-a redat aspectul
. . „ 290
ongmar.
Părintele Traian Dur, care a păstorit la această biserică între anii 1973-1997, face
următoarea descriere generală a bisericii: "Nota specifică din arhitectura bisericii o
constituie uşa de la intrare şi cea ce desparte naosul: un cerc tăiat pe dreptunghiul
uşilor, element care conferă acestora forma unor flori de cheie. Uşa de la intrare este
încadrată cu frumoase şi optimiste motive de artă populară. Iconostasul se prezintă
numai cu două uşi, lipsind uşa tradiţională numită "împărătească". În interior biserica
este în întregime zugrăvită, lucru realizat în două etape. Registrul iconografic nu
poartă pecetea exactă a erminiilor clasice, totuşi, în linii mari le respectă. În cadrul
picturii se poate remarca reprezentarea interesantă, de formă sabeliană, a lui Iisus
Hristos-Pantocrator -, zugravii de început ai bisericii, recunoscuţi în timp adevăraţi
meşteri, au rămas în iconografia transilvană ca făcând parte din "şcoala de pictori
bisericeşti de la Feisa ".
De o certă valoare artistică este decoraţia pictată a lăcaşului, dar prea mult
deteriorată din cauza acţiunii intemperiilor ce au pătruns în interior, pe alocuri pictura
dispărând în întregime, locul scenelor pictate fiind luat de mari pete de mucegai alb şi
scândură putrezită. Cel mai mult, fenomenul este întâlnit pe latura nordică a edificiului,
288
Arh iva Parohiei Ortodoxe Române din Cuştelnic.
289
Ibidem.
290
Eugenia Greceanu, Tipologia bisericilor, p.41
159
aceea fiind mai mult expusă umezelii. Realizată în două etape, pictura murală a bisericii
„Sf. Nicolae" este creaţia zugravilor de la Feisa, unde s-a format un centru de pictură, a
cărui activitate a fost delimitată cronologic de deceniul şase al secolului al XVIII-iea şi
deceniul opt al secolului următor. Crearea şcolii de pictură din această localitate de pe
valea Târnavei Mici o atribuim zugravului Iacov din Răşinari, stabilit la Feisa înainte de
anul 1764, când se recomanda ca ,Jacov Zugrav din Feisa". Aici îşi fac ucenicia mai
291
mulţi pictori, între care şi cei doi fii ai săi, Gheorghe şi Nicolae, apoi localnicul Ban
Vasilie Porfirie (Porfir Vasilie de la Feisa), care la 1787 colaborează cu Popa Nicolae
sin lacov. la rândul său perpetuându-şi meşteşugul prin fii săi Porfirie (Porfir Ilie din
Feisa), cel care execută lucrări în anul 1788 şi Leon, apoi fraţii Ştefan şi Matei Şarlea.
Probabil Iacov a mai avut ucenici pe Lică Zugravul, Toader Popovici şi Toader Ciungar.
Remarcabilă, prin fenomenul cultural creat de Iacov la Feisa, şcoala formată de acesta s-
a dovedit a fi printre cele mai longevive din Transilvania, şi nu numai de aici, creând
opere atât cantitativ cât şi calitativ, cum în puţine zone mai întâlnim.
La prezentarea picturii interioare a bisericii am avut în vedere manuscrisul
preotului Sămărghiţan Ioan, 292 precum şi succinta, dar competenta descriere dată de
Ioana Cristache-Panait, 293 întrucât la data când autorii şi-au elaborat lucrările, pictura
era încă relativ destul de bine păstrată. Nu intenţionăm să facem o prezentare a
întregului repertoriu iconografic, nu este cazul şi nici scopul nostru, aceasta fiind de
competenţa istoricilor de artă, însă pe baza datelor cunoscute şi a stării actuale,
încercăm să efectuăm o reconstituire a scenelor pictate şi să prezentăm pe realizatorii
acestora.
În prima etapă, din anul 1756, este realizată pictura altarului şi a iconostasului
care respectă în general tipicul cunoscut. El cuprinde în partea superioară cele două
registre: cel de pe culmea bolţii şi a calotei şi al foilor laterale ale bolţii absidei. În
partea inferioară se găseşte registrul pereţilor absidei. Este creaţia lui Iacov zugravul. Pe
boltă, în centru, pictorul a înfăţişat Sfânta Treime ( 1), într-o formă ciudată, personajul
având 3 feţe, 4 ochi, 3 nări, 3 bărbii, 2 mâini, iar în jurul capului nimbul circular, în
locul obişnuitului triunghi având trei triunghiuri distincte, cele laterale având în interior
însemnele „o" şi „n". Cu mâna dreaptă binecuvântează, iar în stânga ţine globul,
simbolul pământului. Este o temă veche de sorginte apuseană, provenind din secolele
XIV-XV, răspândită în Germania, Cehia, apoi şi la noi, fiind întâlnită la bisericile din
Gilău, Fenesel, Tăuţi etc. Lateral sunt câte doi proroci: Daniel(4) şi Ezechil(5) la sud,
Moise (2) şi Isaia (3) la nord. Pe bolta curbată, ce se aproprie de forma unei sfere, în
sectorul de mijloc este înfăţişată Maica Domnului (6), lateral dreapta (7) Arhanghelul
Mihail, iar lateral stânga (8) Arhanghelul Gavril. Pe peretele nordic, vertical sunt
scenele: Viziunea Sf. Petru din Alexandria (1 O) şi Vasile cel Mare ( 11 ). Aici se află şi
pisania ce arată ctitorii (9). Pe peretele sudic sunt: Ioan Gură de Aur (12) şi
Arhidiaconul Ştefan,( 13 ).
În anul 1787 începe cea de-a doua etapă de împodobire cu picturi a bisericii.
Alături de reprezentările: Jertfa lui Avram şi Împăraţii Constantin şi Elena, de pe
timpanul ~de vest se află pisania ce consemnează: „ s-au zugrăvit această sfântă biserică
în zilele lmpăratului Iosif al Ii-lea, fiind preotul satului părintele popa Dumitru. 1787,
zugrav popa Nicolae". Bolta naosuh.~i cuprinde cinci registre despărţite de chenare din
panglică văluroasă, şiruri de brăduţi. In axă, în medalioane, sunt reprezentaţi; Sf. Mihail
(1), Maica Domnului (2), Domnul Savaot (3), Pantocrator (4) şi Emanoil (5). Pe ambele
Eva Mârza, Carte veche românească pe Valea Gălzii, jud.Alba (catalog), în Apulum, XVII, 1979,
291
f..344.
Arhiva Parohiei Ortodoxe Române din Cuştelnic
92
293 I
oana Cristache-Panait, Biserici de lemn, p. 211-213.
160
părţi ale acestora urmează câte o friză cu câte 9 (6) mucenici. Bolta este împărţită
transversal în trei părţi, despărţite de arcele ce susţin bolta şi sculptate decorativ.
Registrul inferior de pe latura nordică, începând dinspre altar, cuprinde scene cu
Evanghelistul Matei (7), Cina cea de taină (8), Când s-au rugat Hristos în grădină (9),
urmează un panou distrus, iar la capăt, Evanghelistul Marcu ( 1O). Registrul inferior de
pe latura sudică cuprinde scenele: Evanghelistul Ioan (11), Învierea (12), Biciuirea lui
Iisus (13), o scenă indescifrabilă, iar la capăt Evanghelistul Luca (14). Tot popa Nicolae
a realizat pictura tâmplei, în două frize: a Răstignirii lui Hristos şi aceea a Apostolilor.
Pe timpanul de vest se află scenele cu Jertfa lui Avram (15) şi Împăraţii Constantin şi
Elena (16).
La rândul său, pronaosul păstrează o pisanie aflată deasupra intrării în naos, ce
aminteşte creatorii picturii acestei încăperi: „S-au zugrăvit această sfântă tindă în zilele
Împăratului Iosif al Ii-lea fiind preot părintele Dimitrie, iar titorii Solomon Pascu, al
doilea Dăbă Ioan, 1787, zugravi Popa Nicolae sin lacov ... Vasilie ". Ultimul nu poate fi
decât Ban Vasilie, cu care, în anul 1789, popa Nicolae lucra la biserica din Subpădure,
localitate învecinată. De altfel, tot deasupra portalului de acces în naosul bisericii se află
semnătura: „Zugravi Popa Nicolae lacovi, Ban Vasilie". Pe timpanul situat deasupra
intrării în naos se află reprezentarea Deisis, Iisus arhiereu pe tron ( 1), flancat de Sf. Ioan
(2) şi Maica Domnului (3). Alături, mai jos pe ambele laturi, mai este câte un sfânt. Pe
boltă este Sf. Ioan Botezătorul, pe al cărui filacter este înscris anul 1788, marcând
terminarea lucrărilor la pictura bisericii. Pe boltă mai sunt pictate scenele: Dreapta
judecată, Proorocul Ilie în carul ridicat de cai albi, Sf. Dimitrie omorând un păcătos,
Arhanghelul Mihail. Pe pereţii de sud-vest sunt mai multe scene ale Judecăţii de apoi,
demascând: vrăjile, femeia care nu face copii, pe crâşmăriţa care înşeală, femeia
desfrânată, iar pe latura frântă: Sf. Maria, Mucenica loveşte pe diavol cu ciocanul, iar la
colt Iisus.
'
Aflate în prezent în casa Parohiei Ortodoxe din Cuştelnic, câteva valoroase
icoane împodobeau cândva friza fruntariului. Două icoane sunt atribuite lui Toader
zugravul, activ între 1740-1765 şi anume: Maria cu pruncul şi Cuvioasa Paraschiva
(1742). 294 Popa Nicolae sin Iacov este autorul câtorva icoane. Pictată pe lemn, în anul
1790, este icoana Sf. Nicolae (69 x 49 cm), ce-l înfăţişează pe sfânt în cunoscuta-i
postură: cu mâna dreaptă binecuvântând iar în stânga ţinând cartea. În partea superioară,
între Iisus Hristos şi Sf. Maria, în două cartuşe, scrie „Stăi", „Nicolae". Maica
Domnului cu pruncul - Miluitoare 295 (63 x 44 cm) a fost pictată în 1790, în cartuşe
ornamentale având scris: „Mr Thu", iar ceva mai jos „Miluitoare" - „IsHs". Tot lui
Popa Nicolae sin Iacov îi este atribuită icoana lui Iisus Pantocrator 296 (68 x 43,5 cm),
datată 1806, pe care, în două cartuşe, stă scris:"Iisus Hristos".
Aşa cum se prezintă biserica de lemn „Sf. Nicolae" din Cuştelnic încă oferă
posibilitatea unei renovări generale, prin fondul artistic pe care îl păstrează, sculptural şi
pictural, constituind un loc de încântare şi admiraţie.
Summary
Marius Porumb, Un veac de pictură românească din Transilvania. Secolul XVIII. Bucureşti, Ed.
294
Meridiane, 2003„ p. 13 7.
Ana Dumitran, Elena-Daniela Cucui, Catalogul expoziţiei temporare Zugravii de la Feisa, 20
295
octombrie-7 decembrie 2008, Alba Iulia, Ed. Altip, 2008, p. 28, p. l 04, fig.91, p.11 O, fig. I 00
296
Ibidem, p.68, fig.38.
161
CUŞTELNIC. THE WOODEN CHURCH OF ST. NICHOLAS
Cuştelnic is a place located in the neighborhood of town Tâmăveni. The hill

dominating the nortem part of the place shelters in the cemetery placed there a valuable
monument of folk art: the wooden church dedicated to „Saint Nicolas".
lt is believed that the church wass constructed in 1751 actually a reconstruction
of an older church and of another church relocated from Deda. The preserved
inscriptions reveal that the church was constructed by Pătru Moraru of Sânmărtin for the
family of Ganea Pătru, founders. The church bas a peculiar shape, like a ship: a
rectangular nave, a fivesided polygonal unhooked apse towards the east and a hooked
ending of a three-sided narthex. The walls connected with the girders form brackets
decorated by successive recedes.
The two entrances, in the narthex and the nave, are remarkable because their
keyhole shape can only be seen in the wooden church of Lăpuşna, having no other
replicas in the country. Both entrances are feamed by traditional Romanian carvings.
The painting was accomplished in two stages: in 1756 when the altar was
decorated by Iacov, the master painter and then in 1787 when Popa Nicolae and Ban
Vasilie decorated the nave and the narthex.
NOTĂ: Lucrarea a apărut în revista "Marisia". Studii şi

Materiale. Etnografie şi artă populară, XXIX,
Târgu/Mureş, 2009, p. 11-44 sub titlul: Un valoros
monument de artă populară românească. Biserica
ortodoxă de lemn „ Sf Nicolae" din Cuştelnic,
Judeţul Mureş.
162
a
·
Cuştel nic, · b „ Sf. N.ICO Iae" . a - Planul de
Biserica A
- Aspect general a lat urn.. d e sud

mcadrare în zonă··
163
Q
Cuştelnic,
Biserica greco-catolică „Arhanghelul Mihail".
a - Aspect din anii 1970-1975; b -Aspect actual
164
Q
! •
EE o
Cuştelnic, Biserica „Sf. Nicolae". a - Vedere sud-est;

b - Faţada de sud. Releveu întocmit în anul 2008
165
Q
Cuştelnic,Biserica „Sf. Nicolae". Absida altarului.

a - Vedere sud-est; b - Vedere nord-est
166
a
Cuştelnic, Biserica „Sf. Nicolae". a - Vedere vest a

pronaosului; b - Vedere nord
167
a
Cuştelnic, Biserica „Sf. Nicolae". a - Intrarea în naos, aspect

din anii 1970-1975; b - Iconostasul
168
"ii
tI
I
HD
H·1.86
i
t
Ii
I I
A J
„„
I I
A
i
I
I I
Î
l
I I
+ LJ
.151 ;p~
,
~
!
is.!
8 a c
I
-~ ,.
!1 I
I·:I j! 11 i„
---r- 85
I
l!1i ~ 1
fi
li
1'
1i
!j
p
!I
,~
li li ii
·a 111
!1 l~
jl r
+-_;
~
I
Cuştelnic, Biserica „Sf. Nicolae". Proiectul de renovare a bisericii din anul

2008. a - Plan parter; b - Secţiune longitudinală; c,d - Secţiuni transversale
169
a
b
Cuştelnic, Biserica „st
a - Aspect d . Nic:o\ae". In tr
in an ii 1 9 8 0 -1 9 8 a re a în p ro n
5 ; b - 11.spec aos.
t a c tu a l
170
a
~.-:-·---------
b
Cuştelnic, Biserica „Sf. Nicolae".
a - Prestolul din altar; b - Aspect general din anii 1938
171
a
Cuştelnic, Biserica „Sf. Nicolae" .

a - Aspect din anii 1938; b - Aspect după renovarea din anii 1940
172
~!-
. ,, ,_ ... , , ..........___,.__~~
~~~~=~~~~;~~s~~.
a
I
I·
ţ
!
J_
2 4
nord sud
1
3 5
9 10 11 12 13
Cuştelnic, Biserica „Sf. Nicolae". a,b- Releveul bisericii din anii 1940;
c - Schema desfăşurării programului iconografic al altarului
173
• ;.-'• c '•('.~ '
·- - ---.,. ,-- ~-
.. ~ • •. r · t
.- . . .
.. c.:
~··
-:...,: ~
•i ' -~
'.>
Cuştelnic, Biserica „Sf. Nicolae". Proiectul întocmit în anul

1962 în vederea renovării bisericii
174
Cuştelnic,Biserica „Sf. Nicolae". Pictură din 9ltar.
a - Sfânta Treime; b - Sfântul Mihail
175
a
!\
8
6
7
6 6
8
l
8 12
5 6
nord 6 6 su d
g
6 8 6
13
6 o 6
6
10
6 0) 6
14
b
~ 15
-- ~
'
Cuştelnic, Biserica „Sf. Nicolae". a - Pictură din altar cu Sf. Mihail;
b - Schema desfăşurării programului iconografic al naosului
176
a
Cuştelnic, Biserica „Sf. Nicolae". a - Pictură din naos cu mucenici; b - Jertfa

lui Avram; c - Însemnarea din pronaos cu realizatorii picturii
177
a
Cuştelnic, Biserica „Sf. Nicolae". a - Schema programului iconografic

de pe peretele estic al pronaosului; b- Deisis - Iisus pe tron
178
a
b
Cuştelnic, Biserica „Sf. Nicolae". Picturi din pronaos.
a - Sf. Ioan Botezătorul; b - Proorocul Ilie
179
a
Cuştelnic,
Biserica „Sf. Nicolae". Picturi din pronaos. a - Sf. Dimitrie
omorând un păcătos; b- Mucenică lovind pe diavol cu ciocanul
180
.J:;>
(lJ
,_
Ctl
o
......
·:;
·-
2
a.i
c
ro :i
u
o
u c
:J
..._
\, Cl..
ro u::J
o.~ ·5
z 3
c
....=
Vl
::: E
ro
o
I.,)
Cl
.i:: ro
<lJ
Vl ·rou
iii 2
.q
c ..o
Q) âi~
......
~ ro
u
::i
ou
z
.....:
V)
I
ro
181
Cuştelnic, Biserica „Sf. Nicolae". Icoană de Popa Nicolae,
Iisus Pantocrator
182
ICLĂNZEL - MĂDĂRĂSENI. Biserica
'
„Sf. Apostoli Petru şi Pavel"
În anul 1980, în cătunul Mădărăşeni, ce aparţine de comuna Iclănzel, a fost

strămutată din localitatea de reşedinţă, Iclănzel, biserica de lemn ce poartă hramul „Sf.
Apostoli Petru şi Pavel" . Biserica face parte din categoria monumentelor istorice, fiind
înscrisă la poziţia nr. 577, codul MS-II-m-B-15702, 297 sub denumirea ,,Biserica de
lemn Sf Apostoli Petru şi PaveI'', 298 ca situată în Iclănzel şi provenind din secolul al
XVIII-iea. Ea face parte din grupul de monumente care existau în secolul al XIX-iea şi
începutul secolului al XX-iea, unele existente şi în prezent, precum cele de la Oroiu,
Petea, Ţiptelnic, Deag, altele dispărute în urmă cu mai multe decenii, multe dintre ele
avându-şi primele atestări documentare încă din secolul al XVI-lea, cum ar fi cele de la
Iclandul Mare, demolată în anul 1926, Căpuşul de Câmpie în 1932, Iernut în 1929,
Cipău în 1932, Lechinţa în anul 1928, ca să enumerăm doar câteva asemenea biserici de
lemn din zonă.
Documentar, localitatea Iclănzel este amintită în anul 1501 ca „poss lklank ", la
1733 sub forma de „Kis Jkland", în anul 1805 la fel „Kis lkland'', în 1824 deja sub
forma românească de, „Jklenzelu", iar în 1854 ca ,,Kis-lkland", „lclăncel". 299 În
schimb, Mădărăşeni îşi are prima atestare doar în anul 1956. 300
Împreună cu celelalte localităţi componente ale comunei, şi anume satele
Căpuşu de Câmpie şi Iclandu Mare, Iclănzel face parte din categoria aşezărilor care,
încă de la prima atestare documenatară, este consemnată ca o aşezare cu o populaţie
românească ce s-a menţinut în mod covârşitor de-a lungul secolelor, fără ca efectele
acţiunilor de deznaţionalizare să fie resimţite, cum s-a întâmplat în celelalte localităţi
din zonă sau de pe Valea Nirajului. Conscripţia din anul 1733 a lui Clain, menţionează
ca existente 25 familii, adică 125 suflete, care aveau biserică şi doi preoţi: popa Petru
(Petru) şi popa Mihăilă (Michael), ambii ortodocşi. 301 Faţă de celelalte două localităţi
componente, Iclănzel este o localitate mică, Căpuşul de Câmpie având 51 familii, iar
Iclandu Mare 36 familii. În 1760-1762, conscripţia lui Buccow înregistrează 5 familii
unite cu un preot, ortodocşi având 54 familii fără preot şi fără biserică, 302 deoarece
autorităţile au dat-o uniţilor. Importantă este însemnarea din dreptul localităţii, precum
că biserica nu se mai află pe vechiul loc, 303 ceea ce înseamnă că biserica a avut un alt
amplasament. Date mai complete şi mai precise ne oferă Recensământul din anul 1857.
Şi de această dată, Iclănzelul era o localitate mică, având doar 113 case cu 118 familii şi
640 locuitori, faţă de Căpuşu de Câmpie (223 - 232 - 1051) şi Iclandu Mare ( 179 - 191
Valori mureşene de patrimoniu, Documentar de Nicolae Băciuţ, Direcţia Judeţeană pentru Cultură,
297
Culte şi Patrimoniu Naţional Mureş, Târgu-Mureş, Ed. Tipomur, f.a, p.120.

Sub acest hram este amintită şi în literatura de specialitate, precum: Eugenia Greceanu, Tipologia
298
bisericilor, p.37; Ioana Cristache-Panait, Biserici de lemn, p.230; I. E. Man, Biserici de lemn, p.374-
375. Pe placa amplasată pe soclul pridvorului pisania arată că purta hramul ,,Sf Arhangheli Mihail şi
Gavril".
299
C. Suciu, DILT, I. p.302.
300
Ibidem, p.382.
301
Clain, 1733, nr. XXIX-1.XX
302
Buccow, 1760-1762, p.643.
303
„Ornnia loca ttemplum non habentia manent in statu quo".
183
- 845). Cât priveşte structura populaţiei pe naţionalităţi, situaţia este cât se poate de
clară: 638 români şi doar 2 izraeliţi. 304 Şematismul din anul 1865 face următoarea
menţiune cu privire la biserică: ,Jclandielu. Parochia vechia Bes. ln onorea S S
Arhangheli Sub libera conferire a ordinariatului. Paroh D. Filone Orbeanu ". Aşadar în
305
acel an biserica era în posesia greco-catolicilor.
Date asemănătoare ne oferă şi Şematismul jubiliar din anul 1900 ce indică 750
greco-catolici şi 1O izraeliţi. 306 Tot Şematismul din 1900 face menţiunea: ,,Bis. de lemn
renovată în an 1888 în onoarea s.s. Ap. Petru şi Paver', deci cu hramul Sf Apostoli
Petru şi Pavel" şi nu cum indică pisania. În schimb, Recensământul din anul 1910,
307
consemnează 806 locuitori din care 739 români, 45 maghiari şi 22 alţii, pe confesiuni
fiind 765 greco-catolici, deci o parte şi-au declinat religia, 27 reformaţi şi 14 izraeliţi.
După anul 1930, numărul locuitorilor scade drastic ajungând la 788 locuitori în anul
1966, 688 locuitori în anul 1982 şi 485 locuitori în anul 1992, din care 443 români, 4
maghiari şi 38 ţigani. 308
In ciuda vechimii sale, biserica de lemn de la Iclănzel până în prezent, după cum
am mai văzut, prea puţin a făcut subiectul lucrărilor de specialitate. În paginile ce
urmează încercăm să punem în discuţie valoarea reală a acestei biserici. Legat de
această doleanţă, un prim pas l-a constituit solicitarea părintelui paroh Sand Ioan din
Iclănzel, pentru întocmirea documentaţiei de arhitectură, în vederea solicitării acordului
pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii la acoperiş şi învelitoare. Întocmind releveul
construcţiei am putut determina cele două mari faze de edificare a bisericii, cât şi toate
celelalte aspecte privind elementele constructive sau de ordin estetic, respectiv cele
sculpturale.
Datarea construcţiei şi modul de realizare pun şi problema originii bisericii.
Abordând vechimea bisericii, la o primă estimare suntem tentaţi a emite ipoteza
existenţei acesteia începând cu prima jumătate a secolului al XVIII-iea. Însă,
documentele o atestă încă din anul 1733 după care, o semnalează fiecare conscripţie sau
şematism. De aceea, o datare anterioară anului 1733 ni se pare plauzibilă, începutul ei
putând avea loc în ultimele decenii ale secolului al XVII-iea sau în primele decenii ale
secolului următor. Această datare ante quem o face atât Eugenia Greceanu, 309 ce o
aminteşte în paginile studiului ei, menţionând că „apare în conscripţia din 1760-1762 şi
a fost renovată cu transformări însemnate în 1888 când au fost probabil mutillate
ferestrele altarului". cât şi Ioana Cristache-Panait. 310 La forma ei actuală biserica a
ajuns în urma mai multor extinderi şi restaurări, mai vechi sau mai noi. După cum
menţionează Şematismul jubiliar din 1900,311 a fost adusă la Iclănzel în anul 1888,
dintr-o zonă de pe Valea Iclănzelului printr-o mutare cu 70 - 80 m de pe vechiul
amplasament. Lipsa unor date documentare ne împiedică să ne pronunţăm cu certitudine
asupra acestui moment, rămânând să-l acceptăm pe cel dat de Şematism. Cu această
ocazie, sunt efectuate ample lucrări de renovare şi extindere, la capătul de vest fiind
juxtapus pridvorul, deschis pe trei laturi. Cu ocazia efectuării acestor lucrări de
extindere, intrarea iniţială de pe latura sudică a pronaosului a fost închisă, fiind creată o
alta prin pridvorul de pe latura vestică. Cercetând trecutul istoric al bisericii, constatăm
304
Recensământ 1857, p. 388-389.
305
Şematism 1865, p.61,
306
Şematism 1900, p.
307
Recensământ 1910, Ibidem, p.432-433.
Potrivit datelor recensământului din anul 1992.
308
309 Eugenia Greceanu, Tipologia bisericilor, p.36.

310
Ioana Cristache-Panait, Biserici de lemn„ p.230.
Şematism 1900, p.
311
184
că în anul 1927 sunt realizate alte noi transformări, 312 interiorul primind balconul pentru
cor.
Cert este faptul că cel puţin până atunci biserica cuprindea doar cele trei
importante spaţii liturgice: pronaosul, naosul şi absida altarului, clopotniţa fiind situată
alături bisericii, potrivit datinilor strămoşeşti la români. Cercetând imagini mai vechi ale
bisericii, realizate înainte de ultima strămutare, respectiv anul 1980, am putut determina
modificările mai importante aduse bisericii. Pe cele două laturi , de nord şi de sud ale
încăperilor aferente pridvorului şi clopotniţei, se mai afla câte o fereastră
dreptunghiulară. Toate ferestrele bisericii iniţiale erau mai înalte şi se terminau în
semicerc, cu excepţia ferestrei de la capătul estic al absidei, de formă circulară. La
turnul - clopotniţă galeria avea pe fiecare latură câte două perechi de deschizături, tot în
semicerc, create prin croirea scândurilor ce îmbracă structura portantă. Pe latura de sud
a acoperişului, aproximativ în dreptul primezului, exista un luminator.
Construindu-se în anul 1970 noua biserică de zid, vechea biserică de lemn era în
una din cele mai critice situaţii, sortită desfiinţării, intenţie oprită însă la timp. Astfel, în
anii 1979-1980, biserica este strămutată la circa 3 km, în cătunul Mădărăşeni de lângă
Inclănzel. Cu această ocazie, bisericii îi sunt aduse unele modificări, mai mult de ordin
estetic cât funcţional. În primul rând ferestrele bisericii iniţiale sunt modificate, primind
o formă dreptunghiulară, aproape pătrată, mai scunde decât cele avute anterior, partea
superioară fiind umplută cu câte 2, 3 rânduri de bârne. Fereastră identică primeşte şi
capătul estic al altarului, înlocuind fereastra rotundă, iar golul din decroşul oblic, de pe
latura de nord este astupat cu scânduri. La fel sunt închise ferestrele din corpul mai nou
adăugat. Modificări sunt aduse şi turnului prin înlăturarea panourilor de scândură ce
confereau golurile duble cu terminaţie semicirculară, primind o galerie deschisă pe toate
cele patru laturi. Principala schimbare este aşezarea monumentului pe un soclu de piatră
şi beton, conferind stabilitate şi protecţia necesară contra umezelii. În anul 2009, la
solicitarea preotului Sand Ioan, prin SC. „TEKTURA" S.R.L. am întocmit documentaţia
în vederea efectuării unor lucrări de reparaţii capitale la acoperiş.
Biserica face parte din categoria edificiilor cu plan dreptunghiular, cu absidă
decroşată, poligonală în cinci laturi, fiind una dintre cele mai răspândite forme de plan
întâlnite la bisericile de lemn din judeţul Mureş, 313 însumând un număr de 20
exemplare. Locaşuri cu acest tip de plan se regăsesc pe teritoriul judeţului Mureş în
două mari grupe: grupa centrală, la vest de râul Mureş, situată între Târgu-Mureş şi
Glodeni, Moişa, Sânmărtinul de Câmpie şi Poarta; o altă grupă în partea de nord-vest a
judeţului, cu bisericile de la Valea Largă, Miheşu de Câmpie, Sărmaşu şi Sărmăşel
Gară, precum şi alte cinci edificii răzleţe pe teritoriul judeţului. Se cuvine să arătăm
evoluţia locaşului de acest tip, unanimă fiind aprecierea casei ţărăneşti ca model de
aşezământ ecleziastic. Se impune însă să arătăm faptul că evoluţia locaşului -
determinată de câţiva factori precum optimizarea serviciului divin, creşterea numărului
enoriaşilor - s-a concretizat în forme diverse de plan. Prin forma ce o prezintă cu absida
decroşată, în cinci laturi, ea ne duce cu gândul la formele întâlnite în arhitectura gotică,
de piatră sau cărămidă. Categoric, nu contestăm asemănarea, însă pledăm pentru ideea
că meşterii noştri populari, încă înainte de cristalizarea stilului gotic în Transilvania, au
ridicat biserici în forme gândite în raport de calităţile materialului de construcţie,
lemnul, material ce nu îngăduia alte dispoziţii planimetrice, decât cele ale patrulaterului
şi ale poligonului, ajungându-se în cele din urmă la biserica trilobată, cu pronaos
poligonal, precum bisericile „Sf. Nicolae" din Reghin sau „Sf. Ilie" din Topliţa.
312
Potrivit fişei monumentului nr. 894.
313
I. E. Man, Biserici de lemn p.374.
185
Abordând problematica acestei evoluţii, Virgil Vătăşianu pune întrebarea „ „. dacă nu
. ~
de Iemn mcaperz
cumva a generat şi arhztectura A
po 1·zgonaIe"314
•
. .. . . .
Lemnul fiind un material perisabil, slab rezistent la agenţn atmosfenct şt la
factorii biologici, este firesc ca pentru arhitectura românească de lemn să avem exemple
doar cel mult din secolul al XVI-iea, majoritatea dispărând fie din cauza incendiilor, fie
cu ocazia războaielor sau frământărilor sociale, fie că au fost măcinate de vreme.
Oricum, acest tip de plan se regăseşte şi în alte zone ale ţării, în Bihor, Sălaj, Gorj sau
Muntenia.
Dacă la cele 20 biserici amintite, planul este identic, despre interiorul acestora
nu se poate spune acelaşi lucru. Unele au pronaosul acoperit cu bolţi în leagăn cu planul
renaşterilor retras (Sărmăşel Gară, Pănet, Poarta, Culpiu etc, cu diametrul cât lărgimea
dintre pereţi (Subpădure, Moişa, Iclănzel, Oroiu), una are tavan (Sânmartinul de
Câmpie). În naos, bolţi în leagăn au numeroase biserici (Pănet, Hărţău, Culpiu etc), iar
cu planul naşterii pe ultima cunună a pereţilor apare la Subpădure, Moişa Bozed,
Iclănzel etc. Toate au bolţi pe armătură formată dintr-un schelet obţinut din arcuri
dublou, la Iclănzel el fiind creat din scânduri croite în arc, unele având învelitoarea pe
intrados, altele pe extrados. Diferită este şi acoperirea absidelor, practic în trei sisteme,
comună fiind rezistenţa nervurilor. Diferă şi aşezarea intrărilor, fie pe latura de vest cum
întâlnim la Moişa, Iclănzel, Bozed, fie pe latura de sud, deşi unele, cum este cazul la
Iclănzel, iniţial avea intrarea pe latura de sud.
Majoritatea bisericilor au avut clopotniţele situate alăturat bisericii, deşi cele mai
multe dintre ele în prezent au clopotniţa situată deasupra, ea fiind realizată ulterior, fie
deasupra pridvorului adăugat, fie deasupra pronaosului, dar cu modificarea acoperişului
interior. Pe plan mai larg, prin analogii cu creaţiile din toate zonele ţării, Virgil
Vătăşianu consideră că aceste biserici fac parte din tipul II.a.
315
Aşadar, la originile sale, sau cel mai târziu după anul 1888, biserica de lemn din
Iclănzel-Mădărăşeni, cuprindea doar pronaosul, naosul şi absida altarului, cu pereţi
confecţionaţi din bârne, în tehnica „blockbau", în câte 12-13 rânduri, bârna de bază -
talpa - fiind aşezată direct pe fundamentul de piatră şi beton, asigurându-i
orizontalitatea. Având o navă de 11,72 m lungime şi 5,13 m lăţime, la capătul de est al
acestuia se află altarul, decroşat, în cinci laturi. Cu lăţimea de 4, 14 m laturile absidei, de
la sud spre nord, au lungimi de câte 1,56 m 1,52 m, 1,53 m, 1,65 m şi 1,50 m, şi o
adâncime maximă de 3,42 m şi o înălţime de 1,98 m până la nivelul bârnelor de
susţinere a semicalotelor şi bolţilor proprii. Ceea ce este deosebit este decroşul absidei
faţă de navă, el fiind de 0,38 m pe latura sudică şi de 0,61 m pe latura nordică, acesta
însă având un plan înclinat, cu un gol de fereastră, probabil pentru asigurarea unei
iluminări naturale a proscomidiei. În interior, spaţiul cuprinde pronaosul, cu o lungime
de 4,4 7 m şi o lăţime de 4,66 m spre capătul de vest şi cca 4, 70 cm în dreptul
primezului. Se pare că acest prim perete divizor a fost realizat ulterior, pentru a delimita
locul de rugăciune al femeilor faţă de cel din naos al bărbaţilor. Primezul este prevăzut
cu un loc de trecere, mărginit de doi stâlpi de lemn de esenţă tare, cele două părţi
laterale având câte un parapet de cca 95 cm înălţime, permiţând femeilor să privească în
interiorul naosului. La rândul său, naosul are o lungime de 5,88 m şi o lăţime de cca
4,70 m în dreptul primezului şi 4,76 m în dreptul iconostasului. Faţă de pronaos, nivelul
pardoselii naosului este mai jos cu cca 13 cm. Acest ultim perete divizor este
confecţionat pe o structură din grinzi de lemn, cu panouri din scândură, având în centru
uşile împărăteşti, de 75 cm lăţime, şi cele laterale, de câte 65 cm lăţime, toate având câte
1,80 m înălţime. După acest ultim perete divizor urmează altarul, cu o lungime de 3,42
314
V. Vătăşianu, Contribuţie, p.32.
315
Ibidem, p.30.
186
m, însă cu lăţimi diferite. Circa 85-90 cm aparţin încă navei bisericii, cu o lăţime de
4,76 m, după care urmează partea retrasă, cu o lăţime de 3,86 m.
Luminarea naturală a bisericii se face prin intermediul ferestrelor dispuse
simetric, pe fiecare latură: două la pronaos, patru la naos şi câte una pe fiecare latură
poligonală a absidei. Aşa cum am mai arătat, de-a lungul timpului ferestrele au suferit
modificări ca formă şi mărime, din care amintim pe cele din anul 1888, când acestea
sunt mărite şi primesc terminaţia în semicerc, apoi cele actuale, efectuate cu ocazia
strămutării la Mădărăşeni. Interiorul este acoperit cu bolţi semicilindrice peste naos,
absidă şi parţial altar, partea poligonală a altarului având panouri trapezoidale.
Forma alungită a bisericii o datorăm pridvorului deschis şi spaţiilor aferente,
care nu au existat iniţial. În anul 1888, cum se presupune, s-a realizat extinderea
bisericii pe latura de vest. De această dată sistemul constructiv este altul, el fiind realizat
din bârne dispuse într-un shelet pe verticală, ce se sprijină pe un grătar din grinzi, peste
pridvor înalţându-se turnul-clopotniţă. Extinderea, cu o lungime de 3,13 m şi 5,13 m
lăţime (cât biserica veche) cuprinde un pridvor deschis cu o lăţime de 95 cm, un spaţiu
de trecere în pronaos (sas), cu o lungime de 2,0 m şi o lăţime de 1,62 m, precum şi două
încăperi laterale, de câte 1, 72 m lungime, aceea dinspre nord fiind destinată accesului la
turn, şi a doua, dinspre sud, ca spaţiu de depozitare. Cu o secţiune de 2,0 x 1,95 m
turnul-clopotniţă este susţinut în totalitate de structura de rezistenţă formată din patru
stâlpi masivi, de câte 17 x 15 cm. La cota de 2 m se află prima platformă a turnului, ce
corespunde bolţii navei, iar la cota de 4, 72 m se află platforma clopotelor. Partea
superioară a structurii paralelipipedice a turnului ajunge la 7 ,07 m, înălţimea totală,
inclusiv coiful piramidal al acoperişului, la 9,22 m înălţime. În totalitate, partea ulterior
adăugată este îmbrăcată cu scânduri, aceasta cât şi vechea biserică din bârne fiind
acoperită cu un strat de var alb.
Dacă partea mai nouă nu conţine elemente decorative deosebite, la biserica
veche bârnele pereţilor formează acele aripi-consolă, ce coboară până către mijlocul
pereţilor, respectiv la limita inferioară a ferestrelor, ale căror capete conţin terminaţii
formând crestături paralele în retragere. Alt element decorativ este brâul median răsucit
în frânghie ce înconjoară edificiul. Interiorul bisericii este lipsit de pictură, vechea
decoraţie murală dispărând cu mult timp în urmă, din cauza repetatelor strămutări şi
intervenţii. Cu excepţia bolţii, vopsită în albastru şi decorată cu stele, ce reprezintă
cerul, restul pereţilor sunt zugrăviţi cu var alb.
În anul 1980, cu ocazia sfinţirii bisericii pe noul amplasament, la capătului de
vest al soclului s-a montat o placă a cărei pisanie arată următoarele:
„BISERICA DE LEMN CONSTRUITĂ

ÎNTRE ANII 1600-1700 CU HRAMUL SF.
ARH. MIHAIL ŞI GAVRIL, ÎN PAROHIA
ICLĂNZEL, A FOST STRĂMUT AT Ă ÎN
CĂTUNUL MĂDĂRĂŞENI ÎN ANUL
1980 ŞI S-A PUS PIATRA DE TEMELIE
AZI 1 IULIE 1980 DE CĂTRE NOI
f. EMILIAN
EPISCOP AL ALBA IULIEI
IULIU BACALI PROTOPOP
MIHAI LUP PREOT PAROH.
Aşacum se prezintă în prezent biserica de lemn „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel"

din Iclănzel-Mădărăşeni, poate constitui un loc de reculegere în încântare. Aceasta
187
presupune toată atenţia Parohiei, întrucât, asemenea oricărui asemenea edificiu, se află
sub ameninţarea factorilor de timp şi climă, solicitând refacerea învelitorii pentru
protejarea acesteia.
Summary
ICLĂNZEL - MĂDĂRĂŞENI. THE WOODEN CHURCH OF THE

ST. APOSTLES PETER AND PAVEL
The church dates from the end of the 17th century or perhaps the beginning of the
following one; in time it underwent severa} renovation and relocation changes. It was
brought from the valley of Iclănzel in 1888 and on that occasion its west wall was
extended with a porch and a bell-tower. The southern entrance, marked by a rope-like
frame, was closed and a new acces was opened on the western side. At the same time
the windows were enlarged, however, perserving the circular hole of the apse, as an
invocation of the beginnings.
The church has a rectangular shape, with a polygonal recessed apse on five
sides, which form at their junction spot with the beams beautiful, finely carved wing-
like corbels; the whole is merked by a rope like belt.
In the sixth decade of the 20th century this monument was relocated to
Mădărăşeni, a suburb of Iclănzel, because a new brick church was placed nearby. On
that occasion the windows were turned to their much shorter rectangular shape; at the
same time an open passage was created in the bell-tower.
NOTĂ: Material prezentat la Sesiunea Naţională de Comunicări

Ştiinţifice. Restituiri de patrimoniu etnologic muzeal,
24 - 25 iunie 2011 şi predat pentru a fi publicat în
revista "Marisia".
188
Q
b
lclănzel - Mădărăşeni. Biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel"
a - Încadrare în zonă; b - Vedere sud-est
189
VI llt::::::ri~::::i2'
~
u
V)
-1--1-+-0t
"C
pronaos naos
el
0•.._KJ===f-.111111::1==~7„„Şm,
lclănzel - Mădărăşeni. Biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel". a - Planul biserici

anterior anului 1980; b-Vedere sud-est anterioară anului 1980
190
a
.... ................ - .... . .... _ .... „
lclănzel - Mădărăşeni. Biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel" înainte de 1980.

a - Vedere sud; b - Vedere est
191
b
lclănzel - Mădărăşeni. Biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel". Proiectul de

Renovare. a - Planul parter; b - Secţiune longitudinală; c - Secţiune transversală
192
lt4,22
f.
.r07
. so I
~4.n
I
e--
lclănzel - Mădărăşeni. Biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel". Proiectul de

renovare. a - Secţiune prin turn; b - Vedere est a bisericii cu ferestrele modificate
193
lclănzel - Mădărăşeni. Biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel".
a - Biserica nouă de zid; b - Vedere sud-est cu ferestrele modificate
194
lclănzel- Mădărăşeni. Biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel".
a - Vedere sud-est a pridvorului; b - Vedere vest cu intrarea
195
a
b
a, b - Detalii interioare la acoperiş
196
a

a - Interior naos; b - Iconostasul
197
LĂPUSNA. Biserica „Sfântu Nicolae"
'
Remarcabilul monument de artă populară de la Lăpuşna, comuna !băneşti,

biserica de lemn face parte din categoria celor pe care le putem defini ca „biserici
călătoare". Iniţial, biserica a fost construită în anul 1779, în satul Comori, aparţinător de
comuna Gurghiu, aşa cum indică inscripţia de pe partea superioară a ancadramentului
intrării în pronaos, înlocuind o anterioară biserică existentă la 1733.
Anterior, purtând numele de Chinciuş, localitatea Comori îşi are începutul
documentar din anul 1453 - poss. seu vil/a Kenches; în 1644 - Kinczes, Kincuies; în
316
1733 - Kintsis; în 1824 - Chinceş; iar în anul 1854 - Kincses, Chinceş. A fost
dintotdeauna o localitate românească, câteva date statistice fiind concludente.
Recensământul din anul 1857, consemnează pentru localitatea Comori un număr de 77
case, cu 84 locuinţe şi 450 locuitori, în totalitatea lor greco-catolici, deci români,
317
iar
recensământul anului 1880 menţionează un număr de 97 case, cu 499 locuitori, din care,
8 ortodocşi, 491 greco-catolici, pe naţionalităţi fiind 482 români şi 7 de altă
. l'
naţ1ona 1tate.
318
De fapt, biserica a preluat mesajul unei anterioare ctitorii, dispărute în

împrejurări necunoscute nouă, ea fiind amintită de conscripţiile anului 1733 a lui
şi aceea a lui Buccow din
320
Inochentie Micu Clain, 319 a lui Petru Aaron din anul 1750
anii 1760-1762. În ultima conscripţie sunt înregistrate 42 de familii de ortodocşi, care
321
aveau şi biserica şi 1 familie de uniţi. De la acest vechi edificiu au rămas icoanele, cum
ar fi aceea realizată la 1740 de Vasilaşcu zugrav din Moldova. În anul 1937, în urma
unei vizite efectuate la Comori, plăcându-i biserica, Regele Carol II-iea solicită ca
aceasta să fie adusă la Lăpuşna, unde se afla Castelul de vânătoare al Casei Regale. În
urma înţelegerii dintre comunitatea din Comori şi Rege din anul 193 7, biserica este
dezmembrată şi transportată cale de 35 km, până în apropriere de Castelul de vânătoare.
Legat de acest eveniment al anului 193 7, dat de inaugurarea bisericii de lemn de
către Episcopul Nicolae Colan al Clujului şi de vizita Regelui Carol al II-iea, împreună
cu fiul său Mihai, presa locală consemna: "Înal{ii oaspefi, Înso{iţi de o numeroasă suită,
au venit pentru a vâna, ca şi În alţi ani, În pădurile Lăpuşnei („.). Cu prilejul acestei
vânători, s-a sfinfit la Lăpuşna, lângă castelul regal, şi o biserică ridicată acolo din
dorin{a MS. Regelui. Această biserică, având o vechime de peste 200 de ani este adusă
din comuna Comori, judeţul Mureş". 322 Cu ocazia reasamblării, pe grinda primezului s-
a sculptat următoarea inscripţie: „ Montat de Moise Iosif - corn. Jernuţeni. Jud. Mureş,
24 iunie 193 7." Destinată pentru a servi ca loc de închinăciune membrilor familiei
regale, dar şi locuitorilor din zonă, bisericii i se aduc unele modificări de ordin estetic şi
funcţional.
316 c. Suciu, DILT, I, p. 163.

317
318
319 CI
ain, 1733, p. 190.
320
Aaron, 1750, p.278.
321
Buccow, 1760-1762, p. 642.
322
M.S. Regele şi Moştenitorul tronului în judeţ, în Glasul Mureşului, anul IV, nr. 115, I octombrie
1937,p. l.
198
Castelul de vânătoare a fost ridicat în anii 1925-1926 de către Regele Ferdinand
şi a aparţinut familiei regale până în anul 1949, când, prin Decretul nr. 983 din 26 mai
1948, trece în proprietatea statului român. Însă participarea Casei Regale la vânătoare
323
în zona Lăpuşnei, respectiv Regele Ferdinand, este anterioară edificării castelului, presa
mureşeană consemnând atare evenimente. În primăvara anului 1923, ziarul "Mureşul"
relata în paginile sale: "Sâmbătă 28 Aprilie Majestatea Sa însoţit de suita sa, a sosit cu
un tren special la Reghinul Săsesc, de unde a plecat în Munţii Gurghiului unde s-a
aranjat o vânătoare. Împreună cu Majestatea Sa a sosit şi ministrul Palatului.d.
Mişu "324 În anul următor, 1924, acelaşi ziar, face cunoscută participarea la vânătoare
325
a regelui Ferdinand I, însoţit de fiul său prinţul Carol şi de regele Greciei. Cu timpul,
domeniul de la Lăpuşna, devine unul dintre cele mai însemnate parcuri de vânătoare,
cunoscând importante lucrări de amenajare şi de înfrumuseţare a locurilor respective.
Tot presa locală consemnează aceste lucrări de înfrumuseţare a zonei Castelului de
vânătoare: "Pentru a înfrumuseţa şi mai mult castelul şi împrejurimile lui, s-a făcut în
vara trecută importante lucrări. Astfel, de jur împrejurul castelului s-a făcut un parc în
genul parcurilor din Anglia, şi întreg terenul a fost presărat cu zgură de cărbune de
piatră, pentru a împiedica noroiul. De asemenea s-a făcut o împrejmuire frumoasă.
Întregul teren a primit o înfăţişare nouă, luminoasă şi plină de farmec. Frumuseţilor
sălbatice ale naturii li s-au adăugat frumuseţile delicate ale meşteşugului omenesc.
Cum aceste lucrări s-au făcut cu entuziastul concurs al D-lui Francisc Porubschi,
prefectul jud. Mureş, MS. Regele Carol II, care la vederea noilor lucrări a rămas
deosebit de impresionat, a dispus să se trimită Dlui prefect următoarea telegramă:
<<Majestatea Sa Regele mă însărcinează a Vă transmite Înalte Mulţumiri pentru
lucrările executate în parcul Castelului Regal de Vânătoare Lăpuşna şi la drumul spre
Case.t l ">>326
Satul Lăpuşna, ca localitate componentă a comunei !băneşti, se află pe cursul
superior al râului Gurghiu, în punctul de vărsare a pârâului Lăpuşna în acesta, într-o
zonă forestieră şi de vânătoare. Localitatea este de dată mai recentă, documentar fiind
amintită doar în anul 1900,
327
sub denumirea de Lăpuşnea, ungureşte Laposnya, fără să
avem ştiri de existenţa, aici, a unei eventuale anterioare biserici. Situat într-o pădure de
brazi, în apropriere de apa Gurghiului, locaşul constituie unul dintre cele mai de seamă
şi atrăgătoare monumente de artă populară din zonă. Pereţii de bârne ai bisericii, în
sistemul „blockbau", înscriu o formă dreptunghiulară, cu absidă poligonală în trei laturi,
a căror îmbinare în „coadă de rândunică" formează console decorate cu crestături de o
frumuseţe aparte. De la data strămutării, timp de decenii, biserica s-a păstrat relativ în
bune condiţiuni. În anul 1967, prin grija autorităţii publice judeţene,edificiul este
renovat pe baze modeme.
Acest tip de biserică cuprinde o arie întinsă a judeţului Mureş, de la Luduş la
Târgu-Mureş, spre valea Nirajului şi aceea a Gurghiului, fiind întâlnit în numeroase
localităţi din judeţ. Sunt cunoscute 22 de exemplare, dintre care 17 fără turn-clopotniţă
propriu, cum ar fi bisericile din Bemadea, Petea Crăciuneşti, Troiţa etc, iar la patru
biserici turnul a fost adăugat ulterior, sub această formă fiind întâlnit la bisericile de
lemn din Târgu-Mureş, Beica de Jos, Lăpuşna şi Urisiu de Sus. Forma aceasta de plan
Nicolae Băciuţ, Biserica „Sf Nicolae". Mănăstirea Lăpuşna. Judeţul Mureş, Târgu-Mureş, Ed. Nico,
323
2006, p.3-4.
"Majestatea Sa Regele la Gurghiu, în Mureşul, anul II, nr. 17, 28 aprilie 1923, p. l.
324
"Mureşul", anul III, nr. 21, 2 noiembrie 1924, p.2.

325
Mari lucrări la Castelul Regal de la Lăpuşna, în Glasul Mureşului, anul III, nr. 49, 9 februarie I 936,
326
p.3.
327
C. Suciu, DILT, I, p.354.
199
este şi ea arhaică, în genealogia locaşurilor de cult marcând o etapă distin~tă, mai
evoluată decât forma dreptunghiulară cu absidă dreptunghiulară sau pătrată. In acest
context nu este greu de închipuit că de la absida cu trei laturi, întâlnită la Lăpuşna, la
aceea cu cinci laturi, s-a ajuns destul de repede. Dintre bisericile care au încheieri
răsăritene în trei laturi, mai menţionăm pe cele de la Petea (1741), Oroiu, biserica
„Intrarea în Biserică" (1784), Beica de Jos (1810), Sântandrei (ante 1712), Crăciuneşti
(ante 1760), Chinciuş (ante 1832), Sânişor (sec. XVIII-iea), de pe valea Nirajului,
ultima biserică , la rândul ei, având adăugiri ulterioare, primind un nou pridvor pe
laturile de sud şi parţial spre est. Biserici de plan dreptunghiular simplu, cu absida
poligonală nedecroşată se găsesc în cele mai diferite zone ale ţării, în lanţul evoluţiei ele
marcând „o etapă nouă„, când introduc, în locul altarului dreptunghiular sau pătrat
.
a ltaru l po 1zgona l".328
Ca la mai toate bisericile aparţinătoare acestui tip dimensiunile edificiului sunt
relativ modeste, cu o tendinţă spre monumentalitate, efect datorat dimensiunilor acestuia
ce depăşesc media de 7-8 m lungime, întâlnită la aproape toate bisericile de lemn din
zonă. Nava dreptunghiulară, cu dimensiuni exterioare de 9,26 x 5,30 m, înscrie
pronaosul de 3,25 m x 5,10 m, precum şi naosul de 4,70 x 5,15 m. La capătul de est se
află absida, în lungime de 3,10 m, cu laturile în lăţimi de 3,15 m, 3.05 m şi 3,35 m. Pe
latura de sud se află prispa cu o lăţime interioară de 1,40 m, care din capătul de est se
frânge, unindu-se cu punctul de sud-est al absidei. La sud-vest este situat pridvorul,
ceva mai lat, de 1,97 m spre vest. În elevaţie, deasupra navei se află bolta în leagăn,
unică pentru pronaos şi naos, susţinută de 6 arce ce se descarcă direct pe structura
pereţilor şi intersectată la est de cele patru panouri triunghiulare din absidă, în aşa
măsură curbate şi îmbinate cu nervuri de lemn, încât să se acomodeze traseului bolţii
semicirculare a navei. Această boltă semicilindrică, unică pentru cele două spaţii, o
găsim şi la bisericile de la Sântandrei-Miercurea Nirajului, Crăciuneşti, Oroiu sau
Chinciuş. Considerând pardoseala pronaosului la cota de 0,00, aceea a naosului este mai
ridicată cu 7 cm, iar a absidei cu 16 cm. Înălţimea pereţilor navei este de 1,97 m la
pronaos şi de 1,90 m la naos, înălţimea bolţii fiind la cota de + 4,07 m de la nivelul
pardoselii pronaosului. Acoperişul bisericii atinge cota de + 7, 79 m, galeria turnului la +
7,45 m, la nivelul de călcare, iar înălţimea totală a turnului la + 14,25 m. Impunătoarea
şarpantă cuprinde o structură solidă, fiind foarte aproape de tehnicile de construcţie
tradiţionale, la care sau adăugat bârne încrucişate în diagonală pe părţile laterale de sud
şi de nord ale învelitorilor şarpantei şi, îndeosebi, acel cleşte dublu ce străbate întregul
spaţiu de deasupra bolţii, fără să ne putem pronunţa, dacă acesta este un element
original sau ulterior adăugat. Spre deosebire de alte monumente ce aparţin acestui tip, la
Lăpuşna iconostasul este amplasat exact în locul unde se articulează absida la pereţii
naosului, formă care a mărit spaţiul naosului, diminuând în schimb pe cele ale
proscomidiei şi diaconului.
Ulterior construirii bisericii, odată cu strămutarea, s-a realizat pridvorul amplasat
pe latura apuseană a pronaosului, uşor asimetric faţă de axa navei, care continuă sub
forma unei prispe pe întreaga latură sudică a edificiului, inclusiv pe aceea de sud-est a
absidei, format din stâlpi şi de o bârnă unică ca balustradă. Nu insistăm asupra
importanţei pridvorului şi prispei adăugate, dar trebuie să remarcăm câştigul substanţial
de spaţiu în favoarea enoriaşilor, ca şi aportul la protejarea elementelor perimetrale în
faţa factorilor atmosferici. Laturile exterioare ale pridvorului şi ale prispei formează
deschizături aproximativ egale, prin intermediul unor stâlpi de sustinere ce au umeraşi
, ' "
ciopliţi" cu rol de contravântuire. Pe latura vestică a pridvorului, pe axa a doua, stâlpii,
328
V. Vătăşianu, Contribuţie, p. 31.
200
împreună cu lintelul, marchează locul accesului, ca un preludiu al intrării în biserică.
Odată cu efectuarea strămutării, deasupra pridvorului de vest arhitectul restaurator
ridică şi turnul-clopotniţă, care este înzestrat cu foişor în console şi la care se ajunge
prin intermediul unor scări de lemn, totul încheindu-se cu coiful înalt de 4 m, de formă
prismatică, cu streşini late. Forma adoptată este neobişnuită pentru bisericile de lemn
din zonă, ea fiind un artificiu preluat de realizator de la bisericile de lemn româneşti din
nord-vestul Transilvaniei. În comparaţie cu alte biserici de acelaşi fel din zonă,
elementele sculpturii decorative sunt mai numeroase, cu forme total deosebite.
Pe latura de vest a bisericii se află intrarea, ai cărei ancadrament se distinge
printr-o decoraţie sculpturală cu motive originale, forme regăsite şi „ la celelalte
monumente, cum ar fi cele întâlnite la bisericile din Petea sau Oroiu. Insă intrarea
bisericii din Lăpuşna se remarcă prin forma ce o prezintă, în „gaură de cheie", formă
preluată parcă şi de registrul superior al iconostasului, întâlnită în judeţ doar la biserica
de lemn „Sf. Nicolae" din Cuştelnic. Această formă, astăzi rar întâlnită, se găsea la o
poartă din sud-estul Transilvaniei, forma fiind preluată din biserica de lemn sileziană de
la Wierzbie, ridicată în secolul al XVI-iea de românii aflaţi în Polonia. 329
Ancadramentul intrării de la Lăpuşna este împodobit cu rozete şi este
străbătut,perimetral intrării, de un profil crestat cu linii. Deasupra se află lintelul, la fel
sculptat, ce poartă inscripţia anului realizării bisericii.
Interiorul bisericii este plin de viaţă, pictura murală conţinând un vast repertoriu
iconografic, care, completat de decorul arhitectural şi fondul stelat, trădează mâna
zugravului Toader Popovici. Programul iconografic, aşa cum îl prezintă Ioana
Cristache-Panait 330 şi, îndeosebi, Beatrice Budea 331 este deosebit de bogat. Ne
mărginim să preluăm descrierea iconografică făcută de Betarice Budea, ea fiind deosebit
de sugestivă pentru cunoaşterea iconografiei unei biserici de lemn. Iconostasul:
Registrul I - Tâmpla: Arcul de triumf cu reprezentarea proorocilor şi a Maicii
Domnului. 1-„Prooroc Isaia"; 2-„Prooroc Iosif'; 3-„Prooroc Solomon"; 4-„Maica
Domnului Orantă"; 5-„Prooroc David"; 6-„Prooroc Osia"; 7-„Prooroc Iacob". Registrul
li - Friza Apostolilor: A: Crinul Deisis - A - Popa Marcu Zugravul, 1783 „Iisus Hristos
Pantocrator"; Sfinţii apostoli: 1- „Apostol Filip; 2-„Apostol Vartolomeu"3-„Apostol
Andrei"; 4- „Apostol Iacob"; 5-„Apostol Luca"; 6- „Apostol Petru"; 7-„Apostol Pavel";
8-„Apostol Ioan"; 9- „Apostol Marcu"; 1O „Apostol Simion"; 11-„Apostol Matei"; 12-
„Apostol Filip".Registrul III - Icoane prăznicar: 1-„Buna Vestire"; 2-„Nasterea lui
Iisus Hristos"; 3-„Întîmpinarea Domnului"; 4-„Botezul lui Iisus"; 5-„Duminica
Floriilor"; 6-„Răstignirea"; 7-„Iisus în templu"; 8-„Sfânta Troiţă"; 9-„Duminica
Floriilor"; 10-„Buna Vestire"; 11- „Coborârea în iad"; 12-„Spălarea picioarelor lui
Iisus"; 13-„Duminica Tomii"; 14-„Înălţarea Domnului"; 15- „Pogorârea Sfântului
Duh";16- „Adormirea Maicii Domnului". Registrul IV - Icoane împărăteşti: 1- zugrav
anonim, sec.XIX: „Sfântul Nicolae"; 2- Vasilaşcu Zugrav, 1740: „Maica Domnului cu
Pruncul": 3- Vasilaşcu zugrav, 1740: „Iisus Hristos Pantocrator"; 4 - zugrav anonim,
sec.XIX: „Sfintul Ioan Botezătorul". Porţi împărăteşti - medalioane; a şi b „Buna
Vestire"; medalioanele c, d, e şi f „Cei Patru Evanghelişti".
Latura de vest: reversul tâmplei iconostasului: 1- „Sacrificiul lui Avram";
reversul icoanei „Deisis". Latura de nord: Registrul I: I- medalioan cu „Sf. Duh"; 2-
compoziţie „Sf. Troiţă"; 2, 3, 4 heruvimi; Registrul li: I- „Ceata Sfinţilor Îngeri"; 2-
„Ceata Sfinţilor Îngeri". Registrul III: I- cinci sfinţi părinţi ai bisericii fără indicii de
329
Ioana Cristache-Panait, Biserici de lemn, p.211, 229.
330
Ibidem, p. 229.
331
Beatrice Budea, Biserica de lemn "Sfântul Nicolae" din Lăpiuşna (Jud. Mureş). în Ars
Transsilvaniae, XII-XIII, 2002-2003, Bucureşlti, Ed. Academiei Române, p. 60-72.
201
nume; 3 - patru sfinţi părinţi ai bisericii rară indicii de nume. Latura de est: Registrul II:
3-„Sfăntul Simion"; 4-5- „Buna Vestire"; 6--„Sfănta Ana". Registrul III. 2- patru sfiinţi
părinţi ai bisericii fără indicii de nume. Latura de sud: Registrul I: 2- compoziţie
„Sfănta Troiţă"; 1- medalioan compoziţional „Duh Sfănt"; 5- heruvim; 6- heruvim.
Registrul II: 7-„Ceata Sfinţilor Îngeri". Registrul III: 3- patru sfinţi părinţi ai bisericii
fără indicii de nume.
Latura de est: Iconostasul - Registrul I - Tâmpla; registrul II - Crinul Deisis cu
Friza Apoostolilor; registrul II - icoane prăznicar; registrul IV - icoanele împărăteşti şi
medalioanele descrise anterior. Bolta naosului: latura de sud - registrul I: 1- „Iisus
Hristos Pantocrator"; 2- „Emanuel"; 3- „Sfăntul Ioan Botezătorul"; registrul II:: 1-
„Când au cinat Iisus Hristos cu ucenicii săi"; 2-„Când au spălat Iisus piciooarele
ucenicilor"; 3- „Când s-au luptat Iisus ... în grădină"; registrul III: 1- „Când au priponit
pe Iisus Hristos pe cruce"; 2-„Răstignirea Domnului Nostru Iisus Hristos"; 3-„Cînd au
aruncat Iuda arginţii în Biserică"; latura de nord - registrul I: 3- „Sfăntul Ioan
Botezătorul!; 2- „Emanuel"; 1- „Iisus Hristos Pantocrator"; registrul II: 4- „Când au dus
pe Iisus la Irod împărat"; 5-„Când au încununat pe Iisus cu spini"; 6-„Când au dus
crucea Iisus"; registrul III: 4- „Învierea Domnului Iisus Hristos"; 5-„Când au venit
mironosiţele la Mormânt să caute pe Iisus"; 6- „Când au şezut Iisus cu Puca şi cu
Cleopa la cina în Emaus şi l-au cunoscut". Peretele de sud - registrul I: Friză cu
medalioane care reprezintă sfinţii mucenici: 1 - ilizibil; 2- Nistor; 3- ilizibil; 4- ilizibil;
6 - Cristofor; registrul II: draperie. Latura de sud: piloni, lintou şi balustradă tratate
decorativ. Peretele de nord: registul I: friză cu medalioane care reprezintă sfinţii
ucenici: 7- Vavila; 8- Sezont; 9- Kom (?), 10- Nechita; 11- Eustatie; 12 - Calistrat;
registrul II - draperie.
Peretele de est - registrul I: 1- friza cu „Cele cinci fecioare nebune", în stânga:
„Cele cinci fecioare înţelepte; registrul II: 1- lipseşte, tema „Sfăntul Ilie cu carul"; 2-
decor. Bolta pronaosului. Latura de sud - registrul I: 4- „Sfăntul Arhanghel Mihail"; 5-
„Maica Domnului Platytera"; registrul II; 7- „Când au sărutat Iuda pre Hristos"; 8-
„Când au dus pre Iisus la Anna arhiereul"; registrul III: 7-„Iuda s-au spânzurat pre
pom"; 8- „Luarea lui IisusHristos de pe cruce". Latura de nord - registrul I: 5. „Maica
Domnului Playtera"; 4- „Sfăntul Arhanghel Mihai"; registrul II: 9- „Când au dus pre
Iisus la Caiafa"; 1O- „Când au dus pe Iisus înaintea lui Pi lat''; registrul II: 9- „Punerea
Domnului Hristos în Mormânt"; 10- titlul şters, tema „Coborârea la Iad". - Semicalota
absidei de vest: registrul /: 1- „Soarele"; 2- „Când s-au lepădat Petru de Iisus înaintea
portăriţii"; 4- „Luna"; registrul II: Evanghelistul Luca; 2- Evanghelistul Matei; 3-
Evanghelistul Ioan; 4 - Evanghelistul Marcu. Peretele de vest: - registrul /: 1- lipseşte
titlul, tema „Maica Domnului"(?), 2- titlu lipseşte, „Adam şi Eva"; 3 - lipseşte titlul,
tema „Iona"; registrul //: draperie. Peretele de nord: - registru/ I: 1- medalioane cu
sfinte muceniţe; 5 - ilizibil; 6- Maria sora lui Lazăr; 7- Sf. Maria mama lui Kleopa; 8-
ilizibil; registrul II: draperie.
După cum s-a mai menţionat, odată cu aducerea bisericii la Lăpuşna, a fost adus
şi un număr însemnat de icoane, unele provenind de la biserica anterioară celei din anul
1779. Remarcăm două icoane, care pe lângă valoarea lor artistică, reprezintă şi un
document în ce priveşte legăturile dintre românii din Transilvania şi cei din Moldova, în
secolul al XVIII-iea. Pe icoana „Deisis" (68 x 46 cm), datată la 1740, 332 inscripţia de pe
partea de jos a cărţii ce o ţine deschisă Iisus, se consemnează: „Să se ştie că aceste
lucruri le-au lucrat eu robul lui Dumnezeu Vasi/aşcu Zugrav, cu vrerea lui Dumnezeu,
de unde iaste scaunul împărăţiei moschiecească şi cu adevărat creştinească". Deci cele
332
M. Porumb, N. Sabău, Vechi inscripţii, p.115.
202
două icoane ar fi fost pictate de Vasilaşcu la Moscova. Cea de a doua icoană, „Maica
Domnului cu Pruncul" (67 x 46 cm), 333 indică autorul acesteia: „Vasilaşcu Zugrav din
Ţara Moldavii, .ficiorul lui Chiriac Stegarul ot Focşeni, nepot de fină lui Pavel Gonţi
din Focşeni. 1740 ". În spatele icoanei, o altă însemnare indică faptul că, în anul pictării,
icoanele se aflau deja în Transilvania: ,Jn anul 1740 au căzut iarna pe la Sântă Marie
mică şi au îngheţat strugurii şi cucuruzul". Afirmaţia o susţinea prin faptul că
denumirea de Sântă Mărie mică, pentru sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, precum
şi cuvântul cucuruz, sunt caracteristice românilor din Transilvania.
Pentru calităţile sale arhitecturale şi artistice, biserica a fost inclusă pe Lista
Monumentelor Istorice din anul 2004, la poziţia nr. 583, cod. MS-II-m-A-15708, ca şi
ansamblul Castelului de vânătoare, la poziţia nr. 583, cod nr. MS-Il-m-B-15707.
Summary
LĂPUSNA. THE WOODEN CHURCH ST. NICOLAS

'
The church was moved to Lăpuşna from village Comori in 193 7 by King Carol
II. As the entrance panel indicates the church originates from 1779, when it retained the
features of the previous construction: the rectangular plan, with three sided polygonal
unhooked apse. On the occasion of the movement to its present location the porch was
added on the western side of the narthex, continuing with the hallway on the southem
side of the nave and apse. Above the porch a spire was completed with a prism shape
helmet and comice specific to the nort-west of Transylvania.
1t should te remarked the key-hole shape entrance met in the church in
Cuştelnic, also dedicated to St. Nicolas. lt is lavishly decorated as it is the magnifices
painting inside, painted by Topader Popovici, a painter with a particularly rich
iconography.
NOTĂ: Materialul a apărut într-o formă mai restrânsă

în cotidianul local "Cuvântul liber", an .XV,
nr. 137 (3537) din 16 iulie 2003, p. 6, sub
titlul: Biserica de lemn din Lăpuşna.
333
Ibidem.
203
o ·
:..··.. -:o Q
!
• 906,0 '
-:·. ·. . .. ~ .
\ o
-..,„
.·
.: ( o·
.- :- ....
.
:~
.o .
\'
.
'
'
„ . . ....
__ _ _!'.)_ - · • -
® bÎSQfÎCa dC? l<?mn o oI

300 400 500 m.
I !
b
Lăpuşna. Biserica „Sf. Nicolae"
a - Plan încadrare în zonă; b - Aspect general
204
'\ \
\ \
I \
I \ /
I
I
I
,,
\:"
' ,...I '
r
oI 1 2 3 4 Sm.
'
tE m
b
c
Lăpuşna. Biserica „Sf. Nicolae". Releveu anterior anului 1968.
a - Plan parter; b - Secţiune longitudinală; c - Vedere sud-est
205
pronaos naos absidă
Lăpuşna . Biserica „Sf. Nicolae". Proiectul de renovare din anul 1967

a - Plan parter; b- Secţiune longitudinală
206
o 2 3 4 Sm
-.....i:===----o1:::::==1ii---
::--- - - - -- · -- ---- - --------·-·--·
b
Lăpuşna.Biserica „Sf. Nicolae". Proiectul de renovare din anul 1967.
a - Secţiune verticală prin turn; b - Vedere nord-vest
207
a
b
Lăpuşna. Biserica „Sf. Nicolae".
a - Vedere est; b - Vedere sud-vest
208
b

a - Vedere est absidă şi prispă; b - Vedere nord-est absi dă
209
o
b
Lăpuşna. Biserica „Sf. Nicolae" .
a - Vedere nord-ve st; b - Vedere generală sud-vest
210
a

a - Vedere sud-est a intrării; b - Prispa de pe laturile de sud şi est
211
o
Lăpuşna. Biserica „~f. Nicolae".

a - Cadru general al intrării în prispă; b- Intrarea în prispă
212
a
tăpuşna. Biserica „Sf. Nicolae". Prispa.

â - Interiorul prispei în dreptul intrării; b - Interior prispă
213
a
Lăpuşna. Biserica „Sf. Nicolae". Acoperişul.

a, b- Detalii şarpantă cu căpriorii
214
a
b
Lăpuşna . Biserica „ Sf. Nicolae" . Acoperişul.
a, b - Detalii acoperiş cu învelitoarea
215
a
Lăpuşna. Biserica „Sf. Nicolae". Pictura interioară.

a - Punerea în mormânt; b- Iisus în faţa lui Pi lat
216
o
Lăpuşna.Biserica „Sf. Nicolae".

a, b-Scene din pictura interioară
217
a
Lăpuşna. Biserica „ Sf. Nicolae".

a, b - Scene din pictura interioară
218
a
Lăpuşna. Biserica „Sf.Nicolae". Pictură interioară.

a,b - Scene din viaţa 1u:i.. hsus.
219
a
Lăpuşna. Biserica HSf.Nicolae".

~b - Medalioane cu sfinţi din naos.
220
a
b
Lăpuşna. Biserica „Sf.Nicolae". Medalioane.
a - Fecioa ra Maria; b - Arhanghelul Mihail .
221
222
N
N
w
a b
lăpuşna . Biserica „Sf. Nicolae". Icoane aflate la Protopop iatul Ortodox
Român din Târgu-Mureş. a -Arhangh elul Mihail; b- Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril
N
N
.ţ..
Lăpuşna · Biserica „Sf. Nicolae. Icoane aflate la Protopopiatul Ortodox

Român din Târgu-Mureş. a - Iisus Hristos înv~ţător; b - Deisis
'V
MURA MICA. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril"
Vatră de veche tradiţie cultural-artistică românească, zona superioară a Văii

Mureşului, cuprinsă între Valea Beicii la nord şi cea a Iclandului la sud, încă păstrează
un număr însemnat de monumente ale arhitecturii de lemn.
Componentă a comunei Gomeşti, localitatea Mura Mică se află situată în zona
de interfluviu dintre văile Petrilaca şi Căluşeri, în vecinătatea localităţii Mura Mare,
timp de secole, ambele păstrând vechi biserici de lemn. Odinioară, aşezarea Mura Mică
purta denumirea de Sidrieşul Mic, în ungureşte Kisszederjes, ca să o deosebească de
învecinata localitate Sidrieşul Mare, azi Mura Mare. Încă din secolul al XIV-iea era
cunoscută o singură localitate cu numele de Sidrieş, respectiv Sidrieşul Mare (ung.
Nagyszederjes), atestată la 1359 ca Zedrjes, în 1393 ca Zederyes, în 1439 ca Zederyes,
în 1505 ca poss. Magyar Zederyes et Olah Zederyes, în 1733 ca Nagy-Szederjes, adică
Sidrieşul Mare. Din anul 1733 este atestat şi Sidrieşul Mic sub forma de Kis-
334
Szederjes, în 1750 ca Kis Szederjes, în 1824 ca Szidirjas Nyik, adică Sidrieşul Mic, în
1850 ca Szidersa Mică, iar în anul 1854 ca Kis Szederjes, Sederişu Mic. 335
Permanent, Mura Mică a fost o localitate modestă ca mărime, timp de secole
fiind populată aproape în exclusivitate de români. Conscripţia lui Clain, din anul 1733,
consemnează existenţa a 16 familii de români, ceea ce ne îndeamnă să apreciem
populaţia la circa 80 suflete. Mai aflăm că dintre acestea, doar o parte erau neunite, fiind
consemnaţi şi doi preoţi: popa Onul, preot neunit şi popa Ioan (luon) ca preot
ortodox. 336 Şematismul din 1900 mai menţionează că, tot în anul 1733, localitatea avea
casă parohială „dar nu şi biserică; în favorul edi.ficandei biserici avea loc arător". 337
După aproape două decenii, conscripţia lui Aaron, din anul 1750, menţionează existenţa
a 224 uniţi, care, de această dată aveau biserică şi preot. 338 La mai bine de un deceniu,
în timpul frământărilor pentru ortodoxism, conscripţia lui Buccow din anii 1760-1762
consemnează o situaţie cu totul diferită, fiind evidenţiate 2 familii de uniţi, care aveau
preot şi 32 familii de ortodocşi, fără preot, dar aveau biserica în posesia lor. 339 Cu ocazia
conscripţiei ortodocşilor, efectuată în anul 1805, sunt atestate 17 familii de ortodocşi,
fără a se cunoaşte faptul dacă aveau preot 340 sau nu.
Date însemnate despre localitate şi locuitorii săi ne oferă Recensământul din
anul 1857. La acea dată, Mura Mică era o localitate mică, cu doar 31 case, 29 locuinţe şi
143 locuitori, fiind şi cea mai mică componentă a actualei comune Gomeşti. Pe
confesiuni, sunt înregistraţi 133 uniţi şi 10 reformaţi. 341 La aproape o jumătate de secol
distanţă, Şematismul jubiliar din anul 1900 consemnează existenţa a 208 greco-catolici,
3 ortodocşi, 12 evanghelici şi 2 izraeliţi. 342 Încheiem şirul datelor statistice ale localităţii
334 c . suciu, DILT, .I, p.411.

335
Ibidem.
336
Clain, 1733, p.169-213.
337
338
Aaron, 1759, p. 237-291.
334 Buccow, 1760-1762, p. 616-686.
Mateiu Voileanu, Contribuţiune la istoria bisericească din Ardeal, Sibiu, 1828 în care publică
340
lucrarea lui Eugen Gâgyi de Etel, Documente istorice. Regulatio Diocesis Transi/vanicae Disunitae anno
1805, publicată şi în Transilvania, an XLVII, 1911, p.38-61; nr. 2, p.147-161 şi nr.3, p.265-294.
341

342
225
cu Recensământul din anul 191 O, când sunt înregistrate 50 case şi înscrişi 245 locuitori
care, după limba maternă, sunt 220 români, 9 maghiari, 8 germani, 8 alţii, iar după
religie 228 greco-catolici, 1 romano-catolic, 9 reformaţi şi 7 izraeliţi.
343
Cu timpul,
numărul locuitorilor a scăzut în mod drastic, astfel încât, potrivit datelor oferite de
protopopiatul Ortodox Român din Reghin, 344 în anul 2006, aşezarea mai avea doar un
număr de 14 familii cu 30 suflete.
Doar biserica cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril" din Mura Mică mai
stă ca mărturie a fostei comunităţi româneşti de odinioară, înfruntând vicisitudinile
vremurilor trecute şi în prezent efectuându-se serviciile divine, tot mai rare. Până prin
anul 1975, biserica nici nu se afla cuprinsă în lista monumentelor şi nici în evidenţa
fostei Direcţii de Sistematizare a Judeţului Mureş, ea fiind scăpată din vedere de către
echipele de inventariere. Cu osteneala preoţilor şi a micii comunităţi româneşti din
localitate, biserica s-a menţinut în condiţii relativ bune, dacă o comparăm cu celelalte
două surate din învecinata Mura Mare, ambele sfărşindu-şi existenţa în stare de ruină.
Biserica „Sfăntul Nicolae", adusă din altă parte şi reconstruită în anul 1817, potrivit
inscripţiei de pe fruntariul intrării, practic nu mai există. În anul 2007, cu ocazia ultimei
vizite pe care am efectuat-o, biserica forma doar o grămadă de lemne prăbuşite şi
putrezite şi doar câţiva stâlpi de susţinere a turnului-clopotniţă şi cadrul intrării
inscripţionate se mai încăpăţânau să amintească de monumentul de altădată. A doua
biserică, cunoscută şi ca Biserica din lara, unde a fost adusă, datând de prin anul 1790,
la rândul ei, după anul 1995 ajunge în stare de ruină. Fără posibilitatea de a mai fi
renovată, fiind şi pe un teren particular, prin strădania D-nei Maria Borzan, director al
Muzeului Etnografic din Reghin, în anul 1997 biserica este reconstruită în incinta
instituţiei respective, din vechiul edificiu mai fiind folosite doar 1O bârne la absidă.
345
„Un drum cu liliac sălbatic", 346 cum descrie doamna Ioana Cristache-Panait, ne
conduce pe dealul situat la nord de vatra satului, unde este situată şi biserica. Nu ne sunt
cunoscute începuturile locaşului şi de aceea, o datare mai precisă a anului când a fost
ridicată nu este posibilă, deoarece lipsesc documente care să ateste acest fapt. De aceea,
se impune şi o deosebită prudenţă în utilizarea elementelor de planimetrie şi elevaţie ca
elemente de datare, deoarece de-a lungul anilor monumentul a suferit unele modificări,
ca de altfel mai toate bisericile de lemn. În sprijinul nostru vin conscripţiile secolului al
XVIII-iea, precum şi cele de la începutul secolului al XIX-iea, menţionate mai sus.
Făcând o interpretare a acestor documente nu ne rămâne decât să conchidem că biserica
e databilă ante - quen 1750. Un sprijin ne-ar oferi şi pisania ce se referă la decoraţia
pictată, al cărei cuprins, din fericire a fost transmis posterităţii, elmdispărând odată cu
partea superioară a fruntariului intrării, ce glăsuia astfel: „Aceasta s. Biserică e
zugrăvită de Toader zugravul, fiind preot bisericii popa Constantin Vecian ". 347 Şi aici
întâmpinăm unele nepotriviri. Acest Toader zugravul, iconar activ între anii 1740-1765,
a pictat numeroase biserici din Câmpia Transilvaniei şi de pe Valea Mureşului, între
care cele de la Reghin (1748), Porumbeni (1749), Iclandu Mare (1753), Hărţău (1753),
Murgeşti (1755) sau Roteni (1755), adică din zona ce înconjoară Mura Mică. Chiar dacă
în inscripţie numele său este asociat cu cel al preotului Vecian, cel care a păstorit
biserica între anii 1802-1815, nu înseamnă că el a şi împodobit biserica în timpul
acestuia. Lui îi putem atribui iconografia din încăperea naosului „din considerentul că

343
344
Protopop preot Teodor Beldean, Protopopiatul Reghin. Monografie. Album, Reghin, Ed. Gloria,
2006, p.207.
345
I. E. Man, Biserici de lemn, p.312-313.
346 I
oana Cristache-Panait, Biserici de lemn, p.224.
347 ş
ematism 1900, p.504. Potrivit acestuia preotul a slujit între anii 1802-1815.
226
aceasta aprţine cu siguranţă numitului zugrav, fără alte intervenţii". Aprecierea este
348
plauzibilă deoarece cercetând formele şi tehnica de execuţie a picturii bisericii cu aceea

realizată în alte locuri, suntem în măsură să datăm edificiul în intervalul anilor 1740-
1750. Ceva mai târziu, între anii 1770-1780, zugravul Marcu din Sântandrei (popa
Marcu Zugravul Vlaşcovici, popa Marcu Zugravul ot Andraşfalău ), realizează icoanele
împărăteşti.
349
În această zonă a văii Mureşului, în cursul veacurilor al XVII-iea şi XVIII-iea, s-

a închegat o arhitectură de lemn cu note specifice, ce se diferenţiază de aceea din alte
zone intercarpatice, precum Maramureşul, Ţara Zarandului sau a Bihorului. Biserica se
înscrie în familia bisericilor cu un plan în formă de corabie, cu absida şi pronaosul
poligonal, în cinci şi respectiv trei laturi, nedecroşate, formă stabilită şi în lucrarea pe
care am dedicat-o bisericilor de lemn din judeţul Mureş. 350 Din această formă tipologică
mai face parte biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli" din Petelea, datând din 1630 şi
care, în anul 1821, cunoaşte ample lucrări de modificare a acoperirii interioare, primind
calote în plan octogonal, aidoma celor din Moldova. În zonă mai sunt biserici al căror
pronaos este poligonal, cum ar fi cele de la Băiţa, Porumbeni, Cuştelnic şi chiar din
Topliţa, însă datorită altor trăsături ele nu se încadrează în familia monumentului de la
Mura Mică. Trăsăturile acestui tip de plan l-au determinat pe Atanasie Popa să vadă în
el „cel mai vechi tip de plan care corespunde noţiunii de corabie". 351 Deşi această
formă de plan nu este preponderentă în Câmpia Transilvaniei, ea este dominantă în
ţinuturile Hunedoarei, unde se află numeroase asemenea monumente datând din secolul
al XVII-iea.
Acest tip de plan, cu pronaos poligonal, ca urmaş al bisericilor cu pronaos
dreptunghiular, după Virgil Vătăşianu, a apărut şi din considerente „privitoare la
mărirea spaţiului prin mijloace economice"· 352 şi aparţine tipului I.b.2. Nu ştim unde a
apărut pentru prima dată acest tip de plan, probabil a apărut într-un singur loc, dar,
posibil, şi în mai multe puncte, concomitent sau la scurte intervale, fără ca anonimii
meşteri să ştie unii de alţii. Putem, totuşi, concluziona că Moldova este locul unde a
germinat această formă de plan şi de unde, ipotetic, a început difuziunea în restul
zonelor, mai întâi în Bistriţa-Năsăud şi mai departe în ţinutul Hunedoarei. Şi dacă aşa a
evoluat situaţia, atunci avem un elocvent exemplu de circulaţie a valorilor artistice, ce
nu putea fi atât de desăvârşită şi integrală dacă spiritualitatea ar fi fost de altă respiraţie
decât cea românească.
La solicitarea preotului Marian Vlad, în vara anului 2008 am efectuat măsurători
la biserică, pentru întocmirea releveului şi a documentaţiei tehnice, în vederea obţinerii
acordului pentru realizarea unor lucrări de reparaţii la elevaţia şi acoperişul bisericii.
Astfel, descrierile din literatura de specialitate, de această dată sunt întregite şi cu
reprezentări grafice. După cum am mai văzut, planul bisericii inaugurează seria de
monumente ce înfăţişează trăsături ceva mai rar întâlnite în arhitectura populară
românească de lemn, având o dispoziţie planimetrică întâlnită şi sub denumirea de
„corabie". Datorită lipsei unui fundament corespunzător, care să asigure edificiului
protecţie şi stabilitate, talpa de susţinere precum şi bârnele orizontale pe parcursul
timpului s-au deplasat, contribuind la modificarea dimensiunii pereţilor şi pierderea
legăturilor în locurile de îmbinare. Preluând mesajul anteriorului edificiu, probabil într-
348
344 M. Porumb, Un veac de pictură românească din Transilvanbia. Secolul XVIII.Bucureşti, Ed.
Meridiane, 2003, p.126.
350
I. E. Man, Biserici de lemn, p.220-231.
351
At. Popa, Caracteristicile stilistice, p.405-409.
352
V. Vătăşianu, Contribuţie, p.31
227
o formă reînnoită, biserica prezintă o navă dreptunghiulară alungită, cu laturile lungi de
5,70 m dinspre sud şi 5,90 m aceea dinspre nord şi o lăţime de 3,86 m. La capătul de est
se află absida altarului, nedecroşată, poligonală în cinci laturi, a căror lungime este, de
la sud spre nord, de: 1,75 m, 1,27 m, 1,00 m, 1,30 m şi 1,80 m, ce îşi au punctul de
pornire din dreptul iconostasului. Spre vest se află terminaţia poljgonală în trei laturi a
pronaosului, a căror lungime este de 1,55 m, 2,12 m şi 1,50 m. 1n total, biserica are o
lungime exterioară de 9,63 m şi o lăţime de 3,86 m.
Modul de construcţie a bisericii este cel general transilvănean. Confecţionaţi din
bârne din lemn de stejar, în grosime de 14 cm, aşezate în tehnica „blockbau", pereţii
însumează abia câte 5 bârne, aşezate pe talpa masivă de stejar, cu o înălţime totală de
aproape 2 m, în punctele de intersecţie formând console ce se întind ca nişte aripi
scunde, unele având lungimi totuşi până până la 35-40 cm. Interiorul bisericii are
formele determinate de elementele perimetrale dispuse după partiul menţionat şi
cuprinde cele trei spaţii liturghice, separate prin elementele tradiţionale: un primez şi
iconostasul. Primul spaţiu, cel al pronaosului, are o lungime de 2,95 m, din care 2,0 m
corespund navei dreptunghiulare, având o lăţime de 3,58 cm. Pe latura sudică a
pronaosului se află intrarea în biserică, de 0,84 x 1,35 cm, de la nivelul pragului,
mărginită de doi montanţi masivi din lemn de stejar. La estul spaţiului se află primezul,
a cărui intrare de 0,83 x 1,46 m, la rândul ei este flancată de montanţi din stejar,
căptuşiţi spre pronaos cu scândură decorată. Pe cele două laturi ale intrării primezului,
peretele se înalţă până la nivelul unui parapet, partea superioară fiind deschisă ca loc de
vizibilitate pentru femeile din pronaos. Următoarea încăpere, a naosului, este ceva mai
spaţioasă, cu o lungime de 3, 70 cm şi o lăţime de 3,58 m, la capetele dinspre iconostas
având câte o fereastră în mărime de 0,68 x 0,35 m la aceea din sud şi de 0,63 x 0,51 m
la aceea din nord. Iconostasul, ca ultim perete divizor, este construit dintr-un suport din
lemn de brad, ancorat prin intermediul unei grinzi orizontale ce se află deasupra
intrărilor, fiind căptuşit cu scândură, lăsând cele trei goluri: al uşii împărăteşti de 0,56 x
1,60 m şi al celor două intrări diaconeşti de câte o,55 x 1,60 m şi o,45 x 1,60 m. La
rândul ei, pe cele două laturi mai lungi de la sud şi nord, absida are câte o fereastră de
mai mici dimensiuni, de 0,30 x0,25 m şi de 0,32 x 0,35 m.
Acoperişurile interioare sunt adaptate formelor înscrise de planul bisericii.
Pronaosul este acoperit cu tavan creat cu ocazia montării turnului, ca urmare a renunţării
la clopotniţa separată, probabil cu ocazia lucrărilor de extindere şi amenajare din anul
1796, an incizat în dreapta intrării, împreună cu o cruce. În dreptul turnului, tavanul se
află la o înălţime de 1, 75 m de la nivelul pardoselii, restul spaţiului aflat până la primez
şi capătul de est al corului având o înălţime de 2, 1O m. În schimb, naosul are bolta în
leagăn iar nervurile sunt căptuşite pe intrados cu scândură, înălţimea maximă a bolţii
fiind de 3,56 m. Dincolo de iconostas avem putinţa de a constata că meşterul nu a ezitat
să-şi încerce iscusinţa, procedând la combinarea a trei panouri, două triunghiulare şi
unul trapezoidal, cu bolta tronconică, pe care a deschis-o exact cât să se racordeze cu
bolta naosului. Mai scundă, bolta absidei de află la 3,30 m înălţime de la nivelul
pardoselii.
Şarpanta acoperişului care susţine învelitoarea din şiţă este confecţionată simplu,
din căpriori de brad ce se sprijină direct pe cosoroa~ă şi întăriţi de fiecare pereche cu
cleşti simpli, în totalitatea ei fiind destul de şubredă. !nălţimea coamei acoperişului este
de 5,70 m de la nivelul pardoselii naosului.
Ulterior ridicării bisericii, deasupra pronaosului s-a realizat turnul confectionat
din bârne dispuse într-un schelet pe verticală, tehnică cunoscută sub numele de
„fachwerk", ce se sprijină pe grizi masive din stejar, acestea, la rândul lor, pe pereţii
perimetrali ai pronaosului. Cu o secţiune de 1,20 x 1,20 m, turnul se înalţă cu puţin,
228
circa 1 m, deasupra coamei acoperişului bisericii şi doar faptul că se află la confluenţa
învelitorilor laterale şi a celei de la capătul de vest al edificiului, îi oferă o oarecare
supleţe. Deasupra deschizăturilor dreptunghiulare ale turnului, începând cu cota de 6, 70
m, se înalţă acoperişul prismatic, în 8 laturi, deasupra căruia se înalţă, încercând timid să
străpungă cerul, un mic con ce are în vârf o cruce, în total turnul atingând înălţimea de
9,50 m.
Probabil odată cu montarea turnului şi realizarea altor lucrări, între care şi
înlăturarea cadrului inscripţionat al intrării, pe latura sudică a navei bisericii, până la
capătul primei laturi a absidei, s-a realizat prispa. Cu o lăţime de 1,34 m, prin
intermediul cununei, prispa se sprijină pe cei 7 stâlpi din lemn de brad, ornaţi cu motive
populare. Curiozitatea acesteia o formează acel spaţiu de mijloc, aflat cu 40 cm mai jos
decât nivelul prispei, la care prezenţa băncii simple ne indică scopul acestuia: de
adăpostire pe timp nefavorabil şi de odihnă a credincioşilor. Acoperişul prispei este
format din prelungirea căpriorilor bisericii, astfel încât în întregimea sa, privită dinspre
est sau vest, prezintă o dezaxare a întregului edificiu. La capătul de vest al prispei, se
află scara de acces la corul bisericii, mărginit de pereţi din scândură şi deschis prin
intermediul unui parapet spre naosul bisericii. Nemaiavând siguranţă în exploatare corul
nu mai este folosit de mai mult timp.
O atenţie deosebită merită biserica şi datorită picturii sale. Realizată în tempera
pe un strat uşor de ghips, iar la încheieturile bârnelor pe pânză lipită, pictura acoperă o
bună parte din interiorul bisericii. În întregimea ei pictura constituie un ansamblu
decorativ de o voioşie cromatică, consecinţa folosirii unor culori deschise, generând o
ambianţă caldă şi primitoare. Întregul ansamblu dovedeşte o adevărată ştiinţă a ritmului
compoziţional în care personajele sunt tratate frontal după canoanele picturii bizantine,
într-o viziune liniar-decorativă. Aici pictorul şi-a îndreptat atenţia spre seria histologică,
zugrăvind compoziţii fără amănunte care ar fi prejudiciat echilibrul plastic. Merită
atenţie personajul sanctificat, Cristofor, al cărui chip uman a fost înlocuit cu un cap de
oaie, el apărând şi la biserica de lemn din Cuci (lângă Luduş), dar are deasupra umerilor
un cap de lup. Din nefericire, pe alocuri pictura prezintă unele degradări ca urmare a
acţiunii intemperiilor ce au pătruns în interior, dar şi datorită deplasării bârnelor. O
scurtă descriere a picturii murale a bisericii ne parvine de la Ioana Cristache-Panait, însă
o cercetare mai atentă a acesteia şi descrierea iconografiei în întregimea ei este mai mult
decât necesară. Din tâmpla iconostasului a rămas friza Apostolilor, pictată de Toader
zugravul.
Trecând la descrierea scenelor murale autoarea mai arată: Începem prezentarea
iconografiei cu încăperea naosului, din considerentul că acesta aparţine cu siguranţă
numitului zugrav, fără alte intervenţii. Pe boltă, pe un fond înstelat, sunt zugrăvite
medalioane cu Emanai/, Sf Ioan, Porumbelul; ca şi friza mucenicilor din Sebastia. În
registrul de la naşterea bolţii scenele nu sunt delimitate, artistul reluându-şi modelul de
la Urisiu. Reprezentări din viaţa lui Hristos, în bogat decor arhitectonic, sunt cuprinse
între figurile evangheliştilor. Cităm, pentru împlinirea or artistică, compoziţiile: „ Când
au sărutat luda pre Hristos", „ Cina cea de taină". Covoarele care acoperă pereţii au
împiedecat observarea decoraţiei acestora. Pictura bolţii absidei cu Sf Troiţă,
Blagoveştenia, cete îngereşti, nu a fost afectată de intervenţii. Teoria părinţilor bisericii
a suferit retuşuri. Mâna unui alt zugrav se distinge şi în pictura pronaosului, fără a fi
însă de calitate inferioară, impresionând, îndeosebi, prin cromatica vioaie (portocaliu,
cărămiziu, gri-albastru). Pe sud, intrarea este străjuită de închipuirea morţii „ aceasta
mănâncă pre toţi oamenii", iar de cealată parte de Sf Cristofor, în continuare
rânduindu-se mironosiţele. Pe parapetul rămas din peretele despărţitor sunt zugrăvite
muceniţe, în medalioane, partea de jos înfrumuseţând-o cănile cu flori. Pe montanţii
229
intrării sunt zugrăviţi Is. Hr. şi respectiv Maica Domnului. Mijlocului de veac XVIII
aparţine pictura, de bună şcoală, a uşilor împărăteşti cu reprezentările: David şi
Solomon; Blagoveştenia (cu decor arhitectonic) ca şi aceea a icoanelor: Deisis, cu
busturile apostolilor; Maria cu Pruncul (argenghelii în registrul superior), ambele cu
decor, în grund, de cruci şi perle iar aureolele de frunze stilizate. Înclinăm a crede, prin
analogie cu operele semnate, că autorul acestor preţioase obicte de artă este popa
Marcu". 353 Biserica face parte din categoria monumentelor de istorie şi artă, fiind
înscrisă la poziţia nr. Nr. 610, cod nr. MŞ-II-m-B-15731 cu hramul „Sf. Arhangheli" şi
„Sf. Nicolae", ca provenind din secolul al XVII-lea.
Aşa cum menţiona autoarea, fiind încă în stare relativ bună de conservare
„biserica de la Mura Mică trebuie avută în vedere pentru mâine, dat fiind eventualul
,J
proces a1ueza rfiectar11
~ ..
satul uz. „ .354
Summary
THE WOODEN CHURCH OF THE ST. ARCHANGELS

MICHAEL AND GABRIEL
This church is listed in Clain's Conscription of 1733 as placed on the hill

neighboring the village; it inherited much from an older church which was probably
renovated. The Church is small, the walls reroind of an ancient shape, with a rectangular
nave, with a five sided polygonal, hooked apse and a three-sided hooked narthex.
The ends of the beams cross each other and form nice consoles prolonged to the
floor. After the bell-tower was raised, the narthex received a flat internai cover and this
was completed probably in 1796 when the detached bell-tower was deserted.
The painting of the internai walls was done in 1740-1750 by Master painter
Toader, being very rich in icon.
NOTĂ: A apărut în "Reghinul cultural'', Reghin, an. IX,

2009, p.283 - 290, sub titlul: Un monument de
arhitectură populară din Protopopiatul Ortodox
Român Reghin. Biserica de lemn din Mura Mică,
comuna Gorneşti.
353
Ioana Cristache -Panait, op. cit., p. 224-225.
354
Ibidem.
230
a
„,
CF. 8. A• 1 2711 mp ·
~- 1)
§
J,
H
t
Cimit ir
t .
'
ţ.
·
E "+ - +
I
b
Mura Mică. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril".
a - Încadrare în zonă; b - Planul de situaţie
231
o
Mura Mică. Biserica „Sf. Arhangheli Mih

ail şi Gavril".
a -As pec t din anii 1970-1975; b - Deta
liu nord -est absidă
232
a
1
ri
b
Mura Mică. Biserica „Sf. Arhangheli_Mihail şi Gavril". Proiectul de renovare
din anul 2008. a - Plan parter; b - Secţiune longitudinală
233
I
1.1,m
T ·.
a·
b
Mura Mică . Biserica „ Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril". Proiectul de renovare
din anul 2008. a - Secţiune transversală; b - Vedere pronaos cu clopotniţa
~· ··· - •':";":" ~#·„ -·_,•,n-.• · ..-l'!l-f""•r 1.
·.
• • • •
"
11 ~'\ · -:. .~
„ !(„ .„.„„ :j „„ •'
J{ .::: ~#, :.r•.
~ "" :: :\.·' : „,
234
' „,.„
/.. _.„: ~ -.:t ·,......· „·~.•":·"- ··'.U 7
\ . „ .. ............ „ ......
a
t
-·~
Mur.a Mică.Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril" .

a - Aspect general din anii 1995-2000; b - Vedere sud;
; Biblioteca Judeteană
235 MURE S
\ Tf..RGU-MUREŞ
o

a - Vedere sud absidă; b - Vedere nord-est absidă
236
a

a - Vedere generală sud ; b - Detaliu sud a absidei
237
a

a - Prispa ; b - Piatră de mormânt la capătul absidei
238
.,,,
""C
o
a.
.::!
ro
-+-'
QJ
.Q
I ·-
ro
. ...
.!:::!
=~ :o
::: Q)
V)
ro -
(!) ::J
.,,, o
· - "O
= ro c
o.
..r::: ,_
·- ro
·2 QJ
=QJ u~
..c ...
tl.O =>
c I
~..o
~
... 'ii).'
.......:
V)
>
ro
::: c
ro ro
u +-'
·.:: o
~..o
ro
>cU
.~
2
ro
._
'.j
239
a
b
Mura Mică . Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril". a - Friza superioară
a iconostasului; b - Maica Domnului cu Pruncul - Icoană împărătească
240
a

a - Iisus Hristos învăţător; b -Sf. Mihail. Icoane împărăteşti
241
a

a, b - Pictură interioară din naos
242
SÂNTANDREI (MIERCUREA NIRAJULUI)
Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril
Amintirea vagă despre obârşia românească a localităţii Sântandrei ne este dată

de relicvele materiale rămase: biserica de lemn şi pietrele de mormânt din cimitirul unde
îşi dorm somnul de veci numeroşi strămoşi ai actualilor locuitori maghiari, ca urmare a
fenomenului de înstrăinare prin limbă şi credinţă. Mai erau 11 suflete ce se ţineau de
credinţa strămoşească 355 şi aceştia frecventând biserica-capelă din Miercurea Nirajului,
deoarece biserica de lemn din Sântandrei nu a mai fost folosită pentru liturghie o
îndelungată perioadă, până în anul 2008, când, în urma realizării unor lucrări de
renovare şi amenajare interioară biserica a devenit funcţională.
Sântandrei, anterior Andraşfalău, ungureşte Nyărădandrăsfalva, azi înglobat în
localitatea Miercurea Nirajului, est situat pe cursul mijlociu al râului Niraj. Documentar
localitatea este menţionată în anul 1409 ca „Andrasfalua ", în anul 1451 -
„Andrasfalwa ", în 1694 - „Andrasfalva ", în 1850 - ,,Andrasu ", iar în anul 1854 sub
forma de „Nyarad Andrasfalva ", „Andraşfalău ". 356 Împreună cu satele Nicoleşti,
Crăciuneşti, Troiţa, localitatea Sântandrei constituie cel mai elocvent exemplu de
deznaţionalizare a locuitorilor români încă din secolele XVIII-XIX, perioadă în care
limba, confesiunea, antroponimele, <latinele, biserica şi cimitirele, toate au fost supuse
fenomenului schimbării, fie în forme lente, fie violente. Nu intenţionăm să prezentăm
istoricul evoluţiei demografice a populaţiei din Sântandrei, însă redarea câtorva date
istorice şi statistice le-o considerăm necesară.
Conscripţia uniţilor din anul 1750, a vicarului episcopesc Petru Pavel Aaron,
consemnează pentru Sântandrei (Andraşfalu) un număr de 288 credincioşi, care aveau
biserică şi preot. 357 La puţin timp, peste un deceniu, conscripţia lui Buccow, din anii
1760-1762, prezintă următoarea situaţie: 16 familii de uniţi (80 suflete), care aveau doi
preoţi şi deţineau biserica şi 1 familie de ortodocşi (3 suflete), fără preot. Deci existau
85 locuitori de confesiuni specifice românilor. Analizând evoluţia populaţiei româneşti
din zona Nirajului, Ion I. Russu prezintă situaţia acestora, pe bază de documente, şi
pentru localitatea Sântandrei. 358 În anul 1755 erau conscrişi 228 „uniţi", în anul 1789
două familii de „non uniti", în anul 1835, un număr de 195 suflete, apoi 240 suflete în
anul 1880. Potrivit unei tradiţii locale relatate autorului de către ţăranul Nagy A., în
vârstă de 75 de ani, „după povestirile bunicului său de acum vreo 100 ani ştie că
Sântandrei era sat românesc în absolută majoritate, unde numai 12 familii erau secui".
Recensământul din anul 1857 359 consemnează pentru Sântandrei următoarea situaţie: 98
case cu 11 O locuinţe, 499 locuitori, din care 258 greco-catolici, 33 romano-catolici, 197
reformaţi, 1 luteran şi 1O unitarieni, deci, românii reprezentau aproape jumătate din
totalul populaţiei. Parohia din Sântandrei, cu vechea biserică de lemn, era un important
355
Îndr. Past., XIX-XX, 1996-2000, p.315
356
C. Suciu, DILT, II, p.133.
357
Aaron, 1750, p.280.
358
I.I. Russu, Românii şi secuii, p. 128-129.
359
243
centru ecleziastic, având mai multe filii, între care şi acea de la Valea (fostă Iobăgeni),
unde, de asemenea, se află o valoroasă biserică de lemn. Şematismul din anul 1900,
360
prezintă următoarea situaţie confesională: 214 greco-catolici, 49 romano-catolici, 220

reformaţi, 21 unitarieni şi 6 izraeliţi, românii constituind încă 41 % din totalul populaţiei.
La trei decenii, în anul 1930, recensământul populaţiei prezintă o situaţie deloc îmbu-
curătoare: la cei 697 locuitori înscrişi, deşi s-au declarat 245 români, 396 unguri, 9 evrei
şi 46 ţigani, după limba maternă vorbită erau doar 40 români şi 650 unguri. Şi cei
361
care încă nu s-au declarat români, în perioada anilor 1940-1944, un număr de 125
locuitori au fost trecuti în modul cel mai violent „de la confesiunea orientală la
,r, .„ 362 ,
re1 ormaţz .
Potrivit documentelor vremii, monumentul de la Sântandrei este consemnat în
anul 1750, când avea preot unit, apoi în anii 1760-1762. Şematismul din 1900
consemnează: "B~s. de lemn din a~ 1843 în onoar~a sf .A'64 P_etru_ şi Pavel". La
363
aceasta adăugăm msemnarea de ~e icoana zugravulut Matei, pictata la 1712, precum

şi inscripţia de pe icoana Deisis, 65 lăsată de meşterul zugrav: „ ... Marcu zugravul leat
1752". Faţă de aceste informaţii ne permitem o datare a bisericii „ante quem" anului
1712. Anul 1843, interpretat greşit de Şematism 1900 ca fiind anul ridicării bisericii,
reprezintă de fapt perioada efectuării unor ample lucrări de reparaţii, care au inclus
înălţarea pereţilor, probabil şi unele repictări, lucrări care s-au repetat, inclusiv tencuirea
interioară, ascunzându-i elementele necesare determinării momentului de ridicare a
bisericii şi, desigur, de realizare a picturii murale. Datorită lui Ion I. Russu, cunoaştem
şi inscripţiile referitoare la biserică. 366 Privitor la anul 1843, o însemnare de pe icoane,
scrisă în ungureşte, ca o limbă oarecum „oficială" în cadrul comunităţii ecleziastice din
localitate, menţionează: ,,Anno 1843-ban epiilt ez templom lsten Ditseretere unitus
curator Kornya Todor szorgalmatosagaba" (În anul 1843 s-a clădit această biserică
spre lauda lui Dumnezeu prin străduinţa curatorului unit Cornea Teodor). O altă
însemnare, în pridvor, arată „ezen te(m)plomot Majai Albert, Janos Denes, Sigmond
Albert, Gergely Denes Josef csinaltak, Kornya Tudor curatorsagba, Jakab Gabor,
Major Laszlo". Deci, ambele însemnări se referă la această etapă de lucru la biserică,
când românii de aici vorbeau şi scriau ungureşte.
De acelaşi tip de plan cu biserica din Troiţa de exemplu, monumentul de la
Sântandrei prezintă o formă dreptunghiulară, cu dimensiunile de 10,37 x 5,70 m, care
cuprinde pronaosul şi naosul. Capătul răsăritean al navei are un traseu poligonal compus
din trei laturi, de câte 2,43 m, 2,54 m şi 2, 17 m, articulate direct la capa tele pereţilor
naosului. Spaţiul interior este recompartimentat prin pereţi, dintre care remarcăm pe cel
al iconostasului, realizat în 1854, fiind puţin mai spre vest faţă de colţurile formate de
îmbinarea laturilor absidei cu pereţii naosului. Nava bisericii, ce cuprinde şi naosul, este
acoperită cu o boltă semicilindrică unică, retrasă de la linia pereţilor, armată cu nervuri,
care continuă dincolo de iconostas, până unde începe poligonul absidei altarului. Absida
are o boltă semicilindrică, cu diametrul mai mic şi este mai redusă ca înăltime , ' care se
racordează prin fâşii curbe. Ulterior, la capătul de vest al bisericiii este adăugat
Şematism, 1900, p. 420.

360
361
362
I. I. Russu, Românii şi secuii, p. 124, nota 81.
Şematism, 1900, p.420. Hramul este greşit indicat deoarece biserica de la început era atribuită
363
~~nţilor Mihail şi Gavril. Nu este exclus ca denumirea din Şematism să fi fost a anterioarei biserici.
M. Porumb, Zugravi de şcoală brâncovenească din Transilvania primei jumătate a secolului al
J[JIIl-lea, în volumul omagial Ştefan Meteş la 85 de ani", Cluj-Napoca, 1977, p.413.
366 I I R
. . ussu, Roman11
' .. ş1. secu11,
. . p. 128 .
244
pridvorul cu un turn de dimensiuni miniaturale. 367 Remarcăm stâlpii sculptaţi şi
parapetul, confecţionaţi din scânduri traforate, precum şi intrarea în acestea, cu două foi,
aidoma uşilor împărăteşti, elemente ce-i conferă monumentului cea mai elegantă notă
dintre bisericile de lemn de pe valea Nirajului. În scundul turn au fost monatate două
clopote, cel mare în anul 1834 şi cel mic în anul 1925.
Prin îndelungate strădanii, timp de mai multe decenii, biserica a fost salvată,
când între anii 1929-1930, avem cunoştinţă de acoperirea edificiului cu o nouă
învelitoare. Ajunsă într-o stare de degradare alarmantă, îndeosebi prin deteriorarea
învelitorii confecţionate din şiţă, a pardoselii precum şi a altor elemente, în anul 1980,
prin grija Protopopiatului Ortodox din Târgu-Mureş şi a autorităţii publice judeţene, se
promovează documentaţia în vederea reparării bisericii. Documentaţia este întocmită de
cond.arh. Bagyuj Ludovic, prin deviz valoarea lucrărilor ridicându-se la suma de 60.000
lei. Documentaţia este aprobată de Consiliul Popular Judeţean Mureş, la 25 decembrie
1980. La propunerea referentului arh. Ana Maria Crişan, prin Avizul nr. 60/1981 al
Consiliului Culturii, este emis şi acordul de principiu pentru realizarea lucrărilor de
renovare a bisericii, cu solicitarea unei documentaţii fotografice a monumentului.
Acordul Consiliului Culturii este emis prin Avizul nr. 43, din 5 mai 1983, însă cu unele
condiţii: realizarea unui soclu de circa 30-40 cm înălţime, prin supraînălţarea fundaţiei
de beton; între tălpile de lemn şi soclu să se realizeze o hidroizolaţie orizontală; soclul
se va finisa prin tencuire; pardoseala soclului, precum şi trotuarul de protecţie se vor
realiza din dale de beton, în mărime de 50 x 50 cm, pe un start de nisip; lucrarea se va
realiza sub supravegherea compartimentului de specialitate al Consiliului Judeţean
Mureş 368 . Prin restaurare, biserica a fost adusă la o înfăţişare cât mai apropriată de cea
originală, păstrându-se totuşi pridvorul adăugat. Astfel, un preţios monument a fost pus
în valoare.
În mod firesc, după două decenii, biserica necesită din nou reparaţii, îndeosebi la
acoperiş, învelitoarea din şindrilă dând semne de degradare. Pentru punerea în folosinţa
bisericii se impuneau şi unele lucrări de izolare a pereţilor. La solicitarea părintelui
paroh, Şandor Ioan Dorin, am întocmit documentaţia tehnică (proiect nr. 13/2005) în
vederea obţinerii acordului de renovare a bisericii. Luându-se în considerare faptul că
biserica este aşezată pe un postament corespunzător, s-au propus următoarele lucrări
mai importante:
Înlocuirea învelitorii cu alta nouă, de aceeaşi mărime şi formă, tratată
corespunzător;
Revizuirea şarpantei, cu înlocuirea elementelor eventual degradate;

Revizuirea pardoselii din scândură;
Căptuşirea în interior a pereţilor cu lambriuri din material lemnos, cu
aplicarea unui start izolator în vederea asigurării unor condiţii optime pentru
desfăşurarea serviciului di vin. 369
Lucrările de reparare a bisericii au duyrat peste doi ani, astfel încât, la 21 iunie
2008 a avut loc slujba de sfinţire a bisericii, cu participarea episcopului de Alba Iulia.
De mai mult timp biserica nu a mai fost folosită, astfel nu se mai păstrează uşile
împărăteşti, realizate între 1751-1752, care altădată constituiau podoaba acesteia, ele
fiind duse la muzeul Protopopiatului Ortodox din Târgu-Mureş. Realizatorul a fost
Marcu din Sântandrei (Marcu Zugravul, popa Marcu Zugravul ot Andraşfalău, Marcu
367
Eugenia Greceanu, Tipologia bisericilor, p. 4 7
Un exemplar din documentaţie se află în posesia autorului.
368
Documentaţia se află în posesia autorului acesteia.

369
245
Zugravul Vlaşcovici, popa Marcu Vlaşcovici), cunoscut pictor de icoane şi iconostase,
activ între anii 1750-1790.
Conscripţia anului 1755 menţionează faptul că la Sântandrei era preot popa
Marckully, adică Marcu Vlaşcovici, care păstorea 60 de familii, având biserica de lemn,
un învăţător, însă fără a avea pământ. 370 La 1722 biserica de la Sântandrei, ca şi aceea
de la Va1ea revm . 1a orto dox1e.
. j11
ce evocă
372
Pe icoana „Arhanghelul Mihail" (61 x 44,5 cm) întâlnim pisania
actul de danie: "şi s-au făcut în zilele înălţatei împărătese Maria Tereza la leat 1751,
fiind protopop Irimie ot Niraşteu Moros această sfântă icoană o au cumpărat Coman
care ţine pe Ileana a lui Crăciun, să-i fie pomană lui şi a tot neamul şi o au dat la
. . A ndnaşu
b zserzca . luz. ",373şz. s-au făacut m zz·1ele mawlţa tez. ".374 Arh an gh e1u1 est e prezentat
A A
tradiţional, cu pocal în mâna stângă şi sabia în dreapta, aura şi fundalul din registrul
superior al icoanei fiind decorate cu volutele unor vrejuri uşor reliefate. Deasupra
capului, este înscris titlul icoanei cu negru pe fond roşu. Pe icoana „Deisis" (79 x 53
cm) la picioarele jilţului pe care este aşezat Iisus, flancat de Fecioara Maria şi Sf. Ioan,
zugravul îşi scrie numele „ .. .Marcu zugravul leat 1752 ". Tot el realizează icoana „Sf.
Nicolae" a cărei ramă este marcată cu profile. Alte două icoane prăznicare, a lui
„Teodor Tiran" şi „Arhaghelul Mihail'', tot creaţia lui popa Marcu Vlaşcovici stabilit la
Sântandrei, se află în colecţia Catedralei Ortodoxe din Târgu-Mureş. Pictată cu tempera,
icoana „Teodor Tiran" sau „Sfăntul Teodor"'', este aproape identică cu aceea de la
biserica de lemn din Valea, cu deosebirea că la icoana de la Sântandrei sfăntul tine ,
lancea în mâna dreaptă de sus, iar crucea în mâna stângă. Fundalul cuprinde brazde de
pământ jos, iar monstrul, redat în prim plan, are botul mai rotunjit, iar coada se termină
în vârf de săgeată. Datorită Ioanei Cristache-Panait, mai aflăm că de la biserica din
Sântandrei mai provin şi alte două icoane împărăteşti: „Maria cu Pruncul", opera unui
zugrav din Feisa şi „Deisis", din a cărei inscripţie o atribuie lui popa Nicolae
zugravul. 375
Summary
SÂNTANDREI (MIERCUREA NIRAJULun THE WOODEN

CHURCH OF THE ST. ARCHANGELS MICHAEL AND GABRIEL
The wooden church consecrated to the former community Sântandrei which is
todai part of the town of Miercurea Nirajului, was first mentioned 1750, on the occasion
of Peter Aaron's conscription. However, some of the icons date from 1712. In 1843
priest Cornea Teodor, the parish priest, undertook large construction and renovation
works.
The building has a rectangular plan, with a three sided apse, not unhooked. The
interior is covered with one semicircular vault connected to the apse bz curved strips.
Later on the porch was added and above it the short tower bell. The church bebefited of
a last minute renovation in 1983 thanks to the concern of the local county authorities.
370
Elena Mihu, Biserica de lemn din satul Valea, în Îndr.Past., 1996-2000, voi.XIX-XX, Alba Iulia,
2000, p.235.
371
Ibidem, p.235.
372
373
An draşfalău, vechea denumire a localităţii
374 .
Azi localitatea Ungheni
375
246
A few imperioal icons had been lefi from the old church, dated 17 51-17 52,
masterpieces of Master painter Marcu Vlaşcovici, who lived in Sântandrei, an important
ecclesiastical center at the time. However, in time, the church has been deserted and the
crosses around it are the sole evidence of the Romanians who used to live here long
timeago.
NOTĂ: Sub o formă mai restrânsă materialul a apărut

în cotidianul local "Cuvântul liber", an XV, nr.
195 (3595), 4 octombrie 2003, sub titlul: Biserica
de lemn „ Sf Arhangheli" din Sân tandrei (Miercurea
Nirajului).
247
.j,;• I
,_.~
·- c::.::J
- ·- ·- ·- ·- ·- ·· a
CONSTRUCŢU EXISTENl"E I
. lllllIIIllilllJ BISERICA DE l.D1N -
1
I
I
I
I
I
t I
I
c im itir-9rGdină I
I
I
I
D\J
Sântandrei - Miercurea Nirajului. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi

Gavril. a - Încadrare în zonă; b - Plan de situaţie
248
/n'\ .
1
i: 1t:!lr
I
A-A .
~ .. ·~ .
~
' ' ,,
,;,,!: =..::r=
..\ I I ., "7'- -.- ·=.:.. -=-- -.,,.r--- -- ·'71
• ) I I I 1_ _ - -
, . ,.,.,.„ 'I 11 I ; · 1: '1 :--· IT~...,
' I . I
'1 'I "'
-u.-·
11„,.-, ·, , l i li I• 1i
,\ţi ~;
'<~
1
'i1 1 li :: :
__li_:, __ .....__.~.1.. .•••- 1 1 ii .
.
r:
~·
).. . .
o ' .
.
~
•c.~ .,~,,„.
.-.f- 1 . ! ,,..
., .
- • •-:-- , .„..:-. .. . : - ---· ~~--=- „_„, „.·--,~·9" . .- - ·- --1 „.
,. "„ . . ,„.; . ..•.. , . ··'. .•·. . .,'F'
•,
'$' :· .. •
. . •. .,<""r.
...~„, ... ,,"' .., c., "'''
. . . . . ·a·. „_. .
. ... . ,.
.... . ".„ . „ .· " '' '"' f •"•"
.... ·~ . ~.·. ~
N c·
+:>.
.ş
\O
. - . _ _ , ____ _
,~ .. ---
.-fC lw ,__b
-;---
!:.:tL„r..('.'. . · -------- ----- .-,
L .- ~ •, - · --
11a. 2.o_.___
. - -- ··- --
-!-
Sântandrei - Miercurea Nirajului. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril" .

Proiectul de renovare din anul 1980. a - Secţiune longitudinală; b - Plan parter;
c - Secţiune transversală
/
/
I
I
I
(
I
na s'\
\
'\
'
a
o 1 2 3 4 5 m.
o o
Sântandrei - Miercurea Nirajului. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril.

a - Releveul din anii 1970-1975. a - Plan parter; b. Secţiune; c - Vedere vest
250
c B
~'"-'L---l-·-+----------+---- _ _1_0~ 0 ·- -----+-
~ ~
Iii- I ' ~ I
-t-1Â4--- rlfr ~
+--~'--oll---ll"--+--~...,,_-+-_,___ _ __ - - - - - - - -ill7._··-- ----- ----- - - ------- - - 4
c B
a
-t-~-

Proiectul de renovare din 2005. a - Plan parter; b - Secţiune longitudinală
251
a

Proiectul de renovare din 2005. a - Secţiune prin turn; b - Secţiune prin naos
252
+

a - Vedere vest; b - Vedere sud-est
253
a
b
a - Intrarea în biserică; b - Detaliu intrare cu inscripţia
254
b

Aspecte la sfinţirea bisericii din 2008. a - Vedere sud-vest; b - Vedere sud
255
a
b
a - Interior cu iconostasul; b-Sf. Mihail, icoană
256
a

a - Vedere sud-vest; b - Turnul-cloptniţă
257
~
"O
...c:c:
IU
ero
V'I
258
TROIŢA. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril"
Regretatul filolog şi istoric Ion Iosif Russu, în cunoscuta-i lucrare ,,Românii şi
secuii "376 face pentru localitatea Troiţa (ung. Szent Haromsag) următoarea observaţie:
„ ... este azi sat curat unguresc, cu excepţia a vreo 5-6 familii care mai ţin de parohia
Miercurea-Niraj, dar nimeni nu ştie româneşte; avea patru confesiuni şi are patru
cimitire, trei ungureşti (reformat-calvin, romano-catolic, unitarian), unul românesc".
După ce prezintă unele aspecte ale evoluţiei populaţiei româneşti din localitate, pe baza
conscripţiilor (asupra cărora vom reveni), a matricolelor parohiale dintre anii 1840-
1900, cu numeroase antroponime româneşti (Paskuli Petre, Blaga Janos, Moldovan
Szanduj, Vetzkim Mihaly etc), precum şi a epitafelor de pe lespezile de piatră, ori crucile
din lemn din cimitire, cu aceleaşi nume de familie (Szavuj Mihaly, Regian, Paskuly
etc), în încheiere autorul concluzionează: „deci pe la mijlocul veacului al XIX-iea
românii din Troiţa nu mai vorbeau româneşte (ori vorbeau foarte puţin discontinuu),
dar în biserică unii ştiau să cânte româneşte. În secolul al XX-iea, de ex: cantorul Szocs
Gyorgy (mort la 1930) cânta toate răspunsurile serviciului perfect româneşte, fără ... să
cunoască limba română".
Este situaţia nu numai a localităţii Troiţa, dar şi a multor altora de pe Valea
Nirajului, precum Sântandrei (Miercurea Nirajului), Valea (fost Iobăgeni) etc, unde
numai bisericile de lemn, inscripţiile pietrelor de mormânt şi însemnările de pe filele
cărtilor
, , mai constituie mărturia existentei
bisericesti ' de odinioară a românilor.
Localitatea Troiţa (Sănharmoşag), aparţinătoare de comuna Găleşti, îşi are prima
atestare documentară în anul 1332, an când aici este amintit preotul Petru: „sacerdos de
Sancta Trinitate", dar şi în anul 1334. 377 În veacurile următoare localitatea primeşte
denumirea sub forma maghiarizată: în anul 1946 - Zent Trinitas; la 1554 -
Zenthtrijnithas; în 1567 - Zent Orontas; în 1602 - Szenttrontas, în 1694 - Sz(ent)
Trontas), în 1850 - Haromsag, iar în anul 1854, denumirea de Szent-Haromsag,
Haroşaga". 378
Câteva repere statistice le considerăm necesare, atât pentru cunoaşterea evoluţiei
populaţiei româneşti din localitate, dar şi cu privire la datarea bisericii de lemn. Încă în
secolul al XVIII-iea, aşezarea era una dintre cele mai mari localităţi rurale din Scaunul
Mureş, lustra din 1614 înregistrând 87 de fumuri. Nu găsim date privitoare la românii
379
din Troiţa şi biserica lor de lemn în cele două conscripţii din anii 1733 şi 1750. O face,
ce-i drept parţial, conscripţia lui Buccow, din anii 1760-1762, 380 cu care ocazie sunt
declarate două familii de uniţi, cu preot şi 11 familii de ortodocşi, fără preot.
Conscripţia este importantă, deoarece ea reflectă numărul românilor la acea dată, ce-l
apreciem la circa 65 suflete, pe când statisticile şi recensămintele maghiare nu-i mai
pomenesc, sau numai într-un număr restrâns. Datele fumizate de conscripţia lui Buccow
le putem considera verosimile, deoarece generalul austriac nu avea nici un interes de a
371 I. I. Russu, Românii şi secuii, p.130-131.

377
„1332: De asemenea Petro preotul din Sânhormosag a plătit 12 dinari; 1334: de asemenea Petro
preotul din Sânharmoşag a plătit patro banali vechi", în DIR, veac. XIV, voi.III (1331-1340), p.134, 198.
378
C. Suciu, DILT, II, p.205-206.
Imreh Istvan, Pataki Jozsef, Stroctura economică a satului românesc la sfârşitul secolului al XVI-
379
/ea în Răscoala secuilor din 1595-1596. Antecedente, desfăşurare şi urmări, Sub redacţia Benko Samu,
Demeny Lajos Vekoy Kâroly, Bucureşti, Ed. Academiei R.S.R., 1978, p.305.
380
Buccow, 1760-1762, III (1924-1925), 1926, p.684.
259
falsifica datele, el fiind interesat de a avea o situaţie cât mai clară posibil, pentru a şti ce
măsuri religioase să ia împotriva românilor.
Începând cu recensământul din anul 1857, datele despre Troiţa şi biserica
românească de lemn sunt tot mai numeroase. În anul 1867 sunt conscrise 267 case cu
273 locuinţe, precum şi un total de 1160 locuitori, ceea ce o situează printre marile
localităti rurale. Confesional sunt consemnaţi: 153 greco-catolici, adică români, 558
romano'-catolici, 151 reformaţi, 298 unitarieni.
381
Şematismul din anul 1865, 382 face referiri şi la biserică, fără a fumiza date
privitoare la originea acesteia: ,,Parochia vechia Baseric 'a in onorea Ss. Archangeli,
sub liber'a conferire a ordinariatului", paroh fiind D. Joane Cismasiu. Urmărind firul
istoriei, Recensământul anului 1880 consemnează 284 case, cu un număr de 1155
locuitori, din care 112 greco-catolici, deci români, însă după limba maternă doar 67
români şi 982 maghiari, 3 germani, 53 de alte naţionalităţi, 50 de limbă maternă
necunoscută, 383 datele dovedind faptul că în nici un sfert de veac numărul românilor a
scăzut la mai mult de jumătate.
Şematismul jubiliar din anul 1900,384 înregistrează 130 greco-catolici, 807
romano-catolici, 186 reformaţi, 458 unitarieni şi 12 izraeliţi, fără să mai cunoaştem
situaţia după limba maternă. În schimb, Şematismul consemnează existenţa bisericii şi a
presupusei prime datări a acesteia: ,,Bis. de lemn din an 1835 în onoarea SS.
Archangeli ". Puţin mai târziu, în anul 191O, 385 pentru Troiţa sunt consemnaţi un număr
total de 1245 locuitori, din care doar 5 români şi 1235 maghiari, pe confesiuni românii
fiind în număr de 134, însă aproape în întregime fiind maghiarizaţi. Încheiem şirul
acestor date statistice cu Recensământul din anul 1966, ce atestă doar 9 români şi 123 8
maghiari. 386 În ~rezent, în Troiţa, aparţinătoare de Parohia din Bolintineni, nu mai este
nici un român, 3 7 deşi recensământul din 2002 mai menţiona existenţa a 4 români.
Datarea bisericii de lemn de la Troiţa, sau modul realizării, pun şi problema
originii acesteia. Documentar, biserica este considerată ca existentă în anul 1775,388
când în actele unui proces intentat protopopului Nicolae din Moreşti pentru că a
reconvertit poporul la credinţa străbună, între altele este pomenită şi localitatea Troiţa.
Documentul infirmă anul 1835 considerat de Şematismul din 1900, ca fiind anul
edificării bisericii, după cum am mai arătat mai sus. Biserica este pomenită şi de
istoricul Benko Kăroly în lucrarea sa ce descrie Scaunul Mureş, arătând că la sud este
biserica de piatră a unitarienilor, cu turn-clopotniţă şi la nord biserica de lemn a greco-
uniţilor. 389
Purtând hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril'', biserica de lemn din Troiţa,
este situată în cimitirul aflat la marginea de nord a satului, înconjurată de cruci
inscripţionate în piatră şi lemn, unele provenind încă din anul 1820. 39 Complexul °
religios cuprinde biserica şi turnul-clopotniţă, situat în partea de nord-vest a edificiului
381
Recensământ 1857 p.380-381.
382
Sematism 1865, p.126.
383
384
385
Recensământ 191 O, p.424-425.
386
Recensământ 1966, p. l 08.
Protopop Preot Gheorghe Nicolae Şincan, Monografii parohiale, Alba Iulia, Ed. Reîntregirea, 2006,
387
p. 74 p.
Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Alba, fond Blaj, pachet VIII, datat 23 mai 1775.
388
389
J 'Ire az umtanuso
„ ... ue . ' . k kotemp
" I orna, fiaharangIabball; k-rol a gorog-egyesiilteke fab6/". Benko
~~roly, M~r?sszek i:"!ertet~se (1866-1861), (Descrierea Scaunului Mureş. 1860-1861, Cluj, p.159.
La sohc1tarea parmtelm paroh Sandor Matyas, în anul 2007 am întocmit documentaţia de arhitectură
în vederea efectuării unor lucrări de reparaţii capitale la acoperişul bisericii, cu care ocazie, întocmind
releveul, am reuşit să o cunosc mai îndeaproape.
260
principal. Sistemul constructiv, dimensiunile reduse ale edificiului principal, forma
tipologică ce o conţine, cu un plan dreptunghiular, cu absida poligonală în trei laturi,
nedecroşată, precum şi existenţa bolţii unice, semicilindrică, corespunde unei etape mai
timpurii decât atestarea de la 1775, cel târziu la începutul secolului al XVIII-iea, dacă
nu sfârşitul secolului al XVII-iea.
Ne mai fiind folosită pentru serviciul divin de mai multe decenii, părăsită de
enoriaşi, în preajma celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-iea, biserica se afla într-o
stare de deteriorare gravă. Starea în care se afla biserica nu constituia o situaţie izolată.
În aceeaşi stare se aflau aproape toate bisericile de lemn de pe Valea Nirajului şi de pe
Valea Târnavei Mici, unde românii au cunoscut o intensă deznaţionalizare, precum la
Sântandrei, Valea, Crăciuneşti, Nicoleşti, Vălenii, Hărţău, Culpiu etc. Graţie acţiunii
unor oameni responsabili din cadrul autorităţilor locale de stat, a unor preoţi, multe
dintre aceste biserici au fost salvate, fiind reconstruite fie pe vechiul amplasament, fie
strămutate în locuri mai convenabile în vatra localităţilor. În anul 1975 s-au luat unele
măsuri de conservare a bisericii de la Troiţa, fiind întocmită documentaţia tehnică de
consolidare, protejare şi reparaţii a acesteia, autor fiind ing. Szabo Ecaterina, de la
serviciul de specialitate al Consiliului Popular Judeţean Mureş. Pentru lucrările
preconizate Consiliul Culturii, Comisia Centrală de Stat a Patrimoniului Cultural,
respectiv Consiliul Ştiinţific Tehnico-Economic, emite avizul nr. 278, din 19 iulie 1975,
valoarea lucrărilor fiind stabilită la suma de 65.500 lei, cu următoarele condiţii: să nu se
mai facă reparaţii la pridvorul ulterior adăugat, tâmplăria se va reface pe şantier după
modelul cercevelelor vechi, la fel se va reface şi feroneria, şi în final, se va realiza
trotuarul de protecţie din lespezi de piatră sau din bolovani de râu. Documentaţia este
aprobată şi de Vasile Drăguţ, din partea Consiliului Ştiinţific Tehnico-Economic,
referent fiind arh. T. Oteteleşanu. In final, este emisă de către fostul Consiliu Popular
Judeţean Mureş şi Autorizaţia de construire nr. 392/10310/1975. 391 Într-o planşă unică,
s-au prezentat lucrările de reparaţii ale bisericii şi turnului-clopotniţă, lucrările şi fiind
terminate în anul 1976.
La mai bine de trei decenii de la efectuarea acestor lucrări de reparaţii, biserica,
cât şi clopotniţa, reclamă noi intervenţii deoarece învelitoarea, confecţionată din
şindrilă, în unele zone nici nu mai există, practic fiind afectată toată suprafaţa învelitorii.
Biserica face parte din grupul edificiilor cu plan dreptunghiular, cu absida nedecroşată,
în trei laturi, formă tipologică ce se regăseşte pe teritoriul judeţului Mureş în 15
cazuri. 392
În urma măsurătorilor efectuate în anul 2007, suntem în măsură să facem o
descriere a structurii şi a elementelor componente ale bisericii. Modul de construcţie a
bisericii de lemn este cel general transilvănean, cu note specifice, care o diferenţiază de
cele situate în zona Maramureşului, Ţării Zarandului şi a Bihorului. Aşa cum se
înfăţişează astăzi, de la o primă privire observăm cele două etape constructive ale
bisericii: biserica propriu-zisă şi pridvorul, în sisteme diferite. Nealterată de restructurări
majore, dispoziţia planimetrică păstrează şi azi forma simplă, rectangulară, tipică
arhitecturii religioase de lemn. Pe o fundaţie de piatră şi beton, de jur împrejur sunt
aşezate grinzile de stejar, cu o secţiune de cca. 28 x 30 cm, constituind talpa de susţinere
a grinzilor ce compun pereţii. Pe latura de nord se află o grindă, pe latura de nord-est
trei grinzi, pe latura de est două, pe latura de sud-est două şi pe latura sudică o grindă.
391
Date obţinute din documentaţia tehnică întocmită pentru biserica din Troiţa.
392
I. E. Man Biserici de lemn. p.147-149. Din grupajul II mai fac parte bisericile de lemn de la Beica de
Jos, Bemadea, Bobohalma, Chinciuş, Crăciuneşti, Lăpuşna, Oroiu („Intrarea în biserică a Maicii
Domnului), Petea, Răstoliţa, Sânişor, Sântandrei, Trei Sate, Valea Largă („Sf. Nicolae" şi „Cuvioasa
Paraschiva").
261
Aşezate unele peste altele, grinzile ce formează pereţii sunt confecţionate din lemn de
brad, cioplite pe patru feţe, cu grosimea de 12 cm, ale căror capete sunt îmbinate în
formă de coadă de rândunică, în sistemul denumit „Blockbau'', pentru consolidarea lor
fiind folosite cepuri rotunde pe alocuri vizibile. În elevaţie, biserica înscrie un plan
simplu: o navă de formă dreptunghiulară uşor deformată, în lungime de 7 ,84 m pe latura
sudică şi 7,65 m pe latura nordică şi o lăţime de 3,80 m. La capătul de est se află absida
, în trei laturi, nedecrosată,
altarului ' cu o terminatie , de la sud spre nord laturile acesteia
având câte 1,56 m, 1,94 m şil ,78 m.
Interiorul bisericii primeşte valori utilitare clare, prin împărţirea obişnuită a celor
trei spaţii liturgice, ce se înşiruie de la vest spre est. Prima încăpere este destinată
pronaosului, cu o lungime redusă de numai de 1,90 m, având o lăţime de 3,56 m, la
capătul vestic, pe axa centrală fiind situată intrarea, scundă de numai 0,70 xl,55 m, ai
cărei montanţi sunt lipsiţi de decoraţii, ei fiind ulterior realizaţi. Latura de est a
pronaosului o formează primezul, ca prin perete divizor, la rândul său înzestrat cu o
deschidere de trecere de 0,65 x 1,85 m, mărginit de doi montanţi confecţionaţi din lemn
de stejar, fiecare având cca. 40 cm lăţime. La înălţimea privirilor, lateral intrării,
primezul are două deschizături ca loc de vizibilitate pentru femeile din pronaos. Spaţiul
următor este destinat naosului, de această dată având o lungime de 4,39 m, la rândul
său, spre est având iconostasul, ca ultim perete divizor. Confecţionat pe o structură din
grinzi din lemn de brad, căptuşit cu scândură, deosebit de simplu, iconostasul cuprinde
cele trei intrări în altar, fără a avea foaia uşilor, ea fiind înlocuită de câte o perdea,
golurile intrărilor având mărimi de 0,60 x 1,65 cm cea centrală şi de 0,53 x 1,65 m şi de
0,48 x 1,66 m, cele laterale. Ultimul spaţiu este destinat altarului, cu o lungime totală de
2,37 m şi o lăţime de 3,56 m, primele două laturi paralele ce constituie capătul navei
dreptunghiulare, având lungimi de câte 1,30 m la sud şi de 1, 1O m la nord.
În interior biserica este acoperită cu o boltă semicilindrică, ale cărei şase nervuri
se sprijină pe cosoroabele interioare, la rândul lor fiind situate pe cele trei console.
Învelişul boltei semicilindrice este căptuşit pe extrados cu scândură pe direcţia
longitudinală, intersectată la capătul de vest de un timpan, iar spre est, prin intermediul
unor fâşii, racordate la linia pereţilor. Interiorul pereţilor are o înălţime de 1,80 m.
Acoperişul de şindrilă este unic pentru toată clădirea, cu excepţia pridvorului ce are
acoperiş aparte. Şarpanta bisericii, în pante repezi, se compune din şapte ferme
transversale, pe partea de est şi de vest ultimele ferme sunt sprijinite cu câte doi,
respectiv trei căpriori înclinaţi. O fermă se compune din căpriori şi o traversă (cleşte). În
general şarpanta este confecţionată din lemn rotund, numai câteva traverse şi cosoroabe
fiind confecţionate din grinzi de răşinoase cioplite. Doar la o singură fermă, a treia de la
portic, s-a folosit o traversă de stejar, provenind probabil de la o construcţie mai veche.
lnvelitoarea este confecţionată din şindrilă. Din dreptul unde în interior se află
iconostasul, acesta coboară şi se prelungeşte peste absida altarului, ondulându-se lin
după conturele panourilor ce compun semicalota.
În pridvorul bisericii se păstrează ancadramentul de lemn al fostei intrări,
sculptat în lemn de stejar, ce poartă următoarea însemnare: „KeszU/t Anno 1848 Vatzkim
Mihaly curatorsagaban ", adică: „Confectionat în anul 1848 de către curatorul Vetcan
Mihai." Aşadar, în anul 1848, românul d~ confesiune greco-catolică, Veţcan Mihai,' dar
vorbitor de limbă maghiară, confecţionează intrarea în biserică, făcând şi inscripţionarea
în limba pe care o cunoştea. Este anul când, probabil, s-au realizat unele lucrări de
reparaţii la biserică, cu care ocazie s-a montat şi noul ancadrament, înlocuind probabil
pe unul mai vechi.
La capătul de vest al bisericii se află juxtapus pridvorul, din necesităţi de natură
funcţională, amplificare ce se petrece probabil după lucrările din anul 1848. Cu o
262
lungime de 3,03 m şi o lăţime de 2,50 m, pridvorul este realizat pe o structură din bârne
de lemn de stejar, câte trei pe fiecare latură, cu o înălţime interioară de 1, 72 m, având
acoperiş în două pante, spre capătul de vest formând o teşitură. Până la jumătate,
pridvorul este închis cu scânduri, restul părţii superioare având un grilaj format din
leaţuri dispuse diagonal.
În partea de nord-vest a bisericii, la o distanţă de 4,40 m, se află turnul-
clopotniţă. Cu o secţiune de 3,0 x 3,0 m, clopotniţa are o fundaţie compusă din câteva
pietre, peste care este aşezată grila de grinzi de nouă câmpuri, din care cel de mijloc este
accentuat. Din nodurile interioare ale grilei se înalţă cei patru stâlpi ai turnului, pe
fiecare latură fiind legaţi de câte două traverse orizontale, iar sus şi jos prinşi în talpa
inferioară şi superioară. Pe fiecare latură, în două niveluri, sunt construite diagonalele
„Sf.Andrei", cu rol de contravântuire. Galeria clopotului este împărţită în două pe
fiecare latură, prin intermediul suporţilor verticali, întreaga structură fiind consolidată
prin intermediul unor colţari. Deasupra galeriei se înalţă coiful piramidal al
acoperişului, ce porneşte de la cota de 5.30 m ajungând la cota de 8,10 m. La rândul ei,
clopotniţa este îmbrăcată în şiţă.
Orizontalitatea bârnelor de la biserică, din loc în loc este străpunsă doar de golul
ferestrelor, de formă dreptunghiulară, în mărimi diferite. Cele de la pronaos şi naos,
dispuse pe laturile de sud şi de nord, cu mărimi de 40 x74 cm, parapetul având 90 cm,
pe când cele două ferestre ale absidei, de pe laturile înclinate, au formă pătrată, în
mărimi de câte 35 x 35 cm, ce luminează mica încăpere. Faţadele bisericii nu au alte
elemente care să le îmbogăţească expresia, şi doar, după cum am mai văzut, ferestrele
vin şi întrerup austeritatea bârnelor.
Biserica nu mai este folosită pentru serviciul divin de mai mulţi ani. În această
situaţie, într-o primă etapă, patrimoniul artistic a fost adăpostit în biserica de zid din
localitate, ridicată în anul 1835. Părăsită şi ea de către enoriaşi, biserica ajunge într-o
stare de degradare avansată, fapt ce a determinat Protopopiatul Târgu-Mureş să mute
patrimoniul la Catedrala Mare Ortodoxă din Târgu-Mureş şi, în final, la muzeul
protopopiatului. Dintre acestea, remarcăm icoanele împărăteşti aflate în colecţia
Protopopiatului. Pe o primă lucrare ,Jisus Hristos Învăţător" (65 x 52 cm), meşterul
zugrav s-a semnat pe cartea ce o ţine deschisă Iisus Hristos:"/on zuglgravul/ sin
Gheorghe Ches", faţă de care cercetătoarea Ioana Cristache-Panait se întreba: Să fie
oare Ioan Chiş cu care Gheorghe zugravul lucrează În 1785 la Răşinari?". 393 Destul de
deteriorată, icoana încă dezvăluie măiestria artistului, îndeosebi în prezentarea lui Iisus
Hristos. În schimb, degetele mâinii stângi sunt tratate surprinzător mai superficial, iar
veşmântul care îl acoperă are faldurile redate în relief. Altă icoană, tot cu tema „Iisus
Hristos Învăţător", în mărimi de 34,5 x 46,8 cm este fără ramă. Realizată în tempera,
icoana este destul de ştearsă, şi reprezintă pe Iisus Hristos care ţine cartea în mâna
stângă. O ultimă icoană la care ne referim este „Maica Domnului cu Pruncul", cu
dimensiunile de 52,5 x 65 cm. Remarcăm decorul din fundal în relief, partea superioară
având vrejuri, profile de lalele sau puncte. De menţionat, tratarea îngrijită a
maforionului Sfintei Maria, fineţea în redarea volumelor, a portretelor.
Privind harta judeţului Mureş cu localităţile unde se află acest tip de biserică,
observăm că acesta se grupează la nord şi sud de râul Mureş, într-o zonă cu limitele
răsăritene pe aliniamentul Reghin - Beica de Jos - Trei Sate şi la sud de Târgu-Mureş,
pe valea Nirajului, la Miercurea Nirajului, Crăciuneşti, Troiţa, Sânişor. Un alt grup de
biserici se află în zona Bandului, la Oroiu şi Petea, apoi pe valea Târnavei Mici, la
Chinciuş, Bobohalma şi Bernadea. Cele mai izolate sunt bisericile de la Răstoliţa,
393
263
Lăpuşna şi Valea Largă, ele marcând limitele extreme între care se găsesc în ţinutul
Mureşului.
Această formă de plan, în genealogia lăcaşelor de cult marcpează o evoluţie faţă
de forma dreptunghiulară cu absida pătrată sau dreptunghiulară. 1n acest context este
uşor de presupus că trecerea de la trei la cinci laturi s-a produs destul de repede. Acest
tip de plan, cu absida în trei laturi, nedecroşată, se găseşte şi în alte zone din
Transilvania, precum în Sălaj, unde aproape toate bisericile de lemn provin din secolul
al XVII-lea, cum sunt edificiile de la Ileanda (sec.XVID), Letca (1665), Negreni
(sec.XVII) sau Pirosa (sec-XVII). 394 Făcând o comparaţie între anii de construire
constatăm că monumentele din judeţul Sălaj par a fi mai vechi decât cele de pe Mureş,
cu cel puţin o jumătate de secol. O incursiune în ţinuturile Munteniei l}e descoperă
faptul că acest grup de biserici acoperă un interval de timp destul de lung. Intre biserica
din satul Lipia (corn. Săpata de Sus), construită la 1632 şi cea mai „tânără", aceea de la
Găneşti (corn Retevoieşti), datată la 1834, avem o perioadă de două secole.
395
O
asemenea dispoziţie planimetrică a fost preferată în mai multe zone ale ţării, între care şi
aceea a Mureşului.
Deşi aparţin aceleiaşi grupe tipologice, între bisericile din judeţul Mureş există
unele deosebiri, determinate prin amplasarea pridvorului, iconostasului etc. Unele
biserici, precum cele de la Beica de Jos, Sântandrei, Trei Sate, Troiţa au pridvorul situat
în partea de vest, la altele este protejată latura sudică, cum întâlnim la bisericile din
Chinciuş, Petea, Crăciuneşti, Răstoliţa, Sânişor, ca într-un singur loc, la Oroiu („Intrarea
în Biserică") să fie atât pe partea de vest, cât şi de sud. La încadrarea tipologică s-a luat
în considerare situaţia actuală, chiar dacă la unele biserici pridvorul a fost adăugat
ulterior construcţiei. La departajarea construcţiilor s-a avut în vedere şi poziţionarea
iconostasului. La biserica din Lăpuşna iconostasul este situat la colţurile rezultate din
îmbinarea laturilor sud-est şi de nord-est cu pereţii naosului, pe când, la celelalte edificii
acest element este situat mai la vest, obţinându-se o creştere a spaţiului absidei altarului.
Diferă şi sistemul de acoperire interioară. La unele, cum ar fi şi bisericle din Troiţa,
Crăciuneşti, Lăpuşna, Chinciuş etc., întâlnim o boltă unică atât pentru pronaos, cât şi
pentru naos. La Petea şi Oroiu planul de deschidere a bolţii este mai mic decât lărgimea
dintre pereţii navei. Fără a epuiza aceste consideraţii de ordin general, ele fiind larg
prezentate în lucrarea mea din anul 2005, 396 arătăm şi faptul că, iniţial, aceste biserici
au fost realizate fără turn deasupra. Unele au primit turn-clopotniţă aparte, în
aproprierea bisericii, la sud-vest sau la sud-est, cum este cazul bisericilor de la
Crăciuneşti, Chinciuş, Petea, Troiţa etc., într-un caz, la Oroiu, acesta se află situat atât
de aproape de biserică, încât a făcut posibilă amenajarea unui mic pridvor între acesta şi
biserică.
Din cele expuse, vedem în biserica de lemn de la Troita un monument rezultat
din formele arhaice, elaborate cu mult timp înainte în arhitec~ra românească de lemn,
la care meşterii anonimi au operat cu formele vechi, mult apropiate de arhetip.
Biserica face parte din categoria valorilor de patrimoniu cultural de interes
naţional, fiind inclusă în lista monumentelor la poziţia nr. 950, cod nr. MS-II-m-A-
16.055.
389 Ioana Cristache-Panait şi Ion Scheletti, BMI, 1971, nr. I, p.36; Ioana Cristache-Panait, Cu privire
la bisericile de lemn ale Sălajului în Monumente istorice bisericeşti din Eparhia Oradiei. Judeţele Bihor,
Sălaj şi Satu Mare. Bisericile de lemn Oradea 1978 p.338-339 352 365-366
395 ' ' ' ' ' •
R. Creţeanu, Biserici Muntenia, p. 40, 42.
396
LE. Man, Biserici de lemn, p.147-149.
264
Summary
TROIT A. THE WOODEN CHURCH OF THE

'
ST. ARCHANGELS MICHAEL AND GABRIEL
The wooden chusrc of village Troiţa, community Găleşti was placed in the
former Romenian cemetery, whose stone monuments date from 1820. Dedicated to the
memory of the Archangels, the church has a rectangular plan, with a polygonal sided
raised apse. The traditional bell tower was placed nearby. The church is small in size:
7,85 m long, 3,80 wide, while the sides the apse are 1,56 m, 1,94 m and l,78m.
The church was first mentioned in documents in 1775 and also earlier in the
1760-1762 listing, therefore we dare say it was built earlier. Later on a closed, short
porch was added of fretwork wood. Threatened with disappearance, the church was
saved in 1975 when the local county authorities engaged in its restoration, bringing it to
present shape.
In the absence of a congregation, the church has not been aut of use for several
year. Its treasures have been kept in various other places but the imperial icons painted
by Ioan Chiş are absolutely outstanding.
265
I
i i
+ ·- ·- ·- ·- ·- ·- ·- ·- · ·- ·- ·- ·- ·- ·- ·- + b
c::::J COflr'S'TRVC'fU EXISTENTE
- lllSf.RICA Dii: LSMN CU TURNUL · CLOPO_TNIŢĂ
Troiţa. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril"

a - Încadrarea în zonă; b - Planul de situaţie
266
© BISERTCA DE LrtMN
® TURNUL-CLOJ'OTNffĂ
,, I
I --~-'- _j ~. - .
Troiţa. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril". a - Planul de amplasare

a bisericii şi clopotniţei; b - Aspect general din nord-vest
267
a
b
Troiţa . Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril". a - Aspect al bisericii înainte
de anul 1975; b - Aspect al clopotniţei înainte de anul 1975
268
_A_ .
a
.,,,
d:t,
~~~~----~~ \
b
!:>E c.i . A -B .
ri
f ~l.I J! i' ~\O Ffl:lll'll\
'I \~"·~--,..-----,~--,..---,,
~
; - .
tp :
,,„e
'I
\
l i 1-'î"
1„ lj I ; ': ~' J!
u ~ i .· ·I . i· , -- -- r. --~,~
I .
L 1
1
'
"• 1
,,
'I ~
: 1 ~.
,,i
li
,-=,
11
,,
11 •
.1 ,,
li
I
_, .
o._,
" 6 /~-'-~-J___:_-_,1_,'--&:t"r:'
,. - ?,,
~-~-
1, o
~-- f
.j >
1 lt o 1
T ro iţa . Biserica „ Sf. Arhanghel i M ihail şi Gavril". Proiectul de renovare din anul
1974. a - Plan parter; b- Faţada de nord; c- Secţiune longitudinală (fragment)
269
__E_.
. " ---- - -:
~CCT . C..-F.
.„s
. .
I '. · ' t-4 .-0:-
Jo I
. ~ .fr;„
bi ;•
i
,.....,,.t-· . . .
a
SE'c."Ţ tI
c. -J) .
·'/\, d
1
"I
,ţ..
/ \1t .I
/"
L..
''·
i -. ~- „ -· ·t..
i J
' 11i:; .
.,r"'
/.,
"'
'~
l
_,_
I
,...;.
o
,
. 1!- 1'
' „.
..'.\..,..
~ ·,
··~J
"' ~
~I t I .„... "I;
,) ,J._;;„+„ ;>ta.OTQ'Po;>i AT\)L O'ilTD'llOX1lQh 1~ b~!11ÎtA bE l<.Mtl 1lÎH „L. ~•.
t.f . . . .' ·. . ):.~'::'.=!.- - TÎ'tl.C.l.l; M\l'tl.$0~ !>A'T\)l ~O.ITÂ i
l'1'1lOlhA "l'tl.OIT!l. Wl> MIJ"'I E'j' '
1.
I · hi
:ll,1~„.•
~:11':~'
--,.1t.-.a,;t.
::: /·· .'
\' \'. . .
l·~
1'LAlt ) ! A1'1!>11t1~l\l l>l
ETaLii EXECU~Î E
b
Troiţa.Biserica uSf. Arhangheli Mihail şi Gavril". Proiectul de renovare din anul

1974. a - Faţada de vest; b- Secţiune transversal~; c- Planul clopotniţei; d -
Secţiune verticală prin clopotniţă; e - Planul de situaţie {fragment)
270
a
Troiţa. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril".

a -Aspect din anii 1980-1985; b-Vedere sud-est din anul 2004
T71
A
l ·~ l!'i 1!
)!S
w. ~~tl1--"
+- _ 1 '°"'--h1ll'1''+1----""!Jl!~
__ .J.Ai_ _ __ _ _ _ __ __
Troiţa.Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril". Proiectul de renovare din

anul 2007. a - Plan parter; b- Faţada de nord; c- Secţiune transversală
272
I b
I
a
Troiţa. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril". Proiectul de renovare din anul
2007. a - Secţiune transversală; b - Faţada de vest; c - Aspect general din anul 2007
273
_e-
l
Troiţa.Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril". Proiectul de renovare a clopotniţei

din anul 2007. a - Secţiune verticală; b- Plan orizontal; c -Vedere est
274
a
b
Troiţa. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril". Biserica în anul
2004. a - Vedere nord-vest; b - Vedere sud
275
a
Troiţa.Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi G~vril".

a - Vedere nord; b - Vedere nord-est cu intrarea în pridvor
276
a
Troiţa.Biserk a „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril".

a - Vedere nord cu pridvorul; b - Latura de nord a pridvorului
277
a
Troiţa. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril". Aspect din anul 2007.
a - Vedere est; b- Vedere sud-est
278
o
Troiţa. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril". Interiorul

a - Iconostasul şi bolta; b - Bolta naosului
279
VĂLENII. Biserica „Sfântul Nicolae"
La doar 14 km de municipiul Târgu-Mureş, pe şoseaua europeană E 15 ce duce
spre Sighişoara, aproape de poarta Bălăuşerilor, se află satul Vălenii, înainte vreme
purtând denumirea de Oaia, nume cu adânci rădăcini româneşti. Aici, pe promontoriul
dealului ce mărgineşte la est localitatea se află biserica ce poartă hramul „Sf. Nicolae",
una dintre cele mai vechi şi valoroase monumente de artă populară din judeţul Mureş.
Documentar, 397 localitatea este atestată în prima parte a secolului al XIV-lea,
concomitent cu alte aşezări din zonă, în registrul de dijme papale din anul 1332, cu
menţiunea că are un preot, ,,sacerdos de Voya ", numele localităţii persistând astfel
secole la rând: 1484 - Waya; 1501, 1548 - Waija, 1580 - Waya, 1603 - Voja, 1687 -
Vaja, 1850 - Vojunt, 1854 - Vaja, Vaia. Din anul 1964 localitatea poartă actuala
denumire de Vălenii.
Dacă în prezent doar biserica de lemn şi crucile inscripţionate de lemn şi piatră
din cimitirul unde se află, constituie singurii martori ai românilor vieţuitori cu veacuri în
urmă ai localităţii, astăzi Vălenii, aparţinător de protopopiatul Târgu-Mureş, mai are
doar un singur suflet ortodox. 398 Împrejurările istorice, sociale şi economice, printr-un
proces destul de timpuriu şi mai radical în zonele locuite de secui, au schimbat soarta
românilor, care cu timpul, prin deznaţionalizare şi-au pierdut credinţa strămoşească şi
odată cu limba şi identitatea. În numeroase localităţi de pe Valea Nirajului, cum ar fi
Vălenii, Sântandrei (în Miercurea Nirajului), Iobăgeni (în prezent Valea), sau Troiţa,
doar bisericile şi acestea salvate în ultimul moment, împreună cu slova pisaniilor care s-
au mai păstrat, mai fac dovada existenţei anterioare a românilor. Dispariţia acestor
locaşuri, într-o perioadă următoare, oare nu ar fi pus la îndoială existenţa în aceste locuri
a românilor ? Istoricul ungur Entz Geza, vorbind de valoarea documentară a locaşurilor
de cult din lemn, arăta că pentru istoria aşezărilor „pentru demonstrarea evoluţiei şi
continuităţii aşezărilor tocmai existenţa bisericilor aduce argumentele materiale cele
399
mai sigure".
Nu intenţionăm să efectuăm o analiză minuţioasă a mişcării demografice a
populaţiei din localitate, nu este scopul lucrării de faţă, dar considerăm necesar a puncta
unele date statistice ale conscripţiilor şi recensămintelor efectuate în veacurile
anterioare. Recensământul lui Petru Aaron, 400 din anul 1750 consemnează existenţa la
Vălenii a 196 români uniţi, care aveau biserică şi preot. Conscripţia lui Buccow, din anii
1760-1762, deci la o distanţă de numai 1O ani, prezintă cu totul o altă situaţie: o familie
de uniţi cu doi preoţi şi 13 familii de ortodocşi, fără preot, dar care aveau biserica. 401
Deci numărul românilor din localiate îl putem aprecia la 70 suflete, în măsura în care,
după cum cunoaştem, înscrierile au fost superficiale şi, uneori, unilateral întocmite. În
anul 1865, numărul românilor din Vălenii este estimat la 150 suflete. 402 În anul 1857
397
C. Suciu, DILT. I, p.240.
398
Îndr. Past, 1996-2000, 2000, p. 314.
399
Mittella/terliche Rumanische holzkirchen in Sieberbiirgen, în Omagiu lui George Oprescu cu prilejul
împlinirii a 80 de ani, Bucureşti, Ed. Academiei R.P.R., 1961, p.171.
400
Aaron, 1750, p. 280.
401
Bucoww, 1760-1762, p.683.
402 y·
10re I G rama, Evoluţw . populaţiei de pe Valea Nirajului, din secolul al XVIII-iea până în a doua
jumătate a secolului al XIX-iea, în Marisia, Studii şi materiale, XXIII-XXIV, 1994, p.612.
280
recensământul efectuat, 403 prezintă Vălenii ca o localitate medie ca mărime: 196 case în
care existau 831 locuitori, din care 111 români. Datele recensământului din anul 1880
ne oferă posibilitatea aprecierii populaţiei atât după naţionalitate, cât şi după religie. 404
La cele 175 case, cu un număr de 781 locuitori, deci o creştere faţă de anul 1857, după
naţionalitate sunt înscrişi 720 maghiari şi doar 29 de români. Însă după religie datele
prezintă o situaţie curioasă, fiind consemnaţi 2 ortodocşi şi 105 uniţi, deci 107 creştini
de confesiuni distincte ale românilor, dar din care un număr de 78 şi-au părăsit limba şi
neamul. Pentru anul 1900, Şematismul jubiliar 405 consemnează doar uniţii, în număr de
126 suflete. Încheiem seria mişcării demografice cu recensământul din anul 191 O, care
pentru românii din Vălenii 406 prezintă o situaţie dezastruoasă, ca preludiu la ceea ce
avea să se înfăptuiască în ultima perioadă. La cei 1008 locuitori recenzaţi, românii
reprezintă doar 33 suflete, restul de 995 declarându-se maghiari, deşi după religie sunt
înscrişi 60 de greco-catolici, restul, desigur, fiind maghiarizaţi.
Acestea au fost locurile şi faptele. Să vedem care este trecutul bisericii din
Vălenii, a cărei vechime o situăm în secolul al XVII-iea, cu mult înainte de conscrierile
cunoscute din cele consemnate pe ancadramentele uşilor din exterior şi naos şi de pe
catapeteasmă. Principala consemnare o găsim pe grinda catapeteasmei, frumos decorată
după străbunul obicei, cu motive geometrice, profile în frânghie, dispuse în trei laturi,
acestea ca şi cele următoare fiind preluate de istoricii de artă. 407 Într-o frumoasă limbă
românească, lunga inscripţie, o adevărată filă de cronică a satului, arată: „ + Cu voia
Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh s-a început cu îndrumarea şi
toată cheltuiala satului, meseţa mai, 26, Şi meşteri în tot lucrul aceştii sf(in)te besiareci
au fost popa llPătru Todoran şi Luca Gligorie din Urisi(u) şi Pudlat (?) Tărcvul. În
zilele gobernatului Banfi Gheorghie 408 iar Mitropolit ţării Vl(ădi)ca Teofil, iar
protopop Toader. Şi s-a rădicat întru lauda lui D(u)mnezău şi în cinstea Sf(în)tului
Niculae". Preambulul inscripţiei, invocaţia divină, este în limba slavonă, cum se
obişnuia în secolul al XVII-iea. Restul inscripţiilor sunt următoarele: În partea
superioară a ancadramentului intrării din dreptul primezului, în stânga şi dreapta unui
medalion se află înscris Vă)leat + 1696, anul edificării bisericii, cu aceleaşi caractere de
litere întâlnite la catapeteasmă. 409 În partea inferioară a ancadramentului menţionat mai
sus, deasupra rozetelor ce decorează uşciorii, este menţionat anul şi după era
bizantină, 410 V(ă)leat 117203, iar sub rozete, pe fiecare uşcior fiind înscrise câte trei
litere: P.P.P. li G. G.R. Ultima inscripţie, de pe ancadramentul portalului de pe latura de
sud a pronaosului, are trecut: V(ă)leat + 7204 (1696), indicând data când s-au terminat
lucrările la biserică. 411
Prin urmare, construirea locaşului a început la 26 mai 1695, cu efortul sătenilor,
de către preotul ortodox Pătru Todoran, Luca Gligore şi încă un meşter. Dacă în această
perioadă sătenii au avut puterea de a construi o biserică încăpătoare, presupunem că
numărul românilor din localitate trebuia să fie destul de însemnat. În plus, de aici, mai
ştim că edificiul a fost ridicat în onoarea Sfântului Nicolae, schimbarea de hram în

403

404
405
Şematism, 1900. P. 428.
406
407
Eugenia Greceanu, Tipologia biserici/or, p. 47-49; N. Sabău, Vechi inscripţii româneşti din judeţul
Mureş (sec.XV-XVIII), în Marisia, Studii şi Materiale, VIII, 1978, p. 112-113; Ioana Cristache-Panait,
Biserici de lemn, ă.152-153.
Bănfi Gheorghe, guvernator al Transilvaniei între anii 1691-1708.
408
409
V(ă)leat 1696: "În anul 1696".
410
V(ă)leat II 7203: ,,În anul 7203" (1695).
V(ă)leat + 7204: În anul 7204 (1696).
411
281
Sfintii Arhangheli, cum figurează în Şematismul din 1900, survenind mai târziu într-o
peri~ada necunoscută nouă. Remarcăm totuşi faptul că hramul de „Sfinţi! Arhangheli
Mihail si Gavril" este mentionat şi în Şematismul ortodox dat în „lndrumătorul
pastoraf' din anul 2000, ~ai sus indicat. Însă şi acest vechi locaş, după cum
mentionează Ioana Cristache-Panait, „a preluat ctitoriri anterioare", fapt dovedit şi „de
pia;a de mormânt descoperită cu prilejul lucrărilor de restaurare, care înscrie o cruce
în chenare profilate, analogă celei aflate, cu prilej asemănător, la Finise! (judeţul Cluj)
datată secolul al XVl-lea.
412
Cercetări ulterioare aduc lumină şi asupra realizatorului acestei biserici. Aşa

cum prezintă Elena Mihu, „ Singura biserică cioplită cu propriile sale mâini de popa
Pătru, ce mai stă şi astăzi în picioare, este cea de la Vălenii (Oaia) de pe Valea
Nirajului începută în 1695 şi terminată în 1696 ... " Priceput meşter în lemn, Popa
413
Pătru din Hodac (1692-1727) este realizatorul mai multor biserici, aşa cum arată în
testamentul înscris pe filele Antologhionului ieşit din tipografia Râmnicului, în anul
1705, între care pomeneşte de „besericile care le-am făcut cu mâna mea". Rămânând
414
la biserica din Sângeorgiu de Pădure, aceasta a fost construită pentru „românii ortodocşi
de aici, cărora nu le era îngăduit să-şi ridice un locaş de închinăciune cu toate
eforturile episcopului şi cei cinsprăzece popi româneşti, pentru că „ domnii posesore"
nu îngăduiau „nici unui creştin, nici un(ui) iobagiu supusnu-i este erat ... să edifice
biserică românească, spre ruşine şi batjocură, altunuterea fără numai cu cauţie şi bun
interes". 415 Fără a fi considerată ca o certitudine, pe la 1719 el ar fi realizat şi biserica
de lemn din Nadăşa.
416
După veacuri de existenţă, din lipsă de enoriaşi din cauza actului radical de
maghiarizare a românilor din localităţile de pe Valea Nirajului, tot mai pustie, biserica
ajunge într-o stare de degradare avansată, cu greu mai suportând greaua învelitoare de
ţiglă, aşezată la o anterioară renovare. Prin grija autorităţii publice judeţene, în anul
1974 se ia hotărârea restaurării bisericii din Vălenii, 417 lucrările autorizate fiind evaluate
la suma de 105.000 lei.
Perceptarea imaginii originale a monumentului e oarecum dificilă din cauza
degradărilor interioare, urmate de renovări care i-au putut schimba forma şi aspectul. În
urma investigaţiilor am găsit releveul realizat cu ocazia renovării din anul 1974, care a
servit la reconstruirea parţială a imaginii locaşului, la întocmirea documentaţiei care a
stat la baza amplelor reparaţii efectuate în anul 2004. Lucrările sunt realizate cu sprijinul
Protopopiatului Ortodox din Târgu-Mureş, al Consiliului Judeţean Mureş şi prin
străduinţa preotului Alexandru Pui din Corunca, sfinţirea bisericii având loc la 1O iulie
2004.
Ioana Cristache-Panait, Biserici de lemn, p. 152-154 şi nota nr. 14.

412
13
~ Elena Mihu, Popa Pătru din Hodac restituit de protopopul Tirgu Mureşului Partenie Trombitaş, în
Indr.Past, 1996-2000, XIX-XX, 2000, p.220.
Avem date despre biserica de la Sângeorgiu de Pădure, realizată în 1704, în a cărei apropriere a şi
414
fost înmormântat Popa Pătru. După o existenţă de un veac şi jumătate, biserica cade furie ungurilor, cu
ocazia revoluţiei de la 1848 când „ preotul de la Szent Gyorgy, Vasile Rotaru precum şi alţi mulţi aşa şi
dânsul de frica maghiarilor fujind, „. " iar locuitorii au fost siliţi să-şi părăsească vechea credinţă: ,,peste o
sută de familii a se lepăda (de) Orosfolva (ortodoxă) lor religie şi prin urmare de jurământ a primi
religia reformată", iar biserica dărâmată, iar clopotele transformate în tunuri. Elena Mihu, op. cit„ p.224-
227; Ibidem, Popa Pătru din Hodac (J 692-1727) „ O istorie de sate şi preoţi e istoria Ardealului"
N.Iorga
415
", în cotidianul „24 Ore", an VI, Târgu-Mureş ' nr. 1078 ' 29 ianuarie 1998 , p •VI •
Elena Mihu, op. cit„ p. VI.
~ Elena Mihu, Popa Pătru din Hodac restituit de protopopul Târgu Mureşului, Partenie Trombitaş, în
16
lndr. Past, 1996-2000, XIX-XX 2000 p.221.

417 . . ' '
Autonzaţia pentru executare de lucrări nr. 506/15035/2517 din 1 octombrie 1974, emisă de Consiliul
Popular al Judeţului Mureş, pe seama D.M.I.A. Şantierul nr. 3 Transilvania din Cluj.
282
De proporţii modeste, proprii secolului al XVII-iea, când formele Renaşterii încă
mai persistau în Transilvania, pereţii locaşului construiţi din bârne de lemn îmbinate în
coadă de rândunică, console prin retrageri succesive, cioplite pe diverse muluri, înscriu
planul dreptunghic, cu absida în decroş înclinat, poligonală cu patru laturi, forme
închegate încă în perioada feudalismului timpuriu. Desigur, când vorbim de arhitectura
Renaşterii gândul ne duce la acele clădiri din materiale durabile, realizate de clasa
dominantă. Ori, pentru populaţia majoritară românească, meşterii locali au continuat să
realizeze atât clădirile de locuit, cât şi edificiile de cult prevalent din lemn, cu
acoperişuri unitare în pante repezi şi streşini proeminente, aidoma celor din Renaştere.
Deasupra pronaosului, parcă crescut în mod natural din acoperiş, se ridică tumul-
clopotniţă, în unele cazuri scund, precum la Vălenii, alteori înalt cu coif sau piramidal.
Nava dreptunghiulară este în lungime de 10,30 m şi are o lăţime de 4,24 m. Împreună cu
absida biserica are o lungime de 12,52 m. Separarea încăperilor e rezolvată în spiritul
tradiţiei, cu ajutorul primezului, în care s-a montat un foarte frumos ancadrament,
precum şi prin iconostas, surprinzător de bine montat înainte ca absida să se decroşeze.
Prima încăpere, aproape pătrată, de 4,00 x 3,50 m, aparţine pronaosului, pe latura ei
sudică aflându-se intrarea. Capătul de vest al pronaosului este drept, la părţile superioare
prezentând console în retragere succesivă. Naosul, în lungime de 5,20 m, lipsit de
decoraţii, este înzestrat cu două ferestre, aşezate simetric, în mărimi de câte 35 x 40 cm.
În schimb, altarul poligonal are ferestre minuscule de până la 22 x 16 cm, de formă
semicirculară, amintind de deschizăturile vechilor case ţărăneşti.
Acoperişurile interioare sunt alcătuite dintr-o boltă îngustă semicilindrică şi un
tavan, drept pe cele două margini, înlocuind tavanul drept cu ocazia restaurării: o boltă
semicilindrică în leagăn peste naos, cu timpane pe est şi vest, şi care trece dincolo de
iconostas. Bolta a fost realizată din scânduri prinse pe nervuri. Aici, pe intradosul bolţii
mai pot fi văzute nervuri din lemn, ce au planul naşterii pe o grindă alăturată pereţilor
dinspre miazăzi şi miazănoapte. Spaţiile rezultate între aceste grinzi şi pereţi sunt
acoperite cu scânduri. Între iconostas şi laturile oblice de decroşare s-au creat spaţii
pentru proscomidie şi diaconicon, acoperite cu mici tavane drepte. Restul altarului are
deasupra bolta semicilindrică a naosului, prelungită până aici, la care se racordează o
semicalotă din trei panouri triunghiulare, construite pe nervuri. Racordarea panourilor la
bolta în leagăn e marcată de un arc dublou semicircular pe intrados. La rândul său,
scundul turn-clopotniţă are o structură din bârne de lemn, ce susţin greutatea clopotului
şi care se termină prin coiful pătrat.
Interpretând spaţiul în raport cu bolţile, observăm dinamismul său, după funcţia
fiecărei încăperi. Pronaosul, cu suprafaţa mai mică şi un rol mai secundar, este
constrolat pe verticală de bolta modestă. Naosul, în schimb, eliberează spaţiul în
lungime, dar mai ales în înălţime unde cotele acestuia ating valorile cele mai înalte.
Dincolo de iconostas numai o porţiune reflectă dinamica naosului, restul spaţiului
pierzându-şi treptat din vivacitate, pe măsură ce panourile triunghiulare, pornind de pe
laturi, îl constrâng la un repaus constant. Şi elementele compartimentare semnalizează
ritmica spaţiului. Primezul, cu ale sale goluri în flancurile uşii, dozează legătura
spaţiului dintre încăperi, iar iconostasul intervine exact în locul unde activismul atinge
valoarea cea mai însemnată.
Intrarea în biserică se află pe latura sudică a pronaosului, modestă ca mărime,
doar de 0,75 x 1,50 m şi se bucură de privilegiul unui ancadrament deosebit de frumos
împodobit. Realizată din trunchiuri masive de stejar, cioplite pe patru feţe, cadrul ei
prezintă spre exterior splendide motive purtând specificul artei populare româneşti, care
mângâiate de soare, stropite de ploi, sau acoperite de zăpezi, au rezistat, păstrându-se
relativ bine. Partea superioară, inclusiv lintelul, mai păstrează ornamentele, datorită
283
protejării directe de streaşină. Pe măsură ce coborâm privirea ~otiv~l~ se ~stompea~ă,
dispărând cu totul. Compunerea plastic-decorativă rezultă dm trei ttpurt de motive
dispuse în benzi paralele. Banda aflată la marginea interioară e simplă, semănând cu un
profil drept. Al doilea motiv este alcătuit de un şir de alveole ad~nc_ite în_ masa lemnoasă
şi dispus pe trei rânduri, în sens vertical şi se află doar pe uşc10n. Ultimul eleme~t al
compoziţiei este sub forma aşa-numitului „dinte de lup", însă cu vârful retezat. Intre
fiecare detaliu al acestei benzi apare crucea, motiv întâlnit şi la biserica de lemn din
Păcureni. Pe lintel, în partea mediană apare motivul soarelui cu crucea înscrisă. Motivul,
de o excepţională frumuseţe, are partea centrală în forma unui disc cu marginea ciopli!ă
în mici semicercuri. Corpul discului este împărţit în patru părţi de o cruce crestată. In
stânga şi în dreapta acestui motiv se află inscripţia, destul de ştearsă, în care descifrăm:
,Jn anul 7203 ".
Următoarea uşă, situată între pronaos şi naos, în corpul primezului, provine tot
de la creatorul uşii exterioare, ea fiind mai bine păstrată. Compoziţia motivelor din jurul
deschiderii prezintă aici elemente noi. Marginea interioară a ancadramentului e dată de
un ciubuc, care pe măsură ce coboară se transformă în torsadă, sau funie, până la un
soclu cioplit din acelaşi trunchi de stejar. Sub torsadă se află un rând de denticule, după
care în jos se desfăşoară corpul soclului ocupat la mijloc de o rozetă cu şase colţuri.
Deasupra şi sub rozetele fiecărui soclu sunt crestate inscripţii şi cifre chirilice, adevărate
documente de epocă cu valoare inestimabilă în reconstituirea genezei monumentului.
Deasupra acoperişului pronaosul are turnul-cloptniţă, depăşind cu puţin acoperişul
bisericii şi doar coiful în patru ape ce se încheie cu un element decorativ îi mai dă o
oarecare zvelteţe.
După ce monumentul de pe „dealul românilor'"' a fost restaurat, acesta este
vizitat şi de reputatul istoric de artă, Vasile Drăguţ, care, la vederea acestuia afirma: „ ...
pentru acel ce vizitează biserica de lemn din satul Vălenii (Oaia) gingaşă construcţie cu
admirabile proporţii şi subtile elemente ornamentale, singurătatea acestui monument
poate părea ciudată dar ea este consecinţa unui lung şi greu proces de asuprire şi
deznaţionalizare. Salvată în ultimul moment de la risipire şi restaurată,ea şi bătrânul ei
paznic sunt singurii martori ai satului românesc de odinioară. "418
Decoraţia interioară aproape nu mai există, ea fiind deteriorată ca urmare a
vremurilor de părăsire a edificiului. S-au păstrat doar unele fragmente din ciclul
Patimilor, pe bolta naosului, din soborul îngerilor şi preamărirea Maicii Domnului în
altar. Tâmpla iconostasului, cu friza apostolilor, montată după restaurarea edificiului,
este principalul element iconograf. Este situată pe iconostas, având ca structură şi două
panouri, unul alungit la bază, altul mai scurt, aşezat deasupra lui, ce se încheie deasupra
cu un crucifix cu imaginea lui Iisus răstignit, formă oarecum asemănătoare cu aceea
întâlnită l~ biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli" de la Crăciuneşti, tot pe valea
Nirajului. In registrul inferior, apostolii în număr de nouă, sunt întorşi de la stânga la
dreapta, pe când cei trei apostoli din registrul superior, vin să echilibreze friza, cu o
dispunere inversă personajelor. În colţurile de întâlnire a celor două panouri străluceşte
câte un soare auriu, abia mijit, din câte trei raze. In totalitatea lor, apostolii sunt redaţi
integral, pe când la Crăciuneşti, prin comparaţie, aceştia sunt prezentaţi doar bust.
Icoanele care au aparţinut bisericii din Vălenii, au fost duse la Protopopiatul
Ortodox Român din Târgu-Mureş spre păstrare, împreună cu alte podoabe provenite de
pe Valea Nirajului. În biserică se găsesc trei icoane de lemn şi altele trei pe pânză,
pictate în ulei, ultimele de dată mai recentă. Cele trei icoane de lemn au următoarea
aşezare: icoana cu „Sf. Maria'', pe peretele de nord, imediat la intrarea în naos, icoana
418
El ena M"h · p.220.
1 u, op. elf„
284
„Maica Domnului cu Pruncul" şi icoana „Sf.Nicolae" sunt icoane prăznicare. Ultima
icoană, este o copie a icoanei cu aceeaşi temă din biserica de la Murgeşti. Restul
icoanelor au ca temă (Iisus Hristos Răstignit", „Iisus în slavă" şi „Sf. Petru", care prin
culoarea stridentă şi grafie pot fi datate la începutul secolului al XX-lea.
Valorosul monument a fost cuprins în lista monumentelor istorice şi de artă, la
poziţia 959, cod. MŞ-II-m-A-16062, având valori de patrimoniu cultural naţional.
Summary
VĂLENII. THE WOODEN CHURCH OF ST. NICHOLAS
Whilw visiting the wooden church at Vălenii, the art historian Vasile Drăguş has
enthuisiastically remarked, amongst other things: „the wooden church at Vălenii (Oaia)
is a frail building whit remarkable proportions and subtle omaments".
Dedicated to Saint Nicholas, the church in Vălenii, former villageof Oaia, a
denomination of deep Romanian roots, was built betheen 1595-1696 by father Peter
/Pătru from Hodac. Humble in size, the walls of the church form a rectangle, with an
unhooked tilted apse, polygonal on four sides, as an archaie type variant in the
mediaeval Romanian architecture.
NOTĂ: Materialul a apărut într-o formă mai restrânsă

în cotidianul local „Cuvântul liber'', an .XV,
nr. 92 (3492), 14 mai 2003, p.4, sub titlul:
Biserica de lemn din Vălenii.
285
· Iae" .
Vălenii. Biserica „Sf. N1co .I
~ b - Aspect genera
a - Încadrarea în zona;
286
j1
r.
\ \
\ \
\ \
\ I
\
\ ' \
1 I
} I
I }
I I
i I
I I
J I
w
a
b 1 2 3 I. Sm.
Vălenii. Biserica „ Sf. Nicolae" . Releveu înt ocmit înainte de anul 1970.
a - Plan parter; b - Secţiune longitudinală ; c - Vedere nord est
287
r · -----------.......
I
I I ........
I ---··--· I "'
.......
~
J
I -
- I-..._......._...._
I \\\
I -.. "'Ar
~
IH IJH 0~ nn~·~~
. \'
\\
li
n<u ""'--- .. _,.
ru -
-21
-
~
/
/
/
/
I I I /
/
/
- - -- -- - - _
/
···- - _/
o 2 3 . I, Sm.
Vălenii. Biserica „Sf. Nicolaen. Proiectul de renovare din 1972 (parţial).

a - Plan parter; b - Secţiune longitudinală
288
o
Vălenii. Biserica „Sf. Nicolae". Intrarea dintre pronaos şi naos.

a - Intrarea, desen după Eugenia Greceanu; b - Partea superioară
a ancadramentului
289
a
b
Vălenii. Biserica „Sf. Nicolae".
A- Vedere generală sud; b- Latura de sud a altarului
290
a
Vălenii.Biserica „Sf. Nicolae".

A - Vedere sud din anul 2008; b - Vedere sud est
291
a

a - Intrarea în biserică; b - Interior şarpantă la biserică
292
a

a - Interior clopotniţă; b - Interior şarpantă la biserică
293
VÂUNl- INSCfi"!IA ll~t~\!I
' I'
l"SCft„llC Ol~IUPllA llOAAAll tN H•OI
N
\O
~
~..... .
. ·~\I' 1· ·.-·'t~ ţ'
b
?
'.
~r: c ~: · t:'. ,:: ,
.„.;
·'
I ,
1,
:
,
l 1;: 1l
r ·"m·'' •.
I ) . ,
d
J•t ' 11 ' r: I '
t
! 1' . '
li I
)\
"
l
'. I
'·i' .
lt
lturt'"l"ll PI UtaWtU I IH1'f\AfUI fM

1 ~AOI
Vălenii. Biserica „Sf. Nicolae". a - Inscripţia de pe catapeteasmă: b - Inscripţia de pe

ancadramentul uşii pronaos-naos - sus; c - Inscripţia de pe ancadramentul uşii pronaos-
jos; d - Inscripţia de pe ancadramentul intrării în biserică
o
Vălenii.
Biserica „Sf. Nicolae". Ancadramentul intrării în naos înainte de
anul 1975. a - Colţul dreapta superior; b- Decoraţia centrală
295
b
Vălenii. Biserica „Sf. Nicolae". Intrarea dintre pronaos şi naos.
a - Aspect general; b - Detaliu ancadram ent
296
a
Vălenii. Biserica „Sf. Nicolae". a, b - Detalii pisanie
297
a
Vălenii. Biserica „Sf. Nicolae" . a, b - Detalii pisanie
298
a
Vălenii.Biserica „Sf. Nicolae" .

a - Iconostasul; b - Friza iconostasului
299
b
a - Detaliu cu uşile împărăteşti; b - Primezul
300
CONCLUZII GENERALE
Organizarea spaţiului pe baza tipurilor de plan, varietatea constructivă a

edificiilor, tehnica de execuţie, sunt numai câteva dintre aspectele care demonstrează
iscusinţa, creativitatea meşterilor populari în arta edificării în lemn. Ei au fost aceia
care, în zona Câmpiei Transilvaniei, pe valea Mureşului şi a Tâmavelor, au construit o
mulţime de biserici de lemn, impunând o revizuire a aprecierilor privitoare la arhitectura
durată în lemn. Din cele constatate de noi pe teren, din releveele întocmite şi consultarea
unor documentaţii tehnice mai vechi ale unor biserici, cât şi din unele materiale
ilustrative etc., observăm că monumentele prezentate mai sus nu pot fi considerate o
emanaţie a unei arte facile, mimetice sau conservatoare, ele fiind rezultatul geniului
arhitectural al unui popor care a creat o artă în necontenită evoluţie stilistică, o artă
flexibilă, ce nu a fost refractară faţă de contextul general în care s-a dezvoltat, ştiind să
îmbunătăţească zestrea de forme cu altele noi, inovate.
În cele ce urmează, pentru început, vom grupa şi analiza monumentele descrise
după trăsăturile dispoziţiei lor planimetrice, problemă ce constituie în fapt osatura
întregii problematici, neezitând să remarcăm particularităţile celorlalte elemente
formale: elevaţie, boltire, acoperire, amplasarea golurilor pentru uşi şi ferestre etc şi să
subliniem afinităţile acestora cu operele arhitecturii populare din celelalte ţinuturi ale
ţării noastre. Bisericile mureşene cuprind aceleaşi spaţii întâlnite la monumentele
similare de pe întregul teritoriu al ţării noastre, având pe axa de est-vest: altarul, nava,
tinda, precum şi cele două intrări: ale femeilor în vest şi cea a bărbaţilor în sudul
naosului. La stabilirea tipologiei planimetrice a bisericilor am luat în considerare
lucrarea noastră dedicată bisericilor de lemn din judeţul Mureş, 419 în care, cele 65
biserici de lemn prezentate le-am grupat în 15 tipuri, după forma tipologică. După forma
de plan şi sistemul constructiv, dintre bisericile de lemn din prezenta lucrare, sunt
cuprinse tipurile mai importante, după cum urmează.
O primă formă tipologică este aceea ce înscrie un plan dreptunghiular simplu, cu
absidă poligonală nedecroşată, în trei laturi, pe întregul judeţ Mureş fiind în număr de
15, din care lucrarea de faţă cuprinde bisericile: „Sf. Nicolae" din Lăpuşna ( 1779); „Sf.
Arhangheli Mihail şi Gavril" din Sântandrei - Miercurea Nirajului (1712), „Sf.
Arhangheli Mihail şi Gavril" din Troiţa (1775), precum şi cele două biserici dispărute
din Valea Largă: „Cuvioasa Paraschiva (1785) şi „Sf. Nicolae" ((1836). Cele 15 biserici
de lemn aparţinătoare acestui tip se grupează la nord şi sud de râul Mureş, într-o zqnă cu
limitele răsăritene pe aliniamentul: Reghin- Beica - Ceresiu şi spre apus, cu
aliniamentul Luduş - Tâmăveni, înregistrând o mai mare densitate la nord de Mureş.
Acest tip de plan este întâlnit şi în alte zone ale Transilvaniei. Remarcabil este faptul că
în judeţul Sălaj sunt câteva biserici cu o asemenea configuraţie, toate datând din secolul
al XVII-lea sau începutul celui următor: biserica din Ileanda (sec.XVIII-lea), din Letca
419
I. E. Man, Biserici de lemn. P.28-521.
301
de Jos (1665), din Negreni (sec. XVII-lea), din Topliţa (sec.XVI-lea) etc.
420
În zona
Bihorului acest tip de plan îl întâlnim la bisericile de lemn de la Ceisoara, Topa de Jos,
Sitani, Luncasprie, Ogeşti şi Corbeşti (în prezent la Oradea, mănăstirea „Sf. Cruce".
421
Grupul bisericilor de acest tip acoperă un interval destul de lung, între cele mai vechi
422
fiind biserica din satul Lipia (corn. Săpata de Sus, jud. Argeş), construită în 1632 şi
cea mai „tânără", biserica din Găneşti (corn Retevoeşti, jud. Argeş), datată la 1834,
avem o perioadă de peste două secole.
Astfel stând lucrurile, în judeţul Mureş, biserica de la Sântandrei (Miercurea
Nirajului), formează capul de serie, socotită ca ante 1712. Similitudinile bisericilor din
Sălaj şi din Muntenia, din punct de vedere cronologic, ne îndreptăţeşte să vedem şi în
acest sens un exemplu de circulaţie a formelor de la o provincie la alta, în protida
obstacolelor naturale sau a impedimentelor politice. După Grigore Ionescu, acest tip de
plan formează grupul l.a. 423 Aşa cum se prezintă momentan, chiar dacă unele au suferit
completări, pe temeiul datelor pe care le cunoaştem, bisericile descrise mai sus pot fi
încadrate astfel:
Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril" din Sântandrei - Miercurea Nirajului
- grupa 1, poziţia 1.3.2.
Biserica „Sf. Nicolae" din Lăpuşna - grupa 1, poziţia 1.4.1.
Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril" din Troiţa - grupa I, poziţia 1.3.2.
În ceea ce priveşte acoperişurile interioare se remarcă bolta semicilindrică, folosită
fie pentru acoperirea pronaosului şi naosului, fie numai la naos, precum la cele din
Răstoliţa şi Sânişor şi dintre cele descrise mai sus şi pe cele de la Sântandrei - Miercurea
Nirajului, Mura Mică, Lăpuşna, Troiţa. La bisericile de la Sântandrei, Mura Mică şi
Lăpuşna acoperişul absidei este în sfert de sferă, din pânze triunghiulare şi trapezoidale
ale poligoanelor, având diametrul egal cu cel al bolţilor în leagăn din naos. De la
început, cele trei biserici au fost construite fără turn-clopotniţă deasupra, la cele de la
Sântandrei şi Lăpuşna turnul existent azi deasupra pronaosului fiind o creaţie ulterioară,
pe când cel de la Troiţa, potrivit vechiului procedeu la români, este situat în aproprierea
bisericii.
Două dintre bisericile dispărute, cele de la Band, „Sf. Maria" şi Logig „Sfânta
Treime'', fac parte din grupajul III stabilit de mine, cu un plan dreptunghiular şi absidă
în cinci laturi, nedecroşată, în total în judeţul Mureş existând 8 exemplare. Ponderea
acestui tip de biserici este mică, în raport cu cele cu absida în trei laturi, ele fiind situate
oarecum grupat. Vorbind de această grupă, constatăm vechimea îndepărtată a cărei
origine a fost casa ţărănească, la care naosul şi pronaosul au suferit modificări
substanţiale, iar absida reducându-şi spaţiul faţă de arhetipul menţionat: casa ţărănească,
prin închiderea acestuia cu trei laturi înclinate faţă de axul clădirii, constituind modelul
ce a inspirat biserica cu cinci sau chiar şase laturi nedecroşate. Acest tip de biserici este
Ioana Cristache-Panait şi Ion Scheletti, Bisericile de lemn din Sălaj, în B.MI„ an XL, nr. 1, 1971
420
p.35-36.
Ioan Gudea, Biserici de lemn din România (nord-vestul Transilvaniei), Bucureşti, Ed. Meridiane,
421
1996, p.61.
P. Stahl şi P. Petrescu, O biserică- locuinţă românească, în SC/A, IV, nr. 1-2, 1957, p.330.
422
Grigore Ionescu, Tipologii specifice ale clădirilor populare din lemn, în Rev.Muz.Mon., an.XLIV,
423
2112, 1977, p.31-34.
302
aşezat de At. Popa 424 în grupajul II.c. înrudite fiind cu cele din Muntenia, incluse de
Radu Creţeanu 425 în tipul Le, iar a lui Virgil Vătăşianu 426 în tipul I. grupul a.2. Făcând
abstracţie de pridvoare după Grigore Ionescu cele două biserici pot fi situate în căsuţa
427
grupei 1, poziţia 1.2.4.

Potrivit cercetărilor efectuate de Ioana Cristache-Panait, în judeţul Sălaj acest tip de
plan se regăseşte la şase-şapte monumente. 428 În alte zone, precum valea Crişului
Repede, acest tip de plan constituie o raritate, o apariţie insolită în acest peisaj fiind
biserica de lemn din Dusesti. 429 Chiar într-o zonă mai întinsă din Muntenia au fost
' '
remarcate doar trei exemplare, la Bezioru (1793), Ruginoasa (cca. 1800) şi Ţigoiu (cca.
1754), toate din judeţul Buzău. 430 Sistemul de acoperire interioară, bolta semicilindrică,
unică, deasupra celor două spaţii, le aveau şi bisericile din Band şi Logig.
Tipului de biserici cu plan în formă de navă, cu absida şi pridvorul poligonal în
cinci, respectiv trei laturi, aparţine edificiul descris de la Mura Mică, mai fiind un
exemplar la Petea, el demonstrând spiritul inventiv al meşterilor populari. Forma
această de plan a apărut din necesităţi acute de a dobândi noi spaţii, fără implicări în
modificarea sistemului constructiv. La Mura Mică au fost admise pentru primele două
încăperi formele tradiţionale, absida poligonală nedecroşată dobândind cinci laturi, iar
pronaosului un traseu de trei laturi. Trăsăturile acestui tip de plan l-au determinat pe At.
Popa să vadă în el „cel mai vechi tip de plan", 431 care corespunde noţiunii de "corabie",
încadrându-l în tipologia sa la grupa IV.c. 432 Virgil Vătăşianu îl încadrează în tipul
I.b.2. 433 Iar dacă judecăm problema vechimii, în lumina tipologiei lui Grigore Ionescu,
planul bisericii de la Mura Mică aparţine grupei 1, căsuţa 1.6.4. 434
435
Aceasă formă de „corabie" este mai dominantă în ţinuturile Hunedoarei, cu
monumente provenind din secolul al XVII-iea, de amintit fiind bisericile din Tîrnăviţa
Brănisca (cca.1680), Căbeşti- Brănisca (1673 ), Vima Mică (mijlocul sec.XVII), Lunca-
Baia de Criş (cca. 1700), cât şi altele din secolul al XVIII-lea. Pentru a nu încărca
excesiv spaţiul ne rezumăm să menţionăm cercetările de până acum care spun că „Tipul
acesta de plan însă cu absidă ( decroşată n.n.) este tot atât de răspândit în Moldova". 436
Din mai multe considerente nu putem determina zona unde acest tip de plan a apărut
pentru prima dată, putând fi într-un singur loc sau concomitent în mai multe părţi. S-ar
putea ca Moldova să fi fost zona unde a germinat forma respectivă, de unde s-a extins
mai întâi în zonele limitrofe, ca Bistriţa-Năsăud, apoi mai departe, până în ţinuturile
Hunedoarei.
424
425
R. Creţeanu, Bisericile de lemn din Muntenia, Bucureşti, Ed. Meridiane, 1988, p. I 1.
426
V. Vătăşianu, Contribuţie, p.30-31
427
Grigore Ionescu, op. cit„ p. 31.
428
Ioana Cristache-Panait şi Ion Scheletti, op. cit„ p. 36.
429
Ioan Gudea, op. cit„ p.62.
430
Eugenia Greceanu, Bisericile de lemn din Muntenia, Bucureşti, Ed. Meridiane, I 968, p.11.
431
432
Ibidem, p. 706.
433
C. Vătăşianu, Contribuţie, p. 30.
434
G. Ionescu, op. cit„ p.31.
435
Andrei Pănoiu, Din arhitectura lemnului i'n România, Bucureşti, Ed. Tehnică, ă. 126, 128.
436
. Ibidem, p.129.
303
Bisericile „Sf. Nicolae" din Cuştelnic şi „Înălţarea Domnului" din Săcalu de Pădure,
aparţin tipului de plan în formă de navă, cu absida poligonală în cinci laturi decroşate şi
pronaos poligonal în trei laturi. La acest grup de monumente găsim că nu este necesar să
reluăm dezbaterea întregii problematici a pronaosului de formă poligonală, deoarece
multe aspecte au fost clarificate când ne-am ocupat de monumentul de la Mura Mică,
urmând să aflăm locul ocupat în tipologiile de până acum. Această formă de plan este
folosită în Transilvania şi în a doua parte a secolului al XVIII-lea, când Horea Ursu
ridică la Cizer, în anul 1773, o splendidă biserică. Cele două monumente fac parte din
437
grupa V, poziţia d, 438 iar dacă le raportăm la cele din Muntenia pot fi incluse între cele
de forma II,g. 439 Pe un plan care ar îmbrăţişa întreaga creaţie populară, potrivit
proiectului lui Virgil Vătăşianu se pot insera în tipul II.b.4, iar după Grigore Ionescu
440
441
în grupa 2, caseta 2.2.4.
Formei de plan dreptunghiular cu absidă poligonală în patru laturi, cu unghi în ax,
decroşată, prin pereţi oblici, îi este caracteristică biserica „Sf. Nicolae" din Vălenii, la
nivelul judeţului Mureş, acest tip de plan cuprinzând un număr de 4 exemplare. În
ansamblu, biserica are dispoziţia planimetrică a edificiului cu absida poligonală
decroşată. Şi cu toate acestea construcţia de la Vălenii aparţine grupei cu unghi în ax,
care ca număr cuprinde puţine exemplare. Iar dacă luăm în considerare şi înclinarea
laturilor absidei faţă de ax s-ar putea ca monumentul mureşean să fie printre cele extrem
de rare. Faţă de acest tip de plan At. Popa spune: „Varianta cu muchea în axă - 4 feţe -
... de asemenea este rară şi o găsim numai la bisericile cele mai vechi ". 442 Între
dispoziţiile planimetrice găsite în Transilvania, monumentul din Vălenii aparţine grupei
II.c., 443 Acest tip de plan şi în Muntenia este slab reprezentat, o singură construcţie fiind
în localitatea Zorile (cca. 1800), judeţul Argeş. 444 După Virgil Vătăşianu, poziţia unor
astfel de monumente e ulterioară celor cu absidă pătrată sau dreptunghiulară, 445 dar în
fruntea celor cu plan poligonal, după proiectul său biserica de la Vălenii făcând parte
din tipul II.a.4. 446 În prezent pronaosul nu are acoperiş interior, existând semne ce
sugerează existenţa în trecut a unei bolţi semicilindrice. Ritmicitatea spaţiului, un
pronaos cu spaţiu moderat şi un naos cu cote mai ridicate, ne este semnalată chiar de
elementele de compartimentare. Primezul, cu ale sale goluri în flancurile uşii, precum şi
iconostasul ce intervine exact în locul unde activismul spaţiului atinge valoarea cea mai
însemnată. O particularitate a monumentului sunt laturile ce produc decroşarea, care
sunt oblice faţă de ax, determinând o acoperire adecvată spaţiului.

437
bisericeştidin Eparhia Oradiei. Judeţele Bihor, Sălaj şi Satul Mare. Bisericile de lemn, Oradea, Ed.
Efiscopia Ortodoxă Română din Oradea, 1978, p.300.
43
R. Creţeanu, op. cit„ p.12.
439
440 V
. Vătăşianu, Contribuţie, p.30-31.
441 G
. Ionescu, op. cit.. 31.
442
443
Ibidem, p.706.
444
R. Creţeanu, op. cit,. p.12, 46.
445 V
. Vătăşianu, Contribuţie, p.31.
446
Ibidem, p. 30-31.
304
Cele mai numeroase biserici de lemn din judeţul Mureş, în număr de 20 de
exemplare, aparţin grupei cu un plan dreptunghiular, cu absida poligonală în cinci laturi,
decroşată, dintre acestea oprindu-ne la bisericile „Sf. Arhengheli Mihail şi Gavril" din
Culpiu şi „Sf. Apostoli Petru şi Pavel" din Iclănzel-Mădărăşeni, precum şi dispărutele
edificii de la Cecălaca şi Oroiu („Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril"), Subpădure („Sf.
Arhangheli Mihail şi Gavril"), Valea Largă „Cuvioasa Paraschiva şi „Sf. Nicolae"),
precum şi aceea de la Valea, arsă în anul 1990, apoi reconstruită.
Problema originii bisericii de lemn aproape nu mai are rost să o reluăm, părerile
fiind unanime în aprecierea casei ţărăneşti ca prim model de aşezământ ecleziastic, acest
postulat devenind aproape intangibil în lumea cercetătătorilor. Până la un anumit punct
părerile pot fi acceptate şi anume faptul că ambele folosesc acelaşii material de
construcţie şi utilizează tehnici aproape identice. Însă considerăm că locaşul de cult
reprezintă mai mult decât o simplă locuinţă, chiar dacă sub aspect arhitectural reprezintă
o craţie aparte. Existenţa absidei pentagonale decroşate se aproprie de arhitectura de
piatră sau cărămidă de biserica gotică, de la care meşterii români s-ar fi inspirat. Nimeni
nu contestă asemănarea, dar oare trebuie admisă teoria respectivă? Punerea în discuţie a
acestei probleme o considerîm inutilă şi fără finalitate, deoarece de-a lungul istoriei s-a
dovedit că omul întotdeauna s-a folosit de materialul avât la îndemână. După opinia
noastră lucrurile stau altfel. Noi pledăm pentru ideea că meşterii noştri populari, încă
înainte ca stilul gotic să fi fost cristalizat, au ridicat biserica la formele gândite în raport
de calităţile materialului de construcţie - lemnul - material ce nu îngăduie alte dispoziţii
planimetrice, decât cele ale patrulaterului şi ale poligonului. În sprijinul afirmaţiilor
noastre, ca răspuns la întrebarea pusă, Virgil Vătăşianu arată, „ nu cumva a generat şi
arhitectura de lemn încăperi poligonale". 447 Urmează exemplul biserici gotice de la
Cârţa unde datorită elementelor păstrate se presupune existenţa, înainte de invazia tătară
de la 1241-1242, a unei construcţii precursoare în lemn. Şi atunci de ce i s-ar refuza
culturii româneşti, unitar ortodoxă de mai multe secole, primatul în eliberarea spontană
a unor planuri ce se vor regăsi în marea arhitectură gotică ? Acest tip de plan nu numai
în ţinutul mureşean avea căutare, ci şi în Bihor, îndeosebi în Sălaj, 449 dar şi în
448
Muntenia unde e întâlnit la 63% din monumente. 450

Dacă planul este identic, interiorul diferă. Astfel, biserica de la Culpiu,are bolta în
leagăn, cu planul naşterilor retras, la biserica din Iclănzel diametrul este cât lărgimea
dintre pereţi. Toate bolţile au ca armătură un schelet alcătuit din arcuri dublau. La
biserica din Culpiu apare şi corul ce se găseşte în pronaos. Absidele sunt acoperite în
sisteme diferite: cu planul naşterilor pe ultima cunună a aceloraşi pereţi, precum la
biserica din Iclănzel-Mădărăşeni, bolta tronconică la fosta biserică din Oroiu şi la
biserica din Culpiu.
Intrările de regulă sunt amplasate pe latura de sud a bisericii. În temeiul
caracteristicilor semnalate mai sus, potrivit tipologiei lui Atanasie Popa, bisericile
447
V. Vătăşianu, Contribuţie, p.32.
448
Ioan Gudea, Ibidem, p. 63-64.
449
bisericeşti din Eparhia Oradiei. Judeţele Bihor, Sălaj şi Satu Mare. Bisericile de lemn, Oradea, 1978,
p.240-430.
450
Radu Creţeanu, Op. cit., p.13.
305
respective aparţin tipului III. d., 451 iar dacă le raportăm la familia din Muntenia ar trebui
încadrate în tipul II.a. 452 Pe un plan mai larg, conform proiectului de tipologie elaborat
de Virgil Vătăşianu, bisericile fac parte d m . 1 II .a. 2 .453 Luan d m const"derare ş1.
. tipu A A
pridvoarele, după Grigore Ionescu monumentele sunt încadrate astfel: biserica de la

Iclănzel-Mădărăşeni în grupul 2, poziţia 2.1.4; biserica de la Culpiu în grupul 2, poziţia
2.4.4.454
Cu biserica „Sf. Nicolae" din Reghin, ce aparţine ultimei grupe, a XV-a, stabilite de
noi, cu un plan trilobat, absida în cinci laturi, decroşată, încheiem această primă parte
destinată analizei tipologice a bisericilor de lemn. Edificiul „reprezintă un caz rar în
arhitectura de lemn", 455 atributul care îi conferă calitatea de rar întâlnită constând din
dispoziţia sa planimetrică, de formă trilobată. În zona superioară a Mureşului sunt mai
multe biserici de acest fel decât în toată Transilvania şi chiar în restul ţării, exceptând
bineînţeles Moldova, de unde acest tip a germinat pe fondul arhitecturii de zid,
transmiţând-se apoi arhitecturii populare din zona Transilvaniaei. Referindu-se la
monumentele trilobate din Tulgheş, Bilbor, Topliţa (locaşul a fost durat la Stânceni, de
unde a fost adus aici) şi Reghin, Eugenia Greceanu constată că „apariţia bisericilor nu
respectă însă sensul pătrunderii influenţei"
456
(din Moldova n.n. ), monumentul de la
Reghin fiind cel mai devreme realizat.
Soluţia de acoperire a interiorului bisericii prin boltire semicilindrică, imprimă
acesteia o notă inedită, deoarece în Transilvania ea mai are un singur corespondent,
biserica din Călineşti-Susani din Maramureş, iar în Moldova, după câte ştim, nu s-au
găsit monumente trilobate acoperite exclusiv astfel. Ca urmare, biserica din Reghin este
un produs artistic de inspiraţie moldovenească, păstrând un pronunţat colorit local,
transilvănean.
Sculptura în lemn la bisericile de lemn din judeţul Mureş, în general, este mai
restrânsă decât la edificiile din alte zone ale Transilvaniei, precum cele din Maramureş
sau din zona Crişurilor. Chiar şi în această situaţie, bisericile, totuşi, cuprind o valoare
artistică, repertoriul ornamental fiind identic cu cel întâlnit la casele ţărăneşti. Într-un
studiu dedicat relaţiilor dintre bisericile de lemn şi casa ţărănească, Aurelia Diaconescu
şi Valer Pop, arată: „Caracteristica principală a decorului din lemn este dată de rolul
457
constructiv al pieselor pe care este aplicat. Prin aceasta, ca şi prin tehnică şi

ornamentică, decorul în lemn al bisericilor nu se deosebeşte cu nimic de cel al caselor
ţărăneşti". 458 Urmărind valoarea artistică şi documentar-istorică a elementelor
constructive (cheoturi, console, portaluri, ferestre, acoperişuri, prispe, cît şi cele din
interior), constatăm că ele sunt întâlnite la mai toate bisericile ce formează obiectul
lucrării noastre. Deosebit de important este faptul că arta lemnului, la toate bisericile din
451
452 R. Creţeanu, op.cit., 12.
453 V
. Vătăşianu,
454 G .
ngore Ionescu, Tipologii specifice ale clădirilor populare din lemn, în Rev.Muz.Mon, an.XLVI, nr.
2, 1977, p.31.
455
456
Ibidem, p.57.
457
Aure i·Ia o·1aconescu ŞI. Va1er Pop, Vechi similitudini intre bisericile de lemn şi casa ţărănească
tradiţională, în Marisia, XXVIII, Studii şi materiale. Etnografie . Artă . Artă populară. Fascicola 2, 2005.
458
Ibidem, p. l 03.
306
provinciile româneşti, Muntenia, Moldova, Transilvania, Banat etc., formează o unitate
de tehnică de execuţie, de plan şi decor. În lucrarea noastră, pe lângă bisericile de lemn,
mai sus descrise, din judeţul Mureş, o să ne referim şi la cele din Maramureş,
459
şi din
nord-vestul Transilvaniei (Ţara Crişurilor), deoarece tehnica de execuţie a pereţilor, a
decoraţiilor sculpturale, face parte din marea familie a arhitecturii populare româneşti.
Privitor la această unitate de forme, întâlnită la bisericile de lemn, tot Aurelia
Diaconescu şi Valer Pop consemnează: „ Dacă prin tehnica şi tipologia planimetrică,
bisericile de lemn din ţinuturile mureşene se înscriu în tipologia celor din toată ţara,
acelaşi lucru se poate spune şi despre: repertoriul ornamental, mijloacele de realizare
ale acestuia şi modul său de distribuţie. Caracteristica principală a decorului din lemn
este dată de rolul constructiv al pieselor pe care este aplicat. Prin aceasta, ca şi prin
tehnică şi ornamentică, decorul în lemn al bisericilor nu se deosebeşte cu nimic de cel
~ ~ .„ 460
a l case l or ţaraneşt1 .
Realizate din bârne cioplite pe patru feţe, aşezate una peste alta, sistem denumit de
etnologia europeană cu termenul de "Blokbau", după propunerile făcute în anul 1928 de
etnografii germasni Arthur şi Michael Haberlandt, în punctele de îmbinare la colţuri, în
unele situaţii, s-au creat acele aripi-consolă, mai lungi în partea superioară a pereţilor şi
treptat reduse ca lungime spre mijlocul înălţimii acestora, ele având atât un rol
constructiv, susţinând cununa pereţilor, cât şi decorativ, prin formele ce le poartă şi
efectul de lumini şi umbre ce le conferă. Întreaga structură se sprijină pe o talpă de
stejar, care une01i atinge secţiuni impresionante de până la aproape 45 x 45 cm. Dintre
bisericile care fac obiectul lucrării noastre, cele de la Reghin, Săcalu de Pădure, Culpiu
şi Iclănzel-Mădărăşeni, au asemenea console, în general constituind retrageri succesive
sau racordări simple. Remarcăm la biserica din Săcalu de Pădure terminaţiile consolelor
în formă de cap de cal, la biserica din Reghin, formele rotunjite ale aripilor, pe alocuri
coborând pe o pătrime din înălţimea pereţilor, îndeosebi în zona absidelor. La biserica
din Culpiu, capetele aripilor-consolă prezintă retrageri succesive, ce coboară mai mult
de o treime din înălţimea pereţilor. La Iclănzel-Mădărăşeni, după ce pe înălţimea a 3-4
bârne păstrează aceeaşi lungime, aripile descresc în trepte mărunte, ce ajung până la
brâul median (motivul funiei). În schimb, la biserica din Mura Mică, aripile sunt scurte,
fără a avea o ritmicitate anume, poate şi din cauza înălţimii bârnelor orizontale, uneori
de peste 30 cm.
Trecând în zona bihoreană, biserica de lemn a mănăstirii „Sf. Cruce" din Oradea are
consolele cu terminaţie în trepte, acestea ajungând până la brâul median, formă similară
întâlnită si
'
la biserica de lemn din statiunea
, Băile Felix.
În multe situaţii pridvoarele, prispele, se sprijină pe stâlpi din lemn cioplit pe patru
feţe, pe care se sprijină cununa ce susţine acoperişul. Adeseori, pentru consolidarea
structurii de îmbinare, sunt aplicaţi acei „umeraşi" sau contrafişe, la rândul lor cu rolul
de contravântuire, dar şi cu efect plastic prin formele date de îmbinări, cum întâlnim la
biserica „Sf.Nicolae" din Lăpuşna. În unele situaţii, precum la biserica „Pogorârea
Duhului Sfânt" de la Băile Felix, îmbinarea este decorată artistic cu motivul funiei sau
459
Şi pe această cale aduc mulţumiri domnului profesor Pamfil Bilţiu pentru materialul ilustrativ oferit şi
pentru pertinentele relatări privind arta populară românească.
460
Aurelia Diaconescu şi Valer Pop, op. cit., p.103.
307
dintelui de lup, contrafişa - de această dată curbată - având protuberanţe semirotunde.
în recenta lucrare, 461 Pamfil Bilţiu prezintă căpriorul decorat cu „rozetă din petale de
flori", „cercuri", „dintele de lup"şi „arcei" (protuberanţa) întâlnită la biserica din
Giuleşti, ce fac parte din compoziţiile cu o morfologie mixtă. Aceleaşi elemente
structurale le întâlnim la o anexă a Mănăstirii din Moisei, realizată ceva mai recent, ce
cantine decoratii cu motivul „vrejul cu strugurele", atât pe stâlpi cât şi pe contrafişe,
aut~rul încadrâ~d aceste decoraţii în grupa de ornamente fitomorfe. 462
Ca element arhitectural, portalurile ornamentate ale bisericilor de lemn sau ale
vechilor case de lemn, sunt purtătoare ale unor decoruri de o mare frumuseţe. În primul
rând, în multe situaţii, surprinde forma acestora: unele au ancadramente ce înscriu o
formă rectangulară, altele sunt în arc bombat sau semirotund, iar unele sub formă de
acoladă. Şi totuşi, în două situaţii, la bisericile de lemn de la Lăpuşna şi Cuştelnic,
ambele cu hramul „Sf. Nicolae" intrările au o formă de gaură de cheie, după cele
cunoscute de noi fiind şi singurele exemplare din ţară. Ca şi la porţile gospodăriilor
ţărăneşti, portalurile bisericilor de lemn sunt împodobite cu numeroase decoraţii
sculptate, al căror conţinut diferă de la o zonă la alta.
Biserica de lemn de la Sântandrei - Miercurea Nirajului, are intrarea simplu
tratată, cei doi montanţi ce se înalţă până la grinda ce susţine acoperişul, şi cele două
piese ale fruntarului, cel inferior şi cel uşor curbat, toate lipsite de decoraţii sculpturale,
având doar inscripţia ce aminteşte ctitorii bisericii. La alte biserici din judeţul Mureş,
compoziţiile ornamentale cuprind diferite elemente decorative, cum întâlnim la cele din
Păcureni, Sărmaşu, Pănet, Băiţa etc. Asemenea decoraţii geometrice realizate, cuprind
diverse forme, precum dinte de ferestrău, dintele de lup, linii meandre, romburi, funia
răsucită etc. Trecând în zona bihoreană, portalul bisericii din incinta mănăstirii
„Sf.Cruce" din Oradea, prezintă un grăitor exemplu de asemenea forme, el conţinând
decoraţii ce reprezintă funia răsucită, dintele de lup, romburi, partea inferioară, ce
constituie un registru aparte, având un şir de „dinţi de ferăstrău" şi mici triunghiuri,
aceleaşi elemente fiind şi pe arcul curbat. Acelaşi gen de elemente decorative le regăsim
la biserica de lemn din Băile Felix, însă mai bogat ca formă şi conţinut, având
intercalate şiruri de forme ondulate, cu un efect decorativ deosebit şi ceea ce îi conferă
valoare artistică fiind arcul ancadramentului în formă de acoladă, la rândul său decorat,
câmpul superior conţinând o inscripţie.
Trecând în zona Maramureşului, portalul de intrare în curtea bisericii din
Şurdeşti, încheiat în arc, este decorat cu „torsada", „soarele rupt dinţat", precum şi
„rozeta" din partea inferioară a celor doi montanţi, ca şi ancadramentul intrării de la
biserica din Ortiţa (sec.XVIII-lea) de asemenea conţinând compoziţii mixte, însă de
această dată având şi simboluri religioase, respectiv „crucea multiplicată". 463
461
Pamfil Bilţiu, Prelucrarea artistică a lemnului În arta populară din Maramureş, Baia Mare, Ed.
Eurotip, 2010, p.47-48, fig.2. Cu un bogat repertoriu ilustrativ, lucrarea constituie o importantă sursă de
documentare în ceea ce priveşte repertoriul decorativ el fiind tratat în capitole aparte. Aşa cum arată
autorul „un principiu care l-au urmat constant este cel comparatist, prin care am urmărit să oferim date
legate de circulaţia pe teritoriul românesc a unor motive, dar şi legate de circulaţia lor În arta populară
universală". P.9.
462
Ibidem, p.97, fig.2
463
Ibidem, p.61 şi fig.28; p.79 şi fig.9.
308
Ancadramentul bisericii de lemn din Vălenii cuprinde motive sculptate, ca
cioplirea în izvod alveolar, frânghia, triunghiul în cruce, roata în partea inferioară,
simplu circumscrisă, cu câte 6 petale. În partea superioară a ancadramentului se află
înscris anul 1696 ce indică anul terminării lucrărilor la biserică, în partea inferioară,
deasupra rozetelor, este trecut şi anul după era bizantină, „Văleat 7203 (1695) când au
debutat lucrările la biserică. Partea superioară a ancadramentului unei intrări la o casă,
datată la 1744, aflată la Muzeul Satului, Dobăieş-Sighet, prezintă decoraţii cu motivul
„crucii multiplicate", flancată de două „rozete", din câte 6 petale de flori, înscrise într-
un cerc zimţat, 464 făcând parte din compoziţiile ce cuprind simboluri religioase. Un
detaliu de poartă, decorat cu „crucea grecească", combinată cu „rozete" petalate, dublu
465
circumscrise, datată la 1713, se află la Muzeul Maramureşului din Sighet.
Pe latura de vest a bisericii de la Lăpuşna se află intrarea, remarcată prin forma
ce o prezintă, „gaură de cheie", al cărei ancadrament este împodobit cu rozete, două în
registrul superior, mai mici, cu câte 6 petale circumscrise unui cerc ce mărginesc crucea
greacă, două în registrul superior al uşciorilor, altele două în registrul inferior, toate mai
mari, cu câte 6 petale, circumscrise cu un şir de dinţi de ferăstrău. Perimetral intrării şi
deasupra registrului inferior, se află un şir crestat cu linii. Înscriind aceaşi formă,
intrarea primezului conţine acelaşi contur şi ornamente, cu deosebirea că în locul crucii
este înscris anul 1779 de când datează.
466
Biserica „Sfântu Nicolae" din Cuştelnic are intrarea în aceaşi formă de gaură de
cheie, însă conţine mai puţine decoraţii, perimetral având un profil. Deasupra intrării se
află inscripţionat anul realizării şi doar la bază uşciorii conţin câte o „rozetă-vârtej",
simplu conturată. Acest tip de rozetă, însă dublu circumscrisă într-un cerc de torsadă, îl
găsim în Maramureş, între care şi la biserica de lemn din Săcălăşeni, secolul al XVII-
lea,467 ca ornament cosmomorf. Interesant este decorul, torsada în spirală" de la biserica
de lemn din Orţita, 468 combinat cu motivul dintelui, dar şi la alte biserici, ca la cele din
Budeşti-Susani sau Sârbi, toate ca fiind ornamente skeomorfe.
Biserica de lemn „Înălţarea Domnului" din Săcalu de Pădure cuprinde un bogat
repertoriu ornamental. Ancadramentul intrării în biserică conţine elemente decorative
mai simple. Deasupra are doar înscris „ANOO 1809", data realizării bisericii, pe când
montanţii laterali, la circa 2/3 din înălţimea lor au câte o cruce grecească, iar în partea
inferioară, deasupra casetei inferioare, câte o rozasă cu câte 12 petale circumscrisă într-
un cerc simplu. Decoraţii conţine şi fereastra de la capătul absidei, care are câte 6 petale,
toate constituind compoziţii mixte ce cuprind simboluri religioase. Cât priveşte
montanţii intrărilor în pridvor vom reveni curând. Reprezentările fitomorfe (flori,
frunze, ramuri, fructe) sunt des întâlnite în ornamentaţia artei populare de lemn. Le
întîlnim şi la Săcalu de Pădure la intrarea în incinta curţii bisericii, cei doi montanţi
având în partea inferioară câte o rozasă, deasupra căreia se înalţă o împletitură de
ramuri, forme întâlnite şi la poarta de intrare la casa de la nr. 239, decorul prezentînd o
464
Ibidem, p. 78, fig.8.
465
Ibidem, p.79, fig.1 O.
466
Marius Porumb, Nicolae Sabău, Vechi inscripţii româneşti din judeţul Mureş (sec.XV-XVI/I). în
Marisia, Studii şi materiale, Arheologie. Istorie. Etnografie, VIII, 1978, p.115.
467
Panmfil Bilţiu, op. cit., p. 91, fig.17
468
Ibidem„ p.134.
309
împletitură exberantă de ramuri. Tot la Săcalu de Pădure, o altă intrare în curtea unei
clădiri, conţine reprezentări florale, „vrejul de floare" cu nimic mai prejos decât formele
de pe ancadramentul uşii de intrare la o casă veche din Călineşti, datată la 1700,
469
aflată la Muzeul Satului din Sighet.

Câteva biserici au şi reprezentări ornamentale simbolice, mitologice. Un rol
important îl ocupă „şarpele" sau „balaurul". Cele mai interesante asemenea reprezentări
le au montanţii intrărilor în pridvorul bisericii de lemn din Săcalu de Pădure.
Ancadramentul intrărilor în pridvor, respectiv montanţii, cuprind decoraţii diferite: cel
din dreapta intrării are rozeta cu şase petale, ea sprijinindu-se pe o cruce, din care ia
naştere un ram cu frunze având încrustată şi o mică rozetă cu 6 petale. Pe rozeta
montantului stânga se sprijină pomul vieţii, din care izvorăsc ramuri înfrunzite, flori de
lalea şi ciorchini de struguri. Originale sunt cele două accese laterale, îndeosebi
montantul intrării în pridvor, care este tivit pe margini cu linii în zigzag şi dinţi de lup,
în partea inferioară rozeta cu 12 petale, pe care se sprijină crucea. De la marginile
rozetei se înalţă şerpuitor trupul a doi balauri, a căror limbă ameninţătoare tinde spre
animalul patruped de deasupra. Acest gen de reprezentare îl întâlnim şi la biserica
„Sfăntu Nicolae" din Reghin. Pe latura de sud a bisericii se afla vechea intrare în
edificiu, care se încheia în arc de cerc. În anul 1857, odată cu extinderea bisericii pe
latura de vest, vechea intrare este desfiinţată şi înlocuită cu o fereastră. Vechiul portal
conţinea decoraţii cu reprezentări geometrice, pe aproape două treimi din înălţimea
uşciorilor, şerpuind ca un balaur cu trupul spiralat. Acelaşi balaur, dar cu cap încoronat,
îl poartă ancadramentul ferestrei sudice a absidei.
Încheiem cu o ultimă reprezentare străveche, aceea a „frânghiei răsucite",
respectiv „brâul median", care de obicei înconjurau bisericile de lemn. Acest motiv îl
întâlnim la biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel" din Iclănzel-Mădărăşeni, dar şi la
bisericile de lemn amintite de la Oradea şi Băile Felix.
469
Ibidem., p.98, fig.4
310
a

a - Console la pronaos; b - Detaliu console la altar
311
a
Reghin. Biserica „Sf.Nicolae. a - Console pe latura de sud;

b - Console la capătul de est a absidei
312
a
b
a - Vedere console sud-est la absidă; b - Vedere console nord-vest la pronaos
313
o

a, b - Vedere console la prispa de pe latura de sud
314
a
fb
a - Console la absidă; b - Detaliu console absidă
315
a

a - Vedere nord; b - Vedere sud-est
316
t:CI)
I
"Eo
~ c:
Q) CI>
lS "'O
......
u o
1:"' q;
o
ero V>
~ §
~ u
·c: ro
~ .2
'"' -
'"'c: ...."' r-
CJ ~e~ .......
~
"'
c: ..oI
E .„
Q) ·:;
Qj :;
"'O ~
G ~
·c:
~
e
Q.
ă5 ru
. t;
"'
Q)
"O
>
Q)
o~ ~
Q)
"O
CI>
>
I
!O
Lăpuşna. Biserica „Sf. Nicolae". Prispa
a - Fragment al prispei sudice; b - Detaliu stâlp la prispă
318
o
b
BăileFelix. Biserica de lemn „Pogorârea Duhului Sfânt''.
a - Absida; b- Detaliu îmbinare stâlpi la prispă
319
a
Decoraţii la stâlpi de pridvoare. a - Giuleşti. Căprior decorat;

b- Mănăstirea din Moisei. Stâlp cu motivul „Vrejul cu strugurele".
(După Pamfil Bilţiu)
320
a
•„
b
Oradea. Biserica de lemn a mănăstirii „Sfânta Cruce". Intrarea în biserică.

a - Aspect general; b - Ancadramentul intrării după Ioan Godea, desen
321
a
Băile Felix. Biserica de lemn „Pogorârea Duhului Sfânt''.

a - Detaliu cadru a intrării; b - Brâul median
322
a
b
Băile Felix. Biserica de lemn „Pogorârea Duhului Sfânt".
a - Intrarea în pronaos; b- Detaliu intrare cu inscripţia
323
a
a - Şurdeşti. Portalul de la intrarea în curtea bisericii (după Pamfil Bilţiu)

b - Ortiţa . Ancadramentul intrării în biserică cu motivul crucii (după Pamfil Bilţiu)
324
c
a - Vălenii. Ancadramentul intrării în biserică (după Ioana Cristache-Panait)

b- Detaliu decor uşă de casă veche din 1744. Muzeul satului Sighet (după Pamfil Bilţiu)
c - Detaliu de poartă decorată, din 1713. Muzeul Maramureşului, Sighet (după Pamfil Bilţiu)
325
Q
b
Lăpuşna. Biserica „Sf.Nicolae,'. Intrarea în pronaos. a - Aspect general;
b - Cadru intrării . Desen după Ioana Cristache-Panait.
326
a
b
Lăpuşna. Biserica "Sf. Nicolae".
a - Intrarea în biserică;; b - Detaliu ancadrament la intrare
327
a
b
Lăpuşna. Biserica „Sf Nicolae". Intrarea primezului.
a - Aspect general~ b - Cadru după Eugenia Greceanu.
328
a
11
I
Cuştelnic, Biserica „Sf. Nicolae". Intrarea în naos.

a - Aspectul actual; b - Desen după Eugenia Grecea nu
329
a
b
a - Motivul „rozetă-vârtej". Biserica din Săcăluşeni, sec.XVII (după Pamfil Bilţiu)
b -Ancadrament cu motivul „torsada în spirală". Biserica din Orţiţa, sec.XVIII
(după Pamfil Bilţiu)
330
Q
b
a - Ancadramentul intrării, detaliu; b - Fereastra absidei
331
a
b
Săcalu de Pădure. Biserica ,,Înălţarea Domnului". Intrarea în biserică
a - Aspect general; b -Ancadramentul superior cu indicarea anului
332
o
b
Săcalu de Pădure. a - Ancadramentul intrării în incinta bisericii;
b - Poarta de intrare la clădirea de la nr. 239
333
r=-- b
a - Poarta de intrare la o clădire din Săcalu de Pădure;;
b - Ancadramentul unei case din anul 1700. Muzeul satului din Sighet
(după Pamfil Bilţiu)
1 a 2
Săcalu de Pădure. Biserica „înălţarea Domnului". a - Detalii montanţi la pridvor.

Desene ale autorului; b - Montantul dreapta pridvor după renovarea bisericii
a
o o
~eghin. Biserica „Sf. Nicolae". Desene după Eugenia Greceanu.

a - Cadrul fostei intrări; b - Ancadramentul ferestrei
336
a.
b
Reghin . Biserica „Sf. Nicolae". a - Fosta intrare, aspect actual;
b - Fereastra de est a absidei, aspect actual
337
.....
-.
-~---: -
•· - --s..~
-·
"=--
.... ~---~~-::::z==- _
-...._~~~--
a
lclănzel
- Mădărăşeni. Biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel".
Brâul median. a - Latura de nord; b - Latura de sud
338
ABREVIERI
A. PERIODICE
ACMIT Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice. Secţia pentru

Transilvania, Cluj, I. 1926-1928; II. 1929; III. 1930-1931; IV.
1932-1938.
Acta JvfN Acta Musei Napocensis. Anuarul Muzeului Naţional de Istorie a
Transilvaniei, Cluj. I. 1964 ...
AIIN, AI!, A/IA Anuarul Institutului de Istorie Naţională. Cluj. I. 1921 - IX, 1947.
Din anul 193 8: Anuarul Institutului de Istorie din Cluj; Din 1971:
Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie Cluj; Din 1974:
Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie Cluj-Napoca; Din
1990: Anuarul Institutului de Istorie Cluj-Napoca.
AMET Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei pe anii 1965-1967,
Cluj, 1969.
ANDJ Mureş Arhivele Naţionale Direcţia Judeţului Mureş
BCMI Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, Bucureşti, I, 1908 -
XXXVIII, 1945.
Îndr. Past. Îndrumător pastoral. Editat de Arhiepiscopia Ortodoxă Română
de Alba Iulia, I, 1977 ...
Marisia Marisia. Anuarul Muzeului Judeţean Mureş. Târgu-Mureş, I,
1975 ...
Reghinul cult. Reghinul cultural. Studii şi articole, Reghin, I, 1989 ...
Rev.Muz.Mon. Revista Muzeelor şi Monumentelor. Seria Monumente Istorice şi
de Artă, Bucureşti, 197 4-1979.
SC/A Studii şi Cercetări de Istoria Artei. Seria artă plastică, Bucureşti,
I, 1957 ...
Şematism, 1865 Şematismul veneratului Cleru Catholica de ritulu orientale alu
Archi-Diecesei Metropolitane a Alba-Iuliei pre Anulu de la
nascerea lui Christosu 1865. Era dela S. Uniune cu Baserica
Romei Vechi alu 166-le. Blasiu.
Şematism, 1900 Şematismul veneratului cler al arhidiecesei metropolitane greco-
catolice române de Alba-Iulia şi Făgăraş pre Anul Domnului
1900. Blaj. 1900.
Şematism, 1932 Şematismul veneratului cler al arhiedecezei metropolitane greco-
catiolice române de Alba-Julia şi Făgăraş pe anul 1932. Blaj.
1932.
Şematism, 1996 Şematismul Eparhiei de Alba Julia. 1 ianuarie 1996. În Îndr.
Past., 1995-1996, voi.XVIII, Alba Iulia, 1996, p. 237-254.
Şematism, 2000 Şematismul Eparhiei, în Îndr. Past., Alba Iulia, voi. IX-XX,
2000. P. 301-321.
Transilvania Transilvania. Revistă lunară de cultură. Organul Asociaţiunii
pentru literatura română şi cultura poporului român (ASTRA).
Sibiu. Apare între 1868-1946.
339
B. LUCRĂRI COLECTIVE
Dicţionar geografic I. Gîju, D. Voicu. Dicţionar geografic. Judeţul Mureş.

Tîrgu-Mureş, 1999.
Dicţionarul mănăstirilor Nicolae Sabău, Ileana Burnichioiu, Ioan Vasile Leb,
Maria Mark6 Lupescu. Coordonator Adrian Andrei
Rusu. Dicţionarul mănăstirilor din Transilvania, Banat,
Crişana şi Maramureş, Cluj-Napoca, 2000.
DIR Documente privind istoria României, Secţia C,
Transilvania. Bucureşti, veac XI, XII, XII (1075-1259), I.
1951; veac XIII (1251-1300), 1952; veac XIV (1321-
1330); II, 1953; veac XIV (1301-1320), I, 1953; veac XIV
(1331-1340), III, 1954; veac XIV (1341-1350), IV, 1955.
Man Ist. Monumente istorice. Studii şi lucrări de restaurare,
CSCAS, DMI, Sibiu, 1969.
Recensământ, 185 7 Colecţia Studia censualia Transsilvanica. Recensământul
din 1857, Coordonator Traian Rotariu, Cluj-Napoca,
1997.
Recensământ, 1880 Colecţia Studia Censualia Transsilvanica, Recensământul
1997.
Recensământ, 191 O Colecţia Studia Censualia Transsilvanica, Recensământul
1999.
Recensământ, 1930 Recensământul general al populaţiei României din 29
decembriue 1930, Bucureşti, voi. II.
Recensământ, 1966 Recensământul populaţiei şi locuinţelor din 15 martie
1966. Regiunea Mureş Autonomă-Maghiară, voi. I,
Populaţie, 1968.
Recensământ, 1992 Recensământul din 7 ianuarie 1992, în Anuarul Statistic
al Judeţului Mureş, ediţia 2000, cap. 16. Populaţia stabilă
pe sexe în mumc1p11, oraşe, comune şi sate la
Recensământul din 7 ianuarie 1922, p.185-201.
C. AUTORI
Aaron, 1750 Bunea, Augustin, Statistica românilor din Transilvania în

anul 1750, făcută de vicarul episcopesc Petru Aron şi
publicată de Dr. Augustin Bunea, canonic metropolitan,
în Transilvania, XXX, 1901, p.237-291.
Buccow, 1760-17 62 Ciobanu, Virgil. Statistica românilor ardeleni în anii
1760-1762, a lui Nicolae Adolf baron de Buccow, în AIIN,
III (1924-1925), 1926, p.616-686.
R. Creţeanu Biserici Muntenia. Creţeanu, Radu, Bisericile din
Muntenia. Bucureşti, Ed. Meridiane, 1988.
Ioana Cristache-Panait Biserici de lemn ale Sălajului. Ioana Cristache-Panait,
Cu privire la bisericile de lemn ale Sălajului, în
Monumente istorice bisericeşti din Eparhia Oradiei.
Judeţele Bihor, Sălaj şi Satul Mare, Bisericile de lemn.
Oradea, 1978.
340
Ioana Cristache-Panait, Monumente jud. Mureş. Ioana Cristache-Panait, Locul
monumentelor de cult din lemn ale judeţului Miureş în
ansamblul arhitecturii populare româneşti, în
Rev.Muz.Mon., nr.2, L, 1981, p.72-75.
Ioana Cristache-Panait Biserici de lemn. Ioana Cristache-Panait, Biserici de
lemn, monumente istorice din Episcopia Alba Iuliei,
mărturii de continuitate şi creaţie românească, Alba Iulia,
Ed. Episcopiei Ortodoxe Române a Alba Iuliei, 1987.
Ioana Cristache-Panait Arhitectura de lemn, Ioana Cristache-Panait, Arhitectura
de lemn din Transilvania. Judeţele Alba, Mureş şi
Harghita, Bucureşti, Ed. Museion, 1992.
Eugenia Greceanu Tipologia bisericilor. Eugenia Greceanu, Tipologia
bisericilor de lemn din zona centrală a Transilvaniei.
Privire de ansamblu În urma inventarierii din 1962-1965,
în Man.Ist., p.27-69.
Stefan
'
Metes . Mănăstirile
româneşti
româneşti.
din Transilvania
Ştefan
şi
Meteş, Mănăstirile
Ungaria, Sibiu, 1936.
p.131-13 7 pentru fostul judeţ Mureş-Turda.
I. E. Man Biserici de lemn. LE. Man, Biserici de lemn din judeţul
Mureş. Monumente de artă populară românească. Alba
Iulia, Ed. Reîntregirea, 2005.
I. Opriş Protejarea mărturiilor cultural artistice. Ioan Opriş,
Protejarea mărturtiilor cultural artistice din Transilvania
şi Banat după Marea Unire, Bucureşti, Ed. Tehnică şi
Enciclopedică, 1988.
Pănoiu, Andrei Din arhitectura lemnului În România, Bucureşti, Ed.
Tehnică, 1977.
At. Popa Caracteristicile stilistice. Atanasie Popa, Caracteristicile
stilistice ale bisericilor de lemn din Transilvania, în
ActaMN, X, 1973, p.LXXVI.
M. Porumb, N. Sabău Vechi inscripţii. Marius Porumb şi Nicolae Sabău, Vechi
inscripţii româneşti din judeţul Mureş (sec. XV-XVIII), în
Marisia, VIII, 1978, p. 107-117.
I.I. Russu Românii şi secuii, Ioan I. Russu, Românii şi secuii, Ediţie
îngrijităde Ioan Opriş, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1990.
C. Suciu DILT. Coriolan Suciu, Dicţionar istoric al localităţilor
din Transilvania, Bucureşti, Ed. Academiei. I, 1967; II,
1968.
Clain, 1733 Nicolae Togan, Statistica românilor din Transilvania În
1733, a lui Inochentie Micu Clain, în Transilvania,
XXIX, I 898, nr. IX-X, p. 169-213.
V. Vătăşianu Contriubuţie. Virgil Vătăşianu, Contribuuţie la studiul
tipologiei bisericilor de lemn din Ţările Române, în AI/,
III, 1960, p. 27-35.
341
BIBLIOGRAFIE
Antonescu, Dinu. Originea dacică a arhitecturii bisericilor transilvane de lemn, în

Îndr.Past., IT. 1978, p. 79-86.
Bozdog, I. Antroponime româneşti din valea Nirajului în veacul al XVII-iea,
în Transilvania, Sibiu, LXX, 1934, p.343.
Borzan, Maria Biserica „ Tăierea capului Sf Ioan Botezătorul"din secţia în aer
liber a Muzeului Etnografic din Reghin, în Marisia, XXVI,
Etnografie. Artă populară. Artă, 2000, p.95-113.
Gudea, Ioan Biserici de lemn din România (nord-vestul Transilvaniei),
Bucureşti, Ed. Meridiane, 1996.
Ionescu, Grigore Tipologii specifice ale clădirilor populare din lemn, în
Rev.Muz.Mon., an XLIV, 2/12.
Ionescu, Grigore Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor,
Bucureşti, Ed. Academiei R.S.R., 1982.
Meteş, Ştefan Istoria bisericii româneşti din Transilvania, Sibiu, 1935, p. 410
Petranu, Coriolan Noui cercetări şi aprecieri asupra arhitecturii în lemn din
Ardeal, Bucureşti, Imprimeria Naţională, 1936.
Petrescu, Paul Unitatea de concepţie constructivă şi decorativă a bisericilor de
lemn româneşti, în SCIA, 1967, tom.14, nr.1, p. 23-40.
Popa, Atanasie Biserici vechi de lemn româneşti din Ardeal, în ACW, III, 1930-
1931, 1932, p.161-314.
Popa, Atanasie Biserici de lemn, în ACMI, IV, 1932-1938, p.55-154.
Popa, Atanasie Biserica de lemn din Reghin, în Acta MN, XIV, 1977, p.405-409.
Racoviţă, Emil Etnografia. O disciplină a ştiinţelor naturii, în Transilvania, an
59, nr. 7-8, iulie-august, 1928, p. 523.
Ranca, Ioan Românii din scaunele secuieşti în antroponimele din conscripţii,
1969-1821. I. Scaunul Mureş, Cluj-Napoca, Ed. Ciubăncan,
1995.
Tzigara-Samurcaş, Al. Scrieri despre arta românească.Ediţie îngrijită de C.D. Zeletin,
Bucureşti, Ed. Meridiane, 1987, p.40.
Vlăduţiu, Ioan Etnografia românească. Istoric. Cultura materială. Obiceiuri,
Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1973.
Voileanu, Mateiu Contribuţiune la istoria bisericească
din Ardeal, Sibiu, 1928, în
care publică lucrarea lui Eugen Gagyi de Eted: Documente
istorice. Regulatio Diocesis Transilvanicae Disunitae anno 1805,
publicată în Transilvania, an XL VII, 1911, nr. 1, p.38-61; nr. 2,
p. 147-161 şi nr. 3, p.263-294.
342
SUMMARY
ROMANIAN WOODEN CHURCHES IN THE AREA OF

MUREŞ COUNTY
In the past 7 or 8 years I have published,in some professional magazines and in

the local press, several memoirs and articles about wooden churches in county Mureş,
true masterpieces of Romanian architecture and folk art. I consider these memoirs to be
a contribution to Romanian contemporary historiography. However, because they were
published in professional magazines (such as "Marisia" edited by the Mureş County
Museum, "Sangidava" edited by the Cultural centre in Topliţa or in the "Cultural
Reghin" edited by the Library of municipe Reghin") or under the shortened form of
articles in the local press (the newspaper "Cuvântul Liber") I consider the larger public
had less possibilities of reading them. This is why I considered it was important for me
to collect these memoirs in a single book.
The introductory piece "Opening words" pleads for the need to publish this work
that aims at informing people and at the same time at gathering in one piece several data
about wooden churches in county Mureş.
On the occasion of the symposium on the topic of "Church heritage items - an
evidence of faith and art" held in 2007 in Lăpuşna I presented a paper entitled
"Historical and current aspects of wooden churches in county Mureş" pointing out the
physical condition of certain wooden churches as well as the need for a collective action
to save them. I gave several examples of churches in a seriously deteriorated condition
even making suggestion for a better insight into the condition of several churches as
well as for a plan of measures that could save them.
A separate chapter entitled "Old wooden churches in Mureş county that
disappeared in the past decades" presents 1O churches în the county that disappeared în
the last thrtee or faur decades, such as those în Band, Cecălaca, Logig, Mura Mare ,
Oroiu, Subpadure, Trei sate and two buildings în Valea Larga. Some churches vanished
entirely, others were rebuilt with other typological features, sometimes even on new
locations and quite scarcely, reusing in parts certain components of the old building.
"Two old monuments of Romania art on the upper valley of the Mureş river" is a
memoir describing the well known wooden churches in Reghin and in Săcalu de Pădure,
masterpieces of Romanian folk art, marked by exquisite sculptural and mural
decorations.
Then I presented the churches of Culpiu, Cuştelnic, Iclănzel-Mădărăşeni,
Lăpuşna, Mura Mică, Sântandrei -Miercurea Nirajului, Troiţa and Vălenii. As a whole,
these churches are part of the national heritage, having different typological features and
bearing rich decorative folk art items, both at sculptural and mural 1evel.
The 1ast chapter "Overall Conclusions" ends this book by establishing the
relationship among churches and with other churches in the county and in country, from
the perspective of their typological features. There are comparisons of decorative
shapes, the sculptural and the artistic features, all being the evidence of the architectural
genius of the Romani an people, of craftsmen's creativity in building with wood.
343
CUPRINS
Prefaţă.(Nicolae Băciuţ) .............................................................. 5

Muncă, pasiune şi implicare, Vechile biserici de lemn din judeţul Mureş
(Protopop. Preot. Dr. Gheorghe Nicolae Şincan ..........................................6
Cuvinte de început ................................... .. ................................ 8
Aspecte ale situaţiei istorice şi actuale a bisericilor de lemn din
J·udetul
'
Mures ............. ........................................................... 11
'
Vechi biserici de lemn din judeţul Mureş dispărute în ultimele decenii.20
-Band. Biserica „Sfânta Maria" ............................................ 27
-Cecălaca. Biserica „Cuvioasa Paraschiva .. .. . ..... . .................... 29
-Logig. Biserica „Sfânta Treime" .......................................... 32
-Mura Mare. Biserica din lara de Mureş, strămutată la Reghin . ...... 33
-Oroiu. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril" ... ... ...... .......... 36
-Subpădure . Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril" .............. . 38
-Trei Sate. Biserica „Adormirea Maicii Domnului" ..... .... .. ......... .41
-Valea. Biserica „Sfântul Nicolae" ........... ....... . .................. . . .43
-Valea Largă. Biserica „Cuvioasa Paraschiva" ........................ ..4 7
-Valea Largă. Biserica „Sfântul Nicolae" ............................... .48
Două vechi monumente de artă românească de pe Valea Superioară
a Mureşului. ........ ..... ............ ........ ................... . ... .. .... .... ........ 89
-Reghin. Biserica „Sfântul Nicolae" .. ............ .... ... .... ....... ....... 91
-Săcalu de Pădure. Biserica „Înălţarea Domnului" .... ... .. .. .......... 96
Culpiu. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril" ............ .... ........ 131
Cuştelnic. Biserica „Sfântul Nicolae" . .. .. ...... ..... .. ................. .. .... . 153
lclănzel - Mădărăşeni. Biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel" ... .. ....... 183
Lăpuşna. Biserica „Sfântul Nicolae" .... .............. .. ... ... .. . .... .. ....... 198
Mura Mică. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril" .. .... ... .......... 225
Sântandrei (Miercurea Nirajului). Biserica „Sf. Arhangheli
Mihail şi Gavril" ........... ........................................................ 243
Troiţa. Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril" ........ .... .. ... ... .... .259
Vwl .. B"1senca
a enu. . „ Sf"an tu 1 N"1co1ae " ........ ....... ... ....... .. .. .... ............ 280
Concluzii generale ... ........... .. .... .... .. ... .......... . ......... ................. 301
Abrevieri. .. ...... .................... ...... ....... .......... ... ...................... 339
Bibliografie generală ..... ... ..... ... .. .. .. ... ............ .. ....................... .342
Summary ... . ..... .. .... .... ....... .... ..... .. ............. ........ .. ... .. ............ 343
Btblioter.a 1· tt~
M UK c~
TAB.GU-MU~~':
344

Man Ioan Eugen Biserici Lemn Romanilor Tinuturile Muresene 2012

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Man Ioan Eugen Biserici Lemn Romanilor Tinuturile Muresene 2012

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

https://biblioteca-digitala.

I. Şinvcan, Gheorghe Nicolae (pref.)

II. Băciuţ, Nicolae (pref. ; ed.)

Coperta de Nicolae Băciuţ

BISERICI DE LEMN ALE ROMÂNILOR

CATA CREDINŢA, ATATA ISTORIE,

CATA ISTORIE, ATATA CREDINŢA

Pr.dr. Gheorghe Nicolae Şincan

Judeţul Mureş constituie o zonă geografică şi etnografică bogată în monumente

Condiţiile istorice din Transilvania, până la 1918, nu permiteau dezvoltarea unei

I. Opriş, op.cit., p.85-86.

LXX, 1934, p.343.

I. Opriş, op. cit., p.57.

Atanasie Popa, Biserica de lemn din Iernut (Târnava-Mică), Ibidem, p.257.

NOTĂ: Material prezentat la simpozionul „Valori ale patrimoniului

Întâlnite pe întregul teritoriu al ţării, bisericile de lemn româneşti întruchipează

V. Vătăşianu, Contribuţie, p.27-35; Paul Petrescu, Unitatea de concepţie constructivă şi decorativă a

Nicolae Iorga, Ce este vechea noastră artă, în BCW, 1942, p. 113.

precum şi aceea de la Chimitelnic 72 (fost Chimitelnicu de Câmpie), realizată în anul

partea ortodocşilor, recurgând la intervenţii militare numeroase şi puternice: „Cu

1 eru d e sus, a urem. (fiost c oe ), Ib-aneş tt" , RAacm.

Buccow mănăstirile de la Deda, Dumbrava-Lighet, Râpa de Jos, Ruşii Munţi.

Privind cercetarea trecutului istoric şi a valorii artistice a bisericilor de lemn

Dicţionarul mănăstirilor, p.102.

fi.161-314; Ibidem, Biserici de lemn în ACMIT. IV, (1932-1938), 1938, p. 55-154.

~entru judeţul Mureş.

I. I. Russu, Românii şi secuii, 1990.

artistic, în lucrarea lui Ioana Cristache-Panait, Biserici de lemn, p. 14.

BAND. Biserica „Sfânta Maria"

CECĂLACA. Biserica „Cuvioasa Paraschiva"

Biserica ortodoxă de lemn din Cecălaca a intrat în literatura de specialitate cu

Recensământ, 1857, p. 360-361.

Recensământ, 1992, p.187.

Şematism, Alba Julia, 2000, p.302.

131 Cl ain, 1733, p. 179.

MURA MARE. Biserica din lara de Mureş, reconstruită la Reghin sub

OROIU. Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril"

voi.III (1331-1340), p.133.

Şematism, 1900, p.439.

După anul 1970, biserica prezenta serioase semne de pierdere a stabilităţii şi de

SUBPĂDURE. Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril".

Domnului" din Oroiu.

XVIII. Bucureşti, Ed. Meridiane, 2003, p. 47.

TREI SATE. Biserica „Adormirea Maicii Domnului"

VALEA. Biserica „Sfântu Nicolae"

Recensământ, 1910, p.448-449.

Şematism Alba Iulia, 2000, p. 315.

Biserica „Sfântu Nicolae"

OLD WOODEN CHURCHES IN COUNTY MUREŞ,

Having a secular evolution, wooden churches originate from peasant architecture,

NOTĂ: Materialul a fost publicat în revista „Marisia",

.@ bis~rica _ de- l~mn Q

Band. Biseric~ „Sf. Maria". a - Planul de situaţie;

Band. Biserica „Sf. Maria".

Band. Biserica „Sf. Maria".

Band. Biserica „Sf. Maria" . Proiectul de restaurare.

. . . . . .·. ·. : ·.„ . . „ . ... ~ . •· :.

Band. Biserica „Sf. Maria". Proiectul de restaurare.

Band. Biserica „Sf. Maria". Aspect din anul 1977.

Cecălaca. Biserica „Cuvioasa Paraschiva"

ClxtirdQrCl uttorioară PZZ/I

logig. Biserica „Sf. Treime.

Logig. Biserica „Sf. Treime. Aspect înainte de demolare

pronaos naos absidă