Costin CLIT, Biblioteci ecleziastice și rolul însemnărilor de pe cartea

veche în descifrarea istoriei locale

 Silviu-Constantin Nedelcu
(coordonator)

CARTEA ROMÂNEASCĂ VECHE

(SEC. XVII – XVIII)
Lucrările prezentate la sesiunea de primăvară
a secțiunii Carte veche. Conservare. Restaurare din
cadrul Asociației Bibliotecarilor din România (ABR),
București, 21 mai 2020

Cuvânt înainte de
Drd. Petruța-Mihaela Voicu

București, 2020
 CUPRINS

Cuvânt înainte – drd. Petruţa-Mihaela Voicu ....................................7

Secţiunea I: Conservarea şi restaurarea

documentelor în bibliotecile publice
din România. Modele de bune practici ..............................11

Lect. univ. dr. Lucian Dogan

Restaurarea unor documente papetare aflate în stare
avansată de degradare / Restoration of paper in
an advanced degradation state ............................................................13

Maria Zgârciu, Codruţa Leahu, Florin Bogdan

Un exemplar necunoscut al Ceaslovului tipărit la Govora în anul 1640 /
An unknown copy of the Horologion printed in Govora, in 1640 ...............25

Secţiunea a II-a:
Valorificarea documentelor de colecţii speciale ......37

Dr. Arcadie Bodale, Dr. Suzana Bodale

Fondul de carte veche şi rară de la Arhivele Naţionale din Iaşi /
The Old and Rare Books from the National Archives of Iassy .............39

Dr. habil. Igor Cereteu

Cărți vechi românești în patrimoniul mănăstiresc din Basarabia.
Studiu de caz: mănăstirea Curchi / Old Romanian books in the
monastic heritage of Bessarabia. Case study: Curchi monastery ..........57
Prof. Costin Clit
Biblioteci ecleziastice și rolul însemnărilor de pe cartea veche
în descifrarea istoriei locale / Ecclesiastical libraries and the role
of the notes in the old book in desciphering of the local history ...............81

Drd. Marius George Coşarcă

Achiziţia de carte românească veche pentru anticariat /
Acquisition of old romanian books for antique store ............................117

Dr. Oana-Lucia Dimitriu

Gravura în fondul de carte românească veche din sec. XVIII /
Engravings in the romanian old books collections of the 18th century ......127

Prof. univ. dr. Olimpia Mitric

Un nou fals al tipografiei de la Blaj / A new forgery at the Printing
House in Blaj ............................................................................................147

Dr. Silviu-Constantin Nedelcu

Cartea de patrimoniu în colecţiile parohiilor din
judeţul Constanţa (1971) / The patrimony book in the
collections of the parishes from Constanţa county (1971) ....................159

Drd. Petruţa Mihaela Voicu

Managementul dezvoltării colecțiilor în contextul noii legi
a achizițiilor publice / Management of the development
of collections in the context of the new law on public procurement ......179
 BIBLIOTECI ECLEZIASTICE ȘI ROLUL
ÎNSEMNĂRILOR DE PE CARTEA VECHE ÎN
DESCIFRAREA ISTORIEI LOCALE
ECCLESIASTICAL LIBRARIES AND THE ROLE
OF THE NOTES IN THE OLD BOOK IN
DESCIPHERING OF THE LOCAL HISTORY

Prof. Costin Clit1

Colegiul Național „Cuza Vodă” din Huși

REZUMAT: Bibliotecile episcopale, mănăstirești și cele bisericești adăpostesc mii

de cărți religioase în care donatorii, ierarhii, preoții și dascălii au consemnat eveni-
mentele pe care le-au crezut mai importante. Ne propunem să prezentăm o parte a
însemnărilor de pe cărțile cercetate din Muzeul Episcopal din Huși și a celor din bi-
bliotecile mănăstirilor Secu și Neamț care oferă informații diverse cu caracter insti-
tuțional, politic, social, bisericesc, genealogic sau asupra calamităților naturale. Re-
ferințele noastre se îndreaptă mai ales către trecutul Episcopiei Hușilor și a localită-
ților aflate sub jurisdicția sa.

ABSTRACT: Episcopal, monastic and church libraries shelter thousands of religi-

ous books in which donors, hierarchs, priests and teachers recorded the events they
thought were most important. We intend to present some of the notes from the
researched books from the Episcopal Museum of Huși and those from the libraries
of the Secu and Neamț monasteries that provide various information of an institu-
tional, political, social, ecclesiastical, genealogical character or concerning the natural
calamities. Our references go especially to the past of the Husi Diocese and of the
localities under its jurisdiction.

CUVINTE CHEIE: biblioteci, carte veche, Episcopia Hușilor, Mănăstirile Neamț și

Secu, însemnări
KEYWORDS: libraries, old book, Huși Diocese, Neamț and Secu monasteries,
notes
1
costinclit@yahoo.com

81
 Introducere
Importanța însemnărilor de pe cărți a fost evidențiată recent de au-
torii unui valoros corpus ce cuprinde patru volume: „vechile însemnări
de pe cărți, manuscrise și tipărite, reprezintă un izvor de importanță
covârșitoare pentru istoria culturii și cea politică, economică și socială,
relevând aspecte esențiale pentru cunoașterea istoriei românești până
la mijlocul secolului al XIX-lea. Ele oferă informații cu privire la viața
culturală, stăpânirea funciară, producția agricolă, categorii sociale, dări,
monedă, prețuri, circulație monetară, metrologie istorică, politica eco-
nomică a unor domni, meșteșugari, organizarea muncii, căi de comu-
nicație, mijloace de transport etc”2.
În studiul de față ne propunem să valorizăm numeroasele însemnări
pe care am reușit să le transcriem din cărțile vechi aflate în custodia
Muzeului Eparhial din Huși, în timpul și cu sprijinul lui Nicodim Ar-
senie, starețul mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Huși, și
a regretatului P.S. Ioachim, Episcopul Hușilor, pe care le coroborăm
și cu cele culese în timpul cercetărilor pe la diverse biserici, biblioteci
sau puse la dispoziție de unii colegi de breaslă. Cercetarea fondului de
carte veche alcătuit din 4853 de exemplare realizată de reputata speci-
alistă Olimpia Mitric a fost urmată de publicarea unui set de
însemnări3.
Însemnările oferă informații certe despre protopopii, preoții, dia-
conii și dascălii slujitori în bisericile de pe cuprinsul Eparhiei Hușilor,
familiile acestora, nașteri, căsătorii și decese. Sunt cuprinse informații
referitoare la numele donatorilor, boieri și oameni simpli, ctitori ai lă-
cașelor bisericești.
De o cercetare aparte s-a bucurat fondul de carte veche din biblioteca
Mănăstirii Secu, important centru spiritual și cultural din Moldova,
prin sârguința și destoinicia arhimandritului Dionisie I. Udișteanu, cu

2
Ioan Caproșu (ed.), Elena Chiaburu (ed.), Însemnări de pe manuscrise și cărți vechi
din Ţara Moldovei, vol. I (1429-1750), Iași, Casa Editorială Demiurg, 2008, p. V.
3
Olimpia Mitric, „Fondul de carte veche bisericească de la complexul muzeistic
Huși”, în: Cronica Episcopiei Romanului și Hușilor, 1991, III, p. 215-221.

82
însemnările publicate într-un volum separat4. Continuăm demersul
inițiat de arhimandritul Dionisie I. Udișteanu de cercetare a cărții vechi,
depozitată la Mănăstirea Secu. Însemnările reflectă varietatea și vechi-
mea cărților adăpostite la Mănăstirea Secu, nume de egumeni, monahi,
preoți, informații despre ierarhii Bisericii Ortodoxe, mai ales cei cu me-
tania de aici, unele se constituie drept cronici de familie.
Biblioteca Mănăstirii Neamțului, înființată conform unor voci au-
torizate între 1385 și 14665, deține astăzi un bogat tezaur livresc ce
însumează 23000 de volume, numărul manuscriselor ridicându-se la
216 românești, 294 slavone și 39 grecești6, la care pot fi adăugate cele
prezente în diverse locații. Odată cu unirea mănăstirilor Neamț și Bis-
trița sub conducerea lui Domentian din 7 ianuarie 1407, este trimis de
domn boierul Petru Ureacle ca „să dea tot ce se găsește în acele mai
înainte zise mănăstiri în mâinile popii chir Dometian, sau cărți, sau
odăjdii, sau vase, toate de la mare până la mic”, două sate, două mori,
două vii, oile, boii, caii și stupii, „ca să le păzească și să aibă grijă de ele
în viața sa”7. Din inventar nu aveau cum să lipsească cărțile liturgice,
la acea dată în manuscris. Un spațiu special destinat adăpostirii cărților
datează din 15 aprilie 1809, când mitropolitul Veniamin Costachi a
ridicat un rând de case din piatră cu „Vivliotecă boltită de ținut cărți
și sub dânsa beciuri boltite”8.
Recent, cu binecuvântarea și permisiunea părintelui arhimandrit
Benedict Sauciuc, starețul mănăstirii Neamțului din 31 octombrie
1997, căruia îi mulțumim și pe această cale, am cercetat o parte a
4
Dionisie I. Udișteanu, Graiul evlaviei străbune, I. Inscripții și însemnări de la Secu
(Contribuțiuni pentru o monografie istorică), Seminarul Monahal Cernica, 1939; a
se vedea și ediția a II-a revizuită și adăugită, colecție recuperată, îngrijită și editată de
Mircea Motrici, Suceava, Editura Mușatinii, 2005.
5
Virgil Cândea, „Cartea în muzeele noastre”, în: Revista Muzeelor, 1967, nr. 1, p. 18.
6
Benedict Sauciuc, Mănăstirea Neamț. Vatră de spiritualitate și cultură
românească, vol. II (1990-2017), Iași, Editura Doxologia, 2017, p. 240.
7
C. Cihodaru (ed.), I. Caproșu (ed.), L. Șimanschi (ed.), Documenta Romaniae
Historica, A. Moldova, vol. I (1384-1448), București, Editura Academiei Republicii
Socialiste România, 1975, p. 29-30.
8
Benedict Sauciuc, op. cit., p. 241.

83
fondului de carte din biblioteca mănăstirii și am pus în circulație o serie
de însemnări inedite ce privesc viața bisericească și nu numai.
Numeroase cărți vechi din bibliotecă, ca și cele de la mănăstirea
Secu, se pot identifica prin formula binecunoscută de apartenență la
obștea starețului Paisie9 fără o datare a „scriitorului”.
Scaunul episcopal al Hușilor a fost ocupat de o serie de ierarhi cu
metania la mănăstirea Secu, așa cum este cazul lui Mitrofan (începutul
anului 1616-1619; ante 12 ianaurie 1620-după septembrie 1621; ante
22 august 1626-ante 11 iulie 1634), Ioan (16 ianuarie 1667-începutul
anului 1674), Varlaam (a doua jumătate a anului 1669-decembrie
1708), Iorest (ante 20 decembrie 1713-sfârșitul anului 1727) și Ghe-
deon (c. 1728-începutul anului 1734).
Remarcăm existența a două exemplare din Îndreptarea legii, tipărită
la Târgoviște în 1652, unul în Muzeul Mănăstirii Secu, inventariat cu
nr. 649, cercetat, și al doilea din colecția bibliotecii lăcașului monahal
amintit, inventariat sub nr. 650, dăruit de mitropolitul Moldovei Mi-
sail, fost episcop de Rădăuți și Roman, care ne oferă informății despre
înscăunarea ca episcop de Huși, a ieromonahului Ioan de la Secu, unde
a fost egumen între 1666 și 166710. Începutul păstoriei episcopului
Ioan la Huși este fixat de istorici la 20 mai 166711, primăvara anului
166712 sau înainte de 11 aprilie 166713.
Însemnarea de pe Îndreptarea legii dovedește primirea cârjii episco-
pale de Ioan la 16 ianuarie 1667 și cheltuirea sumei de 70 de lei pentru
ceremonialul de la hirotonie.
9
Paisie Velicicovski (21 decembrie 1722-d. 15 noiembrie 1794).
10
Macarie Ciolan, Mănăstirea Secu, Iași, Editura Mitropoliei Moldovei și Sucevei,
1987, p. 73.
11
Melchisedec Ștefănescu, Chronica Hușilor și a episcopiei cu asemenea numire,
București, Tipografia C. A. Rosetti, 1869, p. 132; A se vedea și ediția anastatică
tipărită cu binecântarea Preasfințitului Ignatie, Episcopul Hușilor, Huși, Editura
Horeb, 2019.
12
Scarlat Porcescu, Episcopia Hușilor. Pagini de istorie, Roman, Episcopia
Romanului și Hușilor, 1990, p.60.
13
Virgil Cândea (coord.), Istoria românilor, vol. V (O epocă de înnoiri în spirit
European (1601-1711/1716)), București, Editura Enciclopedică, 2003, p. 1039.

84
 „† Cănd au dat crăja vl(ă)d(i)căi lui Ioan de Săcul la Huși. V<e>l<1>t =zrÌoe2
<7175/1667> m<1>s<é>ţa gen<ar> zile qïÆ <16> / hiro(to)niia aÆ dn<i> / Cănd
au vinit la scaun lÆ <30> dni sept<emvrye>.
Kes iago i slava iago Proroca i prediditi i Cr\stitele gne.
+ 70 lei am cheltuit la hirotonie Ionna”14.

Sfârșitul păstoriei sale de la Huși și trecerea în scaunul episcopal al

Romanului sunt marcate de perioada foarte grea pe care o cunoștea
Moldova după cucerirea Cameniței de otomani la 1672. După victoria
polonă de la Hotin (30 octombrie/10 noiembrie 1673), domnul Ștefan
Petriceicu rămâne alături de poloni, care „ș-au trecut obuzul leșescu
<coloana unei oști, tabără militară, lagăr> în gios, păn’ lângă Movila
Răbâi”15. Noul domn, Dumitrașcu Cantacuzino (1673-1675) pornește
din Galați „pe acel pașe cu turcii și pe soltanul cu 20000 de tătari și cu
oastea moldovenească și cu o samă de boieri moldoveni … Și după ce
s-au tâlnit acolo la Răbâia, le-au dat războiul pré tare, și s-au bătut toată
dzua”16. Movila Răbâia este situată la 17 km de reședința episcopală
din Huși, unde se pare că a fost găzduit domnul Dumitrașcu Canta-
cuzino de episcopul Ioan17.
Episcopul Teofil (primăvara anului 1745-a doua jumătate a anului
1743), fost egumen al Mănăstirii Neamț între 1725 și 1743, înzestrează
metania sa la 15 noiembrie 1743 cu un exemplar din Biblia de la Bu-
curești (1688), așa cum reiese din însemnarea sa de la sfârșitul
Predosloviei.
14
Costin Clit, „Însemnări de pe cărți (IV)”, în: Prutul, 2016, nr. 2 (58), p. 101;
Idem, „Însemnări de pe cartea veche din biblioteca Mănăstirii Secu”, în: Buletin
informativ al Simpozionului Național Rolul Mănăstirii Secu în viața religioasă a
Țării Moldovei, nr. III, Piatra Neamț, Editura Cetatea Doamnei, 2017, p. 92.
15
Ioan Neculce, „Letopisețul Țării Moldovei de la Dabija-vodă până la a doua
domnie a lui Constantin Mavrocordat”, în: Letopisețul Țării Moldovei, îngrijirea
textelor, prefațarea letopisețelor, glosar și indici de Tatiana Celac, Chișinău, Editura
Hyperion, 1990, p. 293.
16
Ibidem, p. 293.
17
Anton Popescu, Episcopia Hușilor (manuscris), Huși, Episcopia Hușilor, 1965, p.
46; Theodor Codreanu, Istoria Hușilor, Galați, 1995, p. 65.

85
 „† Această sfântă și dumnezăiască cart(e) Biblie, o au dăruit Sfintii Măn(ă)stiri
Niamțului, sfinție sa părintele nostru chir Teofil, episcop Hușilor, ca să-i fie sfin-
ției sale pomană și părinților sfinției sale, iar cine o va fura sau o va scoati din mă-
năstire făr(ă) blagoslovenie egumenului, unul ca acela să fie afurisit și blăstămat și
anathima maranatha, și să fie paci cu Iuda și cu trecletul Arie în vécii vécilor. Amin.
L1t<o> =zsÌnv <7252 / 1743> noem<vrye> eÆy <15> dni.
Teofil ep<is>cop Hu[<s>ci”18.
„S-au mai scris și aicia ca cine ar sco(a)te-o din m(ă)n(ă)st(i)re să fii supt bl(e)
stămul ce scrii mai sus, ca-s(ă) nu aibă nimia o a înstreina de la sf(â)nta m(ă)n(ă)
stire, și cari-i a noastră vecinic(ă) pomeniria. Amin. L<1>t<o> =zsÌnv <7252 /
1743> noem<vrye> eÆy <15> / Teofil ep<is>cop Hu[<s>ci”19.

Însemnarea demonstrează prezența sa ca episcop de Huși până după

15 noiembrie 1743 și ne permite o datare mai exactă a sfârșitului păs-
toriei, considerat a fi în a doua jumătate a anului 174320. O altă însem-
nare din decembrie 1743 de pe o Psaltire, tipărită la București în același
an, menționează pe un Teofil de la care a fost cumpărată cartea de popa
Vasilii. Psaltirea a aparținut bisericii Sfântul Dumitru din Huși și astăzi
se păstrează la Muzeul Eparhial. Din păcate pagina este ruptă chiar
înaintea numelui Teofil, care poate fi episcopul despre care vorbim21.
În biblioteca mănăstirii Neamț se păstrează și un exemplar din Bi-
blia de la București dat la 15 aprilie 1691 de domnul Constantin Brân-
coveanu postelnicului Gligorie, fiul paharnicului Constandin.

„† Această sfântă Bibliie iaste a lui Gligorie post(elnicul) sân Costandin păh(arni-
cul), dată de măriia sa domnu(l) nostru Ion Costandin Brâncoveanul Băsărab voi-
vod, ca să-i fie de cetanie și d(e) învăț(ă)tura la toate întorsăturile cuvintelor și de
alte învăț(ă)turi, și cându s-au dat această carte de la curte fostu-(a)u leatul =zrÌki

18
Costin Clit, „Însemnări de pe cărțile din biblioteca Mănăstirii Neamțului (I)”, în:
Prutul, 2018, nr. 1 (61), p. 175.
19
Ibidem, p. 175.
20
Scarlat Porcescu, op. cit., p. 67-68; Idem, Episcopia Romanului, Roman, Episcopia
Romanului și Hușilor, 1984, p. 222.
21
Costin Clit, „Însemnări pe cărți (VII)”, în: Prutul, 2017, nr. 1 (59), p. 220-221.

86
 <7198 / 1690> ap<rilye> yÆe <15>, și mi-au adus-o la gazde de la curte Sugrumace,
copilul den cas(ă), și iaste dat bacșiș lei 2. Și-am scris ca-s(ă) să știe cându ar încăpe(a)
pe la altul și rândi-o cin(e)va să vază a cui iaste această Bliblie1, și am scris eu Gligorie
pos(telnicul) sân Costandin păh(arnicul) cu mân(a) me(a)”22.
„Această Biblie iaste a obștii starețului Paisie și cine o va dezlipi din obște va fi
supt canon, ne(i)ertat până o va întoarce iar la obște”23.

Semnalăm și însemnările de pe un alt exemplar din Biblia de la Bu-

curești, păstrat la Muzeul Național al Literaturii Române din Iași24:

„Această sfăntă carte îmi iaste daru de la măriia sa Costandin Băsărabă (voie)vod,
domnul Țărăi Rumănești. L<1>t<o> =zsÌ <7200 / 1691 septembrie 1- 1692
august 31 >.
Vasili ceașnic Catacozino”.
„† Eu monah Ghinadie Clăiser am petrecut aceast(ă) sv(â)ntă carte foarte cu ne-
voință. L<1>t<o> =zsÌøy <7219 / 1710 septembrie 1- 1711 august 31 >”.
„Să se știe de căndă au fost ste(a) cu co(a)dă despre răsărit. Feurarie dni cÆe
<25> =zsÌn <7250/1742>”.
„† Gheorghie, Iagnușca, Baltroni”.
„Această Sfăntă Blibii s-au legat de dumnealui Stere Copce. 1793 diche(m)vri(e)
20”.

Tot în biblioteca Mănăstirii Neamțului am identificat și un exemplar

din Îndreptarea legii cumpărat de preotul Miron din Huși, fiul Rănjii
în veleatul 7240 (1 septembrie 1731 și 31 august 1732) de la un Inache
(Enache) „neguțitorul din Simil”. Exemplarul respectiv ajunge la episco-
pul Teofil, care la rândul său îl dăruiește Mănăstirii Neamțului.

„Această sfântă Pravilă este a sfintii mănăstiri a Niamțului, am luat-o noi ca s(ă)
ni conținem și apoi iară să o dăm la sfânta mănăstire la Niamțu. Teofil ep<i>scop

22
Costin Clit, „Însemnări de pe cărțile din biblioteca Mănăstirii Neamțului (I)”, în:
Prutul, 2018, nr. 1 (61), p. 170.
23
Ibidem, p. 170.
24
Mulțumesc pe această cale domnului Iulian Pruteanu-Isăcescu.

87
 Huť<s>cii. Și înbla atunce veletul =zsÌme <7245 / 1736 septembrie 1-1737
august 31>”25.

O Psaltire, tipărită în 1775 la București, care a aparținut lui Theo-

dor, fiul preotului Neculau ot Huși, a devenit un adevărat registru de
starea civilă pentru membrii familiei proprietarului cărții: Catinca,
născută la 20 septembrie 1819; Prohirița, născută la 28 aprilie 1822,
Costantin, născut la 4 decembrie 1823, Casandra, născută la 20 sep-
tembrie 1826; Măriuca la 15 septembrie 1828; Ileana la 31 iulie 1831
și Ion la 5 octombrie 1836 („pierdut”)26.
Un interes aparte îl are Pomelnicul Mănăstirii Neamțului păstrat
în bibliotecă și aflat sub tipar. La inițiativa arhimandritului Neonil,
starețul mănăstirilor Neamț și Secu (23 octombrie 1834-1/12 noiem-
brie 1835; 11 aprilie 1838-27 decembrie 1839; 19 iunie 1843-16 oc-
tombrie 185327), care redă curentului paisian o nouă strălucire28, s-a
început redactarea pomelnicului mănăstirii Secu în 1845 de către mo-
nahul Dometie în mănăstirea Neamțului29. Pomelnicul se păstrează în
bogata bibliotecă a mănăstirii Secu alături de cele din 1826 și 1851, mai
modeste, publicate recent30. Prin „sârguința și silința” starețului Neonil
s-a decis prefacerea în 1846 a pomelnicului Mănăstirii Neamțului „a
tuturor fericiților ctitori, și a făcătorilor de bine, și a miluitorilor”31

25
Ibidem, p. 173.
26
Ibidem, p. 192.
27
Ioan Ivan, Scarlat Porcescu, Mănăstirea Neamț, Iași, Mitropolia Moldovei și
Sucevei, 1981, p. 288.
28
Partenie Apetrei, „Arhimandritul Neonil”, în: Mitropolia Moldovei și Sucevei,
1976, nr. 7-8, p. 553.
29
Costin Clit, „Pomelnicul Mănăstirii Secu”, în: Buletin informativ al
Simpozionului Național Rolul Mănăstirii Secu în viața religioasă a Țării Moldovei,
2017, III, p. 199-260.
30
Cosmin Niță, „Două pomelnice ale mănăstirii Secu din secolul XIX”, în: Buletin
informativ al Simpozionului Național Rolul Mănăstirii Secu în viața religioasă a
Țării Moldovei, 2017, III, p. 181-198.
31
Biblioteca Mănăstirii Neamț, Pomelnic, f. 66v.

88
„dupre cum s-au așezat de pomenitul părintele nostru starețul Paisie”32.
Motivele invocate ale rescrierii pomelnicului au fost vechimea și „scri-
erea a multor féliuri de condeae, încă unele și foarte cu neiscuțință”33.
Pentru scrierea pomelnicului cu „slovă curată” a fost desemnat din
rândurile soborului ieromonahul Visarion („Acesta Visarion ieromo-
nahul cu însăși a sa mână au scris acest Pomélnic ctitoresc”). Visarion
a dăruit mănăstirii o sută de lei în 1806, apoi doi galbeni pentru fere-
catul cu argint a icoanelor mari împărătești din biserica mare. În po-
melnic, alături de el sunt însemnate și alte nume ale membrilor familiei:
shimonahiile Migdonia și Evpraxia, shimonahii Dorothei și Irinarh
(doi cu același nume), Vasile, Ecaterina, Safta, Constantin, Lupu, Ni-
colae, Maria, Sandu și Elena34.
Pomelnicul, cu numeroase date ce încântă pe genealogiști, ne oferă
informații privitoare la donațiile de carte, ferecarea și tipărirea lor. De
pildă, mitropolitul Iacov Stamati (21 iunie 1792-11/12 martie 1803)
donează o Evanghelie „slovenească”35, iar cel al Ungrovlahiei a dăruit
„multe cărți” tipărite la București prin osteneala sa36. La rândul său
Melchisedec Ștefănescu, episcopul Dunării de Jos a dat 20 de exemplare
bibliotecii la 187237. Narcis Crețulescu donează diverse cărți38.
Pomelnicul consemnează dăruirea unui Tipic și ferecarea unui Pa-
naghiar de ieromonahul Grigorie Dinga, starețul mănăstirii39, așa cum
dovedește și o însemnare: „Acest Panaghiar l-a făcut Grigorie Dinga,
la anul 7258”40 <1749 septembrie 1-1750 august 31>. Ieromonahul
Onufrie dăruia în 1795 „un rând de Minée românești”41. Mărioara
32
Ibidem, f. 66v.
33
Ibidem, f. 66v.
34
Ibidem, f. 66v.
35
Ibidem, f. 13.
36
Ibidem, f. 14.
37
Ibidem, f. 25v.
38
Ibidem, f. 26-26v.
39
Ibidem, f. 30v.
40
N. Iorga, Mănăstirea Neamțului. Viață călugărească și muncă pentru cultură,
Vălenii de Munte, Tipografia Societății „Neamul Românesc”, 1912, p. 31.
41
Biblioteca Mănăstirii Neamț, Pomelnic, f. 64.

89
Canta, fiica Pășcanului, pe care a ținut-o Enache Vârnav din Liteni,
dădea la 1824 suma de 400 de lei „pentru ferecatul unii Eva(n)gghe-
lii”42. Starețul Nathanail (1853-1855) aduce din Rusia o Evanghelie
„ferecată cu argint și poleită cu aur”43. Ilarion Gheorghiu shimonahul
contribuie cu doi galbeni în 1860 pentru ferecarea unei Evanghelii44,
iar ieroshimonahul Calinic Hermeziu cu 100 de galbeni în același an45.
În 1912, arhimandritul Ieremia Iliescu de la mănăstirea Neamțului
dăruiește „o bibliotecă cu cărți” și alte bunuri46.
Preotul Ioniță, fost eclesiarh la Mitropolie, călugărit în 1854 la Mă-
năstirea Neamțului, lasă în 1858 „un testament al Evangheliei ferecată
cu argint și una sută de galbeni”47. Marele logofăt Dimitrache Sturdza
a ferecat la 1818 o Evanghelie mare „cu argint și înpodobită cu finef-
turi, pre caré o au afierosit Monastirii”48.
Ieromonahul Theodosie, „vivliothicariul” mănăstirii, dăruia între
1856 și 1876 diverse sume, printre care 10 galbeni în 1860, ajutor la „
la Evangheliia ce(a) mare română” și 3 galbeni pentru facerea havuzu-
lui în 187649. La ferecarea Evangheliei contribuie în 1860 monahii
Iason cu 100 de lei și Calinic Theodor cu 10 galbeni50. O serie de cărți
provin de la monahi, dintre care amintim pe Ioanichie Brașovanu das-
călu („700 lei și 23 de cărți”)51 și monahul Climent Dudescul (Pravila
mare, Psaltire cu tâlc)52.
Pomelnicul ne oferă și informații despre învățarea limbilor străine
sau legate de bogata activitate tipografică din mănăstire. Nu trebuie
uitată activitatea de traducători a tipografilor Gherontie și Grigorie de
42
Ibidem, f. 165.
43
Ibidem, f. 34.
44
Ibidem, f. 86v.
45
Ibidem, f. 186v.
46
Ibidem, f. 47.
47
Ibidem, f. 129.
48
Ibidem, f. 177.
49
Ibidem, f. 68.
50
Ibidem, f. 102v-103.
51
Ibidem, f. 94.
52
Ibidem, f. 94v.

90
la Mănăstirea Neamțului. Gherontie a fost trimis pe la 1790 de Paisie
Velicicovschi la Academia domnească din București pentru a învăța
limba elină și s-a întors în 1802 la Neamț cu ucenicul său Grigorie53.
Ieromonahul Ilarion îi învăța pe monahi în mănăstire „limba ellin-
nească”. Shimonahul Isac Dascălul îi iniția la rândul său în limba greacă
și „au tălmăcit multe cărți din limba ellinească pe limba românească”54.
Schimonahul Iosif Psaltul aduce pentru prima oară „știința și învăță-
tura musichiei ceii vechi a cântărilor bisericeștii pe care le-au paradosit
la mulți părinți”55.
Pomelnicul consemnează începerea vieții tipografice în timpul sta-
rețului Dosithei (mai 1805-1808/1809), decedat la 8 noiembrie 181056.
Organizarea tiparniței este considerată a fi între anii 1800 și 1807, pri-
ma carte imprimată fiind Viețile Sfinților (1807)57.
Diverse instrumente pentru legătoria de cărți sunt asigurate de
preotul Mihail, „protopop ot Basarabie”58, ieromonahul Serafim
Suceveanul în 184259, schimonahul Lavrentie în octombrie 1853 (și
un ceasornic de masă în biserica de la bolniță). Schimonahilor Nar-
cis, Iona și monahului Therapont li se datorează fântâna din „tipo-
grafie no(u)ă și una în bolnița noao”60. Remarcăm pe monahul The-
odosie „săpătoriul de stambe pe lângă stambele ce au făcut aicea în
tipografiia m(ă)n(ă)s(tirii)” cu diverse sume de bani donate 61.
Schimonahul Ignatie tipograful dăruia mănăstirii la 1826 suma de
1223 de lei62.
53
Elena Chiaburu, Carte și tipar în Țara Moldovei până la 1829, Iași, Editura
Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2005, p. 233.
54
Biblioteca Mănăstirii Neamț, Pomelnic, f. 82v.
55
Ibidem, f. 82v.
56
Ibidem, f. 31v.; despre anii stăreției a se vedea Diacon Ioan Ivan, Preot Scarlat
Porcescu, op. cit., p. 287.
57
Ioan Ivan, Scarlat Porcescu, op. cit., p. 193.
58
Biblioteca Mănăstirii Neamț, Pomelnic, f. 125v.
59
Ibidem, f. 67, 69.
60
Ibidem, f. 84v.
61
Ibidem, f. 102v.
62
Ibidem, f. 82.

91
 Punem în discuție două momente mai puțin cunoscute din timpul
arhimandritului Neonil, starețul mănăstirilor Neamț și Secu, cel al
propunerilor de tipărire a Filocaliei și povestea Pidalionului lui Ve-
niamin Costachi.
Revizuirea traducerilor slave din scrierile Sfinților Părinți după origi-
nalele grecești începută la schitul Sfântul Ilie de la Athos a fost continuată
de Paisie Velicicovschi la mănăstirea Dragomirna63, unde s-a așezat în
1763, prin tălmăcirea marilor duhovnici în limbile română și slavă, apoi
la Secu după 1775 și Neamț64 din 1779, unde a creat o școală de tradu-
cători. Traducerea Filocaliei i-a fost cerută de mitropolitul Gavril Petrov
al Petersburgului și Novgorodului care a tipărit-o în 1793 la
Petersburg65.
Corespondența arhimandritului Neonil cu Iordache Balș și Dimi-
trache Sturza reflectă preocupările și propunerile lor pentru tipărirea
Filocaliei. Astfel, într-o scrisoare din 14 iulie 1843, adresată lui Ior-
dache Balș, Neonil îi face cunoscut: „Acum prin stăruirea de a să tipări
carti numită Filocaliia d(u)hovnicească ca una ce închidi zilele ferici-
tului întru pomenire părint(e)le nostru star(e)ț(ul) Paisie, iaste tălmă-
cită din limba elinească românește, pre care noi cu tot sufletul o dorim
de asemene ca pe una ce iaste cea mai nevo(i)e cătră povățuirea mona-
hilor la d(u)h(o)vniceasca și gănditoare(a) privire a minții, cum și pen-
tru sufletescul folos al fieștecăruia pravoslavnic creștin. Dar, însă cu
smerenie ne rugăm să nu vă supăraț(i) căci acu dindată nu o putem
63
Biblioteca Academiei Române, Manuscris românesc nr. 2597 (Filocalia de la
Dragomirna); Biblioteca Academiei Române, Manuscris nr. 1387 (ajuns la
Dragomirna în 1763); Ion Andrei Ţârlescu, Un manuscris al obștii Paisiene de la
Dragomirna, unul dintre izvoarele Filocaliei scrise pentru români, 24 mai 2013.
Disponibil online: https://www.crestinortodox.ro/reportaj/un-manuscris-obstii-
paisiene-la-dragomirna-izvor-filocaliei-140750.html
(accesat la 9 iulie 2020).
64
Biblioteca Academiei Române, Manuscris românesc nr. 1455 (Filocalia de la
Neamț).
65
Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2 (secolele XVII și
XVIII), Ediția a II-a, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 1994, p. 562-566.

92
pune în lucru pentru neîndemănările aceste / adică mai întâi căci ase-
mene carte nu să poate tipări de nu va fi față la tipărire(a) ei un dascal
cu știință de limba elinească, fiind că izvodul iaste scris cu mâna și poate
să aibă multe greșale și urmează trebuința a să diortosi din cuvânt în
cuvânt”66.
La fabrica de hârtie fondată de Gheorghe Asachi la 1841 de pe mo-
șia Petrodava, lângă Piatra Neamț67, așteptau 240 de topuri de hârtie,
ce „s-au făcut pentru tipografie Sfintei Monastiri, tot încă nu s-au luat,
și aud că ace tipografie ar fi dorit a ave hârtie tricapelă sau leonă”. Ghe-
orghe Asachi amintește arhimandritului Neonil în scrisoarea din 8
noiembrie 1843 încheierea tocmelii cu logofătul Conachi „după îna-
dinsă prubă pe care s-au tipărit și o față a cărții Filocalie”, obligându-se
la pregătirea restului de hârtie și trimite la Neamț „pruba de hârtie
leonă făcută în fabrica me”68. Arhimandritul Neonil îi va răspunde
„că mon(astirea) nu ari acum nici (un fel) de închipuire ca să poată ti-
pări (Filo)caliia”69 și nu poate da „nimică pentru hârtie”70. Tipărirea
Pidalionului devenise o prioritate convenită cu Dumitrachi Sturza,
„pentru care nu să începe altă carti”71.
În corespondența cu Dimitrache Sturza, arhimandritul Neonil evo-
că datoriile și limitarea cheltuielilor „neavând nici pâne, de care ce(a)
mai mare lipsă ducem”, dar și prioritatea tipăririi Pidalionului (tradu-
cerea lui Veniamin Costachi)72.

66
Serviciul Județean Iași al Arhivelor Naționale (în continuare SJAN Iași),
Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice – Moldova, dosar nr. 145/1843, f.
18.
67
N. Iorga, Gheorghe Asachi ca tipograf și editor – după Catalogul lui din 1847,
București, Librăriile Socec & Comp., C. Sfetea și Librăria Națională, 1912, p. 6;
Elena Chiaburu, op. cit., p. 83.
68
SJAN Iași, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice – Moldova, dosar nr.
145/1843, f. 93.
69
Ibidem, f. 19.
70
Ibidem, f. 19.
71
Ibidem, f. 95.
72
Ibidem, f. 19.

93
 Documentele cercetate fac lumină în povestea tipăririi Pidalionului
la Mănăstirea Neamțului în 184473 (se amintește și o ediție din 1843)74.
Manuscrisul mitropolitului Veniamin este încredințat spre corectare
și îmbunătățire lui Neofit Scriban, care ar fi stat la Mănăstirea Neam-
țului în perioada tipăririi75. Traducerea mitropolitului Veniamin este
după unele voci din 1842, în care s-a folosit de edițiile grecești din 1800
și 1841 (Atena). Nu se știe ce s-a întâmplat cu manuscrisul mitropoli-
tului Veniamin Costachi76. Scrisoarea arhimandritului Neonil din 19
octombrie 1843 către Alecu Balș ne oferă câteva informații. Traducerea
Pidalionului s-a făcut prin „curata sa osteneală” (a lui Veniamin Cos-
tachi). A folosit ediția cu interpolările călugărului Teodorit de la 1800
cu „oareșcare greșale … asupra cărora cu osăbit sobor a bisericii cei mari
din Țarigrad s-au încuviințat a să îndrepta”. Fostul mitropolit „prenu-
merat” la noua ediție din 1841 „nu l-au ertat cugetul să-l lasă așa neîn-
dreptat” și înnoiește traducerea77.
Nevoit să se retragă din scaunul mitropolitan, Veniamin Costachi
își înaintează demisia (paretisis) domnului Mihail Sturdza la 18 ianu-
arie 1842 și rămâne până la sfârșitul vieții la Mănăstirea Slatina, unde
continuă traducerea cărților78. Arhimandritul Neonil precizează în
73
I. Ivan, „Pidalion. Manuscris din biblioteca Mănăstirii Neamț”, în: Mitropolia
Moldovei și Sucevei, 1976, nr. 1-2, p. 163; „Traducere din grecește de Mitropolitul
Veniamin; binecuvântarea mitropolitului Meletie; stareț Neonil; îndreptarea făcută
de Neofit Scriban; tipografi Teofan și Cleopa; foaia de poartă – gravura de Gherva-
sie 1831; prefețele de Veniamin Costachi și Neofit Scriban” cf. Ioan Ivan, Scarlat
Porcescu, op. cit., p. 209.
74
Constantin N. Tomescu, Scurtă povestire istorică despre Sfânta Mănăstire
Neamțu și despre așezările monahale supuse ei, [Mănăstirea Secu și Schiturile:
Vovidenia, Pocrov, Sihăstria, Sihla și Icoana], Mănăstirea Neamț, Editura și Tiparul
Sfintei Mănăstiri Neamțu, 1942, p. 169.
75
I. Ivan, op. cit., p. 164.
76
Ibidem, p. 164.
77
SJAN Iași, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice – Moldova, dosar nr.
145/1843, f. 79r-79v.
78
 Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 3 (secolele XIX și XX),
București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 1997, p. 22.

94
răspunsul dat lui Dimitrache Sturza după 14 iulie 1843 începerea ti-
păririi „încă din trecutul an 1842”79.
În scrisoarea trimisă de la mănăstirea Slatina arhimandritului Neo-
nil la 23 iulie 1843, Veniamin Costachi menționează perioada de trei
ani de când a dat spre tipar Pidalionul, carte a cărei traducere îi apar-
ține. Netipărirea Pidalionului îl îndeamnă să ceară înapoierea manus-
crisului prin maiorul Cogălniceanu80. Putem evalua data trimiterii
manuscrisului ca fiind 1840, când stabilim și finalizarea traducerii.
Printurile de corectură pentru pregătirea matrițelor erau trimise
anterior datei de 9 august 1843, când Veniamin Costachi îi mulțumește
arhimandritului Neonil și îi cere trimiterea Pidalionului, la a cărei fi-
nalizare colabora cu maiorul Cogălniceanu81. Tipărirea Pidalionului
a supus mănăstirea la „grele cheltu(i)eli, totodată și datorii”, la împru-
mutul de 400 de galbeni de la Alecu Balș „din care s-au cumpărat 200
topuri de hârtii monă”. La 12 octombrie 1843, arhimandritul Neonil
aștepta prin intermediul doctorului Teodoru din Roman sosirea a
„încă alte 400 topuri de hârtii de aceia pe care să tipăresc gazetele de la
Brașov”82. Arhimandritul trimite mitropolitului la 27 octombrie 1843
„carte(a) și pe ierodiaconu(l) Nictarie ca să fie de agiutori la prescrisu(l)
cărții”83.
La începutul anului 1844, când tipărirea Pidalionului era preco-
nizată în cel mai scurt timp, Neofit dascălul era trimis la Veniamin
Costachi pentru preluarea izvodului „di cari avem trebuință la în-
cepire(a) cărțăi” și oferirea sfaturilor necesare evitării greșelilor de
tipar84.
Tipărirea cărții era în pregătire la data cererii returnării manuscri-
sului, invocându-se de arhimandritul Neonil în scrisoarea din 29 iulie

79
SJAN Iași, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice – Moldova, dosar nr.
145/1843, f. 19.
80
Ibidem, f. 35.
81
Ibidem, f. 42.
82
Ibidem, f. 64-65.
83
Ibidem, f. 91.
84
Ibidem, f. 108r-108v.

95
1843 lipsa hârtiei din Galați și soluția folosirii hârtiei „care s-au pus și
în Istoria bisericească”85.
Veniamin Costachi se adresează pentru a treia oară arhimandritului
Neonil la 9 octombrie 1843, când Pidalionul nu era încă tipărit, mi-
tropolitul fiind convins că „a căruia piedică nu mă îndo(i)esc a credi că
ești Precuvioșii ta”86.
La începutul anului 1844 – ianuarie-februarie – Pidalionul era pre-
gătit pentru tipărire iar arhimandritul Neonil trimitea la mitropolitul
Veniamin pe dascălul Neofit ca „să-i daț(i) izvodu(l) di cari avem tre-
buință la începire(a) cărțăi, dăndu-i totodată și o povățuire cum veț(i)
socoti ca să nu să facă vreo greșală la tipar”87.
În cursul anului 1843, după preluarea stăreției, arhimandritul Neo-
nil solicită blagoslovenia mitropolitului pentru tipărirea cărții traduse
de Sofronie Miclescu, episcopul Hușilor, ierarh cu preocupări cărtu-
rărești88: „Preosfințiia sa părintile Sofroni episcopul al Hușului faci
ceriri ca să i să tipăriască la tipografiia a acestor monastiri Acathistul
Sv(i)nților Apostoli, tălmăcită de preosfințiia sa, pentru cari cu multă
smerenie ne rugăm a ni să da blagoslovenie spre a-l tipări”89.
Muzeul Episcopal din Huși păstrează în colecția sa un exemplar al
Cazaniei lui Varlaam incomplet ce a aparținut parohiei Pribești din
județul Vaslui. Însemnările din Cazanie fac referire la evenimentele din
1711, cum ar fi sosirea moscalilor, lupta de la Stănilești, prada tătarilor,
cutremurul din 25 decembrie 171490. Un alt exemplar al Cazaniei, ce
aparținea în 1926 parohiei Poiana din județul Vaslui, îl găsim astăzi la
Biblioteca Municipală „Stroe S. Belloescu” din Bârlad.
85
Ibidem, f. 27.
86
Ibidem, f. 63.
87
Ibidem, f. 108r-108v.
88
Pentru preocupările livrești ale episcopului Sofronie Miclescu a se vedea și Scarlat
Porcescu, Episcopia Hușilor. Pagini de istorie, Roman, Episcopia Romanului și
Hușilor, 1990, p. 89.
89
SJAN Iași, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice – Moldova, dosar nr.
145/1843, f. 20.
90
I. Ivan, „Cazania lui Varlaam în colecția bibliofilă a Episcopiei Romanului și
Hușilor”, în: Cronica Episcopiei Romanului și Hușilor, 1989, I, p. 40-41.

96
 O mare parte a fondului de carte veche de aici provine din muzeul
din satul Curteni, întemeiat în 1904 de preotul Vasile Ursăcescu și
desființat abuziv de autoritățile comuniste în septembrie 1949, care au
confiscat toate obiectele și cărțile de cult la 12-13 iunie 1951, depuse
la Muzeul regional din Bârlad91.
Recent a fost tipărit și un catalog a 53 cărți românești vechi și 17
tipărite în străinătate, laice și religioase92. Însemnarea din veleatul 7160
(1651 septembrie 1 – 1652 august 31) redactată în limba slavă ni-l dez-
văluie pe cumpărător, anume părintele Pătrașco.

„† Sy7 cnig7, recom7é E(va)ngh(e)lie rumăniască, cÿpil rab B<o>jyi,

yerei Pătra[co, za wtpuºenye gr1hov ego i popadya ego, Costanda,
i za zdravye kad<i> svoih da b7det emu vă pamét, vă d<0>ni
bl<a>gokăstivago g<o>sp<o>d<a>ră Iw Vasilye voevoda vă l1t<o> =zÌrx.
† Această carte, numită Evanghelie rumăniască, a cumpărat-o robul lui Dumnezeu,
părintele Pătrașco, pentru iertarea păcatelor lui și ale preoteei lui, Costanda, și pen-
tru sănătatea copiilor săi, ca să fie lui întru pomenire, în zilele binecistitorului domn,
Io Vasilie voievod, în anul 7160 <1651 septembrie 1 – 1652 august 31>”93.

Cazania a fost legată la 4 iunie 1695 de popa Ioan din Botoșani,

operație consemnată printr-o însemnare valoroasă pentru posteritate.
Un personaj anonim ne arată în 1780 calitatea de „dascăl la cuconul

91
George Ursăcescu, „Muzeul de la Curteni 1904-1951”, în: Prutul, 2004, nr. 2 (33),
p. 1, 6-8; despre familia Ursăcescu a se vedea și Vasile C. Ursăcescu, „Genealogia
familiei Ursăcescu”, în: Cadențe peste timp. Revista cadrelor militare în rezervă și a
veteranilor de război din județul Vaslui, 2015, nr. 2 (6), p. 127-144; Idem, „Genealogia
familiei Ursăcescu”, în: Cadențe peste timp. Revista cadrelor militare în rezervă și a
veteranilor de război din județul Vaslui, 2016, nr. 1 (7), p. 121-178; Idem, „Genealogia
familiei Ursăcescu”, în: Cadențe peste timp. Revista cadrelor militare în rezervă și a
veteranilor de război din județul Vaslui, 2016, nr. 2 (8), p. 81-108.
92
Volcu, Ion; Bogdan, Florin, Carte veche în colecțiile Bibliotecii Municipale Stroe S.
Belloescu Bârlad 1643-1830, prefață de Dr. Igor Cereteu, Brăila, Editura Proilavia,
2018, p. 10.
93
Costin Clit, „Însemnări de pe cartea veche din colecția Bibliotecii „Stroe S.
Belloescu” de la Bârlad (I)”, în: Prutul, 2019, nr. 1 (63), p. 206.

97
Ianachi”94. Un imn de cinstire a Fecioarei Maria scris în limba greacă
datează din 1784 iar un învățăcel pe nume Neculai Hristoverghi își
însemnează fără vreun reper cronologice începutul învățării Psaltirii.
Tot de la el ne-a rămas însemnarea „Să să știi di câ(n)d am învățat eu
ficiorul lui Hristoveghi. / Eu Nec(ulai)”95. Din păcate posibilul reper
cronologic a fost tăiat la legatul Cazaniei96.
Însemnările cercetate fac lumină în privința vieții bisericești din
satele și orașele aflate sub jurisdicția ierarhilor de la Huși, unele așezări
dispărând de-a lungul timpului.
Domnul Mihai Racoviță dăruia bisericii din satul Bălteni la 27 ia-
nuarie 1724 Sfânta și Dumnezeiasca Evanghelie, tipărită la București
în 172397. Matei Ghica cumpără la 18 februarie 1754 o Evanghelie
pentru lăcașul din Borodești98.
Toader Vreme și soția sa Catrina cumpără la 1 mai 1724 o Evanghe-
lie pentru biserica din satul Cășoteni, astăzi dispărut, situat undeva la
confluența pârâului Lohan cu râul Bârlad.
„Această sfăntă și blagoslovită carte ce-s zici Ivanghelie s-au cumpă-
rat (de) Toader Vreme înpreună și cu soțul său Catrina și au dat bisăricii
la Cășoteni1, ca să le hie pomană în veci ca să-s(e) știe”99.
Ion Nacul logofăt la visterie cumpăra la rândul său o Evanghelie
(București, 1723), pe care o dă bisericii cu hramul Sfinții Arhangheli
din Pătrușeni „ ot ținutul Iaș(i)lor piste Prut” și ajunge în cele din urmă
la parohia Toporăști100.
94
Ibidem, p. 207.
95
Ibidem, p. 207.
96
Ibidem, p. 207.
97
Costin Clit, „Însemnări de pe carte veche (1691-1900)”, în: Acta Moldaviae Meridi-
onalis. Anuarul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, 2014, vol. XXXV, p. 89.
98
După Dionisie I. Udișteanu, „Biserica din Pochidia-Borodești. Câteva date și
însemnări”, în: Păstorul Tutovei. Revista Asociației preoților din județul Tutova,
1943, nr. 7-8, p. 270.
99
Costin Clit, „Însemnări de pe cărți (IV)”, în: Prutul, 2015, nr. 2 (58), p. 153.
100
Idem, „Însemnări de pe carte veche (1691-1900)”, în: Acta Moldaviae
Meridionalis. Anuarul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, 2014, vol.
XXXV, p. 89.

98
 Frații Andriu, Gavril și Constantin Cozma cumpărau la 1 iulie 1743
(anul tipăririi) un Apostol pentru biserica din satul Călimănești, ținutul
Tutova, pe care o dau „în sama popii luo To(a)dir păr cându ar fi la
biseric(ă), iar lipsindu popa iar să rămâi a bisericii pomană în veci”101.
Sandul Bosie vătav de copii dăruia în văleatul 7253 (1744-1745)
bisericilor din satele Armășeni și Bălțați câte un exemplar din Evanghe-
lia tipărită la București (1742).

„† Această sfăntă Ivanghelie am dat-o eu Sandul Bosie, biv vătah za copii, la be-
serica de la Armășeni unde (e)ste hramul sfănătu Arhanghe(l), pentru sufletul
meu și a gi(up)ănes(ei) mele Sanda și a părinților mei să-s pomene(a)scă în veci
și nime din n(e)amul me(u) să nu o mute de la Armășăni, iară cin(e) ar lua-o să
fie suptu blăstăm(ul) lu(i) Dumnezeu ș-a Maicii Preciste ș-a sfintelor subor de la
Nichie”102.

Gheorghe Popăscu, biv treti armaș, aflat cu slujbă în Mehedinți,

cumpără un Triodion (1746) și îl trimite fratelui său Ștefan Popăscu
biv treti armaș

„pentru să o așez(e) la sfenta besăric(ă) ot Costești pe cum s-au or(ân)duit pentru

să să pomeniască numele părențelor și al nostru. / + Și viind acastă carte și cu alte
cărți la măna mia eu li-am dat la sfănta bisărică de la Costești ca să fie pomenire
vecinică frăține-meu și părinți(lor) noștri. / Ștefan Popăscul, vor(nic) de
poartă”103.

Serdarul Dediul Codreanu afierosea la veleat 7261 (1752-1753) un

Antologhion bisericii din satul Fruntișeni104.

„Această sfântă carte ce-s numește Mineiu este a sfintei beserici de la Frunteșani,
dat de dumnalui Dediul Codreanu sărdariu, iară cine s-ar ispiti ca să-l schimbe
101
Ibidem, p. 90-91.
102
Ibidem, p. 91.
103
Costin Clit, „Însemnări de pe cărți (V)”, în: Prutul, 2016, nr. 1 (57), p. 175-176.
104
Idem, „Însemnări pe cărți (I)”, în: Prutul, 2014, nr. 1 (53), p. 58.

99
 sau să-l ei de la besărica no(a)stră, unul ca acela, măcar și din ne(a)murile me(le)
să a lua di la ace besărică al no(a)st(r)ă Fruntișenii să fii aftema smaranasta cum
zăce apostolul Pavel, că această carte cându s-au dat, s-au dat și altele înpreună cu
dânsa la besărică pentru pomeniri părinților și a neamului dumisali, ce sânt în-
gropați la ace besărică ș-a dumisale, în zălele mării sale Costandin Mihaiu Raco-
viță voievodu”105.

Sfințirea bisericii din satul Tătărăni, comuna Dănești, reprezintă o

certitudine prin însemnarea de pe un Apostol, tipărit la Iași în 1756.
„Să să știi de când s-au sfințit (sfânta) bisărică în Tătăreni2 în zilile pre-
luminatului domn Ion Ion Teodor v(oie)vod la velet 7269 <1760>,
dec(emvrie) 12”106.
Biserica din satul Cozmești a fost depozitara unui Osmoglasnic în
manuscris până în anul 1982, când a fost achiziționat în colecția de
carte veche a Muzeului Muzeistic, astăzi Eparhial, din Huși.
Manuscrisul este redactat în limba română cu grafie chirilică cu
cerneală neagră și roșie. Prezintă 62 file (124 pagini), numerotate cu
cerneală neagră, cu litere chirilice. Lipsesc următoarele file. Fila 62 se
încheie cu „sfârșitul catavasiilor adormirei Precistii” iar fila 62 v. începe
cu „Catavasii la Înălțarea cinstitii și de viață făcătoarei Cruci Domnului
D(u)mnezeu și Mântuitoriului nostru Ii(su)s H(risto)s”107. Coperțile
sunt împodobite cu chenare și motive florale. Remarcăm o oarecare
naivitate și rudimentarism țărănesc în iconografia manuscrisului: lite-
rele inițiale sau imaginile care marchează începuturile capitolelor. În
mijloc un medalion. În partea interioară a coperților sunt făcute diverse
însemnări.
Redăm conținutul foii de gardă care face lumină în privința originii
manuscrisului:

105
Ibidem, p. 58.
106
Idem, „Însemnări de pe carte veche (1691-1900)”, în: Acta Moldaviae
Meridionalis. Anuarul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, 2014, vol.
XXXV, p. 93.
107
Idem, „Un Osmoglasnic manuscris de la biserica din Cozmești. Notă la istoria
școlilor din județul Vaslui”, în: Est. Revistă de cultura, 2015, nr. 13, p. 5.

100
 „Osmoglasnic / Adecă opt glasuri pe limba moldoveniască, care acum s-au scris
de mănă de țăran, de mine smeritul între învățătorii de copii, anume Ioan Das-
călul Ardelianul, după ducere(a) moscalilor, viind în scaunul țării noastre a Mol-
dovii, măriia sa domnul Scarlat Alecsandru Calimah108 vo(i)evod, și l-am scris
acest Osmoglasnic numitului bă(i)et Simion, săn dum(i)sali jupănului Iordache
Popa din satul Cozmeștii, la anii di la zidirea lumii 7320, iară de la Măntuitoriul
nostru HS D(u)mnezeu, era anii 1813, s-au început decemv(rie) 31”109.

Ioan Dascălul, ardelean de origine, a fost angajat să-i învețe carte pe

băieți în satul Cozmești, așa cum reiese și din însemnarea sa de pe Osmo-
glasnicul pus în discuție: „În anul 1813, ghenar, 1, m-am tocmit la Coz-
mești de am învățat bă(i)eți până la Sfăntul Gheorghie” (f. 47 v). O altă
însemnare, a cumpărătorului manuscrisului respectiv, face lumină și
asupra localității de unde venea Ioan Dascălul: „Acest Osmoglasnic l-au
adus Ion Dascălu din satul Băbeștii în luna lui feurari și tocmala ci este
60 de parale. / 181(3)” (coperta 3). Am identificat un sat Băbești în co-
muna Halmeu (unitate teritorial-administrativ învecinată cu Ucraina),
județul Satu Mare. Ioan Dascălul își spunea și „Ardelianul”.
Lăsând deoparte valoarea sa bibliofilă, manuscrisul ne oferă infor-
mații documentare importante despre începuturile învățământului
din această zonă, reflectat în monografiile locale prin utilizarea unor
lucrări cu caracter general, cum ar fi cele semnate de V.A.Urechea, Ni-
colae Iorga, Nichita Adăniloaie și alții. De altfel, într-o lucrare recentă
nici măcar nu este menționată școala din Cozmești110.
Ioan Dascălul nu se abate de la consemnarea unor date privitoare la
cutremurul din 14 octombrie 1802 și eclipsa de soare din 30 ianuarie 1804.
Cercetarea mănăstirilor reînființate după 1990, dar nu numai, se
impune, în condițiile în care și-au recuperat și păstrat anumite valori
bibliofile sau și-au creat mici muzee. Dăm ca exemplu mănăstirea Adam
108
Scarlat Callimachi (1806 august 12 - octombrie; 1807 iulie 24 - 1810 iunie 1;
1812 august 27 - 1819 iunie 20).
109
Ibidem, p. 5.
110
Nicolae Ionescu (coord.), Învățământul vasluian. File de istorie (secolul
XVIII-2014), Iași, Editura PIM, 2014.

101
situată astăzi în județul Galați. A făcut parte din fostul județ al Tuto-
vei, aflat până în 1949 sub jurisdicția episcopiei Hușilor. Fără a realiza
o cercetare temeinică, lăsată pentru alt prilej, am identificat un pomel-
nic redactat în grafie chirilică ce datează la din 10 octombrie 1859. În
pomelnic sunt trecute familiile boierești care au susținut de-a lungul
timpului lăcașul monahal: neamurile Iamandi, Rusătesc, Donici, Gre-
ceanu, Miclescu, Costachi (în coloanele viilor și morților) și Movilă
(numai la coloana morților).
Un al doilea pomelnic al morților în grafie chirică este prezentat cu
larghețe a fi din secolul al XIX-lea. Dintre puținele exemplare de carte
veche amintim Carte ce numeaște Puțul Sfântului Ioan Gură de Aur,
tălmăcită de mitropolitul Grigorie al Ungrovlahiei, tipărită în 1833 la
Buzău de ieroshimonahul Gherontie, tipograful din mănăstirea Neam-
țului. Ștampila de pe pagina de titlu cu o legendă în grafie latină arată
cartea ca fiind din zestrea/proprietatea mănăstirii Adam, comuna Dră-
gușeni, însă însemnarea din 26 martie 1835 ne demonstrează locul ei
de proveniență: „S-au dat la Sfântul schit Ostrovul. <ss> Ilarion (i)
er(o)di(ac)on (?)”. Sihăstria Ostrov (Călimănești) de pe valea Oltului
își are începuturile în secolul al XIV-lea, biserica fiind rezidită de Nea-
goe Basarab (1512-1521) în 1520 și 1521111. Cum a ajuns cartea de la
schitul Ostrov la mănăstirea Adam? Tot la mănăstirea Adam se găsește
și un mormânt pe a cărui piatră sunt inscripționate numele: „Grigorie
I. Soutzo, decedat în 6 aprilie 1862” și „Ecaterina C. Soutzo decedată
în 24 octombrie 1865”.
Rămâne ca o sarcină a istoricilor descoperirea poveștilor cărților, a
circulației lor și valorizării inscripțiilor de pe pietrele de mormânt, in-
strumente genealogice veritabile.

111
Ioanichie Bălan, Vetre de sihăstrie românească secolele IV-XX, Bucureşti, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1982, p. 255-256.

102
 Bibliografie

Izvoare inedite:
SJAN Iași, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice – Moldova, dosar nr.
145/1843, f. 18-20, 27, 35, 42, 63-65, 79, 91, 93, 95, 108,
Biblioteca Mănăstirii Neamțului, Pomelnic, 1846.

Manuscrise:
Popescu, Anton, Episcopia Hușilor (manuscris), Huși, Episcopia Hușilor,
1965.
Biblioteca Academiei Române, Manuscris nr. 1387.
Biblioteca Academiei Române, Manuscris românesc nr. 1455.
Biblioteca Academiei Române, Manuscris românesc nr. 2597.

Izvoare edite:
Caproșu, Ioan (ed.); Chiaburu, Elena (ed.), Însemnări de pe manuscrise și
cărți vechi din Ţara Moldovei, vol. I (1429-1750), Iași, Casa Editorială
Demiurg, 2008.
Cihodaru, C. (ed.); Caproșu, I. (ed.); Șimanschi, L. (ed.), Documenta Roma-
niae Historica, A. Moldova, vol. I (1384-1448), București, Editura Aca-
demiei Republicii Socialiste România, 1975.
Clit, Costin, „Însemnări de pe carte veche (1691-1900)”, în: Acta Moldaviae
Meridionalis. Anuarul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui,
2014, vol. XXXV, p. 86-152.
Idem, „Însemnări de pe cartea veche din biblioteca Mănăstirii Secu”, în: Bu-
letin informativ al Simpozionului Național Rolul Mănăstirii Secu în
viața religioasă a Țării Moldovei, nr. III, Piatra Neamț, Editura Cetatea
Doamnei, 2017, p. 91-174

103
Idem, „Însemnări de pe cartea veche din colecția Bibliotecii „Stroe S. Bello-
escu” de la Bârlad (I)”, în: Prutul, 2019, nr. 1 (63), p. 205-222
Idem, „Însemnări pe cărți (I)”, în: Prutul, 2014, nr. 1 (53), p. 55-112.
Idem, „Însemnări de pe cărți (IV)”, în: Prutul, 2016, nr. 2 (58), p.101-141.
Idem, „Însemnări de pe cărți (V)”, în: Prutul, 2016, nr. 1 (57), p.175-198.
Idem, „Însemnări de pe cărți (VII)”, în: Prutul, 2017, nr. 1 (59), p.
219-144.
Idem, „Însemnări de pe cărțile din biblioteca Mănăstirii Neamțului (I)”, în:
Prutul, 2018, nr. 1 (61), p.167-200.
Idem, „Pomelnicul Mănăstirii Secu”, în: Buletin informativ al Simpozionului
Național Rolul Mănăstirii Secu în viața religioasă a Țării Moldovei,
2017, III, p. 199-260.
Idem, „Un Osmoglasnic manuscris de la biserica din Cozmești. Notă la isto-
ria școlilor din județul Vaslui”, în: Est. Revistă de cultura, 2015, nr. 13, p.
5-6.
Niță, Cosmin, „Două pomelnice ale mănăstirii Secu din secolul XIX”, în:
Buletin informativ al Simpozionului Național Rolul Mănăstirii Secu în
viața religioasă a Țării Moldovei, 2017, III, p. 181-198.
Udișteanu, Dionisie I., „Biserica din Pochidia-Borodești. Câteva date și în-
semnări”, în: Păstorul Tutovei. Revista Asociației preoților din județul
Tutova, 1943, nr. 7-8, p. 268-273.

Izvoare narative:
Neculce, Ioan, „Letopisețul Țării Moldovei de la Dabija-vodă până la a doua
domnie a lui Constantin Mavrocordat”, în: Letopisețul Țării Moldovei,
îngrijirea textelor, prefațarea letopisețelor, glosar și indici de Tatiana Ce-
lac, Chișinău, Editura Hyperion, 1990.

104
 Lucrări, studii și articole:
Apetrei, Partenie, „Arhimandritul Neonil”, în: Mitropolia Moldovei și Su-
cevei, 1976, nr. 7-8, p. 551-562.
Bălan, Ioanichie, Vetre de sihăstrie românească secolele IV-XX, București,
Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
1982,
Cândea, Virgil, „Cartea în muzeele noastre”, în: Revista Muzeelor, 1967,
nr. 1, p. 15-20.
Idem, Istoria românilor, vol. V (O epocă de înnoiri în spirit European
(1601-1711/1716)), București, Editura Enciclopedică, 2003.
Chiaburu, Elena, Carte și tipar în Țara Moldovei până la 1829, Iași, Editu-
ra Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2005;
Ciolan, Macarie, Mănăstirea Secu, Iași, Editura Mitropoliei Moldovei și
Sucevei, 1987.
Codreanu, Theodor, Istoria Hușilor, Galați, Editura Porto-Franco, Galați,
1995.
Nicolae Ionescu (coord.), Învățământul vasluian. File de istorie (secolul
XVIII-2014), Iași, Editura PIM, 2014.
Iorga, N., Mănăstirea Neamțului. Viață călugărească și muncă pentru cul-
tură, Vălenii de Munte, Tipografia Societății „Neamul Românesc”,
1912.
Idem, Gheorghe Asachi ca tipograf și editor – după Catalogul lui din 1847,
București, Librăriile Socec & Comp., C. Sfetea și Librăria Națională,
1912.
Ivan, I., „Pidalion. Manuscris din biblioteca Mănăstirii Neamț”, în: Mitro-
polia Moldovei și Sucevei, 1976, nr. 1-2, p. 162-168.
Ioan Ivan, Scarlat Porcescu, Mănăstirea Neamț, Iași, Mitropolia Moldovei
și Sucevei, 1981.

105
Idem, „Cazania lui Varlaam în colecția bibliofilă a Episcopiei Romanului și
Hușilor”, în: Cronica Episcopiei Romanului și Hușilor, 1989, I, p. 37-43.
Mitric, Olimpia, „Fondul de carte veche bisericească de la complexul muze-
istic Huși”, în: Cronica Episcopiei Romanului și Hușilor, 1991, III, p.
215-221.
Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2 (secolele XVII
și XVIII), Ediția a II-a, București, Editura Institutului Biblic și de Misi-
une al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994.
Idem, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 3 (secolele XIX și XX), Bu-
curești, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 1997.
Scarlat Porcescu, Episcopia Hușilor. Pagini de istorie, Roman, Episcopia
Romanului și Hușilor, 1990.
Idem, Episcopia Romanului, Roman, Episcopia Romanului și Hușilor,
1984.
Benedict Sauciuc, Mănăstirea Neamț. Vatră de spiritualitate și cultură ro-
mânească, vol. II (1990-2017), Iași, Editura Doxologia, 2017.
Ștefănescu, Melchisedec, Chronica Hușilor și a episcopiei cu asemenea nu-
mire, București, Tipografia C. A. Rosetti, 1869.
Idem, Chronica Hușilor și a episcopiei cu asemenea numire, ediție anastati-
că, Huși, Editura Horeb, 2019;
Ţârlescu, Ion Andrei, Un manuscris al obștii Paisiene de la Dragomirna,
unul dintre izvoarele Filocaliei scrise pentru români, 24 mai 2013. Dis-
ponibil online: https://www.crestinortodox.ro/reportaj/un-manus-
cris-obstii-paisiene-la-dragomirna-izvor-filocaliei-140750.html, (accesat
la 9 iulie 2020).
Tomescu, Constantin N., Scurtă povestire istorică despre Sfânta Mănăstire
Neamțu și despre așezările monahale supuse ei, [Mănăstirea Secu și
Schiturile: Vovidenia, Pocrov, Sihăstria, Sihla și Icoana], Mănăstirea
Neamț, Editura și Tiparul Sfintei Mănăstiri Neamțu, 1942

106
Udișteanu, Dionisie I., Graiul evlaviei străbune, I. Inscripții și însemnări
de la Secu (Contribuțiuni pentru o monografie istorică), Seminarul Mo-
nahal Cernica, 1939;
Idem, Graiul evlaviei străbune, I. Inscripții și însemnări de la Secu (Contri-
buțiuni pentru o monografie istorică), ediția a II-a revizuită și adăugită,
colecție recuperată, îngrijită și editată de Mircea Motrici, Suceava, Edi-
tura Mușatinii, 2005.
Ursăcescu, George, „Muzeul de la Curteni 1904-1951”, în: Prutul, 2004,
nr. 2 (33), p. 6-9.
Ursăcescu, Vasile C., „Genealogia familiei Ursăcescu”, în: Cadențe peste
timp. Revista cadrelor militare în rezervă și a veteranilor de război din
județul Vaslui, 2015, nr. 2 (6), p. 127-144;
Idem, „Genealogia familiei Ursăcescu”, în: Cadențe peste timp. Revista ca-
drelor militare în rezervă și a veteranilor de război din județul Vaslui,
2016, nr. 1 (7), p. 121-178;
Idem, „Genealogia familiei Ursăcescu”, în: Cadențe peste timp. Revista ca-
drelor militare în rezervă și a veteranilor de război din județul Vaslui,
2016, nr. 2 (8), p. 81-108.
Volcu, Ion; Bogdan, Florin, Carte veche în colecțiile Bibliotecii Municipale
Stroe S. Belloescu Bârlad 1643-1830, prefață de Dr. Igor Cereteu, Brăila,
Editura Proilavia, 2018.

107
 Anexe

1. <după 1843 iulie 14 >

Cu multă smerenii mă închin d(u)m(neavoa)stre prea cinst(ite) c(u)
c(oane) Dimitrache <Sturza>.
Primind de la d(u)m(nea)lui c(u)c(onul) Iordache Bălșucă o scri-
soare prin care ni să face cunoscut spre a pune în lucrare tipărire(a)
Filocaliei, la care i-am și răspuns d(u)m(i)sale. Tot întru aceiaș(i) scri-
so(a)re am văzut și ceia ce d(u)m(neavoa)stră îmi însămnați pentru
asemene, la care să mă credeț(i) c(u)c(oane) Dimitra(che) că cu tot
sufletu(l) sânt bucuros și gata a înplini; decât acum deodată așa cu gra-
bă nu putem, căci n-avem nici un chip, pentru că sântem foarte mult
datori și strămtoraț(i) și cu cele de nevo(i)e, neavând nici pâne, de care
ce(a) mai mare lipsă ducem, din care pricin(ă) și Pidalion(ul) ce s-au
început a să tipări încă din trecutul an 1842, au rămas, (pen)tru care
toate mai pre larg am arătat d(u)m(i)sale c(u)c(onului) Iordache, ru-
gându-ne ca să mai fim îngăduiț(i) până când ne vom pute(a) înlesni
cu cele de nevo(i)e. De care și pe d(u)m(neavoa)stră de asămine vă ru-
găm ca să mai fim păsuiț(i) până când va da milostivul D(umne)zeu să
mai putem macar cât de puțin îndrepta, crezând că îndată după (i)
eșirea Pidalionului cea întâi va fi Filocaliia. La care iarăș(i) adaog a vă
ruga să nu vă supăraț(i). C(u)c(onului) Toderaș, c(u)c(oanei) Costăniță
și c(u)c(onului) Hlicache cu multă smerenie mă închin. C(u)c(oanei)
Agripinăi și c(u)c(oanei) Catincăi de asemene cu multă smerenie mă
închin, Copiilor părint(ească) blagoslovenie le trimit, iară darul și bla-
gosloveniia Maicii D(o)mnului să fie în casa d(u)m(neavoa)stre în toate
zilele până în veac.
Fiind al d(u)m(neavoa)stre.
Sursa: Arhivele Naționale Iași, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii
Publice – Moldova, dosar 145/1843, f. 19, concept.

108
 2. 1843 iulie 23, Mănăstirea Slatina
Părintească blagoslovenii triimit Precuvioșii tale.
Cartea intitulată Pidalion de mine tălmăcită, sânt acum trii ani de
când amu dat-o la ace(a) Sf(â)ntă mon(a)s(ti)re spre a se tipări; Apoi
fiind că pănă acum încă nu s-au mai închipuit tipărirea ei, poftesc pe
Precuvioșiia ta a o iihirisi dumisale maiorului Cogălniceanu spre a mi-o
aduce și spre a regularisi cele de cuviințe întru tipărirea ei pănă ce sânt
în viiață.
Fiind al Precuvioșii tale p(ă)rinte blagoslovit(o)r.
<ss> Veniamin proin Mitropolit.
1843 iulii 23
Mon(a)s(tirea) Slatina
Sursa: Arhivele Naționale Iași, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii
Publice – Moldova, dosar 145/1843, f. 35, original.

3. 1843 iulie 29
1843 iuli(e) 29
La mitropolit
Am priimit stăpânească scrisoare(a) Preasfințiilor Voastră și din su-
flet m-am măhnit pentru înnapo(i)ere(a) cărțăi Pidalion, pentru cari
cu smerenii ne rugăm ca să nu să iei, fiind că s-au și pus în lucrari tipă-
rire(a) iei; și s-au triimes la Galaț(i) ca să să cumperi hărtii, iar negăsă-
ndu-să acolo s-au socotit să să pui hîrtii de care s-au pus și în Istoria
bisericească, că și noi din suflet dorim ca să să poată aduce cât mai în
grabă săvărșire(a) ei. Iată să triimeti și pe păr(intele) pentru facere(a)
m(at)rițelor, s-ar fi triimes și pără acum dar p(...) aceste ne-au înp(i)
edicat.
Sursa: Arhivele Naționale Iași, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii
Publice – Moldova, dosar 145/1843, f. 27, concept.

109
 4. 1843 august 9
Părintiască blagoslovenie triimit precuvioșii tale
Mulțămesc pentru printele ce ne-(a)i triimis întru pregătirea m(at)
rețăl(o)r, iar pentru carte(a) întitulată Pidalium poftescu pe precuvi-
oșiia ta se o triimiți, fiind că am apucat a sevărși alcătuire cu dumn(ea)
l(u)i maior(ul) Cogălniceanu și pe temeiul acei alcătuiri dumn(ea)l(u)
i au și pregătit toate cele trebuitoare spre tipărirea ei.
Rămăn al precuvioșii tale părinte blagoslovit(o)r.
<ss> Veniamin proin Moldavia.
(1)843 avg(u)st 9
Mo(na)s(ti)re(a) Slatina
Sursa: Arhivele Naționale Iași, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii
Publice – Moldova, dosar 145/1843, f. 42, original.

5. 1843 octombrie 9, Mănăstirea Slatina

Părintească blagoslovenii triimet Precuvioșii tale.
De doă ori am scris Precuvioșii tale ca să-mi triimiți carte(a) intitu-
lată Pidaliun, și pe al doile(a) scrisoare nici ai voit a-mi răspunde; și dar
ca cel ce cred că asupra ostenelil(o)r meli nimine din lume nu poate
ave(a) protii, poftescsă mi-o triimiți ca nu cumva sila să mă îndemni a
ceri prin tot chipul căștigare(a) dreptului mieu, a căruia piedică nu mă
îndo(i)esc a credi că ești Precuvioșii ta.
Fiind al Precuvioșii tale p(ă)rinte sufletesc.
<ss> Veniamin pr(o)in M(itropolit).
(1)843 oct(o)mv(rie) 9
Mon(a)s(ti)re(a) Slatina
Sursa: Arhivele Naționale Iași, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii
Publice – Moldova, dosar 145/1843, f. 63, original.

110
 6. 1843 octombrie 12
Prea Sf(i)nți(te) și mult Milostive Stăpâne!
Când am priimit ce(a) de a doao poruncă a Preosfin(ției) pentru
trimiterea cărții numită Pidalion, atuncea nu v-am răspuns pentru
având neschimbată hotărâre ca să viu și să vă văz, pentru aceia nu v-am
răspuns că era să vorovim în ființă, dar înpotrivirea vremilor ce au ur-
mat, de altă parte înpregiurările, însărcinărili mele, m-au înpiedecat
a-m(i) linști dorința aceasta;
Acum în urmarea poruncei aceștiia, cu adâncă supunire vă răspund
că pentru tipărirea cărții aceia Monast(ir)ea au intrat în grele cheltu(i)
eli, totodată și datorii, după cum și întâi v-am însămnat, că de la c(u)
c(onul) Alecu Balș ne-am împrumutat cu 400 #, din care s-au cumpă-
rat 200 topuri de hârtii monă, și pentru că atâta era puțină la înplinirea
No. de atâtea ecsanplare, pentru aceia, prin doftoru(l) Theodoru de la
Roman de mult am pus în lucrare și aștept din zi în zi să le trimată so-
sască încă alte 400 topuri de hârtii de aceia pe care să tipăresc gazetele
de la Brașov. Aceste dacă preosfin(ția) (voastră) poate nu le credeț(i),
apoi vă rog binevoiț(i) lăturalnic a le cerceta și dacă nu să vor afla așa,
apoi fără nicio îndoială să nu mă mai credeț(i) și voi fi pre aceasta mă
îndatoresc a vă trimite cartea.
Îmi iaste cu totul mirare milostive stăpâne! Câtă vreme de la par-
tisarea preaosfinții această carte au stătut fără nici o punire în lucrare
de a să tipări? Tocma acum când eu smeritul întru cugetare de a mă
arăta înplinitor unei asăminea dorinți a preosfin(ției) pentru ea să
întinpin atâta greotate tocmai de la acela ce v-aț(i) dat ca această cu
condiția aceasta. Negreșit numai pentru păcatele mele, totuș(i) însă
vă rog preosfin(țite) nu porunciț(i) a să lua de aici ca să să tipărească
aiurea în privigheré, mai vârtos fiind o carte bisericească ce(a) mai
de căpitenie , că știț(i) că duhul politicesc luptă pe cel duhovnicesc,
ci o lăsaț(i) încă puțin în încredire că vă veț(i) foarte bucura
foarte.
Mai însămnez preosfin(țite) că eu acum văzându-mă puțin mai ușu-
rat de necurmatul musafirlâc (?), încă și de alte învăluiri, vă rog ca să
fiu priimit a vă mai vedea a-m(i) liniști dorința de a vă vedea, când apoi

111
atunci lămurit mai pre larg vă va descoperi curățăniia inimii mele cu
care neschimbat totdeauna mă port cătră preosf(ințitul).
Rămâindu-vă plecat fiu sufletesc dinpreună cu tot soborul.
1843 oc(tom)vr(ie) 12.
Sursa: Arhivele Naționale Iași, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii
Publice – Moldova, dosar 145/1843, f. 64-65, concept.

7. 1843 octombrie 19
Cu multă smerenie mă închin dumi(ta)li pre cinst(ite) c(u)c(oan)
e Alecul!
Pentru cartea Pidalion, ce este a să tipări aici în mon(a)st(ire) de
cătră proin mitro(polit), fiind sâlnicit ca să i-o trimăt numaidecât, în-
sămnat cu hotărâre că de nu, apoi preosfânț(itul) prin tot chipul îș(i)
va ceri dreptul său cu care nimene din lume nu poate să-l nedreptățască,
fiind numai curata sa osteneală.
Deci, eu pe temeiul că luasăm voe de la înălțimea sa, m-am răpezât
însum(i) ca să vorbim în ființă despre aceasta. Precum m-am lămurit,
au avut dreptate ca să i-o trimăt fiind că urma în ea oareșcare greșale
din pricina celui ce o tipărisă, a lui dascălul Theodorit de la Sfântul
Munte, asupra cărora cu osăbit sobor a bisericii cei mari din Țarigrad
s-au încuviințat a să îndrepta; și prin urmare s-au tipărit altul întru care
prenumerat aflându-să și prea sfin(țitul) după ce l-au primit apoi nu
l-au ertat cugetul să-l lasă așa neîndreptat a să tipări fiind de preosfin(-
țitul) tălmăcit. De această dată m-am încredințat, apoi încă m-am fo-
losit rugându-l totodată ca să-l întocmască potrivit cu cel din nou ti-
părit. De care nu lipsăsc a vă aduce la cunoștință dumn(ea)v(oastră),
rămâindu-vă smerit rugător dinpreună.
1843 oct(om)vri(e) 19
Sursa: Arhivele Naționale Iași, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii
Publice – Moldova, dosar 145/1843, f. 79-79v., concept.

112
 8. 1843 octombrie 27
Înalt Preasfințite și mult milostive stăpâne!
Priimind cu multă smerenie după înaltă poronca Preaosfințiilor
voastri și după cum am v(...) și trimit dinpreună cu carte(a) și pe iero-
diaconu(l) Nictarie ca să fie de agiutori la prescrisu(l) cărții, că demult
l-aș fi triimis, însă au fost după a sf(inției) sale trebuință pe la Roman,
până ș-au pus la cale chiliile sale ce din nou ș(i)-au făcut aice.
Și cu aceste(a) rămân a Înalt Preoasfințiilor Voastre smerit și prea
plecat înpreună cu tot soborul.
1843 oct(ombrie) 27
Sursa: Arhivele Naționale Iași, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii
Publice – Moldova, dosar 145/1843, f. 91, concept.

9. 1843 noiembrie 8, Iași

Cu adâncă evlavie sărut mâna precuvioasă părinte stariț.
Doresc ca asta a me plecată scrisoare să vă afle în deplină sănătate ca
să ne putem bucura di asemine stare dorită. Am aflat că hârtie de care
deodată 240 topuri la fabrică s-au făcut pentru tipografie Sfintei Mo-
nastiri, tot încă nu s-au luat, și aud că ace(a) tipografie ar fi dorit a ave
hârtie tricapelă sau leonă2.
Apoi pentru că tocmala cu dum(nealui) log(o)f(ătul) Conachi s-au
închiet după înadinsă prubă pe care s-au tipărit și o față a cărții Filoca-
lie, și că ace hârtie s-au tocmit cu preț di 172 lei, când tricapelă costasă
prețu(l) 24 lei, iar cea leonă 35 lei.
După asemine înpregiurări, spre a răspundi ceririi acei tipografii,
fabrica să va îndatori a pregăti rămășița hârtii cuvenită după unul din
feliurile ce să va alege, adică: tricapelă sau leonă, însă în analogul bani-
lor rămaș(i) de la acele 240 topuri.
Drept ace(e)a alăturezi pruba de hârtie leonă făcută în fabrica me,
și dacă asemine propunere să va încuviința și de precuvioșie voastră,
binevoiți a mă înștiința ca să pun la cale cele de cuviință, iară despre
preț să va lua acel curent, așteptând răspunsul hotărâtor și binecuvân-
tarea voastră cu tot sobor(ul) rămân a precuvioșiei voastre.

113
 Pre plecat șerb și fiu sufletesc.
<ss> G(heorghe) Asachi post(elnic).
Iașii, 8 noemv(rie) 1843.
Sursa: Arhivele Naționale Iași, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii
Publice – Moldova, dosar 145/1843, f. 93, original.
1
Ricapello-hârtie de proveniență italiană ce are ca filigran trei pălării
de cardinal stilizate; Mulțumesc doamnei Elena Chiaburu pentru in-
formațiile oferite.
2
Are în filigran leul.

10. 1844 <ianuarie-februarie>

La mitropolitu(l) Veniamin.
Mai întăiu păzăndu a me În obicinuința datorințăl(o)r trec cătră Înalt
Preosvințăe Voastră, mă sămțăsc cu aceasta placere ca pe căndu la apos-
toleștili picioari să mă învrednicesc di arhiiriasca voastră blagoslovenii.
Cătră aceasta fiind că s-au apropiet și triaba să puni în tipar Pidalion(ul),
triimăt pi păr(intele) Neofit dascălu(l), rugăndu-vă plecat să-i daț(i) iz-
vodu(l) di cari avem trebuință la începire(a) cărțăi, dăndu-i totodată și o
povățuire cum veț(i) socoti ca să nu să facă vreo greșală la tipar.
Înalt Preosfințăte, cridiț(i) că mai multă vreme și greutate lucrului
s-au întrebuințat în varsa(rea)1 slovil(o)r, încăt abie s-au apropiet a să
varsa cât este trebuito(r)1. Și cu aceste închizășluindu1 arhiereștil(o)r
blagoslovenii, ră(mân)1 al Înalt Priosvinții.
Sursa: Arhivele Naționale Iași, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii
Publice – Moldova, dosar 145/1843, f. 108-108v., concept.
1
Deteriorat.

11. 1846 ianuarie 29

Să s(e) alăturezi la feliuri de corăspundeții cu păr(intele) starețu.
Cu evlavii mă închin și sărut mâna sfinții tale părinte starețu.
Cu cinste am priimit scrisoarea cuvioșii voastre și că vă aflaț(i) să-
nătoși cu tot soborul m-am bucurat.

114
 Am văzut și toată neplăcerea ce aveț(i) ca și mine în schimosala
această noauă ce s-au făcut și să face limbei moldovinești, la care nu
puțin au agiutat și părintele proin mitropolitul. Pociu zice încă că au
dat și pildă, schimbând Troița în Treime, pravoslavnici în drept slăvi-
tori, îngerii în angheli, și altile, negreșit nu cu gând rău, ce crezând că
faci bine, fără a lua sama că norodul de unde soco(a)te aceste cuvinte
ca din cer coborâte și nesupusă omenirei a le schimba. Văzând că să pot
schimba, slăbești evlavia ace(a) cu frică și s(f)iiala, și că dă obrăznicie
unora și altora de a face asămine schimbări, la care cel întâi s-au ivit
d(umnealui) Asachi în Moldova și d(umnealui) Iliadi în București,
amândoi dorind a băga în Prințipaturi limba Transilvaniei, ba încă
poate a ne face și latini.
Acest rău părinte stareți mergi atâta de sporind încăt ori are să vii
în nevoi de a priface și Leturghia și cărțile bisericești în limba lor, ori
fii mult mult nepoții lumii de acum nu au să mai înțăleagă cele ce aud
prin biserică și prin cărțile bisericești. În această pricină eu n-am lipsit
de povădu lumii și la unii din conții rosienești ca la niște protectori, de
nu lucrurilor materialnice și trupești, dar măcar la ale legii și nimică nu
am isprăvit. Domnii vor lua și această primejdiincioasă înpregiurare
sau că nici lor nu le pasă de vom fi ardeleni sau moldoveni mai cu vre-
me(a). De poț(i) cuvioșia ta face ceva prin Scriban ai voe să-i arăț(i) și
înșuși cartea me aceasta.
Sânt al preacuvioșiéi voastre fiu sufletesc și slugă.
<ss>
(1)846 ghenar 29
Sursa: Arhivele Naționale Iași, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii
Publice – Moldova, dosar 145/1843, f. 120, original

115