Personalităţi ale Rugului Aprins .

Medalioane biografice

1.Daniil Sandu Tudor – Teodorescu

Alexandru (24.12.1896, Bucureşti-
16.11.1962, Aiud), ieroschimonah

De acum toate puterile le voi închina

numai chemării celei mai puternice şi mai
adânci ale vieţii mele. M-am hotarât să
slujesc lui Hristos şi adevărurilor Lui
veşnice. Sunt sătul de vremelnicie. În 1945
am intrat ca frate la Mănăstirea Antim,
intrarea mea în monahism nu a fost pentru
mine decît cea mai firească şi dreaptă
împlinire a vieţii. Prin urmare, dacă
sinceritatea şi consecvenţa mi-au fost
intotdeauna un principiu, nu puteam tocmai
acum să mă tăgăduiesc, transformându-mă fără nici un motiv într-un reacţionar,
susţinător al unor mişcări falimentare, în care niciodată nu am crezut şi împotriva
cărora am luptat1.
Urmează liceul la Ploieşti; în perioada 1916-1921 este chemat pe front, iar din
1922 pleacă la Constanţa în Serviciul Maritim Român, unde va lucra până în 1924. Din
1925 se dedică activităţii publicistice, ulterior îşi continuă studiile obţinând licenţa în
Filozofie. A colaborat la revista Gândirea, ulterior întemeind şi conducând propriile
reviste: Floarea de Foc şi Credinţa. A fost prieten cu numeroase personalităţi
interbelice pe care va reuşi să le reunească având acelaşi ţel: trăirea autentică a
credinţei ortodoxe ca salvare de efemerul material.

1
Ierom. Agaton Tudor, „Scurt itinerar autobiografic”, în Ieroschim. Daniil Sandu Tudor, Taina Rugului Aprins,
Editura Gh. Vasilescu, Bucureşti, 1999, p. 27
1
 După al Doilea Război Mondial se retrage la Mănăstirea Antim, unde se
călugăreşte în 1945, sub numele de Agaton şi se implică atât în renovarea
aşezământului, cât şi în mişcarea Rugului Aprins, fiind unul dintre principalii ei
iniţiatori. După interzicerea activităţii acesteia, în 1949, pleacă la Craiova, apoi la
Mănăstirea Crasna, judeţul Gorj, unde slujeşte din 1950 ca ieromonah. Între 1950-
1952 este întemniţat la Jilava, iar după eliberare se duce la Sihăstria Neamţului, unde
primeşte marea schimă cu numele de Daniil, apoi se mută la Schitul Rarău2. În 1958
va fi arestat, acuzat, împreună cu alţi 15 membri ai Rugului Aprins, de uneltire contra
ordinii sociale şi întemniţat la Aiud, loc în care va trece la Domnul în 16.11.1962.
Este autorul a numeroase articole, poezii, meditaţii, eseuri dintre care unele
apărute în cursul vieţii, altele postum, în mai multe ediţii: Comornic (1925), Acatistul
Preacuviosului Părintelui nostru Dimitrie cel Nou (1942), Acatiste (1997, 2009),
Dumnezeu-Dragoste (2003), Taina Sfintei Cruci (2001, 2008), Ce este omul? (2003,
2017), Imn Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu (1987- Madrid, 2004
– Bucureşti), Sfinţita Rugăciune (2008), Universalism românesc-publicistică (2013),
Hrisovul clipelor-versuri (2016), Versuri, eseuri, cugetări (2017). O parte din
manuscrisele şi cărţile sale se păstrează în Biblioteca Sfântului Sinod 3.

2
C. Jinga, Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor. Omul şi opera, Bucureşti, 2005, p. 143
3
Arhim Policarp Chiţulescu, Mărturisitori ai luminii isihaste. Rugul Aprins, Editura Basilica, Bucureşti, 2017,
p.15
2
 2. Ioan Kulâghin (24.02.1885, Eleţ,
Rusia- 1947? Siberia), protoiereu

Aşa era de bun duhovnic, încât şi

mitropoliţii se spovedeau la el4.

După efectuarea stagiului militar

(1906-1909), intră ca frate la Mănăstirea
Optina (1910-1914). În timpul Primului
Război Mondial este luat pe front
(1914-1917). Slujeşte apoi ca preot la
Rostov (1919-1930); este închis de
bolşevici (1930-1937), iar după
eliberare revine la Rostov. În 1943 se
refugiază în România împreună cu
mitropolitul Nicolae al Rostovului, cu aprobarea Mitropolitului Nicodim Munteanu se
stabileşte la Mănăstirea Cernica (1943-1946). În octombrie 1946 este arestat de
sovietici, condamnat la închisoare în 1947 şi exilat în URSS, întemniţat la Odessa,
moment din care nu se mai ştie nimic de el. A fost acuzat pentru că a slujit în bisericile
închise în vremea ocupaţiei, pentru trecerea graniţei, pentru participarea sa la
întâlnirile de la Mănăstirea Antim, considerate organizaţie subversivă de oameni
bogaţi şi învăţaţi, îndreptată împotriva curentului sovietic5, pentru care părintele a fost
torturat în închisoare, după cum însuşi mărturiseşte: în această privinţă eu am fost
foarte mult torturat la anchetă. Le-am spus că acolo sunt rânduite convorbiri
duhovniceşti privitoare la biserici şi mănăstiri, de luminare creştinească6.
Despre el, părintele Sofian Boghiu îşi amintea: În toamna anului 1945 a apărut
ca musafir la Mănăstirea Antim preotul celibatar Ioan Kulâghin. Era duhovnicul
mitropolitului Nicolae al Rostovului, refugiaţi amândoi din Rusia, cu armatele
germane în retragere şi găzduiţi la mănăstirea Cernica cu binecuvântarea

4
Adrian Făgeţeanu, Viata mea, mărturia mea, Ed Areopag, Bucureşti, 2011, p.64.
5
Gheorghe Vasilescu, Cuviosul Ioan cel Străin (din arhiva Rugului Aprins), Editura Anastasia, Bucureşti,
1999, p. 61.
6
Ibidem
3
patriarhului de atunci, Nicodim. Părintele Ioan, era în vârstă de 60 de ani pe atunci,
aflând de Mănăstirea Antim, venea în fiecare sâmbătă pe la noi, slujea cu noi Sfânta
Liturghie din Duminici, lua masa cu noi, iar după vecernia de după-amiază, lua şi el
parte la întrunirea din sala bibliotecii. Ceea ce era foarte important pentru noi erau
mărturiile personale în legătură cu Rugăciunea lui Iisus, pe care o rostea cu adevărat
neîncetat. De mulţi ani, la el chemarea numelui Domnului coborâse din minte în inimă
şi se ruga şi când vorbea şi când slujea, când mânca şi când mergea. Rugăciunea era
pentru el ca şi respiraţia. Şi în somn se ruga. O ştiu de la el, pentru că ori de câte ori
venea la mănăstirea Antim îl găzduiam în chilie la mine şi îmi spunea multe. De la el
am aflat multe cunoştinţe despre isihasmul din Rusia, dobândise rugăciunea din
tinereţe la mănăstirea Optina7.

3. Benedict Ghiuş (21.10.1904,

Domneşti, jud. Vrancea –
12.06.1990, M-rea Cernica)
arhimandrit

Viaţa lui era discretă,

departe de stări zgomotoase,
umilinţele temniţei şi ale
răuvoitorilor care l-au nedreptăţit,
îl aşează pe arhimandritul Benedict
Ghiuş în ceata monahilor
mărturisitori dintr-un veac care i-a
încercat ca aurul în topitoare.
Mulţi spuneau că au observat în
jurul chipului său o lumină. Aşa a

7
Pr Constantin Coman, Părintele Sofian, Ed. Bizantina, Bucureşti, 2012, pp. 220-225.
4
fost! O lumină care venea dinăuntru, o lumină a privirilor, un zâmbet discret, nu de
paradă8.

Urmează seminarul Teologic la Galaţi (1919-1926), Facultăţile de Teologie din

Bucureşti (1926-1927) şi Strasbourg (1927-1932), iar în 1946 îşi ia Doctoratul. Intră
în monahism în 1934, ajungând ieromonah în 1936, arhimandrit în 1939, ales – dar
neconfirmat de Guvern – episcop de Hotin în 1944 şi vicar patriarhal (1949-1950).
Predă la Seminariile din Bălţi (1938-1940), Neamţ (1950-1954) şi Bucureşti (1958).
Slujeşte ca preot la Catedrala Patriarhală din Bucureşti (1954-1958 şi 1964-1974). A
fost cel mai apropiat ucenic al mitropolitului Bucovinei, Tit Semedrea.
Pentru participarea sa la Rugul Aprins este arestat în 1958, făcând închisoare la
Jilava, Aiud şi Ostrov pentru ca în 1964 să fie eliberat. În 1964, după ieşirea la
pensie s-a retras la mănăstirea Cernica9.
Este autorul unor lucrări, predici şi studii teologice dintre care amintim: Despre
creaţia lumii (1957), Despre îngeri (1957), Creaţiunea după Sfânta Scriptură (1957),
a transcris cu caractere latine Propoagele, Taina Răscumpărării în imnografia
ortodoxă (1998), Predici şi îndrumări omiletice (2016).
4. Alexandru Mironescu (10.07.1907,
Tecuci – 20.01.1973, Bucureşti), om
de ştiinţă, profesor, filozof

Urmează Facultatea de Ştiinţe a

Universităţii Bucureşti (1922-1926)
continuându-şi studiile la Paris (1926-
1929) şi obţinând Doctoratul la
Sorbona (1929). Se întoarce în ţară şi
predă la Facultatea de Ştiinţe, iar după
înlăturarea din învăţământul superior
în 1949 predă ca professor de liceu.

8
PS Timotei Prahoveanu , „Monahul ca dintr-o poveste: Benedict Ghiuş Arhimandritul”, în Arhim. Benedict
Ghiuş, Predici şi îndrumări omiletice, Bucureşti, 2016, p. 18.
9
Arhim. Benedict Ghiuş, op. cit., pp. 21-29
5
 Pentru participarea sa la întrunirile Rugului Aprins a fost arestat şi închis între
anii 1958-1963.
Şi-a exprimat Crezul său limpede şi fără echivoc într-o meditaţie din 1955,
publicată abia peste 60 de ani10.
Doresc să se ştie în chipul cel mai lămurit şi fără nicio altă posibilitate de altă
interpretare, că gândul meu ferm şi statornic – mai ales de prin anul 1938 – a fost să
slujesc lui Dumnezeu după drerapta credinţă a Bisericii Ortodoxe de Răsărit11.
Susţine conferinţe pe teme filozofice la Radio şi la Fundaţia Culturală Carol şi
este autorul a numeroase poezii, studii, eseuri şi romane, precum: Spiritul ştiinţific
(1934), Oamenii nimănui (1935), Destrămarea (1939), Limitele cunoaştzerii ştiinţifice
(1945, 1994), Certitudine şi adevăr (1947, 1992), Floarea de Foc (1964 şi publicată
în 2001), Kairos (1966 şi publicată în 1996), Calea inimii – eseuri în duhul Rugului
Aprins (1998), Admirabila tăcere – Jurnal (2014), La scaunul mărturisirii (2016).
Ori de câte ori nu acţionează lumina lui Hristos, oamenii intră într-un soi de
tenebre, într-o anarhie care reclamă o organizare despotică. Tiraniile vin dinăuntru,
nu din afară. Întâi este o dezordine înăuntrul omului şi apoi urmează impunerea din
afară, a unei ordini care se cheamă despotism sau dictatură … , de care am avut
parte aproape toată viaţa mea, de care m-am săturat că nu vă pot spune şi căreia m-
am împotrivit cu mijloacele spiritului …, concluzia mea, a unei vieţi întregi –
îndrăznesc să spun – de întinsă şi bogată experienţă este aceasta: Nu se poate trăi
fără Dumnezeu!12

10
Alexandru Mironescu, La scaunul mărturisirii, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2015, p. 19.
11
Ibidem, p. 22.
12
Alexandru Mironescu, Floarea de Foc, Editura Eikon, Bucureşti, 2019, p. 429.
6
 5. Vasile Vasilache (28.01.1909, Idrici, jud.
Vaslui – 06.01.2003, New York, SUA)
arhimandrit

Din însemnările sale intitulate Crezul

meu creştin de viaţă. Jurnal intim, aflăm că s-a
născut din părinţi creştini, Aglaia şi Gheorghe
Vasilache, tatăl său fiind preot. A urmat
Seminarul Teologic de la Huşi (1921-1929)
Facultatea de Teologie din Bucureşti (1929-
1933), a fost hirotonit diacon la Iaşi în 1935 şi
călugarit la Mănăstirea Neamţ în 1935. A slujit
la Catedrala Mitropolitană din Iaşi 1936-1940
şi la Bucureşti ca secretar patriarhal (1940-
1944), în vremea Patriarhului Nicodim Munteanu. A devenit arhimandrit, predicator la
Patriarhie, redactor la Revista Biserica Ortodoxă Română şi stareţ la Mănăstirea
Antim din Bucureşti (1944-1948) şi la Schitul Pocrov din Moldova (1949-1959). A
fost arestat în 1959 şi eliberat în 1964; în perioada de detenţie a trecut prin închisorile
Jilava şi Gherla şi prin Coloniile de muncă. După eliberare, a slujit ca preot la Bobâlna,
iar în 1969 a plecat în SUA, apoi în Canada, fiind numit preot la Southbridge, Detroit,
Windsor şi ajungând vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din America.
A scris numeroase lucrări dedicate unor sfinţi şi personalităţi ale vieţii
bisericeşti (Sfânta Parascheva de la Iaşi, Sfântul Dimitrie Basarabov, Iosif Naniescu,
Veniamin Costachi) predici şi memorii, din perioada egumeniei sale de la Antim şi
Pocrov, descriind şedinţele literare de joi seara de la Antim, ţinute de membrii Rugului
Aprins. După cum însuşi mărturiseşte: Toată viaţa mea, personal, nu am făcut politică
şi nici nu m-am călăuzit după principiile politice ale altora. Crezul de de viaţă este
acela de a fi în slujba Domnului Hristos şi a Bisericii Sale. Slujind Lui, desigur că am
fost şi în sluijba oamenilor …, căci Dumnezeu nu coborâse din ceruri ca să se aşeze la
împlinirea de gânduri şi planuri omeneşti de politică. El aducea omenirii întregi o

7
cale nouă de viaţă, cu gânduri cereşti de eliberare … , El însuşi era Calea , Adevărul
şi Viaţa13.

6. Andrei Scrima (1.12.1925,

Gheorgheni, Harghita – 19.08.2000,
Bucureşti), arhimandrit

A studiat la Liceul Aurel

Vlaicu din Orăştie şi Gheorghe
Lazăr din Bucureşti. A frecventat
pentru un an cursurile Facultăţile
de Medicină, apoi a urmat
Facultatea de Filozofie şi Litere
(1945-1948) şi Facultatea de
Teologie (1949-1953).
Frecventează întâlnirile Rugului
Aprins de la Antim, unde fusese adus de către Anton Dumitriu, căruia îi era şi asistent
la catredra de Logică. Vieţuieşte ca frate la Mănăstirea Antoim din Bucureşti, apoi la
Neamţ, unde predă la Seminarul Monahal (1950-1953), alături de arhimandriţii
Benedict Ghiuş şi Sofian Boghiu. A fost călugărit la Slatina în 1956 de către
Arhimandritul Benedict Ghiuş. A lucrat ca bibliotecar la Patriarhie şi ca translator al
Patriarhului Justinian Marina, funcţie care i-a dat posibilitatea să cunoască
personalităţi din India, obţinând cu ajutorul acestora o bursă acolo (1955-1956). Pleacă
din ţară în 1956, studiind la Institutul Ecumenic de la Bossey, Elveţia, 1956-1967, la
Paris (1957), luând Doctoratul în 1960, la Universitatea din Benares – India. A
devenit arhimandrit în cadrul Patriarhiei Ecumenice şi reprezentant al Patriarhului
Ecumenic, Atenagoras la Conciliul II Vatican. Predă ca professor de filozofie la
Universitatea din Beirut (1969-1969) şi la Universitatea din Liban (1968-1989),
devenind vicepreşedinte al Academiei Internaţionale de Ştiinţe Religioase şi de

Vasile Vasilache, Întreita iubire de Dumnezeu, Biserică şi Neam, Colecţia Teologică Cuvântul Vieţii, New
13

York, 1991, pp. 15, 21.

8
Filozofia Ştiinţei din Bruxelles (1966-1968). Revine în România după 1990,
colaborând cu Colegiul Noua Europă.

A scris numoroase lucrări, între care: Timpul Rugului Aprins. Maestrul spiritual
în tradiţia răsăriteană (1996), Despre isihasm (2003), Comentariu la Evanghelia
după Ioan (2003), Ortodoxia şi încercarea comunistă (2008), Funcţia critică a
credinţei (2011).

7. Sofian Boghiu (7.10.1912, jud. Bălţi,

Basarabia – 14.09.2002, Bucureşti)
arhimandrit şi pictor

Urmează Şcoala de Cântăreţi din

Mănăstirea Dobruşa, Seminarul
monahal de la Cernica (1932-1940),
Academia de Arte Frumoase (1940-
1945), Facultatea de Teologie (1942-
1946) din Bucureşti. În 1926 intră în
monahism la Mănăstirea Rughi din
Basarabia, în 1937 a fost călugărit la
Mănăstirea Cernica apoi hirotonit
ieromonah pe seama Mănăstirii Antim,
unde va ajunge stareţ (1950-1954); din
1954 va fi numit staret la Mănăstirea Plumbuita. Între 1958-1964 a fost întemniţat la
Jilava, Aiud, Salcia împreună cu alţi membri ai Rugului Aprins. După eliberare,
1964, s-a stabilit la Mănăstirea Plumbuita. Mai târziu va fi numit stareţ al Mănăstirii
Antim, devenind unul dintre cei mai vestiţi duhovnici din ţară.

Este autorul unor valoroase lucrări, precum: Chipul Mântuitorului în

Iconografie (2001), Sfântul Antim Ivireanu la Mănăstirea Tuturor Sfinţilor (2005),
Buchet de cuvinte. Predici şi meditaţii (2006). A pictat mai multe biserici cum sunt

9
cele de la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, Paraclisul Mănăstirii Antim, Schitul
Darvari, Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel, Mănăstirea Saon din Tulcea
şi câteva din Siria şi Liban14.

Despre conferinţele Rugului Aprins, părintele Sofian îşi amintea: Noi, aici la
Mănăstire, în 1945, deşi era şantier şi lucrarea aceasta de zidărie şi de refacere,
aveam nişte conferinţe care au adunat multă lume şi conferinţele se ţineau în sala
bibliotecii mănăstirii, în clădirea vechii stăreţii, unde se aduna multă studenţime şi
veneau oameni distinşi, care vorbeau despre diverse subiecte în legătură cu viaţa
spirituala, nu era nimic politic. Conferinţele aveau caracter teologic cu referire la
rugăciune în general, la raporturile omului cu Dumnezeu privite istoric, la
Rugăciunea lui Iisus şi practicarea acesteia, de asemenea, privită istoric, începând din
epoca apostolică, trecând pe la Părinţii Pustiei, Părinţii filocalici, isihasmul românesc
din mănăstiri. Convorbirile din cadrul Rugului Aprins au continuat până la jumătatea
anului 1948, apoi cu ordin de sus au încetat pentru mai mulţi ani. O bună parte din
personalul slujitor de la mănăstirea Antim a fost repartizat în altă parte, mai ales la
Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ15.

8. Roman Braga (2.04.1922, Condriţa,

Basarabia- 29.04.2015, Michigan,
SUA) arhimandrit

Mişcarea Rugului Aprins a fost

un Vulcan mistic în România între anii
1945-1948, o reacţiune a elitei
intelectuale într-un moment de criză.
Unde să fugi, dacă nu în adâncul
fiinţei tale? Unde să te închizi, dacă
nu în cămările sufletului? Şi aici s-a
întâmplat minunea: omul căutându-se

14
Mircea Păcurariu, Dicţionarul Teologilor Români, Sibiu, 2014, p. 78.
15
Pr. Constantin Coman, , op. cit., p. 28
10
pe sine, s-a întâlnit cu Dumnezeu, a intrat în ordinea Duhului16
Vieţuieşte la Mănăstirile Căldăruşani şi Cernica; urmează Seminariile de la
Cernica (1935-1936), Chişinău (1942-1943), Facultatea de Teologie din Bucureşti şi
cea de Litere şi Filozofie (1943-1947).
Între anii 1948-1053 este arestat şi întemniţat la Piteşti, apoi după eliberare
pleacă la Iaşi unde este călugărit, apoi hirotonit ca preot în 1965. Participă la întâlnirile
de la Antim, motiv pentru care în 1958 este din nou arestat cu Lotul Rugului Aprins,
până în 1964, trecând prin temniţele de la Jilava, Canal, Balta Brăilei, Salcia şi
Ostrov. După eliberare, slujeşte ca preot în ţara Oaşului şi la Oradea, apoi din 1968
pleacă în Brazilia, unde slujeşte ca proet miosionar pentru comunitatea românească. În
1972 este chemat în America, slujind in Ohio, Michigan, Pennsylvania.
Despre părintele Roman Braga, Zoe Dumitrescu- Buşulenga îşi amintea:
Judecăţile sale aveau o obiectivitate rar întâlnită, întemeiată pe o cunoaştere dreaptă
şi adâncă a faptelor. Fie că atingea un subiect de istorie, de politică, de cultură, ca
sa nu mai vorbesc de cele religioase, o făcea dintr-o perspectivă atât de adevărată,
încât părea că ai în faţă un om istoric din cei mai pătrunzători, un om politic cu
experienţa unei vieţi întregi, un om de cultură plin de toate cărţile de toată
cunoaşterea lumii. Îl priveam încremeniţi despre ce chinuri infernale vorbea şi cu cât
zâmbet curat şi cu câtă iertare işi aducea aminte de ele ca şi cum închisoarea ar fi fost
un loc de plăcută aducere aminte, iar peroana care fusese supusă acelor torturi nu ar
fi fost Sfinţia Sa. Şi despre nimeni, niciun cuvânt negativ, nicio cârteală, nicio
tăgadă17.

16
Arhim Policarp Chitulescu, op. cit. p. 28
17
Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Arhimandritul Roman Braga, Ed. Doxologia, Iaşi 2013, pp. 9-10.
11
 9. Felix Dubneac ( 29.06.1912, jud Soroca,
Basarabia – 25.12.2008, SUA) arhimandrit
şi pictor

A urmat Şcoala de Cântăreţi

Bisericeşti, judeţul Soroca, Seminarul
Teologic la Cernica (1935-1943), între anii
1944-1953 a urmat mai multe şcoli:
Facultatea de Teologie din Bucureşti,
Academia de Arte Frumoase, Facultatea
de Litere şi Filozofie şi Şcoala de Pictură
Bisericească din cadrul Patriarhiei Române,
aflată atunci la Mănăstirea Antim. În 1938 a fost călugărit la Mănăstirea Sfânta Ana
Rohia, iar în 1954 a fost hirotonit preot la Mănăstirea Antim din Bucureşti.
A fost arestat împreună cu alţi membri ai Rugului Aprins la data de 14.06.1958,
întemniţat la Aiud şi Ostrov şi eliberat în 1964. După eliberare a slujit la Antim şi la
Patriarhie, iar din 1967, cu ajutorul Patriarhului Justinian Marina a fost transferat preot
la Detroit, în Arhiepiscopia Română pentru SUA şi Canada unde sluijeşte şi ca secretar.
În 1994 se retrage la Mănăstirea Românească Adormirea Maicii Domnului din Rives
Junction, Michigan.
A scris studii în revistele Credinţa şi Solia din SUA şi Canada. A participat la
pictarea unor biserici, precum cea a Mănăstirii Antim, Bisericile din Pipirig, Neamţ,
Ghighiu şi biserica Mănăstirii Înălţarea Domnului din Detroit18.

Fabian. Seiche, Martiri şi mărturisitori români din secolul XX. Închisorile comuniste din România, Ed.
18

Agaton, Făgăraş, 2010, pp. 213-215

12
 10. Arsenie Papacioc (15.08.1914,
Misleanu, jud. Ialomiţa – 19.07.2011,
Techirghiol) arhimandrit
Părintele Arsenie a cunoscut
amarul şi încercările temniţelor
comuniste, unde a fost umilit şi bătut
pentru credinţa sa în Dumnezeu.
Suferind pentru convingerile sale
religioase, părintele şi-a făcut din
temniţă o fereastră către cer, deoarece
dragostea şi credinţa nu pot fi
niciodată incarcerate între ziduri19.
În 1932 a absolvit Şcoala de
Arte şi Meserii din Bucureşti.
A intrat în viaţa monahală, fiind călugărit la Mănăstirea Sihăstria în 1946, apoi
hirotonit ieromonah în 1950. Între 1949-1950 a fost sculptor la Institutul Biblic, din
1951 preot la Seminarul Monahal de la Neamţ, iar între 1952-1958 preot şi stareţ al
Mănăstirii Slatina. Urmărit de Securitate, a pustnicit cu părintele Cleopa în Munţii
Stânisoarei, până în 1954, când este amnistiat, la intervenţia Patriarhului Justinian
Marina. Ulterior, între 1958-1964 este întemniţat la Aiud, Jilava, pentru participarea
sa la gruparea Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim, unde a şi stat o vreme. După
eliberare, a fost numit preot în Ardeal, apoi la Mănăstirile Cheia, Cernica şi
Căldăruşani pentru ca din 1976 să slujească la Mănăstirea Sfânta Maria – Techirghiol.
Cuvintele sale se păstrează în valoroase cărţi pentru zidirea sufletească a
credincioşilor, precum: Cuvânt despre bucuria duhovnicească (2003), Veşnicia
ascunsă într-o clipă (2004), Ne vorbeşte Părintele Arsenie (2004).

19
Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, „Un duhovnic al păcii în vremuri tulburi, Părintele Arhimandrit
Arsenie Papacioc”, în Părintele Arsenie Papacioc (1914-2014). O sută de ani de la naştere, Bucureşti, 2014,
p.6.
13
 11. Adrian Făgăţeanu (16.11.1912,
Deleni, Cernăuţi – 27.09.2011,
Bucureşti), Ieromonah

Urmează Liceul Aron Pumnul,

Facultatea de Drept (1931-1937) şi
Facultatea de Teologie din Cernăuţi,
lucrând ca avocat o vreme, apoi ca
funcţionar la Ministerul de Interne.
Se călugăreşte la Mănăstirea
Putna, iar în 1947 vine la Mănăstirea
Antim. Fiind urmărit de autorităţile
comuniste, se duce apoi pe rând la
Mănăstirile Govora (1947-1950),
Crasna, Lainici, Rarău, Slatina20.
Fiind un apropiat prieten al părintelui ieroschimonah Daniil Sandu Tudor şi
pentru participarea sa la Rugul Aprins, a fost întemniţat între 1950-1956 şi între 1958-
1964, la Jilava, Braşov, Făgăraş, Aiud şi la Canal. Din 2003 se retrage ca sihastru la
Schitul Locurile, lângă Mănăstirea Lainici.
În închisoare am fost cel mai aproape de Dumnezeu. Acolo preţuiai tot Darul
lui Dumnezeu. În închisoare aveai nevoie de hrană, dar mai presus de toate de
Cuvântul lui Dumnezeu. Prin El ne-am arătat puterea. Îmi amintesc că la Aiud îmi
făcusem un calendar pe degete, am calculate data Paştilor şi am aflat că era exact în
acea noapte. Fără să mă mai gândesc la urmări, am incept să strig: Hristos a înviat!
Şi imediat din toate celulele a început să răzbată spre cer cântarea cea minunată:
Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă
dăruindu-le! Răsuna Aiudul de chemarea speranţei, de strigătul nostrum de bucurie,
spre disperarea gardienilor care credeau că am început o revolta. Alergau nebuneşte
prin curte şi trăgeau focuri de avertisment, dădeau telefoane şi cereau întăriri erau

20
Pr. Adrian Făgeţeanu, Viaţa mea, mărturia mea, Ed. Areopag, Bucureşti, 2011, p. 23.
14
speriaţi de glasurile noastre reunite, de forţa spirituala a credinţei pe care nicio
fereastră zăbrelită nu o poate opri. Sunt multe lucruri pe care nimeni altcineva nu le
poate înţelege. Tăria pe care ţi-o dă Dumnezeu ar fi una din ele. În închisoare încetezi
să exişti, doar Hristos te ţine în viaţă21.

12. Petroniu Tănase (23.05.1916,

Fărcaşa, jud. Neamţ – 22.02.2011,
Schitul Prodromu/ MunteleAthos,
Grecia), Protosinghel

Călugărit la Mănăstirea
Neamţ (unde îl cunoaşte pe
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul),
trimis la studii în Bucureşti,
urmează Facultăţile de Teologie şi
de Litere şi Filozofie, ambele
absolvite în 1946. Intră în obştea
Mănăstirii Antim, având ascultare
de bibliotecar (1937), apoi slujind
la Cancelaria Sfântului Sinod (1942-1947), a fost numit secretar al patriarhului
Nicodim Munteanu (1946-1948). Din 1950 a predate la Seminarul Monahal de la
Neamţ, apoi la Mănăstirea Slatina ( unde era şi părintele Cleopa; acolo rămâne până ăn
1959, fiind între 1957-1959 stareţ), iar în 1963 este transferat la Curtea de Argeş. În
1978 este trimis în Sfântul Munte, pentru a revigora viaţa monahală a Mănăstirii
Prodromu, pe care o conduce ca stareţ între 1984-2011. A luat parte la mişcarea
Rugul Aprins.

Este autorul unor predici şi lucrări, între care amintim: Uşile pocăinţei.
Meditaţii duhovniceşti la vremea Triodului (1944), Bine eşti cuvântat Doamne (2004),
Chemarea Sfintei Ortodoxii (2006).

21
Fabian Seiche, op. cit., p.220.
15
 În 1959, prin Decretul 410, dat de regimul ateist de atunci, care prevedea
scoaterea monahilor din mănăstiri, şi Părintele Petroniu a fost obligat să se întoarcă
în lume. Pentru că a refuzat să se lepede de schima monahală, dar şi din pricina
influenţei mari pe care o avea asupra monahilor şi a credincioşilor români evlavioşi,
a fost considerat periculos de către regimul politic. De aceea, a fost angajat ca portar
la Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului din Curtea de Argeş22.

12. Dumitru Stăniloae (16.11.1903,

Vlădeni, Braşov – 5.10.1993,
Bucureşti), teolog, preot,
academician, filosof, istoric

Urmează Liceul Andrei

Şaguna din Braşov (1916-1922),
Facultatea de Teologie din Cernăuţi
(1923-1927), obţinând Doctoratul în
1928 şi plecând la specializare la
Facultatea de Teologie din Atena
(1927-1928), Munchen şi Berlin
(1928-1929). Se întoarce în ţară,
predând la Academia Teologică
Andreiană din Sibiu (1929-1946), pe care o conduce în calitate de rector între 1936-
1946. Paralel cu activitatea didactică, continuă slujirea ca diacon (din 1931), preot
(1932), protoiereu stavrofor (1940). Între 1958-1963 a fost întemniţat la Jilava şi Aiud,
pentru participarea sa la întâlnirile de la Antim şi lucrările publicate; începând cu
1965 a putut să-şi reia activitatea ca profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti.
A participat la numeroase conferinţe la Atena, Tesalonic, Paris, Bonn,
Heildelberg, Freiburg, Geneva, Oxford, la Institutul Ecumenic de la Bossey şi a

Monah Damaschin Grigoriatul, „Ieromonahul Petroniu Prodromitul, stareţul Schitului românesc din Sfântul
22

Munte”, Apud. C. Coman, , Părintele Petroniu de la Prodromu, Bucureşti, 2015, p. 52.

16
făcut parte din delegaţiile oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române în Germania, Grecia,
Egipt, Vatican. A scris numeroase lucrări de istorie şi istorie a Bisericii, teologie
dogmatica, a tradus scrieri teologice ale Sfinţilor Părinţi. Enumerăm doar câteva
dintre operele sale: Viaţa şi activitatea patriarhului Dosoftei al Ierusalimului şi
legătura lui cu ţările româneşti; Ortodoxie şi românism; Viaţa şi activitatea Sf.
Grigorie Palama; Sfânta Treime sau La început a fost iubirea; Trăirea lui Dumnezeu
în Ortodoxie; traduceri ale Filocaliei, în 12 volume. A scris numeroase articole şi
studii în ziare şi reviste ale vremii. A fost distins cu importante premii, a primit titluri
şi distincţii, între care: Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Teologie din Tesalonic
(1976), al Institutului Teologic Saint Serge din Paris (1981), al Universităţii din
Bucureşti (1992). În 1990 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar
în 1991, membru titular23.

13. Vasile Voiculescu (27.11.1884, Pârscov,

Buzău – 26.04.1963, Bucureşti) academician,
medic, scriitor, poet

A urmat Liceul B. P. Haşdeu din

Buzău (1895-1897) şi Liceul Gheorghe Lazăr
din Bucureşti (1897-1901), Facultatea de
Litere şi Filozofie (1902-1903), Facultatea de
Medicină din Bucureşti (1903-1909). A lucrat
ca medic în Bucureşti, iar în 1917 I s-a
încredinţat conducerea Spitalului Militar din
Bârlad; în 1920 a devenit medic la
Administraţia Domeniilor Coroanei, iar în
1925 a fost decorat cu Crucea Meritul Sanitar.

Este cunoscut ca poet, prozator şi dramaturg, prin lucrări precum: Din ţara
zimbrului (1918), Poezii (1964), Poeme cu îngeri (1927), Zahei orbul (1966),

23
Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, Sibiu, Ed. Anreiana, 2014, pp. 611-612.
17
Demiurgul (1943). Opera sa a fost reluată în numeroase ediţii. A colaborat la
Convorbiri literare, unde a şi debutat, în 1912, la revista Gândirea, devine censor la
Societatea Scriitorilor Români. Este distins cu numeroase premii: Premiul Academiei
Române (1918), Premiul Societăţii Scriitorilor Români (1928), Premiul Naţional de
Poezie (1941).
Între 1958-1962 este închis la Jilava, Gherla, Aiud, acuzat că a scris, după cum
aflăm din Rechizitoriul Tribunalului Militar din 8 noiembrie 1958, poezii pe teme
mistice, cu caracter duşmănos, ostile faţă de regimul democratic-popular din RPR24 şi
că a avut legături cu Rugul Aprins, considerată o organizaţie cu activitate contra
regimului. Grav bolnav, din cauza regimului de detenţie, a fost eliberat în 1962,
murind un an mai târziu. După căderea comunismului în România, mai exact în 1996,
Tribunalul Militar va anula sentinţa de condamnare.
În 1993 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

14. Olga Greceanu (4.08.1890, Nămăieşti,

Argeş – 17..11.1978, Bucureşti) pictoriţă,
scriitoare

Între 1911-1914 a urmat Facultatea

de Fizică şi Chimie, precum şi Academia de
Arte Frumoase, continuându-şi studiile de
specializare la Liege, Belgia (1919-1922) şi
Paris.
A avut numeroase expoziţii personale,
la Iaşi (1916), New York (1924), Bucureşti
(1926), Paris (1928), participând şi la
expoziţia internaţională de la New York, cu

24
Rechizitoriul Tribunalului Militar din 8 noiembrie 1958, la Ioana Diaconescu, Scriitori în arhiva CNSAS,
Bucureşti, 2012, p.64
18
panoul monumental reprezentându-l pe Mihai Viteazul şi curtea lui (1939). A făcut
parte din Societatea femeilor picture şi din Tinerimea artistă. Pictează deopotrivă în
frescă şi mosaic, realizând valoroase compoziţii, precum cele de la Institutul de
Arhitectură din Bucureşti, Primăria Sectorului I, Institutul de Istorie Nicolae Iorga,
Palatul (Bibliotecii) Sfântului Sinod din Bucureşti şi de la Biserica Mănăstirii Antim.
Scrie importante lucrări de teoria şi istoria artei: Compoziţia murală (1935), Specificul
naţional în pictură (1939), Renaşterea picturii româneşti (1939), Femmes peintres
d’autresfois (1943) 25, precum şi Ura care ucide (1943,2000), Pe urma paşilor Tăi,
Iisus (1940, 2000) volumul de Meditaţii la Evanghelii (2010) şi masivul Dicţionar
Biblic Ortodox publicat în 2011 sub numele de Mărturie în cuvânt şi chip – Vocabular
al credinţei şi vieţii spirituale, Dicţionarul zugravilor de subţire, monahi şi mireni
(2012).
A participat la întâlnirile Rugului Aprins, după cum îşi amintea Vasile
Vasilache: Olga Greceanu, în bogata ei manifestare a multor daruri, ca pictoriţă, ca
scriitoare, ca gazetară, ca oratoare şi afirmarea unui Crez creştin de viaţă pentru
orice fiinţă omenească, nu i-a fost indiferentă mişcarea de spiritualitate creştină
românească de la Mănăstirea Antim. La slujbele de la Antim participa cu evlavie, iar
la conferimnţe cu interes. Această dragoste pentru mănăstirea Antim avea să o
mărturisească în chip deosebit Olga Greceanu în zugrăvirea pe pereţii din afară, de la
intrarea în biserică, pe Sfântul Nicolae, de toată frumuseţea, Sfântul Antim, Sfântul
Alexei şi pe Sfânta Muceniţă Agata, în mosaic, în stilul artei bizantine 26 . A avut
aprobarea patriarhilor României, Nicodim Munteanu şi Justinian Marina de a predica
în biserici, iar în 1968 a primit autorizarea de a picta biserici, ceea ce a şi făcut, pe
parcursul mai multor ani.

25
O. Barbosa, Dicţionarul artiştilor români contemporani, Bucureşti, 1976, pp. 211-212.
26
Policarp Chiţulescu, Mărturisitori ai luminii isihaste. Rugul Aprins, Editura Basilica, Bucureşti, 2017, p. 103,
apud. Vasile Vasilachi, De la Antim la Pocrov. Mărturii şi mărturisiri, Colecţia teologică Cuvântul vieţii,
Detroiot, 1984, p. 31.
19
 15. Mitropolitul Tit Semedrea (4.09.1886,
Naipu, jud. Giurgiu – 9.12.1971, Bucureşti)

Născut în comuna Naipu din fostul

judeţ Vlaşca, vlădica Tit a urmat mai întâi
cursurile Seminarului Nifon, pe cele ale
Facultăţii de Teologie din Bucureşti şi pe
cele ale Facultăţii de Drept din Iaşi. Câţiva
ani a fost preot slujitor la mai multe parohii.
Tuns în monahism la Cernica, la 24 aprilie
1924, a fost numit de către patriarhul Miron
Cristea, director al Cancelariei Sfântului
Sinod şi apoi al Institutului Biblic. Ales în 1925 de către Sfântul Sinod, episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Bucureştiului cu titlul de Târgovişteanul, a fost hirotonit arhiereu de
sărbătoarea Buneivestiri din anul 1926. Cunoscând mai multe limbi străine (greaca,
rusa, engleza, franceza şi slavona) a participat la numeroase conferinţe internaţionale.
La 11 decembrie 1935 a fost ales episcop al Hotinului (cu sediul la Bălţi), iar la
13 iunie 1940 a fost ridicat la treapta de mitropolit al Bucovinei. În această slujire s-a
îngrijit cu râvnă de starea duhovnicească a păstoriţilor săi, puţini ştiind că prin
Săptămânile de retragere şi priveghere începute la Bucureşti şi continuate la Cernăuţi,
avea să devină unul dintre iniţiatorii mişcării isihaste de revigorare şi rezistenţă
spiritual, Rugul Aprins.
Ca urmare a invaziei sovietice în Basarabia şi Bucovina, pierzându-şi scaunul
metropolitan, vlădica Tit s-a retras din această înaltă slujire la 31 ianuarie 1945.
Ulterior, el s-a stabilit la Schitul Darvari şi apoi la Mănăstirea Cernica, fiind urmărit în
permanenţă de către Securitatea comunistă.
Beneficiind de ajutorul nemijlocit al vrednicului de pomenire patriarch Justinian
Marina, mitropolitul Tit a desfăşurat la Bucureşti, în cadrul Administraţiei Patriarhale,
o substanţială activitate cultural şi duhovnicească. El a supravegheat şi coordonat

20
dezvoltarea Atelierelor Institutului Biblic, a valoroasei Biblioteci a Sfântului Sinod, a
Comisiei de pictură bisericească, a revistelor central bisericeşti, ridicându-le prestigiul.
A colaborat cu numeroşi oameni de marcă ai culturii române, multora dintre
aceste personalităţi fiindu-le şi duhovnic. Mitropolitul Tit a publicat diverse lucrări şi
broşuri misionare, a contribuit la diortosirea cărţilor de cult, a scris numeroase studii
privitoare la istoria tiparului şi a cărţii vechi româneşti, aducând date noi pe tărâmul
istoriei spiritualităţii româneşti.
Mitropolitul Tit a trecut la cele veşnice în data de 9 decembrie 1971. Trupul său
ostenit de strădanii chiriarhale şi rugi de noapte a fost aşezat în străvechiul cimitir al
Mănăstirii Cernica, străjuit de o frumoasă cruce proiectată de artistul George Rusu,
unul dintre foştii lui consilieri.

15.Şerban Mironescu (4.10.1935,

Bucureşti – 11.01.2008)
Un personaj a cărui viaţă a fost
distorsionată, aproape ratată, Şerban
făcuse greaca şi latina…. Era un studios!
Atât de bland şi de frumos27.
Şerban Mironescu a reuşit să-şi
păstreze credinţa dreaptă, seninătatea
angelică, zâmbetul acela luminous chiar
dacă viaţa a fost atât de dură cu el şi i-a
rezervat mizerie şi neajunsuri, chiar şi după
eliberare28.
Fiind fiul profesorului Alexandru
Mironescu a fost familiarizat cu întâlnirile de la Rugul Aprins şi a avut posibilitatea de
a-I cunoaşte îndeaproape pe membrii mişcării. Unele întruniri se organizau chiar în
casa lui Şerban Mironescu, după declaraţiile din interogatoriul luat lui Emanoil

27
Carmen Ciornea, Chipul Rugului Aprins. Interviu cu domnul Emanoil Mihăilescu, Bucureşti, 2015, pp. 137-
138.
28
Ibidem
21
Mihailescu, care îşi amintea că: am participat şi la o întrunire ce a avut loc la
domiciliul lui Mironescu Şerban, pe la sfârşitul anului 1956 sau începutul anului 1957,
la care au mai fost de faţă următorii: Rădulescu Nicolae, Văsâi Gheorghe, Mironescu
Şerban, Mironescu Alexandru cu soţia, călugărul Daniil…29
A urmat studii de filologie clasică şi de arhitectură în Bucureşti, dar în 1958, în
timpul studenţiei, a fost arestat şi condamnat la 8 ani de muncă silnică. A fost închis la
Periprava, Giurgeni, Ostrov. A fost eliberat în 1963. Dintr-o notă informativă din 1977
aflăm că lucrase la Biblioteca Academiei şi fusese apreciat de specialişti pentru
cunoştinţele sale: După părerea multora este păcat ca un specialist în limbi străine să
nu fie folosit pe măsura capacităţii sale. Mulţi cercetători au apelat la el pentru
traduceri, printer care aş enumera pe Mihai Ştefănescu, Cornelui Dima-Drăgan,
Remus Niculescu. Sub conducerea lui Constantin Noica sau Eugen Barbu a tradus din
Platon, fiind mult apreciat de latinişti ca Creţia, Cizek sau profesorul Elian30.
A lucrat o vreme în ţară, ulterior s-a stability în Elveţia, împreună cu sora sa,
Ileana.

16. Paul Sterian (1.05.1904, Bucureşti –

15.09.1984, Bucureşti), jurist, economist,
poet

Urmează Liceul Gheorghe Lazăr

(1918-1921) şi Facultatea de Filosofie şi
Drept a Universităţii Bucureşti (1921-
1924), continuându-şi studiile la Paris
(1926-1929), unde obţine doctoratul în
drept şi economie. Reinters în ţară,
lucrează la Ministerul Muncii (1929-1030),
la Oficiul universitar de ajutorare a
studenţilor, prin care devine membru al Institutului de Cooperare Intelectuală şi

29
Ibidem, p.185.
30
Ibidem, pp.137-138
22
Internaţională pe lângă Liga Naţiunilor (1932). În 1938 ajunge consilier economic al
legaţiei române la Washington.
Lucrează la Ministerul Economiei Naţionale (1940-1941), la Finanţe (1942) şi
Externe (1944). După 1948 este contabil în Bucureşti, apoi cercetător la Institutul de
Geriatrie din Bucureşti (1964-1969).
Pentru că a fost unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai părintelui Sandu Tudor
(cu care a şi ucenicit pe lângă profesorul Nae Ionescu) şi pentru frecventarea grupului
Rugul Aprins, a fost arestat şi închis la Aiud, apoi eliberat în 1963.
A colaborat cu publicaţiile Floarea de Foc, Curentul, Cuvântul, Viaţa
românească. A scris câteva lucrări: Pregătiri pentru călătoria din urmă (1932),
Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (1932), Războiul nevăzut al lui Paisie cel Mare
(1944, 2017). S-a ocupat, de asemenea, de pictură şi gravură.
Despre participarea sa la şedinţele de la Antim, stareţul Vasile Vasilachi nota:
Paul Sterian te cucerea cu revelaţiile sale de descoperiri în comoara Sfinţilor Părinţi,
cu bucurie ne reamintim de prezentările lui când a înfăţişat viaţa a doi sfinţi, în două
şedinţe. Nu pot uita adâncimea analizei psihologice în care a înfăţişat viaţa Sfintei
Mare Muceniţe Anastasia Fecioara, apoi, altădată, a prezentat Războiul nevăzut al
Sfântului Cuvios Paisie cel Mare31.

31
Vasile Vasilachi, De la Antim la Pocrov. Mărturii şi mărturisiri, în Policarp Chiţulescu, op. cit., p.65.
23