Geografia umană

1. Obiectul de studiu al geografiei umane şi economice. Metodele de cercetare în

geografia umană şi economică.

Obiectul de studiu al geografiei economice este legat de analiza și înțelegerea modului în care
factorii economici influențează spațiul geografic și cum aceste influențe pot afecta societatea și
mediul.

Metodele tradiționale includ:

 comparaţie- determinarea tră să turilor comune fenomenelor şi obiectelor;

 observare- obtinerea de date reale;
 statistic- analiza datelor despre dezvoltarea economiei și despre evoluția populației,
 cartografic- studierea hartilor;
 istoric- studiul obiectului din momentul formă rii lui.
 modelare geografică - rearea modelelor geografice este o metodă importantă pentru
studiul geografiei. Cel mai simplu model geografic este globul.
 Metoda de anchetă – studierea unor fenomene demografice și sociale despre care nu se poate acumula
informație prin alte metode

 Metoda descrierii – cuprinde tot complexul mediului, inclusive populația tradițiile și obiceiurile
 Metoda de expediție – studierea nemijlocită a obiectelor geografice pe teren

2. Locul geografiei economice în ciclul de ştiinţe inclusiv a ştiinţelor geografice. Sistemul

de ştiinţe economico-geografice.
a) geografia economică are legături strânse cu toate compartimentele geografiei fizice, cum ar fi
geologia, paleogeografia, climatologia
b) geografia economică are legături cu toate ramurile biologiei, economiei, sociologiei, istoriei, care
oferă o serie de rezultate necesare pentru aprofundarea cercetărilor în geografia economică;
c) se intensifică legăturile geografiei economice cu ştiinţele teoretice, economia politică, filozofia

3. Etapele principale ale apariţiei şi dezvoltării geografiei umane şi economice.

1. Perioada antică - perioada când geografia iniţial se dezvoltă în cadrul altor ştiinţe (istoria,
filozofia,politica). Numai dezvoltarea economică, diviziunea socială a muncii între statele
sclavagiste şi între diferite regiuni a dus la diferenţierea geografiei ca ştiinţă de sine
stătătoare.
 2. Perioada feudală - perioada decăderii ştiinţei geografice în general şi de dispariţie aproape
completă a cunoştinţelor geografiei economice. Aceasta e perioada primului mileniu al erei
noastre, de la care nu s-au păstrat careva mărturii ale cercetărilor geografice. Caracteristic
pentru această perioadă este distrugerea lucrărilor antice, cum ar fi "Geografia" lui Strabo şi
altele. In statele din estul şi sudul Asiei (China şi India) ştiinţa, economia şi cultura nu au
cunoscut decădere, însă informaţia despre realizările acestor popoare n-a ajuns până în
zilele noastre.
3. Perioada renaşterii- pentru începutul mileniului al II-lea al erei noastre este caracteristic
apariţia primelor lucrări noi în domeniul geografiei economice. In această perioadă începe
dezvoltarea relaţiilor capitaliste de producţie, dezvoltarea centrelor comerciale, marile
descoperiri geografice, se aprofundează diviziunea socială şi teritorială a muncii. Ca urmare
a acestor fenomene a apărut necesitatea de a crea o nouă direcţie a ştiinţei geografice -
geografia economică.
4. Perioada diferenţierii şi separării geografiei economice ca ştiinţă- de la sfîrşitul secolului al
XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, pe arena mondială apare Rusia cu un spaţiu
teritorial foarte imens, cu o diversitate mare de condiţii şi resurse naturale şi cu o
diferenţiere a nivelului dezvoltării economice. Acest fapt în mare măsură a determinat
deplasarea studiilor geografice spre Europa de Est (în Rusia).
5. Perioada constituirii şcolilor geografice.
6. Perioada apariţiei primelor studii teoretice, a formării sistemului de ştiinţe- începutul
secolului al XIX-lea se caracterizează prin realizări considerabile în dezvoltarea economiei
politice sub influenţa lucrărilor lui Adam Smit, David Ricardo ş.a. Acest fapt a servit ca un
imbold şi pentru dezvoltarea geografiei economice, deoarece dezvoltarea geografiei
economice în baza economiei politice constituie o nouă etapă în formarea unei noi direcţii
fundamentale a ştiinţei geografice.
7. Perioada formârii sistemului de ştiinţe ale geogrqfiei economice contemporane (secolul
al XX-lea)- secolul al XX-lea are mai multe caracteristici. În literatura corespunzătoare se
argumentează că este secolul progresului tehnico-ştiinţific, secolul urbanizării, energeticii
etc. Un rol deosebit pentru dezvoltarea geografiei economice a avut constituirea structurii
economiei mondiale, piaţa mondială, aprofundarea diviziunii sociale şi teritoriale a muncii.
Drept rezultat, s-au mărit considerabil cerinţele practicii faţă de ştiinţa geografică şi, în
special, faţă de geografia economică. Corespunzător, s-au lărgit direcţiie de cercetare ale
noilor fenomene economice, geografice, politice, care a şi avut drept consecinţă apariţia
unor noi subramuri ale geografiei economice.

4. Analiza şcolilor ştiinţifice geografice şi economico-geografice (şcoala germană,

franceză).

Şcoala germană de geografie, cunoscută și sub numele de "geografia rațională", s-a concentrat pe
cercetarea și analiza proceselor și structurilor spațiale. Această școală a pus accent pe utilizarea
metodelor și teoriilor științifice pentru a înțelege interacțiunile dintre oameni și mediul
înconjurător. Pe de altă parte, şcoala franceză de geografie a fost influențată de conceptele de
"geografia umană" și "geografia regională". Această școală a pus accent pe studiul detaliat al
regiunilor și pe înțelegerea factorilor sociali, culturali și economici care influențează spațiul
geografic. Ambele școli au adus contribuții semnificative în domeniul geografiei umane și
economice, oferind cadre teoretice și metodologice pentru cercetarea și înțelegerea interacțiunii
dintre oameni și mediul lor.
5. Concepţii şi idei în şcoala economico-geografică rusă. . Rolul lui N. Baranschi şi I.
Sauşchin în dezvoltarea şcolii economico-geografice ruse.
În cadrul şcolii economico-geografice ruse, au existat diverse concepţii şi idei care au contribuit la
dezvoltarea acestei şcoli. Unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai acestei şcoli a fost N.
Baranschi, care a adus contribuţii semnificative în domeniul geografiei economice. El a dezvoltat
conceptul de "geografie a producţiei", punând accent pe studiul proceselor economice şi
industriale dintr-o perspectivă geografică.
Un alt reprezentant important al şcolii economico-geografice ruse a fost I. Sauşchin. El a contribuit
la dezvoltarea teoriei şi metodelor de cercetare în domeniul geografiei economice. Sauşchin a pus
accent pe analiza relaţiilor economice şi a influenţei factorilor geografici asupra acestora.
Rolul lui N. Baranschi şi I. Sauşchin în dezvoltarea şcolii economico-geografice ruse a fost crucial,
deoarece au adus inovaţii teoretice şi metodologice, au promovat cercetarea riguroasă şi au
contribuit la consolidarea acestei şcoli ca o ramură importantă a geografiei economice.
6. Concepţii şi idei în şcoala economico-geografică română.
În cadrul şcolii economico-geografice românești, au existat diverse concepții și idei care au
contribuit la dezvoltarea acestei școli. Unul dintre reprezentanții importanți ai acestei școli a fost
Grigore Ghețu, care a adus contribuții semnificative în domeniul geografiei economice. El a
dezvoltat conceptul de "geografie economică regională", punând accent pe studiul proceselor
economice și industriale dintr-o perspectivă regională.
Un alt reprezentant important al școlii economico-geografice românești a fost Ion Conea. El a
contribuit la dezvoltarea teoriei și metodologiei în domeniul geografiei economice. Conea a pus
accent pe analiza relațiilor economice și a influenței factorilor geografici asupra acestora.
Rolul lui Grigore Ghețu și Ion Conea în dezvoltarea școlii economico-geografice românești a fost
crucial, deoarece au adus inovații teoretice și metodologice, au promovat cercetarea riguroasă și
au contribuit la consolidarea acestei școli ca o ramură importantă a geografiei economice în
România.
7. Importanţa lucrării lui D. Cantemir “Descrierea Moldovei” în constituirea şcolii
economico- geografice românești
-este prima lucrare monografică despre teritoriul Moldovei cuprinzând toate elementele naturii, cît
şi economia statului;
- foloseşte diferite metode economico-geografice de studiere în descrierea şi aprecierea resurselor
şi a repartizării teritoriale a ramurilor economiei;
- pentru prima dată în ştiinţă se încearcă de a realiza o raionare geografică;
- opera lui D. Cantemir este o monografie complexă, de tip nou pentru timpul său;
-a servit drept imbold pentru desfăşurarea unor noi studii regionale în geografie.
8. Rolul savanţilor români în dezvoltarea geografiei umane şi economice în prima jumătate a
sec. XX (Simion Mehedinţi, V. Mihăilescu, Gh, Vâlsan, O. Brătescu)
Savanții români precum Simion Mehedinți, V. Mihăilescu, Gh. Vâlsan și O. Brătescu au avut un rol
semnificativ în dezvoltarea geografiei umane și economice în prima jumătate a secolului XX. Ei au
adus contribuții importante în domeniul studiului populației, așezărilor umane, agriculturii și
industriei în contextul geografic românesc. Lucrările și cercetările lor au contribuit la înțelegerea
relațiilor dintre factorii umani și cei economici în geografia României.
9.Dezvoltarea geografiei economice în Republica Moldova în perioada postbelică. Lucrările
principale în domeniul geografiei economice.
Dezvoltarea geografiei economice în Republica Moldova în perioada postbelică a fost influențată
de numeroși cercetători și savanți. Lucrările principale în domeniul geografiei economice în această
perioadă au abordat diverse aspecte, cum ar fi resursele naturale, agricultura, industria,
transportul și dezvoltarea regională. Printre lucrările importante se numără studii privind
potențialul agricol al regiunilor, analiza industrializării și dezvoltarea infrastructurii. Aceste lucrări
au contribuit la înțelegerea și promovarea dezvoltării economice în Republica Moldova.
1. "Geografia economică a Republicii Moldova" de Ion Chiciuc - această lucrare analizează în
detaliu resursele naturale, agricultura, industria și dezvoltarea regională în Republica Moldova.
2. "Agricultura și dezvoltarea rurală în Republica Moldova" de Gheorghe Duca - această lucrare se
concentrează pe studiul agriculturii și dezvoltării rurale în țară, evidențiind potențialul agricol și
provocările din acest domeniu.
3. "Infrastructura și transporturile în Republica Moldova" de Ana Munteanu - această lucrare
analizează dezvoltarea infrastructurii și a sistemului de transport în Republica Moldova, evidențiind
impactul asupra dezvoltării economice.
10. Geografia politică şi geopolitica. Noţiuni de: Stat naţional, tipuri de state, problemele
frontierelor, forma teritoriului, poziţia şi localizarea geografică a teritoriilor politice.
Statul național- stat în care majoritatea populației împărtășește o identitate națională comună, care se
bazează pe elemente precum limbă, cultură, istorie și tradiții.

Există diferite tipuri de state, cum ar fi statele unitare, federale sau confederale,

Problemele frontierelor sunt un aspect important în geopolitică, deoarece determină limitele și relațiile
dintre diferitele teritorii politice. Forma teritoriului se referă la conturul și configurația geografică a unui
stat sau teritoriu politic, care poate influența accesul la resurse și relațiile cu alte state.

Poziția și localizarea geografică a teritoriilor politice sunt, de asemenea, aspecte importante în

geopolitică. Acestea pot influența relațiile cu alte state, accesul la resurse și influența politică în regiune.
11. Harta politică a lumii în perioada contemporană.

În perioada contemporană, harta politică a lumii prezintă o diversitate de state și teritorii politice. Există
195 de state recunoscute oficial în lume astăzi, fiecare cu propriile granițe și guverne. Aceste state sunt
împărțite în diferite regiuni și continente, cum ar fi Europa, America de Nord, America de Sud, Africa,
Asia și Australia.

Harta politică a lumii se schimbă în mod constant din cauza proceselor geopolitice, cum ar fi
independența statelor noi, schimbări în granițe și reorganizări politice. Este important să menționăm că
hărțile politice pot varia în funcție de recunoașterea internațională și de conflictele teritoriale existente.

12. Indicii ce caracterizează dinamica numărului populaţiei.

Există câteva indicii care caracterizează dinamica numărului populației:

1. Rata natalității: Aceasta se referă la numărul de nașteri într-o anumită perioadă de timp. O rată a
natalității ridicată poate duce la creșterea populației, în timp ce o rată scăzută poate indica o populație
în descreștere.

2. Rata mortalității: Aceasta se referă la numărul de decese într-o anumită perioadă de timp. O rată a
mortalității ridicată poate duce la scăderea populației, în timp ce o rată scăzută poate indica o populație
în creștere.

3. Rata migrației: Aceasta se referă la numărul de persoane care se mută într-o anumită regiune sau
părăsesc-o într-o anumită perioadă de timp. O rată a migrației pozitivă indică o creștere a populației, în
timp ce o rată negativă indică o scădere.

13. Indicii demograficii (natalitatea, mortalitatea, sporul natural). Factorii ce influenţează asupra
lor.

Indicii demograficii, cum ar fi natalitatea, mortalitatea și sporul natural, sunt factori cheie în determinarea
dinamicii populației. Acești indici reflectă raportul dintre nașteri, decese și creșterea naturală a
populației.

Factorii care influențează acești indici includ:

- Factori socio-economici: Nivelul de dezvoltare economică, accesul la servicii de sănătate și educație,

nivelul de sărăcie sau prosperitate pot afecta atât natalitatea, cât și mortalitatea.

- Factori culturali și religioși: Valorile culturale și religioase pot influența deciziile privind familie și
nașterea copiilor.

- Factori demografici: Vârsta medie a populației, structura demografică și distribuția geografică pot
influența natalitatea și mortalitatea.

- Politici guvernamentale: Politicile privind sănătatea, planificarea familială, educația și securitatea

socială pot influența indicii demografici.

14. Indicii demograficii (nupţialitatea, divorţitatea, fertilitatea). Factorii ce influenţează asupra lor.

Structura populaţiei pe familii.

Indicii demograficii, cum ar fi nupțialitatea (rata căsătoriilor), divorțitatea (rata divorțurilor) și

fertilitatea (rata fertilității), sunt factori importanți în analiza structurii populației pe familii. Acești
indici reflectă tendințele și schimbările în ceea ce privește căsătoriile, divorțurile și numărul de
copii născuți într-o anumită perioadă.
Factorii care influențează acești indici includ:
- Factori socio-culturali: Normele și valorile culturale, religioase și sociale pot influența deciziile
privind căsătoria, divorțul și fertilitatea.
- Factori economici: Stabilitatea economică, nivelul de educație și accesul la oportunități de muncă
pot influența deciziile privind căsătoria și fertilitatea.
- Factori legislativi și politici: Legile și politica guvernamentală privind căsătoria, divorțul și politica
familială pot avea un impact asupra indiciilor demografice.
- Factori demografici: Vârsta medie a căsătoriei, rata urbanizării și structura populației pot
influența indicii demografici ai familiei.
15. Structura după sexe şi pe vârste a populaţiei. Piramida vârstelor.
Piramida vârstelor arată proporția de bărbați și femei în diferite grupe de vârstă. De obicei, pe
partea stângă a piramidei se află grupa de vârstă mai mică, cum ar fi copiii și tinerii, iar pe partea
dreaptă se află grupa de vârstă mai înaintată, cum ar fi persoanele în vârstă.
Forma piramidei poate varia în funcție de caracteristicile demografice ale unei țări sau regiuni. De
exemplu, o piramidă cu o bază largă și un vârf îngust poate indica o populație în creștere, în timp ce
o piramidă cu o bază îngustă și un vârf larg poate indica o populație îmbătrânită.
Piramida vârstelor este utilă în analiza și planificarea demografică, oferind informații despre
structura populației și tendințele viitoare.
16. Structura populaţiei pe naţionalităţi şi pe medii.
La general, structura populației pe naționalități și pe medii poate varia în funcție de țară sau
regiune. În multe țări, se colectează date despre compoziția etnică a populației și despre distribuția
acesteia în diferite medii, cum ar fi zonele urbane și rurale.
Aceste informații sunt importante pentru a înțelege diversitatea culturală și socială a unei țări și
pot fi utilizate în planificarea politicilor și alocarea resurselor.
Pentru a obține date specifice despre structura populației pe naționalități și pe medii într-o
anumită țară, este recomandat să consulți surse oficiale, cum ar fi birourile de statistică sau
guvernele locale. Aceste instituții ar trebui să ofere informații actualizate și detaliate despre
compoziția populației în țara respectivă.
17. Indicii structurii socio-economice a populaţiei.
- PIB pe cap de locuitor: reprezintă valoarea totală a bunurilor și serviciilor produse într-o țară
împărțită la numărul de locuitori.
- Rata șomajului: indică procentul de persoane care sunt în căutarea unui loc de muncă, dar nu îl
găsesc.
- Nivelul de educație: poate fi exprimat prin procentul de persoane cu studii superioare sau
procentul de persoane care au absolvit învățământul obligatoriu.
- Accesul la servicii de sănătate: poate fi măsurat prin numărul de persoane asigurate și procentul
de persoane care beneficiază de asistență medicală de calitate.
- Distribuția veniturilor: indică modul în care veniturile sunt distribuite în cadrul populației și poate
fi exprimată prin coeficientul Gini sau prin procentul de persoane care trăiesc sub pragul sărăciei.
18. Indicii amplasării populaţiei şi aşezărilor umane.
- Densitatea populației: reprezintă numărul de persoane care locuiesc într-o anumită zonă
geografică, cum ar fi numărul de locuitori pe kilometru pătrat.
- Tipurile de așezări: pot fi clasificate în funcție de dimensiune și structură, cum ar fi orașe, sate,
cătune sau cartiere.
- Distribuția geografică: indică modul în care populația este răspândită într-o anumită regiune, cum
ar fi concentrarea în zone urbane sau distribuția în zone rurale.
- Accesul la resurse: poate influența amplasarea populației, deoarece oamenii sunt atrași de zone
care oferă resurse naturale, cum ar fi apă, sol fertil sau resurse minerale.
- Infrastructura: prezintă importanța și dezvoltarea rețelelor de transport, comunicații și servicii
publice, care pot influența amplasarea și dezvoltarea așezărilor umane.

19. Definiţia migraţiei. Tipurile de migraţii. Indicii de măsurare a migraţiei.

Migrația se referă la mișcarea oamenilor dintr-un loc în altul, de obicei cu scopul de a se stabili într-
un nou loc pentru o perioadă mai lungă sau permanent. Există mai multe tipuri de migrație, cum ar
fi:
1. Migrația internă: când oamenii se deplasează în interiorul aceluiași stat sau țară.
2. Migrația internațională: când oamenii se deplasează dintr-o țară în alta.
3. Migrația rural-urbană: când oamenii se mută din zonele rurale în zonele urbane în căutarea unor
oportunități de muncă, educație sau servicii mai bune.
4. Migrația forțată: când oamenii sunt obligați să se mute din cauza conflictelor armate, persecuției
sau dezastrelor naturale.
5. Migrația temporară: când oamenii se deplasează într-un loc pentru o perioadă limitată de timp,
cum ar fi pentru muncă sezonieră sau studii.
Pentru a măsura migrația, se folosesc diferiți indici, inclusiv:
- Rata migrației: reprezintă numărul de persoane care se mută în raport cu populația totală a unei
regiuni sau țări.
- Balanța migratorie netă: diferența dintre numărul de persoane care intră într-o regiune și
numărul de persoane care părăsesc acea regiune.
- Indicele de migrație: indică proporția populației care s-a mutat într-o anumită perioadă de timp,
exprimată în procente.

20. Structura confesională (pe culte) a populaţiei Terrei. Caracterizare scurtă a religiilor Terrei.
1. Creștinismul: Este una dintre cele mai răspândite religii de pe Pământ, bazată pe credința în Iisus
Hristos ca Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul omenirii. Există mai multe denominații creștine, cum ar
fi catolicismul, ortodoxia și protestantismul.
2. Islamul: Este a doua cea mai răspândită religie de pe Pământ, fondată de profetul Muhammad în
secolul al VII-lea. Credincioșii islamului se numesc musulmani și urmează învățăturile Coranului.
3. Hinduismul: Este una dintre cele mai vechi religii din lume, originară din India. Hinduismul are o
varietate de zei și învățături, iar credincioșii urmează diverse practici și ritualuri.
4. Budismul: A fost fondat de Gautama Buddha în India în secolul al VI-lea î.Hr. Budismul pune
accent pe înțelepciune, compasiune și eliberarea de suferință prin atingerea iluminării.
5. Judaismul: Este religia evreilor, cu o istorie veche și bogată. Credincioșii urmează învățăturile
Torei și practică diverse ritualuri și tradiții.
21. Structura etno-lingvistică a populaţiei Terrei.
Câteva exemple de familii etno-lingvistice includ:
1. Familie indo-europeană: Aceasta este una dintre cele mai mari și mai răspândite familii etno-
lingvistice și include limbi precum engleza, spaniola, hindi, germana și multe altele.
2. Familie sino-tibetană: Această familie include limbi precum chineza mandarină, tibetana și
birmaneza.
3. Familie afro-asiatică: Această familie include limbi precum arabă, ebraică, amharică și swahili.
4. Familie austronesiană: Această familie include limbi vorbite în Insulele Filipine, Indonezia,
Madagascar și alte regiuni din Pacific.
5. Familie niger-congo: Această familie include limbi precum swahili, yoruba și lingala, care sunt
vorbite în Africa Subsahariană.
22. Structura rasială a populaţiei Terrei.