Curs Istorie Economică

Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu
Facultatea de Științe Economice
ISTORIE ECONOMICĂ
- SUPORT DE CURS -
SIBIU
2017
3
CAPITOLUL 1
ISTORIE ECONOMICĂ.
INTRODUCERE. OBIECT ŞI METODE.
Obiective:
 definirea obiectului de studiu al istoriei economice;

 realizarea unor intercorelări cu alte dicipline
economice;
 cunoaşterea principalelor etape/momente de referință
ale istoriei economice universale;
 cunoaşterea principalelor etape/momente de referință
ale istoriei economiei naţionale.
Rezumat: Acest capitol reprezintă o introducere în

conceptele de bază ale istoriei economice. Conţine o
definire a principalelor noţiuni utilizate, o descriere a
obiectului de studiu şi metodelor folosite în cadrul
acestei discipline. Capitolul se încheie cu periodizarea
istoriei economice universale şi naţionale, facând
trimitere la momentele de referință înregistrate în planul
evoluției economice.
4
A. Definiţii şi noţiuni:
Economia politică studiază, în general, bogăţia,

crearea valorilor, schimbul mărfurilor, relaţiile dintre
oameni în producţia de bunuri materiale în diferite faze
ale dezvoltării economice.
Istoria economiei reprezintă studiul concret istoric
al unor evenimente, fapte şi fenomene economice care au
avut loc într-o anumită perioadă, pe anumite teritorii sau
pe plan mondial. Deşi diferite una de alta, istoria
economiei se poate înţelege numai în strânsă împletire cu
economia politică, după cum şi aceasta din urmă (ca şi
numeroase discipline economice) se poate înţelege, la un
nivel riguros, doar în strânsă împletire cu istoria
economică.
Ce cuprinde Istoria Economică?
a) Evoluţia producţiei privită la nivelul societăţii,

precum şi pe componente.
b) Mutaţiile şi progresul în baza materială a societăţii.
c) Perfecţionarea uneltelor şi obiectelor muncii.
d) Perfecţionarea tehnicii folosite în producţie.
e) Evoluţia ştiinţei şi efectele ei majore în planul
dezvoltării economice – revoluţia industrială,
revoluţia verde (în agricultură), revoluţia albastră
(mediu) etc.
f) Sistemele de organizare a producţiei şi de pregătire a
oamenilor, privite din perspectiva progresului, a
interconexiunii lor.
5
g) Istoria dezvoltării relaţiilor băneşti, comerciale, de
credit, financiare, etc.
h) Istoria diferitelor ramuri ale economiei.
i) Studiul istoric al populaţiei – interpretată exclusiv ca
factor demografic al dezvoltării.
j) Evoluţia (involuţia) unor elemente de suprastructură
(instituţii politice, îndeosebi instituţiile şi normele
juridice, legislaţia economică, etc.).
Acest tablou, deşi succint, relevă legătura strânsă
dintre istoria economică şi celelalte discipline
economice, legătura dintre istoria economică şi ştiinţele
umaniste, ştiinţele reale, ştiinţele sociale, etc.
Istoricul economist Frederic Mauro, de la
Universitatea Paris 1 scria: "Istoria economică trebuie să
fie, înainte de toate, teoria sistemelor economice trecute,
dar această teorie nu va fi temeinică şi utilă decât dacă se
sprijină pe o tehnologie şi o sociologie retrospective, pe
o geografie dinamică marcând, pe măsura evoluţiei,
deosebirile dintre marile regiuni ale lumii precum şi
asemănările dintre ele, specificul naţional şi local,
relevând astfel o tipologie".
Profesorul Jean Imbert, de la Universitatea Paris
2: "Istoria lumii ca şi istoria ideilor şi religiilor se explică
prin dezvoltarea structurilor economice".
În acest cadru, "Istoria economiei naţionale"

reprezintă tocmai acea istorie economică raportată şi
susţinută în funcţie de particularităţile şi trăsăturile
în timp şi spaţiu ale unui teritoriu naţional.
6
B. Riscuri, exagerări, erori
Făcând abstracţie de legile economice ce permit

înfăţişarea şi înţelegerea evoluţiei economice, în istoria
economică s-au luat uneori în calcul numai faptele brute,
fenomenele şi detaliile fenomenelor economice privite
exclusiv ca fapte, ceea ce a îngreunat relevarea
caracteristicilor evolutive precum şi procesul de
încadrare în diferite tipologii vădite de-a lungul timpului.
Alteori, s-au pierdut din vedere faptele brute şi detaliile
concrete în evoluţia economică, ceea ce a făcut din istoria
economică o redare abstractă a unei evoluţii fără
înţelegerea detaliilor, deci, în final, şi a ansamblului.
"Zadarnic vei îngrămădi milioane de fapte în
cercetarea ta economică întrucât nu vei avea o ştiinţă
decât în ziua în care vei fi descoperit între fapte anumite
relaţii şi zadarnic vei căuta relaţiile dacă vei neglija
faptele şi împrejurările concrete în care s-au produs
acestea" (Charles Gide).
Cercetători de seamă ai istoriei economice
universale şi româneşti: englezul J.Clapham, americanul
William Faulkner, italianul Amidore Fanfani, Frederic
Mauro, Alfred Sauvy, Michel Beaud, românii Alexandru
D. Xenopol, V.A.Urechia, Dimitrie Onciul, Dionisie Pop
Marţian, Petru S.Aurelian, Dobrogeanu Gherea,
Şt.Zeletin, N. Iorga (printre altele, a ţinut chiar un curs
de "Istoria Comerţului" la Înalta Academie de Studii
7
Economice din Bucureşti), C.C.Giurăscu, Dinu
C.Giurăscu, Virgil Madgearu, Victor Jinga, Gh.Zane,
Nicolae Marcu, Vasile Bozga, I. Puia etc.
C. Metoda istoriei economice:
a) Înfăţişarea obiectivă a faptelor, interpretarea lor

nepărtinitoare politic, religios, social, national.
b) Înfăţişarea faptelor atât static, pornind de la imaginea
momentului, dar şi în evoluţia, în dinamica lor.
c) Luarea în considerare în timp şi spaţiu a unor
elemente generale dar şi a împrejurărilor şi a
condiţiilor specifice.
d) Analiza în contextul global a unor fapte şi fenomene
economice specifice (context naţional, general,
mondial). Contextul global va iniţia şi releva
întrepătrunderea dintre factorii interni şi externi ai
dezvoltării.
e) Un raport riguros între fapte şi teorie.
D. Izvoarele istoriei economice:
- Nescrise: se circumscriu sferei arheologiei, etc.

- Scrise: documente de arhivă, acte oficiale, anchete
sociale, metode statistice, studiul atent al literaturii şi
a artei timpului, memorii şi note manuscrise sau
8
tipărituri de diverse tipuri, lucrări de specialitate ale
timpului, ş.a.
E. Periodizarea istoriei economice:
Periodizarea istoriei economice universale:
1. Epoca străveche, a comunei primitive, şi 2.

epoca veche a modului de producţie sclavagist,
întâlnite la fenicieni, Egiptul antic, Grecia antică, Asia
veche, în America Latină de astăzi, respectiv incaşii,
aztecii, maia, etc. Raportându-ne la Europa, această
epocă se desfăşoară din cele mai străvechi timpuri şi
până la căderea Romei antice petrecute în sec.al V-lea
e.n. – anul 476 e.n., atunci când ultimul împărat roman,
Romulus Augustus, a fost detronat de căpetenia
mercenarilor germani Odoacru.
3. Evul mediu: din sec.V e.n., de la căderea
Romei (Imperiul Roman de Apus) până în sec. al XVII-
lea e.n., (revoluţia lui Cromwell: 1641). Prezintă mai
multe subperioade:
9
a. feudalismul timpuriu – timpul de consolidare a
relaţiilor feudale apărute după destrămarea
sclavagismului. Sec.V - sec.XI – predomină
economia naturală, fără schimb, bazată mai ales pe
autoconsum în fiecare gospodărie.
b. feudalismul dezvoltat – sec.XII - XV – caracterizat
de maturizarea relaţiilor de producţie feudale, mai
ales odată cu apariţia meşteşugarilor, comerţului şi
oraşelor mai evoluate decât cele din sclavagism.
c. descompunerea feudalismului: sec. al XV-lea-sec.
al XVI-lea – 1641.
4. Epoca modernă: sec. al XVII lea-1918.

Subperioade:
a. 1642 (Cromwell) – 1789 (Revoluţia Franceză)
b. 1789-1871 (Comuna din Paris)
c. 1871-1918 (Pacea de la Verssailles/sfârşitul
primului război mondial)
5. Epoca contemporană: 1918 - în prezent.
Periodizarea istoriei economiei naţionale/istoriei

economice româneşti
1. Epoca veche: până după perioada stăpânirii romane

în Dacia, sec.II-III e.n.: include perioada statului dac
centralizat (Burebista), războaiele punice, etc.
10
2. Perioada trecerii la feudalism: sec.al II-lea - sec. al
VIII lea e.n.: perioada în care evoluează limba şi
poporul român într-o confruntare deschisă şi dificilă
cu popoarele migratoare.
3. Epoca medie: sec. al IX – lea – 1821 (Revoluţia lui
Tudor Vladimirescu). 3 subperioade:
a. Feudalismul timpuriu: sec.IX-XIII e.n.:
perioada în care relaţiile feudale sunt încă
incipiente şi ele se dezvoltă prin diferenţierile din
sânul obştei. Se constată apariţia primelor
formaţiuni statale româneşti (cnezate,
voievodate), un început de viaţă urbană, se
construiesc drumuri comerciale, etc. Maghiarii
cuceresc Transilvania în lupte cu cnezii şi
voievozii români.
b. Feudalismul dezvoltat: sec.XIV – mijlocul
sec.XVIII: prin diverse canale, relaţii etc., în
spaţiul românesc încep să apară germeni ai
sistemului capitalist.
– începe cu formarea celor 3 Ţări Româneşti
:relaţiile feudale se află în plină dezvoltare
– în aceeaşi perioadă: până spre debutul
sec.XVI-lea (Micea cel Bătrân, Ştefan cel
Mare etc.) în spaţiul românesc se instaurează
"suzeranitatea faţă de Imperiul Otoman",
tribut, exploatarea economică de către turci
(sistemul "capitulaţiilor").
c. Destrămarea feudalismului şi dezvoltarea
germenilor relaţiilor capitaliste 1550-1774. Pacea
11
de la Kuciuk – Kainargi (1774), în urma
războiului ruso-turc din 1774, ridică o parte din
perdeaua monopolului turcesc asupra comerţului
pe Marea Neagră; 1821, Răscoala (Revoluţia) lui
Tudor Vladimirescu; acumulare de capital, se
amplifică producţia manufacturieră, comerţul
capătă accente noi.
Lărgirea pieţei interne se accentuează diviziunea
muncii, se amplifică producţia manufacturieră,
comerţ de tip arhaic.
4. Epoca modern: 1821-1918
- 1829: Pacea de la Adrianopole,

- Revoluţia din 1848
- 1859: Unirea Principatelor (Moldova şi Muntenia)
- Reformele lui Cuza,
- 1877: Războiul de independenţă,
- 10 mai 1881 România devine Regat
- Răscoala din 1907,
- 1914: începe primul război mondial (august 1916 –
România intră în război),
- Pacea de la Versailles – 1919.
5. Epoca contemporană – din 1918 în prezent.

Istoria economică implică un exerciţiu de
reflecţie în relevarea şi descifrarea căilor dezvoltării
economice prezente şi viitoare.
12
Întrebări recapitulative:
1. Ce domenii cuprinde studiul istoriei economice?
2. Amintiţi principalii cercetători ai istoriei
economice universale şi naţionale.
3. În ce constă metoda istoriei economice?
4. Cum este periodizată istoria economică
universală?
5. Care sunt etapele constitutive ale istoriei
economiei naţionale?
6. Completaţi tabelul cu principalele evenimente de
relevanţă economică, ce au avut loc în fiecare
dintre perioadele de mai jos, în teritoriile
româneşti:
Epoca Perioada Evul Epoca Epoca

străveche trecerii la mediu modernă contempora
şi veche feudalism (sec. IX – (1821 – nă
(→sec. III (sec.III – 1821) 1918) (1918 →)
e.n) VIII)
Bibliografie:
Constantin C. Giurescu, Istoria Românilor, editura

Humanitas, Bucureşti, 2000.
13
Dan Popescu, Istoria gândirii economice, Editura
Continent, Sibiu-Bucureşti, 1999.
N. N. Constantinescu (coord), Istoria economică a
României: De la începuturi pînă la cel de-al doilea război
mondial, Editura Economică, Bucureşti, 1997.
N. Marcu (coord.), Istorie economică, Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti, 1979.
Maria Mureşan, Dumitru Mureşan, Istoria economiei,
Editura Economică, Bucureşti, 2003.
CAPITOLUL 2
ECONOMIA FEUDALĂ ÎN
TERITORIILE ROMÂNEŞTI.
Obiective:
 cunoaşterea principalelor etape de dezvoltare a

economiei feudale;
 identificarea modificărilor survenite în timp;
 determinarea influenţei dominaţiei turceşti asupra
dezvoltării economice ale teritoriilor româneşti.
Rezumat:
14
Capitolul prezintă principalele trăsături ale
feudalismului pe teritoriile româneşti. Caracterul
preponderent agrar, tehnica şi clasele sociale din
perioada feudalistă sunt relevante şi din perspectiva
dezvoltării ulterioare ale ţărilor române. Se remarcă
anumite modificări, în decursul acestei perioade, în
domeniul relaţiilor comerciale, a mijloacelor de
producţie utilizate şi a întinderii teritoriale (în 1775:
Bucovina este ocupată de Austria; în 1812, în urma
războiului ruso-turc încheiat prin pacea de la Bucureşti,
Basarabia este încorporată Rusiei ţariste).
I. Trăsături generale
a) Timpul de la constituirea statelor feudale ale

Ţării Româneşti şi Moldovei (sec. al XIV-lea) şi până la
începutul sec. al XIX-lea: reprezintă o etapă esenţială în
viaţa economică a societăţii noastre. Ea prezintă un
caracter preponderent agrar. Îndeletnicirea esenţială a
locuitorilor este agricultura şi creşterea vitelor. Se
remarcă faptul că, faţă de Muntenia şi Moldova, în
Transilvania, cu precădere în oraşele preponderent
săseşti, se vădeşte o activitate meşteşugărească mai
puternică. Meseriile fundamentale în toate teritoriile sunt
cele aflate în legătură cu tăierea şi prelucrarea lemnului,
a fierului, a pieilor, a lânii ca şi în legătură cu alimentaţia,
cu extragerea sării, a pietrei, a aramei, etc.
Determinantă rămâne însă producţia agricolă.
15
b) Polii societăţii româneşti ca atare sunt
reprezentaţi de producţia agricolă şi de drepturile
asupra pământului. Stăpânirea ocinelor şi a satelor
constituie temeiul pentru alcătuirea societăţii şi pentru
îndatoririle militare ale locuitorilor.
Stăpânii vor obţine venituri, iar dependenţii
(ţărani iobagi, totuşi, în parte, şi ţărani liberi şi chiar
meşteşugari) vor avea obligaţii. Pentru iobagi, aceste
obligaţii decurgeau în cea mai mare parte din cultivarea
pământului care nu le aparţinea şi din folosirea
produselor sale. "Muncile" (obligaţiile, prestările) sunt
rânduite şi socotite tot pornind de la aceleaşi produse
agricole, produse de altfel determinante şi pentru
schimbul în afara celor 3 mari provincii româneşti.
Producţia este, în general, de grâne, viţă de vie,
pomicultură, se cresc şi exploatează vite mici şi mari,
albine, se valorifică peştele, la toate acestea se adaugă
exploatarea subsolului, în special extragerea sării, urmată
la mare distanţă de aur, fier, aramă, plumb etc.
c) Schimbări, modificări în timp

c1. Creşterea treptată a suprafeţei cultivate.
c2. Confruntarea directă dintre ogor şi pădure (în
favoarea ogorului, având ca mijloace securea, sapa,
sau focul, mai ales când pădurea era deasă).
c3. Îndeosebi în sec.XVII şi XVIII şi-au făcut apariţia
culturi noi, cultivându-se cu precădere porumbul şi
cartoful aduse din America. Porumbul va prinde
repede viaţă şi se va extinde întrucât, nefiind atât de
16
cerut în comerţ şi nici de turci pentru plata haraciului
(grâul reprezenta cereala predilectă), va constitui tot
mai mult principala cultură de existenţă a ţărănimii.
Cum consumarea porumbului fără însoţirea sa de
către proteine animale (lapte, carne, brânză, unt) era
nesănătoasă, generând boli cumplite degenerative
(pelagra), ţărănimea românească va cunoaşte un trist
proces de degradare fizică, îmbolnăvire de pelagră,
toate acestea înmănunchind o cauză importantă a
Răscoalei din 1907.
c4. Ponderea meşteşugurilor creşte, mai ales spre sfârşitul
sec.XVIII, când şi numărul manufacturilor sporeşte
sensibil.
c5. Modificările în structura producţiei sunt puţine,
sporurile fiind mai ales cantitative.
c6. Gama principală de produse:
a. grânele, boabele – grâu, orez, ovăz, porumb;
b. viticulture: îndeletnicire străveche pe meleagurile
româneşti. Din limba dacă vin cuvinte precum
strugure, butuc, curpen. Din latină avem via
(vinea), viţa (vitea), must (mustum), rădăcina
(redicina), trunchiul (trunculus), coarda (corda),
parul pentru ridicarea viţei de vie (palus). Tot din
latină avem: beat, beţiv, a îmbăta. Teascul este
amintit documentar în Transilvania în sec. al XIV-
lea, dar este cunoscut din antichitate.
c. creşterea vitelor mari şi a ovinelor. Se creşteau şi
cabaline fiind celebre cuvintele lui D. Cantemir
"Un tânăr persan şi un cal moldovean sunt mai
17
lăudaţi decât toţi ceilalţi" ("Descrierea
Moldovei").
d. albinăritul:foarte dezvoltat, prisăcile sunt
numeroase, mierea ţine locul zahărului iar
lumânările de ceară utilizate la noi reprezintă
"ultimul strigăt" în iluminat.
e. exploatarea sării era cunoscută din epoca daco-
romană iar cea a aramei încă din epoca lui Mircea
cel Bătrân (Baia de aramă din Oltenia).
Exploatarea fierului cunoştea şi ea o dezvoltare
notabilă (Baia de Fier din Gorj, în Bihor,
Hunedoara, Gherla şi Remetea, Ciuc). În general,
oraşele cu nume de Baie erau oraşe unde se
exploatau minereuri. Aurul era strâns de ţigani
din nisipul anumitor râuri iar aceşti ţigani se
numeau zlătari (în slavă, zolot, zlot – aur). În
Transilvania, aurul dar şi alte metale se exploatau
în Munţii Apuseni.
f. după sec.XV-lea, odată cu pătrunderea şi
proliferarea armelor de foc, se exploatau silitra şi
azotatul de amoniu, substanţe ce se foloseau la
producerea prafului de puşcă.
II. Efectele şi influenţa activităţii economice asupra

unor relaţii social-politice:
1. Efecte ale cultivării grânelor în cele 3 teritorii

româneşti.
a) Dijma se dă în grâne.
18
b) Sunt stabilite dregătorii anume pentru strângerea ei.
c) Se fixează şi pentru iobagi o dare specială în grâne,
atunci când ei doreau să se mute de pe o moşie pe alta
cu acceptul moşierului.
d) Grânele reprezintă marfă în negoţul extern şi intern,
măsurată de o anumită capacitate numită "găleată"
sau "câblă".
e) Erau considerate mijloace de plată pentru
cumpărarea pământului.
III. Tehnica:
Era cea folosită în restul Europei. Se foloseau

pluguri cu cuţite din lemn sau din fier şi se practica
asolamentul bienal atunci când, dintr-un teren, jumătate
din suprafaţă se cultiva iar cealaltă jumătate se afla în
refacere, anul următor situaţia fiind inversă. Se practică
uneori şi asonamentul trienal, cu 3 câmpuri, de regulă
cereale de toamnă, culturi de primăvară şi păşuni.
Morile de măcinat sunt destul de dese şi sunt
acţionate hidraulic precum şi teascurile, morile de
tăbăcit, pivele şi dârstele, ştezele, vârtoapele şi
torcătoriile de lână. Sunt întâlnite cuptoare pentru
reducerea minereurilor, utilaje pentru turnare, creuzete
din lut, nicovale, ciocănaşe speciale atât pentru fierăriile
artizanale, potcovării cât şi în atelierele ceva mai
dezvoltate.
Mentalitatea dominantă se referea la menţinerea
tehnicii tradiţionale ce asigura alcătuirile existente, hrana
19
populaţiei, iar surplusurile erau folosite de către stăpânii
pământurilor ca şi pentru comerţul intern şi extern.
IV. Comerţul, schimburile cu exteriorul:
1. Comerţul intern: în "târguri", apoi în oraşele

constituite din jurul lor, pe arii mari, cu mărfuri de largă
căutare (produse agrare, meşteşugăreşti, metalurgice,
sare, peşte, textile, articole din import, etc.). "Târgurile"
reprezentau, iniţial, locul unde se cumpărau şi se
vindeau produse, operaţiile de vânzare-cumpărare
devenind apoi stabile ca amplasament şi în continuă
creştere ca suprafaţă – deci "târgurile" se transformau tot
mai mult în orăşele unde se desfăşura negoţul propriu-zis
şi unde îşi duceau viaţa cei implicaţi astfel. Ca urmare,
"târgul" se transformă într-o aşezare stabilă. Printre
cei din aşezare devin importanţi "intermediarii": unii
producători schimbă direct mărfurile între ei. Alţii le
schimbă pe bani, mulţi cumpără de la târg altceva.
Târgurile dobândesc cu timpul o anumită
specializare (de vite, grâne, produse agricole), iar în alte
situaţii există târguri multifuncţionale. Prin
stabilizarea târgurilor se naşte, în anumite situaţii,
ORAŞUL, în concepţia sa clasică. Oraşele pot fi
localităţi dezvoltate având funcţii comerciale şi care au
rezistat în timp în condiţiile în care aceste funcţii s-au
dezvoltat spre deosebire de oraşele "cetate", multe din
acestea pierind în timp. Din secolele IX-X, circulaţia
20
comercială este înlesnită tot mai mult de folosirea
monezii.
2. Importul: se cunoaşte ca atare încă din vremea

"privilegiilor comerciale" de pe timpul lui Mircea cel
Bătrân şi Alexandru cel Bun.
Se importau: stofe, ţesături, postav (fin, avea 4
calităţi – de Ypres, în Belgia de azi, de Louvain – tot
Belgia de azi, de Colonia, pe Rin, de Cehia); se aduceau
asemenea produse şi de la Buda şi Liov, postav săsesc
din Braşov, Sibiu, Bistriţa; se mai importau "pânză
nemţească", "lituană", etc. Din răsărit se aduceau ţesături
de mătase, de bumbac (bogasii), de păr de cămilă, de
purpură, mirodenii, vin grecesc dulce (de Malvazia),
untdelemn în burdufuri şi fructe exotice – de la măsline
la lămâi şi portocale.
Se mai importau: articole de îmbrăcăminte şi
încălţăminte gata confecţionate, pe urmă obiecte
manufacturate – cuţite, coase, seceri, cuie, lacăte,
clopote. Se importau arme: tunuri, puşti, pistoale.
3. Exportul: se exportau, mai ales, materii prime
şi produse agricole (în general mărfuri cu volum mare şi
valoare relativ mica). Se mai exportau: vite: boi, vaci,
pe urmă oi, dar şi porci, cai, piei, blănuri, peşte, miere,
ceară, grâu, sare transportată spre Dunăre, pe "Drumul
Sării" (strada din Bucureşti). Se exporta vin (era faimos
vinul de Cotnari).
21
V. Drumurile:
Reflectau, în aşezarea şi striaţia lor, legături
economice intrinseci şi relaţiile economice ale timpului.
 În Moldova: drumurile veneau din Polonia, pe
la Liov şi Cameniţa, la noi, apoi, spre Chilia şi Cetatea
Albă iar peste Siret la Brăila. Existau vaduri (unde apa
era mică şi se putea trece călare) ale Nistrului la Tighina,
Soroca, Hotin.
 Peste munţi drumurile erau astfel aşezate:
- pe la Câmpulung Moldovenesc, spre Rodna
şi Bistriţa; pe Valea Trotuşului, urcau pe
Valea Transilvaniei; pe Valea Oituzului, se
mergea spre Braşov.
 În Muntenia: orientarea drumurilor pornea de
la vadurile Dunării, drumurile treceau apoi peste munţi,
spre Valea Buzăului şi pe la Rucăr şi Bran spre Braşov,
iar pe Valea Oltului şi prin Loviştea se ajungea la Sibiu.
Un alt drum urca pe Jiu şi prin Pasul Vâlcanului ajungea
în Ţara Haţegului.
 În Transilvania: direcţia principală era Cluj,
Dej, Bistriţa, Turda, Alba Iulia, Sebeş. Erau legate între
ele oraşele Sibiu – Oradea – Buda; Alte direcţii: Alba
Iulia – Mediaş – Sighişoara – Odorhei; Alba Iulia – Deva
– Arad – Timişoara; Sibiu – Făgăraş – Braşov.
În general, reţeaua de drumuri a Transilvaniei era
orientată către Muntenia şi Moldova, în vreme ce reţeaua
de drumuri a Ungariei era mai puţin orientată către
Transilvania şi mai mult către ţările Europei Centrale.
22
 Drumurile pe apă: erau deservite de barcazuri
(bărci cu pânze) care, cu precădere, străbăteau apele de
lângă malurile Dunării şi ale mării, uneori, mai mult sau
mai puţin legal, încărcate cu mărfuri.
În 1456, Mehmed al II-lea acordă un privilegiu
negustorilor din Cetatea Albă astfel încât corăbiile
moldovene mergeau pe Marea Neagră şi ajungeau în
Mediterana Orientală.
VI. Banii: erau de argint şi de aramă (unii erau bătuţi în

ţară);
Circulau florinii: o monedă italiană de aur, care în
Moldova era numit "zlot tătărăsc"; alte monezi: asprul
(monedă bizantină, apoi turcească); groşul: monedă de
argint în Europa Centrală şi Răsăriteană.
După instaurarea "suzeranităţii otomane", şi cu
precădere în sec.XVI, o importantă direcţie de
desfăşurare a comerţului din Ţările Române s-a axat mai
mult spre pieţele din Imperiul Otoman şi pe import-
exportul de aici, iar Marea Neagră devenise "lac
turcesc". Era timpul în care se vădea evidentă legătura
dintre libertatea Mării Negre şi libertatea românilor (în
momentul în care Marea Neagră devine liberă comerţului
prin cele două păci de la Kuciuk-Kainargi (1774) şi
Adrianopole (1829), pentru Ţările Române începe o
perioadă fastă, punctată esenţial de Unirea Principatelor).
Să notăm că după bătălia de la Mohacs (1526) şi
formarea Paşalâcului Buda, negoţul oraşelor
transilvănene cu ţările din Europa Centrală şi de Vest
23
este sensibil îngreunat, volumul şi calitatea afacerilor
respective scad. Se menţin însă, şi chiar se dezvoltă,
legăturile dintotdeauna vitale dintre Transilvania şi
Ţările Române (Muntenia şi Moldova). Oraşe precum
Bistriţa, Odorhei, dar mai ales Braşov, Sibiu se dezvoltă
cu precădere datorită schimburilor cu Ţările Române
amintite.
VII. Clasele sociale: Erau constituite cu precădere

funcţie de poziţia faţă de pământ ale cărui produse
constituiau baza economiei.
 Boierii: erau iniţial consideraţi boieri toţi
stăpânii de pământ, mari sau mici.
 Ţăranii liberi: răzeşi sau moşneni, proprietari de
mici loturi/Ţăranii dependenţi (Iobagii): vecini
sau rumâni.
 Orăşenii.
 Robii.
Unii boieri sunt scutiţi de dări către stăpânire şi
se îmbogăţesc mai repede. Iobagii, oameni neliberi,
plătesc boierului dijmă, din produsele câmpului, şi dări,
pentru vitele pe care le cresc. Puţini iobagi reuşesc să se
"răscumpere", să devină ţărani liberi.
Obligaţiile ţăranului iobag:
- plătea dijmă din produse: la grâu – găleata, la vin
– vinariciu, la oi – oieritul, la porci – groştină, la
producţia laptelui – brânză de burduf, pe urmă mai dădea
varză, peşte, sămânţă de cânepă, fân, etc.
- dijma s-a luat la început în natură şi
reprezenta a zecea parte din produsele obţinute de
24
iobag, iar pe măsură ce capitalismul se afirma în
Ţările Române, pe măsură ce se procurau obiecte de
podoabe, etc. dijma se percepe tot mai mult în bani.
- iobagii mai plăteau şi bir care reprezenta
impozitul contribuabil (pe cap de locuitor) şi nu aferent
averii; a crescut odată cu amplificarea obligaţiilor faţă de
turci. Domnitorul constituia, cu ajutorul birului, haraciul
către poartă. Deseori, boierii erau scutiţi astfel.
- "muncile" sau "slujbele" pe care iobagii erau
obligaţi să le presteze pentru puterea publică (domnie):
cărături sau transporturi destinate domniei, muncile din
cetăţi, de la poduri, iazuri, găzduirea trimişilor domneşti,
procurarea de căi pentru curierii oficiali. În general,
iobagii nu erau scutiţi astfel, însă, deseori, boierii erau
scutiţi şi chiar beneficiau de serviciile respective prin
graţia domnitorilor, datorită fidelităţii lor.
- inegalitatea fiscală: reprezenta o trăsătură a
evului mediu românesc.
- sec.XVIII-lea: celebrul secol fanariot
accentuează dările, tributurile, peşcheşurile, mizeria, se
vădeşte degradarea unor obiceiuri şi moravuri româneşti
sănătoase şi se introduc obiceiuri orientale: ciubuc,
peşcheş (ceva de tipul "comisionului" de astăzi, nu cel
oficial şi, evident, nu identic), nemaifăcându-se nimic, în
realizarea "obligaţiilor legale", fără o plată suplimentară.
25
VIII. Răscoalele şi alte evenimente, mutaţii
În decursul secolelor, ţărănimea n-a privit pasivă
asemenea stări care, din punctul ei de vedere, de interes,
erau de neacceptat. Aşa se explică:
- 1437: Răscoala de la Bobâlna
- 1514: Răscoala lui Gheorghe Doja
- 1784-1785: Răscoala lui Horia, Cloşca şi Crişan
- 1821: Răscoala (Revoluţia) lui Tudor
Vladimirescu, marcând sfârşitul epocii
fanariote.
Să mai notăm că în 1775 Bucovina este ocupată
de Austria; în 1812, în urma războiului ruso-turc încheiat
prin pacea de la Bucureşti, Basarabia este încorporată
Rusiei ţariste.
1. Enumeraţi principalele evoluţii în timp ale
producţiei;
2. Ce monede circulau pe teritoriile româneşti în
perioada medievală ?
3. Care erau cele mai importante rute comerciale de
pe teritoriile româneşti?
4. Care erau activităţile economice preponderente?
5. Ce efecte a avut dominaţia străină asupra
dezvoltării economice a ţărilor române?
Bibliografie:
26
României: De la începuturi pînă la cel de-al doilea
război mondial, Editura Economică, Bucureşti, 1997.
CAPITOLUL III
DEZVOLTAREA MONDO-ECONOMICA
MODERNA. REVOLUTIA INDUSTRIALA SI
INDUSTRIALIZAREA EUROPEI
OCCIDENTALE, STATELOR UNITE,
RUSIEI, JAPONIEI.
(SEC. AL XVIII-LEA –SEC. AL XIX-LEA)
Obiective:
 cunoaşterea factorilor care au stat la baza

revoluţiei industriale;
 prezentare etapelor şi domeniilor în care s-a
desfășurat revoluţia industrială;
27
 indicarea principalelor efecte pe care
revoluţia industrială le-a indus dezvoltării
economice mondiale;
Rezumat:
Procesul trecerii la maşinism şi la dezvoltarea marii

producţii mecanizate, prin înlocuirea muncii manuale
prin maşini-unelte a generat modificări în structura
economică a lumii. Acest proces începe în Anglia,
urmare a unor descoperiri revoluţionare, iniţial în
domeniul industriei textile. Ulterior, revoluţia industrială
se extinde şi în Franţa, Germania, SUA, Japonia, şi, în
timp, în toate statele lumii. Sporirea producţiei astfel
generată contribuie la formarea şi dezvoltarea pieţei
mondiale, susţinută şi prin construirea marilor canale de
navigaţie.
Revoluţia industrială reprezintă procesul trecerii la

maşinism şi la dezvoltarea marii producţii mecanizate,
înlocuindu-se munca manuală prin maşini-unelte.
Revoluţia industrială va genera schimbări profunde în
structura economică a lumii.
1. Anglia:
Este prima ţară din lume ce a parcurs revoluţia

industrială devenind, chiar din prima jumătate a secolului
XIX (1780-1830), "atelierul industrial al lumii".
28
Revoluţia industrială a început în industria prelucrării
bumbacului. De ce Anglia şi de ce prelucrarea
bumbacului?
La sfârşitul secolului al XVII-lea şi în prima
jumătate a secolului al XVIII-lea, Anglia avea o industrie
manufacturieră dezvoltată, ale cărei produse erau cerute
consistent atât pe piaţa internă cât şi în afară, având în
vedere şi sistemul de colonii al Angliei, în formare. Avea
un învăţământ dezvoltat, cu universităţi – Oxford,
Glasgow, Cambridge, etc. – demonstrând o veritabilă
propensiune şi către latura realistă, practică, a ştiinţelor
tehnice şi exacte. Avea specialişti de bună calitate.
Aducea, sau putea să aducă din afară, din coloniile în
constituire, materii prime, materiale, la preţuri foarte
scăzute. Nu numai că astfel se simţea acut nevoia unui
"salt înainte" în domeniul producţiei, dar erau create şi
condiţiile pentru realizarea unui asemenea salt. Iar
industria uşoară, textilele, foarte aproape de consum,
reprezentau, domeniul cel mai propice, cel mai oportun.
Momentele semnificative în acest sens pot fi
considerate:
 inventarea de către John Kay a suveicii
zburătoare, în 1733;
 inventarea maşinii de tors de către John
Hargreaves, în 1765;
 inventarea de către R.Arkwright a maşinii
mecanice de filat, în 1769;
 inventarea de către Samuel Crompton a
maşinii de cardat, în 1785;
29
 în 1804, Cartwright inventează războiul
mecanic de ţesut.
Această ultimă descoperire face posibilă
folosirea unei mari cantităţi de fire şi satisfacerea
foametei de ţesături.
Trebuiau, acum, maşini pentru producerea
maşinilor, maşini din fier rezistente la o nouă sursă de
energie pe potriva capacităţilor necesare, "mişcare" care
nu va întârzia să apară. Nici transporturile tractate animal
şi astfel de mic tonaj nu mai satisfăceau cererea. Nu se
putea transporta minereul de fier, cărbunele, în cantităţi
industriale, cu … căruţa. Apar, deci, noi şi noi elemente
ale revoluţiei industriale. Aşadar:
 În 1784, James Watt perfecţionează maşina
cu aburi descoperită în 1690 de către francezul Papin.
Aceasta va furniza o nouă forţă motrice în dezvoltarea
producţiei industriale. Ca urmare, va creşte puternic
producţia şi productivitatea muncii.
Următoarea etapă de dezvoltare va fi construirea
maşinilor cu ajutorul maşinilor. Aceasta va însemna
revoluţionarea industriei uşoare şi propagarea revoluţiei
tehnice în industria grea. Se va dezvolta puternic
metalurgia întrucât folosirea forţei aburului pretindea
maşini din fier capabile să reziste unor presiuni mari, etc.
Separarea minereului de fier începe să se facă cu
huilă transformată în cocs şi nu ca până atunci, cu cărbuni
de lemn. Procedeul fabricării cocsului a fost descoperit
de Abraham Darby. Tot acum sunt descoperite
procedeele ce permiteau fabricarea mai ieftină a oţelului
30
– pudlajul, ce transforma fonta în fier pur şi maleabil, alte
asemenea tehnologii.
În 1856, ing. Henry Bessmer inventează
convertizatorul obţinând astfel oţel în stare lichidă ieftin
şi în mari cantităţi. Din păcate, acesta se putea folosi doar
la minereurile lipsite de fosfor. Abia în 1878, Thomas
Gilchrist descoperă procedeul de a folosi minereul cu
fosfor, înlăturând fosforul prin căptuşirea
convertizorului cu magneziu. Efectele acestei
descoperiri asupra industriei extractive sunt
impresionante. Cantitatea de cărbune extras creşte de la
5 milioane tone în 1750 la 10 milioane tone în 1800, la
16 milioane tone în 1829. Iar extracţia de fier ajunge, în
1890, la 15 milioane tone, fiind necesar şi un import de
3-4 milioane tone.
Factorul decisiv în dezvoltarea economică a
Angliei a constat în construcţia de căi ferate, transportul
tractat animal nemaifiind fezabil în nici un fel. În anul
1830 are loc inaugurarea liniei Liverpool-Manchester.
În perioada următoare, producţia de fier a Angliei creşte
de la 700.000 tone, în 1830, la peste 2,2 milioane tone în
1835. În anul 1850 în lume existau 35.000 km de căi
ferate iar Anglia deţinea 10.000 km. În 1914, însă,
reţeaua mondială era de 1 milion km, iar Anglia deţinea
38.000 km.
Un rol important în industrializarea Angliei îl are
Imperiul Colonial Englez (pe urmă Britanic).
Principalele momente ale construirii acestuia sunt:
31
 în 1763, Anglia va lua Franţei Canada,
jumătate din Louisiana şi o parte din India,
 în 1815, Anglia dobândeşte Malta, Insulele
Ionice, Colonia Capului, Ceylon-ul şi alte
teritorii;
 până la sfârşitul secolului XIX-lea Anglia va
ocupa integral India.
 în 1878, englezii iau în stăpânire Cipru;
 în 1882, ocupă Egiptul, după ce în 1874
Anglia dobândise controlul deplin asupra
Canalului de Suez;
 în 1885, cuceresc Rhodesia, Kenia, Uganda,
Sudanul;
 în Asia pun stăpânire pe Belucistan, Malacca,
Birmania, Afganistan.
Un alt factor al dezvoltării industriale în Anglia îl
constituie gradul de urbanizare mai ridicat şi
dezvoltarea unor puternice zone industriale. Coloniile
erau surse de materii prime şi, în perioada de dezvoltare
a industriei sale naţionale, Anglia va duce o politică
puternic protecţionistă. Va deveni adepta politicii
"liberaliste" numai în condiţiile în care această industrie
puternică avea nevoie de noi pieţe de desfacere în
afară, nefiindu-i favorabile barierele vamale de nici un
fel.
2. Franţa:
32
Maşinile unelte se răspândesc între 1815-1870
în industria textilă, apoi în metalurgie, producţia de
maşini, industria zahărului. În 1839 erau folosite 2450 de
maşini cu aburi cu o putere de 33.000 cai putere, iar în
1870 erau folosite 27.000 de maşini cu o putere de
330.000 cai putere.
Cărbunele era puţin şi de calitate inferioară.
Chiar şi în 1913 în Franţa se exploatau numai 41
milioane tone cărbune, foarte puţin în comparaţie cu
Anglia (279 milioane tone). Din cauza calităţii
inferioare, 60% din producţia de cărbune franceză era
utilizată în mici furnale ce foloseau cărbunele de lemn,
cocsul devenind uzual după 1860.
Extracţia minereului de fier a făcut progrese
relativ lente. Treptat au apărut mari întreprinderi în
siderurgie, însă Franţa nu a reprezentat decât mai
târziu o forţă în acest domeniu. Ea obţinea în 1890 –
500.000 tone oţel în vreme ce Anglia obţinea 3,5
milioane tone, SUA – 3 milioane tone, iar Germania 1,9
milioane tone.
În Franţa se dezvoltă sensibil, în această
perioadă, reţeaua de căi ferate.
Blocada continentală a lui Napoleon, din 1806,
a sprijinit dezvoltarea industriei franceze. Ulterior,
Napoleon al III-lea va duce o politică nu doar de
expansiune colonială ci şi de construcţie, de sprijin, de
stimulare, a industriei moderne franceze. Imperiul
colonial francez, al doilea în lume după cel britanic, are
şi el importanţa sa. Se consolidează stăpânirea în Algeria,
33
Siria, Indonezia, iar în perioada în care l-a avut ca prim-
ministru pe Jules Ferry (1881-1885), Franţa cucereşte
Tunisia, Aman, Tonkin, Sudan, Congo, Madagascar, etc.
A devenit astfel un mare şi puternic imperiu colonial.
3. Germania
Principalele caracteristici ale economiei germane în
această perioadă:
- existenţa încă a puternice rămăşiţe feudale în
agricultură şi modul de pătrundere a capitalismului
pe calea reformelor;
- revoluţia industrială a început în deceniul 5 al
secolului XIX şi a durat până în "1900". Factorul
decisiv în realizarea revoluţiei industriale l-a
constituit Uniunea Vamală constituită din iniţiativa
lui Friederich List, cu Prusia "în centru", în 1819.
Până în 1836, au intrat toate statele germane
(excepând Austria) în această Uniune. Industria
naţională, industrializarea încep să facă progrese abia
după Unificarea statelor germane, normal, desfiinţându-
se vămile şi consolidându-se şi dezvoltându-se piaţa
internă.
Se dezvoltă industria metalurgică în bazinul
carbonifer al Ruhr-ului precum şi în Silesia Superioară.
Acum se înfiinţează la Essen întreprinderile Krupp, mari
uzine de armament care produc fontă şi oţel.
În asemenea condiţii, pornind de la cerinţe,
producţia de cărbune în Germania creşte de la 3 milioane
tone în 1840 la 26 milioane tone în 1870 şi la 270
34
milioane tone în 1913. Se dezvoltă şi industria
constructoare de maşini, căi ferate etc. În Germania era
mai slab dezvoltată industria textilă.
În economie, germanii promovau o politică
protecţionistă, în opoziţie cu Anglia, care, cu o industrie
deja dezvoltată, practica, la acea dată, politica liberului
schimb.
Indicii producţiei industriale, în principalele ţări,
în perioada 1870-1913.
Producţia mondială = 100
Anii Anglia SUA Germania Franţa Rusia
1870 31,8 23,3 13,2 10,3 3,7
1896-1900 19,5 30,1 16,6 7,1 5,0
1913 14,0 35,8 15,9 6,4 5,5
4. SUA:
În 1775 are loc Războiul de Independenţă, iar

în 1776 oficializată Declaraţia de Independenţă a celor
13 colonii. În 1782 tratatul de la Versailles consfinţeşte
existenţa Statelor Unite. Fostele colonii din sud:
Virginia, Carolina de Sud, Carolina de Nord, Georgia au
avut o cu totul altă dezvoltare decât cele din centru şi
nord, precum: Pensylvania, New York, New Jersey,
Connecticut, Massachusetts, New-Hampshire, Rhode
Island etc. În coloniile sudice se producea: tutun,
bumbac, lână, indigo – cu precădere pe plantaţii, cu
sclavi negri aduşi din Africa – "Corăbiile negre", şi se
35
extrăgea cupru, fier, se exploata lemn pentru construcţii
navale, blănuri etc. În coloniile de nord, averile se făceau
din agricultură, comerţ, cămătărie, investiţii în
manufacturi textile, activităţi constructoare de maşini
legate de dezvoltarea industriei, pielărie, cherestea,
topitorii de fier, şantiere navale.
Revoluţia industrială în SUA parcurge trei
etape:
1. 1790-1815, când piaţa depinde încă de importul unor
mărfuri din Anglia;
2. 1815-1840, când numărul fabricilor creşte rapid;
3. 1840-1865, se afirmă industria grea, producătoare de
mijloace de producţie.
Se răspândesc tot mai mult maşinile cu aburi,
construcţia de drumuri, canale navigabile, căi ferate. În
1900, lungimea căilor ferate era de 263.000 km, jumătate
din întreaga reţea mondială.
Dezvoltarea economică a SUA este influenţată de
factorul imigraţiei. Astfel: între 1847 şi 1852 a imigrat în
SUA a 7-a parte din populaţia Irlandei; în 1854 numărul
germanilor imigranţi ajungea la 127.000 (procesul a
început, cu precădere, în urma războaielor
napoleoniene).
Ca politică economică, SUA practica hotărât
protecţionismul. În 1890, Mc Kinley dă o lege vamală
care accentuează protecţionismul. După primul război
mondial, potrivit înseşi intereselor americane, se
micşorează taxele vamale la unele importuri. De fapt,
SUA nu se mai tem de concurenţă.
36
4. Japonia:
Aceasta era un imperiu feudal până la 1850,

izolată fiind de restul lumii. Încă din 1637 a fost dată
interdicţia pentru străini de a pătrunde în Japonia sau
pentru japonezi de a ieşi din ţară sau de a se face comerţ
cu străinii. Doar negustorii olandezi şi chinezi au căpătat
permisiunea de a cumpăra pe o insulă din faţa portului
Nagasaki unele mărfuri, mai ales mătasea şi porţelanul,
ceai, etc.
 În 1854, o escadră americană a apărut în
apele Japoniei. Guvernul japonez a fost astfel nevoit să
accepte deschiderea a 2 porturi pentru mărfurile
americane, "concesiune" pe care au obţinut-o, în 1855-
1856, şi Franţa, Anglia, Rusia.
 În deceniul 7, răscoala împotriva feudalităţii.
Începe apoi o eră de modernizare, de progres – era meiji.
În acest cadru, procesul de industrializare a beneficiat de
mâna de lucru ieftină a ţăranilor sărăciţi. Statul a sprijinit
puternic dezvoltarea industriei japoneze – este timpul în
care se constituie deja marile oligarhii financiare cu
trăsături familiare foarte puternice (vezi Mi-Tsou-Y;
Sumi-Moto; Mi-Tsou-Bechi, etc.).
 Industria siderurgică la Yamata, iar după
războiul ruso-japonez din 1905 se dezvoltă o mare
industrie de armament, bazată în bună măsură pe fierul şi
cărbunele din Manciuria şi Coreea.
37
B. Efecte-trăsături ale industrializării marilor state
capitaliste:
 Adâncirea decalajelor dintre aceste ţări şi restul
statelor lumii.
 Împărţirea globului în state puternic industrializate, cu
o activitate puternic industrializată, şi ţări slab
dezvoltate, cu o activitate bazată mai ales pe extracţia
de materii prime, pe realizarea de materii prime
agricole, etc.
 Accentuarea astfel a unui schimb de mărfuri
neechivalent, căruia ţările slab dezvoltate îi făceau tot
mai greu faţă.
 Decalajele economice între state se reflectă şi în ce
priveşte decalajele în nivelul de trai, în general, al
populaţiilor respective.
 Se desfăşoară confruntări pentru împărţirea şi
reîmpărţirea lumii, economică şi politică.
C. Formarea şi dezvoltarea pieţei mondiale:
Piaţa mondială: totalitatea relaţiilor privind

schimbul de mărfuri între ţări (şi firme) ca urmare a
diviziunii internaţionale a muncii.
Etape de formare a pieţei mondiale:
a) Etapa manufacturieră/premaşinistă: sec. al XVI -

lea – deceniul 8 al secolului al XVIII-lea.
b) Etapa "clasică", a liberei concurenţe: până în
deceniul 6 – 8 al secolului al XIX-lea.
38
c) Etapa dezvoltării modern: până la primul război
mondial.
d) Etapa dezvoltării contemporane: după primul
război mondial, până în prezent.
Superioritatea pe piaţa mondială a depins tot mai

mult de superioritatea în dezvoltarea industriei.
Elemente de "cotitură" în evoluţia pieţei

mondiale:
1. Comerţul cu sclavi negri ("abanos") începe să

fie îngreunat de legile adoptate în mai multe state
împotriva lui. În 1807 – "Legea pentru interzicerea
comerţului cu sclavi în Anglia şi teritoriile ei". În 1862,
sclavajul va fi abolit în SUA – începe celebrul "Război
de secesiune" care avea motivaţii economice esenţiale,
iar în acest sens – şi eliberarea sclavilor negri.
2. Dezvoltarea modernă: automobilul,
aeroplanul, avionul, navigaţia specializată (cargouri
frigorifice, petrolierele, submarinele).
3. Marile Canale de navigaţie ale lumii:
Canalul de Suez: 1869; Canalul Corint:: 1893; Canalul
Kiel: 1895; Canalul Panama: 1914.
1. Ce se înţelege prin revoluţie industrială?
2. Care sunt elementele ce au determinat
desfășurarea revoluţiei industriale în Anglia?
39
3. Care sunt caracteristicile dezvoltării
maşinismului în Germania?
4. Care sunt etapele de constituire ale pieţei
mondiale?
5. Enumeraţi câteva invenţii care au susţinut acest
proces.
Bibliografie:
Fernand Braudel, Structura cotidianului, Bucureşti, ed.

Meridiane, 1983; Jocurile schimbului, ed. Meridiane,
1985; Timpul lumii, ed. Meridiane, 1989.
Dan Popescu, Canalul Panama – celebritatea nutrită din
grandoare, dramă şi realism, în volumul Istoria gândirii
economice de la Simonde de Sismondi la postkeynesism,
Editura Continent, Sibiu-Bucureşti, 1997.
României: De la începuturi pînă la cel de-al doilea război
mondial, Editura Economică, Bucureşti, 1997.
CAPITOLUL 4
40
DEZVOLTAREA ECONOMICĂ A
ŢĂRILOR ROMÂNE ÎN PERIOADA DE
ÎNCEPUT A CAPITALISMULUI
(DECENIILE 3 – 7 SEC.XIX)
Obiective:
- cunoaşterea cadrului internaţional în care a avut loc
dezvoltarea capitalismului în ţările române;
- stabilirea principalelor evoluţii în diferitele domenii
de activitate economică;
- înţelegerea cauzelor care au produs o dezvoltare mai
lentă şi întârziată a capitalismului în ţările române,
faţă de statele occidentale.
Rezumat:
Capitolul debutează cu încadrarea ţărilor române în
contextul internaţional, care le-a condiţionat dezvoltarea.
Urmează apoi prezentarea situaţiei demografice, a
gradului de urbanizare, a nivelului tehnic utilizat în
agricultură, industrie, construcţii, a stadiului dezvoltării
comerţului intern şi extern, precum şi a sistemului
monetar în deceniile 3-7 ale secolului al XIX-lea.
Cuvinte cheie:
Regulamentele organice
Atelier
Manufactură
Maşinism
41
Sistem monetar (legal şi consimţit)
A. Evenimente generale ce au influenţat progresul

Ţărilor Române
1. Congresul de la Viena, din 1815, consfinţeşte
dominaţia în Europa a Marilor Puteri (Anglia,
Rusia, Austria, Prusia). Tot în 1815 este semnat
la Paris Tratatul Sfintei Alianţe prin care s-a
facilitat înăbuşirea mişcărilor pentru
independenţă în Spania, Italia (1820), etc.
2. În 1829, Pacea de la Adrianopole, în urma
războiului ruso-turc, Serbia obţine autonomia.
Este recunoscută independenţa Greciei, care a
fost proclamată încă din 1821. Este recunoscut
dreptul şi al altor ţări de a se face comerţ pe
Marea Neagră, ceea ce a însemnat spargerea
definitivă a monopolului turcesc pe Marea
Neagră (Prima lovitură fusese dată de pacea de la
Kuciuk-Kainargi, în 1774).
3. Convenţia de la Akerman, în 1827, între Turcia
şi Rusia, care prevedea:
- alegerea în Principate a domnilor pământeni;
- scutirea de tribut pe 2 ani;
- liberalizarea comerţului extern, cu obligaţia
asigurării cu grâne a Porţii.
42
4. După Pacea de la Adrianopole, se obţin pentru
Principate: autonomia administrativă; restituirea
către Ţara Românească a cetăţilor din stânga
Dunării, respectiv Turnu, Giurgiu, Brăila; se
confirmă libertatea comerţului nostru exterior
fără obligaţia expresă a aprovizionării
Constantinopolului.
5. Revoluţia de la 1848:
 Se desfăşoară în mod simultan şi asemănător –
obiective, forţe, etc. – în Moldova, Ţara Românească
şi Transilvania. Desfăşurarea simultană constituie o
expresie a existenţei aceloraşi cerinţe obiective de
dezvoltare a societăţii româneşti. Conţine ca ţinte
desfiinţarea privilegiilor de clasă ale feudalilor,
emanciparea ţărănimii şi împroprietărirea ei, egalitatea în
faţa legii şi drepturi politice pentru toţi cetăţenii, dorinţa
de cucerire a independenţei, respectiv, neamestecul
străin.
 Revoluţia a fost înfrântă în centrul şi estul
Europei şi datorită intervenţiei armate a trupelor
imperiale habsburgice, ţariste şi otomane.
6. S-au realizat mari progrese pe plan mondial
în ştiinţă.
În Franţa, revoluţia de la 1789 şi domnia lui
Napoleon sunt evenimente ce dau cercetării un
nou avânt; apar laboratoare, şcoli superioare, mari
biblioteci, institute, muzee. Între ştiinţă şi industrie
există o rodnică întrepătrundere. În 1750, Joule
descoperă căldura şi legile sale.
43
În Anglia, în 1769, James Watt inventează
maşina cu aburi. În 1803 Robert Fulton utilizează
motorul cu aburi la corăbii.
În chimie, Lavoisier (în Franţa) şi Lomonosov
(în Rusia). Tot aproximativ acum, creează şi descoperă
noi elemente în ştiinţă: Newton (ceva mai devreme) pe
urmă Bolyai, Laplace, Poisson, Gauss – matematică.
B. Populaţia, târgurile şi oraşele în Ţările Române

1. Populaţia
 În 1859, în Ţara Românească, Dionisie Pop
Marţian organizează şi realizează un recensământ care
arată că aici existau 2.400.921 locuitori.
 În Moldova, Ion Ionescu de la Brad
organizează şi realizează şi el un recensământ care arată
că existau 1.464.927 locuitori.
 În 1820, în Moldova fuseseră 500.000 locuitori,
iar în Ţara Românească 829.000 locuitori.
 Modificări teritoriale
În 1775-1776, Austria îşi alipeşte o mare parte
din districtul Suceava şi întreg districtul Cernăuţi.
În 1812, 7 districte româneşti dintre Prut şi
Nistru au fost luate în stăpânire de Rusia.
În 1856, din cele 7 districte s-au restituit
Moldovei doar 3: Cahul, Bolgrad şi Ismail.
În Transilvania, recensământul din 1784, fără
Banat, Crişana şi Maramureş, arată că aici trăiau
1.366.678 locuitori. Tot în 1784, cu Banat, Crişana şi
44
Maramureş, în Transilvania trăiau 2.294.613 locuitori. În
marea lor majoritate, erau români.
În 1857 se organizează un alt recensământ pentru
Transilvania fără Banat, Crişana, Maramureş al cărui
rezultat arată că pe acest teritoriu locuiau 1.920.618
locuitori, în foarte mare parte români.
Aşadar, Ţările Româneşti – minus "teritoriile
furate" – aveau mai mult de 6 milioane locuitori.
2. Oraşele – târgurile
Recensământul din 1832 arată că în Moldova
existau 26 de aşezări urbane din care doar 14 aveau
peste 2.000 locuitori. Dintre ele, cele mai importante
erau: Iaşi, Botoşani, Galaţi – care aveau peste 8.000
locuitori.
În anul 1859, în Moldova existau 92 oraşe şi
târguri şi 2.302 sate. Iaşul avea 65.745 locuitori,
Botoşani – 27.197, Galaţi – 26.050, Ismail – 25.130
locuitori. Existau numeroase oraşe între 10.000 şi 15.000
locuitori: Piatra, Roman, Huşi, Bârlad.
În Ţara Românească, recensământul din 1859
arată că existau 3.157 de comune din care aproape 3
pătrimi aveau între 300 şi 100 locuitori. Existau, de
asemenea, 40 aşezări urbane (oraşe, orăşele, târguri),
dintre care 34 aveau între 500 şi 10.000 locuitori; 7 între
10.000-50.000 locuitori, iar Bucureştiul avea peste
90.000 locuitori. Existau şi oraşe mai mari care, însă,
erau la o însemnată diferenţă de Bucureşti. Printre ele:
Craiova, Ploieşti, Brăila, Târgovişte, Giurgiu.
45
În Transilvania (fără Banat, Crişana,
Maramureş) statisticile arată că în 1869 era un număr de
63 de oraşe, din care doar 5 mari: Braşov – 28.000
locuitori, Cluj – 25.000 locuitori, Sibiu – 19.000
locuitori, Târgu Mureş – 10.000 locuitori, Sighişoara –
8.000 locuitori. Se înregistrează progrese în urbanizare,
o creştere a numărului oraşelor şi târgurilor precum şi a
populaţiei lor.
C. Agricultura şi sericicultura
Cea mai mare parte a suprafeţelor agricole era
însămânţată cu cereale. Pe primul loc era porumbul,
care – aminteam – a pătruns mai târziu, dar s-a extins
repede datorită condiţiilor climatice favorabile şi pentru
că nu era cerut, ca haraci, de Poarta Otomană.
Suprafeţele cultivate cu grâu erau mai mici decât
cele cultivate cu porumb, însă, datorită cererii sporite la
export, acestea au o tendinţă crescătoare. Grâul se
cultivă în general pe terenurile boiereşti, iar în Moldova
va fi mai bun calitativ decât în Ţara Românească. În
Moldova se răspândeşte tot mai mult secara şi, pe urmă,
meiul.
Din primele decenii ale secolului trecut se
introduce cartoful. Mai întâi, în Moldova de Nord. La
început era privit cu neîncredere, însă îşi dovedeşte în
timp utilitatea.
După 1830 se răspândeşte cultura de floarea
soarelui. Ulterior se cultivă tot mai mult plantele
tehnice (in, cânepă, tutun).
46
Legumele pătrund în special datorită apariţiei în
ţara noastră, în secolul trecut, a bulgarilor şi sârbilor.
Sericicultura – un domeniu vechi, o meserie
veche care, însă, se dezvoltă.
D. Creşterea animalelor
În deceniul 3-7 al secolului XIX, animalele au
reprezentat una dintre marile bogăţii ale ţării.
Procesul fusese încetinit în sec.XVIII, mai ales în
creşterea ovinelor. În sec.XIX se menţine aceeaşi
tendinţă defavorabilă, în special din cauza micşorării
păşunilor în favoarea culturilor cerealiere, din cauza
lipsei unor culturi sistematice de plante furajere, lipsei de
construcţii pentru adăpostirea în bune condiţii a vitelor,
sărăcirii generale a gospodăriilor ţărăneşti. Această
ocupaţie de creştere a animalelor este însă stimulată,
favorizată de înlăturarea monopolului turcesc asupra
comerţului şi de lărgirea pieţei interne.
E. Randamentele
Variaţia recoltelor şi producţiilor, mai ales din
cauza condiţiilor climaterice care nu pot fi stăpânite prin
tehnologii corespunzătoare, oscilează între "bune",
"catastrofale" şi "proaste". De exemplu, între 1831 şi
1851 în Ţara Românească au fost 4 recolte dezastruoase
din care una catastrofală, 9 recolte slabe, 2 mediocre şi 7
bune. Lucrările agricole se fac cu mijloace primitive:
plugul de lemn, care foarte rar are cuţitul de fier.
Întreţinerea culturilor este slabă, rareori se fac două
47
praşile. Se practică, în general, asolamentul natural,
respectiv anual.
Pe unele moşii se importă, începând cu anul
1835, "maşini de plug" din Austria. După 1851, apar
câteva maşini de treierat, pe urmă batoze cu vapori (în
Mehedinţi, în 1866, erau 12). Mai existau în Moldova,
prin Dorohoi şi Botoşani, etc.
În 1853 se înfiinţează la Pantelimon –
Bucureşti, Şcoala de Agricultură. După 1860 şcoala
organizează expoziţii agricole. Dintre personalităţile
reprezentative care organizează şi participă la asemenea
activităţi îi putem aminti pe P.S.Aurelian şi Ion Ionescu
de la Brad.
F. Relaţii agrare
Unitatea de bază în această perioadă rămâne
domeniul feudal. Acesta se împarte, în general, în
rezerva feudală rămasă proprietarilor şi lucrată de clăcaşi
şi loturile ţărăneşti date în folosinţă de feudal ţăranilor
"legaţi" de el.
Zilele de clacă erau stabilite cu norme pe zi,
norme care fiind greu de îndeplinit duceau la o creştere a
numărului de zile de clacă. Astfel, în Ţara Românească,
deşi erau socotite 12 zile se ajungea adesea la 56, iar în
Moldova chiar până la 84 de zile de clacă…
În întreagă această perioadă creşte continuu
importanţa dijmei în bani. Începe utilizarea, la început
ceva mai timidă şi apoi tot mai decisă, a muncii
salariate.
48
G. Silvicultura
Principala caracteristică a silviculturii de atunci
era intensitatea despăduririlor, generată de nevoile
agriculturii şi de nevoia de lemn – cherestea. Zonele
astfel cele mai importante sunt: Moldova de Jos,
Teleorman, Ilfov, Vlaşca, etc.
H. Producţia industrială
1. Producţia meşteşugărească – în această
perioadă se caracterizează prin:
a) destrămarea breslelor. Ca urmare a lărgirii pieţei
interne, breslele cu îngrădirile lor rigide în
organizarea producţiei şi desfacerii mărfii se vădeau
ca o frână în calea progresului;
b) concurenţa atelierelor – bazate pe cooperaţia
simplă – sau a manufacturilor;
c) producţia industriei casnice ţărăneşti, care este un
accesoriu al gospodăriilor ţărăneşti. Domeniile în
care industria casnică este întâlnită mai des sunt:
textilele; pânzele de in, cânepă, ţesături de lână;
confecţiile (ii, fote, brâuri, etc.); confecţii din piele
(chimire, opinci, veste); ceramică; împletituri de
nuiele şi paie;
d) producţia casnică este atrasă de piaţă, o mare parte
din rezultatele, din produsele ei sunt destinate pieţei
şi o mare parte din materia primă este cumpărată de
pe piaţă.
Toate acestea reprezintă primul stadiu al
dezvoltării capitalismului în industrie, în alte
49
domenii. Ele sunt o formă a producţiei de mărfuri bazată
pe proprietatea privată asupra uneltelor de muncă şi
bazată pe munca salariată.
2. Manufacturile reprezintă un stadiu mai
avansat al producţiei capitaliste caracterizată încă prin
dominaţia muncii manuale. Ele pregătesc trecerea la
marea industrie maşinistă. La noi, manufacturile nu au
jucat rolul economic important din numeroase ţări
apusene. Ele nu au ajuns la un stadiu ridicat de
dezvoltare. Existau manufacturi cu precădere în
producţia alimentară şi textilă.
La mijlocul sec.XIX, în Moldova, la Galaţi, era o
manufactură care folosea 150 lucrători, ce producea
postav. De asemenea, era un atelier de produs
ambarcaţiuni fluviale la Galaţi, la Tg.Jiu o manufactură
de ceramică, etc. Se aduceau specialişti din Transilvania
– unde manufacturile erau mai dezvoltate – din Austria,
Polonia, Silezia.
3. Primele elemente ale producţiei de fabrică
Înspre 1850, întârzierea faţă de apus datorată
stării generale politice şi economice a Ţărilor Române
(cu precădere Muntenia şi Moldova, dar nu numai),
dominaţiei ("suzeranităţii") otomane, menţinerii
relaţiilor feudale, lipsei de forţă de muncă calificată,
lipsei unei politici de stat, de sprijinire de către stat, lipsei
de infrastructuri, etc. începe să-şi facă tot mai mult
simţită prezenţa.
În 1849, este menţionată la Iaşi prima moară cu
aburi.
50
În 1853, la Bucureşti exista moara sistematică
cu aburi şi valţuri, cu maşini importate de la Viena
(Moara Gh.Asan). Acest tip de mori se generalizează,
apărând la Brăila, Galaţi, etc. În 1863, existau 33 mori
mecanice, dintre care 17 în Moldova.
Producerea alcoolului se realiza cu velniţe
mecanice şi se obţinea prin folosirea ca materie primă a
cerealelor şi cartofilor precum şi a reziduului utilizat la
îngrăşatul animalelor. În 1855 erau 114 ateliere în care
se obţinea alcool.
Fabrici de textile existau atât în Ţara Românească
cât şi în Moldova.
În 1860 manufacturile de postav începuseră a
se transforma în fabrici. În 1852, la Neamţ, o fabrică
de postav. Tot în Neamţ, Mihail Kogălniceanu
înfiinţează o fabrică de postav în 1854, cu maşini cu abur
importate din Austria.
Materiale de construcţii. Existau fabrici de
cărămizi şi ţigle la Iaşi, Focşani, Bucureşti. În 1849
Dimitrie Cantacuzino înfiinţează pe moşia sa de la
Grozeşti prima fabrică de sticlă, care în 1874 avea 78 de
lucrători.
Extracţia petrolului. Primul foraj cu sondă
pentru extragerea păcurii se face la Mosoarele, lângă
Târgu Ocna. În 1857, fraţii Teodor şi Marin
Mehedinţeanu au construit lângă Râfov (Ploieşti) o
mică rafinărie, iar petrolul lampant obţinut s-a folosit la
iluminatul Ploieştiului, fapt meritoriu pentru acel timp în
51
care mari oraşe europene nu erau luminate astfel. Existau
distilerii de petrol la Ploieşti şi Ploieştiori.
Ateliere mecanice mai mari – proprietăţi de
stat: 1863 – Arsenalul armatei; 1832 – Ion Heliade
Rădulescu înfiinţează o tipografie care ulterior cedează
maşinile tipografiei Ministerului de Război, înfiinţată în
1860; existau, de asemenea, Tipografia Statului precum
şi cea a Mitropoliei.
I. Transporturile
Starea lor proastă a fost o frână puternică în
dezvoltarea Principatelor şi, pe urmă, a României.
Principalul drum ce străbătea Ţara Românească era
Turnu Severin – Craiova – Slatina – Piteşti – Bucureşti –
Ploieşti – Buzău – Râmnicu Sărat – Focşani. Era vorba
de un pat de pietriş cu şanţuri de scurgere a apei pe de
lături.
Un alt drum important: Predeal – Ploieşti –
Bucureşti – Giurgiu.
În Moldova, drumuri importante: Mihăileni –
Dorohoi – Botoşani – Iaşi – Tecuci. Pe urmă, Drumul
Siretului – ce urma cursul apei, etc. Erau drumuri
transversale ce legau Moldova cu Transilvania.
"Şoseluirea" drumurilor moldovene se realizează
mai repede decât a celor muntene.
Se deschid perspective pentru construirea
"drumurilor de fier".
În 1869 este astfel inaugurată prima linie pe
distanţa Bucureşti-Filaret – Giurgiu.
52
J. Sistemul de poştă
În fiecare din cele două ţări exista o reţea a
serviciului de poştă, căruţe de transport şi staţii pentru
schimbul cailor. Ceva mai târziu este înfiinţat serviciul
de diligenţă pentru transportul călătorilor, pachetelor,
scrisorilor, banilor. (vezi şi V.Alecsandri, "Chiriţa în
provincie" – "Musiu Charle", etc.) Primele linii
telegrafice sunt realizate la 1854, după care încep să se
extindă (vezi şi I.L.Caragiale, "O scrisoare pierdută").
Existau şi transportatori particulari, numiţi harabagii.
K. Construcţiile
În 1860, doar jumătate din marile clădiri ale
oraşelor (Bucureşti, Iaşi, Brăila, Galaţi) din Ţara
Românească şi Moldova erau din zid, restul fiind din
lemn sau pământ.
L. Comerţul interior şi exterior

Comerţul interior se desfăşura în bâlciuri sau
iarmaroace sau târguri. După 1830 a fost favorizată
crearea de bâlciuri şi s-a îngrădit abuzul pe care-l
practicau proprietarii moşiilor în ceea ce priveşte taxele
de participare ale celor ce expuneau marfă sau cumpărau.
Se dezvolta, însă, tot mai mult, "comerţul permanent".
În magazine se vindea atât marfă produsă în ţară cât şi
din import. Se dezvolta şi comerţul ambulant, cu
precădere pe uliţele oraşelor mai mari. După 1830, ca
urmare a Regulamentului Organic, se desfiinţează
53
vămile în interiorul Ţării Româneşti şi Moldovei, şi mai
apoi dintre aceste ţări surori (1835).
Se desfăşoară un comerţ permanent între Ţara
Românească şi Transilvania, iar Braşovul şi Sibiul au
fost în permanenţă pieţe româneşti. Importantă pentru
fenomenul comercial este transhumanţa, prin care oierii
transilvăneni coborau primăvara, cu turmele de oi, în
sudul ţării.
Comerţul exterior se dezvoltă după 1829
(amintita Pace de la Adrianopole), atât cel cu Turcia care
se desfăşoară acum la preţul pieţei, sau mai aproape de
el, dar şi cel cu Austria, Anglia, Franţa, Rusia, Prusia,
Piemont, Neapole.
M. Circulaţia monetară, finanţele, creditul în deceniile

3-7 sec.XIX în Ţările Române
Există două tipuri de sisteme monetare: legale şi
consimţite.
Pe planul istoriei monetare româneşti, ceea ce
caracterizează epoca premergătoare reformei monetare
din 1867 este incapacitatea din ce în ce mai agravată a
sistemului monetar existent de a satisface nevoile
circulaţiei monetare, dezagregarea totală a sistemului,
iar pe planul gândirii monetare apariţia în cultura română
a unei adevărate doctrine monetare, care prin critica
situaţiei existente, prin propuneri şi discuţii în legătură
cu problema monetară, a pregătit reforma. Existau,
cum aminteam, 2 tipuri de sisteme monetare: legale şi
consimţite.
54
În sistemele legale, ordinea în circulaţie, adică
etalonul, emisiunea de monedă, raportul dintre valoarea
monedelor bătute din diferite metale sunt reglementate
printr-un act de autoritate, un decret, o lege.
În sistemele consimţite, ordinea se stabileşte
prin practica comercială.
Existenţa şi statutul leului ca monedă de calcul
a stat la baza circulaţiei monetare în Ţările Române mai
bine de un veac. Putem împărţi această perioadă în două
etape:
1. Însuşirea şi adoptarea leului ca monedă de
calcul: leul ca monedă reală lipseşte din circulaţie.
Există însă ca monedă de calcul şi în această calitate
serveşte la: a) exprimarea valorii tuturor mărfurilor şi
serviciilor, inclusiv a monedelor; b) ţinerea contabilităţii
de stat; bugetele se alcătuiau în lei, dările sunt evaluate
şi plătite tot în lei, la fel socotelile particulare.
Este adevărat, o monedă reală cu numele de leu
a existat o lungă perioadă, fiind o specie de taler bătută
în Ţările de Jos. Combinată în circulaţia mondială cu
submultiplii sistemului monetar turcesc, a căpătat ca
submultiplii paraua şi banul.
1 leu = 40 parale; 1 para = 3 bani
Raportul de valoare între diferitele monede
străine de aur, argint şi diverse aliaje se stabileşte pe piaţa
locală pe baza valorii reale a metalelor.
2. Sistemul monetar instituit de Regulamentul
Organic. Leul din moneda de socoteală devine
55
monedă reală. Regulamentul Organic prevede că un
galben sau un taler de aur valorează 33 lei şi 20 parale.
Legea votată în aprilie 1867 pentru înfiinţarea
unui nou sistem monetar şi fabricarea ("baterea")
monedelor naţionale satisfăcea o revendicare unanimă
şi traducea prin principiile şi dispoziţiile ei tezele unei
gândiri economice româneşti, ale unei doctrine monetare
elaborată treptat în cursul câtorva decenii.
Ca valoare, legea din 1867 defineşte leul ca
având 5g Argint şi raportul legal cu aurul era 1 la 15,5
(1 leu Aur = 3 lei Argint). Principalele avantaje ale Legii
din 1867 erau: larga deschidere spre vest; efortul masiv
de a desprinde economia românească de sub
suzeranitatea economică turcească şi exploatarea
austriacă; scoaterea din circulaţie a tuturor monezilor din
Au şi Ag străine la 6 luni după emiterea monedei
naţionale; guvernul putea controla emisiunea de bani; se
pun bazele unu sistem monetar modern.
 Impozitele care trebuie plătite în exprimare
bănească sunt stabilite de Regulamentul Organic şi sunt
de mai multe tipuri: a) capitaţia, un impozit plătit de
familii de ţărani; b) patenta plătită de negustori şi
meseriaşi; moşierii şi clerul erau scutiţi de dări.
După 1859 s-a încercat un sistem fiscal modern
prin care şi marii proprietari erau supuşi la impozite.
 Creditul era furnizat mai ales de capitalul
cămătăresc. Au apărut casele de bancă ce funcţionează
cu capital austriac dar dispuneau de sume reduse. La Iaşi,
în deceniul 6 al secolului XIX apar primele Societăţi de
56
Asigurări, cu capital străin: Unirea, Concordia,
Danubiul.
 În Transilvania, sub toate aceste aspecte,
situaţia era relativ mai avansată având în vedere
legislaţia de resort din Imperiul Austro-Ungar.
Populaţia românească era însă descurajată legal şi de
fapt în întreprinderile respective.
1. Care sunt principalele evenimente generale ce au

influenţat progresul Ţărilor Române?
2. Ce tendinţe se înregistrează în plan demografic?
3. Care sunt principalele forme de organizare şi
desfăşurare ale producţiei?
4. Ce modificări se produc în ceea ce priveşte sistemul
monetar?
5. În ce parametri se desfăşoară comerţul intern?
Teste:
1. Convenţia de la Akerman, în 1827, între Turcia şi
Rusia prevedea:
a) alegerea în Principate a domnilor fanarioţi;
b) scutirea de tribut pe 2 ani;
c) liberalizarea comerţului extern, cu obligaţia
asigurării cu grâne a Porţii;
d) liberalizarea comerţului extern, fără obligaţia
asigurării cu grâne a Porţii.
57
2. Producţia meşteşugărească, în această perioadă, se
caracterizează prin:
a) destrămarea breslelor;
b) concurenţa atelierelor, bazată pe cooperaţia
simplă;
c) sporirea importanţei breslelor
d) concurenţa manufacturilor;
3. Producţia industriei casnice ţărăneşti este întâlnită mai

des în domeniile:
a) textilelor;
b) producerea maşinilor;
c) confecţiilor din piele;
d) împletituri de nuiele şi paie;
4. În 1869 este inaugurată linia de cale ferată pe distanţa:

a) Iaşi –Tecuci;
b) Bucureşti – Filaret – Giurgiu;
c) Bucureşti – Piteşti;
d) Iaşi – Roman
5. Cea mai mare parte a suprafeţelor agricole era

însămânţată cu:
a) cartofi
b) legume
c) cereale
Bibliografie:
58
Dan Popescu, "<<Icebergul>> – Secvenţe din epopeea
dezvoltării", Editura Albatros, Bucureşti, 1990.
Al. Cebuc, C. Mocanu, Din istoria transporturilor de
călători în România, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1967.
V. Gionea, Cămătăria în ţările române, revista
Continent nr.1(15) din 1993, Momente ale circulaţiei
băneşti în ţările române, rev. Continent, nr. 2(16),
nr.3(17) din 1993.
Dan Popescu, Istoria gândirii economice din antichitate
până la sfârşitul sec. XX, ed. Continent, Sibiu-Bucureşti,
1999.
Keith Hitchins, România, 1866-1947, Editura
României : De la începuturi pînă la cel de-al doilea
CAPITOLUL 5
ECONOMIA TRANSILVANIEI ÎN
DECENIILE 3-7 ALE SECOLULUI XIX
Obiective:
- cunoaşterea cadrului internaţional în care a avut loc
dezvoltarea capitalismului în Transilvania;
59
- stabilirea principalelor trăsături specifice ale
dezvoltării economice a Transilvaniei;
- înţelegerea relaţiei dintre Transilvania cu
Principatele Române.
Rezumat:
Capitolul debutează cu prezentarea contextului
specific al dezvoltării Transilvaniei în cadrul Imperiului
Austriac. Urmează apoi prezentarea situaţiei agriculturii,
comerţului, creditului, transportului şi circulaţiei
monetare pe teritoriul Transilvaniei, în primele decenii
ale epocii moderne.
Cuvinte cheie:
Piaţă de desfacere
Piaţă de aprovizionare cu materii prime
Obligaţii feudale
Deşi economia Transilvaniei s-a dezvoltat în

cadrul statului austriac, stat care a rezervat acestei
provincii româneşti rolul de piaţă de desfacere pentru
mărfuri industriale austriece şi piaţă de aprovizionare cu
materii prime industriale, legăturile economice ale
Transilvaniei cu celelalte Ţări Române au crescut
continuu. Evoluţia economică este asemănătoare cu cea
din aceste Ţări Româneşti.
60
A. Agricultura
Se dezvoltă în special în Banat şi Crişana ce erau
bazine agricole producătoare de cereale. Pe lângă
uneltele tradiţionale, se folosesc aici şi maşini, unelte
agricole mai perfecţionate, se practică asolamentul mai
ales trienal, evoluează gospodării ce se ocupă cu
creşterea vitelor. O caracteristică a acestei perioade este
dată de sporirea rezervei feudale (alodiul). Se practică,
pe scară largă, defrişările iar loturile iobagilor se
micşorează continuu.
Rezerva feudală se numea alodiu iar loturile
iobăgeşti – şesii. Ţăranii dependenţi erau deţinătorii de
şesii în folosinţă precum şi jelerii, care nu aveau şesii ci
doar gospodăriile lor doar cu loc de grădină în jurul casei.
Obligaţiile feudale ale ţăranilor în Transilvania erau
în preajma lui 1848 mai mari decât cele de dincoace
de Carpaţi, robota fiind uneori de 200 zile pe an. Marii
proprietari erau, în general, în Transilvania câteva zeci
de familii maghiare sau maghiarizate.
B. Industria Transilvaniei
Principalele caracteristici ale industriei
transilvane în deceniile 3-7 ale sec.XIX:
a) se destramă breslele, unii dintre meşteri devin
patroni de manufacturi;
b) se dezvoltă industria casnică ţărănească;
c) se înfiinţează numeroase manufacturi, în Banat,
apoi Braşov, Cluj, Sibiu. Guvernul austro-ungar
sprijinea crearea manufacturilor de stat. Principalele
61
domenii de activitate ale acestora sunt: textile
(postav, pături, covoare – Sibiu, Braşov, Cisnădie,
Timişoara, Sebeş, Sighişoara), hârtie – Făgăraş,
Sebeş, Braşov, ceramică – Batiz – lângă Hunedoara.
Există manufacturi în producţia extractivă şi
metalurgică – Topliţa, Nădlag, Hunedoara, Reşiţa,
Cugir, Remetea, Vaşcău, etc.
d) maşinismul se dezvoltă mai ales în extracţia fierului
şi siderurgie. Exploatarea minereului de fier la
Oraviţa şi Bocşa este sprijinită de Societatea căilor
ferate de stat din 1854. Aceasta ajunge în 1867 să
folosească 32 maşini cu aburi ce aveau 1440 cai
putere. Pe urmă, Societatea anonimă de mine din
Braşov exploatează cărbune şi fier.
 În domeniul morăritului se răspândesc morile
mecanice. La Oraviţa şi Şteierdof există 2 fabrici cu
capital austriac ce produc ulei şi parafină, iar la Moldova
Nouă, o fabrică de acid sulfuric. În 1863 existau în
Transilvania maşini cu o forţă de 2200 cai putere din care
2040 cai putere aparţineau întreprinderilor siderurgice,
relativ puţin morăritului, circa 160 cai putere în celelalte
ramuri.
 Comerţul este organizat pe bresle de
negustori. Erau comercianţi români, aromâni, greci,
saşi, armeni. După 1850 se înfiinţează Camere de
Comerţ şi Industrie la Braşov, Cluj, Timişoara.
 Creditul – în 1867, în Transilvania, existau 9
instituţii bancare cu capital german şi maghiar. Ulterior
se dezvoltă cooperativele de credit româneşti, bazate
62
pe depuneri ale membrilor lor. Există societăţi de
asigurare cu capital austriac, italian, german.
 Circulaţia monetară – pe teritoriul
Transilvaniei circulau monezile Imperiului Austriac şi pe
urmă ale Imperiului Austro-Ungar. Moneda de bază era
guldenul, numit şi florin, care la 1 noiembrie 1858
echivala cu 4 gr. argint fin. Diviziunea era creiţarul, 60
creiţari = 1 gulden, etc.
 Transporturile. În Banat, se construieşte
prima cale ferată la 1853, realizată de cunoscuta
"S.T.E.G." În Transilvania, la 1857 este inaugurată linia
Arad – Braşov cu ramificaţie spre Petroşani. Este
dezvoltat transportul pe Dunăre, principalele porturi:
Baziaş, Orşova, Moldova Nouă.
1. Ce rol a jucat Transilvania în relaţie cu imperiul austriac?

2. Ce tehnici se utilizau în domeniul agriculturii?
3. Care sunt trăsăturile producţiei industriale din
Translivania?
4. Comentaţi situaţia ţăranilor români din Transilvania.
5. Descrieţi relaţiile economice ale Transilvaniei cu
Moldova şi Ţara Românească.
Teste:
1. Principalele caracteristici ale industriei transilvane în
deceniile 3-7 ale secolului al XIX-lea sunt:
63
a) nu se destramă breslele,
b) se dezvoltă industria casnică ţărănească;
c) se înfiinţează numeroase manufacturi, în Banat,
apoi Braşov, Cluj, Sibiu.
2. Guvernul austro-ungar sprijinea crearea

manufacturilor de stat în domenii de activitate precum:
a) textile
b) lumânări
c) hârtie
d) ceramică
3. Obligaţiile feudale ale ţăranilor în Transilvania erau în

preajma lui 1848
a) mai mici decât cele de dincoace de Carpaţi,
b) mai mici decât cele de dincoace de Carpaţi,
c) la fel ca cele de dincoace de Carpaţi,
4. În Banat, se construieşte prima cale ferată în anul

a) 1853
b) 1857
c) 1869
d) 1867
5. Principalele porturi pe Dunăre sunt la:

a) Baziaş
b) Orşova
c) Braşov
64
Bibliografie:
D.P. Marţian, Opere economice, ed. Ştiinţifică,

Bucureşti, 1961.
N. Marcu, Istorie economică, A.S.E.-Bucureşti, ed.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979.
C. Murgescu, Mersul ideilor economice la români, vol.I-
II, ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1994.
65
CAPITOLUL 6
DEZVOLTAREA SI CONSOLIDAREA
ECONOMIEI ROMANIEI DE LA 1877
PANA LA PRIMUL RAZBOI MONDIAL
Obiective:
- determinarea importanţei câştigării independenţei
României în ceea ce priveşte dezvoltarea
economică;
- cunoaşterea principaleor politici economice;
- stabilirea principalelor coordonate ale dezvoltării
economice din această perioadă.
Rezumat:
Cucerirea independenţei de stat în anul 1877
deschide perspective noi pentru modernizarea
structurilor economice, sociale, politice, culturale.
Principala frână în calea dezvoltării industriale a fost
aplicarea, până în deceniul 9 a sec.XIX, a politicii
economice a "liberului schimb", nepotrivită atunci în
condiţiile în care maşinismul abia îşi făcuse apariţia. Se
trece la propagarea protecţionismului pentru întreaga
industrie (prin elaborarea unor legi protecţioniste) şi la
denunţarea Convenţia cu Austro-Ungaria de către statul
român în 1886. Ştiinţa şi învăţământul se dezvoltă, la fel
şi transportul şi construcţiile. Cu toate aceasta,
66
agricultura reprezintă cea mai importantă activitate a
economiei româneşti.
Cuvinte cheie:
Independenţă
Liber schimb
Legi protecţioniste
A. Cucerirea independenţei de stat de la 1877 va conferi

o poziţie favorabilă afirmării internaţionale a ţării şi
a economiei naţionale. Se deschid perspective noi
pentru modernizarea structurilor economice, sociale,
politice, culturale, pentru organizarea lor pe temelii
moderne, pentru înviorarea activităţii economice şi
practicarea unei politici economice independente,
Principatele Unite nemaifiind legate de capitulaţii.
Întreprinzătorii şi burghezia erau interesaţi de
dezvoltarea unei industrii naţionale. Premisele
favorabile ale acestei evoluţii sunt:
- lărgirea pieţei interne pentru forţa de muncă,
în condiţiile desfiinţării iobăgiei, diferenţierii
şi mobilităţii ţăranilor;
- crearea sistemului monetar naţional;
- formarea sistemului bancar şi de credit;
- extinderea reţelei de căi ferate, a
comunicaţiilor;
- acumularea internă a capitalului.
67
Principala frână în calea dezvoltării industriale a
fost aplicarea, până în deceniul 9 a sec.XIX, a politicii
economice a "liberului schimb", nepotrivită atunci în
condiţiile în care industria românească era slab
dezvoltată iar maşinismul abia îşi făcuse apariţia.
Această politică, repudiată, la timpul potrivit, de înseşi
ţările dezvoltate ale lumii, favoriza, evident, ţările
exportatoare de producţie industrială şi avea efecte
nimicitoare pentru bruma de industrie românească.
Convenţia cu Austro-Ungaria din 1875 – un
element principal în acest sens – stipula ca România să-
şi plaseze în Austro-Ungaria producţia agrară, iar aceasta
din urmă, pe bază de reciprocitate, beneficia de scutiri şi
de reduceri ale taxelor vamale pentru produsele sale
industriale pe care le plasa pe piaţa românească. Industria
românească, livrând la preţuri ceva mai ridicate şi fără ca
cineva să ia în calcul o perioadă, o strategie a dezvoltării
naţionale, nu a putut rezista concurenţei austro-
ungare şi, ca urmare, un număr însemnat de întreprinderi
şi-au încetat activitatea. Convenţia cu Austro-Ungaria
avea însă şi o cotă pozitivă, ea afirma dorinţa de
independenţă a României într-o perioadă în care
aceasta se pregătea să-şi cucerească independenţa de stat.
Dintre adepţii dezvoltării stimulate şi puternice a
industriei naţionale îi putem aminti pe: P.S.Aurelian,
A.D.Xenopol, D.P.Marţian, Mihail Kogălniceanu,
G.Bariţiu, Lazlo Kövary, etc.
68
După o perioadă de pasivitate, Guvernul se
străduieşte să sprijine cu legi potrivite, protecţioniste,
industria naţională.
În 1882, este dată o lege în favoarea industriei
zahărului, prin care se acordă fabricanţilor de zahăr o
primă de 0,16 lei pentru fiecare kg de zahăr produs şi
0,20 lei pentru fiecare kg de zahăr exportat.
 În 1891, odată cu aplicarea tarifului vamal
general, se ridică taxele vamale la zahărul importat cu
0,35 lei/kg.
 În 1885, printr-o altă lege protecţionistă se
încurajează fabricarea ţesăturilor, sforilor şi sacilor de
iută, se încurajează tăbăcăriile şi industria pielăriei.
Bunăoară, pentru tăbăcării şi pielărie, se elimină taxele
vamale la importul tananţilor.
Se creează, de fapt, un curent protecţionist
pentru toate ramurile industriale. În 1884, la Iaşi, are
loc un Congres economic unde s-a cerut denunţarea
Convenţiei cu Austro-Ungaria şi propagarea
protecţionismului pentru întreaga industrie. În 1886,
Convenţia cu Austro-Ungaria este denunţată de statul
român.
Din 1894, se aplică un tarif vamal general
protecţionist. Acesta prevedea:
a) regim vamal protecţionist pentru materiile prime
existente în ţară şi pentru produsele ce se fabricau sau
se puteau fabrica în întreprinderile autohtone;
69
b) scutirea de taxe la export pentru materiile prime pe
care România le avea în cantităţi suficiente şi pentru
produsele industriale;
c) taxe de import reduse pentru materiile prime
necesare industriei, economiei naţionale şi pentru
producţia industrială de care industria naţională avea
nevoie pentru echiparea ei tehnică.
În 1887, e dată legea "Măsuri generale pentru a
veni în ajutorul industriei naţionale". Aceasta
prevedea că orice persoană din ţară sau străinătate putea
să înfiinţeze o întreprindere industrială care să
beneficieze de avantajele create de lege cu condiţia să
dispună de un capital de 50.000 lei, să întrebuinţeze 25
lucrători/zi (ulterior s-au menţionat 12 lucrători), cel
puţin 5 luni pe an, să folosească maşini şi mijloace
tehnice perfecţionate care să fie conduse de oameni
specializaţi. Această lege oferă condiţii pentru
dezvoltarea industriei de fabrică, maşiniste în care să fie
folosită forţa de muncă calificată. Prin legea de mai sus
erau acordate avantaje tuturor categoriilor de
întreprinzători prin:
 acordarea cu titlu de proprietate pentru români –
sau în posesiune până la 90 ani pentru străini – a
unei suprafeţe de pământ din proprietatea statului
sau a comunelor, de 1-5 ha;
 scutiri de impozite directe către stat, judeţ sau
comună şi de taxe pentru importul de maşini,
instalaţii, accesorii şi materii prime;
70
 reduceri de taxe pe căile ferate pentru transportul
mărfurilor de la fabrică la destinaţie şi a instalaţiilor şi
materiilor prime necesare fabricilor respective;
 prioritate la furniturile statului pentru întreprinderile
astfel create.
S-au dezvoltat puternic, astfel, întreprinderile
naţionale; între 1866-1887 numărul mediu anual de
fabrici înfiinţate era de 8,2; între 1887-1893 era de 14;
între 1893-1906 era de 18.
Potrivit unei anchete industriale din 1901-1902,
mărimea întreprinderilor din industria românească
era următoarea:
Felul Numărul Numărul Forţa Capitalu

industriei întreprinderil personalul motrice l
or ui ocupat folosită (mii lei)
în (CP)
industrie
Industria 625 39.746 45.211 247.389
mare
Industria 54.405 105.031 235 -
mijlocie şi
mică
Industrii 6.923 17.835 15.297 29.951
speciale
(mici, mari,
joagăre)
71
Industria 235 6.568 - -
extractivă
TOTAL 62.188 169.180 - -
B. În perioada până la primul război mondial se

creează noi condiţii pentru dezvoltarea industriei. Se va
înregistra o răspândire mai accentuată a maşinismului, un
ritm mai intens de creştere a producţiei industriale şi
amplificarea măsurilor de politică economică
protecţionistă.
 În 1904, este adoptat un nou tarif vamal ce va
fi aplicat din 1906. În 1905, este promulgată "Legea
generală a vămilor" prin care se stabilesc suprataxe
sau chiar prohibirea mărfurilor importate din ţările
ce luau măsuri similare împotriva mărfurilor
româneşti exportate.
 În 1906 este dată o lege pentru încurajarea
industriei textile prin care fabricanţii de produse textile
erau scutiţi de taxe vamale la importul de in şi cânepă cu
condiţia ca acest import să scadă anual cu 10%, astfel
încât în al zecelea an de la apariţia legii întregul consum
de fire de in şi cânepă să fie satisfăcut din producţia
indigenă.
 Tot în 1906, este dată "Legea asupra
brevetelor de invenţiuni" care prevedea anularea
brevetului care în timp de 4 ani de la data la care a
fost acordat nu a fost exploatat efectiv prin crearea
întreprinderilor industriale care să fabrice obiectul
brevetat.
72
 În 1912, este dată "Legea pentru încurajarea
industriei naţionale" pentru toate întreprinderile
industriale, inclusiv fabricanţii de bere, alcool şi făină.
Ea a acordat înlesniri pentru:
a) toate întreprinderile cu minim 20 lucrători sau
maşini puse în funcţiune de orice motor de cel puţin
5 cai putere;
b) meseriaşii ce întrebuinţau cel puţin 4 calfe sau
meşteri;
c) societăţile cooperative de meseriaşi, cu un capital
de cel puţin 2.000 lei, legal constituite şi care
întrebuinţau minim 10 lucrători sau asociaţi;
d) societăţile cooperatiste săteşti;
e) întreprinderile ce foloseau fie la un loc, fie la
domiciliu, 20 lucrători în industria casnică.
Principalele avantaje pentru toate asemenea
întreprinderi erau:
- 5 ha pentru construcţia fabricii;
- folosirea gratuită a căderilor de apă şi a
râurilor;
- scutiri de taxe vamale pentru importul de
maşini, accesorii, instalaţii necesare
înfiinţării sau extinderii întreprinderilor;
- reducerea taxelor (tarifelor) pe căile ferate
pentru transportul produselor, materiilor
prime şi maşinilor;
- scutirea de orice impozite directe către
stat, judeţ sau comună afară de obligaţia
73
de a plăti statului 3-6% din beneficiul net
anual.
Să menţionăm că în 1915, funcţionau deja 851
întreprinderi cu 126.666 c.p., în industria mare,
prelucrătoare, încurajată de stat.
Pe locul I era industria alimentară, cu morile
din Bucureşti, Braşov, Craiova, Ploieşti, Botoşani,
Brăila, Galaţi, etc.
Pe locul II, industria zahărului, cu fabrici la
Chitila, Sascut, Mărăşeşti (cu capital românesc, grecesc,
austriac), Drânceni – capital englez, Roman – capital
belgian, Ripiceni – capital francez.
Era dezvoltată industria alcoolului, la fel şi cea
a tăbăcăriei şi a pielăriei. Se dezvoltă industria textilă,
se importau totuşi 50% din necesar. În industria
lemnului exista, în 1902, un număr de 54 fabrici de
cherestea, cu 9246 cai putere şi peste 6.000 lucrători şi
tehnicieni.
Industria hârtiei, mucavalei şi cartonului se
dezvoltă la Letea, Buşteni, Câmpulung, Scăieni, Cheia.
Se dezvoltă industria materialelor de construcţii, astfel
că, în 1899, apare prima fabrică de ciment la Brăila,
urmată de altele la Azuga şi Cernavodă. Industria
metalurgică este încă slab dezvoltată.
Industria extractivă este favorizată de apariţia, în
1895, a "Legii minelor", care prevedea că toate bogăţiile
subsolului aparţin statului. Apar şi societăţi străine în
industria extractivă, ce plătesc statului român taxe de
concesiuni. Dintre ele: Steaua Română, înfiinţată în
74
1896 cu capital austro-ungar şi englez, Aurora – 1898,
capital german şi olandez, Internaţionala, cu capital
german, 4 societăţi cu capital englez la 1900, pe urmă
Societatea româno-americană (Standard Oil) în 1904,
Concordia şi Creditul Petrolier cu capital german, în
1906 – Vega, 1910 – Astra Română, ş.a.
Ca urmare a creşterii numărului de întreprinderi
în industria extractivă a petrolului, va creşte
considerabil producţia de petrol.
În 1890 producţia era de 53.500 t.
În 1900 – 247.487 t.
În 1914 – 1.810.170 t.
Trăsăturile generale ale industriei în perioada
analizată sunt următoarele:
- primul loc îl ocupă industria alimentară;
- creşte industria chimică, se dezvoltă
rafinăriile de petrol;
- alte ramuri ca metalurgia, construcţiile de
maşini sunt încă timide;
- forţa motrice la 1.000 de locuitori era în 1907
de 10 ori mai mică decât în Anglia şi de 5-8
ori mai mică decât în Franţa;
- industria este concentrată în centre industriale
ca Bucureşti, Valea Prahovei, Galaţi şi este
puţină sau aproape că nu există în Dobrogea,
Oltenia, Moldova.
75
C. Transporturile şi construcţiile
În domeniul transporturilor, la sfârşitul secolului
XIX începutul secolului XX se pot evidenţia 2 reţele
distincte:
a) în estul arcului carpatic – în Muntenia şi Moldova;
b) în vestul arcului carpatic – în Transilvania.
La începutul secolului XX, în România veche,
reţeaua de cale ferată avea o lungime de 3832 km şi
ocupa cca. 36.700 lucrători, tehnicieni şi funcţionari. În
Transilvania şi Banat erau 4600 km. Reţeaua din
Transilvania şi Banat a fost pusă în contact cu reţeaua din
România Veche în 6 puncte: Petroşani (1870), Timiş
(1879), Orşova (1879), Ghimeş Palanca (1897), Turnu
Roşu (1897) şi Ilva Mică (1907). În Bucovina,
construcţia de cale ferată începe la 1866; deja în
septembrie primul tren va intra în gara Cernăuţi. În
următorii doi ani linia se prelungeşte până la Suceava –
Iţcani.
Calea ferată în România veche:
Anii Parcursul Parcursul Populaţia ţării
(călători) (mil.tone (mil.locuitori)
mărfuri)
1875 780 0,55 4,4
1905 6600 5,76 6,48
1915 11570 9,9 7,9
76
În 1888 se creează Direcţia Generală CFR, iar
în 1890 – Navigaţia Fluvială Română, 1895 – Serviciul
Maritim Român (în cadrul acestei direcţii).
Construcţiile – se realizează clădiri
monumentale: Universitatea Bucureşti (1857-1869,
arhitect Alex.Orăscu), Castelul Peleş (conceput sub
Carol I, realizat între 1875-1880, pe urmă dezvoltări,
arhitecţii germani Doderer şi Schultz), Palatul
Administrativ din Iaşi (realizat de I.D.Berindei), etc.
D. Ştiinţa şi învăţământul – Anghel Saligny – inginer
român, concepe podul peste Dunăre de la Cernavodă, cel
mai lung pod din Europa şi al III-lea din lume. În
decembrie 1890 se pune piatra fundamentală iar în
septembrie 1895 are loc inaugurarea lucrării.
În 1879 ia fiinţă Academia Română; printre
preşedinţi, transilvăneanul George Bariţiu.
1891 – Şcoala Naţională de poduri şi şosele –
părintele Politehnicii bucureştene.
1897 – Staţiunea Agricolă Centrală de pe lângă
Şcoala superioară de agricultură de la Herăstrău.
1892 – Şcoala de Silvicultură de la Brăneşti.
1853-1854 – Şcoala de arte şi meserii în
Bucureşti şi Iaşi.
1883 – Şcoala Superioară de medicină
veterinară.
1913 – Academia de Înalte Studii Comerciale
şi Industriale din Bucureşti (vezi studiul "Destinul şi
avatarurile unei profesii", Dan Popescu, "Economistul",
octombrie, noiembrie/1997).
77
E. Agricultura – se caracterizează printr-o distribuţie a
proprietăţilor care nu stimula la nivel posibil şi
necesar producţia. Repartiţia pământului arabil în
România veche, la recensământul din 1895:
Categoria % faţă de totalul suprafeţelor
proprietăţii
până la 10 ha 41,66% 50,38% (proprietate mică şi
10-50 ha 8,72% mijlocie)
50-100 ha 2,08%
100-500 ha 9,86% 49,62% (proprietate mare)
peste 500 ha 37,68%
Repartiţia pământului arabil în Transilvania, la
recensământul din 1896:
Gospodării cu % din suprafaţa totală
până la 10 ha 35,5%
60% - proprietate mică şi mijlocie
10-50 ha 24,5%
50-100 ha 3,4%
100-500 ha 10,1% 40% - proprietate mare
peste 500 ha 26,5%
Faţă de România Veche, în Transilvania

proporţia între proprietatea mică şi mijlocie, pe de o parte
şi proprietatea mare este mai raţional realizată.
În România, ţăranii sărăcesc, dijmele devin tot
mai mari, iar arendaşii, interpuşi tot mai insistent şi mai
obstinent între proprietari şi ţărani (2 mari trusturi
arendăşeşti controlau la un moment dat aproximativ 75%
din suprafaţa agricolă a ţării) vor creşte gradul de
78
exploatare şi mizerie a ţărănimii. În general, arendaşii
vor exploata iraţional pământul, nu vor fi interesaţi să
facă investiţii, ci vor fi interesaţi să ia cât mai mult, sub
toate formele, de la ţărani şi să dea cât mai puţin la boieri
ca arendă. Se trece treptat la sistemul capitalist în
agricultură (munca salariată) iar învoielile agricole, prin
lege, sunt schimbate în favoarea arendaşilor. În 1907,
nemaiputând răbda mizeria şi "degenerarea" (fenomen
real, datorită unei alimentaţii şi vieţi favorizând bolile
degenerative, precum pelagra), ţăranii se vor răscula.
"Scânteia" se va aprinde pe moşia Flămânzi (Moldova) a
Sturzeştilor şi arendată de fraţii Fischer şi se va întinde
ca un pârjol în toată ţara. "Focul" va fi stins cu grele
pierderi umane.
Ca urmare a răscoalei şi desluşindu-se mesajul ei,
se aduc îmbunătăţiri succesive Legii învoielilor
agricole. Astfel, în decembrie, 1907, este interzisă prin
lege practicarea dijmei la tarla, în 1908 este interzis
trustul arendăşesc, plafonându-se posibilitatea de
arendare pentru un arendaş la 4000 ha pământ.
În agricultura Transilvaniei – cam după 1900 –
se introduc, în proporţie însemnată, maşinile agricole, se
realizează progrese.
1. Care au fost premisele dezvoltării industriale ale

României, în această perioadă?
79
2. Ce prevedea convenţia comercială încheiată cu
Austro-Ungaria?
3. Care au fost cele mai importante legi protecţioniste?
4. Cum a evoluat învăţământul şi ştiinţele în această
perioadă?
Teste:
1. Tariful vamal general protecţionist din 1894 prevedea:

a) regim vamal protecţionist pentru materiile prime
existente în ţară;
b) perceperea de taxe la export pentru materiile
prime pe care România le avea în cantităţi
suficiente şi pentru produsele industriale;
c) regim vamal protecţionist pentru produsele ce se
fabricau sau se puteau fabrica în întreprinderile
autohtone;
d) taxe de import suplimentare pentru materiile
prime necesare industriei
2. Trăsăturile generale ale industriei în perioada analizată

sunt următoarele:
a) primul loc îl ocupă industria siderurgică;
b) creşte industria chimică, se dezvoltă rafinăriile de
petrol;
80
c) alte ramuri ca metalurgia, construcţiile de maşini
sunt dezvoltate;
d) forţa motrice la 1.000 de locuitori era în 1907 de
10 ori mai mică decât în Anglia
3. "Legea pentru încurajarea industriei naţionale" din

1912 a acordat înlesniri pentru:
a) toate întreprinderile cu minim 10 lucrători sau
maşini puse în funcţiune de orice motor de cel
puţin 5 cai putere;
b) meseriaşii ce întrebuinţau cel puţin 15 calfe sau
meşteri;
c) societăţile cooperative de meseriaşi, cu un capital
de cel puţin 2.000 lei, legal constituite şi care
d) societăţile cooperatiste săteşti;
4. Podul peste Dunăre de la Cernavodă, cel mai lung pod

din Europa şi al III-lea din lume este conceput de
a) George Bariţiu
b) Anghel Saligny
c) arhitecţii germani Doderer şi Schultz
d) I.D.Berindei
5. Premisele favorabile ale dezvoltării unei industrii

naţionale sunt:
a) crearea sistemului monetar naţional;
b) formarea sistemului bancar şi de credit;
81
c) limitarea reţelei de căi ferate, a
comunicaţiilor;
d) lipsa acumulării interne a capitalului.
Bibliografie:
Vasile Gionea, "Cămătăria în ţările române", Revista

"Continent", nr.1(15) din 1993; "Momente ale circulaţiei
băneşti în Ţările Române", Revista "Continent", nr.2(16)
şi 3(17), 1993.
Nicolae Iorga, "Opere economice", Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1982.
Ulysse de Marsillac, Bucureştiul în veacul al XIX-lea,
Editura Meridiane, Bucureşti, 1999.
CAPITOLUL 7
82
ECONOMIA TRANSILVANIEI SUB
REGIMUL DUALIST
Obiective:
- cunoaşterea principalelor elemente şi coordonate

legate de economia transilvăneană în perioada
dualismului austro-ungar;
- înţelegerea fenomenelor şi proceselor care au stat la
baza evoluţiei economice a Transilvaniei în perioada
cuprinsă între enunţarea Pactului dualist şi izbucnirea
primului război mondial;
- dezvoltarea capacităţii de raportare a acestei evoluţii
la evoluţia economică mondială, respectiv a unei
analize a economiei româneşti din perspectivă
mondo-economică.
Rezumat:
În cadrul acestui capitol, ne propunem o prezentare
a principalelor aspecte legate de evoluţia economiei
transilvănene în contextul regimului dualist austro-
ungar. Pe lângă impunerile de ordin politic şi naţional,
dualismul a generat o multitudine de efecte negative
inclusiv în plan economic, ducând la o înăsprire a
asupririi social-economice. Practic, Transilvania era
văzută ca o piaţă de desfacere a mărfurilor austro-ungare.
De pe urma acestei situaţii are de suferit în special
industria cu capital românesc, frânată în dezvoltarea sa,
83
burghezia română cantonându-se cu precădere în
industria mică.
La nivel general, asistăm totuşi la o serie de
progrese în domeniul industriei, mineritul siderurgia,
industria uşoară şi alimentară, producţia
meşteşugărească dar şi transporturile înregistrând o
relativă dezvoltare. Industria din Transilvania se va
dezvolta mai ales în contextul politicii protecţioniste
practicată de către Austro-Ungaria pe întreg teritoriul
austro-ungar.
Cuvinte cheie:
dualismul austro-ungar
război vamal
politică protecţionistă
legi stimulative
capital românesc
capital străin
îngrădire economică
I. Probleme generale
În 1867 – încheierea acordului "dualist" între
politicienii austrieci şi unguri, acreditând un cadru politic
pentru întregul imperiu, respectiv aşezarea pe aceeaşi
treaptă a Austriei şi Ungariei dar şi inferiorizarea acută
a celorlalte populaţii ale imperiului, printre care şi cea de
naţionalitate română, esenţial majoritară în Transilvania.
84
Acest dualism va reprezenta şi el o componentă a
prăbuşirii în 1918 a imensului şi fastuosului Imperiu
Austro-Ungar, denumit şi "Imperiul cu picioare de lut".
Dualismul a generat pentru noi, românii, aspecte
importante pe plan negativ şi anume:
1. O înăsprire a asupririi social-economice;
2. O tot mai grea asuprire naţională a românilor,
populaţia majoritară a Transilvaniei.
Se afirmă tot mai des şi mai deschis de către
populaţia Transilvaniei că "Pentru noi soarele de la
Bucureşti răsare" – aspiraţie multiseculară, exprimată
într-un fel sau altul, funcţie de epocă, prin dorinţa de
făurire a statului naţional unitar român.
Faţă de presiunea şi împilările austriece şi ungare
pe plan economic şi politic, social, naţional, populaţia
românească şi-a creat în Transilvania organisme
politice, economice, sociale şi culturale proprii întru
apărarea intereselor sale, întru apărarea fiinţei sale
naţionale, împotriva politicii de deznaţionalizare dusă
în special de aristocraţia ungară împotriva naţiunilor din
sfera lor directă de exploatare şi asuprire.
Economic vorbind, în condiţiile dualismului,
datorită păstrării sistemului vamal unic, burghezia
austriacă şi-a menţinut garanţia desfacerii mărfurilor sale
pe piaţa Transilvaniei, iar moşierimea ungară şi-a
menţinut şi dezvoltat garanţia desfacerii produselor sale
agrare pe piaţa întregii monarhii. În asemenea condiţii,
industria din Transilvania, Banat şi Crişana, în speţă
industria cu capital românesc s-a dezvoltat numai în
85
limitele acestor interese care depăşeau sensibil
puterea ca atare a întreprinzătorilor români.
Frânarea dezvoltării economiei capitaliste în sânul
naţiunii române prin promovarea unei politici de
subjugare, de îngrădire economică a naţiunii române
s-a petrecut tocmai în acest cadru. Burghezia română
va pierde treptat din poziţiile sale în industrie, rămânând
aproape în afara industriei mari, cantonându-se mai
ales în industria mică, prin sprijinul cu capital oferit de
societăţi de credit româneşti.
A. Factorii generali favorizanţi ai dezvoltării
a) Formarea unui sistem de credit capitalist;
b) Înfiinţarea în ritm susţinut de mari societăţi pe
acţiuni;
c) Avântul construcţiilor de căi ferate;
d) Accentuarea pătrunderii muncii salariate în
agricultură;
e) Lărgirea pieţei interne;
f) Dezvoltarea în continuare a legăturilor economice
dintre Transilvania şi celelalte provincii româneşti.
Detalii:
Instituţiile de credite amintite precum şi
construcţiile de căi ferate au dat un impuls dezvoltării
industriei grele, lărgirii pieţei de desfacere a mărfurilor
industriale. Prin schimburile comerciale cu România –
industria Transilvaniei găseşte aici desfacere sigură – se
contrabalansau întrucâtva efectele negative ale
86
pătrunderii mărfurilor străine. Numeroase rapoarte ale
Camerelor de Comerţ şi Industrie din Braşov, Cluj,
Arad, Sibiu, etc. remarcau că aceste schimburi cu
România erau factori de care depindeau dezvoltarea
celor mai multe ramuri industriale, atât pentru
industria de fabrică cât şi pentru mica industrie.
Totodată importul cerealelor din România era necesar în
Banat şi Comitatul Aradului, precum şi în restul
Transilvaniei pentru dezvoltarea morăritului şi a
industriei alcoolului. În acelaşi timp industria textilă din
Sibiu şi Braşov folosea materii prime din România.
B. Industria
1. Mineritul şi-a mărit producţia atât prin
construcţia de noi mine şi deschiderea de noi furnale cât
şi prin dezvoltarea minelor şi topitoriilor existente. Se
exploata considerabil cărbune în Valea Jiului şi Banat.
Minele de cărbuni şi fier de aici dădeau în 1872 peste
60% din venitul tuturor minelor de stat sau particulare
din Transilvania.
2. Siderurgia – cunoaşte o relativă dezvoltare –
centre importante la Reşiţa, Hunedoara, Bocşa, Anina,
Dognecea.
 În 1868-1869, la uzinele Reşiţa pentru prima
oară în S-E Europei se va utiliza procedeul Bessemer
pentru producerea oţelului. Aici (la Reşiţa) se produc
piese pentru poduri metalice, şine de cale ferată, maşini
agricole, maşini cu aburi, vagoane. În 1872-1873, tot aici
se va construi prima locomotivă pentru cale ferată
îngustă, din România.
87
3. Industria uşoară şi alimentară. Între 1867-
1872, s-au înfiinţat 34 astfel de societăţi (21 aparţineau
industriei alimentare) ceea ce era mult ţinând seama că
până în 1867 existau doar 3 astfel de societăţi. În
industria uşoară şi alimentară era prezent în mai
mare măsură capitalul românesc autohton, în vreme
ce capitalul unguresc şi austriac se orienta şi era localizat
mai mult în minerit şi industria siderurgică.
În general, nivelul tehnic al producţiei era relativ
slab. Era relativ slab şi în industria hârtiei, sticlei,
zahărului, de cele mai multe ori, "plătindu-se" de fapt
"tributul" pentru concurenţa austriacă, fără produse mai
bune dar favorizată de legi.
4. Producţia meşteşugărească. Era reprezentată
de mari ateliere capitaliste care aveau un rol
precumpănitor în confecţionarea postavurilor,
pânzei, curelelor, frânghiilor, etc. Tot în acest cadru
poate fi integrată industria casnică textilă şi chiar de
pielărie prezentă practic în mai fiecare gospodărie a
populaţiei româneşti din jurul Braşovului şi Sibiului.
C. Criza din 1873 şi "Războiul vamal"
Criza economică din 1873 a izbucnit la bursa
din Viena cu efecte majore pe întregul perimetru al
economiei austro-ungare. Ca peste tot în imperiu, în
Transilvania şi în Banat încep să dea faliment fabrici
răsunătoare, principalele bănci. Această criză se va
prelungi până către 1880. În Transilvania se va manifesta
cu intensitate în metalurgie, siderurgie, unde producţia
va scădea cu 27% şi, de asemenea, în industria uşoară şi
88
alimentară. Practic scăderea preţurilor şi a producţiei se
va diminua după 1878, industria intrând în faza de
depresiune. Consecinţele cele mai grave ale crizei se vor
manifesta în comitatele Timişoarei şi Aradului.
 "Războiul vamal" impus de Austro-Ungaria
României după 1886, deci după denunţarea de către
statul român a Convenţiei economice atât de oneroase
încheiată în 1875 între România şi Austro-Ungaria, a
provocat grave consecinţe pentru industria prelucrătoare
din Transilvania a cărei funcţionare se baza în mare parte
pe materia primă adusă din România.
 Cum era "la modă" în acea vreme, şi în
Transilvania şi în Austro-Ungaria în general, se vor
adopta legi stimulative pentru dezvoltarea industriei.
1890 – o lege prin care se acordau subvenţii şi comenzi
de stat unor ramuri industriale mai puţin dezvoltate şi, de
asemenea, s-au acordat scutiri de impozite pe anumite
perioade.
 Iată, deci, conjunctura în care în ultimul
deceniu al secolului XIX s-au înfiinţat în Transilvania, în
medie, anual, 17 fabrici cu peste 20 muncitori. Tot atunci
vom asista la ofensiva capitalului străin în industria
extractivă, odată cu trecerea treptată a capitalului austriac
şi ungar sub controlul capitalului german, francez,
belgian şi englez.
D. Detalii privind dezvoltarea industrială
 Industria metalurgică şi constructoare de
maşini era concentrată mai ales la Cugir, Călan, Nădlag
şi Reşiţa unde în 1899 lucrau 3.700 muncitori.
89
 Industria de morărit şi panificaţie era prezentă
în mod pronunţat în Banat şi Crişana, unde în 1884
funcţionau peste 20 de mori cu aburi de mare capacitate,
dotate cu maşini moderne.
 Se înmulţesc fabricile de spirt dincolo de
industria casnică a alcoolului şi, de asemenea, industria
zahărului: Bod (1889) şi Târgu Mureş care funcţiona din
1894, etc.
 Industria hârtiei va cunoaşte aceleaşi efecte
nocive generate de criză, dar şi de războiul vamal dintre
Austro-Ungaria şi România. După criză, în acest cadru
se vădeşte un regres vizibil: din 15 întreprinderi în 1850,
în 1890 mai funcţionau doar 5. La fel la sticlă. Efecte la
fel de dezastruoase se vedeau în industria textilă unde
fusele mecanice reprezentau doar o treime faţă de fusele
de mână.
 Industria alimentară, aflată pe unul din primele
locuri în perioada anterioară, îşi va încetini şi ea ritmul
între 1880-1900, cedând locul industriei lemnului,
materialelor de construcţii şi, fapt pozitiv, industriei
constructoare de maşini.
E. Transporturile
Înainte de 1867, Banatul avea numai 3 linii de
cale ferată însumând 332 km. Aici funcţiona, de altfel,
prima linie, Timişoara – Jimbolia (1857). Căile ferate
iau amploare şi în Transilvania. În numai 13 ani, între
1867-1880, sunt date în funcţiune 6 linii cu o lungime
totală de 910 km. Vor funcţiona Oradea – Cluj – Braşov,
90
Arad – Simeria – Teiuş. Între 1880 şi 1900 vor funcţiona
alte 32 linii cu 2695 km.
Ca urmare a dezvoltării transporturilor şi având
în mod deosebit în vedere dezvoltarea în general din
industrie, se vor înmulţi Societăţile pe acţiuni (S.A.),
care vor avea, spre 1900, capitaluri importante, mai ales
în industria siderurgică, minerit, textilă.
II. Economia Transilvaniei între 1900 şi 1914

1. Industria în Transilvania va cunoaşte o
puternică dezvoltare în condiţiile politicii protecţioniste
practicată pe întreg teritoriu austro-ungar.
 În 1890, o lege protecţionistă va asigura
fabricanţilor o serie de avantaje care vor fi considerabil
amplificate după 1900. Astfel: legea din 1907 va
privilegia producerea fabricatelor care nu se fabricaseră
până atunci sau care fuseseră realizate în cantităţi mai
mici faţă de necesităţi. Întreprinzătorii erau astfel invitaţi
profitabil, cu avantaje, să creeze fabrici noi în domenii
noi sau să le dezvolte pe cele existente.
2. Industria extractivă va cunoaşte o frumoasă
dezvoltare. În 1910 existau în Transilvania 51 mine
carbonifere, centrul principal fiind Valea Jiului. În mine
lucrau peste 16.000 muncitori.
 În 1913, producţia de cărbune a Transilvaniei
se va ridica la 2,5 milioane tone, din care 2,3 milioane
tone numai Valea Jiului.
 Metalele preţioase: în 1906, producţia de aur
era de 3553 kg faţă de 1922 kg în 1890. Producţia de
91
argint cunoaşte o creştere ceva mai redusă: în 1910 era
de 8630 kg, faţă de 7240 kg în 1890.
3. Oţelul – în Transilvania funcţionau 12
cuptoare care produceau 74.000 t oţel (cuptoarele
Siemens Martin).
 În general, numărul întreprinderilor
industriale mari, care foloseau peste 20 muncitori, era
de 379 în 1900 şi de 692 în 1910, iar numărul
întreprinderilor mici şi mijlocii a crescut de la aproape
34.500 întreprinderi la peste 43.500.
 Centre industriale importante: Reşiţa,
Hunedoara, Valea Jiului, Braşov, Arad, Oradea, Sibiu,
etc.
4. Capitalul străin – va pătrunde pe calea
investiţiilor, adică direct sau indirect, prin intermediul
marilor bănci din Ungaria. De pildă, capitalul francez,
belgian sau englez era reprezentat de Societatea minieră
anonimă din Uricani, în minele de cărbuni din Valea
Aghireşului, în întreprinderi pentru exploatarea aurului,
argintului, cuprului, mercurului, etc.
5. Se va realiza un proces firesc de concentrare
a capitalului, astfel:
 capitalul întreprinderilor pe acţiuni a
crescut în 1910, comparativ cu 1900, cu
160%;
 numai 5 ramuri, din totalul de 19, anume:
industria metalurgică, a lemnului, chimică,
cărbunelui şi alimentară concentrau
aproape 76% din întregul capital;
92
 comitate precum Hunedoara, Caraş-
Severin, Timiş, Arad, Bihor erau
considerate cele mai dezvoltate din punct
de vedere industrial, în centrele respective
în 1900 lucrând aproape 60% din numărul
total al muncitorilor din marea industrie a
Transilvaniei. Fireşte, trebuie remarcat şi
Sibiul;
 o serie de firme importante încep să fie
controlate vizibil de bănci străine care
participau la capitalul acestor firme împreună
cu marile bănci din Austria şi Ungaria. Cu
precădere se remarcă, astfel, capitalul german
în primul rând, cel francez, etc. În astfel de
condiţii, firmele menţionate intră într-o sferă
specifică de interese şi control.*
1. În ce a constat războiul vamal impus de către

Austro-Ungaria României, după 1886?
2. Care a fost conţinutul legilor
protecţioniste aplicate pe întreg teritoriul Austro-
Ungariei?
* Notă: În ce priveşte emanciparea economică şi culturală a românilor

transilvăneni vezi şi Dan Popescu, "Transilvania": Tribună
de propagare a unor idei economice valoroase - Revista
Transilvania 4/1984 (Addenda).
93
3. Care a fost ponderea/ rolul capitalului străin în
dezvoltarea industrială a Transilvaniei?
Teste:
1. Ce efecte a avut, în planul evoluţiei economice a

Transilvaniei, pactul dualist austro-ungar ?
a. efecte pozitive, conducând la o dezvoltare fără

precedent a economiei provinciei ;
b. efecte nefaste, determinând o accentuare a
asupririi social-economice ;
c. nici un fel de efect.
2. Care au fost consecinţele crizei economice din

1873, izbucnită la Bursa din Viena ?
a. creşterea economică ;
b. falimentele bancare, falimentele unor fabrici,
scăderea producţiei şi a preţurilor ;
c. nici o consecinţă.
3. În ce context este încurajată, în ultimul deceniu al

secolului al XIX-lea, deschiderea de noi fabrici în
Transilvania?
a. aplicarea unor legi protecţioniste stimulative ;

94
b. dezvoltarea comerţului ;
c. pătrunderea şi generalizarea tehnicii maşiniste.
Bibliografie:

Dan Popescu, Istorie economică – Istoria economiei
naţionale, Editura Continent, Sibiu, 2002.
95
CAPITOLUL 8
ECONOMIA ROMANIEI IN VREMEA

PRIMULUI RAZBOI MONDIAL
Obiective:
legate de evoluţia economiei României în perioada
primului război mondial;
baza evoluţiei economice a României în anii primei
mari conflagraţii mondiale;
mondo-economică.
Rezumat:
Capitolul de faţă vizează tratarea unor probleme
referitoare la coordonatele evoluţiei economiei
româneşti atât în preajma primului război mondial, cât şi
în perioada neutralităţii. De asemenea, sunt abordate
transformările survenite în planul economiei naţionale
odată cu intrarea României în război. O atenţie specială
este acordată economiei Transilvaniei în perioada
primului război mondial, în acest sens realizîndu-se o
întregire a tabloului economiei româneşti.
96
Cuvinte cheie:
primul război mondial

neutralitate
îmbogăţiţii de război
economie de război
Wirtschaftsstab/Statul Major Economic Special
A. Economia României în preajma primului război

mondial
În preajma primului război mondial, economia
României avea un caracter precumpănitor agrar, cu o
industrie pe primele trepte de dezvoltare a producţiei
maşiniste şi, practic, reitera aceleaşi trăsături ca la
sfârşitul secolului XIX. Sub numeroase aspecte însă,
paşii înainte de drumul dezvoltării industriei s-au făcut
în bună măsură, în aceşti 14 ani de sub Regele Carol I,
domnie care, în general (cu excepţia Convenţiei cu
Austro-Ungaria) a favorizat întreprinzătorii români, le-a
creat înlesniri pentru afirmare.
1. Industria
 Între 1901-1914, ca expresie generală a
dezvoltării, produsul social al ţării va creşte într-un ritm,
anual, de 7,5%, iar venitul naţional de 5,6%. Se extinde
maşinismul, se introduc hotărât tehnici industriale
ale timpului.
97
 Industria României va purta, totuşi, puternic,
pecetea unei slabe dezvoltări, a unei productivităţi
mai scăzute şi, de asemenea, a unei insuficiente
valorificări a resurselor naţionale.
 Între 1912-1913 – industria participa cu numai
25% la crearea produsului social (20% - 1901) în vreme
ce agricultura participa cu 60% (65% - 1901).
2. Producţia în agricultură
 Avea un pronunţat caracter cerealier.
Cerealele reprezentau în suprafaţă cultivată a ţării –
81,4%, plantele industriale 2,7%, viile şi legumele –
5,6%. Un astfel de tablou relevă o slabă valorificare a
terenurilor agricole caracteristică aspectului sezonier al
procesului de muncă, o slabă eficienţă a muncii.
 Agricultura era considerabil dependentă de
condiţiile naturale. Era vorba de o agricultură lipsită de
un inventar tehnic perfecţionat, fără amenajările funciare
şi de terenuri (teritoriu) necesare. Erau multe soluri
mlăştinoase, sărăturoase, îngrăşămintele se practicau
timid, etc.
3. Structura industriei în 1914
c) 49% - industria alimentară şi uşoară;
d) 29% - rafinarea petrolului;
e) 14% - materiale de construcţii şi lemn;
f) 8% - metalurgie şi energie.
 Industria naţională satisfăcea necesităţile
interne numai la petrol, zahăr, ciment, produse textile,
pielărie, etc.; necesităţi interne care la rândul lor erau
98
reduse. Maşinile şi utilajele, în schimb, se importau în
proporţie de 98%. Ca urmare a unui grad de valorificare
scăzut, se importau destul de mult şi uleiuri minerale,
hârtie, produse de calitate mai ridicară şi unele produse
alimentare de calitate superioară – "delicatesuri".
4. Productivitatea muncii
 Era de câteva ori mai mică decât în ţările
dezvoltate. Prin prisma decalajelor în ce priveşte
producţia industrială, se constituie acum şi se
consolidează (aspect negativ) decalaje importante faţă
de aceste ţări, în domeniul productivităţii (se vădeau
efectele condiţiilor politice şi economice
("suzeranitatea") din secolul XIX, lipsa unei reale
revoluţii industriale, debilitatea dezvoltării în România
confruntată cu soliditatea dezvoltării la marile puteri,
etc.).
5. Populaţia
Peste 90% din populaţia activă lucra în
agricultură.
Pregătirea forţei de muncă se făcea, în cea mai
mare parte, la locul de muncă (industrie, agricultură).
Şcoli speciale şi de meserii existau şi se dezvoltau
dar erau puţine: 56 de şcoli de meserii (elementare,
primare), 52 de şcoli pentru agricultură.
6. Stabilimente industriale, financiar-bancare
Majoritatea lor se constituia din ateliere ale
cooperativelor capitaliste simple, din manufacturi şi mai
puţin din fabrici ca atare.
99
Sistemele bancar şi de credit erau în formare şi
consolidare – 32 unităţi bancare (inclusiv Banca
Naţională). Capitalul străin reprezenta 60% din totalul
capitalului bancar. Industria petrolieră, forestieră, a
zahărului erau dominate de capital străin.
B. Primul război mondial

Primul război mondial – motivat de cauze
economice şi politice cu mult mai profunde şi reale decât
atentatul reuşit al studentului sârb Gavrilo Princip la
Sarajevo prin care a ucis cu focuri de revolver pe prinţul
moştenitor al tronului Austro-Ungariei – arhiducele
Franz Ferdinand – şi pe arhiducesă – se va declanşa la 28
iulie 1914 prin atacarea Serbiei de către Austro-
Ungaria.
Taberele în război se constituie imediat şi intră în
luptă. Pe deoparte – Puterile Centrale – Germania,
Austro-Ungaria – la care se vor ralia Bulgaria, pe urmă
Turcia etc. De cealaltă parte – Antanta, respectiv, Marea
Britanie, Franţa, Rusia, Italia – la care se va ralia,
ulterior, România, etc.
1914-1918: peste 4 ani foarte sângeroşi de război.
Au fost mobilizaţi peste 65 de milioane combatanţi, s-
au consemnat 9 milioane de morţi, 20 milioane de
prizonieri de război, un mare număr de răniţi, mari
mutilaţi, etc. În acelaşi timp, imense mase de oameni au
fost antrenate în activitatea de producţie cu regimul de
tipul stărilor excepţionale. Mari distrugeri în toate statele
pe teritoriul cărora s-au desfăşurat lupte.
100
Primul război mondial (denumit şi "cel dintâi
mare război civil european") a însemnat o uriaşă
încordare a forţelor statale şi regionale aflate în conflict.
Cum era şi firesc, în timp de război, de excepţie, de "stări
excepţionale", de stări "de război", eforturile
(economice, în speţă) ale beligeranţilor au fost conduse
de către state, timpul respectiv detaşându-se ca un timp
în care intervenţia statului în economie a fost
esenţială, preponderentă, liberalismul antebelic, atât
cât era, căzând oarecum, atunci, în desuetudine.
 Se realizează o altă "eşalonare" a puterilor
lumii, a structurii lor. Profitând iscusit de epuizarea ca
potenţial, ca argumente economice, sociale şi ca politică
a marilor puteri europene, SUA, în primul rând, dar şi
Japonia, cu forţe proaspete şi un teritoriu neatins de
stigmatul războiului au pătruns şi vor pătrunde din ce
în ce mai mult cu armament dar şi cu produse, cu
capital, pe piaţa europeană.
 Un eveniment care a modificat mult din
detaliile acestei mari conflagraţii dar şi din desenul său
strategic a fost Revoluţia din Rusia, întâi cea din
februarie, 1917, soldată prin înlăturarea ţarului Nicolae
al II-lea, a guvernului ţarist şi a puterii sale de către
burghezie, în frunte cu Kerenski, devenit prim-ministru,
şi a doua Revoluţie, din 24 octombrie / 7 noiembrie
1917, considerată de mulţi analişti o iscusită "lovitură
de stat", "de palat" (guvernamental) prin care s-a
înlocuit guvernul Kerenski cu guvernul de esenţă
bolşevică, condus de Vladimir Ilici Ulianov-Lenin.
101
Aceste revoluţii, prin mişcările care le-au
provocat, mai ales în armată, au produs mari dereglări
în campania militară rusească. Soldaţii, în loc să lupte,
îşi constituiau soviete şi înclinau armele în faţa nemţilor.
Se afirmă chiar că Lenin a fost ajutat şi subvenţionat
de germani pentru a putea ajunge în vremea
războiului la Petrograd, şi a putea conduce la 7
noiembrie, 1917, Revoluţia. Acea Revoluţie al cărei
prim act post victorie a fost "Decretul asupra păcii",
Decret prin care Rusia îşi afirma dorinţa de a încheia
pace separată cu Germania, se putea astfel să-şi
replieze armata pe alte fronturi. Ceea ce au şi făcut.
Cel mai mult a avut de suferit astfel România şi armata
română, trupele ruseşti lăsând de izbelişte linii de front
de zeci şi de sute de km lungime, care au trebuit
acoperite, suplimentar, de către armata română, o armată
şi aşa cu probleme nu de comandă sau de spirit de
luptă, ci de dotare (armament, cai, vehicule,
infrastructuri, etc.).
C. Poziţia României în ajunul şi în timpul primului

război mondial
Erau acute o serie de probleme vitale ale ţării:
1. desăvârşirea procesului de înfăptuire a unităţii
naţionale;
2. consolidarea independenţei României;
3. realizarea unui regim democratic şi a unui sistem
de relaţii agrare care să soluţioneze într-un chip
nou şi adecvat revendicările a milioane de ţărani
102
– proprietatea asupra pământului. În lipsa unui
asemenea ţel, ţăranii aveau prea puţine mobiluri
pentru a lupta.
4. prevenirea faptului că România reprezenta
realmente ţintă nemijlocită pentru două mari
puteri (imperii) vecine:
 Imperiul Rusesc;
 Imperiul Austro-Ungar.
Trebuia deci precizată poziţia ţării în raport cu
războiul:
a) în Consiliul de Coroană de la Sinaia – 3 august 1914
– au fost respinşi cei care susţineau alăturarea de
Puterile Centrale şi aşa-numitele obligaţii ale
României stabilite în cadrul unor acorduri secrete
între Carol I şi Wilhelm II, precizându-se că aceste
acorduri erau nefuncţionale întrucât clauza lor
principală nu a fost respectată: nu Austro-Ungaria
sau Germania fuseseră atacate, ceea ce implica
obligaţia României de a li se alia, ci chiar ele
atacaseră întâi.
b) în ţară se profila, cum era şi firesc, în tot mai mare
măsură, tot mai puternic, un curent de opinie în
favoarea Antantei şi a intrării cât mai grabnice a
României în război alături de ea.
c) cu înţelepciune, având în vedere, mai ales,
posibilităţile României, s-a ales soluţia
"neutralităţii", speranţele fiind îndreptate însă spre
Antantă. În fapt, în întreaga perioadă a neutralităţii,
cercurile guvernamentale au dus tratative secrete
103
pentru a obţine de la Antantă, în schimbul intrării în
război alături de ţările respective, condiţii cât mai
bune şi anume: recunoaşterea idealului naţional (a
României Mari) şi sprijin armat din partea ţărilor
şi armatelor Antantei.
d) în vara anului 1916, pericolul ca ţara să fie invadată
de armatele Puterilor Centrale era mare. Pe de altă
parte, nici armatele Antantei nu se aflau într-o poziţie
foarte favorabilă pe front, astfel că s-a cerut aproape
ultimativ României să intre în război împotriva
Puterilor Centrale. Puterile Antantei au dat
asigurări că-şi vor ţine promisiunile făcute: sprijin cu
trupe, armament, bani, deschiderea unui nou front,
etc.
e) Aşadar, la 15/28 august, 1916, România va renunţa
la starea de neutralitate şi va declara război Austro-
Ungariei, un război drept, naţional, fără intenţii
de cotropire, un război menit să reîntregească
ţara în teritoriile ei fireşti.
Din păcate nici una dintre promisiunile Antantei,
a căror împlinire trebuia să însoţească Declaraţia de
Război a României, nu a fost ţinută. Mai mult, cu ruşii
s-a întâmplat ceea ce am amintit…
D. Economia României în timpul neutralităţii

1. Ramurile industriale, respectiv firmele, care
exportau, nu mai aveau unde, în lume fiind război şi
graniţele fiind închise. Asemenea activităţi au fost rupte
de pieţele lor tradiţionale de desfacere, mai ales
104
industria petrolului, forestieră, morărit. Practic, din acest
motiv, s-au blocat imense capacităţi de înmagazinare în
rezervoare şi magazii, fapt ce a avut ca urmare
restrângerea extracţiei, producţiei şi a prelucrării de
produse.
2. Statele dezvoltate vor introduce puternice
restricţii la exportul lor, astfel încât economia
românească nu va mai putea importa maşini, utilaje,
etc. Ca atare, stocurile existente astfel vor fi dosite şi
speculate, producând, în bună măsură, penibila tagmă a
"îmbogăţiţilor de război". Aceasta va fi "alimentată" şi
de "speculanţii de produse agricole", care exportau
grâu posibililor duşmani.
3. Înzestrarea armatei era insuficientă – fusese
concluzia controlului oficial din august-decembrie 1914.
Lipseau mijloacele moderne, artileria grea şi de munte,
dar şi o serie de mijloace clasice de luptă: puşti,
mitraliere, tunuri şi muniţie pentru ele. Existau doar 3
întreprinderi specializate, toate în Bucureşti, care
fabricau armament, respectiv Arsenalul Armatei,
pirotehnia de la Cotroceni, pulberăria de la Dudeşti.
Aceste întreprinderi lucrau la întreaga lor capacitate, dar
nu puteau acoperi nevoile armatei.
4. Măsuri pentru îmbunătăţirea situaţiei.
a) Intervenţia statului: în aprilie 1915 se înfiinţează
"Comisia Tehnică Industrială", transformată, în
noiembrie 1915, în "Direcţia Generală a
Muniţiilor". Totuşi, nu se atinge scopul unei
înzestrări corespunzătoare a armatei. Unii
105
întreprinzători, din păcate, au folosit acest prilej
pentru a se îmbogăţi pe seama bugetului de stat, a
"comenzilor de stat", în sensul că luau banii şi fie
nu onorau comenzile, fie nu le onorau la timp, fie le
onorau cu produse de calitate proastă. Intervenţiile şi
anchetele oficiale nu rezolvau prea mare lucru.
Aşadar, România a intrat în război, din punct de
vedere militar, slab pregătită şi slab asigurată cu
materiale, o logistică total necorespunzătoare.
b) Agricultura în vremea neutralităţii. În 1914, recolta
va fi mediocră, iar în 1915 va fi o recoltă bună. Statul
va interveni pentru a înlesni comerţul exterior,
respectiv exportul cu produse agricole, şi tocmai în
acest cadru se vor profila marii îmbogăţiţi de război,
de care am amintit.
 Se vor face numeroase afaceri cu străinii,
austrieci, germani, ş.a., mai ales cereale şi petrol.
Comerţul exterior al ţării va scădea abrupt ca volum
fizic, de la 4,57 milioane tone în 1913 la 1,413 milioane
tone în 1915. Importul scade de la 1,374 milioane tone la
290,6 mii tone în 1915.
E. Economia României după intrarea ţării în război

1. Situaţia militară. După o scurtă perioadă de
înaintare în Transilvania, ne retragem spre Sud, de unde
veneau trupele germane însoţite de trupele bulgăreşti, şi
spre Centru – Nord, de unde atacau trupe Austro-Ungare.
 În iarna anului 1916 va cădea Bucureştiul,
autorităţile refugiindu-se la Iaşi, oraş care va deveni,
106
pentru doi ani, capitala României. Practic, între 1916-
1917 Puterile Centrale au ocupat cca. 2/3 din teritoriul
ţării. Spre vara lui 1917, inamicii sunt relativ opriţi pe
linia Galaţi – Nămoloasa – Focşani şi începe un proces
foarte dificil de refacere a armatelor române. Nu
întâmplător, în vara anului 1917 se înregistrează de către
armata românească strălucitele victorii de la Mărăşti,
Mărăşeşti şi Oituz.
2. Coordonate economice. În teritoriile ocupate,
cea mai mare parte a ţării în afară de Moldova – se
vădeşte jaful cumplit practicat de ocupanţi.
Armata românească a practicat unele mici
distrugeri "strategice" în retragere, dar, economic,
acestea au reprezentat doar câteva procente din totalul
distrugerilor provocate de inamici şi ocupanţi.
În Moldova, unde se retrăsese armata, la
populaţia locală se adaugă peste 2 milioane de soldaţi
români şi ruşi, câteva sute de mii de refugiaţi, cât şi
prizonierii şi aşa numiţii "internaţi" (populaţia de
origine a ţărilor cu care ne aflam în război şi care se aflau
sub o anume stare de supraveghere pentru a preveni
actele de spionaj).
Datorită condiţiilor foarte grele care existau în
Moldova, şi parcă n-a fost de ajuns războiul, a apărut
povara tifosului exantematic, care a omorât mai multă
populaţie militară şi civilă decât războiul, pe o
anumită perioadă.
3. Pe teritoriul ocupat, germanii organizează
Statul Major Economic Special (Wirtschaftsstab).
107
Acest organism trebuia să se îngrijească să ridice din
România absolut tot ce se putea ridica.
a) au fost inventariate maşinile şi utilajele de la fabrici,
întreprinderi, care nu fuseseră evacuate în Moldova,
şi apoi trimise toate în Germania şi Austria.
b) s-au rechiziţionat toate obiectele confecţionate din
metale neferoase (aramă, alamă, bronz, cositor, chiar
şi clopotele de la biserici) pentru a se executa obuze,
muniţie, armament.
Astfel, între 1 decembrie 1916 şi 31 octombrie
1918, au fost rechiziţionate din teritoriul nostru ocupat,
57.475 tone maşini unelte, fier şi metale din care 36.284
tone în Austro-Ungaria, 6.351 tone în Germania, 8.312
tone în Turcia, 6.528 tone în Bulgaria.
c) au fost "luate" în ţările inamice:

 1141 mii tone produse petroliere;
 201,2 mii tone lemn;
 93945 tone sare;
 8867 tone alcool, tutun şi fabricate de tutun;
 2059 tone chimicale;
 34408 tone diverse alte produse.
d. inamicii au repus în funcţiune şi exploatat, în
beneficiul exclusiv, unele industrii din România
şi anume:
 mine de cărbuni, pirită şi calcopirită,
salinele, unele fabricate metalurgice;
 fabricile de hârtie: Buşteni, Câmpulung,
Scăieni;
108
 fabrici de zahăr: Chitila;
 fabrici de bere: Bragadiru;
 fabrici de conserve, marmeladă, mori, etc.
e. ocupanţii au acordat o atenţie specială producţiei
de petrol, care va evolua de la 1.562 mii tone în
1916 la 917,291 mii tone în 1918, ceea ce
reprezenta mult în vreme de război. Pentru
expedierea petrolului jefuit, germanii vor
construi o conductă până la Giurgiu.
f. În Moldova se luptă eroic pe frontul economic
pentru a compensa producţia furată de ocupanţi
şi pentru a susţine frontul cu cele necesare.
g. În agricultură, au fost jefuite sistematic
teritoriile ocupate. Se expediau în Germania,
Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia stocurile de
cereale şi furaje. Se urmărea realizarea de recolte
mari – care se luau aproape pe degeaba de către
ocupanţi.
Se înregistrează un mare consum de cereale şi
produse alimentare pentru armata de ocupaţie.
Astfel, în 23 de luni, 480 mii de oameni şi 140 mii cai au
consumat peste 1 milion produse vegetale, în special
cereale, carnea şi auxiliarele de la cca. 800.000 vite
cornute, peste 3,5 milioane oi, peste 200.000 porci.
În afară de toate acestea, oricare militar ocupant
putea trimite acasă pachete cu alimente până la 10 kg,
iar, când pleca în permisie, putea să ia cu el pachete
cu până la 25 kg alimente.
109
Se mai şi "exportau" pe preţuri de nimic,
evaluate în "bani de ocupaţie" (în general "mărci de
ocupaţie"), o imensă cantitate de produse. Astfel, între 1
decembrie 1916 şi 31 octombrie 1918 s-au "exportat" din
România 2.162 mii tone produse agricole, cerealiere şi
furajere cât şi numeroase animale. Lâna, carnea,
grăsimea, ouăle, laptele şi produsele lactate, vinul, sfecla
de zahăr, tutunul, inul, cânepa, mierea, peştele şi lemnul
se aflau, toate, în atenţia ocupantului.
În Moldova, situaţia agrară şi de viaţă era
deosebit de dificilă. Lipsea forţa de muncă tânără, iar
tifosul exantematic secera zeci şi zeci de mii de vieţi.
Semănăturile – neefectuate, recoltele – neculese. S-a
declarat Monopolul de stat al comerţului interior cu
grâu iar consumul intern a fost raţionalizat.
 În faţa unei asemenea situaţii foarte grele, în
ciuda victoriilor de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, având
în vedere desfăşurarea ulterioară a frontului şi fuga
continuă a ostaşilor ruşi de pe câmpul de luptă, având în
vedere Revoluţia din Rusia, totodată, cu toate efectele ei,
în toate planurile, se va parafa Pacea de la Bucureşti
(Buftea) semnată nu de guvernul de la Iaşi, nu de rege,
ci de un guvern român al teritoriilor ocupate, care a căutat
să facă cât mai mult bine ţării, condus de Alexandru
Marghiloman. Această pace a fost generată de o situaţie
grea, în fapt după încheierea păcii dintre Rusia şi
Germania, la Brest-Litovsk (înainte de Bucureşti); ca
urmare, România rămăsese singură pe tot frontul de
răsărit să lupte cu Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria,
110
Turcia. Se încheie "Armistiţiul" cu Puterile Centrale
iar în mai, 1918 – Pacea de la Bucureşti.
Au fost acceptate, pe partea românească, condiţii
foarte grele – cedări de teritorii, pierderi în petrol,
cereale, condiţii deosebit de grele în ceea ce priveşte
transportul şi telecomunicaţiile, navigaţia şi regimul
Dunării, condiţii grele de credit. Prin "Tratatul
Economic" ni se ia aproape totul. De exemplu, pe 9 ani,
până în 1926, la preţuri dictate de Germania şi Austro-
Ungaria este prevăzută luarea "prisosurilor"
("prisosuri" la aprecierea "partenerilor") de cereale,
nutreţ pentru vite, leguminoase, de vite, carne, plante
textile, vin şi fructe. În transporturi, până în 1930, eram
obligaţi să menţinem, în relaţia cu Germania şi
Austro-Ungaria, tarifele din 1916.
 Tratatul de la Bucureşti va fi denunţat de
Guvernul Oficial al României şi Regele Ferdinand în
noiembrie 1918 – ("Tratatul" nu fusese niciodată
ratificat) odată cu înfrângerea Puterilor Centrale.
Pagube imense însă fuseseră suportate de către ţară.
F. Economia Transilvaniei în perioada primului război

mondial
Industria de război a Transilvaniei
aproviziona o bună parte din frontul austro-ungar:
cărbunele din Valea Jiului, uzinele metalurgice
Hunedoara, Cugir, industria din Braşov, Sibiu, etc. În
agricultură, existau rechiziţii masive mai ales la
gospodăriile româneşti, rechiziţii realizate sub
111
ameninţarea armelor, care au dezorganizat
gospodăriile ţărăneşti. Ziua de lucru a muncitorilor –
cca. 12 ore.
Constituie, toate acestea, motive în plus faţă de
cele intrinseci (aspiraţii de veacuri) ca la 1 decembrie
1918 Adunarea de la Alba Iulia să dea o rezoluţie
istorică prin care se prevedea unirea cu ţara, pentru
totdeauna, a Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi
Maramureşului.
În prealabil faţă de 1 decembrie 1918, se realizase
unirea cu ţara a Basarabiei şi Bucovinei (februarie
1918, respectiv noiembrie 1918). Aceste acte de unire
fuseseră votate de Sfatul ţării şi de alte instituţii de acolo
şi încurajate de mari oameni politici – Pantelimon
Halipa, Vasile Ianculeţ, etc. În Transilvania îşi
puseseră pecetea spirituală şi faptică pe actul unirii
Gheorghe Pop de Băseşti, Vasile Goldiş, Ioan Raţiu,
Iuliu Maniu, Alex Vaida Voievod, ş.a.
S-a spus adeseori, mai ales de cei ce nu ne iubesc
şi care, totodată, nu iubesc adevărul, că România Mare a
reprezentat rodul unor tratate. Este un fals, un mare
neadevăr, o minciună sfruntată. Tratatele doar au
consfinţit, în felul lor, dorinţa, voinţa poporului român
de a trăi într-o singură ţară care era a lui şi pe care a
moştenit-o din moşi strămoşi.
112
1. Care era situaţia economică a României în
preajma primului război mondial?
2. Prin ce se caracterizează economia României în
perioada neutralităţii ?
3. Care sunt coordonatele dezvoltării economice ale
României după intrarea ţării în război?
Teste:
1. La ce a condus, în plan economic, neutralitatea

României?
a. o creştere economică, în condiţiile acestei izolări;
b. nu a avut nici un fel de efect la nivel economic;
c. ruperea pieţelor tradiţionale de desfacere;
restricţii la importurile de materii prime; apariţia
stocurilor de marfă şi a unei clase a noilor
îmbogăţiţi.
2. Care a fost rolul Statului Major Economic

Special?
a. nici un rol.
b. inventarierea maşinilor, utilajelor, trimiterea lor
în Germania şi Austria; rechiziţionările;
exploatarea în folos exclusiv german a
industriilor româneşti;
c. contribuie la dezvoltarea economică a României;
3. Ce prevedea Tratatul economic, semnat la

Bucureşti în mai 1918?
113
a. libertatea comerţului pe Dunăre;
b. instituirea politicii liberului schimb în relaţiile
comerciale româno-germane;
c. luarea de către Germania a "prisosurilor" de
cereale, vite, nutreţ, vin, fructe, petrol şi
instaurarea controlului german asupra economiei
româneşti.
Bibliografie:

114
CAPITOLUL 9
ECONOMIA MONDIALA SI
ECONOMIA ROMANEASCA DUPA
PRIMUL RAZBOI MONDIAL (1918 –
1939)
Obiective:
interbelică;
baza evoluţiei economice a României în anii care au
survenit primei mari conflagraţii mondiale;
analize a economiei româneşti interbelice din
perspectivă mondo-economică.
Rezumat :
În acest capitol ne propunem realizarea unei
prezentări a situaţiei economice a lumii postbelice.
Astfel, printre problemele puse în discuţie se numără
consecinţele, în plan economic, ale primei mari
conflagraţii mondiale, dar şi aspecte legate de
reconstrucţie, de criza economică de supraproducţie. O
atenţie deosebită este acordată economiei româneşti de
după primul război mondial şi până la criza de
supraproducţie, în principal chestiunii despăgubirilor de
război.
115
Cuvinte cheie:
postbelic
criză de supraproducţie
joia neagră
protecţionism
clauza naţiuniii celei mai favorizate
reparaţii de război
I. Situaţia în economia lumii – 1918-1939

1. Consecinţele primului război mondial
 au fost mobilizaţi 65 milioane oameni
 peste 9 milioane au fost ucişi
 7 milioane au rămas infirmi
 15 milioane au fost răniţi
 5 milioane au fost daţi dispăruţi.
Au pierit în luptă sau în împrejurări de război:
 peste 2,7 milioane germani
 1,7 milioane francezi
 1,5 milioane austro-ungari
 930 mii britanici
 750 mii italieni
 circa 1 milion români.
A scăzut numărul naşterilor în vreme de
război, astfel că pierderile demografice s-au ridicat, şi pe
această cale, la multe milioane.
116
Războiul a adus după sine mari distrugeri
materiale în Franţa, Rusia, Belgia, România, Serbia,
Germania, ş.a. Marea Britanie şi în mod deosebit SUA
nu au cunoscut pierderi pe teritoriul lor. Cheltuielile
beligeranţilor s-au ridicat la 273 miliarde $ la valoarea
dolarului dinainte de 1932, din care 200 miliarde $ din
partea Antantei şi 73 miliarde din partea Puterilor
Centrale. "Aruncarea" unei mari părţi din eforturile
de război asupra guvernelor următoare a dus la o
evoluţie economică negativă, urmând – pe câţiva ani
imediat postbelici – o perioadă de inflaţie, împrumuturi
interne şi externe, frapante dezechilibre, ş.a. A sporit
mult puterea economică a SUA. După război, toate
marile ţări europene datorau sume importante
americanilor. Grupul ţărilor din Antantă datora peste 10
miliarde $.
2. Etapele dezvoltării economiei mondiale
până în 1929
a) Perturbările generate de război şi consecinţele sale au
dus la o gravă criză de supraproducţie în 1920-
1921 în ţări ca SUA, Canada, Japonia – care
aveau produse şi resurse pentru care sperau un
debuşeu în "Vechiul Continent" – în vreme ce
ţările europene, confruntate cu marile probleme
financiar-monetare ale refacerii economiei, nu
puteau absorbi acest surplus, mai ales că aveau şi
un consum redus.
b) Producţia creşte din 1921 până în 1929, în special
între 1924-1929 înregistrându-se o apreciabilă
117
stabilizare a dezvoltării. Producţia industrială în
1929 faţă de 1925: 114% în SUA, 113% în Anglia,
130% în Franţa, etc.
Repere cu privire la creşterea producţiei
industriei de metale.
milioane tone
Anii Oţel Cupru Plumb Zinc Aluminiu
1913 74 1 1,2 0,97 63
1929 120 1,9 2,8 1,7 273
Aproape jumătate din producţia mondială de oţel

era dată de SUA, 15% Germania, 8% Anglia, 8% Franţa,
3,3% Belgia, 2% Luxemburg, 1,9% Japonia, etc.
 În SUA se vădesc situaţii puternic pozitive:
- investiţiile au depăşit 20% din produsul naţional brut;
- s-a dublat producţia în industria prelucrătoare, de
energie electrică, etc.
- a sporit producţia de automobile, ceea ce a antrenat
o creştere a cererii de oţel, petrol, cauciuc, etc.
3. Criza economică din 1929-1933
Aceasta, având cauze în ciclicitate în fluctuaţiile
intrinseci ale activităţii economice, dar şi într-o
dezvoltare ce a supralicitat consumul, a zguduit lumea
şi a cuprins toate ramurile de activitate. A izbucnit în
Wall-Street, în "Joia Neagră", 24 octombrie 1929.
Acţiunile s-au prăbuşit, falimentele au început să "curgă"
în lanţ.
118
 Producţia industrială a marilor state a scăzut în
medie cu 65%. Faţă de 1929, în 1933 producţia
industrială a SUA a scăzut cu 65%, a Angliei cu 86,1%,
a Germaniei cu 65%, a Franţei cu 77%. Anul 1932 a fost
an de apogeu al crizei. Erau 30 milioane şomeri în ţările
dezvoltate, iar salariile scădeau abrupt. Criza din
industrie a fost însoţită de o criză în agricultură, practic
în toate domeniile. SUA, Germania, Anglia, Franţa,
Japonia, alte state, practic toate statele europene –
evident, România, pe urmă în Asia, America de Sud, etc.
au fost puternic lovite de criză.
Principalele cauze ale crizei
 ciclicitatea tehnologică a producţiei, generată de
schimbarea mijloacelor tehnice, a surselor de
energie, etc.;
 producţia fără acoperire şi blocajul financiar;
 scad preţurile şi se distrug produse spre a nu fi
generată o scădere şi mai mare de preţuri (un
procedeu pe cât de simplist, pe atât de păgubitor).
Perioada de avânt, 1934-1939. Din 1934 – până
în 1939, după depresiune şi înviorare urmează avântul.
În 1937, se înregistrează însă din nou o uşoară criză
întreruptă de febrila înarmare şi marile pregătiri de
război. Statul intervine puternic în economie.
 În Germania se instalează totalitarismul lui
Hitler, se produc arme (la Essen – Întreprinderile Krupp
etc.), în Italia conduce Mussolini, dictatură fascistă în
Spania, pe urmă Portugalia, etc.
119
 Politica comercială. În general, în perioada
1918-1939, politica comercială a fiecărui stat urmărea
să protejeze piaţa internă de concurenţa străină, dar şi să
iniţieze forme şi metode de intensificare a exportului. În
cazul în speţă al ţării noastre, la iniţiativa României,
în 1930, cu ocazia unei conferinţe ţinute la Varşovia, se
creează Blocul Agrar, format din: Bulgaria,
Cehoslovacia, Estonia, Letonia, Ungaria, Polonia,
Iugoslavia şi România.
Conferinţa economică şi monetară de la
Londra (1933) pune în discuţie, prin reprezentanţii celor
64 de ţări participante, unele frâne ridicate de politica
economică protecţionistă, problema reducerii tarifelor
vamale, stabilitatea monetară, oprirea deprecierii
monetare, reglementarea preţurilor, etc.
Conferinţa înregistrează un insucces datorită
promovării concepţiei şi politicii cu privire la
împărţirea lumii în 4 zone:
a) zona lirei sterline (în jurul Angliei) – în 20
septembrie 1931 Marea Britanie a hotărât "să
meargă" pe devizele ei;
b) zona dolarului (în jurul SUA);
c) zona francului (Franţa, Belgia, Luxemburg,
Italia, Olanda, Elveţia, Polonia);
d) zona altor ţări care abandonează şi ele
etalonul monetar aur şi adoptă controlul
schimburilor, stabilind cursuri diferite ale
monedelor lor la import şi export.
120
După eşecul conferinţei de la Londra, se
accentuează tendinţele de autarhie (politica unui stat
de a "se descurca" cu forţe proprii, numai din resurse
proprii, fără a apela la importuri) mai ales Italia,
Germania, Japonia, se "reglementează" schimburile
economice în cadrul unei regiuni restrânse.
Asemenea coordonate de "protecţionism
agresiv" şi tendinţe de izolare a statelor vor induce
reacţii puternice din partea statelor mici şi mijlocii,
mai slab dezvoltate din punct de vedere industrial care
cereau în continuare reducerea barierelor vamale şi
acordarea de concesii bilaterale. România ia parte la
"Mica Înţelegere", la "Înţelegerea Balcanică" – relaţii
intense cu Cehoslovacia, Polonia, Bulgaria,
Iugoslavia, Franţa, Anglia, Germania – în mod mai
prudent, însă, cu ultima. Se urmărea menţinerea păcii şi
securităţii europene, relaţii economice avantajoase ale
partenerilor, liberalizarea comerţului între ţările membre
şi încheierea unor acorduri pe o perioadă mai
îndelungată.
 1936, Declaraţia Tripartită.
Anglia, Franţa şi SUA: se iau măsuri pentru
menţinerea echilibrului pe piaţa internaţională a
schimbului. Este cadrul în care puterile – Germania, mai
brutal, SUA, mai rafinat, mai tolerant – urmăresc
promovarea propriilor interese şi o expansiune
economică cât mai puternică. Este timpul în care SUA va
aplica "Clauza naţiunii celei mai favorizate". După
1933-1934 se vădesc noi mijloace şi tehnici de comerţ.
121
Este vorba de comerţul bilateral bazat pe decontări
fără numerar (clearing).
 În 1938, Germania (împreună cu Austria şi
partea cotropită a Cehoslovaciei) va pătrunde puternic pe
bază de clearing, acesta reprezentând 63% din exportul
respectiv al Bulgariei, 43% din cel al Greciei, 50% din
cel al Iugoslaviei, 46% din cel al Turciei, 46% din cel al
Ungariei, 26% din cel al României. La import, pentru
România, ponderea era de 37%, pentru Bulgaria 58%,
pentru Grecia 38%, pentru Iugoslavia 50%, pentru
Turcia 51%, Ungaria 48%, etc.
II. Refacerea şi dezvoltarea economiei României după

primul război mondial şi până la izbucnirea crizei
din 1929-1933
1. Marea Unire din 1 decembrie 1918 a
reprezentat un eveniment cu ample urmări pe plan
economic, social, politic.
În plan economic:
a) se realizează o piaţă internă unitară;
b) dimensiunile acestei pieţe unitare se vădesc
considerabil amplificate comparativ cu cele ale
pieţei dinainte de 1 decembrie 1918;
c) legături intrinseci dintre Transilvania şi celelalte
provincii româneşti, adeseori, anterior, oprimate
şi obstacolate, vor dobândi acum o evoluţie liberă,
firească, cu mari profituri de fiecare parte.
Industria din "Vechiul Regat" va găsi numeroase
debuşee peste munţi precum şi industria din
122
Transilvania (în dezvoltare) îşi va afla în "Vechiul
Regat" piaţa de desfacere.
d) Economia unitară a ţării va putea constitui, mai mult
decât înainte, o bază pentru progresul economico-
social, pentru constituirea unui competitor deloc
neglijabil, chiar puternic pentru o serie de ţări
europene care altădată ne considerau o ţară îndeobşte
mică, cu o economie slabă. În acest timp vom putea
fi în mai mare măsură parteneri de dialog şi nu
subordonaţii marilor puteri economice.
e) În plan politic, se vor contopi doctrine politice,
dintre cele mai importante, în spiritul generat de
idealul României Mari. În acest cadru se vor afirma
mari oameni politici precum Iuliu Maniu,
Alexandru Vaida-Voevod ş.a., care vor deveni
esenţiali în România Mare după cum o serie de
oameni politici din "Vechiul Regat" vor fi apreciaţi
în Transilvania – Brătienii, I.G.Duca, ş.a. Din punct
de vedere social, clasa de mijloc a ţării se va
constitui pe baza modelului transilvănean,
economia Transilvaniei fiind caracterizată de o
repartizare mai raţională a proprietăţii şi cu o clasă de
mijloc mai bine consolidată.
După primul război mondial, pe harta Europei
vor apare noi state independente (Cehoslovacia,
Polonia), iar alte state şi-au desăvârşit unitatea
statală (România, etc.). Pentru o perioadă, Germania,
slăbită, fără colonii, va pierde considerabil din viteză.
123
2. Primul război mondial a provocat României
imense pagube materiale.
a. Cca. 1 milion oameni au căzut victime acţiunii
militare, bolilor (peste 1/5 din populaţia activă a ţării).
b. Agricultura, aflată într-un dificil proces de
refacere tehnică, economică, de restructurare socială, s-a
vădit într-o situaţie foarte grea. În toamna lui 1918 era
epuizat întregul stoc de cereale, astfel că nu se putea
asigura nici sămânţa pentru culturi şi nici hrana pentru
populaţie. Ne confruntam cu o acută criză alimentară.
Exportul de cereale, altădată masiv, devenise
inexistent, fiind necesar un import de cereale şi alte
produse alimentare pentru acoperirea consumului intern.
În 1919 cca. 26% din suprafaţa cultivată cu cereale a
rămas nelucrată.
c. Industria se afla într-o situaţie dificilă, se
vădeau distrugeri mari; este de subliniat scăderea
gravă a capacităţii industriale.
 În 1919 nu mai funcţionau decât ¼ din
întreprinderile încurajate de stat, iar producţia
industrială se afla la mai puţin de 50% faţă de nivelul
antebelic. Industria extractivă a petrolului era redusă cu
48%, a cărbunelui cu 55%. La Hunedoara, producţia
siderurgică era de 28%, iar la Reşiţa de 33% faţă de 1913.
 Căile ferate, parcurile de locomotive şi
vagoane, suferiseră mari distrugeri. Numărul
locomotivelor a scăzut cu 71%, al vagoanelor de mărfuri
cu 85%, al vagoanelor de călători cu 65%. O pondere de
124
26% din reţeaua de transporturi interne necesita o
refacere completă.
- Tocmai datorită unor astfel de realităţi, prin
Tratatele de pace au fost evaluate (practic, sub
adevăratul lor nivel) distrugeri de 31 miliarde lei. Suma
reprezenta 16 ani de muncă, având în vedere că valoarea
producţiei României dinainte de război era de 1,8 – 2
miliarde lei/an. Funcţie şi de acest lucru, procesul
lichidării urmărilor războiului, al refacerii, s-a
desfăşurat lent şi s-a prelungit către 1924. Urmările
se vor resimţi şi în anii următori.
3. Chestiunea "Reparaţiilor de război"
Una din cele mai discutate, mai disputate şi mai
complicate probleme din anii postbelici şi care a avut
repercusiuni negative asupra dezvoltării economiei
româneşti a reprezentat-o chestiunea "Reparaţiilor de
război", adică a despăgubirilor datorate de Puterile
Centrale şi de aliaţii lor ţărilor învingătoare, deci şi
României.
Într-o fază iniţială, României i-au fost
recunoscute cca.32 miliarde lei aur, ceea ce reprezenta
6,8% din totalul cerut de către ţările învingătoare ca
reparaţii ţărilor învinse. La conferinţa de la Spaa, această
cotă ce revenea României a fost, în mod arbitrar,
considerabil diminuată. S-a considerat aici că Franţei îi
reveneau 52%, Angliei 22%, Italiei 10%, Belgiei 8%,
Iugoslaviei 5%, României fiindu-i recunoscut numai
1% dintr-un total de 132 miliarde lei aur ce trebuiau
plătiţi de Germania.
125
 Chiar în Parlamentul ţării se puneau întrebări
dacă nu cumva marile puteri învingătoare au situat prin
propunerilor lor aberante România de partea învinşilor.
De altminteri, Guvernul român nu a semnat niciodată
declaraţia de la Spaa.
 O altă problemă a fost cea a plăţii "ratelor de
eliberare" şi a contravalorii bunurilor cedate. Întrucât
în afara "reparaţiilor" trebuiau despăgubiri şi pe linia
cheltuielilor de război, statele care s-au desprins din
monarhia Austro-Ungariei, inclusiv provincii, urmau ele
să ramburseze aceste plăţi în locul învinşilor. Într-un
astfel de cadru, României îi reveneau 235 milioane franci
aur. Nu am plătit această sumă, ea rămânând înscrisă în
buget la capitolul datorii până în 1930. Oricum, s-a
primit foarte puţin din "Reparaţii". Până în 1929 am
primit o sumă care nu reprezenta nici 1% din cifra
ipotetică recunoscută la Spaa.
O altă problemă o reprezentau "Reparaţiile
orientale", care trebuiau plătite de Ungaria, Austria,
Turcia. Aceste ţări au refuzat plata datorată stabilită prin
tratatele de pace. Ele trebuiau să plătească României ca
reparaţii orientale: 250 milioane franci aur – Austria, 580
milioane franci aur – Ungaria, 63 milioane franci aur –
Bulgaria, Turcia fiind scutită de această plată prin
Conferinţa de la Lausanne. Nu s-a primit nici de aici
aproape nimic. Practic, întârzierile de plată de acest tip
au avut grave repercusiuni asupra refacerii, relansării şi
dezvoltării economiei naţionale. Au funcţionat, şi în
126
aceste condiţii, "principiul şi diplomaţia celui mai
tare".
 În 1929 se va adopta Planul Young, care
trebuia să soluţioneze definitiv problema "Reparaţiilor"
postbelice. Ori, anuităţile fixate pentru România astfel
erau insuficiente chiar şi pentru a plăti, măcar prin ele,
datoriile interaliate ale ţării (aveam şi datorii contractate
în război iar plăţile trebuiau rambursate).
 Şi aplicarea planului Young a reprezentat o
profundă dezamăgire pentru cercurile politice ale
României. Neplata "Reparaţiilor" către ţară a
contribuit la adâncirea crizei financiare, statul român
fiind obligat să onoreze din surse proprii datoriile
externe.
Problema "Reparaţiilor" se va încheia prin
"Moratoriul Hoover" din 1931, şi Conferinţa de la
Lausanne, din 1932. În final, "bilanţul" reparaţiilor a
reprezentat pentru ţară un considerabil deficit, în
plus ea rămânând considerată debitoare unor mari puteri
europene şi SUA.
1. Prezentaţi etapele dezvoltării economiei mondiale

între 1918-1929.
2. Ce înţelegeţi prin criza mondială de supraproducţie
din 1929-1933?
3. Care au fost consecinţele plăţii reparaţiilor de război
asupra dezvoltării economice a României?
127
Teste:
1. Care au fost urmările, în plan economic, ale

primei mari conflagraţii mondiale ?
a. dezorganizarea economiilor europene, evoluţia

negativă a acestora ;
b. creşte rolul Europei în plan economic;
c. dezvoltarea economiilor europene.
2. Ce semnificaţie istorico-economică are data de

24 octombrie 1929?
a. data izbucnirii celui de-al doilea război mondial ;

b. este data la care acţiuniile bursei de la New York
se prăbuşesc, respectiv este vorba de Joia
Neagră ;
c. data proclamării independenţei de stat a
României.
3. Care au fost urmările, la nivel economic, ale

Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 ?
a. se intensifică comerţul dintre Moldova şi Ţara

Românească ;
b. nici o urmare ;
128
c. se reealizează piaţa internă unică, premiză a
progresului social-economic.
Bibliografie:

129
CAPITOLUL 10
ECONOMIA ROMÂNIEI ÎN PERIOADA

INTERBELICĂ
(continuare)
Obiective:
interbelică;
baza evoluţiei economice a României în anii care au
survenit primei mari conflagraţii mondiale;
analize a economiei româneşti interbelice din
perspectivă mondo-economică.
Rezumat:
Capitolul de faţă completează imaginea generală a
economiei româneşti interbelice. În centrul preocupărilor
noastre se situează problema capitalului străin, făcându-
se referiri la cele două concepţii care se conturează în
raport cu această chestiune, mai precis la concepţia
liberală "prin noi înşine" şi la concepţia ţărănistă a
"porţilor deschise". De asemenea, este tratată evoluţia
industriei şi transporturilor, a comerţului exterior şi
finanţelor. Radiografierea economiei româneşti
interbelice este completată de precizările referitoare la
problema agriculturii, aici accentul fiind pus pe reforma
130
agrară din 1923 şi pe urmările acesteia. Sunt abordate şi
aspecte privitoare la evoluţia economiei româneşti în
perioada crizei economice mondiale din 1929-1933,
precum şi în anii refacerii: 1933-1938.
Cuvinte cheie:
prin noi înşine

porţi deschise
capital străin
reforma agrară
criza economică mondială de supraproducţie
legi protecţioniste
A. Capitalul străin
Procesul refacerii şi dezvoltării economiei
naţionale s-a împletit strâns cu amplificarea rolului
capitalului străin în economia românească postbelică. S-
au depus eforturi pentru dobândirea capitalurilor din
ţările foste inamice – capitaluri care erau prezente în
România şi care ne erau datorate – şi pentru reintegrarea
lor sub egidă românească (cazul capitalului austro-ungar,
german, etc.). O parte foarte mare din aceste capitaluri,
deja, însă, fusese preluată de Franţa, Anglia, Belgia,
131
Italia şi numai un segment mai mic a fost preluat de
burghezia autohtonă.
 Un moment însemnat, astfel, l-a reprezentat
Convenţia de la San Remo (1920) între Anglia şi
Franţa. Aceasta stabilea că României îi vor reveni 51%
din acţiunile fostelor societăţi germane şi austro-ungare,
iar Angliei şi Franţei – 24,5%. Când s-au confiscat, însă,
potrivit acordului, acţiunile de la firmele din statele foste
inamice, de către statul român, s-a văzut că aceste
acţiuni erau deja camuflate în acţiuni aliate neutre şi
chiar româneşti. Deci, nu se mai putea face nimic.
Oricum, prin înlăturarea capitalului german şi austro-
ungar au dobândit poziţii dominante capitalurile
anglo-olandeze şi franco-belgiene, alături de care
capitalul american şi-a extins şi el influenţa.
Se dezvoltă şi poziţiile capitalului românesc.
Bunăoară, în industria petrolieră, de la 6% în 1914, la
24,3% în 1921 din totalul capitalului investit în ramura
petrolieră.
 Cu toate măsurile luate de burghezia liberală
spre a-şi lărgi, consolida şi dezvolta forţa economică,
capitalul străin era pregnant în multe din ramurile
economiei româneşti. În 1928, deţinea o pondere de
68% din capitalul societăţilor anonime industriale şi 25%
din capitalul societăţilor bancare. În industria minieră,
după votarea Legii minelor, din 1924, deţinea 79% (35%,
grupul franco-belgian), industria metalurgică 70% (loc 1,
capitalul englez, loc 2, cel francez), industria chimică
peste 76%. Se pătrundea în economie şi pe calea
132
întreprinderilor de stat, cumpărându-se participaţiile de
rigoare.
B. Poziţia faţă de capitalul străin

În raport cu capitalul străin din economia
românească, prevalau 2 concepţii, relativ în
confruntare. Asemenea concepţii prezentau poziţii
diferite în raport cu următoarele elemente:
a) necesitatea, căile şi modalităţile de dezvoltare
a economiei naţionale;
b) atitudinea faţă de capitalul străin
c) încadrarea în chip avantajos a economiei
româneşti în diviziunea internaţională a
muncii şi relaţiile internaţionale.
Cele două concepţii erau:
1. Concepţia "Prin noi înşine" – concepţie de sorginte
şi esenţă liberală, care se sprijinea pe doi piloni
importanţi din economie – BNR şi Banca
Românească – care aveau capital românesc liberal şi
urmărea "românizarea" (sub acest aspect, al
capitalului) întreprinderilor cu capital străin, în
sensul: capitalul românesc trebuia să deţină în orice
firmă mai mult de 50,1%. Această concepţie nu
excludea participarea capitalului străin în
economie, însă profitul trebuia să rămână, în cea
mai mare parte, în România.
2. Concepţia "Porţi deschise capitalului străin" –
concepţie de sorginte ţărănistă, susţinută de grupul
V.Madgearu, care promova ideea atragerii, pe
133
orice căi şi în orice condiţii, a capitalului străin în
România, cu împărţirea corespunzătoare a
profitului. Este limpede că naţional liberalii care
aveau capital investit în economie nu puteau fi de
acord cu ţărăniştii care nu aveau capital investit în
economie şi gravitau doar în jurul unei bănci
comerciale. Timpul a dat dreptate, în bună
măsură, concepţiei liberale, printre ai cărei
reprezentanţi s-au numărat: Ionel şi Vintilă
Brătianu, Mihail Manoilescu, I.N.Angelescu,
I.G.Duca, ş.a.
C. Evoluţia industriei şi transporturilor

România întregită dispunea de însemnate resurse
miniere, petrol, cărbune, minereu de fier, neferoase,
resurse care puteau fundamenta dezvoltarea
industriei naţionale. A avut loc, în anii imediat
postbelici, o scădere a producţiei industriale de dinainte
de război, urmată de o redresare lentă şi prelungită. Un
reper: 1921 reprezenta numai 30-50% din producţia
antebelică.
 Industria extractivă înregistrează o refacere

evidentă. Industria carboniferă depăşeşte în 1924 nivelul
antebelic, iar în industria metalurgică se construieşte, în
1922, la Reşiţa, prima locomotivă. Condiţii favorabile
de dezvoltare sunt legate de cererea sporită, pe piaţa
mondială, de produse româneşti, ca petrol, lemn, cereale
precum şi de menţinerea la un nivel relativ ridicat a
134
preţurilor la materiile prime şi combustibil. Legislaţia
industrială din 1924, concretizând politica economică a
liberalilor "prin noi înşine", îşi află fundamentarea în
Constituţia din 1923.
În acest cadru:
 Zăcămintele miniere precum şi bogăţiile
subsolului de orice altă natură ca şi unele ale solului, sunt
proprietatea statului. Statul putea concesiona
exploatarea lor particularilor, respectiv marii burghezii
industriale. Aceştia făceau investiţii în exploatarea
respectivă şi astfel se perpetua concesionarea.
 "Legea Minelor", din 1924, prevede că statul
exercită dreptul de proprietate asupra tuturor
bogăţiilor miniere ale subsolului. Valorificarea lor se
face fie direct, fie prin concesionare. Capitalul
românesc are prioritate. În 1925, Legea Minelor a fost
modificată, acordându-se avantaje tuturor societăţilor ale
căror acţiuni erau deţinute de cetăţeni români în proporţie
de cel puţin 50,1%. Tot în 1924 este adoptată "Legea
Energiei", prin care se creau avantaje multiple şi
diferenţiate acelora care îşi investeau capitalul în
producerea energiei electrice în instalaţii hidro sau
termoelectrice.
Structuri industriale
 Un "tablou al industriei româneşti" arată că,
în 1924, o pondere de 79% din produsul industrial
naţional era realizat în industria mare, iar 21% în
industria mică şi mijlocie. În industria mare, 80,7% era
industrie prelucrătoare, iar 19,3% industrie
135
extractivă. Între 1924-1928, creşte ponderea industriei
grele de la 27% la 39% şi scade corespunzător ponderea
industriei uşoare. Din 1925, în peisajul industrial al ţării
apare industria electrotehnică. Progresează industria
metalurgică, fiind create întreprinderile mari cu
procedee tehnologice complexe. Exemple în acest cadru,
IAR Braşov – avioane; Malaxa din Bucureşti –
locomotive, armament, etc.; Uzinele Cugir, Copşa Mică,
etc.
Totuşi, în 1928, industria metalurgică realiza o
producţie de două ori mai mică decât cea a industriei
uşoare. Industria constructoare de maşini ca atare, în
formare, deţinea doar 1,6% din forţa motrice a industriei
metalurgice (potrivit metodologiei de nominare
industrială a timpului).
D. Agricultura
În agricultură, se depun mari eforturi de redresare
pe fondul Reformei agrare din 1918-1921 (vezi tabelul).
Anii Suprafaţa însămânţată Producţia
1914 100 100
1920 68,2 65,7
1921 77,0 52,3
1922 79,8 68,5
 Reforma agrară din 1918-1921 a fost promisă
de Regele Ferdinand încă din tranşee. În 1921 s-au
adoptat legile definitive de reformă agrară pentru
Vechiul Regat, Transilvania şi Bucovina. Din fiecare
proprietate mare rămâneau cel mult 100 ha în
136
regiunile de munte şi 150 ha în regiunile de şes, cota
putând fi extinsă la 500 ha dacă proprietarul avea
investiţii pe moşie (clădiri, crescătorii de vite, instalaţii,
plantaţii). Moşierul avea dreptul să-şi aleagă partea de
moşie ce îi rămânea.
- Rezultatele finale ale Reformei: din 9.249.930
ha cât reprezenta suprafaţa moşiilor cu peste 100 ha
înainte de Reformă, au fost expropriate 6.123.789 adică
66,2%. Un mare număr de ţărani (în speţă, gospodării
ţărăneşti) au primit pământ. Drept de
împroprietărire au avut mobilizaţii, văduvele de
război, ţăranii demobilizaţi, cei cu pământ mai puţin
de 5 ha şi ţăranii fără pământ. Se acordau "loturi de
împroprietărire" stabilite în principiu la 5 ha şi "loturi
de completare" celor ce aveau pământ puţin. Statul nu
asigura gospodăriilor ţărăneşti, creditul şi asistenţele –
tehnice, etc. – necesare. Dintr-un asemenea motiv, ţăranii
vor face datorii, multe iertate prin "Legea conversiunii",
elaborată în mai multe variante spre sfârşitul deceniului
3.
E. Comerţul exterior
Oglindea dezvoltarea economică a ţării. Între
1919-1921, balanţa comercială are mari deficite după
care revine. Anul 1927 reprezintă o perioadă de
stabilitate a leului, care, susţinută de excedentul de
cereale din recolta bună a anului 1926, va duce la o
creştere a exporturilor la 38.111 milioane lei,
importul fiind de 33.852 milioane lei. Tarifele vamale
137
erau preferenţiale la insistenţele întreprinzătorilor
autohtoni. În 1924, "Tariful Manoilescu" susţinea
industria naţională şi limita unele importuri de
produse prelucrate.
F. Finanţele
1929 – Guvernul naţional ţărănesc încheie la
Paris un împrumut de stabilizare în 4 tranşe:
a) tranşa de 39 milioane dolari, subscrisă de 3
mari bănci americane şi alte bănci din Italia,
Elveţia, etc.;
b) tranşa de 30 milioane de dolari, subscrisă
de trustul suedez al chibriturilor;
c) tranşa franceză, de 22 milioane dolari;
d) tranşa engleză, de 9,7 milioane dolari.
În bani româneşti suma se ridica la cca.17
miliarde lei. Se plătea o dobândă anuală nominală de 7%
şi se plăteau comisioane. Din împrumuturi, 24% vor fi
folosite pentru răscumpărarea portofoliului imobilizat al
B.N.R.; 35,15% pentru constituirea fondului de rulment
al tezaurului şi al C.F.R.; 35,5% pentru investiţii în căi
ferate; restul, pentru alte lucrări de investiţii.
Accederea efectivă la bani şi consumarea
împrumutului ca atare a ridicat numeroase probleme.
G. Economia României în perioada crizei economice

mondiale din 1929-1933
Factorii agravanţi ai crizei economice au fost:
138
g) nivelul tehnic redus al agriculturii, care amplifica
decalajul între producţia industrială în creştere şi
producţia agrară în scădere;
h) împletirea crizei din agricultură cu cea din
industrie;
i) existenţa, înaintea crizei, a unui mare volum de
împrumuturi făcute de ţărani la bănci şi cămătari;
j) scăderea catastrofală a producţiei româneşti ce se
exporta în vreme ce importul se menţinea la un
nivel ridicat.
a) Criza în industrie
1929 1931 1932 1933
Extracţia de petrol*)
(cantitate) 112,9 157,9 171,6 172,2
Extracţia de cărbune 100,6 63,4 54,5 49,8
Valoarea producţiei
miniere 100,0 47,0 47,0 47,0
Valoarea producţiei de
petrol 100,4 37,0 39,7 43,8
Valoarea producţiei în
industria prelucrătoare 92,1 54,4 53,4 47,3
*)
domeniu cu o creştere cantitativă de excepţie.
 Ieşirea din criză a fost dificilă. S-a înregistrat

reducerea salariilor la muncitori şi funcţionari, reducerea
personalului prin concedieri şi intensificarea muncii prin
139
metode corespunzătoare de administrare. S-a accentuat
politica protecţionistă şi s-au creat astfel condiţii
favorabile pentru investiţii în anume ramuri ale
industriei, mai ales în cele ce produceau mărfuri ce
puteau fi exportate.
b) Criza în agricultură s-a manifestat prin
scăderea producţiei agricole, lipsa accentuată a utilajului
agricol şi scăderea abruptă a efectivelor de animale.
Dacă la producţia anuală de grâu din 1924-1929
România se afla înaintea Spaniei, Greciei şi a
Portugaliei, între 1930-1934 rămâne în urma Spaniei
şi Portugaliei. De asemenea, la porumb cădem de la
locul 11 la locul 13. Ţăranii erau greu împovăraţi.
"Legea circulaţiei bunurilor rurale" le dă posibilitatea
să vândă loturile provenite din împroprietărire, grevate
de mari datorii, care aproape nu mai puteau fi lucrate. În
1934 – "Legea conversiunii" numită "Legea pentru
lichidarea datoriilor agricole şi urbane". Aceasta
prevedea ca datoriile debitorilor agricoli să se reducă cu
50-60%, restul fiind eşalonat pe 17 ani cu o dobândă de
3% pe an.
H. Economia românească în perioada 1933-1938

Industria înregistra o dinamică susţinută.
Producţia industrială creşte cu 32%, recuperând şi
scăderea din timpul crizei. Creşterea industriei s-a
datorat, în bună parte, măsurilor cu caracter
protecţionist – măsuri luate, de altfel, de toate statele
în acel timp – ridicării taxelor vamale, restrângerii
140
importurilor la bunurile de consum ce puteau fi produse
în ţară, primelor de export pentru încurajarea unor
subramuri sau întreprinderi de tehnicitate mai ridicată,
sporirii valorii comenzilor de stat acordate mai ales
întreprinderilor ce lucrau în domeniul apărării,
avansurilor şi creditelor acordate de B.N. şi alte bănci
specializate. Protecţia vamală era ridicată pentru unele
produse, la cote ce făceau greu accesibil importul de
produse similare străine, creându-se noi ramuri şi
întreprinderi, unele cu poziţii de monopol pe piaţa
internă. Concomitent, materiile prime, unele materiale
şi alte produse beneficiau de taxe vamale mai reduse
la import.
 La 31 iulie 1936 este dat un "Decret pentru
înfiinţarea de fabrici pentru produse nefabricate în
ţară", care oferea condiţii avantajoase pentru procurarea
din import a maşinilor şi utilajelor. În martie 1937, este
dată "Legea privitoare la organizarea şi încurajarea
agriculturii". Se acordau, prin această lege, reduceri de
25% la impozitele către stat, judeţ sau comună pentru
întreprinderile industriale ce se vor înfiinţa şi vor folosi
materiile prime din agricultura românească. În aprilie
1937, este adoptată "Legea pentru încurajarea,
îndrumarea agriculturii, industrializării şi
valorificării plantelor textile". Se acordau înlesniri
pentru întreprinderile ce foloseau plante textile, scutiri de
taxe pe valoare, scutiri de impozit, pe cifra de afaceri,
scutiri de taxe de contingentare pentru importul
maşinilor şi utilajelor, etc.
141
 Evoluţia industriei prelucrătoare în 1929-
1938
1938 faţă de:
1929 1932 1938
1929 1932
Nr. 3.736*) 3.487*) 3.676*) 0,8 0,7
întreprinderi
Capital investit 30.284 29.948 50.069 165 167
(mil.lei)
Forţă (c.p.) 479.96 514.74 746.78 155 145
3 3 9
Personal 201.18 152.19 289.11 143 189
4 8 7
Valoarea 56.128 53.780 87.728 157 163
producţiei
(mil.lei la preţ
comparabil)
*)
cifrele exprimă şi un proces de concentrare a
capitalului.
 În agricultură cresc producţiile, se

înregistrează revirimente şi în comerţul intern şi
extern, se însănătoşesc finanţele, circulaţia bănească,
creşte numărul băncilor şi se dezvoltă activitatea lor.
142
1. Prezentaţi câteva date privitoare la ponderea
capitalului străin în economia României
interbelice;
2. Prezentaţi, succint, evoluţia industriei şi
transporturilor, a agriculturii, comerţului exterior
şi finanţelor României în perioada interbelică
(până la criza din 1929-1933);
3. Cum s-a manifestat criza economică din 1929-
1933 în industria României, dar în agricultură?
Teste:
1. Care au fost principalele politici/concepţii care s-

au conturat în jurul discuţiilor legate de problema
capitalului străin?
a. protecţionismul şi liberul schimb;

b. "prin noi înşine" şi "porţi deschise capitalului
străin";
c. politica paşilor mărunţi.
2. Ce s-a urmărit prin "legea circulaţiei bunurilor

rurale" şi prin "legea conversiunii"?
a. corijarea unor deficienţe ale reformei agrare şi

atenuarea crizei din agricultura românească;
b. dezvoltarea industriei naţionale;
c. progresul tehnic în agricultura românească.
143
3. Pe ce bază s-a produs redresarea economică a
României, în special a industriei, în perioada
1933-1938?
a. aplicarea politicii liberului schimb;

b. impunerea unor măsuri cu caracter protecţionist;
c. pe nici o bază, economia românească înregistrând
în intervalul respectiv un regres considerabil.
Bibliografie:

144
CAPITOLUL 11
ECONOMIA ROMANIEI IN PERIOADA

CELUI DE AL DOILEA RAZBOI
MONDIAL SI PANA LA 1948
Obiective:
celui de-al doilea război mondial şi până la 1948;
baza evoluţiei economice a României în intervalul
1939-1948;
mondo-economică.
Rezumat:
Capitolul de faţă face referire la coordonatele
evoluţiei economiei naţionale în perioada celui de-al
doilea război mondial, fiind vizate cu precădere creşterea
implicării statului în plan economic şi regimul sever de
ordine şi muncă instaurat în toate domeniile vieţii
economice. De asemenea, este pusă în discuţie
cvasiprăbuşirea producţiei industriale şi agricole
înregistrată odată cu 1944. Alte aspecte tratate fac
trimitere la economia României între 1944-1948,
conform acordurilor de la Yalta, România intrând în
145
sfera de influenţă a URSS, fapt cu implicaţii majore
asupra economiei naţionale, care dobândeşte un caracter
planificat. În vederea realizării centralizării economice
sunt iniţiate şi aplicate o serie de măsuri cu caracter
etatist. Noua orientare trasată economiei româneşti se
manifestă şi în agricultură, unde 1945, este introdusă o
reformă agrară, care conduce la colectivizarea
agriculturii româneşti.
Cuvinte cheie:
al doilea război mondial

dictatul de la Viena
acordurile de la Yalta
reforma agrară
colectivizarea
plenara C.C. a P.C.R.
cortina de fier
războiul rece
etatizarea
colectivizare
sovietizarea
naţionalizarea
A. Al doilea război mondial şi economia românească

1. La 1 septembrie 1939, Polonia este atacată de
Germania şi, imediat, de U.R.S.S. Franţa şi Anglia
declară război Germaniei. În 1941, Iugoslavia şi Grecia
sunt atacate şi ocupate de Germania. La sfârşitul
146
primăverii lui 1941 erau ocupate de "Germania Mare"
(Germania + Austria + o parte din Cehia) Polonia,
Ungaria, Bulgaria, Turcia, Slovacia, Croaţia,
Danemarca, Franţa (o mare parte), Norvegia,
România, etc.
La 21-22 iunie 1941 se pune în aplicare planul
Barbarosa: atacarea U.R.S.S. La 7 decembrie 1941 are
loc atacul Japoniei asupra flotei SUA din Pacific, la
Pearl Harbour, grăbindu-se intrarea în război a
S.U.A. împotriva Axei.
La 6 iunie 1944 are loc debarcarea în
Normandia a forţelor anglo-americane, cea mai mare
operaţiune de acest gen cunoscută până atunci. La 23
august 1944 are loc întoarcerea armelor de către
România şi, deopotrivă, eliberarea Parisului. O lume
învolburată cu un destin care nu avea cum să fie altul:
înfrângerea Germaniei, a Axei.
Ce se întâmplase însă, în acest timp în România?
În iunie 1940, în urma ultimatumului sovietic sub
ameninţarea cu războiul, România e silită să "cedeze"
URSS-ului nordul Moldovei, respectiv Bucovina şi
teritoriile dintre Prut şi Nistru – Basarabia. La 30
august 1940 are loc Diktatul de la Viena, prin care ni
se răpeau 45.000 km pătraţi din Transilvania, din
trupul ţării: Satu Mare, Baia Mare, Oradea, Cluj,
Târgu Mureş, etc., fiind "dat" Ungariei nordul
Transilvaniei spre partea de centru. Între timp
pierdem şi "Cadrilaterul". La începutul lui septembrie
147
1940 "cade" Dictatura regală, vine la putere generalul
Ion Antonescu, Regele Carol II-lea abdică…
2. Economia României în regim de război are 2
trăsături principale:
- creşterea rolului statului;
- un regim sever de ordine şi muncă în întreprinderi
industriale, în toate domeniile.
 Statul avea dreptul de a interveni în
întreprinderile private pentru a controla organizarea şi
producţia lor, impunându-le orientarea în direcţia
efortului de război. La 10 octombrie 1940, se creează
Ministerul Coordonării şi Statul Major Economic. În
4 martie 1941 e dat un Decret-lege ce asigură statului
dreptul de a controla şi folosi capitalurile din
întreprinderile industriale şi comerciale unde capitalul
străin avea participaţii. În 3 mai 1941 e adoptată Legea
pentru activarea producţiei, regimul preţurilor,
reprimarea speculei ilicite şi a regresului economic. Prin
această lege Ministerul Economiei Naţionale dobândea
drepturi esenţiale în ce priveşte controlarea şi
dirijarea producţiei industriale şi a circulaţiei
bunurilor. Are loc înăsprirea regimului de muncă în
întreprinderi, fiind numiţi îndrumători ai armatei şi fiind
militarizate numeroase întreprinderi. Creşte producţia în
industria metalurgică (1940 = 100%, 1943: fontă
139,6%, oţel 138,5%, laminate 133,9%, produse de
atelier 147,3%, maşini unelte 136%). Scade producţia în
industria uşoară, alimentară. În industria petrolului,
148
zăcămintele erau exploatate până la secătuire, producţia
declinând.
Începând cu 1944, apropiindu-se frontul de ţară
şi în urma înfrângerilor, asistăm la o cvasiprăbuşire a
producţiei industriale – la 50% din nivelul lui 1938.
Schimburile cu germanii, atenţionaţi adeseori de
Antonescu să-şi ţină promisiunile, decurg practic
normal, dar angajamentele germane au tot mai
puţină susţinere după 1943. În agricultură,
mobilizările şi concentrările, pierderile suferite prin
cedările teritoriilor în 1940, transformarea
teritoriului ţării în teatru de operaţiuni militare
determină scăderea cu peste 50% a suprafeţelor
agricole şi a producţiei.
 Nivelul de trai cunoaşte o relativă scădere
între 1939-1944, salariile au crescut de 4,7 ori dar
preţurile la principalele produse au sporit de 12 ori. Se
înregistrează o încercare, în parte nereuşită, de control
german asupra industriei şi economiei României.
 România a desfăşurat un mare efort
economic în războiul antihitlerist. Potrivit unor
calcule, efortul de ajutoare şi susţinerea armatei
româneşti pe front de la 23 august 1944 până la 9 mai
1945 precum şi livrările către armata sovietică, în
această perioadă sunt estimate la 770 milioane dolari
SUA, curs 1938. Se adaugă aici 350 milioane dolari curs
1938 – distrugeri provocate de operaţiunile militare
propriu-zise ca şi unele jafuri ale trupelor germane în
retragere.
149
B. Economia României între 23 august 1944 – 11 iunie
1948
a. Potrivit "acordurilor de la Yalta", România
intra efectiv şi total în sfera de influenţă a URSS, astfel
că economia ia calea economiei statale de tip planificat,
identică cu cea sovietică din vremea lui Stalin şi încă 3
decenii de după moartea lui.
România întoarce armele împotriva Germaniei
naziste la 23 august 1944, dar armistiţiul cu URSS se
încheie, din voinţa sovietică, numai la 11 septembrie
1944. Nerecunoscând acordurile de armistiţiu decât la 11
septembrie, URSS a furat "ca-n codru" în acest timp,
luând totul fără împotrivire din partea autorităţilor, sub
titlul de "captură de război". Pe urmă, tot ce şi-au dorit
au luat sub titlul de "despăgubiri de război", în ciuda
faptului că pe frontul de est armata română nu
participase la jafuri şi distrugeri alături de armata
germană.
b. Reforma agrară, realizată de guvernul
dr.Petru Groza, publicată la 23 martie 1945, prevede
pentru confiscări:
 moşiile aparţinând criminalilor de război şi ale
celor vinovaţi de dezastrul ţării (hotărârile astfel
se dădeau cu mare precipitare);
 ale germanilor din România care au colaborat cu
hitleriştii;
 ale celor ce au fugit din ţară după 23 august 1944,
în statele cu care România era, după această dată,
în război;
150
 ale celor ce s-au înscris ca voluntari pentru a lupta
împotriva coaliţiei antihitleriste (chiar dacă
înscrierea voluntarilor fusese limitată la
redobândirea teritoriilor răpite, de ruşi, din
răsăritul ţării).
Aşadar, prin această reformă, erau confiscate averile
celor care au fost voluntari pentru trecerea Prutului, deci
pentru reîntregirea ţării, ulterior aceasta reprezentând şi
interdicţii politice. Aşa s-a întâmplat, de exemplu, cu
fruntaşul ţărănist I. Mihalache, oprit să candideze la
alegerile din 1946 pentru că a fost voluntar, deşi, după ce
s-a trecut Nistrul, acesta s-a întors de pe front.
 pământul moşierilor care în ultimii 7 ani nu şi-au
exploatat direct terenurile, cu excepţia unor loturi
de până la 10 ha.
 bunurile de "mână moartă" aparţinând unor
instituţii, organizaţii, inclusiv toate moşiile ce
depăşeau 50 ha.
Prin reformă s-au "luat" 1.468.000 ha, fiind
împroprietăriţi 918.000 ţărani din care 400.000 au
constituit gospodării nou create. Prin Plenara C.C. al
P.C.R. din 3-5 martie 1949, în documentele plenarei, s-
au pus bazele teoretice şi practice ale procesului de
"trecere" (în fapt, obligatorie, sub teroarea puşcăriei
şi a morţii) la tipul de producţie agricolă bazat pe
proprietatea colectivă. Este vorba de procesul de
"colectivizare" a agriculturii româneşti, de
implementarea, în acest cadru, a relaţiilor "socialiste
colectiviste" şi de desfiinţarea, practic, a proprietăţii
151
private asupra pământului, de înlocuirea ei cu
"proprietatea colectivistă" (s-a utilizat în acest sens,
modelul sovietic, făcându-se abstracţie de tradiţiile
cooperatiste din România ce respectau dorinţa de
asociere, liberul consimţământ, etc.). S-a mai conceput
apoi o trecere de la forme simple de activitate în
colectiv – desfiinţarea haturilor, întovărăşirii agricole –
la forme mai complexe – gospodăriile agricole
colective, o trecere care ulterior a fost precipitată şi ea
până la formele cele mai brutale.
Pe de altă parte, în condiţiile în care o parte din
pământuri au "trecut" în proprietatea statului, au fost
create întreprinderi agricole de stat, cu rol mărturisit
de promotoare ale unei agriculturi "moderne", lucru
de multe ori nereuşit.
Potrivit înseşi intenţiilor stabilite, această
încercare de sovietizare a agriculturii româneşti şi care
făcea abstracţie – cum aminteam – chiar de tradiţiile
cooperatiste din România şi de tradiţiile româneşti în
general, a fost hotărât precipitată, colectivizarea a fost
impusă ţărănimii, s-a realizat prin constrângeri
psihice, materiale, fizice, fără liberul consimţământ al
ţăranilor. Ca urmare, pentru a semna "cererea de
aderare" zeci de mii de ţărani au fost schingiuiţi şi bătuţi,
arestaţi şi omorâţi, în final, "terenul fiind curat". În
1963 "s-a încheiat procesul de colectivizare".
Trebuie spus, însă, că pe acest fond de acţiuni
primitive, brutale, au existat şi unităţi cooperatiste şi
I.A.S.-uri care au mers bine şi s-a putut, o bună
152
perioadă, asigura, chiar în aceste condiţii, necesarul
de produse agro-alimentare şi posibilităţi de export.
C. Măsuri de tip etatist, cu efecte economice majore şi

reverberaţii politice
 Premise privind legitimarea "noului sistem" au
reprezentat, pe un plan important, falsificarea
rezultatelor alegerilor din 1946 – cadru în care drept
câştigători au fost daţi comuniştii, deşi, în mod real, 70-
80% din alegători îşi exprimaseră opţiunea către P.N.Ţ.,
P.N.L. şi P.S.D., aripa Titel Petrescu. Jugul rusesc se
"exprima" clar iar vestul "înţelesese". În martie,
1946, la Fulton, Missouri, Statele Unite, W.Churchill
declara: "De la Sttetin la Baltica, de la Trieste la
Adriatica, o cortină de fier traversează Europa".
Măsurile de tip etatist luate înainte şi după
1946
a) în noiembrie 1945 se înfiinţează Consiliul Superior
al Economiei Naţionale, care adoptă şi promovează
norme referitoare la repartizarea creditelor şi
materiilor prime către întreprinderi, referitoare la
controlul folosirii creditelor, energiei, materiilor
prime, etc. Este agresat, din toate direcţiile statutul
dreptului şi iniţiativei patronale, statut care
decade…
b) etatizarea B.N. în decembrie 1946 – respectiv
trecerea celui mai important centru financiar şi de
emisiune monetară al României sub controlul
Guvernului Petru Groza.
153
c) reorganizarea Controlului economic, prin înăsprirea
măsurilor de control. Pe această cale, sub diferite
motive, s-a realizat din nou o diminuare a iniţiativei
patronale.
d) 5 aprilie 1947 – o nouă lege cu privire la organizarea
Ministerului Industriei şi Comerţului, prin care se
urmărea accentuarea şi înăsprirea controlului
P.C.R. asupra economiei naţionale,
Subsecretariatului Industrial de Stat, reunite
toate în Ministerul Industriei şi Comerţului (s-a
constituit Ministerul Industriei şi Comerţului – care
reunea fostul Minister al Economiei Naţionale,
Subsecretariatul aprovizionării, Comisariatul
preţurilor, Comisariatul pentru Comerţ exterior,
Subsecretariatul industriei de stat, etc.).
e) crearea "Oficiilor industriale", ca instrument de
control al statului, respectiv organe de stat cu
atribuţii coordonatoare. Prin această măsură se
răpea nemijlocit dreptul de iniţiativă al patronilor în
realizarea unor finanţări, aprovizionarea cu materii
prime, investiţii, în producţie, comercializarea
produselor. Ziarul "Liberalul"*) releva această
acţiune ca "o adevărată naţionalizare".
f) s-au constituit "economatele" ca oficii prin care, pe
de o parte, salariaţii firmelor dobândeau anumite
înlesniri, iar patronii firmelor erau şi mai mult
*) autorul volumului a fost primul redactor şef, după Revoluţie, al

ziarului "Liberalul", interzis în 1947 şi reapărut în 5 ianuarie
1990.
154
îngrădiţi în stabilirea salariilor şi repartizarea
fondurilor, punându-se totul "sub pălăria statului" –
căruia salariaţii trebuiau să îi fie… recunoscători.
Iată, aşadar, un set important de măsuri
premergătoare actului fundamental de socializare a
economiei şi industriei româneşti – anume, "Actul
naţionalizării de la 11 iunie 1948", prin care se treceau
în proprietatea statului principalele întreprinderi din
industrie, transporturi, comerţ, etc. fără despăgubiri
către foştii patroni.
În comerţul exterior al României se insinuează,
tot mai mult, URSS, cu 48,8%, importuri, şi 50,1%,
exporturi, în 1947 şi peste 70% în 1948.
Abolirea monarhiei, în 30 decembrie 1947,
prin semnarea de către Regele Mihai I a actului de
abdicare, moment important în desfăşurarea acţiunii de
"sovietizare" făţişă a României.
Practic, în acea perioadă, până în vara 1948,
fuseseră trecute şi se consolidau tot mai mult în sfera de
influenţă sovietică Ungaria, Polonia, Cehoslovacia,
China (aproape), Iugoslavia (cu un parcurs, totuşi,
inedit), Bulgaria, etc.
1. Prin ce pârghii a devenit posibilă creşterea implicării,

în timpul războiului, a statului în planul economiei
naţionale ?
155
2. În ce a constat efortul economic al României în
războiul antihitlerist ?
3. Caracterizaţi economia României între 23 august
1944 şi 11 iunie 1948.
Teste:
1. Care au fost principalele caracteristici ale economiei

României în regim de război ?
a. intensificarea relaţiilor comerciale cu SUA;

b. creşterea producţiei agricole şi industriale;
c. creşterea rolului statului şi regimul sever de
ordine şi muncă introdus în toate domeniile.
2. Ce s-a urmărit prin reforma agrară din 1945 ?
a. repartizarea, mai echitabilă, a pământului către

ţărani;
b. colectivizarea agriculturii româneşti,
introducerea în acest domeniu a relaţiilor
socialiste colectiviste;
c. înzestrarea tehnică a agriculturii.
3. Ce semnificaţie a avut, la nivel istorico-economic,

actul de la 11 iunie 1948 ?
a. naţionalizarea economiei;
156
b. Marea Unire;
c. ieşirea economiei naţionale din sfera de influenţă a
URSS.
Bibliografie:

României (1939-1989), vol. II, Editura Economică,
Bucureşti, 2000.
157
CAPITOLUL 12
ECONOMIA ROMÂNIEI ÎNTRE 1948-

1990
Obiective:
dintre 1948-1990;
baza evoluţiei economice a României în intervalul
1948-1990;
mondo-economică.
Rezumat:
În cadrul acestui capitol ne propunem abordarea unor
probleme care vizează dezvoltarea economiei României
în perioada cuprinsă între 1948 şi până la revoluţia din
decembrie 1989. Astfel, printre problemele puse în
discuţie se numără consecinţele, în plan economic, ale
sovietizării şi rusificării. O atenţie deosebită este
acordată economiei româneşti de după revoluţia din
1989, fiind tratată problema tranziţiei de la economia
centralizată, de tip socialist, la economia de piaţă.
Cuvinte cheie
158
sovromuri
constituţia de la 1948
deschiderea economică
economie socialistă
economie de piaţă
A. Perioada 1948 - 1964

 1960 este anul când încep deschiderile şi
încercările de a se scutura, cât de cât, jugul sovietic,
menţinându-se însă servituţile şi exigenţele de tip
sovietic. Perioada 1948-1960 este însă "cea mai neagră"
din istoria ţării. În Constituţia din 1948 şi apoi în 1951 se
scrie negru pe alb: o funcţie de bază a statului socialist o
constituie reprimarea fostelor clase exploatatoare.
Sute şi sute de mii de oameni sunt aruncaţi în puşcării,
totul se sovietizează şi se rusifică, consilierii sovietici
sunt prezenţi şi dictează la tot pasul, în întreprinderi,
institute, ministere, universităţi, şcoli, etc.
"Sovromurile" sunt constituite ca instrumente de jaf,
de furt al economiei româneşti. Există directori de
întreprinderi cu 2-3 clase primare, generali şi colonei
făcuţi peste noapte din simpli soldaţi, securitatea e atât
de puternică încât crime veritabile capătă aureola legală.
S-au înregistrat însă şi progrese în dezvoltarea industrială
naţională a unor ramuri mai complexe, apte să valorifice
mai bine potenţialul naţional de resurse. Aceasta s-a
159
realizat în condiţiile unei concentrări de mijloace în
mâna statului. Urbanizarea a câştigat şi ea, etc.
B. Anii 1965 - 1989

După 1960, mai ales după 1965, conceptul de
"dezvoltare a economiei socialiste" îmbracă, esenţial,
aspectul naţional. Sunt criticate teoriile integraţioniste
ale lui Valev – un profesor rus, sovietic – care
subordonau unui criteriu aşa-zis economic al
eficienţei, modificarea frontierelor dintre ţări. Se
"lua" ceva din Moldova sovietică, ceva din Ungaria, ceva
din Bulgaria, toată Dobrogea, o parte din Muntenia,
Moldova din România, o parte din Ardeal şi "se făcea" o
"ţară nouă", un "complex economico-statal dunărean".
Uneori, însă, mai ales după 1980, sunt
exacerbate unele teze ale dezvoltării naţionale, totul se
încearcă a fi fabricat în ţară chiar dacă se afirmă tot mai
pregnant cerinţa cooperării între state. Totodată, sunt
dezvoltate unele ramuri energofage, etc. Concomitent,
restructurăm masiv tehnologia, recuperăm în
cibernetică considerată până în 1963-1964 "ştiinţă
burgheză", ieşim cu producţii uneori mari şi de
calitate la export, etc. Progrese în cultură,
urbanizare, în plan social, etc.
 Deschiderile politice româneşti, culminând cu
refuzul de a participa la "intervenţia trupelor ţărilor
socialiste" spre a înăbuşi "Primăvara de pa Praga", din
1968, cu alte înfruntări ale ruşilor la Moscova, sunt
benefice pentru acordarea de credite. Ne bucurăm de
160
simpatia ţărilor vestice şi creştem schimburile cu ele. În
timp, vor apare însă elemente importante de subiectivism
şi arbitrar în viaţa economică, una din "lozincile
subterane" ale epocii fiind "se face ca să se facă şi nu ca
să fie". Dictatura şi sistemul unipartinic aveau un
preţ greu…
 Se înregistrează încercări trunchiate de
autoconducere şi autogestiune, care nu reprezintă
altceva decât lozinci: "Avem programe bune dar
oamenii nu sunt buni să le traducă în viaţă"; "Partidul
nu greşeşte niciodată, se greşeşte doar până la nivelul
directorilor de întreprinderi sau al unor miniştri".
Avem de-a face cu un fenomen de fetişizare (fetiş –
obiect de cult care e idolatrizat), de absolutizare a
cifrelor. Minciuna obligată sau provenind din
necunoaşterea adevărului devine stil de viaţă. Se
înregistrează forme aberante ale centralismului,
totalitarismului, cultului personalităţii şi
atotputernicia securităţii. Toate acestea duc la
blocarea, la griparea mecanismului economic.
C. Perioada după 1990

Anul 1989, în finalul său, prin Revoluţia din 22
decembrie, marchează reorientarea economiei
româneşti dinspre economia centralizată de tip
socialist, care se dovedise falimentară, către
economia de piaţă. În conformitate cu recomandările
Grupului bancar al ţărilor membre ale Băncii
Mondiale, Reforma în toate ţările foste socialiste, deci
161
şi în România, trebuia să se desfăşoare după un program
în patru timpi. Etapele acestuia sunt:
1. stabilizarea macroeconomiei şi controlul
ei. Aceasta se realizează atât intern cât şi
extern şi implică întărirea politicilor fiscale şi
de credit la nivelul guvernului şi
întreprinderilor precum şi redresarea
dezechilibrelor create de surplusul monetar
sau de marile pierderi bancare.
2. reforma preţurilor şi reforma pieţei – e
marcată de realizarea pieţelor competitive şi
de prezenţa reformei preţurilor care
structurează aceste pieţe. Reforma preţurilor
implică scoaterea lor de sub controlul de stat
şi demonopolizare. Crearea pieţei forţei de
muncă şi a celei financiare este un pas
important la care se adaugă reforma preţurilor
internaţionale dinspre ţara respectivă şi a
sistemului de plăţi.
3. crearea sectorului particular, privatizarea
şi restructurarea întreprinderilor.
4. redefinirea rolului statului care, pierzând
unele funcţii, va avea priorităţi în alte
direcţii: stabilirea taxelor şi impozitelor,
dimensionarea cheltuielilor bugetare,
reproiectarea sistemului de securitate socială,
etc.
Principalele momente legate de procesul de
tranziţie în România, ale Reformei în România sunt:
162
 liberalizarea preţurilor şi activităţilor;
 privatizarea, reforma proprietăţii, funcţionarea
eficientă a sistemului de proprietate; legislaţia
referitoare la posibilitatea înfiinţării de
întreprinderi private, precum şi întreaga
legislaţie economică legată de reformă;
 crearea şi funcţionarea instituţiilor caracteristice
economiei de piaţă (burse, bănci, instituţii ale
justiţiei, agenţii, etc.);
 realizarea protecţiei sociale.
Mult regretatul academician
N.N.Constantinescu releva: "tranziţia trebuie să se
supună unui triplu criteriu de eficienţă: eficienţa
economică, socială şi ecologică". Şi avea perfectă
dreptate…
***
…S-a modificat nu doar fosta lume socialistă, ci

şi lumea, în integralitatea ei, s-a schimbat, se schimbă.
Cuvintele "cheie" au devenit sau devin mondializare,
integrare, internaţionalizare, cooperare, dezvoltare
regională, destindere, progres, pace, drepturile
omului, respectul lor, protecţia mediului, dezvoltare
durabilă, protecţia marginalizaţilor, război
terorismului, democraţie, etc., dar şi profit, pierderi,
echilibru financiar, acţiuni, cotă, faliment, investiţii,
perspective, interes, boom, etc. Motoarele dezvoltării –
163
competiţia în primul rând – rezistă. Tradiţiile bune
rezistă şi ele, luminând ca îndreptare într-un nou
univers pe cale de constituire şi care va reuşi ca proiect
în măsura în care va privilegia calităţile omului şi va mai
repudia din defectele lui.
1. Prezentaţi situaţia economică a României în

perioada 1948- 1964;
2. Ce au reprezentat anii 1965-1989 pentru
economia naţională?
3. Care sunt caracteristicile dezvoltării, după 1990,
a economiei româneşti?
Teste:
1. Care au fost efectele măsurilor politico-economice

întreprinse în anii 1848-1960 asupra economiei
României ?
a. s-a accentuat sovietizarea, rusificarea economiei

naşionale, respectiv exploatarea economiei românei de
către URSS ;
b. efecte pozitive, legate de dezvoltarea economică ;
164
2. Ce a însemnat revoluţia de la 1989 pentru economia
românească ?
a. instituirea unei economii centralizate ;
b. reorientarea economiei româneşti dinspre o economie
centralizată spre economia de piaţă ;
c. trecerea la economia naturală.
Bibliografie:

României (1939-1989), vol. II, Editura Economică,
Bucureşti, 2000.
165
Teste de autoevaluare
1. Antichitatea se încheie, raportându-ne la Europa, în

anul:
a. 271
b. 476
c. 575
d. 354
Răspuns: b
2. Ce revolte au avut loc în perioada feudalismului în

ţările române?
a. Răscoala de la Bobâlna
b. Răscoala lui Gheorghe Doja
c. Revoluţia din 1848
d. Răscoala lui Horia, Cloşca şi Crişan
Răspuns: a, b, d
3. "Atelierul industrial al lumii" la începutul secolului

al XIX-lea era considerat:
a. SUA
b. România
c. Franţa
Răspuns:
166
4. "Legea pentru încurajarea industriei naţionale" din
1912 a acordat înlesniri pentru:
a. toate întreprinderile cu minim 10 lucrători sau
maşini puse în funcţiune de orice motor de cel
puţin 5 cai putere;
b. meseriaşii ce întrebuinţau cel puţin 15 calfe sau
meşteri;
c. societăţile cooperative de meseriaşi, cu un capital
de cel
d. puţin 2.000 lei, legal constituite şi care
e. societăţile cooperatiste săteşti;
Răspuns: d, e
5. Ce efecte a avut, în planul evoluţiei economice a

Transilvaniei, pactul dualist austro-ungar ?
a. efecte pozitive, conducând la o dezvoltare fără

precedent a economiei provinciei ;
b. efecte nefaste, determinând o accentuare a
asupririi social-economice ;
Răspuns : b
6. Care au fost urmările, în plan economic, ale primei

mari conflagraţii mondiale ?
167
a. dezorganizarea economiilor europene, evoluţia
negativă a acestora ;
b. creşte rolul Europei în plan economic;
c. dezvoltarea economiilor europene.
Răspuns: a
7. Care au fost principalele politici/concepţii care s-au

conturat în jurul discuţiilor legate de problema
capitalului străin?
a. protecţionismul şi liberul schimb;

b. "prin noi înşine" şi "porţi deschise capitalului
străin";
c. politica paşilor mărunţi.
Răspuns : b
8. Ce semnificaţie a avut, la nivel istorico-economic,

actul de la 11 iunie 1948 ?
a. naţionalizarea economiei;
b. Marea Unire;
c. ieşirea economiei naţionale din sfera de influenţă
a URSS.
Răspuns : a
168
9. Ce a însemnat revoluţia de la 1989 pentru economia
românească ?
a. instituirea unei economii centralizate ;

b. reorientarea economiei româneşti dinspre o economie
centralizată spre economia de piaţă ;
c. trecerea la economia naturală.
Răspuns : b
169
BIBLIOGRAFIE GENERALA
(SELECTIV)
Michel Beaud, Histoire du capitalisme de 1500 à nos

jours, Edit.du Seuil, Paris, 1990.
Guillaume de Bertier, Les titans du capitalisme
américan, Plon, Paris, 1992.
Dimitrie Cantemir, "Descriptio Moldaviae" (Descrierea
Moldovei), Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1973.
Al Cebuc, C.Mocanu, Din istoria transporturilor de
călători în România, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1967.
Florin Constantiniu, Doi ori doi fac şaisprezece,
Eurosong et Book, 1997.
Vasile Gionea, "Cămătăria în ţările române", Revista
"Continent", nr.1(15) din 1993; "Momente ale circulaţiei
băneşti în Ţările Române", Revista "Continent", nr.2(16)
şi 3(17) din 1993.
Jonathan Hughes, American Economic History, Scott,
Foresman and Company, Dallas, Texas…London,
England, 1983.
Constantin Giurăscu, Dinu Giurăscu, "Istoria românilor
din cele mai vechi timpuri până astăzi", Editura
Albatros, Bucureşti, 1969.
Nicolae Iorga, "Opere economice", Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1982.
Constantin I.Kiriţescu, România în al doilea război
mondial, "Istoria războiului pentru reîntregirea
neamului", vol.I-III şi "România în al doilea război
170
mondial", Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1990,
respectiv 1996.
David S.Laudes, The Wealth and Poverty of Nations,
W.W.Norton et Company, New-York, London, 1998.
Nicolae Marcu (sub redacţia), Istorie economică, A.S.E.-
Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1979.
Ulysse de Marsillac, Bucureştiul în veacul al XIX-lea,
Editura Meridiane, Bucureşti, 1999.
D.P.Mannix, M.Cowley, Corăbiile negre – o istorie a
negoţului cu sclavi din Atlantic, 1518-1865, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti, 1968.
Costin Murgescu, Mersul ideilor economice la români,
vol.I-II, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1994.
G.Zane, "Studii", Editura Eminescu, Bucureşti, 1980.
D.Redor, J.P.Rioux, "L'evolution industrielle en Grande
Bretagne", Editura Hatier, Paris, 1980.
Dan Popescu, Radical Differences between the
Centralized Planned Economy and the Persuasive
Planning – Based on the Example of the Romanian
Economy between 1918-1989, în volumul "The System of
Centrally Planned Economies in Central-Eastern and
South-Eastern Europe after World War II and the Causes
of its Decay", Milano, Eleventh International Economic
History Congress, University of Economics, Prague,
1994, pp.323-334.
Dan Popescu, Istoria gândirii economice, Editura
Continent, Sibiu-Bucureşti, 1999, vezi studiile:
Scandalul Law; "Strousberg" – o afacere urâtă. Pe urmă:
171
"Cataclisme economice care zguduie lumea –
"Populaţia" va distruge omul?"
Dan Popescu, South-Eastern Europe in the Context of
Protectionist Policy, vezi volumul History of Economic
Cooperation in the Black Sea Area During the 20th
Century, Editura Expert, Bucureşti, Academia Română,
1996, pp.25-37.Dan Popescu, Agricultura românească
1945-1965: schingiuirea proprietăţii asupra
pământului. Proces şi reverberaţii în timp, în volumul
"Twelfth International Economic History Congress,
Madrid-Sevilla, 1998, Session B 13, 2nd Part, The
Cooperative Movement in Historical Perspective",
pp.73-85 (vezi traducere în română în Dan Popescu,
Cetatea Liberă, Editura Continent, Sibiu-Bucureşti,
2000, pag.244-254).
Dan Popescu, Canalul Panama – celebritatea nutrită din
grandoare, dramă şi realism, în volumul Istoria gândirii
economice de la Simonde de Sismondi la postkeynesism,
Editura Continent, Sibiu-Bucureşti, 1997, pag.250-258,
vezi şi Cataclismele economice care zguduie lumea –
"Joia Neagră" şi urmările ei, pag.112-135.
Le bilan du XX-ième siècle, Editura Herenberg,
Bruxelles, 1997.
Allen R. C., Global Economic History: A Very Short

Introduction, Oxford University Press, 2011.
172
Bloch M., Feudal Society, University of Chicago Press,
1964.
Boia L. Romania: Borderland of Europe, Reaktion
Books, 2004.
Braudel F., Afterthoughts on Material Civilization and
Capitalism, The Johns Hopkins University Press, 1979.
Braudel F., On History, University of Chicago Press,
1982.
Clark G., A Farewell to Alms: A Brief Economic History
of The World, Princeton University Press, 2007.
Djuvara N., A Concise History of Romanians, Cross
Meridian, 2014.
Favier J., Gold and Spices, Holmes & Meier Publishers,
1997.
Galbraith J. K., The Great Crash of 1929, Mariner Books,
1997.
Heilbroner R. L., The Worldly Philosophers,
Touchstone/ Simon & Schuster, 1999.
Hitchins K., Rumania 1866-1947, Oxford University
Press, 1994.
Hitchins K., The Romanians 1774-1866, Oxford
University Press, 1996.
Hitchins K., A Concise History of Romania, Cambridge
Rondo C., Larry N., A Concise Economic History of the
World: From Paleolithic Times to the Present, Oxford
Smith A., The Wealth of Nations, Penguin Classics,
1982.
173
Toynbee A., The Industrial Revolution, Gleed Press,
2013.
Weber M., The Protestant Ethic and the Spirit of
Capitalism, Dover Publication, 2003.
Cursul de fata se fundamanteaza pe lucrarea Dan

Popescu, Istorie economica-Istoria economiei nationale,
Editura Continent, Sibiu, 20
174
175

Curs Istorie Economică

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Istorie Economică

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu

Facultatea de Științe Economice

 definirea obiectului de studiu al istoriei economice;

Rezumat: Acest capitol reprezintă o introducere în

Economia politică studiază, în general, bogăţia,

Ce cuprinde Istoria Economică?

a) Evoluţia producţiei privită la nivelul societăţii,

În acest cadru, "Istoria economiei naţionale"

Făcând abstracţie de legile economice ce permit

C. Metoda istoriei economice:

a) Înfăţişarea obiectivă a faptelor, interpretarea lor

D. Izvoarele istoriei economice:

- Nescrise: se circumscriu sferei arheologiei, etc.

E. Periodizarea istoriei economice:

Periodizarea istoriei economice universale:

1. Epoca străveche, a comunei primitive, şi 2.

4. Epoca modernă: sec. al XVII lea-1918.

5. Epoca contemporană: 1918 - în prezent.

Periodizarea istoriei economiei naţionale/istoriei

1. Epoca veche: până după perioada stăpânirii romane

4. Epoca modern: 1821-1918

- 1829: Pacea de la Adrianopole,

5. Epoca contemporană – din 1918 în prezent.

Epoca Perioada Evul Epoca Epoca

Constantin C. Giurescu, Istoria Românilor, editura

 cunoaşterea principalelor etape de dezvoltare a

a) Timpul de la constituirea statelor feudale ale

c) Schimbări, modificări în timp

II. Efectele şi influenţa activităţii economice asupra

1. Efecte ale cultivării grânelor în cele 3 teritorii

Era cea folosită în restul Europei. Se foloseau

IV. Comerţul, schimburile cu exteriorul:

1. Comerţul intern: în "târguri", apoi în oraşele

2. Importul: se cunoaşte ca atare încă din vremea

VI. Banii: erau de argint şi de aramă (unii erau bătuţi în

VII. Clasele sociale: Erau constituite cu precădere

 cunoaşterea factorilor care au stat la baza

Procesul trecerii la maşinism şi la dezvoltarea marii

Revoluţia industrială reprezintă procesul trecerii la

Este prima ţară din lume ce a parcurs revoluţia

În 1775 are loc Războiul de Independenţă, iar

Aceasta era un imperiu feudal până la 1850,

C. Formarea şi dezvoltarea pieţei mondiale:

Piaţa mondială: totalitatea relaţiilor privind

Etape de formare a pieţei mondiale:

a) Etapa manufacturieră/premaşinistă: sec. al XVI -

Superioritatea pe piaţa mondială a depins tot mai

Elemente de "cotitură" în evoluţia pieţei

1. Comerţul cu sclavi negri ("abanos") începe să

Fernand Braudel, Structura cotidianului, Bucureşti, ed.

A. Evenimente generale ce au influenţat progresul

B. Populaţia, târgurile şi oraşele în Ţările Române

L. Comerţul interior şi exterior

M. Circulaţia monetară, finanţele, creditul în deceniile

1. Care sunt principalele evenimente generale ce au

3. Producţia industriei casnice ţărăneşti este întâlnită mai

4. În 1869 este inaugurată linia de cale ferată pe distanţa:

5. Cea mai mare parte a suprafeţelor agricole era

Deşi economia Transilvaniei s-a dezvoltat în

1. Ce rol a jucat Transilvania în relaţie cu imperiul austriac?

2. Guvernul austro-ungar sprijinea crearea

3. Obligaţiile feudale ale ţăranilor în Transilvania erau în

4. În Banat, se construieşte prima cale ferată în anul