La originea economiei mondiale se află proprietatea
privată, deoarece aceasta permite realizarea schimburilor economice. La începuturi, proprietatea era colectivă. Alţi doi factori au contribuit la formarea economiei mondiale: diviziunea muncii (specializarea); apariţia plus-produsului (ceea ce se produce peste nevoile proprii). Apariţia economiei mondiale a fost favorizată de dezvoltarea schimburilor la mare distanţă, precum şi de apariţia pieţei mondiale. Piaţa este locul în care cererea se întâlneşte cu oferta. În evoluţia formării economiei mondiale, un moment important a fost reprezentat de sec. XVI, când prima dată toate regiunile cunoscute la acea dată au fost unite prin relaţii economice. Următorul moment important este reprezentat de prima revoluţie industrială care se produce la sfârşitul sec. XVIII – începutul sec. XIX în Anglia. Pe baza revoluţiilor istorice, formarea economiei mondiale a cunoscut 2 etape: 1) Mondializare prin comerţ exterior (Desfăşurare de relaţii economice internaţionale prioritar preponderent prin intermediul comerţului); a început odată cu revoluţia industrială şi a durat până la începutul sec. XX. 2) Mondializare prin intermediul intervenţiilor străine (Relaţiile dintre factori economici de pe tot globul se realizează prin intermediul intervenţiilor străine); de la sfârşitul primului război mondial. Economia mondială este un studiu al schimbului de activităţi economice la care participă marea majoritate a agenţilor economici de pe glob. Aceste schimburi economice nu se limitează doar la comerţ, ele includ şi schimburi în domeniul cercetării, produsului, consumului.
Trăsături actuale ale economiei mondiale
– Principalii actori sunt reprezentaţi de economiile naţionale – Prezenţa unor fenomene de globalizare, integrare şi regionalizare – Economia mondială este caracterizată de concurenţă – Economia mondială este un sistem caracterizat de interdependenţe. – În economia mondială (şi în orice economie de piaţă), perioadele de dezvoltare alternează cu perioade de recesiune – Caracterul său eterogen – Economia mondială este formată din actori foarte diferiţi
Economia mondială poate fi reprezentată ca un sistem
format din component fundamentale şi elemente de conexiune: statele naţionale, societăţile trans-naţionale, organizaţii economice interstatale. Elemente de conexiune: diviziunea muncii, Relaţii economice internaţionale, piaţa mondială. Puterea este capacitatea unei entităţi de a impune voinţa sa asupra altei entităţi, fie pe cale pozitivă (prin liberă acceptare), fie pe cale negativă (prin constrângere). Puterea economică reprezintă capacitatea de a controla procese şi fenomene din economia mondială sau de a impune anumite opţiuni unor parteneri în relaţiile economice internaţionale.
Factori de determinare a puterii la nivelul statelor
naţionale – Puterea fizică (dată de suprafaţă şi resurse naturale) – Puterea politică (stabilitatea sistemului politic, sprijinul populaţiei pentru guvernanţi, gradul de pregătire al administraţiei – Puterea militară – Puterea economică – Puterea sistemului naţional de valori (inclusiv cele religioase) – Puterea comunicaţională (capacitatea de a genera şi transmite mesaje)
Aplicând aceste criterii, pe plan mondial există trei
tipuri de puteri – Puterea regională (un stat) – Puterea mondială (un stat care are posibilitatea de a juca un rol hotărâtor pe mai multe planuri) – Superputerea (un stat capabil să manifeste o influenţă semnificativă pe toate planurile
Pentru întelegerea complexelor realitati economice de
azi, dintre care multe sînt produsul unui trecut mai apropiat sau mai îndepartat, studiul fenomenelor si proceselor economice ce s-au derulat de-a lungul timpului apare în mod firesc necesar si nu este întîmplator ca în preocuparile stiintifice ale unor laureati ai Premiului Nobel se întîlnesc si cele de istorie a economiei. Istoria economiei este o stiinta sociala, facînd parte din grupa stiintelor economice; ea studiaza fenomenele si procesele economice, ramurile economice si economia în ansamblu din cele mai vechi timpuri pîna în zilele noastre. În abordarea problemelor economice din trecut, cercetatorul poate sa înceapa utilizînd vectorul timp sau vectorul spatiu. Utilizînd timpul ca element de întelegere a economiei se poate aborda cercetarea unor spatii mari, cum sînt epocile istorice, însa cercetarea este mai eficienta daca se investigheaza segmente de timp mai mici, sau anumite evenimente cu implicatii nationale si internationale (Revolutia Franceza, Primul Razboi Mondial, Al Doilea Razboi Mondial). Analizînd economia din punct de vedere al spatiului cercetarea poate viza în ansamblu economia lumii, dar si a continentelor sau a unor zone geografice regionale. Aparitia statelor si modelarea economiilor în functie de aceste structuri politice adirectionat importante cercetari cu scopul de a evidentia existenta unor economii statale care însa nu pot fi întelese pe deplin decît integrate unor spatii economice mai largi, stiut fiind ca din epoca moderna structurile economice nu pot evolua izolat. În procesul de cercetare istoria economiei utilizeaza un numar mare de izvoare, atît scrise cît si nescrise, avînd avantajul ca problemele care intereseaza azi beneficiaza în cea mai mare parte de izvoare scrise, inclusiv date statistice care favorizeaza o cercetare de înalta eficienta. Utilizînd surse exacte, istoria economiei pune la dispozitia factorilor de decizie date obiective, care permit o mai buna întelegere a realitatii si evitarea unor erori care, de regula, au costuri economice si sociale ridicate. Cercetarile de istorie a economiei dateaza de la începutul secolului trecut si au aparut mai întîi în Anglia, apoi în Germania, Franta si Italia. În spatiul românesc, ele dateaza de la mijlocul secolului trecut si apartin generatiei de la 1848 care, prin Nicolae Balcescu, Ion Ghica, Ion Ionescu de la Brad au cautat în trecutul economiei cai de solutionare a problemelor economice românesti din vremea lor. Cercetarile stiintifice s-au dezvoltat dupa întemeierea Academiei Române si înfiintarea Academiei de Înalte Studii Comerciale si Industriale. În perioada interbelica studii si lucrari de istorie economica au apartinut reputatilor economisti Virgil Madgearu, Victor Stanescu, Mihail Manoilescu, Vintila Bratianu, M. Constantinescu s.a. Dupa 1990 asistam la o relansare a acestui domeniu de cercetare, pe deplin motivata de noile realitati economice românesti si din lumea internationala.