Sunteți pe pagina 1din 6

Originile şi formarea economiei mondiale

La originea economiei mondiale se află proprietatea


privată, deoarece aceasta permite realizarea schimburilor
economice. La începuturi, proprietatea era colectivă. Alţi
doi factori au contribuit la formarea economiei mondiale:
diviziunea muncii (specializarea); apariţia plus-produsului
(ceea ce se produce peste nevoile proprii).
Apariţia economiei mondiale a fost favorizată de
dezvoltarea schimburilor la mare distanţă, precum şi de
apariţia pieţei mondiale.
Piaţa este locul în care cererea se întâlneşte cu oferta.
În evoluţia formării economiei mondiale, un moment
important a fost reprezentat de sec. XVI, când prima dată
toate regiunile cunoscute la acea dată au fost unite prin
relaţii economice. Următorul moment important este
reprezentat de prima revoluţie industrială care se produce la
sfârşitul sec. XVIII – începutul sec. XIX în Anglia.
Pe baza revoluţiilor istorice, formarea economiei
mondiale a cunoscut 2 etape:
1) Mondializare prin comerţ exterior (Desfăşurare de
relaţii economice internaţionale prioritar preponderent prin
intermediul comerţului); a început odată cu revoluţia
industrială şi a durat până la începutul sec. XX.
2) Mondializare prin intermediul intervenţiilor străine
(Relaţiile dintre factori economici de pe tot globul se
realizează prin intermediul intervenţiilor străine); de la
sfârşitul primului război mondial.
Economia mondială este un studiu al schimbului de
activităţi economice la care participă marea majoritate a
agenţilor economici de pe glob. Aceste schimburi
economice nu se limitează doar la comerţ, ele includ şi
schimburi în domeniul cercetării, produsului, consumului.

Trăsături actuale ale economiei mondiale


– Principalii actori sunt reprezentaţi de economiile
naţionale
– Prezenţa unor fenomene de globalizare, integrare şi
regionalizare
– Economia mondială este caracterizată de concurenţă
– Economia mondială este un sistem caracterizat de
interdependenţe.
– În economia mondială (şi în orice economie de
piaţă), perioadele de dezvoltare alternează cu
perioade de recesiune
– Caracterul său eterogen – Economia mondială este
formată din actori foarte diferiţi

Economia mondială poate fi reprezentată ca un sistem


format din component fundamentale şi elemente de
conexiune: statele naţionale, societăţile trans-naţionale,
organizaţii economice interstatale.
Elemente de conexiune: diviziunea muncii, Relaţii
economice internaţionale, piaţa mondială.
Puterea este capacitatea unei entităţi de a impune
voinţa sa asupra altei entităţi, fie pe cale pozitivă (prin
liberă acceptare), fie pe cale negativă (prin constrângere).
Puterea economică reprezintă capacitatea de a controla
procese şi fenomene din economia mondială sau de a
impune anumite opţiuni unor parteneri în relaţiile
economice internaţionale.

Factori de determinare a puterii la nivelul statelor


naţionale
– Puterea fizică (dată de suprafaţă şi resurse naturale)
– Puterea politică (stabilitatea sistemului politic,
sprijinul populaţiei pentru guvernanţi, gradul de
pregătire al administraţiei
– Puterea militară
– Puterea economică
– Puterea sistemului naţional de valori (inclusiv cele
religioase)
– Puterea comunicaţională (capacitatea de a genera şi
transmite mesaje)

Aplicând aceste criterii, pe plan mondial există trei


tipuri de puteri
– Puterea regională (un stat)
– Puterea mondială (un stat care are posibilitatea de a
juca un rol hotărâtor pe mai multe planuri)
– Superputerea (un stat capabil să manifeste o influenţă
semnificativă pe toate planurile

Pentru întelegerea complexelor realitati economice de


azi, dintre care multe sînt produsul unui trecut mai apropiat
sau mai îndepartat, studiul fenomenelor si proceselor
economice ce s-au derulat de-a lungul timpului apare în
mod firesc necesar si nu este întîmplator ca în preocuparile
stiintifice ale unor laureati ai Premiului Nobel se întîlnesc si
cele de istorie a economiei.
Istoria economiei este o stiinta sociala, facînd parte
din grupa
stiintelor economice; ea studiaza fenomenele si procesele
economice, ramurile economice si economia în ansamblu
din cele mai vechi timpuri pîna în zilele noastre.
În abordarea problemelor economice din trecut,
cercetatorul poate sa înceapa utilizînd vectorul timp sau
vectorul spatiu. Utilizînd timpul ca element de întelegere a
economiei se poate aborda cercetarea unor spatii mari, cum
sînt epocile istorice, însa cercetarea este mai eficienta daca
se investigheaza segmente de timp mai mici, sau anumite
evenimente cu implicatii nationale si internationale
(Revolutia Franceza, Primul Razboi Mondial, Al Doilea
Razboi Mondial).
Analizînd economia din punct de vedere al spatiului
cercetarea poate viza în ansamblu economia lumii, dar si a
continentelor sau a unor zone geografice regionale. Aparitia
statelor si modelarea economiilor în functie de aceste
structuri politice adirectionat importante cercetari cu scopul
de a evidentia existenta unor economii statale care însa nu
pot fi întelese pe deplin decît integrate unor spatii
economice mai largi, stiut fiind ca din epoca moderna
structurile economice nu pot evolua izolat.
În procesul de cercetare istoria economiei utilizeaza
un numar mare de izvoare, atît scrise cît si nescrise, avînd
avantajul ca problemele care intereseaza azi beneficiaza în
cea mai mare parte de izvoare scrise, inclusiv date statistice
care favorizeaza o cercetare de înalta eficienta.
Utilizînd surse exacte, istoria economiei pune la
dispozitia factorilor de decizie date obiective, care permit o
mai buna întelegere a realitatii si evitarea unor erori care, de
regula, au costuri economice si sociale ridicate.
Cercetarile de istorie a economiei dateaza de la
începutul secolului trecut si au aparut mai întîi în Anglia,
apoi în Germania, Franta si Italia. În spatiul românesc, ele
dateaza de la mijlocul secolului trecut si apartin generatiei
de la 1848 care, prin Nicolae Balcescu, Ion Ghica, Ion
Ionescu de la Brad au cautat în trecutul economiei cai de
solutionare a problemelor economice românesti din vremea
lor.
Cercetarile stiintifice s-au dezvoltat dupa întemeierea
Academiei Române si înfiintarea Academiei de Înalte
Studii Comerciale si Industriale.
În perioada interbelica studii si lucrari de istorie
economica au
apartinut reputatilor economisti Virgil Madgearu, Victor
Stanescu, Mihail Manoilescu, Vintila Bratianu, M.
Constantinescu s.a.
Dupa 1990 asistam la o relansare a acestui domeniu
de cercetare, pe deplin motivata de noile realitati economice
românesti si din lumea internationala.