Istoria Economiei Romanesti

Istoria economiei romanesti - note de curs -
Cuprins Introducere Capitolul I - Economia in spatiul carpato-danubiano-pontic in epoca antica Capitolul II - Economia romaneasca in epoca feudala Capitolul III - Trasaturi ale economiei mondiale de la sfirsitul sec XVIII pina la inceputul sec. XX Capitolul IV - Economia romaneasca in epoca moderna Capitolul V - Evolutia economiei mondiale in perioada interbelica Capitolul VI - Evolutia economiei romanesti in perioada interbelica Capitolul VII - Trasaturile economiei Romaniei la i nceputul
doilea razboi mondial Bibliografie celui de-al
Introducere
Pentru intelegerea complexelor realitati economice de azi, dintre care multe sint produsul unui trecut mai apropiat sau mai indepartat, studiul fenomenelor si proceselor economice ce s-au derulat de-a lungul timpului apare in mod firesc necesar si nu este intimplator ca in preocuparile stiintifice ale unor laureati ai Premiului Nobel se intilnesc si cele de istorie a economiei.
Istoria economiei este o stiinta sociala, facind

referat.clopotel.ro
parte din grupa
stiintelor economice; ea studiaza fenomenele si procesele economice, ramurile economice si economia in ansamblu din cele mai vechi timpuri pina in zilele noastre. In abordarea problemelor economice din trecut, cercetatorul poate sa inceapa utilizind vectorul timp sau vectorul spatiu. Utilizind timpul ca element de intelegere a economiei se poate aborda cercetarea unor spatii mari, cum sint epocile istorice, insa cercetarea este mai eficienta daca se investigheaza segmente de timp mai mici, sau anumite evenimente cu implicatii nationale si internationale (Revolutia Franceza, Primul Razboi Mondial, Al Doilea Razboi Mondial). Analizind economia din punct de vedere al spatiului cercetarea poate viza in ansamblu economia lumii, dar si a continentelor sau a unor zone geografice regionale. Aparitia statelor si modelarea economiilor in functie de aceste structuri politice adirectionat importante cercetari cu scopul de a evidentia existenta unor economii statale care insa nu pot fi intelese pe deplin decit integrate unor spatii economice mai largi, stiut fiind ca din epoca moderna structurile economice nu pot evolua izolat. In procesul de cercetare istoria economiei utilizeaza un numar mare de izvoare, atit scrise cit si nescrise, avind avantajul ca problemele care intereseaza azi beneficiaza in cea mai mare parte de izvoare scrise, inclusiv date statistice care favorizeaza o cercetare de inalta eficienta. Utilizind surse exacte, istoria economiei pune la dispozitia factorilor de decizie date obiective, care permit o mai buna intelegere a realitatii si evitarea unor erori care, de regula, au costuri economice si sociale ridicate. Cercetarile de istorie a economiei dateaza de la inceputul secolului trecut si au aparut mai intii in Anglia, apoi in Germania, Franta si Italia. In spatiul romanesc, ele dateaza de la mijlocul secolului trecut si apartin generatiei de la 1848 care, prin Nicolae Balcescu, Ion Ghica, Ion Ionescu de la Brad au cautat in trecutul economiei cai de solutionare a problemelor economice romanesti din vremea lor. Cercetarile stiintifice s-au dezvoltat dupa intemeierea Academiei Romane si infiintarea Academiei de Inalte Studii Comerciale si Industriale.
In perioada interbelica studii si lucrari de istorie economica au apartinut reputatilor economisti Virgil Madgearu, Victor Stanescu, Mihail Manoilescu, Vintila Bratianu, M. Constantinescu s.a. Dupa 1990 asistam la o relansare a acestui domeniu de cercetare, pe deplin motivata de noile realitati economice romanesti si din lumea internationala. Capitolul I
Economia in spatiul carpato-danubiano-pontic in epoca antica
Descoperirile arheologice de pe intreg cuprinsul Romaniei atesta existenta aurului pe teritoriul patriei noastre cu 2.000.000 de ani i. Hr. Prima perioada a existentei omului este cuprinsa in epoca paleolitica care dureaza pina la aproximativ 10.000 i. Hr. Aceasta etapa este caracterizata de procesul trecerii treptate de la simpla
referat.clopotel.ro
ocupare a teritoriului la locuirea lui, de incercari de amenajare si chiar de creare a unor adaposturi. Omul paleolitic s-a deosebit de stramosul sau prin faptul ca a prelucrat piatra, reusind sa conceapa si sa faureasca aproape toate tipurile de arme din silex, lemn si os care s-au folosit si in perioadele urmatoare. Perioada de tranzitie de la paleolitic la neolitic (10.000 - 5500 i. Hr.) se caracterizeaza in general prin transformari pe toate planurile: trecerea unor comunitati de la stadiul de vinator-culegator la acela recoltator si apoi de cultivator de plante, domesticirea animalelor, ceea ce va conduce firesc spre sedentarizare, omul fiind legat de gospodarie si de vatra casei. Vinatoarea ramine, totusi, o activitate de baza.
"Revolutia neolitica (5500 2500 i. Hr.) a insemnat slefuirea si perforarea pietrei, dezvoltarea unor noi mestesuguri (torsul, tesutul si olaritul). Domesticirea unui numar mai mare de animale si cultivarea plantelor au dus la transformarea omului neolitic in producator. Oamenii isi construiesc locuinte si apar primele asezari compacte pe vaile ferite ale apelor curgatoare si pe terase. Omul neolitic foloseste pentru confectionarea unor unelte si arme primul metal - cuprul. Acest fapt, ca si alte schimbari petrecute in viata si activitatea oamenilor, anunta epoca metalelor. Aceasta cuprinde epoca bronzului (1800 - 1150 i. Hr.) si epoca fierului (1150 i. Hr. secolul I d. HR.). In epoca bronzului uneltele si armele de metal inlocuiesc pe cele din piatra. Are loc prima mare diviziune a muncii despartirea agricultorilor de pastori. Cultura materiala si spirituala a epocii bronzului a fost creata de numerosul neam al tracilor, despre care avem informatii de la Herodot. In perioadele de mijloc si de sfirsit ale Hallstatt-ului s-a desavirsit cristalizarea etno-lingvistica a getodacilor - denumire generica data tuturor triburilor nord-trace. Plamadirea geto-dacilor, stramosii autohtoni ai romanilor s-a infaptuit in spatiul de la nord de Muntii Haemus si a avut o insemnatate majora in istoria intregului teritoriu sud-est european. Constituiti in puternice formatiuni politice, locuind un teritoriu intins si generos din punctul de vedere al bogatiilor solului si subsolului, geto-dacii au atins un nivel economic ridicat in acea perioada istorica, trezind interesul
antichitatii. Economia in Dacia preromana Perioada de apogeu in dezvoltarea societatii geto-dacice a fost marcata de momentul intemeierii statului centralizat dac sub conducerea lui Burebista (82 - 44 i. Hr.) si s-a incheiat odata cu sfirsitul domniei lui Decebal (87 - 106 d. Hr.). In acest interval de timp getodacii s-au afirmat in plan economic, politic, militar si religios. Societatea geto-dacica era impartita in clase si categorii sociale: tarabostes (nobilii) si comates (oamenii liberi). Sclavii, atiti citi erau, detineau un rol cu totul neinsemnat in economia geto-dacica.
referat.clopotel.ro
Principalele domenii economice care s-au afirmat in Dacia preromana au fost: agricultura, cresterea animalelor, mestesugurile si comertul.
Agricultura.
Asemenea celorlalte ramuri tracice, si geto-dacii erau mari producatori de cereale (orz, secara, linte, bob si multe varietati de griu). Baza economica o formau agricultura si cresterea vitelor. Descoperirile arheologice demonstreaza ca geto-dacii foloseau plugul cu brazdar si cutit din fier, coase, seceri, sape, sapaligi, greble cu sase colti. Daco-getii cultivau intens vita de vie. Practicau tot atit de intens apicultura si pescuitul. Cresterea animalelor a fost una dintre vechile indeletniciri ale tracilor nord-dunareni. Pe bogatele pajisti ale Daciei erau crescute cornutele mici si mari, iar rasa de cai foarte iuti ai getilor era renumita atit in lumea greaca cit si in cea romana. Turmele de oi si cirezile de vite jucau un rol important in economia vietii getice.
Dacia era vestita si prin bogatiile ei naturale. Lemnul padurilor era cautat de greci pentru construirea corabiilor. Sarea era folosita de geto-daci in conservarea pestelui si a carnii, in argasirea pieilor dar si ca produs de schimb cu grecii si, mai tirziu, cu romanii.
Mestesugurile.
Pamintul Daciei a fost bogat in minereuri (fier, arama, argint si aur). Datorita acestui fapt, metalurgia fierului s-a dezvoltat inca din jurul anului 800 i. Hr. Au existat numeroase ateliere de metalurgie care nu au fost depasite decit de romani. I n atelierele geto-dacilor se
confectionau ustensilele de care aveau nevoie mesterii in prelucrarea fierului: nicovale, baroase, pile, clesti si ciocane de forja. Erau produse unelte din fier necesare agriculturii (plugul cu brazdar de fier, seceri, greble, coase). Pentru cei care exploatau si prelucrau lemnul se produceau fierastraie cu pinze late si inguste, topoare, scoabe, cuie, burghie, zavoare si balamale pentru usi. Armata getodacilor era inzestrata cu armele produse de mestesugarii autohtoni. Acestia fabricau lanci si sulite, sabii drepte si curbate, pumnale, scuturi, virfuri de sageti. Din fier se confectionau podoabe si accesorii pentru imbracaminte (catarame, paftale, nasturi, fibule, bratari). Aurul si argintul era folosit in confectionarea bijuteriilor (coliere, bratari, fibule, brose, catarame). Ceramica geto-dacilor impresioneaza atit prin cantitate cit si prin calitate. Mesterii daci au inceput sa foloseasca roata olarului din prima jumatate a secolului V i. Hr. In perioada de apogeu (sec. I i. Hr.sec. - I d. Hr.) ceramica geto-dacica cunoaste si unele influente elenistice, materializate in pictarea vaselor. Culorile folosite sint rosu si brun. Remarcabile ca factura, elegante ca forma sint canile, vasele cu doua torti, strachinile cu picior si cele cu capac. Forma cea mai caracteristica a ceramicii geto-dacice este vestita, ceasca dacica Relatiile comerciale
referat.clopotel.ro
Daco-getii au stabilit relatii comerciale cu lumea greaca s apoi cu cea romana. Infiintarea oraselor-cetati grecesti de pe litoralul Marii Negre a favorizat intensificarea schimburilor comerciale dintre autohtoni si greci. Din lumea greceasca se importau untdelemn si vin, unelte si arme, articole de podoaba si obiecte de arta. Din Dacia se exportau grine si vite, sare si miere, lemn si piei. Schimburile comerciale au favorizat si folosirea monedelor. Inca din sec. V i. Hr. aparuse in Dacia moneda greceasca. Doua secole mai ti rziu, dacogetii bat moneda proprie, imitata dupa cea greceasca. Emisiunile monetare ale geto-dacilor au durat aproape trei secole. Monedele emise erau din argint si, foarte putine, din aur. Alaturi de moneda autohtona au circulat drahma greceasca si denarul roman. Economia in Dacia Romana In urma razboaielor daco-romane din anii 101-102 si 105-106 statul centralizat faurit de Decebal isi inceteaza existenta. O parte a teritoriilor stapinite de Decebal au fost integrate Imperiului Roman care a creat Provincia Imperiala Dacia. Aceasta cuprindea spatiul intracarpatic pina pe culmea Brezei si Somesului Mare, Banatul si Oltenia pina la Jiu. Intinse teritorii nord-dunarene au fost atribuite Provinciei Moesia Inferior: teritoriul dintre Jiu si Olt, sud-estul Transilvaniei, intreaga Muntenie si partea de sud a Moldovei. Celelalte teritorii apartinind fostului stat centralizat dac erau locuite de triburile de daci liberi (Carpii, Costobocii, Dacii Mari). Provincia Dacia Romana a cunoscut importante prefaceri determinate de politica dusa de Traian si urmasii sai.
Urmarile cuceririi romane s-au resimtit asupra tuturor domeniilor vietii societatii dacice. Dacia Traiana a continuat in linii mari viata economica a Daciei lui Decebal. Au existat, insa, o serie de schimbari atit in domeniile economice traditionale cit si in noile activitati economice inregistrate in noua provincie imperiala.
Principalele sectoare economice au fost: agricultura, cresterea animalelor, mineritul si mestesugurile, comertul si circulatia monetara.
Agricultura
In urma cuceririi romane pamintul devine in totalitate ager publicus, conform dreptului roman. El putea fi atribuit in proprietate ereditara sau numai in folosinta si a constituit un important instrument al procesului de romanizare. Agricultura, viticultura si pomicultura si nt Se cultiva diferite soiuri de griu, mei si secara. Activitatea din
ocupatii de baza ale autohtonilor si colonistilor prezenti in Dacia Romana.
referat.clopotel.ro
agricultura este favorizata de introducerea unor unelte si practici noi. Cresterea animalelor este confirmata de numeroasele informatii provenite din ordinele romane. Pasunile si finetele statului sint date unor arendasi, care impun taxe pentru cei ce trimit vitele pe aceste terenuri. Vitele cornute mari si mici, precum si cabalinele, constituiau una dintre marile bogatii ale Daciei Romane. Acestea erau comercializate in celelalte provincii ale Imperiului Roman.
Mineritul si mestesugurile
Prefaceri importante se petrec in domeniul mineritului. Bogatiile subsolului Daciei, aurul si argintul, au reprezentat o puternica atractie pentru romani si unul dintre motivele cuceririi Daciei. De aceea, noii stapini au fost preocupati de exploatarea lor cit mai rentabila, fapt pentru care minele de metale pretioase au fost declarate proprietatea statului. Specialistii in minerit au fost adusi mai cu seama din Iliria, unde aceasta indeletnicire avea o veche traditie. Cele mai bogate exploatari aurifere si argintifere erau in muntii Apuseni (Rosia Montana, Abrud si Zlatna). In afara de aur se mai exploatau sarea, fierul, marmura si titeiul (pacura). Sarea se extragea de la Ocna Mures (Salinae), Ocna Sibiului si Ocna Dejului. I n ceea ce
priveste marmura, ea s-a scos din carierele de la Bucova si Gradistea.
Au luat fiinta numeroase ateliere in care se prelucrau minereurile extrase. Ceramica ocupa un loc important in activitatea mestesugarilor. In atelierele lor se realizau oale, cesti, strachini dar si figurine si statuete folosite la impodobirea unor constructii. Au existat numeroase ateliere in care se prelucra fierul unde se produceau unelte pentru toata gama de activitati economice si se confectionau unele arme necesare armatei romane. In atelierele Daciei Romane se lucrau lemnul, pielea, lina, inul si cinepa. Mestesugarii si meseriasii erau organizati in asociatii profesionale si religioase numite, Collegiue. Sint mentionate astfel de asociatii pentru mineri, leticari,
plutasi, luntrasi. Comertul si circulatia monetara
Despre comertul Daciei Romane, marfurile importate si exportate, precum si negustorii de aici avem numeroase informatii. Inscriptii descoperite la Apullum mentioneaza negustorii din Provincia Dacia Apullensis constituiti intr-o confederatie. Alte centre in care apar negustori sint Sarmizegetusa, Drobeta, Ampelum si Potaissa.
referat.clopotel.ro 6
Din Dacia se exportau materii prime (aur, argint, sare) dar, alaturi de acestea, obiectul comertului il faceau si cerealele, vitele, mierea de albine, lemnul si pestele. Se importau vase fine de lux (terra sigillata) din Panonnia, Gallia si malul drept al Rinului. Se mai importau stofe fine, obiecte de podoaba, arme, fructe, minereuri si vinuri sudice. Dezvoltarea comerciala este evidentiata si de descoperirile care arata ca pe teritoriul Daciei au existat in permanenta importante resurse monetare. Populatia de la orase si sate folosea monede de aur, argint si bronz de diferite valori, unitatea de calcul fiind sestertul si denarul. Incepind cu anul 246, conducerea Imperiului va permite Daciei sa emita monede de bronz purti nd inscriptia Dacia Felix,
contribuind astfel la revigorarea comertului intern si extern.
Capitolul II
Economia romaneasca in epoca feudala
Feudalismul reprezinta o etapa in dezvoltarea si evolutia societatii omenesti. Caracterele generale si comune feudalismului pe plan universal se imbina cu trasaturile particulare, specifice evolutiei istorice unor tari si popoare sau grupuri de tari si popoare. Nasterea relatiilor feudale a avut ca urmare formarea unei suprastructuri feudale corespunzatoare in domeniul politic si spiritual. In plan economic proprietatea funciara feudala a constituit baza feudalismului. Paralel cu formarea proprietatii funciare feudale au luat nastere si cele doua clase sociale fundamentale: proprietarii feudali si taranimea (libera sau dependenta). Orasul medieval, centru de productie mestesugareasca si comerciala, a reprezentat un pas mai departe fata de orasul din antichitate, prin nivelul mai inalt al dezvoltarii mestesugurilor, prin reglementarea productiei de catre bresle sau corporatii, prin existenta unor variate forme de autonomie municipala, prin dezvoltarea unei culturi orasenesti. In comparatie cu Asia si Europa Apuseana, in spatiul geografic locuit de romani aparitia si dezvoltarea relatiilor feudale a cunoscut o intirziere datorita numeroaselor migratii care s-au succedat in intervalul sec. III XIII. Orinduirea feudala pe teritoriul tarii noastre a durat din sec. VIII si pina la inceputul sec. XIX. Migratiile si consecintele lor asupra vietii economice Marile migratii declansate la mijlocul sec. III au avut puternice consecinte asupra teritoriilor nord-dunarene. Confruntata cu
probleme militare si economice grave, conducerea Romei hotaraste abandonarea Provinciei Dacia (270 275). Dupa retragerea aureliana populatia daco-romana traieste in comunitati satesti, organizate in obsti teritoriale. Economia cunoaste, in noile conditii istorice, o suita de schimbari ce o vor marca pentru lunga perioada de timp. Cel mai important proces este ruralizarea vietii economice, determinat de disparitia oraselor si de efectele negative ale deselor atacuri declansate de populatiile migratoare. In acest context, activitatile economice de baza erau: agricultura pe suprafete mici, cresterea animalelor, pescuitul si vinatoarea, la acestea adauginduse si mestesugurile casnice care solutionau importante probleme de existenta. Incepind cu sec. IX X viata economica devine mult mai complexa. Agricultura este practicata pe suprafete mult mai mari, fapt demonstrat de uneltele agricole descoperite in numeroase asezari (brazdarele de plug, seceri, hirlete, sapaligi). Se cultiva griu, orz, mei, bob, cinepa. Cresterea vitelor continua sa ocupe un loc important in activitatile economice nord-dunarene. Izvoarele vremii amintesc de existenta cailor in Dobrogea, de hergheliile din Banat precum si de nesfirsitele turme de oi. Pastoritul avea un caracter precumpanitor transhumant, legat de diversitatea de relief, de clima si de vegetatie a diferitelor regiuni. Numeroasele paduri, ape curgatoare si lacuri ofereau locuitorilor posibilitatea practicarii vinatorii si pescuitului. Pe linga agricultura si cresterea vitelor, in regiunile bogate in minereuri locuitorii se indeletniceau si cu extractia metalelor (aur, argint, fier) si a sarii, care au toate nume de origine latina. O dezvoltare mai insemnata a cunoscut-o extractia minereului de fier. Dovada a acestei activitati o constituie descoperirea intr-o serie de asezari din sec. X XI a numeroase resturi materiale precum bucati de minereude fier, lupe si zgura de fier, rezultate din operatiunea de reducere a minereului. Astfel de materiale au fost descoperite in asezarile de la Dridu, Buftea, Bucov, Ciurelu si Garvan. In sec. X populatia tarii noastre practica mestesugurile menite sa satisfaca nevoile primordiale ale oamenilor: de imbracaminte, locuinta, aparare si nevoile gospodaresti. Prelucrarea metalelor este atestata de numeroasele obiecte de fier descoperite in numeroase asezari: cutite, topoare, clesti, ciocane, foarfeci, dalti, seceri, cirlige de undita, catarame, sfredele, cuie, virfuri de sageti. Olaritul a constituit unul dintre mestesugurile importante in asezarile feudale timpurii. Ceramica lucrata cu mina este inlocuita cu cea lucrata la roata. Este de subliniat aparitia productiei locale de ceramica smaltuita.
Mestesugul tesutului s-a dezvoltat datorita folosirii razboiului de tesut de tip orizontal preluat de la bizantini. Prelucrarea lemnului si a pietrei a constituit si ea o indeletnicire importanta pe teritoriul tarii noastre. O parte din productia mestesugareasca locala era destinata schimbului. Au fost descoperite numeroase tezaure cu monede bizantine la: Cleja, Calarasi, Dolnesti si Orsova. Aceasta demonstreaza cresterea circulatiei monetare ca urmare a schimburilor comerciale interne si externe precum si dezvoltarea economica generala a societatii romanesti din sec. X XI. Economia romaneasca in
perioada feudalismului dezvoltat
In sec. XIII XIV societatea romaneasca cunoaste importante realizari in plan politic, economic, social si cultural. Apar primele formatiuni politice feudale incipiente de tipul cnezatelor, voievodatelor si tarilor. Treptat, acestea se vor unifica, punind bazele celor patru state feudale centralizate romanesti: Transilvania, Moldova, Muntenia si Dobrogea. Constituirea acestora s-a derulat intr-un context extern deosebit de complex determinat de: expansiunea regatului Ungariei, marea invazie tataro-mongola, decaderea Imperiului Bizantin si ascensiunea viitorului Imperiu Otoman. Au fost create institutiile statului feudal (Domnia, Sfatul Domnesc, Armata si Biserica). Formarea statelor feudale romanesti a permis si o dezvoltare ascendenta a economiei feudale. Principalele ramuri ale economiei Tarii Romanesti, Moldovei si Transilvaniei au fost agricultura,
cresterea animalelor, mineritul, mestesugurile si comertul.
Agricultura. Strainii care au vizitat cele trei tari romanesti in acea vreme au remarcat fertilitatea solului si bogatia locuitorilor in grine si animale. Dezvoltarea demografica si extinderea relatiilor comerciale au avut drept consecinta marirea suprafetelor insamintate cu cereale. Culturile de cereale cele mai raspindite erau cele de griu, mei, orz, secara si ovaz. Pe linga sistemul mai vechi al destelenirilor permanente, incepe sa fie folosit sistemul celor doua tarlale (asolamentul bienal). Tehnica agricola inregistreaza unele progrese ceea ce a contribuit la cresterea productivitatii muncii. Cultivarea vitei de vie continua sa fie o preocupare importanta a locuitorilor din
referat.clopotel.ro
Moldova, Tara Romaneasca si Transilvania. In regiunile de deal erau raspindite livezile de pomi fructiferi. Proprietatea agrara era dominata de marele domeniu boieresc (nobiliar), laic si ecleziastic, care era exploatat prin intermediul taranilor dependenti (rumani, vecini, iobagi). Obligati pentru lotul primit in folosinta de la proprietar sa dea dijma in produse si sa presteze mai multe zile de munca. Cresterea animalelor constituie o activitate economica deosebita deoarece vitele reprezentau si unul dintre produsele de seama al exportului. Documentele vremii mentioneaza numeroasele herghelii de cai, turme mari de vite si de oi. Feudalii realizau importante venituri din exportul vitelor. Petru Rares imprumuta principelui german Ioachim de Brandenburg suma de 100.000 de florini, rezultate din vinzarea a cca. 50.000 de boi. Domnii Tarii Romanesti percepeau de la toate stinele din tara o insemnata dare in natura numita casarit, care aducea importante venituri domniei. Albinaritul si pescuitul constituiau si ele ocupatii de seama in activitatea romanilor datorita importantei pe care o aveau in viata de toate zilele: mierea, care inlocuia zaharul, ceara, din care se faceau luminarile si pestele, unul dintre alimentele de baza ale populatiei. Ca urmare a dezvoltarii albinaritului si pescuitului cresc si cantitatile de miere, ceara si peste vi ndute peste
hotare.
Mineritul.
Tarile Romane dispuneau de importante bogatii ale subsolului care insa nu erau exploatate la nivelul posibilitatilor datorita lipsei tehnicilor si a investitiilor de capital. Extragerea fierului era modesta datorita concurentei obiectelor de import de calitate mai buna aduse din Cehia, Germania sau Polonia. Extragerea aurului si a argintului se dezvolta continuu in vechile regiuni miniere de la Baia Mare, Baia de Aries, Zlatna, Abrud si Rodna. La mina regala de la Baia Mare functionau la mijlocul sec. XVI 14 steampuri puse in miscare de forta hidraulica si 5 topitarii. Posesorii si exploatatorii de mine sint scutiti de taxele vamale pentru obiectele achizitionate din alte locuri; se admite aducerea de mineri straini si se acorda dreptul nelimitat de exploatare a minelor de aur si argint. O serie de orase miniere din Transilvania
dobindesc privilegii speciale cum ar fi: dreptul de a exploata minele in regie proprie, dreptul de crismarit, dreptul de tirg saptaminal, toate acestea cu obligatia de a renova minele vechi si de a deschide altele noi. Fierul se exploata in minele de la Hunedoara, Ghelar si Rimetia. In sec. XVI XVII dezvoltarea productiei, a mestesugurilor, a tehnicii militare a dus la cresterea exploatarii metalelor feroase si la specializarea unor regiuni care livrau fier pentru piata. Sarea se exploata atit pentru piata interna cit si pentru cea externa. Principalele ocne de sare erau la Turda, Sibiu, Dej, Rodna, Tirgoviste, Rimnic, Tg. Trotus. Cum exploatarea ocnelor constituie in general un monopol al statului veniturile ocnelor apartineau domniei. Astfel in Transilvania la mijlocul sec. XVI fiscul obtinea din
exploatarea tarii peste 40.000 de florini.
Orasele si productia de marfuri Dezvoltarea pietei interne datorita productiei mestesugaresti si a comertului a dus la cresterea centrelor urbane din Transilvania si mai tirziu a celor din Tara Romaneasca si Moldova. Cele mai infloritoare sunt orasele libere regale, centre comerciale si mestesugaresti bine fortificate, inzestrate cu drept de auto-administrare si cu privilegii (Brasov, Cluj, Sibiu, Bistrita, Tg. Mures, Sighisoara, Medias). In Moldova si Tara Romaneasca orasele se dezvolta mai tirziu dar nu ating nivelul de urbanizare a celor din Transilvania. S-au impus, Baia, Siret, Trotus, Roman (in Moldova) si Tirgoviste, Giurgiu, Braila (in Tara Romaneasca). O mare parte a populatiei principalelor orase transilvanene era formata din mestesugari organizati in bresle. In sec. XVI numai la Cluj existau 22 de bresle si peste 50 branse mestesugaresti. Numarul mestesugarilor creste incontinuu. Dintre specialitatile nou aparute in aceasta vreme, mai importante erau: postavarii, ceasornicarii, specialistii in email, tipografii, farmacistii. Dezvoltarea productiei mestesugaresti dar si a agriculturii si a celorlalte activitati economice au creat conditiile necesare unui larg schimb comercial. Se exportau produse proprii, se practica un intens comert de tranzit, se importau produse din Europa Occidentala si Orientala. S-au dezvoltat legaturile dintre cele trei tari romanesti, s-a extins piata interna, a sporit rolul negustorului ca intermediar intre producator si consumator. Comertul intern se desfasoara prin
referat.clopotel.ro
11
intermediul tirgurilor, iarmaroacelor si bilciurilor organizate de diferite localitati anual, lunar si saptaminal. Transilvania era strins legata din punct de vedere economic de Tara Romaneasca si Moldova in special prin cele trei orase de frontiera: Bistrita, Brasov si Sibiu. Pozitia geografica favorabila a Brasovului a facut ca el sa participe la traficul comercial international, sa desfaca in Tara Romaneasca si Moldova nu numai produsele mestesugarilor din Transilvania dar si unele marfuri occidentale tranzitate din Orient prin Peninsula Balcanica de negustorii romani, sasi, greci si armeni. Comertul cu alte tari se desfasoara cu unele intreruperi in directiile traditionale cu Viena, Italia, Ungaria, Cehia, Polonia si Germania. Imperiul Otoman a limitat comertul extern al Moldovei si Tarii Romanesti. In dezvoltarea comertului intern au existat si o serie de obstacole cum ar fi varietatea unitatilor de masura si greutatilor: galeata, butoiul, vadra, fontul si povara. La varietatea de unitati de masura si de greutati se adauga si diversitatea monedelor in circulatie circulau bani emisi in tara si strainatate: taleri, florini, ducati, aspri, dinari, bani turcesti, poloni, austriecii si italieni. In sec. XVI inceteaza si emisiunile monetare proprii din Moldova si Tara Romaneasca. Cauzele sint de ordin economic lipsa argintului din tara - si dominarea de catre
monedele straine.
Regimul economic al dominatiei otomane Expansiunea Imperiului Otoman catre centrul Europei a avut efecte negative asupra existentei si evolutiei generale a Tarilor Romane. La inceputul sec. XV Dobrogea a ost integrata Imperiului Otoman. Treptat, acesta a cucerit si transformat in raiale o serie de orasecetati ale Tarii Romanesti si Moldovei Turnu, Giurgiu, Chilia, Braila, Cetatea Alba si Tighina. Treptat, Moldova si Tara Romaneasca intrau in sfera de influenta a otomanilor. Regimul dominatiei otomane cuprindea, pe linga plata tributului un lung si variat sir de prestatiuni deosebite, atit prin natura cit si prin beneficiarii lor. Haraciul a fost principala obligatie a Tarii Romanesti si Moldovei. Haraciul Tarii Romanesti porneste de la aproximativ 10.000 de galbeni in sec. XV pentru ca apoi, in sec. XVI sa creasca vertiginos si astfel, la 1524 ajunge la 24.000 de galbeni, in 1567 la
cca. 65.000 de galbeni si, probabil, la 155.000 in 1593. Acesta este punctul maxim atins de haraciul Tarii Romanesti in tot cursul vremii cit a fost platit. Haraciul Moldovei porneste in 1456 de la 2.000, in 1527 ajunge la 10.000 de galbeni, iar in 1593 ajunge la 65.000 de galbeni. Alaturi de plata haraciului obligatie de stat cu caracter de stricta periodicitate se impun si contributii banesti extraordinare mergind tot in folosul Imperiului si determinate de nevoile lui militare. Peschesurile la fel de vechi ca si haraciul sint daruri in bani si natura fata de sultan si fata de un grup tot mai larg de dregatori otomani. Stiri sigure din a doua jumatate a sec. XVI arata constant ca valoarea peschesurilor este egala cu cea a haraciului. Treptat, ocuparea tronurilor in Moldova si Tara Romaneasca se va face prin cumpararea acestora in urma unui adevarat mezat. Petru Rares platea aproape 150.000 de galbeni pentru cumpararea tronului, iar Petru Cercel platea 1.160.000 de galbeni. In perioada 1581 1590, cheltuielile anuale ale Tarii Romanesti fata de Poarta se ridicau la 650.000 de galbeni, suma reprezentind valoarea a 1275 de sate, calculata la pretul mediu de vinzare a satelor din acea vreme. Alaturi de aceste enorme plati in bani trebuie sa adaugam prestatiile in natura si in munca precum si prejudiciile izvorite din comertul de monopol. Un document din 1587 arata ca domnul Moldovei Petru Schiopul trimitea 3.000 de care si 15.000 de salahori pentru a ridica pe cheltuiala sa cetatea Oceakov distrusa de cazaci. Un raport din aceasta vreme al raguzanului Ioan de Marini Poli vorbeste de asemenea despre grinele fara de numar, animale si alte provizii care se iau in fiecare an de catre turci. Monopolul comercial Legaturile comerciale cu lumea turceasca anterioare epocii de aservire si dezvoltindu-se paralel cu intensificarea relatiilor politice se transformau in insasi esenta lor, tocmai o consecinta a subordonarii celor doua tari. Extinsa asupra principalelor produse ale economiilor celor doua tari si putind merge pina la interdictia totala a exportului in alte directii decit aceea a Imperiului, monopolul comercial al Portii se realiza pe mai multe cai. Mai intii sint livrarile prin intermediul statului, care face oficiul de colector. Sint trimise, la cererea sultanului, importante cantitati de cereale, cai si oi.
A doua cale era aceea prin care statul avea doar misiunea de a organiza si supraveghea transporturile care erau insotite de stapinii produselor ce urmau sa fie vindute. Cea de-a treia modalitate care va cunoaste si cea mai larga folosire este aceea a cumpararii directe de la producator, cu concursul statului de catre negustorii veniti din Imperiu. Numeroase documente ale sec. XVI si XVII mentioneaza ca Moldova, Tara Romaneasca si Transilvania erau trei mari, bogate si vesnice camari care aduc provizii Constantinopolului: grine de tot felul, animale, brinzeturi, unt, miere si fructe de vara si iarna . Chelarul imparatiei se vor numi Tarile Romane in mod oficial abia intr-o epoca mai tirzie; in realitate, insa, ele sint acest chelar inca din a doua jumatate a sec. XVI. Regimul economic al dominatiei otomane, asa cum se constituie el in a doua jumatate a sec. XVI, are o importanta deosebita pentru dezvoltarea ulterioara a societatii romanesti. Rolul sau est e unul negativ, de frinare a dezvoltarii economice a Tarilor Romane. O analiza atenta a comertului romanootoman arata ca Tarile Romane, desi beneficiau de o piata importanta si sigura pentru produsele lor, aveau pierderi din cauza preturilor mai mici impuse de negustorii turci. Desi, in anumite perioade, exportul romanesc a inregistrat beneficii, ele nu s-au investit in economia romaneasca, deoarece s-au intors in capitala otomana sub forma contributiilor financiare anuale sau trienale impuse Moldovei si Tarii Romanesti. Transilvania, care a avutobligatii financiare catre Poarta mult mai reduse decit Moldova si Tara Romaneasca, mentinindu-si legaturile economice cu Europa Centrala, a avut mai putin de suferit de pe urma intrarii economiei sale in orbita celei otomane.
Regimul turco-fanariot Dupa Dimitrie Cantemir (1711) in Moldova si Serban Cantacuzino (1716) in Tara Romaneasca, Imperiul Otoman instaureaza un nou regim politic, cunoscut sub numele de regimul turco-fanariot, care a durat pina in 1821. Pe plan politic si economic perioada noului regim inseamna un nou regres. Domnii sint numiti direct de la Istanbul. Cresc cuantumul si numarul contributiilor, prestatiilor si darurilor catre puterea suzerana si feluritii ei domnitori. Pierderile teritoriale se succed: Poarta transforma Hotinul in raia (1713), cedeaza Austriei nordul Moldovei (1775), iar Rusiei partea de rasarit dintre Prut si Nistru
referat.clopotel.ro
14
(1812). Temporar (1718-1739) si Oltenia este anexata de austrieci. In intervalul 1711 1812 au loc intre Turcia, pe de o parte, Rusia si Austria de cealalta parte sase razboaie cu o durata de aproximativ 23 de ani si care s-au desfasurat in cea mai mare parte si pe teritoriul Moldovei si Tarii Romanesti.
Aparatori fideli ai intereselor otomane, domnii fanarioti promoveaza o politica de spoliere a resurselor economice ale Principatelor, axindu-se pe o fiscalitate extrem de ridicata, ce dezorganizeaza finantele si nu permite acumularea de capital in pofida facilitatilor comerciale detinute de Principate in 1774. Cele mai cunoscute reforme promovate de domnii fanarioti in sec. XVIII au fost cele ale lui Constantin Mavrocordat si au vizat administratia (hotarindu-se ca functionarii sa primeasca leafa de la stat), finantele (prin unificarea darilor intr-un impozit unic platit de contribuabil in patru transe pe an) si justitia (prin crearea unor instante in judete si tinuturi). In plan social reforma promovata de Constantin Mavrocordat a acordat taranilor dreptul de a se rascumpara din starea de serbie, platind boierului 10 taleri de persoana. Deoarece libertatea nu a fost insotita de improprietarirea taranului cu pamint, iar orasul slab dezvoltat economic nu solicita mina de lucru, reforma nu a modernizat economia in directia urbanizarii, limitindu-se in a-l transforma pe taran din serb in clacas. Reforme economice si juridice cu efecte in plan economic au mai promovat Alexandru Ipsilanti, Alexandru Moruzzi si Ion Caragea. Dupa pacea de la KuciukKainargi, comertul romanesc reintra in circuitul international, productia de cereale se mareste prin marirea suprafetelor cultivate, dar cresc si obligatiile in munca ale clacasilor, ca si tendinta marii boierimi de a deposeda de pamint taranimea libera. Marind productia agricola prin mijloace extinse si nesprijinind politica unor domni precum Grigore III Ghica de infiintare de manufacturi, marea boierime isi arata limitele in privinta promovarii economiei moderne. In Principatele Romane modernizarea a fost promovata de boierimea mica si mijlocie, care era lipsita de putere politica si avea mijloace materiale, indeosebi financiare, limitate. Economia Transilvaniei si Banatului in
sec. XVIII
Ocupata de habsburgi in 1691 si recunoscuta de Imperiul Otoman in 1699, provincia romaneasca intracarpatica cunoaste un proces de dezvoltare economica, indeosebi dupa ce Maria Tereza pierde Silezia. Statul austriac transforma in 1715 zona muntilor Apuseni in domeniu de stat, anulind unele privilegii ale localnicilor si marindu-le dijma in munca.
referat.clopotel.ro
15
Agricultura continua sa reprezinte principala ramura economica, pamintul fiind lucrat prin intermediul taranilor iobagi si al jelerilor. Cerealele transilvanene sint apreciate atit pe piata Imperiului, cit si in strainatate. Comertul, mai ales ce extern, continua sa fie un sector important, a carui pondere in Europa Centrale este in crestere. Schimburile comerciale cu Principatele se mentin la cote ridicate, iar prosperitatea companiilor comerciale din Brasov si Sibiu demonstreaza cu prisosinta acest fapt. Transilvania si Banatul au cunoscut mult mai devreme efectele pozitive ale procesului de modernizare in plan economic in comparatie cu Moldova si Tara Romaneasca. In Banat, administratia austriaca a promovat ample lucrari de imbunatatiri funciare, reducind zonele mlastinoase, a marit populatia prin colonizari, a exploatat intens bogatiile subsolului, a dezvoltat agricultura, unde au fost introduse noi culturi (tutun, orez, porumb). Dezvoltarea metalurgiei a condus in 1769 la aparitia la Resita a primelor ateliere metalurgice, dupa ce, in 1754, la Toplita se
infiintase
un cuptor de prelucrat minereu de fier.
Capitolul III Trasaturi ale economiei mondiale de la sfirsitul sec XVIII pina la inceputul sec. XX Tara noastra, Romania, a fost intotdeauna la fel ca si celelalte tari o parte componenta a comunitatii internationale, nu s-a dezvoltat izolat de aceasta conditiile generale au constituit permanent un cadru pentru propria noastra evolutie, cadru ce si-a pus o puternica amprenta asupra evolutiei economice si nu numai economice a tarii noastre. Pe de alta parte, Romania nu s-a limitat doar sa recepteze influente din afara, ci a si exercitat asemenea influente, si-a adus contributia ei activa in concertul international al civilizatiei. Interdependentele foarte diverse dintre tari si zone s-au accentuat simtitor odata cu trecerea la capitalism, prima orinduire ce nu se mai baza pe economia naturala, ci pe economia de schimb. Ca atare, intelegerea mai deplina si mai profunda a conditiilor in care s-a dezvoltat capitalismul in tara noastra necesita si o prezentare, fie si succinta, a unor trasaturi de baza ale formarii si evolutiei capitalismului pe plan mondial. De aceea, in cele ce urmeaza, ne vom referi pe scurt la formarea si evolutia pietei mondiale pina la 1914 si, pentru intelegerea acestui proces, la principalele trasaturi ale revolutiei industriale si industrializarii capitaliste, asa cum sau desfasurat acestea pina la primul razboi mondial. Notiunea de piata mondiala
Piata mondiala a parcurs un lung proces de formare, ea nu sa format dintr-o data. Schimburile de marfuri intre tari au existat din cele mai vechi timpuri, dar ele nu ocupau o pondere insemnata in ansamblul economiei tarilor respective. Cea mai mare parte a nevoilor era satisfacuta din propria productie, pa calea economiei naturale. Nu trebuie deci identificata piata mondiala cu comertul la distante mari. Acesta din urma se facea cu obiecte de lux, destinate unor categorii restrinse ale populatiei, cum si cu materii strict
necesare, ce nu se gaseau i n
aliaje ca fier, bronz etc.).
orice tara (sare, mirodenii, metale sau
Pentru ca sa apara pe piata mondiala era mai intii necesar ca diversele tari ale Terrei sa se cunoasca si sa comunice intre ele sau cum spunea in mod plastic un autor sa se treaca de la mai multe lumi la o singura lume, de la plural la singular. Aceasta s-a realizat prin descoperirea Lumii Noi (America) si a drumului maritim spre Indii, la finele sec. XV si inceputul sec. XVI. Conditia decisiva pentru formarea pietii mondiale era insa aparitia diviziunii internationale a muncii, a diviziunii muncii dintre tari. Acest fenomen se va dezvolta o data cu trecerea la capitalism si indeosebi la stadiul sau masinist. Abia atunci tarile nu vor schimba intre ele numai surplusurile productiei, ci vor ajunge la o articulare, la o intrepatrundere a economiilor lor. Procesul de formare a pietei mondiale, inceput de la sfirsitul se. XV, a durat pina la sfirsitul sec. XIX, cind toate tarile au fost atrase in circuitul economiei capitaliste. Dupa un prim stadiu piata mondiala consta numai din piata de marfuri, ulterior i se vor adauga drept componente piata financiarbancara sau piata capitalurilor, precum si piata internationala a fortei de munca.
Prin urmare, atunci cind ajunge sa fie pe deplin formata piata mondiala consta in totalitatea relatiilor privind schimbul de marfuri si servicii intre tari, ca urmare a diviziunii internationale a muncii, din
piata financiar-bancara si din piata internationala a fortei de munca. Etapele formarii pietei mondiale
Formarea pietei mondiale capitaliste este strins legata de evolutia urmata de insusi modul de productie capitalist, de dezvoltarea fortelor sale de productie, care transforma si revolutioneaza progresiv toate laturile vietii economice a societatii, de extinderea treptata a relatiilor de productie capitaliste in tot mai multe zone si teritorii, pina ce a ajuns sa cuprinda in sfera sa intregul glob pamintesc. Corespunzator acestei evolutii, piata mondiala capitalista a parcurs in dezvoltarea sa pina la primul razboi mondial mai multe etape: etapa manufacturiera (premasinista) a capitalismului, care tine din sec. XVI pina aproximativ in deceniul opt al sec. XVIII; istoriceste,
ea corespunde perioadei de destramare a feudalismului si de ascensiune a capitalismului in Europa apuseana;
- etapa capitalismului liberei concurente, care dureaza, in continuare, pina in deceniul opt al sec. XIX;
referat.clopotel.ro
17
etapa trecerii spre imperialism si a fazei de inceput a imperialismului, care tine din deceniul opt al sec. XIX pina la primul razboi mondial. Prima etapa se baza inca pe productia mestesugareasca si manufacturiera, in timp ce urmatoarele doua se bazau in masuracrescinda pe productia masinista. Marcind o accelerare generala a dezvoltarii, un progres fara precedent in istoria societatii omenesti, formarea pietei mondiale capitaliste este, inainte de toate, un proces economic. Dar acest proces, in principal economic, a fost insotit si adesea precedat de un lant intreg de violente, jafuri, samavolnici, cotropiri coloniale, lovituri militare si interventii straine. Sistemul capitalist a cautat sa se impuna cu toate mijloacele, economice si extraeconomice, calcind adesea in picioare in goane dupa profit, dupa expansiune economica si politica libertatea si independenta a numeroase popoare. El a instaurat un sistem international de relatii economice si politice bazat pe exploatare, pe dominarea celor mai slabi de catre cei puternici. Ca atare, referindu-ne in principal la procesul economic al formarii si dezvoltarii pietei mondiale capitaliste, la progresul pe care il reprezinta in istoria societatii, nu trebuie sa uitam nici o clipa contextul politic, social si, nu odata, militar in care el a avut loc.
Etapa de inceput a formarii pietei mondiale. I n aceasta etapa, inaugurata de marile descoperiri geografice, s-au creat noi cai comerciale care legau Europa de America si Asia. Centrul de greutate al comertului international s-a deplasat din Marea Mediterana si nordul Europei pe tarmul oceanului Atlantic. Acest fapt a atras dupa sine declinul vechilor centre de comert international orasele hanseatice si italiene si aparitia altora noi, situate mai favorabil in raport cu noile drumuri comerciale. Timp de peste un secol, primul loc in comertul dreptul exclusiv de a face comert cu anumite colonii si tirgurile mari, prin frecventarea consecutiva a carora de catre unii negustori marfurile circulau dintr-o tara in alta. Comertul international si-a sporit mult volumul fata de epocile precedente mijlocit de o circulatie monetara corespunzatoare, precum si de contabilitate (care apare in forma ei moderna inca la 1494, prin celebrul Tratat de contabilitate in partida dubla al lui Luca Paciolo). In calea lui erau insa si destule stavile, determinate in principal, de nivelul inca slab al fortelor de productie, de persistenta in multe tari a economiei naturale si a regimurilor politice generate de feudalism, de numeroasele si neprevazutele riscuri si primejdii pe care le implica negotul in tari indepartate. In toata aceasta perioada a fost aplicata o politica economica mercantilista. Mercantilistii considerau ca profitul, bogatia, se creeaza in sfera circulatiei. Ceea ce cistiga unii este facut din pierderea altora. Bogatia ar fi constituita, in principal, sau chiar exclusiv, din moneda sau din lingouri de aur si argint. Ca atare, trebuia urmarita atragerea in tara a unei cantitati cit mai mari, iar scopul acumularii de avutie era de a spori puterea politica a statului respectiv. In consecinta, statul avea nu numai dreptul, ci si datoria sa intervina activ, sa ia toate masurile in acest sens. Mercantilismul timpuriu, din sec. XV XVI, a avut ca tel unic
asigurarea fluxului in tara al metalelor pretioase. Mai tirziu, in sec. XVII XVIII, mercantilismul dezvoltat sustinea ca pentru a-si asigura un excedent de numerar, tara trebuie sa exporte mai mult decit importa, adica sa aiba o balanta comerciala activa si ca balanta comerciala este adevarata balanta a navigatiei (Navy Act) dat de Cromwell la 9 octombrie 1651. Prin el se interzice importul in Anglia a marfurilor care nu erau transportate pe vase engleze sau ale tarilor producatoare. Masura, care era indreptata impotriva Olandei, a asigurat hegemonia comerciala si maritima a Angliei. Exemplul englez a fost urmat de celelalte mari state europene, fie in forma prohibitiva, fie restrictiva. Pe masura dezvoltarii capitalismului, acest tip de relatii comerciale bazat pe monopol si privilegii vamale, maritime si coloniale mostenite in parte de la feudalism va ceda locul altor orientari de politica economica. Etapa capitalismului liberei concurente. Aceasta perioada de un secol se desfasoara intre inceputul revolutiei industriale in Anglia si pina spre 1880, cind capitalismul liberei concurente a atins apogeul in cele mai dezvoltate tari. In cuprinsul ei s-au produs adinci transformari in economia, in tehnica, in viata sociala si politica a omenirii, transformari ce se interconditioneaza si isi pun amprenta si asupra evolutiei pietei capitaliste mondiale. Sub impulsul dezvoltarii fortelor de productie, relatiile de productie capitaliste se afirma tot mai puternic in numeroase tari, dind lovituri decisive feudalismului. Marea revolutie franceza din 1789, revolutia latino-americana de la inceputul sec. XIX, revolutiile europene din 1848 sint cele mai importante momente care marcheaza pe plan politic aceasta evolutie. Inlaturarea vechilor stavile feudale si constituirea a numeroase state nationale creeaza cadrul favorabil pentru dezvoltarea economiilor nationale, iar acest fapt a dat un mare imbold si comertului international. Patrunderea relatiilor capitaliste in noi si noi teritorii din America, Asia, Africa si Australia adesea cu mijloace care erau departe de a fi idilice ori pasnice a largit, de asemenea, cadrul pietei mondiale. Factorul motor al acestei evolutii trebuie cautat in domeniul fortelor de productie, care au cunoscut o dezvoltare furtunoasa, fara precedent.
In
ultima treime a sec. XVIII a inceput in Anglia urmata apoi de un sir de alte tari revolutia industriala, adica trecerea sistematica la masinism. Revolutia industriala a continuat cu industrializarea capitalista, cu dezvoltarea pe baze masiniste a vechilor ramuri de industrie si cu aparitia altora noi. Revolutia industriala si industrializarea capitalista au sporit considerabil capacitatea de productie a diverselor ramuri de industrie, precum si gama produselor ce se fabricau. Au devenit, de aici inainte, necesitati permanente: desfacerea unei parti de productie si peste hotare, un volum crescind de materii prime si combustibil, care nu se gaseau intotdeauna in masura suficienta in interiorul tarilor industriale respective, aprovizionarea industriilor cu unelte de productie mecanice. Industrializarea duce si la cresterea masiva a populatiei urbane, in special a celei muncitoresti. Aceasta populatie care s-a rupt de agricultura trebuie aprovizionata permanent cu alimente, imbracaminte, incaltaminte si cu alte bunuri si servicii. Productia agricola alaturi de industrie capata astfel un mare impuls, (se
referat.clopotel.ro
19
extind suprafetele, se introduc masini, ingrasaminte etc.); o parte din produsele agricole necesare trebuie procurate din afara tarii. In noile conditii, comertul periodic cedeaza tot mai mult locul unor forme permanente de comert. Se pun probleme complexe de constructie, transport si sistematizare urbana. Cresterea productie si circulatiei de marfuri face sa creasca si circulatia persoanelor, precum si lupta de concurenta. Se cere ca si informatiile sa circule mai rapid. Ca urmare are loc si revolutionarea sistemului de transport si comunicatii, ca si modernizarea intregului sistem de institutii si instrumente economice, adaptarea lui la nevoile capitalismului (comertul, moneda, sistemul de masuri si greutati, bancile, finantele etc.). Schimbarile spectaculoase ce se produc in transporturi si comunicatii sint de mare insemnatate pentru comert. In locul vechilor drumuri naturale, care in vreme de intemperii deveneau impracticabile, se construiesc drumuri si sosele moderne; se creeaza, in unele tari canale de navigatie interioara. Aplicarea fortei aburului la transporturi a dus la doua cuceriri tehnice de maxima importanta pentru modernizarea vietii economice si sociale: crearea cailor ferate si trecerea de la navigatia cu pinze la navigatia cu abur. Astfel, reteaua feroviara mondiala, care in 1830 abia aparea si era de195 km (linia Manchester Liverpool in Anglia si Baltimore Ohio in S.U.A.) a atins aproape 38.600 km in 1850, peste 80.600 km in 1870 si 371.000 km in 1880. A sporit astfel volumul transportului de marfuri si de calatori, viteza, iar pretul transportului pe unitatea de produs s-a redus simtitor. In acelasi timp, materialele necesare constructiei feroviare, vagoanele, locomotivele precum si materialele de intretinere devin si ele articole de comert si de investitie.
In ceea ce priveste flota comerciala, tonajul ei brut se cifra in 1820 la 5,9 milioane tone, alcatuit aproape exclusiv din vase cu pi nze
construite din lemn. Intre 1830 1860 a avut loc insa o veritabila revolutie nautica a sec. XIX, in cursul careia se produce inlocuirea treptata, dar rapida a lemnului de catre fier in constructia navelor, a pinzei de catre abur ca sursa de energie, marirea dimensiunii si a numarului navelor. Aceasta atrage si necesitatea modernizarii porturilor, a adincirii radelor si dotarii cu mijloace mecanice de incarcare descarcare. Tonajul flotei comerciale mondiale atinge in 1870 circa 20 milioane tone registru brut (tdw). Pe la 1874 traversarea Atlanticului se putea face curent in 12 zile, fata de 40 de zile cit avea nevoie la sfirsitul sec. XVIII cele mai rapide bricuri. Devine acum posibila organizarea unor curse regulate pe distante lungi, facindu-si aparitia marile companii de transport transoceanic. Spre finele perioadei s-au petrecut doua evenimente care isi vor produce larg efectele in epoca urmatoare: strapungerea canaluluide Suez si aparitia cargourilor frigorifice. Inaugurat in 1869, canalul de Suez a permis ca Mediterana sa-si recistige in mare parte vechea ei insemnatate. Drumul spre India, China, Japonia s-a scurtat, in medie, cu 11.000 km, iar durata lui s-a redus de la 100 la 26 de zile. Cargourile frigorifice, aparute la 1830 permit intrarea in circuitul comercial mondial a bunurilor perisabile, in special a carnii, adusa din cele doua Americi, din Australia si Noua Zeelanda.
referat.clopotel.ro
20
De mare importanta, ca aspect al vietii moderne si, ca atare, si pentru comert, a fost, de asemenea, dezvoltarea comunicatiilor. Aici se inscriu: aparitia telegrafului electric (1837) care se extinde rapid; cresterea considerabila a retelei postale; instalarea cablurilor telefonice submarine, al caror paienjenis va cuprinde in scurta vreme intregul glob. Stirile comerciale, bancare etc. circula acum instantaneu; tranzactiile se pot incheia telegrafic la mari distante; marile piete, marile burse sint legate intre ele, ceea ce duce la o nivelare a preturilor, la pulsatia sincronizata a afacerilor pe plan mondial. Dezvoltarea cailor ferate, a flotei mecanizate, a telegrafului si postei fac ca marfurile, oamenii si informatiile sa circule din ce in ce mai rapid, iar distantele sa se scurteze: Lumea devine mai mica. Toate acestea determina comertul exterior sa devina cu adevarat international. Economiile diverselor tari sint tot mai strins articulate, devin tot mai mult - ca o conditie obiectiv necesara pentru desfasurarea productiei verigi constitutive ale economiei capitaliste mondiale. Comertul international, piata mondiala sint subordonate nevoilor productiei; cresterea lor are loc acum pe baza cresterii productiei, a productiei industriale in primul rind, pe baza diviziunii internationale a muncii. In acest context a avut loc si cresterea volumului comertului international. Intre 1800 1880 cresterea a fost de 10,5 ori. In 1870 Europa detinea o intiietate categorica, concentrind peste 70% din comertul mondial. Pe tari, Anglia care avea si monopolul colonial si maritim se situa de departe pe primul loc, urmata de Franta, Germania, S.U.A., in urma carora veneau Rusia, Austro-Ungaria, Olanda, Italia si Belgia. Schimbarile esentiale s-au produs si in structura marfurilor care faceau obiectul acestui comert. Ponderea cea mai mare a revenit marfurilor textile din bumbac si lina. Declinul industriei casnice taranesti si cresterea populatiei urbane explica in mare masura fenomenul. A sporit foarte mult si comertul cu cereale, precum si cu alte produse alimentare. Are loc, mai ales dupa 1850, si o insemnata crestere a comertului mondial cu mijloace de productie, cu marfuri ale industriei grele. In aceste conditii si-a facut aparitia si un comert cu parti de produs, cu piese de schimb, semifabricate. A sporit continuu si comertul mondial cu carbune, fier, otel, laminate. Cele mai importante produse (cereale, bumbac, fier, zahar, cafea etc.) se vind pe piete specializate, la marile burse, legate intre ele prin reteaua telegrafica internationala. Achizitia unor marfuri mai scumpe, ca si construirea cailor ferate sau modernizarea porturilor duc la nevoia acordarii de imprumuturi, la dezvoltarea crescinda a unei piete financiare internationale, parte constitutiva a pietei capitaliste mondiale. Alta trasatura consta in faptul ca acest comert nu mai este un comert de volum mic, cu produse rare si scumpe, ci un comert de masa ce se adreseaza la sute de mii si milioane de consumatori. El pierde treptat caracterul periodic si devine un comert permanent, de mare regularitate. Tendinta de largire nelimitata a productiei, inerenta capitalismului, in genere, si accentuarea in stadiul sau masinist, a determinat, cum am aratat, o expansiune a comertului. In fata ei au cazut pe rind stavilele feudale (vami interne, taxe etc.) din interiorul diverselor tari, constituindu-se piete nationale, in cadrul
referat.clopotel.ro
21
carora marfurile circulau liber. Aceasta evolutie si-a pus amprenta si pe regimul comertului exterior, a influentat decisiv politica comerciala. Schimbarea ei completa nu s-a produs insa dintr-o data.
Graitor este cazul Angliei. Aici, pe rind, au fost reduse tarifele ce impiedicau intrarea cerealelor straine, iar in 1846 legea cerealelor (din 1815) a fost abrogata; tarifele vamale asupra marfurilor industriale straine au fost reduse, s-a permis accesul marfurilor straine in coloniile engleze; in 1849 au fost abolite actele de navigatie, permitindu-se intrarea libera a navelor straine; in fine, in 1860 au fost inlaturate si tarifele diferentiate, preferentiale, care fusesera acordate o vreme marfurilor din coloniile engleze comparativ cu cele straine, introducindu-se taxe egale. Incepind din 1860, Anglia a trecut complet la politica liberului schimb. Pe asemenea principii s-a bazat si tratatul comercial incheiat in acelasi an, pe o durata de zece
ani (1860 - 1870), cu Franta. Urmind o astfel de politica, Anglia a cautat sa obtina de la partenerii ei comerciali un tratament reciproc. In conditiile in care, pina in 1870, Anglia a fost atelierul lumii, in care avea intiietatea maritima si cel mai intins imperiu colonial, politica liberului schimb era menita sa usureze patrunderea marfurilor engleze pe pietele straine, sa-si asigure suprematia. In libera concurenta invinge cel mai puternic, cel care poate vinde mai mult, mai de calitate, mai ieftin si mai repede. Iar Anglia nu avea a se teme inca de nici un concurent. Sub influenta Angliei si Frantei, multe state europene au pasit pe calea liberului schimb, incheind intre ele tratate comerciale ce contineau tarife reduse sau scutiri de vama, nu prevedeau prohibitii, dar cuprindeau toate clauza natiunii celei mai favorizate (Pe atarii principii s-a bazat si conventia comerciala incheiata in 1875 intre Romania si Austro-Ungaria). Asa se face ca intre 1860 1880 s-a statornicit in cea mai mare parte a Europei un regim vamal relativ moderat. Politica liberului schimb si-a extins astfel apogeul.
Singura mare putere europeana care s-a tinut putin deoparte in fata acestui curent a fost Rusia, desi influenta lui s-a simtit si acolo. Statele Unite ale Americii trebuiau sa tina cumpana intre interesele industriale ale statelor din Est inclinate spre protectionism si
cele agricole ale plantatorilor de bumbac din Sud, interesate in accesul liber al productiei lor la pietele europene. In etapa capitalismului liberei concurente a continuat lupta marilor puteri pentru acapararea de colonii. Ea capata insa, in aceasta perioada, unele trasaturi noi. In primul rind, timp de citeva decenii expansiunea coloniala engleza nu se va izbi decit de impotrivirea populatiilor indigene.
In aceste conditii, imperiul colonial britanic a atins i n 1874 suprafata de 6,5 milioane km2. El si-a mutat, totodata, centrul de greutate din Marea Antilelor in Oceanul Indian.
referat.clopotel.ro
22
In al doilea rind, politica coloniala a fost puternic marcata de cresterea furtunoasa a industriei masiniste, provocata de revolutia industriala. Urmarile acesteia se manifesta in mai multe directii,vizibile mai ales in cazul imperiului colonial britanic.
In epoca mercantilista se constata un curent comercial precumpanitor dinspre colonii spre metropola. In era masinista se impune necesitatea unui circuit comercial dublu, in ambele sensuri, astfel incit coloniile sa poata absorbi produsele industriale din
metropola. In acest scop, se incurajeaza punerea in valoare a bogatiilor din colonii. Acest fapt, precum si proletarizarea unei parti insemnate din populatia metropolei ca urmare a extinderii masinismului si a marii proprietati agrare capitaliste a creat un puternic curent de emigratie spre tarile noi (indeosebi S.U.A.) si spre colonii. Astfel, alaturi de vechile colonii de plantatie (situate in zonele tropicale), in care se folosea munca sclavilor, se inmultesc coloniile de emigratie, unde vin oameni liberi: Canada, Australia, Noua Zeelanda, Africa de Sud etc. Revolutia industriala si industrializarea au astfel ca efect o vasta circulatie internationala a fortei de munca, cu marfuri adinci si asupra comertului international. Dar odata cu emigrantii, Europa isi exporta peste ocean si contradictiile caracteristice orinduirii capitaliste, care nu vor intirzia sa se intoarca impotriva ei. Regimul "pactului colonial" subminat deja prin desprinderea S.U. A. si prin revolutia latino-americana de la inceputul sec. XIX primeste noi lovituri, fiind inlocuit de sistemul autoguvernarii coloniilor.
In fine, trebuie mentionat ca pina la 1870 investitiile de capital in exterior, si mai ales in afara Europei, au fost i nca reduse desi dupa
1850 se accentueaza constructia de cai ferate. Piata financiara internationala, piata capitalurilor, se va dezvolta puternic abia in epoca urmatoare.
Epoca trecerii la imperialism si de inceput a imperialismului. I n ultimele trei decenii ale sec. XIX a avut loc un nou avint al fortelor de productie. Pe aceasta baza, la inceputul sec. XX principalele tari capitaliste au trecut la stadiul imperialist, ca trasatura esentiala, prin dominatia manopolurilor. Tot atunci se incheie impartirea teritoriala a lumii intre marile puteri, ceea ce marcheaza incheierea procesului de formare a pietei mondiale, toate tarile de pe glob fiind acum cuprinse in orbita relatiilor capitaliste. Piata mondiala se dezvolta tot pe baza masinismului, dar industria creste accelerat, impulsionata de noile produse ale stiintei si tehnicii. Industrializarea capitalista declansata prin revolutia industriala face noi pasi inainte. Intre 1870 1913 productia industriala mondiala a crescut de 5,3 ori. In principalele tari capitaliste capata treptat precumpanire ramurile industriei grele bazate pe carbune si fonta, a caror productie, intre 1880 1913, a sporit de peste 4 ori. Sfirsitul sec. XIX si inceputul sec. XX sint marcate de dezvoltarea a trei ramuri industriale bazate pe noi surse de energie: industria electricitatii si electrotehnica chimica si petroliera. Ele
cresc mai rapid decit vechile ramuri si contureaza o noua etapa a revolutiei industriale (sau, dupa unii autori, chiar o a doua revolutie industriala). De pilda, productia mondiala de petrol sporeste de la 4 milioane tone in 1880 la 52,6 milioane tone in 1913, adica de 13 ori. Energia electrica, petrolul si procesele chimice gasesc numeroase aplicatii in domenii variate (motorul cu explozie, motorul Diesel, tramvaiul electric, chimia de sinteza, cinematograful etc.). Desi aflate la inceputuri, de mare importanta sint industria aluminiului, a matasii artificiale, industria aeronautica si industria automobilelor. Dezvoltarea comertului, circulatia capitalurilor si a oamenilor (industriasi, comercianti, lucratori salariati etc.) sint impulsionate si de cresterea in continuare a cailor ferate, care au sporit de la 371.000 km in 1880 la 1.104.000 km in 1913 (de aproape trei ori), cuprinzind in reteaua lor noi teritorii in toate continentele. Sporeste viteza comerciala a trenurilor, isi fac aparitia vagoanele frigorifice si vagoanele cisterne. De la aproape 20 milioane tone in 1870, tonajul marinei comerciale a sporit la peste 49 milioane tdw. In 1913, din care cca. 88% era reprezentat de vapoare cu abur, care detronasera definitiv navele cu pinze. Apele marilor si oceanelor sint brazdate acum si de cargouri frigorifice si de petroliere. Apare navigatia submarina. Pretul transportului se reduce simtitor, iar traversarea Atlanticului se poate face in mod curent (in 1910) in numai 6 zile. Dotarea tehnica si traficul porturilor cresc considerabil. La canalul de Suez, 1869, se adauga noi cai maritime create de om, care scurteaza distantele si ieftinesc navlurile: canalul Corint, intre Grecia continentala si Peloponez (1893), canalul Kiev (1895) si mai ales canalul Panama, deschis navigatiei la 15 august 1914. Aplicarea electricitatii permite si dezvoltarea transportului urban, introducindu-se tramvaiul electric in numeroase orase, linii ferate suspendate aerian si primele metrouri. Astfel se extind zonele de locuit spre periferie, este mai usor accesul populatiei spre cartierele comerciale din centrul oraselor. Se dezvolta diversele servicii comunale: apa, canalizare, iluminat electric, aprovizionare cu gaz, cu combustibil, salubritatea, curatatorii chimice etc. In domeniul comunicatiilor, la mijloacele existente si a caror retea sporeste in continuare vin sa se adauge telegraful fara fir si telefonul. Lungimea cablurilor submarine in 1914 atinge 531.000 km. In agricultura, patrunderea tehnicii masiniste este inca mult mai redusa decit in industrie. Dar si productia agricola a crescut considerabil datorita cererii sporite de materii prime pentru diverse industrii de alimente pentru populatia lumii (care crescuse de la 900 mil. in 1880 la peste 1,8 mld. in 1913), datorita inceputului de folosire a masinilor si ingrasamintelor, dar mai cu seama datorita fertilitatii exceptionale a noilor terenuri cultivate in tarile transoceanice. Evolutia schitata mai sus a industrie, transporturilor si agriculturii a dus la sporirea considerabila a varietatii si volumului marfurilor ce faceau obiectul comertului international. In perioada de trecere spre stadiul monopolist, si, cu atit mai mult, in imperialism, devine posibila depasirea unor tari de catre altele intr-un termen istoric scurt. Pina la 1900 deci de trei decenii Anglia pierde intiietatea industriala pe care o detinuse indelung, fiind intrecuta de Statele Unite si de Germania; Franta este impinsa pe locul patru. In competitie intra, si alte tari ca Italia, a carei industrie se dezvolta mult dupa faurirea unitatii statale, precum
referat.clopotel.ro
24
si Japonia, trezita la viata moderna prin revolutia Maeidji (1868). Lupta de concurenta, lupta pentru piete si implicit, rivalitatea politica se ascut extraordinar. Se adinceste totodata, decalajul dintre grupul restrins al tarilor dezvoltate industrial si celelalte tari ale lumii, carora diviziunea internationala a muncii instaurata de capitalism le rezerva o dezvoltare incompleta sau unilaterala. Noile conditii ale stadiului monopolist si-au pus o puternica amprenta asupra comertului interior si exterior, asupra pietei capitaliste mondiale. Monopolurile (carteluri, sindicate, trusturi etc.) cuprind nu numai productia, capitalist in grade diferite si desfacerea, imprimindu-i o organizare monopolista. preturile nu mai au un joc liber, ci sint folosite ca instrument al obtinerii profitului ridicat de monopol. Pentru uriasa lor productie, monopolurile au o nevoie sporita de piete de desfacere si surse de materii prime. Aceasta duce atit la largirea pietei, cit si la cresterea rivalitatii pentru noi piete. Fiecare concurent cauta sa-si asigure pentru sine piata sa, fapt ce se reflecta in politica vamala si comerciala, iar concurenta nu mai este libera, ci se poarta cu mijloace monopoliste. Investitiile externe precum si imprumuturile acordate diverselor state duc la dezvoltarea exportului de capital, la formarea pietei mondiale a capitalurilor. Exportul de capital duce la largirea exportului de marfuri. Ca urmare creste circulatia internationala a lucratorilor, luind nastere astfel si piata internationala a fortei de munca. Coloniile capata o importanta sporita, iar lupta pentru colonii un caracter nou, mai acut. In aceste conditii, volumul comertului international a sporit considerabil. Intre 1880 si 1914 aceasta crestere a fost de peste 2,5 ori. Cresterea activitatii comerciale ca si a celei industriale nu se desfasoara linear, ci are un caracter ciclic, marcat de crize de supraproductie (care insotesc de la 1825 incoace stadiul masinist al capitalismului). Expansiunea industriei si comertului atrage dupa sine expansiunea financiara (iar aceasta, la rindul ei, le amplifica pe cele dintii). Pentru a exploata minele, a construi cai ferate, a instala case de comert, este nevoie de capitaluri (la fel, in cazul imprumuturilor). Restrinsa inainte de 1870, piata capitalurilor a crescut considerabil pina la primul razboi mondial. Ea se constituie, de fapt, tocmai in aceasta perioada. Principalele tari exportatoare de capital erau Anglia, Franta si Germania. La acest capitol desi pierduse intiietate industriala Anglia ocupa solid inca primul loc, avind cele mai multe capitaluri plasate la vastul sau imperiu colonial. Franta ocupa locul doi, iar amindoua erau in apriga rivalitate cu Germania. In ansamblu, Europa era inca centrul financiar al lumii capitaliste. Dupa 1870 a avut loc o accentuare a emigratiei europenilor spre alte continente. Ea a fost provocata de somajul industriei ce insotea crizele ciclice (accentuate pe masura industrializarii crescinde), de criza agrara ce a bintuit in Europa peste doua decenii ruinind numerosi tarani, de cererea crescinda de mina de lucru ce insotea expansiunea extraeuropeana a capitalului financiar; in fine de speranta categoriilor proletare sau proletarizate ale populatiei europene de asi croi pe alte meridiane un trai mai bun. In intentia colonialistilor, expansiunea coloniala trebuie sa fie o supapa de canalizare a
referat.clopotel.ro
25
nemultumirilor sociale generate de agravarea exploatarii maselor in conditiile capitalismului monopolist. Fapt este ca intre 1870 si 1914 un numar de 34 de milioane de oameni cifra egala cu populatia Italiei din 1914 au emigrat din Europa. (Socotind ca 9 milioane s-au intors, emigratia neta ramine de 25 de milioane.) Acest fenomen a contribuit la cresterea masei de marfuri produse si puse in vinzare de teritoriile si tarile spre care s-au indreptat emigrantii, prin accentuarea dezvoltarii capitalismului in acele zone. Totodata, din tarile coloniale si dependente (din India, China, America latina etc.) un alt val de oameni se indrepta spre Europa Occidentala si spre S.U.A. in cautare de lucru, de conditii mai bune de viata. Prin amploarea lui, fenomenul emigratiei in ansamblu atesta ca s-a format o piata internationala a fortei de munca, strins legata de celelalte doua: piata mondiala de marfuri si piata mondiala a capitalurilor. Comertul international cuprinde o gama tot mai larga de produse, care concura la satisfacerea variatelor nevoi ale oamenilor. Ele provin din cele mai diferite tari si regiuni ale lumii. Pe acest fundal se constata ca putinele tari industriale exporta preponderent marfuri fabricate (ceea ce, impreuna cu monopolul tehnologic pe care il detin, le confera superioritate si avantaje economice), in timp ce restul tarilor exporta aproape exclusiv produse agricole si materii prime minerale, care incorporeaza mai putina munca, deci procura si venituri mai mici. Ca urmare, aceste tari erau, de regula, debitoare la cele din primul grup. Se constata, in acest context, trei zone de maxima concentrare a schimburilor mondiale, servite de porturi cu o uriasa activitate: (1) Europa occidentala si centrala, (2) America, cu porturile sale de pe fatada atlantica, (3) Extremul Orient, cu tari de vasta populatie si enorme resurse. Corespunzator acestei concentrari se situau si principalele linii de navigatie. Europa unde erau majoritatea tarilor dezvoltate avea cea mai mare pondere in comertul mondial. Aceasta pondere este insa in scadere fata de perioada precedenta, in special datorita ascensiunii S.U.A. Daca pe la 1870 primele patru pozitii in comertul mondial le aveau Anglia, Franta, Germania si S.U.A., in 1911 ordinea lor se schimbase: Anglia, Germania, S.U.A. si Franta.
O cifra de bilant arata ca intre 1820 si 1910 comertul mondial a crescut de 22 de ori, in timp ce populatia globului doar s-a dublat. odata cu acest progres istoric evident sporisera i nsa considerabil si
contradictiile lumii capitaliste. Politica comerciala externa a principalelor tari capitaliste se modifica si ea. Majoritatea tarilor europene parasesc politica liberului schimb si trec la o politica protectionista. In timp ce politica protectionista dusa de state mici si mijlocii (intre care si Romania) avea ca scop sa-si faureasca o industrie nationala, protectionismul marilor puteri avea un caracter agresiv si de expansiune. Orientarea spre un protectionism agresiv a fost inaugurata de Germania lui Bismarck in 1879. Atunci a fost pus in vigoare un nou tarif vamal, prin care taxele vamale la anumite marfuri straine cresteau de 2 pina la 4 ori. Pe pietele externe, monopolurile germane, sprijinite de stat, au trecut la practicarea sistematica a politicii de
referat.clopotel.ro
26
dumping (preturi mai scazute pe pietele externe, in scopul cuceririi lor) si la acordarea de prime de export industriasilor exportatori.
Franta a trecut la protectionism in 1881 si, mai accentuat, in 1892, cind a fost introdus sistemul tarifului dublu: un tarif minim, sub care taxele nu puteau sa scada, acordat partenerilor care i ncheiau un
tratat de comert cu Franta, si un tarif maxim (sau general), aplicat acolo unde lipseau conventiile de comert. Capitolul IV
Economia romaneasca in
epoca moderna
XIX
Caracteristicile economiei romanesti in prima jumatate a sec.
In istoria romanilor epoca moderna debuteaza cu revolutia condusa de Tudor Vladimirescu din 1821 si se incheie odata cu faurirea statului national unitar roman in decembrie 1918. Societatea romaneasca a cunoscut importante prefaceri in plan politic, economic, social, juridic si cultural. Procesul de modernizare a fost insa lent deoarece marii boieri factori de decizie politica si economica promovau ideea ca principatele nu se pot axa decit pe agricultura. Marii proprietari, lipsiti de spirit economic modern, neposedind capital lichid, exploatau proprietatea agrara prin intermediul taranilor clacasi, obtinind profit prin comercializarea cerealelor. Ca urmare a acestui fenomen, agricultura a continuat sa fie ramura economica de baza in Principatele Romane si in Transilvania.
Agricultura Nevoia unei productii sporite generata de largirea continua a pietei moderne, de cererile turcilor in Principate, de cele ale armatei austriece in Transilvania, de nevoia acuta de bani pentru toate categoriile sociale au avut drept consecinta extinderea suprafetelor cultivabile, diversificarea culturilor, antrenarea in circuitul pietei a mosiilor si antrenarea tot mai puternica a taranilor in procesul de schimb. Transformarilor cantitative li se adauga schimbari calitative, corespunzatoare sistemului juridic al proprietatii. Aparitia in agricultura Tarilor Romane a agronomului, a geometrului, a administratorului si a veterinarului reliefeaza directii noi de evolutie. Unii mosieri introduc procedee tehnice noi, utilizeaza sisteme moderne de control si administrare, isi creeaza utilaje proprii, valorifica industrial produsele agricole. Statul sprijinea ideea de modernizare a agriculturii prin infiintarea Societatii de
referat.clopotel.ro
27
Agricultura, a invatamintului agronomic si economic, a Comisiei Centrale de agronomie si economie rurala sau a Asociatiei economice ardelene. Au luat fiinta fabrici de masini agricole la Iasi, Bucuresti si Cluj. Trimiterea de bursieri in strainatate, organizarea fermelor model, cautarile teoretice si redirijarile practice exprimate in activitatea lui Ion Ionescu de la Brad sint semnificative in acest sens. Extinderea suprafetelor cultivate, dezvoltarea agriculturii cu caracter comercial au generat totodata un spor considerabil al obligatiilor taranilor, dincolo de prevederile oficiale prin intermediul invoielilor pentru prisoase. Preocupati de situatia taranimii, conducatorii revolutiei din Tara Romaneasca au hotarit, prin articolul 13 din Proclamatia de la Islaz, emanciparea si improprietarirea clacasilor prin despagubire. Dupa revolutie, in 1848, autoritatile din Principate au elaborat noi legiuiri agrare (1851) care au fost aplicate din anul urmator, prin care s-au reglementat raporturile dintre boieri si clacasi pina in 1864.
In Transilvania si in celelalte teritorii aflate sub administratie habsburgica, Revolutia de la 1848 a dus la eliberarea iobagilor de obligatiile feudale fara despagubire: Patentele Imperiale din 1853-54 elibereaza de servitutile feudale si categoria de tarani dependenti a jelerilor, fiind rascumparat prin bani lotul revenit i n proprietatea
fostilor iobagi si jeleri. Industria In raport cu celelalte laturi ale procesului dezvoltarii cele demografica si agrara industria cunoaste o dezvoltare mai putin spectaculoasa. Industria avea nevoie de initiativa, capital, materie prima, forta de munca libera, sprijin economic, stabilitate. Insa nici unul dintre aceste atribute nu exista. Dominatia otomana in Principate, stapinirea habsburgica in Transilvania, Banat si Bucovina creau serioase bariere in calea dezvoltarii industriei. Pentru Principate, desfiintarea monopolului economic otoman, stabilitatea politica dupa 1834, dezvoltarea puternica a oraselor, a mestesugarilor si a comertului au creat conditii mai favorabile dezvoltarii industriei in favoarea reluarii unor eforturi care aveau deja o indelungata traditie in societatea romaneasca. Orasele, mai cu seama, cuprind un mare numar de mesteri cu un profil tot mai diversificat. Astfel, de pilda, in Tara Romaneasca la 1831 sint inregistrate 74 de profesiuni in cuprinsul carora isi desfasoara activitatea 11.200 de mesteri si calfe. In Moldova catografia din 1845 inregistreaza 8530 de mesteri si calfe care practicau 101 meserii. Adincirea diviziunii muncii, utilizarea muncii salariate reprezinta indicii cu privire la dezvoltarea germenilor relatiilor capitaliste. Situatia este asemanatoare si in Transilvania. Aici, insa, ca si in Banat, pe baza unei traditii mai indelungate o dezvoltare particulara o cunoaste mineritul. Prima masina cu aburi este introdusa pe domeniul minier al Zlatnei in 1838. In 1845 se introduc trei asemenea masini la Resita. Ca urmare a perfectionarii tehnice, productia de aur, argint, fier si alte metale creste necontenit. Acest fapt favorizeaza dezvoltarea industriei manufacturiere. In Banat si Transilvania se infiinteaza ateliere de fabricat unelte si masini agricole, manufacturi in productia zaharului si a textilelor. In Moldova si Tara Romaneasca manufacturile apartin boierilor si
referat.clopotel.ro
28
negustorilor. Existau manufacturi de postav sau tesaturi, de paste fainoase, de sticla, de luminari, de unelte agricole. Cu toate acestea, industria manufacturiera s-a dezvoltat pe scara redusa si nu a acoperit toate ramurile pentru a alcatui o baza si a crea o traditie de unde sa se poata trece la industria masinista, de fabrica.
Inceputurile industriei de fabrica au fost timide si au aparut la mijlocul secolului al XIX-lea. La Bucuresti si Iasi au functionat primele mari mecanice (1846, 1848). Au luat fiinta intreprinderi apartinind industriei alcoolului si berii, cele de postav, chibrituri, luminari, sticla, caramizi, silitra. Lipsa conditiilor nu a ingaduit ca aceste intreprinderi sa se dezvolte continuu si nici sa ocupe o pondere insemnata i n
activitatea economica a Principatelor. Comertul
Schimbarile petrecute in statutul politico-juridic al Principatelor Romane la inceputul epocii moderne a creat conditii favorabile in dezvoltarea pe scara larga a comertului intern si extern. Prin nivelul la care se desfasoara, prin implicatiile multilaterale pe care le genereaza si prin consecintele adinci pe care le determina, comertul se inscrie pe directia capitalista, accelerind procesul de dezvoltare moderna a societatii romanesti. Apare si se afirma o categorie de negustori profesionisti care echilibrau piata, confereau comertului un caracter uniform, organizat. In 1845 in Moldova sint consemnati 6633 de negustori, iar in Tara Romaneasca la 1835 erau 6246 de negustori. Acelasi fenomen este inregistrat si in Transilvania, acolo unde comertul s-a dezvoltat puternic. Legaturile economice cu Principatele devin tot mai active, piata nationala devine o realitate. In Principate, negustorii si mesterii au continuat sa fie organizati in bresle. In Transilvania activitatea negustorilor romani a fost deosebit de intensa. Cuantumul afacerilor se desprinde si din faptul ca ei plateau taxe de 175 ori mai mari decit acelea la care erau supusi negustorii sasi. Casele de comert ale fratilor Orghidan din Brasov si ale lui Hagi Constantin Pop din Sibiu aveau strinse legaturi cu Principatele, cu Peninsula Balcanica si cu Europa. Economiile complementare ale celor trei tari romanesti, nevoile acute ale schimbului au intensificat procesul de constituire a pietei unice nationale.
Desfiintarea vamii dintre Moldova si Tara Romaneasca in 1848 este rezultatul acestui proces indelung pregatit. In procesul de dezvoltare a pietii interne un rol important a revenit tirgurilor saptaminale, bilciurilor si iarmaroacelor, care devin mai numeroase si reprezinta puternice pirghii de dezvoltare a relatiilor noi capitaliste. Desfiintarea monopolului economic otoman a favorizat procesul integrarii Principatelor in circuitul comertului european. Porturile dunarene Galati si Braila devin importante centre comerciale. In 1836 Galatiul capata statut de porto-franco. Dezvoltarea
referat.clopotel.ro
29
comertului a impus modernizarea transporturilor si comunicatiilor. In 1845 in Tara Romaneasca se voteaza Legea drumurilor, iar in 1847 se constituie o directie a lucrarilor publice, in cadrul careia functioneaza sectia podurilor si drumurilor. In ambele Principate in intervalul cuprins intre anii 1835 si 1853 au fost construite drumuri in lungime de 775 km. Organizarea Serviciului National al Postelor in Principate si garantarea sigurantei transporturilor, alaturi de eforturile pentru navigabilizarea riurilor interne (Siret si Prut) sau cautarea solutiilor pentru facilitarea legaturilor cu Transilvania reliefeaza aceleasi tendinte de a crea conditii favorabile pentru circulatia marfurilor si a oamenilor. Construirea unei flote fluviale prin activitatea santierelor navale de la Galati si Giurgiu se inscrie pe linia acelorasi preocupari de valorificare a productiei autohtone, de realizare a unor legaturi strinse si permanente cu piata internationala. Si in Transilvania sint inregistrate eforturi de modernizare a drumurilor existente, de creare a unor noi drumuri, de organizare a transportului de marfuri si calatori. Transporturile de calatori organizate cu curse rapide intre orasele transilvanene si Pesta, organizarea serviciilor de posta in interior sint semnificative in acest sens. In 1832 lua fiinta Societatea de navigatie pe Olt pentru a inlesni legaturile cu Tara Romaneasca. In 1847 G. Baritiu A. Kurz se pronuntau in favoarea unei cai ferate care, legind Brasovul cu Timisoara, sa urce spre Predeal si sa faca legatura cu porturile dunarene.
Fara exceptie, partizanii dezvoltarii moderne au militat in favoarea imbunatatirii transporturilor, fapt cu repercusiuni adi nci pe
plan social si economic. Finantele Finantele si circulatia monetara reprezinta un sector important, care inregistreaza direct si repede nevoile de organizare moderna a societatii si care se cer adaptate pentru a crea un cadru corespunzator dezvoltarii istorice. Regulamentele Organice au schimbat radical sistemul financiar, modernizindu-l. in primul rind a fost constituit Bugetul, care ingaduia o stricta evidenta a veniturilor si a cheltuielilor. Pe baza recensamintelor organizate la 7 ani, au fost fixate impozitele capitatia, in suma de 30 de lei pe an si dajdia, impusa unor categorii cu indatoriri speciale. Categoriile privilegiate sint desfiintate si incluse in rindul birnicelor. Negustorii si mesterii sint impusi la plata unei dari fixe (patenta). Impozitele indirecte sint desfiintate. Bugetele includeau cu rigoare sumele datorate Portii, lista civila a domnitorilor, sumele necesare functionarii aparatului administrativ, intretinerii spitalelor, a scolilor, operelor de binefacere. Dependenta fata de Poarta, inexistenta unei monede proprii, circulatia unei apreciabile cantitati de moneda straina constituiau tot atitea obstacole in procesul de modernizare a societatii romanesti.
In Transilvania circulau mai multe monede: florinul cu diverse valori, galbenul imperial, talerul. Ca urmare a schimbului activ cu Principatele circulau si monedele aflate in curs in Moldova si Tara Romaneasca ce completau necesarul circulatiei monetare. Lipsa unei
referat.clopotel.ro
30
monede unice a constituit una dintre cauzele principale ale dificultatilor financiare care au persistat pe toata perioada domniilor regulamentare si chiar mai tirziu. Economia Romaniei intre
1859 si 1877
Intreaga istorie moderna a Romaniei se dezvolta sub semnul Revolutiei de la 1848. Perioada de pina la 1878 este perioada revolutiei neintrerupte, in cuprinsul careia s-a constituit statul roman modern, s-a infaptuit o uriasa opera reformatoare, de transformare a structurilor, s-a cucerit independenta. Dezvoltarea nu s-a realizat liniar, fara obstacole; perioada este extrem de contradictorie. Tarile Romane si-au dobindit un nou statut juridic international, si-au modificat regimul politic interior. Infaptuirile materiale nu sint spectaculoase: societatea romaneasca nu a avut acum ragazul pentru a-si desavirsi structurile moderne. Au fost create doar conditiile favorabile, prin intermediul unei legislatii reformatoare extinse asupra tuturor sectoarelor, care a i nlaturat formele vechi,
perimate. Agricultura Acumularile in domeniul agrar sporesc dupa 1848. Agricultura ramine in continuare sectorul preponderent al economiei; in cuprinsul acesteia, in anul 1860, lucra 92% din populatia care se cifra la 2.218.638 suflete. Productia creste si in legatura cu exportul rentabil pe pietele europene. Arendasia practicata de o categorie specializata se extinde.
Legarea tot mai deplina a mosiilor de nevoile pietei isi gaseste expresia si in extinderea cresterii animalelor, in intensificarea procesului de prelucrare industriala a produselor agricole. Preocuparile in directia utilizarii metodelor moderne se generalizeaza. O activitate deosebita in acest sens desfasoara I. Ionescu de la Brad, PS Aurelian si Leon Filipescu. Se infiinteaza Scoala generala de agricultura si silvicultura de la Herastrau, scolile de agricultura de la Iasi si Craiova pregatesc specialisti cu calificare corespunzatoare. Romania participa la primele expozitii agricole internationale. Infaptuirea Unirii Principatelor Romane la 1859 a creat conditii pentru infaptuirea unei reforme agrare. La 2/14 mai 1864 Alexandru Ioan Cuza a promulgat reforma care dadea problemei agrare o rezolvare in acord cu pozitia si interesele burgheze si care, cu toate limitele sale firesti, corespundea in mai mare masura nevoilor taranilor si
intereselor economice, sociale si politice ale tarii. In conformitate cu dispozitiile legii au fost impropietariti 408.119 tarani, iar 59.721 au primit numai locuri de case. Improprietarirea s-a facut pe 1.766.258 ha. Suprafata de pamint a fost atribuita dupa numarul de vite, in raport cu care era apreciata impartirea taranilor in cele trei categorii: fruntasi, mijlocasi si codasi. Legea din 1864 care desfiinta relatiile servile, recunostea libertatea proprietatii si ataranilor in schimbul unei insemnate despagubiri prezinta o importanta deosebita pentru dezvoltarea ulterioara a societatii romanesti pe calea capitalista. Desfiintarea iobagiei si improprietarirea taranilor a creat piata interna pentru capitalism, inclusiv cea a fortei de munca, a permis extinderea relatiilor capitaliste i n agricultura, a favorizat
generalizarea muncii salariate, a grabit procesul de diferentiere a taranilor.
Proprietatea a fost consacrata sacra si inviolabila prin intermediul Constitutiei din 1866. Definind relatiile servile, legea a mentinut marea proprietate funciara. In timp ce marea proprietate detinea 6.023.744 ha., taranii stapineau doar 3.141.721 ha. In 1866 este votata legea pentru tocmeli de lucrari agricole si pentru executarea lor, modificata in 1872. Transformarile din agricultura au determinat o serie de modificari atit in privinta inventarului tehnic, prin introducerea unor masini moderne, cit si prin folosirea unor seminte cu performante ridicate. Cu toate acestea, in agricultura existau numai 156 de masini de treierat si 150 de locomobile cu aburi. Cresterea animalelor continua sa fie o activitate importanta deoarece vitele mari erau folosite de tarani atit pentru munca cimpului cit si in alimentatie, cornutele mici erau o sursa de alimente si materie prima pentru industria casnica. O statistica din 1860 arata ca in Principate erau 500.000 de cai, 2.700.000 de bovine, 4.480.000 de oi si 1.100.000 de porcine. Productia agricola de baza, cea de cereale, a sporit datorita randamentului la hectar ajungind la 1.700.000 t. Productia medie la hectar era inca scazuta, ea situindu-se la 750 kg. griu si 800 kg. porumb.
In provinciile romanesti de sub ocupatie straina, directiile si tendintele evolutiei agricole au fost in general asemanatoare: sporirea suprafetelor arabile, a randamentelor la hectar si a productiei totale. Pe primul plan in Transilvania, Banat, Bucovina si Basarabia s-a situat productia de cereale. In Transilvania i n perioada 1869-1871 se
obtine o cantitate de 1,3 milioane tone. Industria Dificultatile intimpinate, ca limitele in cuprinsul carora s-au inscris realizarile, au reprezentat tot atitea pledoarii in favoarea inlaturarii piedicilor interne si a cistigarii independentei, singura
referat.clopotel.ro
32
in masura sa ingaduie o dezvoltare in acord cu interesele sociale si nationale. Din cele 12.867 stabilimente industriale inregistrate in 1863, 7849 au fost intemeiate in perioada 1850-1863. Marea majoritate erau ateliere ale micii productii mestesugaresti, doar 51 apartinind industriei mari masiniste. Numarul acestora a sporit la 136 in 1878 si apartineau ramurilor textila, alimentara (mari cu abur, fabrici de bere, alcool, conserve), cherestea, sapun. O dezvoltare mai larga cunoaste industria extractiva si de prelucrare a petrolului. Productia a crescut de la 1190 t in 1863 la 15.100 t in 1877, numarul rafinariilor era de 20 in 1878. Legislatia economica adoptata a urmarit extinderea procesului de dezvoltare industriala. In acest sens, au fost adoptate: Legea patentelor (1863), Legea pentru infiintarea Camerelor de Comert si Industrie (1864). In Transilvania continua sa se dezvolte mineritul, se infiinteaza in 1854 Societatea STEG, in 1855 Societatea economica a uzinelor de fier din Transilvania si Banat si Societatea pentru exploatarea minelor si topitoriilor din Brasov. Industria metalurgica si siderurgica progreseaza ca urmare a intereselor statului si a patrunderii capitalului strain.
Dezvoltarea agriculturii si industriei a impus crearea unui sistem de comunicatii necesar consolidarii pietei nationale si integrarii in circuitul economic european a Romaniei. S-a urmarit modernizarea principalelor drumuri care strabateau Moldova si Tara Romaneasca, asigurind legaturile si cu tarile vecine. S-au elaborat numeroase proiecte pentru construirea de cai ferate. In 1867 a fost incheiata o conventie intre Romania si capitalistii englezi John Barcaly si John Harriforth pentru construirea caii ferate Bucuresti-giurgiu. Linia a fost data in exploatare in 1869. In 1871 sint construite tronsoanele de cale ferata Itcani-Roman, Pascani-Iasi si Veresti-Botosani. Pentru construirea retelei feroviare Roman-Tecuci, Galati-Tecuci-Birlad, Braila-Buzau, Ploiesti-Bucuresti-Pitesti-Craiova-Virciorana in lungime de 914 km., s-a apelat la consortiul german condus de Strausberg. Acesta a falimentat, producind mari pierderi statului roman. Reteaua de cai ferate planificata a fost totusi realizata in 1874. In anii care au urmat au mai fost construite caile ferate Iasi-Ungheni, PloiestiPredeal si Adjud-Tg. Ocna. In 1878 reteaua de cai ferate din Romania numara 1300 km. In Transilvania existau in aceeasi perioada peste 500 km. de cale ferata. In 1860 se incheie conventii telegrafice intre Romania si statele limitrofe, asigurindu-se legaturi constante si rapide intre provinciile romanesti si statele vecine.
Comertul intern si extern Romania participa la expozitiile universale de la Paris (1867) si Viena (1873). Exportul masiv de cereale si materii prime a determinat ca in perioada 1864-1867 balanta comerciala sa fie
referat.clopotel.ro
33
excedentara. Crizele economice din anii 1873 si 1877 au avut efecte si asupra comertului romanesc.
Pentru favorizarea exportului de cereale, statul roman a scazut taxa de la 5% (1860) la 1% (1868). Taxa vamala asupra importului era de 7,5%, mai mica decit cea stabilita de Imperiul Otoman. Tentativa din 1874 de a stabili un regim protectionist s-a lovit atit de impotrivirea interna a conservatorilor cit si de reactia externa a puterilor europene. In iulie 1875 Romania incheie conventia comerciala cu Austro-Ungaria, care intra in vigoare in 1876 si dureaza pina in 1886. Au mai fost incheiate i n aceasta perioada
conventii si aranjamente comerciale cu Rusia, Franta, Italia, Anglia, Elvetia, Olanda si Germania. Problemele financiare si monetare In programele revolutiei de la 1848, crearea unui sistem modern de credit, infiintarea unei banci nationale erau prezentate drept elemente indispensabile procesului dezvoltarii. Circulatia pe piata romaneasca a unui insemnat numar de monede (70), cu valori diferite, lipsa unei monede nationale si a unui sistem de credit duceau la proliferarea camatariei, incompatibila cu dezvoltarea moderna, capitalista. In 1856 in fiinta Banca Nationala a Moldovei, care a dat faliment la 1857. In 1864 se pun bazele Casei de Depuneri si Consemnatiuni, care a reprezentat un pas important pe calea constituirii unui sistem autohton de credit. Legea pentru infiintarea unui sistem monetar si pentru fabricarea monedelor nationale (1867) pune bazele noului sistem monetar national care a intrat in vigoare in 1868. Moneda nationala devine leul. Leul este divizat in 100 de bani si se intemeiaza pe bimetalism aur si argint. Leul avea greutatea in aur de 0,3226 g cu titlul 900 iar in argint 5 g cu titlul 835.potrivit legii urmau a fi puse in circulatie monezi de aur de 5,10 si 20 lei de argint de50 bani, 1 leu si 2 lei. Moneda marunta era confectionata din arama in valori de 1, 2, 5 si 10 bani. Un leu vechi echivala cu 0,37 bani noi, iar leul nou se schimba pe 2,7 lei vechi. Adaptind sistemul bimetalist, bazat pe aur si argint si datele tehnice similare francului francez nou se schimba pe 2,7 lei vechi. Adaptind sistemul bimetalist, bazat pe aur si argint si datele tehnice similare francului francez, Romania isi alinia moneda la sistemul monetar al Uniunii Monetare Latine, din care faceau parte Franta, Italia, Belgia si Elvetia, legea permitind circulatia in Romania a monedelor tarilor respective. Adaptarea sistemului monetar national a favorizat si dezvoltarea unui sistem eficient de credite. In 1876 existau in Romania 18 institutii de credit: Societatea de credit funciar roman din Bucuresti (1873), Creditul funciar rural ca si Societatea de credit urban au oferit credite mult mai avantajoase pentru tranzactiile comerciale. In Transilvania, Banat si Bucovina institutiile de credit apartineau sasilor si maghiarilor.
referat.clopotel.ro
34
Directii de dezvoltare in independentei de stat si pina la primul

Politica industriala
Romania
dupa
cucerirea
razboi mondial (1878 - 1914).
Un rol important in dimensionarea acestui proces l-a avut politica industriala. Din acest punct de vedere perioada studiata a inregistrat doua etape distincte.:
- pina la jumatatea deceniului - politica protectionista
9 politica liberului schimb
Politica liberului schimb In Romania ea s-a concretizat prin incheierea unei prime conventii comerciale cu Austro-Ungaria in 1875 si pusa in aplicare in anul urmator pentru o perioada de ani 1876 1886. Ceea ce a fost insa grav in cazul Romaniei a fost influenta nefasta a conventiei asupra sectorului industrial. Conform principiilor acestei conventii, patrunderea nestingherita a produselor industriale austro-ungare pe piata romaneasca a determinat o ingustare a acesteia, constituindu-se intr-un factor de blocare a demarajului industrial. Intreprinderi industriale create au mari dificultati in activitatea lor, iar unele dintre ele isi inchid chiar portile.
In aceste conditii se produce o reactie deosebita a burgheziei industriale, aflata inca la inceputurile formarii sale. Congresul de la Iasi din 1884 a cerut clar renuntarea la liberul schimb, ca fiind o politica nefavorabila intereselor romanesti. In acelasi timp, pe alt plan, nici exportul romanesc de cereale si alte produse agricole (animaliere) nu avea conditii mai bune de desfacere pe piata austro-ungara, datorita atitudinii marilor producatori agricoli (mosierii maghiari) din imperiu.
astfel etapa liberului schimb.
In aceste conditii, conventia nu mai este reinnoita, i ncheindu-se

Politica protectionista
Anul 1886 este nu numai anul nereinnoirii conventiei comerciale romano-austro-ungare, cat si al adoptarii unei politici
economice protectioniste. Protectionismul era opus liberului schimb, apararea pietei interne de patrunderea marfurilor straine, constituia o conditie indispensabila prin care se putea trece la crearea unei industrii proprii.
Chiar in anul 1886, guvernul roman adopta primul tarif general protectionist (modificat in 1891 si 1893). Trebuie subliniat ca din punct de vedere strict al protectionismului vamal, acest tarif aplica, pentru un numar de 600 de articole, un nivel moderat al taxelor vamale. El apara ramurile industriale (usoara, alimentara) care isi aveau baza de materii prime in tara.
referat.clopotel.ro
35
Totusi el a avut o importanta deosebita. In primul rind, a asigurat o aparare mai consecventa si completa a pietii interne, in al doilea rind a asigurat o baza mai echitabila, mai favorabila a intereselor romanesti, in incheierea unor conventii comerciale cu diferite state. De asemeni, nu este lipsit de importanta si de faptul ca taxele vamale s-au constituit intr-o suma de venituri pentru bugetul statului. Dupa 1900, se simte nevoia datorita diversificarii structurii industriale unei noi reglementari a regimului vamal care sa creeze un cadru si mai favorabil dezvoltarii industriei. Ca urmare, in 1904 este adoptat un nou tarif general (pus in aplicare dupa 1906), cunoscut sub numele de tariful Costinescu. De aceasta data, nivelul protectiei vamale este mai ridicat (10 25% din valoare). La adapostul acestei masuri menite a crea o bariera vamala eficienta, au fost adoptate o serie de masuri de politica industriala menite a stimula infiintarea de intreprinderi industriale. Unele masuri pe aceasta linie fusesera luate chiar inainte si in timpul liberului schimb (1873 prima lege de incurajarea industriei), apoi in 1881, 1884-1885, dar ele vizau doar anumite ramuri (zahar, pielarie, hirtie). De aceasta data este vorba de masuri vizind ansamblul industriei. Astfel, chiar in anul urmator adoptarii tarifului vamal din 1886, se adopta prima lege cu caracter general: Masuri generale pentru a veni in ajutorul industriei nationale. Adoptata in unanimitate de ambele Camere ale Parlamentului (Camera Deputatilor si Senat), legea din 1887 a urmarit doua directii principale: Dimensiunea intreprinderilor infiintate, prin impunerea unei conditii minime de capital 50.000 lei si de un numar de angajati (25 lucratori); Crearea unei forte de munca romanesti calificate prin conditia sa in termen de cinci ani, doua treimi din angajati sa fie cetateni romani si cu calificare profesionala. La aceasta se adauga si scopul implicit, anume cel de a crea
intreprinderi
cu dotare tehnica moderna. Daca se indeplineau aceste conditii se acorda o gama larga de avantaje: de la acordarea suprafetei de pamint (5 ha) pentru construirea intreprinderilor, pina la reduceri de taxe vamale la importul de utilaje si masini necesare intreprinderii, de tarife de transport pe caile ferate. De asemeni, se acordau si scutiri de impozite pe o perioada de 15 ani. In contextul general-economic al perioadei conditiile cuprinse in aceasta lege (mai ales cea de capital) a favorizat net capitalul strain si ceea ce am putea numi industria mare. Ea s-a aflat in vigoare 25 de ani. In conditiile modificarii, pe plan economico-social, in anul 1912 se adopta o noua masura legislativa de aceeasi anvergura. Mai intii se renunta la conditia de capital, introducindu-se conditii minime pentru industria mare: utilizarea unei masini cu o putere de 5 CP si 20 salariati in intreprindere. In al doilea rind, legea a avut o sfera de cuprindere mai mare, caci are in vedere si sectorul micii productii sau chiar a productiei mestesugaresti. Astfel, erau incurajati meseriasii care aveau minimum patru salariati (era o dimensiune mare a atelierelor mestesugaresti din Romania), sau cooperativele de meseriasi cu un capital minim de 2000 lei (destul de ridicat) sau 20 salariati. In al treilea rind, avantajele erau
referat.clopotel.ro
36
diferentiate dupa felul materiei prime utilizate: pe o perioada de 30 de ani, daca erau materii prime din tara si 21 de ani daca erau din import. Avantajele erau, in general, asemanatoare cu cele din 1887. Singurele elemente noi constau in inlocuirea importului de catre stat cu un impozit, dealtfel minim, asupra beneficiilor intreprinderii (25%), precum o prioritate pe care o aveau intreprinderile incurajate la comenzile statului, chiar daca preturile acestora erau mai mari (pina la 5%) fata de marfurile similare straine. De subliniat, ca toate aceste masuri legislative de incurajare industriala au stimulat industria prelucratoare, caci industria extractiva s-a aflat sub incidenta altor reglementari. Este vorba, in primul rind, despre Legea minelor (1895), prin care bogatiile subsolului apartineau statului, cu o singura exceptie petrolul. In acest fel, statul nu a avut vreun rol asupra controlului exploatarii acestei bogatii a subsolului, primind doar o redeventa de 4% din beneficiul intreprinderii, astfel ca patrunderea capitalului strain s-a produs nestingherita.
Caracteristicile
structurii industriale a tarii
Inceputurile patrunderii masinismului au avut loc, inca la mijlocul sec. al XIX-lea, dar expansiunea sa a fost lenta pina la adoptarea politicii protectioniste. Cu toate acestea, el este destul de semnificativ, chiar si la sfirsitul perioadei liberului schimb (1886). Dupa unele date statistice erau 236 intreprinderi mai mari, cu deosebire in industria cimentului, zaharului, pielariei, hirtiei. Dupa 1886 structura industriala se diversifica si se consolideaza. Ritmul infiintarii de intreprinderi creste rapid: de la 8,2 unitati pe an intre 1866 si 1886, s-a ajuns la 21 unitati intre 1893 si 1906, ca dupa 1906 sa se obtina un ritm de infiintare de 63 de unitati pe an. Ponderea intreprinderilor mari (incurajate) creste de la 35% la 72%, ceea ce explica cresterea dimensiunii si calitatii intreprinderilor. Din punct de vedere al structurii industriale pe primul plan se situa industria alimentara, care dadea in 1915 32,3% din totalul productiei, urmata de industria petroliera (doar rafinare) si forestiera, ambele detinind 36,2% din total. Celelalte ramuri mai semnificative (textile si confectii, metalurgica, pielarie, materiale de constructii, hirtie, celuloza si poligrafie, chimica) isi imparteau diferenta (31,5%). Cu toate acestea, capacitatea de a acoperi necesarul de consum pe piata interna a industriei mari a fost slaba. Este si expresia faptului ca marea majoritate a intreprinderilor industriale era doar mici si mijlocii. Din totalul de aproape 62.000 intreprinderi industriale inregistrate in statistica din 1901-1902, numai 625 erau intreprinderi mecanizate. De aceea un rol important au continuat sa-l joace productia mica, mijlocie si mestesugareasca si importul de marfuri straine. In ceea ce priveste structura industriala din Transilvania a avut aceleasi caracteristici ca in restul tarii, chiar daca unele sectoare, de care era mai legat capitalul austro-ungar au cunoscut o dezvoltare mai rapida. Dupa dificultatile de criza economica din 1873, industria transilvana va cunoaste si ea o etapa de avint dupa 1880, desi din
referat.clopotel.ro
37
1886-1891 a fost grav afectata de declansarea razboiului vamal de catre guvernul austro-ungar asupra Romaniei. De fapt, dificultatile intimpinate de industria Transilvaniei ca urmare a acestui fapt arbitrar sint tocmai expresia clara a legaturilor economice dintre Transilvania si Romania. Este o dovada a faptului ca economia Transilvaniei, in cazul nostru, industria isi avea locul firesc si se putea dezvolta numai in strinsa legatura cu industria din celelalte provincii romanesti. Din contra, apartenenta sa la Imperiul Austro-Ungar a facut ca industria Transilvaniei sa sufere unele modificari importante, toate in defavoarea sa si in favoarea capitalului austro-ungar. Astfel, ramuri traditionale, ca textile, pielarie, hirtie, sticla, lemn inregistreaza o stagnare si chiar un regres pina la sfirsitul sec. al XIX-lea, fiind sacrificate in interesul altor provincii ale Imperiului. S-a dezvoltat mai accentuat industria extractiva, a carbunelui si fierului, care insa erau prelucrate in alte provincii ale Imperiului. Se dezvolta, pe baza unor operatii de prelucrare primara, industria siderurgica. In ambele sectoare capitalul austro-ungar, iar in spatele sau, capitalul strain occidental avea interese majore prin STEG, Uzinele de Stat Hunedoara si Societatea miniera si de turnatorie Calan.
Cu toate acestea, si in Transilvania, ca si in restul Romaniei intreprinderile mici si mijlocii ocupau un rol preponderent, lor alaturindu-se si productia mestesugareasca.
Dezvoltarea agriculturii Reformele agrare de la mijlocul sec. al XIX-lea au deschis calea patrunderii si consolidarii relatiilor capitaliste in agricultura. Ca urmare, devin caracteristice agriculturii trei procese: diferentierea taranimii, transformarea treptata a marii proprietati funciare catre o gospodarie de tip capitalist si accentuarea caracterului comercial al agriculturii. Elemente ale acestor procese sint inregistrate inca inainte de reformele agrare, dar acum ele devin din ce in ce mai mult trasaturi specifice ale unei agriculturi in care se extindeau relatiile capitaliste. Diferentierea taranimii a fost un proces socio-economic care semnifica scindarea taranimii in paturi sociale cu interese deosebite. Largirea si adincirea pietei capitaliste, concurenta, ca forma de exprimare a legii valorii, constituie cauza fundamentala a procesului de diferentiere. Fiind un proces tipic capitalist, el a insotit intreaga perioada a capitalismului. Exista insa o evolutie ascendenta, in ceea ce priveste intensitatea sa, in functie de conditii si factori specifici. Unii dintre acestia pot actiona in sensul adincirii procesului, adica a intensificarii stratificarii, a proletarizarii unei parti tot mai mari a taranimii si altii care pot incetini acest ritm. Pentru perioada de la reformele agrare pina la primul razboi mondial, dintre factorii care au adincit diferentierea taranimii, cei mai importanti au fost:
- politica agrara a statului, constind in punerea in vinzare a mosiilor statului prin legi speciale, dintre care cele mai importante sint cele din
referat.clopotel.ro
38
1881 si 1889, de care au beneficiat mai ales categoriile mai i nstarite

ale taranimii si chiar mosierimea. Politica de credit care, de fapt, se refera la inaccesibilitatea creditelor ieftine, pentru masele de tarani obligate a face apel la camatari care percepeau dobinzi ruinatoare.
Criza agrara din 1873-1895. Determinata de patrunderea masiva de cereale ieftine din SUA (si chiar Rusia si India) pe piata Europei Occidentale ea s-a concretizat prin scaderea preturilor agricole. In contextul unor asemenea preturi, cerealele romanesti au avut dificultati de desfacere, creindu-se stocuri. O parte dintre ele sint desfacute pe piata interna, determinind si aici scaderea preturilor agricole. Acest fapt a dezavantajat net taranimea, principala sursa de aprovizionare cu produse agricole a pietei interne facind ca sa-si micsoreze substantial veniturile. Nemaiputindu-si plati obligatiile fiscale, creditele imprumutate, isi pierd paminturile proletarizindu-se. Modul de fixare a impozitelor dezavantaja net taranimea saraca si mijlocasa. Diferentierea taranimii, ca proces, poate fi ilustrata, in primul rind, prin modul de repartizare a pamintului. Acest indicator esential arata clar ca in perioada amintita procesul s-a adincit permanent de la circa 60.000 de gospodarii in 1864, se ajunge in 1905 la circa 300.000 de gospodarii fara pamint. La celalalt pol se inregistreaza tot in 1905 aparitia categoriei taranilor instariti, burghezia rurala, care forma numai 2,9% din totalul gospodariilor taranesti, insa reusisera sa detina circa 18% din totalul pamintului taranesc.
De fapt, analiza acestui indicator arata si alte doua trasaturi caracteristice agriculturii romanesti: Farimitarea masiva a populatiei taranesti (in 1905 apar tarani cu suprafete pina la 2 ha, care reprezentau nu mai putin de 23,2% din totalul gospodariilor taranesti). Impreuna cu taranii fara pamint, circa 47% din totalul gospodariilor taranesti nu aveau pamint sau aveau sub 2 ha si trebuie sa-si vinda total sau partial forta de munca. Contradictia principala la sate ramine totusi intre taranimea luata in ansamblu si mosierime, caci circa 5000 de mari mosieri detineau mai mult pamint decit intreaga taranime. Pentru completarea imaginii diferentierii se mai utilizeaza si alti doi indicatori: reparatia septelului, care indica chiar o diferentiere mai adincita, daca avem in vedere ca numarul taranilor fara animale de munca a fost mai mare decit al celor fara pamint (550.000 de gospodarii fara animale de munca fata de 300.000 de gospodarii fara pamint in 1905) si nivelul de trai. Din punct de vedere al veniturilor taranesti, ele exprimau clar atit pauperizarea masiva a taranimii cit si faptul ca, asa cum am spus, contradictia predominanta antagonista ramine intre taranime luata in ansamblu si mosierime. Astfel, pentru cumpararea de animale, cheltuielile unei familii de tarani instariti erau de 6 ori mai mari decit ale unei familii de tarani saraci. Semnificativ este si faptul ca venitul mediu al unei familii taranesti era de 94 de lei pe an, pe cind cel al unei familii de mosieri era de 40.278 lei pe an.
referat.clopotel.ro
39
Transformarea marii proprietati funciare intr-o gospodarie de tip capitalist se ingreuna in mod obligatoriu dupa emanciparea sociala a improprietaririi taranimii. Transformarea spre o forma de exploatare si organizare capitalista de tip ferma s-a desfasurat treptat, lent. Lipsa de capital, ca si lipsa de vointa de modernizare capitalista din partea majoritatii marilor proprietari, lipsa unui disponibil de forta de munca libera, care sa fie angajata ca muncitori salariati, precum si faptul ca majoritatea inventarului agricol apartinea taranimii, s-au constituit in tot atiti factori care au determinat aceasta trecere treptata. Ca urmare, in relatiile agrare se intilnesc doua sisteme: cele semifeudale si cele pur capitaliste. Pina la i nceputul secolului al XX-lea,
sistemul de relatii semi-feudale a fost dominant, desi relatiile capitaliste de titularizare a fortei de munca salariate au fost si ele prezente.
Permanentizarea sistemului de relatii semi-feudale are ca o baza obiectiva insuficienta pamintului primit de tarani prin reformele agrare. Ca urmare, s-a mentinut dependenta economica intre mica si marea proprietate. Trebuie subliniat ca aceasta dependenta era, intr-un fel, reciproca. Pe de o parte, taranii aveau nevoie de pamint suplimentar, iar pe de alta parte mosierii aveau nevoie de forta de munca si inventarul agricol taranesti. In acest fel se incheie o relatie mosier-taran, care se face pe baza unui contract, cunoscut sub numele de invoieli agricole. Este o relatie burgheza, desigur, dar prin ea taranul se angaja sa puna in valoare mosia cu propriul sau inventar agricol. Ori, tocmai acesta este elementul care, amintind de renta feudala in munca (claca) face ca sa avem de a face cu o relatie semi-feudala. Taranul obtinea in arenda sa sau in dijma un lot suplimentar de pamint, pe care se obliga sa-l plateasca fie in bani, fie in produse, fie in munca. Avem de a face cu un sistem de dijma, care concentreaza relatiile semi-feudale. In aceasta perioada tendinta a fost permanent o crestere a dijmei. Astfel, dijma in bani a crescut, ajungind la 50-60 lei pe ha, uneori chiar si mai mult, la inceputul sec. al XX-lea. Dijma in produse reprezenta 50% din recolta suprafetei arendate, iar dijma in munca, forma cea mai grava de exploatare, consta in obligatia de a munci un lot echivalent ca suprafata cu cel arendat. In ambele aceste ultime cazuri se aplicau si obligatii suplimentare (transporturi, munci gratuite, daruri etc. facute mosierului). S-a estimat ca valoarea acestor suprasarcini se ridica pina la 75% din recolta. Muncitorul agricol avea o situatie mai buna decit a taranului care lua pamint in dijma, mai ales taranii saraci. Munca salariata insa mai mult un caracter sezonier, nepermanent. In unele zone (Transilvania si Bucovina) utilizarea muncii salariate a fost destul de raspindita. Tot in aceasta perioada capata proportii impresionante fenomenul marii arendasii. Intre 50 si 75% din totalul pamintului mosieresc era astfel arendat unor mari arendasi. Iata un exemplu concludent al caracterului tot mai accentuat parazitar al mosierimii romane, rupta tot mai mult de activitatea productiva. Pentru asigurarea unui profit cit mai mare de monopol, se formeaza asociatii de arendasi, trusturi de arendasi, care au ajuns sa
referat.clopotel.ro
40
detina suprafete impresionante. Cel mai cunoscut este cel al lui Fischer, cu 250.000 ha arendate in Moldova. Dupa infringerea rascoalelor taranesti, guvernele au fost obligate sa adopte masuri menite a linisti pe tarani. Astfel, intre 1907 si 1912 s-a adoptat o legislatie agrara vizind acest scop. Chiar in decembrie 1907 s-a adoptat legea invoielilor agricole, prin care a fost desfiintata dijma in munca, legea stabilind si un nivel minimal al salariului agricol si unul maximal al arenzii. Dar in practica nici una dintre prevederi nu a functionat in favoarea taranimii. In anul urmator (1908) se adopta o lege impotriva trusturilor de arendasi, fixindu-li-se o suprafata maxima de 4.000 ha, dar mentininduse contractele deja existente. Tot in acest an se infiinteaza o institutie speciala, Casa Rurala, menita a sprijini cumpararile de pamint de catre tarani, dar si aceasta, in practica, nu a dat rezultatele scontate, favorizind mai ales taranimea instarita. Dezvoltarea caracterului comercial al agriculturii inceputa inca din primele decenii ale sec. al XIX-lea, capata acum caracterul unei trasaturi distincte. Cresterea productiei agricole, bazata mai ales pe cresterea suprafetelor cultivate, reprezinta un indicator esential al acestei evolutii. Se inregistreaza chiar o crestere mai rapida a suprafetelor cultivate cu plante industriale, decit a celor cu cereale, dar fara sa modifice caracterul cerealier, ramas net dominant (porumbul si griul dadeau 76,5% din productia agricola). Cresterea suprafetelor cultivate cu plante industriale a fost determinata de dezvoltarea unui sector industrial de prelucrare (industria alimentara etc.). Caracterul predominant comercial al agriculturii este deplin ilustrat si de constructia de silozuri (1888) care deserveau mai ales exportul de cereale. Toate acestea, ca si specializarea pe regiuni agricole, arata clar ca productia agricola era diferit orientata spre piata interna si externa. Dezvoltarea transporturilor. Modernizarea comertului intern.
Conditie indispensabila a progresului rapid al economiei tarii, dezvoltarea transporturilor a inregistrat un ritm relativ rapid. Este vorba in primul rind de constructia cailor ferate. Prima cale ferata pe teritoriul romanesc este data in folosinta in 1856, pe traseul BaziasOravita, iar in Romania veche in anul 1869 pe distanta BucurestiGiurgiu.
Dupa obtinerea independentei constructia de cai ferate continua in ritm sustinut, cu o medie de 300 km cai ferate pe an, ajungind in preajma razboiului la o lungime de 3500 km cai ferate. in Transilvania aceasta retea a avut 4600 km.
In general, constructia cailor ferate s-a facut cu capital strain, dar aceasta este o caracteristica absolut generala in toate tarile lumii, inclusiv in cele dezvoltate. In 1889 statul roman a rascumparat si preluat aproape intreaga retea de cai ferate, puse sub administratia
referat.clopotel.ro
41
Directiei Generale CFR. S-au facut eforturi sustinute, prin crearea unei scoli speciale, de creare a unui personal calificat, ceferistii devenind un component esential al proletariatului modern roman. Merita sa fie subliniata, deasemenea, si actiunea de realizare a jonctiunii intre reteaua transilvaneana si cea din Romania veche (in 1870 prin Petrosani si in 1907 in Ilva Mica). Aceasta s-a constituit ca un factor important in consolidarea legaturilor economice dintre Transilvania si restul tarii. In fine, constructia unor cai ferate de tehnicienii romani, prima fiind cea dintre Buzau si Marasesti, sau a unor lucrari importante precum podurile si viaductele de la Cernavoda (1895) ilustreaza forta creatoare si geniul constructiv al poporului roman. Dezvoltarea transporturilor a fost legata si de transporturile pe apa, domeniu in care se infiinteaza doua societati: Navigatia Fluviala si Serviciul Maritim Roman, in ultimul deceniu al sec. al XIXlea. Deasemeni, s-a produs si o modernizare a transporturilor rutiere, pietruindu-se 41.276 km sosele (1901), desi acest sector al transportului a ramas cel mai deficitar sub aspectul modernizarii. Strins legata de dezvoltarea si modernizarea transporturilor a fost dezvoltarea si modernizarea comertului intern. In aceste conditii se inregistreaza un fenomen de aparitie si dezvoltare a unor noi forme de comert, atit in cadrul comertului cu ridicata, cit si in cadrul comertului cu amanuntul. In cadrul comertului cu ridicata se dezvolta comertul bazat pe mostre. Desi a fost mai mult legat de comertul exterior, prin organizarea de expozitii nationale comerciale (1865 Iasi, 1873 Bucuresti, 1904), s-a stimulat activitatea de comert in general. O alta forma noua este reprezentata de comertul de bursa, bursele fiind infiintate la Galati, Braila, Constanta (1881), fiind burse cerealiere. Pe aceste baze noi se diversifica si extind instrumentele de schimb specific capitaliste (cambia, cecul, mandatul etc.), dezvoltindu-se in acest mod forma tipica de comert capitalist, si anume comertul pe credit. Reclama comerciala se generalizeaza inclusiv prin organe de presa cu continut specific, iar societatile anonime ca forma de organizare a activitatii comerciale au capatat o extindere tot mai mare. In preajma Primului Razboi Mondial au functionat 60 de societati anonime comerciale, dar cele mai multe au fost create dupa 1910.
Un loc important in schimburile comerciale interne l-au ocupat legaturile economice dintre Romania si Transilvania. Cu traditie milenara, aceste legaturi s-au mentinut si au strabatut secolele, in pofida tuturor vicisitudinilor istorie, capatind valori deosebite in ultima parte a sec. al XIX-lea si inceputul sec. al XX-lea. Un rol important l-a jucat, in acest sens, jonctiunea cailor ferate. se produsese de fapt o anumita diviziune sociala a muncii in teritoriile de la est si sud de Carpati, cu o predominanta agrara si Transilvania cu un sector de prelucrare mai accentuat. Multe ramuri industriale din Transilvania au depins atit de baza de materii prime din Romania veche cit si de piata acesteia de desfacere. Multe intreprinderi transilvanene isi orientasera chiar structura productiei in functie de specificul pietei din Romania veche.
referat.clopotel.ro
42
Atunci cind Austro-Ungaria a declansat razboiul vamal impotriva Romaniei (1886 - 1891), cel mai mult au avut de suferit diferitele ramuri ale industriei transilvanene. Plingeri numeroase venite din partea industriasilor, meseriasilor transilvaneni, nu numai romani, dar si unguri sau germani, ca si din partea camerelor de comert si industrie din Transilvania au subliniat tocmai rolul esential pentru prosperitatea si dezvoltarea Transilvania, al legaturilor sale cu Romania veche. De aceea, reluarea acestor legaturi, dupa 1891, a favorizat intr-o mare masura dezvoltarea economica a Transilvaniei fiind, in acelasi timp, o premisa esentiala a desavi rsirii Unirii.
Comertul exterior. Structura si politica comerciala Principala trasatura a evolutiei comertului exterior pina la Primul Razboi Mondial a fost permanenta crestere a volumului sau: intre 1863 si 1913 acesta a crescut de 6,5 ori. Intre anii 1897 si 1906 s-a resimtit o restringere a volumului, insa fara ca ceasta sa afecteze aceasta tendinta generala caracteristica. O a doua trasatura specifica a constat in cresterea importului intr-un ritm mai rapid decit a exportului si, respectiv, de 4,4 ori. In ceea ce priveste structura comertului exterior, ea este legata desigur de caracteristicile generale ale economiei romanesti. Exportul. Nivelul maxim al exportului romanesc, ca dealtfel al
intregului
comert exterior, este atins in 1911. Din acest punct de vedere, Romania s-a aflat pe locul 12 in Europa, depasind multe tari, precum Bulgaria, Grecia, Norvegia etc. In schimb, ca valoare a exportului pe cap de locuitor, a ocupat locul 9 in Europa, depasind chiar state mari ca Spania, Rusia, Italia etc. In ceea ce priveste structura propriu-zisa, pe primul plan se plaseaza cerealele (in jur de 70-80%), petrol, legume, seminte, lemn. Importul atinge si el o valoare maxima tot in anul 1911, insa a avut fluctuatii mai frecvente decit exportul, mai ales ca tendintele de crestere si scadere ale importurilor au avut durate mai lungi. Avind in vedere valoarea importului pe cap de locuitor, Romania a ocupat aceeasi pozitie (locul 9), depasind Austro-Ungaria, Rusia etc. Din punct de vedere al structurii s-a inregistrat o predominare a masinilor, utilajelor si echipamentelor industriale, precum si a materiilor prime si semifabricatelor solicitate de domeniul industrial. Deasemeni, pina la sfirsitul secolului al XIX-lea, circa 50% din import a reprezentat textilele. Dupa 1900 insa, aceste marfuri au fost importate intr-o proportie tot mai mica, ajungind la 16,07%. Oricum, si in preajma Primului Razboi Mondial, masinile si utilajele, materiile prime, produsele textile (semifabricatele) au reprezentat circa 48% din total importuri.
Principalii parteneri comerciali ai Romaniei au fost: AustroUngaria, Germania, Anglia, Franta. La inceputul secolului al XX-lea, insa, pe primul loc ca valoare a schimburilor comerciale s-a aflat Belgia. In 1911, aceasta valoare a reprezentat 292 milioane lei, dintre care aproape 200 milioane au reprezentat cereale. Belgia a realizat,
de fapt, cu cerealele romanesti un puternic reexport in celelalte tari occidentale.

Balanta romano-belgiana a fost insa net in favoarea Romaniei: 292 milioane lei exportul romanesc in Belgia, contra 28 milioane importul din Belgia. Pe ansamblul schimburilor comerciale insa locul principal l-a detinut Germania. In general, balanta comerciala a Romaniei a fost excedentara, cu exceptia perioadei 1877-1899, cind s-au facut resimtite efectele conventiei comerciale cu Austro-Ungaria, precum si cresterea volumului importului de masini si utilaje. Acestor motive li se adauga si schimburile neechivalente pe piata mondiala pentru produsele romanesti, combinata cu efectele crizei agrare dintre anii 1873 si 1895, care s-a caracterizat prin scaderea preturilor agricole. Excedentul balantei comerciale nu a fost insa un semn evident de care a beneficiat economia Romaniei, deoarece deficitul balantei de plati a determinat ca o parte din datoriile tarii sa fie platita in marfuri. Politica comerciala. Asa cum am amintit, Romania a practicat ambele politici comerciale dominante in secolul al XIX-lea: liberul schimb si protectionismul. Conventia cu Austro-Ungaria (1876 1886) ilustreaza practicarea liberului schimb de catre Romania, desi au mai fost incheiate conventii similare si cu Germania, Rusia etc. Incheierea Conventiei cu AustroUngaria a fost impusa si de factori economici specifici perioadei, ca si de factori politico diplomatici. S-a pornit astfel de la structura predominant agrara a tarii, sacrificindu-se in acest mod perspectiva dezvoltarii unei industrii, considerata de unele cercuri economicopolitice ca improbabila. Aceasta decizie a fost intarita si de primele semne ale crizei care prin scaderea preturilor, a creat dificultati exportului romanesc de cereale. Prin conventie se deschidea acestui export o piata de dimensiuni mari, ca cea a imperiului Austro-Ungar. Un anumit rol a jucat desigur si factorul politico-diplomatic in sensul ca se aprecia ca prin cointeresarea avantajoasa a marilor puteri in economia tarii, acestea ar fi putut impune obtinerea independentei pe cai diplomatice. Iar daca acest obiectiv ar fi fost atins, raminea cel putin exprimarea clara a pozitiei deosebite a Romaniei in cadrul imperiului otoman, putind incheia conventii pe pozitii teoretic egale cu o mare putere. Era un punct de vedere al conservatorilor romani si s-a vazut destul de rapid ca aceste calcule au fost nerealiste, atit pe plan economic cit si politic.
Ca urmare, in 1886 conventia nu mai este reinnoita si Romania a adoptat politica protectionista, concretizata prin tarifele vamale adoptate pina la primul razboi mondial dintre care cele mai
importante au cele din 1886 si 1904. Dezvoltarea sistemului bancar si monetar Dupa crearea primelor institutii de credit pina la sfirsitul deceniului opt, in deceniile urmatoare s-a propus dezvoltarea sistemului bancar romanesc, precum si diversificarea structurii lui. Momentul esential il constituie infiintarea Bancii Nationale a Romaniei (1880). Avind principiile de organizare specifice tuturor bancilor centrale, create in secolul al XIX-lea, BNR a fost o banca
referat.clopotel.ro
44
mixta, in care statul a avut o participare de 1/3 din capitalul social initial, restul fiind reprezentat de capitalul particular. Infiintata din initiativa burgheziei industriale, reprezentata de PNL, capitalul particular a apartinut acestei categorii de burghezii romanesti, astfel ca BNR s-a aflat sub controlul membrilor de frunte ai PNL, special in jurul familiei Bratianu. Din 1901 statul a fost scos din combinatie, astfel ca BNR a fost de fapt, pina la primul razboi mondial o banca particulara. Atributiile BNR au fost diverse, dar cea mai importanta a fost monopolul emisiunii monetare. In primii ani de la functionare s-a inregistrat o crestere accentuata a masei de bancnote puse in circulatie, insa spre sfirsitul deceniului noua BNR va lua unele masuri menite a intari bazele circulatiei monetare. In 1892 rezervele de acoperire monetara au fost marite de la 30% (1880) la 40%, din care 30% au fost devize asupra pietelor Londrei si Berlinului. Pe linga acest rol deosebit ca banca de emisiune, BNR a jucat si rolul de banca centrala comerciala, putind prin intermediul operatiunilor de scontare si reescontare (singura banca ce avea acest drept, sa controleze in fapt intregul sistem de credit romanesc). Activitatea BNR s-a dovedit foarte rapid rentabila aducatoare de beneficii pentru actionari: dividendele primite de acestia au crescut permanent, iar cursul actiunilor BNR au crescut de asemeni de aproape 5 ori. Infiintarea BNR a avut o importanta deosebita pentru dezvoltarea capitalista a tarii, a economiei. In jurul sau s-a creat un sistem bancar destul de extins din care nu a lipsit nici unul din tipurile de banci inregistrate pe plan mondial: bancile comerciale, bancile de ipoteca, societati de asigurare, banci populare etc.
De asemeni, nu trebuie pierdut din vedere si activitatea bancilor care au functionat cu capital strain, multe din ele formindu-se in jurul vechilor case de banca sau ca filiale a unor banci
internationale. In Transilvania situatia a fost in ansamblu asemanatoare, dar au aparut unele diferente, in sensul ca bancile cele mai puternice au apartinut capitalului austriac, german si maghiar, in timp ce bancile romanesti, au avut o forta mai slaba, fiind mai mult de tipul bancilor populare: Albina Sibiu, Furnica Fagaras, Timisana Timisoara, "Victoria" Arad etc. Functionarea sistemului monetar romanesc poarta amprenta dificultatilor generale ale sistemului monetar bazat pe bimetalism, in a doua etapa a acestuia numita etapa bimetalismului schiop. Infiintarea BNR a permis emisiunea sistematica a bancnotelor si cresterea volumului acestora in circulatie. Monedele din aur, emise in 1883, incep sa dispara treptat din circulatie, raminind doar cele de valoare mica. Prima aurului (agio) fata de argint a crescut ajungind in 1886 la 34,5% (raportul initial aur-argint in cadrul bimetalismului fusese 1:15,5). Cantitatea de argint a crescut si prin dreptul de circulatie al monedelor uniunii monetare latine, la care Romania aderase din 1868, care au fost tot din argint. In aceste conditii, necesitatea renuntarii la bimetalism este resimtita tot mai acut in Romania, desi relativ tirziu (Germania renuntase din 1873), dar nu atit de tirziu ca in SUA (1900).
referat.clopotel.ro
45
In 1890 Guvernul roman a adoptat legea de trecere la sistemul monometalist aur, lege care va fi pusa in aplicare in 1892. Leul isi pastrez numai valoarea in aur (322,6 miligrame aur fin). Deoarece rezerva de acoperire, marita la 40%, a fost formata in majoritate din devize, a trecut de fapt la sistemul etalon aur-devize,
caracteristic tuturor statelor. Patrunderea capitalului strain. Consecinte Patrunderea capital strain in economia romaneasca a fost favorizata atat de particularitatile situatiei financiare a tarii, cit si, mai ales, particularitatile si slabele rezultate ale acumularii primitive de capital. In conditiile unor rezultate nesemnificative ale acumularii interne si a unei slabe initiative a capitalului particular, in Romania statul nu s-a putut transforma intr-un inlocuitor, al acestuia, datorita tocmai situatiei dificile pe plan financiar. Sistemul financiar s-a bazat mult timp numai pe categoriile si clasele sociale cu adevarat productive: in primul rind taranimea, meseriasii, comerciantii. Existenta unui puternic capital camataresc nu a modificat situatia, caci dupa cum arata cu justete K. Marx, capitalul camataresc nu schimba modul de productie, ci se aseaza pe acesta ca un parazit si-l duce intr-o stare jalnica. in fine, nici sistemul bancar nu a putut juca un rol, tocmai pentru ca el se limita la aceleasi forme camataresti de credit, forme mai moderne de institutii de credit neavind forta economica necesara. In acelasi timp insa necesitatile impuse de modernizarea capitalista solicitau mari sume de bani. S-a estimat ca numai pentru a construi o retea minima de cai ferate, a infiinta o banca de emisiune si o institutie de credit, ar fi fost necesara suma de 1 miliard de lei. In acest context era evident ca solutia care se impunea era aceea a capitalului din afara. Trebuie sa subliniem de la inceput, o astfel de solutie a fost adoptata de toate tarile, cu exceptia celor trei state exportatoare de capital la aceasta data: Anglia, Franta si Germania, mai tirziu. Nu faptul in sine al utilizarii capitalului strain reprezinta un element negativ ci modul cum este utilizat, conditiile in care capitalul strain patrunde si actioneaza. In majoritatea cazurilor utilizarea capitalului strain a dus la o accentuare a dependentei economice si uneori politice fata de tarile exportatoare de capital. Patrunderea capitalului strain in Romania nu a fost de la inceput un aspect de la sine inteles. Obtinerea unui profit cit mai mare reprezinta obiectivul principal al capitalului strain, dar obtinerea acestui profit trebuie sa fie asigurata. Ca urmare, prezenta capitalului strain a fost destul de firava pina la sfirsitul deceniului noua, fiind concretizata mai ales in marfuri, sau in prezenta diferitilor capitalisti de origine straina, insa in mod individual, nesistematic. Stabilizarea si consolidarea sistemului politic burghez in Romania, a creat un cadru mai favorabil pentru patrunderea capitalului strain, care incepe sa nu mai considere ca o investitie in Romania era, dupa expresia bancherului francez Rotschild, o aventura, ci o posibilitate tot mai evidenta de mari profituri.
referat.clopotel.ro
46
Ca urmare, patrunderea capitalului strain s-a realizat tot mai activ si sistematic pe calea investitiilor directe. El a fost prezent in majoritatea ramurilor industriale, dar prezenta cea mai semnificativa, a avut-o in industria petrolului. In momentul i n care, prin descoperirea
motorului cu explozie interna, resursele petroliere ale tarii au devenit obiectul invaziei capitalului strain. Patrunderea sa a fost favorizata si de legea minelor din 1895. Capitalul german a avut pozitia cheie in industria petrolului romanesc. Cea mai importanta societate petroliera Steaua romana care dadea o productie reprezentind 29,22% din productia de petrol a Romaniei in 1914, a fost cu capital german. Pe a doua pozitie s-a aflat capitalul anglo-olandez care creeaza societatea Astra romana de fapt o filiala a marelui trust petrolier Royal Dutch Shell. In fine, si capitalul american se face prezent prin crearea societatii RomanoAmericana, fiind o filiala a trustului Standard Oil. De asemeni, au existat numeroase societati cu capital franco-belgian, italian, austroungar etc. Capitalul romanesc a fost prezent in industria petrolului pe pozitia a treia, dar intreprinderile romanesti erau mici, cu o pondere slaba atit in productie cit si in rafinare.
Pentru a sustine aceste investitii, capitalul strain a i nfiintat si o serie de banci. Realizarea lor a fost favorizata si intermediata de vechile case de banca, ele insele apartinind unor straini, desi impaminteniti mai de mult timp in tara. De exemplu, cea mai cunoscuta banca cu capital strain, Marmorosh Blank, s-a format prin intermediul casei de banca Iacob Marmorosh, fiind principalul pivot al capitalului strain in sistemul bancar, avind mari interese in industria romaneasca (fabricile Letea Bacau, Chitila, Steaua Romana etc.). Aceasta banca a inaugurat procesul participarii capitalului bancar in industrie. O alta banca cu un rol important in industria romaneasca si legata de capitalul strain (german) a fost Banca generala a Romaniei. Un alt element component al exportului de capital au fost imprumuturile de stat. Primul imprumut extern a fost realizat in anul 1864 la o banca londoneza (Stern Brothers) in valoare de 916.000 lire sterline, destinat inzestrarii armatei, finantarii reformei agrare si
a altor cheltuieli ale statului.
Economia Romaniei in
primul razboi mondial
In primii doi ani (1914-1916) Romania a pastrat o atitudine de neutralitate armata. Tara noastra a intrat in razboi la 15/28 august 1916, de partea Antantei, care ii recunostea revendicarile nationale legitime. Participarea ei a durat pina la incheierea razboiului, produsa la 11 noiembrie 1918, cind Germania a semnat armistitiul. In functie de aceasta evolutie vom examina, in cele ce urmeaza evolutia economica a tarii noastre intre 1914 si 1918. Economia Romaniei in
referat.clopotel.ro
perioada neutralitatii (1914-1916)
47
Desi s-a mentinut neutra in primii doi ani, Romania a resimtit, de la inceput, o puternica influenta a starii de razboi asupra vietii sale economice. Legaturile economice normale cu alte state au fost perturbate, sau intrerupte, ceea ce a avut multiple repercursiuni asupra tuturor ramurilor de activitate. Pe de alta parte, Romania nu putea ramine indiferenta sau inactiva fata de perspectiva iminenta a intrarii in razboi pentru infaptuirea idealului national, ci trebuia sa ia anumite masuri de pregatire si in domeniul economic. In industrie, ramurile care isi exportau produsele cum erau industria moraritului, industria petrolului si industria forestiera au fost rupte de pietele de desfacere, si, ca urmare, au trebuit sa-si reduca productia, concediind si o parte din personal. Ramurile ce importau materia prima o obtinea acum cu greu sau nu mai puteau sa o obtina. In ceea ce priveste masinile, utilajele si piesele de schimb pe care toate industriile le adusesera din afara, acestea nu mai puteau fi aduse din import, datorita restrictiilor si intreruperii cailor de comunicatii provocate de razboi. In aceste conditii preturile la aceste produse aflate in stocuri au inceput sa creasca vertiginos. Treptat lipsa respectivelor produse s-a accentuat.
In ceea ce priveste pregatirea tarii pentru razboi, i ntreruperea legaturilor cu exteriorul crea mari greutati, deoarece Romaniei ii lipseau o gramada de ramuri cheie ale industriei care sa produca pentru aparare. Pentru fabricarea unor materiale de razboi existau in tara doar trei intreprinderi specializate: Arsenalul armatei, Pirotehnica Cotroceni si Pulberia Dudesti, dar care nu aveau o dotare tehnica moderna si nici o productie suficienta. Inzestrarea armatei dupa cum s-a constatat printr-o revizie generala facuta de oficialitati in august-decembrie 1914 nu era indestulatoare, nu numai in ce priveste mijloacele moderne de lupta (avioane, artilerie grea, artilerie de munte), ci si cele clasice, cum erau pustile, mitralierele, tunurile si munitia pentru ele. Procurarea din import a celor necesare era extrem de anevoioasa, daca chiar nu imposibila. De aceea, dupa cum recunosteau chiar si oficialitatile, Romania nu era in masura sa duca un razboi de lunga durata cum se arata, pe zi ce trecea, razboiul afle in curs.
In situatia existenta guvernul a luat masurile pe care le-a crezut posibile in aceste conditii. In aprilie 1915 a fost creata Comisia tehnica industriala, avind ca sarcina sa plaseze comenzi pentru armata in industriile existente. Comisia avea un caracter consultativ. In noiembrie 1915 ea a fost inlocuita cu Directia generala a munitiilor, creata ca organ de decizie in Ministerul de razboi. In fruntea ei a fost numit inginerul Anghel Saligny, profesor la Scoala Politehnica. Conform programului minimal intocmit, urmau sa se produca in tara 30% din materialele necesare armatei (ceea ce nu s-a reusit). Restul se preconiza sa fie acoperit din import. Dar, atita vreme cit Romania raminea neutra, importul se lovea de greutati insurmontabile. N-au lipsit, din pacate, nici cazuri in care o serie de industriasi se
referat.clopotel.ro
48
aratau interesati mai ales in incasarea banilor pentru comenzi si mai putin de calitatea livrarilor. Din toate ceste motive, pregatirea materiala a armatei romane lasa de dorit. De aceea, in prima faza a razboiului in campania anului 1916 ea va suferi grele infringeri, in ciuda eroismului de care a dat dovada. La aceasta a contribuit insa si faptul ca aliatii nu si-au indeplinit obligatia de a declansa odata cu intrarea noastra in razboi ofensive pe frontul rusesc si pe cel de la Salonic. Pentru agricultura problema principala in perioada neutralitatii a fost desfacerea produselor agricole pe pietele externe. Relatiile de productie au ramas neschimbate. Ca atare, preocuparea statului a fost aceea de a lua o serie de masuri menite sa inlesneasca comertul exterior de produse agricole. Comertul exterior al Romaniei in anii neutralitatii a intimpinat mari greutati si piedici, mai ales dupa ce Turcia a inchis in septembrie 1914 strimtorile. Comertul nostru pe cale maritima era astfel total strangulat. In plus, am fost nevoiti sa vindem, in 1915, peste trei sferturi din produse in tarile Puterilor Centrale. Regimul comertului exterior al Romaniei a fost modificat in citeva rinduri, ajungindu-se, pina la urma, la stabilirea unor taxe de export platibile in aur (la porumb, faina de porumb si fasole). Pentru a-i feri pe exportatorii romani de pierderi, guvernul Romaniei a infiintat in octombrie 1915 Comisiunea centrala pentru vinzarea si exportul cerealelor si derivatelor. Comisia avea atributii cu caracter de monopol de stat. Ea stabilea cantitatile necesare consumului intern, preturi maximale in interior si preturi minimale la export. Exportul de cereale se putea face numai prin intermediul comisiei. In felul acesta exportatorii romani de cereale reuseau sa faca front comun impotriva organismelor similare ce luasera fiinta in Germania, Austria si Ungaria si care cautau sa cumpere produsele agricole romanesti la preturi cit mai mici. Tratind centralizat prin intermediul comisiei, exportatorii romani evitau acest pericol. Au fost incheiate, in aceste conditii, doua contracte generale pentru vinzari de cereale catre Puterile Centrale si unul cu Anglia. Acesta din urma a avut insa ca scop impiedicarea aprovizionarii inamicului, cerealele cumparate de englezi neavind pe unde sa fie transportate. Alte doua organisme de acelasi tip au mai fost Comisia pentru exportul vinului si Comisia pentru import, aceasta din urma avind ca sarcina sa procure materiale deficitare prin import in compensatie. Exportul de petrol a scazut simtitor, datorita reducerii productiei. Germania exercita presiuni sa-i vindem petrol; s-a incheiat chiar o conventie prin care, pentru fiecare vagon de benzina, Germania se angaja sa livreze un vagon cu munitii sau cu medicamente. In ansamblu, intre 1913 si 1915, volumul fizic al exportului romanesc a scazut de peste 3 ori, iar al importului de aproape 5 ori. Valoric, insa, el a crescut, datorita umflarii preturilor, provocata de conjunctura de razboi.
In comertul interior, datorita reducerii importului si a prioritatii acordate productiei pentru nevoi militare, o serie de produse industriale a inceput sa se gaseasca mai greu si sa fie vinduta la preturi de specula. Cererea mare de produse agricole peste granita genera o tendinta de stocare si de crestere a preturilor si pe piata interna.
referat.clopotel.ro
49
In aceasta situatie, la 24 noiembrie 1914 a fost adoptata o lege a masurilor exceptionale, in virtutea careia din aprilie 1915 au inceput sa fie stabilite preturi maximale la articolele de prima necesitate.
Cum insa aceste preturi erau revizuite periodic, cu care prilej erau de regula majorate, efectul acestei masuri a fost foarte redus, neputind impiedica scumpirea traiului, scumpire resimtita cel mai greu de masele muncitoare ale populatiei. Finantele. In anii neutralitatii bugetul a avut inca un caracter excedentar. Se remarca totusi, o crestere a presiunii fiscale. S-au contractat de catre stat si imprumuturi interne de la B.N.R. (in suma totala de 400 milioane lei), precum si unele imprumuturi secrete (in Anglia si Italia) pentru armament.
Circulatia monetara a crescut de peste trei ori din 1913 pina in 1916 (de la 437 milioane lei la 1452 milioane lei). Fara sa fie inca inflatie, o crestere atit de mare intr-un interval atit de scurt anunta, totusi inceputul unui proces inflationist ce avea sa se amplifice i n anii
urmatori.
Economia Romaniei in perioada participarii la Primul Razboi Mondial (1916 1918) La 15/28 august 1916 armata romana trece Carpatii in Transilvania, dupa ce in ziua precedenta Romania declarase razboi Austro-Ungariei.
Intimpinata cu bucurie de populatie, ea inainteaza timp de o luna de zile, dupa care, sub presiunea fortelor inamice, intarite cu 40 de divizii aduse de pe frontul de vest, este nevoita sa se retraga dind batalii succesive. Ofensiva inamica a putut fi oprita numai la portile Moldovei, pe linia Galati Namoloasa Focsani. Partea de sud a tarii (Oltenia, Muntenia, Dobrogea) reprezentind circa doua treimi din teritoriul ei a cazut sub ocupatia Puterilor Centrale. Guvernul, administratia si o parte din populatia civila s-au refugiat in Moldova, unde a fost organizata rezistenta nationala impotriva invadatorilor, care planuiau sa desfiinteze Romania ca stat. Refacindu-si potentialul in citeva luni, primind si sprijin din partea aliatilor, armata romana a inscris in istoria patriei stralucitele victorii din vara anului 1917 de la Marasti, Marasesti si Oituz. Planurile Puterilor Centrale au fost astfel zadarnicite. Tinind seama de evolutia politico-militara prezentata pe scurt mai sus, vom examina pe rind situatia economica din teritoriul ocupat si din teritoriul liber (Moldova).
Teritoriul vremelnic ocupat a fost supus de cotropitori unui jaf vast si sistematic, sprijinit pe un regim de teroare impotriva populatiei,
care nu putea fi decit ostila ocupantilor. Ei au instalat o Administratie militara in Romania, condusa de un guvernator militar. In cadrul acestei administratii a fost creat statul major economic (Wirtschaftstaab) organizat pe sectii dupa resursele principale existente aici si care avea ca sarcina sa ingrijeasca din rasputeri de
referat.clopotel.ro
50
a se ridica (citeste: jefui n.n.) din Romania tot ceea ce putea fi ridicat. Aceasta politica a fost tradusa in practica cu toata energia in timpul celor 708 zile (aproape doi ani) cit a durat regimul de ocupatie. In domeniul industriei au fost jefuite masinile si utilajele din unele ramuri si trimise in Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria si Turcia. Cantitatea totala s-a cifrat la aproape 60.000 de tone. Puterile Centrale isi dezvaluiau astfel, inca o data, ostilitatea fata de dezvoltarea industriala a Romaniei, pe care vroiau sa o transforme intr-o anexa agrara si de materii prime. Ocupantii au rechizitionat apoi si obiectele din metale neferoase (arama, alama, bronz si cositor) ajungind sa ridice pina si clopotele de la biserici, ceea ce a stirnit indignarea populatiei. De asemenea, au fost jefuite si exportate (fara echivalent) mari cantitati de produse petroliere (circa 1,2 milioane tone), lemn (peste 200.000 tone), sare, alcool, tutun, chimicale si diverse alte produse, in afara de cele consumate pe loc de armata de ocupatie sau de trupele aflate in trecere. Ocupantii au cautat sa puna in functiune unele industrii, de ale caror produse aveau nevoie: minele de carbuni, pirita, salinele, unele fabrici metalurgice, fabricile de hirtie, fabrica de zahar Chitila, fabrica de bere Bragadiru, fabrici de conserve si marmelada, mori si un numar mare de alte intreprinderi.
Industriei petroliere i s-a acordat o atentie speciala, ocupantii cautind sa redreseze productia pentru a o putea jefui. Terenurile petroliere ale statului si cele care au apartinut capitalistilor din tarile Antantei au fost preluate de societati germane, in frunte cu Steaua Romana.
Ocupantii au procedat si la refacerea transporturilor, atit pentru nevoile lor militare, cit si pentru a putea trimite peste granita bunurile jefuite. Obligind populatia la munca fortata, ocupantii au demontat conducta de petrol ce mergea spre Constanta si au construit alta, spre Giurgiu, de unde puteau trimite petrolul pe Dunare spre tarile lor. In domeniul agriculturii ocupantii au avut doua obiective principale:sa expedieze in tarile lor stocurile de cereale si furaje gasite in Romaniasa asigure recolta viitoare, astfel ca tara noastra sa fie mentinuta ca grinar al Puterilor Centrale.
Pentru lucrarea pamintului au fost obligate la munca toate persoanele capabile de lucru intre 14 si 60 de ani, folosindu-se si
prizonierii de razboi. Caile principale ale jafului in agricultura au fost:
consumul efectuat pe loc de armata de ocupatie (480.000 oameni) si de caii armatei (140.000 de cai)
- pachetele trimise de militari in - asa-numitul export,

referat.clopotel.ro
tarile de origine
adica produsele expediate peste granita fara
51
echivalent. Cantitatile stoarse astfel din Romania au fost considerabile. De exemplu, numai pe calea exportului, conform statisticii intocmite de statul major economic pentru intervalul 1 decembrie 1916 31 octombrie 1918, au fost scoase din tara aproape 2,2 milioane tone de cereale si furaje. S-au exportat de asemenea, numeroase animale. Lina, carnea, grasimile, ouale, laptele si produsele lactate, vinul, sfecla de zahar, tutunul, inul, cinepa, pestele, produsele secundare au stat si ele in atentia ocupantilor. S-a mers pina acolo incit au fost expediate in Germania citeva sute de vagoane de cernoziom, iar printr-o ordonanta catre populatie ocupantii dispuneau sa fie taiate si predate coamele si cozile cailor mai mari de un an. Pe masura ce blocada maritima a aliatilor se stringea tot mai tare in jurul Puterilor Centrale, jaful practicat de ele in Romania devenea tot mai nemilos, mai fara scrupule, mergind pina la infometarea populatiei (care ajunge, de aceea, sa ascunda cerealele in gropi). Pentru jefuirea Romaniei ocupantii au folosit si circulatia monetara. Odata cu ocuparea Bucurestilor, Banca generala romana (banca cu capital german) a primit sarcina sa emita bani de hirtie, asa-numitii lei noi. Se pretindea ca acesti lei de ocupatie erau emisi pe baza unui depozit de numerar aflat la Banca Imperiului German din Berlin, depozit care, bineinteles, era fictiv. Au fost emisi in total 2.114.000.000 lei noi. Ei au fost folositi la plata produselor cumparate de ocupanti, la plata salariilor, ca si pentru efectuarea altor operatiuni. Putind fi tipariti la discretie, ei serveau in realitate ca instrument de jaf, reprezentind si o incalcare a atributelor suverane ale Romaniei. Jaful si teroarea practicate de ocupanti au stirnit lupta si rezistenta populatiei. In teritoriul liber (Moldova) se concentrase rezistenta natiunii, speranta ei in viitor. Vointa ei incordata, eroica a biruit toate greutatile, neajunsurile si suferintele iar cei mai buni fii ai sai nu si-au precupetit eforturile sanatatea si viata pentru ca patria si idealul ei de intregire sa triumfe. In cursul retragerii au trebuit sa fie distruse din ratiuni militare o serie de obiective economice, sonde si instalatii petroliere, intreprinderi, cai ferate si poduri, depozite de combustibil, cereale si alimente etc. spre a nu cadea in miinile inamicului. Pentru necesitatile razboiului, au fost rechizitionate vite si mijloace de transport, iar in locul barbatilor plecati pe front a trebuit ca o mare parte din munci sa fie prestata de femei, copii si batrini. In Moldova, in urma retragerii era o mare aglomeratie. La populatia locala se adaugau peste 2.000.000 de soldati romani si rusi, citeva sute de mii de refugiati, plus internatii si prizonierii. Dar resursele Moldovei mai slab dezvoltate si industrial nu erau suficiente pentru a satisface toate nevoile militare si de consum civil. In industrie se resimtea, in primul rind, o mare lipsa de combustibil. De aceea a fost intensificata, cit s-a putut, extractia de carbune si petrol. Pentru acoperirea, fie si partiala, a deficitului de combustibil, s-a recurs la intensificarea exploatarii fondului forestier si la producerea de carbuni din lemn (mangal). Cu incepere din 1917 guvernul a promis ca exploatarea padurilor sa se faca fara
referat.clopotel.ro
52
observarea legilor silvice. Situatia exceptionala cerea masuri exceptionale. In industria prelucratoare dificultatile veneau din insuficienta lor dezvoltare, ca si lipsa acuta in afara de combustibil a materiilor prime. De exemplu, necesarul zilnic de faina si malai era de 320 vagoane, dar morile din Moldova nu puteau macina decit 200-250 de vagoane. Ca remediu, s-a propus importul din Rusia a cantitatilor deficitare, instalarea de mori mobile si punerea in functiune a instalatiilor evacuate din Muntenia. Se resimtea, de asemenea, lipsa metalului si a unor materii prime agricole.
Luptind eroic cu toate aceste dificultati, romanii din Moldova au depus eforturi pentru sustinerea frontului. La acestea s-au adaugat material e livrate de aliati, trimise pe lungul drum prin Rusia. S-a primit armament (intre care mitraliere si 600 tunuri), munitie si
echipament, casti de metal si masti contra gazelor. S-au constituit si 12 escadrile de aviatie, deservite de piloti romani si francezi. Armata romana, reorganizata, reinstruita si modernizata, a putut astfel sa intimpine pregatita marile batalii din vara1917. In agricultura razboiul a adus cu sine o mare dezorganizare, pe care retragerea precipitata in Moldova a accentuat-o. o treime din semanaturile de toamna nu s-au putut face, o parte din recolta anului 1916 a ramas nestrinsa. Iarna 1916 1917 a fost plina de lipsuri, inregistrindu-se si cazuri de foamete. Aceasta situatie grea a impus ca statul sa intervina cu masuri exceptionale. Mai intii, agricultura Moldovei, redusa la 13 judete, a capatat o organizare cvasi-militara. In fruntea fiecarui judet a fost numit cite un consilier agricol cu largi imputerniciri, care avea in subordine agronomi regionali (de plasa). Efectuarea muncilor agricole, cultivarea tuturor suprafetelor si declansarea stocurilor de cereale au fost decretate obligatorii. Prefectii si comandantii militari de judet erau obligati sa dea tot concursul cerut de consilierii agricoli. In spatele frontului, unitatile militare participa la muncile agricole. A fost decretat si monopolul de stat al comertului interior cu griu, iar in consumul intern s-au stabilit ratii. Fara ca aceste masuri sa poata inlatura toate dificultatile, masele au depus eforturi eroice, hotarite sa faca totul pentru apararea patriei aflate in primejdie.
Pentru intarirea capacitatii de rezistenta a armatei formata in majoritate de tarani in iulie 1917 s-a dat un decret prin care se hotara ca, dupa razboi, se va face o noua reforma agrara. In acest scop, decretul stabilea ca se vor expropria, in vechea Romanie, 2.000.000 de hectare pentru cauze de utilitate nationala.
Finantele si moneda s-au resimtit si ele puternic de pe urma razboiului. In anii 196 1918 bugetele au inregistrat mai deficite. Pentru acoperirea lor guvernul a facut noi imprumuturi la Banca National, in suma totala de 1,2 miliarde lei aflate in circulatie in anul 1918 si care urmau sa fie achitate dupa razboi. Toate acestea, conjugate cu o mare reducere a circulatiei marfurilor, au dus la o puternica depreciere a leului si la dezvoltarea crescinda a inflatiei (care avea sa se declanseze, insa, din plin dupa terminarea razboiului).
referat.clopotel.ro
53
Eforturile, suferintele si sacrificiile Romaniei nu s-au limitat insa la cele de mai sus. La privatiunile provocate de starea de razboi s-au adaugat si epidemiile (mai ales de tifos exantematic) care au facut multe victime in rindurile populatiei civile. Iar dificultatile de tot felul au fost accentuate de specula practicata pe piata neagra.
La toate acestea s-a adaugat si faptul ca in decembrie 1917 prin iesirea Rusiei din razboi Romania s-a aflat in imposibilitate de a tine piept singura armatelor Puterii Centrale. Ea a fost constrinsa, ca urmare, sa incheie armistitiu (9 decembrie 1917 la
Focsani), iar apoi o pace separata (7 mai 1918 la Bucuresti). Conditiile pacii prevedeau:
- cedarea unei parti din teritoriu; - jefuirea pe ani indelungati a petrolului si a agriculturii; - subordonarea transporturilor si comunicatiilor fata de
Centrale;
Puterile
- acapararea navigatiei pe - grele clauze financiare;
Dunare;
Trebuie insa spus ca Romania n-a sanctionat, pina la urma, aceasta pace de jaf, iar in noiembrie 1918 a intrat din nou in razboi impotriva Puterilor Centrale.
Lupta intregului popor din toate regiunile tarii in anii Primul Razboi Mondial, atit pe front cit si in spatele frontului, sacrificiile a sute de vieti omenesti, eroismul si abnegatia desfasurate la scara nationala au pregatit calea spre infaptuirea spre visul de veacuri al tuturor romanilor: reunirea tuturor regiunilor istorice ale tarii in cadrul unitar al patriei intregite.
Capitolul V
Evolutia economiei mondiale in
perioada interbelica
Costurile umane ale primei conflagratii mondiale au fost imense: 13.000.000 soldati morti sau disparuti, 14.000.000 civili decedati si peste 20.000.000 raniti. Cheltuielile militare directe ale beligerantilor au reprezentat 331,6 miliarde dolari, pagubele provocate de razboi au fost estimate la 36,9 miliarde dolari, iar datoria de razboi a beligerantilor s-a ridicat la 225 miliarde de dolari. La Conferinta de pace de la Paris din anii 1919-1920, marile puteri invingatoare (SUA, Franta, Anglia, Italia si Japonia) au incercat sa reglementeze concomitent cu problemele de natura politica si pe cele de natura economica. S-a decis ca tarile invinse sa plateasca reparatii de razboi invingatorilor pentru daunele provocate economiei si pe teritoriile statelor invingatoare. Problema reparatiilor de razboi a creat numeroase divergente intre marile puteri invingatoare si in special intre Franta, pe de o parte, si Anglia si SUA, pe de alta parte. Dupa numeroase discutii la Conferinta de la
referat.clopotel.ro
54
Londra din 1921 s-a stabilit ca Germania sa plateasca suma de 132 miliarde marci aur in rate anuale de 2 miliarde marci plus o rata anuala de 26% din valoarea produselor exportate. Din aceasta datorie Franta detinea 52%, Anglia 22%, Italia 10%, Belgia 8%, Serbia 5% si Romania 1%.
Problema datoriilor Rusiei tariste ce reprezenta o a doua posibila sursa de refacere a economiilor vest-europene s-a incercat sa fie reglementata la Conferinta de la Geneva 1922. Puterile occidentale au cerut delegatiei sovietice achitarea datoriilor rusesti anterioare preluarii puterii de catre bolsevici si restituirea sau acordarea de despagubiri pentru proprietatile straine nationalizate dupa 1917. Rusia sovietica a respins cererile occidentalilor, incheind totodata un tratat cu Germania (Rapallo - 1922) prin care cele doua tari renuntau reciproc la despagubiri de razboi. In 1924 Conferinta de la Londra a adoptat Planul Dawes, care a relansat activitatea economica a Germaniei si stabilea o noua rata, de 2,5 miliarde marci aur. In 1929 este adoptat Planul Young, prin care s-a propus noua suma a despagubirilor la 113,9 miliarde marci aur achitate in 37 de ani in rate anuale de 3 miliarde de marci. Criza economica declansata la sfirsitul anului 1929 a facut ca Planul Young sa nu poata fi dus la sfirsit. Venirea lui Hitler la putere in ianuarie 1933 a insemnat si refuzul platii datoriilor de razboi pe care Germania trebuia
sa le plateasca.
Etapele economiei mondiale in
perioada interbelica.
Evolutia economiei pe plan mondial a fost direct determinata de consecintele negative ale Primului Razboi Mondial si de evolutia vietii social-politice dintr-o serie de tari europene. Intre 1919 si 1922 a avut loc o ampla actiune de refacere economica si de readaptare a economiei la viata normala, de pace. Din 1924 si pina in 1929 a existat o perioada de avint economic intrerupt brusc in octombrie 1929 de izbucnirea crizei economice care a durat pina in 1933 si a afectat toate statele lumii. Sfirsitul crizei economice marcheaza inceputul unei etape de refacere si avint economic derulata in contextul politic european si international care prefigura o noua conflagratie mondiala (1934 - 1939). Refacerea economica 1919 1922 s-a caracterizat printr-o criza economica mostenita din anii razboiului, care s-a amplificat in conditiile restructurarilor economice impuse de tranzitia de la o economie de razboi la o economie de pace si de noile reglementari politice impuse de destramarea marilor imperii si aparitia statelor nationale europene. Problemele financiare au fost deosebit de complicate deoarece in perioada 1914 1918 inflatia accentuata a dus la o maxima devalorizare a principalelor monede europene. Lira sterlina pierduse 27%,freancul francez 63% iar marca germana 98%.
referat.clopotel.ro
55
In comertul mondial s-au produs mutatii importante. Anglia a pierdut nave comerciale cu un tonaj de 7,8 milioane tdw, Franta 907.000 tdw iar SUA 389.000 tdw. Piata latino-americana dominata pina la razboi de anglia se orienteaza spre SUA. Germania si Rusia si-au pierdut pozitiile detinute in comertul international. Divergente se inregistreaza si in legatura cu politica comerciala. SUA era adepta unei politici a liberului schimb, in timp ce tarile europene optau pentru o politica protectionista capabila sa protejeze economiile afectate de razboi. Incepind cu 1922 economia mondiala inregistreaza primele semne de redresare, productia industriala se apropie de valoarea antebelica, pentru a o depasi dupa 1924. Cea mai mare dezvoltare industriala se inregistreaza in economia americana. Industria constructoare de masini va creste in perioada 1923 1929 cu 53%, industria chimica cu 45%, productia de energie electrica cu 63%. A crescut vertiginos industria bunurilor casnice (frigidere, masini de spalat, aparate de radio). Mitul prosperitatii americane s-a spulberat in 1929, cind incepe criza economica. In Europa cresterea cea mai spectaculoasa a cunoscut industria germana, puternic sprijinita de marile investitii de capital. In numai trei ani (1924 - 1927) productia industriala a depasit nivelul antebelic, ajungind la 127% fata de 1913. A crescut productia de carbune depasind productia Angliei si a Frantei la un loc. Productia germana era destinata exporturilor pentru a achita datoria de razboi, ceea ce a dus la cresterea spectaculoasa a flotei comerciale care ajunge pe locul 4 in lume. Franta a avut industria grav afectata din anii razboiului. Revenirea in componenta statului a Alsaciei si Lorenei, controlul unor resurse de pe teritoriul xxxx, orientarea investitiilor catre industriile moderne au creat premisele refacerii economice. In 1924 productia industriala raportata la 1911 reprezenta 118%, in 1926 127%, iar in 1929 143%. Franta era in anul marii crize printre primii producatori deotel si fonta, ocupind locul doi in lume la productia de automobile. In agricultura productivitatea continua sa ramina sub nivelul celei din 1913. Dificultatile economice se reflecta si in comert, unde se inregistreaza deficite, iar ponderea in comertul mondial in 1929 era de 6%, fata de 7% in 1913. In Anglia refacerea economica a fost lenta deoarece numeroase sectoare industriale extractia carbunelui, industria otelului, cea textila si a constructiilor navale aveau o tehnologie invechita si nu au beneficiat de credite importante. Acestea au fost directionate catre industriile constructoare de avioane, automobile si industria chimica. In aceste conditii, abia in 1929 productia industriala depasea nivelul anului 1913. Japonia a cunoscut o inviorare a industriei si comertului mai ales prin dezvoltarea industriei metalurgice, a constructiilor de masini si industriei chimice. Unele ramuri, cum era industria textila, s-au refacut mai greu. Refacerea economica a fost influentata si de politica inflationista promovata de guvernele japoneze, care au generat momente de criza financiara.
In ansamblu, refacerea economica a fost inegala si marcata de numeroase aspecte negative, multe mostenite din perioada razboiului. Instabilitatea financiara ce se manifesta intr-o serie de tari influenteaza la rindul ei negativ avintul economic dintre 1922 si 1929 care in mare parte in Europa este finantat cu credite americane. Desi
continua sa detina suprematia in comertul international, Europa are in 1929 o contributie de 53,4%, cu 7,8% mai mica decit i n 1913.
Criza economica mondiala Ultimele zile ale lunii octombrie 1929 marcheaza inceputul crizei economice care a afectat intreaga lume moderna a timpului. Criza a fost intens discutata in literatura economica, avind in vedere dimensiunile si consecintele acesteia. Economistii contemporani au ajuns la concluzia ca la originile crizei s-au aflat problemele monetare care au determinat scaderea masei monetare aflate in circulatie, politica bancilor care, antrenindu-se in jocuri de bursa, au ajuns sa detina mai multe valori sub forma de actiuni si mai putini bani lichizi. Unii economisti americani de azi, printre care si Milton Friedman, considera ca sistemul Rezervelor Federale poarta o mare raspundere prin reducerea masei monetare intr-un moment in care bancile aveau nevoie de lichiditati pentru criza din sistemul bancar care a precedat criza de supraproductie. In perioada crizei in SUA volumul productiei industriale ajunge in anul 1932 sa reprezinte 53,8% din volumul productiei anului 1928. Pina in 1932 au dat faliment 110.500 intreprinderi industriale si comerciale, iar numarul falimentelor bancare a ajuns la 10.000, somajul afecta 12.000.000 de persoane. In agricultura numerosi fermieri au dat faliment, nemaiavind creditele contractate la banci.
Criza in Europa s-a declansat in 1930 si s-a accentuat in anul urmator prin masiva retragere a capitalurilor americane din economia europeana.
Cel mai puternic a fost afectata economia germana, care in conditiile in care marea majoritate a tarilor isi limiteaza importurile, este nevoita sa-si reduca activitatea industriala la 45% din capacitate, generind un somaj de 43%. Veniturile in agricultura scad cu 30%. Criza din sistemul bancar se declanseaza in 1931. In Franta criza a dus la falimentarea a 1457 de intreprinderi, la reducerea drastica a preturilor in agricultura. Dificultatile din sectorul bancar au fost marite ca urmare a transferarii in strainatate a unor mari cantitati de aur si a deficitului bugetar in crestere. Anglia a avut mari probleme economice datorita ritmului lent in care s-a dezvoltat economia in primul deceniu interbelic. Criza bancara internationala a creat dificultati Bancii Angliei, celorlalte banci engleze din care au fost retrase milioane de lire sterline, fortind guvernul englez in 1831 sa renunte la etalonul aur in conditiile in care moneda engleza se depreciase cu 30%. Productia de otel si fonta a scazut la jumatate, determinind o scadere maxima a tonajului flotei comerciale.
Incepind din 1932, cind se inregistreaza apogeul crizei, preocuparile pentru iesirea din aceasta grava dezordine economica se intensifica atit in Europa cit si in SUA. Presedintele american F. D. Roosvelt propune un plan de iesire din criza cunoscut sub numele de New Deal. Politica economica a lui F. D. Roosvelt a debutat cu o intensa activitate legislativa in domeniul economic, numai in primele 100 de zile au fost adoptate 70 de legi in domeniul industriei,
agriculturii, comertului si sistemului de credit. Bancile au fost inchise, fiind expertizate de specialisti. Pentru refacerea sistemului bancar a fost infiintata Corporatia de reconstructie financiara abilitata sa acorde credite bancilor particulare. In domeniul industriei a fost adoptata la 16 iunie 1933legea pentru refacerea industriei, in agricultura, legea pentru reglementarea agriculturii si ajutorarea fermierilor. In aceste conditii, incepind cu anul 1934 economia americana incepe sa se redreseze, atit in industrie cit si in agricultura, iar in comertul exterior se intensifica relatiile economice atit cu Europa cit si cu America Latina. In Europa refacerea economica este destul de rapida fiind favorizata de renuntarea la datoriile de razboi dar si de interventia statului in economie. Cresterea pericolului de razboi a dus la intensificarea activitatii economice, indeosebi in domeniul industriei militare si a celorlalte ramuri industriale ce o deserveau. Masive credite au fost orientate spre industriile performante: constructiile de masini, utilaj electric, chimie, aeronautica, petrochimie, metalurgie si siderurgie. In comertul international au fost introduse noi practici, cum ar fi clearingul.
Deosebit de dinamica este economia germana, care ajunge sa devina cea mai puternica din Europa si ca urmare a incorporarii in perimetrul sa a Cehoslovaciei si Austriei.
La 1 septembrie 1939 Germania declansa un nou razboi mondial. Se incheia o etapa framintata din punct de vedere economic a
Europei, pregatind preluarea suprematiei politice de catre SUA. Capitolul VI
Evolutia economiei romanesti in
perioada interbelica
Marea Unire din 1918 a creat posibilitati reale pentru folosirea unui potential economic divers creat prin reunirea tuturor bogatiilor in trupul armonios al tarii. Romania intregita in hotarele sale firesti avea o suprafata de 295.049 km2 fa fata de 137.000 km2 inainte de 1918 si circa 18.052.000 locuitori fata de circa 8.000.000 locuitori inainte de unire, fiind a opta tara din Europa, dupa numarul populatiei. Romania era un stat national unitar, intrucit majoritatea covi rsitoare a
locuitorilor erau romani, alaturi de care traiau si alte nationalitati conlocuitoare. Constituirea statului national unitar roman a marcat inceputul unei noi etape in evolutia economica a Romaniei, etapa caracterizata prin cresterea mai rapida a fortelor de productie, indeosebi a celor
referat.clopotel.ro
58
din industrie prin largirea limitelor pietei nationale si sporirea puterii ei de absorbtie. Unirea a dus la intarirea potentialului economic al tarii, a creat conditiile necesare fructificarii la scara nationala a bogatiilor solului si subsolului, a accentuat rolul industriei in ansamblul economiei, potentialul industrial crescind mai mult decit dublu. In peisajul industrial al tarii au aparut ramuri si subramuri industriale nedezvoltate inainte sau inexistente (industria siderurgica sau industria metalelor pretioase etc.). Pe ansamblul industriei, forta motrice a crescut cu 235%, cele mai importante progrese inregistrindu-se in industria electrica (429,4%), chimica (320,9%) si alimentara (204%). Reteaua cailor ferate s-a marit de la 4.300 km la circa 11.000 km. A crescut considerabil suprafata arabila a Romaniei, de la 6,6 milioane ha la 14,6 milioane precum si patrimoniul silvic al tarii. Suprafata acoperita cu paduri a sporit de la 2,5 milioane ha la 7,3 milioane ha. Legaturile economice traditionale au capatat dupa Unire cadrul geografic statal adecvat, ceea ce a asigurat pietei nationale o deplina unitate. Provinciile romanesti unite s-au incadrat organic in economia nationala, fapt confirmat de puternica lor dezvoltare ulterioara, Transilvania recapatindu-si astfel rolul ei istoric in cuprinsul neamului romanesc. Asa cum rostea diplomatul roman N. Titulescu: Romania nu poate fi intreaga fara Ardeal, Romania nu poate fi mare fara jertfe; Ardealul e leaganul care i-a ocrotit copilaria, e scoala care i-a faurit neamul, e farmecul care i-a sustinut viata. Intre intreprinderile si ramurile economiei nationale s-au stabilit legaturi directe, stimulate de insesi legile productiei capitaliste, ceea ce a determinat o restructurare si intregire a domeniilor industriei si agriculturii, a sistemului de transport si comunicatii, s-a marit masa mijloacelor de productie din fiecare ramura, s-a completat structura interna a unora, ca si a intregului complex economic national. Refacerea economiei dupa primul razboi mondial (decembrie 1918 1923)
Perspectivele de dezvoltare a tarii, deschise prin Unirea de la 1918 au fost o vreme marcate de urmaririle dezastruoase ale razboiului si de dificultatile intervenite in procesul de refacere a economiei in primii ani dupa razboi. Razboiul si ocupatia germana au provocat Romaniei imense pagube umane si materiale. Tara a pierdut circa un milion de oameni cazuti victime actiunilor militare, bolilor si suferintelor indurate, aceste pierderi constituind o reducere cu peste 1/5 din populatia activa a tarii. Agricultura se afla intr-o situatie deosebit de grea; la sfirsitul razboiului era epuizat intregul stoc de cereale, incit nu se mai putea asigura nici saminta pentru culturi si nici hrana pentru populatie. Ca urmare in tara se manifesta o acuta criza alimentara. Exportul de cereale a fost in 1919 aproape inexistent, fiind necesar sa se exporte cereale si alte produse alimentare pentru acoperirea consumului intern. Situatia ameninta sa ramina grava, deoarece in 1919 peste 26% din suprafata cultivata cu cereale a tarii a ramas nelucrata, in conditiile in care septelul abia atingea 50% din nivelul antebelic.
referat.clopotel.ro
59
O situatie grea si complicata a cunoscut industria. In aceasta ramura, distrugerile de razboi, ridicarea de catre ocupanti a utilajelor unor intreprinderi si uzine, dispersarea altor intreprinderi in Moldova si Rusia au condus la scaderea capacitatilor de productie ale industriei. La inceputul anului 1919 nu mai functionau decit circa un sfert din intreprinderi incurajate de stat, iar productia industriala se redusese la mai putin de 50% fata de nivelul antebelic. Industria extractiva a petrolului si-a redus productia cu aproape 48%, iar cea de carbune cu 55%. Caile ferate, parcul de locomotive si vagoane au suferit serioase distrugeri si deteriorari. Numarul de locomotive a scazut cu 71%, cel de vagoane de marfuri cu 85%, iar cel de calatori cu 61,5%. Cit priveste transportul rutier, 26% din reteaua de sosele necesita o refacere completa. Oglindind situatia economica generala, finantele tarii erau, la rindul lor dezorganizate, deficitele bugetare fiind considerabile iar puterea contributiva a maselor muncitoare era secatuita de razboi si urmarile acestuia. Circulatia monetara era dominata de o inflatie puternica, determinata de neacoperirea materiala reala a monedei, de reducerea insemnata a productiei si a fondului comercial de marfuri. Sa produs o depreciere simtitoare a leului pe piata interna, iar pe cea externa cursul valutar a scazut foarte mult. Pierderile materiale, recunoscute in mod oficial prin tratatele de pace, au fost evaluate la peste 31 miliarde de lei aur. Daca avem in vedere ca valoarea productiei anuale a Romaniei inainte de razboi era de 18-2 miliarde lei aur, in numai doi ani de razboi au fost distruse bunuri materiale pentru care a muncit din greu poporul nostru timp de 16 ani.
Aceste insemnate pierderi materiale au facut ca procesul refacerii economiei sa se desfasoare lent si sa se prelungeasca pina in 1923.
Industria si transporturile
Romania nu avea industrii purtatoare ale progresului tehnic, fiind lipsita, de exemplu, de o industrie constructoare de masini. De aceea, in anii imediat urmatori, refacerea principalelor ramuri ale industriei a avut loc in mod inegal, in functie de actiunea unor factori generali, cit si a unor factori speciali. Astfel, industria metalurgica se va dezvolta relativ slab. Ponderea cea mai mare revenea grupurilor de la Resita si Hunedoara, care detineau peste 70% din forta motrice intrebuintata in aceasta ramura. Fata dinainte de razboi, industria metalurgica inregistrase, pe scara intregii tari, scaderi insemnate. In ansamblu, productia intregii industrii metalurgice se redusese la circa
fata de nivelul antebelic. De asemenea, instalatiile necesare pentru inzestrarea tehnica a diferitelor ramuri industriale erau procurate in cea mai mare parte din import. In anul 1924, industria metalurgica acoperea numai 46% din consumul intern de produse metalurgice.
referat.clopotel.ro
60
Insemnata bogatie forestiera a Romaniei a atras in perioada postbelica numeroase capitaluri pentru exploatarea padurilor si prelucrarea primara a lemnului. Nivelul productiei in industria lemnului a fost in anii postbelici sub cel dinainte de razboi. Dupa 1920 va creste foarte mult productia de cherestea, mobilul acestei dezvoltari constituindu-l in principal, cererea la export a lemnului de constructii, a cherestelei de brad si stejar.
Dintre ramurile industriei prelucratoare, cea mai importanta a continuat sa ramina industria alimentara. Fata de nivelul dinainte de razboi, productia industriei alimentare inregistrase o scadere importanta, reprezentind in 1919 circa 57% fata de anul 1913. Procentul scaderii diferea insa de la o subramura la alta a acestei industrii. Privind in ansamblu evolutia industriei alimentare se poate spune ca pina in 1992 diferitele ei ramuri au avut de strabatut o perioada grea, dupa care productia incepe sa se refaca.
Industria textila si industria pielariei, desi ramuri cu pondere relativ insemnata, nu erau capabile sa satisfaca decit partial nevoile consumului intern. O dezvoltare importanta, comparativ cu ramurile mentionate a cunoscut industria materialelor de constructii avind in vedere si necesitatile de constructii postbelice in special productia de ciment, geamuri, caramizi desi persistau inca multe dificultati. Se constata ca in majoritatea ramurilor industriei prelucratoare a avut loc, intr-o masura insemnata o scadere a productiei in comparatie cu nivelul dinainte de razboi, urmata de un proces de redresare lent si prelungit. La Congresul din 1921 al Asociatiei generale a inginerilor din Romania se arata ca productia industriala a tarii era in toate ramurile cu mult sub normal, in cele mai multe ramuri productia se situa intre 30% si 50% din cea dinainte de razboi si numai in citeva ramuri peste 50%. In ce priveste industria extractiva, aceasta prezenta doua aspecte caracteristice: pe de o parte o productie multa mai scazuta fata de nivelul antebelic, pe de alta parte incepind cu anul 1920 o crestere lenta de la an la an. Astfel, productia petroliera, fata de anul 1914 cind se ridica la 1810 mii tone, scade foarte mult reprezentind in 1919 numai 855 mii tone, pentru a se redresa lent, ajungind in 1924 la 1850 mii tone, depasind nivelul antebelic. In industria petroliera se ciocneau interesele capitalului strain, dominant in aceasta ramura, ale capitalului autohton particular, care lupta sa-si mareasca participatiile, si ale statului, care urmarea sasi echilibreze, prin export balanta comerciala. Toate acestea explica procesul lent de refacere a industriei petrolului. Industria carbonifera, ramura importanta a economiei, in continua scadere pina in 1920, incepe sa se refaca, depasind in 1924 nivelul de dinainte de razboi. Restabilirea cu intirziere a industriei extractive a avut influenta asupra refacerii celorlalte ramuri industriale ca si a transporturilor, domeniu in care se simtea o lipsa acuta a combustibililor. In primii ani dupa razboi, transporturile, indeosebi cel feroviar, erau dezorganizate, constituind unul din factorii care frinau procesul redresarii economiei. Portiuni insemnate de cale ferata erau distruse, iar parcul de material rulant scazuse serios. Inventarierea
referat.clopotel.ro
61
cailor ferate din primul an postbelic consemneaza existenta doar a 263 locomotive in stare de functionare si a 1304 care solicitau reparatii generale. Pentru a iesi din situatia dificila, statul a trecut la cumpararea de locomotive din strainatate. Paralel cu politica de reparare a vechilor locomotive si de import, s-a facut apel la societatea Resita pentru construirea de locomotive, creatie a specialistilor romani. La fel, numarul vagoanelor de calatori scazuse la circa 1/3, a vagoanelor de marfa la circa 1/5. Numeroase poduri si lucrari feroviare au fost distruse, ceea ce facea ca si viteza de trafic sa fie redusa. O parte din nevoile interne de transport a trebuit sa fie acoperite de transportul rutier, efectuat indeosebi cu tractiune animala.
Procesul refacerii, care intimpina serioase dificultati, se va incheia in linii mari in anul 1924, cind s-a atins nivelul antebelic i n
principalele ramuri de productie. Acest proces de redresare a industriei a avut loc inegal si s-a prelungit, deoarece n-a avut o orientare bine precizata in politica de industrializare capitalista. Cercurile conducatoare ale burgheziei au creat un regim legal care sa favorizeze dezvoltarea industriei (legea protectionismului vamal din 1921, extinderea legii de incurajare a industriei din 1912 pe intregul cuprins al tarii), dar mai ales a ramurilor in care ele insele aveau investit capital, cum erau industria usoara si extractiva. Refacerea industriei avea loc in conditiile in care, desi Unirea din 1918 a prilejuit un anumit spor in configuratia de ansamblu a industriei, totusi ea nu a schimbat fundamental structura industriala a tarii. Industria mare prelucratoare a Romaniei continua sa fie reprezentata, in principal de industria alimentara, lemn-hirtie, materiale de constructii, textile, incaltaminte-pielarie. Aceste ramuri detineau ponderea cea mai insemnata intre 64% si 79% din numarul total al intreprinderilor, al fortei motrice instalate, al personalului ocupat si valorii productiei. Daca privim aceste ramuri in structura lor intern, starea de inapoiere industriala iese si mai pregnant in evidenta. In industria metalurgica, intreprinderile siderurgice cuprindeau 2% din numarul intreprinderilor, peste 73% din forta motrice si circa 13% din personal. Alaturi de acestea figurau insa puzderia de ateliere mecanice de reparatii 51,1% din totalul intreprinderilor metalurgice. De altfel, in intreaga industrie a tarii continua sa ocupe ponderi insemnate industria mica si productia mestesugareasca.
Dezvoltarea agriculturii. Reforma agrara din 1921 Agricultura Romaniei postbelice purta din plin amprenta marilor dificultati lasate mostenire de razboi si ocupatia straina. Aceste dificultati veneau sa amplifice contradictiile sociale pe care agricultura tarii unificate le mostenise din perioada anterioara razboiului. In aceste conditii, in fata agriculturii se ridica un sir intreg de probleme spinoase: redresarea productiei vegetale si animale, refacerea inventarului si a gospodariilor distruse, infaptuirea reformei agrare promisa taranimii inca dinainte de razboi si care acum nu mai putea suferi aminare.
referat.clopotel.ro
62
Privita global, pina in 1922 agricultura tarii noastre n-a reusit sa atinga nivelul dinainte de razboi, desi eforturile de redresare n-au lipsit. Dimpotriva, ea a trecut printr-o perioada de ruina si dezorganizare. Astfel, in ceea ce priveste suprafetele agricole insamintate desi acestea au mers in crestere intre 1919-1922, o parte din terenuri a ramas necultivata. Cum si productia era foarte slaba, tara noastra a fost nevoita sa importe peste 220.000 tone de cereale si derivate atit pentru asigurarea hranei populatiei, cit si pentru insamintari. Productia de cereale a Romaniei era inca scazuta datorita si randamentului redus la ha. Pierderile de oameni si de inventar din timpul razboiului isi spuneau aici din plin cuvintul. In afara de acestea insa, agricultura noastra continua sa aiba ca si inainte de razboi un pronuntat caracter extensiv. Mari pierderi a provocat razboiul si fondului de animale al tarii. Fata de nivelul antebelic, in anul 1919 septelul reprezenta abia 59%. Restul de 41% s-a pierdut in timpul si din cauza razboiului. Desi pina la inceputul anului 1922 el va creste pina la 80,2% lipsa vitelor in general, a celor de munca in special, se facea insa simtita, fapt care frina la rindul sau procesul de redresare a agriculturii romanesti. Existau insa si pierderi ce nu puteau fi recuperate. Din cei peste 800.000 de morti in razboi, imensa majoritate fusesera tarani. La acestia se adauga un mare numar de invalizi, vaduve si orfani. In plus, jaful ocupantilor si enormele privatiuni din timpul razboiului au secatuit din punct de vedere fiziologic populatia muncitoare, inclusiv taranimea.
redus. Toate acestea faceau ca potentialul ei de munca sa fie mai In conditiile descrise mai sus, gospodariile taranesti simteau nevoia de credit in vederea refacerii. Desi s-au acordat credite mai mari decit inainte de razboi, acestea nu erau suficiente. Pentru nevoi urgente, taranii mai erau inca nevoiti sa apeleze la camatari. Dar chiar si bancile particulare ce operau in mediul rural percepeau dobinzi ce se ridicau pina la 25%.
In sfirsit dar nu in ultimul rind ca insemnatate in agricultura Romaniei unificate persista inca nedreptatea in impartirea pamintului, iar acest lucru, pe linga ca producea la sate o situatie exploziva, frina insusi procesul de refacere a agricu lturii. De aceea,
problema reformei agrare se ridica cu ascutime la ordinea zilei. Reforma agrara din 1921 Hotarirea de a se efectua o reforma agrara a fost luata inca din iulie 1917, cind Parlamentul de la Iasi a inscris in Constitutie principiul exproprierii pentru o cauza de utilitate nationala si a decis exproprierea in acest scop a 2.000.000 ha in Vechiul Regat. In urmatorii 3-4 ani s-au adus apoi diverse decrete in aceasta problema, paralel cu o disputa aprinsa in jurul conditiilor si proportiilor exproprierii, pentru ca abia in vara anului 1921 sa fie adoptate legile definitive de reforma agrara pentru Vechiul Regat, Transilvania si Bucovina. Desi cuprindeau unele deosebiri de la o zona
referat.clopotel.ro
63
la alta, principiile pe care s-au incheiat aceste legi au fost in esenta aceleasi. Prin legea de reforma agrara se stabilea ca din fiecare proprietate urma sa ramina respectivul proprietar cu o cota neexpropriabila de 100 ha in regiunile de munte si de deal si de 150 ha in cele de ses. Aceasta cota putea fi extinsa la 500 ha daca proprietarul avea investitii pe mosie (cladiri, crescatorii de vite, instalatii, plantatii). Mosierul avea dreptul, conform legii, sa-si aleaga partea de mosie care sa-i ramina. Ca urmare a tergiversarii in aplicarea reformei agrare, s-au creat pentru mosieri o serie de posibilitati de a se sustrage pe diverse cai, de la efecte reformei.
Rezultatele finale ale reformei arata ca din 9.242.930 ha cit reprezenta suprafata mosiilor cu peste 100 ha inainte de reforma, au fost expropriate 6.123.789 ha, adica 66,2%. Un numar insemnat detarani au primit pamint dar, in acelasi timp marea proprietate mosiereasca desi simtitor diminuata s-a mentinut in continuare.
Inventarul mosiilor expropriate, precum si viile, livezile, terenurile irigate, iazurile erau exceptate de la expropriere. In ceea ce priveste padurile, acestea au fost supuse unei exproprieri (de mici proportii) numai in Transilvania. Dreptul de improprietarire, conform legii de reforma agrara il aveau in primul rind mobilizatii, vaduvele de razboi, taranii demobilizati, cei cu pamint mai putin de 5 ha si taranii fara pamint. Loturile ce se atribuia taranilor erau de doua categorii: loturi de improprietarire stabilite in principiu la 5 ha si loturi de completare, atribuite celor ce mai aveau pamint. Statul nu asigura gospodariilor taranesti creditul si asistenta tehnica necesara. Improprietarirea s-a facut prin rascumpararea pamintului mosieresc. Taxa de rascumparare se platea diferit de la o regiune la alta. Ea se calcula la valoarea anuala a arendei inmultita cu 20, sau in unele regiuni chiar cu 40.
In general, reforma agrara din 1921 a constituit cu toate lipsurile ei un insemnat pas inainte in procesul de dezvoltare a tarii noastre. Ea a dat impuls dezvoltarii capitalismului in agricultura. Reforma a micsorat sensibil proprietatea mosiereasca, a slabit puterea economica a mosierimii si a redus rolul jucat de aceasta clasa in viata politica si sociala a Roma niei. Sumele primite drept
rascumparare au permis mosierilor sa-si achite datoriile, sa angajeze mai multa munca salariata. Circulatia monetara Perioade de dupa razboi s-a caracterizat pe plan monetar, prin cresterea continua a inflatiei. Astfel, daca la finele anului 1916 circulatia baneasca era de 1.452 milioane lei, la sfirsitul anului 1923 volumul ei total era de 17.917 milioane lei. Fata de 1916 ea sporise deci, de peste 12 ori. Cea mai mare parte din aceasta crestere s-a datorat apelului statului la emisiunea de hirtie-moneda a Bancii
referat.clopotel.ro
64
Nationale, pentru acoperirea deficitelor bugetare, in special in anii 1920-1921. Cresterea inflationista a circulatiei monetare a fost insotita de cresterea preturilor si deprecierea crescinda a leului in interiorul tarii, precum si de scaderea cursului sau extern. Astfel, in raport, de pilda cu francul elvetian (moneda vesteuropeana cea mai putin afectata de deprecierea postbelica), 100 de lei romanesti erau egali in 1919 cu 11,05 franci, iar in 1922 cu numai 2,30 franci.
Acest fapt sporea ponderea reala a datoriilor particulare si de stat contractate in strainatate, creind greutati suplimentare operei de
refacere economica. Deprecierea interna a leului si-a gasit cea mai pregnanta expresie in cresterea generala a preturilor, atit a celor cu amanuntul, cit si a celor cu ridicata. Conform datelor oficiale ale Ministerului Industriei si Comertului, indicele preturilor cu amanuntul din intreaga tara crescuse la sfirsitul anului 1923 fata de 1914 la 2.586%, adica de aproape 26 de ori. Conjunctura inflationista a creat totodata un puternic decalaj intre salariile nominale si salariile reale, contribuind astfel la inrautatirea situatiei materiale a celor ce traiau din munca lor. O alta cauza care a contribuit la starea de haos monetar si la accentuarea inflatiei a fost aceea ca, in primii doi ani de dupa razboi, in tara nu circula numai leul emis de Banca Nationala, ci si alte monede, si anume: leul emis in perioada ocupatiei de Banca generala, coroanele austro-ungare si rublele, fiecare avind un curs diferit. Se impunea deci necesitatea unei unificari monetare. Dar o astfel de masura intirzia si explicatia nu este greu de gasit. Aceasta diversitate de monezi arata un economist burghez a dat prilejul unor speculatiuni fantastice, burghezia obtinind astfel mari cistiguri prin specularea diferentelor de curs. La un moment dat insa, acest haos monetar ameninta insasi interesele burgheziei, impiedicind desfasurarea procesului reproductiei capitaliste. De aceea, in cele din urma a fost efectuata unificarea monetara. Ea a fost dictata de necesitatea unificarii pietei nationale si de cerintele refacerii economice, dar a constituit in acelasi timp si un prilej pentru afaceri de mari proportii. Operatiunile de preschimbare au fost facute in 1920-1921. Intre timp insa, in Romania se scursesera, inclusiv prin contrabanda, mari sume de coroane si ruble ce nu mai aveau putere circulatorie in tarile vecine, unde preschimbarea se facuse mai devreme. In total s-a platit detinatorilor de lei a Bancii generale, coroane si ruble, 7.026 milioane lei, intreaga suma fiind pusa la dispozitia statului de BNR, prin doua imprumuturi speciale. Dupa evaluarile economistilor burghezi, paguba adusa economiei nationale prin intirzierea unificarii monetare si prin cursul ridicat la care ea s-a efectuat curs superior celui de pe piata s-a cifrat la 3,5 miliarde lei. Statul a facut astfel o pomana de stat en gros in folosul marilor detinatori de coroane, ruble si lei a Bancii generale.
Unificarea monetara n-a pus desigur capat inflatiei, ci a contribuit la sporirea volumului de lei aflat in circulatie. Problema lichidarii inflatiei va fi solutionata abia in perioada urmatoare.
Economia intre
anii 1924-1929
Dupa anul 1924 in economia tarii se va realiza o serie de progrese. Va spori numarul intreprinderilor industriale si al muncitorilor, va creste capitalul investit si forta motrica, se va imbunatati inzestrarea tehnica a intreprinderilor, iar productia va creste insemnat, comparativ cu perioada anterioara, productia vegetala si animala se va ameliora sensibil. Toate acestea vor imprima ca trasatura esentiala a perioadei avintul industrial si va influenta pozitiv dezvoltarea intregii economii nationale, inclusiv relatiile comerciale externe ale tarii. Avintul economic de dupa 1924 a fost influentat si de conditiile economice externe favorabile. Intre acestea mentionam indeosebi cererea mereu in crestere pe piata mondiala de produse romanesti ca petrol, lemn si cereale, precum si mentinerea preturilor la materii prime si combustibil pina in 1929, la un nivel relativ ridicat. Dezvoltarea mai insemnata a economiei si indeosebi a industriei a fost insotita de intarirea pozitiilor economice ale marii burghezii autohtone si care a dus la accentuarea opozitiei acesteia fata de capitalul strain prin punerea in aplicare a conceptiei de politica economica a PNL, prin noi insine. Guvernele din acesti ani conduse de liberali (cu exceptia sfirsitului anului 1926 si prima parte a anului 1927, cind guvernul a fost condus de generalul Averescu) au elaborat o legislatie economica a carei fundamentare juridica se gasea in Constitutia din anul 1923. Constitutia prevedea ca zacamintele miniere precum si bogatiile de orice natura ale subsolului sint proprietatea statului si ca la exploatarea acestora se va tine seama de drepturile cistigate. Lipsind pe micii proprietari de dreptul asupra subsolului terenurilor ce le apartineau, statul putea concesiona exploatarea acestora particularilor, adica marii burghezii industriale. In acelasi timp, burghezia si mosierimea care facusera anterior investitii in lucrari de exploatare a subsolului, beneficiau in virtutea drepturilor cistigate de bogatiile miniere, creindu-si o pozitie economica mai solida pentru a se opune penetratiei capitalului strain. Masurile de politica economica, care au contribuit la crearea avintului economic dupa 1924 pot fi grupate, in general, in trei categorii:
- legislatia cu privire la dezvoltarea industriei; - tarife vamale comerciale protectioniste; - politica de finantare si de credit pentru
ramurile economiei nationale. Legislatia industriala s-a concretizat prin adoptarea citorva legi, dintre care cea mai importanta a fost legea minelor din iulie 1924. In baza ei statul exercita dreptul de proprietate asupra tuturor bogatiilor miniere ale subsolului. Valorificarea acestor bogatii se facea de catre stat, fie direct, fie prin concesionare. Se prevedea ca se acorda dreptul de exploatare a zacamintelor subsolului, in primul rind societatilor anonime miniere romane, adica acelora in care cel putin 60% din capitalul social sa fie detinut de cetateni romani; doua treimi din membrii consiliului de administratie, ai comitatului de cenzori, precum si presedintele consiliului de administratie sa fie cetateni romani. In afara acestor societati, legea mai stabilea ca pot beneficia de dreptul de concesiune si alte categorii de societati care
referat.clopotel.ro
66
se obligau ca in timp de 10 ani sa indeplineasca conditiile stabilite pentru prima categorie de societati. Legea minelor provocat reactii din partea cercurilor financiare straine care aveau capitaluri investite in industria extractiva a Romaniei, cautind sa determine statul roman sa nu infaptuiasca nationalizarea subsolului si a intreprinderilor miniere (in anul 1925 se modifica procentul de 60% din capitalul social detinut de cetateni romani la 50,1%). Aceluiasi scop de intarire a pozitiilor marii burghezii autohtone i-a servit si Legea comercializarii si controlul intreprinderilor statului adoptata in 1924, prin care se introduceau in intreprinderile statului principiile comerciale din intreprinderile particulare de a participa la exploatarea unor intreprinderi ale statului cum erau Navigatia fluviala romana, Serviciul maritim roman, C.A.M. sau intreprinderi care se ocupau cu exploatarea generatorilor de energie (carbuni, petrol, gaz metan, caderi de apa etc.). In conducerea unor asemenea intreprinderi, 1/3 din numarul membrilor consiliului de administratie era numita de guvern, restul fiind ales dintre membrii consiliului de administratie, comitet de cenzori precum si presedintele, cetateni romani. Prin legea energiei, tot din 1924, se creau avantaje multiple acelora care-si investeau capitaluri pentru producerea energiei electrice hidro si termoelectrice, concesionarul fiind obligat sa rezerve statului o patrime din energia produsa. De asemenea, prin legea pentru regimul apelor (din 1924) se cerea intreprinderilor ca majoritatea capitalului sa fie autohton precum si presedintele si 2/3 din numarul administratorilor si cenzorilor sa fie cetateni romani. Prin toate aceste legi se urmareau preocupari mai ample ale burgheziei pentru valorificarea resurselor naturale ale tarii, dar in mod deosebit intarirea marii burghezii autohtone si obligarea capitalului strain sa tina seama de interesele acesteia. Fara indoiala insa ca burghezia autohtona isi apara interesele de grup si nicidecum ale statului, iar valorificarea resurselor de care dispune tara n-a fost realizata la nivelul cerintelor economiei nationale pentru o dezvoltare mai sustinuta a acesteia.
Tarifele vamale protectioniste. Politica tarifelor vamale a constituit un mijloc important prin care burghezia cauta sa apere productia interna de concurenta straina, contribuind in felul acesta la sustinerea procesului de industrializare a tarii. Burghezia industriala va cere tot mai mult statului sa intervina in economie si pe calea tarifelor vamale asa cum de altfel procedau si alte tari cu care Romania intretinea relatii comerciale. Pentru a asigura o oarecare stabilitate si a evita consecintele deprecierii monetare asupra veniturilor bugetare, prin tariful vamal din 1924 se prevedea ca taxele se percepeau in lei-aur, iar incasarea lor se facea in lei-hirtie, pe baza raportului de 1 leu-aur egal cu 30 lei hirtie, la fiecare 3 luni raportul se schimba in functie de fluctuatia monetara. Tariful din 1924 era minimal si se aplica tuturor tarilor care aplicau, la rindul lor, acelasi tarif si clauza natiunii celei mai favorizate. Pentru alte tari tariful era de trei ori mai mare decit cel minimal. Acest tarif a influentat nivelul importului, asigurind protectia articolelor textile, de tabacarie, hirtie
etc. egala cu 15-20% din valoare, iar pentru majoritatea produselor importate o taxa de 5-10%. Protectia era insa insuficienta pentru industrie si aceasta cu atit mai mult cu cit s-a aplicat intr-o perioada de puternica inflatie. De aceea, in anul 1926 tariful vamal a fost modificat la insistentele industriasilor din ramurile metalurgica si textila, a caror structura si gama de produse erau schimbate fata de perioada anterioara. S-au adaugat inca alte articole supuse taxelor vamale la import, iar la articolele textile si metalurgice taxele vamale erau urcate cu 50% pina la 100%.
S-a marit si coeficientul de multiplicare a taxelor vamale in aur de la 30, cit a fost stabilit in 1924, la 40. In anul 1927 s-a aplicat un nou tarif, cunoscut sub numele initiatorului lui tariful Manoilescu. Acesta era minimal pentru tarile care aplicau acelasi tratament Romaniei si general taxe vamale superioare cu 50% fata de cel minimal pentru tarile care nu acordau clauza natiunii celei mai favorizate si tariful minimal. Ca si in cazul tarifului din 1924, s-au prevazut taxe in aur, care pentru transformarea in lei-hirtie urmau sa fie inmultite cu un coeficient de 30 pentru articolele metalurgice si textile si cu 40 pentru celelalte marfuri importate. Aplicarea acestor tarife vamale a dus la cresterea gradului de protectie, reprezentind in anul 1928, de exemplu, 20,7% din valoarea intregului import fata de numai 4,1% cit reprezentau taxele vamale din valoarea totala a importului in 1922. Totusi gradul de protectie al industriei romanesti era insuficient, taxele de import fiind mult inferioare celor din Cehoslovacia, Polonia, Ungaria si alte tari cu care Romania avea relatii comerciale. Cu toate acestea, politica vamala protectionista a avut drept urmare oprirea patrunderii aproape nestingherite pina atunci a marfurilor straine, creind avantaje burgheziei pentru dezvoltarea productiei autohtone. In conditiile penuriei de capitaluri pe piata interna, statul a intervenit direct prin sprijinirea dezvoltarii industriei pe calea finantarii, a acordarii de credite in volum mult mai mare decit in anii anteriori.
In acest sens, in anul 1923 a fost infiintata Societatea nationala de credit industrial, la al carei capital participa statul si Banca Nationala. Scopul bancii era incurajarea industriei mari prin acordarea de credite si inlesnirea mobilizarii creantelor industriale prin reescontarea la Banca Nationala. Activitatea acestei noi banci a avut o importanta deosebita in impulsionarea dezvoltarii industriei autohtone. Rolul ei in creditarea industriei a crescut destul de repede, de la finantarea a numai 5% din totalul intreprinderilor marii industrii prelucratoare in anul 1924 la 12% in anul 1928, intreprinderi a caror productie reprezenta circa 31% din totalul productiei industriale. Acelasi rol de sprijinire a industriei l-a avut si Banca Nationala, care acorda credite, fie direct, fie prin intermediul societatii nationale de
referat.clopotel.ro
68
credit industrial. In
1928 volumul creditelor acordate industriei de catre Banca Nationala reprezenta 32% din totalul portofoliului ei.
Dezvoltarea industriei Dezvoltarea mai accentuata a industriei, dupa 1924, a avut loc pe baza structurii industriale mostenite din anii anteriori. Fata de perioada antebelica se constata, pe ansamblu, o crestere a ponderii industriei mari in productia industriala a tarii (circa 80%) concomitent cu o dinamica a celei mici si mijlocii. De asemenea, desi, productia industriei extractive a inregistrat un spor mai mare decit cea a industriei prelucratoare, in anul 1928 constatam ca intiietatea apartinea tot industriei prelucratoare, productia industriei extractive fiind de 5 ori mai mica. In cadrul industriei extractive primul loc il ocupa industria petrolului care singura detinea 2/3 din intreaga ramura miniera a tarii. Schimbari semnificative apar in industria prelucratoare in sensul cresterii ponderii industriei grele, de la 27% la 37% in productia totala a industriei prelucratoare. Ramura industriala care a progresat cel mai mult a fost industria metalurgica. Au fost infiintate noi intreprinderi mari cu procese tehnologice complexe cum erau uzinele Malaxa din Bucuresti, fabricile de la Copsa Mica, Cugir, I.A.R. din Brasov. Dezvoltarea metalurgiei a fost stimulata de necesitatile mari de produse metalurgice ale economiei. Cu toata aceasta crestere metalurgia continua sa ocupe un loc de mica importanta cu mult in urma altor ramuri industriale. In 1928 ea dadea o valoare a productiei de circa doua ori mai mica decit industria alimentara. Ramurile industriei usoare, in primul rind industria alimentara, textila si pielariei detineau impreuna ponderea cea mai mare in valoarea productiei industriale prelucratoare. In cadrul acestor ramuri, pozitia fruntasa, o ocupa in continuare, industria alimentara, desi se constata o oarecare diminuare a ponderii ei. Cit priveste industria textila, aceasta si-a sporit an de an participarea la productia industriala a tarii. Pina in 1925 industria lemnului a fost in plina ascensiune, dupa care curba participarii ei la productia totala incepe sa scada, nemairevenindu-si in toata perioada interbelica. Isi mentine o pondere relativ mare, in ansamblul productiei, industria chimica, datorita faptului ca o insemnata parte a productiei ei era data de rafinariile de petrol. In ceea ce priveste inzestrare tehnica a industriei romanesti se constata aceeasi inapoiere, daca avem in vedere, de exemplu, ca in anul 1928 in industria alimentara pentru un lucrator reveneau 5,3 CP, iar in industria metalurgica doar 2,3 CP.
In intreprinderile industriei metalurgice incep sa se produca material rulant profit caile ferate, intre care locomotive, vagoane de calatori si de marfuri, cisterne pentru transportul petrolului etc. Cit de neinsemnata era ramura constructoare de masini reiese din faptul ca aceasta intrebuinta doar 1,6% din intreaga cantitate de forta motrice
a industriei metalurgice, ceea ce demonstreaza ca Romania continua sa ramina o tara dependenta de tehnica din tarile dezvoltate industrial. Intre diferitele ramuri industriale existau inegalitati in dotarea cu echipament, in aprovizionarea si asigurarea cu forta de munca calificata. Alaturi de citeva intreprinderi caracterizate printr-un grad inalt de concentrare a productiei, functionau un numar foarte nare de intreprinderi ramase cu totul i n urma sub raport tehnic si
tehnologic. Structura necorespunzatoare a industriei era insotita de imposibilitatea, cu unele exceptii, a asigurarii consumului de produse industriale cerute pe piata interna. In acesti ani productia industriala autohtona acoperea necesitatile interne in proportie de circa 60%. Sub aceasta medie se ascundeau insa mari inegalitati pe ramuri si subramuri si, in acelasi timp, aceasta acoperire era realizata in conditiile unui nivel scazut al consumului pe locuitor. Agricultura beneficia intr-o masura redusa de produse industriale, era lipsita de ajutorul industriei pe linia inzestrarii cu unelte si masini agricole. Slaba dezvoltare a industriei ca si posibilitatile de import reduse faceau ca in tara noastra consumul produselor fabricate sa fie foarte scazut situindu-ne, sub acest aspect, printre tarile cele mai inapoiate din Europa. Calculat la preturile anului 1928, in marci germane, consumul pe locuitor in Romania era de79, in timp ce in Elvetia era de 622, in Anglia de 609, in Germania de 550, in Franta de 547, in Ungaria de 192, in Iugoslavia de 141. In anii 1924-1928 consumul anual pe locuitor era in tara noastra de 5 kg zahar, 0,24 kg conserve, 0,28 litri bere, 0,62 kg bumbac, 9,8 kg produse laminate, 5,7 kg lemn constructii, 2 kg ciment etc. Romania cu toata dezvoltarea industriei, continua si in aceasta perioada sa ramina o tara cu o structura predominant agrara. Astfel, din populatia activa in industrie era angajata in anul 1929 doar 10% in timp ce in agricultura lucra 78%. Aceeasi concluzie se impune daca avem in vedere ca industria contribuia, in acelasi an, la venitul national cu numai 39 miliarde lei, iar agricultura si silvicultura cu 84 miliarde lei.
Industria participa la produsul social in proportie de 34,6% si cu o pondere de 22% in venitul national, ceea ce confirma aprecierea
de tara cu economiei predominant agrara. Dezvoltarea agriculturii Sectorul dominant al economiei punea si in aceeasi ani amprenta marilor dificultati postbelice refacerii lente ca si amplificarii contradictiilor social-economice din lumea satelor. Agricultura se caracteriza prin dezvoltarea mai sustinuta a capitalismului, proces impulsionat de consecintele reformei agrare din 1921. De fapt, reforma agrara a fost declarata infaptuita in anul 1926. Marea proprietate mosiereasca mai detinea inca 19,5% din intreaga suprafata agricola a tarii, ceea ce explica raminerea in continuare a ramasitelor semifeudale. In acelasi timp, analiza structurii proprietatii taranesti arata ca diferentierea taranimii s-a accentuat. Patura instarita a
referat.clopotel.ro
70
acesteia detinea in 1927 circa 16% din suprafata arabila, taranimea cu pamint intre 5-10 ha fiecare gospodarie circa 11%, restul pamintului fiind detinut de mica proprietate. Numarul gospodariilor taranesti fara pamint se ridica la aproape 700.000. Lipsa sau insuficienta pamintului pentru cultura obliga insa un numar insemnat de gospodarii sa practice relatiile de dijma. Pe de alta parte, lipsa inventarului agricol, a creditelor si povara impozitelor aveau consecinte negative asupra economiei rurale. In ceea ce priveste suprafata arabila si structura culturilor reiese ca suprafata insamintata cu cereale ocupa o pondere cuprinsa intre 85-87% dupa care urmau suprafetele destinate fineturilor cultivate si plantelor industriale. In cadrul culturilor cerealiere au crescut mai mult suprafetele insamintate cu porumb, orz si ovaz. Cresteri insemnate se constata si in privinta suprafetelor insamintate cu plante alimentare si plante industriale.
Daca suprafetele insamintate cunosc cresteri constante, productia nu a inregistrat aceeasi evolutie, inregistrindu-se variatii mari de la un an la altul (in crestere pina in 1926 apoi in scadere si din nou in crestere din 1929). Datorita slabei inzestrari tehnice si a insuficientei folosiri a metodelor agricultura-tehnice avansate, agricultura se regasea intr-o accentuata dependenta de factorii
naturali.
Caracterul inapoiat al agriculturii iese mai clar in evidenta daca cumparam recoltele obtinute cu cele realizate din alte tari cu posibilitati comparabile. In timp ce Romania obtinea in 1925 circa 860 kg griu la ha, in Iugoslavia si Ungaria s-au obtinut cite 1.260 kg, iar in Bulgaria 1.320 kg. Aceleasi discrepante se intilneau si i n privinta
altor culturi. Desi tara noastra dispunea de conditii naturale optime pentru cresterea animalelor, datorita procesului de saracire a taranimii, a lipsei creditelor pentru gospodariile taranesti, septelul a scazut continuu. La sfirsitul perioadei agricultura Romaniei, ca si a altor tari, a fost cuprinsa de o criza de supraproductie manifestata prin scaderea preturilor la produsele agricole criza care se va prelungi pina la al doilea razboi mondial. Consecintele crizei economice din anii 1929-1933 asupra economiei Romaniei Romania facind parte din sistemul mondial al economiei capitaliste a fost si ea lovita de criza economica dintre 1929-1933. Ca si in celelalte tari capitaliste, in Romania criza a cuprins toate ramurile de activitate: industria, agricultura, comertul, finantele, circulatia monetara, sistemul bancar, cu toate consecintele sale nefaste. Declansata mai puternic la mijlocul anului 1929 in industrie, criza a fost agravata de o serie de factori interni si externi. In rindul factorilor interni care au dus la agravarea crizei, mentionam in primul rind, predominarea in economia Romaniei a unei agriculturi ramase in urma, care ocupa 78% din populatia activa a tarii si in care se mentineau inca ramasite feudale. Singur acest lucru era
referat.clopotel.ro
71
de natura sa agraveze criza, in conditiile decalajului dintre preturile produselor industriale si cele agrare in favoarea primelor. Implementarea crizei industriale cu cea agrara, care a inceput inca din 1928, a contribuit si mai mult la agravarea crizei. Puternica scadere a preturilor produselor agricole a avut consecinte deosebit de grave pentru economia nationala. Existenta unui volum mare de imprumuturi facute de taranime la banci si camatari inainte de declansarea crizei si care trebuiau platite in conditiile preturilor scazute in care taranii isi valorificau produsele, a constituit un alt factor de agravare al crizei. Un al doilea factor intern, care si-a adus contributia la agravarea crizei economice in Romania, l-a constituit nivelul scazut de trai al populatiei, nivelul coborit al salariilor muncitorilor si al cistigurilor taranimii muncitoare, ceea ce s-a repercutat in reducerea considerabila a puterii de cumparare si a pietei interne in perioada crizei. Intre factorii care au agravat criza din Romania a fost si scaderea catastrofala a preturilor produselor romanesti ce se exportau, in timp ce preturile produselor importate de tara noastra s-au mentinut la un nivel relativ ridicat. Inrautatirea conditiilor comertului exterior al Romaniei s-a resimtit, ca urmare a structurii sale (predominarea la export a cerealelor si petrolului, iar la import a produselor fabricate industrial).
Detinerea unor pozitii deosebit de puternice de catre capitalul strain in economia tarii, indeosebi in industria extractiva, volumul mare al datoriei publice externe si anuitatile extrem de grele pentru bugetul de stat sporite ca urmare a imprumutului de stabilizare din 1929 ca si a imprumuturilor externe din primii doi ani ai crizei a constituit unul dintre factorii externi de agravare a crizei in tara noastra. Starea de dependenta economica si politica a tarii fata de monopolurile internationale s-a adinci. Criza in
industrie
Inca de la inceputul anului 1929 in unele ramuri ale industriei tarii au aparut fenomene de criza de supraproductie. Indicii cantitativi ai productiei de fier, otel, huila, sare etc. au marcat importante scaderi, indicii preturilor fontei, cuprului, petrolului, lignitului etc. de asemenea, au coborit, in timp ce in depozite cresteau stocurile de marfuri ce nu puteau fi desfacute pe piata.
Incepind de la jumatatea anului 1929 criza s-a dezvoltat cu violenta, cuprinzand rind pe rind ramurile industriei tarii. Ca urmare, atit indicele general cantitativ al productiei industriale, cit si cel valoric au inregistrat scaderi importante.
Examinarea dinamicii productiei industriale scoate in relief o insemnata scadere a productiei pe ansamblul industriei in anul 1932 fata de anul 1929. Scaderea cantitativa a productiei a fost deosebit de mare la industria prelucratoare cuprinzind majoritatea ramurilor marii industrii din Romania ca si la industria ce reunea monopolurile de stat (sare, tutun, chibrituri, explozivi etc.).
referat.clopotel.ro
72
In ceea ce priveste indicele productiei pe intreaga industrie extractiva, acesta era ridicat datorita cresterii mari a productiei de petrol, deoarece in celelalte ramuri ale industriei extractive (carbune, minereuri feroase si neferoase) productia a scazut. Din punct de vedere valoric, scaderea productiei a fost deosebit de importanta, cu mult mai mare decit reducerea cantitativa, ca rezultat al scaderii insemnate a preturilor. Pe ansamblul industriei, valoarea
productiei a scazut in aceeasi perioada cu 42,2%. Examinarea evolutiei indicilor productiei pe ramuri ale industriei si pe marfuri arata scaderi deosebit de mari la principale produse. Odata cu izbucnirea crizei din industrie in 1929, criza agrara s-a adincit enorm. Indicele preturilor produselor agricole a scazut de la 100 in 1929 la 44,9 in 1933. De la 109 miliarde de lei in anul 1929 valoarea productiei agricole vegetale a scazut la numai 48,6 miliarde lei in 1933 (desi cantitativ productia a fost mai mare decit in 1929). Criza agrara a cuprins toate ramurile agriculturii; productia cerealiera de plante tehnice, pomicultura, viticultura, zootehnia etc. Structura agriculturii Romaniei, predominant cerealiera, a agravat consecintele crizei agrare, mai puternice in aceasta ramura. In acelasi timp, scaderea preturilor a avut consecinte mult mai grave pentru tara noastra, dat fiind faptul ca, costul de productie al cerealelor romanesti era mai urcat decit al tarilor cu o agricultura capitalista dezvoltata. Raminerea in urma din punct de vedere tehnic a agriculturii noastre, productivitatea scazuta a muncii, cheltuielile mari ale gospodariilor taranesti provocate de dobinzi mari, de renta funciara ridicata, dijma, preturile ridicate ale marfurilor industriale, impozitele mari etc. impovarau cu mult costurile produselor agricole din Romania.
In acelasi timp, ca urmare a obligatiilor sale de a achita datoriile mari contractate pe piata externa de a-si crea disponibil de devize necesar platii importului, a acoperi deficitele balantelor de plati etc. statul a dus o politica de fortare a exportului de cereale i n anii
1929-1933, chiar la preturi extrem de scazute.
Prin scaderea preturilor produselor agricole, criza a determinat o scadere a pretului pamintului si a arenzilor, dar aceasta scadere a fost mai mica decit a preturilor marfurilor agricole, ceea ce a agravat situatia gospodariilor agricole ale taranimii. Mentinerea unui nivel relativ ridicat in raport cu cel al produselor agricole al preturilor pamintului si al arenzilor arata tendinta mosierimii de a
arunca pe spatele taranimii muncitoare greutatile crizei agrare. Criza agrara a dus la accentuarea procesului de degradare a agriculturii romanesti. Aceasta s-a manifestat prin: reducerea folosirii masinilor agricole, scaderea septelului si a calitatii lui, calitatea inferioara a lucrarilor agricole, in anii 1929-1933, procesul suprafetelor ocupate de culturile de plante tehnice, de pomi fructiferi si livezi a scazut.
referat.clopotel.ro
73
O buna parte din inventarul de unelte agricole folosite in gospodariile taranesti era de calitate inferioara si rau intretinut. Micii producatori lipsiti de mijloace pentru refacerea utilajului erau nevoiti sa apeleze la unelte de munca care erau de mult scoase din uz. Lipsa de unelte si utilaje agricole se facea resimtita nu numai la culturile de cimp, dar si intr-o asemenea ramura intensiva cum este viticultura. In conditiile crizei agrare, oferta de brate de munca in agricultura a crescind, salariile muncitorilor scazind, mosierii si chiaburii gaseau mai convenabila folosirea muncii manuale decit utilizarea masinilor agricole. Consumul de unelte si masini agricole (import si productie interna) a scazut puternic: de la 5,7 mii tone unelte si 11,3 mii tone masini agricole in 1929, la 3,2 mii tone unelte si 1,5 mii tone masini agricole in 1933. Efectivul de animale a scazut in anii 1929-1933 la taurine, ovine si porcine. Desi agricultura Romaniei avea mare nevoie de ingrasaminte azotoase, datorita culturii excesiv cerealiere si mai ales culturii de porumb, productia si consumul de ingrasaminte azotoase era extrem de reduse. In anul 1927 s-au consumat doar 900 tone superfosfat adica abia 1 kg ingrasaminte chimice pe ha de teren arabil. Chiar si folosirea gunoiului de grajd ca ingrasamint era redusa, lucru scos in relief de o ancheta speciala efectuata in anul 1927. Regrese insemnate au inregistrat in anii agrare si metodele folosite in cultivarea pamintului. Nu se mai practica dezmirisitul indata dupa secerat, lasindu-se miristile pentru pasunat pina toamna tirziu ceea ce dauna lucrarii pamintului se practica o singura aratura in loc de doua, aratura este superficiala, se practica semanatul prin imprastiere si nu cu semanatoarea etc. Ca urmare a accentuarii procesului de degradare a agriculturii Romaniei in anii crizei agrare, productia medie obtinuta la principalele culturi a fost scazuta. Astfel, in ceea ce priveste productia medie anuala de griu in anii 1925-1929 Romania se afla inaintea Spaniei, Greciei, Portugaliei, pentru ca in anii 1930-1934 sa fie in urma Spaniei, Portugaliei. Daca in anii 1925-1929 Romania ocupa locul al XI-lea in cadrul tarilor europene in ceea ce priveste productia medie de porumb la ha in perioada 1930-1934 ea a ajuns pe locul al XIII-lea depasind numai Grecia, Polonia si Portugalia. Criza in domeniul creditului a fost agravata de legaturile strinse intre unele banci mari din tara noastra si unele banci din strainatate care au redus creditele, au retras capitalurile din Romania etc. Datorita insolventei multor debitori ai bancilor, acestea au trecut la masuri excesive de restringere a creditului, inaugurind o politica de cereri de garantii speciale pentru cel mai mic credit acordat. Banca Nationala si-a redus mult operatiunile de acont, urmarind lichidarea plasamentelor si mentinind un acont ridicat de 9%, ceea ce a influentat ridicarea pe piata a dobinzilor. Cu deosebire in acest sector iese in evidenta politica dusa de banci atit cele cu capital strain cit si cele cu capital romanesc de a arunca pe sapatele oamenilor muncii greutatile provocate de criza, nu numai direct prin nerestituirea micilor depuneri ca si indirect, prin trecerea datoriilor lor mari pe seama bugetului statului. Un exemplu graitor in acest sens este cel al Bancii Marmorosch Blank. Aceasta banca cu capital strain aflata de fapt in stare de
referat.clopotel.ro
74
faliment inca din 1930, a primit din partea Bancii Nationale sume foarte mari cu titlu de reescont pentru creante in cea mai mare parte fara valoare reala (ale unor debitori insolvabili). Astfel, intre 31 decembrie 1930 si 26 octombrie 1931, data la care Banca Marmorosch Blank a cerut sa i se admita dat preventiv reescontul ei la Banca Nationala a crescut de la 247 milioane lei la 1,8 miliarde lei, majoritatea cambiilor predate BNR (in suma de peste 1 miliard) erau Portofoliu putred, cambii semnate de Banca industriala, creatie a Bancii Marmorosch Blank si care nu aveau acoperite. La rindul sau BNR a transmis acest portofoliu putred statului roman. In afara de acestea BMB a mai primit din partea BNR, in aceeasi perioada, un imprumut de 750 milioane lei, ca sa aiba de unde restitui aceasta suma, BMB a primit din partea statului concesiunea distribuirii tutunului si Tigarilor (monopol al statului). Intrucit aceasta concesiune facuta de stat societatii Discom (creatie a BMB) aducea beneficii mari Discom a preluat datoria de 750 milioane lei de la BNR pentru a plati in 14 ani, iar BMB s-a ales astfel cu un profit de 750 milioane lei in dauna statului, respectiv a contribuabililor. Acesta este doar un exemplu. "Portofolii putrede" au fost preluate in suma de multe milioane de lei de catre BNR si apoi trecute statului si de la alte banci ca: Banca Franco-Romana, Banca sindicatelor agricole Ialomita, Banca de scont din Bucuresti, Banca generala a Tarii Romanesti, Banca Agricola, Banca Victoria din Arad etc. Actiunea nefasta a capitalului strain din sistemul bancar in perioada crizei este scoasa in relief si de retragerea masiva, fuga din tara a unor insemnate capitaluri straine prin intermediul bancilor. Astfel, circa 18 miliarde lei au luat drumul pietelor straine, agravind situatia balantei de plati a Romaniei.
In acelasi timp, capitalul strain a profitat da conjunctura creata de criza pentru a realiza noi cointeresari in domeniul bancar; astfel,
capitalul german (prin Dresdner Bank) a infiintat in octombrie1929
Societatea
bancara Romana cu sediul la Bucuresti si cu filiale la Arad, Deva, Timisoara si Brasov.
Concentrarea si centralizarea capitalului in banci au facut progrese insemnate in anii crizei economice din 18929-1933. In timp ce numarul bancilor societati anonime a scazut cu 20% in 1933 fata de 1928, capitalul a ramas acelasi. BNR a capatat un rol tot mai important, cu deosebire prin monopolul mijloacelor de plata i n
strainatate si controlul devizelor. Capitolul VII
Trasaturile economiei Romaniei la inceputul

razboi mondial Economia in anii 1939-1940 (septembrie)
celui de-al doilea
Trasatura fundamentala a evolutiei economiei Romaniei in acesti ani a constat in influenta determinanta a factorilor politici externi asupra sa. Aceasta evolutie a dus, in cele din urma la intrarea
Romaniei pe plan economic in orbita Germaniei. O asemenea situatie, deosebit de nefasta pentru destinele tarii nu a fost deci t
rodul unei lungi perioade de tensiune si amenintari, presiuni si ultimatumuri, venite din partea Germaniei, sau a celor manevrati de ea cum a fost Ungaria horthista. Industria.
In conditiile cind obiectivul prioritar al tarii a fost i ntarirea capacitatii sale de aparare, industria a devenit un element important al economiei. Masurile adoptate pentru intensificarea efortului industrial au pastrat caracterul unei legislatii stimulative, mai ales sub raportul stimularii investitiilor particulare. Trasatura esentiala a legislatiei industriale a fost cresterea rolului si interventiei statului. Pe aceasta linie s-au adoptat masuri menite a ceea un cadruorganizatoric mai propice pentru concentrarea si mobilizarea tuturor resurselor industriale. Astfel, in cursul anului 1939 a fost creat Consiliul superior economic. Principalele sale atributii erau: redactarea si adoptarea de planuri si programe economice, avizarea diferitelor proiecte de legi economice. In acelasi an s-a realizat si o modificare a legii cartelurilor, care consta in obligativitatea tuturor intreprinderilor pe ramuri de productie. Avind in vedere importanta industriei de armament, in noiembrie 1939 s-a adoptat legea privind regimul juridic al fabricilor de armament. In industria petroliera s-a creat in ianuarie 1940 Comisariatul general al petrolului. Ca urmare a conditiilor generale un impuls deosebit capata sectoarele industriale legate de inzestrarea armatei, in primul rind, industria metalurgica, precum si industria textila, pielariei si chiar alimentara. In schimb, cererea de echipamente industriale, mijloace de productie, cu exceptia celor necesare industriilor legate de armata, a scazut. Datorita situatiei internationale posibilitatea aprovizionarii cu o serie de materii prime solicitate de industria romaneasca s-a redus foarte mult. Din septembrie 1939 situatia a devenit si mai critica. Guvernul ia o serie de masuri menite a rezolva cel putin partial aceasta problema. Astfel, se aduc unele modificari in regimul comertului exterior, in sensul liberalizarii utilizarii devizelor obtinute prin export, cu conditia sa se utilizeze la procurarea de materii prime. Este vorba in primul rind de procurarea de materii prime din tarile cu devize libere. In acelasi timp s-au facut eforturi si pentru cresterea productiei proprii in extractia de minereuri feroase si neferoase. Numai pentru industria
pielariei se va reusi sa se asigure aprovizionarea din tara cu piei crude. In ceea ce priveste industria extractiva a petrolului scaderea productiei, inceputa inca din 1936, a continuat. Chiar dupa izbucnirea razboiului s-a inregistrat o crestere a preturilor de petrol pe piata mondiala, ea nu a determinat si o marire a productiei. Un element caracteristic al acestor ani au devenit incercarile, venite din partea Germaniei de a patrunde in industria romaneasca.
referat.clopotel.ro
76
Obiectivele sale principale au fost industria metalurgica si industria petroliera. In industria petroliera era evident ca patrunderea sa a urmarit sa-i asigure un anumit control in vederea asigurarii unor livrari cit mai mari si mai regulate de petrol si derivatele sale. Penetratia germana in industria metalurgica a urmarit limitarea pina la anulare a acestei ramuri pentru a controla piata romaneasca de armament, pentru a mari gradul de dependenta fata de Germania. In acesti ani insa posibilitatile de actiune ale Germaniei au fost limitate, mai ales ca trebuiau utilizate instrumente economice normale, din care achizitionarea de actiuni la societatile romanesti era principalul mijloc. Atit timp cit conditiile internationale au permis, incercarile germane in acest sens au dus la un permanent esec. In martie 1939 insa, ocuparea Cehoslovaciei a facut ca Germania sa puna mina pe pachete de actiuni apartinind unor societati cehoslovace (Skoda, Zbrojovka), asupra unor societati romanesti. Utilizind contradictiile dintre industriasul N. Malaxa, sprijinit de palat si M. Ausnit, reprezentant al capitalului occidental, soldat cu indepartarea ultimului, germanii si-au consolidat prezenta la Resita, desi nu detineau decit 9% din actiuni. In industria petrolului insa rezultatele nu au fost nici pe departe tot atit de incurajatoare pentru ei. Opozitia marilor societati cu capital occidental si a statului roman au facut ca in acesti ani obiectivul Germaniei sa nu fie atins.
Infringerea Frantei a creat baze noi pentru presiunile Germaniei. Guvernul adopta in iulie 1940 decretul-lege prin care se interzice orice transfer de titluri fara autorizatia statului. Desi hitleristii isi intaresc presiune pentru a forta guvernul sa etatizeze societatile cu capital occidental, chiar pe fondul situatiei dramatice din vara anului 1940, guvernul roman nu accepta.
Agricultura Productiile agricole ale celor doi ani au fost bune, mai mari decit cele din anul 1938. S-a creat astfel un disponibil de export. La inceputul anului 1939 insa supraoferta de cereale a determinat ca preturile la cereale sa fie mici. Ca urmare, statul intervine, subventionind pe exportatori prin prime de export si prin interventia sistemului cooperatist pentru absorbirea surplusului de cereale. Cresc suprafetele cultivate cu plante tehnice, mai ales oleaginoase solicitate mult la export, cu deosebire in Germania. Izbucnirea razboiului in septembrie 1939 a determinat o crestere a preturilor produselor agricole, mai ales la legume si oleaginoase. Pentru a nu crea lipsuri pe piata datorita intensificarii exportului, guvernul a fost nevoit sa limiteze exportul la unele produse. De asemenea, pe piata interna s-au introdus preturi de stat la cereale, iar pentru stimularea unei productii de buna calitate a introdus sistemul bonificatiilor la pret pentru produsele de buna calitate.
Agricultura a constituit si ea un obiectiv al ofensivei germane asupra economiei romanesti. S-au creat societati mixte pentru comercializarea produselor agricole si trimiterea lor in Germania. Un moment important care indica scopul politicii germane in economia
romaneasca a fost protocolul din iulie 1939, prin care s-a stabilit un plan de restructurare a agriculturii romanesti conform cu interesele Germaniei. Aplicarea sa in practica va fi i nsa firava, mai ales ca acest
plan implica si eforturi de investitii. Finantele publice.
Sistemul financiar al tarii a capatat in acesti ani o importanta deosebita. Marele volum de cheltuieli, a carui tendinta a fost de permanenta crestere, cerea un efort financiar deosebit. Ca urmare, sa inregistrat o crestere substantiala a sarcinii fiscale, suportata atit de masele de oameni ai muncii cit si de asociatiile industriale, bancare
si comerciale. In acelasi timp, volumul cheltuielilor destinate altor scopuri decit celor legate de inzestrarea armatei a scazut. Mai mult decit atit, in conditiile in care bugetul statului nu mai putea face fata acestor cheltuieli, s-au utilizat si alte surse de finantare, din care cea mai importanta a fost cea a imprumuturilor interne. La sfirsitul anului 1938 s-a creat o institutie specializata pentru aceste operatii: Casa autonoma de finantare si armonizare (CAFA). Sumele de bani obtinute prin aceste imprumuturi urmau a fi dirijate spre ministerele legate de pregatirile militare. In noiembrie 1939 CAFA a fost autorizata sa emita unul dintre cele mai importante imprumuturi interne ale perioadei: bonurile pentru inzestrarea armatei, suportat de masele de oameni ai muncii. O alta sursa de finantare a constituit-o reescontul la BNR. Acest reescont era realizat prin intermediul CAFA, legata la rindul sau de Ministerul Finantelor. In acest mod, reescontul a devenit de fapt un permanent imprumut al statului la BNR. Circulatia monetara si activitatea bancara Sistemul bancar a devenit pirghia esentiala a economiei si necesitatilor de capital impuse de imperativele vremii. Activitatea BNR a fost indreptata cu precadere in doua directii:
sprijinirea si consolidarea sistemului bancar in ansamblu pentru a face fata dificultatilor create de situatia politica si militara; sprijinirea efortului de dezvoltare capacitatii de aparare a tarii.; industriala, de crestere a
In anii 1939 1940, paralel cu intensificarea extractiei de metale pretioase din care BNR a cumparat aproape intreaga cantitate extrasa, ceea ce a dus la cresterea rezervelor de aur ale bancii, s-au adoptat masuri pentru a stimula vinzarea de aur a populatiei catre
BNR. Banca Nationala era autorizata, astfel, sa plateasca peste pretul oficial al aurului de 153.333, 33 lei kg. de aur fin, o prima valutara de 50%. Unele calcule arata ca in 1940 leul a reprezentat numai 44,50% din valoarea celui din 1929.
referat.clopotel.ro
78
Totodata diferenta dintre valoarea interna si cea externa a leului se accentueaza, ducind la aparitia speculei si a evaziunii de devize. Afacerile cu devizele straine s-au inmultit fiind antrenati si membrii casei regale.
Aceste presiuni repetate asupra leului au determinat aparitia unui fenomen de crestere a preturilor cu amanuntul. Guvernul ia unele masuri pentru a preintimpina o astfel de evolutie periculoasa. A fost introdus controlul statului asupra preturilor, dar nu pe o scara larga si fara nici o interventie directa, preturile fiind lasate sa se stabileasca in functie de legile pietii. Cu toate masurile luate s-a inregistrat i n acesti ani o crestere a costului vietii, mai ales la produse de consum imediat.
Comertul Germania exterior. Tratatul economic din 23 martie 1939 cu
In acesti ani Germania face eforturi deosebite pentru a obtine o pozitie privilegiata in economia romaneasca, in comertul exterior. Pe de alta parte, Romania in acesti ani nu a putut sa fie manevrata cu atita usurinta de Germania, atit timp cit a mai existat o speranta pentru un sprijin eficace in favoarea sa din partea tarilor occidentale. Cind si aceasta speranta a disparut, trecerea Romaniei, ramasa singura, izolata, in sfera de influenta germana a fost definitiva. Dar acest fapt se va intimpla abia in vara anului 1940. In 1939 1940 infruntarea Romaniei si Germaniei pe plan economic se baza pe doua obiective specifice fiecareia dintre parti: Germania dorea un tratat economic general prin care economia Romaniei sa fie pusa la dispozitia sa Romania dorea ca prin concesiuni cu caracter economic, mai ales in domeniul comertului exterior, sa poata determina Germania sa accepte garantii pentru integritatea sa teritoriala.Dar aceasta nu s-a realizat fara ca Germania sa nu fi utilizat toata gama de metode extraeconomice: presiuni din partea functionarilor germani, campanii de presa violente contra Romaniei, amenintari cu interventie militara, ultimatumuri si mai presus de orice, santajarea Romaniei cu problema integritatii teritoriale, pentru care Germania a manevrat abil si eficace Ungaria si Bulgaria.
In acest context guvernul roman trebuie sa semneze tratatul economic. Reprezentantul german in ziua de 23 martie da un ultimatum categoric respingind propunerea romana de a se relua negocierile. Astfel, in dupa amiaza zilei de 23 martie 1939 s-a semnat tratatul economic romano-german. Clauzele tratatului depaseau cadrul strict al relatiilor comerciale bilaterale, prevazind, in esenta, orientarea tot mai strinsa a economiei roma nesti fata de necesitatile
germane.
referat.clopotel.ro
79
Bibliografie *** Banca Nationala a Romaniei 1880 1995, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1998 Axenciuc, V. Introducere in istoria economica a Romaniei, Ed. Fundatiei "Romania de miine", Bucuresti, 1995 Buzatu, Gh. O istorie a petrolului romanesc, Ed. Economica, Bucuresti, 1988 Constantinescu, N. N. Istoria economica a Romaniei, Ed. Economica, Bucuresti, 1997 Kiritescu, C. C. Sistemul banesc al leului si predecesorii lui, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1997 Muresan, M., Muresan, D. Istoria economiei, Ed. Economic, Ed. Economica, Bucuresti, 1998 Postolache, T. Economia Romaniei. Secolul XX. Ed. Academiei Romane, Bucuresti, 1991 Puia, I. Detaliile economice externe ale Romaniei in perioada interbelica, Ed. Academiei Romane, Bucuresti, 1992 Suta, N. Istoria comertului exterior romanesc, Ed. Eficient, Bucuresti,
1992 Sandru, D-tru Reforma agrara din 1921a din 1921, Ed. Academiei Romane, Bucuresti, 1975
referat.clopotel.ro
80

Istoria Economiei Romanesti

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Istoria Economiei Romanesti

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Istoria economiei romanesti - note de curs -

Istoria economiei este o stiinta sociala, facind

parte din grupa

ocupatii de baza ale autohtonilor si colonistilor prezenti in Dacia Romana.

un cuptor de prelucrat minereu de fier.

orice tara (sare, mirodenii, metale sau

Caracteristicile economiei romanesti in prima jumatate a sec.

Directii de dezvoltare in independentei de stat si pina la primul

razboi mondial (1878 - 1914).

- pina la jumatatea deceniului - politica protectionista

9 politica liberului schimb

In aceste conditii, conventia nu mai este reinnoita, i ncheindu-se

structurii industriale a tarii

1881 si 1889, de care au beneficiat mai ales categoriile mai i nstarite

de fapt, cu cerealele romanesti un puternic reexport in celelalte tari occidentale.

primul razboi mondial

- pachetele trimise de militari in - asa-numitul export,

adica produsele expediate peste granita fara

- acapararea navigatiei pe - grele clauze financiare;

Evolutia economiei mondiale in

Etapele economiei mondiale in

Evolutia economiei romanesti in

bancara Romana cu sediul la Bucuresti si cu filiale la Arad, Deva, Timisoara si Brasov.

Trasaturile economiei Romaniei la inceputul

celui de-al doilea

S-ar putea să vă placă și