- Branza buna in burduf de caine

Este ceva timp de când am văzut un film produs recent, preferand sa incerc sa inteleg directiile
cinematografice consacrate, pana sa ajung sa vad rezultatul lor. Ultimul film contemporan vazut,
care mi-a ramas in minte a fost lansat in anul 2021 si se numeste Mitchells vs the machine. Este un
film animat, pentru copii și nu numai. Este amuzant ca ambele filme au la baza ideea sfarsitului
lumii cauzat de tehnologie.
Despre Don’t look up am auzit vorbe la lansare. Fara sa stiu despre ce erau vorbele, am decis sa ii
dau o sansa si sa vad de ce este in stare cinemaul modern.
Don’t look up este o productie originala Netflix. Fiind o productie pentru internet, ideea de cinema
pica din start, cu toate ca filmul are actori consacrati precum Leonardo DiCaprio, Jennifer
Lawrence, Meryl Streep si Ariana Grande.
Personajele principale, Dr. Randall si Dr. Kate Dibiasky, descoperă o cometă ce va pune capat
umanitatii in scurt timp. Acestia informeaza autoritatile si incep demersurile pentru a elimina
asteroidul.
Ceea ce urmeaza reprezinta un haos specific epocii contemporane, cu mass media si selfie.
Din pacate, cu toate ca mesajul filmului este bine intentionat, modul in care acesta este prezentat nu
pot sa zic ca ma atrage.

In primul rand, scenariul suna cunoscut. Cu toate ca intamplator am mentionat Mitchells vs the
machine, ambele filme au la baza ideea sfârșitului lumii din cauza tehnologiei. O scena prezenta in
ambele filme este cea in care este prezentat noul tip de asistent virtual, asemenea prezentarilor
Apple. Intr-unul din filme, fondatorul unul este start-up owner, pe cand in celelalt, un businessman
infometat- same shit.
Cu toate ca mi se pare un clișeu relevant, ar fi preferat alta metafora, precum o vrajitoare care
prepara o potiune sau niste copiii care vand prajituri cu substante.
Ce face Don’t Look up diferit de orice alt basm este faptul ca in timpul operatiunii, in timp ce
rachetele se afla in aer pentru a opri pericolul, magnatul tehnologiei prezentat mai devreme o
convinge pe presedintele Statelor Unite sa opreasca misiunea pe motiv ca asteroidul este compus
dintr-un metal pretios, care va reduce costurile de productie a viitoarelor tehnologii si va creea
locuri de munca.

Filmul prezinta problema social media, iar prin asta incearca sa recreeze cultura internetului. Cu
toate ca mesajul a fost transmis, modul in care internetul este prezentat este prin glume din 2010,
cand lumea inca isi exploda rachete in fata; dupa parerea mea, rezultatul poate fi atragator doar
pentru boomeri. Aceeasi problema si in the Mitchell’s, apropo- selfies peste tot, dar cred ca
Mitchell’s sta pe o parte mai buna a internetului.
Trasaturile personajelor sunt exagerate. Persoanejele insista in prostia lor. Cei prostuti devin stupizi
pana in punctul in care presedintele statelor unite devine rautacios si se leaga de aspecte precum
cizmele doctoriței și modul in care doctorul respira atunci când vorbește.
Prim ministrul este genul care se scobește in nas pentru a gasi raspunsurile la intrebari, iar cel mai
sexi om de stiinta al momentului este impreuna cu o persoana supraponderala.
Scena din magazin, când skaterii își suna prietenul pe videocall pentru ca o intalnesc pe Kate îmi
aduce aminte de Miami Bici- alt film recent. Sunt de acord ca este un lucru care se intampla, dar sa
nu uitam ca mai exista si selfie.
Din pacate, umorul filmului consolidează ideea de clișeu premeditat, dar nu creează un univers
inedit, ci mai degrabă o compilație de glume din popor. vedem oameni teoretic capabili care ajung
sa fie prinsi la usile liftului. Înțeleg, este o gluma/metafora, dar mi se pare ca și fără aceste mici
poante, povestea ar fi stat la fel de bine. Probabil, fiind un film pentru mase, are nevoie de de toate
pentru toți.

Un element comic este modul in care magnatul comunica. Acesta are ticuri in vorbire ce aduc
aminte de scurtcircuitul unui robot. Personal cred ca gluma este atat de rasuflata incat devine iar
amuzanta.

In general, am o problema cu povestea filmului. Este totul tras de păr intr-o direcție care nu mi se
pare interesantă. Personal, dacă as fi citit despre ce este filmul, nu cred ca m-as fi uitat la el.
Mitchells vs the Machines abordează aceeași temă și folosește animația pentru copiii drept pretext.
Animație vs Cast bun… intr-adevăr, dar plecând de la ideea unei povesti desenate ce are un câine
pug cu “superputeri”, am putut accepta universul mai bine decât in prin modul cliseic de prezentare
a lui Don’t Look up.

Oamenii păreau conștienți de importanța evenimentului la prima tentativa de neutralizare. Aceștia

ajung să aibă un conflict legat locurile de muncă pe care oportunitatea le va aloca și politică.

Mișcarea Look down mi se pare o idee buna, cu toate că mi se pare deplasată. Încerc sa aflu ce îmi
displace așa de tare legat de acest moment al scenariului și probabil este faptul ca in cazul atât de
evident al unui asteroid cu care avem chiar și poză, nu ai mai crede ca lumea mai poate avea dubii.
Cu toate acestea, cred ca un plan care sa combine rachetele companiei de salvare a materialelor și
tehnologia statului de rachete “100%” funcționale și costurile ar fi putut fi acoperite de fondurile
generate de cometa in sine. In fine, ori este asta, ori nu îmi place pur și simplu ideea că, aproape
stereotipic, cam așa funcționează societatea in care se aflăm.

Revenind, discuția din ușa casei părinților doctoriței mi se pare “cringe”. Momentul arată clar
efectul mass și social media asupra relațiilor dintre oameni, dar mi se pare deplasat faptul ca părinții
au uitat aprox. 30 de ani de mândrie pentru copilul lor din cauza unui scandal legat de binele țării.

Filmul este o satiră pe față la adresa societății, dar cred ca raportul la lumea contemporană este prea
direct, stereotipizand Fiind o lume stereotipizata, rezultatul final fiind un clișeu bine intentionat.
Cu toate ce m-am enervat de câteva ori la prima vizionare, abia la a doua vizionare am observat
micile detalii ale scenariului.
“Thanks for dressing up”