Interior - Biblia Si Metalurgia

Strul 1Moisa
Imaginea de pe coperta I: Organizarea de șantier la turnarea vasului de

aramă, desen realizat de pictorul israelian Ron DERI.
Coperta: Done STAN

Redactor: Andreea-Maria OLARU
Corector: Mirella BALTĂ
Prezentare artistică:
Gheorghe CHIRU şi Flori STOIAN
Tehnoredactare: RCR Print
©Editura Hasefer a FCER

Str. Maria Rosetti, nr. 17
Tel./Fax: 004-021.308.6.208
E-mail: hasefer@hasefer.ro
Pentru comenzi: difuzare@hasefer.ro
www.hasefer.ro
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

MOISA, STRUL
Biblia şi metalurgia / Strul Moisa. - Ed. a 2-a, rev. - Bucureşti :
Hasefer, 2015
Bibliogr.
ISBN 978-973-630-318-0
22:669(091)
Strul Moisa
Ediţia a II-a revăzută şi adăugită

Carte editată cu sprijinul Departamentului pentru Relații Interetnice.
În memoria părinţilor mei
Şeindla (Jeni) şi Avram,
cei fără de care nu aş fi fost
aşa cum sunt.
Cât îmi doresc să vă mai pot mângâia și spune

SĂRUT MÂNA,
MULŢUMESC
pentru tot ce aţi făcut pentru mine!
Știința fără religie e incompletă, religia fără știință
e oarbă. Toate religiile, artele sau științele sunt rodul
aceluiași copac, a cărui unică aspirație e să facă viața
omului mai demnă.
Albert Einstein
7 Biblia și metalurgia
CUPRINS
Notă asupra ediției......................................................................................... 11
Să facă lucruri de aur, de argint şi de aramă............................................ 13

Cuvânt la o nouă carte izvorâtă din Cartea Cărţilor.............................. 15
Cuvânt introductiv......................................................................................... 17
Prefață.............................................................................................................. 21
PARTEA ÎNTÂI. INTRODUCERE

Capitolul 1. Despre Biblie în doar câteva cuvinte.................................... 30
Capitolul 2. Traducerea Bibliei ebraice…….............................................. 39
Capitolul 3. Paralelism cronologic........................................................... 46
Capitolul 4. Metalele și metalurgia din textul biblic în contextul
istoriei antice....................................................................... 60
PARTEA A DOUA. METALELE BIBLICE

Capitolul 5. Metalele în „premieră” biblică............................................ 76
Capitolul 6. Prezența metalelor în Vechiul și Noul Testament.............. 80
PARTEA A TREIA. METALELE ȘI METALURGIA ÎN ASPECTE BIBLICE

LEGATE DIRECT DE SUBIECTUL TRATAT
Capitolul 7. Primul „metalurg” biblic..................................................... 98
Capitolul 8. Unitățile biblice de măsură și conversia lor....................... 100
Capitolul 9. Influența unor constrângeri religioase biblice cu
repercusiuni metalurgice.................................................... 107
Capitolul 10. Fierul în contextul biblico-metalurgic.............................. 111
Capitolul 11. Aurul în Biblie .................................................................... 114
Capitolul 12. Implicațiile traducerii incorecte din Biblie a unor
termeni metalurgici............................................................ 129
Capitolul 13. Importanța strategică a metalelor și a cunoașterii
tehnologiei metalelor......................................................... 135
PARTEA A PATRA. EXEMPLE DE RECONSTITUIRE A PROCESULUI

TEHNOLOGIC AL UNOR ARTEFACTE BIBLICE
Capitolul 14. Șarpele de aramă................................................................ 141
Capitolul 15. Vițelul de aur....................................................................... 143
Capitolul 16. Menora (candelabrul cu șapte brațe)................................ 147
Capitolul 17. Rodii și clopoței.................................................................. 179
Capitolul 18. Marea de aramă.................................................................. 182
Capitolul 19. Stâlpii Boaz și Iachin.......................................................... 201
Capitolul 20. Calculul necesarului de materiale.................................... 212
PARTEA A CINCEA. METALELE ȘI METALURGIA ÎN ASPECTE BIBLICE
COMPLEMENTARE SUBIECTULUI TRATAT
Capitolul 21. Erori biblice de natură tehnico-metalurgică.................... 220
Capitolul 22. Regii David și Solomon împreună cu prietenul lor
Hiram, regele din Tir......................................................... 227
Capitolul 23. Șarpele – simbol și panaceu peste timp............................ 230
Capitolul 24. A-şi da arama pe faţă......................................................... 238
Capitolul 25. Biblia și numărul π............................................................. 242
Capitolul 26. Gemologie biblică............................................................... 245
Capitolul 27. Originea biblică a şekelului, moneda israeliană
actuală................................................................................ 259
Capitolul 28. Metalele – element de contabilizare.................................. 265
Capitolul 29. Metalele în simbolistica Bibliei......................................... 268
Capitolul 30. Construcții celebre descrise în textul biblic..................... 273
PARTEA A ȘASEA. METALURGIA ÎN PERIOADA PREBIBLICĂ
Capitolul 31. Turnarea – procedură metalurgică prebiblică de largă
utilizare............................................................................... 281
Capitolul 32. Zona Beer-Şeva prebiblică – primele activități
metalurgice în Israelul antic............................................. 285
Capitolul 33. Tezaurul de la Nahal Mişmar............................................ 289
Capitolul 34. Timna, primul centru metalurgic din antichitate........... 294
Capitolul 35. Procedeul de formare-turnare cu modele din ceară........ 301
Anexe
ANEXA I.1. Elemente de referință........................................................ 307
ANEXA II.2. Versete cu referiri la metale în Vechiul Testament............ 310
ANEXA II.3. Versete cu referiri la metale în Noul Testament................ 317
ANEXA II.4. Monitorizarea numărului de apariții simultane a două
sau a mai multor metale în cuprinsul aceluiași verset
din Vechiul și Noul Testament........................................... 318
ANEXA II.5. Monitorizarea indicatorilor V și C pentru Tabernacol..... 320
ANEXA II.6. Versetele biblice referitoare la metalele utilizate pentru
construcția Tabernacolului și a dotărilor aferente,
monitorizate în cartea Exodul............................................ 324
ANEXA II.7. Monitorizarea indicatorilor V și C pentru Primul
Templu (Templul lui Solomon)......................................... 326
ANEXA II.8. Monitorizarea indicatorilor V și C pentru al Doilea
Templu................................................................................ 329
ANEXA III.9. Elemente definitorii referitoare la aur și aliajele din aur... 330
ANEXA V.10. Tabel comparativ: identitățile celor 12 pietre prețioase
în diferite traduceri ale Vechiului Testament................... 333
Postfață............................................................................................................ 335
Cuvânt de încheiere....................................................................................... 338
Lista tabelelor și a imaginilor..................................................................... 340
Bibliografie generală..................................................................................... 346
Scurtă prezentare în limbile engleză și franceză..................................... 350
Biblia și metalurgia 10
Notă asupra ediției
N
oua ediție – revăzută şi adăugită – prezintă o structurare
îmbunătăţită a cuprinsului subiectelor tratate, precum și o serie
de noi capitole.
Partea intitulată „Metalurgia în perioada prebiblică” a fost introdusă
la sfârșitul cărții. În acest fel, cititorul – care deja și-a creat o imagine
legată de metalurgia în perioada biblică – dispune de instrumente ce-i
oferă posibilitatea de a realiza o comparație cu realizările metalurgice
din perioada prebiblică.
De asemenea, subiectele de natură tehnică, ce se ocupă de
reconstituirea procesului tehnologic al unor artefacte biblice, inițial
incluse în partea a treia a cărții, sunt acum grupate și prezentate separat,
în partea a patra.
Capitolele noi – „Gemologie biblică”, „Construcții celebre descrise
în Vechiul Testament”, „Traducerea Bibliei ebraice”, „Metalele – element
de contabilizare”, „Metalele în simbolistica biblică” – au fost introduse cu
intenția de a oferi amănunte-suport celorlalte capitole și de a completa
„atmosfera” cărții.
În cuprinsul volumului veți întâlni sintagma „zona de referință”.
Am folosit-o pentru a desemna perimetrul geografic în care se desfășoară
evenimentele relatate în Biblie, evenimente la care mă raportez
permanent.
De asemenea, am folosit o serie de prescurtări pentru titlurile unor
lucrări (este vorba atât despre diferitele traduceri ale Bibliei, în limba
engleză și română, cât și despre originalul în limba ebraică) care au stat
la baza studiului cuprins în cartea de față.
LXX ‒ pentru Septuaginta
HOT ‒ pentru Hebrew Old Testament (textul biblic original în
limba ebraică)
JPS ‒ Jewish Publication Society Bible
CEV ‒ Contemporany English Version
KJV ‒ King James Version
MKJV ‒ Modern King James Version
NIV ‒ New International Version
ASV ‒ American Standard Version
DR ‒ Douay-Rheims American Edition
ISV ‒ International Standard Version
CE ‒ Catholic Encyclopedia
RDCT ‒ Romanian Dumitru Cornilescu Translation
BOR ‒ traducerea realizată de Biserica Ortodoxă Română.
Alte abrevieri folosite pentru ușurința parcurgerii textului:
Apoc. – pentru Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cânt. – Cântarea
cântărilor, Cor. – Corinteni, Cron. – Cronici, Dan. – Daniel, Deut. –
Deuteronomul, Eclez. – Ecleziastul, Est. – Cartea Esterei, Evr. – Epistola
către evrei a Sfântului Apostol Pavel, Exo. – Exodul, Eze. – Ezechiel, Ezr.
– Ezra, Fapt. – Faptele Sfinților Apostoli, Gen. – Geneza, Hab. – Habacuc,
Hag. – Hagai, Iac. – Iacov, Ier. – Ieremia, Isa. – Isaia, Jud. – Judecătorii,
Lev. – Leviticul, Mal. – Maleahi, Mih. – Miheia, Neh. – Nehemia, Num.
– Numerii, Pe. – Petru, Pl. – Plângerile lui Ieremia, Pro. – Profeții, Ps. –
Psalmi, Sof. – Sofonie, Tef. – Tefania, Tim. – Timotei, Zah. – Zaharia.
Dacă ar fi fost posibil, aș fi intitulat cartea Aportul metalelor și
al metalurgiei antice la frumusețea și intensitatea mesajului biblic sau
Metalurgia în perioada biblică, capitol important din istoria științei și
a umanității. Am ales însă un titlu simplu și, zic eu, incitant: Biblia și
metalurgia.
Cu siguranță vă veți întreba care sunt elementele de referință ce ar
putea susține asemenea titluri. Voi încerca să răspund raportându-mă
doar la versetele biblice care fac referire la metale1: Biblia conține un număr
total de 31.102 versete, din care 1.072 se referă la metale, ceea ce înseamnă
3,44%. Acest procent reprezintă oare un suport suficient pentru titlul
cărții? O valoare cantitativă poate oglindi expresia unei valori calitative?
Lucrarea de față își propune să răspundă la această întrebare.
Vă invit să priviți Biblia dintr-o perspectivă nouă și – de ce nu –
poate chiar inedită.
STRUL MOISA
1
Elemente și noțiuni metalurgice – precum cuptor, zgură etc. – nu sunt luate în calcul.
Să facă lucruri de aur, de argint și de aramă
I
mportanta carte a domnului dr. Strul Moisa, legată de metalele
din perioada biblică, face parte din genul de cărți în fața cărora
rămâi uimit de bogăția și ingeniozitatea dezvăluirilor, de
modul în care autorul „rostogolește” peste cititor informația științifică,
prezentată cu un deosebit bun gust și cu probitate profesională.
Aparent, metalele constituie corpuri materiale lipsite de suflet
și spirit. Urmărind însă paginile acestei cărți, ne sunt dezvăluite și
alte multiple fațete ale metalelor biblice; este de asemenea punctată
importanța metalelor pentru diverși autori, artiști și gânditori, ca izvor
de inspirație pentru creațiile lor culturale și religioase, precum este scris:
Și l-am umplut de duh dumnezeiesc, de înţelepciune, de pricepere, de
ştiinţă şi de iscusinţă la tot lucrul, ca să facă lucruri de aur, de argint și de
aramă... (Exodul 31:3-4).
Cartea cărților reprezintă o neasemuită comoară, care ne învață,
printre altele, despre importanța metalelor în universul omului. Așa
precum omul are nevoie zilnic de hrană, tot așa el are nevoie și de
metale, parte integrantă a existenței sale. Încă de la începutul umanității,
metalele au contribuit la realizarea unor capodopere de excepție, dar și la
eșecuri spirituale.
Atunci când Atotputernicul a promis Țara Făgăduită poporului Său,
cu condiția ca poporul să respecte comandamentele Sale, El a descris
această țară astfel: ţară bună, ţară de curgeri de apă, de izvoare și de ape
adânci, […] ţară în care se află grâu, orz, […] ţară în care pietrele au
fier și din munţii căreia vei scoate aramă (Deuteronomul 8:7-9). Iar ca
pedeapsă pentru nerespectarea imperativelor, Dumnezeu avertizează
utilizând imaginea metaforică realizată cu ajutorul metalelor: Voi frânge
îndărătnicia voastră cea mândră și cerul vostru îl voi face ca fierul, iar
pământul vostru ca arama (Leviticul 26:19) sau Cerurile tale, care sunt
deasupra capului tău, să se facă aramă și pământul de sub tine fier
(Deuterenomul 28:23).
Modul în care metalele biblice sunt prezentate în carte acordă o
valoare de fier valorilor spirituale generale ale umanității, constituind, în
același timp, și un detaliu din istoria poporului evreu.
Fie binecuvântat domnul dr. Strul Moisa pentru această realizare,
urându-i să continue să creeze cu aceeași înțelepciune, inteligență și
știință pentru a îmbogăți în continuare tezaurul spiritual, inspirându-se
din bogățiile naturii dăruite de Creator omenirii, care L-a umplut de
înţelepciune, de pricepere, de ştiinţă a gândi să facă lucruri de aur, de
argint și de aramă, să integreze metalele în Casa lui Dumnezeu, precum
e scris: untdelemn pentru sfeşnic, mirodenii pentru untdelemnul ungerii
şi pentru tămâia mirositoare (Exodul 25:6).
Cu stimă și binecuvântare,
Rabin Menahem HACOHEN,
Marele Rabin al Federației Comunității Evreiești
din România în perioada 1997-2011
Cuvânt la o nouă carte izvorâtă din
Cartea Cărților
S
fânta Scriptură sau Biblia, cu cele două secțiuni ale sale, Vechiul
Testament și Noul Testament, este îndeobște cunoscută ca una
din cărțile de căpătâi ale umanității, dar și ale spiritualității,
totodată. O Carte a revelațiilor despre Dumnezeu, dar și o Carte care
s-a dovedit nu de puține ori drept o Carte a științelor, în sensul larg al
cuvântului.
O Carte cu dezvăluiri cosmogonice și cosmologice uimitoare. O
carte care oferă date din cele mai interesante, nu numai pentru teologi
și casta sacerdoțiului, dar și pentru geografi, istorici, filozofi, geologi,
meteorologi, zoologi și botaniști. O Carte care vorbește despre „poporul
Cărții”, dar și despre alte triburi și popoare din Orientul Mijlociu, despre
habitat, despre diferite culturi, despre artă, arhitectură, despre civilizație,
despre economie, despre agricultură, despre comerț, despre obiceiuri și
cutume, despre practici cultice și spirituale, dar și despre sistemul judiciar,
despre instituția familiei, despre educație, despre forme de organizare,
despre sisteme de tip politic și administrativ, despre diplomație și relații
internaționale ș.a.m.d. Dar, mai presus de toate, o Carte care vorbește
despre transcendent, despre metafizic, despre Dumnezeu, care, deși
inaccesibil în esența Sa, totuși devine transparent atât prin revelația
consemnată în mod expres în Cartea Cărților, cât și prin nenumăratele
Sale manifestări transparente, atât în „cercul” nostru „strâmt”, precum
spunea poetul nostru național, cât și în lumea largă a cosmosului, a
universului. Energiile Sale „necreate” se manifestă pretutindeni fără a
se confunda, dilua, amesteca sau pierde în larga existență, în creație, în
toată această lume înconjurătoare, de aproape sau de departe.
Această lucrare, a energiilor dumnezeiești creatoare, se manifestă și
la om, care, zidit după „chipul și asemănarea” Ziditorului său, între multe
alte valori, în principal moral-spirituale, se manifestă și se aseamănă cu
Creatorul său prin energie, prin muncă, prin inovație, prin creativitate.
În acest din urmă sens, nu suntem deloc surprinși să descoperim
o nouă fațetă a Bibliei, la care, mărturisim, nu ne-am gândit prea mult,
în mod special. Am studiat la vreme despre măsurile de capacitate, de
lungime, de greutate, despre monede, despre materialul din care acestea
erau confecționate și despre valoarea lor. Am citit în Sfânta Carte și
despre vițelul de aur, despre șarpele de aramă, despre „marea de aramă”
de la templul de mai târziu și despre stâlpii de bronz ș.a. Dar nu ne-am
gândit efectiv la avansatele cunoștințe și la tehnologia uimitoare a acelor
vremuri care au dus la realizări remarcabile, precum cea a celebrului
templu din Ierusalim, care nici astăzi nu ar fi așa de ușor de tradus
în realitate, dar și la produse finite uzuale sau artistice, realizate prin
prelucrarea metalelor.
Acesta reprezintă însă meritul dlui prof. dr. ing. Strul Moisa, de la
Universitatea „Ben-Gurion” Neghev din Beer-Șeva, care, în urma unor
ani de studiu, împliniți cu multă răbdare și spirit științific, oferă acum nu
numai lumii universitare sau tehnologice, ci și publicului larg, doritor de
cunoaștere, o carte care pune în lumină un minunat aspect al realității
care ne înconjoară: realitatea metalurgică a existenței, „văzută cu lentile
biblice”, precum alegoric obișnuiește să spună autorul, o realitate atât de
strâns și inseparabil legată mai ales de civilizația de astăzi, însă prezentată
acum în aura ei multimilenară, izvorâtă din modul în care se reflectă în
scrierile Cărții Cărților.
Parcurgând filele cărții, descoperi imensul aport material oferit
de către „decorul” și „parfumul” specifice metalelor și metalurgiei la
frumusețea și intensitatea deosebită a mesajului spiritual ce-l poartă
Sfânta Scriptură.
Scrisă într-o limbă română fluentă, cu ideile expuse accesibil și
nealambicat, considerăm lucrarea Biblia și metalurgia a dlui prof. dr.
ing. Strul Moisa, nu numai o lucrare de pionierat în domeniu, dar și un
eveniment editorial, deopotrivă pentru lumea teologilor care studiază
Biblia, cât și pentru lumea universitară sau tehnologică, inginerească, cu
dimensiuni largi, cognitive și, de ce nu, de cultură, pentru publicul larg.
Salutând în chip călduros această apariție și apreciind inițiativa
și munca autorului, o recomandăm cu căldură tuturor categoriilor
intelectuale interesate, făcându-i urări de drum bun și de larg succes în
universul cărților.
Ieronim SINAITUL,
Episcop-Vicar Patriarhal
Cuvânt introductiv
Doamne Dumnezeul nostru, mare este numele Tău peste tot pământul!
Că s-a-nălţat slava Ta mai presus de ceruri. (Ps. 8,2)
(Adonai Adoneinu, ma adir şimHa be col haareţ! aşer tena hodHa al haşamaim)
N
e bucurăm pentru apariţia cărţii Biblia şi metalurgia, la a doua
sa ediţie completată şi revizuită, cu atât mai mult cu cât Domnul
mi-a permis să iau parte la prezentarea primei ediţii la Biblioteca
Centrală Universitară din Cluj. Afirmam atunci că „în cartea sa, dl dr.
ing. Strul Moisa demonstrează legătura inedită dintre credinţă şi ştiinţă,
arătând că acestea nu sunt în opoziţie. Chiar dacă metodele de cercetare
sunt diferite, putem afirma că scopul cercetării este convergent”.
Am considerat onorantă dorinţa exprimată de autor de a scrie o
introducere la cea de-a doua ediţie a cărţii sale Biblia şi metalurgia şi, de
aceea, o fac cu bucurie, atât prin prisma inginerului, cât şi prin aceea a
arhipăstorului.
Care ar putea fi legătura dintre textul Sfintei Scripturi şi o ramură a
ingineriei metalelor? Autorul ne răspunde prompt: „decorul şi parfumul
specific oferit Bibliei de către metale şi metalurgie au o contribuţie majoră
la frumuseţea şi intensitatea mesajului biblic, căci metalurgia (materia)
şi Biblia (spiritualitatea) au o legătură intrinsecă”.
Personal consider că o introducere despre o asemenea carte, ce
analizează fragmente ale Bibliei, în mod necesar, trebuie să înceapă
cu un ex-cursus despre Cuvântul care a generat aceste cărţi ale Sfintei
Scripturi. Putem afirma că tezaurul nevăzut, cuprins între aceste pagini,
transcende forma exterioară vizibilă, epoca sau locul scrierii, şi devine o
invitaţie la lectură, meditaţie şi trăire pentru orice cititor, indiferent de
religie, etnie sau apartenenţă socială.
Să ne reamintim că primul cuvânt ce a răsunat în întunericul
primordial, haotic şi fără formă, a fost Cuvântul lui Dumnezeu: „Să fie
lumină! Şi a fost lumină” (cf. Gen. 1,3). Cuvântul lui Dumnezeu, prin
răsunetul Său, constituie semnul de început al curgerii ireversibile
a istoriei, este dimensiunea Timpului, dar totodată lumina Harului
divin pătrunde totul, este dimensiunea Vieţii. Astfel, pe cele două
axe ale realităţii, cea a timpului şi cea a vieţii, se organizează spaţiul
întregii creaţii, înfăptuită prin forţa şi puterea Cuvântului, conjugat cu
împreună-lucrarea Spiritului Domnului. Dumnezeu creează, făcând
ordine în haosul primordial şi chemând la viaţă. Cuvântul Domnului
creează frumosul, rânduiala (buna rânduială), echilibrul, armonia, astfel
încât, la sfârşitul zilei a şasea, privind cele create prin Cuvântul şi Spiritul
Său, Dumnezeu vede că toate sunt „foarte bune” (cf. Gen. 1,31).
Dintre toate creaturile Sale însă, doar una singură este plăsmuită
„după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”, cu rolul de a se înmulţi, a
supune şi stăpâni creaturile de pe pământ (cf. Gen. 1, 26-28). O singură
creatură primeşte în alcătuirea ei nu numai Cuvântul, dar chiar şi acel
Suflu divin (nefeš hayà), acea „suflare dătătoare de viaţă”, care o face
să devină o fiinţă vie. Această minunată, fascinantă, armonioasă şi
frumoasă creatură este Omul, persoana umană, cu demnitatea ei şi cu
misterioasa armonie a microcosmosului ei. Omul este unica creatură
ce poate sta în faţa lui Dumnezeu ca interlocutor. El este unica fiinţă
trupească cu care Dumnezeu poate dialoga, căreia îi poate transmite
Voinţa Sa, adresându-i Cuvântul Său. Iar omul, înţelegând Cuvântul,
poate răspunde prin credinţa sa. Iată marea demnitate cu care Dumnezeu
a dorit să îmbrace fiinţa umană, înălţând-o la nivelul de colaborator, cu
care El însuşi să poată intra în dialog şi să poată comunica printr-un
limbaj uman. Cuvântul lui Dumnezeu îl va interpela mereu pe om de-a
lungul istoriei pe care Dumnezeu o scrie cu omul (Noe, Avraam, Moise
şi Poporul ales).
Ne amintim cum Domnul i se adresează lui Moise din acel tufiş
arzând care nu se consuma (cf. Ex. 3,2). Puterea divină a Cuvântului este
fascinantă, se manifestă sub forma focului, iar glasul Domnului răsună
adeseori din mijlocul flăcărilor focului mistuitor (de exemplu, dialogul lui
Dumnezeu cu Moise pe muntele Sinai, în Ex. 19-20). Astfel înţelegem că
credinţa este un dar al lui Dumnezeu făcut oamenilor prin Cuvântul Său.
Omul, însă, a fost creat şi cu o misiune precisă: aceea de a lucra şi a
păzi opera începută de Dumnezeu (cf. Gen. 2,15).
„Mâna omenească realizează ceea ce indică Mâna divină, astfel încât
obiectele create de om exprimă inspiraţia divină”, scrie autorul, oferind
exemplul sfeșnicului cu şapte braţe (Menora), alcătuit de către Moise după
„chipul” pe care i-l arătase Domnul pe munte (cf. Ex. 25,40; Nm. 8,4).
Forţa Cuvântului divin este mereu aceeaşi, iar dacă Vocea Domnului
nu are acelaşi efect asupra omului şi astăzi, vina o poartă omul şi societatea
zgomotoasă la care el pleacă auzul şi nicidecum Dumnezeu. Cuvântul
lui Dumnezeu este şi astăzi viu şi lucrător.
Răspunsul la interpelarea divină, de-a lungul timpului, arată până
astăzi legătura indisolubilă dintre Cuvântul divin şi credinţa omului.
A crede este un act uman personal, conştient şi liber, ce corespunde
demnităţii umane. Ca urmare, viaţa trăită conform credinţei inspirate
de Cuvântul divin dobândeşte un sens, o direcţie, o orientare şi anume se
îndreaptă spre viaţa veşnică, spre comuniunea deplină cu Dumnezeu.
Autorul acestei scrieri, dl dr. ing. Strul Moisa, având experienţa
fericitei îmbinări între învăţământ şi practica productivă, dobândită
atât „în producţie” fiind încă în România, cât şi în anii în care a condus
Departamentul de Ingineria Materialelor din cadrul Universităţii
„Ben-Gurion” Neghev din anticul oraş Beer-Șeva, îşi propune să ofere
iubitorilor de cultură o versiune îmbunătăţită a cărţii sale intitulate Biblia
şi metalurgia. Volumul a fost prezentat, în parte, la numeroase conferinţe
susţinute în cadrul unor congrese şi simpozioane internaţionale
(Bucureşti – 2012, Braşov – 2011, 2013, Galaţi – 2011, 2013, 2014, Constanța –
2014, Drobeta-Turnu Severin – 2014 ş.a.), auditoriul fiind atât de formaţie
tehnologică, cât şi teologică. Cartea este cu atât mai interesantă pentru
cititorii români, cu cât autorul, care a văzut lumina zilei pe plaiurile
mioritice, vorbeşte fluent limba română, împodobindu-şi cu abilitate
discursul academic, de o remarcabilă cultură, cu acea înţelepciune
fin umoristică şi uneori uşor ironică caracteristică marilor rabini ai
Poporului ales. De fapt, etimologia numelui său (care în Biblie reprezintă
vocaţia) confirmă această afirmaţie: STRUL=ISRAEL (Itzhak, Sara,
Rahel, Avraam, Lea) şi MOISA (Moşe=Moise). Ne întrebăm ce alt nume
ar mai fi putut reuni un simbolism biblic atât de amplu, împreunând
numele atâtor patriarhi? A doua ediţie a cărţii Biblia şi metalurgia apare
acum într-o versiune revizuită şi îmbunătăţită, la aproape patru ani de
la memorabila lansare ce a avut loc în Sala de conferinţe „Ioan Muşlea” a
Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca.
Autorul a revizuit structura primei ediţii, reordonând cuprinsul
capitolelor şi îmbogăţindu-o cu altele noi. Între acestea, capitolele
„Gemologie biblică”, „Construcții celebre descrise în textul biblic”,
„Metalele – element de contabilizare”, „Metalele în simbolistica Bibliei”,
„Traducerea Bibliei ebraice”, completează armonios subiectul propus,
întregind atmosfera „biblico-tehnică” a scrierii.
Dl Strul Moisa ne propune lectura unor fragmente biblice din
perspectiva inginerului metalurgist ce doreşte să sublinieze „aportul
metalurgiei antice la intensitatea mesajului biblic”. Fără a diminua
sacralitatea şi actualitatea textului biblic, autorul evidenţiază cât de
importantă a fost metalurgia antică din perioada biblică pentru evoluţia
ştiinţei şi a umanităţii în general. Făcând o atentă cercetare a izvoarelor
tradiţiei, ca vrednic credincios al Poporului ales, autorul nu se opreşte
la mitologia antică greacă sau romană, ci face o cercetare a „Cărţii
cuvintelor lui Dumnezeu”, prin prisma docentului în ştiinţa şi ingineria
metalelor, ajungând să-l identifice chiar şi pe „părintele metalurgiei”
între descendenţii direcţi din Adam (cf. Gen. 4,22, Tubalcain, fiul lui
Lameh, al cărui nume înseamnă „meseriaş în prelucrarea metalelor”!).
Studiind noua ediţie a volumului Biblia şi metalurgia, descoperim o
lucrare ce poate sluji deopotrivă biblistului dornic să aprofundeze „tainele
tehnice” ale textului biblic, neobservate sau neînţelese până atunci (de
exemplu despre Şarpele de aramă, Viţelul de aur, Menora etc.), precum
şi omului de ştiinţă, inginerului, cercetătorului ce doreşte să descopere
în Biblie adevărate rădăcini istorice, etimologii, simboluri, tradiţii
ale propriei profesiuni, strecurate printre versetele revelaţiei istoriei
lui Dumnezeu cu Poporul Său (de exemplu, „Metalele în «premieră»
biblică”, „Primul «metalurg» biblic”, „Aurul în Biblie”, „Erori biblice de
natură tehnico-metalurgică” etc.).
Cartea dovedește încă o dată veridicitatea reflecţiei Sf. Augustin
care afirma că Biblia nu este o carte știinţifică, nu ne învaţă astronomie,
ci ne învaţă mai degrabă istoria lui Dumnezeu cu poporul Său („cum să
mergi în ceruri, nu cum merg cerurile!”).
Se poate afirma că prin subiectul inedit pe care îl abordează,
noua ediţie a volumului Biblia și metalurgia completează literatura de
specialitate tehnică și teologică, fiind prin interdisciplinaritatea ei o
lectură utilă oricărui om iubitor de cultură.
Avem așadar în fața ochilor o lectură a textului Bibliei făcută cu
sufletul credincios, ochiul înţelept și perspicacitatea metalurgistului, a
doctorului în știinţe tehnice, care ne conduce la rădăcini antice pentru a
ne ajuta să redescoperim un capitol important din istoria civilizaţiei și a
știinţei umane: metalurgia din perioada biblică.
Autorului și editorilor felicitare, iar cititorilor lumină de la Domnul
și binecuvântare!
Florentin CRIHĂLMEANU
Episcop Eparhial de Cluj-Gherla
Prefață
T
ot mai multe apariții editoriale din ultimii ani și-au propus să facă
legătura între Biblie și o serie de alte discipline. În acest sens pot
fi date exemple precum: The Archaeology of the Bible de James K.
Hoffmeier, Ed. Lion UK, 2008, Cooking with the Bible: Recipes for Biblical
Meals de Von Anthony F. Chiffolo și Rayner W. Hesse Jr., Ed. Greenwood,
2009, Bible et histoire de Marie-Françoise Baslez, Ed. Fayard, 1998 etc.
Există publicate, de asemenea, numeroase atlase biblice și de istorie
biblică2, precum și numeroase lucrări ce se referă la figuri și personaje
biblice3. Cât despre cărțile lui Titus Flavius Josephus, cunoscut sub numele
Joseph ben Matityahu (37 – circa 100 d.Hr.)4, sau Philon din Alexandria,
cunoscut sub numele Philon Judaeul (circa 20 î.Hr. – 40 d.Hr.)5 nu sunt și
acestea tot cărți de istorie biblică?
Cartea de față își propune să demonstreze legătura dintre informația
biblică și metale – implicit metalurgia antică –, faptul că metalurgia6 era
într-atât de prezentă în viața socială a strămoșilor noștri, încât nu putea
fi ocolită într-o carte precum Biblia, Cartea Cărților.
Textul cărții are ca obiect de studiu în special perioada Vechiului

Testament. Iată în continuare cel puțin două argumente demne de luat
în considerare care m-au determinat la o asemenea abordare când am
purces la scrierea cărții de față:
• Cadrul istoric în care se desfășoară evenimentele redate în
Vechiul Testament coincide cu perioada metalurgiei timpurii,
ce include cele două mari epoci care au revoluționat omenirea:
epoca bronzului și începutul epocii fierului. Acest aspect este
cheia de boltă pentru abordarea și înțelegerea cărții;
2
Cum ar fi lucrarea lui P. Lawrence, The IVP Atlas of Bible History, Inter-Varsity Press,
2006.
3
F. Comte, Les Grandes figures de la Bible, Ed. Bordas, 1993; Philon din Alexandria,
Viața lui Moise, Ed. Hasefer, București, 2003; Bernard Simonay, Moise, faraonul rebel,
Ed. Lucman, București, 2003 etc.
4
Antichități iudaice, vol. 1 și 2, Ed. Hasefer, București 2001 și Istoria războiului iudeilor
împotriva romanilor, Ed. Hasefer, București 2004.
5
Vezi în http://www.earlyjewishwritings.com/philo.html.
6
Având în vedere tematica prezentei cărți, respectiv contextul în care se desfășoară
evenimentele biblice, definiția pentru metalurgia acelei epoci ar fi tehnica și tehnologia
extragerii și prelucrării metalelor.
• O comparație statistică ‒ între Vechiul Testament și Noul
Testament ‒ a versetelor biblice ce se referă la metale conduce
la următoarea constatare: din numărul total de 31.102 versete
ale Bibliei, 3,44% din versete se referă la metale, din care un
procent de 3,22% le regăsim în Vechiul Testament și numai
0,22% în Noul Testament7.
Din dorința de a oferi cititorului o înțelege mai facilă a subiectului
pe care-l tratează volumul de față, voi răspunde următoarelor două
întrebări:
1. Biblia este doar o colecție de scrieri și comandamente
religioase?8
7
Acest aspect este tratat în capitolul 6. Printre altele, sunt prezentate condițiile
ce au generat această stare de lucruri, infirmând în același timp o eventuală ipoteză
speculativă, conform căreia, în perioada Noului Testament, importanța metalelor s‑ar
fi diminuat.
8
Multe dintre comandamentele biblice, adresate inițial unui singur popor, au fost preluate
ulterior de multe alte popoare. Fără a avea o legătură cu subiectul tratat, voi oferi două
exemple care pot confirma viabilitatea profund actuală a preceptelor înscrise în Biblie.
Primul exemplu se referă la normele ce trebuie respectate la alegerea unui judecător:
În toate cetățile tale, pe care ți le va da Domnul Dumnezeul tău, să-ți pui judecători și
căpetenii după semințiile tale, ca să judece poporul cu judecată dreaptă. Să nu strici
legea, să nu cauți la față și să nu iei mită, că mita orbește ochii înțelepților și strâmbă
pricinile drepte. Caută dreptate și iar dreptate, ca să trăiești și să stăpânești pământul pe
care Domnul Dumnezeul tău ți-l dă (Deuteronom, 16:18-20).
De facto, se găsesc menționate principiile de bază necesare unui judecător: să nu
încline în nicio parte la judecată, să nu facă diferență între cei pe care-i judecă, să nu
se lase mituit, deoarece mita îl orbește pe înțelept, ceea ce poate conduce la falsificarea
afirmațiilor celui cinstit; judecătorul trebuie să fie un om care caută întotdeauna
dreptatea.
De aici rezultă normele care trebuie respectate la alegerea judecătorului: acesta
trebuie să fie un om inteligent, fără orgoliu, incoruptibil și neinfluențabil (un om care
urăște banii, care se mulțumește cu puțin, disprețuind luxul), care iubește adevărul (în
Biblie este consemnat faptul că dacă un judecător se îndepărtează de adevăr, atunci și
Dumnezeu se desparte de el), își iubește aproapele, are un renume bun și nepătat, este
onest și obiectiv în judecata pe care o face.
Fiind de proveniență biblică, sunt oare depășite aceste principii, ori sunt complet
viabile și de stringentă actualitate în societatea actuală?
Al doilea exemplu se referă la una dintre legile cele mai respectate, acceptate și
promovate privind iubirea, stima și considerația ce trebuie acordate unui străin. Ești
obligat să-l consideri și să-l iubești pe străin ca pe tine însuți, el trebuind să fie ocrotit:
De se va așeza vreun străin în pământul vostru, să nu-l strâmtorați. Străinul care s-a
așezat la voi, să fie pentru voi ca și băștinașul vostru; să-l iubiți ca pe voi înșivă, că și voi
ați fost străini în pământul Egiptului (Leviticul 19:33-34). Găsim același exemplu și în
Deuteronomul 10:19 sau Exodul 23:9.
Deși evenimentele ce apar în relatarea biblică se desfășoară începând cu aproape
șase mii de ani în urmă, mesajul biblic are o considerabilă relevanță contemporană.
Acum, ca și atunci, lumea trece printr-o perioadă de schimbare, de tensiuni politice și de
conflicte militare, luptându-se împotriva unor circumstanțe aproape imposibil de a mai
fi surmontate conform unor standarde care se doresc a fi omenești. Ar trebui să se nască
un nou profet de talia unui Moise ori Hristos, pentru ca lumea modernă, în mijlocul
evenimentelor mondiale actuale, să poată spera la o perspectivă mai bună în viitor?
Ei bine, Vechiul Testament reprezintă un important izvor de
informații scrise, ce se referă, printre altele, și la metalele cunoscute în
acea perioadă, și la metalurgia timpurie. Întâlnim așadar numeroase
referiri privitoare la metale precum aurul, argintul, cuprul, fierul, staniul,
plumbul, cât și la aliajele timpurii, cum ar fi bronzul și fierul carburizat
sau oțelul. Cel preocupat de domeniul metalurgiei timpurii, de la
cercetătorul științific avizat până la simplul cititor interesat, își poate
crea, după lecturarea Bibliei, o imagine destul de clară asupra stadiului
la care ajunseseră metalurgia și pirotehnia în acea perioadă. Legătura
dintre metalurgie și Biblie este una intrinsecă; metalele și metalurgia
antică se regăsesc concludent reprezentate în relatarea biblică.
2. Care este modalitatea de a realiza o legătură între cele consemnate
în Biblie și subiectul tratat?
Pentru cel interesat în descifrarea stadiului la care ajunseseră
metalele și tehnologia metalelor în acele timpuri, citirea Bibliei printre
rânduri, utilizând „lentilele metalurgiei”, trebuie făcută cu multă atenție
și cu discernământ: interpretarea informației biblice conduce la obținerea
de informații prețioase, atât pentru specialistul metalurg, cât și pentru
cititorul interesat, nespecialist în metalurgie.
Iată, în acest sens, un exemplu relevant. În timpul deportării din
Ierusalim, la sfârșitul perioadei Primului Templu, se relatează că
Nabucodonosor, regele Babilonului a scos toate comorile templului
Domnului şi comorile casei domneşti, şi a sfărâmat, după cum spusese
Domnul, toate vasele cele de aur pe care le făcuse Solomon, regele lui
Israel, pentru templul Domnului, şi a dus în robie tot Ierusalimul, pe toţi
fruntaşii şi pe toţi oamenii viteji, aproape zece mii de robi, cu toţi dulgherii
şi fierarii, şi n-a rămas nimeni decât numai poporul ţării cel sărac (4 Regi
24:13-14). Așadar, fierarii din Ierusalim erau suficient de apreciați pentru
iscusința lor de către dușmani, ca să fie luați ca robi; și, în plus, faptul că
sunt menționați alături de elita societății arată statutul lor privilegiat în
societatea israelită antică
În consecință, textul biblic reflectă realitățile și specificitatea
cadrului istoric, incluzând numeroase referiri privitoare la metale și
metalurgia antică, tot așa cum electricitatea și multiplele ei aplicații,
operația pe cord deschis, telefonia mobilă, zborurile intercontinentale,
televiziunea prin cablu, computerul, poșta electronică, laserul și aplicațiile
sale, cuptorul cu microunde, materialele compozite, canalizarea urbană
etc. aparțin altor perioade istorice.
În Biblie se regăsesc multe discipline și domenii de specialitate
bine definite astăzi, precum morala, etica, medicina, justiția, filozofia,
sociologia, istoria, cosmogonia și cosmologia (fizica, metafizica,
ezoteria etc.), metalele și metalurgia, literatura, matematica, gemologia,
gastronomia. Cu siguranță ar fi interesant de întocmit un grafic comparativ
între aceste discipline, unul dintre criterii putând fi elementul statistic,
respectiv numărul de pasaje din domeniul respectiv ce se găsesc în Biblie.
Desigur, din respectivul studiu comparativ ar trebui exceptate aspectele
religioase, având în vedere că Biblia a fost, este și va rămâne prin excelență
un text religios.
Îmi permit să notez o opinie personală, cu speranța de a nu fi acuzat
de „discriminare profesională”: „decorul” și „parfumul” specifice oferite
de metale și metalurgie în relatarea biblică au o contribuție majoră la
frumusețea și intensitatea mesajului biblic. Oare cum ar fi arătat textul
biblic și mesajul ce-l poartă fără prezența metalelor?
A citi Biblia este o adevărată artă. Lectura mecanică este
insuficientă, textul biblic trebuind să fie permanent interpretat pentru
a ieși câștigat. Același lucru este valabil și atunci când dorim să facem
o legătură între metale și perioada biblică, cititul printre rânduri fiind
obligatoriu. În plus, ar fi bine să deținem un bagaj de cunoștințe nu
doar din domeniul teologiei și al metalurgiei, ci și ore de lectură din
diverse alte domenii, cum ar fi bunăoară literatură, filozofie, exegeze
biblice, arheologie, istoria Orientului Apropiat, legate direct sau conex
de subiectul tratat. Iar dacă ar trebui redat doar un singur exemplu
cuprins în carte, respectiv cercetarea făcută pentru reconstituirea
procesului tehnologic de realizare a vasului de aramă aflat în Templul
lui Solomon, vas descris în textul biblic, însă care nu s-a păstrat până
în zilele noastre, trebuie asumată responsabilitatea unor afirmații
și ipoteze logice, în funcție de care să stabilim soluția viabilă, adică
aceea care se apropie cel mai mult de adevărul pe care-l vedem azi, cu o
gândire deformată de progresul științific la care am ajuns și de care nu
ne putem dezbăra.
Această carte nu este una de strictă specialitate. Este scrisă într-un
limbaj simplu, neacademic, pe înțelesul tuturor, fiind astfel accesibilă
oricărei persoane interesate de Biblie și în același timp pasionată de
studiul metalelor și de metalurgie.
Problemele prezentate în lucrarea de față sunt abordate de pe
poziții laice, chiar dacă uneori autorul s-a lăsat furat de profunzimea,
frumusețea și substratul unor aspecte interpretative mai puțin ateiste.
Cartea nu aparține nici genului roman-fluviu și nici nu se încadrează
în tiparul standard cerut de normele practicate pentru publicațiile și
revistele de specialitate. Capitolele cărții pot fi citite separat sau în ordinea
pe care cititorul o dorește, abordarea subiectului fiind de multe ori
prezentată sub forma unui dialog autor-cititor sau întrebare-răspuns.
Volumul de față cuprinde șapte părți principale și anexe.

1. Partea întâi, „Introducere”, face legătura între subiectul tratat și
Biblie ori momentul istoric de referință.
2. În partea a doua, „Metalele biblice”, sunt prezentate cele șase metale
ce apar pe scena biblică, fiind de asemenea realizată o comparație
statistică a numărului de versete biblice referitoare la metale din
cuprinsul Vechiului și Noului Testament.
3. Partea a treia, intitulată „Metalele și metalurgia în aspecte biblice
legate direct de subiectul tratat”, prezintă o greutate specifică
preponderentă referitoare la problemele tratate în carte.
4. În partea a patra, intitulată „Exemple de reconstituire a procesului
tehnologic al unor artefacte biblice”, subiectele principale sunt
Menora, Vasul de aramă, Stâlpii Boaz și Iachin.
5. Partea a cincea – „Metalele și metalurgia în aspecte biblice
complementare subiectului tratat”.
6. Partea a șasea, „Metalurgia în perioada prebiblică”, reprezintă
puntea de legătură către înțelegerea marilor realizări de ordin
metalurgic prezentate în relatarea biblică.
7. Anexe.
Pentru a înțelege ideea și sensul versetelor prezentate pe parcursul

lecturii cărții, acolo unde s-a considerat a fi necesar, anumite versete
au fost corelate cu o scurtă prezentare a contextului istoric în care se
desfășoară evenimentul.
Contribuția lucrării constă în aceea că atât elementele cunoscute, cât
și elemente care la o primă analiză ar putea fi considerate nerelevante pentru
subiectul cărții, sunt aduse în fața cititorului și prezentate urmând o idee
unitară: metalele și metalurgia în perioada biblică. Studiind metalele prin
prisma textului biblic, descoperim elemente noi, apar probleme ce trebuie
rezolvate, ipoteze ce trebuie confirmate. De fapt, descoperim o lume la
care, în urma unei lecturi superficiale, nici nu ne‑am fi gândit. A pune în
relație ceva necunoscut cu altceva cunoscut, aici este geniul parabolei.9
Pentru un specialist metalurg10 colaborând cu un arheolog,
investigarea unuia sau mai multor artefacte nou descoperite nu ridică
nicio problemă, tehnica modernă oferindu-le ambilor accesul facil la
datare, compoziția materialului, procesul tehnologic de execuție etc.
Rezultatele investigațiilor conduc la înțelegerea nivelului la care ajunsese
tehnica și arta metalurgică la momentul specific fiecărui caz în parte.
În funcție de materialul studiat, arheologia, inclusiv arheologia
Bibliei, apelează și la alte discipline, precum știința și ingineria
materialelor, având în vedere că instrumentele de lucru și analiză,
specifice cercetării materialelor, sunt de un real folos11.
Una dintre regiunile în care arheologia a jucat un rol important în
trezirea la viață a trecutului este Orientul Mijlociu antic, locul în care
se petrece relatarea din textul biblic, obiectul de studiu fiind denumit
9
Morris L. Venden, Parables to the Kingdom, Ed. Pacific Pr Pub Assn, 1987.
10
Titulatura folosită în prezent este cea de specialist în știința și
ingineria materialelor.
11
Discipline auxiliare ale istoriei, precum numismatica, apelează deseori la instrumentele
de lucru cu care operează știința și ingineria materialelor (microscopia optică și
electronică, difracția cu raze X etc.).
arheologia în lumea biblică sau arheologia Bibliei. Nu de puține ori,
investigația arheologică a urmărit o ipoteză bazată pe indicația rezultată
din relatarea biblică și, nu de puține ori, descoperirile arheologice au
confirmat relatarea din textul biblic.
Care este însă modalitatea de a opera în situația în care un anumit
artefact nu a fost descoperit, însă este consemnat în Biblie, fiind chiar
descris cu lux de amănunte? Care sunt instrumentele de lucru în acest
caz?
Primul pas pe care-l avem de făcut este acela de a acorda sau nu
credibilitate textului biblic. Pentru unii, problema este ușor de rezolvat,
neacordând din start credibilitate textului biblic, minimalizând sau
ignorând legăturile deja existente între descoperirile arheologice și textul
biblic.
Cartea de față oferă încă de la început credibilitate textului biblic.
În consecință, majoritatea aspectelor metalurgice reconstituite au doar
suport biblic (iar în cazul existenței excepțiilor, acestea întăresc regula12):
raportat la perioada de referință, au fost emise și analizate ipoteze
considerate viabile, în funcție de care, în limitele raționalului și ale
acurateței tehnologice, au fost elaborate teorii care încearcă să confirme
cele consemnate în Biblie.
Proiectantul tehnolog trebuie să fie, în primul rând, realist și în
același timp ferm convins de valabilitatea raționamentului pe care-l
urmează atunci când își propune reconstituirea proceselor tehnologice
de natură biblică. Acestea însă nu trebuie să-l oprească de a fi deopotrivă
artist, creativ și imaginativ.
Momentul în care sunt scrise aceste rânduri, respectiv înainte
de predarea manuscrisului către editură, a determinat o analiză
retrospectivă a muncii depuse, luând în considerație relația dintre autor
și cititor. Vorbind din perspectiva autorului, consider că efortul depus la
realizarea acestei cărții, așa cum a fost ea concepută, a meritat din plin:
am învățat enorm, cu rezultate certe și benefice. Sper ca și cititorul să
termine lectura cărții cu un simțământ identic: o lectură interesantă,
care l-a condus la descoperirea unei perspective noi asupra unui text
considerat eminamente religios.
Este o plăcere pentru mine să-mi exprim recunoștința față de:
doamna dr. chimist Rodica Wenkert, pentru dezbaterea anumitor
subiecte pe parcursul elaborării cărții, pentru ideile și observațiile utile
(iar dacă ar fi să dau un singur exemplu, ideea subiectului din capitolul
„Șarpele – simbol și panaceu peste timp” îi aparține);
12
În acest sens, iată două exemple. Primul, detaliat în capitolul 18, îl reprezintă suportul
pe patru roți de bronz, descoperit lângă Larnaca (Cipru). Motivul roților turnate din
bronz a fost utilizat la reconstituirea logisticii de transfer a Vasului de aramă. Cel de-al
doilea exemplu, prezentat în capitolul 20, se referă la obținerea mangalului în bocșe de
cărbune; cu siguranță, între bocșa utilizată în perioada biblică și o bocșă rudimentară,
realizată astăzi în mod artizanal, diferențele nu pot fi mari.
colegii de la Departamentul de Ingineria Materialelor al Universității
„Ben-Gurion” din Negev, Beer-Șeva, pentru interesul prezentat și
permanenta încurajare oferite pe întreg parcursul scrierii cărții;
Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-Vicar Patriarhal
– pentru bunăvoința de a citi o bună parte din manuscris – în pofida
multiplelor sale sarcini și preocupări – și de a scrie prezentei cărți
minunatul „Cuvânt la o nouă carte izvorâtă din Cartea Cărților”;
domnul rabin Menahem Hacohen, Marele Rabin al Federației
Comunităților Evreiești din România în perioada 1997-2011, pentru
căldurosul cuvânt înainte „Să facă lucruri de aur, de argint şi de aramă”,
unde punctează modul în care „autorul «rostogolește» peste cititor
informaţia ştiințifică, prezentată cu un deosebit bun gust şi cu probitate
profesională”;
Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu, Episcop Eparhial de Cluj-
Gherla și în același timp coleg de breaslă, Domnia Sa fiind de formație
inginer, pentru bucuria ce mi-a făcut-o scriind „Cuvântul introductiv” al
acestei cărți;
domnul prof. dr. ing. Cornel Samoilă de la Universitatea
„Transilvania” din Brașov, Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor,
membru titular al Academiei de Științe Tehnice din România, primul
care m-a îndemnat să scriu cartea, pentru tenacitatea constantă în a mă
impulsiona spre finalizare, pentru bunăvoința de a citi și de a-și expune
opiniile asupra unei considerabile părți din manuscris, precum și pentru
bunăvoința de a scrie „Cuvântul de încheiere”.
conducerea Federației Comunităților Evreiești din România,
pentru receptivitatea, amabilitatea și sprijinul acordate pentru apariția
acestui volum;
specialiștii de la Editura Hasefer, al căror profesionalism, dăruire și
conștiinciozitate au făcut posibilă apariția lucrării în cele mai bune condiții,
în beneficiul publicului cititor și spre satisfacția deplină a autorului.
Cu siguranță, proiectul meu nu ar fi fost finalizat fără cooperarea
soției mele, Goldiţa, care a suportat cu stoicism îndelungile mele ore în
fața calculatorului, cu biroul permanent încărcat de cărți și materiale
documentare, fiind fizic prezent acasă, însă de cele mai multe ori practic
absent.
Tuturor, un sincer, cald și profund MULȚUMESC!
Strul MOISA
Beer-Șeva, Israel
2015/577513
13
Din dorința de a pătrunde în „atmosfera” cărții, sunt necesare câteva lămuriri privind
calendarul ebraic, conform căruia ne aflăm în anul 5775 de la Facerea lumii. În tradiția
iudaică, prima zi este considerată a fi 1 Tișrei AM (anno mundi), ziua creării de către
Dumnezeu a primului om, Adam, și ar corespunde în calendarul gregorian datei de 7
octombrie 3760 î.Hr. În consecință, anul 2015 din calendarul gregorian corespunde,
conform calendarului ebraic, cu anul 5775 (= 3760 + 2015). Anul ebraic 5775 se întinde
pe perioada cuprinsă între 25 septembrie 2014 și 14 septembrie 2015.
PARTEA ÎNTÂI
Introducere
Această parte a cărții are menirea de a pune la dispoziția

cititorului elemente introductive, în intenția de a facilita
parcurgerea ulterioară a subiectului.
Astfel, în capitolul 1, intitulat „Despre Biblie în câteva
cuvinte”, sunt prezentate elemente generale referitoare la
Biblie. Deoarece majoritatea aspectelor metalurgice analizate
în carte se bazează pe Vechiul Testament, focalizarea
elementelor prezentate vine ca o consecință.
Capitolul 2, „Traducerea Bibliei ebraice”, înfățișează
câteva aspecte generale referitoare la diversele variante de
traducere a Vechiului Testament din originalul ebraic, drept
motivare a unor inadvertențe apărute în traducerea unor
termeni metalurgici.
Capitolul 3, „Paralelism cronologic”, are menirea de
a facilita cititorului o corelare între evenimentele istorice
importante, corespunzătoare textului biblic, în contextul
geo-politico-temporal general din aceeași zonă geografică de
referință.
Capitolul 4, „Metalele și metalurgia din textul biblic în
contextul istoriei antice”, își propune să ancoreze elementele
metalurgice descrise în textul biblic în contextul antic istorico-
geografic și arheo-metalurgic.
CAPITOLUL 1
Despre Biblie în doar câteva cuvinte
1. Generalități
Biblia, cunoscută ca fiind Cartea Cărților (66 de cărți), este cea mai
răspândită și cea mai citită, cea mai tradusă și cea mai republicată, cea mai
ascultată și cea mai comentată carte din istoria umanității. Statistica pe
anul 2012, apărută în aprilie 2013, a lui Wycliffe Global Alliance, prezintă
următoarele date1:
• din cele 6.877 de limbi și dialecte utilizate și cunoscute în prezent
în lume, Biblia este tradusă în peste 2.798 de limbi și dialecte;
• cel puțin 4,9 miliarde de persoane (70% din populația lumii) au
acces la o traducere completă a Bibliei în limba maternă;
• alte 595 de milioane de persoane (8,5% din populația lumii),
reprezentând 1.275 de limbi, pot citi Noul Testament în limba lor
maternă;
• de asemenea, aproape 20% din populația lumii (care vorbește
1.005 limbi) are cel puțin una sau mai multe cărți din Scriptură în
limba maternă.
Inventarea mașinii de tipărit cu matriță mobilă, în jurul anului
1439, de cuplul Johannes Gutenberg ‒ Andreas Dritzehn a fost benefică
răspândirii Bibliei. Și, desigur, nu este deloc întâmplător că pe 30
septembrie 1452, Vulgata, traducerea Bibliei în limba latină, este prima
carte care a văzut lumina tiparului.
2. Structura Bibliei
Cuvântul Biblie provine din grecescul biblia (βιβλια), sensul acestuia

fiind de Cartea cărților.
Biblia cuprinde două mari părți: Biblia ebraică sau Scripturile
evreiești, cunoscută în special sub denumirea de Vechiul Testament (39
de cărți) și Noul Testament (27 de cărți). Aceste două părți mai sunt
cunoscute și sub denumirea de Vechiul Legământ și Noul Legământ.
1
Conform http://en.wikipedia.org/wiki/Bible_translation#cite_note-numtrans-4.
Vechiul Testament este o colecție de scripturi sacre atât iudaismului,
cât și creștinismului. Ele reprezintă mărturia legământului2 dintre
Dumnezeu și poporul Său.
Pentru Vechiul Testament, perioada de referință din prezentul
studiu este de peste 2.500 de ani, începând cu Facerea (3760 î.Hr.) și
terminând cu redactarea cărții Maleahi (397 î.Hr.), ultima din cele 39 de
cărți incluse în canon3. Cele 39 de cărți au fost scrise cu aproximație în
perioada 1500-400 î.Hr.
Deşi Scriptura evreiască era copiată de mână, scribii erau extrem de
atenți și meticuloși. Sistemul de control al copiilor efectuate a dezvoltat
metode complicate ‒ numărarea literelor, a cuvintelor şi a paragrafelor
‒ , pentru a exista certitudinea că nu s-au strecurat erori în copiere.
Această tradiţie de control al scribilor a fost menținută până la inventarea
tiparului, în 1455. Descoperirea manuscriselor de la Marea Moartă a
confirmat veridicitatea demnă de încredere a textelor Bibliei ebraice de-a
lungul anilor.
Noul Testament4 este colecția de scripturi sacre ce descriu credința
creștinilor în Iisus Hristos, fiind un element fundamental al civilizației
creștine. De asemenea, Noul Testament reprezintă mărturia Apostolilor
despre Hristos, forma scrisă a mesajului lui Hristos încredințat Apostolilor.
Biserica creștină a recunoscut nu numai originea și autoritatea apostolică
a Noului Testament, ci și conținutul lui revelat și infailibil, comunicat
prin inspirația Duhului Sfânt.
Pentru Noul Testament, perioada de referință este de circa 100 de
ani: de la nașterea lui Iisus (5 î.Hr.) până la Apocalipsa lui Ioan, scrisă pe
insula Patmos (96 d.Hr.)5. Cele 27 de cărți au fost scrise, cu aproximație,
începând din anii 40 până în anii 90 d.Hr.
Ca şi în cazul Bibliei ebraice, există dovezi semnificative că Noul
Testament pe care îl citim în zilele noastre, comparat cu manuscrisele
originale, este uimitor de precis. Din miile de copii făcute de mână înainte
de apariția tiparului, s-au păstrat peste 5.300 de manuscrise greceşti ale
2
Acest legământ este indicat prin cuvântul ebraic brit (‫)ברית‬. În Septuaginta, traducerea
grecească a Vechiului Testament, cuvântul ebraic brit a fost tradus prin diathēkē
(Διαθήκη), care înseamnă rânduială, legământ sau alianță. Această noțiune a fost
tradusă ulterior în Vulgata, deci în limba latină, ca testamentum. În rezumat, termenul
Vechiul Testament este o traducere a latinescului Vetus Testamentum sau a grecescului
η Παλαια Διαθηκη (hē Palaia Diathēkē).
3
Canon – listă de texte sacre care se bucură de autoritate deplină în cadrul unei religii.
4
Termenul Noul Testament este o traducere a latinescului novum testamentum,
corespunzând originalului grecesc Η Καινή Διαθήκη (I Keni Diathēkē). Mai este cunoscut
și ca Testamentul grecesc sau Scripturile grecești, după limba în care a fost scris.
5
Perioada intertestamentară – când apar cele 14 cărți necanonice din Vechiul Testament
– a durat circa 400 de ani. Pentru această perioadă se disting șase subdiviziuni istorice:
1. perioada persană (a început încă din timpul Vechiului Testament, 536 î.Hr., dar se
intersectează cu perioada intertestamentală, 397-336 î.Hr.); 2. perioada grecească (336-
323 î.Hr.); 3. perioada egipteană (323-198 î.Hr.); 4. perioada siriană (198-165 î.Hr.); 5.
perioada macabeilor (165-63 î.Hr.)și 6. perioada romană (63-4 î.Hr.).
Noului Testament. De-a lungul secolelor, în traducerea Noului Testament
în alte limbi, Cuvântul lui Dumnezeu a fost păstrat în mod remarcabil.
Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să
mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire; pentru ca omul lui
Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună
(2 Timotei 3:16-17). Fiindcă mai întâi de toate, să ştiţi că nicio proorocie
din Scriptură nu se tâlcuieşte singură. Căci nicio proorocie n-a fost adusă
prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul
Sfânt (2 Petru 1:20-21).
3. Biblia ebraică
Biblia ebraică, după cum indică și numele, este scrisă în limba
ebraică, cu multe cuvinte în aramaică. Este cunoscută și sub denumirea
de TaNaKH (‫)תנ”ך‬6, acronim derivat din inițialele numelor celor trei
părți ale sale în limba ebraică: Tora (‫)תורה‬, Neviim (‫ )נביאים‬și Ketuvim
(‫)כתובים‬. Tanahul mai este cunoscut și ca Legea Scrisă (în limba ebraică
Torah șebektav -‫)תורה שבכתב‬. Canonul formei actuale a Bibliei ebraice a
fost realizat în anul 90 d.Hr., la Conciliul de la Iamnia.
• Tora (în traducere, lege, învățătură) ‒ respectiv Cele cinci cărți
ale lui Moise ‒ cuprinde poruncile lui Dumnezeu transmise prin
Moise către strămoșii poporului evreu. Povestirile, cântările,
rugăciunile și legile cuprinse în Tora sunt învățături despre
Dumnezeu, despre promisiunile făcute poporului Său și despre
ceea ce așteaptă Dumnezeu de la poporul Său. Ele cuprind
perioada de la Facerea lumii până la moartea lui Moise.
• Neviim (în traducere, Profeții) cuprind perioada de la așezarea
celor 12 triburi israeliene în Canaan până la exilul babilonian. În
această parte se găsesc revelațiile profeților trimiși de Dumnezeu
să vorbească în numele Său.
• Ketuvim (în traducere, Scrierile) cuprind Psalmii și cărțile
sapiențiale.
În afară de cele 39 de cărți canonice, Vechiul Testament mai cuprinde
și un număr de cărți necanonice, neincluse însă în Biblia ebraică.
În continuare este realizată o descriere sumară a acelor cărți în care
se regăsesc destul de des versetele biblice citate în prezenta carte.
Tora, cunoscută și sub denumirea Pentateuh (în ebraică Humaș),
cuprinde Cele cinci cărți ale lui Moise: Facerea (sau Geneza), Ieșirea (sau
Exodul), Leviticul, Numerii și Deuteronomul.
• Facerea. În prima parte a acestei cărți, respectiv în capitolele 1-
11, este prezentat un cadru cuprinzător al istoriei umane, care
6
Litera ebraică ‫ כ‬sau ‫ ך‬se pronunță „k” la începutul cuvântului, respectiv „h” la sfârșitul
acestuia.
ne poartă spre originile universului, ale omului, ale căsătoriei,
ale păcatului, ale națiunilor, ale apariției diverselor limbi și ale
poporului ales. A doua parte, capitolele 12-50, se concentrează
asupra modului în care Dumnezeu îi alege pe Avraam (primul
patriarh) și familia sa (Isaac, Iacov și fiii acestora) ca popor ales,
El urmând a le fi Dumnezeu.
• Ieșirea cuprinde 40 de capitole. În ele este relatat modul în
care, pe parcursul a patru sute de ani, familia lui Avraam s-a
transformat într-o națiune, fiind descrise condițiile de muncă
forțată la care a fost supusă de faraonii Egiptului, apoi eliberarea
din robia egipteană, precum și evenimentul istoric al ieșirii din
Egipt și al drumului spre Țara Promisă, Canaan, sub conducerea
lui Moise. În restul cărții sunt consemnate legile și obiceiurile
care stau la baza vieții religioase a poporului (de exemplu:
sărbătoarea de Paști, încheierea Legământului și promulgarea
Decalogului, construirea Cortului Sfânt, confecționarea veșmin-
telor preoțești etc.).
• Leviticul este denumită și Legea jertfelor. Cartea constituie
un adevărat manual pentru preoți, conținând numeroase legi
și învățături, începând cu aducerea jertfelor și terminând cu
reglementările sociale. Leviticul este totodată explicitarea chemării
la sfințenie pe care Dumnezeu – unic și sfânt – o adresează poporului
Său.
• Numerii7 conține 36 de capitole, în care sunt relatate, printre
altele, recensământul poporului8, precum și istoria peregrinării
sale în deșert timp de 40 de ani.
• Deuteronomul9, a cincea și ultima carte a Pentateuhului, scoate în
evidență evenimentele descrise în cărțile anterioare. Conținând
34 de capitole10, ea constituie veriga de legătură cu cărțile istorice
care urmează, având în vedere că prezintă moartea lui Moise și
înlocuirea sa cu Ioșua. Conform tradiției, cartea a fost găsită în
Templul din Ierusalim, în vremea regelui Iosia (circa 620 î.Hr.
– 4 Regi 22:10).
7
Titlul ebraic al cărții – În deșert – Be midbar (‫ – )במדבר‬este mai sugestiv, având în
vedere că acțiunea cărții relatează istoria peregrinării poporului prin deșert.
8
Au fost realizate două recensăminte: unul la începutul cărții (după ieșirea din Egipt)
și celălalt la sfârșit.
9
În originalul ebraic este denumită Dvarim ( ), după primele cuvinte ale frazei de
deschidere: Ele ha-dvarim (Acestea sunt cuvintele). Potrivit tradiției, conținutul cărții
a fost transmis de Moise pe cale orală, în ultimele 37 de zile ale vieții sale, în anul al
40‑lea de la exod. Cartea mai este cunoscută și ca A doua Lege, conform traducerii din
Septuaginta. Denumirea este incorectă, deoarece cartea nu constituie o simplă repetare
rezumativă a materialului prezentat în cărțile anterioare; repetarea este făcută prin
evidențierea și accentuarea unor detalii noi.
10
Ultimele patru capitole sunt scrise și adăugate de un alt autor, ulterior morții lui
Moise.
Cartea lui Ioșua Navi este numită după personajul principal, Ioșua
Navi, urmașul lui Moise. În carte găsim evenimentele legate de cucerirea
și împărțirea Canaanului între cele 12 seminții ale lui Israel. Scopul cărții
este acela de a dovedi că promisiunea lui Dumnezeu către Avraam și
urmașii săi – așezarea în Țara Făgăduită – s-a împlinit.
Cartea Judecătorilor prezintă activitatea judecătorilor chemați de
Dumnezeu la anumite intervale de timp și înzestrați cu puteri deosebite,
pentru a conduce poporul în vremuri grele. Cartea cuprinde istoria
unei perioade ce se întinde pe aproximativ 400 de ani: de la moartea lui
Ioșua Navi, cuceritorul Canaanului, până la introducerea monarhiei lui
Samuel11.
Cartea întâi a Regilor (1 Regi) și Cartea a doua a Regilor (2 Regi)
continuă perioada judecătorilor. Samuel a fost bărbatul care a condus
poporul lui Israel, în calitate de profet și judecător, punând bazele
monarhiei. El este cel care, din porunca lui Dumnezeu, i-a numit regi pe
Saul și pe David.
Cartea a treia a Regilor (3 Regi) și Cartea a patra a Regilor (4 Regi)
continuă istoria revelației divine de la moartea lui David și până la exilul
babilonian. Autorul acestor cărți este considerat a fi profetul Ieremia
(născut în jurul anului 645 î.Hr.), cel care a prevăzut cucerirea regatului
iudeu (586 î.Hr.) de Nabucodonosor, regele Babiloniei, distrugerea
Templului din Ierusalim și exilul babilonian.
Cartea întâi a Cronicilor și Cartea a doua a Cronicilor ne arată că soarta
poporului evreu, fericită sau nu, depinde de credința în Dumnezeul unic,
11
Episodul Samson și Dalida este binecunoscut. Vorbim aici de perioada de după
colonizarea Canaanului, în care evreii sufereau din cauza filistenilor, popor care trăia
lângă mare.
Judecătorul Samson s-a căsătorit de două ori, cu două femei filistene: prima soție
nu este numită, însă a cunoscut-o la Tamnata (cetate filistenă); a doua este Dalila.
Ambele femei își folosesc puterea de seducție pentru a obține secrete de la Samson:
prima dorește secretul rezolvării unei șarade, iar Dalila dorește să afle secretul forței
sale. Ambele îl trădează, acționând cu loialitate față de propriul popor, cu care Samson
se afla în conflict.
Destinul primei soții este îngrozitor: mai întâi este luată ostatică de poporul său,
pentru a-i smulge secretul, însă după obținerea acestuia este, în cele din urmă, omorâtă.
Loialitatea față de propriul popor nu este întotdeauna răsplătită.
Dalila nu va fi sacrificată, însă are un comportament de prostituată, de ucigaș
plătit, trădându-l pe Samson pentru bani: La aceasta au venit fruntașii filistenilor și
i‑au zis: „Amăgește-l și află în ce stă puterea lui cea mare și cum l-am putea prinde, ca
să-l legăm și să-l supunem; și-ți vom da pentru aceasta o mie și o sută de sicli de argint”
(Judecătorii 16:5).
Deznodământul este cunoscut: aflându-i secretul, și anume că forța sa consta în părul
lung, netuns, Dalida i l-a tăiat în timp ce dormea și astfel Samson a putut fi înfrânt.
Episodul Samson și Dalila este imortalizat în pictură (în tablourile lui Guercino,
Gustav Doré etc.), în muzică (opera în 3 acte a lui Camille Saint-Saëns, pe libretul lui
F. Lemaire ș.a.). De asemenea, în medicină, Sindromul lui Samson şi Sindromul Dalila
sunt binecunoscute.
de exercitarea cultului și respectarea Legii date de Moise. Cărțile au fost
redactate după anul 520 î.Hr., autorul lor fiind socotit Ezdra. Aceste cărți
sunt întâlnite și sub denumirile de Cartea întâi și, respectiv, Cartea a
doua Paralipomena, Fericitul Ieronim și Paralipomena traducându-le
astfel în Septuaginta.
4. Noul Testament
Noul Testament, a doua parte a Bibliei, compus din 27 de cărți,

constituie un element fundamental al civilizației creștine. El cuprinde
cele 4 Evanghelii (după Matei, Marcu, Luca și Ioan, care se concentrează
pe relatarea activității, a morții și a învierii lui Iisus Hristos), 21 de Epistole
(scrise de către apostoli: 14 epistole ale lui Pavel și 7 epistole ale lui Iacov,
Ioan, Petru și Iuda. Aceste epistole au fost trimise primelor comunități
creștine de către apostolii lui Iisus), o carte istorică (Faptele Apostolilor)
și o carte de revelație (Apocalipsa lui Ioan).
5. Talmudul
Textul care urmează încearcă să facă legătura dintre Legea

scrisă (Tora), anterior amintită, cu Legea orală (Talmudul), precum şi
contribuţia lor la păstrarea, de-a lungul secolelor, a identităţii naționale
evreieşti în diaspora.
Așadar, cum spuneam mai sus, Biblia ebraică (sau Tanahul) conține
o primă parte numită Tora (sau Pentateuhul), formată, la rândul ei, din
primele cinci cărți scrise de Moise. Chiar dacă astăzi noțiunea Tora are
sensul de înțelepciune, învățătură, sensul iniţial era Lege. De aceea Tora
mai este cunoscută și ca Legea Scrisă (Torah șebektav).
În universul Bibliei ebraice, în afara Legii scrise, există și Legea
orală (în limba ebraică Torah șebalpe, ‫)תורה שבאלפה‬, nescrisă. Ambele
Legi – Legea scrisă și Legea orală – constituie un tot unitar.
Pentru iudaism, Tora (Pentateuhul) este Legea divină, unică,
eternă și irefutabil supremă. În acest context, studiul Torei constituie un
imperativ primordial, existența umană trebuind să fie reglementată în
exclusivitate de Tora. De aceea, necesitatea permanentă de a acumula și
de a aplica cunoștințe din Tora în absolut toate domeniile vieții, a creat
necesitatea de a conserva, de a transmite și de a sistematiza opiniile
înțelepților despre diferitele chestiuni tratate. Studiul religios al Torei
consta din expuneri, dezbateri, analize și discuții referitoare la legislația
biblică, pentru a aplica cele înscrise în Lege în absolut toate domeniile
vieții. Toate acestea se transmiteau din generație în generație, pe cale
orală, prin așa-numita Lege orală.
Această situație s-a schimbat drastic, în principal ca urmare a
distrugerii statului evreu de către romani, în anul 70 d.Hr. Templul din
Ierusalim12 ‒ centrul vieţii religioase, constituind centrul de predare
și de studiu al Legii ‒ a fost incendiat și spoliat, iar poporul, deportat
în toate colţurile imperiului. Din cauza împrăștierii poporului evreu13,
transmiterea pe cale orală a devenit dificilă, înțelepții neamului sesizând
că Legea orală este în pericol să dispară. Ca urmare, a fost pusă pe hârtie,
fiind cunoscută și sub denumirea de Talmud14, respectiv explicarea și
înțelegerea Legii scrise.
Dar să revenim la ideea de mai sus, a împrăștierii poporului evreu.
Cum ne putem explica miracolul că, deși lipsiți de o patrie politică,
evreii și-au păstrat de-a lungul secolelor identitatea națională? Este bine
cunoscut faptul că în acele vremuri multe popoare au dispărut complet,
odată cu dispariția statului lor15.
Răspunsul este simplu: evreii și-au creat o PATRIE SPIRITUALĂ.
Împrăștiați în toate colțurile lumii, ei erau uniți prin studiul și învățarea
Legii străbune: Legea scrisă ‒ Tora și Legea orală ‒ Talmudul.
Prin urmare, Talmudul constituie o colecție de comentarii rabinice
ale Torei, cristalizată de-a lungul a circa o mie de ani ‒ în intervalul de
timp cuprins între anii 500 î.Hr. și 500 d.Hr.16 ‒, cuprinzând normele
religioase și social-juridice ale iudaismului.
Talmudul este compus din două părți distincte ‒ Mișna (noțiune
echivalentă cu „repetiție” sau „studiu prin repetare”, fiind explicate cele
consemnate în Tora) și Ghemara (noțiune echivalentă cu „a completa”,
fiind interpretate cele consemnate în Mișna). Cele două părți se
completează una pe cealaltă.
De-a lungul secolelor s-au cristalizat două versiuni diferite: Talmudul

din Ierusalim (‫ )תלמוד ירושלמי‬și Talmudul babilonian ‫))תלמוד בבלי‬17.
12
În ebraică Beit-Mikdash ( ), în traducere Casa Sfinţeniei.
13
Din punct de vedere istoric, începutul exilului babilonian, 587 î.Hr., a însemnat
și prima plecare a poporului evreu din țara străbună. Mult mai târziu, Massada a
reprezentat ultimul bastion de rezistență împotriva Romei, fiind cucerită în anul 73
d.Hr. De asemenea, o ultimă răscoală, sub conducerea lui Bar Kochba, a fost înăbuşită
în sânge în anul 136 d.Hr., Ierusalimul a primit numele de Aelia Capitolina, iar terenul
din jurul lui, conform tradiției romane, a fost arat cu un plug tras de doi boi. Din punct
de vedere politic, statul evreiesc nu mai exista.
14
Conform tradiției, odată cu Tora scrisă (sau Legea scrisă) a fost transmisă și Tora orală.
15
În acest sens, un exemplu concludent din perioada biblică îl reprezintă filistenii,
popor dispărut din istorie încă înainte de exilul babilonian al evreilor.
16
Dacă se iau în considerare și ultimele contribuții ale lui Rași, Talmudul s-a cristalizat
de-a lungul a circa un mileniu și jumătate.
17
Principalele centre evreiești din Israel în care a fost compilat Talmudul ierusalmitean
au fost la Tveria și Cesarea, redactarea formei finale fiind realizată în anul 350 d.Hr.
Centrele evreiești din Babilon (Irakul actual) în care a fost compilat Talmudul
babilonian au fost Nehardea, Nisibis, Mahoza, Pumbedita și Sura, redactarea formei
finale fiind realizată în anul 499 d.Hr.
Figura I.1. Pagină din Talmudul babilonian.
Între cele două compilații ale Talmudului există foarte multe
similitudini, dar și mari diferențe. Ca dimensiuni, Talmudul babilonian
este de aproape două ori mai mare decât Talmudul ierusalmitean. Ele
diferă, de asemenea, și prin limba folosită (dialect aramaic babilonian și
respectiv dialect ierusalmitean).
Astăzi, Talmudul babilonian constituie sursa principală de studiu
a Talmudului, fiind o enciclopedie compusă din 63 de volume, fără
imagini.
Inventarea tiparului a fost benefică și pentru tipărirea Talmudului.

Editura familiei italiene Soncino a realizat, în perioada 1484-1519, prima
tipărire a acestuia18. Prima ediție completă a Talmudului babilonian a fost
realizată la Veneția de către Daniel Bomberg, între anii 1520-153019. Astăzi,
ediția de referință, conținând 5.894 de pagini folio, este cea realizată în
anul 1880 de Editura Romm din Vilnius.
Așezarea în pagină a textului folosește sistemul cu comentarii
suprapuse. Formatul unei pagini din Talmud (figura I.1)20 este caracterizat
prin următoarele aspecte: textul original se află în mijloc și este încadrat
de comentariile lui Rași și de Tosefta; în jurul acestor comentarii sunt
inserate comentariile mai târzii.
Talmudul a rămas în vigoare pentru evreii din toate vremurile,
studiul său continuând și azi. Chiar dacă se aflau în diaspora, evreii erau
totuși uniți prin Legea unică și prezentată amănunțit în vasta literatură
talmudică. Iudaismul a reușit să supraviețuiască timp de peste 2000
de ani, deoarece fiecare evreu și-a clădit în suflet un sanctuar propriu.
Talmudul a constituit și constituie acea „barieră de foc”, cu ajutorul
căreia iudaismul și-a păstrat specificitatea multe veacuri la rând, în
pofida vitregiei împrejurărilor. Talmudul nu este doar un simplu tezaur
de tradiții orale, de istorisiri rabinice și de reguli etice sau rituale, ci și
norma de interpretare a Legii (Tora).
La 14 mai 1948 a fost proclamată independența statului Israel
modern. Pentru evreii din diaspora, Israelul–Sion a rămas întotdeauna
patria străbună. Dorința lor de a reveni pe pământul strămoșilor a
reprezentat, de-a lungul secolelor, parte integrantă, arzătoare și vibrantă
a existenței lor cotidiene în diaspora. Suportul acestui crez, revenirea
în patria străbună, l-a constituit patria spirituală, respectiv studiul și
învățarea Legii străbune.
18
Conform http://www.jewishencyclopedia.com/view.jsp?artid=966&letter=S .
19
În plus, pe lângă Mișna și Ghemara, ediția conținea comentariile Rași și Tosafot.
20
În pagina-exemplu prezentată este consemnată înălțimea Menorei, 18 tfahim,
element utilizat în capitolul 16.
CAPITOLUL 2
Traducerea Bibliei ebraice
P
entru început, este necesar să explic de ce am folosit, de-a lungul
cărții, denumirea Vechiul Testament și nu Biblia ebraică.
Între cele două denumiri, Biblia ebraică și Vechiul Testament,
substanța este aproximativ aceeași.
Ideea folosirii denumirii Vechiul Testament apare odată cu aceea
de Noul Testament. Alăturarea celor două Testamente sub denumirea
comună de Biblie reprezenta o necesitate de expresie.
În ce constă însă diferența? Conform canonului stabilit la Sinodul
de la Iamnia, Biblia ebraică (sau Scripturile evreiești) cuprinde 39 de
cărți.
Între diferitele religii (protestantă, ortodoxă, catolică) nu există
un numitor comun referitor la respectarea numărului de cărți canonice
în Biblia ebraică. Ele includ un număr suplimentar de cărți, considerate
însă necanonice (apocrife, deuterocanonice) pentru Biblia ebraică21. De
asemenea, conținutul Bibliei ebraice este structurat în mod diferit22.
Astfel apare denumirea Vechiul Testament (creștin).
În acest context, trebuie menționat că Talmuldul (Legea orală) nu
constituie parte din canonul Vechiului Testament (creștin).
Cu siguranță, cele redate în continuare reprezintă doar 0 mică
sinteză a procesului îndelungat și anevoios al traducerii Bibliei
ebraice.
La început, Biblia ebraică a fost redactată în limbile ebraică (în cea

mai mare parte) şi aramaică (înrudită cu ebraica), limbi care însă nu erau
accesibile multora dintre cei interesaţi de conţinutul ei. Pentru a i se
cunoaște substanța și mesajul, Biblia ebraică a fost tradusă, în decursul
timpului, în diverse limbi și dialecte.
21
Cărți precum Cartea lui Baruh, Cartea lui Tobit, Cartea Iuditei, Cartea înțelepciunii lui
Solomon, Cartea înțelepciunii lui Iisus, fiul lui Sirah (Ecleziastul), unele părți din Cărțile
lui David și Cartea Esterei nu au fost canonizate, deoarece nu corespundeau criteriilor
după care pot fi considerate de inspirație divină.
22
În Biblia protestantă, cărțile apocrife sunt adăugate într-o secțiune separată între
Biblia ebraică și Noul Testament, în timp ce în Biblia catolică sau ortodoxă, există
apocrife plasate între cărțile canonice.
Odată cu aceste traduceri, voluntar sau involuntar, au apărut și
aspecte care-l pot deruta pe cititor: anumiți termeni apar cu identități
diferite în diverse traduceri. Iar dacă ne referim la subiectul prezentei
cărți, se vor putea observa diferențe nu numai față de originalul ebraic,
ci, uneori, chiar și între versiunile realizate în aceeași limbă. Astfel, un
exemplu concludent îl reprezintă traducerea noţiunii cupru din originalul
ebraic23.
Iată motivele care au determinat introducerea acestui capitol în
cartea de față.
Pentru sistematizare, aceste traduceri au fost împărțite în două

grupe principale: traduceri primare și traduceri ulterioare. Raportul
între aceste grupe îl constituie faptul că traducerile primare, alături
de originalul ebraic, au stat la baza traducerilor ulterioare. În grupa
traducerilor primare sunt incluse traducerile în limba aramaică, apoi
Septuaginta (LXX) și Vulgata, iar în grupa traducerilor ulterioare,
focalizarea are în obiectiv doar traducerile în limba engleză.
Pentru traducerile primare ale Bibliei ebraice în limba aramaică,
între cercetători există un consens asupra importanței a cinci dintre
ele: traducerea Onkelos, traducerea ierusalmiteană I și II, traducerea
samariteană și traducerea siriană.
De ce în limba aramaică? Evreii se aflau deja în diaspora. Limba
aramaică devenise o limbă înțeleasă şi vorbită încă din timpul robiei
în imperiul babilonian și al eliberării lor de către imperiul persan24.
În sinagogi, Tora era citită în limba ebraică, însă deja mulți nu o mai
înțelegeau. Astfel au apărut traduceri (în ebr. targumim, sg. targum) ale
Vechiului Testament în aramaică.
În ultimele secole ale epocii precreștine, limba ebraică vorbită
era deja ieșită din uz, evreii adoptând aramaica, aceasta fiind și limba
maternă a unei bune părți din populația de atunci a Palestinei. De altfel,
aramaica a fost limba vorbită și de Hristos.
Traducerile s-au dezvoltat atât în fostul regat unitar (Israel și
Iudeea), fiind realizate în dialectul aramaic galileean (denumit și aramaic
iudeo-palestinian), cât și în Babilonia, în dialectul aramaic babilonian.
23
Capitole din carte precum „Implicaţiile traducerii incorecte din Biblie a unor termeni
metalurgici” (cap. 12), „Gemologie biblică” (cap. 26) etc. reprezintă exemple suplimentare.
24
Aramaica este o limbă semitică, cu continuitate de vorbire începând din mileniul I
î.Hr. și până în prezent. În antichitate, era limba vorbită în Orientul Mijlociu și în Asia
Centrală (Asiria, Persia, Babilonia, Siria, Israel, Mesopotamia). Aramaica era lingua
franca a imperiului persan, astfel încât evreii reveniți din exilul babilonian (după
Edictul de eliberare al regelui Cirus, 538 î.Hr.) erau vorbitori ai acestei limbi. De altfel,
în aramaică au mai fost scrise Cartea lui Ezra și Cartea lui Daniel, precum și Talmudul
babilonian, Talmudul ierusalmitean și Cartea Zohar.
Diferențele de traduceri nu sunt doar de natură lingvistică, ci și de
abordare literară, astfel că traducerea palestiniană tinde să fie mai bogată,
incluzând pasaje interpretative ce lipsesc în originalul ebraic, în timp ce
traducerea babiloniană încearcă să rămână fidelă originalului ebraic.
Traducerea Onkelos/Targum Onkelos25

Majoritatea cercetătorilor o datează la începutul secolului al II-lea
d.Hr. Traducerea Onkelos, autorizată de Rabi Ioșua și Rabi Eliezer, a fost
începută în Iudeea și definitivată în Babilon.
Astăzi, în anumite ediții tradiționale ale Bibliei, traducerea Onkelos
apare în paralel cu textul ebraic.
Traducerea ierusalmiteană I
Această traducere, atribuită inițial, însă incorect, lui Yonatan Ben
Uziel, a fost realizată în Palestina galileană, la începutul secolului al
VIII-lea d.Hr.
Traducerea Yonatan Ben Uziel (traducerea ierusalmiteană II)

Yonatan Ben Uziel, elevul rabinului Yohanan ben Zakkai, a trăit cu
câțiva zeci de ani înainte de anul 70 d.Hr.
În literatura de specialitate este cunoscută ca traducerea ierusal-
miteană II, spre a o deosebi de traducerea ierusalmiteană I.
Traducerea samariteană
Aceasta este o traducere în dialectul samaritean al limbii aramaice,
realizată între secolele al II-lea și al III-lea d.Hr.
Traducerea siriană
Limba siriană veche este tot un dialect al limbii aramaice. Vechiul
Testament a fost tradus în această limbă de mai multe ori, din care
prezintă importanță traducerea siriană I (denumită Hapșiteta, adică
simplificată) și traducerea siriană II, bazată și pe traducerea Hexapla
(Εξαπλά), realizată de Origene în limba greacă26.
Din dorința de a fi pe înțelesul cititorului de atunci, ambele
traduceri prezintă independență față de textul original al Bibliei ebraice.
Se apreciază că au fost realizate în perioada cuprinsă între secolele al IV-lea
și al V-lea.
25
Nepot al împăratului roman Titus, elev al lui Rabi Akiva, Onkelos (cca 35–120 d.Hr.)
s-a convertit la iudaism înainte de revolta lui Bar Kokhba.
26
Denumirea Hexapla provine de la cele șase coloane paralele în care apăreau: textul
ebraic în original, o copie a textului ebraic scris cu litere grecești, textul Septuagintei și
trei traduceri grecești suplimentare.
Traducerile primare Septuaginta (LXX) și Vulgata
Pentru primii creștini, textul biblic de bază l-a reprezentat
Septuaginta (LXX), traducerea Bibliei ebraice în limba greacă. Următorul
text important a fost Vulgata, traducerea în limba latină. Având în vedere
că Noul Testament a fost scris în latină, Vulgata a reprezentat un pas
istoric important pentru unificarea celor două părți ale Bibliei – Vechiul
Testament și Noul Testament – așa cum este ea cunoscută astăzi.
Limbile greacă și latină fiind limbi de circulație internațională la
acea vreme, alături de textul ebraic original, traducerile Septuaginta și
Vulgata au constituit și baza preferențială pentru traducerile ulterioare
ale Vechiului Testament în alte limbi.
Septuaginta (LXX)
Contextul istoric în care a fost realizată Septuaginta este anul 323
î.Hr., an în care moare Alexandru Macedon, iar marele său imperiu se
împarte în regate. Două dintre acestea ne interesează în mod deosebit:
• regatul Seleucid (Siria), cu centrul în Asia Mică și Babilonia;
• regatul Ptolemaic, cu centrul în Egipt și Palestina.
Ca urmare, evreii intră sub influența grecească, acesta fiind primul
lor contact cu Occidentul. Începe perioada elenistică.
Septuaginta – de la cuvântul latin septuaginta, adică șaptezeci,
cunoscută și ca LXX – este cea mai veche traducere din limba ebraică
în limba greacă a Bibliei ebraice. Lucrarea a fost realizată pe insula
Pharos, în jurul anilor 250 î.Hr., la îndemnul celui de-al doilea rege al
Egiptului din dinastia Ptolemeu, Philadelphos (308-247 î.Hr.). Acesta
era cunoscut ca un pasionat iubitor al științei și artei, precum și un
mare colecționar de cărți în folosul Bibliotecii din Alexandria. Lui i
se datorează finalizarea construcției a două edificii vestite – Farul și
Muzeul din Alexandria – și tot el pune bazele renumitei biblioteci.
Construcțiile transformă metropola alexandrină într-un veritabil centru
cultural-științific al lumii elenistice. Regele ridică Egiptul elenistic la
rangul de mare putere a lumii mediteraneene; nu atât prin forță, cât
mai ales prin cultură și comerț.
Deoarece din bibliotecă lipseau cărțile sfinte evreiești, Pentateuhul,
Philadelphos l-a rugat pe Marele Preot Eleazar din Ierusalim să trimită
la Alexandria învățați evrei care să facă traducerea din limba ebraică în
limba greacă. Mărturii antice referitoare la traducerea Torei în limba
greacă se regăsesc în cartea lui Philon din Alexandria27, precum și în
Scrisoarea lui Aristeas către Philocrates28. Philon din Alexandria, el
însuși evreu elenizat, povestește că traducerea a fost realizată în 72 de
27
Philon din Alexandria, Viața lui Moise, Editura Hasefer, București, 2003, pp. 146-152.
28
Scrisoarea lui Aristeas către Philocrates, Septuaginta, vol. 1, Editura Polirom, 2004, p. 10.
zile de 72 de învățați evrei (câte 6 reprezentanți pentru fiecare din cele
12 seminții), care aveau la bază atât educația strămoșească, cât și cea
grecească, și stăpânind foarte bine ambele limbi. Talmudul29 ne arată
că: Regele (Ptolemeu) i-a adunat pe cei 72 de bătrâni, i-a plasat în 72
de camere separate, fără a le dezvălui motivul pentru care fuseseră
convocați. El a intrat în camera fiecăruia și le-a spus: „Scrie pentru mine
Tora lui Moise, Învățătorul tău”. Dumnezeu a pus în inima fiecăruia
dintre ei de a traduce cu toții la fel30.
În acel timp, Septuaginta a devenit Biblia ebraică pentru evreii
vorbitori de greacă din diaspora.
Până în secolul I d.Hr., Vechiul Testament a fost completat cu alte
cărți, necuprinse în canonul Bibliei ebraice: Macabeii I și II, Tobit, Iudita,
Baruh, Iisus Sirah, și introduse în Septuaginta. Această formă finală a
Septuagintei a devenit versiune oficială a Bisericii, fiind cunoscută sub
denumirea Vechiul Testament creștin.
La acea dată, traducerea Bibliei ebraice în limba greacă a reprezentat
prima solie a iudaismului monoteist în fața întregii lumi; astfel, valorile
sale intră în circuitul mondial.
Vulgata
Contextul istoric în care a fost realizată Vulgata îl constituie
ascendența Romei în fața declinului Greciei. Iată mai jos câteva repere:
• în anul 46 î.Hr., Roma cucerește Grecia și distruge Cartagina;
• în anul 63 d.Hr., teritoriul pe care se desfășoară evenimentelor
biblice este cucerit de romani;
• după anul 100 d.Hr., Roma devine stăpâna lumii mediteraneene;
• pe teritoriul evenimentelor biblice au loc răscoale anti-romane
(macabeii).
În această parte a lumii începe perioada influenței romane: în anul
70 d.Hr., Titus distruge Ierusalimul. Urmează arderea Templului, iar
poporul este luat în robie. Este anul de început al diasporei evreiești.
Ne aflăm deja în perioada evenimentelor relatate în Noul Testament.
În noua constelație geo-politică a lumii mediteraneene, imperiul
roman devine marea putere în această regiune, iar latina este limba
oficială.
În acest context apare Vulgata, versiunea Vechiului Testament
creștin într-o limbă latină accesibilă. Noua traducere a fost realizată
între anii 390-405 d.Hr. (la circa 650 de ani după Septuaginta), având
ca bază textele ebraic și aramaic (Biblia ebraică), precum și textul
29
Talmudul babilonian, Tractate Megilla, pp. 9a-9b.
30
În cartea lui M.I. Dimont, Evreii, Dumnezeu și istoria, Editura Hasefer, București,
2000, p. 124, este redată explicația laică, cu totul alta decât cea din textul talmudic.
grecesc (Septuaginta). Vulgata reprezintă rezultatul muncii depuse de
Sophronius Eusebius Hieronymus (circa 347-420)31, fiind realizată la
cererea Papei Damasus I.
Să recapitulăm.
În comunitatea religioasă, Vechiul Testament creștin exista încă din
secolul al III-lea î.Hr.: era Septuaginta scrisă în greacă.
Recunoașterea oficială a canonului Noului Testament în forma lui
actuală, cuprinzând 27 de cărți, s-a făcut la sinoadele din Roma (382 d.Hr.),
Hippo (393 d.Hr.) și Cartagina (397 d.Hr.). Era însă scris în greacă32.
Compilarea Vechiului Testament și a Noului Testament într-o singură
carte canonică, Biblia, este rezultatul eforturilor lui Sophronius Eusebius
Hieronymus de a le traduce în latină. Este astfel realizat dezideratul pe care
Augustin de Hipona (354-430)33 îl descrie prin fraza „Novum Testamentum
in Vetere latet, Vetus in Novo patet” (Noul Testament în cel Vechi se
ascunde, Vechiul Testament în cel Nou se descoperă), frază care exprimă în
mod elocvent armonia teologică dintre cele două cărți sacre34.
Traduceri în limba engleză

Traduceri în limba engleză ale unor părți din Biblie au fost realizate
începând cu secolul al VII-lea. Prima traducere completă a Vechiului
Testament, publicată cu aproximație în anul 1380, a fost realizată sub
îndrumarea lui John Wyclif. Biserica a denunțat însă această traducere,
etichetând comentariile drept erezie. Alte traduceri sunt de asemenea
respinse de Biserică și rege.
Prima versiune autorizată este cea cunoscută sub denumirea King
James Version (KJV). Traducerea, realizată din limbile ebraică și greacă,
acceptată pentru protestanți și catolici deopotrivă, a fost publicată în
anul 1611.
31
A fost sanctificat de către Biserica ortodoxă sub numele de Fericitul Ieronim și de
către Biserica romano-catolică sub numele de Sfântul Ieronim.
32
Pe vremea lui Hristos și a apostolilor, greaca era limba universală a imperiului
roman. Ea se răspândise în întreaga lume către finele secolului al IV-lea î.Hr., odată cu
expansiunea lui Alexandru Macedon. Urmașii acestuia au fost cu toții cârmuitori greci,
care au susținut răspândirea limbii și valorilor culturii grecești. În felul acesta, limba
greacă a ajuns să fie într-atât de cunoscută și înrădăcinată, încât romanii n-au putut să
o neutralizeze, chiar dacă în secolul I î.Hr. au constituit un imperiu ce se întindea de la
Atlantic până la Persia. Latina a ajuns să fie limba oficială în Africa de Nord, Spania și
Italia, dar n-a jucat niciun rol în lumea orientală. Chiar și în Italia, unde latina era limba
maternă, intelectualii, în special, foloseau greaca drept a doua limbă.
33
Sanctificat sub numele Sfântul Augustin de către Biserica romano-catolică și Fericitul
Augustin de către Biserica ortodoxă.
34
În învățătura Sa, Iisus citează de multe ori din Biblia ebraică, declarând ucenicilor
Săi că El nu a venit să distrugă Scripturile evreiești, ci să le împlinească: ...trebuie să
se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Prooroci și în Psalmi
(Luca 24:44-45).
Deloc întâmplător, în anul 1456, Biblia lui Gutemberg, respectiv
Vulgata, este și prima carte realizată prin noua tehnologie revoluționară,
tiparul.
Una dintre cele mai fascinante și populare cărți publicate de
Hartmann Schedel în secolul al XV-lea este Liber Cronicarum, cunoscută
cititorului de limba engleză sub numele The Nuremberg Chronicle. Bogat
ilustrată, a fost publicată în două ediții în același an: prima ediție în limba
latină (800 de exemplare), datată 12 iulie 1493, iar a doua ediție în limba
germană (400 de exemplare), datată 23 decembrie 1493. Titlul ediției în
limba germană, Die Schedelsche Weltchronik, reflectă onoarea acordată
autorului compilației, dr. Hartmann Schedel. Ilustrațiile au fost realizate
de Michael Wohlgemuth, Wilhelm Pleydenwurff și Albrecht Dürer, iar
tipărirea îi aparține lui Anton Koberger.
Astăzi există peste 450 de versiuni ale Bibliei traduse în limba
engleză.
CAPITOLUL 3
Paralelism cronologic
A
cest capitol are menirea să faciliteze cititorului realizarea unei
corelări între evenimentele istorice importante, corespunzătoare
textului biblic, în contextul geo-politico-temporal general al
evenimentelor istorice importante petrecute în perioada similară din
aceeași zonă geografică de referință. Sunt redate astfel:
• O scurtă istorie biblică, în care, pentru obținerea unei imagini
mai ample legată de evoluția și desfășurarea evenimentelor
descrise în Biblie, acestea sunt prezentat în cadrul mai larg al
contextului regional.
• Un paralelism cronologic între evenimentele importante redate
în Vechiul Testament și evenimentele petrecute în vecinătatea
geografică (Orientul Apropiat și Orientul Mijlociu antic). Această
abordare a fost necesară, având în vedere puternica influență a
civilizațiilor antice – din Egipt, Canaan, Mesopotamia –, care se
aflau în vecinătate, precum și „amprentele” lăsate de succesivele
dominații (asirieni, perși, seleucizi, greci și romani) asupra
evenimentelor relatate în Vechiul Testament.
Figura I.2. Localizarea evenimentelor relatate în Vechiul Testament.
Figura I.3. Harta dominațiilor succesive ale imperiilor asirian, babilonian,
persan, grec și roman.1
1. Scurtă istorie biblică
Originile
Istoria evenimentelor relatate în Vechiul Testament începe în prima
jumătate a celui de al doilea mileniu î.Hr. cu patriahul Avraaam, fiul Isaac
și nepotul Iaacov. O foamete care a bântuit țara i-a silit pe Iaacov și pe fiii
săi, strămoșii celor 12 triburi ale Israelului, să migreze spre Egipt, unde
urmașii lor au căzut în robie.
1
Cf. http://www.keyway.ca/htm2002/keyway07.htm.
Câteva secole mai târziu, Moise a scos poporul din Egipt,
descătușându-l din lanțurile sclaviei și conducându-l spre Țara Promisă.
Vreme de 40 de ani, evreii au rătăcit prin deșertul Sinai, perioadă în
care s-a închegat națiunea. Tot atunci au primit Legea, cunoscută și sub
numele de Legea lui Moise, care cuprinde și Cele Zece Porunci, elemente
care au dat expresie și conținut credinței monoteiste a străbunilor lor
patriarhali.
Avându-l drept căpetenie pe Ioșua Ben-Nun, triburile iudee au
cucerit și populat Canaanul. În caz de primejdie și amenințări din afară,
aceste triburi se uneau, reușind să învingă dușmanul. Conducătorii
acestor unități tribale se numeau judecători, motiv pentru care această
perioadă a rămas în istorie sub numele de perioada Judecătorilor.
Regatul unitar
În anul 1030 î.Hr. s-a constituit monarhia, avându-l ca rege pe
Saul. Urmașul său, David, a unificat triburile și a stabilit capitala țării
la Ierusalim. Fiul lui David, Solomon, a transformat regatul într-o
înfloritoare putere politică și comercială, clădind în noua capitală vestitul
Templul închinat unicului Dumnezeu al lui Israel.
Regatul unitar divizat
După moartea lui Solomon, în anul 930 î.Hr., regatul unitar s-a
scindat în două: Israel, la nord, cu capitala la Samaria (cuprinzând zece
triburi: Reuben, Simeon, Levi, Isahar, Zvulun, Iosif, Dan, Naftali, Gad,
Așer) și Iudeea, în sud, cu capitala la Ierusalim (formată din două triburi:
Iuda și Beniamin). Aceste două regate au dăinuit, unul alături de celălalt,
încă două secole, sub conducerea unor regi evrei.
În anul 722 î.Hr., regatul Israel a fost cucerit de asirienii lui
Șalmanesar al V-lea (727-722 î.Hr.) și Sargon al II-lea (722-705 î.Hr.),
iar locuitorii săi au fost trimiși în zone îndepărtate ale imperiului
asirian, aflat în expansiune. În 586 î.Hr., babilonienii, sub conducerea
lui Nabucodonosor, au cotropit regatul Iudeea, distrugând Templul din
Ierusalim și ducând majoritatea populației în Babilonia, în exil.
Perioada de autonomie evreiască (538 î.Hr. - 135 d.Hr.)
După înfrângerea imperiului babilonian de către perși (în 538
î.Hr.), numeroși evrei au revenit în Iudeea, Templul din Ierusalim a fost
reconstruit (fiind cunoscut până astăzi sub denumirea de-al Doilea
Templu), în țară făcându-se tot mai simțit modul de viață caracteristic
evreiesc. În următoarele patru secole de dominație persană și, ulterior, la
începutul dominației grecești (538-168 î.Hr.), evreii s-au bucurat într‑o
mare măsură de autonomie. Pentru ca mai apoi, în timpul dominației
grecești, măsurile impuse pentru a suprima cultul și practicile religioase
ale evreilor au dus, în 168 î.Hr., la revolta macabeilor (hașmoneilor).
Aceasta a condus la întemeierea unui regat autonom, ce a durat aproape
un secol, sub conducerea regilor evrei din dinastia hașmoneilor.
Cu începere din anul 60 d.Hr., sleită de lupte interne, țara a căzut
sub dominația romanilor. Din dorința de a se elibera de jugul Romei,
evreii au declanșat o serie de răscoale, care au atins punctul culminant
prin revolta din anul 66 d.Hr. După patru ani de lupte intermitente,
în anul 70 d.Hr., romanii au supus Iudeea, incendiind cel de-al Treilea
Templu (Templul lui Irod) și deportând evreii în masă. Anul 70 d.Hr.
constituie începutul diasporei evreiești.
O ultimă formă de rezistență, organizată de aproximativ o mie de
evrei în fortăreața de pe piscul muntelui Masada, a luat sfârșit în anul 73
d.Hr., când apărătorii s-au sinucis în masă, preferând moartea în locul
sclaviei.
Încercarea de recâștigare a libertății naționale (revolta lui Bar-
Kochba din anul 132 d.Hr.) a avut ca rezultat apariția în Iudeea a unei
enclave independente, cu capitala la Ierusalim. După trei ani, romanii l-au
înfrânt pe Bar-Kochba. Din dorința de a șterge orice legătură a evreilor cu
pământul lor, romanii au rebotezat Ierusalimul Aelia Capitolina și țara
Palestina (chiar dacă filistenii dispăruseră de mult ca popor).
Notă
Pentru perioada biblică timpurie, datele din literatura de specialitate diferă.
Luând spre exemplificare Exodul, datarea timpurie îl situează în anul 1450 î.Hr., în timp
ce datarea târzie vorbește despre anul 1270 î.Hr.
Păstrând raportarea la aceleași două noțiuni – datare timpurie și datare târzie
– pentru diverse evenimente, există în literatura de specialitate următoarele date:
• 2167-1992 î.Hr. și respectiv 1990-1815 î.Hr. – pentru cei 175 de ani de viață ai lui
Avraam;
Iosif;
Moise;
• 1407-1400 î.Hr. și respectiv 1230-1223 î.Hr. – pentru cucerirea Canaanului;
• 1380-1050 î.Hr. și respectiv 1200-1050 î.Hr. – pentru perioada Judecătorilor.
2. Paralelism cronologic între evenimentele importante

redate în Vechiul Testament și evenimentele petrecute în
vecinătatea geografică
Pentru a realiza o imagine mai clară și de ansamblu a paralelismului

cronologic, au fost introduse elemente din zone mai îndepărtate (precum
India, China etc.) și aspecte legate de zona carpato-dunăreană.
PARALELISM CRONOLOGIC
PERIOADA EVENIMENTE EVENIMENTE EVENIMENTE EVENIMENTE
MARCANTE IMPORTANTE REDATE ÎN SEMNIFICATIVE DIN SEMNIFICATIVE
PENTRU OMENIRE VECHIUL TESTAMENT ZONA GEOGRAFICĂ PETRECUTE PE
(PETRECUTE PE SAU DESFĂŞURATE PE ÎNVECINATĂ: INDIA, TERITORIUL
GLOB) TERITORIUL LA CARE CHINA, JAPONIA ROMÂNIEI DE
FACE REFERIRE TEXTUL AZI
SACRU
20000 î.Hr. Preistoria
10000 - 6000 Primele aşezăminte
î.Hr. agricole, domesticirea
animalelor.
6000 î.Hr Începutul civilizaţiilor
antice (Mesopotamia,
India, Egipt).
3761 î.Hr. Începuturile biblice:
Creaţia: Adam, Eva; Cain,
Abel.
Potopul: Noe.
3600 î.Hr. Cristalizarea civilizaţiei
sumeriene.
3500 î.Hr. Prima dinastie în Egipt.
3200 î.Hr. E inventată scrierea de

către sumerieni.
Biblia și metalurgia
3000 î.Hr. Începe epoca bronzului
în Orientul Mijlociu.
50
2800 î.Hr. Sargon din Akkad
cucereşte Sumerul.
2700 î.Hr. Ghilgameş în
Mesopotamia.
2600 î.Hr. Keops; începe
construirea Marii
Piramide.
Cimitirul regal din Ur
(Mesopotamia).
2400 î.Hr. Regatul Mediu în Egipt.
2000-1200 - Hammurabi întemeiază Perioada Patriarhilor şi a India – intrarea triburilor
î.Hr. imperiul babilonian; pribegiilor. ariene.
codul lui Hammurabi. - Avraam (primul patriarh) China – venirea la putere a
- Imperiul egiptean se şi Sara (soţia sa) părăsesc dinastiei Shang.
extinde. oraşul Ur din Caldeea
- Perioada de aur cretană (Babilonia).
(1800-1400 î.Hr.). - Isaac (fiul lui Avraam),
- Ascensiunea Asiriei: Iacov (fiul lui Isaac).
cucerirea Babilonului - Perioada celor 12 patriarhi
(1275 î.Hr.). (fiii lui Iacov).
- Hiksoşii invadează - Pribegia în ţara Canaan.
Egiptul (circa 1800 î.Hr.). - Iosif, unul dintre fiii lui
- Războiul hitiţilor contra Iacov, îi duce pe evrei în
Egiptului (circa 1400- Egipt; faraonii îi transformă
1200 î.Hr.) în sclavi (1300-1200 î.Hr.).
- Primul alfabet - Exodul: Moise îi scoate pe
(canaaniţii timpurii). sclavii evrei din Egipt; 40 ani
- Cetatea Troia devine de pribegie în deşertul Sinai.
concurentă cu Atena. - Evreii cuceresc Canaanul
1200 î.Hr. Utilizarea fierului devine
larg răspândită în
Orientul Mijlociu.
1200-1100 - Perioada lui Ahile.
î.Hr. - Asediul cetăţii Troia,
care a căzut în preajma
ultimelor lupte pentru
cucerirea Canaanului.
- Revolte interne în
Egipt.
- Eolienii, ionienii şi
dorienii se infiltrează în
Egipt din nordul
peninsulei Balcanice.
- Sunt distruse
civilizaţiile cretană şi
egeeană.
1100-800 î.Hr. Perioada de independenţă.
1100-1000 - Tiglath-Pileser I - Perioada Judecătorilor.
î.Hr. măreşte imperiul asirian. - Primii călători din Orientul
Apropiat ajung în China.
- Filistenii transformă
aşezările Gat şi Ecron în
cetăţi.
- Regatul Madian dispare de
pe harta lumii.
- Shaul, primul rege al
evreilor (1030-1010 î.Hr.).
- Domnia regelui David
52
(1010-970 î.Hr.).
1000-900 î.Hr. - Siria şi Fenicia (sub - Domnia regelui Solomon
domnia lui Hiram I) (970-931 î.Hr.).
devin mari puteri. - În 930 î.Hr. - Divizarea
- Grecii adoptă alfabetul regatului unic în două regate:
fenician (930 î.Hr.). Iudeea (în sud; capitala
Ierusalim) şi Israel (în nord;
capitala Shem, apoi Tirza şi
Samaria).
900-800 î.Hr. - Fondarea Cartaginei de
către fenicieni (814 î.Hr.).
- Răscoale în Egipt;
dezmembrarea statului.
- În Mesopotamia începe
hegemonia asiriană.
- Fenicia întemeiază
colonii în Cipru, Sicilia,
Sardinia,
Peninsula Iberică şi
Africa de Nord.
- Iran: perşii se stabilesc
la nord de Golful Persic.
- Grecia: începe
colonizarea grecească în
nord-vestul Asiei Mici
şi în insulele din Marea
Egee. Dorienii pătrund în
Peloponez. Are loc prima
olimpiadă (760 î.Hr.).
800-700 î.Hr. - Tiglath-Pileser al III-lea
urcă pe tronul Asiriei.
- Sunt cucerite Damascul
şi Samaria (capitala
regatului nordic Israel).
- Epoca lui Homer (Iliada
şi Odiseea).
- Fondarea Romei, 753
î.Hr., de către invadatorii
barbari (etruşci).
800-500 î.Hr. Dominaţiile asiriană şi
babiloniană.
722 î.Hr. - Sfârşitul regatului
de nord (Israel); poporul
e luat în captivitate şi
împrăştiat.
700-600 î.Hr. - Fenicia se supune - Ioşua, rege al Iudeei. Epoca fierului în China şi Circa 600 î.Hr.
Asiriei - Restaurarea Legii. India. - Fondarea coloniei
(625 î.Hr.). - Epoca proorocilor Ieremia Tomis.
- Grecia: se formează şi Isaia.
primele oraşe-state,
Atena şi Sparta.
- Cucerirea imperiului
asirian de către imperiul
babilonian.
600-500 î.Hr. - Grecia - epoca lui - Nabucodonosor, regele - Fondarea budismului 514 î.Hr. - Expediţia
Thales din Milet. Babiloniei, invadează Iudeea. de către Gautama Budha regelui Darius I la
- Romanii preiau - 587 î.Hr. - Căderea (521 î.Hr.). gurile Dunării.
alfabetul grecesc (600 Ierusalimului; e distrus - China: perioada lui
54
î.Hr.). Confucius.
- Egiptul se supune Templul lui Solomon;
Persiei (525 î.Hr.) poporul e deportat în
- Romanii distrug cultura Babilon.
etruscă. - 538 î.Hr. - Cirus al Persiei
îi înfrânge pe babilonieni;
începe supremaţia persană.
- Prima revenire: edictul
regelui persan permite
revenirea evreilor din robia
babiloniană.
- 515 î.Hr. - Ridicarea celui
de-al Doilea Templu din
Ierusalim.
Secolul al VI-lea î.Hr. marchează sfârşitul imperiilor şi culturilor semite.
Începe era civilizaţiilor indo-europene.
538-330 î.Hr. - Dominaţia
persană în Asia de sud-vest.
500-400 î.Hr. - Încep războaiele greco- Toate Scripturile evreieşti Începe construcţia Marelui
persane (490 î.Hr.): sunt adunate şi aranjate de Zid Chinezesc.
bătăliile de la Maraton un conciliu rabinic, care
(490 î.Hr.) şi Salamina le-a recunoscut atunci ca pe
(480 î. Hr.). un întreg (Biblia ebraică) şi
- Începe perioada de aur ca fiind de inspiraţie divină
a democraţiei ateniene (circa 450 î.Hr.).
(462 î.Hr.).
- Războiul peloponezian
dintre Atena şi Sparta
(431-404 î.Hr.).
- E fondată republica
romană.
- Este epoca lui Sofocle,
Pericle, Herodot,
Hippocrat, Democrit,
Platon. Moare Socrate.
- Cirus al Persiei îi
înfrânge pe babilonieni.
Începe supremaţia
persană.
400-334 î.Hr. Cambise, împăratul A doua revenire a evreilor - Tomis bate
Persiei, înfrânge Egiptul. din Babilonia (sub monedă (400 î.Hr.).
conducerea proorocului - Alexandru
Ezdra). Macedon pe Dunăre
(335 î.Hr.).
334-322 î.Hr. - Epoca lui Aristotel. Evreii intră sub influenţa
- Alexandru Macedon greacă: primul contact cu
cucereşte Egiptul şi Occidentul.
Fenicia (332 î.Hr.).
- Alexandru Macedon
îi înfrânge pe perşi la
Granicus (330 î.Hr.);
anexează Palestina.
- Grecia devine stăpâna
Orientului Mijlociu.
- Începutul răspândirii
valorilor culturii greceşti.
- 322 î.Hr. - moare
Alexandru Macedon.
- Împărţirea imperiului
lui Alexandru cel Mare în
56
două regate: seleucid
(Siria), cu centrul în
Asia Mică şi Babilonia;
ptolemaic, cu centrul în
Egipt şi Palestina.
Începe perioada elenistico-romană.
- Războaiele samnite îi
fac pe romani stăpâni ai
Italiei.
300-200 î.Hr. - Primul război punic - 250 î.Hr., Biblia ebraică - China: e realizată - Cultura
dintre Roma şi Cartagina este tradusă în greceşte unificarea tuturor statelor geto-dacică se
(264-241 î.Hr.). (Septuaginta). chinezeşti. răspândeşte la
- Este perioada lui - Zona Palestina este sub - Hunii invadează nord- nordul Dunării (300
Euclid, Arhimede, dominaţie ptolemaică până estul Chinei. î.Hr.)
Aristarh din Samos. în 198 î.Hr. - India: budismul devine
- Roma înfrânge religie unificatoare.
Cartagina în al doilea
război punic (218-202
î.Hr.).
- Romanii devin puterea
dominantă în bazinul
mediteranean
200-100 î.Hr. - Grecia: dezintegrarea - 198 î.Hr. - Palestina intră India - invazia popoarelor
oraşelor-state greceşti. sub dominaţie seleucidă. din Asia Centrală.
- Romanii îl înving pe - 165 î.Hr. - Iehuda - China - confucianismul
Hanibal. Macabeul: revolta devine ideologie de stat.
Roma cucereşte Grecia macabeilor; dinastia - Japonia - primul contact
şi distruge Cartagina haşmoneană. cu China.
(146 î.Hr.).
100 î.Hr.-1 - Răscoala lui Spartacus. - 63 î.Hr. - Palestina e - Cristalizarea
d.Hr. - Roma devine stăpâna cucerită de romani. statului dac (circa
lumii cunoscute. Epoca - Se naşte Iisus Hristos. 100 î.Hr.).
lui Iulius Caesar. - Irod (Herod) cel Mare,
- Sfârşitul republicii regele evreilor.
romane: Octavian
Augustus, primul
împărat roman.
1-135 d.Hr. - Roma: supunerea - Pontius Pilatus este - Exilarea lui
Britaniei. procuratorul roman al Ovidiu la Tomis
- Epoca dictaturilor Iudeei. (anul 9).
absolute: Octavian, - Hristos este crucificat de - Domnia lui
Vespasian, Titus, Nero. către Pontius Pilatus. Burebista (70-74).
- Prima persecuţie a - Prima răscoală a evreilor - Domnia lui
creştinilor de către Nero contra opresiunii romane. Decebal (87-106).
(64). - Titus distruge Ierusalimul - Ia fiinţă Dacia
(70 d.Hr.). romană (106).
- Anul 70 reprezintă
începutul diasporei evreieşti.
- Anul 90 – în Conciliul de
la Iamnia, bătrânii învăţaţi
evrei au stabilit canonul final
al Bibliei ebraice.
132 - Începutul răscoalei lui
Simon Bar Kohba.
132-135 - Israelul este ţară
liberă.
135 - Sfârşitul răscoalei lui
Simon Bar Kohba.
- Ierusalimul a devenit Aelia
Capitolina, iar ţara Palestina.
180 Canonul Muratori, cea
58
mai veche
recunoaştere canonică
a 23 de cărţi din Noul
Testament.
324-397 - 324-337 - Constantin,
primul împărat roman
creştin.
- Împăratul Teodosius
(379-395) instituie
creştinismul roman drept
religie oficială.
- 382 - Papa Damarus l-a
însărcinat pe Ieronim să
traducă Biblia ebraică în
limba latină (Vulgata).
- Sinodul de la Roma
(382) şi Sinodul de la
Hippo (393).
- recunoaşterea oficială
a canonului Noului
Testament.
- Sinodul de la Cartagina,
canonizare
a celor 27 de cărţi ale
Noului Testament în
forma lui actuală (397).
570 La Mecca se naşte
profetul Muhammad ibn
Abdallah (Mahomed),
întemeietorul religiei
islamice.
1455 Inventarea tiparului.
1582 Introducerea
calendarului gregorian.
CAPITOLUL 4
Metalele și metalurgia din textul biblic
în contextul istoriei antice
P
entru umanitate, metalele și aliajele au avut un impact deosebit.
Și nu este deloc întâmplător faptul că trei mari epoci din istoria
și dezvoltarea civilizației umane – epoca cuprului (calcolitică), a
bronzului și a fierului – au fost numite după materialul (metal sau aliaj)
cel mai întrebuințat la fabricarea uneltelor în perioada respectivă35.
Referitor la aceste trei mari epoci, pentru zona de referință Orientul
Apropiat36, literatura de specialitate utilizează parametrii înscriși în
Anexa I.1.
Prezentul capitol are menirea de a ancora elementele metalurgice

descrise în textul biblic de contextul antic istorico-geografic și arheo-
metalurgic al zonei de referință. Astfel, voi face în continuare o prezentare
a metalelor și a metalurgiei în istoria antică sub formă de tablou-cadru,
urmată de completări lămuritoare, pe care le consider necesare.
1. Metalele și metalurgia în istoria antică
Primele unelte realizate de specia umană – Homo Habilis, strămoșul

nostru – au fost cele din piatră, caracterizate printr-o prelucrare dificilă,
evident primitivă. Ulterior, Homo Erectus – cel care i-a urmat lui Homo
Habilis pe scara evoluției – a perfecționat aceste unelte.
La peste un milion de ani de la realizarea primelor unelte din piatră,
Homo Erectus a învățat cum să folosească focul.
Primele metale folosite de om pentru realizarea diverselor obiecte
au fost aurul și argintul. Începuturile dezvoltării metalurgiei
timpurii, în jurul anilor 6000 î.Hr., sunt reprezentate de momentul
în care, în Orientul Mijlociu și Afganistan, au fost obținute primele
obiecte metalice. Fiind răspândite în stare naturală, în nisipurile
râurilor și în depunerile aluvionare, ele se puteau găsi ușor, în cantități
35
Și astăzi întâlnim, bunăoară, denumirile epoca petrolului (oil age), care se referă
la începutul secolului al XX-lea, sau epoca siliconului (silicon age) pentru definirea
utilizării pe scară largă a calculatoarelor.
36
S-a făcut mențiunea „pentru zona Orientului Apropiat”, deoarece au existat regiuni
pe glob unde comunitățile umane nu au avut o evoluție identică, unele sărind diverse
etape (de exemplu, în unele regiuni din Africa, epoca fierului a urmat imediat după
neolitic), iar în altele, unele tehnologii au rămas în urmă (de exemplu în Amazonia, în
epoca fierului, uneltele de piatră erau încă de bază).
mici, sub forma unor bucăți strălucitoare, omul fiind atras de luciul lor
caracteristic37.
Aurul este maleabil, ușor de prelucrat prin ciocănire, luând repede
forma diverselor obiecte de podoabă sau de cult cunoscute în antichitate38.
Aurul mai era apreciat și pentru luciul său galben, dar mai ales pentru
stabilitatea sa față de agenții corozivi39. Fiind totuși un material moale,
aurul nu putea fi folosit pentru realizarea uneltelor de uz gospodăresc
și nici pentru armele de vânătoare, ci doar la confecționarea vaselor
ornamentale, bijuteriilor și obiectelor de cult.
Ulterior a fost descoperit cuprul, de asemenea maleabil, însă mai dur
decât aurul și argintul, permițând o prelucrare net superioară uneltelor
realizate din piatră. Cuprul se găsea în natură atât în forma sa naturală,
cât și sub formă combinată, de mineral40. Prima informație documentară
asupra utilizării cuprului metalic o găsim pe șantierul arheologic din
Çatal Hüyük, situat în apropiere de Konia, în sud-estul actualei Turcii,
perioada de referință fiind cuprinsă între anii 7250-6750 î.Hr.
A doua etapă în dezvoltarea metalurgiei timpurii a început în
momentul în care oamenii au realizat că metalele devin moi și maleabile
prin încălzire, sau că puteau umple cu metal topit găuri practicate în
diverse forme. Acesta este actul de naștere al procedeelor de forjare și,
respectiv, de turnare.
Aproximativ din al cincilea mileniu î.Hr., cuprul a început să fie
prelucrat în stare de metal topit. Acest fapt le-a permis oamenilor să
obțină obiecte autentice din metal. Cele mai vechi artefacte realizate prin
topire au fost cele din cupru pur. Exemplele sunt multiple: spatulă, daltă,
perforator (3800 î.Hr., Iahia, în Iran); topor (3500 î.Hr., în Egipt); obiecte
de ornament, unelte diverse (3300 î.Hr., Nahal Mishmar, în Israel); topor,
daltă, cuțit, vârf de suliță (3300 î.Hr., Kfar Monash, în Israel); vas (295-900
î.Hr., Ur, în Irak); statuetă (2500 î.Hr., Tel Asmar, în Sumeria/Irak) etc.
Din punct de vedere metalurgic, următoarea descoperire logică
importantă a fost obținerea cuprului din acele minerale încălzite la un
foc de cărbune vegetal. Astfel, în jurul anilor 4000 î.Hr., începe epoca
cuprului.
Modalitatea prin care a fost realizată pentru prima oară extracția
cuprului din mineralul său nu este bine determinată. Se apreciază însă
că datorită contactului zilnic cu focul, acesta a avut un rol semnificativ.
37
Argintul este obținut și în calitate de produs secundar, fiind folosit la rafinarea
cuprului, aurului și plumbului.
38
În comparație cu aurul, argintul este mai puțin ductil și maleabil.
39
Argintul este stabil în aer curat și apă; însă, spre deosebire de aur, se „pătează” atunci
când este expus în aer sau apă ce conțin ozon sau hidrogen sulfurat.
40
Mineralele existau în natură mai abundent decât metalele în stare naturală. Oamenii
găseau adesea minerale colorate precum malachit, Cu2(CO3)(OH)2 (carbonat natural
basic de cupru, conținând circa 57% Cu; sticlos, de culoare verde), turcoaz (sau
peruzea), Cu2+Al6(PO4)(OH)8·4H2O, (fosfat basic cupro-aluminos), calcopirită, CuFeS2
(sulfură naturală cupro-ferică, conținând circa 30% Fe).
În metalurgia extractivă timpurie se disting două procedee:
– oxidarea/„prăjirea” minereului: la încălzirea minereului (MeX)
în curent de aer (O2) se realizează obținerea oxidului de metal (MeOa)
conform reacției:
MeX + nO2 MeOa + X
– reducerea: la reacția cu carbonul, oxigenul este extras din oxidul
de metal cu formarea de metal (Me) și bioxid de carbon:
MeOa + C Me + CO2
Pentru realizarea practică și curentă a proceselor metalurgice
(forjare, turnare, procese de oxido-reducere), omul a trebuit să parcurgă
o serie de etape: să inventeze cuptorul de încălzire și să descopere
cărbunele de lemn.
Ideea cuptorului de încălzire s-a născut atunci când omul antic
a sesizat că arderea în interiorul unei incinte are un efect de concentrare
a căldurii mult mai ridicat în comparație cu arderea în câmp deschis. Ca
urmare, într-o etapă inițială, primele cuptoare au fost realizate din pietre,
ale căror interstiții erau umplute cu noroi. Ulterior, pentru prevenirea
scăpărilor de căldură, respectiv îmbunătățirea randamentului arderii,
pietrele au fost acoperite cu argilă.
Cum s-a ajuns la inventarea cărbunelui de lemn? Pentru a
răspunde la întrebare, trebuie făcută observația pe care, în mod logic,
a făcut-o și omul acelor vremuri. El a sesizat că prin utilizarea lemnului
verde nu se puteau realiza temperaturi foarte ridicate; folosind însă
cărbune de lemn, efectul obținut era mult superior. De aici, omul a
observat că arderea incompletă a lemnului la foc, bazată pe principiul
carbonizării materialului lemnos într-un mediu lipsit de oxigen, conduce
la obținerea cărbunelui de lemn. Procesul se realizează în bocșă, aceasta
fiind o stivă de lemne, de obicei de esență tare. Înainte de aprindere,
bocșa este acoperită cu așchii de lemn și pământ sau argilă umedă. În
interiorul bocșei, materialul lemnos este supus la temperaturi înalte,
carbonizându-se. Prin deschiderea sau închiderea unor găuri de aerisire,
gradul de ardere a lemnului poate fi controlat.
Încărcătura era introdusă în cuptor prin partea superioară. Pentru
a face posibil contactul direct dintre cărbune și mineral, dispunerea era
realizată în straturi alternative: mineral-cărbune-mineral-cărbune...
Și totuși, după inventarea cuptorului și descoperirea cărbunelui de
lemn, au mai fost necesari câțiva pași care să conducă la realizarea unui
proces pirotehnic atât cantitativ, cât și calitativ ridicat.
În această direcție, omul a sesizat că efectul vântului stimulează
combustia, respectiv că aerul insuflat în cuptor contribuie la întețirea
focului, deci la ridicarea temperaturii. Prin urmare, a creat un dispozitiv
capabil de a comprima și insufla aerul în cuptor, foala, pentru a realiza
ventilația forțată. De fapt, foala era o cameră din burduf de piele,
acționată cu gura sau cu piciorul.
De asemenea, complementar efectului benefic al insuflării aerului în
cuptor, omul antic a realizat și efectul de tunneling, respectiv exploatarea
direcției curenților naturali de aer pentru intensificarea arderii.
Procedeul de oxido-reducere a fost aplicat pe scară largă, rezultând
cantități mari de cupru. Egiptenii exploatau minele din peninsula Sinai,
ajungând ca în perioada predinastică (circa 3200 î.Hr.) să producă mii de
tone de cupru.
Metalele se produceau în cuptoare de topire cu o înălțime de circa
1-2 m. Aerul era insuflat din partea laterală a cuptorului, pentru a furniza
oxigenul necesar procesului de oxidare. La temperaturi de circa 1200°C se
realiza procesul de reducere a oxidului de metal în metal și carbon (care,
prin oxidare, se transformă în bioxid de carbon). Cuprul topit la aceste
temperaturi era evacuat prin partea inferioară a cuptorului, iar metalul
lichid era colectat în forme realizate din lut. Astfel au apărut primele
bijuterii, statuete mici, unelte, precum și primele arme.
În completarea lanțului metal-cuptor-topire-cărbune-aer insuflat

descris mai sus, trebuie evidențiată o verigă suplimentară, de o
considerabilă importanță: descoperirea aliajelor.
Bronzul arsenic a fost primul aliaj din istoria civilizației. Conținând
între 4% și 12% arsenic, a fost dezvoltat în jurul anului 4000 î.Hr. în
Orientul Mijlociu, exemplul elocvent constituindu-l faimosul tezaur
descoperit în peștera din Nahal Mișmar, în deșertul Iudeea41.
Realizarea aliajului cupru-arsenic nu a constituit un act premeditat.
El a apărut ca un produs secundar în urma topirii minereului de cupru
ce conținea și urme de arsenic. Așadar, procesul de aliere a fost un act
necontrolat, fiind descoperit întâmplător. Însă anticii au observat că
piesele executate din bronz arsenic aveau proprietăți tehnologice și de
utilizare superioare pieselor similare executate din cupru.
Dispariția aliajelor de bronz cu arsenic se datorează gradului ridicat
de mortalitate a celor care le realizau. La elaborarea aliajului, odată cu
fumul produs în timpul topirii mineralului ce conținea arsenic, topitorul
inhala și vaporii nocivi. Este posibil ca mai târziu, topitorul să fi învățat
să facă o selecție conștientă a mineralelor ce conțineau arsenic, având în
vedere că aceste minerale emană la încălzire un miros caracteristic de
usturoi.
Astfel, în căutările unui nou tip de aliaj, care să elimine dezavantajul
otrăvirii cu arsenic, dar să păstreze caracteristicile amintite, prin anii
3300 î.Hr. a apărut bronzul cu staniu. În afara netoxicității (staniul nu
este un element toxic), aliajul de bronz cu staniu dispunea de un avantaj
important: staniul metalic era disponibil separat, iar introducerea sa în
timpul procesului de aliere-elaborare putea fi ușor controlată din punct
de vedere cantitativ.
41
Referiri specifice suplimentare în capitolul 33.
Trebuie evidențiate următoarele aspecte:
• Cuprul și aliajul bronz-arsenic au rămas în următoarele sute de
ani materialele folosite cu preponderență pentru realizarea de
unelte, podoabe și arme.
• În multe civilizații, producțiile de cupru și de bronz – atât bronz
pe bază de arsenic, cât și bronz pe bază de staniu – au continuat
să coexiste în paralel un timp.
• În mod logic, este posibil ca producția de bronz pe bază de staniu
să fi crescut, în timp ce producția de bronz pe bază de arsenic să
se fi micșorat.
• Este știut faptul că a existat un moment de indisponibilitate și deficit
de staniu, element de bază pentru obținerea bronzului (cu staniu).
În condițiile nou create, chiar dacă societatea a revenit pentru
scurt timp la mai vechiul aliaj de bronz cu arsenic42, căutările unui
material înlocuitor au condus pașii înainte către epoca fierului.
Oare topitorul antic care a avut ideea genială de a dizolva staniul
în masa de cupru topit, a făcut-o accidental sau premeditat? Răspunsul
este greu de dat. Cert este însă că topitorul calcolitic a făcut atunci un pas
uriaș, cu efect de impact: umanitatea a pășit în epoca bronzului.
Se cuvine făcută următoarea mențiune: neavând o bază științifică,
procedeele de lucru la acea dată erau absolut empirice.
Bronzul cu staniu – aliajul conținând aproximativ 90% cupru
și 10% staniu – a constituit cel mai important rezultat al metalurgiei
timpurii de a conferi cuprului, prin alierea sa cu staniu, proprietăți
superioare: rezistență și duritate mărite (proprietăți mecanice), în
paralel cu o forjare și o turnare ușoare (proprietăți tehnologice). În afara
aplicațiilor domestice, s-au realizat și aplicații militare, precum armuri,
sulițe, lănci, coifuri etc. Este acceptat faptul că descoperirea bronzului
în zona în care se petrec evenimentele relatate în Vechiul Testament a
fost realizată în jurul anului 3000 î.Hr., el fiind întrebuințat mai ales de
egipteni și babilonieni43. În epoca bronzului s-a dezvoltat și tehnologia de
turnare a bronzului, arheologii descoperind multe topitorii aparținând
acestei perioade.
Egiptenii dețineau tehnica topirii bronzului, inclusiv utilizarea
foalelor. Un exemplu concludent îl reprezintă celebra pictură din figura
I.444, care decorează mormântul lui Rikhmire45.
42
Nu există descoperiri arheologice care să confirme o revenire certă la aliajul de bronz
cu arsenic.
43
A. Hellemans, B.H. Bunch, Istoria descoperirilor științifice, Editura Orizonturi,
București, 1998, p. 23.
44
După http://artsales.com/ARTistory/Ancient_Ships/Ancient_Weapons_Bronze_
Age_Daggers_and_Swords.html.
45
Rikhmire (prima jumătate a secolului al XV-lea î.Hr.) a fost guvernatorul Tebei, în
timpul faraonilor Tuthmosis al III-lea și Amenophis al II-lea (fiul lui Tuthmosis al III-lea),
în perioada Regatului Nou. Mormântul său a fost descoperit în Valea Regilor din Egipt,
în partea vestică a Nilului, în apropiere de Teba.
Fig I.4. Topitorie de bronz în Egiptul antic (detaliu în stânga).
În detaliul din stânga figurii, scena este compusă din două picturi suprapuse,
în centrul fiecăreia fiind reprezentată câte o vatră de cuptor (colorată în albastru), cu
cenușă sau piatră.
Pe rândul superior, cei doi lucrători – utilizând două bare – ridică de pe vatră o
oală de turnare cu metal topit, executată din argilă. S-ar putea ca vasul de deasupra să
conțină un amestec de cupru și staniu, însă la fel de posibil este ca vasul să conțină apă
pentru stropirea barelor încinse.
Pe rândul inferior, între cei doi lucrători există un vas, precum și o grămăjoară
de cărbuni. Pentru a mări intensitatea focului, lucrătorii utilizează foale de picior,
insuflarea aerului făcându-se direct în vatra cuptorului.
Obținerea bronzului a constituit prima tehnologie a metalelor

care a revoluționat societatea, iar utilizarea acestui metal a avut o
mare influență asupra civilizației.
În legătură cu cositorul, cealaltă componentă necesară la obținerea
bronzului, trebuie remarcat că zăcămintele de cositor erau aproape
inexistente în zona în care se desfășoară evenimentele descrise în Vechiul
Testament46. Pe teritoriul Europei, regiune geografică vecină, se găsesc
zăcăminte de cositor în sud-vestul Angliei, în nord-vestul Peninsulei
Iberice și în Franța. Datorită acestui aspect, literatura de specialitate
vorbește chiar despre „o enigmă a cositorului”, deoarece este greu de
imaginat cum cantitățile de cositor necesare pentru turnarea obiectelor
de bronz amintite și descrise în Vechiul Testament au fost procurate
exclusiv sau cu precădere din regiunile miniere amintite. În acest caz ar
46
Materia primă din care se extrage cositorul este mineralul denumit casiterită, SnO2.
În bazinul mediteranean, cositorul aluvional și casiterita puteau fi găsite în estul
deșertului egiptean. Cu toate că există evidențe geologice ale prezenței sale în zonă, nu
avem nicio dovadă de exploatare antică.
fi fost necesară transportarea unor cantități uriașe de cositor pe distanțe
mari, fapt ce presupunea o dezvoltare intensă a legăturilor de schimb pe
traseul Orientul Apropiat–Europa, în contextul existent în mileniul al
II-lea î.Hr47.
Începerea producției de fier a reprezentat pentru metalurgie o

cotitură reală, fiind a doua tehnologie a metalelor care a revoluționat
umanitatea. Utilizarea fierului s-a răspândit în jurul anului 1200 î.Hr.,
adică la 1.800 de ani de la descoperirea bronzului. Este acceptat faptul
că fierul a fost folosit pentru prima oară de hitiții din Anatolia. Înainte
de epoca propriu-zisă a fierului, acesta era întrebuințat doar ocazional,
pentru realizarea ornamentelor și armelor ceremoniale. La sfârșitul
mileniului al III-lea, fierul era de circa cinci ori mai scump decât aurul48,
iar în Iliada, Homer îl menționează ca fiind un metal scump, la egalitate
valorică cu aurul, utilizat ca „monedă” de schimb.
Este evident că în acele vremuri, modalitatea de obținere a fierului
nu era cea practicată în mod curent în zilele noastre, având în vedere că
în cuptoarele existente atunci nu se putea atinge temperatura de topire a
fierului, de 1.535°C, temperatură la care începe separarea fierului topit de
zgură. Cu ajutorul mijloacelor pirotehnice ale acelor vremuri, fierul era
obținut în stare solidă, sub formă de lupă.
Primele cuptoare de topit fierul au fost de tip groapă, deci cu vatră
deschisă. Focul se aprindea cu lemne, peste care se așeza un amestec
format din minereu de fier și mangal; în funcție de tipul minereului se
adăuga sau nu fondant, adică piatră de var. Dacă minereul era de tip
autofondant, respectiv de proveniență aluvionară, nu mai era necesar să
se adauge piatră de var. Pentru întreținerea sau intensificarea focului se
foloseau foale acționate manual, de obicei făcute din piei de animale.
Temperaturile obținute erau în jurul a 1.2000C, temperaturi la care se
obținea doar topirea oxizilor din minereul de fier, produsul obținut fiind
un fier incandescent, sub formă granulară, plus zgura rezultată din steril.
Datorită diferențelor de greutate specifică, fierul incandescent se depunea
în stratul inferior, pe fundul vetrei, iar zgura, în stratul superior. Zgura
fiind un produs oxidant, îndeplinea o funcție anti-carburantă (proteja
fierul de a se carbura, respectiv de a se transforma în oțel sau fontă).
Granulele incandescente de fier de pe fundul vetrei se sudau între
ele, înglobând totuși o cantitate de zgură. Semiprodusul obținut era o
bucată de fier spongios, respectiv un amestec de fier și zgură conținând
și o cantitate de carbon sau carburi. Eliminarea zgurii din bucata de fier
spongios se realiza prin procedeul numit întindere prin forjare, urmat de
îndoiri ulterioare, procedeul fiind repetat până la realizarea gradului de
47
În aceste condiții, în conformitate cu legea cererii și a ofertei, cositorul trebuie să fi
fost un metal scump.
48
J.C. Waldbaum, From Bronze to Iron: the Transition from the Bronze Age to the Iron
Age in the Eastern Mediterranean, Editura P. Aström, Göteborg, 1978, p. 15.
puritate dorit. Produsul astfel obținut, numit fier forjat, avea un conținut
foarte scăzut de carbon, fapt ce nu-i oferea capacitatea de durificare prin
procedeul de călire-revenire. În consecință, tenacitatea produsului era
scăzută, fiind chiar inferioară celei a bronzului.
Durificarea fierului prin carburizare, călire și revenire a fost pasul
următor. Hitiții cunoșteau fierul oțelit încă din secolul al VIII-lea î.Hr.,
iar la sfârșitul lui, datorită migrațiilor, procesul de oțelire a fierului se
răspândește în Orientul Apropiat49. Carburizarea fierului, cu alte cuvinte,
fierul oțelit, conferea posibilitatea durificării ulterioare prin procedeul
de călire-revenire, procedeul reprezentând un considerabil salt calitativ,
proprietățile de utilizare a fierului oțelit fiind net superioare celor ale
bronzului.
Datorită durității, tenacității și posibilității realizării de forme
ascuțite, fierul oțelit era ideal pentru aplicații domestice, precum
topoare, instrumente de săpat, lopeți, greble, cât și pentru obținerea de
săbii, sulițe, cuțite, pumnale, vârfuri de săgeți, devenind în scurt timp un
metal solicitat în tehnica și strategia de război.
Pentru obținerea fierului durificabil prin călire, fierul forjat inițial
era menținut într-un mediu carburizant, cărbune de lemn, la temperaturi
de ordinul a 920-9500C.
Procesul tehnologic de obținere a fierului oțelit, prezentat simplificat, este

următorul:
• Carburizarea fierului (introducerea prin difuzie a unei cantități de până la circa
0,8 % atomi de carbon în interiorul fierului); schimbarea fizică creată induce
posibilitatea unei durificări ulterioare;
• Când fierul carburizat și încălzit la roșu este răcit brusc prin scufundarea în apă
rece, procedeu cunoscut sub denumirea de călire, în material apare o structură
internă nouă, numită azi martensită, un material foarte dur, însă și fragil în
același timp. Un obiect realizat 100% din martensită nu este tenace, ci se va
sparge la primul impact. Deci se impune reducerea fragilității;
• Reîncălzirea fierului carburizat la temperaturi de peste 150–2000C, procedeu
cunoscut sub denumirea de revenire, conduce la reducerea durității (datorită
transformării martensitei în alte structuri), fapt ce induce diminuarea fragilității
metalului. Produsul realizat, un compromis între duritate și durabilitate, este un
produs tenace.
Acest fapt a devenit simbolul autenticității de excepție a metalurgiei

fierului. Pentru acele vremuri, noua tehnologie, în afara faptului că era
empirică, nu era deloc simplă.
Conform comunicării arheologilor japonezi de la Middle Eastern
Culture Center50, cel mai vechi produs din fier, datat 2100-1950 î.Hr., deci
49
Larousse, Cronologia universală, Editura Lider, București, 1997, p. 26-27.
50
http://www.hindu.com/thehindu/holnus/001200903261611.htm.
acum aproximativ 4.000 de ani, îl reprezintă o piesă din oțel găsită în
situl arheologic Kaman–Kalehoyuk, în Turcia.
În Odiseea, Homer descrie perioada istorică din timpul și de după războiul
troian51, perioadă aflată la confluența dintre sfârșitul epocii bronzului și începutul
epocii fierului. În descrierea agoniei ciclopului Polifem, ca urmare a confruntării cu
Odiseu (Ulise), regăsim și prima prezentare literară a călirii fierului carburizat. Ulise
și oamenii săi, blocați în peștera Ciclopului, au reușit să scape îmbătându-l; iar când
acesta a adormit, i‑au înfipt o bârnă ascuțită și încinsă în ochi, orbindu-l:
Ai mei înșfacă parul, și țuguiul
Îl afundară-n ochiul lui. Eu grabnic
Mă salt în sus și-nvârt. Precum când unul
O grindă de corăbii sfredelește
Cu sfredelul, ceilalți de jos unealta
O-nșfacă de-o curea de ambe laturi
Și repede o mișcă, de se-nvârte
Mereu tot sfredelind, așa și-n ochiul
Ciclopului roteam noi arzătorul
Tăciune, de curgea în juru-i sânge.
Se pârjoliră pleoape și sprâncene,
Se mistuia ochiului lumina
Și ochiul sfârâia din rădăcină.
Precum când un fierar, gătind un mare
Topor sau un hârleț, în apă rece
Înfige fierul ars, călindu-l astfel
Și oțelindu-l, sfârâie-atunci fierul
Grozav, așa tot sfârâia și ochiul
Ciclopului, când răsuceam noi parul.52
Cu siguranță, o asemenea descriere poate fi făcută doar de cineva căruia îi era

cunoscut procedeul de călire a oțelului.
Grecii antici nu au înțeles mobilul durificării oțelului, însă au realizat efectul:
durificarea metalului prin călire.
Noua tehnologie, inclusiv tehnologia carburizării și durificării

fierului s-a dovedit a fi, pentru acele vremuri, mult mai complexă
decât cea a cuprului sau a bronzului și a trebuit să fie învățată empiric.
Niciun lucrător în metal din epoca fierului nu era conștient de existența
carbonului53, însă el a învățat din propria experiență despre efectul
carbonului. Lucrătorul antic în metal prezenta o calificare multiplă:
forjor, lăcătuș, „cercetător” pionier, inventator și promotor de noi
soluții.
51
Războiul a avut loc în secolul al XIII-lea sau al XII-lea î.Hr.
52
Homer, Odiseea, traducere de G. Murnu, Editura Univers, București, 1979, p. 221.
53
Cunoscut și utilizat încă din timpuri străvechi – cărbune, funingine, diamante –,
carbonul a fost identificat și definit ca atare abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea d.Hr.
Dintr-un metal inițial exotic, fierul s-a metamorfozat într-unul
din cele mai întrebuințate materiale, înlocuind masiv tehnologiile de
turnare utilizate pentru cupru și bronz. Fierul s-a dovedit a fi un material
cu proprietăți ideale care, de atunci, a jucat unul din rolurile principale
în viața de zi de zi. Influența proaspăt descoperitei tehnologii asupra
societății a avut un efect puternic. Proprietățile de utilizare a uneltelor și
armelor confecționate din fier oțelit erau net superioare celor din bronz.
Un aspect este cert: civilizația antică a realizat transformarea
fierului carburizat prin călire, fără să înțeleagă însă și natura schimbărilor
fizice create prin acest act. Vechile descoperiri, de multe ori realizate
empiric, au apărut ca răspuns al necesității de moment. Cu certitudine,
prezența fierului carburizat în panoplia tehnică de război a fost un
factor determinant, care a grăbit declinul sau progresul unor imperii
din antichitate, explicând succesul cuceririlor și migrațiilor. Acest fapt a
contribuit implicit la modificarea hărții geo-politice a vremii, incluzând
și zona geografică a evenimentelor relatate în Biblie.
2. Completări
Pentru a întregi tabloul prezentat – zona geografică de referință
fiind cea în care se desfășoară relatarea biblică –, trebuie completate
următoarele aspecte:
• cauza care a determinat trecerea de la epoca bronzului la epoca
fierului;
• dacă fierul a fost sau nu folosit în epoca bronzului;
• dacă bronzul a fost sau nu folosit în epoca fierului;
• dacă fierul carburizat a fost sau nu cunoscut și întrebuințat pe
teritoriul unde se petrec evenimentele descrise în Biblie.
Cauza care a determinat trecerea de la epoca bronzului la epoca

fierului
„Energia de activare”, respectiv cauza care a impulsionat trecerea de
la epoca bronzului la epoca fierului se datorează, de fapt, perturbărilor
apărute în aprovizionarea cu cupru și cositor. Această ipoteză, emisă
de Anthony M. Snodgrass54, este cea acceptată în lumea științifică. În
consecință, civilizațiile existente în partea estică a bazinului Mării
Mediterane s-au concentrat pe utilizarea intensivă a fierului nu datorită
superiorității proprietăților sale care, la momentul respectiv, circa 1200
î.Hr., atât cât erau cunoscute, erau inferioare proprietăților bronzului,
ci datorită întreruperilor frecvente în aprovizionarea cu materia primă
necesară obținerii bronzului.
54
A.M. Snodgrass, Iron and Early Metallurgy in the Mediterranean, în The Coming of
the Age of Iron, Editura Wertime and Muhly, Yale University Press, 1980, p. 368.
Aceste perturbări au urmat unei perioade caracterizate prin
prosperitate și comerț intens la mare distanță, inclusiv disponibilitatea
aprovizionării cu bronz (sau cu materia primă din care se putea obține
bronzul).
Sfârșitul epocii bronzului este caracterizat printr-o serie de
seisme dramatice geo-politice, o tendință generală de invazii și migrații.
Mișcările erau însoțite de distrugeri inerente, care au condus la noi
condiții socio-economice, inclusiv sărăcirea populațiilor și, mai ales,
izolarea. Contextul istoric este cel în care Troia este distrusă, dorienii
își desăvârșesc cucerirea teritoriului ocupat de micenieni, teritoriul
cunoscut astăzi drept Grecia, fapt ce a determinat declinul dominației
maritime a micenienilor (pătrunderea lor în Grecia constituie bazele
a ceea ce va deveni mai târziu civilizația greacă); frigienii (Frigia fiind
teritoriul antic din Asia Mică actuală) migrează spre Anatolia; popoarele
de coastă, inclusiv filistenii, atacă Egiptul (fiind însă respinși), ulterior
stabilindu-se pe coasta maritimă a Mării Mediterane; Moise conduce
triburile israelite în Exodul din Egipt, apoi intră și ocupă Canaanul;
imperiul hitit decade; marile orașele-stat din Siria sunt distruse; triburile
aramaice migrează spre Mesopotamia și Siria. Aceste distrugeri au marcat
atât dispariția marilor imperii existente la sfârșitul epocii de bronz, cât și
sfârșitul economiilor dezvoltate în jurul marilor centre urbane.
În acest context, rutele internaționale de comerț erau frecvent
întrerupte, iar comunitățile rămase s-au închis în sine. Aprovizionarea cu
cupru și în special cu cositor era practic anihilată, iar bronzul nu se mai
găsea la fel de ușor și în cantități la fel de mari ca altădată. Bineînțeles,
au rămas și zone în care cultura epocii de bronz, incluzând metalurgia
bronzului, a supraviețuit.
Ca și în multiple cazuri similare, istoria s-a repetat: necesitatea a
impus inventivitatea. Începutul epocii fierului a venit ca răspuns la lipsa
materiei prime folosite pentru obținerea bronzului, cuprul și, mai ales,
cositorul. În consecință, forjorii din zonele necalamitate istoric au fost
nevoiți să recurgă la resursele locale de materii prime.
Care ar fi fost cursul istoriei dacă la acea dată nu s-ar fi știut despre
existența staniului?
Înainte de a răspunde, trebuie reamintit că toate considerațiile din
carte au fost făcute pentru zona Orientului Apropiat, zonă cunoscută a
fi leagănul metalurgiei antice. În consecință, nu putem afirma că staniul
și implicit tehnologia de elaborare a bronzului cu staniu ar fi reprezentat
un monopol de cunoștințe pentru Orientul Apropiat. Mai devreme
sau mai târziu, staniul și tehnologia de obținere a bronzului au devenit
cunoscute și în alte regiuni ale globului.
La momentul de referință, cuprul era cunoscut și folosit intens.
Staniul a constituit acel element care, combinat cu cuprul, a condus
societatea spre epoca bronzului. La întrebarea de mai sus, răspunsul este
simplu: tehnologia de elaborare a bronzului nu este una complicată. Prin
urmare, exista posibilitatea ca tehnologia să fie descoperită în multe alte
locuri.
Tehnologia de obținere a fierului este însă un procedeu mai complex.
În mod logic, această nouă tehnologie putea să apară doar într-o regiune
ce deținea deja o tradiție metalurgică.
A fost fierul folosit în epoca bronzului?
Fierul și metalurgia fierului au apărut la circa 1.800 de ani de la

începutul epocii bronzului. La întrebarea dacă fierul a fost sau nu folosit
în epoca bronzului, răspunsul este unul singur și categoric: da, fierul a
fost folosit în epoca bronzului.
Primele semne ale utilizării fierului le întâlnim în Sumeria și Egipt,
unde, în jurul anilor 4000 î.Hr., o serie de obiecte, precum vârfuri de
lance, pumnale, ornamente au fost realizate din fier meteoritic. Cam între
anii 3500-2000 î.Hr. apar obiecte din fier și în Mesopotamia, Anatolia și
Egipt55.
În What Caused the Iron Age?56, Clayton Cramer sugerează
obținerea fierului ca produs auxiliar al rafinării cuprului din calcopirită,
CuFeS2, care conține circa 30% fier.
Până la descoperirea fierului oțelit, proprietățile de utilizare ale
produselor realizate din bronz și în special duritatea acestora, erau net
superioare celor realizate din fier. Obiectele din fier erau moi și puțin
durabile, utilizarea lor fiind deci limitată. În plină epocă a bronzului,
deoarece tehnica pirotehnică existentă nu a permis atingerea punctului
de topire a fierului, obiectele realizate din fier nu puteau fi turnate, ci
doar prelucrate prin forjare.
Dacă în urma investigațiilor arheologice au fost descoperite multe
pumnale având inclusiv lama din aur57, pumnalul cu lama executată din
fier (datare circa 1350 î.Hr.), având mânerul din aur și capătul din cristal,
descoperit în mormântul regelui Tutankhamon, este unicul exemplar de
pumnal de acest gen din epoca bronzului.
Un alt unicat este toporul ceremonial din Ugarit (artefact expus
la Muzeul Național din Allep, Siria). Piesa este formată din toporul
propriu-zis, realizat prin forjare din fier meteoritic, peste care este
încastrat un cap de mistreț, turnat din bronz și încrustat cu aur (datare
circa 1400 î.Hr.).
55
Cf.http://en.wikipedia.org/wiki/Iron_Age#Iron_use_before_the_Iron_Age.
56
Cf. http://www.claytoncramer.com/unpublished/Iron2.pdf (Clayton Cramer, What
Caused the Iron Age?).
57
De exemplu, pumnalul descoperit în cimitirul regilor din orașul Ur, Mesopotamia,
datând din jurul anilor 2500 î.Hr.
A fost folosit bronzul în epoca fierului?
Perturbarea traficului de aprovizionare cu cupru și cositor nu

presupune o penurie totală și globală. În consecință, epoca fierului a
pășit pe scena istoriei, însă bronzul a continuat să fie folosit, mai ales în
situațiile în care fierul nu putea da un răspuns satisfăcător.
Un exemplu concludent îl reprezintă pasajul biblic din 3 Regi 7:45-
46, care descrie fabricarea de către Hiram a artefactelor din cupru folosite
în Templul lui Solomon58, acestea fiind turnate direct în forme realizate
în nisip: Toate lucrurile pe care le-a făcut Hiram regelui Solomon pentru
Templul Domnului erau de aramă lustruită. Regele a pus să le toarne într-un
pământ nisipos din câmpia Iordanului, între Sucot și Țartan.
Diferența dintre tehnologia bronzului și cea a fierului a condus la o
gamă extinsă de modalități în care cele două materiale erau folosite. Prin
utilizarea procedeului de turnare a bronzului topit în forme, era posibilă
fabricarea unor obiecte de dimensiuni mari, aspect imposibil de realizat
prin forjarea fierului.
De exemplu, o statuie la scară naturală era întotdeauna realizată
din bronz turnat și nicidecum din fier forjat. În acest sens, elementele
prezentate în figura I.5 reprezintă un exemplu concludent.
Figura. I.5. Turnarea unei statui

din bronz reprezentată pe un vas
de la începutul sec. al V-lea î.Hr.
58
Solomon a domnit între anii 970-931 î.Hr.
Scena – detaliată în partea superioară a figurii – decorează o vază de la începutul
secolului al V-lea î.Hr., descoperită în Atica și expusă la Muzeul de Stat din Berlin59.
Decorațiunea prezintă tehnica de turnare a unei statui din bronz de mărimea
unui om. În stânga se află cuptorul pentru obținerea bronzului lichid, iar personajul
așezat în genunchi, lângă cuptor, este probabil cel care acționează foalele. Obiectele
atârnate în dreapta cuptorului sunt instrumente ajutătoare procesului de elaborare.
În partea dreaptă, turnătorul lovește forma cu ciocanul pentru a elibera statuia. Între
picioarele turnătorului se află capul statuii, pregătit pentru a fi adăugat corpului din
bronz.
Fier carburizat pe teritoriul evenimentelor descrise în Biblie
În Biblie nu găsim menționată noțiunea de fier carburizat sau cea

similară, de fier oțelit. În consecință, nu apar nici noțiunile tehnologice
de călire și revenire. Și atunci se pune întrebarea dacă pe teritoriul în care
s-au desfășurat evenimentele descrise în Biblie a fost cunoscută și folosită
tehnologia fier carburizat–călire–revenire. Răspunsul este afirmativ, el
fiind susținut de găsirea unui târnăcop din fier datat în secolul al XIII-lea
î.Hr. (sau începutul secolului al XII-lea î.Hr.), descoperit în anul 1976 pe
muntele Adir, lângă Sașa, în Galileea de Nord (vezi figura I.660).
Figura I.6. Târnăcop din fier, descoperit în nordul Galileei.
În partea superioară a figurii se observă exemplarul descoperit la excavație, iar

în partea inferioară apare exemplarul după operațiile de curățire și conservare. Săgeata
din partea stângă a figurii indică locul de unde s-a prelevat micro-eșantionul pentru
proba metalografică, iar săgeata din partea dreaptă arată locul în care s-a executat
testul de duritate.
59
http://de.wikipedia.org/wiki/Erzgie%C3%9Ferei-Maler.
60
D. Davis et al., A Steel Pick from Mt. Adir în Palestine, în Journal of Near Eastern
Studies 44 (1985), pp. 41-51.
Valoarea științifică remarcabilă a acestei piese o reprezintă faptul de
a fi unul dintre primele obiecte din fier, descoperite până acum, asupra
căruia s-a executat tratamentul de carburare (oțelire) și durificare (prin
călire și revenire). Rezultatele testelor de laborator au confirmat acest
fapt. Deci meșteșugarul care a executat toporul dispunea de cunoștințele
– desigur empirice – și priceperea necesare pentru prelucrarea fierului și
producerea oțelului călit.
Arheologia, metalurgia și științele moderne au început să clarifice

modul în care s-au petrecut aceste schimbări, oferind astfel posibilitatea
de a privi dintr-un unghi nou istoria biblică în general, precum și
înțelegerea anumitor pasaje biblice specifice, în particular. Astăzi,
arheologii în colaborare cu specialiști în știința materialelor, având la
dispoziție mijloace și metode moderne de investigație, sunt în măsură
să ne pună la dispoziție un număr mare de informații referitoare la un
mic obiect metalic antic. De exemplu, pentru un exemplar antic realizat
din oțel, metalurgul modern poate determina nivelul temperaturilor
practicate în cursul procesului tehnologic, precum forjarea sau revenirea.
În urma analizei adâncimii de pătrundere a carbonului în interiorul
artefactului, metalurgul poate calcula timpul de menținere a obiectului
respectiv în atmosfera carburantă. De asemenea, produsele de coroziune
ale obiectului studiat pot fi analizate utilizând tehnicile analitice.
Arheo-metalurgia, precum și studiul metalelor și al tehnologiei
metalelor antice conduc la o mai bună cunoaștere nu numai a rolului
primordial al metalelor în dezvoltarea cunoștințelor tehnologice, ci și a
rolului metalelor în dezvoltarea culturii și civilizației în general. Metalele
nu au reprezentat numai un parametru socio-economic și geo-politic, ci
și un vital promotor al interacțiunilor culturale, aspect sintetizat atât de
bine în expresia Metal made Man.
PARTEA A DOUA
Metalele biblice
Acum facem cunoștință cu metalele biblice, prezentate

în cele două capitole ale acestei părți.
În capitolul 5, „Metalele în «premieră» biblică”, sunt
prezentate versetele în care cele șase metale cunoscute la acea
vreme apar pe scena biblică.
Capitolul 6, „Prezența metalelor în Vechiul și în Noul
Testament”, face o comparație statistică a numărului de
versete biblice referitoare la metale. Acest capitol explică și
susține, pe de o parte, afirmația făcută la începutul volumului,
conform căreia majoritatea elementelor prezentate în carte
sunt axate pe perioada Vechiului Testament și, pe de altă
parte, demonstrează de ce nu putem oferi credibilitate unei
eventuale ipoteze speculative prin care importanța metalelor
ar fi scăzut în perioada Noului Testament, chiar dacă numărul
de referiri la metale este mai mic aici în comparație cu Vechiul
Testament.
CAPITOLUL 5
Metalele în „premieră” biblică
Î
n Vechiul Testament se găsesc menționate șase metale: aur, argint,
cupru, fier, cositor și plumb1. Sunt redate în continuare versetele
în care aceste metale apar menționate pentru prima dată.
Aurul
Conform Bibliei, Dumnezeu a creat lumea în șase zile, inclusiv
Grădina Raiului (Edenul), și toate erau orânduite pe pământ. Cu puțin
înainte de momentul căderii în păcat a lui Adam și a Evei – când ambii se
înfruptă, la îndemnul Diavolului, însă contrar poruncii Creatorului, din
fructul oprit, aflat în pomul cunoașterii binelui și răului, motiv pentru
care vor fi izgoniți din Rai –, apare prima referire la aur: Și din Eden ieșea
un râu, care uda Raiul, iar de acolo se împărțea în patru brațe. Numele
unuia era Fișon; acesta înconjura toată țara Havila, în care se afla aur.
Aurul din țara aceea este bun... (Facerea 2:10-12). Și dacă nu cu aur (și
nestemate etc.), cu ce altceva putea fi decorat Raiul?
În Vechiul Testament sunt menționate numele a șase surse de aur:
Havila, Ofir, Șeba, Midian, Ufaz și Parvaim.2 Localizarea acestora este
dificilă, creând motive speculative3.
Aurul este metalul cu cel mai mare număr de referiri în versetele
biblice, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. El apare ca etalon și
ca monedă standard de schimb. Fiind un material maleabil și ductil,
este folosit și pentru bijuterii, decorațiuni, ornamente etc. De exemplu,
la Tabernacol și la Templul lui Solomon, fiecare zonă deținea un grad
de sacralitate distinct, tipul materialelor utilizate pentru construcție și
dotare fiind în funcție de acesta. Astfel, pentru Sfânta Sfintelor și Sfânta,
materialul folosit la realizarea obiectelor de cult, al ornamente și al
decorațiunilor era aurul, în timp ce pentru curtea exterioară era folosit
cuprul.
Argintul
Prima referire biblică privind acest metal o găsim în Facerea 13:2:
Avram era foarte bogat în vite, în argint și în aur.
1
În Noul Testament se regăsesc referinţe despre patru metale: aur, argint, cupru, fier.
2
R.W. Boyle, Gold: History and Genesis of Deposits, VNR Company, NY, 1987, p. 25.
3
De exemplu, regiunea Havila, menționată în Biblie, situată pe malul biblicului Fișon,
se presupune că ar fi fost în nord-vestul Yemenului de azi, fiind echivalată cu un posibil
Eden grație zăcămintelor sale de aur, pietre de bedeliu și lapis lazuli.
Biblia relatează că Avraam era un om bogat, iar Lot era nepotul său.
La îndemnul lui Dumnezeu, Avraam și Lot au părăsit locul de baștină,
cetatea Ur, situată în sudul Mesopotamiei, pornind spre Canaan, Ţara
Făgăduită, împreună cu tot avutul lor (aur, argint, măgari, cămile, oi,
vite), inclusiv cu slujitorii ce-i deserveau.4
Cuprul și fierul
Pe teritoriul acoperit de evenimentele descrise în Vechiul
Testament, cuprul antic a fost găsit la Tell Abu Matar, pe lângă Beer-Șeva.
De asemenea, cuprul se găsea abundent în zona Timna din Valea Arava.
Exploatarea extensivă și rafinarea cuprului se realiza aici dinaintea anului
2000 î.Hr., aspect confirmat de programul arheo-metalurgic de excavații,
care a confirmat implicit și autenticitatea legendei biblice referitoare la
„minele regelui Solomon”.
Zăcămintele de fier erau reduse pe teritoriul care ne interesează,
găsindu-le doar în zona Timna din Valea Arava și în exploatarea de
suprafață de la Magharat Warda, în Transiordania.
Și totuși, majoritatea evenimentelor din Vechiul Testament se
petrec în epoca fierului.
Versetul Sela a născut și ea pe Tubalcain, care a fost făurar de unelte
din aramă și fier5 (Facerea 4:22) reprezintă prima referire biblică în care
sunt menționate simultan două metale, cuprul și fierul.
Pentru încadrarea în contextul istoric, trebuie menționat că
Tubalcain (circa 3000 î.Hr.) este unul dintre descendenții lui Cain, fiind
a noua generație după Adam și Eva și două generații înainte de Noe.
În acest context, la o analiză superficială a versetului de mai sus,
ar rezulta o concluzie greșită: nepotrivirea calendaristică între cele două
epoci, a bronzului și a fierului. Cercetătorii au acceptat ideea utilizării de
facto a fierului provenit din meteoriți cu mult înainte de anul 1200 î.Hr.,
an considerat a fi începutul epocii fierului propriu-zise, fiind descoperite
numeroase piese din fier datând încă din anii 3000 î.Hr.
Observații
• În originalul ebraic al Vechiului Testament este întâlnită doar
noțiunea de aramă (nehoșet – ‫)נחושת‬, în timp ce în numeroase
traduceri ale Bibliei în limba engleză apar cuvintele „bronz” sau
„alamă” (care sunt aliaje pe bază de cupru).6 Biblia în traducerea
românească respectă integral originalul ebraic.
• Să fie doar o pură întâmplare faptul că cele două metale, cupru
și fier, apar simultan în versetul Facerea 4:22.? Fără a intra în
disputele referitoare la apariția și transmiterea textului sacru al
Bibliei ebraice7, reamintim că Moise a primit Pentateuhul de la
4
Este începutul drumului spre monoteism.
5
Asupra acestui verset se revine în capitolul 7.
6
Acest aspect este analizat în capitolul 12.
7
Există două tipuri de teorii, diametral opuse: textul sacru al Bibliei ar fi în întregime de
însuși Dumnezeu pe muntele Sinai, ulterior Exodului din Egipt
(circa 1250 î.Hr.), la începutul celor 40 de ani de pribegie prin
deșert. În ipoteza în care textul a fost scris ulterior ieșirii din robia
egipteană, acest moment se află la confluența dintre sfârșitul
epocii bronzului și începutul epocii fierului. Este posibil deci
ca autorul biblic să fie deja conștient de importanța celor două
metale, fapt pentru care ele apar împreună când sunt menționate
pentru prima dată în textul biblic.
Staniul
Înainte de a intra în Canaan, Moise a trimis armata în țara
madianiților (așezată lângă râul Iordan, în fața localității Ierihon), a
celor care nesocoteau legile pe care Dumnezeu le poruncise. Armata
madianită fiind zdrobită, în prada de război luată de către învingători
se găsea și cositor: Aurul, argintul, arama, fierul, cositorul și plumbul
(Numerii 31:22).
Din Ezekiel 27:12 aflăm sursa de unde provenea staniul care ajungea
în Orientul Apropiat antic: Cei din Tarsis făceau negoț cu tine pentru tot
felul de bogății și veneau la târgul tău cu argint, fier, cositor și plumb.
Este acceptat azi că staniul din perioada biblică provenea din Peninsula
Iberică, Tarsis fiind totuna cu colonia feniciană Tartessus8. Și totuși,
cum Tarsisul nu a putut fi localizat, această referință biblică nu ne este
de mare ajutor pentru a localiza depozitele de cositor.
Statistic, cositorul este amintit în Vechiul Testament numai de
patru ori. Ar avea aceasta vreo importanță?
Răspunsul este DA, aspectul fiind mai ales de ordin calitativ. Acest
fapt reprezintă „atestatul biblic” al existenței bronzului, respectiv aliajul
cupru-staniu, primul aliaj tehnic cunoscut în istoria civilizației9.
În plus, existența staniului în textul biblic a permis ca în numeroasele
traduceri ale Bibliei în alte limbi, în locul cuvântului „aramă” (în originalul
ebraic) să apară cuvântul „bronz”10. Chiar dacă majoritatea evenimetelor
relatate în Vechiul Testament se desfășoară în epoca bronzului, fără
existența staniului în textul biblic, sarcina traducătorului de a pune
egalitate între cupru și bronz ar fi fost îngreunată.
Obținerea bronzului a fost prima tehnologie a metalelor care a
revoluționat societatea, bronzul fiind cel mai important rezultat al
metalurgiei timpurii. Datorită existenței staniului, epoca bronzului a
fost înscrisă în analele istoriei.
inspirație divină ori Biblia este o lucrare complet lipsită de inspirație divină.
8
De altfel, cuvântul fenician tarsis se traduce prin „cuptor de topire”.
9
Este acceptat că aliajul cupru-arsen – respectiv bronzul arsenic – a reprezentat primul
aliaj din istoria umanităţii. Însă acest tip de aliaj, spre deosebire cupru-staniu, a fost
produs în mod accidental, nicidecum deliberat. Amănunte în capitolul 4.
10
Amănunte în capitolul 12.
Plumbul
Imediat după minunea trecerii miraculoase a evreilor prin Marea
Roșie și înecarea oștilor egiptene care-i urmăreau, Moise și întregul
popor eliberat Îi închină un imn de slavă și mulțumire lui Dumnezeu
la malul mării.11 În acest context se face prima referire biblică privind
plumbul: Dar ai trimis Tu duhul Tău: și marea i-a înghițit; afundatu‑s‑au
ca plumbul în apele cele mari (Ieșirea 15:10).
Iată cum autorul biblic a reușit să prezinte plastic una dintre
proprietățile fizice ale plumbului: un metal relativ greu (având densitatea
de 11,34 g/cm3, spunem noi astăzi). Și tot aici, prin folosirea plumbului,
autorul izbutește să sugereze senzația de întuneric, de cădere în abis,
fără putința de revenire la suprafață, o sentință fără drept de apel.12
11
De la crearea lumii, chiar de la Adam și Eva, acesta este momentul primului cânt
închinat lui Dumnezeu. Biblia relatează că și Miriam, sora lui Moise, alături de un grup
de femei acompaniate de instrumente, participă la cântarea imnului de slavă.
Odată cu momentul traversării Mării Roșii începe perioada celor 40 de ani de
peregrinări prin deșert, în drum spre Țara Promisă.
12
Figura de stil se regăsește în capitolul 29.
CAPITOLUL 6
Prezența metalelor
în Vechiul și Noul Testament
Î
n acest capitol a fost realizată o monitorizare a versetelor ce se
referă la metale atât pentru Vechiul Testament, cât și pentru
Noul Testament. La final, concluzia a fost că numărul versetelor
biblice ce se referă la metale în Noul Testament apare mult diminuat.
Așadar, putem vorbi oare despre faptul că importanța metalelor
a scăzut în perioada prezentată în Noul Testament, fiind binecunoscut
că unul dintre motoarele importante ale dezvoltării societății umane în
decursul istoriei, inclusiv în perioada Noului Testament, l-au constituit
metalele?
Prezentul studiu încearcă să pună de acord aceste două aspecte
contradictorii. Astfel, faptul că în Noul Testament numărul versetelor
biblice cu referire la metale este mai mic are la bază o motivare istorică
bine determinată și de aceea simpla evidență statistică nu este suficientă
pentru a demonstra că importanța metalelor a scăzut în perioada Noului
Testament.
1. Introducere
Indicatori de monitorizare
Pentru evidențierea metalelor au fost folosite două tipuri distincte
de indicatori:
V – număr de versete biblice cu referire la metale;
C – număr de citări cu referire la metale.
Acești doi indicatori trebuie tratați independent, fără a fi confundați
între ei. Astfel, în același verset biblic ce se referă la metale pot apărea
simultan mai multe metale citate. De asemenea, există versete în care
unul și același metal este citat de mai multe ori. Iată un exemplu concret:
la sfârșitul anexei II.5 se poate observa că pentru elementele legate de
Tabernacol sunt folosite un număr de 151 de versete biblice ce se referă
la metale (indicatorul V), metalele fiind citate de 215 ori (indicatorul C);
acest fapt nu trebuie să reprezinte însă un motiv de derută.
Notă
În calculul indicatorilor de monitorizare nu au fost incluse și
elemente suplimentare de ordin metalurgic, precum topire, cuptor,
turnare, zgură, cenușă, foale, ardere, turnător etc., ce se regăsesc în
textul biblic. Iată în continuare câteva exemple de versete și tabelul
monitorizării acestor elemente metalurgice suplimentare (vezi tabelul
II.1).
Exo 9:8: Iarăşi a grăit Domnul cu Moise şi cu Aaron şi a zis: „Luaţi-vă
câte o mână plină de cenuşă din cuptor”;
Exo 38:27: O sută de talanţi de argint s-au întrebuinţat la turnarea
postamentelor;
2Pe 2:6: Şi cetăţile Sodomei şi Gomorei, osândindu-le la nimicire,
le-a prefăcut în cenuşă;
Mat 13:42: Şi-i vor arunca pe ei în cuptorul cu foc;
Rev 1:15: Picioarele Lui erau asemenea aramei arse în cuptor;
Ier 6:29: Foalele s-au ars, plumbul s-a topit de foc şi turnătorul
în zadar a topit.
Tabelul II.1. Elemente metalurgice suplimentare
Numărul de versete, V
topire cuptor turnare cenuşă foale ardere turnător
Vechiul Testament 20 37 125 23 2 89 5
Noul Testament 1 6 7 3 - 4 -
Procedura de monitorizare
Baza de studiu a constituit-o varianta electronică a traducerii în
limba română a Bibliei13. Utilizarea programului de căutare în limba
română prezintă avantajul acurateței traducerii originalului biblic din
limba ebraică în limba română, comparativ cu diversele traduceri în
limba engleză a textului original ebraic14.
Au fost întocmite două anexe în care sunt centralizate versetele
cu referiri la metale: anexa II.2, pentru Vechiul Testament și anexa II.3,
pentru Noul Testament. Datele statistice din prezentul studiu, respectiv
monitorizarea celor două tipuri de indicatori, V și C, se bazează pe
elementele din aceste anexe.
Evidențierea diminuării numărului de referiri la metale în Noul
Testament este prezentată în continuare în patru etape:
1.1. Distribuția statistică a indicatorilor de monitorizare V și C este

prezentată în tabelul II.2, pentru Vechiul Testament, respectiv tabelul
II.3, pentru Noul Testament.
13
http://www.e-sword.net/bibles.html (pentru BOR).
14
Acest aspect este tratat în capitolul 12.
Tabelul II.2. Distribuția indicatorilor de monitorizare
în Vechiul Testament
Nr. Cartea Indicatorii V şi C Total

crt. Au Ag Cu Fe Sn Pb
V C V C V C V C V C V C V C
1. Geneza 9 10 30 37 1 1 1 1 - - - - 41 49
2. Exodul 92 106 34 37 36 41 - - - - 1 1 163 185
3. Leviticul 3 3 11 11 1 1 1 1 - - - - 16 16
4. Numerii 23 26 24 39 4 5 2 2 1 1 1 1 55 74
5. Deuteronomul 4 4 13 16 3 3 8 8 - - - - 28 31
6. Ioşua 5 5 6 7 3 3 6 6 - - - - 20 21
7. Judecătorii 3 5 8 11 1 1 4 5 - - - - 16 22
8. 1 Regi 6 7 2 2 3 5 3 4 - - - - 14 18
9. 2 Regi 6 6 6 7 4 4 2 2 - - - - 18 19
10. 3 Regi 33 45 17 18 16 18 3 3 - - - - 69 84
11. 4 Regi 14 15 30 38 7 9 4 4 - - - - 55 66
12. 1 Cronici 17 24 16 19 8 12 6 7 - - - - 47 62
13. 2 Cronici 43 48 28 32 12 12 6 6 - - - - 89 98
14. 1 Ezdra 17 18 20 21 1 1 - - - - - - 38 40
15. Nehemia 3 3 11 11 - - - - - - - - 14 14
(2 Ezdra)
16. Estera 8 8 5 6 - - - - - - - - 13 14
17. Iov 14 15 6 6 4 4 5 5 - - 1 1 30 31
18. Psalmi 11 12 9 9 2 2 5 5 - - - - 27 28
19. Proverbe 12 12 13 13 - - 1 1 - - - - 26 26
20. Ecleziastul 2 2 5 6 - - 1 1 - - - - 8 9
21. Cântarea 5 5 4 4 - - - - - - - - 9 9
cântărilor
22. Isaia 13 14 18 19
3 4 7 7 - - 2 2 43 46
23. Ieremia 5 5 10 11
9 12 9 9 - - 1 1 34 38
24. Lamentaţii 2 3 - -
- - - - - - - - 2 3
25. Ezechiel 8 9 9 93 3 6 7 3 3 3 3 32 34
26. Daniel 22 22 10 10
8 8 14 19 - - - - 54 59
27. Hosea 3 3 5 5
- - - - - - - - 8 8
28. Ioel 1 1 1 1
- - - - - - - - 2 2
29. Amos - - 2 2
- - 1 1 - - 2 3 5 6
30. Miheia - - - -
1 1 1 1 - - - - 2 2
31. Naum 1 1 1 1
- - - - - - - - 2 2
32. Habacuc 1 1 1 2
- - - - - - - - 2 3
33. Sofonie 1 1 2 2
- - - - - - - - 3 3
34. Agheu 1 1 1 1
- - - - - - - - 2 2
35. Zaharia 6 6 4 4
1 1 - - - - 2 2 13 13
36. Maleahi 1 1 1 2
- - - - - - 2 3
Total V 395 363 131 96 4 13 1.002
C 437 437 151 105 4 14 1.148
Tabelul II.3. Distribuția indicatorilor de monitorizare în Noul Testament
Nr. Cartea Indicatorii V şi C Total

crt. Au Ag Cu Fe
V C V C V C V C V C
1. Matei 4 5 3 3 1 1 - 8 9
2. Marcu - - 2 2 - 2 2
3. Luca - 2 2 - - 2 2
4. Faptele 3 3 5 5 - 1 1 9 9
5. 1Corinteni 1 1 1 1 1 1 - 3 3
6. 1Timotei 1 1 2 2 - 1 1 4 4
7. 2Timotei 1 1 1 1 - - 2 2
8. Evrei 1 3 1 1 - - 2 4
9. Iacov 2 2 1 1 - - 3 3
10. 1Petru 3 3 1 1 - - 4 4
11. Apocalipsa 20 22 2 2 4 4 5 5 31 33
Total V 36 19 8 7 70
C 41 19 8 7 75
Ca o concluzie, iată în continuare o prezentare comparativă a

indicatorilor V și C.
Tabelul II.4. Tablou comparativ al indicatorilor V și C
Metalul Indicatorii V şi C
Vechiul Testament Noul Testament
V C V C
Au 395 437 36 41
Ag 363 437 19 19
Cu 131 151 8 8
Fe 96 105 7 7
Pb 13 14 0 0
Sn 4 4 0 0
Total 1.002 1.148 70 75
În literatura de specialitate, respectiv în versiunea King James a Bibliei

în limba engleză15, se găsesc anumite date statistice de interes. Conform
lucrării lui N. Kizziah, King James Bible Statistics16, sunt prezentate
următoarele date statistice, pe care le redăm în tabelul de mai jos.
15
Versiunea King James a Bibliei (KJV – King James Version), publicată în 1611, a
reprezentat versiunea autorizată în Anglia a traducerii Bibliei din limbile ebraică (Biblia
ebraică) și greacă (Septuaginta, respectiv traducerea Bibliei ebraice în limba greacă) în
limba engleză. Traducerea a fost făcută la cererea regelui James I al Angliei. Versiunea
King James a Bibliei a fost secole la rând una dintre cele mai populare traduceri. În anul
1881 a fost realizată English Revised Version (ERV).
16
În http://www.biblebelievers.com/believers-org/kjv-stats.html.
Tabelul II.5. Date statistice conform versiunii King James Bible
Biblia Vechiul Testament Noul Testament Total

Număr de cărţi 39 27 66
Număr de capitole 929 260 1.189
Număr de versete 23.145 7.957 31.102
Folosind datele din ultimele două tabele, iată în continuare numărul

de versete biblice ce se referă la metale și exprimarea lor în procente.
Tabelul II.6. Procentul de versete biblice care se referă la metale
Biblia Vechiul Testament Noul Testament Total

Număr de versete 23.145 7.957 31.102
Versete ce se referă V 1.002 70 1.072
la metale % 3,22 0,22 3,44
O primă analiză a rezultatelor comparative prezentate evidențiază

că în Noul Testament valoarea indicatorilor de monitorizare V și C apare
mult diminuată.
Din datele prezentate anterior remarcăm următoarele două
aspecte:
• cele 1.002 versete biblice, precum și cele 1.148 de citări cu referire
la metale din Vechiul Testament apar în 36 de cărți din cele 39 de
cărți care-l compun.
• cele 70 de versete biblice, precum și cele 75 de citări cu referire
la metale din Noul Testament apar în 11 cărți din cele 27 de cărți
care-l compun.
1.2. Trebuie să remarcăm că adeseori apar simultan mai multe

metale în același verset, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. Iată
două exemple în acest sens:
• în versetul din Facerea 4:22 apar simultan arama și fierul: Sela a
născut și ea pe Tubalcain, care a fost făurar de unelte din aramă
și fier;
• în versetul din Matei 10:9 apar simultan trei metale: aur, argint și
aramă: Să nu aveți nici aur, nici argint, nici aramă în cingătorile
voastre.
Monitorizarea acestui tip de versete este prezentată în anexa II.4.
Astfel, au fost înregistrate un număr de 244 de asemenea versete în
Vechiul Testament și respectiv 13 versete în Noul Testament.
1.3. Analiza comparativă a rezultatelor anterior prezentate conduce
către următoarea întrebare: există un numitor comun de comparație
pentru datele statistice prezentate? Răspunsul la această întrebare este
negativ. Prin urmare, poate apărea obiecția că baza de date prezentată
în tabelul II.6 apare deformată, respectiv că numărul de versete care se
referă la metale nu reprezintă o diferență reală.
Această obiecție este corectă, având la bază două aspecte:
• raportul dintre numărul de cărți care compun Vechiul Testament,
respectiv 39, și cel al Noului Testament, respectiv 27 de cărți, este
1,4444.
• raportul dintre numărul de pagini ce compun Vechiul Testament
și Noul Testament este de circa 3: 1=3, oricare ar fi limba în care
este tradusă Biblia.
Ambele aspecte iau în considerație bagajul de informații ce poate fi
cuprins într-un anumit număr de cărți, respectiv într-un anumit număr
de pagini.
În încercarea de a se opera cu un numitor comun de comparație, se
pot emite două tipuri de ipoteze „extensive”, și anume că cele două părți
componente ale Bibliei, Vechiul Testament și Noul Testament, conțin un
număr identic de cărți sau un număr identic de pagini.
1.4. Se apreciază că artificiul logic, pentru a avea un numitor
comun de comparare a datelor statistice prezentate, este acela care ia în
considerare bagajul de informații ce poate fi cuprins într-o pagină de carte.
În acest sens, în baza datelor din tabelul II.6, luând ca bază de referință a
„extensiei” datele înscrise pentru Vechiul Testament, rezultatele recalculate
pentru Noul Testament cu raportul 3 : 1 = 3, sunt redate în tabelul II.7.
Tabelul II.7. Tabloul comparativ al indicatorului V recalculat
Carte Vechiul Testament Noul Testament

valoare recalculată
Indicator V (%) 3,22 (0,22 x 3 =) 0,66
Analiza rezultatelor comparative prezentate conduce la remarca

anterioară, și anume că numărul de referiri în Noul Testament apare cu
mult diminuat.
În baza acestei observații, s-ar putea afirma că importanța metalelor

a scăzut în perioada Noului Testament?
Un răspuns afirmativ la această întrebare este cu siguranță
incorect.
Așa cum am afirmat la începutul prezentului capitol, un
aspect este de certă evidență: unul dintre motoarele importante ale
dezvoltării societății în decursul istoriei, inclusiv pentru perioada
Noului Testament, a fost reprezentat de metale. În mod continuu și
constant, importanța metalelor la progresul civilizației a fost benefică
și de o reală certitudine. În particular, acea categorie a societății care
nu avea destule cunoștințe referitoare la metale și tehnologia metalelor
era pendinte de cea dintâi.
În consecință, de ce prezența metalelor în Noul Testament este
diminuată față de Vechiul Testament?
2. Motivele numărului redus de referințe la metale în Noul

Testament
În încercarea de a identifica motivele diminuării statistice a

numărului de referiri la metale în Noul Testament, să analizăm două
aspecte conjugate de tip cauză-efect.
Cauza: influența unor constrângeri religioase cu repercusiuni
directe în dezvoltarea artelor figurative;
Efectul: construcțiile închinate lui Dumnezeu – respectiv imaginea
folosită în ritualurile religioase – au reprezentat elementul care a permis
ocolirea interdicțiilor religioase.
2.1. Influența unor constrângeri religioase asupra dezvoltării

artelor figurative
Întreaga, sau aproape întreaga, civilizație și cultură ebraică antică

au fost influențate de religie: principiile organizării sociale și normele
juridice, practica politică și fundamentele morale, sensul atribuit
războaielor și concepția despre istorie, configurația literaturii, percepția
spirituală, integritatea intelectuală etc. La evreii antici, tripla funcție de
teolog-legislator-moralist – respectiv fuziunea între morală, legislație și
religie – se regăsește la o singură persoană.
Pentru o societate care încearcă să fundamenteze religia monoteistă,
luând în considerare locul de desfășurare al evenimentelor, înconjurată
de popoare care credeau în zei și se închinau la statuile acestora,
respectarea poruncii a doua din Decalog – care interzice cu desăvârșire
realizarea imaginii altor idoli – era o condiție fundamentală. În acest
context trebuie încadrată slaba dezvoltare a artelor figurative la evrei.
Și totuși, în contradicție cu acest aspect, din tabelul II.4 rezultă o
intensă activitate metalurgică în Vechiul Testament. Aceasta presupune
că ar trebui căutate și evidențiate cauzele ce au determinat larga utilizare
a metalelor.
În consecință, cum au reușit evreii acelor vremuri să ocolească
interdicțiile religioase?
2.2 Elemente care au permis ocolirea interdicțiilor religioase
Libertatea inițiativei, lăsată în cult de porunca a doua din Decalog,
era extrem de limitată. Elementul principal care a permis ocolirea
interdicțiilor a fost ideea că Dumnezeu poate sălășlui în noi, simbolul
acestei viețuiri fiind imaginea. Aceasta a reprezentat elementul care a
avut girul de a fi folosit în cultul Dumnezeului unic, având însă un rol
pur estetic și educativ. Materializarea de facto a noțiunii conjugate idee-
imagine au constituit-o construcțiile închinate lui Dumnezeu, pentru
cultul Său: Casa lui Dumnezeu. Să Mi se facă un locaș sfânt și Eu voi
locui în mijlocul lor. (Exodul 25:8). Dumnezeu a dat Decalogul, iar poporul
l-a primit. Dumnezeu se oferă pe Sine atunci când spune Să Mi se facă
un locaș sfânt, pentru a fi în mijlocul fiilor Săi. Divinitatea dorește să
stea, alături de Decalog, în mijlocul poporului Său: voi locui în mijlocul
lor. Legătura Dumnezeu–Decalog–poporul Său este bine definită: acolo
unde se află Decalogul există și divinitatea, iar cel ce respectă Legea Îl are
alături pe Dumnezeu.
În concluzie, construcția lăcaşului de închinăciune avea menirea
de a înlătura pericolul imitării de către evrei a practicilor idolatre ale
popoarelor politeiste din jur; pe de altă parte, aceeaşi construcție de
cult a reprezentat acea energie de activare care a condus către o intensă
activitate metalurgică.
2.2.1. Scena veterotestamentară
În Vechiul Testament este descris în mod amănunțit modul de
construcție, inclusiv întreaga gamă de materiale folosite (metale,
piatră, lemn, pietre prețioase) pentru două piese de rezistență din
istoria poporului lui Israel, construcții închinate Dumnezeului unic:
Tabernacolul (un sanctuar portabil) și Templul lui Solomon (o construcție
permanentă).
Simbolul este identic pentru ambele construcții: Beth-El, Casa lui
Dumnezeu. Tabernacolul constituia inima cultului israelit din perioada
pribegiei, iar Templul a devenit sanctuarul central al cultului din perioada
monarhiei, cu capitala la Ierusalim.
În ambele construcţii, Chivotul Legii era elementul central, el
reprezentând legământul dintre Dumnezeu și poporul Său. În interiorul
lui se găseau relicvele sfinte ale ieșirii din Egipt: Tablele Legii (cele două
tăblițe originale, pe care erau înscrise Cele Zece Porunci), toiagul lui
Aaron (semn prin care s-a adeverit, în fața întregului popor al lui Israel,
că Aaron era ales de Dumnezeu ca Marele Preot/Arhiereu), precum
și câteva porții de mană cerească (spre veșnica amintire a modului
miraculos în care Domnul și-a hrănit propriul popor în perioada lungă și
grea a rătăcirii sale prin deșert, Exodul 16:33-34, 25:16; Numerii 17:10). În
caz de necesitate, Chivotul era purtat în bătălii, semnificând prezența lui
Dumnezeu luptând alături de poporul Său.
Revenind la libertatea de inițiativă lăsată de Dumnezeu în cult,
respectiv utilizarea construcţiilor pentru cultul Său, chiar dacă numai cu
rol estetic și educativ, iată mai jos câteva exemple în acest sens.
• Deși evreilor le fusese interzis să realizeze chipuri ale lui
Dumnezeu, Chivotul Legii reprezenta tronul lui Dumnezeu,
simbol sacru al prezenței divinității. În acest context, Chivotul
îndeplinea rolul jucat de imagini în templele politeiste.
• Chivotul Legii se afla în Sfânta Sfintelor.
• Singurul care avea acces o singură dată pe an în Sfânta Sfintelor
era Marele Preot. În Sfânta aveau acces doar preoții, iar poporul
de rând rămânea în curte. Așadar, poporul care stătea în curtea
Templului nu putea vedea nicio imagine. Chipurile de heruvimi
înaripați de pe pereții interiori ai Templului sau statuetele
heruvimilor confecționate din aur ori din lemn de măslin, de
deasupra și alături de Chivot, nu puteau fi văzute decât de preot,
fiind fără utilitate pentru necesitățile de cult.
• Tămâierea și aprinderea lumânărilor se făceau spre lauda Lui,
Dumnezeului Unic, fiind fără nicio legătură cu imaginea pur
simbolică și decorativă a heruvimilor.
• La realizarea Templului lui Solomon au fost folosite foarte multe
imagini: figuri de heruvimi, palmieri și flori de lotus erau sculptate
în lemn pe toți pereții interiori și pe ușile de la intrare. Însă toate
erau doar ornamente simbolice cu scop estetic. Interesant de
menționat este faptul că Templul din viziunea profetului Ezechiel
(Ezechiel 40:1-43:12) descrie și mai multe imagini decât avea
Templul lui Solomon17.
Pentru completarea tabloului contextual, iată câteva aspecte suplimentare.

• Transformarea sclavilor evrei din Egipt într-o națiune liberă și independentă
a constituit o demonstrație a puterii lui Dumnezeu în folosul națiunii Sale.
• Cortul ridicat în pustiu pentru slujirea lui Dumnezeu a reprezentat simbolul
recunoașterii puterii Sale.
• Templul a constituit confirmarea voinței divine de a instaura monarhia în
regat18, el reprezentând deopotrivă un simbol al națiunii și al regatului, ambele
întemeiate pe legământul făcut cu Dumnezeu.
• Prezența neîncetată și vizibilă a Domnului în timpul peregrinării prin deșert
era indicată, zi și noapte, deasupra Cortului19.
17
Toată clădirea și dependințele ei, pereții interiori și exteriori erau ornamentați
cu palmieri și cu heruvimi bicefali cu față de leu și de om. Însă atunci când același
Ezechiel, în viziunea sa, vede bătrânii iudeilor închinându-se la Templul din Ierusalim
înaintea unor imagini de pe pereți și tămâindu-le sau închinându-se înaintea soarelui,
spre răsărit, fapta lor este considerată idolatrie și condamnată ca atare.
18
Aspect anticipat de Moise, Deuteronom 17:14-15.
19
Drumul era indicat ziua printr-un stâlp de nor, iar noaptea printr-o coloană de foc.
• Dumnezeu a acceptat sanctuarul ca locuință pentru Sine, atât în cazul
Cortului20, cât și în momentul sfințirii Templului21.
Pentru aprofundarea analizei ce urmează, în baza datelor din anexa

II.2, au fost întocmite patru anexe suplimentare:
• Anexa II.5, Monitorizarea indicatorilor V și C pentru Tabernacol;
• Anexa II.6, Versetele biblice referitoare la metalele folosite pentru
construcția Tabernacolului și a dotărilor aferente, monitorizate
în cartea Exodul;
• Anexa II.7, Monitorizarea indicatorilor V și C pentru Primul
Templu (Templul lui Solomon);
• Anexa II.8, Monitorizarea indicatorilor V și C pentru al Doilea
Templu.
Tabernacolul22
Tabernacolul a reprezentat Casa lui Dumnezeu din perioada
pribegiei.
Momentul realizării construcției este cel de după marele păcat pe
care l-au făcut evreii atunci când au creat și s-au închinat Vițelului de
aur, încălcând astfel comandamentul Să nu ai alți dumnezei afară de
Mine! Cortul simboliza locuința Domnului în mijlocul poporului Său,
pentru ca întregul popor să simtă că Dumnezeu le este aproape.
La finalizarea construcției, poporul aștepta venirea Domnului în
Casa Sa: acest moment reprezenta atât mărturia iertării23, cât și simbolul
de acceptare a sanctuarului de către Dumnezeu24, care și-a anunțat
prezența în Cort.
Pentru elementele referitoare la metale legate de Tabernacol
– descriere, artefacte din dotarea cortului, veșminte preoțești,
contabilizarea materialelor și a valorii lor – sunt utilizate un număr de
151 de versete biblice, metalele fiind citate de 215 ori (vezi anexa II.5).
Se observă în anexă că numai în monitorizarea parțială, pentru cartea
Exodul, a elementelor ce au legătură directă cu metalele – 12 capitole: 25-
28, 30-31 și 35-40 –, acestea se regăsesc într-un număr de 120 de versete,
metalele fiind citate de 168 de ori.
Notă
În anexa II.6 sunt luate în calcul numai acele versete biblice,
monitorizate în cartea Exodul, ce se referă la metalele utilizate doar
pentru construcția Tabernacolului și a dotărilor aferente.
20
Dumnezeu și-a manifestat acceptarea sanctuarului sacru printr-un foc ce a mistuit
jertfele, un nor ce a acoperit Cortul, iar slava Sa a umplut lăcașul (Exodul 40:34; Leviticul
9:24).
21
La fel ca și în cazul sfințirii Cortului, slava lui Dumnezeu a învăluit Templul sub
forma unui nor atunci când preoții au adus și depus Chivotul Legii în sanctuar (3
Regi 8:10-11).
22
Elemente descriptive suplimentare în capitolul 30.
23
De aceea Cortul este numit și Cortul Mărturiei.
24
Cortul mai este numit și Cortul Întâlnirii, adică al întâlnirii cu Dumnezeu.
Templul lui Solomon25
În momentul cristalizării monarhiei cu capitala la Ierusalim a fost
construit Templul lui Solomon, templu care avea menirea să consfințească
sfârșitul statutului de popor nomad. În consecință, Casa lui Dumnezeu
s-a mutat în noul lăcaș stabil. Templul a devenit nucleul întregii societăţi
regale, constituind centrul religios și locul principal de închinăciune.
Chiar dacă era o construcție grandioasă și mult mai elevată
comparativ cu Tabernacolul, Templul reprezenta același simbol: o
construcție ridicată în cinstea Dumnezeului Unic, simbolul prezenței
Sale. Templul dispunea în final de o serie de dotări de excepție din punct
de vedere tehnologic, utilitar și artistic, impunând prin frumusețea și
bogăția sa26.
Regele David a adus Chivotul Legii în Ierusalim. Prin acest act, Ierusalimul
a devenit centrul religios al lui Israel, însă pentru Chivotul Legii trebuia realizată o
construcție adecvată noului statut: suveranitatea teritoriului, în care trăia un popor
suveran, având în frunte un rege suveran.
Din textul biblic rezultă că inițiativa, planul și alegerea locului construcției îi
aparțin chiar lui Dumnezeu.
Așadar, inițiativa construirii Templului nu i-a aparținut regelui David (tatăl
următorului rege Solomon), ci lui Dumnezeu. Este adevărat că regele David s-a simțit
vinovat că locuia în case fastuoase, în timp ce Chivotul Domnului se afla într-un cort
modest (2 Regi 7:1-2), însă inițiativa lui nu ar fi fost apreciată dacă n-ar fi venit ca o
împlinire a unei profeții făcute de Dumnezeu (Deuteronom 12:1-32). Așa cum am mai
spus, datorită pericolului existent – posibilitatea „importării” practicilor idolatre de
la popoarele politeiste vecine –, Dumnezeu a poruncit evreilor să aibă un lăcaș de
închinăciune (Deut. 12:4-5).
De asemenea, și planul construcției Templului i-a aparținut tot lui Dumnezeu (1
Cronici 28:19; 28:11-13). Este adevărat că David a dorit să zidească Templul, însă persoana
desemnată să-l construiască, și anume regele Solomon (în traducere, Pace), a fost aleasă
tot de Dumnezeu: El va zidi templu numelui Meu şi el Îmi va fi fiu, iar Eu îi voi fi tată şi
voi întări tronul domniei lui peste Israel pe veci (1 Cronici 22:10).
Alegerea locului pe care a fost construit Templul i-a aparținut tot lui Dumnezeu,
contextul fiind următorul: datorită recensământului populației făcut de regele David27
– faptă ce nu va fi bine văzută de Dumnezeu28 – El a lovit Israelul cu ciumă (2 Regi
25
Elemente descriptive suplimentare în capitolul 30.
26
Două exemple ale opulenței – desigur invidiată, dar și greu plătită ulterior – din
perioada regelui Solomon: Toate vasele de băut ale regelui Solomon erau de aur; lighenele
lui tot de aur și toate vasele din casa Pădurea Libanului erau de aur curat; de argint nu
era nimic făcut; argintul nu valora în zilele lui Solomon (3 Regi 10:21). El a făcut ca
argintul să fie tot așa de prețuit la Ierusalim ca pietrele (3 Regi 10:27). Descrieri identice
găsim în 2 Cronici 1:15, 2 Cronici 9:20, 2 Cronici 9:27.
27
În Biblie este descris și recensământul care a avut loc după ce Moise i-a scos pe israeliți
din Egipt (Exodul 30, 11-16).
28
Dacă recensământul efectuat de Moise – și cerut de Dumnezeu – avea ca obiectiv
24:1-25). Spre a opri molima, regele David s-a adresat către Dumnezeu pentru îndurare.
Îngerul Domnului i s-a arătat lui David lângă aria lui Aravna, Iebusitul (2 Regi 24:16).
Şi […] cum poruncise Domnul (2 Regi 24:19), David a cumpărat acea arie de pământ de
la proprietarul său, Aravna Iebusitul, și a zidit acolo un altar Domnului, și a adus arderi
de tot și jertfe de mulțumire (2 Regi 24:25). Și David a zis: „Aici să fie Casa Domnului
Dumnezeu, și aici să fie altarul arderilor de tot pentru Israel” (1 Cron. 22:1). Acest loc
– situat pe muntele Moria din Ierusalim – era exact locul în care Avraam l-a adus ca
jertfă pe Isaac (Gen. 22:2).
Templul lui Solomon este cunoscut și ca Primul Templu. Pentru

descrierea sa sunt întrebuințate un număr însemnat de versete și citări
cu referiri la metale.
Găsim, de asemenea, multe referiri la metale în versete care prezintă
istoria Templului.
• Astfel, în anul 586 î.Hr., când Ierusalimul a fost capturat de regele
babilonian Nabucodonosor, Templul lui Solomon a fost jefuit și
apoi incendiat (4 Regi 24:13, 2 Cronici 36:7), iar poporul a fost luat
în robie. Toate obiectele de preț au fost duse în Babilon (4 Regi
25:9-17, 2 Cronici 36:19, Isaia 64:11).
• Doar 47 de ani mai târziu, în anul 539 î.Hr., regele mezilor,
Cirus al II-lea (559-529 î.Hr.), a pus capăt imperiului
babilonian. Printr-un decret, Cirus al II-lea a eliberat evreii, a
înapoiat obiectele luate de Nabucodonosor, permițând exilaților
să se întoarcă și să restaureze Templul (Ezdra 1:4-11). Templul
reconstruit, cunoscut și ca al Doilea Templu29, nu a ajuns la
frumusețea celui dinainte.
Templul constituia obiectivul cel mai important din vastul program

de construcții pornit de Solomon. Aproximativ jumătate din textul biblic
principal strângerea de daruri pentru Cortul Sfânt, precum și stabilirea altor taxe și
a capacității de muncă a cetățenilor, recensământul întocmit de regele David a avut
caracter militar, unicul obiectiv fiind cunoașterea forțelor armate proprii. Acest lucru
indica atât mândria regelui, cât și încrederea acestuia în puterile sale și în numărul
soldaților apți de război, lăsând deoparte ajutorul lui Dumnezeu. Caracterul militar al
recensământului regal reiese clar din faptul că au fost numărați doar bărbații maturi
din popor.
29
A fost zidit de Zorobabel pe ruinele celui dintâi.
În ceea ce privește cel de-al Treilea Templu, despre acesta nu există referiri în Vechiul
Testament, deoarece a fost construit în perioada corespunzătoare Noului Testament.
Mai somptuos decât Primul Templu (și care a obliterat probabil orice urmă a Templului
lui Solomon), a fost ridicat de Irod cel Mare (73 î.Hr. – 4 d.Hr.), regele Iudeei (40 î.Hr.
– 4 d.Hr.). Templul lui Irod a fost distrus de legiunile romane, din ordinul lui Titus, în
anul 70 d.Hr., atunci când Ierusalimul a fost cucerit.
Prima venire a lui Iisus la Templu, pe când avea 12 ani, se petrece în Templul lui
Irod: După trei zile, L-au găsit în Templu, șezând în mijlocul învățătorilor, ascultându-i
și punându-le întrebări (Luca 2:46). Aici, El și-a uimit interlocutorii, înțelepți și erudiți,
prin înțelepciunea, inteligența și priceperea răspunsurilor sale referitoare la Lege.
care se referă la perioada domniei lui Solomon, se ocupă de pregătirea,
zidirea și sfințirea Templului.
Descrierea pregătirilor de construcție, construcția propriu-zisă,
prezentarea artefactelor din dotare, precum și toate vicisitudinile prin
care au trecut ulterior cele două temple apar într-un număr de 142 (=
117+25) de versete biblice cu referiri la metale, fiind citate de 248 (=
200+48) de ori. Vezi anexele II.7 și II.8.
Centralizarea monitorizării indicatorilor V și C în funcție de tipul
construcției – Tabernacol, Primul Templu, al Doilea Templu – este redată
în tabelul II.8.
Revenind la indicatorii de referință menționați în tabelul II.2, rezultă
că pentru descrierea celor trei mari construcții realizate în perioada
prezentată în Vechiul Testament și evidențiate în tabelul II.8 au fost
utilizate un procent de circa 30% din totalul de versete și respectiv 40% din
totalul de citări cu referiri la metale din Vechiul Testament, tabelul II.9.
Tabelul II.8. Monitorizarea indicatorilor V și C

în funcție de tipul construcției
Tipul indicatorilor
Tipul construcţiei V C
aur argint aramă fier Total
Tabernacol (anexa II.5) 151 114 58 43 215
Primul Templu (anexa II.7) 117 74 58 54 14 200
Al Doilea Templu (anexa II.8) 25 25 20 3 48
Total 293 213 136 100 14 463
Tabelul II.9. Valoarea procentuală a indicatorilor V și C

pentru descrierea celor trei mari construcții prezentate
în Vechiul Testament
Nr. Valoarea indicatorilor Tipul indicatorilor

crt. V C
1. Indicatori de referinţă (tabelul II.2) 1.002 1.148
2. Indicatori pentru construcţii (tabelul II.8) 293 463
3. Valoare procentuală (%) (rând 2 : rând 1) x 100 ≈30 ≈40,3
2.2.2. Scena neotestamentară

În comparație cu Vechiul Testament, scena pe care se desfășoară
evenimentele descrise în Noul Testament este complet diferită. Relatarea
din Noul Testament, având ca localizare geografică teritoriul imperiului
roman, constituie doar perioada de început a creștinismului, inclusiv
germinarea și cristalizarea primelor comunități creștine. Perioada
numită Iisus și Biserica primară, include numeroase opreliști, persecuții30
și opresiuni31, lipsa unui spațiu geografic clar conturat pentru existența
și dezvoltarea creștinătății, numărul mic de aderenți, lipsa mijloacelor
materiale etc., creștinismul fiind considerat religio illicita. În acest
context, în perioada de început, ridicarea lăcașurilor creștine de cult
constituia un lucru imposibil de realizat.
Anul 96 d.Hr. reprezintă anul în care se încheie faptele consemnate
în Noul Testament, iar întreaga perioadă în care se desfășoară relatarea
biblică este de 100 de ani. În consecință, nu au putut fi ridicate construcții
de genul celor realizate în Vechiul Testament.
Raportat la acest moment, iată mai jos (tabelul II.10) tabloul
comparativ al versetelor ce se referă la metale.
Tabelul II.10. Distribuția versetelor ce se referă la metale,

raportată la numărul total de versete biblice, de 31.102
Total Vechiul Testament, 1.002 versete Noul

(Tab. II.6) Tabernacol Templul I Templul II Diferenţa Testament
V, 1.072 293 (Tab. II.8) 707 70
0,95% 2,27%
3,44, %
3,22% 0,22%
Se observă că versetele cu referiri la metale și care descriu cele trei

mari construcții din Vechiul Testament reprezintă un procent de 0,95%
din numărul total de 31.102 versete ale Bibliei. Comparativ, în întreg Noul
Testament sunt utilizate 0,22% versete ce se referă la metale din același
număr total de versete.
Convertirea la creștinism a împăratului Constantin I32, în anul 312,
30
Unul dintre motive fiind refuzul de a recunoaște originea divină a împăratului.
31
Un mic exemplu din perioada împăratului roman Nero (54-68 d.Hr.). În anul 64
d.Hr., un incendiu devastator a ars o parte din Roma. Se pare că focul a fost aprins de
însuși Nero, dar s-a dat vina pe creștini, aceștia fiind catalogați ca dușmani ai statului,
dușmani ai omenirii.
32
Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (272-337) a fost împăratul roman (306-
337) cunoscut sub numele de Constantin I sau Constantin cel Mare. Realizând importanța
noii religii pentru menținerea integrității imperiului, a dispus încetarea persecutării
creștinilor și astfel, prin Edictul de la Milano (313), creștinismul a devenit religie de stat
în tot imperiul roman. După divizarea imperiului roman – în imperiul roman de răsărit
și de apus –, Constantin I a devenit împăratul imperiului roman de răsărit (imperiul
bizantin), cu capitala la Constantinopol, fiind astfel primul împărat creștin.
Iudeea a rămas încorporată în cadrul imperiului bizantin. Ierusalimul a primit
numele grecesc Hierosolima (Ιερουσαλήμ, în traducere Orașul Sfânt). Deasupra
mormântului lui Iisus Hristos, Constantin cel Mare a început, în anul 335, construirea
Bisericii Sfântului Mormânt. Aceasta a fost ulterior distrusă de arabii musulmani,
refăcută de cruciați ș.a.m.d.
urmată de creștinarea întregului imperiu roman de răsărit (imperiul
bizantin), a dat un puternic avânt creștinătății, inclusiv construcțiilor
de biserici33, multe încercând să rivalizeze cu Templul lui Solomon. O
bună parte din tradițiile și motivele sacre ale noilor biserici construite
fiind o manifestare a motivelor arhitecturale bazate pe conceptul
Templului. De altfel, în Noul Testament se regăsesc numeroase referiri
la Templu.
Construcția așezămintelor religioase – biserici, catedrale, domuri,
mânăstiri, incluzând dotările aferente – a început abia după ce textul
canonic al Noului Testament din perioada bisericii primare creştine intrase
deja în procesul de recunoaștere. În consecință, în textul canonului nu
mai puteau fi făcute adăugiri.
Astăzi există biserici construite în cele mai diverse locuri din lume.
Dacă la începuturile creștinismului, biserica era doar o clădire mică
și modestă, unde omul se întâlnea cu Dumnezeu într-un cadru liniștit și
smerit, treptat-treptat biserica a depășit acest stadiu. Bisericile construite
în zilele noastre prezintă arhitecturi moderne, cu structuri și aspecte
avangardiste, în forme unice și spectaculoase, făcute dintr-o gamă largă
de materiale, incluzând dotări aferente de excepție.
3. Concluzii
În pofida interdicțiilor religioase ‒ care se refereau strict la arta
figurativă și care ar fi putut constitui o piedică în dezvoltarea artei
metalurgice ‒, realizarea celor două mari construcții pentru cult
33
Prima biserică ridicată de Constantin în anul 325, în capitala imperiului,
Constantinopol, a fost distrusă de un incendiu în anul 404. Reconstruită de împăratul
Teodosiu al II-lea în 415, biserica a fost distrusă de un nou incendiu în anul 532. A
fost reconstruită sub împăratul Iustinian I, primind în anul 537 numele de Catedrala
Aghia Sofia, în traducere, în limba română, Sfânta Sofia, în limba greacă Αγια Σοφια
(Sfânta Înțelepciune), în limba turcă Ayasofya, în limba latină Sancta Sophia sau
Sancta Sapientia. A fost prima biserică construită în stilul arhitecturii bizantine, fiind
importantă atât pentru imperiul bizantin, cât și pentru Biserica ortodoxă timpurie.
Catedrala în sine avea o decorare de excepție, din dorința de a rivaliza cu Templul lui
Solomon. Legenda spune că atunci când Iustinian a pășit pragul bisericii, ar fi exclamat:
Solomon, te-am depășit! (Νενίκηκά σε Σολομών!). Sfârșitul imperiului bizantin are loc
pe 29 mai 1453, când otomanii, aflați sub conducerea sultanului Mahomed, cuceresc
Constantinopolul (astăzi Istanbul). Sultanul a dispus ca Sfânta Sofia să fie transformată
în moschee. O legendă ne spune că pe unul dintre pereții albi ai bisericii s-a păstrat
amprenta palmei plină de sânge a sultanului.
Jefuirea Aghiei Sofia și transformarea ei în moschee este o paralelă cu prădarea
și incendierea Templului, urmată de construcția moscheii Domul Stâncii exact pe locul
Templului distrus.
În urma reformelor lui Atatürk, primul președinte al Republicii Turcia, în anul
1934, Aghia Sofia a fost declarată muzeu, fiind astăzi unul dintre cele mai importante
din Istanbul.
(Tabenacolul și Templul lui Solomon) în perioada veterotestamentară,
a constituit factorul care a contribuit la o utilizare intensă a metalelor și
ocupă o mare parte din acțiunile relatate în Vechiul Testament.
Ca o concluzie a celor prezentate până acum, putem afirma cu
certitudine că unul dintre motoarele importante ale dezvoltării societății
în decursul istoriei, inclusiv în perioada la care face referire Noul
Testament, a fost reprezentat de metale, în pofida faptului că în Noul
Testament numărul de referințe biblice la metale este mult diminuat
față de Vechiul Testament. Este cert că nu s-a diminuat și importanța
metalelor în această perioadă. Însă, ca urmare a condițiilor istorice
date, precum și din cauza perioadei scurte de timp în care se desfășoară
relatarea biblică din Noul Testament, n-au putut fi ridicate construcții de
genul celor prezentate în Vechiul Testament.
Referindu-ne și la rezultatele statistice ale monitorizării elementelor
metalurgice suplimentare, prezentate în tabelul II.1 (topire, cuptor,
turnare, zgură, cenușă, foale, ardere, turnător), și raportându-ne la Noul
Testament, concluzia este aceeași ca cea de mai sus.
Pe de altă parte, s-ar putea conchide că numărul de referințe
biblice pentru perioada Vechiului Testament este exagerat? În niciun
caz, monitorizarea acestor referințe prezintă o stare de fapt. Textul
Vechiului Testament conferă o importanță deosebită activității din jurul
Tabernacolului și a Templului, reprezentând un procent ridicat din
totalul de versete și citări cu referiri la metale.
Figura II.1. Rocă de calcopirită (CuFeS2) din muntele Hațor.
Deuteronomul 8:9: Într-o ţară [...] în care pietrele au fier şi din munţii
căreia vei scoate aramă.
PARTEA A TREIA
Metalele şi metalurgia
în aspecte biblice legate direct
de subiectul tratat
Această parte reprezintă o punte de legătură cu

subiectele ce vor fi dezvoltate în continuare și cuprinde
următoarele capitole:
• „Primul «metalurg» biblic”;
• „Unitățile biblice de măsură și conversia lor”;
• „Influența unor constrângeri religioase
biblice cu repercusiuni metalurgice”;
• „Fierul în contextul biblico-metalurgic”;
• „Aurul în Biblie”;
• „Implicațiile traducerii incorecte din Biblie a
unor termeni metalurgici”;
• „Importanța strategică a metalelor și a
cunoașterii tehnologiei metalelor”.
CAPITOLUL 7
Primul „metalurg” biblic
V
ersetul Sela a născut și ea pe Tubalcain, care a fost făurar de
unelte din aramă1 și fier (Facerea 4:22) reprezintă intrarea
pe scena biblică a primului „metalurg”, Tubalcain ( ),
făuritorul de unelte din aramă și fier. El este considerat părintele biblic
al celor ce aveau priceperea de a prelucra metalele. Iar dacă Tubalcain
este considerat întâiul meşteşugar în prelucrarea metalelor, urmașii săi
de astăzi sunt inginerii specialiști în știința și ingineria materialelor. Iar
metodele de concepție au evoluat de la creion, compas și hârtie, planșeta
de desen și rigla de calcul la concepția asistată de computer.
De altfel, interpretarea în ebraica modernă este tubal = meseriaș,
cain = meșter forjor sau specialist în prelucrarea metalelor.
Tubalcain (cca 3000 î.Hr.), fiul lui Lameh și al Selei, este unul dintre
descendenții lui Cain, fiind a noua generație după Adam și Eva, două
generații înainte de Noe.
Citind cu atenție versetul biblic de mai sus, specialistul zilelor
noastre va observa că în activitatea de producere a obiectelor din metal,
Tubalcain, primul „metalurg” consemnat în textul biblic, folosea un
element tehnic important: cuptorul metalurgic pentru topirea minereului
în vederea turnării în formă a metalului topit (cupru, cu punctul de topire
la 1.0850C) sau încălzirea metalului (a fierului, ce are punctul de topire
la 1.5380C) în vederea forjării2. Pentru istoria civilizației și a metalurgiei
antice, acest verset biblic reprezintă un indicator al nivelului de progres
tehnologic de la acea dată.
Prelucrarea cuprului era cunoscută în mileniul al IV-lea î.Hr. în
diverse zone ale Orientului. În figura III.13 sunt prezentate cele mai vechi
obiecte din cupru scoase la iveală până în prezent, descoperite în partea
de vest a Israelului.
1
Interesant este că în English Standard Version (ESV): Zillah also bore Tubal-cain; he was
the forger of all instruments of bronze and iron, cuvântul „cupru” este tradus prin „bronz”.
Cuprul (numit și aramă) nu este altceva decât un element/metal din tabelul periodic al
elementelor. Pe de altă parte, bronzul este un aliaj metalic pe bază de cupru (și, în general,
staniu). În consecință, substituția cuprului cu bronzul este incorectă. În această situație,
cum poate fi catalogată traducerea? Acest aspect este tratat în capitolul 12.
2
Pentru momentul de referinţă, avem în vedere forjarea liberă, manuală, scula utilizată
fiind ciocan-nicovală de tip deschis. Desigur, dacă forma piesei era de tip „determinat”,
nicovala folosită putea fi de tip „profilat”, profilul fiind apropiat de forma piesei. Aspecte
suplimentare în capitolul 4.
3
Din Facerea (în ebraică Bereșit – ), Editura Orenstein, Tel Aviv, 1978, p. 27
(imagini).
Figura III.1. Cele mai vechi obiecte din cupru descoperite în Israel.
• În figura III.1a sunt prezentate capete rotunde din cupru, folosite ca arme prin
legarea bilei de capătul unui băț, asemănătoare unui buzdugan neghintuit.
Armele astfel obținute erau folosite la vânătoare și în luptă. Obiectele au fost
descoperite la Abu Matar, lângă Beer-Șeva. În preajma acestor obiecte au fost
descoperite și urme de cuptoare de topire. Beer-Șeva biblică a fost unul dintre
centrele importante de prelucrare a metalelor, materia primă fiind adusă din
ținutul Edom de meșteri nomazi. În această zonă, nomazii erau din neamul
Câinilor, renumiți ca specialiști în prelucrarea metalelor.
• În figura III.1b sunt prezentate dălți din cupru, datate la sfârșitul mileniului al
IV-lea și descoperite la Mețer, în anul 1956.
Deși metalurgia este privită astăzi doar ca un domeniu tehnic,

aceasta a avut o importanță deosebită în trecut, ocupând un loc
important în Biblie; iar meseriașii specializați în prelucrarea metalelor
se bucurau de o considerație deosebită. Multe dintre valorile culturale
fundamentale actuale își au rădăcinile în tradițiile metalurgice străvechi,
inclusiv tradiții metalurgice biblice, deși această realitate este ignorată
astăzi.
CAPITOLUL 8
Unitățile biblice de măsură și conversia lor
V
om încerca să realizăm aici o paralelă între sistemul metric de
măsurare și unitățile biblice de măsură, cu scopul de a pregăti
terenul pentru capitolele privind reconstituirea proceselor
tehnologice ale unor artefacte descrise în textul biblic.
Pentru necesitățile prezentei cărți, în special pentru capitolele în
care au fost realizate calcule analitice, se impunea o condiție: operarea
cu un numitor comun de conversie al valorilor biblice în sistemul
metric de măsurare. Însă aceasta s-a dovedit a fi o problemă destul de
complicată din cauza inexistenței unei baze comune de conversie unanim
acceptată. Puternica influență a civilizațiilor vecine străvechi (din Canaan,
Mesopotamia), cu care vechii evrei au venit în contact până la formarea
statului monarhic (în secolul al IX-lea î.Hr.), precum și succesivele dominații
(asirienii, caldeenii, perșii, seleucizii, romanii) de după destrămarea
statului unitar (în secolul al VIII-lea î.Hr.) au determinat o dinamică a
istoriei care nu a oferit răgazul unei perioade de cristalizare originală a
științelor, inclusiv dezvoltarea unui sistem propriu de măsurare.
În consecință, analiza anumitor aspecte din prezenta carte – în
special a capitolelor care se ocupă cu reconstituirea proceselor tehnologice
de realizare a artefactelor bazate pe dimensiuni biblice – a urmărit doar
latura calitativă.
Pentru dezvoltarea temei în continuare, sunt utilizate o serie de
exemplificări.
Notă
În exemplele prezentate, pentru Vasul de aramă și Stâlpii Boaz
și Iachin sunt inserate o serie de date rezultate în urma unor calcule
analitice. Detaliile suplimentare de calcul se regăsesc în Partea a patra.
Primul exemplu
Din relatarea biblică rezultă existența, în paralel, a două sisteme de
numerație: sistemul zecimal și sistemul sexagesimal.
Sistemul zecimal era folosit pe scară largă, exemplul cel mai
concludent fiind Decalogul, Cele Zece Porunci, derivat din practica
de a număra și socoti cu ajutorul celor zece degete de la mâini. Iată în
continuare și alte exemple.
• Pentru a permite o conducere organizată, poporul condus prin
deșert de Moise este împărțit în zeci, cincizeci, sute și mii. Iar

mai departe alege-ţi din tot poporul oameni drepţi şi cu frica lui
Dumnezeu; oameni drepţi, care urăsc lăcomia, şi-i pune căpetenii
peste mii, căpetenii peste sute, căpetenii peste cincizeci, căpetenii
peste zeci. (Exo. 18:21) A ales deci Moise din tot Israelul oameni
destoinici şi i-a pus căpetenii în popor: peste mii, peste sute, peste
cincizeci, peste zeci. (Exo. 18:25).
• În conformitate cu Eze. 45:11: Efa și batul trebuie să fie măsuri
deopotrivă de mari, încât într-un bat să încapă a zecea parte
dintr-un homer și într-o efă să încapă a zecea parte dintr-un
homer. Mărimea lor trebuie măsurată cu homerul, unitatea de
măsură a capacității unor produse lichide (vin, ulei de măsline
etc.) era 1 homer = 10 bați; iar pentru măsurarea capacității unor
produse solide (măsline, cereale etc.) 1 homer = 10 efa.
• Pentru măsurarea greutăților, 1 șekel = 1/3.000 talent = 1/50 mina
= 20 ghere; deci 1 talant = 60 mina = 3.000 șekel = 60.000 ghera.
Un exemplu în acest sens găsim în Exodul 38:27: O sută de talanți
de argint s-au întrebuințat la turnarea postamentelor scândurilor
cortului și a postamentelor stâlpilor perdelelor lui: o sută de
postamente din o sută de talanți, câte un talant la postament4.
În sistemul sexagesimal apare frecvent numărul 12: douăsprezece
triburi, douăsprezece pietre prețioase pe pieptarul Marelui Preot,
douăsprezece luni ale anului ebraic, douăsprezece porți de intrare în
Ierusalimul descris de Ezekiel5, douăsprezece pâini pe masa punerii
înainte a pâinilor ș.a.m.d.
Referitor la măsurarea greutăților, ne ajută versetul: Siclul să aibă

douăzeci de ghere. Mina va fi de douăzeci de sicli, de douăzeci și cinci de
sicli și de cincisprezece sicli (Eze. 45:12). Convertind, 1 șekel = 20 ghere, iar
1 mina = 60 șekeli (20 + 25 + 15); deci 1 talant = 60 mina = 3.600 șekeli.
Comparând însă măsurarea greutăților în cele două sisteme de
numerație, se remarcă o ambiguitate: 1 talant = 3.000 șekeli în sistemul
zecimal, respectiv 1 talant = 3.600 șekeli în sistemul sexagesimal.
Ca fapt divers, iată următorul exemplu: regele Solomon a introdus
în Templu zece candelabre cu șapte brațe, zece cărucioare mobile, dar
și imensul vas de aramă care se sprijinea pe spinările a douăsprezece
animale.
Al doilea exemplu
Lucrurile se complică și mai mult atunci când, făcând apel la litera-
tura de specialitate, sursele bibliografice nu indică întotdeauna valori
identice pentru aceeași unitate de măsură în sistemul metric. Pentru
4
Versetul se referă la construirea Tabernacolului.
5
Eze. 48:30: Iată acum care sunt porțile cetății. Porțile cetății vor purta numele
semințiilor lui Israel.

exemplificare, tabelul III.1 prezintă elemente comparative pentru măsuri
de lungime.
Tabelul III.1. Tabel comparativ pentru măsuri de lungime
Unitatea de măsură Surse bibliografice

1 2 3
l. ebraică l. engleză l. română
Conversia (cm)
eţba finger 1 deget 2,33411 2 -
tefah handbreadth 1 lat de palmă 9,33644 8 -
ama cubit 1 cot 56,018658 48 41-45
unde: 1 cot = 6 lățimi de palmă = 24 degete.
Sursa 1: http://www.jewishencyclopedia.com/articles/14821-weights-and-measures.
Sursa 2: http://www.christiananswers.net/dictionary/weights.html.
Sursa 3: Measuring and Weighing in Ancient Times, Catalogue nr. 17/2001, University of
Haifa, The Reuben and Edith Hecht Museum, p. 105.
Al treilea exemplu
În literatura ebraică de specialitate există două registre de conversie6.
De exemplu, pentru conversia dimensiunii tefah, suplimentar celor deja
consemnate anterior, în conformitate cu cele două registre de conversie,
rezultă două valori diferite pentru aceeași dimensiune:
• 1 tefah = 9,6 cm, conform Hazon Haiş;
• 1 tefah = 8 cm, conform Garah Naeh.
Prin prisma acestora sunt analizate în continuare datele rezultate
după conversia dimensiunilor biblice, precum și implicațiile ce rezultă
pentru două artefacte biblice: Vasul de aramă (dimensiunile consemnate
în 3 Regi 7:23 și 3 Regi 7:26) și Stâlpii Boaz și Iachin (dimensiunile
consemnate în 3 Regi 7:15). Masa piesei, rezultată în urma calculului
analitic, va constitui elementul principal de referință; pentru masa
brută s-a luat în calcul o suplimentare la masa netă de 10-15% (reţea de
alimentare, maselote etc.).
1. Pentru Vasul de aramă sunt consemnate următoarele:
A mai făcut o mare, turnată din aramă, de zece coți de la o margine
a ei până la cealaltă margine, rotundă de jur împrejur; înaltă de cinci coți
și groasă cât o cuprindea o sfoară de treizeci de coți (3 Regi 7:23).
Grosimea pereților ei era de un lat de mână; […] Și încăpeau în ea
două mii de baturi (vedre) (3 Regi 7:26).
Vasul avea formă semisferică. Pentru analiză, în tabelul III.2
sunt prezentate centralizat trei aspecte rezultate: dimensiunile vasului
(diametrul exterior, circumferința și grosimea peretelui), în unități
biblice de măsură, conversia dimensiunilor biblice ale vasului și masa
vasului rezultată din calcul analitic.
6
http://he.wikipedia.org/wiki/%D7%98%D7%A4%D7%97.

Tabelul III.2. Datele de referință ale Vasului de aramă
Sursa de Date biblice de referinţă Masa (tone)

referinţă Diametrul Circumferinţa Grosimea netă brută
exterior peretelui
Text biblic 10 coţi 30 coţi 1 lat de palmă - -
Date rezultate după conversie, conform celor două registre
Hazon Haiş 576 cm 1.728 cm 9,6 cm 43 50
Garah Naeh 480 cm 1.440 cm 8,0 cm 25 30
2. Situație identică se prezintă și la interpretarea dimensiunilor

biblice pentru Stâlpii Boaz și Iachin (figura III.2), cu dimensiunile
consemnate în 3 Regi 7:15: A turnat pentru pridvor doi stâlpi de aramă,
fiecare stâlp de optsprezece coți înălțime, și rotundul fiecărui stâlp era cât
putea să-l cuprindă o sfoară de doisprezece coți. Grosimea era de patru
degete, iar pe dinăuntru era gol.
Figura III.2.
Dimensiunile Stâlpilor Boaz și Iachin.
Din interpretarea textului biblic rezultă următoarele date: înălțime

= 18 coți, circumferință = 12 coți, grosimea peretelui = 4 degete = 1 lat de
palmă.
Din calculul analitic (tabelul III.3) rezultă datele de referință ale
unui singur stâlp: diametrul exterior D = 12/3,14 = 3,82 coți, diametrul
interior d = D – 2e = 3,49 coți și masa.

Tabelul III.3. Datele de referință ale unui stâlp
Tipul conversiei Dimensiuni de referinţă (coţi) Masa (tone)
H = 18 D = 3,82 d = 3,49 netă brută
Hazon Haiş cm 1.036,8 220 200,8 59,2 68
Garah Naeh 864 183,4 167,4 34,2 40
În alte două referințe bibliografice găsim date: înălțimea de 7,3 m

și circumferința de 5,5 m (din calculul analitic rezultând un diametru de
circa 1,750 m)7, înălțimea de 8 m8.
Printre alte date de bază necesare la pregătirea tehnologiei
de turnare a unui produs, masa piesei reprezintă un element foarte
important. În ambele cazuri analizate, conversia dimensiunilor biblice,
conform celor două registre de dimensiuni, induce diferențe de masă
care nu pot fi neglijate, de circa 42%.
Încercând să rezolvăm problema, găsim referințe bibliografice în
care dimensiunile de lungime sunt înscrise în câmp de dimensiuni9. De
exemplu, 1 lat de palmă (tefah) = 8÷9,6 cm, 1 cot (ama) = 48÷57,6 cm
etc. Însă pentru cel care ar dori să reconstituie tehnologia de fabricație
pentru cazurile analizate, această „inovație” are darul de a-l ajuta?
Al patrulea exemplu
Un exemplu suplimentar îl reprezintă capacitatea Vasului de aramă. În
acest sens, în tabelul III.4, realizat pe trei niveluri informative, este prezentată:
(1) conversia unității de măsură în funcție de diverse referințe bibliografice,
(2) conversia capacității biblice de înmagazinare a Vasului de aramă (2.000
baturi, conform 3 Regi 7:26) în funcție de referința bibliografică și (3)
capacitatea calculată analitic, conform celor două registre de dimensiuni.
Tabelul III.4. Tabel comparativ
pentru măsurarea capacității de înmagazinare a lichidelor
Valoarea Surse bibliografice
1 2
Conversia (litri)
1 bat 22 22,5
Capacitate 2.000 baturi 44.000 45.000
Capacitatea Hazon Haiş 45.170
calculată Garah Naeh 26.140
Sursa 1: http://www.thenazareneway.com/Biblical_Units_of_Weights_and_
Measures.htm, http://www.christiananswers.net/dictionary/weights.html, http://
www.keyway.ca/htm2002/weitmeas.htm.
Sursa 2: Measuring and Weighing in Ancient Times, Catalogue nr. 17/2001,
University of Haifa, The Reuben and Edith Hecht Museum, p. 105.
7
Samuel J. Schultz, Călătorie prin Vechiului Testament, Imprimeria de Vest, Oradea,
1992, p. 191.
8
P. Lawrence, Atlas de istorie biblică, Editura Casa Cărții, Oradea, 2007, p. 74.
9
http://en.wikipedia.org/wiki/Jewish_and_Biblical_Units_of_Measurement.

Se remarcă existența unor diferențe ale capacității de înmagazinare
a vasului pe toate nivelurile.
Al cincilea exemplu, măsurarea greutății

Transpunerea unităților de măsură ale valorilor biblice de greutate
într-un sistem modern de măsurare este foarte dificilă. Originea
elementelor de bază ale acestor unități de măsură poate fi găsită la vecinii
de atunci ai Israelului. În sistemul sexagesimal folosit în mod curent în
Mesopotamia (1 talant = 60 mina = 3.600 șekeli), șekelul cântărea 8,4
grame, însă în paralel existau serii derivate din talantul „regal”, a căror
greutate era dublă. La Ugarit, unde se practica sistemul zecimal (1 talant
= 50 mina = 3.000 șekeli), exista în circulație șekelul „ușor”, de 9,35
grame, însă circula și șekelul „greu”, dublu în greutate, care cântărea 18,7
grame10.
În epoca patriarhilor, practica utilizată era trocul (schimbul în
natură). În paralel, ca mijloc de schimb era practicată și plata cu metal
prețios (aur, argint, cupru11), fapt pentru care aceste metale circulau în
dimensiuni și forme variate, fiind cântărite de fiecare dată pentru a li se
stabili valoarea.
În această situație, nu trebuie să ne mire că mulți autori, cu intenția
de a rezolva problemele de conversie, au adoptat sistemul „dual”12. Spre
exemplificare, sunt înscrise următoarele date pentru greutate și valori
monetare: 1 kikar (talant) = 34,5 kg sau 41,5 kg, precum și 1 kikar (talant)
= 3.000 sau 3.600 șekeli etc.
În versetul din 1 Cronici 22:14, regele David se adresează fiului său,
viitorul rege Solomon, făcându-i descrierea valorilor deja pregătite de el
pentru construcția și înzestrarea Templului: Și iată eu, din sărăcia mea
am pregătit pentru templul Domnului o sută de mii de talanți de aur și un
milion de talanți de argint, iar fier și aramă fără număr. Analizând versetul
prin prisma datelor din tabelul III.5, se pune întrebarea: care valori ar
trebui luate în calcul pentru a interpreta corect aspectele valorice?13
10
Roland de Vaux, Ancient Israel, McGraw-Hill Book Comp, Londra, 1961, p. 203.
11
Raportul practicat era de 1 șekel aur / 1 șekel argint / 1 șekel cupru = 1 : 1,33 : 800, respectiv
1 șekel aur = 13,3 șekeli argint, 1 șekel argint = 60 șekeli cupru, 1 șekel aur = 800 șekeli
cupru.
12
(Tanah Ram – Tora), în limba ebraică, RAM – Publishing House Ltd.,
2010, p. 760.
13
În ipoteza că 1 talant = 30 kg, rezultă ca au fost pregătite 3.000.000 kg (3.000 tone) de
aur și 30.000 000 kg (30.000 tone) de argint. Cu asemenea bogăţii, nu e de mirare că
pofta viitorilor învingători a fost proporţională cu valoarea prăzii ce îi aștepta...

Tabelul III.5. Tabel comparativ pentru măsuri de greutate14
Unitatea de măsură Surse bibliografice
1 2 3
Şekel normal (grame) 7,17 5,75
Şekel sfânt (= 2 şekeli) (grame) 14,34 11,95 11,5 11,33
Sursa 1: http://www.thefullwiki.org/WEIGHTS_AND_MEASURES_(Jewish_
Encyclopedia)#Shekel_.28_.28image.29_.3B_Greek.2C_.CF.83.CE.AF.CE.BA.CE.BB.
CE.BF.CF.82.2C_.CF.83.CE.AF.CE.B3.CE.BB.CE.BF.CF.82.29.
Sursa 2: http://www.christiananswers.net/dictionary/weights.html.
Sursa 3: Measuring and Weighing in Ancient Times, Catalogue nr. 17/2001,
University of Haifa, The Reuben and Edith Hecht Museum, p. 105.
Trecerea de la sistemul troc către sistemul monetar s-a făcut

treptat, în epoca profeților acest sistem posedând un statut bine definit.
Valoarea monedei era determinată de metalul din care era confecționată
(vezi tabelul III.615). Denumirile măsurilor curente de greutate (șekel,
talant) au fost adoptate și pentru denumirea valorii monedei de schimb
propriu-zise (șekel, talant).
Tabelul III.6. Valoarea monedei de schimb în funcție de tipul metalului
Tipul Unitatea Materialul

monedei de măsură aur argint
1 şekel normal g 8,18 7,27
1 şekel sfânt 16,36 14,54
1 talant kg 49,080 43,620
Referitor la conversia unităților biblice de măsură în sistemul metric,

literatura de specialitate oferă referințe bibliografice suplimentare16.
14
Raportul rezultat este de 1 talant = 3.000 șekeli normali = 1.500 șekeli sfinți. (Șekelul
sfânt este cunoscut și sub denumirea de șekel de sanctuar. Vezi capitolul 28.)
15
Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 2008, p. 1413-1414.
16
http://www.jewishencyclopedia.com/articles/14821-weights-and-measures, http://
www.dafyomi.co.il/general/info/units-of-measurement.pdf, http://he.wikipedia.org/
wiki/%D7%9E%D7%99%D7%93%D7%95%D7%AA_%D7%95%D7%9E%D7%A9%D7
%A7%D7%9C%D7%95%D7%AA_%D7%91%D7%94%D7%9C%D7%9B%D7%94 etc.

CAPITOLUL 9
Influența unor constrângeri religioase biblice
cu repercusiuni metalurgice
D
ecalogul, cunoscut și sub denumirea de Cele Zece Porunci
(Deuteronomul 4:13), constituie miezul codului mozaic. El apare
în cartea Exodul 20 și este repetat apoi de Moise în Deuteronomul
5:6-2117. Sintetizate, poruncile sunt următoarele:
1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din Egipt, din casa
robiei.
2. Să nu ai alți dumnezei afară de Mine, să nu-ți faci idoli sau chipuri
cioplite și să nu te închini lor!
3. Să nu juri strâmb, luând în deșert numele Dumnezeului tău!
4. Să-ți fie sfântă ziua de Sâmbătă. Șase zile pe săptămână să muncești
și în a șaptea să te odihnești tu, copiii tăi, robii tăi și vitele tale!
5. Să ții în cinste pe tata și pe mama ta și vei trăi zile multe!
6. Să nu ucizi!
7. Să nu fii desfrânat!
8. Să nu furi!
9. Să nu depui mărturie strâmbă!
10. Să nu poftești avutul altuia!
Al doilea comandament enunță: Să nu ai alți dumnezei afară de

Mine! Să nu-ți faci chip cioplit și nici un fel de asemănare a nici unui lucru
din câte sunt în cer, sus, și din câte sunt pe pământ, jos, și din câte sunt în
apele de sub pământ! (Exodul 20:3-4).
Ideea interzicerii cu desăvârșire a realizării unor idoli este reluată
de mai multe ori în Vechiul Testament: Exodul 34:17, Leviticul 19:4,
Deuteronomul 27:15 etc.
Datorită stricteții înscrise în cel de-al doilea comandament, era
interzisă arta figurativă cu referire la crearea oricărei imagini legate de om
sau de orice altă viețuitoare, fapt ce a constituit o piedică în dezvoltarea
acestei arte la evrei.
Așa cum am mai spus, fenomenul are o explicație logică: pentru o
societate care încearcă să fundamenteze o religie monoteistă, respectarea
17
Cele Zece Porunci constituie un cod etic, împărțit în trei grupe: (a) grupa 1-4, care
acoperă relațiile dintre Dumnezeu și om, (b) grupa 6-10, care se ocupă de relațiile dintre
oameni și (c) porunca a 5-a, care se referă la relațiile dintre copii și părinți, fiind o
punte de legătură între celelalte două grupe. O definiție sumară și cuprinzătoare ar fi
aceasta: Cele Zece Porunci reprezintă un cod etic al comportamentului corect față de
Dumnezeu și un cod etic al comportamentului corect în relațiile dintre oameni.

acestei legi era crucială, cu atât mai mult cu cât evreii erau înconjurați de
popoare – precum canaaniții, mesopotamienii, egiptenii, grecii, romanii
– care credeau în zei și se închinau în fața statuilor acestora.
Ca urmare, încercările de a realiza statuile unor idoli – turnate sau
realizate prin alte procedee de tehnologie a metalelor – au fost, cu doar
câteva excepții, practic nule. Situația se prezintă la fel și în cazul realizării
unor idoli folosind materiale precum piatră/granit, lemn, ceramică etc.
În acest sens, două exemple semnificative sunt Șarpele de aramă și Vițelul
de aur18.
Șarpele de aramă
Șarpele de aramă a fost realizat de Moise în timpul celor 40 de ani
de pribegie prin deșert, la porunca lui Dumnezeu, pentru ca toți cei
mușcați de șerpi veninoși să trăiască privindu-l (Numerii 21:8-9). Pentru
acel moment, Șarpele din aramă a constituit un simbol de salvare-apărare
și în niciun caz nu a fost realizat din considerente de cult, aici incluzând
atingerea, sărutarea sau tămâierea lui. Cu trecerea timpului, chipul
de aramă a devenit un obiect de cult, creându-se și legende pe seama
puterilor pe care le-ar poseda. Istoria biblică consemnează descrierea
modului în care, după circa 600 de ani, Șarpele de aramă, alături de alți
idoli și simboluri canaanite, a fost distrus de credinciosul rege Ezechia,
conducătorul regatului Iehuda (716-686 î.Hr.): Ezechia a făcut fapte
plăcute în ochii Domnului în toate, cum făcuse și David, tatăl său, că el
a desființat înălțimile, a sfărâmat stâlpii cu pisanii idolești, Așerele. Și a
stricat șarpele cel de aramă, pe care-l făcuse Moise; chiar până în zilele
acelea fiii lui Israel îl tămâiau și-l numeau Nehuștan19 (4 Regi 18:3-4).
Distrugerea șarpelui a reprezentat reîntronarea poruncii lui
Dumnezeu, exprimată prin gura lui Moise. După această acțiune,
idolatria a încetat nu numai în regatul Iudeea, ci și în multe alte locuri
din regatul Israel.
Vițelul de aur
Momentul Vițelului de aur este legat de un aspect metalurgic. Este,
în același timp, poate cel mai problematic și dramatic episod dintre toate
episoadele descrise în Pentateuh, mesajul transmis fiind unul profund
spiritual. Este momentul în care, după ce o revelație scoate poporul din
văgăunile Egiptului și-l ridică la nivelul cel mai înalt pe care l-a atins
vreodată, evreii revin la idolatrie, cea mai de jos treaptă de decădere
morală. Scoși din Egipt cu mână puternică și braț întins de însuși
Dumnezeu, evreii Îl abandonează (Exodul 32:1-4)20.
18
Aspecte metalurgice referitoare la aceste două exemple sunt analizate în capitolele
14 și 15.
19
Nehuștan provine din cuvântul ebraic nehoșet/ , care înseamnă cupru.
20
Cum și de ce s-a ajuns la acest moment?
Totul a început printr-o greșeală! O simplă greșeală de numărare... Moise i-a spus
poporului că se va întoarce de pe munte după 40 de zile și 40 de nopți, iar evreii au

Marele Preot Aaron, intimidat de popor, a admis crearea Vițelului
de aur, considerând că imaginea reprezintă Dumnezeul care i-a scos din
Egipt, proclamând pentru a doua zi chiar o sărbătoare în cinstea Lui:
Văzând aceasta, Aaron a zidit înaintea lui un jertfelnic; şi a strigat Aaron
şi a zis: „Mâine este sărbătoarea Domnului!” (Exodul 32:5).
Relatarea biblică consemnează distrugerea idolului de către Moise:
Apoi luând vițelul pe care‑l făcuseră ei, l-a ars în foc, l-a făcut pulbere și,
presărându-l în apă, a dat-o să o bea fiii lui Israel (Exodul 32:20).
În concluzie, distrugerea Șarpelui de aramă și a Vițelului de aur a fost
dispusă nu pentru că ele ar fi fost reprezentarea unui animal – târâtoare
și, respectiv, patruped –, ci pentru că animalul ajunsese la rang de idol,
fapt interzis de al doilea comandament21.
Un alt exemplu ‒ consemnat în 4 Regi 23:5-8, 4 Regi 23:20, 2 Cronici
34:3-5, 2 Cronici 34:6-8, 2 Cronici 34:32-33 ‒ este modul în care Iosia,
regele Iehudei (640-609 î.Hr.), a curățat Templul de idoli, a îndepărtat
slujitorii de cult al zeului păgân Baal, precum și toate obiceiurile de
idolatrie. În perioada intertestamentară găsim și alte exemple22.
început să numere incluzând și ziua în care a plecat. În realitate, Moise trebuia să revină
după 40 de zile întregi, ceea ce a și făcut. Era însă prea târziu...
În a 39-a zi deci, văzând că Moise nu coboară (unii au avut chiar viziuni cum că ar
fi murit), evreii au dorit un înlocuitor. O simplă statuie pe care să o aibă în față, care să
le amintească de Dumnezeu (de Unicul și Singurul Dumnezeu!), statuie care să-i țină
locul lui Moise, ca intermediar între popor și divinitate. Nimeni nu a vorbit și nu s-a
gândit la idolatrie. Au sacrificat pentru această statuie mult aur, pe care l-au dat fără
nicio urmă de reținere, pentru că doreau să fie aproape de Dumnezeu.
Moise, revenit de pe muntele Sinai cu Tablele Legii – Table făcute de mâna lui
Dumnezeu, scrise de degetul lui Dumnezeu! – le-a sfărâmat de piciorul muntelui, în
fața tuturor! Dumnezeu dorește să-i pedepsească pe evrei pentru păcatul de a fi realizat
Vițelul de aur, însă Moise le ia apărarea, se roagă pentru iertare și cere Atotputernicului
să-i vadă slava; drept urmare, Dumnezeu îi dă lui Moise noile Table ale Legii.
Totuși, de ce s-a făcut un vițel? Vițelul de aur realizat de Aaron a avut probabil
originea în Apis, un zeu bou egiptean. În antichitate, idolii erau reprezentați adesea
cu chip de vițel sau de bou, acesta fiind un simbol al forței și puterii. Iar evreilor le era
familiar acest idol, fiind doar cu puțin timp în urmă eliberați din robia egipteană.
21
Una dintre consecințele distrugerii este de ordin metalurgic. Astfel, un specialist
al zilelor noastre nu mai are posibilitatea de a studia aceste statuete, care ne-ar fi
putut furniza informații metalurgice suplimentare, referitoare la compoziția chimică,
procesul tehnologic folosit etc.
22
În acest sens, iată în continuare două exemple:
1. Începând cu anul 169 î.Hr., regele seleucid Antiohus al IV-lea (175-164 î.Hr.),
numit Epiphanes, a încercat să elenizeze cu forța populația iudaică din imperiu. Acesta
a vizitat Templul, de unde a luat vase de aur și argint, insistând să intre în Sfânta
Sfintelor. În anul 167 î.Hr. a adus în Templu un altar de închinăciune cu statuia lui
Zeus. Exercitarea oricăror acte de cult evreiești, precum jertfele tradiționale, păstrarea
șabatului, circumcizia erau pedepsite cu moartea. Sfintele scrieri au fost distruse.
Aceasta a fost prima persecuție religioasă din istorie executată în mod meticulos, iar
reacția la o asemenea constrângere a conștiinței a fost spontană: revolta macabeilor. A
fost o luptă pentru libertatea religioasă a unui popor care nu dorea să renunțe la sine.
Revolta a condus la reconsacrarea Templului (Cărțile 1 și 2 ale Macabeilor).

Și totuși, în textul biblic sunt evidențiate câteva mari realizări:
construcția Tabernacolului și realizarea artefactelor aferente (sfeșnicul
de aur cu șapte brațe, cunoscut și sub denumirea de Menora etc.),
construcția Templului lui Solomon cu Vasul de aramă, Stâlpii Boaz și
Iachin, cele 10 bazinete mobile etc. Cum au fost posibile toate acestea? Se
crease o „fisură” în normele constrângerilor religioase, a existat o anumită
derogare de la Lege, poruncile nu au fost respectate în totalitate?
Putem răspunde că au existat factori derogativi ce au permis
realizarea acestor artefacte, iar motivele sunt analizate în capitolul 6.
2. Caius Iulius Caesar Germanicus (perioada intertestamentară), cunoscut drept

Caligula, a fost împărat roman între anii 37-41 d.Hr. După primele opt luni de domnie,
politica lui capătă brusc semnele despotismului și ale incoerenței: politică internă și
externă arbitrară, extravaganțe și cruzimi, serbări fastuoase și risipirea tezaurului strâns
de predecesorul său, măsuri fiscale opresive etc. Printre altele, Caligula a încercat să
introducă propria sa statuie în toate lăcașurile sfinte din imperiul roman. Acest act a
fost întâmpinat cu mare opoziție din partea reprezentanților imperiali, care, oameni cu
frica lui Dumnezeu, i-au interzis cu desăvârșire acest lucru. Atunci Caligula a încercat
să-și introducă statuia în lăcașurile sfinte din provinciile romane locuite de popoarele
cucerite, inclusiv în Templul din Ierusalim. La opoziția poporului iudeu, Caligula a
amenințat că va distruge Templul dacă statuia lui nu va fi pusă la loc de cinste. Doar
moartea subită și violentă a lui Caligula – a fost asasinat în apropierea propriului său
palat din Roma, în urma conspirației pretorienilor în frunte cu Cassius Chaerea și L.
Annius Vincianus – a salvat poporul evreu de la un nou masacru, amânând pentru doar
30 de ani distrugerea Templului de către Titus.

CAPITOLUL 10
Fierul în contextul biblico-metalurgic
L
a o lectură atentă a Bibliei se poate remarca faptul că frecvența
utilizării fierului este inferioară în comparație cu cea a cuprului.
Acest aspect rezultă de altfel și din faptul că în textul biblic
numărul de versete și citări biblice cu referiri la cupru este cu mult mai
mare decât cele care se referă la fier.23
Să exemplific. Construcția Tabernacolului a fost realizată la
confluența dintre cele două mari epoci istorice: sfârșitul epocii bronzului
și începutul epocii fierului. În anexa II.5 putem observa că nu există în
Biblie versete din care să rezulte utilizarea fierului la construcția sa.
Acest fapt poate avea mai multe cauze:
• utilizarea fierului era încă slab răspândită;
• implicit, aprovizionarea cu fier nu se făcea la fel de ușor ca
aprovizionarea cu cupru;
• fiind cunoscute cauzele care au determinat trecerea spre epoca
fierului (vezi capitolul 4), se poate admite că evreii dispuneau
totuși de cantități suficiente pentru a prefera obținerea și folosirea
bronzului în locul fierului.
• „metalurgul” biblic din perioada pribegiei prin deșert nu intrase
încă în legătură cu cei care cunoșteau și foloseau tehnologia
fierului24.
• având în vedere că pentru perioada biblică timpurie, datele
calendaristice care apar în literatura de specialitate diferă
(vezi nota din capitolul 3), nefolosirea fierului la construcția
Tabernacolului poate da câștig de cauză curentului de opinie
care utilizează datarea timpurie, respectiv faptul că momentul de
referință este epoca târzie a bronzului, 1550-1200 î.Hr.
Lipsa utilizării fierului la construcția Tabernacolului s-ar mai
putea explica prin diferența de complexitate dintre cele două tipuri de
tehnologii existente la acea dată: tehnologia de obținere a fierului este
mai complexă decât cea de obținere a bronzului25.
Se pare însă că peste acest motiv se suprapune și un altul, de natură
religioasă: fierul fiind socotit un metal impur, existau interdicții de
folosire la realizarea artefactelor de cult. De exemplu, iată interdicția
de utilizare a fierului la șlefuirea pietrelor pentru altar: Să zidești acolo
23
Subiectul este dezvoltat în capitolul 17.
24
Și totuși, cu circa 1.750 de ani înaintea începerii pribegiei prin deșert (capitolul 7),
Tubalcain fusese făurar de unelte din aramă și fier (Facerea 4:22).
25
Diferențele dintre tehnologiile de obținere a bronzului și a fierului pentru perioada
biblică sunt analizate în capitolul 4.

jertfelnic Domnului Dumnezeului tău, jertfelnic făcut din pietre, fără
să pui asupra lor fierul (Deuteronomul 27:5); Cum poruncise Moise,
sluga Domnului, fiilor lui Israel, și de care este scris în legea lui Moise;
jertfelnicul era din pietre întregi, asupra cărora nimeni n-a ridicat unealtă
de fier... (Ioșua 8:3).
Același aspect revine la construcția Templului lui Solomon. În 3 Regi
6:7 se arată că nefolosirea uneltelor din fier a fost un act deliberat: Când
era zidit templul, la zidirea lui au întrebuințat pietre cioplite, lucrate mai
dinainte. Așa că nici ciocan, nici topor, nici orice altă unealtă de fier nu
s-au auzit la zidirea lui. La construcția Templului, fiecare bucată de lemn
și fiecare piatră au fost tăiate cu precizie într-un șantier extern, înainte
de a fi transportate spre Templu. În acest fel s-a lucrat în liniște deplină,
așa cum era potrivit pentru un Templu închinat lui Dumnezeu.
Și totuși, fierul nu a fost întrebuințat deloc la construcția Templului?
Din datele prezentate în anexa II.7 rezultă că există 14 versete în care este
menționată folosirea fierului, printre care și cele ce se referă la pregătirile
făcute de regele David26: Apoi a pregătit David fier foarte mult pentru
piroane la ferecarea ușilor și pentru legături (1 Cron. 22:3). Din toate
puterile am pregătit eu pentru templul lui Dumnezeu mult aur pentru
lucrurile cele de aur, argint pentru cele de argint, aramă pentru cele de
aramă, fier pentru cele de fier (1 Cron. 29:2). În 1 Cron. 29:7 este indicată și
cantitatea exactă de metale întrebuințate, inclusiv fier: Și au dat pentru
zidirea templului lui Dumnezeu […] și fier o sută de mii de talanți27.
Unul dintre bunii prieteni ai regelui David a fost Barzilai. (Numele
de Barzilai28 – în traducere fierar – vine de la cuvântul ebraic barzel
care se traduce prin fier. De altfel, numele de familie Barzilai există și
astăzi.) Când David a venit la Mahanaim, Șobi, fiul lui Nahaș, din „Raba
Amoniților, Machir, fiul lui Amiel din Lodebar, și Barzilai Galaaditeanul,
din Roghelim (2 Regi 17:27). Atunci a venit și Barzilai Galaaditeanul din
Roghelim și a trecut Iordanul cu regele, ca să-l petreacă pe acesta până
peste Iordan (2 Regi 19:31).
În perioada de după exodul din Egipt și al celor 40 de ani de rătăcire
prin deșert, evreii aveau cunoștință de existența fierului. Pentru perioada
următoare, și anume stabilirea în Țara Făgăduită, filistenii nu le acordă
dreptul de a prelucra fierul, chiar dacă evreii erau familiarizați cu uneltele
din fier29: Fierar nu era în toată Țara lui Israel, căci Filistenii se temeau
ca nu cumva Israeliții să-și facă săbii și sulițe. Trebuia deci să se ducă
toți Israeliții la Filisteni ca să-și ascută fiarele plugurilor și sapelor lor,
topoarele și securile lor (1 Regi 13: 19-20).
26
Chiar dacă denumirea încetățenită este Templul lui Solomon, regele David este cel
care s-a îngrijit de pregătirea planurilor și a materialelor necesare.
27
Elemente suplimentare în capitolul 3.
28
Barzilai, originar din ținutul Galaad, l-a ajutat pe regele David atunci când acesta s-a
retras la Mahanaim (lângă Iordan), în timpul răzvrătirii lui Avșalom.
29
Subiectul este dezvoltat în capitolul 13.

O curiozitate pentru acea perioadă, în Deuteronomul 3:11 apare un
pat de fier: Căci numai Og, regele Basanului, mai rămăsese din Refaimi.
Iată patul lui, pat de fier, și astăzi este în Rabat-Amon: lung de nouă coți
și lat de patru coți, coți bărbătești30.
Pentru încadrarea în contextul istoric, se precizează că Og, regele Basanului31,
a trăit în perioada în care Moise își conducea poporul spre Canaan. Regele Og nu a
permis trecerea pe teritoriul țării sale, atacând la Edrei (Siria), însă armata israelită a
înfrânt armata basanită.
Og era un bărbat masiv, patul de fier fiindu-i pe măsură; însă, pentru acea
perioadă, patul de fier era totuși o curiozitate. Poate că ar fi fost mai plauzibilă varianta
„cu decorațiuni de fier”. Thompson consideră că patul era din bazalt32.
Fierarul a rămas o figură cunoscută și în perioada târzie a regilor,
meseria fiind apreciată ca atare, dar și din considerente strategice. Astfel
se explică acțiunea lui Nabucodonosor, regele Babilonului, care a trimis în
exil mii de fierari (anul 586 î.Hr.): Pe toți fruntașii și pe toți oamenii viteji,
aproape zece mii de robi, cu toți dulgherii și fierarii, și n-a rămas nimeni decât
numai poporul țării cel sărac (4 Regi 24:14). Așa cum am mai spus, se observă
că fierarul se bucura de aceeași înaltă apreciere ca cei din elita statului33.
Munca lucrătorului în metal este descrisă în diverse pasaje din
Biblie. De exemplu, în Isaia 44:12 este redată producerea statuetelor
din fier: Ferarul face o daltă, și dă chip lucrului său cu cărbuni aprinși.
Alcătuiește idolul cu lovituri de ciocan, și-i dă chip cu puterea brațului
său, iar în Ecleziastul 38:33-3534 este descrisă imaginea meșterului-fierar:
Așa meșterul de fier, șezând lângă nicovală, se deprinde cu greutatea
fierului. Aburul focului va învârtoșa carnea lui și cu înfierbântarea
cuptorului se va lupta. Sunetul ciocanului umple urechea lui și ochii lui
urmăresc asemănarea lucrului plănuit. De asemenea, în Ecleziastul 48:20
se vorbește despre folosirea uneltelor din fier pentru realizarea tunelului
Siloam, importantă construcție hidrotehnică efectuată în timpul regelui
Iezechia, regele Iudeei (715-686 î.Hr.): A săpat cu fier piatra cea colțurată
și a zidit izvoare de apă.
De asemenea, fierul are o utilizare largă în textul biblic, regăsindu-l
și în realizarea unor figuri de stil35.
30
Circa 4 x 2 m.
31
Basan rămâne o regiune neidentificată cu precizie. Probabil era situată în partea de
nord-est a lacului Galileea, în drumul spre Canaan.
32
J.A. Thompson, Deuteronomy: An Introduction and Commentary, Editura D. J.
Wiseman, 1981, p. 93.
33
Conform cu textul ebraic original, traducerea ar fi miniştri ( ); în traducerea
textului în limba engleză sunt utilizate expresiile princes (în JPS), Jerusalem officials
(în CEV) etc.
34
Cartea Ecleziastul, 51 de capitole, este cunoscută și sub numele de Cartea înțelepciunii
lui Iisus, fiul lui Sirah. Ea se aseamănă cu Pildele (Proverbele) lui Solomon. Autorul este
Iisus, fiul lui Sirah, cărturar din Ierusalim, care a trăit cu circa 200 de ani înaintea lui
Iisus Hristos. Cartea a fost scrisă inițial în ebraică, după care a fost tradusă în greacă de
nepotul autorului. Ecleziastul nu este cuprins în canonul Vechiului Testament, însă este
acceptat de Biserica ortodoxă și catolică.
35
Subiectul este aprofundat în capitolul 29.

CAPITOLUL 11
Aurul în Biblie
A urul este primul metal menționat în Biblie (Geneza 2:11)36,

regăsindu-se în cel mai mare număr de pasaje în comparație cu
celelalte metale37.
De la început, aurul a fost considerat un metal nobil38, fiind
deosebit de apreciat pentru luciul durabil și sclipitor, ductilitate, metalul
cel mai maleabil39. Prezintă proprietatea de a se diviza în părticele foarte
mici, după care poate fi cu ușurință regrupat într-o singură bucată, fără
pierdere de material sau valoare. Fiind foarte dens (19,3 kg/dm3), aurul are
și proprietatea unei valori foarte mari într-un volum mic40. Acest metal se
poate alia cu argintul, cuprul, fierul, zincul, cromul etc., rezultând aliaje
cu diverse concentrații de aur41, într-o gamă largă de culori (în funcție de
elementele de aliere și proporția lor) etc.
Aurul prezintă o persistență de excepție a calităților sale în timp:
proprietățile unui artefact antic realizat din aur rămân identice până în
zilele noastre: tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.
Datorită proprietăților sale, aurul a devenit cu timpul simbolul
social al puterii; era folosit pentru podoabe, decorațiuni, tezaurizare, dar
și în scopuri religioase, ca ofrandă adusă zeilor. Emiterea monedei de
aur42 a devenit, cu timpul, o prerogativă a statului, însemn al unității,
independenței și suveranității teritoriului deținut, fiecare monarh dorind
să-și emită propria monedă, care să-i poarte efigia.
1. Aurul, element cu valoare materială și spirituală
În textul biblic, aurul este metalul cel mai prețuit și apreciat, având
atât valoare materială, cât și spirituală.
36
Vezi capitolul 5.
37
Vezi capitolul 6.
38
În antichitate, metalele aveau și o dimensiune spirituală: în timp ce plumbul
reprezenta materia și întunericul, aurul însemna spiritul, lumina, soarele.
39
Dintr-un grăunte de un gram de aur se poate obține o foiță subțire de un metru
pătrat.
40
De aici rezultă valoarea sa monetară incontestabilă: cu doar câteva grame de aur se
pot face plăți care ar necesita o cantitate mare din alte metale. De aceea, de-a lungul
istoriei, inclusiv în timpurile biblice, aurul a fost utilizat atât în tranzacțiile comerciale,
cât și ca etalon pentru bogăție și putere.
41
Concentrația aurului în aliaje se exprimă în carate; vezi apendicele de la finele
prezentului capitol.
42
Alături de monede din argint și cupru.

Iată mai jos câteva exemple în acest sens:
a) Raiul
Precum a fost deja menționat, aurul este primul metal pe care
îl întâlnim în Biblie, „scena” fiind descrierea Raiului (Facerea 2:10-12);
iar pentru a sublinia aprecierea de care acesta se bucură, aurul se află
menţionat alături de pietre preţioase: „Aurul din țara aceea este bun; tot
acolo se găsește bdeliu și piatra de onix”.
b) Casa lui Dumnezeu
Două mari construcții – Tabernacolul (construcţie portabilă) și
Templul lui Solomon (construcţie permanentă), ambele reprezentând
Casa lui Dumnezeu, sunt bine ancorate în textul biblic43.
Caracteristicile lor general-funcționale erau identice. Fiecare zonă
a construcției avea un grad distinct de sacralitate, în funcție de care erau
alese materialele folosite la construcția și dotarea zonei respective.
Astfel, au fost utilizate în principal două metale: aurul și cuprul44.
Astfel, pentru Sfânta Sfintelor și Sfânta – spațiul cu grad maxim de
sacralitate fiind rezervat în exclusivitate divinității –, materialul utilizat
pentru dotare era aurul, acesta reflectând modul în care era văzut
Dumnezeu de către popor, respectiv expresia recunoștinței, cinstei și
slavei poporului către Creator. Comparativ, pentru obiectele aflate în
curte – spațiu în care poporul avea acces, deci considerat a fi cu grad
inferior de sacralitate – a fost utilizat cuprul.
c) Vițelul de aur
Revenind la Vițelul de aur, idolul închinat lui Dumnezeu, creat
să-l reprezinte pe Dumnezeu și pentru care toți și-au adus ofranda – tot
poporul a scos cerceii cei de aur din urechile alor săi (Exodul 32:3) –, nu a
fost realizat dintr-un material oarecare, ci din aur, cel mai apreciat metal
cunoscut atunci.
Iar prin comparație cu un alt simbol biblic, Șarpele de aramă,
creat pentru vindecarea oamenilor atinși de mușcătura șerpilor veninoși
(episod relatat în cartea Numerii, capitolul 21), a fost realizat din cupru
tocmai pentru că se adresa poporului și nu divinității.
d) Cerceii de aur închinați lui Dumnezeu
Cortul întâlnirii a fost realizat de către Moise conform instrucțiunilor
primite de la divinitate. După ce Moise i-a comunicat poporului acest
mesaj, oamenii au arătat un mare zel şi au adus orice fel de obiecte din
aur aveau, ca semn de slavă și preamărire a divinității: Şi veneau bărbaţii
cu femeile şi fiecare, după cum îl lăsa inima, aducea verigi, cercei, inele,
brăţări şi tot felul de lucruri de aur; cum voia fiecare să aducă Domnului
daruri de aur (Exodul 35:22).
43
Cauzele care au condus la „actul de naștere” al acestor construcţii sunt analizate în
capitolul 6. Detalii constructive suplimentare în capitolul 30.
44
Desigur, a mai fost utilizat și argintul (însă într-o proporție mai mică), metal prețios
de asemenea foarte apreciat.

e) Cercei de aur drept trofeu de război închinat lui Dumnezeu
Un exemplu concludent în acest sens îl găsim în Numerii 31:48-54,
unde este prezentată întoarcerea fiilor lui Israel din războiul împotriva
madianiţilor: Atunci au venit la Moise căpeteniile oştirii, căpeteniile
peste mii şi sutaşii, şi au zis către Moise: „Robii tăi au numărat pe oştenii
care ne-au fost încredinţaţi şi n-a lipsit niciunul din ei. Şi iată noi am
adus prinos Domnului, fiecare ce am putut dobândi din lucrurile de aur:
lanţuri, brăţări, inele, cercei şi salbe, pentru curăţirea sufletelor noastre
înaintea Domnului”. Şi a luat Moise şi Eleazar de la ei toate aceste lucruri
de aur. Aurul acesta, care s-a adus prinos Domnului de către căpeteniile
peste mii şi peste sute, a fost tot şaisprezece mii şapte sute cincizeci de
sicli. Oştenii au prădat fiecare pentru ei. Şi a luat Moise şi preotul Eleazar
aurul de la căpeteniile peste mii şi peste sute şi l-a dus în cortul adunării,
pentru pomenirea fiilor lui Israel înaintea Domnului.
Toate aceste obiecte din aur, luate de la madianiţi, au fost păstrate
în Cortul întâlnirii, în semn de aducere aminte despre această victorie şi
despre răzbunarea lui Dumnezeu împotriva vrăjmaşilor copiilor Săi.
f) Utilizări figurative
În Biblie, aurul este privit atât ca metal prețios, cât și ca simbol pentru
înțelepciune, credință, cunoaștere etc. Iată mai jos câteva exemple:
 aurul este folosit pentru a simboliza bogățiile pământești (în Iov
3:15, 22:24; Isaia 2:7, 10:9; Fapte 3:6, 20:33; Apocalipsa 18:12 etc.);
 fiind considerat neperisabil, aurul simbolizează incoruptibilitatea
(în Fapte 17:29; 1 Petru 1:7,18; 3:3 etc.);
 aurul este cel mai valoros metal (Proverbele 3:14; 8:10,19; 16:16,22;
25:12 etc.), motiv pentru care a fost cel mai folosit metal la
construcțiile închinate lui Dumnezeu45 și ca podoabă pentru
îngeri (Apocalipsa 15:6) ori sfinți (Psa. 45:13);
 capul de aur era considerat ca fiind partea cea mai de preț a
corpului (Cântarea Cântărilor 5:11; Dan. 2:38), iar „Orașul de aur”
era considerat Babilonul (Isaia 14:4);
 a avea o coroană de aur era totuna cu o onoare regală (Estera 2:17,
6:8; Iov 19:9; Apocalipsa 4:4, 14:14);
 Psalmii notează că legile lui Dumnezeu și poruncile Sale sunt mult
mai de dorit decât aurul (Psa. 19:10, Psa. 119:72, Psa. 119:127);
 găsim, de asemenea, în Psalmi că indiferent cât de mare era
valoarea aurului, acesta nu este totuși în măsură să dea viață (Psa.
49:6-8).
Exemple suplimentare în capitolul 29.
45
Realizarea Vițelului de aur, chiar dacă a reprezentat revenirea la idolatrie, a fost făcută
inițial din dorința de a crea un simbol pentru preamărirea divinității.

2. Tehnologii
La data de referință, meșteșugarii în prelucrarea aurului au
dezvoltat două metode principale de lucru pentru a obține diferitele
produse finite.
• Prima metodă este deformația plastică prin întindere cu ajutorul
ciocănirii, pentru a obține foițe extrem de subțiri; acest lucru
este posibil, așa cum am mai spus, datorită proprietăților aurului
(ductilitate și maleabilitate). Foițele erau apoi folosite pentru
obținerea altor subproduse, precum firele de aur: Și anume: au
desfăcut aurul în foi și au tăiat fire, pe care le-au țesut cu iscusință
printre firele de mătase violetă, stacojie și vișinie și de in răsucit;
lucru iscusit (Exodul 39:3).
Notă asupra traducerii
Cu siguranță, traducătorul din originalul textului ebraic a acordat
mai multă atenție transmiterii mesajului spiritual, decât aspectului
tehnic. În acest sens, se reia versetul ebraic original din Exodul 39:3:
Cuvântul ebraic vine de la infinitivul verbului lerake, care

se traduce prin a întinde, a subția. În consecință, regăsim procedeul
tehnologic de subțiere/întindere a foiței de aur, prin batere cu ciocanul,
și ulterioara tăiere în fire.
• A doua metodă constă în topirea aurului, urmată de turnare: Apoi
să torni pentru el patru inele de aur… (Exodul 25:12). În cadrul
procesului de topire, era realizată și operația de rafinare a aurului
(se obținea aurul pur), precum și alierea sa.
În Isaia 40:19 este relatată turnarea unui bust dintr-un alt material
decât aurul, urmată de procedeul de acoperire cu un strat subțire de aur:
Chipul cel turnat este turnat de un făurar, argintarul îl îmbracă cu aur şi-l
înfrumuseţează cu lănţişoare.
Aurul pur – întotdeauna de un galben strălucitor – este foarte moale,
fapt pentru care utilizarea sa este limitată. Pentru a imprima aurului
proprietăți de întrebuințare și durabilitate în timp, el trebuie „întărit”,
lucru realizabil prin alierea aurului cu alte elemente. În perioada biblică,
alierea cu cupru sau argint constituia o practică curentă.
3. Tipurile de aur enunțate în Vechiul Testament
În Biblie se găsesc șapte denumiri date aurului. În Talmud (Yoma
44b-45a), ele sunt rezumate astfel46: aur pur, aur bun, aur întins, aur
închis, aur strălucitor, aur ofir și aur parvaim.
46
http://www.jewishvirtuallibrary.org/jsource/Talmud/yoma4.html.

Înainte de trecerea în revistă a acestor categorii de aur, doresc să
fac câteva observații asupra anumitor aspecte referitoare la denumirile
menționate mai sus.
Pentru diversele tipuri de aur enunțate în Vechiul Testament
se remarcă existența anumitor probleme de acuratețe la traducerea
textului ebraic original în alte limbi. Aceste diferențe de traducere
au apărut datorită faptului că nici textul biblic și nici comentariile
talmudice nu oferă definiri exacte acestor tipuri de aur, definiri cu
care suntem astăzi familiarizați. Ca urmare, această „breșă” a permis
traducătorilor o anumită elasticitate în traducerea diverselor atribute
acordate tipurilor de aur: pur, bun, întins, închis, strălucitor, ofir și
parvaim47. Este necesar ca tratarea subiectului să fie făcută în baza unei
analize atente a textului biblic, deoarece se impune corelarea dintre
proprietățile la care trebuie să răspundă un anumit produs cu modul
de realizare. Raportat la tehnologiile existente la momentul biblic
de referință, lanțul de corelare conceptuală trebuie să urmărească
următoarea schemă: calitățile tehnologice necesare (proprietatea de
umplere a golurilor într-0 formă de turnare, proprietatea de modelare
ușoară etc.) pentru obținerea anumitor proprietăți de utilizare ce se
impun unui anumit produs (rezistență, culoare etc.), ce poate fi obținut
prin tehnologii existente (tratament termic, placare, întindere de
subțiere, tăiere în fire etc.).
Analizând textului biblic în acest context, un ochi atent va observa
că ‒ atât în textul biblic, cât și în comentariile talmudice ‒ interesul
pentru mesajul spiritual primează, comparativ cu cel pentru redarea
acurateței aspectelor tehnice. Și este firesc să fie așa, deoarece mesajul
pe care-l poartă Biblia este unul primordial spiritual.
În încheierea acestor scurte observații preliminare, se poate
concluziona că există un numitor comun: diversele tipuri de aur enunțate
sunt aliaje de aur; atributele acordate diferitelor denumiri ale tipurilor de
aur reprezintă o expresie a mesajului biblic.
Iată, în continuare, o trecere în revistă a acestor categorii48.

• Aurul pur/ (zahav tahor) se întâlnește în 18 versete
(cele din Exodul 25:11, 25:17, 25:24, 25:29, 25:31, 25:39 vorbesc despre
rânduielile din cort; în Exodul 28:14 și 28:36 sunt prezentate veșmintele
sfințite; Exodul 30:3 descrie altarul tămâierii; în Exodul 37:2, 37:6, 37:11,
37:17, 37:24, 37:26 sunt descrise odoarele sfinte din cort; Exodul 39:25 și
39:30 prezintă veșmintele preoțești, iar în 1 Cron. 28:17 sunt prezentate
pregătirile făcute de regele David pentru construcția Templului).
47
Aspecte similare sunt menționate în capitolele 12, 26.
48
Numărul de versete biblice în care apar respectivele șapte denumiri este conform
textului biblic original HOT (Hebrew Old Testament) la care s-a recurs din cauza
problemelor ivite în diversele traduceri.

Aurul pur sau aurul curat ( = curat; = curățire, purificare)
nu este același tip de aur de 24 k ca cel cunoscut în zilele noastre, ci
este un aliaj de aur. În acest sens, iată un exemplu din Exo. 25:17, verset
ce se referă la Chivotul Legii: Să faci și capac la chivot, de aur curat.
Într-adevăr, Chivotul ‒ însuși Tronul lui Dumnezeu, având dimensiunile
aproximative de 118 x 78 x 78 cm (lungime x lățime x înălțime) ‒ era
așezat în Sfânta Sfintelor, locul cel mai sacru din întreaga construcție a
Tabernacolului. Cu siguranță, și pentru realizarea capacului a fost utilizat
aurul cel mai bun și mai frumos avut la dispoziție. Însă obținerea lui din
aur curat nu putea oferi rezistența necesară susținerii celor doi heruvimi
de aur ce se aflau pe capac.
Este necesar să amintesc aici contextul istoric: este perioada celor
40 de ani de peregrinare prin deșert, perioadă în care artefactele erau
transportate destul de des din loc în loc, în condiții improvizate, fiind
supuse astfel riscului deteriorării. Ca urmare, confecționarea artefactelor
din aur curat nu putea asigura conservarea în timp a formei. În plus,
în condițiile existente, eventuala realizare a operației tehnologice de
rafinare a aurului existent, pentru a obține aur curat, nu era o problemă
ușor de rezolvat.
În capitolul 21 este realizată o analiză suplimentară ce se referă la
Menora.
• Aurul bun/ (zahav tov) se găsește menționat în două
versete (2 Cron. 3:5 și 3:8). Comentariul talmudic îl definește drept acel
aur care, indiferent de timpul cu care se prelungește operația în cuptorul
de topire, rămâne exact în cantitatea inițială introdusă.
• Aurul tras/ (zahav șahut) îl întâlnim în patru versete
(3 Regi 10:16, 17; 2 Cron. 9:15, 16). Acest tip de aur a primit de facto o denumire
tehnologică: trebuia să fie un tip de aur moale, ductil (ușor de tras în fire).
Firele, împletite în formă de cozi, ornau pereții interiori ai Templului.
• Aurul închis/ (zahav sagur) se regăsește în șapte versete
(3 Regi 6:20, 6:21, 7:49, 7:50, 10:21; 2 Cron. 4:22, 9:20). Denumirea
acestui tip de aur apare la construcția Templului lui Solomon, fiind
folosit numai pentru Sfânta Sfintelor. Explicația denumirii ar fi dată
de frumusețea culorii. Comentariul talmudic notează că în momentul
în care aurul închis era scos la vânzare într-un magazin, toate celelalte
magazine se închideau, patronii acestora grăbindu-se să vadă acel aur
de o rară frumusețe.
• Aurul de Ofir/ (zahav mi Ofir)49 se întâlnește în 11
versete (3 Regi 9:28, 10:11, 22:48; 1 Cron. 29:4; 2 Cron. 8:18, 9:10; Iov 22:24,
28:16; Isa. 13:12; Ier. 10:9; Psalmi 45:9). Conform comentariilor talmudice,
49
Valoarea acestui tip de aur apare în Vechiul Testament: Voi face ca oamenii să fie mai
rari decât aurul cel mai scump, mai căutați decât aurul de Ofir (Isa. 13:12).

denumirea provine de la localitatea Ofir50. Era considerat un aur scump,
foarte rezistent, meritând orice preț cerut.
• Aurul parvaim/ – întâlnit doar în versetul: Apoi a
împodobit casa cu pietre scumpe. Aurul era din Parvaim (2 Cron. 3:6)
– este tipul de aur folosit pentru Sfânta din Templu. Conform acelorași
comentarii talmudice, aurul de Parvaim avea culoarea sângelui de vițel
(para/‫ הרפ‬în limba ebraică înseamnă vițel), însă acest nume poate
desemna și un loc de proveniență.
• Aurul mofaz/ – care se găsește doar într-un verset (în 3
Regi 10:18): şi a mai făcut regele un tron mare de os de fildeş, ferecându-l
cu aur curat – purta acest nume, deoarece avea o strălucire aparte, era
așadar aur strălucitor. Originea denumirii mofaz este cuvântul ebraic
paz51, care înseamnă strălucitor. Regele Solomon și-a placat tronul cu
acest tip de aur.
Notă
Realizarea unor efecte coloristice ale aliajelor din aur nu a constituit
o problemă tehnologică. Din combinarea cu metalele cunoscute la
vremea respectivă, precum argintul, cuprul și fierul, rezulta o gama largă
de aliaje din aur, culoarea fiind dată de compoziție52.
4. Întrebări și răspunsuri
a. Episodul Vițelului de aur
Iar Aaron le-a zis: „Scoateți cerceii de aur din urechile femeilor
voastre, ale feciorilor voștri și ale fetelor voastre și-i aduceți la mine”.
Atunci tot poporul a scos cerceii cei de aur din urechile alor săi și i-a adus
la Aaron (Exodul 32:2, 32:3).
Cerceii cei de aur din urechile alor săi, materia primă pentru
confecționarea Vițelului de aur, erau din aur curat sau dintr‑un aliaj de
aur? Cu siguranță, acei cercei erau confecționați dintr-un aliaj de aur.
Chiar dacă intenția ar fi fost de a confecționa acel vițel din aur pur, timpul
scurt n-ar fi permis realizarea operației de rafinare a imensei cantități de
materie primă utilizată53.
50
Poziționarea geografică a așezării Ofir reprezintă încă un subiect de dispută. În baza
informațiilor oferite de trei pasaje biblice – 3 Regi 10:11, 22:48 și 2 Cron. 8:18 –, unii
cercetători conchid că Ofir a fost un loc accesibil pe mare dinspre portul Ețion Gerber
(azi Eilat) și poziționează așezarea în Arabia Saudită, în sudul portului din Marea Roșie.
Alți cercetători înclină să poziționeze așezarea Ofir undeva pe coastele Oceanului
Indian. Oricare ar fi varianta corectă, prin portul Ețion Gerber ajungeau importurile de
aur, pietre prețioase, animale exotice, care de luptă, cai, țesături aduse regelui Solomon
de flota comercială deținută în comun cu Hiram, regele din Tir (vezi capitolul 22).
51
Pentru literele românești „p” și „f”, în limba ebraică simbolul literei e identic, ‫פ‬.
Pronunția „p” sau „f” este în funcție de context.
52
Elemente suplimentare în anexa III.9.
53
Vezi capitolul 15.

b. Episodul exilului și al întoarcerii evreilor din robia babiloniană
Referitor la prada luată de regele Babilonului, Nabucodonosor, din
Templul lui Solomon (586 î.Hr.), în 4 Regi 25:15 se arată că: Și a mai
luat căpetenia gărzii cădelnițele, cupele și tot ce era de aur și ce era de
argint.
Aceste cupe de aur și argint sunt amintite mai târziu, atunci când
Belșațar, urmașul regelui Nabucodonosor la tron, a dat un mare ospăț, la
care au fost folosite, ca pocale pentru vin, vasele de aur și argint prădate:
Belșațar când era în toiul ospățului, la băutul vinului, a poruncit să aducă
vasele de aur și de argint pe care Nabucodonosor, tatăl său, le luase din
templul din Ierusalim (Daniel 5:2).
Gloria Babilonului a durat mai puțin de 50 de ani: în anul 539
î.Hr., Cirus cel Mare, regele Persiei, a supus regatul Babilonului. Cirus a
poruncit ca toți robii iudei care doreau să se întoarcă în regatul Iehuda să
fie eliberați. De asemenea, regele a dispus să fie returnate toate comorile
din aur și argint care au fost prădate din Templul de la Ierusalim: Iar
regele Cirus a scos vasele templului Domnului, pe care Nabucodonosor le
luase din Ierusalim și le pusese în casa dumnezeului său; pe acestea le-a
scos Cirus, regele Perșilor, prin mâna lui Mitridat, vistiernicul, care le-a
dat pe seama lui Șeșbațar, căpetenia lui Iuda (Ezdra 1:7-8).
Comorile din aur și argint din versetele citate datau din perioada
regelui Solomon (970-931) î.Hr. Așadar, după o perioadă de circa 400 de
ani, aceste obiecte au fost transportate în Babilon (586 î.Hr.) și au revenit
la Ierusalim (în 539 î.Hr.) de la mii de kilometri depărtare.
Dacă am lua în considerare fie și numai modalitatea de împachetare
și stivuire, precum și condițiile de transport existente atunci – starea
drumurilor, tipul atelajelor de transport –, se impune următoarea
întrebare: dacă aceste obiecte ar fi fost executate din metal pur, aur și
argint, ar fi rezistat acestor transporturi?
O altă întrebare, referitoare doar la primul transfer, dinspre
Ierusalim spre Babilon: ar fi dispus regele Belșațar de pocale nedeformate
geometric, din care să se poată bea vin la ospăț?
Există un singur răspuns: obiectele au fost executate dintr-un aliaj
de aur.
5. Probleme de identificare
„Vârsta” aurului nu poate fi stabilită în mod direct, prin metodele

fizico-chimice cunoscute. Metodologia de datare este indirectă, fiind
bazată pe localizarea sursei de aur (de tip filon și/sau aluvionar), fiecare
tip și zonă de extracție posedând propria sa „amprentă” inconfundabilă54.
Astăzi există cataloage cu baze de date ce conțin, printre altele, compoziția
54
Există zone în care zăcământul de aur este însoțit de argint, altele în care zăcământul
de aur este însoțit de cositor etc.

aurului din majoritatea zonelor de extracție. În consecință, dacă este
cunoscută proveniența unui artefact din aur, baza de date poate ajuta la
completarea istoriei acestuia55.
Cum aurul pur biblic este de același tip ca cel de azi, comentariile
talmudice referitoare la celelalte denumiri, comerciale de altfel, nu
izbutesc întotdeauna să ne lămurească dacă este vorba despre aur pur
sau despre un aliaj de aur. Pentru a identifica un anumit tip de aur,
specialistului îi sunt necesare minimum două caracteristici: culoarea și
„tăria” (compoziția chimică și duritatea).
6. Probleme de traducere a tipurilor de aur enunțate în
Vechiul Testament
Cititorul interesat de regăsirea denumirilor diferitelor categorii
de aur în diverse traduceri, va realiza că acestea nu sunt întotdeauna
conforme cu originalul biblic. Pentru exemplificare, vom studia cazul
Menorei.
Menora a fost realizată din materialul cel mai nobil existent la data
respectivă: aur. Acest material apare primul pe lista materialelor adunate
din donații pentru confecționarea Tabernacolului; în acest sens, pasajele
din Exodul 25:3 și 35:5 sunt relevante56. Aurul a fost întrebuințat pentru
interiorul Tabernacolului, respectiv Sfânta Sfintelor și Sfânta (inclusiv
pentru dotările aferente), în timp ce pentru curtea exterioară s-a folosit
argint și cupru (Exodul 27:9-19, 38:9-20).
Trebuie să remarcăm că aurul din care a fost realizată Menora
este definit ca fiind aur curat57. Prin această subliniere specială sunt
evidențiate două noțiuni: aur curat și alte categorii de aur. Prin urmare,
exista și o diferențiere expresă între mobilier și obiectele de cult, acestea
fiind piesele cu cel mai înalt grad de sfințenie, pentru care a fost folosit
aur curat58; pentru restul pieselor, cu un grad mai mic de sacralitate
(placarea scândurilor și a stâlpilor din lemn pentru cortul propriu-zis
– Exodul 26:6, 29, 3759), a fost folosit aliaj de aur.
55
Cele mai vechi piese din aur descoperite până în prezent, acum circa 7.000 de ani,
sunt cele din necropola din Varna, datate în mileniul al V-lea î.Hr.
56
Aduceți din ale voastre, daruri Domnului; fiecare să aducă Domnului daruri cât îl lasă
inima: aur, argint și aramă (Exodul 25:3). Iar prinoasele ce vei primi de la ei sunt acestea:
aur, argint și aramă (Exodul 35:5).
57
Statistic, conform traducerii BOR, în Biblie apar 60 de versete în care este folosită
noțiunea aur curat: 57 în Vechiul Testament și 3 în Noul Testament. Din totalul celor 80
de versete privitoare la construcția Tabernacolului și monitorizate după aur, în 32 de
versete se regăsește noțiunea de aur curat.
58
Această categorie include și anumite accesorii din aur pur ale veșmintelor Marelui
Preot.
59
Să faci cincizeci de copci din aur și cu copcile acestea să unești cele două jumătăți de
acoperiș, și așa va fi acoperișul cortului o singură bucată (Exodul 26:6). Scândurile să le
îmbraci cu aur; inelele, prin care se vâră pârghiile, să le faci de aur și să îmbraci cu aur și
pârghiile (Exodul 26:29). Pentru perdeaua aceasta să faci cinci stâlpi din lemn de salcâm

Dintre toate obiectele Tabernacolului, Menora este unica piesă
realizată integral din aur curat (Exodul 31:8, 39:37)60.
Comparând descrierea celor patru obiecte de cult ale Tabernacolului
‒ Chivotul Legământului, Altarul tămâierii, Masa pentru pâinea punerii
înainte și Menora ‒ , pot fi menționate câteva aspecte.
La descrierea a trei dintre obiectele de cult aflate în Sfânta Sfintelor
și Sfânta – Chivotul Legământului, Altarul tămâierii, Masa pentru pâinea
punerii înainte – sunt indicate dimensiunile, nefiind însă menționată și
greutatea aurului folosit.
• În cazul Menorei, situația se prezintă invers: este indicată greutatea
materialului pus la dispoziție (un talant de aur curat), nefiind însă
indicate dimensiunile ei (Exodul 25:39, 37:24). Explicația trebuie
pusă în legătură cu cele două tipuri de aur folosite la realizarea
celorlalte piese ale Tabernacolului (aur și aur curat).
• Corpurile celorlalte trei obiecte de cult au fost realizate din
lemn de salcâm și placate ulterior cu foiță de aur, grosimea fiind
nedefinită în textul biblic. În consecință, greutatea materialului
folosit depinde de dimensiunile obiectului placat.
• Prin comparație, Menora a fost realizată în întregime din aur
curat, cantitatea de material fiind cea care trebuia să-i definească
dimensiunile. Din cantitatea totală de aur adunată prin donații
pentru lucrările Tabernacolului, 29 de talanți și 730 de șekeli
(Exodul 38:24)61, greutatea materialului folosit pentru realizarea
Menorei și a instrumentelor sale auxiliare a fost (doar) de un
talant de aur curat.
Având în vedere contextul la care ne raportăm când facem analiza
de față, se observă că între noțiunile aur și aur curat nu există identitate:
prin aur se înțelege aurul impur, iar noțiunea de aur curat este de fapt
aurul pur62. Acesta din urmă se obține (așa cum am mai spus) din aur
impur prin procedeul de rafinare și, ca urmare, pentru a realiza un talant
de aur pur, cantitatea de aur impur folosită este mai mare.
În continuare este analizat modul în care a fost realizată traducerea
a două versete din 3 Regi 7:49 și 7:5063, după textul biblic original ebraic
(Hebrew Old Testament ‒ HOT), două în limba engleză, în Jewish
și să-i îmbraci cu aur. La ei să faci verigi de aur și să torni pentru ei cinci postamente de
aramă (Exodul 26:37).
60
Masa și toate vasele ei; sfeșnicul cel de aur curat cu toate obiectele lui și jertfelnicul
tămâierii (Exodul 31:8); Sfeșnicul cel de aur curat, candelele lui, candele puse în el la
locul lor și toate cele trebuincioase pentru el și untdelemn de ars (Exodul 39:37).
61
Tot aurul întrebuințat la cort și la toate lucrările lui, a fost douăzeci și nouă de talanți
și șapte sute treizeci de sicli de aur ce s-au adus în dar, socotit după siclul sfânt (Exodul
38:24).
62
Raportat la zilele noastre, cu siguranță că și aurul de 18 carate poate fi categorisit ca
aur impur (75% aur + 25% „impurități”); a fost însă creat în mod deliberat și nu doar
din considerente de preț, ci pentru a suplini o parte din dezavantajele aurului pur, de 24
carate (100% aur), care este moale.
63
Versetele se referă la cele 10 candelabre din Templul lui Solomon, confecționate din
aur închis, tip de aur des utilizat în acea perioadă.

Publication Society Bible (JPS) și American Standard Version (ASV), și
una în limba română, realizată de Biserica Ortodoxă Română (BOR):
Hebrew Old Testament:

(49)  
(50)  
Jewish Publication Society Bible:

(49) and the candlesticks, five on the right side, and five on the left,
before the Sanctuary, of pure gold; and the flowers, and the lamps, and
the tongs, of gold;
(50) and the cups, and the snuffers, and the basins, and the pans,
and the fire-pans, of pure gold…
American Standard Version:

(49) And the candlesticks, five on the right side, and five on the left,
before the oracle, of pure gold; and the flowers, and the lamps, and the
tongs, of gold;
(50) and the cups, and the snuffers, and the basins, and the spoons,
and the firepans, of pure gold…
Biserica Ortodoxă Română:

(49) Sfeşnice de aur curat: cinci în partea dreaptă şi cinci în partea
stângă, înaintea Sfintei Sfintelor, cu florile, candelele şi mucările lor, toate
de aur;
(50) lighene, cuţite, cupe, linguri şi cădelniţe tot de aur curat…
În principiu, cele trei traduceri sunt identice, iar dacă ne referim la

noțiunea de aur curat, există o similitudine și în acest sens: aur curat =
pure gold.
La o analiză mai atentă se observă însă că traducerea nu este
conformă cu noțiunea ebraică ce trebuia tradusă, respectiv
(zahav sagur). În consecință, cititorul acestor traduceri poate fi derutat,
deoarece între noțiunile aur curat = pure gold și nu există
identitate, traducerea exactă pentru fiind aur închis.
Să rezumăm:
• Pentru confecționarea candelabrelor din Templul lui Solomon
nu s-a folosit aur curat. Singurul obiect realizat în întregime
din aur curat a fost Menora, candelabrul cu șapte brațe aferent
Tabernacolului.
• Din cele șapte versete unde se întâlnește denumirea aur sagur în
originalul ebraic HOT, în două versete ale BOR este realizată o
traducere (mai) corectă:

a. Cuțitele, potirele, cățuiele și ceștile tot din cel mai bun aur...
(2 Cron. 4:22)64.
b. Toate vasele de băut ale regelui Solomon erau de aur și toate
vasele din Casa Pădurii din Liban erau de aur ales... (2 Cron.
9:20)
Notă
• Prin noțiunile folosite – cel mai bun aur și aur ales – rezultă efortul
traducătorului BOR de a accentua diferența față de noțiunea aur curat.
• În cele două traduceri în limba engleză (JPS și ASV), care au
constituit subiectul analizei comparative, inconsecvența traducerii a
rămas și pentru versetele 2 Cron. 4:22 și 2 Cron. 9:20.
Iată în continuare și un alt exemplu:
Aurul mofaz/ – ce se găsește doar într-un unic verset
(3 Regi 10:18) – este tipul de aur cu care Regele Solomon și-a placat tronul
de fildeș.
Textul ebraic original este:
Trei traduceri ale aceluiași tip de aur mofaz se prezintă astfel:

American Standard Version: Moreover the king made a great throne
of ivory, and overlaid it with the finest gold.
Contemporany English Version: His throne was made of ivory and
covered with pure gold.
Biserica Ortodoxă Română: şi a mai făcut regele un tron mare de os
de fildeş, ferecându-l cu aur curat.
Din lecturarea textului anterior se poate observa că, datorită
lipsei unor definiri certe ale diverselor tipuri de aur, în textul biblic și în
comentariile talmudice, traducerea acestora în alte limbi a întâmpinat
dificultăți, fiind făcută în mod diferit și apropiindu-se mai mult sau mai
puțin de originalul în limba ebraică.
7. Apendice
Pentru completarea subiectului vor fi prezentate câteva micro-noțiuni generale
de metalurgie fizică a metalelor și aliajelor metalice65.
Un metal pur poate fi supus unui proces mecanic de deformare plastică (forjare,
îndoire, presare, subțiere prin întindere etc.), rezultatul obținut fiind o creștere a
durității; însă, în paralel, metalul va deveni mai fragil (casabil). Dacă se intenționează
continuarea procesului – de exemplu, de subțiere prin întindere –, metalului i se
aplică un tratament termic de înmuiere (recoacere de înmuiere), care duce la scăderea
fragilității, deci la ridicarea maleabilității. Fiecare metal în parte are conduita sa
64
Similar cu 3 Regi 7:50.
65
Vezi și anexa III.9.

specifică, cu parametrii specifici de lucru. Pentru exemplificare, în tabelul A.6 din anexa
III.9 sunt prezentate proprietățile cuprului în funcție de stare: proprietățile mecanice
și tehnologice (prelucrabilitate) sunt în funcție de starea sub care se prezintă metalul;
se observă că starea de după deformarea plastică la cald combinată cu o recoacere
ulterioară prezintă o combinație optimă între proprietățile mecanice (rezistența la
rupere – σ, duritate – HB) și proprietățile de prelucrabilitate (alungirea – δ).
În perioada biblică, noțiunea de deformare plastică prin laminare nu era
cunoscută, însă erau practicate operațiile de ciocănire (forjare), subțierea prin întindere,
care oferă metalului proprietăți similare.
Ce se întâmplă însă în cazul unui aliaj metalic?

Aliajul metalic este definit ca un material obținut din cel puțin două elemente
chimice, dintre care elementul predominant este un metal. Prin urmare, aliajele pot
fi binare (din două elemente chimice), ternare (din trei elemente chimice) etc. De
exemplu, bronzul 90/10 este un aliaj binar (90% cupru + 10% staniu), aliajul de aur
galben de 18 carate este un aliaj ternar (75% aur + 16% argint + 9% cupru).
Dacă aliajului i se va aplica un proces mecanic de deformare plastică, rezultatul
nu va fi același ca în situația metalului pur. În cazul aliajelor, fiecare element component
induce aliajului proprietăți specifice. Unele aliaje pot fi durificate sau recoapte (înmuiate)
printr‑un tratament termic scontat, tratament care constă din încălziri la temperaturi
înalte sau joase, pentru perioade de timp lungi sau scurte, utilizând diferite viteze de
răcire. Pentru fiecare tip de aliaj se obține o anumită duritate, în funcție de stare. Stările
obișnuite ale aliajelor pot fi: turnată, după turnare, și recoacere, după tratament termic
de îmbătrânire, după deformare plastică la rece, după deformare plastică la rece plus un
tratament termic de detensionare (reducerea tensiunilor interne) etc.
Noțiunea de carat-aur
Noțiunea „populară” de carat este utilizată pentru diamante și alte pietre
prețioase, fiind o unitate de masă egală cu 0,2 grame.
Valoarea aliajului de aur se măsoară în carat-aur. Caratul-aur reprezintă indicele
de puritate, respectiv concentrația aurului în aliaje, exprimată prin numărul părților de
aur din 24 de părți de aliaj.
Numărul de carate (k) al unui aliaj, în unități de masă, se calculează conform
formulei:
[1]
în care Maur reprezintă greutate aurului pur aflat în aliaj, iar Maliaj reprezintă
greutate totală a aliajului.
Deci un aliaj de 24 de carate aur reprezintă de fapt 100% aur pur. Aliajul de
18 carate aur conține 18 părți aur (75% de greutate) și șase părți (25% din greutate)
elemente de aliere, aliajul de 12 carate aur conține 12 părți aur (50% din greutate), aliajul
de 9 carate aur conține 9 părți de aur din totalul de 24 de părți (respectiv 37,5% din
greutate) etc., diferențele de greutate putând fi alte metale, cele mai folosite la data de
referință fiind cuprul și argintul, separat sau împreună.

Acest sistem de calcul oferă doar informația referitoare la greutatea de aur pur
conținut în aliaj.
Atunci când este calculată cantitatea de aur într-un aliaj cu mai puțin de 24 de
carate aur, trebuie luate în calcul densitățile metalelor componente ale aliajului, în care
densitatea (d) este definită drept raportul dintre masă (M) și volum (V), d = M/V. În
acest caz, dezvoltarea relației [1] pentru unități de volum ia forma relației [2], relație
care permite calculul volumului de aur, Vaur, dintr-un aliaj, în raport cu elementele de
aliere folosite în aliajul respectiv:
[2]
în care: Maliaj reprezintă masa totală a aliajului (în grame), 19,32 este densitatea
aurului (în g/cm³), iar k reprezintă numărul de carate al aliajului. Sunt cunoscute
densitățile argintului și ale cuprului: dAg și dCu (în g/cm³).
Spre exemplificare, într-un aliaj de 18 carate aur constituit din 75% aur, 12,5%
argint și 12,5% cupru (unități de greutate), volumul de aur pur din aliaj va fi de 60%
unități volumice.
Pentru a obține procentajul volumic al aurului din aliaj în procente, se face
raportul dintre volumul de aur Vaur al aliajului (în cm³ sau ml) și volumul total de aliaj
(în cm³ sau ml). De exemplu, pentru un aliaj de 10 carate aur galben, volumul de aur din
aliaj, Vaur, reprezintă circa 26% din volumul total al aliajului standard de aur galben.
Densitățile metalelor curente ce intră în compoziția diverselor aliaje de aur,
precum și intervalul de densitate al câtorva tipuri uzuale de aliaje de aur, sunt redate în
tabelul A.2 din anexa III.9. Definirea unui aliaj de aur utilizând exprimarea în procente
de greutate și în procente volumice este prezentată în tabelul A.3 și respectiv în tabelul
A.4 din anexa III.9.
Câteva elemente referitoare la durabilitatea aliajelor

De obicei, scăderea gradului de calitate k (respectiv creșterea indicelui de
„impuritate”) a unui aliaj de aur induce creșterea durității sale. La întrebarea dacă un
material cu duritate mărită prezintă și o durabilitate mărită, un răspuns afirmativ ar fi
parțial corect, deoarece cele două noțiuni – duritate și durabilitate – nu sunt identice.
Pentru a demonstra diferența, vom folosi o bilă de sticlă și una din cauciuc. Este
știut faptul că bila de sticlă este mai dură decât cea din cauciuc. Care va fi situația când
cele două bile vor fi lăsate să cadă liber pe o suprafață dură? Bila de sticlă se va sparge,
în timp ce bila de cauciuc va rămâne intactă.
De ce? Pentru a răspunde, trebuie reamintite noțiunile de fragilitate și ductilitate.
Aceste două proprietăți ale metalelor sunt noțiuni tehnice distincte, situate la antipod
una față de cealaltă. În acest sens, bila de sticlă este fragilă, în timp ce bila de cauciuc
este ductilă, fapt pentru care bila de sticlă se va sparge, în timp ce bila de cauciuc va
rămâne intactă. Practic, bila de cauciuc este mai durabilă decât bila de sticlă.
În mod identic, un aliaj metalic poate fi de asemenea fragil, astfel încât un aliaj
dur, de 9 carate aur, are tendința de a fi mai fragil prin comparație cu un aliaj de 18
carate aur, ce are tendința de a fi mai ductil, mai durabil.

În concluzie, comportamentul aliajelor este mult mai complex în comparație cu
comportamentul metalelor pure.
Oare cunoșteau precursorii biblici toate elementele descrise anterior? Sigur că

nu! Niciun lucrător în aur din epoca de referință nu avea cunoștințe sistematizate, însă
el a învățat din experiență proprie, în mod absolut empiric, despre efectele alierii, ale
deformării plastice, ale tratamentului termic asupra aurului.
„Metalurgul” aurar biblic era deopotrivă forjor și tratamentist, dar și „cercetătorul”
pionier, inventatorul și promotorul unor idei noi, toate însă soluționate empiric.
Figura III.3. Solomon o întâlnește pe Regina din

Saba – detaliu de pe Porțile Paradisului,
Baptisteria San Giovanni Battista din fața
Domului Santa Maria del Fiore din Florența.
Autor: Lorenzo Ghiberti.
3 Regi 10:2: Venind ea [Regina din Saba] la Ierusalim cu foarte mare bogăţie, cu
cămile încărcate cu aromate, cu foarte mult aur şi pietre scumpe, a mers la
Solomon şi s-a sfătuit cu el pentru tot ce avea ea pe inimă.
3 Regi 10:10: Şi a dăruit ea regelui o sută douăzeci de talanţi de aur şi o mulţime
de aromate şi de pietre scumpe.

CAPITOLUL 12
Implicațiile traducerii incorecte din Biblie
a unor termeni metalurgici
I
deea abordării acestui subiect a fost sugerată de parcurgerea
câtorva versiuni de traducere a Bibliei în limba engleză. Cititorul
interesat de o lectură comparată, va avea surprize.
Prezentăm în acest sens două exemple de versete din Vechiul
Testament, cu traducerea realizată în două versiuni în limba engleză. Este
utilizată și traducerea BOR în limba română, în calitate de versiune de
referință, având în vedere că traducerea în limba română, așa cum am mai
spus, respectă, cu foarte mici excepții, textul original din limba ebraică.
Facerea 4:22:
• (ASV) And Zillah, she also bare Tubalcain, the forger of every
cutting instrument of brass and iron: and the sister of Tubalcain
was Naamah.
• (MKJV) And Zillah also bore Tubalcain, the hammerer of every
engraving tool of bronze and iron. And the sister of Tubalcain was
Naamah.
• (BOR) Sela a născut și ea pe Tubalcain, care a fost făurar de unelte
de aramă și de fier. Și sora lui se chema Noema.
Deuteronomul 8:9:
• (ASV) a land whose stones are iron, and out of whose hills thou
mayest dig copper.
• (MKJV) It is a land whose stones are iron, and out of whose hills
you may dig brass.
• (BOR) Într-o […] în care pietrele au fier și din munții căreia vei
scoate aramă.
În originalul din limba ebraică este întâlnită numai noțiunea
de cupru (aramă). Se observă însă că traducerea în limba engleză a
cuvântului ebraic cupru/ a fost realizată atât prin cuvântul alamă/
brass, cât și prin cuvântul bronz/bronze.
Inconsecvențe în traducerea Vechiului Testament din originalul
ebraic în alte limbi, precum diversele traduceri în limba engleză, pot
conduce la confuzii pentru cititorul mai puțin inițiat în știința materialelor.
De asemenea, deruta poate fi accentuată în cazul cititorului avizat, având
în vedere existența unui consens, unanim acceptat, asupra cronologiei
epocilor istorice ale metalelor (și aliajelor): perioada calcolitică/epoca
cuprului, epoca bronzului și epoca fierului. În acest context, unde este
locul alamei?

Atât alama, cât și bronzul sunt aliaje tehnice binare pe bază de
cupru, însă practic ele sunt materiale complet diferite. Alama este un
aliaj pe bază de cupru și zinc, în timp ce bronzul este un aliaj pe bază de
cupru și staniu.
Având în vedere că textul biblic al Vechiului Testament coincide cu
sfârșitul epocii bronzului și începutul epocii fierului, punerea unui semn
de egalitate între cupru și bronz în traduceri ar putea fi tratată cu o anumită
înțelegere, chiar dacă ridică probleme de onomastică metalurgică66.
Traducătorii și-au putut permite această „derogare”, existența staniului
în textul biblic fiind atestată.
Întrebarea pe care ne-o punem este dacă alama era cunoscută în
perioada Vechiului Testament.
Evenimentele relatate în Vechiul Testament acoperă perioada de la
Geneză până la redactarea cărții Maleahi (397 î.Hr.), ultima din cele 39 de
cărți canonizate67. Pentru încadrarea în timp a evenimentelor descrise în
cele două versete anterioare (Facerea 4:22 și Deuteronomul 8:9), trebuie
precizat că ambele descriu evenimente petrecute înainte de anul 1200 î.Hr.
Așadar, răspunsul la întrebarea de mai sus este unul singur: în perioada
Vechiului Testament, alama nu era cunoscută. Apariția prematură pe
scena biblică a aliajului tehnic cunoscut sub denumirea de alamă este
rezultatul unor inconsecvențe de traducere a textului biblic original.
Conform Encyclopedia Britannica68, tehnologia de producere
a alamei a fost cunoscută în Asia Mică în mileniul I î.Hr., romanii
dezvoltând ulterior o întreagă „industrie” bazată pe acest procedeu. Și
Fagan69 notează că procedeul a fost descoperit undeva între Grecia și
nordul Indiei, în ultimele secole înainte de Hristos. Forbes se întreabă
dacă zincul a fost produs în antichitate70 și demonstrează că nu există
nicio dovadă a existenței zincului în această epocă, așa cum nu există
niciun termen în limbile antice care să denumească acest metal. Singurul
mod în care aliajul de zinc-cupru, cunoscut în zilele noastre ca alamă,
putea fi produs în antichitate, ar fi fost în urma topirii cuprului cu
minereul de calamină, deci nu prin alierea celor două metale, operație
care în unele texte este numită contrafacere, datorită tentei aurii pe care
o primea cuprul.
• Procesul metalurgic de obținere a aliajului tehnic cunoscut sub
denumirea de alamă (respectiv topirea a două metale distincte:
66
Diversele traduceri ale Vechiului Testament au la bază originalul în limba ebraică,
dar și Septuaginta, prima traducere din originalul ebraic în limba greacă a Vechiului
Testament. Astfel, în limba greacă, chalkkos (χαλκεὺς) poate indica atât cuprul, cât și
bronzul.
67
În perioada intertestamentară (400 de ani) au apărut și celelalte 14 cărți necanonice
din Vechiul Testament.
68
http://www.britannica.com/EBchecked/topic/88760/calamine-brass.
69
B. M. Fagan, Șaptezeci de invenții ale antichității, Editura Aquila ʼ93, 2005, p. 43.
70
R. J. Forbes, Studies in Ancient Technology, vol. VIII, Leiden, 1971, pp. 270-272.

cupru metalic și zinc metalic) nu era cunoscut în perioada
Vechiului Testament. În schimb, obținerea bronzului (prin topirea
cuprului metalic și a staniului metalic) era larg răspândită încă
de prin anii 3000 î.Hr., motiv pentru care a și dat numele epocii
respective: epoca bronzului.
• În Vechiul Testament sunt consemnate doar șase metale: aur,
argint, cupru, fier, plumb și staniu. Zincul, metalul necesar pentru
obținerea alamei, nu este menționat.
• Progresând în timp – spre secolul 1 d.Hr., perioada biblică
descrisă în Noul Testament –, se pare că anticii au descoperit
existența zăcământului de calamină, aceasta fiind un amestec
format din carbonat de zinc (ZnCO3) cu hidroxi-silicat de
zinc [Zn4Si2O7(OH)2·H2O]. Abia între anii 20 î.Hr. și 20 d.Hr.,
lucrătorii în metal din zona Mării Mediterane au fost capabili
să folosească calamina în combinație cu cuprul, pentru a obține
alama cunoscută ca alamă calaminică (calamine brass)71.
În procesul tehnologic de obținere a alamei calaminice trebuie să se
țină cont de trei parametri: doi parametri referitori la zinc – temperatura
de topire a zincului, de 420oC, și temperatura de fierbere a zincului, de
910oC – și un al treilea parametru referitor la temperatura de topire a
cuprului, care este de 1.0830C.
Se observă că temperatura de topire a cuprului este superioară
temperaturilor de topire și de fierbere ale zincului.
Procedura de lucru pentru obținerea alamei calaminice era
următoarea: se încălzea un amestec realizat din cupru și calamină
la temperatură înaltă, cu menținere la această temperatură – peste
temperatura de fierbere a zincului, însă sub cea de topire a cuprului – la
care se obțineau vapori liberi de zinc. De fapt, se realiza o acoperire de
suprafață a cuprului cu zinc. Menținerea la această temperatură avea ca
efect infiltrarea prin difuzie a vaporilor de zinc în interiorul masei de cupru
metalic. Proporțiile utilizate pentru obținerea alamei calaminice erau de
circa 30% cupru, 60% calamină și 10% deșeuri vechi de alamă calaminică.
La acea dată, folosirea calaminei în locul zincului metalic pentru
obținerea alamei calaminice avea două dezavantaje: (a) produsul obținut
conținea și o cantitate apreciabilă de zgură, rezultată din componența
nemetalică a calaminei și (b) procedeul nu prezenta garanția necesară
pentru obținerea acurateței și repetabilității parametrului principal:
raportul dintre cantitatea de cupru și cea de zinc. Aceste dezavantaje au
contribuit la o extindere limitată a utilizării alamei.
• Chiar dacă se admite alama calaminică drept aliaj în sensul acceptat
astăzi, ea a apărut abia la confluența perioadei evenimentelor
descrise în Vechiul Testament cu cele din Noul Testament.
71
Subiectul are tangență și cu elemente din capitolul 24.

• Înaintea anilor 1700 d. Hr., zincul metalic nu deținea un „certificat
de naștere”, adică nu fusese încă obținut în stare metalică. Abia în
1738, William Champion a brevetat patentul de obținere a zincului
metalic prin distilarea calaminei în prezența cărbunelui, iar în
anul 1746, zincul metalic a fost obținut în stare pură de Andreas
Marggraf, el fiind și cel care i-a determinat proprietățile. În anul
1781, James Emerson a brevetat metoda de obținere a alamei din
zinc metalic și cupru.
• Se poate conchide că alama a apărut ca aliaj tehnic și conform unei
tehnologii bine definite la mijlocul secolului al XVIII-lea, moment
în care s-a pus la punct procedeul industrial de obținere a zincului
metalic prin care s-au înlăturat dezavantajele amintite anterior.
În consecință, substituirea noțiunii de cupru (sau bronz) cu cea
de alamă, pentru perioada Vechiului Testament, nu prezintă un suport
științific solid, rezultatul fiind generator de confuzii.
Revenind la traducerile în limba engleză ale versetului anterior:
Într-o […] în care pietrele au fier și din munții căreia vei scoate aramă
/ bronz / alamă (Deuteronomul 8:9), se cuvine a face următoarele
observații:
 traducerea în care pietrele au fier și din munții căreia vei
scoate aramă poate fi acceptată. Traducerea corectă fiind
totuși: în care pietrele conţin minereu de fier și din munții
căreia vei scoate minereu de aramă;
 expresia din munții căreia vei scoate bronz / minereu de
bronz, respectiv alamă / minereu de alamă e incorectă
datorită motivului enunțat anterior: atât bronzul, cât și
alama sunt aliaje ale cuprului cu staniul și respectiv ale
cuprului cu zincul. Aceste aliaje nu se găsesc în stare nativă
în natură, ci se obțin printr-un proces piro-metalurgic;
 la întrebarea dacă aceste greșeli de traducere pot fi
acceptate, aș răspunde NU; însă cauza acestor greșeli de
traducere poate fi explicată: traducătorul a urmărit să
redea aspectul calitativ – bogățiile ce se găsesc în Țara
Făgăduită – acuratețea tehnică a traducerii rămânând pe
plan secundar.
Astăzi, în limba ebraică modernă, confuziile sunt complet excluse:

pentru bronz se folosește termenul arad/‫רדא‬, iar pentru alamă este
folosit cuvântul pliz/‫פליז‬.
Pentru perioada Noului Testament, existența alamei (calaminice)

poate fi admisă, însă și aici traducerile conțin șovăieli:
Matei 10:9:
• (ASV) Get you no gold, nor silver, nor brass in your purses;
• (ISV) Don’t take any gold, silver, or copper in your moneybags;

• (MKJV) Do not provide gold or silver, or copper in your purses;
• (RDCT) Să nu luați nici aur, nici argint, nici aramă în brâiele
voastre;
• (BOR) Să nu aveți nici aur, nici arginți, nici bani în cingătorile
voastre.
Marcu 7:4:
• (ASV) and when they come from the market-place, except they
bathe themselves, they eat not; and many other things there are,
which they have received to hold, washings of cups, and pots, and
brass vessels.
• (ISV) They don’t eat anything from the marketplace unless they
dip it in water. They also observe many other traditions, such aș
the washing of cups, jars, brass pots, and dinner tables.
• (MKJV) And coming from the market, they do not eat without
immersing, and there are many other things which they have
received to hold, the dipping of cups and pots, and of copper
vessels, and of tables.
• (RDCT) Și când se întorc din piață, nu mănâncă decât după ce
s-au scăldat. Sunt multe alte obiceiuri pe cari au apucat ei să le
țină, precum: spălarea paharelor, a ulcioarelor, a căldărilor și a
paturilor.
• (BOR) Și când vin din piață, dacă nu se spală, nu mănâncă; și alte
multe sunt pe care au primit să le țină: spălarea paharelor și a
ulcioarelor și a vaselor de aramă și a paturilor.
Se observă inconsecvența în traducerea cuvântului cupru.
În alte versiuni de traducere a Vechiului Testament în limba engleză,

deruta e și mai pregnantă: pentru cuvântul ebraic cupru – în afara
traducerilor deja amintite, ca bronz și alamă – este folosită și traducerea
oțel/steel:
2 Regi 22:35:
• (ASV) He teaches my hands to war, So that mine arms do bend a
bow of brass.
• (KJV) He teaches my hands to war; so that a bow of steel is broken
by mine arms.
• (MKJV) He teaches my hands to war, so that my hands may bend
a bow of bronze.
• (RDCT) Îmi deprinde mâinile la luptă, și brațele mele întind arcul
de aramă.
• (BOR) Care-mi deprinde mâinile mele la război, și brațele mele să
întindă arcul de aramă.

Iov 20:24
• (ASV) He shall flee from the iron weapon, and the bow of brass
shall strike him through.
• (KJV) He shall flee from the iron weapon, and the bow of steel
shall strike him through.
• (MKJV) He shall flee from the iron weapon, a bow of bronze shall
pierce him.
• (RDCT) Dacă va scăpa de armele de fier, îl va străpunge arcul de
aramă.
• (BOR) Dacă va scăpa de platoșa de fier, îl va străpunge arcul de
aramă.
Ieremia 15:12
• (ASV) Can one break iron, even iron from the north, and brass?
• (KJV) Shall iron break the northern iron and the steel?
• (MKJV) Can one break iron, iron or bronze from the north?
• (RDCT) Poate fierul să frângă fierul de la miazănoapte și
arama?
• (BOR) Poate cineva să rupă fierul, fierul de la miazănoapte și
arama?
Psalmi 18:34
• (ASV) He teacheth my hands to war; So that mine arms do bend a
bow of brass.
• (KJV) He teacheth my hands to war, so that a bow of steel is broken
by mine arms.
• (MKJV) He teaches my hands to war, so that a bow of bronze is
bent by my arms.
• (RDCT) El îmi deprinde mâinile la luptă, așa că brațele mele întind
arcul de aramă.
• (BOR) Cel ce întărești mâinile mele în vreme de război, și ai pus
arc de aramă în brațele mele.
Pentru a putea trage o concluzie, trei noțiuni distincte – fierul, fierul
carburizat și oțelul – trebuie încadrate în contextul istoric evolutiv72. De
aceea, punerea semnului de egalitate, în traduceri, între cupru și oțel nu
are niciun suport și nu poate fi tratată cu înțelegere.
În concluzie: dacă substituția cuprului cu bronzul, în traduceri,
poate fi tratată cu o anumită înțelegere, iar când este înlocuit termenul
bronz cu alamă, pentru perioada Vechiului Testament, traducerea este
generatoare de confuzii, extinderea „evoluționistă” a traducerii noțiunii
de bronz prin oțel este complet neavenită și neconcordantă cu evoluția
istorică a științei metalurgice.
72
Aspecte analizate în capitolul 4.

CAPITOLUL 13
Importanța strategică a metalelor
și a cunoașterii tehnologiei metalelor
D
e-a lungul istoriei, ascendența și descendența unor imperii
antice, contemporane cu evenimentele relatate în Biblie, au fost
influențate, în mare măsură, și de cunoașterea tehnologiei de
obținere și de prelucrare a metalelor.
Un pasaj biblic relevant în acest sens îl găsim în 1 Regi 13:19-22: În
toată țara lui Israel nu se găsea niciun fierar; căci Filistenii ziseră: ,,Să
împedecăm pe Evrei să-și facă săbii sau sulițe”. Și fiecare om din Israel se
pogora la Filisteni ca să-și ascută fierul plugului, coasa, securea și sapa;
când se tocea sapa, coasa, furca cu trei coarne și securea, și ca să facă vârf
țepușului cu care mâna boii. Și așa s-a întâmplat că în ziua luptei de la
Micmas nu era nici sabie, nici suliță în mâinile întregului popor care era
cu Saul și Ionatan: nu aveau decât Saul și fiul său Ionatan.
Contextul istoric al acestor pasaje este perioada de început a
domniei lui Saul, primul rege al Israelului, 1030-1010 î.Hr. Motivul
deliberat al acestei stări de lucruri era clar: filistenii stăpâneau o parte
a teritoriului, deținând și monopolul prelucrării metalelor; ei erau însă
conștienți că atunci când vor pierde monopolul, nu vor mai putea nici să
domine. În consecință, până și uneltele de folosință domestică ale evreilor
erau ascuțite de filisteni, încercându‑se astfel împiedicarea realizării de
obiecte ascuțite (arme) de către evrei.
Într-adevăr, triburile israelite dominate de filisteni au putut lupta
cu succes pentru independență abia sub conducerea regelui David (1010-
970 î.Hr.).
Continuând istorisirea biblică cu episodul David și Goliat ‒ din 1
Regi 17:5-7 ‒, în panoplia uriașului războinic Goliat regăsim un întreg
arsenal de luptă: Pe cap avea coif de aramă și era îmbrăcat cu platoșă
în solzi; greutatea platoșei lui cântărea 5000 sicli de aramă; în picioare
avea cizme cu tureci de aramă și la umăr purta un scut de aramă. Coada
suliței lui era ca sulul de la războaiele de țesut, iar fierul suliței cântărea
600 sicli de fier. Cel ce-i purta scutul mergea înaintea lui. Arma de luptă
a lui David (succesorul regelui Saul la tron) era o praștie cu piatră, de
fapt o catapultă miniaturală. (Vezi figura III.4)

Figura III.4. David și Goliat,
litografie de Osmar Schindler.
O contribuție importantă a filistenilor a fost introducerea

tehnologiei fierului, asimilată ulterior și de meșteșugarii din Israelul
antic. Introducerea fierului în zonă, în jurul anului 1200 î.Hr., a fost
demonstrată de arheologi prin descoperirea unor obiecte și unelte din fier.
Perioada anilor 1200-1000 î.Hr. este socotită epoca timpurie a fierului, iar
cea cuprinsă între anii 1000-586 î.Hr. este cunoscută drept epoca mijlocie
a fierului. Faptul că filistenii aveau în special arme din fier, le‑a conferit
un avantaj militar net în confruntarea cu vecinii lor evrei, care în marea
lor majoritate posedau arme din bronz.
Din punct de vedere statistic, în Vechiul Testament sunt menționate

83 de referințe pentru armuri din bronz, față de numai 4 referințe pentru
armuri din fier.

Un pasaj biblic relevant pentru extinderea și importanța pe care
a avut-o metalurgia în regatul Iudeei, îl găsim în 4 Regi 24:14, 16, aici
fiind descrisă acțiunea regelui Nabucodonosor de deportare în Babilon
a tuturor meseriașilor în lemn și fier, după cucerirea regatului Iudeei în
586 î.Hr.: Pe toți fruntașii și pe toți oamenii viteji, aproape zece mii de
robi, toți lemnarii și fierării; și n-a mai rămas nimeni, decât poporul țării
cel sărac. Toată oștirea în număr de șapte mii, teslarii, fierarii în număr de
o mie, și toți oamenii vârstnici și buni de oștire i-a dus regele Babilonului
robi la Babilon. Aceasta a fost prima acțiune a regelui babilonian, făcută
cu scopul de a asigura liniștea după cucerirea regatului, fiind conștient
că meseriașii în fier ar putea confecționa arme pentru pornirea unei
rezistențe armate.
Atunci ca și astăzi, importanța cunoașterii și stăpânirii tehnologiilor
de înaltă clasă are prioritate nu doar pe tărâm militar, ci și domestic
(bunăoară, în agricultură, învățământ, industrie etc.), fiind de o mare
însemnătate nu doar cantitatea produselor realizate, ci mai ales calitatea
lor.
Notă
În cunoscuta operă în patru acte, cu subiect istoric, a lui Giuseppe Fortunino
Francesco Verdi, Nabucco, pe libretul lui Temistocle Solera și prezentată în premieră
la 9 martie 1842 la Scala din Milano, Nabucodonosor este personajul principal. În
operă, după cucerirea Ierusalimului și deportarea populației, Nabucodonosor are un
sentiment de regret, fapt ce-l face să-I ceară iertare lui Dumnezeu și să le permită astfel
evreilor să revină pe pământul străbun. Subiectul operei nu respectă adevărul istoric,
revenirea fiind într-adevăr permisă evreilor, însă mai târziu, în vremea regelui persan
Cirus, dată la care Nabucodonosor nu mai era în viață.
Însă autorul operei a dorit să prezinte un mare cuceritor, pe Nabucodonosor,
care se întoarce, în final, cu fața spre divinitate, eliberându-i pe evrei.
În operă, ampla utilizare a corurilor simbolizează poporul, Corul sclavilor evrei
fiind una dintre piesele de rezistență

Figura III.5. Opera Nabucco la poalele muntelui Masada, 3-6 iunie 2010.
Cu ocazia împlinirii a 25 de ani de existență în anul 2010, Opera israeliană a oferit

un spectacol de excepție cu opera Nabucco, la poalele muntelui Masada. Sub bagheta
maestrului Daniel Oren și-au dat concursul cântăreți internaționali de operă, în rolurile
principale fiind Dimitra Theodossiou (Abigaille, fiica cea mare a regelui Nabucco),
Sergey Murzaev (Nabucco, regele Babilonului) și Paata Burchuladze (Zacharia, Marele
Preot). Spectacolul a fost regizat de Gasparon Massimo și Ronen Peled, cuprinzând
efecte pirotehnice, de sunet și lumini cu totul aparte.

PARTEA A PATRA
Exemple de reconstituire
a procesului tehnologic
al unor artefacte biblice
În această parte sunt analizate următoarele artefacte

biblice ce prezintă „prestanță” metalurgică:
• Șarpele de aramă
• Vițelul de aur
• Menora (candelabrul cu șapte brațe)
• Rodii și clopoței
• Marea de aramă
• Stâlpii Boaz și Iachin.
Ultimul capitol din această parte se ocupă de calculul
necesarului de materiale.
Pentru realizarea acestor artefacte sunt prezentate

anumite soluții de principiu pentru reconstituirea a procesului
tehnologic1.
Marea majoritate a soluțiilor propuse utilizează
procedeul de turnare. Acesta constituie unul dintre cele mai
vechi procedee cunoscute de om pentru obținerea unui obiect
din metal. La început, a fost o îndeletnicire, iar cu timpul a
devenit o artă, rămânând totuși la nivel empiric.
Anticii au realizat destul de repede că procedeul de
turnare a metalelor deține o serie de avantaje în comparație cu
celelalte procedee existente la acea dată. Bunăoară, era calea
cea mai scurtă de la concept la obținerea fizică a produsului
finit; putea fi folosit atât pentru produse ce cântăreau câteva
zeci de grame, cât și pentru unele foarte grele, de câteva zeci
de kilograme2; se obțineau forme complicate, care nu puteau
1
Folosirea intenționată a sintagmei „soluții de principiu” presupune oferirea doar a
unui cadru schematic, fără pretenția că soluția propusă reprezintă un monopol ori că ar
fi necorijabilă. Dimpotrivă, cititorul este invitat să-și expună propriul punct de vedere.
2
În cazul Stâlpilor Boaz și Iachin, precum și al Vasului de aramă, ordinul de mărime
este tona.

fi realizate prin alte procedee; se putea turna orice metal care
putea fi topit etc.
Acum circa 7.000 de ani, cuprul, având proprietăți fizico-
mecanice bine definite, a fost primul metal topit și turnat.
Odată cu descoperirea aliajului cupru-staniu (bronzul),
domeniul proprietăților fizico-mecanice a fost lărgit, mărind
astfel și sfera proprietăților de utilizare.
Dacă ne referim la realizarea Șarpelui de aramă, moment
metalurgic descris în versetele din Numerii 21:8 și 21:9, trebuie
luat în considerare un alt procedeu tehnologic: deformarea
plastică prin îndoire.
Pentru tratarea subiectului, artefactele pe care le vom

analiza au fost clasificate în funcție de două momente distincte
din istoria biblică:
• perioada premergătoare colonizării Țării Făgăduite
(respectiv perioada celor 40 de ani de peregrinare prin
pustiu): Vițelul de aur, Șarpele de aramă, Clopoțeii și
rodiile, Menora (candelabrul cu șapte brațe);
• perioada ulterioară colonizării Țării Făgăduite: Stâlpii
Boaz și Iachin, Marea de aramă, pentru care a fost
realizat și un calcul al necesarului de materiale.
Specialistul trebuie să fie realist atunci când își propune

reconstituirea proceselor tehnologice de natură biblică. În
încercarea de a-l convinge pe cititor asupra unui anumit
aspect, este obligatoriu ca, în primul rând, el însuși să fie
convins asupra raționamentului respectiv. În consecință,
pentru reconstituirea procesului tehnologic de realizare a
artefactelor, raportat la perioada de referință, au fost emise
și analizate ipoteze considerate viabile, în funcție de care, în
limitele raționalului și acurateței tehnologice, au fost elaborate
teorii care încearcă să confirme cele consemnate în Biblie.
Aceasta însă nu trebuie să-l împiedice pe specialistul care face
reconstituirea de a fi deopotrivă artist, creativ și imaginativ.

CAPITOLUL 14
Șarpele de aramă
M
oise, unul din personajele centrale din Vechiul Testament, i-a
vindecat pe israeliți de mușcătura șerpilor veninoși, în timp ce
traversau deșertul. Momentul metalurgic îl reprezintă versetele
din Numerii 21:8-9, care descriu modul de vindecare al celor atinși de
mușcătura șerpilor veninoși: Iar Domnul a zis către Moise: „Fă-ți un șarpe
de aramă și-l pune pe un stâlp; și de va mușca șarpele pe vreun om, tot cel
mușcat care se va uita la el va trăi”. Și a făcut Moise un șarpe de aramă
și l-a pus pe un stâlp; și când un șarpe mușca vreun om, acesta privea la
șarpele cel de aramă și trăia3.
Chiar dacă versetul biblic citat anterior nu definește modul în
care a fost realizat Șarpele de aramă, cu siguranță că la obținerea formei
respective, tehnologia folosită a fost cea de turnare a unei bare, urmată
de operația de îndoire în forma finală prin forjare.
În anul 1968, arheologul Beno Rothenberg a descoperit, la Timna,
unul din cele mai interesante exponate: un șarpe turnat din cupru cu
cap aurit, figura IV.1,4 expus astăzi în pavilionul Nechushtan, în cadrul
expoziției permanente Eretz Israel Museum din Tel Aviv. Artefactul,
datând din secolele al XIV-lea – al XII-lea î.Hr., amintește de biblicul
șarpe de cupru folosit de Moise.
Cum poate fi „citit printre rânduri” dacă șarpele a fost realizat din
aramă sau bronz (aliaj cupru-staniu)?
Pentru a răspunde, trebuie făcută legătura cu momentul
„premierei” biblice a staniului: Aurul, argintul, arama, fierul, cositorul
și plumbul5 (Numerii 31:22). Staniul (cositorul) fiind definit ca atare, se
poate presupune că una dintre principalele aplicații – alierea cu cupru
spre a obține aliajul de bronz – era deja cunoscută.
Șarpele din aramă realizat de Moise a reprezentat inițial simbolul
de salvare și de apărare doar pentru cerințele de moment, fiind un mesaj
spiritual6, și nicidecum nu a fost confecționat din considerente de cult.
3
De altfel, întregul capitol 21 din cartea Numerii este intitulat Șarpele de aramă.
4
http://www.eretzmuseum.org.il/e/117/
5
Amănunte suplimentare în capitolul 5.
6
Mesajul spiritual este prezentat în capitolul 9.

Figura IV.1.
Șarpele egiptean
de aramă.
Figura IV.2.
Șarpele din aramă
– Gustave Doré.
Șarpele din aramă îl găsim reprezentat și în artă. Un exemplu în acest sens este pictura
artistului francez Gustave Doré (1832-1883), imagine din Bible Illustrations.

CAPITOLUL 15
Vițelul de aur
Î
n afara mesajului spiritual7, momentul Vițelului de aur este legat
și de un aspect metalurgic: Văzând însă poporul că Moise întârzie
a se pogorî din munte, s-a adunat la Aaron și i-a zis: „Scoală și
ne fă dumnezei, care să meargă înaintea noastră, căci cu omul acesta,
cu Moise, care ne-a scos din țara Egiptului, nu știm ce s-a întâmplat”.
Iar Aaron le-a zis: „Scoateți cerceii de aur din urechile femeilor voastre,
ale feciorilor voștri și ale fetelor voastre și-i aduceți la mine”. Atunci tot
poporul a scos cerceii cei de aur din urechile alor săi și i-a adus la Aaron.
Luându-i din mâinile lor, i-a turnat în tipar și a făcut din ei un vițel turnat
și l-a cioplit cu dalta. Iar ei au zis: „Iată, Israele, Dumnezeul tău, care te-a
scos din țara Egiptului!” (Exodul 32:1-4).
Relatarea biblică nu prezintă amănunte nici asupra mărimii și nici
asupra metodei de turnare. Să încercăm să analizăm ce se poate deduce
din text.
O apreciere asupra mărimii idolului ar putea fi dedusă din fraza tot
poporul a scos cerceii cei de aur din urechile alor săi. Deci cerceii de aur
au constituit materia primă.
Numărul total de persoane după exodul din Egipt este apreciat
astfel: Fiii lui Israel au plecat din Ramses spre Sucot, ca la șase sute de mii
de bărbați pedeștri, afară de copii (Exodul 12:37)8. În ipoteza că pe lângă cei
600.000 de bărbați, mai existau cel puțin 700.000 de femei și 400.000 de
copii, rezultă un total de 1.700.000 de persoane. Iar dacă fiecare persoană
a donat 5 grame de aur, rezultă un total de 5,5 tone de aur din care a fost
realizat vițelul, echivalentul unui lingou de formă cubică, având latura
de 658 mm (densitatea aurului este 19,3 g/cm3).
În baza acestui rezultat, se pare că aprecierea mărimii idolului,
realizată în The Nuremberg Chronicle, figura IV.39, nu este exagerată.
Un alt aspect este timpul execuției. Din Exodul 32:5 se poate deduce
că Vițelul de aur a fost realizat într-o singură zi: Văzând aceasta, Aaron
a zidit înaintea lui un jertfelnic; și a strigat Aaron și a zis: „Mâine este
sărbătoarea Domnului!”.
7
Mesajul spiritual este prezentat în capitolul 9.
8
Cifra este reluată și astfel dovedită ca fiind valabilă, cu prilejul recensământului
efectuat în pustiu, Numerii 1:46, precum și în Numerii 26:51.
9
http://www.beloit.edu/nuremberg/book/images/Old%20Testament/big/Dance%20
around%20the%20Golden%20Calf%20XXXIr.jpg.

Figura IV.3. Dansând în jurul Vițelului de aur.
Una dintre cele mai fascinante și populare cărți publicate de Hartman Schedel
în secolul al XV-lea este Liber Cronicarum, cunoscută cititorului de limba engleză sub
numele The Nuremberg Chronicle. Bogat ilustrată, cartea a fost publicată în două ediții
în același an: prima ediție în limba latină, datată 12 iulie 1493, iar a doua ediție în limba
germană, datată 23 decembrie 1493.

Luând în considerare doar patru parametrii tehnologici: (a) 1.0650C,
temperatura de topire a aurului; (b) o zi, timpul de realizare; (c) circa
5.500 kg, cantitatea ce trebuia turnată; (d) operațiile de formare-turnare
efectuate în condiții empirice, se poate conchide că realizarea idolului nu
a fost o treabă prea ușoară. Cu siguranță, pentru acele timpuri, întreaga
operațiune metalurgică, realizată în mod improvizat, a constituit un fapt
demn de consemnat.
Acțiunea desfășurându-se în plin deșert, este posibil să se fi
întrebuințat o formă de nisip pentru turnare, iar finalizarea chipului
idolului-vițel să fi fost realizată prin ajustare manuală.
Este de asemenea posibil ca modelul pentru realizarea formei să fi
fost chiar o statuetă a zeului egiptean Apis, statuetă aflată în bocceaua
vreunuia dintre evrei. Utilizând acest model, a putut fi realizată o formă
de turnare în nisip, planul de separație fiind ca în figura IV.4.
Figura IV.4. Vițelul de aur: modelul de turnare.

Punem și aici întrebarea: cerceii cei de aur din urechile alor săi erau
executați din aur curat sau dintr-un aliaj de aur? Răspunsul pe care-l
propunem este următorul: cerceii erau dintr-un aliaj de aur, deoarece
în Biblie, acolo unde se folosește aur curat, există specificarea clară și
expresă de aur curat10. În consecință, materialul din care a fost realizat
vițelul-idol era un aliaj de aur11.
10
Pentru realizarea Menorei de exemplu, materialul are specificarea expresă de aur
curat.
11
Nici în acest caz nu au fost posibile investigații de laborator, deoarece Moise a
distrus idolul: Apoi luând vițelul pe care-l făcuseră ei, l-a ars în foc, l-a făcut pulbere
(Exodul 32:20). Motivul distrugerii l-a constituit același imperativ biblic ce interzice cu
desăvârșire realizarea idolilor.

CAPITOLUL 16
Menora
(candelabrul cu șapte brațe)
1. Introducere
1.1. Generalități
Menora, candelabrul de aur cu șapte brațe, a devenit principalul
simbol evreiesc. Istoria sa se întinde pe o perioadă de peste 1.250 ani, din
timpul pribegiei în deșert, adică din perioada în care a apărut ca obiect
de cult în Tabernacol (circa 1200 î.Hr.), și până în anul 70 d.Hr., moment
în care a dispărut.
Menora, în afara menirii uzuale de a lumina cortul pe timpul
nopții, reprezenta simbolul spiritual al momentului întâlnirii dintre
Dumnezeu și Moise, cel chemat să primească Tablele Legii pe Muntele
Sinai. Relatarea biblică descrie tufișul aprins fără a se mistui, Dumnezeu
adresându-se lui Moise din interiorul rugului ignifug12. Simbolistica
sfeșnicului cu șapte brațe este aceea că înalță și luminează mintea omului
către lumina lui Dumnezeu.
Peripețiile biblice ale vestitului candelabru sunt legate în continuare
de o serie de evenimente, trecând prin Templul lui Solomon și ajungând
la Templul lui Irod.
Imaginea încetățenită astăzi a Menorei este aceea care apare
pe Arcul de Triumf construit la Roma (vezi figura IV.5), în amintirea
războiului din anul 70 d.Hr., câștigat de Titus13, comandantul suprem al
armatelor din Iudeea, împotriva răsculaților.
Atunci când legiunile romane, sub conducerea lui Titus, au cucerit
Ierusalimul și au distrus Templul, Menora a fost luată și dusă la Roma14.
12
Josephus Flavius (Antichități iudaice, vol. 1, Editura Hasefer, București, 2000, p. 144)
menționează că cele șapte candele aflate în vârful celor șapte ramuri amintesc cele
șapte planete cunoscute pe atunci: Soarele (brațul central, cel mai înalt, reprezentând
lumina, respectiv planeta care domina peste toate celelalte), Luna, Mercur, Venus,
Marte, Jupiter și Saturn. În paralel, în literatura rabinică se menționează că cele șapte
ramuri simbolizează cele șapte zile ale săptămânii, cu ramura centrală reprezentând
Sâmbăta (Șabat), ziua cea mai sfântă, închinată lui Dumnezeu.
13
Titus, fiul împăratului Vespasian (69-79 d.Hr.), a devenit împărat (79-81 d.Hr.) după
moartea tatălui său.
14
Este vorba despre Menora din Templul lui Irod, regele Irod fiind un personaj situat la
limita dintre Vechiul Testament (cărțile necanonice) și Noul Testament. Reproducerea
Menorei pe Arcul de Triumf al lui Titus se petrece la circa 1.000 de ani după construcția
Templului lui Solomon.

Dornici să facă o primire cât mai călduroasă fiului împăratului, construcția
Arcului de Triumf a început când armatele romane încă mărșăluiau prin
capitala învinsă. Pe un basorelief, înfățișând capturarea Ierusalimului,
au sculptat și o menora.
Figura IV.5. Imaginea Menorei pe Arcul de Triumf al lui Titus.
Procesiunea triumfală, așa cum apare reprezentată pe Arc,

este detaliat descrisă de către martorul ocular Josephus Flavius15,
confidentul împăratului roman Vespasian. Trofeele de război16 au
fost inițial păstrate în Templul lui Jupiter de pe Capitoliu și apoi
transferate în Templul Păcii, construit de Vespasian și inaugurat în
anul 75 d.Hr. O parte din artefacte au fost topite pentru a se emite,
în anul 71 d.Hr., vestitele monede Iudeea învinsă (Iudaea Capta)
(vezi figura IV.6).17
15
Flavius Josephus, Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor, Editura Hasefer,
București, 2004, cap. V, pp. 509-512. Și dacă același Flavius Josephus ar putea fi „acuzat”
că a scris Antichități iudaice urmărind firul textului biblic, în cazul Istoriei războiului
iudeilor împotriva romanilor, el a fost un participant activ.
16
De fapt, ceea ce mai rămăsese după incendiul devastator.
17
După http://en.wikipedia.org/wiki/Judaea_Capta_coinage.

Figura IV.6. Monede Iudaea Capta.
Ultimele urme ale candelabrului pot fi jalonate după cum urmează.

• În cele 14 zile din iunie 455 d.Hr., Roma a fost capturată și prădată de regele
vandal Gaiseric. Printre obiectele jefuite a fost și Menora.
• Urmașii lui Gaiseric au fost învinși la Cartagina, capitala imperiului vandal, în
anul 533 d.Hr., de Flavius Belisarios, generalul împăratului bizantin Iustinian
I. Istoricul roman Procopius din Caesarea descrie prăzile luate de învingători18,
care includ obiectele spoliate de regele Gaiseric.
• Procopius din Caesarea a consemnat în continuare că generalul Belisarios a
transferat comorile la Constantinopol. Afirmația pare a fi plauzibilă, având în
vedere că Procopius l-a însoțit pe generalul Belisarius în războaie;
• Același Procopius afirmă mai departe că întreaga comoară a fost readusă mai
târziu la Ierusalim.
În privința ultimei afirmații nu ne putem pronunța, deoarece nu există dovezi
veridice în acest sens. Un lucru este însă cert: urmele Menorei s-au pierdut...
1.2. „Premiera biblică” a candelabrului de aur cu șapte brațe

Menora apare descrisă pentru întâia oară în Exodul 25:31-40,
atunci când Moise, aflat pe muntele Sinai, primește de la Atotputernicul
instrucțiuni detaliate privind realizarea Tabernacolului și a tuturor
obiectelor din cort, inclusiv pentru candelabru: Să faci sfeșnic din aur
curat. Sfeșnicul să-l faci bătut din ciocan: fusul, brațele, cupele, nodurile
și florile lui să fie dintr-o bucată. Șase brațe să iasă pe cele două laturi
ale lui: trei brațe ale sfeșnicului să fie pe o latură a lui și trei brațe ale
sfeșnicului să fie pe cealaltă latură. El va avea la un braț trei cupe în
forma florii de migdal, cu nodurile și florile lor, și la alt braț va avea trei
18
http://procopius.net/reconquestofafrica.html.

cupe în forma florii de migdal, cu nodurile și florile lor. Așa vor avea
toate cele șase brațe ce ies din fusul sfeșnicului. Iar pe fusul sfeșnicului
să fie patru cupe în forma florii de migdal, cu nodurile și florile lor: Un
nod sub două brațe, un alt nod sub alte două brațe și un al treilea nod
sub cele din urmă două brațe, iar în vârful fusului sfeșnicului să fie încă o
cupă în forma florii de migdal cu nodul și floarea ei. Nodurile și ramurile
acestea să fie dintr-o bucată cu sfeșnicul. El trebuie să fie lucrat tot cu
ciocanul, dintr-o singură bucată de aur curat. Să-i faci șapte candele și
să pui în el candelele acestea, ca să lumineze latura din fața lui. Să-i faci
mucări și tăvițe de aur curat. Dintr-un talant de aur curat să se facă
toate obiectele acestea. Vezi să faci acestea toate după modelul ce ți s-a
arătat în munte.
O imagine identică apare și în Zaharia 4:2: și mi-a zis: „Ce vezi?”
și am zis: „Iată, văd un candelabru cu totul de aur, cu șapte candele, iar
deasupra candelabrului este un vas cu untdelemn din care pornesc șapte
țevi către cele șapte candele.
În Numerii 8:4 este accentuat faptul că sfeșnicul a fost executat
conform indicațiilor primite de Moise de la Dumnezeu: Iată cum era
făcut sfeșnicul: fusul lui de aur era lucrat din ciocan; florile lui toate erau
tot din ciocan. După modelul pe care îl arătase Domnul lui Moise, așa s-a
făcut sfeșnicul.
Bețalel din tribul Iuda reprezintă personajul biblic ales de
Dumnezeu și însărcinat cu construcția Tabernacolului, precum și cu
realizarea tuturor obiectelor din aur, argint, cupru, piatră și lemn, și a
veșmintelor Marelui Preot, necesare săvârșirii cultului în Tabernacol.19
El a fost ajutat și secondat de Oholiab, din tribul Dan: Apoi a zis Moise
către fiii lui Israel: „Iată Domnul a chemat anume pe Bețaleel, fiul lui Uri
al lui Or, din seminția lui Iuda. Și l-a umplut de duhul dumnezeiesc al
înțelepciunii, al priceperii, al științei și a toată iscusința, ca să lucreze
țesături iscusite, să facă lucruri de aur, de argint și de aramă; să cioplească
pietrele scumpe pentru încrustat, să sape în lemn și să facă tot felul de
lucruri iscusite. Și priceperea de a învăța pe alții a pus-o în inima lui, în
a lui și a lui Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminția lui Dan. A umplut
inima acestora de înțelepciune, ca să facă pentru locașul sfânt orice lucru
de săpător și de țesător iscusit, de cusător pe pânză de mătase violetă,
stacojie și vișinie și de in, și de țesător în stare de a face orice lucru și a
născoci țesături iscusite” (Exodul 35:30-35).
Descrierea modului în care Bețalel a realizat candelabrul cu șapte
brațe apare în Exodul 37:17-24: După aceea a făcut un sfeșnic de aur curat
și sfeșnicul acesta l-a lucrat din ciocan. Fusul lui, brațele lui, cupele lui,
nodurile lui și florile lui erau toate dintr-o bucată. Din laturile lui ieșeau
șase brațe: trei brațe ale sfeșnicului ieșeau dintr-o latură a lui și trei brațe
19
În semn de cinste, Academia de Artă din Ierusalim este denumită Academia de Artă
„Bețalel”.

ale sfeșnicului ieșeau din cealaltă latură a lui. Un braț avea trei cupe în
forma florii de migdal, cu nodurile și florile lor; alt braț avea trei cupe
tot în forma florii de migdal, cu nodurile și florile lor; așa aveau toate
cele șase brațe, care ieșeau din laturile sfeșnicului. Iar pe fusul sfeșnicului
erau patru cupe în forma florii de migdal, cu nodurile și florile lor. Cele
șase brațe, care ieșeau din el, aveau: un nod sub primele două brațe, un
nod sub alte două brațe și un nod sub ultimele două brațe. Nodurile și
ramurile de pe ele erau una cu fusul. Sfeșnicul întreg era lucrat din ciocan,
dintr-o singură bucată de aur curat. Apoi i-a făcut șapte candele, mucări
și tăvițe de aur curat. Dintr-un talant de aur curat au făcut sfeșnicul cu
toate cele necesare lui.
1.3. Candelabrul cu șapte brațe și prezentul

Menora cu șapte brațe20 este simbolul principal și durabil al mitului
exilului, alături de cel al speranței de izbăvire, fiind un motiv central în
conștiința poporului evreu. Menora simbolizează legătura dintre anticul
și noul stat Israel, fiind expresie a revenirii din lungul exil, al sfârșitului
diasporei.
De-a lungul istoriei, menora cu șapte brațe a fost realizată într-o
mare varietate de interpretări, din materiale diferite (feronerie, sticlă,
broderie, gravură, mozaic), având utilizări multiple (ilustrația de cărți
religioase, mozaicuri etc.).
În arta modernă, forma menorei păstrează semnificația simbolică.
În acest sens, iată câteva exemple: imaginea menorei aflată pe esplanada
din fața Parlamentului israelian (Kneset), Ierusalim (în figura IV.7a)21,
cea din fața Templului Coral din București, (în figura IV.7b), precum și
cea realizată de către Salvador Dali (vezi figura IV.7c)22. De asemenea,
flacăra științei, emblema Universității „Ben-Gurion” din Negev, Beer-
Șeva, Israel (figura IV.8), reprezintă lumina-simbol ce o radiază flacăra
menorei.
20
Există și tipul de menoră cu nouă brațe, Hanukia. Aceasta își are originea în
sărbătoarea de Hanuca, în amintirea victoriei macabeilor din anul 165 î.Hr. împotriva
regelui seleucid al Siriei, Antiohus Epifanes, care pângărise Templul din Ierusalim
(transformarea Templului într-un altar închinat lui Zeus, aducerea unui porc și
sacrificarea lui în Templu) și îi prigonise pe evrei (respectarea Șabatului și practicarea
circumciziei erau pedepsite cu moartea). Sărbătoarea durează opt zile, în fiecare seară
aprinzându-se câte o lumânărică în plus, în amintirea minunii uleiului care, deși
rămăsese cantitativ doar pentru o singură noapte, a ars fără întrerupere timp de opt
nopți. Al nouălea braț, numit șamas, este brațul central pe care se află lumânărica de
serviciu, cea cu care se aprind în fiecare seară celelalte lumânări. În total, în cele opt zile
de sărbătoare, se aprind 44 de lumânărele.
21
Realizată de Benno Elkan între anii 1949-1956, conține 29 de motive din legendele
existenței evreiești și israeliene, din negura timpurilor și până în zilele noastre.
22
Momentan expusă la intrarea principală din incinta aeroportului internațional Ben-
Gurion.

Figura IV.7a. Menora aflată
pe esplanada din fața
Parlamentului israelian
(Kneset), Ierusalim.
Figura IV.7b. Menora din fața Templului Coral din București.

Figura IV.7c.
Menora lui Salvador Dali.
Figura IV.8. Flacăra științei,

emblema Universității
„Ben-Gurion” din Negev,
Beer-Șeva, Israel.

Astăzi, menora, flancată de două ramuri de măslin, reprezintă
stema națională a statului Israel (vezi figura IV.9). Ea corespunde, ca
reprezentare, imaginii de pe Arcul lui Titus de la Roma. Această alegere
exprimă simbolul renașterii naționale, în antiteză cu trecutul, cu
distrugerea și exilul impus. Simbolul luminii pe care menora o radiază
reprezintă învățătura, cartea, educația23. Flancarea cu două ramuri de
măslin simbolizează dorința de pace a Israelului.
Figura IV.9.
Menora, emblema statului Israel.
2. Tehnologia de execuție
2.1. Generalități
Revenind la textul care descrie modul în care trebuia executat
candelabrul, constatăm că acesta era alcătuit din mai multe componente:
un fus central, câte trei brațe de fiecare parte a fusului central,
decorațiunile (cupe, noduri, flori). Indicarea modalității de execuție este
clară și imperativă: candelabrul trebuia realizat dintr-o singură bucată
de aur curat. Oare nu ar fi fost mai simplu dacă se realizau mai întâi
componentele și apoi era asamblată Menora? Răspunsul trebuie însă
înțeles prin prisma mesajului transmis: expresia dintr-o singură bucată
reprezintă simbolul unității și armoniei.
2.2. Reconstituirea dimensiunilor geometrice și a tehnologiei de

execuție
Un tehnolog metalurg modern care ar dori să reconstituie procesul
tehnologic de realizare a candelabrului de aur se va găsi în fața unei dileme.
23
Menora este amplasată pe instituțiile de stat pentru învățământ și cultură.

Lipsește un element esențial: în „caietul de sarcini” biblic dimensiunile
geometrice sunt inexistente. Nu există nici reproduceri ale Menorei din
această perioadă, care să îl poată ajuta în acest sens.
Și atunci, care e soluția?
Revenind la textul biblic, rezultă relația specială stabilită între Dumnezeu și Moise.
Modelul sfeșnicului i-a fost arătat lui Moise prin revelație dumnezeiască: Atunci a grăit
Dumnezeu cu Moise și a zis: (Ieșirea 25: 31) și „Vezi să faci acestea toate după modelul
ce ți s-a arătat în munte” (Ieșirea 25: 40).
Metalurgul acelui moment – căruia Dumnezeu i-a arătat personal cum trebuia
realizată Menora, dându-i instrucțiuni amănunțite în acest sens – a fost Profetul Moise.
În Numerii 8:4 este accentuat faptul că sfeșnicul a fost executat conform indicațiilor
primite de către Moise de la Dumnezeu: Moise făcuse sfeşnicul după chipul pe care i-l
arătase Domnul.
Chiar dacă nu Moise personal a executat candelabrul, ci Bețalel (Exodul 31:1-3) și
Oholiab (Exodul 31:6) – înzestrați în acest sens cu duh divin, înțelepciune, pricepere,
ştiinţă şi iscusinţă –, Moise trebuia să îndrume, să știe ce să pretindă, să știe cum să
urmărească modul de execuție. În acest sens, Moise – pe lângă inspirația divină – trebuia
să cunoască această meserie, trebuia să posede abilități de artă metalurgică...
Acest exemplu este edificator în ceea ce privește importanța ce o acordă Dumnezeu
metalurgului biblic; însă acest fapt nu ne este de prea mare ajutor pentru încercarea de
reconstituire a procesului tehnologic de realizare a Menorei.
Ca să ajungem la dimensiunile geometrice ale Menorei, revenim

la textul biblic: dintr-un talant de aur curat au făcut sfeșnicul cu toate
cele necesare lui (Exodul 37:24). Această valoare poate fi un indicator de
pornire. Pentru 1 talant de aur, conform celor două tipuri de registre,
valorile sunt 34 kg și respectiv 50 kg24.
În literatura ebraică – ne referim la Mișna, parte componentă
a Talmudului – este indicat faptul că înălțimea H a Menorei era de 18
tefahim25. Citind mai departe, aflăm lățimea T de 12 tefahim între capetele
brațelor extreme. Conform celor două tipuri de registre, 1 tefah (‫ = )חפט‬80
mm și respectiv 96 mm. Conversia în sistemul metric a mărimilor biblice
pentru înălțimea și lățimea Menorei se găsește în tabelul IV.1.
Tabelul IV.1. Conversia mărimilor biblice în sistemul metric

pentru înălțimea (H) și lățimea (T)
Registrul Conversia (mm)

H = 18 tefahim T = 12 tefahim
1 tefah = 80 mm 1.440 960
1 tefah = 96 mm 1.728 1.152
24
Vezi capitolul 8.
25
Vezi capitolul 1, figura I.1.

Indicația biblică totul să fie din aur bătut ar putea fi respectată în
ipoteza în care materialul întrebuințat ar fi aur curat, respectiv aur pur (24
carate); acesta este un material moale (cu duritatea HV=40 și densitatea de
19,3 g/cm3), ușor de prelucrat. Însă piesa realizată astfel se poate deforma
singură foarte ușor, chiar fără intervenția unor agenți externi.
În consecință, pentru a-i asigura piesei rigiditate și durabilitate26,
se va utiliza un aliaj din aur de 18 carate, având duritatea HV=100 și
densitatea de circa 15,5 g/cm3.
În încercarea de a stabili dimensiunile geometrice ale Menorei, vom
utiliza programul Solidworks 200827, în a cărui bază standard de date,
densitatea este 19 g/cm3.
Considerațiile ce urmează au în vedere efectuarea unei analize
de principiu. În acest sens, forma geometrică supusă analizei este
simplificată, respectiv fără potirașe, gămălioare etc. (Vezi figura IV.10.)
Figura IV.10.
Forma simplificată a Menorei.
În încercarea de stabilire a dimensiunilor Menorei – pentru

reconstituirea procesului tehnologic de fabricație – programul a fost
rulat pentru trei variante:
1. Sunt stabilite din start anumite proporții ale geometriei piesei,
rezultând dimensiunile de gabarit.
26
Așa cum am mai spus, Tabernacolul era o construcție adaptată necesităților pribegiei,
fiind ușor de montat și demontat. Așadar și Menora trebuia să aibă calități care să o facă
rezistentă unui asemenea regim, de transport permanent dintr-un loc într-altul.
27
SolidWorks 2008 Training Manual, SolidWorks Corporation, Doc. number PMT0150-
ENG.

2. Sunt stabilite din start dimensiunile gabaritice ale piesei,
rezultând dimensiunile ei.
3. Menora cu soclu hexagonal gol, în care golul realizat în soclu este
o calotă sferică.
2.2.1. Varianta 1
Dimensiunile gabaritice rezultate sunt consecința anumitor
proporții între dimensiunile piesei stabilite din start. Soclul are formă
hexagonală cavă.
Analiza a fost efectuată pentru două tipuri de secțiuni (plină și
tubulară), fiecare fiind analizată pentru cele două registre de conversie a
greutății (34 kg și 50 kg), rezultând patru tipo-dimensiuni.
Dimensiunile geometrice ale materiei prime, în ipoteza că forma
geometrică este un cub, sunt următoarele:
• circa 180 x 180 x 180 mm, pentru 34 kg;
• circa 260 x 260 x 260 mm, pentru 50 kg.
S-a stabilit forma Menorei (vezi figura IV.11). Pentru forma cu secțiune
tubulară apar în plus elementele grosimii de perete de-di și De-Di.
Pentru ambele variante de secțiuni au fost stabilite următoarele
elemente:
• Menora este alcătuită dintr-un braț central, plus trei ramuri
laterale de fiecare parte a brațului central, în total 7 brațe;
• axa Menorei Φ-Φ este identică cu axa brațului central;
• fiecare pereche de ramuri are forma unui semicerc, razele
corespunzătoare fiind R (= T/2), R2 și R1;
• centrul C al celor trei semicercuri concentrice, aflat la înălțimea
H, este situat pe axa Φ-Φ;
Figura IV.11. Forma Menorei în varianta 1.

• brațul central are formă tronconică28: diametrul D este poziționat
la intersecția cu soclul de susținere, iar diametrul d este identic
cu diametrul celorlalte 3 + 3 ramuri laterale; pentru varianta
tubulară, D = De și d = de;
• centrul de greutate Mc se află la înălțimea M față de soclu;
• soclul are forma unui trunchi de piramidă hexagonală, în care C
reprezintă înălțimea soclului, iar E, valoarea diametrului cercului
median înscris hexagonului;
• soclul este gol, peretele având grosimea t = 0,1 C, însă minimum
4,5 mm;
• pentru varianta tubulară, în ideea de a favoriza o umplere ușoară
a formei de turnare cu metalul lichid, s-a stabilit o grosime de
perete de minimum 4,5 mm;
• proporții stabilite:
H : T = 1,20 ÷ 1,25
R : R2 : R1 = 5 : 3,5 : 2
d = H : 14 și D : d = 1,25 ÷ 1,30
H : E = 5,2 ÷ 5,5 și E : C = 3.
Rezultatele obținute sunt sintetizate în tabelul IV.2.
Tabelul IV.2. Dimensiunile Menorei obținute în varianta 1 de

reconstituire
Greutate Tipul Aria Dimensiuni H/M

(kg) secţiunii laterală (mm)
(dm2) H T 2R2 2R1 d D g C E M
34 plină 33,2 420 370 240 140 30 38 - 76 228 165 2,54
tubulară 55,9 480 430 280 160 35 44 6 87 260 130 3,7
50 plină 43,3 480 430 275 155 35 44 - 87 260 190 2,53
tubulară 72,4 545 485 305 165 40 50 8 98 288 148 3,7
2.2.2. Varianta 2
În această variantă, dimensiunile rezultate sunt consecința stabilirii
din start a dimensiunilor de gabarit ale piesei, H = 18 tefahim și T = 12
tefahim.
Soclul a fost realizat sub două forme (vezi figura IV.12):
• calotă sferică, figura IV.12.a;
28
Forma tronconică a brațului central vine ca răspuns pentru umplerea corectă a formei
de turnare cu metal lichid. Din punct de vedere tehnologic, brațul central reprezintă și
axul central al rețelei de alimentare cu metal lichid pentru întreaga piesă turnată.

• două bare cu secțiune rotundă29, îndoite în formă de arc de cerc și
dispuse perpendicular (figura IV.12.b).
Figura IV.12. Forma Menorei în varianta 2.
Programul a fost rulat în exclusivitate pentru secțiunea plină

rotundă.
Analiza a fost efectuată pentru cele două tipuri de registre de
conversie a greutății (34 și 50 kg) și două tipo-dimensiuni liniare pentru
tefah (80 și 96 mm). Au rezultat opt tipo-dimensiuni (vezi figura IV.13).
Rapoartele stabilite sunt R : R2 : R1 = 5 : 3,5 : 2, în care R = (T - D)/2,
pentru ramurile laterale superioare. Pentru raza „r” de curbură a soclului,
raportul stabilit este r = T - 2D. Dimensiunile de interes rezultate sunt D,
R1, R2, Wc, r, A.
Menora cu soclul constituit dintr-o calotă sferică are grosimea de
perete g = 6 mm. Dimensiunile rezultate sunt prezentate în tabelul IV.3.
Menora cu soclul constituit din două bare cu secțiune rotundă,
îndoite în formă de arce de cerc și dispuse perpendicular, prezintă o
geometrie simplă. Fusul central și cele 3 + 3 ramuri laterale au diametrul
„D”; de asemenea, cele două bare ce constituie soclul au diametrul „D”,
prezentând o îndoitură sub formă de arc de cerc de rază „r”. Dimensiunile
rezultatele sunt prezentate în tabelul IV.4.
29
Soclul poate fi realizat și din două bare plate (cu secțiune pătrată sau dreptunghiulară);
în această situație, pentru a opera cu un numitor comun între datele obținute, condiția
este o identitate de secțiune transversală cu bara rotundă. Din punct de vedere
tehnologic, în ipoteza că piesa se obține prin procedeul de turnare, secțiunea plată
oferă avantaj la alegerea planului de separare al formei de turnare.

Figura IV.13. Tipo-dimensiuni varianta 2.
Tabelul IV.3. Dimensiunile Menorei în varianta 2,

cu soclul dintr-o calotă sferică
Greutate Dimensiuni (mm), Aria

(kg) pentru H = 1.440 şi T = 960 H/M laterală
D 2R1 2R2 2R M A dsf/2 g (dm2)
34 64 298 597 896 854 50 305 10 1,69 180,3
50 80 294 587 880 867 50 300 15 1,66 196,5
Greutate Dimensiuni (mm), Aria

(kg) pentru H = 1.728 şi T = 1.152 H/M laterală
D 2R1 2R2 2R M A dsf/2 g (dm2)
34 64 362 725 1.088 1.167 50 309 6 1,48 199,03
50 80 358 715 1.072 1.206 50 340 10 1,43 246,56

Tabelul IV.4. Dimensiunile Menorei în varianta 2,
cu soclul din două bare cu secțiune rotundă,
îndoite sub formă de arce de cerc și dispuse perpendicular
Greutate Dimensiuni (mm), H/M Aria

(kg) pentru H = 1.440 şi T = 960 laterală
D 2R1 2R2 2R M A r (dm2)
34 64 298 597 896 1.010 200 367,5 1,43 112,5
50 80 294 587 880 1.054 200 360 1,37 136,7
Greutate Dimensiuni (mm), H/M Aria

(kg) pentru H = 1.728 şi T = 1.152 laterală
D 2R1 2R2 2R M A r (dm2)
34 56 366 731 1.096 1.091 200 420 1,58 123,4
50 70 360 721 1.082 1.128 200 415 1,53 151,5
2.2.3. Varianta 3
Această variantă constituie o alternativă a variantei 1, în care
cavitatea realizată în soclul hexagonal este sub formă de calotă sferică.
Programul a fost rulat în exclusivitate pentru greutatea de 50 kg,
pentru cele două tipuri de secțiune (plină și tubulară); pentru fiecare tip
de secțiune s-au luat în calcul două tipuri de tijă centrală: înclinată la 20
și dreaptă. Au rezultat patru tipo-dimensiuni (vezi figura IV.14). Datele,
în conformitate cu figura IV.15 – respectiv tipo-dimensiunile 2 și 3 din
figura IV.14 – sunt prezentate în tabelul IV.5.
Figura IV.14. Tipo-dimensiuni în varianta 3.

Tabelul IV.5. Dimensiunile Menorei în varianta 3
Secţiune Tija Dimensiuni (mm) Aria

centrală H T d g30 M E e h H/ laterală
M (dm2)
plină înclinată 510 385 34 - 274 207 102 1,86 30,1
dreaptă 525 385 35 - 279 233 202 105 1,88 30,6
tubulară înclinată 600 363 40 4 408 243 133 1,47 58,5
dreaptă 615 358 41 4 411 273 123 1,5 57
m30 Figura IV.15. Forma Menorei în varianta 3.
2.3. Analiza rezultatelor

În textul biblic lipsesc dimensiunile Menorei, chiar dacă există
alte instrucțiuni amănunțite conform cărora ea trebuia executată. În
consecință, proiectantul a predat spre execuție un produs pentru care
baza de date este incompletă.
Executantului îi revine sarcina de a emite ipoteze de lucru care să
conducă la completarea bazei de date.
În acest sens, așa cum am mai spus, pornind de la o anumită
greutate a piesei, a fost folosit programul Solidworks 2008 pentru trei
variante esențiale:
• în varianta 1 au fost obținute dimensiunile geometrice ale piesei,
în baza unor proporții prestabilite între dimensiuni;
• în varianta 2 au fost obținute dimensiunile geometrice ale piesei,
în baza dimensiunilor de gabarit prestabilite;
• în varianta 3, care constituie o variație a variantei 1, s-a încercat
creșterea în înălțime a piesei.
Se pot face următoarele remarci:
• pentru varianta 1 (și varianta 3), comparând valorile obținute
prin utilizarea programului Solidworks 2008 (vezi tabelul IV.2)
30
g = (de - di)/2 reprezintă grosimea de perete în cazul secțiunii tubulare.

cu valorile ce apar în Talmud și Rași (vezi tabelul IV.1), se constată
că dimensiunile Menorei obținute sunt inferioare, atât pentru
înălțime (H), cât și pentru lățime (T).
• pentru varianta 2, creșterea în înălțime și lățime se pot realiza prin
reducerea diametrului fusului central și al ramurilor laterale.
2.4. Criteriile care au stat la baza stabilirii variantei optime

Pentru această etapă au fost alese trei criterii: rigiditatea, stabilitatea
și capacitatea de realizare a piesei.
2.4.1. Rigiditatea
Rigiditatea reprezintă proprietatea unui corp solid de a rezista la
deformare, inclusiv posibilitatea de deformare sub greutatea proprie.
Pentru o analiză prin prisma acestui criteriu, se pun față în față
câteva aspecte:
• materialul din care este realizată Menora, aur pur, este prin
definiție un material deosebit de moale și puțin tenace;
Figura IV.16. Menora din perimetrul

Cardo, Ierusalim.

• geometria Menorei – cu referire expresă la formele în arc de cerc
ale celor 3 + 3 ramuri laterale ce ies din tulpina centrală – este
compatibilă cu materialul din care este realizată Menora;
• în cursul celor 40 de ani de peregrinare prin deșert, Menora
a fost supusă unui risc foarte mare al deteriorării în timpul
transportului.
Raportându-ne la aceste aspecte, ne întrebăm care este relația dintre
geometria Menorei și rigiditatea sa, respectiv dacă geometria Menorei
prezintă o garanție sigură pentru conservarea în timp a formei sale.
Notă
Pentru Menora expusă în perimetrul Cardo din zona cetății Ierusalimului antic
(vezi figura IV.16), durabilitatea formei geometrice este asigurată, având în vedere că
aceasta este confecționată sunt bare de… bronz. Piesa nu este alcătuită dintr-o singură
bucată (deci nu s-a obținut prin procedeul de formare-turnare), ci s-a realizat prin
asamblarea părților componente prelucrate31. În plus, construcția soclului (greutate,
dimensiuni) asigură stabilitatea piesei.
2.4.2. Stabilitatea
Starea de echilibru a unui sistem – mecanic, social, fiziologic etc.
– se păstrează atunci când variabilele ce acționează în sistem rămân
constante în timp32.
Figura IV.17. Variația unghiului de dezechilibru „α” în funcție

de înălțimea „M” a centrului de masă „Mc”, α = f(M).
31
Elementele complementare – candelă, mucăr, tăviță – sunt executate din bronz
turnat. Raportul existent: H / T = 1,5 = 1.440 / 960 (dimensiuni în mm).
32
Din punct de vedere matematic, stabilitatea unui sistem implică faptul că pentru
orice proprietate „p” a sistemului, derivata parțială în raport cu timpul „t” este zero,
∂p/∂t = 0.

Datorită formei sale, stabilitatea Menorei reprezintă un element
important, ce trebuie luat în calcul. În acest sens, doi indicatori pot
furniza informații: înălțimea „M” a centrului de masă „Mc” și unghiul de
dezechilibru „α” la care Menora se răstoarnă. Între cota de înălțime M a
centrului de masă „Mc” și unghiul „α” de dezechilibru există un raport
invers proporțional: cu cât valoarea „M” este mai mică (respectiv punctul
„Mc” se află mai aproape de – sau chiar sub – suprafața de sprijin), Menora
prezintă stabilitate mărită (figura IV.17). Se observă că stabilitatea în
poziția „a” (vedere frontală) este mai mare decât stabilitatea în poziția
„b” (vedere laterală). Acest aspect se relevă prin mărimea unghiului de
dezechilibru: α1>α`1, α2>α`2 și α3>α`3.
Micșorarea dimensiunilor – diametrul ramurilor laterale, diametrul
fusului central etc. – conduce într-adevăr la creșterea în înălțime, însă
induce implicit și mărirea gradului de instabilitate33.
Pentru mărirea gradului de stabilitate a Menorei sunt importante
două caracteristici: baza cât mai largă și centrul de greutate cât mai jos.
Un indicator al gradului de stabilitate este raportul H/M: cu cât
acest raport este mai mare, cu atât stabilitatea este mai mare. Pentru
dimensiunile geometrice ale Menorei obținute în variantele anterioare,
numitorul comun de referință fiind raportul H/M, indicatorul gradului
de stabilitate este prezentat în tabelul IV.6.
Tabelul IV.6. Evidențierea indicatorului gradului de stabilitate H/M
H/M Tip Greutate (kg) Dimensiuni H x T (mm)

Varianta 1
2,54 plină 34 420 x 370
3,7 tubulară 480 x 430
2,53 plină 50 480 x 430
3,7 tubulară 545 x 485
Varianta 2 - soclu tip calotă sferică
1,69 34 1.440 x 960
1,66 50
1,48 34 1.728 x 1.152
1,43 50
Varianta 2 - soclu tip 2 bare cu secţiune rotundă
1,43 34 1.440 x 960
1,37 50
1,58 34 1.728 x 1.152
1,53 50
Varianta 3
1,86 plină 510 x 385
1,88 50 525 x 385
1,47 tubulară 600 x 363
1,5 615 x 358
33
Micșorarea neproporțională a dimensiunilor piesei în favoarea creșterii în înălțime
poate conduce la un alt dezavantaj: rigiditatea formei geometrice. Acest aspect poate fi
critic, având în vedere că materialul întrebuințat este aur pur.

Analizând rezultatele din tabelul IV.6, se observă că stabilirea
anumitor proporții între dimensiunile geometrice ale piesei (varianta 1)
conduce la indici ai gradului de stabilitate superiori față de situația în
care sunt impuse din start dimensiunile de gabarit ale piesei (varianta
2).
O analiză preliminară a rezultatelor celor două criterii luate în
calcul, rigiditate și stabilitate, conduce la următoarea remarcă: aplicarea
unui „regim de slăbire”, respectiv creșterea în înălțime a dimensiunilor
geometrice ale piesei, determină atât scăderea gradului de stabilitate, cât
și scăderea rigidității piesei.
2.4.3. Capacitatea de realizare

Acest criteriu se referă la posibilitățile tehnice și tehnologice de
realizare practică a piesei la momentul de referință, în conformitate cu
Menora de pe Arcul lui Titus.
Din punct de vedere tehnologic, Menora se pretează tehnologiei
de turnare, piesa astfel obținută răspunzând imperativului de realizare
dintr-o singură bucată. În acest sens, se poate utiliza un model de formare
cu plan de separație vertical, soclul constituind chiar bazinul de turnare,
iar turnarea propriu-zisă fiind efectuată pe verticală34 (vezi figura IV.18).
Figura IV.18.
Elemente tehnologice
de realizare a Menorei.
34
Poate intra în discuție și utilizarea procedeului de turnare cu modele de ceară,
procedeu binecunoscut la data de referință (capitolul 35), însă această variantă nu
simplifică aspectele deja enunțate.

Cu siguranță, varianta cu secțiune plină de realizare a Menorei
presupune un procedeu de formare-turnare simplu, în care forma de
turnare reprezintă replica negativă a piesei. Prin comparație, varianta
cu secțiune tubulară de realizare a Menorei este mai complicată,
presupunând elemente tehnologice și de proiectare suplimentare: miez,
cutia de miez, mărcile de miez etc. (vezi figura IV.19).
Pentru varianta cu secțiune plină, creșterea în înălțime nu prezintă

probleme tehnologice și de execuție deosebite.
Pentru varianta cu secțiune tubulară, problemele se complică:
creșterea înălțimii piesei conduce implicit la creșterea înălțimii miezului,
în paralel cu scăderea secțiunii sale. Acest aspect determină scăderea
rigidității miezului35. În plus, datorită geometriei miezului, există o zonă
critică caracterizată prin salt pronunțat de secțiune la confluența dintre
soclu și grupul format din fusul central și ramurile laterale. În această
zonă, datorită greutății proprii, există un pericol real de rupere a miezului
în timpul manipulării36.
Figura IV.19. Elemente tehnologice pentru turnarea Menorei

cu secțiune tubulară.
Aplicarea unui „regim de slăbire”, respectiv „creșterea în înălțime”

a dimensiunilor geometrice ale piesei, nu corespunde condițiilor
tehnologice de realizare practică, datorită creșterii „coeficientului de
zveltețe” al miezului.
Luând în considerare toate acestea, în ipoteza că ar fi existat opțiunea
de a alege, este posibil ca Bețalel – deopotrivă „metalurgul” proiectant, cât
35
Notă: rezistența la tracțiune, forfecare, încovoiere a pământurilor de turnătorie este
scăzută.
36
În ipoteza utilizării armăturilor metalice, pentru a mări rezistența și rigiditatea
miezului, soluția ar fi satisfăcătoare?

și executantul – să fi decis că realizarea Menorei în varianta cu secțiune
tubulară este improprie.
Rezultatele analizei prin prisma celor trei criterii – rigiditate,
stabilitate, capacitate de realizare – converg către un singur punct:
dificultatea realizării practice a piesei.
Conform analizei precedente, în textul biblic e descrisă o anumită
formă geometrică a piesei, pentru care a fost alocată o anumită cantitate
de material. Însă între aceste două elemente nu există compatibilitate. Să
fie oare o greșeală la mijloc? Se poate emite ipoteza că un talant de aur
curat nu reprezintă o cantitate suficientă de material pentru a realiza o
menora cu înălțimea de 18 tefahim?
Notă
Menora (cu secțiune plină sau tubulară) putea fi ușor realizată și
prin procedeul tehnologic de formare cu model de ceară. Însă aspectul
tehnologic nu schimbă prea mult complexul de probleme analizat.
2.5. Alte considerații

Rezultatele analitice obținute anterior se bazează pe ipoteza că
Menora din Tabernacol și cea de pe Arcul lui Titus sunt identice. Acest
tipar încetățenit – lanț de continuitate între cele două menore – va fi
verificat în continuare.
2.5.1. Există identitate sau nu între Menora din Tabernacol și cea de

pe Arcul lui Titus?
Analizând cu atenție textul biblic din această perspectivă, se pare
că lanțul de informații este discontinuu.
Să exemplificăm:
• Conform Bibliei, Menora apare în dotarea Tabernacolului în jurul
anului 1200 î.Hr.
• În 3 Regi 7:48-49 vedem că regele Solomon (971-931 î.Hr.) și-a dotat
templul, printre altele, și cu 10 sfeșnice: Și a mai făcut Solomon
[…] sfeșnice de aur curat: cinci în partea dreaptă și cinci în partea
stângă, înaintea Sfintei Sfintelor, cu florile, candelele și mucările
lor, toate de aur.
Atunci, unde este Menora? În 3 Regi 8:4 este notat: Și au adus
Chivotul Domnului și Cortul Adunării și toate lucrurile sfinte care au fost
în cort. Menora, parte din lucrurile sfinte care au fost în Cort, a fost și ea
transferată în Templu, reluându-și menirea legată de necesitățile de cult,
ea nefiind însă inclusă la numărătoarea celor 10 sfeșnice.
Nu există consemnări privind cele 10 piese, dacă au fost sau nu
identice cu originalul. În consecință, menora ce apare reprezentată pe
Arcul lui Titus este vreuna din cele 10 piese construite ulterior sau este
chiar piesa originală ce a existat în Tabernacol?

Au fost descoperite candelabre din perioada epocilor bronzului și
a fierului, însă toate erau cu un singur braț, respectiv pentru o singură
lumânare.
• În anul 586 î.Hr., Templul lui Solomon a fost jefuit și apoi incendiat
atunci când Ierusalimul a fost capturat de regele babilonian
Nabucodonosor, iar poporul luat în robie. Toate obiectele de preț
au fost duse în Babilon (conform 4 Regi 24:13, 4 Regi 25:9-18, 2
Cronici 36:7,19, Isaia 64:11). Nu rezultă însă cu certitudine dacă
printre obiectele de preț transferate era și Menora.
• În anul 539 î.Hr., regele persan Cirus cel Mare a supus regatul
Babilonului, promulgând edictul de eliberare a evreilor din robia
babiloniană și astfel permițându-le să revină în țara lor și să
reconstruiască templul distrus de către Nabucodonosor cu 50 de
ani înainte. De asemenea, regele Cirus a dispus să fie returnate
toate comorile din aur și argint care au fost prădate din Templul
de la Ierusalim: Iar regele Cirus a scos vasele templului Domnului,
pe care Nabucodonosor le luase din Ierusalim și le pusese în casa
dumnezeului său; pe acestea le-a scos Cirus, regele Perșilor, prin
mâna lui Mitridat, vistiernicul, care le-a dat pe seama lui Șeșbațar,
căpetenia lui Iuda. Și numărul lor era: treizeci de vase de aur, o
mie de vase de argint, douăzeci și nouă de cuțite, treizeci de cupe
de aur, patru sute zece cupe de argint de mâna a doua, o mie alte
felurite vase; iar de toate erau cinci mii patru sute de vase de argint
și de aur (Ezdra 1:7-11). Un amănunt rămâne însă neclar: dacă
printre obiectele sfinte restituite se afla – sau nu se afla – și vestita
Menoră.
Mărturii ale utilizării sfeșnicului în templul reconstruit există

consemnate în două cărți necanonizate din Vechiul Testament.
 În Cartea Înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecleziastul) 26:19
– Lumina care luminează în sfeșnicul cel sfânt..., carte datată la
începutul secolului al II-lea î.Hr.
 Și în cartea 1 Macabei 1:23: Și s-a suit împotriva lui Israel și a
Ierusalimului, cu popor mult, a intrat în templul Domnului cu
mândrie, a luat jertfelnicul cel de aur și sfeșnicul luminii și toate
vasele lui, masa punerii înainte, căușele, năstrapele, cădelnițele cele
de aur, catapeteasma, precum și cununiile și podoaba cea de aur,
care erau pe fruntea templului Domnului, și le-a sfărâmat pe toate
– acțiunea descrisă în verset petrecându-se în anul 168 î.Hr.37.
 O relicvă referitoare la Menora din Templul lui Solomon este
descoperită pe una din monedele de bronz emise de Matitiahu
Antigonus, ultimul rege din dinastia hașmoneilor (40-37 î.Hr.),
vezi figura IV.20: pe una din fețe se observă Menora cu șapte
37
În 1 Macabei sunt descrise evenimentele din perioada 175-134 î.Hr.

brațe38. Dintre toate monedele iudaice emise, aceasta este una
dintre cele mai renumite și mai rare, fiind emisă în ultimele zile
ale domniei sale, înainte de a fi ucis de viitorul rege, Irod.
Figura IV.20. Imaginea Menorei de pe moneda regelui Matitiahu Antigonus.
Până la înființarea statului Israel, în 1948, simbolul Menorei pe

monede a apărut doar pe această unică emisie.
Figura IV.21. Moneda contemporană israeliană de 10 agorot.

38
După http://www.amuseum.org/book/page6.html. Inscripția este în greacă Basileus
Antigonus (Regele Antigonus). Reprezentarea de pe verso ilustrează imaginea mesei
pâinii punerii dinainte, cu inscripția Matitiahu HaKohen în ebraică, traducerea fiind
Matitiahu, Marele Preot. Moneda ilustrează simbolul pretenției dinastiei hașmonee de
a-i reprezenta atât pe regi, cât și pe arhierei.

În figura IV.21 este prezentată imaginea uneia dintre monedele contemporane
israeliene de 10 agurot (1/10 parte din valoarea unui şekel): menora are la bază motivul
care apare pe moneda emisă de regele Matitiahu Antigonus. Diferența în timp dintre
cele două emisii de monede este de circa 2.000 de ani.
• Irod (Herodes) cel Mare, rege al iudeilor (40-4 î.Hr.) reconstruiește

Templul. Pe drept cuvânt, Irod este numit maestru arhitect datorită
grandioaselor proiecte de construcție realizate în perioada sa,
însă acest templu este cea mai faimoasă dintre construcții39. În
Sfânta, printre celelalte obiecte de cult – Altarul tămâierii și Masa
pentru pâinea punerii înainte – se afla și Menora, sfeșnicul cu
șapte brațe40.
Ipoteza cea mai plauzibilă este că imaginea ce apare pe Arcul lui
Titus aparține candelabrului cu șapte brațe din Templul lui Irod și nu
celui din Tabernacol.
Lanțul biblic de informații este discontinuu, însă rezultatele
anterioare au fost obținute analitic și în baza ipotezei conform căreia
cele două tipuri de menora sunt identice.
Poate exista și un alt mod de abordare, pe care gândirea noastră
deformată și încorsetată de tiparul existent să nu-l vadă?
Analiza precedentă a fost realizată pe baza unei surse unice de
referință: cea biblică. Și ce ar fi dacă s-ar emite și verifica noi ipoteze,
reanalizând textul biblic prin prisma unor surse bibliografice noi (cum ar
fi descoperiri arheologice din Israel și din regiunile învecinate, referitoare
la candele, sfeșnice și candelabre)?
Un alt mod de abordare este cel propus de prof. Rachel Hachlili
de la Departamentul de Arheologie al Universității din Haifa. În
studiul realizat41, ne este prezentat un tablou diferit de cel tradițional:
39
Despre felul în care Irod/Herodes a dărâmat vechiul templu, ce dăinuise șase sute
de ani și a clădit un altul în locul lui, de două ori mai mare, vezi în Flavius Josephus,
Antichități iudaice, vol. 2, cartea a XV-a, cap. 14, Editura Hasefer, București, 2001, pp.
257-320.
40
În Curtea preoților, în fața Sanctuarului se afla Altarul pentru arderile de tot. Altarul
era poziționat exact în locul în care Dumnezeu i-a poruncit lui Avraam să-l sacrifice
pe fiul său Isaac (Geneza 22:2-13), fiind același loc unde i s-a poruncit lui David să
construiască un altar Domnului (2 Regi 24:18-25). Astăzi, locul Altarului se află în
interiorul moscheii Domul Stâncii.
Notă: În Sfânta Sfintelor ar fi trebuit să se afle Chivotul Legământului. Se pare că acesta
a fost distrus în anul 586 î.Hr., atunci când armatele lui Nabucodonosor au jefuit și
incendiat Templul. În consecință, în anul 63 î.Hr., cuceritorul Ierusalimului, generalul
roman Pompei, când a intrat în Sfânta Sfintelor, a găsit locul gol.
41
The Menorah, The Ancient Seven-armed Candelabrum. Origin, Form and Significance.
Brill, Leiden-Boston-Köln, 2001. Vezi și articolul „The Cult Menorah in the First and
Second Temple Periods in Light of Literary Sources and Archaeological Finds” al

între Menora din Tabernacol și cea de pe Arcul lui Titus nu există
identitate.
Ipoteza avansată în articol, verificată în conformitate cu artefactele
reale descoperite până în prezent, este că sfeșnicul cu șapte brațe nu a
existat înainte de perioada Templului lui Irod. El a parcurs un proces
evolutiv, pornind de la un simplu sfeșnic, cu un braț, folosit în Tabernacol,
și mergând către un sfeșnic mai impunător, cu mai multe brațe, de
genul candelabrului cu șapte brațe (menora), model ajuns „popular” în
perioada Templului lui Irod.
2.5.2. Și ce e cu piedestalul?
Revenind la relatarea biblică, Menora este descrisă ca fiind realizată
din aur curat, având un ax central din care ieșeau șase ramuri, decorată
cu nasturi, cupe și flori etc. Pe lângă inexistența indicațiilor referitoare la
dimensiunile Menorei, se remarcă lipsa a încă unui element important:
nu există absolut nicio mențiune referitoare la forma și mărimea
piedestalului.
Tradiția halahică (iudaismul talmudic sau legea orală)42 susține
că Menora stătea pe un suport/piedestal cu trei picioare. Acest aspect
este confirmat de câteva descoperiri arheologice: în Israel, precum și în
țările locuite de evrei la începutul diasporei, au fost descoperite picturi
și gravuri având diverse imagini cu menore datând din secolul I d.Hr. (și
ulterior acestei date), în care baza este un trepied.
Pe de altă parte, dacă se analizează faimoasa imagine a menorei
ce apare pe Arcul lui Titus, se constată că soldații romani triumfători
transportă o menora ce se sprijină pe un dublu piedestal, masiv, în trepte,
de formă hexagonală. Cu siguranță, mărimea piedestalului, tradusă prin
greutatea sa, ar corespunde și criteriului de stabilitate. În această situație
se revine însă la punctul de plecare inițial, în care există neconcordanță
între cei doi factori care contribuie la realizarea piesei: cantitatea de
material alocată și dimensiunile Menorei.
„Necazurile” nu s-au terminat însă, ci chiar se complică: studiind
cu atenție imaginea de pe Arcul lui Titus, observăm forme de vulturi,
șerpi și dragoni care decorează cele două trepte ale soclului. În traducere:
idolatrie pe candelabrul din Templu?! Estetică păgână?! Cum se potrivesc
aceste elemente „impure” de pe soclu cu puritatea de excepție simbolizată
de sfeșnicul din aur?
Evident, în încercarea de a răspunde s-au conturat numeroase
teorii.
Una dintre ele este cea a eruditului rabin Isaac Herzog43, un savant
recunoscut în studierea menorei. Acesta a sugerat că soclul inițial era un
aceluiași autor, din In the Light of the Menorah – Story of a Symbol, Israel Museum
Catalogue no. 425, Ierusalim, 1999, pp. 43-49.
42
Vezi capitolul 1.
43
Rabinul Isaac Ha-Levi Herzog (1888-1959) a fost șef-rabin (1936-1948) al așezării
evreiești din Palestina sub mandat britanic și apoi din Israel (1948-1959).

trepied, care s-ar fi rupt în timp ce era transportat la Roma. În consecință,
trepiedul original a fost înlocuit la repezeală cu un postament de concepție
romană, având în vedere că pregătirile pentru procesiunea de primire în
Roma a învingătorilor se aflau deja în stadiul final.
O teorie interesantă este și cea elaborată de savantul rabin israelian
Daniel Sperber44. Pentru susținerea teoriei sale că Menora originală ar fi
fost demult modificată, acesta prezintă două aspecte.
a. Primul aspect ar fi construcția Templului în contextul istoric al
perioadei regelui Irod.
Dintre conducătorii târzii ai Iudeei, Irod, un neevreu45, a fost
printre cei mai renumiți. În anul 40 î.Hr., senatul roman i‑a acordat titlul
de rege al iudeilor, însă pentru a putea stăpâni tronul, a fost nevoit să
ducă un război timp de trei ani împotriva lui Antigonus, conducătorul
hașmonean (40-37 î.Hr.), asediind și capturând Ierusalimul (37 î.Hr.). A
fost însă un prieten fidel al Romei.
Regele Irod a anunțat că va reconstrui Templul Domnului din
Ierusalim mult mai măreț46, sperând ca astfel să câștige bunăvoința
evreilor47. Nu toți au fost încântați de această decizie, deoarece exista
suspiciunea că vechiul Templu, ridicat de Zorobabel, va fi demolat, fără a
se construi unul nou48. Pentru a reduce suspiciunile, Irod a făcut publice
planurile de construcție înainte de începerea demolării.
Implicarea lui Irod în ridicarea Templului a fost destul de complexă.
Pe de o parte, toate sursele contemporane, inclusiv rabini din Mișna, au
fost de acord că acesta a supravegheat îndeaproape construcția, rezultând
una din cele mai impresionante construcții din estul imperiului roman.
Flavius Josephus îl descrie astfel49: La răsăritul soarelui templul revărsa o
strălucire atât de puternică, încât privitorul care se străduia să-l contemple
era silit să-și întoarcă privirile la fel ca din fața razelor astrului zilei.
Străinilor veniți la Ierusalim în pelerinaj, Templul le apărea din depărtare
44
Daniel Sperber, The History of the Menorah, în Journal of Jewish Studies 16 (1965),
pp. 135-159. Rabinul Daniel Sperber este profesor de Talmud la Universitatea Bar-Ilan
din Israel.
45
Tatăl lui Irod, Antipater, era idumeu (descendenți ai edomiților din Vechiul Testament),
iar mama sa, Cipros, era de origine arabă nabateană. Regatul arabilor nabateenii avea
capitala la Petra, minunatul oraș situat în sudul actualului regat hasemit (Iordania).
46
Este vorba de al Treilea Templu din Ierusalim (cunoscut și sub numele de Templul
lui Irod). Acesta urma să ia locul Primului Templu (Templul lui Solomon) distrus
de Nabucodonosor (586 î.Hr.) și reconstruit – conform cărților Ezra și Nehemia – de
Zorobabel (520-516 î.Hr.), după revenirea din robia babiloniană (539 î.Hr.). Templul
ridicat de Zorobabel a fost o replică palidă a gloriei de odinioară.
47
Regele Irod a fost cel mai prolific constructor dintre toți regii Iudeei, dar și un tiran
feroce. Istoricii consideră că vastele sale proiecte de construcție au fost motivate de
adânca sa dorință de a fi pe deplin acceptat de către supușii săi.
48
Suspiciunile erau întemeiate: decizia de construcție a fost luată în cel de-al 18-lea an
al domniei sale, când toate intrigile, crimele, combinațiile sale erau deja publice.
49
Flavius Josephus, Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor, cartea a V-a, cap. 5,
p. 396, Editura Hasefer, București, 2004.

precum creasta unui munte acoperită cu zăpadă. Pe de altă parte, același
Flavius Josephus, care a trăit în acea perioadă, consemnează că Irod
a ridicat în țară temple închinate unor zei, printre care trei temple în
cinstea patronului său, împăratul Octavian Augustus (31 î.Hr. - 14 d.Hr.),
descriind, de asemenea, și eforturile regelui de a decora Templul cu
elemente idolatrice, fapt ce a stârnit indignare în rândul supușilor săi50.
b. Cel de-al doilea aspect este asemănarea dragonilor de pe Arcul
lui Titus cu cei de la baza unei coloane cu basoreliefuri din Templul lui
Apollo de la Didyma (în sudul Turciei).
Prof. Daniel Sperber – analizând asemănarea dragonilor de pe Arcul
lui Titus (figura IV.22.a) cu cei de la baza unei coloane cu basoreliefuri din
Templul lui Apollo (figura IV.22.b) de la Didyma51 – pretinde că în momentul
distrugerii Templului, Menora nu mai semăna cu modelul original.
În timpul domniei regelui Antigonus, predecesorul regelui Irod,
întreaga regiune a fost ocupată de parți (între anii 40-37 î.Hr.), inclusiv
orașul Ierusalim; o parte din comorile Templului au fost jefuite, o parte au
fost avariate. Printre obiectele deteriorate se afla și Menora. La construcția
noului Templu, regele Irod a hotărât să refacă Menora, creând un nou
piedestal, în stilul templului de la Didyma, cu simboluri împrumutate de
la altarul lui Apollo. Aducând în Templu un motiv estetic fundamental
păgân, Irod a încercat să-și prezinte fidelitatea față de suveranul roman,
în timp ce prin construcția propriu-zisă a încercat să arate sensibilitate
față de preocupările de cult ale evreilor.
Figura IV.22. Imagine comparativă a Menorei de pe Arcul lui Titus (figura a) și

baza unei coloane din Templul lui Apollo de la Didyma (figura b).
50
Irod a evitat în general orice conflict ce se referea la Templu, însă în ultimele luni de
viață, când zăcea bolnav în palatul său din Ierihon, a atârnat un vultur deasupra intrării
principale. Reacția evreilor religioși a fost de distrugere a idolului, iar răspunsul nu a
întârziat să apară, în stilul său caracteristic: Marele Preot a fost înlăturat, iar făptașii,
depistați și arși de vii.
51
Vezi http://www.pbase.com/dosseman/didyma&page=all.

Această teorie explică abundența de imagini autentice ale
Menorei – lipsită de dragoni, având clar definit soclul de tip trepied
– de pe pardoseli, picturi și gravuri pe ziduri evreiești din Țara Sfântă
și din diaspora, aparținând perioadei anterioare și ulterioare distrugerii
Templului. În săpăturile arheologice din Israel și împrejurimi (Siria, Asia
Mică, Cipru) au fost descoperite zeci de picturi și mozaicuri ilustrând o
lampă; în funcție de context și de fundal, arheologii consideră că cea mai
mare parte dintre aceste lămpi sunt de tipul existent în Templu. În acest
sens, iată în continuare trei exemple.
• Două imagini (figura IV.23) ale unor motive decorative pentru
menora cu soclu de tip trepied, în sinagogi construite în Galileea
ulterior anului 70 d.Hr.52: (a) în podeaua din mozaic, descoperită
în ruinele sinagogii de lângă actualul chibuț Bet Alfa (datare:
secolul al V-lea d.Hr.)53; (b) în ruinele sinagogii de la Capernaum
(datare: secolele al II-lea – al III-lea d.Hr.)54.
• O imagine (figura IV.24) având ca motiv decorativ o menora cu
soclu de tip trepied, în sinagoga construită în secolul al III-lea d.Hr.,
descoperită lângă actualul chibuț Ein Gedi, situat în vecinătatea
Mării Moarte55, în care: (a) vedere generală a complexului sinagogal;
(b) mozaic reprezentând menora cu soclul tip trepied. Menora
cu soclul de tip trepied era poziționată între mozaicul patrulater
central (incluzând în centru cele patru păsări, figura a) și altar. În
aceeași arie existau trei asemenea menore.
Figura IV.23. Motivul decorativ menora cu soclu de tip trepied

în sinagogi construite ulterior anului 70 d.Hr.
52
După distrugerea Ierusalimului și a Templului, o parte din populaţia evreiască,
inclusiv instituţiile religioase, s-au concentrat în Galileea (nordul Israelului); aici, din
considerente politico-economice, a fost posibilă construirea sinagogilor.
53
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/he/1/16/Ba-floorplan.gif.
54
http://www.mfa.gov.il/mfa/israelexperience/history/pages/capernaum%20-%20cit
y%20of%20jesus%20and%20its%20jewish%20synagogue.aspx.
55
Întreg ansamblul face parte azi din Parcul național de antichități Ein Gedi. Sinagoga,
activă între secolele al III-lea și al V-lea d.Hr., aparținea unei așezări evreiești întemeiată
în perioada romană târzie – bizantină (respectiv perioada Mișnei și a Talmudului).

Figura IV.24. Motivul decorativ menora cu soclu de tip trepied, în sinagoga
construită în secolul al III-lea d.Hr., descoperită lângă chibuțul Ein Gedi.
2.5.3. Menora „tip Rambam”

În cercurile religioase sau ateiste nu există un consens în ceea ce
privește forma menorei. Un exemplu concludent în acest sens îl reprezintă
și forma desenată de Rambam56, vezi figura IV.2557. Se observă că cele 3 +
3 ramuri laterale sunt „articulate” înclinat pe trunchiul central58.
În comparație cu forma menorei de pe Arcul lui Titus, caracterizată

prin raze de racordare, forma „tip Rambam” prezintă câteva avantaje
tehnice:
• modul de descompunere a forțelor în punctul de intersecție
a ramurilor laterale cu trunchiul central permite o mult mai
bună menținere a formei piesei prin creșterea rigidității, aspect
important la execuția pieselor din metale moi, precum aurul
curat;
56
Rambam este un acronim care provine de la Rabin Moise ben Maimon, personalitate
cunoscută ca Moise Maimonide. A trăit în perioada 1137-1204 (născut în Cordoba,
Spania, a murit în Egipt), fiind unul dintre cei mai proeminenți și fecunzi învățați din
vremea sa, cunoscut ca rabin, medic și filosof. Scrierile și realizările sale au acoperit o
arie mare de activități. A scris lucrări de iudaistică, filosofie și medicină. Maimonide
a fost primul care a conceput un cod sistematic pentru legea evreiască, Mișneh Tora;
este autorul operei filosofice Ghid pentru nedumerit; a publicat un comentariu complex
pentru Mișna. A fost medic la curtea sultanului din Egipt și liderul comunității evreiești
din Cairo.
57
http://www.bing.com/images/search?q=rambam+menorah&qpvt=rambam+menor
ah&FORM=IGRE#view=detail&id=B2083E068631CB42958B2FEF3E90D6BF7E9EDFFB
&selectedIndex=4.
58
Forma menorei „tip Rambam” are destui adepți în mediul rabinic; unul din aceștia a
fost Marele Rabin Menahem Mendel Schneerson (1902-1994), cunoscut și ca Rabinul
din Liubavici.

Figura IV.25. Menora „tip Rambam”.
• în cazul în care piesa este realizată prin turnare, curgerea metalului

lichid în forma de turnare întâmpină o rezistență hidraulică mult
micșorată, ceea ce reprezintă un aspect tehnologic important.
2.5.4. S-a realizat Menora cu șapte brațe din elemente asamblate?
Urmărind descrierea biblică, pot fi desprinse câteva elemente ce
merită atenția.
Menora este compusă din trei subansambluri principale:
• unitatea de bază, formată din axul central plus soclu;
• trei perechi de brațe, dispuse câte trei de o parte și trei de cealaltă
parte a axului central;
• decorațiuni florale: cupe, butoane sau noduri și flori.
Descriind Menora, Josephus Flavius menționează că ea era compusă
din 70 de elemente59. În literatura de specialitate există comunicări ce
raportează realizarea inventarierii numărului de elemente componente
ale Menorei, rezultatul fiind 70. De asemenea, în ideea realizării
candelabrului de aur cu șapte brațe, există sugestii asupra modalității în
care să fie asamblate cele 70 de componente60.
Însă realizarea Menorei din elemente asamblate nu este conformă
descrierii din cartea Exodul.
59
Josephus Flavius, Antichități iudaice, vol. 1, Editura Hasefer, București, 2000, p. 148.
60
Rachel Hachlili, The Cult Menorah in the First and Second Temple Periods in Light of
Literary Sources and Archaeological Finds în cartea In the Light of the Menorah – Story
of a Symbol, Israel Museum Catalogue, nr. 425, Ierusalim, 1999, p. 45.

În plus, se mai adaugă și alte întrebări: de unde înălțimea de 18
tfahim? Conversia acceptată pentru 18 tfahim, cu care am operat, este
oare reală? Este posibil ca Menora în sine să fi fost mai scundă, fiind de
fapt așezată pe un suport?
Întrebări, întrebări, întrebări...
Lăsând la o parte speculațiile conform cărora Menora originală
ar exista undeva fizic, și atunci am putea răspunde ușor la toate aceste
întrebări, un lucru este cert și anume că sfeșnicul cu șapte brațe pentru
șapte lumânărele nu a fost descoperit până în prezent...
Să rezumăm.
Elementele de factură tehnică, precum și considerațiile ulterioare
prezentate în acest capitol au pornit de la un proiect de tehnologie
metalurgică pentru care „desenul de execuție” nu conține toate detaliile.
Pornind de la ipoteza că între Menora din Tabernacol și cea de pe Arcul
lui Titus există identitate, tentativele de soluționare tehnică au condus la
rezultate incompatibile. În căutarea unor noi soluții, s-a emis ipoteza că
între cele două menore nu există identitate. Pentru verificarea ipotezei,
s-a făcut apel la elemente din bibliografia de specialitate (în afara celei
biblice), istorie, arheologie, numismatică, neajungându-se însă la o
concluzie argumentată solid.
Oricum ar fi, la sfârșitul acestui subcapitol, nu s-a putut oferi un
răspuns concludent.
Înainte de a încheia, iată două dintre maximele regretatului
academician Grigore Moisil: „Imaginația e și ea o sursă de informare.” și
„Nicio problemă nu are granițe. Orice răspuns are multe (probleme)”.
Notă
Ca urmare a Rezoluției 181 a ONU din 29 noiembrie 1947, la data
de 14 mai 1948 (‫ ה’ באייר תש”ח‬,‫ )יום שישי‬a fost proclamată înființarea
statului Israel modern. Printre altele, a fost înființată și Comisia pentru
simbolurile naționale: drapel, imn, emblemă.
Pentru emblema statului, din cele 450 de propuneri (164 de
participanți) au fost selectate trei. În urma dezbaterilor, la 10 februarie
1949 (‫ )י”א בשבט תש”ט‬a fost aprobată propunerea fraților Șamir.
Emblema este formată din trei elemente: menora, cea imortalizată
în relief pe Arcul de Triumf al lui Titus (ca simbol al revenirii Menorei la
locul de origine), flancată de două ramuri de măslin (simbolul păcii), iar
dedesubt este scris numele Israel (‫)ישראל‬. Ideea așezării menorei între
două ramuri de măslin a plecat de la cele două versete din Zah. 4:2-3: Și
mi-a zis: „Ce vezi?” și am zis: „Iată văd un candelabru cu totul de aur, cu
șapte candele, iar deasupra candelabrului este un vas cu untdelemn din
care pornesc șapte țevi către cele șapte candele. Iar alături, doi măslini,
unul de-a dreapta vasului cu untdelemn și altul de-a stânga”. Desigur,
printre propunerile prezentate a fost și menora cu piedestal tip trepied.

CAPITOLUL 17
Rodii și clopoței
C
apitolul 28 din cartea Exodul, intitulat Veșmintele preoților,
se ocupă pe larg cu descrierea hainelor preoțești. Față de toți
ceilalți preoți, Arhiereul, sau Marele Preot, se distingea prin
îmbrăcămintea deosebită, constând dintr-o mantie, un efod61, un
pieptar cu 12 pietre prețioase62 și o mitră63 specială. Printre altele, mantia
era decorată în partea de jos cu rodii și clopoței din aur atașați alternativ
(vezi figura IV.26): Și printre rodii vei pune clopoței de aur de jur împrejur
așa: o rodie și un clopoțel de aur, o rodie și un clopoțel de aur (Exodul
28:34)64.
Clopoțeii și rodiile dovedesc bogăția spirituală, clinchetul clopoțeilor
trebuind să fie auzit atunci când Aaron, Marele Preot, intra sau ieșea din
Sfânta Sfintelor în Ziua Ispășirii (Iom Kipur).
Figura IV.26.
Rodii și clopoței
pe mantia
Marelui Preot.
61
Tunică îmbrăcată la marile ceremonii de preoții evrei, dar și de Marele Preot.
62
Cele 12 pietre prețioase sunt analizate în capitolul 26.
63
Acoperământ al capului purtat în special de arhierei în timpul slujbei religioase.
64
Aceeași descriere o găsim și în capitolul intitulat Pregătirea veșmintelor preoților din
Exodul 39:25-26.

În ceea ce privește tehnologia de turnare, atât clopoțeii, cât și rodiile
se pretează cu ușurință la cel puțin două tipuri de tehnologii de formare-
turnare: în matriță și cu modele de ceară.
În figura IV.2765 este redată imaginea unui caz autentic de tehnologie
de turnare a rodiilor în matriță cu cuiburi multiple, poziția „a”; în poziția
„b” este prezentată imaginea unei turnări actuale în matrița originală,
utilizând un aliaj de aur.
Figura IV.27. Turnarea rodiilor.
Se pot remarca următoarele:

• faptul că rețeaua de turnare propriu-zisă este frumos decorată
demonstrează o bună gândire practică a executantului: după
detașarea subiectelor (a celor 13 rodii), rețeaua de turnare nu este
topită, ci reutilizată pentru un alt scop;
• deoarece rodia are o geometrie ce permite plan de separație,
respectiv secționarea în două părți identice, se observă că matrița
65
Imaginea preluată după R.J. Forbes, Studies in Ancient tehnology, Leiden, 1971, vol. 8,
p. 175. Matrița a fost descoperită la Ugarit (Ras Șamra/Irak), fiind datată în jurul secolelor
al XIV-lea – al XII-lea î.Hr. Alături de matriță au fost găsite diverse alte obiecte, precum
și lingouri de aur, argint și electrum (aliaj natural de aur nativ care conține o mare
cantitate de argint, de culoare galben-deschis până la alb-argintiu), ceea ce presupune
că erau pregătite pentru turnare-returnare.

propriu-zisă este compusă din două semi-matrițe, realizate în
„oglindă”;
• din modul în care este realizată matrița, respectiv faptul că nu
există locaş pentru marca de miez, rezultă că piesele turnate,
rodiile, sunt pline.
Pentru turnarea clopoțeilor poate fi utilizată o matriță realizată

de asemenea cu plan de separație. În acest sens, în figura IV.28 este
prezentat un exemplu de tehnologie de formare-turnare în matriță cu
cuib singular.
Desigur, matrița poate fi realizată și cu cuiburi multiple,
asemănătoare cu cea prezentată pentru rodie.
Atât clopoțeii, cât și rodiile se puteau realiza și prin procedeul de

formare-turnare cu modele de ceară66.
Figura IV.28. Turnarea clopoțeilor.
66
Vezi capitolul 35.

CAPITOLUL 18
Marea de aramă
1. Istoric
Lucrările publice pe care le-a realizat regele Solomon (970-931

î.Hr.) – construcția Templului și a palatului regal – au avut consecințe
economice și sociale importante.
Marea de aramă, un bazin uriaș pentru înmagazinarea apei,
utilizat pentru spălarea rituală pe mâini și pe picioare a preoților înainte
de oficierea serviciului divin, făcea parte din multiplele artefacte cu care
era dotat Templul lui Solomon. 67 Descrierea ei este redată în 3 Regi 7:23-
26: A mai făcut o mare, turnată din aramă, de zece coți de la o margine
a ei până la cealaltă margine, rotundă de jur împrejur; înaltă de cinci
coți și groasă cât o cuprindea o sfoară de treizeci de coți. Pe la gură de
jur-împrejur avea sculpturi în formă de colocinți68, câte zece la un cot,
care împrejmuiau marea din toate părțile. Chipurile colocinților așezați
în două șiruri erau turnate odată cu marea, dintr-o singură bucată.
Aceasta era așezată pe doisprezece boi de aramă, din care: trei priveau
spre miazănoapte, trei spre apus, trei spre miazăzi și trei spre răsărit.
Marea ședea pe ei și toată partea dinapoi a trupului lor era înăuntru.
Grosimea pereților ei era de un lat de mână; și marginile ei, făcute ca
marginile potirului, semănau cu floarea de crin îmbobocit. Și încăpeau
în ea două mii de baturi (vedre)69.
Vasul și cele 12 figurine pe care se sprijinea erau turnate din cupru,
figurinele fiind grupate câte trei și dispuse la 900 (vezi figura IV.29)70.
Un pasaj biblic concludent descrie modul în care Hiram, metalurgul-
șef, artizan priceput la lucrări în cupru, a realizat tot ce era necesar
Templului: Și a trimis regele Solomon și a luat pe meșterul Hiram din Tir.
67
În Templu mai existau 10 cărucioare mobile de aramă, dotate cu câte 4 roți de aramă
(conform 3 Regi 7:38 și 2 Cron. 4:6), construite pentru a susține câte un vas de aramă;
capacitatea fiecărui vas era de patruzeci de baturi. Aceste vase erau umplute cu apă din
Marea de aramă. În momentul în care erau jertfite animale, vasele erau deplasate după
nevoie, pentru spălarea animalului sacrificat. Un asemenea cărucior, foarte asemănător
cu cel descris în Biblie și conservat aproape în întregime, datând din secolul al XIV-lea
î.Hr., a fost descoperit lângă Larnaca, Cipru.
68
Plantă târâtoare, înrudită cu pepenele verde, cu fructul de mărimea unei portocale;
curcubete.
69
În comparație cu 3 Regi 7-26, valoarea consemnată în 2 Cron 4:5 este de 3.000 de
baturi.
70
http://www.templemount.org/solomon.html.

Acesta era fiul unei văduve din seminția lui Neftali. Tatăl lui, un tirian,
era arămar; era și Hiram plin de pricepere, cu meșteșug și cu știința de
a face orice lucru din aramă. Și a venit la regele Solomon și a făcut tot
felul de lucruri (3 Regi 7:13-14). Faptul că uriașul bazin, alături de celelalte
artefacte, a fost realizat prin turnare, este redat în 3 Regi 7:45-46, fiind
indicată și topografia șantierului metalurgic: Toate lucrurile care le-a
făcut Hiram regelui Solomon pentru templul Domnului erau de aramă
șlefuită. Regele a pus să le toarne într-un pământ clisos din împrejurimile
Iordanului, între Sucot și Ţartan.
Cu siguranță, toate lucrările au contribuit la dezvoltarea industriei
metalurgice din valea Iordanului.
Figura IV.29. Marea de aramă.
Niciuna din piesele cu care vestitul Templu a fost dotat, inclusiv

Vasul de aramă, nu s-au păstrat. În anul 586 î.Hr., comandantul gărzii
imperiale a Babilonului, Nebuzaradan, a incendiat Templul, dărâmând
și zidurile ce împrejmuiau Ierusalimul: Iar în luna a cincea, în ziua a

șaptea a lunii, adică în anul al nouăsprezecelea al lui Nabucodonosor,
regele Babilonului, Nebuzaradan, căpetenia gărzii, slujitorul regelui
Babilonului, a venit la Ierusalim. Și a ars templul Domnului, casa regelui
și toate casele din Ierusalim; toate casele cele mari le-a ars cu foc. Iar
oștirea Caldeilor care era cu comandantul gărzii a dărâmat și zidurile cele
dimprejurul Ierusalimului (4 Regi 25:8-10). Armata babiloniană a distrus
Stâlpii, Marea de aramă, ducând cuprul în Babilon: Caldeii au stricat
și stâlpii cei de aramă care erau în templul Domnului, postamentele,
marea cea de aramă din templul Domnului și arama lor au dus-o în
Babilon. Căldările, lopețile, cuțitele, lingurile și toate vasele de aramă,
care se întrebuințau la slujbă, le-au luat. Și a mai luat căpetenia gărzii
cădelnițele, cupele și tot ce era de aur și ce era de argint. Au luat cei doi
stâlpi, marea și postamentele pe care le făcuse Solomon pentru templul
Domnului. Arama din toate aceste lucruri nu se mai putea cântări (4
Regi 25:13-16). Atât cuprul, cât și aurul, și argintul din Templu au fost cu
siguranță refolosite.
2. Reconstituirea procesului tehnologic
2.1. Baza de date

Dimensiunile vasului sunt redate în 3 Regi 7:23: A mai făcut o mare,
turnată din aramă, de zece coți de la o margine a ei până la cealaltă
margine [diametru interior, Dint], rotundă de jur-împrejur; înaltă de cinci
coți și groasă cât o cuprindea o sfoară de treizeci de coți [circumferinţa].
Iar grosimea peretelui „e” şi capacitatea vasului le regăsim în 3 Regi 7:26:
Grosimea pereților ei era de un lat de mână; […] Și încăpeau în ea două
mii de baturi (vedre).
Faptul că vasul era în formă de emisferă îl știm de la Flavius Josephus71:
Meșterul a turnat și marea de aramă, sub forma unei emisfere.
Dimensiunile vasului de aramă, conform celor două registre de
conversie72, sunt redate în figura IV.30. Calculele analitice conduc la
rezultatele prezentate în tabelul IV.7.
Tabelul IV.7. Rezultatele calculelor analitice pentru dimensiunile vasului
Registru tip e Dint Capacitate Masa (tone)

(mm) (mm) (litri) netă brută73
Hazon Haiş 96 Ø 5.568 45.170 43 50
Garah Naeh 80 Ø 4.640 26.140 25 30
m73
71
Flavius Josephus, Antichități iudaice, vol. 1,
Editura Hasefer, București, 2000, p. 441.
72
Conversia unităților de măsură biblice este prezentată în capitolul 8.
73
Este luată în calcul o suplimentare de circa 15% (rețea de turnare, maselote etc.).

Figura IV.30. Dimensiunile Vasului de aramă.
Calculul greutății vasului turnat, G, se bazează pe diferența dintre volumul

emisferei exterioare, Vext = 2/3 x π x R3 (în care raza R = Dext/2) și volumul emisferei
interioare, Vint = 2/3 x π x R`3 (în care raza R` = Dint/2).
G = ρ x V = ρ x (Vext - Vint) = ρ x 2/3 x π x (R3 - R`3).
Capacitatea vasului se calculează utilizând formula V = 2/3 x π x (Dint/2)3.
Turnarea unei piese din bronz în greutate de circa 50 de tone, serie

unicat, poate face cinste oricărei turnătorii de metale neferoase chiar și
în zilele noastre.
Notă
 Aprecierea conform căreia greutatea vasului turnat era de 200 de tone74, este
discutabilă. Alți autori75 prezintă o estimare mult mai rezonabilă, 25 de tone,
celelalte dimensiuni indicate fiind: diametrul = 4,5 m, perimetrul = 14 m,
adâncimea = 2,3 m, grosimea peretelui = 7,62 cm.
 Referitor la capacitatea vasului din Templul lui Irod, Paul Johnson notează
că Marea cea mare avea o capacitate de două milioane de galoane76. În baza
conversiei 3,78 l/galon, rezultă că bazinul avea capacitatea de 7.560.000 litri.
 În capitolul 21 sunt evidenţiate o serie de erori tehnice, având implicaţii de
natură metalurgică, care – printre altele – se referă şi la Marea de aramă.
Din verificarea grosimii peretelui, utilizând cunoștinţe elementare

din rezistența materialelor şi hidraulică, a rezultat că grosimea peretelui
vasului emisferic (96 mm și respectiv 80 mm) era suficientă pentru a
rezista încărcării hidrostatice realizată de cantitatea de apă înmagazinată
(45.170 litri și respectiv 26.140 litri).
74
C. Singer, E. J. Holmyard, A. R. Hall, A History of Technology, Oxford University
Press, Londra, 1975, vol. 1, p. 633.
75
Samuel J. Schultz, Privire de ansamblu asupra Vechiului Testament, 1998, p. 163.
76
Paul Johnson, O istorie a evreilor, Editura Hasefer, București, 2005, p. 100.

Afirmaţia se bazează pe rezultatele unor calcule analitice referitoare
la forța exercitată de coloana de lichid asupra vasului plin cu apă și
verificarea efortului unitar maxim.
Astfel, pentru un vas emisferic – în care (Dint = 2 Rint = 55,68 dm; Dext = 2 Rext =
57,60 dm; e = 0,96 dm); γ = 1 daN/dm3 (greutatea specifică a apei); material: bronz
90% Cu + 10% Sn, pentru care efortul unitar σadmisibil = 400-540 daN/cm2 – calculele în
varianta Hazon Hais dau următoarele rezultate:
 Forța exercitată de lichid asupra vasului plin cu apă se calculează cu formula
P = 1/3 x γ x π x Rint3.
Făcând înlocuirile, se obține P = 1/3 x 1 x 3,14 x 27,843 ≈ 22.500 daN.
 Efortul unitar maxim, σmax = p x Rext/2 x 1/e, obținut ca rezultantă a greutății
coloanei de lichid de înălțime „h” (egală numeric cu valoarea razei interioare)
este realizat la fundul rezervorului de grosime „e”, presiunea hidrostatică, „p”,
având în acest loc valoarea p = γ x h.
În consecință, efortul unitar maxim are valoarea σmax = γ x h x Rext/2 x 1/e. Operând
înlocuirile, se obține: σmax = 1 x 27,84 x 28,8/2 x 1/0,96 = 417,6 daN/dm2 = 4,176 daN/
cm2.
Valoarea σmax rezultată din calcul trebuie să îndeplinească condiția σmax ≤ σadmisibil,
fiind îndeplinită: σmax = 4,037 daN/cm2 << σadmisibil = 400-650 daN/cm2.
Cu toate că făurarii biblici avea cunoștințe empirice de rezistența

materialelor şi de hidraulică, grosimea peretelui era categoric suficientă
pentru a rezista încărcării realizate de cantitatea de apă înmagazinată.
Având în vedere și caracteristica materialului utilizat, rezistent la
coroziunea diverșilor agenți – apa potabilă, atmosfera etc. –, se poate
aprecia că a fost luată în calcul durabilitatea mare în timp a materialului
din care a fost construit vasul.
2.2. Procesul tehnologic opțional
Dovezi materiale de existență a Vasului de aramă sau a unei alte
piese similare nu există. În consecință, ceea ce rămâne este să acordăm
credit documentului biblic77.
Specialistul metalurg modern, încercând să reconstituie procesul
tehnologic, ar trebui mai întâi să rezolve o serie de necunoscute: modul
de realizare a formei de turnare; modalitatea de transfer a metalului
lichid de la cuptorul/cuptoarele de topire către forma de turnare;
numărul de cuptoare de topire folosite simultan pentru a asigura o
turnare fără întreruperi; tipul rețelei de turnare (centrală sau laterală);
tipul de maselotare78; numărul de pâlnii de turnare, precum și forma
77
În capitolul 21, ca urmare a calculelor analitice efectuate, este consemnat că nu există
o concordanță între dimensiunile geometrice ale vasului și capacitatea sa.
78
Operația de dispunere a maselotelor este numită maselotare. Maselota, parte
constituentă a unei rețele de turnare, reprezintă un exces intenționat de metal la partea

și numărul alimentatoarelor spre a asigura uniformitatea condițiilor
termice, respectiv evitarea reprizelor sau a sudărilor la rece; care a fost
viteza de turnare pentru a evita eroziunea formei; incluziuni de nisip;
tipul de insuflare a aerului în cuptor pentru ridicarea intensității arderii
(foale suflante, agent eolian); forma de turnare a fost de tip crudă sau
uscată; care au fost cantitățile de materii prime folosite; logistica aferentă
organizării de șantier; metodica de transfer de la locul de turnare spre
destinație ș.a.m.d. Problemele nu au fost deloc simple, însă și-au găsit
rezolvarea. Întreaga operațiune, realizată în condițiile acelor timpuri,
poate fi considerată o realizare tehnico-metalurgică demnă de remarcat.
În încercarea de a reconstitui procesul tehnologic, prezentăm în
continuare o variantă bazată pe câteva ipoteze de lucru:
• conform versetelor din 3 Regi 7:45-46, vasul a fost realizat din
cupru (sau bronz, conform unor traduceri), utilizând procedeul
de turnare;
• bazinul avea o formă geometrică de revoluție, fapt ce permitea
utilizarea metodei de formare cu șablonul (vezi figura IV.31),
într-o groapă din solul turnătoriei. În acest sens, se putea folosi
un dispozitiv de șablonare cu ax vertical de rotație, prevăzut cu
două șabloane profilate: unul pentru exterior și celălalt pentru
interior79;
• în sprijinul ipotezei că grosimea peretelui a fost realizată utilizând
un model fuzibil din ceară, ne sprijinim pe descrierea Țării
Promise: ...într-o țară unde sunt măslini, untdelemn și miere80
(Deuteronom 8:9).
Apicultura a fost practicată pe scară largă în antichitate, mierea fiind întrebuințată
ca aliment sau medicament, precum și la diverse activități religioase, iar ceara era folosită
la fabricarea diferitelor forme și suporturi pentru scris. Apicultura se practica în partea de
nord a Israelului de peste 3.000 de ani, fapt confirmat de recente descoperiri arheologice
între ruinele orașului Tel Rehov (situat, cu aproximație, la 6 km vest de râul Iordan, 3
km est de înălțimile Gilboa și 5 km sud de Tel Beth-Shean). Arheologul Amihai Mazar,
specialist în arheologie biblică la Universitatea Ebraică din Ierusalim, precizează că au
superioară a piesei turnate, scopul maselotei fiind asigurarea calității piesei turnate:
contracția metalului lichid, reţinerea zgurei etc. să se realizeze în acest loc. După
solidificarea piesei turnate, maselotele sunt îndepărtate.
79
Metoda este aplicabilă și astăzi pentru piese de dimensiuni medii sau mari, pentru
serii tip unicat sau serie mică, pentru piese de complexitate mică sau mijlocie. Pentru
acea perioadă, dar și pentru zilele noastre, metoda prezenta două avantaje importante:
scurtarea timpului total necesar pentru obținerea produsului final, cât și faptul că nu
necesită o calificare superioară a modelierului. Metoda înlocuiește atât confecționarea
modelului, cât și a cutiei de miez.
80
Se remarcă utilizarea metaforică a mierii în descrierea Țării Promise. Însă e vorba de
ceara de albine, element important în tehnologia de turnare cu modele uşor fuzibile.
Modelele fuzibile din ceară au fost folosite în zona de referință încă din perioada
prebiblică, aspect dezvoltat în capitolul 35.

fost descoperiți 30 de stupi intacți, care datează din perioada anului 900 î.Hr.81 În opinia
arheologului este vorba despre o dovadă importantă a existenței unei apiculturi avansate
în Țara Sfântă în perioada biblică: Canaanul antic a fost „țara unde curgea lapte și miere”.
Stupii, confecționați din paie și argilă, aveau un orificiu la una dintre extremități, pentru a
permite albinelor un flux continuu, iar la celălalt capăt, un orificiu acoperit cu capac, prin
care apicultorul avea acces la fagurii de miere. Cercetătorii consideră că acești stupi sunt
cei mai vechi descoperiți până în prezent.
Figura IV.31. Marea de aramă: realizarea formei prin șablonare.
Pentru realizarea Mării de aramă, cu siguranță au fost folosite

simultan mai multe cuptoare de topire. Între cuptoare și forma de turnare
există o diferență de nivel, forma fiind sub nivelul ±0,00; din fiecare
cuptor pornea câte un jgheab înclinat, căptușit cu argilă refractară,
pentru alimentarea formei cu metal topit.
Pentru cel interesat să înțeleagă ce înseamnă formarea și turnarea unui vas de
mărimea Vasului de aramă folosind metoda de formare cu șablonul, în solul turnătoriei,
filmul Andrei Rublyov poate oferi o imagine sugestivă82. Ultima parte a filmului redă
turnarea unuia dintre marile clopote de biserică ale Rusiei: grandoarea momentelor
este greu de exprimat în cuvinte.
81
http://sourceflix.com/ancient-bee-hives/ (video-clip), http://en.academic.ru/dic.
nsf/enwiki/357800.
82
Film realizat între anii 1964-1965, în regia lui Andrei Tarkovsky, cu actorul debutant
Anatoli Solonitan în rolul principal. Fundalul istoric îl reprezintă perioada turbulentă
din Rusia secolului al XV-lea: proprietățile princiare, conflictele interne, invazia tătarilor
etc. Realizarea cinematografică de excepție a fost recunoscută de membrii Academiei
Europene de Film și Televiziune, fiind considerat drept unul dintre cele mai valoroase
zece filme în ierarhia mondială.

Temperatura de circa 1.100oC, pentru topirea cuprului, a putut fi
atinsă în lumea antică prin utilizarea în mod curent a foalelor, în vederea
intensificării focului în zona de topire a cuptorului83. În acest sens au
putut fi folosite simultan atât baterii de foale acționate manual84, cât și
agentul eolian.
• În vederea exploatării efectului tunel de vânt produs de agentul
eolian, organizarea de șantier s-ar fi putut realiza într-o depresiune,
între două dealuri (vezi figura IV.32), deschiderea îngustă dintre
dealuri fiind poziționată pe direcția vântului.
Figura IV.32. Organizarea de șantier la turnarea Vasului de aramă,

lucrare de pictorul israelian Ron Deri.
83
A. Hellemans, Bryan H. Bunch, Istoria descoperirilor științifice, Editura Orizonturi,
București, 1998, p. 26. Foalele erau folosite în metalurgie încă din anii 1600-1550 î.Hr.
84
Subiectul acționarea cu foale este bine dezvoltat în multe lucrări de specialitate: T.K.
Derry, Trevor I. Williams, A short History of Technology, Oxford University Press, 1970,
R.F. Tylecote, A History of Metallurgy, ediția a doua, The Institute of Materials, Londra,
1992 etc.

În figura IV.33 (ce reprezintă secțiunea A-A din figura IV.32) sunt
redate forma de turnare (realizată sub cota ±0,00), un cuptor de topire,
jgheabul înclinat de alimentare a formei și canalul pentru colectarea
zgurii. O secțiune prin cuptorul de topire (încărcătura și zidăria) și,
respectiv, o secțiune prin cuptorul acționat cu foale sunt prezentate în
figurile IV.34a și IV.34b.
Depresiuni care să favorizeze efectul tunel de vânt, între Sucot și
Ţartan, sunt multe în această zonă (figura IV.35).
Imaginea realizată de pictorul și ilustratorului american Augustus Knapp (1853-
1938), a momentului turnării vasului (figura IV.3685), este apropiată de realitate: o
formă de turnare îngropată, un jgheab de alimentare pornind dinspre cuptor, flăcări și
gaze de ardere ce se ridică în momentul turnării, surplusul de metal ce se revarsă în afara
formei etc. Momentul turnării este întotdeauna impresionant, în special pentru cei care
asistă pentru prima oară la o asemenea operațiune. Desigur, orice artist are libertate de
creație. Totuși, din considerente ce trebuie să ia în considerație realizarea unui produs
final de calitate, din punct de vedere tehnologic, trebuie remarcat că operațiunea de
turnare, imortalizată artistic de Knapp, nu putea fi realizată cu un cuptor unic și masiv,
ci folosind o baterie de cuptoare de topire.
Figura IV.33. Organizarea de șantier (secțiunea A-A din figura IV.32).
Figura IV.34. Secțiune prin cuptorul de topire (a) și schema insuflării cu foale (b).
85
http://secret-teachings.tripod.com/symbolic_prints_of_knapp.htm.

Figura IV.35. Depresiuni în zona dintre Sucot și Ţartan.

Figura IV.36. Turnarea Vasului de aramă, lucrare de Augustus Knapp.

3. Logistica de transfer a Vasului de aramă
Așa cum spuneam, vasul a fost turnat în zona Sucot-Ţartan din

Valea Iordanului86, zonă situată la 320 m sub nivelul mării, și trebuia
transportat la Ierusalim, care se găsește la o înălțime de 820 m deasupra
mării; poziționarea geografică este redată în figura IV.3787. Distanța de
transfer dintre cele două puncte este de circa 70 km (în linie dreaptă),
diferența de nivel fiind de circa 1.150 m.
Figura IV.37.
Poziția geografică a
zonei Sucot-Ţartan
raportată la poziția
Ierusalimului.
86
Această zonă se află la circa 25 km de punctul în care râul Iordan se varsă în Marea
Moartă.
87
http://www.bible-history.com/geography/ancient-israel/israel-old-testament.html.
Pe hartă, numele Sucot și Ţartan apar scrise Succoth și respectiv Zarothan.

3.1 Modalitatea de transfer
Care a fost modalitatea de transfer de la locul turnării până la
destinație? Vom încerca să răspundem bazându-ne pe câteva elemente.
• Din două versete biblice reiese că regele Solomon dispunea de
1.400 de care și de 12.000 de călăreți88. Și și-a adunat Solomon
care și călăreți; și avea el o mie patru sute de care și douăsprezece
mii de călăreți (3 Regi 10:26) și Un car din Egipt se cumpăra și se
aducea cu șase sute sicli de argint, iar un cal cu o sută cincizeci de
sicli (3 Regi 10:29).
Textul biblic vorbește și despre inteligența deosebită a regelui
Solomon89, despre priceperea sa ca organizator și gospodar.
În consecință, putem emite ipoteza că echipamentul (oameni-
animale-căruțe) nu era doar de paradă, ci a fost folosit – parțial sau în
totalitate – pentru cadrul logistic de transfer.
La fel de posibil este ca transferul să fi fost realizat pe bușteni
(figura IV.38) sau cu ajutorul unor platforme special confecționate, pe
roți (figura IV.39), trase de cai.
Observație: la concepția de șablonare și turnare a vasului cu „gura
în jos” (figura IV.31) a fost luat în calcul și avantajul acestei poziții în
cadrul logisticii de transfer.
Figura IV.38. Transferul prin tractare pe bușteni.
Drumul de acces spre capitala Ierusalim trecea printr-o zonă

stâncoasă. Așadar era un drum îngust și accidentat, iar dimensiunile
gabaritice ale vasului, precum și păstrarea intactă a eventualelor ornamente
exterioare ale vasului, presupuneau lărgirea și nivelarea drumului. Putem
admite că Hiram, „șeful de proiect”, a dat indicațiile de rigoare și a dispus
luarea măsurilor necesare pentru amenajarea drumului înainte de
începerea transferului propriu-zis sau chiar în paralel cu transferul.
88
Costul nu era neglijabil: un car costa 600 de șekeli de argint, iar un cal costa 150 de
șekeli de argint. Făcând conversia, 1 șekel de argint = 14,54 g, rezultă că 1 car + 1 cal (750
șekeli de argint) costau împreună circa 11 kg de argint.
89
Hotărârea luată de rege în cazul disputei dintre două femei asupra unui copil în viață
(3 Regi 3:16-28) reprezintă doar un exemplu asupra modului în care acesta și-a demonstrat
înțelepciunea devenită legendară. În acest sens, dintre numeroasele solomonisme,
expresia judecata lui Solomon este celebră.

Figura IV.39. Transferul prin tractare pe platforme.
Figura IV.40. Schema de calcul a osiei platformei de transfer a vasului.

Sistemul de transfer al vasului putea fi alcătuit din câteva platforme
individuale de susținere, fiecare platformă sprijinindu-se pe patru roți
din bronz turnat (figura IV.40).
Presupunând că întregul vas era sprijinit pe patru platforme – din
care două platforme laterale și două platforme front-spate –, rezultă că
vasul era transportat prin intermediul a 16 roți de susținere. Luând în
calcul sarcina netă (greutatea vasului), G = 43 tone, rezultă că pentru
fiecare roată revine o încărcare de G/16 ≈ 2.700 kg.
Tipul de solicitare a osiei: încovoiere.
Pentru o platformă individuală de susținere, dimensiunea „a”
reprezintă distanța dintre punctul în care se aplică sarcina G/8 și centrul
roții (respectiv punctul de aplicare a reacțiunii G/16). Momentul de
încovoiere maximal se calculează utilizând relația (1):
Minc max = G/16 x a [daN x cm] (1)
Diametrul osiei, „d”, rezultă din relația modulului de rezistență
axial (2) (în care σadms inc = 700-1.500 daN/cm2 reprezintă efortul unitar
admisibil la solicitarea de încovoiere pentru osia fixă realizată din bronz
cu circa 10% staniu):
Wz nec = π x d3/32 = Mînc max/σadms înc [cm3] (2)
În consecință, pentru predimensionarea diametrului osiei se
utilizează relația (3):
d ≈ (10 Mînc max/σadms înc)1/3 [cm] (3)
Pentru grosimea peretelui vasului, e = 9,6 cm, se alege constructiv
mărimea a = 20 cm.
Operând înlocuirile, pentru σadms înc = 700 daN/cm2, rezultă
d = 44 mm.
Se poate admite că la data respectivă era deja cunoscut faptul că
adaosul de plumb în aliajul de bronz contribuie la scăderea coeficientului
de frecare dintre roată și osie.
Tehnologic, osia putea fi realizată dintr-o bucată de fier forjat sau
dintr-o bară de bronz turnat de secțiune rotundă. Diametrul fusurilor
pentru montarea roților putea fi realizat prin operația de forjare liberă
cu întindere între scule cu suprafața profilată. Să nu uităm că Tubalcain,
primul „metalurg” biblic (Facerea 4:22), practica deja forjarea cuprului și
fierului cu circa 2.000 de ani înainte de începerea construcției Templului.
3.2. Varianta tehnologică alternativă de realizare a vasului
În ideea de a ușura atât procesul tehnologic de formare-turnare,
cât și logistica de transfer a vasului, o variantă tehnologică alternativă
de realizare a vasului, păstrând metoda de formare prin șablonare, este
cea prezentată în figura IV.41: emisfera inițială este împărțită în două
componente: zona sferică (1) și calota (2). În această variantă apare un

element suplimentar, coroana circulară (a), parte integrantă din calotă.
Coroana este prevăzută cu un șanț circular (b), având funcție dublă, de
centrare și etanșare: centrarea poziției zonei sferice și a calotei în raport
cu axa de simetrie y-y a vasului, precum și realizarea etanșării între cele
două părți componente.
Figura IV.41. Realizarea Vasului de aramă din două părți componente.

Din punct de vedere tehnologic, datele nu se schimbă substanțial. În
principiu se utilizează același tip de dispozitiv de șablonare cu ax vertical
de rotație, prevăzut cu două perechi distincte de șabloane profilate,
respectiv câte o pereche de șabloane (unul pentru profilul exterior
și celălalt pentru profilul interior) pentru fiecare parte componentă
rezultată după împărțirea vasului (zona sferică și calota).
Șanțul circular din calota sferică se obține dintr-un miez, pentru a
cărui realizare se folosește o pereche suplimentară de șabloane. Prima
etapă în procesul de șablonare o constituie realizarea miezului.
Etanșarea între cele două părți componente este realizată după
ce zona sferică a fost montată în șanțul circular din calotă. Etanșarea
propriu-zisă putea fi realizată prin umplerea rostului cu material topit,
care s-ar fi întărit ulterior. În acest sens, materialul de umplere trebuia să
îndeplinească două condiții: caracteristică de a realiza etanșarea și punct
scăzut de fuzibilitate. Ca material de umplere puteau fi întrebuințate:
rășina (colofoniu, cu punctul de topire 80-125 °C), ceara de albine (cu
punctul de topire 62-65 °C), un amestec topit de colofoniu cu ceară de
albine, plumbul (cu punctul de topire 327 °C), argila etc90. Oricare ar fi
90
Un articol interesant referitor la istoria materialelor de etanșare: M. Sax, „The Seal
Materials, their Chronology and Sources”, în D. Colon, Catalogue of the Western Asiatic
Seals in the British Museum, Cylinder Seals V, Neo-Assyrian and Neo-Babylonian Periods,

fost soluția folosită, turnarea în rost a materialului lichid de umplere
trebuia executată simultan din „n” puncte. Cauza simultaneității este
identică cu cea impusă la turnarea vasului: asigurarea uniformității
termice a celor „n” fronturi de material topit, spre a evita reprizele sau
sudările la rece.
3.3. Utilizarea roților la transferul vasului este o ipoteză viabilă?

Având în vedere că la data respectivă roata nu era un element
exotic, ipoteza construirii unor platforme speciale echipate cu roți este
plauzibilă.
Cea mai veche roată descoperită este o roată masivă plină, găsită
într-un mormânt regal din orașul Ur din Mesopotamia (figura IV.42)91,
cu datare în mileniul al III-lea î.Hr.
Denumită „roata tripartită”, era alcătuită dintr-un disc solid, format
din trei plăci de lemn: două laterale, tăiate în formă de segment de cerc, și
placa mediană, care finaliza forma roții. Cele trei plăci erau prinse una de
alta cu traverse înguste. Placa mediană avea în centru un butuc, prin care
se practica o gaură de fixare a osiei. Osia, de construcție independentă,
ieșea cu câțiva centimetri în afara butucului roții. Nu reiese clar dacă
roțile se roteau independent de osie sau odată cu ea.
Figura IV.42. Roata din Ur.
Londra, The British Museum Press, 2001, pp. 18-34.

În ipoteza în care, din considerente tehnologice, a fost utilizat și uleiul de măsline
pentru etanșare, culegerea de articole din M. Heltzer și D. Eitam, Olive Oil in Antiquity,
University of Haifa Press, Haifa, 1987 este interesant de consultat.
91
U. Eco, G.B. Zorzoli, The Picture History of Inventions, Macmillan Company, New
York, 1963, p. 44.

Pe parcurs, îmbunătățirile nu s-au lăsat așteptate. Au apărut roțile
cu jantă de lemn, fixată cu cuie de cupru, precum și janta „anvelopată”,
adică aceeași jantă de lemn acoperită cu folie de bronz. Odată cu trecerea
anilor, calitatea roților a crescut, astfel că prin anii 1500 î.Hr. întâlnim
la carele egiptene de luptă roata cu patru spițe, fixată în osie staționară
(figura IV.43)92.
Figura IV.43. Roata egipteană.
Figura IV.44. Roată turnată din bronz.

92
Idem, p. 45.

Prin anii 950 î.Hr., roata turnată este „la modă”, astfel că suporturile
celor 10 bazinete mobile, din dotarea Templul din Ierusalim, corespund
ca formă și dimensiuni celui din figura IV.44, roata de susținere a
bazinetelor mobile fiind descrisă în 3 Regi 7:32-33: înălțimea fiecărei roți
era de un cot și jumătate […]. Osiile lor, obezile lor, spițele lor și butucii
lor, toate erau turnate.
Cu siguranță, roțile necesare sistemului de transfer al vasului au
fost turnate odată cu pregătirea și turnarea vasului, precum și a celorlalte
piese care urmau să intre în dotarea Templului, printre care și cele 10
bazinete mobile.
Notă
Vestitul car de luptă al celui mai cunoscut faraon egiptean din toate timpurile,
Tutankhamon (1341-1323 î.Hr.), era pe doua roti.
De altfel, în textul biblic întâlnim sintagmele căruțe de fier, care de fier, care de
luptă etc., fiind în context, sunt elemente legate de tehnica de luptă ce utilizează roți. În
Exodul 14:7 apare prima relatare biblică referitoare la care de luptă: A luat şase sute de
care de luptă cu oameni aleşi, şi toate carele Egiptului; în toate erau luptători. Contextul
istoric al episodului este exodul din Egipt, circa 1200 î.Hr., respectiv momentul în care
faraonul egiptean, împreună cu şase sute de care de luptă, se pregăteşte să-i urmărească
pe evreii conduși de Moise, ce urmează să traverseze în mod miraculos Marea Roşie.
Exodul 14:28: Iar apele s-au tras la loc și au acoperit carele și călăreții întregii oștiri a lui
Faraon, care intrase după Israeliți în mare, și nu a rămas niciunul dintre ei.
Locul prin care se presupune că a fost trecută apa către Arabia Saudită este
plaja Nuweiba din golful Akaba (din peninsula Sinai), care comunică cu Marea Roșie.
Printre elementele ce atestă existența exodului este și următorul fapt: în anul
1987, printre obiectele găsite pe fundul Mării Roșii de către arheologul Ron Wyatt, au
fost corpuri de care, oase de oameni și cai, dar și trei roți de care cu patru spițe placate
cu folie de aur. Forma roților rămăsese intactă, deși lemnul interior se dezintegrase,
deoarece coralii nu se formează pe aur.

CAPITOLUL 19
Stâlpii Boaz și Iachin
1. Generalități
Stâlpii Boaz și Iachin (figura IV.45) apar în 3 Regi 7:21: Și a așezat

stâlpii la pridvorul templului, punând un stâlp în partea din dreapta
și dându-i numele Iachin; și pe celălalt stâlp în partea stângă, dându-i
numele Boaz.
Cu ornamente în formă de lanțuri împletite și rodii, stâlpii aveau
rol decorativ, impresionând prin mărime și frumusețe. Erau situați în
afara Templului, de fiecare parte a porticului. În partea superioară, fiecare
stâlp era împodobit cu câte un capitel în formă de rodie.
Figura IV.45. Stâlpii Boaz și Iachin.

Funcția și semnificația spirituală ale numelor acestor stâlpi sunt
incerte. În unele lucrări este consemnat că Boaz înseamnă în Dumnezeu
este forța, iar Iachin Dumnezeu decide93; în altele se spune că reprezintă
rezistență și, respectiv, stabilitate94.
Dimensiunile stâlpilor sunt consemnate astfel: A turnat pentru
pridvor doi stâlpi de aramă, fiecare stâlp de optsprezece coți înălțime, și
rotundul fiecărui stâlp era cât putea să-l cuprindă o sfoară de doisprezece
coți. Grosimea era de patru degete, iar pe dinăuntru era gol (3 Regi 7:15).
Regăsim descrierea și în 2 Cronici 3:15-17 sau Ieremia 52:17,21-23, aflând în
plus că în aceste coloane era atâta aramă, cât nu se putea cântări.
2. Tehnologia de realizare a stâlpului
Notă
Considerațiile ce urmează iau în calcul doar stâlpul propriu-zis,
având forma unui cilindru gol. Rodia, drept ornament și plasată în
partea superioară, poate fi montată ulterior în golul existent în stâlpul
propriu-zis.
Stâlpul avea forma unui cilindru gol; dimensiunile și masa au

fost analizate în capitolul 8. Datele de referință ale unui stâlp sunt
următoarele: înălțimea = 10,4 m, diametrul exterior = 2,2 m, diametrul
interior = 2 m, masa = 59 t.
În baza datelor de referință, la stabilirea procesului tehnologic
de realizare a stâlpului propriu-zis trebuie luate în considerație două
aspecte:
• tehnologia de realizare;
• logistica de transfer al unui stâlp de o asemenea lungime și
greutate, de la locul de fabricație până la destinație.
Referitor la tehnologia de realizare, pasajul Regele a pus să le toarne
într-un pământ clisos din împrejurimile Iordanului, între Sucot și Țartan
(3 Regi 7:46) este concludent: stâlpii au fost realizați prin tehnologia de
formare-turnare în nisip.
Datorită geometriei piesei, turnarea centrifugală ar fi reprezentat
o soluție ideală. Raportându-ne la momentul de referință, evident,
procedeul nu poate intra în discuție.
Vor fi analizate în continuare două soluții tehnologice de formare-
turnare a stâlpilor (figura IV.46), existente la acea dată:
• turnarea pe verticală a întregului stâlp (figura IV.46a);
• realizarea stâlpilor prin turnarea unui număr de „n” segmente
(figura IV.46b), cu asamblarea ulterioară la locul amplasării.
93
W. MacDonald, Comentariul biblic al credinciosului, Vechiul Testament, Editura
Lampadarul de Aur, Oradea, pp. 325 și 401.
94
http://es.wikipedia.org/wiki/Columna_salom%C3%B3nica.

Figura IV.46. Soluții tehnologice de turnare a stâlpilor.

2.1 Turnarea stâlpului pe verticală
La turnarea pe verticală a întregului stâlp, organizarea de șantier ar
fi trebuit să fie similară cu cea de la turnarea Vasului de aramă: un număr
de „n” cuptoare de topire, care să alimenteze simultan forma de turnare
prin intermediul a „n” jgheaburi etc.
Pentru rețeaua de turnare sunt prezentate în continuare două soluţii:
1. Rețeaua pentru turnare tip în ploaie putea fi formată din pâlnia
de turnare propriu-zisă, plus un număr de „n” piciorușe-
alimentatoare (figura IV.47).
2. Rețea de turnare constituită din „n” picioare de alimentare și
„m” alimentatoare propriu-zise, distribuite pe două niveluri de
înălțime (figura IV.48). În funcție de tehnologia de turnare, iată
mai departe două variante ale ansamblului turnat – piesa turnată
plus rețeaua de turnare:
 în ipoteza în care cele „n” picioare de alimentare sunt
distribuite individual, există relația m=2n; întregul ansamblu
turnat se prezintă conform figurii IV.49a.
 în situația în care între picioarele de alimentare există un
element circular de legătură, ele fiind de asemenea dispuse
pe două niveluri de înălțime, există posibilitatea de a
realiza alimentarea formei de turnare cu un număr mărit
de alimentatoare; în acest caz, întregul ansamblu turnat se
prezintă conform figurii IV.49b.
Figura IV.47. Turnarea stâlpului pe verticală cu alimentare tip „în ploaie”.

Figura IV.48. Turnarea stâlpului pe verticală cu rețea cu picioare
de alimentare.
Figura IV.49. Ansamblul turnat la turnarea stâlpului pe verticală:

(a) cu picioare de alimentare distribuite individual;
(b) cu picioare de alimentare având element circular de legătură.

La organizarea de șantier, datorită înălțimii apreciabile a piesei
turnate, trebuiau luate în calcul două elemente suplimentare: modul de
realizare al gropii și modalitatea de ridicare a stâlpului turnat din groapa
tehnologică.
Aici, un sistem de pârghii și funii montate pe un cadru din lemn
ar fi reprezentat o soluție posibilă. Acest sistem putea fi prevăzut cu
două dispozitive identice individuale, ambele putând lucra în paralel: un
dispozitiv de suspendare-ridicare-coborâre, pentru cel care realizează
groapa95, precum și un dispozitiv pentru găleata de evacuare a pământului
dislocat. Diametrul gropii, de circa 4 metri, ar fi trebuit să fie suficient
pentru activarea în paralel a celor două dispozitive. Pentru cel care lucra
la dislocarea pământului, ventilarea gropii, utilizând foale, reprezenta o
condiție obligatorie minimă.
Varianta tehnologică de turnare pe verticală a întregului stâlp
implică două dezavantaje principale:
• adâncimea considerabilă a gropii de formare-turnare ce ar fi
trebuit realizată;
• realizarea, montarea și centrarea unui miez de mărime/înălțime
considerabilă.
Cu siguranță, mulți cititori ar obiecta că odată depășite
impedimentele tehnologice la realizarea Vasului de aramă, turnarea
stâlpilor dintr-o singură bucată n-ar fi trebuit să reprezinte o problemă.
În ipoteza în care transportarea stâlpului s-ar fi realizat pe orizontală,
trebuiau luate în calcul soluții pentru rezolvarea a două aspecte:
• problematica razelor de curbură ale traseului de transfer al
stâlpului;
• datorită „zvelteții” stâlpului transportat pe orizontală, exista
probabilitatea deformării sale în timpul transferului. În acest
caz, transferul pe trei puncte de sprijin-rulare ar fi trebuit să
constituie o condiție obligatorie, la care ar fi putut fi folosite, sau
eventual adaptate, platformele utilizate pentru transferul vasului
de aramă.
Transportul stâlpului pe verticală presupunea dificultăți enorme în
timpul transportului, chiar dacă oferea o soluție la problematica razelor
de curbură pe calea de transfer.
2.2 Turnarea stâlpului din segmente îmbinate

Este posibil ca Hiram să se fi gândit și la o variantă tehnologică
alternativă: realizarea stâlpilor prin turnarea unui număr de „n” segmente
individuale (figura IV.46b), cu asamblare ulterioară la locul amplasării.
Această variantă este viabilă, având în vedere că în relatarea biblică nu
95
Un pasaj relevant referitor la condițiile de minerit în perioada biblică: scormonitorii
se spânzură pe funii și se clatină încoace și încolo (Iov 28:2-4).

există o consemnare expresă că stâlpii ar fi fost turnați dintr-o singură
bucată.
Pentru asigurarea verticalității stâlpului la montare în această
variantă, asamblarea segmentelor individuale, bazată pe auto-centrarea
lor pe o suprafață conică de contact, putea oferi o soluție acceptabilă
(figura IV.50). În această situație, forța axială de tensionare datorată
greutății segmentelor realizează și auto-efectul de strângere pe con.
Pentru eventuale corecții ale verticalității stâlpului la montare, trebuia
luată în calcul asigurarea spațiului „d” dintre segmente.
Figura IV.50. Auto-centrarea segmentelor

individuale la montarea stâlpilor.
Varianta realizării stâlpilor din mai multe segmente prezintă cel
puțin două avantaje:
• tehnologie de formare-turnare simplă;
• logistică simplificată de transport.

În această variantă, ar exista două posibilități (figura IV.46b):
segmentele să fie egale sau inegale.
 În cazul realizării stâlpului din segmente egale, un număr de
„n-2” segmente, respectiv segmentele intermediare, prezintă
o geometrie identică. Segmentele superior și inferior au însă o
geometrie individualizată. În consecință, trebuiau executate
trei tipuri de modele de formare.
Turnarea individuală a fiecărui segment intermediar „n-2” este
viabilă, putând însă intra în discuție și turnarea lor în stivă.
 În varianta realizării stâlpului din segmente inegale, trebuiau
executate mai multe tipuri de modele de formare, deoarece
fiecare segment ar fi avut o geometrie proprie.
Observație
Ambele variante de realizare a stâlpilor prezintă avantajul unei distribuții
raționale a tensiunilor pe înălțime: valori mici la partea superioară, cu creștere treptată
a valorilor tensiunii către segmentele inferioare96. În mod practic, acest aspect ar fi
permis realizarea stâlpului cu secțiune variabilă, respectiv de formă tronconică, având
baza mare în partea inferioară. Acest aspect a fost notat doar cu titlu informativ,
deoarece în relatarea biblică este specificat foarte clar că stâlpul avea formă cilindrică.
În sprijinul ipotezei că stâlpii puteau fi realizați din segmente,

revenim la cele patru pasaje biblice referitoare la înălțimea stâlpilor97.
• Din 3 Regi 7:15, 4 Regi 25:17 și Ieremia 52:21 aflăm că înălțimea
unui singur stâlp era de 18 coți, deci suma ambilor stâlpi era de 36
de coți.
• În 2 Cronici 3:15 se spune: Înaintea templului au făcut doi stâlpi,
înalți de treizeci și cinci de coți. Este posibil ca autorul biblic să
se refere în acest caz la lungimea totală a ambilor stâlpi98, care
puteau fi realizați din segmente, cu asamblare ulterioară la locul
de amplasament.
Ipoteza referitoare la realizarea stâlpilor din segmente ar putea
da răspuns – însă numai pentru acest caz specific – acelor critici care
încearcă să demonstreze că Biblia conține erori.
Chiar dacă la momentul de referință, calculele specifice de rezistența
materialelor nu erau cunoscute, va fi efectuat un calcul de verificare a
strângerii pe con.
Ca urmare a forței axiale de tensionare „F”, în asamblare se dezvoltă
două tipuri de reacții:
• N – reacția de strângere normală, pe generatoarea conului;
• μN – reacția rezultată ca urmare a frecării.
96
La varianta realizării stâlpului din segmente inegale, avantajul distribuției raționale
a tensiunilor pe înălțime este mult mai pregnant.
97
În capitolul 21 sunt consemnate anumite erori de natură tehnică, cu implicații
metalurgice, printre care și cea referitoare la Stâlpii Boaz și Iachin.
98
Trebuie remarcată existența diferenței de un cot între cele două referințe
menționate.

Figura IV.51. Schema solicitărilor în cupla din tronsonul inferior.
Pentru cupla din tronsonul inferior, cea mai solicitată, schema

solicitărilor, este prezentată în figura IV.51, unde:
• F – sarcina axială
• lnec – lungimea necesară a suprafeței de contact
• dm – diametrul mediu al suprafeței de contact
• α – unghiul de înclinare a generatoarei conului; se alege constructiv
α = 10°
• μ – coeficientul de frecare la alunecare; μ = 0,2 (bronz pe bronz).
Elementul de interes îl reprezintă valoarea lnec, care se calculează
din relația (1):
Lnec = F/π dm σadms strv (1)
în care
• F = 59 tone
• σadms strv = 500 daN/cm2, reprezintă rezistența admisibilă la
solicitarea de strivire
• dm = (dext + dint) /2 = 210 cm

• reacțiunea de strângere „N” se calculează din ecuația (2) de
echilibru a forțelor, raportate la axa verticală Y-Y (axa după care
acționează sarcina axială F):
ΣYi = 0 F = N (sin α + μ cos α) (2)
Din care rezultă relația (3):
N = F / (sin α + μ cos α) (3)
Efectuând înlocuirile în relația (1), rezultă lreal ≈ 0,50 cm99.
Împărțirea stâlpului într-un număr „n” de segmente, induce
obținerea unei lungimi reale, lreal, a suprafeței de contact. Calculul
numărului de segmente din care va fi realizat stâlpul, se face de așa
manieră încât să fie îndeplinită condiția (4)
Lreal > lnec (4)
respectiv, lungimea reală a suprafeței de contact, Lreal, trebuie să fie
mai mare decât lungimea necesară a suprafeței de contact, lnec, rezultată
din calcul.
Pentru un calcul simplificat100 al presiunii de contact, „pc”, pe
suprafața (D - d), precum și a solicitării la forfecare, „π”, pe suprafața (D
x h), figura IV.52, se pot utiliza relațiile (5) și (6):
pc = F / A = 4F / π(d22 - d12) (5)
τ = F / A = F / πdh (6)
Folosirea tipului de stâlp „solomonic” – Salomonico colonna,
o coloană masivă și înaltă, de multe ori în spirală – a fost ulterior larg
răspândită și întâlnită la construcțiile impozante, inclusiv în arhitectura
religioasă creștină, cu referire directă sau indirectă la Templul lui
Solomon. Iată mai jos câteva exemple.
• În gravura realizată de Philip Galle101 în anul 1557 – după pictura
lui Maarten van Heemskerk – este redată distrugerea Templului
de către armatele romane aflate sub conducerea lui Titus.
Formei Templului din gravură, care amintește de forma clasică
a Panteonului roman, i-a fost adăugată bazilica Sfântu Petru, cu
cele două coloane răsucite la intrare. Imaginea are o rezoluție
scăzută, dar se poate distinge distrugerea Templului, cu flăcările
țâșnind dinspre stânga, și cei doi stâlpi gemeni uriași, plasați în
fața bazilicii102.
• Biserica Santa Maria Maggiore din orașul italian Tuscania /
provincia Viterbo, construită în secolul al XII-lea, micuță ca
99
Valoarea rezultată, destul de mică, nu trebuie să impacienteze: sarcina axială care
realizează solicitarea de strivire acționează pe un perimetru de π dm ≈ 6,6 m.
100
Atributul simplificat se datorează faptului că suprafața corespunzătoare diametrului
„d” nu este conform considerațiilor anterioare, respectiv conică, ci este cilindrică.
101
Gravorul olandez Philip Galle (1537-1612) a lucrat după desene și modele proprii,
colaborând însă și cu alți artiști, precum Maarten van Heemskerk și Pieter Bruegel.
102
Vezi http://www.palladiancenter.org/palladian_studies.html.

dimensiuni, dispune de o fațadă interesantă: portalul de la intrare
este flancat de doi stâlpi „solomonici” independenți103.
• Altarul cu baldachin, L’altare con il baldacchino del Bernini, parte
integrantă din Bazilica Sfântu Petru din Cetatea Vaticanului, are
patru stâlpi „solomonici” spiralați104.
Masoneria utilizează o gamă largă de simboluri de origine
solomonică, printre care și Stâlpii gemeni Boaz și Iachin.
Figura IV.52. Schema de calcul la presiunea

de contact și solicitarea la forfecare.
103
Vezihttp://www.thais.it/architettura/romanica/schede/scm_00142_uk.htm.
104
Vezi http://es.wikipedia.org/wiki/Salomonismo.

CAPITOLUL 20
Calculul necesarului de materiale
P
entru obținerea bronzului, în afara unor elemente tehnologice
de bază, precum cuptorul (necesar pentru topirea minereului
și rafinarea metalului), insuflarea aerului în cuptor (pentru
ridicarea intensității arderii) etc., mai sunt necesare câteva elemente
esențiale suplimentare:
• minereu metalic: cupru, staniu (cositor);
• fondanți;
• combustibil: lemn, cărbune.
1. Minereul metalic
La data la care ne referim, și anume perioada de domnie a regelui
Solomon, 970-931 î.Hr., obținerea bronzului, aliaj al cuprului cu staniu,
nu mai era considerată „secret de fabricație”, sau „secret de stat”, iar
producerea lui nu prezenta dificultăți.
Cuprul era obținut în partea sudică a regatului, în zona Timna105,
în cantități suficiente, fapt ce permitea chiar și exportul acestuia106.
Distanța dintre Timna și zona Sucot-Țartan, unde s-au efectuat operațiile
de formare-turnare, este de circa 250 km, iar legătura pe uscat, dinspre
portul sudic Ețion-Gerber107 către Tir108 via Ierusalim și invers, era
existentă și funcțională.
Dacă ne referim la extracția cuprului din minereu, în zonă exista
– există și azi – malachit Cu2(CO3)(OH)2.
Cositorul. Pentru producerea bronzului, componenta adăugată
cuprului este cositorul. Sursa amintită în Biblie pentru proveniența
cositorului/staniului este Tarsis, o regiune a cărei poziționare geografică
se presupune că ar fi în Peninsula Iberică. Zăcămintele de cositor sunt
mult mai puțin răspândite decât cele de cupru, însă faptul că în zona în
care se petrece relatarea biblică au ajuns cantități uriașe de staniu, este
cunoscut în literatura de specialitate ca „enigma cositorului”109.
105
Despre zona Timna în capitolul 34.
106
Sensul metaforic al celor înscrise în Deuteronom 8:9: printre bogățiile din Țara
Făgăduită se numărau – printre altele – și resursele naturale de cupru.
107
Denumirea actuală este Eilat, port la Marea Roșie prin Golful Eilat/Akaba.
108
Astăzi, situat în Liban, port la Marea Mediterană.
109
Mai multe informații în capitolul 4.

2. Fondanți
Fondanții necesari – SiO2, NaCl, Na2Co3110 – erau existenți pe plan
local.
Notă
În continuare, prezentarea nu se va axa pe tehnologia obținerii
bronzului în perioada biblică, aceasta nefiind menirea cărții111, ci va fi
abordat un element conex interesant: calculul suprafeței de pădure
defrișată pentru a obține cantitatea de combustibil necesar procesului de
elaborare pentru turnarea Vasului de aramă și a Stâlpilor Boaz și Iachin.
3. Combustibilul necesar procesului de elaborare

Cărbunele de lemn sau mangalul a fost combustibilul necesar
procesului de topire. Acesta este obținut prin arderea masei lemnoase.
În vremurile biblice, vegetația Canaanului era mult diferită de cea
actuală. În Biblie se găsesc referiri ce atestă existența pădurilor pe acest
teritoriu și chiar sunt numite unele specii de arbori. Iată în continuare
câteva exemple. În Geneza 6:14, Dumnezeu îi indică cu exactitate lui Noe
modul în care să-și construiască arca, inclusiv tipul de material: Fă-ți o
corabie din lemn de gofer.
Notă
Cuvântul ebraic gofer este unic în întregul Pentateuh.
În traducerea românească a Bibliei a fost folosit în mod intenționat cuvântul
ebraic original gofer, deoarece nu există consens între diversele versiuni de traducere:
unele variante îl traduc prin „salcâm”112 sau „chiparos”113, altele prin „cedru” sau „pin”114.
Septuaginta, în limba română, utilizează o traducere tranșantă: „bârne tari”115.
În comentariul său asupra Pentateuhului, Rași indică faptul că acest cuvânt este
legat de cuvântul gofrit (însemnând „sulf”, „sulfură” sau „pucioasă”) care apare în Midraș
(Bereșit Raba 27:3), iar în tratatul talmudic Sanhedrin 108b apare ca element descriptiv
al apelor Potopului. Cuvântul gofrit se întâlnește și în Deuteronomul 29:23 (sau 29:22,
după unele împărțiri). În orice caz, cuvântul gofer din Geneza 6:14 face aluzie la faptul
110
Na2Co3 e obținut din reacția 2NaCl+CaCO3=Na2Co3+CaCl2. Sursa pentru carbonatul
de calciu CaCO3 puteau fi scheletele de corali ce se găsesc din abundență și azi în Golful
Eilat.
111
Cu titlu informativ, referitor la Vasul de aramă cu greutatea brută de 50 tone: în ipoteza
că acesta a fost turnat dintr-un aliaj ce conținea 90% cupru și 10% staniu, cantitățile de
material metalic utilizat au fost (50 x 90% =) 45 tone de cupru și respectiv (50 x 10%
=) 5 tone de staniu. Luând în calcul și pierderile prin ardere în timpul procesului de
elaborare – 1,0-1,5% cupru și 1,5% staniu –, încărcătura metalică finală este de circa 46,7
tone de cupru și 5,1 tone de staniu. Se face mențiunea că la aceste cantități ar fi trebuit
luat în calcul și surplusul de metal necesar rețelei de turnare, circa 10%.
112
Conform http://www.e-sword.net/bibles.html, pentru BOR.
113
Conform http://www.e-sword.net/bibles.html, pentru RDCT.
114
Referirea are în vedere reconstituirea arcei, realizată de olandezul Johan Hubers,
http://en.wikipedia.org/wiki/Johan%27s_Ark.
115
Septuaginta, vol. 1, Editura Polirom, 2004, p. 69.

că puterea lui Dumnezeu poate fi deopotrivă salvatoare (ca în cazul arcei) și distructivă
(ca în cazul apelor Potopului). De asemenea, în comentariul său, Rași precizează că nu
există nicio legătură între gofer și cuvântul similar kofer (însemnând probabil „smoală”),
prezent în finalul aceluiași verset din Geneza 6:14.
O altă explicație poate fi aceea că gofer este legat de cuvântul aramaic (presupus
de origine acadiană) kadrus, pe care Onkelos116 îl utilizează în traducerea aramaică a
Torei. Din păcate, nici acel cuvânt nu clarifică înțelesul cuvântului gofer.
Datele din enciclopedia Wikipedia117, referitoare la gofer, sunt la fel de incerte.
Este posibil ca palmierii să nu fi existat în acele vremuri, însă

cu siguranță se găseau stejari, plopi, sicomori. În 2 Regi 18:6 apare o
descriere a zonei împădurite situate la est de râul Iordan, în apropiere
de Mahanaim: Au ieşit deci oamenii la câmp în întâmpinarea Israeliţilor,
şi s-a dat bătălia în pădurea lui Efraim. În continuare, în versetele 7-8
este precizat că în acea zi de luptă au căzut douăzeci de mii de oameni
din armata lui Abesalom118 (sau Abşalom), mai mulţi oameni chiar decât
războiul în sine, în cea mai mare parte din cauza condiţiilor inadecvate
de luptă din acea pădure deasă: Acolo a fost în ziua aceea bătălie mare;
poporul israelit a fost înfrânt de robii lui David, căzând ucişi douăzeci de
mii de oameni. Lupta s-a întins în tot ţinutul acela şi pădurea a mâncat în
ziua aceea mai mulţi oameni decât a doborât sabia; iar în versetul 9 este
descris modul în care, în timp ce galopa printre copacii din pădure, părul
lung a lui Abşalom s-a prins în crengile unui stejar cu o coroană largă,
el rămânând acolo suspendat şi neputincios între cer şi pământ: Când
s-a întâlnit Abesalom cu oamenii lui David, era călare pe un catâr. Când
catârul a fugit cu el pe sub crăcile unui stejar mare, părul lui Abesalom
s-a încurcat în crengile stejarului şi el a rămas spânzurat în văzduh, iar
catârul de sub el s-a dus înainte.
Cedrul de Liban (figura IV.53a) era, în timpurile biblice, un material
de construcție valoros, pădurile acoperind vaste întinderi din munții
Libanului. Din păcate, în zilele noastre au rămas doar resturi izolate de
pădure. Când evreii au intrat în Canaan, o mare parte din dealuri erau
acoperite de păduri. De atunci, multe dintre ele au fost tăiate, lemnul
fiind folosit în construcții sau ca lemn de foc.
Dacă ne reamintim pasajul biblic din 3 Regi 5:10: Hiram a dat lui Solomon lemne
de cedru și lemne de chiparos cât a voit119, putem deduce că existau cantități suficiente
116
Despre traducerea lui Onkelos vezi capitolul 2.
117
http://en.wikipedia.org/wiki/Gopher_wood.
118
Abesalom, al treilea fiu al lui David, era un bărbat frumos şi nespus de mândru de
podoaba sa capilară. Dar era și foarte ambițios. Hotărât în sinea lui să ajungă rege în
locul tatălui său, el își strânge o armată puternică în jurul lui. În bătălia ce s-a dat, oastea
lui David a ieșit victorioasă, iar Abesalom, rămas captiv printre crengile stejarului, a fost
ucis de către Ioab, capetenia armatei regelui.
119
Capitolul 5 din 3 Regi este intitulat Pregătiri pentru zidirea templului Domnului; iar
Hiram este regele Tirului, prietenul regelui Solomon. Vezi și capitolul 22.

Figura IV.53. Cedru de Liban
(a) Imagine dintr-o pădure de cedrii de Liban; (b) Paul Gustave Doré,
Tăierea cedrilor pentru construcția Templului lui Solomon.
de lemn pentru a fi folosit și pe post de combustibil (în afara lemnului indigen). În

figura IV.53b este redată viziunea artistului francez Gustave Doré (1832-1883) referitoare
la acțiunea de tăiere a cedrilor libanezi necesari construcției Templului120.
Procesul de mangalizare a lemnului se realizează în instalații

numite bocșe121, denumirea tehnică fiind aceea de distilare uscată.
Condițiile existente în bocșe permit descompunerea termică a lemnului
la o temperatură relativ joasă, în absența aerului (carbonizarea lemnului).
În prima fază a procesului este eliminată, prin evaporare, umiditatea
lemnului, precum și umiditatea din bocșa propriu-zisă. Odată cu
creșterea temperaturii, se evaporă și elementele gazoase ale lemnului.
Punctul de aprindere este de circa 3000C. Odată aprins, lemnul arde în
continuare fără flacără.
Cu siguranță, diferențele nu sunt mari între bocșa folosită în
perioada biblică și una artizanală actuală. Bocșa este construită la nivelul
pământului, în mijlocul ei fiind înfipți câțiva bușteni mai groși, legați
120
http://www.creationism.org/images/DoreBibleIllus h1Ki0505DoreuttingDown
CedarsForConstructionTemple.jpg.
121
O bocșerie – un șantier de mangalizare a lemnului – dispune de mai multe bocșe (sau
baterii de bocșe).

între ei. În jurul acestora sunt dispuși ceilalți bușteni. Lungimea și
diametrul buștenilor sunt de circa 1 m, respectiv circa 12 cm.
Notă
Dl dr. David Lieberman, inginer forestier, fost inginer-șef al zonei forestiere din
Galilul apusean și Carmel, din cadrul JNF (Jews National Found – Fondul Național
Evreiesc), a avut amabilitatea de a pune la dispoziție următoarele informații enumerate
mai jos.
• Astăzi nu există nicio specie de fag în Israel.
• Datorită lipsei acute de material lemnos, astăzi NU se folosesc în Israel bocșe
metalice, ci doar bocșe obișnuite, clasice, cu mărimi de până la 5-6 tone.
• Lemnul întrebuințat pentru producerea mangalului este cel din stejarii
autohtoni din familia Fagaceae (Quercus calliprinos-Oak cel mai frecvent,
Quercus boissieri, Quercus ithaburensis) care au acoperit toată zona forestieră
cu climat de tip mediteranean.
• Majoritatea pădurilor de cvercinee au fost tăiate în perioada imperiului
otoman, atunci când a fost dezvoltată rețeaua de căi ferate (pentru realizarea
traverselor), iar ulterior pentru alimentarea locomotivelor (în locul cărbunelui
clasic).
• Procesul de mangalizare fără „forțare” într-o bocșă de 6 tone, pentru care se
folosesc circa 5 metri ster de lemn, durează aproximativ 7 zile.
• Se consideră că lemnul cel mai bun pentru a fi întrebuințat ca materie primă
în vederea obținerii cărbunelui este cel ajuns la vârsta de 40 de ani. Pentru a
ajunge la densitatea finală dorită, inginerul forestier ia în calcul o densitate
de plantare inițială de circa 2.500 copaci/ha, având în vedere faptul că doar
circa 65% vor prinde rădăcină. Ulterior, la fiecare 10 ani se execută o defrișare
de circa 30-35%, scopul fiind o rărire care să permită dezvoltarea coroanei
copacilor învecinați.
• Există diverse categorii de bocșe (figura IV.54): bocșa în aer liber (figurile b, c,
f) sau acoperită (figurile a, d, e), bocșa metalică (figura f), bocșa cu ventilație
forțată (figura c) sau fără ventilație forțată (figurile a, b, d, e, f), bocșa acoperită
cu tablă și pământ (figura e), bocșa acoperită cu paie și pământ (figura d) etc.
Pornind de la stivuirea inițială, trecând prin procesul de ardere fără flacără
(figura g), produsul final este cărbunele de lemn (figurile h, i).
• Ca urmare a crizei de material lemnos tradițional, mangalul se poate produce
azi și din speciile de arbori fructiferi proveniți din livezi (citrice, avocado
etc.).
Cu siguranță, masa lemnoasă a reprezentat principalul combustibil

folosit în procesul de topire pentru artefactele realizate prin turnare care
au decorat Templul lui Solomon. În acest sens, este interesant de estimat
care a fost mărimea suprafețelor de pădure defrișate.

Figura IV.54. Categorii de bocșe de mangalizare.
3.1 Date bibliografice

Din multitudinea de surse bibliografice consultate, trei referințe au
prezentat date de interes practic.
a. Prima referință122 prezintă un experiment simulativ, apropiat
de procesul topirii cuprului antic. S-a folosit malachit [Cu2CO3(OH)2]
– minereu de cupru de natură oxidică din zona Timna –, condițiile de
lucru în cadrul experimentului fiind aproximativ identice celor din
perioada epocii bronzului. Datele experimentale – diametrul cuptorului,
compoziția zgurii și a cuprului – au fost în acord cu evidențele arheologice
descoperite în zona Timna.
Malachitul se descompune ușor, la circa 1.100-1.2000C, schema
reacției endoterme fiind: CuCO3·Cu(OH)2 = 2CuO + CO2 + H2O↑
CO2 + C (cărbune) =2CO
CuO + CO=Cu (metalic) + CO2↑
Elementul de interes extras din experiment – ca urmare a bilanțurilor
de materiale și de căldură – este că s-au obținut 2,05 kg de cupru, pentru
care au fost utilizați 244 kg cărbune123.
122
M. Bamberger, P. Wincierz, G. Bachmann, B. Rothenberg, Ancient Smelting of Oxide
Copper Ore – Archaeological Evidence at Timna and Experimental Approach, METALL
40 (1986), pp. 1.166-1.174.
123
Pentru cei interesați, câteva date suplimentare: pentru a extrage 1,5 kg de cupru, s-au
folosit 50 kg minereu de cupru, 150 kg de cărbune de lemn, precum și 100 kg oxid de fier
(pentru reacția de reducere a cuprului din minereu), rezultând până la 25 kg de zgură.

b. În a doua referință124 sunt notate următoarele date de interes:
• greutatea medie de 900 kg/copac,
• densitatea de 125 copaci/acru,
rezultând o producție de 112,5 tone masă lemnoasă/acru la fiecare 40 de
ani.
c. O serie de date practice pentru lemnul de fag, preluate din a treia
referință125, sunt: din 100 kg de lemn se obțin 20 kg mangal, deci pentru
obținerea a 250 kg mangal se folosește 1 m3 de buștean. În consecință, din
1.250 kg lemn de fag se obțin 250 kg mangal.
La o eventuală întrebare dacă puterea calorică a lemnului de cedru (sau de

chiparos) este identică cu puterea calorică a lemnului de fag (sau de stejar), răspunsul
este că toate aceste specii de arbori – cedru, chiparos, fag, stejar – fac parte din categoria
de copaci cu lemn de esență tare, fiind caracterizați prin putere calorică înaltă.
3.2 Estimarea scalei de mărime a suprafețelor

de pădure defrișate
Pentru a realiza calculul suprafeței de pădure defrișată, datele cu
care se operează în continuare sunt:
• pentru 2,05 kg de cupru au fost utilizate 244 kg cărbune;
• densitate 125 copaci/acru ≈ 310 copaci/ha (1 ha ≈ 2.47 acri);
• greutatea medie este de 900 kg lemn/copac;
• din 1.250 kg de lemn se obțin 250 kg mangal (respectiv raportul
5:1 dintre cantitatea de lemn colectat proaspăt și cantitatea de
mangal obținută în bocșa clasică).
Lanțul schemei de calcul este următorul:

2,05 kg cupru → 244 kg cărbune → 1.220 (= 224 x 1.250 / 250) kg lemn
→ 1,35 (= 1.220 / 900) copaci.
În consecință, pentru a topi 50 t cupru (greutatea brută a Vasului

de aramă) erau necesari circa 33.062 (= 50.000 x 1,35 / 2,05) copaci, ceea
ce se traduce prin necesarul a circa 107 (= 33.062 / 310) ha suprafață de
pădure matură defrișată.
Dacă se iau în calcul și celelalte artefacte turnate – Stâlpii Boaz

și Iachin126, cele 10 bazinete mobile ș.a.m.d. – trebuie recunoscut că
mărimea suprafețelor defrișate nu a fost neglijabilă.
124
R. J. Forbes, Studies in Ancient Technology, vol. 6, Leiden, 1966, p. 19.
125
http://www.carbunedelemn.ro/#.
126
La un calcul similar, pentru topirea celor doi stâlpi, în greutate totală de 2 x 68 = 136
tone de cupru, rezultă un necesar de circa 292 ha de pădure defrișată.

PARTEA A CINCEA
Metalele şi metalurgia în aspecte
biblice complementare
subiectului tratat
Această parte debutează cu „Erori biblice de natură

tehnico-metalurgică” (prezentate în capitolul 21 și menționate
tangențial în partea a patra a cărții) și se încheie cu „Construcții
celebre descrise în textul biblic” (capitolul 30).
Subiectele independente expuse în capitolele 22-29
completează „decorul” și „atmosfera” subiectului general,
conferind un plus de „parfum” specific.
Capitolul 30 centralizează și aprofundează aspecte întâlnite
disparat de-a lungul lecturii, referitoare la Tabernacol și la
Templul lui Solomon.

CAPITOLUL 21
Erori biblice de natură tehnico-metalurgică
N
u a existat o intenție premeditată de a scrie acest capitol, însă pe
parcursul elaborării cărții, analizând câteva cazuri speciale, am
realizat existența câtorva inadvertențe, „erori biblice” de natură
tehnică. Vor fi prezentate aici doar acele erori tehnice cu implicații de
natură metalurgică, fără a emite însă pretenția că au fost epuizate în
totalitate.
Pentru foarte mulți oameni, Biblia reprezintă un text sacru, revelat
de Dumnezeu. În consecință, aceștia nu consideră textul biblic ca fiind o
legendă, chiar dacă partea istorică a textului biblic este o narațiune.
Evidențierea anumitor erori biblice de natură tehnică nu a fost
făcută cu intenția de a leza sentimentele nimănui. Fără a confunda
sentimentul de credință cu cel al respectului pentru știință, trebuie totuși
să se recunoască existența erorilor și a contradicțiilor din Biblie1.
1. Metalele, element de contabilizare
Există și situații în care etichetăm anumite aspecte drept eroare,

fără a citi și analiza textul biblic cu atenție și discernământ.
Drept exemplificare, iată două versete în care sunt monitorizate
descrierea valorilor deja pregătite de regele David pentru construcția și
înzestrarea Templului:
1 Cronici 22:14: Și iată eu, din sărăcia mea am pregătit pentru templul
Domnului o sută de mii de talanți de aur și un milion de talanți de argint,
iar fier și aramă fără număr.
1 Cron. 29:7: Și au dat pentru zidirea templului lui Dumnezeu cinci
mii de talanți și zece mii de drahme aur, argint zece mii de talanți, aramă
optsprezece mii talanți și fier o sută de mii de talanți.
Valorile comparate din cele două versete sunt redate în tabelul
V.1, în care conversia realizată este 1 talant = 34 kg și 1 drahmă = 4,32
grame2.
1
Este posibil ca prin aceste fraze să stârnim rumorile celor ce respectă ad litteram
sintagma crede și nu cerceta. Însă această expresie nu există nicăieri în Biblie. Dimpotrivă,
Biblia arată că poți afla doar cu condiția de a cerceta: Cereți și vi se va da; căutați și veți
afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, și celui ce bate i se
va deschide (7 Matei 7-8).
2
Drahma este o unitate de măsură a greutății, precum și valoare monetară; etimologic,
cuvântul este de origine persană, http://www.microsofttranslator.com/bv.aspx?from=e

Analizând datele din tabelul V.1, se pune întrebarea: care valori ar
trebui luate în calcul pentru a interpreta corect aspectele valorice? Un
răspuns logic ar fi următorul: copistul textului biblic inițial și-a permis
să fie cam generos atunci când a transcris valorile pentru versetul 1 Cron.
29:7.
Tabelul V.1. Compararea valorilor din versetele 1 Cronici 22:14 și 29:7
Unitatea Material
Verset de măsură aur argint cupru fier
biblică, talant 100.000 1.000.000 Fără enumerare
1 Cron. 22:14 metrică, tone 3,400 34,000 concretă
biblică, talant 6.265 10.000 18.000 100.000
1 Cron. 29:7 metrică, tone 213 340 610 3,400
Să nu ne grăbim însă a eticheta acest aspect eroare.

• În versetul 1 Cron. 22:14, regele David se adresează fiului său,
viitorul rege Solomon, descriindu-i osteneala de care a dat
dovadă, făcându-i descrierea cantităților de metal deja pregătite
de el pentru construcția și înzestrarea Templului.
• Comparativ, în versetul 1 Cron. 29:7 – deși regele David dăruise
deja pentru construcția și înzestrarea Templului, 1 Cron. 22:14 –,
el donează acum cantități suplimentare de aur, argint, cupru și
fier din fondurile sale personale, îndemnându-i pe oameni să-i
urmeze exemplul.
2. Stâlpii Boaz și Iachin
Acești stâlpi se aflau la intrarea în Templul lui Solomon. Ce înălțime

aveau de fapt Stâlpii Boaz și Iachin? De 35 de coți (2 Cronici 3:15) sau de
18 coți (3 Regi 7:15, 4 Regi 25:17, Ieremia 52:21), figura V.1?
Pentru a răspunde, vom reda respectivele versete:

• A turnat pentru pridvor doi stâlpi de aramă, fiecare stâlp de
optsprezece coți înălțime (3 Regi 7:15).
• Un singur stâlp era înalt de optsprezece coți; […] Asemenea era și
al doilea stâlp (4 Regi 25:17).
• Înaintea templului au făcut doi stâlpi, înalți de treizeci și cinci de
coți (2 Cronici 3:15).
• Fiecare stâlp din aceștia era de optsprezece coți în înălțime (Ieremia
52:21).
Pentru versetul din 2 Cronici 3:15 s-ar putea emite ipoteza că stâlpii
aveau împreună înălțimea de 35 de coți. În acest caz, ar rezulta că
n&to=he&a=http%3A%2F%2Flexiconcordance.com%2Fhebrew%2F0150.html.

Figura V.1. Inadvertențe referitoare la dimensiunile Stâlpilor Boaz și Iachin.
înălțimea fiecărui stâlp era de 17,5 coți, dimensiune apropiată de cei 18

coți menționați în celelalte trei versete.
Inadvertențele de înălțime induc evidente implicații tehnologice:
una este turnarea unui stâlp cu înălțimea de 18 coți și complet altceva
este turnarea unui stâlp având o înălțime aproape dublă3.
Există diferențe și între dimensiunile capitelurilor poziționate
deasupra stâlpilor: 5 coți (3 Regi 7:16, 2 Cronici 3:15 și 2 Cronici 3:15) și 3
coți (4 Regi 25:17), figura V.1.
3. Vasul de aramă
Vasul de aramă se afla în fața Templului lui Solomon.
3
Dacă soluționarea diferențelor înscrise între cele două tipuri de versete biblice
anterioare ar presupune că întreaga lungime de 35 de coți a fost turnată dintr-o singură
bucată, cu o secționare ulterioară în două bucăți egale, considerăm că pentru acele
timpuri, această soluție nu putea fi viabilă din considerente ce țin de tehnologia
turnării. În capitolul 18 este analizată ipoteza realizării stâlpilor prin turnarea unui
număr oarecare de segmente, cu asamblarea lor ulterioară la locul amplasării.

3.1. Capacitatea Vasului de aramă
Aici avem de ales între cei 2.000 de bați menționați în 3 Regi 7:26
– Și încăpeau în ea două mii de baturi (vedre) – și cei 3.000 de bați din 2
Cronici 4:5 – ...în ea încăpeau până la trei mii de baturi.
O soluție ar fi aceea că ambele valori pentru capacitatea vasului
ar fi viabile, astfel că 2.000 de bați ar fi fost capacitatea în regim normal
a vasului, respectiv umplerea vasului până la înălțimea „l”, iar cei 3.000
de bați ar reprezenta capacitatea maximă a vasului, respectiv umplerea
vasului până la buza superioară, înălțimea „L”4, figura V.2.
3.2. Dimensiunile și capacitatea Vasului de aramă

• A mai făcut o mare, turnată din aramă, de zece coți de la o
margine a ei până la cealaltă margine [diametrul – n.n.], rotundă de
jur-împrejur; înaltă de cinci coți [înălțimea – n.n.] și groasă cât o
cuprindea o sfoară de treizeci de coți (3 Regi 7:23).
• Grosimea pereților ei era de un lat de mână... Și încăpeau în ea
două mii de baturi [capacitate – n.n.] (3 Regi 7:26).
Descrierea biblică caracterizează vasul prin două elemente:

dimensiuni geometrice și capacitate. Există vreo concordanță între aceste
elemente?
Figura V.2. Capacitatea Vasului de aramă.
4
Suplimentarea de valoare L-l poate avea forma geometrică corespunzătoare unui
sfert de tor.

Deoarece între unitățile biblice lineare de măsură (dimensiunile
geometrice) și cele volumice (de capacitate) nu există o relație directă de
corespondență, se va opera în continuare cu conversia acestor dimensiuni
în sistemul metric.
Conform celor două tipuri de registre de conversie ale unităților
biblice de măsură în sistemul metric5, valorile conversiilor (în litri)
pentru capacitatea de 2.000 de baturi sunt înscrise în tabelul V.2):
Tabelul V.2. Conversia în sistemul metric (litri) a capacității biblice a

vasului
Conversie tip Valoare
1 bat 2.000 baturi
Hazon Hais ≈ 25 litri 50.000 litri
Garah Naeh ≈ 43 litri 86.000 litri
Textul biblic nu precizează forma vasului. Pentru calcularea

volumului său se utilizează două ipoteze de lucru:
• forma vasului este o semisferă6, volumul său fiind
V1/2 sferă = 2/3 πR3 (1)
• forma vasului este cilindrică, volumul său fiind
Vcilindru = πR2h. (2)
Pentru ambele ipoteze se operează cu dimensiunile interioare
ale vasului: diametrul interior „Dint” și înălțimea „h”. Conversia acestor
dimensiuni este prezentată în tabelul V.3.
Rezultatele calculului analitic pentru capacitatea vasului – conform
relațiilor (1) și (2) – în paralel cu rezultatele obținute ca urmare a conversiei
(tabelul V.2) sunt prezentate în tabelul V.4 (vas de formă semisferică) și
tabelul V.5 (vas de formă cilindrică).
Tabelul V.3. Conversia dimensiunilor geometrice ale vasului în sistemul

metric (dm)
Registru tip Dint (10 coţi) h (5 coţi)

Hazon Hais Ø 55,68 27,84
Garah Naeh Ø 46,40 23,20
5
Conform http://he.wikipedia.org/wiki/D7%9E%D7%99%D7%93%D7%95%D7%A
A_%D7%95%D7%9E%D7%A9%D7%A7%D7%9C%D7%95%D7%AA_%D7%91%D7%
94%D7%9C%D7%9B%D7%94.
6
Formă consemnată de Flavius Josephus. Vezi capitolul 18.

Tabelul V.4. Capacitatea vasului de formă semisferică
Capacitate (litri)
Diferenţă
Registru tip Calcul analitic Conform conversiei
Relaţia (1) Tabelul 1 Δ %
Hazon Hais 45.170 86.000 40.830 47,5

Garah Naeh 26.140 50.000 23.860
Tabelul V.5. Capacitatea vasului de formă cilindrică
Capacitate (litri)
Calcul analitic Conform conversiei Diferenţă
Registru tip
Relaţia (2) Tabelul V.2 Δ %
Hazon Hais 67.755 86.000 18.245 21,6
Garah Naeh 39.210 50.000 10.790
Pentru ambele situații se observă că între capacitate (2.000 de

baturi) și dimensiuni (diametrul de 10 coți) nu există concordanță. Forma
vasului cea mai apropiată de capacitatea înscrisă ar fi cea cilindrică, dar
și în acest caz, diferențele de circa 21,6 % nu sunt neglijabile. „Caietul de
sarcini” întocmit este necorespunzător.
Se pare că în relatarea biblică există o greșeală...
Există trei direcții principale de corecție, ce pot pune în concordanță

dimensiunile geometrice cu capacitatea vasului. Parametrii cărora li se
pot aplica corecțiile sunt: diametrul, capacitatea și înălțimea. Am avea
așadar trei soluții: 1. corectarea capacității vasului, diametrul rămânând
invariabil; 2. corectarea diametrului, capacitatea rămânând invariabilă;
3. corectarea înălțimii vasului.
Oricare ar fi soluția de „retuș”, ea ar contraveni canonului biblic,
care nu permite nici cele mai mici intervenții în textul sacru.
4. Menora
Pentru realizarea ei, în Exodul 25:31-407 sunt menționate forma,

materialul și greutatea piesei.
Subiectul fiind dezvoltat independent în capitolul 16, scopul
prezentelor rânduri este doar de a defini două erori.
7
Aceleași elemente se regăsesc și în Exodul 35:30-35.

4.1. Prima eroare
Povestirea biblică redă detaliat forma piesei. În „caietul de sarcini”
lipsește însă un singur element: dimensiunile geometrice.
Eroarea constă în faptul că, din punct de vedere tehnic, cantitatea
pusă la dispoziție – 42,5 kg8 de aur – nu este suficientă pentru a putea fi
realizată o menoră cu stabilitate incertă, având înălțimea de 18 lățimi de
mână9, respectiv minimum 133 cm.
4.2. Eroarea a doua

Pentru definirea erorii, se pun față în față două elemente:
(a) materialul din care este realizată Menora – aur pur, metal
deosebit de moale;
(b) geometria Menorei.
În consecință, rigiditatea piesei realizată din aur curat, respectiv
conservarea în timp a formei piesei, este problematică.
Cum ar trebui interpretate datele de mai sus? Pentru a prezenta un

răspuns amplu și convingător, a fost consultată atât o bogată bibliografie,
cât și opinia unor specialiști, aparținând unei sfere largi de concepții și
preocupări.
Unul dintre răspunsurile de largă accepțiune este acela că mesajul
biblic prioritar este departe de a fi un mesaj tehnic. De aceea este posibil
ca elementele de factură tehnică înscrise în Biblie, printre ele fiind și
erorile sesizate, să aibă un rol secundar, fiind tratate ca atare.
8
Această valoare este analizată în capitolul 16.
9
Valoare indicată în Ghemara (din Talmud), figura I.1.

CAPITOLUL 22
Regii David și Solomon împreună
cu prietenul lor Hiram, regele din Tir
L
a sfârșitul lunii iulie a anului 2006 au fost momente de criză
puternică în zona de graniță din sudul Libanului și nordul
Israelului. Ele te îndeamnă să te gândești și la relațiile care au
existat în trecutul biblic în această zonă, în perioada domniei regilor
David (1010-970 î.Hr.) și Solomon (970-931 î.Hr.) și a prietenului lor,
Hiram, regele orașului-stat fenician Tir (astăzi Sur, în actualul Liban).
Textul biblic descrie pe larg relațiile de prietenie existente între
aceste personalități în cărțile Regi, ca și în Cronici, în total 24 de pasaje.
În mod special legătura de prietenie dintre Solomon și Hiram (care a fost
rege timp de 34 de ani)10 reprezintă o pagină luminoasă a relațiilor dintre
popoarele lor.
Orașul-stat Tir, port la Marea Mediterană, avea o economie
înfloritoare, iar regiunea se bucura de apreciabile bogății naturale: pietre
de construcție și pentru decorațiuni, arbori (brazi, palmieri și cedrii),
utilizați de asemenea în construcții și la decorațiuni. Legăturile și
influența lui Hiram se extindea până în îndepărtata Peninsulă Iberică.
Când regele David a cucerit Ierusalimul în anul 1003 î.Hr., mutând
aici capitala politico-spirituală de la Hebron, Hiram i-a trimis soli, dar și
lemn de cedru, tâmplari și cioplitori în piatră, care i-au construit palatul:
În vremea aceea a trimis Hiram, regele Tirului, soli lui David și lemn de
cedru, tâmplari, pietrari și zidari; și aceștia au zidit casă lui David (2 Regi
5:11).
După moartea regelui David, Hiram a continuat să păstreze relații
de bună vecinătate cu noul rege de la Ierusalim, Solomon, încheind și un
pact de colaborare: Atunci a trimis Hiram, regele Tirului, slujitorii săi la
Solomon; căci auzise că fusese uns rege în locul tatălui său. Căci Hiram
fusese prieten cu David toată viața (3 Regi 5:1). Între Hiram și Solomon a
fost pace și au făcut legământ împreună (3 Regi 5:12).
Regele David însuși a dorit să construiască un templu la Ierusalim,
întru cinstirea lui Dumnezeu, însă nu și-a putut realiza visul pentru
că a dus multe războaie, în care s-a vărsat prea mult sânge. Din acest
motiv, însuși Atotputernicul i-a spus lui David că Templul va fi construit
de Solomon, fiul său: Solomon a trimis vorbă lui Hiram: „Știi că tatăl
meu, David, n-a putut să zidească o casă Domnului, Dumnezeului lui, din
10
Domnia lui Hiram este relatată și în cartea istoricului Josephus Flavius, Antichități
iudaice, vol. 1, Editura Hasefer, București, 2000, cartea a VIII-a, cap. 3, pp. 438-444,
precum și pe site-ul http://www.sacred-texts.com/jud/josephus/ant-8.htm.

pricina războaielor cu care l-au înconjurat vrăjmașii lui, până ce Domnul
i-a pus sub talpa picioarelor lui. Acum Domnul, Dumnezeul meu, mi-a
dat odihnă din toate părțile; nu mai am nici potrivnic, nici nenorociri!
Iată că am de gând să zidesc o casă Numelui Domnului, Dumnezeului
meu, cum a spus Domnul tatălui meu David, zicând: «Fiul tău, pe care-l
voi pune în locul tău, pe scaunul tău de domnie, el va zidi o casă Numelui
Meu».” (3 Regi 5:2-5).
Așadar, dorința cea mai mare a regelui Solomon a fost să împlinească
visul tatălui său de a construi Templul. Grandioasa construcție –
cunoscută și ca Templul lui Solomon sau Primul Templu – a început în
anul 950 î.Hr.
În perioada de domnie a regelui Solomon, statul a cunoscut pros-
peritatea, și-a consolidat pozițiile economice și politice, reușind să
stabilească frumoase relații economice și comerciale cu țările vecine, a
înflorit cultural, necunoscând războaiele și nevărsând sânge omenesc.
Templul a fost construit la Ierusalim conform planurilor anterior pregătite
de David, pe locul stabilit de acesta.
În acest scop, regele Solomon s-a adresat prietenului Hiram, regele
Tirului, solicitându-i să se taie pentru mine cedri din Liban. Slujitorii mei
vor fi cu ai tăi, și-ți voi plăti simbria slujitorilor tăi așa cum o vei hotărî
tu; căci știi că dintre noi nimeni nu se pricepe să taie lemne ca Sidonienii
(3 Regi 5:6). Trimite-mi un om care să știe să facă lucruri de aur, de argint,
de aramă și de fier; de tort purpuriu, stacojiu și albastru; și care să mai
știe a săpa și a face toate acestea împreună cu meșterii care sunt aici,
la mine, din Iehuda și Ierusalim, pe care i-a pregătit David, tatăl meu.
(2 Cron. 2:6)
Răspunsul regelui Hiram către Solomon este redat în 3 Regi 5:7-8,
10: Când a auzit Hiram cuvintele lui Solomon, a avut o mare bucurie,
și a zis: „Binecuvântat să fie astăzi Domnul, care a dat lui David un fiu
înțelept drept căpetenie a acestui mare popor!” Și Hiram a trimis răspuns
lui Solomon: „Am auzit ce ai trimis să mi se spună. Voi face tot ce vei vrea
în ce privește lemnele de cedru și lemnele de chiparos” […] Hiram a dat lui
Solomon lemne de cedru și lemne de chiparos cât a voit.
În schimbul acestor lucruri, regele Solomon i-a trimis produse
agricole regelui Hiram: Și Solomon a dat lui Hiram douăzeci de mii de
cori de grâu pentru hrană casei lui și douăzeci de cori de untdelemn curat;
iată ce a dat Solomon în fiecare an lui Hiram (3 Regi 5:11).
La construcția Templului au lucrat împreună atât lucrători evrei, cât
și cei din orașul-stat Tir: Lucrătorii lui Solomon, ai lui Hiram, și Ghibliții,
le-au cioplit și au pregătit lemnele și pietrele pentru zidirea casei (3 Regi
5:18).
În afara relațiilor stabilite pentru diversele construcții, inclusiv
a Templului din Ierusalim, Solomon a stabilit relații economice și
comerciale – atât pe uscat, cât și maritime – cu Hiram. Cei doi s-au

asociat pentru un intens comerț maritim internațional, inclusiv pentru
construcția de nave la Ețion-Gerber (port antic la Marea Roșie):
• Și Hiram a trimis cu aceste corăbii, la slujitorii lui Solomon, pe
înșiși slujitorii lui, marinari care cunoșteau marea (3 Regi 8:27).
• Și s-a întovărășit cu el ca să facă corăbii, spre a fi trimise la Tarsis,
și corăbiile le-au făcut ei la Ețion-Gheber (2 Cronici 20:36).
Corăbiile plecau pe mare dinspre Ețion-Gerber către Ofir (coastele
Africii), scopul lor fiind aprovizionarea cu produse deosebit de apreciate
în acea perioadă, precum aur, argint, corali, fildeș, pietre prețioase,
animale exotice, care de luptă, cai, țesături și alte produse de valoare, ce
se procurau greu și necesitau timp pentru a fi transportate.
Corăbiile plecau de asemenea și spre Tarsis (localitate biblică situată
în Peninsula Iberică), o dată la trei ani, de unde se întorceau cu produsele
de valoare: Căci regele avea pe mare corăbii din Tars cu ale lui Hiram; și
corăbiile din Tars veneau la fiecare trei ani, aducând aur și argint, fildeș,
maimuțe și păuni (3 Regi 10:22).
Iar dacă se face legătura cu referința biblică din Ezekiel 27:12 – Cei
din Tars făceau negoț cu tine, cu tot felul de mărfuri pe care le aveai din
belșug. Veneau la târgul tău cu argint, cu fier, cu cositor și cu plumb
–, se revine la unul din subiectele prezentate în cartea de față: Tarsis
reprezintă și singura sursă de cositor din regiune, amintită și în Biblie.
Vasele maritime – proprietate comună a ambilor suverani – ajungeau
chiar și în această zonă, destul de îndepărtată pentru posibilitățile de
transport din acele vremuri.
Caravanele – legătura pe uscat – traversau regatul israelit de la sud
la nord, trecând prin Ierusalim. Astfel, plecau din orașul sudic Ețion-
Gerber (port la Marea Roşie) și ajungeau în orașul nordic Tir (port la
Marea Mediterană).
Relațiile de bună vecinătate au condus la o dezvoltare economică și

culturală intensă în cele două regate, spre bunăstarea ambelor popoare.
Iată cum istoria ne demonstrează că pot exista și altfel de relații pe
acest petic de pământ.

CAPITOLUL 23
Șarpele – simbol și panaceu peste timp
A
cest capitol mai putea fi intitulat „Moise, șarpele, Biblia și
medicinaˮ.
Astfel, întâlnim șarpele în medicină, atât ca simbol, în
reprezentarea cunoscutelor embleme, cât și ca utilizare concretă a sa,
prin folosirea veninului de șarpe în tratarea diferitelor boli.
În Biblie, șarpele apare ca simbol al puterii divine – atunci când
Dumnezeu îi oferă lui Moise puterea de a-și transforma toiagul în șarpe
–, al vindecării – tot Moise fiind acela care primește porunca divină de a
realiza un șarpe de aramă la privirea căruia oamenii mușcați de această
vietate să se vindece –, dar și al distrugerii armoniei – în atât de cunoscutul
episod din Facerea, în care șarpele determină căderea omului în păcat.
Homeopatia – în limba greacă όμοιος (ómoios) = similar și πάθος

(pátos) = suferință – este un tip de medicină alternativă, cunoscută
pentru practica, uneori controversată, de a oferi tratamente care, la prima
vedere, par să nu conțină niciun ingredient chimic activ, însă reușesc
să vindece ori să amelioreze starea de sănătate. În practica homeopată
se administrează bolnavului doze infinitezimale dintr-o substanță care
– în doze mari – ar provoca aceleași simptome ca ale bolnavului ce este
tratat.
Este cunoscut faptul că medicina homeopată utilizează frecvent
venin de viperă, în special de Vipera aspis, în diluții de până la 1/100,
contra epilepsiei, hemoragiei la menopauză, cangrenelor, ulcerelor,
anginei difterice, icterului, hemofiliei, pneumopatiilor etc. Veninul
de Vipera ammodytes a fost experimentat cu succes contra holerei,
tetanosului, leprei, elefantiazisului etc.
Colectarea veninului – operație care necesită personal specializat,
experiență și multă dexteritate – presupune masarea, cu deosebită
atenție, a glandelor veninoase ale reptilei, orice mușcătură putând
fi fatală. Vaccinul antiviperin este destul de dificil de procurat. Una
din modalitățile de a preîntâmpina eventuala otrăvire a personalului
care lucrează direct cu viperele, modalitate cunoscută în literatura de
specialitate, este de a se lăsa mușcați la interval de 6 luni de un pui de
viperă nou-născut sau în etate de doar câteva luni; sunt necesare între 7
și 15 doze pentru ca un individ să devină imun.

Considerat părintele homeopatiei, Samuel Christian Hahnemann
(1755-1843) și-a început studiile sistematice asupra homeopatiei în anul
1790.
Medicina are ca emblemă trei simboluri (figura V.3), reprezentând

în aparență același lucru, toate incluzând simbolul șarpelui: Caduceul,
Toiagul lui Esculap și Pocalul Hygeiei.
Figura V.3. (a) Caduceul, (b) Toiagul lui Esculap, (c) Pocalul zeiţei Hygeia.
Caduceul (din lat. caduceum) era simbolul zeului grec Hermes

(Mercur la romani). În antichitatea greacă, Hermes era, printre multe
altele, zeul păcii și al comerțului, însă era considerat deopotrivă și
ocrotitor al hoților. Simbolul, reprezentat printr-un sceptru cu două
aripioare în partea superioară, înconjurat de doi șerpi (figura V.3a) este
folosit în mod eronat de anumite instituții medicale în locul Toiagului
lui Esculap (figura V.3b).
Conform mitologiei elene, Esculap (în limba greacă Aesklepios) ar
fi fost medicul argonauților. Și tot conform mitologiei grecești, Esculap
avea trei fiice: Meditrine, Hygeia și Panacea, simboluri ale medicinii,
igienei și vindecării. De la Hygeia vine cel de-al treilea simbol al medicinii
– Pocalul Hygeiei (figura V.3c) – simbol al medicinii curative.
Cuvântul igiena derivă din Hygeia. Știința igienei este una dintre cele
mai vechi ramuri ale medicinii și a avut întotdeauna ca scop prevenirea
îmbolnăvirilor și păstrarea sănătății oamenilor, spre deosebire de

ramurile clinice, care au ca obiect principal studiul bolilor, al proceselor
patologice, în scopul vindecării bolnavilor. Igiena poate fi definită drept
știința sănătății colectivităților umane, fiind socotită ca disciplină de
bază a medicinii preventive și profilactice.
De unde vine asocierea dintre o reptilă – de care foarte mulți oameni

se tem – și medicină? De ce a fost ales șarpele drept simbol al vindecării
oamenilor aflăm din mitologia vechii civilizații greco-romane.
Legenda ne spune că arta vindecării oamenilor a fost descoperită
de Apollo, zeul Soarelui și al luminii, al cărui fiu era Esculap, zeul grec
al medicinii. Centaurul Chiron l-a inițiat pe acesta în tainele vindecării
prin întrebuințarea de plante medicinale. Tot legenda ne spune că
Esculap a omorât într-o zi un șarpe; însă un altul, folosind anumite
plante vindecătoare, a reușit să aducă la viață șarpele omorât de zeu.
De atunci, Esculap a folosit și el acele plante în tratarea bolilor. Esculap
însă nu s-a mulțumit doar să vindece oamenii de boli, ci a început să
și resusciteze morții. Astfel și-a atras Esculap mânia lui Zeus, care l-a
omorât cu trăznetul său.
În templul închinat lui Esculap se aflau șerpi vii, nevătămători.
Bolnavii erau lăsați peste noapte în templu pentru a fi atinși de acești șerpi,
crezându-se că acea atingere constituia de fapt atingerea vindecătoare a
zeului Esculap, marele medic, salvatorul lor.
Este greu de spus când anume și-au dat seama oamenii că pot trage
foloase de pe urma acestor vietăți; anticii romani și eleni au încercat să le
folosească în tratamentul epilepsiei, al vărsatului de vânt și al arsurilor.
Aceste date se regăsesc în orice carte despre medicina antică sau în

orice enciclopedie medicală. Și totuși, elemente tămăduitoare referitoare
la șarpe găsim cu mult timp înainte de mitologia vechii civilizații greco-
romane.
Moise, unul dintre cele mai importante personaje din Vechiul
Testament, poate fi considerat medic: el i-a vindecat pe evrei de mușcătura
șerpilor veninoși și le-a impus reguli stricte de dietă și de igienă individuală
și colectivă în timpul celor 40 de ani de lungă peregrinare prin deșert.
Contextul istoric la care facem referire este cel de după exodul din
Egipt, în drum către Țara Făgăduită. În Numerii 21:8-9 găsim descrierea
modului de vindecare a celor atinși de mușcătura șerpilor veninoși: Iar
Domnul a zis către Moise: „Fă-ți un șarpe de aramă și-l pune pe un stâlp;
și de va mușca șarpele pe vreun om, tot cel mușcat care se va uita la el
va trăi”. Și a făcut Moise un șarpe de aramă și l-a pus pe un stâlp; și când
un șarpe mușca vreun om, acesta privea la șarpele cel de aramă și trăia.
Aceste două versete pot fi subintitulate Privește și Trăiește, pictura de pe
plafonul Capelei Sixtine, aparținând lui Michelangelo Buonarroti (figura
V.4) fiind sugestivă.

Figura V.4. Șarpele de aramă, pictură de Michelangelo Buonarroti
pe bolta Capelei Sixtine.
Să fi avut Moise cunoștință de regula similarității lui Hahnemann?
De la lunga peregrinare prin deșert – ...până vor cădea toate oasele voastre
în pustie (Numerii 14:33) –, în medicină s-a încetățenit eponimul efectul Moise, care
se referă la „rătăcirile” și erorile care pot apărea în încercarea de a găsi un echilibru
între costul, calitatea și accesul la serviciile de sănătate. Medicul se simte frustrat și
dezorientat printre regulamente instituționale, întocmai ca și Moise în încercarea de
a-și duce poporul spre Țara Promisă. Prin eponimul complexul lui Moise se înțelege
dorința individuală de a-și controla pornirile agresive și de a se căi pentru tentația
de a le fi avut, mai degrabă decât pentru un comportament agresiv, manifestat într-o

împrejurare dată. Denumirea trebuie pusă în legătură cu efectul „profilactic” realizat
prin cele Zece Porunci date poporului lui Israel pe Muntele Sinai11.
Un alt aspect din Biblie cu referire la intimidarea provocată la

vederea șarpelui, însă fără legătură cu vindecarea, este atunci când
Moise, la îndemnul Atotputernicului, se prezintă în fața faraonului
pentru a elibera poporul evreu din robie. Dumnezeu l‑a învestit pe Moise
cu puterea de a transforma un toiag în șarpe, pentru ca astfel faraonul
să-și dea seama de existența puterii divine, Moise fiind emisarul Său:
Și răspunzând, Moise a zis: „Dar de nu mă vor crede și nu vor asculta de
glasul meu, ci vor zice: «Nu ți S-a arătat Domnul!», ce să le spun?” Zis-a
Domnul către el: „Ce ai în mână?” Și el a răspuns: „Un toiag!” „Aruncă-l
jos!” îi zise Domnul. Și a aruncat Moise toiagul jos și s-a făcut toiagul
șarpe și a fugit Moise de el. Și a zis Domnul către Moise: „Întinde mâna
și-l apucă de coadă!” Și și-a întins Moise mâna și l-a apucat de coadă și
s-a făcut toiag în mâna lui. Apoi a zis Domnul: „Așa să faci înaintea lor,
ca să te creadă că ți S-a arătat Dumnezeul părinților lor, Dumnezeul lui
Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov!” (Ieșirea 4:1-5).
Șarpele, în concepția oamenilor din perioada biblică, era considerat

un animal cu puteri miraculoase, ce putea apăra omul împotriva unor
forțe distrugătoare. În arta egipteană antică, șarpele apare ca un animal
protector. În tezaurul din mormântul faraonului Tutankhamon (1341-1323
î.Hr.) a fost descoperit un șarpe de aur de o deosebită frumusețe (figura
V.5). Cu siguranță, acest aspect nu reprezintă un non-sens, deoarece
pentru vechii egipteni șarpele simboliza înțelepciunea divină, iar atunci
când își prindea coada cu gura, simboliza fertilitatea. Textele mitologice
egiptene îl descriu pe zeul Seth sub forma unui șarpe.
În legenda sumeriană a lui Ghilgameș, șarpele este cel care fură

planta vieții eterne.
Descoperirile arheologice (figura V.6)12 confirmă că în Canaan,
cultul șarpelui era dezvoltat. În figura V.6a este prezentat un șarpe de
cupru, descoperit în regiunea Lahiș, datat cam în perioada exodului din
Egipt (epoca târzie a bronzului). Exponatul din figura V.6b, descoperit
în urma săpăturilor arheologice de lângă localitatea Hațor din Galil,
reprezintă un drapel realizat din cupru: în cele două părți laterale sunt
reprezentați doi șerpi, iar în partea superioară se poate observa un cap
de idol în relief.
11
După articolul „Eponimie medicală din Vechiul Testament”, prof. H.D. Boloșiu (Catedra
de Semiologie Medicală, Clinica Medicală II, UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca),
cu permisiunea autorului.
12
Tanah, vol. Numerii (‫)במדבר‬, în limba ebraică, Editura Y. Orenstein, „Yavneh”, Tel
Aviv, 1978, p. 221.

Figura V.5. Șarpele de aur
descoperit în mormântul
faraonului Tutankhamon.
Figura V.6. Descoperiri arheologice care confirmă

existența cultului șarpelui în zona Canaan.

De altfel, șarpele își face apariția în textul Bibliei chiar în prima
carte, Facerea. Și tot prin prisma biblică, șarpele reprezintă distrugerea
armoniei. Șarpele a fost unealta prin care Satana a lucrat și a realizat
căderea omului în păcat13: Adam și Eva se înfruptă, la îndemnul
Diavolului – însă contrar poruncii Creatorului – din fructul oprit, aflat
în pomul cunoașterii binelui și răului. Ca pedeapsă, vor fi izgoniți din
Rai. Pentru aceasta, Dumnezeu blestemă șarpele: în toate zilele tale să te
târăști pe pântece și să mănânci țărână. (Facerea 3:14).
Și totuși, nu toți șerpii sunt categorisiți ca fiind „răi”; șarpele „alb”
al casei este cel ce aduce noroc și bunăstare gospodăriei; chiar și numai
păzind-o de rozătoare... Și, bineînțeles, oamenii acelor timpuri știau că
nu toți șerpii sunt veninoși; le era de asemenea cunoscut că veninul de
șarpe este deopotrivă și leac, dar și otravă.
S-au păstrat până în zilele noastre numeroase desene și sculpturi

reprezentându-l pe Esculap cu un toiag pe care este încolăcit un șarpe,
acestea fiind atributele sale. Șarpele lui Esculap, folosit ca emblemă a
medicinii, a apărut cam prin anii 800 î.Hr., iar astăzi este în centrul
drapelului Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) (figura V.7).
Figura V.7. Șarpele lui Esculap pe drapelul OMS.

13
În numerologia biblică, fiecare literă ebraică reprezintă un număr. În acest sens,
sunt analizate literele ce compun două cuvinte: ŞARPE și SATAN: * (NAHAŞ) =
ŞARPE și în care: (NUN) = 50, (HEI) = 8, (ŞIN) = 300; total: 300+50+8 = 358.
** (SATAN) = SATANA, în care: (SIN) = 300, (TET) = 9, (NUN) = 50; total:
300+50+9 = 359. Este posibil ca SATANA să învingă întotdeauna ŞARPELE ?!

De asemenea, destul de utilizată este și sigla Pocalul Hygeiei, simbol
al medicinii. Dincolo de mitologie și superstiții, cupa transmite mesajul
că la tratarea multor boli se folosește veninul de șarpe, păstrat de obicei
într-un recipient din sticlă.
Figura V.8. Moise, Esculap, medicina homeopată și șarpele.
Se poate spune că ceea ce îi leagă peste vremuri – cam 3.200 de ani – pe Moise,
Esculap și medicina homeopată (figura V.8a) este șarpele. De asemenea, motivul
șarpelui este folosit, încă din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre, pe obiectele
de podoabă (figura V.8b).

CAPITOLUL 24
A-și da arama pe față
Î
n prezent, expresia „a-și da arama pe față” este folosită în
legătură cu acele persoane care își ascund intențiile printr-un
zâmbet larg și prefăcut, cu vorbe dulci și meșteșugite, însă care
ulterior își dezvăluie adevărata fire.
Care este originea expresiei? Se pare că rădăcinile ei provin din
perioada emiterii primelor monede confecționate din aur și argint.
Odată cu trecerea comerțului antic de la troc la moneda de schimb,
printre primele acțiuni întreprinse de monarhiile antice – de la marile
împărății și regate până la micile monarhiile de tip oraș-stat – a fost
înființarea monetăriilor, acele regii autorizate pentru emiterea monedelor.
Monedele (și greutățile) erau verificate, purtând girul autorității care le-a
emis. Ordinea descrescătoare a valorii monedelor, în funcție de metalul
întrebuințat, este cea care s-a păstrat până în zilele noastre: aur, argint,
bronz, cupru.
Implicit, în această perioadă au apărut și falsificatorii, care realizau
monedele dintr-un substrat de aramă acoperit cu un strat subțire din
metal prețios, aur sau argint. Procedura nu era complicată: moneda de
aramă era introdusă într-o baie de aur sau argint topit, temperaturile de
topire fiind de 1.0650C și respectiv 9620C.
O adevărată „inovație” în acea epocă, realizarea monedelor de
aur false a apărut în perioada anilor 20 î.Hr. - 20 d.Hr., atunci când
lucrătorii în metal din zona Mării Mediterane au fost capabili să utilizeze
calamina în combinație cu cuprul pentru a obține alama, cunoscută sub
denumirea de alamă calaminică14. Grecii antici au numit-o oreichalcos
(orei însemnând aur în limba greacă). Romanii utilizau alama pentru
coifuri, bijuterii, la decorarea armurilor sau pentru a bate monede. În
Roma antică, aliajul de alamă de tip 75% cupru, 20% zinc, 5% staniu
purta denumirea de aurichalcum, datorită aspectului său apropiat de
cel al aurului (originea cuvântului aurichalcum fiind aurum, denumirea
în latină a aurului). Desigur, valoarea monedei din aurichalcum era
inferioară valorii monedei din argint, de aceeași greutate.
Când a fost descoperită alama calaminică, falsele monede din
aur erau realizate prin depunere de alamă „galbenă” (aurichalcum)
pe substratul de aramă, la o temperatură de lucru de circa 1.0000C.
Desigur, „rentabilitatea” falsificatorului în acest caz era net superioară în
14
Subiectul are tangență cu elemente din capitolul 12.

comparație cu monedele obținute prin procedura de acoperire a cuprului
cu aur sau argint topit, pentru simplul motiv că alama calaminică era mai
ieftină.
Expresia „a-și da arama pe față” s-a născut instantaneu, deoarece,
după o perioadă de circulație pe piață a acestor monede false, stratul
subțire de depunere se deprecia, începând să se vadă arama.
Desigur, procesul de depunere fiind empiric, repetarea rezultatelor
nu era asigurată. De asemenea, nu exista nici tehnologia necesară pentru
mărirea aderenței între materialul suport și materialul de depunere.
Dacă am compara densitatea materialului de depunere, ρ, în g/cm3 –

ρAu=19,3, ρAg=10,5, ρalama (70%Cu-30%Zn)=8,5 – cu densitatea materialului suport
– ρCu=8,9 – se va observa că, exceptând densitatea aurului, densitățile
celorlalte materiale sunt destul de apropiate. Acest aspect reprezenta un
avantaj doar pentru falsificator.
Observație
Celui înclinat să atribuie calificativul relativ afirmației că densitățile
celorlalte materiale sunt destul de apropiate, i se reamintește că
raportarea trebuie făcută la acel cadru istoric, când aprecierea era cea
vizuală, ulterior însoțită de cea prin cântărire cu greutăți tip etalon.
Astăzi, când cântarele electronice sunt de uz curent, metrologia antică
de cântărire – exemplificată în figurile V.9 și V.10 – ni s-ar putea părea o
curiozitate, însă pentru momentul istoric la care ne referim reprezenta
ceva obișnuit. Nu trebuie să uităm că practica de cântărire cu greutăți
este utilizată și astăzi în multe locuri, iar la baza etalonării sistemelor
moderne de cântărire stau… greutățile-etalon, existând normative și
laboratoare specializate de metrologie, calibrarea făcându-se numai cu
ajutorul greutăților-etalon etc.
Desenul din figura V.915, existent pe mormântul unui faraon egiptean din
dinastia a 18-a (sec. al XIV-lea î.Hr.), ne arată modul în care se proceda la cântărirea
rulourilor de argint și aur: pe talerul metalic din stânga se aflau greutățile-etalon, având
forma capului de bovină, plus greutăți-etalon din piatră; înregistratorul consemnează
greutatea rezultată.
Cele opt pietre din figura V.1016 reprezintă greutăți-etalon ale unității de măsură
numită beka în Egiptul antic, pentru măsurarea greutății aurului. Inscripția nub
înseamnă aur. Cele opt pietre-greutăți însemnate sunt raportate la unitatea de măsură
beka, fiecare reprezentând 1/3, 1/2, 1, 1½, 2, 3, 6 și 10 beka; în care 1 beka = 11,5 g.
Măsluitorii de monede nu erau dispuși să urmeze comandamentele

înscrise în Deuteronomul 25:13-16: Să nu ai în săculețul tău două feluri de
15
Din Tanah (în limba ebraică), volumul I (‫ תיִׁשאֵרְּב‬Facerea), Editura Y. Orenstein,
„Yavneh”, Tel Aviv, 1978, p. 69.
16
http://www.celticnz.co.nz/Weights_Measures_Volumes/Weights_Measures.htm.

Figura V.9. Cântărirea metalului prețios.
greutăți pentru cumpănă: unele mai mari și altele mai mici. În casa ta
să nu ai două feluri de efă17: una mai mare și alta mai mică. Greutățile
pentru cumpăna ta să fie adevărate și drepte și efa ta să fie adevărată
și dreaptă, ca să se înmulțească zilele tale pe pământul pe care ți-l dă
Domnul Dumnezeul tău de moștenire; Că urâciune este înaintea Domnului
Dumnezeului tău tot cel ce face strâmbătate.
Bineînțeles, odată cu apariția monedelor false au apărut și diferite

metode de control: zgârierea cu unghia sau cu un obiect ascuțit, strângerea
între dinți, chiar secționarea unui anumit procent de monezi pentru a fi
verificate etc.
17
efa (în engleză epha sau ephah) este o unitate antică de măsurare a capacității; 1 efa
= 22 litri (22 dm3).

Figura V.10. Greutăți-etalon.

CAPITOLUL 25
Biblia și numărul π
Î
ncă din antichitate este cunoscut faptul că între circumferința
cercului și diametrul său există un raport constant, π
(3,1415926…).
Interpretând datele biblice referitoare la Marea de aramă (3 Regi
7:23 și 2 Cronici 4:2), găsim și „amprenta biblică” referitoare la valoarea
constantei π, în pofida faptului că între valoarea biblică și cea acceptată
astăzi există diferențe.
Cu ajutorul textului din 3 Regi 7:23 putem face legătura între
numărul π și Biblie: A mai făcut o mare, turnată din aramă, de zece coți,
de la o margine a ei până la cealaltă margine, rotundă de jur-împrejur;
înaltă de cinci coți și groasă cât o cuprindea o sfoară de treizeci de coți18.
Prin urmare, raportând circumferința (30 de coți) la diametrul
bazinului (10 coți) rezultă o valoare egală cu 3. Valoarea stabilită prin
metode moderne este 3,141592654.
Oare prezentul capitol ar fi fost mai potrivit să-l includ la „Erori
biblice de natură tehnico-metalurgică”? La această întrebare voi încerca să
răspund în continuare.
Din dorința de a nu opera cu zecimale, deci de a nu intra în
meandrele complicațiilor de conversie ale unităților biblice de măsură
în sistemul metric19, voi folosi conversia anglo-americană: 1 cot = 1 cubit
(ebraică, OT) = 6 lățimi de palmă = 18 inci.
Voi lua în considerare două variante de calcul.
Varianta 1 – calcule ce nu includ grosimea peretelui vasului
Desigur, la prima citire a versetelor precedente am fi tentați
să credem că dimensiunile citate ar fi cele exterioare ale vasului. În
consecință, pentru toate calculele următoare, dimensiunile biblice
indicate sunt dimensiunile exterioare ale vasului.
Date:
• diametrul biblic citat este DBiblie = 10 coți (180 inci),
• circumferința biblică citată este: LBiblie = 30 de coți = 540 inci,
• circumferința calculată, conform valorii actuale,
Lcalc = π x Dbiblie = 3,14 x 180 = 565,2 inci.
Rezultă o diferență Lcalc - LBiblie = 25,2 inci (= 565,2 - 540) între
circumferința calculată și circumferința biblică, ceea ce se traduce printr-o
eroare de circa 4,46 % {= [(565,2 - 540) / 565,2] x 100}.
18
Idem în 2 Cronici 4:2.
19
Aspecte analizate în capitolul 8.

Varianta 2 – calcule ce includ grosimea peretelui vasului
Grosimea peretelui este un lat de palmă, notat cu „gˮ, în care 1 lat
de palmă = 3 inci.
În consecință, pentru calculele ce urmează, datele biblice de
referință sunt:
• 10 coți (180 inci) pentru diametrul exterior = Dext
• 30 coți (540 inci) pentru perimetrul teoretic corespunzător
diametrului interior = Lint-teor.
În baza acestor date de referință, dimensiunile interioare ce
intră în calcul sunt Dint – diametrul interior și Lint-calc – perimetrul
calculat corespunzător diametrului interior. Valorile lor calculate sunt
următoarele:
• Dint = Dext - 2 x g = 180 - (2 x 3) = 174 inci;
• Lint-calc = π x Dint = 3,14 x 174 = 546,36 inci = 30,35333 coți.
Pentru valoarea rezultată, 30,35333 de coți, valoarea de rotunjire
cea mai apropiată este 30 de coți, ceea ce reprezintă de fapt valoarea
circumferinței biblice, LBiblie. În acest caz, valoarea de rotunjire induce o
eroare de 1,164% {= [(30,35333 - 30) / 30,35333] x 100}.
În consecință, în ipoteza că textul biblic s-a referit la dimensiunile
interne ale vasului (varianta 2), eroarea obținută pentru valoarea
numărului π este sensibil mai mică.
Revenind la întrebarea anterioară: să fie o eroare valoarea biblică a

numărului π?, răspunsul poate fi negativ.
Trebuit reamintit – dacă mai era cazul – că Biblia a fost și rămâne un
text religios prin excelență, acesta fiind mesajul primar și nicidecum cel
matematic. Iar dacă din textul biblic putem afla valoarea numărului π,
este cert că pentru consemnarea diametrului și a circumferinței vasului
de aramă au fost folosite doar numere întregi, chiar dacă la acea dată erau
cunoscuți și submultiplii20.
Observație
Dacă ne referim la civilizații premergătoare sau contemporane
Vechiului Testament, de exemplu la civilizația mesopotamiană, atunci π
= 25/8 = 3,125, iar la egipteni π = 4(8/9)2 = 256/81 = 3,16049382721, valori
stabilite în jurul anilor 1900 î.Hr.
Mai târziu, Arhimede din Siracuza (287-212 î.Hr.) – în lucrarea
Despre măsurarea cercului, folosind metoda perimetrelor – a demonstrat
că numărul π are o valoare cuprinsă între 22/7 și 223/71, respectiv între
3,142857143 și 3,1408450722. Același Arhimede și-a petrecut o parte din
viață în orașul Alexandria, acolo unde, exact în aceeași perioadă, a fost
20
1 cot = 6 lățimi de mână = 24 degete; vezi capitolul 13.
21
http://en.wikipedia.org/wiki/Pi#Antiquity.
22
G. M. Hollenbach, The Value of Pi and the Circumference of the ”Molten Sea” in 3
Kingdoms 7,10, Biblica 79 (1998), pp. 409-412.

realizată Septuaginta23. Să nu fi fost Arhimede în contact cu înțelepții
care scriau Septuaginta, pentru a afla adevărata valoare a lui π? Da sau
nu, cert este însă că traducerea în limba greacă a Vechiului Testament a
fost realizată ad litteram, conform originalului ebraic.
Figura V.11. Baterie de cuptoare,

lucrare a pictorului israelian Ron Deri.
3 Regi 7:46: Regele a pus să le toarne într-un pământ clisos din împrejurimile
Iordanului, între Sucot şi Ţartan.
23
Pentru amănunte, vezi capitolul 2.

CAPITOLUL 26
Gemologie biblică
G
emologia este știința care se ocupă cu studiul pietrelor
prețioase.
Piatra prețioasă este considerată un mineral rar, pur, de o
frumusețe deosebită, cu o duritate relativ mare pe scara Mohs, fiind
frecvent folosită ca bijuterie. Încadrarea unui mineral în această categorie
este de obicei subiectivă, fiind determinată de cultura sau de epoca în
care este apreciată valoarea acestuia.
Criteriile de stabilire a calității unei pietre prețioase sau
semiprețioase includ duritatea, gradul de transparență, puritatea,
culoarea, mărimea, modul de șlefuire (un exemplu clasic este șlefuirea
diamantului cu fațete multiple de tipul briliantului), formula chimică
(diamantul este un carbon pur cristalizat, rubinul este un oxid de
crom și aluminiu – Al2O3, Cr), sistemul de cristalizare (cubic, triclinic,
monoclinic), habitus (forma sub care se află mineralul în natură), indicele
de refracție, unghiul de dispersie, clivaj, luciu, aspect atrăgător etc.
În ceea ce privește pietrele semiprețioase, criteriul principal de
departajare este duritatea lor mai mică în comparație cu cea a pietrelor
prețioase24.
Prezentul capitol își propune o trecere în revistă a celor 12 pietre
prețioase care decorau pieptarul Marelui Preot, parte integrantă a
veșmântului acestuia. De asemenea, va fi analizat modul în care traduceri
ale denumirilor pietrelor pot conduce la incertitudini și derută, deoarece
o parte din denumirile biblice ale pietrelor au suferit cu timpul modificări.
Ca urmare, astăzi nu există un consens pentru traducerea denumirilor
celor 12 pietre prețioase.
Explicația este simplă: versetele biblice în care apar menționate pietre
prețioase nu oferă informații ce ar putea ajuta la identificarea lor. Și o
remarcă suplimentară: uneori, chiar în cadrul traducerilor în aceeași limbă,
denumirile pietrelor prețioase apar traduse diferit de la un autor la altul.
I. Introducere
În încercarea de a ilustra limitele definiției noțiunii de piatră prețioasă
(în acele vremuri), vor fi prezentate în continuare un număr de exemple.
24
Vezi E. Constantinescu, L. Matei, Mineralogie determinativă, Editura Universității
București, 1996 și R. Duda, L. Rejl, Pietre prețioase, Editura Enciclopedia RAO,
București, 2004.

1. Cremenea
În Iov 28:9 este notat: Dar omul a ajuns cu mâna lui la aceste stânci
de cremene și munții i-a răsturnat din temelie; capitolul 28 este intitulat
Izvorul înțelepciunii.
Zona geografică în care se desfășoară acțiunile descrise în Biblie, a
fost binecuvântată printr-o mare bogăție în cremene. Poate fi considerată
cremenea ca piatră prețioasă în ziua de azi?
Din cele mai vechi timpuri, pietrele cu aspect frumos, luciu, în
culori variate, cu transparență, duritate foarte mare, întâlnite mai rar în
natură, au prezentat interes deosebit, primind denumiri precum pietre
prețioase, pietre scumpe, pietre magice, pietre tămăduitoare, pietre rare,
nestemate. Definițiile piatră prețioasă și piatră semiprețioasă25 sunt
conforme cu tiparul universal acceptat existent în literatura științifică.
Acestor pietre le erau atribuite efecte tămăduitoare, magice, aducătoare
de noroc.
Se încadrează deci cremenea în definiția anterioară? Bineînțeles că
nu. Însă cremenea a fost „prețioasă” la acea vreme datorită proprietății de
a produce scântei la lovirea cu o altă piatră de același tip sau cu un obiect
metalic (amnar), dar și pentru că, având o duritate mare, din cremene se
puteau confecționa diverse unelte ascuțite, necesare traiului zilnic
Cremenea a fost o piatră revoluționară, cunoscută încă din perioada
preistorică, fiind piatra cea mai prețioasă în paleolitic (circa 10.000 de ani
î.Hr.): din cremene s-au confecționat majoritatea uneltelor din epoca de
piatră, iar cu ajutorul ei, omul preistoric a descoperit focul. Obiecte din
cremene au fost descoperite pe întregul teritoriu pe care se desfășoară
acțiunile relatate în Biblie.
Încă mult timp după momentul de început al utilizării cuprului,
cremenea a continuat să reprezinte materia primă din care se confecționau
diverse tipuri de unelte utile necesităților cotidiene. Existau și alte roci
cu un asemenea potențial de utilizare – precum granitul, cuarțul etc. –,
însă cremenea a rămas piatra preferată datorită durității mari (6,5-7,5 pe
scara Mohs)26 și a faptului că era ușor de procurat.
La sfârșitul neoliticului (circa 7.500-4.000 de ani î.Hr.) a fost
descoperită și ceramica, a cărei producție a combinat procese termo-
chimice. Cremenea nu și-a pierdut importanța nici de data aceasta:
ornamentele obiectelor din ceramică și lustruirea ceramicii erau realizate
utilizând cremenea, cu care se inscripționa pe suprafața obiectului
ceramic o imagine compusă în special din linii frânte și spirale, într-o
multitudine de variante stilistice, prezentând astfel un efect artistic
deosebit.
25
Micdicționar enciclopedic, Editura Enciclopedică, București, 1972, p. 705.
26
Cremenea a constituit materialul cu cea mai mare duritate utilizat de om până la
descoperirea metodologiei de obținere a oțelurilor călite.

2. Tablele Legii
Momentul de referință este cel de după ieșirea din Egipt. Poporul
se afla la poalele muntelui Sinai, iar conducătorul lui, Moise, coboară
de pe munte cu două table de piatră pe care sunt gravate Cele 10 Porunci
(Decalogul): După ce a încetat Dumnezeu de a grăi cu Moise, pe Muntele
Sinai, i-a dat cele două table ale legii, table de piatră, scrise cu degetul lui
Dumnezeu (Exodul 31:18).
Pentru a impune poporului normele de drept elaborate, legiuitorul
Moise anunță că acestea, Tablele Legii, gravate în piatră de către divinitate,
i-au fost înmânate pe munte de către Dumnezeu însuși. Acesta reprezintă
momentul intrării monoteismului pe scena istoriei, respectiv actul de
naștere al celor trei mari religii monoteiste: inițial iudaismul, iar mai
apoi creștinismul și islamismul27.
Putem spune că Tablele Legii au fost scrise pe un suport de piatră
prețioasă? Bineînțeles că nu. Însă cât este oare de mare valoarea morală
și socială a acestor table de piatră peste veacuri?
3. Piatra cu care David l-a doborât pe uriașul Goliat

Au mai trecut câțiva ani... Ne aflăm în perioada primului rege, Saul,
perioada în care filistenii continuau să producă mari daune, precum
și serioase probleme de securitate tinerei monarhii. Conform textului
biblic, pentru ca cele două armate să nu se înfrunte, fapt ce ar fi provocat
multiple jertfe umane, s-a hotărât ca soarta bătăliei să fie stabilită în
urma confruntării a câte unui singur reprezentant din fiecare tabără:
uriașul Goliat era reprezentantul taberei filistenilor, iar micul David era
reprezentantul taberei evreilor. Lupta părea inegală. Însă David, chiar
dacă părea mic în comparație cu uriașul Goliat – greoi, masiv, împovărat
de arme –, s-a dovedit a fi ager și rapid, reușind să-l doboare cu prima
piatră ieșită din praștia sa, de fapt o mini-catapultă. Ca urmare, filistenii
s-au retras28.
Putem spune despre această piatră că era una prețioasă?
4. Pietrele de la Zidul Plângerii

Ultimul Templu construit – cunoscut ca Templul lui Irod – este
distrus din temelii de către romani, în anul 70 d.Hr. Astăzi, ultimul și
singurul vestigiu rămas este zidul vestic, numit și Zidul Plângerii. Putem
spune despre pietrele acestui zid că sunt „pietre prețioase”? Se încadrează
ele în definiția anterior enunțată?
Nenumărații pelerini le consideră ca fiind „pietre prețioase sfinte”,
cu mult deasupra unei definiții seci.
27
Celelalte două religii monoteiste – hinduismul și budismul – prezintă o platformă
diferită față de numitorul comun al celor trei religii monoteiste anterior amintite.
28
Ulterior, scena a fost poetizată, imortalizată pe pânză, în marmură, în muzică, în
cinematografie.

Figura V.12. Moise cu Tablele Legii, David cu praștia (operă a lui Gian Lorenzo
Bernini, expusă în Galeria Borghese din Roma), Zidul Plângerii.
Și, desigur, exemplele ar putea continua.

Dacă în definiția anterioară a noțiunii pietre prețioase, elementele
definitorii materiale sunt bine conturate, nu același lucru se poate spune
despre elementele definitorii ale valorii lor spirituale.
II. Cele 12 pietre prețioase

A. Veșmintele Marelui Preot
În vremurile prebiblice, precum și ulterior, în vremurile biblice,
pietrele prețioase au fost exploatate și prelucrate la un nivel ridicat în
zona geografică în care se desfășoară evenimentele relatate în Biblie:
Mesopotamia, Babilon, Egipt, imperiul roman.
Străbunii biblici au cunoscut o serie de pietre prețioase. Un
exemplu concludent este descrierea amănunțită a modului de realizare a
veșmintelor slujitorilor de cult (Ieșirea 28, capitolul Veșmintele sfințite).
Ne aflăm în perioada celor 40 de ani de peregrinare prin deșert, care
include și construirea Cortului Sfânt sau a Tabernacolului (în ebraică
Mișkan, ‫)משכן‬. Odată cu ridicarea acestuia, Moise a primit de la Dumnezeu
și porunca de a confecționa veșmintele slujitorilor din lăcașul de cult.
Menirea acestor veșminte era destinată să aducă, fiecare în parte,
iertarea divină pentru un anumit tip de păcate făptuite: pantalonii apără
de desfrâu, pelerina apără de calomnii, de slujire a idolilor etc.

Pe scurt, Marele Preot (Hacohen Hagadol – ‫ )הכהן הגדול‬trebuia să
poarte următoarele veșminte specifice ritualului din Mișkan:
• pelerina sau meilul de culoare albastră, țesută dintr-o singură
bucată, fără mâneci, împodobită cu clopoței de aur și ornamente
brodate; menirea ei era de a aduce iertarea divină pentru bârfă;
• şorțul sau efodul, confecționat din două bucăți care se prindeau
pe umeri cu agrafe din aur, împodobite cu două pietre prețioase29,
pe care erau gravate, câte șase pe fiecare piatră, numele celor 12
seminții ale poporului, Exodul 28:9-12;
• pectoralul sau pieptarul (‫ – חושן‬hoșen, în ebraică)30 era sub
forma unui săculeț care se păstra la piept; la exterior avea 12 pietre
(figura V.12), pe care erau gravate numele celor 12 seminții31.
• mitra avea o panglică albastră în față, cu o placă de aur, pe care
erau înscrise cuvintele ’‫ = קדש לה‬Sfințit Domnului.
Toți ceilalți preoți purtau veșminte mai simple: cămașă albă de
in, cu mâneci lungi, tunică, pantaloni scurți până la genunchi, brâu și
turban.
Cele 12 pietre care decorau pieptarul Marelui Preot reprezentau cele
12 triburi ca un tot unitar. Atunci când Marele Preot intra în sanctuarul
Cortului Sfânt – și doar lui îi era permisă intrarea în acel spațiu sacru, locul
unde sălășluia însuși Dumnezeu –, el intra în calitate de reprezentant al
întregului popor.
Niciunul dintre Veșmintele sfințite nu s-a păstrat până în zilele
noastre.
Figura V.13. Pieptarul Marelui Preot.

29
În originalul ebraic, șoam / ‫שהׁם‬.
30
Pieptarul era denumit pieptarul Judecății (Exodul 28:15, 29-30).
31
Cele 12 nume reprezintă numele fiilor lui Iacov, nepotul patriarhului Avraam și fiul
lui Isaac (Iţhac).

B. Identitatea celor 12 pietre
Astăzi există controverse referitoare la identitatea precisă a unora
dintre pietrele aflate pe pieptarul Marelui Preot din cauza traducerilor
succesive, inițial din limba ebraică originală în limbile greacă și romană,
apoi în celelalte limbi. Astfel, o parte din denumirile pietrelor au suferit
modificări, diverșii traducători având propriile opțiuni pentru fiecare
piatră. Și dacă în multe cazuri, opțiunea pentru o anumită traducere pare
logică, în altele, traducerea este ambiguă sau chiar surprinzătoare, fapt
care conduce la incertitudini și derută.
Pentru exemplificare, este realizată în continuare o analiză
comparativă a traducerii denumirilor celor 12 pietre, pe baza celor patru
versete din Ieșirea 28:17-20, versete care enumeră aceste pietre; comparația
este realizată între textul ebraic original HOT și opt traduceri: Septuaginta
(sau LXX), Vulgata, BOR (traducere în limba română), patru traduceri în
limba engleză (ASV, KJV, MKJV, JPS), precum și cea după Flavius32.
1. HOT:
2. LXX:
17: καὶ καθυφανεῖς ἐν αὐτῷ ὕφασμα κατάλιθον τετράστιχον. Στίχος
λίθων ἔσται σάρδιον, τοπάζιον καὶ σμάραγδος, ὁ στίχος ὁ εἷς·
18: καὶ ὁ στίχος ὁ δεύτερος ἄνθραξ καὶ σάπφειρος καὶ ἴασπις·
19: καὶ ὁ στίχος ὁ τρίτος λιγύριον, ἀχάτης καὶ ἀμέθυστος·
20: καὶ ὁ στίχος ὁ τέταρτος χρυσόλιθος καὶ βηρύλλιον καὶ ὀνύχιον·
περικεκαλυμμένα χρυσίῳ, συνδεδεμένα ἐν χρυσίῳ ἔστωσαν κατὰ
στίχον αὐτῶν.
3. Vulgata:
17: ponesque in eo quattuor ordines lapidum in primo versu erit lapis
sardius et topazius et zmaragdus;
18: in secundo carbunculus, sapphyrus et iaspis;
19: in tertio ligyrius, achates et amethistus;
20: in quarto chrysolitus, onychinus et berillus inclusi auro erunt
per ordines suos.
4. Flavius:
17: în prima triadă se află un sardoniu, un topaz și un smarald;
32
Site-ul www.e-sword.net pentru HOT, LXX, Vulgata, BOR, ASV, KJV, MKJV și JPS,
precum și Josephus Flavius, Antichități iudaice, Editura Hasefer, București, 2000, vol. 1,
p. 151. Pot fi consultate două site-uri suplimentare: http://brakha.blogspot.co.il/2011/06/
stones-of-heavens-in-ancient-books.html si http://brakha.blogspot.co.il/search/label/
stones%20of%20heavens.

18: în cea de-a doua, un rubin, un iaspis și un safir;
19: în cea de-a treia, piatra linxului, apoi un ametist și la urmă o
agată;
20: în cea de-a treia triadă, întâietatea o deține un hrisolit, vine după
aceea un onix, apoi un beril.
5. BOR:
17: Pe el să așezi o înfloritură de pietre scumpe, înșirate în patru
rânduri. Un rând de pietre să fie: un sardeon, un topaz și un
smarald; acesta e rândul întâi.
18: În rândul al doilea: un rubin, un safir și un diamant;
19: În rândul al treilea: un opal, o agată și un ametist;
20: Și în rândul al patrulea: un hrisolit, un onix și un iaspis. Acestea
trebuie să fie așezate după rânduiala lor, în cuibulețe de aur.
6. ASV:
17: And thou shalt set in it settings of stones, four rows of stones: a
row of sardius, topaz, and carbuncle shall be the first row;
18: and the second row an emerald, a sapphire, and a diamond;
19: and the third row a jacinth, an agate, and an amethyst;
20: and the fourth row a beryl, and an onyx, and a jasper: they shall
be inclosed in gold in their settings.
7. KJV:
17: And you shall set in it settings of stones, four rows of stones. The
first row shall be a ruby, topaz, and carbuncle in the row.
18: And the second row: an emerald, a sapphire, and a diamond.
19: And the third row: a jacinth, an agate, and an amethyst.
20: And the fourth row: a chrysolite, and an onyx, and a jasper.
They shall be set in gold in their fillings.
8. MKJV:
17: And thou shalt set in it settings of stones, [even] four rows of stones:
[the first] row [shall be] a sardius, a topaz, and a carbuncle:
[this shall be] the first row.
18: And the second row [shall be] an emerald, a sapphire, and a
diamond.
19: And the third row a ligure, an agate, and an amethyst.
20: And the fourth row a beryl, and an onyx, and a jasper: they shall
be set in gold in their inclosings.
9. JPS:
17: And thou shalt set in it settings of stones, four rows of stones: a
row of carnelian, topaz, and smaragd shall be the first row;
18: and the second row a carbuncle, a sapphire, and an emerald;
19: and the third row a jacinth, an agate, and an amethyst;

20: and the fourth row a beryl, and an onyx, and a jasper; they shall
be inclosed in gold in their settings.
Anexa V.10 prezintă un tablou centralizator de comparație între

diversele traduceri ale denumirilor pietrelor33. Se observă că nu există
un consens între traducerile realizate. Acest fapt se datorează lipsei
informațiilor ce ar fi putut ajuta la identificarea respectivelor pietre: în
afara faptului că nu s-a păstrat niciun pieptar, informațiile ce rezultă din
pasajele biblice – exceptând denumirea, în anumite situații și culoarea
– nu oferă detalii ajutătoare suplimentare.
C. O scurtă trecere în revistă a celor 12 pietre
1. Odem,
Piatra are o tentă roșiatică. De altfel, adom în limba ebraică
înseamnă roșu; în ebraica modernă, odem înseamnă și ruj de buze.
Plinius cel Bătrân (23-79 d.Hr.) amintește de această piatră
denumind-o sard,, după numele Sardis, capitala Lidiei antice. Este însă la
fel de probabil ca denumirea să provină din limba persană, cuvântul
sered însemnând galben spre roșu34.
Diversele traduceri ulterioare ale denumirii originale odem, sunt
variații având rădăcina sard: sardion, lapis sardius, sardoniu, sardeon,
sardius. În traducerea medievală KJV, realizată de regele James în anul
1611, apare sardius, simbolizând în creștinism sângele lui Isus.
Între diverși cercetători35 există divergențe referitoare la identitatea
denumirii antice sardius, fapt ce induce de asemenea divergențe
referitoare la identitatea primei pietre care decora pieptarul Marelui
Preot.
În mai multe referințe bibliografice se consideră că sardius nu
este altceva decât carneol, o varietate de calcedonie, silicat (SiO2) cu
textură de benzi alternante în culori intense portocalii-roșcate, făcând
parte din familia agatelor. Regăsim piatra carneol ca piatră prețioasă la
popoarele antice din bazinul mediteranean. În Egiptul antic, carneolul
era considerată una dintre cele trei pietre prețioase importante – alături
de turcoaz și piatra lapis – pentru confecționarea obiectelor de cult.
Traducerea realizată de JPS în anul 1917 pentru sardius este carneol.
Pe de altă parte, traducerea în limba engleză, realizată de MKJV –
versiune care este și baza traducerii pentru New American Standard Bible
– pentru denumirea ebraică originală odem este ruby (rubin). Rubinul este
33
Pot fi consultate site-urile http://brakha.blogspot.co.il/2011/06/stones-of-heavens
-in-ancient-books.html și http://brakha.blogspot.co.il/search/label/stones%20of%20
heavens.
34
http://en.wikisource.org/wiki/1911_Encyclop%C3%A6dia_Britannica/Sard.
35
http://www.dihcro.com/sardius.html.

un aluminat (Al2O3), fiind o varietate de corindon. Piatra este de un roșu-
sângeriu intens. Originea cuvântului rubin este latinescul rubeus, adică
roșu. În folclorul popoarelor antice din bazinul mediteranean, numele
acestei pietre era legat de sângele din perioada ciclului menstrual, fapt
pentru care era considerată ca având atribute de remediu fertilizator.
În alte surse se arată că denumirea originală ‫םֶדֹא‬/odem este piatra
cunoscută sub numele de jasp. Numele provine din grecescul iaspis,
respectiv latinescul iaspidem, fiind tot o varietate de silicat. Jaspul poate
fi confundat cu agatul. În antichitate, era una dintre cele mai răspândite
și apreciate pietre, fapt pentru care purta și numele de Mama Pietrelor.
În Mesopotamia, precum și în țările riverane Mării Mediterane, era
utilizată ca talisman pentru protecție împotriva sângerării. În Revelația
21:11 o regăsim sub denumirea iaspis.
În ebraica modernă, traducerea denumirii originale odem prin
rubin este acceptată.
2. Pitda,
Piatra are o tentă galben-verzuie. În traducerile clasice, dar și în Iov
28:19 o găsim ca topaz. Conform relatărilor naturalistului roman Plinius
cel Bătrân, numele mineralului provine de la insula Topazos din Marea
Roșie36.
Astăzi, topazul este un mineral din categoria pietrelor prețioase cu
compoziția chimică Al2SiO 4(OH, F)2, de culoare galben-deschis, fiind
o piatră foarte scumpă. Cu siguranță că noțiunea modernă de topaz nu
este aceeași cu piatra la care se refereau anticii. Este posibil ca topazul
antic să se refere la crisolit (care are compoziția chimică: (Mg,Fe)2[SiO4]),
o piatră de culoare verde-auriu deschis (piatra închisă la culoare mai este
cunoscută și ca peridot), însă relativ mai ieftină, care se găsește în Marea
Roșie.
În ebraica modernă, traducerea denumirii originale pitda prin topaz
este acceptată.
3. Bareket, 37
Pentru piatra denumită în ebraică /bareket, neconcordanțele

de traducere și identificare sunt cele mai pregnante.
În Septuaginta și Vulgata, traducerea este smarald. În traducerile
KJV și MKJV apare denumirea carbuncle, provenită din latinescul
carbunculus și care în traducere ar însemna piatră roșie, o denumire însă
prea generală, care nu contribuie la identificarea exactă a pietrei.
Conform dicționarelor Merriam Webster și Oxford38, carbuncle ar
fi o piatră de culoare roșu-deschis. Conform acestei definiții, am putea
36
R.Duda, L. Rejl, Pietre prețioase, Editura Enciclopedia RAO, București 2004, p. 42.
37
Înlimba ebraică, bareket înseamnă strălucitor.
38
http://www.merriam-webster.com/dictionary/carbuncle și http://www.oxford
dictionaries.com/definition/english/carbuncle?q=carbuncle.

considera că ar fi vorba de granat (garnet), o piatră de culoare roșu-
maroniu sau chiar de rubin. Traducerea nu este din păcate suficient de
clară.
Conform traducerii JPS, piatra ar fi smaraldul, ceea ce înseamnă că
ar putea fi vorba de o piatră de culoare verde-albăstrui.
Tot smaraldul apare și în Cartea lui Iov (traducere realizată în secolul
al V-lea d.Hr.), unde este descrisă „Lilit39, regina smarald” întruchipând-o
pe regina Saba40: o femeie străină, însă exotică și apetisantă, deținând o
uriașă putere de seducție.
The Adventure of the Blue Carbuncle, scrisă în 1892 de Sir Arthur Conan Doyle,
are ca subiect piatra numită blue carbuncle. Conform accepțiunii unanime, carbuncle
este o piatră de culoare roșie. Deci la întrebarea dacă este carbuncle o piatră de culoare
roșie sau albastră, răspunsul poate fi doar unul: este o piatră de culoare roșie. Aceasta
ne îndeamnă să nu ne lăsăm ispitiți de ficțiune. Cât despre admiratorii detectivului
Sherlock Holmes, probabil că nu au reușit să descopere nici până azi la ce piatră s-a
referit autorul.
Alte traduceri ale Vechiului Testament o consideră că fiind agat,

o piatră din familia calcedoniei, care prezintă numeroase înfățișări, în
funcție de culoare, textură și incluziuni (în special de clorit și hematit).
Alți traducători presupun că ar fi sapirul, alții că este turcoazul sau
smaraldul. În traducerile mai recente se consideră că este beril, o piatră
verde-albăstruie care face parte din aceeași familie cu smaraldul.
39
În literatură – Pauline Bebe, Femeile și iudaismul, Editura Hasefer, București, 2002,
p. 147, http://en.wikipedia.org/wiki/Lilit etc. – este vehiculată ideea că Lilit ar fi fost
prima soție a lui Adam. Acest aspect provine din interpretarea a două versete biblice:
Geneza 1:27 și Geneza 2:23. Conform Geneza 1:27 ‒ Dumnezeu a făcut pe om după
chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască
i-a făcut, Dumnezeu a creat bărbatul (Adam) și femeia (Lilit) în același timp. Conform
Geneza 2:23 ‒ Și omul a zis: Iată în sfârșit aceea care este os din oasele mele și carne
din carnea mea! Ea se va numi femeie, pentru că a fost luată din om. Eva a fost creată
din coasta lui Adam, deci ar fi existat după Lilit. Eva reprezintă prezența substanțială
a femeii în Rai, de aceea Lilit a fost îndepărtată din cadru înainte de sosirea Evei. Lilit
îl ia pe Șarpe (Diavolul) ca soț, răzbunându-se mai târziu pe Adam și îndemnându-l să
guste din fructul oprit.
40
Este vorba de un episod din vremea domniei regelui Solomon, vestit pentru legendara
sa înţelepciune. Regina din Saba a venit de la capătul pământului într-o vizită la
Ierusalim, spre a se convinge personal de realitate. Capitolul 10 din 3 Regi descrie pe
larg întâlnirea dintre regele Solomon și regină. De aici derivă dubla speculaţie potrivit
căreia Saba se afla în Etiopia de astăzi, iar regina ar fi fost de origine etiopiană, precum și
faptul că regele Solomon ar fi avut o relaţie extraconjugală cu aceasta, din care a rezultat
Menelik, un copil nelegitim, ajuns rege al Etiopiei. Această ipoteză este vehiculată de
autorităţile ecleziastice etiopiene pentru a scoate în evidenţă sacralitatea regatului
etiopian. De altfel, Biserica ortodoxă etiopiană susţine că Biserica Fecioara Maria din
Ţion din orașul Axum găzduiește însuși Chivotul Legii/Arca Legământului, în care se
află tablele pe care este înscris Decalogul, salvate la cucerirea Ierusalimului de către
babilonieni (587 î.Hr.) și transportate într-un loc sigur din Etiopia.

Unele traduceri în ebraică o consideră garnet, o piatră de un roșiu-
maroniu care poate fi confundată cu misterioasa piatră carbuncle.
În ebraica modernă este acceptată denumirea de agat.
4. Nofeh
Piatra cu denumirea ְ/nofeh este tradusă de Onkelos sub numele
izmoragdin, un tip de smarald – o piatră cu tentă de culoare verde-
albastrui – așa cum apare în numeroase traduceri în limba engleză.
În LXX și în traducerea lui Flavius este denumită antrax, în timp ce în
Vulgata și JPS apare sub numele de carbunculus.
În limba ebraică modernă este acceptată denumirea garnett, o
piatră de culoare roșu-maroniu.
5. Safir,
Safirul modern este o piatră albastră, foarte scumpă. Înainte de
șlefuire are culoarea albastru închis, după șlefuire devenind transparentă.
Compoziția gemologică este asemănătoare rubinului.
În traducerea lui Onkelos este numită șabziz.
Anumiți cercetători o consideră piatra lapis, de un albastru intens,
opacă, ce conține pirită; datorită galbenului metalic al piritei, piatra
apare ochiului ușor „pudrată” cu pete mici de aur. În Egiptul antic, lapis
a reprezentat una dintre pietrele favorite pentru amulete și podoabe, iar
asirienii și babilonienii o utilizau pentru sigilii. În scrierile ugaritice, ea
apare ca piatra sfântă a zeului vânătorii și al războiului.
În majoritatea traducerilor este numită safir (în diverse variante:
sapirinon, sampirinon, sapphire). Întrebarea este dacă safirul biblic din
pieptar și cel de astăzi sunt una și aceeași piatră.
6. Iahalom,
Onkelos o traduce prin sabhalom. Referitor la această traducere,
între diverșii cercetători nu există consens: unii consideră că Onkelos s-a
referit la diamant (iahalom), alții consideră că ar fi vorba de piatra svea/
‫( סביאה‬în traducere, sătul), iar alții cred că ar fi vorba de piatra știa/‫שתייה‬
(în traducere, băutură), precum ametistul.
În traducerile LXX și Vulgata este menționată ca iaspis, iar Flavius
o traduce sapheiros (sapphire). În majoritatea traducerilor în limba
engleză apare ca diamant, iar JPS sugerează smaraldul.
Întrebarea ce se pune este dacă între diamantul biblic și cel cunoscut
astăzi există similitudine? Credem că nu, bazându-ne pe câteva aspecte
tehnologice legate de șlefuirea și gravarea diamantelor. Având în vedere
că șlefuirea diamantelor a început să fie executată abia în evul mediu41,
diamantul biblic din pieptar a fost montat neșlefuit? Și dacă am admite
41
Până în secolul al XV-lea nu au existat tehnici pentru șlefuirea și tăierea diamantelor
utilizate la confecționarea bijuteriilor. În anul 1456, Lodewyk van Berken, tăietor de
diamante din Anvers, creează primul diamant tăiat în fațete.

această ipoteză, trebuia totuși gravat pe el numele tribului Zvulun. Cu ce
putea fi realizată această gravare, dacă diamantul este el însuși cel mai
dur material?42
7. Loşem,
Este o piatră portocaliu-aurie. Unii cercetători presupun că ar
fi inbar, o rășină de un portocaliu viu. În traducerea LXX apare sub
denumirea ligurius, care provine de la cuvântul ligyrion, de origine
grecească. În traducerea KGV apare ligurius, acesta fiind numele clasic
al pietrei iacint, un tip de zirconiu galben-portocaliu sau portocaliu-
roșcat.
Traducerile moderne consideră că ar fi citrin, o piatră de un galben-
portocaliu.
În ebraica modernă, pentru traducerea lui leșem sunt folosite două
cuvinte, atât opal, cât și iacint.
8. Şvo,
Apare în traducerea lui Onkelos sub numele de tarkia (turcoaz),
iar la Flavius, ca ametist. În majoritatea celorlalte traduceri este numită
agat, provenind din grecescul actis.
9. Ahlama,
În limba ebraică, ahlama înseamnă însănătoșire. Onkelos a
denumit-o ochiul vițelului ( / Ein Ygla).
În majoritatea traducerilor o găsim ca ametist43.
Referitor la numele ahlama, s-au țesut interpretări și legende
diferite, legate în special de atribuirea unor proprietăți tămăduitoare:
„piatra viselor” și „piatra însănătoșirii.” Probabil acesta a fost motivul
42
Datorită durității ridicate – 10 pe scala Mohs –, cristalele de diamant pot fi șlefuite
numai cu pulbere de diamant. În ultima vreme, pentru șlefuire este utilizată combinația
de pulberi formată din diamant și fullerită. Fullerita, alături de diamant și grafit, este
o nouă formă alotropică a carbonului pur, descoperită în anul 1985 de cercetătorii
Robert Curl, James R. Heath, Harold Kroto, Sean O’Brien și Richard Smalley. A primit
denumirea după numele arhitectului Richard Buckminster Fuller. Pentru contribuția
lor la descoperirea acestei noi clase de molecule, Kroto, Curl și Smalley au primit
Premiul Nobel pentru Chimie pe anul 1996.
43
În mitologia greacă se relatează că ametistul și-a primit culoarea după cea a picăturilor
de vin vărsate din cupa sa de Dionysos, zeul vinului. Acesta era supărat pe oameni,
deoarece încetaseră să creadă în el, legiferând o lege împotriva băuturilor alcoolice.
Capricios din fire, Dionysos s-a jurat că va pedepsi primul om treaz pe care îl va întâlni
în cale. Ametist, o tânără naivă, care nu se îmbătase niciodată, a fost cea care i-a ieșit
zeului în cale. Dionysos a poruncit ca ea să fie aprig bătută. Ametist s-a rugat zeiţei
virginităţii, Artemis, aceasta sărind în ajutorul ei și transformând-o într-o piatră albă
de cuarţ, pură și transparentă. Văzând Dionysos aceasta, a înţeles că supărarea sa era
fără temei, motiv pentru care a început să plângă. În acel moment, din cupa plină cu
vin pe care o avea permanent în mână au curs câteva picături de vin roșu pe cuarțul alb
și transparent, colorându-l în sângeriu aprins.

pentru care piatra a fost identificată ca ametist. Credințe populare spun
că cel care consumă vin dintr-o cupă de ametist, nu se îmbată.
10. Tarsis,
Conform traducerii lui Onkelos, este cunoscută ca piatra mării,
având o culoare verde-albăstrui. Traducerile KJV și JPS o numesc beril.
Probabil este vorba de aquamarin, o piatră de culoare verde deschis până
la bleu, din familia beril.
În ebraica modernă, pentru tarsis sunt acceptate ambele variante,
atât aquamarin, cât și beril.
11. Şoam,
În traducerea realizată de Onkelos este numită burlă; este posibil să
se refere la beril, piatră de culoare maronie, denumire sub care o regăsim
și în LXX.
Academia limbii ebraice a decis că șoam este aquamarin, o piatră
din familia beril. În traducerea KJV apare ca onix, o piatră de culoare
neagră.
În ebraica modernă este acceptată denumirea onix.
12. Iaspe,
Se pare că e vorba de jasp, din familia pietrelor mate, cu tente de
culori vii.
Onkelos o denumește panteri, respectiv pantera; aluzia se referă
la piatra iaspa de culoare galbenă, cunoscută în Egiptul antic și folosită
pentru realizarea ochilor statuilor. În Vulgata apare ca beryllion (beril).
Traducerile mai apropiate în timp o numesc jasp.
III. Comentariu
Chiar dacă printre cercetători și traducători nu există un consens

referitor la identitatea exactă a unora dintre cele 12 pietre, mai presus
de toate este faptul că ele sunt prețioase prin însăși valoarea spirituală a
mesajului pe care-l poartă: combinarea celor 12 pietre într-un tot unitar.
Acest mesaj uman este de o importanță deosebită: egalitatea între
oameni, chiar dacă aparțineau unor seminții diferite, cu grade de cultură
diferite, dispunând de potențe intelectuale și materiale fără un numitor
comun. Mesajul este de un profund umanism și de o mare actualitate.
Presupunând că referirile la cele 12 pietre descrise în Biblie sunt

reale, ne putem întreba dacă acestea se aflau la îndemâna celor ce trebuiau
să confecționeze pieptarul.
Răspunsul poate fi favorabil, având în vedere că multe descoperiri
arheologice confirmă realitatea celor prezentate în textul biblic,
contribuind astfel la credibilitatea ei. Din păcate, nu s-a păstrat niciun

pieptar până în zilele noastre, însă dacă urmărim firul istoric, mai multe
exemple ar putea confirma că la momentul respectiv, cele 12 tipuri de
pietre erau disponibile evreilor.
• Conform textului biblic, Avraam era un om bogat, așa cum apare
în versetul Facerea 13:2: Avram era foarte bogat în vite, în argint și
în aur. Cu asemenea bogății, este posibil ca Avraam să-și fi putut
permite să cumpere pietre prețioase, chiar dacă acest fapt nu este
consemnat în Biblie; este posibil, de asemenea, ca acele pietre
prețioase să fi trecut în moștenirea generațiilor următoare.
• Iosif, strănepotul patriarhului Avraam, fiul lui Iacov și al Rahelei,
ajunge mare demnitar la curtea faraonului egiptean, poziție în
care și-ar fi putut permite să cumpere și să dețină pietre prețioase
pe care, ulterior, să le fi lăsat moștenire.
• În urma celei de-a zecea plăgi, faraonul Egiptului hotărăște
să elibereze sclavii evrei din Egipt: Și duceți-vă de faceți slujbă
Domnului Dumnezeului vostru, precum ați zis. Luați cu voi și oile
și boii voștri, cum ați cerut, și vă duceți și mă binecuvântați și pe
mine! (Exodul 12:31-35). În momentul exodului din Egipt, după
430 de ani de robie, este posibil ca foștii robi să aibă în desagi și
cele 12 pietre prețioase.
Prelucrarea pietrelor prețioase, în special a diamantelor, este

o meserie în care evreii s-au specializat încă din antichitate. Odată
cu diversele și multiplele expulzări de-a lungul veacurilor, evreii au
continuat practicarea acestei meserii în diversele centre din diaspora,
unde au ajuns să locuiască. Edictul de expulzare a evreilor din Spania, din
anul 1492, promulgat de perechea regală Ferdinand–Isabella, urmat, în
anul 1496, de cel al regelui Manuel al Portugaliei, a făcut ca o parte dintre
evreii expulzați să ajungă în Anvers (Belgia), precum și în Amsterdam
(Olanda). Evreii au dezvoltat și aici această ramură meșteșugărească,
bursele de diamante din cele două orașe ocupând și astăzi unul din
primele locuri de pe mapamond. Iar nume precum Diamond, Diamant,
Diamantini, Rubin, Rubinovici, Topaz, Agata, Esmeralda etc. sunt legate
de prelucrarea și desfacerea pe piață a pietrelor prețioase. Astăzi, nume
de botez date după denumirea unor pietre prețioase – precum Bareket,
Sapir, Pitda, Iahalom etc. – este o practică uzuală, chiar dacă ele nu mai
sunt legate efectiv de practicarea meseriei.

CAPITOLUL 27
Originea biblică a șekelului,
moneda israeliană actuală
D
enumirea actualei monede israeliene – șekelul – are origine
biblică. În Biblie apare expresia șekel de argint cu sensul de
valoare curentă de schimb. Având în vedere că semnificațiile
cuvântului ebraic șekel sunt cântărire, greutate, dar și analiză, examinare
și că traducerea din ebraică a cuvântului kesef semnifică deopotrivă
argint, dar și monedă, rezultă că expresia șekeli de argint se referă la o
plată cantitativă în argint.
În ebraica veche, precum și în limba ebraică modernă nu există
o denumire separată pentru bani (monedă) și pentru argint (metal);
noțiunea kesef (‫ )כסף‬le definește pe ambele44.
Astăzi, tehnica modernă pune la dispoziția celor interesați o gamă variată de
modalități de cântărire – citirea fiind afișată de obicei digital, citire scanată a codului
de bare, înregistrarea și listarea in-situ a produsului –, precum și o paletă largă de plată:
numerar, carnete de cecuri, carduri electronice, prin internet. Pentru asigurarea calității
serviciilor, inclusiv a serviciului de cântărire, există instituții de stat specializate în
controlul calității aparaturii și a instrumentelor de cântărire, instituții de standardizare,
de metrologie, regii de protecție a consumatorului. Pornind de aici, omului modern i-ar
fi destul de greu să-și imagineze astăzi o lume fără aceste mijloace de plată, chiar dacă
în antichitate, viața decurgea normal fără toate acestea, comerțul era în floare, curba
progresului social fiind într-o creștere continuă.
Cu mii de ani în urmă, prețurile nu se stabileau întotdeauna în funcție de legea
cererii și a ofertei. Majoritatea producției se realiza în scopul supraviețuirii și nu pentru
îmbogățire. Comerțul se baza pe schimburi de produse, care treceau din mână în mână.
Chiar și taxele, și salariile se plăteau în produse.
Motivul? Cântărirea era o procedură grea, fiind de aceea evitată pe cât era posibil.
Însă metalele și produsele scumpe (precum mirodeniile) erau cântărite.
În antichitate, metalele prețioase (aurul și argintul) erau folosite ca etalon pentru
evaluarea produselor. Valoarea metalelor scumpe se stabilea în funcție de greutatea lor,
deci prin cântărire.
În perioada de dinaintea introducerii monedelor, prețurile la care erau evaluate
obiectele se stabileau în cantități de argint cântărite. De exemplu, pentru un taur se
„plăteau” X cântare de argint, pentru o vacă se „plăteau” Y cântare de argint, pentru un
vițel se „plăteau” Z cântare de argint ș.a.m.d. Aceasta a fost situația înainte de anii 700
î.Hr., dată la care a fost inventată moneda de schimb.
44
Expresia românească este identică, atunci când ne referim, de exemplu, la câți
„arginți” valorează un anumit obiect sau serviciu.

Și noțiunea de inflație a apărut încă din acele timpuri. Astfel, în perioade de
criză, valorile erau neproporționale, depășind uneori cu mult prețurile reale.
Expresia șekel de argint cu sensul de monedă de schimb apare în

Biblie pentru întâia oară în Facerea 23:15-16, atunci când Avraam, primul
Patriarh, a cumpărat în Hebron peștera Mahpela (Cripta Patriarhilor) și
terenul înconjurător, ca loc de înmormântare pentru soția sa, Sara, de la
Efron Hititul, proprietarul locului: Ascultă, domnul meu, țarina prețuiește
400 șekeli de argint. Ce-i aceasta pentru mine și pentru tine? Îngroapă-ți
dar pe moarta ta. Atunci, ascultând pe Efron, Avraam a cântărit lui Efron
atâta argint cât a spus el în auzul fiilor lui Het: patru sute sicli de argint,
după prețul negustoresc45.
Negocierile au loc în fața „autorităților” hitite. Suma plătită, 400 de
șekeli de argint, respectiv circa 4,6 kg argint46 – probabil sub forma unei
bare de argint cu o greutate definită – reprezenta la vremea aceea o avere
enormă, având în vedere că ne aflăm în plină perioadă patriarhală, perioadă
în care extragerea și prelucrarea argintului nu erau la îndemâna oricui47.
În perioada biblică, metalele au constituit un indicator valoric prin

excelență.
• Așa cum spuneam mai sus, în Biblie apare expresia şekel de argint
în sensul de valoare curentă de schimb. Semnificaţia ebraică
a cuvântului şekel este cântărire, greutate, examinare etc., iar
cuvântul ebraic kesef înseamnă deopotrivă şi argint, dar şi
monedă.
• Un exemplu suplimentar a ceea ce reprezenta valoarea şekelului
antic în perioada regelui Solomon (970-931 î.Hr.), e redat în
2 Cronici 1:17: Un car de război se cumpăra şi se aducea din Egipt
cu 600 şicli de argint, iar calul cu 15048.
Din textul biblic rezultă că au existat numeroase situații conflictuale

cu referire la relația dintre o anumită constrângere de natură religioasă
și o necesitate de moment, care ar fi presupus încălcarea normelor.
45
Cripta Patriarhilor (peștera Mahpela) din Hebron, unde a fost înmormântată Sara, a
devenit mai târziu și mormântul lui Avraam, al fiului său Isaac și al soției sale Rebeca,
precum și al lui Iacov (fiul lui Isaac) și al soției acestuia, Lea.
46
Vezi capitolul 8.
47
Conform comentatorilor, prețul fixat atunci, 400 de șekeli de argint, în monedă
convertibilă, ar reprezenta astăzi echivalentul unui milion de șekeli, respectiv circa
250.000 de dolari americani.
48
Conform http://www.keyway.ca/htm2002/weitmeas.htm, 1 șekel de argint de atunci
reprezintă astăzi circa 11,5 g de argint; ceea ce înseamnă că regele Solomon a plătit 6.900
g de argint pentru un car de război și respectiv 1.725 g de argint pentru un cal. În total,
pentru un car de luptă și un cal au fost plătite 8.625 g de argint. Și, așa cum am mai
spus, tehnologia de extragere şi rafinare a argintului nu era la îndemâna oricui în acea
perioadă.

Utilizarea șekelului biblic a reprezentat întotdeauna soluția conciliantă,
de rezolvare a „conflictului”.
Din multitudinea de exemple posibile, vor fi redate în continuare
două.
1. Primul recensământ biblic
Conform unui precept biblic, este interzisă numărătoarea poporului.
Și totuși, aceasta s-a făcut după ieșirea din Egipt:
Apoi a grăit Domnul cu Moise și a zis: „Când vei face numărătoarea
fiilor lui Israel, la cercetarea lor, să dea fiecare Domnului răscumpărare
ca să nu vină nici o nenorocire asupra lor în timpul număratului. Cel ce
intră la numărătoare să dea jumătate de siclu, după siclul sfânt, care are
douăzeci de ghere; deci darul Domnului va fi o jumătate de siclu. Tot cel ce
intră la numărătoare, de la douăzeci de ani în sus, să aducă această dare
Domnului. Să nu dea bogatul mai mult, nici săracul mai puțin de jumătate
de siclu dar Domnului, pentru răscumpărarea sufletului. Să iei argintul de
răscumpărare de la fiii lui Israel și să-l dai la trebuințele Cortului Adunării
și va fi pentru fiii lui Israel spre pomenire înaintea Domnului, ca să cruțe
sufletele voastre” (Exodul 30:11-16).
Prin urmare, pe scena biblică apare șekelul sfânt (sau șekelul de
sanctuar), a cărui valoare este dublă față de cea a șekelului obișnuit.
Rezultatul recensământului, 603.550 de oameni, este astfel
consemnat: Iar argintul, ce s-a adus dar de la cei numărați ai obștei, a
fost o sută de talanți și o mie șapte sute șaptezeci și cinci de sicli, socotit
după siclul sfânt. Argintul acesta s-a luat de la șase sute trei mii cinci sute
cincizeci de oameni, în vârstă de la douăzeci de ani în sus, trecuți prin
numărătoare, câte o jumătate de siclu de cap, socotit după siclul sfânt
(Exodul 38:25-26).
În consecință, pentru soluționarea „conflictului” dintre preceptul
biblic și necesitatea de a realiza recensământul, a fost utilizat un artificiu:
numărătoarea propriu-zisă a populației a fost făcută indirect, numărând
jumătățile de șekel adunate de la fiecare participant la recensământ,
soluție propusă de însuși Dumnezeu49.
De ce o jumătate de șekel? Răspunzând la întrebare, exegeza biblică
este deosebit de interesantă și de actuală:
• interzicerea recensământului este rezolvată utilizându-se în acest
scop numărarea jumătăților de șekel;
• donația realizată nu este voluntară (așa cum ar fi normal să fie o
donație), ci e o donație poruncită de către divinitate;
49
Din 2 Regi 24:1 reiese împotrivirea divinității la acțiunea regelui David de a efectua
un recensământ: Mânia Domnului s-a aprins iarăși asupra Israeliților, pentru că cineva
din ei îndemnase pe David, zicând: „Mergi de numără pe Israel și pe Iuda!”. Ca pedeapsă,
regele David a fost obligat să hotărască singur asupra uneia din cele trei tipuri de plăgi
impuse de divinitate: ...Alege‑ți ce vrei: foamete în țara ta șapte ani; să fugi trei luni de
vrăjmașii tăi și ei să te urmărească; sau timp de trei zile să fie ciumă în țara ta? (2 Regi
24:13).

• donația nu este de un șekel întreg, ci doar de o jumătate; nimeni
nu avea voie să doneze mai mult sau mai puțin pentru numărare,
ci exact o jumătate de șekel;
• mobilul donației: răscumpărarea sufletului, precum și preconizata
construcție a Cortului Întâlnirii.
De ce o jumătate de șekel? Pentru a se demonstra că nimeni nu
constituie un întreg prin el însuși. Dumnezeu l-a creat pe om ca bărbat și
femeie, pentru ca fiecare om să-și caute „jumătatea”: Și a făcut Dumnezeu
pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat
și femeie (Geneza 1:27). Partea bărbătească și cea femeiască sunt create ca
un tot, pentru a se reuni.
Un alt motiv pentru care Dumnezeu a stabilit contribuția de
o jumătate de șekel a fost demonstrarea noțiunii de societate: fără
prieteni, nimeni nu valorează decât „o jumătate de șekel”, adică aproape
nimic. Omul este plămădit în așa fel încât să facă parte dintr-un întreg,
dintr-o comunitate, și de aceea fiecare individ trebuie să contribuie cu
ceva la scopurile comune ale colectivității din care face parte. Acesta este
sensul donației poruncite de Dumnezeu: de a înțelege că divinitatea nu
dorește ca fiecare să trăiască egoist, „în turnul său de fildeș”, ci să lucreze
împreună cu ceilalți.
Referitor la artificiul numărării de șekeli, exegeza biblică adaugă:
„deoarece fiecare om are o valoare!” Și nu este vorba de valoarea de o
jumătate de șekel, de un șekel sau de un milion de șekeli. Este vorba
de valoarea potențială a omului în sine, a calității de om. Potențialul
individual poate fi evidențiat, afirmat și exploatat numai în cadrul unei
colectivități.
De ce o jumătate de șekel? Evreii trebuiau să ofere fiecare exact
aceeași sumă, pentru ca nimeni să nu considere că este mai presus de
celălalt. Cortul Întâlnirii, locul în care Dumnezeu însuși urma să i se
înfățișeze lui Moise, trebuia să fie un loc al tuturor, în egală măsură.
Contribuția de exact o jumătate de șekel pentru construirea Cortului a
reflectat pentru toți dorința lui Dumnezeu de a Se dărui în egală măsură
tuturor oamenilor: simpli sau înțelepți, săraci sau bogați.
2. Răscumpărarea primului fiu născut

Această răscumpărare a întâiului născut în familie, de sex masculin,
reprezintă un act simbolic, cu rădăcini în Ieșirea din Egipt: să răscumperi
și pe tot întâi-născutul din oameni în neamul tău. Când însă te va întreba
după aceea fiul tău și va zice: Ce înseamnă aceasta?, să-i spui: Cu mână
puternică ne-a scos Domnul din pământul Egiptului, din casa robiei. Că
atunci când se îndărătnicea Faraon să ne dea drumul, Domnul a omorât
pe toți întâi-născuții în pământul Egiptului, de la întâi-născutul oamenilor
până la întâi-născutul dobitoacelor. De aceea jertfesc eu Domnului pe tot
întâi-născutul de parte bărbătească și pe tot întâi-născutul din fiii mei îl
răscumpăr (Exodul 13:13-15). Nu întârzia a-Mi aduce pârga ariei tale și a

teascului tău; pe cel întâi-născut din fiii tăi să Mi-l dai Mie! Asemenea să
faci cu boul tău, cu oaia ta și cu asinul tău: șapte zile să fie ei la mama lor,
iar în ziua a opta să Mi le dai Mie! (Exodul 22:29-30).
Pentru a explica, să urmărim firul textului biblic.
Conform celor consemnate în Exodul, poporul lui Israel a fost
eliberat din sclavia egipteană abia după ce Dumnezeu a dat cea de-a zecea
plagă și anume moartea primului născut: fie că e om, fie că e animal. În
urma acestei ultime pedepse, nu a existat nicio casă sau familie egipteană
care să nu fi fost îndoliată. Prin comparație, familiile evreilor n-au fost
atinse.
Conform unuia dintre multiplele comandamente biblice rezultate
din Cele 10 Porunci primare50, prima viețuitoare născută sau primul fruct
recoltat trebuie adus ofrandă lui Dumnezeu; de asemenea, primul fiu
născut Îi aparținea lui Dumnezeu, fiind de datoria lui să-L servească pe
Dumnezeu și să îngrijească Cortul Sfânt, inclusiv ajutorul dat la toate
ceremoniile spirituale ce aveau loc în Sanctuar.
Însă poporul lui Israel a păcătuit în deșert atunci când a realizat
Vițelul de aur, pe care l-a slăvit și căruia i s-a închinat. Cu excepția celor
din tribul Levi (leviți), la întreaga ceremonie de idolatrizare a Vițelului
de aur au participat, evident, și primii fii născuți. Iar atunci când Moise
a coborât de pe muntele Sinai cu Tablele Legii, a rămas stupefiat de
comportamentul poporului său. Din acel moment, toate atribuțiile și
sarcinile aflate în grija primului născut – slujirea divinității, îngrijirea
Cortului Sfânt etc. – au revenit doar primilor născuți din tribul Levi. De
menționat că toți primii născuți, din toate cele 12 triburi, rămâneau în
continuare „proprietatea” Domnului.
Tatăl copilului îl poate răscumpăra pe fiul său, primul născut51.
Răscumpărarea se face de la Dumnezeu. Cel ce reprezintă mesagerul
Domnului pe pământ este preotul. În consecință, răscumpărarea
primului născut se face de la preot.
Conform tradiției, ceremonia de răscumpărare a primului născut
are loc la 30 de zile de la naștere, atunci când cade și ultima părticică din
cordonul ombilical, fapt ce simbolizează că respectivul copil a devenit
total independent de trupul mamei. Din acel moment, copilul valorează
bani. Valoarea cu care nou-născutul poate fi răscumpărat o găsim în
Numerii 3:47: Să iei câte cinci sicli de cap, socotind câte douăzeci de ghere
într-un siclu, după siclul sfânt. Deci copilul poate fi răscumpărat cu argint
și anume cu 5 șekeli sfinți din argint curat. Conform tradiției, copilul este
pus pe o tavă de argint, fiind răscumpărat de tată, echivalentul celor 5
șekeli reprezentând circa 72 g de argint curat52.
50
În total, 613 comandamente.
51
Nu se răscumpără primii fii ai căror părinți fac parte din tribul Levi, precum și cei ce
fac parte din casta preoților (cohanimi).
52
Vezi capitolul 8.

În anul 1980, guvernul israelian a schimbat sistemul monetar: locul
lirei israeliene (denumire rămasă din perioada mandatului britanic) a
fost luat de șekel, figura V.14. Denumirea actuală a monedei statului
Israel modern are la bază originea biblică a șekelului.
Figura V.14. Moneda actuală israeliană de un șekel.

CAPITOLUL 28
Metalele – element de contabilizare
Î
ntâlnim metalele pe listele întocmite atât la construirea
Tabernacolului de către Moise și a Primului Templu de
către David, cât și în momentul spolierii Templului de către
Nabucodonosor, ori la returnarea de către Cirus cel Mare a obiectelor
prădate din Templul de la Ierusalim.
• După terminarea construcției Tabernacolului, Moise prezintă în

fața întregii obști situația clară (într-un mod explicit, amănunțit și
complet) a modului în care au fost folosite toate donațiile oferite
de popor pentru ridicarea Cortului, loc sacru de rugăciune.
(Cu toate că acest fapt se petrece acum aproape șase mii de ani,
reprezintă un exemplu ce ar trebui urmat și de liderii zilelor
noastre.) Referitor la metale, Moise prezintă următoarele: Tot
aurul întrebuinţat la cort şi la toate lucrurile lui a fost douăzeci
şi nouă de talanţi şi şapte sute treizeci sicli de aur, ce s-au adus
în dar, socotit după siclul sfânt (Exo. 38:24). Iar argintul, ce s-a
adus dar de la cei număraţi ai obştei, a fost o sută de talanţi şi o
mie şapte sute şaptezeci şi cinci de sicli, socotit după siclul sfânt.
Argintul acesta s-a luat de la şase sute trei mii cinci sute cincizeci
de oameni, în vârstă de la douăzeci de ani în sus, trecuţi prin
numărătoare, câte o jumătate de siclu de cap, socotit după siclul
sfânt. O sută de talanţi de argint s-au întrebuinţat la turnarea
postamentelor scândurilor cortului şi a postamentelor stâlpilor
perdelelor lui: o sută de postamente din o sută de talanţi, câte un
talant la postament. Iar din o mie şapte sute şaptezeci şi cinci de
sicli au făcut cârligele de la stâlpii curţii, au îmbrăcat vârfurile
lor şi au făcut pentru ei legători. Arama, adusă în dar, a fost: trei
sute şaptezeci de talanţi şi două mii patru sute de sicli. Din ea au
făcut postamente pentru stâlpii de la intrarea cortului adunării,
jertfelnicul cel de aramă, cămaşa de aramă a lui şi toate uneltele
jertfelnicului. Postamentele pentru toţi stâlpii curţii, postamentele
pentru stâlpii de la intrarea curţii, toţi ţăruşii cortului şi toţi ţăruşii
dimprejurul curţii. (Exo 38:25-31)

Notă
Revenind asupra versetelor anterioare din Exodul 38:24-31, reține
atenția versetul Exodul 38:24, ce se referă la aur: se observă că textul
biblic redă cantitatea, însă fără a indica destinația exactă a utilizării sale53.
Comparativ, în versetele care se referă la argint și cupru, Exodul 38:25-31,
textul biblic redă cantitățile utilizate pentru fiecare obiect în parte.
Explicația este următoarea54: Aurul a fost pus în lume pentru a fi
folosit în scopuri bune. Tot aurul creat în lume a fost făcut doar pentru
„munca sfântă”. Așadar, aurul, considerat unul dintre indicatorii de
bogăție a lumii, cel care adesea aduce cu sine patimi, chiar violență sau
crime, a fost de fapt adus în această lume pentru a fi folosit în scopuri
nobile.
Este un punct de vedere interesant.
Prin exemplul ce se referă la aurul din Tabernacol, Biblia ne învață
că misiunea oamenilor este de a utiliza resursele naturale la „munca
sfântă”, pentru construcție, pace, înțelegere și nicidecum pentru război
și distrugere.
• Atunci când regele David a hotărât să construiască un templu

– templul Domnului Dumnezeului lui Israel, (1 Cronici 22:7), lăcaș
stabil, a cărui menire era să consfințească sfârșitul statutului de
popor nomad –, el a adunat o gamă largă de materiale: granit,
marmură, pietre de onix, fildeș, metale (aur, argint, aramă şi fier),
lemn, materiale textile (țesături, blană, piele, lână, in, purpură)
etc.
Materialele metalice sunt enumerate în 1 Cronici 22:3: Apoi a pregătit
David fier foarte mult pentru piroane la ferecarea uşilor şi pentru legături;
aramă atât de multă încât nu se mai putea cântări. Iar mai departe, în
1 Cronici 22:14, se spune: Şi iată eu, din sărăcia mea, am pregătit pentru
templul Domnului o sută de mii de talanţi de aur şi un milion de talanţi de
argint, iar fier şi aramă fără număr, pentru că acestea sunt foarte multe.
Apoi, în 1 Cronici 22:16: Aur, argint, aramă şi fier ai cât nu se pot cântări;
începe şi fă! Domnul va fi cu tine.
• Contabilizarea spolierii Templului de către armata babiloniană,

sub conducerea lui Nabucodonosor în anul 586 î.Hr. - cu referire
doar la metale – e redată în versetele 4 Regi 25:13-16. Caldeii au
53
În capitolele următoare, Exodul 39-40, legate tot de construcția și dotarea
Tabernacolului, aurul apare în numeroase alte versete: folosit la veșmintele Marelui
Preot, la Menora, la Chivotul Legământului și la tijele de lemn cu care acesta era
transportat etc. Însă și în aceste versete – cu excepția celor ce se referă la Menora
(Dintr-un talant de aur curat au făcut sfeşnicul cu toate cele necesare lui, Exo 37:24)
– nu sunt indicate cantitățile exacte de aur utilizate pentru fiecare obiect în parte.
54
http://www.uscj.org/JewishLivingandLearning/WeeklyParashah/TorahSparks/
Archive/_5768TorahSparks/Pekudei5768.aspx.

stricat și stâlpii cei de aramă care erau în templul Domnului,
postamentele, marea cea de aramă din templul Domnului și arama
lor au dus-o în Babilon. Căldările, lopețile, cuțitele, lingurile și
toate vasele de aramă, care se întrebuințau la slujbă, le-au luat. Și
a mai luat căpetenia gărzii cădelnițele, cupele și tot ce era de aur
și ce era de argint. Au luat cei doi stâlpi, marea și postamentele
pe care le făcuse Solomon pentru templul Domnului. Arama din
toate aceste lucruri nu se mai putea cântări.
• În continuarea evenimentelor din exemplul precedent, în

anul 539 î.Hr., regele persan Cirus cel Mare a supus regatul
Babilonului, a pus capăt captivității evreilor, returnând obiectele
prădate de Nabucodonosor din Templul de la Ierusalim. Reținem
contabilizarea returnărilor doar pentru obiectele din metal: Și
numărul lor era: treizeci de vase de aur, o mie de vase de argint,
douăzeci și nouă de cuțite, treizeci de cupe de aur, patru sute
zece cupe de argint de mâna a doua, o mie alte felurite vase; iar
de toate erau cinci mii patru sute de vase de argint și de aur.
(Ezdra 1:9-11).

CAPITOLUL 29
Metalele în simbolistica Bibliei
V ițelul de aur (Exodul 32) și Șarpele de aramă (Numerii 21) sunt

două simboluri, două capitole ale textului sacru și în același timp
ale istoriei spirituale a poporului evreu, caracterizate printr-un
înalt mesaj spiritual, care folosesc metalele, atât pentru confecționarea
acestor obiecte de idolatrie, cât și ca simbolistică.
Ambele episoade – ce se petrec în timpul celor 40 de ani de pribegie
prin deșert – sunt legate de cel de-al doilea comandament din Decalog,
dat de Dumnezeu triburilor lui Israel prin gura lui Moise, Exodul 20:3-4:
interzicerea cu desăvârșire a realizării unor idoli.
o Momentul Vițelului de aur este legat de un aspect
metalurgic. Este, în același timp, poate cel mai problematic
și dramatic episod din toate episoadele descrise în
Pentateuh. Este momentul în care, după o revelație, ce a
ridicat poporul din întunecimea spirituală a robiei în Egipt
către nivelul cel mai înalt pe care l-a atins vreodată, evreii
revin la idolatrie. Și acest pas reprezintă pentru popor cea
mai joasă treaptă de decădere morală. În plus, idolul nu a
fost realizat dintr-un material oarecare, ci din aur, cel mai
apreciat metal cunoscut atunci.
o Șarpele de aramă a fost realizat de către Moise pentru a-i
vindeca pe toţi cei ce fuseseră muşcaţi de şerpii veninoşi.
La vremea respectivă, Șarpele de aramă reprezenta un
simbol de salvare și de apărare și nicidecum nu a fost
realizat pentru a fi idolatrizat. Cu trecerea timpului însă,
el a devenit obiect de cult, creându-se și legende inutile pe
seama puterilor pe care le-ar avea. Istoria biblică vorbește,
în 4 Regi 18:3-4, despre modul în care, după circa 600 de
ani de la crearea sa, Șarpele de aramă – alături de alți idoli
şi simboluri canaanite – a fost distrus de Ezechia, regele
Iehudei (716-686 î.Hr.).
• În Ieşirea 15:10, unde se face prima referire biblică la plumb, întâlnim
acest metal folosit ca imagine artistică în descrierea înecării oştilor
egiptene în mare: Dar ai trimis Tu duhul Tău: şi marea i-a înghiţit;
afundatu-s-au ca plumbul în apele cele mari. Aici, comparația cu
plumbul are dublu efect. Pe de o parte, greutatea metalului produce
o cădere rapidă la mare adâncime, pe de altă parte, plumbul

sugerează întunericul. Astfel, autorul biblic izbutește să sugereze
fără echivoc acea senzație de cădere în abis, fără ecou, fără putință
de revenire la suprafață, sentință fără drept de apel.
• Fierul și cuptorul fierbinte pentru încălzirea fierului sunt
folosite metaforic atunci când era vorba de opresiunea din Egipt,
țara de unde Dumnezeu i-a scos pe robii evrei. Solomon se roagă
astfel lui Dumnezeu, în numele poporului său: căci sunt poporul
Tău şi moștenirea Ta, şi Tu i-ai scos din Egipt, din mijlocul unui
cuptor de fier! (3 Regi 8:51).
o Aceeași imagine artistică apare și în Deuteronomul 4:20:
Dar pe voi, Domnul v-a luat, şi v-a scos din cuptorul de fier
al Egiptului, precum şi în Ieremia 11:4: pe care l-am poruncit
părinților voştri, în ziua când i‑am scos din ţara Egiptului,
din cuptorul de fier...
o Fierul reprezintă și un simbol al puterii, fiind des utilizat
ca etalon pentru lucruri dure și rezistente. Astfel, dintr-un
text ce face referire la leviatan55, creație a Atotputernicului,
aflăm că: Oasele lui sunt ca niște țevi din aramă, mădularele
lui sunt ca niște drugi din fier (Iov 40:18). Găsim un verset
asemănător și în Iov 41:27: Fierul pentru pielea lui este ca
paiul, iar arama ca lemnul putred.
o În Cartea lui Daniel este redat modul în care proorocul
Daniel (secolul al VII-lea î.Hr.) interpretează visul regelui
Nabucodonosor: Va fi un al patrulea regat, tare ca fierul;
și după cum fierul sfărâmă și zdrobește totul, așa și el va
sfărâma și va rupe totul, precum fierul care face totul bucăți
(Daniel 2:40).
• În capitolul 2 din Cartea lui Daniel găsim interpretarea vedeniei
lui Nabucodonosor referitoare la imaginea apărută în vis folosind
simbolistica metalelor cunoscute la acea vreme. Astfel, vedenia
era mare și înfricoșătoare, avea capul din aur curat, pieptul și
brațele din argint, pântecele din aramă, fluierele picioarelor din
fier, iar picioarele din fier și lut. În visul său, Nabucodonosor a
văzut cum o piatră căzută din senin a izbit picioarele din fier și
lut ale chipului, sfărâmându-l complet, iar piatra ce lovise chipul
s-a transformat într-un munte care a umplut întreg pământul.
Analizând imaginea vedeniei lui Nabucodonosor, se observă că
aceasta era alcătuită din patru metale. În interpretarea pe care
i-o prezintă Daniel lui Nabucodonosor, vedenia reprezintă cele
patru puteri în devenire, ce urmau să domine lumea, inclusiv
statul iudeu: Nabucodonosor – Babilonul, monarhul suprem
– era reprezentat prin capul din aur; Persia și Media erau
55
Monstru biblic cu puteri distrugătoare.

reprezentate fiecare prin câte un braț de argint; pântecele de
aramă reprezenta Grecia, iar picioarele din fier și lut reprezentau
imperiul roman, următoarea putere mondială. Se poate remarca
valoarea descrescătoare a importanței metalelor, în paralel cu
creșterea puterii viitoarelor imperii. Într-adevăr, viziunea lui
Daniel s‑a împlinit: în timpul domniei lui Belșațar, urmașul lui
Nabucodonosor la tron, armatele medo-persane ale lui Darius au
cucerit Babilonul. Istoria evenimentelor ulterioare referitoare la
Grecia antică și imperiul roman confirmă de asemenea viziunea
proorocului Daniel.
• Iată în continuare folosirea comparației, în textul biblic, pentru a
reda valoarea scăzută la care ajunsese argintul. În vremea domniei
regelui Solomon, regatul era la apogeul economic și, ca urmare,
argintul devenise un metal banal, fiind prețuit precum „pietrele
de pe drum”: Toate vasele de băut ale regelui Solomon erau de aur;
ligheanele lui tot de aur şi toate vasele din casa Pădurea Libanului
erau de aur curat; de argint nu era nimic făcut; argintul nu valora
în zilele lui Solomon (3 Regi 10:21); El a făcut ca argintul să fie tot
aşa de preţuit la Ierusalim ca pietrele (3 Regi 10:27).
• În pasajele biblice din Ezekiel 22:17-22 regăsim mânia lui
Dumnezeu prezentată cu ajutorul unor imagini simbolice
rupte din descrierea unui proces metalurgic56: Şi a fost cuvântul
Domnului către mine: „Fiul omului, casa lui Israel mi s-a făcut
zgură; toţi sunt plumb şi fier, şi cositor în cuptor, și au ajuns ca
nişte zgură de argint”. De aceea, aşa zice Domnul Dumnezeu: „De
vreme ce toţi v-aţi făcut zgură, de aceea, iată, Eu vă voi aduna în
Ierusalim. După cum se pune în cuptor la un loc argint şi aramă,
şi fier, şi cositor, şi plumb, ca să aprindă asupra lor foc şi să le
topească, vă voi aduna şi voi aprinde asupra voastră focul mâniei
Mele şi vă voi topi în mijlocul cetăţii. Cum se topeşte argintul în
cuptor, aşa vă veţi topi şi voi în mijlocul cetăţii, şi veţi şti că Eu,
Domnul, am vărsat asupra voastră urgia Mea.”
În Ieremia 6:29, tabloul metalurgic este completat57 cu: Foalele
s-au ars, plumbul s-a topit de foc şi turnătorul în zadar a topit, că
cei răi nu s-au ales.
56
Capitolul 22 este intitulat Trei oracole despre întinarea Ierusalimului. În versetele 17-
22 este prezentat Ierusalimul sub forma unui mare cuptor de topire a metalelor, în care
oamenii păcătoși vor fi aruncați și transformați în zgură fără valoare.
57
Interpretarea citatului trebuie analizată într-un context mai larg, cuprinzând versetele
6:27-30. Astfel, Domnul îl învestește pe proorocul Ieremia în funcția de controlor al
metalelor, iar acesta din urmă constată că populația regatului Iudeea (cu capitala la
Ierusalim) este asemănătoare metalelor tari – respectiv oameni încăpățânați, răzvrătiţi,
îndârjiţi şi semănători de clevetiri, nişte stricaţi –, precum cuprul și fierul, precum
plumbul din care zgura nu poate fi îndepărtată, precum argintul azvârlit: argint de
lepădat se vor numi, că Domnul i-a lepădat.

Regăsim aici descrierea procesului de obținere a argintului (și
aurului, dacă era prezent) din minereurile bogate în plumb, prin
procedeul numit astăzi cupelaţie (din limba franceza, coupellation).
Acest procedeu metalurgic constă în topirea minereului într-o cupă
poroasă și îngustă, numită cupel, peste care se insuflă un curent puternic
de aer, care oxidează și separă, sub formă de zgură, celelalte elemente
metalice, precum plumbul (dar și cuprul, fierul etc.).
Cu siguranță, din descrierea prezentată în aceste versete biblice se poate

conchide că atât profetul Ezekiel (care a trăit în secolul 6 î.Hr., fiind printre cei exilați în
Babilon), cât și profetul Ieremia, dacă nu au practicat, cel puțin au fost martori oculari
ai proceselor metalurgice descrise. Se consideră că procesul de cupelaţie a fost inventat
de caldeeni încă jurul anilor 2500 î.Hr.
• Drept pedeapsă pentru nerespectarea imperativelor Sale,

Dumnezeu avertizează: Voi frânge îndărătnicia voastră cea
mândră şi cerul vostru îl voi face ca fierul, iar pământul vostru ca
arama (Leviticul 26:19); Cerurile tale, care sunt deasupra capului
tău, să se facă aramă şi pământul de sub tine fier (Deuterenomul
28:23). Iată, așadar, comparații ce folosesc fierul și arama pentru
a descrie mânia divinității ce se revarsă asupra celui nesupus.
• În textul biblic, multe din procesele metalurgice sunt folosite ca

figuri de stil pentru a-i îndruma pe oameni, a le da povețe. Iată
doar câteva exemple:
o Psalmi 12:6: Cuvintele Domnului, cuvinte curate, argint
lămurit în foc, curăţat de pământ, curăţat de şapte ori.
Cuvintele Domnului sunt întotdeauna curate și ferme,
precum argintul curat trecut printr-un proces piro-
metalurgic de rafinare.
o Isaia 48:10: Iată că te-am lămurit în foc şi n-am aflat argint,
te-am încercat în cuptorul nenorocirii.
o Proverbe 17:3: În topitoare se lămureşte argintul şi în cuptor
aurul, dar cel ce încearcă inimile este Domnul. În cuptor se
purifică argintul și aurul, însă Dumnezeu e cel ce definește
puritatea inimii omului.
o Proverbe 25:4: Curăţă argintul de zgură şi turnătorul va face
din el un vas ales. Zgura poate simboliza un sfătuitor sau un
așa-zis prieten rău intenționat, ce trebuie înlăturat.
o Proverbe 27:21: În topitoare se lămureşte argintul şi în cuptor
aurul, iar omul se preţuieşte după numele cel bun.
o Maleahi 3:3: Şi El se va aşeza să lămurească şi să cureţe
argintul; El va curăţa pe fiii lui Levi şi îi va lămuri ca pe aur
şi argint, şi vor aduce Domnului jertfă întru dreptate.

• Utilizarea figurativă a metalelor în Biblie, în special a aurului și a
argintului, este destul de răspândită.
o Psalmi 119:72: Bună-mi este mie legea gurii Tale, mai mult
decât mii de comori de aur şi argint.
o Proverbe 8:10: Luaţi învăţătura mea mai degrabă decât
argintul şi ştiinţa mai mult decât aurul cel mai curat.
o Proverbe 16:16: Dobândirea înţelepciunii este mai bună
decât aurul, iar câştigarea priceperii este mai de preţ decât
argintul.
o Proverbe 22:1: Un nume [bun] este mai de preţ decât bogăţia;
cinstea este mai preţioasă decât argintul şi decât aurul.
o Proverbe 25:11: Ca merele de aur pe poliţi de argint, aşa este
cuvântul spus la locul lui.
o Ieremia 5:3: Aurul vostru şi argintul au ruginit şi rugina lor
va fi mărturie asupra voastră şi ca focul va mistui trupurile
voastre58.
o Ţefania 1:18: Nici aurul, nici argintul nu vor putea să-i
izbăvească în ziua mâniei Domnului59.
o 2 Timotei 2:20: Iar într-o casă mare nu sunt numai vase de
aur şi de argint, ci şi de lemn şi de lut; şi unele sunt spre
cinste, iar altele spre necinste.
Întâlnim, aşadar, în Biblie, mesaje de o rară frumuseţe şi de o mare

înţelepciune, care îndreptau oamenii şi-i învăţau cum să trăiască mai
frumos şi mai curaţi sufleteşte.
58
Contextul versetului este acela că Dumnezeu nu-i va ierta pe cei care se vor închina
altor dumnezei.
59
Pasajul se referă la ziua mâniei, necazului, devastării, întunericului, pustiirii ce o
varsă Dumnezeu asupra oamenilor, datorită răutății și micimii acestora.

CAPITOLUL 30
Construcții celebre descrise în textul biblic
Î
n acest capitol ne vom ocupa de două construcții celebre:
Tabernacolul (o construcție portabilă) și Templul lui Solomon
(o construcție permanentă).
Aceste construcții sunt bine ancorate în relatarea biblică, având
legătură directă cu subiectul cărții60. Deoarece ele revin pe parcursul
lecturii în numeroase rânduri, sunt prezentate în continuare o serie de
date suplimentare, în scopul de a întregi tabloul informațional
Caracteristicile general-funcționale ale Tabernacolului și ale Templului
lui Solomon sunt identice, Templul urmărind planul Taberna-colului.
Fiecare zonă a construcției avea un grad distinct de sacralitate, în funcție
de care existau restricții de acces, precum și tipuri diferite de materiale
folosite la construcție și dotare. Astfel, pentru Sfânta Sfintelor și Sfânta,
materialul întrebuințat a fost aurul, în timp ce pentru obiectele aflate în
curte a fost utilizat cuprul și bronzul.
1. Tabernacolul
Denumit în ebraică Mișkan (cort, în limba română), cuvântul

Tabernacol își are originea în latinescul tabernaculum. De asemenea
este întâlnit și sub diverse alte denumiri: Casa Domnului, Sanctuarul
portabil, Cortul mărturiei61, Cortul Întâlnirii, Cortul adunării. Max I.
Dimont îl numește Dumnezeul portabil62. Cortul reprezenta locuința
lui Dumnezeu în mijocul poporului Său în perioada celor 40 de ani de
pribegie prin deșert.
Tabernacolul era de fapt o parte dintr-un sanctuar, fiind format
din cortul propriu-zis și curte (figura V.15). O descriere amănunțită este
redată în Ieșirea 25-40. Conform Vechiului Testament, a fost construit
de Moise la începutul celor 40 de ani de peregrinare a triburilor israelite
prin deșert, înaintea de a ajunge în Țara Făgăduinței.
Bețalel este personajul biblic ales de divinitate, în a cărui sarcină
se găseau construcția și dotarea Tabernacolului, inclusiv confecționarea
tuturor obiectelor din aur, argint, cupru, piatră și lemn, precum și a
veșmintelor Marelui Preot.
60
Motivele care au dus la nașterea acestor construcții sunt analizate în capitolul 6.
61
Acceptarea sanctuarului de către Dumnezeu reprezintă dovada iertării poporului
Său.
62
M.I. Dimont, Evreii, Dumnezeu și istoria, Editura Hasefer, București, 2000.

Construcția era adaptată necesităților pribegiei, prezentând
facilități de montare și de demontare operative. Astfel, obiectele mai
mari – Chivotul, Jertfelnicele, Masa pentru pâinea punerii înainte
– erau înzestrate cu inele în care intrau drugi de lemn pentru a ușura
transportul.
Cortul avea dimensiunile de 13,8 m x 4,6 m x 5 m (lungime x lățime
x înălțime). Era confecționat dintr-un cadru de lemn acoperit cu o pânză
groasă, vopsită în violet, stacojiu și vișiniu. Tabernacolul avea un acoperiș
impermeabil și era împodobit cu tot ceea ce se găsea mai frumos și mai
scump în tabără.
În interiorul Tabernacolului erau două încăperi de dimensiuni
diferite: Sfânta Sfintelor și Sfânta, prima având lungimea de 4,6 m și
respectiv 9,2 m.
În Sfânta Sfintelor, despărțită de Sfânta printr-o perdea, se afla un
singur obiect, însă cel mai sacru dintre toate obiectele din cort: Chivotul
Legământului (denumit și Arca Legământului). Acesta era un sipet din
Figura V.15. Tabernacolul.

lemn de salcâm, placat cu aur, având dimensiunile de 114 cm x 68,5 cm x
68,5 cm. Chivotul era acoperit cu un capac de aur, iar deasupra capacului
se afla o pereche de heruvimi, realizați din aur masiv, ce semnificau paza
lui Dumnezeu.
În Sfânta se găseau trei obiecte: Altarul tămâierii (confecționat

din lemn de salcâm poleit cu aur; pe altar se ardea tămâie dimineața și
seara), Sfeșnicul cu șapte brațe (Menora) și Masa pentru pâinea punerii
înainte (făcută din lemn de salcâm poleit cu aur; pe această masă, o dată
pe săptămână, se puneau 12 pâini, câte o pâine pentru fiecare trib al
poporului lui Israel).
Tabernacolul era ridicat într-o curte ce avea dimensiunile de 46 m
x 23 m; în curte se aflau două obiecte: Altarul jertfelor (o cutie din lemn
de salcâm placată cu aramă, pe care preoții depuneau ofrande divinității)
și Vasul de aramă (înainte de a intra în cort sau de aducerea ofrandei, era
obligatorie spălarea pe mâini cu apa din vas).
Curtea era locul în care se oficiau zilnic rugăciuni și se aduceau
ofrande.
Evreii au purtat Cortul în toată perioada de peregrinare prin deșert
și a cuceririi Pământului Făgăduinței.
2. Templul lui Solomon
În timpul domniei regelui David (1010-970 î.Hr.), Israel a devenit

un regat centralizat, cu capitala la Ierusalim, unde a și fost transferat
Chivotul (2 Regi 6).
David a hotărât să construiască un Templu – lăcaș stabil pentru
„casa Domnului” –, a cărui menire era să consfințească sfârșitul statutului
de popor nomad prin deșertul Sinai. Așa cum s-a mai spus, David nu
și-a putut realiza visul, căci a dus multe războaie, în care s‑a vărsat mult
sânge. Însuși Atotputernicul i-a spus lui David că Templul va fi construit
de către fiul său, Solomon (3 Regi 5:2-5).
Așadar, Templul, (figura V.16) terminat în jurul anilor 950 î.Hr., a
fost construit de regele Solomon (970-930 î.Hr.) la Ierusalim, pe locul și
conform planurilor pregătite de David. Solomon a transferat în Templu
Chivotul original, flancat de cei doi heruvimi de aur (3 Regi 8:4). Dotările
erau pe măsura mărimii și importanței noii construcții. De această dată,
în Templu se găseau zece sfeșnice de aur cu șapte brațe; în curte, Vasul de
aramă era unul imens, numit și Marea de aramă, din care se alimentau
zece bazinete mobile de aramă. Intrarea în Templu era străjuită de doi
stâlpi monumentali, numiți Boaz și Iachin.

Pentru construcția Templului, David – și ulterior Solomon – au
încheiat contracte de colaborare cu Hiram, regele Tirului (2 Regi 5:11
și 3 Regi 5:1-10), având în vedere că fenicienii dispuneau de materialele
de construcție necesare, erau avansați în tehnica prelucrării acestor
materiale și aveau experiență în construcții și arhitectură63.
Șeful lucrătorilor era Hiram (Huram-Abif)64, a cărui mamă făcea
parte din tribul Naftali, iar tatăl era tirian, specialist în prelucrarea
cuprului (3 Regi 7:13-14). În 2 Cronici 2:13-14 se menționează că Hiram era
specializat în a lucra și prelucra o gamă largă de materiale: metale (aur,
argint, aramă și fier), piatră și lemn, materiale textile (in și purpură),
realiza sculpturi etc.
Figura V.16. Templul lui Solomon.
63
Amănunte suplimentare în capitolul 22.
64
Nu trebuie făcută o confuzie între cei doi Hiram: Hiram, regele Tirului și meșterul de
elită Hiram (Huram-Abif), specialistul, printre altele, și în prelucrarea cuprului.

Organizarea de șantier a fost bine gândită, astfel că pentru pregătirea
lemnului de cedru sosit din Liban65 au fost selecționați 30.000 de evrei; în
fiecare lună lucrau câte 10.000, ceilalți odihnindu-se timp de două luni.
În 2 Cronici 2:17-18 este consemnat că din cei 150.000 de bărbați
străini ce locuiau în Israel, 70.000 au fost folosiți ca purtători de
poveri, iar 80.000 ca cioplitori în piatră; la aceștia se adăugau 3.600 de
supraveghetori.
O parte din obiectele turnate ce se aflau în Templu au fost realizate
în Valea Iordanului, în zona situată între Sucot și Țartan (3 Regi 7:46-
47).
Comparativ cu dimensiunile Cortului, Templul propriu-zis dispunea
de o suprafață dublă, dimensiunile sale fiind de 27 m x 9 m x 14 m. Întregul
ansamblu era cu mult mai spațios, dispunând de o curte înconjurătoare
largă, precum și de anexe adecvate.
La sfințirea Templului, Solomon își asumă poziția de slujitor al lui
Dumnezeu, împăratul reprezentând națiunea aleasă de divinitate ca
fiind poporul Său. Această relație cu Dumnezeu era comună profetului,
preotului, omului de rând, cât și împăratului, ca recunoaștere a demnității
omului.
Cel mai important eveniment de la părăsirea deșertului Sinai a fost
sfințirea Templului. Așa precum prezența lui Dumnezeu s-a manifestat
vizibil printr-un stâlp de nor aflat deasupra Cortului în timpul pribegiei
prin deșert, în mod identic slava lui Dumnezeu plana deasupra
Templului, semnificând binecuvântarea divină, fiind în același timp – așa
cum anticipase Moise – confirmarea dumnezeiască a instaurării tronului
davidic în Israel (Deuteronomul 17:14-20).
65
Lemnul tăiat în Liban era transportat pe mare cu plutele până în portul Yaffa, iar de
aici era dus spre Ierusalim (2 Cronici 2:16).

Fig. V.17. Ierusalimul, oraș sfânt pentru evrei, creștini, musulmani.

PARTEA A ȘASEA
Metalurgia în perioada
prebiblică
Motivul abordării acestui subiect abia spre sfârșitul cărții

este de a înlesni cititorului realizarea unei comparații între
nivelul de dezvoltare și creativitate în domeniul metalurgic
la care ajunsese omul în perioada biblică, așa cum reiese din
textul sacru, și metalurgia din perioada prebiblică.
Denumită, conform textului biblic, Țara Făgăduinței,

Canaanul1 a fost țara destinată poporului ales de către
Dumnezeu. Înainte de a fi colonizată de evrei, ea a fost locuită
de alte popoare. Oare dețineau acele popoare, la data respectivă,
un anumit nivel de dezvoltare și creativitate metalurgică?
Iată mai jos un răspuns sintetizat.
Canaanul a fost locuit de popoare2 care dețineau un
înalt nivel de dezvoltare și creativitate metalurgică. Venind în
contact cu aceste popoare, evreii au putut asimila, pe lângă
cunoștințele tehnologice pe care le dețineau deja3, tehnologie
metalurgică nouă, excepția constituind-o prelucrarea
fierului4.
1
Canaan este un termen antic pentru regiunea geografică ce corespunde în zilele noastre
aproximativ cu teritoriul Israelului, partea vestică a regatului hașemit(Iordania), partea
sudică și zona de coastă a Siriei și Libanului, continuând către granița cu actuala Turcie.
Începând cu anii 1200 î.Hr., partea sudică a Canaanului a fost ocupată de triburile
israelite.
2
Evreii nou-sosiți au coexistat alături de localnici, precum canaanenii și amoriții. Acest
aspect este de altfel relatat în cartea Judecătorii 1. De exemplu, cei din tribul Manase nu
i-au îndepărtat pe localnicii canaaneni din așezările lor (Bet Șaan, Meghiddo, Dor), Jud.
1:27. O situație identică întâlnim și la triburile Efraim (Jud. 1:29), Zvulun (Jud 1:30), Așer
(Jud. 1:31-32), Naftali (Jud. 1:33), iar atunci când localnicii amoriți au exercitat presiuni
asupra celor din tribul Dan, aceștia s-au reașezat în partea nordică a Canaanului (Jud.
1:34-35, 18:1-31).
3
Vițelul de aur, Șarpele de aramă, decorarea Cortului (ce include și Menora) etc. –
tratate în capitolele 14, 15 și 16 – constituie exemple de realizări metalurgice din perioada
pribegiei prin deșert, deci înainte de colonizarea Canaanului.
4
Un exemplu concludent îl constituie episodul conflictului cu filistenii, tratat în
capitolul 21.

Cele trei ere care au precedat relatarea biblică5 sunt:
perioada neolitică, perioada calcolitică și perioada canaanită.
Pentru două coordonate, perioada definită (perioada
prebiblică) și perimetrul geografic de referință (Canaan), pe
baza materialului arheologic descoperit, vor fi prezentate
câteva aspecte legate de elemente metalurgice:
• turnarea: proces metalurgic prebiblic de largă
utilizare;
• zona Beer-Șeva prebiblică: primele activităţi meta-
lurgice de pe teritoriul de azi al Israelului;
• tezaurul de la Nahal Mișmar: materialul întrebuințat
la realizarea acestor artefacte constituie primul aliaj
din istoria civilizației (bronz arsenic), majoritatea
artefactelor fiind realizate prin procedeul de formare
cu modele din ceară;
• Timna, primul centru metalurgic din antichitate;
• procedeul de formare-turnare cu modele din ceară.
5
Vezi anexa 1.

CAPITOLUL 31
Turnarea – procedură metalurgică prebiblică
de largă utilizare
Î
n perioada prebiblică, turnarea, alături de forjare, constituia
unul dintre procedeele tehnologice importante folosite pentru
realizarea obiectelor din cupru. Schema generală de desfășurare
a proceselor tehnologice pentru realizarea obiectelor prin turnare este
redată în figura VI.1. Materia primă utilizată era minereul de cupru6.
În zona de referință, mineralul existent în cantități apreciabile
se găsea sub formă de carbonat, malachit – Cu2CO3(OH)2. Procedeul
utilizat era pirometalurgic: disociere termică într-un pat de cărbune, la
temperaturi de peste 700oC. Procesul de topire se desfășura în două faze:
• disocierea carbonatului:
Cu2CO3(OH)2 → 2CuO + CO2 ↑+ H2O ↑
• disocierea oxidului metalic:
2CuO → 2Cu + O2 ↑
În schema proceselor tehnologice din figura VI.1 sunt prezentate

ariile de activitate pentru realizarea de obiecte prin turnare. Un număr
de imagini fotografice aferente schemei din figura VI.1 sunt prezentate
în figura VI.27. Rezultatul, după topire, îl reprezintă granulele de cupru
incluse într-o masă de zgură (figura VI.3). Zgura va fi eliminată, total
sau parțial, în continuarea procesului, iar granulele de cupru vor urma
procedura de retopire, în vederea turnării în formă.
Ultima operație din ciclul de fabricație, turnarea, conduce la

obținerea piesei dorite. Turnarea se poate realiza în matrițe de folosință
multiplă (de obicei din piatră) (vezi figura VI.4) sau în forme de unică
folosință (nisip, modele de ceară etc.).
În templele canaanite au fost descoperite multe statuete turnate

din bronz, în general de mici dimensiuni. Un exemplu concludent îl
6
Minereul putea conține și urme de arsenic. În acest sens, artefactele din bronz-
arsenic ale tezaurului de la Nahal Mișmar reprezintă un exemplu elocvent.
7
Instantaneele prezentate sunt realizate cu studenții din Departamentul de Arheologie
al Universității „Ben-Gurion” din Beer-Șeva, în anul 2002. Tema de lucru: simularea
procesului de turnare în condițiile caracteristice epocii calcolitice. Pentru bilanț: din 2
kg de malachit introduse în cuptor, s-au obținut circa 60 g de cupru, respectiv 3%.

Figura VI.1. Schema
generală de desfășurare
a proceselor tehnologice
pentru realizarea de
obiecte prin turnare.
Figura VI.2. Instantanee din activitățile redate în schema din

figura VI.1: 1 – malachitul; 2 – fărâmițarea malachitului;
3, 4, 5 – construcția cuptorului; 6, 7 – încărcarea cuptorului;
8 – intensificarea arderii în cuptor; 9 – cuptorul încins.

reprezintă figurina din figura VI.58, datată în secolul al VII-lea î.Hr. În
matrița originală de turnare, realizată din piatră (figura VI.5a), se pot
observa urme de metal turnat, iar în canalele de aerisire există un surplus
de metal ce ieșea spre exterior. Statueta din figura VI.5b reprezintă un
obiect de cult turnat în condiții moderne, în matrița originală.
Piesele turnate aveau un spectru larg de utilizare: obiecte pentru

cult, obiecte de podoabă, unelte de lucru (cuțite, dălți, topoare).
Fig. VI.3. Granule de cupru incluse în masa de zgură.
8
Ambele exponate – atât matrița din piatră pentru turnare, cât și statueta turnată
– sunt expuse în secția Antichități din clădirea Ministerului Învățământului și Culturii
din Ierusalim. Matrița din piatră a fost descoperită în urma săpăturilor arheologice de
lângă Naharia (nordul Israelului), pe locul unui templu de cult canaanit.

Figura VI.4. Schița unei
matrițe din piatră pentru
turnarea unui topor.
Figura VI.5.
Obiect de cult canaanit.

CAPITOLUL 32
Zona Beer-Șeva prebiblică –
primele activități metalurgice în Israelul antic
C
ititorul se poate întreba care este locul Beer-Șevei în contextul
prezentei cărți.
Ei bine, acest oraș, astăzi capitala Negevului, districtul sudic
al Israelului, este amintit în Vechiul Testament în 33 de pasaje biblice9,
începând cu perioada Patriarhilor și terminând cu revenirea din robia
babiloniană.
Apariția pentru prima dată a Beer-Șevei pe scena biblică, incluzând și
localizarea geografică, este menționată în Geneza 21:14. „Actul de naștere”
al orașului Beer-Șeva este legat de prima vizită în regiune a patriarhului
Avraam (Geneza 21:22-34), pasajul relevant fiind în Geneza 21:31: De aceea
s‑a și numit locul acela Beer Șeba, pentru că acolo au jurat ei amândoi; și
în continuare, în Geneza 21:33: Iar Avraam a sădit o dumbravă la Beer Șeba
și a chemat acolo numele Domnului Dumnezeului celui veșnic. A doua
vizită în regiune este cea a patriarhului Ițhac (Isaac), (în Geneza 26:23-
33), pasajul relevant fiind în Geneza 26:23: De aici Isaac s-a urcat către
Beer Șeba și în Geneza 26:33: Și a numit Isaac fântâna aceea Șibea, adică
jurământ. De aceea se și numește cetatea aceea Beer Șeba, adică fântâna
jurământului, până în ziua de astăzi. Regăsim denumirea și în perioada
patriarhului Iacov10: Sculându-se deci Israel cu toate câte avea, a mers la
Beer Șeba și a adus jertfă Dumnezeului tatălui său Isaac11 (Geneza 46:1).
În Ioșua 15:28 – Hațar-Șual, Beerșeba și Biziotia, cu împrejurimile și
satele lor –, Beer-Șeva e amintită ca fiind unul din cele 29 de orașe care
aparțineau tribului Iehuda din Negev; la fel și în Nehemia 11:27.
9
Gen. 21:14, Gen. 21:31, Gen. 21:32, Gen. 21:33, Gen. 22:19, Gen. 26:23, Gen. 26:33, Gen.
28:10, Gen. 46:1, Gen. 46:5; Ios. 15:28, Ios. 19:2; Jud. 20:1; 1 Regi 3:20, 1 Regi 8:2; 2 Regi 3:10,
2 Regi 6:19, 2 Regi 17:11, 2 Regi 24:2, 2 Regi 24:7, 2 Regi 24:15; 3 Regi 4:25, 3 Regi 19:3; 4 Regi
23:8; 1 Cron. 4:28, 1 Cron. 21:2; 2 Cron. 19:4, 2 Cron. 24:1, 2 Cron. 30:5; Neh. 11:27, Neh. 11:30;
Amos 5:5, Amos 8:14.
10
Iacov a devenit Israel pe parcursul narațiunii biblice.
11
Textul biblic redă faptul că, la îndemnul divinității, Avraam și Lot au părăsit locul de
baștină (orașul mesopotamian Ur), îndreptându-se spre Pământul Făgăduit. Pe primul
loc unde s-au așezat nu exista suficient pământ roditor, fapt pentru care slujitorii lui
Avraam și ai lui Lot au început să se certe. Ca urmare, Avraam și Lot au convenit să se
despartă: Avraam a pornit spre apus, către Canaan, iar Lot a pornit spre răsărit, către
câmpia Iordanului, stabilindu-se la Sodoma (așezare învecinată cu Gomora). Avraam,
în drumul său, va găsi izvoare, ca să-și adape turmele, în locul denumit și astăzi Beer-Șeva.
De altfel, traducerea ebraică a denumirii orașului Beer-Șeva/‫שבע‬-‫ באר‬este șapte izvoare:
beer/‫ באר‬se traduce prin izvor, iar șeva/‫ שבע‬înseamnă șapte.

Descrierea biblică a Beer-Șevei poziționează geografic orașul,
acesta aflându-se la granița de sud a tribului Iehuda și ulterior a regatului
Iehuda (Jud. 20:1; 1 Regi 3:20)12.
Analizând rezultatele descoperirilor arheologice pentru perioada
prebiblică și biblică, se pot concluziona următoarele aspecte:
• primele semne de colonizare a regiunii, situate de-o parte și de
alta a râului Beer-Șeva, apar în anii 7000 î.Hr.13;
• în mileniul al V-lea î.Hr. (perioada calcolitică), în Beer-Șeva
și împrejurimi (Tel Șeva, Abu Matar, Bir es-Safadi, Siqmim,
Nevatim – figura VI.6) au existat colonii puternice și stabile,
întreaga regiune constituind un puternic centru de prelucrare a
cuprului, aici fiind primul centru de acest gen din istoria antică a
Israelului;
• în anii 4000 î.Hr., Beer-Șeva a fost părăsită de locuitorii săi14;
• nu există mărturii că între anii 3500-1200 î.Hr., perioadă
corespunzătoare epocii bronzului, Beer-Șeva ar fi fost populată;
• au fost descoperite vestigii arheologice din epoca fierului II
(secolele al VII-lea – al VII-lea î.Hr., corespunzătoare perioadei
regilor);
• la sfârșitul epocii fierului, zona Beer-Șeva a fost din nou părăsită;
• începând cu secolul I d.Hr., există vestigii referitoare la repopularea
zonei, vestigii care se întind și pe perioada romană târzie (secolele
al III-lea – al IV-lea d.Hr.)15.
Investigațiile de laborator ale artefactelor descoperite, realizate de
către specialiști, s-au axat pe analize din care să rezulte modalitatea de
obținere a temperaturii, procesul tehnologic, precum și sursa materiei
folosite16.
12
Elemente suplimentare în:
- http://www.jewishvirtuallibrary.org/jsource/Archaeology/beersheva.html;
- http://www.jewishmag.com/61mag/beersheva/beersheva.htm.
13
Vezi una dintre cărțile de referință, I. Gilead and P. Fabian, 7,000 Years of Settlement:
the Archaeological Remains of Beer Sheva Since the Sixth Millennium B.C. Till the Late
First Millennium A.D. (Hebrew) în Beer Sheva Metropolis in the Making. Editată de Y.
Grados și E. Meir Glitzenstein, pp. 303-331 (2008). De asemenea, Rosen, Steven A.,
An Investigation Into Early Desert Pastoralism: Excavation at the Camel Site, Negev,
Monograph 69, Cotsen Institute of Archaeology Press, 2011, Chapter 8 (Copper Objects
from the Camel Site).
14
Nu se cunosc motivele care au dus la depopularea acestor meleaguri.
15
Pentru perioada postbiblică a Beer-Șevei, descoperirile arheologice confirmă urmă-
toarele evidențe: epoca bizantină (în special sec. al VI-lea – al V-lea î.Hr.) și epoca
musulmană (sec. al VIII-lea – al VII-lea î.Hr.).
16
Referitor la realizarea temperaturilor înalte, există cercetători care consideră că
unele procese tehnologice au la bază magia. De exemplu, procesul prin care o rocă
este transformată în lichid nu putea fi realizat de un simplu meseriaș, ci de unul cu
puteri magice (N.J. van der Merwe & D.H. Avery, 1987, Science and Magic in African
Technology: Traditional Iron Smelting în Malawi. În Africa 57:143-172). Să fi participat

În perioada calcolitică, locuitorii Beer-Șevei și cei din împrejurimi
au fost buni meșteșugari în arta prelucrării cuprului. În acest sens stau
mărturie artefactele din cupru descoperite pe șantierele arheologice de
lângă Beer-Șeva (Tel Șeva, Abu Matar). Aceste artefacte (topoare, dălți)
aveau utilizare cotidiană. Pe șantierul de la Abu Matar s-au descoperit
resturi de cupru și fragmente de cuptoare, șeminee cu zgură, precum și
diverse obiecte, toate acestea atestând că în siturile investigate au existat
activități metalurgice, prelucrarea cuprului reprezentând o ocupație
importantă. Cuptoarele aveau o formă rotundă, cu un diametru de 30-
40 cm, pereții fiind din lut ars. S-au găsit și țevi din lut ars, prin care se
introducea aerul în cuptor pentru mărirea intensității flăcării (suflante
de aer). Materia primă fărâmițată era depusă direct în cuptor (cu contact
între combustibil și materia primă) sau într-un mic creuzet de lut ars
(fără contact direct). În jurul cuptorului au fost găsite mai multe pietre
care se foloseau la mărunțirea (măcinarea) materiei prime (bucăți de
metal, malachit), ceea ce denotă că artefactele găsite au fost realizate
chiar de locuitori.
Figura VI.6. Beer-Șeva și împrejurimile sale în perioada calcolitică.
și anticii locuitori ai Beer-Șevei la ședințe de magie ale topitorului-turnător? Dacă da,

putem afirma că magia a avut influențe pozitive în cultură, artă și civilizație.

În urma analizării obiectelor din cupru aparținând perioadei
calcolitice, s-a constatat că prelucrătorii în metale foloseau și metode de
tehnologie avansată, cum ar fi modelele ușor fuzibile (modele din ceară).
Majoritatea materiei prime, respectiv malachitul, era adusă din Funon
(situat în partea estică a râului Iordan); de asemenea, cantități mici erau
aduse și din Anatolia.
În concluzie, pentru perioada calcolitică vom observa că locuitorii

din zona Beer-Șeva au lăsat în urma lor prima cultură metalurgică de pe
teritoriul Israelului actual, cultură reprezentată de primele ateliere de
prelucrare a cuprului în zonă.

CAPITOLUL 33
Tezaurul de la Nahal Mişmar
Î
n anul 1961, echipa de arheologi condusă de Pesah Bar Master
era angrenată în operațiunea de căutare a unor eventuale
pergamente în deșertul Iudeea, zonă în care fuseseră descoperite
vestitele manuscrise de la Qumran, Marea Moartă. În punctul aflat la
coordonatele geografice 31° 38′ 0,93″ N, 35° 36′ 4,34″ E, între Ein Gedi și
Masada, se află o grotă greu accesibilă, numită astăzi Grota tezaurului
de la Nahal Mișmar (figura VI.7). Aici au fost descoperite 442 de obiecte
(figura VI.8), un adevărat tezaur17, înfășurate într-o saltea de paie18.
Tezaurul reprezintă cel mai mare grup de obiecte antice din cupru
găsite până acum în Orientul Apropiat. Dintre acestea, 429 au fost
realizate dintr-un aliaj cupru-arsenic (4-12%), bronzul arsenic, respectiv
Figura VI.7. Grota tezaurului de la Nahal Mișmar.

17
Tezaurul
este cunoscut și ca tezaurul din deșertul Iudeea.
18
Pentru elemente suplimentare vezi Moorey, P.R.S., The Chalcolithic Hoard from
Nahal Mishmar, Israel, în World Archaeology, vol. 20 (1988), pp. 171-189.

Figura VI.8. Tezaurul de la Nahal Mișmar.
În stânga: momentul descoperirii; în dreapta: după prezervare.
primul aliaj din istoria civilizației19. Au fost inventariate 10 coroane, 256

capete de buzdugan, 118 sceptre, 16 unelte de lucru în formă de daltă. De
asemenea, tezaurul cuprinde și o serie de obiecte din alte materiale: șase
din hematită, cinci din dinți de hipopotam și câte unul din calcar și fildeș
de elefant. Toate artefactele sunt unicat.
În figura VI.9 sunt redate trei piese de rezistență. Estetica lor este de
excepție și sunt atât de sofisticate, încât artizanii moderni rămân uimiți la
Figura VI.9. Artefacte din tezaurul de la Nahal Mișmar.

În stânga: bicefalul și coroana; în dreapta: sceptrul ce susține capete de căprioară.
19
S. Ilani, A. Rosenfeld, Ore Source of Arsenic Copper Tools from Israel During
Chalcolithic and Early Bronze Ages, în Terra Nova, vol. 6 (1994), pp. 177-179.

vederea lor. Forma și decorarea fiecărui artefact este neobișnuită. Multe
sunt atât de ciudate, încât sfidează o definire corectă.
Faptul că 338 dintre obiecte reprezintă zeități sau motive cu cap de
zeitate și sceptre sprijină ipoteza că depozitul din complexul antic era
folosit pentru diverse ceremonii de cult20.
Au fost studiate geo-chimia și mineralogia particulelor metalice. În
acest scop s-a folosit o gamă largă de metode de investigare: pentru studiul
morfologiei și chimiei particulelor s-a utilizat microscopia electronică tip
SEM (Scanning Electron Microscope) echipat cu EDS (Energy Dispersive
X-ray Spectrometer), pentru analiza chimică s-a folosit investigația tip
ICP-AFS (Plasma Atomic Fluorescence Spectroscopy), precum și tehnica
cu raze X pentru determinarea compoziției mineralogice21. Pentru
datare, s-a apelat la procedura cu carbon-14, în urma căreia a rezultat că
obiectele au fost realizate aproximativ la începutul mileniului al IV-lea,
însă nu mai târziu de anul 3700 î.Hr.
Artefactele sunt deosebit de frumoase, având geometrii complexe,
fapt ce explică măiestria, profesionalismul și experiența artizanilor din
Canaan. Saas notează22: Tezaurul din deșertul Iudeea reprezintă punctul
metalurgic culminant al artizanilor din perioada calcolitică în ceea ce
privește dibăcia, priceperea și îndemânarea, atunci când cuprul și aliajele
cupru-arsenic au constituit o premieră, utilizată pe scară largă în Orientul
Apropiat…
În paralel, trebuie însă evidențiată legătura dintre arta primitivă,
religie și metalurgie, pregnantă și în acest caz.
Analizând geometria artefactelor – exemple în figurile VI.10 și VI.11
– este lesne de observat că multe dintre ele au fost realizate prin procedeul
de formare-turnare cunoscut astăzi ca „turnarea în forme-coji obținute
cu modele ușor fuzibile”23. Însă au fost folosite și alte procedee, precum
turnarea în forme deschise, turnarea în forme închise etc.
20
O explicație acceptată de majoritatea cercetătorilor este aceea că obiectele găsite
constituiau obiecte de cult și aparțineau templului descoperit la Ein Gedi. Acest templu
este cunoscut în literatura de specialitate ca Templul Calcolitic, distanța dintre Nahal
Mișmar și Ein Gedi fiind de circa 12 km. Cercetătorii consideră că, din considerente de
securitate, obiectele au fost transferate temporar din Templul de la Ein Gedi într-un loc
de refugiu, respectiv în peștera de la Nahal Mișmar.
21
Cu titlul informativ, iată câteva rezultate:
1. Analiza chimică a majorității mineralelor: 40,5% Cu, 10% As, 4% CaO, 2% P2O5,
6,7% Al2O3; 25,3% Si02, 1,5% Fe2O3, 1,8% Na2O, 1,2% K2O, 1,1% TiO2, 0,3% SO3, 0,4%
MgO; de asemenea: 2.700 ppm Zn, 1.600 ppm Mn, 400 ppm Ba, 360 ppm Pb, 100 ppm
Ag, 55 ppm V, 25 ppm Sb.
2. Rezultatele analizei EDS a elementelor din mineral: 71% Cu și 29% As.
3. S-a determinat: cuprul nativ din zăcământul metalic era asociat cu alte minerale
bogate în arsenic [koutekit (Cu5As2), domeikite (Cu3As)] și sulf [covelit (CuS)].
22
S. L. Saas, The Substance of Civilization, Arcade Publishing, New York, 1998, p. 59.
23
Aspect dezvoltat în capitolul 35.

Figura VI.10.
Figura VI.11.
Tipuri de geometrii ale artefactelor din tezaurul de la Nahal Mișmar.

Astăzi, artefactele se află expuse la Muzeul Israel din Ierusalim,
secția Antichități.
Materialul din care au fost realizate artefactele din tezaurul de

la Nahal Mișmar – bronzul arsenic – constituie primul aliaj din istoria
civilizației, dezvoltat în jurul anului 4000 î.Hr. Arsenicul (cu simbolul
As în tabelul elementelor) este un element destul de rar, găsindu-se în
scoarța pământului într-o cantitate de circa 5 x 10-4%. Totuși, el însoțește
frecvent minereurile de aur, argint, plumb și cupru, devenind astfel un
produs secundar. Este posibil ca, la început, acest tip de bronz să fi fost
realizat accidental, datorită asemănării de culori între minereul metalifer
și culoarea de un verde-luminos a flăcării în momentul încălzirii în
cuptor. Un lucru este însă cert: atât „metalurgul” antic, cât și utilizatorul,
care puteau fi chiar una și aceeași persoană, au realizat repede că piesele
executate din bronz arsenic dețineau proprietăți tehnologice (turnarea
în formă și forjabilitatea), precum și proprietăți de utilizare (tenacitate,
duritate) superioare față de cele ale pieselor similare executate din cupru.
Însă au observat și riscul mortal la care se expun când topesc acest gen
de aliaj.24
24
Aspect amintit și în capitolul 4.

CAPITOLUL 34
Bazinul Timna, primul centru metalurgic
din antichitate
1. Introducere
Timna este situată în Valea Arava, la circa 30 km nord de orașul Eilat

– punctul cel mai sudic al Israelului, Eilat fiind și port la Marea Roșie prin
golful Eilat (sau Akaba) – și la circa 200 km sud de Marea Moartă.
În zona marcată cu galben din figura VI.12 au fost descoperite vestigii
arheologice care confirmă o intensă activitate de metalurgie extractivă a
cuprului, încă din prima perioadă a metalurgiei antice. Centrul principal
de activitate l-a constituit zona Timna.
Figura VI.12.
Poziționarea
geografică a
bazinului Timna.

Consacrarea regiunii Timna din punct de vedere arheo-metalurgic
este de dată relativ recentă și se datorează cercetărilor și investigațiilor
arheologice sistematice efectuate între anii 1964-1969 de expediția Arava
sub auspiciile Muzeului Haaretz din Tel Aviv, Institutului de Arheologie
din cadrul Universității din Tel Aviv și, din 1974, Institutului pentru Studii
de Arheo-metalurgie, University College din Londra, sub conducerea lui
Beno Rothemberg25.
Descoperirile arheologice din Valea Timna relevă că activitatea
minieră de extracție a cuprului a început în epoca neolitică târzie, înainte
cu mai mult de 6.000 de ani, spre sfârșitul mileniului al V-lea î.Hr.
Cuprul a fost primul metal din care s-au realizat unelte, arme,
artefacte de cult, obiecte de podoabă. La Timna au fost descoperite
evidențe referitoare la toate etapele de dezvoltare a extracției și a topirii
minereului de cupru. Aici au fost descoperite primele mine de extracție
a cuprului din istoria umanității; aici a făcut omul pasul tehnologic
revoluționar care l-a condus din neolitic spre calcolitic: cuprul a fost
extras din piatră, respectiv din rocile cuprifere aflate în apropiere. La
Timna s-a născut o nouă meserie: specialist în tehnologia de extragere și
prelucrare a cuprului26.
Activitățile miniere din Valea Timna au atins apogeul în timpul
domniei faraonilor egipteni din dinastiile a 18-a și a 19-a, respectiv între
secolele al XIV-lea și al XII-lea î.Hr., atunci când coloniștii egipteni cu
experiență în minerit, în colaborare cu localnicii madianiți și amaleciți,
au transformat Valea Timna într-o largă zonă industrială de extracție a
cuprului. Este posibil ca acest grup de coloniști mineri să constituie o
ramură a grupului de coloniști aflat în Peninsula Sinai27.
Malachitul28 – Cu2(CO3)(OH)2 – era principala materie primă; el
conținea circa 25-35% cupru. Mineritul subteran, atât explorarea, cât și
exploatarea, ridica o problemă tehnică destul de anevoioasă, având în
vedere că mineralul se găsea dispersat în cadrul diferitelor formațiuni
geologice existente: granit, straturi de nisip, piatră de calcar dolomitic,
gresie moale29.
25
Rezultatele cercetărilor au fost publicate în cartea Timna – Valley of the Biblical
Copper Mines, (1972), Thames and Hudson, precum și în The Ancient Metallurgy of
Copper, IAMS (Institute for Archaeo-Metallurgical Studies), Londra, 1990.
26
Desigur, obiectele din neolitic realizate din piatră, fildeș și aur au continuat să fie
utilizate în paralel cu noile obiecte din cupru.
27
Se estimează că prezența omului în Peninsula Sinai a început în mileniul al VI-lea
î.Hr., deci acum aproximativ 8.000 de ani. În urma acestei prime colonizări a peninsulei
au ajuns și coloniștii din epoca bronzului, care au numit-o „țara turcoazului”, dezvoltând
primele mine de cupru și de turcoaz. Faraonii au ocupat apoi peninsula și i-au înrobit
pe localnici. În perioada Primei Dinastii (circa 3050–2890 î.Hr.), extracția turcoazului
se făcea în două locuri: Wadi Maghara și Serabit Al-Khadim. Exploatarea minelor a
continuat câteva mii de ani.
28
Etimologic, numele poate fi legat de cuvântul ebraic malah/ , care se traduce
prin mesager, arhanghel, înger.
29
Multitudinea mișcărilor tectonice din decursul epocilor geologice au dus la

2. Bazinul Timna, primul centru metalurgic din antichitate
Activitatea umană în bazinul Timna – referitoare la cupru – este

regăsită de-a lungul celor trei mari perioade din istoria umanității: epoca
neolitică, epoca calcolitică și epoca bronzului (perioada canaanită).
Epoca neolitică
Din perioada de început a mineritului și a metalurgiei nu există
numeroase vestigii în regiune. Probabil că la început, minereul cuprifer
era colectat din depozite de suprafață. Exploatarea minieră de adâncime
a început mai târziu și se realiza la început prin practicarea unor găuri în
formă de farfurii adânci, fapt dovedit de existența a numeroase asemenea
găuri în zona de exploatare. De asemenea, pe suprafața unor stânci
au fost descoperite urme rotunde și plate, caracteristice loviturilor cu
ciocane de piatră.30
Sfârșitul epocii neolitice – perioada calcolitică31

Într-una din zonele adiacente acestor gropi de exploatare a
fost descoperit un sit de fuziune care se pare că aparține începutului
metalurgiei în regiune. Acest sit este de fapt o pre-topire, fiind și
singurul de acest gen descoperit vreodată. În zgură se află metal topit
amestecat cu pietricele de nisip, alături de bucăți de mineral netopit32.
În consecință, separarea cuprului de sterilul din mineral nu putea fi de
calitate: detașarea picăturilor de cupru topit blocate în zgură se realiza
pe cale mecanică, prin zdrobirea zgurii.
Descoperirea acestui unicat demonstrează că în zona Timna,
metalurgia nu a început în perioada calcolitică, conform tiparului
general acceptat, ci încă din neolitic, respectiv în mileniul al VI-lea î.Hr.
Deci nașterea metalurgiei, obținerea cuprului din mineral, s-a întins pe o
perioadă de circa 2.000 de ani, din mileniul al VI-lea î.Hr. până în mileniul
al IV-lea î.Hr. În această perioadă, metalurgia a făcut pași importanți,
trecând de la primitivismul caracteristic „culturii sinaitice” la un nivel
superior de dezvoltare, timp în care au fost acumulate experiențe și
cunoștințe tehnologice: alegerea categoriilor de minerale, cantitatea
optimă de materiale introduse în cuptor, construirea cuptoarelor
incluzând sisteme eficiente de introducere forțată a aerului în cuptor33.
dispersarea concentrărilor de mineral metalifer.
30
Faptul că s-au găsit multe obiecte realizate din cremene și doar puține din ceramică,
indică sfârșitul neoliticului și începutul calcoliticului.
31
Pentru Orientul Apropiat, perioada calcolitică se întinde între anii 4500 și 3500
î.Hr.
32
Temperatura nu ajunsese încă la cel puțin 1.085OC, la care cuprul se topește. Acest
aspect vine să întărească un fapt cunoscut: în această perioadă istorică, cuptoarele erau
încă rudimentare, iar cunoștințele tehnologice limitate.
33
Este posibil ca, în paralel, vechile cuptoare din „cultura sinaitică” să fi rămas în uz,
nivelul lor de producție fiind de doar câteva kilograme.

Metalurgia extractivă a cuprului și obținerea sa ca metal, realizarea
unor obiecte, inclusiv instrumente ajutătoare de lucru, a constituit
factorul determinant de dezvoltare a regiunii și transformarea ei într-un
centru de metalurgie extractivă, dar și de atracție pentru străini.
Perioada canaanită34
Epoca mijlocie și târzie a bronzului este caracterizată printr-un
strict și sever control egiptean al întregii zone denumite Canaan; aceasta
devine provincie egipteană35.
Între secolele al XIV-lea și al XII-lea î.Hr., în timpul hegemoniei
imperiului egiptean în regiune, o numeroasă grupă de coloniști mineri
egipteni sosiți la Timna a întemeiat un enorm complex metalurgic,
procesul începând cu extracția minereului din mine și finalizându-se
prin obținerea cuprului cu ajutorul cuptoarelor de topire, toate făcându-se
într-un cadru ce-ți oprește și astăzi respirația datorită feeriei peisajului
natural. Lucrările au început în perioada faraonului Seti I (1290-1279
î.Hr.) și au continuat până în perioada faraonului Ramses al V-lea (1149-
1145 î.Hr.). Aici a existat o activitate dinamică, atât de prospectare și
minerit, cât și de topire a cuprului, cantitățile de cupru rezultate fiind
deosebit de mari.
În complex lucrau și localnici, precum indică obiectele ceramice
ale madianiților și adomiților descoperite acolo.
Pentru a detecta venele bogate în minereu de cupru, minerii
coborau în subterane prin puțuri verticale de acces (vezi figura VI.13)36,
care ajungeau la o adâncime de 37 de metri, având diametrul de intrare
de circa 85 cm.
Puțurile verticale se ramificau cu galerii orizontale de exploatare
(ca în figura VI.14), adevărate sisteme de minerit subteran în labirint.
Ventilația era realizată prin găuri care ajungeau la suprafață.
Unele sisteme labirintice se găseau pe mai multe niveluri, unul
deasupra celuilalt, cu un ax intern de conectare între ele. Au fost
inventariate peste 8.000 de puțuri, ceea ce indică scara la care exploatau
egiptenii regiunea: un adevărat complex minier tridimensional de
exploatare și extracție.
Minereul de cupru, dislocat din aceste galerii prin utilizarea
ciocanelor și a dălților de metal, era apoi ridicat la suprafață37 și
prelucrat.
Ca urmare, la locul de exploatare au fost construite zece tabere.
Fiecare avea alocată o zonă pentru topirea cuprului și una pentru locuit.
De asemenea, fiecare tabără dispunea de spații pentru depozitarea
materiei prime, precum și a produsului finit.
34
Pentru definirea perioadei canaanite, vezi anexa 1.
35
Acest statut al Canaanului se termină odată cu sosirea filistenilor și evreilor în regiune.
36
După http://www.megalithic.co.uk/article.php?sid=14716.
37
Pentru munca grea de minerit au fost aduși și folosiți sclavi.

Figura VI.13. Puț
vertical de acces.
Fig. VI.14. Galerii orizontale.
Activitatea zilnică includea aducerea lemnului de foc (salcâm),

necesar procesului de topire, și a apei38, extracția minereului din
subteran, topirea, încărcarea produsului finit și transportarea lui în
Egipt. Transportul se făcea în convoaie, atât pe mare (prin portul Eilat de
azi), cât și pe uscat (cu ajutorul cămilelor).
În perioada târzie a epocii bronzului, cuptoarele de topire s-au
îmbunătățit: erau săpate în pământ, majoritatea căptușite cu pietre și
argilă. Diametrul și adâncimea lor erau de aproximativ 45 cm, echipate
38
Copacii și apa proveneau din Ein Radian (Yotvata), situat în apropierea exploatării
Timna.

cu două-trei perechi de foale-burduf din piele și tuburi de lut introduse
în partea de jos a cuptorului39. În zona de topire au fost descoperite sute
din asemenea fragmente de tuburi de lut.
Corpul burdufului era realizat din piatră scobită, acoperită cu foi de
piele, în care era practicată o valvă. Fiecare lucrător activa cu picioarele
câte o pereche de foale. Procesul de topire era destul de complex: în
prima fază, cărbunele de lemn era ars în cuptor timp de două ore,
simultan cu acționarea foalelor. În momentul în care în cuptor era
realizată temperatura necesară (circa 1.2000C), erau introduse treptat
minereu de cupru mărunțit, oxid de fier și cărbune. Rolul oxidului de
fier era multiplu: realizarea procesului de reducere chimică a cuprului
din minereu, coborârea temperaturii de topire, micșorarea vâscozității
zgurii. După circa cinci ore de procesare, timp în care aerul era insuflat în
permanență în cuptor, cuprul topit fiind mai greu, se depunea în partea
de jos a cuptorului, iar zgura ușoară se acumula deasupra metalului
topit, protejându-l de oxidare. În această etapă era practicată în cuptor
o deschidere frontală prin care se scurgea cea mai mare parte din zgură.
Produsul finit, bucata de cupru în stare vâscoasă, era scoasă din cuptor
utilizându-se o tijă cu vârf din metal. Bilanțul unei asemenea acțiuni era
următorul:
• materialele introduse în cuptor: aproximativ 50 de kg de minereu
de cupru, 100 kg oxid de fier, 150 kg cărbune de lemn;
• rezultatul: 1,5 kg de cupru, aproximativ 25 kg zgură.
Coloniștii s-au îngrijit și de satisfacerea necesităților de cult.40
Exploatarea minieră de la Timna a încetat în jurul anilor 1200 î.Hr.
Mulți cercetători consideră că bazinul Timna, celebru datorită vestitelor
mine ale regelui Solomon, a reprezentat sursa din care regele Solomon
a extras cantitățile de cupru necesare grandioaselor sale construcții41.
Cercetări recente afirmă însă că situl de la Timna nu a fost folosit în
secolul al X-lea î.Hr.42
39
În capitolul 31, figura VI.2, poziția 5: reconstituirea unui cuptor antic, prevăzut cu
două orificii inferioare pentru insuflarea aerului.
40
În centrul Văii Timna, la poalele Stâlpilor lui Solomon, egiptenii au construit un
templu în cinstea zeiței Hathor, zeița egipteană a mineritului. Se pare că templul a fost
ridicat în secolul al XIII-lea î.Hr., pentru a servi coloniștilor egipteni, care credeau că
rugăciunile și ofrandele lor aduse zeiței îi vor ajuta să găsească roca bogată în metal.
Curtea din partea frontală a templului servea ca altar; la baza unuia dintre stâlpi a fost
cioplită o adâncitură, probabil pentru a fi plasată aici statuia zeiței.
Atunci când grupul egiptean a părăsit zona, exploatarea minelor a fost preluată
de madianiți. Templul a devenit locul lor de cult, curtea fiind acoperită cu un material
colorat textil, așa cum s-a descoperit în urma săpăturilor arheologice. Zeitatea locală
madianită adusă în templu a primit ofrande speciale, precum renumita figurină sub
formă de șarpe de cupru cu cap aurit (reminiscență a șarpelui de cupru descris în
Numerii 21:6-9). Dovezile culturii madianite la Timna prezintă o importanță deosebită,
având în vedere relatarea biblică a întâlnirii lui Moise cu socrul său, Itro, preot din
Madian, și participarea acestuia la organizarea cultului israelit în deșert (Exodul 18).
41
H. R. Haggard, King Solomon’s Mines, Cassel & Company, 1885.
42
Beno Rothenberg, Timma: Valley of the Biblical Copper Mines, în: Bulletin of the School
of Oriental and African Studies, University of London, vol. 37, nr. 1, (1974) pp. 223-224.

Exploatarea cuprului a fost reînnoită în perioada romană, ea
continuând, cu anumite întreruperi, până în zilele noastre.43
Timna biblică
Timna, un nume de femeie, este consemnat pentru prima oară în Geneza 3644,
capitol consacrat urmașilor lui Esau, care au locuit în țara Edom, aflată la sud-est de
Marea Moartă.
În Biblie întâlnim și numele de așezare Timna, prima consemnare fiind în Geneza
38:12: Trecând însă vreme multă, a murit fata lui Șua, soția lui Iuda. Iar Iuda, după ce au
trecut zilele de jelire, s-a dus în Timna, la cei ce tundeau oile lui, împreună cu prietenul
său Hira adulamiteanul.
În Judecători 14:1, întâlnim numele așezării Timna în legătură cu puternicul
Samson: Samson s-a pogorât la Timna și a văzut acolo o femeie din fetele Filistenilor.
43
Rentabilitatea reprezintă factorul ce guvernează producția, având în vedere că
extragerea cuprului este supusă fluctuațiilor înregistrate la bursele de metal, iar prețul
de cost este elementul ce primează pe piața internațională de desfacere. Pentru cuprul
obținut la Timna, costurile de exploatare au fost mai mari, având în vedere concentrația
scăzută a zăcământului existent, de circa 1,5% Cu.
Extragerea cuprului din minereu se realizează în prezent prin procedee chimice.
Acest fapt presupune câteva etape: (1) exploatarea minereului de cupru, (2) transferul
către instalațiile de concasare, (3) concasarea, (4) dizolvarea cu acid sulfuric (pentru
obținerea sulfatului de cupru), (5) decantarea produselor reziduale, (6) transferul
sulfatului de cupru pentru punerea sa în contact cu fierul (cu obținerea cuprului metalic
și a sulfatului de fier) și (7) uscarea. Concentrația realizată este de 77-83% Cu.
Reacțiile care conduc procesul actual de producție sunt următoarele:
Cu2(CO3)(OH)2 + 2H2SO4  2CuSO4 + H2CO3 +2H2O
CuSO4 + Fe  Cu + FeSO4
Desigur, cuprul poate fi separat din sulfatul de cupru și pe cale electrolitică:
Cu+2 + 2e  Cu metal
44
Numele Timna poate fi regăsit și în Gen. 36:22; Gen. 36:40; 1 Cron. 1:39; 1 Cron. 1:51.

CAPITOLUL 35
Procedeul de formare-turnare
cu modele din ceară
A
ceastă metodă de turnare este cunoscută și sub denumirile
turnarea cu modele pierdute, turnarea de precizie, turnarea
în forme coji obținute cu modele ușor fuzibile. De asemenea,
în limba engleză o întâlnim sub denumirile Lost Wax sau Investment
casting, în limba franceză Perdue Cire, în limba germană Wachsaussch
melzverfahren.
Acest procedeu reprezintă una dintre cele mai vechi tehnici de
turnare a metalelor – de circa 5.000 de ani –, materia primă folosită
pentru realizarea modelului fiind ceara de albine și argila pentru forma
refractară.45 Această tehnică împletește arta designerului în ceară cu
măiestria turnătorului.
Procedeul a fost folosit inițial pentru realizarea de idoli, ornamente
și bijuterii.
În antichitate, tehnica era cunoscută în India, China, Tailanda,
fiind utilizată de greci și romani, dar și de aztecii și maiașii din Mexic,
precum și de populația aflată în vecinătatea golfului african Benin. Multe
piese găsite în mormântul faraonului egiptean Tutankhamon (1333-1324
î.Hr.) au fost, de asemenea, realizate prin acest procedeu.
Se pare că Orientul Apropiat deține întâietatea istorică în utilizarea
acestui procedeu.
În Orientul Apropiat, tehnica formării-turnării cu modele de ceară
a fost folosită la scară din ce în ce mai largă în Mesopotamia și Sumer
(pentru realizarea de statui din cupru și ulterior din bronz), începând cu
anii 3500 î.Hr.; ceva mai târziu, sfârșitul secolului al VIII-lea, metoda este
regăsită și în Anatolia.
45
Informații suplimentare în:
 articolul L.B. Hunt, The Long History of Lost Wax Casting din http://link.
springer.com/article/10.1007%2FBF03215456.
 Moorey, P. R. S., (1988). Early Metallurgy in Mesopotamia, în The Beginning of
the Use of Metals and Alloys. Paper from the Second International Conference on
the Beginning of the Use of Metals and Alloys, Zhengzhou, China, 21-26 October
1986., ed. R. Maddin Cambridge, Massachusetts & London, England: The MIT
Press.
 Muhly, J. D., (1988). The Beginnings of Metallurgy in the Old World, în The
Beginning of the Use of Metals and Alloys. Paper from the Second International
Conference on the Beginning of the Use of Metals and Alloys, Zhengzhou, China,
21-26 October 1986., ed. R. Maddin Cambridge, Massachusetts & London,
England: The MIT Press.

Majoritatea artefactelor ce aparțin tezaurului de la Nahal Mișmar
au fost obținute prin procedeul de turnare în forme-coji obținute cu
modele ușor fuzibile de ceară. Realizate nu mai târziu de anii 3700 î.Hr.,
ne conduc la supoziția că premiera utilizării acestui procedeu în regiune
l-au constituit artefactele descoperite la Nahal Mișmar46.
În principiu, procedeul cuprinde șase etape principale: (1)
confecționarea modelului din ceară, de unică folosință; modelul
reprezintă forma dorită a piesei finale; (2) realizarea formei ceramice
(constă în „îmbrăcarea” modelului de ceară cu câteva straturi succesive de
material refractar); (3) eliminarea cerii din forma ceramică prin încălzirea
acesteia, de unde vine și denumirea de turnare cu modele pierdute; (4)
deshidratarea prin calcinare, la circa 900-1.000oC, a formei/crustei; (5)
turnarea metalului lichid în crusta refractară; (6) dezintegrarea crustei,
îndepărtarea rețelei de turnare, finisarea obiectului.
Figura VI.15. Reconstituirea procesării unei coroane din tezaurul de la Nahal

Mișmar, utilizând tehnologia de formare cu modele de ceară.
Exemplul din figura VI.15 reprezintă o reconstituire a procesului
de formare-turnare cu modele ușor fuzibile pentru una dintre coroanele
aflate în tezaurul de la Nahal Mișmar47 și se referă la procedura de
46
Vezi capitolul 33.
47
În cazul coroanei din figura VI.15, pe fața exterioară există două benzi cu decorațiuni,

obținere a unei singure piese. Cu siguranță, anticii au ajuns să utilizeze
destul de repede și turnarea „în ciorchine”, cu obținerea mai multor piese
– de tipo-dimensiuni identice, precum în figura VI.16, sau diferite – din
aceeași coajă48, trunchiul central fiind piciorul de turnare.
Avantajele procedeului sunt clare: realizarea de artefacte având

configurații și detalii geometrice complexe (piesa turnată preia cu
fidelitate forma modelului de ceară), versatilitate, repetabilitate (cu
condiția de a se utiliza o matriță din lemn sau argilă pentru realizarea
modelului de ceară), operații de finisare minime (având în vedere că piesa
finită este obținută fără un plan de separație), tehnica poate fi utilizată
pentru turnarea unei game variate de metale și aliaje (cupru, aur, argint,
bronz), putând fi obținute atât piese pline, cât și piese cave.
Figura VI.16.
Turnarea „în ciorchine”.
separate printr-o bandă nedecorată. Decorațiunile au fost realizate manual în piesa

turnată, prin încrustare, deci ulterior procesului de formare-turnare. Cu siguranță,
dacă modelul din ceară ar fi fost realizat incluzând și aceste detalii, piesa finită ar fi
rezultat în consecință.
48
Numărul de piese obținute în aceeași coajă era limitat de capacitatea cuptorului (sau
a bateriei de cuptoare).

ANEXE

ANEXA I.1
Elemente de referință
Tabelul 1
Perioadele arheologice pentru Orientul Apropiat și Mijlociu1
Perioada istorică Începutul perioadei, î.Hr.

Epoca de piatră 2000000
• Paleoliticul inferior 1500000
• Paleoliticul superior 40000
• Neoliticul 8500
Sfârşitul erei glaciare 8000
Calcoliticul 4500
Epoca bronzului 3300
Patriarhii Avraam, Isaac şi Iacov 1750
Epoca fierului 1200
• Moise şi exodul 1200
• Moartea lui Alexandru Macedon 323
• Caesar Octavian Augustus, primul împărat roman 27
Schema de încadrare a evenimentelor antebiblice, a celor din

perioada relatată în Biblie și postbiblice, în contextul general
A. Perioadele premergătoare evenimentelor biblice
• Neoliticul, 8500-4500 î.Hr.
• Calcoliticul sau epoca cuprului, 4500-3300 î.Hr.
B. Perioadele cuprinse în relatarea biblică
1. Epoca bronzului (perioada canaanită) care cuprinde:
• Epoca timpurie a bronzului, 3300-2200 î.Hr. Este perioada ce
precede relatarea biblică, însă constituie o verigă importantă
pentru înțelegerea culturii ce a existat în Țara Promisă înaintea
procesului de colonizare a Canaanului.
• Epoca mijlocie a bronzului, 2200-1550 î.Hr. Este perioada
paralelă cu cea a patriarhilor (Avraam, Isaac/Ițhac, Iacov),
precum și cu ajungerea lui Iosif (unul din cei 12 fii ai lui Iacov)
în Egipt. Evenimentele sunt relatate în cartea Facerea.
• Epoca târzie a bronzului, 1550-1200 î.Hr. Este perioada în care
ajunge familia lui Iosif și a prietenilor săi în Egipt, când poporul
1
S-a specificat „pentru Orientul Apropiat şi Mijlociu”, deoarece datarea perioadelor
arheologice variază de la o regiune la alta a globului.

evreu este înrobit, când asistăm apoi la evenimentul ieșirii
poporului din robia egipteană, precum și la istoria peregrinării
sale în deșert timp de 40 de ani, pe drumul către Țara Promisă.
Evenimentele sunt relatate în cărțile Exodul și Numerii.
2. Epoca fierului (perioada israelită) cuprinde două părți principale:
• Prima epocă a fierului, 1220-1000 î.Hr. Acum are loc ocuparea
și colonizarea Canaanului (fiind premergătoare formării
monarhiei). Evenimentele sunt relatate în Cartea lui Ioșua
Navi, Cartea Judecătorilor, 1 Regi.
• A doua epocă a fierului, 1000-586 î.Hr. Este perioada monarhiei
în Israelul antic: monarhia unitară, monarhia divizată (Israel
și Iudeea), cucerirea regatului Israel de către asirieni și
exilarea locuitorilor săi, cotropirea regatului Iudeea de către
babilonieni, distrugerea Templului din Ierusalim și deportarea
majorității populației în Babilonia. Evenimentele sunt relatate
în cărțile 2 Regi, 3 Regi, 4 Regi și Profeții primari2.
3. Perioada babiloniană, 586-539 î.Hr., este cuprinsă între robia
babiloniană și stăpânirea persană. Cărțile care fac referire la această
perioadă sunt Ieremia și Ezechiel.
4. Perioada persană I3, 539-397 î.Hr. Evenimentele sunt relatate în
cărțile Ezra, Nehemia, Cartea Esterei și Profeții ulteriori (târzii).
C. Perioadele postbiblice
1. Perioada persană II, 397-336 î.Hr.
2. Perioada elenistică4, 336-167 î.Hr., cuprinde trei etape:
2
În literatura teologică, cei 16 profeți – și cărțile lor – sunt clasificați în diferite moduri:
a) în funcție de spațiul ocupat de cărți: 4 profeți majori (Isaia, Eremia, Ezechiel
și Daniel) și 12 profeți minori (Ioel, Mica, Habacuc, Maleahi, Tefania, Hagai, Zaharia,
Naum, Ovadia, Hosea, Amos, Iona);
b) după persoanele cărora li s-au adresat: națiunilor (Naum, Ovadia), auditoriului
din regatul Iehuda (Isaia, Eremia, Ioel, Mica, Habacuc, Maleahi, Tefania, Ezechiel,
Daniel, Hagai, Zaharia), auditoriului din regatul Israel (Hosea, Amos, Iona).
c) după perioada în care au trăit: 11 profeți preexilici (Isaia, Eremia, Hosea, Amos,
Ioel, Ovadia, Iona, Mica, Naum, Habacuc, Tefania), 2 profeți exilici (Ezechiel, Daniel),
3 profeți postexilici (Hagai, Zaharia, Maleahi).
3
Întreaga perioadă persană este cuprinsă între anii 539-336 î.Hr., respectiv până
la cucerirea țării de Alexandru Macedon. A fost subîmpărțită în două – perioada
persană I (539-397 î.Hr.) și perioada persană II (397-336 î.Hr.) –, luându-se în calcul
faptul că, din punct de vedere teologic, anul 397 î.Hr. reprezintă începutul perioadei
intertestamentare, respectiv anul redactării cărții Maleahi, ultima carte canonică din
Vechiul Testament.
4
La moartea lui Alexandru cel Mare, 323 î.Hr., vastul imperiu grec a fost împărțit în patru,
între generalii săi: Ptolemeu, Lisimah, Casandru și Seleucos. Pentru perioada și zona de
referință, două imperii sunt importante: imperiul dinastiei ptolemeice (Egiptul, cu capitala
la Alexandria) și imperiul dinastiei seleucide (Siria și Mesopotamia, cu capitala la Antiohia).
Israelul era prins în menghina luptei pentru supremația geo-politică a două puteri:
egiptenii în sud și sirienii în nord. Inițial, Israelul a fost dominat de egipteni, dispunând
de un tratament de toleranță. În această perioadă, în anul 250 î.Hr., a fost realizată prima
traducere în limba greacă a Vechiului Testament, Septuaginta. Când sirienii i-au învins pe

• epoca lui Alexandru cel Mare, 336-323 î.Hr.
• perioada egipteană, 323-198 î.Hr.
• perioada siriană 198-167 î.Hr.
3. Perioada hașmoneilor/macabeilor, 167-63 î.Hr.
4. Perioada romană5, 63 î.Hr - 324 d.Hr.
Pentru întregirea scalei temporale, perioadele ce urmează sunt:
perioada bizantină (324-638), perioada arabă timpurie (638-1099),
perioada cruciaților (1099-1291), perioada mamelucă (1291-1516), perioada
otomană (1516-1917), perioada mandatului britanic (1917-1948), statul
Israel modern (începând cu anul 1948).
Tabelul 2. Date-cadru de referință bazate pe dovezi arheologice6

Metal sau aliaj Operaţia/ Datare Zona geografică
procesul
Cupru utilizare în mileniul VIII î.Hr. Orientul Mijlociu
stare nativă
topire mileniul VI î.Hr. Anatolia şi nordul
Mesopotamiei
Lumea mileniul III î.Hr. Mesopotamia, Anatolia
Bronz Veche
Lumea 1000 î.Hr. în zona Perului de azi
Nouă
Lumea 5000 î.Hr. în zona Bulgariei de azi
Aur Veche
Lumea mileniul II î.Hr.
Nouă
Argint mileniul V î.Hr. Orientul Mijlociu
forjare sfârşitul mileniului Anatolia
III î.Hr.
Fier turnare secolul IX î.Hr. China
tratare fier începutul mileniului
oţelit II î.Hr.
oţelul de sfârşitul mileniului I nordul Indiei – Asia
creuzet î.Hr. Centrală
În tabelul de mai sus s-au folosit termenii „Lumea Nouă” pentru

continentul american și „Lumea Veche” pentru continentul euro-asiatic,
zonă care include și Orientul Mijlociu.
egipteni în bătălia de la Panion, 198 î.Hr., Iudeea a fost anexată Siriei, populația fiind supusă
unui tratament aspru și intolerant. În această conjunctură apar macabeii.
5
Perioada cuprinsă între anul 63 și anul 4 î.Hr. (respectiv până la nașterea lui Iisus
Hristos), corespunde perioadei intertestamentare.
6
Conform B. M. Fagan, Șaptezeci de invenții ale antichității, Editura Aquila ̕93, 2005,
pp. 43, 48.

ANEXA II.2
Versete cu referiri la metale în Vechiul Testament
Aur – 395 de versete

Gen. 2:11 Exo. 28:11 Exo. 37:12 Num. 7:32
Gen. 2:12 Exo. 28:13 Exo. 37:13 Num. 7:38
Gen. 13:2 Exo. 28:14 Exo. 37:15 Num. 7:44
Gen. 24:22 Exo. 28:15 Exo. 37:16 Num. 7:50
Gen. 24:30 Exo. 28:20 Exo. 37:17 Num. 7:56
Gen. 24:35 Exo. 28:22 Exo. 37:22 Num. 7:62
Gen. 24:53 Exo. 28:23 Exo. 37:23 Num. 7:68
Gen. 41:42 Exo. 28:24 Exo. 37:24 Num. 7:74
Gen. 44:8 Exo. 28:26 Exo. 37:26 Num. 7:80
Exo. 3:22 Exo. 28:27 Exo. 37:27 Num. 7:84
Exo. 11:2 Exo. 28:33 Exo. 37:28 Num. 7:86
Exo. 12:35 Exo. 28:34 Exo. 38:24 Num. 8:4
Exo. 16:33 Exo. 28:36 Exo. 39:2 Num. 22:18
Exo. 20:23 Exo. 30:3 Exo. 39:3 Num. 24:13
Exo. 25:3 Exo. 30:4 Exo. 39:5 Num. 31:22
Exo. 25:11 Exo. 30:5 Exo. 39:6 Num. 31:50
Exo. 25:12 Exo. 31:4 Exo. 39:8 Num. 31:51
Exo. 25:13 Exo. 31:8 Exo. 39:13 Num. 31:52
Exo. 25:17 Exo. 32:2 Exo. 39:15 Num. 31:54
Exo. 25:18 Exo. 32:3 Exo. 39:16 Deut. 7:25
Exo. 25:24 Exo. 32:4 Exo. 39:17 Deut. 8:13
Exo. 25:25 Exo. 32:24 Exo. 39:19 Deut. 17:17
Exo. 25:26 Exo. 32:31 Exo. 39:20 Deut. 29:17
Exo. 25:28 Exo. 35:5 Exo. 39:25 Ioșua 6:19
Exo. 25:29 Exo. 35:22 Exo. 39:30 Ioșua 6:24
Exo. 25:31 Exo. 35:32 Exo. 39:37 Ioșua 7:21
Exo. 25:36 Exo. 36:13 Exo. 39:38 Ioșua 7:24
Exo. 25:38 Exo. 36:34 Exo. 40:5 Ioșua 22:8
Exo. 25:39 Exo. 36:36 Exo. 40:26 Jud. 5:30
Exo. 26:6 Exo. 36:38 Lev. 8:9 Jud. 8:24
Exo. 26:29 Exo. 37:2 Lev. 24:4 Jud. 8:26
Exo. 26:32 Exo. 37:3 Lev. 24:6 1 Regi 6:4
Exo. 26:37 Exo. 37:4 Num. 4:11 1 Regi 6:8
Exo. 28:5 Exo. 37:6 Num. 7:14 1 Regi 6:11
Exo. 28:6 Exo. 37:7 Num. 7:20 1 Regi 6:15
Exo. 28:8 Exo. 37:11 Num. 7:26 1 Regi 6:17

1 Regi 6:18 4 Regi 14:14 2 Cron. 9:9
2 Regi 1:24 4 Regi 16:8 2 Cron. 9:10
2 Regi 8:7 4 Regi 18:14 2 Cron. 9:13
2 Regi 8:10 4 Regi 18:16 2 Cron. 9:14
2 Regi 8:11 4 Regi 20:13 2 Cron. 9:15
2 Regi 12:30 4 Regi 23:33 2 Cron. 9:16
2 Regi 21:4 4 Regi 23:35 2 Cron. 9:17
3 Regi 6:20 4 Regi 24:13 2 Cron. 9:18
3 Regi 6:21 4 Regi 25:15 2 Cron. 9:20
3 Regi 6:22 1 Cron. 18:7 2 Cron. 9:21
3 Regi 6:28 1 Cron. 18:10 2 Cron. 9:24
3 Regi 6:30 1 Cron. 18:11 2 Cron. 9:27
3 Regi 6:32 1 Cron. 20:2 2 Cron. 12:9
3 Regi 6:35 1 Cron. 21:25 2 Cron. 13:8
3 Regi 7:48 1 Cron. 22:14 2 Cron. 13:11
3 Regi 7:49 1 Cron. 22:16 2 Cron. 15:18
3 Regi 7:50 1 Cron. 28:14 2 Cron. 16:2
3 Regi 7:51 1 Cron. 28:15 2 Cron. 16:3
3 Regi 9:11 1 Cron. 28:16 2 Cron. 21:3
3 Regi 9:14 1 Cron. 28:17 2 Cron. 24:14
3 Regi 9:28 1 Cron. 28:18 2 Cron. 25:24
3 Regi 10:2 1 Cron. 29:2 2 Cron. 32:27
3 Regi 10:10 1 Cron. 29:3 2 Cron. 36:3
3 Regi 10:11 1 Cron. 29:4 2 Cron. 36:4
3 Regi 10:14 1 Cron. 29:5 Ezra 1:4
3 Regi 10:16 1 Cron. 29:7 Ezra 1:6
3 Regi 10:17 2 Cron. 1:15 Ezra 1:9
3 Regi 10:18 2 Cron. 2:7 Ezra 1:10
3 Regi 10:21 2 Cron. 2:14 Ezra 1:11
3 Regi 10:22 2 Cron. 3:4 Ezra 2:69
3 Regi 10:25 2 Cron. 3:5 Ezra 5:14
3 Regi 12:28 2 Cron. 3:6 Ezra 6:5
3 Regi 14:26 2 Cron. 3:7 Ezra 7:15
3 Regi 15:15 2 Cron. 3:8 Ezra 7:16
3 Regi 15:18 2 Cron. 3:9 Ezra 7:18
3 Regi 15:19 2 Cron. 3:10 Ezra 8:25
3 Regi 20:3 2 Cron. 4:7 Ezra 8:26
3 Regi 20:5 2 Cron. 4:8 Ezra 8:27
3 Regi 20:7 2 Cron. 4:19 Ezra 8:28
3 Regi 22:48 2 Cron. 4:20 Ezra 8:30
4 Regi 5:5 2 Cron. 4:21 Ezra 8:33
4 Regi 7:8 2 Cron. 4:22 Neh. 7:70
4 Regi 10:29 2 Cron. 5:1 Neh. 7:71
4 Regi 12:13 2 Cron. 8:18 Neh. 7:72
4 Regi 12:18 2 Cron. 9:1 Est. 1:6

Est. 1:7 Ps. 119:72 Isa. 40:19 Dan. 3:12
Est. 1:8 Ps. 119:127 Isa. 41:7 Dan. 3:14
Est. 4:11 Ps. 135:15 Isa. 46:6 Dan. 3:18
Est. 5:1 Pro. 1:9 Isa. 60:6 Dan. 5:2
Est. 5:2 Pro. 3:14 Isa. 60:9 Dan. 5:3
Est. 8:4 Pro. 8:10 Isa. 60:17 Dan. 5:4
Est. 8:15 Pro. 8:19 Ier. 4:30 Dan. 5:7
Iov 3:9 Pro. 11:22 Ier. 10:4 Dan. 5:16
Iov 3:15 Pro. 16:16 Ier. 10:9 Dan. 5:23
Iov 22:24 Pro. 17:3 Ier. 51:7 Dan. 5:29
Iov 22:25 Pro. 20:15 Ier. 52:19 Dan. 10:5
Iov 23:10 Pro. 22:1 Pl. 4:1 Dan. 11:8
Iov 28:1 Pro. 25:11 Pl. 4:2 Dan. 11:38
Iov 28:6 Pro. 25:12 Eze. 7:19 Dan. 11:43
Iov 28:15 Pro. 27:21 Eze. 16:13 Hosea 2:8
Iov 28:16 Eclez. 2:8 Eze. 16:17 Hosea 8:4
Iov 28:17 Eclez. 12:6 Eze. 27:22 Hosea 13:2
Iov 36:19 Cânt. 1:11 Eze. 28:4 Ioel 3:5
Iov 31:24 Cânt. 3:10 Eze. 28:13 Naum 2:9
Iov 36:19 Cânt. 5:11 Eze. 38:13 Hab. 2:19
Iov 42:11 Cânt. 5:14 Eze. 39:3 Sof. 1:18
Ps. 19:10 Cânt. 5:15 Dan. 2:32 Hag. 2:8
Ps. 21:3 Isa. 2:7 Dan. 2:35 Zah. 4:2
Ps. 45:9 Isa. 2:20 Dan. 2:38 Zah. 4:12
Ps. 45:13 Isa. 13:12 Dan. 2:45 Zah. 6:11
Ps. 68:13 Isa. 13:17 Dan. 3:1 Zah. 9:3
Ps. 72:15 Isa. 30:22 Dan. 3:5 Zah. 13:9
Ps. 105:37 Isa. 31:7 Dan. 3:7 Zah. 14:14
Ps. 115:4 Isa. 39:2 Dan. 3:10 Mal. 3:3
Argint – 363 de versete

Gen. 13:2 Gen. 42:27 Gen. 44:8 Exo. 21:34
Gen. 17:13 Gen. 42:28 Gen. 45:22 Exo. 22:7
Gen. 17:23 Gen. 42:35 Gen. 47:14 Exo. 22:17
Gen. 17:27 Gen. 43:12 Gen. 47:15 Exo. 25:3
Gen. 20:14 Gen. 43:15 Gen. 47:16 Exo. 26:19
Gen. 20:16 Gen. 43:18 Gen. 47:18 Exo. 26:21
Gen. 23:15 Gen. 43:21 Exo. 3:22 Exo. 26:25
Gen. 23:16 Gen. 43:22 Exo. 11:2 Exo. 26:32
Gen. 24:35 Gen. 43:23 Exo. 12:35 Exo. 27:10
Gen. 24:53 Gen. 44:1 Exo. 20:23 Exo. 27:11
Gen. 37:28 Gen. 44:2 Exo. 21:21 Exo. 27:17
Gen. 42:25 Gen. 44:5 Exo. 21:32 Exo. 30:16

Exo. 31:4 Num. 10:2 3 Regi 10:27 1 Cron. 19:6
Exo. 35:5 Num. 18:16 3 Regi 10:29 1 Cron. 21:22
Exo. 35:24 Num. 22:18 3 Regi 15:15 1 Cron. 21:24
Exo. 35:32 Num. 24:13 3 Regi 15:18 1 Cron. 22:14
Exo. 36:24 Num. 31:22 3 Regi 15:19 1 Cron. 22:16
Exo. 36:26 Num. 33:52 3 Regi 16:24 1 Cron. 28:14
Exo. 36:30 Deut. 2:6 3 Regi 20:3 1 Cron. 28:15
Lev. 5:15 Deut. 23:4 4 Regi 5:26 2 Cron. 2:7
Lev. 25:50 Ioșua 6:19 4 Regi 12:4 2 Cron. 9:14
Lev. 27:18 Jud. 5:19 4 Regi 12:13 2 Cron. 16:2
Lev. 27:19 Jud. 9:4 4 Regi 12:14 2 Cron. 16:3
Num. 3:48 Jud. 16:5 4 Regi 12:15 2 Cron. 17:11
Num. 3:49 Jud. 16:18 4 Regi 12:16 2 Cron. 21:3
Num. 3:50 Jud. 17:2 4 Regi 14:14 2 Cron. 24:5
Num. 3:51 Jud. 17:3 4 Regi 15:19 2 Cron. 24:10
Num. 7:13 Jud. 17:4 4 Regi 15:20 2 Cron. 24:11
Num. 7:19 Jud. 17:10 4 Regi 16:8 2 Cron. 24:14
Num. 7:25 1 Regi 2:36 4 Regi 18:14 2 Cron. 25:6
Num. 7:79 3 Regi 10:21 4 Regi 25:15 Ezra 1:4
Num. 7:84 3 Regi 10:22 1 Cron. 18:10 Ezra 1:6
Num. 7:85 3 Regi 10:25 1 Cron. 18:11 Ezra 1:9

Ezra 1:10 Iov 22:25 Cânt. 8:9 Eze. 22:20
Ezra 1:11 Iov 27:16 Cânt. 8:11 Eze. 22:22
Ezra 2:69 Iov 27:17 Isa. 1:22 Eze. 27:12
Ezra 3:7 Iov 28:1 Isa. 2:7 Eze. 28:4
Ezra 4:5 Iov 28:15 Isa. 2:20 Eze. 38:13
Ezra 5:14 Ps. 12:6 Isa. 7:23 Dan. 2:32
Ezra 6:5 Ps. 15:5 Isa. 13:17 Dan. 2:35
Ezra 7:15 Ps. 66:10 Isa. 30:22 Dan. 2:45
Ezra 7:16 Ps. 68:13 Isa. 31:7 Dan. 5:2
Ezra 7:17 Ps. 68:30 Isa. 39:2 Dan. 5:3
Ezra 7:18 Ps. 105:37 Isa. 40:19 Dan. 5:4
Ezra 7:22 Ps. 115:4 Isa. 41:7 Dan. 5:23
Ezra 8:25 Ps. 119:72 Isa. 43:24 Dan. 11:8
Ezra 8:26 Ps. 135:15 Isa. 46:6 Dan. 11:38
Ezra 8:28 Pro. 2:4 Isa. 48:10 Dan. 11:43
Ezra 8:30 Pro. 3:14 Isa. 52:3 Hosea 2:8
Ezra 8:33 Pro. 8:10 Isa. 55:1 Hosea 3:2
Neh. 3:8 Pro. 8:19 Isa. 55:2 Hosea 8:4
Neh. 3:31 Pro. 10:20 Isa. 60:9 Hosea 9:6
Neh. 3:32 Pro. 16:16 Isa. 60:17 Hosea 13:2
Neh. 5:4 Pro. 17:3 Ier. 6:30 Ioel 3:5
Neh. 5:10 Pro. 17:16 Ier. 10:4 Amos 2:6
Neh. 5:11 Pro. 22:1 Ier. 10:9 Amos 8:6
Neh. 5:15 Pro. 25:4 Ier. 10:14 Naum 2:9
Neh. 6:12 Pro. 25:11 Ier. 32:9 Hab. 2:19
Neh. 7:71 Pro. 26:23 Ier. 32:10 Sof. 1:11
Neh. 7:72 Pro. 27:21 Ier. 32:25 Sof. 1:18
Neh. 13:2 Eclez. 2:8 Ier. 32:44 Hag. 2:8
Est. 1:6 Eclez. 5:10 Ier. 51:17 Zah. 6:11
Est. 1:7 Eclez. 7:12 Ier. 52:19 Zah. 9:3
Est. 3:9 Eclez. 10:19 Eze. 7:19 Zah. 13:9
Est. 3:11 Eclez. 12:6 Eze. 16:13 Zah. 14:14
Est. 4:7 Cânt. 1:11 Eze. 16:17 Mal. 3:3
Iov 3:15 Cânt. 3:10 Eze. 22:18
Cupru – 131 de versete
Gen. 4:22 Exo. 27:6 Exo. 31:4 Exo. 38:3

Exo. 25:3 Exo. 27:10 Exo. 35:5 Exo. 38:4
Exo. 26:11 Exo. 27:11) Exo. 35:24 Exo. 38:5
Exo. 26:37 Exo. 27:17 Exo. 35:32 Exo. 38:6
Exo. 27:2 Exo. 27:18 Exo. 36:18 Exo. 38:8
Exo. 27:3 Exo. 27:19 Exo. 36:38 Exo. 38:10
Exo. 27:4 Exo. 30:18 Exo. 38:2 Exo. 38:11

Exo. 38:12 2 Regi 21:16 1 Cron. 18:8 Isa. 45:2
Exo. 38:14 2 Regi 22:35 1 Cron. 18:10 Isa. 48:4
Exo. 38:15 3 Regi 2:35 1 Cron. 22:3 Isa. 60:17
Exo. 38:17 3 Regi 4:13 1 Cron. 22:14 Ier. 1:18
Exo. 38:19 3 Regi 7:14 1 Cron. 22:16 Ier. 6:28
Exo. 38:20 3 Regi 7:15 1 Cron. 29:2 Ier. 15:20
Exo. 38:29 3 Regi 7:16 1 Cron. 29:7 Ier. 27:19
Exo. 38:30 3 Regi 7:18 2 Cron. 1:5 Ier. 52:11
Exo. 39:39 3 Regi 7:20 2 Cron. 1:6 Ier. 52:17
Lev. 6:28 3 Regi 7:23 2 Cron. 2:7 Ier. 52:18
Num. 16:37 3 Regi 7:25 2 Cron. 2:14 Ier. 52:20
Num. 16:39 3 Regi 7:27 2 Cron. 4:1 Ier. 52:22
Num. 21:8 3 Regi 7:30 2 Cron. 4:2 Eze. 9:2
Num. 21:9 3 Regi 7:38 2 Cron. 4:9 Eze. 22:20
Deut. 8:9 3 Regi 7:42 2 Cron. 4:16 Eze. 27:13
Deut. 28:23 3 Regi 7:45 2 Cron. 6:13 Dan. 2:32
Deut. 33:2 3 Regi 8:64 2 Cron. 7:7 Dan. 2:39
Ioșua 6:19 3 Regi 14:27 2 Cron. 12:10 Dan. 4:15
Ioșua 6:24 4 Regi 16:14 2 Cron. 24:12 Dan. 4:23
Ioșua 22:8 4 Regi 16:15 Ezra 8:27 Dan. 5:4
Jud. 16:21 4 Regi 16:17 Iov 6:12 Dan. 5:23
1 Regi 17:5 4 Regi 18:4 Iov 19:23 Dan. 7:7
1 Regi 17:6 4 Regi 25:13 Iov 20:24 Dan. 7:19
1 Regi 17:38 4 Regi 25:14 Iov 40:18 Mih. 4:13
2 Regi 8:8 4 Regi 25:17 Ps. 18:34 Zah. 6:1
2 Regi 8:10 1 Cron. 15:19 Ps. 107:16
Fier – 96 de versete
Gen. 4:22 Ioșua 17: 4 Regi 6:5 2 Cron. 36:6

Lev. 26:19 Ioșua 17:18 4 Regi 6:6 Iov 19:24
Num. 31:22 Ioșua 22:8 4 Regi 24:14 Iov 20:24
Num. 35:16 Jud. 1:19 4 Regi 24:16 Iov 28:2
Deut. 3:11 Jud. 3:22 1 Cron. 20:3 Iov 40:18
Deut. 4:20 Jud. 4:3 1 Cron. 22:3 Iov 41:27
Deut. 8:9 Jud. 4:13 1 Cron. 22:14 Ps. 2:9
Deut. 19:5 1 Regi 13:19 1 Cron. 22:16 Ps. 105:18
Deut. 27:5 1 Regi 13:20 1 Cron. 29:2 Ps. 107:10
Deut. 28:23 1 Regi 17:7 1 Cron. 29:7 Ps. 107:1
Deut. 28:48 2 Regi 12:31 2 Cron. 2:7 Ps. 149:8
Deut. 33:25 2 Regi 23:7 2 Cron. 2:14 Pro. 27:17
Ioșua 6:19 3 Regi 6:7 2 Cron. 18:10 Eclez. 10:10
Ioșua 6:24 3 Regi 8:51 2 Cron. 24:12 Isa. 3:24
Ioșua 8:31 3 Regi 22:11 2 Cron. 33:11 Isa. 10:34

Isa. 33:14 Ier. 17: 1 Eze. 27:12 Dan. 2:45
Isa. 44:12 Ier. 24:1 Eze. 27:19 Dan. 4:15
Isa. 45:2 Ier. 28:13 Dan. 2:33 Dan. 4:23
Isa. 48:4 Ier. 28:14 Dan. 2:34 Dan. 5:4
Isa. 60:17 Ier. 29:2 Dan. 2:35 Dan. 5:23
Ier. 1:18 Eze. 4:2 Dan. 2:40 Dan. 7:7
Ier. 6:28 Eze. 4: 3 Dan. 2:41 Dan. 7:19
Ier. 11:4 Eze. 22:18 Dan. 2:42 Amos 1:3
Ier. 15:12 Eze. 22:20 Dan. 2:43 Mih. 4:13
Plumb – 13 versete
Exo. 15:10 Isa. 44:13 Eze. 27:12 Zah. 5:8

Num. 31:22 Ier. 6:29 Amos 7:7
Iov 19:24 Eze. 22:18 Amos 7:8
Isa. 1:25 Eze. 22:20 Zah. 5:7
Cositor – 4 versete
Num. 31:22 Eze. 22:18 Eze. 22:20 Eze. 27:12
Parametrii V şi C Total
Au Ag Cu Fe Sn Pb
V C V C V C V C V C V C V C
395 437 363 437 131 151 96 105 4 4 13 14 1.002 1.148

ANEXA II.3
Versete cu referiri la metale în Noul Testament
Matei 2:11 2 Tim. 2:20 Apoc. 1:20 Apoc. 14:14
Matei 10:9 Evr. 9:4 Apoc. 2:1 Apoc. 15:6
Matei 23:16 Iac. 2:2 Apoc. 3:18 Apoc. 15:7
Matei 23:17 Iac. 5:3 Apoc. 4:4 Apoc. 17:4
Fapt. 3:6 1 Pe. 1:7 Apoc. 5:8 Apoc. 18:12
Fapt. 17:29 1 Pe. 1:18 Apoc. 8:3 Apoc. 18:16
Fapt. 20:33 1 Pe. 3:3 Apoc. 9:7 Apoc. 21:15
1 Cor. 3:12 Apoc. 1:12 Apoc. 9:13 Apoc. 21:18
1 Tim. 2:9 Apoc. 1:13 Apoc. 9:20 Apoc. 21:21
Argint – 19 versete
Matei 10:9 Fapt. 3:6 1 Cor. 3:12 Iac. 5:3
Matei 17:27 Fapt. 7:16 1 Tim. 3:3 1 Pe. 1:18
Matei 25:18 Fapt. 17:29 1 Tim. 6:10 Apoc. 9:20
Luca 15:8 Fapt. 19:24 2 Tim. 2:20 Apoc. 8:12
Luca 16:14 Fapt. 20:33 Evr. 13:5
Cupru – 8 versete
Matei 10:9 Matei 7:4 Apoc. 1:15 Apoc. 9:20
Matei 6:8 1 Cor. 13:1 Apoc. 2:18 Apoc. 18:12
Fier – 7 versete
Fapt. 12:10 Apoc. 2:27 Apoc. 12:5 Apoc. 19:15

1 Tim. 4:2 Apoc. 9:9 Apoc. 18:12
Parametrii V şi C Total
Au Ag Cu Fe
V C V C V C V C V C
36 41 19 19 8 8 7 7 70 75

ANEXA II.4
Monitorizarea numărului de apariții simultane
a două sau a mai multor metale în cuprinsul
aceluiași verset din Vechiul și Noul Testament
Simultaneități în Vechiul Testament
Metal
Carte Aur Argint Cupru Fier Staniu Plumb Total
(aramă) (cositor)
Geneza 5 1 - - - 6
Exodul 10 12 - - - 22
Leviticul - 1 - - - 1
Numerii 4 1 1 1 1 8
Deuteronomul 4 3 - - - 7
Ioşua 5 3 3 - - 11
2 Regi 3 1 - - - 4
3 Regi 10 - - - - 10
4 Regi 10 - - - - 10
1 Cronici 13 6 4 - - 23
2 Cronici 18 3 2 - - 23
Ezra 16 1 - - - 17
Nehemia 2 - - - - 2
Estera 1 - - - - 1
Iov 4 - - - 5 9
Psalmi 5 - - - 1 6
Proverbe 8 - - - - 8
Ecleziastul 2 - - - - 2
Cântarea cântărilor 2 - - - - 2
Isaia 11 1 1 - 2 15
Ieremia 3 3 - - - 6
Ezechiel 5 1 3 3 3 15
Daniel 10 9 4 - - 23
Hosea 3 - - - - 3
Ioel 1 - - - - 1
Miheia - 1 - - - 1
Nahum 1 - - - - 1
Habacuc 1 - - - - 1
Sofonie 1 - - - - 1
Agheu 1 - - - - 1
Zaharia 4 - - - - 4
Maleahi 1 - - - - 1
Total 163 47 18 4 12 244

Simultaneități în Noul Testament
Metal
Carte Aur Argint Cupru Fier Total
(arama)
Matei 1 1 - 2
Faptele 3 - 3
2 Timotei 1 - - 1
Iacov 1 - - 1
1 Petru 1 - - 1
Apocalipsa 2 2 1 5
Total 9 3 1 13
Notă referitoare la anexa II.4

Faptul că în coloana aur, numărul de simultaneităţi monitorizat
apare egal cu zero, nu trebuie să inducă în eroare; acest aspect este
rezultatul faptului că baza de referință a monitorizării simultaneităţilor
a fost aurul.
Pentru versetele cu simultaneităţi în care aurul nu apare citat,
argintul a reprezentat baza de referință a monitorizării. În acest caz,
numărul de simultaneități monitorizat pentru argint apare egal cu
zero. Însă faptul că nu în toate coloanele cu monitorizare pentru argint
apare cifra zero, nu trebuie să deruteze: aceasta reprezintă consecința
„transferului” către argint, atunci când baza de referință a monitorizării
simultaneităţilor a constituit-o aurul. Și așa mai departe.
În continuare, ordinea pentru baza de referință a monitorizării
simultaneităţilor este argint → cupru → fier → plumb → cositor.
Oricare dintre metale ar fi constituit baza de referință a monitorizării,
pentru acel metal situația ar fi fost identică: numărul de simultaneităţi
monitorizat ar fi apărut egal cu zero.
De asemenea, oricare dintre metale ar fi constituit baza de referință
a monitorizării, rezultatul pentru numărul de simultaneităţi din cadrul
versetelor care se referă la metale ar fi rămas identic: 244 de simultaneități
pentru Vechiul Testament și 13 simultaneități pentru Noul Testament.

ANEXA II.5
Monitorizarea indicatorilor V și C
pentru Tabernacol
1
n
Indicatorul V Carte/verset Indicatorul C Total

(nr. versete) (număr de citări)
Aur Argint Aramă Fier1
1. Exo. 25:3 1 1 1 3
2. Exo. 25:11 2 2
3. Exo. 25:12 1 1
4. Exo. 25:13 1 1
5. Exo. 25:17 1 1
6. Exo. 25:18 1 1
7. Exo. 25:24 2 2
8. Exo. 25:25 1 1
9. Exo. 25:26 1 1
10. Exo. 25:28 1 1
11. Exo. 25:29 1 1
12. Exo. 25:31 1 1
13. Exo. 25:36 1 1
14. Exo. 25:38 1 1
15. Exo. 25:39 1 1
16. Exo. 26:6 1 1
17. Exo. 26:11 1 1
18. Exo. 26:19 1 1
19. Exo. 26:21 1 1
20. Exo. 26:25 1 1
21. Exo. 26:29 3 3
22. Exo. 26:32 2 1 3
23. Exo. 26:37 2 1 3
24. Exo. 27:2 1 1
25. Exo. 27:3 1 1
26. Exo. 27:4 2 2
27. Exo. 27:6 1 1
28. Exo. 27:10 1 1 2
29. Exo. 27:11 1 1 2
30. Exo. 27:17 2 1 3
31. Exo. 27:18 1 1
32. Exo. 27:19 1 1
33. Exo. 28:5 1 1
1
Se observă că fierul nu a fost utilizat la construcția Tabernacolului.

34. Exo. 28:6 1 1
35. Exo. 28:8 1 1
36. Exo. 28:11 1 1
37. Exo. 28:13 1 1
38. Exo. 28:14 1 1
39. Exo. 28:15 1 1
40. Exo. 28:20 1 1
41. Exo. 28:22 1 1
42. Exo. 28:23 2 2
43. Exo. 28:24 1 1
44. Exo. 28:26 1 1
45. Exo. 28:27 1 1
46. Exo. 28:34 3 3
47. Exo. 28:36 1 1
48. Exo. 30:3 2 2
49. Exo. 30:4 1 1
50. Exo. 30:5 1 1
51. Exo. 30:16 1 1
52. Exo. 30:18 2 2
53. Exo. 31:4 1 1 1 3
54. Exo. 31:8 1 1
55. Exo. 35:5 1 1 1 3
56. Exo. 35:22 2 2
57. Exo. 35:24 1 1 2
58. Exo. 35:32 1 1 1 3
59. Exo. 36:13 1 1
60. Exo. 36:18 1 1
61. Exo. 36:24 1 1
62. Exo. 36:26 1 1
63. Exo. 36:30 1 1
64. Exo. 36:34 3 3
65. Exo. 36:36 2 1 3
66. Exo. 36:38 1 1 2
67. Exo. 37:2 2 2
68. Exo. 37:3 1 1
69. Exo. 37:4 1 1
70. Exo. 37:6 1 1
71. Exo. 37:7 1 1
72. Exo. 37:11 2 2
73. Exo. 37:12 1 1
74. Exo. 37:13 1 1
75. Exo. 37:15 1 1

76. Exo. 37:16 1 1
77. Exo. 37:17 1 1
78. Exo. 37:22 1 1
79. Exo. 37:23 1 1
80. Exo. 37:24 1 1
81. Exo. 37:26 2 2
82. Exo. 37:27 1 1
83. Exo. 37:28 1 1
84. Exo. 38:2 1 1
85. Exo. 38:3 1 1
86. Exo. 38:4 1 1
87. Exo. 38:5 1 1
88. Exo. 38:6 1 1
89. Exo. 38:8 2 2
90. Exo. 38:10 1 1 2
91. Exo. 38:11 1 1 2
92. Exo. 38:12 1 1 2
93. Exo. 38:14 1 1
94. Exo. 38:15 1 1
95. Exo. 38:17 3 1 4
96. Exo. 38:19 2 1 3
97. Exo. 38:20 1 1
98. Exo. 38:24 2 2
99. Exo. 38:25 1 1
100. Exo. 38:26 1 1
101. Exo. 38:27 1 1
102. Exo. 38:29 1 1
103. Exo. 38:30 2 2
104. Exo. 39:2 1 1
105. Exo. 39:3 1 1
106. Exo. 39:5 1 1
107. Exo. 39:6 1 1
108. Exo. 39:8 1 1
109. Exo. 39:13 1 1
110. Exo. 39:15 1 1
111. Exo. 39:16 1 1
112. Exo. 39:19 1 1
113. Exo. 39:20 1 1
114. Exo. 39:25 1 1
115. Exo. 39:30 1 1
116. Exo. 39:37 1 1
117. Exo. 39:38 1 1

118. Exo. 39:39 2 2
119. Exo. 40:5 1 1
120. Exo. 40:26 1 1
monitorizare parţială 98 29 41 0 168
121. Num. 4:11 1 1
122. Num. 7:13 2 2
123. Num. 7:14 1 1
124. Num. 7:19 2 2
125. Num. 7:20 1 1
126. Num. 7:25 2 2
127. Num. 7:26 1 1
128. Num. 7:31 2 2
129. Num. 7: 32 1 1
130. Num. 7:37 2 2
131. Num. 7:38 1 1
132. Num. 7:43 2 2
133. Num. 7:43 1 1
134. Num. 7:49 2 2
135. Num. 7:50 1 1
136. Num. 7:55 2 2
137. Num. 7:56 1 1
138. Num. 7:61 2 2
139. Num. 7:62 1 1
140. Num. 7:67 2 2
141. Num. 7:68 1 1
142. Num. 7:73 2 2
143. Num. 7:74 1 1
144. Num. 7:79 2 2
145. Num. 7:80 1 1
146. Num. 7:84 1 2 3
147. Num. 7:85 2 2
148. Num. 7:86 2 2
149. 2 Cron. 1:5 1 1
150. 2 Cron. 1:6 1 1
151. Ps. 15:5 1 1
Total 114 58 43 215

ANEXA II.6
Versetele biblice referitoare la metalele folosite
pentru construcția Tabernacolului și a dotărilor
aferente, monitorizate în cartea Exodul
Exo. 25:3;*** Exo. 28:6; Exo. 35:22; Exo. 37:26;

Exo. 25:11; Exo. 28:8; Exo. 35:32;*** Exo. 37:27;
Exo. 25:12; Exo. 28:11; Exo. 36:13; Exo. 37:28;
Exo. 25:13; Exo. 28:13; Exo. 36:34; Exo. 38:24;
Exo. 25:17; Exo. 28:14; Exo. 36:36;** Exo. 39:2;
Exo. 25:18; Exo. 28:15; Exo. 36:38;** Exo. 39:3;
Exo. 25:24; Exo. 28:20; Exo. 37:2; Exo. 39:5;
Exo. 25:25; Exo. 28:22; Exo. 37:3; Exo. 39:6;
Exo. 25:26; Exo. 28:23; Exo. 37:4; Exo. 39:8;
Exo. 25:28; Exo. 28:24; Exo. 37:6; Exo. 39:13;
Exo. 25:29; Exo. 28:26; Exo. 37:7; Exo. 39:15;
Exo. 25:31; Exo. 28:27; Exo. 37:11; Exo. 39:16;
Exo. 25:36; Exo. 28:34; Exo. 37:12; Exo. 39:19;
Exo. 25:38; Exo. 28:36; Exo. 37:13; Exo. 39:20;
Exo. 25:39; Exo. 30:3; Exo. 37:15; Exo. 39:25;
Exo. 26:6; Exo. 30:4; Exo. 37:16; Exo. 39:30;
Exo. 26:29; Exo. 30:5; Exo. 37:17; Exo. 39:37;
Exo. 26:32;** Exo. 31:4;*** Exo. 37:22; Exo. 39:38;
Exo. 26:37;** Exo. 31:8; Exo. 37:23; Exo. 40:5;
Exo. 28:5; Exo. 35:5;*** Exo. 37:24; Exo. 40:26.
Argint – 25 de versete
Exo._25:3;*** Exo. 27:17;** Exo. 36:26; Exo. 38:19;**

Exo. 26:19; Exo. 30:16; Exo. 36:30; Exo. 38:25;
Exo. 26:21; Exo. 31:4;*** Exo. 36:36;** Exo. 38:26;
Exo. 26:25; Exo. 35:5;*** Exo. 38:10;** Exo. 38:27.
Exo. 26:32;** Exo. 35:24; Exo. 38:11;**
Exo. 27:10;** Exo. 35:32;*** Exo. 38:12;**
Exo. 27:11;** Exo. 36:24; Exo. 38:17;**

Aramă – 36 de versete
Exo. 25:3;*** Exo. 27:17;** Exo. 36:38;** Exo. 38:12;**

Exo. 26:11; Exo. 27:18; Exo. 38:2; Exo. 38:14;
Exo. 26:37;** Exo. 27:19; Exo. 38:3; Exo. 38:15;
Exo. 27:2; Exo. 30:18; Exo. 38:4; Exo. 38:17;**
Exo. 27:3; Exo. 31:4;*** Exo. 38:5; Exo. 38:19;**
Exo. 27:4; Exo. 35:5;*** Exo. 38:6; Exo. 38:20;
Exo. 27:6; Exo. 35:24;** Exo. 38:8; Exo. 38:29;
Exo. 27:10;** Exo. 35:32;*** Exo. 38:10;** Exo. 38:30;
Exo. 27:11;** Exo. 36:18; Exo. 38:11;** Exo. 39:39.
Notă
Analizând datele din anexele II.5 și II.6, obținute la monitorizarea
numărului de versete ce se referă la metale (indicatorul V) pentru
construcția Tabernacolului, în cartea Exodul, se constată următoarele::
 în anexa II.5, după monitorizarea parţială rezultă 120 de versete;
 în anexa II.6, rezultatele monitorizării indică un număr de 141 de
versete (= 80 + 25 + 36).
Deci pentru același subiect analizat s-au obținut două rezultate
diferite.
Să fie vreo greșeală la calcularea monitorizării?
Nu, nu e nicio greșeală: în anexa II.6 au fost evidențiate 21 de
simultaneități, duble și triple, însemnate cu ** și respectiv ***. Spre
exemplificare, în versetul Exod. 25:3 *** (Iată ce veți primi de la ei ca
dar: aur, argint și aramă ) apar simultan 3 metale. Aceste 3 metale apar
înregistrate de fiecare dată, la fiecare categorie de metal în parte: aur,
argint și aramă. Pentru a evita aceste paralelisme de înregistrare, metalele
trebuie monitorizate doar o singură dată. Paralelismele însemnate prin
subliniere se scad din numărul inițial de 141 de versete. În consecință,
se obține un număr de 120 (= 141-21) de versete biblice referitoare la
metale.
Același număr de 120 de versete a fost înregistrat și la monitorizarea
parţială din anexa II.5.
Identitatea demonstrează corectitudinea operației de monitorizare.

ANEXA II.7
pentru Primul Templu (Templul lui Solomon)
Indicatorul V Carte/verset Indicatorul C (număr de citări)

(nr. versete) Aur Argint Aramă Fier Total
1. Ioşua 6:19 1 1 1 1 4
2. Ioşua 6:24 1 1 1 1 4
3. 3 Regi 6:7 1 1
4. 3 Regi 6:20 1 1
5. 3 Regi 6:21 3 3
6. 3 Regi 6:22 2 2
7. 3 Regi 6:28 1 1
8. 3 Regi 6:30 1 1
9. 3 Regi 6:35 1 1
10. 3 Regi 7:14 2 2
11. 3 Regi 7:15 1 1
12. 3 Regi 7:16 1 1
13. 3 Regi 7:18 1 1
14. 3 Regi 7:20 1 1
15. 3 Regi 7:23 1 1
16. 3 Regi 7:25 1 1
17. 3 Regi 7:27 1 1
18. 3 Regi 7:30 2 2
19. 3 Regi 7:38 1 1
20. 3 Regi 7:42 1 1
21. 3 Regi 7:45 1 1
22. 3 Regi 7:47 1 1
23. 3 Regi 7:48 2 2
24. 3 Regi 7:49 2 2
25. 3 Regi 7:50 2 2
26. 3 Regi 7:51 1 1 2
27. 3 Regi 14:26 2 2
28. 3 Regi 14:27 1 1
29. 3 Regi 15:15 1 1 2
30. 3 Regi 15:18 1 1 2
31. 3 Regi 15:19 1 1 2
32. 4 Regi 12:4 4 4
33. 4 Regi 12:7 1 1
34. 4 Regi 12:8 1 1
35. 4 Regi 12:9 1 1

36. 4 Regi 12:10 2 2
37. 4 Regi 12:11 1 1
38. 4 Regi 12:13 1 3 4
39. 4 Regi 12:14 1 1
40. 4 Regi 12:15 1 1
41. 4 Regi 12:16 2 2
42. 4 Regi 12:18 1 1
43. 4 Regi 14:14 1 1 2
44. 4 Regi 16:8 1 1 2
45. 4 Regi 16:14 1 1
46. 4 Regi 16:15 1 1
47. 4 Regi 16:17 1 1
48. 4 Regi 18:4 1 1
49. 4 Regi 18:14 1 1 2
50. 4 Regi 18:15 1 1
51. 4 Regi 18:16 2 2
52. 4 Regi 22:4 1 1
53. 4 Regi 22:7 1 1
54. 4 Regi 24:13 1 1
55. 4 Regi 25:13 3 3
56. 4 Regi 25:14 1 1
57. 4 Regi 25:15 1 1 2
58. 4 Regi 25:16 1 1
59. 4 Regi 25:17 2 2
60. 1 Cron. 15:19 1 1
61. 1 Cron. 22:3 1 1 2
62. 1 Cron. 22:14 1 1 1 1 4
63. 1 Cron. 22:16 1 1 1 1 4
64. 1 Cron. 28:14 1 1 2
65. 1 Cron. 28:15 2 2 4
66. 1 Cron. 28:16 2 2 4
67. 1 Cron. 28:17 3 2 5
68. 1 Cron. 28:18 3 3
69. 1 Cron. 29:2 2 2 2 2 8
70. 1 Cron. 29:3 1 1 2
71. 1 Cron. 29:4 2 1 3
72. 1 Cron. 29:5 1 1 2
73. 2 Cron. 2:7 1 1 1 1 4
74. 2 Cron. 2:14 1 1 1 1 4
75. 2 Cron. 3:4 1 1
76. 2 Cron. 3:5 1 1
77. 2 Cron. 3:6 1 1
78. 2 Cron. 3:7 1 1

79. 2 Cron. 3:8 1 1
80. 2 Cron. 3:9 2 2
81. 2 Cron. 3:10 1 1
82. 2 Cron. 4:1 1 2
83. 2 Cron. 4:2 1 1
84. 2 Cron. 4:7 1 1
85. 2 Cron. 4:8 1 1
86. 2 Cron. 4:9 1 1
87. 2 Cron. 4:16 1 1
88. 2 Cron. 4:18 1 1
89. 2 Cron. 4:19 1 1
90. 2 Cron. 4:20 1 1
91. 2 Cron. 4:21 2 2
92. 2 Cron. 4:22 2 2
93. 2 Cron. 5:1 1 1 2
94. 2 Cron. 6:13 1 1
95. 2 Cron. 7:7 1 1
96. 2 Cron. 24:5 1 1
97. 2 Cron. 24:10 1 1
98. 2 Cron. 24:11 2 2
99. 2 Cron. 24:12 1 1 2
100. 2 Cron. 24:14 1 3 4
101. 2 Cron. 33:11 1 1
102. 2 Cron. 34:9 1 1
103. 2 Cron. 34:14 1 1
104. 2 Cron. 34:17 1 1
105. Ier. 27:19 1 1
106. Ier. 28:13 1 1
107. Ier. 28:14 1 1
108. Ier. 52:11 1 1
109. Ier. 52:17 3 3
110. Ier. 52:18 1 1
111. Ier. 52:19 1 1 2
112. Ier. 52:20 2 2
113. Ier. 52:22 2 2
114. Pl. 4:1 2 2
115. Pl. 4:2 1 1
116. Dan. 5:2 1 1 2
117. Dan. 5:3 1 1 2
Total 74 58 54 14 200

ANEXA II.8
pentru al Doilea Templu

1. Ezra 1:4 1 1 2
2. Ezra 1:6 1 1 2
3. Ezra 1:9 1 1 2
4. Ezra 1:10 1 1 2
5. Ezra 1:11 1 1 2
6. Ezra 2:69 1 1 2
7. Ezra 5:14 1 1 2
8. Ezra 6:5 1 1 2
9. Ezra 7:15 1 1 2
10. Ezra 7:16 1 1 2
11. Ezra 7:18 1 1 2
12. Ezra 7:22 1 1
13. Ezra 8:25 1 1 2
14. Ezra 8:26 1 2 3
15. Ezra 8:27 2 1 3
16. Ezra 8:28 2 2
17. Ezra 8:30 1 1 2
18. Ezra 8:33 1 1 2
19. Neh. 7:70 1 1
20. Neh. 7:71 2 2 4
21. Hag. 2:8 1 1 2
22. Zah. 4:2 1 1
23. Zah. 4:12 1 1
24. Zah. 6:1 1 1
25. Eze. 40:3 1 1
Total 25 20 3 48

ANEXA III.9
Elemente definitorii referitoare la aur
și aliajele din aur
Tabelul A.1. Culorile unor aliaje din aur în funcție de compoziție
Compoziţia aliajului Procente de greutate Tip Culoarea aliajului

aur 91,67
argint 5 22 K galben
cupru 2
zinc 1,33
aur 75 roşu
cupru 25
aur 80
roşu închis
aluminiu 20
aur 75
cupru 22,25 roz-trandafiriu
argint 2,75
aur 75
cupru 20 roz
argint 5
aur 75
alb
platină sau paladiu 25
aur 75
paladiu 10
alb
nichel 10
zinc 5 18 K
aur 75
fier 17 alb-cenuşiu
cupru 8
aur 75
tentă verzuie
argint 25
aur 75
cupru 23 tentă verde deschis
cadmiu 2
aur 75
argint 20 verde
cupru 5
aur 75
argint 15
verde intens
cupru 6
cadmiu 4
aur 75
albăstrui
fier 25

• În tabel, simbolul K reprezintă noțiunea de carat-aur, care nu
este de origine biblică, însă reprezintă o caracteristică importantă
a definirii calității unui aliaj de aur.
• Aliajele din perioada biblică nu conțineau metale precum zinc,
platină, paladiu, nichel, cadmiu sau aluminiu, din simplul motiv
că nu erau cunoscute la acea vreme.
• Metalele care apar în relatarea biblică și care au putut fi
întrebuințate în mod curent la realizarea aliajelor biblice din aur
sunt argintul și cuprul.
• Fierul apare consemnat în Biblie, însă în acea vreme nu putea
fi folosit la obținerea aliajelor din aur, având o temperatură de
topire ridicată, de 1.538oC.
Tabelul A.2. Densitatea unor metale și aliaje de aur

Metalul de aliere Aliajul
Au Ag Cu 9K 14 K 18 K galben 18 K alb 22 K
Densitate 19,32 10,49 8,96 10,9 12,9 15,2 14,7 17,7
(G/cm3) 12,7 14,6 15,9 16,9 17,8
Tabelul A.3. Definirea unor aliaje din aur utilizând exprimarea în

procente de greutate
Metalul de aliere
Aliajul
Au (%) Ag (%) Cu (%) Zn (%) Ni (%) Pd (%)
9 K, galben 37,5 10 45 7,5 - -
9 K, alb 37,8 0 40 10,4 11,8 -
14 K, galben 58,5 4 31,2 6,3 - -
14 K, alb 58,5 0,5 27 7 7 -
18 K, galben 75 16 9 - - -
18 K, alb 75 4 4 - - 17
22 K, galben 91,7 5,5 2,8 - - -
Tabelul A.4. Definirea unor aliaje din aur utilizând exprimarea în

procente volumice
Metalul de aliere
Aliajul
Au (%) Ag (%) Cu (%) Zn (%) Ni (%) Pd (%)
9 K, galben 22 11 56 12 - -
9 K, alb 21 0 48 16 14 -
14 K, galben 39 5 45 11 - -
14 K, alb 39 1 38 12 10 -
18 K, galben 61 24 16 - - -
18 K, alb 63 6 7 - - 23
22 K, galben 84 5 10 - - -

Tabelul A.5. Proprietăți ale aurului, argintului și cuprului (metale pure)
Proprietatea Metalul
Aur Argint Cupru
Temp. de topire (0C) 1.064,18 961,78 1083
Densitatea (g/cm3) 19,32 10,49 8,96
δ, alungirea (%) 40 - 50 48 - 50 tabelul A.6
σ, rezistenţa de rupere la tracţiune, 130 140 tabelul A.6
MPa (≈kg/mm2) (13) (14)
duritatea Brinell (HB) 18 28 tabelul A.6
E, modulul de elasticitate Young, 78 83 128
GPa (≈kg/mm2) (7.800) (8.300) (12.800)
Ra, raza atomică (nm) 0,1441 0,1444 0,1278
Tabelul A.6. Proprietățile cuprului în funcție de stare
Starea/proprietatea σ, MPa δ (%) HB

≈ (kg/mm2)
După turnare 5 40
După deformare plastică (laminare, 400-500 5-6 ≈ 120
forjare etc.) (40-50)
Temp def. plastică= 900-1.050 0C
După recoacere 200-240 35-50 ≈ 45
Temp rec = 400-700 0C (20-40)
în care:
1 nm = 10-9 m (= 10-6 mm)
1 Pa = 1 N/m2
1 GPa = 103 MPa = 109 Pa = 106 kN/m2 = 103 MN/m2 = 109 N/m2 = 108
dN/m2 = 102 dN/mm2 ≈ 102 kg/mm2
1 kg = 9,81 N (≈ 10 N)

Anexa V.10
Tabel comparativ: identitățile celor 12 pietre prețioase în traduceri diferite
Nr. HOT Onkelos Ierusalimiteană Ierusalimiteană Samariteană Siriană I Siriană II LXX

crt. I II

1. ‫אודם‬ ‫סמקן‬ ‫סימוקטא‬ ‫סמקטא‬ ‫סמוק‬ ‫סומקא‬ ‫סומקא‬ Sardion
ODEM (Samkan) (Simukata) (Smukata) (Samuk) (Sumka) (Sumka) σάρδιον
2. ‫פטדה‬ ‫יקןר‬ ‫ירקטא‬ ‫ירקטא‬ ‫סמק‬ ‫ירקא‬ ‫זרגא‬ Topazion
PITDA (Yarkan) (Yarkata) (Yarkata) (Samk) (Yarka) (Zraga) τοπάζιον
3. ‫ברקת‬ ‫ברקן‬ ‫ברקטא‬ ‫ברקטא‬ ‫סמקמק‬ ‫ברקא‬ ‫ברקא‬ Smaragdos
BAREKET (Barkan) (Barkata) (Barkata) (Smakmak) (Barka) (Barka) σμάραγδος
4. ‫נפך‬ ‫איזמורגדין‬ ‫איזמרגדין‬ ‫כדכודין‬ ‫הכום‬ ‫צדידא‬ ‫צדידא‬ Antrax
NOFEH (Yzmoragdin) (Yzmoragdin) (Kdakodin) (Hahum) (Ţdida) (Ţdida) ἄνθραξ
5. ‫פפיר‬ ‫שביזז‬ ‫ןוניריפס‬ ‫סימפולינא‬ ‫הכם‬ ‫ספילא‬ ‫ספילא‬ Sapheiros
SAPIR (Şavziz) (Sampirinon) (Simpolina) (Hahs) (Nikata) (Sapila) δεύτερος
6. ‫יהלם‬ ‫סיבהלום‬ ‫כדכודי‬ ‫עין עגלא‬ ‫חכמכם‬ ‫נקעתא‬ ‫נקעתא‬ Jaspis
IAHALOM (Sivhalom) (Kedakodi) (Ein Ygla) (Hahmahs) (Nikata) (Sapila) στίχος
7. ׁ‫לשם‬ ‫קנכרי‬ ‫קנכרינון‬ ‫זוזין‬ ‫ירק‬ ‫קנכינון‬ ‫קנכינון‬ Ligurion
LOŞEM (Kankerei) (Kankereinon) (Zuzin) (Yrek) (Kankeinon) (Kankeinon) λιγύριον
8. ‫תרקיא‬ ‫תרקין‬ ‫ביזרלין‬ ‫ירק‬ ‫כדכדנא‬ ‫כדכדא‬ Achates
ŞVO (Tarkia) (Tarkin) (Birzelin) (Yrek) (Kdakodna) (Kdakoda) ἀχάτης
9. ‫אחלמה‬ ‫עין עגלא‬ ‫עין עגלא‬ ‫עין עגלא‬ ‫זמרגדין‬ ‫ירקרק‬ ‫עגלא עין‬ Ametystos
AHLAMA (Ein Ygla) (Ein Ygla) (Ein Ygla) (Zmoragdin) (Yerakrak) (Ein Ygla) ἀμέθυστος
10. ‫כרום ימא‬ ‫כרום ימא‬ ‫כרום ימא‬ ‫עואר ואבר‬ ‫תרשיש‬ ‫תרשיש‬ Chrisolitos
TARSIS (Krom Yama) (Krom Yama) (Krom Yama) (Oar vabar) (Tarsis) (Tarsis) χρυσόλιθος
11. ‫שהׁם‬/ ‫בורלא‬ ‫בירליות‬ ‫בדלתא‬ ‫עברבר‬ ‫ברולא‬ ‫ברולא‬ Berryllon
ŞOAM (Burla) (Birleiut) (Bdalata) (Evarvar) (Berula) (Berula) βηρύλλιον
12. ‫פנטרי‬ ‫מרגניטא אפנטרין‬ ‫מרגלא‬ ‫מסין‬ Onuchion
IASPE (Panteri) (Marganita (Margila) (Masin) (Iaspe) (Iaspe) ὀνύχιον
apanterin)
Nr. Vulgata Flavius BOR ASV KJV NIV CE JPS DR
crt.
1. Lapis Sardion Sardeon Sardius Sardius Ruby Red Carnelian Sardius
sardius Carnelian
2. Topazius Topazion Topaz Topaz Topaz Topaz Chrysolite Topaz Topaz
3. Zmaragdus Smaragdos Smarald Carbuncle Carbuncle Beryl Emerald Smaragd Emerald
4. Carbunculus Antrax Rubin Emerald Emerald Turqoise Oriental Ruby Carbuncle Chalcedony
(Rubin)
5. Sapphyrus Jaspis Safir Sapphire Sapphire Sapphire Lapis lazuli Sapphire Sapphire
sau Sapphire
6. Iaspis Sapheiros Diamant Diamond Diamond Emerald Beryl, Emerald Beryl
Emerald sau
Aquamarine
7. Ligyrius Ligurion Opal Jacinth Ligure Jacinth Red Crimson Jacinth Jacinth sau
(Linx) sau Orange Ligurius
Zircon
8. Achates Ametystos Agat Agate Agate Agate Agate Agate Agate sau
Chrysoprasus
9. Amethystus Achates Ametist Amethyst Amethyst Amethyst Amethyst Amethyst Amethyst
(Agata)
10. Chrisolitus Chrysolitos Hrisolit Beryl Beryl Chrysolite Topaz Beryl Chrysolite
11. Onychinus Onuchion Onix Onyx Onyx Onyx Onyx, Quartz Onyx Onyx sau
(Onix) Sardonyx
12. Berillus Beryllion Ametist Jasper Jasper Jasper Jasper Jasper Jasper
334
Postfață
D
ragi cititori,
Lectura prezentei cărți se află deja în urmă.
Pentru mine, autorul, abordarea metalurgiei antice prin prisma
textului biblic a reprezintat o experiență deosebit de interesantă, cu
rezultate certe și benefice.
Chiar dacă ne aflăm la sfârșitul cărții, aș dori să cred că pentru unii
cititori „călătoria metalurgică” prin Biblie abia a început...
Ar fi o pretenție exagerată din partea mea să consider că subiectul
este integral epuizat. Prin scrierea acestei cărții am dorit să ofer cititorului
o altă perspectivă asupra textului sacru, un alt mod de a lectura și a
înțelege Biblia, utilizând „lentilele” metalurgiei. Și consider că nu am
greșit atunci când am afirmat, pe parcursul lucrării, că la frumusețea
textului biblic un aport important l-a avut și prezența metalelor.
S-ar putea să fiu acuzat că anumite teme n-au fost finalizate. În
acest sens, un exemplu elocvent îl reprezintă răspunsul la întrebarea dacă
anumite artefacte – precum stâlpii gigantici Boaz și Iachin, sau enormul
vas de aramă – au putut fi totuși realizate în condițiile existente la acea
dată.
Acuzația mi s-ar cuveni pe drept, deoarece am procedat cu
premeditare. Și fără a mă scuza, totuși aș nota că în viață nu există doar
alb și negru. De fiecare dată când suntem convinși că vedem adevărul,
poate ar trebui să facem un pas înapoi, ca să schimbăm perspectiva.
S-ar putea să apară lucruri noi, minunate de văzut. Un ochi aruncat de
la o înălțime mai mare poate cuprinde mai mult, poate vedea armonia,
frumusețea.
Ca urmare, drept răspuns la întrebarea referitoare la realizarea
efectivă a artefactelor, am optat să utilizez o stratagemă: prezentarea
unuia și aceluiași aspect istoric, însă redat după două surse diametral
opuse. Rămâne astfel ca cititorul să tragă singur concluziile.
Așadar ne aflăm în anul 701 î.Hr., an în care regele asirian Senaherib (701-681 î.Hr.)
se afla în fruntea forței expediționare care preconiza să cucerească Ierusalimul, capitala
statului Iehuda, după ce deja capturase cetatea provincială Lahis. În acel moment, la
conducerea statului Iehuda se afla regele Ezechia (715-686 î.Hr.), cel care a făcut fapte
plăcute în ochii Domnului în toate... (2 Regi 18:3).
• Textul biblic consemnează că Senaherib i-a trimis o scrisoare lui Ezechia,
cerându-i să capituleze. Ezechia a prezentat această scrisoare înaintea

Domnului, rugând ocrotire: 2 Regi 19:18-19: Şi acum, Doamne Dumnezeul
nostru, izbăveşte-ne din mâna lui. Şi vor afla toate regatele pământului că
numai Tu, Doamne, eşti Dumnezeu! Răspunsul Domnului este minuțios
înregistrat în 2 Regi 19:35: În noaptea aceea s-a întâmplat că a ieşit îngerul
Domnului şi a lovit în tabăra asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii, şi când s-
au sculat dimineaţa, iată erau peste tot numai trupuri moarte. Și în continuare,
2 Regi 19:36: Atunci Senaherib, regele Asiriei, sculându-se, a plecat şi s-a întors
şi a locuit în Ninive.
• Pe de altă parte, revenit la Ninive, Senaherib a ales să reprezinte pe zidurile
palatului său capturarea cetății provinciale Lahis, și nicidecum a Ierusalimului.
În plus, în analele sale1, Senaherib oferă o lungă descriere a celor mai importante
realizări, în care, printre altele, el pretinde că pe însuși Ezechia l-am închis
precum o pasăre într-o colivie, în reședința sa regală din Ierusalim.
Acest aspect confirmă o cunoscută practică (neînvechită, ci chiar de stringentă
actualitate): fiecare parte participantă la conflict – dar de ce să ne limităm numai la
aspecte conflictuale geo-politice?... – are tendința de a exploata și de a exagera acele
aspecte care o interesează și o avantajează:
• pe de o parte, acțiunea lui Senaherib de a prezenta capturarea cetății Lahis,
de importanță secundară, și nu a Ierusalimului (care totuși sugerează că ceva
a eșuat în acțiunea de capturare a Ierusalimului), precum și citatul ce se referă
la blocada Ierusalimului și a lui Ezechia închis precum o pasăre într-o colivie
(un mod fantezist, dar îndrăzneţ, de a trece sub tăcere finalul campaniei sale
contra Ierusalimului, respectiv că oraşul a rezistat și nu a putut fi cucerit),
• pe de altă parte, scriitorii textului biblic au ținut să evidențieze aspectul
spiritual: Ierusalimul a fost ocrotit datorită protecției miraculoase a lui
Dumnezeu, protecție acordată regelui Ezechia, înflăcărat adorator al divinității,
2 Regi 19:34: Căci Eu voi păzi cetatea aceasta, ca să o izbăvesc pentru Mine şi
pentru David, robul Meu2.
În încheiere, îl voi parafraza pe regretatul scriitor Izu Schechter,

intelectual ce a aparținut elitei scriitorilor israelieni de limbă română.
• Autorul prezentei cărți este un israelian fost tânăr, însă (spun
unii) încă ne-bătrân.
• Născut în România, spuneau unii că e evreu; însă stabilit în Israel,
spun deja alții că este considerat român.
• În anumite cercuri, când „a raportat” că prezenta carte a început
să fie scrisă în românește, a fost întrebat de ce nu o scrie în ebraică.
Și tot în aceleași cercuri, reciproca ar fi fost valabilă.
1
Vestitaprismă hexagonală a lui Senaherib.
2
Pe lângă aspectul spiritual, ce emană din textul biblic, trebuie subliniat și aspectul
material, respectiv programul pregătirilor de război inițiat de către Ezechia, având
în vedere iminentul atac din partea regelui Senaherib. Ezechia a întărit fortificațiile
regatului și a îmbogățit arsenalul cu noi arme. Luând în calcul eventualitatea unui
asediu al Ierusalimului din partea regelui Senaherib, Ezechia a inițiat două proiecte
strategice importante: întărirea zidurilor orașului, precum și asigurarea alimentării cu
apă în eventualitatea unui asediu, prin construirea apeductului subteran Siloam. Acest
apeduct este considerat cea mai mare lucrare hidrotehnică din perioada preclasică.

• Autorul mulțumește editurii pentru sprijinul publicării cărții,
însă același autor a asigurat editura că nu riscă nimic: în ipoteza
în care tirajul prezentei cărți nu va fi epuizat integral, autorul va
citi singur – conștient și nesilit de nimeni – tot ceea ce va rămâne
disponibil.
• Autorul a luat în considerare că toate cărțile vor fi bine primite, mai
ales atunci când ele vor fi oferite gratuit, cu (sau fără) autograf.
Ajuns aici, consider că cea mai potrivită frază de final este

prezentarea uneia dintre cugetările lui Solomon: Mai bun este sfârșitul
unui lucru decât începutul lui... (Ecleziastul 7:8).
Strul Moisa

Cuvânt de încheiere
O ri de câte ori ne întoarcem privirea către trecut şi luăm cunoştinţă

de fapte asupra cărora merită să ne aplecăm, indiferent de vârsta
la care le descoperim, ne încearcă un sentiment de venerație.
Trecutul este generator de venerație. Deoarece nu avem capacitatea de a-l
cunoaște în totalitate, îl aflăm de cele mai multe ori prezentat de alții, iar
tot ce nu se poate cunoaște direct şi conţine puţin senzaţional stârneşte
venerația sau admirația.
În fața unei astfel de retrocedări, cum este cartea pe care tocmai ați
terminat-o, nu putem să scăpăm de mixtul de sentimente contradictorii
care ne stăpânesc ori de câte ori aflăm lucruri necunoscute: credința că
ceva este adevărat și impresia că totuşi ceva ne scapă. Cartea are la bază
cea mai importantă lucrare scrisă vreodată de omenire – Biblia – și anume
partea ei cea mai veche, Vechiul Testament. Mulți dintre noi am citit-o și
am aflat de Vițelul de aur, Șarpele de aramă sau de Menora. Dar niciodată
nu le-am privit ca mărturii ale unei tehnologii metalurgice. A trebuit ca
un evreu născut în România – și ea ţara unei metalurgii avansate – să ne
învețe să „citim printre rânduri” texte pe care, exclusiv aproape, lumea le
considera scrieri religioase. A trebuit să luăm cunoștință de valoarea unor
pasaje din Vechiul Testament care dovedesc folosirea (în acele vremuri)
a unor tehnologii descrise în cărți mult mai târziu: obținerea bronzului,
ecruisarea fierului, turnarea cu modele fuzibile etc.
Societatea descrisă de Biblie, privită ca martoră a dezvoltării
tehnologice a metalelor, ne oferă o altă fațetă: Tubalcain – primul metalurg,
cel care „...era făurar de unelte de aramă și fier...”; Hiram – cel care îi
făcea regelui Solomon obiecte din cupru lustruit; Moise care își sfătuia
poporul să scape de mușcătura ucigătoare a șerpilor din deșert privind la
statuia construită de el în acest scop și numită acum Șarpele de aramă,
cu proprietăți vindecătoare; anonimii care au reușit să topească cantități
impresionante de bronz ca să poată turna Marea de aramă, sau stâlpii de
bronz Boaz și Iachin, care străjuiau intrarea în Templul lui Solomon etc.
O societate care producea, o societate care folosea tehnologii avansate la
acea vreme și pe care scriitorii Bibliei nu au putut să le treacă sub tăcere
deoarece reprezentau o importantă dovadă de putere.
Relicvele spun multe celor care le descoperă. Dar nu vorbesc de
oameni. Abordarea propusă de autorul prezentei cărți m-a făcut să mă
gândesc în dublu sens: atât la tehnologie și metale, cât și la oamenii care
sunt pomeniți în Biblie ca făurari.

Oamenii au fost și sunt făurari. Autorul cărții este un făurar de vise
legate de trecut și sprijinite pe dovezi materiale. Nu este nimic mai frumos
decât să încerci să te pui în pielea celor de demult care, în mod empiric, au
determinat progrese fondând astfel bazele tehnologiei metalurgice pe care
ne sprijinim astăzi și pe care de multe ori nici nu o privim cum ar merita.
Metalurgia în fața unei trupe rock este ceva palid și atât de complicat, că
nu merită să fie înțeleasă. Cartea de față ne spune altceva. Fără efortul și
sacrificiile celor de demult, noi n-am fi avut libertatea să ne bucurăm de
atâtea bunuri și să cădem în admirație în faţa artelor. Poate o clipă de
meditație filosofică în acest sens îi va străbate pe toți cititorii prezentei
lucrări.
Prof. univ. dr. ing. Cornel SAMOILĂ

Universitatea „Transilvania” din Brașov,
membru titular al Academiei de Științe Tehnice din România

Lista tabelelor și a imaginilor
Partea întâi. INTRODUCERE

Tabel Paralelism cronologic / p. 50
Figura I.1. Pagină din Talmudul babilonian / p. 37.

Figura I.2. Localizarea evenimentelor relatate în Vechiul Testament / p. 46.
Figura I.3. Harta dominațiilor succesive ale imperiilor asirian, babilonian,
persan, grec și roman / p. 47.
Figura I.4. Topitorie de bronz în Egiptul antic (detaliu în stânga) / p. 65.
Figura I.5. Turnarea unei statui din bronz reprezentată pe un vas de la
începutul sec. al V-lea î.Hr./ p. 72.
Figura I.6. Târnăcop din fier, descoperit în nordul Galileei/ p. 73.
Partea a doua. METALELE BIBLICE

Tabelul II.1. Elemente metalurgice suplimentare/ p. 81.
Tabelul II.2. Distribuția indicatorilor de monitorizare în Vechiul
Testament / p. 82.
Tabelul II.3. Distribuția indicatorilor de monitorizare în Noul Testament / p. 83.
Tabelul II.4. Tablou comparativ al indicatorilor V și C / p. 83.
Tabelul II.5. Date statistice conform versiunii King James Bible / p. 84.
Tabelul II.6. Procentul de versete biblice care se referă la metale / p. 84.
Tabelul II.7. Tabloul comparativ al indicatorului V recalculat / p. 85.
Tabelul II.8. Monitorizarea indicatorilor V și C în funcție de tipul
construcției / p. 92.
Tabelul II.9. Valoarea procentuală a indicatorilor V și C pentru descrierea
celor trei mari construcții prezentate în Vechiul Testament / p. 92.
Tabelul II.10. Distribuția versetelor ce se referă la metale, raportată la
numărul total de versete biblice, de 31.102 / p. 93.
Figura II.1. Rocă de calcopirită (CuFeS2) din muntele Hațor / p. 96.
Partea a treia. METALELE ȘI METALURGIA

ÎN ASPECTE BIBLICE LEGATE DIRECT DE SUBIECTUL TRATAT
Tabelul III.1. Tabel comparativ pentru măsuri de lungime / p. 102.
Tabelul III.2. Datele de referință ale Vasului de aramă / p. 103.
Tabelul III.3. Datele de referință ale unui stâlp / p. 104.
Tabelul III.4. Tabel comparativ pentru măsurarea capacității de
înmagazinare a lichidelor / p. 104.

Tabelul III.5. Tabel comparativ pentru măsuri de greutate / p. 106.
Tabelul III.6. Valoarea monedei de schimb în funcție de tipul metalului / p. 106.
Figura III.1. Cele mai vechi obiecte din cupru descoperite în Israel / p. 99.
Figura III.2. Dimensiunile Stâlpilor Boaz și Iachin / p. 103.
Figura III.3. Solomon o întâlnește pe Regina din Saba – detaliu de pe Porțile
Paradisului, Baptisteria San Giovanni Battista din fața Domului Santa
Maria del Fiore din Florența. Autor: Lorenzo Ghiberti / p. 128.
Figura III.4. David și Goliat, litografie de Osmar Schindler / p. 136.
Figura III.5. Opera Nabucco la poalele muntelui Masada, 3-6 iunie 2010 / p. 138.
Partea a patra. EXEMPLE DE RECONSTITUIRE

A PROCESULUI TEHNOLOGIC AL UNOR ARTEFACTE BIBLICE
Tabelul IV.1. Conversia mărimilor biblice în sistemul metric pentru
înălțimea (H) și lățimea (T) / p. 155.
Tabelul IV.2. Dimensiunile Menorei obținute în varianta 1 de
reconstituire / p. 158.
Tabelul IV.3. Dimensiunile Menorei în varianta 2, cu soclul dintr-o calotă
sferică / p. 160.
Tabelul IV.4. Dimensiunile Menorei în varianta 2, cu soclul din două
bare cu secțiune rotundă, îndoite sub formă de arce de cerc și dispuse
perpendicular / p. 161.
Tabelul IV.5. Dimensiunile Menorei în varianta 3 / p. 162.
Tabelul IV.6. Evidențierea indicatorului gradului de stabilitate H/M / p. 165.
Tabelul IV.7. Rezultatele calculelor analitice pentru dimensiunile
vasului / p. 184.
Figura IV.1. Șarpele egiptean de aramă / p. 142.

Figura IV.2. Șarpele din aramă – Gustave Doré / p. 142.
Figura IV.3. Dansând în jurul Vițelului de aur / p. 144.
Figura IV.4. Vițelul de aur: modelul de turnare / p. 145.
Figura IV.5. Imaginea Menorei pe Arcul de Triumf al lui Titus / p. 148.
Figura IV.6. Monede Iudaea Capta / p. 149.
Figura IV.7a. Menora aflată pe esplanada din fața Parlamentului israelian
(Kneset), Ierusalim / p. 152.
Figura IV.7b. Menora din fața Templului Coral din București / p. 152.
Figura IV.7c. Menora lui Salvador Dali / p. 153.
Figura IV.8. Flacăra științei, emblema Universității „Ben-Gurion” din
Negev, Beer-Șeva, Israel / p. 153.
Figura IV.9. Menora, emblema statului Israel / p. 154.
Figura IV.10. Forma simplificată a Menorei / p. 156.
Figura IV.11. Forma Menorei în varianta 1 / p. 157.
Figura IV.13. Tipo-dimensiuni varianta 2 / p. 160.
Figura IV.14. Tipo-dimensiuni în varianta 3 / p. 161.

Figura IV.16. Menora din perimetrul Cardo, Ierusalim / p. 163.
Figura IV.17. Variația unghiului de dezechilibru „α” în funcție de înălțimea
„M” a centrului de masă „Mc”, α = f(M) / p. 164.
Figura IV.18. Elemente tehnologice de realizare a Menorei / p. 166.
Figura IV.19. Elemente tehnologice pentru turnarea Menorei cu secțiune
tubulară / p. 167.
Figura IV.20. Imaginea Menorei de pe moneda regelui Matitiahu
Antigonus / p. 170
Figura IV.21. Moneda contemporană israeliană de 10 agorot / p. 170.
Figura IV.22. Imagine comparativă a menorei de pe Arcul lui Titus (figura
a) și baza unei coloane din Templul lui Apollo de la Didyma ( figura
b) / p. 174.
Figura IV.23. Motivul decorativ menora cu soclu de tip trepied în sinagogi
construite ulterior anului 70 d.Hr. / p. 175.
Figura IV.24. Motivul decorativ menora cu soclu de tip trepied, în sinagoga
construită în secolul al III-lea d.Hr., descoperită lângă chibuțul Ein
Gedi / p. 176.
Figura IV.25. Menora „tip Rambam” / p. 177.
Figura IV.26. Rodii și clopoței pe mantia Marelui Preot / p. 179.
Figura IV.27. Turnarea rodiilor / p. 180.
Figura IV.28. Turnarea clopoțeilor / p. 181.
Figura IV.29. Marea de aramă / p. 183.
Figura IV.30. Dimensiunile Vasului de aramă / p. 185.
Figura IV.31. Marea de aramă: realizarea formei prin șablonare / p. 188.
Figura IV.32. Organizarea de șantier la turnarea Vasului de aramă, lucrare
de pictorul israelian Ron Deri / p. 189.
Figura IV.33. Organizarea de șantier (secțiunea A-A din figura IV.32) / p. 190.
Figura IV.34. Secțiune prin cuptorul de topire (a) și schema insuflării cu
foale (b) / p. 190.
Figura IV.35. Depresiuni în zona dintre Sucot și Ţartan / p. 191.
Figura IV.36. Turnarea Vasului de aramă, lucrare de Augustus Knapp / p. 192.
Figura IV.37. Poziția geografică a zonei Sucot-Ţartan raportată la poziția
Ierusalimului / p. 193.
Figura IV.38. Transferul prin tractare pe bușteni / p. 194.
Figura IV.39. Transferul prin tractare pe platforme / p. 195.
Figura IV.40. Schema de calcul a osiei platformei de transfer a vasului / p. 195.
Figura IV.41. Realizarea Vasului de aramă din două părți componente / p. 197.
Figura IV.42. Roata din Ur / p. 198.
Figura IV.43. Roata egipteană / p. 199.
Figura IV.44. Roată turnată din bronz / p. 199.
Figura IV.45. Stâlpii Boaz și Iachin / p. 201.
Figura IV.46. Soluții tehnologice de turnare a stâlpilor / p. 203.
Figura IV.47. Turnarea stâlpului pe verticală cu alimentare tip „în
ploaie” / p. 204.

Figura IV.48. Turnarea stâlpului pe verticală cu rețea cu picioare de
alimentare / p. 205.
Figura IV.49. Ansamblul turnat la turnarea stâlpului pe verticală: (a)
cu picioare de alimentare distribuite individual; (b) cu picioare de
alimentare având element circular de legătură / p. 205.
Figura IV.50. Auto-centrarea segmentelor individuale la montarea
stâlpilor / p. 207.
Figura IV.51. Schema solicitărilor în cupla din tronsonul inferior / p. 209.
Figura IV.52. Schema de calcul la presiunea de contact și solicitarea la
forfecare / p. 211.
Figura IV.53. Cedru de Liban (a) Imagine dintr-o pădure de cedrii de Liban;
(b) Paul Gustave Doré, Tăierea cedrilor pentru construcția Templului
lui Solomon / p. 215.
Figura IV.54. Categorii de bocșe de mangalizare / p. 217.
Partea a cincea. METALELE ȘI METALURGIA ÎN ASPECTE BIBLICE

COMPLEMENTARE SUBIECTULUI TRATAT
Tabelul V.1. Compararea valorilor din versetele 1 Cronici 22:14 și 29:7 / p. 221.
Tabelul V.2. Conversia în sistemul metric (litri) a capacității biblice a
Vasului / p. 224.
Tabelul V.3. Conversia dimensiunilor geometrice ale vasului în sistemul
metric (dm) / p. 224.
Tabelul V.4. Capacitatea vasului de formă semisferică / p. 225.
Tabelul V.5. Capacitatea vasului de formă cilindrică / p. 225.
Figura V.1. Inadvertențe referitoare la dimensiunile Stâlpilor Boaz și

Iachin / p. 222.
Figura V.2. Capacitatea Vasului de aramă / p. 223.
Figura V.3. (a) Caduceul, (b) Toiagul lui Esculap, (c) Pocalul zeiţei
Hygeia / p. 231.
Figura V.4. Șarpele de aramă, pictură de Michelangelo Buonarroti pe bolta
Capelei Sixtine / p. 233.
Figura V.5. Șarpele de aur descoperit în mormântul faraonului
Tutankhamon / p. 235.
Figura V.6. Descoperiri arheologice care confirmă existența cultului
șarpelui în zona Canaan / p. 235.
Figura V.7. Șarpele lui Esculap pe drapelul OMS / p. 236.
Figura V.8. Moise, Esculap, medicina homeopată și șarpele / p. 237.
Figura V.9. Cântărirea metalului prețios / p. 240.
Figura V.10. Greutăți-etalon / p. 241.
Figura V.11. Baterie de cuptoare, lucrare a pictorului israelian Ron Deri / p. 244.
Figura V.12. Moise cu Tablele Legii, David cu praștia (operă a lui Gian Lorenzo
Bernini, expusă în Galeria Borghese din Roma), Zidul Plângerii / p. 248.
Figura V.13. Pieptarul Marelui Preot / p. 249.
Figura V.14. Moneda actuală israeliană de un șekel / p. 264.

Figura V.15. Tabernacolul / p. 274.
Figura V.16. Templul lui Solomon / p. 276.
Figura V.17. Ierusalimul, oraș sfânt pentru evrei, creștini, musulmani / p. 278.
Partea a șasea. METALURGIA ÎN PERIOADA PREBIBLICĂ

Figura VI.1. Schema generală de desfășurare a proceselor tehnologice
pentru realizarea de obiecte prin turnare / p. 282.
Figura VI.2. Instantanee din activitățile redate în schema din figura VI.1:
1 – malachitul; 2 – fărâmițarea malachitului; 3, 4, 5 – construcția
cuptorului; 6, 7 – încărcarea cuptorului; 8 – intensificarea arderii în
cuptor; 9 – cuptorul încins / p. 282.
Figura VI.3. Granule de cupru incluse în masa de zgură / p. 283.
Figura VI.4. Schița unei matrițe din piatră pentru turnarea unui topor / p. 284.
Figura VI.5. Obiect de cult canaanit / p. 284.
Figura VI.6. Beer-Șeva și împrejurimile sale în perioada calcolitică / p. 287.
Figura VI.7. Grota tezaurului de la Nahal Mișmar / p. 289.
Figura VI.8. Tezaurul de la Nahal Mișmar. În stânga: momentul
descoperirii; în dreapta: după prezervare / p. 290.
Figura VI.9. Artefacte din tezaurul de la Nahal Mișmar. În stânga: bicefalul
și coroana; în dreapta: sceptrul ce susține capete de căprioară / p. 290.
Figura VI.10 și Figura VI.11. Tipuri de geometrii ale artefactelor din tezaurul
de la Nahal Mișmar / p. 292.
Figura VI.12. Poziționarea geografică a bazinului Timna / p. 294.
Figura VI.13. Puț vertical de acces / p. 298.
Figura VI.14. Galerii orizontale / p. 298.
Figura VI.15. Reconstituirea procesării unei coroane din tezaurul de la Nahal
Mișmar, utilizând tehnologia de formare cu modele de ceară / p. 302.
Figura VI.16. Turnarea „în ciorchine” / p. 303.
Anexe
Anexa I.1.Tabelul 1 Perioadele arheologice pentru Orientul Apropiat și
Mijlociu / p. 307.
Tabelul 2. Date-cadru de referință bazate pe dovezi arheologice / p. 309.
Anexa II.2. Tabel / p. 316.
Anexa II.3 . Tabel / p. 317.
Anexa II.4. Tabel Simultaneități în Vechiul Testament / p. 318.
Tabel Simultaneități în Noul Testament / p. 319.
Anexa II.5. Tabel Monitorizarea indicatorilor V și C pentru Tabernacol / p. 320.
Anexa II.7. Tabel Monitorizarea indicatorilor V și C pentru Primul Templu
(Templul lui Solomon) / p. 326.
Anexa II.8. Tabel Monitorizarea indicatorilor V și C pentru al Doilea
Templu / p. 329.
Anexa III.9. Tabelul A.1. Culorile unor aliaje din aur în funcție de
compoziție / p. 330.
Tabelul A.2. Tabel Densitatea unor metale și aliaje de aur / p. 331.

Tabelul A.3. Tabel Definirea unor aliaje din aur utilizând exprimarea în
procente de greutate / p. 331.
Tabelul A.4. Tabel Definirea unor aliaje din aur utilizând exprimarea în
procente volumice / p. 331.
Tabelul A.5. Proprietăți ale aurului, argintului și cuprului (metale pure) / p. 332.
Tabelul A.6. Proprietățile cuprului în funcție de stare / p. 332.
Anexa V.10. Tabel comparativ: identitățile celor 12 pietre prețioase în
traduceri diferite / p. 333.

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ
Bibliografie în limba română:

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea și cu purtarea de
grijă a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutul Biblic și de
Misiune Ortodoxă, București, 2008.
2. A. Hellemans, B. H. Bunch, Istoria descoperirilor științifice, Editura
Orizonturi, București, 1998.
3. F. Braunștein, J. F. Pépin, Ghid de cultură generală, Editura Orizonturi-
Lider, București.
4. V. S. Constantinescu, B. Tercatin, Dicționar de personaje biblice și
reprezentarea lor în arte, Editura Hasefer, București, 2002.
5. D. Bondalici, Enciclopedia marilor personalități din Vechiul și Noul
Testament, Editura Diecezană, Caransebeș, 2005.
6. Mic dicționar enciclopedic, Editura Enciclopedică, București, 1972.
7. M. Stoian, Dicționar religios, Editura Garamond, București, 1994.
8. S. Hastings, E. Thomas, Biblia ilustrată, Editura RAO, București,
1999.
9. M. H. Hart, 100 de personalități din toate timpurile care au influențat
evoluția omenirii, Editura Lider, București, 1992.
10. F. Comte, Marile figuri ale Bibliei, Editura Humanitas, București,
1995.
11. M. I. Dimont, Evreii, Dumnezeu și istoria, Editura Hasefer, București,
2000.
12. Flavius Josephus, Antichități iudaice, vol. 1, Editura Hasefer, București,
2000.
13. Flavius Josephus, Antichități iudaice, vol. 2, Editura Hasefer, București,
2001.
14. Flavius Josephus, Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor,
Editura Hasefer, București, 2004.
15. Philon din Alexandria, Viața lui Moise, Editura Hasefer, București,
2003.
16. B. Simonay, Moise, Faraonul rebel, Editura Lucman, București, 2003.
17. Pauline Bebe, Femeile și iudaismul, dicționar, Editura Hasefer,
București, 2002.
18. Cronologie universală, Larousse, Editura Lider, București, 1997.
19. Septuaginta, vol. 1, Editura Polirom, București, Iași, 2004.

20. Septuaginta, vol. 3, Editura Polirom, București, Iași, 2005.
21. Béatrice André-Salvini, Babilonul, Editura Corint, București, 2005.
22. Gwendolyn Leick, Dicționar de mitologie a Orientului Apropiat antic,
Editura Artemis, București, 2005.
23. Mireille Hadas-Lebel, Flavius Josephus, evreul Romei, Editura Hasefer,
București, 2004.
24. Ovidiu Drâmba, Istoria culturii și civilizației, vol. 1, 2, 3, Editura
Saeculum I. O.- Vestala, București, 2003.
25. R. Taton, Istoria generală a științei, vol. 1 (Știința antică și medievală),
Editura Științifică, București, 1970.
26. Paul Johnson, O istorie a evreilor, Editura Hasefer, București, 2005.
27. I. Berg, Dicționar de cuvinte, expresii, citate celebre, Editura Științifică,
București, 1968.
28. Dicționar de mari muzicieni, Larousse, Editura Univers Enciclopedic,
Bucureşti, 2000.
29. Philippe Gaudin, Marile religii, Editura Orizonturi-Lider, București,
1995.
30. W. MacDonald, Comentariul biblic al credinciosului, Vechiul
Testament, Editura Lampadarul de Aur, Oradea.
31. W. J. Hamblin, D. R. Seely, Templul lui Solomon, mit și istorie, Editura
Enciclopedia RAO, București, 2007.
32. P. Lawrence, Atlas de istorie biblică, Editura Casa Cărții, Oradea,
2007.
33. M. F. Baslez, Biblie și istorie, Editura Artemis, București, 2007.
34. B. M. Făgan, Șaptezeci de invenții ale antichității, Editura Aquila `93,
2005.
35. R. Duda, L. Rejl, Pietre prețioase, Editura Enciclopedia RAO,
București, 2004.
36. I. V. Botiza, Introducere în studiul Sfintei Scripturi, Editura Galaxia
Gutenberg, 2005.
37. N. Ciudin, Studiul Vechiului Testament, Editura Institutul Biblic și de
Misiune Ortodoxă al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2002.
Bibliografie în limba engleză:
1. The Hebrew-English Scriptures, „Sinai” Publishing, Tel Aviv, 1996.
2. Max Weber, Ancient Judaism, Editura Free Press, 1967.
3. Roland de Vaux, Ancient Israel, McGraw-Hill Book Comp., Londra,
1961.
4. H. Graetz, History of the Jews, vol. 1, The Jewish Publication Society
of America, Philadelphia, 1949.
5. The Encyclopedia of Judaism, The Jerusalem Publishing House Ltd.,
1989.
6. W. G. Plaut, The Torah, a Modern Commentary, Union of American
Hebrew Congregation, New York, 1981.
7. T. K. Derry, Trevor I. Williams, A Short History of Technology, Oxford
University Press, 1970.

8. R. W. Boyle, Gold: History and Genesis of Deposits, VNR Company,
New York, 1987.
9. U. Eco, G. B. Zorzoli, The Picture History of Inventions, Macmillan
Company, New York, 1963.
10. R. F. Tylecote, A History of Metallurgy, ediția a doua, The Institute of
Materials, Londra, 1992.
11. The Pirotechnia of Vannoccio Biringuccio, Dover Publications, Inc.
New York, 1990.
12. R. J. Forbes, Studies in Ancient Technology, Leiden, 1966, vol. 6.
15. L. H. Grollenberg, The Penguin Shorter Atlas of the Bible, Penguin
Books, 1978.
16. W. F. Albright, Archaeology and the Religion of Israel, John Hopkins
Press, 1968.
17. S. L. Sass, The Substance of Civilization: Materials and Human
History from the Stone Age to the Age of Silicon, Arcade Publishing,
New York, 1998.
Bibliografie în limba ebraică:

1. I. Ariel, The Holy Temple of Jerusalem, Editura Carta Jerusalem.
2. Tanah, (14 volume), ediția a 8-a, Editura Orenstein, Tel Aviv, 1978.
Bibliografie pe CD:
1. CD, Biblia sau Sfânta Scriptură, ediție jubiliară a Sfântului Sinod,
Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului,
2004.
2. Hebrew-English/English-Hebrew CD Bible.
Bibliografie pe internet:
1. http://www.cyclopaedia.info/wiki/Nuremberg-Chronicles
2. http://www.bible-history.com/old-testament/.
3. http://www.nathan.co.za/bibliron.asp.
4. www.ethnicharvest.org/bibles/romanian.htm.
5. www.e-sword.net/bibles.html.
6. http://www.intercer.ro/biblia/.
7. www.ccel.org/olb/tolbss/components/languages/languages-
Romanian.html.
8. www.ccel.org/ccel/bible/ro.html.
9. http://www.mechon-mamre.org.
10. http://www.bible.org/netbible/index.htm.
11. http://worldenglishbible.org/web/.
12. http://www.speedbiblepictures.com/.
13. http://www.creationism.org/images/DoreBibleIllus/index.htm.
14. http://chaos1.hypermart.net/fullsize/oldtestfs2.gaf.

15. http://chaos1.hypermart.net/fullsize/ancivfs.gaf.
16. http://www.cartiaudio.com/vechiul-testament/.
17. http://media.snunit.k12.îl/kodeshm/mp3/t01.mp3.
18. http://www.mechon-mamre.org/p/pt/ptmp3prq.htm#mp3.
19. http://www.lds.org/mp3/display/0,18692,5297-62,00.html.
20. http://www.mechon-mamre.org/p/pt/ptmp3prq.htm.
21. http://www.creationism.org/images/SmithBibleAtlas/index.htm.
22. http://www.bibliaortodoxa.ro.
23. http://www.webmineral.com.

SCURTĂ PREZENTARE
ÎN LIMBILE ENGLEZĂ ȘI FRANCEZĂ
The Bible and the Metallurgy
E
ven though the Bible is primarily considered as a religious
text, The Bible and the Metallurgy monograph is aimed at
highlighting the intrinsic strong ties that prevail between the
Bible and ancient metallurgy. The author of the monograph proposes
us to look at the biblical texts through “metallurgical lenses”. In doing
so, the reader will discover a domain which is little thought of, following
just a simple, superficial perusal of the Bible. This domain provides the
“perfume” of the richness of the world of metals that permeates the
beauty and the spiritual message contained in the Holy Scriptures.
By detailing and reconstructing the technological processes used
for fabricating various artefacts described in the Bible, such as the seven-
arm candelabrum (the Menorah), the Sea of Copper, the bronze pillars
Boaz and Jachin that stood at the entrance of Solomon’s Temple, etc.,
the author sets face to face the various aspects linking the technology of
metal forming to the biblical figures that stood behind initiation, design
and fabrication. All that is described in the context of an epoch that
stood at the transition between the Bronze Age and the Iron Age.
The author succeeded in demonstrating that metals and metallurgy
are an important cornerstone of the biblical times, all along with many
other disciplines and well defined scientific and ethical domains such as
medicine, law, philosophy, sociology, history, cosmogony and cosmology,
literature, mathematics, gemmology, gastronomy, geology, meteorology,
zoology, botany and so on.
This book, a pioneering endeavour in the field, is not addressed
only to the theologians who study the Bible, or people in the academy
interested in the history of technology. Since it is not a narrow treatise of
technology and since it is written in a very accessible language, it addresses
to a broad public interested in widening their horizons. The book may
be of interest to all those willing to deepen their understanding of the
cultural and technical background of the biblical times, in particular
that linked to the history of metallurgy.
The monograph comprises 35 distinct chapters making up six
sections. A final Appendix provides the sources and data related to the
subjects treated.
The author, Dr. Eng. Strul Moisa, held for 33 years as Chief-Engineer
at the Department of Materials Engineering of the Ben-Gurion University
of the Negev at Beer-Sheva, Israel.

La Bible et la métallurgie
I
l est bien évident que la Bible est avant tout et par excellence
un texte religieux, néanmoins la monographie La Bible et la
métallurgie essaie de mettre en évidence le lien intrinsèque
qui relie la Bible à la science des métaux et à la métallurgie antique.
Dans ce but, lʼauteur propose la lecture des textes bibliques à lʼaide
des «lentilles métallurgiques». Le lecteur découvre alors un domaine
qui se trouve totalement ignoré à la suite dʼune lecture superficielle. Ce
domaine permet de ressentir «le parfum» qui émane des métaux et de la
métallurgie et qui sʼajoute à la beauté et à lʼintensité du message spirituel
qui infuse les textes sacrés.
A travers les exemples donnés, on arrive à reconstruire les procédés
métallurgiques qui ont permis la fabrication dʼobjets tels que le
Candélabre a sept bras (la Menora), la Mer de cuivre, les Piliers en bronze
Boaz et Joachin qui se trouvaient à lʼentrée du Temple de Salomon, et
ainsi de suite. Lʼauteur met aussi face à face les techniques utilisées avec
les différents personnages auxquels la fabrication de ces objets est due
soit par leur initiative ou soit par leur expertise technique. Tout cela dans
le cadre culturel de lʼépoque qui se situe à la rencontre de lʼâge du bronze
et celui du fer.
Lʼauteura réussi à démontrerque les métaux et la métallurgie occupent
une place importante dans la Bible, à côté dʼautres disciplines et domaines
culturels et techniques, tels que la morale, lʼétique, la médecine, la justice,
la philosophie, la sociologie, lʼhistoire, la cosmogonie, la cosmologie,
la littérature, les mathématiques, le gemmologie, la gastronomie, la
géographie, la géologie, la météorologie, la zoologie, la botanique etc.
Le livre, une œuvre pionnière dans son domaine, ne sʼadresse pas
seulement au monde des théologiens qui étudient les textes sacres ou à
ceux qui sʼintéressent spécialement à la technologie. Le texte nʼétant pas
relié à une stricte spécialité, il est rédigé dans un langage accessible à tous
et sʼadresse à un public large, désirant dʼapprofondir ses connaissances
aussi bien dans le domaine de lʼhistoire des temps bibliques que de la
métallurgie archaïque.
Le livre contient 35 chapitres distincts réunis en six parties
séparées. A la fin, on trouve une Annexe qui contient des informations
complémentaires.
Lʼauteur, dr. ingénieur Strul Moisa, a été pendant 33 ans dʼIngénieur
Chef au Département des Matériaux de lʼUniversité «Ben-Gurion» du
Negev, à Beer-Sheva, Israel.

Interior - Biblia Si Metalurgia

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Interior - Biblia Si Metalurgia

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Strul 1Moisa

Imaginea de pe coperta I: Organizarea de șantier la turnarea vasului de

Coperta: Done STAN

©Editura Hasefer a FCER

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Ediţia a II-a revăzută şi adăugită

Cât îmi doresc să vă mai pot mângâia și spune

Notă asupra ediției......................................................................................... 11

Să facă lucruri de aur, de argint şi de aramă............................................ 13

PARTEA ÎNTÂI. INTRODUCERE

PARTEA A DOUA. METALELE BIBLICE

PARTEA A TREIA. METALELE ȘI METALURGIA ÎN ASPECTE BIBLICE

PARTEA A PATRA. EXEMPLE DE RECONSTITUIRE A PROCESULUI

Textul cărții are ca obiect de studiu în special perioada Vechiului

Volumul de față cuprinde șapte părți principale și anexe.

Pentru a înțelege ideea și sensul versetelor prezentate pe parcursul

Această parte a cărții are menirea de a pune la dispoziția

Cuvântul Biblie provine din grecescul biblia (βιβλια), sensul acestuia

Noul Testament, a doua parte a Bibliei, compus din 27 de cărți,

Textul care urmează încearcă să facă legătura dintre Legea

De-a lungul secolelor s-au cristalizat două versiuni diferite: Talmudul

Inventarea tiparului a fost benefică și pentru tipărirea Talmudului.

La început, Biblia ebraică a fost redactată în limbile ebraică (în cea

Pentru sistematizare, aceste traduceri au fost împărțite în două

Traducerea Onkelos/Targum Onkelos25

Traducerea Yonatan Ben Uziel (traducerea ierusalmiteană II)

Traduceri în limba engleză

Figura I.2. Localizarea evenimentelor relatate în Vechiul Testament.

1. Scurtă istorie biblică

2. Paralelism cronologic între evenimentele importante

Pentru a realiza o imagine mai clară și de ansamblu a paralelismului

3200 î.Hr. E inventată scrierea de

Prezentul capitol are menirea de a ancora elementele metalurgice

1. Metalele și metalurgia în istoria antică

Primele unelte realizate de specia umană – Homo Habilis, strămoșul

În completarea lanțului metal-cuptor-topire-cărbune-aer insuflat

Obținerea bronzului a constituit prima tehnologie a metalelor

Începerea producției de fier a reprezentat pentru metalurgie o

Procesul tehnologic de obținere a fierului oțelit, prezentat simplificat, este

Acest fapt a devenit simbolul autenticității de excepție a metalurgiei

Cu siguranță, o asemenea descriere poate fi făcută doar de cineva căruia îi era

Noua tehnologie, inclusiv tehnologia carburizării și durificării

Cauza care a determinat trecerea de la epoca bronzului la epoca

A fost fierul folosit în epoca bronzului?

Fierul și metalurgia fierului au apărut la circa 1.800 de ani de la

Perturbarea traficului de aprovizionare cu cupru și cositor nu

Figura. I.5. Turnarea unei statui

Fier carburizat pe teritoriul evenimentelor descrise în Biblie

În Biblie nu găsim menționată noțiunea de fier carburizat sau cea

Figura I.6. Târnăcop din fier, descoperit în nordul Galileei.

În partea superioară a figurii se observă exemplarul descoperit la excavație, iar

Arheologia, metalurgia și științele moderne au început să clarifice

Acum facem cunoștință cu metalele biblice, prezentate

Tabelul II.1. Elemente metalurgice suplimentare

1.1. Distribuția statistică a indicatorilor de monitorizare V și C este

Nr. Cartea Indicatorii V şi C Total

Nr. Cartea Indicatorii V şi C Total

Ca o concluzie, iată în continuare o prezentare comparativă a

Tabelul II.4. Tablou comparativ al indicatorilor V și C

În literatura de specialitate, respectiv în versiunea King James a Bibliei

Biblia Vechiul Testament Noul Testament Total

Folosind datele din ultimele două tabele, iată în continuare numărul

Tabelul II.6. Procentul de versete biblice care se referă la metale