Sarmizegetusa Regia Dupa Anul 102 P CHR

MUZEUL OLTENIEI CRAIOVA
IN HONOREM
CONSTANTIN C. PETOLESCU
Edited by
Dorel Bondoc
&
Călin Timoc
2023
1
Coperta: Monument statuar de marmură cu inscripție dedicată lui Hercules, descoperită la Cioroiu Nou.
Foto Dorel Bondoc, Muzeul Olteniei Craiova.
Front cover illustration: A marble statuary monument with an inscription dedicated to Hercules,
discovered at Cioroiu Nou. Photo Dorel Bondoc, Oltenia Museum Craiova
Apărut: 2023 - Editura ANTHEO Craiova. Tipărit în 100 exemplare.
Toate drepturile rezervate ©2023 Timoc Ioan-Călin.

Responsabilitatea asupra conţinutului acestui material/publicație/carte revine exclusiv autorilor.
Reproducerea totală sau parțială a fotografiilor sau textelor din această carte este interzisă fără acordul scris al autorilor.
2
3
CUPRINS / CONTENTS
EPOCA PREROMANĂ / THE PRE-ROMAN ERA ............................................................................... 9
Livia BUZOIANU
NOMS ET ÉPICLÈSES DE POSÉIDON DANS LES TEXTES LITTÉRAIRES ET
ÉPIGRAPHIQUES ............................................................................................................................. 10
Radu Gabriel DUMITRESCU

MONEDE THASIENE ȘI DE TIP THASIAN DESCOPERITE ÎN OLTENIA ............................... 18
Norbert FRANKEN
GENIAL ODER UNPRAKTISCH? BEMERKUNGEN ZU HELLENISTISCHEN
BRONZELAMPEN MIT DREHDECKELN ..................................................................................... 23
Ștefan-Emilian GAMUREAC
OBSERVATIONS ON THE INSCRIBED LATE PERIOD SHABTI FROM THE MUSEUM
OF OLTENIA, CRAIOVA................................................................................................................. 34
Marija LJUŠTINA, Jelena CVIJETIĆ

BRIDGING THE GAP: REMARKS ON POPULATION (DIS)CONTINUITY IN NORTH
MONTENEGRO IN THE 2ND HALF OF THE 1ST MILLENNIUM BC ....................................... 41
Dragoș MĂNDESCU
ȘTAMPILELE AMFORICE RHODIENE DIN OLTENIA – O REEVALUARE ............................ 51
LUMEA ROMANĂ / THE ROMAN WORLD ........................................................................................ 66
Adrian ARDEȚ
SINOPE B III AMPHORAS TYPE DISCOVERED IN ROMAN DACIA ....................................... 67
Radu ARDEVAN
REMARQUES AUTOUR D’UNE FAMILLE D’ULPIANA (DARDANIE) ................................... 79
Victor Henrich BAUMANN

NOVIODUNUM. UN DOCUMENT EPIGRAFIC DIN FAZA PRE-MUNICIPALĂ ..................... 83
Dan BĂLTEANU
STELA FUNERARĂ ROMANĂ DE LA ROCȘORENI, JUDEȚUL MEHEDINȚI ........................ 92
Dorel BONDOC
A CERAMIC VESSEL WITH INSCRIPTION, FROM THE CIVIL SETTLEMENT OF
THE ROMAN AUXILIARY FORT RĂCARI, DOLJ COUNTY ................................................... 107
Dorel BONDOC, Gabriela FILIP

ANOTHER STAMPED AMPHORA FROM CIOROIU NOU ....................................................... 116
Costin CROITORU
SOME THOUGHTS RELATED TO THE ROUTES OF COMMUNICATIONS FROM
SOUTHERN MOLDOVA IN ANCIENT TIMES ........................................................................... 122
Tomasz DZIURDZIK, Maciej MARCINIAK

DEFEAT THE CARPI AND SCORN EVERYBODY ELSE: A TRIUMPHAL RELIEF IN THE
NATIONAL MUSEUM IN WARSAW AND THE APPROPRIATION OF PROPAGANDA
MOTIVES AS STRATEGY FOR DEALING WITH A NONCONFORMING EMPEROR .......... 132
Werner ECK, Andreas PANGERL

EIN DIPLOMFRAGMENT MIT EINHEITEN, DIE IN DIE PROVINZ ARABIA VERSETZT
WURDEN......................................................................................................................................... 142
4
Gabriela FILIP
SOME FRAGMENTARY INSCRIPTIONS FROM CIOROIU NOU, DOLJ COUNTY ............... 148
Ana Cristina HAMAT, Horea POP

UN INEL DIN FIER CU GEMĂ GRAVATĂ CU IMAGINEA LUI IUPITER TRONANS
CU ALTAR DESCOPERIT LA STÂNA-DEALUL MIELEI (JUD. SĂLAJ) ................................ 157
Ana Cristina HAMAT, Gabriel Mircea TALMAȚCHI

DESPRE O POSIBILĂ RESTITUTIO DIN PERSPECTIVA TEZAURULUI MONETAR
DE LA ABRUD (COM. ADAMCLISI, JUD. CONSTANȚA) ......................................................... 165
Stănilă IAMANDEI
CONSIDERATIONS ON AN ADOBE SAMPLE RECOVERED FROM AN
ARCHAEOLOGICAL SITE IN OLTENIA ...................................................................................... 173
Sanja IVČEVIĆ
PHALLIC PENDANTS WITH BULL HEADS FROM THE LEGIONARY CAMP
OF TILURIUM .................................................................................................................................. 176
Ergün LAFLI, Martin HENIG

A GEM WITH THE YOUTHFUL APOLLO VERSUS PYTHON FROM AKHİSAR
IN WESTERN TURKEY ................................................................................................................... 187
Adrian MARSDEN
CONCORDIA MILITVM AND ADVENTVS AVG; TWO NEW REVERSE TYPES FOR THE
GALLIC EMPEROR TETRICUS I AND AN IMPERIAL VISIT THAT NEVER HAPPENED .... 192
Ioana MUREȘAN, Lucian-Mircea MUREȘAN

WHERE THERE’S A “WILL” THERE’S A WAY. RIGHTS, EXCEPTIONS AND PRIVILEGES
IN ROMAN FUNERARY LAW CONCERNING MILITARY PERSONNEL................................... 206
Sorin NEMETI
ON THE DACIAN DIASPORA IN THE ROMAN EMPIRE. I. THE CIVILIANS ......................... 219
Coriolan Horațiu OPREANU

THE SETTING UP OF ROMAN DACIA. SAME SOURCES, NEW APPROACH ........................ 232
Radu OTA, George BOUNEGRU

O STATUETĂ A LUI IUPITER TRONANS DESCOPERITĂ RECENT LA APULUM................ 239
Aurora PEȚAN
SARMIZEGETUSA REGIA DUPĂ ANUL 102 P.CHR................................................................... 246
Stefan F. PFAHL
VASA AVREA INSCRIPTA. THREE EARLY IMPERIAL GOLD VESSELS FROM THE SEA
OFF KNIDOS..................................................................................................................................... 272
Vladimir P. PETROVIC
LA VOIE ROMAINE DU LIMES DANUBIEN EN MESIE SUPERIEURE: LA STATION
AD SCROFULAS / SCROFULAE ...................................................................................................... 282
(†) Gheorghe POPILIAN, Dorel BONDOC

UNPUBLISHED (NEW) STAMPED AND INSCRIPTED VESSELS, FROM ROMULA .............. 288
Paola PUPPO
OBSERVATION ABOUT THE ORIGIN OF THE ANTONINE PLAGUE AND ITS
CONSEQUENCES IN THE SOCIO-ECONOMIC SYSTEM OF THE ROMAN EMPIRE IN
THE THIRD CENTURY AD .............................................................................................................. 297
Marco SALIOLA, Fabrizio CASPRINI

THE STELE OF LUCIUS ANAENIUS PASER ............................................................................... 305
5
Alka STARAC
MANUS PANTHEA FROM PULA, CROATIA: ICONOGRAPHY AND CONTEXT ..................... 322
Georgeta EL SUSI
PRELIMINARY RESEARCH OF THE ANIMAL BONES FROM MINTIA – MICIA
(VEȚEL COMMUNE, HUNEDOARA COUNTY) .......................................................................... 336
Călin TIMOC
ADDITIONAL INFORMATIONS TO AN INSCRIPTION FROM MICIA-VEȚEL
(IDR III/3,74 = CIL III 1340) ............................................................................................................. 351
Oana TUTILĂ
O CHEIE ROMANĂ ZOOMORFĂ DE LA FORNĂDIA, JUD. HUNEDOARA ............................ 355
Vladislav ZHIVKOV
EPIGRAPHIC DATA FROM STANEVO (ANC. POMODIANA-PUTEDINA) ............................. 364
EPOCA ROMANĂ TÂRZIE / THE LATE ROMAN PERIOD ............................................................ 376
Lucian AMON, Petre GHERGHE, Dan BĂLTEANU

ȘTAMPILE TEGULARE DESCOPERITE ÎN CETATEA SUCIDAVA (OLT) ÎNTRE ANII
1991-2019 ........................................................................................................................................... 377
Dan APARASCHIVEI, Dorel PARASCHIV

REMODELING OF THE FORTIFICATION SYSTEM OF IBIDA (PROVINCE OF SCYTHIA)
IN THE 6th CENTURY AD ............................................................................................................... 384
Zdravko DIMITROV
NEW ARCHAEOLOGICAL DATA ABOUT THE MILITARY CENTRE BONONIA FROM
THE LOWER DANUBE FRONTIER AREA IN LATE ANTIQUITY ............................................ 407
Robert GINDELE
PIEPTĂN DE OS CU MÂNER TRIUNGHIULAR DIN AȘEZAREA DIN EPOCA ROMANĂ
TÂRZIE DE LA COVACI (JUD. TIMIȘ) ......................................................................................... 420
Michel KAZANSKI
DU CARACTÈRE «BARBARE» DES BOUCLES À DOUBLE ARDILLON DE L’ÉPOQUE
ROMAINE TARDIVE AU NORD DE LA MER NOIRE................................................................. 429
Péter KOVÁCS
SOME CONSIDERATIONS ON IMPERIAL AND SENATORIAL ESTATES IN VALERIA
AND PANNONIA II IN THE LATE ROMAN PERIOD .................................................................. 438
EVUL MEDIU TIMPURIU / THE EARLY MIDDLE AGE .................................................................. 455
İsmail AKKAŞ
GUNSENIN TYPE AMPHORAE FROM PARION ......................................................................... 456
Bogdan CIUPERCĂ
DOUĂ ULCIOARE AMFOROIDALE DESCOPERITE LA SEGARCEA, JUDEȚUL DOLJ,
DIN SECOLELE VIII-X P.CHR........................................................................................................ 472
6
Aurora PEȚAN
SARMIZEGETUSA REGIA DUPĂ ANUL 102 P.CHR.
Aurora PEȚAN
Universitatea de Vest din Timișoara
aurora.petan@e-uvt.ro
Abstract
Sarmizegetusa Regia after AD 102. The Roman military presence at Sarmizegetusa Regia, the
capital of the Dacian Kingdom, has become an increasingly discussed topic in recent years, particularly due
to the valuable insights provided by aerial images and LiDAR-derived DTMs regarding the existing forts and
camps in the area. Various scenarios concerning the two imperial campaigns, the moment of the capital's
conquest, and the chronological relationship between the two identified Roman camps have been proposed.
However, most of these scenarios rely on literary and epigraphic sources, topography, and historical
reasoning, rather than solid archaeological evidence like stratigraphic contexts and relevant artifacts. This
paper aims to analyse the archaeological information, with a particular focus on the latest excavation
campaigns, which seem to support the claim that the capital was conquered and destroyed in AD 102, rather
than in 106. Moreover, evidence suggests that the legionary camp established on the ruins of the Dacian city
was destroyed most probably in AD 105, following a violent Dacian rebellion, and the site underwent a
significant redevelopment, involving the construction of a new fort and a large temple. This audacious action
of Decebalus led to the second imperial Roman expedition, ultimately marking the end of the Dacian
Kingdom.
Keywords: Sarmizegetusa Regia, Daco-Roman war, Roman camps, Dacian revolt, Decebalus
1. Prezența romană la Sarmizegetusa Regia după anul 102 p.Chr. Un istoric al interpretărilor
Prezența romană militară la Sarmizegetusa Regia este un subiect din ce în ce mai discutat în
ultimii ani. Urme romane consistente (construcții cu mortar, barăci cu inventar roman, trei inscripții
ale legiunii IIII Flavia Felix, un basorelief cu capricorni ș.a.) au fost semnalate la Grădiștea de
Munte – Sarmizegetusa Regia încă de la mijlocul secolului trecut, odată cu demararea marilor
campanii arheologice conduse de C. Daicoviciu. 1 Acestea au fost atribuite unei garnizoane care ar fi
fost lăsată în anul 106 p.Chr. pe ruinele fostei capitale cu scopul de a preveni regruparea dacilor.
Durata șederii acestei garnizoane este disputată, de la câteva luni la un deceniu sau mai multe
decenii, iar unii cercetători pun în discuție prezența unor detașamente legionare într-o zonă
evacuată, în timpul Provinciei. 2
Pe de altă parte, un pasaj din Cassius Dio care consemna că Traian a lăsat armată la
Sarmizegetusa în 102 p.Chr 3, a iscat o îndelungată dezbatere cu privire la soarta capitalei între cele
două campanii: a fost aceasta cucerită definitiv în 102, a existat acolo o armată de ocupație,
alungată printr-o insurecție a dacilor în 105, care a provocat cea de-a doua campanie și cucerirea
1
1.) Bloc de calcar cu inscripția LEG(io) IIII F(lavia) F(elix) în basorelief, scrisă cu litere în forme de arme (IDR III/3,
269a, fig. 201) cunoscut deja din secolul al XIX-lea. Piesa fusese găsită ruptă în două, iar cele două bucăți se aflau în
două încăperi distincte ale clădirii de la sud de fortificație, considerată ulterior baie romană, unde probabil fuseseră
refolosite ca materiale de construcție (Pețan 2017; Pețan 2018, p. 320-331; locul de descoperire este indicat greșit în
IDR și în lucrările ulterioare, eroare care datează de la mijlocul sec. al XIX-lea). 2.) Bloc de calcar descoperit în 1950
pe latura vestică a fortificației, pe fața exterioară a acestuia (IDR III/3, 269b, fig. 202; Daicoviciu et al. 1951, p. 103, pl.
V, nr. 18). 3.) Bloc de calcar găsit în 1963, căzut din latura estică a fortificației (IDR III/3, 269c, fig. 203; Glodariu
1965, p. 129, fig. 8); 4.) Lespede de calcar cu capricorni afrontați în basorelief, găsită în 1962 lângă zid, la 13 m de la
poarta de vest spre sud (Glodariu 1965, p. 130).
2
Între 102 și 106: Petolescu 2014, p. 154, n. 348; Andreica 2019, p. 178-179; câteva luni după 106 sau până la
constituirea provinciei Dacia: Piso 1993, p. 8; până la constituirea provinciei: Opreanu 2000, p. 164; Matei-Popescu,
Țentea 2021, p. 608; până la moartea lui Traian și retragerea legiunii IIII Flavia Felix în sudul Dunării (117 p.Chr.):
Glodariu 1994, p. 24; Florea 1994, p. 37; Oltean, Hanson 2017, p. 445; câteva decenii: Rustoiu 2022, p. 243; o perioadă
îndelungată (și după anul 117): Piso 2000, p. 213; până spre sfârșitul sec. al II-lea: Daicoviciu et al. 1953, p. 180.
3
68.9.7.: ταῦτα συνθέμενος καὶ τὸ στρατόπεδον ἐν Ζερμιζεγεθούσῃ καταλιπών, τήν τε ἄλλην χώραν φρουραῖς
διαλαβών, ἐς τὴν Ἰταλίαν ἀνεκομίσθη.” Exc. UG 47 (p. 401), Xiph. 231, 16-24 R. St. „După ce a stabilit acestea și după
ce a lăsat legiunea/armata la Sarmizegetusa și a pus garnizoane în restul teritoriului, s-a întors în Italia.”
246
definitivă în 106, ori a existat doar o garnizoană care a supravegheat implementarea condițiilor de
pace și s-a retras de bună voie? Adepții ipotezei cuceririi în 106 nu puteau accepta ocuparea
capitalei în 102 și prin urmare au contestat identificarea Sarmizegetusei din textul citat cu capitala
lui Decebal: aceasta, spun ei, trebuie să fi fost Sarmizegetusa romană, singura care exista când scria
Cassius Dio. Ei au fost contraziși de apărătorii celeilalte interpretări, care au arătat că Dio folosise
surse mai vechi care în mod cert se refereau la orașul dacic. Numeroase argumente pro și contra au
fost invocate de ambele părți, fără ca subiectul să fi fost tranșat definitiv. S-au exprimat în favoarea
identificării cu Sarmizegetusa Regia: I.I. Russu, C.C. Petolescu, I. Piso, D. Protase, A. Diaconescu,
C.H. Opreanu, A.S. Stefan, I. Oltean și W. Hanson. F.-M. Popescu și O. Țentea ș.a. 4 Au optat pentru
identificarea cu Sarmizegetusa romană: C. Daicoviciu, H. Daicoviciu, I. Glodariu, K. Strobel, C.H.
Opreanu (care și-a schimbat interpretările de-a lungul timpului), A. Rustoiu ș.a.
Evoluția scenariilor cu privire la această tulbure perioadă dintre cele două expediții
imperiale a cunoscut două momente-cheie. Primul este anul 1980, când, în urma lucrărilor de
restaurare și conservare a fortificației de piatră au ieșit la iveală noi piese romane (două inscripții –
una aparținând legiunii II Adiutrix Pia Fidelis, cealaltă unei vexilații a legiunii VI Ferrata – și încă
două basoreliefuri cu capricorni). 5 Poziția secundară în care fuseseră găsite cele două inscripții,
încastrate în fortificația de piatră (considerată castru roman), indica o refolosire a lor, ceea ce
implica ocuparea capitalei de către romani în două etape.
Cel de-al doilea moment important este anul 2005, când au fost introduse în circuitul
științific fotografii aeriene care puneau în evidență o incintă cu val de pământ, cu aspect de castru,
confirmată ulterior de imaginile LiDAR. Au luat astfel amploare dezbaterile cu privire la
identificarea și datarea forturilor romane care au putut fi construite la Sarmizegetusa Regia în 106
și/sau 102.
Fortificația de piatră vizibilă astăzi la Sarmizegetusa Regia, care închide terasele I-V, a fost
considerată castru roman de majoritatea cercetătorilor – fie construit integral de romani, fie ca o
refacere și extindere a fostei fortificații dacice. Adepții ipotezei cuceririi capitalei în ultima
campanie au datat această fortificație în 106 sau imediat după, cei care susțin cucerirea definitivă în
102 au datat-o în acel an, iar cei care susțin că au existat două ocupări ale sitului consideră că fortul
de piatră aparține fazei finale.
Descoperirea fortului de pământ 6 a alimentat interpretarea celor din urmă, care aveau acum
dovada ocupării capitalei în două faze. Cei care au susținut cucerirea capitalei într-o singură etapă
(fie ea 102 sau 106) au căutat diverse explicații pentru existența a două incinte: cea de pământ era
fie o anexă a celei de piatră, fie fusese amenajată imediat după cea de piatră, în aceeași etapă.
Contemporaneitatea celor două forturi a fost clamată și de unii dintre cei care admiteau două etape
și care, pentru a justifica existența unei faze anterioare, au imaginat un alt castru de piatră, cu o altă
anexă, datând din 102.
S-au conturat, astfel, trei scenarii principale cu privire la prezența romană militară la
Sarmizegetusa Regia.
4
Dintre aceștia, doar I. Piso (2000, p. 208) nu acceptă o ocupare a capitalei în 102, argumentând că to stratopedon a
fost tradus abuziv prin „armată”, „legiune” sau „castru” și că de fapt desemnează garnizoana temporară lăsată în
capitala lui Decebal pentru supravegherea aplicării condițiilor din tratatul de pace.
5
1.) Bloc de calcar cu inscripția LEG(io) II AD(iutrix) P(ia) F(idelis), găsit în colțul de nord-est al cetății, în paramentul
exterior (IDR III/3, 268; Daicoviciu et al. 1983, p. 233; Daicoviciu et al. 1988-1991, p. 45). 2.) Bloc de calcar cu
inscripția VEX(illatio) LEG(ionis) VI FERR(atae), găsit între porțile de vest și de sud, în asiza inferioară a paramentului
interior (IDR III/3, 270; Daicoviciu et al. 1983, p. 233; Daicoviciu et al. 1988-1991, p. 45-47)). 3.) Bloc de calcar,
basorelief cu capricorni afrontați, la 4.20 m de la poarta de vest spre cea de sud, în șirul interior (invizibil) de blocuri din
paramentul exterior al zidului (Daicoviciu et al. 1983, p. 232-233). 4.) Lespede fragmentară de calcar, basorelief cu
capricorni afrontați, descoperită la 7 m spre nord de poarta estică, între blocurile din paramentul exterior al zidului
(Daicoviciu et al. 1983, p. 233).
6
Jumătatea sa estică era cunoscută și înainte de anul 2005. Aceasta a fost cercetată la începutul anilor ‛90, însă
rezultatele nu au fost publicate.
247
Aurora PEȚAN
1.) Primul scenariu este cel al cuceririi Sarmizegetusei în anul 106 p.Chr. Chiar dacă este
admisă prezența unei garnizoane în capitală în 102, aceasta ar fi avut rolul doar de a supraveghea
punerea în aplicare a condițiilor tratatului de pace și ar fi fost retrasă când acestea au fost
îndeplinite. Această garnizoană temporară nu a construit un castru, capitala fiind încă liberă. Toate
construcțiile romane s-ar data începând cu anul 106. Principalii adepți ai acestei teorii sunt C.
Daicoviciu, H. Daicoviciu, I. Glodariu și G. Florea (adică responsabilii științifici ai șantierului
arheologic Sarmizegetusa Regia în perioada 1950-2020), K. Strobel, I. Piso și, mai recent, A.
Rustoiu.
C. Daicoviciu susține că după demontarea fortificației dacice conform condițiilor tratatului
de pace din 102, aceasta a fost reclădită de daci în 105, apoi distrusă de romani în 106 și ulterior
refăcută de aceștia, care au astupat breșele cu materiale din zona sacră și din zidurile de susținere.
Refacerea din 105 ar fi fost posibilă fie în urma retragerii garnizoanei, după îndeplinirea condițiilor
tratatului, fie prin izgonirea cu forța a acesteia de către Decebal. 7
H. Daicoviciu afirma că nu există nici un indiciu arheologic pentru o prezență romană la
Grădiştea de Munte în perioada dintre 102 și 105. 8 Acesta și-a menținut poziția și după apariția
noilor inscripții, iar pentru a explica amplasarea acestora în poziții invizibile din zid, a presupus fie
o rebutare a acestora, fie o prezență romană mai îndelungată la Grădiștea de Munte după anul 106,
care ar fi implicat o refacere a fortificației la un moment dat. 9 Această interpretare este preluată de I.
Piso, care presupune și el refaceri ale fortificației după 106 10 , și de A. Rustoiu, care crede că
romanii au putut sta la Grădiște mai multe decenii. 11 K. Strobel susține că nu există nici o dovadă că
legiunea pomenită de Cassius Dio a fost cantonată în capitala dacică în anul 102. 12
I. Glodariu a presupus două intervenții romane succesive asupra fortificației: o refacere a
fortificației dacice, realizată de soldați din toate cele trei legiuni de la care s-au păstrat inscripții,
apoi o lărgire a fortificației refăcute (prin includerea teraselor IV-V), la care ar fi participat doar
soldați din legiunea IIII Flavia Felix (Pl. I/1). În acest fel s-ar fi explicat amplasarea inscripțiilor
legiunii IIII Flavia Felix în poziții vizibile în zid, iar a celor aparținând legiunilor II Adiutrix și VI
Ferrata în poziții invizibile. Totuși, fidel vechii interpretări, a plasat ambele operațiuni după anul
106. 13
2.) Cel de-al doilea scenariu este cel al cuceririi definitive în anul 102. D. Protase a susținut
că este neverosimil din punct de vedere militar-strategic ca numeroasele trupe ale lui Traian, care
cuceriseră poziții importante aproape de capitală (Fețele Albe, Cetățuia, Blidaru) și construiseră mai
multe castre de pământ în jurul acesteia, să fi fost retrase din zonă în 102, pentru ca doar în 106 să
se declanșeze asaltul final. În opinia sa, nimic nu se opune categoric cuceririi definitive a capitalei
în 102. Decebal s-ar fi refugiat într-o altă cetate, în zonele necucerite de romani. Toate materialele
arheologice și epigrafice romane (cu excepția importurilor vechi) s-ar data începând cu anul 102 și
pe parcursul anilor următori. De asemenea, distrugerea zonei sacre și lucrările de reamenajare și
7
Daicoviciu et al. 1951, p. 106-107; Daicoviciu et al. 1953, p. 179-180.
8
Daicoviciu 1972, p. 328; Daicoviciu 1974, p. 113.
9
Daicoviciu et al. 1983, p. 232-233. O poziție opusă este exprimată într-un articol publicat postum, semnat împreună cu
I. Ferencz și A. Rusu, dar care pare să exprime mai degrabă opinia lui I. Ferencz, prezentă anterior și în alte publicații:
„(...) piesele au fost reutilizate la o fortificare grăbită ce se poate atribui dacilor; datarea acestei reutilizări nu poate fi
decât anul 105, anume relativ scurta perioadă după masacrarea unităților romane lăsate de împăratul Traian în cetatea
principală și în alte părți ale Daciei necucerite definitiv de romani”; „Este certă staționarea unor trupe de legiuni în
cetatea-reședință a lui Decebal, între anii 102-105 e.n.” (Daicoviciu et al. 1988-1991, p. 47 și 57).
10
Piso 2000, p. 213.
11
Rustoiu 2022, p. 243.
12
Strobel 2019, p. 171-172.
13
Glodariu 1994, p. 24. G. Florea a continuat tradiția predecesorilor săi, dar și-a nuanțat poziția în ultimii ani, în special
după campaniile din 2013-2016. (Florea 1994, p. 35; Florea et al. 2015, p. 26; Florea 2017, p. 365).
248
construirea fortificației trebuie plasate începând cu acest an. Cea de-a doua campanie ar fi vizat
restul teritoriului controlat de Decebal, care nu fusese cucerit în 102. 14
C.H. Opreanu consideră de asemenea că Sarmizegetusa a căzut definitiv în mâinile
romanilor în prima campanie. Fortificația de piatră ar fi fost construită chiar atunci, iar garnizoana
nu ar fi rămas în acel loc mult timp după constituirea provinciei. Opreanu a contestat refolosirea
inscripțiilor romane și a încercat să demonstreze că toate piesele cu pricina au fost găsite în poziție
primară. 15 În ce privește textul lui Cassius Dio, autorul și-a schimbat opiniile de-a lungul timpului:
inițial a văzut în acel stratopedon castrul de piatră de la Sarmizegetusa Regia (2000), apoi un castru
de lemn construit pe locul viitoarei Colonia Dacica Sarmizegetusa (2010), pentru a afirma ulterior
că nu putem fi siguri la care dintre Sarmizegetuse se referă textul (2017). În sfârșit, în cel mai recent
articol al său, el pune în discuție cu noi argumente identificarea cu un castru legionar a fortificației
de piatră de la Grădiștea de Munte, afirmând că aceasta a putut fi destinată fie adăpostirii temporare
a corturilor comandamentului lui Traian pe durata operațiilor militare din zona montană, fie (și)
depozitării proviziilor necesare trupelor. 16 Dincolo de discuția legată de textul lui Cassius Dio,
autorul a rămas permanent fidel scenariului cuceririi definitive a capitalei regale în anul 102.
3.) Cel de-al treilea scenariu este cel al ocupării/cuceririi capitalei în 102, urmată de o
revoltă a dacilor în 105 și de o recucerire, de data asta definitivă, în 106. Acest scenariu implică
prezența romană în două etape, materializate prin două castre. Există câteva variante în cadrul
acestui scenariu, care se referă în primul rând la identificarea celor două forturi.
I.I. Russu a fost printre cei dintâi care au afirmat că textul lui Cassius Dio face referire la
capitala lui Decebal, în care a fost lăsată legiunea IIII Flavia Felix ca armată de ocupație, după
prima campanie 17 . Ideea a fost reluată în anul 1984, cu ocazia publicării inscripțiilor nou
descoperite, când Russu a argumentat că reședința regală a fost ocupată în anul 102 18.
C.C. Petolescu a adoptat încă din 1991 interpretarea lui I.I. Russu cu privire la ocuparea
capitalei în 102 și a reiterat-o în lucrările ulterioare. În opinia sa, prezența unei garnizoane la
Sarmizegetusa Regia ar fi fost justificată numai de existența în continuare a unui regat dacic, iar după
înfrângerea definitivă din vara anului 106 prezența soldaților în munți nu-și mai avea rostul. 19 Cu alte
cuvinte, toate urmele romane de la Sarmizegetusa Regia se datează în intervalul 102-106 d.Hr.
A. Diaconescu presupunea că a existat un prim castru în 102, care nu a lăsat urme: dacii s-au
revoltat în anul 105 și l-au distrus, apoi și-au refăcut propriile fortificații, folosind materiale romane
din acest prim castru. Capitala a fost cucerită din nou în 106, când fortificația dacică a fost distrusă
definitiv și a fost construit cel de-al doilea castru – incinta de piatră vizibilă azi. 20
A.S. Stefan este cel dintâi care, cu ajutorul fotografiei aeriene, a identificat un castru de
pământ, situat la sud de fortificația de piatră, și a lansat ipoteza datării acestuia în 102. El a corelat
textul lui Cassius Dio cu această nouă descoperire și a conchis că stratopedon se referă la această
fortificație de pământ, în care ar fi staționat trupele lăsate de Traian după prima campanie. În 106 s-
ar fi construit cel de-al doilea castru, reprezentat de incinta de piatră, care a suprapus parțial castrul
de pământ (Pl. I/2). 21
I. Oltean și W. Hanson au analizat primele imagini LiDAR obținute în zona Grădiștii de
Munte și au adus precizări cu privire la traseul fortificațiilor. Ei au presupus de asemenea existența
a două castre romane, construite în 102 și 106, însă și le-au imaginat altfel decât Stefan. Ambele
castre ar fi fost din piatră și ar fi avut fiecare câte o mare anexă închisă cu val de pământ. Primul
14
Protase 1997, p. 95-100.
15
Opreanu 2000, p. 154 și urm.
16
Opreanu 2000; Opreanu 2010, p. 47; Opreanu 2012; Opreanu 2017, p. 371; Opreanu 2022, p. 100.
17
IDR I, p. 14, n. 11.
18
IDR III/3, p. 265.
19
Petolescu 2014, p. 154, n. 348.
20
Diaconescu 1997, p. 28.
21
Stefan 2005, p. 325-331, fig. 167 și 177.
249
Aurora PEȚAN
castru, datat în 102, ar fi avut dimensiuni foarte mici și ar fi inclus doar terasele I-III. Acesta ar fi
avut o mare anexă cu val de pământ, alcătuită la est din „valul semilună”, iar la vest dintr-un (fost)
val de pământ dacic, care bara accesul spre centrul orașului. Cea de-a doua incintă de piatră ar fi
castrul construit în 106 și ar include, în partea nordică, mica incintă presupusă pentru faza
anterioară. Și aceasta ar fi avut o anexă cu val de pământ, dar de dimensiuni mai mici. Autorii admit
că anexele nu erau destinate soldaților, ci unor activități militare auxiliare 22, de unde ar rezulta că
numărul soldaților romani lăsați în capitală a fost foarte mic (Pl. I/3).
F.-M. Popescu și O. Țentea au reluat recent interpretarea lui A.S. Stefan și au propus aceeași
succesiune – castrul de pământ construit în 102, iar cel de piatră în 106. Generalul Longinus s-ar fi
stabilit la Sarmizegetusa Regia împreună cu cea mai mare parte a armatei de ocupație, iar aceasta
trebuie să fi fost fără nici o îndoială, spun autorii, una dintre condițiile impuse de romani prin
tratatul de pace din 102. Ei cred că lespezile cu inscripții romane nu au putut fi luate de către romani
din propriile construcții și refolosite în ziduri, ci trebuie să fi fost mai întâi spoliate și folosite de
daci în mare grabă, în 105, la refacerea fortificației dacice. Decebal s-a răzvrătit în 105, l-a capturat
pe Longinus și a distrus construcțiile romane ridicate în capitala dacică în 102. Piesele respective ar
fi fost refolosite a doua oară, de către romani de data aceasta, în 106, după distrugerea fortificației
dacice refăcute. Succesiunea evenimentelor este asemănătoare cu cea propusă de A. Diaconescu.
Totodată, Matei-Popescu și Țentea reiterează o mai veche ipoteză a lui I. Piso (abandonată de autor
în lucrările mai recente, dar susținută de C.H. Opreanu), conform căreia trupele romane au rămas pe
ruinele fostei capitale doar până în 108-109, când Sarmizegetusa a fost „refondată” în Țara
Hațegului, sub forma coloniei romane. 23
O recentă lucrare de doctorat semnată de G. Andreica, dedicată materialului ceramic roman
de la Grădiștea de Munte, aduce o contribuție importantă în lămurirea acestui complicat subiect.
Autorul plasează cronologic prezența romană exclusiv între anii 102 și 106 24, concluzie care pare să
le dea dreptate celor care au susținut cucerirea/ocuparea capitalei în 102 și părăsirea sitului odată cu
înfrângerea definitivă a lui Decebal sau cu crearea Provinciei.
2. Date arheologice cu privire la perioada 102-106 p.Chr.

Cu câteva excepții (în special ultima lucrare citată), scenariile rezumate mai sus se bazează
în mare măsură pe surse literare și epigrafice, imagini aeriene și logică istorică, dar aproape deloc
pe date arheologice clare (contexte stratigrafice, artefacte relevante etc.). În ciuda repetatelor
observații cu privire la sărăcia acestor date și la dificultatea interpretării lor 25, o examinare atentă a
informațiilor publicate până acum poate aduce clarificări importante.
Urme romane s-au constatat pe aproape toate terasele din zona centrală a orașului antic
(terasele I-XI și pe alte terase din apropierea acestora; Pl.II/1-2), fie că este vorba de vestigii de
clădiri sau fortificații, fie de artefacte databile la începutul sec. al II-lea p.Chr. Cu excepția termelor,
care nu au fost cercetate sistematic și despre care nu avem informații clare, toate construcțiile
romane cercetate au fost incendiate, iar materiale de construcție din aceste clădiri (probabil și din
altele, a căror locație nu o cunoaștem) au fost găsite în poziții secundare, antrenate pe aproape toate
terasele cu ocazia unei reamenajări ulterioare. Rapoartele de săpătură consemnează un nivel roman
și piese romane (dar nu și urme de clădiri) pe terasele I-III, barăci de lemn și o clădire mică cu
mortar pe terasa IV, un atelier de forjă pe terasa V, terme pe terasa VI, o construcție romană pe
„terasa de sub baie” (despre care nu s-au publicat detalii), amenajări și piese romane pe terasa VII
(tot fără detalii), un hambar pe terasa IX (nesigur roman), două sau trei clădiri pe terasa X, alte două
pe terasa XI, terasări romane la sud de fortificație („terasa drum”) și lucrări de mare anvergură
22
Oltean, Hanson 2017, p. 445. K. Strobel (2019, p. 172, nota 153) califică drept „foarte problematice” concluziile celor
doi.
23
Matei-Popescu, Țentea 2021.
24
Andreica 2019.
25
V. de ex. Opreanu 2000, p. 154-155; Matei-Popescu, Țentea 2021, p. 606, nota 19; Rustoiu 2022, p. 237-238.
250
pentru reamenajarea teraselor IV și IX. Tot romanilor le sunt atribuite cele două fortificații – cea de
piatră și cea de pământ. Toate acestea aparțin, conform autorilor cercetărilor, garnizoanei romane
care a staționat acolo după cucerire.
Așa cum ne este prezentată de autorii cercetărilor de la Grădiștea de Munte, situația este în
aparență simplă: în anul 106 capitala a fost distrusă total, iar pe ruinele sale s-au instalat soldații
romani, care au reorganizat teritoriul. În realitate, lucrurile sunt mult mai complicate, iar cercetările
din ultimii ani indică faptul că marea reamenajare a terenului nu a avut loc imediat după distrugerea
capitalei, ci după distrugerea unui nivel roman. Pe acest nou nivel au fost ridicate două construcții
importante. Pe terasa IV a fost construit fortul de piatră, care înglobează materiale dacice și romane
din cele două niveluri distruse, iar pe terasa IX un aliniament cu cel puțin 60 de coloane, considerat
templu de autorii cercetărilor și pentru a cărui datare este propusă o limită superioară în primii ani ai
sec. al II-lea p.Chr. Reamenajarea teraselor IV și IX a fost atribuită romanilor în diferite etape ale
cercetărilor, însă astăzi, în lumina celor mai recente date arheologice, această atribuire trebuie
rediscutată.
2.1. Zona sacră după anul 102

Rapoartele de cercetare consemnează numeroase intervenții în zona sacră după distrugerea
acesteia. Fideli interpretării conform căreia templele au fost distruse în anul 106, autorii cercetărilor
au atribuit toate aceste intervenții garnizoanei romane care a ocupat fosta zona sacră după cucerire.
Totuși, există suficiente indicii că dacii au revenit și ei printre ruinele templelor.
Pe terasa X au existat două sau trei clădiri romane. Prima se afla în partea nord-estică a terasei
și a suprapus o clădire dacică cu trei încăperi, cu ziduri de piatră și acoperiș de țiglă (considerată
inițial un turn sau un grup de turnuri). Inițial, s-a crezut că este vorba de o refolosire a clădirii dacice
de către romani, dar cercetările din 1976 au arătat că este vorba de o clădire romană, construită peste
ruinele celei dacice. Materialul roman evidențiat constă în cărămizi triunghiulare, piese dintr-un
padiment opus spicatum, țigle, mortar, un stilus de bronz, ceramică romană. Construcția a pierit într-
un puternic incendiu. 26 În sectorul sudic al terasei a fost dezvelită o clădire romană cu pereți din
cărămizi triunghiulare și mortar (împreună cu obiecte din bronz, opaițe și monede romane), situată în
unghiul drept făcut de canal în partea de vest a terasei. Și aceasta a sfârșit într-un incendiu puternic 27.
O altă clădire atribuită romanilor a existat în spatele primei centuri de pietre care susținea extensia
terasei IX și a fost, evident, anterioară acestei extensii. Conform cercetărilor mai vechi, clădirea avea
două tipuri de paviment: unul cu piatră măruntă de calcar, celălalt cu mozaic de marmură 28 .
Cercetările recente indică faptul că atât pereții cu mortar, cât și mozaicul de marmură aparțin de fapt
unei singure clădiri. 29 Resturile acestei clădiri au fost acoperite cu pământ în momentul în care s-a
lărgit terasa.
Pe terasa XI sunt documentate două clădiri romane, una construită în perimetrul fostului
templu mare de calcar, cealaltă pe suprafața templului mic de calcar. După distrugerea templului
mare de calcar, terenul a fost nivelat și înălțat cu 10-20 cm, iar pe suprafața rezultată s-a amenajat o
clădire din lemn, așezată pe patru blocuri de calcar. După fragmentele ceramice și cărămizile pătrate
descoperite, clădirea este romană. Aceasta a pierit într-un incendiu puternic, așa cum atestă urmele
de arsură și cărbune 30. Și după distrugerea templului mic de calcar suprafața a fost nivelată, terenul
a fost înălțat cu cca 40 cm, iar pe noul nivel a fost ridicată o construcție romană din lemn, cu
inventar mixt dacic și roman, care a pierit și ea într-un incendiu devastator. Se remarcă așadar o
concentrare de construcții romane în fosta zonă sacră, dintre care unele pretențioase. E posibil ca
26
Daicoviciu et al. 1953, p. 164; Daicoviciu et al. 1989, p. 166.
27
Daicoviciu et al. 1953, p. 161; Glodariu et al. 1996, p. 138.
28
Glodariu 1995, p. 127;
29
Mateescu et al. 2023, p. 130.
30
Daicoviciu et al. 1959a, p. 398-399 și pl. II.
251
Aurora PEȚAN
numărul lor să fi fost mai mare. Trebuie subliniat că toate construcțiile enumerate mai sus au fost
distruse prin incendiere, eveniment pus de C. Daicoviciu pe seama unei revolte a dacilor. 31
Nu toate construcțiile amenajate pe ruinele zonei sacre le aparțin romanilor. Unele sunt în
mod sigur dacice și probează prezența dacilor în capitală după distrugerea acesteia. Templul mic
circular este un exemplu clar în acest sens. După incendierea templului, pe locul îndreptat și ușor
înălțat a fost amenajată o baracă cu stâlpi de lemn, atribuită romanilor de către C. Daicoviciu și I.
Glodariu 32. Cu toate acestea, inventarul barăcii, publicat de E. Iaroslavschi, este majoritar dacic.
Cele mai multe piese sunt unelte de fierărie-tâmplărie dacice (o unealtă masivă de scos cuie, două
dornuri, o daltă masivă de fierar, o teslă, un pivot de poartă, de fier ș.a.), materiale de construcție, de
asemenea dacice (o scoabă mare de fier, prinsă cu plumb, mai multe piroane – unele identice cu cele
din templul mare circular –, o balama), un călcâi de lance și câteva piese de import. Unele dintre
acestea sunt specifice exclusiv zonei Munților Orăștiei. Iaroslavschi crede că templul a încetat să
mai funcționeze probabil în timpul confruntărilor din 101-102, în interiorul său fiind amenajată
această baracă utilizată de meșteri daci până la 106. 33 Trebuie însă notat că datele arheologice indică
o distrugere a întregii zone sacre în același timp, nu în etape 34, ceea ce ne obligă să admitem o
revenire a dacilor în capitala distrusă. 35
2.2. Reamenajarea terasei IX și noul aliniament

Terasa IX a suferit modificări majore la începutul sec. al II-lea p.Chr. Inițial aceasta avea o
suprafață mai restrânsă și era protejată de un zid de susținere decorat cu caneluri verticale pe fețele
blocurilor, iar creasta lui era împodobită cu calote de calcar ornamentate cu capete de păsări
acvatice. 36 Acest zid a fost demontat la un moment dat, iar peste resturile sale au fost puse straturi
de pământ și micașist sfărâmat, cu scopul extinderii terasei IX înspre est (Pl. III/1-2). 37 Extinderea
terasei s-a făcut și înspre sud, rezultând o suprafață aproape dublă față de cea inițială. Blocuri cu
caneluri și calote au fost refolosite la construcția fortului de piatră. 38 Pentru stabilizarea acestei
extensii, care pe terasa X avea o înălțime de 6 m și înainta spre est cca 9 m, au fost amenajate
„centuri” din piatră succesive și distanțate spre interiorul terasei, care formau trei etaje pe verticală
și care erau alcătuite din materiale dacice refolosite: blocuri de zid, lespezi de calcar sparte, pilaștri,
spărturi de plinte și de coloane de andezit ș.a., fapt care asigură datarea acestei lucrări după
distrugerea zonei sacre. 39
Pe nivelul inferior al terasei, în sectorul sudic al acesteia, a fost dezvelită o alee pavată, ale
cărei dale au apărut la cca -2,20 m sub nivelul actual de călcare, precum și o clădire de mari
dimensiuni cu pereți tencuiți și pictați și inventar dacic, care a sfârșit într-un incendiu puternic. 40 Tot
pe acest nivel, în jumătatea vestică a terasei, a existat un mare hambar care conținea câteva tone de
cereale și leguminoase, distrus și acesta într-un incendiu. 41 Urme de ardere s-au constatat și la zidul de
susținere. După acest eveniment, resturile arse ale acestor construcții au fost nivelate, zidul de
susținere a fost demontat, iar terasa a fost supraînălțată și lărgită. Această extindere a dus și la
31
Daicoviciu et al. 1953, p. 180.
32
Daicoviciu et al. 1953, p. 156; Daicoviciu et al. 1960, p. 303, Glodariu 1965, p. 126; Glodariu 2006, p. 116.
33
Iaroslavschi 1986, p. 455. V. și Pețan 2020c, p. 454-456.
34
Florea 1994, p. 36.
35
Intervenții după incendierea zonei sacre, care ar putea aparține dacilor, au fost constatate și în alte puncte, de pildă
„săgeata” discului de andezit, care a fost amenajată cu blocuri refolosite, după incendierea zonei sacre, pe un nivel
înălțat. Iaroslavschi (1994) o atribuie romanilor, dar mai plauzibilă este o intervenție a dacilor (Pețan 2020c, p. 456-
458).
36
Daicoviciu et al. 1953, p. 157 și fig. 8-10.
37
Mateescu et al. 2023, p. 129, Pl. II a-c.
38
39
Glodariu 1995, p. 127; Glodariu et al. 2005, p. 166.
40
Florea et al. 2019a, p. 63-64; Florea et al. 2020, p. 144-145.
41
252
„înghițirea” clădirii romane cu mortar de pe terasa X și a antrenat numeroase materiale de construcție
și obiecte romane, pe lângă cele dacice. Publicațiile mai vechi notează prezența țiglelor romane și a
„pișcoturilor” de paviment în umplutura nivelului superior, iar G. Andreica include în catalogul său
fragmente de la oale romane de gătit, boluri, capace, amfore militare și terra sigillata. Adâncimea la
care au apărut acestea este variabilă, dar merită semnalat că o oală (găsită întreagă) se afla la -3,02 m,
alta la -0,90 m, o buză de amforă (tip Dressel 6B) s-a găsit la -1,08 m, iar fragmentul de terra sigillata
la -0,71 m. 42 Prezența acestora la adâncimi atât de mari se explică doar prin antrenarea lor în pământul
cu care terasa a fost reamenajată și plasează aceste lucrări după finalul unei prezențe romane în sit.
Cronologia celor două niveluri a fost foarte confuză până de curând, ultima interpretare
înainte de reluarea cercetărilor fiind aceea că ambele niveluri sunt romane. 43 Rezultatele ultimelor
campanii au arătat cu claritate că nivelul inferior este dacic. Mai rămânea de lămurit cui îi aparține
amenajarea nivelului superior, lucrare efectuată în mod evident în urma a două evenimente
importante – distrugerea zonei sacre și încetarea unei locuiri romane. Cercetările de după anul 2017
au oferit o surpriză: pe acest nou nivel a fost construit un edificiu monumental, un aliniament cu cel
puțin 5 șiruri a câte 12 coloane și pavaj de micașist, considerat templu de autorii cercetărilor. Au
fost găsite doar câteva dintre bazele de piatră (unele rotunde, altele pătrate), dar s-au conservat
gropile cu lentilele de susținere a plintelor (Pl. III/3). Datarea acestei construcții este împinsă până
în primii ani ai secolului al II-lea p.Chr. 44 Deși în cele șase rapoarte publicate până în prezent nu
este pomenită nici o piesă care să dateze acest nivel, este evident că această clădire nu putea fi
construită înainte de distrugerea templelor, care a putut avea loc cel mai devreme în 102. Piesele
pomenite anterior pledează în același sens. Rezultă de aici că ambele niveluri ale terasei IX sunt
dacice: primul aparținea epocii de înflorire a capitalei, celălalt fusese amenajat după cucerirea
capitalei.
Construirea unui templu în timp de război, într-un context extrem de dificil și presant, putea
fi justificată de credințele religioase ale dacilor care probabil stăteau la temelia acțiunilor lor. Totuși,
nu trebuie excluse cu totul alte eventuale interpretări cu privire la funcționalitatea acestei clădiri. 45
Soarta acestei mari clădiri este încă nelămurită. Aceasta nu prezintă urme de incendiere, iar
cele mai multe dintre bazele de coloane au fost dislocate de la locul lor și duse în altă parte. În
perimetrul templului a fost identificat un cuptor cruțat în stâncă, despre care nu s-au publicat detalii,
dar care pare să fie ulterior demontării templului.
2.3. Barăcile romane

Cercetările mai vechi au scos la iveală urme de barăci atât în interiorul, cât și în afara incintei
de piatră 46 , însă este vorba doar de o informație vagă, fără localizarea acestora și fără indicii
stratigrafice. Prin urmare, nu putem încerca o localizare a castrului în care s-au aflat barăcile din
exteriorul fortului. În ce privește barăcile identificate în interiorul incintei, acestea au fost cercetate
în mai multe etape.
În urma cercetărilor din anul 1950 se consemnează că s-au găsit urme de barăci militare de
lemn pe terasele II, III și IV, cu inventar mai bogat pe primele două și mai sărac pe ultima.
Inventarul acestora consta din ceramică, scoabe, cuie, fierărie, arme și alte obiecte, de origine atât
42
Andreica 2019, p. 200, 220, 236 și 247.
43
C. Daicoviciu credea că hambarul era roman și fusese incendiat de daci în urma unei răscoale (v. supra, nota 41). I.
Glodariu a crezut inițial că hambarul a aparținut dacilor și a adăpostit proviziile acestora în anii ultimelor confruntări cu
romanii, pentru ca în urma cercetărilor din 2003-2004 să ajungă la concluzia că terasa IX era în întregime romană și a
avut două niveluri, ambele amenajate de romani (Glodariu et al. 1996, p. 101; Glodariu et al. 2005, p. 166).
44
Florea et al. 2019b, p. 366; Florea et al. 2021, p. 94; Mateescu et al. 2023, p. 129.
45
Un eventual depozit de provizii ar fi fost indispensabil în acele condiții. Împrejurarea că această clădire nu a fost
incendiată a putut duce la dispariția în mare măsură a inventarului organic. Totuși, dat fiind că informațiile publicate
până acum sunt extrem de sărace, este necesară prudență în interpretarea lor. Pentru o interpretare a aliniamentelor
dacice (din perioada regatului) drept depozite, v. Opreanu 2015.
46
Glodariu 1965, p. 123.
253
Aurora PEȚAN
dacică, cât și romană. Pe aceste terase s-au găsit și monede romane din sec. II (fără precizarea
tipului monetar). 47 Nu s-au găsit urme de stâlpi fixați în sol, fapt explicat de autorii cercetării prin
prezența substratului stâncos care nu permitea adâncirea stâlpilor. Alte detalii nu sunt furnizate.
Și rapoartele de cercetare pentru campaniile din 1998-2001 consemnează resturi de barăci
din lemn pe terasa I, însă din nou prezența lor în acel loc este doar presupusă, în baza materialelor
găsite în umpluturile terasei – aproape toate în poziție secundară. Se consideră că terasa I a avut
două niveluri de amenajare, unul dacic și unul roman, și că pe ambele au existat barăci din lemn,
nesesizabile în săpătură. Cele dacice ar fi fost incendiate de romani, apoi stratul ar fi fost deranjat de
amenajarea romană, iar cele romane ar fi fost demontate de garnizoană la plecare, iar resturile lor ar
fi fost spălate de precipitații. 48 Nici în nivelul dacic, nici în cel roman nu s-au descoperit urme de
pari, stâlpi sau pietre amenajate în așa fel încât să se poată reconstitui, măcar parțial, forma
presupuselor barăci. 49
Materialele găsite în ambele niveluri sunt foarte numeroase și diverse, însă, deși s-a promis
publicarea lor în totalitate acum aproape două decenii 50, acest lucru încă nu s-a întâmplat. Totuși,
datele preliminare publicate aduc câteva informații interesante. Între piesele romane din ultimul
nivel de amenajare se numără materiale de construcție precum „pișcoturi” de teracotă dintr-un
paviment, țigle și cărămizi, piese de la un hypocaustum – toate în poziție secundară. Absența
oricăror urme ale barăcilor a fost explicată prin demontarea clădirilor de către soldații romani
înainte de a părăsi locul, implicând inclusiv răvășirea și împrăștierea acestor piese. Totuși, piesele
enumerate mai sus nu pot proveni de la niște barăci din lemn, iar prezența acestora în umplutura
terasei, la adâncimi variabile, sugerează că au ajuns acolo din altă parte, odată cu pământul pentru
amenajare. În acest fel s-ar explica și absența oricăror urme de construcții în sol.
O situație asemănătoare se găsește pe terasa III, cercetată în anii 2002-2003 și 2009-2010:
două etape de amenajare a terasei, piese numeroase și variate, atât dacice, cât și romane, majoritatea
în poziție secundară, nici o urmă de construcție sesizabilă în teren. 51 Între materialele romane din
cel de-al doilea nivel se găsesc aceleași categorii de piese ca pe terasa I: pișcoturi de paviment,
cărămizi de la o instalație de hypocaustum, țigle, alte materiale de construcție provenind de la
clădiri de piatră, dar nu de la barăci din lemn. 52 Și aici aceste materiale par să provină din altă parte,
aduse pe terasa III odată cu pământul necesar nivelării terasei. Terasa II, de mici dimensiuni, a fost
cercetată în campania din anul 2011 și prezintă o situație foarte asemănătoare cu cea a teraselor I și
III. 53 Este evident că ultima amenajare a celor trei terase s-a făcut simultan, în același context, și a
antrenat resturi de clădiri romane distruse, a căror localizare originală este necunoscută. Această
amenajare s-a făcut desigur la o dată posterioară distrugerii respectivelor construcții romane.
În sfârșit, cercetările din anii 2011-2013 de pe terasa IV au evidențiat cu claritate amprentele
unor barăci din lemn în apropiere de poarta de est, în interiorul fortului de piatră. 54 Stratigrafia
indică și aici existența a două niveluri. Barăcile, fără îndoială romane, se aflau pe nivelul inferior.
Amprentele lor sunt vizibile la adâncimi situate între -1,20 și -1,40 m (Pl. IV/1-2). Clădirea avea cel
puțin șase încăperi patrulatere cu dimensiuni aproximativ egale (2x3 m). Materialele asociate sunt
specific romane (ceramică, monede ș.a.). 55 Între piesele ceramice romane analizate de G. Andreica
se numără fragmente de amfore (tipul Beltrán IIA), de opaițe (tipul Loeschcke IX), ceramică
47
48
Glodariu et al. 2001, p. 94.
49
Glodariu et al. 2002, p. 149.
50
Florea, Suciu 2004, p. 64, n. 5.
51
Glodariu et al. 2003; Glodariu et al. 2004; Florea et al. 2010; Florea et al. 2011.
52
Probabil din acest motiv I. Glodariu (1965, p. 124) a presupus că unele dintre aceste barăci au putut fi depozite de
materiale.
53
Florea et al. 2012.
54
Florea et al. 2012; Florea et al. 2013; Florea et al. 2014.
55
Florea 2017, p. 365.
254
ștampilată, un fragment de turibulum, unul de mortarium, oale de gătit ș.a. 56 Barăcile de pe terasa
IV au pierit într-un incendiu, fapt indicat de stratul de arsură care le este asociat. Pe terenul îndreptat
a fost așternut un strat gros de pământ galben, cu grosimea de 60-80 cm. Acest nou nivel aparține
incintei cu ziduri de piatră. Rezultă de aici că barăcile aparțin unei etape anterioare construirii
fortului de piatră și trebuie să se fi aflat în interiorul unui castru roman situat pe nivelul inferior al
terasei IV.
2.4. Fortul de piatră și reamenajarea terasei IV

Fortificația de piatră vizibilă astăzi închide terasele I-V și a fost construită cu elemente
arhitectonice refolosite, luate de la construcții dacice distruse, precum blocuri din ziduri de
susținere, plinte, tamburi și pilaștri din temple, lespezi din scara de piatră, elemente de la canalele
de piatră, piese de la o poartă monumentală din andezit, calote decorate din calcar ș.a. (Pl. IV/3
stg.). La acestea se adaugă piese romane de asemenea refolosite (inscripțiile și basoreliefurile citate
mai sus), iar în emplectonul zidului s-au aflat materiale de construcție și artefacte atât dacice, cât și
romane. Zidul imită într-o oarecare măsură vechea tehnică de construcție „murus dacicus”, însă
respectă doar structura alcătuită din două paramente și emplecton, nu și armăturile din lemn
specifice acestui tip de zid, care s-ar fi putut realiza doar dacă s-ar fi utilizat blocuri tăiate anume
pentru aceste paramente. A rezultat astfel un zid încropit din resturi, care pe laturile cele mai expuse
(în special între poarta de vest și cea de sud) a avut paramente duble (fie ambele, fie doar cel
exterior), pentru o mai mare rezistență. 57 Lungimea totală a acestuia era de cca 600 m și închidea o
suprafață de aproape 3 ha.
Utilizarea materialelor dacice din zona sacră asigură datarea acestei fortificații după
distrugerea templelor, iar lucrarea a fost atribuită în unanimitate romanilor, fie că s-a considerat că
este vorba de o refacere/lărgire de către aceștia a unei mai vechi fortificații dacice, fie că s-a admis
identificarea acestui fort cu un castru roman construit de la început ca atare. Motivul principal
pentru care s-a exclus orice posibilitate ca aceste refolosiri să le fi aparținut dacilor a fost acela al
caracterului sacru al materialelor din care erau făcute templele, pe care, din acest motiv, dacii nu le-
ar fi putut recicla după distrugere. 58 Pe de altă parte, s-a constatat că dacii au refolosit elemente din
temple distruse în multe alte situri din preajma capitalei: la Costești-Cetățuie plinte dintr-un templu
au fost utilizate la consolidarea „valului roșu” și la blocarea porții (Pl. IV/3 dr.), la Piatra Roșie o
plintă a fost refolosită într-un zid, la Fețele Albe mai multe elemente dintr-un templu au fost
utilizate la construirea unei case dacice, la Căpâlna plinte din două temple au fost încastrate în zid
etc. 59 Situația de la Sarmizegetusa Regia este foarte asemănătoare cu cea din aceste situri și prin
urmare doar acest argument nu este suficient pentru a atribui romanilor construcția fortificației.
În același timp, trebuie remarcat că fortul nu prezintă caracteristicile unui castru roman: este
construit fără mortar, nu au fost identificate în interior clădirile specifice (principia, praetorium), nu
s-au identificat barăci pe nivelul acestuia, nu există drumuri clar trasate, nu există bastioane la porți
sau de curtină. Aspectul său este acela al unei fortificații construite în mare grabă în vederea unui
iminent atac, așa cum o demonstrează paramentele duble în zonele cele mai expuse. Prezența unor
arme ofensive romane (un vârf de lance, două vârfuri de suliță și un vârf de săgeată), găsite lângă
zid, pe porțiunea de la poarta de vest spre sud, pe nivelul fortificației, ar trebui să suscite mai multă
atenție. 60
Așa cum s-a văzut mai sus, pentru cercetătorii din generația lui C. și H. Daicoviciu era
evident că acest fort nu poate fi un castru roman, ci cel mult o fortificație dacică distrusă și apoi
refăcută și lărgită de romani. În ultimele decenii a existat unanimitate cu privire la interpretarea
56
Andreica 2019, passim.
57
58
Daicoviciu et al. 1951, p. 108; Glodariu 1965, p. 123.
59
Vezi Pețan 2020a, cu toată bibliografia.
60
255
Aurora PEȚAN
acestuia drept castru roman, în ciuda lipsei argumentelor. C.H. Opreanu este cel dintâi care a
sesizat, recent, că acest fort nu are aspectul unui castru roman, dar rămâne deocamdată singurul care
a ridicat această problemă. Totuși, el consideră că este vorba de un fort roman construit în 102, al
cărui rol ar fi fost acela de a adăposti corturile comandamentului lui Traian și eventual a resurselor
de hrană și apă ale acestora. Fortul de pământ ar fi fost contemporan cu cel de piatră și ar fi
constituit o anexă a acestuia din urmă. 61
Analiza materialelor folosite la construcția acestui fort pune în evidență două aspecte. Mai
întâi, materialele dacice refolosite arată că fortul a fost construit după distrugerea templelor din
zona sacră și după demontarea drumului pavat, a zidurilor de susținere ale teraselor și a canalelor de
scurgere din zona sacră – adică într-un moment în care zona reprezentată de terasele X-XI nu mai
era funcțională și nici nu se mai intenționa utilizarea ei. Demontarea zidurilor de susținere, a
pavajelor și a canalelor a avut cu siguranță un efect major asupra stabilității teraselor și a dus
probabil la alunecarea/colmatarea acestora în scurt timp. Prin urmare, construcțiile romane
documentate pe aceste terase nu pot fi decât anterioare fortului de piatră. În al doilea rând, pe lângă
materialele dacice, la construirea zidului au fost folosite și materiale romane provenind de la clădiri
distruse. În afara inscripțiilor și a basoreliefurilor deja pomenite, au mai fost consemnate în
umplutura zidului piese romane de diferite categorii: elemente de la un opus spicatum, țigle,
fragmente ceramice, sticlă, o fibulă de bronz, o placă ovală de lut cu decor vegetal în relief ș.a. 62,
toate atestând o prezență romană înainte de construirea fortului. La acestea se adaugă lipsa barăcilor
pe nivelul fortului, dar prezența lor pe un nivel inferior – aspect care pledează încă o dată în
favoarea unui nivel roman anterior construirii acestei fortificații.
În vederea construirii acestui fort s-a procedat la reamenajarea terasei IV. Cercetările
arheologice au arătat că aceasta a avut două niveluri, însă știm foarte puține lucruri despre nivelul
inferior, deoarece nu s-au făcut investigații geofizice (ori nu s-au publicat rezultatele lor, în cazul în
care s-au făcut), iar săpăturile au fost restrânse. La un moment dat terasa a fost lărgită și înălțată,
mai ales în zona sa estică, dar indicii ale unor mari lucrări de reamenajare a acesteia se regăsesc în
aproape toate punctele investigate. Această reamenajare s-a făcut după ce a fost demontată latura de
sud a fortificației dacice (al cărei traseu urmărea piciorul terasei III), a fost dezafectat drumul pavat,
au fost incendiate barăcile romane și cisterna din zona vestică a terasei – toate aparținând nivelului
vechi al terasei. Scopul urmărit a fost acela de a nivela resturile construcțiilor și amenajărilor
distruse și de a pregăti terenul în vederea amplasării fortului de piatră.
Datele arheologice arată că pavajul care leagă terasa IV de zona sacră a fost parțial demontat
și acoperit cu pământ. În zona porții de est acesta a fost identificat la o adâncime de mai mult de -2
m sub baza primei asize. 63 În zona barăcilor de pe terasa IV, pavajul se găsește la -0,8 m și coboară
în pantă ușoară. 64 O porțiune din vechiul zid dacic, parțial demontat, a fost găsită la adâncimea de -
0,65 m, la 9 m depărtare de actuala poartă de est, spre interior. 65 Patul zidului de pe latura sudică a
vechii fortificații dacice a fost găsit pe versantul sudic al mamelonului (baza teraselor II-III). 66
Toate acestea au fost acoperite cu pământ cu ocazia reamenajării terasei. Momentul acestei
reamenajări nu poate fi decât posterior unei ocupări romane a sitului, așa cum indică stratigrafia în
zona barăcilor, dar și piesele romane antrenate în pământul cu care s-a amenajat terasa. O dovadă în
acest sens o furnizează situația cisternei de pe terasa IV, care a fost umplută cu pământ în momentul
reamenajării terasei.
61
Opreanu 2022, p. 100.
62
Daicoviciu et al. 1954, p. 149; Glodariu 1965, p. 121-122. Placa ovală pare să fie un antefix, v. și Andreica 2019, p.
50-51 și pl. VIII/3-5.
63
64
Florea et al. 2012, p. 62-63.
65
66
Daicoviciu et al. 1989, p. 169; Glodariu 1995, p. 126-127; Glodariu et al. 1996, p. 134-136.
256
Acestei cisterne i se atribuie o durată de funcționare foarte scurtă, între 102 și 106: scopul ei
ar fi fost acela de a asigura apa necesară în timpul confruntărilor cu romanii. Romanii înșiși ar fi
folosit-o după cucerirea capitalei și ar fi umplut-o cu pământ de două ori, cu ocazia amenajării
terasei IV, care s-ar fi făcut în două etape. 67 Din datele publicate reiese cu claritate că cisterna are
două niveluri de umplere. Ambele au fost atribuite romanilor din pricina pieselor găsite în aceste
umpluturi: cea inferioară conține piese dacice și romane, iar cea superioară preponderent piese
romane. Unele piese romane (specifice mediului militar) s-au găsit chiar pe fundul cisternei, ceea ce
indică faptul că aceasta era funcțională în perioada în care trupele romane au staționat la
Sarmizegetusa Regia. Totuși, G. Gheorghiu observă că primul strat de umplere s-a acumulat în timp,
de-a lungul mai multor ani de utilizare 68 și tot pentru o utilizare îndelungată pledează și o reparație
a fundului cisternei. 69 Cele două umpleri sunt separate de un strat gros de arsură, provenit de la
incendierea structurii supraterane de lemn care acoperea cisterna. Rezultă de aici că cisterna a fost
incendiată după ce a fost folosită de romani, apoi a fost umplută cu pământ (care conținea
numeroase piese romane) în vederea reamenajării terasei IV. Totuși, soldații romani nu ar fi avut
nici un motiv să-și distrugă propria sursă de apă, situată nu departe de barăcile în care locuiau. Dacă
nu este vorba de un incendiu accidental, s-ar putea ca aceasta să fi pierit în același incendiu în care
au pierit și barăcile de pe terasa IV.
Între piesele romane găsite în ambele umpluturi se numără materiale de construcție (țigle,
olane, piese de paviment), un altar fragmentar, vase de gătit și de servit masa specifice mediului
militar (fragmente din nu mai puțin de 29 de oale, la care se adaugă boluri, castroane, platouri,
ulcioare, tigăi, patru fragmente de mortaria, pahare), opt fragmente de amfore (dintre care unul aflat
chiar pe fundul cisternei), piese de sticlă, opaițe, fragmente de terra sigillata, precum și un vas de
cult (thymiaterion), găsit la adâncimea de -1 m. 70 Toate acestea au ajuns în cisternă odată cu
pământul adus pentru reamenajarea terasei, fapt care nu se poate explica decât prin datarea acestor
lucrări după distrugerea unui nivel roman.
Pe noul nivel al terasei IV au fost amplasate zidurile fortului de piatră, care închideau și
terasele I-III, supuse și ele reamenajării, precum și mica terasă V. Așa cum s-a văzut mai sus, alături
de piese dacice, în structura zidurilor intră numeroase piese care provin de la construcții romane
distruse. Pe acest nivel a fost identificată doar o clădire de mici dimensiuni, cu două încăperi (3 x
2,60 m și 2,70 x 1,80 m) cu ziduri de piatră și mortar și cu inventar roman, interpretată drept depozit
sau cameră de gardă. 71
Fortificația nu prezintă urme de incendiere. Înălțimea ei inițială este dificil de reconstituit,
însă conservarea doar a 2-3 asize din zid sugerează fie că partea sa superioară era din lemn, fie că
zidurile au fost demontate, iar piatra dusă în altă parte. 72 Prima variantă pare mai plauzibilă, dat
fiind că la construirea acesteia s-au folosit doar spolii din sit, a căror cantitate era limitată.
2.5. Fortul de pământ și castrul dispărut

Fortul de pământ, cunoscut parțial în deceniile trecute, dar pus integral în evidență doar
recent 73, datorită imaginilor aeriene, a fost considerat castru (sau anexa unui castru) roman de toți
67
Glodariu et al. 1994; Gheorghiu 1998, p. 105, nota 1.
68
Gheorghiu 1994, p. 44.
69
Pețan 2020b, p. 117.
70
Andreica 2019, passim.
71
Daicoviciu et al. 1954, p. 150-151 și p. 149, fig. 22.
72
Cantitatea de piatră din preajma ei este mică. A existat un plan de scoatere și valorificare a pietrelor din sit în anul
1805, dar foarte probabil nu a fost pus în practică, din pricina dificultăților majore de transport (Pețan 2018, p. 117-118).
73
Cu toate acestea, interpretarea imaginilor publicate nu este întru totul convingătoare, deoarece sunt considerate
contemporane structuri cu morfologie diferită. „Valul semilună”, situat la est, este conectat de unii cercetători fie cu un
val dacic, mult mai îngust, care bara la vest calea de acces spre cetate, fie cu un alt val vestic, mai lat decât „valul
semilună”; latura sudică lipsește pe o mare distanță (foarte probabil nici nu a existat), din pricina terenului abrupt, iar
cea nordică ar fi fost în mare parte inutilă din pricina fortului de piatră.
257
Aurora PEȚAN
cercetătorii, singurele neclarități fiind cele legate de raportul cronologic cu fortul de piatră: anterior,
posterior sau contemporan cu acesta. Cei mai mulți cercetători îl consideră anterior, datând din anul
102 p. Chr., I. Oltean și W. Hanson îl consideră o anexă a castrului de piatră, iar C.H. Opreanu a
arătat recent că nu există argumente cu privire la o suprapunere a celor două fortificații. 74
Jumătatea sa estică („valul semilună”) a fost cercetată la sfârșitul anilor ’80 și începutul
deceniului următor, când valul a fost secționat în mai multe locuri, însă nu există informații
publicate cu privire la acesta, cu excepția unor scurte mențiuni în care se precizează că în armătura
sa au fost refolosite blocuri și elemente arhitectonice din zidurile de susținere și din zona sacră, la
fel ca în structura fortificației de piatră, dar și resturi de construcții romane. 75 Reiese de aici că și
valul a fost construit după distrugerea clădirilor romane. Dacă datele cu privire la acesta sunt sărace,
în schimb cercetările din anii 2013-2016 în zona porții de sud au arătat că valul suprapune o
fortificație romană anterioară, cu palisadă și șanț.
În exteriorul porții de sud au avut loc mari lucrări de reamenajare, inclusiv de terasare, care
au inclus aducerea din alte părți ale sitului a unor cantități imense de lut și pământ amestecat cu
micașist, care au antrenat numeroase artefacte dacice și romane. Între piesele romane se găsesc, din
nou, materiale de construcție de la clădiri cu paviment (opus spicatum), țigle, fragmente de vase
ceramice, obiecte din sticlă, fier și bronz și chiar țintele metalice de la o caliga – toate în poziție
secundară. Ceramica romană este reprezentată prin veselă de masă, ceramică de bucătărie și amfore
caracteristice mediului militar. Unele tipuri ceramice sunt specifice primei jumătăți a sec. II p.Chr. 76
Adâncimile la care au fost găsite aceste piese variază, dar nu de puține ori acestea coboară la peste -
1 m. Analiza artefactelor și a contextului arheologic i-a determinat pe autorii cercetării să dateze
aceste lucrări între anii 102-106 p.Chr. 77
Amenajările de la poarta de sud au scos din uz o serie de structuri mai vechi. Cea mai
importantă este reprezentată de un element de fortificare alcătuit dintr-un șanț cu profil în V (fossa
fastigata), cu deschiderea la gură de 3,5 m și adâncimea de 1,8 m (Pl. V/1). În fața acestuia s-a
amenajat o rampă, iar în spatele lui, la o distanță de 6,5 m, au fost identificate urmele unei palisade
(Pl. V/2). 78 Valul care ar fi trebuit să existe în fața șanțului nu a fost găsit. Este posibil ca acesta să
fi constituit una dintre sursele de pământ utilizate la amenajările ulterioare. Autorii observă că
șanțul a fost în uz pentru o perioadă de timp foarte scurtă, fapt sugerat de absența urmelor de
colmatare și a lucrărilor de întreținere. Orientarea șanțului este nord-sud și era amplasat în fața
porții de sud, la o distanță de 37 m de aceasta. 79 Lungimea și traseul complet ale acestuia nu sunt
cunoscute, deoarece cercetările în acest loc nu au continuat după 2016. În umplutura șanțului s-au
găsit elemente de paviment roman, fragmente ceramice, fragmente din tubul unei conducte, lemn
carbonizat ș.a. După astuparea șanțului și nivelarea terenului, a fost construit „valul semilună”
amintit mai sus, vizibil astăzi, care pornește din dreptul porții de sud, perpendicular pe aceasta.
Informațiile oferite de cercetările de la poarta de sud indică așadar existența unui posibil
castru roman care a funcționat o perioadă foarte scurtă de timp și care a fost desființat și suprapus
ulterior de valul de pământ vizibil astăzi. Cum artefactele indică o datare a lucrărilor de reamenajare
din această zonă între 102 și 106 p. Chr., fortificația romană nu a putut fi construită decât după 102
și a fost desființată înainte de 106, fapt care confirmă scenariul unei ocupări a sitului după prima
campanie. Ar putea fi vorba despre urmele dispărutului castru de la 102, a cărui existență a
presupus-o A. Diaconescu și care a adăpostit armata lăsată de Traian, așa cum consemnează Cassius
Dio. Barăcile de lemn de pe terasa IV s-au aflat probabil în interiorul acestui castru dispărut, iar
74
Opreanu 2022, p. 98.
75
Glodariu 1994, p. 23; Florea 2017, p. 365.
76
Florea et al. 2015, p. 19; Andreica 2019, passim.
77
Florea et al. 2015, p. 26.
78
Florea et al. 2015, p. 16-17; Florea et al. 2016, p. 83-84; Florea et al. 2017, p. 119-120.
79
Din păcate, nu există nici un plan cu amplasarea acestuia.
258
palisada cercetată pe terasa IV (dar despre care nu s-au publicat detalii) 80 ar putea aparține aceluiași
castru. În ce privește valul de pământ vizibil astăzi, acesta nu a putut fi construit decât după
nivelarea castrului.
2.6. Baia romană

La cca 50 m sud de fortificație, pe terasa VI, a existat un grup de clădiri, care nu au
beneficiat de cercetări în epoca modernă, cu excepția unor verificări făcute în 1950, când s-a stabilit
că este vorba de o baie romană. 81 Clădirile au fost cercetate parțial în sec. al XIX-lea, când au
primit diverse interpretări: atelier sau depozit metalurgic, templu, închisoare, teatru, palat, baie. 82
Funcționalitatea de baie romană a fost argumentată recent de G. Andreica, în urma analizei
materialului ceramic. 83
Complexul este alcătuit dintr-o clădire de mari dimensiuni cu cel puțin cinci încăperi și o
lungime de cca 30 m, o clădire circulară și posibil alte două construcții situate la est și la vest de
corpul principal, semnalate în sec. al XIX-lea, dar rămase neconfirmate. Zidurile construcțiilor au
fost ridicate din blocuri fasonate din calcar, de dimensiuni mai mici decât cele folosite în cetate.
Mai mulți cărturari din sec. al XIX-lea, care au văzut și cercetat clădirea, afirmă că nu s-a folosit
mortarul, însă cercetările din 1950 consemnează folosirea acestuia. Pe lângă zidăria originală, sunt
semnalate în structura clădirii numeroase elemente arhitectonice dacice și romane ce provin din alte
construcții ale cetății sau din zona sacră, refolosite, care indică o refacere a clădirii în urma unei
distrugeri: blocuri de calcar cu litere grecești, lespezi din drumul pavat, o inscripție a legiunii IIII
Flavia Felix (două bucăți găsite în două încăperi distincte), tamburi de andezit (găsiți în interiorul
încăperilor și mutați ulterior), o calotă de calcar neornamentată ș.a. Pardoselile încăperilor, alcătuite
fie din mozaicuri de cărămidă, fie dintr-un strat gros de “ciment”, indică o tehnică romană. Clădirea
era alimentată cu apă printr-o conductă ceramică și cel puțin una dintre încăperi era încălzită.
Analiza materialului ceramic provenit din săpăturile din 1950 indică prezența câtorva fragmente de
tegulae mammatae, a unor plăci triunghiulare de paviment și a unor cărămizi rectangulare. 84
Inventarul consemnat în rapoartele de săpătură din sec. al XIX-lea include și un posibil altar sau
bază de statuie și un sesterț emis de Traian după anul 103. 85
Rapoartele de săpătură din secolul al XIX-lea semnalează în interiorul încăperilor cantități
mari de minereuri, metale, creuzete, straturi groase de zgură, precum și un mare depozit de galenă
argentiferă, de o tonă și jumătate, situat în exteriorul clădirii. 86 În încăperi au fost găsite și oase
umane, un târnăcop, un vas fragmentar de fier, zgură de sticlă, ceramică neagră ș.a.
Construcția circulară izolată, situată în colțul sud-estic al clădirii principale, avea diametrul
interior de cca. 6 m, iar zidul era construit cu același tip de blocuri de calcar de mici dimensiuni. Nu
avea intrare la nivelul solului, iar printre piesele găsite în cursul săpăturilor se numără fragmente
ceramice și de râșnițe, zgură, o calotă de piatră cu dungi, cărămizi pătrate, oase. Este semnalat și un
cuptor cu cenușă. 87 Considerată „turn circular” de către cei care au cercetat-o în 1803-1804 (de
altfel singurii care au făcut-o), dar sudatorium de către G. Andreica, construcția a fost distrusă în
1979-1980, cu ocazia amenajării unui drum tehnic pentru accesul betonierelor în zona sacră în
vederea restaurării sitului.
Deși datele disponibile sunt puține, acestea indică existența unor refaceri la aceste clădiri.
Planimetria, utilizarea mortarului, a pardoselilor de tip roman și a sistemului de încălzire indică o
80
81
82
Pețan 2014; Pețan 2018, p. 283-284.
83
Andreica 2019, p. 40-48.
84
Andreica 2019, p. 182-183.
85
Pețan 2012, p. 84-85, 87.
86
Pețan 2018, p. 387-389.
87
Pețan 2018, p. 261.
259
Aurora PEȚAN
fază romană. Este probabil vorba de o baie militară care a deservit castrul dispărut. Totuși, în mod
cert nu aceasta a fost ultima sa destinație. Zidăria originală a fost distrusă la un moment dat și
refăcută ulterior cu spolii din alte construcții, iar inventarul metalurgic și alte aspecte indică o
reutilizare a clădirilor în alt scop.
3. Concluzii
În urma analizei datelor de mai sus, putem încerca o reconstituire a succesiunii
evenimentelor din ultimii ani de existență ai Sarmizegetusei Regia, chiar dacă mult simplificată și
tributară rapoartelor de cercetare extrem de sumare publicate până acum.
Faza I. Capitala este cucerită, zona sacră (terasele X-XI) și construcțiile de pe terasa IX sunt
incendiate, la fel și construcțiile de pe alte terase, iar fortificația dacică de piatră este distrusă.
Faza II. Pe ruinele fostei capitale se instalează o garnizoană romană, care construiește un
castru de pământ, ale cărui posibile urme au fost surprinse în campaniile din anii 2013-2016 la sud
de zona sacră. Aceluiași castru i-ar putea aparține palisada cercetată în anii ’80 pe terasa IV, precum
și barăcile de lemn de pe nivelul inferior al terasei IV, identificate în 2011-2013. Acestei etape i-au
aparținut și o serie de clădiri romane, atât din lemn, cât și de piatră, acestea din urmă cu paviment
ceramic și acoperite cu țigle – unele construite în fosta zonă sacră, altele cu amplasare necunoscută
(poate praetorium sau principia), – precum și instalația termală de pe terasa VI și alte
clădiri/amenajări pe terasa VII și terasa „de sub baie”.
Faza III. Nivelul roman este complet distrus, barăcile sunt incendiate, clădirile de piatră sunt
transformate în moloz, iar castrul este nivelat.
Faza IV. Peste cele două straturi de ruine – dacice și romane – are loc o mare reamenajare,
care vizează în special terasele IV și IX și care constă în dislocarea unor cantități enorme de pământ
în vederea refacerii teraselor. În pământul dislocat, alături de piese dacice, sunt antrenate numeroase
materiale de construcție din clădirile romane distruse, precum și alte categorii de piese romane
(militare). Pe terasa IX este construit un monumental templu dacic cu 60 de coloane, iar pe terasa
IV (dar incluzând și mai micile terase I-III și V) este ridicat un fort de piatră, construit cu piese
refolosite de la ziduri, temple și alte construcții dacice distruse, precum și cu piese romane
(inscripții, basoreliefuri, altare) aflate în aceeași situație. În emplectonul zidului s-au găsit aceleași
categorii de materiale și piese romane ca în umpluturile noilor terase. Baia romană este refăcută
după distrugere și primește altă destinație (posibil atelier metalurgic). Tot după cele două distrugeri
este construit și fortul/valul de pământ, care și el înglobează materiale dacice și romane din cele
două niveluri și este ridicat peste rămășițele castrului de pământ din faza II. Lucrările au implicat
eforturi uriașe și un număr foarte mare de oameni și au fost făcute în regim de urgență.
Faza V. Cele două mari construcții de pe terasele IX și IV sfârșesc fără urme de incendiere.
Templul este demontat, iar plintele sunt dislocate. Pe ultimul nivel al fortului de piatră este
construită o mică clădire de piatră cu mortar și inventar roman. Fortul a putut fi refăcut de romani 88
și folosit pentru o scurtă durată. Atelierul de pe terasa XI este incendiat.
Dacă cronologia relativă este destul de clară, rămâne de stabilit când anume au avut loc
evenimentele schițate mai sus. Cel mai plauzibil scenariu care, în stadiul actual al cunoștințelor,
poate satisface această succesiune, este următorul: capitala este cucerită și distrusă în anul 102
p.Chr. (faza I), garnizoana romană se instalează pe ruinele acesteia în același an și construiește un
castru (faza II), în anul 105 are loc o rebeliune puternică a dacilor conduși de Decebal, care se
soldează cu masacrarea garnizoanei și distrugerea tuturor construcțiilor romane (faza III), tot atunci
situl este reconfigurat și dacii construiesc noul templu și noul fort (faza IV), iar în ultima fază,
databilă în 106, capitala cade definitiv în mâinile romanilor, împreună cu întreg regatul (faza IV).
Ce se întâmplă după acest moment (faza V), este foarte greu de reconstituit.
88
Câțiva tamburi de calcar cu diametru mai mic decât al celor cunoscute deja la templele din zona sacră, găsiți în
structura fortului de piatră (Daicoviciu et al. 1983, p. 232) ar putea proveni de aici; v și. Rustoiu 2022, p. 240.
260
O asemenea succesiune de evenimente corespunde în mare măsură scenariului avansat deja
de unii cercetători, conform căruia capitala a fost cucerită și distrusă de romani în anul 102, iar dacii
au atacat în 105 garnizoana romană, izolată în munți, acțiune planificată probabil simultan cu
capturarea generalului Longinus. Aceasta a fost ultima victorie a lui Decebal. Despre un atac al
dacilor asupra unor fortificații și poziții romane vorbesc și scenele XCIII-XCV de pe Columna lui
Traian 89 . Cât de amplă a fost această mișcare, este greu de imaginat. Probabil au fost atacate
simultan și gărzile din restul teritoriului ocupat și tot atunci s-ar data un atac asupra trupelor
cantonate pe teritoriul viitoarei colonii romane din Țara Hațegului. 90
Pentru a înțelege mai bine ce s-a întâmplat la Sarmizegetusa Regia în 105, este necesar să
amintim pe scurt situația din siturile din preajma capitalei. Cetatea Costești-Cetățuie a fost cucerită
și distrusă în 102 și refăcută în 105. 91 Refacerea s-a făcut inclusiv cu utilizarea elementelor dintr-un
templu. Așezarea de la Grădiștea de Munte-Fețele Albe a fost de asemenea distrusă în 102 și
refăcută în 105. Și aici refacerile au implicat reutilizarea unor piese din temple. 92 Cetatea Alun-
Piatra Roșie a suferit o distrugere și o refacere ulterioară, materializată prin căptușirea paramentelor
interioare ale laturilor de sud și de nord ale incintei II cu blocuri provenite de la fortificația de pe
platou. 93 Dacă în acest caz nu se poate preciza dacă este vorba de o cucerire sau doar de o
demantelare în condițiile tratatului de pace, în cazul cetății de la Blidaru există indicii ale unei
distrugeri prin incendiere, urmate de o refacere. Deși unii cercetători afirmă că această cetate nu a
fost cucerită decât în 106 94 , cercetările arheologice indică incendierea și refacerea ulterioară a
cazematelor, eveniment atribuit de C. Daicoviciu primei campanii a lui Traian. 95 Acesta mai afirma
că refacerea fortificației de la Sarmizegetusa s-a făcut simultan cu refacerile de la Costești-Cetățuie
și Piatra Roșie. 96 Chiar dacă admitem că nu orice distrugere de fortificație poate fi atribuită unui
atac roman, pentru distrugerea totală a unor situri precum Costești-Cetățuie și Fețele Albe, care a
implicat și clădirile și templele, nu se poate găsi o altă explicație.
D. Protase remarca cu justețe că Sarmizegetusa nu putea rămâne necucerită câtă vreme
Cetățuia, Blidaru și Fețele Albe căzuseră în mâinile romanilor și argumenta că, din punct de vedere
militar-strategic, este neverosimil ca romanii să se fi oprit atât de aproape și să fi lăsat asaltul final
pentru campania următoare 97 . De altfel, Sarmizegetusa Regia cu siguranță nu se limita doar la
Dealul Grădiștii, ci îngloba și alte așezări, districte și cartiere situate pe dealurile învecinate. Din
punct de vedere topografic, adevărata poartă de intrare în zona Sarmizegetusei o reprezintă gura
Văii Anineșului 98. Odată ce romanii au trecut de acest loc, Sarmizegetusa Regia era ca și cucerită.
E posibil ca fortul de piatră să fi fost refăcut/reparat de romani după 106, însă prezența
romană aici după înfrângerea finală trebuie să fi fost redusă și de scurtă durată. C.C. Petolescu
argumentează că prezența unor detașamente într-o zonă evacuată nu se justifică, iar C.H. Opreanu
spune că doar soldați din trupe auxiliare puteau îndeplini această sarcină – iar prezența lor nu este
atestată aici. Analiza ceramicii militare romane de la Grădiștea de Munte (a veselei de gătit în
special) a dus la concluzia că, din punct de vedere cantitativ, aceasta este neglijabilă și nu acoperă
decât maximum cinci ani de utilizare, iar încadrarea cronologică a acesteia este în intervalul 102-
106. 99
89
Vulpe 2002, p. 88-89.
90
Diaconescu 1997, p. 30-31; Strobel 2022, p. 375.
91
Daicoviciu, Glodariu 1976, p. 72-73.
92
Daicoviciu, Glodariu 1976, p. 78.
93
Daicoviciu 1954, p. 63; Pețan 2021b, p. 400-401.
94
Florea 1994, p. 35.
95
Daicoviciu et al. 1957, p. 269. În schimb, demantelarea zidurilor este atribuită dacilor, obligați de condițiile tratatului
de pace (Daicoviciu, Glodariu 1976, p. 74).
96
Daicoviciu et al. 1951, p. 106-107; Daicoviciu et al. 1953, p. 179-180.
97
Protase 1997, p. 95. N. Gostar (1976, p. 66 și urm.) crede că provincia era în curs de formare încă din anul 102.
98
Pețan 2021a, p. 80.
99
Andreica 2019, p. 178-179.
261
Aurora PEȚAN
În ce privește succesiunea fortificațiilor de la Sarmizegetusa Regia, a devenit clar în urma
analizei contextelor și artefactelor, că atât fortul de piatră, cât și valul de pământ sunt posterioare
ocupației romane din 102. A existat cu siguranță un castru în 102, distrus de daci, așa cum au
presupus unii cercetători, dar un al doilea castru construit în 106 nu se mai justifica. Fortul de piatră
și „valul semilună” ar putea fi contemporane, construite ambele în 105 de insurgenții lui Decebal,
după înfrângerea garnizoanei romane.
Reconstituirea acestui episod dramatic din istoria finală a Regatului Dac aduce în prim plan
un rege Decebal dispus să facă orice, să își joace ultima carte. Mare parte a regatului fusese cucerită
în anul 102, inclusiv capitala, în care s-au instalat trupe romane, așa cum corect consemnase Cassius
Dio. 100 Regele obținuse dreptul la viață prin tratatul de pace și se retrăsese probabil în teritoriile
încă libere, de unde a organizat o acțiune disperată de recâștigare a regatului pierdut. 101 După
încercarea eșuată de asasinare a împăratului Traian (Cassius Dio 68.11.3), a urmat revolta,
capturarea generalului Longinus, atacarea gărzilor romane din diferite puncte și eliminarea
garnizoanei de la Sarmizegetusa Regia. 102 În anul 105, capitala regală renaște din cenușă pentru
scurt timp, în urma unor uriașe eforturi de reconfigurarea a terenului și de fortificare, menite să facă
față înfruntării finale. Expediția imperială din anul 106 a fost una punitivă, iar sfârșitul a fost
inevitabil. 103
BIBLIOGRAFIE
Andreica, G. 2019. Prezența romană la Grădiștea de Munte – Sarmizegetusa Regia (materialul
ceramic), Teză de Doctorat, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, 2019.
Daicoviciu, C. 1954. Cetatea dacică Piatra Roșie. Monografie arheologică, București.
Daicoviciu, C., Floca, O., Duka, P., Chirilă, E., Ferenczi, Ș., Manoliu, V., Pop, I., Rednic, M., Rusu,
M., Teodoru, H. 1951. Studiul traiului dacilor în Munții Orăștiei (Șantierul arheologic de la
Grădiștea de Munte. Rezultatul cercetărilor făcute de colectivul din Cluj în anul 1950),
SCIV 2, 1, p. 95-126.
Daicoviciu C. [și colaboratorii]. 1953. Şantierul arheologic Grădiştea Muncelului, SCIV 4, p. 153-
219.
Daicoviciu, C., Gostar, N., Crișan, I.H. 1957. Şantierul arheologic Grădiştea Muncelului - Blidaru,
MCA 3, p. 255-277.
Daicoviciu, C., Floca, O., Gostar, N., Ferenczi, Ș., Daicoviciu, H., Cazimir, G. 1960. Șantierul
arheologic Grădiştea Muncelului-Costești, MCA 6, p. 331-353.
Daicoviciu, H. 1972. Dacia de la Burebista la cucerirea romană, Cluj.
Daicoviciu, H. 1974. Cassius Dio și Sarmizegetusa, în: In memoriam Constantini Daicoviciu, Cluj,
1974, p. 111-116.
100
S-a remarcat deja că succesiunea scenelor de pe Columna lui Traian sugerează cucerirea capitalei la sfârșitul primei
campanii (Protase 1997, p. 99-100).
101
Fanteziste sau nu, o serie de legende care circulau printre localnicii din Grădiștea de Munte în sec. al XIX-lea
vorbesc despre o mișcare de rezistență a dacilor și de o încercare de recucerire a Sarmizegetusei din mâinile romanilor
(Pețan 2018, p. 445-446).
102
Acest tipar al unei prime ocupări romane urmate de o revoltă locală se întâlnește și în Gallia, Britannia sau Pannonia
(Diaconescu 1997, p. 30-31).
103
Nu se poate exclude cu totul o revenire mai târzie a dacilor în fosta lor capitală, însă acest lucru nu este probat,
deocamdată, de datele arheologice. Un prim moment de acest fel l-ar fi putut constitui moartea lui Traian, în anul 117,
iar un al doilea anul 158 p.Chr., când este datată una dintre inscripțiile de la Sub Cununi, pusă de guvernatorul
provinciei și dedicată Victoriei Augusta (Pețan 2021a, p. 89). C. Daicoviciu (et al. 1953, p. 180) înclina spre cea de-a
doua variantă. Totuși, până la publicarea materialelor din săpături, nu există dovezi ale unei prezențe dacice în zona
fostei capitale după anul 106 p.Chr., iar o mare reamenajare dacică a sitului (inclusiv cu construirea unui templu
monumental) la câteva decenii după înființarea provinciei romane este greu de admis.
262
Daicoviciu, H., Glodariu, I. 1976. Puncte de reper pentru cronologia cetăților si așezărilor dacice
din munții Orăștiei, AMN 13, p. 71-80.
Daicoviciu, H., Ferenczi, Ș., Glodariu, I., Iaroslavschi, E., Rusu, A., Andrițoiu, I. 1983. Cercetări
arheologice la Sarmizegetusa Regia, MCA 15, p. 232-234.
Daicoviciu, H., Ferenczi, I., Rusu, A. 1988-1991. Dovezi epigrafice referitoare la participarea
legiunilor II Adiutrix și VI Ferrata la cucerirea complexului cetăților dacice din Munții
Sebeșului, Sargetia 24-26, p. 45-61.
Daicoviciu, H., Glodariu, I., Ferenczi, Ș. 1989. Cetăți și așezări dacice în sud-vestul Transilvaniei,
vol. I. București.
Diaconescu, A. 1997. Dacia under Trajan. Some Observations on Roman Tactics and Strategy,
AMN, 34/1, p. 7-44.
Florea, G. 1994. Archaeological Observations Concerning the Roman Conquest of the Area of the
Dacian Kingdom`s Capital, AMN 26-30, I/1, 1989-1993, p. 33-37.
Florea, G. 2017. Excavations in Sarmizegetusa Regia: Recent Results and Perspectives, în: F.
Mitthof, G. Schörner (ed.), Columna Traiani – Traianssäule. Siegesmonument und
Kriegsbericht in Bildern. Beiträge der Tagung in Wien anlässlich des 1900. Jahrestages der
Einweihung, 9.–12. Mai 2013, Vienna, p. 363-368.
Florea, G., Suciu, L. 2004. Considerații preliminare privind cercetările arheologice de pe platoul
cetății de la Grădiștea de Munte, în A. Pescaru, I.V. Ferencz (ed.), Daco-Geţii. 80 de ani de
cercetări arheologice sistematice la cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, Deva, p. 63-74.
Florea, G., Suciu, L., Iaroslavschi, E., Gheorghiu, G., Pupeză, P., Mateescu, R., Bodó, C. 2010. 26.
Grădiștea de Munte, com. Orăștioara de Sus, Jud. Hunedoara [Sarmizegetusa Regia],
CCAR, Campania 2009, București, p. 69-70.
CCAR, Campania 2010, Sibiu, p. 47-48.
CCAR, Campania 2011, Târgu-Mureș, p. 62-63.
Florea, G., Suciu, L., Iaroslavschi, E., Gheorghiu, G., Pupeză, P., Mateescu, R., Bodó, C., Cristescu,
C. 2013. 25. Grădiștea de Munte, com. Orăștioara de Sus, Jud. Hunedoara [Sarmizegetusa
Regia], CCAR, Campania 2012, Craiova, p. 63-65.
Florea, G., Suciu, L., Iaroslavschi, E., Gheorghiu, G., Pupeză, P., Bodó, C., Cristescu, C., Mateescu,
R., 2014. 77. Com. Orăştioara de Sus, jud. Hunedoara. Grădiştea de Munte - Sarmizegetusa
Regia, CCAR, Campania 2013, Oradea, p. 112-113.
Florea, G., Mustață, S., Mateescu, R., Cristescu, C., Bodo, C., Mateescu-Suciu, L., Iaroslavschi, E.,
Gheorghiu, G., Pupeză, P., Cioată, D. 2015. Matrița de bronz de la Sarmizegetusa Regia,
Cluj-Napoca.
Florea, G., Suciu, L., Iaroslavschi, E., Gheorghiu, G., Pupeză, P., Bodó, C., Cristescu, C., Mateescu,
R., 2016. 46. Com. Orăştioara de Sus, jud. Hunedoara Punct: Grădiştea de Munte -
Sarmizegetusa Regia, CCAR, Campania 2015, Târgu-Jiu, p. 83-84.
Florea, G. Suciu, L. Iaroslavschi, E., Gheorghiu, G., Pupeză, P., Bodó, C., Cristescu, C., Mateescu,
R., Henţ, A., Cioată, D. 2017. 68. Orăștioara de Sus, jud. Hunedoara. Punct: Grădiștea de
Munte - Sarmizegetusa Regia, CCAR, Campania 2016, p. 119-120.
Florea, G., Mateescu-Suciu, L., Iaroslavschi, E., Gheorghiu, G., Pupeză, P., Mateescu, R., Bodó, C.,
Cristescu, C., Cioată, D. 2019a. 25. Grădiştea de Munte – Sarmizegetusa Regia, com.
Orăștioara de Sus, jud. Hunedoara. Punct: Grădiștea de Munte-Sarmizegetusa Regia, CCAR,
Campania 2018, București/Sibiu, p. 63-65.
Florea, G. Mateescu-Suciu, L., Henț, A., Iaroslavschi, E., Gheorghiu, G., Pupeză, P., Mateescu, R.,
Bodó, C., Cristescu, C., Cioată, D. 2019b. 13. Orăștioara de Sus, jud. Hunedoara Punct:
Grădiștea de Munte – Sarmizegetusa Regia, CCAR, Campania 2018, București/Sibiu, p. 365-
367.
263
Aurora PEȚAN
Florea, G. et al. 2020. 31. Grădiștea de Munte, com Orăștioara de Sus, jud. Hunedoara. Punct:
„Grădiștea de Munte [Sarmizegetusa Regia]”, CCAR, Campania 2019, Buzău, p. 144-150.
Florea, G., Mateescu-Suciu, L., Iaroslavschi, E., Gheorghiu, G., Pupeză, P., Mateescu, R., Bodó, C.,
Cristescu, C., Cioată, D. 2021. 18. Grădiștea de Munte, Orăștioara de Sus, jud. Hunedoara,
Gheorghiu, G. 1994. Obiecte din sticlă descoperite în cisterna de la Sarmizegetusa Regia, în: Mitu,
S., Gogâltan, F. (ed.), Studii de Istoria Transilvaniei. Specific regional şi deschidere
europeană, Cluj-Napoca, p. 43-45.
Gheorghiu, G. 1998. „Discul”cu figură umană de la Sarmizegetusa Regia, Apulum 35, p. 105-110.
Glodariu, I. 1965. Sarmizegetusa dacică în timpul stăpânirii romane, AMN 2, p. 119-133.
Glodariu, I. 1994. Sarmizegetusa Regia durant le règne de Trajan, AMN 26-30 (1989-1993), I/1, p.
19-25.
Glodariu, I. 1995. Addenda aux „Points de repère pour la chronologie des citadelles et des
établissements daciques de Monts d’Orăştie”, AMN 32, 1, p. 119-134.
Glodariu, I. 2006. The destruction of sanctuaries in Sarmizegetusa Regia, în: L. Mihailescu-Bîrliba,
O. Bounegru (eds.), Studia Religionis Daco-Romanae. In honorem Silvii Sanie, București, p.
115-126.
Glodariu, I., Iaroslavschi, E., Rusu-Pescaru, A., Stănescu, F. 1996. Sarmizegetusa Regia – capitala
Daciei preromane, Deva.
Glodariu, I., Florea, G., Suciu, L., Iaroslavschi, E., Gheorghiu, G., Pescaru, A., Bodó, C. 2001. 77.
Grădiștea de Munte, com. Orăștioara de Sus, jud. Hunedoara [Sarmizegetusa Regia], punct
Dealul Grădiște, CCAR, Campania 2000, Suceava, p. 94-95.
Glodariu, I., Florea, G., Suciu, L., Iaroslavschi, E., Gheorghiu, G., Pescaru, A., Bodó, C. 2002. 108.
Grădiştea de Munte, com. Orăștioara de Sus, jud. Hunedoara (Sarmizegetusa Regia),
Glodariu, I., Florea, G., Suciu, L., Sima, D., Mateescu, R., Toma, C., Cioată, D., Sacalâș, M.,
Iaroslavschi, E., Gheorghiu, G., Crișan, R., Pescaru, A., Bodó, C. 2003. 86. Grădiștea de
Munte, com. Orăștioara de Sus, jud. Hunedoara, [Sarmizegetusa Regia], CCAR, Campania
2002, Covasna, p. 133-136.
Glodariu, I., Florea, G., Suciu, L., Sima, D., Mateescu, R., Toma, C., Pupeză, P., Cioată, D., Sacalâț,
M., Iaroslavschi, E., Gheorghiu, G., Pescaru, A., Bodó, C., Trohani, G., Oanță-Marghitu, R.,
Oanță-Marghitu, S. 2004. 81. Grădiștea de Munte, com. Orăștioara de Sus, jud. Hunedoara,
[Sarmizegetusa Regia], CCAR, campania 2003, Cluj-Napoca, p. 130-131.
Glodariu, I., Florea, G., Suciu, L., Mateescu, R., Pupeză, P., Toma, C., Iaroslavschi, E., Gheorghiu,
G., Bodó, C. 2005. 110. Grădiștea de Munte, com. Orăștioara de Sus, jud. Hunedoara
[Sarmizegetusa Regia], punct Dealul Grădiște, CCA, Campania 2004, Mangalia, p. 166-
167.
Gostar, N. 1976. Longinus. Dio Cassius LXVIII, 12, 1−5. Anuarul Institutului de Istorie “A. D.
Xenopol” 13, p. 53-69.
Iaroslavschi, E. 1986. Inventarul sanctuarului mic rotund de la Sarmizegetusa Regia, AMN 22-23,
p. 453-457.
Iaroslavschi, E. 1994. Opinii privind „soarele de andezit” de la Sarmizegetusa Regia, AMN, 31, p.
49-53.
Mateescu, R. 2012. Istoriile unui templu. Cluj-Napoca, Mega.
Mateescu R., Florea, G., Mateescu-Suciu, L., Cristescu, C., Bodó, C., Cioată, D., Gheorghiu, G.,
Pupeză, P. 2022. 27. Grădiştea de Munte com. Orăştioara de Sus, jud. Hunedoara Punct:
[Sarmizegetusa Regia], CCAR, Campania 2021, Oradea, p. 145-150.
Mateescu R., Florea, G., Mateescu-Suciu, L., Ciubotaru, N., Vasilache, Ș., Cristescu, C., Bodó, C.,
Tutilă, O., Cioată, D., Gheorghiu, G., Pupeză, P., Malinescu, E., Teodorescu, A., Sima, D.
2023. 29. Grădiştea de Munte, com. Orăştioara de Sus, jud. Hunedoara. Punct:
Sarmizegetusa Regia, CCAR, Campania 2022, Târgoviște, p. 129-134.
264
Matei-Popescu, F., Țentea, O. 2021. Notes on the Roman camp (stratopedon) in Sarmizegetusa
Regia (Cassius Dio 68.9.7), în: K. Narloch et al. (eds.), Nunc decet caput impedire myrto.
Studies dedicated to Professor Piotr Dyczek on the occasion of his 65th birthday, Warsaw, p.
601-610.
Oltean, I., Hanson, W. 2017. Conquest strategy and political discourse: new evidence for the
conquest of Dacia from LiDAR analysis at Sarmizegetusa Regia, JRA 30, p. 429-446.
Opreanu, C.H. 2000. Castrul roman de la Grădiștea Muncelului (Sarmizegetusa Regia). Cronologia
și semnificația sa istorică, EphNap 9-10, 1999-2000, p. 151-168.
Opreanu, C.H. 2010. Interferences dans l’architecture militaire et civile romaine au debut de II-e
siècle après J.-Chr. Le probleme des “villes militaires”, EphNap 20, p. 39-59.
Opreanu, C.H. 2012. From “στρατόπεδον” to Colonia Dacica Sarmizegetusa. A File of The
Problem, EphNap 22, p. 113-135.
Opreanu, C.H. 2015. Arhitectura epocii Latène din Munții Șureanu (Sebeșului). O analiză
metodologică, Analele Banatului 32, p. 113-148.
Opreanu, C.H. 2017. Roman Victory Symbolism at Sarmizegetusa Regia, în F. Mitthof, G. Schörner
(ed.), Columna Traiani – Traianssäule. Siegesmonument und Kriegsbericht in Bildern.
Beiträge der Tagung in Wien anlässlich des 1900. Jahrestages der Einweihung, 9.–12. Mai
2013, Vienna, p. 369-375.
Opreanu, C.H. 2022. Sarmizegetusa vs. Sarmizegetusa, în: M.-M. Ștefan, A. Popa, D. Ștefan (ed.),
Arheologia trecerii de la epoca târzie a fierului la epoca romană în Dacia. Contacte şi
conflicte în secolele I-II p.Chr., Târgoviște, p. 93-109.
Petolescu, C.C. 2014. Dacia. Un mileniu de istorie, București.
Pețan, A. 2012. Coin finds at Grădiştea Muncelului during the excavation campaigns of 1803-1804,
Acta Musei Napocensis, 47-48/I, 2010-2011, p. 81-90.
Pețan, A. 2014. „Baia romană” de la Sarmizegetusa Regia. 1. Istoricul cercetărilor, ArheoVest 2, p.
427-455.
Pețan, A. 2017. Date noi cu privire la inscripția „cu arme” de la Sarmizegetusa Regia, ArheoVest
5, 2, p. 981-999.
Pețan, A. 2018. Sarmizegetusa Regia. 1. Redescoperirea cetății, Alun.
Pețan, A. 2020a. Materiale refolosite de la templele din zona capitalei Regatului Dac / Reused
materials from the temples in the area of Dacian Kingdom’s capital, Istros 26, p. 335-387.
Pețan, A. 2020b. Cisterna de la Sarmizegetusa Regia (terasa IV). O reevaluare, Terra Sebus 12, p.
113-125.
Pețan, A. 2020c. Zona sacră a Sarmizegetusei Regia după cucerirea romană, în: I. Cândea (ed.),
Tracii și vecinii lor în antichitate. Arheologie și istorie (The Thracians and their neighbours
in antiquity. Archaeology and history. Studies in honor of Valeriu Sîrbu at his 70th
anniversary), Brăila, p. 443-476.
Pețan, A. 2021a. Grădiștea de Munte – Sub Cununi (Hunedoara County). The file of a forgotten
archaeological site, Marisia 3, p. 79-98.
Pețan, A. 2021b. Ansamblul terasat fortificat de la Alun-Piatra Roșie, ArheoVest IX, p. 387-419.
Piso, I. 1993. Fasti provinciae Daciae I: die senatorischen Amtsträger, Vol. 1, Bonn.
Piso, I. 2000. Les légions dans la province de Dacie, în Yann Le Bohec, Cahtérine Wolff (eds.), Les
légions de Rome sous le Haut-Empire: Actes du congrès de Lyon (17-19 septembre 1998),
Paris, p. 205-225.
Protase, D. 1997. Quand la capitale de Decebale est-elle tombee aux mains des romains?, EphNap
7, p. 89-100
Rustoiu, A. 2022. Commentaria archaeologica et historica (V). 1. About the Legionary Fort at
Sarmizegetusa in AD 102–205 (Cassius Dio 68.9.7). 2. The Destiny of the “Dacian Gold”.
About a Koson Type Coin Reused in the 16th Century in a Christian (Renaissance) Context,
EphNap 32, p. 235–252.
Stefan, A.S. 2005. Les guerres daciques de Domitien et de Trajan: architecture militaire,
topographie, images et histoire. Roma, École française de Rome.
265
Aurora PEȚAN
Strobel, K. 2019. 2. Südosteuropa in der Zeit von Republik und Principat: Vorgeschichte,
Etablierung und Konsolidierung Römischer Herrschaft, în: Mitthof, F., Schreiner, P., Schmitt,
O.J. (eds.), Handbuch zur Geschichte Südosteuropas, Band 1. Herrschaft und Politik in
Südosteuropa von der Römischen Antike bis 1300, Berlin/Boston, p. 131-322.
Strobel, K. 2022. Împăratul Traian. O epocă a istoriei universale, traducere de Eduard Nemeth,
Cluj-Napoca.
Vulpe, R. 2002. Columna lui Traian / Trajan's Column, București.
Lista ilustrațiilor
Pl. I. 1. Cetatea Sarmizegetusa, după I. Glodariu. 1. zid dacic; 2. zid roman; 3 val roman; 4. baia
romană (Glodariu 1996, p. 135, fig. 24). 2. Cele două castre romane de la Sarmizegetusa
Regia, din etapele 102-105, respectiv 106 p.Chr., după A.S. Stefan (Stefan 2005, p. 342, fig.
177). 3. Castrele romane de la Sarmizegetusa Regia și anexele lor, după I. Oltean și W.
Hanson: stânga - prima fază; dreapta - a doua fază (Oltean, Hanson 2017, p. 440, fig. 8)
Pl. II. Sarmizegetusa Regia, zona centrală. 1. Plan. 2. Imagine LiDAR
Pl. III. Terasa IX, profile și plan. 1. Profilul secțiunii A/1950 (după Daicoviciu et al. 1951, pl. II și
A.S. Stefan 2005, p. 27, fig. 8), cu marcarea fazelor terasei. 2. Profilul vestic al
SPII/2022(2021) (Mateescu et al. 2023, p. 132, Pl. II/b). 3. Planul săpăturilor de pe terasa IX,
compilație după planurile publicate (nu s-au publicat planuri cu săpăturile din anii ’80-90,
2003-2004 și 2020 – acestea din urmă au fost amplasate aproximativ, după reperele din
rapoarte)
Pl. IV. 1. Barăcile de pe terasa IV: CIII – plan și secțiune (Florea et al. 2013, online,
http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=5064&d=Gradistea-de-Munte-Orastioara-de-Sus-
Hunedoara-2012#gallery-4, accesat 24.07.2023); 2. Barăcile de pe terasa IV: CIV-CV (Florea
et al. 2014, p. 397, Pl. 1/d). 3. Tamburi de andezit în zidul fortului de la Sarmizegetusa Regia
(stânga) și plinte de calcar reutilizate la blocarea porții în cetatea Costești-Cetățuie (dreapta)
Pl. V. Urmele fortificației romane de la sud de zona sacră. 1. Șanțul surprins în SI/2013 (Florea et
al. 2015, p. 35, fig. 6). 2. Urmele palisadei, surprinse în SPI/2016 (Florea et al. 2017, online,
http://cronica.cimec.ro/detaliu.asp?k=5714&d=Orastioara-de-Sus-Hunedoara-Gradistea-de-
Munte--Sarmizegetusa-Regia-2016#gallery-3, accesat 24.07.2023)
266
Pl. I
267
Aurora PEȚAN
Pl. II
268
Pl. III
269
Aurora PEȚAN
Pl. IV
270
Pl. V
271

Sarmizegetusa Regia Dupa Anul 102 P CHR

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sarmizegetusa Regia Dupa Anul 102 P CHR

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MUZEUL OLTENIEI CRAIOVA

Apărut: 2023 - Editura ANTHEO Craiova. Tipărit în 100 exemplare.

Toate drepturile rezervate ©2023 Timoc Ioan-Călin.

EPOCA PREROMANĂ / THE PRE-ROMAN ERA ............................................................................... 9

Radu Gabriel DUMITRESCU

Marija LJUŠTINA, Jelena CVIJETIĆ

LUMEA ROMANĂ / THE ROMAN WORLD ........................................................................................ 66

Victor Henrich BAUMANN

Dorel BONDOC, Gabriela FILIP

Tomasz DZIURDZIK, Maciej MARCINIAK

Werner ECK, Andreas PANGERL

Ana Cristina HAMAT, Horea POP

Ana Cristina HAMAT, Gabriel Mircea TALMAȚCHI

Ergün LAFLI, Martin HENIG

Ioana MUREȘAN, Lucian-Mircea MUREȘAN

Coriolan Horațiu OPREANU

Radu OTA, George BOUNEGRU

(†) Gheorghe POPILIAN, Dorel BONDOC

Marco SALIOLA, Fabrizio CASPRINI

EPOCA ROMANĂ TÂRZIE / THE LATE ROMAN PERIOD ............................................................ 376

Lucian AMON, Petre GHERGHE, Dan BĂLTEANU

Dan APARASCHIVEI, Dorel PARASCHIV

EVUL MEDIU TIMPURIU / THE EARLY MIDDLE AGE .................................................................. 455

SARMIZEGETUSA REGIA DUPĂ ANUL 102 P.CHR.

2. Date arheologice cu privire la perioada 102-106 p.Chr.

2.1. Zona sacră după anul 102

2.2. Reamenajarea terasei IX și noul aliniament

2.3. Barăcile romane

2.4. Fortul de piatră și reamenajarea terasei IV

2.5. Fortul de pământ și castrul dispărut

2.6. Baia romană

S-ar putea să vă placă și