Prof. Marcel Muntean - Istoria Artei Romanesti - CORECTAT

Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca
Facultatea de Teologie Ortodoxă
Prof. univ. dr. Marcel Muntean
Istoria Artei Românești
Cluj-Napoca 2018
1
Prof. univ. dr. Marcel Muntean
Istoria Artei Românești
Cuprins
Introducere.......................................................................................................................................7
Cursul I............................................................................................................................................9
2
Paleolitic, Neolitic, Epoca Bronzului și Epoca Fierului în țara noastră........................................10
Arta Epocii Bronzului................................................................................................................10
Arta Epocii Fierului...................................................................................................................11
Epoca Regatului dac...................................................................................................................13
Arhitectura laică.........................................................................................................................14
Arhitectura religioasă.................................................................................................................14
Ceramica....................................................................................................................................16
Sculptura....................................................................................................................................16
Toreutica....................................................................................................................................17
Numismatica..............................................................................................................................18
Concluzii....................................................................................................................................18
Cursul II.........................................................................................................................................19
Epoca daco-romană....................................................................................................................19
Sculptura....................................................................................................................................21
Mozaicul.....................................................................................................................................22
Ceramica....................................................................................................................................23
Concluzii....................................................................................................................................24
Cursul III........................................................................................................................................25
Epoca migrațiilor și a stăpânirii bizantine la Dunăre.................................................................25
Sculptura....................................................................................................................................27
Orfevrăria...................................................................................................................................30
Ceramica....................................................................................................................................31
Concluzii....................................................................................................................................31
Cursul IV.......................................................................................................................................32
Începuturile artei feudale. Secolele al IX – XII-lea pe teritoriul României...............................32
3
Sculptura....................................................................................................................................35
Orfevrăria...................................................................................................................................36
Ceramica....................................................................................................................................38
Cursul V.........................................................................................................................................39
Secolul al XIII-lea în Transilvania.............................................................................................39
Concluzii....................................................................................................................................44
Cursul VI....................................................................................................................................45
Secolul al XIV-lea în Transilvania.............................................................................................45
Sculptura....................................................................................................................................47
Pictura monumentală..................................................................................................................48
Concluzii....................................................................................................................................55
Cursul VII......................................................................................................................................56
Secolul al XIV-lea în Moldova și Țara Românească.................................................................56
Sculptura....................................................................................................................................62
Concluzii....................................................................................................................................65
Cursul VIII.....................................................................................................................................66
Secolul al XV-lea în Țările Române..........................................................................................66
Sculptura....................................................................................................................................75
Broderia......................................................................................................................................88
Miniatura....................................................................................................................................91
Orfevrăria...................................................................................................................................92
Ceramica....................................................................................................................................96
Concluzii....................................................................................................................................96
4
Cursul IX.......................................................................................................................................98
Secolul al XVI-lea în Transilvania, Moldova și Țara Românească...........................................98
Arhitectura fortificată.................................................................................................................98
Arhitectura civilă........................................................................................................................98
Arhitectura fortificată în Moldova și Țara Românească..........................................................103
Arhitectura laică-civilă.............................................................................................................104
Arhitectura religioasă...............................................................................................................104
Pictura monumentală................................................................................................................115
Concluzii..................................................................................................................................128
Cursul X.......................................................................................................................................129
Arta picturii din Țara Românească, Moldova și Transilvania din veacul al XVI-lea.............129
Icoanele din Țara Românească................................................................................................129
Icoanele din Moldova...............................................................................................................129
Icoanele din Transilvania.........................................................................................................130
Pictura cu specific apusean din Transilvania...........................................................................130
Broderia....................................................................................................................................135
Miniatura..................................................................................................................................136
Concluzii..................................................................................................................................137
Cursul XI.....................................................................................................................................139
Secolul al XVII-lea în Transilvania, Moldova și Țara Românească........................................139
Arhitectura fortificată...............................................................................................................139
Sculptura..................................................................................................................................141
Pictura......................................................................................................................................142
Arhitectura din Moldova și din Țara Românească...................................................................142
Icoanele....................................................................................................................................151
Miniatura..................................................................................................................................153
Concluzii..................................................................................................................................153
Cursul XII....................................................................................................................................155
5
Secolul al XVIII-lea în Transilvania........................................................................................155
Arhitectura laică.......................................................................................................................155
Sculptura..................................................................................................................................157
Pictura transilvăneană și bănățeană..........................................................................................157
Concluzii..................................................................................................................................164
Cursul XIII...................................................................................................................................165
Secolul al XVIII-lea în Moldova și Țara Românească............................................................165
Sculptura..................................................................................................................................167
Concluzii..................................................................................................................................173
Cursul XIV...................................................................................................................................174
Iconografia brâncovenească. Stil, reprezentanți și teme specifice...........................................174
Concluzii..................................................................................................................................184
Glosar...........................................................................................................................................189
Bibliografie....................................................................................Error! Bookmark not defined.
Introducere
Acest curs universitar de Artă Românească cuprinde realizările artistice din cele mai
vechi timpuri și până în veacul al XVIII-lea din cele trei Principate Române.
6
Paleoliticul, neoliticul și mai apoi epoca metalelor și implicit a bronzului ne dau cele
dintâi străvechi exemple ale existenței comunităților omenești pe aceste meleaguri. Ceramica,
obiectele laice și de cult, toreutica și câteva elemente ce țin de numismatică sunt reprezentative
pentru identificarea geto-dacilor, tracilor și mai târziu a prezenței sinequanon a grecilor și a
romanilor pe teritoriu carpato-danubiano-pontic. Temple, castre, basilici, statui, monumente
impozante vin să sublinieze efortul de contaminare cu arta imperială, ce dau ton și reliefează
aportul culturii romane în formarea, și mai cu seamă, în procesul de etnogeneză a poporului
nostru.
Influențele Imperiului Bizantin în aria Dobrogei, cu precădere, începând cu veacul al V-
lea, vor marca și apariția unor serii de obiecte cu semne, simboluri și totodată monograme
creștine pe teritoriul țării noastre.
Prezența popoarelor migratoare în artă, respectiv a slavilor și a avarilor, începând din
veacurile al VI-lea și mai apoi a celor viitoare, al VII-VIII-lea se va face simțită prin piesele în
metal și a pietrelor prețioase încastrate și existente, dar și prin cele ulterioare datorate meșterilor
balcano-dunăreni, din tezaurele descoperite, asemeni celui de la Sânicolaul Mare sau Pietroasa.
Odată cu începutul feudalismului la noi în țară se poate remarca prezența noilor stiluri
apusene Romanicul și Goticul în aria Transilvaniei. Înălțarea noilor edificii de piatră din zona
Sibiului, dar și a Hunedoarei (ne referim la bisericile de la Streisângiorgiu, Crișcior, Leșnic,
Sîntă Mărie Orlea și altele), decorate mai apoi de zugravi asemeni lui Teofil, Mihul de la Crișul
Alb sau Grozie, dar și de alți creatori ai timpului, dau dovada unor profunde schimbări, atât în
ceea ce privește tematica, iconografia, cât și stilul de reprezentare.
Recunoașterea scaunelor mitropolitane din Țara Românească și din Moldova va duce la
ridicarea noilor biserici, mănăstiri, paraclise ce devin modele urmate în epocă, sau de ce nu
exemple semnificative pentru arta bisericească viitoare. Veacul al XIV-lea, cu puternice reflexe
din tradiția athonită, prin filiera sârbească dă imbold ridicării frumoasei Bisericii Domnești de la
Curtea de Argeș, ori a celei cu hramul Sfintei Treimi din Cozia.
În arhitectura din Țara Românească și din Moldova se încetățenește triconcul cu
adecvările ce au survenit în ambianța stilului gotic pătruns din Transilvania, și nu numai.
Reținem câteva dintre cele mai frumoase înfăptuiri ecleziale din această perioadă Biserica Sfânta
Cruce din Pătrăuți, Biserica Sfântul Nicolae din Bălinești, Biserica Învierii din Neamț și cea din
Borzești, precum și cele transilvănene Biserica Sfântul Mihail de la Cluj și Biserica Neagră din
Brașov.
Pictura monumentală din Moldova și din Transilvania, unde stilul gotic alternează cu
pictura de tradiție răsăriteană, e bine exemplificată în frescele de la Voroneț, Pătrăuți, Bălinești,
Popăuți, precum și prin scenele evanghelice și retablurile de la Mediaș, Prejmer, Sibiu, Cluj,
Ribița, Crâșcior, Densuș etc.
Arta decorativă, broderiile și arta metalelor reprezintă o perioadă de maximă înflorire,
atât în Țara Românească, cât și în Moldova veacului al XV-lea.
În arhitectura religiosă a celui de al XVI-lea secol în Transilvania apar edificii laice și
religioase influențate de stilul gotic, pregnant, în vreme ce, în Moldova se va păstra tradiția
7
ștefaniană, fiind reluate și interpretate modelele Școlii de arhitectură deja consacrate și implicit
regăsite la: Părhăuți, Moldovița, Sucevița, Probota etc.
În Țara Românească fenomenul e identic, două monumente ctitoricești vor deveni
modelul viitoarelor biserici valahe: Biserica Mănăstirii Dealu și cea Episcopală de la Curtea de
Argeș. De asemenea, menționăm și altele: Paraclisul de la Mănăstirea Cozia, Bolnița de la
Bistrița, Biserica Mănăstirii Tismana, Biserica Mănăstirii Căluiu, Biserica Mănăstirii Snagov.
Tot acum sunt zugrăvite cu fresce grăitoare, impozante și monumentale exterioarele
bisericilor din vremea voievodului Petru Rareș Humor, Sucevița, Moldovița, Arbore, Voroneț,
precum și interioarele, asemeni celor de la Probota ori Dobrovăț.
Teme majore se dezvoltă pe zidurile exterioare ale bisericilor din acest veac,
înfrumusețându-le; teme cu substrat teologic, istoric și național, chiar didactic. Acestea devin un
adevărat lait motiv în registrul iconografiei moldovenești Imnul Acatist, Asediul
Constantinopolui, Rugăciunea tuturor Sfinților, Arborele lui Ieseu, Judecata de Apoi, Scara lui
Ioan Climax etc.
Un registru aparte îl reprezintă icoanele, în mare lor majoritate create în cel de-al XVI-lea
secol. În Transilvania trebuie amintite icoanele din tripticul de la Agârbiciu, 1555; având o
tipologie rară Adormirea Fecioarei împreună cu Sfinții Dimitrie, Gheorghe, Vasile, Nicolae,
Parascheva, Nedelia, Cântărirea păcatelor, Stihirea de Crăciun, Pogorârea la iad, dar și
tripticul de la Biserica Bica Mănăstireni, datat în 1563. Două tendințe se evidențiază în arta
icoanelor, una îndreptată spre Gotic și alta către Renaștere.
Altarele, aparținând ritului romano-catolic și celui evanghelic din acest timp pictate și
sculptate de meșteri autohtoni și străini îmbogățesc lăcașurile de cult de la Miercurea-Ciuc (cu
altarele din Șumuleu, Șîndominic) Mediaș, Sighișoara; Sibiu (cu altarele de la Biertan, Dupuș) și
Brașovul. Dintre cei mai cunoscuți maeștri ai vremii îi amintim pe: Veit Stoss împreună cu cei
doi fii ai săi Vitus și Johannes și pe Vincentius Cibiniensis sau Sibianul.
Din veacul al XVII-lea puține sunt edificiile religioase de sorginte răsăriteană care s-au
înălțat în spațiul transilvan. Se pot numi cele ce s-au ridicat prin danii din Moldova ori din Țara
Românească din vremea voievozilor Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu, respectiv
Biserica Sfântul Nicolae din Hunedoara, Biserica Sfântul Nicolae din Făgăraș sau Biserica din
Teiuș din 1606 a fost ridicată de Mihai Raț.
Stilul baroc este cel mai prezent și apreciat în epocă, el corespunde cerințelor
contemporane, europene. Tot el se impune în Țările Române. În Moldova sunt construite:
Biserica Mănăstirii Dragomirna, Biserica Trei Ierarhi din Iași, Mănăstirea Golia, Cașin, Cetățuia,
Mănăstirea Dragomirna.
În Țara Românească se vor aduce anumite elemente de noutate, precum turnul clopotniță
pe pronaos și pridvorul deschis cu arcade și coloane de cărămidă. Se vor reface și clădi biserici:
Arnota, Plumbuita, Brebu, Sadova, Sfântul Dumitru de la Craiova, Stelea din Târgoviște
Catedrală Patriarhală, Mănăstirea Cotroceni, Biserica Doamnei din București, Mamu, Fundenii
Doamnei, Colțea și bineînțeles Hurezi. Doi mari zugravi domină creația artistică a secolului al
XVII-lea, Pârvu Pârvulescu, numit Mutu din Câmpulung-Muscel și Constantinos.
8
În Transilvania veacului al XVIII-lea Barocul european va da naștere marilor catedrale și
biserici reprezentative ariei apusene, astfel se va inaugura perioada de construcții a lăcașurilor de
cult în cele mai importante orașe, precum la: Cluj, Brașov, Sibiu, Târgu-Mureș, Biserica Sfânta
Treime de la Cluj, Catedrala Romano-Catolică Sfântul Gheorghe din Timișoara, Catedrala
Romano-Catolică de la Oradea etc.
Dintre sculptorii timpului îi pomenim pe: Johann. König de la Cluj, Anton Schuchbauer
și Johann Nachtigall. Pictura va fi dominată de artiști străini Franz Anton Maulpertsch, Anton
Steinwald și Johann Martin Stock, ultimii doi, pictori de curte a baronului Samuel Brukenthal.
O serie de pictori, zugravi români activează în mai multe școli-centre din Ardeal, artiști
ce au venit, în mod special din Țara Românească: Iosif Ieromonah, Ștefan de la Ocnele Mari,
Toader, Ilie Porfirie, Vasile Porfirie, Nicolae, Stan, Ionașcu, Nicolae din Pitești, Nicolae, Oprea
din Poplaca și Pantelimon, Ioan Pop din Românași și pe binecunoscutul zugrav de la Hurezi,
Grigore Ranite. Nedelcu Popovici este cu siguranță cel mai important pictor din Banat.
Se mai pot aminti în treacăt câteva edificii ale secolului al XVIII-lea: Biserica Sfântul
Ioan Grecesc, (distrusă în secolul al XIX-lea), Biserica Sfântul Gheorghe Nou, Biserica
Mănăstirii Antim, Mănăstirea Văcărești (demolată în anul 1986).
Printre cele mai frumoase ansambluri murale trebuie amintite cele zugrăvite la
Mănăstirea Cozia (altar, naos, pridvor) de către meșterii: Preda, Ianache, Sima, Mihai,
Mănăstirea Polovragi de către meșterii Andrei, Simion, Istrate, Hranite conduși de marele
Constantinos în anul 1702. Să consemnăm și Biserica Mănăstirii Govora înfrumusețată de artiști
zugravi: Iosif, Hranite, Teodosie, Ștefan, Nicolae.
Ca o caracteristică a epocii este și laicizarea portretului apărut în arta monumentală,
acest lucru datorându-se, pe de o parte artiștilor străini ce aduc mai aproape stilurile artei
universale, dar și celor autohtoni ce vor fi receptivi la înnoirile artei venite din alte arii europene.
O largă circulație a pictorilor (zugravilor) în întreg spațiul românesc va duce la o
unificare a mijloacelor artistice (tehnică, stil, mod de reprezentare), care se va individualiza prin
deschiderea de mici centre locale de creație artistică cu caracter popular, deseori. Pomenim
numele câtorva meșteri zugravi de renume: David de la Curtea de Argeș, Simion din Pitești,
Radu Dascălul, Gheorghe și alții.
Finalizând, putem afirma că aceşti artişti formaţi în Şcoala de la Hurezi vor duce mai
departe în ţară aceste inovaţii ale noului stil, stil ce va deveni reper şi izvor în dezvoltarea picturii
româneşti, în secolele ce urmează.
17 ianuarie Sf. Antonie cel Mare 2018, Cluj-Napoca
9
Cursul I
Paleolitic, Neolitic, Epoca Bronzului și Epoca Fierului în țara noastră
Obiecte puține descoperite în aria noastră din perioada paleoliticului (2.000.000 -10.000
î.d.Hr.) atestă existența locuitorilor primitivi ce au ajuns la un sentiment al frumosului, existent
pe unele unelte de piatră ciolplite 1 sau de os: toporașe de mână, vârfuri de suliță, ce prezintă pe
de o parte, adaptabilitatea la funcția care îi era destinată și pe de alta, o încercare de desăvârșire a
formei.
Primele manifestări artistice la noi apar odată cu epoca neolitică (5.500 sau 6.400 și circa
2500-2200 î.d.Hr.), semnificativă fiind așa zisa cultură cu caracter agricol numită Criș2. Aceasta
se definește cu precădere în arta făuririi vaselor de ceramică, a figurilor antropomorfe și
zoomorfe de mici dimensiuni realizate din lut ars 3. Decorația vaselor este cu un pregnant caracter
geometric, liniar, vizualizându-se o trecere de la decorația incizată la cea pictată, comună
neoliticului românesc. Ceramica de tip Cucuteni – Tripolie este caracteristică podișului
moldovenesc și are ca element caracteristic decorația bicromă sau tricromă, ea fiind regăsită și în
câmpia Dunării, precum și în spațiul transilvan.
Vasele cunosc și ele o multitudine de forme: paharul de provizii, castronul, vasul cu
picior cu variante evazate etc.
Plastica mică se individualizează prin stilizarea detaliilor, aspectul geometric al
ansamblului, ca de altfel și prin volumele simple duse la expresivitate maximă. În această
categorie se înscrie și binecunoscutul ansamblu format din cele două figuri numit Gânditorul și
soția sa din Cultura de la Hamangia.
Arta Epocii Bronzului
Un element de maximă importanță a fost apariția și răspândirea metalurgiei bronzului în

epoca care îi va purta numele de Epoca Bronzului (1800-1150 î.d. Hr.). Economia mixtă, agrar-
pastorală, raporturile sociale, apariția meșteșugarilor, dar și activitatea războinică încep să-și facă
apariția, căpătând însemnătate profundă. Totodată, se simte formarea unor grupuri, a democrației
militare, a raporturilor sociale noi și implicit a unei culturi și a unei arte reprezentative.
Din sfera artelor plastice, apariția figurilor de bronz, mici cu caracter antropomorf (femin
și masculin), precum și a celor animaliere, nu au încă simplificările constatate la cele din epoca
neolitică și nici accentuarea elementelor, ce țineau de conceptul de fecunditate. Abia spre
1
Ion Miclea, Radu Florescu, Preistoria Daciei, Ed. Meridiane, București, 1980, p. 17.
2
Ibidem, p. 18.
3
Acad. Prof. George Oprescu, Istoria artelor plastice în România, vol. I, Ed. Meridiane, București, 1968, p. 51.
10
sfârșitul acestei perioade sunt prezente acele caracteristici, legate de materializarea și figurarea
unei divinități feminine, a fecundității4.
Formele ceramicii cuprind o serie de elemente specifice acestui timp: apariția și
dezvoltarea toartei, înălțarea și evazarea gâtului, modelarea fundului vasului etc. Ornamentica
are la rândul ei un caracter bogat și rafinat. Ea este prezentă în sfera ceramicii, dar și în cea a
obiectelor de metal fasonate, a podoabelor, a armelor ș.a.m.d. Motivul radiant, solar, cruciform,
stelat au la bază aceiași esență a geometrismului5.
Vasele aparțind Culturii Coțofeni se evidențiază prin motivul stelat, realizat dintr-un
registru inelar de triunghiuri ce este format din șiruri de înțepături; în raport cu cele din Cultura
Wietemberg în care tema solară se amplifică cu alte elemente geometrice. În cazul vaselor de tip
Otomani, tema solară e divizată în alte centre secundare.
Simetria, repetiția, alternanța, dispunerea radială, ierarhizarea decorului, efectele de
concordanță și contrast, devin elementele definitorii regăsite în aria ceramicii, precum și în cea a
obiectelor casnice și militare. Motive asemeni celor: unghiulare, romburi, triunghiuri, zig-zaguri
sunt comune în toate culturile din epoca bronzului din spațiul nostru, fiind caracteristice
culturilor Tei, Otomani, și Wietemberg. Motive arcuite sunt specifice pentru Cultura Monteoru,
cele imitând broderia sunt caracteristice pentru Cultura din Gîrla Mare, iar cele meandrice
pentru Cultura de Wietemberg.
Arta Epocii Fierului
Ca o perioadă de stabilitate și echilibru, dar și tranzitorie se remarcă cultura Basarabi,

când se evidențiază o etapă tranzitorie în arta făuririi stereotipe a decorațiilor, cu precădere a
podoabelor – etapă corespunzătoare și culturii hallstattiene. În etapa Hallstatt A apar primele
produse de fier, iar în cea Hallstatt B apar produse locale ce le imită pe cele de bronz 6. Apar cum
se poate înțelege armele de fier: pumnalele cotite cu mâner în T, vârfurile de suliță, securile plate
și securile duble cu două tăișuri – bipennele, dar și podoabele din bronz, alături de o ceramică
incizată cu decor geometric, precum și una de uz curent, folosită în scopuri rituale.
Concluzionând putem afirma că în sfera ceramicii, în perioada neoliticului se întâlnesc
formele cu corp globular cu diametrul relativ jos, în vreme ce în perioada bronzului asistăm la o
prelucrare superioară a lor. Motivele obiectelor de ceramică și bronz sunt geomertice de tipul
spiral-meandric care apar destul de târziu. În același timp, lustruirea metalelor și incizia fină,
imitând gravura au adus un plus de tehnică și perfecțiune7.
4
Ibidem, p. 59.
5
Ion Miclea, Radu Florescu, Preistoria Daciei…op. cit., p. 40.
6
Ibidem, p. 42.
7
Acad. Prof. George Oprescu, Istoria artelor...op. cit., p.. 63.
11
Figura umană, Cultura Cucuteni
Vas de ceramică, Cultura Cucuteni
Gânditorul, 5. 500-6000 î.d.Hr., Cultura Hamangia
12
Vas de ceramică, 8000-4500 î.d.Hr., Cultura Wietenberg
Obiecte de podoabă, 8000-4000 î.d.Hr., Cultura Basarabi
Epoca Regatului dac
În veacurile III și II î. Hr., sunt cunoscuți o serie de regi Rhemaxos, Oroles, Rubobostes
ce dau triburilor geto-dacice un impuls progresiv pe plan economic, militar, politic, prefigurând
formarea unui stat unitar. Cu toate acestea în aria peninsulei Balcanice s-a ivit un pericol, ce pe
de o parte a ajutat la unificare, iar pe de alta a reprezentat o reală îngrijorare, este vorba de
romanii care au cucerit Macedonia în anul 146 î. d.Hr. Acestea se unesc și se constituie în așa
zisele așezări de tip dava, ce îndeplinesc funcția de centre economice, politice, militare și
religioase, ele aveau un caracter urban, de aceea au fost denumite în izvoarele grecești, polisuri.
Ele datează din veacurile I î.d.Hr. – I d.Hr8.
8
Vasile Drăguț, Arta românească, Ed. Meridiane, București, 1982, p. 41.
13
În jurul anului 80 î.d.Hr., a luat naștere statul dac centralizat 9, având ca conducător pe
Burebista (82-44 î.d.Hr.)10. Între continuatorii de frunte ai dacilor îi reținem pe Deceneu ( sec. I
î.d.Hr.) și mai apoi pe Decebal (87-106 î.d.Hr.)11.
Încă din secolul al VII-lea î.d.Hr., litoralul Mării Negre a început să fie ocupat de o serie
de colonii grecești care s-au remarcat prin cele trei orașe semnificative: Histria, Tomis, Callatis,
cu zidurile, urbanistica, statuile și construcțiile lor publice12.
Arhitectura laică
O serie de așezări de tip proto-urban, în nu mai puțin de 47 de localități au fost identificate

de geograful antic Ptolemeu, pe la mijlocul secolului al II-lea e.n., acesta menționându-le drept
cele mai însemnate orașe din Dacia13.
Cele mai semnificative elemente ale geto-dacilor au fost construcțiile urbanistice numite
cetăți, ce erau situate pe înălțimile munților sau pe terasele dealurilor. Acestea erau înconjurate
de locuințe, ateliere meșteșugărești, grajduri, etc. Cel mai important centru al geto-dacilor este
Sarmizegetusa, capitala regelui Decebal din munții Orăștiei14. Asemenea amintim și de alte
fotificații la: Costești, Blidaru, Fețele Albe etc. Planul sau planimetria acestor construcții era
regulată, având de asemenea, turnuri pătrate și țigle de acoperiș ce indică influența din mediul
grecesc.
Zidurile de aproximativ de trei metri erau construite din blocuri de piatră la mijloc aflându-se
o umplutură iar pentru stabilire, pe cele două fețe erau legate cu grinzi de lemn. Această tehnică
unică de construcție specific dacică era numită de romani murus dacicus.
Arhitectura religioasă
Religia politeistă a dacilor cuprindea un întreg panteon dintre care cel mai cunoscut
rămâne zeul Zamolxis – zeul Misteriilor, maestrul inițierilor, cel care conferă imortalitatea (zeul
vieții, vegetației, reînvierii naturii), zeul Gebeleizis (zeu al cerului se crede după unii printr-un
process de syncretism religios ar fi fost confundat cu Zamolxis) – zeul furtunii și a fulgerului,
zeița Bendis 15- a focului vetrei, a focului sacru era identificată cu atributele Vestei de la
romani16.
9
Radu Florescu, Hadrian Daicoviciu, Lucian Roșu, Dicționar enciclopedic de artă veche românească, Ed.
Științifică și enciclopedică, București, 1980, p. 75.
10
Ovidiu Drimba, Istoria culturii și civilizației, vol. 1, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1985, p. 783.
11
Radu Florescu, Hadrian Daicoviciu, Lucian Roșu, Dicționar enciclopedic..op. cit., pp. 129, 130.
12
Acad. Prof. George Oprescu, Istoria artelor plastice...op. cit., p. 66.
13
Ovidiu Drimba, Istoria...op. cit., p. 791.
14
Ibidem, p. 790. În Munții Orăștiei s-au descoperit peste 100 de așezări urbane.
15
Radu Florescu, Hadrian Daicoviciu, Lucian Roșu, Dicționar enciclopedic...op. cit., p. 58. Zeitate feminină
principală din panteonul traco-dacic, ce va fi asimilată prin interpretatio romana cu zeița Diana.
16
14
Cel mai semnificativ element al arhitecturii sacre este sanctuarul. Sarmizegetusa avea
șapte sau opt asemenea construcții pe plan rectangular. Alături de acestea reținem și de Discul
solar, care făcea parte din cele două sanctuare circulare. Ele erau pavazate cu plăci de andezit sub
forma unui soare cu raze compuse din segmente de cerc. Printre inscripții se remarcă cele ale
alfabetului latin, DECEBALVS PER SCORILO, dar și cele grecești KOSON.
Cultura și arta dacică nu a avut o perioadă de înflorire propriu-zisă, care să genereze
forme secundare, variate, ajungând la detaliu ori virtuozități. Cucerirea romană a tăiat orice avânt
spre dezvoltare economică, socială, politică și culturală, a cărei originalitate poate fi doar
bănuită17.
Complex architectonic, Sarmizegetusa
Cetate dacică, Costești
17
15
Ceramica
Meșterii daci au făurit vase de lut cu ajutorul roții olarului începând din prima jumătate a
veacului al V-lea î.e.n., cu toate că ceramica lucrată cu mâna datează dintr-o perioadă mai
înainte18. Ceramica răspândită în toată Dacia se caracterizează în două categorii: 1) ceramica
grosolană cu două tipuri reprezentative, urna bitronoconică sau utriformă și cățuia cu o toartă și
2) ceramica fină, ce la rândul ei include: fructiera cu picior, cana, ceașca, paharul, strecurătoarea
și strachina. În ceea ce privește cea din urmă categorie, ceramica fină, aceasta era confecționată
cu roata. Rezumând, cele două creații specific dacice sunt: ceașca dacică (ceașca cu toartă) și
farfuria cu picior înalt (fructiera). Decorațiile cu dominantă geometrică nu aveau aspect artistic,
ci unul utilitar19. Influența ceramicii elenistice se simte tocmai în cele pictate în culori de roșu și
brun, galbenul și negrul nuanțat. Ele au ca tematică elemente geometrice, deja pomenite, cele
vegetale, zoomorfe și a păsărilor fantastice.
Printre cele mai importante obiecte de ceramică, reținem vasul – probabil de cult, înalt de
1m și cu diametru de 1, 25 m, ce poartă singura inscripție dacică scrisă cu caractere latine -
Decebalus per Scorilo (Decebal fiul lui Scorilo)20.
Sculptura
Puține sunt capodoperele din arta dacică rămase integral conservate până în epoca
noastră. O serie de fragmente se păstrează în muzeele țării, iar dintre teme consemnăm:
Cavalerul trac, Cavalerii danubieni, medalionul din teracotă cu chipul zeiței Bendis, detalii din
coiful de aur de la Coțofenești.
18
19
20
16
Coif dacic, tezaurul de la Agighiol, Muzeul Național de Istorie, București
Falere dacice, tezaurul de la Surcea, sec. I, î.d Hr., Muzeul Național de Istorie, București
Toreutica
Constituind una din ramurile principale ale producției meșteșugărești de artă, toreutica
înregistrează un avânt prin realizarea de vase de argint, bronz, dar și de aplici, garnituri, fibule,
coliere, brățări, garnituri de fier pentru scuturi etc. În general multe din aceste obiecte stau sub
influențe străine, grecești, dar există și o categorie aparte ce sunt produse originale ale toreuticii
17
dacice. Demne de amintit sunt coifurile de argint descoperite în mai multe zone geografice de le
noi: Coțofenești, Peretu, Porțile de Fier, și cel de la Cucuteni- Băiceni, adăpostit la Muzeul de
Arte din Detroit. Acestea prezintă elemente figurative - decorative: ochii apotropaici (mari din
zona frontală), obrăzar decorat cu motivul țapului de munte (ca în cazul detaliului de coif de la
Agighiol)21 cerbul fabulous, pasărea ce poartă în cioc un pește și în gheare un animal mic, sfincși,
grifoni etc.
Numismatica
O ramură specială a prelucrării metalelor a constituit-o baterea de monedă. Toreutica

dacică este diferită de cea elenă ori de cea traco-getă. Tendința este de a evita relieful, acesta
fiind obținut prin gravare, ciocănire sau lustruire. Motivele generale includ elemente din aria
zoomorfă și vegetală. Dintre ele amintim: palmeta, vrejul, motivul valului, frunza de urzică, zig-
zagul, spiralele, căpriorii etc.
Concluzii
Arta geto-dacă a fost o creație originală, viguroasă care a fost lipsită de categoria
figurativului, dar și a tendințelor de organizare logică a formelor și ansamblurilor. În arta
ceramicii și toreuticii sunt predominante motivele vegetale și geometrice care la rândul lor sunt
supuse: simetriei, repetiției, alternanței. Un element ce se definește și se perpetuează încă din
neolitic este cel al preferinței pentru realizarea efectelor de lumină și culoare cu ajutorul unor
procedee plastice.
În aria arhitecturii se poate diferenția aspectul folcloric, popular de cel cult, cu caracter de
clasă al creației. Se simte așadar o diferențiere de la un spațiu geografic la altul, din regiunea
Munților Orăștiei ori din Dobrogea. În acest caz influențele artei grecești sunt vizibile.
Din păcate surprinse în pragul unui pericol imanent, arta și implicit cultura dacică ce a
jucat un rol unificator, nu au constituit un suport al rezistenței entice și culturale în procesul, de
mai târziu de romanizare22.
21
Ioan Miclea, Radu Florescu, Geto-Dacii, vol. I, Ed. Meridiane, București, 1980, p. 26.
22
Ibidem, p. 74.
18
Cursul II
Epoca daco-romană
Pe plan politic au avut loc războaiele între anii 102-103 și 105-106, dintre forțele romane
conduse de împăratul Traian și dacii, cu Decebal în fruntea lor. Victoriile reputate ale romanilor
au dus la încorporarea Daciei ca provincie înfrântă.
Din punct de vedere artistic vom asista la un masiv transfer de opere romane aduse aici,
dar și la altele ce se vor făurii ca sinteze locale, numindu-se artă daco-romană. Totodată, se știe
că Dobrogea cunoscută sub numele de Sciția Mică a fost spațiu de iradiere a artei și culturii
romane, precum și a polisurilor grecești de pe litoral.
Pe plan politic mențonăm că după anul 271 prin hotărârea Împăratului Aurelian a avut loc
retragerea din sudul Dunării a administrației romane din Dacia. Cu toate acestea, acest eveniment
nu a rămas singular deoarece o mare parte din populația devenită deja mixtă a rămas în provincia
cucerită, devenind parte integrantă a procesului etnogenezei poporului român23.
Interesul ulterior pentru acest spațiu se va restabili prin procesul de reconstrucție a
cetăților și castrelor din timpul lui Dioclețian (284-305). Prin acest demers prin care Dobrogea a
rămas sub înrâurirea Romei, o multitudine de castre au fost așadar refăcute: Troesmis, Axiopolis,
Noviodunum, Aegyssus, cetatea Dinogetia și altele.
La începutul secolului al IV-lea, împăratul Constantin cel Mare a inaugurat o politică
fertilă în spațiul Dunării de Jos. La rândul său și el a reconstruit orașele Tropaeum Traiani,
Drobeta, Cetatea Constantiniana Daphne și Tomisul denumit mai târziu Constanța. Sfântul
împărat a încorporat și alte zone ca de exemplu: Oltenia, Câmpia Dunării și eventual Banatul.
A nu se neglija, totodată și aportul artistic al popoarelor migratoare, ce la rândul lor s-au
aflat sub influența oriental-elenă și implicit romană.
Un element cu totul nou este cel dat de apariția și mai cu seamă, de răspândirea
creștinismului la noi. Recunoașterea sa ca religie de stat, se va realiza abia în veacul al IV-lea.
Arhitectura laică
Prima grijă a noilor stăpânitori a fost să făurească un vast sistem de fortificații, drumuri,
cetăți etc.
Capitala nou înfințată între 108-110 și s-a numit Colonia Ulpia Traiana Augusta24. Ea a
avut planimetria monumentală a unui patrulater cu laturile între 540 și 600 de metri cu ziduri
înalte terminate cu creneluri fiind influențată de sistemele arhitectonice ale tradiției grecești.
Străzi intersectate perpendicular, așa zise axiale la intersecția lor, aflându-se în piața importantă a
23
Vasile Drăguț, Arta românească…op. cit., p. 58.
24
Ibidem, p. 53.
19
orașului. În capitală au fost înălțate: temple, reședințe de patricieni, basilici publice, terme,
amfiteatre ș.a.
O serie de orașe din această perioadă Apulum, Porolissum, Napoca, Potaissa poartă
amprenta constructorilor și planurilor romane ce au pus accentul pe principalul element și anume
piatra de dimensiuni mari, zidăria cu apareiaj neregulat, dar și cu alternanța dintre piatră și
cărămidă. Castrele romane erau o altă categorie de edificii impozante. Acestea erau alcătuite
din: incinta de traseu patrulater, cele două străzi structurate în unghi drept și cele trei zone de
locuire. Ultimile, respectiv cea mediană avea în centru un pretoriu și lateral magazii și locuințe
ale ofițerilor. Celelalte două erau destinate cazarmelor 25. Printre ele amintim cele de la Drobeta,
Troesmis, Arutela, Tibiscum etc. Terme monumentale au existat la Histria, Ulpia Traiana,
Drobeta, Tomis, acestea erau decorate cu mozaicuri fiind amenajate cu pavimente de marmură.
Amintim și de prezența în peisajul arhitecturii a vilae rusticae – ce erau reședințele aristocraților
de la țară.
Nu pot fi neglijate nici basilicile, foarte răspândite în epocă, ele aveau alături și un
peristil, ca și cea de la Adamclisi. Planul lor era unul tip sală rectangulară, împărțită într-un
număr impar de nave, despărțite așadar de șiruri de pilaștri, coloane. În timp pretoriile vor lua
aceiași înfățișare cu basilicile, ele vor păstra și absida. Alături de cele prezentate înainte se cer
amintite și termele, cazarmele etc.
Amfiteatrul era o construcție elipsoidală, având, totodată o arenă asemănătoare. El era
construit din zidărie de bolovani de piatră legați cu mortar de var și tencuială. Totodată, în afară
de arenă se ridica un zid din lespezi de calcar deasupra căruia erau situate băncile de marmoră ce
erau destinate decurionilor și magistraților. Pe capetele axei mici erau situate două loje una
destinată guvernatorului și alta vestalelor. Amfiteatrul putea să cuprindă cinci mii de spectatori,
acest lucru atestă faptul că la Ulpia Traiana exista un amfiteatru tipic roman unde se practicau
luptele cu gladiatorii, lupte cu fiare, spectacole de vânătoare26.
Cel mai semnificativ monument era considerat templul de la Ulpia Traiana numit Aedes
Augustalium27. Din păcate el s-a păstrat doar sub formă de ruină. O altă costrucție păstrată, doar
ca bază este Templul lui Sivanus ce avea un plan dreptunghiular. În aceiași structură planimetrică
se înscrie și Templul Dianei. Construcția monumentală avea un plan circular. În imediata
apropiere se afla construcția templului zeiței Nemesis. Tot în spațiul sacru trebuie amintit
complexul triumfal de pe platoul de la Adamclisi ce includea Mausoleul circular și Altarul, cel
dintâi inaugurat în 109.
25
26
Ioan Miclea, Radu Florescu, Geto-Dacii, vol. I...op. cit., p. 61.
27
20
Amfiteatrul roman, templul lui Nemesis, Ulpia Traiana Sarmizegetusa
Sculptura
O atenție deosebită s-a acordat artei sculpturii. În decursul săpăturilor arheologice s-au
descoperit o serie de fragmente și de sculpturi ce ilustrau viața, credința, estetica noilor
stăpânitori.
Statui de imperatori, precum Traianus Decius, Caracalla, de zeități printre care cea mai
importantă o amintim pe cea a lui Zeus de la Apulum. Artistul l-a imaginat pe zeu, șezând;
probabil fiind influențat de reprezentarea lui Fidias de la Olimpia.
Cel mai deosebit monument creat pe teritoriul Sciției Minor, al Dobrogei de azi, a fost
Tropaeum Traiani de la Adamclisi. Construit în timpul împăratului Traian în anul 109, spre a
celebra victoria armatelor imperiale din anul 102 împotriva dacilor, dar și cele din 105-106,
acesta fiind un chenotaf.
Monumentul de forma unui tambur cilindric (diametrul 30 de metri și înălțimea 42 metri)
cu acoperiș, cu piatră în solzi se înalță pe un piedestral de trepte 28. Vârful acoperișului este
finalizat de o prismă placată cu plăci de piatră fățuită. Acesta avea ca element decorativ un
trunchi de copac pe care era aplicată o armură cu dublă față, patru scuturi, tot la fel patru
cnemide, două săbii și un mănunchi de sulițe. De asemenea, la baza bifacialității trofeului de
arme, menționat mai înainte, se mai aflau dublul grup de două captive șezând, având la mijloc
câte un captiv în picioare.
Tamburul circular a fost decorat cu un șir de 59 de metope (dintre acestea s-au păstrat 54)
ce au ca teme aspecte ale războiului, figuri de daci (sarmați, germani), femei și bărbați, unități
romane, detalii de luptă. Modul de reprezentare fiind unul provincial, cu toate că acest
monument este o comandă imperială, iar ca execuție se poate vorbi de bipolaritatea artei
romane29. Acestă propunere de realizare a unui monument amplasa alăturat realizări diferite ce se
regăseau într-o singură operă30.
28
Monumentul de la Adamclisi – Tropaeum Traiani, Ed. Meridiane, București, 1964, p. 5.
29
Vasile Drăguț, Arta Românească…op. cit. p. 56.
21
În partea superioară a tamburului, monumentul era finalizat cu o succesiune de creneluri
– merloane decorate cu barbari captivi legați cu mâinile la spate și adosați câte unui copac, fiind
redați frontal. Prezența unui desen mai precis și a unor arbori, (palmieri meridionali), dar și
calitatea lor în raport cu friza narativă ne duc cu gândul la faptul că artiștii – artizani erau posibil
de origine orientală31.
Decorația monumentului mai cuprindea și alte două frize și anume friza inferioară cu
acant și cea superioară cu torsade și palmete32.
În categoria sculpturilor cu caracter funerar sunt incluse: aedicola, medalionul, altarul și
stela.
Reținem câteva opere deosebit de valoroase: Fortuna și Pontos, altarul celor două zeițe
Nemesis, Venus Pudica, zeița Hecate, zeitate marină. Numeroase reliefuri întregesc aportul artei
daco-romane, asemeni: chipul cavalerului trac, stele funerare, sculpturi din bronz ce au fost
deosebit de importante, mai cu seamă că unele au fost realizate de sculptorul Claudius Saturnius
din Ulpia Traiana33.
Împreună cu acestea pot fi pomenite și tabletele votive sau liturgice, strict legate de cultul
zeului Mitras sau de cel al lui Hercule. Operele de sculptură erau lucrate în alto-relief sau ronde-
bosse, așa cum sunt scenele mitraice ori Hecanta Triformis de la Sibiu.
Mozaicul
Descoperite la Ulpia Traiana, mozaicurile ce au împodobit cu strălucirea și frumusețea

lor edificiile impozante, romane se remarcă prin folosirea cu precădere a elementelor decorative,
vegetale și geometrice. Motivul valului sau cel al frânghieie răsucite stă alături de vase simetric
dispuse, dar și de siluete de flori ori desene mult simplificate ale armelor militare, asemeni
securii cu două tăișuri.
Ceramica
O mare diversitate și varietate de producție ceramică se datorează ariei grecești și

romane34. Cu toate acestea se remarcă și accente autohtone, recunoscute atât în decorația pictată,
30
Mihai Gramatopol, Arta imperială a epocii lui Traian, Ed. Meridiane, București, 1984, p. 159. Friza cu acant,
trofeul de arme și grupurile statuare de pe ambele fețe, alături de friza de arme de la partea superioră a postamentului
au fost executate în tradiția decorației elenistico-romană. Aticul festonat (balustradele și crenelurile - meloanele),
friza superioară și pilaștrii dintre metope aparțin unei maniere artizanale, eventual orientale sau aulice, iar metopele
cu scenele principale țin de artizanalul provincial roman.
31
Ibidem, pp. 160, 161.
32
Ibidem, p. 112. Friza inferioară cuprindea un caliciu de frunze de acant din care iese o tijă terminată cu o floare cu
cinci petale și din aceasta se desparte de o parte și alta, vrejul de acant cu capete de lup, plasate în centrul spiralelor
și afrontate două câte două.
33
Vasile Drăguț, Arta Românească…op. cit., pp. 54, 55.
34
Vasile Drăguț, Arta Românească…op. cit., p. 55.
22
cât și în olăria autohtonă bine reprezentată. Căni, farfuri – străchini scunde sau înalte, modelul
amforei elene au fost realizate în cuptoare și cu tehnici de bună calitate.
Fortuna și Pontos, Muzeul de arheologie, Constanța Cavalerul trac, Muzeul de arheologie,

Constanța
Banchet funerar, mormântul hipogeu, Constanța
23
Prepeliţe şi iepure cu coş cu fructe, mormântul hipogeu, Constanța
Păuni şi vas cu fructe, mormântul hipogeu, Constanța
Concluzii
Cultura care s-a dezvoltat pe teritoriul Daciei cucerite a fost una de tip provincial, ce s-a
suprapus artei și culturii dacice existente. Condițiile acestei sinteze, particularitățile au fost
condiționate de formele caracteristice statului sclavagist roman, precum și de dezvoltarea sa
istorică. Monumentele de arhitectură au avut, în general un specific militar (castre, cazarme) ce
au avut drept model tradiția locală, influențele elenistice și reflexele artei aulice romane.
Sculptura s-a impus prin dominanta sa funerară, menționăm portretul funerar, precum și
iconografia cavalerului trac (cunoscut și anterior cuceririi romane). Stilul reprezentărilor este
vibrat către abstract, ce va duce până la schematizarea figurilor redate.
Arta autohtonă a Daciei se va contamina cu cea străină, devenind una cu caracter mixt.
Încet, încet odată cu plecarea romanilor din teritoriile ocupate, fracțiunea de clasă dominantă se
va diminua, procesul va culmina, în timpul imperiului bizantin, prin transformarea garnizoanelor
(trupelor) în stratotai: vasali ai imperiului cu responsabilități militare 35. Opera de sinteză daco-
romană va fi principala etapă a procesului de etnogeneză a poporului român.
35
Acad. Prof. George Oprescu, Istoria artelor plastice...op. cit., pp. 82, 83.
24
Cursul III
Epoca migrațiilor și a stăpânirii bizantine la Dunăre
Înainte de a propune înțelegerea fenomenului evolutiv a existenței popoarelor migratoare,

dar și a creștinismului, ar trebui să amintim faptul că în procesul de formare și dezvolatre a artei
daco-romane perioada parcursă s-a caracterizat în trei etape distincte: 1) etapa colonizării și
organizării provinciei, moment în care au pătruns elemente, de așa zis import și s-a constituit un
tip de artă provincială; 2) etapa coexistenței celor două arte și culturi materiale, romană
dominantă și dacică autohtonă, expresie a maselor oprimate; 3) etapa omogenizării artei și
implicit a culturii materiale în Dacia, expresie a descompunerii sclavagismului și a afirmării
noilor relații de tip feudal36.
În același timp, pe acest fundament se așează, începând cu veacul al IV-lea creștinismul,
ideologie îmbrățișată de statul imperial și care se va propaga și în Dacia 37. Coloniștii, negustorii,
soldații sau sclavii ce propovăduiau noua învățătură, dar și misionarii, mai precis prin predicile
Apostolului Andrei, cel căruia i-a căzut la sorți să evanghelizeze Sciția38 sunt cei care au
răspândit pe teritoriul provinciei noua credință.
O serie de obiecte descoperite poartă amprenta creștinismului primordial dintre acestea
reținem: opaițe, geme și monumente funerare și inscripții.
Migrația popoarelor a făcut posibilă dezvoltarea artei daco-romane la noi.
În perioada înscrisă între secolele V și VI d. Hr., pe teritoriul Dunării de Jos se mai simte
influența arhitecturii și a artei romane, pe care se vor grefa și cele ale popoarelor migratoare,
respectiv ale gepizilor, ale avarilor și, mai târziu, ale slavilor.
Arta va căpăta forme noi ce se concretizează în arta: provincială și cea aulică, cu toate
acestea cea provincială se transformă, ducând la o serie de aspecte noi inspirate din arta
elenistică, devenind asemănătoare celei aulice.
În zona Dobrogei s-a menținut tradiția imperială, vizibilă în orașele nuclee de influență
ale propagandei creștine și de organizare bisericească a teritoriilor din afara imperiului. Primele
forme de organizare bisericească, respectiv, episcopiile în aria provinciilor dunărene ale
imperiului, precum cea de la Tomis (subordonată direct Constantinopolului) este atestată de o
serie de descoperiri cu caracter creștin din: Drobeta, Sucidava, Romula, Banat și Transilvania,
Băile Herculane, Biertan, Apulum39. Totodată se confirmă prezența Imperiului Bizantin la
începutul veacului al V-lea în teritoriul carpato-dunărean, fapt demonstrat atât prin descoperirile
arheologice, cât și prin refacerea unor cetăți și orașe la începutul secolului al VI-lea de către
bizantini pe malul stâng al Dumării.
36
Ibidem, p. 85.
37
38
Arta de tradiție bizantină în România, Ed. Noi Media Print, București, 2008, p. 31.
39
Ibidem, p. 94.
25
O serie de edificii au fost restaurate, reconstruite și chiar amplificate în timpul împăraților
Anastasius I (491-518) și Justinian (527-565), dintre ele reținem la: Histria, Tomis, Dinogetia,
Noviodunum, Drobeta, Succidava, Turris40.
Începând din anul 602, în urma răscoalelor conduse de centurionul Focas, cade frontiera
din aria Dunării și se constată invazia popoarelor migratoare, în special a celor slave. Împăratul
Hercalie (Heraclius 610-641) înlocuiește limba latină din Imperiu cu limba greacă, ca limbă
oficială. Tot acum se așează în Balcani și bulgarii ce își aleg capitala la Pliska, o străveche cetate
romană sub conducerea lui Asparuh.
În Transilvania se constată prezența avarilor, în timp ce în Muntenia și Moldova este
semnalată existența slavilor, după secolele al VI-VIII-lea41.
Arhitectura laică
Sub inflența popoarelor migratoare, populația autohtonă a menținut câteva elemente de

construcție specifice: locuința, casa patrulateră sau bordeiul42. Totodată sunt perpetuate și alte
construcții tributare romane, precum: casa bogată din epoca romană târzie, noile concepții
urbanistice, precum și utilizarea mozaicurilor pavimentare.
La Început în Dobrogea se ivesc noi tipuri de arhitectură laică, asemeni: bazilicii fără
transept, doar cu atrium (lateral), fiind înconjurată de clădiri anexe, casa de plan patrulater cu
cortile central, casa urbană cu parter orb și cu etaj etc.
Începând cu veacul al IV-lea, apar deja și în Dobrogea bazilici paleocreștine sau

monumente funerare cu inscripții ca cele de la: Tropaeum Traiani, Garvăn-Dinogeția, Tomis,
Callatis, Niculițel, Noviodunum, Histria – unele împodobite și cu picturi simbolic-creștine ce
reproduc motive geometrice și vegetale cu valențe simbolice-religioase43.
Cele mai însemnate construcții ale epocii erau bazilicile monumentale. În esență ele
aveau următoarele elemente componente: trei nave despărțite de două rânduri de coloane, un
nartex la intrare și o absidă semicirculară pe latura de est. Între altar și naos se afla cancellum-ul,
în esență o balustradă scundă cu coloane, iar pe latura de vest, bazilica era prevăzută cu un
atrium – spațiu populat de catehumeni ori peniteți, fiind construit dintr-un portic acoperit și o
curte interioară44. Exemple trinavate sunt cele de la Garvăn-Dinogetia, Noviodunum, Troesmis.
Menționăm, de asemenea și pe cea numită Tropaeum Traiani cu transept și cu absidă, având și
40
41
42
Ibidem, p. 86.
43
Vasile Florea, Istoria artei românești, Ed. Litera Internațional, București-Chișinău, 2017, p. 39.
44
Arta de tradiție bizantină...op. cit., p. 34.
26
criptă alături și cea de tip sirian de la Callatis. Au existat și bazilici mononavate, în aria Dunării
de Jos și Dobrogea: Sucidava, Histria, Tomis, Isaccea etc.
Bazilica de acest tip de la Troesmis avea naos-pronaos și exonartex. Această împărțire
longitudinală a devenit o caracteristică a viitoarelor biserici bizantine. Sub ea s-a descoperit o
criptă cu cinci schelete ale unor martiri (sfinți), necunoscuți. Cercetările arheologice au dat la
iveală la Histria a unui întreg cartier romano-bizantin numit Domus, ce avea edificii cu etaj și
capele particulare.
Prin intermediul acestor cetăți, Bizanțul își va perpetua dăinuirea, doar că de acum înainte
vor fi impuse dări și tributuri noilor veniți 45. Odată cu domnia lui Justinian se poate enunța și
jurisdicția nou înființatei arhiepiscopii Justiniana Prima și implicit construirea în secolul al VI-
lea a Bazilicii de la Sucidava, important lăcaș de cult, descoperit în spațiul fostei provincii Dacia
Traiana46.
Basilica Forensis, Adamclisi
Basilica de la Callatis era construită pe plan trinavat fără absidă, era prevăzută pe latura de sud
cu o curte interioară înconjurată cu coloane.
Sculptura
Elemente de ordin sculptural au fost descoperite în număr mare, doar că ele sunt în
detaliu, spre exemplu: baze și fusuri de coloane, colonete, plăci de la mesele de ofrandă,
capiteluri, chenare de uși și ferestre, fragmente de cornișe și arhitrave etc. Printre coloane se
remarcă așa zisul capitel theodosian decorat cu berbeci, frunze de acant, porumbei etc. Printre
alte motive sculptate ale capitelurilor reținem crucea ori elemente de tip ionic sau impostă.
Pietrele funerare ori lespezile cu inscripții paleocreștine sunt o altă categorie ce provin din
această perioadă.
45
46
27
Simbolurile creștine, asemenea: peștelui, porumbelului, frunzei de palmier, dar și
laitmotivul crucii predomină alături de decorul frunzei de viță sau a celei de acant ce însoțesc
inscripția cu caracter funerar47. Prezența crucii pe monumentele creștine începe să se
răspândească din a doua jumătate a veacului al IV-lea, ca urmare a minunii victoriei lui
Constantin împotriva lui Maxențiu în urma vedeniei Sfintei Cruci cu cuvintele în acest semn vei
învinge. Crucea prezentă avea un caracter protector, dar și prevestitor al învierii și a vieții
veșnice. Monograma lui Hristos flancată de literele A și Ω câteodată înscrise în cerc,
simbolizând coroana sunt vizualizate pe numeroase lespezi de mormânt. Menționăm, în acest
sens stela funerară a lui Terentius de la Tomis cu monograma lui Hristos.
Basilica cu transept, Adamclisi
Mozaic pavimentar, Sucidava
47
Arta de tradiție bizantină...op. cit., pp. 37, 38.
28
Capitel, marmură, Bazilica, Callatis
Stela funerară a lui Terentius, marmură sec. al V-VI – lea, Tomis
29
Discul episcopului Paternus, 498, argint aurit, Muzeul Ermitaj, Sankt - Petersburg
Orfevrăria
Prezentă în epocă arta prelucrării metalelor este bine reprezentată și regăsită în

ansamblurile ce provin din zona Dobrogei și de la Dunăre. Alături de Histria, Constanța,
Mangalia sunt menționate și alte centre de la Alba-Iulia, Cluj-Someșeni, Botoșani etc. O serie de
obiecte de cult dar și religioase stau mărturie credinței creștine, printre ele remarcăm: opaițe,
cruci, lămpi de bronz în formă de pește, cădelnițe dar și obiecte laice: inele, catarame, cercei, ca
de altfel și binecunoscutul Disc al episcopului Paternus. Obiectul aparține veacului al V-lea,
având în centru un motiv decorativ alături de Monograma lui Hristos însoțită de literele A și Ω.
Ο succesiune de elemente decorative frunze de viță de vie stau alături de chipuri de sfinți, dar și
de păsări și animale. Pectoralul de la Someșeni cu semnul Sfintei Cruci, pare să fi aparținut unui
tezaur gepidic. Să considerăm și frumosul obiect numit donarium de la Biertan din secolul al IV-
lea, alcătuit dintr-o tabula ansata cu inscripția latină: Eu Zenovius am îndeplinit făgăduința și
un disc din bronz cu două tortițe simetrice pentru atârnat, în interior existând monograma lui
Hristos X-P48.
Împreună cu aceste documente artistice menționăm și cele ce cu siguranță au fost ale altor
neamuri, numite tezaure ale migratorilor. Vase de aur, ca cel din tezaurul de la Concești, brățări,
fibule ce provin de la Șimleul Silvaniei, aplice, fibule, rozete de harnașament de la Apahida.
Acestea din urmă aveau structura aviformă fiind la rândul lor decorate cu pietre prețioase în
tehnica cloisonné49. Tezaurul de la Pietroasa50 pare că a aparținut unui demnitar got, el era
48
49
50
Radu Florescu, Hadrian Daicoviciu, Lucian Roșu, Dicționar enciclopedic de artă veche a României, Ed. Științifică
și Enciclopedică, București, 1980, pp. 273, 274.
30
compus dintr-o tipsie, o paternă cu reprezentări istorice, o oenochoe, două coliere și două cupe,
întregul ansamblu avea caracteristic o rețea ajurată, în a căror orificii (goluri) erau confecționate
geme policrome, poligonale51. Aparținând, probabil unor grupuri fugare de migratori, tezaurul
descoperit la Sânicolau Mare era constituit din 23 de vase de aur 52. După tehnică și program
decorativ iconografic pare să fi fost lucrat de artizani ce aveau știința stilului bizantin, cu arta
extrem orientală, posibil datorate tradiției sasanide.
Să reținem din zestrea avarilor, mai precis după veacul al VIII-lea, în Transilvania,
Crișana, Banat prezența pieselor confecționate din metal, ca de exemplu piese de harnașament,
aplici, fibule etc., cu motive animaliere și vegetale53.
Ceramica
Vase de diferite producții și din diverse zone demonstrează o preocupare constantă pentru
continuarea acestui meșteșug străvechi. Oale cu toartă, căni, farfurii, străchini, precum și opaițe
împodobite cu semnul Sfintei Cruci atestă prezența și importanța creștinismului pe aceste
meleaguri54. Amforele descoperite la Sucidava poartă amprenta monogramelor creștine sau
ceramica smălțuită galbenă și verde măslinie ce provine de la Drobeta55.
De asemenea, coexistă obiecte ceramice, vase executate cu ajutorul roții olarului, din
pastă bine bine frământată, aparținând autohtonilor, alături de ceramica primitivă făcută cu mâna,
prost arsă, decorată cu crestături pe bază, detalii ce atestă existența unei populații slave.
Concluzii
Recunoașterea creștinismului ca religie de stat în Imperiu în veacul al IV-lea, iar mai apoi
influența bizantină simțită în spațiul carpato-dunărean se va materiaiza în aria arhitecturii prin
înălțarea unor bazilici, a unor monumente funerare, cripte și implicit a unor așezări urbane.
Din punct de vedere artistic asistăm la o serie de caracteristici ale epocii, precum: lipsa
elementului figurativ, organizarea rațională, geometrică a compozițiilor, tendința de a reda în
imagini plastice concepte și nu obiecte, de asemenea, organizarea pe orizontală și pentru forme
ondulate, gustul pentru culori – alb, negru, roșu. Ca dominantă reținem predominanta unei arte
cu pregnanță geometrică56.
51
52
Radu Florescu, Hadrian Daicoviciu, Lucian Roșu, Dicționar...op. cit., pp. 311, 312.
53
Ibidem, p. 95. Piese turnate descoperite în mormintele de pe valea Mureșuui, respectiv la Aiud, Gâmbaș, Teiuș,
Câmpia Turzii.
54
55
Acad. Prof. George Oprescu, Istoria artelor plastice...op. cit., p. 94..
56
Ibidem, p. 89.
31
Înmulțirea ceramicii lucrată la roată și decorarea ei cu linii orizontale și în val sunt dovezi
palpabile ale artei bizantine.
Cursul IV
Începuturile artei feudale. Secolele al IX – XII-lea pe teritoriul României
La sfârșitul secolului al IX-lea și la începutul celui viitor, respectiv al X-lea, se

preconizează accelerarea procesului de feudalizare al structurii unor noi unități statale autohtone.
În veacul al XII-lea regatul maghiar își întinse dominația și în regiunea dintre Carpați și Tisa,
deci acest proces a inclus și Transilvania în aria de stăpânire a Ungariei.
Arhitectura laică
Se construiesc o serie de cetăți de tip rezidențial în Crișana, Biharia, Mănăștur, Satu-

Mare, Dăbâca, Orșova, Cenad, Făgăraș etc., ce au directă legătură cu voievodatele lui Glad,
Menumorut, Gelu.
Spre exemplu cetatea lui Glad de la Biharia avea un plan dreptunghiular, fiind construită
și mai cu seamă protejată de un val monumental de pământ, având un șanț adânc și o plaisadă. Pe
una din laturi exista o fortificație de refugiu, ce avea formă circulară, așa numita cetate a
fetelor57. Tot din același secol se constată că provin câteva edificii de cult din Banat.
Se amintește și de complexul de la Basarabi-Murfatlar din Dobrogea, ce prezintă mai

multe faze de locuire. Din ansamblu face parte și bisericuța de cretă, paraclise, încăperi și
cavouri58. Acestea pot fi datate în secolele al X-lea și al XII-lea.
Revenind la biserica de mici dimensiuni, mononavată subliniem faptul că ea este alcătuită
din trei părți: pronaos, naos și altar acoperit cu absidă semicirculară. Primele încăperi au fost la
rândul lor, acoperite cu o boltă semicilindrică. Cealaltă biserică, principală este de tip bazilical,
cu trei nave pe stâlpi59.
Semnificativ este decorul acestui așezământ în tehnica grafit ce are în componența sa trei
elemente caracterizate prin: a) motive creștine, ca de exemplu: cruci, sfinți și oranți redați
schematic; b) elemente profane: labirintul, cerbul și barca; c) motive simbolice legate de cult:
șarpele fantastic sau dragonul și pomul vieții (de proveniență orientală)60.
57
Ibidem, p. 72.
58
Virgil Vătășianu, Istoria artei europene-Epoca Medie, vol. I.,Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1967, p.
335.
59
Vasile Drăguț, Arta Românească, op. cit., p. 75.
60
32
Reprezentările se caracterizează printr-un simț al observației deosebit, ele fiind executate
într-o culoare roșu-cărămiziu. Se simte o oarecare influență stilistică din structura așezămintelor
din Cappadocia.
Se constată la începutul secolului al XI-lea existența unor mănăstiri la Cenad.
Capela cimiterială de la Dinogeția Garvăn cuprinde o singură încăpere ce are planul pătrat și o
absidă spre răsărit, având în același timp, o cupolă sprijinită pe patru arce semicilindrice. Ea a
fost zidită în manieră bizantină, la exterior s-a evidențiat alternanța de piatră brută cu fâșii de
cărămidă aparentă.
Bisericuța de la Niculițel, contemporană cu cea prezentată mai înainte, are tot la fel un
plan treflat, căruia i se mai adaugă trei abside adiacente la est, sud și nord, în partea răsăriteană.
Acesta este primul plan treflat din țara noastră care va fi folosit cu succes în cea de-a doua
jumătate a veacului al XIV-lea, numit triconc (întâlnit cu precădere în arhitectura bisericilor de
mănăstire)61.
Biserica criptă, IV-XII, Niculițel
61
Ibidem, p. 105.
33
Biserica Sîn Nicoară, Curtea de Argeș
Biserica Sîn Nicoară, plan, Curtea de Argeș
Biserica din Câmpulung existentă sub actuala mănăstire Negru-Vodă poartă amprenta
unui edificiu cu elemente de factură occidentală. Absida poligonală la exterior și la interior,
planul naosului fiind împărțit în trei nave separate între ele prin două șiruri de stâlpi, modalitate
de construcție specifică arhitecturii romanice62.
În Transilvania arhitectura de piatră, influențată de stilul romanic s-a împământenit de la
ctitoriile maghiarilor și mai târziu ale sașilor63. Totodată aceste prime planuri basilicale au intrat
și în repertoriul celor dintâi biserici de rit răsăritean, adaptând planul și construcția către biserici
de tip sală, împrumutând așadar, elemente structive și formale64.
Biserica Sfântul Mihail din Cisnădioara este una din primele lăcașuri de cult din
Transilvania, începută în stilul romanic, aparținând sfârșitului veacului al XII-lea. Corpul
62
Ibidem, p. 110.
63
Ibidem, p. 122.
64
Virgil Vătășianu, Istoria artei...op. cit., p. 338.
34
bazilical compus din trei nave, dintre care, cea centrală este mai înaltă, fiind acoperită cu o
simplă șarpantă. Biserica este finalizată pe latura opusă (de est) cu o absidă semicirculară.
Portalul este construit din patru arce, sprijinite pe alte patru perechi de colonete care se
termină în partea superioară cu capiteluri cubice sculptate, portalul fiind străjuit pe părți de către
două arcade oarbe.
Biserica Sfântul Gheorghe din Streisîngiorgiu are o navă dreptunghiulară și un altar, tot la
fel dreptunghiular. Edificiul a fost construit din blocuri de piatră, regulată, bolovani și cărămidă,
dar și dintr-o altă serie de materiale preluate de la o ruină romană, din apropiere. Ea este
considerată ca fiind cea mai veche de la noi din țară. Fațada de vest s-a îmbogățit cu o clopotniță,
element ce se va generaliza la bisericile ardelenești din secolul viitor.
Biserica Sfântul Gheorghe, vedere exterioară și interioară, Streisîngiorgiu
Elementele constitutive, respectiv sunt: traveele, bolta semicilindrică și calota elipsoidală

ce acoperă altarul, acestea intră în recuzita arhitecturii romanice.
Sculptura
35
O importantă vestigie de sculptură romanică este relieful Majestas Domini ce provine de
la prima Catedrală Romano-Catolică de la Alba-Iulia. Execuția schematică ne duce cu gândul la
lucrări similare din veacul al XII-lea european65.
Majestas Domini, sec. al XII-lea, Catedrala Romano-Catolică, Alba – Iulia
Reprezentarea ni-l arată pe Hristos binecuvântând, având în mâna stângă Sfânta

Evanghelie și fiind înconjurat de doi porumbei – simbol al sufletelor mântuite și de doi îngeri în
picioare, cu mâinile întinse în gestul rugăciunii de mijlocire. Proporțiile, stilizarea, stilul de
reprezentare liniar, dar și motivul de împletituri, ne îndreaptă către un meșter format în aria artei
lombarde66.
Orfevrăria
Tezaurul amintit de la Sânicolaul Mare conținea 23 de vase de aur masiv (căni, ulcioare,
cupe, fructieră).
Un loc aparte este deținut de crucile pectorale, simple sau duble descoperite în mai multe
locuri din țara noastră: la Păcuiul lui Soare, la Capidava, la Dinogetia, la Câmpulung-Muscel.
Aceste cruci fiind decorate cu imaginea lui Hristos răstignit, regăsindu-se pe revers chipul Maicii
Domnului de tipul Orantă.
65
66
Virgil Vătășianu, Stilul Romanic, Ed. Meridiane, București, 1961, p. 30.
36
Engolpion religvar, Garvăn-Dinogeția
Biserica interior, Basarabi
37
Decorație, Biserica interior, Basarabi
Ceramica
Continuarea tradițiilor autohtone s-a manifestat și în arta făuririi vaselor de ceramică.

Acest fapt este certificat de prezența a numeroaselor obiecte ce aparțin ceramicii de tip Dridu.
Două categorii aparțin acestor vase, una destinată uzului casnic cu forme simple, iar ca decor se
remarcă valurile incizate, alta este cea de sărbătoare cu influență din arta romană caracterizată
prin incizii largi cu motive lustruite67.
Concluzii
Odată cu începutul feudalimului se demarează un amplu proces de înălțare a lăcașurilor

de cult, atât în mediul rural, cât și în cel urban. Bisericuțele de la Murfatlar și cripta de la
Niculițel ne aduc cele dintâi informații legate de planul treflat, încetățenit în spațiul românesc.
Primele biserici transilvănene, asemenea celei de la Cisnădioara, ori cea de la
Streisîngiorgiu comportă planuri arhitecturale distincte și semnificative, de tip bazilical,
devenind exemplu pentru întreaga evoluție ulterioară a arhitecturii ecleziale ardelene.
67
38
Cursul V
Secolul al XIII-lea în Transilvania
Arhitectura religioasă este dominată de tradiția bizantină, cu toate că pe plan european

stilul romanic era în deplină desfășurare. De asemenea, la finalul secolului al XIII-lea își făcea
simțită prezența Goticul.
În ceea ce privește construcția, lăcașurile de cult se pot diferenția în două categorii: din
prima fac parte cele legate de comunitățile românești, iar din cea de-a doua cele ale nobilimii
maghiare ce stăpâneau Transilvania.
Printre primele edificii corespunzătoare tradiției răsăritene se înscrie și Biserica Sfântul
Mihail din Gurasada. Planul ei este de tip patrulob alungit, dominată de o turlă pe latura de vest
și de una pe naos68. Este cea mai veche biserică de piatră din Transilvania.
În aceiași structură de biserică sătească de tip mononavat, cunoscut și sub numele de
biserică-sală, deseori tăvănită ce are pe răsărit o absidă semicirculară se recunosc și alte lăcașuri
de cult transilvănene.
În aria rurală se vor ridica biserici – ctitorii cneziale care vor apela la planuri autentice,
fiind sinteze locale ce vor îmbina stilul bizantin cu cel romanic ori cel gotic.
În acest caz reținem Biserica Sfântul Nicolae din Densuș, construcție ce a folosit, prin
excelență materiale prelevate din ruinele învecinatei Ulpia Traiana, ca de exemplu: blocuri de
piatră, coloane, ex voto-uri, cărămidă, fragmente de sculpturi69.
Planul bisericii este unul de tip central cu influențe sigure venite din arhitectura romanică.
Construcția are un turn solid ce parcă străpunge edificiul, sprijinindu-se pe patru stâlpi, în vreme
ce ferestele, ușor frânte ne duc cu gândul la trecerea de la Romanic la Gotic.
Acoperișul de piatră este tot de sorginte romanică. Elementele de decor adosate din
statuara antică, fac din monument o operă unică din aria arhitecturii medievale românești.
Un alt exemplu din acest timp este Biserica din Mica - Mănăstirea, jud. Cluj.
Monumentul este unul de tip mononavat, având împărțirea clasică, corespunzătoare ritualului
răsăritean, între naos și pronaos. Pe latura sudică se află un portal romanic cu arc semicircular,
tot semicirculară este și absida altarului.
În același structură compozițională se înscriu și Biserica din Peșteana, mononavată,
având sanctuar dreptunghiular și absidă semicirculară, dar și Biserica din Nucșoara, ambele din
județul Hunedoara, mononavată, boltită în semicilindru cu absidă semicirculară.
68
Virgil Vătășianu, Istoria artei...op. cit., p. 338.
69
Biserica de la Densuș, Ed. Meridiane, București, 1966, p. 5.
39
Cu accente ale începutului de Gotic se înscriu și alte construcții, semnificative, dintre ele
menționăm: Sîntă Mărie Orlea și Strei. Biserica din Strei închinată Adormirii Maicii Domnului
prezintă elemente comune cu cele anunțate înainte.
Biserica Sântă Mărie Orlea are planul arhitectonic de tip sală, prevăzut cu un turn
clopotniță, pe latura de vest, având un sanctuar dreptunghiular ce este boltit în cruce pe ogive.
Prin frumusețea ansamblului aceasta, devine prototipul viitoarelor monumente religioase ale
Transilvaniei, fiind imitat aproape două veacuri mai târziu.
Elemente comune, chiar similare pot fi trasate între acest tip de edificiu și cel specific
confecționat din lemn, ne referim la tradiționalele biserici de lemn ale Ardealului ce prezintă
plan dreptunghiular, sanctuar simplu și turlă pe latura de vest.
Cea de-a doua categorie a construcțiilor sacre este specifică stilului romanic și gotic, fiind
caracteristică Bisericilor Romano - Catolice.
Coloniștii sași și ordinele călugărești catolice vor îmbrățișa construcțiile religioase de tip
bazilical.
În aria Sibiului și a Târnavei se simt influențele bazilicale, ce vin prin aportul arhitecturii
din zona Rinului și Moselei.
Între aceste prime noi modele reținem Biserica Sfântul Mihail din Cisnădioara, edificiu
religios amintin în capitolul precedent.
Biserica de la Herina din județul Bistrița este un frumos exemplu de edificiu specific
stilului romanic.
Cel mai important monument romanic din țara noastră este Catedrala Romano- Catolică
Sfântul Mihail din Alba –Iulia. Construită pe ruinele alteia mai vechi (1241-1242 și 1250-1291),
planimetria bazilicală împarte spațiul în trei nave deschise spre est, în timp ce pe latura opusă au
fost proiectate două turnuri între care s-a amenajat un atriu. Turnul de nord a rămas neterminat.
Elemente precum decorația absidelor sau portalul sudic de sorginte romanică, coexistă cu
prezența capelelor și a sistemului de boltire ce se evidențiază în aria goticului timpuriu 70. Corul
(altarul) a fost construit în primele decenii ale veacului al XIV-lea.
70
Vasile Drăguț, Arta Românească, op. cit., pp. 88, 89.
40
Biserica Sfântul Mihail, sec. al XIII-lea, Gurasada
Biserica Sfântul Nicolae, sec. al XIII-lea, Densuș
41
Biserica Sfântul Mihail, sec. al XIII-lea, Cisnădioara
Biserica Mariei, sec. al XIII-lea, Sântă Mărie Orlea
42
Biserica Adormirea Maicii Domnului, sec. al XIII-lea, Strei
Biserica Sfântul Mihail, sec. al XIII-lea, Cisnădioara
43
Catedrala Sfântul Mihail, sec. al XIII-lea, Alba -Iulia
Concluzii
Arhitectura religioasă din Transilvania cu toate că poartă amprenta tradiției bizantine o va

încorpora și pe cea de stil romanic, chiar dacă la sfârșitul secolului al XIII-lea își făcea apariția
vizibil Goticul.
În ceea ce privește arhitectura bisericească, aceasta se poate împărți în două grupe, în cea
dintâi intră lăcașurile de cult ortodoxe românești, iar din cea de-a doua cele ale nobililor maghiari
ce dominau Ardealul.
Reținem așadar, bisericile de piatră din zona Hațegului asemeni celor de la Gurasada,
Densuș, Strei, Sîntă Mărie Orlea, iar din categoria cealaltă sunt cele de la Cisnădioara, Herina,
Alba – Iulia, catedrala romano-catolică.
Se instaurează un tip de construcție solidă cu pronaosul legat de altar, iar pe fața de vest
este înălțat turnul clopotniță, acest tip va deveni un adevărat laitmotiv al arhitecturii bisericești
transilvănene de acum înainte.
44
Cursul VI
Secolul al XIV-lea în Transilvania
Secolul se remarcă printr-un proces de afirmare locală. Temporara slăbire a regatului

maghiar, legat de stingerea dinastiei arpadiene, a devenit factor ce a dat posibilitatea unor
realități ce au favorizat desprinderea Țărilor Române de sub influența puterii hegemoniste și
dobândirea unui statut de independență.
Arhitectura laică
Principalul material folosit cu precădere în construcțiile civile, castele nobiliare, case

înstărite a fost piatra. Lemnul se folosea la construcțiile caselor din spațiul sătesc.
În ceea ce privește construcția de lăcașuri de cult, aparținând ortodocșilor, nu era admisă

ridicarea bisericilor de piatră pe tot teritoriul transilvan, ei având doar posibilitatea înălțării unor
biserici de lemn.
Primele așezăminte aveau aspectul celor păstrate din veacurile mai târzii, respectiv cel
de-al XVI-lea și a celui următor.
Planul acestora era de regulă unul dreptunghiular, fiind întrebuințat și cel poligonal.
Construcția se desfășura conform ritualului liturgic: altar, naos, pronaos. Forma poligonală era
întâlnită doar la construcția și planul altarului. Pereții se ridică din suportul-baza de piatră a
edificiului. Aceștia erau confecționați din bârne orizontale de lemn ce se încrucișau la capete,
îmbinându-se prin capete cioplite, fără cuie sau scoabe.
În partea de sus bârnele sunt voit lăsate mai lungi, formând așa numitele cosoarbe – bârne
pe care se sprijină căpriorii acoperișului.
Învelișul intern era o boltă semicilindrică proptită la capete pe pereții transversali,
câteodată și pe un arc dublou intermediar, fasonat din lemn.
Dacă ar fi să facem o analogie cu arhitectura romanică, aici construcțiile erau acoperite
cu șarpante sau cu bolți în cruce, în vreme ce în arta gotică ele aveau bolți pe ogive.
Acoperișul lor era compus din patru pante foarte înclinate, cu coamă longitudinală, fapt
ce înlesnea scurgerea apei și alunecarea zăpezii. Câteodată construcțiile erau prevăzute și cu
prispe sau pridvoare.
Elementul ce pare să fie în directă legătură cu arhitectura gotică a fost turnul. Era de
obicei scund, cu coif piramidal, țuguiat. Ele sunt specifice doar Transilvaniei71.
71
Virgil Vătășianu, Istoria Artei Europene – Epoca Medie, vol. I, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1968, pp.
536, 538, 539.
45
În cadrul arhitecturii religioase de piatră menționăm un singur exemplu, de data aceasta
din vestul țării, de pe valea Mureșului, este vorba de Biserica Mănăstirii Hodoș-Bodrog.
Biserica a existat încă din veacul al IX-lea, dar forma ei edificată o avem din secolul al XIV-lea,
atunci lăcașul de cult a fost construit din piatră. Planul bisericii are în componența sa o turlă pe
naos supraetajată pe un plan octogonal. Trecerea de la structura pătrată la cea complexă s-a făcut
cu ajutorul unor trompe de colț. Pronaosul dreptunghiular este acoperit cu o boltă
semicilindrică72.
La sfârșitul secolului amintim și de Biserica Sfântul Nicolae din Râșnov, ridicată cu
cheltuiala voievodului Radu I din familia Basarabilor. Edificiul este unul monovat cu elemente
gotice, atât la interior, cât și la exterior prin prezența contraforților și a absidei altarului de tip
poligonal73.
Biserica Mănăstirii Râmeț a fost concepută ca fiind o biserică pe plan central cu absidă
semicirculară la interior și exterior. Interiorul are cele trei spații liturgice consacrate; totodată,
pronaosul este acoperit cu boltă semicilindrică transversală, iar naosul cu aceiași structură, doar
că este plasat longitudinal. Deasupra pronaosului se remarcă un turn clopotniță.
Ca și în alte cazuri asistăm la o simbioză între stilul gotic și cel autohton, ca elemente de
sinteză a veacului al XIV-lea.
În ceea ce privește aspectul arhitecturii corespunzătoare altor religii, respectiv cea
Romano-Catolică, în Transilvania asistăm la un vast proces de întrepătrundere a stilului gotic, ce
se resimte prin influența sașilor coloniști stabiliți în marile burgururi. Unele catedralele sau
biserici parohiale sunt reînnoite peste cele de stil romanic, ori construite în noul stil.
În acest proces de refacere și transformare se menționează și Catedrala Sfântul Mihail
din Alba-Iulia care e îmbogățită cu un amplu cor gotic (absida altarului), ce are un plan
poligonal. În interior s-a purces la înălțarea bolții pe ogive, în vreme ce ferestrele s-au mărit fiind
bipartite, largi și înalte. Toate acestea caracterizează stilul gotic matur.
Tot acum se înobilează și Biserica parohială Sfânta Maria (actuală Evanghelică) de la Sibiu ce
a fost gândită ca o bazilică cu trei nave și un transept.
În final arhitecții au renunțat la ideea de bazilică și au compus cinci travee ce sunt
comune, atât navei principale, cât și celorlalte două, secundare. Traveele sunt boltite în cruce pe
ogive.
Pe partea de vest a construcției a fost ridicat un turn clopotniță decroșat. Coiful zvelt este
echilibrat de patru turnuri mai scunde. Acest element subliniază autoritatea judiciară a orașului
respectiv. Prin volumele ample și structura de ansamblu, monumentul sibian se înscrie în
perioada de început a goticului din Transilvania.
În cea de-a doua jumătate a veacului al XIV-lea se înscriu și Bisericile din Ațel, Mediaș
și Bistrița.
Beneficiind de o echipă de meșteri care au lucrat și la Biserica Evanghelică de la Bistrița,
așa numita familie Peter Parler74, se regăsește și la șantierul Bisericii Evanghelice de la Sebeș, ce
72
73
Ibidem, p. 111.
74
Radu Heitel, Monumentele medievale din Sebeș-Alba, Ed. Meridiane, București, 1964, p. 18.
46
rivalizează cu celelalte două edificii monumentale de la Sibiu și Alba-Iulia. Monumentul este
conceput încă din perioada romanică, având un plan de biserică hală, cu trei nave, cu cinci travee
și absidă în trei laturi.
La interior, stâlpii sunt prevăzuți cu console și baldachini pentru statui, de asemenea,
capitelurile sunt decorate cu elemente vegetale populate cu figuri fantastice, iar cheile de boltă au
reliefuri florale, portrete și semne heraldice 75. La exterior se vede un decor, poate mai bogat
împodobit cu statui dispuse pe console, având deasupra lor baldachini.
În ansamblu trebuie înțeles procesul de construcție și finalizare al marilor biserici din
Transilvania, proces care s-a continuat și pe parcursul veacului secolului al XV-lea. Ne referim la
centrele orășenești: Cluj, Brașov, Sighișoara etc. De cele mai multe ori în secolul al XIV-lea au
fost doar plănuite, ridicate și acoperite aceste lăcașuri de cult, urmând ca partea de sculptură și
pictură să aparțină veacului care avea să vină.
Sculptura
În acest secol al XIV-lea puține sunt realizările de ordin monumental, cele câteva
exemple sunt din aria plasticii mici, a statuarei și a lespezilor de mormânt, existente în bisericile
din Sebeș, Sibiu, Bistrița. Acest lucru se datorează în primul rând ritmului lent de construcție a
marilor ansambluri a catedralelor gotice. Totodată elementele de recuzită medievală întâlnite în
decorarea structurilor arhitectonice erau reduse la console, chei de boltă, ancadramente etc.
Printre aceste puține mărturii plastice reținem lespezile de mormânt ale Episcopilor
Andrei și Emeric. Ele sunt caracterizate printr-un modelaj plat, artistul recurgând la desenarea
figurii întregi cu însemnele ierarhice: cârja episcopală și mitra triunghiulară. Forma
dreptunghiulară a acestor pietre funerare conținea și o bordură simetrică ce păstra inscripția
memorială. Prezența figurii umane reprezentate în relief plat sau în basorelief (altorelief) poartă
numele de gisant76.
Semnificativă este activitatea celor doi sculptori de la Cluj, Gheorghe și Martin care au
realizat câteva opere cu caracter de monument ce au existat în piețe publice de la Oradea și Cluj.
Figurile împăraților Ștefan, Emeric și Ladislau amplasate în fața Catedralei din Oradea au
fost distruse de turci în anul 1660. Singura lucrare ce a supraviețuit vicisitudinilor timpului este
ecvestra Sfântului Gheorghe omorând balaurul din 1373, păstrată la Praga77. De mici
dimensiuni, capodopera împodobea o fântână. Sfântul e redat în mișcare, iar grația reprezentării
și frumusețea detaliilor ne duc cu gândul la activitatea de giuvaergii a celor doi artiști. La Cluj
există o copie a celebrei capodopere, lucrare amplastă în fața Bisericii Reformate.
75
Ibidem, p. 18. Una din cheile de boltă ale corului poartă stema regelui maghiar Robert Carol d’ Anjou ce a domnit
în acel timp.
76
Vasile Drăguț, Arta Românească, op. cit., p. 95, 96.
77
Arta creștină în România, vol. 3, Ed. I.B.M.B.O.R., București, 1983, p. 160.
47
Pictura monumentală
Pictura monumentală din Transilvania va înregistra în acest secol un număr însemnat de

ansambluri definite de o simbioză între tradiția răsăriteană și formele edificatoare ale goticului
european. Se poate înțelege că aceste influențe străine se vor grava cu elementele artei
autohtone, constituind o artă locală.
Tematica sacră se articulează în spiritul artei bizantine pe tradiția răsăriteană, comportând
elementele artei occidentale ce au pătruns în Transilvania. Cu precădere, altarul este dominat de
figura Mântuitorului de tipul Hristos în majestate, așa cum se vede la bisericile de la Strei și
Stresângiorgiu, de teoria de ierarhi, în vreme ce naosul este destinat ciclurilor hristologice și
aghiografice.
La începutul veacului, în anul 1311 se zugrăvea ctitoria cneazului Cânde din Biserica
Sântă Mărie Orlea. Pictorii Teofil de la Streisângiorgiu și Grozie de la Biserica Sfântul Gheorghe
din Strei sunt cei dintâi amintiți din rândul zugravilor ce au împodobit ansamblurile bisericilor
ardelene. Astfel de meșteri venind din zona Dalmației nordice îmbinau formele stilului bizantin
cu cele italiene, cu siguranță unui ca acestuia i se datorează mica biserică cimiterială din satul
Strei78.
Registrul cromatic cu valențe semnificativ policrome, păstrat în deosebi datorită
restaurărilor succesive dau identitate monumentelor eclesiale. Fondul, în general întunecat,
reliefează personajele sfinte și laice într-o ritmicitate plastică cu accente dinamice. Roșul oxid,
ocrul și albul învăluie în mister compozițiile ce se desfășoară pe pereții interiori ai Bisericii
închinate Născătoarei de la Sântă Mărie Orlea. Tema lui Hristos în mormânt (Vir dolorum)79,
cunoscută sub numele de Pietà, temă specifică picturii medievale apusene se vizualizează și în
timpanul exterior al Bisericii Sfântului Gheorghe de la Strei, dar și în ansamblul Bisericii
Evanghelice din Homorod.
În ambianța arhitecturii gotice de la Mălâncrav, pictura dă vigoare și forță edificator-
narativă ansamblului. Albastrul luminos primește alături, în chip armonios albul festiv și roșurile
calde ce înviorează scenele evanghelice80.
Amintim și de pictura lăcașului de cult de la Mănăstirea Râmeț ce a fost decorat de
Zugravul Mihul de la Crișu Alb în 137681.
78
Vasile Drăguț, Dan Grigorescu, Vasile Florea, Marin Mihalache, Pictura românească în imagini, Ed. Meridiane,
București, 1970, p. 21.
79
Vasile Drăguț, Pictura murală din Transilvania, Ed. Meridiane, București, 1970, p. 13.
80
Dana Jenei, Pictura murală gotică din Transilvania, Ed. Noi Media Print S.R.L., București, 2007, pp.
49, 50.
81
Marius Porumb, Pictura româneacă din Transilvania I. (sec. XIV-XVII), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981, p. 17.
48
Catedrala Romano-Catolică Sfântul Mihail, sec. al XIV-lea, planul, Alba-Iulia
Catedrala Romano-Catolică Sfântul Mihail,sec. al XIV-lea, Alba-Iulia
Biserica Evanghelică, vedere exterioară, sec. al XIV-lea, Sibiu
49
Biserica Evanghelică, vedere interioară, sec. al XIV-lea, Sibiu
Biserica Evanghelică, vedere interioară, sec. al XIV-lea, Bistrița
Biserica Evanghelică Sfânta Margareta, vedere interioară, sec. al XIV-lea, Mediaș
50
Biserica Evanghelică Sfânta Margareta, plan, sec. al XIV-lea, Mediaș
Biserica Evanghelică, vedere interioară și exterioară, sec. al XIV-lea, Sebeș
Biserica Sfântul Nicolae, sec. al XIV-lea, Râșnov, Biserica Mănăstirii Izvorul

Tămăduirii, sec. al XIV-lea, Râmeț
51
Sfânta Fecioară adusă înaintea preoților, sec. al XIV-lea, Biserica Sântă Mărie Orlea
Grozie zugravul, Hristos Pantocrator, sec. al XIV-lea, Biserica Sfântul Gheorghe,

Streisângiorgiu
52
Mihu zugravul, Înălțarea Domnului, 1376 (1483?), Biserica Mănăstirii Izvorul Tămăduirii,
Râmeț
Pietà, sec. al XIV-lea, Biserica Evanghelică, Homorod
53
Teofil zugravul, Hristos în slavă, 1313, Biserica Adormirea Maicii Domnului, Strei
Scene din viața Mântuitorului, sec. al XIV-lea, Biserica Reformată, Mugeni
54
Scene din viața Mântuitorului, sec. al XIV-lea, Biserica Reformată, Mălâncrav
Concluzii
Primele așezăminte aparținând ortodocșilor, erau cele de lemn. Planul putea fi unul
dreptunghiular sau poligonal. Construcția se desfășura conform ritualului liturgic: altar, naos,
pronaos.
În comparație cu arhitectura medievală, aici construcțiile erau acoperite cu șarpante sau
cu bolți în cruce, în vreme ce în arta gotică ele aveau bolți pe ogive. Uneori construcțiile erau
prevăzute și cu prispe sau pridvoare.
În ceea ce privește arhitectura religioasă a altor denominațiuni creștine, asemeni Romano-
Catolicilor, aici se înregistează biserici parohiale și catedrale ce sunt concepute pe un plan
bazilical cu una sau mai multe nave secundare. Amintim în acest sens Catedrala Sfântul Mihail
de la Alba-Iulia și cele devenite evanghelice de la Sibiu și Mediaș.
Sculptura înregistrează un număr semnificativ de opere, printre acestea menționăm
binecunoscutele pietre funerare numite gisanți și armonioasa capodoperă a fraților Gheorghe și
Martin de la Cluj, reprezentîndu-l pe Sfântul Gheorghe omorând balaurul.
Pictura monumentală prezentă în edificiile sacre ale Transilvaniei îmbină armonios
tradiția răsăriteană și formele edificatoare ale goticului european ce se regăsește la bisericile de la
Sântă Mărie Orlea, Strei, Stresângiorgiu, Râmeț, Homorod, Mălâncrav. Apariția celor două nume
de pictori din perimetrul ardelean, Teofil și Grozie ne dau de știre de existența unor meșteri
peregrini ce erau chemați să zugrăvească bisericile din această parte de țară.
55
Cursul VII
Secolul al XIV-lea în Țara Românească și Moldova
În Țara Românească, în veacul al XIV-lea se contituie o perioadă de stabilitate după

victoria din anul 1330 cu Robert Carol de Anjou, urmând ca și în Moldova să se constate un plus
de echilibru odată cu anul 1359, anul înființării Mitropoliei. Cu toate acestea în sudul Dunării
pericolul Imperiului Otoman era în continuă creștere. Dezvoltarea orașelor, a meșteșugurilor, a
comerțului a constituit o bază materială și un nou raport între clasele nobiliare, dominante și cea
a orășenilor, a târgoveților, a feudalilor liberi, a țăranilor și nu în ultimul rând a laicilor și a
ecleziasticilor, a făuritorilor creațiilor artistice.
Primele biserici ridicate în Țara Românească par să prezinte reale influențe din
arhitectura din Balcani, mai precis din Bulgaria. Edificiile erau zidite din piatră brută și
cărămidă. Din perioada domniei lui Basarab I provin cele două monumente ale secolului,
Biserica Domnească Sfântul Nicolae de la Curtea de Argeș și Biserica Domnească de la
Câmpulung. Tot epocii îi este atribuită și cea cunoscută cu numele de Biserica Sânicoară de la
Curtea de Argeș.
Biserica Domnească din Câmpulung a aparținut ansamblului voievodal, ea fiind ridicată
în jurul anului 1352, atunci când Basarab I a fost înmormântat aici. Din cauza distrugerilor
survenite în timp, ea este cunoscută doar din cercetările arheologice. Biserica era
compartimentată în trei nave, având totodată o decorație din piatră de zid și asize, alternând cu
cărămizi ce decorează la exterior monumentul82.
Exemplu semnificativ al vremii este Biserica Sîn Nicoară de la Curtea de Argeș, ce are
deasupra pronaosului o clopotniță, element definitoriu cu profunde înrâuriri cu Biserica din
Stanimaka. Planul edificiului este unul dreptunghiular, boltă în semicilindru, cu dublouri sau de
tip mononavat. Biserica avea absidă semicirculară la interior și poligonală la exterior, având
două nișe (absidiole) ce corespund pastoforiilor, respectiv celor două spații simetrice absidei
altarului – diaconiconul și proscomidiarul. Articularea pereților de la altar cu un brâu de nișe cu
arcuri semicirculare, denotă o bună influență din arhitectura bizantină.
Ca un model al viitoarelor construcții bisericești reținem Biserica Domnească Sfântul
Nicolae, tot de la Curtea de Argeș înălțată către 1340 83. Ctitorie a voievodului Basarab I, biserica
are un plan de cruce greacă complexă sau cruce greacă înscrisă. Ea este prevăzută cu o absidă
centrală destinată altarului și două absidiole care corespund pastoforiilor.
82
83
Neagoe Manole, Curtea de Argeș, Ed. Tineretului, București, 1968, p. 54. Autorul consideră data construcției ca
fiind înainte de anul 1352, iar realizarea picturii după domnia lui Vlaicu în timpul lui Nicolae Alexandru sau chiar
mai târziu sub Radu I.
56
Turla centrală este sprijinită pe patru arce, ce la rândul lor se articulează pe stâlpii liberi
de zidărie, iar trecerea de la planul pătrat al arcelor la cel circular al turlei se face prin
intermediul pandantivilor (așa numitele triunghiuri sferice)84.
Tipul de plan ce se va edifica în sud și est de Carpați va fi din acest moment cel numit
triconc. Modelul triconcului trebuie căutat chiar și la Biserica din Niculițel, dar mai cu seamă
triconcul românesc este întâlnit la Vodița I și Vodița II. Ctitorie a domnitorului Vladislav-Vlaicu,
Vodița II, pare să fi avut plan în cruce și turlă pe tambur, respectiv pe naos.
Cu deosebire, toate aceste elemente noi se vor regăsi la Biserica Sfintei Treimi de la
Cozia, ctitorie a domnitorului Mircea cel Bătrân ce datează din anul 1388.
Planul și sistemul de construcție e înrudit cu cel al bisericilor din Serbia, devenind
modelul preluat în arhitectura Țării Românești din veacul al XIV-lea. Edificiul religios este un
admirabil triconc cu turlă pe naos susținută pe pandantivi. Pronaosul este boltit în semicilindru
longitudinal (a fost la origini mai înălțat) 85. Elemente de ordin decorativ-plastic se observă pe
pereții exteriori ai monumentului. Împletituri, păsări afrontate, palmete stilizate acoperă arcadele
oarbe, discurile plasate sub arcade și chenarele ferestrelor sunt prezente între 1377-1413 și la
unele biserici ale Moraviei86.
Ancadramentele ferestrelor au ca element dominant, nu doar decorația de tip vegetal, dar
și vulturul bicefal, însemn heraldic ce dă sensul unei adevărate ctitorii de despot bizantin 87.
Paramentul realizat din rânduri de piatră tencuită, alternând cu șiruri de cărămidă, este împodobit
cu o succesiune de arcade oarbe, ce ajung până la nivelul cornișei zimțate, dând înălțime
volumului88.
Aparținând aceluiași ctitor și cu o planimetrie de triconc, se înscrie în epocă și Biserica
Mănăstirii Cotmeana. Meșterul autohton pare să se fi inspirat din alte monumente ale epocii,
fapt dovedit de pronaosul acoperit în semicilindru londitudinal, dar fără turlă.
Decorația fațadei se remarcă din jocul ritmic de cărămidă și de alternanța de arcaturi
zvelte, fasonate cu discuri de ceramică smălțuită, ce se desfășoară pe întreg edificiul. Același
decor este întâlnit și la bisericile de la Târnovo89.
În strânsă legătură cu triconcul muntenesc se află și Biserica Sfânta Treime din Siret. Ea
a fost ctitorie a domnitorului Petru Mușat, fiind prima construcție ce inaugurează acest tip
planimetric în Moldova.
Biserica a fost înălțată din piatră de carieră, învecinată șantierelor gotice, are fațadele
decorate cu arcaturi înalte, iar pe arhivolte se vizualizează discuri de ceramică dispuse în
concordanță cu simbolul crucii.
84
Vasile Drăguț, Arta Românească, op. cit., p. 102. Piatra fățuită a fost înlocuită cu bolovanii de râu. În raport cu
modelul bizantin, ctitoria de la Argeș are proporții generoase, monumentale.
85
Daniel Barbu, Pictura murală din Țara Românească în secolul al XIV-lea, Ed. Meridiane, București, 1968, p. 60.
86
Virgil Vătășianu, Istoria Artei Europene…op. cit., pp. 540, 541.
87
Arta de tradiție bizantină în România, Ed. Noi Media Print, București, 2008, p. 56. Se consideră că aceste
decorații au fost realizate chiar de meșteri veniți de pe valea Moravei.
88
Mănăstirea Cozia, Ed. Meridiane, București, 1964, p. 3.
89
57
Un brâu decorativ în relief, tot din discuri smălțuite se înlănțuie în jurul edificiului de
cult, de asemenea în jurul ferestrelor se observă un șir de cărămidă smălțuită ce amintește de
monumentele din zona Mării Baltice.
Biserica reunește elemente de arhitectură specifice goticului, prin ferestre și
ancadramente, fiind totodată expresie a planului triconc bizantin.
Ctitorie a domnitorului Bogdan I, Biserica cu hramul Sfântul Nicolae din Rădăuți,
reprezintă o sinteză ingenioasă între elemente de ordin arhitectural gotic și cele de sorginte
liturgic, răsăriteană. Biserica este construită din piatră, având formă bazilicală cu trei nave, fiind
întărită la exterior de contraforți.
Interiorul dintre pronaos și naos este obturat de un zid plin. Deasupra pronaosului și a
navelor laterale se află tainițele, elemente specifice arhitecturii moldovenești pe care le vom
întâlnii și în veacul următor la Mănăstirea Sucevița.
Bolțile semicirculare dispuse longitudinal acoperă nava centrală, iar cele dispuse
transversal sunt cele ce îmbracă navele secundare.
Decorația exterioră e dominată de un șir de firide ce se află sub acoperișul monumental și
de contraforții treptați.
Cele două coordonate expuse și mai înainte, respectiv programul spațial liturgic ortodox
și elementele de ordin gotic, reprezintă premizele formării unui nou stil de sinteză ce va purta
numele de stilul moldovenesc proiectat în veacul al XV-lea și accentuat de domnia marelui
voievod Ștefan cel Mare90.
Decorație cu cărămidă în zig zag de pe abside, discuri smălțuite și cruci deasupra ferestrelor,
Biserica Sfânta Treime, sec. al XIV-lea, Siret
90
Ibidem, p. 112.
58
Biserica Sîn Nicoară, sec. al XIV-lea, Curtea de Argeș
Biserica Domnească Sfântul Nicolae, sec. al XIV-lea, Curtea de Argeș
59
Biserica Sfânta Treime, sec. al XIV-lea, Cozia
Biserica Buna Vestire, sec. al XIV-lea, Cotmeana
60
Biserica Sfânta Treime, sec. al XIV-lea, Siret
Biserica Intrarea Maicii Domnului în Biserică, sec. al XIV-lea, Hodoș-Bodrog
61
Biserica Sfântul Nicolae, sec. al XIV-lea, Rădăuți
Sculptura
În aria sculpturii din perimetrul de cult răsăritean, elementele caracteristice rămân la modul de a
împodobi într-o formă decorativă arhitectura monumentală. Exemplele sunt minimale, cu toate
acestea la Biserica Coziei se vizualizează decorațiile florale, heraldice, geometrice.
Printre lespezile funerare amintim cea atribuită, când lui Vlaicu Vodă, când lui Radu I, ce
a fost identificată în Biserica Domnească Sfântul Nicolae de la Curtea de Argeș. Defunctul redat
în veșminte aulice, respectiv mantie cu guler și coroană este după model occidental.
Un alt exemplu, dar de data aceasta cu folosirea doar a elementelor vegetale se
înregistrează în piatra tombală a lui Valicu Vladislav, ce conține un chenar cu arbori stilizați cu
aspect de palmetă, iar pe partea superioară este sugerat arborele vieții încununat cu o rozetă cu
douăsprezece stele. Întreg acest palmares iconic ne amintește de tradiția bizantino-balcanică, ce
la rândul ei are puternice legături cu arta caucaziană și de Iranul cu elemente de sorginte
simbolică.
Printre cele mai importante ansambluri de pictură monumentală din epocă, evocăm cele
de la Biserica Corbii de Piatră și cele de la Biserica Domnească Sfântul Nicolae de la Curtea de
Argeș.
Între anii 1362-1366, prin grija domnitorilor Nicolae Alexandru și Vlaicu se împodobea
în stilul bizantin - paleolog frumoasa Biserică Domnească de la Curtea de Argeș. Importantă
62
sursă de influență, pare să fi fost modelul constantinopolitan de la Biserica Chora (Karie
Djami)91, ca de altfel și cel al Bisericii Sfinților Apostoli din Tesalonic92.
Temele iconografice ce decorează ansamblul argeșean se înscriu în structura tipologică a
bisericilor răsăritene; altarul e dominat de Maica Domnului cu Pruncul pe tron, în vreme ce
naosul cuprinde ciclu hristologic. Pe peretele de vest ne întâmpină ampla redactare a Adormirii
Fecioarei. Personajele pictate sunt de sorginte elenistică, cu accente paleologe vizibile la
costumele și coafurile elegante, desenate cu o linie groasă și sprintenă, dând figurilor o notă de
dinamism.Totodată, recunoaștem și teme rare ce vor fi preluate și la alte monumente: Cortul
Mărturiei93, Recesământul lui Quirinus, Sfântul mormânt etc. În tabloul votiv din pronaos se
observă chipul rugător al lui Nicolae Alexandru (1352-1364), iar în naos e vizibilă figura
domnitorului Vlaicu (Vladislav I (1364-1377) și a doamnei sale Ana, principalii ctitori ai
picturilor94.
Unii cercetători au găsit diferențe stilistice între naosul cu manieră picturală și pronaosul
cu accente grafice, cu toate acestea nu se poate despărți cronologic ansamblul eclezial. Culoarea
dominantă e definită de tonuri luminoase de galben-auriu și roșu95.
Pictura pronaosului Bisericii Sfintei Treimi de la Cozia păstrează pictura originală din
veacul al XIV-lea, biserica fiind ridicată între 1387-1388. Menologul prezintă partea cea mai
amplă a decorației, în vreme ce pe peretele de răsărit este redactat Imnul Acatist 96– cel mai vechi
din pictura monumentală de la noi din țară, iar pe pereții de nord, sud și vest, Viziunea Sfântului
Petru din Alexandria, și Cele șapte Sinoade Ecumenice. O teorie de sfinți pustnici se observă în
registrul inferior, pe latura de nord. Cu o profundă tendință spre transcendent și în spiritul unei
picturi monahale, cu vădite similitudini cu teoriile de sfinți din Serbia, pictura din pronaosul
Coziei a fost realizată în ambianța unei școli vest-balcanice la dezvoltarea căreia au participat
alături de zugravii sârbi și cei din Țara Românească, după cum menționa istoricul Virgil
Vătășianu97.
Referindu-se la tema Viziunii așezată nu departe de șirul Sinoadelor, academicianul
Răzvan Theodorescu menționa legătura directă, de sens istoric și simbolic a prezenței
91
92
Ștefănescu, I., D., Iconografia artei bizantine și a picturii feudale românești, Ed. Meridiane, București, 1973, p.
34.
93
Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed. Sophia, București, 2000, p. 75. În centru se remarcă chivotul
de aur, având pe el năstrapa cea de aur, sfeșnicul cu 7 făclii și cele 5 pâinii. Alături de Moise cu toiag și tablele legii,
de cealaltă parte, Aaron e cu îmbrăcăminte arhierească, cu mitră, cădelniță de aur și toiagul care înfrunzise. În josul
chivotului cei doi fii ai săi, Nadab și Abiud zăcând morți și dinafară de cort, popor mult și jertfelnic. Acest tip
iconografic apare pentru prima dată la noi la Biserica argeșeană Sfântul Nicolae, el având reale similitudini cu cel
regăsit în bisericile de la Lesnovo ori Dečani.
94
95
Maria Ana Musicescu, Grigore Ionescu, Biserica Domnească din Curtea de Argeș. Ed. Meridiane, București,
1976, p. 29.
96
M. Davidescu, Mănăstirea Cozia, ediția. a III-a, Ed. Meridiane, București, 1968, p. 17. Aceste reprezentări
desfășurate pe două registre se aseamănă cu frescele de la Mănăstirea Marleov, ce datează din jurul anilor 1370.
97
Ibidem, p. 18.
63
învecinate a acestei reprezentări – icoana luptei împotriva rătăcirilor de la dreapta
credință98.
Adormirea Maicii Domnului, sec. al XIV-lea, Biserica Domnească Sfântul Nicolae, Curtea de
Argeș
Sfinți pustnici, sec. al XIV-lea, Biserica Mănăstirii Sfânta Treime, Cozia
98
Răzvan Theodorescu, Bizanț, Balcani, Occident la începuturile culturii medievale românești (secolele X-XIV), Ed.
Academiei Republicii Socialiste România, București, 1974, p. 310.
64
Imnul Acatist, sec. al XIV-lea, Biserica Mănăstirii Sfânta Treime, Cozia
Concluzii
Primele biserici ridicate în Țara Românească au fost zidite din piatră brută și cărămidă.
Din perioada domniei lui Basarab I provin cele două monumente ale secolului, Biserica
Domnească Sfântul Nicolae de la Curtea de Argeș și Biserica Domnească de la Câmpulung. Tot
epocii îi este atribuită și cea cunoscută cu numele de Biserica Sânicoară de la Curtea de Argeș.
Alături de acestea poate fi amintită și Biserica Mănăstirii Sfânta Treime de la Cozia.
În directă legătură cu triconcul muntenesc se află și Biserica Sfânta Treime din Siret,
fiind primul edificiu ecleziastic ce inaugurează acest tip planimetric în Moldova.
Biserica cu hramul Sfântul Nicolae din Rădăuți, ctitorie a domnitorului Bogdan I,
reprezintă o sinteză armonioasă între elemente de ordin arhitectural gotic și cele de sorginte
răsăriteană.
Sculptura veacului aparține ariei răsărite, elementele semnificative rămân la modul de a
împodobi într-o formă decorativă arhitectura monumentală. Exemplele sunt minimale, cu toate
acestea la Biserica Coziei se vizualizează decorațiile florale, heraldice și geometrice.
Printre monumentele funerare reținem cea datorată lui Vlaicu Vodă (sau posibil lui Radu
I) aflată în Biserica Domnească Sfântul Nicolae de la Curtea de Argeș. Voievodul era înfățișat în
veșminte aulice, precum mantie cu guler, coroană este după moda occidentală.
Cele mai importante ansambluri de pictură monumentală ale vremii sunt cele de la
Biserica Domnească Sfântul Nicolae de la Curtea de Argeș și cele de la Biserica Mănăstirii
Cozia.
Temele iconografice ce decorează ansamblul argeșean metropolitan și voievodal se
înscriu în structura tipologică a bisericilor răsăritene, cu influențe directe din pictura
constantinopolitană (mozaicurile de la Biserica Chora). Printre teme menționăm: Adormirea
Fecioarei, Cortul Mărturiei, Recesământul lui Quirinus, Sfântul mormânt etc.
65
În ceea ce privește biserica Coziei, aici se simt influențele unui stil monastic, iar dintre
teme reținem: Menologul, Imnul Acatist cel mai vechi din pictura monumentală de la noi din
țară, Viziunea Sfântului Petru din Alexandria, și Cele șapte Sinoade Ecumenice, teoria de sfinți
pustnici.
Cursul VIII
Secolul al XV-lea în Țările Române
Secolul al XV-lea este dominat în spațiul balcanic de urcarea pe tron al lui Mehmet al II
Fatih numit Cuceritorul, ce va însemna o nouă și măreață epocă pentru Imperiul otoman,
devenită atât de semnificativă de cucerirea Constantinopolului în anul 1453. În spațiul Țărilor
Române se continuă lupta de apărare și de menținere a teritoriilor autohtone grație domnitorilor
Mircea cel Bătrân, Dan al II-lea cel Viteaz, Iancu de Hunedoara, Vlad Țepeș, Pavel Chinezu,
Ștefan cel Mare. Multiplelor invazii turcești li se adaugă și cele tătărești, cărora li s-au
suplimentat și luptele pentru hegemonie ale regatelor nobiliare, respectiv poloneze și maghiare
ce au condus la o serie de lupte de apărare din partea oștilor române99.
Arhitectura laică
Influențând puternic arta autohtonă, stilurile Europei s-au intersectat cu stilurile

autohtone din acest veac.
În Țara Românească în perioada lui Mircea cel Bătrân se simte un proces de revigorare a
arhitecturii civile, fortificate mai cu seamă după înfrângerea de la Nicopole, 1396.
Cetăți. Cetatea Giurgiu a fost construită pe plan patrulater din blocuri de piatră, fiind
flancată de turnuri pătrate. Zidurile înalte au fost prevăzute cu drumuri de strajă în partea
superioară, realizate din lemn și suspendate pe console.
În Moldova, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) va continua procesul de
amenajare a construcțiilor defensive ale teritoriului, împotriva dușmanilor. Cetatea Hotinului
avea un plan neregulat, ce prin ziduri și turnuri circulare și patrulatere construiește o formă
trapezoidală. Donjonul100 era rânduit pe latura mică a edificiului arhitectural.
Cea mai semnificativă campanie de fortificare este cea întreprinsă de Ștefan cel Mare
(1457-1504). O serie de cetăți se ridică, ca urmare a viitoarelor recuceriri: Hotinul 1464, Chilia
1466 și altele. Se articulează la acestea cetatea Romanului, Orheiului, Sucevei, Cetății Albe.
Construită în jurul castelului înălțat de Petru Mușat (1375-1391), cetatea de scaun a
Sucevei avea un plan poligonal, neregulat fiind dominată de opt turnuri semicirculare101.
Se amintește tot acum și de fortificații monastice ce au împrejmuit Mănăstirea Putnei.
Zidul construit în anul 1466 mai păstrează din ritmul originar doar turnul Tezaurului. Aparținând
99
100
Donjonul era turnul principal al edificiilor laice medieval.
101
Ibidem, pp. 138, 139 .
66
artei gotice, turnul a fost ridicat pe un plan pătrat deasupra căruia se înalță un corp prismatic
octogonal cu trei etaje. Ultimul fiind tratat ca un drum de strajă cu ferestre de tragere și
acoperiș102.
Cetatea de scaun, sec. al XV-lea, Suceava
În Transilvania se amintesc o multitudine de construcții orășenești, datoare să păzească

așezările de invaziile nedorite, pustiitoare. Asemenea fortificații au fost ridicate la Sibiu, Mediaș,
Aiud, Cluj, Brașov, Sighișoara, Bistrița etc.
Spre exemplu cetatea de la Sibiu a fost construită din cărămidă roșie, având ziduri înalte
între 6 și 8 metri, fiind prevăzute cu ferestre de tragere, fiind asigurate legăturile dintre diferitele
turnuri patrulatere sau poligonale printr-un drum de strajă, suspendat pe console cu arce de
cărămidă (cetatea a fost construită în sec. al XIV-lea) .103 Acestea fiind totodată acoperite cu o
copertină înclinată spre interior104. Turnurile aparțineau breslelor citadine ce aveau datoria să le
repare și să asigure efectivul de apărători. Reținem dintre ele turnurile: dulgherilor,
archebuzierilor, pielarilor, olarilor, cizmarilor, croitorilor ș.a.
Ce mai frumosă cetate din Transilvania se consideră a fi cetatea Sighișoarei. Zidurile
lungi de aproape 900 de metri înconjură cele două platouri de sus ale orașului. Ea are 14 turnuri
patrulatere sau poligonale, purtând fiecare numele unei bresle. Cel mai frumos turn este cu
siguranță cel al porții, numit și turnul cu ceas.
În ansamblul lor cetățile medievale și în mod special cea a Sighișoarei exprimă stilul
gotic transilvănean, transpus într-o ambianță armonică a volumelor și într-o modulație naturală a
terenului.
102
Ibidem, p. 144.
103
Element arhitectural ce are rol de susținere, sprijin de descărcare a unor structuri diverse.
104
Ibidem, pp. 140.
67
Turnul cu ceas, Cetatea Sighișoarei
Se impune să reținem și faptul că pe fondul unor repetate invazii ale turcilor, în

Transilvania se construiesc spre sfârșitul secolului al XV-lea un număr impresionant de cetăți și
de biserici fortificate.
Castele. Dintre realizările de maximă semnificație menționăm și castelele nobiliare din
Transilvania care până în veacul al XV-lea au fost construite din lemn. Castelele realizate din
piatră au fost inaugurate de Iancu de Hunedoara prin castelul Huniazilor, ce a avut mai multe
etape de construcție între 1440-1446 și 1447-1453105.
Construcția are la parter și etaj două săli ample, respectiv jos, sala cavalerilor, și sus sala
dietei. Sălile sunt boltite în cruce pe nervuri gotice ce se sprijină lateral pe console și în centru pe
cinci stâlpi octogonali. Sala dietei este prevăzută cu patru balcoane închise de tip burduf. Acestea
se găsesc în prelungirea contraforților ce sprijină castelul. Decorul traforat al acestor ferestre dau
dovada stilului gotic, în timp ce la ferestrele burdufurilor, cadrele dreptunghiulare ne trimit la
arta Renașterii. Matei Corvin adaugă ansamblului o nouă parte (aripă), ce pe fațadă are o loggie
largă, element specific Renașterii. În aceiași structură îndatorată goticului se poate aminti și
castelul de la Șoimoș.
105
Ibidem, p. 146.
68
Castelul Corvinilor, Hunedoara
Edificii urbane. Construite din lemn la început, iar mai apoi din piatră, casele orășenești
poartă caracterul Goticului, în mod special în Transilvania. Dintre acestea reținem Casa Matei
Corvin de la Cluj, turnul casei Altenberger de la Sibiu și hala veche și casa Capitolului, din
același oraș. Caracteristic pentru unele construcții, de exemplu hala veche din Sibiu are planul
alungit, având la fațadă un portic cu opt arcade și un pasaj ce făcea accesul la cele unsprezece
prăvălii106.
Continuând tradiția edificiilor cu caracter sacru, în acest veac se vor ridica noi așezăminte
bisericești și monahale, mai toate dintre ele, având o bază și o structură deja existentă. Blocurile
de piatră, zidăria și cărămizile au înlocuit vechile biserici închinate de Alexandru cel Bun și de
Ștefan cel Mare ctitoriilor lor, care surprinzător erau construite din lemn.
Singurul monument păstrat din Țara Românească, din timpul voievodului Mircea cel
Bătrân, ctitorie a sa este biserica fostului schit Brădet ce se înscrie în rândul bisericilor de tip
triconc, preluând modelul bisericii deja consacrate de la Vodița și mai târziu de la Cozia.
Menționăm și Biserica Sfânta Vineri de la Târgoviște, zidită din cărămidă, tot cu plan triconc și
cu turlă pe naos. Dacă în această parte de sud a țării filonul bizantino-balcanic s-a păstrat, în
Moldova asistăm la o structură mai complexă prin absorbirea procedeelor constructive și
decorative preluate din arta gotică107.
Printre cele dintâi înfăptuiri ștefaniene din epocă pomenim de Bisericile din Lujeni,
Pătrăuți și Milișăuți.
106
Ibidem, p. 150.
107
Ibidem, p. 160.
69
Biserica Înălțarea Sfintei Cruci, 1487, Pătrăuți
Considerată drept model al viitoarelor edificii religioase din epoca marelui voievod,
Biserica Sfânta Cruce din Pătrăuți este zidită din piatră de carieră, are planul triconc și turla pe
naos care se așează pe un tambur cu patru arce dispuse diagonal, deasupra cărora prin patru
pandantivi se înalță ușor acest turn zvelt. Acest sistem de elansare pe verticală va da și un
conținut mai amplu și specific iconografiei ulterioare. Sistemul arcelor etajate, din vremea
domnitorului reprezintă o noutate și individualitate a constructorilor moldoveni.
Fațada e decorată în arcaturi oarbe, iar deasupra lor se vizualizează o friză de plăci pătrate
de ceramică. Ancadramentele dreptunghiulare ale ferestrelor sunt decorate cu baghete
încrucișate. Acest detaliu provine din aria Goticului, acolo fiind regăsit în arhitectura civilă sau
militară, dar și cea eclezială. Portaliile celor două intrări prezintă, de asemenea elemente ale
alfabetului gotic: arc frânt, profile în retragere (vest), în timp ce celălalt are baghete încrucișate.
Acoperișul este realizat separat, pentru fiecare parte a edificiului, model regăsit mai apoi
în epocă.
Biserica din Borzești prezintă tot un plan triconc. La acest edificiu se folosește pentru
prima dată în Moldova, lărgirea ferestrelor cu menouri și trafouri108. Cu un vădit caracter gotic se
articulează în această înșiruire și Biserica Sfântul Nicolae din Bălinești.
108
Vasile Drăguț, Dicționar enciclopedic de artă medievală românească, Ed. Științifică și enciclopedică, București,
1976, p. 202. Baghetă din piatră ce împarte pe orizontală (verticală) deschiderea ferestrei gotice sau de Renaștere.
70
Biserica Sfântul Nicolae, 1499, Bălinești
Biserica are un plan mononavat, împărțită în naos și pronaos, ea fiind boltită în

semicilindru cu dublouri. Interesant este pronaosul cu o absidă în trei laturi și turnul clopotniță pe
latura de sud. Turnul deschis ca un pridvor are bolta pe nervuri gotice. Alături de această biserică
amintim și pe cele și din Războieni și Neamț.
Biserica domnească Sfântul Nicolae, 1496, Popăuți
71
Biserica Înălțării de la Neamț are naosul de tip triconc cu turla ce este înălțată pe arcele
etajate, și căreia îi este alăturată pe latura de vest o cameră a mormintelor 109. Aceasta aflându-se
între naos și pronaos, pronaosul e boltit cu două calote semisferice, edificiul preia elemente
regăsite și la Biserica de la Borzești110.
Voievodul moldovean a ctitorit și în Ardeal câteva biserici, precum cea de la Feleac și
cea de la Vad, tot la fel și în Țara Românească la Râmnicu-Sărat și Târgoviște.
În vreme ce în Moldova se închega un stil propriu, în Transilvania eforturile se îndreptau
spre arta gotică ce s-a manifestat în marile urbe și în bisericile parohiale de rit Romano-Catolic.
Arhitectura religioasă din Transilvania stă sub semnul unor înnoiri majore.
O serie de biserici gotice ce au fost începute în secolul trecut revin la viață, Biserica de
la Sebeș e un prin exemplu din următoarele prezentate, aici s-a încercat un plan al bisericiilor de
tip hală.
La Cluj, amplul șantier eclezial al Bisericii Sfântului Mihail avea în vedere modelul
Bisericii Sfânta Elisabeta din Košice - Slovacia111. Biserica este una de tip hală cu trei nave
egale de înălțime și lățime, cu toate că, inițial planul semnala o bazilică. Din cele două turnuri a
fost realizat doar cel de nord (turnul clopotniță), în secolul al XIX-lea. Exteriorul e decorat cu
sculpturi în piatră: contraforturi cu pinacle și arcaturi, portale ample, ferestre cu traforuri, friza
cornișei – realizată cu multă migală și finețe112.
Biserica Neagră din Brașov a fost concepută ca să aibă două turnuri pe fațada de vest,
idee dorită și la Sfântul Mihail, dar la Brașov s-a realizat doar unul pe latura de sud-vest și la
Cluj la fel. Bolțile sunt de tipul stelat la ambele monumente, fiind împodobite cu sculpturi
decorative pe portaluri.113 Totodată, capitelurile dispar, iar linia profilelor are o linie întreruptă,
dând ansamblului un aspect de maximă zveltețe, înălțime. Corul este luminat de ferestre cu
traforuri. Aceste detalii sunt caracteristice la aproape toate monumentele menționate.
O serie de biserici s-au construit pe același sistem hală Sfânta Maria din Sibiu, Biserica
Reformată din Orăștie, Biserica din Deal de la Sighișoara, Biserica Romano-Catolică din Turda
și cea Reformată din Aiud, ca de altfel și Biserica din Moșna, operă a meșterului Andreas de la
Sibiu.
109
Constantin Prisnea, Mănăstirea Neamț, Ed. Meridiane, București, 1964, pp. 14, 17. Turla în decorația ei
exterioară prezintă o succesiune de firide și discuri smălțuite, brâu de cărămidă smălțuită, apoi din nou friză din trei
șiruri de discuri încadrate în alte cărămizi smălțuite. Bogăția de motive se încheie cu un alt șir de discuri, mai mici
separate prin cărămizi smălțuite dispuse vertical.
110
Vasile Drăguț, Arta gotică în România, Ed. Meridiane, București, 1979, p. 162.
111
Vasile Drăguț, Arta românească...op. cit., p. 53.
112
Biserica Sfântul Mihail din Cluj, Ed. Meridiane, București, 1966, p. 7. În decursul veacurilor corul bisericii s-a
prăbușit în 1486 și 1763, fiind refăcut între 1956-1963 definitiv pe un schelet de beton armat.
113
72
Biserica Sfânta Cuvioasă Parashiva, Feleac
Biserica parohială Sfântul Mihail, Cluj
73
Biserica Neagră, Brașov
Biserica parohială Sfântul Mihail, Cluj. Biserica Sfânta Elisabeta, Košice
74
Sculptura
Vom reține că operele de sculptură ale veacului al XV-lea în marea lor majoritate din
Transilvania, rămân înscrise în marile ansambluri arhitecturale și foarte rar se poate vorbi de
opere independente în aria Goticului, chiar dacă ele aparțin azi muzeelor ori colecțiilor private.
Dintre acestea o bună parte erau așezate pe console, în interior sau în exterior, în zona mediană a
stâlpilor fasciculați, participând la decorarea contraforților (dacă erau la exterior). Spre exemplu
menționăm statuara de la Biserica Evanghelică de la Sebeș unde se remarcă compoziții tematice
precum: Buna - Vestire, Închinarea Magilor, Vizitarea. Acestea caracterizându-se printr-o
învolburare a vestimentației ce denotă un atelier provincial, fapt ce permite să se dateze lucrările
în jurul anului 1420114. Aparținând stilului gotic, așa zisa fază molatecă, amintim, astfel de
sculpturile de sfinți și apostoli de la Biserica Neagră din Brașov.
Răstignirea artistului austriac Petrus Lantregen, se remarcă prin dominanta unei expresii
pline de dramatism, de retorism.
Iisus e redat pe cruce, aproape în mărime naturală, având în jurul Său, în proporții reduse
pe Fecioara Maria și pe Sfântul Ioan Evanghelistul. Caz unic în Transilvania este semnătura
sculptorului și anul 1417, ce apare pe latura dreaptă a piciorului crucii 115. Cu o notă de rară
expresivitate, dusă spre exprimarea durerii reținute, interioare a Mariei se înscrie și Pietà
adăpostită la Muzeul Brukenthal de la Sibiu. Maica Domnului așezată pe o laviță cu frumoase
muluri gotice ține cu finețe trupul firav a lui Hristos mort 116. Portretul e sugerat cu multă finețe și
grație, se distinge prin poziționarea lui, dar și prin prețiozitatea detaliilor. Lucrarea este datată în
jurul anului 1410.
Cu o căutare a caracterului heraldic se prezintă opera unui meșter autohton în animata
figură a Arhanghelului Mihail din Biserica parohială de la Cluj. Sfântul Arhistrateg este redat în
picioare, frontal, cu sulița în mâini, călcând peste o reptilă înfrântă. El este îmbrăcat cu o armură
medievală, vizibile fiind zalele din costumația sa. Chipul lui e greoi, fața apare încadrată de părul
amplu, cârlionțat117.
114
Ibidem, p. 172.
115
Gheorghe Arion, Sculptura gotică din Transilvania, Ed. Dacia, Cluj, 1974, p.77.
116
Ibidem, p. 75.Tânăra Fecioară e păstrată aproape integral, în raport cu Hristos ce este doar fragmentar.
117
Ibidem, p. 31. La baza lunetei se află trei steme: a Ungariei (stema imperial a lui Sigismund) din centru susținută
de un înger, a Boemiei și a Moraviei, acestea fiind prețioase elemente de datare a portalului, respective în ultimii ani
de domnie a lui Sigismund.
75
Sculptură exterioară, Biserica Evanghelică, Sebeș
Petrus Lantregen, Răstignirea, 1417, Capela Crucii, Sibiu
76
Pietà, sec. al XV-lea, Muzeul Brukenthal de la Sibiu
Sfântul Arhanghel Mihail, 1444, Biserica parohială Sfântul Mihail, Cluj
A doua jumătate a veacului al XV-lea este dominată de lucrări executate și în lemn, nu

doar în piatră. Acestea au fost destinate altarelor poliptice prezente în spațiul transilvan la
Biserica Evanghelică din Cisnădioara, la Boian, Sebeș etc.
O notă distinctă privește sculptura funerară întâlnită în pietre tombale sau reliefuri.
Amintim de frumoasa lespede de mormânt a Mariei de Mangop și de aceea a lui Ștefan cel Mare
de la Mănăstirea Putna, ce se remarcă prin decorații florale, semipalmete118, frunze de stejar.
118
Element decorativ ce înfățișează o frunză de palmier sau de acant stilizată.
77
În Transilvania se simte și influența stilului Renașterii ce s-a instituit prin decorarea
pietrelor funerare prima dintre ele fiind cea a episcopului Oradiei, Andrea Scolari (+1426).119
Ierarhul este înfățișat în chip de gisant120, fiind înveșmântat în odăjdii arhierești cu tiară.
Modelajul liber și curgerea liniilor compoziționale ce mărginesc silueta, se îndepărtează de
prototipul încetățenit al goticului rigid, așa cum apare și în pietrele funerare de la Catedrala
Romano - Catolică din Alba – Iulia.
Lespedea de mormânt a lui Ștefan cel Mare, sec. al XV-lea, Mănăstirea Putna
În spațiul Țării Românești nu s-au păstrat decât foarte puține exemple, dar nici un
ansamblu păstrat integral ce să amintească de existența și evoluția picturii murale, în schimb cele
mai importante exemple le aflăm în Transilvania și Moldova.
Continuând tradiția începută în veacul trecut cu meșteri ca Mihul de la Crișul Alb ce au
făurit o adevărată școală exemplificată prin ansamblurile de la Mănăstirea Râmeț, în acest veac
al XV-lea, primul ansamblu de pictură îl găsim la Biserica Sfântul Gheorghe de la
Sreisîngiorgiu, ctitorie a cneazului Lațcu Cîndreș și a soției sale Nistora.
Cu o dorință de înregistrare a detaliilor de factură realistă se vizualizează și tabloul votiv,
ce îi redau pe voievozii Vladislau și Miclăuș, închinând Biserica Sfântului Ierarh Nicolae de la
Ribița. Ansamblul se caracterizează printr-o frumoasă sinteză de elemente de tradiție gotică și
bizantină.
Cu un puternic accent din arta gotică, dar concomitent cu o bună tradiție ancorată în
pictura răsăriteană se remarcă și ansamblul de la Biserica Sântămăria - Orlea. Figurile
mlădioase desenate cu migală sunt colorate în armonii sonore în care predomină subtile
influziuni de roșu pământ.
În aceiași tipologie se înscrie și Biserica Adormirea Maicii Domnului din Crâșcior unde
alături de fragmente de pictură, reprezentându-i pe Sfinții regii maghiari: Ștefan, Emeric,
Ladislau se află și tabloul votiv al voievodului Bâlea Boarul cu soția sa Vișa, fiul Iova și nepoții
119
120
Efigie funerară ce redă defunctul în poziție orizontală.
78
lor Ștefan și Laslău, închinând biserica Fecioarei. Ansamblul datează din anul 1410, el poartă
numele unuia dintre pictori, Mihul.
O simbioză a receptării modelelor ce au venit prin filieră bizantină și care au fost
integrate școlilor autohtone de pictură se întâlnește și în decorația monumentală a Bisericii
Sfântul Nicolae din Densuș, decorație realizată de meșterul zugrav Ștefan la cererea familiei
Mînjina în anul 1443121.
Cea mai fecundă perioadă a acestui veac este cea dominată de ctitoriile și domnia
voievodului Ștefan cel Mare, amintim că doar între 1487-1488 el a ctitorit patru monumente,
bisericile din: Milișăuți, Pătrăuți, Voroneț și Sfântul Ilie.
Cneazul Bâlea Boarul, frescă, 1410, Biserica Adormirea Maicii Domnului, Crâscior
Sfântă muceniță, frescă, 1417, Biserica Sfântul Nicolae, Ribița
121
Vasile Drăguț, Vechi monumente hunedorene, Ed. Meridiane, București, 1968, p. 16.
79
Nașterea Fecioarei, frescă, 1311-1400, Biserica Reformată, Sântă Mărie -Orlea
Sfinți militari, Sfântul Nicolae, frescă, 1443, Biserica Sfântul Nicolae, Densuș
80
Sfinți ierarhi, frescă, 1443, Biserica Sfântul Nicolae, Densuș
Pornind de la canoanele bizantine, meșterii autohtoni au sintetizat un program iconografic

adaptat noilor arhitecturi specific moldovenești. Școala de pictură moldovenească se
caracterizează prin renunțarea la un tip auster de hieratism în favoarea unui umanism al
reprezentării personajelor, exaltând ideea de demnitate prin accentuarea unui monumentalism în
proporțiile figurilor122.
Conform Erminiilor de pictură bizantină, turla este destinată Bisericii cerești, avându-L
pe Hristos Pantocrator, în vreme ce pandantivii au fost destinați Evangheliștilor, cei ce fac
legătura între Biserica cerească și cea pământească. Atunci când avem în vedere arcele dispuse
diagonal și înălțarea turlei vorbim de o altă serie de pandantivi mai mici, iar deasupra lor se
constituie patru lunete în care iconografii au inclus scenele: Nașterea, Prezentarea la Templu,
Botezul și Schimbarea la Față.
În Sfântul Altar, bolta este dominată de Maica Domnului de tip Platitera sau cea cu
Pruncul în brațe pe tron. În registrele următoare se observă teme inspirate din Ciclul Liturgic:
Iisus Prunc în patenă, Spălarea picioarelor, Împărtășirea Apostolilor cu pâine și cu vin, repectiv
Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului. Cortegiul Sfinților Diaconi și Ierarhii Bisericii sunt
reprezentați în registrul de jos, ca liturghisitori.
Naosul cuprinde scenele inspirate din Viața și Patimile lui Iisus, în general acestea
mărginesc de la sud la nord biserica. Sub acest registru narativ, îi vedem în veșminte de luptători
pe Sfinții militari ce simbolizează Biserica luptătoare. În bisericile ctitorii voievodale, pe peretele
de vest sunt înfățișați în mărime naturală membrii familiei domnitorului. Astăzi în locul lor sunt
deseori redați episcopii titulari, scenă ce poate fi transferată în pronaos.
De multe ori în cazul bisericilor moldovenești, pandant cu tabloul votiv se pictau Sfinții
Împărați Constantin și Elena, ce desemna faptul că însuși Ștefan cel Mare se identifica cu
Marele Constantin care prin cruce a adus libertate creștinilor, astfel că, în concepția medievală,
Ștefan era un destoinic luptător împotriva cotropitorilor turci.
122
Ibidem, p. 185.
81
Cupola pronaosului este închinată Fecioarei de tipul Orantă cu Hristos Prunc în
medalion, iar împrejurul ei sunt Sfinții melozi care au compus imnele dedicate Maicii Domnului:
Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Roman Melodul, Efrem Sirul, Sfântul Isaac Sirul, Iosif făcătorul
de cântări etc.
Sfântul patron al bisericii are aici, o multitudine de scene, în vreme ce, în partea
inferioară se continuă cu teoria de sfinți, pustnici, monahi, mucenici și foarte rar mucenițe123.
Biserica Sfântul Gheorghe de la Mănăstirea Voroneț păstrează din epocă, doar picturile
din altar și naos124. Simplitatea figurilor, claritatea și vigoarea desenului se împletește cu gama
cromatică sonoră și limpede. Cina cea de Taină, Spălarea picioarelor sunt exemple relevante125.
Tabloul votiv ni-l arată pe Sfântul voievod împreună cu membrii familiei îmbrăcați în haine de
sărbătoare (doamna Maria Voichița și doi copii, o fată și un băiat, Bogdan), închinând ctitoria
Domnului prin intermediul Sfântului Gheorghe. Stilul picturilor murale contemporane cu Sfântul
Ștefan e auster, sobru, scenele sunt reduse la esențial fără accente de pitoresc126.
Biserica Sfintei Cruci de la Pătrăuți surprinde prin calda armonie de ocru auriu cu
ritmurile mlădioase ce structurează siluetele sfinților, în raport cu sobrietatea frescelor
voronețiene. Construită în anul 1487 biserica se remarcă printr-un program iconografic unitar, de
o înaltă ținută artistică. Compozițiile clare, echilibrate, desenul delicat și culoarea armonioasă
trădează influențele directe ale unui curent bizantino-paleolog cu asimilarea în mediul școlii
moldovenești de pictură. Reținem scenele cu totul impozante: Cavalcada Sfintei Cruci,
Plângerea, Tabloul votiv127. Cavalcada figurează nu doar o scenă unică în pictura medievală
românească, ci ea reprezintă și o realitate istorică, a mesajului de luptă antiotomană pe care
Ștefan cel Mare l-a adresat țării, dar și întregii creștinătăți, așa cum amintea și renumitul istoric
de artă André Grabar128.
123
Ibidem, p. 186.
124
Ana Maria Musicescu, Ion Miclea, Voroneț, Ed. Sport-Turism, Bucharest, 1978, p. 11.
125
Ana Maria Musicescu, Voroneț, ed. II, Ed. Meridiane, București, 1971, p. 12.
126
Petru Comarnescu, Voroneț, Ed. Meridiane, București, 1965, pp. 15, 17.
127
Vasile Drăguț, Dicționar...op. cit., p. 227.
128
Vasile Drăguț, Arta românească, op. cit., p. 188.
82
Tabloul votiv, frescă, 1488, Mănăstirea Sfântul Gheorghe, Voroneț
Cavalcada Sfintei Cruci, frescă, 1487, Biserica Sfintei Cruci, Pătrăuți
Zugrăvită de ieromonahul Gavril, Biserica Sfântul Nicolae din Bălinești este ctitoria
logofătului Ioan Tăutu, ctitorită înainte de 1493, ea face parte dintre cele mai importante
monumente din epoca lui Ștefan. Pictura interioară se evidențiază prin suplețea desenului și
strălucirea armoniilor cromatice. Zugravii au folosit, cu precădere culorile: roșu, brun, verde,
violet, albastru, gri. Se crede că Gavril, zugravul principal, amintit mai înainte, a recurs doar la
game cromatice rafinate, evitând culorile pure129.
Bolta pridvorului, frescă, sec. al XV-lea, Biserica Sfântul Nicolae din Bălinești
129
Corina Popa, Bălinești, Ed. Meridiane, București, 1981, p.
83
Scene, frescă, sec. al XV-lea, Biserica Sfântul Nicolae din Bălinești
Datorită sistemului de boltire semicilindrică, aproape unic în veacul al XV-lea, biserica

va da prilejul pictorului să dezvolte episoadele așa precum Ciclul Patimilor, iar în pronaos poate
sub influența Coziei se vor regăsi Sinoadele Ecumenice130.
Biserica Sfântul Nicolae – Popăuți din Botoșani se impune printr-o viziune artistică
echilibrată, ea fiind ctitorită în anul 1496, tot de prestigiosul domnitor Ștefan cel Mare.
Originalitatea maestrului zugrav se definește prin diversitatea mijloacelor compoziționale, prin
dinamica cursivă a mișcărilor, gesturilor ce stau într-o relație amplă cu aspectul narativ al
întregului. Dintre scene menționăm: Cina cea de Taină (cu Hristos așezat în mijlocul temei),
Purtarea crucii, Plângerea lui Iisus, Pogorârea la iad131.
În Transilvania sub influența goticului internațional se vor elabora o multitudine de
lucrări dominante pentru bisericile de rit romano-catolic. Este binecunoscut numele pictorului
Paul din Ung fiul lui Ștefan, ce a împodobit Biserica unitariană din satul Dârjiu, județul
Harghita, monument ce se constituie drept unul dintre cele mai prețioase din secol. Inspirat din
miniatura timpului, artistul a investit multă fantezie în modul de a decora spațiile ample, pe care
personajele cu iz laicizant se mișcă. Stilul său eclectic corespunde binecunoscutului stil frumos,
ce se afla la modă la curțile nobiliare europene132.
130
Vasile Drăguț, Dan Grigorescu, Vasile Florea, Marin Mihalache, Pictura ...op. cit.,1970, p. 35.
131
Ibidem, p. 39.
132
84
Paul de Ung, Regele Ladislau, frescă, 1419, Biserica unitariană, Dârjiu
Paul de Ung, Sfânt Arhanghel, Convertirea Sfântului Apostol Pavel, frescă, 1419,
Biserica unitariană, Dârjiu
Înrudite ca viziune și mod de reprezentare, picturile ce îmbracă Biserica Sfânta

Margareta de la Mediaș au fost realizate în anul 1420. Printre temele caracteristice se
evidențiază cele din Ciclul Hristologic, dar și reprezentări de sfinți sau de martiraj. Cu precădere
o importanță majoră a dat-o pictorul scenei Arborele lui Ieseu, temă binecunoscută ce are reale
rădăcini în pictura bizantină. Martirul celor 10 mii e relevantă în amplitudinea realizării.
Decupați pe fondul întunecat martirii impresionează prin expresia durerii exprimată prin
mijloacele unei picturi cu valențe narative.
Exponent al școlii clujene trebuie să fi fost și cel ce a decorat capela Schleynig cu ampla
narațiune plastică, ilustrând Patimile Domnului. Dispuse pe registre scenele prezintă principalele
evenimente ale suferinței hristice: Judecata lui Caiafa, Încoronarea cu spini, Biciuirea la stâlp și
Răstignirea.
85
Altarul pictat de către Toma de la Cluj, actualmente adăpostit la Muzeul Arhiepiscopal de
la Esztergom este una din realizările de prestigiu ale picturii gotice din Transilvania, din anul
1427. Tema principală este Crucificarea, urmând ca ea să fie secondată de chipuri de sfinţi, aflaţi
pe voleurile simetrice. Compoziţia centrală ne prezintă pe o cruce înaltă pe Iisus ce pare umilit
sub grandoarea ei. Multitudinea personajelor surpinse în gesturi şerpuitoare sunt înveşmântate în
draperii cu falduri suple. Claritatea desenului, modelarea figurilor şi dominanta descriptiv-
narativă a lucrării definesc capodopera într-o notă lirică, pacifistă.
Grandioasa Răstignire de la Biserica Evanghelică dedicată Sfintei Fecioare Maria de la
Sibiu, din anul 1445, este datorată pictorului Johannes de Rosenau (Rozenaw). Ampla ilustrare a
momentului morţii lui Hristos, trădează atât influenţele flamande, cât şi italiene, dar și germane.
Posibil reale înrâuri se pot face cu renumita Răstignire al lui Altichiero133.
Răstignire, frescă, sec. al XV-lea, Biserica Sfântul Mihail, Cluj
Altar poliptic, 1450, Biserica Evanghelică, Prejmer

133
86
Johannes de Rosenau, Răstignirea, frescă, 1445, Biserica Evanghelică Sfânta Fecioară
Maria, Sibiu. Altichiero da Zevio, Răstignirea, frescă, 1374-78, Oratoriul San Giacomo,
Padova
Altarul poliptic, Biserica Sfânta Margareta, Mediaș
Capodopera din Biserica Sfintei Margareta de la Mediaş, cu picturile polipticului prezintă

trăsături edificatoare cu gravurile lui Martin Schöngauer, de unde au fost inspirate 134. Artistul
134
Marcel Ghe. Muntean, Tipologia Artei Bizantine, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2012, p. 113.
87
poate fi considerat un reprezentant al Școlii Dunării (dunărene), fiind în același timp un promotor
al picturii transilvănene în perioada de trecere de la Gotic la Renaștere. Considerată o
capodoperă Răstignirea din panoul central are în compoziția ei un peisaj, aflat în planul secund.
Meșterul altarului din Mediaș a avut în vedere trasarea siluetelor arhitectonice, ce par a fi a
principalelor monumente ale Vienei, în schimb natura pare să fie inspirată din spațiul orașului de
pe malurile Târnavei135.
Broderia
Cele mai importante producții din aria broderiei aparțin școlii din Moldova. Trebuie
recunoscut faptul că înainte de a fi o piesă realizată din fire de aur, argint sau ațe colorate și
mătase sau catifea, broderia se execută pe un carton, fiind în fond tot o operă de pictură.
Epitrahilul de sărbători dăruit de Alexandru cel Bun a fost compus din 16 medalioane în
spațiul lor interior fiind incluse marile praznice: Buna Vestire, Nașterea, Întâmpinarea, Botezul
etc. La baza amplei piese liturgice se găsește silueta domnitorului, Alexandru, și a soției sale,
Marina.
Cu o mare intensitate sugestivă a morții Mântuitorului se evidențiază Epitaful lui Siluan
de la Neamț, 1437. Scena e emoționantă, în jurul trupului lui Hristos apar rânduiți în gesturi de
durere 5 îngeri, în vreme ce la cap și la picioare Domnul este plâns de Maica Domnului și de
Sfânta Maria Magdalena. Simbolurile celor patru evangheliști se vizualizează în cele patru
colțuri a epitafului.
Aparținând epocii lui Ștefan cel Mare steagul dăruit Mănăstirii Zografos de al Sfântul
Munte Athos este astăzi păstrat la Muzeul de istorie din București. Scena îl înfățișează pe Sfântul
Mare Mucenic Gheorghe, patronul Moldovei așezat pe tron, Sfântul martir ține o spadă
monumentală pe genunchi iar sub picioarele sale se vede un balaur cu trei capete.
Acoperământul de mormânt al Mariei de Mangop este o operă de mare valoare ce se
află în tezaurul Mănăstirii Putna. Figura este reprezentată din față, cu ochii închiși și cu mâinile
strânse pe piept. O arcadă trilobată decorează portretul doamnei Maria, străjuit de o coroană
princiară cu pandantivi. Detaliile, asemeni decorațiilor veșmântului cu vulturul bicefal ori cele ce
sugerează bijuteriile defunctei au fost măiestrit redate cu ajutorul firelor de aur, de argint și de
mătasă ce sunt cusute într-o varietate de combinații136.
135
136
Ibidem, p. 201.
88
Epitaful lui Siluan, 1437, Muzeul Național de Artă, București
Steagul lui Ștefan cel Mare, sec. al XV-lea, Muzeul Național de Istorie, București
89
Acoperământul de mormânt al Mariei de Mangop, sec. al XV-lea, Mănăstirea Putna
Miniatura
Miniaturile românești stau în strânsă legătură directă cu mediul monastic. Cele mai
semnificative scriptorii și ateliere de miniaturiști au existat în Moldova, începând cu secolul al
XV-lea. Cel mai de seamă miniaturist în acest secol este Gavril Uric de la Mănăstirea Putna, el
însuși fiind fiu de miniaturist. Dintre lucrarile caligrafului s-au păstrat două evangheliere și alte
patru lucrări realizate între 1429 și 1447.
Monahul de la Putna accentuează întreaga artă decorativă ce se desfășoară în jurul temei
principale. Viniete și frontispicii, inițiale, toate acestea sunt semnificativ desenate cu multă
migală și minuțiozitate.
Evangheliarul păstrat la Biblioteca Boldeiana (Boldey) din Oxford deține o interesantă
compoziție ce reunește laolaltă redarea figurativă a Sfinților Evangheliști în relație cu scrierea de
o mare eleganță și expresivitate.
Din vremea lui Ștefan cel Mare provine Tetraevanghelul copiat de ieromonahul Nicodim
de la Putna, 1473137. Autorul l-a pictat pe domnitor în straie princiare, purtând coroană.
Reprezentarea e vădit influențată de spiritul laic al redării, fiind lipsit de convenționalismul
bizantin138.
137
Ion Miclea, Octav Monoranu, Putna, Ed. Sport-Turism, Bucharest, 1977, pp. 21, 22.
138
Vasile Drăguț, Arta românească..., op. cit., p. 205.
90
Gavril Uric, Sfântul Apostol Luca, sec. al XV-lea, Bodley, Oxford
Nicodim de la Putna, Tabloul votiv, 1473, Tetraevanghelul, Humor
91
Amintim, de asemenea și de alți creatori de miniaturi din Școala de caligrafi și
miniaturiști din Moldova, Teodor Mărișescu ce a executat cinci evangheliere; Spiridon de la
Putna, călugărul Filip, caligraful Paladie, călugărul Pahomie etc.
Orfevrăria
În secolul al XV-lea, arta metalelor, turnatul în bronz, dar prelucrarea metalelor prețioase
a cunoscut un deosebit avânt, cu precădere în Transilvania unde, mai în toate marile orașe
existau bresle ale acestor meșteșuguri. Acest meșteșug a devenit important deoarece exploatările
locale de minereu prețios a dus la creșterea economiei și implicit la schimburi comerciale
semnificative.
Domnitorii români din celelalte provincii au fost principalii comandatari, ce au avut în
vedere, nu doar elemente de uz casnic sau podoabe, ci și cele liturgice printre care se numără:
sfeșnice, potire, cădelnițe, ferecături de cărți și icoane, racle, panaghiare, cristelnițe și clopote
etc.
Pe lângă Transilvania, unde s-a impus o structură decorativă cu valențe gotice, în
Moldova și Țara Românească existau ateliere de argintari ce aveau în vedere tradiția balcano-
bizantină, încetățenită și individualizată.
În registrul ornamental reținem câteva elemente precum: inscripții, reliefuri figurative cu
teme biblice, vrejuri vegetale, embleme heraldice etc.
Printre meșterii turnători și făuritori de clopote îl reținem pe Leon Hardus de la Sibiu ce
practica o iconografie răsăriteană în decorurile executate, pe meșterul Hanos ce a turnat clopote
pentru Mănăstirea Cotmeana.
Arta potirelor transilvănene stă sub influența Tirolului, Alpilor la fel ca și pictura murală
și nu numai. Caracteristicile lor constau în tălpile polilobate, picioare cu fațete, nodurile variate,
cupa înălțată. Menționăm câteva exemple de potire din Prejmer, Bunești, Dupuș, Cisnădioara,
Șelimbăr, Gușterița, Rupea, Saschiz.
Decorațiile sunt vizibile la început la baza cupei, dar după aceea, ele tind să ocupe unitar
ansamblul. Motivele se diversifică, astfel întâlnim pe lângă cele cele ornamentale cele zoomorfe,
antropomorfe, iar din acestea ultime sunt predilecte scenele biblice. Perlele metalice stau alături
de pietre prețioase, emailuri, aur și argint139.
Pe lângă potire se pot evoca și o serie de cruci, crucifixe, cădelnițe, hrismatorii (vas
metalic din Biserica Romano-Catolică de păstrare a uleiurilor sfințite), monstranțe (ostensorii sau
relicvarii cu Sfântul Trup sub formă de ostie – pâine nedospită folosită în Biserica Romano-
Catolică). Cădelnița de la Putna are în componența sa focarul asemeni unui potir, iar capacul este
precum un ediclu gotic cu trei rânduri de ferestre suprapuse, ce la rândul lor sunt decorate cu
traforuri și fleuroane.
139
Ibidem, pp. 206, 207.
92
Cădelniță, sec. al XV-lea, Mănăstirea Putna
Evangheliarul lui Nicodim, 1404, ferecătură, Mănăstirea Tismana
Evangheliarul Sfântului Nicodim are pe coperta superioară Răstignirea, iar pe cea inferioară
Pogorârea la iad, în jur se vizualizează un motiv decorativ de vrej vegetal de influență armeană.
Evangheliarul de la Humor dăruit de Ștefan cel Mare Mănăstirii Humor are în decorația sa
93
alături de scenele biblice și patru caboșoane (pietre prețioase, semiprețioase montate în metal) de
pe fațetă și alți patru bumbi striați pe verso ce au rol de susținere140.
Deosebite sunt seria de Panaghiare (taler sau cutie din metal cu reprezentarea Maicii
Domnului destinat panaghiei) ce se găsesc în marile mănăstiri, multe dintre ele fiind dăruite de
domnitori, dar și de ierarhi.
Panaghiarul de la Mănăstirea Vatoped a fost dăruit la începutul secolului următor de către
voievodul Neagoe Basarab.
Evantaiele liturgice sau ripidele reprezintă o altă categorie de obiecte liturgice. Ele au
forma unor patru lobi gotici și în centru chipuri de seafimi, fiind abundent împodobite cu motive
florale. Tehnica de realizare a lor este cea a traforului.
Evangheliar, ferecătură, 1487, Mănăstirea Humor
Considerată o adevărată capodoperă a artei metalelor la noi, racla Sfântului Ioan cel Nou
de la Suceava este păstrată în mănăstirea care astăzi îi poartă numele.
Ea narează martiriul Sfântului Ioan cel Nou; a fost lucrată prin ciocănire și gravare,
conținând mai multe plăci de argint. Iconografia e originală și a devenit prototip pentru pictarea
vieții Sfântului în secolul viitor.
140
Ibidem, pp. 208, 209.
94
Panaghiar, începutul sec. al XVI-lea, Mănăstirea Vatoped
Ceramica
Importanța fațadelor bisericilor moldovenești a dus la aprecierea și a unor elemente de

decor utilizate, așa numitele discuri de ceramică smălțuită, devenind un decor prețios și unic.
Tematica lor include: elemente heraldice, decorativ, vegetale, antropomorfe (biblice) și
zoomorfe.
Ele apar ca decor în arcurile, arhivoltele, ancadramentele arhitecturale, asemeni
Bisericilor de la Neamț sau Bălinești. Tot la fel se pomenește și de cărămida smălțuită, ca la
Biserica Sfântul Ioan din Piatra Neamț, dar și de cahle (plăci de teracotă, ceramică) întrebuințate
la construcția încălzitoarelor. Teme predilecte au fost cele ale: stemei, cerbului, leului rampant,
elefantul, cămila141.
141
Ibidem, p. 211.
95
Decor cu cahle, sec. al XV-lea, Biserica Bălinești. Cahlă moldovenească, sec. al XV-lea, Baia
Concluzii
În arhitectura din Țara Românească și Moldova se încetățenește triconcul cu adecvările

semnificative ce au survenit în ambianța elementelor de stil gotic venite, cu precădere din
Transilvania. Ca prim monument în sudul țării reținem Biserica Sfânta Vineri din Târgoviște, în
timp ce în Moldova se înregistrează o serie de edificii religioase din epoca marelui voievod
Sfântul Ștefan cel Mare: Biserica Sfânta Cruce din Pătrăuți, Biserica Sfântul Nicolae din
Bălinești, Biserica Învierii din Neamț și cea din Borzești. În Transilvania se înalță marile
catedrale de la Cluj, Sfântul Mihail și Biserica Neagră din Brașov.
În aria sculpturii reținem frumoasele exemple de la Sebeș, Sibiu, Mediaș, dar și de
pietrele funerare asemeni celei a voievodului moldovean.
Pictura monumentală îmbogățește repertoriul tematic al marilor ansambluri, atât din
Moldova, cât și din Transilvania unde stilul gotic alternează cu pictura de tradiție răsăriteană.
Menționăm frescele de la Voroneț, Pătrăuți, Bălinești, Popăuți, dar și scenele evanghelice și
retablurile de la Mediaș, Prejmer, Sibiu, Cluj, Ribița, Crâșcior, Densuș etc.
În arta broderiilor amintim de capodoperele artei medievale românești, asemeni
Epitafului lui Siluan, ori a Acoperământului de mormânt al Mariei de Mangop.
Cei mai de seamă miniaturiști în acest secol au fost Gavril Uric și Nicodim de la
Mănăstirea Putna, cel din urmă cu binecunoscutul său Tetraevanghel cu reprezentarea
domnitorului Ștefan în straie princiare, purtând coroană.
În secolul al XV-lea, arta metalelor, a celor prețioase și prelucrarea lor a cunoscut un
avânt, cu precădere în Ardeal unde, mai în toate marile orașe existau bresle ale acestor
96
meșteșuguri. În acest sens printre cele mai frumoase realizări pomenim de Evangheliarul lui
Nicodim și de Evangheliarul de la Humor dăruit de domnitorul Moldovei.
Discurile de ceramică smălțuită cu tematica dominată de elemente heraldice, decorativ -
vegetale, antropomorfe și zoomorfe se regăsesc ca decor în arcurile, arhivoltele, ancadramente
arhitecturale din bisericile de la Neamț sau Bălinești.
Cursul IX
Secolul al XVI-lea în Transilvania, Moldova și Țara Românească
Arhitectura fortificată
În Transilvania, așezările urbane aparțineau, în mod special comunității maghiare și a

sașilor, existând cetăți, castele și biserici fortificate. Sibiul beneficia de o cetate istorică cu
turnuri, încă din secolul al XV-lea, de aceea în acest veac se va trece la modernizarea
fortificațiilor. În același fel, dar cu o planimetrie diferită se remarcă cetatea Brașovului, dominată
de Turnul Negru ori cel Alb ce străjuiesc urbea. Ziduri de piatră și de cărămidă, șanțuri adânci,
bastioane, toate acestea fac parte din arsenalul unei redutabile construcții din secolul al XVI-lea.
Clujul, Mediașul, Sighișoara, Bistrița sunt tot atâtea orașe cu cetăți structurate apte de a răspunde
oricărui atac dușman.
În acest secol cetățile ridicate din Ardeal, dar și din Crișana și Banat au avut drept model
construcțiile bastionare în stil italian142. Reținem cetatea de la Aiud, Alba-Iulia, Gherla. Ultima a
142
Ibidem, p. 215.
97
fost construită pe plan dreptunghiular, adaptându-se sistemul bastioanelor pentagonale. 143 Tot la
fel amintim de cetăți bastionare de la Satu-Mare, Caransebeș, Arad, Oradea.
Cetățile parohiale bisericești, țărănești fortificate sunt numeroase. Semnificativ este
planul geografic, în acest sens este importantă adaptarea condițiilor mediului. În țara Bârsei
predomină planurile circulare, ovale, poligonale, având în centru biserica. Cetățile de la Prejmer,
Hărman, Sînpetru, Codlea, Vulcan, Ghimbav, Cristian, Rodbav, Cisnădie, Șura Mare, Șeica
Mare, Șeica Mică erau prevăzute cu mai multe nivele, încăperi de refugiu, ziduri grandioase etc.
Decorațiile exterioare, în mod special din zona Sibiului aveau combinația ferestrelor de
tragere, gurilor de aruncare, consolelor de tragere, arcaturilor, drumurilor de strajă,
contraforturilor.
Arhitectura civilă
Spre deosebire de cetățile fortificate, tributare Evului Mediu, reședințele episcopale,

castelele și casele nobiliare prezintă influențe semnificative din arta Renașterii. Din aceste prime
categorii precizăm că cele mai somptuoase reședințe episcopale au fost la Oradea și Alba-Iulia.
Casele de locuit au fost construite la început din lemn; în secolul al XVI-lea, ele se vor ridica din
piatră. La Mediaș casa Schuller este construită în anul 1532. Casa e prevăzută cu o poartă cu
ancadrament de piatră144 care conduce printr-un gang boltit spre o curte interioară. Din curte
printr-o scară se ajunge la încăperile de la etaj. Casa Mielul alb, Casa cu cerb, Casa lui Johannes
Zidarul de la Bistrița are două nivele, fațada cu două nivele, portalul gangului, ancadramentele
ferestrelor tripartite, balcon pe console caracterizează arhitectura civilă a acestui veac145.
În Transilvania au fost construite o serie de castele cu curte interioară pe plan patrulater,
fiind străjuite de turnuri de colț și clădiri. Reținem castelele din: Făgăraș, Aghireș, Șimleul-
Silvaniei, palatul voievodal de la Turda, castelul Mănăstirea (jud. Cluj) și altele.
Notăm printre casele nobiliare, Casa Haller de la Sibiu, Casa argintarului de la Bistrița, la
cea de-a doua domină portalul gangului, străjuit de două semicoloane canelate, rânduite pe
socluri înalte și având, deasupra un antablament. Etajul superior e înțesat de patru ferestre cu
cornișă de piatră, așezată pe console146.
În aria artei religioase în Transilvania arhitectura va înregistra o serie de realizări

tributare încă Goticului cu reverberațiile noi ale Renașterii. Printre asemenea monumente
exemplare amintim de Biserica Evanghelică din satul Biertan, inspirată din Biserica din Deal de
143
Vasile Drăguț, Dicționar...op. cit., p. 48. Bastionul este turnul circular, scund și era prevăzut cu o platformă
pentru artilerie. Ele flanchează zidurile de incintă a le cetății.
144
Vasile Drăguț, Dicționar...op. cit., p. 19. Cadrul de piatră al unei ferestre sau uși, portal. Era decorat cu profile,
reliefuri, vrejuri ca și în cazul edificiilor brâncovenești.
145
Vasile Drăguț, Arta românească....op. cit., p. 222, 223.
146
Ibidem, p. 227.
98
la Sighișoara, de tip hală și cu trei nave; Bisericile din Dârlos (jud. Sibiu), Viișoara (jud. Bistrița-
Năsăud), Armășeni (jud. Harghita), Boian și Boz (jud. Alba). Ornamentul implică decorația
traforată a ferestrelor, ancadramente și console figurative.
Unicul monument păstrat în stilul Renașterii este capela canonicului Ioan Lázo, adosită
Catedralei Romano-Catolice de la Alba –Iulia, provenind din anul 1512. Portalul este încadrat de
doi pilaștri cu motive florale are un antablament ce conține stema donatorului susținută de doi
îngeri. Colțurile fațadei au de asemenea, pilaștri canelați ce ajung în partea superioară până la
cornișa portalului. Tot în partea de sus, cornișa are trei nișe pentru statui.
Cea mai importantă construcție din epocă este Biserica Evanghelică din Bistrița la care a
lucrat, consolidând partea vestică arhitectul italian Petrus Italus Lugano între 1560-1563.
Arhitectul a îmbogățit edificiul cu trei portaluri decorate cu o plastică specifică Renașterii.
Biserica Fortificată, sec. al XVI-lea, Biertan
Cetățuia, sec. al XVI-lea, Brașov
99
Casa Haller, sec. al XVI-lea, Sibiu
Casa Argintarului, sec. al XVI-lea, Bistrița
100
Biserica fortificată, sec. al XVI-lea, Dîrlos
Biserica fortificată, sec. al XVI-lea, Boian
101
Capela Lázo, sec. al XVI-lea Alba-Iulia
102
Biserica Evanghelică, sec. al XVI-lea, Bistrița
Arhitectura fortificată în Moldova și Țara Românească
În Moldova, din timpul domnitorului Petru Rareș se vor ridica două cetăți: Soroca și
Tighina. Prima are un plan circular, fiind înzestrată cu turnuri, tot circulare dar și pătrate, ziduri
monumentale de 15-20 metri, creneluri (metereze) și merloane 147. Cealaltă cetate a fost construită
pe plan dreptunghiular.
Alături de cetățile orășenești se pot nota și cele mănăstirești, ce adăposteau bisericile,
construcțiile monahale și reședința domnească. Ștefan cel Mare a dispus de o asemenea
construcție la Putna, Petru Rareș a avut-o la Probota, existând și la Moldovița, Sucevița, Slatina.
Cetatea Lui Alexandru Lăpușneanu de la Slatina era de plan rectangular, cu turnuri poligonale și
ziduri de 12 metri.
147
Vasile Drăguț, Dicționar...op. cit., pp. 203, 112. Panoul de zid dintre două creneluri ce adăpostește trăgătorii este
merlonul. Merlonul există în ambianța crenelului, ce în esență este zidul vertical și constituie sistemul de crenelaj
specific zidului medieval.
103
Arhitectura laică-civilă
Prin meșterii veniți de la Bistrița la curtea lui Petru Rareș se vor aduce în Moldova
elemente de tipologie ale Renașterii din Transilvania. Aceste forme sunt lesne de văzut la
construcțiile civile, dar mai târziu și la cele religioase. Ancadramente de piatră, decorul
sgrafitat148 și colorat al tencuielilor, imitând bosajele etc. Asemenea detalii putând fi văzute la
curtea de la Hârlău, casa domnească din cadrul Mănăstirii Bistrița etc.
În categoria curților se pomenește și de cea de la București: Curtea Veche, construită pe
vremea lui Mircea Ciobanul (1545-1554; 1558-1559). Din amplele beciuri existențe până azi,
remarcăm zidurile puternice, biserica paraclis, ziduri de incintă, porți și drumuri de strajă.
Semnificativă este locuința domnească construită în anul 1581 în vremea lui Petru Cercel
(1583-1585) de la Târgoviște, aflată în continuarea vechiului palat al lui Mircea cel Bătrân.
Etajată, clădirea avea la parter încăperile cancelariilor, etajul, accesibil printr-o scară exterioară,
era destinat apartamentelor de locuit și posibil unei săli de sfat.
În registrul religios, Moldova continuă tradiția ștefaniană, fiind reluate și interpretate

modelele Școlii de arhitectură deja consacrate.
Și în Țara Românească fenomenul e identic, se va continua cu moștenirea secolelor
precedente; cu toate acestea două semnificative inițiative vor da modelul viitoarelor monumente
ctitoricești: Biserica Mănăstirii Dealu și cea Episcopală de la Curtea de Argeș. Aceste două
exemple vor constitui o autentică emblemă de Școală Muntenească de arhitectură, ce se va
extinde la majoritatea monumentelor din epocă.
Ca dominantă în acest timp se va generaliza pridvorul deschis, ce exprimă o relație unică
dintre interiorul și exteriorul lăcașului de cult. Tot la fel, planul triconc se va multiplica la
bisericile mănăstirești, în timp ce planul mononavat va fi specific paracliselor curților domnești
ori boierești149.
Biserica din Părhăuți a fost prevăzută cu un pridvor deschis cu două largi arcade,
deasupra cărora se află un foișor deschis pe trei laturi. La această biserică aflăm primul pridvor
deschis din arhitectura religioasă din Moldova.
Biserica Mănăstirii Sfântul Nicolae din Probota, este rectitorită de Petru Rareș în anul
1530, având modelul altor biserici din epoca de dinainte, având ferestrele largi ale pridvorului.
Biserica este pe plan treflat, fiind construită din piatră și cărămidă. Are întreaga dispoziție a
bisericilor moldovenești din epocă: pridvor, pronaos, gropniță, naos și altar 150. Turla de pe naos e
148
Ibidem, p. 272. Sgraffiti -start de tencuială divers colorată suprapus peste un altul, iar apoi prin degajarea unor
anumite părți (în funcție de compoziție), putându-se vedea stratul de fond – initial. Efectul e semănător cu
basorelieful.
149
Vasile Drăguț, Artă românească…op. cit., p. 227.
150
Gheorghe Buzatu, Mănăstirea Probota, Ed. Meridiane, București, 1968, pp. 13, 15. Se regăsesc același elemente
specific medievale: contraforți, console, ancadramente la uși și ferestre etc. În gropniță sunt adăpostite mormintele
104
sprijinită pe un sistem de patru arcuri în plin cintru pe care se ridică tamburul, iar deasupra sunt
dispuse pieziș alte patru arce ce constituie suportul cupolei cilindrice în interior151.
În același an, 1530, se va ridica noua Biserică a Mănăstirii Humor, rectitorită sub
îndemnul lui Petru Rareș de către logofătul Teodor Bubuiog. Și în acest caz s-a renunțat la
ferestre, pridvorul e deschis pe cele trei laturi cu arcade monumentale. S-a așezat în acest context
deasupra camerei mormintelor și o cameră a tezaurului, de asemenea, naosul nu este prevăzut cu
turlă152.
Puțin mai târziu domnitorul Rareș ctitorește o nouă biserică, pentru Mănăstirea
Moldovița în 1532 care va fi pictată în 1537. Planul triconc este asemănător celui de la Humor cu
turla pe naos; noul edificiu are o cameră a mormintelor, dar mai cu seamă pe latura de vest un
pridvor deschis cu trei arcade grandioase, înalte 153. Același plan îl întâlnim și la Putna și la
Neamț. Același ctitor va fi și la renumitele Biserici: Sfântul Dumitru Suceava (1534-1535),
Râșca, Sfânta Parascheva Roman, Sfântul Dumitru Hârlău. Tot la fel, preluând exemplul
domnitorului și boierii vor ctitorii biserici pe plan triconc. Mateiaș visternic, Coșula și
Horodniceni; pârcălabul Hîra la Zăhărești și altele.
Ultimul mare ctitor, continuator al familiei mușatinilor a fost Alexandru Lăpușneanu
(1552-1561; 1564-1568). El a refăcut Biserica Mănăstirii Bistrița, a adăugat un pridvor Bisericii
Sfântului Nicolae din Rădăuți, Biserica Mănăstirii Slatina.
Între 1582-1583, falnica familie a Movileștilor ctitorea Biserica Mănăstirii Sucevița.
Edificiul prezintă: plan triconc cu turlă pe naos, camera mormintelor cu cea a tainiței deasupra,
pronaos cu două travee și pridvor închis pe latura de vest. Pridvor luminat și deschis cu trei
abside scunde. Existența acestor pridvorașe pe nord și pe sud anunță o concepție nouă ce face
legătura cu arta pridvoarelor din Țara Românească. Prin acest detaliu Sucevița face legătura între
Școlile de arhitectură din Moldova și Țara Românească.
În Țara Românească cel mai semnificativ monument în pragul de trecere dintre cele două
veacuri a fost Mănăstirea Dealu, construită între anii 1499-1501. Naosul e unul triconc cu turlă,
existent și în timpul lui Mircea cel Bătrân la Cozia.
Pronaosul aduce noutatea, el este alcătuit din două travee inegale, spre vest el este boltit
în semicilindru dispus axial, către răsărit și separat printr-un arc în plin cintru. Acest spațiu este
destinat necropolei domnești, fiind ceea ce în Moldova era denumit gropniță. Un arc median
desparte partea superioară în două secțiuni egale, având un plan pătrat, deasupra lor, prin
intermediul pandantivilor fiind înălțate două turle zvelte, ce dimpreună cu turla de pe naos,
reprezintă coronamentul bisericii154. Cele două turle au nu doar un aspect estetic, ci ele
potențează caracterul de necropolă domnească la Mănăstirea Dealu, fiind o soluție originală în
arhitectura epocii.
ctitorului Petru Rareș, a soției Elena și a fiului Ștefan, precum și lespedea Doamnei Oltea.
151
Ibidem, p. 16.
152
Vasile Drăguț, Artă românească…op. cit., p. 32.
153
Mănăstirea Moldovița, Ed. Meridiane, București, 1965, p. 5.
154
Ibidem, p. 237.
105
Pe fațadă un brâu încinge și separă în părți inegale, edificiul. Fiecare parte fiind
împodobit cu arcaturi ritmice, cu ciubuce. Bazele tamburilor turlelor, pe fațada de vest sunt
decorate cu entrelacuri155 în relief. Lintelul intrării vestice prezintă bolțari diverși colorați, fiind
tăiați ondulat.
Biserica Mănăstirii Tismana este reconstruită de Radu cel Mare (1495-1508) între anii
1495-1508. Edificiul pe plan triconc, având câte o turlă pe pronaos și alta pe naos. La ambele
turle, în locul pandantivilor au fost utilizate trompe de colț. Pe latura de vest, în cele trei laturi se
află un pridvor deschis pe arcade, cu stâlpi masivi de zidărie. Deasupra pridvorului se înalță o
turlă scundă.
După domnitorul Radu cel Mare, se înscăuna în anul 1512 pe tronul Țării Românești,
Neagoe Basarab (1512-1521) ctitorul Bisericii Episcopale din Curtea de Argeș zidită între 1512-
1517. Și în acest caz biserica are un plan triconc cu turlă pe naos, pronaosul cumulând și funcția
de necropolă domnească este supradimensionat în lărgime, fiind prevăzut cu 12 coloane
(simbolul celor 12 Apostoli) ce susțin o cupolă156. Totodată, alte două turle mai mici, răsucite se
află pe cele două laturi, în colțurile vestice. Fațada e împărțită în două registre printr-un brâu în
torsadă, purtând o bogată decorație în relief plat. Repertoriul decorativ cuprinde motive din
spațiul caucazian și armean.
Cetatea Soroca, sec. al XVI-lea
155
Vasile Drăguț, Dicționar...op. cit., p. 136. Motiv ornamental sculptat sau pictat, constând dintr-o
împletiturăorganizată de linii curbe, frânte etc. O găsim în frontispiciile de manuscris și în sculptura romanică și
postbizantină din țara noastră.
156
Emil Lăzărescu, Biserica Mănăstirii Argeșului, Ed. Meridiane, București, 1967, pp. 24, 25. Soluția acestui
pronaos lărgit a dat posibilitatea constructorului să reorganizeze încăperea, redimensionând spațiului cultic,
semnificativ necropolei domnești argeșene, în raport cu aria destinată pietrelor funerare.
106
Curtea Domnească, sec. al XVI-lea, Târgoviște
Casa Domnească, sec. al XVI-lea, Mănăstirea Galata
Biserica Tuturor Sfinților, sec. al XVI-lea, Părhăuți
107
Biserica Mănăstirii Adormirii Fecioarei, sec. al XVI-lea, Humor
Biserica Mănăstirii Buna Vestire, sec. al XVI-lea, Moldovița
108
Biserica Mănăstirii Învierea Domnului, sec. al XVI-lea, Sucevița
Biserica Mănăstirii Dealu, sec. al XVI-lea, Târgoviște
109
Biserica Mănăstirii Tismana, sec. al XVI-lea
Biserica Episcopală, sec. al XVI-lea, Curtea de Argeș
110
Biserica Episcopală, detaliu, sec. al XVI-lea, Curtea de Argeș
Biserica Mănăstirii Snagov, sec. al XVI-lea
111
Bolnița Coziei, sec. al XVI-lea
Biserica Mănăstirii Prislop, sec. al XVI-lea
112
Biserica Domnească, sec. al XVI-lea, Târgoviște
Biserica Sfântul Nicolae, sec. al XVI-lea, Șcheii Brașov
113
Biserica Mănăstirii Galata, sec. al XVI-lea
Biserica Mănăstirii Căluiu, sec. al XVI-lea
114
Biserica Mănăstirii Secu, sec. al XVI-lea
Cel mai vechi ansamblu mural din Țara Românească este păstrat la Bolnița Mănăstirii
Bistrița din Vâlcea. Executată între 1520-1522, probabil de un ucenic de-a lui Dobromir,
eventual Dumitru sau Chirtop, dispunerea iconografică amintește de picturile din pronaosul
Bisericii Coziei157. Culorile reduse la cele de pământ, fondul albastru închis, aproape negru dau
un sentiment de austeritate, având un puternic caracter monastic.
Picturile din naosul Bisericii Episcopale de la Argeș pot fi datate în jurul anului 1526,
fiind realizate probabil de către Dobromir din grija lui Radu de la Afumați, ginerele domnitorului
Neagoe Basarab, devenit sfânt al Bisericii 158. Din cauza restaurărilor din secolul trecut, din ampla
decorație murală se mai păstrează doar câteva lucrări, azi aflate în custodia Muzeului Național de
Artă din București.159 Desenul precis și coloritul somptuos uimește prin frumusețea detaliilor.
Tabloul votiv reține prin caracterul ceremonial impus figurilor princiare, dar și prin vestimentație
și statică. Se simte o laicizare a portretelor, alături de elemente ce țin de heraldica bizantină, așa
precum vulturul bicefal de pe mantia lui Neagoe Basarab.
Paraclisul Bolniței de la Cozia a fost zugăvit din grija domnitorului Radu Paisie între
anii 1542-1543160. Frescele se impun prin forța evocatoare, anumite teme asemeni Împărtășirea
Apostolilor cu Iuda redat întors cu spatele și scuipând; de asemenea unică în scenele picturii
românești vechi este cea a Necredinței lui Iuda. În pridvor se vizualizează portretul voievodului
Mircea cel Bătrân, cu fiul său, Mihail, reprezentare similară după cea din biserica mare a Coziei,
157
Carmen Laura Dumitrescu, Pictura murală din Țara Românească în veacul al XVI-lea, Ed. Meridiane, București,
1978, p. 10.
158
Ibidem, p. 15.
159
Vasile Drăguț, Arta românească...op. cit., p. 263.
160
Carmen Laura Dumitrescu, Pictura murală din Țara….op. cit., p. 16.
115
înainte de restaurarea din 1705161. Claritatea compozițiilor, desenul riguros, varietatea armoniilor
cromatice caracterizează acest ansamblu religios.
Biserica Mănăstirii Snagov este pictată prin mijlocirea lui Petru cel Tânăr, fiul și
urmașul lui Mircea Ciobanul162. Stilul reprezentărilor, prin suplețea liniilor și proporția figurilor
ne amintește de tradiția bizantină, întâlnită și la Biserica Episcopală de la Curtea de Argeș.
Frescele prin proporția lor constituie cel mai mare ansamblu mural medieval păstrat într-o
biserică din țara noastră163.
Tabloul votiv, Radu Paisie (Petru de la Argeș), frescă, 1542-1543, Paraclisul boltniței,
Cozia
Adormirea Fecioarei, frescă, 1542-1543, Paraclisul bolniței, Cozia

161
Arhimandrit Gamalil Vaida, Mînăstirea Cozia, vestită ctitorie a lui Mircea Voievod cel Mare – 600 de ani de
existență, Ed. Episcopiei Râmnicului și Argeșului, Râmnicu – Vâlcea, 1986, p. 44.
162
Carmen Laura Dumitrescu, Pictura murală din Țara….op. cit.,p.18.
163
116
Dobromir?, Intrarea Maicii Domnului în Biserică, frescă, 1563, Biserica Mănăstirii
Snagov
Dobromir de la Târgoviște, Scenă de martiriu, frescă, 1564, Biserica Mănăstirii Tismana
117
Considerate a fi tot creația lui Dobromir, frescele de la Mănăstirea Tismana au fost
executate în anul 1564, prin dania vornicului Nedelcu Bălăceanu164. Impresionează ingeniozitatea
și talentul de mare ilustrator, narator al artistului ce surpinde cu multă vioiciune scenele
Sinaxarului165.
Tot în epocă, reținem și de Biserica Mănăstirii Căluiu, ce datează din 1594, ctitorie a
familiei Buzeștilor ea fiind pictată de pictorul Mina. Impunător este tabloul votiv care îi
înfățișează pe membrii familiei Buzești: Radu, Preda și Stroie, și de asemenea un altul cu Mihai
Viteazul și Petru Cercel166.
În Moldova, primul monument zugrăvit în epocă este Biserica Sfântul Nicolae din
Dorohoi, ctitorie ștefaniană, pictată între 1522-1525. Schemele compoziționale sunt înrudite cu
cele de la Popăuți, Botoșani. Ciclul Hristologic are în componența sa același număr de episoade
și ordine narativă167. Important în redactarea tabloului votiv este că, fiecare membru este pictat
individual, acest lucru fiind întărit și de arcada din partea superioară ce corespunde fiecăruia în
parte. În acest caz, autorul a scos în evidență ideea dinastică, comparabil cu cel din Biserica
Epicopală de la Curtea de Argeș.
Biserica Coborârea Sfântului Duh din Dobrovăț este, totodată ctitorie a lui Ștefan cel
Mare. Interiorul a fost pictat în 1529 operă ce inaugurează suita de picturi murale din epoca lui
Petru Rareș. Se crede că au lucrat o echipă cu cel puțin trei meșteri. Tabloul votiv este solemn, el
îl redă pe ctitor, respectiv pe Ștefan cel Mare, alături de Petru Rareș și de fratele lui, Bogdan al
III-lea, înaintaș la domnie168. Austeritatea cromatică, simțul armoniei dau o puternică impresie de
meditație.
În camera mormintelor noutatea o reprezintă tema Sinaxarului, ce de aici înainte se va
bucura de o maximă popularitate, fiind întâlnită în monumentele moldave.
Biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău, ctitorită de Petru Rareș și destinată a fi paraclis
domnesc a avut pictură murală și pe pereții exteriori (azi nepăstrată). Această biserică a fost
modelul viitoarelor ansambluri iconografice, coerente și decorative, semnificative ce
caracterizează pictura veacului al XVI-lea exterioară, cu marile monumente moldovenești:
Humor, Moldovița, Voroneț, Arbore și Sucevița. Temele care îmbrăcau biserica la răsărit au fost:
Rugăciunea Tuturor Sfinților, Imnul Acatist și Arborele lui Ieseu.
În interior predomină compozițiile ample, dominate de multitudinea de personaje tratate
decorativ.
Biserica Sfântul Nicolae din Probota ctitorită de Petru Rareș și devenită necropolă
domnească a fost pictată în jurul anului 1530, fiind una din cele mai frumoase și impozante
realizări ctitoriale169. Întreg programul iconografic se datorează, credem lui Grigorie Roșca,
164
Carmen Laura Dumitrescu, Pictura murală din Țara….op. cit., p. 19.
165
Arta românească…op. cit., p. 288.
166
167
168
Vasile Drăguț Dobrovăț, Ed. Meridiane, București, 1984, p. 7.
169
Ibidem, p. 270.
118
viitorul mitropolit170. Temele Sinaxarul și Sinoadele Ecumenice vor trece în pronaos. Tot aici,
apare pe cele două bolți Maica Domnului cu Pruncul și Sfânta Ana cu Fecioara, pruncă171.
În pridvor, pentru prima dată apare în pictura din Moldova Judecata de Apoi (existentă la
Mănăstirea athonită Lavra din anul 1513). Ampla compoziție se desfășoară pe bolțiile gotice,
interioare, fiind singura parte a bisericii ce păstrează pictura originală172.
Exteriorul mult distrus a avut magistralele scene: Rugăciunea Tuturor Sfinților, Asediul
Constantinopolului și Imnul Acatist, Arborele lui Ieseu173.
Biserica Mănăstirii Humor este primul monument bine păstrat unde se remarcă măiestria
Școlii de pictură din Moldova. Ctitorie a logofătului domnesc Teodor Bubuiog și a soției sale
Anastasia, biserica se crede că a avut trei meșteri, printre care, cu siguranță o bună parte din
scene au fost opera lui Toma zugravul de la Suceava, pictorul lui Petru Rareș174.
În tematica gropniței se remarcă Ciclul vieții Fecioarei, Acatistul Arhanghelului Mihail
și portretul ctitorului în veșminte de epocă175. Tot la fel, portretul domnitorului și al Elenei se
vizualizează în naos. Turla din pronaos a fost destinată Maicii Domnului de tipul Vlahernotissa
înconjurată de Arhangheli, Profeți și Melozi în pandantive.
Tabloul votiv, frescă, 1529, Biserica Sfântul Nicolae, Dobrovăț
170
Mănăstirea Probota Monastery, Ed. Tipo Dec ’95, București, 2009, p. 9.
171
Tereza Sinigalia, Mănăstirea Probota, Ed. Academiei Române, București, 2007, p. 16.
172
Gheorghe Buzatu, op. cit., p. 22.
173
Miclea Ion, Florescu Radu, Probota, Ed. Meridiane, București, 1978, p. 22.
174
Nicolae Stoicescu, Ion Miclea, Humor, Ed. Sport-Turism, Bucharest, 1978, p. 11.
175
Vasile Drăguț, Humor, Ed. Meridiane, București, 1973, p. 20.
119
Tabloul votiv, frescă, 1532, Biserica Sfântul Nicolae, Probota
Bolte, pronaos, frescă, 1532, Biserica Sfântul Nicolae, Probota
Tabloul votiv, frescă, 1535, Biserica Mănăstirii Humor

120
Asediul Constantinopolului, frescă, 1535, Biserica Mănăstirii Humor
Exteriorul lăcașului de cult este decorativ, compartimentat cu o multitudine de scene, ce

prin diversitatea lor reduc din aspectul de monumentalitate al ansamblului. Cu toate acestea,
autorul a investit în calitatea și valoarea artistică ce se pune în valoare, prin dominanta cromatică
a roșului utilizat, cu precădere.
Imnul Acatist cu cele 24 de reprezentări e precedat, în partea de jos de grandioasa scenă
a Asediului. Tema evocă victoria creștinilor din anul 626, împotriva perșilor. Bizantinii însoțiți
de împăratul Heraclius, dar și de icoana miraculoasă a Maicii Domnului sunt ilustrați în această
compoziție de valoare artistică și istorică, nu luptând împotriva perșilor, ci a otomanilor. Prin
importanța acestei picturi, se atrăgea atenție moldovenilor despre inamicul creștinătății întregi:
turcii. Însuși Toma, pictorul, se crede că s-a zugrăvit într-un călăreț ce omoară cu lancea un turc.
În continuare se desfășoară temele din Viața Sfântului Nicolae și Rugăciunea Tuturor
Sfinților. Ultima dintre ele este monumentala Deisis. Ea cuprinde întreaga osatură trilobată a
bisericii. Organizată pe registre, tema se prezintă într-o rugăciune universală, grupând alături pe
Îngeri, Arhangheli, Profeți, Apostoli, Sfinți și Mărturisitori ai credinței în Hristos 176 ce stau
înaintea Mântuitorului și a maicii Sale.
Biserica Buna-Vestire de la Mănăstirea Moldovița reprezintă o altă bijuterie artistică din
vremea lui Petru Rareș. Pictura interioară deși finalizată cu doar câțiva ani de la zidire nu se
păstrează, ea a fost repictată în secolul al XVII-lea177.
Fresca exterioară a fost realizată în 1537, în fruntea echipei, afându-se tot pictorul Toma. Și în
acest caz asemănările tematice sunt evidente ca și la Humor, spre exemplu: Imnul Acatist, de o
rară frumusețe ne întâmpină în decorarea peretelui exterior, de sud. Asediul și Rugăciunea sunt
nelipsite; în schimb scenele cu Ciclul Sfântului Nicolae au fost înlocuite, aici cu Arborele lui
Ieseu, temă care exprimă descendența sacră a Mântuitorului178.
176
Vasile Drăguț, Arta românească…op. cit., pp. 276, 277.
177
Corina Nicolescu, Mănăstirea Moldovița, Ed. Meridiane, București, 1965, p. 17.
178
Corina Nicolescu, Ion Miclea, Moldovița, Ed. Sport-Turism, Bucharest, 1978, pp. 24, 25.
121
Farmecul coloritului proaspăt seamănă cu cel al Voronețului, doar că aici geometrismul e
înlocuit cu bogăția și varietatea motivelor decorative, predominant florale ce se armonizează cu
cadrul natural și cu țesăturile și costumul popular moldovenesc179.
Biserica Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul din Arbore a fost împodobită cu
nestemata mantie de pictură în anul 1541, de către Dragoș Coman, fiul popii de la Iași, alături de
ucenicii săi. Ctitorie a logofătului Luca Arbore, cel ce a plătit cu viața dimpreună cu fiii săi,
pentru complotul atentat împotriva lui Ștefăniță vodă, este o biserică fără turle, așa cum se poate
observa din planimetria lăcașului de cult.
Picturile din interior păstrează tradiția altor biserici deja prezentate, în vreme ce la
exterior tema Judecății de Apoi e monumental zugrăvită pe peretele de sud. În registrele cu
imaginile celor condamnați se vizualizează tătarii, papistașii și reformații, lesne de recunoscut
din vestimentația purtată. Peretele de vest, păstrat în bună stare înfățișează plastic aproximativ
80 de scene din viețile Sfinților Gheorghe, Dimitrie, Nichita Mărturisitorul și Parascheva180.
Personajele redate în costume occidentale, lasă să înțelegem că autorul lor avea o bună
cunoaștere a tipologiei artei italiene. Acest lucru se vede și din rezolvările pictoricești, ce în
parte, din punct de vedere tehnic, se dovedesc a fi un bun mixaj între tehnica fresco și secco.
Sub profunda înrâurire a Mitropolitului Grigorie Roșca, ajuns în scaunul arhieresc din
anul 1547, picturile exterioare de la Biserica Sfântul Gheorghe de la Mănăstirea Voroneț,
ctitorie a lui Ștefan cel Mare,impresionează prin armonia și coerența programului iconografic.
Cea mai grăitoare compoziție este cea a Judecății de Apoi ce ocupă, prin excelență întreg
peretele de vest al lăcașului181. Organizată pe 5 registre clar delimitate, lucrarea reprezintă prin
complexitatea și omogenitatea ei, dar și prin valoarea ei teologică și artistică un unicat în întreaga
istorie a artei universale. Registrul de sus e cel destinat zodiacului, având-l în centru pe Cel Vechi
de Zile. Registrul următor e cel în care apare tribunalul ceresc cu Sfinții Apostoli, în mijloc,
tronând Hristos și cei doi intercesori Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul. Al treilea
registru este Tronul Etimasiei către care se află îndreptați și îngenunchiați Adam și Eva. În
partea dreaptă se observă cetele celor mântuiți, conduși de Apostolul Neamurilor, Pavel, iar în
dreapta sunt rânduiți cei păcătoși, printre ei îi recunoaștem pe: tătari, turci, armeni. În partea
inferioară scena ne arată râul de foc, precum și episoadele Învierea morților, Balanța dreptății,
Moartea celui drept, Moartea celui păcătos, Cetatea Raiului cu Sfântul Apostol Petru ce este
înaintea drepților182.
Mesajul operei este tot unul antiotoman, ca și la Humor sau Moldovița. Intensitatea
expresivă a acestei lucrări e dată de personajele redate printr-un desen viguros și a unui colorit
viu, reconfortant.
Desigur priceperea și măiestria țin și de specificitatea albastrului, care a devenit în timp
emblema acestei mănăstiri.
179
Ibidem, pp. 21, 22.
180
Vasile Drăguț, Arbore, Ed. Meridiane, București, 1969, p. 30.
181
Corina Nicolescu, Ion Miclea, Arbore, Ed. Sport-Turism, Bucharest, 1978, p. 15.
182
122
După moartea lui Petru Rareș, Școala de pictură moldovenescă va intra într-o perioadă
mai puțin fecundă, dar înnoirea și continuarea altor realizări artistice de valoare se va produce
odată cu venirea pe tronul Moldovei a domnitorului Alexandru Lăpușneanu (1564-1568).
La îndemnul episcopului Macarie al Romanului, domnitorul se va îngriji de împodobirea
ansamblui eclezial al Catedralei orașului. Autenticitatea narativă, coloritul expresiv și frumusețea
peisajelor, redate chiar în perspectivă se vădesc a fi opera unui artist cunoscător, atât al picturii
bizantine, cât și al celei occidentale. Reținem temele Sinaxarului cu semnificativa scenă a
Aducerii moaștelor Sfântului Ioan de la Suceava și cea cu Minunea salvării corabiei de către
Sfântul Nicolae.
Picturile ce decorează Biserica Mănăstirii Râșca au fost realizate, tot la inițiativa
renumitului episcop al Romanului, Macarie între anii 1552-1554 de către pictorul grec
Stamatello da Kotronas (doar exteriorul).
Aducerea moaștelor Sfântului Ioan de la Suceava, frescă, sec. al XVI-lea, Catedrala Episcopală
Sfânta Cuvioasă Parascheva, Roman
Stamatello Cotronas, Judecata de Apoi și Scara Sfântului Ioan Climax, frescă, 1552, Biserica
Mănăstirii, Râșca
123
Printre teme amintim Judecata de Apoi și Scara Sfântului Ioan Climax. Spre deosebire
de alte ansambluri, pictorul din insula Zachintos nu poate compune scena Scării într-o
concordanță cu arhitectura lăcașului183.
Tot în epocă va fi pictată și Biserica Mănăstirii Galata în anul 1591, ctitoria lui Petru
Șchiopul (1537-1594).
Aparținând secolului al XVI-lea, Mănăstirea Sucevița cu hramul Învierii Domului este
ctitoria domnitorului Ieremia Movilă, fiind zugrăvită înainte de anul 1596 de către Ion și fratele
său Sofronie184. Ansamblul reunește elemente caracteristice ctitoriilor ștefaniene, în mod special
în ordonarea programului iconografic interior și exterior, dar cu unele elemente distinctive 185.
Spre exemplu în altar, repertoriul tematic se îmbogățește cu scena Cortul Mărturiei ca și în
Biserica Domnească de la Argeș, în naos scene din Geneză sunt savuros ilustrate cu simțul unui
adevărat miniaturist, gropnița cuprinde compoziții unice, așa precum Ciclul vieții lui Moise și în
sfârșit pronaosul se remarcă prin evocarea Acatistului Maicii Domnului și a Ciclului vieților
Sfinților Gheorghe și Nicolae. Ca și la Roman, iconografii au zugrăvit cu iscusință lucrarea
Potolirea furtunii din viața ierarhului Mirelor Lichiei, punând accent pe redarea amănunțită ca și
caravele din peisajul marin186. Bolta a fost rezervată reprezentării Sfintei Treimi sub chipul
(Ospeției lui Avraam). Impozant este tabloul votiv cu figurarea membrilor familiei Movileștilor
în costume de epocă și în atitudini solemne. Se recunosc, în acest caz, influențe venite din
portretul de efigie polonez, în care cel portretizat era cultivat până la exagerare, acest tip
numindu-se sarmatic.
Exteriorul colorat în nuanțe de verde cu valențe strălucitoare în raport cu roșu, alb și
albastru tern impresionează prin suita de compoziții dispuse pe registre. Pe pereții de sud și
răsărit e zugrăvit Acatistul Maicii Domnului, Arborele lui Ieseu și în locul Asediului apare aici,
Acoperământul Maicii Domnului. Tema Acoperământului este vădit preluată din pictura
icoanelor rusești ale Pokrovului. Cea mai spectaculoasă scenă ce se desfășoară pe întreg peretele
de nord este cea al Sfântului Ioan Sărarul numită Scara lui Ioan Climax. O multitudine de cete
îngerești se prind într-o mișcare ascendentă, în contrast cu siluetele păcătoșilor, ce în mișcarea
lor dezordonată se năruie în ghearele dracilor187.
183
Die Wandmalerei in der Moldau im 15. und 16. Jahrhundert, Meridiane Verlag, Bukarest, 1983, p. 42.
184
Mănăstirea Sucevița, Ed. Accent Print, Suceava, 2013, p. 24.
185
Maria Ana Musicescu, Mănăstirea Sucevița, Ed. Meridiane, București, 1965, p. 17. Aparținând celei de-a treia
etape a picturii din Moldova (prima cea de la Voroneț, Bălinești,- cea de-a doua Probota, Humor, Moldovița) aici e
subliniată amploarea regiei compoziționale, curgerea lină a desfășurării epice, redată prin densitatea detaliilor,
ambianța și atmosfera elementelor cromatice. Nu doar intenția unei arte didactice, simbolice, istorice e semnificativă
accentuată la Sucevița, ci mai ales cea de culturalizare.
186
187
Ibidem, p. 297.
124
Imnul Acatist, frescă, 1537, Biserica Mănăstirii Moldovița
Tabloul votiv, frescă, 1537, Biserica Mănăstirii Moldovița
125
Asediul Constantinopolului, frescă, 1537, Biserica Mănăstirii Moldovița
Dragoș Coman, Scene din viața Sfântului Nichita, frescă, 1541, Biserica Tăierea capului
Sfântului Ioan Botezătorul, Arbore
126
Judecata de Apoi, Mitropolitul Grigorie Roșca și Sfântul Daniil Sihastrul, frescă, 1547, Biserica
Sfântul Gheorghe, Mănăstirea Voroneț
Tabloul votiv, frescă, 1596, Biserica Mănăstirii Învierea Domnului, Sucevița
Scara Sfântului Ioan Climax, frescă, 1596, Biserica Mănăstirii Învierea Domnului, Sucevița
127
Sfânta Treime, frescă, 1596, Biserica Mănăstirii Învierea Domnului, Sucevița
Concluzii
În Transilvania o serie de edificii laice și religioase stau sub semnul Goticului, dar și a
Renașterii. Biserica din Deal de la Sighișoara, cea de la Dârlos, alături de Biserica fortificată de
la Biertan aparțin primei categorii, în vreme ce Renașterii îi este atribuită Capela canonicului
Ioan Lázo aflată în interiorul Catedralei Romano-Catolice Sfântul Mihail de la Alba-Iulia.
În arhitectura religiosă, Moldova păstrează tradiția ștefaniană, fiind reluate și interpretate
modelele Școlii de arhitectură deja consacrate, la: Părhăuți, Moldovița, Sucevița, Probota etc.
În Țara Românească fenomenul e identic, se va continua cu tradiția epocilor parcurse.
Două monumente ctitoricești vor deveni exemplul viitoarelor biserici valahe: Biserica Mănăstirii
Dealu și cea Episcopală de la Curtea de Argeș. Acestea vor constitui un model de Școală
Muntenească de arhitectură, model întâlnit și preluat la majoritatea edificiilor ecleziale. Amintim
câteva monumente importante: Paraclisul de la Mănăstirea Cozia, Bolnița de la Bistrița, Biserica
Mănăstirii Tismana, Biserica Mănăstirii Căluiu, Biserica Mănăstirii Snagov.
În arta picturii de biserici se înfăptuiesc cele mai frumoase zugrăveli exterioare, în ceea
ce privește ansamblul mănăstirilor moldave din timpul voievodului Petru Rareș: Humor,
Sucevița, Moldovița, Arbore, Voroneț, dar și interioare impozante, asemeni celor de la Probota
ori Dobrovăț.
Tot acum sunt înregistrate o serie de nume de zugravi precum: Dobromir de la Târgoviște
sau Dragoș Coman de la Suceava ce a pictat la Biserica Arbore sau cele ale lui Ioan și Sofronie
de la Sucevița. Nu trebuie omis nici Stamatello da Kotronas, pictor grec din insula Zachintos ce a
zugrăvit Biserica Râșca.
O multitudine de teme majore se dezvoltă pe zidurile interioare ale bisericilor, teme cu
substrat teologic, dar și istoric și național, având în vedere faptul că în registrul iconografiei
moldovenești, se instituie câteva teme memorabile ce înfrumusețează aspectul exterior a cinci
mănăstiri.
128
Cursul X
Arta picturii din Țara Românească, Moldova și Transilvania din veacul al

XVI-lea
Icoanele din Țara Românească
Păstrată cu multă grijă icoana ce îl reprezintă pe Sfântul Ierarh Nicolae cu donatori este
opera cunoscutului pictor Dobromir în anul 1517. Noutatea acestei reprezentări constă în
existența la baza temei a familiei voievodale: Neagoe Basarab împreună cu Doamna Despina și
cu fiii lor Teodosie, Pătru, Ioan și fiicele Stana și Roxandra188.
Plângerea lui Iisus face parte din aceeași ambianță iconică a atelierului de la Argeș, cu
reale înrudiri stilistice post-bizantine. Capodoperă aparținând, posibil unui creator cunoscător al
picturii cretane, dar care era la curent și cu modelarea cromatică specifică picturii italiene189.
Coborârea de pe cruce este un alt exemplu de mare frumusețe al acestui timp, și acesta
păstrat în renumitul muzeu bucureștean.
Sentimentul de jale și durere este sinonim exprimat plastic, în amândouă ipostazele
plângerii. Cea dintâi ne-o arată pe Maica Domnului ce îl susține în marea ei suferință pe Iisus,
fiind secondată de Sfântul Ioan Evanghelistul și de Sfânta Maria Magdalena, în vreme ce, cea de-
a doua ne-o prezintă pe Doamna Despina susținându-l pe fiul ei Teodosie, mort tânăr.
Umanismul iconic e pătruns de respirația divino-umană a iconografiei post-bizantine. Unicitatea
acestui tip de reprezentare e veridică, nici Renașterea nu a conceput o similitudine exprimată în
cele două ipostaze.
Icoanele din Moldova
Din perioada lui Petru Rareș ne survin și câteva icoane moldovenești ce stau în
concordanță cu cele semnate de pictorii cretani, atât de prezenți în spațiul balcano-egeeic.
Amintim de frumoasa icoană a Sfântului Nicolae de la Mănăstirea Văratec și de cea a Maicii
Domnului Îndrumătoarea, tot de la aceeași mănăstire. Remarcăm echilibrul compozițional ce se
stabilește între desen și culoare, elemente asemănătoare picturii în frescă. Regăsite și în
Transilvania o serie de icoane au fost semnate tot de meșteri moldoveni. Dintre aceste exemple
menționăm Sfântul Nicolae și Maica Domnului ce provin din fosta biserică din Urisiul de Sus190.
Tot la fel, în cea de-a doua jumătate a secolului al XVI-lea, pomenim de icoana Maicii
Domnului cu Pruncul-Îndrumătoarea de la Mănăstirea Pângărați, de Pietà de la Mănăstirea
Bistrița, dar și de binecunoscutele Uși Împărătești de la Cârligi. În concordanță cu fresca, pictura
188
Alexandru Efremov, Icoane românești, Ed. Meridiane, București, 2003, p. 39.
189
Vasile Drăguț, Artă românească...op. cit., p. 260.
190
Ibidem, p. 284.
129
de icoane se evidențiază prin accentul pus pe ornament, dar și printr-o bogăție de elemente de
recuzită191.
Icoanele din Transilvania
În acest secol icoanele din aria ardelenească păstrează în limitele creației artistice
elemente comune cu cele de peste munți, Moldova și Țara Românească. De o profundă
frumusețe și valoare estetică, istorică, și liturgică sunt icoanele din tripticul de la Agârbiciu,
1555; având o tipologie rară Adormirea Fecioarei împreună cu Sfinții Dimitrie, Gheorghe,
Vasile, Nicolae, Parascheva, Nedelia, Cântărirea păcatelor, Stihirea de Crăciun, Pogorârea la
iad. Un alt triptic e cel de la Biserica Bica Mănăstireni, datat în 1563 192. Se crede că autorii
acestor icoane, ca de altfel și ai celor de la biserica de lemn din Budești-Susani ar fi fost
moldoveni și că icoanele au fost realizate în Moldova193. Icoana Maicii Domnului cu Pruncul
Hodighitria şi cea a Sfântului Nicolae ce provin din Biserica de lemn Sfinţii Arhangheli Mihail şi
Gavriil de la Urisiu de Jos (jud. Mureş) prin dimensiunile monumentale, credem că au fost
donate spre a fi icoane de altar. Sunt datate în 1539 194, iar importanţa lor majoră constă în primul
rând, în valoarea lor artistică şi în cel de-al doilea, în cea documentară. Reprezentările dovedesc
o bună tradiţie bizantină la care se adaugă şi elemente specifice goticului târziu, chiar Renaşterii
ce se pot sesiza din inscripţia comandatarilor ardeleni : Luca, cu soţia şi copiii săi.
Pictura cu specific apusean din Transilvania
Pictura din Transilvania în marea ei majoritate era destinată împodobirii bisericilor de rit
Romano-Catolic și Evanghelic, de aceea se disting două direcții; una ce încă domină prin
caracterul ei auster cea a Goticului și cealaltă este deschiderea spre arta Renașterii.
Multitudinea de exemple sunt tributare altarelor poliptice transilvănene, în raport cu
rarele fragmente de pictură monumentală. Din prima categorie fac parte capela de la Biertan, cu
așa-zisul turn al catolicilor, capela din turnul Mariei de la Mediaș, picturile murale de la Biserica
Evanghelică de la Rupea, ori scenele ce ilustrează minunile Sfântului Gheorghe din Biserica din
Deal de la Sighișoara, Biserica Reformată din Daia.
191
Ibidem, p. 299.
192
Corina Nicolescu, Icoane vechi românești, Ed. Meridiane, București, 1976, p. 19.
193
Vasile Drăguț, Arta românească...op. cit., pp. 290, 291.
194
Ibidem, p. 384.
130
Dobromir din Târgoviște, Neagoe Basarab cu familia princiară și Doamna
Ruxandra, 1526, Muzeul Național de Artă, București
Sfântul Nicolae și Maica Domnului cu Pruncul, tempera pe lemn, sec. al XVI-lea, Urisiu
de Sus
131
Maica Domnului cu Pruncul - Îndrumătoarea, tempera pe lemn, sec. al XVI-lea, Muzeul
Național de Artă, București
Aparținând Renașterii este notabilă inițiativa episcopului Varday (1514-1524) de a

comanda decorarea absidiolei de nord a Catedralei Romano-Catolice de la Alba-Iulia cu figuri de
Sfinți: Andrei, Anton și alții.
Acestea prin calitatea plastică a liniei, dar și prin coloritul somptuos lasă să se simtă
influențele unui atelier italian, toscan.
Altarele pictate și sculptate de la începutul acestui veac al XVI-lea, denotă odată în plus
existența unor meșteri străini, îndeobște proveniți din Austria alături de ateliere locale ce pare că
erau menite să satisfacă gustul comandatarilor proveniți, atât din mediul rural, cât și din cel
orășenesc.
Câteva centre s-ar cuveni a fi menționate precum: Miercurea-Ciuc cu altarele din
Șumuleu, Șîndominic; Mediaș cu altarele din oraș, Sighișoara; Sibiu cu altarele de la Biertan,
Dupuș și Brașovul cu altarele de al Beia, Fișer, Roadăș. Totodată reținem numele unui renumit
maestru al timpului Veit Stoss, originar din Transilvania, care prin cei doi fi ai săi Vitus și
Johannes își va extinde producțiile nu doar în Polonia, Boemia, dar și la Sighișoara și Brașov195.
Un alt artist recunoscut a fost Vincentius Cibiniensis sau Sibianul, lui i se datorează
câteva altare din aria Sibiului. Cel mai important dintre acestea este altarul din Tătârlaua din anul
1508, lucrat în colaborare cu sculptorul Simion.
195
Ibidem, p. 300.
132
Vincentius Cibiniensis, Necredința lui Toma, 1521, altarul Bisericii Evanghelice,
Cincu
Executat pentru Biserica din Moșna, panoul Necredința lui Toma, ce actualmente se află
în Biserica Evanghelică din Cincu se caracterizează printr-o deschidere veridică spre Renaștere.
Figurile dau dovada unei bune cunoașteri a anatomiei, Iisus devine centrul de interes,
compozițional și simbolic al scenei. Efectul de lumină-umbră este bine dozat. Luneta altarului ce
are formă semicirculară este dominată de reprezentarea Sfântului Hristofor cu Pruncul Iisus pe
umerii săi.
Altarul Bisericii Evanghelice din Biertan prezintă înrudiri stilistice cu cele amintite, chiar
dacă autorul pare să fi avut bune cunoștințe despre arta lui Schöngauer, dar poate structural și
tematic și cu Quentin Metsys, care în același timp picta altarul închinat Sfintei Ana. Compus din
mai multe canaturi el are în alcătuirea sa 28 de scene. Desenul sprinten învăluie figurile de o
deosebită blândețe și bunătate (calofile), detaliu regăsit în atitudini, gesturi și vestimentație.
Pictura din Transilvania în marea ei majoritate era destinată împodobirii bisericilor de rit
Romano-Catolic și Evanghelic, de aceea se disting două direcții; una ce încă domină prin
caracterul ei auster cea a Goticului și cealaltă este deschiderea spre arta Renașterii.
133
Ciclul Mariei și Hristologic, 1515, Biserica Evanghelică, Biertan
Cu o grijă deosebită pentru arta compoziției, dar și a culorilor se impune și

impresionantul altar al Bisericii Evanghelice din Sebeș. Panourile pictate ale polipticului sunt
opera unui maestru ce aparține Școlii Dunărene, dar care a avut în vedere gravurile lui Albrecht
Dürer pe care le-a sintetizat în Ciclul Hristologic ce domină ansamblul. Perspectiva prezentă în
atitudinea redării fragmentelor de peisaj, ori a așezărilor se armonizează cu gustul pentru
condensarea personajelor ce apar grupate în prim plan.
După anul 1530, ecourile Reformei se vor simți și în Transilvania de aceea numărul de
altare scade. Cu toate acestea, demn de amintit este monumentalul altar de la Hălchiu cu scene de
martiriu și Ciclul Patimilor. Din a doua jumătate a secolului al XVI-lea provin altarele din
Cetățuia, Armășeni, Jimbor (1550) ce au fost executate de meșteri locali, individualizate printr-
un eclectism provincial al goticului târziu196.
196
Ibidem, pp. 304, 305.
134
Johann Stoss, 1513, Altarul Sfintei Ursula, Biserica din Deal, Sighișoara
Broderia
Acest timp se caracterizează printr-o activitate intensă existentă în atelierele de broderie,

atât din Țara Românească, cât și din Moldova. Daniile domnești și ale logofeților în aria
românească, răspândite la Sfântul Munte Athos, la Râla, la Moscova și Belgrad fac tot mai greu
o evaluare coerentă a lucrărilor executate de meșteri iscusiți, printre care se remarcă Zosima și
Mardare. Acești doi fiind primii brodeuri români cunoscuți, cărora le este atribuită marea dveră a
Adormirii Fecioarei, dăruită de Bogdan al III-lea Mănăstirii Putna. Compoziția organizată în 12
medalioane florale cu reprezentarea cetății, unde predicau Apostolii, au în mijloc scena
principală a Maicii Domnului pe catafalc 197. Din Țara Românească provine dvera familiei
domnitorului Neagoe Basarab și a soției sale din anul 1517 cu tema Coborârii de pe cruce.
Dvera are la baza ei portretul doamnei Despina cu fiicele sale: Stana, Roxana, Anghelina.
Familia este redată cu coroane și veșminte de epocă.
Reținem marea dveră de la Slatina, dăruită de Alexandru Lăpușneanu ce are brodată
Schimbarea la Față. Structura grandioasei lucrări are tot la fel, ca și cea amintită înainte, 12
medalioane cu reprezentarea celor 12 sărbători împărătești. Elementele decorative se înmulțesc
în detrimentul personajelor, structură remarcată în lucrările mai vechi.
197
Ibidem, p. 306. Tema este preluată din icoanele de praznic. Importanța și noutatea acestui obiect liturgic
confecționat la noi, constă în preluarea și elaborarea unei organizări noi cu peisaje sintetice, sugerând posibila
contaminare cu arta Renașterii. Vrejul vegetal cu cele 12 medalioane ce izvorește dintr-o glastră ne duce cu gândul
la Pomul Vieții și la Arborele lui Ieseu, subiecte iconice, cel din urmă regăsit în frescele exterioare din timpul lui
Petru Rareș.
135
Pe lângă dvere și epitrahile, epitafele brodate reprezintă o altă categorie des întâlnită în
acest veac. Motivele decorative - ornamentale se amplifică, tragismul figurilor încet, încet este
înlocuit cu o exteriorizare a gesturilor, mai descriptivă.
Miniatura
O importanță deosebită a avut-o adoptarea tiparului încă din primii ani ai veacului al
XVI-lea, chiar înainte de alte țări. Printre cei mai importanți autori reținem numele lui Macarie
ce a tipărit Liturghierul în 1508, și Tetraevanghelul din 1512 ce sunt inspirate din arta
manuscrisului de la tipul de literă până la frontispicii și inițiale. Meșterul Dimitrie ce a împodobit
Molitvelnicul din 1545 cu numeroase xilogravuri. Tot la fel, îl amintim pe Diaconul Coresi activ
la Brașov între anii 1556-1583, cu principalele tipărituri: Lucrul apostolesc, Psaltirea, Cazania,
Molitvelnicul, Liturghierul, Evangheliarul, Pravila etc.
Notăm și Tetraevanghelul dăruit de postelnicul Marcea în anul 1519, care se evidențiază
prin frontispicii înguste, împodobite cu entrelacuri ce se articulează compozițional din cercuri
multiple legate între ele.
Menționăm și alt Tetraevanghel al lui Alexandru al II Mircea și fiul lui Mihnea, ce este
adăpostit la Mănăstirea Sucevița. Cu pregnanță apare de mai multe ori redat tabloul votiv, dar și
multitudinea de decorații florale ce sunt predominante.
Dvera Adormirii Maicii Domnului, detaliu, 1510, Muzeul Mănăstirii Putna
136
Diaconul Coresi, Evanghelie cu învățătură, 1581, Brașov
Concluzii
Arta picturii e bine reprezentată în cele trei Țări Românești, cu specificitatea acestor
spații distincte unde fenomenul artei răsăritene s-a încetățenit și păstrat, mai cu seamă și în
icoanele zugrăvite în școli și stiluri precumpănitor îndatorate tradiției bizantine.
Dintre aceste capodopere de dimensiuni considerabile menționăm binecunoscuta
Plângerea lui Iisus, Coborârea de pe cruce, ultima dintre ele fiind o icoană cu valențe
biografice, ea ne înfățișează alături de Fecioară și de Hristos coborât de pe cruce și pe Doamna
Despina susținându-l pe fiul ei Teodosie, mort tânăr.
În cea de-a doua jumătate a secolului al XVI-lea, reținem icoana Maicii Domnului cu
Pruncul-Îndrumătoarea de la Mănăstirea Pângărați, specifică Moldovei.
În Transilvania trebuie amintite icoanele din tripticul de la Agârbiciu, 1555; având o
tipologie rară Adormirea Fecioarei împreună cu Sfinții Dimitrie, Gheorghe, Vasile, Nicolae,
Parascheva, Nedelia, Cântărirea păcatelor, Stihirea de Crăciun, Pogorârea la iad, dar și
tripticul de la Biserica Bica Mănăstireni, datat în 1563. Două tendințe se evidențiază în arta
picturii: una îndreptată spre Gotic și alta către Renaștere.
Altarele de la începutul acestui veac al XVI-lea pictate și sculptate dau posibilitatea
prezenței unor meșteri veniți din Austria ce activau alături de atelierele locale. Câteva centre,
precum: Miercurea-Ciuc cu altarele din Șumuleu, Șîndominic; Mediaș cu altarele din oraș,
137
Sighișoara; Sibiu cu altarele de la Biertan, Dupuș și Brașovul. Cel mai renumit maestru al
timpului a fost Veit Stoss din Transilvania care împreună cu cei doi fi ai săi Vitus și Johannes își
va extinde producțiile nu doar în Polonia, Boemia, dar și la Sighișoara și Brașov. Un alt artist
cunoscut a fost Vincentius Cibiniensis sau Sibianul ce a activat, cu precădere în această parte de
țară.
Zosima și Mardare sunt cei doi brodeuri români cunoscuți, cărora le este atribuită marea
dveră a Adormirii Fecioarei dăruită Mănăstirii Putna.
Îl pomenim, de asemenea și pe Diaconul Coresi, activ la Brașov între anii 1556-1583, cu
cele mai iportante tipărituri: Lucrul apostolesc, Psaltirea, Cazania, Molitvelnicul, Liturghierul,
Evangheliarul, Pravila etc.
138
Cursul XI
Secolul al XVII-lea în Transilvania, Moldova și Țara Românească
După moartea voievodului Mihai Viteazul la Câmpia Turzii în 1601 și după încercarea de
unificare a țării, au mai existat și alți domnitori ce au aspirat la acest ideal, ca de exemplu Radu
Șerban, Gabriel Bethleen cu dorința de a se proclama rege al Daciei, repetate încercări ale lui
Vasile Lupu de a uni Moldova cu Țara Românească, dar și altele.
Pe plan artistic se simte o tot mai intensă absorbire a elementelor muntenești, atât în
Moldova, cât și în Transilvania198.
Arhitectura fortificată
Constanta arhitecturii, a construcțiilor din acest secol rămâne o constantă în sensul că

eforturile vor fi în amenajări și fortificații defensive, de diverse tipuri. Orașele din Transilvania
și-au ridicat turnuri, bastioane ce împrejmuiesc cetățile Sibiului sau Sighișoarei.
Principele maghiar Gabriel Bethleen a fost inițiatorul mai multor castele, cetăți bastionare
la Făgăraș, Oradea, Miercurea-Ciuc, Racoșul de Jos, dar a contribuit și la înnoirea celei de la
Alba-Iulia. Ele au beneficiat de o serie de arhitecți străini spre exemplu: Giacomo Resti –
Oradea, Medieșul Aurit și Iernut de Agostino Serena.
Alături de cetăți au fost amenajate și castele reședințe, la care elementele de ordin defensiv au
avut mai mult un aspect decorativ. Printre ele se evidențiază și cel de la Cetatea de Baltă, ridicat
între anii 1615-1624. Tot la fel, notăm și remarcabila construcție (între anii 1668-1673, 1682-
1683) a castelului din Sînmiclăuș, conceput de Nicolae Bethleem.
Reședințe nefortificate. Dacă în veacul trecut în Transilvania s-au construit case
nobiliare, orășenești acest efort se va conjuga și în această perioadă printr-o variație de așezări
specifice Barocului. Casele au fost amenajate cu fronturi înguste la stradă, desfășurate de regulă
în adâncime, fiind prevăzute cu curți interioare, accesibile prin ganguri. Specifice au fost casele
cu etaj, înălțate din piatră, cărămidă cu fațade somptuoase. Ancadramentele de ferestre,
portalurile au primit încă profile de tradiție renascentistă. La Sibiu se păstrează hanul La mielul
alb, clădire ce prevedea: pivniță, parter, curte interioară, etaj cu o galerie pe coloane. Și aici
specifică este moștenirea renascentistă199.
198
Ibidem, p. 325.
199
Ibidem, p. 347.
139
Din cauza asupririi austro-ungare din această zonă, nu putem vorbi de construcții
ecleziale importante ridicate din piatră, singurul element disponibil pentru bisericuțele noastre a
fost lemnul. Sighetul Silvaniei, Honțișor, Târnavița sunt câteva exemple în acest sens. Bisericile
de lemn aveau un plan dreptunghiular, construite din bârne dispuse în cununi orizontale, cu
naosul boltit în semicilindru și pronaosul tăvănit. Singura lor decorație fiind ciopliturile
executate din bardă. S-au ridicat și puține așezăminte din piatră, prin ajutorul dat de donatori din
Moldova ori din Țara Românească. Biserica din Teiuș din 1606, ridicată de unul din căpitanii lui
Mihai Viteazul, Mihai Raț. În anul 1634 se va construi Biserica Sfântul Nicolae din Hunedoara,
prin sprijinul lui Matei Basarab. Lui Constantin Brâncoveanu i se datorează cea mai importantă
ctitorie din aria Transilvaniei, Biserica Sfântul Nicolae din Făgăraș din anul 1698. Construcția de
plan dreptunghiular avea și un turn clopotniță deasupra pronaosului, pridvor cu arcade în plin
cintru și coloane octogonale din cărămidă, pe fațada vestică200.
Castelul de la Făgăraș, sec. al XVII-lea
200
Ibidem, p. 366.
140
Castelul de la Criș, sec. al XVII-lea
Sculptura
Ca și în secolele precedente, sculptura apare în ambianța arhitecturii, îmbogățindu-o. Ea

se întâlnește în decorarea portalurilor, ferestrelor în arc frânt cu baghete încrucișate, uneori
acompaniate de banchine renascentiste. Ancadramente de stil gotic din Moldova s-au răspândit și
în Țara Românească în timpul ctitoriei lui Vasile Lupu. O interesantă coexistență în cadrul unuia
și aceluiași decor este fuzionarea elementelor de tip gotic, cu cele orientale, fenomen des regăsit
în epocă.
Să notăm fastuoasa decorație cu enterlacuri și reliefuri vegetale din repertoriul stilistic al
pereților exteriori ce îmbracă Biserica Trei Ierarhi de la Iași.201
Vrejul meandric specific artei brâncovenești este regăsit la mai multe edificii religioase,
tot la fel, repertoriul se îmbogățește cu motive: vegetale, capete de îngeri, fusuri în torsadă etc.
Pisaniile și stemele bisericești și statale – însemnele heraldice fac parte din acest
repertoriu.
Sculptura de lespezi funerare este prezentă în ambele țări, respectiv Țara Românescă și
Moldova cu aceeași intensitate de receptare a artei baroce. O serie de vase cu flori, de chiparoși
etc. își fac prezența în aria sculpturilor tombale. Elias Nicolae e amintit printre cei mai însemnați
sculptori pietrari. Petru Diosgezi a realizat un monument funerar pentru Gheorghe Sukosd ce are
aspectul unei lăzi cassone cu profil înalt. Pe capacul sarcofagului este redat defunctul ca un
gisant înveșmântat cu armură202.
201
Ibidem, p. 367.
202
Ibidem, pp. 374, 375.
141
Pictura
Αvând în vedere faptul că Transilvania era sub ocupație străină și mai cu seamă că aceștia
au îmbrățișat Reforma, comenzile în aria picturii de altare s-au micșorat considerabil. Cu toate
acestea, nobilimea și-au împodobit castelele și casele somptuoase cu plafoane casetate pictate și
sculptate. Meșterii au împodobit aceste plafoane cu motive florale, vrejuri vegetale, păsări și
animale, deseori cu caracter fantastic, scuturi și steme heraldice.
În decorare, folosirea excesivă a motivelor florale a dus, în unele cazuri la confluențe cu
arta populară. Amintim de câțiva meșteri de picturi (de tip artizanal) ale plafoanelor casetate: Ion
Tâmplarul, Mihai Cosma, Ion Ilie. Numele pictorului Mihai din Hunedoara este notat prin
picturile cu caracter laic executate în Biserica din Cinciș. Acesta este singurul caz de pătrundere
a unui subiect profan într-o biserică ortodoxă203.
Reținem totodată și de interiorul pictat din câteva prăvălii din Sibiu, este vorba de cea
situată în Piața Mică la numărul 22. Sub stratul de var au fost descoperite câteva panouri
decorative cu vrejuri meandrice și animale fantastice. Alături de ele exista și o compoziție,
posibil Judecata lui Solomon și o reprezentare a alegoriei fericirii.
Existența acestor puține fragmente de pictură atestă rolul pe care l-a avut arta
monumentală transilvăneană în epocă, demostrând ecourile unei arte eclectice de la sfârșitul
Renașterii.
Arhitectura din Moldova și din Țara Românească
O multitudine de elemente ce țin de recuzită; inovațiile se succed în construcțiile de ordin

religios. Elemente de obârșie occidentale, gotice, renascentiste, orientale, dar și baroce stau
alături de cele tradiționale specifice artei răsăritene.
Cu toate acestea se poate vorbi și de o echilibrată persistență a programelor tradiționale,
ce stau alături de inovații înnoitoare.
În cadrul structurii arhitecturale sacre se impune existența unui turn-clopotniță, ce în Moldova se
ridică peste tindă și în Țara Românească peste pronaos.
În general se renunță la decorația pictată sau policromă, în favoarea decorațiilor executate
în relief. Acestea au ca izvor de inspirație arta orientală – Biserica Mănăstirii Dragomirna și Trei
Ierarhi de la Iași sau cea barocă pe care o observăm la Mănăstirile: Cașin, Golia, Hurezi,
Râmnicu-Sărat.
Stilul baroc pare să fie cel mai prezent și apreciat în epocă, el corespunde cerințelor
contemporane, europene. El se impune, atât în școala moldovenească, cât și în cea a Țării
Românești, existând o anumită constantă a elementelor autohtone, în raport cu invazia celor
străine204.
Persistența arcadelor și a coloanelor în pridvoarele muntenești, a ciubucelor sau a
firidelor cu arhivolte dau sentimentul unor, așa zise inovații în arhitectura din secolul al XVII-
203
Ibidem, pp. 377, 378.
204
Ibidem, 347.
142
lea. Tot la fel, amintim de ancadramentul de stil gotic moldovenesc care se întâlnește și în sudul
Carpaților, respectiv Mănăstirea Brebu și Biserica Sfinților Împărați din Târgoviște; ori de
prezența contraforților cu aspect decorativ, regăsit la aceiași biserică din Târgoviște și la Sfântul
Dumitru din Craiova.
Biserica Mănăstirii Dragomirna a fost ctitorită de Mitropolitul Anastasie Crimca în anul
1609. Planul axonometric este unul triconc, cu absidele laterale ascuse în rezalituri. Pronaosul
este dezvoltat în lungime, având două travee (ca la Biserica Mănăstirii Neamț). Sistemul
decorativ la Dragomirna prezintă: semicolonete, arcuri și nervuri, bolțile stelate, funia cu dublă
răsucire etc.
Fațada se caracterizează printr-un brâu de piatră cu aspect decorativ. Dubla friză de
arcaturi pe console este aflată sub nivelul cornișei. Acoperișul creează o nouă epocă în
arhitectura din Moldova. Tambur octogonal, străpuns de ferestrele de pe turn. Împodobit cu
contraforți mici, turnul Dragomirnei este îmbrăcat cu motive florale, ce stau alături de mici
panouri dreptunghiulare și de ferestre205.
Biserica Trei Ierarhi din Iași a fost ridicată în 1639, având turlă pe naos și pronaos, iar
pe latura de vest se află un pridvor închis. În interior s-a păstrat sistemul în trei arcade din
pronaos.
Unicitatea bisericii constă în decorația exterioară împărțită în registre ce a fost influențată
de turla Dragomirnei: entrelacuri, rozete diferite, zigzaguri și împletituri, lanțuri, vase cu flori,
funii cu dublă răsucire și frize de marmură gravată cu mascheroni. Motivele sunt venite prin
filiere: islamice, armenești, gruzine etc206.
Mănăstirea Golia are un plan triconc, cu abside laterale mascate de rezalituri, cu
gropniță, pronaos, pridvor.
Mănăstirea Dragomirna, sec. al XVII-lea
205
Teodora Voinescu, Răzvan Theodorescu, Mănăstirea Dragomirna, Ed. Meridiane, București, 1965, p. 14.
206
143
Fațadele sunt decorate cu elemente specifice artei Barocului fiind ritmate cu pilaștri.
Ferestrele și portalul sunt decorate cu ancadramente.
În jurul lui 1662 se finaliza noua Biserică a Mănăstirii Putna, prin grija domnitorilor
Gheorghe Ștefan și Istratie Dabija. Între trecerea dintre gropniță și naos se află o triplă arcadă pe
coloane, urmând fațadele ce sunt împărțite cu un brâu de piatră cu aspect de funie dublu răsucită.
Pe fiecare registru se află firide înalte cu arhivolte intrânde, la fel ca în monumentele muntenești.
Ferestrele au chenare de stil gotic, moldovenesc. În partea vestică a edificiului observăm mari
ferestre cu triforuri.
În anul 1672, domnitorul Gheorghe Duca termina Biserica Mănăstirii Cetățuia de la Iași.
Biserica este o replică a celei de la Trei Ierarhi. Decorul fațadelor se reduce la brâul median în
torsadă, încadrat de plăci decorative, registrul de sus, având două rânduri de arcaturi cu
ciubuce207.
O preocupare majoră a epocii este cea a realizării pridvorului deschis cu arcade și
colonete de cărămidă.
Dintre cele mai semnificative ansambluri mănăstirești din Moldova reținem: Secu,
Dragomirna, Bârnota, Trei Ierarhi, Golia, Cașin, Cetățuia.
În Țara Românească se continuă tradiția începută în secolul trecut. Importante sunt
domniile marilor voievozi: Matei Basarab, când se inaugurează un nou stil-școală în ambianța
artei muntenești. Printre elementele specifice ce se vor desăvârși în epocă sunt turnul clopotniță
pe pronaos și asigurarea unui acces către încăperea clopotelor, de cele mai multe ori de structura
unui turnuleț, cu scară spiralată, alăturat fațadei nordice. Acest turn apare atât la bisericile pe
plan dreptunghiular, cât și la cele de plan triconc.
Iar cea de-a doua preocupare a epocii este realizarea pridvorului deschis cu arcade și
coloane de cărămidă. Dintre acestea reținem Arnota, Clocociov, Plătărești, Gura-Motrului.
Generalizarea acestui pridvor, având să se realizeze abia din a doua jumătate a secolului al XVII-
lea.
Amintim de edificii realizate în acest spirit: Plumbuita, Brebu, Sadova, Sfântul Dumitru
de la Craiova, Stelea din Târgoviște etc.
Matei Basarab ctitorește în Transilvania două monumente semnificative: Porcești și
Hunedoara, dar și Bisericile Sfânta Cuvioasa Parasheva și Sfântul Panteleimon din Vidin și cea
a Sfinților Petru și Pavel din Sviștov.
Domnitorul Constantin Șerban (1654-1658) a construit Biserica Sfântul Dumitru din
București, actuala Catedrală Patriarhală, având drept model vechea ctitorie episcopală de la
Curtea de Argeș. Și în acest caz s-a impus pronaos cu trei turle, edificiu caracterizat prin
robustețe și bună proporționare.
Prin grija domnitorului Șerban Cantacuzino (1678-1688) se va inaugura o nouă etapă de
căutări și experiențe în aria amplă a arhitecturii din Țara Românească. Principalul monument al
lui a fost Mănăstirea Cotroceni (1679), biserică inspirată tot din episcopala de la Curtea de
207
Ibidem, p. 355.
144
Argeș, care acum va prelua și pridvorul deschis de la Biserica Sfântul Dumitru, Patriarhia actuală
a Bucureștilor208.
Tot din aceiași perioadă este ridicată și Biserica Doamnei din București (1683), unde
frumusețea pridvorului deschis este dată de coloanele sculptate – (coloană octogonală cu
stalactite) și de decorația exterioară a edificiului.
Cu pregnanță cea mai fecundă perioadă a epocii este legată de domnia lui Constantin
Brâncoveanu (1688-1714), cel ce a inaugurat o întreagă școală de artă muntenească – școala
brâncovenească și de ctitoriile sale: Mamu 1696, Fundenii Doamnei 1699, Colțea – 1700 și
bineînțeles Hurezi.
Biserica Trei Ierarhi, sec. al XVII-lea
Biserica Mănăstirii Golia, sec. al XVII-lea
208
Ibidem, p. 363.
145
Biserica Mănăstirii Putna, sec. al XVII-lea
Biserica Mănăstirii Cetățuia, sec. al XVII-lea
146
Biserica Mănăstirii Hurezi, sec. al XVII-lea
Biserica Mănăstirii Dragomirna, naos, sec. al XVII-lea
147
Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena, pronaos, sec. al XVII-lea, Mănăstirea
Hurezi
Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena, pronaos, sec. al XVII-lea, Mănăstirea

Hurezi
Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena, pridvor, sec. al XVII-lea, Mănăstirea

Hurezi
148
Caracteristicile arhitecturii brâncovenești
Biserica Mănăstirii Hurezi cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena este cea mai de
seamă realizare a domnitorului sfânt, Constantin Brâncoveanu (1688-1714), fiind o construcție
pe plan triconc cu două turle, una pe naos și cealaltă pe pronaos. Ea este situată într-un ansamblu
dreptunghiular al curții domnești ce are pe latura de vest trapeza și paraclisul, pe latura de sud se
află turnul clopotniță construit cu scopul de a facilita accesul în mănăstire și tot pe aceeași latură
se găsește și casa domnească. Latura de nord a fost destinată chiliilor. O succesiune de galerii cu
arcade și coloane de piatră, mărginesc fațadele de nord și de sud ale ansamblului. Ca și alte
edificii ecleziale cele din epoca brâncovenească se caracterizează prin zveltețea și armonia
proporțiilor, la care se adaugă culoarea albă a zugrăvelii exterioare, dar și prezența pridvorului ca
element de legătură între biserică și curte, având totodată și un aspect decorativ, ca o adevărată
podoabă arhitecturală.
Elemente de recuzită sărbătorească împlinesc tabloul general al acestor biserici, precum:
coloane de piatră drepte sau în torsadă, capitele de stil compozit, portale somptuoase și
bineînțeles picturile.
Elementele decorative dau dovada unei bune cunoașteri și înrâuriri cu arta Barocă:
arcaturi și panouri specifice decorațiilor muntenești, ferestre cu ancadramente de stil gotic,
moldovenesc, banchinele de piatră de stil renascentist, coloanele baroce ale pridvorului,
ghirlande stucate de sorginte orientală etc.
Bogăția de ornamente se regăsește și la coloanele din interior ce despart pronaosul de naos
înfrumusețate cu vrejuri vegetale, coloane în torsadă, reprezentări antropomorfe și zoomorfe –
așa numita horhotă fastuoasă, decorativă a ornamentelor de stuc dominante la Biserica Fundenii
Doamnei, ctitorie a spătarului Mihai Cantacuzino. Chiparoși, plante orientale, fructe, flori, păuni,
palate din Orient un întreg univers de influență persană.
În Moldova cel mai important ansamblu de pictură monumentală îl vedem la Mănăstirea

Dragomirna, ctitorie a mitropolitului Anastasie Crimca 209. Echipa de pictori îi consemnează pe:
popa Crăciun, Mătieș, popa Ignat și Gligorie ce și-au consemnat numele în altar210. Scenele au
un aspect narativ, cu multe înrudiri stilistice cu pictura de la Sucevița211.
Printre alte realizări remarcabile în epocă amintim pictarea Bisericii Sfinții Trei Ierarhi de
la Iași de zugravi moscoviți între 1641-1642 și de fresca ce împodobește Biserica Golia, tot de la
Iași finalizată de către Matei, fiul lui Ioan, către 1660212. Cu influențe străine, respectiv elinești
prin zugravii Gheorghe, Mihai și Dima originari din Ianina, împreună cu cei doi pictori autohtoni
Nicolae și Ștefan se încheie decorația Bisericii Cetățuia din capitala Moldovei. Programul
209
Ștefan S. Gorovei, Ion Miclea, Dragomirna, Ed. Sport-Turism, Bucharest, 1978, p. 5.
210
Teodora Voinescu, Răzvan Theodorescu, op. cit., p. 20.
211
Ibidem,p. 20, 21, 22. Tema Înălțării este înrudită cu cea de la Sucevița, dar apar și alte teme sub inflența
iconografiei muntenești. Liturghia Îngerească, Cortul Mărturiei.
212
149
iconografic păstrează elementele de tradiție, dar și cele de inovație reprezentativă, mai cu seamă
că se simt ecourile unei arte cu valențe manieriste, recuzita orientală și gustul pentru compoziții
dinamice inspirate din Baroc.
În Țara Românească relevante sunt picturile monumentale ce denotă un aspect de
strălucire, decorativ. Dezvoltarea unor teme noi adaptate pridvoarelor muntenești sunt cele legate
de Judecata de Apoi ori dezvoltarea fără precedent a grandioaselor galerii de portrete ale
donatorilor. În acest sens reținem Biserica Mănăstirii Arnota ce poartă pe icoanele împărătești
semnătura zugravului Stroe din Târgoviște213. Coloritul dominat de acorduri calde în care roșul
face frumoase rapeluri expresive, e secondat de o decorație preponderent florală, ce e abundentă
și se întâlnește între amplele medalioane. Aceeași preocupare o regăsim și la veșmintele sfinților
militari din registrul de jos al naosului.
Pictura este dominată de activitatea a doi mari zugravi ai secolului al XVII-lea, Pârvu
Pârvulescu numit Mutu din Câmpulung-Muscel (1657 - 1735) și Constantinos cu echipa sa de la
Hurezi, de asemenea îi reținem și pe Constantin și Stan de la Sfântul Nicolae din Hunedoara și
lista poate continua.
Se vor dezvolta în acest sens adevăratele Școli de pictură ale acestui timp, printre care la
loc de cinste este cea de la Hurezi numită și Școala brâncovenească.
Revenind la pictorul Pârvu Mutu, amintim de faptul că și-a făcut ucenicia la Câmpulung
și a continuat mai apoi și în Moldova unde cu sigurață a întâlnit meșteri ruși și greci. Marele
merit al său constă în redescoperirea temei portretului, nu de tip simbolic sau ierarhic, ci ca o
formă de exprimare a istoriei contemporane lui. Stilul portretelor nu este realist așa cum îl
înțelegem astăzi, ci el ar fi o transpunere a celor concepute de cronicarii vremii. Zugravul a fost
pictorul cel dintâi a familiei Cantacuzinilor. Opera sa cuprinde, atât lucrări monumentale, cât și
icoane, printre cele dintâi menționăm tabloul votiv din Biserica de la Filipeștii de Pădure unde a
reunit nu mai puțin de 55 de personaje din ambianța agăi Matei. Tot la fel se pot enumera și alte
lăcașuri realizate de el: Măgureni, Sinaia, Râmnicu-Sărat și Bordești. Semnificativ este
Autoportretul artistului, ce se evidențiază, având penelul în mână, din Biserica de la Bordești.
Printre icoane menționăm și cea de la Mănăstirea Sinaia cu tema Filoxenia lui Avraam sau
Sfânta Troiță.
Tot la fel din creația zugravului Constantinos cu echipa sa, se evidențiază vestitul
portretul de grup care ni-l înfățișează pe domnitorul Constantin Brâncoveanu cu soția sa Maria
împreună cu cei patru fii și cele șapte fiice pictați în naosul Bisericii Hurezi. Alături de această
monumentală compoziție se remarcă și alte câteva portrete de ispravnici și meșteri de pe peretele
de răsărit din pridvor: Badea, Apostol, Cernica Știrbei, Manea vătaful zidarilor, Vucașin Caragea
– pietrarul și Istrate lemnarul214. Printre scenele de mare importanță consemnăm compozițiile
specifice artei muntenești: portretele de grup, Judecata de Apoi (din pridvorul lăcașurilor de
cult), iconografia Sfântului Constantin cel Mare (Lupta de la Ponte Milvio).
213
Cornelia Pilat, Pictura murală în epoca lui Matei Basarab, Ed. Meridiane, București, 1980, p. 21.
214
150
Pârvu Mutu, Autoportret, frescă, din Biserica Bordești, Muzeul Național de Artă
București
Pârvu Mutu și soția sa, frescă, 1694, Mănăstirea Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil,
Berca
Icoanele
Alături de tehnica frescei, atât în Țara Românească, cât și în Moldova s-a perpetuat și cea
a temperei cu ou pe lemn. Din primii ani ai începutului de veac al XVII-lea datează icoanele
Maica Domnului cu Pruncul și Sfântul Gheorghe de la Mănăstirea Pângărați, atribuite zugravilor
de la Sucevița, Ioan și Sofronie. Ele se caracterizează prin coloritul vioi, expresiv, siluetele
figurilor pline de maiestuozitate și eleganță, gustul pentru caligrafierea veșmintelor 215. Stau,
totodată mărturie o serie de icoane de praznic și împărătești, (Sfânta Cuvioasă Parascheva, Iisus
Pantocrator, Duminica tuturor Sfinților, Sfântul Gheorghe etc.) datând din prima jumătate a
acestui veac adăpostite la Muzeul Național de Artă din București, ca de altfel și altele venite din
spațiul slav – icoane rusești, aduse din vremea domnitorilor Miron Barnovschi și Vasile Lupu.
215
Ibidem, p. 378.
151
Acestea din urmă au avut un ecou redus în arta autohtonă, ele reducându-se doar la reflexe,
sugestii legate de ornamentică și foarte rar la iconografie sau stilizarea personajelor.
Din epoca lui Vasile Lupu ne survin și alte exemple semnate de pictorul Nicolae, mai cu
seamă că acestui timp i se datorează și răspândirea marelui iconostas pravoslavnic înălțat pe trei
registre. În același context e demnă de reținut și prezența unor meșteri veniți din Muntenia,
precum Tatomir (Icoana Arhanghelului Mihail de la Mănăstirea Văratec) sau Vlaicu de la
Mănăstirea Bistrița-Neamț.
Pictorului Grigorie din Bierilești îi sunt atribuite mai multe icoane, recunoscute azi drept
capodopere ale genului; Icoanele Împărătești de la Biserica Sfinții Teodori din Iași (1665) și cele
de la Mănăstirea Humor (Pantocratorul, Maica Domnului Hodighitria, Arhanghelul Mihail).
Desenul echilibrat, armonie cromatică, mase compoziționale echilibrate, fondul ornamental cu
motive florale, poleite216.
Prezența meșterilor moldoveni în Maramureș e consemnată prin numărul mare de icoane
făurite de meșterii de peste munți la Budești-Susani (1628), Sârbi-Susani (1643) și mai târziu
Moisei unde se consemnează un atelier de pictură locală.
În Țara Românească se constată tot la fel, ca și în Moldova o permanentă preocupare și
pentru arta icoanelor. Amintim de existența unei școli de pictură de la Târgoviște și de Stoica de
la Târgoviște căruia îi sunt atribuite frumoasele icoane de la Biserica Schitului Brădet (Argeș),
dar mai cu seamă și de iconostasul cu cruce grandioasă de la Biserica Mănăstirii Crasna-Gorj
(1648-1653), destinat la origine Bisericii Sfântul Dumitru din Craiova. Semnificativ este
portretul votiv de la baza crucii unde sunt înfățișați în atitudini solemne Matei Basarab și
Mitropolitul Ștefan.
Începând din acest secol al XVII-lea, pictorii nu doar că semnează frecvent lucrările, dar
se și reprezintă în scenele religioase spre recunoaștere și prețuire. Nu vom uita să acordăm
atenția cuvenită zugravilor Stan și Constantin ce au lucrat icoanele de la Biserica Sfântul Nicolae
din Hunedoara, precum și pe cele de la Mănăstirea Lupșa (jud. Alba)217.
Meșterului Constantinos și echipei sale îi sunt datorate, cu siguranță ansamblul de icoane
de praznic, icoanele împărătești și Apostolii de la Biserica mare a Mănăstirii Hurezi și altele.
Compozițiile simple, bine echilibrate, faldurile ingenios surprinse în mișcare, coloritul rafinat,
desenul precis, dau dovada unei perioade de maximă prosperitate în arta Țării Românești.
Miniatura
216
Ibidem, p. 384.
217
Ibidem, p. 388, 389.
152
Continuând tradiția secolului precedent și în arta scrisului și a miniaturii se vor înregistra
noi valori și vom avea câteva nume de reprezentanți de cinste, dintre aceștia îl reținem pe
Mitropolitul Anastasie Crimca. Ctitor, cărturar și miniaturist, ierarhul moldav lasă posterității o
serie de cărți de cult ilustrate cu reprezentări laice și sacre. Stilul grafic se impune prin folosirea
hașurilor ca element decorativ, ornamental. Autorul face apel la bogăția chenarelor, motivelor
florale, inițialelor și vignetelor.
Amintim totodată, de cel mai important miniaturist al epocii lui Vasile Lupu, Ivanco de la
Rădăuți căruia i se datorează un Liturghier și un Tetraevanghel. Semnificativă în evoluția
miniaturii este libertatea cu care Ivanco tratează subiectele, apelând la inventarul artei baroce și
tot mai puțin la cel a artei bizantine.
Prin grija Mitropolitului Varlaam, domnitorul Vasile Lupu va îmbogăți capitala Moldovei
cu o tiparniță în anul 1642. Acest fapt va duce la scăderea miniaturilor și la creșterea noilor opere
tipărite de meșteri gravori. În șirul acestora îl pomenim pe gravorul Ilie ce va aduce la lumina
tiparului în 1643, Cartea românească de învățătură, apărută la Iași218.
În Țara Românească, capodopera manuscriselor miniate din timpul lui Matei Basarab este
Slujebnicul Mitropolitului Ștefan al Țării Românești din 1653. Lucrarea întrece tot ce s-a creat la
noi în acest domeniu prin abundența de ornamente și motive combinate cu elemente ce vin din
aria artei occidentale – Barocul cu un bestiar fantastic, chipuri de sfinți, elemente fitomorfe.
Dintre gravori amintim de Arhimandritul Ioan, autor al unui număr mare de imagini
gravate cu portrete votive, scene religioase, frontispicii, vignete etc. Din timpul domniilor lui
Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu datează un număr însemnat de tipărituri realizate
la București, Buzău, Râmnicu-Vâlcea. Din această perioadă datează și renumita Biblie de la
București din 1688, adevărat monument de artă grafică și implicit religioasă.
Concluzii
Dacă în veacul trecut în Transilvania s-au construit case nobiliare, orășenești acest efort
se va conjuga și în secolul al XVII-lea printr-o variație de așezări specifice Barocului.
S-au înălțat câteva biserici din piatră, prin ajutorul dat de donatori din Moldova, ori din
Țara Românească. Biserica din Teiuș din 1606 a fost zidită ridicată de Mihai Raț, unul dintre
căpitanii lui Mihai Viteazul. Cu câțiva ani mai târziu, respectiv în anul 1634 se va construi
Biserica Sfântul Nicolae din Hunedoara cu ajutorul lui Matei Basarab. De asemenea, Constantin
Brâncoveanu va ridica cea mai importantă ctitorie din aria Transilvaniei în anul 1698, Biserica
Sfântul Nicolae din Făgăraș.
Amintim de câțiva meșteri de picturi (de tip artizanal) ale plafoanelor casetate: Ion
Tâmplarul, Mihai Cosma, Ion Ilie. Numele pictorului Mihai din Hunedoara este notat prin
picturile cu caracter laic executate în Biserica din Cinciș. Acesta este singurul caz de pătrundere
a unui subiect profan într-o biserică ortodoxă din Transilvania veacului al XVII-lea.
218
Ibidem, p. 400.
153
Anastasie Crimca, Sfinții Gheorghe și Ioan cel Nou de la Suceava, Liturghier, 1610.
Ivanco de la Rădăuți, Sfântul Evanghelist Luca, Tetraevanghelul de la Agapia, 1641
Stilul baroc este cel mai prezent și apreciat în epocă, el corespunde cerințelor
contemporane, europene. Tot el se impune, atât în școala moldovenească, cât și în cea a Țării
Românești. Printre bisericile moldovenești reprezentative construite în epocă, reținem: Biserica
Mănăstirii Dragomirna, Biserica Trei Ierarhi din Iași, Mănăstirea Golia, Cașin, Cetățuia.
În Țara Românească se continuă tradiția începută în secolul trecut. Printre elementele
specifice ce se vor desăvârși în epocă sunt turnul clopotniță pe pronaos, iar cea de-a doua
preocupare a epocii este realizarea pridvorului deschis cu arcade și coloane de cărămidă. Dintre
biserici, amintim: Arnota, Plumbuita, Brebu, Sadova, Sfântul Dumitru de la Craiova, Stelea din
Târgoviște etc. Se vor construi: Catedrala Patriarhală, Mănăstirea Cotroceni, Biserica Doamnei
din București, Mamu, Fundenii Doamnei, Colțea și bineînțeles Hurezi.
În Moldova cel mai important ansamblu de pictură monumentală îl vedem la Mănăstirea
Dragomirna, ctitorie a mitropolitului Anastasie Crimca. Echipa de pictori îi consemnează pe:
popa Crăciun, Mătieș, popa Ignat și Gligorie ce și-au consemnat numele în altar. Tot la fel îl
pomenim în Țara Românească pe Stroe din Târgoviște.
Pictura vremii este dominată de activitatea a doi mari zugravi ai secolului al XVII-lea,
Pârvu Pârvulescu numit Mutu din Câmpulung-Muscel și Constantinos. Dintre minituriștiii
timpului îi menționăm pe Mitropolitul Anastasie Crimca și pe Ivanco de la Rădăuți.
154
Cursul XII
Secolul al XVIII-lea în Transilvania
Căderea Transilvaniei sub Imperiul habsburgic, fapt întâmplat încă din 1691 se va
suprapune și cu criza Imperiului otoman, precum și cu domniile fanariote (în Moldova 1711 și în
Țara Românească din 1716) împreună cu suferințe acumulate de decenii ce vor duce Țările
Române și implicit Transilvania la o serie de mișcări de redeșteptare socială și națională. Printre
aceste mișcări menite să miște întreg norodul reținem pe cea a călugărului Visarion Sarai din
1774, și Sofronie de la Cioara din 1757-1761, culminând cu răscoala țărănească condusă de
Horea, Cloșca și Crișan din 1784 ce privea atât revendicări sociale, cât și naționale.
Reținem și de unirea cu Roma - uniația, impusă de habsburgi căreia i-au picat pradă zeci
de mii de români și care a avut și o urmare pozitivă cea a grupării centrului cărturăresc de la Blaj,
al binecunoscutei Școli Ardelene; școală ce a dus la recunoașterea ideilor de latinitate, de
continuitate și implicit de unitate a românilor219.
Arhitectura laică
Se poate accepta ideea că din punct de vedere formal gramatica veacului al XVIII-lea se
înscrie în aria Barocului, desigur acest lucru se poate nuanța, mai cu seamă atunci când ne
referim la Transilvania, Crișana și Banat. Arhitectura din aceste ținuturi a fost impusă ca oficială
a Imperiului habsburgic, în cadrul unei acerbe lupte de Contrareformă.
O serie de monumente laice și religioase poartă amprenta acestui stil european cu elemente
locale, autohtone. Comandatarii se revendică, nu doar din zona citadină, dar mai cu seamă și din
cea rurală, sătească.
Ca și în veacurile de dinainte s-au ridicat cetăți și reședințe de apărare semnificative.
Printre cele dintâi edificii de acest fel menționăm vasta cetate a Albei-Iulia, construită din
îndemnul prințului Eugenio de Savoia, fiind proiectată în conformitate cu sistemul Vauban,
având șapte bastioane. Arhitectul lucrării a fost Giovanni Morando Visconti. Cetatea a fost
construită între anii 1715-1738 din cărămidă, cu piatră cioplită la muchii, ansamblul depășind
șaptezeci de hectare (ziduri groase de 2, 50 metri și 10-12 metri înălțime) 220. În același context se
pot aminti și cetatea bastionară a Timișoarei, cea de pe insula Ada-Kaleh, cea de la Deva, cea de
laTurnu-Roșu și cea de la Miercurea-Ciuc.
Printre monumentele specifice Barocului transilvan trebuie amintite și castelele nobiliare
maghiare. În mod special planul acestora se încadra în forma patrulateră, cu elemente de
fortificație, înconjurat de parcuri vaste cu statui și fântâni etc.
219
Ibidem, p. 418.
220
Ibidem, p. 420. Cetatea a fost înălțată în onoarea împăratului Carol al VI-lea de Habsburg.
155
Evocăm castelele din Gornești (jud, Mureș), și cel de la Oradea, acesta din urmă se dorea
sediul episcopal. Franz Anton Hildebrand a fost cel ce a făurit planurile palatului din Cluj, numit
Banfi, azi sediul Muzeului de Artă.
Proiectat de arhitectul Johann Eberhard Blaumann, el a fost ridicat între anii 1774-1785,
având un plan patrulater cu curte interioară. În jurul curții se desfășoară pe cele patru laturi o
galerie dublă perimetrală, cu arcade, stâlpi de cărămidă la parter și coloane la etaj. Pe laturile de
est și vest sunt vizibile cele două ganguri de acces (al trăsurilor). Fațada e prevăzută la etaj
(există doar unul singur) cu o galerie deschisă de coloane de piatră. În partea superioară se
remarcă existența unui atic decorat cu statui și vase ornamentale de piatră. Tot din apropierea
Clujului consemnăm și palatul de la Bonțida mai rustic și mai întins ca dimensiuni ca cel din
orașul de pe Someș. Totodată reținem și numele sculptorului Johan Nachtigal ce a înzestrat
palatul cu numeroase sculpturi221.
După planurile arhitectului Anton Eckhart Marinelli se construia între 1778-1785, palatul
Brukenthal din Sibiu. Palatul preia ideea unei organizări planimetrice similare cu cea de la Cluj,
doar că există două etaje și curtea este la rândul ei dublată de cea de serviciu. Clădirea este
decorată rustic, ca de altfel și extremitățile fațadei până la cornișe. Intrarea se face printr-un
portal boltit. Singurele elemente de decorație ale fațadei se găsesc la ancadramentele ferestrelor
și în zona cornișei care sunt împodobite cu frize de ghirlande sculptate. Acoperișul este înalt, cu
două frângeri fiind prevăzut cu lucarne și cu ancadramente de piatră.
Așa cum s-a precizat, Ardealul va fi gazda unei serii de arhitecți străini ce vor înălța
biserici grandioase al căror stil se încadrează în cel al Barocului european.
Bisericile Romano-Catolice, respectiv noile ordine precum cel al iezuiților sau al
piariștilor vor instaura o adevărată campanie de construcție a lăcașurilor de cult în cele mai
importante orașe: Cluj, Brașov, Sibiu, Târgu-Mureș etc.
Biserica Sfânta Treime de la Cluj, este dominată de două turnuri monumentale între care
se află un fronton înalt încadrat de volute. Interiorul este de tip bazilical cu tribune laterale
ondulate, dar și cu elemente specifice, asemeni cochiliilor și ghirlandelor ce decorează biserica.
În același stil dar mai amplă și organizată tot pe un paln bazilical este și Catedrala Romano-
Catolică Sfântul Gheorghe din Timișoara.
Construită în același secol Catedrala Romano-Catolică de la Oradea este la rândul ei o
bazilică cu trei nave și transept. Fațada vestică e încadrată de două turnuri simetrice așezate
pieziș222.
În Oradea a fost edificată și Catedrala Ortodoxă al cărei arhitect a fost Iacob Eder,
construcție barocă adaptată la nevoile de cult răsăritene. Naosul a fost prevăzut cu mici abside
laterale.
221
Ibidem, p. 433.
222
Ibidem, p. 443, 445.
156
Consemnăm că pe teritoriul transilvan s-au mai construit lăcașuri de cult ortodox care au
rămas fidele concepției arhitectonice baroce adaptate triconcului muntenesc. Printre acestea
consemnăm Biserica din Beiuș (jud. Bihor), Prejmer, Feldioara, Teliu, Cristian din județul
Brașov.
În zona Maramureșului, Sălajului și în Țara Lăpușului constatăm existența bisericilor de
lemn care se înalță cu turnururile lor grațioase spre cer.
Sculptura
Două ar fi zonele de interes ale sculptorilor în spațiul ardelenesc: statuara mormintelor –

a epitafelor funerare și cea a reliefurilor și rond-boss-urilor cu caracter religios.
Cel mai demn de amintit este monumentul funerar a lui Samuel Dobosi de la Sibiu, aflat
în ferula Bisericii Evanghelice. Relieful, desfășurat pe verticală, are într-o nișă cu colonete și
fronton cu caracter baroc portretul defunctului redat în atitudine și veșminte somptuoase223.
Amintim și de primul atelier de sculptură ce apare la Cluj, în jurul anului 1720, primul
sculptor fiind Johann Köning. Alături de el alți doi importanți sculptori de origine bavareză vor
lucra concomitent și uneori și împreună: Anton Schuchbauer și Johann Nachtigall în decorația
celor mai impozante edificii laice și religioase din Alba-Iulia, Cluj, Bonțida etc. Johann Köning
împodobește cetatea de la Alba-Iulia cu sculpturi alegorice, tot lui fiindu-i atribuită ecvestra
împăratului Carol al XVI-lea, de asemenea lui îi sunt datorate statuile portalului comemorativ, ex
voto (Sfinții: Ioan Botezătorul, Ioan Evanghelistul, Arhanghelul Mihail, Rocco și Ioan de
Nepomuc) din fața Bisericii Sfântul Petru din Cluj și cele două ale lui Francis Xavier și Ignațiu
de Loyola de pe fațada Bisericii Iezuite din Cluj224.
Anton Schuchbauer este autorul statuilor ce împodobesc fațada Palatului Banfi de la Cluj
– Perseu, Marte, Diana, Minerva, Apollo, Hercule, dar și a unor reliefuri de altar – Ducerea
Crucii și Închinarea Magilor din Biserica Parohială Sfântul Mihail din Cluj. Împreună cu Johann
Nachtigall va decora amvonul amintit mai înainte.
Pictura transilvăneană și bănățeană
Și în acest caz se poate vorbi de o artă aulică subordonată Imperiului Habsburgic care va
achiziționa o serie de tablouri semnate de artiștii din capitala Bavariei și din Italia. Stilul baroc
este întâlnit, în mod special la Cluj, Sibiu, Oradea, și nu numai.
Pentru Biserica Parohială Sfântul Mihail din Cluj se va cumpăra tabloul semnat de Franz
Anton Maulpertsch (1724-1796) Închinarea Magilor225. La Timișoara este de asemenea,
achiziționată o lucrare a lui Michelangelo Unterberger. Menționăm și de prezența celor doi,
223
Ibidem, p. 454.
224
Ibidem, pp. 454, 455.
225
Nicolae Sabău, Metamorfoze ale Barocului transilvănean, vol. 2, Ed. Mega, Cluj- Napoca, 2005, p.207.
157
Anton Steinwald și Johann Martin Stock pictori de curte ai baronului Samuel Brukenthal. Cel
dintâi a executat binecunoscutele portrete ale lui Horea, Cloșca și Crișan.
Importanța acestor prime lucrări semnate de maeștrii străini va aduce un plus de
deschidere spre arta universală, dar și o apropiere a unor artiști veniți de pe alte meleaguri față de
cei trei eroi (în acest caz) autohtoni, redați într-un limbaj de expresie specific artei baroce226.
În bisericile răsăritene ale secolului al XVIII-lea din Maramureș e des întâlnită scena lui
Nestor și Lie în luptă. Zugravii l-au imaginat pe uriașul Lie în uniformă de husar ungur, cu
mustăți subțiri, după moda vremii. Tema Judecății de Apoi este frecventă în pictura din
Transilvania, Oltenia, Maramureș.
Tot la fel, în zona Ardealului au luat naștere primele centre de iconari pe sticlă de la
Nicula sau Lancrăm și cele de la Gherla de gravură ce prevalau valoarea teologică, dar mai cu
seamă cea cu valențe populare, tradiționale de reprezentare.
Acest timp se caracterizează printr-un aport însemnat de lucrări religioase: iconostase,
icoane de praznic, icoane împărătești etc., ce poartă semnătura unor laici, dar și a unor prelați.
Pictori formați în școala de la Hurezi sunt întâlniți în diferite părți ale Ardealului: Iosif
Ieromonah activează la Alba-Iulia, Ștefan de la Ocnele Mari lucrează pentru iconostasul Bisericii
Episcopale de la Blaj227.
Zugravii de icoane s-au format în corporații asemeni celei de la Feisa, devenind model și
maeștrii pentru generații întregi de creatori. Dintre ei îi reținem pe: Toader ce pictează în aria
Albei-Iuliei și a Mureșului, Ilie Porfirie, Vasile Porfirie, Nicolae, Stan, Ionașcu, Nicolae din
Pitești, activ în zona Hunedoarei, Nicolae, Oprea din Poplaca și Pantelimon, Ioan Pop din
Românași, activ în zona Sălajului etc.
În acest demers îl notăm și pe binecunoscutul zugrav de la Hurezi, Grigore Ranite ce este
activ în epocă și va picta la sud și la nord de Carpați. Artist semnificativ al timpului său continuă
tradiția școlii pe care o îmbogățește, prin desenul și culoarea adecvate noilor ansambluri
finalizate, atât în Muntenia, cât și în Transilvania – paraclisul nordic al Bisericii Sfântului
Nicolae din Șcheii Brașovului.
Din aceași echipă formată în preajma lui Ranite fac parte și Andrei, care alături de fiul tot
Andrei și de Iovan și Chiriac pictează Biserica Mănăstirii Săraca din județul Timiș, pe la 1730.
Tot acum se consideră că s-au pus bazele școlii de pictură locală din Banat.
Nedelcu Popovici este poate cel mai important pictor din Banat, format în ambianța artei
brâncovenești. Lui i se datorează o serie de biserici, ca de exemplu cea de la Lipova și
iconostase, precum: Banloc, Jebel, Gad, Ceacova din județul Timș 228. Vom menționa că tot acum
este împodobită Biserica Mănăstirii Hodoș-Bodrog (jud. Arad).
În Maramureș sunt demne de semnalat numele unor meșteri locali, asemeni: Radu
Munteanu cu picturile de la bisericile din Desești, Călinești, Rogoz sau pe zugravul Toader
Hodor din Vișeul de Mijloc care a zugrăvit bisericile Coenești-Văleni și Nănești229.
226
227
Ibidem, p. 462.
228
Ibidem, p. 464, 465, 466.
229
Ibidem, p. 468.
158
Castelul din Gornești, sec. al XVIII-lea
J. E. Blaumann, Palatul Banfi (Muzeul de Artă), 1774-1785, Cluj-Napoca
159
J. E.Martinelli, Palatul Brukenthal (Muzeul Brukenthal) 1778-1785, Sibiu
Biserica iezuită Sfânta Treime, sec. al XVIII-lea, Cluj-Napoca. Catedrala Sfântul

Gheorghe, sec. al-XVIII-lea, Timișoara
160
Biserica Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului, sec. al XVIII-lea, Lugoj.
Catedrala ortodoxă (Biserica cu lună), sec. al XVIII-lea, Oradea
Anton Steinwald, Horea, sec. al XVIII-lea, Muzeul Brukenthal, Sibiu. Portretul

baronului Brukenthal, sec. al XVIII-lea, Muzeul Brukenthal, Sibiu
161
Anton Schuchbauer și Johann Nachtigall, Amvonul Sfântului Mihail, 1740, Biserica parohială
Sfântul Mihail, Cluj. Anton Schuchbauer, Fecioară Maria Imaculată, 1744, Biserica Sfântul
Petru, Cluj
Anton Schuchbauer, Apollo, Hercule, 1774-1786, Palatul Banfy (Muzeul de Artă), Cluj
162
Johann König, Sfântul Ignațiu de Loyola și Sfântul Francis Xavier, Biserica Sfânta Treime a
iezuiților, Cluj
Judecata de Apoi, sec. al XVIII-lea, Biserica din Ieud
163
Concluzii
În Transilvania veacului al XVIII-lea, Barocul european va da naștere marilor catedrale și

biserici reprezentative ariei apusene, astfel se va inaugura perioada de construcții a lăcașurilor de
cult în cele mai importante orașe, precum Cluj, Brașov, Sibiu, Târgu-Mureș etc.
Biserica Sfânta Treime de la Cluj, Catedrala Romano-Catolică Sfântul Gheorghe din
Timișoara, Catedrala Romano-Catolică de la Oradea etc.
În aria sculpturii, două ar fi zonele de interes ale sculptorilor în spațiul ardelenesc:
statuara mormintelor, a epitafurilor și cea a reliefurilor, respectiv rond-boss-urilor cu caracter
religios.
Dintre sculptori îi pomenim pe Johann König de la Cluj, Anton Schuchbauer și Johann
Nachtigall cu decorația celor mai impozante edificii laice și religioase din Alba-Iulia, Cluj,
Bonțida etc.
Pictura va fi dominată de artiști străini, asemeni lui Franz Anton Maulpertsch, Anton
Steinwald și Johann Martin Stock, ultimii doi, pictori de curte ai baronului Samuel Brukenthal.
Se remarcă și în acest veac o serie de pictori, zugravi români ce activează în mai multe
școli-centre din Ardeal, artiști ce au venit, în mod special din Țara Românească așa precum: Iosif
Ieromonah activează la Alba-Iulia, Ștefan de la Ocnele Mari lucrează pentru iconostasul Bisericii
episcopale de la Blaj, Toader ce pictează în aria Albei-Iuliei și a Mureșului, Ilie Porfirie, Vasile
Porfirie, Nicolae, Stan, Ionașcu, Nicolae din Pitești, activ în zona Hunedoarei, Nicolae, Oprea
din Poplaca și Pantelimon, Ioan Pop din Românași, activ în zona Sălajului etc. Îi notăm cu mare
interes și pe binecunoscutul zugrav de la Hurezi, Grigore Ranite ce este activ în epocă și va picta
la sud și la nord de Carpați, dar și pe Andrei, care alături de fiul, tot Andrei și de Iovan și Chiriac
pictează Biserica Mănăstirii Săraca, pe Vasile Diaconu de la Tismana, Radu Dascălu (fiul
pictorului Mihai din Târgoviște).
Nedelcu Popovici este poate cel mai important pictor din Banat, format în ambianța artei
brâncovenești. În Maramureș sunt demne de semnalat numele unor meșteri locali: Radu
Munteanu cu picturile de la bisericile din Desești, Călinești, Rogoz sau zugravul Toader Hodor
din Vișeul de Mijloc care a zugrăvit bisericile Coenești-Văleni și Nănești.
164
Cursul XIII
Secolul al XVIII-lea în Moldova și Țara Românească
În ceea ce privește arhitectura laică din cele două țări se poate aminti de moștenirea atât
de vie a artei brâncovenești ce a avut un rol esențial și care s-a perpetuat și în acest veac.
Iradierea acestui stil la nord și răsărit de Carpați care s-a manifestat cu pregnanță în aria
construcțiilor laice și religioase a fost enormă. Principalii purtători ai acestor valori au fost și
meșterii de țară ce au dus în medii rurale, provinciale știința construcțiilor, dar și valorile artistice
laice și sacre.
Dintre construcțiile cu accent general sunt demne de amintit curțile boierești fortificate ce
aveau elemente comune în Țara Românească și în Moldova. Planurile lor erau de tip patrulater,
cu ziduri înalte, turnuri de colț și curți interioare.
Aparținând inițiativei domnitorului Constantin Brâncoveanu, palatul de la Mogoșoaia se
ridica după 1702 pe vechile case din același spațiu, pentru a servi ca palat princiar pentru fiul
său, Ștefan.
Construcția era etajată fiind prevăzută cu o scară cu foișor pentru accesul din curte. Pe
fațada opusă curții se desfășura loggia cu arcade trilobate pe coloane, cu decor în torsadă și
capiteluri compozite, fiind despărțite de balustrade traforate.
Existența loggiei are profunde afinități cu cele venețiene, dar și cu cele dalmate,
constructorii fiind de origine dalmată230. Alături de palatele brâncovenești au existat și casele
egumenești care au păstrat planimetria, compoziția spațială și decorația. Reținem casa
egumenească de la Mănăstirea Dintr-un Lemn, Casa domeneasă a Mănăstirii Văcărești, casa
Dumitrache Ghica din București etc.
Sub aceeași influență, de data aceasta de modă stambuliotă în țara noastră a fost ridicarea
reședinței domnești, așa numita Curte Nouă din București din timpul lui Alexandru Ipsilante
(1775-1776).
Un alt tip de construcție fortificată cu aspect de turn a fost cula răspândită în Oltenia și în
Muntenia231. Deasupra unui plan dreptunghiular sau pătrat se înalță două sau trei etaje, având
parter amplu, folosit drept beci sau pivniță. La etaj exista un foișor cu arcade pe coloane de
cărămidă sau stâlpi de lemn. Ca exemplu menționăm vila de la Măldărești, de la Cerneți, de la
Șiiacu.
230
Ibidem, p. 422, 423.
231
Ibidem, p. 427. În limba turcă, cula desemnează cuvântul turn.
165
Dominată de aria de influență a artei brâncovenești, arhitectura religioasă de sorginte

răsăriteană se va afilia la noua modă a vremii, cea a Barocului, care se va simți, cu precădere în
sfera decorațiilor.
Cele mai semnificative monumente ale epocii sunt: Biserica Sfântul Ioan Grecesc,
(distrusă în secolul al XIX-lea), Biserica Sfântul Gheorghe Nou, Biserica Mănăstirii Antim,
Mănăstirea Văcărești (demolată în anul 1986) etc.
Biserica Sfântul Gheorghe Nou păstrează cel mai bine tradiția și modelul de la Hurezi.
Construită între anii 1703-1706. Planul triconc al bisericii și turla pe naos îi conferă edificiului
echilibru și armonie. Pronaosul e supradimensionat, având pe latura de vest un pridvor prevăzut
cu coloane de piatră. Pridvorul are coloane cu fusuri în torsadă cu capiteluri compozite.
Decorația cu elemente baroce e bine reprezentată la exteriorul zidurilor.
Ca o altă oglindire a tradiției brâncovenești este și Biserica Mănăstirii Antim închinată
Tuturor Sfinților, ctitorie a Mitropolitului cărturar și erudit Antim Ivireanu, fiind construită între
1713-1714. Pridvorul este înfrumusețat cu coloane cu bazele înflorate și capitele ample care
fuseseră pictate cu motive fitoforme. Interiorul e dominat de existența unei catapetesme de
piatră, decorată integral cu motive florale la care se crede că a participat însuși Antim, ctitorul
lăcașului de cult.
Biserica Mănăstirii Văcărești cu hramul Sfânta Troiță a fost ctitorie a celui dintâi domn
fanariot Nicolae Mavrocordat fiind înălțată între anii 1716-1722. Biserica mare este aproape o
copie a Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din București. Și aici se remarcă pronaosul boltit în cruce
și coloanele împodobite cu vrejuri vegetale. Bazele coloanelor au cartușe vegetale, fusuri
înfășurate cu vrejuri și capiteluri corintice. Pridvorul prezintă două turnuri ca și la Biserica
Episcopală de la Curtea de Argeș. Fațada și exteriorul sunt împărțite în două registre care la
mijloc prezintă un brâu în torsadă decorat cu ghirlande. Ferestrele și portalul sunt împrejmuite de
ancadramente abundente232.
Amintim totodată de o întreagă serie de biserici bucureștene ce prezintă reale înrâuriri din
stilul brâncovenesc: Crețulescu, Stavropoleos, Elefterie Vechi, Olari, dar și din preajma capitalei:
Schiturile Balamuci și Berislăvești.
Construite de breslele sătești, o serie de biserici rurale poartă amprenta stilului vremii:
Biserica Mănăstirii Aninoasa, dar și cu inovații caracteristice – mononavate și fără turlă -
Biserica din Olănești, Călinești, Pietreni-Costești etc233.
Dintre bisericile de epocă din Moldova reținem pe cea de la Mănăstirea Mera (jud.
Vrancea), cea numită Preacista din Focșani, Ilișești (jud. Suceava) și Sfântul Ilie din Iași.
Sculptura
232
Ibidem, p. 437
233
Ibidem, p. 443.
166
Lucrările ce se încadrează în această categorie în aria artei ortodoxe sunt de obicei cele
ce servesc marea artă a arhitecturii. Ele sunt axate pe zona decorațiilor: coloane, balustrade,
ancadramente de ferestre, portale, lespezi funerare etc.
Principalul pietrar al curții domnești, Vucașin Caragea este autorul multor elemente
sculptate existente la Biserica Sfântul Ioan Grecesc și Sfântul Gheorghe cel Nou din capitală.
Fusuri în torsadă stau alături de decorațiile de antablament ale ferestrelor, dar și de balustradele
traforate ale pridvoarelor unde motive vegetale, florale, asemenea florii de dovleac, lalelelor,
acantelor se înlănțuie cu cele antropomorfe – capete de îngeri și mascheroni.234
Se remarcă în decorația sculptată a balustradei pridvorului o temă des întâlnită în epocă:
Lupta lui Samson cu leul, cu siguranță vizibilă la Biserica Mănăstirii Stavropoleos.
În epocă cel mai valoros ansamblu sculptat este așa-numitul foișor a lui Dionisie de la
Mănăstirea Hurezi, realizat de meșterul pietrar Iosif. Elemente de recuzită barocizante se află în
concordanță cu stemele Țării Românești și ale Moldovei, chiar dacă lucrarea nu a fost comandată
de vreun domnitor.
Arta pietrelor de mormânt este prezentă, cu precădere în Țara Românească unde se
remarcă chenarul lat, decorație cu vrejuri meandrice, cu variate tipuri de flori, iar în mijlocul
dreptunghiul pentru zona de scriere, comemorativă, rareori cu elemente heraldice. Printre
exemple notăm: piatra patriarhului Dionisie și lespedea domnitorului Constantin Brâncoveanu de
la Biserica Sfântul Gheorghe cel Nou din București. Câteodată aceste pietre puteau avea aspectul
unui sarcofag, ca cele ale Bălașei Cantacuzino din Târgoviște ori cele ale lui Grigore Matei
Ghica de la Mănăstirea Pantelimon.
În Moldova fenomenul de decorație este asemănător celui din Muntenia, doar că în unele
situații decorațiile cuprind ornamente de tip baroc occidental ca și cele ale lui Grigore Ghica de
la Iași și Lupu Balș tot de la Iași235.
Întreaga producție artistică, atât murală, cât și icoanele portabile pe lemn sau pe sticlă
stau sub semnul picturalității ori a unui pictural exuberant, înnobilat de afluențele meșterilor
populari, așa cum afirma profesorul Vasile Drăguț. Cu siguranță acest spirit efervescent și
arborescent creativ se datorează marelui șantier de la Hurezi și echipei sale de pictori, meșteri.
Printre cele mai redutabile opere, ansambluri murale trebuie reținut cel de la Mănăstirea
Cozia (altar, naos, pridvor) realizat de către meșterii: Preda, Ianache, Sima, Mihai. Siluetele
zvelte, veșmintele ample, bogate, dar mai cu seamă echilibrul compozițional caracterizează cu
maximă solemnitate scenele.
Mănăstirea Polovragi se zugrăvește, tot în acest timp de același penel al meșterilor
Andrei, Simion, Istrate, Hranite conduși de marele Constantinos în anul 1702.
234
Ibidem, p. 448.
235
Ibidem, p. 453.
167
O grandioasă scenă a Sfântului Munte Athos domină peretele de răsărit al pridvorului.
Temă ce este unică în arta bisericească românească, fiind probabil influențată de stampele
vremii. Simplificările și viziunea reprezentării sunt îndatorate stilului bizantin.
Andrei, Iosif, Hranite și Ștefan sunt chemați să decoreze Schitul Surpatele ce se remarcă
printr-un ansamblu plin de expresivitate, fiind în armonie cu arhitectura monumentului.
Biserica Mănăstirii Govora se afiliază acestui amplu proces de artă brâncovenească cu
refacerea ei de către însuși Marele Constantin Brâncoveanu și cu încredințarea grupului de artiști
zugravi: Iosif, Hranite, Teodosie, Ștefan, Nicolae, acesta din urmă este amintit și ca cel ce a
făurit icoanele de pe iconostas. Cu uimire constatăm existența unei teme rare în pictura noastră
cea a Maicii Domnului în reprezentarea Acoperământului pe fațada vestică a lăcașului de cult.
Portretul votiv al lui Matei Basarab e memorabil și monumental, alături de cel al arhimandritul
Iosif Govoreanu, ce devine și anticipează moda portretului de aparat.
Cu aceeași vrednică măiestrie, zugravii în fruntea cărora se află meșterul Preda,
împodobesc ctitoria de peste Carpați a lui Brâncoveanu – Biserica Mănăstirii Făgăraș în anul
1708.
O caracteristică a epocii este laicizarea portretului apărut în arta monumentală, o
rusticizare, acest lucru se datorează pe de o parte artiștilor străini ce aduc mai aproape stilurile
artei universale, iar pe de alta zugravilor autohtoni ce sunt receptivi la înnoirile artei. Amintim,
de asemenea îmatricularea în aria artei sacre a narațiuni, puterii de a povesti plastic specifice
epocii. Fragmente din viața cotidiană sunt uneori integrate scenelor sacre. Scene de vânătoare
precum, cele zugrăvite pe fațada bisericii Vovidenia din Urșani – Vâlcea ori ilustrarea fabulelor
sau a cărților populare asemenea: Esopia, Alixăndria etc.
În Moldova parcă prea influențată de atâtea valori ale epocilor ce s-au scurs, în acest veac
multe din lăcașurile de cult rămân nedecorate, singura podoabă fiind icoanele și ștergarele
cusute. Cu toate acestea amintim Biserica din Căușani care, probabil a fost zugrăvită de un grup
de meșteri veniți din Țara Românească.
O pleiadă de meșteri semnează biserici și icoane, la finalul veacului al XVIII-lea: Anania
din Suceava zugrăvește Biserica de lemn din Dorohoi și Vârgoligi, iar ierodiaconul Vasile pe cea
de la Vorniceni etc.
O largă circulație a pictorilor, zugravilor în întreg spațiul românesc va duce la o unificare
a mijloacelor artistice (tehnică, stil, mod de reprezentare), care se va individualiza prin
deschiderea de mici centre locale de creație artistică cu caracter popular, deseori.
Acest deziderat se observă la Rășinari și Siliște, ne referim la grupul de pictori de la
Feisa, dar și la centre importante ce dau întreaga respirație a acestei realizări: Câmpulung-
Muscel, Târgoviște, Craiova, Pitești, Brașov etc.
În final pomenim numele câtorva meșteri zugravi de renume: David de la Curtea de
Argeș activ în aria Bihorului236, Simion din Pitești activ în satele hunedorene.
Dintre făuritorii de icoane și fresce din această parte de țară îi menționăm pe Vasile
Diaconu de la Tismana, Radu Dascălu (fiul pictorului Mihai din Târgoviște). Lui i se datorează
236
Aurel Chiriac, David Zugravu, Ed. Fundației Culturale Române, București, 1996, p. 18.
168
un renumit caiet de schițe cu două sute de modele, fiind o adevărată Erminie proprie, inspirată
din pictura vechii Biserici Domnești de la Curtea de Argeș 237. Dintre realizările sale consemnăm
Biserica din Gura Văii (jud. Vâlcea) și cea din Hămagiu (jud. Arad), aceasta finalizată cu
ucenicul lui, Gheorghe.
La început de secol al XIX-lea, pictura de tradiție postbizantină va mai dăinui, cu toate că
se simte deja procesul de transformare, pe plan economic și social, iar, mai apoi și pe tărâm
artistic, în sensul unei racordări la arta Europei moderne238.
Palatul brâncovenesc, loggia, 1702, Mogoșoaia
Cula, sec. al XVIII-lea, Măldărești
237
Teodora Voinescu, Radu Zugravu, Ed. Meridiane, București, 1978, p. 17.
238
Vasile Drăguț, Artă românească...op. cit., pp. 467, 468, 469.
169
Biserica Sfântul Gheorghe cel Nou și Biserica Mănăstirii Tuturor Sfinților - Antim, sec. al XVIII-
lea, București
Biserica Mănăstirii Sfânta Troiță - Văcărești, Biserica Adormirii Maicii Domnului -

Crețulescu, sec. al XVIII-lea, București
170
Raiul, pridvor, sec. al XVIII-lea, Biserica Mănăstirii Cozia
Sfântul Munte Athos, pridvor, sec. al XVIII-lea, Biserica Mănăstirii Polovragi
171
Hristos Emanuel, pridvor, sec. al XVIII-lea, Biserica Mănăstirii Surpatele
Adormirea Maicii Domnului, naos, sec. al XVIII-lea, Biserica Mănăstirii Govora
172
Sfinți liturghisitori, altar, sec. al XVIII-lea, Biserica Sfântul Nicolae, Făgăraș
Concluzii
Cele mai semnificative monumente ale veacului al XVIII-lea sunt: Biserica Sfântul Ioan
Grecesc, (distrusă în secolul al XIX-lea), Biserica Sfântul Gheorghe Nou, Biserica Mănăstirii
Antim, Mănăstirea Văcărești (demolată în anul 1986).
Principalul pietrar al curții domnești este Vucașin Caragea autorul multor elemente
sculptate existente la Biserica Sfântul Ioan Grecesc și Sfântul Gheorghe cel Nou din capitală.
Fusuri în torsadă stau alături de decorațiile de antablament ale ferestrelor, dar și de balustradele
traforate ale pridvoarelor unde motive vegetale, florale, asemenea florii de dovleac, lalelelor,
acantelor se înlănțuie cu cele antropomorfe – capete de îngeri și mascheroni. Cel mai valoros
ansamblul sculptat este așa numitul foișor al lui Dionisie de la Mănăstirea Hurezi, realizat de
meșterul pietrar Iosif. În Moldova fenomenul de decorație este asemănător celui din Muntenia,
doar că în unele situații decorațiile cuprind ornamente de tip baroc occidental ca și cele ale lui
Grigore Ghica de la Iași și Lupu Balș tot de la Iași.
Printre cele mai frumoase ansambluri murale trebuie amintit cel de la Mănăstirea Cozia
(altar, naos, pridvor) realizat de către meșterii: Preda, Ianache, Sima, Mihai.
Mănăstirea Polovragi se zugrăvește, tot în acest timp de același penel al meșterilor
Andrei, Simion, Istrate, Hranite conduși de marele Constantinos în anul 1702.
Biserica Mănăstirii Govora este încredințată grupului de artiști zugravi: Iosif, Hranite,
Teodosie, Ștefan, Nicolae, acesta din urmă este amintit și ca cel ce a făurit icoanele de pe
iconostas.
O caracteristică a epocii este laicizarea portretului apărut în arta monumentală, acest
lucru se datorează, pe de o parte artiștilor străini ce aduc mai aproape stilurile artei universale, iar
pe de alta zugravilor autohtoni ce sunt receptivi la înnoirile artei.
173
O largă circulație a pictorilor, zugravilor în întreg spațiul românesc va duce la o unificare
a mijloacelor artistice (tehnică, stil, mod de reprezentare), care se va individualiza prin
deschiderea de mici centre locale de creație artistică cu caracter popular, deseori.
Pomenim numele câtorva meșteri zugravi de renume: David de la Curtea de Argeș activ
în aria Bihorului, Simion din Pitești, renumit în satele hunedorene.
Cursul XIV
Iconografia brâncovenească. Stil, reprezentanţi și teme specifice
În comparaţie cu pictura murală muntenească autohtonă, pictura grecească din secolele al

XVI-lea şi al XVII-lea, aducea o notă de conservatorism, iar ceea ce se va petrece în ampla
redactare iconografică de la Biserica Mănăstirii Hurezi ţine de o expresie iconică şi stilistică
nouă, distinctă. Aceste coordonate fac ca arta bisericească locală ce se va făuri la începutul
veacului viitor, prin influenţa celei cretane sau epirote să se dorească una de sorginte
postbizantină, revigorată.
Existenţa în cel de-al XVII-lea secol, a unui număr de aproximativ 100 de exemple ale
Minunilor Maicii Domnului au dus la concluzia că prezenţa multiplelor reprezentări coincide cu
popularitatea cultului marial în spațiul românesc al acestui timp. Tot acum vor apărea Acatistul şi
Paraclisul Maicii Domnului, datorate mitropolitului Varlaam al Moldovei. În aceeaşi idee,
amintim şi de tipărirea la Râmnic, în epoca mitropolitului Ungrovlahiei Antim Ivireanu a Slujbei
Adormirii Maicii Domnului.
Pictura brâncovenească are un puternic caracter educativ, alegoric, eshatologic,
soteriologic.
Între cele dintâi coordonate ale picturii murale (monumentale) din Biserica domnească de
la Hurezi se înscrie umanismul elenist, acesta s-a dezvoltat încă de la curtea lui Şerban
Cantacuzino şi, mai târziu, în ambianţa vieţii şi a culturii dominate de magistrala personalitate a
lui Constantin Brâncoveanu239. Cei doi domnitori au promovat valori culturale noi, manifestând
interes pentru istoria naţională, literatura antică şi bizantină, limba greacă, având totodată
posibilitatea de a accede la texte originale, dând dovadă, în acelaşi timp, de o remarcabilă forţă şi
dinamism în propagarea textului tipărit în Ţara Românească.
1. Tabloul votiv trebuie menţionat ca o posibiliatate de exprimare a unei alte coordonate a
picturii brâncoveneşti. Seriile de portrete, aşa numitele galerii de portrete, reprezintă un viu
interes pentru istorie. E suficient să consemnăm monumentalele grupuri de ilustre tablouri de
domnitori – donatori şi închinători ai lui Hristos, prin intermediul sfinţilor protectori, ce apar în
pronaosurile şi pe faţadele bisericilor moldoveneşti, începând din veacul al XV-lea, (pe peretele
de vest), continuând până spre cel de-al XVI-lea secol.
239
Corina Popa, Ioana Iancovescu, Mânăstirea Hurezi, Ed. Simetria, Bucureşti, 2009, p. 104.
174
Grandoarea portretelor familiilor princiare, ca expresie vie a unei atitudini stabile,
eternizate, în faţa morţii, denotă un caracter sensibil al medievalismului târziu, ce a fost
încetăţenit la noi, încă din veacurile precedente.
Totodată, se poate înţelege reprezentarea solemnă a lor, în veşminte de epocă, ca a unora
care au decis soarta unei naţiuni, conducând ţara, dar şi apărând Ortodoxia, precum Sfântul
Împărat Constantin cel Mare. Acesta din urmă va primi, în vremea domniei lui Brâncoveanu o
cinstire deosebită.
În această citire se poate înţelege tabloul votiv al familiei domnitorului Constantin
Brâncoveanu, din pronaosul Hurezului, unde însuşi Hristos îl încoronează şi binecuvintează.
Sunt prezenţi domnitorul cu cei patru fii ai săi şi doamna Maria cu cele şapte fete, dintre
ele, portretul Smarandei anticipează cu peste două secole ochii şi candoarea copiilor din pânzele
lui Tonitza240. Tot la fel, dar în ipostaza de adolescent, îl revedem pe Constantin, pe peretele de
vest, în ambianţa familiei Brâncovenilor, din a cărei speță descinde. Astfel, Constantin
Brâncoveanu este pictat de două ori, în două scene distincte, analizate deja, în ambele purtând
coroană princiară.
Pe peretele de sud, se găsesc înfăţişaţi în picioare, şi în mărime naturală, Matei Basarab,
Laiotă Basarab şi Neagoe Basarab, completând ca o introducere genealogică, dinastiile acestor
familii. Prezenţa Cantacuzinilor este evidentă prin faptul că Brâncoveanu era legat de ei prin
mama sa, nepoata lui Radu Şerban, soră cu Şerban Cantacuzino. Sunt impresionante portretele
demnitarilor: Radu Şerban, Constantin Şerban şi Şerban Cantacuzino.
Prezenţa şi frecvenţa acestor portrete multiple, reprezintă un început şi o noutate ca
preocupare pentru portret; portret ce poate fi considerat de factură laică.
Siluetele celor două figuri demnitare, a lui Constantin Brâncoveanu şi a soţiei sale,
doamna Maria, sunt pictate în paraclis, în bolniţă, precum şi în cele două schituri ale ansamblului
monastic.
În icoana magistrală din paraclis, care îi reprezintă pe Sfinţii Constantin şi Elena, se
vizualizează, în mărimi miniaturale şi îngenuncheaţi, cei doi ctitori, Constantin şi Maria
Brâncoveanu.
În chip de donator, îl întâlnim, în icoana Deisisului, pe Arhimandritul Ioan, icoană ce
aparţine Muzeului mănăstirii.
240
Pictura românească în...op. cit., p. 96.
175
Constantin Brâncoveanu și Maria Doamna, Constantinos și Ștefan Brâncoveanu,
Paraclis Sfinții Apostoli
Familia Brâncovenilor, Biserica mare, pronaos, Hurezi
176
Familia Cantacuzinilor, Biserica mare, pronaos, Hurezi
Matei Basarab și Neagoe Basarab, Biserica mare, pronaos, Hurezi
2. Portretele de ispravnici şi de meşteri completează ciclul de teme semnificative

apărute şi dezvoltate la Hurezi. Apar, aşadar, o serie de chipuri, portrete de ispravnici, meşteri,
monahi, cum de pildă putem observa pe peretele nordic ori sudic, în pronaosul catoliconului
hurezean. Este vorba de ispravnicul Pârvu Cantacuzino (peretele de nord) şi arhimandritul Ioan
(peretele sudic). Pe acesta din urmă îl regăsim în bolniţa mănăstirii, în partea opusă a redactării
iconice a Vieţii adevăratului călugăr. Tot la fel, în pridvorul bisericii mari, în zona raiului, sunt
177
pictaţi ispravnicul Cernica Ştirbei, Badea ispravnic, Apostol şi, dimpreună cu ei, Manea, vătaful
de zidari, Vucaşin Caragea, pietrarul, şi Istrate, lemnarul.
Politica aşa-zis culturală din epoca brâncovenească se răsfrânge, nu doar în Ţara
Românească, ci şi la Muntele Athos şi în Transilvania. Privit în ansamblu, fenomenul reflectă o
reală propagandă împotriva calvinismului şi a Contrareformei, atât de prezente în acel timp.
Să menţionăm că înaintaşii săi pe tronul Ungrovlahiei şi al Moldovei, aşa precum Matei
Basarab și Vasile Lupu, au avut strânse legături cu Kievul şi cu Rusia. Continuând efortul
mitropoliţilor de dinaintea lor, Ştefan şi Varlaam, în Ţara Românească, şi Dosoftei, în Moldova,
ierarhii Teodosie şi Antim Ivireanu iniţiază o adevărată cruciadă dogmatică241.
Meșterii Hurezului, Biserica mare, pridvor, Hurezi
3. Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena reprezintă o constantă tematică în aria picturilor de

la Hurezi. Ciclul hagiografic inspirat din evenimentele semnificative din viaţa marelui bazileu se
grupează în câteva compoziţii: Viziunea Sfintei Cruci (a Sfântului Constantin), Botezul, Sinodul
(scena redă discuţia dintre împărat, papa Silvestru şi evreul Zamvri dimpreună cu discipolii lui),
Adormirea Sfântului Constantin242. Ecouri din tematica întâlnită aici, provin parcă din Cavalcada
241
Ibidem, p. 118.
242
Ibidem, pp. 121, 236.
178
Sfintei Cruci de la Pătrăuţi şi cea a Asediului Constantinopolului din mănăstirile moldave. Cea
din urmă temă se împleteşte cu politica antiotomană, al cărei exponent era însuşi domnitorul243.
4. Teme alegorice. În această categorie sunt cuprinse anumite redactări iconografice
precum Corabia creştinătăţii, Lapidarea Sfântului Ştefan, Viaţa adevăratului călugăr şi
Adormirea Sfântului Efrem Sirul.
Condusă de Hristos alături de Apostoli şi călugări, corabia este atacată de ereticii
primelor secole creştine: Arie, Nestor, Eutihie, precum şi de Mahomed şi Calvin. Tema corabiei
este alăturată altor secvenţe inspirate din Apocalipsă şi din Judecata de Apoi. Împăraţii ce au
prigonit creştinii sunt redaţi în stânga temei principale: Maximilian, Nero, Traian, Iulian,
Diocleţian, amintind de cei patru călăreţi ai Apocalipsei244.
Cea de a doua temă, cea a Lapidării Întâiului Mucenic, Arhidiaconul Ştefan apare ca
pandant cu cea pomenită mai înainte.
Primul mucenic e înfăţişat în discursul său împotriva judecătorilor, anunţând venirea lui
Mesia. Sfânta Treime, ce se vizualizează în partea superioară a scenei zugrăvite, ne aminteşte de
această imagine, frecvenţa ei în pictura Suceviţei având totodată o legătură directă cu disputele
teologice ale timpului.
Ultimele două scene fac apel la Viaţa autentică a călugărului. Adormirea Sfântului Efrem
Sirul se regăseşte cu pregnanţă şi la Mănăstirea Dionisiu de la Sfântul Munte Athos.
5. Temele mariale întregesc şi îmbogăţesc repertoriul subiectelor iconografice, ce
definesc şi stigmatizează veacul al XVII-lea şi începutul celui viitor.
Acoperământul Maicii Domnului este una dintre acestea, fiind pusă în strânsă legătură cu
literatura vremii. Pentru prima dată apare la Hurezi, fiind mai apoi prefigurată la Polovragi şi la
Govora. Acoperământul din pridvor, dar şi cel de deasupra trapezei mănăstirii, personifică prin
prezenţa Fecioarei ierarhic mai mare, Biserica. Se face apel, în acest sens, la numărul imnelor
mariale ce sunt zugrăvite în monumentele vâlcene: Imnul acatist, De tine se bucură, Cuvine-se
cu adevărat, Din veacuri pe tine prorocii, Maica Domnului –Izvor al Vieţii.
Tema Pocrovului (Acoperământului), aşa cum se traduce în limba rusă este foarte des
întîlnită în icoanele ruseşti245.
6. Sfinţii locali cunoscuţi sunt Grigorie Decapolitul şi Nicodim de la Tismana. Ei sunt
pictaţi în pronaosul bisericii Hurezilor. Ei vor apărea de aici înainte în toate bisericile şi
mănăstirile vâlcene, fiind recunoscuţi şi iubiţi ca protectori ai Munteniei.
La Hurezi, ei stau faţă în faţă, fiind pictaţi în registrul cu domnitorii şi cu familia lui
Brâncoveanu, în spaţiul generos al pronaosului246.
243
Pictura românească...op. cit., p. 95.
244
Corina Popa, Ioana Iancovescu, Mânăstirea...op. cit., p. 121.
245
Ibidem, p. 125.
246
Ibidem, p. 128.
179
Sfinții Împărați Constatin și Elena și familia Brâncoveanu, icoană împărătească, paraclis,
Hurezi
Corabia creștinătății, Bolnița, pridvor, Hurezi
180
Lapidarea Sfântului Arhidiacon Ștefan, Bolnița, pridvor, Hurezi
7. Teme cu caracter alegoric, moralizator, eshatologic. Printre aceste tipuri de teme, atât
de des întâlnite în epocă se cer a fi pomenite: Virtuţile monahale şi Rugăciunea, maica tuturor
virtuţilor. Ele sunt prezente în repertoriul iconic al trapezei Hurezilor. Sursa acestor reprezentări
este cu siguranţă cea literară, posibil Floarea Darurilor, cunoscută în epocă dimpreună cu alte
scrieri cu scop moralizator şi istoric: Varlaam şi Ioasaf, Alixăndria, Esopia, Didahiile
mitropolitului Antim Ivireanu etc247.
Scara lui Ioan Climax zugrăvită în pronaosul bisericii mari, fiind prima redactare din
Ţara Românească, după cea de la Suceviţa, înainte de 1600, poate fi și ea trecută în rândul
acestor teme.
Judecata de Apoi în magistrala prezenţă din pridvorul mănăstirii, devine o temă
importantă, punând înaintea credincioşilor multitudinea de păcate ale laicilor, dar şi ale clericilor,
monahilor. Iadul, prin multitudinea secvenţelor, devine un model de neurmat, înfricoşând
privitorul.
8. Sfinţi reprezentativi. Alături de cei doi patroni ai Munteniei, Grigorie şi Nicodim,
Sfântul Procopie, ale cărui moaşte au fost dăruite ctitoriei lui Brâncoveanu de către Iacov,
patriarhul Constantinopolului apare redat în scene impozante, precum Deisisul, din absida de sud
a bisericii mari, dar și pe iconostas. Sfântul Eustachie Plachida cu familia sa se găseşte pandant
cu Sfinţii Constantin şi Elena. Sfântul militar cu soţia şi cei doi fii au fost sfinţii patroni ai
domnitorului, fiind regăsiţi în majoritatea monumentelor munteneşti, mai târzii248.
Sfinţii Varlaam şi Ioasaf sunt cei ce întruchipează idealurile de luptă şi biruinţă între
creştinism şi păgânism. Ei sunt zugrăviţi în pronaos, nu departe de tabloul votiv.
247
Ibidem, p. 130.
248
Ibidem, p. 135.
181
Duminica tuturor Sfinţilor este scena monumentală, ce reuneşte în spațiul ei grandios
tema Deisisului (Hristos, Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul) alături de cea a Sfinţilor,
sărbătoare ce este ţinută în prima duminică după Rusalii. Ea apare la Hurezi pe absida de sud,
fiind o compoziţie ce prefigurează o temă fundamental eshatologică – Cea de-a Doua Venire a
lui Iisus. Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena deschid magistrala expunere în partea de jos, având
în mijlocul lor Sfânta Cruce, simbol al biruinţei creştinătăţii. Tema se dezvoltă pe trei registre ce
au în partea superioară pe Hristos, tronând într-o mandorlă strălucitoare. Maica Domnului şi
Înaintemergătorul stau ca intercesori în imediata apropiere, în vreme ce, la picioarele Domnului,
îngenuncheaţi în faţa Tronului Etimasiei se vizualizează strămoşii noștri Adam şi Eva, înfăţişaţi
cu nimburi.
Referindu-se la pictura mănăstirii Hurezi, Charles Diehl, nota: Puternica tradiţie
bizantină este dominantă în mănăstirea Hurezi, poate cel mai frumos monument dintre toate în
România… aceste fresce sunt printre cele mai remarcabile pe care le-a produs arta românească
şi în acelaşi timp ele dovedesc continuitatea artei româneşti şi a artei bizantine, ele arată
strălucirea extraordinară ce dă artelor domnia lui Constantin Brâncoveanu249.
Pictura brâncovenească de la Hurezi se caracterizează printr-o accentuare a efectelor
decorative, elemente existente, atât în compoziţiile figurative (veşminte, decoraţii etc), cât şi în
supradimensionarea zonelor destinate ornamentelor florare, decorative. Spre exemplu, la schitul
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, decorativul ocupă jumătate din întinderea pereţilor. Tratarea
narativă a scenelor, a episoadelor religioase, fiind de multe ori inspirate din realitate, înzestrate
chiar cu o notă de umor. Un aspect de tranziţie spre pictura rusticizantă, dar şi a redării
elementelor inspirate din viaţa de zi cu zi, scene de dans, hore, lăutari (întâlnite în redactarea
psalmilor), definesc ansamblul picturii monumentale munteneşti250.
O serie de zugravi au excelat în pictura munteanească în aşa-zisa perioadă medievală,
este vorba de domniile lui Matei Basarab (1580-1654) şi mai târziu a lui Constantin Cantacuzino
(1678-1688), precum şi de cea a binecunoscutului domn Constantin Brâncoveanu (1688-1714).
Ultima dintre acestea, dând şi numele unei şcoli renumite de artă românească – artă
brâncovenească. Ca un prolog a ceea ce avea să însemne cultura şi arta muntenească, Matei
Basarab a statornicit temeiurile unui stil muntenesc, stil ce va fi îmbogăţit, mai cu seamă în
veacul viitor251. Să amintim doar de ctitoria sa, Mănăstirea Arnota, ce a primit haină
sărbătorească sub penelul lui Stroie de la Târgovişte, fiind cel ce semnează şi icoanele tâmplei
(1644). Decoraţia florală şi stilul narativ, predomină şi primează înaintea valorilor teologale.
Continuând impulsul dăltuit de Matei Basarab, viitorii domni cărturari vor sprijinii
cultura şi arta muntenescă, şi nu numai. Ne gândim la Transilvania şi la Muntele Athos, care vor
beneficia de danii din partea lui Brâncoveanu.
O serie de elemente de sorginte orientală, dar şi occidentală, fuzionează şi se întrepătrund
cu tradiţia postbizantină încetăţenită.
249
Pictura românească…op. cit., pp. 96, 97.
250
Ibidem, p. 97.
251
Ibidem, p. 87. În vremea sa au fost zidite peste 40 de biserici (după unii 46 mai mult cu una decât Ştefan cel
Mare), fiind împodobite cu fresce şi icoane.
182
Ca un act de modernitate în repertoriul artistului contemporan se va cristaliza tendinţa
epocii, existentă şi la cărturari, făuritori de cultură, de a-şi semna operele. Pe lângă semnături şi
iscălituri în limbile greacă, slavonă şi română suntem martorii prezenţei galeriilor de portrete
laice, autoportete, ce pătrund în sfera picturii bisericeşti. E cazul lui Pârvu Mutu (1657-1735),
vestitul zugrav născut la Câmpulung în anul 1657252. Artistul exprimă în opera sa spiritul înnoitor
al timpului său, reflectat în monumentala galerie de portrete, ca fiind echivalentul celor reflectate
în cronicile marilor personalităţi moldovene şi muntenești, ne referim desigur la Miron Costin,
Ion Neculce, Stoica Ludescu, Udrişte Năsturel etc. Cariera artistică a început-o la Mănăstirea
Negru-Vodă din oraşul natal, continuându-o în Moldova, unde a venit în contact cu grandioasele
ansambluri de pictură murală, dar şi cu icoanele ruseşti.
Creaţia lui Pârvu Mutu s-a concretizat pe trei coordonate: pictura de biserici şi icoanele,
portretul laic, implicit portretul de grup boieresc şi autoportretul.
Tema care va stigmatiza creaţia sa este portretul, gen de pictură înţeles nu doar în sens
heraldic ori simbolic, ca în veacul trecut Dobromir din Târgovişte, ci ca un mod de manifestare
şi reprezentare a prezentului istoric, a personalităţii umane privite în profunzimea sa.
Monumentele ecleziale zugrăvite de Pârvu Mutu sunt: Biserica Mănăstirii Aninoasa-
Muscel (repictată), Negru-Vodă din Câmpulung, Cotroceni, Mărgineni, Filipeştii de Pădure,
Poiana, Măgureni, Lespezi, Colţea, Sinaia, Fundenii Doamnei, Râmnicu-Sărat, Bordeşti, Mamu,
Sfântul Gheorghe Nou (repictată). A lăsat, de asemenea, un număr semnificativ de icoane şi
câţiva ucenici, printre care îi amintim pe Stan, Marin, Nicolae şi binecunoscutul Radu
Zugravul253. De o reală frumuseţe este icoana ce înfăţişează primirea celor trei Îngeri de către
Patriarhul Avraam - Sfânta Treime, alături de icoana Adormirii Maicii Domnului. La bătrâneţe s-
a retras, călugărindu-se la Schitul Robaia, unde a trecut la Domnul în 1735.
Dintre operele sale rămase posterităţii, cu un puternic accent al trăsăturilor laice, prin
sensul realist al tablourilor votive, menţionăm fresca ce înfăţişează familia postelnicului
Cantacuzino de la Filipeştii de Pădure. În aceeaşi biserică se păstrează şi valorosul său
Autoportret din 1692254. Amintim în acest context şi de cel de la Biserica din Bordeşti. Aici, la
Filipeştii de Pădure artistul a zugrăvit 55 de figuri din ampla familie 255. Copii, bărbați şi femei cu
expresii şi fizionomii diferite. Culorile armonioase unesc într-o gamă dominantă acorduri de roşu
în contrast cu verdele şi albastrul, întregind ansamblul. Impresionează chipurile de copii prin
gingăşia şi prospeţimea trăsăturilor reprezentate256. Arta sa portretistică, cu o valoare evocatoare
de mare intensitate, creată într-o cromatică strălucitoare, bogată anunţă şi anticipează arta
252
Vasile Drăguț, Nicolae Săndulescu, Arta brâncovenească, Ed. Meridiane, București, 1971, p. 25.
253
Teodora Voinescu, Pârvu Mutu Zugravul, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1968, p. 23.
254
Ibidem, p. 5. Expresia sa puternică imprimată pe chipul său, contrastează cu fizicul său firav. El ţine în mână o
icoană de mici dimensiuni, arâtându-o cu degetul pe Fecioară.
255
Ibidem, pp 21, 22. La cea de la Măgureni portretele se amplifică fiind în număr de 60. Hieratismul, sinceritatea şi
transparenţa tratării vălurilor doamneleor de la curte se află în contradicţie cu autoritatea calmă, dar severă a soţilor
lor. O notă de realism, dar şi de mişcare introduce artistul în detaliile mâinilor ce susţin câte o floare, o batistă, o
carte ori un fruct.
256
Pictura românească…op. cit., p. 92.
183
portretului din Ţara Românească de la începutul secolului al XIX-lea 257. Printre aceştia reţinem:
Ioan Baromir, Nicolae Polcovnic, Ion Negulici, Constantin Daniel Rosenthal.
Pârvu Mutu este un veritabil cunoscător al picturii inovatoare de la noi, în care se simt
ecourile Renaşterii, dar şi zorii Barocului.
Contemporan cu acest maestru al picturii munteneşti, un alt mare creator a dat dovada
unui adevărat făuritor de Şcoală în Ţara Românească. Este binecunoscutul grec Constantinos,
venit la noi încă din timpul domniei lui Şerban Cantacuzino. Prima lucrare semnată împreună cu
un alt meşter, pe nume Ion, este Biserica Doamnei din Bucureşti, terminată în 1683. Artist
format în ambianţa picturii din nordul Greciei, Constantinos se defineşte drept un colorist
remarcabil, ce are preferinţă spre culorile expresive. Şi la el accentele tumultuoase ce provin din
pictura barocă, cu nota specific autohtonă şi postbizantină se întrepătrund. Acest lucru este
vizibil în frumoasa scenă a Bunei Vestiri, în dinamismul şi proporţia vestitorului divin.
Între anii 1691-1703, se va realiza cel mai măreţ şi edificator complex monastic de la noi
din ţară. Acesta va avea în alcătuirea sa biserici, schituri, fiind o adevărată şcoală de artă ce va
cuprinde: meşteri, constructori, tâmplari, pictori, zugravi etc.
Biserica mare a Hurezului a fost pictată între 1693-1694, având iscăliturile a cinci meşteri
zugravi şi a lui Costantinos, respectiv: Ioan, Andrei, Stan, Neagoie, Ioachim. Tematica
ansamblului este bogată, artiştii au readus în contemporaneitate tradiţia picturii militante din
timpul lui Ştefan cel Mare, a lui Neagoe Basarab şi Petru Rareş. Două teme ce au caracterizat
cerinţele lui Brâncoveanu sunt reprezentate în pronaos: Viaţa Sfântului Constantin şi tabloul
votiv258.
Marin şi Preda sunt autorii picturii din paraclis (1696-1697), bolniţa a fost zugrăvită de
Preda, Nicolae şi Efrem (1699), iar Biserica schitului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel de Iosif şi
Ioan (1700).
Semnificativ de amintit este faptul că, după terminarea Hurezului, meşterii au deschis noi
şantiere de artă monumentală, devenind ei înşişi şefi de şcoală şi de breaslă. Andrei, Hranite şi
Ştefan vor împodobi Biserica Mănăstirii Surpatele (1706), Govora va fi opera lui Nicolae, iar
Polovragi va fi semnată de Andrei, Simion, Istrate şi Hranite.
Naosul Coziei va primi o nouă zugrăveală, fiind opera lui Preda, Ianachi, Sima şi Mihai
(1704-1705); în vreme ce, Biserica Sfântul Nicolae din Făgăraş este pictată de Preda (1708 ?)259.
Concluzii
Finalizând, putem afirma că aceşti artişti formaţi în Şcoala de la Hurezi vor duce mai
departe în ţară aceste inovaţii ale noului stil, stil ce va deveni reper şi izvor în dezvoltarea picturii
româneşti, în secolele ce urmează. Stilul brâncovenesc va contribui în Transilvania la formarea
altor ateliere, comune prin caracter cu cele din Ţara Românească. Astfel, în cel de-al XVIII-lea
257
Vasile Drăguţ, Dicţionar enciclopedic...op. cit., p. 236.
258
Ibidem, p. 95.
259
Ibidem, pp. 97, 98.
184
secol, se poate vorbi de o unitate a mijloacelor artistice ale pictorilor din Oltenia, Muntenia,
Transilvania şi Banat. Zugravul David de la Piteşti va picta în zona Bihorului, Simion din Piteşti
în satele hunedorene, iar pe Radu Dascălul şi Gheorghe îi întâlnim la Biserica din Halmagiu în
judeţul Arad260.
260
Ibidem, p. 99.
185
Planuri de monumente reprezentative
Biserica Sfântul Nicolae, Densuș

1. Biserica veche. 2. Turnul. 3. Diaconiconul. 4. Ruinele chiliilor. 5. Tinda
Biserica Sfântul Nicolae Domnesc, Curtea de Argeș

1. Turnul clopotniță. 2. Biserica Sfântul Nicolae. 3. Casa de gardă 4. Temeliile casei
domnești. 5. Temeliile palatului domnesc
186
Biserica Mănăstirii Sfânta Treime, Cozia
1. Biserica. 2. Foișorul lui Mircea. 3. Paraclisul lui Mihnea. 4. Paraclisul lui
Brâncoveanu. 5. Anexele Mănăstirii. 6. Foișorul (restaurat). 7. Biserica Bolniței
Biserica Parohială Romano-Catolică Sfântul Mihail, Cluj-Napoca

1. Corul. 2. Corpul navelor. 3. Turnul clopotniță. 4. Sacristia. 5. Altare
187
Mănăstirea Moldovița
1. Biserica. 2. Clisarnița. 3. Corpurile de clădiri. 4. Turnul de intrare. 5. Turnurile de
colț ale incintei. 6. Zidurile de incintă
188
Glosar
Acatist (Imn): imn care se cîntă, stînd în picioare, în sâmbăta celei de-a cincea săptămîni din
postul mare, pentru a mulţumi Fecioarei că a salvat oraşul Constantinopol de asediile persanilor
şi arabilor din secolul al VI-lea şi de la începutul secolului al VII-lea. Imnul cuprinde două părţi,
de cîte douăsprezece strofe fiecare. Prima, istorică, slăveşte evenimentele de la Bunavestire pînă
la Întâmpinarea Domnului. A doua parte, mistică şi teologică, este alcătuită din laude către
Hristos şi Sfânta Fecioară.
Acheiropoietos: icoană (a lui Hristos sau a Fecioarei) nefăcută de mâna omului, despre care se
pretinde că ar fi de origine divină.
Aer: văl liturgic destinat să acopere Sfintele Daruri.
Absidă: spaţiu semicircular sau poligonal, situat în spatele altarului într-o biserică.
Antropomorf: semnifică o reprezentare cu trăsături umane.
Aluminură: element decorativ utilizat în împodobirea unei litere iniţiale, unei margini sau a
întregi pagini; o întâlnim cu precădere în cărţile de cult ale Evului Mediu.
Amvon: tribună supraînălţată în spaţiul bisericii, la care se ajunge pe o scară; din acel loc preotul
se adresează credincioşilor.
Amforă: vas antic pentru păstrarea uleiului sau a vinului, prevăzut cu o bază ascuţită.
Apocombion: pungă conţinînd cel puţin trei kilograme de bani de aur.
Apotropaic: (Obiect) căruia i se atribuie proprietatea magică de a feri pe purtătorul lui de
farmece, de boli, de duhuri rele, amuletă etc.
Arcosolium: nişă sau firidă funerară joasă şi alungită, avînd partea superioară alcătuită dintr-un
arc.
Atrium: curte cu porticuri din faţa unei biserici (pridvor).
Aureolă: sau aureola, disc luminos ce încadrează capul anumitor personaje pentru a marca
sfinţenia lor.
Autocefalie: calitatea unei biserici ortodoxe răsăritene de a nu fi supusă autorităţii patriarhului
de la Constantinopol.
Baptisteriu: spaţiu eclesial anexat, sau de sine stătător, situat în apropierea unei biserici catolice,
în care se celebrează Taina Botezului prin scufundare; în Biserica Ortodoxă este suficientă
prezenţa vasului baptismal, numit cristelniţă.
Bazilică: edificiu civil în arhitectura romană, unde aveau loc procese publice sau penale, care în
creştinism se substituie bisericii; planul bazilical era rectangular, divizat în trei nave cu coloane.
189
Berna: în sens propriu, tribună; mai tîrziu căpătă înţelesul acelei părţi a sanctuarului în care se
afla altarul.
Blacherniotissa (Vlahernitisa): tip iconografic al Fecioarei, aşa cum era înfăţişată pe o icoană
vestită din biserica Născătoarei de Dumnezeu (Theotokos), în cartierul Blachernelor din
Constantinopol, adică stînd în picioare (sau uneori bust), în atitudine de orantă, şi avînd pe
piept un medalion luminos cu chipul lui Iisus.
Catolicon: biserica principală a unei mănăstiri.
Canon: ansamblu de proporţii armonioase, definite printr-un sistem de norme; în arta bizantină,
ea s-a manifestat în cazul figurii umane în diferite analogii a capului în raport cu corpul (1/8,
1/9, 1/12).
Carton: desen pregătitor executat în mărime naturală în scopul de a fi transpus într-o lucrare
finită; hârtie presată de diverse grosimi.
Chenotaf: monument funerar omagial ce nu conține osemintele celor prăznuiți.
Ciborium: baldachin de piatră, de lemn sau de metal.
Clavi: benzi de purpură ţesute vertical pe tunica persoanelor de rang senatorial şi a cavalerilor,
precum şi a celor care îşi puteau plăti acest lux; au devenit apoi simple dungi colorate.
Colobium: tunică lungă, de tip oriental, fără mâneci.
Clasic: ordin artistic ce caracterizează operele Antichităţii greco-romane şi care, prin extensie,
defineşte orice creaţie ce face aluzie la Antichitate.
Clar obscur: contrast cromatic de închis şi deschis sau tehnică ce presupune un ecleraj special
între lumină şi umbră.
Consolă: element de piatră care iese în afara unui perete, servind ca suport.
Coloană: element de susţinere de formă cilindrică; atunci când este încasată în zid, ea poartă
denumirea de coloană angajată.
Contrafort: stâlp monumental ce sprijină latura exterioară a unui zid, cu scopul de a-l consolida.
Cheie de boltă: element din piatră plasat la întretăierea nervurilor unei bolţi; folosită în special şi
în stilul gotic.
Cor:spaţiu absidal în Biserica Romano-Catolică situat dincolo de transept, care adăposteşte
altarul deschis; în Biserica Ortodoxă se întâlneşte şi sub denumirea de cafas şi este aşezat
deasupra intrării şi este destinat corului.
Cruce greacă: cruce ale cărei laturi sunt egale.
Criptă: biserică sau construcţie subterană aşezată sub corul bisericii; de asemenea lăcaş de
înmormântare.
190
Crucea Sfântului Andrei: cruce ale cărei braţe sunt egale ca lungime, dar sunt dispuse pe
diagonală (în formă de X),
Cruce latină: formă de cruce în care latura orizontală este mai scurtă decât cea verticală.
Deisis: scenă ce reprezintă intercesiunea (mijlocirea, rugăciunea) Fecioarei şi a lui Ioan
Botezătorul, uneori şi a altor sfinţi, pe lîngă Hristos-Judecătorul, pentru iertarea păcatelor.
Despot: stăpân; acest titlu, la origine rezervat împăratului, începe să fie decernat la 1163, sub
domnia lui Manuel I Comnen, unor rude de-ale sale, care erau socotite urmaşi posibili (gineri,
fiu, fraţi) şi, de asemenea, unor înalţi dregători pe care dorea să-i cinstească în chip deosebit,
acest titlu devenind cel mai înalt din ierarhia bizantină. Atribuirea titlului de despot putea fi
însoţită, sub Paleologi, de acordarea unui apanaj feudal. De asemenea, ţarii Bulgariei şi craii
Serbiei au conferit demnitatea de despot anumitor vasali de-ai lor.
Diaconicon: veşmîntar; la început, în epoca paleocreştină, situat pe una dintre laturile bisericii
sau atriumului, diaconiconul a fost mai apoi amenajat în partea terminală de la est a bisericii,
la dreapta (sud) absidei centrale; simetric cu proscomidia (prothesis), aşezată la stînga (nord).
Diptic: lucrare pictată (mozaic) sau sculptată pe două panouri fixe sau mobile.
Dom: acoperiş uneori de formă emisferică, susţinut de o şarpantă construită deasupra unei
cupole interioare; denumire dată unor lăcaşuri de cult (catedrale italiene sau germane).
Drapaj: aşezare a faldurilor unui veşmânt, în funcţie de reprezentare (desen, pictură, sculptură).
Dveră: perdeaua ușilor împărătești din catapeteasma unei biserici ortodoxe sau greco-catolice.

Dverele sunt confecționate din mătase, stofă sau catifea, au diferite culori și sunt brodate cu
motive și simboluri religioase.
Elevaţie: reprezentare grafică a faţadei sau a unei secţiuni verticale a unui edificiu.
Euritmie: îmbinare armonioasă de proporţii şi de linii.
Egumen: stareţul unei mînăstiri.
Engolpion: medalion purtat pe piept de episcop, în care adeseori se păstrau fragmente de moaşte.
Epiclesă: rugăciune din liturghia ortodoxă, prin care preoţii cer Sfîntului Duh să pogoare Harul
divin asupra pâinii şi vinului spre a le preface în Trupul şi Sîngele lui Hristos.
Epigonation: genunchiar (lat. = gremium); bederniţă, bucată de stofă, avînd o formă
romboidală, care se poartă la înălţimea genunchiului.
Epistil: arhitravă; parte din antablament, care se sprijină direct pe coloane.
191
Epitaf: văl liturgic, simbolizînd linţoliul lui Hristos; era decorat cu o scenă înfăţişîndu-L pe
Hristos mort şi jelit de îngeri.
Epitrachelion: epitrahil sau patrafir; fâşie lungă de stofă, decorată cu cruci, care se trece pe după
gât şi atârnă pe piept; însemnul preoţiei.
Etimasie (Hetimasie): reprezentarea Tronului divin, cu Crucea şi Sfinta Scriptură, pregătit
pentru cea de-a Doua venire a lui Hristos, la Judecata de Apoi.
Evangheliar: carte care cuprinde texte din cele patru Evanghelii, în ordinea în care sunt citite la
slujbele anului liturgic.
Figurativ: desen, pictură sau sculptură ce înfăţişează lucruri concrete sau persoane adevărate ori
alte elemente cu referire directă la lumea reală.
Filigran: procedeu de realizare a unei bijuterii din benzi fine ori din fire de aur sau argint,
întreţesute şi sudate.
Forum: piaţă publică în Roma antică, unde se făcea comerţ, se ţineau întruniri politice şi uneori
se judecau procese publice.
Frescă: tehnică artistică a picturii monumentale, ce se realizează pe tencuiala proaspătă cu
ajutorul pigmenţilor naturali diluaţi în apă; amestecul se aplică cu pensula pe o tencuială de
mortar; cuvântul provine din italianul afresco şi înseamnă pe tencuiala proaspătă.
Gen: categorii mari de subiecte artistice, precum: pictura istorică, portretul, peisajul, natura
statică etc.
Glasiu: culoare diluată, amestecată cu un liant transparent, care este aplicată pe un strat opac;
aceasta creează o luminozitate puternică, graţie reflecţiei luminii pe stratul mat.
Glorie: lumină ce înconjură trupul Mântuitorului; cunoscută şi sub numele de mandorlă (a se
vedea scena Schimbării la Faţă a Domnului sau cea a Învierii Sale).
Hipogeu: mormânt săpat subteran.
Hipostil: sală monumentală cu plafonul foarte ridicat, înconjurat de coloane.
Hlamidă: mantie făcută dintr-o bucată de stofă dreptunghiulară, prinsă pe umăr cu o agrafă.
Hodighitria: tip iconografic al Fecioarei îndrumătoare, în poziţie frontală, cu Pruncul (ţinând
un rotulus) pe braţul stâng. Conform tradiţiei, arhetipul acestei icoane ar fi fost păstrat în
biserica Hodegon din Constantinopol, pictura fiind atribuită Apostolului Luca.
Hrismă (Hrismon/Chrismon): monogramă, avînd forme variabile, înscrisă de obicei în cerc,
alcătuită din primele două litere greceşti ale numelui lui Hristos: chi şi rho.
192
Icoană: imagine simbolică ce cuprinde un sfânt sau o scenă religioasă în arta bizantină şi mai
târziu în cea ortodoxă; adesea suportul era de lemn.
Iconoclast: persoană care refuză reprezentarea plastică a lumii divine şi care distruge imaginile
ei.
Iconodul: persoană care acceptă reprezentarea plastică a lumii divine, pe care o contemplă.
Iconografie: în sens literar, desemnează descriere a imaginilor; ştiinţă ce defineşte ansamblul
subiectelor reprezentate în operele de artă.
Iconostas: catapeteasmă; paravan despărţitor, de lemn, de piatră sau de marmură, care desparte
altarul de naosul bisericii; este împodobit cu icoane, aşezate într-o ordine bine determinată: la
dreapta uşilor centrale (sau uşile împărăteşti) Hristos şi Sfântul Ioan Botezătorul; la stînga,
Fecioara cu Pruncul şi sfîntul patron al bisericii. În registrul superior sunt rânduite icoanele
celor douăsprezece praznice mari (Dodecaor- ton): Bunavestire, Naşterea, Întîmpinarea
Domnului, Botezul, Învierea lui Lazăr, Schimbarea la Faţă, Intrarea în Ierusalim, Răstignirea,
Pogorîrea la Iad, Înălţarea, Pogorârea Sfîntului Duh, Adormirea Maicii Domnului.
Imago clipeata: imagine înscrisă într-un medalion în formă de scut rotund.
Jupan: la slavi, şef al unei împărţiri administrative (jupa); nobil sârb.
Lanternă (lanternou): turnuleţ de formă circulară sau poligonală, mărginit de ferestre, şi
care este plasat în vârful unui edificiu sacru sau laic.
Laviu: strat de culoare aplicat în proporţie foarte diluată.
Lecţionar: culegere de texte extrase din Biblie sau din operele Sfinţilor Părinţi ai bisericii,
pentru a fi citite la slujbe în diferite zile ale anului.
Liturghier: culegere de texte din cele patru Evanghelii, înşiruite în ordinea slujbelor la care
sunt citite.
Logothet: slujbaş având sarcina de a ţine şi de a verifica socotelile băneşti; logothetul
vistieriei generale era administratorul vistieriei centrale; el conducea administraţia
impozitelor publice, în care intra şi cadastrul. Începînd cu domnia lui Isaac al II-lea
Anghel (1185— 1195) şi pînă la cea a lui Andronic al II-lea (1282 — 1328), marele
logothet a devenit şeful administraţiei civile.
Loros: eşarfă lată, brodată cu aur şi bătută în pietre preţioase, pe care o purta împăratul;
element caracteristic costumului imperial.
Maforion: văl care acoperă capul şi umerii femeilor.
193
Magistru:între secolele al VI-lea şi al X-lea, unul dintre cele mai înalte titluri din ierarhia
dregătorilor bizantini; numele vine de la magistru al oficiilor; şef al marilor servicii ale
Palatului şi statului.
Mappa: pătrat de stofă albă, pe care îl ţinea în mână împăratul sau consulul, când dădea
semnalul de deschidere a jocurilor în hipodrom.
Mare heteriarh: comandantul hetairiei, corp al gărzii imperiale alcătuit din ostaşi străini;
începând din secolul al XlII-lea, aceste trupe nu au mai fost întrebuinţate decât la paradă,
iar marele heteriarh a devenit un fel de maestru de ceremonii.
Mausoleu: monument funerar de dimensiuni impozante.
Menolog: culegere de vieţi ale sfinţilor pentru fiecare lună a anului.
Mirofor(ă): purtător de uleiuri parfumate, mir; cuvântul mirofore desemnează cele trei femei
(mironosiţe) care s-au dus la mormîntul lui Hristos cu «miresme şi miruri, să-i
îmbălsămeze trupul.
Modeleu: impresie de relief obţinută prin variaţia culorilor şi prin contrastul dintre zonele
luminate şi celel întunecate.
Monocrom: tehnică de pictură ce foloseşte o singură culoare în diferite tonuri valorice.
Monofizism: este o erezie ce consideră că cele două naturi din persoana lui Hristos, divinul
şi umanul, se confundă într-una singură; ea a fost condamnată la Sinodul de la Calcedon
în anul 451.
Mozaic: tehnică artistică ce permite realizarea unui subiect prin alăturarea unor bucăţi mici
de piatră sau de sticlă diferit colorată.
Naos: navă; partea centrală a bisericii, între altar şi nartex (pronaos).
Navă: parte centrală a unei biserici (din spaţiul occidental), situată între intrare şi transept;
se împarte în travee.
Nişă: intrând amenajat într-un perete, care adăposteşte un obiect (statuie, cruce, potir
euharistic etc.)
Nartex: pronaos; încăpere care precede spre vest naosul; la început alungit ca o tulpină de
ferula nartheca (din fam. Umbelliferae), de unde şi numele grecesc de narthex. Esonartex
= n. interior; exonartex = n. exterior.
Numismatica: știința auxiliară a istoriei având drept obiect de cercetare tipurile de monede,
descrierea lor, descifrarea legendelor, materialul din care sunt monedele confecționate,
194
raporturile dintre diferitele categorii de monedă, circulația monetară, alcătuirea Corpusurilor de
monede, evoluția sistemelor monetare dispărute.
Qctateuc: culegere a primelor opt cărţi din Vechiul Testament (Facerea, Ieşirea, Leviticul,
Numerii, Deuteronomul, Iosua, Judecătorii, Rut).
Omoforion: omofor, eşarfă lungă a episcopilor (sau pallium), petrecut în jurul gâtului şi căzând
dinainte într-o singură fâşie.
Pantocrator: atribut al lui Hristos, acordat cu precădere în arta bizantină; de obicei imaginea
este consacrată cupolei centrale de pe naos, iar atributele lui Iisus sunt: nimbul cruciger, mâna
binecuvântând şi Sfânta Evanghelie; la origini El era redat aşezat pe tron în înaltul cerului.
Patenă: mic platou rotund, în care se oferă pâinea sfinţită (la romano-catolici, ostia).
Pala şi Paliotto: în Italia, panou pentru decorul altarului făcut din materii preţioase.
Pandantiv: triunghi sferic (concav), aşezat cu baza pe circumferinţa calotei şi cu vârful în
unghiul format de întretăierea a două arcuri sau a doi pereţi. El uşurează trecerea de la pătratul
bazei la circumferinţa calotei.
Paradigmă: exemplu, model, pildă
Peristil: galerie de coloane ce mărgineşte un edificiu în spaţiul interior.
Perspectivă: metodă ce permite redarea unui spaţiu tridimensional pe o suprafaţă
bidimensională.
Pictură murală: tehnică de pictură realizată pe un perete pregătit anterior; a nu se confunda cu
fresca.
Pietà: reprezentare a Fecioarei ce îl susţine pe Hristos mort, pe genunchii ei; specifică în arta
occidentală; în arta bizantină, icoana se numeşte Hristos Pătimitorul şi ni-L arată pe Iisus
mort, pictat în picioare sau bust, într-un mormânt;
Pigment: substanţă colorată de origine naturală (minerală, vegetală, animală ori chimică),
folosită la fabricarea vopselelor, culorilor.
Pilastru: stâlp de formă rectangulară ce este încasat, ieşind în relief faţă de un zid, cu rol
decorativ; în partea superioară, pilastrul are un capitel, în diverse ordine arhitecturale.
Portic:galerie care ornează faţada unei biserici, formată dintr-un şir de coloane, uneori deasupra
se află un fronton.
Predelă: partea de jos a unui retablu sau a unui triptic (piesa centrală), unde sunt reprezentate
scene legate de subiectul tabloului.
195
Prodrom: precursor; Sfântul Ioan Botezătorul (Înaintemergătorul).
Proedru: preşedinte; titlu creat în anul 963 pentru Nichifor Focas, spre a desemna cel mai înalt
dregător al ordinului senatorial.
Pronaos: prima sală dintr-o biserică de rit bizantin, ce permite accesul în naos.
Proscomidie: v. Prothesis.
Prothesis: sau proscomidie; loc unde, la început, credincioşii aduceau făina sau pâinea şi vinul,
care, prin jertfa euharistică, deveneau Trupul şi Sângele Domnului; mai apoi, încăpere situată
la stânga absidei (nord), în care, printr-o slujbă de mare însemnătate în biserica răsăriteană, se
pregătesc materiile pentru Sfânta Cuminecătură.
Rhipidion: ripidă, evantai liturgic, făcut dintr-un disc (sau romb) de metal montat pe un mâner;
diaconul îl mişcă deasupra cuminecăturii, pentru a simboliza
serafimii bătând din aripi în jurul lui Hristos.
Retablu: panou de lemn pictat sau sculptat, aşezat deasupra altarului; el poate fi alcătuit din unul
sau mai multe panouri (diptic, triptic sau poliptic), îndeobşte existent în spaţiul bisericilor
apusene.
Ronde-bosse: sculptură executată complet în relief; a se vedea Colosul din Rhodos, David şi
Pietá a lui Michelangelo; ronde-bosse-ul este diferit de basorelief sau altorelief, deoarece el
aparţine planului tridimensional.
Rupestru: modalitate de reprezentare artistică a picturii, executată pe pereţii stâncilor sau în
peşteri.
Sarcofag: sicriu de lemn sau de piatră, de obicei ornat cu basoreliefuri şi cu inscripţii.
Stâlp: element masiv de construcţie, servind ca suport şi având o bază pătrată sau rectangulară
(deosebit de coloană, care este circulară).
Sakkos: tunică liturghică, lungă pînă la genunchi, despicată în părţi şi prevăzută cu mâneci
scurte; era somptuos brodată; la început era rezervată patriarhului; pe urmă a fost purtată
şi de episcopi.
Sinaxar: culegere de notaţii scurte despre vieţile sfinţilor, în ordinea zilelor în care se
sărbătoresc.
Staurotecă: relicvariu în care se păstra o bucată din adevărata cruce.
Tabele (sau canoane) de concordanţă: tabele de corespondenţă între capitolele celor patru
Evanghelii; ele au fost întocmite în veacul al IV-lea de vestitul Eusebiu din Cesareea.
196
Tambur: element component al fusului unei coloane.
Tetrapil: monument dreptunghiular; fiecare din laturile sale este străbătută de o uşă mare.
Tetramorf: reprezentarea celor patru evanghelişti sub forma unor simboluri: vulturul – Sf.
Ioan, viţelul (boul) – Sf. Luca, leul – Sf. Marcu, îngerul – Sf. Matei. Se întâlneşte uneori
în decoraţia epitafului şi a antimisului.
Toreutica: arta prelucrării metalelor.
Transept: axa transversală ce se aşează pe latura longitudinală dintre altar şi intrare, într-o
biserică catolică; suprafaţa transeptului coincide cu lăţimea navei.
Travee: parte a navei unei biserici, delimitată prin patru stâlpi.
Triptic: pictură sau basorelief compusă din trei voleuri articulate.
Trompă de colt (sau de unghi): fragment de boltă, în formă semiconică sau în sfert de sferă,
formând o suprafaţă de zid ce taie vârful fiecărui unghi al unei prisme pătrate, în aşa fel încât
patru trompe să deseneze un octogon pe care se putea sprijini circumferinţa unei cupole.
Veşmântar: v. Diaconicon.
Vitraliu: asamblaj din bucăţi diferite de sticlă colorată, legate printr-o reţea de plumb;
împodobeşte spaţiul bisericilor din aria apuseană.
197
Bibliografie
1. Arion, Gheorghe, Sculptura gotică din Transilvania, Ed. Dacia, Cluj, 1974.
2. Arta creștină în România, vol. 3, Ed. I.B.M.B.O.R., București, 1983.
3. Arta de tradiție bizantină în România, Ed. Noi Media Print, București, 2008.
4. Barbu, Daniel, Pictura murală din Țara Românească în secolul al XIV-lea, Ed.
Meridiane, București, 1968.
5. Biserica de la Densuș, Ed. Meridiane, București, 1966.
6. Biserica Sfântul Mihail din Cluj, Ed. Meridiane, București, 1966.
7. Buzatu, Gheorghe, Mănăstirea Probota, Ed. Meridiane, București, 1968.
8. Chiriac, Aurel, David Zugravu, Ed. Fundației Culturale Române, București, 1996.
9. Comarnescu, Petru, Voroneț, Ed. Meridiane, București, 1965.
10. Dana, Jenei, Pictura murală gotică din Transilvania, Ed. Noi Media Print, București,
2007.
11. Davidescu, M., Mănăstirea Cozia, ediția. a III-a, Ed. Meridiane, București, 1968.
12. Die Wandmalerei in der Moldau im 15. und 16. Jahrhundert, Meridiane Verlag,
Bukarest, 1983.
13. Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed. Sophia, București, 2000.
14. Drăguț, Vasile, Arbore, Ed. Meridiane, București, 1969.
15. Drăguț, Vasile, Arta gotică în România, Ed. Meridiane, București, 1979.
16. Drăguț, Vasile, Arta românească, vol. I, Ed. Meridiane, București, 1982.
17. Drăguț, Vasile, Dicționar enciclopedic de artă medievală românească, Ed. Științifică
și enciclopedică, București, 1976.
18. Drăguț, Vasile, Dobrovăț, Ed. Meridiane, București, 1984.
19. Drăguț, Vasile, Grigoresc, Dan, Florea, Vasile, Mihalache, Marin, Pictura
românească în imagini, Ed. Meridiane, București, 1970.
20. Drăguț, Vasile, Humor, Ed. Meridiane, București, 1973.
21. Drăguț, Vasile, Pictura murală din Transilvania (Sec. XIV-XV), Ed. Meridiane,
București, 1970.
22. Drăguț, Vasile, Săndulescu Nicolae, Arta brâncovenească, Ed. Meridiane, București,
1971.
198
23. Drăguț, Vasile, Vechi monumente hunedorene, Ed. Meridiane, București, 1968.
24. Dumitrescu, Carmen Laura, Pictura murală din Țara Românească în veacul al XVI-
lea, Ed. Meridiane, București, 1978.
25. Efremov, Alexandru, Icoane românești, Ed. Meridiane, București, 2003.
26. Gramatopol, Mihai, Arta imperială a epocii lui Traian, Ed. Meridiane, București,
1984.
27. Heitel, Radu, Monumentele medievale din Sebeș-Alba, Ed. Meridiane, București,
1964.
28. Ion, Miclea, Gorovei, S. Ștefan, Dragomirna, Ed. Sport-Turism, Bucharest, 1978.
29. Lăzărescu, Emil, Biserica Mănăstirii Argeșului, Ed. Meridiane, București, 1967.
30. Manole, Neagoe, Curtea de Argeș, Ed. Tineretului, București, 1968.
31. Mănăstirea Cozia, Ed. Meridiane, București, 1964.
32. Mănăstirea Moldovița, Ed. Meridiane, București, 1965.
33. Mănăstirea Probota Monastery, Ed. Tipo Dec ’95, București, 2009.
34. Mănăstirea Sucevița, Ed. Accent Print, Suceava, 2013.
35. Miclea, Ion, Corina, Nicolescu, Moldovița, Ed. Sport-Turism, Bucharest, 1978.
36. Miclea, Ion, Florescu, Radu, Probota, Ed. Meridiane, Bucure;ti, 1978.
37. Miclea, Ion, Musicescu, Maria Ana, Voroneț, Ed. Sport-Turism, Bucharest, 1978.
38. Miclea, Ion, Nicolescu, Corina, Arbore, Ed. Sport-Turism, Bucharest, 1978.
39. Miclea, Ion, Stoicescu, Nicolae, Humor, Ed. Sport-Turism, Bucharest, 1978.
40. Monoranu, Octav, Ion, Miclea, Putna, Ed. Sport-Turism, Bucharest, 1977.
41. Monumentul de la Adamclisi – Tropaeum Traiani, Ed. Meridiane, București, 1964.
42. Muntean, Ghe., Marcel, Tipologia Artei Bizantine, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca,
2012.
43. Musicescu, Ana Maria, Ionescu Grigore, Biserica Domnească din Curtea de Argeș,
Ed. Meridiane, București, 1976.
44. Musicescu, Ana Maria, Mănăstirea Sucevița, Ed. Meridiane, București, 1965.
45. Musicescu, Maria Ana, Voroneț, ed. II, Ed. Meridiane, București, 1971.
46. Nicolescu, Corina, Icoane vechi românești, Ed. Meridiane, București, 1976.
47. Nicolescu, Corina, Mănăstirea Moldovița, Ed. Meridiane, București, 1965.
199
48. Oprescu, Acad. Prof. George, Istoria artelor plastice în România, vol. I, Ed.
Meridiane, București, 1968
49. Pictura românească în imagini, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1970.
50. Pilat, Cornelia, Pictura murală în epoca lui Matei Basarab, Ed. Meridiane, București,
1980.
51. Popa, Corina, Bălinești, Ed. Meridiane, București, 1981.
52. Popa, Corina, Iancovescu Ioana, Mânăstirea Hurezi, Ed. Simetria, Bucureşti, 2009.
53. Porumb, Marius, Pictura româneacă din Transilvania I. (sec. XIV-XVII), Ed. Dacia,
Cluj-Napoca, 1981.
54. Prisnea, Constantin, Mănăstirea Neamț, Ed. Meridiane, București, 1964.
55. Sabău, Nicolae, Metamorfoze ale Barocului transilvănean, vol. 2, Ed. Mega, Cluj-
Napoca, 2005.
56. Sinigalia, Tereza, Mănăstirea Probota, Ed. Academiei Române, 2007, București.
57. Ștefănescu, I., D., Iconografia artei bizantine și a picturii feudale românești, Ed.
Meridiane, București, 1973.
58. Theodorescu, Răzvan, Bizanț, Balcani, Occident la începuturile culturii medievale
românești (secolele X-XIV), Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București,
1974.
59. Vaida, Arhimandrit Gamalil, Mînăstirea Cozia, vestită ctitorie a lui Mircea Voievod
cel Mare – 600 de ani de existență, Ed. Episcopiei Râmnicului și Argeșului, Râmnicu
– Vâlcea, 1986.
60. Vătășianu, Virgil, Istoria Artei Europene – Epoca Medie, vol. I, Ed. Didactică și
Pedagogică, București, 1968.
61. Vătășianu, Virgil, Istoria artei europene-Epoca Medie, vol. I.,Ed. Didactică și
Pedagogică, București, 1967.
62. Vătășianu, Virgil, Stilul Romanic, Ed. Meridiane, București, 1961.
63. Voinescu, Teodora, Pârvu Mutu Zugravul, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1968.
64. Voinescu, Teodora, Radu Zugravu, Ed. Meridiane, București, 1978.
65. Voinescu, Teodora, Theodorescu, Răzvan, Mănăstirea Dragomirna, Ed. Meridiane,
București, 1965.
200

Prof. Marcel Muntean - Istoria Artei Romanesti - CORECTAT

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Prof. Marcel Muntean - Istoria Artei Romanesti - CORECTAT

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Prof. univ. dr. Marcel Muntean

Istoria Artei Românești

Istoria Artei Românești

17 ianuarie Sf. Antonie cel Mare 2018, Cluj-Napoca

Paleolitic, Neolitic, Epoca Bronzului și Epoca Fierului în țara noastră

Arta Epocii Bronzului

Un element de maximă importanță a fost apariția și răspândirea metalurgiei bronzului în

Arta Epocii Fierului

Ca o perioadă de stabilitate și echilibru, dar și tranzitorie se remarcă cultura Basarabi,

Vas de ceramică, Cultura Cucuteni

Gânditorul, 5. 500-6000 î.d.Hr., Cultura Hamangia

Obiecte de podoabă, 8000-4000 î.d.Hr., Cultura Basarabi

Epoca Regatului dac

O serie de așezări de tip proto-urban, în nu mai puțin de 47 de localități au fost identificate

Complex architectonic, Sarmizegetusa

Cetate dacică, Costești

O ramură specială a prelucrării metalelor a constituit-o baterea de monedă. Toreutica

Descoperite la Ulpia Traiana, mozaicurile ce au împodobit cu strălucirea și frumusețea

O mare diversitate și varietate de producție ceramică se datorează ariei grecești și

Fortuna și Pontos, Muzeul de arheologie, Constanța Cavalerul trac, Muzeul de arheologie,

Banchet funerar, mormântul hipogeu, Constanța

Păuni şi vas cu fructe, mormântul hipogeu, Constanța

Epoca migrațiilor și a stăpânirii bizantine la Dunăre

Înainte de a propune înțelegerea fenomenului evolutiv a existenței popoarelor migratoare,

Sub inflența popoarelor migratoare, populația autohtonă a menținut câteva elemente de

Începând cu veacul al IV-lea, apar deja și în Dobrogea bazilici paleocreștine sau

Basilica Forensis, Adamclisi

Basilica cu transept, Adamclisi

Mozaic pavimentar, Sucidava

Stela funerară a lui Terentius, marmură sec. al V-VI – lea, Tomis

Prezentă în epocă arta prelucrării metalelor este bine reprezentată și regăsită în

Începuturile artei feudale. Secolele al IX – XII-lea pe teritoriul României

La sfârșitul secolului al IX-lea și la începutul celui viitor, respectiv al X-lea, se

Se construiesc o serie de cetăți de tip rezidențial în Crișana, Biharia, Mănăștur, Satu-

Se amintește și de complexul de la Basarabi-Murfatlar din Dobrogea, ce prezintă mai

Biserica criptă, IV-XII, Niculițel

Biserica Sîn Nicoară, plan, Curtea de Argeș

Biserica Sfântul Gheorghe, vedere exterioară și interioară, Streisîngiorgiu

Elementele constitutive, respectiv sunt: traveele, bolta semicilindrică și calota elipsoidală

Majestas Domini, sec. al XII-lea, Catedrala Romano-Catolică, Alba – Iulia

Reprezentarea ni-l arată pe Hristos binecuvântând, având în mâna stângă Sfânta

Biserica interior, Basarabi

Continuarea tradițiilor autohtone s-a manifestat și în arta făuririi vaselor de ceramică.

Odată cu începutul feudalimului se demarează un amplu proces de înălțare a lăcașurilor

Secolul al XIII-lea în Transilvania

Arhitectura religioasă este dominată de tradiția bizantină, cu toate că pe plan european

Biserica Sfântul Nicolae, sec. al XIII-lea, Densuș

Biserica Mariei, sec. al XIII-lea, Sântă Mărie Orlea

Biserica Sfântul Mihail, sec. al XIII-lea, Cisnădioara

Arhitectura religioasă din Transilvania cu toate că poartă amprenta tradiției bizantine o va

Secolul al XIV-lea în Transilvania

Secolul se remarcă printr-un proces de afirmare locală. Temporara slăbire a regatului

Principalul material folosit cu precădere în construcțiile civile, castele nobiliare, case

În ceea ce privește construcția de lăcașuri de cult, aparținând ortodocșilor, nu era admisă

Pictura monumentală din Transilvania va înregistra în acest secol un număr însemnat de

Catedrala Romano-Catolică Sfântul Mihail,sec. al XIV-lea, Alba-Iulia

Biserica Evanghelică, vedere exterioară, sec. al XIV-lea, Sibiu

Biserica Evanghelică, vedere interioară, sec. al XIV-lea, Bistrița

Biserica Evanghelică Sfânta Margareta, vedere interioară, sec. al XIV-lea, Mediaș

Biserica Evanghelică, vedere interioară și exterioară, sec. al XIV-lea, Sebeș

Biserica Sfântul Nicolae, sec. al XIV-lea, Râșnov, Biserica Mănăstirii Izvorul