Parentingul copiilor speciali

Prof. Monica Simona

Școala Gimnazială Specială Pașcani

Să fii în rolul de parinte este o mare provocare uneori pentru ca exista multe momente în
care nu ştiu cum să reacţioneze, ce decizii să ia, ce e mai bine pentru copil, care sunt priorităţile.
A fi părintele unui copil cu nevoi speciale este dificil si putin diferit pentru ca pe lângă cele
enumerate e nevoie de mai multă înţelegere, dar şi de mai multă disciplină, are nevoie de un
echilibru între programul educativ şi cu cel de recuperare – lucru greu de obţinut.
Părinţii trebuie să se lupte cu limitările, frustrările, crizele de furie ale copilului care nu poate
face ce face un copil tipic: e posibil să nu poată merge sau vorbi, să se frustreze enorm din cauza
acestor limitări, să nu fie acceptaţi în colectivitate, să nu aibă prieteni, să fie respinşi. Şi, da, este
un consum uriaş şi emoţional, dar şi de resurse de timp şi bani.
Din momentul in care parintii se confrunta cu realitatea si afla diagnosticul propriului copil
exista urmatoarele reactii:

– fie neaga problema si apeleaza la mecanisme de coping maladaptative si aleg sa amane un

consult de specialitate la psiholog sau la medicul psihiatru;

– fie unul dintre parinti intelege si accepta noua situatie, iar celalalt parinte se afla in faza de
negare si refuza sa accepte diagnosticul copilului;

– fie ambii parinti fac echipa si aleg sa nu amane investigarea si implicit un consult de
specialitate.
In toate situatiile mentionate mai sus viata familiala si sociala este afectata în întregime de
afecţiunea copilului, motiv pentru care nu de putine ori parintii se confrunta cu stari de
anxietate, depresie sau izolare sociala.

Provocarea merge pană acolo unde însuşi nucleul familiei este afectat. Din cauza nivelului
ridicat de stres parintii experimenteaza uneori burnout-ul.

Burnout-ul familial se refera la dizarmonia intre membrii familiei si la renuntarea de a mai

lupta impreuna, rezultata din situatii de criza si evenimentele traumatice ce produc epuizarea
membrilor familiei (Figley 1998).

Prelungirea excesiva a starii de negare (negarea fiind un mecanism psihic inconstient de

adaptare care ne acorda timpul necesar acomodarii cu o situatie stresanta) atrage dupa sine
numeroase dezavantaje printre care cel mai important este amanarea diagnosticului si
inceperea terapiei.
Este cunoscut faptul ca simptomatologia problemelor de dezvoltare a copiilor speciali este
ameliorata printr-o interventie timpurie si prin implicarea directa a parintilor in procesul
terapeutic.

Din acest punct de vedere, consilierea familiei are nu rol foarte important si nu poate incepe
decat din momentul in care cel putin unul din parinti constientizeaza si accepta realitatea.
Asadar implicarea parintilor copiilor cu cerinte educative speciale, in procesul de recuperare
al propriului copil, este cruciala. de aceea este util sa fie ajutati in descoperirea resurselor
pentru a deveni co-terapeuti iar specialistii pot veni in intampinarea acestor nevoi.

Iată câteva idei de lucruri pe care este bine să le audă orice părinte de copil special pentru a-și
păstra o stare de spirit bună

1) Nu ești singur!

Este posibil să nu existe altcineva cu exact aceleași tipuri de simptome ca și copilul dvs., dar,
sigur există persoane cu probleme similare. Găsește-i pe acei oameni! Poate nu ai întâlnit
niciodată pe nimeni cu toate aceleași provocări ca și copilul tău, dar fii sigur că există o rețea
puternică de părinți creată în spatele copiilor speciali. Ai grijă să nu iei totul personal, fiecare
copil este totuși unic, ia ce te ajută și lasă în urmă ce nu-ți trebuie, mai ales ce te deranjează!

2) Și tu meriți să fii îngrijit.

Suntem plasați într-o poziție care ne solicită să îngrijim aproape constant pe alții. Cu toate
acestea, tot ai nevoie și merită să fii îngrijit. Aceasta presupune să le cereți prietenilor sau
familiei să aducă o masă din când în când, sau să mergeți la o pedichiură, la o petrecere sau orice
altceva vă place să faceți. Fă-ți timp pentru orice te face să te simți special și îngrijit vei vedea că
merită!

3) Nu ești perfect – și asta e ok!

Nimeni nu este perfect. Cu toții facem greșeli. Putem alege să plângem sau să mergem mai
departe! Încercați să vă schimbați gândirea, poate că a existat un motiv bun pentru care ați făcut
un lucru pe care apoi îl regretați, dar atunci, în momentul acela, a fost ce ai gândit tu mai bine.
Acum că ți-ai dat seama schimbă dar nu te biciui, e firesc să mai și greșim iar tu, părinte special
ai motive suplimentare care te pot face să mai ratezi uneori, dar e ok!

4) Ești un supererou, știai nu?

Nu puteți sări peste munți sau să alergați mai repede decât sunetul, dar sunteți totuși un super-
erou. În fiecare zi, tu, părinte special, gestionezi situații pe care un părinte obișnuit le-ar crede
imposibil de gestionat. Țineți copiii hiperactivi și/sau agresivi în timpul unor proceduri
medicale, aveți de-a face zilnic cu crize de tantrum și agresivitate. Și, de cele mai multe ori
reușești să-i calmezi, tu rămânând calmă și stăpână pe situație. Zilnic îți încurajezi copilul să facă
lucruri pe care poate unii medici ți-au spus că nu vor face niciodată, dar tu nu ai renunțat
niciodată la speranță și urci. Ești terapeut, asistent medical, medic, prieten și confident. Nu ești
un părinte obișnuit, tu ești un supererou!

5) Jocul este terapie.

Da, acest lucru este diferit de terapia prin joacă. După terminarea ședințelor de la terapie, caută
pentru copilul tău, activități extra-curriculare care să ofere beneficii terapeutice. Să înoate, să
alerge într-o echipă pe pistă, să joace paintball, dans, karate etc. Nu uita, toate acestea sunt
terapie pentru copilul tău. Învață, se distrează și devine mai cooperant, mai integrat, mai
puternic.

6) Fă-ți timp să te bucuri de copii

Super părinții tindem să fim destul de ocupați și deseori peste program. Cu toate acestea, deși
totul din calendarul dvs. este important, este de asemenea important să vă faceți timp să vă jucați,
să râdeți, să fiți proști și să vă bucurați doar de copiii voștri. Citiți-le, îmbrățișați-vă cu ei,
interacționați cu ei cu ceea ce este important în lumile lor. Faceți amintiri în afara zidurilor casei
și asta e o formă de terapie.

7) Veți fi obligat să luați decizii de inimă.

Va trebui să luați decizii dureroase care vă rănesc inima și vă lasă să vă puneți la îndoială tot ce
credeați că știți sau ați înțeles. Dar nu uitați niciodată că faceți tot posibilul! Dacă vă pedepsiți,
că sunteți vinovați că ați luat aceste tipuri de decizii, ele pot deveni cu adevărat copleșitoare
pentru dvs. la un moment dat. Vorbește despre secretele tale, dar alegeți oamenii, ai grijă să nu te
rănească! Faceți copilul să meargă mai departe oricum! Pare ușor de spus și greu de făcut dar
merită!

8) Nu o vei face întotdeauna bine.

Multe dintre alegerile pe care ești forțat să le faci nu au un răspuns corect, ci doar cea mai mică
dintre alegerile greșite dure și dureroase. Vei face tot posibilul, dar nu o vei înțelege întotdeauna,
indiferent de câte nopți nedormite petreci agonizând în legătură cu modul de gestionare a unei
situații.
9) Învață să te ierți.
Da, vei înșela uneori așteptările tale sau ale celor dragi, în ciuda celor mai bune intenții. Niciun
fel de tortură nu te va face să te simți mai bine și nici nu te va ajuta să faci alegeri mai bune.
Amintiți-vă că multe dintre cele mai dure decizii din viața aceasta nu au un răspuns corect.

10) A fi părinte este o misiune grea. A fi părinte pentru un copil cu nevoi suplimentare este
cumplit de greu .
Munca unui părinte special nu este doar grea, poate fi, de asemenea, extrem de plină de
satisfacții. Părinții speciali pun mai multă pasiune în tot ce fac și aproape întotdeauna asta le face
viața mai interesantă. Cum dincolo de furtună apare soarele, odată cu provocările vin și
recompensele, și atunci tu știi să te bucuri de fiecare pas! Uneori poți fi dezamăgit, trebuie să îți
cauți recompensele în inimă, ele vor fi mereu acolo dacă le cauți.

11) Creșterea copilului cu nevoi speciale este ca un adevărat maraton.

Este știut principiul conform căruia pentru cei care încearcă să câștige un maraton, nu există
pauze! Dacă vrei să rămâi în cursă, mănânci, bei și chiar îți faci nevoile în timp ce alergi. Din
păcate un maraton are stabilit clar un moment de finiș, maratonul părinților speciali va continua
pentru viitorul previzibil și nu numai. Așa că amintiți-vă, nu este nevoie să câștigați, ci ajungeți
până la capătul maratonului!

12) Nu vă pierdeți.
Suntem multe lucruri, a fi părintele unui copil cu nevoi speciale face parte din identitatea noastră.
Dar nu ar trebui să fie doar identitatea noastră. Când vă concentrați toată viața, toate contactele,
tot ce vă aflați în jurul copilului și nevoile lor, cine sunteți, vă puteți pierde. Găsiți lucruri din
viața dvs. pe care le faceți plăcere, un pahar de vin, un hobby, cumpărături pentru dvs., bârfă
dacă asta vă face bine.

13) Păstrează-ți simțul umorului.

Umorul te poate salva, auto-umorul te poate salva. Anumite probleme ale tale pot împovăra
oamenii , îi pot dezechilibra pentru că nu sunt pregătiți și nu uita că și ei au probleme. Dacă nu
ești atent, poți deveni prea sensibil la atât de multe lucruri, poți vorbi mereu de problemele tale
încât oamenii încep să evite compania ta. Multe expresii ,,hai că mă sună cineva; mă grăbesc;
mai vorbim etc.” sau colocvii precum „Aproape că am avut un accident vascular cerebral” sau
„Aproape că am avut un atac de cord” pot fi semne că oamenii deși vă iubesc aleg să se
protejeze fără să vă jignească!
14) Sărbătoriți lucrurile mărunte!
Lăudați-vă de acele realizări care ar putea părea mici, nesemnificative pentru alții, dar care sunt
imense pentru copiii noștri! Copiii noștri se dezvoltă în propriul ritm, învață multe abilități mult
mai diferit, poate mai târziu, iar pe unele nu le stăpânesc niciodată. Fă pa, arătatul cu degetul,
săritul într-un picior sau mersul pe tricicletă, un cuvânt, o propoziție, un zâmbet, o îmbrățișare,
oricare din aceste mici victorii merită sărbătorite, împărtășește-le cu cei care te iubesc și cu
copilul tău.

15) Nu lăsați părinții tipici să vă dărâme.

Știu cât de greu este să auzi de la părinți că copilul lor cu șase luni mai mic decât al tău merge și
al tău nu. Uneori te simți rănit când străinul bine intenționat care întreabă de ce copilul tău de 2
ani nu vorbește, flutură mâinile învârtindu-se mai degrabă decât să se alerge cu ceilalți copii.
Încercați să vă amintiți că acestor oameni le lipsește contextul în care părinții speciali trăiesc în
mod constant. Explicați, învățați, aveți răbdare, creșteți conștientizarea celor care pur și simplu
nu-l înțeleg. Și amintiți-vă, părinții tipici merită dreptul de a se lăuda și ei, iar mândria lor față de
realizările copilului lor nu este menită să fie o lovitură pentru copilul tău uimitor!

16) Nu comparați.
Aceasta este o altă provocare, oameni frumoși, dar merită munca! Toți copiii sunt diferiți, tipici
sau speciali și vor crește și se vor dezvolta fiecare în ritmul lui. Dacă o etapă de dezvoltare nu
este îndeplinită așa cum credeți că ar trebui să fie, discutați cu siguranță cu terapeutul,
coordonatorul copilului dumneavoastră. Compararea, frații, verii, copiii din clasa, sau chiar
compararea copiilor din același tip de handicap rareori vă ajută să vă simțiți mai bine. Nu uitați
copilul dvs. este unic și va avea propriile sale puncte forte și provocări!

17) Nu uita să-ți faci timp pentru căsătoria ta.

Căsătoria este un drum greu, dar când ești părinte special el devine și mai greu. Creșterea unui
copil este o muncă grea dar, creșterea unui copil cu nevoi speciale este o muncă titanică, punct!
Pentru cei dintre voi care sunt căsătoriți sau într-o relație, faceți-vă timp pentru relația voastră,
luați-vă uneori (deși vă puteți simți vinovați) pauze doar pentru a vă hrăni relația, faceți o pauză
pur și simplu departe de copiii voștri după ce v-ați asigurat că sunt în siguranță.

20) Instinctele tale nu te mint, ai încredere în ele

În jurul tău, de la familie, prieteni, vecini, cunoscuți sau necunoscuți, toți îți pot spune la un
moment dat ce e mai bine pentru copilul tău. Dar tu îți cunoști cel mai bine copilul tău! Familia,
medicii, profesorii, terapeuții sunt resurse minunate, dar dacă nu simți că ești auzit sau dacă nu
sunt satisfăcute nevoile copilului tău, este foarte rezonabil să renunți politicos la părerile lor. Nu
vă fie frică să luptați pentru copilul dvs. și pentru nevoile lui. Toți cei ce fac parte din mediul tău,
ce te ajută pot fi bine intenționați sau experți în domeniile lor, tu ești expertul copilului tău.