Geografia turismului Americii Latine și Insulelor Caraibe

Introducere

America Latină este o entitate culturală formată din 19 țări vorbitoare de limba spaniolă și Brazilia
care vorbește limba portugheză, ca urmare a colonizării de către europenii din Peninsula Iberică.
Majoritatea Insulelor Caraibe, împreună cu Belize și Guyana pe continent, au fost colonizate mai
târziu de către britanici, olandezi și francezi. Totuși, țările la sud de frontiera cu Statele Unite
împărtășesc multe caracteristici culturale și economice și pot fi considerate o singură regiune.
Coloniștii europeni au importat sclavi din Africa pentru a face munca și descendenții lor au
contribuit la mixul cultural, în special în Brazilia și Insulele Caraibe. Populația totală a Americii
Latine și Insulelor Caraibe este peste 500 milioane și include două din mega-orașele lumii – Sao
Paolo, cu aproape 20 milioane de locuitori și Mexico City, care se apropie de 22 milioane de
locuitori. O mare parte din regiune este Romano-Catolică și festivalurile religioase joacă un rol
important în cultură. Unele Insule Caraibe din Commonwealth sunt protestante, în timp ce
mișcările evanghelice contestă dominația Bisericilor Romano-Catolice în unele părți ale Americii
Latine.

Majoritatea țărilor din America Latină și Insulele Caraibe se află la un stadiu intermediar de
dezvoltare economică, câteva dintre ele ajungând la „maturitate”. În timpul anilor 1990 guvernele
din regiune au adoptat politicii de liberă piață și privatizare în locul protecționismului din deceniile
anterioare, pentru a stimula creșterea economică. Totuși, majoritatea țărilor au rămas dependente
de exportul de minerale sau recoltele ușor vandabile produse sau culese în special pentru piață.
Odată cu noul mileniu, majoritatea țărilor din America Latină se confruntă cu o recesiune
economică mai severă în impactul său decât criza monedei asiatice din 1997/98. Unii dau vine pe
globalizare, dar ea poate fi atribuită împrumutării excesive de către sectorul public. Guvernele au
fost nevoite să adopte măsuri de austeritate și și-au orientat o mare parte a resurselor lor pentru a
rambursa datorii enorme la creditorii străini. Inegalitățile sociale au crescut începând din 2000, cu
peste jumătate din populația regiunii trăind sub linia sărăciei. Există de obicei mari disparități în
avere între orașele mari, care se aseamănă cu cele ale Europei sau Americii de Nord și cele mai
izolate zone rurale în care stilurile de viață pre-industrială persistă. Sărăcia rurală a condus la un
exod masiv spre orașe, unde majoritatea migranților locuiesc în orașe sărăcăcioase pline de
criminalitate spre periferie, lipsite de serviciile de bază.

1
La începutul secolului al XXI-lea regiunea a reprezentat 10 procente din numărul total al sosirilor
de turiști internaționali al lumii. Modelele de turism variază mult, cu diferențe majore între țările
continentului și Insulele Caraibe mai mici. America Latină cuprinde patru din cele mai mari
cheltuitoare ale lumii cu turismul internațional – Brazilia, Mexic, Argentina și Venezuela – precum
și unele destinații principale, în timp ce în câteva țări turismul este în stadiul de „copilărie”. Noi
vom face următoarele generalizări despre turismul în această regiune:

 Grupurile socio-economice mai înstărite preferă adesea să călătorească în străinătate, în

special în Statele Unite ale Americii, în loc să își petreacă vacanțele în țara lor.
 Vizitatorii din alte țări din regiune de obicei a scurte șederi și formează masa mare a
sosirilor de turiști.
 SUA furnizează majoritatea turiștilor din exteriorul regiunii până în Mexic, America
Centrală și Insulele Caraibe, dar unele țări din America de Sud atrag o mare parte din turiștii
lor din Europa.
 Turismul este mai puțin semnificativ ca sursă de schimb valutar în America de Sud decât
în Insulele Caraibe.
 Companiile aeriene din regiune au avut de suferit ca urmare a Evenimentului 9/11. Ele se
luptau deja cu concurența din partea transportatorilor SUA, care acum reprezintă două
treimi ale pieței Americii Latine pentru călătoriile internaționale cu avionul. Spre deosebire
de competitorii lor din America de Nord, ele se pot baza pe prea puțin suport din partea
guvernelor lor și câteva pot satisface cele mai stringente standarde de securitate solicitate
de guvernul Statelor Unite după Evenimentul 9/11.

Există o mare varietate a resurselor turistice într-o regiune care este mai mare în latitudine decât
America de Nord sau Africa. Produsele includ turismul pe litoral în Insulele Caraibe și Mexic,
călătoriile de aventură și ecoturism în munții și pădurile din interior și turismul cultural în Munții
Anzi din America de Sud și „Ruta Maya” din America Centrală.

Insulele Caraibe

Caracteristici fizice

Insulele Caraibe formează un lanț care se întinde pe 4000 kilometri din Florida până pe coasta de
nord a Americii de Sud. Marea Caraibilor este aproape închisă și a fost numită cu o oarecare

2
justificare, „Marea Mediterană a Americii”. Totuși, este mai caldă și mai puțin poluată decât Marea
Mediterană din Europa, având o coastă mai verde și plaje mai fine.

Insulele sunt în general mai sănătoase decât majoritatea destinațiilor tropicale. Vânturile de nord-
est moderează temperaturile mari și umiditatea, aducând precipitații intense pe coastele din calea
vântului; aceasta înseamnă că locațiile din partea adăpostită a unei insule montane și insulele mai
joase în general au o climă mult mai uscată, care se poate evidenția prin cactus și altă vegetație
rezistentă la secetă. Cel mai bun sezon pentru vizitarea Insulelor Caraibe este din decembrie până
în aprilie când vremea este caldă, însorită și relativ uscată. Acesta este cel mai căutat sezon pentru
cei care caută soarele iarna, care au sosit în principal din America de Nord. Temperaturile vara
sunt apreciabil mai mari și există o mare probabilitate să plouă. Prețurile la hotel sunt în general
mai scăzute vara și acest lucru atrage călători mai tineri, mai puțin înstăriți în principal din Europa.
De fapt, Insulele Caraibe nu mai sunt o destinație de iarnă, pentru că peste 60% din vizitatorii săi
ajung acolo în lunile de vară. Din iulie până în noiembrie există riscul de uragane, care apar în
unele părți ale regiunii și aceste furtuni tropicale pot cauza daune imense infrastructurii turistice a
insulelor și coastei Caraibilor din America Centrală.

În timp ce condițiile climatice sunt relativ uniforme în regiune, există diferențe considerabile între
peisajele insulelor. Există mari disparități în mărime – de la mica Saba, cu puțin peste o mie de
locuitori la Cuba, care este comparabilă în suprafață și populație cu o țară de mărime medie din
Europa. Antilele Mari – Cuba, Hispaniola, Puerto Rico și Jamaica – ar putea fi descrise ca și
„continente în miniatură”. Insulele mai mici ale Antilelor Mici tind să se încadreze în două
categorii:

 „insulele mai joase” cu formarea de calcar; acestea sunt mai puțin interesante scenic, dar
sunt apreciate pentru plajele fine cu nisip coral alb
 „insulele mai înalte” de origine vulcanică în Caraibii de Est; acestea sunt montane și dens
împădurite, dar au mai puține plaje și o climă mai umedă, în timp ce terenul rugos face
construcția de drumuri și extinderea aeroporturilor dificilă. Au existat mai puține erupții
vulcanice în ultimele secole – Mont Pelée în Martinica (1902) și Montserrat (1995-97) sunt
excepții notabile – dar există resurse geotermale semnificative în majoritatea acestor insule.

Caracteristici culturale

3
Insulele sunt un mozaic de rase, limbi și religii diferite, cu o moștenire culturală care rezultă din
fazele succesive ale colonizării europene în special:

 Vârsta descoperirii:

Sosirea spaniolilor în frunte cu Columb a avut un impact enorm asupra Amerindienilor nativi, în
special tribul Arawak din Antilele Mari și puține urme ale culturii lor au rămas. Caribii din Insulele
Caraibilor de est au opus o rezistență mai îndelungată și o comunitate mică încă supraviețuiește în
Dominica.

 Vârsta pirateriei: Pirații din secolul al XVII-lea au folosit insulele mai mici abandonate de
spanioli ca baze pentru expedițiile lor, care au fost direcționate în principal împotriva
flotelor cu comori spaniole din Mexic și America de Sud.
 Era plantațiilor: Economia plantației s-a dezvoltat în secolul al XVIII-lea când zahărul era
o marfă valoroasă și insulele un premiu de dobândit de către micile puteri europene, precum
Danemarca (Insulele Virgine Americane) și Suedia (St. Barts). În cursul secolului al XIX-
lea sclavia a fost abolită, dar moștenirea plantației este încă evidentă în atitudinea multor
afro-caraibieni față de turism.

Dezvoltarea turismului în Insulele Caraibe

Limba engleză este cea mai frecvent vorbită limbă în Insulele Caraibe și aceasta, împreună cu
proximitatea Statelor Unite, a fost un factor care a încurajat dezvoltarea turismului. Totuși,
regiunea este puternic fragmentată pe plan politic. Insulele Caraibe din Commonwealth constau în
zece insule/națiuni independente și cinci colonii britanice, dar există o conștientizare sporită a
avantajelor cooperării în domeniile planificării și promovării turismului. Majoritatea insulelor
rămase au legături strânse cu Franța, Țările de Jos și Statele Unite. Cuba, Republica Dominicană
și Puerto Rico au legături culturale puternice cu Spania și alte țări vorbitoare de limba spaniolă din
America Latină. S-au făcut progrese spre integrarea economică prin Caricom (Comunitatea
Caraibiană), în timpul ce Organizația Caraibiană a Turismului (CTO) desfășoară promovarea
comună cu statele membre ale Europei și America de Nord.

Majoritatea insulelor Caraibe sunt suprapopulate față de resursele lor limitate pentru dezvoltarea
economică. Turismul este încurajat de majoritatea guvernelor din regiune, care au perceput că
plajele, razele soarelui și peisajul sunt active mai vandabile decât zahărul sau bananele. Încă din

4
1997 agricultura a devenit mai puțin profitabilă, pentru că insulele nu mai sunt garantate ca o piață
pentru produsele lor în Uniunea Europeană, grație deciziilor Organizației Mondiale a Comerțului.
Turismul are avantajul de a crea locuri de muncă într-o regiune în care șomajul este ridicat, în care
emigrația nu mai este o alternativă și în care industria producătoare nu este viabilă în general.
Turismul este acum principala sursă de schimb valutar, sectorul cel mai profitabil și mai mare al
economiei, care contribuie cu 20% din PIB al regiunii și este un angajator principal, care reprezintă
peste o treime din forța de muncă în multe insule.

Încă din 1985, capacitatea hotelurilor în Insulele Caraibe a crescut rapid, depășind 40.000 camere
în 2002. Totuși, regiunea este puternic dependentă de piața Americii de Nord, care furnizează
majoritatea vizitatorilor și peste 90% din pasagerii de croaziere și este prin urmare, vulnerabilă la
efectele recesiunii din SUA. Majoritatea monedelor naționale sunt legate de dolarul USD și
cazarea în stațiuni este proiectată și tarifată pentru a satisface așteptările americanilor din America
de Nord. Operatorii de tururi străini tind să considere că insulele oferă un produs de vacanță
interschimbabil, indiferent de diferențele culturale considerabile care există între caraibieni și
aspirațiile naționale.

Dependența de turism înseamnă că insulele sunt foarte vulnerabile la publicitatea negativă despre
infracțiuni și crime. Majoritatea publicității negative este legată de consumul și vânzarea de
droguri, pentru că Marea Caraibilor se întinde între unii din principalii furnizori ai lumii și cea mai
mare piață a lumii pentru narcotice. Multe porturi și aerodroame sunt dificil de patrulat eficient,
cu forțe ale poliției cu puține resurse care ajută Paza de Coastă SUA să intercepteze traficanții de
droguri. Acesta este un alt domeniu în care o cooperare mai mare între guvernele insulelor ar putea
fi un avantaj.

Succesul unei insule ca o destinație turistică depinde într-o mare măsură de accesibilitatea sa la
serviciile aeriene și de transport. Serviciile de feriboturi între insule tind să fie mai puțin fiabile
decât transportul aerian, ceea ce face „culesul hameiului” în insule problematic. Există multe
companii aeriene regionale mici în Insulele Caraibe, dar câteva aeroporturi internaționale cu o
capacitate de a gestiona un volum mare de trafic pe distanțe lungi. Insula Barbados, de exemplu,
sunt un centru regional, care oferă servicii unor insule mai puțin dezvoltate, precum St. Vincent și
Dominica. Legăturile aeriene vitale cu America de Nord și Europa sunt dominate de companii

5
aeriene cu sediul în afara Insulelor Caraibe, deși BWIA (compania aeriană națională a Insulelor
Barbados și Trinidad) și Air Jamaica au câștigat o cotă-parte mai mare din piață.

Turismul în Insulele Caraibe a avut impact negativ, dar și pozitiv asupra comunităților gazdă.
Acest lucru este valabil pentru două tipuri de vacanțe care au fost încurajate de majoritatea
guvernelor ca un mijloc de a maximiza venitul de la vizitatori, în special croazierele și all-
inclusive.

 Croazierele

Insulele Caraibe și-au menținut poziția ca cea mai populară destinație de croazieră a lumii, în
special datorită prețurilor competitive ale companiilor de transport, care au țintit în special
grupurile cu venituri medii din Statele Unite. Croaziera a avut o rată a creșterii mai rapidă decât
turismul bazat pe teren, de la mai puțin de un milion de pasageri la începutul anilor 1980 la aproape
5 milioane la începutul secolului al XXI-lea, în timp ce navele de croazieră se laudă cu o mai mare
rată a ocupării decât majoritatea hotelurilor din stațiuni. Iarna Insulele Caraibe au avantaje naturale
incomparabile, dar vara se confruntă cu o acerbă concurență din partea altor destinații, ceea ce face
ca liniile de croaziere să își repoziționeze vasele în apele Alaskăi sau apele mediteraneene. Atât
numărul de nave și mărimea lor globală este în creștere, cu cea mai mare cazare de peste 2500
pasageri și peste o mie de membri ai echipajului. Mărimea este un avantaj pentru operatorii de
croaziere în termeni de randament, în timp ce reglementări mai stricte de protecția mediului și
securitate descurajează utilizarea unor nave mai mici și mai vechi. Deși furnizarea unor facilități
la terminale este costisitoare pentru guvernele insulelor, un număr echivalent de turiști solicită
investiții mult mai mari în construcția de hoteluri. Totuși, beneficiile economice ale atragerii unei
piețe a croazierelor de miliarde de dolari USD au fost contestate și există un impact ecologic și
cultural negativ (Pattullo, 1996). Vom prezenta pe scurt obiecțiile noastre la croaziere:

o Liniile de croaziere oferă o concurență neloială față de hotelierii din Insulele Caraibe,
pentru că plătesc prea puține taxe guvernelor insulelor
o Liniile de croaziere oferă puține oportunități de angajare și de afaceri comunităților insulei.
Ele își aprovizionează majoritatea cerințelor de alimente din exteriorul Insulelor Caraibe,
reclamând că fermierii locali nu pot furniza provizii la cantitatea sau calitatea dorită.
o Croaziera este un turism cu volum mare, dar cheltuieli scăzute pentru că facilitățile tot mai
sofisticate la bord pentru cumpărături, timp liber și jocuri de noroc înseamnă că sunt mai

6
 puține stimulente pentru pasageri să cheltuiască în porturi de escală; bunurile duty-free –
majoritatea trebuie să fie importate – reprezintă jumătate din cheltuielile pe mal, ceea ce
dezavantajează insulele mai mici și mai puțin dezvoltate.
o Volumul mare de pasageri este dificil de gestionat pentru unele comunități, având în vedere
numărul limitat de taxiuri și autobuze disponibile
o Croaziera este o „călătorie de conveniență”; spre deosebire de Marea Mediterană și alte
destinații de croazieră, Insulele Caraibe atrag iubitorii de vacanțe cu „soare și distracții” în
loc de cei interesați în turul orașelor, în timp ce nava este adesea promovată ca o atracție
principală; cu doar câteva ore pe mal, pasagerii primesc o impresie stereotipă a Insulelor
Caraibe și comercializarea porturilor de escală poate fi înjositoare atât pentru vizitatori cât
și pentru comunitatea gazdă.
o Navele de croazieră generează o cantitate enormă de deșeuri și guvernele insulelor sunt
slab echipate pentru a desfășura operațiunile de curățare la scara solicitată.

Includerea Cubei în itinerariile de croazieră a pus unele insule mai mici în dezavantaj.

 Stațiunile all-inclusive

Deși Club Mediterranée a promovat principiul all-inclusive în satele lor din insulele franceze
Martinique și Guadeloupe, ideea nu s-a răspândit la restul Insulelor Caraibe până târziu în anii
1980, urmând exemplul grupului Sandals în Jamaica. Regimul all-inclusive are următoarele
avantaje:

 Pentru turiști, stațiunile all-inclusive oferă vacanțe rentabile, nu există nevoia de bugete
pentru „cheltuieli suplimentare” precum băuturi și utilizarea facilităților sportive
 Pentru operatorii de tururi, ele amplifică profiturile prin stimularea vânzărilor
 Pentru hotelieri, ele îmbunătățesc rata ocupării, ceea ce permite ca mai mult personal să fie
angajat tot timpul anului.

Pe de altă parte, stațiunile all-inclusive au fost acuzate că lărgesc diviziunile sociale între turiști,
care nu au nevoie să se aventureze dincolo de securitatea hotelurilor și comunitatea gazdă. De
asemenea, majoritatea stațiunilor all-inclusive sunt proprietatea unor multinaționale, ceea ce
reduce beneficiile lor pentru economia locală.

7
Alte forme de turism permite ca o parte pare a cheltuielilor vizitatorilor să fie reținute la nivel
local, prin încurajarea legăturilor cu furnizorii din insule. Ele includ:

 Yachting

În timp ce doar un număr mic de porturi în Insulele Caraibe pot acomoda nave de croazieră de
100.000 tone, proprietarii yachturilor din Europa și America de Nord au o alegere aproape
nelimitată de ancoraje naturale. Marinele special construite sunt disponibile în multe insule,
oferind facilități pentru nave charter și nave cu echipaj. Turiștii nautici sunt în mare parte din
grupurile cu venituri mari, dar tind să fie mai informali în tranzacțiile lor cu populația locală decât
turiștii din hotelurile stațiunilor de lux.

 Scufundările

Unele din cele mai rafinate recife de corali sunt în insulele Caraibe. Invenția aparatului autonom
de respirat sub apă (scuba) în anii 1950 a revoluționat sportul scufundărilor și a deschis o nouă
frontieră pentru turism. Cu peste 5 milioane de practicanți ai acestui sport în SUA, scuba diving
este unul din sporturile cu creșterea cea mai rapidă din lume și scufundătorii sunt printre cei care
promovează lupta contra sărăcirii ecosistemului de corali prin pescuitul excesiv și poluarea
maritimă. Mai multe stațiuni oferă facilități pentru scufundători, dar cele mai bune situri sunt
zonele care pot fi accesate de „live-aboards”, bărci care sunt special proiectate și navlosite pentru
expediții de scufundări.

 Ecoturism

Columb a fost primul vizitator european care a descris Insulele Caraibe, cu abundența lor de plante
și păsări colorate ca un „paradis pe Pământ”. Deși suprafața pădurii originale a dispărut de mult în
majoritatea insulelor joase, Antilele Mari și Insulele Windward vulcanice au păstrat pădurile
pentru a atrage iubitorii de natură.

 Turismul cultural și de moștenire culturală

Majoritatea insulelor Caraibe pot oferi o moștenire colonială interesantă și o cultură contemporană
vibrantă, exprimată în special prin muzică și dans (majoritatea ritmurilor „Latine” sunt de fapt
caraibiene în origine) și într-o mai mică măsură, artele vizuale. Carnavalurile colorate prezentate
de mulți locuitori ai insulelor și alte atracții și evenimente – precum „Reggae Sunsplash” în

8
Jamaica, Junkanoo în Insulele Bahamas, Cropover în insula Barbados și „Săptămâna Piraților” în
Insulele Cayman – sunt evenimente de identitate națională, care oferă turiștilor oportunitatea de a
interacționa cu comunitatea gazdă.

Resursele turistice

Vom studia în detaliu în continuare care sunt resursele pentru turism oferite de unele insule,
începând cu țările vorbitoare de limba engleză din Commonwealth-ul Caraibian.

Insulele Bahamas

Dintre cele 700 insule care formează Insulele Bahamas, numai 14 sunt locuite. Solul slab și lipsa
apelor de suprafață înseamnă că doar 5% din terenuri sunt potrivite pentru agricultură, ceea ce a
forțat locuitorii acestor insule să găsească surse alternative de venituri. Nassau a devenit o
destinație de iarnă la modă pentru americanii înstăriți la sfârșitul secolului al XIX-lea, dar abia în
anii 1960, după Revoluția din Cuba, s-a dezvoltat turismul în masă. Vecinătatea orașului Miami a
asigurat că Insulele Bahamas au devenit cele mai populare porturi de escală pentru navele de
croazieră, inclusiv mai multe insule private, în care pasagerii sunt feriți de atențiile nedorite ale
vânzătorilor de pe plajă și bișnițarii care domină multe stațiuni din Insulele Caraibe. Majoritatea
hotelurilor și alte facilități sunt concentrate pe două insule:

 New Providence conține capitala Nassau și zonele de stațiuni din Paradise Island – care se
laudă cu cazinouri și Hotelul Atlantis și centrul de divertisment printre atracțiile sale și
Cable Beach, presărată cu hoteluri scumpe.
 Grand Bahama oferă două stațiuni construite special – Freeport și Lucaya – care se bazează
pe golf, cumpărături duty-free și jocuri de noroc.

Spre deosebite de acestea, „Family” sau „Out Islands” sunt mai puțin dezvoltate, dar oferă o gamă
de activități în aer liber și ecoturism cu impact scăzut. Abaco are o industrie de construcții de bărci
bine stabilită și este un centru de yachting; Eleuthera și Bimini sunt remarcate pentru pescuit, în
timp ce apele excepțional de limpezi din jurul Insulei Andros sunt ideale pentru scuba diving.

Insulele Turks și Caicos

9
Aceste insule la sud de Bahamas sunt netede și aride, dar turismul claselor mai înstărite s-a
dezvoltat în Providenciales, care oferă plaje fine și diving la scară mondială și este ușor accesibilă
din Statele Unite.

Bermuda

Avem dreptate să includem Bermuda ca parte a Insulelor Caraibe pentru asemănările culturale și
fizice. Totuși, trebuie să știți că această colonie britanică mică este situată în Atlanticul de Nord,
mult mai aproape de Carolina de Nord decât de Bahamas.

Un grup de insule de corali legate între ele, Bermuda oferă plaje cu nisip roz de clasă mondială,
facilități pentru navigație și scufundări, precum și golf, ciclism și echitație printre atracții sale
turistice. Bermuda s-a dezvoltat inițial ca o stațiune de iarnă pentru americanii înstăriți din New
York și Boston, dar de când turismul de litoral a devenit la modă, vara este sezonul preferat.
Insulele și-au păstrat atracția lor exclusivă, prin managementul atent al resurselor, de exemplu:

 Capacitatea hotelurilor este limitată la 10.000 paturi

 Sosirile croazierelor sunt limitate, pentru a proteja sectorul hotelier de concurență și
cumpărăturile Hamilton și facilitățile portului contra congestiei
 Mediul este protejat printr-o interdicție a închirierii mașinilor și publicității de la marginea
drumurilor.

Pentru a reduce dependența sa de turismul de litoral, Bermuda promovează moștenirea sa navală

și scena festivalurilor de muzică.

Jamaica

Jamaica, situată în centrul Insulelor Caraibe, este cea mai mare insulă vorbitoare de limba engleză,
cu o economie mai diversificată și un profil internațional mai mare decât majoritatea țărilor din
regiune. Turismul de elită s-a consolidat înainte de al Doilea Război Mondial, cu scriitori precum
Ian Fleming care a avut reședința în apropierea Portului Antonio. Totuși, dezvoltarea la scară largă
nu a avut loc până în anii 1960. Imaginea insulei Jamaica a fost deteriorată de conflictele politice
interne și infracțiunile legate de droguri. Guvernul a contracarat efectul publicității negative cu
îmbunătățiri de infrastructură, atracții prin evenimente și devalorizarea monedei pentru a atrage
vizitatori străini, în timp ce turismul intern a fost încurajat. În afara Kingston, care este un centru

10
de afaceri principal al Insulelor Caraibe, majoritatea dezvoltării hoteliere este concentrată de-a
lungul coastei de nord, în Montego Bay, Ocho Rios – un port de escală important pentru navele de
croazieră – și Negril. Aici, plajele fine sunt înconjurate de munți acoperiți de păduri, cele mai
cunoscute atracții turistice sunt Cascada Dunns River Falls în apropiere de Ocho Rios și rafting pe
Rio Grande în apropierea Portului Antonio. Jamaica poate oferi facilități sportive excelente, în
special la Negril, care s-a dezvoltat în anii 1970 pentru a primi turiști mai tineri și mai activi. O
mare parte din cazare este all-inclusive, dar majoritatea locurilor de cazare all-inclusive sunt
deținute de jamaicani. Segmentarea pieței este evidentă, cu diverse hoteluri care primesc celibatari
tineri care caută un stil de viață hedonist, cupluri și familii cu copii mici. Jamaica poate oferi de a
asemenea următoarele alternative la turismul de litoral:

 Ecoturism în Blue Mountains și Cockpit Country cu var carstic, bazat pe mici stațiuni
precum Discovery Bay și Mandeville
 Moștenirea colonială, inclusiv marile case construite de proprietari de plantații înstăriți,
vechea fortăreață a piraților din Port Royal în portul Kingston și Seville Heritage Park
 Cultura indiană de vest contemporană, în special moștenirea culturală muzicală a lui Bob
Marley

Insulele Cayman

Aceste insule mici la vest de Jamaica sunt bine cunoscute ca teritorii caraibiene care oferă servicii
financiare offshore pentru comunitatea de afaceri internațională. Grand Cayman este o destinație
de vacanță pentru cei cu venituri mari, în timp ce insulele oferă scufundări de clasă mondială,
inclusiv „plonjările” cunoscute ca Bloody Bay Wall din Little Cayman.

Insulele Leeward și Insulele Windward

Insulele Caraibilor de est se clasifică în două mari grupuri:

 Insulele Leeward, cu centrul în jurul Antigua

 Insulele Windward spre sud, care formează un lanț de la Dominica la Grenada.

Cele două grupuri împart o monedă comună – dolarul Caraibilor de Est – și aparțin Organizației
Statelor Caraibilor de Est (OECS).

11
Antigua este cea mai dezvoltată dintre Insulele Leeward, cu un aeroport internațional care
gestionează zborurile directe din Londra și America de Nord, precum și o rețea de servicii
regionale. Mare parte din insulă este sub nivelul mării și suferă de penurii de apă cronice și are
puține atracții naturale în afară de linia de coastă presărată cu golfulețe și porturi și se laudă cu
multe plaje fine. Turismul domină economia acestei mici insule-națiuni și sosirea turiștilor care au
depășit populația de rezidenți a fost un avantaj și un dezavantaj în egală măsură. De exemplu:

 Majoritatea locurilor de muncă în turism sunt cu statut inferior, iar posturile de conducere
sunt de obicei ocupate de expatriați;
 Locuitorii insulei Antigua au fost criticați pentru atitudinea lor față de munca în servicii
 Cultura populară antiguană a fost stereotipată pentru a se ridica la așteptările turiștilor
 Ecosistemele insulei au fost deteriorate de dezvoltarea plajelor.

Antigua oferă o atracție principală de moștenire culturală în English Harbour, un centru de

yachting atractiv în care Docul lui Nelson este o reamintire a importanței din trecut a insulei pentru
forțele navale britanice.

Celelalte Insule Leeward pot oferi o mai mare varietate de peisaje decât Antigua și nu au îmbrățișat
turismul de masă în aceeași măsură, păstrând un mix de hoteluri mici, hanuri și pensiuni. Anguilla,
cu plajele sale fine cu nisip roz și alb, Nevis și Montserrat sunt destinații scumpe la scară mică
care reflectă stilul de viață caraibian tradițional. St. Kitts în dezvoltarea Golfului Frigate a căutat
piața cu venituri medii, în special din Canada, iar insula este o locație pentru evenimente culturale
precum festivaluri de muzică.

St. Lucia este cea mai dezvoltată dintre Insulele Windward și pentru mulți vizitatori, ea reprezintă
destinația de vacanță ideală. Plajele fine cu nisip de corali, la Marigot Bay, este în contrast cu
interiorul muntos. Cele două vârfuri muntoase perechi de origine vulcanică cunoscute cu Pitons
sunt printre cele mai spectaculoase atracții turistice ale Insulelor Caraibe și fac din St. Lucia un
punct de vânzare unic (USP) pe care puține alte insule îl pot oferi. Totuși, aeroportul internațional
este situat la marginea de sud a insulei în legătură cu capitala Castries. Turismul s-a dezvoltat rapid
în anii 1990 și majoritatea hotelurilor din stațiuni sunt acum all-inclusive.

Dominica și-a dezvoltat mai târziu turismul, din cauza lipsei plajelor, climei ploioase și
inaccesibilității relative. Insula atrage turiștii iubitori de natură la interiorul său muntos, care oferă

12
pădurea tropicală virgină, cascade, izvoare de sulf și un „lac care fierbe” de origine vulcanică.
Cazarea este la hoteluri mici și pensiuni care sunt conduse de proprietari locali, cu puternice
legături cu fermele insulei și industria de artizanat și meșteșuguri. Totuși, dezvoltarea turismului
în anii 1990 – inclusiv o creștere de zece ori a sosirilor de pasageri de croaziere – a pus cele mai
accesibile locații sub presiune. Unii ar argumenta că turismul de croazieră la această scară este
incompatibil cu ecoturism și că atracția unică a insulei Dominica ca „insulă a naturii din Caraibe”
este periclitată.

Ecoturismul și turismul de aventură au fost promovate de guvernele St. Vincent și Grenada pe baza
unor resurse similare. Grenada, cunoscută ca „Insula mirodeniilor Caraibilor” oferă atracția unor
plaje cu nisip fin alb, recife de corali și portul fin St. Georges, care este un centru de yachting
important. Lanțul de mici insule de corali cunoscute ca Grenadines este bine dezvoltat pentru
turism, cu multe stațiuni mici care oferă servicii scufundătorilor și proprietarilor de yachturi, în
timp ce Mustique este celebră ca „ascunzătoare” pentru celebrități.

Barbados

Insula Barbados este cea mai estică dintre insulele Caraibe, cu o industrie a turismului foarte bine
dezvoltată. Aceasta este una din puținele destinații din regiune în care vizitatorii britanici îi
depășesc ca număr pe cei de origine nord-americană și moștenirea de peste trei secole de dominație
britanică neîntreruptă este evidentă. Atracția insulei Barbados este în aerul de țară – „grădina
Indiilor de Vest”, atracțiile sale sportive, în special cricket și plajele superbe. Majoritatea
stațiunilor se află pe coasta de vest în apropiere de capitala Bridgetown, în care prețurile terenurilor
sunt printre cele mai mari din lume, alimentate de influxul de „monede noi”. Coasta de est mai
rugoasă, expusă la surf în Atlantic, este protejată de dezvoltare. Turismul trebuie să concureze cu
alte utilizări ale terenului în această insulă mică și foarte dens populată. Pentru a face față acestei
provocări, guvernul a implementat un plan de management a zonelor de coastă pentru a împiedica
eroziunea plajelor și reduce dependența țării de combustibili fosili prin încurajarea utilizării
energiei solare. Autoritățile în turism au încercat să mențină atracția exclusivă a insulei Barbados,
în timp ce încurajează turiștii cu venituri medii în zboruri charter all-inclusive.

Trinidad and Tobago

13
Marea insulă Trinidad se întinde în exteriorul centurii uraganelor în apropiere de America de Sud.
Ea are o economie destul de bine dezvoltată bazată pe petrol și o cultură vibrantă în care influențele
asiatice, africane și europene sunt evidente. Capitala, Port of Spain, este un centru regional de
afaceri important. Prăbușirea prețului petrolului în anii 1990 a determinat guvernul să pună mai
mult accent pe turism. Trinidad este renumită pentru benzile de oțel, cântăreții calypso și dansatorii
de limbo și Carnavalul său este una din cele mai spectaculoase atracții din insulele Caraibe. Insula
se mândrește cu o curiozitate geologică – Pitch Lake – și Caroni Swamp cu resursele ei de floră și
faună sălbatice. Insula mai mică Tobago oferă un stil de viață mai relaxat decât Trinidad și un
mediu care este mai potrivit pentru turismul de litoral și sporturile de apă.

Insulele Virgine

Acest lanț de insule este împărțit între Anglia și Statele Unite. Insulele Virgine Americane au
avantajul unui acces liber la surse de investiții în SUA și în cazul St. Thomas, servicii aeriene și
de transport frecvente de la Statele Unite. Portul Charlotte Amalie este înțesat cu pasageri de
croazieră americani care caută chilipiruri duty-free. Resursele maritime ale St. John au primit
statutul de Parc Național. Insulele Virgine Britanice (IVB) sunt mai puțin dezvoltate în termeni de
capacitate hotelieră și deși Tortola și Virgin Gorda sunt în circuitul de croazieră, ele primesc mai
puțini vizitatori decât St. Thomas. Apele adăpostite între insule oferă un mediu ideal pentru
navigația cu flotilă.

Antilele franceze

Fostele colonii franceze Martinique și Guadeloupe au optat pentru asocierea mai strânsă cu Franța,
ca départements străine, în locul independenței. Acest lucru are avantajele de a garanta un standard
de viață mai înalt decât vecinii lor caraibieni din Commonwealth și zboruri frecvente către și de la
Paris. Influența culturii franceze este evidentă în bucătărie și arhitectură și insulele primesc de
obicei turiști francezi. Dintre cele două insule principale, Martinique este mai atractivă în peisaje,
cu vârfurile sale vulcanice și vegetația luxuriantă și Fort de France este una din cele mai sofisticate
orașe din Caraibe. Guadeloupe este mai puțin populară ca destinație, în ciuda plajelor sale fine de-
a lungul coastei de est. Insula exterioară St. Barts (St. Barthélemy) a devenit o stațiune de elită
pentru turiști înstăriți.

Antilele Olandeze (NA) și Aruba

14
Șase insule caraibiene sunt asociate cu Țările de Jos și sunt privite de Organizația Mondială a
Turismului ca destinații separate:

 Saba, St. Eustatius și St. Maarten sunt situate printre Insulele Leeward. Dintre acestea, St.
Maarten (St. Martin) este de departe cea mai dezvoltată și este un port de escală important
pentru navele de croazieră. O parte din atracția sa constă în faptul că această insulă micuță
este împărțită între Țările de Jos și Franța, astfel încât vizitatorul are alegerea de a face
cumpărături în Philipsburg sau Marigot (pe latura franceză).
 Grupul de sud, cunoscut ca „Insulele ABC” (Aruba, Bonaire și Curaçao) se află aproape
de America de Sud și vorbesc o limbă – Papamiento – care este un amestec de limba
olandeză cu limba spaniolă. Peisajele lor aride le evidențiază de alte insule din Caraibe.
Principala atracție pentru turiști constă în plajele excelente, facilitățile pentru sporturi de
apă și cumpărăturile duty-free. Aruba atrage piața de masă din SUA cu cazinouri și
divertisment non-stop, în timpul ce Bonaire este cunoscută în principal pentru resursele
sale de scufundări. Capitala Curaçao – Willemstad – oferă canale pitorești și clădiri în stil
olandez și această insulă atrage vizitatori din Europa, America de Sud și Statele Unite.

Hispaniola și Puerto Rico

Republica Dominicană și Puerto Rico – împreună cu Cuba – împart o moștenire culturală din epoca
Imperiului Spaniol în Americi. În secolul al XX-lea ele au urmat trasee politice foarte diferite și
acest lucru a afectat tipul de turism care s-a dezvoltat.

Puerto Rico, care nu este încă un stat, deși un fost teritoriu SUA, este asociat cu SUA ca un
Commonwealth guvernat independent. Cu avantajul accesului liber la piețe și surse de finanțe în
SUA, un mare sector de producție și servicii s-a dezvoltat pe o insulă care, înainte de 1950, a fost
una din cele mai sărace dintre Insulele Caraibe. Capitala San Juan este un centru de afaceri
important și una din porțile principale ale Insulelor Caraibe. Cu multe plaje accesibile, este o
destinație turistică importantă cu cazare la hotel echipată pentru o clientelă care este 80% din
America de Nord. O altă sursă majoră de turiști este numărul mare de rezidenți portoricani din
Statele Unite, dar aceștia se încadrează de obicei în categoria VFR. Atracțiile turistice principale
în Puerto Rico includ:

 Old San Juan, fortăreață colonială, care prezintă moștenirea culturală spaniolă;

15
  Parcul Național El Yunque, o zonă de pădure tropicală în munții de est;
 Evenimente culturale precum festivalul de muzică „Pablo Casals”.

Insula mare Hispaniola este împărțită în diviziuni culturale și politice între Republica Dominicană
vorbitoare de limba spaniolă și Haiti vorbitoare de franceză creolă, în care influențele africane
predomină. Între anii 1980 și 1995 industria turismului în plină dezvoltare a celor două țări au
urmat un curs foarte diferit; Republica Dominicană a asistat la o rată fenomenală de dezvoltare a
turismului, pentru a deveni cea mai populară destinație de vacanță în Insulele Caraibe, în timpul
ce sosirile de turiști în Haiti au scăzut considerabil în aceeași perioadă.

Republica Dominicană a reușit să atragă investiții străine într-o licitație pentru a deveni o destinație
de litoral cu cost scăzut care primește în principal europeni occidentali. Țara este deservită de un
număr mare de companii aeriene charter, cu aeroporturi internaționale la Puerto Plata, Punta Cana
și Santo Domingo. Dezvoltarea are loc în enclave turistice pe „Coasta de chihlimbar” în nord și
sud-est, cu regimuri all-inclusive care domină sectorul cazărilor. Totuși, dezvoltarea turismului a
depășit asigurarea de infrastructură adecvată și vulnerabilitatea țării la piața în masă a apărut în
1997, când operatorii de tur britanici au scos-o din programele lor în urma unei temeri pentru
sănătate. Atracțiile culturale ale Republicii Dominicane sunt în mare parte ignorate de majoritatea
turiștilor, în afară de o introducere în ritmurile senzuale de merengue, dar această țară are multe
de oferit în afară de plajele fine, golf și sporturi de apă. Ministerul Turismului a subliniat rolul
cheie al capitalei, Santo Domingo, în cucerirea spaniolă a Americilor; orașul se mândrește cu prima
catedrală din Lumea Nouă și alte clădiri de la începutul secolului al XVI-lea. Aceasta a primit și
mai multă atenție în 1992 cu inaugurarea controversatului Faro a Colón (Farul lui Columb) care
comemorează realizarea marelui explorator. Interiorul oferă turism de aventură cu un peisaj care
include cel mai mare munte din Insulele Caraibe, pădurea tropicală și deșert. Deși există zece
parcuri naționale, măsurile de conservare sunt ineficiente și există o lipsă de locuri de cazare de
calitate departe de stațiunile de pe coastă.

Haiti a suferit mai mult decât alte destinații caraibiene din cauza proastei guvernări, instabilității
politice și publicității negative – inclusiv o teamă de SIDA la începutul anilor 1980 și o reputație
constantă de cea mai săracă țară din Emisfera de Vest. Emigranții haitieni oferă forța de muncă
pentru dezvoltarea turismului în Insulele Caraibe unde se vorbește engleza și acest lucru a condus
la probleme sociale, în Insulele Turks și Caicos. Presiunea populației a condus la dezastru ecologic

16
și numai 2% din suprafața pădurii inițiale a rămas acum. Toate acestea se adaugă la faptul că Haiti
a fost prima țară din regiune care a câștigat independența de regimul colonial și abilitățile poporului
său în pictură și meșteșuguri. Ritualele de voodoo – o religie africană alternativă – atrage cel mai
aventuros tip de turist. Totuși, cazarea la hotel este deficitară, cu excepția capitalei Port-au-Prince
și Cap Haitien în nord. Cap Haitien este vizitat pentru remarcabila citadelă construită de Henri
Cristophe, unul din lideri în războiul de independență împotriva francezilor. Navele de croazieră
în circuitul Caraibilor de est tind să folosească insula privată Labadee, cu plajele sale fine, și de
preferință fac escală la Port-au-Prince sau Cap Haitien – un alt exemplu al „turismului de enclavă”.

Cuba

Cuba, cu singura economie centralizată din Emisfera de Vest, este o destinație unică și merită o
atenție specială. Separată de SUA prin Strâmtoarea Florida cu o lățime de 150 kilometri, această
insulă mare este de departe o destinație de litoral și atrage mai multe piețe decât majoritatea țărilor
din Caraibe. Ea are o moștenire culturală spaniolă și africană vibrantă și ritmurile de dans cubaneze
- în special salsa – au contribuit la promovarea imaginii acestei țări în Europa. Blocada din Statele
Unite a condus la „Time Warp din anii 1950” cu mașinile americane din acea epocă care încă
circulă pe străzile din Havana. În același timp, Cuba are o foarte bună reputație pentru îngrijirea
medicală și aceasta atrage vizitatori care caută tratamente medicale.

Turismul a trecut prin următoarele faze, ca răspuns la schimbările politice:

 „Turismul de elită”

Din 1902 până în 1959 economia Cubei a fost controlată de interesele Statelor Unite. Turismul a
fost concentrat, la fel ca în prezent, în Havana și stațiunea pe litoral Varadero, care a fost dezvoltată
în anii 1920 cu capital american. Havana este renumită pentru viața de noapte dezinhibată și
cazinouri care se adresează unei clientele înstărite, predominant americană. În anii 1950 Cuba a
fost destinația principală a caraibienilor.

 „Turismul socialist”

În urma Revoluției lui Fidel Castro în 1959, Cuba a pierdut 80% din piața sa internațională de
turism ca urmare a embargoului comercial și interdicției călătoriilor impuse de guvernul Statelor
Unite. Castro a apelat la USSR pentru ajutor economic și turismul a urmat traseul similar al țărilor

17
din Europa de Est, cu controlul statului asupra hotelurilor, un accent pe turismul social pentru piața
internă, inclusiv Tabere de Tineri Pionieri și schimburile culturale cu alți membri ai blocului
sovietic. Vizitatorii din țările occidentale au fost restricționați la tururi de grup organizate de
operatori de tur specializați care simpatizau cu regimul și realizările țării în educație și îngrijirea
medicală.

 Turismul incipient de masă

În anii 1980 guvernul și-a modificat atitudinea față de turismul internațional. Societățile mixte
între Cubanacán, operatorul de tur controlat de stat și companiile străine precum Grupul spaniol
Meliá, au fost încurajate, cu scopul de a extinde și moderniza sectorul hotelier. Cuba a devenit
populară ca o destinație de iarnă cu soare la un preț scăzut pentru canadieni. Odată cu căderea
Uniunii Sovietice, Cuba a fost privată de importuri de petrol ieftine și o piață garantată pentru
zahărul său, astfel încât turismul a fost tot mai des privit ca un colac de salvare pentru economie.
Cuba este acum oferită ca o destinație de vacanță la pachet de către operatorii de tur din Europa
Occidentală și dolarul USD a devenit singura monedă acceptabilă pentru majoritatea tranzacțiilor
care implică turiști. Micile întreprinderi și afaceri au voie să participe la sectorul turismului precum
paladares (restaurante în pensiuni private).

Numărul de turiști a crescut de la 30.000 la sfârșitul anilor 1970 până la 2 milioane în primii ani ai
secolului al XXI-lea. Aproape jumătate au venit din Europa, în timp ce din America de Nord a
venit un procent mai mic de turiști, în principal canadieni – deși un număr surprinzător de cetățeni
SUA au găsit moduri de a evita embargoul. Vizitatorii străini sunt concentrați în enclave de turiști
precum Varadero – situați într-o carieră de nisip cu acces restricționat și care are propriul aeroport
internațional – și Cayo Largo, o stațiune pe litoral care s-a dezvoltat pe o mică insulă offshore.
Încasările din turism acum le depășesc pe cele din exporturile de zahăr, dar câștigul net al
economiei este mai mic, datorită necesității de a importa materiale pe care industria cubaneză și
agricultura nu le pot furniza și repatrierii profiturilor de către investitorii străini. Dezvoltatorii în
turism trebuie să facă față unei infrastructuri care se deteriorează – inclusiv pene de curent, drumuri
proaste și transportul în comun inadecvat – și o birocrație ineficientă. Pe de altă parte, Cuba are
cea mai educată forță de muncă din America Latină.

Baza de resurse a Cubei include plaje cu nisip fin, insule de corali pentru scuba diving și un peisaj
de munte pitoresc. Cea mai renumită zonă pentru peisajul ei este Sierra Maestra în sud-estul

18
insulei. Provincia Pinar del Rio este mai apropiată de Havana, ca principala zonă de creștere a
tutunului, care oferă cel mai mare export al Cubei. Atracțiile culturale includ orașele coloniale
Trinidad și Santiago de Cuba. Acesta din urmă este la aproape 1000 kilometri de Havana și cel
mai ușor se ajunge acolo cu avionul, mai degrabă decât serviciul feroviar nefiabil.

Havana poate oferi arte frumoase, muzee, galerii și alte atracții culturale comparabile cu cele ale
Europei și este cel mai sofisticat oraș din regiunea Caraibilor. Old Havana se mândrește cu
arhitectura colonială cea mai rafinată din Americi și este un Sit Moștenire Culturală Mondială care
este în prezent în restaurare extensivă. Una din cele mai mari atracții turistice în Havana
spectacolul Tropicana, o relicvă a Cubei de dinainte de Revoluție care a fost reanimată în special
pentru turiști.

Viitorul turismului în Cuba depinde de îmbunătățirea relației cu Statele Unite și o tranziție pașnică
spre un regim mai liberal. Intensificarea embargoului SUA prin extinderea lui la terți – așa cum
amenință Legea Helms-Burton – ar putea descuraja investițiile străine. Turismul în stil occidental
chiar și controlat ar putea submina principiile socialiste, prin crearea unor diviziuni în societatea
cubaneză între cei cu acces la dolari – adică cei care au un contact direct cu turiștii – și 95% din
populație care sunt plătiți integral în peso cubanezi depreciați. Turismul sexual care s-a răspândit
în Havana înainte de 1959 și a fost interzis după Revoluție, este din nou în creștere. Contactul
apropiat cu turiștii occidentali poate să contribuie la creșterea nevoii de libertate pentru cubanezi.

Mexic

Inima Mexicului este un înalt platou – Meseta Central – separat de barierele montane ale Sierra
Madre de coastele tropicale spre est și vest. Spre nord există peisaje semi-deșertice similare cu
cele ale Statelor Unite de Sud-Vest, în timp ce Mexicul central și de sud, împreună cu țările
Americii Centrale formează o parte din regiunea diversificată cunoscută de antropologi ca Meso-
America. Diferențele în altitudine contribuie la trei zone climatice principale, care sunt:

 Tierra caliente sau zona tropicală până la 1000 metri

 Tierra templada sau zona sub-tropicală între 1000 și 2000 metri, unde se cultivă recolte de
climă caldă precum cafea și avocado; majoritatea stațiunilor balneare preferate de
mexicanii înstăriți se află în această zonă

19
  Tierra fria sau „zona rece” la peste 2000 metri, unde nopțile sunt răcoroase în special în
sezonul uscat, deși temperaturile în timpul zilei sunt în general calde pe parcursul anului;
unele dintre cele mai mari orașe, inclusiv Mexico City, se află în această zonă.

Mexic este a doua cea mai mare economie din America Latină și țara vorbitoare de limba spaniolă
cea mai populată din lume. Spre deosebire de majoritatea țărilor din regiune, Mexic s-a bucurat de
stabilitate politică încă din anii 1920, după ce una din puținele revoluții a adus schimbarea socio-
economică de durată. Partidul Revoluționar (PRI) a avut aproape un monopol al puterii politice
până la alegerile prezidențiale din 2000, când Partidul Naționalist mai conservator (PAN) a preluat
puterea. Aspirațiile naționaliste și socialiste ale Revoluției Mexicane au rămas în mare parte
nerealizate, parțial datorită situației Mexicului în umbra economică a Statelor Unite. În plus,
dezvoltarea economică impresionantă a Mexicului cu greu ține pasul cu creșterea rapidă a
populației și există disparități regionale în distribuirea bunăstării economice. Aceasta a determinat
un flux masiv de emigranți – majoritatea ilegali – spre Statele Unite, unde oportunitățile economice
sunt mult mai mari. Apartenența Mexicului la NAFTA a deschis economia spre investițiile străine
și a stimulat călătoriile de afaceri către și din Statele Unite și Canada.

Atracția Mexicului pentru nord-americani se bazează parțial pe plajele sale și clima de iarnă
însorită, dar contrastele culturale pe care țara le oferă Statelor Unite sunt la fel de importante. Deși
majoritatea mexicanilor sunt mestizos (cu origini mixte spaniole-amerindiene), moștenirea
indiană, exprimată în bucătărie, folclor și meșteșuguri, este considerată „inima” identității
naționale. Există o contradicție aici, pentru că majoritatea indienilor din zilele noastre sunt
marginalizați din punct de vedere social și geografic în statele sudice mai sărace. Cele mai
semnificative trăsături ale acestei moșteniri culturale bogate sunt:

 Rămășițele impresionante ale civilizațiilor indiene avansate care au înflorit în Mexic

înainte de cucerirea spaniolă. Cele mai cunoscute dintre acestea sunt Teotihuacán și Tula
în Mexicul Central și orașele Mayas în Yucatán și Chiapas în sud. Acestea fac parte din
circuitul turistic Ruta Maya, care include țările vecine Belize, Honduras și Guatemala.
 Moștenirea perioadei coloniale spaniole, în special numeroasele biserici baroce și orașe
pitorești precum Quéretaro, Morelia, San Miguel Allende și Guanajuato în Mexicul
Central. Acestea sunt asociate cu lupta mexicanilor pentru independență și au fost
conservate în detaliu. Majoritatea domeniilor coloniale haciendas (moșii de țară), pe de

20
 altă parte, au fost distruse în timpul Revoluției Mexicane (1910-1920). Alte moșteniri ale
dominației spaniole, precum luptele cu tauri și fiestas ale Bisericii Catolice continuă să
prospere în cultura populară.
 Moștenirea artistică a Revoluției Mexicane, exprimată de către pictori precum Frida Kahlo
(acum o icoană feministă), Diego Rivera și mulți alții renumiți pentru picturile lor murale
care celebrează tradițiile populare mexicane și civilizațiile înainte de cucerirea Mexicului.

Cererea și oferta de turism

Mexic este una din principalele destinații de călătorii ale lumii, care a atras aprox. 20 milioane de
turiști străini în primii ani ai secolului al XXI-lea, turismul susține 1,7 milioane de posturi și
contribuie la 8% din PIB. Totuși, industria turismului în Mexic depinde foarte mult de Statele
Unite și piața canadiană; mai puțin de 5% din vizitatorii provin din alte țări și acest lucru face
Mexicul vulnerabil la „șocuri” pentru cererea de turism precum Evenimentul World Trade Center
9/11.

Deși Mexicul tradițional oferă turiștilor imaginea sa, Mexicul modern – în special statele nordice
mai bogate – a adoptat multe aspecte ale stilului de viață din Statele Unite. O clasă de mijloc
generează o cerere substanțială de turism intern și turism internațional, în ciuda crizelor economice
care au condus la devalorizarea peso-ului față de monedele străine. Majoritatea mexicanilor nu au
suficiente venituri pentru excursii în vacanțe. Există o oarecare dezvoltare a turismului social,
inclusiv sate de vacanță pentru lucrătorii industriali precum cei angajați de PEMEX, corporația
petrolieră controlată de stat.

În încercarea de a îmbunătăți situația economică, guvernul federal a acordat turismului un rol

proeminent în planificarea națională începând din anii 1950. Dezvoltatorii străini sunt încurajați
să participe la mari proiecte hoteliere care vor stimula crearea locurilor de muncă, în special în
regiunile mai puțin dezvoltate. Mexicul are un Minister al Turismului puternic dezvoltat
(SECTUR) care este responsabil pentru elaborarea politicilor. Guvernul federal a preluat un rol
direct în dezvoltarea turismului prin agenția de finanțare FUNATUR. Aceasta a fost responsabilă
pentru dezvoltarea unor stațiuni precum Ixtapa pe coasta Pacificului și Cancún.

La fel ca în majoritatea țărilor latino-americane, serviciile aeriene interne și călătoriile cu

autobuzul pe distanțe lungi sunt mai importante decât transportul feroviar. Orașele mari sunt legate

21
prin autostrăzi moderne de Statele Unite, dar comunicațiile est-vest sunt mai puțin adecvate.
Proviziile de apă și salubritatea sunt deficitare în multe zone rurale, care sunt departe de cele
considerate acceptabile în Statele Unite.

Resursele turismului

Mexic poate oferi o mare varietate de tradiții pline de culoare – prezentate de Baletul folcloric din
capitală, precum și peisaje contrastante. Noi putem împărți țara în următoarele regiuni turistice.

Nord și vest

Partea de nord a Mexicului conține suprafețe întinse de deșert, similare cu cele de la frontiera SUA
în Arizona. Majoritatea centrelor turistice vizitate sunt orașele de-a lungul frontierei, în special
Tijuana. Cheltuielile vizitatorilor Statelor Unite în aceste orașe de frontieră au reprezentat peste
jumătate din încasările Mexicului din turism; acești vizitatori sunt conștienți de costuri și numărul
lor variază în funcție de puterea dolarului față de peso. De asemenea, atitudinile liberale față de
jocuri de noroc și turismul sexual sunt un factor mai puțin important pentru tinerii americani, acum
când aceste atracții sunt mai disponibile în apropiere de domiciliu. Monterey este principalul oraș
al Mexicului de nord, care rivalizează cu capitala ca centru de afaceri.

Peninsula „Baja” (California de Jos) în nord-vest este deșert, dar plajele și pescuitul atrag un număr
mare de californieni din nordul frontierei, grație unei autostrăzi foarte bune care se întinde de-a
lungul peninsulei. Ensenada și La Paz au devenit principale centre turistice, în timp ce guvernul
federal a dezvoltat stațiuni cu diferite tipuri de construcții la Loreto și Los Cabos.

Riviera mexicană în sud are o climă tropicală cu un anotimp lung uscat care corespunde iernii în
Statele Unite. Riviera mexicană se întinde de coasta Pacificului și este populară pentru nord-
americani ca o destinație de iarnă cu soare și zonă de recreere. Acapulco este un centru important,
cu un aer bun și comunicații prin autostrăzi cu Mexico City. Portul istoric este acum umbrit de o
vastă aglomerație de hoteluri și case care înconjoară celebrul golf. Alte stațiuni s-au dezvoltat din
porturi pentru pescuit, precum Puerto Vallarta și Mazatlán.

Coasta Golfului Mexic, cu clima sa umedă, este mai puțin populară ca zonă de vacanță, dar oferă
portul istoric Veracruz printre multe alte atracții culturale.

Mexicul Central

22
Zona cea mai bogată în atracții culturale este partea de sud a Meseta Central, care este dominată
de vulcani precum Popocatepetl. Acestea includ situri arheologice și orașele coloniale menționate
mai devreme și multe altele precum Puebla, remarcată pentru ceramica fină și Taxco, care a devenit
bogată din industria de minerit a argintului. Toate acestea sunt ușor accesibile de la capitală.

 Mexico City este cea mai mare metropolă a lumii cu 22 milioane de locuitori la începutul
noului mileniu, deși această creștere a fost însoțită de o poluare severă a aerului și congestia
acută a traficului. Deși câteva urme au rămas din orașul aztec Tenochtitlán, piața centrală
sau Zócalo, cu catedrala și Palatul Prezidențial, aici se află cele mai importante temple din
Mexic. Atracțiile capitalei includ:
o Muzeul Național de Antropologie, care celebrează realizările Aztecilor și altor
civilizații indiene
o Bazilica de Guadelupe, unul din cele mai vizitate altare din lume
o Grădinile flotante din Xochimilco, popular pentru excursiile de duminică; acestea
sunt ce a rămas din lacul care odinioară înconjura fostul oraș aztec, dar atracția este
amenințată de scăderea pânzei freatice.

Mexicul de Sud și Yucatán

Mexicul de Sud, în special statele Chiapas și Oaxaca, este renumit pentru moștenirea sa culturală
indiană. Împreună cu Peninsula Yucatán, această regiune formează parte din zona acoperită de
planul de dezvoltare a turismului Mundo Maya (Universul Maya), care îmbrățișează patru țări din
America Centrală – Belize, El Salvador, Guatemala și Honduras. Acesta este un exemplu de
cooperare regională între guverne, operatori de tur și comunitățile locale, cu scopul de a obține
dezvoltarea durabilă. Există planuri pentru un „coridor ecologic” care să ofere o protecție mai
adecvată biodiversității bogate din Mexicul de Sud și America Centrală.

Turismul se concentrează pe plajele fine ale Peninsulei Yucatán care stă în fața Insulelor Caraibe.
Interiorul Yucatán este un platou de calcar jos presărat cu cenotes (depresiuni) care au atestat
urmele arheologice ale civilizației mayașe antice. Regiunea a fost izolată de restul Mexicului până
în anii 1970, când guvernul federal a îmbunătățit infrastructura și a dezvoltat facilități, în special
în Cancún. Această parte a Mexicului poate fi inclusă în circuitul de croazieră ai Insulelor Caraibe
vestice și are avantajul unei mai mari proximități aeriene de Miami și orașele din Statele Unite de
est. Cancún este un bun exemplu de „turism de enclavă”, o „mega-stațiune” în care turiștii și

23
delegațiile la conferințe au foarte puțin contact cu populația mayașă locală. La sud de orașul
Cancún, dezvoltarea turismului a avut loc de-a lungul Rivierei Mayașe, dar la o scară mai redusă
și cum mai mult respect pentru valorile tradiționale. Hinterland-ul, cu orașele mayașe
impresionante Uxmal și Chichen Itza, prezintă mult interes pentru turiștii culturali.

24