UNIVERSITATEA BABES-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

ȘCOALA DOCTORALĂ - STUDII DE POPULAȚIE ȘI ISTORIA MINORITĂȚILOR

RECENZIE
ROMII ÎN EUROPA

Profesor CS II dr.
LUMINIȚA DUMĂNESCU

Student doctorant
LAKATOS MARIUS
 Recenzie - ,,ROMII ÎN EUROPA”
Jean-Pierre Liégeois

Cartea ,,Romii în Europa” a autorului Jean-Pierre Liégeois, profesor universitar din Paris, este
rezultatul unei îndelungi cercetări și ediții precedente, o carte care prin conținut încearcă să transmită
cititorului cunoștințe extrem de complete și certe cu privire la romi la modul lor de viață, identitate,
elementele culturale ce îi definesc ca etnie și nu în ultimul rând cu privire la tratamentul la care romii su
fost supuși de-alungul secolelor.
Interesul autorului de a cerceta romii s-a dovedit a fi extrem de puternică, dovada acestui fapt
este generată nu numai de lucrarea de amploare la care facem referire ci și de faptul că încă din anul
1979 autorul a înființat Centrul de cercetări pentru țigani pe care la condus până în anul 2003.
Prima ediție a lucării ,,Romii în Europa” a debutat în anul 1985 publicată fiind de Consiliul
Europei. În timp, aceasta a avut o serie de actualizări survenite din divesre motive de ordin politic sau
socio-economic. După îndelungi corecturi, reevaluări, cercetări și totodată, raportându-se la politicile
socio-economice adoptate, în anul 2008, prin grija Consiliului Europei autorul Jean-Pierre Liégeois
finalizează acest amplu proiect și publică lucrarea ,,Romii în Europa”.
În sfârșit, dacă prima ediție aceste lucrări ,,Țigani și călători,, apărută în 1985 avea un caracter
de pionierat, azi prin lucrarea ,,Romii în Europa”, citititorilor li se oferă o gamă largă de informații mult
mai precise, mai fiabile, mai tematice, mai îndelung analizate și cerecetate.
Cartea în sine e împărțită în două părți distincte. În partea introductivă, în autorul semnalează o
serie de date socio-culturale, date care au rolul de a cunoaște romii, istoria acestora, scrisă sau nescrisă,
modul de organizare socială și economică cât și alte aspecte cu privire la identitate și mod de viață. Cea
de-a două parte, ilustrează date de ordin socio-cultural privind romii. Cu privire la aceasta, însuși autorul
afirmă inconsenvența datelor prezentate. El, cataloghează poporul rom ca fiind un mozaic pururea în
mișcare, se poate modifica constant și fiecare element socio-cultural ce îl definește are particularitatea
sa.
Încă de la debut, lucrarea pare aparent a fi extrem de clară și precisă care pune accent pe
lizibilitatea datelor în situații foarte complexe. Ulterior, autorul își manifestă incertitudinea cu privire la
cele expuse. Nu în sensul că informațiile editate nu ar fi fost cercetate sau ar fi opuse realității, dar
autorul este ferm convins că fiecare capitol al lucrării ar putea fi dezvoltat cu numeroase referințe sau
lucrări similare.
 ,, Mă explic: ...Fiecare din capitolele acestui text ar putea fi împănat cu numeroase referinte,
rapoarte, cărți, teze, fiind produse pentru fiecare tematică. Cunoștințele s-au dezvoltat foarte intens în
cursul ultimilor ani,,
După parcurgerea lucrării am distins acuratețea pe care autorul o aborda în fiecare capitol.
Acesta, în cea mai mare parte a lucrării nu s-a limitat în a expune doar note informaționale (o dată, un
an, un act adoptat, un număr de romi etc). De exemplu, un aspect inedit care nu l-am întâlnit în alte cărți
se referă la atribuirile date romilor. Începând cu atribuirea de atsigani încă din anul 1100 dată de un
călugăr de la Muntele Athos, continuând apoi cu atribuții precum tsiganes, zingari, gitanos, gupti, sinti,
boemianos, cingarje. Interesant e modul în care erau numiși conducătorii grupului nomad care au
tranversat orașele hanseatice semnalați în Saxonia, Bavaria și Hessa.
,, Ei se deplasează în grup, cu femei și copii, iar în fruntea lor este un șef, duce, conte, căpitan
sau voievod, ei au cai, uneori căruțe pentru bagaje și își spun pocăiți (penitenți) sau pelerini.....”.
Deși aceste denumiri atribuite conducărorilor, raportându-mă la prezent, sunt inedite, interesant e
faptul că printre titulaturile menționate în acea vreme nu am întâlnit denumirea de ,,bulibașa” cunoscută
azi însuși de societatea din România, prezentă în mai toate poveștile cu și despre romi, regăsită în
comunitățile tradiționale acceptată de aceastea.
Termenul de bulibașă conform autorului a apărut după secolul XVIII întâlnit fiind pentru prima
dată în Ungaria și Polonia.
Din nou caracterul inedit al lucării reflectă modul în care autorul relatează modul în care romii se
raportează la religie, la relația cu divinitatea la ritualurile moștenite dintre care, unele, regăsidu-se și în
prezent. Mi-a atras atenția un paragraf în care autorul semnalează multitudinile de iterdicții și ritualuri pe
care romii le pun în practică în jurul nașterii și morții. Schimbarea locului de habitat și arderea sau
vânzarea tuturor lucrurilor ce au aparținut defucntului, reprezenta pentru romi necesitatea de purificare.
Totodată, vizitarea bolnavului, muribundului sau a decedatului era un mod de a reuninune largă a
grupului familial ce întărea coliziunea. Pare că aceste obieciuri să fi dăinuit și azi, în comunitățile
tradiționale întâlnim aceleași practici.
Dacă în trecut, conform autorului, bisericile sau practicanții cultelor religioase , i-au făcut pe
romi să simtă că nu erau bineveniți în lăcașurile lor de cult sau contrar erau convertiți cu forța pentru a
deveni creștini, caz petrecut spre exemplu și în anul 1940 în Bulgaria, azi romii se bucură de liberul
arbitru, o mare semnificativă a membrilor comunității din România convertindu-se la cultul penticostal.
Am rămas plăcut surprins de faptul că autorul semnalează acest aspect, justificând astfel și
posibilele motive care au stat la baza acestui proces. Mișcarea penticostală țigănească (biserica
evanghelică șigănească) a luat naștere în Franța în anii 1950 pentru ca apoi de la jumătatea secolului al
XX-lea să ia amploare și să se extindă în Europa.
 Prima parte a lucrării abordează o temă extrem de contoversată și anume Arta. Și azi, au loc
nenumărate discuții în cadrul cărora se formulează o serie de întrebări cu privire la modul în care arta
este reprezentată la romi. Prin cine, cu ce și de ce? . Autorul, probabil cunoscător al acestui subiect
controversat și-a început capitolul cum nu se putea mai bine, definind arta într-o manieră umană,
obiectivă și nondiscrimnatorie.
,, Arta ‚țigănească este mai întâi arta de a trăi. ... Este arta de a negocia, arta de a conduce,
arta de a cânta sau dansa, arta cuvântului, arta raporturilor sociale, arta sărbătoririi”.
Originilalitate primei părți a lucării este vizibilă prin multitudinea de tabele, grafice și anexe
extrem de actuale care sunt regăsite în apropape toate capitolele lucrării. Pe lângă date statistice, autorul,
a încercat ca și prin grafică să ilustreze realitatea poporului rom din punct de vedere istoric, a modului
de viață a evoluției precum și a modul în care aceștia se raportează la propia identitate. Mi-ar fi plăcut ca
în prima parte să fi identificat mai multe informații cu privire la romii din România, dar concretizând
cele prezentate până acum, consider că situația lor aproape identică cu cea a unui rom de ori unde din
Europa.
Cea de-a doua parte a lucrării ilustrează o serie de acte normative, decrete, politici, legi, ordine
sau reglementări cu privire la romi la acceptarea lor, excluderea, vânzarea, exterminarea sau statutul
acestora în societate precum și informații cu privire la drepturile și obligațiile romilor atât în perioada de
sclavie dar și după abolirea acestora și începerea procesului de incluziune.
Toate capitolele lucrării au definit foarte clar aceste aspecte, însă am fost marcat de un paragraf
care expune circulara Bekampfung der Zigeunerplage (Lupta contra flagelului țigănesc).
,, Experiențele din lupta contra flagelului țigănesc avute până în prezent și rezultatele
cercetărilor biologico-rasiale, ne recomdă să abordăm reglementarea problemei țigănești din punct de
vedere ala rasei”
Ulterior autorul prezintă o parte din măsurile propuse acestei circulare din care aș menționa:
- În anul 1940 aproximativ 25.000 de romi din România, sunt deportați în Trannistria din care
aproximativ jumate sunt copii iar 11.000 dintre ei dispar.
- În iunie 1939 – romilor le este interzis să cumpere teren.
- În anul 1943 mai multe persoane rome din mai multe țări din Europa printre care și România
sunt deportați la lagărele din Auschwitz.
- Din 600 de romi deportați în Polonia supraviețiuesc 40.
Autorul accentueză în primele trei capitole excluderea romilor, etalând o serie de acte și măsuri
adoptate în scopul reglementării problemei țigănești din punct de vedere al rasei. Pe parcursul
parcurgerii celor trei capitole ale lucrării am constatat certitudinea celor însemnate, dat fiind faptul
ordinea cronoligică a datelor și evenimentelor petrecute. Am apreciat totodată, cântecele culese de
autor, semnificative și justificative în raport cu situația prezentată de acesta.

Te du la frații mei și le spune

Căci aici este un cuptor mare
Că cerul a devenit tot un fum
Și că a înegrit tot pământul.
Tu să le spui oamenilor
Ce nenorocire este pentru romi.
Nemții ne-au capturat
Bătut și adus aici
Ne-au făcut să intrăm pe porți
Ei ne dau drumul prin hornuri.

Schimbarea majoră a modului de percepție a romilor, cheia care a stat la baza adoptării
politicilor de inlcuziune au avuto organizațiile romilor. În anul 1959, Ionel Rotaru își ia numele de Vaida
Voivod a fondat Comunitatea Mondială a Țiganilor, prin intermediul căreia a reușit să reunească diferite
grupuri de romi.
Deși încă din anul 1920 au apărut mai multe organizații înfiițate în scopul apărării drepturilor
romilor, 1920-Rusia, 1926- România, 1927- Bielorusia, 1952-Germania, etc. marea masă a romilor au
aderat la organizația foindată de Ionel Rotaru acesta prezentând cabinetului de miniștrii din Franța și un
program de guvernare solicitând totodată și un teritoriu în Somalia. Ulterior, atât planul de guvernare
cât și solicitările fondatorului asociației s-a dovedit ca fiind utopică.
Am apreciat modul în care autorul nu numai că expune date cu privire la asociațiile înființate (de
către cine și când) ci și prezintă succint rolul și modul în care aceasta a intervenit înspre bunăstarea
comunității, dacă i s-a acordat importanță și dacă aceasta a avut vre-un însemn în incluziunea romilor.
Totodată, autorul ne arată modul în care Consiliul Europei și-a manifestat intenția de a contribui
la incluziunea romilor, exemplificând prin o serie de puncte deciziile adoptate de acesta în teamica
romilor, afirmarea identității, egalității, toleranței și nondiscriminării.
Cartea ,,Romii în Europa” e o lucrare bine definită care transmite cititorului nu doar o notă
informativă ci o întreagă istorie a unui popor.