Problematica conceptului de capital a ocupat și ocupă spații largi în literatura economică,

prin rolul său deosebit de important în ansamblul factorilor de producție,

capitalul deține o poziție privilegiată în toate abordările teoretice care vizează modul de
desfășurare a activitații firmelor. Capitalul se formeaza la înființarea firmei, se modifică prin
creșterea sau diminuarea lor pe parcursul desfașurării activității și se lichidează la încetarea
existenței firmei.
Capitalul întreprinderii se constitue din diverse surse și se utilizeaza conform unei
raționalitați proprii, aspecte care influențează eficiența și deci, diferențierea întreprinderilor cu
același profil de activitate și cu un nivel asemănător al capitalului avansat in circuitul economic.
De aceea, structura financiară, costul mediu al capitalului utilizat și modul de gospodărire în
funcționarea mecanismului financiar al întreprinderii, prezintă o importanță deosebită pentru
aceasta.
Capitalul întreprinderii, după natura lui se împarte în: capital real și capital fictiv sau
financiar.
Capitalul real este cel care își găsește reflectarea în bilanțul întreprinderii, materializat dupa
sursele de proveniența sau dupa modalitațile de folosință.
Capitalul fictiv sau financiar este determinat de capitalul real ca urmare a modului de
ciculație al instrumentelor prin care se constitue (acțiuni, obligațiuni) sau instrumentelor prin
care este utilizat (titluri de credit sau efecte comerciale: cambii, bilete la ordin, cecuri, etc.). Prin
modul de negociere a acestor instrumente pe piața capitalurilor se înregistrează fie un câștig de
capital determinat de diferența între cursul de vânzare și cel de cumpărare în cazul acțiunilor sau
obligațiunilor ca titluri de reflectare a capitalului real (capitalul social sau credite pe termen
mediu și lung), fie o stingere succesivă de obligații determinată de un act comercial inițial, caz în
care se comportă ca și capitalul lichid în cazul efectelor comerciale andosate pe piața.
Plasamentele de capital pe termen lung se materializează în active imobilizate, iar
plasamentele de capital pe termen scurt în active circulante.
Activele imobilizate sunt concretizate în imobilizari necorporale, corporale si financiare.
Ele mai sunt cunoscute si sub denumirea de utilizări durabile, corespunzând în general,
resurselor stabile, adică capitalurilor permanente ale întreprinderii. Fiind plasamente pe termen
lung, ele participă la mai multe cicluri de exploatare și, ca regulă generală, își transferă o parte
din valoarea lor asupra utilităților create în firma, în mod treptat, pe durata lor de serviciu, prin
procesul de amortizare.
Active circulante prezintă plasamente de capital pe termen scurt, mai mic de un an, în
elemente necesare desfășurării neîntrerupte a procesului de fabricație sau comericializare al
firmei.
În cadrul activelor circulante se disting patru sugrupe în funcție de gradul de lichiditate,
respectiv rapiditatea cu care se transformă în disponibilități bănești:
 stocuri care cuprind: imobilizările de capitaluri în stocuri de materii prime și materiale
consumabile, materiale de natura obiectelor de inventar, producție în curs de execuție,
produse, mărfuri cu durata de imobilizare determinată de specificul proceselor de
aprovizionare, producție, desfacere;
 creanțe în care se cuprind: creanțele față de clienți, efectele de primit de la clienți,
furnizorii-debitorii pentru prestări de servicii și executări de lucrări, avansurile
acordate personalului și alte creanțe în legatură cu personalul, asigurările sociale,
protecția socială și conturile asimilate, bugetul statului, fondurile speciale și asimilate;
  investițiile pe termen scurt cuprind: acțiunile și obligațiunile cumpărate în vederea
speculării și câștigului la bursă, precum și titlurile de credit deținute în vederea
încasării la termen;
 casa și conturi la bănci reprezintă forma lichidă a activelor circulante.În urma
încasărilor realizate din vânzarea producției, din activitați financiare sau extraordinare
și a onorării obligațiilor față de furnizori, creditori, bugete, salariați, firma trebuie să
dețină un minim de disponibilități banești, minim de trezorerie, în orice moment,
pentru a face față plăților urgente și neprevăzute sau a interveni la bursele de valori și
mărfuri în vederea realizării unor plasamente renatbile sau constituirii unor stocuri de
materii prime și mărfuri în cazul modificărilor previzibile de prețuri.
Potrivit criteriului exigibilității, al scadențelor, capitalul total este evidențiat începând cu
elementul cel mai greu exigibil, cu durata de scadență cea mai îndepărtată, capitalul social și
rezervele legale, apoi datoriile pe termen mediu și lung cu o scadență relativ îndepărtată și
continuă, cu datoriile pe termen scurt care au o scadență relative apropiată.
Potrivit criteriului lichidității, pentru elementele de active, plasamentele încep cu
elemnetele durabile, cu durată de folosință relativ mare și lichiditate scăzută, activele
imobilizate, se continuă cu stocurile de active circulante cu durată de imobilizare relative mică și
lichiditate relative crescută, se continuă cu investițiile financiare pe termen scurt cu lichiditate
crescută și se încheie cu disponibilitățile bănești din casă și de la bancă ca formă a lichidității.
Capitalul total după sursele de constituire prezintă următoarea structură:
a. Capitalul social este condiția fundamentală a înființării unei firme, această noțiune fiind
”inseparabilă de cuvântul societate”,1costituind pentru firmă și acționari sau asociații săi
baza juridică în relațiile cu terții.
Capitalul social desemnează ansamblul de acționari sau asociați la înființarea firmei sau
pe parcursul funcționării acesteia, aporturi care trebuie apoi vărsate în contul firmei, și
este divizat într-un număr de acțiuni sau părți sociale.
b. Primele de capital reprezintă excedentul sau plusul de valoare dintre: valoarea de
emisiune a aporturilor în numerar, valoarea contabilă în cazul fuziunii prin absorbție,
valoarea de aport pentru subscrierile noi în natură,valoarea de conversie și valoarea
nominală a acțiunilor sau a părților sociale.
c. Alte surse proprii cum sunt rezervele constituite în scopul asigurării unor măsuri
suplimentare de protecție împotriva pierderelor pentru firmă și creditorii acesteia.
Rezervele create în firmă reprezintă profituri afectate, în mod durabil, firmei până la
decizia contrară a organelor competente.Acestea pot fi de trei feluri: legale, statutare sau
contractuale, alte rezerve.
d. Datorii pe termen mediu și lung sunt angajate de întreprindere pentru
Completarea nevoii globale de finanțare sub forma creditelor bancare sau creditului
obligatar, prin emisiunea de obligațiuni.
e. Datorii pe termen scurt reprezintă o componentă dinamică a capitalului total
al întreprinderii, determinată de nevoi temporare de finanțare, solicitate de ciclul
operațiunilor de exploatare sau financiare, sau ca urmare a politicii de credit commercial
acordat clienților.
Stabilirea unei structuri de finanțare optime, adică a unui raport corespunzător între
capitalurile împrumutate și cele proprii, reprezintă o problemă de gestiune financiară cu
implicații directe în mărimea eficienței și a controlului întreprinderii.
1
G.Deppalens, Gestion financiere de l’entreprise, Ed.Sirey, Paris, 1998, pag.567