Aparatul reno-urinar

• Aparatul urogenital - este format din aparatul urinar şi genital.

Cea mai mare parte a produşilor de excreţie se elimină, printr-un
ansamblu de organe care formează aparatul excretor.
• Aparatul urinar - este alcătuit din cei doi rinichi şi de căile
evacuatoare ale urnii: calice, bazinete, uretere, vezica urinară şi
uretra.
 1.Rinichii
• organe pereche, secretoare ale urinii, au formă de
boabe de fasole şi sunt situaţi de o parte şi alta a
coloanei lombare (T12-L2) și au ca dimensiuni:
~120/60/30 mm

• fiecare rinichi, încojurat de un strat celulo-adipos

(grăsimea lui Gerota - care îi protejeaza si ii mentin
in pozitie) şi învelit de o capsulă fibroasă
inextensibilă, este situat în loja renală.
• la polul superior prezinta glanda suprarenala

Situarea lombo-abdominală a rinichiului explică de

ce durerile renale pot fi resimţite lombar, abdominal
sau pelvian, de ce tumorile renale se evidenţiază ca o
masă abdominală şi de ce flegmoanele perinefritice
cu evoluţie superioară îmbracă simptomatologie
toracică.
 Dr. Cristea Virgil Corneliu

1.a. Configurația externă

• Rinichii au o margine externă convexă, o
margine internă concavă şi doi poli: unul
superior şi altul inferior.

• Pe partea concavă se află hilul renal,

alcătuit din artera şi vena renală,
limfaticele, nervii, joncţiunea uretero-
bazinetală.

• Rinichiul drept este situat ceva mai jos

decât cel stâng.

• Loja renală este limitată în sus de

diafragm, în spate de ultimele două
coaste şi dedesubtul lor de muşchi şi de
aponevrozele lombare, iar înainte, de
viscerele abdominale. În jos, loja renală
este deschisă [de aici, uşurinţa cu care
se produce ptoza renală].
1.b. Structura internă
1.c. Nefronul
• Nefronul reprezintă unitatea anatomică şi funcţională a
rinichiului. În alcătuirea unui nefron intră două părţi: corpusculul
renal şi un sistem tubular. Corpusculul renal e format din capsula
Bowman şi glomerulul renal.
1.d.Glomerulul renal • Se formează din capilarizarea arteriolei aferente (ram din
artera renală); după capilarizare iese arteriolă eferentă

• Este învelit de capsula Bowman= o cupă cu pereți dubli

• Între peretele capilar și peretele intern al capsulei Bowman

se formează membrana filtrantă glomerulară

• Capsula Bowman se continuă cu tubul urinifer alcătuit din:

- tub contort proximal
- ansa Henle
- tub contort distal
- tub colector

• La nivelul glomerulului are loc procesul de ultrafiltrare

glomerulară a sângelui în urma căruia rezultă urina primară;
membrana filtrantă nu permite trecerea elementelor figurate
(hematii,leucocite,trombocite),dar nici proteine, lipide,
glucoza, deci urina primara este de fapt plasmă fără acestea
din urmă.

• În tubul renal se produce reabsorbția apei și secreția unor

compuși, rezultând astfel urina finală, mai concentrată decât
cea primară.
 1.e.Vascularizația rinichiului
• Este asigurată de artera renală, ram din aorta abdominală, ce pătrunde în rinichi prin hil. Din ea
se desprind arterele interlobare, care merg printre piramidele Malpighi. Ajunse la baza
piramidelor Malpighi, arterele interlobare devin artere arcuate şi merg la limita dintre medulară şi
corticală.
• Din arterele arcuate pornesc, în corticală, arterele interlobulare, din care se desprind arteriolele
aferente care ajung la glomerulul renal. Din acesta iese apoi arteriola eferentă.
• Venele au un traiect invers arterelor şi se varsă în venele renale şi apoi în vena cavă inferioară.

• Circulația sanguină intrarenală

este un sistem de autoreglare ce
se realizează cu ajutorul
complexului juxta-glomerular
prin sistemul renin-angiotensin.

• Contracția sau relaxarea

celulelor musculare netede din
peretele arteriorelor renale
(aferente și eferente) permit
adaptarea presiunii și a debitului
sanguin din glomerul la
necesitățile fiziologice ale
momentului.
 1.f.Inervația rinichiului
• Este realizată de filetele orto- și
parasimpatice din plexul situat
în hilul real.

• Aceste filete ajung la celulele

musculare din peretele arterelor,
mergând până la arteriolele
aferente.

• Nu s-au observat terminații

nervoase în glomeruli sau pe
celulele epiteliale ele tubilor
uriniferi.
Funcțiile rinichiului
• Elimină apa în exces și toxinele(prin urină)
• Secretă renina ce reglează tensiunea arterială
• Secretă eritropoetina ce controlează formarea
globulelor roșii (hematii)
• Menține echilibrul acido-bazic
2.Căile urinare
• Sunt organe musculare adaptate funcţiei de conducere şi depozitare a urinii.
• Sunt clasificate in căi intrarenale, reprezentate de calicele mici şi mari, care preiau
urina tubului colector,şi de bazinet sau pelvisul renal (locul de deschidere a celor 3
calice mari).
• La nivelul hilului renal iau naştere căile extrarenale: uretere, vezică și uretră.
Calicele mici și mari
• Calicele renale mici sunt
situate la vârful piramidelor
Malpighi şi confluează în
trei calice renale mari:
superior, mijlociu şi
inferior.

• Calicele renale mari se

unesc şi formează
bazinetul.
Ureterele • Ureterele sunt nişte tuburi musculare înguste, cu pereţi subţiri, care
transportă urina de la rinichi la vezica urinară.
Fiecare dintre cele două uretere are o lungime de 25-30 cm şi un diametru
de aproximativ 3 mm. Ele iau naştere din rinichi şi au traiect descendent
de-a lungul peretelui abdominal posterior, trec peste crestele osoase ale
bazinului şi pătrund în vezică prin perforarea peretelui ei posterior.

• Segmentele ureterului
■ Bazinetul renal - prima parte a ureterului, aflată la nivelul hilului renal.
Are formă de pâlnie şi colectează urina de la nivelul calicelor mari, iar
apoi se îngustează pentru a forma conductul ureteral. Joncţiunea acestei
părţi a ureterului cu următoarea constituie una dintre cele mai înguste
porţiuni ale întregii structuri.
•
■ Ureterul abdominal - ureterul are traiect descendent prin cavitatea
abdominală şi apoi se îndreaptă uşor spre linia mediană, până ajunge la
nivelul crestei iliace şi pătrunde în pelvis (bazin]. De-a lungul traiectului
său intraabdominal, ureterele sunt situate în spatele peritoneului, învelişul
membranos care căptuşeşte cavitatea abdominală.
•
■ Ureterul pelvin - ureterul intră în pelvis chiar prin faţa zonei de
bifurcaţie a arterei iliace comune. Are traiect descendent de-a lungul
peretelui posterior al bazinului înainte de a se curba pentru a pătrunde în
peretele posterior al vezicii urinare.
Vascularizație uretere:
- Artere: a ureterala sup (!a renala)
A ureterala mijlocie (!Ao/AIC/AII
A ureterala inf (M !a
vezicogenitala; F!a uterina)
satelite
1/3 sup" n loboaortici sup
1/3 mij"n lomboaortici siiliaci
1/3 inf"n iliaci interni
 • Se consideră că vezica are o formă aproximativ
VEZICA URINARĂ piramidală. I se descriu următoarele porțiuni:
vârful, fundul și corpul.

• Vârful este orientat iîn sus și înainte și se

subțiază progresiv. Fundul, porțiunea opusă
vârfului, e lărgită și privește în jos și înapoi.
Partea cea mai declivă, ușor conică a fundului se
numește colul vezicii; de la acest nivel pornește
uretra. Segmentul intermediar, cuprins între vârf
și fund se numește corpul vezicii.

• În stare de distensie medie, vezica are

următoarele dimensiuni: diametrul
vertical=11-12cm, diametrul transversal=8-9cm,
diametrul antero-posterior=6-7cm.

• Vezica urinară are proprietatea de a-şi mări

capacitatea în timpul umplerii, fără modificări
importante ale tensiunii pereţilor şi ale presiunii
intravezicale.

• Această propietate, denumită plasticitate, este

rezultatul unei adaptări a tonusului musculaturii
vezicale la creşterea conţinutului.
• LOJA VEZICALĂ:
- La bărbat este delimitată anterior de oasele pubiene unite prin simfiza pubiană, mai sus
peretele abdominal anterior, posterior septul retrovezical, lateral mușchii obturatori interni
și ridicatorii anali, inferior prostata iar superior peritoneul.

- La femeie în partea anterioară, lateral și superior are aceeași delimitare, posterior în locul
septului retrovezical se găsește lama vezicovaginală, inferior deoarece lipsește prostata
vine în contact cu vagina și cu diafragma urogenitală. De aceea este situată mai adânc în
pelvis decât la bărbat.
Mijloacele de fixare ale vezicii
sunt multiple.
-La bărbat fundul vezicii aderă intim de prostată
și prin intermediul ei se sprijină solid pe
diafragma pelviană.
-La femei fundul vezicii vine în contact direct
cu diafragma urogenitală. În sus vezica este
suspendată prin cele trei ligament ombilicale.
Anterior puternice formațiuni conjunctive
solidarizează fundul vezicii de oasele pubiene și
de simfiza pubiană. Acestea se fixează la
nivelul colului vezical la femeie – ligament
pubovezicale, la nivelul colului și la baza
prostatei la bărbat – ligamentele puboprostatice.
 Raporturile vezicii urinare.
- Fața posterioară (postero-superioară) este acoperită de
peritoneu.
- Fața anterioară se ascunde înapoia peretelui anterior al
pelvisului, care o protejează împotriva traumatismelor.
- Fundul vezicii sau baza se întinde de la colul vezicii până
la fundul de sac vezico-rectal – la bărbat, vezico-uterin –
la femeie. Este în întregime extraperitoneal.
- Varful se ascunde înapoia simfizei pubiene – puțin
dedesubtul marginii ei superioare.
Conformația interioară.
Suprafața interioară a vezicii prezintă aceeași conformație
generală și aceleași segmente topografice ca suprafața sa
exterioară.
Vârful vezicii prezintă o depresiune, rest al canalului
uracului. Fundul este segmentul cel mai important. El cuprinde
două porțiuni cu mare însemnatate clinică: trigonul vezical și
fosa retroureterică.
Trigonul vezical este o regiune netedă, plană, lipsită de
plice. Are baza posterioară marcată de cele două orificii
ureterale și vârful anterior e dat de orificiul intern al uretrei.
Fosa retroureterică este o depresiune transversală, situata
înapoia plicei interureterice.
 Structura vezicii.
Peretele vezicii e constituit din trei
straturi funcționale principale: stratul
extern fibro-seros, stratul mijlociu
muscular si stratul intern mucos.
Grosimea pereților formați din
ansamblul acestor trei straturi atinge
aproximativ 4-5-7mm la vezica goala și
abia 1,5-2mm la vezica plina.
a) Tunica externă = seroasă
peritonelă și teaca viscerală vezicală
b) Tunica musculară – fibre netede,
3 straturi
• Strat superficial = fibre
longitudinale
• Strat mijlociu = fibre circulare
• Strat intern = fibre plexiforme –
uretră"uvula vezicală
c) Tunica submucoasă
d) Mucoasa
 Vase și nervi.
Arterele vezicii provin din vasele învecinate, cele mai importante sunt artera vezicală superioară
din artera ombilicală și artera vezicală inferioară din artera iliacă internă.
Venele se varsă în plexul vezical, care are comunicări largi cu plexurile venoase ale organelor
învecinate (prostată, vagină, rect). Sângele este apoi dus la vena iliacă internă.
Limfaticele pleacă în special din submucoasă și din musculară, trec apoi prin nodurile
perivezicale și ajung la urmă în nodurile iliace (externe, interne și comune).
Nervii vezicii sunt de natură organo-vegetativă și provin din plexul vezical. Acesta primește
fibrele sale din două surse: din plexul aortic, prin plexurile hipogastrice superior și inferior, din nervii
splahnici pelvini sau nervii erectori. Ambele componente conțin atât fibre motoare (eferente) cât și
fibre senzitive (aferente).
Uretra
• Uretra este porțiunea terminală a
căilor urinare, prin care este eliminată
urina din vezica urinară prin micțiune.

Uretra la femeie are un calibru mai

mare decât la bărbat și servește doar
pentru eliminarea urinei.

La femeie, uretra are două segmente:

- segment situat în pelvis, anterior de
rect și înapoia vaginului
- segment perineal - străbate perineul
și se deschide în vulvă.
Uretra • La bărbat, uretra are o lungime de 14 - 16
centimetri iar la femeie are o lungime de 4 -
5 centimetri.

• La bărbat, uretra are un lumen mai îngust și

servește și pentru ejaculare.

Uretra la bărbat are 3 segmente:

- Uretra prostatică - situată ăn interiorul
prostatei, are pe peretele posterior o
proeminență numită colicul seminal, unde se
deschid canalele prostatice și canalele
ejaculatoare. La nivelul uretrei prostatice,
sub vezica urinară se află sfincterul intern, ce
are contracție involuntară.
- Uretra membranoasă - traversează perineul
și prezintă un sfincter extern cu contracție
voluntară
- Uretra peniană - prezintă glandele ureterale
și se deschide la exterior prin meatul urinar.
 • !!! Formarea urinii presupune alternanţa a 3
procese: ultrafiltrarea glomerulară, reabsorbţia
tubulară şi secreţia tubulară
Fiziologie • În urma acestor procese ia naştere un lichid de
culoare alb-gălbui, cu ph de 4-6, care conţine: apă,
ioni de Na, K şi Cl, uree, creatină, acid uric şi o
mică cantitate de glucoză.
• Prezenţa proteinelor de orice tip, induce o stare
patologică!!!

• Lichidul filtrat din capsulă formează urina primară,

180 l în 24 ore.
• Urina primară înaintează prin tuburile urinifere și o
mare cantitate de apă, substanțe folositoare și toată
glucoza se absorb în sânge.
• Ceea ce rămâne în tuburile urinifere și trece în
tuburile colectoare este urina finală 1-1,5 l în 24 h.
Urina se formează la nivelul neufronilor.