Sunteți pe pagina 1din 14

S.C.

APROB,

DIRECTOR GENERAL

INSTRUIRE IN DOMENIUL SECURITATII SI SANATATII IN MUNCA PRIVIND


TELEMUNCA

1. LEGISLATIE
2. INSTRUCTIUNI PROPRII SSM:
a. – Instructiuni proprii pentru activitatea de birou si telemunca;
b. – Instructiuni proprii privind traseul de deplasare de la domiciliu la serviciu;

1. LEGISLATIE: Legea 319/2006 privind securitatea si sanatatea in munca:


Obligatiile lucratorilor

Art. 22. - Fiecare lucrator trebuie sa isi desfasoare activitatea, in conformitate cu pregatirea
si instruirea sa, precum si cu instructiunile primite din partea angajatorului, astfel incat sa nu
expuna la pericol de accidentare sau imbolnavire profesionala atat propria persoana, cat si
alte persoane care pot fi afectate de actiunile sau omisiunile sale in timpul procesului de
munca.
Art. 23. - (1) In mod deosebit, in scopul realizarii obiectivelor prevazute la Art. 22, lucratorii
au urmatoarele obligatii:
a) sa utilizeze corect masinile, aparatura, uneltele, substantele periculoase, echipamentele
de transport si alte mijloace de productie;
b) sa utilizeze corect echipamentul individual de protectie acordat si, dupa utilizare, sa il
inapoieze sau sa il puna la locul destinat pentru pastrare;
c) sa nu procedeze la scoaterea din functiune, la modificarea, schimbarea sau inlaturarea
arbitrara a dispozitivelor de securitate proprii, in special ale masinilor, aparaturii, uneltelor,
instalatiilor tehnice si cladirilor, si sa utilizeze corect aceste dispozitive;
d) sa comunice imediat angajatorului si/sau lucratorilor desemnati orice situatie de munca
despre care au motive intemeiate sa o considere un pericol pentru securitatea si sanatatea
lucratorilor, precum si orice deficienta a sistemelor de protectie;
e) sa aduca la cunostinta conducatorului locului de munca si/sau angajatorului accidentele
suferite de propria persoana;
f) sa coopereze cu angajatorul si/sau cu lucratorii desemnati, atat timp cat este necesar,
pentru a face posibila realizarea oricaror masuri sau cerinte dispuse de catre inspectorii de
munca si inspectorii sanitari, pentru protectia sanatatii si securitatii lucratorilor;

1
g) sa coopereze, atat timp cat este necesar, cu angajatorul si/sau cu lucratorii desemnati,
pentru a permite angajatorului sa se asigure ca mediul de munca si conditiile de lucru sunt
sigure si fara riscuri pentru securitate si sanatate, in domeniul sau de activitate;
h) sa isi insuseasca si sa respecte prevederile legislatiei din domeniul securitatii si sanatatii
in munca si masurile de aplicare a acestora;
i) sa dea relatiile solicitate de catre inspectorii de munca si inspectorii sanitari.
(2) Obligatiile prevazute la alin. (1) se aplica, dupa caz, si celorlalti participanti la procesul de
munca, potrivit activitatilor pe care acestia le desfasoara.

2. INSTRUCTIUNI PROPRII SSM:


a. – Instructiuni pentru activitatea de birou si telemunca;
b. – Instructiuni privind traseul de deplasare de la domiciliu la serviciu;

Domeniul Securitatii si sanatatii in munca are ca scop instituirea de măsuri privind


promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii în munca a lucrătorilor.
Prin legea in domeniul SSM nr. 319/2006, se stabilesc principii generale referitoare la
prevenirea riscurilor profesionale, protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor, eliminarea
factorilor de risc şi accidentare, informarea, instruirea lucrătorilor şi a reprezentanţilor lor.
In cursul acestui instructaj doresc va informez asupra unor reguli de baza, pentru a va
ajuta in evitarea si reducerea la minimum riscurile de accidentare la locul de munca.
Totodata in situatia in care pe traseul de deplasare de la domiciliu la serviciu (locul de
munca), sau de la serviciu la domiciliu are loc un eveniment nedorit (accident din care rezulta
ranirea lucratorului societatii) intr-un interval de timp rezonabil si fara ca lucratorul sa se
abata de la traseul normal de deplasare (mers la cafenea, la un prieten, etc.) se declara ca
accident de munca de catre lucrator pentru a-si putea primi drepturile provenite din
asigurarea de sanatate – certificatul medical, sau alte daune pe care situatia le impune.
In situatia dumneavoastra locurile de munca reprezinta activitate de birou cu risc de
accidentare redus, dar totodata este bine sa tinem seama de cateva reguli pentru a evita
riscurile de accidentare.

a. INSTRUCTIUNI PRIVIND RISCURI DE ACCIDENTARE LA LOCUL DE MUNCA


PENTRU ACTIVITATEA DE BIROU

Pericol 1. Suprafete denivelate sau alunecoase (care pot cauza alunecari, impiedicari,
caderi etc.)
- pardoseli cu denivelari, scari de acces sau evacuare, finisaje neglijente, etc.;
- pardoseli uneori alunecoase (pardoseli umede ca urmare a curatarii, scurgerii de lichide);
- cabluri pe pardoseala;
- pardoseli murdare;
- obstacole si obiecte (cu exceptia celor care nu pot fi indepartate) lasate pe jos in jurul
zonelor de lucru;
- cai de circulatie nesemnalizate corespunzator;
- iluminat necorespunzator al pardoselilor si al cailor de circulatie.
2
Pericol 2. Autovehicule si masini
- utilizarea mijloacelor de transport cu defectiuni sau functionare necorespunzatoare;
- situatii de suprasolicitare a mijloacelor de transport si a echipamentului de munca;
- vizibilitate redusa pe caile de transport;
- utilizarea mijloacelor de transport de catre persoane neautorizate.

Pericol 4. Instalatii si echipamente electrice


- deteriorari ale izolatiei cablurilor;
- carcase deteriorate ale echipamentelor electrice sau carcase care nu asigura protectia fata
de personalul neautorizat;
- carcase ale echipamentelor electrice nemarcate cu simbolul pentru Pericol de
electrocutare;
- prize si fise deteriorate;
- echipament electric utilizat in mod necorespunzator;
- elemente aflate sub tensiune in apropierea zonelor de lucru;
- elemente conductoare neprotejate/nelegate la instalatia de legare la pamant.

Pericol 5. Incendiu
- utilizarea substantelor oxidante sau inflamabile (vopsele, lacuri, adezivi si solventi);
- surse de aprindere (foc deschis, echipament electric, sarcini electrostatice sau temperatura
ridicata);
- zone cu pericol de incendiu nesemnalizate corespunzator;
- echipament necorespunzator de prevenire si stingere a incendiilor;
- echipament de prevenire si stingere a incendiilor nefunctional si neintretinut in mod
periodic;
- echipament de prevenire si stingere a incendiilor greu accesibil;
- necunoasterea cailor de evacuare de evacuare in situatii de urgenta;
- cai de evacuare nemarcate.

Pericol 9. Iluminat
- iluminat la locul de munca insuficient pentru realizarea eficienta si corecta a sarcinilor;
- zone de umbra in aria de desfasurare a sarcinii de munca;
- iluminat necorespunzator in zonele de circulatie, coridoare, scari, camere de depozitare
etc.;
- suprafete stralucitoare care reduc vizibilitatea obiectelor;
- plangeri din partea lucratorilor cu privire la vizibilitatea scazuta, lumina orbitoare sau
nepotrivita la locul de munca;
- situatii de palpaire a luminii.

Pericol 22. Stres, violenta, hartuire (maltratare)

MASURI DE PREVENIRE

La locurile de munca trebuie sa tinem seama de urmatoarele:

3
 inaintea începerii lucrului se verifică vizual starea tehnică a echipamentelor de munca
din dotare (aparate si mijloace actionate electric, laptopuri, imprimante, etc.).
 acţionarea echipamentelor de muncă din dotare se face numai dupa studierea si
respectarea instructiunilor de utilizare ale producatorului.
 este interzisă efectuarea de către lucrători a altor activităţi în afara sarcinilor de muncă
(de ex.: schimbarea becurilor arse de către personal neautorizat); remedierea
eventualelor defecţiuni depistate va fi executată de către persoane calificate.
 este interzisă efectuarea de improvizaţii pentru fixarea echipamentelor.
 se interzice conectarea echipamentelor la prize defecte sau fără împământare.
 conductorii electrici nu vor traversa căile de acces.
 se interzice îndepărtarea dispozitivelor de protecţie ale echipamentelor de calcul.
 se interzice interventia la tablouri electrice, prize, ştechere, cordoane de alimentare
sau la orice alte instalaţii auxiliare specifice;
 se interzice intervenţia neautorizată asupra echipamentului de muncă;
 se interzice continuarea lucrului, atunci când constatati o defecţiune la echipamentul
de munca.

ACTIVITATEA IN REGIM DE TELEMUNCA, conform prevederilor Legii nr. 81/2018,


privind reglementarea activitatii de telemunca

a) telemunca – forma de organizare a muncii prin care salariatul, în mod regulat şi voluntar,
îşi îndeplineşte atribuţiile specifice funcţiei, ocupaţiei sau meseriei pe care o deţine, în alt loc
decât locul de muncă organizat de angajator, cel puţin o zi pe lună, folosind tehnologia
informaţiei şi comunicaţiilor;

b) telesalariat – orice salariat care desfăşoară activitatea în condiţiile prevăzute la lit. a).

 Activitatea de telemunca se desfasoara efectiv in afara sediului societatii cu ajutorul


tehnologiei prin acordul partilor in baza contractului individual de munca sau act
aditional la contract „forma de organizare a muncii prin care salariatul, in mod regulat și
voluntar, isi indeplineste atributiile specifice functiei, ocupatiei sau meseriei pe care o
detine, in alt loc decat locul de munca organizat de angajator, cel putin o zi pe luna,
folosind tehnologia informatiei si comunicatiilor”.
 Telesalariatul beneficiaza, ca orice alt salariat, de toate drepturile recunoscute prin lege,
prin regulamentele interne si contractele colective de munca aplicabile salariatilor care au
locul de munca la sediul angajatorului.
 Telesalariatul trebuie sa isi desfasoare activitatea cu respectarea dispozitiilor privind obligatiile
lucratorilor, asa cum sunt ele prevazute in Legea securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006, cu
modificarile ulterioare, a instructiunilor proprii de securitate si sanatate in munca intocmite de
catre angajator, precum si in conformitate cu clauzele contractului individual de munca;
 Telesalariatul trebuie sa respecte regulile specifice si restrictiile stabilite de catre angajator cu
privire la retele de internet folosite sau cu privire la folosirea echipamentului de muca pus la
dispozitie;
 Angajatorul este în drept să verifice activitatea telesalariatului, în condiţiile stabilite prin
contractul individual de muncă, regulamentul intern şi/sau contractul colectiv de
muncă aplicabil.

4
Obligatiile angajatorului pentru activitatea de telemunca a salariatilor
 Angajatorul are următoarele obligaţii specifice privind securitatea şi sănătatea în muncă a
telesalariatului:
a)să asigure mijloacele aferente tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor şi/sau
echipamentele de muncă sigure necesare prestării muncii, cu excepţia cazului în care
părţile convin altfel;
b)să instaleze, să verifice şi să întreţină echipamentul de muncă necesar, cu excepţia
cazului în care părţile convin altfel;
c)să asigure condiţii pentru ca telesalariatul să primească o instruire suficientă şi
adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special sub formă de informaţii şi
instrucţiuni de lucru, specifice locului de desfăşurare a activităţii de telemuncă şi utilizării
echipamentelor cu ecran de vizualizare: la angajare, la schimbarea locului de desfăşurare
a activităţii de telemuncă, la introducerea unui nou echipament de muncă, la introducerea
oricărei noi proceduri de lucru.
d)obligaţia de a informa telesalariatul cu privire la dispoziţiile din reglementările legale,
din contractul colectiv de muncă aplicabil şi/sau regulamentul intern, în materia
protecţiei datelor cu caracter personal, precum şi obligaţia telesalariatului de a respecta
aceste prevederi;
e)măsuri pentru ca telesalariatul să nu fie izolat de restul angajaţilor şi care asigură
acestuia posibilitatea de a se întâlni cu colegii în mod regulat;
f) stabilirea condiţiilor în care angajatorul suportă cheltuielile aferente activităţii în regim
de telemuncă: echipamente de munca sigure, stingatoare de incendiu, verificarea
impamantarii instalatiei electrice pentru evitarea riscurilor de electrocutare

Obligatiile tele-salariatului in domeniul securitatii si sanatatii in munca


 In mod deosebit, telesalariatul are urmatoarele obligatii:
a) sa respecte toate reglementarile de securitate si sanatate in munca conform legislatiei in
vigoare si a instructiunilor proprii aprobate de catre angajator referitoare la activitatea de
birou

b) telesalariatul este obligat sa permita angajatorului accesul in vederea stabilirii si realizarii


masurilor de securitate si sanatate in munca, ori in vederea cercetarii evenimentelor.

c) sa informeze angajatorul cu privire la echipamentele de munca utilizate si la conditiile


existente la locurile desfasurarii activitatii de tele-munca si sa ii permita acestuia accesul, in
masura in care este posibil, in vederea stabilirii si realizarii masurilor de securitate si sanatate
in munca, necesare conform clauzelor din contractul individual de munca ori in vederea
cercetarii evenimentelor;

d) sa nu schimbe conditiile de securitate si sanatate in munca de la locurile in care


desfasoara activitatea de telemunca;

e) sa utilizeze numai echipamente de munca care nu prezinta pericol pentru securitatea si


sanatatea sa;

f) sa isi desfasoare activitatea cu respectarea dispozitiilor privind obligatiile lucratorilor, asa


cum sunt ele prevazute in Legea securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006, cu modificarile
ulterioare, precum si in conformitate cu clauzele contractului individual de munca.

5
 inaintea începerii lucrului se verifică vizual starea tehnică a echipamentelor de munca
din dotare (aparate si mijloace actionate electric, laptopuri, imprimante, etc.).
 acţionarea echipamentelor de muncă din dotare se face numai dupa studierea si
respectarea instructiunilor de utilizare ale producatorului.
 este interzisă efectuarea altor activităţi în afara sarcinilor de muncă; remedierea
eventualelor defecţiuni depistate va fi executată de către persoane calificate.
 este interzisă efectuarea de improvizaţii pentru fixarea echipamentelor.
 se interzice conectarea echipamentelor la prize defecte sau fără împământare.
 conductorii electrici nu vor traversa căile de acces.
 se interzice îndepărtarea dispozitivelor de protecţie ale echipamentelor de munca.
 se interzice interventia la tablouri electrice, prize, ştechere, cordoane de alimentare
sau la orice alte instalaţii auxiliare specifice;
 se interzice intervenţia neautorizată asupra echipamentului de muncă;
 se interzice continuarea lucrului, atunci când constatati o defecţiune la echipamentul
de munca.

SANATATE – ERGONOMIE
- Este importanta pozitia de lucru la birou
- O pozitie incorecta de stat la birou si de reglaj a scaunului va poate afecta in timp –
dureri de spate, dureri cervicale, deformarea coloanei vertebrale;
- Inainte de inceperea lucrului este bine sa reglati scaunul pe inaltime si a spatarului
pentru a lucra intr-o pozitie comoda, nefortata;
- Pentru protectia ochilor pozitia de vizualizare - privirea pe ecran (laptop, desktop)
sa fie la orizontala si la o distanta confortabila pentru ochi, de aprox. 40 - 60 cm, in
functie si de marimea ecranului de vizualizare;
- La fiecare ora de lucru este recomandata o pauza de 10 minute, in care sa
desfasurati alte activitati lucrative – va ajuta la odihnirea ochilor si nu numai – prin
deplasarea in birou la un dulap in care aveti anumite documente va ajuta sa
efectuati miscare – sa va desmortiti musculatura prin efectuarea miscarii de
deplasare.

In caz de accident la locul de munca

 CHEMATI AJUTOARE prin telefon la numărul 112 sau prin radio


 CRESTETI RITMUL DE VENTILARE cu aer curat în locul unde se află victima,
dacă este posibil
 INTERZICEŢI ACCESUL oricărei persoane
 ANUNŢAŢI-L pe şeful dumneavoastră

b. INSTRUCTIUNI PRIVIND RISCURI DE ACCIDENTARE LA DEPLASAREA LA


SERVICIU SAU IN INTERES DE SERVICIU

Când vă deplasaţi pe jos:


 atenţie la condiţiile meteorologice: polei, ploaie, frunze…
6
 nu alergaţi
 fiţi vigilent în funcţie de profilul şi starea suprafeţelor
 respectaţi semnele de circulaţie pentru pietoni

Se interzice pietonilor (lucratorilor):

 sa circule pe autostrazi;
 sa circule pe partea carosabila a drumului public daca exista amenajari rutiere
destinate circulatiei acestora;
 sa traverseze drumul public prin alte locuri decat cele permise ori prin locurile
permise, in fuga si/ sau fara sa se asigure;
 sa prelungeasca timpul de traversare a drumului public, sa intarzie ori sa se opreasca
fara motiv;
 sa ocupe partea carosabila in scopul impiedicarii circulatiei;
 sa se angajeze in traversarea drumului public atunci cand se apropie un autovehicul.

Când vă deplasaţi cu propriul vehicul sau cu cel de serviciu


 purtaţi centura de siguranţă
 respectaţi semnele de circulaţie şi codul rutier
 nu beţi alcool înainte de a vă aşeza la volan
 nu transportaţi animale
 aveţi grijă să nu fie dezordine în maşină
 nu folosiţi telefonul mobil când conduceţi
 îngrijiţi-vă ca geamurile şi farurile să fie curate
 purtaţi cască în cazul în care mergeţi cu motocicleta, motoreta sau bicicleta.

Când vă deplasaţi cu mijloacele de transport în comun


 calculaţi cât mai bine ora la care sosesc, veţi evita să alergaţi
 ţineţi-vă de barele de la scări, niciodată sa nu aveti ambele mâini ocupate cu bagaje
 nu urcaţi într-un tramvai, autobuz sau într-un tren în timpul mersului
 aşteptaţi ca vehiculul să se oprească de tot, înainte de a coborî

MASURI SUPLIMENTARE DE PROTECTIE LA DEPLASARE


Astfel,
 Se recomanda ca, pe timp de noapte, pietonul (lucratorul) care circula pe partea
carosabila a drumului sa poarte, aplicate pe imbracaminte, accesorii reflectorizante
sau sa poarte o sursa de lumina vizibila din ambele sensuri.
 Pietonii (lucratorii) trebuie sa circule numai pe trotuare sau pe pistele special
amenajate.
 Personalul care se deplaseaza pe jos, va alege ruta cea mai scurta si acele cai de
circulatie care sa nu prezinte risc de accidentare.
 Este interzisa deplasarea prin puncte sau locuri prezentind risc de cadere in gropi,
santuri, canale fara capace etc.

7
 Pe timpul deplasarii atentia va fi concentrata asupra caii de circulatie, fiind interzisa
privirea din mers a vitrinelor magazinelor, a marfurilor de pe tarabe, citirea anunturilor
si altele asemenea ce ar putea conduce la accidente.
 La intersectii trebuie sa se circule pe partea dreapta, mergandu-se incet, pentru a se
evita coliziunea cu o persoana sau un mijloc de transport, care ar putea veni din sens
opus sau de dupa coltul cladirii.
 Totdeauna trebuie sa se priveasca in directia de mers, iar atunci cand se transporta
pachete in brate, acestea nu trebuie sa impiedice vizibilitatea.
 Se vor evita locurile intunecoase, in care pot exista gropi, santuri, canale precum si
baltile, ochiurile de apa de pe strazi ce pot ascunde gropi.
 Se interzice a se folosi scurtaturi prin incinta unor cladiri dezafectate, santiere de
constructii sau locuri virane.
 In cazul traversarii arterelor de circulatie se va trece numai prin locuri special
amenajate pentru pietoni (pe zebra) si pe culoarea verde a semaforului, iar in lipsa
acestora, pe la coltul strazii, dupa ce ne-am asigurat ca o poatem face in siguranta
pentru noi si ceilalti participanti la trafic.
 Se vor evita locurile semnalizate ca existand pericol de cadere de corpuri de la
inaltime (schele de constructii, cadere de gheata/zapada de pe acoperisul cladirilor
etc.)
 Pe timp de iarna, cand exista pericol de alunecare pe gheata pe caile de acces din
jurul sediului firmei pe care circula angajatii, vor fi imprastiate materiale antiderapante
(nisip, sare etc.)
 Accidentele produse pe traseu in timpul deplasarii de acasa la serviciu si de la
serviciu-acasa (dupa terminarea programului de lucru, si in timpul normal necesar
pentru parcurgerea distantei respective) se vor raporta la serviciu in vederea cercetarii
imprejurarilor in care au avut loc si a oportunitatii incadrarii drept accident in legatura
cu munca.

ATENTIE:

LUCRATORII SOCIETATII NU TREBUIE SA SE ABATA DE LA TRASEUL DE


DEPLASARE DE LA DOMICILIU LA SERVICIU SI RETUR DECLARAT IN FISELE DE
SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA

8
INSTRUIRE IN DOMENIUL SITUATIILOR DE URGENTA

3. LEGISLATIE
4. INSTRUCTIUNI SPECIFICE SITUATII DE URGENTA:
a. – Instructiuni in caz de incendiu;
b. – Instructiuni proprii privind masuri de urmat in caz de cutremur;
c. – Interventia si principalele mijloace de interventie in caz de incendiu
.

3. LEGISLATIE: Legea 307/2006 privind prevenirea si stingerea incendiilor si Legea


481/2004 privind protectia civila:

Domeniul Situatiilor de Urgenta respecta si este compus din Legea 307/2006 privind
prevenirea si stingerea incendiilor si Legea 481/2004 privind protectia civila. Interventia in
caz de incendiu, cutremur, sau alte calamitati naturale se face de catre Organele
Administratiei statului, centrale si locale prin fortele Ministerului de interne, Pompieri,
SMURD.

Legea 307/2006: Obligațiile utilizatorului și salariatului


Art. 21. -Utilizatorul are următoarele obligații principale:
a) să cunoască și să respecte măsurile de apărare împotriva incendiilor, stabilite de
administrator, conducătorul instituției, proprietar, producător sau importator, după caz;
b) să întrețină și să folosească, în scopul pentru care au fost realizate, dotările pentru
apărarea împotriva incendiilor, puse la dispoziție de administrator, conducătorul instituției,
proprietar, producător sau importator;
c) să respecte normele de apărare împotriva incendiilor, specifice activităților pe care le
organizează sau le desfășoară;
d) să nu efectueze modificări neautorizate și fără acordul scris al proprietarului, al
proiectantului inițial al construcției, instalației, echipamentului, dispozitivului sau mijlocului de
transport utilizat ori al unui expert tehnic atestat potrivit legislației în vigoare;
e) să aducă la cunoștința administratorului, conducătorului instituției sau proprietarului, după
caz, orice defecțiune tehnică ori altă situație care constituie pericol de incendiu.

Art. 22. Fiecare salariat are, la locul de muncă, următoarele obligații principale:
a) să respecte regulile și măsurile de apărare împotriva incendiilor, aduse la cunoștință, sub
orice formă, de administrator sau de conducătorul instituției, după caz;
b) să utilizeze substanțele periculoase, instalațiile, utilajele, mașinile, aparatura și
echipamentele, potrivit instrucțiunilor tehnice, precum și celor date de administrator sau de
conducătorul instituției, după caz;
c) să nu efectueze manevre nepermise sau modificări neautorizate ale sistemelor și
instalațiilor de apărare împotriva incendiilor;
d) să comunice, imediat după constatare, conducătorului locului de muncă orice încălcare a
normelor de apărare împotriva incendiilor sau a oricărei situații stabilite de acesta ca fiind un
pericol de incendiu, precum și orice defecțiune sesizată la sistemele și instalațiile de apărare
împotriva incendiilor;

9
e) să coopereze cu salariații desemnați de administrator, după caz, respectiv cu cadrul
tehnic specializat, care are atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor, în vederea
realizării măsurilor de apărare împotriva incendiilor;
f) să acționeze, în conformitate cu procedurile stabilite la locul de muncă, în cazul apariției
oricărui pericol iminent de incendiu;
g) să furnizeze persoanelor abilitate toate datele și informațiile de care are cunoștință,
referitoare la producerea incendiilor.

Legea 481/2006: Obligațiile cetatenilor si salariatilor


Art. 20
(1) Cetatenii sunt obligati:
a) sa respecte si sa aplice normele si regulile de protectie civila stabilite de autoritatile
administratiei publice centrale si locale, precum si de conducatorii institutiilor publice, ai
agentilor economici ori ai organizatiilor neguvernamentale, dupa caz;
b) sa duca la indeplinire masurile de protectie civila dispuse, in conditiile legii, de autoritatile
competente sau de personalul investit cu exercitiul autoritatii publice din cadrul serviciilor
publice de urgenta;
c) sa informeze autoritatile sau serviciile de urgenta abilitate, prin orice mijloace, inclusiv
telefonic, prin apelarea numarului 112, despre iminenta producerii sau producerea oricarei
situatii de urgenta despre care iau cunostinta;
d) sa informeze serviciile de urgenta profesioniste sau politia, dupa caz, inclusiv telefonic,
prin apelarea numarului 112, despre descoperirea de munitie sau elemente de munitie
ramase neexplodate;
e) sa participe la pregatirea de protectie civila la locul unde isi desfasoara activitatea;
f) sa participe la intretinerea adaposturilor din cladirile proprietate personala si, in caz de
necesitate, la amenajarea spatiilor de adapostire din teren;
g) sa-si asigure mijloacele individuale de protectie, trusa sanitara, rezerva de alimente si
apa, precum si alte materiale de prima necesitate pentru protectia familiilor lor;
h) sa permita, in situatii de protectie civila, accesul fortelor si mijloacelor de interventie in
incinte sau pe terenuri proprietate privata;
i) sa permita instalarea mijloacelor de alarmare pe cladirile proprietate privata sau apartinand
asociatiilor de locatari sau proprietari, dupa caz, fara plata, precum si accesul persoanelor
autorizate, in vederea intretinerii acestora;
j) sa accepte si sa efectueze evacuarea din zonele afectate sau periclitate de dezastre,
potrivit masurilor dispuse si aduse la cunostinta de catre autoritatile abilitate;
k) sa solicite avizele si autorizatiile privind protectia civila, in cazurile prevazute de lege.
(2) Indeplinirea obligatiilor prevazute la alin. (1) revine, corespunzator situatiei in care se
gasesc, si cetatenilor straini care desfasoara activitati, au resedinta sau se afla in tranzit,
dupa caz, pe teritoriul Romaniei.
(3) Cetatenii declarati inapti de munca din motive medicale sunt scutiti, pe timpul interventiei
in sprijinul fortelor de protectie civila, de prestarea de servicii ori de participarea la
executarea de lucrari, evacuarea de bunuri si altele asemenea, care presupun efort fizic.

Art. 31. Salariatii au urmatoarele drepturi si obligatii:


a) sa beneficieze, in mod gratuit, de echipament de protectie individuala, de tratament
medical si antidoturi, daca sunt incadrati la agenti economici sau institutii cu surse de risc
nuclear, chimic sau biologic;
b) sa beneficieze de masurile de protectie sociala prevazute prin lege pentru perioadele de
intrerupere a activitatii, impuse de situatiile de protectie civila;

10
c) sa respecte normele, regulile si masurile de protectie civila stabilite;
d) sa participe la instruiri, exercitii, aplicatii si la alte forme de pregatire specifica.

3. INSTRUCTIUNI SPECIFICE SITUATII DE URGENTA:


a. – Instructiuni in caz de incendiu;
b. – Instructiuni proprii privind masuri de urmat in caz de cutremur;
c. – Interventia si principalele mijloace de interventie in caz de incendiu

a. Cum procedaţi in caz de incendiu izbucnit la locul de munca, sau in cladire:

Ţineţi minte că fumul şi aerul cald pot fi mai periculoase decât flăcările..
 Ieşiţi cât de repede şi în siguranţă posibil din incinta în care a izbucnit incendiul.
 Dacă hainele v-au luat foc, trebuie să vă aruncaţi pe podea şi începeţi să vă rostogoliţi
până ce flăcările se sting.
 Dacă alergaţi, sau vă agitaţi pentru a scoate hainele, flăcările vor arde şi mai repede.

Dacă vreţi să ieşiţi dintr-un incendiu, trebuie să:


 Verificaţi înainte uşile închise dacă sunt încinse.
 Dacă uşa este încinsă nu deschideţi, fugiţi pe fereastră, iar dacă nu este posibil,
atârnaţi o haină deschisă la culoare în dreptul ferestrei pentru a semnala pompierilor
prezenţa dumneavoastră acolo.
 Dacă uşa nu este încinsă deschideţi-o uşor şi asiguraţi-vă că flăcările sau fumul nu vă
blochează calea de salvare. Ieşiţi imediat pe uşă şi închideţi-o în urma dvs.
 Fiţi pregătit să vă târâţi. Fumul şi caldura se ridică, iar aerul este mai rece şi mai curat
la nivelul podelei.
 Rămâneţi afară deîndată ce aţi reuşit să ieşiţi din incendiu nu incercaţi să reintraţi şi
sunaţi la numărul de urgenţă: 112.

Cum acţionaţi după un incendiu?


 Dacă aveţi arsuri sau aveţi în preajmă victime care au arsuri, sunaţi la 112.
 Dacă simţiţi căldură sau fum când intraţi într-o clădire afectată, ieşiţi imediat.
 Dacă sunteţi chiriaş, contactaţi imediat proprietarul.
 Dacă aveţi un seif sau o cutie solidă în casă nu încercaţi să o deschideţi. Aceasta
poate păstra căldură puternică încă pentru câteva ore. Dacă deschideţi uşa acestuia
înainte să se răcescă, ceea ce este înăuntru ar putea lua foc.
 Dacă trebuie să părăsiţi locuinţa afectată deoarece un specialist v-a informat că nu
mai prezintă siguranţă, rugaţi pe cineva în care aveţi încredere să o păzească în
absenţa dumneavoastră.
 Apelaţi la specialişti pentru a afla dacă incendiul a provocat pagube structurale clădirii.

b. INSTRUCTIUNI IN CAZ DE CUTREMUR

Cum procedaţi in caz de cutremur la locul de munca, sau in cladire:

Identificaţi din timp locurile sigure din firmă şi din afara acesteia
 sub mobila rezistentă cum ar fi o masă sau un birou;
 sub o grindă interioară;
 departe de zona ferestrelor, oglinzilor sau de zona oricărui mobilier greu;

11
Cum actionaţi in timpul unui cutremur?
 Păstraţi-vă calmul şi nu intraţi în panică, liniştiţi-i pe ceilalţi,
 Nu vă speriaţi de zgomotele din jur.
 Staţi într-un loc unde să fiţi cât mai în siguranţă posibil în timpul cutremurului.
Conştientizaţi faptul că unele cutremure sunt doar anticipative şi că se poate
produce un cutremur mai mare după primul.
 Acoperiţi-vă intrând sub un corp de mobilier solid, o grindă interioară, sau un toc
puternic al unei uşi, în lipsa acestora, acoperiţi-vă faţa şi capul, ghemuindu-vă într-un
colţ interior al încăperii şi aşteptaţi până ce se opreşte vibraţia;
 Staţi departe de geamuri, ferestre, uşi şi pereţi exteriori şi de obiecte care ar putea să
cadă;
 Rămâneţi în interior până ce se termină vibraţia şi asiguraţi-vă că sunteţi în siguranţă
înainte să ieşiţi din cladire;
 Nu folosiţi lifturile;
 Nu folosiţi scările pe timpul cutremurului; foarte multe accidente se petrec din cauza
pierderii echilibrului şi a panicii.
 In timpul unui cutremur reduceţi mişcările făcute la doar câţiva paşi până în
apropierea unui loc sigur şi rămâneţi în cladire până ce se opreşte vibraţia şi
aveţi convingerea că părăsirea clădirii nu vă pune în pericol.

Dacă sunteţi în afara unei clădiri


 Daca sunteţi în spaţiu deschis sigur, rămâneţi acolo până ce vibraţia încetează;
 Indepărtaţi-vă de clădiri, stâlpi de iluminat, copaci şi cabluri de utilităţi.

Dacă sunteţi într-un vehicul în mişcare


 Nu părăsiţi mijloacele de transport în comun pe timpul mişcării seismice;
 Opriţi vehiculul personal şi rămâneţi în interior.
 Evitaţi să opriţi lângă clădiri, copaci, pasarele şi cabluri de utilităţi;
 Ieşiţi cu grijă imediat ce cutremurul s-a terminat.
 Evitaţi şoselele, podurile şi rampele care pot fi afectate de cutremur.

Dacă sunteţi prins sub dărămături


 Nu aprindeţi chibrituri;
 Nu vă mişcaţi dintr-un loc în altul şi nu ridicaţi praful.
 Acoperiţi-vă gura cu o batistă sau cu o haină;
 Bateţi într-o ţeavă sau într-un perete astfel încât să vă poată localiza echipele de
salvare.
 Dacă ţipaţi s-ar putea să inhalaţi cantităţi periculoase de praf.

Cum actionaţi după cutremur?

Aşteptaţi-vă la replici care se pot produce în următoarele ore, zile,


săptămâni sau chiar luni. Acestea sunt, de obicei, de intensitate mai mică, dar pot
fi suficient de puternice pentru a produce daune structurilor deja afectate.
- Ascultaţi cele mai recente ştiri la posturile de radio şi TV;
- Ascultaţi, în primul rând, aprecierile specialiştilor seismologi, care vor fi transmise prin
mijloacele de informare în masă;
- Folosiţi telefonul numai pentru apeluri de urgenţă;
- Părăsiţi calm clădirea după seism, pentru a permite verificarea acesteia, fără a lua cu
dumneavoastră lucruri inutile; verificaţi mai întâi scara şi drumul spre ieşire;
12
- Dacă la ieşire întâlniţi uşi blocate, actionaţi fără panică pentru deblocare. Dacă nu reuşiţi,
iar acestea au vitraj, procedaţi la spargerea geamului şi curăţirea ramei şi zonei de cioburi,
utilizând un obiect.
- Staţi departe de zonele afectate. Nu vă implicaţi decât dacă vi s-a cerut ajutorul în mod
deosebit de către poliţie, pompieri sau descarcerare. Reveniţi în clădire numai dacă
autorităţile vă spun că acest lucru prezintă siguranţă.
- Ajutaţi persoanele blocate şi acordaţi primul ajutor persoanelor rănite. Nu mişcaţi
persoanele rănite grav decât dacă sunt în pericol de a fi rănite din nou. Sunaţi şi chemaţi
ajutoare.
- Verificaţi dacă sunt scurgeri de gaze; dacă sunt, deschideţi rapid ferestrele şi părăsiti
clădirea. Închideţi gazul, de afară, de la robinetul sau valva principală şi sunaţi la
distribuitorul de gaz.
- Verificaţi dacă există daune la sistemul electric, situaţie în care închideţi alimentarea cu
energie electrică de la panoul de siguranţe principal sau de la întrerupătorul circuitului;
- Verificaţi dacă sunt daune la conductele de apă şi canalizare.

c. INTERVENTIA SI PRINCIPALELE MIJLOACE DE APARARE SI ACTIUNE IN CAZ


DE INCENDIU

Cum se lupta impotriva incendiilor


In cazul izbucnirii unui incendiu primul lucru care trebuie facut este de a se da alarma
in cladirea respectiva si de a se anunta imediat pompierii.
Apoi, daca viata nu va este pusa in pericol, incercati stingerea incendiului doar daca:
 focul este inca mic si redus ca intindere
 nu sinteti in pericol de intoxicare cu fum
 aveti o cale de retragere din calea focului sigura
 instinctul va spune ca totul este OK
Totodata, daca nu sunteti in pericol, ajutati la salvarea accidentatilor si la evacuarea
cladirii afectate.
Tot timpul aveti in vedere sa nu va apropiati prea mult de foc.
Principalele tipuri de mijloace tehnice de p.s.i. folosite in mod uzual de catre
societatile comerciale sunt::
 stingatoarele
 hidrantii de incendiu
 pichetele PSI
Cum se folosesc stingatoarele de incendiu
Este important sa stiti cu exactitate locul unde se afla stingatoarele de incendiu si tipul
acestora.
Stingatoarele de incendiu pot fi grele, de acea este o idee buna sa luati un stingator in mana
pentru a vedea cat este de greu si daca il puteti manui cu usurinta.
De asemenea este important sa cititi instructiunile de folosire tiparite pe fiecare stingator.

In cazul in care va trebui sa folositi stingatorul intr-un incendiu real trebuie sa stiti cum
sa-l manuiti:
 scoateti piedica de siguranta
 indreptati furtunul la baza focului
 apasati manerul pentru a permite eliberarea agentului de stingere
 miscati furtunul astfel incat sa stingeti incendiul

13
Tot timpul aveti in vedere sa nu va apropiati prea mult de foc. Distanta recomandata
de la care puteti folosi stingatorul in siguranta este de 6-7 metri de la focarul de incendi

MANEVRAREA STINGĂTOARELOR.

1. Se deblochează stingătorul trăgând de inelul de siguranță

2. Se prinde cu mâna furtunul de refulare (când există), se apasă pârghia de acționare


și se îndreaptă jetul agentului de stingere spre baza flăcărilor.

3. Se alternează mișcarea de refulare (dreapta stânga) pe întreaga lățime a focarului


pentru acoperirea întregii suprafețe incendiate.

Pentru o manevrare corespunzătoare a stingătoarelor de incendiu, instruirea practică


și exercițiile periodice au o importanță deosebită, indiferent de tipul de stingător
utilizat.

Intocmit,
Serviciu extern SSM

14

S-ar putea să vă placă și