Adoptarea IFRS în Romania: costuri și avantaje

Standardele Internaţionale de Raportare Financiară cunoscute sub numele de IFRS (International

Financial Reporting Standards) reprezintă un set de reglementări contabile emise de International
Accounting Standards Board (IASB) ce au la baza o serie de principii bine intemeiate. În cele din
urma,elaborarea iar mai apoi aplicarea acestor standarde internationale conform carora se
realizeaza raportarea financiara s-a dovedit a fi o necesitate si in tara noastra .
În România, membră a Uniunii Europene din anul 2007, raportarea financiară conform IFRS a
devenit obligatorie din anul 2012 pentru acele companii listate la pe o piaţă reglemetată ,privind
aplicarea de către societățile comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare
pe o piață reglementată a Standardelor Internaționale de Raportare Financiară,in tara noastra
Bursa de Valori din Bucuresti. Astfel, pentru profesia contabilă din România, anul 2012 poate fi
considerat ca punct de referinţă în ceea ce priveşte retratarea informaţiilor din contabilitatea
organizată în baza Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor
Economice Europene, aprobate la acea vreme prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr.
3055/2009.
Standardele internaţionale de raportare financiară au fost implementate in urma necesitatii din
ce în ce mai pregnante a utilizatorilor de informaţii contabile şi în special a investitorilor de a
obţine informaţii relevante, ce ar trebui să se concentreaze pe satisfacerea nevoilor acestora.
Astfel, unul dintre beneficiile raportării în conformitate cu IFRS este reprezentat tocmai de faptul
că situaţiile financiare întocmite în baza acestor standarde sunt mai explicite pentru investitori,
reducând diferenţele ce apăreau între raportări conforme cu diverse reglementări naţionale şi în
acelaşi timp presupun un cost mai mic pentru investitori, eliminând cheltuieli suplimentre cu
analize financiare, retratări şi interpretări ale situaţiilor financiare ce nu sunt întocmite conform
IFRS.
De asemenea IFRS a fost gândit ca un sistem menit să faciliteze accesul investitorilor pe pieţe
străine, ajutând la fenomene precum migraţia capitalului, ce nu pot fi evitate în contextul
dezvoltării din ce în ce mai dinamice a interdependinţelor dintre state (Advantages and
Disadvantages of IFRS compared to GAAP). Pe de altă parte, adoptarea IFRS reprezintă un
proces ce presupune calificarea resursei umane, astfel încât situaţiile financiare întocmite de
profesioniştii contabili să respecte rigurozitatea şi acurateţea cerute de astfel de standarde. Astfel,
tranziţia la IFRS nu reprezintă un proces ce nu implică niciun cost, dar în acelaşi timp poate fi
privit ca o oportunitate de reducere a viitoarelor eventuale costuri. La momentul actual,
conceptul de convergenţă s-a extins şi asupra organismelor ce reglementează IFRS. De altfel,
există în spaţiul public de dezbatere controverse legate de monopolul existent în ceea ce priveşte
organismele profesionale cu rol în reglementarea IFRS şi anume, IASB.
O analiză cost-beneficiu a implementării sistemului IFRS a fost şi este în continuare de
actualitate printre cercetătorii din domeniul academic, având o relevanţă de necontestat pentru
organismele cu rol în reglementare, dar mai ales pentru instituţiile ce decid implementarea
standardelor.
Deosebiri intre IFRS si standardele romanesti:
- pe IFRS exista notiunea de impozit pe profit amanat, in schimb pe standardele romanesti un
exista;
- pe IFRS evaluarea investitiilor imobiliare se face, de regula, la valoarea justa cu contabilizarea
diferentelor de valoare in contul de profit si pierdere, in timp ce pe standardele romanesti se
reflecta in rezerve din reevaluare;
- fondul comercial nu se amortizeaza pe IFRS spre deosebire de standardele romanesti.
IFRS 1 nu se aplică în cazul în care o entitate care aplică deja IFRS își modifică politicile
contabile.
Data raportării este data Situației poziției financiare a primului exercițiu financiar,situații
financiare care precizează în mod explicit că sunt conforme cu IFRS (de exemplu: 31.12.2013)
Situația IFRS de deschidere a poziției financiare trebuie să recunoască toate activele și datoriile
a căror recunoaștere este impusă de IFRS, dar să nu recunoască elementele ca active sau pasive a
căror recunoașterea nu este permisă de IFRS. O entitate ar trebui să utilizeze aceleași politici
contabile în situația poziției financiare de deschidere și pe parcursul tuturor perioadelor
prezentate .Aceste politici contabile ar trebui să fie conforme cu fiecare IFRS care este
în vigoare la sfârșitul primei sale perioade de raportare IFRS, sub rezerva anumitor scutiri și
interdicții prevăzute. O entitate poate adopta anticipat un IFRS care nu este încă obligatoriu la
trecerea la IFRS, cu condiția ca IFRS să permită adoptarea anticipată.
Abaterea de la cerințele unui IFRS este permisă numai în cazuri extrem de rare.In situația în care
aplicarea IFRS-ului ar fi atât de înșelătoare încât ar intra în conflict cu obiectivele situațiilor
financiare. În astfel de circumstanțe, entitatea trebuie să prezinte motivele și efectul financiar al
abaterii de la IFRS.
Alte elemente ale rezultatului global cuprind elemente de venituri și cheltuieli care nu sunt
recunoscute în profit sau pierdere, așa cum este permis sau cerut de alte IFRS-uri. Acestea
includ:
■ modificări ale surplusului din reevaluarea imobilizărilor corporale sau necorporale în sensul
IAS 16 și IAS 38 ;
■ câștigurile și pierderile actuariale privind planurile de beneficii definite recunoscute în
conformitate cu IAS 19 ;
■ câștigurile și pierderile rezultate din conversia situațiilor financiare ale unei operațiuni din
străinătate recunoscute în conformitate cu IAS 21 ;
■ câștigurile și pierderile din reevaluarea activelor financiare disponibile pentru vânzare în
conformitate cu IAS 39.

Situațiile financiare trebuie să fie prezentate pe baza principiului continuității activității, cu

excepția cazului în care conducerea intenționează să lichideze entitatea sau să înceteze activitatea
sau nu are altă alternativă realistă decât să facă acest lucru. În cazul în care o entitate nu își
prezintă situațiile financiare pe baza continuității activității, aceasta trebuie să prezinte acest fapt,
baza pe care a întocmit situațiile financiare și motivul pentru care le-a întocmit. Incertitudini
legate de evenimente și condiții care pun la îndoială în mod semnificativ capacitatea entității de
a-și continua activitatea în condiții de continuitate trebuie sa fie mentionate.
Un set complet de situații financiare cuprinde următoarele:
■ Situația poziției financiare (bilanț);
■ Situația rezultatului global (situația veniturilor și a cheltuielilor);
■ Situația modificărilor capitalurilor proprii;
■ Situația fluxurilor de trezorerie;
■ Note la situațiile financiare care conțin politici contabile și alte explicații,informații
explicative; și
■ Situația poziției financiare pentru începutul celei mai vechi perioade comparative.

Situațiile financiare ar trebui să fie clar identificate și distinse de alte tipuri de informații din
același document publicat. Fiecare componentă a situațiilor financiare ar trebui să fie identificată
în mod clar, cu următoarele informații afișate în mod vizibil:
■ denumirea entității raportoare;
■ dacă situațiile financiare sunt ale unei entități individuale (de sine stătătoare) sau ale unui grup
de entități (consolidate);
■ data de raportare sau perioada acoperită ;
■ moneda de prezentare și;
■ nivelul de precizie utilizat în prezentarea valorilor.

O entitate ar trebui să prezinte următoarele informații privind capitalul fie în situația de capital
poziția financiară, în situația modificărilor capitalurilor proprii sau în note.
Capital social:
- numărul de acțiuni autorizate;
- numărul de acțiuni emise și plătite integral;
- numărul de acțiuni emise și nevărsate integral;
- valoarea nominală pe acțiune sau faptul că nu are valoare nominală;
- reconcilierea numărului de acțiuni la începutul și la sfârșitul anului;
- drepturile, preferințele și restricțiile atașate acelei clase, inclusiv restricțiile privind dividendele
și rambursarea capitalului;
- acțiunile entității deținute de entitatea însăși, de filiale sau de asociați;
- numărul de acțiuni rezervate pentru emitere în baza opțiunilor și a contractelor de vânzare,
inclusiv condițiile și sumele;
- o descriere a naturii și scopului fiecărei rezerve din cadrul capitalurilor proprii.

O entitate care adoptă pentru prima dată IFRS 4 poate aplica dispozițiile tranzitorii din IFRS 4
pentru asigurări contractelor de asigurare. IFRS4 restricționează modificările politicilor contabile
pentru contractele de asigurare.
Informațiile care trebuie prezentate în conformitate cu IFRS 1 oferă utilizatorilor situațiilor
financiare următoarele informații cu privire la modul în care sumele recunoscute în conformitate
cu principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare ale entității au fost modificate
pentru adoptarea IFRS. Ca urmare a faptului că datele comparative sunt, de asemenea, retratate
în anul adoptării, utilizatorii vor avea la dispoziție informații comparabile.

În ceea ce privește o mai bună implementare a standardelor, opinia respondenților este că

principalii factori sunt: comunicarea (între toți actorii implicați - stat, companii și instituții
financiare, entități și instituții), convergența (la legislația fiscală românească), adaptarea continuă
a planului de conturi românesc și calitatea serviciilor de audit.
Respondenții consideră că IAS/IFRS oferă informații mai fiabile în rapoartele financiare,un nivel
mai mare de transparență a situațiilor financiare, o eficiență a capitalului piețelor de capital și
atragerea investitorilor străini. De cealaltă parte , respondenții nu sunt de acord în mod
preponderent cu afirmațiile conform cărora: IFRS limitează capacitatea managerilor de a
manipula
situațiilor financiare și de a induce în eroare investitorii, IFRS cresc volatilitatea câștigurilor sau
că punerea în aplicare a IFRS crește volatilitatea prețului acțiunilor.
Există un consens puternic în rândul respondenților cu privire la faptul că, pentru o implementare
corectă a IFRS este necesar ca entitățile să recruteze personal nou calificat și să investească în
pregătirea și formarea celui existent. De asemenea, aceștia sunt de acord cu faptul că este nevoie
de o modernizare a sistemelor informaționale ale entităților.
Peste 52% dintre respondenți apreciază că implementarea IFRS în România a fost un proces
dificil, care dacă nu se face corect, poate duce la excluderea de la tranzacționare a companiei. De
asemenea, peste 62% dintre respondenți consideră că IFRS produce beneficii mai ales pentru
entitățile care operează în afara României.Pentru ipoteza propusă, conform căreia implementarea
normelor IFRS în România a fost făcut într-o manieră comparabilă cu același proces din alte țări
ale Uniunii Europene, peste 84% dintre respondenții au apreciat că este corectă sau foarte
corectă.
In ceea ce privește factorii instituționali care influențează nivelul și calitatea IFRS raportarea,
clasificarea respondenților în ordinea importanței este următoarea:
1. Raționamente profesionale diferite în aplicarea IFRS;
2. Conectarea contabilității la fiscalitate;
3. Lipsa de experiență pe termen lung a angajaților în aplicarea IFRS;
4. Atitudinea managerilor față de risc și incertitudine în efectuarea evaluărilor contabile;
5. Calitatea auditului financiar.
Deși se pot observa numeroase beneficii pentru implementarea IFRS în România, în opinia
respondenților există anumite dezavantaje. Cele două obstacole principale care au fost
identificate
sunt costurile pe care le implică pentru companiile care doresc să înceapă implementarea
standardelor, precum și diferențele dintre IFRS și RAS, ceea ce implică timp și resurse pentru a
asigura un nivel bun de conformitate.