Capitolul 23 INTERDEPENDENŢE ECONOMICE INTERNAŢIONALE

CUPRINS

23.1. Caracteristici generale privind interdependenţele economice internaţionale

23.2. Comerţul internaţional. Balanţa comercială. Comerţul exterior al României
23.3. Piaţa valutară. Balanţa de plăţi externe. Piaţa valutară în România
23.4. Inegalităţi şi decalaje în economia mondială

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE

CONCEPTE

• Economie mondială • Balanţa comercială

• Piaţa mondială
• Ordine economică mondială
• Diviziune mondială a muncii
• Fluxuri economice
internaţionale
• Circuit economic mondial
• Comerţ internaţional
• Export
• Import
• Valută
• Devize
• Cererea şi oferta de valută
• Piaţa valutară
• Convertibilitatea internaţională
a monedei
• Cursul valutar (de schimb)
• Operaţiuni de schimb valutar
• Operaţiuni valutare la vedere
• Inegalitate economică
• Decalaj economic
• Politică comercială
• Taxe vamale
• Politică comercială netarifară
• Politică comercială promoţională şi de
stimulare
• Clauza naţiunii celei mai favorizate
• Eficienţa comerţului internaţional
• Operaţiuni valutare la termen (forward)
• Balanţă de plăţi externe
• Contul curent
• Contul de capital şi financiar
• Datorie externă
• Amortizarea valutară interbancară
• Piaţa caselor de schimb
• Piaţa interbancară
 INTERDEPENDENŢE ECONOMICE INTERNAŢIONALE

Prezentare Interdependenţele economice internaţionale reprezintă o trăsătură esenţială a

generală economiei mondiale, prezentându-se sub mai multe forme. Racordarea
economiilor naţionale la fluxurile economice internaţionale depinde de un
complex de factori, inegalitatea de forţă economică dintre ţări determinând
inegalităţi în schimburile internaţionale. Totuşi, schimburile economice externe
sunt percepute acum ca factor principal de creare a bogăţiei şi a produsului
naţional, ca promotor de progres şi bunăstare.

23.1. CARACTERISTICI GENERALE PRIVIND INTERDEPENDENŢELE

ECONOMICE INTERNAŢIONALE

Economia Dinamica dezvoltării economiei naţionale presupune o amplă deschidere spre

mondială economia mondială, printr-o participare activă la fluxurile economice
internaţionale. Acest capitol este menit să prezinte aspectele de ansamblu privind
interdependenţele economice internaţionale, cu accent pe comerţul internaţional,
schimburile valutare şi inegalităţile economice.
Evoluţia economiei naţionale în termeni reali, de normalitate, se poate asigura
printr-un comportament competiţional adecvat în cadrul economiei mondiale.

ECONOMIA MONDIALĂ reprezintă totalitatea economiilor naţionale

privite ca ansamblu de interdependenţe între ele, concretizat într-un schimb
mutual permanent de activităţi, de la formele simple la cele complexe.

PIAŢA MONDIALĂ reprezintă acel strat calitativ economic întruchipat în

relaţiile de schimb ce se realizează între agenţi economici din diverse ţări,
inclusiv societăţi transnaţionale, purtători ai cererii şi ai ofertei. Ea este spaţiul
economic de manifestare a diviziunii mondiale a muncii şi a efectelor acesteia.
Formarea statelor naţionale în secolul al XIX-lea a influenţat puternic
maturizarea relaţiilor de schimb, care constituie substanţa pieţei mondiale.

În perioada postbelică, multe ţări, de regulă cele în curs de dezvoltare, care nu

dispuneau de resurse valutare, au apelat la schimburi simple – marfă contra
marfă - ceea ce a rămas în istoria relaţiilor economice internaţionale sub
denumirea de clearing sau barter. Creşterea eficienţei activităţii economice,
apariţia şi sporirea surplusului de bunuri, trecerea acestora în proprietate
privată, în condiţii de concurenţă, au influenţat din ce în ce mai evident
schimbul mutual de bunuri între ţări.
Trăsături Conţinutul complex al conceptului de economie mondială se reflectă prin mai
multe trăsături fundamentale cum sunt:
fundamentale
• Entităţile de bază ale economiei mondiale sunt economiile naţionale, care
ale economiei se dezvoltă interdependent, nicidecum autarhic.
mondiale • Economia mondială ca sistem necesită şi o anumită stare de echilibru,
care se poate realiza prin multiple situaţii de dezechilibru, fie la nivelul
entităţilor componente, fie pe segmente mari delimitate pe verticala sau
orizontala acestor entităţi sau economii autonome.
• Economia mondială este unică, în sensul că toţi participanţii la ea se
supun aceloraşi legităţi specifice relaţiilor dintre cerere şi ofertă.
• Pe teritoriul unei ţări operează agenţi economici naţionali, ca rezidenţi,
precum şi agenţi economici străini, care sunt însă consideraţi rezidenţi în
situaţia când operează în interiorul unei ţări, de cel puţin un an.
• Economia mondială este eterogenă, din punctul de vedere al economiilor
ţărilor lumii. Ea include ţări bogate sau sărace, mari sau mici, dezvoltate
sau subdezvoltate.
• Economia mondială are caracter dinamic, adică se află în permanentă
evoluţie sub aspectul conţinutului, al structurii, al calităţii, relaţiilor de
schimb.
• Parteneriatul în economia mondială poate fi bilateral sau multilateral,
funcţionând pe baza unor instrumente juridice proprii (tratate cu caracter
general, acorduri de colaborare, convenţii, protocoale şi liste de mărfuri,
contracte economice ş.a.) şi într-un cadru instituţional adecvat (comisii,
comitete, asociaţii, etc.)

Instituţionalizarea multilateralismului cunoaşte mai multe forme, între care cea

Organizaţii mai răspândită este organizaţia economică internaţională, cum ar fi:
economice Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), Conferinţa Naţiunilor Unite
internaţionale pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD), Uniunea Internaţională a
Telecomunicaţiilor, Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (AIEA),
etc.

Un element definitoriu pentru economia mondială şi pentru interdependenţele

dintre economiile naţionale îl constituie DIVIZIUNEA MONDIALA A
MUNCII. Aceasta reflectă sintetic tendinţele de specializare internaţională
competitivă în scopul participării eficiente la circuitul economic mondial.

Factori Specializarea internaţională

determinanţi ai - permite ţărilor dezvoltate să-şi valorifice superior factorii de
producţie şi să vândă avantajos pe piaţa mondială bunurile lor;
diviziunii muncii
- încurajează ţările slab dezvoltate să participe la piaţa mondială.
 Factori de influenţă:
- condiţiile naturale diferite ale ţărilor lumii;
- dimensiunile teritoriului şi ale populaţiei ţărilor;
- cantitatea, structura şi calitatea factorilor de producţie naţionali;
- disponibilităţile de capital;
- complexitatea bunurilor în diferitele ţări;
- obiceiurile şi comportamentele economice specifice diferitelor
popoare;
- conjunctura social-politică internă şi internaţională ş.a.

FLUXURILE ECONOMICE INTERNAŢIONALE reprezintă mişcări de

bunuri materiale, servicii sau informaţii, ca şi de valori băneşti de la o ţară sau
grupă de ţări la alta. Ele sunt dependente organic de diviziunea mondială a
muncii, pe piaţa mondială manifestându-se prin forme diferite în timp şi spaţiu.

- fluxul de bunuri materiale şi servicii sau comerţul exterior;

Forme ale - fluxul internaţional de capitaluri şi monetar, ca investiţii directe,
fluxurilor împrumuturi internaţionale sau tranzacţii cu titluri de valoare pe piaţa
mondială;
economice
- fluxul mondial al muncii, generat de migraţia forţei de muncă dintr-o ţară
internaţionale în alta;
- fluxul mondial valutar, reflectat de vânzarea-cumpărarea de valute
convertibile;
- fluxul informaţional internaţional etc.

CIRCUITUL ECONOMIC MONDIAL reprezintă ansamblul fluxurilor

economice internaţionale privite în unitatea şi interdependenţa lor. El reflectă
îngemănarea formelor schimbului mutual de activităţi între diferitele economii
naţionale, referitoare la activităţile producătoare de bunuri economice, de
distribuţie, de cercetare ştiinţifică etc. În condiţiile actuale deţin o pondere tot
mai importantă fluxurile monetare, financiare, de servicii şi informaţii etc.

23.2. COMERŢUL INTERNAŢIONAL. BALANŢA COMERCIALĂ.

COMERŢUL EXTERIOR AL ROMÂNIEI

Exportul reprezintă o vânzare de bunuri economice unui agent economic

dintr-o altă ţară în schimbul unei sume de bani cu circulaţie pe plan
internaţional. Exportul are funcţia principală de a asigura piaţă de vânzare
pentru o parte din bunurile create în economia naţională, diminuând
 corespunzător consumul final.
Importul reprezintă o cumpărare de bunuri economice de la un agent
economic din altă ţară, în schimbul unei sume de bani convenite. Astfel,
importul contribuie la sporirea de bunuri economice care intră în consumul
personal şi la asigurarea factorilor de producţie pe care importatorul nu-i
posedă sau are şanse de a-i crea cu efort exagerat.

COMERŢUL INTERNAŢIONAL reflectă totalitatea tranzacţiilor de export şi

de import. Acesta se măsoară cu ajutorul mai multor indicatori cum ar fi:
procentul exportului în totalul producţiei vândute a unei ţări; procentul
importului în totalul producţiei utilizată într-o ţară; procentul comerţul
internaţional în produsul intern brut (P.I.B.) sau în produsul naţional brut
(P.N.B.); volumul exportului sau importului pe locuitor ş.a.

Caracteristici ƒ Comerţul internaţional a evoluat în perioada contemporană, într-un ritm

mai mare, în comparaţie cu dinamica producţiei.
principale ale
ƒ Comerţul internaţional a înregistrat mutaţii calitative, structurale
comerţului însemnate, regăsite atât la export, cât şi la import.
internaţional ƒ Comerţul internaţional este influenţat din ce în ce mai mult de evoluţia
conjuncturii economiei internaţionale.
ƒ Comerţul internaţional se caracterizează prin derularea sa în proporţia cea
mai însemnată între ţările dezvoltate economic.
ƒ Comerţul internaţional cunoaşte forme noi de alianţe şi cooperări
internaţionale.

BALANŢA COMERCIALĂ reprezintă un tablou economico-statistic în care se

înregistrează şi se compară valoarea totală şi pe grupe de mărfuri a exportului şi
a importului unei ţări, pe o anumită perioadă, de regulă un an.
Forme ale 1) Excedentară (activă), atunci când valoarea exportului este mai mare
balanţei decât cea a importului, ţara respectivă realizând venituri suplimentare
în valută.
comerciale
2) Deficitară (pasivă), atunci când valoarea exportului este mai mică
decât cea a importului. Echilibrarea acestei balanţe se poate face prin
folosirea rezervelor valutare proprii sau prin credite externe
rambursabile.
3) Echilibrată este atunci când valoarea exportului este egală cu cea a
importului. Aceasta se poate realiza în fiecare an sau în mod cumulativ
pe mai mulţi ani.

Balanţa comercială este o componentă principală a balanţei de plăţi externe.

POLITICA COMERCIALĂ reprezintă ansamblul reglementărilor de natură

economico-juridică, administrativă, fiscală, bugetară, financiară, bancară,
valutară ş.a., adoptate de stat pentru extinderea sau diminuarea schimburilor
externe şi protejarea economiei naţionale de concurenţa străină. Această politică
este un segment important al politicii economice a unei ţări, privind relaţiile ei
economice internaţionale

Forme ale politicii comerciale

POLITICA VAMALĂ reprezintă ansamblul dispoziţiilor legale referitoare la

intrarea şi ieşirea bunurilor economice într-o ţară sau dintr-o ţară; ea este o
componentă importantă a politicii comerciale promovate de un stat.
Instrumentul principal, legal şi eficient pentru înfăptuirea politicii vamale sunt
taxele vamale.

Taxele vamale reprezintă un tip specific de impozite indirecte ce se percep

asupra bunurilor economice care formează obiectul comerţului internaţional,
în special al importului. Ele se aplică mărfurilor care trec frontierele vamale
ale unei ţări, constituind o sursă de natură fiscală la bugetul ţării, influenţând
direct preţul bunurilor care circulă în comerţul internaţional. Ca o pârghie a
politicii comerciale, taxele vamale restricţionează sau stimulează schimburile
comerciale internaţionale.
 POLITICA COMERCIALĂ NETARIFARĂ reprezintă ansamblul
instrumentelor, reglementărilor şi măsurilor publice sau private menite să
restricţioneze comerţul internaţional în scopul protejării pieţei interne de
concurenţa străină sau să contribuie la echilibrarea balanţei de plăţi externe.

POLITICA COMERCIALĂ PROMOŢIONALĂ ŞI DE STIMULARE

reprezintă ansamblul instrumentelor şi măsurilor publice şi private menite să
stimuleze exporturile unei ţări. Aceste instrumente şi măsuri se înfăptuiesc în
două direcţii: măsuri promoţionale şi măsuri de stimulare a exporturilor.

CLAUZA NAŢIUNII CELEI MAI FAVORIZATE reprezintă acea

prevedere înscrisă, de regulă, în tratatele de comerţ şi navigaţie sau în
acordurile comerciale şi de plăţi, potrivit căreia părţile semnatare se obligă
să-şi acorde reciproc toate avantajele pe care le-au acordat sau le vor acorda
în viitor ţărilor terţe în domeniul relaţiilor comerciale.

Eficienţa Pe termen scurt, eficienţa demonstrează modul în care ea îşi îndeplineşte

funcţia de menţinere a unei situaţii economice sau de a contribui la asigurarea
comerţului
echilibrului între cererea şi oferta agregate de bunuri economice.
exterior Eficienţa activităţii de comerţ internaţional, este cu atât mai mare cu cât
agenţii economici obţin mai multă valută din export, cu ajutorul căreia pot să
importe bunuri economice necesare.

Pe termen mediu şi lung, eficienţa comerţului internaţional are o sferă mai

cuprinzătoare deoarece reflectă efectele totale asupra evoluţiei de ansamblu a
economiei unei ţări, aflată în echilibru dinamic. Aceasta înseamnă că, prin
influenţele sale multiple, comerţul internaţional schimbă componenţa
materială a indicatorilor de rezultate macroeconomice, cum ar fi produsul
global brut (PGB); de asemenea, comerţul internaţional influenţează ritmul de
creştere al produsului naţional net (PNN), precum şi expresia monetară a
acestuia.
23.3. PIAŢA VALUTARĂ. BALANŢA DE PLĂŢI EXTERNE. PIAŢA VALUTARĂ DIN
ROMÂNIA

PIAŢA VALUTARĂ SAU A SCHIMBURILOR VALUTARE reprezintă

totalitatea tranzacţiilor de vânzare-cumpărare de diferiţi bani naţionali, inclusiv
reglementările şi instituţiile aferente. Această piaţă se realizează oriunde se
întâlnesc cererea şi oferta de bani naţionali, având rolul să atragă mijloacele de
plată internaţionale sub formă de bancnote, monede divizionare, instrumente de
plată şi de credit emise în monedă străină.

Pieţele valutare naţionale, privite în totalitate şi interdependenţa lor, formează

PIAŢA INTERNAŢIONALĂ VALUTARĂ.

Pe piaţa valutară acţionează mai mulţi subiecţi care se numesc operatori şi se

grupează, de regulă, pentru înţelegerea fenomenului valutar, în două grupe :
a) subiecţi care generează cerea şi oferta de valută (agenţi economici, ca
operatori comercianţi ce realizează activităţi de comerţ internaţional,
investitori de capital, subiecţi ai pieţei muncii, persoane fizice sau
juridice ca operatori speculatori);
b) b) subiecţi care concentrează cererea şi oferta de valută stabilesc
cursul de schimb, efectuează tranzacţii cu valute (banca de emisiune,
bursa valutară, brokerii, băncile comerciale, casele de schimb valutar
ş.a.)
Piaţa valutară are ca obiect un ansamblu de fluxuri cum ar fi: vânzarea-
cumpărarea de valute convertibile; schimbarea unei valute efective pe valută în
cont sau invers; vânzarea-cumpărarea de efecte de comerţ exprimate în EURO,
pe efecte exprimate în valută aflată în cont etc.

Cererea şi oferta de valută se constituie pe baza unor procese specifice ce ţin

de evoluţia economiilor naţionale şi a relaţiilor economice internaţionale. Ele
îşi au sorgintea în funcţiile banilor şi în mecanismul de acţiune a sistemului
economico – valutar.
 CEREREA DE VALUTĂ exprimă nevoia de valută ce poate fi satisfăcută prin
actele de cumpărare în conformitate cu normele pieţei valutare şi cu mişcarea
cursului de schimb.

OFERTA DE VALUTĂ exprimă disponibilităţile valutare care pot fi vândute,

în condiţiile unui anumit curs de schimb.

Mecanisme ale Mecanismul pieţei valutare reprezintă ansamblul de norme, principii,

pieţei valutare operaţiuni, cursuri şi instrumente interdependente care servesc la corelarea
intereselor purtătorilor cererii şi ale purtătorilor de valută, în timp şi spaţiu.
Acest mecanism este influenţat substanţial de convertibilitatea internaţională a
monedelor naţionale.

CONVERTIBILITATEA reprezintă dreptul rezidenţilor şi nerezidenţilor de a

schimba moneda naţională cu altă monedă străină, în mod liber prin vânzarea-
cumpărarea pe piaţă fără nici o restricţie.

Aceasta înseamnă că moneda convertibilă are proprietatea legală de a se schimba liber prin
vânzare-cumpărare pe piaţa valutară, nelimitat şi fără restricţii privind cantitatea schimbată,
scopul schimbului, adică pentru plăţi sau transferuri specifice tranzacţiilor comerciale ori
necomerciale, precum şi fără restricţii privind subiectul care realizează schimbul.

CURSUL VALUTAR reprezintă preţul unei monede naţionale sau

internaţionale exprimat într-o altă monedă naţională cu care se compară valoric
în anumite condiţii de spaţiu şi timp.

Cursurile valutare oscilează zilnic. O asemenea oscilaţie se relevă fie în

deprecierea unor valute, adică o pierdere a puterii de cumpărare, fie în
aprecierea unor valute, respectiv o creştere a puterii de cumpărare, ceea ce
influenţează evoluţia schimburilor economice internaţionale.
 REGIMUL VALUTAR cuprinde totalitatea măsurilor de ordin tehnico-valutar
şi a reglementărilor adoptate dintr-o ţară, cu privire la proprietatea asupra
valutei, la convertibilitatea monedei şi la organizarea şi funcţionarea pieţei
valutare.

Operaţiunile Operaţiunile pe piaţa schimburilor valutare, după conţinutul lor, sunt:

pe piaţa operaţiuni la vedere şi operaţiuni la termen. Acestea sunt cele mai numeroase
operaţiuni şi au multiple aspecte specifice, astfel încât în teoria şi practica
valutară
schimburilor valutare se apreciază că ar fi vorba chiar de două pieţe, una la
vedere şi alta la termen.

OPERAŢIUNI VALUTARE LA VEDERE (spot) constau în cumpărare sau

vânzare de valută ce trebuie schimbată, efectiv, în limitele de maximum 48 ore
lucrătoare din momentul încheierii tranzacţiei.

OPERAŢIUNI VALUTARE LA TERMEN (forward) reprezintă vânzarea şi

cumpărarea de valută ce se tranzacţionează la cursul stabilit în momentul
contractării şi se finalizează prin livrarea valutei şi plata ei la un termen ulterior
(scadenţă), mai mare de 48 de ore lucrătoare, fixat atunci când s-a încheiat
contractul.

BALANŢA DE PLĂŢI reprezintă un instrument economico-statistic în care se

includ şi se compară încasările şi plăţile realizate de o ţară, din relaţiile sale
economice, financiare şi monetare cu alte ţări, pe o anumită perioadă de timp,
de obicei un an.

DATORIA EXTERNĂ a unei ţări reprezintă împrumuturile primite de o ţară

sau de agenţi economici particulari, în cadrul interdependenţelor internaţionale,
precum şi alte obligaţii financiare, rezultate din globalizarea economică.

Datoria Gradul de îndatorare faţă de străinătate a ţărilor debitoare se determină prin

următorii indicatori: dimensiunea absolută a datoriei externe; dimensiunea
externă
medie a datoriei externe pe locuitor; raportul dintre datoria externă şi produsul
intern brut.
 Efortul valutar angajat de datoria externă a ţărilor debitoare se reflectă prin
mărimea absolută a serviciului datoriei externe (rambursarea creditelor şi plata
dobânzilor aferente) şi prin raportul dintre serviciul datoriei externe şi
încasările din exportul de bunuri materiale şi servicii.

AMORTIZAREA DATORIEI EXTERNE înseamnă rambursarea ei în

conformitate cu condiţiile convenite.

Piaţa valutară In România piaţa valutară se compune din :

1) piaţa valutară interbancară rezervată operaţiilor de vânzare-
din România
cumpărare de valută desfăşurate de persoane juridice;
2) piaţa caselor de schimb valutar rezervată operaţiunilor de vânzare-
cumpărare de valută, desfăşurate de persoane fizice.

Piaţa valutară interbancară reprezintă o piaţă continuă în care se efectuează

vânzări şi cumpărări de valute la vedere (spot) şi la termen (forward), contra
monedei naţionale, ca cursuri de schimb determinate liber de intermediari
autorizaţi de Banca Naţională să participe în nume şi cont propriu sau în
nume propriu şi în contul clienţilor.

23.4. INEGALITĂŢI ŞI DECALAJE ÎN ECONOMIA MONDIALĂ

INEGALITĂŢILE reprezintă relaţii cantitative, calitative şi structurale între

mărimi, entităţi, fenomene sau procese ce au dimensiuni, sfere de cuprindere,
intensităţi de manifestare diferite în timp şi spaţiu; ele se exteriorizează sub
diferite forme de decalaje economice.

DECALAJELE ECONOMICE sunt discrepanţe cantitative, calitative,

structurale între nivelurile şi intensităţile dezvoltării economice a ţărilor,
evaluate prin compararea indicatorilor de rezultate sau structurilor
macroeconomice.
Inegalităţi Sistemul indicatorilor dezvoltării umane” (Human Development Index
- HDI) cuprinde următoarele componente principale:
• longevitatea, măsurată prin speranţa medie de viaţă;
• cunoştinţele, măsurate prin numărul cunoscătorilor de
carte şi numărul anilor de şcolarizare;
• standardul de viaţă, exprimat prin produsul intern brut pe
locuitor.
În scopul aprofundării cunoaşterii ştiinţifice şi al măsurării veridice a
evoluţiei economice, decalajele se pot grupa în mai multe categorii
astfel:
¾ decalaje cantitative – discrepanţe numerice, de mărime între
indicatorii comparaţi;
¾ decalaje calitative – discrepanţele între laturile esenţiale ce
definesc indicatorii respectivi;
¾ decalaje absolute – discrepanţe între indicatori, manifestate prin
deosebiri comparabile în privinţa ponderii şi ritmurilor
înregistrate de indicatorii macroeconomici ce se compară.

Pentru obţinerea unor informaţii ample şi elevate, în analizele

Decalaje economice se mai folosesc şi alte categorii de decalaje:

¾ Decalajul recesionist reprezintă inegalitatea ce se determină ca diferenţă

între produsul intern brut actual (efectiv) şi produsul intern brut potenţial.
Acest decalaj este generat de şomajul ciclic, adică acela care se formează în
faza de recesiune (criză, depresiune) a ciclului economic sau care derivă
nemijlocit din diminuarea activităţii economice în anumite anotimpuri.

¾ Decalajul tehnologic reflectă inegalitatea în nivelul dezvoltării ştiinţei,

tehnicii şi tehnologiei, în gradul înzestrării tehnice a muncii, al utilării
producţiei cu tehnici şi tehnologii moderne, concretizate în mărimea
productivităţii sau randamentului înregistrat într-un anumit timp. De
asemenea, acest decalaj se manifestă între diferite firme privind nivelurile
eficienţei tehnologice, exprimate fizic sau eficienţei economice, exprimate în
termenii costurilor.

¾ Decalajul temporal (lag) reprezintă perioada dintre momentul elaborării şi

momentul în care un set de politici macroeconomice devin evidente,
incontestabile în viaţa economică a unei ţări. În cazul unei politici
macroeconomice de orice tip se armonizează mai multe decalaje cum sunt:
ƒ decalaje de recunoaştere, care relevă timpii utili pentru ca executivul
ţării să recepteze imperativul adoptării unei anumite politici
macroeconomice;
ƒ decalaje de decizie, care relevă timpii utili pentru ca executivul ţării
să conceapă şi să aplice o decizie referitoare la politica ce va fi
implementată;
ƒ decalaje de implementare, care relevă timpii utili pentru ca o politică
macroeconomică să fie efectiv transpusă în practică de către
executivul ţării, într-un anumit moment al ciclului electoral;
ƒ decalaje de efecte, care relevă timpii utili pentru evaluarea efectelor
proiectate.
Inegalităţile în Cauzele care generează interesul sporit pentru cunoaşterea şi folosirea
condiţiile informaţiilor despre inegalităţile economice pot fi sistematizate astfel:
contemporane • valoarea pe care participanţii la tranzacţii o atribuie
bunurilor pe care le schimbă este subiectivă şi inegală;
• valoarea pe care fiecare subiect o acordă bunului ce îl
doreşte este superioară valorii bunului la care este dispus
să renunţe;
• inegalităţile între indivizi cu privire la capacităţile fizice şi
intelectuale ale acestora;
• atitudinea faţă de risc şi poziţia pe piaţă a agenţilor
economici;
• capacitatea de negociere sau de impunere a condiţiilor de
schimb;
• corupţia aproape instituţionalizată, într-o serie de state, şi
gradul de apropiere a agenţilor economici de factorul
politic.
Inegalitatea economică, îndeosebi în repartizarea veniturilor, a devenit
o problemă globală a omenirii din cauze care ţin de: mecanismele
pieţei, implicit eşecurile ei; ratele diferite de creştere economică;
erodarea capitalului uman, mai ales prin şomaj; discrepanţele dintre
bogaţi şi săraci; subţierea clasei de mijloc; politici sociale inadecvate,
îndeosebi politici redistributive.

Forme ale Formele principale ale inegalităţilor sunt:

inegalităţilor • inegalităţi în interiorul ţărilor şi inegalităţi între ţări
(internaţionale);
• inegalităţi în venituri;
• inegalităţi în indicatori ai dezvoltării umane: rata natalităţii şi
mortalităţii, speranţa medie de viaţă;
• educaţia şi accesul la cultură,
• accesul la servicii de calitate;
• gradul de libertate economică şi/sau politică;
• transparenţa proceselor de guvernare;
• nivelul corupţiei şi/sau al economiei subterane;
• produsul intern brut pe locuitor etc.

Inegalitatea în Efectele inegalităţilor sunt deosebit de puternice deoarece diversele

forme ale lor se intersectează şi se intercondiţionează în permanenţă în
interiorul ţărilor plan naţional şi internaţional.

În interiorul ţărilor, relaţia dintre gradul de deschidere a ţării şi

inegalitatea din interiorul ei este controversată. Unii specialişti
descoperă o relaţie negativă (creşterea deschiderii determină reducerea
 inegalităţii), în timp ce alţi specialişti indică o relaţie pozitivă.
Diversele elemente ale deschiderii economiei (comerţ, migraţie, pieţe
de capital) par a avea efecte diferite asupra inegalităţii, greu de măsurat
cu precizie.
Teoria Stolper-Samuelson postulează faptul că deschiderea unei
economii prin liberalizarea comerţului are ca efecte creşterea cererii
pentru factorul de producţie abundent în această economie (dar rar în
economia mondială), rezultând o creştere a venitului acestui factor şi, în
mod similar, o reducere a cererii pentru factorul rar (dar abundent în
economia mondială), implicit a venitului acestuia. Într-un mediu
economic în care ar exista doar doi factori de producţie – pământ şi
muncă –, globalizarea economică manifestată prin convergenţa
preţurilor mărfurilor ar avea ca efect o reducere a inegalităţii
veniturilor. Astfel, veniturile muncitorilor ar creşte în zona unde
munca este abundentă, concomitent cu o reducere a veniturilor
proprietarilor de pământ în această zonă. Analog, veniturile
proprietarilor de pământ ar creşte în zona în care pământul este
abundent, iar veniturile muncitorilor s-ar reduce în această zonă.
Datele statistice din secolul XX şi începutul noului secol confirmă
această teorie. În SUA, forţa de muncă calificată este relativ abundentă,
în timp ce forţa de muncă necalificată este rară. Deschiderea către
comerţul internaţional a avut ca efect o creştere a venitului primei
categorii, concomitent cu o reducere a celei de-a doua.
Realitatea indică faptul că statele cu o deschidere largă către economia
mondială înregistrează niveluri scăzute de inegalitate. Desigur, este
greu de cuantificat cu exactitate o relaţie pozitivă între gradul de
Inegalitatea dintre integrare economică a unei ţări în economia mondială şi nivelul de
ţări inegalitate din această ţară; mai mult, cele mai “egalitare” ţări sunt
unele dintre cele care participă intens la procesul globalizării.

Într-o lume globalizată, inegalitatea se va păstra cu siguranţă.

Globalizarea nu va putea produce egalitate. Inegalitatea este însă mult
mai mare într-o lume parţial globalizată, decât într-una în care
integrarea economică va fi deplină.
Un alt aspect al inegalităţii dintre ţări ni-l oferă situaţia creşterii
economice din ultimul deceniu. Aceasta relevă faptul că cele mai mari
rate de creştere economică s-au înregistrat în zonele mai puţin
dezvoltate:
 Tabel nr. 3. Rata medie de creştere economică pe grade de dezvoltare şi regiuni, 1990-1999
Rata medie anuală de creştere a PIB/loc. 1990-1999
State în dezvoltare 3,2
Asia de Est şi Pacific 5,9
Asia de Sud 3,4
Africa Sub-Sahariană -0,4
Europa de Est şi CSI -3,4
OECD 1,5
Sursa: Human Development Report 2001, UNDP, 2001.

Se constată astfel faptul că o creştere a integrării în ultimii 10 ani, manifestată

prin apariţia unor forme incipiente de integrare economică, în America – atât
în nord, prin NAFTA, cât şi în partea Centrală şi de Sud, prin MERCOSUR
sau ANDEAN, în Asia – ASEAN, APEC, dar şi prin adâncirea şi lărgirea
integrării în spaţii deja consacrate, precum Europa, a avut efecte benefice, în
primul rând, asupra statelor în dezvoltare: rata medie anuală de creştere
economică a fost dublă faţă de cea a statelor dezvoltate; mai mult, unele state
din rândul celor în dezvoltare au intrat în clubul statelor dezvoltate în acest
interval.
Rezultă din toate acestea că inegalităţile au caracter permanent, ele trebuie
cercetate atent în funcţie de mişcarea generală a economiei mondiale.
Inegalităţile nu se confundă cu nedreptăţile, dar nici echitatea cu egalitatea
participării la distribuirea rezultatelor. Egalitatea şi dreptatea sunt
interdependente, dar ele nu trebuie confundate. Atacarea fără discernământ a
inegalităţilor riscă să producă mari nedreptăţi, tocmai în numele dreptăţii.
Asimilarea corectă a unor asemenea aspecte este benefică pentru elaborarea şi
înfăptuirea unor strategii globale privind inegalităţile în care să se aibă în
vedere atât conţinutul lor profund cât şi efectele multiple (cu favorabilităţi şi
limite) în ansamblul dinamicii ordinii economice mondiale.
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Colectivul Catedrei de Dicţionar de economie, Ediţia a III-a, Editura Economică,

Economie şi Politici Bucureşti, 2003
Economice

Anghelache, Gabriela Pieţele de capital şi tranzacţii bursiere, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1997

Balsé, M., Benhamou, F., Histoire des pensée économicques, les Fondateurs, ediţia a II-
Chvance, B., Gélédan, A., a, Éditions Dalloz, Paris, 1993
Léobal, J., Lipietz, A,

Bran, P. Relaţii financiare şi monetare internaţionale, Editura

Economică, Bucureşti, 1997

Cline, William R. Trade and Income Distribution, Institute for International

Economics, November 1997

David, N. H. Economics, Irwin, Homewood, II 60430, Boston, 1989

Dobrotă, Niţă (coord.) Liberalizarea schimburilor economice externe – Avantaje şi

riscuri pentru România, Editura Economică, Bucureşti, 2003

Drucker, Peter Realităţile lumii de mâine, Editura Teora, Bucureşti, 1999

Dumitrescu, Sterian, Bal, Economia mondială, Editura Economică, Bucureşti, 1999

Ana

Fischer, Stanley Globalization: Valid Concerns, Jackson Hole, Wyoming,

Federal Reserve of Kansas City Economic Symposium, 2000

Milton Friedman Capitalism şi libertate, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1995

Fukuyama, Francis Trust – virtuţile sociale şi crearea prosperităţii, Bucureşti,

Antet, 2000

Korten, C.D. Globalization and the Inequality of Nations, Cambridge,

NBER Working Paper No. 5098, April 1995

Marin, Dinu Ce este globalizarea?, Bucureşti, Editura Economică, 2001

Miron, Dumitru Stabilitate şi convergenţă în condiţiile lansării monedei unice

 europene, în Relansarea creşterii economice în România,
Editura Economică, Bucureşti, 2000

Negriţoiu, Mişu Salt înainte – Dezvoltarea şi investiţiile străine, Editura Pro &
Editura Expert, Bucureşti, 1996

Popa, Ioan Tranzacţii comerciale internaţionale, Editura Economică,

Bucureşti, 1997

Sută, N., Miron, D., Sută- Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane,
Selejan, S. Editura Eficient, 1997

Văcărel, Iulian Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

1992
 ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE

• Ce este economia mondială şi când s-a format ea?

• Sintetizaţi caracteristicile interdependenţelor internaţionale.
• Cum explicaţi raporturile dintre fluxurile economice internaţionale şi economia mondială?
• Care sunt trăsăturile fluxurilor economice internaţionale în perioada contemporană?
• Ce este circuitul economic mondial?
• Care este conţinutul comerţului internaţional şi cum se manifestă el în contemporaneitate?
• Ce este balanţa comercială şi cum se poate încheia aceasta?
• Cum se defineşte politica comercială şi ce forme are ea?
• Cum explicaţi caracteristicile comerţului exterior românesc actual?
• Ce sunt inegalităţile economice internaţionale?
• Explicaţi tendinţele dezvoltării economice inegale mondiale.
• Caracterizaţi piaţa valutară prin prisma specificităţii cererii şi ofertei de valută.
• Cursul valutar este un preţ cu o anumită specificitate?
• Cum se stabileşte cursul valutar?
• Explicaţi operaţiunile valutare la termen.
• Ce stă la baza diversităţii de credite care se practică în relaţiile internaţionale?
• Analizaţi formele datoriei externe în legătură cu disponibilităţile valutare ale unei ţări, şi cu
venitul naţional.
• Care este mecanismul pieţei interbancare şi al caselor de schimb în România?
• Ce caracteristici prezintă piaţa valutară în România?
• Analizaţi inegalităţile economice în interiorul unei ţări şi între ţări.