Vîrgă, D. (2016). Psihologia experimentala – de la teorie la practica (Ed.

a 5-a),
Ed. Universitatii de Vest, Timisoara

14. Designuri factoriale

Obiective:

1. Să distingem particularităţile designurilor factoriale;

2. Să înţelegem conceptul de interacţiune a variabilelor.

Cuvinte cheie:

design factorial, interacţiunea variabilelor independente, designuri factoriale mixte.

14.1. Definirea designului factorial

Designurile practice au mai multe variabile independente şi îşi propun să determine influenţa
fiecăreia dintre variabilele manipulate asupra variabilei dependente, dar şi efectul interacţiunii lor asupra
variabilei dependente analizate.

Un design factorial este un tip de design în care două sau mai multe variabile independente sunt
studiate în cadrul aceluiaşi experiment. Acest lucru se realizează, de obicei, prin combinarea factorială a
variabilelor. Combinarea factorială apare atunci când fiecare nivel al unei variabile independente este
combinat cu fiecare nivel al unei alte variabile independente. Un design factorial este o modalitate foarte
eficientă de realizare a unui experiment. Un experiment în care apar două variabile independente, de
exemplu, permite conducătorului experimentului determinarea efectului general al fiecărei variabile
independente (efectul principal al fiecărei variabile), dar şi interacţiunea dintre variabilele independente.
Există interacţiune atunci când efectul unei variabile independente diferă, în funcţie de nivelul celeilalte
variabile independente. Relevarea efectului interacţiunii dintre variabile este considerată o problemă
extrem de importantă în cercetarea experimentală pentru că ne apropie mai mult de complexitatea
realităţii. De obicei, variabilele independente sunt plasate într-o structură factorială pentru a uşura analiza.
Structurarea acestora poate fi simplă sau complexă în funcţie de numărul şi natura variabilelor alese. Cele
mai frecvente sunt planurile bi- şi tri- factoriale. Cel mai simplu design factorial este cel bifactorial (2x2),
care constă în manipularea a două variabile independente, fiecare luând două valori (sau având două
nivele).

Schema generală a acestui tip de design este următoarea:

Vîrgă, D. (2016). Psihologia experimentala – de la teorie la practica (Ed. a 5-a),
 Ed. Universitatii de Vest, Timisoara

Figura 14.1. Design factorial

unde:

X, Y - factorii de variaţie

x, y - modalităţile factorilor X, respectiv Y.

Rezultatele obţinute pe baza unor designuri factoriale au o mai mare validitate ecologică, adică
reflectă mai exact realitatea socială în care trăiesc subiecţii investigaţi.
Vîrgă, D. (2016). Psihologia experimentala – de la teorie la practica (Ed. a 5-a),
Ed. Universitatii de Vest, Timisoara
Exemplu:
(1) Un experiment de acest fel a fost realizat de Hyde & Jenkins (1973) pentru a ilustra relaţia dintre
adâncimea procesării şi intenţionalitatea învăţării sau memorării.
S-au oferit subiecţilor 24 de cuvinte cu o rată de prezentare de 3 sec./cuvânt. Prima variabilă
manipulată a fost gradul de adâncime a procesării care are două nivele. Astfel, un grup de subiecţi este
solicitat să anunţe dacă cuvântul întâlnit conţine litera „e” sau „g”. Al doilea grup trebuia să evalueze
pe o scală fiecare cuvânt în funcţie de dispoziţia plăcută pe care i-o provoacă. Cercetătorii au presupus
că evaluarea caracterului plăcut/neplăcut al unui cuvânt necesită un nivel mai adânc de procesare
decât sarcina de identificare a prezenţei unei anumite litere.
A doua variabilă manipulată experimental a fost caracterul învăţării: intenţionat şi neintenţionat
(accidental). Fiecare din cele două grupuri iniţiale a fost divizat în două subgrupe: unui subgrup i s-a
comunicat scopul real al experimentului, acela de a măsura performanţele mnezice, iar celuilalt
subgrup i s-a lăsat impresia că sarcina lor este doar de a lua decizii lexicale sau evaluări ale
dispoziţiei afective pe care o asociază cu un anumit cuvânt. Astfel, avem operaţionalizate cele două
nivele ale celei de-a doua variabile manipulate: învăţarea intenţionată şi neintenţionată.
Prin combinarea celor două nivele ale fiecărei variabile independente manipulate de experimentator
rezultă un plan factorial 2x2, deci cu patru condiţii (vezi tabelul nr. 14.1). În final, li s-a cerut tuturor
subiecţilor să reproducă cât mai multe dintre cuvintele prezentate.

Tabel nr. 14.1. Procentajul de cuvinte reamintite în experimentul lui Hyde & Jenkins (1973)
ÎNVĂŢAREA SARCINA

Procesare de adâncime Procesare de suprafaţă

 Intenţionată 68 39
Neintenţionată 69 43

Concluzia principală a experimentului este că adâncimea procesării este mai importantă decât
intenţionalitatea învăţării. Autorii au conchis că o motivaţie mai ridicată sau o învăţare intenţionată nu
îmbunătăţeşte, prin ea însăşi, performanţele de reproducere, ci doar în măsura în care ea este asociată
cu o prelucrare mai laborioasă a materialului de învăţat (Miclea, 1994).

Analiza designurilor factoriale cu două variabile independente implică trei potenţiale surse de
variaţie sistematică. Fiecare variabilă independentă poate produce un efect principal important şi, de
asemenea, poate exista interacţiune între cele două variabile. Rezultatele unui design factorial, care
implică cel puţin un nivel de măsură intermediar, pot fi descrise eficient prin raportarea performanţelor
medii, din cadrul fiecărei condiţii, definite de combinaţii ale nivelelor variabilelor independente (numite
celulele proiectului/design).
Vîrgă, D. (2016). Psihologia experimentala – de la teorie la practica (Ed. a 5-a),
Ed. Universitatii de Vest, Timisoara

14.2. Efectele de interacțiune

Pentru a explica efectele de interacţiune dintre variabilele independente, să luăm în considerare
designul factorial în care sunt implicate două variabile independente: (VI 1) dificultatea sarcinii şi (VI 2)
elementele care distrag atenţia (factori perturbatori). Să presupunem că primul factor, dificultatea sarcinii,
are doua nivele: scăzut şi ridicat. Să presupunem că al doilea factor, elementul perturbator, are de
asemenea două nivele: mic şi mare. Un design factorial ar necesita patru condiţii diferite, fiecare
reprezentând o combinaţie de nivele ale celor două variabile independente: o sarcină de dificultate
scăzută, în care elementul perturbator este mic, o sarcină de dificultate scăzută, în care elementul
perturbator este major, o sarcină de mare dificultate, în care elementul perturbator este scăzut, şi o sarcină
dificilă în care elementul perturbator este major.
Vîrgă, D. (2016). Psihologia experimentala – de la teorie la practica (Ed. a 5-a),
Ed. Universitatii de Vest, Timisoara

Astfel, acest design este un design factorial de tip 2X2.

Perturbare

Mică Mare

Dificultate Scăzută 40 30

Crescută 55 15
 Cel mai important efect şi cel care trebuie verificat mai întâi în analiza unui design factorial este
acela de a vedea dacă cele două variabile independente s-au combinat pentru a produce o interacţiune
semnificativă. Pentru aceasta datele trebuie procesate statistic, iar indicatorii statistici ce releva
interacţiunea să fie semnificativi statistic.

Prezenţa interacţiunii poate fi ilustrată şi prin prezentarea sub formă grafică a mediilor
experimentului. Liniile non-paralele din grafic sugerează că interacţiunea este prezentă; liniile paralele
indică lipsa interacţiunii. Totuşi sunt necesare teste statistice deductive pentru confirmarea prezentei
interacţiunii.

b1 b2
V

44
V

55
ăă

t
t
33
n
n
44
e
e

22
d
d
33
n
n

11
e
e
22
p
p

e
00
11
e

b1 b2
d

b1 b2
a
l
l 00 A1 A2 A1 A2 A1 A2 A1 A2
i
i

b
b
b1 b2
a
a

i
i 55
r
r

a
a

AA
AA

Figura 14.2. 1. Fără interacţiune 2. Cu interacţiune

Efectele principale (efectele independente ale fiecărei variabile independente) sunt, de asemenea,
prezentate într-un design factorial.

Din nou, testele deductive sunt necesare pentru confirmarea prezenţei efectelor principale.

Când se utilizează un design factorial şi nu apare nici un fel de interacţiune, ştim că efectele
fiecărei variabile independente pot fi generalizate pe nivelele celorlalte/celeilalte variabile independente.
Atunci când există interacţiune, se pot specifica, în mod clar, limitele generalizării unei concluzii. În cazul
unor interacţiuni, efectele variabilei independente sunt în aceeaşi direcţie, la fiecare nivel al celeilalte
variabile
Vîrgă, D. (2016). Psihologia experimentala – de la teorie la practica (Ed. a 5-a),
Ed. Universitatii de Vest, Timisoara

independente, dar mărimea efectelor diferă. De exemplu, media ipotetică găsită în exemplul de mai sus
arată o astfel de interacţiune: performanţele sunt mai slabe când factorul perturbator este mai mare, atât în
cazul sarcinilor dificile, cât şi în cazul celor mai puţin dificile, dar efectul perturbării este mult mai mare în
cazul sarcinilor dificile. Alte interacţiuni limitează şi mai mult posibilitatea de a generaliza o anumită
concluzie. În situaţia acestor interacţiuni, efectele unei variabile independente sunt opuse din punct de
vedere al direcţiei, la diferite nivele, în cazul celei de-a doua variabile independente.

Astfel, performanţele sunt mai bune în cazul sarcinilor dificile cu perturbări mici, dar
performanţele sunt mai slabe în cazul sarcinilor dificile cu perturbări majore.

[Notă: există o singură interacţiune posibilă într-un design cu doi factori. Descrierea acestei interacţiuni
poate să difere în funcţie de care efect al variabilei independente este accentuat.]

Posibilitatea interacţiunilor necesită extinderea definiţiei unei variabile independente pentru a le

include pe cele care influenţează comportamentul în mod direct (produc efecte principale) şi cele care
produc o interacţiune când sunt studiate în combinaţie cu o altă variabilă independentă. Interacţiunile care
pot apărea din cauza problemelor de evaluare (cum ar fi efectul de plafonare) nu trebuie confundate cu
interacţiuni care reflectă efectul real combinat a două variabile independente. Efectul de plafonare
reprezintă o problemă de măsurare deoarece cercetătorul nu poate evalua efectul unei variabile
independente sau a unei posibile interacţiuni, întrucât performanţa se află la nivele maxime (sau minime)
în orice condiţie experimentală.

14.3. Tipuri de designuri factoriale

Puterea analitica a designului factorial creşte atunci când nivele adiţionale ale uneia sau ale
ambelor variabile independente sunt incluse în design, realizând designuri cum ar fi cele de tipul 3 X 2, 3
X 3, 4 X 2, 4 X 3, şi aşa mai departe.

Există însă exemple semnificative de experimente care au designuri factoriale de tip 2x3 în studiul
memoriei.
(2) Într-o cercetare experimentală realizată de Miclea (1997) vizând analiza represiei în funcţie de
memoria implicită (MI, non-declarativă) şi de memoria explicită (ME, declarativă) s-au luat în studiu
48 de subiecţi. Acestora li s-a administrat o probă constând într-o listă de 30 de adjective, dintre care
10 aveau valenţă pozitivă (denotând trăsături de personalitate pozitive), 10 aveau valenţă negativă, iar
10 nicio valenţă (adică erau neutre). Fiecare adjectiv a fost citit o singură dată subiecţilor, cu o medie
de lectură de 4 sec./cuvânt. Pentru a preveni apariţia unei regularităţi în prezentarea stimulilor care ar
fi putut distorsiona rezultatele s-a recurs la contrabalansarea prezentării adjectivelor. De aceea,
adjectivele au fost prezentate în următoarea ordine:
pozitive—neutre—negative (+, 0, -),
negative—neutre—pozitive (-, 0, +),
neutre—pozitive—negative (0, +, -) ş.a.m.d.

Vîrgă, D. (2016). Psihologia experimentala – de la teorie la practica (Ed. a 5-a),

Ed. Universitatii de Vest, Timisoara
 Imediat după lectura celor 30 de itemi, subiecţii din lotul experimental au fost solicitaţi să reproducă
liber, în scris, cât mai multe dintre cuvintele auzite, într-un interval de 2 minute, astfel punându-se în
evidenţă memoria explicită (ME).
Apoi li s-a prezentat o listă cu secvenţe de litere care desemnau începutul unui cuvânt, pentru a amorsa
reactualizarea itemilor din memorie. Li s-a solicitat să completeze rădăcinile cuvintelor cu primul
cuvânt cu sens care le vine în minte şi se potriveşte secvenţei iniţiale (ca într-un test de asociaţii
libere), fără să li se indice o limită de timp. Astfel a fost pusă în evidenţă memoria implicită (MI).
Deci, au fost manipulate două variabile independente: memoria cu două nivele: explicită şi implicită şi
valenţa stimulilor verbali cu trei nivele: pozitivă, negativă şi neutră, rezultând un plan factorial 2x3
(vezi tabelul nr. 14.2.).

Tabelul nr.14.2. Planul experimental utilizat de Miclea (1997)

Valenţă item + - 0
Memorie

ME M1 M3 M5

MI M2 M4 M6

Principala concluzie a studiului este semnalizarea existenţei unui proces represiv care constă în
estomparea amorsajului semantic al itemilor cu valenţă negativă din memoria implicită.

Variabile independente adiţionale pot fi, de asemenea, incluse pentru a produce designuri cum ar
fi cele de tipul 2 X 2 X 2, 3 X 3 X 3, şi aşa mai departe. Experimentele care implică trei variabile
independente sunt extrem de eficiente. Ele permit determinarea efectelor principale ale fiecăreia din cele
trei variabile independente, cele trei interacţiuni în două sensuri ale celor trei variabile independente şi
interacţiunea simultană a celor trei variabile independente.

Variabilele dintr-un design complex factorial pot fi studiate folosind un design cu grupuri
independente, un design cu măsuri repetate sau ambele. Un design mixat se referă la un design complex
factorial în care se folosesc diferite designuri pentru diferite variabile independente. De exemplu, o
formulă generală de design ar fi design mixat dacă o variabilă de tip etichetă (designul cu grupuri
naturale) ar fi studiată cu o variabilă independentă manipulată folosind designul cu măsuri repetate
incomplet.

Un caz interesant al designurilor experimentale complexe este designul intra-grup factorial, în

care fiecare subiect este expus fiecărei variabile experimentale. Avantajele sale sunt: presupun puţini
subiecţi, deoarece fiecare subiect este trecut prin mai multe condiţii experimentale în timp ce designurile
inter-grup necesită câte două grupuri de subiecţi pentru fiecare condiţie experimentală. De asemenea,
 Vîrgă, D. (2016). Psihologia experimentala – de la teorie la practica (Ed. a 5-a),
Ed. Universitatii de Vest, Timisoara

designul intra-grup nu necesită adecvarea grupurilor experimentale şi de control, fiecare subiect fiind în
situaţie de autocontrol. Din punct de vedere statistic, variabilitatea este mai mică în cazul designurilor
intra grup decât în cazul designurilor inter-grup. Dezavantajul acestui tip de design este că nu poate fi
aplicat pentru orice experiment şi, în acelaşi timp, subiectul este afectat de învăţarea în timpul
experimentului (datorită sarcinilor repetitive) şi poate răspunde eronat pentru a-l satisface sau frustra pe
experimentator.
Un astfel de experiment a fost iniţiat în contextul în care psihologii au fost interesaţi de modalitatea în
care informaţia este codată şi recodată în memorie după ce este percepută. Într-o serie de experimente
realizate de Posner şi colaboratorii săi (1969), s-a fundamentat ideea că subiecţii îşi formează iniţial
un cod vizual şi apoi un cod verbal. Continuând aceste experimente, Solso şi Short (1979) au realizat
un experiment cu design intra-grup folosind coduri de culoare.
În acest experiment, subiecţilor li s-a prezentat un pătrat colorat în combinaţie fie un cuvânt asociat cu
o culoare (P-A), fie cu numele culorii (P-C), fie cu un alt pătrat colorat (P-P). Cel de-al doilea stimul
era prezentat fie simultan cu primul, fie după 500 msec. (1/2 sec.) sau după 1500 msec. (1 1/2 sec).
Subiecţilor li s-a cerut să răspundă cât mai repede posibil, prin apăsarea unui buton, dacă doi stimuli
(pătrat colorat şi al doilea stimul) se potriveau. S-a prezentat un număr egal de stimuli secundari
nepotriviţi pentru a se asigura că subiecţii reacţionează în mod real la sarcină. S-a înregistrat timpul
de reacţie la fiecare prezentare a stimulilor pentru fiecare subiect.
De exemplu, într-o serie de încercări, un subiect vede un pătrat roşu şi, după 500 msec., cuvântul
„sânge”, care, fiind o asociere corectă, ar trebui să producă un răspuns de potrivire. În a doua
încercare, acelaşi subiect poate vedea un pătrat verde simultan cu cuvântul „verde” care reprezintă, de
asemenea, o potrivire. În a treia serie de încercări, aceluiaşi subiect i se prezintă un pătrat albastru
urmat de un pătrat verde după 1500 msec., care este un caz de nepotrivire.

Designul este de tip intra-grup factorial de forma 3x3x2 în care prima variabilă manipulată este
modul de asociere a stimulilor cu trei modalităţi: pătrat colorat-cuvânt asociat culorii (P-A) pătrat colorat
numele culorii (P-C), pătrat colorat-alt pătrat colorat (P-P). A doua variabilă manipulată a fost intervalul
de prezentare a stimulilor, având, de asemenea, trei modalităţi: 0 sec. (simultan), 500 msec. şi 1500 msec.
A treia variabilă manipulată a fost gradul de potrivire a stimulilor care a avut două nivele: potrivire (de
exemplu, roşu-sânge) şi nepotrivire (de exemplu, roşu-albastru).
Rezultatele au indicat că, iniţial, subiecţii au răspuns cel mai repede în cazul perechilor
culoare-culoare şi cel mai lent în cazul perechilor culoare-cuvânt asociat culorii (roşu-sânge, de. ex.).
Dar, cu cât intervalul dintre stimuli se măreşte spre 1500 msec., timpul de reacţie în găsirea asociatului
(sânge) creşte semnificativ, astfel încât timpii de reacţie pentru toate cele trei grupe sunt similari.
Autorii au interpretat rezultatele în termenii dezvoltării paralele de coduri de culoare.

Există situaţii specifice acestor tipuri de design, şi anume designurile factoriale mixte în care
variabila dependentă este pusă în relaţie:
 ∙ cu una sau mai multe variabile independente manipulate
Vîrgă, D. (2016). Psihologia experimentala – de la teorie la practica (Ed. a 5-a),
Ed. Universitatii de Vest, Timisoara

∙ cu o variabilă clasificatoare, de tip etichetă (vârstă, sex, nivel de pregătire ş.a.) care nu face obiectul
manipulării. De aceea, relaţia dintre variabila clasificatoare şi variabila dependentă nu este o
relaţie cauzală, ci de simplă covarianţă.

Avantajele acestui tip de design sunt certe căci se sporeşte astfel senzitivitatea variabilei
dependente faţă de variabila independentă manipulată şi oferă informaţii despre gradul de generalitate a
rezultatelor obţinute (Radu,1993).
Pentru ilustrarea acestui tip de design, într-o cercetare s-au urmărit efectele vârstei asupra
performanţelor cognitive. Performanţa memoriei a fost investigată pe trei grupuri de vârste diferite
(variabilă etichetă), respectiv de 17 ani, 40 de ani şi 70 de ani. S-a proiectat un experiment în care
subiecţii din fiecare categorie de vârstă sunt împărţiţi aleator în două grupuri dintre care unul
receptează cuvinte la viteza normală de expunere şi celălalt, la jumătate din viteza normală (mai
repede), unde viteza de expunere a cuvintelor este variabila independentă manipulată. Măsurarea
răspunsurilor se face prin înregistrarea numărului de itemi recunoscuţi într-o probă de recunoaştere
liberă.

Designurile factoriale sunt esenţiale pentru rezolvarea contradicţiilor care apar atunci când din
două experimente în care este implicată aceeaşi variabilă independentă rezultă concluzii diferite.
Cercetătorii pot descoperi sursa descoperirilor contradictorii utilizând un design factorial în care atât
variabila independentă iniţială, cât şi variabila independentă care este considerată a fi cauza concluziilor
discrepante sunt manipulate în acelaşi experiment.
Să presupunem, de exemplu, că cercetătorul A testează studente pe baza variabilei X, în timp ce,
cercetătorul B testează studenţi pe baza variabilei X. Daca efectul variabilei X diferă la cele două
experimente, ar putea fi utilă studierea variabilei X şi a variabilei gen (masculin şi feminin) simultan,
într un singur experiment cu un design complex. Dacă genul este cauza concluziilor discrepante, se va
găsi o interacţiune la nivelul designului factorial şi limitele generalizării de la nivelul variabilei X vor
fi stabilite.

Designurile factoriale joacă un rol important în testarea predicţiilor rezultate din teorii
psihologice şi pot fi foarte utile în rezolvarea problemei efectuării de raţionamente cauzale bazate pe
designurile cu grupuri naturale.

Metodele de calcul asociate cu ANOVA pentru un design factorial depind de tipul de design
factorial utilizat (vezi, de exemplu, Keppel, 1991; Sava, 2004). Indiferent de tipul de design factorial
utilizat, cercetătorul va trebui să raporteze mai mult decât efecte principale şi interacţiuni. De exemplu,
dacă interacţiunea dintr-un design factorial se dovedeşte a fi semnificativă din punct de vedere statistic,
sursa acesteia poate fi localizată analizând efectele principale simple şi apoi comparaţiile simple. În cazul
în care nu există interacţiune, efectele principale ale fiecărei variabile independente pot fi analizate mai
departe, folosind comparaţii analitice.

14.4. Aplicaţii
Citiţi cu atenţie următoarele descrieri de studii psihologice şi răspundeţi la întrebările ce urmează.
Vîrgă, D. (2016). Psihologia experimentala – de la teorie la practica (Ed. a 5-a),
Ed. Universitatii de Vest, Timisoara

Problema 1
Rezultatele studiilor indică faptul că indivizii deprimaţi nu fac atribuiri cauzale pentru evenimente
în acelaşi fel ca indivizii care nu sunt deprimaţi. Rodman şi Burger (1995) au investigat dacă indivizii
deprimaţi ar prezenta o înclinare spre „atribuire defensivă”. Această înclinare apare când oamenilor li se
cere să atribuie responsabilitatea unui accident care are consecinţe grave sau uşoare pentru o victimă.
Cercetătorii au prezentat unor studenţi nedeprimaţi, uşor deprimaţi şi deprimaţi o descriere a unui accident
care avea consecinţe grave sau uşoare.

Iniţial, 120 de indivizi au primit Inventarul de depresie Beck (BDI) pentru evaluarea nivelului
depresiei; 56 de persoane (30 bărbaţi şi 26 femei) au fost selectate pentru studiu pe baza rezultatelor BDI.
Au fost repartizaţi în trei grupuri: nedeprimaţi, uşor deprimaţi, deprimaţi. Participanţilor li s-a cerut să
citească descrierea unui accident între trei maşini ca şi cum ar fi fost membrii unui juriu. Descrierea
accidentului „a fost scrisă în aşa fel încât toţi cei trei şoferi să aibă un rol, dar să şi permită perceperea
unor variabile incontrolabile”. Jumătate din participanţii din fiecare grup au primit descrierea unui
accident cu consecinţe uşoare (de exemplu, „şoferul avea tăieturi şi zgârieturi minore”) şi jumătate au
primit o descriere cu consecinţe grave (de exemplu, „şoferul era în stare critică, având lovituri la cap”).
După citirea descrierilor accidentelor, participanţilor li s-a cerut să împartă responsabilitatea accidentului
(100%) în patru categorii: fiecare din cei trei şoferi şi „circumstanţe imposibil de controlat”. ANOVA 2 X
3 a dovedit o interacţiune semnificativă între gravitatea accidentului şi nivelul depresiei pentru variabila
dependentă cheie: a responsabilităţii atribuite factorilor incontrolabili. O serie de comparaţii analitice a
arătat că indivizi nedeprimaţi au atribuit o responsabilitate mult mai mică factorilor incontrolabili în cazul
accidentului grav decât în cazul celui mai puţin grav (efectul atribuirii defensive), indivizii uşor deprimaţi
nu prezentau diferenţe în gradul atribuirii responsabilităţii, în timp ce indivizii deprimaţi au atribuit o
responsabilitate mai mare factorilor incontrolabili în cazul accidentului grav decât în cazul celui mai puţin
grav (p <. 10). Aceste descoperiri sunt compatibile cu rezultatele studiilor anterioare care dovedeau că
indivizii deprimaţi şi nedeprimaţi sunt diferiţi prin maniera în care realizează atribuiri cauzale.

Întrebări:

1. BDI a fost iniţial proiectat pentru a fi utilizat în cazul persoanelor bolnave, dar a fost folosit şi în
cazul studenţilor. Le cere persoanelor să indice gradul în care prezintă 21 de diferite simptome ale
depresiei. Pentru a găsi suficienţi indivizi deprimaţi în rândul studenţilor, Rodman şi Burger au
 trebuit să administreze BDI mai multor studenţi (120) decât cei testaţi în cadrul experimentului
(56). Doar 16 studenţi au îndeplinit criteriul „depresiei” la BDI; cei 20 de studenţi cu cel mai mic
rezultat la BDI au fost incluşi în grupul de nedeprimaţi şi 20 de studenţi cu rezultate ce se
încadrau între rezultatele celor deprimaţi şi nedeprimaţi au fost încadraţi în grupul celor uşor
deprimaţi. Luând în considerare aceste elemente, comentaţi critic validitatea externă a
rezultatelor.
Vîrgă, D. (2016). Psihologia experimentala – de la teorie la practica (Ed. a 5-a),
Ed. Universitatii de Vest, Timisoara

2. Bazându-vă pe citirea rezumatului articolului, identificaţi cel puţin trei factori care au fost menţinuţi
constanţi pe parcursul condiţiilor.

3. Experimentul a fost un design complex care implică doi factori. Clasificaţi fiecare din cele două
variabile independente în variabila manipulată sau nemanipulată (de exemplu, diferenţe
individuale) şi explicaţi clasificarea dvs.

4. Datele din tabelul nr. 14.3. sunt fictive dar se aseamănă cu datele obţinute de Rodman şi Burger.
Faceţi un grafic (cu nivelul depresiei pe axa orizontală) din care să reiasă aceste rezultate.

TABEL nr. 14.3. Media procentajului responsabilităţii accidentului atribuită factorilor incontrolabili.
Nivelul depresiei

Accident nedeprimat uşor deprimat deprimat

grav 7.00 14.00 17.00

uşor 30.50 16.50 4.00

Problema 2
Un psiholog studiază performanţele memoriei ca funcţie a coerenţei naraţiunii, în cazul subiecţilor
elevi în clasa a II-a şi a VI-a. Mai precis, sunt pregătite două tipuri de povestiri care sunt identice, cu
excepţia faptului că evenimentele dintr-o poveste sunt ordonate logic, conform unei teorii a organizării
memoriei, în timp ce în a doua povestire evenimentele sunt în aşa fel aranjate, încât firul normal este
întrerupt. Cercetătorul consideră că acei copii care sunt mai mici îşi vor aminti mai puţine lucruri decât cei
mai mari, iar povestirea cu firul logic întrerupt va fi mai greu de reţinut decât cea logică. Totuşi, se prevede
o interacţiune. Cercetătorul crede că efectul variabilei povestire va fi mai slab printre copiii mai mari decât
printre cei mici. Patruzeci de copii de clasa a II-a şi 40 de clasa a VI-a sunt distribuiţi aleator celor două
tipuri de povestiri. Astfel, există câte 20 de copii testaţi în cadrul fiecărei celule a designului complex.
Copii sunt testaţi individual, povestirile fiind prezentate oral, cu ajutorul unui casetofon. Înregistrările sunt
efectuate de un povestitor profesionist. Copiilor li se cere să-şi amintească povestea şi să o redea oral după
încheierea ei , evaluându-se memoria pe o scală de măsură de tip interval în aşa fel încât această măsură se
presupune că este de încredere şi validă. Rezultatele pot varia între 0 şi 100.

Întrebări:

Răspundeţi cu Adevărat sau Fals:

Vîrgă, D. (2016). Psihologia experimentala – de la teorie la practica (Ed. a 5-a),
Ed. Universitatii de Vest, Timisoara

Experimentul poate fi descris ca fiind design complex 2 X 2.

Una din variabilele independente este o variabila de tip etichetă.
Una din variabilele independente este manipulată prin măsuri repetate

Două efecte principale sunt prevăzute de cercetător.

Problema 3
Un cercetător decide să copieze experimentul descris în Problema 2. Totuşi, el mai adaugă o a
treia variabilă la designul complex: lungimea povestirii. Mai precis, utilizează povestiri de aceeaşi
lungime ca şi în experimentul iniţial, dar pregăteşte povestiri similare în conţinut dar cu o treime mai
lungi. Făcând acest lucru, speră să evite efectul de celulă în memoria copiilor de clasa a VI-a. Pentru a
testa copii în mod eficient, jumătate din participanţii la acest experiment sunt testaţi şi la povestirea
încurcată cât şi la cea logică, folosind lungimea iniţială a povestirii, în timp ce jumătate sunt testaţi pe
ambele tipuri de povestiri, folosind varianta mai lungă. Examinatorul testează 80 de copii ( 40 în clasa a
II-a şi 40 în clasa a VI-a) care nu făceau parte din experimentul iniţial. Alte proceduri şi măsuri sunt
aceleaşi cu cele utilizate în experimentul original.

Întrebări:
1. Identificaţi cele trei variabile independente şi nivelele fiecăreia.
2. Este această copie un design factorial mixt? Explicaţi.
3. Necesită contrabalansare variabila tipul povestirii?
4. Câţi copii vor fi testaţi pentru fiecare lungime a povestirii?
5. Câţi copii vor fi testaţi la fiecare nivel al tipului povestirii (întreruptă şi neîntreruptă)?

Problema 4
Un psiholog specialist în olfacţia sugarilor vrea să afle dacă mirosul mamei, despre care se ştie că
este discriminat rapid (între 6 şi 18 zile) poate alina comportamentul bebeluşului. În acest scop măsoară
timpul în care au adormit după supt 6 bebeluşi de 6 zile, de 12 zile şi de 18 zile. Se efectuează trei
măsurători pentru fiecare bebeluş: după ce i se pune în pătuţ un tricou purtat de mamă, un tricou purtat de
mama unui alt copil de aceeaşi vârstă sau nici un tricou (ordinea fiind aleatoare pentru fiecare bebeluş).

1. Care sunt variabilele independente în acest experiment?

2. Analizaţi-le pe rând. Este aceasta o variabilă cantitativă sau calitativă? Este o variabilă manipulată
sau este una de tip etichetă?
3. Ce valori ale variabilei independente sunt folosite în acest studiu?
4. Care este variabila dependentă?
Vîrgă, D. (2016). Psihologia experimentala – de la teorie la practica (Ed. a 5-a),
Ed. Universitatii de Vest, Timisoara

5. Aceasta este una cantitativă sau calitativă?

6. Ce tip de design are la bază cercetarea? Realizaţi-l.

Problema 5

O echipă de psihopedagogi vor să afle cum pot fi motivaţi elevii ca să obţină rezultate bune la
dictare. În acest scop, 12 copii de clasa a III-a sunt supuşi următoarei experienţe: o treime primesc
indicaţii foarte stricte, care promit sancţiuni puternice în caz de greşeli, a doua treime primesc indicaţii
mult mai blânde, iar a treia nu primesc nici o indicaţie. Pentru a analiza efectul naturii dictării, toţi copii
scriu după trei dictări: o dictare clasică, un cântec care le place şi o poezie care au învăţat-o recent.
Psihopedagogii notează numărul de greşeli ale fiecărui elev.

1. Care sunt variabilele independente în acest experiment?

2. Analizaţi-le pe rând. Este aceasta o variabilă cantitativă sau calitativă? Este o variabilă manipulată
sau este una de tip etichetă?
3. Ce valori ale variabilei independente sunt folosite în acest studiu?
4. Care este variabila dependentă?
5. Aceasta este una cantitativă sau calitativă?
6. Ce tip de design are la bază cercetarea? Realizaţi-l.

Problema 6
David şi Szentagotai (2009) şi-au propus să investigheze măsura în care încercarea de a elimina
un gând cu relevanţă personală şi valenţă emoţională negativă se asociază cu efecte diferite la un lot de
persoane depresive, comparativ cu un lot de participanţi non-clinici. S-a pornit de la premisa că depresia
se asociază cu o capacitate redusă de eliminare a gândurilor cu valenţă negativă. Pentru verificarea
ipotezei s
a procedat iniţial cu măsurarea nivelului de depresie a participanţilor la studiu. După aceasta, participanţii
au fost împărţiţi în 2 grupuri: un grup de participanţi depresivi şi un grup de participanţi non-depresivi. În
continuare, fiecare din cele 2 grupuri au fost împărţite în alte două grupuri pentru desfăşurarea sarcinii de
eliminare a gândurilor cu valenţă negativă, unde jumătate din participanţi au avut sarcina de a încerca să
elimine gândurile supărătoare care le vin în minte, în timp ce cealaltă jumătate a avut sarcina de a se gândi
la orice doresc, inclusiv la gânduri supărătoare care le vin in minte. Pe parcursul sarcinii subiecţii au notat
toate gândurile care le vin în minte. La sfârşit, cercetătorii au calculat frecvenţa de apariţie a gândurilor cu
valenţă negativă la participanţii din lotul clinic şi la cei din lotul nonclinic, în funcţie de cele 2 situaţii: de
eliminare a gândurilor negative sau nu.
Vîrgă, D. (2016). Psihologia experimentala – de la teorie la practica (Ed. a 5-a),
Ed. Universitatii de Vest, Timisoara

1. Care sunt variabilele independente în acest experiment?

2. Analizaţi-le pe rând. Este aceasta o variabilă cantitativă sau calitativă? Este o variabilă manipulată
sau este una de tip etichetă?
3. Ce valori ale variabilei independente sunt folosite în acest studiu?
4. Care este variabila dependentă?
5. Aceasta este una cantitativă sau calitativă?
6. Ce tip de design are la bază cercetarea? Realizaţi-l.

Problema 7
În cercetarea de faţă Sprafkin, Liebert şi Poulos (1975) au evaluat măsura în care programele de
televiziune pot facilita comportamentul altruist la copii. Pentru testarea ipotezei 15 băieţi şi 15 fete au
participat la cercetare. Au fost împărţiţi în 3 grupuri. Primul grup a vizionat un episod din serialul Lassie
care include un exemplu al unui băiat care ajută, în condiţii excepţionale, un câine. Al doilea grup a
urmărit un episod neutru din Lassie, în timp ce al treilea grup a urmărit un episod din serialul de comedie
The Brady Bunch. Efectele vizionării celor 3 filmuleţe au fost măsurate prin prezentarea unei situaţii care
necesita ca aceşti copii să aleagă între continuarea unui joc care le făcea plăcere şi ajutarea unor căţeluşi
care sufereau. Copii care au fost expuşi la programul Lassie cu scena în care băiatul ajuta câinele au
acordat ajutor într-o proporţie semnificativ mai mare, comparativ cu cei care au vizionat celelalte
programe.

1. Care sunt variabilele independente în acest experiment?

2. Analizaţi-le pe rând. Este aceasta o variabilă cantitativă sau calitativă? Este o variabilă manipulată
sau este una de tip etichetă?
3. Ce valori ale variabilei independente sunt folosite în acest studiu?
4. Care este variabila dependentă?
5. Aceasta este una cantitativă sau calitativă?
6. Ce tip de design are la bază cercetarea? Realizaţi-l.