1

PAJIȘTILE ALPINE
- REFERAT -

În Europa există mai multe lanţuri muntoase importante, care se întind în majoritatea ţărilor. Pe
teritoriul UE, șapte dintre cele mai lungi și mai înalte lanţuri muntoase au fost incluse în regiunea
biogeografi că alpină.
În Europa există mai multe lanţuri muntoase importante, care se întind în majoritatea ţărilor. Pe
teritoriul UE, șapte dintre cele mai lungi și mai înalte lanţuri muntoase au fost incluse în regiunea
biogeografi că alpină.Din această regiune fac parte Alpii, care sunt situaţi în centrul Uniunii Europene,
Apeninii, care formează coloana vertebrală a Italiei, Pirineii, la graniţa dintre Spania și Franţa, Munţii
Scandinaviei, care se întind în Suedia, Finlanda și Norvegia, și Carpaţii, dispușisub formă de arc din
Slovacia până în România. Odată cu aderarea Bulgariei la UE în 2007, regiunii alpine i s-au adăugat două
noi lanţuri muntoase: Munţii Balcani și Munţii Rodopi.Indiferent de poziţia lor geografi că, toate lanţurile
muntoase se caracterizează printr-un climat relativ aspru și rece, altitudini mari și o topografi e adesea
variată, complexă. Pădurile și fâneţele seminaturale acoperă pantele joase, însă, pe măsură ce altitudinea
crește și scade temperatura, copacii devin din ce în ce mai rari, cedând, în cele din urmă, locul pajiștilor
alpine, zonelor pustii și mlăștinoase și tufărișurilor. În vârf, printre stânci și zăpadă, vegetaţia se reduce la
doar câteva specii de plante foarte adaptate la astfel de condiţii extreme. 1
Primele studii originale privitor la pajiști sub aspectul fitocenologic și economic sunt cele efectuate
de I. Safta , considerat pe bună dreptate inițiatorul cercetării pratologice din România. Astfel, în vasta sa
lucrare „Cercetări geobotanice asupra pășunilor din Transilvania” elaborată pe baza studiilor întreprinse
timp de 6 ani (1937-1942) autorul a cercetat un număr de 800 de pășuni răspândite de la câmpie și până în
etajul alpin. S-au descris și caracterizat cele mai importante tipuri de pajiști din acest areal. De remarcat că
în acest studiu, autorul nu s-a rezumat numai la o descriere floristică foarte detaliată a pajiștilor, ci leagă
vegetația acestora de condițiile staționare, facând o clasificare fitosociologică-tipologică și o caracterizare a
acestora pentru nevoile producției. 2
Asociațiile de rogoz pitic ( Kobresia myosuroides) și Oxytropis carpatica sunt răspândite în etajele
subalpin și alpin, la altitudini de 1850–2500 m, din Carpații Meridionali: Munții Bucegi, Munții Piatra
Craiului, Munții Făgăraș, Munții Retezat. Se pot întâlni pe creste și muchii, acolo unde zăpada este

1
https://ec.europa.eu/environment/nature/info/pubs/docs/biogeos/Alpine/KH7809637ROC_002.pdf
2
https://sropaj.ro/index.php/ro/cercetare
 2

spulberată de vânt din locuri puternic vântuite în timpul iernii, pe calcare, gresii, conglomerate. În aceste
zone, profilul de sol prezintă orizonturi puțin diferențiate.
Stratul ierbos: gruparea prezintă un caracter mezoxerofit, reflectat și prin lipsa oligotermelor care
nu suportă uscăciunea.
Speciile cele mai frecvente sunt: Festuca supina, Festuca glacialis, Silene acaulis, Primula minima,
Polygonum viviparum, Dryas octopetala, Agrostis rupestris, Festuca versicolor, Salix reticulata,
Helianthemum alpestre, Pedicularis verticillata etc. Uneori habitatul se prezintă fragmentar, fiind localizată
insular în Potentillo chrysocraspedae – Festucetum airoidis. În Retezat a fost descrisă asociația Oxytropido
carpaticae – Onobrychidetum transsilvanicae Täuber 1987, în care dominante sunt speciile: Onobrychis
transsilvanica, Oxytropis carpatica.
Compoziție floristică: Specii edificatoare: Kobresia myosuroides (Elyna myosuroides), Oxytropis
carpatica. Specii caracteristice: Kobresia myosuroides, Achillea schurii.
Pajiști de coarnă (Carex curvula) și Primula minima sunt răspândite în etajele subalpin și alpin, la
1980–2500 m, din Carpații Orientali: Munții Rodnei, Munții Călimani, Munții Suhard; Carpații Meridionali:
Munții Bucegi, Munții Piatra Craiului, Munții Iezer-Păpușa, Munții Făgăraș, Munții Cibinului, Munții
Parâng, Munții Retezat, Munții Țarcu, Munții Godeanu. Predomină pe gresii și conglomerate, cu
humosiosoluri puternic acide, cu troficitate redusă și cu regim chiono-higrofil.
Stratul ierbos: specia caracteristică și edificatoare Carex curvula domină masiv, având o acoperire
cuprinsă între 65–85%. Primula minima are o prezență ridicată, dar o acoperire redusă. Speciile fidele
habitatului sunt: Agrostis rupestris, Avenula versicolor, Festuca supina (diferențială geografică), Juncus
trifidus, Sesleria bielzii, Geum montanum, Ligusticum mutellina, Hieracium alpinum, Potentilla ternata. În
habitat sunt prezente speciile rare: Armeria alpina și Dianthuis glacialis ssp. gelidus.
Au fost descrise următoarele subasociații: bucegicum Pușcaru et al. 1956 din Bucegi; primuletosum
minimae Evd. Pușcaru et al. 1977 din Făgăraș; festucetosum supinae Pușcaru 1963 (Syn.: Cariceto-
Festucetum supinae Pușcaru et al. 1977) și seslerietosum coerulantis Evd. Pușcaru et D. Pușcaru 1969 din
Făgăraș și Cibin.
Stratul muscinal este reprezentat de: Polytrichum alpinum, Polytrichum juniperinum, Racomitrium
lanuginosum. Stratul lichenilor: Cetraria islandica, Thamnolia vermicularis.
Compoziție floristică: Specii edificatoare: Carex curvula, Primula minima. Specii caracteristice:
Carex curvula, Oreochloa disticha, Potentilla ternata, Loiseleuria procumbens.
Pajiști sud-est carpatice de părul porcului ( Juncus trifidus) și Oreochloa disticha sunt răspândite
Carpații Orientali: Munții Rodnei, Munții Giumaău, Munții Călimani, Munții Țibleș; Carpații Meridionali:
Munții Făgăraș, Munții Cibinului, Valea Sadului, Munții Parâng, Munții Retezat; Oltenia; în etajele subalpin
și alpin, la altitudini de 1800–2500 m, pe versanți slab-puternic înclinați, cu expoziții variate, expuse
vânturilor cu gresii și conglomerate. Soluri sunt humosiosoluri acide și foarte sărace în elemente nutritive.
Stratul ierbos: speciile caracteristice și edificatoare Oreochloa disticha și Juncus trifidus se găsesc,
de cele mai multe ori, în raporturi de codominanță pe suprafețele cu expoziție nordică,
în timp ce pe platouri domină Juncus trifidus, Oreochloa disticha fiind sporadică. A fost descrisă
subasociația: bucegicum Beldie 1967, care este mai săracă în specii și se caracterizează prin lipsa specie
Oreochloa disticha, iar din Făgăraș au mai fost descrise subasociațiile festucetosum supinae și festucetosum
pictae E. Pușcaru et D. Pușcaru 1969.
 3

Stratul muscinal este reprezentat de: Polytrichum alpinum, Polytrichum juniperinum, Dicranum
scoparium. Stratul lichenilor: Cetraria islandica, Thamnolia vermicularis.
Compoziție floristică: Specii edificatoare: Oreochloa disticha, Juncus trifidus. Specii caracteristice:
Oreochloa disticha, Juncus trifidus Carex curvula, Potentilla ternata, Loiseleuria procumbens, Empetrum
nigrum ssp. hermafroditum.
Pajiști sud-est carpatice de părușcă ( Festuca supina) și Potentilla ternate se găsesc în etajele
subalpin și alpin, la 1550–2500 m, pe locuri plane, versanți și coame moderat înclinate până la repezi,
uneori chiar pe grohotișuri fixate, cu substrat cristalin, mai rar calcaros, cu spodisoluri sau humosiosoluri,
puțin profunde până la superficiale, foarte acide sau slab acide, adeseori bogate în humus, reavene până la
uscate, din: Carpații Orientali: Munții Rodnei, Vârfu Goru (jud. Vrancea), Muntele Siriu; Carpații
Meridionali: Munții Bucegi, Muntele Gârbova, Munții Iezer-Păpușa, Munții Piatra Craiului, Muntele
Ciucaș, Munții Făgăraș, Munții Parâng, Munții Retezat, Munții Țarcu, Munții Godeanu, Munții Cernei,
Valea Sadului, Valea Sebeșului; Oltenia.
Stratul ierbos: specia edificatoare Festuca supina (F. airoides) prezintă o acoperire foarte mare. Prin
practicarea pășunatului intensiv, pajiștile edificate de Festuca supina și Potentilla ternata (P. aurea ssp.
chrysocraspeda), se degradează și evoluează către Nardetum strictae alpinum sau subalpinum. Au fost
semnalate următoarele subasociații: agrostidetosum rupestris Csûrös 1957, Beldie 1967 din Bucegi;
poëtosum mediae Evd. Pușcaru et D. Pușcaru 1969 descrisă din Munții Făgăraș, nardetosum-cetrarietosum
Borza 1959, din Valea Sebeșului, nardetosum strictae Pușcaru et al. 1956 din Munții Făgăraș și Munții
Rodnei, vaccinietosum myrtilli Pușcaru 1963 din Făgăraș și Ciucaș, seslerietosum Pușcaru et al. 1956 și
juncetosum Pușcaru et al. 1956 din Bucegi. La subasociația seslerietosum Pușcaru et al. 1956 se încadrează,
ca sinonimă, asociația Seslerio(bielzii)-Juncetum trifidi Boșcaiu 1970.
Stratul muscinal: Polytrichum alpinum, Polytrichum juniperinum. Stratul lichenilor: Cetraria
islandica, Thamnolia vermicularis.
Compoziție floristică: Specii edificatoare: Potentilla ternata (P. aurea ssp. chrysocraspeda),
Festuca supina (F. airoides). Specii caracteristice: Potentilla ternata, Festuca supina.
Pajiștile sud-est carpatice de păiuș cu colți ( Festuca versicolor) și Sesleria rigida ssp.
Haynaldiana sunt caracteristice etajelor subalpine și alpin, la 2100–2500 m, pe pante mai mult sau mai
puțin înclinate, într-un microclimat caracterizat printr-o puternică insolație, în locurile adăpostite de acțiunea
intensă a vânturilor, cu substrat de calcare, conglomerate calcaroase, pe soluri rendzine bogate în humus,
amestecate cu sfărâmături de calcar, din Carpații Orientali: Munții Rodnei, Carpații Meridionali: Munții
Bucegi, Munții Piatra Craiului, Munții Făgăraș, Munții Retezat.
Stratul ierbos: dintre speciile care definesc habitatul menționăm: Helianthemum alpestre,
Alyssum repens, Cerastium transsilvanicum, Dianthus tenuifolius, Oxytropis carpatica, Calamintha alpina
ssp. baumgateni. A fost descrisă subasociația seslerietosum haynaldianae Beldie 1967 (Syn.: Seslerio-
Festucetum versicoloris calcicolum Beldie 1967) care se recunoaște prin prezența constantă a speciilor
Sesleria rigida ssp. haynaldiana și Carex sempervirens, la care se adaugă adesea Festuca saxatilis.
Compoziþie floristică: Specii edificatoare: Festuca versicolor, Sesleria rigida ssp. haynaldiana.
Specii caracteristice: Festuca versicolor, Sesleria rigida ssp. haynaldiana, Cerastium transsilvanicum.
Pajiști sud-est carpatice de păiuș de stânci ( Festuca saxatilis) din Carpații Orientali: Munții
Rodnei, Munții Rarău, Muntele Hășmașu Mare, Muntele Siriu; Carpații Meridionali: Munții Bucegi, Munții
 4

Ciucaș, Muntele Postăvarul, Muntele Gârbova, Munții Piatra Craiului, Munții Făgăraș, Munții Retezat;
Oltenia. Aceste pajiști se găsesc în etajele subalpin și alpin, la 1200–2300 m altitudine, pe stânci calcaroase
însorite.
Stratul ierbos: alături de specia caracteristică Festuca saxatilis, ca însoțitoare ale grupării, amintim:
Dianthus tenuifolius, Carex sempervirens, Polygonum viviparum, Sesleria rigida ssp. haynaldiana,
Cruciata glabra, Scabiosa lucida. Au fost semnalate următoarele subasociații: semperviretosum I. Pop
1968; poëtosum nemoralis (Beldie 1967) I. Pop 1968 (Syn.: Festuca saxatilis – Poa nemoralis Beldie
1967); seslerietosum bielzii I. Pop 1968; seslerietosum haynaldianae I. Pop 1968 (Syn.: Seslerio-
Festucetum saxatilis Beldie 1967). Ca faciesuri sunt citate următoarele: caricosum sempervirentis Pawl.
1936; seslerietosum oerulantis Raclaru 1967; caricosum montanae ªtefurac 1941; dryadetosum octopetalae
ªtefurac 1941. Gruparea Festuco saxatilis – Trisetetum (macotrichum) Popescu et Sanda 1989 a fost
semnalată din Munții Piatra Craiului – Vf. Turnu. În cadrul asociației domină, de regulă, Trisetum
macrotrichum, alături de care în afară de Festuca rupicola ssp. Saxatilis ca specie edificatoare. Se mai
întâlnesc numeroși taxoni caracteristici alianței Festuco saxatilis-Seslerion bielzii ca: Linum perenne ssp.
extraaxilare, Festuca versicolor, Dianthus tenuifolius, Androsacea lactaea, Carduus kerneri și Achillea
schurii. De asemenea, sunt bine reprezentate speciile din Seslerietalia, care alcătuiesc nucleul central al
acestor fitocenoze. În gruparea Festuco saxatilis-Seslerion bielzii, în Munții Rodnei (Corongiș, Coasta
Netedă), a fost descrisă asociația Festucetum flaccidae care prezintă un număr de specii comune cu
Festucetum saxatilis, dar în care Festuca nitida ssp. flaccida este dominantă.
Compoziție floristică: Specii edificatoare: Festuca saxatilis (F. rupicola ssp. saxatilis). Specii
caracteristice: Festuca saxatilis, Festuca nitida ssp. flaccida, Dianthus tenuifolius.
Pajiști sud-est carpatice de Festuca amethystina și Dianthus tenuifolius se găsesc în Carpații
Orientali: Munții Rodnei, Munții Rarău, Muntele Hășmașu Mare, Piatra Singuratică, Munții Ciucului,
Muntele Siriu; Carpații Meridionali: Munții Bucegi, Munții Făgăraș, în etajele subalpine și alpin, la
altitudini de 1500–2200 m, pe versanții calcaroși, însoriți, pe pante înclinate de 10–450, cu substrat calcaros.
Stratul ierbos: speciile caracteristice și dominante ale asociației sunt endemite carpatice, Festuca
amethystina și Dianthus tenuifolius, având, ca însoțitoare mai frecvente, pe: Poa violacea, Poa nemoralis,
Scorzonera rosea, Polygonum viviparum, Trifolium repens, Potentilla ternata, Bartsia alpina, Aster alpinus,
Calamintha alpina, Festuca airoides, Agrostis rupestris. Biotopurile adăpostite de vânt, unde cantonează
aceste fitocenoze, fac ca în compoziția lor cenotică să participe și specii commune asociațiilor caracteristice
platourilor acoperite cu un strat gros de zăpadă. Au fost descrise faciesul cu Poa violacea și faciesul
caricosum montanae Domin 1933 (Syn.: Cariceto-Festucetum amethystinae A. Nyárády 1963).
Compoziție floristică: Specii edificatoare: Festuca amethystina, Dianthus tenuifolius. Specii
caracteristice: Festuca amethystina, Dianthus tenuifolius. Specii endemice: Cerastium transsilvanicum,
Centaurea pinnatifida, Dianthus spiculifolius, Dianthus tenuifolius, Koeleria transsilvanica, Linum perenne
ssp. extraaxilare, Onobrychis transsilvanica, Thlaspi dacicum, Thymus pulcherrimus.
Pajiști sud-est carpatice de Scorzonera rosea și Festuca nigrescens sunt răspândite în regiunea
montană și etajele subalpin și alpin, înălțimi 900–2340 m, pe versanți, platouri din Carpații Orientali: Munții
Maramureșului, Munții Rodnei, Munții Călimani, Munții Rarău; Carpații Meridionali: Munții Bucegi,
Munții Gârbova, Munții Iezer-Păpușa, Munții Piatra Craiului, Munții Făgăraș, Munții Retezat, Munții
Parâng; Carpații Occidentali: Pietrele Albe (Vlădeasa).
 5

Aceste pajiști sunt habitate mesofile și mesohigrofile, de pajiște secundară dezvoltată în urma
defrișării pădurilor de molid. Stratul arbustiv este foarte redus; în pajiști pătrund specii arbustive, dintre
care: Vaccinium myrtillus,Vaccinium vitis-idaea. Stratul ierbos – dominant, speciile caracteristice
Scorzonera rosea și Campanula abietina definesc caracterul regional al grupării. Specia edificatoare
Festuca nigrescens realizeazã o acoperire cuprinsă între 35–85%. În structura floristică sunt prezente
numeroase specii mezofile, caracteristice pentru Arrhenatheretea. Specia Nardus stricta are o constanță
ridicată și o acoperire între 5–10%. Au fost descrise subasociația typicum, care este întâlnită în etajul
montan superior, cu numeroase specii caracteristice pentru Caricetalia curvulae și subasociația festucetosum
airoidis Coldea 1987, prezentă în etajul subalpin, cu numeroase specii microterme și cu diferențialele
ecologice Festuca supina, Agrostis rupestris și Avenula versicolor. Stratul mușchilor – redus, numărul de
specii este mic, menționăm: Polytrichum commune, Polytrichum juniperinum.
Specii edificatoare: Scorzonera rosea, Festuca nigrescens. Specii caracteristice: Scorzonera rosea,
Festuca nigrescens, Viola declinata, Poa media.
Pajiștile sud-est carpatice de țăpoșică (Nardus stricta) și Viola declinata sunt întâlnite în Munții
Rarău, Muntele Siriu, Muntele Penteleu; Carpații Meridionali: Munții Bucegi, Muntele Gârbova, Munții
Piatra Craiului, Munții Iezer-Păpușa, Munții Făgăraș, Munții Parâng, Munții Retezat, Carpații Occidentali,
în regiunea montană și etajele subalpine și alpin inferior, la 800–2070 m, pe platouri, versanți, văi și coaste
domoale până la moderat înclinate.
Sunt habitate oligotrofe, xerofile, acidofile. Stratul arbustiv e foarte redus; în pajiști pătrund specii
arbustive, dintre care: Vaccinium myrtillus, Vaccinium vitis-idaea.
Stratul ierbos: specia caracteristică carpatobalcanică Viola declinata are o acoperire redusă, mai ales
în grupările unde Nardus stricta are o acoperire de până le 95%, este monodominantă și numărul de specii
din compoziția floristică este foarte mic. Specia Festuca nigrescens are o constanță ridicată, dar cu o
acoperire de până la 5%. Au fost descrise subasociațiile typicum, care este întâlnită în etajul montan superior
și festucetosum airoidis Coldea 1987, prezentă în etajul subalpin, cu numeroase specii microterme și cu
diferențialele ecologice. Stratul mușchilor este redus, iar numărul de specii mic; menționăm: Polytrichum
commune, Polytrichum juniperinum, Dicranum scoparium, Pleurozium schreberi, Hylocomium splendens.
Compoziție floristică: Specii edificatoare: Viola declinata, Nardus stricta. Specii caracteristice:
Viola declinata, Nardus stricta, Scorzonera rosea, Poa media.
Pajiștile sud-est carpatice de Poa media sunt răspândite în: Carpații Orientali: Munții
Maramureșului, Munții Rodnei, Carpații Meridionali: Munții Bucegi, Munții Făgăraș, Munții Retezat,
Munții Parâng; în etajul subalpine, la 1800–2000 m, pe versanți, platouri.
Stratul arbustiv – foarte redus; în pajiști pătrund specii arbustive, dintre care: Vaccinium uliginosum.
Stratul ierbos-dominant. Specia caracteristică și edificatoare Poa media are o acoperire medie de 60% și
prezintă o constanță ridicată. Menționăm prezența unor specii chiono-higrofile: Ranunculus crenatus,
Gnaphalium supinum. Grupările cu Poa media prezintã numeroase specii caracteristice pentru Potentillo-
Nardion și Caricetalia curvulae.
Compoziție floristică: Specii edificatoare: Poa media. Specii caracteristice: Poa media, Viola
declinata.
Pajiști sud-est carpatice de coada iepurelui (Sesleria rigida ssp. haynaldiana) și rogoz (Carex
sempervirens) este răspândită în Carpații Orientali: Munții Rodnei, Munții Rarău, Muntele Hășmașu Mare;
 6

Carpații Meridionali: Munții Bucegi, Munții Piatra Craiului, Muntele Postăvarul, Munții Ciucaș, Munții
Făgăraș, Munții Vâlcanului, Munții Retezat, Munții Țarcu, Munții Godeanu; Carpații Occidentali: Munții
Cernei, Pietrele Albe (Vlădeasa), Cheile Râmețului, Colții Trascăului; în etajele subalpin și alpin, la 1500–
2400 m, pe stânci calcaroase, brâne, versanți diferiți, însoriți sau cu expoziție nordică, cu substrat: calcaros.
Stratul ierbos: în cadrul acestor grupări domină Sesleria rigida ssp. haynaldiana și Carex
sempervirens, alături de care, în diferite masive muntoase, pot să fie codominante alte specii precum:
Saxifraga marginata și Sesleria heufleriana. Speciile componente, în majoritatea lor, sunt aceleași ca și la
celelalte asociații din alianța Festuco saxatilis-Seslerion bielzii, cu deosebire că, alături de elementele
caracteristice xerofile și termofile, se întâlnesc și o seamă de specii mezofile cum sunt: Geranium
coeruleatum, Astragalus frigidus, Centaurea pinnatifida. Se remarcă prezența a numeroase endemite
carpatice în structura acestor fitocenoze.
– În Bucegi au fost descrise faciesurile cu: Festuca versicolor, Sesleria rigida ssp. haynaldiana, Carex
sempervirens, Festuca saxatilis, Poa violacea; ultimele două faciesuri sunt menționate și din Masivul
Ciucaș.
– Grupările cu Saxifraga marginata care au fost identificate în Masivul Godeanu și în bazinul superior al
Motrului (Munții Vâlcanului), constituie un omolog cenotic de altitudini mai mari al asociației Seslerio
rigidae-Saxifragetum rochelianae Gergely 1967. Nucleul central al grupărilor este constituit de specii
caracteristice ordinului Seslerietalia, precum: Carex sempervirens, Galium anisophyllum, Saxifraga
moschata, Dryas octopetala, Helianthemum alpestre, Euphrasia salisburgensis. Grupările de pe Valea
Cernei prezintă numeroase specii din alianța Micromerion pulegii.
– Gruparea Seslerio heuflerianae- Caricetum sempervirentis vegetează în Munții Rodnei. Pe lângă cele două
specii codominante, Sesleria heufleriana și Carex sempervirens, un rol important, în compoziția floristică a
fitocenozelor respective, îl dețin speciile daco-balcanice caracteristice alianței Festuco saxatilis- Seslerio
bielzii.
Compoziție floristică: Specii edificatoare: Sesleria rigida ssp. haynaldiana, Carex sempervirens.
Specii caracteristice: Sesleria rigida ssp. haynaldiana, Carex sempervirens, Saxifraga marginata, Sesleria
heufleriana.
Pajiști sud-est carpatice de rogoz (Carex sempervirens) și coarnă mare (Sesleria bielzii) sunt
răspândite Carpații Orientali: Munții Maramureș, Munții Rodnei, Munții Rarău, Muntele Hășmașu Mare,
Masivul Ceahlău, Carpații Meridionali: Munții Bucegi, Muntele Gârbova, Muntele Postăvaru, Munții Piatra
Craiului, Munții Ciucaș, Munții Făgăraș, Munții Cibin, Munții Parâng, Munții Vâlcanului, Munții Țarcu; în
etajele subalpin și alpin inferior, la 1650–2200 m, pe stânci calcaroase însorite, în unele cazuri, umbrite.
Substrat este calcaros.
Stratul ierbos: speciile edificatoare și caracteristice sunt Carex sempervirens și Sesleria bielzii,
alături de care, cu constanță ridicată, se mai întâlnesc: Astragalus alpinus, Sausurea alpina, Cerastium
transsilvanicum, Androsace chamaejasme, Astragalus frigidus, Bartschia alpina, Hedysarum hedysaroides,
Biscutella laevigata. În condiții de umiditate ridicată, în asociație se infiltrează adeseori elemente din
Salicetum reticulatae. În Bucegi, la altitudini mai mari, se întâlnește pe versanții estici, dar mai ales în locuri
depresionale, unde formează faciesuri cu Trisetum fuscum sau cu Festuca carpatica. Gruparea Poo alpinae
– Alyssetum repentis Beldie 1967 a fost descrisă din Bucegi și reprezintă pajiști mixte, pe grohotișuri fixate,
cu umiditate crescută. Speciile Alyssum repens și Poa alpina, prezintă o acoperire semnificativă. Unele
 7

specii component ale asociației pot deveni dominante sau codominante, realizând faciesuri ce alternează în
mozaic. În evoluție, habitatul tinde către pajiștile ordinului Sesleriatalia.
Compoziție floristică: Specii edificatoare: Sesleria bielzii, Carex sempervirens. Specii
caracteristice: Sesleria bielzii, Carex sempervirens, Dianthus tenuifolius, Cerastium transsilvanicum.
Pajiști sud-est carpatice de Festuca carpatica, Carduus kerneri și Trisetum fuscum sunt
răspândiți Carpații Orientali: Munții Rodnei, Carpații Meridionali: Munții Bucegi; în regiunea montană și
etajul subalpine, la 1390–2200 m, pe versanți slab însoriți.
Compoziție floristică: Specii edificatoare Festuca carpatica. Specii caracteristice: Festuca
carpatica, Carduus kerneri, Trisetum fuscum.
Pajiști sud-est carpatice de Festuca xanthine sunt răspândiți în Carpații Meridionali: Munții
Retezat (Valea Scorotei, Valea Jiului), Munții Țarcu-Godeanu, Munții Cernei, Piatra Cloșani; în regiunea
montană și etajul subalpine, la altitudini de 450–1700 m, pe versanți abrupți.
Compoziție floristică: Specii edificatoare: Festuca xanthina. Specii caracteristice: Festuca
xanthina.3

3
Nicolae Doniţă, Aurel Popescu, Mihaela Pauc-Comănescu, Simona Mihăilescu, Iovu-Adrian Biriş, - Habitatele din România
(2005)