Carol Albert a abdicat la 23 martie 1849 în favoarea fiului său în vârstă de 29 de ani.

După câteva luni a murit în exil, la o mănăstire din Portugalia. Dificilul prinţ a urcat
pe tron, devenind regele Victor Emmanuel al II-lea.

Viteaz în bătălie – chiar dacă nu şi conducător inspirat – Victor Emmanuel şi-a

manifestat curând curajul politic refuzând cererea Austriei de a renunţa la Constituţia
adoptată de tatăl său, chiar dacă din această cauză regatul a pierdut teritorii
considerabile. Când a cerut ca toţi italienii care se răsculaseră împotriva austriecilor să
fie amnistiaţi, el a devenit eroul poporului său. Dar cea mai înţeleaptă mişcare a lui a
fost atragerea la guvernare a contelui Camillo Benso di Cavour, folosind geniul politic
al acestuia şi desemnându-l prim-ministru în 1852.

La 27 ianuarie 1861 s-au ținut alegeri pentru primul parlament al noului Regat al Italiei. În martie, Victor
Emmanuel a fost recunoscut ca rege al Italiei. Noul Parlament s-a întrunit la Torino, care rămăsese centrul de
forță al Italiei, pentru că unificarea fusese o ocupare de către Piemont.