I Mecanisme biochimice în procesarea
Explicați rolul celor 3 situsuri de încadrare din
informației la nivel celular
1. Dați un exemplu de primer (10 nucleotide)
pentru un fragment ADN dublu catenar de
maxim 40 perechi de nucleotide.
2. Modificările posttrascripționale. Protejarea
moleculei de ARN.
3. Modificările posttrascripționale. Selectarea
informației.
4. De ce sistemul de reglare a expresiei genice de
la procariote nu foate fi utilizat la eucariote?
5. Enumerați etapele succesive de
recepționarea unei molecule semnal hidrofobe
și activarea transcripției unei gene.
6. Enumerați etapele succesive de
recepționarea unei molecule semnal hidrofile
și activarea unui sistem efector.
7. De ce timina este o nucleotidă derivată de la o
altă nucleotidă și apare doar în ADN?
8. Metilarea ADN. Dați 3 exemple și explicați
necesitatea procesului în cele 3 cazuri.
9. Efectul Wobble.
10. Modalități de evitare a efectului mutațiilor în
conservarea și transmiterea informației genice.
11. Tipuri de reparații ale moleculei ADN.
12. Tipuri de agenți mutageni ale moleculei ADN.
13. De ce ADN are o structură dublu catenară?
14. Elemente componente ale unei gene.
15. Reglarea expresiei genice la nivelul nucleului.
16. Reglarea expresiei genice la nivel
citoplasmatic.
17. Explicați de ce un număr mic de gene produce
un număr mult mai mare de proteine.
18. Explicați modalitatea prin care o proteină de
secreție este produsă în reticulul
endoplasmatic.
19. Explicați modalitatea prin care o proteină nou
sintetizată este direcționată spre organitul în
care va funcționa.
20. Explicați modul prin care o proteină își obține
conformația corectă.
21. Enumerați principalele modificări
posttranslaționale.
22.
structura ribozomului, active în procesul de
translație.
23. Transmiterea semnalului prin calea Ras.
24. Transmiterea semnalului prin calea AMPc.
25. Transmiterea semnalului prin calea GMPc.
26. Transmiterea semnalului prin calea IP3
27. Transmiterea semnalului prin calea JAK-
STAT.
28. Transmiterea intracelulară a semnalului vizual.
29. Transmiterea intracelulară a semnalului
olfactiv.
la 30. Transmiterea intracelulară a semnalului
odorizant.
31. Calea de semnalizare ce utilizează acetilcolina.
la 32. Care sunt caracteristicile generale ale
procesului de semnalizare.
33. Care sunt modalitățile de stingere ale
semnalelor la nivel celular.
34. Elementele structurii spațiale ale ADN.
35. Caracteristicile structurii secundare ale ADN.
36. Structura ARN.
37. Fragmentele OKAZAKI.
38. Proprietățile unice ale moleculei ADN
comparativ cu ale celorlalte componente
celulare.
39. Componentele și legăturile dintre acestea în
cadrul urmatoarei nucleotide: ……..
40. Componentele și legăturile dintre acestea în
cadrul urmatoarei nucleozide: ……..
41. Structura primară a ADN.
42. Structura primară a ARN.
43. Se dă polinucleotida ………………….. Care
este polinucleotida complementară și cum
hibridizează cele două polinucleotide.
44. Codoni. Definiție, număr, clasificare.
45. Ce se intelege prin degenerarea codului
genetic
46. Denaturarea termică a ADN.
47. Comparație ADN nuclear- ADN mitocondrial.
48. microARN.
49. Exozomi.
50. Diferențe structurale ADN-ARN.
51. ARN transfer.
52. Elemente componente ale complexului
multienzimatic al replicării.
53. Funcțiile ADN polimerazelor.
54. Particularități ale replicării ADN la eucariote,
particularități care cresc viteza de replicare.
55. Telomeraza.
56. Enumerați minim 3 cauze endogene și
exogene importante în producerea mutațiilor
ADN.
57. Principii de elaborare a medicamentelor
citoastatice.
58. Testul Ames.
59. Enumerați principalele mecanisme de reparare
a mutațiilor ADN.
60. Exemple de maladii cu etiologie legată de
defecte în repararea ADN.
61. Principii de elaborare a medicamentelor de tip
antibiotic.
62. Mecanismul atașării unei noi nucleotide la
catena polinucleotidică în sinteza ADN.
63. Mecanismul atașării unei noi nucleotide în
catena polinucleotidică în sinteza ARN.
64. Enzime implicate în modelarea legăturii ADN-
histone.
65. Factori cis și trans reglatori ai transcripției.
66. Enumerați categoriile de modificări
posttranscripționale.
67. Controlul semnalizarii prin oprirea etapelor de
semnalizare
68.
69. Mecanismul de splicing alternativ.
70. Care sunt produșii de transcripție.
71. Modificări posttranslaționale ale structurii
chimice a proteinelor.
72. Proteoliza endogenă a proteinelor.
73. Nivele ale controlului expresiei genice la
eucariote.
74. Metilarea ADN.
75. Controlul expresiei genelor prin molecule
ARN.
76. Inhibitori naturali ai transcripției.
77. Inhibitori ai translației.
78. Principiul metodei PCR.
79. Elementele de bază ale semnalizării la nivel
celular.
80. Definiția comunicării celulare.
81. Strategii de semnalizare.
82. Dați minimum 3 exemple de sisteme efectoare
ca elemente finale ale semnalizării celulare.
83. Clasificarea moleculelor semnal.
84. Molecule semnal hidrofile. Generalități.
85. Molecule semnal hidrofobe. Generalități.
86. Transmiterea la nivel celular a semnalului
hidrofob.
87. Transmiterea la nivel celular a semnalului
hidrofil.
88. Enumerați principalele tipuri de receptori
membranari.
89. Efectul comutator al proteinelor RAS în
semnalizarea celulară.
90. Efectul comutator al proteinelor G în
semnalizarea celulară.
91. Mecanisme de semnalizare celulară ale
insulinei.
92. Mecanisme de semnalizare celulară ale
eritropoietinei.
93. Particularități ale receptorilor cuplați cu
proteina G.
94. Mecanismul molecular al holerei.
95. Mecanismul molecular al tusei convulsive.
96. Mecanismul molecular al nitroglicerinei.
 I. Mecanisme biochimice în procesarea informației la nivel celular

1. Dați un exemplu de primer (10 nucleotide) pentru un fragment ADN dublu catenar de maxim
40 perechi de nucleotide.
Secventa (10 Nucleotide) : 5”CCCCGGTAAG3”

2. Dați un exemplu de fragment ARN care a suferit procesele posttranscripționale.

• O modificare posttranscripțională consta in selectarea informatiei din ARNm prin procesul de
splicing. Un exemplu de splicing alternativ este al proteinei musculare tropomiozina pentru care au
fost identificate cel puţin 8 variante diferite. De exemplu, proteina musculară tropomiozina din
muşchiul striat este diferită de cea din muşchiul neted rezultat al unui splicing tisular specific în urma
căruia se obţin 2 tipuri de ARNm matur pentru tropomiozina în cele două tipuri de muşchi: neted
si striat. Alt exemplu: aceeași genă pt Calcitonină e maturată diferit în țesutul neural → alt ARNm
care prin translație → peptid CGRP (37Aa) = rol de agent cardiovascular.

3. Modificările posttrascripționale. Protejarea molecule de ARN.

În citoplasmă există nucleaze ce au rolul de a distruge ARN-ul străin sau ARN-ul propriu
degradat. Protejarea moleculei ARNm se realizează printr-un proces de adăugare la cele două capete
3’ şi 5’, ale moleculei de ARNm a unor grupări chimice de protecţie. Protecţia la capătul 5’ după
transcripţie începe cu o gr trifosfat legată de o riboză şi o bază purinică(A sau G). Apoi se ataşează
un rest de guanozina legată printr-o legătură 5’ → 5’ trifosfat cu următoarea nucleotida de la capătul 5’
al moleculei ARNm.
Restul GDP va fi apoi metilat la atomul de azot în poziţia 7 rezultand 7- metilguanozină-difosfat.
Această grupare 5’ terminală va fi o „cască de protecţie„ împotriva acţiunii propriilor nucleaze
din citoplasmă. Protectia la capatul 3’ se face printr-un segment de poliadenină, care e considerat
ceasul biologic al moleculei de ARNm, timpul de viață al acestuia depinzând de mărimea segmentului
de poliadenină. Spre exemplu, la ARNm pentru histone, ce nu are segm de poliA, timpul de viață e de
ordinul min, în timp ce în cazul unui segment poliA de lungime max, timpul de viață crește la 30h.

4. Modificările posttrascripționale. Selectarea informației (splicing).

ARNm primar (50 000) obt. prin transcriptie are o lungime de peste zece ori mai mare decat segmentul
codant efectiv al ARNm (500-3000 nucleotide) ce va trece prin citoplasma.
În secvenţa ARNm se găsesc atât porţiuni codante, numite exoni, cât şi necodante, numite introni.
În urma matisarii (splicing) ➔ segmentele necodante, intronii → scindați şi îndepărtăți, iar cele
codante, exonii, sunt legate între ele → molecula de ARNm matură, a cărei secvenţă se va regăsi
în secvenţa de AA a proteinei codate. Complexele snRNP (ribonucleoproteine nucleare mici) se
fixează la nivelul intronilor din molecula ARNm imatură constituind un agregat numit spliceozom care
va cataliza procesul de excizie intron - înnădire exoni.
Procesul de splicing cuprinde etapele:
a) scindare 5’ a intronului. Extremitatea liberă 5’ formată se leagă fosfodiesteric de situsul de
ramificare formând un lanţ.
b) scindare 3’ intronului, detaşarea intronului şi legarea automată a celor 2 exoni între ei printr-o
legătură fosfodiesterică 3’ (OH)→ 5’ (fosfat).
 5. De ce sistemul de reglare a expresiei genice de la procariote nu poate fi utilizat la eucariote?
Deoarece la procariote nu exista posibilit maturarii ARNm prin excizarea intronilor, gena utilizata
trebuie sa fie obtinuta prin tehnica ADN complementar ce nu contine introni in molecula.
La eucariote ADN transferat → sa contina oblig. elemente de control ale transcriptiei-promotori,
segmente reglatoare, de maturare → ceea ce face ca ADN obtinut prin tehnica ADN complementar(la
procariote) sa nu corespunda acestor criterii.

6. Enumerați etapele succesive de la recepționarea unei molecule semnal hidrofobe și activarea

transcripției unei gene.
• Moleculele semnal liposolubile (hidrofobe): h steroizi, H tiroidian, acidul retinoic, retinoizii,
vitamina D3, intră direct în celulă şi se leagă de R intracelulari (nucleari şi citoplasmatici).
• Molecula de h.steroid se leagă de R specific existent în citoplasmă → conduce la modif
conformaționale în complexul SR= steroid-receptor
• Activarea conduce la translocarea SR în nucleu, unde R dimerizează și se leagă la nivelul regiunilor
reglatoare ale unor gene specifice ➔ activarea transcripțională a genelor.

7. Enumerați etapele succesive de la recepționarea unei molecule semnal hidrofile și activarea

unui sistem efector.
• Molecule semnal hidrofile: NT, h proteici, F. de creștere proteici (nu pot străbate dublul strat
lipidic al mb celulare și se leagă de dom extracelular al R membranar
• R membranar → 3 domenii: un domeniu extern la care se leaga molecula semnal, unul
transmembranar si unul citoplasmatic.
• Când molec semnal se leagă de R său peptidic, dom citoplasmatic suferă o modif conformațională
(prin adăugarea unui grup fosforil) ce inițiază calea semnal.
• cheia procesului de transmitere a semnalului celular = fosforilarea intermediarilor proteici de
semnalizare de către proteinkinaze si defosforilarea de către proteinfosfataze
• activarea de gene specifice din nucleu și/sau sisteme metabolice de control din citoplasmă.

8. De ce timina este o nucleotidă derivată de la o altă nucleotidă și apare doar în ADN și nu și în

ARN? Mutaţiile generate prin dezaminarea citozinei produc uracil, care este recunoscut ca bază
modificată de enzimele de reparare şi îndepărtat. Timina, un uracil metilat, este recunoscută ca bază
corectă. În absenţa timinei, uracilul corect nu ar fi putut fi deosebit de uracilul rezultat prin modificarea
citozinei şi astfel procesele reparatorii nu ar mai fi fost eficiente
9. Metilarea ADN. Dați 3 exemple și explicați necesitatea procesului în cele 3 cazuri.
• Mecanism de control epigenetic al expresiei genelor ce produce schimbări in structura cromatinei.
• implicată în reglarea unor procese: dezvoltarea embrionară, transcripţia, realizarea structurii
cromatinei, inactivarea cromozomului X, amprentarea genomică şi stabilitatea cromozomilor.
• In cancer au loc simultan 2 procese implicând procesul de metilare-demetilare a ADN. Genomul
celulelor canceroase este hipometilat, comparativ cu cel. normale ca rezultat al demetilării la nivelul
secv repetitive din genom → instabilitate genomică (specifică cel.tumorale) ce poate duce la
reactivarea promotorilor transpozonilor (numiţi şi „jumping genes” → reglarea aberantă a genelor în
cancer prin interferenţă transcripţională).
• Demetilarea la niv genomului → marker care se corelează cu severitatea bolii şi potenţialul
metastazic în multe tipuri de tumori.
• În || cu demetilarea specifică unei anumite gene se prod şi o hipermetilare aberantă a anumitor gene
→ schimbări în struct cromatinei → va inhiba transcriptia genei respective.
• efecte ale hipometilării specifice fiecărei gene: gena proteinei S100 A4 ce leagă calciul cunoscută ca
marker în cancerul de colon sau gena proteinei inhibitoare a serin proteazei SERPINB5 în cancerul
gastric

10. Efectul Wobble.

Legarea complementară codon – ARNm - anticodon-ARNt nu este perfectă constatându-se că este
obligatorie complementaritatea doar a primelor 2 nucleotide din codon, în timp ce pt cea de-a 3-a există
mai multe variante. De ex, 3 codoni pt glicină (GGU; GGC; GGA) din ARNm pot fi recunoscuţi şi legaţi
de un singur tip de ARNt cu secvenţa anticodonului CCI. Acest efect, descoperit de Crick, este cuplat cu
degenerarea codului genetic, ambele având ca scop limitarea efectului mutațiilor. Datorită efectului
Wobble dacă mutaţia afectează doar a 3-a nucleotidă dintr-un codon ARNm, ea nu va avea repercursiuni
asupra structurii proteice.

11. Modalități de evitare a efectului mutațiilor în conservarea și transmiterea informației genice.

În cazul infecţiilor bacteriene blocarea multiplicarii celulare a agentului bacterian poate fi realizata prin
utilizarea unor substante (antibiotice) ce inhibă activitatea unor componente ale procesului de replicare:
• Metronidazolul realizează rupturi la nivelul catenelor ADN microbiene.
• Fluoroquinolonele (norfloxacin, ciprofloxacin, novobiocina, acidul nalidixic) = inhibitori ai
topoizomerazelor legându-se la complexul enzimă-ADN.
Agenţii anticancerigeni = substanţe care inhibă replicarea ADN din celulele canceroase, blocând astfel
dezvoltarea procesului tumoral: Agenţi de alchilare: ciclofosfamida, decarbazina, procarbazina,
clorambucil; agenți ce blochează topoizomerazele = anthraciclinele, ca adriamicina şi doxorubicina, îşi
exercită efectele terapeutice asupra topoizomerazei II, fiind utilizate în tratamentul neoplasmelor
hematologice, agenţi ce block form. fusului mitotic (Vincristina, Vinblastina).
12. Tipuri de reparații ale moleculei ADN.
• Repararea directa = mec. fotoreactivării, realizat prin acţiunea enzimelor de tip fotoliaze, ce
acţionează asupra mutaţiilor produse de radiaţiile UV făcând din acestea leziuni reversibile.
Îndepărtare prin fotoliză a dimerilor de ciclobutan pirimidină, leziunea majoră produsă de radiaţiile
UV (Xeroderma pigmentosum)
• Repararea prin excizie: = îndepărtarea leziunii prin excizia unei părţi din catenă, lăsând un „gol”
(gap), urmat de resinteză (sub acţiunea ADN polimerazei) și ligaturare (sub acţiunea ADN ligazei),
pentru restaurarea continuităţii ADN.
• prin excizia bazelor = baza afectata e inlaturata sub act glicozilazei.
• Prin excizia nucleotidelor = complex multienz ce conţine proteine cu activitate catalitică, ce
recunoaste distorsiunea la niv catenei ADN si face x2 excizie (de ambele parti ale bazei afectate),
astfel ca leziunea e indep sub f unui oligonucleotid.
• Repararea bazelor nepotrivite “mismatch” = excizia de nucleotide ce inlatura erori ale replicarii
în care nu avem baze lezate sau modificate, ci doar o altă bază din cele patru în locul celei potrivite.
Defectele pot cauza cancerul de colon non-polipozic ereditar, sau intervin în apariţia rezistenţei la
agenţi de metilare (nitrozoureea, cisplatin) utilizaţi în terapia cancerului.

13. Tipuri de agenți mutageni ale moleculei ADN.

• Agenti chimici: HNO2 modifică prin dezaminare bazele azotate ce conţin grupare amino. Ca urmare:
ADENINA → HIPOXANTINA; GUANINA → XANTINA, iar CITOZINA → URACIL.
• Compuşii aromatici policiclici (ACRIDINELE) = se pot insera intre cele 2 catene ale helixului
ADN, producând mutaţii ale cadrului de citire, prin inserţia sau deleţia uneia sau a mai multor perechi
de baze; antibiotice, pesticide, agenti alchilanti
• Agenti mutageni fizici = radiatiile UV = prod legarea covalentă a 2 baze pirimidinice adiacente in
catena ADN, formându-se un dimer de pirimidină ce block la niv său procesele de replicare/
transcripţie + radiatii ionizante Gamma = prod rupturi ale catenelor de ADN.
• Agenti mutageni biologici = virusuri si elem genetice transpozabile.

14. De ce ADN are o structură dublu catenară?

Intrucat conţine info genetică în duplicat, ceea ce permite restaurarea secvenţelor alterate
folosind ca model informaţia de la nivelul celeilalte catene (catena-matrita), natura dublu-catenara
fiind cheia proceselor reparatorii ale ADN. Acest avantaj, împreună cu cel al transmiterii
semiconservative a informaţiei genetice reprezintă suportul adoptării modelului dublu catenar al
ADN.

15. Elemente componenete ale unei gene

Gena reprezinta secventa de ADN cromozomial care codifica sinteza unei molecule de ARN functional.
Este alcatuita din exoni si introni.
EXONII: regiuni din gena formate din secvente nucleotidice de pe a caror insiruire se va sintetiza( prin
transcriptie) un fragment de ARNm primar. Ele sunt fragmente codificante si active pentru specificarea
de proteine.
INTRONII: sunt fragmente din gena care participa ca si exonii la transcriptie, dar ARNm sintetizat de
pe introni este intotdeauna excizat in timpul asamblarii ARN-ului mesager matur(fenomen numit
SPLICING). Intronii nu vor participa la translatia mesajului, fiind regiuni netransmisibile.
 16. Reglarea expresiei genice la nivelul nucleului
Expresia genică = procesul prin care o genă duce la sinteza unei proteine. Pentru a inhiba procesul
transcripțional, o proteina represor realizează:
- La nivelul nucleului → controlul transcripțional + control procesare ARN
Controlul inițierii transcripției genelor rămâne forma predominntă în reglarea expresiei genice.
Control transcripțional:
1. REPRESIA transcripției: proteine represoare ce acționează asupra genelor țintă, direct → prin
domenii de legare a ADN sau indirect → interacția cu pr. legate de ADN. Expresia genică este
reglată la nivelul nucleului prin procesele de metilare ale ADN → cu rol important în dezvoltarea
embrionară, transcripție, realiz structurii cromatinei, inactivarea cromozom X, amprentare
genomică
2. Controlul vitezei de inițiere al transcripției:
- Prin factorii amplificatori/inhibitori, crește respectiv scade viteza transcriptiei prin formarea
complexului de inițiere.
3. SPLICING ALTERNATIV → cel puțin 1/3 gene produc proteine multiple
-reglarea splicing ARN generează diferite versiuni ale aceleași proteine în diferite țesuturi
• -ex: splicing-ul proteinei musculare tropomiozina → cel puțin 8 versiuni →cea din m.striat ≠ de
cea din m.neted rezultat al unui splicing tisular specific ➔ se obţin 2 tipuri de ARNm matur.
- Reglare pe baza competitivității situsurile de splicing obținut prin acț pr. reglatoare
4. Situsuri alternative de iniţiere/de terminare a transcripţiei ARN (puncte de start sau stop diferite)
5. Modificări de editare a ARN → a unei baze azotate din ARNm in timpul transcriptiei ➔ modif
codon din structura ARNm
6. Reglare transport ARN din nucleu → citoplasma

17. Reglarea expresiei genice la nivel citoplasmatic

La nivelul citoplasmei reglarea expresiei genice se face în mod special la nivelul translațional.
-blocare situs START de către proteine supresoare prin feed-back negativ, existența unor multiple
centre interne de inițiere a translației, datorită cărora nu mai este obligatorie începerea sintezei proteice
de la codonul start AUG (codifica metionina).
Existența factorului de inițiere, controlul stabilității ARNm prin mecanisme de poliadenilare la
nivel citoplasmatic care cresc durata de viață a moleculei (ex: estradiolul creşte durata de viaţă a
ARNm a vitelogeninei de la 30 h la 200 h)
controlul factorilor de activare a translației ce pot fi blocați sau activați → prin acț inhibitorilor sau
procese de fosforilare/defosforilare.
Tot în citoplasmă microARN-ul are rolul de a se lega de unele molecule de ARNm și de a împiedica
legarea acestuia cu ribozomii. ARN-ul interferent joacă rol în distrugerea moleculelor de ARN viral
dublu catenar.
 18.Explicati de ce un numar mic de gene produce un numar mult mai mare de proteine.
Celulele umane produc, în medie, ARNm corespunzător a 10 - 20000 de gene dintr-un total estimat de
30 000 - 40 000 gene.
Modificările posttranscripționale și posttranslaționale fac posibil ca o genă să genereze o întreagă
familie de proteine. În general, de o molec ARNm se atașeaza simultan mai mulți ribozomi, complexul
numindu-se polizom. Splicing-ul, splicing-ul alternativ și toate procesele de maturare a ARNm au rol
în acest proces.
Ribozomii din acest complex sintetizează concomitent același tip de proteină. Astfel, o molec de ARNm
constituie matriță pt sinteza unui număr mare de proteine identice.

19. Explicati modalitatea prin care o proteina de secretie este produsa în reticulul endoplasmatic.
Ribozomii reprezintă sediul sintezei proteice.
Ribozomii legați de RE ➔ formează RER – sintetizeaza proteine de secreție.
• RER participă la sinteza proteinelor destinate “exportului”, precum şi a unor proteine structurale
destinate mb organitelor citoplasmatice
• Orientarea si traversarea mb RE de proteinele de secreție ce prezintă secvența semnal
implică existența a cel puțin 2 componente: O particula de recunoastere + receptorul pentru
SRP (signal-recognition-particle).
După inițierea procesului de translație, proteina expune capătul N terminal hidrofob care va fi
recunoscut de o proteina citopl de recunoaștere a semnalui (SRP) → formeaza un complex de
ribonucleoproteine. Receptorul SRP va lega GTP ➔ polipeptidul va transversa porii RE, iar prin
hidroliza GTP, SRP este eliberată. Porul este format din proteine translocon. Pe măsura sintezei
proteice, polipeptidul va înainta în lumenul RE, iar când va fi gata, ribozomul va fi eliberat în
citoplasmă, porul se închide, iar lanțul polipeptidic se va plia și va suferi procese de maturare în
lumenul RE, după care va fi transportată la locul de acțiune.

20. Explicati modalitatea prin care o proteina nou sintetizata este directionata spre organitul in
care va functiona.
Posttranslațional, proteina nou sintetizată este direcționată spre organitul în care va funcționa prin atașarea
unor secvențe-semnal la capătul N-terminal al proteinei. Există mai multe secvențe semnal, ca rezultat
al splicing-ului alternativ și a situsurilor alternative de inițiere a translației. Acestea se leagă de situsuri de
recunoaștere ale structurii țintă și ➔ proteinele ajung spre organitul în care vor funcționa, proces numit
import posttranslațional – specific proteinelor de membrană.
Când sinteza polipeptid e completă → eliberat de Ribozom în citosol unde va rămâne/va fi transportat în
organite apropiate prin import posttranslațional. Trecere polipeptid în nucleu → prin porii nucleari.
O altă cale pe care o poate urma proteina nou sintetizată cu scopul de a a ajunge spre organitul în
care va funcționa = importul cotranslațional – specific proteinelor de secreție
După sinteza proteinelor în RE, polipeptidul fie rămâne în RE, fie va fi transportat către vezicule,
complexul Golgi sau o altă destinație finală.
21. Explicați modul prin care o proteină își obține conformația corectă (folding)
• Dacă se denat o prot mare şi apoi se îndep agentul denaturant ➔ o conformaţie lipsită de activit
biologică ➔ în sinteza proteinelor mari, adoptarea conformaţiei = proces asistat.
• In cazul şocului termic asupra celulelor cresc ft mult proteinele de şoc termic (Hsp = Heat
shock proteins). Hsp70 şi Hsp60 au fost denumite Chaperone (= proteine de asistenţă) întrucât
au rolul de a repara defectele de pliere ale proteinelor.
• Capătul N-terminal riscă să interacționeze cu proteinele din citopl ➔ Chaperonele fixează
capătul N-terminal și proteina va fi ca într-o cușcă de protecție (cușca lui Anfinsen), astfel că
proteina îşi dezvoltă conformaţia corectă dictată de STR PRIMARĂ.

22. Enumerați principalele modificări posttranslaționale:

• realizarea conformației corecte (folding) a proteinelor
• procesul de splicing proteic: se înlătură Inteinele și atașează Exteinele → molecula de ARNm
matură, a cărei secvenţă se va regăsi în secvenţa de AA a proteinei codate.
• dirijarea proteinei către organite prin secvențe semnal atașate la capătul N-terminal al proteinei
• prelungirea duratei de viață a proteinelor prin modificări chimice ale AA constituenți
Modificările chimice pot fi: enzimatice/neenzimatice, reversibile/ireversibile.
Modif neenzimatice: Racemizarea AA, glicozilarea hemoglobinei, carbamilarea (de catre ureea
din sange asupra prot plasmatice), Oxidarea catenelor laterale ale AA din proteine.
Modif enzimatice: ataşarea de resturi glucidice (asigură protecție împotriva proteazelor) →
glicoproteine: O-glicozilarea și N-glicozilarea; acilarea proteinelor (N-miristoilarea,
palmitoilarea, izoprenilarea); formarea de legaturi intra sau intercatenare.

23. Explicati rolul celor 3 situsuri de incadrare din structura ribozomului, active in procesul de
translatie.

Sinteza proteică începe la nivelul unui codon start, în apropierea capătului 5’ al ARNm. Subunit ribozomală
mică, legată în mod normal la un ARNt ce conține AA metionină, se leagă la codonul AUG al ARNm și
recrutează subunit ribozomală mare, ce conține 3 situsuri de legare a ARNt, notate cu literele: A, P, E.
Situsul A: leagă aminoacil-ARNt (în situsul A se ataşează aminoacil -ARNt corespunzător următorului
codon din ARNm)
Situsul P: leagă polipeptidul în curs de sinteză cuplat cu ARNt (complex ARNt-peptidă sintetizată)
Situsul E: leagă o moleculă de ARNt liberă (fără rest aminoacil/peptidil), înaintea părăsirii ribozomului
Elongarea: Începe când ARNt-dipeptidil este transferat din situsul A în situsul P.
Terminarea sintezei lanțului polipeptidic = când în dreptul situsului A ajunge unul din cei trei codoni
stop (UAA, UAG, UGA).
 24. Transmiterea semnalului prin calea Ras
Implică R tirozinkinazic, proteinele Ras şi o cascadă de 3 proteinkinaze citoplasmatice (Raf, MEK,
ERK), fiecare activând prin fosforilare următorul component al căii. La finalul cascadei, ultimul
element (ERK activat) pătrunde în nucleu unde prin fosforilarea unor factori transcripţionali →
activează gene specifice.
Receptorul pentru EGF este un monomer cu un domeniu extern de legare a EGF, un domeniu
transmembranar şi unul citoplasmatic cu activitate tirozinkinazică. Când EGF se leagă, receptorul
dimerizează în membrană, alăturându-şi domeniile kinazice care se fosforilează reciproc.
În citoplasmă →proteină ce se leagă la receptorul EGF, numită GRB, asociată cu o prot = SOS (son
of sevenless). Ele sunt proteine adaptor şi se leagă numai la dom citopl FOSFORILAT al rec prin
intermediul domeniului SH2 al GRB.
Complexul GRB/SOS activat activează la rândul său, Ras (rat sarcomas), o proteină mică ataşată
membranei citoplasmatice.

25. Transmiterea semnalului prin calea AMPc

• AMPc, mesagerul secund al căii de semnalizare, este sintetizat din ATP sub acţiunea adenilat
ciclazei, enzimă ataşată mb citopl.
• AMPc este rapid şi continuu degradat sub acţiunea fosfodiesterazelor → AMP.
• Majorit efectelor induse de AMPc → continuate prin activarea, ca următor intermediar, a protein
kinazei dependente de AMPc (PKA).
• Unele răspunsuri mediate de AMPc sunt rapide → în cel musc striate, PKA activată fosforilează
enzime implicate în metabolismul glicogenului (glicogensintetaza, kinaz-fosforilaza) → hidroliza
glicogen → glucoză şi inhibă sinteza glicogenului ➔ ↑↑ Glu disponibilă în câteva sec
• Alte rasp mai lente → PKA activată eliberează subunit sale catalitice, care se deplasează în nucleu
→ fosforilează factorul de transcripţie (CREB).
• În cadrul căii de transmitere a semnalului prin intermediul mesagerilor secunzi:
disociere proteine G → migrare proteină G alfa→ activare adenilat ciclaza →acțiune fosfodiesteraza

26. Transmiterea semnalului prin calea GMPc

• GMPc = mesager secund ce induce efecte importante în dif tesuturi (în mș cardiac → relaxare)
• E utilizată de unii hormoni şi de NO.
• În cazul H → se combină cu R mb specific al cărui domeniu intracelular = o guanilatciclază.
• Ataşarea molec semnal det o modif conformaţionala la niv R → ++ guanilat ciclazei mb.
• ↑↑↑ de GMPc rezultat în urma acţiunii guanilatciclazei asupra GTP mediază răspunsul celular prin
activarea unor proteinkinaze specifice.
• Hidroliza GMPc de către fosfodiesteraze conferă reversibilitate procesului.
 27. Transmiterea semnalului prin calea IP3
• Una din cele mai importante căi de semnalizare intracelulară → utilizarea mesagerilor secunzi
proveniţi din fosfolipidul membranar, fosfatidil inositol 4,5 difosfat (PIP2 ).
• Legarea h. la R specific det subunit α să schimbe GDP cu GTP → se detaşează + migrează =>
activează o enzimă legată membranar = fosfolipaza C → hidrolizează PIP2 în 2 mesageri secunzi:
IP3 + DAG. IP3 det ↑↑ [Ca2+] în muschii netezi cu interacţ Actina-M si contractia musculara
• DAG = molecula mesager secund ce determină ↑↑ eliberării Ca2+ de la nivelul RE.
• Ca2+ nu se poate lega direct la enzime, ci la o prot R din citopl=calmodulină=4 sit de legare pt Ca2+.
• Legarea Ca2+ det modif conformaţionale la nivelul calmodulinei ➔ complex activ
Ca2+/calmodulină ➔ activează proteinkinaze → kinaza lanţurilor uşoare a miozinei => contracția
mș neted și kinaz-fosforilaza → scindarea glicogenului
• Activarea calmodulinei = ++ permeabilității membranei RE pentru Ca2+ => revine în lumenul RE
prin pompa Ca2+ /ATP-aza = oprind semnalizarea

28. Transmiterea semnalului prin calea NO

OXIDUL NITRIC = o moleculă semnal extrem de simplă cu rol în comunicarea intercelulară în SNC,
sistem imun şi circulator.
• NO este produs la nivelul endoteliului vascular din arginină, în prezența NO-sintetazei ca urmare
a stimulării prin mesageri (Ach)
• NO difuzează rapid în cel musculare netede din peretele vascular => se leagă la Fe din situsul
activ al guanilatciclazei citopl = ↑↑ producţia de GMPc => relaxarea musc netede din
peretele vascular şi VD.
• Efectele NO sunt locale, rapide şi de scurtă durată datorita turnover-ului ↑↑ GMPc = rapid
degradat sub acț fosfodiesterazei GMPc.
• Ex practice de utilizare a căii NO → Nitroglicerina →în tratam anginei pectorale, este
transformată în NO la nivel muscular, relaxând coronarele
• Viagra (sildenafil) inhibă fosfodiesteraza din peretele vaselor penis → un nivel ridicat de NO

29. Transmiterea semnalului prin calea Jak-Stat → INTERFERONII

Interferonii = proteine protectoare aparţinând clasei citokinelor, eliberate de celulele infectate de
virusuri, au fost asociaţi cu acest tip de cale.
Receptorul specific pt interferon are asociat la domeniul citopl câte o JAK-kinază (o proteină tirozin
kinază din citoplasmă).
• Legarea interferonului la R său specific => dimerizarea R + activarea JAK-kinazelor.
• JAK-kinazele activate fosforilează resturile tirozină ale R dimer → legarea a 2 STAT
proteine din citosol la R fosforilat prin dom lor SH2
• JAK-kinazele → 2 tipuri de fosforilări: prima = fosforilarea R care atrage STAT-proteinele,
respectiv: fosforilarea STAT- proteinelor → pt a realiza acest lucru, JAK-kinazele au 2 situsuri
catalitice (denumirea JAK-kinaza provine de la Janus – Zeul roman cu două feţe)
• Proteinele STAT fosforilate migrează în nucleu → STAT + GAS (γ-interferon activates
sequence element) = factor transcripţional activ => transcripţia genelor specifice.
 30. Transmiterea intracelulara a semnalului vizual.
R cuplați cu proteina G constituie o superfamilie de R ce cuprind și rodopsina, activată de lumină.
Fascicolul luminos care pătrunde prin pupilă este dirijat către retină care reprezintă o reţea de neuroni
înalt specializaţi pentru recepţionarea şi prelucrarea semnalelor luminoase. Celulele receptoare:
• celulele cu bastonaş → vederea nocturnă (scotopică), segm extern → conține discuri mb cu
rodopsină
• celulele cu conuri → vederea diurnă + percepția culorilor (3 tipuri de opsină). Există 3 tipuri de
celule cu conuri, în funcție de pigmentul conținut: roșu, verde și albastru.
• Fotonii det transformarea 11 cis retinalului din structura rodopsinei în 11 trans retinal ➔ va det.
Block canale de Na+ și Ca2+
• Datorită funcț în segm intern a pompei de Na+/K+ → mb se va hiperpolariza și acest semnal va fi
transmis CN.
Odată cu absorbţia luminii, rodopsina stimuleaza degradarea GMPc (puncte verzi) în segm extern
şi închiderea consecutivă a canalului cationic.
Scăderea concentrației de Ca2+ în citoplasmă va activa rodopsin kinaza ➔ rodopsina revine la
conformația inițială ➔ se vor deschide canalele de Ca+/K+, cu restabilirea echilibrului membranar.

31.Transmiterea intracelulara a semnalului olfactiv (la fel ca la 32)

32.Transmiterea intracelulara a semnalului odorizant
Calea este cuplată cu proteina G. Legarea subst chimice odorizante de R cuplați cu proteina G din
mucoasa olfactivă de la niv cornete nazale sup va det. modif conformaționale ale R cu 7 domenii transmb
➔ subunit α a prot G schimbă GDP cu GTP și se îndepărtează de subunit β și gamma, pt a se lega de o
proteină-țintă ce va deschide canalele de Na+ ➔ un PA ce va conduce info olfactivă la CN.

33. Calea de semnalizare ce utilizează acetilcolina

Canalul R nicotinic colinergic se deschide ca răspuns la acţiunea neurotransmiţătorului Ach (şi al
nicotinei). Acest receptor se găseşte în mb postsinaptică a neuronilor de la nivelul anumitor sinapse şi
în fb musculare (miocite) de la nivelul joncţiunilor neuromusculare.
• Eliberarea Ach(molecula semnal) din butonii terminali ai neuronului presinaptic
• Difuziunea Ach de-a lungul fantei sinaptice
• Ach se leagă de R nicotinici colinergici (2 molec Ach/2subunităti α/receptor) de la nivelul
membranei neuronului postsinaptic sau de la nivelul sarcolemei
• Modif conformațională a R (alosterie) → se deschide canalul de Na+ sau Ca2+
• Influx de Na+ sau Ca2+
• Efect: generarea PA în neuronul postsinaptic, contracție la nivelul miocitului
 34.Care sunt caracteristicile generale ale procesului de semnalizare
• Specificitatea (complementaritatea semnal-R)
• Sensibilitatea (capacitatea R de a identifica picomoli de molecule de semnal; amplificarea
semnalului prin cascade de activări ale enzimelor)
• Adaptarea la semnal = reglarea sensibilităţii în funcţie de cantitatea şi continuitatea semnalului.
• Integrarea = capacitatea sistemului de a recepţiona semnale multiple la care va răspunde printr-
un răspuns unic, integrat nevoilor celulei
• Traducerea intracelulara = a) interacţia semnal-receptor, b) modif conformaţionale ale R ce
produc semnale intracelulare (de tip mesageri secunzi) sau modifică activitatea unor proteine
specifice

MOLECULE SEMNAL: pot fi:

• hidrosolubile = h proteici, neurotransmițătorii – se leagă de R mb, au acțiune de scurtă durată
• liposolubile = h steroizi, h tiroidian, acidul retinoic, vit D3– se leagă de R nucleari, au acțiune
de lungă durată.

35. Modalitățile de stingere la nivel celular

• Oprirea semnalizării = desensibilizarea R după activarea produsă de moleculele semnal. Acest lucru
este realizat prin desensibilizarea R pentru adrenalină.
• După legarea epinefrinei de receptor, modificarea conformaţiei acesteia induce şi legarea de o
proteină citoplasmatică ARR-K, care fosforilează R.
• Forma fosforilată a acestuia dobândeşte capacitatea de a lega proteina ARK. Legarea acesteia
detaşează R de proteinele G şi de mb plasmatică printr-un proces de endocitoză, acesta trecând într-
o veziculă mică. Aici este defosf şi returnat în mb plasmatică, redevenind sensibil la acţiunea unei
noi molecule de receptor.

36. Elementele structurii spațiale ale ADN-lui + 37.Caracteristicile structurii secundare ale ADN
Structura secundară a moleculei de ADN → alcătuită din 2 catene polinucleotidice complementare,
antiparalele, înfășurate helicoidal una în jurul celeilalte ➔ aspect de dublu helix, cu bazele azotate
proiectate spre interior, perpendicular, iar resturile de pentoză și acid fosforic spre exterior.
Cele două catene sunt legate între ele prin punți de hidrogen, stabilite între „bazele complementare”
perechi (A=T și G=C) → asigură un nr maxim de legături și deci o stabilitate maximă, între:
A și T → 2 punți de H, iar G și C → maxim 3 punți.
Molecule de ADN seamnănă cu o „scară în spirală”: balustradele = H3PO4 și dezoxiriboză, iar
treptele = punțile de H ce leagă bazele azotate.
Structura superioară a moleculei de ADN → asocierea lui cu proteine și formarea cromatinei, din care
se formează cromozomii în diviziunea celulară. Unitatea de bază a cromatinei = nucleozomul care
conține un miez format din 8 proteine histonice H2a, H2b, H3 și H4 în jurul cărora molecula de ADN
dublu catenară realizează 2 spire și jumătate, iar nucleozomii → uniți între ei prin proteina H1. Astfel
se realizează o împachetare compactă a moleculei foarte lungi de ADN.
38. Structura ARN
Dpdv chimic, ARN este un polinucleotid asemanător cu ADN, după matrița căruia este sintetizat.
Diferențele sunt următoarele:
• timina din ADN este înlocuită cu uracil în ARN
• masa moleculară mult mai mică
• ca pentoză conține riboza
• structura monocatenară liniară cu excepția unor porțiuni unde existența complementarității
bazelor azotate permite o structură dublu spiralată intracatenară
• existența unor modificări posttranslaționale ale unor baze azotate componente în urma cărora
rezultă baze azotate modificate, ca nucleotide metilate, tiouridină, pseudouridină, 5,6 –
dihidropurină, etc. Rolul acestor modificări este de protecție împotriva acțiunii nucleazelor
• stabilitate redusă, fiind degradat după îndeplinirea funcției biologice

39.Fragmente Okazaki : apar în etapa inițială de replicare a ADN-ului.

În timp ce sinteza catenei conducătoare se va desfăşura practic neîntrerupt (având acelaşi sens cu cel
al înaintării sintezei), catena în întârziere/tardivă va fi sintetizată discontinuu sub forma unui fragment
pentru fiecare ochi de despiralizare. Aceste fragmente se numesc fragmente OKAZAKI

40.Proprietatile unice ale moleculei ADN comparativ cu celelalte componente celulare

Este cea mai complexă biomacromolecula, este singura moleculă care se autoreplică, este singura
moleculă care este reparată permanent, este singura moleculă bicatenară, este singura moleculă
protejată de structuri specializate, si care conduce viața celulei, este singura molecula practic
nemuritoare.
Molec ADN este unică și neschimbată de la nașterea celulei până la transmiterea ADN celulei
succesoare, perioadă în care ADN conduce toată viața celule.

41. Componentele si legaturile dintre acestea in cadrul unei nucleotide. De exemplu….

O nucleotida este formata din: H3PO4 și o nucleozidă = o pentoză (riboza pt ARN si
dezoxiriboza pt ADN) + baze azotate: adenina (A), guanina (G), citozina(C), timina(T)- la ADN,
iar in cazul ARN-ului timina este inlocuita cu uracil (U).
Bazele azotate → responsabile de conformatia polinucleotidelor, deoarece contin N si atomi
de oxigen, care pot participa la formarea de legaturi de hidrogen. Prin interactiunea dintre bazele
azotate perechi ➔ o conformatie infasurata ordonat.
Constrangerile impuse structurii de catre legaturile pentoza-fosfodiester favorizeaza
structura helicoidala
42. Structura primara a ADN
Structura primara a acizilor dezoxiribonucleici, ca si in cazul proteinelor, reda felul, numarul, secventa
si modul de legatura al nucleotidelor componente.
In secventa nucleotidelor este “codificata” informatia genetica, prin intermediul ei fiind transmise
caracterele ereditare.
4 tipuri de nucleotide, cu bazele azotate: adenina (A), guanina (G), timina (T), citozina (C). ADN
si ARN sunt formati din catene de nucleozide legate prin punți fosfodiesterice
Lungimea acestor lanturi variaza, catenele polinucleotidice care contin mai putin de 50 de nucleotide
sunt denumite oligonucleotide, in timp ce catenele polinucleotidice mai lungi se numesc
polinucleotide.
Fosfodiesterul leaga gruparea OH din pozitia 5’ a unui rest nucleozidic, la gruparea 3’ a urmatorului
rest nucleozidic
Legatura dintre 2 mononucleotide succesive din lantul de ADN se face prin intermediul molec. de
H3PO4. Se realizeaza o leg. monofosfat- diesterica intre -OH-ul de la C’ 3’ al pentozei unui
mononucleotid si -OH-ul de la at. de C 5’ al pentozei nucleotidului urmator.

43.Structura primara a ARN

Structura primară a ARN redă felul, numărul, ordinea și modul de legare a nucleotidelor din catena de
ARN. Redă informația genetică copiată de pe ADN fără să prezinte conformații superioare de
împachetare. În structura ARN intră doar nucleotide monofosfat ce conțin baze azotate pirimidinice
adenina și guanina, iar dintre bazele azotate purinice → uracil și citozina.
Nucleotidele → înșiruite ca într-un lanț de mărgele, legate între ele prin punți fosfodiesterice. Prin
legarea fosfodiesterică la capătul 3” al nucleotidei o altă nucletidă prin restul fosfat se vor forma
lanțurile de polinucleotide din structura ARN, acestea având un capăt 3” liber și unul 5” liber.
Lanțurile de până în 50 nucl = oligonucleotide, iar lanțurile mai lungi polinucleotide.

44. Se dă polinucleotida ……….. Care este polinucleotida complementară și cum hibridizează

cele două polinucleotide?
Polinucleotidă ADN: 5'CAAGTCGATCGT3'
polinucleotidă complementară ADN: 3'GTTCAGCTAGCA5'
polinucl. complementară ARNm: 3'GUUCAGCUAGCA5'
Polinucleotidele hibridizează pe baza legăturilor de H dintre bazele azotate complementare.

45. Codoni. Definiție, număr, clasificare

Codonul reprezintă o secvență de 3 nucleotide, care codifică un aminoacid specific sau care reprezintă
semnalul "stop" în sinteza proteică.
Din cele 4 nucleotide se pot forma 64 ( 43 ) de triplete.
Clasificarea codonilor:
● 61 de codoni codifică cei 21 de AA (se numesc codoni "replică"). Dintre aceștia, codonul AUG →
codifica metionina + indică începerea sintezei proteice.
● 3 codoni (codoni "non sens") indică oprirea sintezei proteice (UAA, UAG, UGA)
 46. Denaturarea termică a ADN
• Denaturarea termică are loc la temperaturi de 79-94°C. Temperatura medie de topire (Tm) este
temperatura la care 50% din ADN e denaturat.
• Aceasta reprezintă energia necesară ruperii legăturilor de hidrogen dintre bazele azotate.
• Valoarea medie a Tm este 70-75°C.
• Cu cât molecula ADN conține un nr mai mare de perechi de baze G-C, cu atât Tm va fi mai
ridicată. Ex: La mamifere, ADN conține aprox 40 de perechi de baze guanină-citozină, motiv pt care
Tm = 87°C
• Dacă are loc o răcire bruscă a soluției in care se găsește ADN-ul denaturat, denaturarea este
ireversibilă. Dacă răcirea soluției = lentă, se refac legăturile de hidrogen și structura dublu catenară,
adică are loc renaturarea ADN.

47. Comparație ADN nuclear-ADN mitocondrial

• ADN-ul mitocondrial se gasește în interiorul mitocondriilor, în timp ce ADN-ul nuclear se gasăște
în interiorul nucleului celulei.
• celula conține aprox 99,75% ADN nuclear si 0,25% ADN mitocondrial.
• Rata de mutație a ADN-ului mitocondrial este de aproape x20 mai rapidă decât cea a ADN-ului
nuclear.
• ADN-ul mit = f circulara, in timp ce ADN-ul nuclear = f liniara
• ADN-ul mit este mai mic decat cel nuclear
• ADN-ul mit poate contine mai mult de 1000 de exemplare pe celula, in timp ce ADN-ul nuclear are
numai 2 copii pe celulă.
• Reproducerea generalizată și repararea replicării sunt prezente în ADN nuclear și absente în
cel mitocondrial

48. microARN
• MicroARN actioneaza asupra ARNm la nivel citoplasmatic, fiind prima dovada a reglarii expresiei
ARNm la acest nivel.
• MicroARN se leaga prin complementaritate cu ARNm la nivel terminal și blochează transferul
acestuia. În funcție de gradul de complementaritate cu microARN, ARNm hibridizat va fi
distrus(complem totala) sau doar blocat (complem parțială)
• Un microARN controlează concomitent expresia mai multor gene, putând în acest fel controla
un întreg proces fiziologic la nivel celular
• ARNm al unei gene poate fi ținta mai multor microARN, multe gene făcând parte din familii de gene
• Maturarea microARN începe cu scindarea buclei de către o enzima Drosha(ARN nucleaza 3) care
eliberează un pre-microARN de 60 nucleotide în formă de ac de păr → secretat în citoplasma unde
este recunoscut și scindat de enzima Dicer → un microARN dublu catenar
 49. Exozomi
• Reprezinta vezicule eliberate din celule in spatiul extracel
• Sunt prezente in majoritatea fluidelor corpului, în special în sânge și urină
• Prezinta rol în procesul de coagulare, imunitate, semnalizare celulară și eliminare de toxine
• Se formeaza într-un corp multivezicular. Acesta poate transmite compușii spre lizozomi spre a fi
degradați, către alte organite cu funcție apropiată a lizozomilor formând granule azurofile, sau spre
plasmalema ca exozomi.

50. DIFERENTE STRUCTURALE ADN-ARN

• ADN-ul are structura bicatenară, 2 lanțuri polinucleotidice constituind un dublu helix, catenele fiind
legate între ele prin punți de H, în timp ce ARN-ul are structura monocatenară format din unitati
repetitive de ribonucleotide.
• pentoza din structura ARN: riboza, iar din str ADN: dezoxiriboza
• nucleotidele din structura ADN: A,G,C,T. Cele din structura ARN: A,G,C,U

51. ARN transfer

• recunoaşte, leagă, activează şi transportă aminoacizii din citoplasmă la complexul de sinteză
• transportă Aa la sediul sintezei proteice = Ribozomi.
• Moleculă f din 75-90 nucleotide, e monocatenară, cu porțiuni bicatenare → formeaza o tija + 3
bucle mari → aspect de frunza de trifoi
• Prezinta 2 poli functionali: un pol AMINOACIL si un pol ANTICODON → recunoaste o anumita
secventa din ARNm, unde se ataseaza pe baza complementaritatii.
• Fiecare ARNt transportă un singur tip de Aa, dar un singur Aa poate fi transportat de mai multe tipuri
de ARNt
• La om s-au identif 32 tipuri de ARNt.
52. Elemente componente ale complexului multienzimatic al replicării (Replizomul)
• ADN giraze
• ADN helicaze
• ADN topoizomeraze
• ADN polimeraze
• Proteine de stabilizare (SSB) – chaperone

53. Funcțiile ADN polimerazelor

• Enzimele cu rol în sinteza noilor catene pe catenele parentale
• Corecteaza erorile mec replicării ce pot apărea în molec ADN prin introd unei baze necomplementare
prin acţiunea reparatorie de tip 3’ -5’ exonuclează şi 5’ -3 ’ polimerază
• Activit reparatorie continuă și în perioada DINTRE replicări → Gardieni ai integrității ADN în
replicare + funcționalitatea molec ADN.
• Rol de a adauga nucleotidul la gruparea OH-3' a dezoxiribozei
• La eucariote, ADN polimeraza α (5'→3') ataşează nucleotidele în mod continuu pe catena
prioritară şi discontinuu (fragmentele Okazaki) pe catena tardivă.
• După sinteza fragm Okazaki, ADN polimeraza digeră primerii de ARN și îi înlocuiește cu
dezoxinucleotide complem.
 54. Particularități ale replicării ADN la eucariote, particularități care cresc viteza de replicare
• Un număr mai mare de repliconi (cca 100 / cromozom faţă de 1 la procariote).
• Numărul de molecule de ADN polimerază este mult mai mare (20 000)
• Numărul de tipuri de ADN polimerază

55. Telomeraza
- problema replicării telomerilor, rezolvată de o enzimă specifică = telomeraza.
- conţine un segm matriţă ARN de aprox 150 nucleotide, din care cca. 15-20 sunt complementare
secvenţei telomerice TTAGGG.
- exercită o activitate enzimatică de tip reverstranscriptază (ADN polimerază ARN dependentă)
- activit telomerazică menține L constantă a secv telomerice ale cromozomilor, e max la cel embrionare.
- e capabilă să sintetizeze singură noi capete telomerice pt cromozomi, prelungind astfel durata de
viață a celulei

56. ADN polimeraze – ARN dependente. Exemple

• Reverstranscriptaza = o enzimă ADN polimerază ARN dependentă ce sintetiz o catenă nouă de
ADN (ADN complementar), pe baza unei catene de ARN.
• Acest proces e utilizat de ribovirusuri pt a se multiplica în celula infectată.
• Spre deosebire de ADN polimeraza, reverstranscriptaza nu posedă abilități reparatorii ➔
ribovirusurile expuse unui risc mai mare de a suferi mutații → tulpini noi.
• Virusurile oncogene ce conțin numai ARN (retrovirusuri) conțin enzima reverstranscriptază.
• Telomeraza exercită o activit enzimatică de tip reverstranscriptază și e capabilă să sintetizeze singură
noi capete telomerice pt cromozomi, prelungind astfel durata de viață a celulei.

57. Enumerați minim 3 cauze endogene și exogene importante în producerea mutațiilor ADN
Cauză endogenă:
• procesul spontan de tautomerizare al bazelor azotate formele ceto  enol sau amino  imino
Cauze exogene:
• agenții chimici: HNO2 modifică prin dezaminare bazele azotate ce conțin gr NH2 =>
Adenina → Hipoxantină, Guanina → Xantina; iar Citozina → Uracil.
• Compușii aromatici policiclici → ACRIDINELE = amsacrina (treat leucemie),
actinomicina, antraciclinele → se pot insera intre cele 2 catene ale helixului ADN → mutaţii
cadru citire
• Radiațiile UV → leg cov a 2 baze pirimidice adiac in catena ADN ➔ dimer de pirimidina
• Triplet expansiunea (ex: în boala Huntington, sindromul X fragil)
 58. Principii de elaborare a medicamentelor citostatice
Agenţii anticancerigeni = substanţe ce inhibă replicarea ADN din celulele canceroase, blocând astfel
dezvoltarea procesului tumoral:
• Agenţi de alchilare: ciclofosfamida, decarbazina, procarbazina, clorambucil;
• agenți ce block topoizomerazele = anthraciclinele, ca adriamicina şi doxorubicina, îşi exercită
efectele terapeutice asupra topoizomerazei II, fiind utilizate în tratamentul neoplasmelor
hematologice
• agenţi ce block form. fusului mitotic (Vincristina, Vinblastina).
• Agenți ce stabilizează microtubulii, block diviz celulară: paclitaxel și docetaxel.

59. Testul Ames

• Constă în cultivarea pe un mediu nutritiv fără histidină a unei tulpini de Salmonella defectivă la
sinteza de histidină.
• Testul Ames clasic a fost completat prin adăugarea de extract de ficat de mamifer, concomitent
cu potenţialul agent mutagen.
• Acest lucru a fost necesar întrucât o substanţă poate dezvolta capacităţi mutagene în urma
transformării ei în organism în cursul procesului de detoxifiere la nivel hepatic.

60. Enumerați principalele mecanisme de reparare a mutațiilor ADN

• Repararea directă
• Repararea prin excizia bazelor azotate
• Repararea prin excizia nucleotidelor modificate
• Repararea în cursul proceselor de replicare / transcripție
• Reparare baze nepotrivite mismatch
61. Exemple de maladii cu etiologie legată de defecte în repararea ADN
• Xeroderma pigmentosum – defect în repararea prin excizie a mutațiilor datorate razelor UV.
➔ Fotosensibilitate, cancer de piele, tulburari neurologice.
• Cockaine’s syndrome – maladie cauzata de defect în repararea noilor catene
• Bloom syndrome, anemia Fanconi, ataxia – telangiectasia – defect in reparare rupturi (ADN
ligaza) la nivel ADN
• Cancerul de colon ereditar nonpolipozic (sindromul Lynch) – împerechere nepotrivită a
bazelor

62. Principii de elaborare a medicamentelor de tip antibiotic

În cazul infecţiilor bacteriene blocarea multiplicării celulare a agentului bacterian poate fi realizată prin
utilizarea unor substanțe (antibiotice) ce inhibă activitatea unor componente ale procesului de replicare:
• Metronidazolul realizează rupturi la nivelul catenelor ADN microbiene.
• Fluoroquinolonele (norfloxacin, ciprofloxacin, novobiocina, acidul nalidixic) = inhibitori ai
topoizomerazelor legându-se la complexul enzimă-ADN.
Pe baza inhibării transcripţiei la microorganisme, blocându-le procesele vitale și implicit
dezvoltarea si multiplicarea:
• Rifampicina - prin blocarea subunităţii  a ARN polimerazei bacteriene
• Actinomicina D – se intercaleaza între perechile G-C din segm promotor al genelor
 63. Mecanismul atașării unei noi nucleotide la catena polinucleotidică în sinteza ADN
• Sinteza noilor catene = de ADN polimeraze → inseră deoxinucleotide în noua catenă sintetiz, într-o
secvență complementară cu cea a catenei parentale matriță.
• ADN polimeraza are nevoie pt a insera prima nucleotidă de un capăt 3’ -OH liber care sa funcţioneze
ca o amorsă (primer), prin 2 mecanisme:
1. sinteza mai întâi a unui fragment de ARN la al cărui capăt 3’ -OH să se continue cu sinteza de ADN.
2. sub acţiunea unei proteine specifice se introduce forţat un nucleotid legat de catena parentală care
sa aibă un capăt 3’ -OH liber

64. Mecanismul atașării unei noi nucleotide în catena polinucleotidică în sinteza ARN
• Procesul de sinteză al ARN = de ARN polimeraza- ADN dependente care inițiază transcripția ,
sintetizează catena ARN prin atașarea de ribonucleotide și termină transcripția
• Ele sunt polienzime formate din mai multe subunități, fiecare subunitate îndeplinind câte un rol
distinct (recunoaștere, catalitic, de identificare a situsurilor de terminare a transcripției)
• Fiecare ribonucleotidă este atașată noii catene printr-o leg fosfodiesterică, iar energia necesară
incorporării → prin hidroliza a 2 leg fosfat macroergice.

65. Enzime implicate în modelarea legăturii ADN-histone

• Histon-acetiltransferaza ce acetilează histonele la resturile de Aa bazici ale acestora și astfel
desfac legăturile ADN-histone.
• Fosforilazele permit condensarea cromozomilor în timpul ciclului celular
• ADP-ribozilaza intervine în reglarea ADN, iar enzima de metilare este implicată în activarea
și represia procesului de transcripție.

66. Factori cis și trans reglatori ai transcripției

• Elementele cis-reglatoare = f din 6-8 nucleotide → fixează factori proteici specifici de reglare
= trans-reglatori.
• Când un factor reglator se fixează pe o secvenţă cis-reglatoare de ADN, cantitatea de ARNm
sintetizat fie scade brusc (factor trans inhibitor) fie creşte brusc (factor trans activator)

• Factorii trans – reglatori = proteine produse de alte gene, au:

- domeniu de fixare al ADN cu motive structurale, de tip deget de zinc, fermoar de leucină.
- dom de activare al transcripției
• în genele de la Eucariote ce codează ARN mesager = 2 tipuri de factori de reglare cis numiţi
promotori şi amplificatori.
• amplificatorii activează promotorii controlând eficacitatea şi rata de transcripţie.
 67. Enumerați categoriile de modificări posttranscripționale
• Protejarea moleculei de ARNm faţă de acţiunea nucleazelor din citoplasmă
• Selectarea informaţiei din ARNm prin procesul de splicing
• Controlul cantităţii de ARNm care va trece în citoplasmă

68. Mecanismul de splicing alternativ

• E diferit în funcţie de tipul celular si de intervenţia unor factori interni/externi
• În unele ţesuturi intronii sunt trataţi ca exoni şi invers
• Ambele variante de splicing alternativ au ca rezultat formarea de ARNm
• S-a constatat că peste 50% din genele umane produc ARNm imatur ce este procesat alternativ
• Ex: splicing-ul limfocitului B. În stadiile iniţiale de diferenţiere, celula utilizează un exon ce
codifică un domeniu proteic transmb ce permite reţinerea Anticorpului la supraf celulei.
• Ex2: splicing-ul proteinei musculare tropomiozina → cel puţin 8 variante diferite
• Tropomiozina din m.striat ≠ de cea din m.neted rezultat al unui splicing tisular specific în urma
căruia se obţin 2 tipuri de ARNm matur pentru tropomiozina în cele două 2 de muşchi: neted si
striat
• Ex3: gena pt Calcitonină. Calcitonina = polipeptid (32AA) cu rol de hormon în reglarea calcemiei,
secretat de celulele parafoliculare de pe tiroidă. Aceeași genă pt Calcitonină e maturată diferit în
țesutul neural → alt ARNm care prin translație → peptid CGRP (37Aa) = rol de agent
cardiovascular.

69. Care sunt produsii de transcripție

1. ARN ribozomal → sintetizat de ARN polimeraza I
2. ARN mesager + ARN nuclear scurt → ambele sintetizate de ARN polimeraza II
3. ARNt si ARNr → ambele sintetizate de ARN polimeraza III

70. Modificări posttranslaționale ale structurii chimice a proteinelor

• Scindări ale catenei polipeptidice ➔ se elimină fragm ce menţineau proteina în stare INACTIVĂ/
fragmente cu rol temporo-spaţial ce au dirijat transportul şi inserarea proteinei în structura celulară
finală. Ex: Insulina sintetiz. inițial sub f unei proteine mari, nefuncționale = Preproinsulină.
• Procesul de splicing proteic: înlătură Inteinele și atașează Exteinele → molecula de ARNm matură,
a cărei secvenţă se va regăsi în secvenţa de AA a proteinei codate.
• dirijarea proteinei către organite prin secvențe semnal atașate la capătul N-terminal al proteinei
• prelungirea duratei de viață a proteinelor prin modificări chimice ale aminoacizilor constituenți
 71. Proteoliza endogenă a proteinelor
În cursul sau după sinteză proteinele suferă modificări chimice care sunt fie indispensabile realizării
activităţii lor biologice fie din contra predecesoare inactivării şi distrugerii lor
Modif neenzimatice:
• Racemizarea Aa (din forma L → D)
• Glicarea (glicozilarea) → leg neenz printr-o leg ceto-amidica a Glucozei de gr. NH2 ale prot
plasmatice (ex: Glicozilarea Hemoglobinei)
• carbamilarea (de catre ureea din sange asupra prot plasmatice)
• Oxidarea catenelor laterale ale Aa din proteine.
•
Modif enzimatice:
• ataşarea de resturi glucidice (asigură protecție împotriva proteazelor) → glicoproteine:
O-glicozilarea și N-glicozilarea;
• acilarea proteinelor (N-miristoilarea, glipiarea, palmitoilarea, izoprenilarea);
• f de legaturi intra/intercatenare: f de punți de S , punți ditirozină, metilarea catenei laterale la Arg,
His, Liz, iodinarea Tir.

72. Nivele ale controlului expresiei genice la eucariote

• controlul transcripţional
• controlul procesării ARN
• controlul transportului şi localizării ARN
• controlul translaţional.
• controlul degradării ARNm.
• controlul activităţii proteinelor

73. Metilarea ADN

• Mecanism de control epigenetic al expresiei genelor ce produce schimbări in structura cromatinei.
• Se manifesta in timpul diferențierii și dezvoltării celulare
• Implicată în reglarea unor procese: dezvoltarea embrionară, transcripţia, realizarea structurii
cromatinei, inactivarea cromozomului X, amprentarea genomică şi stabilitatea cromozomilor
• In cancer au loc simultan 2 procese implicând procesul de metilare-demetilare a ADN. Genomul celulelor
canceroase este hipometilat, comparativ cu cel. normale ca rezultat al demetilării la nivelul secvenţelor
repetitive din genom → instabilitate genomică (specifica cel.tumorale) ce poate duce la reactivarea
promotorilor transpozonilor (numiţi şi „jumping genes” → reglarea aberantă a genelor în cancer prin
interferenţă transcripţională).
• Demetilarea la nivelul genomului poate fi utilizat ca un marker care se corelează cu severitatea
bolii şi potenţialul metastazic în multe tipuri de tumori
• În || cu demetilarea specifică unei anumite gene se prod şi o hipermetilare aberantă a anumitor gene →
schimbări în struct cromatinei → va inhiba transcriptia genei respective.
74. Controlul expresiei genelor prin molecule ARN
• Expresia genică = procesul prin care o genă duce la sinteza unei proteine
• Controlul expresiei genelor = controlul sintezei proteice
• fenomen complex datorită cant mari de ADN + organizării superioare a acestuia;
• la om doar 2-5% din ADN este transcris sub forma de ARNm
• diversitatea celulară → produsul modificării expresiei genelor
• Acest control are loc la nivelul tuturor etapelor procesului GENA-ARNm-PROTEINE

75. Inhibitori naturali ai transcripției

• Sunt inhibitori ai ARN polimerazelor
• La procariote → rifampicina în tratamentul TBC blocând dezvoltarea Mycobacterium
tuberculosis→toxicitate redusa
• la eucariote→ α-amanitina (toxina din ciuperca Amanitina phaloides)→ blochează selectiv
ARN polimeraza II → intoxicații grave la om

76. Inhibitori ai translației

•
mucegaiul Penicilium produce inhibitori antibacterieni
•
utilizate de multe microorganisme ca arme chimice împotriva competitorilor sau paraziţilor
•
Aminoglicozidele (streptomicină, neomicină, tobramicină, gentamicină, amikacină) –
se leagă ireversibil de subunit 30S, blocând activit peptidil-transferazei
• Tetraciclinele (tetraciclină, doxiciclină) → se leaga la subunit 30S →induc modif
conformationale ce împiedică alinirea codonilor ARNm cu anticodonii ARNt
• Macrolidele (eri,azi,claritromicina) → se leagă rev. de subunit 50S, inhibă activit peptidil-
transferazei
• Streptograminele (quimpristină, dalfopristină) împiedică legarea ARNt de subunitatea 50 S.
Toxina difterică → o proteină produsă de Corynebacterium difterie → block fact. de elongare EF-2
(translocază) de la eucariote → block regenerare celulară.

77. Principiul metodei PCR

• Obiectivul = realizarea unui nr ff mare de copii a unei porţiuni dintr-o moleculă de ADN, în
condiţiile cunoaşterii secvenţelor nucleotidice, vecine porţiunii de amplificat.
• Prima etapă= Denaturarea ADN prin încălzire (94°,1 Min) → 2 catene polinucl libere → se
pun in contact cu 2 oligonucleotide, fiecare complementară porțiunii de ADN de la capetele 3’
• Oligonucleotidele ataşate ADN-ului de copiat vor constitui primeri → ADN polimeraza va începe
copierea segmentului, de la primer spre capătul catenei (72°,2 Min)
• În acest fel, de la perechea inițială => 2 perechi de catene. Acestea vor fi supuse din nou ciclului
denaturare → ataşare primeri → polimerizare => 4 perechi șamd, in mod exponenţial !
• Tehnica PCR este automatizata, un ciclu complet desfasurandu-se in aprox. 4 min.
78. Elementele de bază ale semnalizării la nivel celular.
• Comunicarea intercelulară = dependentă de eliberarea de către o celulă = celulă semnalizatoare,
a unei molecule semnal (ligand), şi de migrarea acesteia către alte celule echipate pt captarea
semnalului = celule ţintă
• O celulă ţintă → R proteici specifici de care se leagă molec semnal → induc un răspuns biochimic
în interiorul celulei.
• Transducţia semnalului = captarea semnalului şi transm lui intracelulară pt a declanşa un răspuns
celular specific → includ modularea expresiei unor gene specifice + efecte metabolice directe
(activarea unor enzime)
• I etapa a convertirii semnalului chimic din ext celulei in semnale din int celulei → legarea
moleculei semnal de un R proteic
• Etapa II = generarea unui semnal secundar in multiple variante. Acest semnal secundar duce la
efecte celulare(contracţie, creştere, secreţie, modificări metabolice).
• Ligand(semnal) → Receptor → Mesager → Efect Celular

79. Definiția comunicării celulare.

• Fiecare tip de celula este capabilă sa comunice= capacitatea de a produce, recunoaște, interpreta
și răspunde la semnalele din mediul înconjurator (sânge, limfa, celule vecine).
• Majoritatea semnalelor = molecule chimice, iar componentele celulare de transfer al semnalului
sunt de fapt elemente de traducere ale semnalului in limbajul celulei.

80. Strategii de semnalizare → 3 tipuri

• la distanță (endocrin – prin Hormoni, paracrin - sinapsa,autocrin)
• de contact (prin adeziuni celulare între 2 cel vecine / între celulă și matricea celulară)
• directă (molec semnal din citoplasma unei celule ajung in citoplasma celulei vecine prin joncțiuni
comunicante).

81. Dați minimum 3 exemple de sisteme efectoare ca elemente finale ale semnalizării celulare
• Calea Ras → implică R tirozinkinazic, proteinele RAS și o cascada de 3 proteinkinze
citoplasmatice (Raf, MEK, ERK), fiecare activând prin fosforilare următorul elem al căii.
• Calea PI3-kinaza, intervine in controlul proliferarii si diferentierii celulare precum si in controlul
metabolic; este activata de receptori raspunzand la un numar mare de hormoni.
• Calea JAK/STAT → Interferonii. Fiecare receptor specific pentru interferon are asociat la
domeniul sau citoplasmatic cate o JAK-kinaza. Legarea interferonului la R său specific det
dimerizarea R și activarea JAK-kinazelor.
 82. Clasificarea moleculelor semnal
Moleculă semnal = orice moleculă ce induce un răspuns specific la nivelul unei celule ţintă
• Molecule semnal endocrine → hormoni, produşi de glande endocrine, ce acţionează la distanţă
de celulele secretoare;.
• Moleculele semnal de tip mediator locali sau paracrini, care acţionează local asupra celulelor
vecine (ex. transmiterea impulsului nervos); factorii de reglare ai inflamaţiei la nivelul unui sector
infecţie.
• Semnalizarea autocrină în care anumite celule răspund la molecule semnal pe care le produc ele
însele (ex. limfocitele T răspund la stimularea antigenică prin sinteza unui factor de creştere care
determină autoproliferarea lor
• Contactul fizic intre celule vecine care va genera un semnal contact-dependent
Moleculele semnal pot fi hidrosolubile sau liposolubile.

83. Molecule semnal hidrofile. Generalități

Moleculele semnal hidrosolubile/hidrofile = NT (catecolaminele), hormonii proteici, factorii de
creştere proteici, NU pot străbate direct stratul dublu lipidic al membranei celulare. Ele se leagă de domeniul
extracelular al R membranar
→ circulă libere în plasmă și o data ce ajung la celula țintă nu pot traversa mb celulară. Se leagă
de R membranari care vor traduce intracelular info primită prin intermediul mesagerilor secunzi.

84. Molecule semnal hidrofobe. Generalități

Moleculele semnal hidrofobe/liposolubile → h steroizi, h tiroidian, acidul retinoic, retinoizii,
vitamina D3, intră direct în celulă şi se leagă de receptorii intracelulari (nucleari şi citoplasmatici)
- circulă în plasmă legați de proteine transportoare (TBG, TBPA = transtiretina, TBA → pt T3,T4 și CBG
= transcortina = proteina de legare a corticosteroizilor) , apoi traversează liber mb celulară pentru a
ajunge intracelular. Aici se leagă de R intracelulari (citoplasmatici sau nucleari) și determină efecte
caracteristice (predominant nucleare), fie direct, fie prin intermediul unor mesageri secunzi.

85. Transmiterea la nivel celular a semnalului hidrofob

• Moleculele semnal liposolubile (hidrofobe): h steroizi, H tiroidian, acidul retinoic, retinoizii,
vitamina D3, intră direct în celulă şi se leagă de R intracelulari (nucleari şi citoplasmatici).
• Molecula de h.steroid se leagă de R specific existent în citoplasmă → conduce la modif
conformaționale în complexul SR= steroid-receptor
• Activarea conduce la translocarea SR în nucleu, unde R dimerizează și se leagă la nivelul regiunilor
reglatoare ale unor gene specifice ➔ activarea transcripțională a genelor.
 86. Transmiterea la nivel celular a semnalului hidrofil
• Molecule semnal hidrofile: NT, h proteici, F. de creștere proteici (nu pot străbate dublul strat
lipidic al mb celulare și se leagă de dom extracelular al R membranar)
• R membranar → 3 domenii: un domeniu extern la care se leaga molecula semnal, unul
transmembranar si unul citoplasmatic.
• Când molec semnal se leagă de R său peptidic, dom citoplasmatic suferă o modif conformațională
(prin adăugarea unui grup fosforil) ce inițiază calea semnal.
• cheia procesului de transmitere a semnalului celular = fosforilarea intermediarilor proteici de
semnalizare de catre proteinkinaze si defosforilarea acestora de catre proteinfosfataze
• activarea de gene specifice din nucleu si/sau sisteme metabolice de control din citoplasmă.

87. Enumerați principalele tipuri de receptori membranari

• Tirozin-kinazici legarea moleculei semnal de partea extracelulară a R determină dimerizarea
receptorilor
Căi semnal: calea RAS, calea PI 3-kinaza, calea JAK-STAT
• R asociați cu proteine G:
- actiune indirecta
-regleaza activitatea unei alte proteine, care poate fi enzima sau canal ionic
-cai semnal: calea AMPc, GMPc, fosfatidilinozitol, procesul de transmitere al luminii,
gustului şi mirosului în celulele senzoriale specifice

88. Efectul comutator al proteinelor RAS în semnalizarea celulară

• Ras deţine un mecanism comutator de tip închis/deschis utilizat în controlul căilor semnal
• Ras este activă în forma GTP şi inactivă în forma GDP
• Pt ++ Ras, GDP trebuie schimbat cu GTP, această schimbare având loc numai când Ras este
în contact cu complexul GRB-SOS legat la R activat (când EGF este ataşat la receptor).
• Schimbare GDP cu GTP → proteina Ras-GTP trece pe poziţia deschis → induce activarea
următorului element al căii.
• Starea activată durează ff puţin (Ras → capacitate GTP-azică, hidrolizează rapid GTP, revenind
în starea inactivă Ras-GDP)

89. Efectul comutator al proteinelor G în semnalizarea celulară

• Sunt alcătuite din 3 subunități: alfa, beta și gama. Toate prot G au un mod de acţiune comun.
• Proteinele G schimbă GDP cu GTP si devin active prin detaşarea subunit α de subunit β şi
γ, care rămân asociate în complexul βγ
• Subunitatea α activă cu GTP legat → adoptă o nouă conformaţie (îi permite interacţ cu
proteine ţintă pe care le activează)
• Activarea durează ft puțin (subunit α → GTP-aza → hidroliz rapid GTP → stare inactiva)
• În acelaşi timp subunit α GDP se reasociază la complexul βγ pt a reconstitui proteina G inactivă,
legata de R membranar
90. Mecanisme de semnalizare celulară ale insulinei
• Insulina reglează atât metabolismul, cât şi expresia genică; semnalul purtat de insulină trece de
la R membranar atât la enzimele metabolice insulino-sensibile cât şi la nucleu, unde stimulează
transcripţia unor gene specifice
• R insulinic activat = compus din 2 lanţuri α identice → extramb şi 2 subunit transmb β care
au amplasate capetele carboxi-terminale în citoplasmă
• Semnalizarea prin R insulinic → legarea insulinei de lanţurile α +++ acţ tirozinkinazică a
lanţurilor β, iar fiecare dimer α - β fosforilează 3 resturi tirozinice esenţiale amplasate aproape
de capătul C-terminal al lanţului β din dimerul partener

91. Mecanisme de semnalizare celulară ale eritropoietinei.

• Mecanismul de semnalizare utilizat de eritropoietină = calea PI3-kinaza → intervine în
controlul proliferării + diferențierii celulare + în controlul metabolic
• R membranar de care se leagă eritropoietina va activa o tirozin kinază solubilă din
citoplasmă → aceasta va produce mesageri secunzi ca PI(3,4,5)P sau PIP3 (fosfatidil inozitol
trifosfat) → det la rândul său activarea proteinkinazei B (PKB)
• PKB activată det. activarea prin fosforilare a Glicogensintetazei ➔ ++ sinteza glicogen

92. Particularități ale receptorilor cuplați cu proteina G

• R cuplaţi cu proteine G → o superfamilie de R de care se leagă numeroşi hormoni, factori de
creştere, NT, neuropeptide.
• rodopsina, activată de lumină, R olfactivi din mucoasa nazală şi R gustativi (de la niv mugurilor
gustativi)
• 1/2 din medicam curente → au ca ţinte R cuplaţi cu proteine G
• Dpdv structural şi funcţional, R = proteine înrudite, cu 7 motive transmb serpentiforme, cu
structură tip α-helix → motivul celor 7 elici.
• Aceşti R au un domeniu extracelular → leagă proteinele ligand + dom citoplasmatic → legătura
cu proteinele G
• Fiecare R are un situs specific citopl de legare a prot G heterotrimerice ( 3 subunit: α,β şi γ)

93. Mecanismul molecular al holerei

• Toxina holerică → inhibarea activităţii GTP-azice a subunit α a proteinei G
• Odată ce un stimul hormonal activează adenilat-ciclaza, calea se blochează în stadiul α-GTP
• Toxina de holeră inhibă fosfodiesteraza proteinelor G și astfel încât calea de semnalizare
mediată de AMPc va funcționa continuu
• Induce o diaree masivă datorată unei secreții necontrolate de ioni de sodiu și apă în lumenul
intestinal (prin prelungirea producției de AMPc) și moarte prin pierderi hidro-electrolitice
94. Mecanismul molecular al tusei convulsive
• Tusea convulsivă = infecție acută a căilor respiratorii, cauzată de toxina pertussis - o proteină
produsă de microorganismul Bordetella pertussis = blocheaza fact de elongare EF-2
(translocază = inhibitori ai translației) → blocând astfel regenerarea celulară
• CyaA = leucotoxină bifuncțională lungă de 1706 reziduuri AA, un domeniu enzimatic
N-terminal adenilat-ciclază (AC) invaziv (~ 400 de reziduuri AA) care este fuzionat cu un
RTX = domeniul hidrofob - formează pori (~ 500-700 resturi aa, Liz - cu repetare în toxină)
• Toxina = translocă domeniul enzimei AC prin membrana citoplasmatică a celulelor mieloide
care exprimă CR3: macrofagele, neutrofilele și celulele dendritice => facilitează colonizarea
bacteriană a tractului respirator => TUSE CONVULSIVĂ CU FEBRĂ
• VACCINAREA Diftero – Tetano – Pertussis = PREVENŢIE

95. Mecanismul molecular al nitroglicerinei

• Nitrovasodilatatorii (ex: Nitroglicerina) reduc durerea la nivel cardiac (angina) produsă de
contracţia inimii, insuficient oxigentă datorită obstrucţiei arterelor coronare
• Nitroglicerina → transf in NO la nivel muscular → NO difuzează rapid în cel musculare
netede din peretele vascular → se leagă la Fe din situsul activ al guanilatciclazei citopl =
↑↑ producţia de GMPc ➔ relaxarea musc netede din arterele coronare → VD + reducerea
sarcinii mș cardiac