Când iubita îți zice că vrea undeva exotic și nu ai bani de Bali o duci în Bari.

de la aeroport am luat trenul pana la Bari Centrale de acolo

perpedes
Cum aterizezi în Bari în stânga după ce ieși din aeroport este
stația de autobuz 16 care te duce la gara centrala (cost bilet
1euro dacă îl iei din aeroport de la etajul 1 la o librărie, de la
șofer 1,5euro). Mai poți alege shuttle bus Tampesta 4 euro sau
trenul 5 euro. Toate de duc la gara central
Ieftin, dar am făcut cam 40 de minute până în Piața Aldo Moro unde este Bari
Centrale.
Lăsând gluma la o parte, Bari și regiunea Puglia din sudul Italiei sunt
perfecte pentru o ieșire din țară de câteva zile. Mulți merg acolo vara,
combinând vizitatul orașelor cu sesiuni de bronzat la plajă, pe noi ne-a atras
să mergem toamna, când prețurile biletelor de avion sunt mai mici, și
numărul de turiști scade vertiginos. Nu aș merge acolo în decembrie,
ianuarie, februarie, dar începutul de noiembrie mi s-a părut ok, cu
temperaturi între 15-20 de grade ziua și 10 grade noaptea.
Cred că ar trebui să stai vreo 2 săptămâni prin zonă pentru a vizita tot, dar
noi nu le aveam, pentru că facturile nu se plătesc singure și nici fetele nu
merg singure la școală (încă). Drept urmare, am ales doar obiectivele cele
mai importante din Puglia, scopul era să ne relaxăm, nu să alergăm dintr-un
loc în altul pentru a bifa o listă. Pozele le-am pus pe Instagram, dar cele mai
multe amintiri au rămas întipărite pe retină.
Am zburat cu Wizzair, bilete ieftine, luate cu o lună înainte, de parcă am fi
prins Black Friday, 10 euro de persoană/segment.
Am luat cazare prin AirBnb la 10 minute de centrul vechi din Bari și de gara
centrală, pe Via Nicolò Putignani, zona fiind ok atât pentru a vizita orașul la
pas cât și pentru a ajunge rapid la trenuri, deoarece am călătorit majoritar
cu trenurile și autobuzele regionale. Erau oferte ok și pe Booking, dar la
același preț am preferat un apartament cu cameră și living room, mai ok
decât o cameră de hotel.
Da, ar fi fost mai fain să închiriem o mașină, să descoperim sate autentice și
să ne rătăcim pe drumurile italiene care uneori sunt la fel de proaste ca ale
noastre, dar eram doar doi, nu se justifica nici la costuri, plus că nu voiam să
ne stresăm cu parcarea, condusul, scopul a fost relaxarea. Am folosit pentru
cumpărat bilete pe trenuri și autobuze DropTicket, o aplicație italiană foarte
bine făcută, ce permitea plata parcării, cumpărarea de bilete pentru
autobuze în orașele din zonă, autobuzele regionale, plus majoritatea
trenurilor.
Pentru orientare prin orașe am folosit Google Maps și Moovit.
De vorbit în zonele turistice cam toți italienii știu engleza, dar ajută mult
dacă vorbești italiana măcar un pic, să zici un Buon giorno sau Grazie, mai
ales în localurile frecventate de italieni. Mă uitam și în recenziile de pe
Google și Tripadvisor pe la baruri, hoteluri, obiective turistice, majoritatea
turiștilor care se plâng de atitudinea personalului sunt americani, obișnuiți
să fie pupați în c… pentru bacșiș. Dacă aveți așteptări de genul ăsta veți fi
surprinși în localurile autentice, italienii te servesc, îți zic merci și atât, nu se
întind la povești cu tine.
Ce am făcut în Bari
În Bari ieșeam mai ales seara, după ce reveneam din excursiile de o zi, și
am lăsat ultima jumătate de zi înainte de plecare pentru a vizita mai pe
îndelete orașul. Am vizitat Bazilica Sfântului Nicolae, sau cum îi zic eu,
adevărata reședință a lui 🎅🏼 Moș Crăciun. Farmecul principal al orașului e să
te pierzi pe străzile vechi, să admiri clădirile din centrul istoric, să te relaxezi
la o cafea sau să descoperi tavernele tradiționale. Ne-am plimbat la pas prin
mai multe cartiere, e interesant contrastul între clădirile noi și cele vechi,
bulevardele pline de branduri celebre și străduțele sărăcăcioase de acum
sute de ani. Parcă alternezi între trecut și prezent, totul la distanță de
câteva minute.
Papa bun – am mâncat pizza la Pizzeria & Spaghetti House Bari – nu a fost
cea mai bună pizza ever, dar cică e frecventată mai ales de localnici,
deschid doar seara, și de regulă trebuie să rezervi, localul e micuț.
Am mâncat autentic la Osteria Vini e Cucina (Paglionico), unde ne-a
trimis Dan. Localul nu e comercial, l-am găsit chiar greu, dar NU e tourist
trap, prețurile sunt mai mici decât în localurile din centru, iar vinul casei e 5
euro 0,5L, și a fost bun.
Pentru cină și un cocktail în centru am oprit la Alterno.

Polignano a Mare (plus Monopoli)

Pot fi făcute într-o zi cu trenul din Bari, biletul pe trenurile regionale e valabil
timp de 4 ore, deci puteți merge până la Monopoli, vă plimbați 3 ore pe
acolo și veniți înapoi cu trenul în Polignano, durează doar 5 minute cu trenul
să călătorești între ele. Biletele luate din aplicația de mai sus. Noi am prins
reprize alternative de ploaie și soare în ziua aia. Monopoli e mai autentic, cu
mai puțini turiști, Polignano e mai spectaculos, mai instagramabil.
Pont: Cand ajungi cu trenul in Polignano a Mare , inainte de a merge
catre centru, uita-te cand ai tren de intoarcere spre Bari . Nu de alta, dar
trenurile vin la o ora, o ora si ceva. Si s-ar putea sa bati drumul degeaba
catre gara si trenul de abia sa fi plecat.
In plus, biletele se cumpara destul de greu de la automatele din gara, care
merg foarte prost sau nu merg deloc. Iar om la ghiseu nu o sa gasti. Vis-a-
vis de gara e un magazin “Tabacchi” , de unde iti poti lua biletul.
Costa 2,40 euro si nu e cu ora fixa de intoarcere.

In drum spre gara, opreste-te in piata de fructe si legume, de unde poti sa-ti
iei portocale rosii de Sicilia . Sunt incredibil de zemoase si dulci. Ceva ce nu
prea gasti la noi. Si musai inghetata. Nu stiu ce pun in ea, dar e croita dupa
algoritmul “mai vreau una”.
Dacă m-aș duce acum din nou aș aloca jumătate de zi pentru fiecare. A da,
și plaja Lama Monachile din Polignano – evident că nu am făcut baie în
noiembrie, dar ce pot să zic este că e mai spectaculoasă în poze ca în
realitate.
Sunt câteva, vreo 12, puncte de belvedere de unde admiri fascinat și
fotografiezi peisajul mării. Sunt așa numitele Balconette sul Mare. Un
grilaj din fier te desparte de marea pe care o ai la picioare. Te uiți în
dreapta, te uiți în stânga și nu te saturi să admiri casele care parcă
țâșnesc din apa mării, grotele săpate de aceasta.
Acolo, într-un loc deosebit, se află și un restaurant, Grotta Palazzesese, așezat chiar pe
buza stâncii. L-am văzut și fotografiat de la distanță. La ora aceea, nu era niciun client în el.
Poate seara, când cred că locul devine mai romantic. Din câte am aflat, un meniu costă cel
puțin 100 euro de persoană. Tot romantic și asta!
Ponte Lama Monachile în Polignano a Mare
Este un alt loc pe care nu trebuie să-l ratezi oricât de scurtă ar fi vizita în Polignano a Mare. Acest
pod nu este doar parte din istoria așezării, ci și locul de unde admiri cea mai frumoasă plajă, Spiaggia
Cala Porto sau Spiaggia Lama Monachile. Aflată într-un mic golf, plaja impresionează prin așezare,
prin culoarea și limpezimea de cleștar a apei.
Plaja în sine e plină de pietre. Pietre mari, nu pietricele. Ca să ajungi la ea, cobori scările de sub pod,
destul de multe. Vegetație luxuriantă de-o parte și de alta, apoi, acel culoar se deschide spre plaja
decorată cu Blue Flag. Stânci abrupte închid golful pe două laturi. La data vizitei mele, apa era rece,
eu doar am probat-o cu picioarele,și numai câțiva curajoși înotători s-au aventurat, unii spunând că e
numai bună. O fi fost! pentru ei!
Atfel, și Monopoli și Polignano au centre istorice faine, unde te poți pierde pe
străduțe înguste, au promenadă pe malul mării cu vederi senzaționale și
multe cafenele sau restaurante cu vedere faină.
În Polignano, undeva prin mijlocul pozei din poza 4, într-o grotă, este un
restaurant faimos, #GrotaPalazzese, cu meniu á la carte, 200 euro de
persoană. Toate recenziile sunt la fel: amazing view, terrible food.
Noi am mâncat bine la Pizzeria Neuro, în Polignano.

Alberobello
E mai complicat de ajuns cu trenul, trebuia să fie unul dar nu l-am găsit,
deci am mers cu un autobuz regional. Bilete cumpărate online, noi din
fericire am prins loc dimineața, dar în cursul zilei autobuzele sunt
aglomerate, nu vreau să mă gândesc cum e vara. Stația e mai greu de găsit,
Bari - Via Giuseppe Capruzzi deși e aproape de gară, se pot cumpăra
bilete și de la magazinele din stație, dar vă recomand să vă luați o marjă de
timp.
Localnicii erau obligați să construiască căsuțele trulli încă din secolul XVI,
pentru a evita plata taxelor către rege și a le demola/reconstrui ușor. Acum
nu se mai construiesc, evident, dar ironia face că se chinuie să le întrețină
pe cele existente, fac bine la turism. Probabil cel mai instagramabil loc din
toată regiunea.
Am mâncat bine la Bar Tropical, cu vedere la trulli.

Matera sau OSTUNI

Am mers cu trenul operat de o companie privată, Appulo Lucane Railways
Srl, biletul cumpărat direct pe site-ul lor. Gara lor e aproape Appulo
Lucane Railways Srl de cea publică.
Nu v-aș recomanda să vizitați toate bisericile contra cost, sunt mai multe,
împrăștiate prin tot orașul. San Pietro Caveoso e cea mai mare și mai veche,
cu grote la subsol, vă ajunge ca să vă faceți o idee de specificul zonei. Noi
am luat-o la pas prin orașul vechi pentru a descoperi sassi, am făcut o
mulțime de poze și am mâncat bine la Trattoria Lucana, cu localnicii. De
vizitat și Cattedrale di Maria Santissima della Bruna e Sant’Eustachio, o
biserică mai modernă, în centru.

Bari
este un oraș aflat în regiunea Puglia, capitală a acesteia, oraș- port la Marea Adriatică,
geografic aflat în Sudul Italiei, acea parte numită Mezzogiorno, mai precis, în tocul
cizmei. Ca și alte orașe italiene, are o istorie bogată și zbuciumată, dacă ne gândim că
de-a lungul existenței a fost asaltat de greci, fără a-l cuceri, apoi a trecut sub stăpânirea
romană, când a fost ridicat la rang de municipium, au urmat sarazinii și după ei
bizantinii care l-au stăpânit între 870-1071, devenind în această perioadă un puternic
oraș din Imperiul Roman de Răsărit, centru politic, militar și comercial, după care
cade sub stăpânire normandă. Între 1813-1815, generalul Murat, cumnat al lui
Napoleon, ajuns rege al Neapolelui, din care făcea parte și Bari, organizează planul
urbanistic al, orașului nou, cunoscut sub numele de Borgo Murattiano. Al doilea război
mondial înseamnă bombardarea orașului. Am simțit nevoia să fac această succintă
incursiune în istoria orașului pentru a sublinia prezentul ce se întrepătrunde cu
trecutul. Pentru că Bari nu este doar un oraș frumos aflat la malul Adriaticei. El este și
un oraș vechi ce se deschide în partea de Nord a capitalei regiunii Apullia sau Puglia.
În orașul nou, Borgo Murattiano, străzile paralele și perpendiculare, străzi lungi, duc
spre Piața Aldo Moro unde este gara centrală și spre alte artere importante: Corso
Cavour, Corso Vittorio Emanuele II, faleza sau Lungomare. Ajunși pe Corso Cavour,
te întâmpină un bulevard larg și lung, clădiri impunătoare, cum sunt Palatul Camerei
de Comerț, Teatrul Petruzzelli, considerat al IV-lea ca mărime din Italia sau Palatul
Atti, bogat în decorațiuni. Din Corso Cavour, loc de promenadă cu multe magazine,
cafenele, gelaterii, se desprinde Via sau Corso Vittorio Emanuele II, un alt bulevard
lung și larg, cu multă vegetație, palmieri înalți ce umbresc un scuar ce se întinde de-a
lungul bulevardului. Și aici, clădiri impunătoare și de importanță istorică și culturală:
Teatrul Piccinni inaugurat în anul 1834 și care poartă numele compozitorului Niccolo
Piccinni, vis-a - vis, Palatul Guvernului și mai sus, o clădire care mi-a atras atenția prin
arhitectura venețiană, Palatul Fizzarotti. La capătul Viei Vittorio Emanuele, se află
Grădina Garibaldi, Giardini Garibaldi, un loc de respiro după ce am bătut în lung și
lat bulevardul.Via Sparano este o arteră perpendiculară pe Via Vittorio Emanuele și
este importantă pentru că aici este o zonă de shopping, cu magazine de firmă, terase,
dar și un palat deosebit ca arhitectură, Palatul Mincuzzi.
Dar unde este zona în care te poți plimba agale, relaxant? Fiind oraș la mare,
bineînțeles, pe faleză. Faleza, sau Lungomore se întinde de-a lungul mării, în partea de
est. Când se lasă întunericul, este frumos luminată cu felinare. Din loc în loc sunt bănci.
N-am văzut terase, pentru că de-o parte este marea, de cealaltă strada cu o circulație
intensă. Aproape de portul vechi, clădirea altui teatru: Teatrul Margherita, aflat în
renovare exterioară.
Bari e format din două orașe: cel nou, datând din secolul al XIX-lea și cel vechi,
Barivecchia. Via Vittorio Emanuele desparte cele două jumătăți de oraș.
După ce lași prezentul cu ale sale clădiri impunătoare și circulație intensă, traversând
Via Vittorio Emanuele, pașii te poartă parcă într-o altă lume. Acolo e trecutul, un oraș
cu un labirint de străzi înguste, pietruite, ganguri misterioase, biserici impunătoare,
piațete cu terase și mici magazine. În Barivecchia viața familială se desfășoară în
stradă. Seara, în fața casei, la butelie, se face grătar. mirosul se simte până departe.
Intarea în locuință se face direct din stradă. O perdea desparte bucătăria de forfota
străzii. Cu puțină indiscreție, vezi scene de familie: cina în jurul mesei, așteptând
grătarul ce se face afară. Meșteșugul orecchiettelor, vestitele lor paste, este o artă la
care asiști tot în stradă. Iar dacă ai scăpat spectacolul, orecchietele sunt așezate pe o
tavă, la vedere în ușa casei, îmbiindu-te pe tine, turistul, să le cumperi. Rufe uscate la
toate balcoanele. Dar dacă nu ai balcon? Simplu: rufele sunt puse pe un uscător în fața
ușii. Si acest obicei l-am văzut nu doar în partea veche a orașului, ci și în cea nouă.
Seara, vecinii stau de vorbă în fața casei, pe scaune. Îi saluți, îți răspund și intră în
vorbă. Par niște cunoștințe vechi. Chiar te avertizează să ai grijă la borseta. Am avut
grijă, dar am văzut și mulți oameni ai ordinei, carabinieri, care vegheau la siguranța
turiștilor și ai locuitorilor. Chiar am citit că Bari nu mai are trista faimă din trecut, de
oraș nesigur.