Un studiu aplicat de

istorie a
imaginarului: Moş
Crăciun – tradiţie şi
realitate
Autori: Răzvan Hoinaru şi Maria-Antoaneta Neag.
Istoria începe să nu mai fie despre trecut, ci despre prezent.1 Prin aceasta, dorim
să spunem că oamenii proiectează imaginea prezentului asupra trecutului din
ce în ce mai mult. Obiceiurile şi tradiţiile nu mai sunt chestionate. Globalizarea
şi construcţiile unificatoare au consecinţa de a simplifica bagajul cultural,
preferând paradigme simple şi comprehensibile. Această uniformizare a
obiceiurilor reprezintă o formă de dezrădăcinare a tradiţiilor. Istoria, în special
istoria ideilor, poate arăta pe mai multe planuri evoluţia omogenizării tradiţiilor
şi obiceiurilor în lumea contemporană. Vechile tradiţii, ce ţin de moştenirea
naţională, sunt multiple, variază de la ţară la ţară şi reprezintă în fapt o istorie
pentru fiecare. Clement Miles descoperă că aceste tradiţii au în principal trei
surse: barbare, clasice (romane şi greceşti) şi ecleziastice. Tradiţiile sunt mai
bine conservate în mentalitatea populară decât istoria.2 Tradiţiile, aşa cum se
poate înţelege chiar din etimologia cuvântului (din latina traditio – a da mai
departe, a transmite), arată istoria aşa cum e înţeleasă ea de omul de rând, aşa
cum a fost propagată din generaţie în generaţie. Articolul de faţă, are în vedere
cercetarea la nivel istoric a acestor tradiţii şi urmăreşte să descopere la nivel de
istorie intelectuală, „cum a fost”.

„Istoria” lui Moş Crăciun

În acest sens, v-aţi întrebat vreodată despre istoria, nu despre tradiţia, lui Moş
Crăciun? Sau de unde vine ideea de Moş Crăciun? De ce Moş Crăciun este
îmbrăcat în alb şi roşu? Oricât de banal pare subiectul, Moş Crăciun poate fi
tema unui bun studiu de istorie. Istoria este considerată de unii intelectuali
drept o ţară străină unde oameni fac lucrurile altfel decât le facem noi
astăzi.3 Moş Crăciun nu numai că vine dintr-o ţară străină, dar Moş Crăciun, cel
istoric, este un străin, pentru noi cei de astăzi. Prin aceasta, dorim să
argumentăm că, oricât de comun, autentic şi universal ar părea Moş Crăciun
astăzi, iniţial el avea alt rol şi alt status.
Originile sale, cele mai vechi şi cele mai nebănuite sunt cercetate în
cartea When Santa was a Shaman, de Tony van Renterghem. Aşa cum sugerează
şi titlul cărţii, figura pe care o ştim astăzi pentru că aduce daruri, era mai
debrabă un mediator între comunitate şi zei. „Darurile” pe care acesta le aducea
oamenilor erau sănatate, succese în războaie şi la vânătoare, fertilitate etc.,
toate acestea în urma sacrificiilor aduse zeilor.4 Cartea The magic of Christmas.
Facts behind the myths and magic of Christmas, de Dr. Patrick Harding, atestă şi
ea, că în urmă cu 12 000 de ani Moş Crăciun era şaman. Dar cum credinţele
dispar şi apar altele în locul lor, găsim alte reprezentări asemănătoare cu cele
ale şamanilor, cu 6 000 de ani în urmă, la eroi de legendă şi zei
precum Odin (zeul suprem din mitologia pre-creştină scandinavă şi islandeză,
asociat cu venirea iernii), Wotan (nume al lui Odin în limbile
germanice), Allfather (zeul păgân al cerului în mitologia nordică), the Old Man
of Winter (în mitologia scandinavă), Yule Father (personaj prezent în timpul
festivalurilor păgâne de iarnă din zonele germanice şi nordice) etc. Aceştia se
aseamănă destul de mult cu forma actuală a lui Moş Crăciun. De exemplu, zeul
nordic Odin este adesea ilustrat cu o barbă albă şi lungă zburând spre cer într-
un car tras de un cal cu opt picioare, pe numele lui, Sleipner. Moş Crăciun, ca şi
Moş Nicolae de altfel, văd ce face fiecare copil şi ştiu dacă a fost cuminte sau nu,
aşa cum şi Odin vedea tot ce se întâmplă în lume. Odin aducea, de asemenea,
daruri. Copiii îşi lăsau ghetele pline cu morcovi şi fân în afara casei sau lângă
vatră pentru Sleipner şi, în schimb, primeau mici daruri de la Odin. În unele
ţări, copii încă mai lasă hrană (prăjituri şi lapte) în schimbul darurilor. De
asemenea, Odin călătorea cu ajutoare, asemenea spiriduşilor Moşului.5 În timp
însă, rolul lui Odin a fost preluat de alţi zei, ca de exemplu, Saturn. Festivalul
roman (preluat de la babilonieni, care celebrează “zeul-soare”) închinat lui
Saturn (Saturnaliile), era o sărbătoare a abundenţei şi veseliei şi se aseamănă
întrucâtva cu Crăciunul actual. Oferirea de cadouri era un obicei practicat şi în
timpul Saturnaliilor.6

Moş Crăciun – divinitatea din ochii copiilor

Vorbind despre asemănări, putem continua cu o corelare a ideii de Moş Crăciun

cu cea de divinitate. Copiii tind să atribuie aceleaşi puteri lui Moş Crăciun şi lui
Dumnezeu sau zeilor (omniscienţă, omniprezenţă, bunătate, generozitate).
Putem extrapola, spunând că Moş Crăciun este un fel zeitate special construită
pentru ei. În mintea lor, credinţa în mituri şi cea în precepte religioase se
întrepătrund. Studiile psihologice7 concluzionează că de la vârsta de 6-7 ani,
copiii încep să îşi piardă credinţa în personaje precum Moş
Crăciun sau Iepuraşul de Paşti. Fiind prima întâlnire a copiilor cu religia, acest
mit joacă un rol important în integrarea socială ulterioară a copiilor. Aşa cum,
prin unele jocuri, copiii învaţă rolurile sociale, tot în acelaşi fel, copiii sunt
pregătiţi prin intermediul lui Moş Crăciun de relaţia viitoare cu divinitatea. În
acest context, perpetuarea tradiţiei lui Moş Crăciun este o profanare a naşterii
cristice şi a ideii de religie în general. În susţinerea acestui argument, observăm
că Moş Crăciun a fost preluat şi de ţări ne-creştine precum India (numai 2,3%
din populaţie este creştină), Pakistan (1,6%), Coreea de Sud etc. Crăciunul,
sărbătoarea cu prilejul căreia vine acest “Moş”, nu mai este doar o tradiţie
religioasă, s-a secularizat, devenind o practică culturală, bazată pe un set de
valori puternice, uşor împărtăşite în cadrul societăţii: bucurie, familie, caritate.8

Abia recent, Moş Crăciun a fost adoptat şi în lumea creştină. La nivel lingvistic,
se poate observa că etimologia cuvintelor Santa Claus (versiunea în engleză a
lui Moş Crăciun) provine din olandezul Sinter Claes (varianta de folclor a
lui Saint Niklaas). Termenul franţuzesc Noel (atestat pentru prima dată în 1112)
provine de la Yule, care în islandeză se citeste YOO-el sau Yol. O altă teorie
susţine originea latină a cuvântului (din natalis), ce are legătură fie cu naşterea
lui Isus, fie cu Dies Natalis Solis Invicti, ca aluzie la solstiţiu.9 S-a dovedit că
termenul de Sinter Claes denumeşte ceea ce în altă parte a globului ar fi numit
de localnici Sfântul Nicolae. Prin urmare, Moş Crăciun este o americanizare a
numelui episcopului, Nicolae de Izmir şi de fapt ei reprezintă una şi aceiaşi
persoană. Mai mult, povestea Sfântului Nicolae se aseamănă izbitor cu vieţile
unor personaje aparţinând religiilor păgâne din trecut ca: englezul Dark
Helper (Ajutorul Întunecat) sau, în tradiţiile germane, Knecht Ruprechte
(Servitorul Ruprechte) şi Pelz Nickel (Îmblănitul Nicolae). Aceste aspecte vor fi
prezentate ulterior.

Povestea transformarii Sfântului Nicolae în Moş Nicolae

Sfântul Nicolae a trăit în secolul al IV-lea. Acesta a fost singurul copil al familiei,
născut la o vârstă destul de înaintată a părinţilor (lucru ce a fost considerat ca
un posibil miracol). A rămas orfan chiar din copilarie, părinţii săi murind de
ciumă. A crescut la mănăstire, devenind episcop la vârsta de 17 ani. Povestea
vieţii sale spune că acesta era recunoscut pentru mărinimia cu care dăruia din
averea sa, rămasă de la părinţi. Varianta clasică, probabil şi cea mai des
întâlnită, spune că acesta, aflând de necazul unui om care nu avea cu ce să îşi
căsătorească fetele, s-a hotărât să le ajute pe acestea pe ascuns. Episcopul
Nicolae s-a decis să dăruiască pentru fiecare fată câte o pungă de galbeni.
Noaptea, el arunca câte o pungă de galbeni pe geamul casei. Când a ajuns însă
la mezină, situaţia s-a complicat. Fiind iarnă şi geamul închis, acesta a trebuit să
se lase în jos pe coşul casei pentru a lăsa darul. Coşul, care astăzi, în marea
majoritate a ţărilor, este asociat cu Moş Crăciun, observăm că provine de fapt
de la Moş Nicolae. Sfântul Nicolae a fost canonizat de biserica catolică devenind
sfântul protector al copiilor, marinarilor şi al săracilor. Cu timpul, Sfântul
Nicolae a devenit foarte popular. Catedrala vikingilor din Groenlanda10 i-a fost
dedicată, la fel ca şi prima biserică din New York, în 1753.11 De asemenea,
Columb, în prima sa călatorie, a numit un port din Haiti, Saint Nicholas.
Spaniolii au numit ceea ce astazi este Jacksonville în Florida, Saint Nicholas
Ferry. În 1804, a fost fondată The New York Historical Society, avându-l ca sfânt
protector pe Nicolae. Membrii săi au preluat obiceiul olandez de a schimba
cadouri. Biserica ortodoxă l-a considerat pe Sfantul Nicolae ca făcător de
minuni. Astfel, una dintre cele mai vechi biserici din Rusia i-a fost închinată.12

Povestea transformării Sfântului Nicolae în Moş Nicolae (în sec. al XVIII-lea) şi

mai departe în Moş Crăciun începe odată cu colonizarea Americii de Nord. La
acea dată, America dezvolta conceptul de sincretism („melting pot” – ideile şi
tradiţiile diferitelor naţiuni erau toate asimilate). În cele din urmă, Sinter Claes,
aparţinând coloniştilor olandezi, a sfârşit prin a fi anglicizat ca Santa Claus.
Aceştia l-au adus pe Sinter Claus în 1626 în Nieuw Amsterdam(astăzi New York)
ca patron al oraşului nou înfiinţat. Trebuie menţionat că Sf. Nicolae este şi
patronul oraşului Amsterdam din Olanda. Acesta devine oficial protectorul
statului New York după Războiul de Independenţă, simbolizând independenţa
faţă de Anglia, al cărui protector este Sf. Gheorghe.13 Pe atunci, toasturi erau
închinate Olandei pentru ajutorul dat în lupta împotriva britanicilor şi
câştigarea independenţei de către primele state americane.

Santa Claus şi renii săi

Pentru prima dată cuvântul anglicizat Santa Claus apare scris pe data de 23
Decembrie 1773 în ziarul Rivington’s Gazetteer din New York: „Lunea trecută,
aniversarea St. Nicolae, cunoscut şi ca Santa Claus, a fost sărbătorită la Centrul
Protestant al Dl. Waldron”.14 Numele nu a fost larg mediatizat, până în 1809
când Washington Irving publică lucrarea History of New York, în fapt o satiră la
adresa olandezilor din acest oraş. După această perioadă, poveştile şi poemele
despre Moş Crăciun încep să crească în popularite. Aceste poeme, poveşti şi
ilustrate americane sunt cele ce îl vor amprenta definitiv şi îl vor desanctifica pe
Sfântul Nicolae, transformându-l în “Moş” Nicolae şi apoi definitiv în Moş
Crăciun. În poemul clasic american A Visit from St. Nicholas, de Clement C.
Moore (profesor la Seminarul teologic din New York), scris în 1822 şi publicat
pe 23 decembrie 1823 în Troy Sentinle, Moş Crăciun este descris cu râsete şi
saluturi proprii, făcând cu ochiul. Observăm că Moore face referire la Sfântul
Nicolae ca fiind un elf (fiinţa fabuloasă aparţinand mitologiei nordice). Acesta
se deplasează într-o sanie trasă de 8 reni: Dasher, Dancer, Prancer, Vixen,
Comet, Cupid, Donder şi Blitzen. Renii au fost menţionaţi pentru prima dată ca
mijloc de transport în 1821, înrevista, The Children’s Friend, într-o poezie
anonimă. Deşi oficial se spune că sania este trasă de 8 reni, un al 9-lea, Rudolf,
cel cu nasul roşu, era înhămat la sanie doar când era ceaţă. Raţiunile comerciale
însă au făcut din acest ren „de rezervă” un adevarat brand, mai ales începând cu
1939, prin publicarea operei Rudolph’s Story – Rudolph the Red-Nosed Reindeer,
de Robert L. May – în Montgomery Ward Complimentary Booklet. Trebuie
menţionat că May s-a gândit iniţial şi la alte nume pentru acest ren, respectiv
Rolo şi Reninald. În 1949, Jonny Marks a scris o piesă muzicală “Rudolph the
Red-Nosed Reindeer”, prin care îl plasează pe Rudolf la Polul Nord, de unde
fusese iniţial respins de ceilalţi reni din cauza nasului său roşu. Piesa a fost
înregistrată de Gene Autry şi a devenit un hit (2,5 milioane de copii vândute
doar în anul apariţiei).15 Ştiinţific argumentând, nasul roşu la ren nu poate
apărea decât în urma unei infecţii. Cu siguranţă, acest detaliu neobişnuit, ce
apare în poeziile pentru copii, a fost special conceput să îi amuze pe aceştia.
Renul face parte din familia Cervidae, fiind înrudit cu cerbul. La reni, distincţia
dintre femelă şi mascul nu se poate face doar prin posesia coarnelor. Poate
surprinzător, dar femela ren are coarne pe care în anotimpul geros le foloseşte
mai mult decât masculul pentru apărarea puilor şi căutarea hranei în zăpadă.
Masculul, conform studiilor, este obosit după un sezon în care şi-a apărat
femelele de alţi masculi, nu are forţa necesară pentru a trage o sanie şi adesea
are coarnele ciuntite sau chiar lipsă. Pe baza acestor considerente, putem
presupune că renii de la sania lui Moş Crăciun sunt femele şi în acest sens,
numele lor comerciale sunt nepotrivite sexului. Putem reflecta la sania şi la
renii lui Moş Crăciun ca la o formă actualizată a carului zburator al lui Odin şi
al calului cu 8 picioare.16
Cartea lui Harding prezintă o poveste pe cât de ciudată, pe atât de bine
cercetată. Având în vedere credinţa comună conform căreia domiciliul Moşului
Crăciun se găseşte în Laponia, s-a observat că în această zonă particulară a
globului, amanita muscaria (o ciupercă halucinogenă, colorată în alb şi roşu)
este tradiţional consumată de localnici. Efectul principal constă în faptul că,
persoana care a consumat, nu mai are senzaţia greutăţii propriului corp şi, mai
mult, trăieşte cu iluzia de plutire în aer. În consecinţă, putem argumenta in
extenso că acesta este unul dintre motivele pentru care consumatorii
de aminita muscaria au senzaţia că sania, cel mai comun mijloc de transport în
Laponia, zboară, aşa cum şi sania lui Moş Crăciun zboară.17 Laponia a fost
pentru prima dată menţionată ca loc de reşedinţă a lui Moş Crăciun în 1925 în
ziare. Markus Ratius sau “Unkle Markus”, gazdă a faimoasei emisiuni
“Children’s Hour”, difuzată de Compania finlandeză de radiodifuziune, a
dezvăluit secretul reşedintei în 1927. Astfel, s-a patentat ideea conform căreia
Moş Crăciun trăieşte în Kurvatunturi, la graniţa de est a Laponiei18 (regiune ce
se întinde pe teritoriul Norvegiei, Finlandei, Suediei şi Rusiei). Din anii ’50,
locul de reşedinţă s-a schimbat devenind Napapiiri, lângă Rovaniemi, oraş din
sudul Finlandei, foarte aproape de cercul arctic.

„Reinventarea” Crăciunului

Un alt eveniment important în promovarea lui Moş Crăciun a fost reacţia

publicaţiei New York Sun la o scrisoare venită de la o fetiţă pe nume Virginia
O’Hanlon, care întreba dacă există sau nu Moş Crăciun. Titlul editorialului de
Francis P. Church, a fost “Yes, Virginia, there is a Santa Claus”. Ziarul s-a vândut
în foarte multe exemplare, povestea Moşului începând să devină mai
populară.19 De asemenea, nu putem omite o menţiune despre nuvela scrisă de
binecunoscutul scriitor englez Charles Dickens, Colindă de
Crăciun (în engleză A Christmas Carol, titlul original fiind A Christmas Carol in
Prose, Being a Ghost Story of Christmas). Cartea a fost publicată prima oară la
19 decembrie 1843 cu ilustraţii de John Leech şi a fost un punct de plecare
pentru reinventarea sărbătorii Crăciunului (atât în America, cât şi în Anglia) ca
o sărbătoare a veseliei şi nu ca sărbătoare solemnă şi sobră, cum era considerată
anterior.20

Revenind la continentul american şi la promovarea imaginii lui Moş Crăciun,

observăm că ilustratele au influenţat cultura populară a lui Moş Crăciun mai
mult decât au făcut-o poeziile. Unul dintre cei mai importanţi promotori ai
imaginii lui Moş Crăciun a fost celebrul caricaturist Thomas Nast de la Harper’s
Illustrated Weekly, ce l-a portretizat pe Moş Crăciun din 1863 până în 1886.
Acesta i-a completat imaginea făcând menţiune la atelierul de lucru de la Polul
Nord, a introdus lista cu copiii buni şi răi din lume etc. În timpul Războiului
Civil din America, mai exact în 1863, într-o ilustrată a lui Nest, Moş Crăciun
apare îmbrăcat după moda americană cu o jachetă cu stele pe ea şi pantaloni
dungaţi, imitând steagul american. Tot în 1863, la cererea lui Abraham Lincoln,
Moş Crăciun este portretizat alături de trupele unioniştilor. Armata confederală
a fost puternic demoralizată din cauza apariţiei acestei caricaturi.21 Din timpul
lui Abraham Lincoln până la 1941, americanii au sărbătorit Crăciunul la sfârşitul
lunii Noiembrie, cu excepţia unor state ca Alabama care din 1836 au sărbătorit
Crăciunul pe 25 Decembrie. Astfel, din cauza anotimpului, în multe ilustrate,
costumaţia Moşului era una mai sumară.22 În 1866, George P. Walker a colorat
câteva caricaturi aparţinând lui Nast şi le-a ataşat cărţii pentru copii Santa
Claus and His Works (1870). Ideea cărţii urmăreşte acelaşi fir ca poezia lui
Moore, A Visit from St. Nicholas. Aici, Moş Crăciun este portretizat ca un
individ, gras, jovial, îmbracat cu o haină de blană roşie şi fumând o pipă. O
imagine asemănătoare fusese creată şi de graficianul William Boys în 1848. Pipa,
ca accesoriu al lui Moş Crăciun a fost interzisă în 1964 când U.S. Surgeon
General’s Special Advisory Committee şi-a publicat raportul prin care
concluzionează că fumatul este asociat cancerului la plămâni.23
Moş Crăciun –întruchiparea unor figuri păgâne?

Stephen Nissenbaum, în cartea The Battle for Christmas (1997) analizează

aceste prime ilustrate ale lui Moş Crăciun ca fiind făcute special fără haine
bisericeşti ca să îl portretizeze într-o manieră seculară şi umană. Biograful lui
Thomas Nast, Albert Bigelow Paine, în cartea Th. Nast. His Period and His
Pictures, este de altă părere. Imaginea creionată de Nast pentru Moş Crăciun
este inspirată de Pelz Nickel (Îmblănitul Nicolae) şi nu de episcopul Nicolae din
Izmir.24 Aceeaşi explicaţie o are şi Siefker Phyllis, în cartea Santa Claus, Last of
the Wild Men: The Origins and Evolution of Saint Nicholas.25 Moş Nicolae/Moş
Crăciun cel modern, nu numai că nu are legătură cu episcopul Nicolae, ci este o
întruchipare a unor figuri păgâne. Dacă uităm pentru o clipă povestea
americană a lui Santa Claus şi ne concentram doar pe legendele, poeziile şi
ilustratele europene, argumentul lui Siefker îşi găseşte justificarea. În tradiţiile
din Belgia, Ungaria, Austria, Germania, Regatul Unit, Moş Nicolae are cu el un
ajutor. Istoric, acest ajutor, provine de la Odin. Numele şi rolul servitorului
diferă de la ţară la ţară, dar el este întotdeauna prezent. În unele culturi este
numit Swarthy, în altele Krampus(z), în altele Knecht Ruprechte (Servitorul
Ruprechete), Dark Helper (Ajutorul Întunecat), Zwarte Piet (Petre cel Negru).
Trebuie menţionat că nu este vorba mereu de acelaşi persoană. Astfel, în
Europa, Moş Nicolae nu este neapărat un alter ego al lui Moş Crăciun, aşa cum
este în America. Prin urmare, se poate observă că Moşul american şi Moşul
european până la un anumit punct din istorie au evoluat separat. Tony van
Renterghem în When Santa Was a Shaman dă explicaţii lămuritoare despre
existenţa bestiei Krampus(z). În timpul ritualurilor şamanice, o bestie neagră
era luată prizonieră. De asemenea, în timpul festivalului Yule, Moş
Crăciun/Yule Father se deplasa pe o capră neagră cu coarne mari. Astfel avem o
explicaţie de unde a apărut Krampus(z), o fiară cu coarne. În miturile europene
din sec. al XIX-lea, rolul lui Krampus(z) era să îi pedepsească pe copiii
neascultători sau care nu cunoşteau pe dinafară Sfânta Scriptură şi să îi ducă în
Iad timp de un an, până la următoarea sărbatoare a Sfântului Nicolae. Pedepsele
aplicate de alţi servitori (de data aceasta, umani) ca Knecht Ruprechte sau
Zwarte Piet, se rezumă la o simpla bătaie cu băţul. Siefker Phyllis, observă că,
deşi iniţial aceste ajutoare erau distincte de cel ce aduce cadouri, astăzi, aceste
ajutoare se identifică cu imaginea şi rolul lui Moş Nicolae, şi în unele ţări, nu se
mai ştie nimic despre ele. Mai mult, în olandeză, germană şi engleză, Nick,
Nikken este un alt nume pentru a-l defini pe diavol.26 Astfel, explicaţia conform
căreia Krampusz este o întruchipare a diavolului, ce s-a contopit în imaginea lui
Moş Nicolae, este una ce are sens. Astăzi, Moş Nicolae/Crăciun este şi cel ce
aduce cadouri, dar şi cel ce aduce o nuia copiilor neascultători sau îi bagă în sac
şi îi ia cu el. De asemenea, în olandeza medievală, un pseudonim pentru diavol
era Petre cel Negru.27 Zwarte Piet, ca imagine a unui servitor uman de culoare, a
apărut în 1845, odată cu cartea lui Jan Skenkman, Sint Nikolaas.28 Astfel, avem şi
o explicatie de ce Moş Craciun exclamă Ho! Ho! Ho!. Diavolul, când îşi face
apariţia în scenă, are o exclamaţie asemanatoare, doar pronunţată sinistru, nu
jovial.29 Desigur, explicaţiile lui Phyllis pot fi forţate. Ajutoarele păgâne, nu sunt
neapărat diavoleşti. Petre cel Negru, poate fi negru pentru că se lasă pe horn în
jos cu cadouri şi astfel se murdăreşte de fumingine. Se poate ca exclamaţia Ho!
Ho! Ho! să fi fost preluată de la Robin Goodfellow, un personaj asemănator lui
Robin Hood, ce aducea cadouri copiilor.

Secolul XX şi separarea lui Moş Crăciun de Moş Nicolae

Cronologic vorbind, am ajuns în secolul al XX-lea. Acum, din ce în ce mai mult,

apare o separare a lui Moş Crăciun de Moş Nicolae, dar şi o uniformizare a
tradiţiilor referitoare la cei doi. Globalizarea şi tehnologia îşi pun din ce în ce
mai mult amprenta asupra imaginii celor doi. Moş Crăciun american îl
influenţează pe Moş Crăciun european şi vice-versa. Este important de
menţionat rolul unor firme precum Coca-Cola în imaginea pe care o are Moş
Crăciun, cât şi în imaginea pe care o are Crăciunul însuşi. V-aţi întrebat
vreodată de ce Moş Crăciun este îmbrăcat în roşu cu alb? Modul cel mai comun
de a aborda acestă realitate este de a o relaţiona cu Coca-Cola, care începând cu
reclamele din anii `30, l-a portretizat pe Moş Crăciun în culorile oficiale ale
firmei. Între 1931 şi 1964, caricaturistul Haddon Sundblom a creat în fiecare an
câte o reclamă cu Moş Crăciun, reclame ce au apărut în toata lumea pe coperta
de pe spatele revistelor Post şi National Geographic. Înainte ca Moş Crăciun să
facă reclamă la Coca-Cola, acesta făcea reclamă la apa minearală
americană White Rock şi la ţigările Craven A.30

Această abordare, în ciuda popularităţii de care se bucură în rândul publicului

larg, este însă falsă, dar a contrubuit din plin la (de)formarea simbolului
Crăciunului. Coca-Cola a preluat ideea de la un suedez, Haddon Sundblom,
care într-o ilustrată de Crăciun a dat aceaste două culori Moşului. Idea nu a fost
însă una originală. În 1920, designerul american Norman Rockwell l-a desenat
în roşu pe Moş Crăciun, pentru ediţia de seară a ziarului Saturday
Post. Costumaţia roşie nu era încă una unanim acceptată. Scriitorul J.R.R
Tokien, în cartea de poveşti pentru copii The Father Christmass letters din 1936,
l-a înfăţişat pe Moş Crăciun cu fes roşu, geacă roşie şi pantaloni verzi. Trebuie
menţionat că alte vederi cu Moş Crăciun din aceeaşi perioadă, îl ilustrau pe
acesta în verde sau albastru. Multe din ilustrate sunt în alb şi negru şi nu ne
putem da seama de culorile vestimantaţiei. Versiunea oficială a culorilor
costumaţiei lui Moş Crăciun şi Moş Nicolae este şi de natură religioasă. Sfântul
Nicolae, pentru îndeplinirea slujbei episcopale, în zilele de sărbatoare, obişnuia
să poarte o costumaţie monahică roşu cu alb. La această explicaţie, Harding mai
adaugă şi existenţa ciupercii halucinogene amanita muscaria colorată în alb şi
roşu.31

Moş Gerilă şi… Karl Marx

O altă explicaţie ar putea fi asocierea cu Moş Gerilă. Principele rus Vladimir, ce

s-a creştinat în 988 la Constantinopol, l-a făcut pe Sf. Nicolae Patron al Rusiei.
Unii istorici de alcov, văd costumaţia alb cu roşu al lui Moş Gerilă ca o
combinaţie dintre zăpada Rusiei şi culoarea roşie pe fostul steag sovietic. Alţii
au făcut chiar speculaţii pe asemănările fizice dintre Moş Gerilă şi Karl Marx,
ambii corpolenţi şi cu barbă. Moş Gerilă sau Ded Moroz (în rusă) aparţine
culturilor slave, rădacinile lui se află în vechile zeităţi păgâne (Pozvizd – zeul
vântului şi al vremii, Zimnik – zeul iernii, Korochun – zeul subteran care
domneşte peste tărâmurile îngheţate). Moş Gerilă era perceput initial ca un
vrajitor rău şi crud care îngheţa oamenii. Se spunea de asemenea, că acesta fura
copii şi îi transporta în sacul său gigantic. În tradiţiile din Europa centrală,
aceasta era rolul lui Krampus(z). Pentru a-şi salva copiii, părinţii îi ofereau
cadouri. Cu influenţa ortodoxismului, Moş Gerilă a fost reformat, devenind cel
care oferă cadouri. În 1928, Moş Gerilă a fost declarat un aliat al preoţilor şi al
Kulak-ului. Ulterior, în anii 1930, a fost redefinit ca un Moş Gerilă sovietic, prin
intermediul regizorilor de film. Ded Moroz32 era portretizat ca fiind înalt, bine
făcut, cu barbă lungă şi albă, îmbracat în albastru (la ordinul lui Stalin), dar
acest ultim aspect s-a schimbat adesea (întâlnim costumaţii albastre, argintii,
roşii etc.).33
Putem concluziona spunând că tradiţia lui Moş Crăciun a evoluat şi a
supravieţuit, spre deosebire de alte simboluri sau sărbători, chiar dacă în
detrimentul serbării clasice a Crăciunului. În acest sens, Rachel Sharaby
argumentează că sărbătoarea Crăciunului este un exemplu de eveniment hibrid
ce combină şi elemente de festival dar şi elemente de sărbătoare.34 De la „cutia
milei” din timpul Saturnaliilor, la colectarea organizată de biserici în perioada
Craciunului pentru ajutorarea săracilor, obicei transformat în epoca victoriană
într-o formă de recompensă suplimentară sub formă de bani, haine şi alte
cadouri oferite colaboratorilor, la felicitarile de Crăciun devenite populare tot în
perioada victoriană, la ideea de Crăciun alb din scrierile lui Dickens, toate
acestea au condus la legitimizarea personajului cheie: Moş Crăciun. Fiind o
creaţie a mentalităţii colective, Moş Crăciun va domina în continuare istoria
imaginarului, modificându-se şi evoluând odată cu societatea.

Dacă un cercetator doreşte să portretizeze imaginea unei societăţi, se foloseşte

de istorie şi de alte ştiinţe interconectate precum antropologia, sociologia sau
psihologia. În orice caz, istoria clasică trasează limitele de bază ale tabloului
societal. Mitologia, credinţele şi mentalităţile ce caracterizează societatea
analizată, îmbogaţesc acest tablou, oferindu-i detaliile ce îl desăvârşesc.
Mentalitatea colectivă poate fi considerată în acest sens, un înlocuitor al unei
ideologii.35 Miturile nu sunt doar o serie de poveşti care fac viaţa copiilor mai
frumoasă, ci sunt o parte integrantă a societaţii şi reprezintă modul în care
aceasta se exprimă. Fară să realizăm, unele mituri ajung să influenţeze viaţa
cotidiană. Acestea sunt transpuse dinspre sacru spre profan şi sunt încorporate
în regulile pre-existente ale societăţii. Un astfel de exemplu am considerat că
este şi mitul lui Moş Crăciun .

Note

1. Idee construită pe marginea lecturii, Reinhart Koselleck, Futures Past. On the

semantics of historical time, Columbia Universty Press, New York, 2004, pp. 3-4.

2. Clement Miles, Christmas customs and traditions, their history and

significance, Dover Publications, New York, 1976, pp.15-29.
3. Leslie Poles Hartley, The Go-Between, Penguin Books, Harmondsworth, 1978,
p.1.

Tony van Renterghem, When Santa was a Shaman, Llewellyn Publications,

Minnesota, 1995, p.208.

4. Patrick Harding, The Magic of Christmas, Metro, Londra 2004, p.80-81.

5. David Comfort, Just say Noel. A history of Christmas from the Nativity to the
Nineties. Simon&Schuster, New York, 1995, pp.15-16.

6. Serge Larivée, Carole Sénéchal and Daniel Baril, Le Père Noël, Piaget, Dieu et
Darwin, în Studies in Religion/Sciences Religieuses 2010, 39: 435
(http://sir.sagepub.com/content/39/3/435.abstract).

7. Ibidem; Steve Rudd, Santa-Claus is God in the eyes of young

children! (http://www.bible.ca/f-Santa=God.htm.).

8. Harding, op.cit, p.39.

9. Brown Dale Mackenzie, The Fate of Greenland’s Vikings, în Archeology. A

publication of Archeological Institute of America, Februarie 2000
(http://www.archaeology.org/online/features/greenland).

10. Comfort, op.cit.p.172.

11. Harding, op.cit, pp. 85-90.

12. Swartz Benjamin Jr, The origin of American Christmas myth and customs,
Ball State University, Indiana, Prelegere
(http://www.bsu.edu/web/01bkswartz/xmaspub.html).
13. Charles W. Jones, The New-York Historical Society Quarterly, October 1954,
(http://www.stnicholascenter.org/Brix?pageID=864#1).

14. Comfort, op.cit, p. 52; 206.

15. Harding, op.cit, pp.114-117.

16. Ibidem, pp.104-114.

17. Ibidem, pp 105-111.

18. Francis P. Church, Editorial Page, New York Sun, 1897, Yes Virginia, There is
a Santa Claus, (http://www.santaland.com/stories/virginia.html).

19. Harding, op.cit., p.62.

20. WRLC Library collection, Virginia Civil War Archive,

(http://www.aladin0.wrlc.org/gsdl/collect/vacw/vacw.shtml).

21. Comfort, op.cit, p.16.

23. Swartz, op.cit., loc.cit.

24. Ibidem, p.96.

25. Siefker Phyllis, Santa Claus, Last of the Wild Men: The Origins and Evolution
of Saint Nicholas. Jefferson: McFarland & Company, Inc., North Carolina, 1997,
p. 15.

26. Skeat Walter, Concise Dictionary of English Etymology. Wordsworth

Editions Ltd, Ware, 1993, p. 304.
27. Del Re, Gerard and Patricia, The Christmas Almanack, Random House, New
York 2004, p. 44.

28. St.Nicholas Center, Michingam, Timeline,

(http://www.stnicholascenter.org/Brix?pageID=49).

29. Siefker Phyllis, op.cit., p. 69.

30. Harding, op.cit, pp.100-104.

31. Ibidem, pp.85-114.

32. Karen Petrone, Life Has Become More Joyous, Comrades: Celebrations in the
Time of Stalin, Indiana University Press, 2000, Google Print, p.85

33. Will Stewart, Santa Claus, is an illegal immigrant, declares Kremlin oficial in
Christmas Cold War, Daily Mail, 5 decembrie, 2008
(http://www.dailymail.co.uk/news/worldnews/article-1091967/Santa-Claus-
illegal-immigrant-declares-Kremlin-official-Christmas-Cold-War.html).

34. Rachel Sharaby, The Holiday of Holidays: A Triple-Holiday Festival for

Christians, Jews and Muslims, în „Social Compass”,2008, 55: 581.

35. Miles, op.cit.p. 9

Posted in Istorie Universală and tagged Krampus, mitologie, Mos Craciun, Mos Nicolae, Santa
Claus, Sfantul Nicolae. Bookma