Caracterizare Harap Alb

Harap-Alb, personajul principal al basmului, dupa cum putem anticipa inca

din titlu, este un personaj caracterizat amplu si complex, din toate punctele de
vedere si prin toate mijloacele. El este un personaj masculin, pozitiv si real, fara nicio
putere supranaturala, element inedit de atipicitate regasit in basmul cult. Personaj
individual, reprezentant al binelui, Harap-Alb este un personaj rotund, care
evoulueaza pe parcursul actiunii si duce la bun sfarsit drumul initiatic.

Harap-Alb este caracterizat atat in mod direct, cat si indirect, prin toate
mijloacele, avand conturat un amplu portret moral, care se slefuieste pana in finalul
basmului, cand personajul are toate calitatile necesare unui imparat demn de o
imparatie asa de intinsa ca cea a unchiului sau.

In primul rand, Harap-Alb este caracterizat in mod direct, de catre narator, de

catre celelalte personaje sau prin procedeul de autocaracterizare. La inceput,
personajul este cunoscut sub sintagma de ,,fiul craiului” intrucat nu are o identitate
definita, urmand ca prin parcurgerea drumului initiatic sa-si gaseasca un nume.
Astfel, naratorul ii evidentiaza inca de la inceput lipsa de experienta si naivitatea,
prin sintagma ,,boboc in felul sau”. Acest lucru ne este subliniat si prin intermediul
autocaracterizarii, fiul craiului marturisind spanului ca ,,din copilaria mea sunt
deprins a asculta de tata”.

Portretul moral care rezulta in urma caracterizarii realizate de catre alte

personaje este amplu si ne ofera o imagine mai buna asupra fiului de crai, care
reprezinta prin scopul pe care il are, motivul mezinului, care alaturi de motivul
imparatului fara urmasi, elementul perturbator al basmului, duc la parcurgerea unui
drum initiatic, presarat cu probe si obstacole. Batrana care il ajuta sa-si hotarasca si
sa-si pregateasca plecarea i se adreseaza cu ,,luminate craisor”, fiind convinsa ca
tanarul are un destin stralucit pe care trebuie sa-l implineasca prin munca si lupta.
Aceeasi batrana, cunoscuta mai tarziu ca Sfanta Duminica, reuseste sa evidentieze
calitatile morale ale fiului de crai, devenit Harap-Alb dupa ce este pacalit de span,
spunandu-i ca doar ,,puterea milosteniei si inima ta cea buna” il ajuta sa depaseasca
obstacolele. Tanarul este dojenit de catre aceasta atunci cand incepe a se teme de
incercarile la care este supus de catre span, stapanul caruia i-a jurat credinta, Sfanta
Duminica spunandu-i ca este ,,slab de inger, mai fricos decat o femeie”. Acest lucru il
ambitioneaza si il incurajeaza, ducandu-l pe calea succesului.
 Totodata, Harap-Alb este caracterizat si in mod indirect, prin limbajul sau,
faptele si comportamentul pe care il are, relatia sa cu celelalte personaje si chiar prin
intermediul numelui sau. Astfel, prin felul in care vorbeste, putem realiza faptul ca
este un tanar respectuos si educat, adresandu-se batranei prin ,,matusa” si milos in
adancul sufletului sau nobil ii spune ,,dela mine putin, de la Dumnezeu mult”. El este
un slujitor loial si supus pana la moarte, intrucat jurase pe palos credinta spanului,
marturisind umil ,,sunt gata la porunca luminarii voastre”.

Prin comportamentul sau, pe tot parcursul drumului, putem observa o

evolutie a sa ca om, ca persoana, avand ca final dobandirea identitatii si implinirea
destinului. Fiu iubitor si dornic sa obtina aprecierea tatalui, se supara si se
intristeaza cand vede rusinea simtita de tatal sau vazand lasitatea fiilor sai, si se
hotaraste sa o obtina chiar si cu pretul vietii, ,,nu m-oi mai intoarce, sa stiu bine ca
m-oi intalni si cu moartea in cale”. Chibzuit, el isi planuieste indeaproape calatoria,
ascultand sfaturile primite intrucat isi cunostea lipsa de experienta. Spre final insa,
din pricina lipsei de experienta ajunge sa calce cuvantul tatalui, tocmindu-l pe span
drept sluga. Inocenta specifica varstei sale se arata, acordand prea multa incredere
spanului. Prins in capcana, el ramane demn si cinstit, ,,jurand credinta spanului”,
juramant ce il respecta intrutotul.

Relatia cu celelalte personaje dezvaluie si ea caracterul nobil al lui Harap-Alb.

El este respectuos si supus fata de tatal sau, si spre deosebire de fratii sai, el il roaga
pe acesta modest sa-l lase si pe el sa-si incerce norocul. Tanarul o asculta pe Sfanta
Duminica si o respecta datorita experientei si intelepciunii acesteia. Prea increzator
in oameni si prea milos, el este inselat, tocmindu-l pe span drept calauza, acesta
constituind in final raul necesar, care constituie un lucru esential in cadrul drumului
initiatic. Harap-Alb este un prieten bun, tovaras intelegator pentru cele cinci
personaje fantastice, Setila, Flamanzila, Ochila, Gerila si Pasari-Lati-Lungila, fiind
constient de ajutorul nepretuit ce i se ofera, ,,era tovaras, era partas la toate,(…)
prietenos cu fiecare”.

Nu in ultimul rand, caracterizarea prin intermediul numelui ne sugereaza

progresul precum si dubla identitate a personajului. Acesta pleaca de la statutul de
fiu de crai, sugerat de ,,alb”, ajungand sluga spanului, lucru sugerat de ,,negru”,
pentru ca in final sa isi defineasca identitatea de imparat si persoana cu experienta
de viata.

Avand in vedere toate mijloacele de caracterizare si calitatile si defectele

rezultate, putem considera ca avem conturat un amplu portret moral al unui
personaj inedit, un element de atipicitate in basmul cult al lui Creanga. Harap-Alb,
eroul basmului, personaj fara puteri supranaturale sau insusiri exceptionale,
dobandeste prin trecerea probelor impuse si a obstacolelor numeroase calitati,
absolut indispensabile unui imparat.