OBICEIURILE DE NUNTĂ EVREIASCĂ DIN VECHIME & ISUS CRISTOS ȘI MIREASA LUI,

BISERICA

Știați că există o strânsă corelare între vechile obiceiuri de nuntă la evrei și Venirea Domnului? Va
avea loc chiar și recepția nunții Mielului cu mireasa Lui, biserica în Rai, după aceleași obiceiuri. Vă
rog să citiți versetele și comentariile care urmează, ca să aveți o idee mai clară despre aceste
lucruri. Dacă deja sunteți familiarizați cu aceste obiceiuri, poate totuși veți găsi câteva idei pe care
nu le știți încă.

Alegerea miresei: În vechime, tatăl mirelui evreu alegea mireasa pentru fiul său. Fiul urma să
onoreze alegerea făcută de tatăl său şi începeau pregătirile pentru căsătorie.

Isus ne-a explicat foarte clar că nu noi L-am ales pe El, ci El ne-a ales pe noi.
 Ioan 15:16 „Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi
să aduceţi rod, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele
Meu, să vă dea.”

Acordul/Logodna/„Ketubah”: Pregătirile de nuntă se numeau „Ketubah”. După ce termenii pentru

„Ketubah” erau acceptaţi, beau toţi dintr-un pahar de vin, ca să pecetluiască legământul. Începând
de atunci, cuplul era considerat căsătorit, chiar dacă căsătoria nu s-a consumat încă. Mireasa
continua să locuiască cu familia ei până la nuntă.
 Matei 26:27-28 „Apoi a luat un pahar şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând:
„Beţi toţi din el; căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se
varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.”

 Luca 22:20 „Tot astfel, după ce au mâncat, a luat paharul şi li l-a dat, zicând: „Acest pahar
este legământul cel nou, făcut în sângele Meu care se varsă pentru voi.”

„Ketubah” are două părţi. Prima parte se încheie cu primul pahar de vin, ca şi confirmare a
acceptului iniţial al înţelegerii. A doua parte, are loc la nuntă şi este încheiată cu al doilea pahar de
vin. Să remarcăm că Isus ne spune să luăm parte la masa Lui, care reprezintă Noul Legământ, tot
cu un pahar de vin, spre pomenirea Lui. El este mirele care a plecat să pregătească locul pentru
mireasa Lui. Dar se va întoarce să-şi ia mireasa şi s-o ducă cu Sine.
 1 Corinteni 11:25-26 Tot astfel, după Cină, a luat paharul şi a zis: „Acest pahar este legământul
cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea
din el.” Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi
moartea Domnului, până va veni El.
 Marcu 14:24-25 Şi le-a zis: „ Acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care
se varsă pentru mulţi. Adevărat vă spun că, de acum încolo, nu voi mai bea din rodul viţei,
până în ziua când îl voi bea nou în Împărăţia lui Dumnezeu.”

Când luăm acest pahar (al Împărtăşirii), ne amintim de El, de preţul pe care l-a plătit cu trupul
şi sângele Său. În acelaşi timp ar trebui să ne oprim şi să ne bucurăm că Isus va bea şi El din nou
din acest pahar, dar de data aceasta cu mireasa Lui. Luăm Cina Domnului, în onoarea Lui, aşa
cum ne-a cerut să facem şi cu speranţa că într-o zi vom fi cu El, împărtăşind paharul cu El, la
nunta Mielului.

Legământul/Acordul miresei: Mireasa avea dreptul să refuze cererea în căsătorie. Dacă nu era de
acord cu ce i s-a prezentat, putea refuza să bea din paharul de vin oferit şi nunta era anulată. Dar
dacă a băut din acel pahar, Legământul era parafat. Singura ieşire după acel moment, pentru
oricare dintre părţi, era divorţul. Această logodnă era egală cu căsătoria legală, dar fără relații
intime.

Când Îl alegem pe Isus ca Domn şi Mântuitor personal, intrăm într-o relaţie de legământ. Suntem
logodiţi spiritual cu Domnul şi respingem orice alţi dumnezei sau idoli, rămânând credincioşi Lui. La
fel ca și mireasa acelor timpuri, avem toate drepturile legale prin logodnă, chiar dacă căsătoria nu
e completă până la ceremonia finală.

Preţul miresei/„Mohar”-ul: Prin căsătorie, evreii considerau că familia miresei pierde ceva de preţ,
în timp ce familia mirelui câştigă. De aceea familia mirelui plătea un preţ pentru mireasă sau
„mohar”-ul, în funcţie de cât de bogat era tatăl mirelui. Alegerea celei care urma să fie mireasa,
precum şi preţul plătit pentru ea sau, în limba ebraică, reflectau onoarea, integritatea şi poziţia
socială a tatălui mirelui; Viitoarele lui generaţii depindeau de deciziile pe care acesta le lua. Chiar
dacă familia miresei nu era înstărită, dacă tatăl mirelui era bogat, preţul plătit pentru mireasă
trebuia să fie în concordanţă cu averea lui. Considerând averea şi poziţia Tatălui nostru ceresc,
care ar fi un preţ potrivit pentru mireasa Lui Cristos, biserica?
 1 Corinteni 6:19-20 Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe
care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ.
Proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.

 1 Petru 1:18-19 căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din
felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui
Cristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.

După ce mireasa a fost cumpărată cu un preț onorabil și se va păstra pe sine pentru mirele ei. Noi,
ca și mireasă a Lui Cristos, am fost cumpărați cu cel mai mare preț plătit vreodată pentru o
mireasă. Mirele nostru, Isus Cristos a dat tot ce a avut pentru noi, inclusiv viața, trupul și sângele
Lui.

Perioada Logodnei / Pregătirile pentru Viitor: Mirele începea pregătirile pentru locuinţa viitoarei lui
familii, de obicei construind pe terenul pe care-l deţinea familia lui. Era important ca această nouă
casă să aducă onoare rangului tatălui său, reprezentând viitorul familiei acestuia. Nici mirele, nici
mireasa nu puteau ști când tatăl urma să decidă că locuinţa era „suficient de bună”, ceea ce
coincidea cu momentul nunţii, aşa că ambii trebuiau să fie pregătiţi oricând pentru acel moment.

Isus a plecat să pregătească un loc pentru mireasa Lui, biserica.

 Ioan 14:2-3 „În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă
duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce
şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.”

„Mikva”: Când se apropia timpul nunţii, mireasa trebuia să treacă prin ritualul scufundării în apă,
numit „Mikva”. Acest ritual era simbolul încheierii a ceva vechi şi apropierea a ceva nou. Persoana
trebuia să fie foarte curată şi scufundată complet în apă. „Mikva” înseamnă de fapt botez
(scufundare).

Imaginile care urmează, reprezintă ruinele unei astfel de „Mikva”, în primul caz, iar în al doilea este
o „Mikva” din zilele noastre.

Chemarea la nuntă: Când tatăl decidea că totul era gata, îşi punea servitorii să pregătească tot ce
trebuia pentru nuntă. Suflau din şofare şi anunţau pe toată lumea că urma ca nunta să aibă loc.
Tradiţia era ca un trimis din partea mirelui să meargă înaintea alaiului acestuia, spre casa miresei
şi să strige: „Iată, vine mirele!” Atunci tatăl îi spunea Fiului: „Du-te şi adu-ţi mireasa!”
Aceasta se întâmpla de obicei seara, iar când mireasa auzea chemarea, ieşea alergând să-şi
întâmpine mirele şi porneau împreună spre locul unde urma să aibă loc ceremonia de nuntă.
 Matei 24:36 „Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri,
nici Fiul, ci numai Tatăl.”

 Marcu 13:32 „Cât despre ziua aceea sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri,
nici Fiul, ci numai Tatăl.”

 1 Tesaloniceni 4:16-17 Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui
Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Cristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi
rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel
vom fi totdeauna cu Domnul.

„Huppa”/Ceremonia/Celebrarea: Urma o ceremonie scurtă, după care mireasa şi mirele se

retrăgeau în locul pregătit de mire („Huppa”/camera de Nuntă), iar prietenul mirelui, domnişorul de
onoare, stătea la uşă. După ce căsătoria era consumată, mirele striga de bucurie, iar prietenul lui
dădea vestea bună invitaţilor la nuntă. Acesta era începutul sărbătorii care dura o săptămână, timp
în care mirii erau singuri în camera de nuntă.
 Ioan 3:29-30 Cine are mireasă este mire; dar prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă, se bucură
foarte mult când aude glasul mirelui: şi această bucurie, care este a mea, este deplină. Trebuie ca
El să crească, iar eu să mă micşorez.

Ceremonia celui de-al Doilea pahar de Vin/„Simca”: Acest al doilea pahar de vin a fost servit de
mireasă după ce mirele a băut primul, după ce „Ketubah” a fost încheiat (primul pahar de vin a fost
băut când s-a acceptat „Ketubah”).
 Matei 26:29 „Vă spun că, de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viţei, până în
ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăţia Tatălui Meu.”

Cina Nunţii: După o săptămână de sărbătorire petrecută împreună, cuplul intra în mod oficial în
petrecerea de nuntă. Mirii erau sărbătoriți și se bucurau împreună cu rudele și prietenii. Și noi
creștinii, după Răpire, vom avea un eveniment minunat pe care-l vom aștepta cu nerăbdare,
împreună cu Domnul și Regele nostru. Noi biserica, simbolizăm mireasa Lui Isus și împreună cu
mirele Isus vom împărtăși paharul de vin, bucurându-ne de festivitățile cerești pe care Domnul le-a
planificat pentru Nunta Mielului.
 Apocalipsa 19:7-9 Să ne bucurăm, să ne înveselim şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului;
soţia Lui s-a pregătit şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat.” (Inul subţire sunt
faptele neprihănite ale sfinţilor.) Apoi mi-a zis: „Scrie: Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii
Mielului!” Apoi mi-a zis: „Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!”

Iată vine Mirele!

Alte remarci interesante:

Mulți adepți ai răpirii pretribulaționiste, încearcă să spună că aceste corelații dovedesc o răpire
pretribulaționistă, ceea ce nu este adevărat. Atunci când două evenimente, persoane sau subiecte
sunt simboluri unul pentru celălalt, cum este cazul răpirii și al vechilor obiceiuri de nuntă evreiești,
nu înseamnă că acestea sunt identice. Atât Moise, cât și Iosif sunt considerați de majoritatea
teologilor ca fiind „simboluri care-l reflectă pe Isus”. Aceasta nu înseamnă că tot ce ține de ei sau
de viața lor este identic cu Isus sau viața Lui. Înseamnă doar că între ei există asemănări majore.
Acesta este și cazul asemănărilor dintre vechilor obiceiuri de nuntă evreiești și răpirea bisericii la
cer. Este interesant de remarcat faptul că obiceiurile de nuntă evreiești au evoluat în timp, la fel ca
în majoritatea culturilor. În zilele noastre doar unele dintre fațetele găsite în acest articol sunt
similare, altele au evoluat. Majoritatea nunților evreilor mozaici contemporani nouă, au doar un
banchet de nuntă și urmează imediat ceremonia de nuntă, care se face adesea în sinagogi și în
alte locuri sub un „huppah” (4 stâlpi care susțin o țesătură sauun „talit” ca acoperire). Camera
miresei (denumită inițial „huppah”) unde se consuma căsătoria și anunțul acesteia la petrecerea de
nuntă nu mai sunt practici frecvente. Astăzi, acoperișul simbolic „huppah” reprezintă camera
miresei și casa viitorului.

În ceea ce privește părerea multor pretribulaționiști care spun că durata de o săptămână a nunții
evreiești înseamnă că toți vom fi în cer timp de 7 ani celebrând ospățul nunții Mielului, eu consider
că este mult prea exagerată și este menită doar să adauge un element credibil opiniei că răpirea
trebuie să se întâmple la începutul celor șapte ani. În al doilea rând, în Biblie nu este scris nimic
despre Domnul și mireasa Lui, având un ospăț al nunții de o săptămână (șapte ani echivalând cu
șapte zile) sau un eveniment de căsătorie care începe cu un ospăț, continuă cu o săptămână (o zi
= un an), de „luna de miere”, urmată de un alt banchet. Biblia arată că există o singură cină de
nuntă a Mielului care este urmată de bătălia de la Armagedon și A doua venire (Apocalipsa 19: 6-
21, 20: 1-6).

Să privim mai atent ce spune pilda celor Zece Fecioare „Logodite”:

 Matei 25:1-13 „Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat
candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte.
Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn; dar cele înţelepte,
împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase. Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit
toate şi au adormit. La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!”
Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele. Cele nechibzuite au zis
celor înţelepte: „Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.” Cele înţelepte
le-au răspuns: „Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă
la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă.” Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a
venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa. Mai pe
urmă, au venit şi celelalte fecioare şi au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!” Dar el, drept
răspuns, le-a zis: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc!” Vegheaţi, dar, căci nu ştiţi ziua, nici
ceasul în care va veni Fiul omului.”
 Ca şi fecioare logodite, ele ar fi trebuit să se pregătească pentru nuntă, să-şi coase haina de nuntă
şi s-o împodobească, să se purifice, să se instruiască pentru a fi soţii şi mame bune şi ce mai era
nevoie în aşteptarea zilei celei mari... dar ele au aţipit şi au adormit.

Ar fi trebuit să ţină o lampă aprinsă în fereastră, pe timpul nopţii şi să aibă rezerve de ulei, ca la
momentul potrivit lampa să fie aprinsă şi s-o poată lua ca să alerge în întâmpinarea mirelui.

Fără o sursă de lumină în întuneric, cum şi-ar fi putut găsi drumul spre mire? S-ar fi împiedicat şi ar
fi rătăcit calea, pentru că în întuneric nu aveau cum să găsească drumul corect.

Ele ar fi trebuit să-l întâlnească pe mire şi împreună să meargă spre camera de nuntă, săptămâna
de intimitate şi cina de nuntă.

Cinci din ele au reuşit, dar cinci nu... Toate au avut oportunitatea s-o facă.

Chiar dacă toate au adormit, cinci au avut o inimă dedicată pe deplin şi au perseverat până la
împlinirea scopului. Ele au rămas pe calea dreaptă, cu ulei în candele şi rezerve pregătite. Aşa
trebuie să fim şi noi ca şi biserică logodită care-şi așteaptă mirele, adică pe Isus Cristos. Doar „cei
pregătiţi/chibzuiţi” vor reuşi. Nu va mai fi o a doua şansă. Cei care ajung târziu se vor trezi în faţa
unei uşi încuiate. Trebuie să ardem cu pasiune pentru Domnul nostru şi să putem rămâne pe cale
în întuneric, care poate deveni tot mai dens. Trebuie să avem inimi dedicate ca să trăim ca mireasa
pregătită pentru Domnul.

Aşa cum Eva a fost creată din primul Adam, aşa şi trupul Lui Cristos, mireasa Lui este creată din al
doilea Adam, adică Isus Cristos.
 Geneza 2:22-23 Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-
o la om. Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea!
Ea se va numi femeie (Isha), pentru că a fost luată din om (Ish).”

În Ioan, primul capitol, remarcăm cuvântul „luat”, când majoritatea versiunilor traducerilor bibliei
folosesc cuvântul „primit”:
 Ioan 1:11-13 A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au luat*. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce
cred în Numele Lui, le-a dat autoritatea să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici
din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.

*luat: semnificaţia acestui cuvânt este de fapt „luat ca logodnic”, vorbind despre relaţia intimă pe
care Y’eshua (Isus) a venit s-o pecetluiască.

Versiunea „One New Man Bible”, în limba engleză, folosită pentru versetul tradus de mai sus, e
una dintre cele mai corecte traduceri care există. În multe versiuni, aceste versete îşi pierd din
impact, în urma traducerii. Isus nu a venit doar ca să fie primit. El a venit de la Tatăl ca să ne ducă
înapoi la El. „A-L lua pe Isus, a-L primi”, înseamnă „să credem în Numele Lui în aşa fel încât să ne
transforme viaţa”. De asemenea, însemna (şi continuă să însemne) intrarea într-o relaţie de
legământ cu Dumnezeul nostru Cel Sfânt, pentru că ne-a chemat la El, ne-a ales să fim ai Lui. Să
remarcăm că Ioan, condus de Duhul Sfânt spune: „le-a dat autoritatea să se facă copii ai lui
Dumnezeu”, nu doar să devină copiii Lui Dumnezeu”.