IA românească și simbolurile Culturii Cucuteni

“Spirala este de-a dreptul amețitoare; dacă privești mai mult, simți
cum sufletul îți este hipnotizat de infinitul ce se deschide în abisurile sale.”1

Manualele de istorie ne-au învățat că portul popular românesc își are

originile în vestimentația din vremea tracilor, geților și dacilor.
Basoreliefurile de atunci îi înfățișează pe daci în cămăși albe (etim. Camisa),
tip tunică (etim. Tunicae linae), cu mâneci lungi, croite dintr-o singură
bucată și pantaloni strâmți, femeile purtând veșminte din pânză,
asemănătoare iilor cu poale sau cămăși încrețite la gât cu ajutorul unei sfori
și piese care acopereau picioarele, un fel de fote sau catrințe din zilele
noastre. (vezi Columna lui Traian și Monumentul de la Adamclisi).

Potrivit cercetătorilor, cea mai reprezentativă piesă a costumului

popular românesc, IA are, de fapt, o istorie de milenii, presupunându-se a fi
fost purtată încă din perioada Culturii Cucuteni (aprox. 5500 î.e.n. - 2750
î.e.n.), considerată cea mai veche civilizație din Europa, precedând cu câteva
sute de ani așezările din Sumer și Egiptul Antic.

Misterioasa Cultură Cucuteni a fost denumită după satul din

apropierea Iașului, unde s-au descoperit primele vestigii în anul 1884, și era
răspândită pe teritoriul de astăzi al României, Moldovei și Ucrainei,
întinzându-se pe o suprafață de 350.000 kilometri pătrați. Cucutenienii erau
foarte buni constructori, se ocupau de agricultură și creșterea animalelor și
puneau mare preț pe meșteșuguri: pe lângă confecționarea uneltelor,
sculptura, pictura, și olăritul, aceștia se îndeletniceau cu țesutul stofelor din
fire de cânepă sau lână de oaie.

Meșterii cucutenieni lucrau manual obiectele din ceramică,

decorându-le, de cele mai multe ori cu spirale, în nuanțe de roșu, negru sau
alb, lăsând în urmă o colecție unică în Europa, comparabilă numai cu
ceramica unei culturi din China neolitică, apărută însă la 1000 ani distanță.

1
www.romaniaitaramea.blogspot.com
 IA, sufletul neamului românesc

Oamenii au purtat dintotdeauna veșminte realizate cu diferite

simboluri, care aveau o anumită însemnătate pentru ei. Costumul popular și,
în special, IA, ascunde toate dorurile și dorințele poporului român, toate
credințele și superstițiile strămoșești, toate suferințele și lacrimile celor care
au călcat pământul înaintea noastră.

Cămașa populară, cămașa cu altiță sau, mai pe scurt, IA, este o creație
spectaculoasă, lucrată cu migală, extrem de prețuită de străbunicile noastre și
plină de însemne magice, menite să ferească purtătorul de spiritele rele; ia
este o capodoperă care a dăinuit peste veacuri, făcând parte din identitatea
românească.

De-a lungul timpului, cămașa populară a cunoscut foarte multe

transformări, în funcție de zona etnografică, de vârstă, de statutul social sau
marital, dar și-a păstrat o structură oarecum unitară în ceea ce privește
materia primă, croiala, cromatica sau ornamentația. Cel mai des, pe pânza
albă a iilor sunt cusute și țesute simboluri cosmice sau din natură, motive
geometrice sau florale, culorile cele mai utilizate fiind roșu și negru.

Universul pe o IE

*Spirala, folosită cu măiestrie pe ia românească, este cel mai întâlnit

simbol din Cultura Cucuteni, un element extrem de puternic, cu numeroase
semnificații: trecerea timpului, perenitatea vieții, fecunditatea, renașterea,
evoluția sau echilibrul universal (semn dual: masculin - feminin; întuneric -
lumină).

În Cartea Românească a Morților, marele profesor și etnolog Ion

Ghinoiu vede spirala ca o cale spre altă lume: “înainte și la dreapta, înainte și
la dreapta” - așa este ghidat sufletul muribundului pe un drum pe care
probabil îl cunoșteau și preotesele cucuteniene și la capătul căruia se afla
Marea Zeiță - Mamă.
 *Crucea (lat. Crux2), cea cu patru brațe egale, reprezenta, în unele
culturi, vechiul simbol al soarelui, decorat explicit și pe ceramica
cucuteniană. În alte interpretări însă, crucea era văzută drept o împărțire a
lumii în cele patru elemente: apă, foc, aer și pământ, brațele ei fiind atribuite,
deseori, și celor patru anotimpuri sau celor patru puncte cardinale.

Astăzi, crucea semnifică credința omului în Dumnezeu, fiind declarată

simbol al creștinătății de către Împăratul Constantin cel Mare în anul 325.
Însăși cămașa populară este croită sub formă de cruce, ca o rugăciune
nerostită a femeii românce, fapt ce demonstrează, încă o dată, veridicitatea
afirmației “Românii sunt poporul din Europa care s-a născut creștin”3.

*În Cultura Cucuteni, Romburile, considerate figuri geometrice

perfecte, sunt reprezentări ancestrale ale zeităților. Mai mult decât atât,
rombul este simbolul creației, al fertilității și al belșugului, simbolul
unificării materiei cu spiritul, legătura dintre cer și pământ (Nunta cosmică).

2
Aparat roman de tortură, folosit pentru răstigniri
3
Friedrich Hayek, filozof austriac
 Femeile românce au fost cele mai fidele păstrătoare ale simbolisticii
geometrice din Vechea Europă; s-au îmbrăcat și încă se îmbracă precum
zeițele, purtând rombul pe ii, fote sau marame.

*Un element deosebit al ceramicii și picturii cucutenienilor era

simbolul lupului, cel mai venerat animal de pradă, cu rol protector: “Lupul
deține un loc important în fauna pictată pe ceramica de Cucuteni, redat
singular sau în poziție expectativă de atac, urmărind un alt animal sau
sfâșiindu-și prada, pictura îndeplinind în acest caz un rost ritual sau
ceremonial”4.

Lupul, singurul animal de neîmblânzit, expresie a unui războinic

înnăscut, a fost preluat ulterior de daci, ca simbol totemic al puterii, fiind un
model de demnitate, de echilibru vital, izbândă și vitejie.

Cel mai feroce animal din sălbăticie, lupul a impresionat gândirea și

imaginația populară, fiind prezent nu doar în creațiile materiale, ca simbol
cusut pe iile tradiționale - sub forma motivului ornamental dinți de lup, ci,
mai ales, în literatura orală sau folclor: spre exemplu ca bocet românesc,
personificând o călăuză: “Și-ți va ieși / Lupul înainte, / Ca să te spăimânte. /
Să nu te spăimânți, / Frate bun să-l prinzi, / Că lupul mai știe / Seama
codrilor / Și-a potecilor. / Și el te va scoate / La drumul de plai, / La un
fecior de crai, / Să te duci în rai, / C-acolo-i de trai, / În dealul cu jocul, / C-
acolo ți-e locul, / În câmp cu bujorul, / C-acolo ți-e dorul.”5

4
Adrian Sămărescu, Dinamica Structurilor Mentalitare, Editura Universitaria - Antropologie, pg. 33
5
Constrantin Brăiloiu
 *Simbolul Coarnele berbecului este un element de
bază în ornamentarea populară și reprezintă încăpățânarea
sau determinarea. Berbecul este simbolul străvechi al puterii,
al fertilității, al regalității și, mai ales, al regenerării; se
crede că acesta “are puterea de a duce mai departe neamul
și de a-l apăra de rele.”

*Cârligul ciobanului, denumit adesea cioaca sau

S-ul întors este văzut ca un simbol al oii rătăcite care s-a
întors la turmă, semnificând echilibrul sau rezistența și
delimitând Cerul și Pământul, începutul și sfârșitul, ziua
și noaptea.

*Copacul Vieții sau Pomul Vieții este un simbol

ancestral cu puternice implicații spirituale, avându-și
originile în perioada neolitică și reprezentând marea zeiță a
vegetației. De asemenea, el reprezintă “ideea de tinerețe fără
bătrânețe, de continuitate vitală și nemurire spirituală.”
 Lumea satului românesc de altădată era o lume plină de însemne și
superstiții, cusute cu pricepere de țăranca româncă pe țesăturile de artă
populară și lăsate moștenire generațiilor ulterioare, care au datoria morală de
a duce tradiția mai departe.

Simina Dulamă - Chiperi