CÂINE MORT, FIU DE REGE: O POVESTE DESPRE RESTAURAREA VALORII UMANE

de JENNIFER JILL SCHWIRZER

„Dragostea de sine este cea mai grozavă dragoste.” Aceasta este tema cântecului care a lansat-
o pe Whitney Housten. Sunteţi de acord cu ea?
Îmi place vocea lui Whitney, dar nu sunt de acord cu convingerile ei. N-am fost niciodată
capabilă să mă iubesc pe mine însămi. Valoarea mea personală a fost restaurată atunci când
am înţeles că Isus mă iubeşte. Dragostea lui Isus este cea mai mare dragoste care a existat
vreodată.

Pentru că am întâlnit mulţi oameni, mai ales femei, care suferă de ceea ce noi numim „respect
scăzut faţă de sine”, am fost preocupată să descopăr în ce fel evanghelia restaurează stima de
sine. O persoană puţin cunoscută din Vechiul Testament clarifică acestă problemă, iar
povestea sa ne arată calea spre vindecarea minţii. Numele său este Mefiboşet.

Ologul

Prima oară când apare Mefiboşet este olog. Regele Saul şi fiul său Ionatan sunt ucişi în lupta
cu filistenii, iar supravieţuitorii familiei lui Saul îşi dau seama că trebuie să fugă. David,
duşmanul lor, este gata să urce pe tron. Grăbindu-se să fugă, doica îl scapă pe Mefiboşet care
îşi rupe picioarele.

Îl întâlnim apoi pe Mefiboşet la câţiva ani după ce David este încoronat împărat. Într-una din
zile împăratul întreabă: „A mai rămas cineva din casa lui Saul ca să mă port cu el cu bunătate,
de dragul lui Ionatan?” Ţiba, un slujitor din casa lui Saul, îi vorbeşte despre Mefiboşet, iar
David îi cere să-l aducă înaintea sa.
Fără îndoială că Mefiboşet aude sunetul morţii în chemarea de a veni în faţa împăratului care
era duşmanul declarat al bunicului său. Tremurând în faţa împăratului, el spune: „Iată robul
tău!”
Închipuiţi-vă uimirea sa când David îi promite să-i dea înapoi averea lui Saul şi îl invită să
mănânce la masa regelui.
„Cine este robul tău ca să te uiţi la un câine mort ca mine?”, gâfâie Mefiboşet. Cu toate
acestea, David îl primeşte pe fugar ca pe unul din familie, invitându-l la o masă care îi putea
ascunde picioarele sale diforme. Aşezat aici, arăta ca toţi ceilalţi.

Aşa suntem noi

Aceasta este evanghelia sub forma unei întâmplări. Un suflet schilodit, înspăimântat de
moarte, este invitat în familia regală. Nu are niciun drept nativ. Pierduse acest drept din cauza
răzvrătirii strămoşului său. Omul schilod este condamnat acum din cauza a ceea ce făcuse
bunicul său şi din cauza propriei sale diformităţi. El răspunde la această invitaţie amabilă la
masa regală, nimindu-se câine mort. El ştie că, prin el însuşi, nu merită nimic – nu este decât
un purice pe un stârv.

Dar invitaţia la masă nu se datorează valorii sale. Merge la masă, recunoscător, dar având
sentimentul că nu merită şi devine membru deplin al familiei regale. El nu se află aici pentru
că este frumos, talentat sau fermecător. El este aici pentru că regele îl iubeşte.

Biblia spune că noi suntem nişte „câini morţi”, condamnaţi, din cauza păcatului lui Adam. Nu
mai avem niciun drept nativ să participăm la nunta din ceruri. „...printr-o singură greşeală a
venit o osândă care a lovit pe toţi oamenii” (Romani 5:18). Pe de altă parte, vedem restaurarea
tuturor oamenilor în Hristos: „...tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare, a venit peste toţi
oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţă” (versetul 18).
Isus Hristos a retrăit istoria omenirii, luând asupra sa natura umană decăzută şi trăind o viaţă
desăvârşită. În felul acesta, el a devenit Mântuitorul nostru şi Marele nostru Preot (vezi Evrei
2:16,17). El are dreptul să-ţi ceară să mănânci la masă cu el. Vei merge? În natura ta decăzută,
nu eşti nimic altceva decât un câine mort, dar datorită lui şi în el, eşti un fiu de rege.
Picioarele tale oloage sunt ascunse sub masă. Cerul te priveşte ca şi când n-ai fi păcătuit
niciodată.

Esenţa evangheliei

Să ne întoarcem la Mefiboşet. În el vedem ceea ce evanghelia face în final inimii omeneşti.

După mulţi ani, răscoala lui Absalom îl obligă pe David să fugă din Ierusalim. Răscoala se
termină repede şi curând David este gata să-şi reia îndatoririle în Ierusalim.

Află însă de la prefăcutul Ţiba că Mefiboşet a trecut în tabăra lui Absalom. Când aude acest
lucru, David îi oferă lui Ţiba averea lui Saul.
Închipuiţi-vă surpriza sa când Mefiboşet apare în faţa împratului îndurerat, nebărbierit şi
nespălat. David îl întreabă: „Pentru ce n-ai venit cu mine, Mefiboşet?” La această întrebare
ologul răspunde că nu a putut merge din cauza dizabilităţii sale. David pare să-l creadă pe
Mefiboşet, dar îi dăduse pământul lui Ţiba. Încercând să pună lucrurile la punct odată pentru
totdeauna, David spune că îi va da lui Ţiba jumătate din pământ, iar cealaltă jumătate lui
Mefiboşet.

Dar nu asta îl preocupa pe Mefiboşet. El spune: „Să ia chiar totul, căci împăratul domnul meu
se întoarce în pace acasă.” Cu alte cuvinte, „Să ia el totul, eu te am pe tine.”
Acestui suflet îndrăgostit nu-i pasă de câştigul său personal. Pentru el era suficient că regele
revenise la tron. Aceasta este esenţa evangheliei care lucrează în inimă. Când înţelegem în
final cine eram în Adam şi cine suntem în Hristos, vom fi eliberaţi. Sentimentul propriei
valori depinde de valoarea regelui. Pentru că El ne-a restaurat simţământul valorii personale
atunci când nu eram decât niste câine morţi, îl vom iubi pe deplin.
„Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi
şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (1Ioan 4:10).

Întâmplarea cu Mefiboşet se găseşte în 2Samuel 4, 9, 16 şi 19.