Muzica religioasă, potolire a patimilor

Galerie foto (1) Repere și idei

Un articol de: Pr. Adrian Agachi - 19 Aprilie 2023

Muzica reprezintă un remediu pentru problemele și necazurile vieții cotidiene.

În special muzica de natură religioasă constituie un extraordinar element de
refacere și intensificare a vieții sufletești. Acest fapt este confirmat și de Sfânta
Scriptură prin exemplul regelui Saul care se trata de o boală sufletească - cel
mai probabil patima întristării - ascultând imnuri însoțite de sunetul minunat
al harpei.

După numirea sa ca rege al poporului Israel, Saul a întreprins o serie de campanii militare
împotriva filistenilor, principalii adversari cu care existau confruntări la vremea respectivă.
Campaniile au fost încununate de succes. În cele din urmă, însă, fiind solicitat să învingă
triburile amalecite reunite sub conducerea lui Agag și să distrugă toate posesiunile lor, Saul s-
a achitat în mare măsură de prima sarcină, dar a ignorat-o pe a doua, fapt care a condus la
începerea destrămării domniei sale. Ajuns înapoi în tabără, Saul este confruntat de prorocul
Samuel, care-i reproșează hotărârile luate și-i spune acest cuvânt devenit literă de lege în ceea
ce privește virtutea ascultării: „Au doară arderile de tot și jertfele sunt tot așa de plăcute
Domnului, ca și ascultarea glasului Domnului? Ascultarea este mai bună decât jertfa și
supunerea mai bună decât grăsimea berbecilor. Căci nesupunerea este un păcat la fel cu
vrăjitoria și împotrivirea este la fel cu închinarea la idoli. Pentru că ai lepădat cuvântul
Domnului, și El te-a lepădat, ca să nu mai fii rege peste Israel” (1 Regi 15, 22-23).

Din acel moment, Saul rămâne doar formal rege peste Israel, pierzând bunăvoința divină, iar
imediat, prorocul Samuel este trimis în Betleem, unde îl unge rege pe David peste Israel.
Totodată, un duh necurat se abate asupra regelui Saul, cel mai probabil al patimii întristării,
care-l afectează profund. Și atunci, slujitorii regelui vin cu o idee extraordinară pentru a-l
ajuta să-și împlinească în continuare sarcinile de lucru: să primească să fie adus la el un
cântăreț priceput.

Prorocul David, cântăreț iscusit

În ceea ce privește afecțiunea sufletească a lui Saul, Scriptura ne spune următoarele: „atunci s-
a depărtat de la Saul Duhul Domnului și-l tulbura un duh rău, trimis de Domnul. Și au zis
slugile lui Saul: «Iată un duh rău trimis de Domnul te tulbură. Să poruncească, dar, domnul
nostru slugilor sale care sunt înaintea ta și să caute un om iscusit la cântarea din harpă, și când
va veni asupra ta duhul cel rău trimis de la Dumnezeu, atunci acela, cântând cu mâna sa, te va
liniști». Și a răspuns Saul slugilor sale: «Căutați-mi un om care cântă bine și mi-l aduceți»” (1
Regi 16, 14-17). În fața „posedării” demonice a regelui Saul, slujitorii curții găsesc un
remediu potrivit, chemarea unui om care are abilitatea de a cânta la harpă pentru a liniști
stările de melancolie și, posibil, de mânie necontrolată ale conducătorului lor. Unul dintre
slujitori vine, apoi, cu ideea de a-l chema pe David, fiul lui Iesei din Betleem, pe care îl
prezintă a fi priceput nu doar la cântarea din harpă, ci și drept un veritabil războinic. „Atunci
unul dintre slujitorii lui a zis: «Iată eu am văzut la Iesei Betleemitul un fiu care știe să cânte,
om voinic și războinic, priceput la vorbă și bărbat chipeș și Domnul este cu el». A trimis, deci,
Saul vestitori la Iesei și i-a spus: «Trimite la mine pe David, fiul tău cel de la turmă»” (1 Regi
16, 18-19). Toate cele patru calități enumerate de slujitorul regelui Saul - vitejia, iscusința
vorbirii, priceperea la cântat și statura impozantă - reușesc să-l convingă pe conducătorul
poporului Israel de utilitatea unui astfel de om.

De altfel, de îndată ce regele Saul îl cunoaște, îi conferă lui David nu doar posibilitatea de a-l
încânta cu diverse compoziții din harpă, ci și de a fi purtătorul său de arme. În vechime, mai
ales în perioada în care Saul activa ca rege în Israel, armele erau foarte rare, iar purtătorul de
arme al conducătorului beneficia de o mare încredere, deoarece stătea permanent în preajma
acestuia și se ocupa inclusiv de protejarea regelui de orice pericol existent. „Și a venit David
la Saul, s-a înfățișat înaintea lui și a plăcut acestuia foarte mult și l-a făcut purtătorul său de
arme. După aceea a trimis Saul să i se spună lui Iesei: «Lasă pe David să slujească la mine, că
a aflat el bunăvoință în ochii mei!» Iar când duhul cel trimis de Dumnezeu era peste Saul,
David, luând harpa, cânta și lui Saul îi era mai ușor și mai bine și duhul cel rău se depărta de
el” (1 Regi 16, 21-23). Așa cum reiese din textul anterior, beneficiile muzicii religioase se
simțea în mod deosebit asupra regelui Saul. Este greu de crezut că David folosea exclusiv
interpretări ale unor cântece profane și, după toate probabilitățile, interpreta adesea și imnuri
religioase, menite să-l liniștească pe regele tulburat de întristare și mânie.

Când muzica nu mai este de ajuns...

În timp, David a progresat la curtea regală, în special după uciderea masivului Goliat, uriașul
filistean care a provocat la luptă tabăra israeliteană. Saul l-a primit în familia sa, dându-i ca
soție pe fiica sa, Micol. Însă, cu toate că David învinsese sistematic triburile filistene și se
dovedise loial, regele Saul, devenit gelos pe succesul său, i-a dorit moartea. Iată ce ne spune
Scriptura: „Iar duhul cel rău de la Dumnezeu a căzut asupra lui Saul și acesta ședea în casa sa
și sulița lui era în mâna lui; David însă cânta din harfă. Atunci Saul a vrut să pironească cu
sulița pe David de perete, însă David s-a ferit de Saul și sulița s-a înfipt în perete; apoi David
a fugit în noaptea aceea și a scăpat” (1 Regi 19, 9-10).

Acest eveniment arată că ascultarea muzicii religioase este doar un medicament care
potolește, dar nu vindecă în totalitate patimile sufletești. Pentru a extirpa patimile este nevoie
de pocăință, rugăciune, post și smerenie. Însă cântarea religioasă, care este rugăciune
personală, are o altă valoare, așa cum ne explică foarte bine Cuviosul Diadoh al Foticeii:
„Când suntem apăsați de multă tristețe, trebuie să facem cântarea rugăciunii cu un glas puțin
mai mare, lovind sufletul cu sunete, în nădejdea bucuriei, până ce norul acela greu va fi
împrăștiat de valurile melodiei” (Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic despre viața morală,
despre cunoștință și despre dreapta socoteală duhovnicească, 73, (Filocalia, 1), trad. de pr.
prof. Dumitru Stăniloae, București, Ed. Humanitas, 2005, p. 339).

Întristarea și mânia regelui Saul au putut fi potolite până la un punct de cântarea

duhovnicească a prorocului David. La fel și noi, când ne simțim tulburați de aceste patimi, să
ascultăm cu răbdare cântările duhovnicești ale Bisericii, dar să ne aducem aminte că, fără o
viață închinată lui Dumnezeu, muzica religioasă ne poate calma, dar nu are cum să extirpe din
sufletul nostru bolile de care suferim.