Asemănări și deosebiri dintre psalmurile lui David și ale lui Tudor Arghezi

David este descris în ”Biblia ebraică” ca al doilea rege al Israelului, apare în ipostaza de cel care și-a
pus încrederea în Dumnezeu, ignorând puterea pământească. Totodată David a fost cel mai bun dintre
toți regii evrei. El a crezut ferm în adevăratul Dumnezeu și a încercat să facă voia Sa. În toate necazurile
sale, el a pus toată speranța pe Dumnezeu și Domnul l-a izbăvit de toți dușmanii. Iar în schimb, acesta îi
purta dragostea și credința, fără a uita ce a făcut Dumnezeu pentru el, atunci când se simte
bine, el a continuat să compună cântece inspirate din dragostea pentru El și slăvind numele Lui.
Așa au început să fie scrise primele psalmuri de către David. Tudor Argezi este  unul dintre
autorii de prim rang ai perioadei interbelice. A fost un admirator al simbolismului și a altor
curente aparținătoare. Și-a început activitatea literară publicând versuri în revista  ”Liga
Ortodoxă”, astfel a fost descoperit marele talent. Avem prezentate două personae care au scris
aceleași context de psalme dar din diferite perspective. Iar deosebirile și asemănările, între
modul de scriere, ideile transmise și structură, urmează să le analizez în următorul eseu.
Prima deosebire, ar putea fi considerată însuși mediul de scriere a psalmurile, David era rege,
total încrezut în puterea și existența lui Dumnezeu, pe când Tudor Arghezi, a scris din
perspectiva omului inconștient și confuz, nefiind sigur de existența Lui. Dacă ar fi să analizăm
chiar Psalmul 6 ”Te drămuiesc în zgomot și-n tăcere”. Aici avem versurile ” Te drămuiesc în
zgomot şi-n tăcere / Şi te pândesc în timp, ea pe vânat” , care exprimă nevoia și dorința poetului
de a cunoaștea existența lui Dumnezeu, căutând dovezi clare. În comparație cu Psalmul 129 ”
Cântarea Treptelor” a lui David, unde primele două rânduri ” Dintru adâncuri am strigat către
Tine, Doamne! Doamne, auzi glasul meu!/ Fie urechile Tale cu luare-aminte la glasul rugaciunii
mele.”, reprezintă, sau chiar demonstrează încrederea deplină în Dumnezeu. Observăm o
perspectivă diferită a contextului. Altfel spus pentru Argezi, ideea exprimată în psalmuri, ar
putea fi definită ca problema existenţială insolubilă şi obsedantă. O altă ipostază este că psalmii
exprimă drama omului modern silit să trăiască într-o lume profană, părăsită de Dumnezeu şi
lipsită de miracole, de care lumea veche era plină. Titlul evidenţiază pregnant diferenţele
izbitoare dintre spiritualitatea creştină şi mentalitatea modernă, neliniştită, chiar
tragică, pragmatică din neputinţa unei transfigurări naive sau din imposibilitatea
depersonalizării, atât de lesnicioase în vremea profeţilor. Omul modern, apăsat de
singurătate, covârşit de frustrări, aspiră la divinitate, cu care vrea să comunice, dar o
face într-o manieră aparte, adică egoistă, sfidătoare, minimalizatoare. Această
sinceritate brutală dovedită de omul modern în încercarea lui de a primi harul ori de a
provoca, chiar printr-un gest profanator, apariţia lui Dumnezeu, constituie noutatea
problematicii propuse de Arghezi. Care nu-şi dezminte contradictoria sa alcătuire, nu-şi
maschează impulsurile antagonice, indiferent de ofensele eventuale pe care le va provoca, chiar
aceste ofense îi stimulează energia creatoare. David, prin scrierile de psalmuri, își imagina
vorbirea sa cu Dumnezeu, se ruga, a apelat la El, s-a pocăit de păcatele sale înaintea Lui, a cântat
măreția Lui și a prezis venirea lui Hristos și suferința pe care Hristos o va îndura pentru noi. Prin
urmare, Sfânta Biserică îl numește pe regele David psalmist și profet. Dacă să exprimăm cele
menționate printr-un singur gând, el i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru milele Sale și a profețit
despre vremurile viitoare, fapt neîntâlnit la Argezi. O similitudinte dintre ambele părți a
psalmurilor scrise, rezultă, însăși caracterul lor moralizator, fiecare își învață propria lecție din
ele, dar și caracterul religios, pe care îl posedă, deși Tudor Arghezi exprimă căutarea continuu a
lui Dumnezeu, ” Eşti visul meu, din toate, cel frumos / Şi nu-ndrăznesc să te dobor din cer
grămadă”.(Psalmul 6), acesta nicidecum nu neagă existența Lui, respectiv avem o analogie cu
psalmurile lui David.
În concluzie, pot afirma că atât psalmurile lui David cât și cele a lui Tudor Arghezi, posedă
caracterul său evlavios, iar faptul că cei doi au scris din diferite perspective, nu denotă marele
diferențe, chiar deopotrivă, prezintă posibilitpți diferite de înțelegere, analiză și cunoaștere. Nu
poate fi exclusă lăudarea lui Dumezeu printr-o manieră literară/artistică, fiindcă acestea sunt
marele opere de valoare din literatura română. Iar diferențele de structură, expresivitate, nu au
rolul de a schimba contextul exprimat. Însă în cazul dat, aceste OPERE diferă, deoarece în timp
ce psalmistul biblic este convins de existenţa lui Dumnezeu, faţă de care îşi exprimă sentimente
de dragoste, de admiraţie şi recunoştinţă, Tudor Arghezi doreşte să se convingă de prezenţa
divinităţii şi de aceea el oscilează între această dorinţă şi regretul pentru imposibilitatea
împlinirii ei. Ideea dată este cea mai potrivită încheiere a subiectului abordat și, fiind epilogul
analizei.