Autorul: Fără nici o îndoială, Samuel este cel ce a început să scrie această minunată cronică de

istorie. Probabil că primele 24 de capitole sânt în întregime ale lui. Restul a fost adăugat de
Natan şi Gad aşa cum găsim lămurit în 1 Cronici 29:29 şi în 1 Samuel 10:25.
Data la care a fost scrisă: La început, cărţile 1 şi 2 Samuel au fost o singură carte, apoi ele au
fost separate. Evenimentele din cartea 1 Samuel acoperă o perioadă de timp de aproximativ 100
de ani, şi anume secolul cuprins între anii 1100 î.Cr. şi 1000 î.Cr. Evenimentele din cartea 2
Samuel acoperă alţi 40 de ani. Data scrierii, atunci, ar fi undeva după anul 960 î.Cr.
Scopul pentru care a fost scrisă: 1 Samuel consemnează istoria lui Israel în ţara Canaan la
trecerea de la conducerea judecătorilor la a fi o naţiune unificată, sub domnia împăraţilor.
Samuel apare ca ultimul judecător şi îi unge pe primii doi împăraţi, Saul şi David.
1 Samuel este o cronică a tranziţiei lui Israel de la teocraţie la monarhie. Dumnezeu n-a vrut
niciodată ca Israelul să aibă un alt împărat în afară de El însuşi. Dorinţa Lui a fost ca să ridice din
mijlocul poporului conducători iscusiţi care să se afle întotdeauna sub ordinele Lui. Legea şi
Marele Preot ar fi trebuit să reglementeze viaţa poporului în ascultarea lor deplină de Domnul.
Dar n-a fost aşa. Israelul s-a depărtat de Dumnezeu, a iubit păcatul şi s-a aplecat spre idolatrie.
Lipsiţi de limitările Legii poporul ajunsese fără frâu. Soluţia ar fi fost o întoarcere la Domnul şi
la „mărturie”, dar poporul a ales o altă cale: ei i-au cerut lui Samuel să aşeze un împărat peste ei,
aşa „cum ou toate neamurile” (1 Sam. 10:3).
Un scurt rezumat: Cartea 1 Samuel poate fi împărţită în mod sistematic în două secţiuni: viaţa
lui Samuel (capitolele 1-12) şi viaţa lui Saul (capitolele 13-31).
Cartea începe cu naşterea miraculoasă a lui Samuel ca răspuns la rugăciunea fierbinte a mamei
lui. Ca şi copil, Samuel a locuit şi a slujit în Templu. Dumnezeu l-a identificat ca profet (3.19-
21) şi prima profeţie a copilului a fost una de judecată a preoţilor corupţi.
Israeliţii merg la război cu duşmanii lor permanenţi, filistenii. Filistenii capturează chivotul
legământului şi ajung în posesia lui, dar când Domnul trimite judecata, filistenii înapoiază
chivotul. Samuel cheamă Israelul la pocăinţă (7.3-6) şi apoi la victorie împotriva filistenilor.
Poporul lui Israel, vrând să fie ca celelalte naţiuni, doresc un împărat. Lui Samuel nu-i place
cererea lor, dar Domnul îi spune că aceştia nu resping conducerea lui Samuel, ci pe a Sa. După
ce avertizează poporul de ceea ce ar însemna un împărat, Samuel îl unge pe un beniamit numit
Saul, care este încoronat în Miţpa (10.17-25).
Saul se bucură de un succes iniţial, învingându-i pe amoniţi în bătălie (capitolul 11). Dar apoi
face o serie de paşi greşiţi: în mod îndrăzneţ aduce o jertfă (capitolul 13), face un jurământ
nebunesc în detrimentul fiului său Ionatan (capitolul 14) şi nu ascultă de porunca directă a
Domnului (capitolul 15). Ca rezultat al rebeliunii lui Saul, Dumnezeu îl alege pe un altul ca să-i
ia locul. Între timp, Dumnezeu Îşi îndepărtează binecuvântarea de la Saul şi un duh rău începe
să-l împingă pe Saul înspre nebunie (16.14).
Samuel călătoreşte la Betleem ca să-l ungă pe un tânăr numit David ca viitor împărat (capitolul
16). Mai târziu, David are binecunoscuta confruntare cu Goliat, filisteanul, şi ajunge un erou
naţional (capitolul 17). David slujeşte la curtea lui Saul, se căsătoreşte cu fiica lui Saul şi se
împrieteneşte cu fiul lui Saul. Saul devine gelos pe succesul şi popularitatea lui David şi încearcă
să-l omoare. David fuge, şi aşa începe o perioadă extraordinară de aventură, intrigi şi romantism.
Cu ajutor supranatural, David scapă la limită, dar în mod constant, de Saul cel însetat de sânge
(capitolele 19-26). Prin toate, David îşi păstrează integritatea şi prietenia cu Ionatan.

Aproape de încheierea cărţii, Samuel murise deja şi Saul este un om pierdut. În ajunul unei
bătălii cu filistenii, Saul caută răspunsuri. Devreme ce L-a respins pe Dumnezeu, nu mai
primeşte ajutor de Sus şi, în schimb, caută sfat de la un medium. În timpul şedinţei de spiritism,
spiritul lui Samuel se ridică din morţi să dea o ultimă profeţie: Saul urma să moară în bătălia din
ziua următoare. Profeţia se împlineşte; cei trei fii ai lui Saul, inclusiv Ionatan, cad în bătălie şi
Saul se sinucide.
Samuel: Samuel este una dintre cele mai luminoase figuri din întreaga istorie a lui Israel. Cu greu
am putea găsi scris ceva rău despre el în paginile Scripturii. Ca importanţă, Samuel încheia şirul
judecătorilor, este primul din şirul profeţilor. Mai presus de orice, Samuel a fost însă un om al
rugăciunii: el a fost născut în urma stăruinţei în rugăciune (1 Sam. l:9-28), a fost un copil
obişnuit cu rugăciunea (1 Sam. 3:1-19), a învăţat poporul să biruiască prin rugăciune (7:5-10),
când poporul a cerut un împărat, el a alergat la rugăciune (1 Sam. 8:6) şi a continuat să se roage
pentru popor chiar şi după ce l-au lepădat ca şi conducător (1 Sam. 12:19-23). Lipsa unei vieţi de
rugăciune a fost privită de Samuel drept un păcat (1 Sam. 12:23).
Iată ce a realizat Dumnezeu prin viaţa lui Samuel: (1) i-a eliberat din robia filisteană, (2) i-a
pregătit pentru împărăţie, (3) le-a dat un loc permanent pentru chivot şi (4) a întărit şi mai mult
preoţia.
Aplicaţie practică: Istorisirea tragică a lui Saul este un studiu al oportunităţii irosite. Iată un om
care a avut totul – onoare, autoritate, bogăţii, înfăţişare bună, şi mai mult. Totuşi, a murit în
disperare, înspăimântat de duşmanii săi şi ştiind că şi-a dezamăgit naţiunea, familia şi pe
Dumnezeu.
Saul a făcut greşeala să creadă că Îl poate mulţumi pe Dumnezeu prin neascultare. Aşa ca mulţi
dintre cei de astăzi, a crezut că un motiv raţional va compensa un comportament
necorespunzător. Poate că i s-a urcat puterea la cap şi a început să creadă că se află deasupra
legii. Cumva, a ajuns să socotească de mică importanţă poruncile lui Dumnezeu şi să se
socotească de mare importanţă pe sine însuşi. Chiar când este confruntat cu faptele sale rele,
încearcă să se justifice, şi atunci Dumnezeu îl leapădă (15.16-28).
Problema lui Saul este una cu care ne confruntăm cu toţii – o problemă care ţine de inimă.
Ascultarea de voia lui Dumnezeu este necesară pentru succes şi dacă, plini de mândrie, ne
răsculăm împotriva Lui, ne asigurăm pieirea.
David, de altă parte, la început nu a părut promiţător. Chiar Samuel a fost tentat să-l treacă cu
vederea (16.6-7). Dar Dumnezeu vede inima omului şi a văzut în David un om după inima Sa
(13.14). Umilinţa şi integritatea lui David, unite cu râvna lui pentru Domnul şi devotamentul lui
în rugăciune sunt un bun exemplu pentru noi toţi
Versete-cheie: „Samuel n-a văzut cu plăcere faptul că ziceau: «Dă-ne un împărat ca să ne
judece.» Şi Samuel s-a rugat Domnului. Domnul i-a zis lui Samuel: «Ascultă glasul poporului în
tot ce-ţi va spune; căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine Mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste
ei.»” (1 Samuel 8.6-7)
„Samuel i-a zis lui Saul: «Ai lucrat ca un nebun şi n-ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse Domnul
Dumnezeul tău. Domnul ar fi întărit pe vecie domnia ta peste Israel; dar acum, domnia ta nu va
dăinui. Domnul Şi-a ales un om după inima Lui şi Domnul l-a rânduit să fie căpetenia poporului
Său, pentru că n-ai păzit ce-ţi poruncise Domnul.»” (1 Samuel 13.13-14)
„Samuel a zis: «Îi plac Domnului mai mult arderile-de-tot şi jertfele decât ascultarea de glasul
Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât
grăsimea berbecilor. Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu
este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimi. Fiindcă ai lepădat cuvântul
Domnului, te leapădă şi El ca împărat.»” (1 Samuel 15.22-23)