UNIVERSITATEA BUCURESTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE BAPTISTA

ROLUL PROFETIC A LUI

SAMUIEL
IN ISTORIA LUI ISRAEL

Prof. Coordonator:
Prof. Lect Univ. Dr. Daniel Maris

Student:
Dragos – Beniamin Negoita
Anul II, sem I

Bucuresti 2009
 1. Introducere
Vreamea lui Eli si Samuel a marcat perioada de trecere de la conducerea spasmodica
si intermitenta a judecatorilor, la ridicarea unei monarhii israelite. Cei doi barbati nu sunt
amintiti in cartea Judecatorilor, dar li se acorda atentie in capitolele inaugurale ale 1 Samuel,
ca introducere la naratiunea depsre intaiul imparat al lui Israel.
Istoria lui Eli slujeste ca fundal pentru misiunea lui Sameul. Ca mare preot, Eli se
ocupa de inchinarea si de jertfa de la Cortul Intalnirii din Silo. Catre el priveau israelitii,
pentru calauzire si conducere in probleme religioase si civile.
In vremea lui Eli, religia Israelului a fost intr-o stare permanenta de decadere. El nu a
reusit sa-si invete proprii fii sa-L cinsteasca pe Dumnezeu: „ei nu cunosteau pe Domnul” (1
Sam. 2:12). Sub jurisdictia lui, ei si-au asumat responsabilitati preotesti, profidand de pe
urma oamenilor care veneau sa aduca jertfe si sa se inchine. Nu numai ca Il furau pe
Dumenzeu, pretinzand partea preoteasca inainte de aducerea jertfei, dar purtarea lor facea ca
oamenii sa deteste aducerea jertfelor la Silo. De asemenea ei au profanat sanctuarul prin
ticalosia si desfraul caracteristice religiei canaanite. Dupa cum era de asteptat, ei nu au dat
atentie acuzatiilor ticaloase ale tatalui lor. Nu e surprinzator deci ca Israelul a continuat sa
degenereze prin intermediul practicilor religioase din ce in ce mai corupte.
Copil fiind, Samuel a fost adus in acest mediu dezgustator si dat in grija lui Eli. Fiind
inchinat lui Dumnezeu si incurajat de o mama evlavioasa, Samuel a crescut in apropierea
Cortului intalnirii, neafectat de influenta pacatoasa a fiilor lui Eli. Un proroc al carui nume nu
se precizeaza, l-a mustrat pe Eli pentru ca isi onora fiii mai mult decat pe Dumezeu (1 Sam.
2:27). Neglijenta lui a atras judecata lui Dumnezeu; fiii lui isi vor pierde astfel viata iar in
locul lor va sluji un preot credincios. Aceasta hotarare i-a fost repetata lui Samuel, cand
Dumnezeu i-a vorbit in timpul noptii. Aceste cuvinte profetice s-au implinit rapid si pe
neasteptate. Fiind inspaimantati ca vor pierde o lupta cu filistenii, israelitii i-au indemnat pe
fiii lui Eli sa aduca pe campul de batalie obiectul cel mai sfant a lui Israel, Chivotul
legamantului. Religia ajunsese intr-un asemenea declin, incat oamenii credeau ca,
reprezentand insasi prezenta lui Dumnezeu, Chivotul ii va scapa de infrangere. Dar ei nu L-au
putut forta pe Dumnezeu sa-i slujeasca. Infrangerea suferita a fost zdrobitoare. Dusmanul a
capatat Chivotul, omorandu-i pe fiii lui Eli. Nu-i de mirare ca, la auzul vestii zguduitoare
despre ajungerea Chivotului in mainile filistenilor, Eli a cazut si a murit.
Pentru Israel, aceasta a fost o zi fatidica. Desi Biblia nu spune nimic despre
distrugerea cetatii Silo, alte dovezi confirma ca in acea vreme filistenii au transformat in
ruina locul central de inchinare care tinuse triburile in unitate. Patru secole mai tarziu Ieremia
ii prevenea pe locuitorii Ierusalimului sa nu isi puna increderea in Templu (Ier. 7:12-24).
Dupa cum Israelitii se increzusera in Chivot pentru siguranta lor, si generatia lui Ieremia
presupunea ca, intrucat Ierusalimul era lacasul lui Dumnezeu, nu putea sa cada in mainile
natiunilor straine.
Victoria filisteana i-a demoralizat efectiv pe israeliti. Dind nastere unui fiu, nora lui
Eli l-a numit pe buna dreptate I-Cabod, pentru ca si-a dat seama ca Dumnezeu a retras
binecuvantarea de la Israel (1 Sam. 4:19-22). Numele copilului inseamna „nu mai e slava” si
in acelas timp ar putea devedi ca religia canaanita impregnase deja gandirea israelita, intrucat
pentru un adept al lui Baal, numele ar fi fost o aluzie la moartea zeului fertilitatii.
2. Rolul lui Samuel
Locul lui Samuel este unic in istoria Israelului. Fiind ultimul judecator, autoritatea sa
civila cuprindea tot Israelul. Mai mult inca, el a fost recunoscut drept cel mai mare profet in
Israel, incepand din vremurile mozaice. De asemenea, el a oficiat ca preot conducator desi nu
era din spita lui Aaron, caruia ii apartineau responsabilitatile, de mare preot.
Biblia a pastrat relativ putin despre lucrarea efectiva a acestui mare conducator. Cand
a murit Eli, iar amenintarea asupririi filistene s-a accentuat, israelitii s-au intors om mod
firesc spre Samuel ca spre un conducator. Dupa ce a scapat, in urma jefuirii locului sfant din
Silo, Samuel s-a stabilit la Rama, unde a ridicat un altar. Totusi, nu sunt indicatii ca aceasta a
devenit centrul religios sau civil al natiunii. Cortul lntalnirii, care conform Psalmului 78:60
fusese abandonat de Dumenzeu nu este mentionat in legatura cu Samuel. Israel a recastigat de
la filisteni Chivotul (1 Sam. 1:7-2) dar l-a pastrat la Chiriat-Iearim in casa lui Abinadab, pana
in vremea lui David. Este evident ca in aceasta perioada el nu a fost folosit public. Totusi
Samuel indeplinea indatoriri preotesti aducand jertfele la Mitpa, Rama, Ghilgal, Betleem, si
oriunde era nevoie in tara. El a continuat sa indeplineasca aceasta functie chiar si dupa ce i-a
incredintat lui Saul afacerile statului.
In decursul timpului sau Samuel a adunat in jurul sau un grup de proroci asupra carora
trebuie sa fi avut o mare influenta (1 Sam. 19:18-24). Este foarte probabil ca Natan, Glad si
alti proroci activi in timpul lui David si-au primit elanul de la Samuel. Pentru a-si indeplini
responsabilitatile juridice, Samuel mergea anual la Betel, Gilgal si Mitpa (1 Sam. 7:3). La
Mitpa poporul s-a adunat cu pocainta pentru rugaciune, posti si jertfa. Vestea acestei
convocari a ajuns pana la filisteni care au profitat de situatie pentru a lansa un atac. In
mijlocul incaierarii, o puternica furtuna cu tunete si fulgere i-a inspaimantat pe mercenarii
filisteni, producand confuzie si determinandu-i sa fuga. Cu siguranta ca sunetul tunetelor a
constituit pentru filisteni o rea povestire, pentru ca atat timp cat Samuel s-a aflat la comanda
triburilor, ei nu au mai incercat sa se angajeze in lupta cu israelitii.
Dupa toate acestea, conducatorii tribali au simtit ca ar trebui sa-si intareasca rezistenta
in fata agresiunii filistene si, drept urmare, au cerut cu insistenta un imparat. Pana atunci
forma de guvernare era teocratia. Intr-o lume primejdioasa, in care singura lege recunoscuta
era legea junglei, pentru a supravietui natuiunea trebia sa fie suficient de puternica. Astfel
Dumnezeu binevoind sa coboare la caile omenesti, i-a ingaduit acestei natiuni sa se unifice,
asa cum facusera si alte popoare, sub domnia unui rege. Primul rege, Saul, a fost un esec. Dar
al doilea, David, a fost o izbanda de necontestat.1 Drept scuza pentru instaurarea monarhiei,
ei au aratat ca Samuel era acum un om in varsta, iar fiii lui nu aveau calitatile morale
necesare pentru a-l inlocui. Samuel le-a respins propunerea cu perspicacitate, implorandu-i cu
eocventa „sa nu impuna asupra lor o institutie canaanita astraina modului lor de viata”. Cand
ei au insistat totusi in cererea lor, Samuel a acceptat cu resemnare, dar numai dupa interventia
divina (1 Sam. 8).
Cand a consimtit fara tragere de inima la introducerea regalitatii, Samuel nu stia cine
va fi ales de Dumenzeu. Intr-o zi, in timp ce aducea jertfa, el a fost intalnit de un beniamin
care venise sa-l intrebe de locul unde s-au ratacit magarii tatalui sau. Fiind prevenit de sosirea
acestuia, Samuel a inteles ca Saul era cel ales de Dumenzeu drept primul imparat a lui Israel.
Nu numai ca l-a tratat pe Saul ca oaspete de onoare la acea masa de jertfa, dar l-a uns in
ascuns drept „capetenia mostenirii Lui (Domnului)”, indicand astfel ca oficiul de rege era o
incredintare sacra. Intorcandu-se de la Ghibea, Saul a fost martorul implinirii cuvintelor
profetice ale lui Samuel de confirmare a alegerii sale in aceasta slujba. Intr-o intalnire care a
urmat la Mitpa, Saul a fost ales in mod public si sprijinit cu entuziasm de majoritate, prin
populara urare: „Traiasca Imparatul” (1 Sam. 10:17-24). Deoarece Israel nu avea capitala,
Saul s-a intors in orasul natal Ghibea din Beniamin.
3. Incoronarea oficiala a lui Saul
Amenintarea amonita de la Iabes-Galaad i-a oferit lui Saul ocazia de a-si intalni
conducerea. Ca raspuns la apelul sau national, poporul s-a adunat pentru a-l sprijini, obtinand
astfel o coplesitoare victorie asupra amoritilor. Aducand intregul Israel la Ghilgal, Samuel il
confirma public pe Saul ca imparat. Le reaminteste Israelitilor ca Dumnezeu le-a satisfacut
cererea. Bazandu-se pe istoria Israelului, el ii asugura de prosperitate nationala daca atat
regele cat si cetatenii vor respecta legea mozaica. Acest mesaj a lui Samuel a primit
confirmarea divina in fata israelitilor, printr-o ploaie neasteptata – un adevarat fenomen in
1
Henry H. Halley Manual Biblic p. 181
vremea recoltarii graului. Oamenii au fost impresionati profund su i-au cerut lui Samuel sa
continue sa mijloceasca pentru ei. Desi israelitii au dorit sa fie condusi de un imparat,
cuvintele de asigurare ale lui Samuel – prorocul care oprise valul de apostazie si initiase o
eficienta miscare profetica prin lucrarea sa de invatare – i-au convins de interesul lui sincer
pentru bunastarea lor: „Departe de mine sa pacatuiesc impotriva Domnului, incetand sa ma
rog pentru voi”.2
Amintirea profetului Samuel a rămas vie peste veacuri, el a fost înainte de toate un om
al cuvântului dat. Chiar copil fiind, Samuel simte chemarea lui Dumnezeu care îi şoptea la
ureche. Biblia ne relatează cum micuţul Samuel era în slujba bătrânului Eli. Domnul l-a
chemat în vis pe nume: Samuele, Samuele! iar micuţul Samuel i-a răspuns asa cum il invaţa-
se Eli spunându-i: “Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă!” (1 Sam. 3:1-11)
Samuel este una dintre cele mai luminoase figuri din intreaga istorie a lui Israel. Cu
greu am putea gasi ceva rau despre el in paginile Scripturii. Ca importanta, Samuel inchieia
sirul judecatorilor, este primul din sirul profetilor, intemeiaza prima miscare de educatie
religioasa din instoria Israelului, intemeiaza monarhia asezand pe tron primul imparat in
persoana lui Saul, pentru ca mai apoi sa-l unga ca imparat pe David, cel care avea sa devina
cel mai mare imparat din intreaga istorie a natiunii.3 Au mai existat sporadic si alti oameni
despre care Bibila ne spune ca s-au numit profeti (Gen. 20:7), dar sirul profetilor incepe cu
acest Samuel (Fapte 3:24; 13:20). El este cel care a infiintat oficiul profetic si a intemeiat
scolile profetilor (1 Sam. 10:5,6,11-12; 19:20)
Mai presus de orice, Samuel a fot un om al rugaciunii: el a fost nascut in urma
staruintei in rugaciune (1 Sam. 1:9-28), a fost un copil obisnuit cu rugaciunea (1 Sam. 3:1-
19), a invatat poporul sa biruiasca prin rugaciune (1 Sam 7:5-10), cand poporul a cerut un
imparat, el a alergat la rucaciune (1 Sam 8:6) si a continuat sa se roage pentru popor chiar si
dupa ce l-a lepadat ca si conducator (1 Sam. 12:19-23). Lipsa unei vieti de rugaciune a fost
privita de Samuel drept un pacat (1 Sam 12:23).
Rolul profetului Samuel a fost acela ca i-a scapat din robia filisteana, i-a pregatit
pentru imparatie, le-a dat un loc permanent pentru chivot si nu in ultimul rand a intarit si mai
mult preotia. Acoperind perioada de tranzitie de la epoca tribala sub judecatori spre
monarhie, cartile lui Samuel ofera in mod necesar o vedere a valorii monarhiei, cu toate ca
unele din pasaje dau impresii cu totul diferite. 1 Sam 8, ofera o critica incisiva a domniei
regale, si 1 Sam. 12:19 relateaza faptul ca oamenii recunosteau ca au facut un lucru rau

2
Samuel J. Schultz Privire de ansamblu asupra Vechiului Testament p. 137
3
Vasile Talpos, Studiu introductiv in profetia Vechiului Testament, p. 86.
cautandu-si un imparat; dar in 1 Sam. 10:24-27; 11:14 se adopta o opinie pozitica despre
monarhie. Studiile recente au scos la lumina tensiuni similare in cadrul Naratiunii succesiunii,
unde sunt unele pasaje favorabile lui David si Solomon, pe cand altele sunt critice la adresa
lor. Aceste puncte de vedere diferite au fost folosite adesea ca criterii in evaluarea istoricitatii
si a izvoarelor; dar Bright si altii au argumentat ca tensiunea este in mod sigur una originala
in orice reconstructie instorica credibila si valoarea criteriului este dubioasa. In orice caz, din
moment ce materialul incorporat prezinta ambele directii, este putin probabil ca scriitorul
final sa fi fost ori promonarhic ori antimonarhic. Atitudinea sa este mai degraba tipic
profetica, vazand monarhia ca o constituenta poruncita de Dumnezeu, dar prezentand o
vedere detasata de si obiectiva a fiecarei monarhii in parte J. A. Soggin este corect atunci
cand siblibiaza ca interesul primordial al scriitorului este alegerea si presingerea.
Este important sa nu omitem motivul biografic. Exista un interes adevarat fata de
cariera si realizarile liderilor lui Israel. A fost convingerea scriitorilor Bibliei ca Dumnezeu S-
a implicat in istorie, ca El ii guverneaza intregul curs, si aceasta a dat cartilor VT calitatea lor
teologica si continutul lor. O istorie colorata teologic nu este cu nimic mai putin decat
istorie.4
Atunci când Biblia vorbeşte despre proroci sau, cum mai sunt ei numiţi în limba
română, profeţi, nu trebuie să ne gândim la oameni cu calităţi extraordinare, care ar fi fost
capabili să prevadă viitorul sau să cunoască prezentul. Numai Dumnezeu le cunoaşte pe toate,
pentru om rămân o taină. Termenul biblic de profet se referă, înainte de toate, la anumite
persoane alese şi chemate de Dumnezeu, care aveau puterea să instruiască, să călăuzească şi
să predice cuvântul lui Dumnezeu oamenilor. De altfel, în cartea lui Samuel sau, cum mai
este ea chemată în traducerea greacă a Septuagintei, Cartea Regilor se scrie: “Cuvântul
Domnului era tot mai rar pe vremea aceea iar viziunile nu erau deloc frecvente!” (1Sam 3,1).
Concluzii
Samuel face parte dintre aşa numiţii profeţi nescriitori, adică dintre acei profeţi care
nu ne-au lăsat în urmă nici un fel de operă scrisă, dar care, prin ţinuta şi poziţia sa, a fost unul
dintre cei mai faimoşi profeţi, al cărui nume a intrat de mult în galeria profetismului biblic.
Samuel a fost profetul care a uns pe Saul, primul rege al lui Israel, iar atunci când Dumnezeu
a hotărât ca pe tronul de la Ierusalim să urce un nou rege, tot profetului Samuel i-a revenit
misiunea de a-l alege şi a-l unge rege pe viteazul David. Cu acest prilej profetul Samuel a
pronunţat următoarele cuvinte rămase celebre:

4
*** Dictionar teologic, edit Oradea, p. 1152.
 “Domnul nu se uită nici la chipul lui, nici la înălţimea staturii
sale… Domnul nu se uită la ceea ce omul priveşte. De vreme ce omul
se uită doar la aparenţe, Dumnezeu se uită întotdeauna la inima
omului!” (1Sam 16,7).

Biblia notează cum “Samuel a fost judecător peste Israel în toate zilele vieţii sale”
(1Sam 7,15), el locuind în oraşul Rama, situat în partea de nord a Ierusalimului, căci de acolo
“judeca el pe Israel!” Samuel preia funcţia de judecător ca în vremurile de demult, atunci
când judecătorii deţineau autoritatea conducând poporul spre binele suprem. Astfel, Samuel
convoacă poporul împotriva duşmanilor iar cu ajutorul lui Dumnezeu cel atotputernic, el
conduce poporul din victorie în victorie. Un moment neplăcut în viaţa lui Samuel îl constituie
comportarea nebunească a celor doi fii ai săi, care grăbesc numirea unui rege în Israel în
persoana lui Saul (1Sam 8,1-3).
Profetul Samuel a intervenit în favoarea poporului, asemenea lui Moise din vechime.
El a fost iubit nespus de mult de popor, iar mama sa, Ana, s-a adresat lui Dumnezeu cu o
rugăciune plină de speranţă.
“Inima mea se veseleşte întru Domnul… iar gura mea s-a
deschis larg
împotriva duşmanilor mei, căci eu mă bucur de ajutorul tău!
Nimeni nu este sfânt, aşa cum este Domnul,
căci afară de tine nu există un altul . . .
Domnul este a toate ştiutor şi el cântăreşte toate faptele sale!…
Domnul aduce moartea şi Domnul dăruieşte viaţa;
Domnul coboară şi tot el scoate din mormânt!
Domnul face pe om sărac şi Domnul îl îmbogăţeşte;
Domnul îl smereşte şi El îl înalţă! . . .
Domnul păzeşte paşii iubiţilor săi iar cei necredincioşi pier în întuneric,
căci omul nu va învinge niciodată cu puterea lui.
Domnul sfărâmă pe cei ce sunt împotriva sa.
Cel Prea Înalt din ceruri îi va nimici.
Domnul va judeca marginile pământului,
El va da putere regelui său şi va înălţa tăria unsului său!”
(1Sam 2,1-10).
Bibliografie:

1. Henry H. Halley Manual Biblic

2. Samuel J. Schultz Privire de ansamblu asupra Vechiului Testament
3. Vasile Talpos, Studiu introductiv in profetia Vechiului Testament
4. *** Dictionar teologic, edit Oradea