UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE BAPTISTĂ

SPECIALIZAREA TEOLOGIE- ASISTENȚĂ SOCIALĂ

” PĂCATUL LUI DAVID CU PRIVIRE LA NUMĂRĂTOAREA POPORULUI

PREZENTAT DE CĂTRE ISTORIC ȘI CRONICAR ”

PROFESOR: STUDENT

PROF. DR. LECT. DANIEL GHERMAN CONSTANTIN FLORINA

BUCUREŞTI 2018
Cuprins

1. Date despre David

2. David – pedepsit pentru mândria sa
3. Contradicția dintre cele două pasaje și semnificația ei
4. Concluzie
5. Bibliografie
1. Date despre David

David a fost următorul împărat al Israelului după Saul. Acesta a fost uns ca împărat, la porunca
Domnului, de către Samuel. David era doar un copil atunci când a fost uns de către Dumnezeu ca
împărat. Deoarece ungerea sa a avut loc încă în perioada în care Saul trăia și domnea, Saul s-a aprins
de ură împotriva lui David și a căutat tot felul de mijloace ca să-l poată ucide. David fuge și se
ascunde de către invidia și ura lui Saul. Deși a avut oportunitatea de a se răzbuna, David a ales să nu
o facă. 1 El este deplin încredințat că Dumnezeu va face dreptate.
În final, Saul moare, iar David ajunge împăratul Israelului. Pe parcurs , acesta poate fi caracterizat
drept un geniu militar, dar și drept un om care, în ciuda greșelilor, își cere iertare și dorește să facă
voia lui Dumnezeu.

2. David – pedepsit pentru mândria sa

Numărătoarea poporului este prezentată în cartea 2 Samuel 1-9 , precum și în cartea 1 Cronici 1-6.
În aceste pasaje este relatată porunca lui David pentru a se face recensământul poporului și al
armatei, fără ca acesta să aibă poruncă data din partea lui Dumnezeu. Profetul Ioab se opune, însă nu
este ascultat. În urma numărătorii , David dorește să scoată în evidență armata pe care o are el,
practic, acesta se lăuda cu ceea ce făcuse.
După ce are loc această numărătoare, David recunoaște că a păcătuit împotriva lui Dumnezeu. 2
Prin proorocul Gad , Dumnezeu îi pune înaintea lui David trei pedepse din care să aleagă una, și
anume: șapte ani de foamete ( trei ani de foamete , în 1 Cronici) , trei luni de război sau trei zile de
ciumă.
David alege ultima pedeapsă, însă aceasta durează doar o zi, deoarece David constată că au murit
foarte mulți oameni și cere îndurare printr-o jertfă adusă lui Dumnezeu în aria lui Aravana, Iebusitul.
Samuel Schultz relatează în cartea sa intitulată ”Călătorie prin Vechiul Testament” următoarele:

1
Vezi acum cu ochii tăi că Domnul te dăduse astăzi în mînile mele în peşteră.
Oamenii mei mă îndemnau să te omor; dar te-am cruţat, şi am zis: ,Nu voi pune mîna pe domnul meu, căci este
unsul Domnului.’ (1 Samuel, 24:10)
2 David a simţit cum îi bătea inima, după ce făcuse numărătoarea poporului.
Şi a zis Domnului: ,,Am săvîrşit
un mare păcat, făcînd lucrul acesta! Acum, Doamne, binevoieşte şi iartă nelegiuirea robului Tău, căci am lucrat
în totul ca un nebun!” (2 Samuel 24:10)
 ” David a fost atît de impresionat încît s-a hotărît să ridice în această arie un
altar pentru ardere de tot. Aici urma să fie înălţat Templul. Se prea poate ca aici,
cu aproximativ o mie de ani în urmă, să fi vrut Avraam să-1 jertfească pe fiul său
Isaac, avînd de asemenea revelaţia şi aprobare divină. ”

3. Contradicția dintre cele două pasaje și semnificația ei

Diferența dintre cele două relatări, relatarea din 2 Samuel și cea din 1 Cronici , se evidențiază
în primele versete ale pasajelor. În 2 Samuel se scrie faptul că Dumnezeu s-a aprins de mânie
împotriva poporului și a stârnit pe David împotriva lor, prin această numărătoare.
Pe de altă parte, în 1 Cronici este scris ceva ce pare total opus, și anume faptul că Satana s-a
sculat împotriva lui Israel și a ațâțat pe David ca să facă numărătoarea.
Potrivit lui Vasile Talpoș, în cartea intitulată ” Studiu introductiv în legea, istoria și poezia
Vechiului Testament” , acesta afirmă următoarele:

” Diferența privind relatarea istoricului în Samuel și a cronicarului în 1 Cronici 21 constă în

faptul că pe când istoricul prezintă acțiunea din perspectiva voinței ultime, permisive a lui
Dumnezeu, cronicarul evidențază instrumentalitatea , pe Diavolul. Satana este agentul
distructiv stârnind pe David la mândire, iar Dumnezeu îngăduie aceasta în voința Sa
permisivă, așa cum s-a întâmplat și în cazul lui Iov, Naomi și Domnul Isus. ”

De asemenea, se pare că diferențele din aceste două pasaje au drept consecință traducerea
acestora. Se pare că traducerea din Samuel este făcută din textul masoretic, pe când traducerea
din Cronici este făcută din Septuaginta. De aceea, apar cele două contradicții, din punct de
vedere al istoricului și cronicarului.

4.Concluzie

Având în vedere cele menționate mai sus , se pare că în Biblie nu există contradicții, de aceea nu
i se pot atribui greșeli în acest sens. Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, plin de adevăr și fără
contradicții. Diferența dintre relatarea istoricului și relatarea cronicarului o reprezintă traducerile
din surse diferite. De asemenea, se poate spune că Dumnezeu a vrut să relateze că el îngăduie și
permite anumite întâmplări , îngăduindu-i lui Satan să preia firele acțiunii, așa cum s-a întâmplat
și în cazul lui Iov, însă, în final, tot Dumnezeu este cel care are ultimul cuvânt de spus. Acesta
acceptă pocăința lui David, îi pare rău pentru o pedeapsă așa de mare și îi poruncește îngerului
care lovea cu ciumă să se oprească. Dumnezeu îi îngăduie lui David să aducă o jertfă , iar David
este iertat datorită atitudinii sale de pocăință.
Se știe că, în ciuda păcatelor sale, David a fost și va rămâne un om cu o influență extraordinară,
un ascultător de Dumnezeu, care a știut să –și ceară iertare și să suporte consecințele propriilor
păcate. 3

5. Bibliografie

1. Talpoș Vasile, Studiu introductiv în legea, istoria și poezia Vechiului Testament, Editura
Didactică și Pedagogică, R.A., București , 1999
2. Usca Ioan, Traia Ioan, Editura Christiana, Bucuresti, 2007
3. Schultz J. Samuel, Călătorie prin Vechiul Testament, Editura Cartea Creștină Oradea,
2008

3
” El rămâne pe paginile Sfintei Scripturi nu numai ca un om plin de succes, ci și ca cel prin care
Dumnezeu a relevat natura Împărăției Sale și a pus bazele acelei dinastii a împărăției care nu trece,
Împărăția lui Mesia, fiul lui David. ” (Talpoș Vasile, Studiu introductiv în legea, istoria și poezia Vechiului
Testament, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București , 1999 )