Fișă de citate – Lică

Citat Tip de caracterizare

„De aceea sămădăul nu e numai om cu Directă- statutul, trăsăturile morale
stare, ci mai ales om aspru și neîndurat, caracteristice meseriei de sămădău
care umblă mereu călare de la turmă la
turmă, care știe toate înfundăturile,
cunoaște pe toți oamenii buni și mai
ales pe cei răi, de tremură toată lunca și
care știe să afle urechea grăsunului
pripășit chiar și din oala cu varză.”
„Lică, un om de treizeci și șase de ani, Directă- înfățișarea lui Lică ; statut
înalt, uscățiv și supt la față, cu mustața ridicat față de ceilalți porcari,
lungă, cu ochii mici și verzi și cu discrepanță vizibilă nu numai la
sprâncenele dese și împreunate la înfățișare, ci și dpdv al vorbirii,
mijloc. Lică era porcar, însă dintre cei autorității și inteligenței.
care poartă cămașă subțire și albă ca
floricelele, pieptar cu bumbi de argint și
bici de carmajin, cu codoriștea de os
îmbodobit cu flori tăiate și cu ghintulețe
de aur.”
„Tu vezi un lucru: că ublu ziua-n Indirectă- Lică este un om cu
amiază mare pe drumul de țară și conexiuni, de care se folosește pentru
nimeni nu mă oprește în cale, că mă duc a scăpa nepedepsit în urma
în oraș și stau de vorbă cu domnii.” fărădelegilor săvârșite. Tratează cu
către Ghiță seriozitate îndeletnicirea sa tocmai
+ fiindcă știe ce beneficii îi oferă.
„…căci Lică știa să-și aleagă stăpânii și
putea să și-i aleagă după plac, deoarece
nimeni nu știa să păzească o turmă și să
o vândă atât de bine ca dânsul.”
„Nu doar c-aș putea plăti tot ce se poate Indirectă- Lică este un om ce impune
pierde într-un an, ci pentru că de la mine respect prin frică; este conștient de
nimeni nu cutează să fure, ba să-l puterea sa asupra oamenilor, și, ca
ferească Dumnezeu pe acela pe care aș orice om inteligent, se folosește de ea
crede că-l pot bănui.” în avantajul său.
către Ghiță
„Lică, pe care nimic nu putea să-l scoată Indirectă- Lică este, după părerea lui
din sărite.” Ghiță, un om atipic, diferențiindu-se
de ceilalți prin tactul cu care se
prestează. Atitudinea și
comportamentul îl fac să pară de
neatins, cumva superior datorită nu
doar răcelii, dar și înțelepciunii.
„Lică e om rău și primejdios: asta se Directă- Ana vede amenințarea pe care
vede din ochii lui, din rânjetul lui și mai o reprezintă Lică și, conștientă fiind de
ales din căutătura ce are, când își roade natura impresionabilă a soțului său, îl
mustața cu dinții.E om pătimaș…” avertizează pe Ghiță să stea departe de
Ana îi zice lui Ghiță el. Ana și Lică ar fi, simbolic, îngerul
+ și diavolul de pe umerii lui Ghiță- și,
„Lică e însă om rău din fire.” ca în majoritatea cazurilor, cel dintâi
nu este băgat în seamă prea tare,
aceasta și din cauza lipsei de
credibilitate și convingere a Anei, care
preferă să se cuibărească într-un colț și
să plângă decât să acționeze concret.
„El are o slăbiciune, una singură: să Indirectă- Lică știe că puterea sa
facă, să se laude, să ție lumea de frică și actuală este datorată impunerii sale în
cu toate aceste să râdă și de dracul și de societatea țărănească din nuvelă. Se
mumă-sa.” hrănește cu validare, cu frica pe care o
Pintea către Ghiță vede în ochii celora pe care îi
intimidează. Tocmai de aceea Lică
este o tipologie umană ușor de reperat
în viața reală, inamicul universal,
corupt de o răutate care poate părea,
uneori, fără limite, chiar demonică.
Nevoia sa insațiabilă de dominație
izvorăște tocmai din nesiguranță, din
insatisfacția cu propria persoană, însă
Lică este expert în arta manipulării,
continuându-și astfel călătoria spre
tiranie absolută.
„La început era galben ca ceara și abia Indirectă- Lică este controlat de
îngâna cuvintele; însă pe când se aspirația de a nu arăta niciun strop de
întorceau la cazarmă era ziuă oamenii vulnerabilitate, de ce consideră el a fi
umblau pe uliță, și față cu oamenii Lică
până chiar și-n patul de moarte ar fi stat
drept și îndrăzneț.”
+ societății, și anume impresia că Lică
„Să știi că azi, nu mai departe, am să mă
plimb cu țigara în gură printre oamenii
ășttia și să râd de prostia voastră.”
către Pintea
+ consecințele apartenenței speciei
„De femeie m-am ferit totdeauna, și
acum, la bătrânețe, tot n-am scăpat de
ea!”
„Peste mintea mea tot nu trece nici unul
cu mintea lui, nici tu, nici altul. Lasă-i,
șadă la răcoare, dacă sunt proști.”
„Tu nu ești om, Lică, cică diavol!”
+ „diavol” după ce află mai multe despre
„O simți acum?! grăi sămădăul
mulțumit. Ar fi trebuit să o simți mai de
mult și să înțelegi că eu atât de mult mă
tem de cearta legilor, încât frica îmi
deschide mințile și-mi luminează calea
pe care umblu. E nebun acela care-mi
zice, ca tine, că are să mă ducă la furci,
pentru că mă face să bag mai bine de
seamă. Înțelegi tu acum că acela care
ține cu mine nu are să se teamă de
nimic, iară acela care vrea să mă
doboare trebuie să stea mereu cuprins
de îngrijire, pentru că, de ar fi mai
nevinovat decât copilul de trei zile, tot îi
frâng în cele din urmă gâtul. Tu ești om
cinstit, Ghiță, și am făcut din tine om
vinovat; acum pot să merg lesne și mai
departe și să te duc eu la furcile cu care
mă sperii tu pe mine.”
„Acum sângele cald e un fel de boală,
slăbiciune. Orgoliul îl împiedică din a
acționa fără un plan bine întemeiat,
care să aibă impactul dorit asupra
nu este unul dintre ei, nu aparține
comunității considerabil inferioare.
Este imperativ să fie perceput drept o
entitate evoluată, imună la
umane.
Indirectă- Lică nu ratează nicio ocazie
pentru a-și etala presupusele calități,
fără dar și poate numeroase,
inteligența aflându-se pe un piedestal,
reprezentând principalul mijloc prin
care și-a creat un nume.
Directă- Ghiță se referă la Lică drept
crimele comise de el. Acest moment
de maximă intensitate reprezintă
apogeul delectării lui Lică cu
umanitatea furată a lui Ghiță, mai
satisfăcător decât toate celelalte
interacțiuni dintre cei doi, și care
declanșează următorul răspuns, poate
cel mai memorabil al sămădăului:
Concluzie?!
care mă apucă din când în când, pentru
că tu nu știi încă, urmă el mai cu avânt,
cum îți fierbe și clocotește tot sângele
când te hotărăști odată să pui un lucru la
cale, și ce grozavă e plăcerea de a-l lovi
pe omul care te supără, de a-l lovi tare,
ca să-l sfărâmi, când te-a atins c-o vorbă
ori cu o privire, de a răsplăti însutit și
înmiit. Aduni mereu venin și ură și
mânie oarbă, și când ai adunat destulă,
atunci verși cu prisos, și nu prea mult îți
pasă asupra cui, numai om să fie.”
„Dar el nu putea să moară; de nimic nu- Directă- Singura teamă recunoscută de
I era mai frică decât de moarte;+ ar fi către Lică este cea de moarte.
voit să trăiască mult și lung, cât ținea Simțindu-se, cum se spune, cu „musca
lumea, ca să scape de viața cealaltă…” pe căciulă”, iminenta zi a judecății îl
înspăimântă, deoarece, deși nu știe cu
exactitate ce se va întâmpla, lucru ce îl
înnebunește, este conștient de răul pe
care l-a răspândit de-a lungul șederii
sale pe Pământ. Mai tragic decât
faptele în sine este bucuria pe care o
simte păcătosul plănuind, săvârșind și
amintindu-și fărădelegile. + Se poate
sesiza o urmă de remușcare, poate,
însă mai convingător ar fi să spunem
că Lică este deranjat de efortul pe care
trebuie să-l depună pentru a-și acoperi
urmele. La urma urmei, este în natura
umană să ne dorim să facem orice,
fără repercusiuni.
https://voxvalachorum.ro/
caracterizarea-personajului-literar-
model-schita/