Cîteva specii de ticăloşi
Născut în zodia Fecioarei,
.
simt, uneori, nevoia să-mi
sistematizez pînă şi furia. Am
întîlnit, în cîteva decenii de
viaţă, o sumedenie de ticăloşi şi
ticăloase, am văzut oameni
normali ticăloşindu-se subit, am
avut de-a face cu diferite forme
de ticăloşie. E o experienţă care
merită, cred, cîteva fişe
preliminare, în vederea unei
analize viitoare. (Orice
asemănare cu personaje reale e,
se înţelege, accidentală.)
De cele mai multe ori, ticăloşia
e un viciu derivat. Anumite
împrejurări, anumite
configuraţii interioare o aduc la
suprafaţă ca pe un derapaj
colateral, surprinzător pentru cei
din jur, dacă nu chiar pentru
ticălosul însuşi. Mulţi ticăloşi nu
ştiu că sînt ticăloşi, iar cînd află,
nu acceptă o asemenea calificare
în ruptul capului. Un caz, aş
spune, "clasic" e, de pildă, cazul
celui care se ticăloşeşte din
slugărnicie. Dispus să execute
tot ceea ce i se ordonă, fidel
unui şef, unei instituţii sau unui
partid, ticălosul din această
specie nu dă doi bani pe
discernămîntul său şi pe onoarea
proprie. Încet-încet, el învaţă să
ia directivele superiorilor drept
convingeri personale. Murdăria
nu-i face rău, cîtă vreme ea are
"legitimitatea" fidelităţii.
Devotat "cauzei", el pendulează
fără jenă între opţiuni
ireconciliabile: nu consecvenţa e
problema lui, ci obedienţa fără
breşă. I se ordonă să fie
principial - e principial.
Gesticulează isteric, ridică
glasul, trînteşte uşa. I se ordonă,
dimpotrivă, să fenteze discret, s-
vechilor idealuri îl şicanează
mocnit, îl încurcă. Se
străduieşte, din răsputeri, să-şi
confecţioneze alibiuri, să-şi
cosmetizeze portretul. Îşi
ambalează ticăloşia ca luciditate,
ca imparţialitate înţeleaptă, ca
probă de "independenţă". Dar,
de fapt, e confuz pînă la
nevroză. E "ticălos" în cealaltă
accepţiune pe care o are cuvîntul
în româneşte: jalnic, vrednic de
milă, sărman.
Oarecum comic, deşi nu mai
puţin periculos, e ticălosul pe
bază de prostie. Băiat simplu,
din popor, el a intrat, trudnic, în
categoria "dăscălimii". A învăţat
cuvinte noi şi grele, cum ar fi
"teluric", "intrinsec",
"exhaustiv", a căpătat răspunderi
publice, are extaze neaoşe
dinaintea unor politicieni
charismatici, e pus pe căpătuială
şi pe carieră. De multe ori, e
zdrobit de propria importanţă.
Nu-i vine nici lui a crede că a
ajuns unde a ajuns şi e cînd
perplex, cînd arogant ca un
vechil în haine boiereşti. Efortul
de a gîndi logic îi provoacă
inflamaţiuni apoplectice şi
crampe stomacale. Cînd nu mai
pricepe despre ce e vorba, se
înfurie, ţipă şi fuge. E ticălos
pentru că n-are criterii, pentru
că e depăşit de situaţie, pentru
că e incompetent. În fond, e mai
curînd o victimă: plasat
brambura într-o funcţie fără
legătură cu alcătuirea lui
mentală, ipochimenul bate
cîmpii candid şi face porcării
din stupiditate şi inadecvare.
Dacă încerci să-l trezeşti, nu-
nţelege ce vrei: înjură, se
învineţeşte şi te pîrăşte "la
centru". E şi obedient (cu cei
Revin cu mare intirziere. Probleme tehnice. poate ca trebuia sa renunt?
M-am intrebat mereu: de ce m-ati lasat pe mina acelora despre care vorbeste A Plesu?
A stat de atitea ori in puterea dvs sa ma scoateti din ghearele lor.
Oare ce trebuia sa fac sa conving ca meritam .
Si pentru ca sint organizata pe bine si rau, pe coloane, nu pot sa nu reiinoiesc
recunostinta, pentru ca in momentele cele mai dificile ale vietii mele ati fost cel mai mare
sprijin pe care m-am putut baza. Acum stau si ma intreb ce-ar fi daca mi s-ar fi intimpla
azi ceea ce mi s-a intimplat atunci? Un cosmar.
Asa incit oricita frustrare si suferinta am trait cindva , vreau sa va asigur ca sinteti printre
putinile persoane pe care le-am intilnit in viata mea din Bucuresti , la care gindul ma
trimite in anumite situatii, de care-mi face placere sa-mi amintesc.
Daniela Chirtu